etnogeneza romÂneascĂ

2
ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ ETNOGENEZĂ= procesul de formare al unui popor şi al limbii sale. ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ= procesul de formare al poporului român şi al limbii române. Este un proces lung şi îndelungat care se desfăşoară în mai multe etape, începe în secolul II Î.HR şi se termină în secolul VIII D.HR. Prima etapă: Este cuprinsă intre secolele II ÎHR şi II DHR. Este etapa de contact dintre cele doua civilizaţii când se stabilesc primele legături între daci şi romani. Cele mai cunoscute tratate daco-romane au fost încheiate în secolul I ÎHR între Burebista şi Pompei numit „Tratat de alianţă” împotriva lui Cezar, tratatul de pace din anul 89 DHR între Decebal şi Domiţian. Acest tratat de pace a fost semnat în urma celor două expediţii militare romane la Nord de Dunăre în 87 şi 88 DHR. În anul 87 armatele romane conduse de Cornelius Fuscus au fost înfrânte în bătălia de la Tapae, dar în anul 88 romanii, conduşi de Tettius Iulianus i-au înfrânt pe daci la Tapae. Deşi au fost înfrânţi, prin pacea din 89, dacii au obţinut avantaje de învingători, motiv pentru care împăratul Traian a considerat-o „pacea ruşinoasă” a Imperiului Roman şi a fost una din cauzele războaielor daco-romane din 101-102 si 105-106. A doua etapă: 106-271. Este perioada ocupaţiei romane, Dacia este transformată în provincie romană imperială, are loc romanizarea daco-geţilor şi urbanizarea Daciei (se contruiesc oraşe,etc). Romanizarea s-a realizat prin intermediul mai multor factori de romanizare. Aceştia sunt: 1. Administraţia 2. Armata 3. Coloniştii 4. Religia

Upload: andreea-vlad

Post on 07-Nov-2015

235 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

ETNOGENEZA ROMNEASC

ETNOGENEZ= procesul de formare al unui popor i al limbii sale. ETNOGENEZA ROMNEASC= procesul de formare al poporului romn i al limbii romne. Este un proces lung i ndelungat care se desfoar n mai multe etape, ncepe n secolul II .HR i se termin n secolul VIII D.HR. Prima etap: Este cuprins intre secolele II HR i II DHR. Este etapa de contact dintre cele doua civilizaii cnd se stabilesc primele legturi ntre daci i romani. Cele mai cunoscute tratate daco-romane au fost ncheiate n secolul I HR ntre Burebista i Pompei numit Tratat de alian mpotriva lui Cezar, tratatul de pace din anul 89 DHR ntre Decebal i Domiian. Acest tratat de pace a fost semnat n urma celor dou expediii militare romane la Nord de Dunre n 87 i 88 DHR. n anul 87 armatele romane conduse de Cornelius Fuscus au fost nfrnte n btlia de la Tapae, dar n anul 88 romanii, condui de Tettius Iulianus i-au nfrnt pe daci la Tapae. Dei au fost nfrni, prin pacea din 89, dacii au obinut avantaje de nvingtori, motiv pentru care mpratul Traian a considerat-o pacea ruinoas a Imperiului Roman i a fost una din cauzele rzboaielor daco-romane din 101-102 si 105-106. A doua etap: 106-271. Este perioada ocupaiei romane, Dacia este transformat n provincie roman imperial, are loc romanizarea daco-geilor i urbanizarea Daciei (se contruiesc orae,etc). Romanizarea s-a realizat prin intermediul mai multor factori de romanizare. Acetia sunt:1. Administraia2. Armata3. Colonitii4. ReligiaDup cucerire, n Dacia se stabilete administraia roman, vorbitoare de limb latin, daco-geii fiind nevoii s nvee limba ocupanilor. Pentru aprarea granielor Imperiului, n Dacia-Roman au fost aduse mai multe legiuni militare, cele mai importane fiind a XIII-a Gemina si a V-a Macedonica. Militarii romani erau cantonai in castre, erau ntr-un contact permanent cu autohtonii, iar dup ncheierea serviciului militar obligatoriu deveneau veterani, se stabileau n Dacia i i ntemeiau familii i gospodrii cu femei dace. Tot pentru supravegherea Daciei au fost adui numeroi coloniti din toate provinciile Imperiului Roman care au convieuit cu autohtonii crora le-au transmis limba, tradiiile i obiceiurile romane. Din punct de vedere religios, n Dacia se manifest fenomenele de sincretism religios i interpretatio roman. A treia etap (275 secolul VIII)Se caracterizeaz prin extinderea romanizrii i asupra dacilor liberi dup retragerea aurelian, formarea popoarelor daco-romane vorbitoare a limbii latine populare, migraia slavilor sudici i asimilarea acestora de ctre daco-romani ncepnd cu anul 602. La sfritul acestei perioade se poate vorbi despre poporul romn i limba romn. n paralel cu formarea poporului romn s-a format i limba romn ca limb neolatin. Din punct de vedere structural, subtractul limbii romne este format din elemente autoctone getodace, stratul limbii romne este latin, iar adstratul slav. Deosebirile dintre limba romn i celelalte limbi neolatine, italiana, franceza, spaniola si portugheza sunt date de stratul si adstratul fiecrei limbi, limba romn fiind singura limb neolatin cu subtrat geto-dac i adstrat slav. Din punct de vedere al vocabularului, limbii romne, 60% din cuvintele uzuale sunt de origine latin, 10% traco-dacice, 20% slave si 10% cuvinte mprumutate.