1

UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

– Facultatea de DREPT –

EFECTELE ADOPŢIEI ÎN DREPTUL

INTERNAŢIONAL PRIVAT

2013

2

Cuprins

EFECTELE ADOPŢIEI ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT

Secţiunea I

Determinarea legii aplicabile efectelor adopţiei

S.1. Precizări prealabile

S.2. Sistemul aplicării concurente

&1. Sistemul aplicării cumulative

&2. –Sistemul aplicării distributive

S.3. Sistemul aplicării exclusive

&1. – Legea adoptatului

&2. – Legea adoptatorului

Secţiunea a II-a

Sistemul admis în dreptul internaţional privat comparat1

Secţiunea a IV-a

Domeniul legii competente aplicabile efectelor adopţiei

S.1. Efectele adopţiei supuse legii adoptatorului

&1. Durata adopţiei

&2. Integrarea adoptatului în familia adoptatorului

&3. Ocrotirea părintească

&4. Obligaţia de întreţinere

&5. Numele adoptatului

S.2. – Efectele adopţiei supuse legii adoptatului

&1. – Cetăţenia adoptatului

&2. – Impedimentele la căsătorie

&3. – Drepturile succesorale

1 Jean-Marc Bischoff – L’adoption en droit international privé, în Rev. int. dr. comparé nr. 3/1985, p. 707 - 709.

3

EFECTELE ADOPŢIEI ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVAT

Secţiunea I

Determinarea legii aplicabile efectelor adopţiei

S.1. Precizări prealabile

Problema determinării legii aplicabile efectelor adopţiei în dreptul internaţional privat

implică dificultăţi în cazul în care părţile – adoptatul şi adoptatorul – nu au aceeaşi cetăţenie 2. În

doctrină au fost construite mai multe sisteme de aplicare a legii competente a guverna efectele

adopţiei:

sistemul aplicării cumulative

sistemul aplicării distributive

sistemul aplicării exclusive3.

În continuare vom prezenta fiecare sistem în parte, cu avantajele şi inconvenientele reţinute

de doctrină şi jurisprudenţă, făcând referire mai ales la dreptul internaţional privat comparat.

Bineînţeles, vom analiza şi concepţia legiuitorului român în materie, aşa cum rezultă ea din textele

Legii nr. 105 / 1992 şi ale Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25 / 1997 cu privire la adopţie.

S.2. Sistemul aplicării concurente

Aplicarea concurentă a celor două legi naţionale – legea adoptatorului şi legea adoptatului –

îmbracă fie forma cumului de legi, fie forma distributivă a legilor.

&1. Sistemul aplicării cumulative

Aplicarea cumulativă a legii adoptatorului şi a legii adoptatului determină producerea numai

a celor efecte ale adopţiei care sunt compatibile cu cele două legi prezente. Îmbrăţişată la începutul

acestui secol4, acest sistem a fost înlăturat de legislaţia şi de jurisprudenţa modernă, datorită

criticilor pe care le-am prezentat la capitolul rezervat legii aplicabile condiţiilor de fond la adopţie5.

2 În cazul identităţii cetăţeniei adoptatului şi adoptatorului, efectele adopţiei sunt cârmuite de legea naţională comună.3 Pentru o prezentare a acestor sisteme, a se vedea P. Bourel, Jurisclasseur, Droit international, Adoption, fasc. 548-B, nr. 195-252.4 Aubry şi Rau, apud Bourel P. – “Adoption”, Juris-Classeur Droit international nr. 8/1977, Fasc. 548 B, nr. 197.5 Vezi p.

4

&2. –Sistemul aplicării distributive

Acest sistem presupune aplicarea în acelaşi timp a celor două legi naţionale prezente, însă

fiecare dintre ele cu un alt câmp de acţiune. Astfel, legea naţională a adoptatului va reglementa

relaţiile acestuia cu familia lui de origine, iar legea naţională a adoptatorului va guverna relaţiile

adoptatului cu familia adoptivă6.

Echitabilă la prima vedere, se observă totuşi că în practică această concepţie devine

imposibil de aplicat, deoarece există posibilitatea ca dispoziţiile celor două legi să fie în contradicţie

în ce priveşte menţinerea sau nu a legăturii de rudenie dintre adoptat şi familia sa de origine. Cu alte

cuvinte, acest sistem presupune - ca şi cel anterior de altfel – rezolvarea problemei menţinerii sau

nu a rudeniei fireşti dintre adoptat şi părinţii săi după încuviinţarea adopţiei. Ori, rezolvarea acestei

probleme nu poate fi realizată în prezenţa celor două legi, pentru că este posibil ca în baza uneia

legătura de rudenie se rupe, iar în baza celeilalte, ea este menţinută. Din această stare de lucruri,

rezultă necesitatea competenţei în materie a unei legi unice.

În favoarea unei legi unice se mai poate invoca un argument, şi anume: fiind vorba de

determinarea legii aplicabile efectelor adopţiei, pare firesc să se analizeze, în primul rând, legea

care a determinat formanrea adopţiei, pentru a ajunge apoi la legea aplicabilă efectelor ei. Ori,

această lege fiind unică, se impune tot o lege unică ce ar guverna situaţia de drept deja creată7.

S.3. Sistemul aplicării exclusive

Doctrina străină este împărţită între aplicarea exclusivă a uneia dintre legile prezente, legea

adoptatului ori legea adoptatorului.

&1. – Legea adoptatului

În general, în favoarea legii adoptatului este invocat interesul copilului faţă de care instituţia

adopţiei îşi produce efectele cele mai importante. Alături de acest argument, mai pot fi prezentate

încă două:

deoarece în cazul adopţiei cu efecte restrânse copilul îşi menţine legătura cu familia de

origine, legea lui naţională trebuie să prevaleze asupra legii adoptatorului;

6 Niboyet, Traité de droit international privé, t. V., 1948, nr. 665.7 Acest argument invocat de Bourel, op. cit., nr. 202 îşi găseşte concretizarea juridică în Franţa, unde legea adoptatului este competentă să reglementeze condiţiile de fond la încheierea adopţiei. În alte legislaţii care au aplicat în această materie un alt sistem, argumentul nu rezistă.

5

aplicarea legii adoptatului efectelor adopţiei asigură unitatea legăturii raporturilor de

filiaţie8.

&2. – Legea adoptatorului

Susţinută de numeroşi autori de specialitate9, reţinută în practica judiciară10 şi consacrată

legislativ11, aplicarea legii adoptatorului efectelor adopţiei este sprijinită de o serie de argumente,

printre care enumerăm12:

integrarea mai mult sau mai puţin completă a adoptatului în familia adoptatorului;

analogia din punct de vedere juridic a familiei adoptive cu cea legitimă, mai ales în cazul în

care adopţia este opera a doi soţi, iar ea s-a realizat cu efecte depline;

asigurarea unităţii între statutul aplicat copiilor legitimi şi cei adoptaţi în cadrul aceleiaşi

familii.

În legătură cu legea adoptatorului, în literatură13 s-a arătat că acesteia trebuie să i se acorde

un sens larg, adică prin ea urmează să se înţeleagă nu legea personală a uneia dintre părţile prezente

la adopţie, ci legea care guvernează raporturile juridice născute din adopţia încuviinţată. Aşa fiind,

dacă adopţia este realizată de o singură persoană, legea competentă a-i reglementa efectele este

legea naţională a adoptatorului. În situaţia în care adoptatorii sunt doi soţi, legea aplicabilă efectelor

adopţiei este legea naţională comună a acestora sau, în lipsa identităţii cetăţeniei între soţi, legea

domiciliului lor comun.

Secţiunea a II-a

Sistemul admis în dreptul internaţional privat comparat14

Dacă vom face o analiză a legislaţiilor europene în materie, vom constata că majoritatea

supun efectele adopţiei legii naţionale a adoptatorului sau adoptatorilor, în cazul în care aceştia din

urmă – soţi – au aceeaşi cetăţenie. Dacă adoptatorii au cetăţenie diferită, legea aplicabilă este

identică cu cea care guvernează familia legitimă, fiind după caz, fie legea soţului (în Germania15,

8 Goldman, Clunet 1962, p. 204; Foyer, Rev. crit. dr. int. pr. 1966, p. 434.9 Lerebours-Pigeonnière, P. Mayer, R. Savatier, J. Foyer, Y. Lequette, H. Batiffol, P. Lagarde.10 În Franţa: Civ I, 7 nov. 1984, D. 1984, p. 459, note Poisson-Drocourt; Rev. crit. dr. int. pr. 1985 – p. 533, note Simon-Depître; Versailles, 18 apr. 1991, D. 1992, note Poisson-Drocourt; Civ. I, 31 ian. 1990, D. 1991, 105, note Boulanger; Paris, 12 iul. 1991, Rev. crit. dr. int. pr. 1992, 309, note Muir Watt.11 Vezi paragraful următor.12 Y. Loussouarn, P. Bourel Droit international privé, 4e éd., Dalloz, Paris 1991, p. 382.13 Bourel, op. cit., nr. 207.14 Jean-Marc Bischoff – L’adoption en droit international privé, în Rev. int. dr. comparé nr. 3/1985, p. 707 - 709.15 Geneviève Mayer, “Allemagne”, în Rev. int. dr. comparé, p. 715 – 731.

6

Spania16, Olanda17), fie legea domiciliului comun sau a reşedinţei comune (în Austria18, Belgia19,

Franţa20, Portugalia21).

Secţiunea a III-a

Sistemul admis în dreptul internaţional privat român

Art. 31 din Legea nr. 105/1992 prevede că: “Efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre

adoptat şi adoptator sunt cârmuite de legea naţională a adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite

de soţi este aplicabilă legea prevăzută de art. 20. Aceeaşi lege cârmuieşte şi desfacerea adopţiei”.

Din textul citat rezultă că legiuitorul român a consacrat, la fel ca majoritatea legislaţiilor

europene, sistemul aplicării exclusiv a legii adoptatorului tuturor efectelor adopţiei22. În ipoteza în

care adopţia este încuviinţată pentru soţi, se face distincţie între două situaţii, şi anume:

ambii adoptatori au aceeaşi cetăţenie, situaţie în care potrivit art. 20 din aceeaşi lege,

efectele adopţiei şi relaţiile dintre aceştia şi adoptat sunt supuse legii naţionale comune. De

exemplu, doi soţi francezi adoptă în România un copil român, efectele adopţiei sunt supuse legii

franceze.

Soţii adoptatori au cetăţenii diferite. potrivit art. 20, efectele adopţiei sunt supuse legii

domiciliului comun al adoptatorilor. În lipsa acestuia, se va aplica legea statului pe teritoriul căruia

adoptatorii au sau au avut reşedinţa comună ori cu care întreţin în comun cele mai strânse legături.

De exemplu, adoptatorii – dintre care unul are cetăţenie franceză, iar celălalt cetăţenie elveţiană –

adoptă un copil român. Soţii, având domiciliul comun în Franţa, se va aplica legea franceză

efectelor adopţiei încuviinţate de instanţa română.

În concluzie, dreptul internaţional privat român prevăzând aplicarea legii adoptatorului

tuturor efectelor adopţiei şi relaţiilor dintre adoptator şi adoptat, se raliază la cele mai moderne

legislaţii naţionale, pe de o parte, iar pe de altă parte se conformează convenţiilor internaţionale în

materie. Astfel, art. 10.1 din Convenţia europeană cu privire la adopţia de copii din 24 aprilie 196723

prevede următoarele:

16 Gabriel Garcia Cantero, “Cent ans d’adoption en Espagne”, în “Le droit de la famille en Europe. Son evolution depuis l’Antiquité jusqu’a nos jours”, Actes des Journeés internationales d’histoire du droit, Presses Universitaires de Strassbourg, 1992, p. 799 – 805.17 Marie-France Papandreou – “Pays-Bas”, în Rev. int. dr. comp. nr. 3/1985, p. 832.18 G. Mayer, “Autriche”, în idem, p. 751-766.19 Anne-Françoise Gessner – “Belgique”, în idem, p. 767-784.20 J. M. Bischoff – “France”, în idem, p. 799-815.21 Rui Manuel Moura Ramos, “Portugal”, în idem, p. 844-864.22 A se vedea, Ion P. Filipescu, Drept internaţional privat, vol. II, Ed. Proarcadia, Bucureşti, 1993, p. 188; Dragoş Alexandru Sitaru, op. cit. p. 294.23 România a aderat la Convenţia de la Strassbourg prin Legea nr. 15/1993, publicată în Monitorul Oficial nr. 67 din 31 martie 1993.

7

“Adopţia conferă adoptatului, cu privire la copilul adoptat, drepturile şi îndatoririle de orice

natură care sunt cele ale unui tată sau ale unei mame cu privire la copilul său legitim.

Adopţia conferă adoptatului, faţă de adoptator, drepturile şi îndatoririle de orice natură ale

unui copil legitim faţă de tatăl sau mama sa.”

Fără a se pronunţa în mod expres asupra legii aplicabile efectelor adopţiei, văzând şi

dispoziţiile următorului aliniat din convenţie, rezultă că aceasta este legea adoptatorului, cu atât mai

mult cu cât adopţia s-a realizat cu efecte depline.24

Convenţia de la Haga din 29 mai 1993 cu privire la protecţia copiilorşi cooperarea în

materia adopţiei internaţionale25, fără a se pronunţa, în mod expres asupra legii aplicabile efectelor

adopţiei, prin dispoziţiile art. 26-2 aduce totuşi un corectiv asupra jocului normal al regulilor de

conflict în materie. Aceste dispoziţii prevăd că în orice stat în care o adopţie cu efecte depline este

chemată să-şi producă efectele, el va acorda copilului “droits équivalents” cu cele care decurg din

dispoziţiile proprii ale legii sale naţionale, indiferent care ar fi legea aplicabilă efectelor adopţiei în

cauză. Legea care în mod normal este aplicabilă lasă să treacă înainte lex fori, dacă aceasta din

urmă este mai favorabilă copilului.

Secţiunea a IV-a

Domeniul legii competente aplicabile efectelor adopţiei

Legea care guvernează efectele adopţiei – legea adoptatorului – are o competenţă de

principiu. Aşa fiind, unele efecte ale adopţiei internaţionale sunt supuse acestei legi, altele,

dimpotrivă, sunt sustrase domeniului ei de aplicare.

S.1. Efectele adopţiei supuse legii adoptatorului

Legea adoptatorului se va aplica la ceea ce literatura de specialitate denumeşte “efectele

specifice” ale adopţiei26. Intră în categoria acestor efecte specifice următoarele:

durata adopţiei

integrarea adoptatului în familia adoptatorului

ocrotirea părintească

obligaţia de întreţinere

numele adoptatului.

24 Convenţia de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind competenţa autorităţilor legea aplicabilă şi recunoaşterea deciziilor în materia adopţiei prevede că este competentă legea statului pe eritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită a adoptatorului şi legea naţională a acestuia.25 Vezi Nathalie Mayer-Fabre – “La Convention de la Haye du 29 mai 1993 sur la protection des enfants et la coopération en matiere d’adoption internationale”, în Rev. crt. dr. int. privé nr. 2/1994, p. 259-295.26 Termenul este folosit în literatura noastră de specialitate de Mircea Mureşan în A. Ionaşcu, M. Mureşan, M. N. Costin, V. Ursa – “Filiaţia şi ocrotirea minorilor”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1980, p. 148.

8

&1. Durata adopţiei

Durata adopţiei are în vedere revocarea acesteia, revocare care este fondată pe împrejurări

ulterioare realizării sau încuviinţării adopţiei27. Revocarea este supusă legii efectelor adopţiei,

soluţie care este consacrată atât în legislaţie, cât şi în doctrină şi practică.

În acest sens, art. 31 teza a II-a din Legea nr. 105/1991 prevede: “Aceeaşi lege – s.n., adică

legea efectelor adopţiei – cârmuieşte şi desfacerea adopţiei”, pentru ca art. 33 să dispună: “Nulitatea

adopţiei este supusă, pentru condiţiile de fond, legilor prevăzute de art. 30, iar pentru nerespectarea

condiţiilor de formă, legii prevăzute de art. 32.” Iată, aşadar, o nouă deosebire între cele două

instituţii, revocarea şi nulitatea. Dacă prima este supusă legii efectelor adopţiei28, în principal, legii

adoptatorului, nulitatea este guvernată, pe de o parte de legea condiţiilor de fond ale adopţiei, iar pe

de altă parte, de legea statului pe teritoriul căruia adopţia s-a încheiat.

Discutând despre revocare şi nulitate, facem precizarea că în materie urmează a se ţine cont

şi de calificarea dată de legea străină aplicabilă celor două instituţii.

Revenind la dreptul nostru, dacă legea aplicabilă efectelor adopţiei internaţionale este legea

română, atunci cauzele revocării adopţiei sunt următoarele două:

lipsa consimţământului părinţilor fireşti ai copilului adoptat (art. 80 Codul familiei);

interesul adoptatului este în sensul desfacerii adopţiei (art. 81 Codul familiei).29

Excepţia de ordine publică în dreptul internaţional privat s-ar putea opune la aplicarea legii

străine incompatibilă cu lex fori. În literatura franceză30 se indică următoarele situaţii:

legea străină permite revocarea contractuală prin simpla voinţă unilaterală a uneia dintre

părţi, iar lex fori prevede intervenţia unei autorităţi judecătoreşti;

legea străină nu cuprinde nici o garanţie particulară de natură să protejeze interesele

copilului adoptat.

&2. Integrarea adoptatului în familia adoptatorului

Problema integrării adoptatului în familia adoptatorului este privită din punctul de vedere al

legăturii de rudenie care se stabileşte între adoptat, pe de o parte, şi adoptator şi rudele acestuia, pe

27 Revocarea se distinge de nulitatea adopţiei, aceasta din urmă sancţionând nerespectarea condiţiilor de validiate – fond şi formă – prevăzute de lege.28 În ipoteza în care se modifică legea aplicabilă ca urmare a schimbării cetăţeniei adoptatorului sau a domiciliului comun al adoptatorilor în perioada cuprinsă între data încheierii adopţiei şi data revocării, legea competentă este legea cetăţeniei actuale sau legea domiciliului comun actual.29 Pentru o prezentare detailată a cauzelor desfacerii adopţiei, vezi Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, op. cit., p. 394-399.30 P. Bourel, op. cit., nr. 224.

9

altă parte, deosebindu-se în funcţie de tipul de adopţie. La adopţia cu efecte depline asistăm la o

ruptură completă, totală a legăturii de rudenie dintre adoptat şi familia sa de origine, pe când la

adopţia cu efecte restrânse, această legătură se menţine.

Aplicarea cumulativă a celor două legi naţionale – legea adoptatorului şi legea părinţilor

fireşti ai minorului – ar crea dificultăţi în privinţa relaţiilor dintre adoptator şi adoptat, conflicte cu

privire la exercitarea ocrotirii părinteşti. Iată de ce în literatură, autorii31 susţin aplicarea unei legi

unice, legea adoptatorului.

&3. Ocrotirea părintească

Ocrotirea părintească, fiind un atribut al stării persoanei, este prevăzută de legea naţională a

adoptatorului. Indiferent dacă adoptatorul şi adoptatul au sau nu aceeaşi cetăţenie, legea efectelor

adopţiei va fi cea care va guverna şi ocrotirea părintească.

În acest sens, art. 36 din Legea nr. 105 / 1992 prevede că: “Ocrotirea minorului născut din

căsătorie sau adoptat, exercitată de părinţi ori, după caz, de tată sau mamă, este cârmuită de legea

prevăzută de art. 20.” Ori, după cum se ştie, legea prevăzută de dispoziţiile art. 20 este tocmai legea

care se aplică efectelor adopţiei.

Această lege urmează să reglementeze următoarele32:

cazurile în care se instituie ocrotirea prin părinţi şi vârsta până la care aceasta există;

cazurile în care ocrotirea părintească nu revine ambilor adoptatori, ci numai unuia dintre ei;

întinderea ocrotirii părinteşti, în sensul că aceasta există privitor la persoana şi bunurile

minorului, sau numai privitor la persoana acestuia;

drepturile şi îndatoririle pe care le au părinţii adoptatori;

actele pe care copilul le poate face singur şi acelea pe care nu le poate face;

sancţionarea nerespectării dispoziţiilor legale privind întregirea capacităţii de exerciţiu a

minorului, condiţiile în care sancţiunea poate fi invocată;

decăderea din drepturile părinteşti.33

Vorbind de o adopţie internaţională, se va aplica legea română ocrotirii părinteşti în

următoarele situaţii:

adoptatorul este cetăţean român, iar adoptatul străin sau cetăşean român cu domiciliul sau

reşedinţa în străinătate;

31 H. Batiffol şi P. Lagarde – Droit international privé, tom II, Paris, 1970, nr. 121 şi autorii citaţi de aceştia.32 A se vedea, Ion P. Filipescu, op. cit., vol. II, p. 186.33 În această materie poate interveni ordinea publică. Astfel, de exemplu în România nu s-ar putea aplica legea străină pentru a se dispune decăderea adoptatorului din drepturile părinteşti pentru o cauză sau în condiţii incompatibile cu principiile dreptului nostru. De asemenea, nu ar putea fi recunoscute efectele decăderii pronunţate în străinătate incompatibile cu dreptul nostru.

10

adoptatorii au cetăţenie română, iar adoptatul este un copil cetăţean străin;

unul dintre soţii adoptatori este cetăţean român;

adoptatorul sau adoptatorii străini cu domiciliul în România au adoptat un copil cetăţean

român;

adoptatorii şi adoptatul – toţi cetăţeni străini – şi-au stabilit domiciliul sau reşedinţa în ţara

noastră;

copilul adoptat de cetăţeni străini şi-a păstrat cetăţenia română, chiar dacă se află în

străinătate.

Să considerăm următorul exemplu: doi soţi, fie ambii cetăţeni români, fie numai unul dintre

aceştia cetăţean român, adoptă un copil cetăţean străin.34 Efectele adopţiei încuviinţate de instanţă

vor fi aceleaşi în privinţa exercitării ocrotirii părinteşti, indiferent de tipul adopţiei – cu efecte

restrânse sau cu efecte depline.35 Astfel, drepturile şi îndatoririle părinteşti vor trece de la părinţii

fireşti ai minorului adoptat la adoptatori. Art. 97 alin. 1 Codul familiei prevede că ambii părinţi au

aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi dacă aceştia sunt din căsătorie,

din afara ei ori adoptaţi. În consecinţă, prevederile stabilite pentru ocrotirea minorului prin titlul III,

capitolul I din Codul familiei sunt aplicabile şi copilului adoptat.

Dacă soţii adoptatori divorţează, se aplică, în privinţa relaţiilor dintre ei şi minorul adoptat,

prin asemănare, prevederile legale cu privire la desfacerea căsătoriei pentru cazul în care există

copii minori (art. 42 – 44 Codul familiei).

Părinţii adoptatori – sau numai unul dintre ei – pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti, dacă

sănătatea ori dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor

părinteşti, prin purtare abuzivă sau neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte (art. 76

alin. 3 şi art. 109 Codul familiei). Instanţa de judecată care se pronunţă asupra decăderii va decide şi

cu privire la exerciţiul drepturilor părinteşti pe timpul cât durează decăderea. În această privinţă,

potrivit art. 76 alin. 3 Codul familiei, instanţa poate, ţinând seama de interesele minorului adoptat şi

ascultându-l, dacă a împlinit vârsta de 10 ani să decidă:

redarea părinţilor fireşti exerciţiul ocrotirii minorului;

încredinţarea minorului unei alte persoane, cu consimţământul acestuia;

internarea minorului într-o instituţie de ocrotire, în condiţiile Ordonanţei nr. 26/1997.

De asemenea, instanţa este obligată să dispină şi cu privire la reprezentarea minorului sau la

încuviinţarea actelor sale, precum şi la administrarea bunurilor acestuia.

34 Dacă în urma adopţiei, copilul dobândeşte cetăţenia română, se va aplica legea română. În caz contrar, se va aplica legea română numai dacă aceasta îi este mai favorabilă decât legea naţională.35 Pentru ocrotirea minorului în dreptul intern, a se vedea E. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, “Ocrotirea părintească”, Ed. ştiinţifică, Bucureşti, 1960; Ion P. Filipescu, “Tratat de dreptul familiei”, Ed. All, Bucureşti, 1993, p. 478 şi urm.

11

&4. Obligaţia de întreţinere

Legea efectelor adopţiei se aplică, în principiu, şi obligaţiei de întreţinere între adoptat şi

adoptator. Spunem, în principiu, deoarece în această materie situaţia este dată de dreptul

convenţional. Astfel, Convenţia de la Haga din 24 octombrie 1956 asupra legii aplicabile obligaţiei

de întreţinere faţă de copii36 s-a substituit regulilor de conflict mai sus-amintite.

Potrivit art. 1 din Convenţie, legea reşedinţei obişnuite a copilului determină “dacă şi în ce

măsură copilul poate solicita întreţinere”, precum şi “de la cine şi în ce termen poate intenta

acţiunea”. Acest text unifică regimul obligaţiei de întreţinere în favoarea minorilor deoarece în baza

lui noua regulă de conflict este declarată aplicabilă tuturor minorilor indiferent dacă sunt din

căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi. Această competenţă de principiu recunoscută legii ţării

unde se află reşedinţa copilului poate să fie înlăturată în condiţiile prevăzute de art. 2 din Convenţie.

Astfel, art. 2 dă posibilitatea înlăturării legii ţării reşedinţei creditorului în favoarea uneia dintre

următoarele legi:

lex fori

legea naţională comună a debitorului şi a creditorului

legea reşedinţei obişnuite a debitorului.

Pe de altă parte, convenţia permite intervenţia ordinei publice (art. 4) şi a legii desemnate

prin regula naţională de conflict a autorităţii sesizate, în cazul în care legea reşedinţei obişnuite a

copilului refuză acestuia dreptul la întreţinere (art. 3).

O altă Convenţie în materie urmează să intre în vigoare pe măsură ce statele o vor ratifica.

Este vorba de Convenţia de la Haga din 2 octombrie 1973 asupra legii aplicabile obligaţiei de

întreţinere37 care are un câmp de aplicare dublu:

domeniul convenţiei se întinde asupra tuturor copiilor minori, indiferent dacă provin din

căsătorie, din afara căsătoriei ori sunt adoptaţi;

convenţia este unilaterală, excluzând condiţia reciprocităţii, ceea ce înseamnă că legea

declarată competentă de către convenţie va fi aplicabilă, chiar dacă nu este legea nici a unui stat

contractant.

La fel ca şi convenţia anterioară, Convenţia din 1973 prevede drept criteriu de legătură

reşedinţa obişnuită a creditorului întreţinerii (art. 4).38

În dreptul internaţional privat român, art. 34 din Legea nr. 105 / 1992 prevede că obligaţia

de întreţinere între părinţi şi copii este guvernată de legea care reglementează efectele căsătoriei

36 Vezi Y. Lousouarn, P. Bourel, op. cit., p. 405.37 Intrată în vigoare în Franţa la 1 octombrie 1977, ea este dublată de Convenţia de la Haga din aceeaşi dată cu privire la recunoaşterea şi executarea deciziilor relative la obligaţia de întreţinere. A se vedea Simon Depître – “Les aliments en droit international privé”, în Travaux du Comité français de droit international privé 1973 – 1977, p. 39.38 Există consacrate aceleaşi derogări ca cele prevăzute de Convenţia din 1956.

12

părinţilor. Cu alte cuvinte, legea adoptatorului fiind identică cu cea care reglementează efectele

căsătoriei părinţilor (art. 20) va determina următoarele aspecte:

persoana creditorului şi debitorului, precum şi ordinea de prioritate între mai mulţi debitori;

întinderea obligaţiei de întreţinere;

modul de exercitare a obligaţiei şi termenele pentru satisfacerea acesteia.39

&5. Numele adoptatului

Un alt efect al adopţiei supus legii adoptatorului priveşte numele adoptatului. În principiu,

cel adoptat dobândeşte numele adoptatorului sau îl va adăuga pe acesta la numele său firesc. În

literatură se consideră că există incertitudine în legătură cu titlul sub care se transmite numele

adoptatorului la cel care a fost adoptat. Cu alte cuvinte, legea care cârmuieşte numele adoptatului se

aplică cu titlu de lege naţională a adoptatorului, lege naţională comună a celor două părţi sau cu titlu

de lege a ţării în care a fost pronunţată adopţia ?

Sistemele de drept europene sunt foarte divizate în această materie. Unele supun numele

adoptatului legii efectelor adopţiei (Franţa40, Olanda, Portugalia); altele, - cazul Austriei – aplică

legea naţională a adoptatului, iar în Germania41, problema este controversată. În ce priveşte Spania,

dispoziţia este particulară, deoarece dacă în cauză există un spaniol – adoptatul sau unul dintre

adoptatori – se va aplica legea spaniolă.

După cum se ştie, determinarea numelui unei persoane ţine de starea civilă. De aici rezultă

că legea aplicabilă numelui este în funcţie de materia în care acesta constituie un efect, de exemplu,

numele atribuit prin căsătorie, divorţ sau prin filiaţie este supus legii respective, adică a legii care

reglementează căsătoria, divorţui ori filiaţia. Aşadar, în cazul adopţiei, numele adoptatului va fi dat

în funcţie de prevederile legii adoptatorului.42

În cazul în care un cetăţean român adoptă un copil străin sau un cetăţean român cu

domiciliul sau reşedinţa în străinătate, se va aplica legea română. Art. 21 alin. 1 din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 25 / 1997 prevede că prin adopţie, adoptatul dobândeşte numele de familie

al adoptatorului, hotărârea de încuviinţare a adopţiei urmând să indice în dispozitivul ei acest nume.

Bineînţeles, dacă adopţia este făcută de doi soţi cetăţeni români, adoptatul dobândeşte fie numele

comun al adoptatorilor, fie unul dintre numele acestora, ori numele lor reunite (art. 62 alin. 2 Codul

familiei).

39 Ion P. Filipescu, op. cit., p. 188.40 Ezitând între legea personală a adoptatului şi legea efectelor adopţiei, doctrina majoritară (Batiffol, Lagarde, Bourel, Foyer, Mayer) a optat pentru competenţa celei din urmă.41 Oscilând între legea adoptatorului şi legea adoptatului, opinia dominantă consideră că se cuvine a se aplica prima lege, conform art. 22 EGBGB.42 A se vedea, Ion P. Filipescu, op. cit., p. 17.

13

În cazul în care un copil român este adoptat de un cuplu francez, se va aplica legea

adoptatorilor. Astfel, art. 357 Codul civil francez prevede că adopţia conferă copilului numele

adoptatorului, iar în cazul unei adopţii realizate de doi soţi, numele soţului.

S.2. – Efectele adopţiei supuse legii adoptatului

Odată încuviinţată de autoritatea competentă – adopţia produce şi efecte care nu sunt

cârmuite de legea adoptatorului.

Aceste efecte privesc:

cetăţenia adoptatului

impedimentele la căsătorie

drepturile succesorale.

&1. – Cetăţenia adoptatului

Efectele adopţiei asupra adoptatului sunt prevăzute în mod firesc de legea acestuia. Astfel,

potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 21 / 199143 copilul român, adoptat de un cetăţean străin,

pierde cetăţenia română numai dacă adoptatorii sau, după caz, adoptatorul solicită aceasta în mod

expres, iar legea străină prevede dobândirea cetăţeniei adoptatorului de către adoptat.44

În ipoteza contrară, minorul străin sau apatrid adoptat de un cetăţean român dobândeşte

cetăţenia română, potrivit dispoziţiilor art. 9 din acelaşi act normativ. În cazul în care numai unul

dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia minorului adoptat va fi hotărâtă de comun acord de

către adoptatori, iar dacă nu există înţelegere între aceştia, va decide instanţa judecătorească

competentă să încuviinţeze adopţia solicitată. Se poate observa lesne că în cele două situaţii

prezentate, cetăţenia adoptatului este guvernată de legea adoptatorului, ceea ce conduce la concluzia

că ori de câte ori în cauză există un cetăţean român – adoptat sau adoptator – se aplică legea

română.

În ce priveşte revocarea adopţiei, aceasta produce efecte asupra cetăţeniei adoptatului. Asfel,

copilul străin adoptat de un cetăţean român va pierde cetăţenia română la data desfacerii adopţiei

dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 21 / 1991, şi anume:

adoptatul nu a împlinit între timp vârsta de 18 ani;

acesta domiciliază în străinătate sau părăseşte România pentru a domicilia în străinătate.45

43 Legea cetăţeniei române, publicată în Monitorul Oficial nr. 44 din 6 martie 1991.44 A se vedea, Ion P. Filipescu, “Tratat de dreptul familiei”, op. cit., p. 388-389, Ion Deleanu – Drept constituţional, Ed. Bucureşti, 1993.45 Dacă adoptatul este major la data desfacerii adopţiei, el va păstra cetăţenia română. În anumite condiţii, adoptatul minor poate să rămână cu cetăţenia română dobândită prin adopţia care s-a revocat.

14

Copilul român adoptat de un cetăţean străin va redobândi cetăţenia română la data desfacerii

adopţiei dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de ultimul aliniat al art. 7 din Legea nr.

21/1991:

fostul adoptat nu a împlinit vârsta de 18 ani,

domiciliază în România sau se întoarce în ţară pentru a-şi stabili domiciliul.

În Franţa, Codul cetăţeniei46 face distincţie în privinţa cetăţeniei între “adoption pléniere” şi

“adoption simple”47. Astfel, în cazul adopţiei cu efecte depline, art. 26 alin. 2 raportat la art. 17 şi 19

prevede următoarele situaţii:

copilul străin adoptat de un cetăţean francez este considerat a fi de origine francez;

copilul străin adoptat de doi soţi va fi considerat a fi de origine francez, dacă cel puţin unul

dintre adoptatori este francez48.

Adopţia cu efecte restrânse, potrivit art. 36, nu produce deplin drept nici un efect asupra

celui adoptat. Aşa fiind, un copil străin adoptat de un cetăţean francez poate rămâne cu cetăţenia de

origine, adopţia neproducând nici un efect asupra cetăţeniei adoptatului. Totuşi, art. 55 dă

posibilitatea adoptatului să dobândească cetăţenia franceză în anumite condiţii:

“L’enfant qui a fait l’objet d’une adoption simple par une personne de nationalité française

peut, jusqu’à sa majorité, déclarer … qu’il réclame la qualité de Français, pourvu qu’a l’époque de

sa déclation il réside en France.”

În cazul în care un cetăţean român adoptă un copil francez, acesta din urmă dobândeşte

cetăţenia română în funcţie de capacitatea lui de exerciţiu, şi anume:

dacă este minor, prin decret al Guvernului Franţei i se retrage calitatea de francez, făcând

dovada că a dobândit o altă cetăţenie (art. 91 din Codul cetăţeniei);

dacă este major, în baza art. 87 va pierde cetăţenia franceză dacă renunţă în mod expres la

aceasta în condiţiile prevăzute de legea franceză şi face dovada că are domiciliul în străinătate.49

&2. – Impedimentele la căsătorie

46 Legea nr. 73-42 din 9 ianuarie 1973, publicată în “Code civil”, Dalloz, Paris, 1994, p. 42-59.47 Dacă adopţia cu efecte restrânse este considerată un mod de dobândire a cetăţeniei franceze (Titlul III “De l’acquisition de la nationalité française), adopţia cu efecte depline reprezintă un mod de stabilire a cetăţeniei franceze (Titlul II “De la nationalité française d’origine).48 Art. 17: “Est français l’enfant, legitime ou naturel, don l’un des parents au moins est français”.49 În dreptul internaţional privat olandez, dobândirea cetăţeniei olandeze este supusă îndeplinirii a două condiţii: unul dintre adoptatori să fie olandez, iar la data pronunţării hotărârii de încuviinţare a adopţiei, adoptatul să fie minor.

15

Din punct de vedere al apartenenţei lor, impedimentele la căsătorie50 nu pot fi considerate

efecte ale adopţiei. Totuşi datorită sursei lor – rudenia adoptivă – ele depind de legea naţională a

fiecăruia dintre viitorii soţi.51

Este posibil ca punerea în aplicare a regulii de mai sus să ridice dificultăţi, ceea ce determină

prioritatea fie a legii celei mai restrictive, fie a legii adoptatorului. În continuare, vom oferi două

exemple pur teoretice:

doi cetăţeni români adoptă un copil străin, acesta din urmă menţinându-şi cetăţenia de

origine. Potrivit legii naţionale a adoptatului este posibilă încheierea căsătoriei acestuia cu un

descendent al adoptatorilor. În România, o astfel de căsătorie nu va fi încheiată, deoarece potrivit

art. 6 Codul familiei, rudenia, inclusiv cea adoptivă, constituie un impediment dirimant. În plus,

Ordonanţa de urgenţă nr. 25/1997 prevede expres în art. 21 alin. 3 că: “Este interzisă căsătoria între

adoptat şi rudele sale fireşti, potrivit legii.”

un cuplu adoptă un copil străin, fără ca adopţia să producă efect asupra cetăţeniei

adoptatului. Acesta din urmă, devenit major, doreşte să încheie o căsătorie cu o rudă colaterală de

gradul V care are cetăţenia română. Potrivit legii române, o astfel de căsătorie este posibilă,

impedimentul rezultat din rudenia colaterală, inclusiv cea adoptivă, oprindu-se la gradul IV

inclusiv.. În baza legii naţionale a adoptatului, căsătoria între rudele în linie directă sau colaterală

este interzisă. Care va fi soluţia ? Se aplică legea cea mai restrictivă, adică cea a adoptatului ? Nu,

competenţa revine lui lex fori, deci legii române. În acest sens, art. 18 alin. 2 din legea nr. 105/1992

prevede:

“Dacă una dintre legile străine … prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului

român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca

inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soţi este cetăţean român şi căsătoria se încheie pe

teritoriul României.”

&3. – Drepturile succesorale

Fără a intra în detalii, facem precizarea că legea aplicabilă drepturilor succesorale suscită o

controversă între partizanii legii succesorale şi cei ai legii efectelor adopţiei, balanţa înclinându-se

în favoarea primilor. Aşa fiind, vocaţia succesorală este reglementată de legea care se aplică

succesiunii – lex rei sitae pentru succesiunea imobiliară şi legea ultimului domiciliu al defunctului

în cazul succesiunii mobiliare.52

50 Impedimentele la căsătorie sunt acele împrejurări de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică încheierea căsătoriei.51 P. Bourel, op. cit., nr. 248.52 A se vedea, P. Bourel, op. cit., p. 249-252.

16

Bibliografie

1. Ion P. Filipescu, “Adopţia şi protecţia copilului aflat în dificultate”, Ed. All,

Bucureşti, 1997

2. V. Păvăleanu, Reglementarea adopţiei internaţionale prin norme interne şi prin

convenţii internaţionale, în “Dreptul “ nr. 8/1998

17

3. V. Bogdănescu ş.a. “Probleme de drept din deciziile Curţii Supreme de Justiţie”,

1990-1992, Bucureşti, Ed. Orizonturi, 1993

4. Legea cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată

în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992

5. Aurelia Cotuţiu, Discuţii în legătură cu alcătuirea instanţei şi căile ordinare de atac în

cauzele privind încuviinţarea, nulitatea şi desfacerea adopţiei în temeiul Ordonanţei

de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997, în Dreptul nr. 11/1998

6. Teoria generală a dreptului (Enciclopedia juridică), Drept raţional, izvoare şi drept

pozitiv, Ed. All, Bucureşti, 1995

7. Jean-Marc Bischoff – L’adoption en droit international privé, în Rev. int. dr.

comparé nr. 3/1985

8. I.P.Filipescu, “Ocrotirea minorului. Ocrotirea minorului prin părinţi”, în TDF