duiliu zamfirescu si realismul ca alibi

3
Duiliu Zamfirescu si realismul ca alibi In momentul in care D. Zamfirescu debuteaza in literature, proza romaneasca trecea printr-un moment de acuitizare a sentimentalismului, a idilismelor, recunoscute printr-o supradoza de melodramatic. Prin D. Zamfirescu se produce ruptura de un astfel de model instituit in sensul ca realismul va fi revazut dintr-o cu totul alta perspectiva explicit desfasurata de D. Zamfirescu in revista “Convorbiri literare”. Teoriile lui despre roman sunt la zi cu perspectivele europene asupra genului ca atare. Astfel prin D. Zamfirescu asistam la desprinderea de modelul instituit prin proza lui Slavici si Caragiale. Ideea centrala este aceea ca frumosul in arta, in literatura tine de iluzionarea realitatii, in sensul ca tot ceea ce este realist (viata sau sentiment) este trecut din realitate in suflet si de acolo redat in altul. Aparent pare un lucru simplu.Talentul este cel care decide asupra artei de a sensibiliza si de a emotiona, restul apartine mestesugului (artei de a construe oameni de lemn). Din corespondenta lui Maiorescu cu D. Zamfirescu putem observa ca D. Zamfirescu avea prestabilite criteriile unui cititor model in sensul ca acest tip de lectura presupune un consens intre autor si destinatar. Ciclul comanesc se naste din acesta optiune, in sensul ca D. Zamfirescu credea in principiul esthetic al transparentei mimesisului.De aici marca scrisului sauȘ o literature fara enigma, fara ambiguitati, fara incifrari simbolice. O astfel de proza este intr-adevar insolita, noua in spatial literaturii romanesti si prin ea se instituie la noi modelul de scriitor care isi mentine inspiratia sub control. Intr-un limbaj apropriat de poeticele sec XX prin D. Zamfirescu descoperim un prozator, un autor care isi transparentizeaza imaginea cartii scrise. In articolul Țeoria realitatilor armonice 1989, D.Zamfirescu pledeaza pentru iluzia realitatii, asa cum se poate ea observa din comportarea personajelor si nu din explicarea pedanta de resorturi psihologice ale acestora. Proza lui ramane asadar mai apropiata de autenticitate decat

Upload: ramona-stefanescu

Post on 05-Jul-2015

83 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Duiliu Zamfirescu Si Realismul CA Alibi

Duiliu Zamfirescu si realismul ca alibi

In momentul in care D. Zamfirescu debuteaza in literature, proza romaneasca trecea printr-un moment de acuitizare a sentimentalismului, a idilismelor, recunoscute printr-o supradoza de melodramatic. Prin D. Zamfirescu se produce ruptura de un astfel de model instituit in sensul ca realismul va fi revazut dintr-o cu totul alta perspectiva explicit desfasurata de D. Zamfirescu in revista “Convorbiri literare”.

Teoriile lui despre roman sunt la zi cu perspectivele europene asupra genului ca atare. Astfel prin D. Zamfirescu asistam la desprinderea de modelul instituit prin proza lui Slavici si Caragiale.

Ideea centrala este aceea ca frumosul in arta, in literatura tine de iluzionarea realitatii, in sensul ca tot ceea ce este realist (viata sau sentiment) este trecut din realitate in suflet si de acolo redat in altul. Aparent pare un lucru simplu.Talentul este cel care decide asupra artei de a sensibiliza si de a emotiona, restul apartine mestesugului (artei de a construe oameni de lemn).

Din corespondenta lui Maiorescu cu D. Zamfirescu putem observa ca D. Zamfirescu avea prestabilite criteriile unui cititor model in sensul ca acest tip de lectura presupune un consens intre autor si destinatar. Ciclul comanesc se naste din acesta optiune, in sensul ca D. Zamfirescu credea in principiul esthetic al transparentei mimesisului.De aici marca scrisului sauȘ o literature fara enigma, fara ambiguitati, fara incifrari simbolice.

O astfel de proza este intr-adevar insolita, noua in spatial literaturii romanesti si prin ea se instituie la noi modelul de scriitor care isi mentine inspiratia sub control. Intr-un limbaj apropriat de poeticele sec XX prin D. Zamfirescu descoperim un prozator, un autor care isi transparentizeaza imaginea cartii scrise. In articolul Țeoria realitatilor armonice 1989, D.Zamfirescu pledeaza pentru iluzia realitatii, asa cum se poate ea observa din comportarea personajelor si nu din explicarea pedanta de resorturi psihologice ale acestora. Proza lui ramane asadar mai apropiata de autenticitate decat de realism. Referitor la teoria realitatilor armonice putem afirma ca modelul preferat ramane Tolstoi si partial Dostoevski.

Aceasta apropiere se recunoaste cu supravegherea artei de a spune si nu de a scrie. Aceasta insemnand o miza la vedere pe capacitatea de a fi verosimil si de a spune lucruri posibile. Modelul Flaubert este preferat pentru curajul personajelor de a fi sincere in impresii, in sentimente. Este adus in discutie modelul personajului de hartie inferior celui authentic cu investirea in acest ultim model a unei doze de realism. Lumea cartilor sale se recunoste in interesul care nu mai consta in subiect ci in reprezentarea lui. De aici departajarea de modelul idilic impus de Slavici dar si de naturalismul lui Caragiale.

Este adevarat ca intentia lui de a scrie un roman realist nu poate fi negat. Lumea lui D. Zamfirescu are insa in vedere nota exacta asupra naturii noastre romanesti vazuta in tarani si lumea rurala, in “Viata la tara”.

Intr-adevar sentimentul vietii la tara se poate recunoaste in pendularea scriitorului intre simpatie si antipatie.Echilibrul este bine conturat narativ, autorul avand grija sa imblanzeasca permanent realismul, sa-I estetizese dimensiunile grosolane. Finalul romanelor confirma aceasta optiune spre realitatea armonica. Prin realitatea armonica D. Zamfirescu intelege o selectie a elementelor desavarsite, adica

Page 2: Duiliu Zamfirescu Si Realismul CA Alibi

aflate intr-un raport de concordanta a intregului cu partile. Lucrul acesta il confirma primele romane din Ciclul comanestenilor, in care scopul supreme al autorului il constituie indealizarea, fictionalizarea realitatii prin crearea de tipuri vii, posibile. Ideea de Ciclu comanesc ii va surade pe parcursul scrierii.

“Viata la tara” este un roman axat pe tema caderii si decaderii neamurilor. Boierimea lui Dinu Murgulet este subminata de noua clasa a arendasilor. Autorul isi camufleaza cu greu simpatia si antipatia pentru aceste lumi. Este un procedeu comun vremii in umbra caruia se ascunde o anumita optiune politica. Romanul rezista, estetic vorbind, nu prin aceasta pozitie enunciativa ci prin sistemul de personaje create. Acest sistem de personaje se pliaza pe optiunea lor de a se inscribe fie intr-un registru al ordinarului fie in unul al extraordinarului.

Acest exercitiu evita media statistica a realismului pledand mai degraba pentru un realism al exemplarului omologabil, pozitivii nu sunt niste oameni iesiti din comun (D. Murgulet, Tincuta) intra intr-un registru al ordinarului, nu au nici un har deosebit. Singura intr-un fel detasata de acest registru para a fi Sasa; prin Sasa, D. Zamfirescu reuseste sa transfere cititorului model, optiunea lui cu privire la verosimilitate, de aici impresia ca ea se detaseaza de carte si se incorporeaza in realitati tangibile.

Arta lui D. Zamfirescu este tolstoiana si o infatiseaza traind in raport cu ceilalti, pe Matei il auzim gandind. Identificarea cu Matei tine de procedeul vocii naratoriale, a te intreba cine vorbeste, naratorul sau personajul este o chestiune complicate, in sensul ca lui Matei ii sunt transferate pe langa atributiile de personaj si cele tinand de vocea naratoriala.

Daca este un personaj privilegiat acesta este Matei, chiar si fericirea lui tine de iluzie (vezi secventa in care prezenta vie a Sasei il tulbura). Cititorul ramane atasat de Sasa si Matei prin doza de lirism de idealitate, de intruchipare a perfectiunii specie.

Romanul ca atare pledeaza pentru o situatie dramatic in sensul ca autorul prezinta conflictul la vedere intre categorii sociale dar si un conflict mai adanc, tragic. D. Zamfirescu evita totusi scenele in care acestea ar putea degenera in catastrophe. “Viata la tara” in ciuda acestor ciocniri ramane o lume armonica deopotriva egal distantata de realitate, utopia sau idila.