dr.pavel chirila - despre a moderna

132
  Câteva precizări despre alimentele pe care le consumăm în fiecare zi  E-urile sunt substanţe care se folosesc la prepararea unor produse în scopul amelior ării calităţii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare (  Monitorul Oficial al României, Anul XI, Nr. 268/1999,  pagina 13). În istoria alimentar ă a diferitelor civilizaţii nu găsim  E-urile. Ele sunt invenţia secolului XX. Definiţia oficial ă redată mai sus este ambiguăşi plină de omisiuni: Ce fel de substanţe – naturale sau de sintez ă? De ce să ameliorezi calitatea? Care calitate – organoleptică sau nutritivă? Ce este acea tehnologie avansat ă? Au sau nu au reacţii adverse? Dacă au sau dacă nu se ştie dacă au, de ce se folosesc, totuşi? Majoritatea  E-urilor  are o istorie şi o existenţă identică: când se lansează pe piaţă se spune că nu sunt nocive şi se dă o lege în sensul acesta. Dup ă ţiva ani se demonstreaz ă că sunt nocive şi se dă o altă lege care să le interzică.  E-urile nu au fost niciodat ă cerute de populaţie; ele au fost oferite şi majoritatea oamenilor le mănâncă f ăr ă să se întrebe ce este cu ele. Din cauz ă c ă nu se întreabă, producătorii le ofer ă din nou. S-a născut o adevărată şi foarte rentabilă industrie mondială a  E-urilor , care vinde în cantităţi enorme (20 mld. $ anual).

Upload: marktm

Post on 07-Jul-2015

117 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 1/132

 

Câteva precizări desprealimentele pe care le consumăm în fiecare zi

 E-urile sunt substanţe care se folosesc la preparareaunor produse în scopul amelior ării calităţii acestora sau pentru

a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare( Monitorul Oficial al României, Anul XI, Nr. 268/1999,

 pagina 13).

În istoria alimentar ă a diferitelor civilizaţii nu găsim E-urile. Ele sunt invenţia secolului XX.

Definiţia oficial ă  redată mai sus este ambiguă şi plină 

de omisiuni: Ce fel de substanţe – naturale sau de sinteză? Dece să ameliorezi calitatea? Care calitate – organoleptică saunutritivă? Ce este acea tehnologie avansat ă ? Au sau nu aureacţii adverse? Dacă au sau dacă nu se ştie dacă au, de ce sefolosesc, totuşi?

Majoritatea  E-urilor  are o istorie şi o existenţă identică: când se lansează pe piaţă se spune că nu sunt nocive şise dă o lege în sensul acesta. După câţiva ani se demonstrează că sunt nocive şi se dă o altă lege care să le interzică.

 E-urile nu au fost niciodată cerute de populaţie; ele aufost oferite  şi majoritatea oamenilor le mănâncă f ăr ă să seîntrebe ce este cu ele. Din cauză că nu se întreabă, producătoriile ofer ă din nou. S-a născut o adevărată  şi foarte rentabilă 

industrie mondială a  E-urilor , care vinde în cantităţi enorme(20 mld. $ anual).

Page 2: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 2/132

 

 panică, pierderea gustului, tulbur ări de memorie, dureriarticulare etc.

Majoritatea cercetărilor medicale consider ă aspartamulca având un rol în declanşarea următoarelor maladii: tumoricerebrale, scleroză multiplă, epilepsie, sindroame extra-

  piramidale, boala Alzheimer, retardare mintală, limfoame,malformaţii, diabet.

Un principiu str ăvechi ai medicinei spune că „nimic nueste mai periculos decât a administra o substanţă timpîndelungat, în mod repetat”.

  Numai alimentele pot fi administrate timp îndelungatîn mod repetat. Toate celelalte substanţe, nonalimente, adică aditivii alimentari, medicamentele chimice şi naturale nu pot fiadministrate timp îndelungat, în mod repetat, căci cad subincidenţa acestei axiome biologice şi în cele din urmă producdiferite sindroame în corpul omenesc.

Demascarea efectelor nocive ale E-urilor  şi excluderealor din alimentaţie este o problemă de conştiinţă civică, este o problemă de atitudine morală, luată atât de consumatori cât şide cercetătorii în domeniu.

În S.U.A. există  Centrul  Ş tiin ţ ific pentru Interes Public, care număr ă 800.000 de cotizanţi şi are un rol esenţialîn blocarea pe cale legislativă a otr ăvirii lente a populaţiei.

Concluzia care se impune: nu consuma ţ i alimente cu

 E-uri , căci vă vor fi date mereu. Refuza ţ i să le cumpăra ţ i  şi ei  nu le vor mai produce.

Doctor în Medicină Pavel Chirilă 

Page 3: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 3/132

 

Page 4: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 4/132

Page 5: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 5/132

 

TABELCU CLASELE FUNCŢIONALE, ROLUL ŞI FUNCŢIILETEHNOLOGICE ALE ADITIVILOR ALIMENTARI(E-uri din Codex Alimentarius)

 Nr.crt.

Clasă funcţională (care seînscrie peetichetă)

DefinireSubclasă (funcţietehnologică)

1 AcidSubstanţe care crescaciditatea şi/sau confer ă un gust acru alimentului

Acidifiant

2Reglator deaciditate

Modifică sau controlează aciditatea sau alcali-nitatea alimentului,menţinând pH-ul specificalimentului

Acidifiant,alcalinizant,agent de tam-  ponare sauagent de ajus-tare a pH-ului

3 Antiaglo-merant 

Reduce tendinţa parti-culelor din aliment de aadera unele la altele

Agent

antiagregare,antiaglutinare,agent deuscare

4Antispu-mant

Previne sau reducespumarea

Agentantispumare

5 Antioxidant

Prelungeşte durata de

valabilitate a unui ali-ment prin protejareaîmpotriva deterior ării

Antioxidant,

antioxidantsinergic,sequestrant

Page 6: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 6/132

 

  provocate de oxidare,cum ar fi râncezireagr ăsimilor sau modi-ficarea culorii

6Agent deafânare

Substanţă, alta decâtaerul, care contribuie lacreşterea volumului ali-mentelor, f ăr ă a modificavaloarea energetică 

Agent deafânare

7 ColorantDă sau reface culoareaalimentului

Colorant

8

Agent deconservare(retenţie) aculorii

Stabilizează, conservă sau intensifică culoareaalimentului

Fixativ de cu-loare, stabili-zator de cu-loare

9Emulsifi-cator 

Formează sau menţine unamestec omogen dindouă sau mai multe faze

nemiscibile, cum ar fiuleiul şi apa din aliment

Emulsificator, plasticizant,agent de dis-  persare, sur-

factant, agentde umectare

10Sare emul-sificatoare

Rearanjează proteineledin brânză în procesultehnologic de preparare a  brânzeturilor pentru a  preveni separarea

gr ăsimilor 

Sare emulsi-ficatoare,sequestrant

11Agent deîntărire

Face sau păstrează  ţesu-turile de fructe sau vege-tale tari sau proaspetesau interacţionează cuagenţi de gelificare  pentru a produce sau aîntări un gel

Agent deîntărire

12Potenţator de aromă 

Menţine şi amplifică gustul şi/sau mirosul

Potenţator dearomă, corec-

Page 7: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 7/132

 

specifice alimentului tor de aromă,fr ăgezant

13

Agenţi de

tratarea f ăinei

Substanţă care se adaugă la f ăină pentru a îmbu-

nătăţi calităţile de coa-cere sau culoarea

Agent de înăl-  bire, amelio-

rator de aluat,ameliorator alf ăinei

14Agent despumare

Face posibilă formareasau menţinerea uneidispersii uniforme a fazeigazoase în alimentullichid sau solid

Agent de spu-mare, agent deaerare

15Agent degelificare

Confer ă o textur ă ali-mentului prin formare degel

Agent de geli-ficare

16Agent deglazurare

Substanţă care, atuncicând se aplică pe supra-faţa alimentului, îi con-fer ă un aspect str ălucitor 

sau formează un înveliş  protector 

Agent de gla-zurare, aco-

 perire

17 UmectantPrevine uscarea alimen-tului într-o atmosfer ă cuumiditate redusă 

Agent deumectare,agent de reţi-nere a apei/umidităţii

18 Conservant

Prelungeşte durata devalabilitate a alimentului  prin protejarea împotrivadeterior ării cauzate demicroorganisme

Conservantantimicrobian,agent anti-micotic, agentde control al bacteriofagilor,chemosteri-lizant/ agent dematurare avinului, dezin-

Page 8: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 8/132

 

fectant

19Gaz propulsor 

Un gaz, altul decât aerul,care propulsează alimentul din container  

Gaz propulsor 

20Agent decreştere

O substanţă saucombinaţie de substanţecare eliberează gaz şi înconsecinţă cresc volumulaluatului

Agent defermentare,agent decreştere

21 Stabilizator 

Face posibilă menţinereaunei dispersii uniforme adouă sau mai multesubstanţe nemiscibile dinaliment

Liant, agentde gelificare,agent dereţinere a apei/umidităţii,stabilizator despumă 

22 Îndulcitor O substanţă, alta decâtzahărul, care dă gust

dulce alimentului

Îndulcitor, în-dulcitor artifi-cial, îndulcitor 

nutritiv

23Agent deîngroşare

Creşte vâscozitateaalimentului

Agent de în-groşare, tex-turant

24 SequestrantSubstanţă care formează complexe cu ionii

metalici

Sequestrant

Page 9: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 9/132

 

SISTEMUL INTERNAŢIONAL DE NUMEROTARE A

ADITIVILOR ALIMENTARI.LISTA CU ADITIVII ALIMENTARI ÎN ORDINEA NUMERELOR 

E Denumire aditivuluialimentar 

Funcţia tehnologică 

E100(i) CURCUMINĂ 

(ii) TURMERIC

Colorant

Colorant

E101(i) RIBOFLAVINĂ 

(ii) RIBOFLAVINĂ 5’ – FOSFAT DE SODIU

Colorant

Colorant

E102 TARTRAZINĂ Colorant

E103 ALKANET Colorant

E104GALBEN DECHINOLEINĂ 

Colorant

E107 YELLOW 2G Colorant

E110 SUNSET YELLOW FCF Colorant

E120ACID CARMINIC sauCOSENILĂ 

Colorant

E121 CITRUS RED 2 Colorant

E122 AZORUBINĂ Colorant

E123 AMARANTH ColorantE124 PONCEAU 4R Colorant

Page 10: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 10/132

 

E125 PONCEAU SX Colorant

E126 PONCEAU 6R Colorant

E127 ERITROZINĂ Colorant

E128 RED 2G Colorant

E129 ALLURA RED AC Colorant

E131 ALBASTRU PATENT Colorant

E132 INDIGOTINĂ Colorant

E133 ALBASTRU BRILIANTFCF Colorant

E140 CLOROFILĂ Colorant

E141COMPLECŞI DECUPRUCLOROFILĂ 

Colorant

E142 GREEN S Colorant

E143 FAST GREEN FCF Colorant

E150a CARAMEL I Colorant

E150bCARAMEL II –procedeulcu sulfit caustic

Colorant

E150c

CARAMEL III – 

 procedeul cu amoniac Colorant

E150dCARAMEL IV –   procedeul cu sulfitamoniacal

Colorant

E151 NEGRU BRILIANT Colorant

E152CĂRBUNE NEGRU(HYDROCARBON) Colorant

Page 11: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 11/132

 

E153 CĂRBUNE VEGETAL Colorant

E154 BRUN FK Colorant

E155 BRUN HT Colorant

E160a

(i)  BETA-CAROTEN(sintetic)

(ii) BETA-CAROTEN(extract natural)

Colorant

Colorant

E160b ANNATO EXTRACTS Colorant

E160c PAPRIKA OLEORESINS ColorantE160d LYCOPENE Colorant

E160eBETA-APO-CAROTENAL

Colorant

E160f 

BETA-APO-8’-CAROTENOIC ACID,

METHYL sau ETHYLESTER 

Colorant

E161a FLAVOXANTINĂ Colorant

E161b LUTEINĂ Colorant

E161c KRYPTOXANTINĂ Colorant

E161d RUBIXANTINĂ ColorantE161e VIOLOXANTINĂ Colorant

E161f RODOXANTINĂ Colorant

E161g CANTAXANTINĂ Colorant

E162 BEET RED Colorant

E163 (i)  ANTOCIANI(ii)  GRAPE SKIN

Colorant

Page 12: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 12/132

 

EXTRACT (extract dincoajă de strugure)

(iii)  BLACKCURRANTEXTRACT (extract din

coacăze)

Colorant

Colorant

E164 ŞOFRAN Colorant

E166 LEMN DE SANTAL Colorant

E170

(i)  CARBONAT DECALCIU

(ii) 

CARBONAT ACIDDE CALCIU

Colorant

Colorant

E171 DIOXID DE TITAN Colorant

E172

(i) OXID DE FIER, negru

(ii) OXID DE FIER, roşu

(iii)  OXID DE FIER,

galben

Colorant

Colorant

Colorant

E173 ALUMINIU Colorant

E174 ARGINT Colorant

E175 AUR Colorant

E180 LITHOL RUBINE BK Colorant

E181TANINURI, CALITATEALIMENTAR Ă 

colorant, emulsificator,stabilizator, agent deîngroşare

E182 ORCHIL Colorant

E200 ACID SORBIC Conservant

E201 SORBAT DE SODIU ConservantE202 SORBAT DE POTASIU Conservant

Page 13: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 13/132

 

E203 SORBAT DE CALCIU Conservant

E209HEPTIL p-HIDROXIBENZOAT

Conservant

E210 ACID BENZOIC ConservantE211 BENZOAT DE SODIU Conservant

E212 BENZOAT DE POTASIU Conservant

E213 BENZOAT DE CALCIU Conservant

E214ETIL p-

HIDROXIBENZOATConservant

E215ETIL p-HIDROXI-BENZOAT DE SODIU

Conservant

E216PROPIL p-HIDROXIBENZOAT

Conservant

E217PROPIL p-HIDROXI-BENZOAT DE SODIU Conservant

E218METIL p-HIDROXIBENZOAT

Conservant

E219METIL p-HIDROXI-BENZOAT DE SODIU

Conservant

E220 DIOXID DE SULF Conservant, antioxidantE221 SULFIT DE SODIU Conservant, antioxidant

E222SULFIT ACID DESODIU

Conservant, antioxidant

E223METABISULFIT DESODIU

Conservant, agent dedecolorare, antioxidant

E224METABISULFIT DEPOTASIU

Conservant, antioxidant

Page 14: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 14/132

 

E225 SULFIT DE POTASIU Conservant, antioxidant

E226 SULFIT DE CALCIU Conservant, antioxidant

E227

SULFIT ACID DE

CALCIU Conservant, antioxidantE228 BISULFIT DE POTASIU Conservant, antioxidant

E230 DIFENIL Conservant

E231 ORTO – FENIL FENOL Conservant

E232ORTO-FENIL FENOLAT

DE SODIUConservant

E233 TIABENDAZOL Conservant

E234 NIZINĂ Conservant

E235PIMARICINĂ (NATAMICINĂ)

Conservant

E236 ACID FORMIC ConservantE237 FORMIAT DE SODIU Conservant

E238 FORMIAT DE CALCIU Conservant

E239HEXAMETILENTETRAMINĂ 

Conservant

E240 FORMALDEHIDĂ ConservantE241 GUMĂ DE GUAIAC Conservant

E242 DIMETIL DICARBONAT Conservant

E249 NITRIT DE POTASIUConservant, fixativ deculoare

E250 NITRIT DE SODIU Conservant, fixativ deculoare

Page 15: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 15/132

 

E251 NITRAT DE SODIUConservant, fixativ deculoare

E252 NITRAT DE POTASIUConservant, fixativ deculoare

E260 ACID ACETIC GLACIALConservant, reglator deaciditate

E261

(i)  ACETAT DEPOTASIU

(ii)  DIACETAT DE

POTASIU

Conservant, reglator deaciditate

E262

(i)  ACETAT DESODIU

(ii)  DIACETAT DESODIU

Conservant, reglator deaciditate, sequestrant 

E263 ACETAT DE CALCIUConservant, stabilizator,

reglator de aciditateE264 ACETAT DE AMONIU Reglator de aciditate

E265 ACID DEHIDROACETIC Conservant

E266DEHIDROACETAT DESODIU

Conservant

E270ACID LACTIC (L-, D- şiDL) Reglator de aciditate

E280 ACID PROPIONIC Conservant

E281 PROPIONAT DE SODIU Conservant

E282PROPIONAT DECALCIU

Conservant

E283 PROPIONAT DEPOTASIU

Conservant

Page 16: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 16/132

 

E290 DIOXID DE CARBONAgent de carbonatare,gaz pentru ambalat

E296 ACID MALIC (DL-) Reglator de aciditate

E297 ACID FUMARIC Reglator de aciditateE300 ACID ASCORBIC (L-) Antioxidant

E301 ASCORBAT DE SODIU Antioxidant

E302 ASCORBAT DE CALCIU Antioxidant

E303ASCORBAT DE

POTASIUAntioxidant

E304PALMITAT DEASCORBIL

Antioxidant

E305STEARAT DEASCORBIL

Antioxidant

E306TOCOFEROLI – AMESTECCONCENTRAT

Antioxidant

E307 ALFA-TOCOFEROL Antioxidant

E308GAMMA-TOCOFEROLSINTETIC

Antioxidant

E309 DELTA-TOCOFEROLSINTETIC Antioxidant

E310 GALAT DE PROPIL Antioxidant

E311 GALAT DE OCTIL Antioxidant

E312 GALAT DE DODECIL Antioxidant

E313 GALAT DE ETIL AntioxidantE314 R ĂŞINĂ DE GUAIAC Antioxidant

Page 17: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 17/132

 

E315ACID ISOASCORBIC(ACID ERITORBIC)

Antioxidant

E316ISOASCORBAT DESODIU

Antioxidant

E317ISOASCORBAT DEPOTASIU

Antioxidant

E318ISOASCORBAT DECALCIU

Antioxidant

E319BUTILHIDROQUINONĂ 

TER ŢIAR Ă Antioxidant

E320BUTILHIDROXIANISOL (BHA)

Antioxidant

E321BUTILHIDROXITOLUEN(BHT)

Antioxidant

E322 LECITINĂ  Antioxidant,emulsificator 

E323 ANOXOMER Antioxidant

E324 ETOXIQUINĂ Antioxidant

E325 LACTAT DE SODIU Antioxidant sinergic

E326 LACTAT DE POTASIU Antioxidant sinergic,reglator de aciditate

E327 LACTAT DE CALCIUReglator de aciditate,agent de tratare a f ăinii

E328 LACTAT DE AMONIUReglator de aciditate,agent de tratare a f ăinii

E329 LACTAT DEMAGNEZIU (DL)

Reglator de aciditate,agent de tratare a f ăinii

Page 18: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 18/132

 

E330 ACID CITRICReglator de aciditate,antioxidant, sequestrant 

E331

CITRAT DE SODIU

(i)  CITRATMONOSODIC

(ii)  CITRATDISODIC

(iii)  CITRATTRISODIC

Reglator de aciditate,emulsificator,stabilizator, sequestrant

E332

CITRAT DE POTASIU

(i)  CITRATMONOPOTASIC

(ii)  CITRATTRIPOTASIC

Reglator de aciditate,stabilizator, sequestrant

E333 CITRAT DE CALCIUReglator de aciditate,agent de întărire,sequestrasnt

E334 ACID TARTRIC (L(+)-)Reglator de aciditate,antioxidant sinergic,sequestrant

E335

TARTRAT DE SODIU

(i)  TARTRATMONOSODIC

(ii)  TARTRATDISODIC

Stabilizator, sequestrant

E336

TARTRAT DE POTASIU

(i)  TARTRATMONOPOTASIC

Stabilizator, sequestrant

Page 19: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 19/132

 

(ii)  TARTRATDIPOTASIC

E337TARTRAT DUBLU DESODIU şi POTASIU

Stabilizator, sequestrant

E338 ACID FOSFORICReglator de aciditate,antioxidant sinergic

E339

FOSFAT DE SODIU

(i)  FOSFATMONOSODIC

(ii) 

FOSFATDISODIC

(iii)  FOSFATTRISODIC

Reglator de aciditate,sequestrant,  emulsifica-

tor, texturant, sta-  bilizator, agent dereţinere a apei

E340

FOSFAT DE POTASIU

(i) 

FOSFATMONOPOTASIC

(ii)  FOSFATDIPOTASIC

(iii)  FOSFATTRIPOTASIC

Reglator de aciditate,sequestrant, stabilizator,emulsificator, agent dereţinere a apei

E341 FOSFAT DE CALCIU

Reglator de aciditate,

agent de tratare a f ăinii,agent de întărire,texturant, agent decreştere, agent de reţinerea apei

E342 FOSFAT DE AMONIUReglator de aciditate,agent de tratare a f ăinii

E343 FOSFAT DE MAGNEZIU Reglator de aciditate

Page 20: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 20/132

 

(i)  MONO

(ii)  DI

(iii)  TRI

E344 CITRAT DE LECITINĂ ConservantE345 CITRAT DE MAGNEZIU Reglator de aciditate

E349 MALAT DE AMONIU Reglator de aciditate

E350

MALAT DE SODIU

(i)  MALAT ACIDDE SODIU

(ii)  MALAT DESODIU

Reglator de aciditate,

umectant

E351

MALAT DE POTASIU

(i)  MALAT ACIDDE POTASIU

(ii)  MALAT DEPOTASIU

Reglator de aciditate

E352

MALAT DE CALCIU

(iii)  MALAT ACIDDE CALCIU

(iv)  MALAT DECALCIU

Reglator de aciditate

E353 ACID METATARTRIC Reglator de aciditate

E354 TARTRAT DE CALCIU Reglator de aciditate

E355 ACID ADIPIC Reglator de aciditate

E356 ADIPAT DE SODIU Reglator de aciditate

E357 ADIPAT DE POTASIU Reglator de aciditateE359 ADIPAT DE AMONIU Reglator de aciditate

Page 21: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 21/132

 

E363 ACID SUCCINIC Reglator de aciditate

E365 FUMARAT DE SODIU Reglator de aciditate

E366 FUMARAT DE POTASIU Reglator de aciditate

E367 FUMARAT DE CALCIU Reglator de aciditate

E368 FUMARAT DE AMONIU Reglator de aciditate

E370 HEPTONOLACTONĂ1, 4-Reglator de aciditate,sequestrant

E375 ACID NICOTINICAgent de retenţie a

culoriiE380 CITRAT DE AMONIU Reglator de aciditate

E381CITRATFERIAMONIACAL

Antiagregant

E383GLICEROFOSFAT DECALCIU

Agent de îngroşare, agentde gelificare, stabilizator 

E384 CITRAT DE IZOPROPILAntioxidant, conservant,sequestrant

E385ETILEN-DIAMIN-TETRA-ACETAT DECALCIU şi SODIU

Antioxidant, conservant,sequestrant

E386 ETILEN-DIAMIN-TETRA-ACETATDISODIC

Antioxidant, conservant,sinergic, sequestrant

E387 OXISTEARINĂ Antioxidant, sequestrant

E388 ACID TIODIPROPIONIC Antioxidant

E389DILAURIL

TIODIPROPIONATAntioxidant

E390 DISTEARIL Antioxidant

Page 22: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 22/132

 

TIODIPROPIONAT

E391 ACID FITIC Antioxidant

E399LACTOBIONAT DE

CALCIUStabilizator 

E400 ACID ALGINICAgent de îngroşare,stabilizator 

E401 ALGINAT DE SODIUAgent de îngroşare, agentde gelificare, stabilizator 

E402 ALGINAT DE POTASIU

Agent de îngroşare,

stabilizator 

E403 ALGINAT DE AMONIUAgent de îngroşare,stabilizator 

E404 ALGINAT DE CALCIU

Agent de îngroşare,stabilizator, agent degelificare, agent antispu-

mant

E405ALGINAT DEPROPILEN GLICOL

Agent de îngroşare,emulsificator 

E406 AGAR Agent de îngroşare,agent de gelificare,stabilizator 

E407

CARAGENAN şi sărurilelui de Na, K, NH4

(inclusivFURCELLARAN)

Agent de îngroşare,agent de gelificare,stabilizator 

E408BAKERS YEASTGLYCAN

Agent de îngroşare,agent de gelificare,stabilizator 

E409 ARABINOGALACTAN Agent de îngroşare,

Page 23: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 23/132

 

agent de gelificare, stabi-lizator 

E410 GUMĂ DE CARUBAAgent de îngroşare,stabilizator 

E411 GUMĂ DE TAMARINAgent de îngroşare,stabilizator 

E412 GUMĂ DE GUAR Agent de îngroşare,stabilizator 

E413 GUMĂ TRAGACANTHAgent de îngroşare,

stabilizator E414

GUMĂ ARABICĂ (ACACIA GUM)

Agent de îngroşare,stabilizator 

E415 GUMĂ XANTHAN Agent de îngroşare,stabilizator 

E416 GUMĂ KARAYA Agent de îngroşare,stabilizator 

E417 GUMĂ TARAAgent de îngroşare,stabilizator 

E418 GUMĂ GELLANAgent de îngroşare,stabilizator, agent degelificare

E419 GUMĂ GHATTIAgent de îngroşare,stabilizator, emulsificator 

E420SORBITOL şi SIROP deSORBITOL

Îndulcitor, umectant,sequestrant, texturant,emulsificator 

E421 MANITOL Îndulcitor, antiagregant E422 GLICEROL Umectant 

Page 24: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 24/132

 

E429 PEPTONE Emulsificator 

E430STEARAT DEPOLIOXIETILENĂ (8)

Emulsificator 

E431 STEARAT DEPOLIOXIETILENĂ (40)

Emulsificator 

E432

SORBITANMONOLAURAT DEPOLIOXIETILENĂ (20)

Emulsificator, agent dedispersare

E433SORBITANMONOOLEAT DEPOLIOXIETILENĂ (20)

Emulsificator, agent dedispersare

E434SORBITANMONOPALMITAT DEPOLIOXIETILENĂ (20)

Emulsificator, agent dedispersare

E435 SORBITANMONOSTEARAT DEPOLIOXIETILENĂ (20)

Emulsificator, agent dedispersare

E436SORBITANTRISTEARAT DEPOLIOXIETILENĂ (20)

Emulsificator, agent dedispersare

E440 PECTINE Agent de îngroşare,stabilizator, agent degelificare

E441ULEI DE RAPIŢĂ HIDROGENATSUPERGLICERINAT

Emulsificator 

E442SAREA DE AMONIU AACIDULUI FOSFATIDIC Emulsificator,

Page 25: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 25/132

 

E443ULEI VEGETALBROMURAT

Emulsificator,stabilizator 

E444IZOBUTIRAT DESUCROZ

ĂACETAT

Emulsificator,stabilizator 

E445ESTERI DE R ĂŞINĂ CUGLICEROL

Emulsificator,stabilizator 

E446 SUCCISTEARIN Emulsificator 

E450

DIFOSFAŢI

(i)  DISODIC

(ii)  TRISODIC(iii)  TETRASODIC

(iv)  DIPOTASIC

(v)  TETRAPOTASIC

(vi)  DICALCIC

(vii)  BIACID DECALCIU

(viii)  DIMAGNEZIC

Emulsificator, sta-  bilizator, reglator deaciditate, agent decreştere, sequestrant, agent de reţinere a apei

E451

TRIFOSFAŢI

(i)  PENTASODIC

(ii)  PENTAPOTASIC

Sequestrant,  reglator deaciditate, texturant

E452

POLIFOSFAŢI DE(i)  SODIU

(ii)  POTASIU

(iii)  SODIU-CALCIU

(iv)  CALCIU

(v)  AMONIU

Emulsificator, sta-  bilizator, sequestrant, texturant, agent dereţinere a apei 

E460 CELULOZĂ MICROCRISTALINĂ 

Emulsificator,antiagregant, texturant,

Page 26: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 26/132

 

agent de dispersare

E461 METIL CELULOZĂ Agent de îngroşare,emulsificator, stabilizator 

E462 ETIL CELULOZĂ Agent de îngroşare,emulsificator,stabilizator, agent delegare, agent de umplere

E463HIDROXIPROPILCELULOZĂ 

Agent de îngroşare,emulsificator, stabilizator 

E464 HIDROXIPROPILMETIL CELULOZĂ  Agent de îngroşare,emulsificator, stabilizator 

E465METIL ETILCELULOZĂ 

Agent de îngroşare,emulsificator,stabilizator, agent despumare

E466CARBOXIMETILCELULOZĂ 

Agent de îngroşare,stabilizator 

E467ETIL HIDROXIETILCELULOZĂ 

Emulsificator, sta-  bilizator, agent deîngroşare

E470SĂRURI ALE ACIZILOR GRAŞI (cu Al, Ca, Na,

Mg, K, şi NH4)

Emulsificator, sta-

 bilizator, antiagregant 

E471MONO- şi DIGLICERIDEale ACIZILOR GRAŞI

Emulsificator,stabilizator 

E472a

ESTERI aiGLICEROLULUI cuACIDUL ACETIC şi

ACIZI GRAŞI

Emulsificator,stabilizator, sequestrant 

E472b ESTERI ai Emulsificator,

Page 27: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 27/132

 

GLICEROLULUI cuACIDUL LACTIC şiACIZI GRAŞI

stabilizator, sequestrant

E472c

ESTERI ai

GLICEROLULUI cuACIDUL CITRIC şiACIZI GRAŞI

Emulsificator,stabilizator, sequestrant

472dESTERI TARTRICI deMONO- şi DIGLICERIDEcu ACIZI GRAŞI

Emulsificator,stabilizator, sequestrant

E472e

ESTERI aiGLICEROLULUI cuACIDULDIACETILTARTRIC şiACIZI GRAŞI

Emulsificator,stabilizator, sequestrant

E472f 

ESTERI aiGLICEROLULUI cu

AMESTEC de ACIDTARTRIC, ACETIC şiACIZI GRAŞI

Emulsificator,stabilizator, sequestrant

E472gMONOGLICERIDESUCCINILATE

Emulsificator,stabilizator, sequestrant

E473ESTERI DE SUCROZĂ 

CU ACIZI GRAŞIEmulsificator 

E474 SUCROGLICERIDE Emulsificator 

E475ESTERI POLIGLICERICIAI ACIZILOR GRAŞI

Emulsificator 

E476

ESTERI POLIGLICERICIAI ACIDULUIRICINOLEICINTERESTERIFICAT

Emulsificator 

Page 28: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 28/132

 

E477ESTERI AIPROPILENGLICOLULUICU ACIZI GRAŞI

Emulsificator 

E478

ESTERI AI ACIZILOR GRAŞI LACTILAŢI CUGLICEROLUL ŞIPROPILENGLICOLUL

Emulsificator 

E479

ULEI DE SOIA OXIDATTERMIC CU MONO- ŞIDIGLICERIDE ALE

ACIZILOR GRAŞI

Emulsificator 

E480DIOCTIL SODIUSULFOSUCCINAT

Emulsificator, agent deumectare

E481

(i)  STEAROILLACTILAT DESODIU

(ii)  OLEILLACTILAT DESODIU

Emulsificator,

stabilizator 

E482

(i)  STEAROILLACTILAT DECALCIU

(ii)  OLEIL

LACTILAT DECALCIU

Emulsificator,stabilizator 

EE483 TARTRAT DE STEARIL Agent de tratare a f ăinii

E484 CITRAT DE STEARILEmulsificator,sequestrant

E485 STEAROIL FUMARATDE SODIU Emulsificator 

Page 29: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 29/132

 

E486STEAROIL FUMARATDE CALCIU

Emulsificator 

E487

LAURILSULFAT DESODIU

Emulsificator 

E488MONO- ŞI DI-GLICERIDEETOXILATE

Emulsificator 

E489 ESTERI AI ULEIULUIDE NUCĂ DE COCOSCU METILGLUCOZIDĂ 

Emulsificator 

E491MONOSTEARAT DESORBITAN

Emulsificator 

E492TRISTEARAT DE

SORBITAN

Emulsificator 

E493MONOLAURAT DESORBITAN

Emulsificator 

E494MONOOLEAT DESORBITAN

Emulsificator 

E495MONOPALMITAT DE

SORBITANEmulsificator 

E496TRIOLEAT DESORBITAN

Stabilizator,emulsificator 

E500

(i)  CARBONAT DESODIU

(ii)  CARBONAT

ACID DE SODIU

Reglator de aciditate,agent de creştere, anti-aglomerant

Page 30: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 30/132

 

E501

(i)  CARBONAT DEPOTASIU

(ii)  CARBONATACID DE

POTASIU

Reglator de aciditate,stabilizator 

E503

(i)  CARBONAT DEAMONIU

(ii)  CARBONATACID DEAMONIU

Reglator de aciditate,agent de creştere

E504

(i)  CARBONAT DEMAGNEZIU

(ii)  CARBONATACID DEMAGNEZIU

Reglator de aciditate,antiagregant,  agent deretenţie a culorii

E505 CARBONAT FEROS Reglator de aciditate

E507 ACID CLORHIDRIC Reglator de aciditate

E508 CLORUR Ă DE POTASIU Agent de gelificare

E509 CLORUR Ă DE CALCIU Agent de întărire

E510 CLORUR Ă DE AMONIU Agent de tratare a f ăinii

E511

CLORUR Ă DE

MAGNEZIU Agent de întărire

E512 CLORUR Ă STANOASĂ Antioxidant, agent deretenţie a culorii

E513 ACID SULFURIC Reglator de aciditate

E514 SULFAT DE SODIU Reglator de aciditate

E515 SULFAT DE POTASIU Reglator de aciditate

Page 31: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 31/132

 

E516 SULFAT DE CALCIUAgent de tratare a f ăinii,sequestrant,  agent deîntărire

E517 SULFAT DE AMONIUAgent de tratare a f 

ăinii,

stabilizator 

E518 SULFAT DE MAGNEZIU Agent de întărire

E519 SULFAT DE CUPRUFixativ de culoare,conservant

E520 SULFAT DE ALUMINIU Agent de întărire

E521 SULFAT DE ALUMINIUŞI SODIU

Agent de întărire

E522SULFAT DE ALUMINIUŞI POTASIU

Reglator de aciditate,stabilizator 

E523SULFAT DE ALUMINIUŞI AMONIU

Stabilizator, agent deîntărire

E524 HIDROXID DE SODIU Reglator de aciditate

E525HIDROXID DEPOTASIU

Reglator de aciditate

E526 HIDROXID DE CALCIUReglator de aciditate,agent de întărire

E527 HIDROXID DE AMONIU Reglator de aciditate

E528HIDROXID DEMAGNEZIU

Reglator de aciditate,agent de retenţie a culorii

E529 OXID DE CALCIUReglator de aciditate,agent de tratare a f ăinii

E530 OXID DE MAGNEZIU Antiagregant

E535 FEROCIANUR Ă DE Antiagregant

Page 32: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 32/132

 

SODIU

E536FEROCIANUR Ă DEPOTASIU

Antiagregant

E537 HEXACIANOMANGA- NAT FEROS Antiagregant

E538FEROCIANUR Ă DECALCIU

Antiagregant

E539 TIOSULFAT DE SODIU Antioxidant, sequestrant 

E541

(i)  FOSFAT ACID DE

SODIU ŞI ALUMINIU(ii)  FOSFAT BAZIC DE

SODIU ŞI ALUMINIU

Reglator de aciditate,emulsificator 

E542FOSFAT DIN OS (în  principal fosfat de calciutribazic)

Emulsificator,antiagregant,  agent dereţinere a apei

E550

(i)  SILICAT DESODIU

(ii)  METASILICATDE SODIU

Antiagregant

E551DIOXID DE SILICIUAMORF

Antiagregant

E553

(i)  SILICAT DEMAGNEZIU

(ii)  TRISILICAT DEMAGNEZIU

(iii)  TALC

Antiagregant, praf decur ăţat

E554ALUMINOSILICAT DE

SODIUAntiagregant

E555 SILICAT de ALUMINIU Antiagregant

Page 33: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 33/132

 

şi POTASIU

E556SILICAT DE CALCIU ŞIALUMINIU

Antiagregant

E557 SILICAT DE ZINC Antiagregant

E558 BENTONITĂ Antiagregant

E559 SILICAT DE ALUMINIU Antiagregant

E560 SILICAT DE POTASIU Antiagregant

E570 ACIZI GRAŞIStabilizator de spumă,agent de glazurare, agentantispumant

E574 ACID GLUCONIC (D-)Reglator de aciditate,agent de creştere

E575GLUCONO DELTA -

LACTONĂ 

Reglator de aciditate,

agent de creştereE576 GLUCONAT DE SODIU Sequestrant

E577GLUCONAT DEPOTASIU

Sequestrant

E578GLUCONAT DECALCIU

Reglator de aciditate,agent de întărire 

E579 GLUCONAT FEROSAgent de retenţie aculorii

E580GLUCONAT DEMAGNEZIU

Reglator de aciditate,agent de întărire

E585 LACTAT FEROSAgent de retenţie aculorii

E620 ACID GLUTAMIC L(+)- Potenţator de aromă 

Page 34: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 34/132

 

E621GLUTAMATMONOSODIC

Potenţator de aromă 

E622GLUTAMATMONOPOTASIC

Potenţator de aromă 

E623GLUTAMAT DECALCIU

Potenţator de aromă 

E624GLUTAMATMONOAMONIACAL

Potenţator de aromă 

E625GLUTAMAT DE

MAGNEZIUPotenţator de aromă 

E626 ACID GUANILIC Potenţator de aromă 

E627GUANILAT DISODIC(5’ –)

Potenţator de aromă 

E628GUANILAT DIPOTASIC(5’-)

Potenţator de aromă 

E629GUANILAT DE CALCIU(5’ –)

Potenţator de aromă 

E630 ACID INOZINIC Potenţator de aromă 

E631INOZINAT DISODIC(5’ –)

Potenţator de aromă 

E632 INOZINAT DE POTASIU Potenţator de aromă 

E633 INOZINAT DE CALCIU(5’ –)

Potenţator de aromă 

E634RIBONUCLEOTIDE DECALCIU (5’ –)

Potenţator de aromă 

E635 RIBONUCLEOTIDE DESODIU (5’ –)

Potenţator de aromă 

Page 35: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 35/132

 

E636 MALTOL Potenţator de aromă 

E637 ETIL MALTOL Potenţator de aromă 

E640 GLICINĂ Potenţator de aromă 

E641 LEUCINĂ (L-) Potenţator de aromă 

E900a POLIDIMETILSILOXANAgent antispumant, emulsificator, antiagregant 

E900bMETILFENIL-POLISILOXAN

Agent antispumant

E901CEAR Ă DE ALBINE,ALBĂ ŞI GALBENĂ 

Agent de glazurare 

E902 CEAR Ă CANDELILLA Agent de glazurare

E903 CEAR Ă CARNAUBA Agent de glazurare

E904 SHELLAC Agent de glazurare

E905aULEI MINERAL DECALITATEALIMENTAR Ă 

Agent de glazurare, agentde izolare

E905b VASELINĂ Agent de glazurare, agentde întărire, agent deizolare

E905c CEAR Ă MINERALĂ  Agent de glazurare, agentde izolare

E906 GUMĂ DE BENZOIA Agent de glazurare

E908CEAR Ă DE TĂRÂŢE DEOREZ

Agent de glazurare

E909 CEAR Ă DESPERMACETI Agent de glazurare

Page 36: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 36/132

 

E910 ESTERI DE CEAR Ă Agent de glazurare

E911METIL ESTERI AIACIZILOR GRAŞI

Agent de glazurare

E913 LANOLINĂ Agent de glazurare

E915

GLYCEROL -,METHYL -, sau PENTA – ERITHRYTOL ESTERSOF COLOPHANE

Agent de glazurare

E916 IODAT DE CALCIU Agent de tratare a f ăinii

E917 IODAT DE POTASIU Agent de tratare a f ăinii

E918 OXIZI DE AZOT Agent de tratare a f ăinii

E919CLORUR Ă DE NITROZIL

Agent de tratare a f ăinii

E920

CISTEINA (L-)

HIDROCLORICĂ  ŞISĂRURILE EI DESODIU ŞI POTASIU

Agent de tratare a f ăinii

E921

CISTINA (L-)HIDROCLORICĂ  ŞISĂRURILE EI DE SODIUŞI POTASIU

Agent de tratare a f ăinii

E922PERSULFAT DEPOTASIU

Agent de tratare a f ăinii

E923PERSULFAT DEAMONIU

Agent de tratare a f ăinii

E924a BROMAT DE POTASIU Agent de tratare a f ăinii

E924b BROMAT DE CALCIU Agent de tratare a f ăiniiE925 CLOR Agent de tratare a f ăinii

Page 37: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 37/132

 

E926 DIOXID DE CLOR Agent de tratare a f ăinii

E927a AZODICARBONAMIDĂ Agent de tratare a f ăinii

E927b CARBAMIDĂ (UREE) Agent de tratare a f ăinii

E928 PEROXID DE BENZOILAgent de tratare a f ăinii,conservant

E929 PEROXID DE ACETONĂ Agent de tratare a f ăinii

E930 PEROXID DE CALCIU Agent de tratare a f ăinii

E940

DICLORODIFLUORO-

METAN

Agent propulsor,  lichid

de congelare

E941 NITROGENGaz de împachetare,congelant

E942 OXID AZOTOS Agent propulsor 

E943a BUTAN Agent propulsor 

E943b IZOBUTAN Agent propulsor 

E944 PROPAN Agent propulsor 

EE945CLOROPENTAFLUORO-ETAN

Agent propulsor 

E946OCTAFLUOROCICLO-BUTAN

Agent propulsor 

E950 ACESULFAM POTASIU Îndulcitor 

E951 ASPARTAM Îndulcitor, corector de gust

E952 CICLAMAT Îndulcitor 

E953IZOMALTOL

(ISOMALTITOL)

Îndulcitor, antiagregant, agent de afânare, agentde glazurare

Page 38: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 38/132

 

E954ZAHARINĂ şi sărurile de Na, K, Ca

Îndulcitor 

E957 TAUMATINĂ Îndulcitor, corector de gust

E958 GLICIRIZINĂ  Îndulcitor, corector degust

E959 NEOHESPERIDINĂ DIHIDROCALCONĂ 

Îndulcitor 

E965MALTITOL ŞI SIROP DEMALTITOL

Îndulcitor, stabilizator,emulsificator 

E966 LACTITOL Îndulcitor, texturant

E967 XYLITOL

Îndulcitor, umectant,stabilizator,emulsificator, agent deîngroşare

E999

EXTRACT DE

QUILLAIA Agent de spumare

E1000 ACID COLIC Emulsificator 

E1001

ESTERI şi SĂRURI DECOLINĂ 

(i) ACETAT DE COLINĂ 

(ii) CARBONAT DECOLINĂ 

(iii)  CLORUR Ă DECOLINĂ 

(iv)  CITRAT DECOLINĂ 

(v) TARTRAT DE COLINĂ

(vi)  LACTAT DECOLINĂ 

Emulsificator 

Page 39: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 39/132

 

E1100 AMILAZĂ Agent de tratare a f ăinii

E1101

PROTEAZE

(i)  PROTEAZĂ 

(ii)  PAPAINĂ (iii)  BROMELAINĂ 

(iv)  FICINĂ 

Agent de tratare a f ăinii,

stabilizant, fr ăgezant,corector de gust

E1102 GLUCOZO - OXIDAZĂ Antioxidant

E1103 INVERTAZĂ Stabilizant

E1104 LIPAZĂ Corector de gustE1105 LIZOZIM Conservant

E1200 POLIDEXTROZĂ A şi N

Agent de afânare,stabilizant, agent deîngroşare, umectant,texturant

E1201POLIVINIL-PIROLIDONĂ 

Stabilizator, agent declarificare (limpezire),agent de dispersare

E1202POLIVINIL-POLIPIROLIDONĂ 

Stabilizator de culoare,stabilizator coloidal

E1503 ULEI DE CASTOR Agent de eliberare

E1505 TRIETIL CITRAT Stabilizator de spumă 

E1518TRIACETINĂ (TRIACETAT DEGLICERIL)

Umectant

E1520 PROPILEN GLICOLUmectant, agent de umezire

agent de dispersareE1521 POLIETILEN GLICOL Agent antispumare

Page 40: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 40/132

 

LISTA SUPLIMENTAR Ă – AMIDON MODIFICAT

Codex-ul general standard pentru alimente ambalate sau preambalate(CODEX STAN 1- 1985) specifică faptul că amidonul modificat  poate fi inclus în lista aditivilor alimentari. Pentru identificare şiuniformitate aceşti derivaţi de amidon au primit numere şi au fostincluşi în clasa tehnologică de agenţi de îngroşare.

E1400DEXTRINE, AMIDONCALCINAT ALB şi GALBEN

Stabilizator, agentde îngroşare, liant

E1401 AMIDON TRATAT CU ACIDStabilizator, agentde îngroşare, liant

E1402

AMIDON TRATAT CU

ALCALII

Stabilizator, agent

de îngroşare, liant

E1403 AMIDON DECOLORATStabilizator, agentde îngroşare, liant

E1404 AMIDON OXIDATStabilizator, agentde îngroşare, liant

E1405AMIDON TRATAT CUENZIME Agent de îngroşare

E1410FOSFAT DEMONOAMIDON

Stabilizator, agentde îngroşare, liant

E1411 GLICEROL DIAMIDONStabilizator, agentde îngroşare

E1412 DIAMIDON FOSFATESTERIFICAT CUTRIMETAFOSFAT DE

Stabilizator, agentde îngroşare, liant

Page 41: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 41/132

 

SODIU; ESTERIFICAT CUOXICLORUR Ă DE FOSFOR 

E1413DIAMIDON FOSFATFOSFATAT

Stabilizator, agentde îngroşare, liant

E1414DIAMIDON FOSFATACETILAT

Emulsificator, agentde îngroşare

E1420AMIDON ACETATESTERIFICAT CUANHIDRIDĂ ACETICĂ 

Stabilizator, agentde îngroşare

E1421 AMIDON ACETAT esterificatcu VINILACETAT Stabilizator, agentde îngroşare

E1422DIAMIDON ADIPATACETILAT

Stabilizator, agentde îngroşare, liant

E1423DIAMIDON GLICEROLACETILAT

Stabilizator, agentde îngroşare

E1440 HIDROXIPROPIL AMIDON Emulsificator, agentde îngroşare, liant

E1442HIDROXIPROPILDIAMIDON

Stabilizator, agentde îngroşare

E1443HIDROXIPROPILDIAMIDON GLICEROL

Stabilizator, agentde îngroşare

E1450AMIDON OCTENILSUCCINAT DE SODIU

Stabilizator, agentde îngroşare, liant,emulsificator 

Page 42: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 42/132

 

ADITIVI ALIMENTARI NENUMEROTAŢI

Denumire Comentarii

ACIDARACHIDONIC @

Obţinut din ficat, creier, glande deorigine animală, sau ulei

ACID ASPARTIC @ Obţinut din ASPARTAM (vezi E951)

ACID NUCLEIC @ Este obţinut din celule

ACID PALMITIC @

ALBUMINĂ@

AMBERGRIS@ Obţinut din balenă 

ARONIA

Obţinut din arborele  Aroniaarbutifolia; este utilizat ca extensor degust în jeleuri, puding, pudre pentrudesert, iaurt, deserturi lactate, creme,  produse de cofetărie, brânzeturi

omogenizate, pr ă  jituri crocante, cremede fructe, îngheţată şi băuturi instant

BETAINĂ@ Obţinut din ulei

BIOTINĂ 

Vitamină de creştere ce apar ţine com-  plexului B, întâlnită mai ales îndrojdie, ficat, gălbenuş de ou; nu are

efecte secundare cunoscuteBITARTRAT DE Obţinut din ţesut animal

Page 43: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 43/132

 

COLINĂ @

CAFEINĂ 

Este un alcaloid întâlnit în mod naturalîn ceai, seminţe de cola şi cafea; toxică în doze mari, poate provoca palpitaţii,

hipertensiune arterială, vomă,convulsii, dureri de cap, diaree, urinărifrecvente, deshidratări, insomnie,crampe stomacale, tremur ături alemâinilor, spasme musculare;acţionează ca laxativ, favorizează eliminarea calciului din organism;

creşte secreţia acidă gastrică,amplificând simptomele ulcerului peptic; este folosit ca un stimulent uşor în cantităţi moderate; cafeina poate dao dependenţă moderată, fapt ce face caunele persoane să aibă dureri de capdacă renunţă la produsele cu cafeină. A

se evita cafeina, chiar  şi în cantităţimici, de către femeile însărcinate şi decătre copii

CATALAZĂ@ Se obţine din ficat bovin

CAZEINĂ 

Este o fosfoproteină din lapte care arestructura molecular ă foarteasemănătoare glutenului; persoaneleceliace (cu enteropatie gluten-sen-sibilă) trebuie s-o evite

CITRUS RED No2Provoacă cancer la animalele de la-  borator; este folosit pentru colorareacojii de portocală 

CIVET@ Obţinut din pisică 

COLAGEN@

Page 44: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 44/132

 

COLESTERINĂ@

DIHIDROCLORHI-DRAT DE CHININĂ,SULFAT DECHININĂ 

Alcaloid toxic extras din scoar ţaarborelui Chinchona; este utilizat caaromatizant în b

ăuturile nealcoolice

carbonatate (apă tonică, băutur ă amăruie cu lămâie) şi ca tratament pentru malarie; poate provoca dureri decap, greaţă, ţiuituri în ureche şi imaginineclare; FDA (Food and DrugAdministration) limitează strictcantităţile care pot fi utilizate

ENZIME@

ERITRITOL@

Este obţinut printr-un proces defermentaţie, pornind de la dextroză; semai poate obţine din stomac de viţel;este folosit ca îndulcitor pentru băuturişi produse de cofetărie

ETIL VANILINĂ 

O aromă artificială cu miros de vanilie;este de 3,5 ori mai parfumat decâtvanilia naturală  şi mult mai ieftin;acest lucru explică de ce producătorii prefer ă să utilizeze această substanţă în băuturi nealcoolice, îngheţată  şi  produse de patiserie; în general se

consider ă f ăr ă efecte adversecunoscute

EVANS BLUE CIDIRECT BLUE 53

Provoacă dermatite de contact

FD&C GREEN No3FAST GREEN

Produce tumori vezicale

FD&C RED No 102 NEW COCCINE

Este un alergen; este interzisă utilizarea lui în alimente

Page 45: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 45/132

 

FD&C YELLOW No 11

Provoacă dermatite de contact

FENILALANINĂ,FENILANINĂ 

Este un aminoacid esenţial, utilizat deorganism pentru producerea unor hormoni (epinefrina, norepinefrina,tiroxina, colecistokinina) şi amelaninei; colecistokinina reduceapetitul, lucru important pentru unele  persoane cum sunt sportivii, caretrebuie să-şi menţină o anumită gre-utate corporală; efectul antialgic al

fenilalaninei este folosit de atleţi  pentru afecţiuni ale muşchilor,ligamentelor, tendoanelor  şiarticulaţiilor, precum şi pentruinflamaţii şi spasme provocate deexerciţii intense. Persoanele cufenilcetonurie trebuie să-l evite,

întrucât neputând să-l metabolizezecreşte concentraţia în creier a acesteisubstanţe (uneori cu consecinţeletale)

FENILEFRINĂ 

Decongestionant al căilor nazale; estefolosit în industria farmaceutică; poate  provoca greaţă, tulbur ări gastrice,

  pierderea apetitului, nervozitate,nelinişte, ameţeală, dureri de cap,dureri pectorale, accelerarea ritmuluicardiac, anxietate, teamă, urinaredificilă sau dureroasă şi insomnie

FOSFOLIPIDE@

FRUCTOZĂ  Este un monozaharid întâlnit natural înmiere şi fructe proaspete; cofetarii îlutilizează la pr ă jituri, pâine şi fursecuri

Page 46: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 46/132

 

 pentru a se rumeni mai bine

GLIADINĂ 

Se găseşte în grâu. Este principalulingredient al pâinii, cornurilor, pastelor f ăinoase, pr ă jiturilor  şi a majorităţii

  produselor de patiserie; pastelef ăinoase şi spaghetele sunt produsetipice din grâu; persoanele celiace (cuenteropatie gluten-sensibilă) trebuie să-l evite

GLICERIDE

Componente ale gr ăsimilor; se folosescla stabilizarea sosurilor, slăninei,uleiurilor vegetale, margarinei şiunturii; forma cea mai folosită estemonoglicerid citrat; FDA (Food andDrug Administration) impune limitestricte în utilizarea gliceridelor 

GLICOGEN@

GLUCURONOLAC-TONĂ, ACIDGLUCURONIC @

Este o substanţă prezentă în modnatural în organism, sintetizată în ficatdin glucoză; stimulează metabolismul,ajutând la detoxifierea organismului; seîntâlneşte de asemenea în plante, în  principal în gume; este un constituental ţesutului fibros şi conjunctiv la toate

animalele

GUAIACOLSe utilizează de zeci de ani în unele produse ca expectorant

HIDROLIZAT DEPROTEINĂ DINPLANTE (HPP)

Vezi HIDROLIZAT DE PROTEINĂ VEGETALĂ (HPV)

HIDROLIZAT DEPROTEINĂ 

Persoanele celiace (cu enteropatiegluten-sensibilă) trebuie să-l evite. În

Page 47: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 47/132

 

VEGETALĂ (HPV) multe alimente procesate s-a înlocuitMSG (glutamat monosodic – E621) cuHVP. Deşi pare mai natural, acestaditiv este considerat de dr. Blaylock 

(citat de Asociaţia Feingold) oameninţare mai mare decât MSG,ţinând cont de materia primă de la carese porneşte şi de substanţele folosite în  procesul tehnologic de preparare a lui.Este incredibil că FDA (Food and DrugAdministration) nu a reglementatconţinutul de substanţe cancerigene dinacest aditiv şi nici cantitatea care poatefi adăugată în alimente

HORMONI@

KERATINĂ@ Derivat din unghii sau păr 

LIPID, LIPOID@

LIZINĂ-L@LIZINĂ-DL@

Similar cu ERITRITOL

MALTODEXTRINĂ 

Complex carbohidrat natural; se poateobţine din cartofi sau amidon de  porumb; se utilizează în industriaalimentar ă la dulciuri, băuturi, bere,

îngheţată, fructe conservate, lapte praf,checuri, biscuiţi şi pâine; se maifoloseşte în industria farmaceutică,textilă etc.; se consider ă f ăr ă reacţiiadverse

MENTOL

Este un alcool cristalin ce se găseşte înuleiurile de mentă; are un miros

 pătrunzător  şi un efect r ăcoritor ca dementă; poate fi alergic

Page 48: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 48/132

 

METIONINĂ@ Obţinut din proteine

  NEUTRAL RED Provoacă dermatite de contact

OLEAMINĂ, ACID

OLEIC @

OLESTRA (OLEAN)

Olestra este un produs sintetic al firmeiProcter & Gamble care nu se absoarbeîn organism. El a fost creat pentru aînlocui gr ăsimea obişnuită la persoanecare vor să slă bească şi pentru a reduceriscul afecţiunilor cardiace. Olestra  poate provoca diaree, crampeabdominale, balonări şi alte reacţiiadverse. Uneori aceste reacţii suntdestul de severe. Olestra reducecapacitatea organismului de a absorbicarotenoidele liposolubile (ca alfa- şi  beta carotenul, licopenul, luteina şi

cantaxantina) din fructe şi legume.Şcoala de Sănătate Publică din Harvardmenţionează că: „consumul îndelungatde gustări (snack-uri) cu olestra poateduce la decese inutile datoratecancerului pulmonar  şi de prostată, precum şi la orbiri ale persoanelor în

vârstă datorate degener ării maculare.În plus olestra provoacă diarei şi alteafecţiuni gastrointestinale, chiar  şi îndoze mici” . Cu toate că acest produs afost aprobat de FDA (Food and DrugAdministration) produsele care-l conţinar trebui să poarte etichetă cuavertizarea:   Acest produs con ţ ine

Olestra. Olestra poate provoca crampeabdominale, diarei  şi împiedică  

Page 49: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 49/132

 

absorb ţ ia unor substan ţ e nutritive  şi avitaminelor liposolubile (A, D, E, K).Centrul pentru Ştiinţe în Interes Publicdin Washington DC sf ătuieşte

consumatorii să evite alimentele ceconţin olestra.

OXISTERINĂ@

PANTENOL@

PEPSINĂ@

POLIPEPTIDE@

POLIVINILPOLIPI-ROLIDONĂ (PVPP)

Este o pudr ă de culoare albă, care seadaugă în bere pentru îndepărtareacompuşilor fenolici. În aceste condiţii berea devine clar ă şi îi creşte termenulde valabilitate.

PROGESTERON@

RENINĂ@Este un ferment pentru brânzeturi,obţinut din stomac de viţel

SALICILAŢI

Săruri ale acidului salicilic; se folosescîn dulciuri, plăcinte, băuturi nealcooli-ce şi cornuri dulci; poate producereacţii alergice, iritaţie şi sânger ări,

hiperactivitate la copii, poate agravaastmul bronşic; Feingold recomandă evitarea alimentelor ce conţin salicilaţinaturali sau de sinteză de către copii

SCOR ŢIŞOAR Ă (CINNAMON)

Condiment obţinut din scoar ţacopacului Cinnamomum zeylanicum;  poate fi alergic

TAURINĂ  Aminoacid neesenţial, obţinut în pro-

Page 50: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 50/132

 

cesul de metabolizare al metioninei şicisteinei; persoanele diabetice sauhipoglicemice trebuie să consume  produse cu taurină numai cu acordul

medicului, întrucât aceasta poateinfluenţa activitatea insulinică;consumul excesiv de taurină poate provoca diaree şi ulcer peptic

TIAMINĂ 

Este o sursă de vitamina B1;acţionează ca coenzimă înmetabolismul energetic, menţine

apetitul, buna funcţionare a tractuluidigestiv şi sistemului nervos; în dozemari provoacă dureri de cap,iritabilitate, puls rapid, tremur ături şislă biciune

TIOMERSAL

Este un conservant foarte eficient ceconţine mercur; se utilizează în unele

 produse şi vaccinuri; FDA (Food andDrug Administration) estimează că această substanţă este utilizată în peste30 de vaccinuri şi produse biologiceînregistrate; mercurul se elimină dinorganism în timp îndelungat şiacumularea lui poate provoca afectarea

ireversibilă a creierului (manifestată   prin iritabilitate, teamă, tremur ături,modificări ale văzului şi auzului şi  probleme de memorie), rinichilor şifetusului

TORULA

Este o substanţă obţinută din carbo-hidraţii din pasta de lemn în industria

hârtiei; tipul S este folosit în produseleşi cerealele pentru copii; tipul F este

Page 51: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 51/132

 

utilizat ca supliment nutritiv pentru bovine, peşte şi pui; este alergen pentru persoanele cu febra fânului şi astm

ULEI DE CUIŞOARE

Ulei esenţial natural obţinut prin

distilarea cu vapori a cuişoarelor; poatefi alergic

VIOLET DEGENŢIANĂ CIBASIC VIOLET No 3

Provoacă dermatite de contact

ZINC

Este un element esenţial pentru

organismul uman; se găseşte în modnatural în carne (în special ficat), peşte,legume, cereale integrale, drojdie de panificaţie, brânză, lapte, alune, floareasoarelui şi seminţe de susan; dozelefoarte mari de zinc provoacă vomă,diaree, nelinişte, iritaţie stomacală,

imunodepresie şi anemie; doze mari dezinc duc la scăderea nivelului de HDL- colesterol şi cresc riscul bolilor cardiace

„@” Aditivi de origine animală (majoritatea din porc)

Page 52: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 52/132

 

LISTA ADITIVILOR ALIMENTARI ÎN ORDINEALFABETICĂ 

Denumirea Nr. E Comentarii

ACESULFAM POTASIU E950

Este un îndulcitor artificialfoarte utilizat. Este de 200de ori mai dulce decâtzahărul. În SUA produsul afost permis în alimente ca:dulciuri f ăr ă zahăr, gumă de mestecat şi deserturi cu

gelatină. În iulie 1998 FDAa permis utilizarea acesteisubstanţe în băuturilenealcoolice, crescând astfelexpunerea consumatorilor la acest produs. Testeefectuate în anii 1970 peanimale de laborator (şobolani, şoareci) auar ătat că această substanţă chimică produce dereglăriîn populaţiile de animale.Acest lucru a determinat în1996 Centrul de Ştiinţe deInteres Public din

Washington DC să soliciteFDA să crească exigenţele

Page 53: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 53/132

 

 pentru o mai bună testare a  produsului înainte deintroducerea lui în băuturinealcoolice. În plus

cantităţi mari deacetoacetamidă, produs dedegradare a acesulfamului-K afectează glanda tiroidă la şobolani, iepuri şi câini

ACETAT DE AMONIU E264A se evita. Poate inducegreaţă  şi vărsături. Nu este

admis în România

ACETAT DE CALCIU E263

Este reglator de aciditate.Produsul se foloseşte lafabricarea acidului aceticdin fibre lemnoase şi  pentru producerea demordanţi pentru vopsele.

 Nu este admis în România

ACETAT DE COLINĂ E1001 Nu este admis în România

ACETAT DE POTASIU E261

A se evita de către  persoanele cu insuficienţă renală; se adaugă în sosuri,mur ături

ACETAT DE SODIU E262  Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admisîn România.

ACID ACETIC GLACIAL E260

Este componentul principalal oţeturilor  şi este produssintetic din fibre lemnoase.

Este folosit la mur ături,condimente şi sosuri

Page 54: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 54/132

 

ACID ADIPIC E355 Nu este admis în România

ACID ALGINIC E400

Este obţinut din algemarine şi este aparent f ăr ă reac

ţii adverse. Confer 

ăo

anumită textur ă produselor lactate, alimentelor conservate prin frig şi aaltor alimente procesate

ACID ASCORBIC (L-)

(VITAMINA C)E300

Acidul ascorbic ajută lamenţinerea culorii roşii a

cărnii conservate şi previneformarea de nitrosaminedin nitriţi, substanţă ce  poate provoca cancer. Prinacţiunea antioxidantă,împiedică pierderea culoriişi a gustului unor alimentedatorită oxidării. Esteadăugat ca suplimentnutritiv în băuturi şicereale pentru micul dejun.Cantităţi mari de vitaminaC ajută la prevenirear ăcelilor 

ACID BENZOIC E210

Se adaugă la băuturialcoolice,   produse de brutărie, brânzeturi, gume,condimente, dulciuri,gustări, înlocuitori dezahăr, cosmetice caantiseptic, medicamente şicreme ca antifungic. Poate

  provoca crize de astm, înspecial la persoane

Page 55: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 55/132

 

dependente de medicaţiesteroidiană antiastmatică,tulbur ări neurologice şi  poate reacţiona cu E222

(sulfit acid de sodiu),  provocând hiperactivitatela copii. În urma testării peanimale de laborator esteasociat şi cu cancerul.Acidul benzoic se obţinedin benzoia –un arboreoriginar din Asia

ACID CITRIC E330

Acid obţinut natural dinfructele citrice; este folositla biscuiţi, peşte conservat,  brânzeturi, formule pentrucopii, amestecuri pentrusupe, băuturi nealcoolice,

  produse din carnefermentate; Asociaţiaconsumatorilor din PiaţaComună Europeană îlasociază cu afecţiuni bucale

ACID CLORHIDRIC E507 Nu este admis în România

ACID COLIC E1000 Nu este admis în România

ACID DEHIDROACETIC E265 Nu este admis în România

ACID FITIC E391 Nu este admis în România

ACID FORMIC E236A se evita; este interzis înunele ţări

ACID FOSFORIC E338 Se obţine din minereufosfat; este folosit în

Page 56: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 56/132

 

  brânzeturi; Asociaţiaconsumatorilor din PiaţaComună Europeană îlasociază cu tulbur ări

digestive

ACID FUMARIC E297

Este o substanţă solidă latemperatura camerei,ieftină  şi foarte acr ă; seobţine din planta  Fumariaofficinalis sau prinfermentarea glucozei de

către ciuperci; se foloseşteîn băuturi nealcoolice sauîn amestecuri pentru pr ă  jituri; nu are reacţiiadverse cunoscute

ACID GLUCONIC E574 Nu este admis în România

ACID GLUTAMIC(L(+)-)

E620

Potenţator de aromă;aminoacid prezent în multe  proteine animale şivegetale; este obţinut înscop comercial din  bacterii; poate crea  probleme similare cuGLUTAMATULMONOSODIC (E621);copiii trebuie să-l evite

ACID GUANILIC E626 Poate provoca gută 

ACID INOZINIC E630Poate provoca gută; esteinterzis în alimente pentrusugari şi copii mici

ACID IZOASCORBIC E315 Antioxidant, similar cu

Page 57: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 57/132

 

(ACID ERITORBIC) acidul ascorbic

ACID LACTIC (L-, D- şiDL-)

E270

Acid alimentar, obţinut dinfermentarea hidraţilor decarbon din lapte, zer,

cartofi, amidon de porumbsau melasă; este folosit laconservarea măslinelor spaniole, în brânzeturi,deserturi congelate, băuturicarbogazoase cu aromă defructe, dulciuri; este

metabolizat greu de cătreorganismul copiilor mici

ACID MALIC (DL-) E296

Se obţine din fructe sau  prin sinteză; sugarii şicopiii mici trebuie să-levite

ACID METATARTRIC E353   Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admisîn România

ACID NICOTINIC E375

  Niacina sau vitamina B3;se întâlneşte natural înfasole, mazăre şi altelegume, lapte, ouă, carne şi

 peşte; în doze mai maridecât 1g pe zi poate  provoca distrugerhepatică, diabet, gastrită,afecţiuni oculare şicantităţi mari de acid uricîn sânge (ceea ce duce lagută); cantităţi de 50-100mg pe zi provoacă dureride cap şi de stomac, mai

Page 58: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 58/132

 

ales dacă sunt ingerate pestomacul gol. Nu este permis în România

ACID PROPIONIC E280 Poate provoca migrene

ACID SORBIC E200Poate produce iritaţiedermică, distruge vitaminaB12

ACID SUCCINIC E363A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

ACID SULFURIC E513A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

ACID TARTRIC (L(+)-) E334

Se obţine din fructenecoapte şi din sucul degrapefruit; nu are efecte

adverse în cantităţi miciACID TIODIPROPIONIC E388 Nu este admis în România

ACIZI GRAŞI E570  Nu are reacţii adversecunoscute. Nu este admisîn România

ADIPAT DE AMONIU E359

  Nu se cunosc efecte

adverse. Nu este admis înRomânia

ADIPAT DE POTASIU E357  Nu are reacţii adversecunoscute. Nu este admisîn România

ADIPAT DE SODIU E356

  Nu are efecte adverse

cunoscute. Nu este admisîn România

Page 59: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 59/132

 

AGAR E406

Agent de îngroşare şi gumă vegetală obţinută din algemarine roşii; este folosituneori ca laxativ, se

foloseşte în procesareacărnii şi îngheţatei

ALBASTRU BRILIANTFCF

(FD&C Blue Dye No1)E133

Se adaugă la produselactate, dulciuri şi băuturi.Este interzis în Belgia,Franţa, Germania, Elveţia,Suedia, Austria, Norvegia,

România

ALBASTRU PATENT E131

Este interzis în Australia,SUA şi Norvegia. Din testele  pe animale de laborator esteasociat cu cancerul. Esteadmis în România

ALFA – TOCOFEROL

(VITAMINA E)E307

Vitamina E se găseşte înf ăina integrală, germenii deorez, uleiuri vegetale. Estedistrusă prin rafinare şi  prin obţinerea f ăinii albe.Vitamina E previnerâncezirea gr ăsimilor.

Studii recente arată că vitamina E în cantitatemare reduce riscul bolilor cardiace şi cancerul

ALGINAT DE AMONIU E403 Vezi ACID ALGINIC

ALGINAT DE CALCIU E404

Este folosit la procesarealaptelui cu diferite arome,la prepararea îngheţatei,cremelor, iaurtului. Nu se

Page 60: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 60/132

 

cunosc reacţii adverse cândeste folosită în cantităţimici. În cantităţi mari poate inhiba absorbţia unor 

substanţe nutritive

ALGINAT DE POTASIU Ε402

În cantităţi mici nu areefecte nocive cunoscute;cantităţi mari pot inhibaabsorbţia unor substanţenutritive

ALGINAT DEPROPILENGLICOL E405Agent de îngroşare şi gumă vegetală. Nu are efecteadverse cunoscute

ALGINAT DE SODIU E401

În cantităţi mici nu areefecte nocive cunoscute;cantităţi mari pot inhibaabsorbţia unor substanţe

nutritiveALKANET E103 Nu este admis în România

ALLURA RED AC Ε129

Colorant roşu-portocaliufolosit în dulciuri, băuturişi condimente, medica-mente şi cosmetice. A fostintrodus la începutul anilor ‘80 pentru a înlocui produsul amaranth,considerat nesigur datorită rezultatelor contradictoriiobţinute în urma testăriilui.   Allura red este deasemenea asociat cu

  producerea cancerului laşoarecii trataţi cu acest

Page 61: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 61/132

 

colorant. Este interzis înDanemarca, Belgia, Franţa,Germania, Elveţia, Suedia,Austria şi Norvegia. Este

acceptat în România

ALUMINIU E173

A se evita. Nu se cunosc bine efectele lui secundare.Unele studii îl asociază cu  boala Alzheimer şiParkinson. Este interzis înunele ţări precum Australia

ALUMINOSILICAT DESODIU

E554

Este folosit în sare, lapte praf şi f ăină; se cunoaşte că aluminiul este cauza unor   probleme placentare întimpul sarcinii şi că esteasociat cu boala Alzheimer 

AMARANTH Ε123

FD&C Red No2; esteobţinut din planta cuacelaşi nume; este folositîn amestecuri pentruchecuri, umpluturi cuaromă de fructe, cristale  pentru jeleuri; poate  provoca astm, eczemă  şihiperactivitate; în teste peanimale a provocat defecteneonatale şi moarte fetală;este interzis în SUA (din1976), Rusia, Austria,  Norvegia, România şi alteţări. Vezi şi ALLURA

RED ACAMILAZĂ E1100 Produs obţinut din ciuperci

Page 62: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 62/132

 

sau din pancreas de porc

ANNATTO EXTRACTS

(ARNATTO, ANNATO,BIXIN, NORBIXIN)

E160b

Colorant roşu obţinut dincopacul  Bixa orellana; estefolosit la colorarea

corpului, la preparareavopselelor, ca remediudigestiv şi expectorant; seutilizează la colorarea  brânzeturilor, untului,cerealelor, gustărilor,supelor, textilelor Se

cunoaşte că produsul poatecauza urticarie. Grupul desusţinere a copiilor hiperactivi recomandă evitarea lui. Nu este admisîn România

ANOXOMER E323 Nu este admis în România

ANTOCIANI E163

Substanţă colorantă violetă obţinută din flori şi plante.Se pare că nu are reacţiiadverse

ARABINOGALACTAN E409 Nu este admis în România

ARGINT E174A se evita; este interzis înunele ţări

ASCORBAT DE CALCIU E302Poate creşte formarea decalculi de oxalat de calciu

ASCORBAT DEPOTASIU

E303

Sarea de potasiu avitaminei C; nu are efectenocive cunoscute. Nu este

admis în România

Page 63: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 63/132

 

ASCORBAT DE SODIU E301Sarea de sodiu a VitamineiC; nu are efecte adversecunoscute

ASPARTAM(Equal, NutraSweet) E951

Îndulcitor artificial obţinutdin doi aminoacizi (acidaspartic şi fenilalanină) şialcool metilic. Aspartamula fost aprobat pentrualimente solide în 1981, iar   pentru băuturi carbonatateîn 1983. Aspartamul este

una dintre substanţele celemai toxice care se adaugă alimentelor, posedând  peste 75% din efecteleadverse ale aditivilor alimentari, raportate de US- FDA. Se cunosc 90

simptome diferite, bineargumentate (Departamentof Health and HumanServices report, february,1994) dintre care: durerede cap, ameţeală, greaţă,spasme musculare, urti-carie, oboseală, halucinaţii,iritabilitate, tahicardie, in-somnie, palpitaţii, an-xietate, pierdere amemoriei, dureri articulareş.a. Unul din 20.000 decopii se naşte f ăr ă capacitatea de a metabo-

liza fenilalanina (cufenilcetonurie), unul din

Page 64: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 64/132

 

cei doi aminoacizi dinaspartam. Acumulareaacestui aminoacid în sângela nivele toxice poate duce

la retardare mentală. Uniicercetători cred că aspartamul poate duce laalterarea funcţiei creieruluişi la tulbur ări decomportament printreconsumatori. James şiPhyllis Balch, în cartealor    Prescription for   Nutritional Healing inclu-de aspartamul în categoriasubstanţelor chimicetoxice. Este admis înRomânia

AUR E175 A se evita; este interzis înunele ţări

AZODICARBONAMIDĂ E927aA se evita. Este interzis înunele ţări, printre care şiRomânia

AZORUBINĂ E122

Colorant roşu, obţinut dingudron. Poate producereacţii adverse la persoaneastmatice şi la cele alergicela aspirină. Se adaugă ladulciuri, mar ţipan, cristale  pentru jeleuri, peltea etc.Este interzis în Japonia,Suedia, SUA, Austria şi

  Norvegia. Este permis înRomânia

Page 65: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 65/132

 

BAKERS YEASTGLYCAN

E408  Nu se cunosc reacţiiadverse. Nu este admis înRomânia

BEET RED E162Colorant ro

şu ob

ţinut din

sfeclă. Nu se cunosc reacţiiadverse

BENTONITĂ E558  Nu se cunosc reacţiiadverse. Nu este admis înRomânia

BENZOAT DE CALCIU E213

Poate induce reacţiialergice la persoane cualergii în antecedente. Vezide asemenea ACIDBENZOIC

BENZOAT DE POTASIU E212

Persoanele cu problemealergice trebuie să-l evite;  poate provoca crize deastm la persoanele cumedicaţie steroidică an-tiasmatică; este asociatuneori cu tulbur ărineurologice. Este permis înRomânia

BENZOAT DE SODIU E211

Este folosit ca antiseptic,conservant alimentar  şi pentru a masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile r ăcoritoare cuaromă de citrice conţin ocantitate mare de benzoatde sodiu (până la 25 mg/250 ml); se mai adaugă înlapte şi produse din carne,

Page 66: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 66/132

 

arome şi condimente,  produse de brutărie şidulciuri; este prezentîn multe medicamente

(Actifed, Phenergan,Tylenol); se cunoaşte că  provoacă urticarie şiagravează astmul;Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consider ă cancerigen. Este permis înRomânia

BETA-APO-8’- ACIDCAROTENOIC, METILSAU ETIL ESTER 

E160f Colorant portocaliu, f ăr ă reacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România

BETA-APO-

CAROTENAL

E160eColorant portocaliu, f ăr ă reacţii adverse cunoscute.

 Nu este admis în România

BETA-CAROTEN(EXTRACT NATURAL)

E160a

Colorant galben portocaliu prezent în morcovi sau altelegume şi fructe.Organismul îl transformă în vitamina A în ficat.Cantităţi mari de beta-caroten sub formă desupliment nutritiv creşteriscul de cancer pulmonar la fumători, f ăr ă să-lreducă la nefumători.Cantităţi mici folosite caaditiv alimentar nu au

efecte adverse cunoscute. Nu este admis în România 

Page 67: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 67/132

 

BETA-CAROTEN(SINTETIC)

E160b

BISULFIT DE POTASIU E228

Toţi compuşii cu sulf au un poten

ţial toxic; în SUA

FDA (Food and DrugAdministration) interziceutilizarea lor în fructe şilegume proaspete; provoacă crize de astm,este greu metabolizat de  persoanele cu insuficienţă 

renală; distruge vitaminaB1, provoacă tulbur ăriintestinale; se adaugă în  bere, băuturi nealcoolice,sucuri, vinuri, oţet, produsedin cartofi. Este permis înRomânia

BROMAT DE CALCIU E924b

Cantităţi mari pot provocagreaţă, vărsături, diaree.Este folosit în produsef ăinoase. Nu este admis înRomânia

BROMAT DE POTASIU E924a

În cantităţi mari provoacă 

greaţă, vomă, diaree; seadaugă mai ales în pâine şi produse f ăinoase. Bromatul  poate provoca cancer laanimale. A fost interzis înaproape toate ţările cuexcepţia Japoniei şi SUA. Nu este admis în România

BROMELAIN E1101 Nu este admis în România

Page 68: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 68/132

 

BRUN FK E154Este interzis în SUA,România

BRUN HT E155

Este utilizat în ciocolate şi pr 

ă  jituri. Poate produce

reacţii adverse la  persoanele astmatice şi lacele alergice la aspirină. Secunoaşte, de asemenea, că   poate produce sensibilitatedermică. Este interzis înDanemarca, Belgia, Franţa,

Germania, Elveţia, Suedia,Austria, SUA, Norvegia.Este permis în România

BUTAN E943a Nu este admis în România

BUTIL

HIDROXIANISOL (BHA)E320

Produsul întârzie rân-cezirea gr ăsimilor, uleiu-

rilor  şi a produselor ceconţin gr ăsimi este întâlnitîn cereale procesate pentrumicul dejun, amestecuriconcentrate pentru băuturir ăcoritoare, gumă demestecat, margarină ,fructe

glazurate, alune etc. Unelestudii au demonstrat că această substanţă cauzează cancer la şobolani. Această substanţă chimică sintetică cu proprietăţi antioxidante  poate fi înlocuită cu altelemai sigure cum ar fi

vitamina E sau ar   putea fi evitată. Agenţia

Page 69: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 69/132

 

Internaţională pentruCercetarea Cancerului,componentă a OMScosider ă BHA ca fiind

  posibil cancerigen, iar Statul California îl includeîn lista substanţelor cancerigene. Este interzisîn Japonia şi înrestaurantele McDonaldsdin SUA. Este permis înRomânia

BUTILHIDROXITOLUEN(BHT)

E321

Previne râncezireaalimentelor grase. Înstudiile efectuate asupraanimalelor de laborator,această substanţă fie creştefie scade riscul de

îmbolnăviri de cancer.Reziduuri de BHT s-audescoperit în ţesutul adiposuman. BHT ar trebui evitatsau înlocuit cu substanţeantioxidante mai sigure.Agenţia Internaţională   pentru Cercetarea Cance-

rului, componentă a OMScosider ă BHT ca fiind  posibil cancerigen, iar Statul California îl includeîn lista substanţelor cancerigene. Este interzisîn Japonia, iar restaurantele

McDonalds din SUA l-aeliminat din produsele sale.

Page 70: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 70/132

 

Este permis în România

BUTILHIDROQUINONĂ TER ŢIAR Ă (TBHQ)

E319

Este un derivat petrolier;Grupul pentru susţinereacopiilor hiperactivi

recomandă evitarea  produselor care-l conţin;  poate provoca greaţă,vomă, delir; se adaugă îngr ăsimi, uleiuri, margarine.Este permis în România

CANTAXANTINĂ (Xanthophylls)

E161g

Colorant galben natural.Pigmentul a fost găsit înunele ciuperci, crustacee, peşte, pene de flamingo. Nuare reacţii adverse cunoscute.

CARAGENAN şiSĂRURILE lui DE Na, K, NH4 (inclusivFURCELLARAN)

E407

Este o fibr ă extrasă dinalge. Produce ulceraţii ale

tubului digestiv la cobai.  Nu este digerabil. Produşiide degradare ai lui sunt par ţial absorbiţi, în specialla copii. În cantităţi mari produşii de degradare provoacă cancer alcolonului şi esteimunosupresor la şobolani.Este permis în România

CARAMEL I (PLAIN) E150a

Colorant maron închisobţinut din zaharoză.Grupul de susţinere acopiilor hiperactivi nu-lrecomandă. Este folosit lastridii, soia, fructe şi sosuriconservate, bere, whisky,

Page 71: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 71/132

 

 biscuiţi, mur ături

CARAMEL II (procedeulcu sulfit caustic)

E150b Vezi CARAMEL I

CARAMEL III (procedeulcu amoniac) E150c Vezi CARAMEL I

CARAMEL IV (procedeulcu sulfit amoniacal)

E150d Vezi CARAMEL I

CARBAMIDĂ (UREE) E927bA se evita. Este interzis înunele ţări, inclusiv

RomâniaCARBONAT ACID DEAMONIU

E503Iritant al membranelor mucoase

CARBONAT ACID DECALCIU

E170

CARBONAT ACID DE

MAGNEZIUE504

Este utilizat în medica-

mente ca antiacid şi laxativCARBONAT ACID DEPOTASIU

E501  Nu are efecte adversecunoscute

CARBONAT ACID DESODIU

E500  Nu are efecte adversecunoscute în cantităţi mici

CARBONAT DE

AMONIU E503

Iritant al membranelor 

mucoase

CARBONAT DECALCIU

E170

Sare minerală utilizată în  pastele de dinţi şi pudrelede cur ăţat. Este obţinută din rocă sau oase deanimale. Este folosită uneori pentru deacidifiereavinurilor şi pentru întărireafructelor  şi legumelor 

Page 72: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 72/132

 

conservate. În doze marieste toxică 

CARBONAT DECOLINĂ 

E1001 Nu este admis în România

CARBONAT DEMAGNEZIU

E504Se foloseşte înmedicamente ca laxativ şiantiacid

CARBONAT DEPOTASIU

E501  Nu are efecte adversecunoscute

CARBONAT DE SODIU E500   Nu are efecte adversecunoscute în cantităţi mici

CARBONAT DE SODIU E500  Nu are efecte adversecunoscute în cantităţi mici

CARBONAT FEROS E505 Nu este admis în România

CARBOXIMETIL

CELULOZĂ E466

Poate provoca tulbur ări

digestive

CARMIN E120

Colorant roşu, obţinut dininsecte. Este utilizat rar Grupul de susţinere acopiilor hiperactivirecomandă să fie evitatdatorită faptului că poate

  provoca hiperactivitate şierupţii cutanate Institutulde Ştiinţe în Interes Public(SUA) a recomandat FDA(Food and DrugAdministration) să-linterzică sau să cear ă 

 producătorilor care-lutilizează sa-i treacă denumirea completă pe

Page 73: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 73/132

 

etichete. Este permis înRomânia

CAROTEN E160a

Coloranţi galben-  portocalii. Organismul

uman îi converteşte în ficatîn vitamina A. Se găseşteîn morcovi şi în altelegume şi fructe colorategalben-portocaliu

CĂRBUNE NEGRU(HIDROCARBON)

E152  Nu are reacţii adversecunoscute

CĂRBUNE VEGETAL E153

Colorant negru folosit îngemuri, jeleuri; înAustralia este permisăutilizarea numai acărbunelui vegetal; esteinterzis în SUA. Este

 permis în RomâniaCEAR Ă CANDELILLA E902 Nu este admis în România

CEAR Ă CARNAUBA E903

Este o cear ă obţinută dintr-un palmier dinAmerica de Sud. Sefoloseşte în cosmetice şicerneluri şi la ceruireafructelor. Uneori provoacă reacţii alergice

CEAR Ă DE ALBINE,ALBĂ ŞI GALBENĂ 

E901Este folosit la glazurareafructelor. Uneori poatecauza reacţii alergice

CEAR Ă SPERMACETI E909 Nu este admis în România

CELULOZĂ E460   Nu are efecte adverse

Page 74: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 74/132

 

cunoscute

CELULOZĂ PUDR Ă E460  Nu are efecte adversecunoscute

CICLAMAT E952

Îndulcitor artificial; poate  produce migrene şi altereacţii adverse; unele tes-tări au ar ătat că poate ficarcinogen; provoacă dis-trugerea testiculelor la şo- bolani şi a embrionilor deşoareci; este interzis înSUA (din 1970) şi Anglia,datorită potenţialului can-cerigen; permis în România

CISTEINĂ (L-)HIDROCLORICĂ  ŞISĂRURILE EI DE SODIU

ŞI POTASIU

E920

Este un agent de tratare af ăinii, obţinut din păr animal sau pene de pui. Nu

este admis în RomâniaCISTINĂ (L-)HIDROCLORICĂ  ŞISĂRURILE EI DE SODIUŞI POTASIU

E921Vezi L-Cysteine. Nu esteadmis în România

CITRAT DE AMONIU E380Poate interfera cu funcţiilehepatice şi pancreatice. Nueste admis în România

CITRAT DE CALCIU E333Acidulant alimentar. Nu secunosc efecte adverse încantităţi mici

CITRAT DE COLINĂ E1001 Nu este admis în România

CITRAT DE IZOPROPIL E384 Nu este admis în RomâniaCITRAT DE LECITINĂ E344 Nu este admis în România

Page 75: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 75/132

 

CITRAT DE MAGNEZIU E345 Nu este admis în România

CITRAT DE STEARIL E484 Nu este admis în România

CITRAT DE TRIETIL E1505

Se transformă par ţial în

alcool în organism

CITRAT DISODIC E331  Nu are efecte adversecunoscute

CITRATFEROAMONIACAL E381

Este un mineral esenţial,obţinut din acid citric; estefolosit ca supliment de fier 

în cerealele pentru miculdejun şi în formuledietetice. Nu este admis înRomânia

CITRATMONOPOTASIC

E332  Nu are efecte nocivecunoscute

CITRAT MONOSODIC E331   Nu are efecte adversecunoscute

CITRAT TRIPOTASIC E332  Nu are efecte adversecunoscute

CITRAT TRISODIC E331  Nu are efecte adversecunoscute

CITRUS RED 2 E121

Există studii care arată căacest aditiv poate producecancer. Colorantul estefolosit la colorarea cojiiunor citrice, dar el nu trece  prin coaja citricelor în  pulpa fructului. Riscul

există când se consumă coaja fructului colorată cuacest colorant

Page 76: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 76/132

 

CLOR E925

Distruge nutrienţii, estecarcinogen, de cele maimulte ori apa estecontaminată cu clor pentru

a deveni „mai sigur ă de băut”. Nu este admis înRomânia

CLOROFILĂ E140

Colorant verde prezent înmod natural în toate  plantele; este folosit lacolorarea cerurilor  şi

uleiurilor în produsefarmaceutice şi cosmetice

CLOROPENTAFLUORO-EAN

E945 Nu este admis în România

CLORUR Ă DE AMONIU E510

Ar trebui evitat de către  persoanele cu insuficienţă 

hepatică sau renală. Nueste admis în România

CLORUR Ă DE CALCIU E509 Se obţine din apa de mare

CLORUR Ă DE COLINĂ E1001 Nu este admis în România

CLORUR Ă DEMAGNEZIU

E511Este un mineral esenţial. Nu este admis în România

CLORUR Ă DE NITROZIL

E919 Este interzisă în România

CLORUR Ă DE POTASIU E508În cantităţi mari provoacăulceraţii gastrice. Nu esteadmis în România

CLORUR Ă STANOASĂ E512 A se evita; interzis în uneleţări, inclusiv România 

Page 77: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 77/132

 

COMPLECŞI DECUPRUCLOROFILĂ 

E141Colorant măsliniu; nu areefecte adverse cunoscute

CURCUMINĂ E100

Colorant galben-portocaliuob

ţinut din r 

ădăcinile de

Curcuma (turmeric), dar  poate fi obţinut şi artificial  prin sinteză; este folosit la  brânzeturi, margarină,unele dulciuri şi produsedin peşte. ÎntrucâtCurcuma conţine cantităţi

mari de salicilat estecontraindicată persoanelor sensibile la acţiuneaacestuia

DEHIDROACETAT DESODIU

E266 Nu este admis în România

DELTA-TOCOFEROLSINTETIC E309 Vitamina E; se găseşte înmulte uleiuri vegetale

DIFOSFATTETRASODIC 

E450Ingerat în cantităţi mari  poate deregla echilibrulcalciu/fosfor 

DIACETAT DEPOTASIU E261

A se evita de către

  persoanele cu insuficienţă renală; se adaugă în sosuri,mur ături

DIACETAT DE SODIU E262  Nu are efecte adversecunoscute

DICLORODIFLUOROMETAN

E940 Interzis în România

DIFENIL E230 Este interzis în unele ţări;

Page 78: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 78/132

 

  poate provoca afecţiunicutanate; este utilizat înscopuri agricole; produselecare-l conţin sunt citricele

DIFOSFAT DIACID DECALCIU

E450Cantităţi mari ingerate potderegla echilibrulcalciu/fosfor 

DIFOSFAT DICALCIC  E450Ingerat în cantităţi mari  poate deregla echilibrulcalciu/fosfor 

DIFOSFATDIMAGNEZIC

E450Ingerat în cantităţi mari  poate deregla echilibrulcalciu/fosfor 

DIFOSFAT DIPOTASIC E450

Ingerarea de doze mari  poate duce la dereglareaechilibrului calciu/fosfor şila tulbur ări digestive

DIFOSFAT DISODIC E450Cantităţi mari poate duce ladezechilibru calciu/fosfor 

DIFOSFATTETRAPOTASIC

E450Ingerat în cantităţi mari  poate deregla echilibrulcalciu/fosfor 

DIFOSFAT TRISODIC E450Ingerat în cantităţi mari provoacă dereglări alemetabolismuluicalciu/fosfor 

DILAURILTIODIPROPIONAT

E389 Nu este admis în România

DIMETIL DICARBONAT E242 Nu este admis în România

DIOCTIL E480 Insuficient studiat. Nu este

Page 79: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 79/132

 

SULFOSUCCINAT DESODIU

admis în România

DIOXID DE CARBON E290

Gaz propulsor, r ăcoritor,obţinut în procesul de

obţinere a varului. Poatecreşte efectul alcoolului.Produsele tipice care-lconţin: vinurile, băuturilenealcoolice, produsele decofetărie

DIOXID DE CLOR E926Vezi CLOR. Nu este admisîn România ca aditiv

DIOXID DE SILICIUAMORF

E551  Nu se cunosc efecteadverse la cantităţileutilizate în alimente

DIOXID DE SULF E220

Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUA.

FDA (Food and DrugAdministration) interziceutilizarea lor în fructe şilegume proaspete; provoacă crize de astm,este greu metabolizat de  persoanele cu insuficienţă 

renală; distruge vitaminaB1, provoacă afecţiuniintestinale; se adaugă în  bere, băuturi nealcoolice,sucuri de citrice, vinuri,oţet, produse din cartofi.Este permis în România

DIOXID DE TITAN E171 Colorant alb utilizat în pasta de dinţi, vopsele albe

Page 80: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 80/132

 

şi ape poluate; nu areefecte adverse cunoscute,deşi Asociaţiaconsumatorilor din Piaţa

Comună Europeană îlconsider ă suspect. Nu esteadmis în România

DISTEARILTIODIPROPIONAT

E390 Nu este admis în România

ERITROZINĂ E127

FD&C Red No3- uncolorant roşu folosit lacireşe, fructe conservate,amestec pentru budincă,dulciuri, produse de panificaţie, aperitive; poatecauza fotosensibilitate;  poate duce la creştereanivelului hormonilor 

tiroidieni provocândhipertiroidism; studii din1990 au ar ătat că acestcolorant provoacă cancer laşobolani; a fost interzis înianuarie 1990, dar n-a fostretras de către FDA (Food

and Drug Administration)în SUA; este interzis în  Norvegia. Este permis înRomânia

ESTERI AI ACIZILOR GRAŞI LACTILAŢI CUGLICEROLUL ŞI

PROPILENGLICOLUL

E478 Nu este admis în România

ESTERI AI E472c   Nu dă reacţii adverse

Page 81: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 81/132

 

GLICEROLULUI CUACID CITRIC ŞI ACIZIGRAŞI

cunoscute

ESTERI AI

GLICEROLULUI CUACIDDIACETILTARTRIC ŞIACIZI GRAŞI

E472e  Nu are reacţii adversecunoscute

ESTERI AIGLICEROLULUI CUACID LACTIC ŞI ACIZIGRAŞI

E472b  Nu are efecte adversecunoscute

ESTERI AIGLICEROLULUI CUACID TARTRIC,ACETIC ŞI ACIZI GRAŞI

E472f   Nu are efecte adversecunoscute

ESTERI AI GLICERO-

LULUI CU ACIDULACETIC ŞI ACIZI GRAŞI

E472a   Nu se cunosc efecteadverse

ESTERI AIPROPILENGLICOLULUICU ACIZI GRAŞI

E477

Este obţinut din petrol; nuare efecte adversecunoscute. TotuşiAsociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consider ă suspect

ESTERI AI SUCROZEICU ACIZI GRAŞI

E473  Nu are efecte adversecunoscute

ESTERI AI ULEIULUIDE NUCĂ DE COCOS

CU METILGLUCOZIDĂ 

E489 Nu este admis în România

Page 82: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 82/132

 

ESTERI DE CEAR Ă E910 Nu este admis în România

ESTERI DE R ĂŞINĂ CUGLICEROL

E445 Interzis în România

ESTERIPOLIGLICERIDICI AIACIDULUI RICINOLEICINTERESTERIFICAT

E476  Nu are efecte adversecunoscute; nu este permisîn România

ESTERIPOLIGLICERIDICI AIACIZILOR GRAŞI

E475  Nu are efecte adversecunoscute

ESTERI TARTRICI deMONO- şi DIGLICERIDEcu ACIZI GRAŞI

E472d  Nu are efecte adversecunoscute

ETIL CELULOZĂ E462

ETIL HIDROXIETIL

CELULOZĂ 

E467

ETIL MALTOL E637Derivat al maltolului; nu secunosc reacţii adverse

ETIL p-HIDROXIBEN-ZOAT DE SODIU

E215

A se evita; este interzis înunele ţări; Asociaţiaconsumatorilor din PiaţaComună Europeană îlconsider ă cancerigen. Este permis în România

ETILEN DIAMINTETRAACETAT DECALCIU ŞI SODIU

E385A se evita. Este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

ETILEN –DIAMIN– 

TETRA –ACETATDISODIC

E386Formează chelaţi cu urmelede metale din alimenterezultate din vasele în care

Page 83: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 83/132

 

sunt procesate; nu areefecte adverse cunoscute. Nu este admis în România

ETOXIQUINĂ E324 Nu este admis în România

EXTRACT DECOACĂZE

E163 Vezi ANTOCIANI

EXTRACT DEQUILLAIA

E999

Se obţine din scoar ţacopacului Quillaia saponaria; se foloseşte în bere şi apă gazoasă; se

cunoaşte că reduce excesulde gr ăsime din piele. Nueste admis în România

EXTRACT DIN COAJĂ DE STRUGURI

E163

Colorant violet obţinut dinunele flori şi plante; se  pare că nu are reacţiiadverse

FAST GREEN FCF E143

Colorant verde posibilcarcinogen; este interzisSuedia, SUA, Norvegia,România

FEROCIANUR Ă DECALCIU

E538 Nu este admis în România

FEROCIANUR Ă DEPOTASIU

E536

Este un produs secundar rezultat în procesul deobţinere al gazului dehuilă; este uşor toxic. Nueste admis în România

FEROCIANUR Ă DE

SODIU E535

  Nu are efecte adverse

cunoscute. Nu este admisîn România

Page 84: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 84/132

 

FICINĂ E1101 Nu este admis în România

FLAVOXANTINĂ E161aColorant galben; nu arereacţii adverse cunoscute. Nu este admis în România

FORMALDEHIDĂ E240 Interzisă în România

FORMIAT DE CALCIU E238A se evita. Este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

FORMIAT DE SODIU E237A se evita; este interzis în

unele ţăriFOSFAT DE ALUMINIUŞI SODIU BAZIC ŞIACID

E541A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

FOSFAT DE AMONIU E342  Nu se cunosc reacţiiadverse

FOSFAT DE AMONIU E342

FOSFAT DE AMONIU E342

Supliment mineral; încantităţi mari poate  produce dezechilibrecalciu/fosfor 

FOSFAT DIN OS (în

  principal fosfat de calciutribazic) E542

Este obţinut din oase. Nu

are efecte secundare cunos-cute; interzis în România

FOSFAT DICALCIC E341

Sare minerală întâlnită înroci şi oase; se foloseşte în  produse farmaceutice caantiacid şi ca agent deemailare; poate produce

tulbur ări digestive

Page 85: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 85/132

 

FOSFAT DIMAGNEZIC E343

Mineral esenţial,antiaglomerant; esteîntâlnit în substituenţii desare

FOSFAT DIPOTASIC E340

Sare minerală utilizată calaxativ şi ca agent de fixarela colorarea textilelor;ingerat în cantitate mare  poate deregla echilibrulcalciu/fosfor  şi provocatulbur ări digestive

FOSFAT DISODIC E339

Sare minerală folosită calaxativ şi agent de fixare lacolorarea textilelor;cantităţi mari pot producedezechilibre calciu/fosfor;este asociat de asemeneacu tulbur ări digestive

FOSFAT MONOCALCIC E341

Supliment mineral; încantităţi mari poate  produce dezechilibrecalciu/fosfor 

FOSFAT

MONOMAGNEZIAN E343

Supliment mineral; încantităţi mari poate

  produce dezechilibrecalciu/fosfor 

FOSFATMONOPOTASIC

E340

Supliment mineral; încantităţi mari poate  produce dezechilibrecalciu/fosfor 

FOSFAT MONOSODIC E339 Supliment mineral care încantitate mare poate

Page 86: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 86/132

 

  provoca dezechilibre alemetabolismuluicalciu/fosfor 

FOSFAT TRICALCIC E341

Sare minerală obţinută din

rocă sau oase; este folositîn medicamente ca antiacidşi ca substanţă pentrulustruirea emailurilor 

FOSFATTRIMAGNEZIAN

E343Mineral esenţial prezent însuplimentele saline

FOSFAT TRIPOTASIC E340

Sare minerală folosită calaxativ şi agent de fixare încoloranţii textili; cantităţimari ingerate pot duce ladezechilibre calciu/ fosfor 

FOSFAT TRISODIC E339

Sare minerală folosită calaxativ şi agent de fixare în

coloranţii textili; cantităţimari ingerate pot duce ladezechilibre calciu/fosfor 

FUMARAT DE AMONIU 368  Nu se cunosc reacţiiadverse. Nu este admis înRomânia

FUMARAT DE CALCIU E367  Nu are reacţii adversecunoscute. Nu este admisîn România

FUMARAT DE POTASIU E366  Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admisîn România

FUMARAT DE SODIU E365 Sare a acidului fumaric,obţinut din planta  Fumariaofficinalis; nu are efecte

Page 87: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 87/132

 

adverse cunoscute. Nu esteadmis în România

FURCELLARAN E407 Vezi CARAGENAN

GALAT DE DODECIL E312

Se foloseşte pentru a  preveni rânceziralimentelor grase; poate provoca iritaţie gastrică saucutanată; nu este permis înalimente pentru sugari şicopii mici datorită tendinţei de a provocatulbur ări hematologice – methemoglobinemia; esteasociat de asemenea cutulbur ări nervoase; sefoloseşte în uleiuri,margarină, untur ă, sosuride salată; uneori se

foloseşte la ambalare. Este permis în România

GALAT DE ETIL E313

GALAT DE OCTIL E311

Poate provoca iritaţiedermică; galaţii nu sunt permişi în hrana pentru

sugari şi copii mici,întrucât provoacă tulbur ărihematologice (camethemoglobinemia); esteasociat de asemenea cutulbur ări nervoase; estefolosit în uleiuri,margarine, untur ă, uneorila ambalare

Page 88: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 88/132

 

GALAT DE PROPIL E310

Este adesea utilizatîmpreună cu BHA (E320)şi BHT (E321) pentruefectul sinergic de

conservare; poate provocairitaţie gastrică oridermică; nu este admis înhrana pentru sugari şi copiimici datorită tendinţei luide a provoca afecţiunihematologice; studii pe

şobolani şi şoareci îlasociază cu cancerul. Este permis în România

GALBEN DE

QUINOLEINĂ E104

FD&C Yellow No10; sefoloseşte în rujuri, produse pentru păr, colonii şi într-oserie de medicamente;

  poate provoca dermatite;este interzis în Australia şiSUA. Este permis înRomânia

GAMMA-TOCOFEROLSINTETIC

E308

Vitamina E; se găseşte înmulte uleiuri vegetale,soia, germeni de grâu şi de

orez, seminţe de bumbac,  porumb; are proprietăţiantioxidante, prevenind  peroxidarea acizilor graşişi a vitaminei A; sefoloseşte în margarină,adaosuri pentru salate şi în

unele produse farmaceuticeGLICEROFOSFAT DE E383 Nu este admis în România

Page 89: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 89/132

 

CALCIU

GLICEROL E422

Umectant şi îndulcitor; esteobţinut prin hidrolizagr ăsimilor naturale cu

alcalii; mai poate fi obţinutşi din produse petroliere;este folosit de cătreorganism ca sursă deenergie sau pentrusintetizarea unor moleculecomplexe; în unele studii s-

a constatat că glicerolulîmpiedică degradareaADN, provocată de promotori tumorali, lumină ultravioletă  şi radiaţii,  probabil printr-mecanism de epurare a

radicalilor liberi; cantităţimari provoacă dureri decap, sete, greaţă  şihiperglicemie; produselecare-l conţin suntlichiorurile, dulciurile,fructele uscate, alimentelecu conţinut redus de calorii

GLICINĂ E640 Nu este admis în România

GLICIRIZINĂ E958 Nu este admis în România

GLUCONAT DECALCIU

E578  Nu are reacţii adversecunoscute. Nu este admisîn România ca aditiv

GLUCONAT DEMAGNEZIU

E580   Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admis

Page 90: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 90/132

 

în România

GLUCONAT DEPOTASIU

E577  Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admisîn România

GLUCONAT DE SODIU E576A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

GLUCONAT FEROS E579

Este un agent de reţinere aculorii; se obţine din fier şiglucoză; se foloseşte în

industria de măsline pentrua le da o culoare neagr ă uniformă  şi ca suplimentde fier; este f ăr ă reacţiiadverse în cantităţi mici. Nu este admis în România

GLUCONO DELTA-

LACTONĂ  E575

  Nu are reacţii adverse

cunoscute

GLUCOZO - OXIDAZĂ E1102 Nu este admis în România

GLUTAMAT DEAMONIU

E624În cantităţi mici nu areefecte adverse cunoscute

GLUTAMAT DE

CALCIU

E623Substituent de sare. Nu are

reacţii adverse cunoscuteGLUTAMAT DEMAGNEZIU

E625Substituent mineral; încantităţi mici nu are efecteadverse cunoscute

GLUTAMAT

MONOPOTASICE622

Poate provoca greaţă,vomă, diaree, crampeabdominale; este folosit însubstituenţi de sare cuconţinut în sodiu scăzut

Page 91: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 91/132

 

GLUTAMATMONOSODIC (MSG)

E621

Este un aromatizant folositîn multe alimente; folosirealui ca aromatizant a permiscompaniilor producătoare

să scadă cantitatea unor ingrediente, cum este puiulîn supa de pui; în anii 60 s-a descoperit că o cantitatemare de MSG duce ladistrugerea celulelor nervoase din creierul puilor 

de şoarece; după   publicarea unor astfel derezultate presiunea publică a determinat companiile producătoare de hrană   pentru copii să excludă MSG din produsele lor;alte studii au ar ătat că 

multe persoane suntsensibile la acţiunea MSG,acesta provocându-ledureri de cap, greaţă,slă  biciune, senzaţie dearsur ă în ceaf ă şi antebraţe;unele persoane s-au plâns

de astm, modificări aleritmului cardiac şirespiraţie dificilă. Este

 permis în România

GLYCEROL -, METHYL  –OR PENTA – ERITHRYTOL ESTERS

OF COLOPHANE

E915 Nu este admis în România

Page 92: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 92/132

 

GREEN S E142

A se evita; este interzis înSuedia, SUA, Norvegia,România. Este considerat,în urma testărilor în

laborator, substanţă cancerigenă 

GUANILAT DECALCIU(5’-)

E629 Poate declanşa gută 

GUANILAT

DIPOTASIC(5’-)

E628

Poate declanşa gută; nueste permis în alimentele

 pentru sugari şi copii mici.Este permis în România

GUANYLATDISODIC(5’-)

E627

Este izolat din sardine sauextract de drojdie; poate  provoca gută; nu este permis în alimentele pentrusugari şi copii mici;

  persoanele cu gută trebuiesă-l evite. Este permis înRomânia

GUMĂ ARABICĂ (ACACIA GUM)

E414

Se obţine din seva de  Acacia Sengal ; este uşor degradată în tubul digestiv;este posibil alergen

  provocând iritaţii alemembranelor mucoase

GUMĂ DE BENZOIA E906

Se obţine din arborele de  benzoia. Se pare că nu arereacţii adverse. Nu esteadmis în România

GUMĂ DE CARUBA(LOCUST BEAN GUM) E410 Se obţine din arboreleCeratonia siliqua. Este

Page 93: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 93/132

 

utilizată la preparareaacadelelor, tonicelor,esenţelor, unor produsef ăinoase, umpluturilor,

sucurilor de fructe. Seutilizează frecvent casubstituent de ciocolată f ăr ă cofeină. Poate reducenivelul colesterolului

GUMĂ GELLAN E418 Nu este admis în România

GUMĂ GHATTI E419  Nu are reacţii adversecunoscute. Nu este admisîn România

GUMĂ GUAIAC E241

  Nu are reacţii adversecunoscute. TotuşiAsociaţia consumatorilor din Piaţa Comună 

Europeană îl consider ă suspect. Nu este admis înRomânia

GUMĂ GUAR E412

Se obţine din seminţele deCyamoposistetragonolobus de origineindiană; poate provoca

greaţă, balonări şi crampe;  poate reduce nivelulcolesterolului

GUMĂ KARAYA E416

Se obţine din arboreleSterculia urens; esteutilizat adesea împreună cuCarob (E410) în îngheţată,

 budincă  şi dulciuri; estecapabil să-şi mărească 

Page 94: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 94/132

 

volumul prin adăugare deapă de circa 100 de ori;este posibil alergen. Nueste admis în România

GUMĂ OAT (de tamarin) E411

GUMĂ TARA E417

Se obţine din tufa de tara,Caesalpinia spinosa,originar din Ecuador   şiPeru. Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admisîn România 

GUMĂ TRAGACANTH E413

R ăşină obţinută dinarborele  stragalus gummifer ; se foloseşte laalimente, medicamente(soluţii nazale, siropuri şitablete) şi cosmetice;

reacţii adverse posibile-alergiile de contact

GUMĂ XANTHAN E415

Se obţine prin fermentareazaharurilor din cereale; nuare efecte adversecunoscute

HEPTIL p-HIDROXBEN-ZOAT E209 Nu este admis în România

HEPTONOLACTO- NĂ(1,4-)

E370A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

HEXACIANOMANGANAT FEROS

E537 Nu este admis în România

HEXAMETILEN E239 A se evita; este interzis înAustralia şi în alte ţări.

Page 95: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 95/132

 

TETRAMINĂ Este permis în România

HIDROXIBENZOAT DE

ETIL (para) E214

A se evita; este interzis înunele ţări; Asociaţiaconsumatorilor din Piaţa

Comună Europeană îlconsider ă cancerigen. Este permis în România

HIDROXIBENZOAT DEPROPIL (para)

E216

Este un posibil alergen decontact; Asociaţiaconsumatorilor din PiaţaComună Europeană îlconsider ă cancerigen. Este permis în România

HIDROXID DE AMONIU E527A se evita. Este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

HIDROXID DE CALCIU E526

  Nu are efecte adverse în

cantităţi mici. Nu esteadmis în România

HIDROXID DEMAGNEZIU

E528A se evita; interzis în uneleţări, inclusiv în România

HIDROXID DE POTASIU E525A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv în

România

HIDROXID DE SODIU E524A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

HIDROXIPROPILCELULOZĂ 

E463A se evita; este interzis înunele ţări; poate provoca

tulbur ări digestiveHIDROXIPROPIL METIL E464   Nu are efecte adverse

Page 96: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 96/132

 

CELULOZĂ cunoscute

INDIGOTINĂ E132

FD&C Blue No2, colorantce se adaugă în tablete şicapsule, îngheţată, dulciuri,

  produse de patiserie, biscuiţi; poate provocagreaţă, vomă, hipertensiunearterială, urticarie,  probleme de respiraţie şialte reacţii alergice; esteinterzis în Norvegia. Este

 permis în RomâniaINOZINAT DECALCIU(5’-)

E633 Poate declanşa guta

INOZINAT DE POTASIU E632Poate provoca gută; nu esterecomandat în hrana pentrusugari şi copii mici

INOZINAT DISODIC(5’-)

E631

Se poate obţine din carnesau sardine; poate declanşagută; nu este permis înalimentele pentru sugari şicopii mici. Este permis înRomânia

INVERTAZĂ E1103 Nu este admis în România

IODAT DE CALCIU E916 Nu este admis în România

IODAT DE POTASIU E917 Nu este admis în România

IZOASCORBAT DESODIU

E316Sarea de sodiu a aciduluiizoascorbic; vezi ACIDIZOASCORBIC – E 315

IZOASCORBAT DECALCIU

E318 Vezi ACID IZOAS-CORBIC – E 315

Page 97: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 97/132

 

IZOASCORBAT DEPOTASIU

E317Vezi ACIDIZOASCORBIC

IZOBUTAN E943b Nu este admis în România

IZOBUTIRAT DESUCROZĂ ACETAT

E444 Nu este admis în România

IZOMALTOL(IZOMALTITOL)

E953

KRIPTOXANTINĂ E161c  Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admis

în România

LACTAT DE AMONIU E328

Derivat al acidului lactic.Copii mici cu intoleranţă lalactoză pot avea reacţiiadverse. Nu este admis înRomânia

LACTAT DE CALCIU E327Copii mici cu intoleranţă lalactoză pot avea reacţiiadverse. Nu este admis înRomânia

LACTAT DE COLINĂ E1001 Nu este admis în România

LACTAT DEMAGNEZIU E329

Se obţine din lapte; copiimici cu intoleranţă lalactoză trebuie să-l evite. Nu este admis în România

LACTAT DE POTASIU E326

A se evita de către copiimici cu intoleranţă lalactoză. Nu este admis înRomânia

LACTAT DE SODIU E325 A se evita de către copiimici cu intoleranţă la

Page 98: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 98/132

 

lactoză. Nu este admis înRomânia

LACTAT FEROS E585 Nu este admis în România

LACTITOL E966LACTOBIONAT DECALCIU

E399 Nu este admis în România

LANOLINĂ E913

Este obţinut din lâna deoaie; se foloseşte în crème.  Nu este admis în România

ca aditivLAURILSULFAT DESODIU

E487 Nu este permis în România

LECITINĂ E322

Emulsificator obţinut dinsoia, gălbenuş de ou, alune;nu este toxic, dar în dozemari poate provocadisfuncţii gastrice, reduceapetitul şi provoacă transpiraţii abundente; sefoloseşte în margarină,ciocolată, maioneză, lapte  praf; este de preferatutilizarea lecitinei de

origine vegetală LEMN DE SANTAL E166 Nu este admis în România

LEUCINĂ (L-) E641 Nu este admis în România

LICOPEN E160d

Carotenoid de culoare roşieîntâlnit în pătlăgele roşii şigrapefruit roz; poate scaderiscul cancerului

Page 99: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 99/132

 

LIPAZĂ E1104 Nu este admis în România

LITHOL RUBINE BK E180A se evita; este interzis înunele ţări, inclusivRomânia

LIZOZIM E1105 Nu este admis în România

LUTEINĂ E161b

Colorant galben obţinut din  plante; se găseşte înfrunzele verzi, gălbenele şigălbenuşul de ou. Nu esteadmis în România

MALAT ACID DECALCIU

E352  Nu are efecte adversecunoscute

MALAT ACID DEPOTASIU

E351  Nu are efecte adversecunoscute

MALAT ACID DE

SODIU

E350  Nu are efecte adverse

cunoscuteMALAT DE AMONIU E349

  Nu se cunosc reacţiiadverse

MALAT DE CALCIU E352  Nu are efecte adversecunoscute

MALAT DE POTASIU E351  Nu are efecte adverse

cunoscute

MALAT DE SODIU E350  Nu are efecte adversecunoscute

MALTITOL ŞI SIROP DEMALTITOL

E965Îndulcitor ce poate provoca balonare şi alte simptomegastrointestinale

MALTOL E636 Se obţine din scoar ţa dezadă, acele de pin, cicoare,

Page 100: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 100/132

 

uleiuri şi malţ; se poateobţine şi sintetic. Nu arereacţii adverse cunoscute

MANITOL E421

Îndulcitor mai puţin dulce

decât zahărul şi seabsoarbe foarte puţin înorganism; are de două orimai puţine calorii decâtzahărul; se foloseşte înguma de mestecat şi în  produsele alimentare

sărace în calorii; este  posibil alergen; nu este  permis în alimentaţiasugarilor întrucât provoacă diaree şi disfuncţii renale;cantităţile mari din gumade mestecat pot avea efect

laxativ provocând chiar diaree; mai poate provocagreaţă, vomă. Este permisîn România

METABISULFIT DEPOTASIU

E224

Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUAFDA* (Food and Drug

Administration) interziceutilizarea lor în fructe şilegume proaspete; provoacă crize de astm,este greu metabolizat de  persoanele cu insuficienţă renală; distruge vitaminaB1; se adaugă în bere, băuturi nealcoolice, sucuri,vinuri, oţet, produse din

Page 101: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 101/132

 

cartofi. Este permis înRomânia

METABISULFIT DESODIU

E223

Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUA

FDA* (Food and DrugAdministration) interziceutilizarea lor în fructe şilegume proaspete; provoacă crize de astm,este greu metabolizat de  persoanele cu insuficienţă 

renală; distruge vitaminaB1, provoacă tulbur ăriintestinale; se adaugă în  bere, băuturi nealcoolice,sucuri, vinuri, oţet, produsedin cartofi. Este permis înRomânia

METASILICAT DESODIU

E550

METIL CELULOZĂ E461Poate provoca balonare,obstrucţie intestinală 

METIL ESTERI AIACIZILOR GRAŞI

E911 Nu este admis în România

METIL ETIL CELULOZĂ E465 Poate provoca tulbur ăridigestive

METIL p-HIDROXIBENZOAT

E218Posibil alergen; afectează în principal pielea

METIL p-HIDROXIBEN-

ZOAT DE SODIU E219

A se evita; este interzis înunele ţări; Asociaţia

consumatorilor din PiaţaComună Europeană îl

Page 102: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 102/132

 

consider ă cancerigen. Este permis în România

METILFENILPOLISILO-XAN

E900b

MONO- ŞI DI-GLICERIDE CU ACIZIGRAŞI

E471

Face pâinea mai moale şi  previne uscarea ei;îmbunătăţeşte stabilitateamargarinei, fac caramelelemai puţin lipicioase,  previne separarea uleiuluidin untul de arahide.  Nu are efecte adversecunoscute

MONO- ŞIDIGLICERIDEETOXILATE

E488 Nu este admis în România

MONOGLICERIDE

SUCCINATE E472g

  Nu are efecte adverse

cunoscute

MONOLAURAT DESORBITAN

E493A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

MONOOLEAT DESORBITAN

E494A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv în

România

MONOPALMITAT DESORBITAN

E495A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

TARTRATMONOPOTASIC

E336  Nu are efecte adversecunoscute

MONOSTEARAT DESORBITAN

E491   Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admis

Page 103: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 103/132

 

în România

  NEGRU BRILIANT E151

Colorant obţinut dingudron. Este folosit însosurile maronii. Este

interzis în Danemarca,Australia, Belgia, Franţa,Germania, Elveţia, Suedia,Austria, SUA, Norvegia.Este permis în România

 NEOHESPERIDINĂ DIHIDROCALCONĂ 

E959

  NITRAT DE POTASIU E252

Poate provoca hiperactivi-tate şi alte reacţii adverse;este potenţial cancerigen;este interzis în multe ţări.Este permis în România

  NITRAT DE SODIU E251

 Nitratul de sodiu este folosit

în produse din carneconservată prin uscare, încare el se transformă lent înnitrit; vezi SODIUM NITRITE (E251)

  NITRIT DE POTASIU E249

 Nitriţii pot afectacapacitatea organismuluide a transporta oxigenulceea ce duce la afectarearespiraţiei, ameţeală, dureride cap; este potenţialcancerigen; este interzisă folosirea lui în hrana pentru sugari şi copii mici.

Este admis în România

Page 104: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 104/132

 

  NITRIT DE SODIU E250

Cei care prelucrează carnea prefer ă utilizarea nitrituluide sodiu pentru că acestastabilizează culoarea

roşietică a cărniiconservate (f ăr ă nitrit hot dogs şi bacon ar ar ăta gri)şi dă o aromă caracteristică. Adăugareade nitriţi în alimente poateduce la formarea de

cantităţi mici de substanţecu potenţial cancerigen(nitrozamine), în special înbacon. Companiile care procesează carnea adaugă acum, pe lângă nitrit, acidascorbic sau izoascorbic  pentru a împiedica

formarea de nitrozamine.Industria cărnii justifică utilizarea nitriţilor pentruefectul lor inhibitor asupradezvoltării bacteriilor  producătoare de toxină  botulinică. Se cunoaşte

însă că această problemă   poate fi rezolvată princongelare şi r ăcire, iar Departamentul deAgricultur ă al Statelor Unite a elaborat o metodă sigur ă de rezolvare aacestei probleme utilizând  bacterii producătoare deacid lactic. Întrucât nitriţii

Page 105: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 105/132

 

sunt folosiţi în primul rândîn alimente grase şi sărate,consumatorii au un motivnutriţional important să le

evite. Este permis înRomânia

  NITROGEN E941

Se foloseşte la ambalareala frig şi in vacuum; pare anu avea reacţii adverse. Nueste admis în România

 NIZINĂ E234

Antibiotic obţinut din bacterii; se găseşte în bere,  brânzeturi procesate, pastă de tomate

OCTAFLUOROCICLOBUTAN

E946 Nu este admis în România

OLEIL LACTILAT DECALCIU

E482   Nu are reacţii adversecunoscute

OLEIL LACTILAT DESODIU

E481  Nu are efecte adversecunoscute

ORCHIL E182 Nu este admis în România

ORTO-FENIL FENOL E231

Este interzis în unele ţări;  poate provoca afecţiunicutanate; se foloseşte înscop agricol pentru fructecitrice, pere, prune,  piersici, ananas, morcovi,cartofi dulci, tomate, ardei,cireşi, nectarine. Este per-

mis în RomâniaORTO-FENIL FENOLAT E232 Este interzis în unele ţări,

Page 106: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 106/132

 

DE SODIU inclusiv România; poate  provoca afecţiuni cutanate;se foloseşte în scop agricol  pentru fructe citrice, pere,

  prune, piersici, ananas,morcovi, cartofi dulci,tomate, ardei, cireşinectarine

OXID AZOTOS E942 Nu este admis în România

OXID DE CALCIU E529  Nu are efecte adverse încantităţi mici. Nu esteadmis în România

OXID DE FIER GALBEN E172

Colorant galben, folosit în  pasta de somon şi creveţi;este toxic în doze mari. Nueste admis în România

OXID DE FIER NEGRU E172

Colorant negru, folosit în

  pasta de somon şi creveţi;este toxic în doze mari. Nueste admis în România

OXID DE FIER ROŞU E172

Colorant roşu, folosit în  pasta de somon şi creveţi;este toxic în doze mari. Nueste admis în România

OXID DE MAGNEZIU E530A se evita; este interzis înunele ţări

OXISTEARINĂ E387 Nu este admis în România

OXIZI DE AZOT E918Pare a nu avea reacţiiadverse în cantităţi mici.

 Nu este admis în RomâniaPALMITAT DE E304 Esteri ai acizilor graşi cu

Page 107: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 107/132

 

ASCORBIL acidul ascorbic, avândaceleaşi funcţii ca aleacidului ascorbic (E300)

PAPAINĂ E1101 Nu este admis în România

PAPRIKA OLEORESINS(Capsanthin, capsorubin)

E160cA se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

PECTINĂ E440

Este întâlnit natural încoaja de mere; se foloseşteca agent de îngroşare în

gemuri, jeleuri şi sosuri;cantităţi mare pot cauza  balonare temporar ă saudisconfort intestinal

PEPTONE E429 Nu este admis în România

PEROXID DE ACETONĂ E929 Nu este admis în România

PEROXID DE BENZOIL E928

  Nu se recomandă   persoanelor astmatice şialergice. Nu este admis înRomânia

PEROXID DE CALCIU E930 Nu este admis în România

PERSULFAT DEAMONIU

E923

Pare a fi f ăr ă reacţii

adverse în cantităţi foartemici. Nu este admis înRomânia

PERSULFAT DEPOTASIU

E922 Nu este admis în România

PETROLEUM WAX E905c

Poate inhiba absorbţia

gr ăsimilor  şi a vitaminelor liposolubile; este un laxativ

Page 108: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 108/132

 

uşor; unii îl asociază cucancerul intestinal; estefolosit în dulciuri, tabletecu vitamine, fructe uscat;

 Nu este admis în România

PIMARICINĂ (NATAMICINĂ)

E235

Inhibitor al mucegaiurilor obţinut din bacterii; sefoloseşte uneori pentrutratarea candidozelor;  poate provoca greaţă,vomă, anorexie, diaree sau

iritaţie dermică; se adaugă în produse din carne şi  brânzeturi. Nu este admisîn România

POLIDEXTROZĂ E1200Pare a nu avea reacţiiadverse în doze mici

POLIDIMETILSILOXAN E900aPOLIETILENGLICOL E1521 Nu este admis în România

POLIFOSFAT DEAMONIU

E452Cantităţi mari ingerate potduce la dereglări aleechilibrului calciu/fosfor 

POLIFOSFAT DECALCIU E452

Cantităţi mari ingerate pot

  provoca dereglări aleechilibrului calciu/fosfor 

POLIFOSFAT DEPOTASIU

E452

Cantităţi mari provoacă dezechilibre alemetabolismuluicalciu/fosfor 

POLIFOSFAT DE SODIU E452 Ingerarea de cantităţi mari  poate duce la dereglarea

Page 109: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 109/132

 

echilibrului calciu/fosfor 

POLIFOSFAT DE SODIUŞI CALCIU

E452

În cantităţi mari poate  provoca dereglări alemetabolismului

calciu/fosfor 

POLIVINILPIROLIDO- NĂ 

E1201

POLIVINILPOLIPIROLI-DONĂ 

E1202

PONCEAU 4R (CochinealRed A)

E124

FD&C Red No 4; estecancerigen pentru animale,  poate produce reacţiiadverse la persoaneastmatice, alergice laaspirină; este interzis înSUA, Norvegia, România

PONCEAU SX E125 Nu este admis în RomâniaPROPAN E944 Nu este admis în România

PROPIL p-HIDROXIBENZOAT DESODIUM

E217

A se evita; este interzis înunele ţări; Asociaţiaconsumatorilor din PiaţaComună Europeană îl

consider ă cancerigen. Este permis în România

PROPILEN GLICOL E1520

Are gust asemănător cuglicerina; este folosit însiropurile pentru copii, şiîn multe crème, unguente,cosmetice, şampoane şi

deodorante; a fost asociatcu tulbur ări cardiace,depresii nervoase şi

Page 110: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 110/132

 

dermatite de contact. Nueste admis în România

PROPIONAT DECALCIU

E282

Este introdus în produselef ăinoase ca inhibitor al ciu-

 percilor. Poate fi asociat cumigrene şi poate provocaerupţii cutanate lalucr ătorii din brutării

PROPIONAT DEPOTASIU

E283Poate fi asociat cumigrene; se adaugă în produse f ăinoase

PROPIONAT DE SODIU E281Poate fi asociat cu migre-ne; produsele tipice care-lconţin sunt f ăinoasele

PROTEAZĂ E1101 Nu este admis în România

R ĂŞINĂ DE GUAIAC E314 Nu este admis în România

RED 2G E128A se evita; este interzis înAustralia şi multe alte ţări,inclusiv România

RODOXANTINĂ E161f   Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admisîn România

RIBOFLAVIN 5’ – FOSFAT DE SODIU

E101

Vitamina B2 şi colorant; seîntâlneşte natural înverdeţuri, ouă, lapte, ficatşi rinichi; se foloseşte înmargarină şi brânzeturi

RIBOFLAVINĂ E101

Vitamina B2 şi colorant; seîntâlneşte natural înverdeţuri, ouă, lapte, ficatşi rinichi; se foloseşte în

Page 111: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 111/132

 

margarină şi brânzeturi

RIBONUCLEOTIDE DECALCIUM (5’-)

E634A se evita. Interzis în uneleţări. Este permis înRomânia

RIBONUCLEOTIDE DESODIU (5’ -) E635

Poate fi asociat cu erupţiicutanate în decurs de 30ore după ingerare; erupţiile  pot fi blânde până ladramatice; reacţia este înfuncţie de doză  şicumulativă, iar persoanele  pot reacţiona diferit înfuncţie de sensibilitatealor; alimentele care-lconţin sunt cartofii pr ă jiţiaromatizaţi, plăcintele; a seevita; este interzis în uneleţări. Este permis în

RomâniaCEAR Ă DE TĂRÂŢE DEOREZ

E908 Nu este admis în România

RUBIXANTINĂ E161d  Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admisîn România

SAREA DE AMONIU AACIDULUI FOSFATIDIC

E442  Nu se cunosc reacţiiadverse. Nu este admis înRomânia

SĂRURI ALE ACIZILOR GRAŞI (cu Al, Ca, Na,Mg, K şi NH4)

E470A se evita; este interzis înunele ţări, inclusivRomânia

SHELLAC E904 Se obţine din insecte;uneori poate provoca

Page 112: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 112/132

 

iritaţii ale pielii; Nu esteadmis în România

SILICAT DE ALUMINIU E559

SILICAT DE ALUMINIUŞI POTASIU

E555

Este folosit în sare, lapte praf şi f ăină; se cunoaşte că aluminiul este cauza unor   probleme placentare întimpul sarcinii şi că esteasociat cu boalaAlzheimer. Este permis înRomânia

SILICAT DE CALCIU E552

Este obţinut din calcar  şi pământ diatomeic. Areefect antiacid. Nu areefecte adverse cunoscute. Nu este admis în România

SILICAT DE CALCIU ŞIALUMINIU

E556

Este produs din minerale.

Se foloseşte la prepararealaptelui praf. Se cunoaştecă aluminiul poate provoca  probleme placentare întimpul sarcinii şi a fostasociat cu boala Alzheimer 

SILICAT DE MAGNEZIU E553A se evita; este interzis înunele ţări. Este permis înRomânia

SILICAT DE POTASIU E560  Nu are efecte adversecunoscute

SILICAT DE SODIU E550  Nu are efecte adversecunoscute în cantităţi mici

SILICAT DE ZINC E557

Page 113: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 113/132

 

SORBAT DE CALCIU E203  Nu are reacţii adversecunoscute

SORBAT DE POTASIU E202  Nu are efecte adversecunoscute

SORBAT DE SODIU E201  Nu are efecte adversecunoscute

SORBITAN MONOLAU-RAT DE POLIOXIETI-LENĂ (20)

E432A se evita; este interzis înunele ţări, inclusiv înRomânia

SORBITANMONOOLEAT DEPOLIOXIETILENĂ (20)

E433 Poate creşte absorbţiasubstanţelor liposolubile; Nu este admis în România

SORBITANMONOPALMITAT DEPOLIOXIETILENĂ (20)

E434A se evita; este interzis înunele ţări, inclusivRomânia

SORBITANMONOSTEARAT DEPOLIOXIETILENĂ (20)

E435 Nu este admis în România

SORBITANTRISTEARAT DEPOLIOXIETILENĂ (20)

E436 Nu este admis în România

SORBITANTRI-STEARAT E492Poate creşte absorbţiasubstanţelor liposolubile. Nu este admis în România

SORBITOL ŞI SIROP DESORBITOL

E420

Este un îndulcitor artificialşi umectant, care se obţinedin glucoză sau prinsinteză; se foloseşte în

dulciuri, fructe uscate,hrană săracă în calorii,siropuri farmaceutice şi

Page 114: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 114/132

 

este printre primii şapteconservanţi utilizaţi la  produse cosmetice; nu este  permis în hrana pentru

sugari şi copii mici pentrucă poate provoca tulbur ărigastrice. Este permis înRomânia

STEARAT DEASCORBIL

E305Vezi PALMITAT DEASCORBIL

STEARAT DEPOLIOXIETILENĂ (40) E431 Nu este admis în România

STEARAT DEPOLIOXIETILENĂ (8)

E430 Nu este admis în România

STEAROIL FUMARATDE CALCIU

E486Insuficient studiat. Nu esteadmis în România

STEAROIL FUMARATDE SODIU E485 Nu este permis în România

STEAROIL LACTILATDE CALCIU

E482  Nu are efecte adversecunoscute

STEAROIL LACTILATDE SODIU

E481  Nu are efecte adversecunoscute

SUCCISTEARINĂ E446 Nu este admis în România

SUCROGLICERIDE E474A se evita; este interzis înunele ţări. Este permis înRomânia

SULFAT DE ALUMINIU E520 Nu este admis în România

SULFAT DE ALUMINIUŞI AMONIU E523 Nu este admis în România

Page 115: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 115/132

 

SULFAT DE ALUMINIUŞI POTASIU

E522 Nu este admis în România

SULFAT DE ALUMINIU

ŞI SODIU

E521 Nu este admis în România

SULFAT DE AMONIU E517  Nu se cunosc reacţiiadverse. Nu este admis înRomânia

SULFAT DE CALCIU E516

Se obţine din calcar. Nuare efecte adversecunoscute. Nu este admisîn România

SULFAT DE CUPRU E519

Este o sare minerală esenţială, care în dozeleutilizate nu prezintă reacţiiadverse cunoscute. Nu esteadmis în România

SULFAT DE MAGNEZIU E518 Este laxativ. Nu este admisîn România ca aditiv

SULFAT DE POTASIU E515 Nu este admis în România

SULFAT DE SODIU E514Poate deregla balanţahidrică a organismului. Nueste admis în România

SULFIT ACID DECALCIU

E227

Este utilizat pentru a păstraaspectul proaspăt al unor fructe şi legume. Unelestudii arată că poate

  provoca reacţii alergicesevere. A se evita. Esteinterzis în Australia şi

multe alte ţări. Este permisîn România

Page 116: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 116/132

 

SULFIT ACID DE SODIU E222

Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUAFDA (Food and DrugAdministration) interzice

utilizarea lor în fructe şilegume proaspete; provoacă crize de astm,este greu metabolizat de  persoanele cu insuficienţă renală; distruge vitaminaB1, produce tulbur ări

intestinale; se adaugă în  bere, băuturi nealcoolice,sucuri, vinuri, oţet, produsedin cartofi. Este permis înRomânia

SULFIT DE CALCIU E226

Este utilizat pentru a păstraaspectul proaspăt al unor 

fructe şi legume. Unelestudii arată că poate  provoca reacţii alergicesevere. A se evita. Esteinterzis în Australia şimulte alte ţări. Este permisîn România

SULFIT DE POTASIU E225

Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUAFDA interzice utilizarea lor în fructe şi legume  proaspete; provoacă crizede astm, este greumetabolizat de persoanele

cu insuficienţă renală;distruge vitamina B1; seadaugă în bere, băuturi

Page 117: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 117/132

 

nealcoolice, sucuri, vinuri,oţet, produse din cartofi

SULFIT DE SODIU E221

Toţi compuşii cu sulf au un potenţial toxic şi în SUA,

FDA (Food and DrugAdministration) interziceutilizarea lor în fructe şilegume proaspete; provoacă crize de astm,este greu metabolizat de  persoanele cu insuficienţă 

renală; distruge vitaminaB1, produce tulbur ăriintestinale; se adaugă în  bere, băuturi nealcoolice,sucuri de citrice, vinuri,oţet, produse din cartofi.Este permis în România

SUNSET YELLOW FCF E110

FD&C Yellow No.6; sefoloseşte în cereale,  produse de patiserie,dulciuri, îngheţată, băuturi, peşte conservat şimedicamente (Berroca,Polaramine, Ventolin-

sirop); efectele adversesunt: urticarie, rinită,congestie nazală, alergii,hiperactivitate, tumorirenale, degradăricromozomiale, dureriabdominale, greaţă  şivărsături, indigestie,aversiune pentru mâncare;testele de laborator au

Page 118: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 118/132

 

ar ătat că produsul creşteincidenţa tumorilor laanimale; este interzis în  Norvegia. Este permis în

RomâniaŞOFRAN E164 Nu este admis în România

TALC E553

În unele studii a fostasociat cu cancerul gastric;se adaugă în orez glasat,ciocolată, unele dulciuri.Este permis în România

TANIN, CALITATEALIMENTAR Ă 

E181

Este agent de clarificare a băuturilor alcoolice; seobţine din stejar; nu areefecte adverse cunoscute îndoze mici; nu este admisîn România

TARTRAT DE CALCIU E354Se pare că nu are efecteadverse. Nu este admis înRomânia

TARTRAT DE COLINĂ E1001 Nu este admis în România

TARTRAT DE STEARIL E483A se evita; este interzis înunele ţări

TARTRAT DIPOTASIC E336Corector de aciditate; nuare efecte adversecunoscute

TARTRAT DISODIC E335  Nu are reacţii adversecunoscute

TARTRAT DUBLU DESODIU ŞI POTASIU E337

  Nu are efecte adversecunoscute

Page 119: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 119/132

 

TARTRAT MONOSODIC E335  Nu are efecte adversecunoscute

TARTRAZINĂ E102

FD&C Zellow No5; secunoa

şte c

ăprovoac

ăcrize

de astm, rinită  şi urticariela copii (SUA–FDAestimează 1:10.000); esteasociat de asemenea cutumori tiroidiene,distrugeri cromozomiale şihiperactivitate;

sensibilitatea la tartrazină este asociată cu cea laaspirină; se foloseşte pentru colorarea băuturilor,dulciurilor, gemurilor,cerealelor, peştelui con-servat, muştarului, supelor 

ambalate; este interzisă în Norvegia şi Austria. Esteadmis în România

TAUMATINĂ E957

Este o proteină derivată din  planta tropicală  Thaumo-coccus danielli folosită caîndulcitor artificial; se

adaugă în vinuri dulci, pâine şi fructe; nu areefecte adverse cunoscute

TIABENDAZOL E233

Este interzis în unele ţări;  poate afecta pielea; seutilizează în scop agricol  pentru fructe citrice, mere,

  pere, cartofi, banane,ciuperci, carne, lapte. Este

Page 120: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 120/132

 

 permis în România

TIOSULFAT DE SODIU E539 Nu este permis în România

TOCOFEROLI – AMESTECCONCENTRAT

E306

Vitamina E; se găseşte în

multe uleiuri vegetale,soia, germeni de grâu şi deorez, seminţe de bumbac,  porumb; are proprietăţiantioxidante, prevenind  peroxidarea acizilor graşişi a vitaminei A; sefoloseşte în margarină,adaosuri pentru salate şi înunele produse farmaceutice

TRIACETINĂ E1518Umectant folosit pentruacoperirea fructelor  proaspete în SUA

TRIFOSFATPENTAPOTASIC

E451

Supliment mineral; în

cantităţi mari poate  provoca dereglareaechilibrului calciu/fosfor 

TRIFOSFATPENTASODIC

E451

Supliment mineral; încantităţi mari poate  provoca dereglareaechilibrului calciu/fosfor 

TRIOLEAT DESORBITAN

E496 Nu este admis în România

TRISILICAT DEMAGNEZIU

E553A se evita; este interzis înunele ţări

TURMERIC E100

Colorant galben-portocaliu

obţinut din r ădăcinile deCurcuma (turmeric), dar  poate fi obţinut şi artificial

Page 121: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 121/132

 

  prin sinteză; este folosit la  brânzeturi, margarină,unele dulciuri şi produsedin peşte

ULEI DE CASTOR E1503 Nu este admis în România

ULEI DE RAPIŢĂ HIDROGENATSUPERGLICERINAT

E441 Nu este admis în Romînia

ULEI DE SOIA OXIDATTERMIC CU MONO- ŞI

DIGLICERIDE ALEACIZILOR GRAŞI

E479 Nu este admis în România

ULEI MINERAL – CALITATE

ALIMENTAR Ă 

E905a

Poate inhiba absorbţiagr ăsimilor  şi a vitaminelor liposolubile; este un laxativuşor; unii îl asociază cucancerul intestinal; este

folosit în dulciuri, tabletecu vitamine, fructe uscat. Nu este admis în România

ULEI VEGETALBROMURAT

E443

Păstrează mirosul uleiurilor în suspensie şi dă aspectultulbure băuturilor nealcoolice cu savoare decitrice. Ingerat produsul seacumulează în ţesutuladipos. Nu se cunoaşte  bine efectul lui asupraorganismului. Din fericiresubstanţa nu este largutilizată. Nu este admis în

România

Page 122: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 122/132

 

VASELINĂ 

(PETROLEUM JELLY)E905b

Poate inhiba absorbţiagr ăsimilor  şi a vitaminelor liposolubile; este un laxativuşor; unii îl asociază cu

cancerul intestinal; estefolosit în dulciuri, tabletecu vitamine, fructe uscat;nu este admis în România

VIOLOXANTINĂ E161e  Nu are efecte adversecunoscute. Nu este admisîn România

XILITOL E967

Se obţine din pastă delemn; testat pe şobolani  produce calculi renali şiare un efect diuretic; sefoloseşte în hrană săracă înenergie şi în dulciuri cuhidraţi de carbonmodificaţi, îngheţată  şigemuri

YELLOW 2G E107

Colorant galben; Grupul desusţinere a copiilor hiperactivi recomandă evitarea lui; persoanele cu

astm pot dezvolta reacţiialergice; se adaugă în  principal în băuturir ăcoritoare; este interzis înAustralia, SUA, România.

ZAHARINĂ E954

Îndulcitor artificial obţinutdin toluen (despre care se

ştie că este cancerigen); afost interzis în SUA în1977, dar readmis cu

Page 123: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 123/132

 

condiţia ca etichetele  produselor ce-l conţin să cuprindă avertismentul:„Utilizarea acestul produs

 poate fi periculoasă  pentru să nă tatea dumneavoastr ă  întrucât con ţ ine zaharină  ,asociat ă  cu producerea decancere la animalele delaborator”. Tot în 1977industria pentru hrană dietetică a f ăcut presiuniasupra guvernelor Statelor Unite şi Canadei, precumşi asupra OMS să scoată zaharina de pe listasubstanţelor cu potenţialcancerigen, motivând că mecanismul de producere a

cancerului la animalele delaborator nu se întâlneşteîn organismul uman. În mai2000 Departamentul desănătate şi Servicii umaneal Statelor Unite a scoszaharina de pe lista

chimicalelor cancerigene.Mai târziu, în acelaşi an,Congresul american a dat olege prin care s-a scosavertismentul referitor lazaharină, ceea ce probabila dus la creşterea utilizăriiei în băuturi nealcoolice şi

în alte alimente şi nu esteexclus să ducă  şi la o

Page 124: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 124/132

 

uşoar ă creştere a incidenţeicancerelor. Este permis înRomânia

LISTA SUPLIMENTAR Ă – AMIDON MODIFICAT

AMIDON ACETATESTERIFICAT CUANHIDRIDĂ ACETICĂ 

E1420

AMIDON ACETATesterificat cuVINILACETAT

E1421

AMIDON DECOLORAT E1403

AMIDON OCTENILSUCCINAT DE SODIU

E1450

AMIDON OXIDAT E1404

AMIDON TRATAT CU

ACID E1401AMIDON TRATAT CUALCALII

E1402

AMIDON TRATAT CUENZIME

E1405

DEXTRINE, AMMIDONCALCINAT ALB şiGALBEN

E1400

Amidonul modificateste folosit în

  procesarea alimentelor   pentru a le îmbunătăţiconsistenţa şi pentru a păstra particulele solide

în suspensie. Este  prezent în propor ţie de

 până la 25% în unelealimente pentru copii.

Page 125: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 125/132

 

DIAMIDON ADIPATACETILAT

E1422

DIAMIDON FOSFATACETILAT

E1414

DIAMIDON FOSFATESTERIFICAT CUTRIMETAFOSFAT DESODIU; ESTERIFICATCU OXICLORUR Ă DEFOSFOR 

E1412

DIAMIDON FOSFATFOSFATAT

E1413

DIAMIDON GLICEROLACETILAT

E1423

FOSFAT DEMONOAMIDON

E1410

GLICEROL DIAMIDON E1411

HIDROXIPROPILAMIDON

E1440

HIDROXIPROPILDIAMIDON

E1442

HIDROXIPROPILDIAMIDON GLICEROL E1443

Unele studii arată că amidonul modificat  poate provoca diaree lacopii. În România sunt

admise numai E1404,1440, 1450

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 

Page 126: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 126/132

 

1. Raport al Centrului de Ştiinţe de Interes Public (CSIP) dinWashington D.C. – organizaţie non-profit de educaţie şi apărare axată  pe îmbunătăţirea şi siguranţa calităţii alimentelor în SUA , 2000 www.focusnewsletter.org/food.htm

2. Alpha Nutrition – Environmened Research, West Vancouver,British Columbia, Canada. Problems in the Food Supply – FoodAdditives, 2001 www.nutramed.com/foodquality/foodadditives.htm

3. Adverse Reaction to Food Additives – Asthma and AllergyInformation, Asthma and Allergy Foundation of America (AAFA),

1233 20th

Street, NW, SUITE 402, Washington, D.C. 20036, 2001www.cspinet.org/reports/food.htm

4. Informaţii ale Centrului de Ştiinţe de Interes public pe site-ul:www.cspinet.org/index.htm 

5. Food Additives guide, 2000www.additives.8m.com/recipeen.htm

6. Ordin al ministrului sănătăţii pentru aprobarea Normelor de igienă   privind producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şidesfacerea alimentelor, 976/1998, publicat în Monitorul Oficial,Partea I, din 11 iunie 1999

7. Food Additives – Preservatives and colourings used in food! Check your labels, 2001www.permacult.com.au/research/ additive02.html 

8. Food Additives and Health Problems, 2001www.foodcanmakeyouill.co.uk/library/articles/ addsgen.htm9. Clarke, L and others, Dietitians Association of Australia review paper: The Dietary management of allergy and food intolerance inadults and children, Aust. J., Nutr. & Diet. (1996), 53:3

10. Royal Prince Alfred Hospital Allergy Unit, The Simplified  Elimination Diet, available from dietitians

Page 127: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 127/132

 

www. parentsofallergicchildren.org/more_food_additives.htm

11. Dengate, S „ Fed up”, Random house, 1998www .parentsofallergicchildren.org/more_food_additives.htm

12. Swain, A and others, „ Friendly Food”, Murdoch Books, 1991www.parentsofallergicchildren.org/more_food_additives.htm 

13. U. S. Food and Drug Administration/ International FoodInformation Council Brochure: Ianuarie, 1992

14. Jonathan Ah Kit, Hutt Valley High School:   Food Additives; Danger?, Iunie, 1997www .geocities.com/~ahkitj/foods/1997/foods1.htm

15. A list of food additives to avoid – by the Food Intolerance Network of Australia –  Food additives by number wich may cause problemswww. parentsofallergicchildren.org/more_food_additives.htm

16. Chemical Cuisine: CSPI”s Guide to Food Additiveswww.cspinet.org/reports/chemcuisine.htm 

17. The National Food Safety Database – Susan Brewer, Ph.D., Foodand Nutrition Specialist, Illinois Cooperative Extension, University of Illinois at Urbana-Champaign, School of Human Resources andFamily Studies. Publication Date; Februarie, 1994

18. CODEX ALIMENTARIUS, General Requirements, Volume I,Second Edition, 199119. Food additives and your health. How many E numbers did you eattoday? – Informaţii culese de la Ministerele Sănătăţii din SUA,Franţa, Anglia şi Rusiawww.healthfoodstore.co.uk/enumbers.html 

20. Australian Freedom and Survival Guid, Tasty but toxic, 2001www.squirrel.com.au/~sbryce/foodadditives.html  

Page 128: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 128/132

 

21. Diet and Human Degeneration: Food Additives: Studies onAdditives use and Intelligence, 1996, LeadingEdge Researchwww.trufax.org/research/f12.htm 

22. Adverse Reaction to Food Additives, Asthma and AllergyFoundation of America, Asthma and Allergy Information, 2001www.aafa.org/asthmaandallergyinformation/aboutasthmaandallergies/… 

23. CSPI REPORTS: Food Additives to avoid, 2000www.cspinet.org/reports/food.htm 

24. Food Additives: European Comon Market Consumer Affairswww.permacult.com.au/additive.html  

25. E Numbers Summary:www. bryngollie.freeserve.co.uk/Summary.htm

26. Biogassendi 25 years of experience, personal advice and results:food additives o.v.e.r.d.o.s.e, 2000

www. biorganic.ifrance.com/biorganic/additives.htm 

27. The Bitter Truth about Artificial Sweetenerswww. nexusmagazine.com//Aspartame.html  

28. Christine Hoza Farlow, D.C., FOOD ADDITIVES – A Shopper’sGuide to Wath’s Safe & Wath’s Not, ”2001 Revised Edition”,

 published by KISS for Health Publishing29. Food Additives: Food Additives and Hyperactivity in Children,Copyright 1996 Leading Edge Researchwww .trufax.org/research/f13.html  

30. Dr. Allan Lieberman: FOOD ADDITIVES ARE ADANGEROUS BUSINESS

www .parentsofallergicchildren.org/food1.htm 

Page 129: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 129/132

 

31.Roxanne Nelson, RN: eHow to Live with an Allergy to FoodAdditives and Dyeswww. ehow.com/eHow/eHow/0,1053,3967,00.html  

32. Topic C-2 Food Additives and Human Nutritionwww.sasked.gov.sk.ca/docs/xsci/tpcc2xsc.html  

33.   Aditivi, ingrediente  şi auxiliari alimentari, Calita – Buletin,Ianuarie, 2001, Anul 2- nr.5

34. Wath’s in Your Food: HARVARD MEDICAL SCHOOL’S -consumer health information

www .intelihealth.com/IH/ihtIH/WSIHW000/325/7095/34049.html  35. FACTS ABOUT FOOD ADDITIVESwww.members.spree.com/sip/benitas/add.htm 

36. David Stout: Officials Admit ”Industrial” Food Poisons at Least76 Million People a Year in the USA, September, 1999www.biodemocracy.com/Toxic/offpois76mil.cfm 

37. Wath is HVP?, Feingold Association – Pure Facts – Octombrie,1995www.parentsofallergicchildren.org/hvp.htm

38. Russell Blaylock, M.D.: The Taste That Kills, 2001www.parentsofallergicchildren.org/excitoto.htm

39.Feingold Association websitewww.feingold.org/ previewivory.html 

CĂR ŢI PUBLICATE DE EDITURA CHRISTIANA

Page 130: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 130/132

 

•  Dr. Pavel Chirilă, Pr. M. Valică, Medita ţ ie la medicina biblică  •  Dr. Pavel Chirilă, Dr. Maria Chirilă, Terapie naturist ă  •  Dr. Pavel Chirilă şi colab., Re ţ etar selectiv de etnofitoterapie•  Episcop Kallistos Ware,   Puterea Numelui. Rug ă ciunea lui

 Iisus în spiritualitatea ortodoxă , trad. Gabriela Moldoveanu•  Paul Evdokimov, Vârstele vie ţ ii spirituale, trad. Pr. Prof. Ion

Buga•  Paul Evdokimov, Taina iubirii. Sfin ţ enia iubirii conjugale în

lumina tradi ţ iei ortodoxe, trad. Gabriela Moldoveanu•  Dr. Pavel Chirilă  şi colab., Medicină  Naturist ă . Fitoterapie.

 Acupunctur ă . Homeopatie•  Paul Evdokimov,  Femeia  şi mântuirea lumii, trad. Gabriela

Moldoveanu•  Paul Evdokimov, Cunoa şterea lui Dumnezeu în tradi ţ ia r ă  să -

riteană , trad. Pr. Dr. Lect. Vasile R ăducă •  Michel Quenot,  Învierea  şi icoana, trad. Pr. Dr. Conf. Vasile

R ăducă •  Episcopul Kallistos Ware,  Împă r ăţ ia l ă untrică , trad. Eugenia

Vlad•  Olivier Clément, Trupul mor  ţ ii  şi al slavei. Scurt ă  introducere

la o teopoetică a trupului, trad. Eugenia Vlad•  Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Ş apte tâlcuiri biblice despre

Maica Domnului•  Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului•   Rug ă ciune de fiecare zi din Sfintele Scripturi•  Maica Taisia, Scrisori că tre o începă toare, trad. Monahul

Vasile de la Sfântul Munte Athos•  Părintele Amédée şi Dominique Megglé, Monahul  şi psihia-

trul. Convorbiri despre fericire, trad. Eugenia Vlad

•  Robert Tisserand,   Arta aromaterapiei, trad. biolog NicoletaMacovei şi dr. Mihail Mihălcioiu

Page 131: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 131/132

 

•  Ştefan Pârvan, Col  ţ de îngenunchere, poezii•  Arhimandrit Paulin Lecca, Rug ă ciunea vame şului •  Preot Ioan C. Teşu, Teologia necazurilor  •  Preot Ioan C. Teşu,  Din iadul patimilor spre raiul virtu ţ ilor •  Ieroschimonahul Daniil Tudor, Scrieri 1 •  Ieroschimonahul Daniil Tudor, Acatiste •  Preacuviosul Părinte Daniil de la Rar ău (Sandu Tudor),

Caiete1, Dumnezeu-Dragoste •  Preacuviosul Părinte Daniil de la Rar ău (Sandu Tudor), Caiete

2, Sfin ţ ita Rug ă ciune 

•  ***, Acatiste •  ***, Canon de rug ă ciune pentru copilul bolnav  şi povăţ uiri

 pentru folosul copilului•  ***,  File de pateric din Împă r ăţ ia Monahilor – Sfântul Munte

 Athos, trad. Ierom. Evloghie Munteanu•  Pr. Marian Sava, Hristos Profetul Profe ţ ilor  •  ***, Un preot de mir cu Sfinte Moa şte – Sfântul Iona Tauma-

turgul din Odessa•  ***,  Rug ă ciuni pentru bolnavi  şi învăţă turi de credin ţă  

ortodoxă despre boal ă  •  Pr. Dan Bădulescu,  Împă r ăţ ia r ă ului: New Age. Originile,

istoricul, doctrina  şi consecin ţ ele sale din perspectivă  ortodoxă  

ÎN PREGĂTIRE

• Dr. Med. Pavel Chirilă, Conceptul de medicină cre ştină  • Teodorit, Episcop al Kirului,  Zece cuvinte despre dumnezeias-

ca Pronie

Page 132: Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna

5/9/2018 Dr.pavel Chirila - Despre a Moderna - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/drpavel-chirila-despre-a-moderna 132/132

• Sfântul Ioan Damaschin, Logica ( Dialectica)• Florica Elena Laurenţiu,  Pove ştile Cocostârcului Alb; Br ăţ ara

cu chei ţ e • ***,   Dosarul de canonizare a lui Valeriu Gafencu –Sfântul 

închisorilor • Alexandru Mironescu,  Floarea de Foc, trilogie (Rugul aprins,

Întruparea, Învierea)