Drepturile creditorilor cu privire la împărţeala moștenirii

Av.dr. Macrea Loredana-Bianca

Creditorii defunctului vor putea recurge la procedura separaţiei de patrimonii pentru a-şi

apăra drepturile lor. Când succesiunea a fost acceptată pur şi simplu, ei vor deveni creditorii

personali ai eredelui. Codul civil a consacrat dispoziţii speciale creditorilor succesiunii (art.

781 şi urm. C.civ.); art. 785 C.civ. se ocupă şi de drepturile creditorilor comoştenitori,

dispunând: „Creditorii unuia din coîmpărţitori, ca nu cumva împărţeala să se facă cu viclenie

în vătămarea drepturilor lor, pot pretinde să fie prezenţi la împărţeală; ei pot dar să intervină,

cu spezele lor; nu pot însă ataca o împărţeală săvârşită, afară numai de s-a făcut în lipsă-le şi

fără să se ţină seamă de opoziţiunea lor”. Au dreptul de a face opoziţie creditorii care au o

creanţă certă, chiar dacă aceasta nu este lichidă şi nici exigibilă.

Reţinem deci că aceşti creditori vor putea:

- provoca împărţeala;

- face opoziţie şi interveni la împărţeală;

- ataca împărţeala atunci când aceasta s-a realizat ignorându-se opoziţia sau intervenţia

lor.

Practica judiciară şi doctrina au dat o interpretare mai largă dispoziţiilor art. 785 C.civ.

(art. 882 C.civ. francez), acceptând că poate face opoziţie orice persoană care poate justifica

un interes legitim, căreia partajul îi poate aduce prejudicii, aşa cum este, de pildă, cazul

terţilor dobânditori de drepturi reale de la un coindivizar fără acordul celorlalţi, ale căror

drepturi sunt supuse rezoluţiunii dacă bunul asupra căruia au fost constituite este atribuit unui

alt coindivizar la partaj1.

În continuare vom examina fiecare posibilitate pe care o are în vedere art. 785 C.civ.

Dreptul creditorilor comoştenitori de a provoca împărţeala

Creditorii personali ai erezilor au dreptul ca, în numele debitorului lor (art. 974 C.civ.),

să declanşeze împărţeala, deoarece acest drept nu este exclusiv personal al moştenitorilor.

Dreptul creditorilor personali ai erezilor de a provoca împărţeala rezultă şi din art. 1825

C.civ., care reglementează exproprierea silită. Alături de majoritatea autorilor, credem că

creditorii vor provoca partajul, deoarece principiul înscris în art. 974 C.civ. le permite să

1 Trib. Reg. Galaţi, dec.civ.nr. 462/1956, Notă critică de O. Ionescu, în L.P. nr. 4/1957, p. 497-498

acţioneze în numele debitorului lor, iar nu în virtutea propriului lor drept. Acţiunea de

împărţeală provocată de creditori va putea fi respinsă dacă se va dovedi că ea are caracter

vexator, fiind lipsită de interes. Astfel, acţiunea de ieşire din indiviziune provocată de creditor

nu va avea interes atunci când ea a fost introdusă mai întâi de moştenitor; în această situaţie,

creditorul va putea exercita doar dreptul de intervenţie la partaj.

În practica judiciară s-a arătat că, de vreme ce nu există nicio prevedere legală care să

impună obligativitatea pentru creditorii succesiunii de a interveni la efectuarea partajului sub

sancţiunea pierderii dreptului, ei îşi vor putea oricând valorifica creanţele şi pe calea unei

acţiuni directe, înăuntrul termenului de prescripţie2.

Dreptul creditorilor personali de a provoca deschiderea pocedurii succesorale judiciare

se fundamentează şi pe dispoziţiile art. 1825 C.civ. în materie de expropriere, text de lege care

stipulează că „...partea nediviză a unui coerede în imobilele unei succesiuni nu poate fi pusă

în vânzare de creditorii săi personali înaintea împărţelii sau licitaţiei ce pot provoca creditorii,

dacă vor găsi de cuviinţă sau în care au dreptul de a interveni”.

Dispoziţiile legale de mai-sus sunt întărite, pe plan procesual-civil, de conţinutul art.

490 C.proc.civ., care în materie de executare silită a bunurilor imobile, statuează: „Creditorii

personali ai unui împreună moştenitor sau ai unui asociat nu vor putea să urmărească şi să

pună în vânzare partea devălmaşă a datornicului lor în imobilele moştenirii sau societăţii. Ei

vor trebui mai întâi să ceară împărţeala sau licitaţia imobilelor ce se află în devălmăşie”.

Dreptul de opoziţie şi de intervenţie al creditorilor eredelui

Dacă moştenitorii au acceptat succesiunea pur şi simplu, atunci creditorii succesiunii vor

deveni creditorii personali ai moştenitorilor şi vor putea face opoziţie şi interveni la partaj.

Jurisprudenţa a extins dreptul de intervenţie şi la „terţii care au dobândit cu titlu particular

drepturi reale asupra unui bun succesoral, contractând în timpul indiviziunii cu unul din

copărtaşii care, dat fiind caracterul declarativ al partajului, au interes ca acel bun să fie atribuit

moştenitorului vânzător”3. În principiu, dreptul de opoziţie şi de intervenţie aparţine

creditorilor moştenitorilor, ipotecari sau chirografari, în general, tuturor acelora care au o

acţiune împotriva moştenitorilor. În cazul în care partajul nu a fost declanşat, creditorii se vor

2 Eugeniu Safta-Romano, Examen teoretic şi practic referitor la acţiunea oblică şi la acţiunea pauliană, în R.R.D. nr. 9-12/1989, p. 1013 Eliescu Mihail, Transmisiunea și împărțeala moștenirii ăn dreptul R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., București, 1966, p. 280

putea opune ca el să aibă loc în lipsa lor; dacă împărţeala a început, atunci creditorii vor putea

interveni, pentru a nu fi fraudaţi de modul în care va avea loc partajul.

Între modalităţile de fraudă la care recurg mai des comoştenitorii distingem

următoarele: se includ în lotul unui copărtaş bunuri grevate de sarcini, în timpul indiviziunii,

de un alt comoştenitor; în lotul comoştenitorului se includ bunuri de o valoare inferioară părţii

sale succesorale, diferenţa de valoare compensându-se prin sulte secrete; comoştenitorii se

înţeleg ca imobilul ipotecat să cadă în lotul altui moştenitor decât al celui care a constituit

ipoteca, ceea ce va face ca ipoteca să nu mai fie validă; comoştenitorii se înţeleg să supună pe

unul din ei la un raport care nu este în realitate datorat de acesta, astfel că moştenitorul

insolvabil va lua mai puţin; comoştenitorii consimt să se aşeze în lotul copărtaşului insolvabil

bunuri neurmăribile ori creanţe uşor de disimulat spre a fi astfel sustrase gajului creditorilor.

Desigur, faptul că în lotul unui comoştenitor există mai multe bunuri mobile sau imobile decât

în loturile celorlalţi comoştenitori, aceasta nu prezumă că partajul ar fi fraudulos.

Codul civil nu defineşte noţiunea de „opoziţie”, dar vom înţelege prin ea orice act din

partea creditorului din care rezultă intenţia neîndoielnică a acestuia de a participa la

împărţeală. Opoziţia se realizează prin intermediul unei notificări, pe care creditorul o trimite

moştenitorului debitor, precum şi celorlalţi comoştenitori, anterior partajului. Opoziţia la

împărţeală nu trebuie să îmbrace neapărat o anumită formă, deoarece legea nu impune

aceasta. Constituie acte de opoziţie: urmărirea imobiliară asupra imobilelor indivize ale unei

succesiuni de creditorul unuia din comoştenitori; opoziţia la punerea şi ridicarea peceţilor;

poprirea părţii indivize a comoştenitorului debitor; acţiunea de partaj introdusă de creditor în

temeiul art. 974 C.civ.; cesiunea drepturilor succesorale etc. Esenţial este ca creditorul să fi

adus la cunoştinţa tuturor comoştenitorilor dorinţa sa de a nu se proceda la împărţeală în

absenţa sa. Pentru evitarea confuziilor, mai ales că în caz de conflict va trebui să facă dovada

afirmaţiilor sale, creditorul ar fi indicat să trimită notificarea fiecărui comoştenitor. În practică

este dificil de dovedit că notificarea trimisă doar unui singur comoştenitor ar fi cunoscută şi

de ceilalţi comoştenitori.

Nu va ţine loc de opoziţie la partaj inscripţia ipotecară luată de un creditor asupra

imobilelor succesiunii încă nedivizată, deoarece ea va putea fi ignorată de comoştenitor.

În doctrina judiciară s-a arătat că opoziţia la împărţeală va putea fi făcută „până la

pronunţarea hotărârii de tragere la sorţi sau de atribuire a loturilor”, deci, având în vedere

faptul că în prezent legiuitorul nu mai prevede posibilitatea tragerii la sorţi a loturilor, opoziţia

creditorilor poate avea loc până la momentul atribuirii loturilor, atâta timp cât împărţeala nu a

devenit definitivă sau nu s-a consumat. Se consideră că împărţeala este consumată atunci când

face să înceteze definitiv, total sau parţial, starea de indiviziune. De exemplu, dacă partajul a

fost parţial, în sensul că a avut ca obiect doar o parte din bunurile succesorale, faţă de aceasta,

opoziţia creditorului nu mai poate fi admisă. Partajul nu va fi consumat atâta timp cât litigiul

în justiţie se află în judecata apelului şi nu s-a pronunţat o hotărâre.

Dacă s-a făcut opoziţie la partaj, atunci comoştenitorii sunt obligaţi să cheme pe

creditori să participe la toate operaţiunile partajului. Dacă partajul va avea loc în dispreţul

opoziţiei, atunci creditorul va putea cere revocarea partajului, făcând dovada că prin modul în

care a fost făcut partajul a fost prejudiciat. Credem că în absenţa prejudiciului nu va fi posibilă

revocarea partajului, chiar dacă acesta a avut loc prin ignorarea opoziţiei, deoarece nu este

posibilă acţiunea în justiţie, cu alte cuvinte, justificarea unui interes, fără ca să existe un

prejudiciu (face excepţie situaţia când legea ar declara un act nul de drept, fără să se mai

justifice existenţa unui prejudiciu).

Dacă s-a făcut o cerere de opoziţie, dar ulterior este retrasă de creditor, acesta nu va mai

putea ataca împărţeala pe considerentul că s-a realizat ignorându-se opunerea sa. Ceea ce este

însă important, prin participarea creditorului la împărţeală, nu este posibil un amestec al

acestuia în operaţiunea partajului, ci numai o supraveghere a operaţiunilor, pentru a se putea

opune eventualelor acte care s-ar face în frauda lui.

În ceea ce priveşte efectele opoziţiei, vom reţine că aceasta nu permite ca împărţeala să

aibă loc în absenţa creditorului.

În primul rând, creditorul va deveni parte la partaj, indiferent dacă acesta este judiciar

sau amiabil. El va supraveghea toate operaţiunile împărţelii. Dreptul creditorului de a

interveni la împărţeală este unul individual şi independent unul de altul, astfel că, opoziţia

făcută de un creditor nu foloseşte celorlalţi creditori, dar nici nu-i poate prejudicia.

În al doilea rând, creditorul se va limita doar să supravegheze operaţiunile împărţelii,

nefiindu-i permis să impună comoştenitorilor ca partajul să se realizeze potrivit intereselor

sale.

În al treilea rând, opoziţia va valora poprire în ceea ce priveşte drepturile succesorale

care aparţin moştenitorului debitor. Aceasta face ca subiectul să nu poată încasa sumele care îi

aparţin din succesiune şi nici nu-i va fi permis să cedeze partea sa succesorală terţilor.

Indisponibilitatea nu este opozabilă terţului cesionar al drepturilor succesorale, afară numai

dacă acesta a fost de rea-credinţă.

În concluzie, opoziţia nu creează în favoarea creditorilor un drept de preferinţă asupra

bunurilor care vor fi atribuite moştenitorului prin împărţeală, ci reprezintă doar o simplă

măsură de conservare.

Când copărtaşii şi-au împărţit moştenirea în dispreţul opoziţiei făcută de un creditor,

această împărţeală este prezumată de lege a fi frauduloasă. Drept urmare, creditorul va putea

cere revocarea ei fără a fi obligat să dovedească frauda, care în speţă este prezumată.

Acţiunea, în acest caz, fiind o acţiune pauliană simplificată, creditorul va trebui să dovedească

prejudiciul suferit, să suporte cheltuielile (căci lucrează în nume propriu) şi, în sfârşit, fiind

terţ, împărţeala săvârşită sau actele de dispoziţie consimţite de debitor înainte de opoziţie, îi

vor fi opozabile numai dacă au dată certă.

Opreliştea făcută, în principiu, creditorilor, de a ataca, prin acţiunea pauliană, împărţirea

săvârşită în frauda drepturilor pe care le au, îşi capătă adevăratul său înţeles în lumina

următoarelor reguli:

- această oprelişte nu primeşte aplicare ori de câte ori copărtaşii au săvârşită împărţeala

cu o grabă precipitată pentru a paraliza, prin fraudă, dreptul de intervenţie al creditorilor;

- de asemenea, această oprelişte nu se aplică dacă împărţeala a fost simulată, căci în

acest caz creditorul nu porneşte acţiunea pauliană, ci acţiunea în constatarea simulaţiei;

- opreliştea se aplică numai acelor acte săvârşite de eredele debitor care au caracterul

unei împărţeli declarative; creditorii vor putea ataca prin acţiunea pauliană, în condiţiile

dreptului comun, un act translativ de drepturi, cum ar fi cesiunea cu titlu oneros a drepturilor

succesorale4.

Dreptul creditorului de a ataca împărţeala atunci când ea a fost realizată fără a ţine

seama de opoziţia sau intervenţia lui

În situaţia în care creditorul a făcut opoziţie sau a intervenit, dar comoştenitorii au

efectuat partajul fără să-l fi chemat, în acest caz partajul nu este nul, dar va putea fi atacat în

temeiul art. 785 C.civ. Nu există obligaţia pentru moştenitori de a chema pe creditor la

împărţeală, dacă el nu a făcut opoziţie. Doctrina şi jurisprudenţa, în marea lor majoritate, au

considerat că acel creditor care nu a făcut opoziţie sau intervenţie nu va putea ataca un partaj

definitiv; aceasta constituie o excepţie de la regula potrivit căreia creditorii sunt în drept să

atace actele încheiate în frauda drepturilor lor. Legiuitorul a urmărit să nu poată fi atacată o

împărţeală definitivă, chiar frauduloasă, dacă nu s-a făcut opoziţie sau intervenţie. Atunci

când comoştenitorii s-au înţeles ca prin mijloace frauduloase să-l împiedice pe creditor să facă

opoziţie, acesta va putea cere revocarea împărţelii. Când ar exista discuţii în ceea ce priveşte

acţiunea revocatorie, există două situaţii când creditorul va putea ataca un partaj definitiv, deşi

4 Eliescu Mihail, op.cit., p. 281

nu s-a făcut opoziţie: partajul este simulat; partajul a fost făcut în grabă. Partajul este simulat

atunci când, printr-o înţelegere frauduloasă, comoştenitorii îl prejudiciază pe creditor (de

exemplu, sunt sustrase unele bunuri succesorale etc.). Prin orice mijloc de probă, creditorul va

putea face dovada că partajul este simulat şi va putea cere efectuarea unui alt partaj. Simulaţia

va putea fi invocată de toţi creditorii moştenitorilor, indiferent că drepturile lor au luat naştere

anterior sau posterior consumării actului atacat ca fiind simulat. Va mai putea fi atacat partajul

făcut în grabă atunci când creditorii se plâng că împărţeala a fost efectuată atât de repede,

încât ei au fost în imposibilitate de a-l putea împiedica prin declararea opoziţiei. În acest caz,

nu este necesar să se facă dovada că graba a fost frauduloasă, ci doar că a fost precipitată,

punându-i pe creditori în imposibilitatea de a face opoziţie sau intervenţie. Fiind vorba despre

o situaţie de fapt, dovada ei se va putea face prin orice mijloc de probă. Am văzut că, în cazul

în care creditorii nu au făcut opoziţie sau intervenţie, nu vor putea, în numele lor propriu, să

atace partajul pe calea acţiunii pauliene; ei vor putea să atace împărţeala în numele debitorului

lor, în temeiul dreptului comun, ori de câte ori au vreo cauză de anulare (art. 974 C.civ.)5.

Efectele opoziţiei

În primul rând, prin efectul opoziţiei, coindivizarii sunt obligaţi să-l convoace pe

creditor la efectuarea împărţelii. Chemaţi sau citaţi fiind la partaj, creditorii pot supraveghea

operaţiunea respectivă, în special în ceea ce priveşte evaluarea bunurilor, compoziţia loturilor

şi atribuirea acestora, dar şi sub alte aspecte. Ei pot veghea ca partajul să nu se facă în frauda

drepturilor lor, dar nu pot pretinde ca partajul să se finalizeze în funcţie de interesele lor, nu

pot pretinde ca partajul să se facă prin justiţie atunci când coindivizarii sunt de acord să-l facă

prin bună înţelegere sau nu pot împiedica efectuarea unui raport al donaţiilor atunci când este

dovedit că sunt îndeplinite condiţiile în privinţa debitorului lor de realizare a acestuia.

În esenţă, dreptul lor constă în supravegherea operaţiunii în scopul de a fi efectuată

corect.

În cazul în care nu au fost chemaţi la partaj, ei pot obţine anularea lui, fără a fi ţinuţi să

dovedească caracterul fraudulos al acestuia, pentru că se bucură de o prezumţie în acest sens.

Consecinţa revocării partajului pentru efectuarea lui cu ignorarea dreptului de opoziţie

al creditorilor este valabilă şi în cazul partajului judiciar. Nu s-ar putea susţine că partajul

efectuat prin hotărârea judecătorească nu ar putea fi desfiinţat decât prin exercitarea căilor de

atac împotriva acestei hotărâri, deoarece textul art. 785 C.civ. nu face distincţie după cum este

5 Eugeniu Safta-Romano, Dreptul de moștenire, doctrină și jurisprudență, Ed. Graphix, Iași, 1995, p. 264-269

vorba despre partaj convenţional sau partaj judiciar atunci când se referă la posibilitatea

atacării lui cu acţiune pauliană. Nu s-ar putea susţine nici faptul că prin acţiunea pauliană se

pot ataca numai actele întocmite de debitori în frauda creditorilor şi că hotărârile judecătoreşti

nu intră în categoria de „acte” prevăzută de art. 975 C.civ.6 , tot pe acelaşi considerent că

acţiunea pauliană se exercită, aşa cum prevede art. 976 C.civ., în condiţiile speciale prevăzute

de art. 785 C.civ., text care nu face distincţia între convenţia de partaj şi hotărârea

judecătorească de partaj. În doctrina mai veche7, ca şi mai recent8, s-a admis că o hotărâre

judecătorească care prejudiciază un creditor al unei părţi din proces poate fi desfiinţată, în

principiu, prin exercitarea unei acţiuni pauliene.

Dacă terţii au fost chemaţi să participe la partaj şi au ignorat posibilitatea pe care o

aveau, ei nu vor putea ataca partajul pe calea acţiunii pauliene, chiar dacă o eventuală fraudă

ar putea fi dovedită.

Un alt efect recunoscut opoziţiei este că bunurile ce cad în lotul coindivizarului debitor

sunt indisponibilizate. Debitorul nu le poate înstrăina, deoarece posibilitatea de înstrăinare a

bunurilor atribuite ar lipsi opoziţia de finalitatea pentru care a fost concepută. Este o

consecinţă care nu este prevăzută de lege, dar este admisă de practica judiciară şi de doctrină.

Terţii pot obţine desfiinţarea partajului nu numai în condiţiile art. 785 C.civ. Astfel, în

cazul unui partaj simulat, ei pot folosi acţiunea în simulaţie pentru a se constata conţinutul

actului ascuns, act real încheiat între coindivizari. În măsura în care reuşesc să dovedească

faptul că voinţa reală a coindivizarilor a fost alta decât cea de efectuare a partajului, actul

aparent ce conţine partajul nu ar mai putea produce efecte faţă de ei, iar actul secret ar putea

fi, eventual, atacat pe calea acţiunii pauliene.

După realizarea definitivă a partajului, situaţia creditorului care a făcut opoziţie nu

diferă de situaţia altor creditori personali ai coindivizarului debitor, în sensul că el nu are

niciun drept de preferinţă cu privire la bunurile atribuite în lotul debitorului său9.

Opoziţia produce efecte relative, în sensul că nu poate fi invocată decât de creditorii

care au solicitat-o, dar aceasta nu înseamnă nicidecum că opozanţii ar avea drepturi

suplimentare faţă de creditorii care au omis să facă opoziţie. Opoziţia făcută de un creditor

oponent produce efecte numai în favoarea acestuia, cu excepţia cazului în care creanţa este

6 În sensul că nu este posibilă revocarea unei hotărâri judecătoreşti pe calea acţiunii pauliene, Trib. Jud. Sibiu, dec.civ.nr. 711/1986, în R.R.D. nr. 1/1987, p. 45-467 D. Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, București, 1909, p. 2478 Beligrădeanu S., Notă la dec.civ.nr. 711/1986 a Trib. Jud. Sibiu, în R.R.D. nr. 1/1987, p. 46-49. S-a avut în vedere altă situaţie decât partajul, aşa încât, cu atât mai mult acest lucru este posibil atunci când un text legal lasă să se înţeleagă această posibilitate.9 Bacaci Alexandru, Comăniţă Gheorghe, Drept civil. Succesiunile, Univ. „Lucian Blaga” din Sibiu, Centrul pentru Învăţământ la Distanţă, Ed. Alma Mater, 2003, p. 304-306

solidară (solidaritate activă), creditorul oponent reprezentând pe ceilalţi creditori solidari (art.

1038 C.civ.) sau dacă obligaţia este indivizibilă, iar creditorul decedat are mai mulţi

moştenitori (art. 1064 C.civ.), din care numai unul a făcut opoziţie.

Răspunderea proporţională a coerezilor pentru datoriile succesiunii operează oricând, iar

nu numai în cazul în care creanţa a fost valorificată în cadrul partajului succesoral. Pentru

ipoteza în care un titlu de creanţă se invocă după efectuarea partajului, coerezii sunt garantaţi

unul către altul, fiecare fiind ţinut, în proporţie cu partea sa ereditară, să despăgubească pe

eredele care a suferit dauna10.

10 T.S., dec.nr. 767/1966, în R.R.D. nr. 10/1966, p. 172