CONSIDERATII INTRODUCTIVE PRIVIND

Sebastian V. BoduDreptul afacerilorcurs sintetic universitared. 2

11Consideratii introductive privind dreptul, in general si dreptul comercial, in particular

111.Definitia dreptului. Norma juridica

122.Diviziunile generale ale dreptului

122.1.Dreptul public si dreptul privat

132.2.Dreptul intern si dreptul international

133.Notiunea dreptului afacerilor

144.Dreptul afacerilor in cadrul ramurii de drept privat

144.1.Dreptul afacerilor si dreptul civil

154.2.Dreptul afacerilor si dreptul procesual civil

154.3.Dreptul afacerilor si dreptul comertului international

164.4.Dreptul afacerilor si dreptul fiscal

164.5.Dreptul afecerilor si dreptul penal

18Raportul juridic

185.Definitie, caractere, structura

186.Partile raportului juridic

197.Continutul raportului juridic

208.Obiectul raportului juridic

21Izvoarele dreptului

219.Notiunea de izvor de drept

229.1.Izvoarele dreptului civil

229.2.Alte izvoare de drept privat

2210.Raportul dintre izvoarele dreptului civil si cele ale dreptului afacerilor

2311.Izvoarele interpretative

25Actele juridice

2512.Actele si faptele juridice. Terminologie

2512.1.Definitia actelor juridice

2512.2.Definitia faptelor juridice stricto sensu

2512.3.Clasificarea actelor juridice

2912.4.Elementele de validitate ale actelor juridice

32Profesionistii

3213.Notiunea de profesionist

3213.1.Profesionistii persoane fizice sau intreprinderi familiale

3313.2.Profesionistii persoane juridice

3314.Capacitatea juridica in dreptul privat

3414.1.Capacitatea persoanei fizice

3414.2.Capacitatea persoanei juridice

3615.Obligatiile profesionale ale profesionistilor

3715.1.Publicitatea prin Registrul Comertului

3815.2.Tinerea situatiilor financiare si a altor registre

3815.3.Alte obligatii ale profesionistilor

39Patrimoniul

3916.Definitie, caracteristici

3917.Functiile patrimoniului

41Fondul de comert

4118.Definitie, caracteristici

4119.Compunerea fondului de comert

43Societatile comerciale

4320.Definitie, caracteristici, forme societare

4421.Infiintarea societatilor comerciale

4822.Constituirea capitalului social

4922.1.Definitie. Caracteristici generale. Notiunea de titluri de participare

5022.2.Semnificatia capitalului social

5322.3.Capitalul social si valoarea societatii

5322.4.Raspunderea limitata

5423.Aporturile

5423.1.Subscriptia si varsamantul

5623.2.Aporturile in numerar

5723.3.Aporturile in natura

5823.4.Aporturile in creante

5823.5.Aporturile in industrie

5924.Constituirea prin subscriptie publica

6025.Majorarea capitalului social

6025.1.Aspecte generale

6025.2.Subscriptia si varsamantul

6125.3.Dreptul de preferinta

6225.4.Prima de emisiune

6325.5.Majorarea capitalului social din surse externe (noi aporturi)

6425.6.Majorarea capitalului social din surse interne

6926.Reducerea capitalului social

6927.Fuziunea si divizarea societatilor comerciale

7028.Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale

7129.Retragerea si excluderea asociatilor

73Functionarea societatilor comerciale

7330.Consideratii introductive

7331.Drepturile conferite de tilurile de participare

7432.Organele societatii

7532.1.Adunarea generala

7732.2.Convocarea adunarii generale

7732.3.Tinerea sedintelor, adoptarea hotararilor si punerea acestora in executare

7833.Supravegherea, administrarea si conducerea societatii

8034.Controlul gestiunii (administrarii) societatii

8034.1.Cenzorii

8134.2.Auditorii

8335.Transferul titlurilor de participare

86Societatea comerciala, ca angajator

8636.Contractul de munca

8636.1.Contractul colectiv de munca

8636.2.Contractul individual de munca

88Obligatiile fiscale in dreptul societar

8837.Categorii de contribuabili

8838.Categorii de obligatii fiscale

91Obligatiile contractuale

9139.Despre contracte, ca izvor al obligatiilor

9139.1.Incheierea contractelor intre prezenti

9239.2.Incheierea contractelor intre absenti

9440.Efectele obligatiilor

9440.1.Efectele obligatiilor rezultand din acte juridice, in general

9540.2.Efectele obligatiilor rezultand din contractele bilaterale (sinalagmatice)

9741.Prescriptia extinctiva

9742.Clauza penala

99Contractele

9943.Contractul de vanzare

9943.1.Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare

10143.2.Obligatiile partilor

10143.3.Consecintele nerespectarii obligatiilor

10244.Contractul de imprumut

10544.1.Reguli specifice imprumuturilor avand ca obiect sume de bani

10644.2.Reguli specifice imprumuturilor bancare

10745.Contractul de depozit

10945.1.Reguli specifice depozitelor avand ca obiect sume de bani

11045.2.Reguli specifice depozitelor bancare

11146.Contractul de leasing

11647.Contractele de mandat, comision si consignatie

11648.Garantiile contractuale

11848.1.Garantia personala (fidejusiunea)

11948.2.Garantiile reale

12449.Clauze asiguratorii in contractele comerciale si de comert international

12549.1.Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare

12549.2.Clauze asiguratorii impotriva unor riscuri concurentiale

12749.3.Clauze asiguratorii impotriva riscului aparitiei unor situatii fortuite

PREFATA

Prezenta lucrare reprezinta o sinteza a principalelor notiuni si institutii de drept al afacerilor, ca materie interdisciplinara. Lucrarea este destinata in principal celor care studiaza dreptul, ca disciplina universitara, dar si celor care vor sa se familiarizeze cu institutiile de baza ale dreptului civil, dreptul contractelor sau dreptul societatilor comerciale. Drept urmare cursul nu intra in detalii inutile pentru un student, aprofundarea depasind scopul unui curs universitar. Cursul tine cont de structura monista a dreptului privat, cu consecinta disparitiei formale a dreptului comercial si a notiunilor sale accesorii (comerciant, fapta de comert, obligatii si contracte comerciale).

Noutatea acestui curs consta mai putin in concluziile sale si mai mult in modul cum ideile sunt structurate, definite si explicate, in speta concis si comprehensibil, tinand cont inclusiv de legislatia fiscal-contabila. Cursul pleaca de la premisa ca este mult mai usor ca notiunile juridice sa fie bine intelese de la bun inceput, in loc ca dezvoltarea ulterioara a acestora sa plece de la idei si concluzii eronate si, deci, mult mai greu de corectat ulterior.Avand in vedere ca aceasta lucrare nu este una de inspiratie, nu este dedicata nimanui.Sebastian V. Bodu,

Bucuresti, iulie 2013

Abrevieri si definitii

AEGRM Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare

ASF - Autoritatea pentru Supraveghere Financiara, constituita prin comasarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private

BNR Banca Nationala a Romaniei

Codul Fiscal Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in M.Of. nr. 927/23.12.2003, cu modificarile si completarile ulterioare

HG Hotarare de Guvern

Legea concurentei - Legea nr. 21/1996 privind concurenta, republicata in M.Of. nr. 742 din 16/08/2005, cu modificarile si completarile ulterioareLegea contabilitatii Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea, republicata in M.Of. nr. 454/18.06.2008, cu modificarile si completarile ulterioareLegea insolventei Legea nr. 85/2006, publicata in M.Of. nr. 359/21.04.2006, cu modificarile si completarile ulterioareLegea registrului comertului Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata in M.Of. nr. 49/04.02.1998, cu modificarile si completarile ulterioareLegea institutiilor de credit O.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, publicata in M.Of. nr. 1027/27.12.2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, publicata in M. Of. nr. 480/18.07.2007, cu modificarile si sompletarile ulterioareLegea societatilor comerciale Legea nr. 31/1990 privind societatile, republicata in M.Of. nr. 33/29.01.1998, cu modificarile si completarile ulterioareLegea pietei de capital Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, publicata in M.Of. nr. 571/29.07.2004, cu modificarile si completarile ulterioareM.Of. Monitorul oficial al Romaniei, partea I sau I bis

Normele registrului comertului - Normele metodologice privind modul de tinere a registrelor comertului, de efectuare a inregistrarilor si de eliberare a informatiilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Justitie nr. 2594/2008, publicate in M.Of. nr. 704/16.10.2008OG Ordonanta de Guvern

OUG Ordonanta de urgenta (a Guvernului)

Planul de conturi general Totalitatea conturilor contabile ce se ragasesc in bilantul contabil. Ultimul Plan de conturi general este parte a Reglementarilor contabile simplificate, amortizate cu directivele europene, publicate in M.Of. nr. 279 bis din 25.04.2002, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor nr. 306/2002, publicat in M.Of. nr. 279/25.04.2002. Actualizat periodic prin ordin (ultima actualizare a fost facuta Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 3055/2009)Regulamentul legii contabilitatii Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, aprobat prin HG nr. 704/1993, publicata in M.Of. nr. 303/22.12.1993

Regulamentul valutar Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind efectuarea operatiunilor valutare, publicat in M.Of. nr. 297/08.04.2005, cu modificarile si completarile ulterioareConsideratii introductive privind dreptul, in general si dreptul comercial, in particular

1.Definitia dreptului. Norma juridica

Ca definitie generica, dreptul este un ansamblu de reguli de conduita care consfiintesc anumite drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor in relatiile lor reciproce a caror respectare este asigurata, la nevoie, de catre forta publica.

Existenta normelor de conduita este contemporana cu existenta primelor comunitati de oameni, autoritatea fiind impusa, in functie de evolutia acestor comunitati, de conducatorul/conducatorii familiei, gintei ori tribului, dupa caz. Odata cu evolutia formelor de organizare sociala a avut loc si o evolutie a dreptului, de la reglementari rudimentare la reglementari complexe de tipul codurilor. Acestea la randul lor s-au dezvlotat si consolidat odata cu aparitia statului, ca forma de organizare suprema a unei colectivitati, astfel ca in prezent notiunile de stat si drept sunt inseparabile.

In afara regulilor (normelor) de drept, exista si ale norme, cum ar fi normele morale sau normele religioase. Diferenta dintre cele doua categorii este in planul sanctiunii: numai cele dintai au avantajul ca, in cazul incalcarii lor, celui vinovat i se aplica o sanctiune prin forta coercitiva a statului. In cazul incalcarii unei norme de activitate, alta decat juridica, sanctiunea nu are repercursiuni asupra libertatii ori patrimoniului persoanei vinovate de incalcarea normei. Exista desigur cazul in care prin aceeasi fapta se incalca atat o norma juridica cat si o norma morala, cum ar fi cazul savarsirii unei infractiuni asupra vietii, integritii fizice sau patrimoniului unei persoane, in acest caz vinovatul fiind sanctionat atat in plan juridic (inchisoare) cat si moral si religios. Am facut aceasta paralela dintre regulile de drept si cele morale tocmai pentru ca cele mai importante reguli de drept au la baza principii morale sau religioase: sa restitui ceea ce ai imprumutat, sa nu furi, sa nu ucizi etc. In concluzie, toate normele care se refera numai la activitatea sufleteasca a omului, la activitatea constiintei sale, la intentiile sale sunt norme morale, pe cand acelea care se refera la activitatea materiala realizata in afara propriei persoane, in contact cu celelalte persoane, sunt norme de drept, daca sunt consacrate prin legiferare (acte normative scrise si publicate). Acestea din urma norme formeaza dreptul pozitiv, adica dreptul care se aplica, care cuprinde un numar restrans de norme din multitudinea de posibilitati care exista la un moment dat. Asadar, in functie de necestitatile pe care le considera prioritare la un anumit moment, un stat transpune aceste necesitati in texte de lege.

Sumarizand, putem spune ca dreptul reprezinta totalitatea regulilor de conduita instituite si recunoscute de stat, reguli care exprima vointa unei natiuni ridicata la rang de lege, a caror aplicare, daca nu este realizata de buna-voie, se face prin forta coercitiva a statului.

Aplicarea dreptului in fiecare caz in parte este atributul puterii judecatoresti, format din totalitatea instantelor de judecat i care infaptuiesc justitia. Art. 123 din Constitutie prevede ca justitia se infaptuieste in numele legii si este unica, impartiala si egala pentru toti iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Nu exista nimic care sa nu fie supus judecatii pentru ca nici o pretentie nu se poate transforma in drept inainte de a fi justificata si, pentru a fi justificata, trebuie judecata.

2.Diviziunile generale ale dreptului

Dupa ce am prezentat succint ce este dreptul, in continuare vom expune diviziunile acestuia, pentru a face o trecere de la notiunea generala de drept la notiunea particulara de drept civil si drept comercial.

2.1.Dreptul public si dreptul privat

Prima si cea mai mare diviziune a dreptului este aceea in drept public si drept privat, fiecare din aceste doua ramuri continand sub-ramuri iar fiecare din aceste sub-ramuri fiind o disciplina de studiu, astfel incat stabilirea apartenentei unei anumite discipline printre care si dreptul comercial la o anumita ramura este importanta.

Vom enumera in continuare criteriile principale dupa care se face distinctia intre dreptul public si dreptul privat:

(i) in dreptul public, in mod obligatoriu una dintre parti este statul; (ii) in dreptul public normele sunt edictate in vederea satisfacerii interesului public, general si (ii) majoritatea normelor de drept public sunt imperative;

(i) in dreptul privat, partile sunt persoane fizice sau juridice; (ii) partile unui raport juridic de drept privat se aflla pe pozitii de egalitate juridica iar normele protejeaza interesul individual al acestora (chiar daca statul participa la un raport juridic de drept privat, el are aceleasai drepturi ca si oricare alt participant) si (iii) majoritatea normelor de drept privat sunt dispozitive.

Apartin dreptului public urmatoarele: dreptul constitutional, dreptul international public, dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul financiar (fiscal) s.a. Apartin dreptului privat urmatoarele: dreptul civil, dreptul societar, dreptul comertului international, dreptul international privat s.a. Alte discipline, precum dreptul muncii, dreptul familiei se afla la confluenta dintre cele doua ramuri datorita faptului ca o serie de norme ale acestei discipline au caracteristicile dreptului public iar altele ale dreptului privat.

2.2.Dreptul intern si dreptul international

Asa cum aratam mai sus, aparitia si evolutia dreptului sunt strans legate de stat, ca forma de organizare sociala a puterii natiunii (puterii politice). Functia fundamentala a unui stat este aceea de a exprima si realiza vointa general obligatorie a natiunii (vointa de stat). Statul creaza dreptul, pe de-o parte, iar dreptul delimiteaza configuratia si actiunile statului, pe de alta parte. Cum unul din elementele statului este suveranitatea, fiecare stat isi exercita aceasta suveranitate, constand in puterea de actiune a legilor emise, pe intreg teritoriul si numai pe acest teritoriu. Asadar, fiecare stat legifereaza pe teritoriul sau, totalitatea acestor legi formand, pentru acel stat, dreptul intern. Din necesitatea reglementarii raporturilor dintre state, pe de-o parte, precum si a raporturilor economice transnationale, pe de alta parte, au aparut disciplinele dreptului international, in speta dreptul international public, respectiv dreptul international privat. Ambele discipline au ca obiect de studiu conventiile internationale. Aceste conventii internationale, inclusiv Directivele Uniunii Europene isi produc efectele pe teritoriul unui stat datorita faptului ca acel stat a aderat la acea conventie sau s-a asociat la o organizatie supra-statala din proprie vointa. Odata adoptate de un stat, conventiile internationale devin parte a dreptului intern, ca si cum ar fi produsul legislativ al statului respectiv si au aceeasi forta juridica precum celelalte reglementari interne. Mai mult, in caz de neconcordante intre conventiile internationale si reglementarile interne, cele din urma primeaza (art. 20 si 1451 din Constitutie, art. 1 alin. 4 C. Fisc. etc).3.Notiunea dreptului afacerilorDreptul afacerilor, ca disciplina de studiu, se ocupa in principal cu o parte din profesionisti persoane fizice sau juridice, cu piata de capital, cu falimentul, cu concurenta comerciala si, nu in ultimul rand, cu societatile constituite potrivit Legii nr. 31/1990. Pe acestea din urma le vom denumi, pe parcursul acestui curs, "societati comerciale", desi Legea nr. 76/2012 de punere in aplicare a noului Cod de Procedura Civila a eliminat aceasta sintagma, unificand regimul societar la nivelul Codului Civil si stabilind doar un regim derogatoriu pentru societatile reglementate de Legea nr. 31/1990. Consideram ca acest regim derogatoriu este suficient (macar la nivel teoretic) pentru a folosi (in continuare) sintagma "societati comerciale" si de a ne referi la Legea nr. 31/1990 ca la "Legea societatilor comerciale". In ceea ce priveste obligatiile si contractele, in conceptia Codului Civil acestea nu se mai impart in civile si comerciale, pe principiul unitatii de reglementare. Asadar avem o reglementare unica, ne(mai)existand deosebiri intre caracterul civil sau comercial al unei obligatii ori al unui contract, indiferent de calitatea partilor ori a unei singure parti. In plus, dreptul afacerilor cuprinde si notiuni de drept fiscal, de dreptul muncii si de drept al comertului international, altfel discipline de sine statatoare, dar care se interfereaza intr-o oarecare masura cu celelalte discipline, majoritare, de drept privat.Asadar, putem defini dreptul afacerilor ca fiind o materie de studiu interdisciplinara care se ocupa de studiul unor institutii juridice din domeniul dreptului privat precum teoria general a dreptului civil, societatile comerciale, obligatiile civile, contractele civil-comerciale si bancare, piata de capital, clauzele de comert international, obligatiile fiscale societare sau raporturile de munca, aplicabile operatiunilor executate de un profesionist in derularea activitatii sale. Componentele acestei definitii urmeaza a fi prezentate in continuare sub forma de institutii, prin institutii (juridice) intelegandu-se un ansambu de norme de drept avand acelasi obiect de reglementare. Vom studia asadar: institutia actelor juridice, cateva notiuni elementare despre profesionisti, in general, institutia societati comerciale, institutia obligatiilor si institutia contractelor (cuprinzand si unele clauze ce se ragasesc de obicei in contractele de comert international).4.Dreptul afacerilor in cadrul ramurii de drept privatAsa cum aratam anterior, dreptul afacerilor este un mix de discipline si institutii juridice apartinand in principal ramurii dreptului privat, alaturi de alte sub-ramuri pe care le vom analiza generic, pe rand.

4.1.Dreptul afacerilor si dreptul civilIn cadrul dreptului privat, dreptul civil este cea mai importanta sub-ramura, prin volumul de reglementari ce ii sunt dedicate. Dreptul civil reglementeaza raporturile juridice dintre persoane fizice si juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica (particulari). Dreptul afacerilor contine o parte insemnata de prevederi ale dreptului civil, la care se adauga si alte prevederi la fel de importante, anterior enumerate. Obligatiile si mare parte a contractelor dreptului afacerilor (adica civile, civil-comerciale si bancare) sunt reglementate in mod unitar de Codul Civil, acesta din urma absorbind ceea ce, pana la intrarea lui in vigoare (2011), s-a numit dreptul comercial, in acest fel adoptandu-se caracterul monist al majoritatii dreptului privat.In ceea ce priveste raportul dintre dreptul societatilor comerciale, dreptul concurentei comerciale sau piata de capital ori alte sub-ramuri ale dreptului privat si dreptul civil, acesta este unul de subsidiaritate. Dreptul societar, concurential sau al pietei de capital ori al altor sub-ramuri ale dreptului privat reprezinta drept special fata de dreptul civil, care ramane dreptul general (dreptul comun). Aceasta inseamna ca, atunci cand nu avem o reglementare societara, concurentiala sau de piata de capital etc. a unei operatiuni, vor guverna regulile din dreptul civil. Invers, atunci cand o operatiune este guvernata atat de reguli din dreptul civil, cat si de reguli din dreptul societar, concurential, al pietei de capital etc., se vor aplica regulile specifice acestui domeniu, cu excluderea celor civile similare. O situatie intermediara este aceea cand o operatiune este realizata, de exemplu, de catre un profesionist precum o societate comerciala, existand reglementari pur societare care sa-i fie aplicabile, insa acestea nu sunt exhaustive. In acest caz reglementarile societare se completeaza cu reglementarile civile sau, altfel spus, dreptul civil, in calitate de drept comun, general, imprumuta norme ale sale catre dreptul special atunci cand acesta nu are norme proprii (deloc sau suficiente) pentru o anumita operatiune.4.2.Dreptul afacerilor si dreptul procesual civil

Dreptul procesual civil cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza modul in care se desfasoara activitatea organelor judiciare si a celorlalti participanti la procesul civil judecata, precum si raporturile juridice ce se nasc in intampinarea si pe parcursul acestuia, pentru infaptuirea justitiei in cauze civile. Altfel spus, dreptul procesual civil reglementeaza modul de desfasurare a procesului civil, atat in faza de judecata, cat si in faza de executare silita.

Asadar toate procesele de drept privat, inclusiv acelea in care una dintre parti sau ambele sunt profesionisti, se judeca toate dupa regulile Codului de Procedura Civila. Atunci cand exista insa dispozitii de drept procesual in legile speciale, acestea se aplica in mod derogatoriu, completandu-se cu Codul de Procedura Civila. Aceasta inseamna ca intre legile speciale si Codul de Procedura Civila este aceeasi relatie de subsidiaritate drept special drept general (comun).4.3.Dreptul afacerilor si dreptul comertului international

Conform unei definitii, comertul international cuprinde stricto sensu totalitatea operatiunilor de import-export de marfuri si servicii pe care le desfasoara persoanele fizice/juridice apartinand unui stat cu parteneri straini sau pe piete straine. Prin includerea, alaturi de operatiunile clasice, a operatiunilor de cooperare economica internationala, notiunea de comert international capata un sens larg (lato sensu). Altfel spus, dreptul afacerilor, ca disciplina de studiu, are ca obiect, in principal, raporturi de drept intern, intre rezidenti, si in subsidiar notiuni generale de drept al comertului international, care se ocupa, ca disciplina distincta, de raporturile de drept privat cu un element de extraneitate.

Pe langa reglementarile generale interne, raporturile de comert international sunt guvernate si de conventiile internationale la care Romania este parte. Desigur ca, fiind inclusa in ramura dreptului privat, unde majoritatea dispozitiilor sunt supletive, chiar si legea care guverneaza o operatiune de comert international poate fi subiect de negociere intre participantii la operatiune. In cazul in care partile nu stabilesc care este legea aplicabila care poate fi legea romana sau o lege straina stabilirea legii aplicabile se face de catre instanta de judecata investita in a solutiona un litigiu intre parti, in baza normelor dreptului international privat ale statului sub a carui jurisdictie se afla respectiva instanta. Disciplina care se ocupa de stabilirea legii aplicabile, prcum si a instantei competente sa judece un litigiu atunci cand acest lucru se poate face prin conventia partilor se numeste drept international privat.Dreptul comertului international este o disciplina de sine statatoare dar parte din regulile acestei discipline pot fi incluse in dreptul afacerilor, in virtutea utilizarii acestor reguli nu doar in raporturile cu element de extraneitate dar si in raporturile de drept intern.4.4.Dreptul afacerilor si dreptul fiscal

Dreptul fiscal este sub-ramura de drept care reglementeaza raporturile juridice nascute in procesul de stabilire si plata a impozitelor, taxelor si a contributiilor sociale. Principalul obiect de reglementare al dreptului fiscal il constituie raporturile in legatura cu finantele publice. Finantele publice sunt formate din totalitatea relatiilor sociale de natura economica ce apar in procesul realizarii si repartizarii, in forma baneasca, a resurselor necesare statului pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor sale.

Avand in vedere obligatiile fiscale ale profesionistilor stabilite prin Codul Fiscal si normele sale, incidenta asupra acestora din urma este importanta. Din pacate, spre deosebire de dreptul privat, unde reglementarile cunosc o oarecare stabilitate, in materie fiscala instabilitatea legislativa este mult mai mare.

Dreptul fiscal face parte din ramura dreptului public, cu caracteristicile sale diferite fata de dreptul privat insa, avand in vedere interferenta sa cu mediul de afaceri, anumite elemente de drept fiscal sunt incluse in dreptul afacerilor.4.5.Dreptul afecerilor si dreptul penal

Conform unei definitii, dreptul penal reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale de aparare a valorilor sociale impotriva infractiunilor, pe de-o parte, prin incriminarea si sanctionarea faptelor care prezinta un pericol social grav infractional si, pe de alta parte, prin tragerea la raspundere penala a persoanelor care savarsesc asemenea fapte. Legatura dintre dreptul civil si dreptul penal exista prin prisma faptului ca multe infractiuni (furt, distrugere, abuz de incredere) sunt indreptate impotriva dreptului de proprietate, publica sau privata. Dreptul penal, prin sanctiunile sale, apara relatiile sociale reglementate de dreptul civil, ale carui sanctiuni singure nu ar fi suficiente pentru a oferi o protectie completa.

Desi dreptul afacerilor contine mai mult discipline ale caror norme au, in marea lor majoritate, caracter supletiv, exista si unele dispozitii cu caracter imperativ, atat de natura penala dar si civila (in special in Legea insolventei). Astfel, pentru a impiedica savarsirea unor infractiuni economice, insasi legislatia societara, concurentiala sau de piata de capital incrimineaza anumite fapte antisociale. In afara dispozitiilor speciale cu caracter penal aflate in cuprinsul unor acte normative de drept privat exista si infractiunile cu caracter economic din Codul Penal. Pentru aceste considerente dreptul penal economic poate fi inclus in materia dreptului afacerilor.Judecarea si condamnarea celor care savarsesc infractiuni economice, indiferent daca sunt stabilite prin Codul Penal sau prin legi speciale, se face dupa regulile cuprinse in Codul de Procedura Penala.

Raportul juridic

5.Definitie, caractere, structura

Raportul juridic este o relatie sociala reglementata de norma de drept. Aceasta inseamna ca, din infinitatea de relatii sociale, doar o parte sunt in acelasi timp si raporturi juridice, in speta doar acelea care sunt reglementate de norma de drept. Altfel spus, o relatie sociala poate deveni raport juridic daca imbraca haina juridica data de norma de drept (civila, comerciala etc). Poate deveni si nu devine deoarece, pe langa conditia existentei unei norme de drept care sa reglementeze relatia sociala, este necesara si manifestarea de vointa a partii sau partilor participante la relatia sociala in speta.

Caracterele raportului juridic sunt:

a) caracterul social. Aceasta inseamna ca, inainte de a fi raport juridic, relatia reglementata este una sociala, adica de interactiune intre oameni;

b) caracterul volitional. Aceasta inseamna ca o relatie sociala devine raport juridic pentru ca asa a voit legiuitorul, in calitate de emitent al normei juridice. Asadar, intai apare relatia sociala si, cand aceasta capata un caracter de uz si se generalizeaza, vine legiutorul si edicteaza norma juridica;

c) caracterul de egalitate de pozitii a partilor. Aceasta este o caracteristica a raportului juridic de drept privat, constand in nesubordonarea unei parti fata de cealalta.

Din punct de vedere structural, raportul juridic contine trei elemente: (i) partile (subiectele), (ii) continutul si (iii) obiectul.

6.Partile raportului juridic

Partile raportului juridic sunt persoane fizice sau juridice care devin titulari de drepturi si obligatii civile sau comerciale.

In functie de intinderea capacitatii de a incheia acte juridice, deosebim intre (i) persoane fizice fara capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si interzisii), (ii) persoane fizice cu capacitate de exercitiu restransa (minorii intre 14 si 18 ani) si (iii) persoanele fizice cu deplina capacitate de exercitiu (majorii). De asemenea, partile pot fi de cetateni ori rezidenti romani sau cetateni ori rezidenti straini, precum si cu dubla cetatenie ori fara cetatenie (apatrizi).

In ceea ce priveste persoanele juridice, ca subiect colectiv de drept, acestea pot fi de stat sau private, de nationalitate romana sau straina.

7.Continutul raportului juridic

Contintul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile.

Dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscuta de lege subiectului activ (persoana fizica sau juridica) in virtutea careia careia acesta poate, in limitele dreptului, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva subiectului pasiv, si sa ceara concursul fortei coercitive a statului, in caz de nevoie.

Drepturile subiective sunt, in funtie de natura continutului lor, patrimoniale si nepatrimoniale. Este patrimonial dreptul subiectiv al carui continut poate fi exprimat in bani (pecuniar). Invers, sunt nepatrimoniale acele drepturi care nu pot fi exprimate in bani.

Drepturile patrimoniale se clasifica in drepturi reale si drepturi de creanta. Dreptul real este acel drept subiectiv patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva. Dreptul de creanta este acel drept subiectiv patrimonial in temeiul caruia subiectul activ - denumit creditor - poate pretinde de la subiectul pasiv - denumit debitor - sa isi execute obligatia de care este tinut in mod specific.

Drepturile reale principale sunt: (i) dreptul de proprietate, (ii) dezmembramintele sale, adica uzul, uzufructul, abitatia, servitutea si superficia, precum si dreptul de administrare, de concesiune, de folosinta Drepturile reale accesorii drepturilor reale principale sunt: (i) drepturile reale de garantie (ipoteca si gajul), precum si (ii) privilegiile si (iii) dreptul de retentie. Este principal acel drept subiectiv care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzand de un alt drept. Invers, dreptul accesoriu este acel drept subiectiv a carui soarta depinde de soarta unui drept principal, de care este legat.

Corelativ unui dreptului subiectiv de creanta exista obligatia. Aceasta din urma este indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumita conduita fata de subiectul activ, care conduita poate fi impusa la nevoie de forta coercitiva a statului. Obigatia poate consta in (i) a constitui sau a transmite un drept real (a da), (ii) a executa o lucrare, a presta un serviciu ori a preda un lucru (a face) si (iii) a nu face ceva ce ar fi facut daca nu s-ar fi obligat la abtinere (a nu face).

Principalele asemanari si deosebiri dintre dreptul real si dreptul de creanta:

dreptul real are cunoscut doar subiectul activ (titularul dreptului); in ceea ce priveste subiectul pasiv, acesta este nedeterminat, format din toti ceilalti in afara subiectului activ; in cazul drepturilor de creanta, acestea au cunoscut, determinat, atat subiectul activ (denumit creditor), cat si subiectul pasiv (denumit debitor); in cazul drepturilor reale, subiectii pasivi (nedeterminati) sunt tinuti doar sa respecte dreptul real al subiectului activ, fara a avea o obligatie determinata (de exemplu, in cazul dreptului de proprietate, obligatia tuturor celorlalti in afara proprietarului este de a nu il tulbura pe proprietar in posesia sa); in cazul drepturilor de creanta, subiectul pasiv (debitorul) este tinut sa execute o obligatie specifica fata de subiectul activ (creditorul), executare in lipsa careia dreptul acestuia din urma nu se poate realiza (de exemplu, imprumutatul dintr-un contract de imprumut trebuie sa ramburseze imprumutul imprumutatorului).

drepturile reale sunt limitate, drepturile de creanta sunt nelimitate.

8.Obiectul raportului juridic

In acceptiunea larga (lato sensu), obiect al raportului juridic reprezinta conduita partilor, adica actiunea la care este indrituit subiectul activ si cea de careceste tinut subiectul pasiv. In acceptiunea restransa (stricto sensu), obiect al unui raport juridic este un bun. Acesta din urma mai este denumit, spre a-l deosebi de obiectul lato sensu, obiect derivat al raportului juridic. In general, prin obiect al raportului juridic se intelege un bun. Bunul este definit ca o valoare economice ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale si spirituale a omului si este susceptibila de apropriere sub forma dreptului patrimonial.

Clasificarea bunurilor:

in functie de natura lor: (i) mobile si (ii) imobile (cladiri si terenuri);

in functie de modul in care sunt determinate: (i) individual determinate (se individualizeaza prin calitatilor lor intrinseci) si (ii) generic determinate (se individualizeaza dupa calitatile lor generice); individualizarea bunurilor de gen se face prin cantarire (cereale, fructe etc.), masurare (lichide, stofa etc.), numarare (bani, valori mobiliare) etc;

dupa cum pot fi inlocuite sau nu in executarea unei obligatii: (i) fungibile si (ii) nefungibile; in general, bunurile generic determinate sunt fungibile, adica se pot inlocui cu altele din acelasi gen sau specie (un numar de unitati monetare se poate inlocui cu acelasi numar din aceleasi unitati monetare);

dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea ori instrainarea substantei lor: (i) consumptibile si (ii) neconsumptibile; in general, bunurile generic determinate sunt consumptibile, adica se consuma prin intrebuintare, iar inapoi se da o cantitate, un numar sau o masura (catime) egala din acelasi bunuri, din acelasi gen sau specie (un numar de unitati monetare luate cu imprumut se cheltuie, restituindu-se acelasi numar din aceleasi unitati monetare);

Izvoarele dreptului9.Notiunea de izvor de drept

Prin izvoare ale dreptului, stiinta juridica are in vedere, intr-o formulare foarte generala, formele de exprimare ale normelor juridice in cadrul unui sistem de drept. Notiunea de izvor de drept este legata asadar de activitatea de creare, de elaborare a dreptului de catre stat, sub forma actelor normative. Astfel, o serie de acte sociale devin izvoare de drept odata cu recunoasterea lor ca legitime prin reglementarea lor cu ajutorul normelor juridice.

In sistemul de drept romanesc, sunt izvoare de drept actele normative (indiferent de emitentul respectivelor acte), uzantele si principiile generale ale dreptului. Emitentii de acte normative sunt: Parlamentul, care este principala autoritate cu atributiuni de legiferare iar actele normative emise de acesta poarta denumirea de legi, stricto sensu (lato sensu, prin legi se intelege orice act normativ, indiferent de emitent). Ceilalti emitenti de acte normative sunt: (i) Guvernul, care emite hotarari si, prin delegare legislativa din partea Parlamentului, ordonante simple si de urgenta; (ii) celelalte autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate precum ministerele, care emit ordine ale ministrilor, BNR, ASF, Consiliul Concurentei etc; (iii) autoritatile administratiei publice locale (consilii judetene si locale, primarii).

De asemenea, prin calitatea de membru al Uniunii Europene, reprezinta izvoare de drept actele cu caracter normativ ale Uniunii, in speta tratatele, directivele, regulamentele si actele delegate. Tratatele reprezinta legislatia primara a Uniunii Europene, in baza lor fiind emise actele reprezentand legislatia secundara, adica directivele si regulamentele. Tratatele se adopta prin ratificare din partea fiecarui stat membru, conform procedurii nationale (parlamentare sau prin referendum). Directivele si regulamentele Parlamentului European si Consilului European se adopta in comun, in baza procedurii legislative. Actele delegate se adopta de catre Comisia Europeana, in baza delegarii de competenta din partea Parlamentului si Consiliului. Deosebirea dintre o directiva si un regulament este ca cea dintai se transpune de catre statele membre, prin adaptarea ei la specificul legislatiei nationale, pe cand cel din urma se aplica direct. In cazul netranspunerii in termenul prevazut, al transpunerii gresite ori incomplete, Comisia Europeana poate declansa procedura de infringement, adica de obligare a statului membru sa realizeze transpunerea, sub sanctiunea platii unor penalitati catre bugetul Uniunii. O decizie finala in materie de infringement este luata de Curtea Europeana de Justitie. Conform art. 145 alin. 2 din Constitutie, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare (a Romaniei).Conform art. 1 alin. 2 si 3 C. Civ., in cazurile neprevazute de lege se aplica uzantele iar in lipsa acestora dispozitiilor legale privitoare la situatii asemenatoare, iar cand nu exista asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului. Daca, in ceea ce priveste legile, acestea sunt izvor direct, uzantele sunt izvor indirect fie in cazurile neacoperite de lege (deci cand nu exista o reglementare legala expresa si nici una aplicabila unei situatii asemanatoare), fie in masura in care legea insasi face trimitere expresa la ele; asadar uzantele nu sunt izvoare veritabile, ci au doar rolul de a ajuta la interpretarea vointei manifestate in raporturile de drept privat.9.1.Izvoarele dreptului civil

Izvoarele dreptului civil sunt Codul Civil si legile civile speciale (lato sensu). Dintre multitudinea de legi speciale enumaram: Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 1945-1989, Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

9.2.Alte izvoare de drept privatIzvoarele dreptului dreptului afacerilor cuprinde izvoarele de drept apartinatoare disciplinelor care il formeaza, dintre care, in afara de coduri, sunt cuprinse in legi speciale cu caracter economic.

Legile speciale cu caracter economic sunt acele legi (stricto sensu) care reglementeaza aspecte ce tin de mediul de afaceri care au fost initial parte a fostului Cod Comercial sau care au aparut, ca si institutii juridice, dupa 1990. Cele mai cunoscute si aplicate legi comerciale speciale sunt: Legea societatilor comerciale, Legea institutiilor de credit, Legea pietei de capital, Legea registrului comertului, Legea concurentei comerciale, Legea insolventei. In afara legilor (stricto sensu) mai exista o serie de alte acte normative precum hotarari de guvern, ordine ale ministrilor, acte ale conducatorilor celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate (BNR, ASF, Consiliul Concurentei etc.) sau ale administratiei locale care au rolul de a pune in aplicare legile in baza carora sunt emise.

10.Raportul dintre izvoarele dreptului civil si cele ale dreptului afacerilorIn conceptia noului Cod Civil, care a abrogat expres Codul Comercial, se adopta principiul monist al dreptului privat sau, mai bine zis, al principalelor institutii de drept privat, prin includerea in respectivul cod a reglementarilor privitoare la persoane fizice si juridice indiferent de calitatea acestora, profesionisti sau nu -, a obligatiilor si contractelor, precum si alte reglementari precum cele de drept al familiei sau de drept international privat. Raman insa reglementarile din legile speciale. Unde acestea nu dispun sau dispun partial, se aplica sau se completeaza cu dispozitiile Codului Civil. Asadar, in dreptul privat, legea civila are un caracter de generalitate si subsidiaritate fata de legea speciala sau, altfel spus, legea speciala speciala deroga de la legea generala, care este Codul Civil (specialia generalibus derogant).

11.Izvoarele interpretative

In ceea ce priveste izvoarele interpretative, asa cum aratam, uzantele (care, in materie de afaceri, poarta denumirea specifica de uzuri) se aplica fie in cazurile neacoperite de lege (cand nu exista o reglementare legala expresa si nici una aplicabila unei situatii asemanatoare), fie in masura in care legea insasi face trimitere expresa la ele (art. 1 alin. 2, respectiv alin. 3 C. Civ.), pentru a completa aceasta dispozitie. De asemenea, art. 1272 C. Civ. prevede la alin. 1 ca un contract valabil incheiat obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmarile pe care practicile statornice intre parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului, dupa natura lui. In continuare, alin. 2 spune ca acele clauze obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt stipulate expres. Spre deosebire de civil, unde obiceiurile au mai mult un caracter regional, in relatiile de afaceri uzurile au o aplicabilitate mult mai mare (de exp. in comertul international sau maritim).

Se considera ca uzantele, pentru a fi recunoscute ca atare, trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulative: (i) sa fie observate in mod uniform un anumit timp si nu in mod trecator, izolat sau ca simple tolerante si (ii) sa fie observate ca o regula de drept, din convingerea ca nu se poate altfel.

Spre deosebire de dreptul romanesc, care este de inspiratia romano-germanica, in dreptul anglo-saxon practica judiciara reprezinta izvor de drept. Astfel, invocarea de catre o parte intr-un litigiu a unei hotarari judecatoresti pronuntate de o alta instanta intr-o speta similara obliga instanta investita cu solutionarea litigiului sa tina cont de hotararea celeilalte instante ca si cum aceasta din urma hotarare ar fi o lege. Aceasta in conditiile in care dreptul anglo-saxon este in mare parte un drept necodificat, adica nu exista legi sau existenta lor este redusa doar la anumite aspecte moderne (insolventa, piata de capital etc.). In dreptul romanesc, invocarea unei hotarari judecatoresti prezinta importanta, mai ales atunci cand s-a format o adevarata practica intr-un anumit domeniu. De asemenea, invocarea unei hotarari a unei instante superioare poate uneori influenta membrii completului de judecata a instantei investite cu solutionarea litigiului.

In afara de invocarea izolata a unei practici judiciare sau chiar unei singure hotarari judecatoresti, exista interpretarile Inaltei Curti de Casatie si Justitie care, atunci cand este investita sa se pronunte asupra interpretarii unor aspecte care, pana atunci, primisera interpretari diferite din partea instantelor inferioare, isi uneste sectiile pentru a da o decizie cu valoare de indrumare pentru instantele inferioare, decizie care se publica in Monitorul Oficial. Tot un izvor indirect il reprezinta si deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului si ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Doctrina nu este izvor de drept, dar poate fi folosita in constructia unei argumentatii juridice cu titlu exemplificativ. Actele juridice12.Actele si faptele juridice. Terminologie

Faptele juridice au o dubla acceptiune: lato sensu, prin fapte juridice se inteleg atat faptele juridice stricto sensu, cat si actele juridice.12.1.Definitia actelor juridice

Prin act juridic se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, a modifica sau stinge un raport juridic. Aceasta definitie prezinta notiunea de act juridic in acceptiunea de operatiune juridica (negotium juris). O a doua acceptiune a notiunii de act juridic este aceea de inscris constatator al unei operatiuni juridice (instrumentum probationis).

12.2.Definitia faptelor juridice stricto sensu

Spre deosebire de actul juridic, care este o manifestare de vointa constienta, facuta cu scopul de a produce efecte juridice (de exp. incheierea unui contract), faptele juridice stricto sensu sunt fie acele situatii care nu presupun o manifestare de vointa (de exp., evenimentele naturale), fie ca, desi presupun o astfel de manifestare, nu intrunesc elementele necesare spre a fi acte juridice (de exp. delictele civile), insa sunt producatoare de efecte juridice. Efectele juridice se produc deoarece chiar legea a stabilit acest lucru si nu pentru ca, de exemplu, autorul faptei le-a dorit.

12.3.Clasificarea actelor juridice

Actele juridice se clasifica in functie de mai multe criterii, dintre care enumeram cateva mai importante:

a) dupa numarul partilor: (i) unilaterale, (ii) bilaterale si (iii) multilaterale;

b) dupa continutul lor: (i) patrimoniale si (ii) nepatrimoniale;

c) dupa scopul urmarit la inchiererea lor: (i) cu titlu oneros si (ii) cu titlu gratuit; cele dintai, la randul lor, se impart in (i) comutative si (ii) aleatorii, iar cele din urma, la randul lor, se impart in (i) acte dezinteresate si (ii) liberalitati;

d) dupa modul (forma) de incheiere: (i) consensuale, (ii) solemne si (iii) reale;

e) dupa existenta sau nu a modalitatilor: (i) acte pure si simple si (ii) acte afectate de modalitati;

f) dupa raportul dintre ele: (i) principale si (ii) accesorii;

g) dupa reglementarea si denumirea lor: (i) numite si (ii) nenumite;

h) dupa modul de executare: (i) dintr-o data (uno ictu) si (ii) succesiva.

12.3.1.Actele unilaterale, bilaterale si multilaterale

Actele unilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei unei singure parti, adica emana de la autorul lor unic, cum ar fi: oferta de a contracta, promisiunea de recompensa, testamentul.

Actele bilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei combinate a doua parti, adica emana de la ambele si reprezinta acordul lor de vointa. Actul bilateral mai este denumit si contract ori conventie sau, atfel spus, contractul este un act bilataral. Exemple de contracte sunt: vanzarea-cumpararea, mandatul, donatia, imprumutul, depozitul, leasing-ul. La randul lor, in functie de cum dau nastere la obligatii pentru o singura parte sau pentru ambele paarti, contractele la randul lor se clasifica in unilaterale si bilaterale (sinalagmatice). Sunt exemple de contracte unilaterale: donatia, mandatul neremunerat, depozitul neremunerat, imprumutul iar de contracte bilaterale (sinalagmatice): vanzarea-cumpararea, mandatul remunerat (comisionul), depozitul remunerat, leasing-ul.

Actele multilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei combinate a trei sau mai multe parti, adica emana de la toate si reprezinta acordul de vointa al acestora. Exemple de contracte multilaterale sunt contractul de societate civila sau actul constitutiv al unei societati comerciale cu trei sau mai multi asociati.

12.3.2.Acte patrimoniale si acte nepatrimoniale

Sunt patrimoniale acele acte juridice care au un continut evaluabil in bani. Exemple de acte patrimoniale sunt: vanzarea-cumpararea, donatia, imprumutul, mandatul, locatiunea (inchirierea), leasing-ul.

Sunt nepatrimoniale acele acte juridice care nu au un continut evaluabil in bani. Exemple de contracte nepatrimoniale sunt casatoria, acordul fostilor soti cu privire la pastrarea dupa divort a numelui din casatorie etc.12.3.3.Acte cu titlu oneros si cu titlu gratuit

Actele cu titlu oneros sunt acele acte in care, in schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste de catre aceasta din urma parte obtinerea unui alt folos patrimonial. Exemple de contracte oneroase sunt: vanzarea-cumpararea, mandatul remunerat, imprumutul cu dobanda, depozitul remunerat, locatiunea, leasing-ul. Contractele incheiate de un profesionist sunt, in principiu, cu titlu oneros.

Din categoria actelor cu titlu oneros, actele comutative sunt acele acte juridice a caror parti stiu, la momentul incheierii, care este intinderea obligatiilor ce le incumba. Exemple de acte comutative sunt: vanzarea-cumpararea, donatia, locatiunea, mandatul, imprumutul, depozitul, leasing-ul.

Spre deosebire de actele comutative, actele aleatorii sunt acele acte juridice ale caror parti (sau doar una din ele) nu cunosc, la momentul incheierii, care este intinderea obligatiilor ce le incumba, asumandu-si astfel riscul ca, la terminarea contractului, sa iasa in castig sau in pierdere. Exemple de acte aleatorii sunt: contractul de renta viagera, jocul de noroc, contractul de asigurare, contractul de societate civila sau actul constitutiv al unei societati comerciale.

Actele cu titlu gratuit sunt actele juridice in care cel ce procura un folos patrimonial celeilalte nu urmareste, la randul sau, sa-si procure de la cel dintai, un astfel de folos in schimb. Exemple de astfel de contracte sunt: donatia, legatul, depozitul neremunerat, mandatul neremunerat, imprumutul fara dobanda.

Din categoria actelor cu titlu gratuit, actele dezinteresate sunt acele acte prin care dispunatorul, desi procura un folos (avantaj) patrimonial celeilalte parti, nu isi diminueaza in acest fel patrimoniul. Exemple de acte dezinteresate sunt: depozitul neremunerat, mandatul neremunerat, imprumutul fara dobanda, comodatul.

Spre deosebire de actele dezinteresate, liberalitatile sunt acele acte cu titlu gratuit in care dispunatorul isi vede micsorat patrimoniul ca urmare a procurarii folosului (avantajului) patrimonial prin incheierea actului. Exemple de liberalitati sunt donatia si legatul.

12.3.4.Acte consensuale, solemne si reale

Sunt consensuale acele acte juridice care se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de vointa, fara nici o alta formalitate. Marea majoritate a actelor juridice de drept privat este guvernata de principiul consensualismului.

Sunt solemne acele acte juridice care, pentru a fi valabil incheiate, manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma prevazuta de lege (de exemplu forma autentica). Forma este deci o conditie de validitate a actului (ceruta ad validitatem sau ad solemnitatem) si in lipsa acestei forme, actul este lovit de nulitate absoluta. Sunt acte solemne: vanzarea-cumpararea de imobile, actul constitutiv al unei societati comerciale constituite prin subscriptie publica sau care are printre aporturi un teren, donatia, ipoteca si testamentul.

Sunt acte reale acele acte juridice care, pentru a fi valabil incheiate, trebuie sa fie insotite de remiterea (predarea materiala) a bunului ce face obiectul contractului. Sunt acte reale: depozitul, imprumutul, donatia sub forma darului manual.

12.3.5.Actele pure si simple si actele afectate de modalitati

Sunt pure si simple acele acte juridice a caror existenta sau executare nu este afectata de un eveniment viitor; invers, unele acte pot fi afectate de un astfel de eveniment viitor. Aceste evenimente poarta denumirea de modalitati, in sensul ca modalitatea este un mod al actului, care este influentat de acestea. Modalitatile sunt de trei feluri: (i) termenul, (ii) conditia si (iii) sarcina. Unele acte sunt pure si simple ori afectate de modalitati prin chiar esenta lor si nu prin vointa partilor.

Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata fie inceperea (termen suspensiv), fie incetarea (termen extinctiv) efectelor nascute in temeiul unui act juridic (de exemplu, termenul la care imprumutatul este obligat sa ramburseze imprumutatorului imprumutul).

Conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde nasterea (conditie suspensiva) ori desfiintarea (conditie resolutorie) unui act juridic (de exp. vanzarea unui bun sub conditia cumpararii altui bun similar, mai nou).12.3.6.Acte principale si acte accesorii

Sunt principale acele acte juridice a caror existenta este independenta, fara legatura cu soarta altui act juridic. Invers, sunt accesorii acele acte juridice a caror soarta juridica depinde de soarta altui act, fata de care se afla in raport de accesorialitate (dependenta). Sunt acte accesorii: ipoteca, gajul (garantia reala mobiliara), arvuna.

Fiind dependente de soarta actului principal, orice afecteaza actul principal va afecta si actul accesoriu (regula accesorium sequitur principale).

12.3.7.Acte numite si nenumite

Sunt numite (tipice) acele acte care au o denumire stabilita de lege si o reglementare proprie. Invers, sunt acte nenumite (atipice) actele juridice care nu au o denumire stabilita de lege sau, chiar daca au, aceasta este doar mentionata fara a fi urmata de o reglementare proprie. Sunt acte numite: vanzarea-cumpararea, locatiunea, donatia, mandatul, comisionul, imprumutul, leasing-ul, franciza, asigurarea, asocierea in participatiune, societatea etc. Sunt contracte nenumite asa-numitele contracte de prestari servicii ori alte contracte care au intrat in practica romaneasca prin imprumut din alte legislatii sau practici internationale: lohn-ul, factoring-ul, forfaiting-ul, cumpararea de energie etc.).

In cazul unui act numit, el va fi guvernat de regulile special edictate pentru acel contract si, in completare, de regulile aplicabile actelor juridice, in general. In cazul unui act nenumit, acesta nu va fi guvernat de regulile unui act numit cu care prezinta similitudini, ci de regulile aplicabile actelor juridice, in general.

12.3.8.Acte cu executare dintr-o data si succesiva

Sunt acte cu executare dintr-o data (uno ictu) acele acte juridice a caror executare se face printr-o singura prestatie din partea debitorului. De exemplu, in cazul unei vanzari-cumparari, cumparatorul plateste pretul si vanzatorul preda bunul. Invers, sunt acte cu executare succesiva acele acte juridice a caror executare din partea debitorului presupune o succesiune de prestatii, esalonate in timp. Sunt contracte cu executare succesiva creditul bancar, locatiunea, leasing-ul.

12.4.Elementele de validitate ale actelor juridice

Elementele de validitate ale unui act juridic reprezinta conditiile esentiale ce trebuie sa existe pentru ca actul sa fie valabil, adica sa isi produca efectele. Acestea sunt prevazute la art. 1179 C. Civ.l, si anume: (i) capacitatea, (ii) consimtamantul, (iii) obiectul, (iv) cauza si, in anumite cazuri prevazute expres de lege, (v) forma solemna, daca legea o cere.Capacitatea reprezinta acea conditie de fond care consta in aptitudinea unei persoane de a dobandi drepturi si/sau de a se angaja in obligatii, prin incheierea de acte juridice.

Capacitatea de a incheia acte juridice (de a contracta) este parte a capacitatii juridice a persoanei fizice sau juridice. Capacitatea juridica este compusa din capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice se dobandeste la nastere si se pierde prin moarte, iar cea de exercitiu se dobandeste la majorat. De capacitatea de a contracta beneficiaza orice persoana fizica majora sau care nu a fost pusa sub interdictie, precum si orice persoana juridica. Per a contrario, nu au capacitate de a contracta minorii si intezisii. Minorii intre 14 si 18 ani au capacitate de exercitiu restransa, ceea ce inseamna ca pot incheia doar anumite acte juridice, prevazute limitativ de lege.

In ceea ce priveste persoana juridica, capacitatea juridica se dobandeste fie la momentul inregistrarii sale fie, atunci cand legea prevede, de la data actului de infintare sau de la data constituirii. Conform art. 206 alin. 1 C. Civ., persoana juridica poate avea orice drepturi si obligatii civile, in afara de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot apartine decat persoanei fizice. Exceptie fac persoanele juridice fara scop lucrativ, care pot avea doar acele drepturi si obligatii civile necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut (principiul specializarii capacitatii de folosinta).Consimtamantul reprezinta acea conditie de fond care consta in intentia (vointa) de a incheia un act juridic. Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice si sa fie exteriorizat. Viciile de consimtamant sunt acele situatii care altereaza consimtamantul, facand ca acesta sa nu fie dat in mod valabil. Viciile de consimtamant sunt eroarea, dolul, violenta si leziunea. Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act civil iar dolul este eroarea provocata de altcineva prin mijloace viclene pentru a o determina sa incheie un act juridic. Violenta este amenintarea reala, fizica sau morala, a unei persoane de a incheia un act juridic pe care, in lipsa amenintarii, nu l-ar fi incheiat. Leziunea este disporoportia vadita dintre contraprestatiile nascute in temeiul unui act juridic in care una dintre parti este un minor cu capacitate de exercitiu restransa. Lipsa consimtamantului face ca actul juridic sa fie nul (lovit de nulitate absoluta), pe cand vicierea acestuia face ca actul juridic sa fie anulabil.

Deoarece persoana juridica este o fictiune a legii, consimtamantul acesteia se exprima prin persoanele fizice care compun organele sale de conducere. Conform art. 209 C. Civ., persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. Pana atunci, aceste atributiuni revin fondatorilor persoanei juridice, in limuta puterilor ce le-au fost conferite, sunt ale persoanei juridice insesi (art. 218 C. Civ.).Obiectul actului juridic civil reprezinta acea conditie de fond constand in operatiunea juridica pe care partile vor sa o realizeze (de exemplu, vanzarea-cumpararea, locatiunea, imprumutul etc.). Obiectul obligatiei este prestatia la care se angajeaza debitorul prin actul juridic civil incheiat. Cand prestatia priveste un bun, acesta este denumit obiect al prestatiei sau obiect derivat.

Conform art. 1225, respectiv 1226 C. Civ., pentru a fi valabil, atat obiectul contractului cat si obiectul obligatiei trebuie sa fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute. Obiectul este ilicit atunci cand el este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri. In cazul obiectului obligatiei, acesta poate fi si determinabil. Obiectul derivat (bunul) trebuie sa indeplineasca si el urmatoarele conditii: (i) sa existe (la momentul contractarii sau in viitor) si sa fie in circuitul civil (adica sa poata fi vandute si cumparate). In afara de aceste conditii generale, anumite acte juridice necesita si indeplinirea unor conditii speciale.Cauza actului juridic este acea conditie de fond ce consta in motivul urmarit la incheierea unui act juridic. Cauza trebuie sa existe, sa fie reala si sa fie licita si morala. Cauza este ilicita cand este contrara legii sau ordinii publice si este imorala cand este contrara bunelor moravuri.In afara de cele patru condtitii de fond, atunci cand legea prevede, actul juridic trebuie sa imbrace o anumita forma (in general, forma autentica), in lipsa acesteia actul fiind nul absolut. Deoarece regula dreptului privat este cea a consensualismului, exceptiile formalismului trebuie sa fie expres prevazute de lege.Nu trebuie confundata forma scrisa cu forma solemna. Forma scrisa este o conditie ceruta uneori doar pentru proba actului (ad probationem) si nu afecteaza valabilitatea acestuia. In unele cazuri, pentru ca anumite acte sa fie opozabile si tertilor, pe langa forma scrisa ceruta ad probationem trebuie ca actul sa fie inscris in anumite registre publice. In lipsa conditiei publicitatii, sanctiunea este inopozabilitatea, adica dreptul tertilor de a ignora efectele actului juridic.Profesionistii13.Notiunea de profesionistConform art. 3 alin. 2 si 3 C. Civ., sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere, indiferent de forma de exploatare si de calitatea celui care face exploatarea.13.1.Profesionistii persoane fizice sau intreprinderi familialeConform art. 3 alin. 3 C. Civ., constituie exploarare a unei intreprinderi exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, cu sau fara scop lucrativ. Dovedirea in vreun fel a repetitivitatii acestui exercitiu, nici macar cu privire la eventuala calificare profesionala a persoanei fizice, nu este insa necesara. Intreprinderea este, asadar, o afacere organizata, supusa riscului comercial. Afacerea nu trebuie sa fie neaparat proprietate privata sau administrata in sistem privat, notiunea de inreprindere putand include si institutii publice precum universitati, spitale, insa nu si organe ale administratiei publice de specialitate, centrale sau locale, generale sau de specialitate. Conform art. 3 din OUG nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale si familiale, in temeiul dreptului la libera initiativa, al dreptului la libera asociere si al dreptului de stabilire, orice persoana fizica, cetatean roman sau cetatean al unui alt stat membru al Uniunii Europene, poate desfasura activitati economice in toate domeniile, meseriile, ocupatiile sau profesiile pe care legea nu le interzice in mod expres pentru libera initiativa. Pentru a putea incepe activitatea, persoana respectiva trebuie sa se inscrie in Registrul Comertului, la rubrica destinata persoanelor fizice ori intreprinderi familiale, dupa caz. Asadar, singura conditie pentru a deveni profesionist persoana fizica sau asociatie familiala este inregistrarea in Registrul Comertului.In ceea ce priveste profesiile liberale (avocati, notari, executori judecatoresti etc.), acestea reprezinta exploatare a unei intreprinderi deci titularii lor sunt profesionisti, insa nu reglementati de OG nr. 44/2008 precum celelalte persoane fizice in general, ci de legi speciale. Orice fel de astfel de activitate este supusa autorizarii unui organism profesional. Liber-profesionistii se inregistreaza intr-un registru public tinut de organismul profesional de auto-reglementare ai carui membri sunt.Pierderea calitatii de profesionist a persoanei fizice se face diferit, in functie de natura intreprinderii. Pentru liber-profesionisti se face prin renuntare sau excludere din profesie, insotita de radierea din registrul de evidenta. Pentru profesionistii-persoane fizice supuse inregistrarii in Registrul Comertului se face prin renuntarea persoanei fizice la activitatea economica, insotita de cererea de radiere din Registrul Comertului, din acel moment pierderea calitatii devenind opozabila tertilor. In cazul intreprinderii familiale incetarea are loc in cazul decesului sau retragerii a mai mult de jumatate din membri ei. Aceasta inseamna ca, chiar daca o persoana fizica inceteaza in fapt sa exercite acte de exploatare a unei intreprinderi, calitatea sa de profesionist nu inceteaza sau, cel putin, incetarea nu produce efecte fata de terti.13.2.Profesionistii persoane juridice

Dintre profesionistii-persoane juridice prevazute la Cap. 3 din Legea registrului comertului, cei mai numerosi sunt societatile comerciale. Acestea dobandesc personalitate juridica odata cu inscrierea in Registrul Comertuilui, la rubrica destinata societatilor comerciale, dovada facandu-se cu certificatul de inregistrare.

Deoarece se considera ca exploateaza o intreprindere, asociatiile si fundatiile sunt incluse in categoria profesionistilor, insa nu pot derula in mod profesionist o activitate econimica ci doar incidental. Fiind prin definitie persoane juridice fara scop lucrativ (non-profit), veniturile obtinute din activitatile economice directe, precum si cele obtinute din participatiile acestora la societati comerciale sunt obtinute in completarea altor venituri precum donatii, sponsorizari, cotizatii ale membrilor, finantari publice etc.

Pierderea calitatii de profesionist a persoanei juridice se face in urma dizolvarii si lichidarii sale (voluntare, ca urmare a insolventei, anularii constituirii sau a neintrunirii cerintelor de capital social), urmata de radierea sa din Registrul Comertului, acest din urma moment fiind cel de la care entitatea isi pierde personalitatea juridica.14.Capacitatea juridica in dreptul privatCapacitatea juridica desemneaza aptitudinea generala a unei persoane de a putea dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii prin incheiere de acte juridice, inclusiv de exploatare a unei intreprinderi.

14.1.Capacitatea persoanei fizice

Pentru a putea incheia acte juridice de dispozitie, inclusiv de exploatare a unei intreprinderi, o persoana fizica trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu, respectiv sa fi implinit varsta de 18 ani.In afara de interdictiile generale care ii opresc doar pe minori si pe interzisi de a incheia acte juridice de dispozitie si, deci, a deveni profesionisti (altfel spus, in afara acestor categorii de persoane, oricine are vocatia de a fi profesionist), legea prevede si o serie de incapacitati speciale (incompatibilitati, decaderi si interdictii) ale unor persoane de a detine calitatea de profesionist in anumite domenii.

Incompatibilitatea de a fi detine functii de conducere si administrare intr-o societate comerciala, de exemplu, se aplica: (i) parlamentarilor, functionarilor publici, magistratilor (judecatori si procurori) sau militarilor. Interdictia se bazeaza in acest caz pe motivul conflictului de interese intre persoane chemate sa gestioneze averea statului sau sa reprezinte statul in diferite ipostaze, (ii) avocatilor, notariilor, executorilor judecatoresti, medicilor, arhitectilor s.a. Motivul interdictiei este in acest caz natura profesiei liberala care, prin natura sa, nu face obiectul comertului.

Decaderea din calitatea de a fonda sau administra o societate comerciala se aplica persoanelor condamnate penal pentru savarsirea unor infractiuni de natura economica. Decaderea este, in acest caz, o pedeapsa penala complementara.

Interdictia este interzicerea prin lege a desfasurarii de activitati economice de catre particulari in anumite domenii strategice, acest lucru fiind rezervat statului, prin intermediul regiilor autonome. In afara de interdictiile legale mai pot exista si interdictii conventionale, stabilite prin conventii particulare.14.2.Capacitatea persoanei juridice

Aptitudinea unei persoane juridice de a fi profesionist este limitata doar de forma de organizare a respectivei persoane juridice. Astfel, societatile comerciale, regiile autonome, cooperativele de credit se constituie pentru a fi agenti economici, pentru a derula operatiuni generatoare de venituri prin exploatarea unui patrimoniu; orice fel de operatiuni, cata vreme sunt permise de lege (art. 206 alin. 1 C. Civ.). La fel si alte persoane juridice, exclusiv prin prisma definitiei intreprinderii, nu neaparat in scop lucrativ, precum asociatiile, fundatiile. Alte persoane juridice nu credem ca pot fi incluse in categoria profesionistilor intrucat inzreprinderea le este straina: sindicatele, patronatele sau partidele politice.Capacitatea juridica presupune derularea activitatii prin dobandirea de drepturi si asumarea de obligatii. In cazul persoanelor juridice fara scop lucrativ, capacitatea juridica este circumscrisa principiului specialitatii. Astfel, conform art. 206 alin. 3 C. Civ., acestea nu pot avea decat acele drepturi si obligatii civile care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut, sub sanciunea nulitatii absolute, deoarece se incalca nu numai interesul fondatorilor/asociatilor, ci si un interes general, obstesc. Notiunea de "scop" trebuie insa privita insa in sens larg, ceea ce inseamna ca nu orice act juridic care depaseste obiectul de activitate al persoanei juridice fara scop lucrativ este sanctionat cu nulitatea absoluta, precum cele (economice) izolate (contractarea unui credit, incheierea unui contract de publicitate etc.), care sunt scoase chiar de legiuitior din aria de actiune a nulitatii. Apoi, exista acte pentru care nu este necesara mentiunea in obiectul de activitate (de exemplu, vanarea sau cumpararea izolata a unor bunuri, locatiunea unui spatiu pentru desfasurarea activitatii, achizitionarea unor bunuri in leasing, emiterea unei garantii etc.). Principiul specialitatii capacitatii de folosinta se refera la actele sistematice, exercitate repetat, cu titlu profesional (de exemplu, desi obiectul de activitate prevede desfasurarea si incurajarea unor activitati sportive, persoana juridica face activitati de turism; nefacand parte din obiectul de activitate, toate contractele pentru servicii turistice sunt nule de drept). In concluzie, in ceea ce priveste persoanele juridice fara scop lucrativ, sanctiunea incalcarii principiului specialitatii capacitatii de folosinta este nulitatea absoluta.

In cazul societatilor comerciale, solutia data de Legea sociatatilor comerciale si Codul Civil este diferita. Conform art. 206 alin. 1 C. Civ., o persoana juridica poate avea orice drepturi sau obligatii, in afara celor care, prin natura lor sau conform legii, nu pot apartine decat persoanelor fizice. Aceasta inseamna ca actul incheiat de o persoana juridica prin depasirea obiectului de activitate nu este nul iar partile nu sunt repuse in situatia anterioara prin restituirea contra-prestatiilor. Solutia rezulta si din faptul ca interdictia de la art. 206 alin. 2 si 3 C. Civ. se refera expres doar persoanele juridice fara scop lucrativ (mai bine zis, la actele civile ale acestora realizate in mod repetitiv). In plus, art. 55 alin. 1 din Legea societatilor comerciale prevede ca in raporturile cu tertii, societatea pe actiuni, in comandita pe actiuni si cu raspundere limitata este angajata prin actele organelor sale, chiar daca acestea depasesc obiectul de activitate, in afara de cazul in care se dovedeste ca tertii cunosteau sau, in imprejurarile date, trebuiau sa cunoasca depasirea acestuia. Publicitatea actului constitutiv nu poate constitui, singura, dovada cunoasterii. Deducem de aici ca depasirea chiar repetata a obiectului de activitate a societatii comerciale nu este de natura sa atraga nici o sanctiune, inclusiv nulitatea de orice fel a actului (bilateral) incheiat. Opiniile unor autori care valideaza teza nulitatii (absolute) si in cazul societatilor comerciale se bazau pe dispozitiile art. 34 alin. 2 ale fostului Decret nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice, dispozitii edictate intr-o epoca in care nu existau societati comerciale ci doar intreprinderi socialiste de stat, situatie in care se crease nevoia de a respecta o anumita ordine a competentelor acestor intreprinderi, ordine absolut necesara in desfasurarea activitatilor intr-o economie planificata, total diferita de economia de piata introdusa in 1990, caracterizata prin dinamism. In lumina dispozitiilor art. 206 alin. 1 C. Civ., care imbratiseaza abordarea pozitiva, specialitatea capacitatii de folosinta devine o problema pur conventionala in cazul tuturor persoanelor juridice cu scop lucrativ, lasata la aprecierea detinatorilor capitalului, fara ca o precizare a obiectului de activitate in actul constitutiv sa reprezinte o restrangere a capacitatii. Depasirea obiectului de catre reprezentantul legal este sanctionata, in principiu, cu inopozabilitatea actului astfel incheiat si nu cu nulitatea lui, daca nu cumva adunarea generala a ascociatilor hotaraste ratificarea acestuia.Prin legi speciale se pot stabili anumite limitari ale exercitarii anumitor activitati economice de catre o persoana juridica, chiar societate comerciala. Exemple de astfel de limitari sunt prevazute pentru societatile comerciale care desfasoara activitate bancara, de asigurari, de intermediere de valori mobiliare, de administrare de active etc. care trebuiesc sa fie indeplineasca o serie de conditii continute in legi speciale pentru a putea desfasura in mod legal o astfel de activitate.

15.Obligatiile profesionale ale profesionistilorAsa cum aratam mai devreme, calitatea de profesionist impune indeplinirea anumitor obligatii stabilite prin lege in considerarea acestei calitati. Acestea sunt: (i) publicitatea prin registrele publice, (ii) inregistrarea fiscala si (iii) derularea activitatii in limitele legii si ale concurentei licite.15.1.Publicitatea prin Registrul Comertului

Toti profesionistii au obligatia ca, inainte de inceperea exercitiului profesiei, sa se inscrie intr-un registru public. Astfel de registre sunt: Registrul Comertului, tabloul avocatilor, registrul special al notarilor publici, registrul consultantilor fiscali, Registrul National al Expertilor etc. Cel mai cunoscut dintre aceste registre este cel al comertului. Conform art. 1 alin. 1 din Legea registrului comertului, o serie de categorii de profesionisti, prevazute de lege, au obligatia ca, inainte de inceperea activitatii, sa ceara inmatricularea in Registrul Comertului iar in cursul exercitarii si la incetarea ei, sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege. Catregoriile care trebuie sa se inregistreze in Registrul Comertului sunt intreprinzatorii persoane fizice, intreprinderile familiale, societatile comerciale, regiile autonome, societatile si companiile nationale.Registrul comertului este un document public ce asigura publicitatea activitatii profesionistilor inregistrati cu scopul protejarii intereselor acestora dar, mai cu seama, a tertilor cu care acestia intra in contact. Fiind public, oricine poate sa ceara informatii despre actele si faptele inregistrate, fara a fi tinut sa-si justifice interesul.

Administrativ, Registrul Comertului functioneaza in subordinea Ministerului Justitiei si este organizat sub forma unui Oficiu National al Registrului Comertului si a cate unui oficiu judetan, situate in municipiul de resedinta al fiecarui judet si in Municipiul Bucuresti. Oficiile judetene tin evidenta profesionistilor inregistrati al carui sediu social se afla pe raza teritoriala a judetului respectiv, Oficiul National centralizand datele din fiecare judet.

Sunt supuse inregistrarii, in afara de inregistrarea (inmatricularea), respectiv radierea profesionistului, urmatoarele acte (denumite mentiuni): donatia, locatiunea sau gajul fondului de comert, deschiderea procedurii insolventei si alte evenimente, inclusiv orice modificare cu privire la actele, faptele si mentiunile deja inregistrate (modificari in structura si volumul capitalului social, in administrare, schimbarea sediului ori a formei juridice, infiintarea de sedii secundare, precum si orice alte modificari ale actului constitutiv). Neefectuarea mentiunilor in termenul legal atrage raspunderea profesionistului constand in plata unor amenzi civile. In plus, lipsa inregistrarii unei mentiunii este sanctionata si cu inopozabilitatea fata de tertii de buna-credinta a actului a carui mentiune trebuia inscrisa (art. 5 alin. 2 din Legea registrului comertului).

Conform art. 6 si urm. din Legea registrului comertului, inregistrarea in Registrul Comertului a actelor si faptelor juridice obligatorii se dispune de catre judecatorul delagat (prin incheiere) sau, dupa caz, de catre instanta de judecata (prin hotarare definitiva comunicata registrului). Cu toate acestea, pentru deblocarea activitatii registrului, inregistrarea se dispune in prezent prin resolutie a directorului Oficiului Registrului Comertului. Controlul legalitatii operatiunilor efectuate la Registrul Cometului se face de catre acelasi judecator delegat/director; cel dintai isi exercita functia in baza unei delegatii anuale din partea tribunalului. In cazul in care mentiunea ce trebuie inscrisa face obiectul unei hotarari judecatoresti definitive, instantele judecatoresti sunt obligate sa trimita Registrului Comertului copii legalizate dupa respectiva hotarare (de exp. cea de deschidere a procedurii insolventei).

Mentiunile inscrise la cererea celor inregistrati pot fi radiate la solicitarea oricarei persoane interesate, daca aceste mentiuni sunt vatamatoare pentru acea persoana, care poate fi un tert sau chiar profesionistul (art. 25 din Legea registrului comertului). Cererea de radiere va fi insa respinsa daca petentul are la indemana o actiune judecatoreasca impotriva actului sau faptului vatamator inregistrat, in baza unei dispozitii legale speciale.

15.2.Tinerea situatiilor financiare si a altor registreRegistrele obligatorii pentru profesionisti difera in functie de forma de organizare. Registrele obligatorii pentru societatile comerciale sunt registrele contabile, adica (i) registrul jurnal, (ii) registrul inventar, (iii) registrul cartea mare Acestea se pastreaza timp de 10 ani, cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar in cursul caruia au fost intocmite. Pentru liberi-profesionisti contabilitatea se tine in partida simpla, intr-un registru al incasarilor si platilor. Toate categoriile de profesionisti tin insa registrul unic de control.15.3.Alte obligatii ale profesionistilorIn afara de cele aratate mai sus, profesionistii mai au obligatii precum:

depunerea situatiilor financiare, la termenele stabilite prin lege, catre administratiile financiare (care, la randul ei, le trimite la Registrul Comertului, pentru profesionistii acolo inregistrati);

desfasurarea activitatii in limitele concurentei permise, asa cum este aceasta stabilita prin actele normative in vigoare (Legea nr. 11/1991 privind concurenta loiala si Legea concurentei comerciale, precum si regulamentele si instructiunile emise de Consiliul Concurentei pentru punerea in aplicare a celei din urma).

Patrimoniul16.Definitie, caracteristici

Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu carcter patrimonial apartinand unei persoane, fizice sau juridice. Din punct de vedere contabil, patrimoniul este reprezentat prin bilant. Drepturile, reale si de creanta sunt active iar datoriile, catre asociati derivand din aporturi, respectiv catre terti sunt pasive. Termenul de drept real inseamna implicit bunul asupra caruia dreptul (de proprietate, de exemplu) poarta.

Caracteristicile patrimoniului sunt: (i) universalitatea, (ii) unicitatea, (iii) personalitatea si, in anumite cazuri, (iii) divizibilitatea.

Prin universalitate jurdica se intelege faptul ca drepturile si obligatiile coexista inauntrul patrimoniului insa fiecare element in parte poate fi inlocuit cu altul. Prin personalitate se intelege ca orice persoana are un patrimoniu, indiferent cat este de saraca sau de bogata. Patrimoniul se dobandeste la nastere, respectiv infiintare si se pierde la moarte, respectiv lichidare. In cazul persoanelor fizice, acesta se transmite prin succesiune la moarte iar in cazul persoanelor juridice se transmite prin fuziune sau divizare. In cazul persoanelor juridice, existenta patrimoniului chiar precede dobandirea personalitatii juridice, acesta incepand a se constitui de catre fondatori, in baza capacitatii de folosinta anticipate. Prin unicitate se intelege si faptul ca acesta este unic, in sensul ca o persoana are un singur patrimoniu, desi unicitatea presupune si exceptii. Patrimoniul este, in principiu, unic in schimb prin lege se pot face divizari sau afectatiuni (art. 31 alin. 2 C. Civ.). De exemplu, profesionistii-persoane fizice isi definesc, pe langa patrimoniul personal, un patrimoniu-afectatiune constand in totalitatea drepturilor si obligatiilor dobandite, respectiv asumate in exercitiul profesiei (art. 31 alin. 2 si 3 C. Civ.). Sau sotii au atat bunuri comune cat si bunuri proprii.17.Functiile patrimoniului

In temeiul caracterului universal, patrimoniul suporta trei tipuri de subrogatii: (i) subrogatia reala universala, (ii) subrogatia reala cu titlu universal si (iii) subrogatia reala cu titlu particular. In temeiul subrogatiei reale universale, drepturile si obligatiile se pot inlocui unele cu altele pe parcursul existentei sale astfel ca acestea sunt interschimbabile, fara ca acest lucru sa afecteze existente patrimoniului ci doar valoarea lui. In temeiul subrogatiei reale cu titlu universal, schimbarea se produce la nivelul unei mase de bunuri din patrimoniu avand un regim juridic unic, asa cum o astfel de masa a fost stabilita conform art. 31 alin. 2 C. Civ. (de exemplu, un bun sau o suma de bani primita de un sot in schimbul unui bun propriu al sau va avea acelasi regim, respectiv tot de bun propriu). In temeiul subrogatiei reale cu titlu particular, un bun inlocuit cu altul primeste acelasi regim juridic ca bunul inlocuit, cata vreme exista o prevedere expresa in lege in acest sens. De exemplu, suma de bani obtinuta din asigurarea unui bun are acelasi regim ca si bunul pierit.Patrimoniul reprezinta gajul general al creditorilor, grefat pe art. 2324 C. Civ. In temeiul acestuia, orice persoana, fizica sau jurdica raspunde cu toate bunurile sale, presente si viitoare, pentru obligatiile sale. Astfel, orive creditor poate urmari silit orice bun sau drept din patrimoniul debitorului sau, indiferent dupa cum acesta exista sau un in patromoniu la data nasterii creantei. Fondul de comert

18.Definitie, caracteristici

Fondul de comert este definit, dupa unii autori, ca un ansamblu de bunuri, mobile si imobile, corporale si incorporale pe care un profesionist le afecteaza desfasurarii unei activitati lucrative. Aceasta definitie a fost preluata si de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, in speta in completarea adusa prin Legea nr. 298/2001 (termenul folosit de lege este acela de comerciant). Fondul de comert se creaza asadar prin afectarea, de catre profesionist, a unor bunuri ale sale, activitatii lucrative pe care aceasta o face.

19.Compunerea fondului de comert

Prin compunerea fondului de comert se inteleg elementele care il alcatuiesc, si anume:

bunuri imobile (constructii si cladiri);

buniri mobile corporale (utilaje, echipamente, materii prime, produse finite etc.);

bunurile mobile incorporale (firma, emblema, clientela, vadul comercial, drepturile de proprietate industriala).

In continuare, doctrina a aratat ca fiind caracteristici ale fondului de comert urmatoarele:

este un bun in sine, autonom de elementele care il compun, putand face (teoretic) obiect al unor acte juridice (vanzare, locatiune, aport, gaj etc.) in mod distinct de aceste elemente;

este un bun mobil incorporal, chiar daca acceptam ca in cuprinsul lui se afla si bunuri imobile ori corporale. Aceasta deoarece principala componenta a fondului de comert o constituie bunurile mobile incorporale (clientela, vadul comercial, marcile etc.);

este o universalitate de fapt, creata prin vointa titularului sau care confera astfel o afectatiune speciala a bunurilor din patrimoniu care il compun.

Desi toata doctrina si practica judecatoreasca recunosc existenta fondului de comert, opiniile divesilor autori in ceea ce priveste compunerea acestuia sunt foarte diferite, uneori extreme. Singurul element din compunerea acestui fond cu care doctrina este unanim de acord sunt bunurile mobile, corporale si, inseosebi, incorporale, de natura sa atraga clientela, adica produsele fabricate sau aflate in curs de fabricare, stocurile de marfuri, firma, emblema, vadul comercial, drepturile de proprietate intelectuala si chiar clientela in sine. In opinia noastra, fondul de comert este strans legat de persoana titularului. In functie de cum profesionistul este persoana fizica sau societate comerciala, lucrurile credem ca ar trebui privite diferit. In primul caz este evident ca fondul de comert se constituie prin afectarea unor bunuri, de catre intreprinzator, derularii activitatii antreprenoriale, ceea ce inseamna ca exista bunuri pe care profesionistul ramane sa le foloseasca pentru nevoile sale personale. Se poate spune ca, in acest caz, suntem in prezenta patrimoniului de afectatiune, reglementat distinct de lege. Aici putem asadar vorbi usor de instrainarea, de catre profesionist, a fondului sau de comert. In al doilea caz, al unei societati comerciale, toate bunurile acesteia sunt considerate active si, impreuna, au rolul de a produce venituri pentru societate, conform activitatii lucrative pe care aceasta il exercita. Asadar nu exista, din punct de vedere juridic si contabil, bunuri care sa fie ale societatii dar care sa fie destinate nevoilor personale ale celui care exploateaza intreprinderea - persoana juridica. In aceste conditii, daca o societate comerciala isi instraineaza printr-un act ut singuli fondul de comert (adica toate activele), continuand insa sa functioneze - actele de dispozitie asupra fondului de comert fiind permise - ramane la latitudinea asociatilor sa hotarasca soarta societatii ramase fara fond de comert, tinand cont si de dreptul creditorilor sociali de a exercita actiunea pauliana (revocatorie) impotriva actului de instrainare a fondului de comert sau de a cere insolventa pentru datoriile eventual neplatite inainte de instrainarea fondului. In toate cazurile, daca societatea continuta sa functioneze, ulterior instrainarii fondului, va fi obligata sa isi schimbe domeniul activitatii cu 180 de grade.

In concluzie, credem ca exista o confuzie intre profesionistul persoana fizica, unde fondul de comert se creaza prin afectarea pentru activitate a unor bunuri care raman ale sale, dar intr-un patrimoniu distinct de cel personal si societatea comerciala unde fondul de comert se constituie initial prin aporturile asociatilor, acestea din urma devenind proprietatea persoanei juridice. De lege ferenda, fondul de comert al unei societati comerciale ar trebui sa cuprinda numai bunurile mobile incorporale ce nu se ragasesc printre active si care, neputand fi cuantificate valoric, se pot valorifica numai impreuna cu vanzarea a 100% din titlurile de participare in societate, 100% din active sau prin fuziune.

Societatile comerciale

20.Definitie, caracteristici, forme societare

Din punct de vedere contractual, societatea este un contract in temeiul caruia doua sau mai multe persoane - denumite asociati - se inteleg sa puna in comun anumite valori pentru a desfasura impreuna o activitate profitabila si sa imparta intre ei eventualul profit. Societatile pot fi cu sau fara personalitate juridica. Societatile comerciale sunt persoane juridice. Din punct de vedere organizational, societatea comerciala este deci o entitate cu personalitate juridica, subiect de drept, constituita in vederea exercitarii de fapte de comert.

Din punct de vedere institutional, societatea comerciala este un ansamblu (manunchi) de norme juridice care reglementeaza constituirea, functionarea, dizolvarea si lichidarea unei astfel de entitati. Aceste norme sunt grupate in marea lor majoritate in Legea societatilor comerciale, care reprezinta astfel sediul principal al materiei. Desigur ca exista o multitudine de alte legi speciale cu incidenta in domeniul societatilor comericiale precum legile care reglementeaza anumite societati comerciale, in functie de obiectul lor de activitate (banci, societati de investitii financiare, societati de asigurare etc.), care reglementeaza obligatiile fiscale ale societatailor comerciale etc.

Conform Legii societatilor comerciale, societatile comericiale sunt de cinci feluri: (i) societati in nume colectiv, (ii) societati in comandita simpla, (iii) societati pe actiuni, (iv) societati in comandita pe actiuni si (v) societati cu raspundere limitata.

Clasificarea societatilor comerciale:

1. In functie de intinderea raspunderii asociatilor:

cu raspundere nelimitata;

cu raspundere limitata.

2. In functie de existenta sau inexistenta caracterului intuitu personae al societatii:

societati de persoane;

societati de capitaluri.

3. In functie de modalitatea transferului titlurilor (in cazul societatilor de capitaluri):

- societati admise la tranzactionare (listate)

- societati de tip inchis

4. In functie de nationalitatea/cetatenia participa