dreptul afacerilor

Autor : Lector dr.Ioana Nely Militaru

TITLUL II RAPORTUL JURIDIC DE AFACERI

CAPITOLUL I. RAPORTUL JURIDIC CIVIL /DE DREPTUL AFACERILOR

C. I. Secţiunea 1. Noțiune, caractere și structură

Raportul juridic este o relaţie socială în care conduita persoanelor fizice sau juridice este reglementată prin norme de drept1.

Raportul juridic civil este o relaţie socială, stabilită prin voinţa persoanelor, fizice sau juridice, aflate pe poziţie de egalitate juridică, poate avea caracater patrimonial sau nepatrimonial, întotdeauna reglementat de o norma de drept civil.

Caracterele juridice juridice ale raportului juridic civil sunt:a) raportul juridic civil are caracter social doarece toate raporturile juridice

se stabilesc între oameni, priviți ca persoane fizice sau ca persoane juridice. Chiar daca “legea vorbeşte” despre “regimul juridic al bunurilor”, în realitate se are în vedere conduita oamenilor (ca atitudine purtătoare de voinţă, n. a.) cu privire la bunuri sau lucruri2;

b) raportul juridic civil are caracter voliţional, deoarece, prin voinţa lor, exprimată liber, şi care îmbracă forma unui acord, îl încheie, îl modifică sau îl desfiinţează;

Raportul juridic civil, însă, în concret se transpune în practica juridică sub forma unui contract (de vânzare, de mandat, de închiriere, de schimb etc), care presupune o reglementare în Codul civil, ce reprezintă voinţa legiuitorului exprimată prin norma de drept civil.

Din acest motiv, se poate vorbi de un caracter dublu volițional al raportului juridic, respectiv, voința exprimată de legiuitor prin norma de drept civil care reglementează contractul (sau actul juridic civil) la care se adaugă voinţa autorilor contractului (a părţilor);

c) Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate

1 A se vedea, G. Boroi, Drept civil. Teoria generală. Editura All, Bucureşti, 1997, p. 39; Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. subiectele dreptului civil, ed. a VII -a revăzută şi adăugită de M. Nicolae şi P. Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 63.2 A se vedea, Nicolae Titulescu, Observațiuni asupra reorganizarii facultăţilor de drept, Bucureşti, 1904, p. 47-48.

1

juridică a părților (care nu trebuie confundată egalitatea cetăţenilor în faţa legii sau a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, potrivit art. 16 alin. 1 din Constituţie).

Egalitatea părţilor în cadrul raportului juridic se exprima prin nesubordonarea unei părți față de cealaltă, în ceea ce priveşte voinţa exprimată, la încheierea, la modifcarea sau la desfiinţarea raportului respectiv.

d) raportul juridic civil poate avea caracter fie patrimonial fie nepatrimonial. În măsura în care raportul juridic civil are un conţinut economic, evaluabil în bani (exprimat în bani), raportul juridic civil este patrimonial (spre exemplu, contractul de vânzare, de schimb, de închiriere etc.). În sens contrar, dacă raportul juridic civil nu are conţinut evaluabil în bani, are caracter nepatrimonial (spre exemplu, convenţia părinţilor cu privire la stabilirea numelui de familie al copilului născut în afara căsătoriei)

Raportul juridic civil, ca orice raport juridic, de altfel) cuprinde în structura sa următoarele elementele: părțile, conținutul și obiectul.

1. Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice și persoanele juridice, titulare de drepturi şi obligaţii civile.

Codul civil în art 1 şi 3 prevede expres că acesta se aplică: raporturilor patrimoniale şi cele nepatrimoniale dintre persoane, ca

subiecte de drept civil. Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 25 Cod civil).

raporturilor dintre profesionişti (comercianţi/între ei şi necomerciaţi/între ei, n. a.), participanţi la raporturi juridice de afaceri, precum şi

raporturilor dintre profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil.2. Conținutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective

şi obligaţiilor civile (corelative drepturilor) pe care le au părţile. 3. Obiectul raportului juridic civil constă în prestaţiile la care este îndrituit

subiectul activ (creditorul) şi obligat subiectul pasiv (debitorul). De regulă, astfel de prestaţii se concretizează, ca exprimare materială, în bunuri. Bunurile reprezintă, prin urmare, element de structură al raportului juridic, ca obiect derivat al acestuia.

Profesioniştii conferă particularitate raporturilor juridice civile, acestea devenind raporturi juridice de afaceri.

Prin urmare dreptul afacerilor cuprinde norme ce reglementează raporturile dintre profesionişti (comercianţi sau necomercianţi), precum şi

2

raporturile dintre profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil, cărora li se aplică dispoziţiile Codului civil (potrivit art. 3 alin. 1 şi 2 Cod civil).

Raporturile juridice la care participă profesioniştii comercianţi (deoarece din spiritul legii3 rezultă ca fiind participanţi la raporturile juridice de afaceri sau nu şi profesionişi necomercianţi, care exercită profesii liberale4) în vederea desfăşurării activităţii de afaceri se caracterizează prin:

poziţia de egalitate juridică, în situaţiile în care încheie, modifică sau desfiinţează raporturi de afaceri (spre exemplu, contracte);

poziţia de subordonare, în cadrul raporturilor juridice în care ,,cealaltă parte,, este statul, prin reprezentarea acestuia (spre exemplu, registrul comerţului, administraţia fiscală, Monitorul Oficial etc).

Spre exemplu, profesionistul comerciant persoană fizică (persoană fizică autorizată, întreprinzător individual, întreprindere familială) sau persoană juridică (societate comercială) nu poate să exploateze legal o întreprindere ori să înceapă activitatea:

a) fără a se înscrie în prealabil registrul comerţului (care este registru public)5 fie pentru constituirea sa valabilă (în cazul societăţii comerciale) fie pentru autorizarea exercitării comerţului (în cazul persoanelor fizice), b) fără să se înregistreze fiscal (obţinând codul unic de identificare) şi să achite taxele şi impozitele generate de activitatea sa de afaceri; c) fără să înregistreze în registrul comerţului toate informaţiile şi actele necesare încunoştinţării terţilor în legătură cu schimbările intervenite în statutul său organic şi profesional6;

d) fără, ca societatea comercială, să fie publicată în Monitorul Oficial al României,

De asemenea, raporturi juridice de subordonare se stabilesc între anumite societăţi comerciale cu statut special şi autorităţi publice, administrative, de reglementare, supraveghere şi control, înfiinţate în domeniile de specialitate respecive, care au tot calitatea de profesionişti (deorece exploatează o întreprindere

3 Din interpretarea Codului civil, şi a legislaţiei comerciale în vigoare.4 Persoane fizice şi juridce, cu preponderenţă, fizice, care îşi desfăşoară activitatea în baza unei autorizări de la un corp profesional, spre exemplu: Consiliul Medierii (pentru mediatori), Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor aurorizaţi (pentru experţi contabili şi contabili autorizaţi) etc.5 A se vedea, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, modificată şi republicată, în art. 2, ,,Registrul comerţului este (...) instituţie publică cu personalitate juridică (...) organizată în subordinea Ministerului Justiţiei.6 A se vedea, Gh. Piperea, op. cit. p. 43.

3

fără să aibă un scop obţirea de profit) potrivit Codului civil7, spre exemplu:- Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.), care în cea mai

mare parte a principalelor sale atribuţii cu referire la societăţile comerciale de asigurare este de a le autoriza şi supraveghea activitatea de asigurare, reasigurare, brokeraj de asigurare. Spre exemplu, ,,Un asigurător nu poate fi înregistrat în registrul comerţului fără avizul prealabil în vederea înregistrării emis de C.S.A.,, (art. 11 alin. 2 din Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea sigurărilor, modificată şi republicată8).

- Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M) este autoritate competentă în domeniul pieţei de capital şi care vizează activitatea de prestare de servicii de investiţii financiare ale societăţilor de servicii de investiţii. Aceste societăţi denumite S.S.I.F. -uri (societăţi de servicii de investiţii financiare)îşi desfăşoară activitatea şi funcţionează numai în baza autorizaţiei C.N.V.M. (art. 6 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital)9.

- Banca Naţională a României acordă autorizaţii (însoţite de documentaţii necesare) pentru înfiinţarea instituţiilor de credit (art. 10 din O.U.G. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, modificată10).

C. I. Secţiunea 2. Părțile raportului juridic

Secţiunea II. 1. Precizări terminologice referitoare la persoana fizică şi persoana juridică.

Sbiectele de drept civil, potenţiale părţi ale raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice şi persoanele juridice.

Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii civile (art. 25 alin. 2 Cod civil).

Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile,, (art. 25 alin. 1 şi 2 Cod civil).

Toate persoanele, fizice şi juridice, dispun de capacitate civilă.

7 Articolul 3 alin. 3 Cod civil.8 Ultima modificare a fost prin Legea nr. 304/2007 publicată în M. Of. nr. 784 din19/11/ 2007.9 M. Of. Partea I, nr. 571 din 29/06/2004.10 Modifcată prin Legea nr. 227/2007, publicată în M. Of. nr. 480 din 18/07/2007.

4

În structura capacităţii civile intră capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Astfel, orice persoană are capacitate de folosinţă, şi cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu (art. art. 28 alin. 2 Cod civil).

Capacitatea civilă, privită din perspectiva celor două laturi ale sale, capacitatate de folosinţă şi de exerciţiu, are următoarele caractere:

- legalitatea, deoarece această capacitate este instituită prin lege;- universalitatea, deoarece capacitatea civilă este recunoscută tuturor

persoanelor (art. 28 Cod civil). Universalitatea priveşte capacitatea de folosinţă, iar cu excepţiile prevăzute de lege, şi capacitatea de exerciţiu a oricărei persoane fizice (art. 28 alin. 2 Cod civil).

- intangibilitatea, înseamnă că legea interzice orice atingere adusă capacităţii civile a persoanelor. Astfel că ,,nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege,, (art. 29 alin. 1 Cod civil).

- inalienabilitatea, presupune că ,,nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu,, (art. 29 alin. 2 Cod civil).

- egalitatea, presupune că toate persoanele sunt egale în faţa legii. Acest caracter se exprimă prin aceea că, ,,rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vîrsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară, nu au nici o influenţă asupra capacităţii civile (art. 30 Cod civil).

Atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice legea le recunoaşte, le ocroteşte şi le garantează drepturile şi libertăţile civile (art. 26 Cod civil).

Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu. Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afectaţiuni, însă numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Secţiunea II. 2. Persoana fizicăSecţiunea 2. 2.1. Capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu a

persoanei fizice. Clasificare. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi

şi obligaţii (art. 34 Cod civil). Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei (art. 35 Cod civil).

5

Prin excepţie, capacitatea de folosinţă, şi numai în privinţa drepturilor, începe de la concepţie, cu condiţia ca persoana fizică să se nască vie11. Prin urmare se recunoaşte copilului nenăscut, o capacitate anticipată de folosinţă, dar numai în privinţa drepturilor.

Capacitatea de folosinţă încetează la decesul persoanei, după cum urmează: - decesul persoanei se constată fizic şi se dovedeşte prin certificat de deces;

- decesul persoanei, care a dispărut, se declară prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin doi ani de la data primirii ultimilor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă.

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile (art. 37 Cod civil).

Persoanele fizice prin raportare la capacitatea de exerciţiu se împart în trei categorii:

1. persoane lipsite de capacitate de exerciţiu, cărora le lipseşte discernământul. Acestea sunt: minorii sub 14 ani şi interzişii judecătoreşti (alienaţii şi debilii mintali).

Pentru cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege (art. 43 alin. 2 Cod civil).

Persoana lisită de capacitate de exerciţiu poate încheia şi singur anumite acte prevăzute de lege, potrivit art. 43 alin. 3 Cod civil, şi anume:

- actele de conservare,- actele de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se

execută la momentul încheierii lor.Actele pe care le minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de

reprezentantul său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru (art. 43 alin. 4 Cod civil).

Încheierea de către minor a altor acte decât cele prevăzute de lege pentru această vârstă, sau încheierea de către tutore fără autorizarea instanţei de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt sancţionate de nulitate relativă, chiar dacă nu se dovedeşte vreun unui prejudiciu (art. 44 Cod civil).

2. persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă, persoane cu vârsta între 14 - 18 ani. Cu privire la acestea Codul civil prevede două excepţii:11 Timpul legal al concepţiunii este reglementat de dispoziţiile art. 412 Cod civil.

6

- minorul care se căsătoreşte de la 16 ani, dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină (art. 39 alin. 1 Cod civil);

- minorului de 16 ani i se recunoaşte capacitate de exerciţiu deplină (aniticipată), de către instanţa de tutelă, pentru motive temeinice (art. 40 Cod civil).

Minorul care a împlinit 14 ani are dreptul poate încheia:- acte juridice cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în

cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului (art. 41 alin. 2 Cod civil);

- singur acte juridice de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor (art. 41 alin. 3 Cod civi).

Dacă minorul a încheiat 15 ani poate încheia acte juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale dacă este cazul.

În acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite.

3. persoane cu capacitate de exerciţiu deplină - majoratul. Persoana devine majoră la împlinirea vîrstei de 18 ani., cu excepţiile referitoare la:

- minorul care se căsătoreşte la 16 ani, şi care devine major la această vîrstă. În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună - credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exerciţiu (art. 39 alin. 2).

Dupa criteriul cetățeniei, persoanele fizice mai pot fi împărțite în:- persoane fizice de cetățenie română;- persoane fizice de cetățenie străină, acestea au altă cetăţenie decât cea

română; aici includem şi persoanele cu dublă cetăţenie, dintre care nici una nu este română;

- persoane fizice fără cetăţenie, denumiţi apatrizi.Potrivit Codului civil, cetăţenii străini şi apatrizii sunt asimilaţi, în condiţiile

legii, cu cetăţenii români, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile civile (art. 27).

Secţiunea II.2.2. Identificarea persoanei fizicePersoana fizică se identifică prin nume, domiciliu, reşedinţă, stare

7

civilă. Aceste atribute de identificare se dobândesc în condiţiile legii (art. 59 Cod civil).

Numele cuprinde numele de familie şi prenumele (art. 83 Cod civil).Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat

prin efectul schimbării stării civile (spre exemplu, ca urmare a căsătoriei), în condiţiile prevăzute de lege.

Prenumele se stabileşte la dat înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere.

Cetăţenii români pot obţine, în condiţiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre ele (art. 85 Cod civil).

Domiciliul sau reşedinţa se poate stabili sau schimba, în mod liber, de către cetăţenii români, în ţară sau în străinătate, cu excepţia anumitor cazuri prevăzute de lege (art. 86 alin. 1 Cod civil).

O persoană fizică nu poate să aibă în același timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe (dacă prin lege nu se prevede altfel, potrivit art. 86 alin. 2 Cod civil).

Domiciliul persoanei fizice este locul und îşi are principala aşezare. Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară.

Reşedinţa va fi considerată domiciuliu când acesta nu etse cunoscut. În lipsă de reşedinţă, persoana fizică etse considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte.

Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate (art. 91 Cod civil).

Din perspectiva dreptului afacerilor12, domiciliul este profesional şi ales, şi anume:

- domiciliul profesional are cel care exploatează o întreprindere. Acesta are domiciliul şi la locul acelei întreprinderi, în tot ceea ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc (art. 96 Cod civil);

- domiciliul ales este acela pe care părţile unui act juridic pot să -l aleagă în vederea exerctării drepturilor sau executării obligaţiilor născute din acel act (art. 97 Cod civil).

12 Codul civil reglementează domiciliul la custode sau curator (art. 95) şi domiciliul persoanei puse sub curatelă (art. 94).

8

Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin calităţile strict personale care decurg din actele şi faptele d estare civilă (art. 98 Cod civil).

Starea civilă se dovedeşte prin actele de naştere, căsătorie şi deces întocmite potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de de stare civilăeliberate pe baza acestora (art. 99 alin. 1 Cod civil).

Secţiunea II. 3. Profesioniştii persoane fizice/persoane juridice subiecte ale dreptului afacerilor

S. II. 3. 1. Precizări prealabile Subiectele raporturilor de dreptul afacerilor sunt:

1. profesioniştii comercianţi, persoane fizice, persoane juridice (societăţi comerciale),

2. profesioniştii necomercianţi, şi 3. non profesionişti - persoanele de drept civil, fizice şi juridice,

care nu au calitatea profesionişti, la care Codul civil în art. 3 alin. 1face referire astfel ,,alte subiecte de drept civil,,.

1. Profesioniştii comercianţi, persoane fizice sunt: persoane fizice autorizate, întreprindei individuale şi întreprinderi familiale. Aceste categorii de persoane - profesioniști - sunt reglementate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale13;

Profesioniştii comercianţi, persoane juridice sunt: societăţile comerciale, companiile naţionale, societăţile naţionale, regiile autonome, organizaţii cooperatiste, societăţi cooperative, grupurile de interes economic, societăţile europene, grupurile europene de interes economic. Menţionăm câteva cte normative care îi reglementează: Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată14; Legea nr. 26/1990 privind la registrul comerţului, republicată şi modificată15; Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, modificată16; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul

13 Publicată în M. Of., Partea I nr. 328 din 25. 04. 2008.14 Legea afost republicată în M. Of. Partea I, nr. 1066 din 17. 11. 2004. Ulterior a fost modificată. Ultima modificare a fost prin O.U.G. nr. 2/2012.15 Modificată prin Legea nr. 84/2010, Publicată în M. Of., nr. 323 din 17. 05. 201016 Modificată prin O.U.G. nr. 86/2006 publicată în M.Of. din 22. 11. 2006.

9

de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, numai în privinţa grupurilor de interes economic – comercianţi;

2. Profesioniştii necomercianţi sunt:- persoanele fizice autorizate care nu au calitatea de comerciant;- grupurile de interes economic care nu au calitatea de comerciant

(Legea 161/2003);- persoanele care exercită profesii liberale: avocaţi (cu cabinet

individual), farmacişti, medici (cu cabinet medical individual), experţi contabili, contabili autorizaţi, executori judecătoreşti, mediatori, ziarişti, notari etc (potrivit art. 1 alin. 2 O.U.G. nr. 44/2008);

- persoanele care desfăşoară activităţi economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii (art. 1 alin. 3 O.U.G. nr. 44/2008);

- societăţile simple reglementate de Codul civil, spre exemplu, societatea civilă medicală, societatea civilă de avocatură, societatea civilă profesională de practicieni în insolvenţă etc;

- unele instituţii publice, spre exemplu: spitale, universităţi, teatre, autorităţi publice de reglementare, supraveghere şi control (C.S.A, C.N.V.M. B.N.R).

- organizaţii non- guvernamentale, spre exemplu: asociaţii şi fundaţii (O.G. 26/2000, Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea O.G. 26/2000), cluburi sportive, culte religioase.

3. Non profesioniştii, sunt:- persoanele fizice de drept civil, - persoanele juridice de drept public: statul, unităţile administrativ

teritoriale (oraş, judeţ, comună), Parlamentul României (puterea legislativă), Banca Naţională a României, Organismele puterii executive (Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României, Guvernul României, Ministerele, Instituţia prefecturii, Instituţiile publice, Misiunile diplomatice şi consulare), Organele autorităţii judecătoreşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Curţile de Apel, Tribunalele, Ministerul Public, în sens larg intră şi, Curtea Constituţională şi Curtea de Conturi, partidele politice (Legea nr. 14/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a companiilor electorale);

- persoane juridice de drept privat: asociaţiile de proprietari (Legea nr.

10

230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţilor de proprietari), sindicatele (Legea sindicatelor nr. 54/2003), patronatele (Legea patronatelor nr. 356/2001).

S. II. 3. 2 Delimitări ale noțiunilor Pornind de la definiţia prevăzută de Codul civil (art. 3 alin. 2) cu privire

la noţiunea de profesionist ,,sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere,,. Rezultă, în principal că, potrivit Codului civil, distincţia dintre profesionist şi nonprofesionist este faptul ,,exploatării unei întreprinderi.

Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate, ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit (art. 3 alin. 3 Cod civil).

Distincţia dintre profesioniştii comercianţi şi profesioniştii necomercianţi, este în principal, cerinţa înregistrării la Oficiul registrului comerţului a comercianţilor profesionişti. Profesioniştii necomercianţi nu se înregistrează la oficiul registrului comerţului. În acest sens, persoanele care desfăşoară activităţi liberale se autorizează la un corp profesional, spre exemplu, experţii contabili şi contabilii autorizaţi la CECCAR (Corpul expreţilor contabili şi contabililor autorizaţi), farmaciştii la Colegiul farmaciştilor, medicii la Colegiul medicilor, executorii judecătoreşti la Corpul executorilor judecătoreşti etc.

S. II. 3. 3 Profesioniştii comercianţi Potrivit art. 4 din O.U.G. nr 44/2008, persoanele fizice pot desfăşura

activităţile economice după cum urmează :a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate. Persoana

fizică autorizată, potrivit art 20 alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008, poate avea, sau nu, calitatea de comerciant.

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale. Întreprindera familială se înregistrează la registrul comerţului, dată de la care membrii acesteia devin comercianţi persoane fizice.

11

Alături de categoriile de comercianţi persoane fizice includem și regiile autonome.

De asemenea, art 1 alin 2 din Legea nr. 26/1990 dispune „În sensul prezentei legi, comercianții sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, respectiv, membrii ai unei întreprinderi familiale (potrivit O.U.G. nr. 44/2008),, societătile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome şi organizţiile cooperatiste, respectiv, societățile cooperative (potrivit Legii nr. 1/2005, privind funcționarea cooperației).

Sintetizând dispoziţiile corespunzătoare din actele normative enunţate mai sus comercianţii sunt:

- societăţile comerciale, companiile naţioanle, societăţile naţionale (Legea nr. 31/1990 și 26/1990, modificate);

- regiile autonome, înfiinţate prin reorganizarea unităţilor economice de stat, potrivit Legii nr. 15/1990 – modificată - în ramurile strategice ale economiei naţionale17. Regiile autonome sunt persoane juridice care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară;

- organizaţiile cooperatiste18, au personalitate juridică şi îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor gestiunii economice. Organizaţiile cooperatiste desfăşoară activitate de producere şi desfacere de mărfuri şi de prestări servicii;

- societăţile cooperative, potrivit Legii nr 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei19;

- grupurile de interes economic reprezintă o asociere de persoane fizice sau juridice în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective (art. 118 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Grupul de interes economic are personalitate juridică; poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant.

- persoanele fizice, potrivit O. U. G. nr 44/2008, şi anume, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, membrii ai unei întreprinderi familiale

17 A se vedea, H.G. 266/1993, privind ramurile şi domeniile în care funcţionează regii autonome de interes naţional (M. Of. Partea I, nr. 156/1993); şi O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome (M. Of. Partea I, nr. 125/1997)18 A se vedea, Legea nr. 566/2004, privind cooperaţia agricolă (M. Of. Partea I, nr. 1236/2004); O.U.G. 97/2000, privind organizaţiile cooperatise de credit (M. Of. Partea I, nr. 330/2000);19 M. Of. Partea I, nr. 172/2005;

12

S. II. 3. 4. Comerciantul - persoană fizică autorizată (PFA) Comerciantul persoană fizică autorizată – denumită precurtat PFA - desfăşoară orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă şi aptitudinile sale profesională (art. 2, pct. i şi art. 19 alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008). PFA este obligată să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii eonomice, fără ca prin aceasta să devină comerciant. Calitatea de comerciant o dobândeşte în condiţiile art. 7 Cod. com.

PFA are următoarele prerogative : poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători

persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni (art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008). Această colaborare trebuie să se facă în scopul exercitării actvităţii pentru care a fost autorizată (art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008). poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată. poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.

are dreptul să angajeze cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, în condiţiile prevăzute de art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi asigurări şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.

PFA îi este interzis să cumuleze şi calitatea de întreprinzător personă fizică titular al unei întreprinderi individuale.

Răspunderea PFA. PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune,

dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul său. dacă are calitatea de comerciant, în caz de insolvenţă, PFA va fi supusă

13

procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006. Orice persoană interesată pote face dovada calităţiide comerciant în cadrul procedurii insolvenţei sau separate, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.

dacă PFA nu are calitatea de comerciant, creditorii îşi vor executa creanţele împotriva acesteia în condiţiile dreptului comun.

Încetarea activităţii PFA. Potrivit art. 21 alin. 1, PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;b) prin voinţa acesteia;c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei

înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elelmente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului (art. 25 alin. 1).

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţuluide pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată

S. II. 3. 5. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderi individuale

Întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător20.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este este comerciant persoană fizică de la dat înregistrării în registrul comerţului.

Prin înregistrarea în registrul comerţului întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică.

Prerogativele comerciantului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale. Întreprinzătorul persoană fizică:

20 Întreprinderea economică este activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f. din O.U.G. nr. 44/2008).

14

poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, în calitate de angajator persoană fizică, potrivit legii, pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale;

poate colabora cu alte persoane PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuatrea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit. Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale nu va fi considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, în condiţiile prevăzute mai sus chiard acă colaborarea este exclusivă.

poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează în acelaşi domeniu, ca şi într-un alt domeniu de activitate decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.

Răspunderea întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale:

răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul său.

în caz de insolvenţă, va fi supus procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Încetarea activităţii întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.

Potrivit art. 27 alin. 1, întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;b) prin voinţa acesteiac) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei

înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elelmente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tors au în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se

15

solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului (art. 25 alin. 1).

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

În cazul în care întreprinzătorul decedează, moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Dacă sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială.

Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.

S. II. 3. 6. Întreprinderea familială Întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa (art. 2 lit. h, din O.U.G. nr. 44/2008).Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii.

Familia, este compusă din soţul, soţia, copii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv (art. 2 lit. d, din O.U.G. nr. 44/2008).

Constiuirea întreprinderii familiale.Întreprinderea familială se constituie în baza unui acord de constituire

între membrii familiei. Acordul de constituire îmbracă forma scrisă, ca o condiţie de valabilitate.

Acordul de constituire trebuie să cuprindă clauze referitoare la: numele şi prenumele membrilor şi a reprezentantului; data întocmirii acestuia; participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării; cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii; raporturile dintre membrii întreprinderii familiale; condiţiile de retragere.Lipsa uneia din stipulaţiile prevăzute mai sus atrage nulitatea absolută a

acordului.

16

Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului, dar, prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia, pot stipula constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.

Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor a membrilor întreprinderii familiale (după caz, a persoanei fizice autorizate sau a titularului întreprinderii individuale) afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituită ca o fracţiune distinctă a patrimoniului membrilor întreprinderii familiale (după caz, a persoanei fizice autorizate sau a titularului întreprinderii individuale) separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.

Prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate cotele de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau la piederile întreprinderii.

Statutul membrilor întreprinderii familiale Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la

data înregistrării acesteia în registrul comerţului.Aceştia răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de

reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare.

Prerogativele membrilor întreprinderii familiale sunt : pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale ; pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează

atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.

Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care face obiectul actului.

Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj

17

Interdicţii. Întreprinderea familială nu are dreptul să angajeze terţe persoane cu contract de muncă.

Statutul reprezentantului întreprinderii familialeReprezentantul întreprinderii familiale este desemnat prin acordul de

constituire. Reprezentantul va gestiona înteresele întreprinderii familiale şi va lua

deciziile privind gestiunea curentă a acesteia în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor , dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor.

Prin reprezentantul său, întreprinderea familială, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să-i schimbe statutul dobândit. Colaborarea se face numai în scopul exercitării activităţii pentru care întreprinderea familială a fost autorizată.

Încetarea activităţii întreprinderii familialeÎntreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul

comerţului în următoarele cazuri : mai mult de jumătate din membrii acesteia au decedat ;

mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere; la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elelmente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului (art. 25 alin. 1).

18

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

S. II. 3. 7. Condiţiile impuse profesionistului persoană fizică în vederea dobândirii calităţii de comerciant

Conditiile impuse comerciantului persoana fizica sunt de doua feluri: a) condiţii necesare protejării persoanei interesate în realizarea faptelor

de comert – referitoare la capacitate juridică a persoanei respective; b) condiții necesare protejarii intereselor generale, care se referă la cauze de

incapacitate sau incompatibilitate; c) condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii referitoare la exploatarea

unei întreprinderiConditiile impuse profesionistului comerciant persoană fizică rezultă din

următoarele dispoziții legale: 1. persoana fizică trebuie să aibă capacitatea juridică cerută de lege,

respectiv capacitatea deplină de exercițiu, vârsta de 18 ani (art. 8 pct. 1 O.U.G. 44/2008), cu excepția membrilor întreprinderii familiale cărora legea le solicită vârsta de 16 ani la data cererii solicitării înregistrării întreprinderii respective;Potrivit art. 8 pct. 1, lit. a, din O.U.G. nr. 44/2008 pot desfăşura activităţi economice în formele prevăzute de prezenta ordonanţă21, persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, respectiv, persoanele fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice ca PFA, ca întreprinzător titular de întreprindere individuală şi ca reprezentant al întreprinderii familiale. Pentru membrii întreprinderii familiale legea solicită împlinirea vârstei de 16 ani la data solicitării autorizării.

Nu au capacitatea de a fi comercianţi: minorul cu capacitatea de exercitiu restrânsă (14-18 ani). Poate încheia însă anumite acte juridice, de la vârsta de 16 ani pentru care nu are nevoie de încuviinţarea prealabilă a reprezentantului legal. interzişii judecatoreşti, deoarece sunt lipsiţi de capacitate de exercitiu, neavând discernământul faptelor pe care le realizează datorită stării de alienaţie

21 PFA, întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii familiale

19

mintală. „ Prin urmare: comercianţii persoane fizice pot presta activitatea economică în mod

independent numai de la vârsta de 18 ani, la aceasta vârstă dobândind capacitatea comercială.

persoanele fizice pot presta activitati în cadrul întreprinderii familiale de la vârsta de 16 ani în calitate de membrii ai acesteia, cu condiția să nu aibă calitatea de reprezentanţi ai acelor întreprinderi familiale. În cadrul întreprinderilor familiale se regăsesc comercianți persoane fizice, care pot avea vârsta între 16-18 ani.

Femeia, respectiv bărbatul, căsătorită înainte de 18 ani chiar dacă a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie, nu poate dobândi şi capacitatea comercială. Dacă moștenește un fond de comerț pe cale succesorală, dobândește calitatea de comerciant, dar fără să aibă dreptul să îndeplinească acte de comerț. În situație similară se găsește orice minor care dobândește un fond de comerț pe cale succesorală.

Teoretic aceste persoane nu sunt incapabile cu privire la exercitarea comerţului, practic, însă este greu de imaginat posibilitatea de a exercita activităţi comerciale.

1. a. Incompatibilităţi. Nu pot fi comercianţi, datorită funcţiei pe care o deţin:

- parlamentarii, - funcţionarii publici în condiţiile impuse de statutul propriu, potrivit Legii

nr. 188/199922, - magistraţii (judecătorii şi procurorii), - militarii etc.Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care exercită

profesiuni liberale: avocţtii, notarii, medicii. Activitatea pe care o desfăşoară nu are caracter speculativ, chiar dacă obţin câştig.

De asemenea, O.U.G. nr. 44/2008 stabilește expres ca prevederile acesteia nu se aplică acelor activităţi economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii.

1. b. Decăderi. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi persoanele care au fost condamnate penal pentru una dintre faptele (infractiunile) prevazute

22 Legea funcţionarului public, republicată în 22. 03. 2004.

20

de lege (art. 1 lit. i – Legea nr. 12/1990 modificată). Trebuie să existe o hotărâre judecatorească (de condamnare) în acest sens.

Totodata O.U.G. nr. 44/2008 art. 8 pct. 1, lit. b prevede că o persoană are dreptul să desfăşoare activităţi economice - ca PFA, ca întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderii individuale, sau ca reprezentant, respectiv, membru într-o întreprindere familială – dacă nu a săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal.

1. c. Interdicții. Interdicţiile pot fi legale şi convenţionale. Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face

obiectul comerţului privat (particular) şi care sunt monopol de stat (prelucrarea tutunului, prospectarea şi extracţia cărbunelui, a minereurilor feroase) sau activităţi care sunt considerate infracţiuni (fabricarea sau comercializarea unor droguri sau narcotice în alt scop decât de medicament).

interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în contract şi produc efecte numai între părţile constractante.

Exemplificăm în acest sens: clauze de exclusivitate prin care un distribuitor se obligă faţă de

producator să nu vândă decât anumite produse – în speţă, cele fabricate de producător. Spre exemplu ,,agentul nu poate negocia și nu poate încheia, pe contul său, fără consimțământul expres al comitentului, în regiunea determinată prin contract, operațiuni de comerț concurente privind bunuri și /sau servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenție,,;

clauze de nonconcurenţă cu privire la comerciantul agent comercial permanent, căruia i se impune o anumită restrângere de activitate prin această clauză.

2. exercitarea sistematică a unei activități organizate (producere, administrare ori înstrăinare de bunuri sau prestarea de servicii) de producție, comerț sau prestări servicii, cu titlu de profesiune (art. 3 alin. 3 Cod civil coroborat cu art. 9 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Cod civil);

Persoana fizică trebuie sa dețină calificarea – pregatirea profesională sau, dupa caz, experienţa profesională necesară pentru a desfășura activitatea economică pentru care se solicita autorizaţia.

21

Calificarea se poate dovedi cu următoarele acte23:1. diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvire a unei institutii de

invățământ preuniversitar sau universitar,2. certificat de calificare profesională sau de a unei forme de pregatire

profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia,3. certificat de competentă profesională,4. cartea de meşteşugar,5. carnetul de munca al solicitantului, 6. declarația de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea

pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale,

7. atestatul de recunoaştere a calificării şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate,

8. atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ,

9. orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.3. activitatea profesionistului comerciantul, considerată activitate

economică, trebuie să aiba drept scop obţinerea de profit excluzându-se în principal activitatea nelucrativă (art. 2 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008);

4. activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, să fi realizată pe riscul întreprinzătorului (art. 2 lit. f din O.U.G. nr 44/2008); Comerciantul acţionează pe riscul său şi ca regulă cu răspundere nelimitată.

O.U.G. nr. 44/2008 reglementează pentru prima dată în România, patrimoniul de afectaţiune ca fiind o fracţiune distinctă a patrimoniului (bunuri drepturi şi obligaţii) unei PFA, titularului de întreprindere individuală, membrilor întreprinderii familiale afectate scopului exercitării activităţii economice separată de gajul general al creditorilor persoanli ai acestora.

Răspunderea nelimitată este carcteristică pentru comerciantul persoană fizică – PFA, întreprinzător tiular de întreprindere individuală. El răspunde cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu patrimoniul său, adica cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare care se găsesc în patrimoniul său.

23 A se vedea Anexa la O.U.G. nr. 44/2008.

22

În cazul membrilor întreprinderii familiale legea instituie pe lângă răspunderea nelimitată (cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu patrimoniul său propriu) şi răspunderea solidară şi indivizibilă pentru datoriile contractate de reprezentantul întreprinderii familiale.

Creditorii ale caror creanţe izvorasc din faptele de comerţ ale comerciantului se află în concurs şi pe aceeași poziţie cu ceilalţi creditori ai comerciantului, creditori ale căror creanţe izvorăsc din acte civile.

5. nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar- fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal (art. 8 lit. b, O.U.G. 44/2008);

6. au un sediu profesional declarat (art. 8 lit. c, conform art. 9 alin. 2, O.U.G. 44/2008);

Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul de întreprinderii individuale sau oricare alt membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat. Dreptul de folosinţă poate avea ca temei juridic un contract de vânzare-cumpărare, testament, caz în care comerciantul este proprietar, sau cun contract de locaţiune caz în care comerciantul este locatar.

Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui sediu permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European se realizează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.

7. declaraţia pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, şi al protecţiei muncii (art. 8 lit. d, O.U.G. nr. 44/2008);

8. să fie înregistrat în registrul comerţului şi autorizat potrivit legilor în vigoare (art. 7 pct. 1, O.U.G. nr. 44/2008). Înregistrarea la oficiul registrul comerţului este elementul ce distinge profesionistul comerciant de profesionistul necomerciant.

Potrivit art. 8 pct. 1 lit. d ,,comerciantul trebuie să declare pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar – veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii. Îndeplinirea condiţiilor de funcţionare se face potrivit art. 5, 15 şi următoarele din Legea nr. 359/2004, privind simplificarea formalităţilor de

23

înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale (în cazul nostru, ca urmare a O.U.G. nr. 44/2008, PFA, întreprinzător individual, întreprindere familială), persoanelor fizice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea persoanelor juridice, cu modificările ulterioare, atât pentru sediu profesioanl, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru activităţile desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de lucru.

Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării se depune la registrul comerţuluide pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional (art. 12 pct. 1, O.U.G. nr. 44/2008). Cererea menţionată va fi însoţită de :

A. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării PFA, care cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):

1. carte de identitate sau paşaport, fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;

2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;

3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;

4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;

5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesioanlă, dacă este cazul;

B. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii individuale, care cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):

1. carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale- fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;


24

3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;



C. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii individuale, care cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):

1. carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul ;


3. declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;



6. acordul de constituire încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate, şi procura specială, sub forma unui înscris sub semnătură privată, prin care reprezentantul este desmnat prin acordul de constituire să gestioneze interesele întreprinderii familiale.

Înregistrarea în registrul comerţului a PFA, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cuprinsul cererii, documentaţiei şi a docimentelor care atestă pregătirea şi experienţa profesională, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării PFA, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale

25

Secţiunea II. 4. Obligaţiile profesioniştilor comercianţi potrivit Legii nr. 26/1990, modificată, privind registrul comerţului

5. 1. Precizări prealabile Cele mai importante obligaţii ale comercianţilor sunt: înregistrarea la

Registrul Comerţului şi întocmirea registrelor comerciale.Comercianţii, precum şi alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod

expres de lege, sunt obligaţi :1. înainte de începerea activităţii acestora, să ceară înmatricularea în

registrul comerţului. Prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea comerciantului, cât şi înscrierea de menţiunil, care conform legii se menţionează în Registrul Comerţului;

2. în cursul exercitării comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege (art. 1 din Legea nr. 26/1990 republicată). Potrivit Legii nr. 26/1990, comercianţii sunt atât persoane fizice, cât şi întreprinderile familiale, respectiv, întreprinderile individuale, ce efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, companiile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial şi organizaţiile cooperatiste (societăţile cooperatiste, Legea nr. 1/2005);

3. la încetarea comerţului, să ceară radierea din Registrul Comerţului;Prevederile Legii nr. 26/1990 referitoare la obligaţia inregistrării în Registrul

Comerţului nu se aplică non profesioniştilor

Secţiunea II. 4. 1. Organizarea Registrului ComerţuluiOficiile registrului comerţului, se organizează în subordinea Oficiului

Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal (art. 9 alin. 1, Legea nr. 26/1990, republicată și modificată ).

Oficiile registrului comerţului comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului orice înmatriculare sau meţiune operată, în termen de cel mult 15 zile de la efectuare (art. 9 alin. 3, Legea nr. 26/1990, rep.)

Comercianţii cer înmatricularea la Oficiul Registrului Comerţului din judeţul sau municipiul Bucureşti unde-şi au sediul.

Oficiul Registrului Comerţului este obligat să elibereze pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate, precum şi certificatele constatatoare că un act sau

26

fapt este, sau nu este înregistrat.Actele pentru care s-au solicitat de către persoane, copii, pot fi cerute şi

eliberate şi prin corespondenţă.Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor, de la data efectuării lor în

Registrul Comerţului, ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, partea a IV- a.

Actele ori faptele neînregistrate, pentru care legea cere să fie înregistrate nu pot fi opuse terţilor, cu excepţia cazului în care se face dovada că ele erau cunoscute de aceştia.

Înregistrările în Registrul Comerţului se fac în baza unei încheieri a judecătorului delegat, sau după caz a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile ( în afara cazurilor în care legea prevede altfel).

Încheierile judecătorului delegat privind înmatricularea sau la orice alte înregistrări în Registrul Comerţului sunt executorii de drept şi sunt supuse recursului. Termenul de recurs este de 15 zile şi pentru părţi, curge de la data pronunţării încheierii. Pentru orice alte persoane interesate, termenul de recurs curge de la data publicării încheierii, sau al actului modificator, actului constitutiv în Monitorul Oficial al României.

Recursul se depune şi se menţionează la Registru Comerţului unde s-a făcut înregistrarea.

Competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul comerciantului. În cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel în a soluţiona recursul, revine Curţii de Apel unde-ţi are sediul, sucursala.

În termen de 3 zile de la data depunerii, Oficiul Registrului Comerţului, înaintează recursul Curţii de Apel (în ambele cazuri).

Motivele de recurs se pot depune la instanţă cu cel puţin 2 zile înaintea termenului de judecată. Dacă recursul este admis, decizia instanţei de recurs va fi menţionată în Registrul Comerţului.

S. II. 4. 2. Efectuarea înregistrărilorEfectuarea înregistrărilor presupune o cerere de înmatriculare a

solicitantului în Registrul Comerţului:A. Înmatricularea comerţului la începutul activităţii

1) cererea persoanei fizice autorizate, sau după caz, a

27

întreprinzătorrului persoană fizică titular de întreprindere individuală, va cuprinde:

a. nume, prenume, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, starea civilă, activitatea comercială anterioară;

b. firma comercială şi sediul acesteia;c. obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale aşa

cum sunt prevăzute în autorizarea pentru exercitarea comerţului;d. numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea

comerţului. 2) cererea întreprinderii familiale trebuie să cuprindă:a. numele şi prenumele fiecăruia dintre membrii, codul numeric personal,

domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii;b. calitatea de membru al familiei;c. starea civilă şi activitatea comercială anterioară;d. datele de identificare ale persoanei care reprezintă asociaţia în relaţiile cu

terţii, care este de fapt membrul de familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat asociaţia, sau împuternicitul acestuia;

e. firma comercială şi sediul acesteia;f. obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale aşa

cum sunt prevăzute în autorizarea pentru exercitarea comerţului.Pentru ambele cazuri (1,2), aceasta va trebui însoţită de actele doveditoare ale

datelor pe care le cuprind. Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, iar pentru asociaţiile familiale - codul unic de înregistrare atribuit conform legii.

3) cererea societăţii comerciale va cuprinde datele conţinute în mod obligatoriu în actul constitutiv şi va fi însoţit de documentele doveditoare potrivit Legii nr. 31/1990, modificată şi republicată. Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform legii.

4) cererea de înmatriculare a unei regii autonome, companii naţionale sau societăţi naţionale va trebui să cuprindă:

a. actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema acesteia;

b. obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi activităţii principale;c. unităţile componente ce pot intra în relaţii contractuale cu terţii,

28

persoanele împuternicite să le reprezinte, precum şi limitele împuternicirii acordate;

d. numele, prenumele, domiciliul şi cetăţenia, data şi locul naşterii persoanelor împuternicite să le reprezinte, precum şi limitele împuternicirii conferite.

Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform legii.

5) societăţile cooperative, reglementate de Legea nr. 1/2005 (organizaţii cooperatiste), se înmatriculează în Registrul Comerţului cu respectarea reglementărilor privind cooperaţia meşteşugărească, cooperaţia de consum, cooperaţia de credit (Legea nr. 1/2005).

Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform legii.

Cererea de înmatriculare se face în termen de 15 zile, termen care începe să curgă diferit, în funcţie de momentul constituirii solicitantului care cere înmatricularea:

a) de la data autorizării – pentru comercianţi, persoane fizice şi asociaţii familiale;

b) de la data încheierii actului constitutiv – pentru societăţile comerciale;c) de la data actului de înfiinţare - pentru regiile autonome, companiile

naţionale, societăţile naţionale sau societăţile cooperative.Cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană fizică autorizată, respectiv,

a întreprinzătorrului persoană fizică titular de întreprindere individuală, va fi făcută personal sau prin împuternicit cu procură specială şi autentică.

Cererea de înmatriculare a întreprinderii familiale se face de către membrul de familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat asociaţia sau împuternicitul acestuia cu procură specială şi autentică. Pentru dovedirea specimenului de semnătură, comerciantul persoană fizică autorizată, întreprinzătorrul persoană fizică titular de întreprindere individuală, respectiv, reprezentantul întreprinderii familiale semnează la Oficiul Registrului Comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a directorului Oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura. Semnătura comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului întreprinderii familiale poate fi înlocuită în absenţa acestuia prin prezentarea unui specimen de semnătură legalizat de notarul public.

Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului a unei societăţii comerciale

29

va fi semnată cel puţin de un administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia sau de oricare asociat.

Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului pentru regiile autonome, companiile naţionale, societăţile naţionale sau societăţile cooperative va fi semnată de către persoanele împuternicite să le reprezinte. Pentru dovedirea specimenului de semnătură a administratorilor, a reprezentanţilor societăţilor comerciale şi a persoanelor împuternicite să reprezinte regiile autonome sau societăţile cooperative, persoanele autorizate (administrator, reprezentant etc.) semnează la Oficiul Registrului Comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a directorului Oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura. Cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare. La orice înmatriculare se vor menţiona numărul şi data încheierii judecătorului delegat.

B. Pe parcursul exercitării comerţului, comerciantul este obligat să înregistreze menţiuni referitoare la:

a) donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită asupra fondului de comerţ, precum şi orice act prin care se aduc modificări înregistrărilor în Registrul Comerţului sau care fac să înceteze firma în fondul de comerţ;

b) numele, prenumele, cetăţenia şi codul numeric personal pentru cetăţenii români, seria şi paşaportul pentru cetăţenii străini, data şi locul naşterii împuternicitului sau a reprezentantului fiscal (dacă este cazul).

Dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursală, menţiunea se va face numai în Registrul unde va fi înscrisă sucursala, iar semnătura împuternicitului sau reprezentantului fiscal va fi dată în aceeaşi formă ca pentru comerciantul persoană fizică, asociaţia familială, societăţile comerciale, regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile naţional.

c) brevetele de invenţie, mărcile de febrică, de comerţ, denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă, firma emblemă şi alte semne distinctive asupra cărora societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile cooperative, comerciantul persoană fizică sau asociaţia familială are un drept;

d) hotărârea de divorţ a comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor comune obţinute în cursul exercitării comerţului (dacă este cazul);

e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;

f) deschiderea procedurii de reorganizare juridică şi de faliment, inclusiv

30

înscrierea menţiunilor corespunzătoare procedurii;g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau

cenzorului pentru fapte penale care-l fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate;

h) orice modificare cu privire la actele, faptele şi menţiunile înregistrate.Comerciantul este obligat să solicite modificarea menţiunilor prevăzute mai

sus în cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor supuse obligaţiilor de înregistrare. De asemenea, orice persoană interesată poate cere înregistrarea menţiunilor prevăzute în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării. Menţiunile se vor înregistra din oficiu în termen de 15 zile de la primirea copiei legalizate a hotărârii irevocabile, referitoare însă numai la actele şi faptele prevăzute la literele e), f), g). Comerciantul nu este scutit de obligaţia de a cere înregistrarea menţiunilor pentru faptul că efectuarea lor se poate face şi la cererea altor persoane sau din oficiu.

Înregistrarea sucursalei şi a filialei Comerciantul care are sucursale trebuie să ceară înmatricularea acestora la Oficiul Registrului Comerţului de la sediul fiecărei sucursale. În cerere, pe lângă datele prevăzute de Legea nr. 26/1990, pentru înmatricularea comerciantului se va arăta şi oficiul unde a fost înmatriculată firma sediului principal. Oficiul Registrului Comerţului de la sediul sucursalei va transmite Oficiului Registrului Comerţului de la sediul principal al comerciantului un extras de pe înregistrarea efectuată pentru a fi menţionată în Registrul Comerţului respectiv.

Înregistrarea în România a sucursalelor sau a filialelor unui comerciant care au sediul principal în străinătate

Înfiinţarea în România a unei sucursale sau filiale de către comerciantul care are sediul principal în străinătate este supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea, menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru comercianţii din ţară. În acest caz, cererile de înmatriculare vor indica şi:

a) denumirea sucursalei şi numele sau denumirea, forma juridică şi sediul comerciantului din străinătate;

b) numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de terţi şi în justiţie pe comerciantul din străinătate, precum şi al celor dintre ele care se ocupă nemijlocit de activitatea sucursalei;

c) ultima situaţie financiară a comerciantului din străinătate aprobată, verificată sau publicată potrivit legislaţiei statului în care comerciantul îşi are

31

domiciliul sau sediul. Se vor înregistra, dacă este cazul, şi următoarele menţiuni referitoare la:

a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extra – judiciare de insolvenţă asupra comerciantului din străinătate;

b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi prenumele lichidatorilor;c) închiderea sucursalei.

Toate formalităţile corespunzătoare menţiunilor se vor face la sediul Oficiului Registrului Comerţului de la sediul sucursalei. Dacă o societate cu sediul în străinătate înfiinţează mai multe sucursale în ţară, documentele de constituire şi alte acte ale aceleiaşi societăţi necesare pentru înmatricularea unei sucursale se depun numai la una dintre sucursale.

C. Radierea înregistrărilorOrice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori

printr-o menţiune în Registrul Comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia.

Radierea se cere în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în Registrul Comerţului. Cererea de radiere se depune şi se menţionează în Registrul Comerţului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului. Oficiul Registrului Comerţului în termen de 3 zile de la data depunerii cererii o înaintează tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ – tribunalului acestui judeţ. Tribunalul se pronunţă asupra cererii. Vor fi citaţi Oficiul Registrului Comerţului şi comerciantul. Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs. Termenul de recurs curge de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Radierea va fi efectuată de Oficiul Registrului Comerţului care va publica hotărârea judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României pe cheltuiala părţii care a introdus cererea. Data înregistrării în Registrul Comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru. Înregistrarea în registru se operează în termen de 24 de ore de la data încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării. Comerciantul este obligat să menţioneze pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ şi numele sau denumirea, sediul comercial, codul unic de înregistrare şi, dacă este cazul, codul numeric

32

personal. De la această cerinţă sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia în domeniu.

Secţiunea II. 5. Persoana juridică

S. II. 5. 1. Definiţie. Elemente constitutive

Definiţie. Orice persoana juridică reprezintă o formă de organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu intereseul general (art. 187 Cod civil).

Elemente constitutive. Elementele constitutive ale persoanei juridice rezultă din chiardefiniţia de mai sus, acestea sunt: 1. o formă de organizare, 2. un patrimoniu propriu, 3. un scop licit şi moral.

1. Forma de organizare se sine stătătoare a persoanei juridice este determinată de organizarea internă a acesteia ce corespunde:

organelor ce reprezintă voinţa persoanei juridice, şi care asigură, în parte conducerea acesteia,

organelor ce administrează (gestionează) patrimoniul persoanei juridice, acestea fiind, în principiu, organele de administraţie,

organele ce controlează modul cum este gestionat patrimoniul persoanei juridice, respectiv, cenzorii sau auditorii, după caz.

2. Patrimoniul propriu al persoanei juridice este format din totalitatea drepturilor patrimoniale şi obligaţiilor, persoanei juridice, altfel spus, cuprinde latura activă (drepturi reale şi de creanţă) şi latura pasivă (obligaţii).

Orice persoană juridică (sau persoană fizică) este titulară a unui patrimoniu (art. 31 alin. 1 Cod civil).

Drepturile patrimoniale sunt reprezentate de bunuri. Cu aceste bunuri (drepturi reale patrimoniale) persoana răspunde pentru obligaţiile sale. Faptul că bunurile intră în masa patrimonială a unei persoane (fizice sau juridice) se exprimă în art. 2324 alin. 1 Cod civil, care prevede ,,Cel ce este obligat personal a răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare,,.

De remarcat că patrimoniul reprezintă nu numai ce deţine persoana în prezent ci şi ce dobândeşte în viitor, ca posibilitate.

Prin urmare patrimoniul reprezintă, alături de obligaţii şi de realitatea

33

existenţei prezente a bunurilor, şi potenţialitatea dobândirii în viitor a altor bunuri (reprezentate, bineînţeles de drepturi).

Patrimoniul propriu al persoanei juridice nu trebuie confundat cu:- patrimoniile proprii ale persoanelor fizice sau juridice care compun

persoana juridică considerată,- patrimoniul de afectaţiune, ce aparţine unei persoane fizice autorizate,

întreprinderi individuale sau familiale, acesta reprezentând o fracţiune distinctă a patrimoniului acestor persoane, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora. Aceste persoane pot compune perosoana juridică considerată,

- capitalul social al persoanei juridice - societate comercială (indiferaent de forma ei juridică24, care este format din totalitatea aporturilor asociaţilor (persoane fizice sau persoane juridice) ce compune societatea comercială respectivă,

- fondul de comerţ al comerciantului persoană juridică care este format din totalitatea elementelor corporale (bunuri mobile şi inobile) şi incorporale (firmă, emblemă, clientelă, vad comercial) ce sunt afectate pentru desfăşurarea activităţii comerciale (în fondul de comerţ nu intră drepturile de creanţă şi datoriile comerciantului).

Ca efect al personalităţii juridice, respectiv, ca umare a clităţii sale de subiect de drept, persoana juridică:

- participă în nume propriu la circuitul civil, şi - răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în

care prin lege se dispune altfel (art. 193 Cod civil).

S. II. 5. 2. Categorii de persoane juridice.

Persoanele juridice sunt:1. De drept public sau de drept privat (art. 189 Cod civil); Persoane juridice de drept public sunt: statul, unităţile administrativ

teritoriale (oraş, judeţ, comună), Parlamentul României (Camera deputaţilor şi Senatul, care reprezintă puterea legislativă), Organismele puterii executive (Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României, Guvernul României, Ministerele, Instituţia prefecturii, Instituţiile publice, Misiunile diplomatice şi

24 Societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată, societate cooperativă.

34

consulare), Organismele autorităţii judecătoreşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Curţile de Apel, Tribunalele, Ministerul Public, în sens larg intră şi Curtea de Conturi şi Curtea Constituţională), Banca Naţională a României, instituţiile de stat (numite şi instituţii publice sau bugetare, în domeniile: învăţământului, cercetării, culturii, artei sănătăţii)25, partidele politice.

Persoanele juridice de drept public se înfiinţează:- prin lege, ca regulă, (art. 191 alin. 1 Cod civil),- prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale

prin excepţie (de la dispoziţiile art. 191 alin. 1 Cod civil, potrivit art. 191 alin. 2 Cod civil),

- prin alte moduri prevăzute de lege, prin excepţie (de la dispoziţiile art. 191 alin. 1 Cod civil, potrivit art. 191 alin. 2 Cod civil),

Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, într-una din formele prevăzute de lege (art. 190 Cod civil). Exemplificăm în acest sens:

- agenţii economici de stat, spre exemplu, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital integral de stat;

- societăţile comerciale cu capital privat, spre exemplu, societăţile care se constituie în una din formele juridice prevăzute de lege: societăţile simple, societăţile în participaţiune, societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea cu răspundere limitată, societatea pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societatea cooperativă, alt tip de societate anume reglementat de lege (art. 1888 Cod civil);

- sindicatele;- organizaţiile patronale;- asociaţiile şi fundaţiile;- cultele religioase;2. De naţionalitate română sau de naţionalitate străină; Sunt de naţionalitate română toate persoanele juridice al căror sediu,

potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România (art. 225 Cod civil). Acestea sunt înfiinţate potrivit legislaţiei române şi beneficiază de capacitatea juridică stabilită de legea română.

25 A se vedea, Colectivul Catedrei de Drept, ASE, Bucureşti, Drept civil, Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 241

35

Persoanele juridice străine au sediul în străinătate, sunt constitite potrivit legii lor naţionale, dar care pot desfăşura activităţi pe teritoriul României.

3. Cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ (art. 3 alin. 3 Cod civil). Sunt cu scop lucrativ persoanele juridice care au scop economic,

patrimonial sau au ca scop obţinerea de profit. În această categorie intră toate persoanele juridice care au calitatea de profesionist comerciant (spre exemplu, societăţile comerciale).

Fără scop lucrativ sunt persoanele juridice cu scop nepatrimonial, nu au ca scop obţinerea de profit. În această categorie intră toate persoanele juridice de drept public (spre exemplu, autorităţile şi instituţiile public), şi profesioniştii necomercianţi, dintre care, exemplificăm: fundaţii, asociaţii, teatre, spitale etc.

S. II. 5. 3. Înfiinţarea persoanei juridice

Prin înfiinţarea persoanei juridice se înţelege crearea unui subiect de drept care se bucură, potrivit legii, de organizare de sine stătătoare, de un patrimoniu propriu, de un scop determinat.

Înfiinţarea persoanei juridice este guvernată de o serie de norme cu caracter general, cuprinse în Codul civil, dar şi de norme aplicabile numai anumitor persoane juridice, cuprinse în acte normative speciale.

În domeniul înfiinţării persoanelor juridice cele trei puteri în stat conlucrează după cum urmează26:

puterea legislativă stabileşte reglementările legale cu privire la modurile şi condiţiile de înfiinţare ale diferitelor categorii de persoane juridice;

puterea executivă înfiinţează în mod direct unele persoane (regii autonme, instituţii de stat etc.), avizează înfiinţarea altor persoane juridice şi se ocupă de organizarea evidenţei diverselor categorii de persoane juridice;

puterea judecătorească, prin intermediul instanţelor, are competenţa de a autoriza infiinţarea diferitelor persoane juridice şi dispune înregistrarea lor la organismele de stat

Cele trei puteri ale statului supraveghează şi controlează înfiinţarea persoanelor juridice, luând însă în considerare voinţele indivizilor şi respectând drepturile şi libertăţile de asociere27 26 A se vedea, Colectivul catedrei de drept, Raluca Dimitriu, coordonator, Drept civil, vol. I, Bucureşti, 2000, p. 245.27 Idem.

36

Persoana juridică, potrivit art. 194 Cod civil alin. 1, se înfiinţează prin următoarele moduri:

prin actul de înfiinţare al organului competent, pentru- autorităţile şi al instituţiile publice, şi anume: a. organismele puterii legislative (Camera deputaţilor şi Senatul) care iau

fiinţă prin lege, ca urmare a alegerilor, b. organismele puterii executive sunt înfiinţate astfel: 1. Preşedintele României, potrivit dispoziţiilor corespunzătoare din

Constituţie, din Legea nr. 47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedenţiei Române, republicată în anul 2001, din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;

2. Guvernul, potrivit dispoziţiilor corespunzătoare din Constituţie, din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor;

3. Ministerele, care sunt înfiinţate potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

c. organismele puterii judecătoreşti sunt reglementate de Constituţie şi de dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (cu modificările ulterioare).

Instituţiile de stat sau publice se înfiinţează pe bază de legi sau hotărâri de Guvern. Spre exemplu, Institutul Naţional de Magistraturii, a fost înfiinţat prin hotărâre de Guvern;

- unităţile administrativ - teritoriale (judeţ, oraş, comună), acestea au la bază Legea nr. 2/1968, cu modificările ulterioare. Autorităţile administraţiei publice locale sunt reglementate de Legea nr. 215/2001, cu modificările ulterioare, (republicată în anul 2007); - agenţii economici care se constituite de către stat (companii şi societăţi comerciale cu capital de stat, regii autonome de interes naţional) se înfiinţează prin hotărâre de Guvern iar pentru cele de interes local, de către unităţile administrtiv - teritoriale, prin hotărâri ale consiliilor locale şi judeţene).

În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică este persoană juridică.

prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii.

37

În acest caz este necesară întocmirea cumulativă a următoarelor acte juridice, iar cu privire la acestea, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- actul de constituire, intitulat contract de societate, care este însoţit, în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale şi de statutul de funcţionare; de asemenea în funcţie de anumite condiţii impuse de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale aceste acte îmbracă formă autentică;

- autorizarea înfiinţării, care este de competenţa fie a instanţei jurdecătoreşti, fie a unui organism al puterii executive;

- înmatricularea, înregistrarea sau înscrierea la organismul competent potrivit legii.În această categorie de persoane juridice intră:- partidele politice. Acestea sunt asociaţii cu caracter politic, sunt persoane

juridice de drept public care se înregistrează în Registrul Partidelor politice de la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Partidele politice sunt reglementate de Legea nr. 14/2003.

- societăţile comerciale iau naştere ca urmare a autorizării înmatriculării în registrul comerţului efectuată de judecătorul delegat la registrul comerţului;

- pentru instituţiile de credit este cerută autorizarea Băncii Naţionale a României;

- pentru societăţile de asigurarea autorizarea este dată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

Actul de autorizare intră în competenţa organismelor puterii executive.

în orice alt mod prevăzut de lege. Această modalitate de înfiinţare a persoanei juridice cuprinde cuprinde cazurile atipice de înfiinţare a persoanei juridice:

- statul, care are calitatea de persoană juridică potrivit dispoziţiilor constituţionale;

- asociaţiile de proprietari, care iau fiinţă pe baza Legii nr. 114/1996, republicată în anl 1997.

Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia (art. 194 alin. 2 Cod civil).

Persoana juridică se înfiinţează pe durată nedeterminată dacă prin lege, actul de constituiresau statut nu se prevede altfe (art. 195 Cod civil).

38

S. II. 5. 4. Înregistrarea persoanei juridiceDefiniţie. Înregistrarea persoanei juridice etse înscrierea, înmatricularea sau,

după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau a luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz (art. 200 alin. 2 Cod civil).

Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu.

Înregistrarea are efect:- constitutiv. În acest caz persoana juridică nu se consideră legal înfiinţată

cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.- de opozabilitatae faţă de terţi - în scop de publicitate. În acest caz,

actele sau faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei juridice, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse terţilor, în afară de cazul în care se face dovada că aceştia cunoşteau că publicitatea nu a fost îndeplinită (art. 202 Cod civil).

Fondatorii, reprezentanţii persoanei juridice supuse înregistrării, precum şi primii membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control ale acesteia răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea formalităţilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalităţi trebuia să fie cerute de aceste persoane.

S. II. 5. 5. Capacitatea civilă a persoanei juridiceII. 5. 5. 1. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridceData dobândirii capacităţii de folosinţă este diferită în funcţie de faptul că

persoana juridică este sau nu supusă înregistrării. Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a

avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor.Acestor persoane juridice le este recunoscută şi o capacitate de folosinţă

anticipată, în sensul că, ,,pot, chiar de la data actului de înfiinţare, să dobîndească dreptrui şi să-şi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil,, (art. 205 alin. 1 Cod civil).

Persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz:

- de la data actului de înfiinţare,

39

- de la data autorizării constituirii lor, sau- de la data îndeplinirii oricărei cerinţe prevăzute de lege (art. 194 Cod civil).Fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane cre au lucrat în

numele unei persoane juriidce în curs de constituire răspund nelimitat şi soclidar faţă de terţi pentru actele juridice încheiate în contul acesteia, afară de cazul în care persoana juriidcă nou creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor şi produc efece juridice depline.

II. 5. 5. 2. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridiceConţinutul capacităţii de folosinţă este format din drepturi şi obligaţii civile.Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de

acelea care prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.

Dintre acestea, persoanele juridice fără scop patrimonial pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului, stabilit prin lege, actul constitutiv sau statut. Prin urmare principiul specialităţii capacităţii de folosinţă se aplică numai persoanelor fără scop lucrativ, patrimonial.

Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la conţinutul capacităţii de folosinţă este lovit de nulitate absolută.

În cadrul persoanelor juridice distingem şi persoane juridice care desfăşoară activităţi autorizate de organele competente, acestea fiind cu scop patrimonial.

Pentru aceste persoane juridice capacitatea de folosinţă este limitată la activităţile pentru care au primit autorizaţia de la organele competente, iar dreptul de a desfăşura asemenea activităţi se naşte din momentul obţinerii autorizaţiei respective, dacă prin lege nu se dispune altfel (art. 207 alin. 1 Cod civil).

Actele şi operaţiunile săvârşite fără autorizaţiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat şi solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege.

Cu toate că persoanele juridice supuse înregistrării pot dobândi drepturi numai în măsura necesară fiinţării lor în mod valabil, orice persoană juridică, deci şi cele supuse înregistrării, pot primi liberalităţi în condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul

40

deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.

II. 5. 5. 3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice şi funcţionarea acesteia

Structura organizatorică a persoanei juridice cuprinde trei categorii de organe care asigură şi funcţionarea acesteia, şi anume:

- organele de conducere, care, prin hotărârile sale, asigură şi voinţa persoanei juridice însăşi,

- organele de administrare, care, în principiu, gestionează patrimoniul persoanei juridice,

- organele de control, care controlează/auditează gestiunea patrimoniului persoanei juridice.

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice este strâns legată de organele de administraţie, deoarece aceasta îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor (art. 209 alin. 1 Cod civil).

Au calitatea de organe de administrare, potrivit dispoziţiilor de mai sus ale codului civil, persoanele fizice sau persoanele juridice, care prin lege, actul de constituire sau statut, sunport desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice (art. 209 alin. 2 Cod civil).

Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul constitutiv sau statut (art. 209 alin. 3 Cod civil).

Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor c are privesc persoana juridică, până la dat constituirii organelor de administrare, se fac de către fondatori ori de către persoane le fizice sau persoanle juridice desemnate în acest scop (art. 210 alin. 1 Cod civil).

Incapacităţi şi incompatibilităţiPotrivit art. 211 alin. 1 Cod civil, nu pot face parte din organele de

administrare şi de control ale persoanei juridice:- incapabilii,- persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă,- persoanele decăzute de dreptul de a exercita o funcţie în cadrul acestor

organe,

41

- persoanele declarate prin lege sau prin actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de funcţie.

Actele încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii sunt lovite de nulitate relativă (art. 211 alin. 2 Cod civil).II. 5. 5. 4. Funcţionarea persoanei juridice

Organele persoanei juridice asigură funcţionarea acesteia prin hotărârile şi deciziile luate de acestea în cadrul adunărilor sale.

Hotărârile şi deciziile luate de organele de conducere şi administrare în condiţiile legii, actului de constituire sau statutului sunt obligatorii chiar pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă (art. 212 alin. 1 Cod civil).

Faţă de terţi aceste hotărâri produc efecte numai de la data publicării lor, cu excepţia cazului în care terţii fac dovada că le-au cunoscut pe altă cale.

Obligaţiile membrilor organelor de administrare sunt:- să acţioneze în interesul persoanei juridice cu prudenţa şi diligenţa unui

bun proprietar;- să asigure şi să menţină separaţia dintre patrimoniul persoanei juridice şi

propriul lor patrimoniu. Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terţi, după caz, bunurile persoanei juridice ori informaţiile pe care le obţin în virtutea funcţiei lor, afară de cazul în care ar fi autorizaţi în acst scop de către cei care i-au numit;

Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.

Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Pentru săvârşirea faptelor ilicite răspunderea este personală şi solidară atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.

II. 5. 5. 5. Dispoziţii speciale privind persoanele juridice de drept publicPersoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele ilicite sau

licite ale organelor lor, în aceleaşi condiţii ca persoanele juridice de drept privat.În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular

de drepturi şi obligaţii, statul, respectiv, unităţile administrativ teritoriale (prin organele prevăzute de lege) participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.

42

Dacă pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice, statul răspunde în mod subsidiar, nici una dintre aceste persoane nu răspunde pentru obligaţiile statului.

De asemenea, unităţile administrativ -teritorialerăspund în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridică.

II. 5. 5. 6. Identificarea persoanei juridiceIdentificarea persoanei juridice înseamnă individualizarea acestui subiect de

drept care participă la raporturile juridice în nume propriu.Noțiunea de identificare are două accepţiuni.Prima accepţiune se referă la instituţia juridică care cuprinde totalitatea

normelor ce reglementează atributele de individualizare ale persoanelor juridice.A doua accepţiune se referă chiar la atributele de identificare, acestea fiind

în principal: denumirea, naţionalitatea sediul, firma, emblema, telefonul, telexul28

Identificarea persoanelor juridice este realizată de Codul civil ca normă generală şi Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, ca normă specială, cu referire la persoanele juridice care au calitatea de coemercianţi, respectiv, societăţile comerciale.

Din perspectiva dreptului civil, atributele de identificare ale persoanei juridice sunt drepturi subiective personale nepatrimoniale. Acestea au următoarele caractere juridice:

- sunt opozabile erga - omnes, sunt drepturi absolute, opozabile tuturor persoanelor;

- sunt inalienabile, adică nu pot fi cesionate prin acte juridice, iar titularul lor nu pot rnunţa la ele;

- sunt imprescriptibile, sub aspect extinctiv şi achizitiv, adică nu se prescriu prin trecerea timpului;

- sunt personale, intuitu- personae, adică sunt intim legate de persoana titularului;

- sunt universale, orice persoană are dreptul la atributele de identificare. Potrivit Codulul civil, atributele de identificare ale persoanelor juridice

sunt, în principiu: naţionalitatea, sediul, denumirea.

28 A se vedea, Colectivul Catedrei de Drept- ASE, Bucureşti, op. cit. p. 261.

43

Sunt de naţionalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România (art. 225 Cod civil).

Persoana juridică poartă denumirea stabilită în condiţiile legii prin actul de constituire sau prin statut (art. 226 alin. 1 Cod civil). Denumirea persoanei juridice ca şi celelalte atribute de identificare se vor trece în registul public odată cu înreistrarea acesteia.

Sediul persoanei juridice se stabileşte potrivit actului de constituire sau statutului.

În funcţie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursale, reprezentanţe sale teritoriale şi punctele de lucru.

De asemenea, persoana juridică poate să aibă un sediu ales în vederea exercitării sau executării obligaţiilor sale. Alegerea acestui sediu nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris (ar. 97 coroborat cu art. 227 Cod civil).

Prin analogie cu pesoana fizică, persoana juridică care exploatează o întreprindere are sediul şi la locul aclei întreprinderi, în ceea ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc. Utilizând analogia menţionată acesta se numeşte sediu pofesional.

Persoana juridică poate să-şi schimbe denumirea sau sediul, în condiţiile prevăzute de lege.

Dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă

În funcţie de specificul obiectului de activitate persoana juridică mai poate avea şi alte atribute de identificare, şi anume: numărul de înregistrare în registrul comerţului sau într-un registru public, codul unic de înregistrare şi alte elemente de identificare, în condiţiile legii.

Potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, persoana juridică ce are calitatea de comerciant se identifică prin firmă şi emblemă.

Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul ş sub care semnează (art. 30 alin. 1 Legea nr. 26/1990).

Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen (art. 30 alin. 2 Legea nr. 26/1990).

44

Toate documentele care provin de la o persoană juridică trebuie să cuprindă atributele de identificare ale acesteia, sub sancţiunea de daune - interese (art. 231 Cod civil).

II. 5. 5. 7. Protecţia juridică a atributelor de identificare Atributele de identificare ale persoanelor juridice sunt drepturi

personale nepatrimoniale, ele sunt apărate atât prin mijloace de drept civil, cât şi prin mijloace de drept comercial, drept administrativ, drept penal.

Codul civil în art. 231, conţine o dispoziţie potrivit căreia ,,toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoană juridică, trebuie să cuprindă denumirea şi sediul, precum şi alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sancţiunea plăţii de daune-interese persoanei prejudiciate,,. Prin această dispoziţie Codul civil creează posibilitatea de a introduce acţiune civilă, atât pentru persoana juridică titulară a unui atribut de identificare, cât şi pentru terţe persoane, dacă s-a produs un prejudiciu prin exercitarea drepturilor personale - nepatrimoniale ale persoanei juridice - atribute de identificare.

Protecţia administrativă şi penală a atributelor de identificare este asigurată prin Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. În acest sens, art. 5 din legea menţionată, consideră ca infracţiune de concurenţă neloială orice utilizare a unei firme, embleme, a unei desemnări speciale sau a unor ambalaje care pot produce confuzie cu cele folosite în mod legitim de către alt comerciant.

Din economia art. 231 Cod civil rezultă că persoana juridicăpoate avea şi alte atribute de identificare decât cele prevăzute de Codul civil şi Legea nr. Legea nr. 26/1990, prin utilizarea sintagmei ,, şi alte atribute de identificare,,. Dispoziţia menţionată are, prin urmare, caracter enunţiativ.

II. 5. 5. 8. Reorganizarea persoanei juridice.Spre deosebire de Decretul nr. 31/1954, şi de vechea reglementare a codului

civil, Codul civil în vigoare din anul 2011, defineşte reorganizarea persoanei juridice.

Astfel, reorganizarea persoanei juridice este operaţiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane şi care are ca efecte înfiinţarea, modificarea ori încetarea acestora (art. 232 Cod civil).

Modurile de reorganizare sunt: fuziunea, divizarea şi transformarea. Divizarea poate fi totală şi parţială.

45

Reorganizarea se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru dobândirea personalităţii juridice, afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel (art. 233 alin. 2 Cod civil).

Aceasta înseamnă că, personalitatea juridică are efect constitutiv, pentru înfiinţarea unei persoane juridice, prin orice mod de reorganizare, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Fuziunea se face prin:- absorbţia unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin- contopirea (unirea) mai multor persoane juridice pentru a alcătui o

persoană juridică nouă.Efectele absorbţiei sunt: - persoana juridică absorbită îşi încetează existenţa, are deci efect este

extinctiv;- drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în

patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe, are deci efect translativ. Se realizează o transmitere universală de drepturi şi obligaţii (a întregului patrimoniu).

Absorbţia nu are efectul înfiinţării unei alte persoane juridice.Efectele contopirii sunt: - persoanele juridice care se contopesc (se unesc) îşi încetează existenţa, are

deci efect extinctiv;- se înfiinţează o persoană juridică nouă;- drepturile şi obligaţiile acestora se transferă în patrimoniul persoanei

juridice nou înfiinţate. Se realizează o transmitere universală de drepturi şi obligaţii (a întregului patrimoniu).

Divizarea poate fi totată sau parţială.Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei

persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înfiinţează prin divizare.

Efectele divizării totale sunt:- persoana juridică al cărui patrimoniu se divizează total îşi încetează

existenţa, deci efect extinctiv;- se pot înfiinţa persoane juridice noi corespunzătoare fracţiunilor de

patrimonii care rezultă în urma divizării, dacă acestea nu se transmit către alte persoane juridice deja existente, denumite de Codul civil, dobânditoare (în art. 273 alin. 1);

46

- patrimoniul persanei juridice se împarte în mod egal (către persoanele dobânditoare), dacă prin actul care a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporţie;

- se transmit fracţiuni de patrimoniu (drepturi şi obligaţii), adică, se realizează o transmitere cu titlu universal către persoanele dobânditoare, sau care iau astfel fiinţă.

Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice, care constinuă să existe, şi în transmiterea acestei părţi către una sau mai multe persoane juridice care există sau care iau fiinţă în acest mod.

Efectele divizării parţiale sunt:- patrimoniul persoanei juridice care se divizează total îşi reduce patrimoniul

proporţional cu partea transmisă fie unei singure persoane juridice deja existente, fie către o altă persoană juridică care se înfiinţează în acest mod. În acest ultim caz divizarea parţială are efect creator;

Divizarea parţială nu are efect extinctiv.În cazul divizării întinderea răpunderii este diferită în funcţie de modul de

înfiinţare a persoanelor juridice.Fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare - ce au ca temei juridic actul

de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii - va răspunde:a) pentru obligaţiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor

dobândite sau păstrate integral;b) pentru celelalte obligaţii ale persoanei juridice divizate, proporţional cu

valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligaţiilor prevăzute (art. 238 alin. 1 Cod civil).

Dacă persoana juridică înfiinţată prin actul de înfiinţare al organului competent (în cazul autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al agenţilor economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale)29 este supusă divizării prin actul de reorganizare se va putea stabili şi un alt mod de repartizare a obligaţiilor decât acela pentru persoanele juridice care se constituie prin act de înfiinţare autorizat (art. 238 alin. 2 Cod civil).

De asemenea, în caz de divizare, contreactele se vor repartiza astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă în întregime de către o persoană juridică dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este ecu putinţă.29 Articolul 194 alin. 1 lit. a Cod civil.

47

Transformarea persoanei juridice, ca instituţie juridică, este nou introdusă în Codul civil în vigoare de la 1 octombrie 2011 în art. 241.

Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană îşi încetează existenţa, concomitent cu înfiinţarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice (art. 241 alin. 1 Cod civil).

În cazul transformării, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care şi-a încetat existenţa, se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou înfiinţate, în af ră de cazul în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel.

Data transmiterii drepturilor şi obligaţiilor în cazul persoanelor juridice supuse reorganizării

Pentru persoanele juridice supuse înregistrării transmiterea drepturilor şi obligaţiilor se realizează atât între părţi cât şi faţă de terţi, numai prin înregistrarea operaţiunii şi de la data acesteia.

Pentru persoanele nesupuse înregistrării transmiterea drepturilor şi obligaţiilor, se realizează atât între părţi, cât şi faţă de terţi numai pe data aprobării de către organul competent:

- a inventarului,- a bilanţului contabil întocmit în vederea predării primirii,- a evidenţei şi a repartizării tuturor contractelor în curs de executare,- precum şi a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege.Bunurile imobile - drepturi reale imobiliare - care fac obiectul transmisiunii,

dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale (drepturile de uz, de uzufruct, servitute, superficie, abitaţie) se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situaţii însoţit, dacă este cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou înfiinţate (art. 242 alin. 3 Cod civil).

Reorganizarea poate fi contestată prin atacarea actelor care au hotărât reorganizarea, dacă prin lege nu se dispune altfel. Astfel, opoziţie la reorganizare, prin atacarea actelor menţionate, pot face creditorii şi orice late persoane interesate în termen de 30 de zile de la data când au luat cunoştinţă de aprobarea reorganizării, dar nu mai târiu de un an de la data publicării acesteia, sau, după caz, de la data aprobării acesteia de către organul competent, în condiţiie legii (art. 234 alin. 1 Cod civil).

48

II. 5. 5. 9. Încetarea persoanei juridiceÎncetarea existenţei persoanei juridice are loc prin dizolvare. Dizolvarea este

urmată de lichidarea totală şi definitivă a patrimoniului acesteia. Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat este: voluntară, de

plin drept şi silită sau forţată (art. 245 lit a, b, c, d, Cod civil).a) Dizolvarea voluntară se produce prin hotărârea organelor competente ale

acestora, care reprezintă voinţa socială.b) Dizolvarea de plin drept a persoanelor juridice se produce în baza legii şi

intervine în următoarele situaţii:- dacă termenul pentru care au fost au fost constituite s-a împlinit;- dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit.c) Dizolvarea silită (forţată) intervine dacă scopul pe care persoanele juridice

îl urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice, ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat.

Pe lângă aceste cauze generale menţionate, art. 245 lit. e, Cod civil prevede ca persoanele juridice să se dizolve şi ,,prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut,,. Prin urmare, există şi norme speciale care prevăd de dizolvare, cum ar fi, spre exemplu, cele din domeniul societăţilor comerciale, reglementate de Legea nr. 31/1990 în art. 227 alin. 1:

- trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;- imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea

acestuia;- declararea nulităţii societăţii- hotărârea adunării generale;- hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice,

precum neânţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;- falimentul societăţii;- alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii;În categoria ,,alte cauze de dizolvare prevăzute de lege pentru societatea pe

acţiuni,, intră cazurile prevăzute de art. 228 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, care prevede atât pentru societatea pe acţiuni, cât şi pentru societatea cu răspundere limitată, că acestea se dizolvă:

a) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 153 indice 24 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată. Potrivit articolului menţionat, dacă consiliul de

49

administraţie, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situaţiile financiare anuale aprobate conform legii, activul net al societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, va convoca de îndată adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie dizolvată.

b) în cazul şi în condiţiile prevăzute de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată. În cazul în care societatea are mai puţin de 2 acţionar pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii.

De asemenea, art. 229 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, prevede că ,,societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur,,. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi şi societăţilor în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni, acele acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar.

Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege (art. 246 Cod civil).

Persoanele juridice înfiinţate de către autorităţile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desfiinţate prin hotărârea organului care le-a înfiinţat. În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice desfiinţate se transferă persoanei juridice dobânditoare, proporţional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, ţinându-se însă seama şi de natura obligaţiilor respective.

În cazul în care persoana juridică, de drept public sau privat, se dizolvă prin hotărârea organului competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opoziţie, în aceleaţi condiţii ca şi pentru reorganizare (art. 243 coroborat cu art. 247 Cod civil).

Principalul efect al dizolvării este lichidarea persoanei juridice. Lichidarea este operaţiune juridică prin care se valorifică activul (se încasează creanţele) şi se plăteşte pasivul (se plătesc datoriile).

Persoana juridică îşi păstrează capacitatea civilă pentru opraţiunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia.

50

Dacă persoana juridică îşi încetează existenţa prin fuziune, transformare, sau prin divizare totală nu se declanşează procedura lichidării.

Destinaţia bunurilor rămase după lichidareIndiferent de cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după

lichidare vor primi destinaţia stabilită în actul de constituire sau statut, ori destinaţia stabilită în actul de constituire sau statut, ori destinaţia stabilită în hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare (art. 249 alin. 1 Cod civil).

Dacă actul de constituire, statutul sau hotărârea organului competent nu prevede destinaţia bunurilor30, la propunerea lichidatorului bunurile rămase după lichidare se atribuie de instanţa competentă, prin hotărâre supusă numai numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Data încetării personalităţii juridice.Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din

registrele în care au fost înscrise, spre exemplu, societăţile comerciale care se înregistrează la registrul comerţului.

Celelalte persoane juridice , respectiv cele care nu se înregistrează, încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege (art. 251 alin. 2 Cod civil).►Pluralitatea de subiecte

Raportul juridic civil, respectiv de dreptul afacerilor se stabilește, de regulă, între doua persoane - raport juridic simplu - care presupune “determinarea” subiectelor raportului juridic civil.

Această determinare presupune cunoașterea părților acestui raport, și se realizează diferit dupa cum este vorba de raporturi civile ce au în continutul lor, drepturi absolute sau drepturi relative.

În primul caz - al dreptului absolut, dupa cum vom vedea într-un capitol ulterior, numai subiectul activ care este titularul dreptului subiectiv civil este determinat sau cunoscut (spre exemplu proprietarul unui bun, respectiv Ionescu Vasile este proprietarul imobilului din strada Panselelor nr. 7). Subiectul pasiv este nedeterminat și este format din toate celelalte subiecte de drept civil.

În al doilea caz - al dreptului relativ, este determinat (cunoscut) atât subiectul activ, numit creditor, cât și subiectul pasiv, numit debitor (spre exemplu, 30 Sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice (art. 249 alin. 2 Cod civil).

51

în raportul juridic născut din contractul de vânzare-cumpare cele doua părţi sunt determinate sau cunoscute: vânzătorul şi cumpărătorul).

Există însa cazuri în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie sub ambele aspecte. În acest caz deosebim:

- pluralitate activă, când sunt mai multi creditori,- pluralitate pasivă, când sunt mai multi debitori,- pluralitate mixtă, când mai multi creditori şi mai mulţi debitori.

Capitolul III Conținutul raportului juridic civilS. III. 1. Definiţia conţinutului raportului juridicDupă cum am arătat conținutul raportului juridic civil este alcătuit din:- drepturi subiective civile, care formează latura activă a raportului juridic

civil, - obligaţii civile, care formează latura pasivă a raportului juridic civil.Oricarui drept subiectiv civil îi corespunde o anumită obligație civilă. Nu

există drept fără obligaţie.Reamintim, pe scurt, definiţia dreptul subiectiv civil. Dreptul subiectiv civil

este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ (numit și creditor – persoană fizică sau persoană juridică) în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului şi moralei, să aibă o anumită conduită şi să pretindă, o conduită corespunzatoare (să dea, sa facă, ori să nu facă ceva) de la subiectul pasiv (numit debitor) și să ceară concursul forței coercitive a statului, în caz de nevoie, când dreptul persoanei este încălcat pentru restabilirea dreptului.

S. III. 2. Clasificarea drepturilor subiective civile Criterii de clasificare.

- în funcție de opozabilitate drepturile subiective sunt: absolute și relative- în funcție de natura conținutului lor sunt: patrimoniale şi

nepatrimoniale.- dupa corelaţia dintre ele sunt: principale şi accesorii- în funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor sunt: pure şi simple

şi afectate de modalități. Drepturile subiective civile absolute şi relative

52

Dreptul subiectiv civil absolut - este acel drept în virtutea căruia titularul sau poate avea o anumită conduită, fără a face apel la altă persoană pentru a şi-l exercita (realiza).

Sunt absolute: - drepturile personale nepatrimoniale, spre exemplu, dreptul la nume,

dreptul la domiciliu, - drepturile reale, spre exemplu: dreptul de proprietate şi

dezmembrămintele dreptului de proprietate, respectiv dreptul de uz, de uzufruct, de servitute de superficie de abitaţie.

Dreptul subiectiv civil relativ - este acel drept în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată, fără care dreptul nu se poate exercita (realiza). Spre exemplu, dreptul vânzătorului de a cere plata preţului, sau dreptul cumpărătorului de a pretinde predarea bunului ce face obiectul vânzării.

Tipic, relative, sunt drepturile de creanţă.Caracteristicile dreptului absolut sunt:

- titularul dreptului absolut este cunoscut;- titularul obligaţiei corelative este necunoscut, format din toate celelalte

subiecte de drept civil;- dreptului absolut îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu face

nimic de natură a împiedica exercitarea lui, adică - a nu face;- este opozabil erga omnes, adică tuturor persoanelor;- sunt prevazute de lege, limitate ca număr.

Caracteristicile dreptului relativ sunt:- sunt cunoscute atât titularul dreptului, cât şi al obligației (subiectul activ,

creditorul şi subiectul pasiv, debitorul);- îi corespunde o obligație ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce

s-ar fi putut face în lipsa obligației pe care și-o asumă subiectul pasiv determinat);- este opozabil numai subiectului pasiv determinat, adică debitorului,

deoarece dreptul relativ, respectiv de creanţă poate fi exercitat numai cu concursul debitorului;

- sunt nelimitate ca număr. Drepturile subiective civile patrimoniale si nepatrimonialeEste patrimonial dreptul subiectiv ce are conținut exprimat bănește, are

conținut precuniar.

53

Sunt drepturi patrimoniale: drepturile reale și drepturile de creanţă.Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv ce nu

are conținut bănesc, spre exemplu, dreptul la nume, la domiciliu. Drepturile reale și drepturile de creanțăDreptul real31 - jus in re - este acel drept în virtutea căruia titularul său îsi

poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altei persoane.Dreptul de creanţă - jus ad personam - este acel drept în temeiul căruia

subiectul activ - creditorul - poate pretinde subiectului pasiv - debitor - să dea, să facă sau să nu facă ceva.Asemănările dintre drepturile reale și drepturile de creanță sunt:

- ambele sunt drepturi patrimoniale- ambele au cunoscuţi titularii lor, ca subiecte active.

Deosebirile dintre drepturile reale și drepturile de creanță sunt: 1. sub aspectul subiectului pasiv- în cazul dreptului real - acesta nu este cunoscut, fiind reprezentat de toate

persoanele, desemnate prin sintagma ,,erga omnes,,.- în cazul dreptului de creanţă - acesta este este cunoscut, fiind debitorul.2. sub aspectul persoanelor cărora li se opune- în cazul dreptului real acesta se opune tuturor persoanelor (erga omnes),- în cazul dreptului de creanţă acesta se opune doar subiectului pasiv care

este cunoscut, denumit debitor (erga certa personam).3. sub aspectul conţinutului obligaţiei corelative- în cazul dreptului real - îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu

face,- în cazul dreptului de creanţă - îi corespunde obligaţia - de a da, de a face

sau de a nu face.4. sub aspectul numărului - drepturile reale sunt limitate, prevăzute de Codul civil în art. 551 sau sunt

prevăzute de lege atunci când aceasta le conferă acest caracter (art. 551 Cod civil lit. 11),

- drepturile de creanță sunt nelimitate5. sub aspectul prerogativelor conferite:- numai dreptul real este însoţit de prerogativele:

31 Cuvântul ,,real,, în limbaj juridic provine din latinescul ,,res,, care înseamnă bun sau lucru, deci dreptul real este dreptul cu privire la un bun sau lucru mterial.

54

a) urmăririi = care constă în posibilitatea titularului de drept real (spre exemplu creditorul ipotecar sau creditorul gagist) de a urmări bunul în mâinile oricărei persoane s-ar gasi.

b) a preferinței = consta în posibilitatea titularului dreptului real de a-şi realiza drepul sau cu întâietate ori preferința. Drepturile personale nepatrimoniale

Drepturile personal nepatrimoniale sunt:a) drepturi ce privesc identificarea persoanei (art. 59 Cod civil), şi anume:

dreptul la nume, la domiciliu, reşedinţă, la stare civilă;b) drepturi ale personalităţii şi anume: - dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la onoare şi

reputaţie, dreptul la respectarea vieţii private precum şi dreptul la propria imagine (art. 58 Cod civil),

- respectul datorat persoanei decedate. Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său (art. 78 Cod civil). Memoria persoanei decedate este protejată în aceleaşi condiţii ca şi imaginea şi reputaţia persoanei aflate în viaţă.

c) drepturi ce decurg din creaţia intelectuală (potrivit Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, modificată), literară, artistică, ştiinţifică.

Drepturile subiective civile principale şi accesoriiEste principal dreptul subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare,

exercitarea sa nedepinzând de vreun alt drept.Este accesoriu dreptul subiectiv civil a cărui exercitare depinde de existenta

altui drept subiectiv civil, cu rol principal.Această clasificare are importanță pentru că dreptul accesoriu depinde de

dreptul civil principal potrivit adagiului accesorium seqvitur principale.Drepturile nepatrimoniale, sunt drepturi principale.

Drepturile reale pot fi principale şi accesoriiDrepturile reale, potrivit art. 551 Cod civil, sunt:

1. dreptul de proprietate;2. dreptul de superficie;3. dreptul de uzufruct;

55

4. dreptul de uz;5. dreptul de abitaţie;6. dreptul de servitute;7. dreptul de administrare;8. dreptul de concesiune;9. dreptul de folosinţă;10. drepturile reale de garanţie;11. alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter.Din punct de vedere al clasificări drepturilor reale în princiale şi accesorii: - drepturile reale principale sunt: dreptul de proprietate, dreptul de

superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute, dreptul de administrare, dreptul de concesiune, dreptul de folosinţă;

- drepturile reale accesorii sunt drepturile reale de garanţie: dreptul de gaj, dreptul de ipotecă, privilegiile.

Potrivit art. 552 Cod civil, proprietatea este publică sau privată. Corespunzător acestei distincţii dreptul ce are ca obiect proprietatea asupra

unui bun comportă două categorii de drepturi: dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate privată. Drepturi subiective civile: pure şi simple și afectate de modalități

Dreptul subiectiv civil pur si simplu - conferă maximă certitudine titularului sau, deoarece nici existența și nici exercitarea lui nu depinde de vreo împrejurare viitoare - el poate fi exercitat imediat dupa nasterea lui, necondiţionat.

Dreptul subiectiv civil afectat de modalități este acel drept subiectiv civil a cărui existență sau exercitare depinde de o împrejurare viitoare, certă ori incertă.

Modalitățile sunt: termenul, condiţia și sarcina vor fi studiate într-un capitol ulterior.

S. III. 3. Proprietatea privată şi proprietate publicăS. III. 3. 1. Proprietatea privată Obiectul proprietăţii private. Proprietatea privată are ca obiect

următoarele: - toate bunurile de uz sau de interes privat aparţinând persoanelor

fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ- teritoriale

56

- moștenirile vacante constatate prin certificat de vacanță succesorală. Acestea intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipului, după caz, fără înscriere în cartea funciară. Același regim îl au și imobilele cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate (prin declarație autentică). Acest drept se stinge prin înscrierea în cartea funciară a declarației de renunțare.

- moștenirile vacante și imobilele (cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate), aflate în străinătate. Acestea se cuvin statului român.

Bunurile ce fac obiectul proprietății private, indiferent de titular, sunt și rămân în circiutul civil. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei executări silite și pot fi dobândite prin orice mod prevăzute de lege (art. 553 alin. 4 Cod civil).

Definiția dreptului de proprietate privată. Conținut.Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de

un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Există însă și excepții de la caracterul exclusiv al dreptului de proprietate, în

cazurile în care două sau mai multe persoane sunt titularele acestui drept real, deținând concomitent cele trei atribute ale dreptului de proprietate: dreptul de a poseda, dreptul de a folosi și dreptul de a dispune de bun32. Aceste cazuri se transpun, ca situații juridice în dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, respectiv drepturile de: superficie, uz, uzufruct, servitute, abitație.

Există și situații când dreptul de proprietate nu mai este un drept pur și simplu, existența și exercitarea acestuia fiind afectate de anumite împrejurări, menționate din punct de vedere juridic drept modalități ale dreptului de proprietate, respectiv: proprietatea anulabilă, proprietatea rezolubilă și proprietatea comună33.

Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată.a. Superficia (art. 693-702 Cod civil). Superficia este dreptul de a avea sau

de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.

Obiectul superficiei este în principiu o construcție, dar poate fi, potrivit art. 702 Cod civil, și o plantație, ori alte lucrări autonome cu caracter durabil.

Dreptul de superficie se dobândește în temeiul unui act juridic, precum și prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege.

32 Raluca Dimitriu (coordonator), Drept civil, vol. I, Lumina Lex, 2000, p. 311.33 Idem.

57

Dreptul de superficie se înscrie în cartea funciară potrivit dispozițiilor art. 693 alin. 3 și 4 din Codul civil.

Dreptul de superfcie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani. La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit. Acest drept se exercită în limitele și în condițiile actului constitutiv.

Încetarea dreptului de superficie se realizează prin radierea din cartea funciară, pentru una din următoarele cazuri:

a. la expirarea termenului;b. prin conslidare, dacă terenul și construcția devin proprietatea aceleiași

persoane;c. prin pieirea construcției, dacă există stipulație expresă în acest sens;d. în alte cazuri prevăzute de lege.b. Uzufructul (art. 703 - 708 Cod civil). Uzufructul este dreptul de a folosi

bunul altei persoane și de culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanța.

Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege. De asemenea, uzufructul se înscrie în cartea funciară.

Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei perosane existente.Pot face obiect al dreptului de uzufruct orice bunuri mobile sau imobile,

corporale ori incoroporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă parte din acestea. De asemenea, uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum și asupra a tot ce se unește sau încorporează în acesta.

Uzufuctul se constituie atât în favoarea unei persoane fizice cât și în favoarea unei persoane juridice.

În favoarea unei persoane fizice uzufructul este cel mult viager (pe viață).În favoarea unei persoane juridice uzufructul poate avea durata de cel mult

30 de ani. Atunci când este constituit cu depășirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani.

Dacă nu s-a prevăzut durata uzufuctului, se prezumă că este viager sau, după caz, că este constituit pe o durată de 30 ani.

Dacă nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că etse viager sau, după caz, că este constituit pe o durată de 30 de ani.

58

Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vîrstei stabilite.

În lipsă de stipulație contrară, uzufructuarul are următoarele drepturi:- are folosința exclusivă exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de aculege

fructele; fructele naturale și industriale percepute după constituirea uzufructului aparțin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin nudului proprietar (art. 710 alin. 2 Cod civil).

- uzufructuarul poate ceda dreptul unei alte persoane fără acordul nudului proprietar (art. 714 alin. 1 Cod civil).

- are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda (art. 715 alin. 1 Cod civil)34.

Uzufructuarul intră în posesia bunurilor după inventarierea acestora. Inventarul se întocmește numai în prezența nudului proprietar ori după notificarea acestuia.

Uzufructuarul are următoarele obligații:- este ținut să respecte destinația dată bunurilor de nudul proprietar (cu

excepția cazului în care se asigură o creștere a valorii bunului, potrivit art. 724 Cod civil);

- este obligat să-l despăgubească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct (art. 725 Cod civil);

- este obligat să depună o garanție pentru îndeplinirea obligațiilor sale (art. 726- 728 Cod civil);

- suportă toate sarcinile și cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosința bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor (art. 733 alin. 1 Cod civil);

- primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar, dacă pe durata uzufructului dacă bunul este asigurat (art. 733 alin. 2 Cod civil).

Atât uzufructuarul cât și nudul proprietar sunt obligați să suporte reparațiile bunului, după cum urmează:

- uzufructuarul este obligat să efectueze reparațiile de întreținere a bunului (art. 729 alin. 1 Cod civil);

34 Pentru alte drepturi ale uzufructuarului, în cazul în care uzufructul are ca obiect păduri și cariere de piatră și nisip aflate în exploatare (sau nedeschise), a se vedea art. 718 - 722 Cod civil.

59

- reparațiile mari sunt în sarcina nudului proprietar, iar dacă reparațiile mari sunt determinate de neefectuarea reparațiilor de întreținere intră în sarcina uzufructuarului (art. 729 alin. 2 și 3 Cod civil);

Nudul proprietar suportă cheltuielile și sarcinile propriet ății (art. 735 Cod civil).

Potrivit art. 747 și 748 Cod civil, uzufructul se stinge prin:a. moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea persoanlității;b. ajungerea la termen;c. consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar și de nud proprietar se

întrunesc în aceeași persoană;d. renunțarea la uzufruct;e. neuzul timp de 10 ani sau, după caz, timp de 2 ani de zile în cazul

uzufructului unei creanțe;f. prin decesul ori, după caz, încetarea existenței juridice a uzufructuarului

chiar dacă termenul nu s- a împlinit;g. în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit. Uzul și abitația (art. 749 - 754 Cod civil).Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia și de a-i culege

fructele naturale și industriale numai pentru nevoile proprii și ale familiei sale (art. 749 Cod civil).

Abitația este dreptul unei persoane, titular al dreptului de abitație de a locui în locuința nudului proprietar împreună cu soțul și copii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitația, precum și cu părinții ori alte persoane aflate în întreținere (art. 750 Cod civil).

Uzul și abitația se constituie în temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevăzute de lege.

Atât dreptul de uz cât și de abitație au următoarele limite: nu pot fi cedate, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.

Dacă uzuarul (titularul dreptului de uz) și titularul dreptului de abitație sunt:- îndreptățiți să perceapă fructele naturale și industriale produse de bun ori,

după caz, să ocupe întreaga locuință, atunci sunt - obligați să plătească toate cheltuielile de cultură și reparațiile de

întreținere ca și uzufructuarul.

60

Servituțile. Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. Utilitatea rezultă din destinația economică a fondului dominant sau constă într-o sporire a confortului acestuia (art. 755 Cod civil).

Servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin uzucapiuneActul de constituire al servituții poate menționa anumite obligații în sarcina

proprietarului fondului aservit pentru asigurarea uzului și utilității fondului dominant. Dacă obligațiile sunt notate în cartea funciară, se transmite dobânditorilor subsecvenți ai fondului aservit.

Servitutea se poate constitui în vederea unei utilități viitoare a fondului dominant.

Servituțile pot fi:a. aparente și neaparente. Servituțile aparente sunt acelea a căror

existență este atestată de un semn vizibil de servitute, spre exemplu: o ușă, o fereastră, un apeduct. Servituțile neaparante sunt acelea a căror existență nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute, spre exemplu, servitutea de a nu construi ori de nu construi peste o anumită înălțime.

b. continue și necontinue. Servitutuțile continue se exercită fără a fi necesar fptul actual al omului, spre exemplu, servitutea de vedere ori servitutea de a nu construi. Pentru existența servituților necontinue este necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.

c. pozitive și negative. În cazul servituților pozitive proprietarul fondului dominant exercită o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi servitutea d etrecere. Servituțile negative sunt acelea prin care propritarul fondului fondului aservit este obligat să se abțină de la exercitarea unora din prerogativele dreptului de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.

Potrivit art. 770 Cod civil, servituțile se sting pentru una din următoarele cauze:

a. consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung să aibă același proprietar;b. renunțarea proprietarului fondului dominant;c. ajungerea la termen;d. răscumpărarea;e. imposibilittaea definitivă de exercitare;

61

f. neuzul timp de 10 ani;g. dispariția oricărei utilități a acestora;h. prin exproprierea fondului aservit, dacă servitutea este contrară utilității

publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.S. III. 3. 2. Administrarea bunurilor bunurilor altuia (art. 792 - 794 Cod

civil)Are calitatea de administrator al bunurilor altuia persoana care este

împuternicită, prin legat35 sau prin convenție, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparține. Administratorul persoană fizică trebuie să aibă capaciatte deplină de exercițiu.

Potrivit legii, actului constitutiv sau înțelegerii ulterioare a părților sau împrejurărilor concrete administrarea poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

Remunerația administratorului este stabilită prin lege, act constitutiv sau înțelegere ulterioare a părților, în lipsa acestora prin hotărâre judecătorească. Hotărârea judecătorească va trebui să țină seama de obiciul locului și, în lipsa unui asemenea criteriu, de valoarea serviciilor prestate de administrator.

Persoana care acționează ca un administrator, fără să fi primit autorizație în acest sens nu are drept la remunerație, fiindu- -i aplicbile regulile de la gestiunea de afaceri (art. 794 Cod civil).

Administrarea este de trei feluri: simplă, deplină și colectivă Administrarea simplă (art. 795 - 799 Cod civil)

Persoana împuternicită cu administrare simplă este obligată să efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum și actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinației lor obișnuite.

Administratorul are următoarele atribuții:- să culeagă fructele bunurilor și să exercite drepturile aferente administrării

acestora (art. 796 alin. 1 Cod civil);- să încaseze creanțele administrate, eliberând chitanțele corespunzătoare și

exercite drepturile aferente valorilor mobiliare pe care le are în administrare, precum și dreptul la vot, de conversie și de răscumpărare (art. 796 alin. 2 Cod civil);

Administratorul are următoarele obligații:

35 Împuternicirea prin legat (sau testament) produce efectedacă ets acceptată de administratorul desemnat (art. 792 alin. 2 Cod civil).

62

- să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fără a schimba destinația acestora (art. 797 alin. Cod civil);

- să investească sumele de bani aflate în administrarea sa în conformitate cu dispozițiile referitoare la plasamentele considerate prudente (art. 798 alin. 1 Cod civil);

Administratorul are dreptul să modifice investițiile efectuate anterior dobândirii de către acesta a calității sale.

Administratorul are dreptul să autorizeze acte de dispoziție cu privire la bunurile aflate în administrarea sa în condițiile art. 799 Cod civil.

Administrarea deplină (art. 800 - 824 Cod civil). Persoana împuternicită cu administrarea deplină este obligată să conserve și să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectațiunea masei patrimoniale, în măsura în care aceasta este în interesul beneficiarului.

Administratorul are următoarele drepturi, care se circumscriu puterilor sale:- să înstrăineze, cu titlu oneros, bunurile, sau să le greveze cu un drept real;- să schimbe destinația bunurilor, precum și să efectueze orice alte acte

necesare sau utile, inclusiv orice formă de investiție.Regimul juridic al administrării. Prin ,,regimul juridic al administrării,, se

înțelegem: obligațiile administratorului față de beneficiar, drepturile administratorului și obligațiile administratorului, respectiv, ale beneficiarului în raporturile cu terții

Obligațiile administratorului față de beneficiar sunt prevăzute în lege, actul constitutiv sau în înțelegerea ulterioară a părților. Acestea sunt:

- obligația de diligență, onestitate și loialitate. Administratorul trebuie să acționeze față de bunurile date în administare ca și cum este proprietarul acestor bunuri; de asemenea, trebuie să acționeze cu onestitate și loialitate în vederea realizării optime a intereselor beneficiaruluisau a scopului urmărit (art. 803 Cod civil);

- obligația de evitare a apariției unui conflict între interesul său propriu și obligațiile sale de administrator (art. 804 Cod civil);

- obligația de anunțare a conflictului de interese; Administratorul este obligat să îl anunțe de îndată pe beneficiar despre orice interes pe care l-ar avea într-o anumită activitate și care este de natură să îl pună într- situație de conflict de interese (art. 805 Cod civil);

63

- obligația de a ține o evidență a bunurilor sale proprii distinctă de cea a bunurilor preluate în administrare. Obligația există chiar dacă nu a fost întocmit un inventar (art. 807 Cod civil);

- obligația de imparțialitate a administratorului dacă există mai mulți beneficiari, concomitenți sau succesivi, ținând cont de drepturile și interesele fiecăruia dintre ele (art. 811 Cod civil).

În timpul exercitării calității sale, administratorului îi revin următoarele interdicții:

- nu va putea deveni parte la niciun contract având ca obiect bunurile administrate sau să dobândescă, altfel decât prin succesiune, orice fel de drepturi aupra bunurilor respective sau împotriva beneficiarului (art. 806 Cod civil);

- de nu folosi în propriul său avantaj bunurile administrate, precum și datele sau informațiile care îi parvin în virtutea administrării (art. 808 Cod civil);

- de a nu dispune ce titlu gratuit de bunurile sau drepturile care îi sunt încredințate, cu excepția cazului în care interesul unei bune administrări o impune (art. 809 Cod civil);

Potrivit art. 810 Cod civil, pe lângă obligații administratorul are și drepturi, spre exemplu, de a reprezenta în justiție, astfel:

- poate sta în justiție pentru orice cerere sau acțiune referitoare la administrarea bunurilor și

- poate interveni în orice cerere sau acțiune având drept obiect bunurile administrate.

Administratorul are dreptul să solicite instanței judecătorești, pentru motive temeinice, să fie dispensat de îndeplinirea obligației privind inventarul, garanțiile și asigurarea, dacă o astfel d eobligație a fost stabilită în sarcina sa, prin lege sau prin hotărâre judecătorească (art. 818 Cod civil).

De asemenea, ținând seama de faptul că serviciul administraorului este gratuit sau de circumstanțele asumării răspunderii, instanța judecătorească poate reduce întinderea limitelor răspunderii și despăgubirilor datorate de acesta (art. 812 Cod civil).

Obligațiile administratorului față de terți se materializează sub formă de răspundere ale acestuia, astfel:

- administratorul este personal răspunzător față de terții cu care contractează dacă se obligă în nume propriu (art. 813 alin. 2 Cod civil),

64

- administartorul este personal răspunzător față d eterțiii cu care a contractat dacă depășește puterile care i-au fost conferite, iar terții nu au cunoscut faptul depășirii puterilor sau beneficiarul nu a ratificat în mod expre aceasta (art. 814 Cod civil).

De asemenea, beneficiarul răspunde față de terți pentru prejudiciile pricinuite în mod culpabil de administrator în exercitarea atribuțiilor sale numai până la concurența câștigului obținut.

Administrarea colectivă Dacă legea sau actul de desemnare nu prevede altfel, pot fi desemnate mai

multe persoane în calitate de administartori. De regulă, în acest caz hotărârile se iau prin voința majorității acestora.În situații speciale hotărârile se vor adopta astfel:- actele de conservare vor putea fi efectuate în mod individual de către

administratori, ceea ce înseamnă că pentru astfel de acte administratorii pot hotărî, în mod valabil, individual;

- actele de administrare a bunurilor altuia vor putea fi făcute, în caz de urgență, cu autorizarea instanței judecătorești, dacă nu se pot lua hotărâri în mod valabil din cauza opunerii constante a unora dintre administratori;

Dacă neânțelegerile dintre administratori persistă și administrarea este serios afectată instanța, la solicitarea oricărei persoane interesate una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la art. 826 Cod civil36.

În privința răspunderii administratorilor pentru îndeplinirea obligațiilor lor, ca regulă aceasta este solidară, iar în cazul în care atribuțiile sunt repartizate prin lege, actul de desemnare sau hotărâre judecătorească, fiecare administrator este răspunzător doar pentru partea sa de administrare, deci divizibilă. Delegarea

Administratorul își poate delega parțial atribuțiile sau poate împuternici un terț să îl reprezinte la încheierea unui act determinat (art. 829 alin. 1 Cod civil).

36 Măsurile sunt: stabilirea unui mecanism simplificat de adoptare a hotărârilor, repartizarea atribuțiilor între administratori, conferirea votului decisiv, în caz de paritate de voturi, unuia dintre administratori, înlocuirea administratorului sau, după caz, a administratorilor cărora le este imputabilă situația creată.

65

Nu se poate delega unei terțe persoane administrarea generală sau exercițiul unei puteri discreționare (cu excepția cazului în care delegarea se face către un administrator)

S. III. 3. 3. Proprietatea publică Noțiune. Obiectul proprietății publice. Proprietatea publică este

dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ - teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau de interes public, cu condiția să fie dobândite printr-unul din modurile prevăzute de lege (art. 858 Cod civil).

Obiectul proprietății publice este format din: bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite prin legea organică.

Celelalte bunuri care aparțin statului ori unităților administrativ - teritoriale fac parte, după caz, din domeniul public sau din domeniul privat al acestora.

Bunurile ce formează dreptul de proprietate publică au următoarele caractere juridice:

- sunt inalienabile, adică nu pot fi înstrăinate;- sunt imprescriptibile, adică nu se prescriu prin trecerea timpului:.

Proprietatea asupra acestor bunuri nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună credință asupra bunurilor mobile;

- sunt insesizabile, adică nu pot face obiectul executării silite.- proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz.Bunurile ce formează obiectul coproprietății publice se dobândesc prin

următoarele moduri:a. prin achiziție publică, efectuată în condițiile legii;b. prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;c. prin donație sau legat (testament), acceptat în condițiile legii, dacă bunul

devine de uz sau de interes public;d. prin convenție cu titlu oneros, dacă bunul devine de uz sau de interes

public;e. prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public

al acestuia sau din domeniul privat al unei unități administrativ- teritoriale în domeniul public al acesteia, în condițiile legii;

66

f. prin alte moduri prevăzute de lege. Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice. Dreptul de

proprietate publică nu poat fi dezmembrat dar poate fac obiectul: dreptului de administrare, dreptului de concesiune și dreptului de folosință gratuită.

a. Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local. În acest context Guvernul, consiliul județean sau, după caz, consiliul local controlează modul de exercitare a dreptului de administrare.

Pot primi în administrare asemenea bunuri:- regiilor autonome;- autorităților administrației publice centrale sau locale, și - alte instituții publice de interes național, județean ori local.Titularul dereptului de administrare poate să folosească bunul și să dispună

de bun în condițiile stabuilite de lege și, dacă este cazul, de actul de constituireCa și dreptul de adminsitrare din care izvorăște dreptul de administrare este

inalienabil, insesizabil, imprescriptibil și nesusceptibil de dezmembrare.Dreptul de administrare încetează:- odată cu încetarea dreptului de proprietate publică sau- prin actul de revocare emis de organul care l- a constituit.Actul normativ care completează dispozițiile Codului civil cu privire la

administrarea bunurilor din proprietatea publică este Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, modificată.

b. Dreptul de concesiune.Dreptul de concesiune se naște în baza contractului de concesiune. Părțile

contractului sunt: consionarul și concedentul. Concesionarul are dreptul și, în același timp și obligația de exploatare a

bunului, în schimbul unei redevențe și pentru durată determinată, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și a contractului de concesiune (art. 871 alin. 1 Cod civil).

Poate fi concesionar orice persoană fizică sau persoană juridică.Procedura de concesionare, precum și încheierea, executarea și încetarea

contractului de concesiune sunt supuse Legii nr. 54 /2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

Concesionarul are următoarele drepturi cu privire la bunurile concesionate:

67

- are dreptul să efectueze orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura exploatarea bunului. Nu are dreptul însă să înstrăineze și nici să greveze bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate sau rezultate din realizarea concesiunii și care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie predate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii (art. 872 alin. 1Cod civil);

- are dreptul la fructe, iar în limitele prevăzute de lege și de actul constitutiv, și la producte.

Modul de exercitare al dreptului de concesiune de către concesionar este controlat de către concedent.

c. Dreptul de folosință cu titlu gratuit. Dreptul de folosință asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu

gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituțiilor de utilitate publică (art. 874 Cod civil).

Titularul nu beneficiază de fructele civile ale bunului, în lisaunei dispoziții contrare în actul de constituire.

Actul normativ care completează dispozițiile Codului civil cu privire la darea în folosință gratuită a bunurilor proprietate publică este Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, modificată.

Drepturile reale de garanție sunt:1. dreptul de ipotecă. Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau

imobile afectate executării unei obligații (art. 2343 Cod civil).2. dreptul de gaj. Gajul poate avea ca obiect bunuri mobile corporale sau

titluri negocialeAceste drepturi reale de garanție, se numesc și accesorii deoarece presupun

ca drept principal un drept de creanță.

S. III. 4. Obligația civilăObligația este legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut

să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată (art. 1164 Cod civil).

Sunt izvoare ale obligațiilor: contractul, actul juridic unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații.

68

Obligația civilă are trei sensuri:1. îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face, a nu face ceva;2. raport obligatoriu ce conține sensul definitiei de mai sus ;3. obligație în sens de înscris constatator al unei creanțe (obligațiunea

CEC). Clasificarea obligațiilor civile

În funcție de obiectul lor se fac trei subclasificari:a) obligatia de a da, de a face, de a nu face ceva ;b) pozitiva și negativă;c) obligatia de rezultat (determinata) și obligația de diligență (de

mijloace).După opozabilitatea lor: obligatiile se împart în :

1) obișnuite (opozabile numai “între părți”) ;2) opozabile terţilor (scriptae in rem);3) reale (propter rem). În funcție de sancțiunea ce asigură respectarea obligațiilor civile, se

disting:1) obligația civilă perfectă;2) obligația civilă imperfectă (naturală).

Obligațiile de a da, a face și a nu face- obligația de a da este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept

real (obligația vânzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut în patrimoniul cumpărătorului).

- obligația de a face este îndatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu, ori de a preda un bun în materialitatea lui.

- obligația a nu face ceva are conținut diferit, după cum este corelativă unui drept absolut ori unui drept relativ (de creanță), astfel:

* corelativă unui drept absolut este îndatorirea de a nu face nimic de natură a aduce atingere acelui drept ;

* corelativă unui drept de creanță este a nu face ceva, ce ar fi putut sa facă, dacă debitorul nu s-ar fi obligat la abținere.Obligații civile pozitive și negative

Sunt pozitive obligațiile de “a da” și “a face”.Este negativă obligația a nu face ceva.

69

Obligații de rezultat și obligații de diligențăEste de rezultat obligația care constă în îndatorirea debitorului de a obține

un rezultat determinat (spre exemplu obligația vânzătorului de a preda cumpărătorului lucrul vândut).

Este de diligență (mijloace) obligația ce constă în îndatorirea debitorului de a depune toată staruința pentru obținerea unui anumit rezultat (spre exemplu, obligația medicului de a-l vindeca pe pacient).

Obligații obișnuite, opozabile terților și obligații realeObligația obișnuită este opozabilă între părți ca și dreptul de creanță.

Marea majoritate a obligațiilor civile sunt de acest fel. Această obligație îi revine debitorului față de care s-a nascut.

Obligația opozabilă și tertilor (scriptae in rem) este acea obligație strâns legată de un bun, astfel încât creditorul nu-și poate realiza dreptul său decât cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun, care este ținut și el, de îndeplinirea unei obligații născute anterior, fară participarea sa (spre exemplu cumparatorul este obligat să respecte locațiunea facută înainte de vânzare).

Obligația reală (propter rem), este îndatorirea ce revine, potrivit legii, deținatorului unui bun, în considerarea importanței deosebite a unui astfel de bun pentru societate (spre exemplu obligația deținătorului de teren agricol de a-l cultiva, potrivit Legii nr. 18/1991).

Obligații civile perfecte și imperfecteMajoritatea obligațiilor civile este formată din obligațiile perfecte.Obligația perfectă - este acea obligație civilă a cărei executare este asigurată

în caz de neexecutare de către debitor, printr-o acțiune în justitie, obținându-se un titlu executor pentru a fi pusă în executare silită.

Este imperfectă obligația a cărei executare nu se poate obține pe cale silită, și odată executată de bună voie de către debitor, nu este permisă restituirea ei, această obligatie se mai numește și naturală.

Obligația imperfectă nu se confundă cu obligația morală, care se realizează din conștiință (obligația copiilor ajunși la maturitate de a-și întreține părinții bolnavi).

CAPITOLUL IV Obiectul raportului juridic

70

IV. 1. Sensurile expresiei ,,obiectul raportului juridic,,Prin obiect al raportului juridic civil înțelegem conduita părților, adică

acțiunea la care este îndrituit subiectul activ și cea la care este obligat subiectul pasiv.

Deși este în strînsă legatura între obiectul și conținutul raportului juridic civil, acestea nu se confundă.

Obiectul raportului juridic poate fi privit pe de o parte, drept1. conduita subiectului pasiv (al debitorului) și pe de altă parte2. bunul material, acesta fiind considerat drept obiect derivat al acestui

raport. 1. Referitor la conduita subiectului pasiv:- vânzătorul este debitor în privința obligațiilor: de a transfera proprietatea

asupra lucrului vândut, de a preda bunul în materialiatatea lui, de a -l garanta pe cumpărător în privința acestui bun (pentru vicii și pentru folosința acestuia),

- cumpărătorul este debitor al obligației de plată a prețului și de preluare a bunului.

Din această perspectivă, obiectul raportului juridic conduită a subiectului pasiv înseamnă totalitatea obligațiilor acestuia.

Obiectul raportului juridic din perspectiva conduitei subiectului pasiv se definiște, astfel, potrivit art. 1226 Cod civil, care precizază că ,,obiectul obligațiilor constă în prestația concretă pe care una din părți o datorează celeilalte,,.

Și cum conduita subiectului pasiv (al debitorului) nu poate consta decât dintr-o obligație în sens de prestație. Din această perspectivă se poate pune semnul egalității între obiectul raportului juridic și obiectul obligației.

2. De cele mai multe ori în raporturile patrimoniale, conduita părților se referă la un bun (sau la bunuri) cu care subiectele de drept intra în contact. Deși acest bun nu intră în structura raportului juridic, este considerat ca obiect derivat al raportului juridic.

IV. 2. Bunurile - obiect derivat al raportului juridic Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul

unui drept patrimonial (art. 535 Cod civil). Spre exemplu:

71

- obiectul raportului juridic de vânzare cumpărare a unei mașini din perspectiva vânzătorului este reprezentat de următoarele obligații: de a transfera proprietatea asupra mașinii, de a preda mașina în materialitatea ei, de a-l garanta pe cumpărător

- obiectul derivat al raportului juridic de vânzare cumpărare este mașina care constituie potrivit definiției de mai sus ,,obiectul unui drept patrimonial,,

Corelația dintre ,,bun sau bunuri” și patrimoniuÎn strânsă legatura cu noțiunea de bun, este și aceea de patrimoniu.Patrimoniu reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care

aparțin unei persoane fizice ori juridice. Între bun și patrimoniu există legatura de la parte la întreg, astfel, bunul

poate fi privit:- atât individual - ut singuli - ca parte a patrimoniului,- cât și ca element activ al patrimoniului, respectiv drept subiectiv cu

valoare economică, patrimonială.Potrivit Codului civil bunurile fac parte din: - patrimoniul unei persoane (fizice sau juridice) în sens de universalitate

de drept37, sau juridică. Potrivit art. 31 alin. 1,,orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui

patrimoniu,,.Din această perpectivă patrimoniul reprezintă garanția comună (gajul

general) a creditorilor. Astfel, potrivit art. 2324 Cod civil ,,cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor săi,,. ,,Cel care este obligat,, la care face referire Codul civil poate fi orice persoană fizică sau jurdică care are o datorie născută, spre exemplu dintr/un contract. Aceșt creditori care nu au nicio garanție reală cu privire la bunurile debitorului său - ci la întreaga masă de bunuri mobile și imobile prezente și viitoare care formează patrimoniul acestuia - se numesc creditori chirografari. Acești creditori au dreptul să - și realizeze creanțele lor urmărind orice din patrimoniul debitorului.

Patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni sau afectațiuni, însă numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege (art. 31 alin. 2 Cod civil).

37 Denumită și universalitate juridică

72

Sunt diviziuni sau afectațiuni ale patrimoniului:- masele patrimoniale fiduciare. Acestea cuprind bunurile ce fac obiectul

unor: drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare. Aceste drepturi fac obiectul unui transfer de la unul sau mai mulți constitutori către unul sau mai mulți fiduciari. De asemenea, aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelelate drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.

- masele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii astfel determinate. Constituirea masei patrimoniale afectate exercitrii în mod individual a unei profesii autorizate se stabilește prin actul încheiat de titular (art. 33 alin. 1 Cod civil). Această masă de bunuri afectată unei profesii autorizate formează patrimoniul profesional individual.

Din economia Codului civil, diviziunile sau afectațiunile patrimoniului, ce au obiect bunuri ale unei persoane, astfel definite mai sus, formează o universalitate de fapt.

Clasificarea bunurilor1. Din punct de vedere juridic, bunurile se împart în: mobile și imobile

(mișcătoare sau nemișcătoare). Sunt mobile acele bunuri pe care legea nu le consideră imobile (art.

539 Cod civil). Referire la bunurile mobile face și art. 2389 Cod civil care reglementează obiectul ipotecii mobiliare.

La rândul lor bunurile mobile se împart în:- bunurile mobile prin natura lor. În principiu, bunurile mobile prin natura

lor pot fi mișcate, prin forță internă (proprie) sau prin forță străină, dintr-un loc în altul fără a se schimba valoarea economică, spre exemplu: un animal (cum ar fi acela de companie: câine, pisică) un automobil, o masă, un scaun, o carte etc.

Sunt bunuri mobile și undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum energia de oric fel produsă, captată și transmisă, în condițiile legii, de orice persoană și puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliar sau imobiliară a sursei acestora;

- bunurile mobile prin determinarea legii. În această catgorie sunt incluse drepturile și obligațiile mobiliare, acțiunile în justiție referitoare la un drept mobiliar, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală, spre exemplu: drepturile de

73

autor și drepturile conexe acestora, fondurile de comerț, acțiunile, părțile sociale, obligațiunile unei societăți comerciale, rentele;

- bunurile mobile prin anticipație sunt bunuri imobile prin natura lor, dar care în baza înțelegerii între părți se consideră a fi bunuri mobile anticipându-se faptul că în viilor aceste bunuri vor deveni mobile38. În această categorie sunt incluse: bogățiile de orice natură ale solului și subsolului, fructele neculese încă, plantațiile și construcțiile încorporate în sol devin mobile prin anticipație, atunci când, prin voința părților, sunt privite în natura lor individuală în vederea detașării lor (art. 540 alin. 1 Cod civil). În sprijinul afirmației că ,,bunurile mobile prin anticipație sunt bunuri imobile prin natura lor,, stau dispozițile art. 540 alin. 2 Cod civil care prevăd cu referire la aceste bunuri că ,,pentru opozabilitate față de terți, este necesară notarea în cartea funciară,,.

Bunurile imobile se împart la rândul lor în: - bunuri imobile prin natura lor sunt acele bunuri care prin natura lor nu

pot fi mișcate, dintr-un loc în altul, fără a-și pierde astfel valoarea economică. În această clasificare sunt incluse: ,,terenurile, izvoarele și cursurile de apă, plantațiile prinse de rădăcini, construcțiile și orice alte lucrări fixate de pământ cu caracter permanent, platformele și alte instituții de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum și tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permament (art. 537 Cod civil).

- imobile prin drepturile la care se aplică, potrivit cu care ,,regulile referitoare la bunurile imobile se aplică, în lipsă de stipulație contrară, și drepturilor reale asupra acestora,,. Acestea sunt drepturile reale imobiliare, și anume: dreptul de proprietate asupra unui teren, sau asupra unei clădiri, etc.

- imobile prin întrebuințare sau prin destinație, care rămân sau devin imobile. În această clasificare sunt incluse acele bunuri mobile prin natura lor, care prin raportul direct și nemijlocit cu un bun imobil se consideră a fi, de asemenea, bunuri imobile39.

Raportul cu bunul imobil este pus în lumină:- pe de o parte, de faptul că bunul mobil prin natură servește la

întrebuințarea bunului imobil,

38 A se vedea, Raluca Dimitriu (coordonator), Drept civil, vol. I, Editura Lumina Lex, 2000, pg. 74.39 Idem pg. 73.

74

- pe de altă parte, de faptul că bunul mobil prin natură este destinat să creeze cu bunul imobil un tot unitar, nemaifiind posibilă desprinderea lui, fără ca astfel să-și piardă valoarea economică.

Sunt imobile prin întrebuințare ,,materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi întrebuințate, atâta timp cât sunt păstrate în aceeași formă,, spre exemplu: cărămizile folosite pentru ridicarea unui edificiu, materialele care sunt utilizate drept acoperiș al unei construcții (spre exemplu, țiglă, tablă). De reținut că imobilele prin întrebuințare sunt bunuri mobile prin natură care ansamblate dobândesc regimul juridic al imobilelor, deoarece devin imobile, spre exemplu, edificiile (case, hale industrială, depozite etc).

În cazul consolidării unei construcții, părțile integrante ale acesteia sunt imobile, dacă sunt temporar detașate de aceasta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate (art. 538 alin. 1 Cod civil). De asemenea, materialele aduse pentru a fi întrebuințate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit acestă destinație (art. 538 alin. 2 Cod civil), adică din momentul în care au fost destinate a fi integrate unui imobil.

Sunt imobile prin destinație și bunurile mobile (prin natură) care sunt destinate a servi un imobil devenind împreună cu acesta un tot unitar, spre exemplu: oglinzi prinse în zid (zidite), statui prinse cu gips de podea, ferestre, priza din perete.

Se poate afirma că un bun este imobil prin destinație dacă există între bunul mobil prin natura lui (dar imobil prin destinație) și imobilul prin natura lui la care întrebuințează sau pentru care este destinat un raport de accesorietate, ambele bunuri aparținând aceluiași proprietar40.

Importanța clasificării privește următoarele aspecte: efectele posesiei, drepturile reale accesorii, competența teritorială, legea aplicabilă bunurilor, mobile sau imobile, potrivit normelor de drept internațional privat, regimul juridic al înstrăinării bunurilor.

Efectele posesiei. Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpânește și care se comportă ca un proprietar (art. 916 Cod civil). Ambele categorii de bunuri, mobile și imobile, se pot afla în posesia altei persoane decât proprietarul.

40 Ibidem și Gabriel Boroi, drept civil. Partea generală, Ed. All Beck, ediția a II-a, București, 1999, p. 70.

75

Posesorul neproprietar poate dobândi proprietatea bunului prin posedarea acestuia și anume:

- pentru bunul mobil, dreptul de proprietate cu privire la acesta se dobândește ca efect al posesiei de bună credință41 (art. 557 Cod civil). Se creează prezumția de titlu de proprietate, astfel ,,oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului,, (art. 935 Cod civil).

- pentru bunul imobil, dreptul de proprietatea cu privire la acesta se dobândește prin uzucapiune sau prescripție achizitivă. Adică, posesorul neproprietar poate dobândi proprietatea asupra bunului posedat sau, după caz, asupra fructelor produse de acesta (art. 928 Cod civil), dar numai în anumite condiții, prevăzute de Codul civil42. De asemenea, pentru bunurile imobile dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară (art. 557 Cod civil).

Cu toate aceste Codul civil prevede și posibilitatea dobândirii bunului mobil al altuia timp de 10 ani, deci, în temeiul uzucapiunii, în anumite condiții (art. 939 Cod civil)

Garanțiile reale (Titlul XI din Codul civil). Garanțiile reale sunt destinate să asigure îndeplinirea unei obligații patrimoniale. Denumite și drepturi reale accesorii garanțiile reale sunt: dreptul de gaj, dreptul de ipotecă și dreptul de retenție.

Spre exemplu, un contract de împrumut este principal față de contractul de ipotecă, care este accesoriu. Împrumutatul garantează cu un imobil al său suma împrumutată de la împrumutător. Ipoteca (ca drept real) este accesorie deoarece subzistă cât timp există obligația pe care o garantează. Astfel, dacă împrumutatul restituie la scadență suma împrumutată se stinge ipoteca, dacă nu, împrumutătorul (creditor) își va îndestula creanța din vânzarea imobilului ipotecat.

Importanța clasificării privește ipoteca și gajul, și are în vedere obiectul și forma în vederea constituirii acestora.

1. Obiectul ipotecii este diferit de acela al gajului.

41 Este de bună credință posesorul care nu cunoștea și nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calității de proprietar a înstrăinătorului. Buna- credință trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului (art. 938 Cod civil).42 Pentru a produce efecte juridice, respectiv pentru a se uzucapa, trebuie ca posesia să fie utilă. Posesia este utilă dacă exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate se realizează în mod continuu, netulburat (de violență, fizică sau morală), în mod public (art. 922 - 927 Cod civil).

76

Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile43 sau imobile44 afectate executării unei obligații (art. 2343 Cod civil).

Obiectul ipotecii este format din: bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale, bunuri determinate ori determinabile sau universalități de bunuri (art. 2350 Cod civil).

Gajul poate avea ca obiect numai bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată. (art. 2480 Cod civil).

2. Între ipotecă și gaj există deosebiri și în privința formei cerute pentru constituirea acestora.

Constituirea ipotecii presupune îndeplinirea anumitor formalități. Acestea sunt diferite în funcție de obiectul ipotecii. Indiferent de obiectul acesteaia însă ipoteca nu este urmată de deposedarea debitorului de bunul ipotecat.

Ipoteca imobiliară se constituie prin înscriere în cartea funciară. Contractul de ipotecă ce are ca obiect un bun imobil se încheie în formă

autentică de către notarul public sau de către oficiile consulare, sub sancțiunea nulității absolute. Se pot ipoteca:

43 Obiectul ipotecii mobiliare este format din: a. creanțe bănești născute din contractul de vânzare-cumpărare, contractul de locațiune sau orice alt act încheiat cu privire la un bun, cele rezultate din contractul de asigurare, cele născute în considerarea asumării unei obligații sau a constituirii unei garanții, a folosirii unei cărți de credit ori de debit ori a câștigării unui premiu la o loterie sau alte jocuri de noroc organizate în condițiile legii; b. creanțe constatate prin titluri nominative, la ordin sau la purtător;c. conturi bancare;d. acțiuni și părți sociale, valori mobiliare și alte instrumente financiare;e. drepturi de proprietate intelectuală și orice alte bunuri incorporale;f. petrolul, gazul natural și celelalte resurse minerale care urmează a fi extrase;g. efectivele de animale; h. recoltele care urmează a fi culese;i. pădurile care urmează a fi tăiate; j.bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locațiune, care sunt deținute în vedera vânzării, închirierii ori furnizării în temeiul unui contract de prestări servicii, care sunt furnizate în temeiul unui contract de prestări servicii, precum și materia primă și materialele destinate a fi consumate sau prelucrate în exploatarea unei întreprinderi, produsele în curs de fabricație și produsele finite;k. echipamentele, instalațiile și orice alte bunuri destinate să servească în mod durabil exploatării unei întreprinderi;l. orice late bunuri mobile, corporale sau incorporale. (art. 2389 Cod civil)44 Se pot ipoteca: imobilele cu accesoriile lor; uzufructul acestor imobile și accesorii; cotele -părți din dreptul asupra imobilelor; dreptul de supeficie. Ipoteca poartă deci și asupra chiriilor sau arenzilor prezente și viitoare produse de un imobil, precum și asupra îndemnizațiilor plătite în temeiul unor contracte de asigurare cu privire la plata acestor chirii sau arenzi care se supune regulilor publicității imobiliare (art. 2379 Cod civil).

77

a. imobilele cu accesoriile lor;b. uzufructul acestor imobile și accesorii;c. cotele părți din dreptul asupra imobilelor;d. dreptul de supreficie.Formalitățile cerute de lege pentru constituirea ipotecii sunt:a. ipoteca imobiliară ce poartă și asupra: chiriilor sau arenzilor prezente și

viitoare produse de un imobil, precum și asupra îndemnizațiilor plătite în temeiul unor contracte de asigurare cu privire la plata acestor chirii sau arenzi, se supune regulilor publicității imobiliare (art. 2379 Cod civil).

b. ipoteca asupra instrumentelor financiare se constituie conform regulilor pieței pe care acestea sunt tranzacționate.

c. ipoteca asupra acțiunilor sau părților sociale ale unei societăți comerciale se constituie potrivit regulilor stabilite prin lege specială.

Ipoteca mobiliară se încheie în formă autentică sau sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute (art. 2388 Cod civil). Ipoteca mobiliară se face numai fără deposedare, deci fără remiterea bunului ipotecat creditorului. Înregistrarea operațiunilor privind ipotecile mobilare și a operațiunilor asimilate acestora se efectuează în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (art. 2413 Cod civil).

Gajul se constituie: - prin remiterea bunului sau titlului către creditor (cu deposedare) sau,

după caz, - prin păstrarea acestuia de către creditor (fără deposedare), cu

consimțământul debitorului, în scopul garantării creanței (art. 2481 Cod civil).- prin remiterea titlurilor negociabile, în cazul titlurilor nominative

sau la purtător, iar în cazul titlurilor la ordin, prin andosarea acestora45, în scop de garanție.

Publicitatea gajului se efectuează diferit, în funcție de bunul ce formează obiectul garanției, și are efect constitutiv, după cum urmează:

- pentru bunurile mobile corporale publicitatea se realizează fie prin deposedarea debitorului, caz în care remite bunul afectat de garanție creditorului, fie prin înscrierea gajului la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare;

45 Prin menționarea pe verso al titlului despre constituirea garanției.

78

- pentru sumele de bani publicitatea gajului se realizează numai prin deținerea acestora;

- pentru titlurile negociabile gajul este perfectat prin remiterea sau, după caz, prin andosarea titlurilor. (art. 2482 Cod civil).

Competența teritorială în cazul în care un bun, mobil sau imobil, face obiectul unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești.

Pentru bunurile mobile este competentă spre soluționare instanța de la domiciliul pârâtului (actor sequitur forum rei), iar pentru bunurile imobile instanța din raza teritorială unde se află bunul (rei sitae).

Legea aplicabilă bunului potrivit normelor de dreptul internațional privat, astfel:

- imobilului i se aplică - legea țării pe teritoriul căreia este situat (lex rei sitae).

- mobilului i se aplica legea proprietarului bunului sau lex personalis, care este lex patriae (legea cetăţeniei) sau, după caz, lex domicilii (legea domiciliului).

Regimul juridic al înstrăinării este diferit, după cum urmează:- actele juridice prin care se dobândesc bunurile mobile, trebuie să îmbrace,

în principiu, forma înscrisului sub semnătură privată; - actele juridice prin care se dobândesc bunurile imobile, îmbracă, sub

sancțiunea nulității absolute, forma autentică. 2. După circulația lor juridică, bunurile se împart în: bunuri aflate în

circuitul civil și bunuri scoase din circuitul civil.a. bunurile aflate în circuitul civil sunt acele bunuri care pot fi dobândite

și înstrainate prin act juridic. Aceste bunuri formează regula în privința înstrăinării lor, iar legea trebuie să prevadă, în mod expres, excepțiile. Din aceasta categorie fac parte bunuri care circulă liber, neîngrădit.

b. Bunuri scoase din circuitul civil. Din categoria bunurilor scoase din circuitul civil fac parte:

- bunurile scoase din circuitul civil care nu pot face obiectul unui act juridic civil, acestea sunt, prin urmare, inalienabile; exemplificăm în acest sens, Legea nr. 18/1991 republicată potrivit art. 5 alin. 246:“Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi

46 Legea fondului funciar.

79

introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public”.

- bunuri care pot fi dobândite, deținute ori înstrăinate condițional (spre exemplu: arme de foc și muniții potrivit Legii nr. 17/1996 sau produse și substanțe stupefiante, potrivit Legii nr. 73/1969 ori deșeuri toxice, potrivit Legii nr. 137/1993 ș.a.)

Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Importanța clasificării rezidă tocmai pe planul valabilității actelor juridice civile, sub aspectul obiectului lor.

3. După modul în care sunt determinate bunurile se împart în: bunuri fungibile și nefungibile

Fungibile sunt acele bunuri care se individualizeaza prin însușirile speciei ori categoriei din care fac parte.

Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligații (art. 543 alin. 2 Cod civil). Spre exemplu, după număr putem determina astfel: 10 mere ionathan, 3 ciorchini de struguri albi de masă etc, după greutate, 2 Kg. de mere, 1Kg. de roșii etc, după măsură, 2 m de stofă.

Prin act juridic, un bun fungibil prin natura lui poate fi considerat nefungibil (art. 543 alin 3 Cod civil).

Sunt nefungibile bunurile care, potrivit naturii lor sau voinței exprimată într -un act juridic, se individualizează prin însușiri proprii, speciale. Spre exemplu, clădirea din str. Panselelor nr. 7, determinată (individualizată) prin mărime, prin arhitectura deosebită (balcoane, etaje, acoperiș), sau terenul aferent Mănăstirii Snagov, sau orice alt teren, determinat individual prin poziția geografică, cu ieșire la un lac, sau situat lângă vecinătatea unei păduri, sau situat pe deal etc. Nefungibile sunt unicatele, spre exemplu, o pictură de un pictor celebru, o carte cu însemnări ale autorului, un ceas aparținând unei personalități etc.

Importanța clasificării privește: momentul transmiterii dreptului real (de proprietate) și suportarea riscului contractului.

1. Momentul transmiterii dreptului real (de proprietate) în actele translative de drepturi reale este diferit, după cum bunul este fungibil sau nefungibil, astfel:

80

- dacă este fungibil, dreptul real se transmite în momentul individualizarii ori predarii (în lipsa de stipulatie contrară, deoarece ,,un bun fungibil prin natură poate deveni nefungibil prin voința părților). Spre exemplu, în cazul vânzării unui kg de roșii. Momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora este acela în care au fost individualizate roșiile prin punerea în pungă și cântărirea lor. Momentul individualizării, respectiv al cântăririi, coincide cu momentul predării, și cu acel al realizării acordului de voință.

- dacă este nefungibil, dreptul real, de proprietate, se transmite în momentul realizării acordului de voință, chiar dacă nu s-a predat bunul. Spre exemplu, în cazul vânzării unei case, contractul se perfectează (se încheie) la data de 15 mai 2012, iar predarea, prin înmânarea cheilor casei, are lor pe 15 iunie 2012. Momentul încheierii contractului, care presupune transferul proprietății, nu coincide cu acela al predării.

2. Suportarea riscului contractului în caz de pierdere nefortuită sau fortuită a bunului ce formează, spre exemplu, obiectul unui contract translativ de proprietate, spre exemplu vânzare -cumpărare.

Dacă bunul, fungibil sau nefungibil, nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligației de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată (art. 1274 alin. 1 Cod civil). Prin urmare, riscul contractului este suportat de debitorul obligației imposibil de executat, spre exemplu, în cazul unui contract de vânzare - cumpărare, riscul este suportat de vânzător, debitor al obligației de predare, chiar dacă proprietar al casei este cumpărătorul, căruia vânzătorul trebuia să-i predea bunul. Dispoziția menționată este supletivă, deoarece în contractul transplativ de proprietate se poate prevedea și contrariul, potrivit art. 1274 alin. 1 Cod civil, care prevede: ,,în lipsă de stipulație contrară,,.

În cazul pieirii fortuite a bunului, adică pentru cauze neimputabile niciunei părți, debitorul obligației de predare, respectiv, vânzătorul pierde dreptul la contraprestație, iar dacă a primit-o este obligat să o restituie (1274 alin. 2 Cod civil). Prin urmare, spre deosebire de dispozițiile vehiului Cod civil, potrivit căruia în caz de pieire fortuită a bunului (nefungibil) înainte de predare, riscul acestei pierderi îl suportă proprietarul cumpărător (res perit domino) sub imperiul actualului cod, fără a face distincție între bunul fungibil sau nefungibil, riscul contractului îl suportă debitorul obligației de predare a bunului (res perit debitori).

81

4. După cum întrebuințarea obișnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanței bunurile (mobile) sunt consumptibile sau neconsumptibile (art. 544 Cod civil).

Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuințare obișnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanței. Bunuri consumptibile sunt: banii, combustibilii, alimentele etc.

Sunt neconsumptibile, ca regulă, bunurile mobile a căror întrebuințare obișnuită nu implică înstrăinarea sau consumarea substanței. În principiu, bunurile neconsumptibile sunt: construcții, terenuri, mașini etc.

Dar, un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act juridic, i se schimbă întrebuințarea.

Importanța clasificării rezidă în materia contractului de împrumut.Obiectul împrumutului de folosință - se numește comodat - și este

reprezentat de un bun neconsumptibil.Obiectul împrumutului de consumație se numește mutum - și-l formează

bunurile consumptibile.5. În funcție de posibilitatea de a fi împărțite sau nu, fără să-și

schimbe, prin aceasta, destinația lor economică, bunurile sunt divizibile sau nedivizibile (art. 545 Cod civil).

Bunurile care nu pot fi împărțite în natură fără a li se schimba destinația sunt bunuri indivizibile. Spre exemplu, un autoturism este un bun indivizibil; dezmembrându-l nu mai poate fi utilizat potrivit destinației economice.

Bunul divizibil este acela care poate fi împărțit, fără să-și schimbe, prin aceasta, destinația sa economică. Spre exemplu: o bucată de stofă poate fi împărțită fără a-și schimba prin aceasta destinația economică.

Dar prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil.

Importanța clasificării se găsește în materie de partaj (împărțeală). Astfel, bunul indivizibil fie se atribuie unei singure părți, cu obligația la o sultă (contravaloarea corespunzătoare cotei pe care o deține din acel bun) către cealaltă, fie este scos la vânzare prin licitație, și se împarte prețul obținut în urma vânzării.

6. După corelația dintre ele bunurile sunt principale și accesorii (art. 546 Cod civil).

82

Bunul principal are existență de sine stătătoare, fiind utilizat independent de alte bunuri. Spre exemplu, o construcție, un teren, un autorurism etc.

Bunul care a fost destinat, în mod stabil și exclusiv, întrebuințării economice a altui bun este accesoriu atât timp cât satisface această utilizare. Spre exemplu, cureaua de la ceas, antena sau husa de la televizor, etc.

Această clasificare are însă un caracter relativ și convențional deoarece prin voința omului un bun poate fi considerat principal sau accesoriu47.

Pentru ambele bunuri, principal și accesoriu, destinația comună poate fi stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri.

Importanța clasificării constă în regimul juridic aplicabil acestor bunuri în materia executării obligațiilor civile. Spre exemplu în cazul vânzării, vânzătorul trebuie să predea atât bunul principal, cât și pe cel accesoriu (în lipsă de stipulație contrară).

Astfel ,,dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situația juridică a bunului principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare (cu sarcini) a bunului principal (art. 546 alin. 3 Cod civil). Bunului acesoriu aplicându-i -se regula accesorium sequitur principalem (accesoiul servește principalului). Spre exemplu, dacă se vinde ceasul se vinde și cureaua. După cum am arătat destinația ambelor bunuri (ceasul și cureaua) este dată de proprietarul lor, în cazul de față este vânzarea.

7. În funcție de modul lor de precepere bunurile sunt corporale și incorporale.

Sunt corporale acesle bunuri care, având existență materială, sunt percepute cu simțurile omului, spre exemplu, o masă, un scaun, un teren, o construcție etc.

Bunurile incorporale sunt valori economice care nu pot fi percepute direct ci presupun o existență abstractă, ideală.

De asemenea, dacă definim patrimoniu din punct de vedere juridic ca fiind format din drepturi și obligații și nu - așa cum se consideră din punct de vedere economic - din bunuri, drepturile reale patrimoniale pot fi considerate bunuri incorporale48.

Pe lânga drepturile reale (altele decât drepturile de proprietate) distingem trei categorii de bunuri incorporale :

47 Raluca Dimitriu (Coordonator), op. cit. p. 82.48 Idem.

83

- proprietățile incorporale (fondul de comerț, drepturile de proprietate industrială drepturile de autor);

- titlurile de valoare (valorile mobiliare, acțiunile, obligațiunile);- creanțele.Clasificarea are importanță în ceea ce privește modul de transmitere a

dreptului de proprietate cu privire la aceste bunuri, astfel:- dobândirea proprietății mobiliare ca efect al posesiei de buna credință

opereaza doar pentru bunurile mobile corporale, nu și pentru cele incorporale; - dobândirea proprietatii prin simpla tradițiune (remitere) opereaza pentru

bunurile corporale nu pentru cele incorporale.Titlurile de valoare, se transmit diferit. Titlurile la purtator se transmit prin

tradițiune, cele nominative prin cesiune, iar titlurile la ordin, prin gir sau andosare49.

8. După tipurile de produse ale bunurilor care rezultă din folosirea lor, bunurile sunt frugifere care produc fructe și nefrugifere (nu produc fructe) care produc producte.

Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanța acestuia (art. 548 alin. 1 Cod civil).

Fructele sunt de trei feluri, naturale, industriale și civile:- fructele naturale sunt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute

fără intervenția omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine, producția și sporul animalelor.

- fructele industriale sunt produsele directe și periodice ale unui bun, obținute ca rezultat al intervenției omului, precum cum ar fi recoltele de orice fel.

- fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană în virtutea unui act juridic, spre exemplu, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor și dividendele.

Productele sunt produsele obținute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanței acestuia, spre exemplu copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră, nisipul dintr-o albie etc. (art. 549 Cod civil)

Această clasificare prezintă interes în privința modului de dobândire a dreptului de proprietate asupra fructelor și productelor.

49 Pentru dezvoltări, a se vedea, Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, Editura Universul Juriidc, București, 2011

84

Fructele și productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel (art. 550 Cod civil), din acest punct de vederea între acestea nu există nici o deosebire.

Deosebiri există din perspectiva modalității de dobândire a lor.Astfel, fructele naturale și cele industriale se dobândesc prin perceperea

efectivă a acestora, respectiv, dreptul de proprietate asupra lor se dobândește la data separării de bunul care le-a produs.

Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândește zi cu zi, prin simpla scurgere a timpului, respectiv, prin scadență50.

Importanța clasificării constă și în materie de uzufruct și posesie de bună credință, astfel:

- uzufructuarul are dreptul doar la fructe, nu și la producte care se cuvin numai proprietarului;

- posesia de buna-credință conduce numai la dobândirea proprietății fructelor, nu și a productelor.

9. Bunuri sesizabile și bunuri insesizabileEste sesizabil bunul ce poate forma obiectul executarii silite a debitorului

(enumerarea este făcută de Codul de procedură civilă).Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii;

spre exemplu, nu poate fi urmărită silit pensia de întreținere.

50 Ibidem.

85

dreptul afacerilor

Documents