drept - sinteze si grile

60
CAPITOLUL I Conceptul de drept. Norma juridică (noţiune, elemente, clasificare, interpretare). Diviziunea şi ramurile dreptului. Aplicarea dreptului în timp, spaţiu şi asupra persoanelor. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept. Izvoarele dreptului afacerilor. A. Sinteze 1. Conceptul de drept Jus est ars boni et aequi (Dreptul este arta binelui şi a echităţii) 1.1. Etimologia cuvântului „drept”. Cuvântul „drept” derivă din latinescul directum: a) adverb indicând direcţia, în sens direct, fără ocol, de-a dreptul; b) adjectiv, arătând diferite însuşiri (linie dreaptă, drum drept etc.); c) în sens figurat înseamnă: potrivit dreptăţii, adevărului, corect, echitabil etc. Prin urmare, luat în sens metaforic, cuvântul drept desemnează ceea ce este conform cu norma (legea) . Pentru substantivul „drept” latinii foloseau jus (drept, dreptate, legi) care îşi are originea în sanscritul ju care înseamnă a lega. 1.2. Accepţiunile noţiunii de drept - Drept obiectiv – reprezintă ansamblul normelor juridice adoptate de stat cu scopul de a reglementa relaţiile dintre oameni în cadrul societăţii. - Drept pozitiv – reprezintă componenta activă a dreptului obiectiv, respectiv totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un moment dat pe un anumit teritoriu. - Drept subiectiv – reprezintă posibilitatea (facultatea, prerogativa) unei persoane, recunoscută şi ocrotită de dreptul obiectiv (de lege) de a avea o anumită conduită şi de a pretinde persoanei(lor) obligate să aibă o comportare (conduită) corespunzătoare dreptului său, 1

Upload: andrei-cojocaru

Post on 15-Jan-2016

122 views

Category:

Documents


6 download

DESCRIPTION

Drept

TRANSCRIPT

Page 1: Drept - Sinteze Si Grile

CAPITOLUL IConceptul de drept. Norma juridică (noţiune, elemente, clasificare, interpretare).

Diviziunea şi ramurile dreptului. Aplicarea dreptului în timp, spaţiu şi asupra persoanelor. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept. Izvoarele dreptului

afacerilor.

A. Sinteze

1. Conceptul de drept

Jus est ars boni et aequi (Dreptul este arta binelui şi a echităţii)

1.1. Etimologia cuvântului „drept”. Cuvântul „drept” derivă din latinescul directum: a) adverb indicând direcţia, în sens direct, fără ocol, de-a dreptul; b) adjectiv, arătând diferite însuşiri (linie dreaptă, drum drept etc.); c) în sens figurat înseamnă: potrivit dreptăţii, adevărului, corect, echitabil etc. Prin urmare, luat în sens metaforic, cuvântul drept desemnează ceea ce este conform cu norma (legea). Pentru substantivul „drept” latinii foloseau jus (drept, dreptate, legi) care îşi are originea în sanscritul ju care înseamnă a lega.

1.2. Accepţiunile noţiunii de drept- Drept obiectiv – reprezintă ansamblul normelor juridice adoptate de stat cu scopul

de a reglementa relaţiile dintre oameni în cadrul societăţii. - Drept pozitiv – reprezintă componenta activă a dreptului obiectiv, respectiv

totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un moment dat pe un anumit teritoriu.

- Drept subiectiv – reprezintă posibilitatea (facultatea, prerogativa) unei persoane, recunoscută şi ocrotită de dreptul obiectiv (de lege) de a avea o anumită conduită şi de a pretinde persoanei(lor) obligate să aibă o comportare (conduită) corespunzătoare dreptului său, comportare care poate fi impusă la nevoie prin forţa de constrângere a statului.

- Ştiinţa dreptului – reprezintă ştiinţa socială care are ca obiect de cercetare ansamblul regulilor de conduită (normelor juridice) adoptate de stat (care formează dreptul obiectiv) precum şi cerinţele sociale care au impus statului să reglementeze, să adopte norme juridice

2. Norma juridică

2.1. Noţiune. Norma juridică este o regulă generală, impersonală, tipică şi obligatorie care prescrie conduita oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea, având ca scop asigurarea ordinii sociale, regulă care poate fi adusă la îndeplinire, în caz de nevoie, prin forţa de constrângere a statului.

2.2. Trăsăturile normei juridice- Norma juridică are caracter general- Lex est communae praeceptum – Papinian

D.1.3.1 (legea este o dispoziţie generală). Norma juridică prescrie o conduită tipică, un etalon

1

Page 2: Drept - Sinteze Si Grile

de comportament pe care trebuie să-l respecte toţi subiecţii. Norma juridică conţine un model abstract pentru un agent posibil al acţiunii sociale. Norma juridică nu se rânduieşte pentru ceea ce se produce întâmplător, într-un caz izolat, ci are în vedere o generaltate de relaţii şi o medie de comportament. Neque leges neque senatus consulta ita scribi possunt, ut omnes casus qui quandoque incidetiat comprehendantur, sed suficit la quae plerum accidunt continert – Iulianus, 3, 1. Digeste, Libro LVIII, digestorum, 10 (nici legile, nici senatus-consultele nu pot fi scrise astfel încât să cuprindă toate cazurile care s-ar ivi vreodată, dar este suficient ca ele să includă ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori). - Norma juridică are caracter impersonal – Jura non singulas personas, sed generaliter constituuntur – Ulpianus, Digeste, 3, 1, III ad Sabinum 1,8. (dreptul se rânduieşte nu pentru fiecare om în parte, ci pentru toţi). Norma juridică nu se adresează direct unei persoane determinate, concretizate, ci ea vizează un număr nedeterminat de persoane - Norma juridică este obligatorie - Conformarea la conduita prescrisă de norma juridică nu este facultativă, ci obligatorie, astfel încât dacă norma nu este îndeplinită de bună voie se poate apela la forţa coercitivă (de constrângere) a statului. - Norma juridică are caracter de repetabilitate şi continuitate - Norma juridică se aplică unui număr nedefinit de cazuri, ori de câte ori este necesar, pe durata cât este în vigoare şi cât timp se manifestă relaţiile sociale de natura acelora avute în vedere de legiuitor în momentul edictării normei. - Norma juridică are caracter social - Norma juridică implică un raport intersubiectiv, adresându-se exclusiv comportamentului uman pe care urmăreşte să îl direcţioneze.

2.3. Structura normei juridice2.3.1. Structura internă (logico-juridică) a normei juridice. Aceasta alcătuieşte

partea statică, stabilă a normei, fiind alcătuită din:a) Ipoteza – arată condiţiile sau împrejurările în care se va aplica norma

juridicăb) Dispoziţia – prescrie conduita părţilor adică acţiunea sau inacţiunea pe care

subiectele trebuie să o îndeplinească c) Sancţiunea – reprezintă acea parte a normei juridice care stabileşte

consecinţele nerespectării conduitei prescrise de dispoziţie şi măsurile coercitive care se pot lua de organele specializate ale statului.

2.3.2. Structura externă (tehnico-legislativă) a normei juridice. Aceasta alcătuieşte partea dinamică a normei, reprezentând forma de exprimare, de exteriorizare a normei juridice în cadrul actelor normative sub formă de capitole, secţiuni, paragrafe, articole, alineate.

2.4. Clasificarea normelor juridice2.4.1. După felul conduitei pe care o prescriu:

a) norme imperative – conduita prescrisă de ele este obligatorie, părţile neputând deroga de la aceasta. Sunt de două feluri: onerative (care impun o anumită acţiune) şi prohibitive (care interzic o anumită acţiune). b) norme dispozitive – recomandă o anumită conduită. Pot fi: permisive (care nici nu obligă şi nici nu interzic o anumită conduită, lăsând la aprecierea subiectului alegerea unei conduite) şi supletive (când se reglementează o anumită conduită, dar în mod subsidiar, dacă părţile nu şi-au determinat-o ele însele). 2.4.2. După criteriul structurii logico-juridice (interne) normele juridice se împart în:

a) norme complete (determinate) – cuprind în structura lor toate elementele: ipoteză, dispoziţie, sancţiune. b) norme incomplete (nedeterminate) – nu au în structura lor toate elementele. În acest caz actul normativ face trimitere la alte norme din acelaşi act normativ sau din alte

2

Page 3: Drept - Sinteze Si Grile

acte normative prezente (norme de trimitere) sau precizează faptul că norma în cauză se va completa prin acte normative ulterioare (norme în alb).

2.4.3. După criteriul sferei de aplicare normele juridice se clasifică în:a) norme generale – au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-o ramură de

drept.b) norme speciale – se aplică unei sfere restrânse de relaţii, derogă de la dreptul

comun (specialia generalibus derogant), având prioritate faţă de normele generalec) norme de excepţie – completează normele generale sau speciale fără a aduce

atingere ordinii de drept. Exemplu: conform Codului familiei vârsta minimă la căsătorie pentru femei este de 16 ani, dar prin excepţie, pentru motive temeinice se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit vârsta de 15 ani.

Normele speciale şi normele de excepţie sunt de strictă interpretare (exceptiones sunt strictissimae interpretationis), conţinutul lor neputând fi extins prin analogie şi la alte domenii. 2.4.4. După criteriul sancţiunii normele juridice se clasifică în: a) norme punitive – prevăd o sancţiune negativă sub forma unei pedepse juridice b) norme stimulative – prevăd o sancţiune pozitivă sub forma unui sistem de stimulente, a unor mijloace de cointeresare în vederea punerii în aplicare a normei: distincţii, decoraţii, recompense etc.

2.4.5. După criteriul ramurii de drept (după obiectul lor) normele juridice se clasifică în : norme de drept civil, de drept penal, de drept administrativ, de drept constituţional, de drept comercial etc.

2.4.6. După criteriul forţei juridice a actului normativ în care sunt cuprinse deosebim norme cuprinse în Constituţie, legi, decrete, ordonanţe de guvern, hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor publice autonome centrale sau locale etc.

2.5. Interpretarea normelor juridice2.5.1. Noţiune. Interpretarea este operaţiunea prin care se determină sensul pe care l-a

avut în vedere legiuitorul când a elaborat şi adoptat legea. Scopul interpretării normelor de drept constă în identificarea voinţei reale a legiuitorului. Benignius leges interpretandae sunt, quo voluntas earum conservetur – Celsus, D., 1.3.18 (Legile trebuie interpretate cu multă grijă pentru ca intenţia legiuitorului să fie respectată).

2.5.2. Formele interpretării:A. Din punctul de vedere al efectelor pe care le produce distingem:

a) interpretare oficială – este realizată de o autoritate publică competentă şi are forţă juridică, fiind astfel obligatorie. Această interpretare poate fi autentică (atunci când este realizată chiar de autoritatea care a edictat norma juridică) sau cazuală (realizată de instanţele judecătoreşti sau de organele administraţiei în procesul de aplicare a normei)

b) interpretare neoficială – este realizată în doctrina juridică (literatura juridică) sau în pledoariile avocaţilor şi este facultativă, neavând forţă juridică.

B. Din punct de vedere al rezultatelor interpretării normelor juridice, intrepretarea poate fi:

a) literală (declarativă) – când între formularea textului legal şi cazurile de practică care se încadrează în ipoteza sa există concordanţă b) extensivă – când conţinutul normei este, în realitate, mai întins decât cel formal, literal (cuprins în formularea textului normei)

c) restrictivă – când aplicarea normei juridice se face, în realitate, într-un domeniu mai restrâns decât cel formal literal.

2.5.3. Metodele interpretării:

3

Page 4: Drept - Sinteze Si Grile

a) metoda gramaticală – constă în analiza semantică, sintactică şi morfologică a normei juridice

b) metoda sistematică – constă în stabilirea sensului normei juridice prin încadrarea sa în economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative.

c) metoda istorică – se stabileşte sensul normei juridice prin raportare la contextul istoric, la condiţiile socio-economice şi politice de la momentul adoptării normei de drept.

d) metoda logică – constă în examinarea textului prin aplicarea regulilor logicii formale, recurgându-se la argumente logice de genul: ad absurdum (se demonstrează că orice interpretare dată textului normei juridice, în afară de cea oferită, conduce la concluzii contrare legii), per a contrario (aplică legea terţului exclus – tertium non datur-, pornind de la premisa că în cazul noţiunilor contradictorii care se neagă una pe alta, doar una poate fi adevărată, cealaltă este falsă, neexistând o a treia posibilitate), a majori ad minus (cine poate mai mult poate şi mai puţin), a minori ad minus ( dacă legea interzice mai puţin, ea interzice implicit şi mai mult), a fortiori (cu atât mai mult), a pari (pentru situaţii identice, soluţii identice – ubi eadem ratio, ibi idem jus).

e) metoda analogică. Atunci când organul de aplicare este sesizat cu soluţionarea unei cauze care nu este prevăzută de lege el poate aplica fie o normă asemănătoare (analogia legii), fie poate face apel la principiile de drept (analogia dreptului). Judecătorul nu poate realiza denegare de dreptate, adică el nu poate refuza să judece atunci când nu există un text de lege aplicabil cauzei. Analogia nu poate fi folosită:

- în dreptul penal infracţiunile şi pedepsele trebuie să fie prevăzute expres de lege conform principiului legalităţii incriminării (nullum crimen sine lege – nici o infracţiune fără lege) şi a principiului legalităţii pedepsei (nulla poena sine lege – nici o pedeapsă fără lege). Prin urmare în acest domeniu nu poate funcţiona analogia.

- în cazul excepţiilor la o anumită normă juridică. Excepţiile sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte situaţii (exceptiones sunt strictissimae interpretationis)

- în cazul prezumţiilor legale absolute, care sunt de strictă interpretare

3. Diviziunea şi ramurile dreptului3.1. Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat. Publicum jus est quod ad

statum rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem pertinet – Ulpianus, D., 1.1.2 (Dreptul public este cel ce se referă la organizarea statului roman; dreptul privat priveşte interese particulare).

3.2. Caracteristicile dreptului public- tradiţional, normele dreptului public ocrotesc interesul general, ceea ce justifică protecţia deosebită acordată- unul din subiectele raportului de drept public este o autoritate publică- părţile raportului juridic de drept public se află într-o poziţie de inegalitate juridică, statul (autorităţile publice) având o poziţie supraordonată iar cealaltă parte o poziţie de subordonare- normele juridice care constituie dreptul public sunt de principiu norme imperative, de la care nu se poate deroga - Jus publicum privatorum pactis mutari non potest – D., 2.14.38 (Dreptul public nu poate fi modificat prin convenţii între particulari)- normele de drept public sunt apărate de autorităţile publice din oficiu

3.3. Ramurile dreptului public:- Dreptul constituţional- Dreptul administrativ- Dreptul financiar şi fiscal- Dreptul penal- Dreptul procesual penal- Dreptul internaţional public

4

Page 5: Drept - Sinteze Si Grile

3.4. Caracteristicile dreptului privat:- tradiţional, normele dreptului privat ocrotesc interesul personal- părţile raportului juridic de drept privat se află într-o poziţie de egalitate juridică. Statul (autorităţile publice) poate fi parte în raportul juridic de drept privat având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice altă persoană juridică.- normele juridice care constituie dreptul privat sunt de principiu norme dispozitive, de la care pările pot deroga prin convenţia lor- normele de drept privat sunt apărate numai la sesizarea părţii interesate căreia i s-a încălcat un drept subiectiv

3.5. Ramurile dreptului privat:- Dreptul civil- Dreptul comercial- Dreptul familiei- Dreptul muncii- Dreptul internaţional privat3.6. Ramuri mixte (complexe) de drept. În prezent există ramuri de drept care

cuprind atât dispoziţii specifice dreptului public cât şi dispoziţii specifice dreptului privat, astfel încât nu putem face o încadrare în diviziunea clasică. Aşa este de exemplu Dreptul afacerilor.

4. Acţiunea normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor4.1. Acţiunea normelor juridice în timp

4.1.1. Intrarea în vigoare a normei juridice. Normele juridice intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României cu excepţia cazului când în conţinutul lor se prevede o altă dată de intrare în vigoare. Legile se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei (art. 78 din Constituţie). În dreptul comunitar, actele normative ale Uniunii Europene intră în vigoare la data prevăzută în textul lor sau, în absenţa acesteia, în a 20-a zi de la publicare (art. 254 TCE şi art. I-39 din Constituţia europeană).

4.1.2. Principiile acţiunii în timp a normei juridice:- Principiul aplicării imediate a legii noi- Principiul că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (nemo censetur

ignorare legem)- Caracterul activ al normei juridice. Norma juridică acţionează numai pentru

viitor. De aici decurg principiul neretroactivităţii (norma juridică nu poate produce efecte asupra raporturilor născute înaintea intrării sale în vigoare) şi principiul neultraactivităţii normei juridice (norma juridică nu îşi poate extinde efectele după momentul ieşirii sale din vigoare).

Excepţii de la principiul neretroactivităţii normei juridice:a) normele dreptului penal care prevăd dezincriminarea unor fapte

(Codul penal prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă) şi normele penale mai favorabile infractorului (Codul penal prevede că, dacă de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei intervin mai multe reglementări, se va aplica reglementarea care prevede un regim sancţionator mai favorabil).

b) normele juridice cu caracter interpretativ. Normele juridice care interpretează reglementări anterioare fac corp comun cu normele juridice interpretate.

Excepţii de la principiul neultraactivităţii normei juridice:- normele juridice cu caracter temporar sau excepţional (Codul penal

prevede că legea penală temporară se aplică şi infracţiunilor săvârşite în timpul cât era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp).

5

Page 6: Drept - Sinteze Si Grile

4.1.3. Ieşirea din vigoare a normei juridice se realizează prin trei modalităţi:

a) ajungerea la termen- în cazul legilor temporare se prevede în conţinutul lor data ieşirii din vigoare (ex. Decretul- Lege nr. 60/1990 privind pensionarea cu reducere de vârstă a unor salariaţi prevedea că acest decret intra în vigoare la 1 martie 1990 şi se aplica pe o durată de 6 luni)

b) căderea în desuetudine – se realizează atunci când condiţiile social-economice care au dus la apariţia normei s-au modificat de o manieră esenţială, astfel încât norma, deşi în vigoare, nu se mai poate aplica. Cessante ratione legis cessat lex ipsa (Dacă temeiul pentru care legea a fost întocmită dispare, încetează şi valabilitatea legii). Leges non solum suffragio legislatoris, sed etiam tacito consensu omnium, per desuetudinem abrogantur – Iulianus, D. 1.3.32 (Legile nu se abrogă numai prin votul leguitorului, dar şi prin desuetudine, cu acordul tacit al tuturor).

c) abrogarea – norma îşi încetează acţiunea ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi.

Principiile abrogării:- Legea posterioară înlătură aplicarea celei anterioare (Lex posterior derogat priori)- Legea generală posterioară nu înlătură aplicarea unei legi speciale anterioare decât dacă

prevede expres acest lucru (Lex posterior generalis non derogat legi priori speciali)- Actul normativ nou poate abroga doar acte normative care au aceeaşi forţă juridică sau

o forţă juridică inferioară- Abrogarea unei norme juridice are întotdeauna caracter definitiv

Formele abrogării:1. Abrogarea expresă directă sau indirectă. Abrogarea expresă directă – noul act

normativ indică expres actele normative abrogate (Ex: la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă legea nr... din anul...., ordonanţa guvernului nr....din anul..., art.... din legea nr... din anul...). Abrogarea expresă indirectă – noul act normativ utilizează o formulă generică pentru abrogarea unor acte normative anterioare: „pe data intrării în vigoare a prezentului act normativ se abrogă orice dispoziţie legală contrară”.

2. Abrogarea implicită (tacită)- noul act normativ înlocuieşte reglementări din acte normative anterioare, fără a prevedea nimic în legătură cu acţiunea vechilor reglementări, care vor fi considerate abrogate tacit.

4.2. Acţiunea normelor juridice în spaţiu. Norma juridică se aplică pe întreg teritoriul statului care a edictat-o (principiul teritorialităţii). Actelor juridice li se aplică legea din locul unde au fost încheiate (locus regit actum). Excepţii:

- excepţia extrateritorialităţii în condiţii de reciprocitate – Pe teritoriul unei misiuni diplomatice se aplică legea statului reprezentat de misiune. La bordul navelor sau aeronavelor se aplică regulile statului al cărui pavilion îl poartă.4.3. Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor. Norma juridică română se

aplică cetăţenilor români, apatrizilor cu domiciliul în România şi cetăţenilor străini aflaţi pe teritoriul României. Excepţii:

- personalul diplomatic beneficiază de imunitate diplomatică având imunitate de jurisdicţie. Statul acreditar poate cere retragerea diplomatului sau poate lua iniţiativa de a-l declara persona non-grata şi de a-l expulza în cazul în care acesta comite fapte incompatibile cu statutul său şi care lezează grav ordinea de drept.

5. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept. Dreptul afacerilor are ca obiect studierea noţiunilor juridice fundamentale ale organizării şi derulării afacerii aplicabile operatorilor de comerţ. Dreptul afacerilor este un drept mixt reunind elemente ale dreptului public şi privat din următoarele ramuri juridice: teoria generală a dreptului (norma juridică; aplicarea legii în timp, spaţiu şi asupra persoanelor; ramurile de drept), drept civil (persoana

6

Page 7: Drept - Sinteze Si Grile

fizică – capacitatea civilă, elemente de identificare; persoana juridică – capacitatea civilă, înfiinţare, elemente constitutive; patrimoniul; bunurile; actul juridic), drept comercial (constituirea, funcţionarea, modificarea societăţilor comerciale; fondul de comerţ; procedura reorganizării judiciare şi a falimentului operatorilor de comerţ; faptele de comerţ; obligaţiile comerciale; contractele comerciale), dreptul muncii (forţa de muncă; încheierea, executarea şi încetarea contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă), drept fiscal (fiscalitatea afacerilor: impozitul pe profit, impozitul pe dividende), drept administrativ (cadrul juridic al parteneriatului public-privat), drept penal al afacerilor (angajarea răspunderii penale în mediul de afaceri şi infracţiunile în legătură cu afacerile).

6. Izvoarele dreptului afacerilor6.1. Noţiunea de izvor de drept. Există două accepţiuni ale acestei noţiuni:

a) izvor de drept în sens material- reprezintă condiţiile materiale ale societăţii la un moment dat care au stat la baza voinţei legiuitorului de a reglementa un anumit domeniu social; sunt acele „dat”-uri ale dreptului şi societăţii care determină acţiunea legiuitorului.

b) izvor de drept în sens formal – reprezintă forma de exteriorizare a manifestării de voinţă a legiuitorului.

6.2. Clasificarea izvoarelor dreptului afacerilor:6.2.1. Izvoare scrise (jus scriptum):

1. Actele normative: 1.1. Acte normative cu competenţă de reglementare primară şi

originară – reglementează în mod primordial relaţiile sociale:a) Legile

Accepţiunile conceptului de lege:- prin lege în sens general (lato sensu) se înţeleg toate actele normative- prin lege în sens strict (stricto sensu) se înţelege numai acel act normativ adoptat de

Parlament, conform unei proceduri prestabilite.

Clasificarea legilor:- Legile constituţionale. Constituţia revizuită în 2003

conţine prevederi care se circumscriu dreptului afacerilor legate de sindicate, patronate şi asociaţii profesionale (art. 9); munca şi protecţia socială a muncii (art. 41); dreptul la proprietate privată (art. 44); libertatea economică (art. 45); contribuţiile financiare (art. 56); economia şi finanţele publice (Titlul IV).

- Legile organice care se adoptă în domeniile prevăzute de art. 73 (3) din Constituţie reglementează în domeniul dreptului afacerilor: regimul juridic general al proprietăţii (Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia); regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială (Legea 53/2003 privind Codul muncii).

- Legile ordinare- Codul civil (conţine prevederi despre bunuri, contracte, prescripţie extinctivă etc.), Codul comercial (conţine dispoziţii cu privire la faptele de comerţ, comercianţi şi obligaţii comerciale), Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal etc.

b) Decretele adoptate înainte de 1989 de către Marea Adunare Naţională – Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice care conţine prevederi cu privire la capacitatea civilă.

c) Ordonanţele de Guvern (simple) sunt emise în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptată de Parlament, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta; au aceaşi forţă juridică cu legile ordinare de unde rezultă că Guvernul nu poate emite ordonanţe simple în domeniile rezervate legilor organice şi constituţionale. Ex. - Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

7

Page 8: Drept - Sinteze Si Grile

d) Ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată; pot fi emise atât în domeniul legilor ordinare cât şi organice; nu pot fi emise în domeniul legilor constituţionale. Ex – O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

1.2. Acte normative secundum legem – se emit pentru organizarea executării reglementărilor primare: Hotărârile de Guvern, instrucţiuni şi ordine ale miniştrilor, decizii şi hotărâri ale autorităţilor administrative locale cu caracter normativ.

Notă. Autorităţile publice pot emite secundum legem atât acte cu caracter normativ cât şi acte cu caracter individual (ex- o autorizaţie de construcţie, o hotărâre de numire a unei persoane într-o anumită funcţie)

2. Contractul normativ – Ex: contractul colectiv de muncă prevede condiţiile generale ale organizării procesului muncii la nivel naţional, ramură şi unitate în baza cărora vor fi încheiate apoi contractele individuale de muncă (Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2005 – 2006 nr. 2001/2005).

3. Jurisprudenţa – reprezintă totalitatea hotărârilor judecătoreşti. Nu constituie izvor al dreptului românesc. Excepţie fac:

- deciziile Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie în cazul recursului în interesul legii promovat de Procurorul General atunci când se constată că în practica instanţelor de recurs o anumită reglementare este aplicată în mod diferit. Hotărârile ICCJ în acest caz au rolul de a realiza aplicarea unitară a dreptului pe întreg teritoriul ţării, fiind obligatorii pentru instanţele inferioare

- deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial şi au putere numai pentru viitor. Deciziile prin care se judecă excepţiile de neconstituţionalitate sunt obligatorii erga omnes (pentru toţi), nu numai pentru părţile din litigiu.

4. Doctrina – reprezintă literatura juridică şi nu constituie izvor de drept. 6.2.2. Izvoare nescrise:

- Obiceiul juridic (cutuma) – constă într-o practică generală, relativ îndelungată, repetată, în raporturile dintre subiectele de drept, acceptată de către acestea drept regulă obligatorie. Consensus omnium consuetudo pro servatur (cu consimţământul tuturor, obiceiul serveşte drept lege). Pentru ca obiceiul să fie izvor de drept este necesar ca o normă juridică din cuprinsul unui act normativ să facă trimitere expresă la respectivul obicei.

8

Pentru aprofundare: Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu, coord. – Drept civil pentru învăţământul

superior economic, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002 Ion Corbeanu, Maria Corbeanu – Teoria generală a dreptului, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2002 Nicolae Popa – Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

Page 9: Drept - Sinteze Si Grile

Termeni şi cuvinte cheie

- drept obiectiv; drept pozitiv; drept subiectiv; ştiinţa dreptului;- norma juridică; structura logico-juridică şi structura tehnico-legislativă a normei

juridice; norme imperative şi dispozitive; norme complete şi incomplete; norme generale, speciale şi de excepţie; norme punitive şi stimulative;

- interpretarea normei juridice; interpretare oficială şi neoficială; interpretarea autentică şi cazuală; interpretare literală, extensivă şi restrictivă; metodele interpretării; interpretarea gramaticală, logică, sistematică, istorică, analogică; analogia legii şi analogia dreptului; denegare de dreptate;

- drept public; drept privat; dreptul afacerilor;- acţiunea în timp a normei juridice; intrarea în vigoare a normei juridice; principiul

neretroactivităţii şi principiul neultraactivităţii normei juridice; ieşirea din vigoare a normei juridice; ajungerea la termen; căderea în desuetudine; abrogarea expresă directă şi indirectă; abrogarea implicită (tacită); acţiunea normelor juridice în spaţiu şi asupra persoanelor;

- izvoarele dreptului; actul normativ; legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare; decrete; ordonaţe de guvern; ordonanţe de urgenţă; contractul normativ; jurisprudenţa; doctrina; obiceiul (cutuma).

SCHEME

1. Accepţiunile noţiunii de drept

9

DREPT

Drept subiectiv

Drept obiectiv

Ştiinţa dreptului

Drept pozitiv

Page 10: Drept - Sinteze Si Grile

2. Trăsăturile normei juridice

3. Structura normei juridice

4. Clasificarea normelor juridice

10

Norma juridică

Caracter general

Caracter impersonal

Caracter obligatoriu

Caracter de repetabilitate şi continuitate

Caracter social

Norma juridică

Structura internă (logico-juridică) a normei

Structura externă (tehnico-legislativă) a normei

Ipoteză

Dispoziţie

Sancţiune

Capitole, secţiuni, paragrafe, articole, alineate

Page 11: Drept - Sinteze Si Grile

5. Formele interpretării normelor juridice

11

Criterii de clasificare

Conduita prescrisă

Structura logico-juridică

Sfera de aplicare

Sancţiunea

Ramura de drept

Forţa juridică

Norme imperative

Norme dispozitive

Norme onerative

Norme prohibitive

Norme permisive

Norme supletive

Norme complete

Norme incomplete

Norme de trimitere

Norme în alb

Norme generale

Norme speciale

Norme de excepţie

Norme punitive

Norme stimulative

Norme de drept civil, penal, administrativ, constituţional, comercial etc.

Norme cuprinse în Constituţie, legi, decrete, ordonanţe de guvern, hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor publice autonome centrale sau locale etc.

Page 12: Drept - Sinteze Si Grile

6. Metodele interpretării

12

Criterii de clasificare

Efectele produse

Rezultatele interpretării

Interpretare oficială

Interpretare neoficială

Interpretare autentica

Interpretare cazuală

Interpretare literală

Interpretare extensivă

Interpretare restrictivă

Metode de interpretare

Metoda gramaticală

Metoda sistematică

Metoda istorică

Metoda logică

Metoda analogică

Analogia dreptului

Analogia legii

Page 13: Drept - Sinteze Si Grile

7. Diviziunea şi ramurile dreptului

13

DREPT

Drept public

Drept privat

Drept constituţional

Drept administrativ

Drept financiar şi fiscal

Drept penal

Drept internaţional public

Drept civil

Drept comercial

Dreptul familiei

Drept internaţional privat

Dreptul muncii

Page 14: Drept - Sinteze Si Grile

8. Modalităţi de ieşire din vigoare a normei juridice

9. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul dreptului

10. Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului afacerilor

14

Ieşirea din vigoare a normei juridice

Ajungerea la termen

Abrogarea

Căderea în desuetudine

Abrogarea expresă

Abrogarea implicită (tacită)

Abrogarea directă

Abrogarea indirectă

Ramurile dreptului care au tangenţă cu Dreptul afacerilor

Teoria generală a dreptului

Dreptul civil

Dreptul comercial

Dreptul muncii

Dreptul fiscal

Dreptul administrativ

Dreptul penal al afacerilor

Legi constituţionale

Page 15: Drept - Sinteze Si Grile

B. Teste de verificare a cunoştinţelor

15

Categorii de izvoare

Izvoare scrise

Izvoare nescrise

Acte normative cu competenţă de reglementare primară

Legile Legi organice

Legi ordinare

Decretele

Ordonanţele de Guvern

Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului

Acte normative secundum legem

Hotărâri de Guvern

Ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor

Acte ale autorităţilor administrative locale cu caracter normativ

Acte normative

Contractul normativ

Jurisprudenţa – doar în cazul deciziilor ICCJ cu privire la recursul în interesul legii şi deciziilor Curţii Constituţionale

Doctrina- nu este izvor de drept

Obiceiul juridic (cutuma)

Page 16: Drept - Sinteze Si Grile

I. Teste grilă

1. Dreptul obiectiv reprezintă:a) o parte a dreptului pozitivb) ansamblul normelor juridice instituite sau sancţionate de statc) ansamblul normelor juridice în vigoared) totalitatea normelor juridice adoptate exclusiv de Parlament

2. Dreptul subiectiv reprezintă:a) un ansamblu de noţiuni, concepte şi principii despre dreptb) componenta activă a dreptului obiectivc) posibilitatea recunoscută de lege unei persoane de a avea o anumită conduităd) facultatea unei persoane de a solicita celorlalte persoane o conduită

corespunzătoare, în condiţiile recunoscute de dreptul obiectiv

3. Dreptul pozitiv reprezintă:a) ansamblul normelor juridice, indiferent dacă sunt sau nu în vigoareb) componenta activă a dreptului obiectivc) totalitatea normelor juridice aflate în vigoared) ştiinţa dreptului

4. Ştiinţa dreptului reprezintă:a) un ansamblu de noţiuni şi concepte despre totalitatea relaţiilor socialeb) arta a ceea ce e bine şi răuc) un ansamblu de idei, noţiuni, concepte şi principii care explică dreptuld) o formă de organizare a normelor juridice

5. Norma juridică reprezintă:a) o regulă de conduită instituită sau sancţionată de către statb) o regulă de conduită cuprinsă în legi şi acte administrative individualec) orice regulă de conduită socialăd) obiect de cercetare al ştiinţei dreptului

6. Trăsături ale normei juridice sunt:a) caracter irepetabilb) se adresează persoanelor privite în mod individualc) caracter facultativd) caracter general şi personal

7. Structura internă a normei juridice este reprezentată de:a) structura logico-juridică b) structura tehnico-legislativăc) structura cuprinzând: ipoteza, dispoziţia, sancţiunead) structura dinamică a normei juridice

8. Condiţiile şi împrejurările în care se aplică norma juridică sunt prevăzute în:a) ipoteza normei juridiceb) dispoziţia normei juridicec) sancţiunea normei juridice

16

Page 17: Drept - Sinteze Si Grile

d) preambulul actului normativ

9. Normele dispozitive pot fi:a) permisiveb) onerativec) supletived) prohibitive

10. Normele onerative sunt:a) norme dispozitiveb) norme prohibitivec) norme supletived) norme imperative

11. Sunt de strictă interpretare:a) normele generaleb) normele specialec) normele de excepţied) normele determinate

12. Normele în alb:a) se completează cu norme din acte normative care urmează să aparăb) se completează cu norme din acelaşi act normativc) se completează cu norme din alte acte normative aflate în vigoared) sunt norme complete (determinate)

13. Normele de trimitere:a) se completează cu norme din acelaşi act normativb) se completează cu norme din acte normative ulterioarec) se completează cu norme din alte acte normative aflate în vigoared) sunt norme incomplete (nedeterminate)

14. Normele onerative:a) interzic o anumită acţiuneb) impun o anumită acţiunec) lasă la aprecierea subiectului alegerea unei conduited) suplinesc voinţa părţilor

15. După criteriul sancţiunii normele juridice se împart în:a) norme determinate şi nedeterminateb) norme onerative şi prohibitivec) norme permisive şi supletived) norme punitive şi stimulative

16. Normele punitive:a) prevăd o sancţiune negativăb) impun o anumită acţiunec) prevăd o sancţiune pozitivăd) prevăd mijloace de cointeresare pentru aplicarea normei

17. Normele juridice se deosebesc de celelalte categorii de norme sociale prin faptul că:a) numai normele juridice cuprind sancţiuni

17

Page 18: Drept - Sinteze Si Grile

b) numai normele juridice sunt scrisec) numai încălcarea normei juridice atrage aplicarea forţei coercitive a statuluid) numai încălcarea normei juridice atrage urmări nefavorabile pentru cei care nu

le respectă

18. Scopul interpretării este:a) să realizeze eludarea legiib) stabilirea normei juridice aplicabilec) identificarea voinţei reale a legiuitoruluid) realizarea unor studii doctrinare

19. Interpretarea oficială poate fi realizată de:a) organele puterii legiuitoareb) organele puterii executivec) instanţele judecătoreştid) doctrina juridică

20. Interpretarea autentică se realizează de:a) organul emitent al actuluib) doctrina juridicăc) instanta de judecatăd) organul cu atribuţii în procesul aplicării normei juridice

21. Metodele interpretării sunt:a) oficialăb) autenticăc) sistematicăd) logică

22. Atunci când conţinutul literal coincide cu cel real al normei juridice, interpretarea este:a) extensivăb) restrictivăc) autenticăd) literală

23. Atunci când norma juridică este analizată prin raportare la întreg actul normativ sau/şi prin raportare la alte acte normative este vorba despre o interpretare:

a) istoricăb) gramaticalăc) sistematicăd) logică

24. Sub aspectul rezultatului interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi:a) cazualăb) restrictivăc) extensivăd) literală

25. Sunt trăsături ale dreptului privat:a) poziţia de subordonare juridică a părţilorb) poziţia de egalitate juridică a părţilorc) normele de drept privat sunt apărate de autorităţile publice din oficiu

18

Page 19: Drept - Sinteze Si Grile

d) normele de drept privat sunt apărate doar la sesizarea părţii interesate căreia i s-a încălcat un drept subiectiv

26. Sunt trăsături ale dreptului public:a) apărarea sa prin norme imperativeb) normele sale vizează ocrotirea intereselor generale ale societăţiic) apărarea sa prin norme dispozitived) normele sale vizează apărarea intereselor individuale

27. Din dreptul privat fac parte:a) dreptul constituţionalb) dreptul comercialc) dreptul administrativd) dreptul financiar

28. Din dreptul public fac parte:a) dreptul munciib) dreptul fiscalc) dreptul penald) dreptul civil

29. Din dreptul privat fac parte:a) dreptul financiarb) dreptul administrativc) dreptul penald) dreptul constituţional

30. În dreptul afacerilor intră noţiuni de:a) drept interaţional publicb) drept civilc) drept funciard) drept fiscal

31. Nu intră în dreptul afacerilor noţiuni aparţinând următoarelor ramuri de drept:a) dreptul civilb) dreptul munciic) dreptul fiscald) dreptul comercial

32. Dreptul afacerilor poate fi încadrat:a) în dreptul publicb) în dreptul privatc) este un drept mixtd) nici un răspuns nu este corect

33. Legile intră în vigoare, de regulă:a) la data adoptării de către Parlamentb) la data publicării în Monitorul Oficialc) la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficiald) la data promulgării prin decret prezidenţial

34. Caracterul activ al normei juridice presupune:

19

Page 20: Drept - Sinteze Si Grile

a) norma juridică acţionează pentru viitorb) norma juridică nu retroactiveazăc) norma juridică nu ultraactiveazăd) nici un răspuns nu este corect

35. Principiul neretroactivităţii normei juridice presupune ca:a) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate după ieşirea

ei din vigoareb) norma juridică să nu se mai aplice atunci când relaţiile sociale reglementate s-

au modificat de o manieră esenţialăc) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate anterior

intrării ei în vigoared) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate după

intrarea sa în vigoare

36. Constituie excepţii de la principiul neretroactivităţii npormelor juridice:a) normele juridice cu caracter temporarb) normele juridice cu caracter interpretativc) normele penale mai favorabiled) normele penale care prevăd dezincriminarea unor fapte

37. Principiul neultraactivităţii normei juridice presupune ca:a) norma juridică să nu se mai aplice în cazul când unele împrejurări sociale nu

mai corespund voinţei legiuitoruluib) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate ulterior

intrării ei în vigoarec) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate ulterior

ieşirii ei din vigoared) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate anterior

ieşirii ei din vigoare

38. Constituie excepţii de la principiul neultraactivităţii normelor juridice:a) normele juridice cu caracter interpretativb) normele penale care prevăd dezincriminarea unor faptec) normele penale mai favorabiled) normele juridice cu caracter temporar

39. Neaplicarea unei norme juridice o perioadă de timp îndelungată duce la:a) căderea în desuetudine a normeib) abrogarea implicităc) abrogarea indirectăd) nu duce la ieşirea din vigoare a normei

40. Abrogarea expresă poate fi:a) directăb) indirectăc) tacităd) implicită

20

Page 21: Drept - Sinteze Si Grile

41. Formularea „de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ toate reglementările contrare se consideră abrogate” este specifică abrogării:

a) directeb) implicitec) tacited) indirecte

42. Sunt modalităţi de ieşire din vigoare a unei norme juridice:a) abrogareab) căderea în desuetudinec) neaplicarea pe o perioadă îndelungată de timpd) ajungerea la termen

43. Principalul izvor al dreptului afacerilor este:a) jurisprudenţab) obiceiul juridicc) contractul normativd) actul normativ

44. Constituie, prin excepţie, un izvor al dreptului afacerilor:a) doctrina juridicăb) toate hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiec) obiceiul juridicd) actul normativ

45. Pentru ca un obicei să reprezinte izvor al dreptului afacerilor este necesar:a) numai ca acesta să fie aplicat pe o perioadă îndelungată de timpb) numai ca regula de conduită pe care o conţine să fie percepută ca obligatorie de

către cei cărora li se adreseazăc) să se permită aplicarea sa printr-o normă juridică din cuprinsul unui act

normativ prin care se face trimitere la acel obiceid) să se permită aplicarea sa printr-un text din cuprinsul unei hotărâri

judecătoreşti prin care se face trimitere la acel obicei

46. Sunt izvoare ale dreptului românesc:a) actul normativb) jurisprudenţac) doctrinad) contractul normativ

47. Sunt izvoare scrise ale dreptului românesc:a) obiceiulb) doctrinac) jurisprudenţad) contractul normativ

48. Constituie izvor al dreptului afacerilor:a) toate hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)b) hotărârile ICCJ pronunţate în cazul recursului în interesul legiic) hotărârile ICCJ pronunţate în cazul recursului în anulare în materie penalăd) nici una din hotărârile ICCJ nu poate constitui izvor de drept

21

Page 22: Drept - Sinteze Si Grile

49. Deciziile de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională:a) îşi produc efectele doar faţă de părţile în litigiu (inter partes litigantes)b) sunt opozabile erga omnes (faţă de toţi)c) sunt obligatorii şi retroactived) sunt facultative şi au putere numai pentru viitor

50. Contractul colectiv de muncă:a) nu constituie izvor de drept al afacerilorb) este un act juridic individual care produce efecte exclusiv între părţile care au

participat la negocierea şi încheierea luic) este un act normativd) este un contract normativ

II. Întrebări deschise

1. Care sunt accepţiunile noţiunii de „drept”?2. Arătaţi care este relaţia dintre dreptul subiectiv şi dreptul obiectiv3. Arătaţi care este relaţia dintre ştiinţa dreptului şi dreptul obiectiv4. Care sunt trăsăturile normei juridice?5. Reglementările prin care se stabilesc atribuţiile Preşedintelui României au caracter

normativ sau individual?6. Hotărârea Senatului de numire a persoanei care să exercite funcţia de Avocat al

Poporului este un act cu caracter normativ sau individual?7. Cum se clasifică normele juridice după felul conduitei pe care o prescriu?8. Arătaţi care este deosebirea dintre normele imperative şi cele dispozitive9. Arătaţi specificul normelor permisive şi supletive10. Arătaţi cum se clasifică normele juridice după sfera lor de aplicare11. Arătaţi care este corelaţia între normele generale şi normele speciale12. Credeţi că pot exista norme juridice fără sancţiune? Explicaţi.13. Legile au aceeaşi forţă juridică cu ordonanţele simple şi de urgenţa emise de Guvern?

Explicaţi.14. Arătaţi care sunt cazurile în care nu poate fi utilizată analogia ca metodă de

interpretare15. Arătaţi în ce condiţii poate participa statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în

raporturile de drept privat16. Este posibilă abrogarea unui act de abrogare anterior şi prin aceasta să se repună în

vigoare actul normativ iniţial?17. Comparaţi trăsăturile dreptului public cu cele ale dreptului privat. Credeţi că există

interferenţe între dreptul public şi dreptul privat? Explicaţi.18. Arătaţi care este poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept19. Arătaţi care sunt cazurile când jurisprudenţa poate constitui, în mod excepţional, izvor

al dreptului afacerilor?20. În ce condiţii obiceiul (cutuma) poate deveni izvor al dreptului afacerilor?

III. Probleme practice

22

Page 23: Drept - Sinteze Si Grile

1. M. S. a chemat în judecată pe R. A. pentru a fi obligat să lase în liberă şi paşnică folosinţă porţiunea de teren ocupată abuziv din terenul său, invocând în drept dispoziţiile art. 674-676 ale Codului de Procedură Civilă. Acţiunea a fost respinsă de instanţă ca nefondată. Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii. Instanţa de apel, având în compunere un singur judecător, a admis apelul şi a schimbat hotărârea în sensul admiterii acţiunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs R.A., invocând faptul că normele de organizare judecătorească prevăd ca instanţa de apel să aibă în compunere doi judecători. Normele de organizare judecătorească sunt norme de ordine publică.

a) Cum se clasifică normele juridice în funcţie de felul conduitei pe care o prescriu?b) Unde ati încadra normele de organizare judecătorească în această clasificare şi de

ce?c) Ce ar trebui să decidă instanţa de recurs?

2. Contractul de întreţinere1 este un contract nenumit (nereglementat de legislaţia în vigoare) care se aseamănă în multe privinţe cu contractul de rentă viageră2, contract numit (reglementat prin dispoziţiile Codului civil). Pentru contractul de întreţinere se vor aplica prin analogie dispoziţiile care reglementează contractul de rentă viageră sau se vor aplica dispoziţiile civile generale care reglementează materia contractelor şi a executării obligaţiilor?

3. Reclamantul R.P. folosindu-se de prevederile Codului de procedură civilă care arată că cererea de chemare în judecată se face la instanţa domiciliului pârâtului (art. 5 C. proc civ) va introduce cererea de pensie de întreţinere la instanţa de la domiciliul pârâtului M. N., care diferă de instanţa învestită iniţial cu cererea de divorţ. O altă dispoziţie din Codul de procedură civilă arată că cererea de pensie de întreţinere se va face la instanţa învestită cu cererea de divorţ ( art. 611 C. proc civ).

a) Cum se clasifică normele juridice din punct de vedere al sferei de aplicare?b) Care dintre cele două reglementări se va aplica şi de ce?c) Ce va decide instanţa?

4. Codul familiei prevede că la încheierea căsătoriei, viitorii soţi vor declara, în faţa delegatului de stare civilă, numele pe care s-au învoit să-l poarte în căsătorie.             Soţii pot să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, să ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite (art. 27 din Codul familiei).

Art. 40 din Codul familiei prevede că „la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care, potrivit art. 27 a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.

Instanţa judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soţi.             Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie”.

Ce fel de normă conţine art. 40 din Codul familiei din punct de vedere al conduitei prescrise?

1 Contractul de întreţinere este acel contract în care una din părţi numită întreţinut înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani (numită capital) celeilalte părţi, numită întreţinător, care se obligă în schimb, să-i asigure întreţinerea (adică toate cele necesare traiului), pe durata întregii sale vieţi, şi, la deces să o înmormânteze după datină.2 Contractul de rentă viageră este acel contract în care o persoană, numită credirentier, înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani în schimbul unei prestaţii periodice (renta viageră), care urmează a i se plăti până la decesul său de către o alta persoană, numită debirentier.

23

Page 24: Drept - Sinteze Si Grile

5. În anul 1989 a fost abrogată Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, prin Legea nr. 2/1989. Decretul-Lege nr. 38/1990 a abrogat Legea nr. 2/1989, repunând în vigoare Legea nr. 2/1968. Consideraţi că legiuitorul a procedat corect? Explicaţi.

Răspunsuri teste grilă

1. b)2. c), d)3. b), c)4. c)5. a), d)6. nici un răspuns nu este corect7. a), c)8. a)9. a), c)10. d)11. b), c)12. a)13. a), c), d)14. b)15. d)16. a)17. c)18. c)19. a), b), c)20. a)21. c), d)22. d)23. c)24. b), c), d)25. b), d)26. a), b)27. b)28. b), c)29. nici un răspuns nu este corect30. b), d)31. nici un răspuns nu este corect32. c)33. d)34. a), b), c)35. c)36. b), c), d)37. c)38. d)39. d)40. a), b)41. d)42. a), b), d)43. d)

24

Page 25: Drept - Sinteze Si Grile

44. c)45. c)46. a), d)47. d)48. b)49. b)50. d)1. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice:a) este aptitudinea generală şi abstractă a unei persoane de a îşi exercita drepturile şi de

a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin încheierea de acte juridiceb) aptitudinea generală şi abstractă de a nu avea drepturi şi obligaţiic) are drept conţinut aptitudinea de a avea toate drepturile şi obligaţiile, cu excepţia celor

oprite de legeR. c

2. Nu are capacitate de exerciţiu:a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 anib) minorul care a împlinit 14 anic) persoana pusă sub interdicţie judecătorească

R. a, c

3. Persoana juridică:a) dobândeşte capacitatea de folosinţă numai de la data înregistrării saleb) nu poate avea decât drepturile care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de

înfiinţare sau statut, consacrându-se astfel principiul specialităţii capacităţii de folosinţă

c) nu îşi exercită drepturile şi nu îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele saleR. c

4. În structura capacităţii civile intră următoarele elemente:a) capacitatea de folosinţăb) capacitatea de exerciţiuc) capacitatea juridică sau capacitatea de dreptR. a, b

1.4. Drepturile – reprezintă latura activă a raportului juridic obligaţional. Clasificare.

1.4.1. Drepturi absolute şi relative. Dreptul absolut este acel drept care conferă titularului posibilitatea de a-l exercita singur, fără ajutorul altei persoane (ex.- dreptul de proprietate). Caracteristicile dreptului absolut:- are cunoscut numai titularul său (subiectul activ)- este opozabil tuturor (erga omnes). Toate celelalte persoane au obligaţia generală de a respecta dreptul titularului- îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu face nimic de natură a-i aduce atingere- drepturile absolute pot fi drepturi patrimoniale (ex- dr de proprietate) sau drepturi personale nepatrimoniale (ex. dreptul la nume)Dreptul relativ este acel drept care conferă titularului posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv o conduită determinată, fără de care dreptul nu se poate realiza. Caracteristicile dreptului relativ:- are cunoscut atât titularul (subiectul activ) cât şi subiectul pasiv - îi corespunde obligaţia subiectului pasiv de: a da, a face sau a nu face. Obligaţia de a da are ca obiect constituirea sau transmiterea unui drept real (ex. – obligaţia vânzătorului de a

25

Page 26: Drept - Sinteze Si Grile

transmite cumpărătorului dreptul de proprietate asupra bunului). Obligaţia de a face are ca obiect executarea unei lucrări, prestarea unui serviciu sau predarea unui bun (ex. obligaţia vânzătorului de a preda bunul vândut cumpărătorului). Obligaţia de a nu face are ca obiect abţinerea debitorului de la a face ceva ce ar fi putut realiza în condiţii legale dacă nu s-ar fi obligat la abţinere. - este opozabil numai subiectului pasiv determinat (erga certa personam)- drepturile relative pot fi doar drepturi patrimoniale.

1.4.2. Drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale. Dreptul patrimonial este acel drept al cărui conţinut poate fi exprimat în bani. Dreptul nepatrimonial este acel drept al cărui conţinut nu poate fi exprimat în bani. Clasificarea drepturilor patrimoniale în drepturi reale şi de creanţă. Dreptul real (jus in re) este acel drept care conferă titularului său anumite prerogative recunoscute de lege asupra unui bun pe care acesta le exercită direct şi nemijlocit, fără a fi necesară intervenţia altei persoane. Dreptul de creanţă (jus ad personam) este acel drept care conferă titularului sau subiectului activ (numit creditor) posibilitatea juridică de a pretinde subiectului pasiv (numit debitor), să dea, să facă sau să nu facă ceva. Caracteristicile drepturilor reale:- sunt drepturi absolute- conferă titularului lor prerogativele de urmărire şi de preferinţă. Prerogativa de urmărire constă în posibilitatea titularului dreptului real de a urmări bunul în mâinile oricui s-ar afla. Prerogativa preferinţei constă în posibilitatea titularului dreptului real de a-şi realiza dreptul său cu întâietate.- sunt limitativ prevăzute de lege. Legea prevede două categorii: drepturi reale principale şi drepturi reale accesoriiCaracteristicile drepturilor de creanţă:- sunt drepturi relative- sunt nelimitate ca numărClasificarea drepturilor personale nepatrimoniale:- Drepturi cu privire la existenţa şi integritatea persoanei (dreptul la viaţă, dreptul la demnitate, dreptul la sănătate etc.)- Drepturi cu privire la identificarea persoanei fizice (dreptul la nume, la domiciliu şi reşedinţă, drepturile de stare civilă).- Drepturile nepatrimoniale de creaţie intelectuală (dreptul de a fi recunoscut ca autor al unei opere sau invenţii).Caracteristicile drepturilor personale nepatrimoniale:- nu pot fi evaluate în bani- sunt strâns legate de persoana titularului- sunt drepturi absolute- de regulă nu pot fi înstrăinate sau cedate prin acte juridice

1.4.3. Drepturi principale şi accesorii. Dreptul principal este acel drept care are o existenţă independentă, de sine stătătoare. Dreptul accesoriu este acel drept care depinde de existenţa unui drept principal. Soarta dreptului accesoriu depinde de cea a dreptului principal (accesorium sequitur principale).

Drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale. Drepturile de creanţă sunt principale şi accesorii (ex – convenţia accesorie denumită „clauză penală”3). Drepturile reale sunt principale şi accesorii. Drepturile reale principale sunt:

3 Conform art. 1066 C. civ. „Clauza penală este aceea prin care o persoană spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i”. Art. 1067 C. civ.arată că „Nulitatea obligaţiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage pe aceea a obligaţiei principale”. Prin urmare clauza penală este o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitor.

26

Page 27: Drept - Sinteze Si Grile

- dreptul de proprietate publică (aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale) şi privată (aparţine persoanelor fizice şi juridice particulare)- dezmembrămintele dreptului de proprietate (dreptul de uz, de uzufruct, de abitaţie, de superficie şi de servitute- dreptul de administrare al regiilor autonome şi instituţiilor publice prevăzut de Legea nr. 213/1998.- dreptul de concesiune de bunuri proprietate publică reglementat de OUG nr. 54/2006- alte drepturi reale prevăzute de acte normativeDrepturile reale accesorii sunt:- dreptul de ipotecă. Este o garanţie reală imobiliară.- dreptul de gaj. Este o garanţie reală mobiliară.- privilegiile. Privilegiul este un dreptul recunoscut unui creditor care decurge din calitatea creanţei sale de a fi preferat celorlalţi creditori.- dreptul de retenţie. În virtutea acestui drept cel care deţine un bun al altcuiva pe care trebuie să îl restituie are dreptul să refuze restituirea până când creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea şi întreţinerea bunului.

Drepturile reale accesorii au ca drept principal un drept de creanţă.1.4.4. Drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi. Dreptul pur şi

simplu este acel drept a cărui existenţă şi exercitare nu depinde de o împrejurare viitoare. Dreptul afectat de modalităţi este acel drept a cărui existenţă şi exercitare depinde de o împrejurare viitoare. Aceste împrejurări sunt: termenul ( este un eveniment viitor şi sigur ca realizare până la care se amână începerea sau încetarea exerciţiului drepturilor şi executării obligaţiilor), condiţia (este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa actului juridic), sarcina (este o obligaţie de a da, a face sau a nu face ceva impusă de dispunător gratificatului în cazul donaţiilor şi legatelor (testamentelor). 1.5.Bunurile. 1.5.1. Noţiune. Bunul reprezintă o valoare economică utilă pentru satisfacerea unei nevoi a omului şi susceptibilă de apropriere prin intermediul drepturilor patrimoniale.1.5.2. Clasificare.

A. Bunuri mobile şi imobile. Categorii de bunuri mobile:1. Bunuri mobile prin natura lor – bunurile care se pot transporta de la sine sau printr-o

forţă exterioară fără a-şi pierde valoarea economică2. Bunuri mobile prin determinarea legii – drepturile şi obligaţiile mobiliare, acţiunile

şi părţile sociale la societăţile comerciale, acţiunile în justiţie referitoare la un drept mobiliar, drepturile de proprietate intelectuală

3. Bunuri mobile prin anticipaţie – sunt acele bunuri care prin natura lor sunt imobile dar pe care părţile unui act juridic le consideră ca mobile anticipând faptul că ele vor deveni în viitor mobile- ex.: fructele şi recoltele neculese dar înstrăinate anticipat printr-un act juridic.

Categorii de bunuri imobile:1. Bunuri imobile prin natura lor – bunurile care prin natura lor nu pot fi transportate

fără a-şi pierde valoarea economică: terenurile, clădirile, recoltele prinse de rădăcini şi fructele neculese.

2. Bunuri imobile prin prin obiectul la care se aplică – toate drepturile care au ca obiect un bun imobil: drepturile reale şi de creanţă imobiliare (ex - uzufructul bunurilor imobile, servituţile), acţiunile în justiţie cu privire la bunurile imobile (ex - acţiunile care au ca scop revendicarea unui imobil).

3. Bunuri imobile prin destinaţie – sunt bunuri mobile prin natura lor dar care sunt considerate a fi bunuri imobile datorită faptului că servesc la serviciul şi exploatarea unui bun imobil (ex- uneltele şi animalele care servesc la lucrările agricole, seminţele etc), sau sunt prinse de un bun imobil formând un tot unitar (ex –prizele din perete, cărămizile din ziduri etc.).

27

Page 28: Drept - Sinteze Si Grile

Regimul juridic aplicabil bunurilor mobile şi imobile- Posesia bunurilor. Pentru imobile posesia de lungă durată poate conduce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune (prescripţie achizitivă). Pentru mobile posesia de bună credinţă valorează proprietatea (art. 1909 C. civ.).- Drepturile reale accesorii. Ipoteca are ca obiect un imobil iar gajul (amanetul) un bun mobil.- Competenţa teritorială. Litigiul având ca obiect un imobil se judecă de instanţa în raza căreia se află bunul. Litigiul cu privire la un mobil se judecă de instanţa de la domiciliul pârâtului.- Drept internaţional privat. Imobilului i se aplică lex rei sitae (legea ţării pe teritoriul căreia se află) iar mobilului lex personalis (legea proprietarului bunului). - Regimul înstrăinării. Pentru imobile legea impune formalităţi specifice pentru înstrăinare (ex- înstrăinarea terenurilor se face prin act autentic).- Regimul matrimonial. Înstrăinarea sau grevarea cu sarcini a unui imobil, bun comun într-o căsătorie se face cu consimţământul expres al fiecărui soţ. Înstrăinarea unui mobil bun comun într-o căsătorie se poate face de oricare dintre soţi, fără consimţământul expres al celuilalt, funcţionând prezumţia de mandat tacit reciproc. B. Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil. Bunurile aflate în circuitul civil pot face obiectul actelor juridice. Categorii: a) bunuri care pot circula liber, fără restricţii; b) bunuri care circulă în condiţii restrictive (ex. - armele de foc, materiile explozive, produsele şi substanţele stupefiante, deşeurile toxice, obiectele de cult etc.).Bunurile scoase din circuitul civil – nu pot face obiectul actelor juridice (ex- bunurile din domeniul public)C. Bunuri individual determinate (res certa) şi bunuri determinate generic (res genera). Bunurile individual determinate (certe) se individualizează prin însuşiri proprii ( ex.- bunurile unicate, o casă individualizată prin număr etc)Bunurile determinate generic (de gen) se individualizează prin însuşirile speciei sau categoriei din care fac parte (ex. – o tonă de grâu). Individualizarea se face prin măsurare, cântărire, numărare etc.Regimul juridic aplicabil- Momentul transmiterii dreptului real în actele translative de drepturi reale. Dacă obiectul actului îl formează un bun cert dreptul real se transmite în momentul realizării acordului de voinţă, chiar dacă bunul nu a fost predat de vânzător. Dacă obiectul actului îl formează un bun de gen, dreptul real se transmite în momentul individualizării bunului prin măsurare, numărare, cântărire.- Suportarea riscului pieirii bunului. În cazul contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect un bun cert care piere fortuit înainte de a fi predat, debitorul este eliberat de obligaţia predării. Prin urmare riscul va fi suportat de proprietar (res perit domino – bunul piere pentru proprietar). În cazul bunurilor de gen care pier fortuit înainte de predare, debitorul nu este eliberat de obligaţia de predare, el trebuind să procure alte bunuri de gen, dat fiind regula că bunurile de gen nu pier (genera non pereunt). Prin urmare riscul va fi suportat de debitorul obligaţiei de predare a bunului (res perit debitori – bunul piere pentru debitor). - Locul predării bunului. Predarea unui bun de gen se face la domiciliul debitorului. Predarea unui bun individual determinat se face la locul unde acesta se găsea la data încheierii contractului, dacă părţile nu s-a învoit altfel.D. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile. Bunurile fungibile sunt cele care pot fi înlocuite cu altele, fără să afecteze obligaţia asumată prin contract ( ex. - bunurile de gen). Bunurile nefungibile sunt cele care nu pot fi înlocuite cu altele în executarea unei obligaţii ( ex. – bunurile certe).E. Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile. Bunurile consumptibile sunt cele care îşi consumă substanţa de la prima întrebuinţare (ex. – banii, alimentele etc.). Bunurile neconsumptibile pot fi folosite în mod repetat în timp (ex. – construcţii, terenuri etc.)

28

Page 29: Drept - Sinteze Si Grile

F. Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere. Bunurile frugifere produc în mod periodic şi fără consumarea substanţei alte bunuri, numite fructe. Categorii de fructe: a) fructe naturale – sunt produse în mod natural, fără intervenţia omului (ex- sporul animalelor)b) fructe industriale – sunt produse prin intervenţia omului (ex.- recoltele cultivate de om)c) fructe civile – reprezintă sumele de bani rezultate periodic din folosirea unui bun (chirii, dobânzi, arende, rente).Fructele se deosebesc de producte. Productele reprezintă foloase rezultate prin consumarea substanţei unui bun ( ex. – piatra dintr-o carieră).G. Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile. Bunurile divizibile sunt acele bunuri care pot fi împărţite fără a-şi schimba destinaţia economică (ex. – o bucată de stofă). Bunurile indivizibile sunt acele bunuri care nu pot fi împărţite fără a-şi modifica destinaţia economică (ex. – un autoturism).H. Bunuri principale şi bunuri accesorii. Bunurile principale sunt cele care pot fi utilizate independent fără a fi folosite la întrebuinţarea altui bun. Bunurile accesorii sunt cele care servesc la întrebuinţarea unui bun principal (ex – cureaua pentru ceas, antena pentru televizor etc.). Bunul accesoriu urmează regimul juridic al bunului principal (accessorium sequitur principale). I. Bunuri corporale şi bunuri incorporale. Bunurile corporale sunt cele care au o existenţă materială. Bunurile incorporale sunt cele care au o existenţă abstractă, ideală, nefiind percepute direct. Categorii de bunuri incorporale: a) proprietăţile incorporale (fondul de comerţ, drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor); b) titlurile de valoare incluzând valorile mobiliare (acţiuni, obligaţiuni) şi efectele de comerţ (cambia, biletul la ordin, cecul); c) drepturile de creanţă. Regimul juridic:- Doar dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile corporale poate fi dobândit ca urmare a posesiei de bună credinţă în condiţiile art. 1909 C. civ. - Dobândirea proprietăţii prin tradiţiune (prin remiterea unui bun în materialitatea sa) operează doar cu privire la bunurile corporale.- Titlurile de valoare se transmit diferit în funcţie de felul lor: nominative (prin cesiune) sau la purtător (prin tradiţiune).J. Bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile. Bunurile sesizabile sunt cele care pot forma obiectul executării silite pentru plata unei datorii. Bunurile insesizabile nu pot fi executate silit. K. Bunuri din domeniul public şi bunuri din domeniul privat. Bunurile din domeniul public sunt cele care aparţin stastului şi unităţilor sale administrativ teritoriale. Bunurile din domeniul privat sunt cele care aparţin oricărei persoane fizice sau juridice putând fora obiectul actelor juridice. Caracterele bunurilor din domeniul public:- caracter inalienabil. Aceste bunuri nu pot fi înstrăinate prin acte juridice- caracter insesizabil. Aceste bunuri nu pot face obiectul executării silite- caracter imprescriptibil extinctiv (acţiunile cu privire la aceste bunuri pot fi introduse oricând) şi achizitiv (posesia de lungă durată a unui imobil din domeniul public nu duce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune).

Capitolul III.Actele juridice

1. Definiţie. Actul juridic reprezintă o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de a da naştere, a modifica sau stinge un raport juridic.2. Condiţiile de validitate a actului juridic.

29

Page 30: Drept - Sinteze Si Grile

2.1. Reglementare. Art. 948 Cod civil arată: „Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:1. capacitatea de a contracta2. consimţământul valabil al părţii care se obligă3. un obiect determinat4. o cauză licită”

2.2. Clasificarea condiţiilor.A. Din punct de vedere al aspectului la care se referă: condiţii de fond (se

referă la conţinutul actului juridic) şi condiţii de formă (se referă la exteriorizarea voinţei).B. Din punct de vedere al obligativităţii sau neobligativităţii lor: condiţii

esenţiale (cerute pentru valabilitatea actului) şi condiţii neesenţiale (acestea pot lipsi fără să afecteze valabilitatea actului).

C. Din punct de vedere al sancţiunii nerespectării lor: condiţii de validitate (nerespectarea lor se sancţionează cu nulitatea actului juridic) şi condiţii de eficacitate (nerespectarea lor nu atrage nulitatea actului juridic, ci alte sancţiuni ca de ex. inopozabilitatea actului).

D. Din punct de vedere al sferei actelor juridice avute în vedere: condiţii generale (privesc toate actele juridice) şi condiţii speciale (privesc anumite categorii de acte juridice).

2.3. Capacitatea de a încheia actul juridicDefiniţie. Capacitatea de a încheia actul juridic civil reprezintă acea condiţie de fond

şi esenţială care constă în aptitudinea subiectului de drept de a deveni titular de drepturi şi obligaţii prin încheierea actelor juridice. Este o parte a capacităţii de folosinţă a persoanei.

Reglementare. Art. 949 C. civ. Arată că „poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă de lege”. Art. 950 C. civ. Prevede că „necapabili de a contracta sunt: 1. minorii; 2. interzişii.... 4. în genere toţi acei cărora legea le-a prohibit oarecare contracte”.

Principiul capacităţii de a încheia acte juridice. Regula este capacitatea de a încheia actul juridic, incapacitatea fiind excepţia (excepţia trebuie să fie prevăzută expres de lege, textul excepţiei fiind de strictă interpretare şi aplicare). Acest lucru reiese din prevederile art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 „Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă şi nici lipsit în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege”

În cazul persoanei juridice principiul capacităţii de a încheia acte juridice este subordonat principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

2.4. ConsimţământulDefiniţie. Consimţământul reprezintă acea condiţie esenţială, de fond şi generală a

actului juridic care constă în hotărârea de a încheia un act juridic manifestată în exterior.Condiţiile de valabilitate a consimţământului:a) să provină de la o persoană cu discernământ. Discernământul este o stare de

fapt (de facto) spre deosebire de capacitatea de a încheia actul juridic care este o stare de drept (de jure). Discernământul poate fi întâlnit izolat şi la o persoană incapabilă, după cum o persoană cu capacitate de a încheia acte juridice, potrivit legii, poate să fie lipsită temporar de discernământ (stare de beţie, de mânie puternică – ab iratio etc.).

Persoana fizică cu deplină capacitate de exerciţiu se prezumă că are discernământul juridic pentru a încheia acte juridice. Persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu (minorul sub 14 ani şi cel pus sub interdicţie judecătorească) se prezumă că nu are discernământ datorită vârstei fragede sau a stării de sănătate mintală. Minorul între 14 şi 18 ani are discernământul în curs de formare.

Persoana juridică are întotdeauna ca reprezentant legal o persoană fizică cu deplină capacitate de exerciţiu.

b) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice. Această condiţie nu este îndeplinită când:

30

Page 31: Drept - Sinteze Si Grile

- manifestarea de voinţă este făcută în glumă (jocandi causa)- manifestarea de voinţă este făcută sub condiţie pur potestativă din partea celui care se

obligă ( „mă oblig dacă vreau” – si voluero)- manifestarea de voinţă este prea vagă- manifestarea de voinţă s-a făcut cu o rezervă mintală (reservatio mentalis) cunoscută de

contractant c) să fie exteriorizat. Exteriorizării consimţământului i se aplică principiul

consensualismului conform căruia simpla manifestare de voinţă este necesară şi suficientă pentru ca actul să fie valabil din punct de vedere al formei. Excepţii de la acest principiu: în cazul actelor solemne manifestarea voinţei trebuie să îmbrace forma cerută de lege (de regulă forma autentică).

Manifestarea voinţei se poate exterioriza într-o formă expresă sau tacită (implicită).Valoarea juridică a tăcerii. Regula – tăcerea nu are valoare de consimţământ exteriorizat. Excepţii:

- când legea prevede expres că tăcerea are valoare de consimţământ (ex. tacita relocaţiune reglementată de art. 1437 C. civ.4)

- când prin voinţa părţilor se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii- când tăcerea are valoare de consimţământ potrivit obiceiului

d) să nu fie alterat de vicii de consimţământ.

Viciile de consimţământ.1. EroareaDefiniţie. Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridicClasificare:a) După criteriul consecinţelor care intervin:

- eroarea-obstacol. Falsa reprezentare cade asupra naturii actului (error in negatio) sau asupra identităţii obiectului (error in corpore). Sancţiunea este nulitatea absolută a actului.

- eroarea-viciu de consimţământ . Falsa reprezentare cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului (error in substantiam) sau asupra persoanei cocontractante (error in personam). Sancţiunea este nulitatea relativă a actului.

- eroarea-indiferentă . Falsa reprezentare cade asupra unor împrejurări de o mai mică importanţă pentru încheierea actului juridic. Nu afectează valabilitatea actului. Poate atrage diminuarea valorică a prestaţiei.

b) După criteriul naturii realităţii fals reprezentate:- eroarea de fapt . Falsa reprezentare cade asupra unei situaţii faptice.- eroarea de drept . Falsa reprezentare cade asupra existenţei sau conţinutului unei norme

juridice. Eroarea de drept nu este admisă ca viciu de consimţământ conform principiului „nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii” (nemo censetur ignorare legem).Structura erorii-viciu de consimţământ cuprinde un singur element de natură

psihologică – falsa reprezentare a realităţii.Condiţia cerută pentru ca eroarea să fie viciu de consimţământ este ca elementul

asupra căruia cade falsa reprezentare să fie determinant pentru încheierea actului.2. Dolul (viclenia)

Definiţie. Dolul constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic.

Clasificare în funcţie de consecinţele pe care le are asupra valabilităţii actului juridic:

4 Art. 1437 C. civ. – „După expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, dacă locatarul rămâne şi e lăsat în posesie, atunci se consideră locaţiunea ca reînnoită...”

31

Page 32: Drept - Sinteze Si Grile

- dolul principal (dolus dans causam contractui). Poartă asupra unor elemente importante, determinante la încheierea actului juridic. Sancţiunea este nulitatea relativă a actului juridic.

- dolul incident (dolus incidens). Poartă asupra unor elemente nedeterminante pentru încheierea actului juridic. Nu afectează valabilitatea actului. Poate atrage diminuarea valorică a prestaţiei.Structura dolului cuprinde două elemente:

- elementul obiectiv (material) – utilizarea unor mijloace viclene (manopere dolosive) în scopul inducerii în eroare. Elementul obiectiv poate consta: a) într-o acţiune pozitivă (fapt comisiv)- ex. dolul prin „captaţie” speculând afecţiunea unei persoane pentru a o determina să facă o donaţie sau b) într-o acţiune negativă (fapt omisiv) – dol prin reticenţă constând în omisiunea de a comunica cocontractantului o împrejurare despre care acesta trebuia să fie informat.

- elementul subiectiv (intenţional) – intenţia de a induce în eroare o persoană în scopul de a o determina să încheie un act juridic. Nu există dol dacă cocontractantul cunoştea împrejurarea pretins ascunsă. Lipsa discernământului şi dolul prin captaţie se exclud.Condiţii cerute pentru ca dolul să fie viciu de consimţământ:

- să fie determinant pentru încheierea actului juridic- să provină de la cealaltă parte. Dolul poate proveni şi de la reprezentantul celeilalte

părţi sau de la un terţ în complicitate cu celaltă parte.Proba dolului. Dolul nu se presupune. Persoana care invocă dolul trebuie să îl

dovedească prin orice mijloc de probă.3. Violenţa.

Definiţie. Violenţa constă în ameninţarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere care o determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Clasificare:a) în funcţie de natura răului cu care se ameninţă:

- violenţa fizică (vis)- când ameninţarea priveşte integritatea fizică sau bunurile persoanei- violenţa morală (metus) – când ameninţarea priveşte onoarea sau sentimentele

persoanei.b) în funcţie de caracterul ameninţării:

- ameninţare legitimă (licită) , ca sancţiune în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute de lege sau contract. Nu constituie viciu de consimţământ

- ameninţare nelegitimă (injustă). Constituie viciu de consimţământ. Sancţiunea este nulitatea relativăStructura violenţei cuprinde două elemente:

- elementul obiectiv – ameninţarea cu un rău- elementul subiectiv – producerea unei temeri persoanei ameninţate

Condiţii cerute pentru ca violenţa să fie viciu de consimţământ:a) să fie determinantă pentru încheierea actului juridic. b) să fie nelegitimă, injustă. Simpla temere reverenţiară nu echivalează cu violenţa.4. LeziuneaDefiniţie. Leziunea constă în disproporţia vădită de valoare între două prestaţii.Structura leziunii:a) în concepţia subiectivă leziunea cuprinde două elemente

- elementul obiectiv – disproporţia de valoare între prestaţii- elementul subiectiv – profitarea de starea de nevoie în care se găseşte cealaltă parte.b) în concepţia obiectivă leziunea are un singur element:

- paguba realizată prin disproporţia de valoare între prestaţiiLegislaţia (Codul civil, Decretul nr. 32/1954) consacră concepţia obiectivă. Cel care

invocă leziune trebuie să dovedească doar vădita disproporţie de valoare între prestaţii Condiţii cerute pentru ca leziunea să fie viciu de consimţământ:

32

Page 33: Drept - Sinteze Si Grile

a) leziunea să fie consecinţa directă a actului încheiat b) leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului juridicc) disproporţia de valoare între contraprestaţii să fie vădită

Domeniul de aplicare a leziunii:- persoanele care pot invoca leziunea: minorii între 14 şi 18 ani- actele juridice care pot fi anulate pentru leziune: actele de administrare (acele acte prin

care se realizează o normală punere în valoare a unui bun- ex. închirierea unui bun) încheiate de minorul între 14-18 ani singur, fără încuviinţarea ocrotitorului legal care sunt lezionare pentru minor şi sunt comutative (la încheierea lor părţile cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor lor).

2.5. Obiectul actului juridicDefiniţie. Obiectul actului juridic îl formează conduita părţilor stabilită prin actul

juridic, adică acţiunile sau inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute. Bunurile constituie obiect derivat al actului juridic.

Condiţiile generale cerute pentru valabilitatea obiectului actului juridic:- să existe la data încheierii actului juridic. Un bun viitor poate forma obiectul actului

juridic cu o singură excepţie: succesiunea viitoare nedeschisă încă.- să fie în circuitul civil. Bunurile inalienabile (ex- bunurile din domeniul public al

statului) nu pot forma obiectul actului juridic.- să fie determinat sau determinabil. Când obiectul actului îl reprezintă un bun cert (res

certa) condiţia este îndeplinită. Când obiectul actului îl reprezintă bunuri de gen (res genera) condiţia este îndeplinită dacă se determină cantitatea, calitatea şi valoarea sau se stabilesc criterii de determinare a acestora care se vor folosi la data executării actului.

- să fie posibil. Nimeni nu poate fi obligat la imposibil (ad imposibilum nulla obligatio). Obiectul nu e posibil când imposibilitatea este absolută (operând pentru oricine), nu relativă (adică doar pentru un anumit debitor). Imposibilitatea se apreciază în funcţie de progresul tehnico-ştiinţific.

- să fie licit şi moral. Actul este nul dacă obiectul său este contrar legii sau moralei.Condiţii speciale (numai pentru anumite acte juridice) cerute pentru valabilitatea

obiectului actului juridic:- existenţa autorizaţiei administrative în cazurile prevăzute de lege- în cazul actelor intuitu personae (încheiate în considerararea calităţilor personale a

debitorului) obiectul trebuie să constea într-un fapt personal al celui care se obligă.- în actele constitutive (cele care dau naştere la drepturi care nu au existat anterior) sau

translative de drepturi (prin care se transmite un drept dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu) cel care se obligă trebuie să fie titularul dreptului.

2.6. Cauza (scopul) actului juridicDefiniţie. Cauza (scopul) constă în obiectivul urmărit la încheierea actului juridic.Condiţiile de valabilitate a cauzei actului juridic:

- să existe. Dacă lipsa cauzei se datorează lipsei discernământului sancţiunea este nulitatea relativă a actului juridic. Se sancţionează cu nulitatea absolută lipsa cauzei datorate: a ) lisei contraprestaţiei în contractele sinalagmatice5; b) lipsei predării bunului în actele reale6; c) lipsei riscului în actele aleatorii7; d) lipsei intenţiei de a gratifica în actele cu titlu gratuit8.

5 Contractele sinalagmatice sau bilaterale sunt acele contracte care presupun obligaţii reciproce între părţi6 Actele juridice reale sunt acele acte la a căror încheiere este necesară pe lângă manifestarea de voinţă şi remiterea (predarea) bunului – ex. contractul de împrumut.7 Actul juridic aleatoriu este acel act la a cărui încheiere părţile nu cunosc întinderea obligaţiilor, existând riscul unei pierderi sau şansa unui câştig (ex- contractul de vânzare cu clauză de întreţinere)8 Actul juridic cu titlu gratuit este acel act prin care se procură un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea altui folos patrimonial în schimb (ex. donaţia).

33

Page 34: Drept - Sinteze Si Grile

- să fie reală. Cauza este falsă când există eroare asupra motivului determinant. Cauza falsă este sancţionată cu nulitatea relativă a actului.

- să fie licită şi morală. Cauza trebuie să fie conformă cu legea, cu bunele moravuri şi cu ordinea publică.Proba cauzei. Cauza nu trebuie dovedită, existenţa ei fiind prezumată de lege. Cel

care invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei actului juridic trebuie să dovedească acest lucru.2.7. Forma actului juridic.Definiţie. Forma actului juridic reprezintă modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic concret. Stricto sensu forma actului juridic reprezintă modalitatea de exteriorizare a voinţei reale. Lato sensu prin forma actului juridic înţelegem „condiţiile de formă” ale acestuia. Principiul consensualismului – simpla manifestare de voinţă este necesară şi suficientă pentru încheierea valabilă a actului juridic (manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială).Excepţii de la principiul consensualismului:1. Forma cerută pentru valabilitatea actului juridic (ad validitatem).Actele juridice pentru care legea cere forma ad validitatem se numesc acte solemne. De cele mai multe ori legea cere ca formă ad validitatem forma autentică (actul să fie autentificat de un notar public). Nerespectarea acestei forme atrage nulitatea absolută a actului. Exemple de acte juridice pentru a căror valabilitate este cerută forma autentică: donaţiile; actele având ca obiect terenuri; contractul de societate comercială în cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni şi al societăţilor în nume colectiv sau în comandită simplă.Condiţii necesare pentru asigurarea formei ad validitatem:

- întregul act trebuie să îmbrace forma cerută pentru validitatea sa.- actul care determină ineficienţa unui act solemn trebuie să îmbrace şi el forma solemnă

(excepţie face legatul care poate fi revocat şi tacit)- actul care se află în interdependenţă cu actul solemn trebuie să îmbrace şi el forma

solemnă (ex. – mandatul dat pentru încheierea unui act solemn trebuie să îmbrace forma unei procuri autentice).

2. Forma cerută pentru probarea actului juridic (ad probationem) – reprezintă acea cerinţă de formă care constă în întocmirea unui înscris care să probeze actul juridic. Nerespectarea acestei forme atrage sancţiunea inadmisibilităţii dovedirii actului cu alt mijloc de probă. Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare mai mare de 250 lei se poate face doar prin act autentic sau prin act sub semnătură privată cf. art. 1191 alin. 1 C. civ.3. Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi – reprezintă formalităţile cerute de lege pentru ca un act juridic să devină opzabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui, în scopul de a ocroti interesele acestor persoane. Nerespectarea acestei forme atrage sancţiunea inopozabilităţii actului juridic (ineficacitatea actului juridic faţă de terţi). Aplicaţii ale acestei forme sunt: publicitatea imobiliară prin cărţi funciare, publicitatea constituirii gajului, notificarea cesiunii de creanţă, publicitatea cerută de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale etc.

3. Efectele actului juridicDefiniţie. Prin efectele actului juridic se înţeleg drepturile şi obligaţiile la care acesta dă naştere, le modifică sau le stinge.Determinarea efectelor actului juridic – reprezintă operaţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor cărora actul le-a dat naştere, le-a modificat sau stins.Etapele determinării efectelor actului juridic:

a) dovedirea actului juridic. Ceea ce nu se poate dovedi este ca şi inexistent (idem est non esse et non probari).

b) interpretarea clauzelor actului. Această operaţie presupune:1. calificarea juridică a actului, operaţie soldată cu următoarele concluzii:

34

Page 35: Drept - Sinteze Si Grile

- actul este un act numit (tipic), având o reglementare legală. - actul este un act nenumit (atipic), fără o reglementare legală. În acest caz se vor aplica

regulile generale privind actele juridice, iar nu regulile de la actul numit cel mai apropiat pentru că acestea au caracter special (specialia generalibus derogant).

2. interpretarea propriu-zisă a clauzelor actului. Reguli de interpretare:- interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu

după sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.) – in conventionibus contrahentium voluntatem potius quam verba spectari placuit (Papinianus, D. 50.16. 219)

- când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul (art. 978 C. civ.) – actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.

- termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului (art. 979 C. civ.). Interpretatio facienda est secundum naturam negotii (interpretarea trebuie să se facă în conformitate cu natura actului încheiat).

- dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul (art. 980 C. civ.)

- clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt exprese într-însul (art. 981 C. civ.)

- toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg (art. 982 C. civ.). In civile est nisi tota lege perspecta una aliqua particula eius iudicare vel respondere – Celsus, D., 1.3.24 (în dreptul civil nu se poate da o sentinţă sau o consultaţie, decât având în vedere legea în integralitatea ei şi nu un singur articol de lege).

- când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă (art. 983 C. civ.) – regula in dubio pro reo.

- convenţia nu cuprinde decât lucrările asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat (art. 984 C. civ.)

- când într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligaţia, nu se poate susţine că printr-aceasta s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese (art. 985 C. civ.)

- convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa (art. 970 alin. 2).

Principiile efectelor actului juridic şi excepţiile de la aceste principii:1. Principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanda). Actele juridice sunt obligatorii pentru părţi. Cf. art. 969 alin. 1 C. civ. „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.Excepţii de la principiul pacta sunt servanda – sunt acele situaţii când efectele dorite de părţi la încheierea actului sunt în realitate mai întinse sau mai restrânse, independent de voinţa părţilor. Exemple: încetarea contractului de mandat din cauza morţii mandantului sau mandatarului, încetarea contractului de închiriere atunci când lucrul piere în întregime etc.2. Principiul irevocabilităţii actului juridic – este regula de drept conform căreia actul bilateral (contractul) nu poate înceta numai prin voinţa uneia din părţi, iar actul unilateral nu poate înceta prin manifestarea de voinţă a autorului actului în sens contrar. Cf. alin. 2 al art. 969 C. civ. convenţiile nu pot fi revocate prin voinţa uneia din părţi, ci numai prin acordul părţilor.Excepţii de la irevocabilitatea actelor bilaterale: donaţiile între soţi în timpul căsătoriei sunt revocabile (art. 937 alin. 1 C. civ.); mandatul se stinge prin revocarea mandatului sau prin renunţarea mandatarului la mandat (art. 1552 pct. 1 şi 2 C. civ.); contractul de locaţiune fără termen poate fi denunţat de oricare dintre părţi (art. 1436 alin. 2 C. civ.); contractul de societate civilă încheiat pe termen nedeterminat poate înceta prin renunţarea unei părţi notificată celorlalte părţi în condiţiile art. 1527 C. civ etc.

35

Page 36: Drept - Sinteze Si Grile

Excepţii de la irevocabilitatea actelor unilaterale: oferta de a contracta poate fi revocată până în momentul ajungerii ei la destinatar; testamentul este revocabil etc.3. Principiul relativităţii efectelor actului juridic – actul juridic produce efecte doar faţă de părţile acestuia, neputând să profite sau să dăuneze terţilor. Res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest (un act juridic între persoane determinate nu poate nici prejudicia, nici folosi altora). Art. 973 C. civ. – „convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”.

Prin parte se înţelege persoana care încheie actul juridic fie personal, fie prin reprezentare. Parte este atât autorul actului unilateral9, cât şi fiecare din autorii actului bi10 sau multilateral11.

Prin terţ se înţelege persoana străină de actul juridic şi de părţile acestuia (penitus extranei).Excepţii de la principiul relativităţii – sunt cazurile în care, prin voinţa părţilor, actul juridic produce efecte şi faţă de alte persoane decât părţile.

1. Excepţii aparentea) Avânzi-cauză – sunt persoanele care nu au participat la încheierea actului dar care suportă efectele actului juridic datorită legăturii existente între ei şi părţi. Categorii de avânzi-cauză:

- succesorii universali şi succesorii cu titlu universal. Succesorul universal este cel care dobândeşte un patrimoniu (ex- persoana juridică care dobândeşte un patrimoniu ca efect al fuziunii sau absorbţiei, moştenitorul lega unic, etc). Succesor cu titlu universal este persoana care dobândeşte o fracţiune dintr-un patrimoniu (ex – persoana juridică care dobândeşte o parte din patrimoniul persoanei juridice divizate, moştenitorii legali). Aceştia sunt continuatori ai autorilor lor, fiind asimilaţi părţilor.

- succesorii cu titlu particular – sunt persoanele care dobândesc un anumit drept, privit individual (ut singuli) – ex: persoana juridică care dobândeşte activul net ca urmare a dizolvării altei persoane juridice, situaţia prevăzută de art. 1441 C. civ12. În actul juridic prin care dobândesc dreptul ut singuli au calitatea de parte. Ei au poziţia de avânzi-cauză doar în raport cu actele anterioare ale autorului lor referitoare la acelaşi drept sau bun încheiate cu alte persoane.

- creditorii chirografari – sunt acei creditori care nu dispun de o garanţie reală (gaj, ipotecă) pentru creanţa lor, având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului lor. Creditorii chirografari suportă efectele actelor încheiate de debitor prin care se măreşte sau se micşorează patrimoniul acestuia. În cazul în care debitorul încheie acte patrimoniale în frauda intereselor creditorului chirografar, acesta din urmă devine terţ în raport cu aceste acte. În calitate de terţ el poate intenta împotriva acestor acte acţiunea pauliană13 sau acţiunea în declararea simulaţiei14.b) Promisiunea faptei altuia – este contractul prin care o parte (promitentul) se obligă faţă de cealaltă parte (creditorul promisiunii) să determine pe o a treia persoană (terţ) să ratifice actul încheiat în absenţa sa. Ceea ce se promite este propria faptă a promitentului, terţul având posibilitatea de a opta dacă să se oblige sau nu să ratifice actul.

9 Actul juridic unilateral este rezultatul voinţei unei singure părţi (ex. oferta de a contracta , confirmarea unui act anulabil, testamentul etc)10 Actul juridic bilateral (contractul) este rezultatul voinţei concordante a două părţi (ex. – contactul de vânzare-cumpărare, mandatul, donaţia etc)11 Actul juridic multilateral este rezultatul voinţei care provine de la trei sau mai multe părţi (ex. – contractul de societate civilă12 Art. 1441 C. civ: „Dacă locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpărătorul este dator să respecte locaţiunea făcută înainte de vânzare, întrucât a fost făcută prin un act autentic sau prin un act privat, dar cu dată certă, afară numai când desfiinţarea ei din cauza vânzării s-ar fi prevăzut în însuşi contractul de locaţiune”.13   Art. 975- „[Creditorii chirografari] pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”.14 Art. 1175- „Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane”.

36

Page 37: Drept - Sinteze Si Grile

c)Simulaţia – este operaţia juridică în care printr-un act aparent, public, nereal se crează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act adevărat, secret, real (ex- în actul public se indică un contract de vânzare-cumpărare, iar actul secret cuprinde în realitate elementele unei donaţii). Între părţi produce efecte actul secret, real. Faţă de terţul de bună credinţă produce efecte actul public.d)Reprezentarea – este operaţiunea prin care o persoană (reprezentant) încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane (reprezentat) astfel încât efectele actului se vor produce direct în persoana reprezentată. e) Acţiunile directe – reprezintă dreptul unei persoane de a intenta acţiune în justiţie contra unei persoane cu care nu este în raport contractual, dar această din urmă persoană se află într-un raport contractual cu o altă persoană cu care prima este în legătură contractuală. Ex. art. 71 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale prevede că „administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres” iar alin. 2 dispune: „în cazul încălcării prevederilor alin. (1), societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile rezultate din operaţiune”; art. 1542 alin. 2. C. civ. arată că „ în toate cazrile, mandantul poate să intenteze direct acţiunea contra persoanei ce mandatarul şi-a substituit”.

2. Excepţii reale:- Stipulaţia pentru altul – este contractul prin care o parte (promitentul) se obligă faţă de cealalată parte (stipulantul) să efectueze o prestaţie în favoarea unei a treia persoane (terţul beneficiar) care nu a participat la încheierea actului. Ex. – contractul încheiat cu o societate de asigurări în beneficiul unei terţe persoane, donaţia cu sarcină etc.

Nulitatea actului juridicDefiniţie. Nulitatea este sancţiunea care lipseşte actul juridic civil de efectele care sunt contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Teza proporţionalităţii efectelor nulităţii – nulitatea este parţială şi remediabilă, astfel încât sunt lovite de nulitate şi tebuie să fie înlăturate doar acele efecte ale actului juridic care contravin legii, celelalte efecte menţinându-se. Clasificare:1. După întinderea efectelor sale:- Nulitate parţială – este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului juridic. Se poate aplica doar în cazul actului juridic cu mai multe clauze. Nulitatea parţială reprezintă regula.- Nulitate totală – este acea nulitate care desfiinţează actul juridic în întregime. Nulitatea totală reprezintă excepţia.2. După natura interesului ocrotit (general sau individual):- Nulitate absolută – este acea sancţiune care intervine în cazul nerespectării la încheierea actului juridic a unei norme care ocroteşte un interes general, public.- Nulitate relativă – este acea sancţiune care intervine în cazul nerespectării la încheierea actului juridic a unei norme care ocroteşte un interes particular, privat.3. După modul de consacrare legislativă:- Nulitate expresă (explicită, textuală) – este acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într-o dispoziţie legală.- Nulitate virtuală (implicită, tacită) – este acea nulitate care nu este prevăzută expres de lege, dar ea rezultă din modul de reglementarea unei condiţii de validitate a actului juridic. Exemple: art. 813 C. civ. dispune: „Toate donaţiunile se fac prin act autentic” nearătând care este consecinţa juridică a nerespectării formei autentice. Art. 5 alin. 6 teza 2 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale prevede că „Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când: a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; c) societatea pe

37

Page 38: Drept - Sinteze Si Grile

acţiuni se constituie prin subscripţie publică” nearătând care este consecinţa juridică a nerespectării acestei forme.4. După felul condiţiei de validitate nerespectată:- Nulitate de fond- intervine în cazul lipsei sau nevalabilităţii unei condiţii de fond a actului juridic: consimţământ, capacitate, obiect, cauză- Nulitate de formă- intervine în cazul nerespectării formei cerute ad validitatem.Regimul juridic al nulităţii absolute:

Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată Acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, putând fi intentată oricând Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare

Regimul juridic al nulităţii relative: Nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana în interesul căreia a fost

prevăzută această sancţiune Acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă, termenul general de prescripţie fiind de 3

ani. Nulitatea relativă poate fi confirmată expres (printr-un act de confirmare care trebuie

să cuprindă obiectul şi natura obligaţiei, să facă menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune) sau tacit (rezultă din din executarea actului anulabil sau din neinvocarea nulităţii relative în termenul de prescripţie).

Cauze de nulitate absolută:- nerespectarea unei incapacităţi speciale instituite pentru ocrotirea unui interes social

general. Ex- incapacitatea prevăzută de art. 1309 C. civ. – „judecătorii, membrii ministerului public şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competenţa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială îşi exercită funcţiunile lor, sub pedeapsă de nulitate, speze şi daune-interese”.

- lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

- lipsa consimţământului- nevalabilitatea obiectului actului juridic- lipsa cauzei sau cauza este ilicită ori imorală- nerespectarea formei cerute ad validitatem- lipsa sau nevalabilitatea autorizaţiei administrative- încălcarea ordinii publice, fraudarea legii15

Cauze de nulitate relativă:- viciile de consimţământ: eroarea, dolul, violenţa, leziunea- lipsa discernământului unei părţi în momentul încheierii actului juridic- încheierea actului juridic de către persoane lipsite de capacitate de exerciţiu- încheierea actului juridic fără încuviinţarea ocrotitorului legal, actul fiind lezionar

pentru minorul între 14-18 ani- încheierea actului juridic fără încuviinţarea autorităţii tutelare- încheierea actului juridic în lipsa sau cu depăşirea puterilor de reprezentare, în cazul

persoanelor juridice- încheierea actului cu nerespectarea incapacităţilor instituite de lege pentru protecţia

unor interese personale, individuale (ex – nerespectarea interdicţiei vânzării-cumpărării între soţi instituită de art. 1307 C. civ.)

Efectele nulităţii:Definiţie. Efectele nulităţii reprezintă consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii.Principiile efectelor nulităţii

15 Prin fraudarea legii se înţelege folosirea anumitor dispoziţii legale la încheierea unui act juridic, în scopul de a încălca alte dispoziţii legale imperative.

38

Page 39: Drept - Sinteze Si Grile

1. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii– nulitatea produce efecte atât pentru viitor (ex nunc) cât şi pentru trecut (ex tunc). Excepţii de la retroactivitate:- menţinerea efectelor produse în trecut de un contract cu executare succesivă (ex. contractul de închiriere)- păstrarea fructelor culese anterior anulării de către posesorul de bună-credinţă, în temeiul art. 485 C. civ.: „posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credinţă; la cazul contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendică”. 2. Principiul repunerii în situaţia anterioară (restitutio in integrum) – tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părţile să ajungă în situaţia în care ar fi fost dacă actul nu s-ar fi încheiat. Excepţii de la restitutio in integrum: - persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă sunt ţinute să restituie prestaţiile primite doar în măsura îmbogăţirii lor.- în cazul aplicării principiului „nimeni nu poate invoca propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept” (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Astfel, acţiunea în restituirea prestaţiei nu este admisibilă în instanţă în cazul în care reclamantul a urmărit un scop vădit imoral prin încheierea contractului.3. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis) – anularea actului primar va atrage şi anularea actului subsecvent, ca urmare a legăturii sale cu primul. Situaţii practice:- anularea autorizaţiei administrative va duce şi la anularea actelor care se bazau pe acea autorizaţie- anularea actului principal va duce şi la anularea actelor accesorii (accessorium sequitur principale)Excepţii de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial:

- în principiu anularea titlului de proprietate al transmiţătorului cu titlu oneros al unui bun imobil nu este de natură să atragă şi desfiinţarea actului încheiat cu terţul achizitor, în cazul în care acesta este de bună credinţă (nu a cunoscut nevalabilitatea titlului de proprietate al transmiţătorului).

- ipoteza prevăzută de art. 20 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice: „Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea. Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă se va face dovada că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă”.

- terţul dobânditor al unui bun mobil, cu bună credinţă, de la un detentor precar16 căruia adevăratul proprietar i l-a încredinţat de bună voie, păstrează bunul, în temeiul art. 1909 alin. 1 C. civ17, coroborat cu art. 972 C. civ18.

16 Detentorul precar este acea persoană care nu deţine lucrul cu intenţia de a se comporta ca titular al unui drept real asupra acestuia. Sunt detentori precari: depozitarul, uzufructuarul, tutorii numiţi pentru administrarea averii minorului, executorii testamentari etc.17 Art. 1909 alin. 1 C. civ.: „Lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp”.18 Art. 972 C. civ.: „Dacă lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la două persoane este mobil, persoana pusă în posesiune este preferită şi rămâne proprietară, chiar când titlul său este cu dată posterioară, numai posesiunea să fie de bună-credinţă”.

39