STRUCTURA ANTRENAMENTULI

SPORTIV

In antrenamentul sportiv, proiectarea didactica este considerata ca fiind demersul desfasurat de profesor/antrenor ce consta in anticiparea, previzionarea, esalonarea etapelor si actiunilor concrete care contribuie la realizarea performantei sportive. Cresterea eficientei procesului de instruire ca si valorificarea la cote maxime a potentialului tehnic, fizic, tactic si psihologic al sportivului/echipei, implica promovarea unui demers instructional care sa asigure continuitatea pregatirii si dezvoltarii performantei sportive. In procesul de formare a performantei sportive, proiectarea didactica a antrenamentului sportiv ocupa un loc central de directionare si prefigurare fara de care obtinerea performantei sportive de mare valoare este imposibila sau poate fi aleatorie.

Ideile proiectarii sunt imprumutate din alte sectoare de activitate si in principal din economie si industrie, au fost preluate si adaptate de stiintele fundamentale ele educatiei si implicit de educatia fizica si antrenamentul sportiv. Promovarea unei proiectarii didactice stiintifice ca activitate manageriala a profesorului/antrenorului reprezinta o necesitate determinata pe de o parte de explozia performantelor si de tendinta de suprematie pe piata mondiala a sportului, pe de alta parte de dorinta profesorilor/antrenorilor de a gasi calea cea mai sigura, directa si eficienta in realizarea obiectivelor a performantelor.

Ca notiune specifica procesului instructiv-educativ, proiectarea didactica apare si sub denumirea de desing instructional, care presupune descrierea, elaborarea unui cadru operational al antrenamentului, ce consta in stabilirea/structurarea activitatilor pe etape, operatiuni, demersuri, metodologii in scopul formarii performantei sportive. Acest demers are caracter teoretic reprezentat de o structura standard de actiuni ce implica activitatea profesorului/antrenorului, si un caracter praxiologic, reprezentat de o structura standard de actiuni practice ce implica activitatea sportivului.

Din punct de vedere psihopedagogic, antrenamentul sportiv este activitatea ce se bazeaza pe impletirea actiunii a cel putin doua personalitati diferite, in ideea de a construi, a zidi performanta sportiva. Performanta sportiva ca rezultat, intr-o acceptie la scara restrictiva, este produsa de sportivul care executa si suporta direct efortul fizic si psihic si de antrenorul care transmite dar si suporta solicitarea psihica si fizica.

Marea arta a antrenorului consta in „a-i face, a-i determina” pe sportivi „sa creada in ei”, „sa execute cu convingere” ceea ce acesta considera ca este bine, dar si in a impleti ceea ce considera el cu ceea ce poate si doreste sportivul. Pentru aceasta antrenorul are la dispozitie o serie de instrumente, proceduri metodice, prin intermediul carora stimuleaza participarea sportivilor in procesul de afirmare si promovare. Aceste instrumente sunt folosite in functie

de particularitatile de varsta si urmaresc atragerea, constientizarea, activarea si accelerarea instruirii in scopul formarii motivatiilor, intereselor specifice sportului de performanta. O prima mare realizare a antrenorului in procesul de antrenament, care-i da siguranta indeplinirii obiectivelor instructionale este formarea convingerii pentru practicarea sportului de performanta, convingere ce” mijeste de ziua” in momentul in care viitorul sportiv s-a deplasat la primul sau antrenament. Primele antrenamente, alaturi de prezentarea primelor proiecte privind posibilitatile de integrare in activitatea sportiva de performanta, au o importanta covarsitoare in transformarea personalitatii copilului, intrucat ii schimba regimul deja format de viata. Micul sportiv, incepator in activitatea de performanta, incepe sa –si creeze un nou mod de viata” influentat de obiective apropiate si departate, care sunt pentru el stimulative, motivationale, capabile sa-i starneasca interesul, si sa-i provoace satisfactie si bucurie. Atragerea copiilor/tinerilor catre sportul de performanta este o activitate ce presupune actiuni specifice, esalonate in timp, in functie de intelegerea si maturizarea psihica.

2. ETAPELE PROIECTARII ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Obtinerea performantei sportive are la baza integrarea componentelor ce asigura dinamica producerii adaptarilor organismului intr-un proces coerent, continuu si unitar. In acest sens Jinga, I., si Negret, I. (1982, pag 198), avanseaza ideea unui asa zis „algoritm procedural”, prin intermediul caruia directioneaza procesul instructiv-educativ, algoritm ce isi gaseste aplicabilitate si in antrenamentul sportiv si care consta in „ ce voi face?, cu ce voi face?, cum voi face?, cum voi sti daca ceea ce trebuia facut a fost facut?. Concretizand la antrenamentul sportiv Colibaba-Evulet, 1998, (pag. 117), considera ca procesul de proiectarea didactica, necesita respectarea a cinci repere ce constituie conditiile care asigura posibilitatea obtinerii performantei sportive:

„a) performantele maxime realizate pana in prezent (cine, cand si cat?) si prognoza cresterii lor in perspectiva;

b) conditiile in care se produc aceste performante (resurse cheltuite, disponibilitati, organizarea, conducerea si controlul procesului de productie etc.);

c) tehnologia si strategia de productie utilizata;

e) criteriile de evaluare a calitatii si eficientei productiei realizate”.

Etapa I – Stabilirea obiectivelor

Este etapa de previziune si dimensionare a finalitatilor si obiectivelor finale, intermediare si operationale a procesului instructiv-educativ, pana la nivelul de baza ce asigura transpunerea in practica a activitatilor, pentru disciplina/proba sportiva practicata de echipe/sportivi.

Obiectivele reprezinta finalitati ce urmeaza a fi realizate. Aceste finalitati pot fi de ordin cantitativ (cat se lucreaza = parametrii volumului de efort), calitativ (cum se lucreaza = parametrii intensitatii efortului) si evaluativ (ce se obtine = parametrii rezultatului/performantei).

Metodologia activitatii de producerea performantei sportive, pe baza de obiective, desfasurate cu sportivii se axeaza pe:

Ø o cunoasterea temeinica a trasaturilor de specificitate a sportivilor, rezultate din derularea mecanismelor intelectuale, fiziologice, biochimice si psihologice care determina modalitatea de miscare;

Ø elaborarea unor modele de lucru, care, pornind de la trasaturile enumerate, sa asigure unitatea, temeinicia si continuitatea activitatilor de pregatire si obtinere a performantei sportive.

O astfel de metodologie are caracter operational, anticipativ, constructiv si formativ. Altfel spus, sportivul cu aptitudini, pentru un anumit sport, trebuie antrenat permanent, actionand in zona proximei dezvoltarii si fiind supus sistematic influentelor formative, educative.

Plecand de la analiza evolutiei activitatii de pregatire si a rezultatelor inregistrate anterior profesorul/antrenorul, printr-un act de creatie, proiecteaza strategia activitatii. Proiectarea activitatii presupune in primul rand stabilirea obiectivelor privind indicatorii de pregatire si obiectivele cu valorile performantiale. Valorile performantelor constituie rezultatul adaptarilor inregistrate de catre fiecare sportiv in parte, in functie de modalitatile de implicare, de motivatie si de prestatia depusa, concretizate in timp, distanta, numar de repetari, scor, greutate etc.

Proiectarea activitatii de pregatire are caracter ciclic/fazic imprimat de succesiunea zilelor, saptamanilor, lunilor, sezoanelor competitionale, anilor, ciclurilor olimpice si contribuie la realizarea formei sportive si implicit la realizarea performantei. Obtinerea performantei sportive depinde de intrarea in forma sportiva, considerata ca stare de antrenament a organismului ce se manifesta prin potential fizic, motric si psihic propice obiectivului propus. Rezultatul sportiv este produsul unui proces de pregatire, ce urmareste indeplinirea ciclica a unor obiective si adaptari interioare, adaptari ce permit efectuarea efortului cu indici ridicati de viteza, forta, rezistenta, coordonare, sincronizare, eficienta.

Colibaba-Evulet D, 1998, pag 133, subliniind complexitatea procesului instructiv educativ specific antrenamentului sportiv sistematizeaza obiectivele dupa:

· criteriul comportamental in: „psihice, intelectuale, afective, volitive, trasaturi de caracter, de personalitate si de atitudini, capacitati perceptive, psihomotrice, psihosociale, motrice s.a”.

· criteriul gradului de complexitate si necesarul de timp spre a fi realizate in: „finale (OF), intermediare (OI) si operationale (OOp)”.

Obiectivele finale vizeaza posibilitatile maxime la care pot ajunge sportivii de-a lungul carierei sportive sau la sfarsitul anului sportiv sau sezon competitional (macrociclu). Ele reprezinta pronosticuri, privind procesul de pregatire si evolutia performantei si constituie totalitatea acumularilor cantitative si calitative realizate de-a lungul timpului ce permit obtinerea performantei sportive.

Obiectivele intermediare reprezinta finalitatile stadiale ce contribuie la realizarea obiectivelor finale. Se stabilesc pentru perioade de timp bine definite; etape de pregatire (mezociclu) sau cicluri saptamanale (microciclu). Ele vizeaza atat laturile pregatirii cat si indicii performantiali, vizeaza fie pregatirea formei sportive, fie manifestarea performantelor sportive.

Obiectivele operationale reprezentate de finalitatile privind procesul instructiv educativ, realizat in cadrul fiecarei lectii de antrenament in parte, constau in comportamente cognitive, motrice, afective, estetice si sociale observabile. Ele reprezinta achizitii inregistrate la sfarsitul fiecarei lectii ce contribuie la formarea personalitatii, la modificarea comportamentului si la integrarea sportivului in activitate si in societate.

Intr-o explicatie eligibila obiectivele operationale constituie temelia ce asigura baza de sustinere a performantei sportive iar obiectivele intermediare, ca rezultate cumulative al obiectivelor operationale reprezinta pilonii de sustinere ai obiectivelor finale reprezentate in esenta lor prin rezultate sportive masurabile.

Intre aceste trei tipuri de obiective exista un raport de subordonare, in care obiectivele operationale reprezinta trepte necesare in constructia obiectivelor intermediare, care la randul lor reprezinta trepte in construirea obiectivelor finale.

Stabilirea concreta a obiectivelor de pregatire si de performanta, ca demers stiintific in realizarea scopului (participarea in competitii si obtinerea de rezultate superioare) are o deosebita importanta in realizarea finalitatilor, dar si in derularea optima a intregului sistem de pregatire.

Telul procesului de pregatire sportiva, adica de obtinere a rezultatului sportiv va fi cel de formare a sportivului prin intermediul cunoasterii si instruirii motrice, a asimilarii informatiilor si deprinderilor de miscare specifice sportului practicat, a dezvoltarii aptitudinilor psihice si motrice, dar si a raporturilor sportiv-performanta, performanta-sportiv intr-un cadru social.

Cumularea indeplinirii obiectivele operationale de la sfarsitul fiecarei lectii de antrenament asigura realizarea obiectivelor intermediare specifice microciclului, mezociclului, macrociclului, care asigura obtinerea obiectivelor finale anuale, si obtinerea obiectivelor finale maxime, in functie de posibilitatile de evolutie ale sportivilor.

In macrostructura antrenamentului sportiv, reprezentata de un an competitional, performanta sportiva, ca obiectiv final, este produsa in esenta ei prin intermediul multitudinii de obiective intermediare indeplinite cu ajutorul exercitiilor fizice structurate in microsecvente, ce se repeta in mod ciclic in cadrul perioadelor de pregatire.

Obtinerea Valorificarea

Pregatirea formei sportive formei sportive Iesirea din forma

Obiective

intermediare de pregatire

de verificare

finale

refacere

Perioada

pregatitoare

precompetitionala

competitionala

de tranzitie

Formarea si obtinerea performantei sportive, ca obiectiv final, intermediar si operational este caracteristica esentiala a sportului de performanta. Performanta inseamna obtinerea de valori esalonate pe sporturi, ramuri, probe sportive, pe nivele de pregatire, pe varste Obtinerea performantei sportive necesita stadii speciale de pregatire, este impusa si produsa de ciclicitatea competitiilor, ceea ce presupune si ciclicitatea proiectarii didactice si inclusiv ciclicitatea realizarii obiectivelor.

Etapa a II-a - stabilirea resurselor pentru realizarea obiectivelor propuse

In etapa a II-a se stabilesc resursele ce contribuie la realizare obiectivelor propuse. Acestea sunt:

Ø resurse umane (antrenori, sportivi si provenienta lor), necesare desfasurarii procesului instructiv-educativ:

Ø resurse de spatiu reprezentate de locul in care urmeaza sa se desfasoare activitatea (bazele sportive amenajate, improvizate in localitatea habituala, la mare, munte, intr-o statiune etc.);

Ø resurse materiale (numar de materiale si echipamente sportive necesare, si felul acestora);

Ø resurse temporale necesare realizarii fiecarui obiectiv in parte (durata sezonului competitional, a perioadelor, a etapelor, a ciclurilor de pregatire, a lectiilor, a cantonamentelor si semicantonamentelor, a abordarii unui anumit aspect/tema intr-o ora), strategiile de abordare a procesului instructiv-educativ;

Ø resurse financiare necesare ce poate asigura cheltuielile cu inchirierea spatiilor, plata utilitatilor, a personalului de pregatire si adiacent, a materialului si a echipamentului sportiv etc.;

Ø controlul medical periodic si asistenta medicala permanenta;

Ø resurse medicamentoase (vitamine, sustinatoare de efort etc.) necesare realizarii efortului si refacerii;

Ø resurse de continut (cunostinte, deprinderi si priceperi, aptitudini psihomotrice ce urmeaza a fi abordate);

Stabilirea si alegerea acestor resurse se va face in concordanta cu obiectivele prefigurate, in functie de varsta, valoarea sportivilor, in functie de stadiile de pregatire, dar si in functie de posibilitatile clubului/federatiei.

Etapa a III-a – stabilirea strategiei de realizare a obiectivele propuse

Obiectivele de performanta sunt reprezentate de locuri, de rezultate si sunt realizate avand la baza proiectarea activitatilor in functie de calendarul competitional. Realizarea obiectivelor este influentata de incarcatura fizica si psihica la care este supus sportivul pe parcursul etapelor prin intermediul metodelor, principiilor, mijloacelor si materialelor folosite.

Metodele de instruire se aleg in functie de varsta sportivilor, de nivelul lor de pregatire, de obiectivele operationale, de continuturile abordate. Alegerea metodelor, in scopul formarii performantelor presupune, cunoasterea posibilitatilor informative si formative a fiecarei metode de antrenament in parte, metode ce ajuta la intelegerea activitatilor care urmeaza a fi invatate, la insusirea tehnicilor de executie, ori la educarea/dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice in functie de particularitatile sportivilor. Respectarea principiilor ce stau la baza procesului de antrenament, concomitent cu selectionarea celor mai potrivite mijloace

(sisteme de actionare ) produce cele mai reale si eficiente conexiuni si efecte ce duc la adaptari specifice, necesare formarii performantei. In ceea ce priveste mijloacele de antrenament, in alegerea acestora se va tine cont de aptitudinile psiohomotrice ce caracterizeaza sportul/proba sportiva. Nu se planifica alergare pe teren variat pentru probele de aruncari, de sarituri, de haltere, de badminton, sau haltere pentru alergatorii de maraton ori pentru gimnastele de la ritmica moderna etc. Materialele didactice sunt selectionate in functie de varsta si posibilitatile sportivilor pe de o parte, si in functie de caracteristicile sportului si posibilitatile financiare pe de alta parte.

Aceasta etapa se concretizeaza in activitatea de conturare a strategiilor didactice si de incadrare a continuturilor si mijloacelor, intr-o structura ce corespunde documentului de planificare intocmit (plan anual de antrenament/macrociclu, plan de etapa/mezociclu, ciclu saptamanal/microciclu, planul de lectie).

Etapa a IV-a - organizarea si conducerea procesului de antrenament

Desfasurarea procesului de antrenament necesita, in cazul mai multor sportivi sau a unuia singur si organizarea in timpul exersarii , si conducerea lectiei.

Organizarea si dirijarea grupului de sportivi, este influentata de numarul acestora, de tematica abordata, de spatiul in care se desfasoara, de numarul de materiale didactice. O data cu transmiterea informatiilor privind sarcinile de executie, antrenorul/profesorul transmite si informatii cu privire la organizarea si dirijare grupului de sportivi in toate momentele lectiei. De obicei, in antrenamentul sportiv se lucreaza pe perechi, pe grupe sau

individual, in functie de caracteristicile sportului/probei sportive si de modalitatea de disputare a competitiei. In cazul in care se lucreaza pe perechi sau grupe, o conditie esentiala a formarii acestora este de a fi cat mai omogene. Omogenitatea asigura posibilitatea de a lucra la valorile maxime, dar si de a organiza in orice moment intreceri, minicompetitii si competitii. Alcatuirea perechilor, grupelor necesita o buna cunoastere a valorii, a nivelului, a tipului de comportament, a capacitatilor de intelegere, asimilare, adaptare, cooperare si progres, a posibilitatilor de evolutie si de colaborare.

Conducerea lectiei de antrenament presupune din partea antrenorului/profesorului realizarea actiunilor de transmitere a informatiilor, de observare, de apreciere, de creare, de manevrare si de conducere, de comanda si de plasament fata de sportivi. Dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, formarea priceperilor si obisnuintelor constituie un proces lent si invizibil prin intermediul caruia ia nastere performanta sportiva ca rezultat al antrenamentului. Transmiterea informatiilor (prin explicatii, descrieri, indicatii etc.) privind deprinderile motrice ale cerintelor, regulilor ce trebuie respectate sau urmate, se face prin modalitati diferite si formeaza o buna percepere si intelegere concomitent cu formarea motivatiei si interesului pentru practicarea sportului de performanta.

Observarea/urmarirea cu privirea a executiilor sportivilor permite descoperirea greselilor si implicit a modalitatilor de interventie. Important pentru fiecare antrenor este formarea capacitatii de a urmarii cu atentie miscarea, a memora si analiza executia, a descoperi abaterile intentionate sau neintentionate pentru a putea formula corecturile si indicatiile metodice necesare. Sesizarea si corectarea greselilor se realizeaza prin modalitati multiple: prin reluarea demonstratiei subliniindu-se momentele esentiale in executarea actului motric, si prin executarea miscarilor si imitarea greselilor comise de sportivi pentru a fi percepute, intelese. De asemenea se face si prin folosirea unor exercitii suplimentare, a unor reglatori metodici (ca : semnale auditive, vizuale pentru a marca anumite momente importante ale executiei, prin folosirea ajutorului si asigurarii date de antrenor/profesor sau colegi.

Aprecierea executiei sportivilor prin calificative, lauda, apreciere si dezapreciere comparativa, va ajuta in mod substantial la insusirea miscarilor si eliminarea greselilor.

Crearea conditiilor de aplicare a elementelor insusite in activitati globale si de intrecere, (parcursuri aplicative, jocuri, combinatii de elemente, procedee tehnice, probe) da posibilitatea consolidarii si perfectionarii deprinderilor motrice, formarii capacitatii de generalizare si de afirmare.

Manevrarea sau dirijarea actiunii sportivilor se realizeaza prin intermediul exercitiilor de front si formatii, se pot face la comanda sau liber. Se recomanda ca inca de la inceputul integrarii in activitatea sportiva de performanta sa se formeze capacitatea de autoorganizare si autoconducere, prin implicarea sportivilor in conducerea exercitiilor, organizarea echipelor, arbitraj, tinerea scorului, conducerea activitatii unei grupe.

Comanda folosita in scopul angrenarii grupului sau sportivului in efectuarea actiunilor dirijate este energica, clara, ferma, mobilizatoare, dar placuta si se adapteaza in functie de conditiile in care se desfasoara activitatea. Tonul, ca si intreaga atitudine a antrenorului sau profesorului, trebuie sa fie vioi, dinamic, optimist, vesel, prietenos sa creeze sportivilor placerea executiei. Comanda are o parte pregatitoare, care „pregateste sau atentioneaza asupra executiei numita si prevestitoare si una decizionala, care “ordona executia numita si savarsitoare.

Alaturi de comanda, modulatia vocii inlatura monotonia. Atitudinea corecta, voiciunea, buna dispozitie, afisata de antrenor/profesor, trezeste interesul, motivatia sportivilor si placerea de lucru. Plasamentul antrenorului/profesorulu, pe parcursul intregii lectii de antrenament va fi astfel incat sa supravegheze toate actiunile, sa fie vazut si auzit de sportivi. In afara aspectelor prezentate o mare importanta in buna desfasurare a antrenamentului o are privirea ce trebuie sa cuprinda tot grupul, dar si tinuta, care din punct de vedere vestimentar, corporal si comportamental trebuie sa fie ireprosabila. Un antrenor/profesor bun, de valoare este un exemplu pentru sportivii sai, trebuie sa dea dovada de educatie si buna crestere, sa creeze pe parcursul antrenamentelor o atmosfera placuta, deschisa, sa respecte sportivii, sa colaboreze cu ei si totodata sa manifeste exigenta.

Etapa a V-a - evaluarea (controlul) calitatii si eficientei procesului de antrenament

Aceasta etapa presupune stabilirea strategiilor de evaluare prin consemnarea datelor, a modalitatii de evaluare, a indicatorilor urmariti, a modalitatii de inregistrare a evaluarii. Specifica sportului de performanta este pe de o parte evaluarea procesului de pregatire, pe de alta parte evaluarea performantelor ca rezultat al progreselor, acumularilor si adaptarilor inregistrate. Asa cum sublinia Carstea, Gh., in 2000, evaluarea reprezinta o „componenta stabila a oricarui proces instructiv-educativ si se realizeaza cu rigoare numai pe temeiul obiectivelor propuse, care pot constitui in acelasi timp repere pentru autoevaluare”. Antrenorul are posibilitate de a aprecia implicarea sportivului in antrenament numai dupa raportarea la indeplinirea obiectivelor propuse.

R., EBEL, citat de V., De Landsheere si G., De Landsheere, 1979, afirma ca „atunci cand cineva considera ca educatia poate conduce la obtinerea unui produs important, trebuie verificata maniera in care acesta a fost definit. In cazul in care este posibila definirea in termeni operationali, inseamna ca produsul este masurabil”. Indiferent de natura obiectivului fie el de performanta, fie el de indicatori de pregatire (kilometri, secunde, kilograme, numar de repetari), sportivii ce au urmat o instruire in vederea indeplinirii acestuia si au ajuns la o finalitate vor avea o performanta diferita de a altor sportivii.

Evaluarea, in antrenamentul sportiv, este concentrata pe elaborarea unui sistem de metode si tehnici de evaluare, care sa fie in concordanta cu obiectivele si continuturile fixate.

3. METODOLOGIA PROIECTARII ANTRENAMENTULUI

3.1. Consideratii privind proiectarea antrenamentului

Se cunoaste din experienta ca proiectarea antrenamentului este o previzionare a activitatii de pregatire si a rezultatelor competitionale, o dezvoltare graduala a modului de intelegere a antrenamentului sportiv. Proiectarea antrenamentului sportiv nu are intelesul restrictiv din economie, administratie, ea presupune raspunderea directa a antrenorului/profesorului privind programarea esalonarea actiunilor, inovarea si crearea situatiilor necesare obtinerii rezultatelor sportive.

Realizarea proiectarii propriu-zise reprezinta conceperea de „modele de pregatire”, ce constau in asternerea pe hartie a tuturor aspectelor componente si reprezentarea grafica sau liniara a activitatii ce urmeaza sa se desfasoare pe parcursul unei macrostructuri reprezentata de un an de pregatire, de un sezon competitional, a unei mezostructuri reprezentata de o etapa de pregatire sau un ciclu saptamanal, sau a unei microstructuri reprezentata de lectii de antrenament.

Proiectarea activitatii de pregatire a performantei sportive, prin elaborarea de modele, este un act de creatie care, alaturi de o predare stimulativa, o invatare cointeresata si o evaluare corecta, contribuie la formarea si schimbarea comportamentelor umane, la formarea unor personalitati sportive ce stiu sa invinga greutatile si sa se descurce in viata. Este o activitate realizata de catre fiecare profesor/antrenor in parte in functie de sportivul, grupa de sportivi echipa pe care o conduce, in conformitate cu cerintele si obiectivele clubului sau ale federatiei.

Esalonarea procesului de antrenament, prin integrarea elementelor sale componente intr-un proces coerent ce poate sa asigure unitatea performantiala, este un proces nu numai de constructie ci si un proces de conceptie in care sunt prezentate intr-o succesiune rationala interactiunile diferitelor continuturi legate de practica propriu-zisa si de fazele dezvoltarii sale structurate pe durate periodice de timp. In cadrul acestor durate de timp, organizarea antrenamentului este structurata pe unitati de instruire inlantuite, in cadrul carora se urmareste realizarea adaptarilor prin alternarea fazelor de lucru intens cu faze de refacere obligatorie. Procesul de pregatire a sportivilor, indiferent de varsta si nivel, este o problema de lunga durata, in care cerintele de crestere a incarcaturii constituie trepte de crestere si de obtinere a performantei sportive ce se sprijina pe legitatile (fiziologice, biochimice, psihologice, mecanice) dezvoltarii umane.

Profesorul/antrenorul elaboreaza documentele de proiectare reprezentate de modelele ce asigura continuitatea desfasurarii procesului instructiv-educativ si indeplinirea obiectivelor de pregatire si de performanta, pentru fiecare sportiv si grupa, in parte. Elaborarea documentelor, ca acte de conceptie specifice fiecarui sport, proba sportiva, sportiv, grupa sau echipa, necesita respectarea si imbinarea intr-o ordine logica a componentelor procesului de antrenament. Aceste componente vizeaza: pregatirea fizica generala si specifica si, implicit, nivelul de dezvoltare al aptitudinilor psihomotrice, pregatire tehnica ca

si nivelul de tehnica generala si specifica, pregatire psihologica si implicit nivelul de rezistenta la efort, stres si emotii, si pregatire tactica si capacitatea de intelegere a rezolvarii executiilor in functie de situatiile aparute. Toate sunt posibile doar prin respectarea unui anumit raport dintre volum, intensitate si complexitate in functie de perioada, etapa, ciclul saptamanal de pregatire. Fiecare componenta este prevazuta in toate documentele de proiectare, intr-o cantitate mai mare sau mai mica.

Asa cum subliniaza A. Dragnea, 1996, pag 295, „structura antrenamentului sportiv este determinata in mare masura de principiile ce stau la baza sa: caracterul ciclic; continuitatea; dinamica efortului; relatia dintre pregatirea generala si specifica etc.”. Proiectarea activitatii de performanta, ca si desfasurarea insasi a activitatii, indiferent pentru ce nivel si valoare se concepe, are caracter ciclic. Ea se repeta pe trepte cantitative si calitative superioare atat in structura de concepere, cat si in structura de actionare, de solicitare. In principal, ciclul de obtinere a performantei sportive este impartit in patru perioade de pregatire (pregatitoare, precompetitionala, competitionala, de tranzitie), insa in ultimele decenii sezonul competitional s-s-a marit ca durata de timp sau s-a scindat in doua sau mai multe etape competitionale compacte, ceea ce ar impune reluarea perioadelor de pregatire.

Conform conceptiei lui Matveev, N., considerat ca initiatorul structurarii antrenamentului sportiv, citat de Manno, R., 1992, „o perioada de sase luni constituie minimum suficient pentru a ajunge la o stare de forma. Niste faze mai scurte nu sunt decat rareori posibile, trebuind mai degraba sa fie considerate ca efectele mentinerii formei sportive”. Deci proiectarea antrenamentului sportiv, se realizeaza tinand cont de reperele temporale ciclice, idee sustinuta si de Dragnea, A., care consemneaza ca „ziua, saptamana, luna, etc., pot fi luate ca repere structurale in constituirea antrenamentului pe lectii, microcicluri, mezocicluri,si macrocicluri, deoarece se suprapun pe ritmurile de viata ale omului, la care acesta s-a adaptat de mii de ani”. Dubla periodizare impune impartirea, programarea si reluarea obiectivelor instructionale si de performanta dupa sase luni.

3.2. Periodizarea antrenamentului

Proiectarea antrenamentului sportiv, indiferent ca se adreseaza unui incepator sau sportiv de performanta, indiferent ca se adreseaza unui sport individual, unui joc sportiv, unui sport cu adversar, va tine cont de faptul ca obtinerea performantei sportive se bazeaza pe o metodologie standard ce presupune succesiunea celor patru perioade de pregatire (pregatitoare, precompetitionala, competitionala si de refacere/tranzitie). Achim, St., 2002, pag. 51, scoate in evidenta faptul ca in graficul planului anual de pregatire „esalonarea gandirii creatoare a antrenorului de a distribui cat mai judicios toti factorii planificarii” tine cont de perioadele de pregatire, stabilite in functie de calendarul competitional si nivelul de pregatire sau nivelul de performanta in care se inscrie sportivul. Fiecare perioada are durata (tabelul nr. 4 ) si obiective diferite, in functie de calendarul competitional specific probei/sportului.

Perioada pregatitoare este mai lunga si hotaratoare si are ca obiectiv realizarea unei solide pregatiri fizice de baza. Acest lucru se obtine prin proiectarea unui volum mare de lucru in scopul dezvoltarii aptitudinilor psihomotrice si invatarii/consolidarii tehnicii de executie specifice sportului. Alegerea mijloacelor va tine cont de contributia acestora la educarea aptitudinilor psihomotrice si a calitatilor morale si de vointa dominante sportului, probei sportive practicate. Durata acesteia este intre 6-8 saptamani la jocuri sportive si de 10-12 saptamani la sporturi individuale.

Perioada precompetitionala dureaza de 2-3 saptamani la jocurile sportive si are ca obiectiv participarea la competitiile amicale, de verificare in scopul consolidarii coeziunii tactice dintre jucatori si de slefuire a unor elemente/procedee tehnice de joc, iar la sporturile individuale dureaza 4-6 saptamani si are ca obiectiv adaptarea la eforturi cu intensitate mare si maxima cu un volum in descrestere usoara.

Perioada competitionala are o durata diferita si depinde de calendarul competitional specific fiecarui sport, fiecarei categorii de varsta si are ca obiectiv obtinerea formei sportive care sa permita realizarea rezultatelor. La jocurile sportive durata perioadei competitionale se intinde pe durata turului si returului si are ca obiectiv mentinerea formei sportive pe toata perioada, iar la sporturile individuale are ca obiectiv obtinerea formei sportive la o data fixa cu o durata de 7-20 zile.

Planul anual de pregatire / Macrociclul

Planul anual de pregatire sau macrociclu cuprinde toate componentele de instruire si este conceput pe un an/sezon competitional pentru sporturile individuale si pentru o jumatate de an pentru jocurile sportive ce cuprind competitii ce se desfasoara tur, retur. Are forma grafica sau descriptiva, se realizeaza pentru fiecare sportiv, grupa, echipa in parte si reprezinta oglinda activitatii de predare – invatare - valorificare ce urmeaza sa se desfasoare pe parcursul unui an sau sezon sportiv, dar si strategia de formare a performantei sportive. In macrocilu sunt esalonate: continuturilor cifrice ce urmeaza a fi abordate pe perioadele de pregatire, evaluarile intermediare, competitiile, locurile de pregatire si datele de sustinere a controalelor medicale. In cadrul unui macrociclu, dezvoltarea capacitatilor sportivilor este orientata si dirijata pe perioade distincte de instruire: perioada pregatitoare, precompetitionala, competitionala si de tranzitie.

Durata unui macrociclu se poate intinde de la 3- 4 luni (in cadrul mai multor sezoane competitionale intr-un an sau in cadrul pregatirii incepatorilor) pana la un an. In cadrul primei etape a perioadei pregatitoare in macrociclul reprezentat de planul anual de pregatire sau planul de pregatire pentru un sezon competitional, instruirea este orientata spre realizarea unei pregatiri fizice generale, iar in etapa a doua spre pregatirea fizica specifica, ca in perioada precompetitionala sa urmareasca realizarea pregatirii fizice specifice si asigurarea unui nivel ridicat al capacitatii de obtinere a rezultatelor de valoare si in perioada competitionala sa fie directionata spre obtinerea formei si performantelor sportive.

Conceperea proiectarii anuale a pregatirii in vederea producerii performantei sportive presupune respectarea urmatoarelor cerinte:

· stabilirea obiectivelor finale si intermediare performantiale pentru fiecare an/sezon competitional in parte, in functie de conditiile financiare, materiale, geografice, de traditie si de nivel/stadiu de pregatire;

· esalonarea continuturilor pentru realizarea obiectivelor prin delimitarea in mod cifric a unitatilor de instruire pentru pregatirea fizica (viteza, forta, rezistenta, coordonare), tehnica, tactica, psihologica si competitionala. Esalonarea cifrica a rapoartelor continuturilor nu demonstreaza si corelatia stransa dintre acestea, care de fapt nu fac altceva decat sa dirijeze pregatirea spre obtinerea formei sportive si deci a performantei sportive;

· stabilirea timpului real necesar pentru realizarea obiectivelor si a ritmului de abordare a tematicilor de instruire, coreland numarul de ore de antrenament planificat pentru anul/sezonul respectiv cu numarul orelor alocat pentru fiecare unitate de instruire sau obiectiv in parte;

· impartirea numarului total de ore pe tipurile unitatilor de instruire: pentru pregatirea fizica (viteza, forta, rezistenta, coordonare), tehnica, tactica, psihologica, competitionala, evaluare etc. Esalonarea anuala a unitatilor de instruire consta intr-o prezentare generala a modalitatii de realizare a procesului instructiv-educativ pe parcursul unui an/sezon competitional. Aceasta prezentare generala este influentata de caracteristicile sportului si de faptul ca antrenamentul sportiv are ca obiectiv principal procesul de miximizare a posibilitatilor de reactie, executie, implicare, progres al sportivului/lor pe perioada anului respectiv.

· Dragnea A, 1996, pag 302, sustinand ideile prezentate de Berger , J., si Minow, H., 1987, considera ca elaborarea macrociclului de antrenament trebuie sa respecte urmatoarele reguli:

”1. efortul de antrenament trebuie sa se desfasoare dupa o dinamica ascendenta de la inceputul macrociclului si sa culmineze cu ultima competitie de mare amploare a calendarului competitional;

2. asigurarea continuitatii antrenamentului prin trecerea de la eforturile relativ extensive la cele relativ intensive;

3. asigurarea in mezocicluri a refacerii capacitatii de efort care sa favorizeze trecerea la o treapta superioara de adaptare;

4. asigurarea unei relatii optime in structura antrenamentului si calendarului competitional;

in cadrul macrociclului trebuie sa se concretizeze intreaga gama de principii, cerinte si caracteristici ale adaptarii”.

Aproape in toate sporturile s-a adoptat doua sezoane competitionale, ceea ce presupune o proiectare de ansamblu a anului sportiv si o proiectare ce urmareste abordarea sezonului competitional.

Planul anual de pregatire este structurat pe doua parti:

Ø prima parte cuprinde date de identificare cu privire la:

§ denumirea: Plan anual de pregatire

§ clubul/unitatea de performanta;

§ numele si prenumele profesorului/antrenorului;

§ numele prenumele sportivului /sportivilor /echipei;

§ proba/disciplina sportiva;

§ obiectivele performantiale planificate, realizate anterior si cele pentru viitor;

§ locul/zona geografica in care se desfasoara activitatea;

§ conditii materiale specifice.

Ø o parte sub forma grafica ce cuprinde date de referinta, structurate astfel:

§ pe verticala: continuturile, indicatorii de instruire ce urmeaza a fi abordate, perioada de cantonament, locul pregatirii, datele competitiilor ale probelor de control si ale controlului medical;

§ pe orizontala: perioadele de pregatire (pregatitoare, precompetitionala, competitionala, de refacere), lunile (sept., oct., nov., dec., ian., feb., mart., mai, iun., iul., aug., sept.) , etapele de pregatire (1, 2, 3, ……52).

Planul anual de pregatire poate fi structurat in functie de caracteristicile sportului de varsta sportivului, de sistemul competitional (pe un singur sezon competitional, pe doua sezoane competitionale sau pe trei sezoane competitionale). In ultimii ani, datorita inmultirii numarului de competitii, tot mai des au aparut abordarea pregatirii cu doua si trei sezoane competitionale.

Nu exista modele de proiectare a activitatii sportive de performanta general valabile pentru toate sporturile, intrucat intre sporturi exista deosebiri distincte. Pentru proiectarea antrenamentului sportiv, din sporturile individuale, cu un sistem competitional bine definit, structurat pe unu, doua sau trei sezoane competitionale, planul anual prezentat poate fi considerat un model. Pentru jocurile sportive in care sezonul competitional se intinde pe o perioada lunga de timp, durata perioadei pregatitoare este mai scurta, se folosesc alte modele. Verchosanschi, I., 1982, bazandu-se pe cunoasterea aprofundata a procesului de

adaptare subliniaza faptul ca abordarea elementelor ce sustin realizarea performantei sportive in etape succesive este mai eficienta comparativ cu abordarea in paralel.

In perioada competitionala in cadrul microciclurilor, pregatirea este orientata spre valorificarea la maximum a pregatirii fizice generale si specifice acumulate in microciclurile anterioare. In aceste microcicluri, efortul este de intensitate mare, si un volum de lucru mic. In cadrul acestor microcicluri se urmareste in principal incarcarea sportivilor cu energie si capacitate de realizare a performantei sportive. Asa cum se observa in modelul de ciclu saptamanal, de mai jos, efortul de intensitate mare este alternat cu cel de intensitate mica. In principal volumul de lucru este mai mic. Se pune accent pe refacerea organismului.

In perioada de tranzitie in cadrul microciclurilor de refacere, pregatirea este orientata spre relaxarea si revenire dupa o perioada de solicitare fizica si psihica mare. In aceste microcicluri, efortul este diminuat atat in ceea ce priveste intensitatea cat si volumul cu aproximativ 60-70 %, in comparatie cu ciclurile din perioada pregatitoare. De obicei in aceasta perioada sunt abordate componente instructiv educative si eforturi nespecifice sportului practicat.

In ceea ce priveste variatia volumului si intensitatii acestea difera de la o perioada la alta. In interiorul unui microciclu alternarea solicitarilor fie bazata pe volum, fie bazata pe intensitate, trebuie sa asigure revenirea, refacerea organismului care sa permita instalarea supracompensarii si acumularilor cantitative si calitative. Importante sunt specificarile lui Verchosanski, in 1980, referitoare la dinamica raportului si la tipul de incarcatura pentru sporturile de performanta de forta-viteza, si anume ca „o incarcatura de volum mediu, relativ regulata, si prelungita pe o perioada lunga de timp, conduce la o crestere regulata a fortei-viteza,…aceasta dinamica este tipica sportivilor de nivel mediu si juniorilor,…un volum crescut si concentrat al incarcaturii asigura o mai buna dezvoltare a fortei-viteza, daca se reduce incarcatura, forta-viteza scade si ea,….fenomen tipic sportivilor confirmati”.

3.3.4. Planul de lectie de antrenament

Proiectarea ca activitate de prefigurare a succesiunii momentelor lectiei presupune o actiune de anticipare a tuturor elementelor ce alcatuiesc procesul de antrenament. Actiune se caracterizeaza prin rigurozitate clara a obiectivelor privind selectarea corespunzatoare a continutului concret impus de tema lectiei. De asemenea sunt alese exercitiile, demonstratiile si experientele, metodele si procedeele metodice, strategiile si succesiunea logica a momentelor ce definesc actul invatarii tehnicii, dar si al dezvoltarii capacitatii fizice.

Prin proiectarea lectiei se intelege actiunea concreta de anticipare si prefigurare a activitatii ce urmeaza sa se desfasoare cu scopul de realizare a obiectivelor. Proiectarea lectiei realizata sub forma de „proiect didactic”, „proiect de tehnologie didactica”, „proiect de lectie”, „planul activitatii curente” „planul de lectie”, sau mai concret „planul lectiei de antrenament” se elaboreaza de catre fiecare profesor/antrenor, pentru fiecare sportiv/grupa/echipa in parte.

Planul lectiei de antrenament este documentul obligatoriu, ce sta la baza desfasurarii activitatii de pregatire a performantei sportive. Este un document necesar care asigura cresterea eficientei procesului instructiv-educativ. Prin el se stabileste strategia de rezolvare a tematicii lectiei, care este influentata de tematica realizata anterior, dar si de cea care urmeaza sa se realizeze. Specific lectiei de antrenament sportiv este predarea pe parti si faptul ca prima parte, reprezinta o necesitate ce nu poate fi neglijata sau eludata intrucat asigura pregatirea organismului pentru efort, fara de care temele lectiei nu pot fi rezolvate, dar si faptul ca sportivul/ii sunt intr-o continua miscare, miscarea ce reprezinta modalitatea de dezvoltare si posibilitatea de rezolvare a celor invatate. Durata partii destinata incalzirii organismului, ca si modalitatea efectuarii acesteia depinde in mare masura de tematica abordata, de locul de desfasurare si de conditiile climaterice.

In momentul realizarii proiectarii didactice, profesorul/antrenorul trebuie:

· sa stabileasca durata lectiei

· sa formuleze clar temele ce urmeaza a fi abordate;

· sa elaboreze clar obiectivele operationale, subordonate obiectivelor microciclului de pregatire;

· sa stabileasca si sa ordoneze continuturile in functie de obiectivele stabilite;

· sa prefigureze si structureze scenariul didactic, parti necesare realizarii temelor lectiei (durata, mijloace si dozare, metode, formatii de lucru, indicatii metodice);

· sa stabileasca necesarul de materiale didactice intuitive si de lucru;

· sa fixeze locul si spatiul de executie a mijloacelor folosite.

Durata unei lectii de antrenament se incadreaza intre 60 - 180 minute si depinde de: specificul sportului, de varsta, de experienta si de nivel de pregatire, de mediul in care se desfasoara, de perioada de pregatire etc. La sportivii mici de 4-6 ani si la incepatori, durata unei sedinte de antrenament este mai mica, ea crescand o data cu varsta. La sportivii avansati, mari ca varsta, durata unei sedinte de antrenament este influentata si de numarul de antrenamente realizate intr-o zi (este mai mare cand se realizeaza unul sau doua antrenamente /zi si mai mica cand se realizeaza 3-4 antrenamente), dar si de perioada de pregatire, fiind mai mare in perioadele pregatitoare de acumulare si mai mica in perioadele competitionale, de valorizare a performantei. Durata lectiei de antrenament depinde in principal de intensitatea efortului si de rezistenta la efort a sportivului. Este cunoscut faptul ca eforturile de intensitate ridicata, necesita pauze de refacere mai mari si deci durate a sedintelor de antrenament mai mici. In aceasta directie Renato Manno, 1992, consemneaza ca „dupa trei ore de lucru continuu, oboseala acumulata la capatul a doua ore ingreuiaza invatarea si perfectionarea tehnicii, in timpul celei de-a treia ore, iar antrenamentul vitezei este mai putin eficient, daca nu chiar periculos. Daca, cele trei ore de lucru sunt repartizate

in trei lectii, ultima va fi executata cu un nivel de prospetime net mai ridicat decat in cazul precedent”.

In alegerea numarului de ore si de sedinte de antrenament, ce se pot stabilii pe parcursul unei zile, antrenorul/profesorul va tine cont si de o serie de aspecte. Se pot aborda 2-4 antrenamente pe zi, cu o durata mai scurta (90-120 minute), in cazul, in care sportivul/ii se gaseste/sc intr-o forma de cantonament cu program de activitate asigurat si impus, intr-o perioada pregatitoare. Se poate programa un antrenament pe zi cu o durata mai mare (120-180 minute) in situatia in care sportivul este implicat intr-o activitate sociala (angajat, familie), sau profesionala (elev, student) si cu o durata mai mica (60-90 minute) intr-o perioada competitionala. In cazul in care se realizeaza un antrenament pe zi, durata acestuia creste, deci solicitarea este ridicata si prelungita, ceea ce impune o abordare a tematicii intr-o anumita succesiune. In primul rand sunt abordate temele ce urmaresc educarea vitezei, urmeaza temele ce urmaresc invatarea/consolidarea sau perfectionarea tehnicii de executie, si apoi temele ce abordeaza dezvoltarea fortei si rezistentei.

Temele lectiei sunt alese in functie de sportul/proba sportiva pentru care se pregateste sportivul/echipa. Temele pot sa urmareasca invatarea, consolidarea, perfectionarea sau verificarea stapanirii tehnicii de executie specifice, pot sa abordeze educarea / dezvoltarea unor aptitudini psihomotrice, sau pot sa abordeze pregatirea tactica sau psihica. Intr-o lectie pot fi abordate 2 sau mai multe teme. Pot fi lectii ce abordeaza tematici privind numai tehnica de executie, numai dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, sau lectii in care se abordeaza si tehnica si educarea aptitudinilor. Intr-o lectie in care se abordeaza tehnica de executie se respecta cerinta de la simplu la complex, iar intr-o lectie in care sunt abordate si aptitudinile psihomotrice se are in vedere preferinta pentru viteza si coordonare in prima parte a partii fundamentale si pentru forta si rezistenta in partea a doua.

Obiectivele operationale sunt subordonate obiectivelor microciclului de pregatire. Profesorului/antrenorului ii revine sarcina sa stabileasca obiectivele operationale sau microobiectivele, care asa cum afirma in 2002, pag 105, Cojocariu, V., reprezinta „nivelul vizibil, accesibil si masurabil al unei schimbari care urmeaza sa se produca pe parcursul lectiei in comportamentul elevilor” sub aspect cognitiv, psihomotor, afectiv, social si estetic. In functie de obiectivele operationale stabilite pentru fiecare lectie in parte, se aleg si se repartizeaza mijloacele, metodele si strategiile didactice.

In aceeasi ordine de idei, V., De Landsheere si G., De Landsheere, 1979, propun cateva repere ce directioneaza procesul instructiv-educativ:

1. antrenarea profesorilor in definirea obiectivelor;

2. reinnoirea metodei de elaborare a programelor;

3. definirea obiectivului inaintea alegerii metodelor didactice;

4. evaluarea corecta in functie de obiective.

In antrenamentul sportiv, obiectivele operationale vizeaza schimbari comportamentale in plan cognitiv, motric, afectiv, social si estetic.

Obiectivul cognitiv vizeaza acumularea de informatii teoretice necesare executiei si comportamentului, formarea deprinderii si capacitatilor intelectuale (atentie, concentrare, memorare, judecata, analiza, decizie) insusirea regulilor de morala si de manifestare in toate situatiile.

Obiectivul psihomotric urmareste insusirea, stapanirea inteleasa in sensul de capacitate de executie, exersarea deprinderilor motrice de baza, utilitar-aplicative si specifice disciplinei/ramurii/probei sportive practicate, formarea priceperilor motrice si dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice.

Obiectivul afectiv vizeaza procesul de formare si educare, de manifestare si stapanire a sentimentelor de bucurie, de tristete, de dragoste si ura, de respect si indiferenta, de apreciere si neapreciere etc.

Obiectivul social urmareste formarea deprinderilor de a actiona in grup, de a colabora cu colegul si colegii, cu adversari si antrenorii, de a se ajuta cu colegul si colegii si chiar adversarii, de a pastra o relatie de respect si echilibru fata de propria persoana si fata de echipa careia ii apartine, de a lupta pentru afirmarea proprie si a echipei din care face parte, de a se impune in cadrul echipei si in fata adversarului etc. Obiectivele sociale nu trebuie confundate sau alipite de obiectivele afective si nici excluse. Formarea omului pentru societate si pentru lucru in grup este un obiectiv specific activitatii de educatie fizica si sportului de performanta, dar si o necesitate impusa de viata sociala.

Obiectivul estetic urmareste formarea deprinderilor de a aprecia ceea ce este frumos, corect, de a dezvolta gustul si simtul estetic, dar si de a forma capacitatea de apreciere si autoapreciere a frumosului miscarii („a fost greu, dar a fost frumos”- Elisabeta Lipa intr-un interviu la televizor 30.01.2006, despre Olimpiada de la Atena, 2004 unde a castigat cu echipajul 8+1 medalia de aur), a deplasarii, a existentei etc.

Pedagogul L., Vlasceanu, considera inca din 1988, ca formularea obiectivelor operationale trebuie sa respecte o serie de exigente:

· sa descrie schimbarea comportamentala a elevului/sportivului ce se asteapta la sfarsitul lectiei;

· sa fie clar, precis si sa utilizeze verbe de actiune (a executa, a exersa, a face, a efectua, a alerga, a sari, a arunca, a prinde, a compara, a rezolva, a descoperi, a intui, a enumera, a identifica) intotdeauna aflate la modul conjunctiv;

· sa vizeze rezolvarea unei singure actiuni (sa execute bataia-desprinderea pe prag sau sa paseze mingea pe pozitia viitoare). Nu este indicata cuplarea a doua sau mai multor

obiective in cadrul aceleiasi propozitii (exemplu - sa arunce si sa recupereze mingea din poarta);

· sa fie formulat cat mai scurt;

· sa asigure continuitatea si integritatea continutului informational si de pregatire.

Formularea obiectivelor operationale se realizeaza prin folosirea cuvintelor ce redau exact ceea ce trebuie sa obtina sportivul, la sfarsitul lectie, deci prin formulari de genul: sa memoreze, sa expuna, sa reproduca, sa analizeze, sa defineasca, sa enumere, sa compare, sa execute, sa faca, sa demonstreze, sa alerge, sa se desprinda, sa arunce, sa apreciere, sa sesizeze, sa colaboreze, sa se bucure etc. In aceeasi ordine de idei, Cojocariu, V., 2002, pag 107, nu este de acord cu formularea obiectivului operational de tipul “profesorul sa explice elevilor modul de realizare a sariturii peste capra” intrucat obiectivele operationale vizeaza schimbarile comportamentale ale elevilor si nicidecum activitatea profesorului si nici cu formularea de tipul “elevul sa-si dezvolte” capacitatea motrica sau sportivul sa-si dezvolte aptitudinile psihomotrice, intrucat aceste obiective sunt foarte generale si vizeaza realizari indepartate, ori in lectie se urmareste realizarea schimbarilor imediate si nici cu formularea de tipul “elevul sa sara si sa descrie fazele sariturii cu elan” deoarece indica doua operatii ceea ce ar duce la diluare concentrarii spre realizarea unui anumit obiectiv.

Un plan de lectie de antrenament este bine gandit daca din punct de vedere al continutului sunt precizate clar:

4. obiectivele operationale in termeni de comportament observabil si testabil la sfarsitul lectiei;

5. mijloacele de realizare pentru fiecare secventa a lectiei;

6. modalitatile de dozare a efortului pentru fiecare mijloc;

7. spatiul si formatiile de lucru pentru fiecare exercitiu;

8. metodele si materiale folosite pentru realizarea obiectivelor ;

9. indicatiile metodice ce ajuta la lamurirea anumitor aspecte.

Structura unui proiect didactic are doua parti:

Ø prima parte considerata ca parte de inceput (capul proiectului de lectie) cuprinde:

§ Denumirea : Plan de lectie

§ Clubul

§ Sportivul / echipa

§ Data………………

§ Proba / Sportul

§ Locul / Spatiul de desfasurare: ..

§ Materiale sportive:

Temele lectiei: Obiectivele operationale:

1. ……………………………….; - psihomotrice: .. - cognitive … - 2. ……………………………….; - afective …..- sociale…… - estetice

Ø partea a doua ce prevede;

· verigile lectiei;

· continuturile (mijloacele sau sistemele de actionare);

· dozarea mijloacelor;

· strategiile didactice (formatii de lucru, metode, indicatii metodice