Publicitatea comercialaPublicitatea comerciala reprezint complex de activitati promotionale concertate indeplinite in scopul informarii partenerilor de afaceri si consumatorilor cu privire la produsele si serviciile oferite, sa le incite interesul asupra acestora si sa-i determine in cele din urma la achizitionarea lor.

Consta in ansamblul mijloacelor de expresie cu efect colectiv ce tind a dezvalui notorietatea unei marci sau produs si larga lor difuzare. Este un mijloc de a intra in competitie cu alti concurenti si de a dobandi un loc pe piata.

Cele mai importante trasaturi ale publicitatii sunt:

- este o actiune globala, neselectiva, o comunicare de masa care se adreseaza publicului si utilizeaza toate canalele posibile;

- este destinata sa actioneze asupra psihicului uman, orientand consumatorul spre o marca sau spre un produs determinat;

- se organizeaza pe termen lung cu repetitii;

- trebuie sa aiba caracter ofensiv, in scopul de a conserva si largi clientela, dar nu agresiv, intrucat efectele pot fi contrare celor urmarite.

Publicitatea comerciala este o libertate a fiecarui comerciant care deriva din libertatea comertului si-i permite agentului economic sa faca reclama produselor sale in scopul de a determina cumpararea lor de catre consumatori. Aceasta libertate trebuie sa fie exercitata cu buna credinta, cu respectarea procedeelor si practicilor comerciale cinstite si in anumite limite determinate de: interesul general; obligatia de a nu aduce drepturilor subiective ale unor terti (inclusiv unor drepturi de proprietate industriala); etica publicitara care trebuie sa fie loiala; sa nu vina in conflict cu interesele consumatorilor. Depasirea acestor limite atrage reprimarea faptelor de publicitate prin sanctiuni civile, contraventionale si penale.

Raspunderea pentru faptele anormale de publicitate poate fi intemeiata pe: vatamarea drepturilor altora, neloialitate, falsitate, inducerea in eroare a consumatorilor, incalcarea ordinii publice si a bunelor moravuri.

Publicitatea abuziva poate leza doua categorii de drepturi private: dreptul de autor si dreptul de proprietate industriala, in conditiile prevazute de legile care reglementeaza acele materii.

Publicitatea neloiala si publicitatea mincinoasa sau cea contrara ordinii publice si bunelor moravuri vor fi examinate in cadrul actelor de concurenta neloiala.

Promovarea vanzariiPrin promovarea vanzarilor se intelege acea operatiune cu caracter concurential care cuprinde totalitatea actiunilor limitate in timp si in spatiu, facute in scopul dezvoltarii, vanzarii produselor si serviciilor catre o clientela determinata, prin informarea acesteia.

Promovarea vanzarilor prezinta urmatoarele caracteristici:

- actioneaza la nivelul comportamental al vanzatorului pentru a-1 determina pe consumator sa cumpere produsul;

- este o actiune adresata selectiv unui public delimitat care manifesta interes pentru produsul sau ori serviciul care face obiectul promovarii;

- se organizeaza independent sau in cadrul unor manifestari comerciale mai largi, la targuri, expozitii, conferinta;

- este ofensiva, urmarind a-1 convinge pe cumparator sa cumpere produsul sau.

Adesea, pentru a creste atractivitatea si a determina vanzarea produselor, se ofera cadouri sau premii. Distinctia dintre cele doua notiuni este ca, in timp ce cadoul se acorda oricarei persoane din magazin, indiferent daca va cumpara sau nu un produs, premiul se acorda numai cumparatorului, ca un accesoriu de natura a-1 determina sa cumpere produsul in perspectiva de a obtine si o alta marfa sau serviciu avantajos.

Premiile pot consta dintr-o gratuitate sau dintr-o facilitate. Ele pot fi clasificate in:

- premii permise, implicit in produse sau in servicii, nediferentiate de cel care a facut obiectul contractului principal, de exemplu - oferirea unui fular celui care cumpara un palton;

- premii expres validate prin lege (Legea nr. 12/1990) sau prin uzurile comerciale, ca de exemplu - oferirea de recipiente, ambalaje uzuale si alte obiecte de publicitate sau esantioane care poarta eticheta gratuit';

- facilitati sau premii platite expres', cum ar fi reduceri de preturi la unele sortimente, restituirea unui procent din volumul cumulat al cumpararilor efectuate de un client intr-o anumita perioada;- reduceri de preturi pentru cumpararea ulterioara a aceluiasi produs. Aceste facilitati trebuie sa fie oferite fara a conditiona vanzarea unui produs de cumpararea altuia, fapta sanctionata contraventional.

Este posibil insa ca astfel de cadouri sau premii sa modifice jocul concurentei pe o piata si sa reorienteze masiv clientela.

CONTRACT DE PRESTRI SERVICIIncheiat ntre:S.C. ................ S.R.L., cu sediul n ........., str. ......., nr. ...., judeul ............., nregistrat la Registrul Comerului sub nr. .............., avnd cod fiscal ................... i cont nr. .............. deschis la ................ n calitate de PRESTATOR, reprezentat prin ..............iS.C. ................ S.R.L., cu sediul n ........., str. ......., nr. ...., judeul ............., nregistrat la Registrul Comerului sub nr. .............., avnd cod fiscal ................... i cont nr. .............. deschis la ................ n calitate de BENEFICIAR, reprezentat prin ..............a intervenit prezentul contract de prestri servicii n urmtoarele condiii.Art. 1. OBIECTUL CONTRACTULUIObiectul prezentului contract l constituie realizarea de ctre prestator conform cu solicitarea beneficiarului a serviciilor de marketing i promovare n publicaia specializat ..................., constnd n inserarea n interiorul publicaiei a unui pliant de prezentare a beneficiarului.Art. 2. TERMENUL CONTRACTULUIPrezentul contract se ncheie pe o perioad de ........... luni.Art. 3. PREULValoarea total a prezentului contract este de .............. USD fr TVA.Art. 4. MODALITI DE PLATPlata se face n lei la cursul BNR valabil la data facturrii.Plata se va face prin ordin de plat, n termen de ... zile de la emiterea facturii.Art. 5. OBLIGAIILE PRILORPRESTATORUL se oblig:a) s asigure inserarea pliantului de prezentare a beneficiarului, n cadrul fiecrui numr al publicaiei pe toat durata contractului;b) s emit factura pn cel mai trziu la data de 30 ale lunii;c) s nu ncheie pe durata desfurrii prezentului contract, alte contracte similare cu firme concurente beneficiarului.BENEFICIARUL se oblig:a) s pun la dispoziia prestatorului pliantul ce va fi inserat n publicaia ..............;b) s-i achite obligaiile de plat la termen.Art. 6. n cazul apariiei unor situaii de for major sau situaii asimilate acesteia, partea care o invoc este exonerat de rspundere. Dup ncetarea evenimentelor, prile de comun acord vor hotr continuarea sau ncetarea contractului.ncheiat azi .................... n dou exemplare cte unul pentru fiecare parte.PRESTATOR,BENEFICIAR,

Continutul contractului comercial international

1. Aspecte preliminare

1.1. Clauzele contractuale

In temeiul principiului libertatii contractuale, participantii la comertul international au posibilitatea de a stabili drepturile si obligatiile care constituie continutul contractelor pe care le incheie; acordul lor de vointa in aceasta privinta este exprimat in clauze contractuale.

Totodata, orice contract comercial international trebuie sa indeplineasca conditiile de valabilitate ale unui contract, prevazute de dreptul comun intern care constituie lex causae (in masura in care nu se aplica raportului juridic respectiv un drept uniform in materie), aspect care se reflecta in clauzele sale.

1.2. Clasificarea clauzelor contractuale

a) Avand in vedere caracterul necesar al unor clauze pentru valabilitatea contractului sau pentru asigurarea certitudinii drepturilor si obligatiilor partilor, unii autori au impartit clauzele ce formeaza continutul unui contract de comert international in clauze necesare si clauze optionale.[26]

a1)Sunt considerate clauze necesare stipulatiile care nu trebuie sa lipseasca din continutul nici unui contract de comert international, fie pentru ca se refera la elemente esentiale ale contractului, de care depinde valabilitatea acelui contract din punct de vedere juridic (de exemplu, clauzele privind partile contractante, cele referitoare la obiectul contractului etc.), fie pentru ca prezinta importanta pentru determinarea cu certitudine a drepturilor si obligatiilor partilor si creeaza astfel un cadru juridic adecvat pentru indeplinirea corespunzatoare a prestatiilor asumate si pentru prevenirea litigiilor (de exemplu, clauzele asiguratorii, cele privind legea aplicabila raporturilor dintre parti si jurisdictia competenta etc.).

b2)Celelalte clauze care pot fi inserate in contracte sunt considerate clauze optionale.

b) Alti autori, avand in vedere particularitatile anumitor contracte comerciale internationale, au impartit clauzele ce formeaza continutul acestor contracte in clauze comune tuturor contractelor si clauze particulare, adica folosite indeosebi in anumite contracte, cu referire explicita la clauzele asiguratorii folosite, de regula, in contractele pe termen lung.[27] In demersul nostru privind analiza continutului contractului comercial international, am optat pentru aceasta din urma abordare.

2. Clauze comune tuturor contractelor comerciale internationale

Sunt considerate clauze comune tuturor contractelor comerciale internationale urmatoarele: clauzele privind partile contractante, obiectul contractului, pretul, raspunderea contractuala, determinarea dreptului aplicabil, preintampinarea si solutionarea litigiilor, clauzele referitoare la licente sau alte autorizatii de import-export.

2.1. Clauze privind partile contractante

Identificarea partilor constituie conditia de valabilitate a oricarui raport juridic. De aceea in cuprinsul contractului trebuie precizate atributele lor de identificare si anume denumirea si sediul, pentru persoanele juridice, numele si domiciliul pentru persoanele fizice.

Daca partile participa la perfectarea contractului prin reprezentanti, trebuie precizate datele de identificare si calitatea reprezentantilor. De regula se indica si alte aspecte referitoare la statutul juridic al partilor, precum cetatenia si nationalitatea.

2.2. Clauze referitoare la obiectul contractului[28]

Obiectul contractului il constituie prestatia la care partile, sau numai una dintre ele, se obliga prin contract si care, in dreptul comun, poate consta intr-o transmitere de bunuri (dare), o prestatie pozitiva (facere) sau o abstinenta (non facere).

In dreptul comertului international, desi se preia aceasta clasificare din dreptul civil, se face o disociere, intre prestatiile in natura de orice fel, care pot consta in livrari de marfuri (dare), indeplinirea de servicii sau executarea de lucrari (facere) si in abtinerea de la anumite fapte, indeosebi de concurenta neloiala (non facere) si intre contraprestatiile pecuniare (pret, navlu, comision, prima de asigurare), care implica in toate cazurile o transmisiune de semne monetare (dare) realizata prin plata efectiva in numerar sau prin decontare bancara.[29]

Obiectul contractului trebuie sa fie determinat sau determinabil. In acest din urma caz, contractul este valabil incheiat daca precizeaza elemente suficiente pentru determinarea ulterioara a obiectului sau.[30] Daca elementele mentionate de parti sunt insuficiente pentru determinarea obiectului contractului, pentru ca prestatia uneia dintre parti nu va putea fi executata din acest motiv, contractul este anulabil pentru lipsa obiectului.

Cand prestatia consta in livrarea unor bunuri (marfuri), apar si acestea ca obiecte (derivate) ale contractului. In cazul in care o marfa este obiectul (derivat) al contractului, acesta trebuie sa cuprinda o serie de clauze cum ar fi: clauze privind identificarea marfii, clauze privind cantitatea si calitatea marfii, ambalajul si marcarea, reclamatiile de cantitate si calitate, obligatia de livrare si termenele de livrare a marfii, clauze privind momentul transmiterii riscurilor si dreptului de proprietate asupra marfii, conditiile de expeditie, incarcare-descarcare, transport si asigurare, clauze privind obligatia de predare a marfii etc.

2.2.1. Clauze privind identificarea marfii

Contractul trebuie sa cuprinda elemente suficiente pentru identificarea si determinarea marfii, precum denumirea completa a marfii, tipul, seria, caracteristicile de identificare etc.

Daca obiectul contractului il constituie bunuri viitoare, contractul trebuie sa contina clauze prin care sa poata fi determinate caracteristicile marfii respective, pentru ca pe baza acestora sa fie posibila punerea ei in fabricatie sau procurarea ei de pe piata de catre vanzator.

2.2.2. Clauze privind cantitatea marfii

In contract trebuie sa se precizeze cantitatea de marfa care face obiectul contractului si sa se arate unitatea de masura folosita pentru determinarea cantitatii, locul, momentul, modul de determinare a cantitatii, precum si documentul care atesta cantitatea.

In functie de particularitatile marfii si ale mijloacelor de transport, partile pot stipula clauze de toleranta cantitativa, asemenea clauze avand repercusiuni pe planul raspunderii contractuale.

Daca se prevede o receptie cantitativa, partile trebuie sa precizeze termenele, locul si conditiile de efectuare a acesteia.

2.2.3. Clauze privind calitatea marfii

Partile trebuie sa prevada clauze referitoare la calitatea marfurilor care constituie obiectul contractului, modul de determinare a calitatii, controlul si receptia calitativa a marfurilor, obligatia de garantie pentru calitate etc.

Contractul trebuie sa precizeze metodologia de determinare a calitatii, intr-o clauza in cuprinsul careia se stabileste care parte propune specificatiile de calitate, natura acestor specificatii, termenele si modalitatile de aprobare de catre cealalta parte, consecintele pe care le au asupra contractului eventualele modificari ulterioare ale specificatiilor etc.

De regula, vanzatorul are obligatia legala de a livra o marfa insotita de documente de certificare a calitatii, denumite buletin de analiza, atestat de calitate, certificat de garantie, carte tehnica sau alte documente de certificare a calitatii.

In contract se pot insera si clauze privind controlul si receptia calitativa a marfurilor. Acest control se poate efectua prin reprezentanti proprii sau de catre unitati specializate de control. Concluziile organului specializat de control pot fi considerate de parti, ca urmare a unei clauze contractuale in acest sens, definitive si obligatorii pentru ele. O astfel de clauza constituie o conventie asupra probelor.

Locul efectuarii controlului si receptiei poate fi locul de fabricatie a marfii (situatie in care, in contract, trebuie sa se precizeze momentul cand se va efectua controlul, limitele exercitarii dreptului de control, obligatia furnizorului de a-l instiinta pe cumparator despre data cand marfa poate fi supusa controlului, consecintele neprezentarii cumparatorului la efectuarea controlului si la receptia marfii) sau poate fi locul de incarcare a marfii in mijlocul de transport, locul de descarcare (in porturi sau statii de frontiera), locul de destinatie etc.

De asemenea, prin contract s-ar putea stabili modul de distribuire intre parti a cheltuielilor legate de controlul calitatii, acest lucru putandu-se face si in mod indirect, de exemplu prin referirea la o regula Incoterms.

In clauza referitoare la obligatia furnizorului de garantie pentru calitatea marfii, se va preciza si termenul de garantie, modalitatile de remediere a lipsurilor calitative si sanctiunile care pot fi aplicate furnizorului pentru neindeplinirea in mod corespunzator a obligatiilor sale.

De asemenea, contractul poate sa prevada conditiile de acordare a asistentei tehnice, de service si de livrare de piese de schimb, daca pentru aceste operatii nu se incheie contracte separate.

2.2.4. Clauze privind reclamatiile de cantitate si calitate

Daca partile insereaza in contract clauze privind conditiile, termenele si modalitatile de rezolvare a reclamatiilor privind cantitatea si calitatea marfurilor, asemenea clauze vor preciza cuprinsul pe care trebuie sa-l aiba reclamatia,documentele care se anexeaza pentru dovedirea deficientelor, obligatiile pe care le are cumparatorul pana la rezolvarea reclamatiei (sa conserve marfa, sa nu o restituie etc.), procedura de comunicare a reclamatiei, termenul si conditiile in care vanzatorul trebuie sa comunice cumparatorului raspunsul sau la reclamatie, consecintele nerespectarii acestor termene (de exemplu, dreptul de a sesiza arbitrajul etc.).

2.2.5. Clauze privind ambalajul si marcarea ambalajului

Referitor la ambalaj, partile trebuie sa precizeze in contract felul acestuia, daca trece si la ce pret in proprietatea cumparatorului sau ramane in proprietatea vanzatorului, eventual termenul de returnare la vanzator si suportarea cheltuielilor pentru aceasta operatie, masurile de protectie pentru marfurile care se livreaza neambalate etc.

In legatura cu marcarea ambalajului, se va preciza continutul marcajului, limba sau codul in care se face marcajul etc.

2.2.6. Clauzele privind obligatia de livrare a marfii si termenul de livrare, momentul transmiterii riscurilor si dreptului de proprietate asupra marfii

De regula, partile includ in contract clauze referitoare la executarea obligatiei de predare (livrare) a marfii pentru ca aceasta este principala obligatie a vanzatorului. Astfel, se precizeaza termenele de livrare, aratandu-se data sau perioada de timp in care va avea loc livrarea, iar daca aceasta se face intr-o perioada mai indelungata de timp, trebuie sa se precizeze termenele intermediare si termenul final de livrare.

De asemenea, partile trebuie sa stabileasca daca termenul este esential (in lipsa unei precizari in acest sens se prezuma ca termenul este uzual), daca termenul convenit poate fi modificat, conditiile in care cumparatorul poate refuza livrarea, raspunderea vanzatorului pentru intarzierea livrarii etc.

Partile mai trebuie sa determine locul livrarii si modul de suportare a cheltuielilor privind livrarea (determinare care se poate face fie in mod direct, fie prin trimitere la o uzanta codificata de exemplu, Incoterms, R.A.F.D.T. etc.).

Este necesar ca partile sa arate momentul si conditiile transferului riscurilor asupra marfii, momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra marfii de la vanzator la cumparator (de retinut ca regulile Incoterms nu se refera la acest aspect), iar daca obiectul contractului il constituie bunuri generice trebuie precizat modul lor de individualizare.

2.2.7. Clauze referitoare la expeditia, transportul si asigurarea marfii

Partile trebuie sa stabileasca fie direct, fie prin referire la uzantele comerciale internationale, modul de distribuire a cheltuielilor legate de expeditie, transport si asigurarea marfii pe timpul transportului, precum si orice ale obligatii pe care le are fiecare dintre ele in legatura cu aceste operatii.

2.2.8. Clauzele privind obligatia de preluare a marfii

De regula, contractul cuprinde si clauze privind obligatia cumparatorului de preluare a marfii si conditiile in care poate refuza executarea acestei obligatii.

2.3. Clauze privind pretul

In contractele de comert international, pretul poate fi determinat in momentul incheierii contractului sau determinabil.

De regula, pretul se determina atat pe unitatea de produs, cat si pentru intreaga cantitate de marfa care este obiect al contractului.

Cand pretul este determinabil in viitor, partile trebuie sa precizeze criteriile pe baza carora urmeaza sa se calculeze ulterior pretul, indicand eventual limitele maxime si minime intre care se va determina pretul.[31]

Daca lex causae este legea romana, sunt aplicabile dispozitiile art. 40 C. com. care defineste notiunea de pret curent (sau adevaratul pret) prin doua reguli, una principala, alta secundara.[32]

Potrivit regulii principale, pretul curent se ia dupa listele bursei sau dupa mercurialele locului unde contractul a fost incheiat.[33]

Conform regulii subsidiare, daca nu exista bursa ori mercuriale la locul incheierii contractului sau daca marfurile ce fac obiectul contractului nu sunt cotate la acea bursa, pretul curent este cel stabilit la bursa sau prin mercurialele locului cel mai apropiat sau cel stabilit prin orice altfel de proba.

Art. 40 C. com., stabilind cele doua reguli de definire a notiunii de pret curent, nu limiteaza libertatea partilor in stabilirea criteriilor ce pot fi folosite pentru determinarea pretului in sensul ca nu ierarhizeaza probele, ci permit partilor sa utilizeze pentru stabilirea pretului, fie cele doua reguli prevazute de art. 40 C. com., fie orice alta dovada admisa de legea comerciala (de exemplu, o expertiza), fara a mai fi nevoie sa stabileasca in prealabil ca nici in localitatea respectiva si nici in alta localitate din apropiere nu se afla liste ale bursei sau mercuriale dupa care sa se determine pretul.[34]

Prevederile art. 40 C. com. sunt de generala aplicare, ele fiind valabile atat pentru pretul din contractele de vanzare comerciala cat si pentru navlu, prime de asigurare, comision sau orice alta prestatie pecuniara (acest caracter general al dispozitiilor art. 40 C. com. rezulta din cuprinsul textului, dar si din faptul ca art. 40 face parte din Titlul IV intitulat Despre obligatiile comerciale in general).

Partile au libertatea de a stipula in contract orice clauze referitoare la stabilirea si plata pretului (reduceri de pret in anumite conditii de plata a pretului, penalitati pentru intarziere etc.).[35]

Desi obligatia de plata a pretului este subinteleasa in orice contract in care una dintre parti isi asuma o obligatie pecuniara, din motive care tin de certitudinea raportului obligational, partile trebuie sa precizeze obligatia cumparatorului de a plati pretul, conditiile de executare a obligatiei de plata a pretului si anume modalitatea de plata (acreditiv documentar, incaso etc.), modul de garantare a platii, momentul si locul de efectuare a platii, documentele necesare efectuarii platii, instrumentele de plata (valuta, plata prin titluri de credit etc.).[36]

2.4. Clauze privind raspunderea contractuala

Contractul poate sa cuprinda si clauze penale, deci prevederi referitoare la sanctiunile (penalitati, despagubiri etc.) aplicabile partii care nu isi executa corespunzator obligatiile ce-i revin (vanzatorului pentru neexecutarea sau executarea defectuoasa ori cu intarziere a obligatiilor de predare a marfii si obligatiei de garantie pentru vicii, iar cumparatorului pentru nerespectarea obligatiei de plata), la clauzele de exonerare de raspundere sau de limitare a raspunderii (in aceasta situatie trebuind sa se enumere, ori sa se defineasca evenimentele care au acest caracter, sa se precizeze modul de constatare si notificare a cauzelor care impiedica sau agraveaza executarea obligatiei).[37]

De asemenea, contractul de comert international poate sa cuprinda pacte comisorii, clauze privind rezolutiunea contractului in cazul in care una dintre parti nu-si executa obligatiile ce-i revin.

Uneori, in contractele de comert international, se intalneste clauza solve et repete (plateste si cere inapoi ceea ce ti se cuvine), conform careia debitorul unei prestatii contractuale (de regula, plata pretului, dar poate fi si alta prestatie) nu poate pune in miscare o actiune in rezolutiune si nici opune exceptii bazate pe neexecutarea obligatiei celeilalte parti mai inainte de a fi indeplinit el insusi prestatia la care era obligat prin contract (de exemplu, plata integrala a pretului contractual). Ca urmare a acestei clauze, o reclamatie de cantitate sau calitate nu poate fi invocata pentru a refuza sau amana plata pretului, ci pretul trebuie platit la termenul si in conditiile stabilite prin contract, iar daca reclamatia este intemeiata se aplica remediile specifice (inlocuirea marfii, remedierea defectelor pe cheltuiala vanzatorului, acordarea unei bonificatii etc.).[38]

Clauza solve et repete este obiect de controversa in doctrina: a)unii autori sustin ca o asemenea clauza ar fi nula, pentru ca ar rupe echilibrul dintre cele doua parti contractante si ar incuraja la neexecutare partea in favoarea careia este stipulata;

b) alti autori sustin valabilitatea acestei clauze care-si are temeiul in principiul autonomiei de vointa si care nu schimba ordinea efectuarii prestatiilor si nu creeaza privilegii vreuneia dintre parti, pentru ca partea care invoca aplicarea clauzei trebuie sa fie in ordine cu executarea propriei obligatii (de exemplu, obligatia de livrare a marfii).[39]

2.5. Clauze privind determinarea dreptului aplicabil contractului[40]

De regula, in contractele de comert international, partile, in temeiul principiului autonomiei de vointa (corespondentul in dreptul comertului international al principiului libertatii contractuale din dreptul intern), insereaza clauze prin care desemneaza sistemul de drept aplicabil contractului lor pentru solutionarea unor eventuale litigii ce s-ar putea ivi cu privire la aspectele de fond ale contractului. Astfel, partile inlatura incertitudinea pe care o prezinta conflictele de legi, in sensul ca in lipsa clauzei de alegere a dreptului aplicabil nu se poate sti dinainte care lege se va aplica in caz de litigiu.

Clauza prin care se realizeaza alegerea dreptului (electio juris) aplicabil contractului se numeste pactum de lege utenda.[41]

Daca partile nu desemneaza legea contractului (lex contractus), aceasta va fi determinata de organul de jurisdictie competent in temeiul normei conflictuale aplicabile in cazul respectiv.

2.6. Clauze privind preintampinarea si solutionarea litigiilor (clauze de conciliere si de arbitraj)[42]

In contractele de comert international, mai ales in cele cu executare succesiva, partile insereaza frecvent o clauza de prevenire a litigiilor, prin care convin sa organizeze periodic intalniri intre reprezentantii lor, cu scopul de a examina modul de desfasurare a executarii contractului, de a analiza dificultatile aparute in indeplinirea prestatiilor reciproce si de a lua masurile care se impun pentru eliminarea dificultatilor si executarea intocmai a contractului.

Pentru situatia in care litigiile nu pot fi evitate, partile insereaza in contract o clauza speciala care prevede obligativitatea concilierii, ca modalitate prealabila, nejurisdictionala de solutionare a neintelegerilor dintre ele.

Acceptand si ipoteza in care nu ar fi posibila rezolvarea amiabila a diferendelor dintre ele, partile trebuie sa prevada in contract si o clauza de atribuire a jurisdictiei, fie instantelor judecatoresti (romane sau straine), fie unei instante arbitrale (situatie in care clauza de jurisdictie ia forma clauzei de arbitraj).

Deci, clauza de arbitraj (numita si clauza compromisorie) exprima acordul de vointa al partilor in sensul ca un eventual litigiu dintre ele sa fie solutionat pe calea arbitrajului, inlaturand astfel jurisdictia de drept comun a instantelor judecatoresti.

Cand clauza de arbitraj este insuficienta pentru solutionarea litigiului ivit intre parti, acestea pot sa incheie, ulterior aparitiei litigiului, un compromis de arbitraj, prin care sa rezolve problemele suplimentare necesare desfasurarii procedurii arbitrale.

Mai mult, in cazul in care partile nu au inserat in contractul lor o clauza compromisorie (de arbitraj), dupa ivirea unui litigiu intre ele, pot incheia un compromis de arbitraj (care constituie un contract separat de cel principal) prin care sa opteze pentru jurisdictia speciala a organelor arbitrale.

2.7. Clauze referitoare la licente sau alte autorizatii de import-export[43]

Partile contractante au libertatea de a hotari careia dintre ele ii revine obligatia de a obtine autorizatiile de export/import si care dintre ele va suporta cheltuielile aferente acestor autorizatii. De regula, fiecare dintre contractanti face demersurile necesare in tara a carei nationalitate o are pentru obtinerea autorizatiilor de export/import.

Reglementarea acestor obligatii se poate face si in mod indirect, prin referire la uzante codificate, care contin reglementari in materie (de exemplu, Incoterms, 1990).

Daca partile omit sa stipuleze in sarcina careia dintre ele este obligatia obtinerii autorizatiilor de export/import, in caz de litigii, stabilirea intentiei lor reale este o chestiune de fapt, lasata la aprecierea organului de jurisdictie.

Sub aspectul naturii juridice, aceasta obligatie este o obligatie de mijloace, partea careia ii revine trebuind sa depuna staruinta normala pentru obtinerea autorizatiei.

In caz de litigiu, organul de jurisdictie are dreptul sa aprecieze daca partea care avea obligatia sa obtina licenta a depus toate diligentele impuse de uzante sau are vreo culpa pentru intarzierea sau refuzul eliberarii licentei (de exemplu, a depus cu intarziere cererea de licenta sau documentatia a fost incompleta). Partea careia i se poate imputa o astfel de culpa va suporta consecintele patrimoniale (de exemplu, va plati penalitati de intarziere daca s-au depasit termenele de livrare, din cauza intarzierii eliberarii autorizatiei).

Pentru ca eliberarea autorizatiilor de export/import este in competenta exclusiva a unor organe administrative, deci partea careia ii revine sarcina de a face demersuri pentru obtinerea acestor autorizatii nu poate garanta eliberarea autorizatiei (obligatia ei nu este de rezultat), prin clauze contractuale partile pot sa reglementeze efectele autorizatiilor de export/import asupra contractului, in sensul ca obtinerea lor conditioneaza executarea sau existenta (intrarea in vigoare) a contractului.

Pentru a facilita schimburile economice internationale prin conventiile bilaterale de cooperare economica si tehnico-stiintifica statele comunitatii internationale se angajeaza sa asigure, prin organele lor competente, eliberarea in timp util a autorizatiilor de export/import.[44]

2.8. Alte clauze

In temeiul principiului libertatii de vointa participantii la comertul international pot insera in contractul pe care-l incheie orice alte clauze pe care le considera utile avand in vedere natura juridica a contractului, particularitatile obiectului sau, conditiile economice sau de alta natura din momentul incheierii si executarii contractului.

a)Astfel, contractul poate sa contina clauze asiguratorii care sa evite sau sa neutralizeze riscurile comerciale economice, politico-administrative etc.

Clauzele asiguratorii sunt specifice contractelor pe termen lung, dar pot sa apara si in contractele de comert international obisnuite, datorita instabilitatii existente pe unele piete si conditiilor specifice in care se realizeaza operatiile comerciale internationale.

b)De asemenea, partile pot stipula urmatoarele clauze:

b1)o clauza prin care sa interzica transmiterea catre terte persoane, de catre una dintre parti a bunurilor care fac obiectul contractului, fara consimtamantul celeilalte parti sau

b2)o clauza prin care partile isi asuma obligatia de a se informa reciproc in caz de reorganizare sau de schimbare a atributelor de identificare (denumire, sediu, forma juridica)sau

b3)o clauza prin care sa declare caduce, din momentul perfectarii contractului, documentele preparatorii intocmite in timpul negocierilor si sa mentina ca valabile numai acele documente pe care partile le mentioneaza expres ca facand parte integranta din contract.

c)In cazul contractelor care se refera la obligatia de a face, se gasesc si clauze specifice acestora, cum este, de pilda, clauza prin care debitorul se obliga sa depuna maximum de efort pentru a realiza prestatia la care s-a obligat fata de creditor (numita clauza best efforts). Se intalneste in contractele de publicitate comerciala, agentie exclusiva, vanzare exclusiva, service, consignatie etc.

2.9. Mentiuni finale

Doctrina a remarcat ca este obligatorie inscrierea in contractele comerciale internationale a urmatoarelor mentiuni finale:[45]

a) numarul de exemplare in care se intocmeste contractul (minimum doua, contractele comerciale internationale fiind, in principiu, sinalagmatice) si precizarea ca fiecare parte primeste cel putin un exemplar;

b) limba in care se redacteaza contractul si, eventual, exemplarul de referinta pentru ipoteza aparitiei unor neintelegeri intre parti cu privire la interpretarea contractului;

c) data si locul incheierii contractului (adica data semnarii lui daca s-a incheiat intre persoane prezente), respectiv data emiterii ofertei sau acceptarii daca s-a incheiat intre absenti;

d) semnaturile partilor sau ale reprezentantilor lor (la cele incheiate intre absenti semnaturile apar, in principiu, pe oferta si acceptare).

3. Clauzele asiguratorii in contractele pe termen lung

3.1. Riscurile comerciale

Executarea contractelor sinalagmatice poate fi afectata de anumite evenimente care fac imposibila sau prea oneroasa prestatia uneia dintre partile contractante. Denumite de doctrina riscuri contractuale, asemenea evenimente se intalnesc atat in dreptul comun, cat si in contractele comerciale internationale, mai ales in contractele incheiate pe termen lung.[46]

Definitie. Riscul contractual a fost definit ca fiind un eveniment care poate sa se produca dupa incheierea contractului, independent de culpa vreuneia dintre parti si care, daca se realizeaza, poate provoca pierderi pentru cel putin una dintre parti, afectand echilibrul stabilit la data incheierii contractului.[47]

Clasificare. Avand in vedere natura lor, riscurile pot fi economice, politico-administrative, evenimente naturale.[48]

La randul lor, riscurile economice se impart in riscuri valutare si riscuri nevalutare.

Riscurile economice valutare constau in modificarea cursului de schimb al monedei de plata fata de moneda de referinta (de calcul, de cont).

Riscurile economice nevalutare constau, in principal, in modificari ale conjuncturii economice pe o anumita piata comerciala, care pot sa afecteze prestatia unei parti mai ales in contractele pe termen lung (de exemplu, modificarea preturilor materiilor prime, materialelor, energiei, fortei de munca, tarifelor de transport, primelor de asigurare, comisioanelor, dobanzilor bancare, taxelor vamale, schimbarea conditiilor privind transferul de tehnologie si transferul drepturilor de proprietate industriala in general, schimbarea raportului dintre cerere si oferta cu privire la bunurile care fac obiectul contractului etc.).

Alte categorii de riscuri economice nevalutare (de exemplu, insolvabilitatea sau falimentul debitorului, neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale) vizeaza orice contract de comert international (nu numai contractele pe termen lung) si pot fi contracarate de parti prin stipularea unor clauze contractuale sau prin alte mijloace juridice de generala aplicare (de exemplu, constituirea gajului, ipotecii). Asemenea riscuri economice nevalutare se pot produce ca urmare a vointei debitorului sau independent de vointa lui, datorita unor cauze straine; de aceea in doctrina s-a remarcat ca aceste imprejurari vor fi luate in considerare ca riscuri contractuale doar daca s-au produs datorita unei cauze straine.[49] Daca s-au produs din culpa debitorului obligatiei contractuale, este exclusa ideea de risc si se angajeaza raspunderea civila a acestuia.

Riscurile politico-administrative sunt generate de unele masuri adoptate de state sau de organizatii internationale intre momentul incheierii contractului si cel al finalizarii executarii lui (de exemplu, blocada economica, conflictele militare, embargoul, insurectia, adoptarea de masuri restrictive antidumping sau alte masuri de protectie a concurentei etc.).

Evenimentele naturale (cutremure, inundatii sau alte calamitati) prezinta interes pentru regimul juridic al contractelor cu executare succesiva mai ales cand au caracteristicile fortei majore.

Riscurile politico-administrative si calamitatile naturale, impreuna cu riscurile economice nevalutare formeaza, lato sensu, categoria riscurilor nevalutare, privite ca alternativa la riscurile valutare. Riscurile valutare si nevalutare, prin specificul lor, sunt imprevizibile, dar nu si insurmontabile. Numai forta majora este invincibila.

3.2.Mijloace juridice de evitare sau de neutralizare a riscurilor in contractele comerciale internationale[50]

Pentru a raspunde nevoilor comertului international, doctrina a imaginat diverse mijloace juridice de evitare sau de neutralizare a riscurilor contractuale, cum ar fi: stipularea unor clauze care sa faciliteze: 1) acoperirea riscurilor prin garantii bancare, 2) acoperirea riscurilor de societatile de asigurare internationala, 3) intreruperea (temporara sau definitiva) a raportului contractual, 4) stipularea unor clauze asiguratorii.

A. Acoperirea riscurilor prin garantii bancare.

Garantiile bancare sunt mijloace de acoperire a riscurilor contractuale frecvent folosite in practica internationala, datorita eficientei lor.

Asistenta bancara poate consta in acordarea de garantii privind:

a) plata marfurilor exportate si serviciilor prestate prin acreditiv documentar irevocabil si prin scrisori de credit;

b) rambursarea creditelor scadente prin emiterea scrisorilor de garantie bancara si avalizarea cambiilor;

c) rambursarea avansurilor primite prin emiterea de scrisori de garantie bancara;

d) calitatea marfurilor livrate si livrarile la termenele convenite prin emiterea unor scrisori de garantie bancara etc.

Garantiile bancare sunt acordate, la cererea uneia dintre partile contractante, de bancile comerciale, care accepta astfel sa-si asume, ele insele, riscurile garantate.

B. Acoperirea riscurilor de societatile de asigurare internationala.

Unele dintre marile societati de asigurare internationala sunt specializate in operatii de asigurari impotriva riscurilor care pot sa apara in timpul negocierii sau executarii contractelor de comert international. In baza contractelor de asigurare convenite cu importatorul sau exportatorul, asemenea societati preiau asupra lor urmatoarele categorii de riscuri: riscuri comerciale, politice, de fabricatie.

a) Riscul comercial poate decurge din diverse cauze: lipsa de lichiditati financiare a debitorului la scadenta obligatiei sale, datorita insolvabilitatii sau insolventei comerciale[51], ori datorita refuzului creditorului de a accepta cambia sau alte documente de plata prezentate de creditor.

b) Riscul politic poate fi generat de masuri de politica economica adoptate de un stat (de exemplu, interzicerea transferului valutar), pierderi in procesul de revalorizare si devalorizare a monedei de plata, instituirea unui moratoriu privind rambursarea creditelor straine etc.) sau de masuri cu caracter militar (de exemplu, riscul de razboi si cel de sechestru etc.).

c) Riscul de fabricatie este determinat de diverse imprejurari, precum:

c.1) deteriorarea grava a patrimoniului cumparatorului, care duce la pierderea capacitatii acestuia de a plati marfa comandata;

c.2) cresterea costurilor de fabricatie a marfii in asa masura incat sunt depasite posibilitatile financiare ale vanzatorului;

c.3) aparitia unor dificultati majore de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibili, energie etc., necesare fabricarii marfii ce constituie obiect al contractului.

Societatile de asigurare pot sa preia acoperirea riscurilor in totalitate sau doar partial. La acoperirea anumitor riscuri asiguratul se obliga, de regula, sa suporte o parte din paguba produsa (de exemplu, la riscul de interzicere a transferului valutar, la riscul de fabricatie etc.).

C. Stipularea unor clauze care sa faciliteze intreruperea raportului contractual.

In cazul realizarii unui risc contractual, prejudiciul se suporta de catre partea a carei prestatie a devenit imposibil de executat.

Daca ar constata iminenta realizarii unui risc contractual, debitorul obligatiei scadente nu ar putea intrerupe in mod unilateral executarea contractului, chiar daca aceasta intrerupere ar evita sau neutraliza consecintele riscului, ci ar fi necesar acordul celeilalte parti contractante.

Pentru ca intreruperea raportului contractual prin acordul partilor, in situatia iminentei realizarii unui risc, nu este intotdeauna posibila ulterior incheierii contractului, este necesar ca in contract sa fie cuprinse de la inceput clauze suspensive de executare, clauze rezolutorii sau clauze de denuntare unilaterala a contractului in anumite imprejurari.

a) Clauzele suspensive amana executarea obligatiilor contractuale pana la indeplinirea unor conditii stabilite de parti, cum ar fi: plata avansului, deschiderea acreditivului, obtinerea licentelor de import/export, avalizarea cambiilor, efectuarea probelor etc.

b) Clauzele rezolutorii (sau pactele comisorii) permit desfiintarea retroactiva a contractului si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului.

c) Clauzele de denuntare unilaterala a unui contract consfintesc dreptul partii ale carei interese sunt periclitate de un pericol evident si iminent de a revoca acel contract, pentru protejarea intereselor sale. Efectele revocarii contractului se produc numai pentru viitor (ca la reziliere), lasand neatinse efectele produse de contractul revocat pana in momentul revocarii, spre deosebire de rezolutia contractului si de nulitate care opereaza retroactiv. Daca se refera la un contract translativ de drepturi reale, revocarea contractului realizeaza un nou transfer, in sens invers, a drepturilor respective.[52]

Clauza de denuntare unilaterala a contractului trebuie sa precizeze si mijloacele juridice de protejare a intereselor celuilalt contractant impotriva folosirii ei abuzive. Aceasta clauza este compatibila cu formalitatea incheierii contractului daca utilizarea ei este benefica ambelor parti, pentru ca in caz contrar ar fi doar un mijloc juridic de transfer al riscului de la debitorul obligatiei imposibil de executat, la creditorul acelei obligatii.[53]

D. Stipularea unor clauze asiguratorii.

Clauzele asiguratorii pot fi incluse in orice contract comercial international. Desi aceste clauze sunt specifice contractelor pe termen lung, pot fi cuprinse si in contractele uzuale, adica in contractele cu executare succesiva pe termen scurt sau mediu, pentru ca practic nu se intalnesc in contractele cu executare imediata (care oricum sunt rare in comertul international), intrucat acestea nu sunt expuse riscurilor contractuale si, deci, asemenea clauze ar fi inutile.[54]

3.3. Necesitatea clauzelor asiguratorii in contractele comerciale internationale supuse legii romane

In cazul in care dreptul aplicabil unui contract comercial international este dreptul roman, necesitatea inserarii in contract a unor clauze asiguratorii corespunzatoare particularitatilor contractului respectiv, este determinata de consacrarea legislativa in sistemul nostru juridic a principiului intangibilitatii contractului si principiului nominalismului monetar.

a) Principiul intangibilitatii contractului. In dreptul privat roman este consacrat principiul intangibilitatii contractului (art. 969 C. civ. roman), refuzandu-se desfiintarea sau adaptarea contractului pe cale judiciara in cazul aparitiei unor imprejurari noi in timpul executarii sale, care ar face excesiv de oneroasa obligatia unuia dintre debitori, justificarea teoretica a acestui principiu avand ca argument imperativul garantarii securitatii relatiilor juridice.

In alte sisteme de drept national, este consacrat principiul impreviziunii, care recunoaste ca subinteleasa in contracte clauza rebus sic stantibus (prescurtare a formulei omnis conventio intellegitur rebus sic stantibus conventiile raman valabile cat timp se mentin conditiile in care au fost incheiate).

Potrivit acestei clauze, daca pe parcursul executarii contractului apar evenimente imprevizibile care schimba esential conditiile existente in momentul realizarii acordului de vointa a partilor facand excesiv de oneroasa prestatia uneia dintre parti, organul de jurisdictie are dreptul, la cererea partii interesate, indiferent de existenta unei clauze contractuale in acest sens, sa procedeze la reasezarea contractului in functie de noile imprejurari sau, daca aceasta nu este posibila, sa desfiinteze contractul si sa reduca in mod corespunzator responsabilitatea debitorului.[55]

Pentru ca in dreptul roman nu este consacrata teoria impreviziunii, jurisprudenta si practica arbitrala de comert international au refuzat, in principiu, sa admita alte derogari decat cele legale si conventionale de la regula fortei obligatorii a contractului si au statuat ca organul de jurisdictie nu poate modifica un contract pentru a restabili echilibrul contractual intre prestatiile partilor. Mentinerea unui asemenea contract, chiar daca este inechitabila, este perfect legala dupa litera art. 969 Cod civil.

Ca urmare a acestui fapt, daca legea aplicabila unui contract comercial international este legea romana, modificarea acestuia pentru mentinerea valorii lui sau pentru adaptarea lui la noile imprejurari este posibila numai daca in contract au fost incluse clauze asiguratorii corespunzatoare. Asemenea clauze sunt compatibile cu principiul fortei obligatorii a contractului si deci este admisibila includerea lor in contract, pentru ca acest principiu nu este de ordine publica in dreptul international privat roman.

De altfel, s-a exprimat opinia ca asemenea clauze nici nu pot fi considerate veritabile derogari de la principiul fortei obligatorii a contractului . . . deoarece reasezarea echilibrului contractual se face, nu prin vointa unilaterala a uneia dintre parti, ci numai in situatiile si in conditiile stabilite de comun acord de catre parti, prin continutul clauzei, ceea ce echivaleaza deci cu un mutuus dissensus, prestabilit si circumstantiat, perfect valabil, conform dreptului roman (art. 969 alin. 2 C. civ.)[56]

Dar clauzele asiguratorii sunt necesare chiar daca legea aplicabila contractului este un sistem de drept national care consacra teoria impreviziunii, deoarece prin asemenea clauze partile stabilesc nu numai procedura de reechilibrare a contractului , ci si conditiile in prezenta carora devine posibila aceasta operatie juridica.

b)Principiul nominalismului monetar

Daca dreptul aplicabil contractului este dreptul roman, este necesar ca partile sa insereze in contract clauze de evitare a riscurilor valutare si ca urmare a faptului ca in dreptul nostru este consacrat principiul nominalismului monetar.[57] Conform acestui principiu (reglementat de art. 1578 Cod civil, in titlul despre imprumutul de consumatie, desi el se aplica tuturor prestatiilor pecuniare), debitorul unei obligatii pecuniare este obligat pentru suma numerica prevazuta in contract, chiar daca intre momentul incheierii contractului si cel al platii a intervenit o crestere sau o scadere a puterii reale de cumparare a monedei de plata.

Principiul nominalismului face ca riscul schimbarii valorii de circulatie a monedei de plata sa fie suportat de creditor daca valoarea monedei scade sau de debitor daca valoarea monedei creste. Rolul clauzelor asiguratorii de mentinere a valorii contractului este de a neutraliza riscul valutar pentru ambele parti, deoarece egalizeaza marfa si pretul, mentinand echilibrul stabilit la incheierea contractului.[58]

3.4. Momentul producerii efectelor clauzelor asiguratorii

Pentru a cunoaste momentul producerii efectelor clauzelor asiguratorii, trebuie sa avem in vedere ca unele clauze asiguratorii opereaza automat, iar altele ca urmare a unor negocieri prealabile.

a) Prin notiunea de actiune automata se intelege faptul ca o clauza isi produce efectul eo ipso (prin ea insasi), in mod direct, fara sa fie necesare noi negocieri intre parti si, in principiu, nici interventia arbitrului.[59] Din momentul indeplinirii riscului la care se refera clauza, prevederea contractuala initiala (de exemplu, privind pretul, la clauzele de mentinere a valorii) devine caduca sau chiar contractul in intregul sau devine caduc. Ca urmare, partile nu mai sunt legate obligational in termenii initiali ai contractului, intrucat vechea obligatie este inlocuita cu o noua obligatie, in conformitate cu clauza asiguratorie. In acest scop, partile trebuie sa precizeze modalitatea de recalculare a prestatiei in cazul producerii riscului vizat (o formula de calcul sau un alt procedeu de restabilire a echilibrului contractual).

Recalcularea se face in mod unilateral, de catre partea a carei prestatie se diminueaza sau de catre partea care este indreptatita la o prestatie majorata, prin efectul clauzei. Functionarea clauzei cu actiune autonoma implica notificari reciproce intre parti, dupa producerea riscului.

In cazul in care clauza opereaza automat, efectul se produce din momentul aparitiei imprejurarii mentionate de clauza (de exemplu, de la data cand s-au acordat conditii mai favorabile, in cazul clientului celui mai favorizat si al ofertei concurente sau cand diferenta de curs dintre valuta de plata si cea de calcul depaseste procentul de toleranta, la clauzele valutare).

Regula este valabila si in cazul in care restabilirea echilibrului contractual intre prestatiile partilor a fost decisa prin hotarare arbitrala, pentru ca ea produce efecte nu numai pentru viitor (adica din momentul ramanerii ei definitive), ci si pentru trecut (din momentul realizarii imprejurarii prevazute in ipoteza clauzei), intrucat rolul arbitrajului este doar de a constata realizarea conditiilor prevazute in clauza (dar in cazul clauzelor care opereaza automat interventia arbitrului este o exceptie).

b) In cazul in care restabilirea echilibrului contractual urmeaza a se face prin negocieri, partea interesata trebuie sa solicite negocieri celeilalte parti, in acest scop. Daca nu exista o asemenea solicitare sau daca negocierile nu duc la rezultatul necesar, iar in contract nu s-a prevazut alta solutie (de exemplu, rezilierea) sau posibilitatea de a se apela, in subsidiar, la un organ de jurisdictie, obligatia initial stabilita ramane in vigoare.

Daca in cadrul negocierilor s-a convenit reasezarea contractului, aceasta opereaza numai pentru viitor, adica din momentul realizarii noului acord de vointa. Si in cazul in care reasezarea contractului a fost decisa prin hotarare arbitrala, aceasta va face parte din contract numai de la data pronuntarii si, ca urmare, va produce efecte numai pentru viitor (de exemplu, in cazul clauzei de hardship).[60]

Unii autori considera ca distinctia dintre clauzele de mentinere a valorii contractului si cele de adaptare a lui la noile imprejurari se face pe criteriul modului lor de operare (nu pe criteriul obiectului sau finalitatii lor). Astfel, clauzele de mentinere a valorii contractului opereaza automat, fara sa fie nevoie de noi negocieri intre parti, iar clauzele de adaptare a contractului la noile imprejurari presupun renegocierea contractului.[61]

Criticandu-se aceasta opinie, in doctrina[62] s-a aratat ca distinctia intre clauzele care opereaza automat si cele care actioneaza ca urmare a unor negocieri prealabile isi are temeiul in vointa comuna a partilor de la le face sa actioneze intr-un anumit fel si nu in existenta unor atribute intrinseci ale clauzelor contractuale. Astfel, in functie de vointa partilor, aceeasi clauza poate opera in unele cazuri automat, iar in altele prin negocieri. De aceea, organul de jurisdictie, chemat sa solutioneze eventuale diferende intre parti privind modul de operare a unor clauze trebuie sa aiba in vedere vointa partilor, semnificatia juridica atribuita de parti acelor clauze.

3.5.Clasificarea clauzelor asiguratorii

Clauzele asiguratorii sunt clasificate de doctrina dupa doua criterii: criteriul finalitatii urmarite si criteriul riscurilor vizate.

A. Dupa criteriul obiectului lor sau al finalitatii urmarite, sunt clauze de mentinere a valorii contractului, clauze de adaptare a contractului la noile imprejurari si clauze de mentinere a stabilitatii contractului prin extinderea in viitor a relatiilor cu partenerul initial, in temeiul unor prevederi corespunzatoare.[63]

a) Clauzele de mentinere a valorii contractului vizeaza prestatia monetara si au ca finalitate mentinerea valorii acesteia in parametrii initiali, prin protejarea ei impotriva riscurilor valutare si nevalutare (de exemplu, devalorizarea oficiala a monedei prin decizia autoritatii publice sau deprecierea monedei prin inflatie datorita mutatiilor economice).

Sintagma prestatie monetara cuprinde pretul (tariful) serviciilor (inclusiv al transporturilor - de exemplu, navlul la cele maritime), primele de asigurare, comisionul, ratele de credit, dobanzile etc.[64]

Sunt clauze de mentinere a valorii contractului urmatoarele: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a monedei de plata (liberatorii), clauza de revizuire a pretului, clauza de postcalculare a pretului.

In alta opinie, clauzele de mentinere a valorii contractului sunt urmatoarele: clauza de indexare (care pentru a evita dificultatile legate de variatia de preturi, prevede legarea pretului contractual, fie de un etalon monetar - moneda creditorului, debitorului, unei terte tari, aurul monetar, Drepturile Speciale de Tragere etc., fie de unul sau mai multe produse de prima necesitate, exprimate prin unitatile de masura respective: o tona de carbune, un kilowatt/ora etc.), clauza de revizuire a pretului, clauza de variatie a schimbului (clauza valutara), clauza de optiune a monedei liberatorii.[65]

Clauzele de mentinere a valorii contractului pot fi subclasificate, la randul lor, in clauze de prevenire a riscului valutar si clauze de prevenire a escaladarii pretului marfii, serviciilor sau manoperei pe parcursul executarii contractului.[66]

Clauzele de prevenire a riscului valutar pot fi impartite in clauze de consolidare valutara (clauza aur si clauzele valutare) si clauze de optiune valutara (clauza de optiune a locului de plata si clauza de optiune a monedei de plata).

Clauzele de prevenire a escaladarii pretului marfii, serviciilor sau manoperei sunt clauza de recalculare a pretului si clauza de postcalculare a pretului.

b) Clauzele de adaptare a contractului la noile imprejurari vizeaza intregul ansamblu contractual, adica au ca obiect atat prestatia monetara, cat si alte drepturi si obligatii ale partilor (cele privind cantitatea si calitatea marfii, conditiile de livrare, de plata etc.).

Fac parte din aceasta categorie urmatoarele clauze: clauza ofertei concurente, clauza clientului cel mai favorizat, clauza de hardship, clauzele de protectie a concurentei, clauzele de ajustare cantitativa si de forta majora.

c) Clauzele de mentinere a stabilitatii contractului prin extinderea in viitor a relatiilor cu partenerul initial, numite si clauze de extindere a relatiilor comerciale sunt impartite de doctrina[67] in doua categorii: prima categorie este a clauzelor care au caracter ferm si neconditionat de a incheia ulterior operatia comerciala avuta in vedere (promisiunea unilaterala de contractare), iar a doua categorie este a clauzelor in care optiunea este acordata beneficiarului, sub conditia ca promitentul sa se decida sa incheie un nou contract (pactul de preferinta si clauza primului refuz).

B. Dupa criteriul riscurilor vizate cu prioritate, clauzele se impart in clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare, clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare si clauza de forta majora.[68]

a) Clauzele de asigurare impotriva riscurilor valutare (numite si clauze de variatie a schimbului) au ca finalitate principala mentinerea valorii contractului. Fac parte din aceasta categorie de clauze: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a monedei de plata, clauza de optiune a locului de plata etc.

b) Clauzele de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare (de regula de natura economica), se refera la clauza de revizuire a pretului, clauza de postcalculare a pretului, clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat, clauza de hardship sau de impreviziune, clauzele preventive fata de diferite masuri de protectie a concurentei etc.

c) Clauza de forta majora urmareste evitarea consecintelor negative ale riscurilor politico-administrative sau ale calamitatilor naturale. Clauza de forta majora are ca efect esential nu adaptarea contractului la noile imprejurari, ci exonerarea de raspundere a partii a carei obligatie a devenit imposibil de executat din cauza de forta majora.

Si aceasta clasificare este relativa pentru ca, in temeiul principiului libertatii de vointa, partile pot face ca o clauza sa aiba finalitati complexe sau sa prevada ca o clauza care, de regula, se refera la o anumita categorie de riscuri, sa aiba ca finalitate, in concret, asigurarea impotriva unor riscuri de alta natura (de exemplu, clauzele de hardship si de postcalculare a pretului pot fi stipulate si pentru neutralizarea riscurilor valutare).

3.6. Clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare

3.6.1. Aspecte introductive

Riscurile valutare pot fi prevenite sau diminuate atat prin mijloace contractuale (clauzele asiguratorii), cat si prin metode extracontractuale, utilizate mai ales cand in contract nu au fost inserate clauze asiguratorii.[69]

O metoda extracontractuala este, de exemplu, incheierea de catre creditorul obligatiei pecuniare a unei operatii de hedging valutar, prin care riscul valutar este preluat de o banca specializata[70]

Clauzele de asigurare contra riscului valutar presupun legarea monedei de plata de un etalon monetar considerat stabil si in cazul in care, intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui, apare o modificare a cursului monedei de plata in raport cu etalonul ales, peste o anumita limita, se face reajustarea corespunzatoare a pretului, pentru a se corecta dezechilibrul care ar rezulta pentru una din parti, datorita variatiei cursului. Exista si posibilitatea sa nu se stabileasca un prag de recalculare a pretului, situatie in care modificarea acestuia, in functie de fluctuatia valutara, se face in fiecare moment al platii pentru orice oscilatie valutara. Recalcularea pretului poate avea loc in momentul platii sau ulterior.[71]

Clauzele de asigurare impotriva riscului valutar cunosc mai multe forme: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a locului de plata, clauza de optiune a monedei de plata etc.

3.6.2. Clauza aur

Se poate exprima in doua variante: clauza valoare-aur si clauza moneda-aur.[72]

Clauza valoare-aur are ca specific faptul ca pretul contractual este stabilit intr-o valuta, aurul fiind luat ca etalon al valorii acelei valute.

Clauza moneda-aur se caracterizeaza prin faptul ca pretul este stabilit direct in aur si urmeaza a fi platit in moneda de aur.

Dintre cele doua variante, numai clauza valoare-aur (denumita de doctrina clauza aur) urmeaza mecanismul clauzelor asiguratorii (modul de operare al acestei clauze este asemanator cu acela al clauzei monovalutare).

In temeiul acestei clauze se pleaca de la premisa ca moneda de plata are o anumita paritate oficiala in aur la momentul incheierii contractului si daca acea paritate va suferi modificari (in sensul cresterii sau descresterii) pana la data platii, pretul contractual se va modifica in mod corespunzator, astfel incat echivalentul lui in aur sa ramana neschimbat.

Stipularea clauzei aur in contract este atat in interesul debitorului, pentru acoperirea riscului de revalorizare a monedei de plata, cat si in interesul creditorului, pentru a fi protejat in cazul devalorizarii ei.

De regula, partile stabilesc ca mecanismul clauzei aur sa functioneze automat, din momentul in care se produce modificarea valorii monedei de plata exprimata in aur, dar uneori ele prevad ca rectificarea pretului initial sa se faca prin negocieri prealabile.

Functionarea clauzei aur este posibila daca este indeplinita conditia esentiala ca moneda de plata sa fie exprimata in aur printr-o paritate oficiala. Dar aceasta conditie presupune ca aurul sa indeplineasca rolul de etalon monetar, functie pe care a avut-o in perioada interbelica si dupa al doilea razboi mondial, cat timp a functionat sistemul monetar international instituit prin Acordurile de la Bretton Woods din 1944. Prin aceste acorduri au fost instituite doua principii si anume: cel al paritatilor fixe in aur ale monedelor statelor membre ale F.M.I. si cel al convertibilitatii in aur a monedelor.

In temeiul principiului paritatilor fixe in aur ale monedelor statelor membre ale F.M.I., monedele respective aveau un curs fix unele fata de altele, iar aurul care avea rolul de etalon al acestor monede, nu era considerat marfa si, prin urmare, nu era supus legilor pietei (cererii si ofertei), fixandu-i-se un pret invariabil. Fixarea paritatii in aur si devalorizarea monedelor erau dispuse prin acte oficiale ale autoritatilor monetare din statele respective, asa incat clauza aur putea functiona pe baza unei formule matematice.

Principiul convertibilitatii in aur a monedelor a ramas fara aplicare in anul 1971, cand a fost suspendata convertibilitatea in aur a dolarului S.U.A.

In anul 1978 s-a renuntat oficial la functiile monetare ale aurului, care a incetat sa mai fie etalon de valoare pentru monedele nationale, devenind o simpla marfa, supusa legilor cererii si ofertei.[73]

Datorita acestei situatii, clauza aur, in forma ei traditionala, si-a pierdut utilitatea practica, pentru ca in conditiile actuale nu ar mai putea mentine echilibrul contractual. De fapt, legarea pretului contractual de pretul aurului (supus legilor cererii si ofertei) asigura numai o aparare partiala impotriva riscului valutar pentru ca pretul aurului este el insusi fluctuant.[74]

Clauza aur se aplica in prezent in unele contracte de transport international pentru calcularea limitelor maxime ale despagubirii datorate de caraus in caz de pierdere sau avariere a marfii transportate. Aceasta clauza este de drept subinteleasa in temeiul unor conventii internationale, precum Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare (Conventia C.I.M.), Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (C.M.R.), Conventia de la Bruxelles din 1924, care a adoptat Regulile de la Haga, referitoare la transporturile maritime internationale efectuate pe baza de conosament, care au fost incheiate in perioada in care aurul avea rolul de principal etalon monetar. Nivelul despagubirii se stabilea in unitati de cont, exprimate, la randul lor, in franci aur.[75]

Dupa ce aurul a pierdut rolul de etalon monetar, in deceniul al optulea, prin protocoale de modificare a vechilor conventii si prin conventii noi care le-au inlocuit pe cele existente in materie, sfera de aplicare a clauzei aur a fost mult limitata, locul aurului ca etalon monetar fiind luat de Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.) ale Fondului Monetar International.

Conform unora dintre aceste conventii, pot apela la unitatea de cont bazata pe aur, pentru calcularea despagubirilor, numai acele state care nu admit ca etalon de valoare D.S.T.[76]

3.6.3. Clauzele valutare[77]

Sunt stipulatii contractuale care se caracterizeaza prin faptul ca partile stabilesc doua categorii de monede (una de plata si alta de referinta) si au ca scop protejarea acestora (a partilor) impotriva riscului determinat de variatia paritatii monedei de plata in raport cu moneda de referinta.

Doctrina distinge trei tipuri de clauze valutare si anume: clauze monovalutare, clauze multivalutare bazate pe un cos valutar conventional (ales de parti) si clauze multivalutare bazate pe un cos valutar institutionalizat (sau unitate de cont institutionalizata)[78].

A. Clauza monovalutara

Presupune luarea in considerare de catre partile contractante a doua monede: una de plata si alta de referinta (de calcul, de cont).

Moneda de plata este mai putin stabila, fiind expusa deprecierii si este acceptata de parti pentru executarea de catre debitor a obligatiei de plata.

Moneda de referinta este considerata mai stabila si constituie etalonul pentru stabilirea cantitatii de moneda de plata necesara pentru stingerea datoriei.

Prin clauza monovalutara partile determina pretul marfii (lucrarii, serviciului etc.) luand in considerare un anumit curs de schimb intre cele doua monede la data incheierii contractului si, totodata, precizeaza ca daca la momentul platii acest curs se va modifica sa se recalculeze pretul in mod corespunzator. Astfel, deprecierea monedei de plata nu afecteaza valoarea reala a prestatiei pecuniare primite de creditor.[79]

De regula, clauza monovalutara opereaza automat, dar partile pot sa stipuleze necesitatea unor negocieri prealabile in vederea recalcularii pretului.

Partile pot conveni restrangerea efectelor clauzei monovalutare in sensul ca acestea sa se produca numai daca variatia de curs dintre moneda de plata si moneda de cont depaseste un anumit nivel procentual stabilit (de exemplu, daca paritatea 1 dolar S.U.A.=1,05 euro va suferi modificari, in sens pozitiv sau negativ, mai mari de 5%, pretul se va modifica in mod corespunzator).

Cursul de schimb avut in vedere la calcularea si la recalcularea pretului contractual este cursul oficial din tara de sediu a debitorului prestatiei pecuniare la data incheierii contractului si la data platii, in lipsa de clauza contrara a partilor. Dar partile pot conveni sa fie avut in vedere cursul de schimb dintr-un alt loc sau de la o alta data (de exemplu, sediul creditorului, la momentul scadentei).[80]

Daca partile au stabilit sa se aiba in vedere cursul de schimb din momentul platii efective, iar debitorul nu si-a executat obligatia la scadenta, obligatia lui ramane supusa clauzei valutare pana la scadenta, chiar daca va trebui sa plateasca si daune moratorii creditorului.

Unii autori considera ca aceasta clauza se prezinta sub doua forme:[81]

a)intr-una din forme, clauza presupune ca pretul contractual sa fie exprimat in moneda de cont (care constituie instrumentul monetar in care se deruleaza operatiile comerciale intre parti); de exemplu, pretul este exprimat in dolari S.U.A., iar plata se va face in ruble rusesti(moneda locala a uneia din parti)

b)in cealalta forma, partile exprima pretul contractual in aceeasi moneda in care se face plata, iar operatiunile comerciale se deruleaza in moneda de plata, dar pretul este recalculat, in momentul platii, in functie de cursul monedei de referinta; de exemplu, pretul este exprimat in ruble rusesti, dar in momentul platii va fi calculat in raport cu dolarul S.U.A. (daca acesta a fost ales ca moneda de referinta). In acest caz, clauza monovalutara ia forma unei clauze de indexare (valutara).

Clauza monovalutara este eficienta numai daca moneda de calcul are stabilitate. In prezent, datorita instabilitatii cauzate de fluctuatia generalizata a cursurilor de schimb ale principalelor monede ale tarilor cu economie de piata dezvoltata, clauza monovalutara are o eficienta scazuta, sfera ei de aplicare fiind tot mai restransa.

B. Clauza multivalutara bazata pe un cos valutar conventional (stabilit de parti)

Cosul valutar este o denumire conventionala atribuita mai multor valute luate la un loc si utilizate ca etalon monetar in relatiile internationale. Acest etalon artificial de valoare este menit sa inlocuiasca etalonul aur si etalonul dolar S.U.A., a caror utilizare prezinta inconveniente datorita instabilitatii lor.

Operatia de stabilire a cosului valutar presupune alegerea de catre parti a valutelor care urmeaza sa fie cuprinse in cosul valutar si determinarea ponderii fiecarei valute in cosul valutar.

Prin clauza multivalutara partile pot indica si metoda de calcul a modificarii cursului valutei de plata fata de valutele din cos si modul de operare a unor eventuale schimbari in structura cosului si in procedura de calcul pe parcursul executarii contractului.[82]

De regula, partile convin sa se procedeze la recalcularea pretului contractual numai daca intre cursurile de schimb ale monedei de plata fata de monedele de referinta din momentul incheierii contractului si cele din momentul platii exista o diferenta medie pozitiva sau negativa, mai mare de un anumit procent fixat de parti.

In unele cazuri se prevede in contracte ca debitorul obligatiei pecuniare sa plateasca la scadenta suma prevazuta la incheierea contractului, iar diferenta rezultata din recalcularea pretului contractual sa se stabileasca si sa se plateasca ulterior, la termenele si in conditiile stabilite de parti.

In raport cu clauza monovalutara, clauza multivalutara are avantajul ca asigura o mai mare stabilitate a pretului si a valorii contractului pentru ca exista posibilitatea compensarii intre tendintele de crestere si de scadere ale monedei de plata fata de monedele de referinta cuprinse in cosul valutar.

Dezavantajul acestei clauze este legat de faptul ca presupune negocieri intre parti pentru stabilirea valutelor din cos si a procedurii de calcul, iar punerea ei in aplicare, in momentul platii, poate genera complicatii de ordin tehnic.[83]

C. Clauza multivalutara bazata pe un cos valutar institutionalizat (sau pe o unitate de cont institutionalizata)

In aceasta varianta a clauzei multivalutare, valutele care fac parte din cos, precum si metodologia de calcul a modificarilor de curs, nu sunt stabilite de parti, ci de un organ international specializat. Din acest motiv se spune ca valutele care se includ in cos formeaza o unitate de cont institutionalizata.

Pe plan international exista mai multe asemenea unitati de cont, cea mai utilizata fiind Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.).

Aceasta unitate de cont a fost introdusa in practica relatiilor valutare de catre Fondul Monetar International (F.M.I.) in anul 1969.

Numiti figurativ si aur-hartie, D.S.T. sunt bani internationali de cont (scripturali), care nu au acoperire reala, cu functii limitate de activ international de rezerva, emise pe baza increderii reciproce dintre membrii F.M.I.[84]

In relatiile comerciale internationale, D.S.T. pot avea functia de principal etalon monetar sau de instrument de plata. Astfel:

a)ca urmare a adoptarii celui de-al doilea amendament la Statutele F.M.I., in baza Acordurilor de la Kingston, Jamaica (1976), D.S.T. au devenit principalul etalon monetar international. De la 1 ianuarie 1981 pana in anul 2002 cosul valutar pe baza caruia se determina valoarea D.S.T. cuprindea cinci valute, care apartineau principalelor tari exportatoare de bunuri si servicii (dolarul american, marca germana, yenul japonez, lira sterlina si francul francez), fiecare valuta avand un anumit coeficient de ponderatie in calcularea D.S.T.;

b)D.S.T. pot avea si functia de instrument de plata (conventional), situatie in care pretul se exprima direct in D.S.T., ipoteza care este rar intalnita in practica.

In cazul in care D.S.T. are rolul de etalon monetar, pretul contractual exprimat in moneda de plata se stabileste avandu-se in vedere cursul de schimb intre D.S.T. si moneda de plata la momentul incheierii contractului. Daca la scadenta exista diferenta intre cursul monedei de plata fata de D.S.T. si cursul de referinta (cel de la incheierea contractului), pretul contractual va fi recalculat. Uneori, pentru a se produce efectele clauzei D.S.T. este necesar ca diferenta dintre cursul de schimb din ziua platii si cel de referinta sa depaseasca un anumit procent prestabilit de parti.

In unele conventii internationale (incheiate dupa 1976) privind contractele de transport international de marfuri, D.S.T. sunt prevazute ca unitate de cont pentru calcularea cuantumului maxim al despagubirilor datorate de caraus pentru pierderea sau avarierea marfii care constituie obiect al transportului.[85]

Clauza D.S.T. are avantajul stabilitatii cosului valutar care reprezinta elementul de referinta, ca si in cazul clauzei multivalutare bazate pe un cos valutar conventional, fata de care asigura facilitatea unei mai bune informari a partilor privind cotatiile D.S.T. fata de monedele din cosul valutar si fata de alte monede, intrucat aceste cotatii se publica in buletinele F.M.I. si in alte materiale de specialitate, ceea ce usureaza operatiile de calcul.[86]

3.6.4. Clauza de optiune a locului de plata

Este o varianta a clauzei monovalutare (pe care o dubleaza uneori) si se caracterizeaza prin faptul ca in temeiul ei, partile stabilesc ca pretul contractual, exprimat intr-o moneda de referinta, va fi platit intr-unul din locurile de plata mentionate in contract (locuri care, prin ipoteza, sunt in tari diferite), de regula, la alegerea creditorului, in moneda locala, in functie de cursul de schimb al acestei monede fata de moneda de referinta la data si la locul platii.[87]

Locurile de plata fiind situate in tari diferite, creditorul care alege un loc de plata, alege implicit si moneda in care urmeaza sa i se faca plata. De exemplu, daca locurile de plata mentionate in contract sunt Paris si Tokio, iar moneda de referinta este dolarul S.U.A., plata urmeaza a se face in euro sau yeni japonezi, la alegerea creditorului, in functie de cursul monedei de plata fata de moneda de cont la data si locul platii.

a)Intr-o opinie, aceasta clauza este o modalitate separata de mentinere a valorii contractului, fiind incadrata in grupa clauzelor de optiune valutara, alaturi de clauza de optiune a monedei de plata. Clauza optiunii locului de plata mentine invariabila valoarea creantei din moment ce calculul se face in orice moment in functie de acelasi etalon.[88]

b)Intr-o alta opinie, optiunea locului de plata nu constituie o modalitate de evitare a riscului valutar, pentru ca nu modifica, prin ea insasi, valoarea prestatiei monetare, ci doar schimba locul de plata (si implicit moneda de plata), scopul principal al acestei clauze fiind acela de a asigura creditorului incasarea creantei in moneda de care are nevoie in momentul scadentei.[89]

Clauza de optiune a locului de plata este considerata, in aceasta opinie, o varianta a clauzei monovalutare pentru ca adaptarea pretului contractual la schimbarile valutare nu intervine prin alegerea locului de plata, ci prin raportarea monedei de la locul de plata ales la moneda de referinta.

c)In sfarsit, intr-o alta opinie,[90] pe care o impartasim, se sustine ideea potrivit careia clauza de optiune a locului de plata este o modalitate a clauzei monovalutare (cu argumentul ca in ambele situatii partile adopta o moneda de referinta considerata mai stabila decat moneda de plata convenita de ele, care se raporteaza la moneda de referinta atat in momentul incheierii contractului, cat si in momentul platii; creditorul avand libertatea unei optiuni privind locul de plata, are implicit libertatea optiunii privind moneda de plata), dar considera ca optiunea locului de plata constituie o modalitate de evitare a riscului valutar, intrucat recunoscandu-i-se calitatea de varianta a clauzei monovalutare, trebuie sa i se recunoasca si finalitatea acesteia evitarea riscului valutar. Rolul de a asigura creditorului moneda de care are nevoie in momentul platii este unul secundar, deoarece pe piata valutara se poate vinde si cumpara orice valuta liber convertibila, deci nu este nevoie de o clauza contractuala pentru realizarea acestui scop.

3.6.5. Clauza de optiune a monedei de plata (liberatorii)

Denumita si clauza de monede multiple, se caracterizeaza prin faptul ca partile exprima pretul convenit in doua sau mai multe monede de plata avand in vedere paritatea dintre acestea in momentul incheierii contractului, iar la scadenta creditorul (sau debitorul) are dreptul sa aleaga una din monedele de plata stabilite de parti si sa pretinda debitorului sa-i faca plata in moneda aleasa.[91]

In principiu, clauza de optiune a monedei de plata are ca rezultat mentinerea valorii contractului deoarece la scadenta creditorul (sau debitorul, dupa caz) poate sa opteze pentru moneda al carei curs s-a mentinut cat mai aproape de cel din momentul contractarii.[92]

Dar aceasta clauza dobandeste uneori caracter speculativ, (putand avea ca rezultat un plus de valoare datorat de debitor sau invers) si in functie de continutul sau, plaseaza riscul valutar in sarcina debitorului (cand optiunea apartine creditorului) sau in sarcina creditorului (cand optiunea apartine debitorului).[93]

De exemplu, in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine creditorului si una dintre monedele de plata a inregistrat pana la data scadentei o crestere de curs datorita unor factori conjuncturali proprii (cum ar fi, adoptarea unor masuri economice de statul emitent cu scopul de a consolida propria moneda), in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine creditorului, in mod normal creditorul va alege aceasta moneda ca instrument de plata, iar debitorul va fi dezavantajat pentru ca va trebui sa deconteze o valoare mai mare decat aceea avuta in vedere in momentul incheierii contractului, chiar daca sub aspect cantitativ numarul unitatilor monetare care formeaza pretul este acelasi. In aceasta situatie, riscul valutar apartine debitorului.

In cazul in care optiunea apartine debitorului, iar una dintre monedele de plata sufera o depreciere conjuncturala, el are interesul sa plateasca in aceasta moneda, riscul valutar fiind in sarcina creditorului.

3.7. Clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare

3.7.1. Clauza de revizuire a pretului

A. Aspecte introductive

Clauza de revizuire a pretului mai este denumita, in doctrina si clauza de indexare nemonetara, de recalculare a pretului, de escaladare a pretului sau de pret mobil (de scara mobila).[94]

Procedeul indexarii isi gaseste cel mai important camp de aplicare in cazul clauzei de recalculare a pretului. De aceea, uneori, ignorandu-se indexarea monetara, se vorbeste numai de clauza de indexare, sinonima cu cea de revizuire a pretului. In acest caz indexarea este nemonetara pentru ca elementele de referinta sunt de alta natura decat monetara. Indexarea poate fi si monetara (valutara), cand pretul contractual este legat de un etalon monetar, dar in aceasta situatie operatiunea urmeaza mecanismul unei clauze monovalutare (sau al clauzei aur, daca etalonul este pretul aurului), fiind o varianta a acesteia.[95]

Piata internationala este caracterizata printr-o permanenta fluctuatie a preturilor datorita fluctuatiei monetare sau altor imprejurari, cum ar fi, de exemplu, modificarea raportului dintre cerere si oferta la marfuri si servicii. In aceasta situatie riscul contractual poate fi neutralizat prin stipularea unor clauze contractuale de recalculare sau de postcalculare a pretului.

Clauza de revizuire a pretului este prevederea contractuala prin care partile stabilesc ca daca intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui au loc modificari semnificative ale pretului materiilor prime, energiei, fortei de munca sau altor elemente avute in vedere la stabilirea pretului contractual (tarifele de transport, primele de asigurare, tarifele de depozitare a marfii in magazii generale, antrepozite, docuri etc.), oricare dintre ele este indreptatita sa procedeze la recalcularea pretului contractual.

Este necesar ca partile contractante sa precizeze daca orice schimbare a costurilor poate determina recalcularea pretului sau daca trebuie ca schimbarea sa aiba o anumita importanta, exprimata procentual fata de costul initial (toleranta de revizie).

De asemenea, partile trebuie sa precizeze daca recalcularea pretului se va face la fiecare livrare partiala sau numai dupa livrarea finala.

In ce priveste modul de actiune al acestei clauze, intr-o opinie, majoritara, efectele clauzei se produc automat, adica pretul stabilit initial de parti este inlocuit automat printr-un nou pret daca schimbarea costurilor a depasit un anumit procent de toleranta. Intr-o alta opinie,[96] clauza de revizuire a pretului are in mod automat numai un efect negativ si anume de a face ca pretul sa devina caduc, cand se realizeaza criteriile prevazute in contract. Pretul vechi nu este inlocuit automat printr-un nou pret, ci in temeiul clauzei de revizuire devine posibila negocierea lui. De aceea este necesar ca partile sa arate cum se va calcula noul pret si care este toleranta de revizie. Partile pot sa stipuleze ca revizuirea pretului va opera automat cand procentul de toleranta este depasit. Uneori partile prevad si formula matematica aplicabila pentru a se calcula noul pret.

Clauza de revizuire a pretului este cuprinsa mai ales in contractele pe termen lung de engineering, de exporturi complexe, de antrepriza etc.

B. Clasificare

Avandu-se in vedere complexitatea elementului de referinta, clauzele de revizuire a pretului pot fi de trei feluri:[97] clauze cu indexare unica, cu indexare cumulativa si cu indexare generala.

a) Clauza de revizuire a pretului cu indexare unica (sau speciala)

Clauza de revizuire a pretului cu indexare unica (sau speciala) se caracterizeaza prin faptul ca pretul contractual este raportat fie la pretul curent al unui singur produs de referinta determinant (ales dintre produsele de prima necesitate, de exemplu, o tona de carbune, un baril de petrol, un Kw/h energie electrica etc.),[98] fie la un indice statistic (care exprima sintetic evolutia preturilor unui grup de produse determinate, selectionate de parti dintr-o singura ramura economica sau din diferite ramuri economice). In acest ultim caz etalonul il constituie un indice statistic care exprima sintetic valoarea medie a preturilor produselor luate in considerare.

Este necesar ca partile sa indice documentul pe baza caruia a fost stabilit etalonul (elementul de referinta), acesta putand fi jurnalul unei burse de marfuri (caz in care trebuie sa se arate elementele de individualizare: bursa, data de referinta, denumirea jurnalului etc.), buletinul unei camere de comert sau al unei asociatii profesionale, o publicatie oficiala de statistica etc. Daca elementul de referinta nu mai poate fi utilizat la momentul executarii contractului (de exemplu, pentru ca nu mai este publicat), partile pot sa convina asupra unui element de referinta suplimentar sau (daca o astfel de intelegere nu se realizeaza) partea interesata poate sa recurga la serviciile unui expert pentru a calcula indicele (elementul) de referinta, ori poate cere instantei de arbitraj sa numeasca un expert daca este declansata o procedura de arbitrare.

b. Clauza de revizuire a pretului cu indexare cumulativa (sau complexa)

In acest caz pretul contractual este raportat la valoarea unui grup de produse determinate, care constituie elemente de referinta privite cumulativ (de exemplu, valoarea materiilor prime si fortei de munca necesare pentru realizarea marfii convenite).

Aceasta clauza este frecventa in contractele de constructii-montaj, mai ales cand antreprenorul foloseste forta de munca din tara beneficiarului.

Daca intr-o clauza de indexare cumulativa nu au fost aratate explicit produsele de referinta, se are in vedere valoarea principalelor materii prime necesare pentru fabricarea marfii ce constituie obiectul contractului, tinandu-se seama de diferenta dintre pretul lor la data contractarii si la data executarii obligatiei.[99]

Pentru revizuirea pretului, partile trebuie sa indice formula de calcul, fie direct, fie indirect prin trimiterea la o prevedere legala sau la o uzanta comerciala codificata aplicabila in domeniul respectiv.[100]

c. Clauza de revizuire a pretului cu indexare generala

Clauza de revizuire a pretului cu indexare generala are ca specific faptul ca pretul contractului este raportat la valoarea tuturor bunurilor si serviciilor care pot fi procurate, cu suma de bani ce reprezinta acel pret, intr-o zona geografica determinata. In acest scop, se adopta ca element de referinta un indice statistic sintetic privind evolutia preturilor pe intreaga economie a unei tari, pe ansamblul economiei unui oras sau a unei unitati administrativ-teritoriale etc.

Aceasta metoda de indexare, care are ca scop mentinerea puterii globale de cumparare a monedei de plata, este rareori utilizata in practica comertului international, datorita dificultatii de a gasi un indice statistic de referinta semnificativ pentru un anumit teritoriu geografic.

3.7.2. Clauza de postcalculare a pretului[101]

Aceasta clauza da dreptul furnizorului (vanzator, antreprenor, prestator de servicii) sa stabileasca pretul dupa executarea integrala a obligatiilor contractuale sau la termene intermediare convenite de parti, pentru a se putea lua in calcul influenta factorilor economici asupra pretului contractual intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui.

De regula, clauza de postcalculare a pretului este menita sa neutralizeze riscurile nevalutare, provenind din eventualele modificari ale cheltuielilor materiale (de productie) si pentru forta de munca (salarii), dar partile contractante ii pot da si finalitatea de a preveni sau inlatura riscurile valutare datorate diferentelor de curs valutar.

Dintre clauzele de postcalculare a pretului, in practica este folosita indeosebi clauza cost + fee (cost si remuneratie), specifica in contractele denumite cu costuri rambursabile. In acest caz, pretul final este alcatuit din doua elemente principale: cost, care se refera la cheltuielile de productie formate din pretul materiilor prime, materialelor, energiei, combustibililor etc. si remuneratie, care se refera la valoarea manoperei, care include salariile, profitul si orice adaosuri la pretul de productie.

Aceasta clauza il avantajeaza pe debitorul prestatiei in natura (furnizor, antreprenor) pentru ca riscul cresterii preturilor este suportat exclusiv de beneficiar (cumparator, client etc.), intrucat furnizorul sau antreprenorul va definitiva pretul contractual folosind ca elemente de calcul in acest scop preturile curente din momentul executarii, integrale sau partiale, a obligatiei sale, situatie in care beneficiarul este posibil sa plateasca un pret majorat fata de cel estimat in momentul incheierii contractului.

De aceea, pentru protejarea debitorului prestatiei pecuniare, partile prevad obligatia