Transcript
Page 1: FINANTAREA PRIN LEASING

CUPRINS

Introducere....................................................................................................4

Capitolul I: Metode de finanţare.................................................................5

1.1. Creditul, principala metodă de finanţare..................................................5

1.2. Leasing-ul metodă alternativă de finanţare............................................11

Capitolul II: Rolul şi efectele surselor de finanţare în economie............16

2.1. Corelaţia dintre credit şi politica monetară a statului.............................16

2.2. Efectul leasing-ului asupra economiei...................................................20

1

Page 2: FINANTAREA PRIN LEASING

INTRODUCERE

Societatea umană este un mecanism complex, cu probleme complexe şi cu o

existenţă marcată de rezolvarea permanentă a unor probleme de care depinde existenţa sa

ulterioară. Aceasta presupune existenţa unui suport material care să permită acoperirea

nevoilor reale ale indivizilor. Pentru a face faţă cerinţelor tot mai mari ale

consumatorilor, deci pentru a rezista în mediul cncurenţial tot mai dur impus de

economiile actuale, agenţii economici trebuie să găsească cea mai avantajoasă cale pentru

a-şi satura nevoia de finanţare cu posibilităţile oferite de piaţă. În turbulenţele crescânde

ale ultimilor ani, adaptarea în condiţii optime devine pentru managerii de pretutindeni o

adevărată provocare.

Problema finanţării activelor este soluţionată prin decizia financiară, adică acel

arbitraj între deţinerea unei sume de monedă sau deţinerea unui activ fix sau financiar.

Întreprinzătorul schimbă moneda deţinută contra unui activ fizic pentru a-şi putea

desfăşura activitatea, obiectivul fiind performanţa economică.

2

Page 3: FINANTAREA PRIN LEASING

În deciziile de finanţare principala alegere se face între sursele proprii şi sursele

împrumutate. Criteriul de selecţie îl reprezintă costul procurării capitalului, umărindu-se

scăderea costului mediu ponderat al capitalului.

Datorită extinderii sectorului privat al economiei, din cauza fondurilor băneşti

limitate, întreprinzătorii autohtoni din întreprinderile mici şi mijlocii, şi nu numai, trebuie

să găsească surse de finanţare.

Ne vom opri în această lucrare la două surse de finanţare:

Creditul, sursă de finanţare cu notorietate pentru activitatea economică, furnizat

în special de bănci, şi

Leasing-ul, ca o alternativă la metoda clasică de finanţare, furnizat în egală

măsură de bănci, prin filiale constituite în acest scop, dar şi de societăţi

specializate.

Am ales această temă deoarece am dorit să surprind caracteristicile şi evoluţia

leasing-ului pe piaţa românească pentru a face faţă ca bancher avantajelor pe care le

prezintă acestă formă de finanţare în raport cu creditul.

CAPITOLUL I : METODE DE FINANŢARE

1.1. Creditul, principala metodă de finanţare

În conformitate cu prevederile Legii nr. 58/ 1998 - privind activitatea bancară cu

modificările şi completările ulterioare (inclusiv cele aduse prin Legea nr. 485/ 2003)

creditul reprezintă orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea unei sume de

bani ori prelungirea scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei debitorului la

rambursarea sumei respective, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli

legate de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care

încorporează o creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani. Pentru a

evidenţia caracteristicile şi funcţiile creditului trebuie să prezentăm elementele incluse în

relaţiile de credit şi anume: participanţii la raportul de credit; promisiunea de

rambursare; garantarea creditului; scadenţa; preţul creditului (dobânda).

3

Page 4: FINANTAREA PRIN LEASING

1. Participanţii la raportul de credit, debitorul (cel care se împrumută) şi creditorul

(cel care împrumută) sunt denumiţi în literatura de specialitate, "subiecte ale raportului

de credit ". De regulă într-o operaţie de credit, un agent economic se poate situa numai

într-una din cele două ipostaze. Analizând subiecţii raportului de credit constatăm o

mare diversitate în ceea ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele

specifice angajării în raportul de credit şi durata angajării sale. Dacă luăm drept criteriu

natura participanţilor la relaţia de credit, distingem trei mari categorii, care acţionează în

cadrul sistemului financiar: populaţia, agenţii economiei şi statul. Dacă avem în vedere

modul cum se plasează participanţii la o relaţie de credit, agenţii economici se vor

polariza numai în două categorii de subiecţi: subiecţi care vor să economisească, adică

să-şi amâne consumul sub înclinaţia psihologică a "fricii de riscurile investiţiei" şi

subiecţi care doresc temporar să se împrumute deoarece veniturile lor s-au diminuat

temporar, sau pentru că un împrumut le-ar permite să obţină resursele necesare pentru o

producţie mai mare.

Populaţia participă la procesul de creditare în dubla calitate, de debitor şi creditor,

remarcându-se în principal prin rolul important pe care îl are în asigurarea resurselor de

creditare deoarece are sume disponibile care depăşeşte cu mult datoriile sale.

Agenţii economici ocupă un loc important în rândul creditorilor, în situaţia în care

obţin rezultate financiare pozitive, pentru care caută cele mai eficiente modalităţi de

plasare pe piaţa monetară sau de capital. Astfel, disponibilităţile băneşti ale

întreprinderilor se constituie în resurse de creditare, de finanţare a activităţii agenţilor

economici care au nevoie de fonduri, fie direct, fie prin intermediul băncilor şi a altor

instituţii financiare. Modalităţile de economisire, dar şi resursele de creditare ale

întreprinderilor sunt reprezentate de: disponibilităţi în depozite la termen; portofolii de

titluri deţinute ca participanţi la capitalul social al altor societăţi comerciale; titluri emise

de stat subscrise de acestea.

În mod curent, agenţii economici se situează pe poziţia de debitor prin apelarea la

credite pentru desfăşurarea activităţii curente, pentru realizarea de investiţii etc.

Statul apare în cadrul procesului de creditare în calitate de creditor doar în situaţia

înregistrării de excedente bugetare şi a disponibilizării în economie a unor sume

îndreptate către sistemul asigurărilor şi protecţiei sociale ori către alte destinaţii.

4

Page 5: FINANTAREA PRIN LEASING

Cel mai adesea, statul apare în calitate de debitor în toate economiile

contemporane, ca urmare a înregistrării de deficite bugetare.

2. Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a restitui

la scadenţă valoarea capitalului împrumutat şi de a plăti dobânda, ca preţ al creditului.

Ea presupune risc şi necesită prin urmare angajarea unei garanţii.

Principalele riscuri care apar în relaţiile de credit sunt:

- riscul de nerambursare, respectiv probabilitatea amânării plăţii de către debitor sau a

incapacităţii de plată a acestuia datorată conjuncturii economice, dificultăţilor sectoriale

sau deficienţelor împrumutatului. Pentru prevenirea şi eliminarea acestui risc, este

necesar să se adopte la nivelul creditorului măsurile necesare, printr-o analiză temeinică a

celui care solicită credite, sub diverse aspecte: originile şi angajamentele legale ale

întreprinzătorului; organizarea administrativă şi tehnică; relaţiile întreprinzătorului cu

clienţii şi furnizorii; poziţia pe piaţa internă şi în cadrul ramurii; gradul de îndatorare;

motivele solicitării împrumutului şi destinaţia sa imediată; perspectivele gestiunii

întreprinzătorului; situaţia financiară; criteriile de repartizare a profitului, etc.

-- riscul de imobilizare apare la nivelul băncii sau la deţinătorul de depozite care nu este

în măsură să satisfacă cererile de plată ale titularilor de depozite, urmare a unei gestiuni

defectuoase a portofoliului de credite.

Atât riscul de nerambursare, cât şi riscul de imobilizare aparţin grupei riscurilor

bancare financiare, cele a căror producere afectează operaţiunile active şi pasive ale

băncilor comerciale, cu reflectare în bilanţul bancar, de la data apariţiei până în

momentul eliminării acestora prin utilizarea tehnicilor de gestiune, adaptate

amplitudinii şi duratei de manifestare a fiecărui risc.

3. Pentru minimizarea acestor riscuri, creditorul trebuie să solicite garanţii,

debitorului astfel, în funcţie de natura obiectului garanţiei distingem: garanţie

personală şi garanţie reală.

Garanţia personală reprezintă angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti

suma ajunsă la scadenţă, în cazul în care debitorul este în incapacitate de plată.

Garanţia reală are la bază valori materiale prin a căror valorificare pot fi

obţinute sume necesare pentru plata sumelor scadente. Ea include: gajul, ipoteca,

reţinerea şi privilegiul.

5

Page 6: FINANTAREA PRIN LEASING

Dreptul de reţinere dă creditorului posibilitatea de a reţine un bun corporal atâta

timp cât nu a fost achitat integral, chiar dacă este proprietatea debitorului. Bunul

corporal reţinut de creditor trebuie să aibă legătură cu creanţa iar creanţa să fie certă şi

exigibilă.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun drept garanţie

creditului. Gajul poate fi cu sau fără deposedare. Dacă are loc fără deposedare,

creditorul va primi un titlu de recunoaştere a gajului (de exemplu gajarea fondurilor de

comerţ). Titular gajului are mai multe drepturi: de preferinţă (adică de a fi plătit înaintea

altora în cazul vânzării bunului care reprezintă garanţia); de reţinere (păstrare a

obiectului gajului); de urmărire (dacă se schimbă proprietarul) şi de vânzare (ca urmare

a vânzării în justiţie a bunului gajat).

O formă distinctă de garanţie reală o reprezintă ipoteca, respectiv actul prin care

debitorul acordă creditorului, dreptul asupra unui imobil, fără deposedare. Ca drepturi,

ipoteca conferă dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.

Privilegiul reprezintă dreptul pe care îl dobândesc prin lege unii creditori de a

avea prioritate în ceea ce priveşte plata, atunci când dispune de o garanţie asupra unei

părţi sau a întregului patrimoniu al debitorului.

Cea mai potrivită formă de garantare a creditelor o constituie garanţia financiară,

prin asigurarea în viitor a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea

cheltuielilor legate de rambursarea creditului şi plata dobânzii. În acest sens se recurge la

garantarea creditului cu elemente patrimoniale ale debitorului, şi anume active fixe şi

circulante. In practică se mai utilizează garantarea creditelor pe seama portofoliului de

efecte comerciale deţinute de agentul economic care solicită credite.

4. Scadenţa se stabileşte în contractul de credit şi diferă în funcţie de

particularităţile sectorului de activitate şi de nivelul eficienţei activităţii beneficiarului de

credite. Cunoaşte o mare varietate, de la 24 de ore (în cazul pieţei interbancare), până la

durate medii şi lungi (20 sau 30 de ani), în cazul împrumuturilor obligatare. Creditele pe

termen scurt, cum sunt cele de consum se caracterizează prin rambursare integrală la

scadenţă. In schimb, creditele pe termen mediu şi lung presupun de regulă rambursarea

eşalonată, adică pe parcurs la termenele stabilite (lunare, trimestriale etc.), odată cu plata

dobânzii se rambursează o parte din principal (suma împrumutată). Prin contractul de

6

Page 7: FINANTAREA PRIN LEASING

credit se poate stabili ca rambursarea împrumutului să se facă cu perioadă de graţie,

termenul de graţie reprezentând perioada între momentul angajării creditului şi

începerea rambursării lui. In această perioadă se plăteşte numai dobânda.

5. Dobânda reprezintă preţul capitalului utilizat sau "chiria" pe care o plăteşte

debitorul pentru folosirea capitalului împrumutat. La modul general, nivelul dobânzii se

corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător. Mărimea dobânzii depinde de

capitalul avansat, perioada de timp cât a fost folosit acest capital şi de nivelul ratei

dobânzii. Rata dobânzii este preţul la care poate fi obţinut împrumutul acceptat de

solicitant.

D = C * r * t / (360 * 100)

unde:

D = mărimea absolută a dobânzii calculată ca dobândă simplă;

C = soldul capitalului (principalului/ valoarea depozitului);

r = rata nominală a dobânzii exprimată procentual;

t = perioada de acordare a împrumutului exprimată în zile.

Dobânda compusă are în vedere faptul că dobânda este menţinută ca investiţie

până la scadenţa finală, adică începând cu al doilea termen de scadenţă, dobânda se

calculează atât asupra principalului, cât şi asupra dobânzii acumulate până în momentul

respectiv.

D =Co* - Co = Cn - Co

unde: Cn = suma ce se obţine după n perioade de capitalizare a principalului (Co) şi a

dobânzii;

(l+r)t = coeficient de fructificare;

n = numărul de perioade;

Co = capitalul avansat iniţial (principalul).

Cererea de capital variază invers proporţional cu nivelul ratei dobânzii. Astfel, un

nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere ridicată de credite, ceea ce determină

efecte favorabile asupra producţiei şi economiei. In schimb, o rată a dobânzii ridicate,

implică un cost mare al creditelor, ceea ce conduce la diminuarea cererii de credite.

Dacă luăm în considerare rata inflaţiei în comparaţie cu rata dobânzii utilizată în

contractul de credit, constatăm ca în perioadele cu inflaţie ridicată, creditul reprezintă

7

Page 8: FINANTAREA PRIN LEASING

pentru debitori o modalitate perfectă de finanţare.

În funcţie de acelaşi element, inflaţia, se utilizează în raporturile de credit două

tipuri de dobândă: fixă şi variabilă. Dobânda fixă este stabilită în contractul de credit şi

este valabilă pe întreaga durată a creditului. Dobânda variabilă (sensibilă) se modifică

periodic în funcţie de presiunile inflationiste şi de evoluţia nivelului dobânzii pe piaţă.

Aprecierile referitoare la nivelul dobânzii sunt valabile atâta timp cât stabilitatea

monetară asigură la scadenţă, recuperarea integrală a valorii avansate, respectiv o putere

de cumpărare echivalentă momentului acordării împrumutului. Apare riscul eroziunii

capilalului ce se referă la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate înregistra

prin faptul că, valoarea reală (la momentul de referinţă) a ratelor de rambursare a

împrumutului, să nu poată acoperi integral capitalul împrumutat, evaluat în aceiaşi

termeni. Astfel, în condiţii de inflaţie, rata dobânzii implică dobânda nominală şi

dobânda reală, ca diferenţă între dobânda nominală şi gradul de eroziune a capitalului.

Dobânda trebuie să conţină stimulente economice, fără de care sistemul de

finanţare a reproducţiei nu poate funcţiona şi nu-şi poate îndeplini funcţiile. Din acest

punct de vedere, principala funcţie a dobânzii în condiţiile actuale din ţara noastră,

constă în stimularea ofertei de capitaluri precum şi stimularea economică a alocării şi

utilizării raţionale a resurselor financiare respective.

Pentru creditor, dobânda reprezintă o compensaţie speculativă pentru

renunţarea la folosirea de către el însuşi a fondurilor împrumutate, însă nivelul

dobânzii percepute nu constituie încă factorul hotărâtor care să-l determine să-şi

redimensioneze volumul creditelor acordate.

Pentru debitor, dobânda plătită constituie un stimulent pentru creşterea

eficienţei utilizării fondurilor proprii şi împrumutate, dar nu este încă un criteriu

esenţial în deciziile de a apela sau nu la împrumuturi. Analizând ambele aspecte,

constatăm că dobânda este un stimulent economic, dar funcţiile reglatoare se

manifestă cu o intensitate redusă. In concluzie, rata dobânzii este şi în ţara noastră o

variabilă esenţială a legăturilor funcţionale care există în domeniul formării

acumulărilor de capital şi investiţiilor, precum şi al cererii şi ofertei de mijloace

financiare dar nu are acelaşi rol reglator ca în economia de piaţă.

8

Page 9: FINANTAREA PRIN LEASING

1.2. Leasing-ul metodă alternativă de finanţare

Mecanismul leasingului este unul destul de complex fiindcă aceste operaţii presupun

mai mulţi participanţi, un anumit tip de contract cu clauze sau condiţii specifice, şi mai

ales anumite etape esenţiale. Cu toate acestea procedura de finanţare în sistem de leasing

este mult mai simplă şi mai accesibilă unui număr mai mare de clienţi decât în cadrul

procedurilor clasice de creditare.

1. Participanţii la procesul de leasing:

Furnizorul bunului este firma care a produs echipamentul sau bunul respectiv şi care îl va

vinde finanţatorului în cazul în care cele două entităţi nu se confundă.

Finanţatorul - potrivit legislaţiei în cadrul unei operaţiuni de leasing poate avea calitatea

de finanţator o societate de leasing, persoană juridică română sau străină. Finanţatorul

poate fi o companie financiară, un holding, o bancă de investiţii sau comercială, societate

de asigurare, o societate de leasing sau chiar furnizorul. Activitatea de leasing este

9

Page 10: FINANTAREA PRIN LEASING

autorizată de către Ministerul Finanţelor pentru societăţi comerciale, înfiinţate potrivit

Legii nr. 31/1990, cu modificările ulterioare.

Utilizatorul - este cel care declanşează operaţiunea de leasing, cel care este interesat în

achiziţionarea unui bun în regim de leasing. Conform articolului 3 din Ordonanţa nr 51

din 28 august 1997, în scopul finalizării unei operaţiuni de leasing, utilizatorul are dreptul

de a-şi alege fumizorul, cu excepţia cazului în care societatea de leasing are şi calitatea de

furnizor, precum şi societatea care va asigura bunul, cu acordul societăţii de leasing.

În cazul în care, la expirarea contractului de leasing, utilizatorul îşi exprimă

intenţia de a cumpăra bunul, societatea de leasing trebuie să ia în calcul vărsămintele

efectuate anterior cu titlu de redevenţă, precum şi valoarea reziduală a bunului. Acest

drept de opţiune constând în achiziţa bunului, se poate exercita şi până la expirarea

contractului de leasing cu acceptul locatorului, dacă utilizatorul formulează o ofertă

fermă şi irevocabilă de cumpărare. În cazul în care utilizatorul nu îşi execută obligaţia de

plată a redevenţei, societatea de leasing are dreptul de a rezilia contractul de leasing, cu

obligaţia utilizatorului la restituirea bunului şi la plata ratelor scadente şi nerambursate,

cu daune-interese, cu excepţia unei prevederi contrare. Daunele-interese cuprind

cuantumul valoric al redevenţei care a rămas de plătit până la expirarea contractului de

leasing.

Utilizatorul, în baza contractului de mandat încheiat cu societatea de leasing, are

dreptul de acţiune directă asupra producătorului în cazul reclamaţiilor privind calitatea,

asistenta tehnică, service-ul necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie.

În funcţie de obligaţiile fiecăreia din părţile mai sus menţionate, obligaţii ce se

stabilesc în cadrul contractului de leasing, între aceşti participanţi apar o serie de relaţii

care sunt evidenţiate prin intermediul schemei 1.2.1.:

contract

plata ratelor

10

Beneficiar Societatea deleasing

Sursa de finanţare

Page 11: FINANTAREA PRIN LEASING

livrează, instalează remite factura, garanţia şişi întreţine echipamentul contractul de asigurări asigurare

echipament cumpărat cumpărare echipament

Figura 1.2.1. Relaţiile între participanţii la operaţiunea de leasing

O altă entitate implicată în desfăşurarea operaţiilor de leasing este aşa cum am

amintit mai sus şi societatea de asigurare. Pe piaţa există situaţii în care firmele de

leasing preferă o anumită societate de asiguarare, datorită unor factori variaţi (de

exemplu aparţin aceluiaşi trust).

Indiferent de societatea aleasă, firma care se ocupă de asigurarea bunului ce face

obiectul contractului de leasing trebuie să încheie contractul de asigurare cu proprietarul

bunului, să emită poliţa de asigurare şi să achite contravaloarea poliţei în caz de

necesitate.

2. Etapele procesului de leasing:

Declanşarea operaţiunii de leasing. Operaţiunea de leasing se declanşează

din voinţa viitorului utilizator interesat în achiziţionarea unui anumit bun în regim

de leasing. Acesta după ce a făcut o analiză atentă a tuturor opţiunilor pe care piaţa i

le oferă la acel moment a decis că leasingu1 este cea mai eficientă cale. El va căuta

printre fumizorii de bunuri pe acela care produce ori comercializează bunurile ce îi

sunt necesare. Îi va solicita furnizorului caracteristicile tehnice, termenul de livrare

şi preţul - funcţie de care va lua o hotărâre. Practic, viitorul utilizator acţionează ca

şi când ar urma să cumpere bunul, deşi societatea de leasing îl va achiziţiona şi

astfel va deveni ea proprietara bunurilor. Furnizorul îşi ia angajamentul faţă de

utilizator de a livra bunurile în condiţiile stabilite cu utilizatorul. Astfel cel care va

folosi efectiv bunul şi-a găsit pe piaţă obiectul care din punct de vedere al raportului

calitate-preţ i se pare cel mai avantajos. El este acum în măsură să declanşeze

operaţiunea de leasing, adresându-se unei societăţi de leasing.

11

Vânzătorechipamente

Companie de asigurări

Page 12: FINANTAREA PRIN LEASING

Analiza bonităţii clientului: Pentru ca o societate să fie admisă la finanţare

trebuie ca în ultimele raportări contabile societatea trebuie să înregistreze profit,

cifra de afaceri pe ultimul an în curs trebuie să se cifreze la un nivel care să

demonstreze faptul ca societatea are activitate, iar nivelul datoriilor curente să se

cifreze la o sumă ce poate fi acoperită în perioada următoare fie din creanţele

societăţii, fie din activitatea ulterioară.

Întocmirea ofertei ferme. Fie că este vorba de locator sau utilizator, oferta aparţine

celui care ia iniţiativa de a contracta. Această intenţie trebuie să fie adusă la cunoştinţa

finanţatorului odată cu celelalte elemente ale contractului. Valoarea contractului şi durata

sunt două dintre principalele elemente ale acestei oferte. Ca atare, se constată că

principalele elemente ale contractului de leasing ţin de natura şi valoarea bunului

contractat, fapt care determină ca alegerea furnizorului şi staibilirea condiţiilor de

vânzare a bunului, inclusiv preţul, să preceadă aşa cum am prezentat ulterior, momentul

realizării unei oferte ferme şi a încheierii contractului de leasing.

Acordul intervenit între societatea de leasing şi utilizator înainte de stabilirea

furnizorului bunului şi clauzelor referitoare la valoarea şi durata contractului de leasing

are valoarea unui antecontract. În cazul operaţiunilor de leasing în care societatea de

leasing e şi furnizor aceasta fază, a ofertei nu exista, părtile trecănd direct la negocierea

clauzelor din mtractul propriu-zis.

În cazul în care societatea de leasing vrea să-şi valorifice bunurile proprii,

contractul de leasing poate avea ca bază o ofertă publică formulată de către societate.

Aceasta va fi obligată să-şi menţină oferta pe perioada în care a fost formulată ori dacă

nu are termen ea trebuie menţinută un timp rezonabil.

Transmiterea cererii făcută de către utilizator către societatea de leasing nu este suficientă

pentru formarea contractului, existând posibilitatea ca respectiva ofertă să fie acceptată

sau nu.Încheierea contractului de leasing. După aprobarea solicitării de finanţare se

semnează contractul de leasing şi clientul pIăteşte, dacă este cazul un avans. Prin

contractul astfel încheiat vor fi precizate în clauzele contractuale obligaţiile reciproce pe

toată durata contractului şi la finalul acestuia.

3. Determinarea ratelor.

12

Page 13: FINANTAREA PRIN LEASING

Ratele de leasing, ca şi ratele de credit au două componente principale: o parte

reprezentând valoarea finanţată (principalul) care trebuie recuperată şi dobânda care

reprezintă câştigul pentru plasamentul realizat.

Principalele elemente care influenţează calculul ratei de leasing sunt următoarele:

preţul de achiziţie (totalitatea cheltuielilor apărute cu ocazia achiziţionării bunului,

transportului şi punerii în funcţiune), taxele vamale şi TVA aferente bunurilor importate

(pentru leasing-ul financiar nu se includ în ratele de leasing pentru că bunul este în regim

de import temporar, iar acestea se plătesc la achitatea valorii reziduale, în timp ce, la alte

tipuri de leasing, în lipsa unor reglementări legale, taxele sunt incluse în costul de

achiziţie), valoarea reziduală (valoarea la care la expirarea contractului de leasing se face

transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator; valoarea este exprimată

ca procent din preţul furnizorului şi va fi cu atât mai mică, cu cât durata leasing-ului va fi

mai mare), durata locaţiei (are influenţe atât asupra cuantumului ratelor de leasing, cât şi

asupra numarului acestora; cu cât durata este mai mică, cu atât ratele sunt mai mari),

cheltuielile de asigurare (sunt suportate de beneficiar direct sau indirect atunci când

finanţatorul este cel care face asigurarea bunului), cheltuielile cu achiziţionarea bunurilor

(pot figura distinct în structura chltuielilor de capital sau în cadrul comisionului de

gestiune sau pot fi încasate în avans, fără a fi incluse în ratele de leasing), cheltuieli de

transport (fie sunt incluse distinct în structura ratelor de leasing, fie sunt cuprinse în

cheltuielile de achiziţionare), cheltuieli de întreţinere şi reparaţie (sunt suportate de

proprietarul bunului şi recuperate de la beneficiar), cheltuieli neprevăzute (rezervă

constituită pentru acoperirea unor elemente de cheltuieli ce au posibilitatea să apară sau

sunt dificil de cuantificat; reprezintă maxim 5% din valoarea finanţării), dobânda (include

profitul finanţatorului), taxa pe valoarea adăugată (plătită de finanţatorla achiziţia bunului

în cazul în care nu este importat şi scutit de taxe vamale; valoarea este recuperată prin

cotele de TVA aferente ratelor de leasing respectiv valorii reziduale), rata

profitului(depinde de costul finanţării bunului şi de concurenţă; mărimea ratei profitului

ar trebui sa depăşească cel puţin rata dobânzii bancare dacă aceasta este mai mare decât

rata inflaţiei sau a devalorizării monedei naţionale, pentru cazul în care operaţiunea de

leasing se face într-o valută forte), comisionul de gestiune(se calculează proentual la

valoarea de achiziţie a bunului sau la valoarea finanţării, prin intermediul lui, finanţatorul

13

Page 14: FINANTAREA PRIN LEASING

acoperindu-şi cheltuielile cu derularea tranzacţiei), rata devalorizării monedei(este luată

în considerare prin cuantificarea ratelor într-o valută forte cu şanse mari de stabilitate pe

piaţa valutară; ratele sunt plătite în moneda natională la cursul de schimb oficial din ziua

scadenţei), taxele vamale şi de înmatriculare a bunului(chiar dacă utilizatorii devin

proprietari abia după plata valorii reziduale, cheltuielile cu înmatricularea pe compania

de leasing şi apoi cele cu înmatricularea pe numele lor sunt suportate de către ei), taxa

asupra terenurilor şi clădirilor (apare în cazul leasing-ului imobiliar şi se încasează odată

cu plata redevenţelor).

CAPITOLUL II: ROLUL ŞI EFECTELE SURSELOR DE

FINANŢARE ÎN ECONOMIE

2.1. Corelaţia dintre credit şi politica monetară a statului

În economia de piaţă, politica economică reprezintă intervenţia deliberată a

statului în domeniul economic în scopul îndeplinirii anumitor obiective de ordin social

sau conjunctural. În condiţiile în care statul este considerat centrul de decizie şi

promotorul politicii economice, Guvernul sub controlul Parlamentului, însărcinează

administraţia să execute ordinele necesare îndeplinirii obiectivelor propuse. Astfel,

obiectivul fundamental al politicii economice îl constituie stabilitatea preţurilor alături

de: creşterea economică durabilă, ocuparea deplină a forţei de muncă, sustenabilitatea

balanţei de plăţi. Pentru atingerea acestor obiective, ce constituie un optim, în realizarea

căruia apar dificultăţi, la nivelul fiecărei ţări se identifică mai multe instrumente de

14

Page 15: FINANTAREA PRIN LEASING

intervenţie care să conducă la cele mai bune rezultate: control direct (preţuri, salarii,

comerţ exterior) şi politica fiscal-bugetară, politica monetară, valutară şi comercială.

Politica monetară reprezintă una dintre componentele esenţiale ale politicii

economice, ea concretizându-se, la modul general, în acţiunea monedei asupra

economiei. Profesorul C. Kiriţescu a definit politica monetară ca fiind „ansamblul de

măsuri luate de stat şi banca centrală pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în

circulaţie şi nevoile de bani ale economiei, sau pentru influenţarea într-un anumit sens a

conjuncturii economice”. Importanţa politicii monetare rezultă din obiectivul

fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preţurilor la care se adaugă limitarea

inflaţiei şi menţinerea valorii interne şi externe a monedei. Responsabilitatea îndeplinirii

acestor obiective îi revine Băncii Centrale. În derularea ei, politica monetară trebuie să ţină seama de acţiunea sistemului

bancar care reprezintă şi exprimă nevoile economiei şi de acţiunea trezoreriei care

reprezintă şi exteriorizează cerinţele statului. În raport cu doctrina economică a forţelor

politice care conduc ţara, politica monetară prezintă nuanţări şi diferenţieri, de la o

perioadă la alta, în funcţie de obiectivele politico-economice, interne şi externe. Ea poate

avea o contribuţie substanţială la cezvoltarea pe termen lung dacă alături de politica

financiară conduce la crearea unui c1imat favorabil creşterii economice.

Politica monetară are şi un set de obiective specifice care constă în următoarele :

creşterea masei monetare până la un nivel optim, cât mai apropiat de

rata de creştere reală a economiei ;

menţinerea ratei dobânzii la un nivel crespunzător, care permite un

anumit nivel al cursului de schimb şi influenţează investiţiile agenţilor economici ;

practicarea unui nivel optim al ratei de schimb antrenează echilibre sau

dezechilibre ale balanţei de plăti.

alocarea optimă a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) în

cadrul economiei în funcţie de nivelul rentabilităţilor posibile de obţinut.

Pentru realizarea acestor obiective, care se face în strânsă legătură cu

coordonatele politicii economice, sunt necesare unele constrângeri:

- să prevină panicile financiare;

- să evite instabilitatea excesivă a ratei dobânzii;

15

Page 16: FINANTAREA PRIN LEASING

- să prevină ca anumite sectoare ale economiei să suporte povara politicii restrictive;

- să câştige şi să menţină încrederea investitorilor străini.

Instrumentele şi tehnicile de intervenţie ale Băncii Centrale pentru îndeplinirea

obiectivelor sunt directe (reglementările bancare) şi indirecte (taxa scontului şi politica

de open market). Dintre instrumentele politicii monetare cele mai importante sunt:

limitarea creditului, acţiunile autorităţii monetare asupra ofertei şi cererii de monedă

(rezervele obligatorii) şi asupra costului monedei centrale (rata dobânzii).

Masa monetară reprezintă totalitatea activelor care pot fi utilizate de către

întreprinderi, instituţii publice şi populaţie pentru procurarea bunurilor, serviciilor

precum şi pentru plata datoriilor. Acest stoc de monedă aflat la deţinătorii nebancari şi

care apare în pasivul băncilor comerciale pe de o parte, ca monedă scripturală şi în

pasivul Băncii Centrale, sub formă de bancă (numerar). În general, în structura masei

monetare se includ: moneda efectivă (numerarul); moneda scripturală (de cont);

depozitele la termen şi în vederea economisirii, precum şi alte active cu grad mai mare

sau mai redus de lichiditate.

Corelaţia dintre masa monetară şi lichiditatea economică este în funcţie de

capacitatea economiei de a furniza alături de moneda propriu-zisă şi alte active cu grad

mai mare sau mai mic de lichiditate, care să satisfacă nevoile agenţilor economici

nefinanciari.

Lichidităţile se prezintă sub forma creanţelor asupra intermediarilor financiari

(bănci centrale, comerciale, trezorerie) deţinute de subiecţii economici nefinanciari şi

care reprezintă contrapartidele masei monetare.

Băncile creează monedă şi ca urmare monetizează activele, plasându-le sub fomă

de credit agentilor non-financiari. Achiziţia de contrapartidă are loc prin creaţia

monetară a băncii centrale şi a celor comerciale şi prin finanţare monetară.

Analizând contrapartidele masei monetare, acestea se împart în două categorii:

creanţe monetare interne (credit intern);

creanţe monetare asupra străinătăţii (active externe).

1. Creditul intern include creditul guvemamental, ca expresie a creanţelor asupra

statului şi creditul neguvemamental, respectiv creanţele asupra economiei. Aceste

componente reprezintă fundamentul creaţiei monetare, al formării şi modificarii masei

16

Page 17: FINANTAREA PRIN LEASING

monetare şi a structurii acesteia. Aceste creanţe rezultă din relaţiile care se stabilesc în

cadrul pieţei monetare între banca centrală, trezoreria statului şi celelalte instituţii

financiar-bancare.

Creanţele asupra statului iau în considerare atât creditele acordate statului cât şi

titlurile emise de către stat. Evoluţia acestei contrapartide a masei monetare depinde de

mai mulţi factori, dintre care care amintim: repartiţia titlurilor publice negociabile între

institutiile de credit şi agenţii nefinanciari; mărimea deficitului bugetar; structura

portofoliului de titluri deţinute de agenţii nefinanciari. În cazul în care titlurile publice

subscrise de bănci sunt cumpărate pe piaţă de către agenţii nefinanciari, atunci creaţiile

monetare iniţiale vor fi anulate şi vom asista la o restrângere a masei monetare. În situaţia

inversă, cumpărarea titlurilor de către bănci de pe piata financiar-monetară determină

creaţie monetară şi creşterea masei monetare în circulaţie.

Creanţele asupra economiei (creditul neguvemamental) reprezintă finanţarea

acordată de instituţiile de credit subiecţilor economici nefinanciari rezidenţi, cuprinzând

creditele (inclusiv avansurile şi efectele de încasat) şi titlurile de plasament. Acestea

evoluează în funcţie de nevoile financiare ale agenţilor nebancari şi de alegerea structurii

portofoliului în vederea optimizării acestuia. O mişcare de îndepărtare a publicului de la

titlurile pe termen lung sau pentru profitul plasamentelor pe termen scurt poate conduce

instituţiile de credit la dirijarea şi sporirea portofoliului de titluri în plasamente şi invers.

Astfel, atunci când o bancă acordă un credit unui client, se produce o sporire a

dimensiunilor sumelor din activul şi pasivul bilanţului ceea ce înseamnă că băncile

îndeplinesc un rol monetar atunci când acordă credite, întrucât la volumul existent al

masei monetare se adaugă o noua cantitate.

Creditul intern reprezintă principala contrapartidă a lui M3 (M2, titlurile

organismelor de plasament colectiv, certificate de depozit cu scadenţe de maxim 2 ani,

bonuri de casă) şi reflectă numai o parte din finanţarea economiei, el fiind garantat şi

asigurat prin instituţiile de credit.

2. Activele externe reprezintă diferenţa dintre activele în valută ale ţării şi obligaţiile în

valuta ale acesteia. Evoluţia acestora se reflectă în balanţa de plăţi extenă. Această

contrapartidă masei monetare, reflectă impactul relaţiilor cu străinătatea asupra cantităţii

de masă monetară în circulaţie la un moment dat. Variaţia masei monetare este însoţită de

17

Page 18: FINANTAREA PRIN LEASING

o variaţie de aceeaşi mărime a deţinerilor de aur şi devize ale Băncii Centrale.

2.2. Efectul leasing-ului asupra economiei

Pentru a estima efectul pe care îl are activitatea de leasing atât asupra economiilor

naţionale cât şi asupra economiei Europei, specialiştii de la Leaseurope au făcut studii

pentru a determina proporţia de active

finanţate prin leasing din totalul investiţii

lor (definit ca produs naţional de formare a

capitalului fix fără investiţiile provenite

de la gospodării). De exemplu în anul 2007

la nivelul societăţilor membre Leaseurope

s-a constatat:

Tabelul 2.2.1.

2007 Activitatea de leasing

Austria 13.7%

Belgia 9.8%

Danemarca 9.1%

Finlanda 4.7%

Franţa 16.7%

Germania 11.9%

Italia 16%

Olanda 6.3%

Portugalia 10.1%

Spania 6.6%

Suedia 13.1%

Marea Britanie 14.6%

Valoare medie 12.5%

18

Page 19: FINANTAREA PRIN LEASING

Bazat pe datele din 12 ţări europene Leaseurope a estimat rata medie a industriei

de leasing la 12,47%, conform tabelului prezentat. De remarcat că în timp ce ţări ca

Franţa, Italia Marea Britanie leasingul deţine cote importante în totalul investiţiilor, în

timp ce îl ţări ca Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda acesta se încadrează sub 10%. Tot pentru a caracteriza mai bine nivelul de dezvoltare a pieţei de leasing în

Europa, Leaseurope, calculează de trei ori pe an un indicator pentru a determina nivelul

de încredere pe care îl au companiile de leasing europene în activitatea economică şi

pentru a determina previziunile pentru următoarele luni aşa numitul ELB - European

Leasing Baromater. Companiile de leasing ce sunt luate în consideraţie la calcularea

acestui indice fac parte din cele 28 de ţări membre ale Leaseurope. În ianuarie 2006 a fost

calculat al şaptelea ELB. Calculul se face pe baza unor chestionare on-line completate de

111 reprezentanţi aflaţi în 23 de ţări europene (atât ţări membre ale Uniunii Europene, cât

şi nemembre). Specialiştii de la Laseurope atrag atenţia că acest indicator trebuie

interpretat pe termen lung, ţinând cont de potenţialele influenţe ciclice şi sezoniere.

Acest indicator este alcătuit de fapt din trei indicatori diferiţi şi în acelaşi timp

complementari:

overall ELB - reflectă nivelul de încredere pe care îl manifestă

companiile de leasing europene provenind atât din ţări UE, cât şi din afara Uniunii

pentru următoarele trei luni : la data publicării. Despre acesta se poate spune că a treia

19

Page 20: FINANTAREA PRIN LEASING

creştere consecutivă a fost observată în perioada septembrie 2005 - ianuarie 2006.

Această creştere a dus la depăşirea nivelului record atins în septembrie 2005, atingând

cea mai înaltă valoare ceea ce demonstrează revenire susţinută a companiilor de

leasing europene.

overall ELB - EU members - este calculat pe acelaşi principiu ca şi

idicatorul anterior, dar acesta se rezumă numai la companiile provenind din cele 15

ţări membre UE (reprezentând peste 3 pătrimi din totalul companiilor analizate). Acest

indicator a avut aceeaşi evoluţie ca şi primul, având totuşi un nivel mai redus.

Explicaţia oferită de analiştii de la Leaseurope este că, din partea membrilor

provenind din ţări aflate în afara UE (în special din Europa de Est) se înregistrează

mai mult optimism decât de la cei din Uniunea Europeană. diferenţa dintre overall

ELB şi overall ELB - EU members s-a diminuat şi are în prezent un niveI foarte

scăzut.

Services Confidence Indicator - este publicat lunar de Comisia

Europeană. acest indicator are o arie de acoperire mai mare decât ELB (bănci,

asigurări, etc). Comparaţia dintre aceşti doi indicatori dovedeşte că ambii au trenduri

asemănătoare: o scădere a încrederii în anul 2004 pentru ca în 2005 să înceapă o

perioadă de recuperare cu o creştere de încredere confirmată în 2006.

Indicatorul overall ELB este influenţat de mai multe componente, dintre care cele

mai importante sunt aşteptările legate de evoluţia activităţii economice naţionale (mediul

macroeconomic) şi cele legate de evoluţia sectorului de leasing şi al propriei activităţi

(mediul microeconomic ).

20

Page 21: FINANTAREA PRIN LEASING

-10

0

10

20

30

40

50

60

70

ian.05 apr/mai '05 sept '05 ian '06 apr/mai '06 sept '06 ian '07

Companiile de leasing si mediul economic

Mediu Macroenomomic

Leasing

Mediu Microeconomic

Graficul anterior dovedeşte faptul că evoluţia favorabilă observată pentru ELB este rezultatul optimismului manifestat de companiile de leasing europene faţă de mediul macroeconomic, faţă de evoluţia sectorului de leasing dar au încredere şi într -o dezvoltare a propriei lor activităţi.

O importanţă aparte o are încrederea manifestată faţă de situatia macroeconomică,

fiind prima dată de la apariţia acestui indicator când sondajele arată o încredere mai mare

în evoluţia macroeconomică decât în propria lor activitate.

- Indicatorul de încredere macroeconomică este determinat pe baza evoluţiei

economice şi pe baza evoluţiei investiţiilor.

- Indicatorul de încredere microeconomic se bazează de asemenea pe mai multe

componente: evoluţia veniturilor, pe numărul de contracte semnate, pe numărul de

angajaţi, pe rezultatele financiare ale companiile analizate.

Nivelul mare atins de ELB dovedeşte faptul că societăţile de leasing europene

sunt încrezătoare în evoluţia lor pentru următoarea perioadă. Nivelul atins în ianuarie

2006 reprezintă nu numai o creştere stabilă a încrederii dar este şi rezultatul unei creşteri

generale a tuturor categoriilor de firme (din toate zonele Europei, companii mici sau mai

mari, companii ce activează atât în sectorul autovehiculelor cât şi în afara acestuia) şi la

toate nivelurile (macroeconomic, microeconomic, la nivelul sectorului de leasing).

Singura excepţie semnalată de Leaseurope este că în Europa de Est se înregistrează o

uşoară scădere a încrederii, dar cu toate acestea înregistrează cel mai ridicat nivel.

21


Top Related