Transcript
Page 1: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

TEMA 1: CONCEPŢII DE BAZĂ PRIVIND INVSTIŢIILE

1. Conceptul de investiţie

2. Clasificarea investiţiilor

3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice

Cuvinte-cheie: investiţie, investiţii reale, investiţii de capital, investiţii de portofoliu, investiţii publice, investiţii individuale, investiţii productive, investiţii strategice, investiţii obligatorii, investiţii nete, investiţii brute, subiectul investiţiei, obiectul investiţiei, eficienţa investiţiilor, efort investiţional.

1. Conceptul de investiţie

Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau

informaţională, nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar.

Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi promotor al

dezvoltării economice contemporane.

Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi

a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru

atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea ca însăşi etimologia cuvântului

„investire” sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând definiţiile

existente în literatura clasică şi contemporană, s-a constatat că „investiţiile” sunt

tratate în mod diferit.

Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înţelege că investiţia

înseamnă, în fapt, cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se

îmbunătăţi ceva existent, noţiunea de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul

său, din două puncte de vedere: în ”sens larg” şi ”sens îngust”.

Într-o accepţiune mai îngustă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă,

cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri materiale, a

căror valoare este, în majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de

folosinţă - îndelungată.

În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu

Page 2: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

neapărat o sumă de bani, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind

plasarea (direcţionarea) unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva

care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor

bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma cărora să se poată obţine unele

venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie

mobilul realizării unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea

unui scop propus. Sub acest aspect, investiţia este, mai de grabă, un factor de

acţiune al societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a da activităţii economice

şi vieţii, în general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare.

Deci, trebuie avut în vedere că investiţiile nu se referă numai la cheltuielile

efectuate pentru producţia de bunuri materiale. Ele au un rol determinant şi în

laturile vieţii sociale ale oamenilor, în procesul de instruire culturală şi

profesională, în menţinerea capacităţii de muncă şi a stării de sănătate, în

dezvoltarea bazelor de cercetare ştiinţifică, de perfecţionare a forţei de muncă

etc.

Teoria economică şi financiară este generoasă în acordarea libertăţii

interpretării conceptului ”investiţie”, în baza cărora au fost elaborate numeroase

definiţii.

Atît în literatura de specialitate autohtonă, cît şi în cea străină, fiecare autor a

dorit să dea o noţiune, o definiţie cît mai completă, cu privire la investiţii.

Este destul de cunoscută şi definiţia dată de savantul francez Pierre Masse:

„Investiţiile reprezintă o renunţare la o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul

unor speranţe a căror suport sunt tocmai resursele investite. Pe scurt, investiţia

trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert”.

Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobîndi bunuri concrete, a plăti un

cost actual în vederea obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine

(renunţarea la o satisfacţie certă imediată) în favoarea unei serii de speranţe

repartizate în timp.

La J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent la valoarea echipamentelor

de producţie, adaos rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective.

Page 3: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

Autorii lucrării ”Investiţiile în economia de tranziţie” Florin Buhociu şi

Gheorghe Negoescu au conturat noţiunea de investiţii aşa cum au sesizat-o: prin

investiţii înţelegem ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice şi umane)

destinate creşterii capacităţii de producţie a societăţii, a vieţii sociale sub toate

aspectele sale, pentru asigurarea obţinerii în viitor a efectelor scontate.

Unele surse de specialitate [Vasilescu I. ş.a.] definesc noţiunea de investiţii

ca având două sfere de cuprindere: sfera lărgită este prezentată de investiţiile

financiare, care constituie, în esenţă, orice plasament de capital cu scopul de a

obţine un anumit profit. Cumpărarea de acţiuni sau de alte titluri de valoare,

plasamentele de sume băneşti la bănci, alocarea unor fonduri pentru iniţierea de

afaceri – în scopul de a obţine dividende, dobânzi şi respectiv profituri – înseamnă

investiţii financiare.

Sfera restrânsă se referă la achiziţionarea de noi mijloace fixe şi se cheamă

investiţii de capital.

Este de înţeles că prima sferă o cuprinde pe cea de a două, dar, uzual,

investiţiile financiare se referă la plasamentele de capital exemplificate. Investiţiile

de capital au loc în economia reală, precum şi în domeniile social-culturale,

constituind, în fond, suportul material al creşterii economice şi al dezvoltării

activităţilor social–culturale în orice ţară din lume.

Prin investiţii de capital trebuie să se înţeleagă nu numai construcţia de noi

obiective, ci şi modernizarea celor existente. În domeniul economiei reale, în

prezent, ţara noastră are nevoie atît de noi obiective, ci şi de modernizarea celor

existente. În definitiv, politica de atragerea a capitalului, inclusiv cel străin, vizează

modernizarea întreprinderilor existente, care dispun de utilaje îmbătrânite ce nu pot

face faţă competiţiei economice actuale şi cerinţelor de consum ale populaţiei,

precum şi edificarea unor noi obiective investiţionale.

În afară de acestea, pot fi prezentate şi alte opinii (definiţii) asupra

subiectului abordat.

Page 4: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

Prin investiţie se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru

realizarea de noi capitaluri fixe, inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum şi

cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau modernizarea capitalurilor fixe existente.

Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale

activităţii de antreprenoriat sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine

profit sau efect social.

Investiţia este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun, creat

prin dezvoltare şi modernizare, având ca sursă de finanţare renunţarea la

consumuri actuale sigure, dar mici şi neperformante, în favoarea unor consumuri

viitoare mai mari şi într-o structură modernă, mai aproape de opţiunile

utilizatorilor, dar probabile.

Investiţiile sînt o cheltuială efectuată în prezent, cu caracter cert, în scopul

obţinerii unor efecte viitoare, adesea incerte, ceea ce creează şi un risc, deoarece

decalajul de timp dintre momentul investirii şi cel al obţinerii rezultatelor scontate,

poate crea situaţii imprevizibile.

Investiţiile reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un

proiect sau o activitate cu scopul de a crea un spor de avuţie, atît la nivelul

individului, cît şi al firmelor şi societăţilor, în general.

Şi în legislaţia Republicii Moldova se defineşte noţiunea de „investiţie”,

precum şi cele de „investiţie capitală” şi „activitate investiţională”.

Astfel, conform Legii cu privire la investiţii în activitatea de întreprinzător,

investiţia se interpretează ca „o totalitate de bunuri (active) depuse în

activitatea de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova,

inclusiv pe baza contractului de leasing financiar, pentru a se

obţine venit”.

Investiţia capitală, conform aceleiaşi legi, se interpretează,

ca cheltuieli efectuate de către investitor în legătură cu

procurarea şi/sau îmbunătăţirea activelor pe termen lung, care nu

se atribuie la rezultatele perioadei curente, dar urmează a fi

Page 5: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

capitalizate (atribuite la majorarea valorii activelor pe termen

lung).

Activitatea investiţională se interpretează ca „activitate de efectuare a

investiţiei şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător în legătură cu această

investiţie pentru a se obţine venit.

Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de

definirea activităţii investiţionale şi trăsăturile ei.

1. Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat. Prin aceasta se

explică faptul că orice investiţie necesită existenţa unor resurse obţinute

ca rezultat al unor procese predecesoare de economisire şi acumulare,

realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice,

aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.

Şi francezul P.Aftalion este un adept al acestei opinii şi afirmă că investiţiile

reprezintă renunţarea la resurse băneşti lichide actuale contra speranţelor viitoare

de obţinere a unor noi resurse, evident mai mari.

Economiştii R.Heline şi O.Poupart-Lafarge susţin că prin investiţie se

afectează resurse pentru realizarea anumitor obiective industriale sau financiare

în vederea obţinerii unor beneficii pe o perioadă mai îndelungată.

2. Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp. Investiţiile se

angajează în efectuarea de imobilizări de fonduri sau de elemente de

cheltuieli pentru o perioadă, care este, de regulă, mai mare decât durata

unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte investiţia ca fiind cheltuieli de

sume băneşti în momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în timp.

3. Investiţiile au caracter dual. Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o

simplă cheltuială bănească, ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două

sensuri care se corelează permanent:

– sensul valoric, când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu

reprezintă altceva decât o resursă financiară avansată şi consumată în

prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;

Page 6: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

– sensul fizic, când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate

mijloacele materiale şi tehnice, oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile,

precum şi cu interesele lor.

4. În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi

trăsături moderne ale activităţii de investire:

O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:

Trăsăturile clasice:

diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor,

momentul obţinerii efectelor şi momentul care indică sfârşitul efectelor

investiţionale;

sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului

imediat;

efectele riscurilor şi incertitudinii, care influenţează eforturile şi efectele

unui proiect de investiţii;

ireversibilitatea totală sau parţială a unei investiţii în curs de realizare

sau deja finalizată, provocând pierderi totale sau parţiale.

Trăsăturile moderne:

investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru

achiziţionarea unor active fizice sau financiare, impunând necesitatea

creării şi gestionării portofoliului de investiţii;

reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi

exploatarea unei investiţii, durata de funcţionare scăzând din cauza

mobilităţilor înregistrate ca urmare a progreselor tehnic, economic etc.

5. Investiţiilor le este propriu caracterul novator, căci sunt promotoare de

ceva nou, de progres, aducând întotdeauna la schimbarea situaţiei

existente, apariţia unor elemente noi, necunoscute anterior, adică

investiţiile angajează de fiece dată viitorul.

Page 7: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

Din definiţiile formulate se degajă o serie de concluzii şi consecinţe în plan

managerial, dintre care ne mărginim la sublinierea unora pe care le considerăm

mai semnificative:

1. Investiţia este un efort actual, care, ca orice efort, trebuie

dimensionat, previzionat şi argumentat pentru a fi susţinut de către cei care

trebuie să-l facă.

2. Investiţia vizează un viitor mai bun, care trebuie conturat ştiinţific

şi realist, prin studii complexe, pertinente.

3. Sursa de finanţare a investiţiilor o reprezintă o renunţare la

consumuri actuale posibile şi sigure, în favoarea unor consumuri viitoare,

mai mari, mai performante, dar probabile.

Atributele principale ale investiţiilor sunt:

timpul . Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel,

între momentul investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în

timp. Orice investiţie are un ciclu de viaţă propriu, caracterizat prin

momente bine definite.

riscul . Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el

vine mai târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus,

dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil, efectele presupun

numai speranţe.

conţinutul material concret al efortului investiţional. Investiţiile reprezintă

un flux al valorilor care au ca punct iniţial, de pornire, o structură de resurse

diverse ca natură şi ca volum, fonduri financiare, o parte a veniturilor şi a

economiilor realizate, resurse umane etc.

eficienţa. O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când

efectele/suma totală absolută a încasărilor viitoare sunt superioare

cheltuielilor iniţiale.

De asemenea, noţiunea de investiţie poate fi privită din mai multe puncte de

vedere: economic, contabil, financiar, juridic şi psihologic.

Page 8: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

În abordarea economică imaginea investiţiei este dată de faptul, că

veniturile viitoare trebuie să fie superioare cheltuielilor iniţiale actualizate.

În abordarea contabilă, investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare,

pornind de la faptul că toate valorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant

sub aceiaşi formă.

Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi

economii pe termen lung.

Imaginea juridică impune condiţia că, în cazul în care o cheltuială nu are

incidenţă patrimonială directă, aceasta nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă

sporeşte în timp potenţialul şi performanţele întreprinderii.

Abordarea psihologică reduce investiţia la o renunţare la bunuri imediate în

schimbul unor avantaje viitoare.

Principalul subiect al investiţiei este investitorul.

În conformitate cu legislaţia R.Moldova, „investitorul este persoana fizică

sau juridică încadrată în activitatea investiţională pe teritoriul Republicii

Moldova”.

Investitorii autohtoni fac investiţii sub formă de mijloace băneşti numai

în moneda naţională a Republicii Moldova, iar investitorii străini şi în alta valută

convertibilă.

Subiecţii afiliaţi investiţiei, întrunesc:

o antreprenori (în cele mai dese cazuri – întreprindere specializată de

construcţie-montaj, a cărei ofertă a fost acceptată în scris de investitor);

o proiectanţi (persoana juridică desemnată de investitor pentru proiectarea şi

elaborarea documentaţiei tehnice şi a devizului de cheltuieli);

o ingineri (persoane împuternicite să supravegheze şi să controleze realizarea

lucrărilor investiţionale);

o organe de supraveghere ale statului, responsabile de verificarea respectării în

proiectele de investiţii a diferitor norme de protecţie a mediului ambiant,

norme sanitare, urbanistice, de combatere a incendiilor);

Page 9: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

o creditori de diferit tip;

o alţi subiecţi afiliaţi (experţi, specialişti şi consultanţi) etc.

2. Clasificarea investiţiilor

Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după

anumite caracteristici specifice, adică de efectuat clasificarea lor.

În teoria economică, există foarte multe criterii de clasificare a investiţiilor,

dar câteva dintre ele sunt recunoscute ca esenţiale, fiind larg utilizate de

economişti. Conform acestor criterii investiţiile se clasifică precum urmează.

1. După destinaţia fondurilor alocate:

investiţii de capital (investiţii reale), care reprezintă alocarea

mijloacelor băneşti nemijlocit în producţie, pentru constituirea unor

active materiale şi nemateriale;

În unele surse, investiţiile reale, la rândul lor, sunt divizate în investiţii

corporale (achiziţionare de bunuri, utilaje, întreprinderi în scopul sporirii stocurilor

de producţie) şi investiţii necorporale sau intangibile (licenţe, brevete, know-how).

investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea

titlurilor de valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc.,

ţinându-se cont îndeosebi de rata dobânzilor bancare, în funcţie de care

se apreciază dacă sunt sau nu sunt rentabile;

investiţii publice, destinate atingerii scopurilor de gestionare a

administraţiei publice, care sunt făcute de autorităţile statului;

investiţii individuale, destinate susţinerii activităţilor curente ale

indivizilor şi gospodăriilor acestora.

2. După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului:

investiţii productive, care, la rândul lor, se clasifică în:

1) investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun

cheltuieli în vederea măririi capacităţilor de producţie;

Page 10: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

2) investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie

existente;

3) investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii

performanţelor tehnice, îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente;

4) investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;

investiţii strategice, care se efectuează mai mult în sfera cercetării-

dezvoltării sau în alte scopuri şi care au efecte indirecte asupra investiţiilor

productive.

investiţii obligatorii, acestea fiind făcute cu scopul de a respecta anumite

reglementări legislative, sau anumite angajamente luate faţă de alţi agenţi

economici.

3. După gradul de risc pe care îl implică:

investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie

include investiţiile de menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse

puţine, dar au şi cele mai mici efecte;

investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare,

de expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind

valori mult mai mari, producând însă şi efecte mai mari: creşterea

capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie,

implementarea noilor produse şi servicii.

4. După locul în care se fac:

investiţii interne;

investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor

firme, pentru diversificarea activităţii).

5. După structura lor tehnologică:

investiţii în mijloace fixe, ce se grupează în:

1) cheltuieli de achiziţionare a utilajelor, care includ costul utilajelor,

cheltuielile de transport, diferite taxe aferente acestora etc.;

2) cheltuieli de montaj şi de instalare;

3) cheltuieli aferente construcţiilor, amenajărilor;

Page 11: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

4) cheltuieli ce ţin de lucrările şi exploatările geologice, care includ

prospecţiuni, studii, cercetări asupra terenului, precum şi cheltuielile

privind achiziţia acestuia etc.;

cheltuieli preliminare şi alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de

proiectare, cheltuielile de pregătire a personalului aferent noului

obiectiv de investiţii, cheltuielile ce ţin de supravegherea lucrărilor,

licenţe, procurarea de know-how, cheltuielile de constituire;

capital de lucru sau fond de rulment.

6. După stadiul în care se găsesc:

investiţii în curs de execuţie;

investiţii finalizate.

7. După modul de execuţie investiţiile se clasifică în:

investiţii executate în antrepriză (în cadrul cărora, de obicei, lucrările

se execută de o întreprindere specializată de construcţie-montaj cu

dotare tehnică şi personal calificat aferent specificului activităţii lor);

investiţii executate în regie proprie (adică cu forţele proprii ale

investitorului);

investiţii executate mixt.

8. După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:

investiţii finanţate din surse interne;

investiţii finanţate din surse externe.

9. După provenienţa capitalului mobilizat pentru finanţare, investiţiile se

clasifică în:

investiţii finanţate din surse proprii, inclusiv investiţii finanţate din surse

atrase;

investiţii finanţate din surse împrumutate.

10. În dependenţă de scopul investirii, investiţiile se pot diviza în:

investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi

posibilitatea de a lua decizii şi de a efectua controlul proiectului pe linie

managerială, tehnologică, de marketing etc.);

Page 12: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

investiţii indirecte (de portofoliu) (care reprezintă

plasamente cu scopul de a obţine venit sau în scopul diversificării riscurilor

etc., fără alte implicaţii în viaţa proiectului).

11. După modul de constituire:

investiţii nete. Acestea sunt constituite din sumele de bani ce provin

din produsul naţional net şi au ca scop sporirea capitalului fix şi a stocurilor de

materii prime şi materiale.

investiţii brute. Dacă la investiţia netă se adaugă amortizarea care are

ca scop principal înlocuirea capitalului fix uzat, se obţin investiţii brute, care

contribuie la creşterea absolută a capitalului fix.

Investiţiile se mai pot clasifica şi după alte criterii, cum ar fi:

sfera de activitate (productivă, social-culturală);

ramurile beneficiare (investiţii executate în industrie, agricultură etc.);

mărimea efortului investiţional (mari, mici);

importanţa (de ramură, naţională, mondială)

etc.

3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice (de sine stătător)

Pentru a analiza impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice a

oricărui stat este indicată analiza abordărilor teoretice cu privire la rolul

investiţiilor în asigurarea proporţiilor şi dinamicii macroeconomice.

Economiştii clasici au analizat corelaţiile dintre diverse fenomene

economice, inclusiv investiţiile, şi procesul dezvoltării economice. Investiţiile,

în teoriile acestor economişti deţin un rol opus economisirilor – ele joacă un rol

expansionist, deoarece prin investire se provoacă extinderea activităţilor

agenţilor economici. Iar aceasta, la rândul său, se reflectă în creşterea

Page 13: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

produsului intern brut. De aceea, în teoriile clasicilor, investiţiile şi economiile

sunt tratate ca două fenomene opuse.

Tratarea investiţiilor ca fenomen opus economiilor explică înţelegerea

îngustă a factorilor ce condiţionează investiţiile. Aşadar, aceşti economişti se

limitează la concluzia că rata rentabilităţii (exprimata prin rata dobânzii etc.) este

determinantul principal al investiţiilor.

O abordare nouă o reprezintă concepţia keynesistă, conform căreia este

posibilă restabilirea (sau menţinerea) echilibrului economic de ansamblu prin

creşterea volumului consumului şi/sau investiţiilor, cererii globale în economie şi,

deci, a ocupării forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie. Accentuând

prioritatea investiţiilor, J.M. Keynes, autorul acestei teorii, le plasează în lista

categoriilor economice prioritare, alături de câteva alte categorii importante, şi le

notează cu litere mari: Venitul Naţional, Consumul, Investiţiile, Economiile.

J.M. Keynes şi urmaşii sistemului său de gândire au modificat abordarea

problemei investiţiilor, constatând că investiţiile reale sunt determinate, în primul

rând, de perspectivele existente la un moment dat în economie, şi doar în al doilea

rând, de rata dobânzii. Din momentul în care cresc perspectivele de profitabilitate,

creşte şi nivelul activităţii investiţionale, producându-se expansiunea economică.

Investiţiile financiare, la rândul lor, sunt determinate de rata dobânzii. Cu cât rata

dobânzii este mai mare, cu atât creşte atractivitatea acestui tip de investire, şi

invers.

J.M. Keynes apreciază investiţiile ca cel mai instabil element în economie. În

cazul unui nivel constant al consumului, cererea globală şi nivelul ocupării braţelor

de muncă depinde de volumul investiţiilor curente. La rândul său, acesta este

condiţionat de dorinţa şi interesarea întreprinzătorului pentru a investi. Această

dorinţă este determinată de eficienţa marginală a investiţiilor noi. J.M. Keynes

denotă că întreprinzătorii nu sunt predispuşi să investească, sau să transforme

economiile în investiţii, decât în cazul în care se profilează perspectivele obţinerii

unui profit ce ar corespunde necesităţilor lor. Adică situaţia în care rata „sperată”

a profitului e mult mai înaltă decât rata dobânzii.

Page 14: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

După J.M. Keynes, “investiţia constituie actul economic fundamental care

determină o creştere atât de mare a venitului global, încât poate să asigure o

sporire a economisirii dorite corespunzătoare injecţiei financiare iniţiale”.

Putem menţiona că, în teoria sa, J.M. Keynes ajunge la concluzia că în economia

reală investiţiile sunt egale cu economiile. El consideră economiile o reflectare a

comportamentului colectiv al consumatorului individual, iar investiţiile – un

comportament colectiv al întreprinzătorului individual. În cazul în care economiile

sunt transformate în investiţii, este provocată expansiunea capitalului fix şi

circulant.

În orice domeniu economic, social-cultural, investiţiile sunt asociate ideii de

dezvoltare. Astfel investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-

sociale a ţării. Prin ele se asigură:

- sporirea capitalului fix,

- creşterea randamentului tehnic şi economic al fondurilor

existente;

- crearea de noi locuri de muncă etc.

În acest context, investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice

şi al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de certă eficienţă.

Investiţiile au un pronunţat caracter novator, căci prin ele se creează condiţiile

materiale necesare promovării progresului tehnic şi asigurării rezultatelor

cercetării ştiinţifice în toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigură şi

perfecţionarea mijloacelor de producţie, tehnologiilor, formelor de organizare a

producţiei, precum şi înnoirea produselor.

În dezvoltarea economiei naţionale, investiţiile joacă un rol hotărâtor în

asigurarea modernizării întregii activităţi economice. Dezvoltarea stabilă a

economiei naţionale, precum şi a statului depinde, în mare măsură, de orientarea şi

planificarea judicioasă a investiţiilor. Prioritatea în repartiţia lor trebuie să aparţină

Page 15: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

ramurilor de producţie ce vor asigura în modul cel mai efectiv şi în cel mai scurt

timp recuperarea lor.

Prin investiţii se poate asigura dotarea locurilor de muncă cu utilaje performante

şi perfecţionarea proceselor tehnologice, jucând un rol deosebit de important în

dezvoltarea economico-socială a ţării.

În ţările cu o economie de piaţă, volumul investiţiilor reprezintă unul dintre

principalii indicatori ai situaţiei economice, iar devierile alocărilor de investiţii –

indicatorul modificării cererii agregate, volumului producţiei naţionale şi ocupării

forţei de muncă.

Pentru Republica Moldova, un interes esenţial prezintă metodele economice de

stimulare a investiţiilor în producţie ale ţărilor dezvoltate occidentale, în care a fost

efectuată o schimbare radicală a sistemelor de creditare şi impozitare în scopul

liberalizării economiei, stimulării propriei iniţiative şi susţinerii financiare a

antreprenorilor de către stat.

Lucrările de investiţii au, în general, influenţe determinante asupra dezvoltării economiei

unei ţări din multiple puncte de vedere şi anume:

- ele dezvoltă necontenit legăturile dintre diferitele ramuri economice atît la nivel de economie

naţională, cît şi la nivel de ramuri industriale;

- prin efectul lor benefic se creează şi se asigură o corelaţie strânsă între producţie, repartiţie,

schimb şi consum;

- în ansamblul lor, au un efect multiplicator asupra activităţii economice a unei ţări, antrenînd şi

dezvoltînd relansarea economică, fapt care conduce la sporirea profiturilor agenţilor economici

şi, implicit, la o contribuţie sporită a acestora, prin majorarea cuantumului impozitului pe profit,

faţă de bugetul statului.

Cu cît întreprinderile economice îşi dezvoltă activitatea şi îşi sporesc profiturile, cu atât

bugetul statului poate răspunde mai favorabil creşterii standardului de viaţă al membrilor

societăţii.

Efectul multiplicator al investiţiilor rezidă în aceea că dezvoltarea unei anumite ramuri

industriale necesită creşterea corespunzătoare şi a altor ramuri şi subramuri, care contribuie la

aceasta. Spre exemplu, dezvoltarea industriei de mijloace de transport sau telecomunicaţii

implică dezvoltarea tuturor subramurilor care concură la realizarea mijlocului de transport

respectiv cu piese de motor sau altele.

Page 16: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

După cum este cunoscut, investiţiile se pot împărţi, după sfera de cuprindere, în investiţii

nete şi investiţii brute. În aspect macroeconomic investiţiile nete sînt investiţiile care se

constituie ca parte din produsul naţional net (venitul naţional) şi sînt formate din cheltuielile

alocate pentru echipamente de producţie, pentru formarea capitalului, respectiv creşterea

volumului capitalului fix şi a volumului stocurilor. Deci, prin ele se asigură creşterea capitalului

fix. După cum se cunoaşte, în procesul de producţie capitalul fix se uzează, fapt pentru care el

trebuie înlocuit şi, în consecinţă, se constituie fondul de amortizare. Dacă la investiţiile nete se

adaugă fondul de amortizare ca sursă de finanţare a investiţiilor, se obţin investiţiile brute, în

felul acesta investiţiile brute devin o parte din produsul intern brut. Uneori, atunci cînd este

cazul, între investiţiile brute şi investiţiile totale există o diferenţă şi aceasta este reprezentată de

creditele externe, în acest caz, la nivelul economiei naţionale investiţiile totale I t se calculează

astfel:

It = In+A+Cs = Ib+Cs , în care:

In reprezintă investiţia netă;

Cs - capital extern atras pentru realizarea unei investiţii;

Ib - investiţii brute;

A - fondul de amortizare constituit şi alocat pentru investiţii.

Mărimea acestui fond depinde de produsul naţional net, structura repartiţiei acestuia,

capitalul fix existent în economie, cota de amortizare a acestora şi mărimea capitalului străin

atras în circuitul investiţional.

Se poate aprecia că investiţiile constituie un factor activ asigurînd implementarea tuturor

soluţiilor de tehnică şi tehnologie avansată pentru economia ţării, creîndu-i posibilitatea de a

deveni competitivă pe pieţele externe, toate acestea constituind un puternic imbold în

dezvoltarea ascendentă a economiei.

Fără îndoială, sporirea gradului de competitivitate implică utilizarea în procesele

tehnologice a unor utilaje de înalt nivel tehnic şi cu o productivitate sporită, ceea ce obligă

agenţii economici să apeleze, fie la achiziţionarea de utilaje din import, fie să stabilească relaţii

contractuale de investiţii cu anumiţi parteneri străini, care să contribuie cu aducerea acestor

utilaje drept contribuţie la investiţia respectivă.

Tinzînd să menţină o anumită structură şi eficienţă a producţiei sociale, investiţiile pot fi

considerate, pe drept cuvînt, factorul important care contribuie la organizarea şi menţinerea unei

structuri moderne a producţiei şi a tehnologiei, în general.

Pe această bază se poate asigura o perfecţionare a structurii economice şi o îmbunătăţire

Page 17: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

continuă a proporţiilor dintre ramurile tradiţionale şi cele cu rol important în promovarea

progresului tehnic, o corelaţie mai strînsă între modernizarea fondurilor fixe şi extinderea celor

existente, între întreprinderile mari şi mici, în genere, între unităţile economice specializate şi

cele nespecializate1.

În opinia numeroşilor specialişti din domeniu, drept investiţii în economia contemporană

pot fi considerate valorile materiale şi informaţionale (intelectuale) alocate în obiectele

economice pe o perioadă lungă de timp în scopul recuperării lor cu un anumit profit şi sporirii

competitivităţii obiectului economic dat.

Prin nivel sporit al competitivităţii economiei naţionale sau a agentului economic se are

în vedere creşterea continuă a PIB şi capitalizării bursiere a resurselor agentului economic în

condiţiile asigurării ocupării raţionale a forţei de muncă, respectării anumitor norme sociale şi

ecologice, utilizării intensive a noilor tehnologii informaţionale.

Economişti străini, cu lucrări importante în literatura de specialitate, relevă în mod

pregnant rolul investiţiilor în circuitul economic. Astfel, Michel Didier în lucrarea sa

”Economie: Les regles du jeu” precizează: ”investiţiile acţionează concomitent şi asupra cererii,

în raport cu sectoarele furnizoare de resurse şi asupra ofertei de bunuri şi servicii pentru

sectoarele consumatoare”2.

Una dintre proprietăţile esenţiale ale obiectivelor de investiţii este aceea că, pe lîngă

caracterul lor local (legat de acoperirea cererii de bunuri şi servicii a unei zone sau de ocuparea

forţei de muncă a zonei respective), ele au şi un caracter general, privit din punctul de vedere al

întregii societăţi. Un obiectiv reprezentativ de investiţii, pe lîngă faptul că aparţine agentului

economic proprietar, el aparţine şi societăţii în ansamblu, constituind, în acelaşi timp, un bun de

patrimoniu naţional. De aceea, analiza microeconomică a eficienţei economice a unui obiectiv

de investiţii nu poate fi desprinsă de implicaţiile sale macroeconomice. Investiţiile ca atare pot fi

privite ca o economie pe care o face populaţia la fondul său de consum sau, altfel spus, ca o

amînare a consumului actual spre un consum viitor.

Pe ansamblul economiei naţionale, investiţiile sînt privite într-o strînsă corelaţie cu

creşterea economică. O economie dinamică, cu o creştere economică durabilă nu poate fi

concepută decît în condiţiile unui ritm alert investiţional. De aici rezultă importanţa analizei

macroeconomice a proceselor investiţionale.

În condiţiile actuale ale edificării unei economii de piaţă liberă este necesară cunoaşterea

rezultatelor pe ansamblul economiei naţionale, tocmai pentru orientarea agenţilor economici în

direcţia realizării acelor investiţii care sînt absolut necesare în vederea asigurării proceselor de

dezvoltare macroeconomică. Mai mult decât atît, se impune comparaţia rezultatelor economice 1Vezi: Buhociu F., Negoescu Gh. Investiţiile în economia de tranziţie. Brăila, 1988, P. 9-16.2 Michel Didier. Economie: Les regles du jeu. Paris, 1989. P. 112.

Page 18: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

şi a direcţiilor de dezvoltare cu alte ţări, în special acelea care reprezintă parteneri efectivi sau

potenţiali pentru întreprinzătorii din ţara noastră.

În principiu, pentru exprimarea eficienţei economice la nivel macroeconomic se

procedează ca şi la nivel micro, adică se raportează efectele la eforturile care le-au generat. În

ceea ce priveşte efectele, acestea pot fi redate printr-o serie de indicatori de sinteză, cum sunt:

produsul global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produsul naţional brut, produsul

naţional net etc.

LUCRUL INDIVIDUAL

(studenţii vor pregăti referate (5-8 pag.), pe care le vor prezenta profesorului la orele de seminarii).

Temele propuse pu referate (pot fi extinse la decizia studenţilor):

1. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul R. Moldova

2. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul României

3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul R. Belarus

4. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul R. Cehe5. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice: cazul Republicii…. (la dorinţa studenţilor) Etc.

Bibliografie

1. Strategia de atragere a investiţiilor şi promovare a exporturilor pe perioada 2006-2015, aprobată prin Hotărârea de Guvern. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.181- 183 din 2006.

2. Legea Republicii Moldova cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător N 81-XV din 18.03.2004 (Monitorul Oficial al R.Moldova N 64-66 din 23.04.2004).

3. Buhociu F. şi Negoescu Gh. Investiţiile în economia de tranziţie;4. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S., Bazele activităţii investiţionale, Editura

A.S.E.M., Chişinău, 2004.5. Vasilescu I., Romînu I., Cicea C. Investiţii, Bucureşti, 2000. 6. Hîncu R. Economia informaţională: aspecte manageriale şi investiţionale,

Chişinău, 2002.7. Подшиваленко Г.В., Киселевa Н.В., Инвестиционная деятельность. 8. Управление инвестициями, под ред. В.М.Павлюченко, В.Д. Шапиро,

Москва, Высшая Школа, 1998.

Page 19: BAI%2c TEMA 1%2c 2015

9. Хынку Р., Сухович А., Лукиан И. Основы инвестиционной деятельности. Кишинэу, МЭА, 2008.


Top Related