diplomatie si comunicare

5/14/2018 Diplomatie si Comunicare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/diplomatie-si-comunicare 1/23

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

Diploma Ń ie şi comunicare

SINTEZA

lector. univ. dr. Dan Năstase



2

CUPRINS1. Serviciul diplomatic2. Misiunea diplomatică ad-hoc3. Misiunea diplomatică permanentă 4. FuncŃiile diplomatice5. Privilegiile diplomatice

6. FuncŃiile şi privilegiile consulare

7. Curtoazia internaŃională în societatea interstatală 8. Regulile de curtoazie

9. Ceremonia diplomatică

10. Simbolurile naŃionale

11. Reprezentarea diplomatică

12. Informarea diplomatică

13. Protocolul diplomatic

14. CorespondenŃa diplomatică



3

I SERVICIUL DIPLOMATIC

NoŃiuni principale: diplomaŃia, serviciul diplomatic ministerul de externe,

relaŃiile diplomatice, misiunea diplomatică Termenul diplomaŃie este folosit pentru desemnarea priceperii de a rezolva o problemă

delicată, cu tact, cu politeŃe. Prin diplomaŃie se înŃelege însă şi duplicitate. Sunt doctrinaricare, conform percepŃiei comune, admit sinonimia dintre politica externă şi diplomaŃie. PrindiplomaŃie, se înŃelege activitatea reprezentanŃilor statelor, legată de raporturile dintre state.

Activitatea diplomatică este activitatea reprezentanŃilor desemnaŃi de state. DiplomaŃiastatului este activitatea diplomatică desf ăşurată de reprezentanŃii lui. Statele interacŃionează îndomeniul relaŃiilor diplomatice prin diplomaŃii lor.

DiplomaŃia este profesia reprezentării statului în relaŃiile cu alte state, aşadar profesiadiplomatului, a celui care se pricepe să reglementeze, altfel decât cu forŃa, diferendele dintrestate. Diplomatul deŃine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor, aplicândregulile, tradiŃiile şi uzanŃele legate de relaŃiile dintre state.

Diplomatul este funcŃionar public, având statut propriu, aşa cum au statute propriiprofesorii, militarii şi poliŃiştii.

DiplomaŃia este şi denumirea corpului agenŃilor diplomatici ai statului. Se recurge laacest termen şi pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. Când se vorbeşte, nu doar înpresă, dar şi în doctrină, despre "diplomaŃia românească", ca şi despre "diplomaŃia franceză",

"diplomaŃia rusă", noŃiunea semnifică serviciul public naŃional pentru diplomaŃie (serviciuldiplomatic). Fiecare din aceste servicii naŃionale au ca misiune definitorie aplicarea politiciide înf ăptuire şi de apărare a intereselor statului naŃional pe care îl reprezintă.

Serviciul diplomatic, component al administraŃiei statului, reprezintă permanent statul, în primul rând în relaŃiile politice cu alte state, negociază cu alte state, transmite şi primeştemesaje.

Activitatea diplomatică constă, în primul rând, din comunicarea dintre şefii de state,dar şi din comunicarea dintre alŃi reprezentanŃi ai statelor, care participă la misiunidiplomatice, în cadrul unor delegaŃii la forurile internaŃionale, în cadrul unor misiuni ad-hocsau în cadrul ambasadelor. Serviciul diplomatic este necesar în primul rând pentru realizareamisiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt şi ale celorlalŃi demnitari. Pe treapta supremă aierarhiei diplomatice se află şeful statului.

Dacă misiunile diplomatice ad-hoc au îndeosebi obiective legate de substanŃa politiciiexterne, serviciului diplomatic îi revine administrarea relaŃiilor externe ale statului. Acestserviciu se ocupă nemijlocit de atingerea obiectivelor politicii externe, ca instrument deorganizare, a elaborării ei, de aplicare şi de consiliere.

Serviciul diplomatic se află sub autoritatea ministrului de externe.Cele două ramuri ale serviciului diplomatic, internă şi externă, cuprind instituŃii

precum ministerul de externe, secŃiuni ale altor ministere, compartimente specializate aleserviciilor parlamentare şi ale administraŃiei prezidenŃiale, ambasadele, consulatele, filialeleunor instituŃii de propagandă (institute culturale).

Elemente specifice ale ramurii interne a serviciului diplomatic intră şi în componenŃaaltor ministere şi instituŃii ale autorităŃilor statului, prin a căror activitate se realizează politica

externă. Aceste ministere şi instituŃii participă şi la misiunile diplomatice în străinătate cupersonal (reprezentanŃi ai statului, funcŃionari cu sarcini diplomatice şi rang diplomatic).Ministerul de externe asigură realizarea politicii externe a statului, conform

reglementărilor constituŃionale şi programului de guvernare. Ministerul de externe reprezintă statul în relaŃiile internaŃionale şi are capacitatea de a angaja statul în ansamblul acestor relaŃii.Celelalte ministere reprezintă statul pe plan extern fiecare numai în privinŃa domeniului lor deactivitate şi pot angaja statul în relaŃiile externe numai cu împuternicire specială.



4

Prin rolul pe care dreptul diplomatic i l-a acordat, ministerul de externe esteinconturnabil în relaŃiile diplomatice, întrucât, în dreptul diplomatic, s-a stabilit că toateproblemele oficiale încredinŃate misiunii diplomatice se tratează, în primul rând, cu ministerulde externe al statului pe teritoriul căruia misiunea funcŃionează. Această regulă clasică îirezervă exclusiv ministerului de externe atribuŃia de a realiza comunicarea cu străinătatea.Astfel acest minister apare, din reglementări, ca instituŃie nodală în relaŃiile internaŃionale.Totuşi, în perioada de după introducerea în codul de drept diplomatic a acestei prevederi, a

devenit evidentă tendinŃa ca şi alte ministere să abordeze, fiecare în domeniul său, aspecte alerelaŃiilor interstatale.Ministerul de externe este instituŃia principală care coordonează interacŃiunea statului

cu celelalte subiecte de drept internaŃional şi prin care se realizează comunicarea coerentă dintre stat şi celelalte subiecte de drept internaŃional, ministerul fiind receptorul mesajelor şiemiŃătorul lor, ca principal purtător de cuvânt.

În România, ministerul de externe este instituŃie a administraŃiei publice centrale, cupersonalitate juridică, în subordinea Guvernului.

În domeniul propriu de activitate, ministerul de externe exercită câteva funcŃiigenerale: reprezentare, reglementare, control, organizare, administrare.

Ministerul de externe reprezintă autorităŃile statului în relaŃiile cu străinătatea. Încadrul ministerului de externe se elaborează şi se şi transmit străinătăŃii comunicări în numele

statului, ca de la subiect de drept internaŃional către alt subiect / alte subiecte de dreptinternaŃional, sub imperiul principiului egalităŃii suverane a statelor. Ministerul de externecoordonează reprezentarea statului prin realizarea funcŃiei de reprezentare proprie misiunilordiplomatice. Ministerul de externe coordonează şi participă direct la aplicarea programului deguvernare în domeniul politicii externe. În vederea realizării acestor scopuri, elaborează cadrul normativ şi instituŃional pentru realizarea obiectivelor de politică externă din program.Ministerul de externe controlează modul în care se respectă şi se aplică reglementările legale

în domeniul politicii externe. Are în vedere îndeosebi aplicarea prevederilor tratatelor şi alealtor înŃelegeri internaŃionale la care statul este parte. Ministerului de externe îi revineorganizarea instituŃiilor din subordine: ambasade şi posturi consulare.

Pentru înf ăptuirea funcŃiilor specifice, ministerului de externe i s-au stabilit atribuŃiiadecvate.

Ministerul de externe susŃine şi apără, în relaŃiile cu străinătatea, interesele naŃionaleale statului.

Promovează aceste interese în organizaŃii internaŃionale cu caracter universal,continental, regional şi subregional. Conectează statul la instituŃiile internaŃionale cu caracterpolitic, strategic şi economic.

Administrează întreŃinerea relaŃiilor cu alte state, participarea la activitateaorganizaŃiilor internaŃionale cu caracter universal, regional şi subregional. IniŃiază activităŃiinternaŃionale menite să ducă la dezvoltarea de relaŃii paşnice şi de cooperare cu toate statele,

întemeiate pe principiile şi pe normele general admise ale dreptului internaŃional.În cadrul ministerului de externe este urmărită evoluŃia raporturilor internaŃionale şi

sunt semnalate tendinŃele care apar în viaŃa internaŃională.

Ministerul de externe are în atenŃie prezenŃa instituŃiilor naŃionale şi a cetăŃenilor înstrăinătate. Lui îi revine apărarea în străinătate a drepturilor şi a intereselor acestora, aplicândlegea, respectând normele internaŃionale, prevederile acordurilor bilaterale şi multilaterale lacare statul este parte.

Prin ministerul de externe, se menŃine legătura dintre stat şi conaŃionalii din afarafrontierelor. Acestora li se acordă sprijin în vederea păstrării, dezvoltării şi exprimăriiidentităŃii etnice, culturale, lingvistice şi religioase, pe baza legislaŃiei naŃionale şi în



5

conformitate cu practica internaŃională şi cu acordurile bilaterale şi multilaterale la care statuleste parte şi respectându-se legislaŃia statului de reşedinŃă a acestora.

Ministerul de externe iniŃiază şi participă la negocierea tratatelor şi a altor înŃelegeriinternaŃionale. Propune semnarea, ratificarea, aprobarea sau acceptarea înŃelegerilorinternaŃionale, aderarea la acestea sau denunŃarea lor, efectuează schimbul instrumentelor deratificare, depune instrumentele de ratificare sau de aderare, notifică aprobarea ori acceptarea

înŃelegerilor internaŃionale şi denunŃarea lor, eliberează documente certificând deplinele

puteri. Singur sau în conlucrare cu ministerele şi cu celelalte autorităŃi publice centrale despecialitate, ministerul de externe urmăreşte aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor

înŃelegeri internaŃionale la care statul este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinireaobligaŃiilor asumate.

InstituŃiile statului primesc asistenŃă din partea ministerului de externe în derularearelaŃiilor cu străinătatea.

Ministerul de externe este responsabilul principal pentru aplicarea regulilor decurtoazie internaŃională de către instituŃiile şi reprezentanŃii statului.

Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenŃi diplomatici, demnitari şi funcŃionariai statului.

Misiunile diplomatice la nivel înalt sunt misiunile şefului de stat, ale şefului de guvernşi ale ministrului de externe, precum şi ale locŃiitorilor lor, înf ăptuitori ai relaŃiilor politice custrăinătatea.

Potrivit doctrinei dreptului diplomatic, se poate ca misiunea diplomatică să fie ori"temporară", ori "permanentă".

Statul poate trimite în străinătate şi poate primi din străinătate, conformconsimŃământului propriu şi al statului străin, misiuni diplomatice „temporare”, discontinue,mai precis pentru o perioadă limitată şi misiuni diplomatice „permanente”, continue, pentru operioadă neprecizată. De fapt, misiunile corespund, fie relaŃiilor diplomatice privind

împrejurări anumite şi sunt constituite în legătură cu aceste împrejurări, ad-hoc, pe durata lor,fie relaŃiilor stabilite între state pentru îndeplinirea de func Ńii diplomatice generale, f ără limită de timp, aşadar „permanent”.

Misiunea diplomatică „temporară” are caracter ad-hoc, este adecvată exclusiv atingeriiunui obiectiv distinct, special. De acest fel este şi misiunea diplomatică la nivel înalt.

Misiunea diplomatică „permanentă” are un ansamblu de obiective care însumează,practic, toate componentele legăturilor dintre două state. ConsimŃământul statelor pentruconstituirea de misiuni „permanente” depinde de consimŃământul lor prealabil privindstabilirea de relaŃii diplomatice, pentru ambasade, şi privind stabilirea de relaŃii consulare,pentru posturile consulare.

Misiunile diplomatice sunt constituite numai de subiecte de drept internaŃional, destate şi de foruri internaŃionale.

Statul sau forul internaŃional care constituie o misiune diplomatică î şi exercită dreptulde legaŃie ( jus legationis) în mod activ. Statul sau forul internaŃional care primeşte o misiunediplomatică î şi exercită dreptul de legaŃie în mod pasiv.

Constituirea misiunii diplomatice este posibilă numai dacă statul în care misiuneadiplomatică va funcŃiona consimte.ÎnfiinŃarea misiunii diplomatice "permanente" (a ambasadei, a postului consular) este

posibilă numai după stabilirea de relaŃii diplomatice.RelaŃiile diplomatice sunt relaŃiile dintre state realizate prin serviciile diplomatice.

Activitatea diplomatică le revine şi le aparŃine serviciilor publice. RelaŃiile diplomatice şirelaŃiile consulare sunt relaŃii inter-statale. Normele după care funcŃionează aceste relaŃiiaparŃin dreptului internaŃionale public.



6

RelaŃiile diplomatice sunt proprii statelor, care î şi admit reciproc, stabilind relaŃiidiplomatice, personalitatea juridică internaŃională. Acest tip de relaŃii înseamnă un gradsuperior de conlucrare între state, marcând caracterul permanent, maturitatea şi complexitateaconlucrării. Sunt doctrinari care consideră că, în evoluŃia conlucrării dintre state, relaŃiilediplomatice semnifică stadiul normal.

ActivităŃile de pe planul relaŃiilor diplomatice fac parte din sfera activităŃiidiplomatice. Domeniul diplomaŃiei este mai larg decât cel al relaŃiilor diplomatice. Misiunile

diplomatice se realizează şi în afara relaŃiilor diplomatice, dincolo de cadrul acestui fel derelaŃii sau în lipsa lor.Statele edifică relaŃiile diplomatice şi întreŃin misiunile diplomatice specifice acestor

relaŃii - misiuni "permanente", adică având durată nederminată - pentru a dispune de uninstrument de comunicare oficială permanentă, prin reprezentare, negociere, informare.

Stabilirea relaŃiilor diplomatice între două state implică recunoaşterea formală reciprocă, dar recunoaşterea reciprocă nu presupune neapărat stabilirea de relaŃii diplomatice.

Când un stat î şi trimite reprezentanŃi pe lângă un alt stat apare competiŃia dintrecompetenŃele suverane. RelaŃiile diplomatice implică această competiŃie.

RelaŃiile diplomatice se stabilesc între persoanele cu capacitate juridică internaŃională deplină, titulare de drepturi şi obligaŃii internaŃionale şi participante la relaŃiile reglementatede dreptul internaŃional, care s-au recunoscut reciproc şi care au ajuns la un acord în acest

scop. Numai subiectul de drept internaŃional poate stabili relaŃii diplomatice.RelaŃiile diplomatice fac parte din categoria raporturilor juridice. Aceste relaŃii rezultă

din exercitarea liberă a voinŃei persoanelor juridice internaŃionale, în primul rând înconformitate cu principiul egalităŃii suverane a statelor. Acordul de stabilire a relaŃiilordiplomatice este premers de actul politic de voinŃă al fiecărui stat. Acordurile prin care sestabilesc relaŃiile diplomatice pot fi tratate, clauze în cuprinsul tratatelor, schimburi de scrisori

între miniştrii de externe sau între alŃi plenipotenŃiari. Prevederile astfel convenite constituieacordul-cadru pentru convenŃiile în conformitate cu care se stabilesc personalul ambasadei,sediul şi eventual sediile unor birouri ale acesteia, privilegiile suplimentare etc.

RelaŃiile diplomatice se stabilesc pentru termen nedefinit, întrucât semnifică permanenŃa conlucrării complexe.

Pentru instituirea relaŃiilor diplomatice, trebuie ca acordul dintre state să se refereexplicit la stabilirea de relaŃii diplomatice. Dacă două state încheie un tratat pentrureglementarea relaŃiilor lor într-un domeniu oarecare, altul decât cel al stabilirii de relaŃiidiplomatice, acest tratat nu implică stabilirea de relaŃii diplomatice. Încheierea unui tratat nupresupune în sine vreun efect pe planul relaŃiilor diplomatice sau consulare.

Încetarea relaŃiilor diplomatice este temporară, când relaŃiile diplomatice se întrerup,sau definitivă, când relaŃiile dipliomatice se rup. Încetarea relaŃiilor diplomatice rezultă dindeclaraŃii sau din acte f ără echivoc.

Întreruperea relaŃiilor diplomatice este rezultatul unei decizii unilaterale desuspendare, a unei decizii unilaterale sau bilaterale de retragere a personalului diplomatic alambasadei/ambasadelor). RelaŃiile diplomatice se suspendă dacă unul dintre state trece printr-un momente de instabilitate gravă şi situaŃia autorităŃilor menite să asigure concretizarea

relaŃiilor diplomatice este neclară.Ruperea relaŃiilor diplomatice este actul rezultat din puterea de decizie a unuia dintrestatele între care relaŃiile diplomatice au fost stabilite. Statul care rupe relaŃiile diplomatice pecare le-a stabilit cu alt stat adoptă această decizie fie după evaluarea acestor relaŃii, fieaplicând decizia unui for internaŃional. Ruperea relaŃiilor diplomatice face parte dintremăsurile pe care organizaŃiile internaŃionale le prevăd pentru ca, astfel, statele membre să exercite, prin acte individuale, constrângerea colectivă împotriva unui stat care a prejudiciatpacea şi securitatea internaŃională.



7

Ruperea relaŃiilor diplomatice este aşadar unilaterală. Efectele ei sunt însă bilaterale.Decizia adoptată de unul dintre state are consecinŃe inconturnabile asupra celuilalt: sedesfiinŃează nu numai ambasada statului care a rupt relaŃiile diplomatice, ci neapărat şiambasada celuilalt stat.

Dreptul internaŃional nu permite ca ruperea relaŃiilor diplomatice să fie utilizată destatele implicate pentru o eventuală abatere de la principiul pacta sunt servanda. ObligaŃiileasumate prin convenŃii internaŃionale bilaterale sau multilaterale rămân în vigoare f ără

excepŃie. Singurul angajament pus în discuŃie este cel din acordul privind stabilirea relaŃiilordiplomatice. De altfel, nu este posibil ca prin decizia de rupere a rela Ńiilor bilaterale pe planulactivităŃii serviciilor publice de diplomaŃie să fie blocate comunicarea dintre state, relaŃiile loreconomice, culturale, legăturile interumane dintre naŃiuni.

Se poate refuza primirea unei misiuni diplomatice. Nu există obligaŃia juridică internaŃională de a primi o misiune diplomatică.

Încheierea misiunii diplomatice depinde fie de acordul în această privinŃă dintre statulcare a constituit misiunea şi statul pe teritoriul căruia misiunea funcŃionează, fie de deciziaunuia dintre state notificată celuilalt stat.

Începerea, activitatea şi încheierea fiecărei misiuni diplomatice nu depind de situaŃiaaltor misiuni diplomatice ale statului care a constituit misiunea şi ale statului în care misiuneava funcŃiona sau funcŃionează.

BIBLIOGRAFIE: Carta Na Ń iunilor Unite şi Statutul Cur Ń ii Interna Ń ionale de Justi Ń ie, Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România, Oficiul de Informare Publică,NaŃiunile Unite, New York, f.a, p. 51Vienna Convention on Diplomatic Relations, 1961, Done at Vienna on 18 April 1961. Enteredinto force on 24 April 1964, United Nations, Treaty Series, vol. 500, p. 95, Copyright ©United Nations, 2005untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ Vienna Convention on Consular Relations, 1963, Done at Vienna on 24 April 1963. Enteredinto force on 19 March 1967., United Nations, Treaty Series, vo1. 596, p. 261, Copyright ©United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ ANGHEL, Ion M., Drept diplomatic şi consular , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.BARSTON, R. P., Modern Diplomacy, Second Edition, Longman, London and New York,1998, p. 18.CAHIER, Philippe, Le droit diplomatique contemporain, Paris, 1962.CHEBELEU, Traian, Dreptul diplomatic şi consular , Editura UniversităŃii din Oradea, 2000.DIACONU, Ion, Tratat de drept interna Ń ional public, volumul II, Titlul I, 2003.DUCULESCU, Victor, Diploma Ń ia secret ă , Casa Europeană, Bucureşti, 1992, p. 5.FARAG, Moussa, Manuel de pratique diplomatique - L'Ambassade, Bruxelles, 1972.GENET, R., Traité de diplomatie et de droit diplomatique, I, Paris, 1931HEATLEY, D. P., Diplomacy and the study of international relations, Oxford, 1919.MALIłA, Mircea, Diploma Ń ia, Bucureşti, 1970.MARTENS, Charles de, Le guide diplomatique. Précis de droit et de fonctions des agents

diplomatiques et consulaires, Leipzig, după 1860.

MAZILU, Dumitru, Diploma Ń ia - Drept diplomatic şi consular , Lumina Lex, Bucureşti, 2003.NASCIMENTO E SILVA, G. E. do, Diplomacy in International Law, Leiden, 1972.NICOLSON, Harold, Diplomatie/Diplomacy, Neuchâtel/Londra, 1948/1955.PRADIER-FODERE, P., Cours de droit diplomatique, vol. I, ed II, Paris, 1899RODRIGUEZ ARAYA, R., La diplomacia, evolucion, profesionalidad, reglementacion,Rosario, 1932. SATOW, Ernest, A Guide to Diplomatic Practice, Londra, 1957.SALMON, Jean, Manuel de droit diplomatique, Bruylant, Bruxelles, 1994.



8

II MISIUNEA DIPLOMATICĂ AD-HOCNoŃiuni principale: acŃiunea misiunea ad-hoc, misiunea specială, diplomatică la

nivel înalt, stat trimiŃător, stat primitor, notificare, consimŃământ, reprezentant al

statului, şef de misiune, personal diplomatic, personal administrativ, personal de

serviciuMisiunea diplomatică ad-hoc are caracter temporar; este constituită pentru a exercita

funcŃia de reprezentare a statului şi, eventual, încă una sau alte câteva funcŃii specifice, în

vederea îndeplinirii uneia sau mai multor sarcini precizate de statul care a constituit-o şiacceptate de statul pe teritoriul căruia funcŃioneză. Misiunea ad-hoc este denumită şi misiunespecială. NoŃiunile sunt sinonime.

Misiunea diplomatică ad-hoc se utililizează atât în relaŃiile externe bilaterale, cât şi înforurile internaŃionale.

Misiunile diplomatice la care participă şeful statului, şeful guvernului, ministrul deexterne sau reprezentanŃii lor desemnaŃi ca locŃiitori sunt misiuni ad-hoc la nivel înalt.

Sunt în misiune diplomatică ad-hoc participanŃii la reuniunile internaŃionale. Sunt înmisiune diplomatică ad-hoc şi delegaŃiile sau delegaŃii cărora li s-a încredinŃat îndeplinireaanumitor funcŃii diplomatice în una sau în mai multe Ńări străine: negocierea sau verificareaaplicării unor acorduri generale sau prind domenii ale rela Ńiilor externe, precum acordurilemilitare, financiare, vamale, asupra ordinii publice, a colaborării în transporturi şi

comunicaŃii, a deplasării forŃei de muncă, a repatrierilor, a îngrijirii de morminte şi demonumente comemorative. (ambasadorii at large), precum şi cei care îndeplinesc, cu statutdiplomatic, "misiuni speciale" (î şi reprezintă statul la ceremonii din state străine, poartă mesaje, negociază etc.).

Se constituie şi misiuni diplomatice diplomatice ad-hoc considerate "secrete", princare se iniŃiază negocieri sau chiar se negociază, ca se se obŃină, de cele mai multe ori ca să seschimbe informaŃii, ca să se pregătească modificări în relaŃiile internaŃionale. Misiunilediplomatice ad-hoc sunt "secrete" atunci când se caută limitarea la maximum a numărului deindivizi cărora să le fie accesibil, într-o animită perioadă, conŃinutul activităŃilor prin care serealizează funcŃiile acestor misiuni.

Se constituie misiuni diplomatice ad-hoc pentru pregătirea şi realizarea misiunilordiplomatice ad-hoc la nivel înalt, a vizitelor la nivel înalt, a altor întâlniri bilaterale şimultilaterale la nivel înalt, precum şi a participărilor la nivel înalt la activitatea forurilorinternaŃionale. Sunt, aşadar, în misiune ad-hoc, persoanele care întreprind vizite în străinătatepentru a pregăti acŃiunile diplomatice la nivel înalt şi cele din suita şefului de stat sau deguvern şi din suita ministrului de externe în activitate oficială pe teritoriul altui stat.

Misiunile ad-hoc prin care se participă la ceremoniile de învestire sau la funeraliilenaŃionale aparŃin evident diplomaŃiei la nivel înalt, ca şi misiunile purtătorilor de mesaje princare se prezintă scuze din partea autorităŃilor de stat, autorităŃilor unui stat străin sau seformulează solicitări de sprijin economic, medical etc.

Misiunea ad-hoc reprezintă statul care a constituit-o şi are capacitatea să exprimevoinŃa acestui stat în cadrul funcŃiilor ei şi în perioada necesară realizării acestor funcŃii.

Misiunea diplomatică ad-hoc este rezultatul deciziei adoptate de statul care o

constituie şi depinde de consimŃământul statului pe teritoriul căruia funcŃionează (statulprimitor. Trebuie ca statul trimiŃător să obŃină consimŃământul statului primitor, printr-undemers întreprins, în general, pe cale diplomatică. Nu este totuşi absolut obligatoriu acordulformal prealabil al statului primitor. În cazul în care relaŃiile dintre statul trimiŃător şi statulprimitor permit o abordare flexibilă, este posibil consimŃământul tacit, confirmat formaleventual după constituirea misiunii diplomatice ad-hoc. Se poate constitui misiuneadiplomatică ad-hoc şi dacă între statul trimiŃător şi statul primitor nu s-au stabilit relaŃii



9

diplomatice. Este posibil ca o misiune diplomatică ad-hoc să se constituie pentru a realizaaranjamentele necesare stabilirii de relaŃii diplomatice.

Dacă misiunea diplomatică ad-hoc se realizează în mai multe state primitoare, trebuieca statul trimiŃător să obŃină consimŃământul fiecăruia dintre statele primitoare şi, totodată, să le informeze despre caracterul multiplu pe care îl are destinaŃia misiunii. Sunt situaŃii în care omisiune diplomatică ad-hoc reprezintă mai multe state, cărora le revine obligaŃia de a informastatul primitor despre această caracteristică a misiunii. Dreptul diplomatic prevede

posibilitatea ca într-un stat primitor să funcŃioneze simultan misiunile ad-hoc ale mai multorstate trimiŃătoare, pentru tratarea unei probleme a cărei soluŃionare răspunde interesuluicomun al statelor trimiŃătoare şi al statului primitor. CondiŃia realizării acestor misiuni ad-hocsimultane este acordul statelor participante.

Pe teritoriul aceluiaşi stat străin, primitor şi acreditant, ajung să funcŃioneze simultancel puŃin o misiune diplomatică ad-hoc a statului trimiŃător şi o misiune diplomatică permanentă (ambasadă) a aceluiaşi stat acreditant. Regulamentul adoptat la Congresul de laViena în 1815 a stabilit că funcŃionarii diplomatici aflaŃi în misiune extraordinară, participanŃiaşadar la o misiune diplomatică ad-hoc, nu au, în această calitate, rang superior. Prin misiuneextraordinară, la începutul secolului al XIX-lea, se înŃelegea participarea, în numele statului,la ceremonii, în străinătate. De atunci, în epoci şi împrejurări diferite acea evaluare s-aconfirmat, fiind încă actuală cutuma că misiunea diplomatică ad-hoc nu are ex proprio vigore

precădere asupra ambasadei.Statele de ale căror decizii şi consimŃăminte depinde misiunea diplomatică ad-hoc sunt

considerate, în conformitate cu dreptul diplomatic, egale pe plan juridic şi, ca urmare,discriminarea nu este permisă. Statul trimiŃător nu poate considera că este obiectul uneidiscriminări, atunci când constată că misiunea sa nu este tratată tot aşa cum sunt tratate şimisiunile altor state trimiŃătoare, dacă, de pe poziŃia de stat primitor, aplică acelaşi tratamentmisiunii statului primitor. Dacă nu afectează drepturile şi obligaŃiile altor state, statul primitorşi statul trimiŃător pot conveni modalităŃi aparte de tratament reciproc al misiunilor proprii.

Între misiunea diplomatică ad-hoc şi statul primitor se comunică prin reprezentanŃiautorizaŃi.

Misiunea diplomatică ad-hoc, care este rezultatul unei/unor convenŃii între statultrimiŃător şi statul primitor, începe la prima comunicare între un reprezentant al misiunii şi unreprezentant al autorităŃilor statului primitor.

Începerea, misiunii diplomatice ad-hoc, actitivitatea ei şi încheierea ei nu depind destarea relaŃiilor diplomatice dintre statul trimiŃător şi statul primitor şi nici de starea altormisiuni diplomatice ale acestor state. Este posibil ca misiunea diplomatică ad-hoc să continue,chiar dacă relaŃiile diplomatice dintre statul trimiŃător şi statul primitor încetează.

Stabilirea componenŃei misiunii ad-hoc constă din etapele următoare: 1. desemnarea -statul trimiŃător îi desemnează pe componenŃii misiunii; 2. informarea - statul trimiŃătorinformează statul primitor despre componenŃii desemnaŃi ai misiunii; 3. consimŃământul -statul primitor acceptă componenŃa misiunii; 4. numirea - statul trimiŃător îi numeşte pecomponenŃii misiunii; 5. notificarea - autorităŃile statului trimiŃător aduc la cunoştinŃaautorităŃilor statului primitor componenŃa misiunii.

În alcătuirea misiunii diplomatice ad-hoc, decizia îi aparŃine statului trimiŃător. După desemnarea persoanelor din misiune, trebuie ca statul trimiŃător să transmită statului primitorinformaŃii cu privire la numărul, numele şi calitatea persoanelor din componenŃa misiunii.Etapa desemnării, în care acŃionează statul trimiŃător, este urmat de momentulconsimŃământului privind efectivul şi componenŃa misiunii. în care acŃionează statul primitor.În măsura în care obŃine consimŃământul statului primitor, statul trimiŃător îi numeşte pecomponenŃii misiunii diplomatice ad-hoc. Totuşi, statul trimiŃător nu este obligat să aştepterăspunsul pozitiv al statului primitor, ci poate presupune că a obŃinut consimŃământul tacit al



10

statului primitor. După numirea componenŃilor misiunii, componenŃa misiunii este adusă lacunoştinŃa autorităŃilor statului primitor, de regulă ministerului de externe. Notificareaurmează şi fiecărei eventuale modificări intervenite în componenŃa misiunii, constând din:

încredinŃarea sau retragerea de funcŃii, sosiri definitive, plecări definitive, angajări şiconcedieri. Statul trimiŃător are obligaŃia să notifice, înainte de a avea loc, sosirea misiuniidiplomatice ad-hoc în statul primitor şi plecarea ei definitivă din statul primitor.

Persoanele numite în componenŃa misiunii diplomatice ad-hoc au calitatea de membru

al misiunii şi, în cadrul acesteia, le revine una dintre poziŃiile următoare: şef al misiunii,reprezentant al statului trimiŃător sau membru al personalului.Personalul misiunii diplomatice ad-hoc este alcătuit din trei grupuri distincte după

rolul care le este atribuit. Astfel, în cadrul misiunii se disting trei categorii de personal: celdiplomatic, alcătuit din persoanele care au calitatea de diplomat, cel administrativ şi tehnic,alcătuit din persoanele cu sarcini administrative şi tehnice şi cel de serviciu, alcătuit dinpersoane cu sarcini domestice. Pe lângă membrii misiunii diplomatice ad-hoc pot funcŃiona şipersoane "în serviciu privat".

Fiecare etapă în stabilirea componenŃei misiunii diplomatice ad-hoc depinde deconsimŃământul statului primitor, care poate fi retras oricând. Statul primitor are posibilitateasă refuze misiunea diplomatică ad-hoc, în cazul în care consideră că numărul componenŃilormisiunii este prea mare. Totodată, f ără să datoreze explicaŃii, statul primitor nu este obligat să

primească în misiune pe oricare dintre componenŃii acesteia. Reprezentantul statului trimiŃător sau membrul personalului diplomatic în legătură cu

prezenŃa căruia în misiunea diplomatică statul primitor nu î şi dă sau î şi retrageconsimŃământul este persona non grata. Membrul misiunii, care nu este reprezentant alstatului trimiŃător şi nici membru al personalului diplomatic şi în legătură cu prezenŃa căruiastatul primitor nu î şi dă sau î şi retrage consimŃământul nu este acceptabil. Dacă desprepersoana numită, statul primitor informează statul trimiŃător că este persona non grata sau că nu este acceptabilă, această persoană nu poate fi membru al misiunii. Dacă a început să funcŃioneze în misiune, statului trimiŃător îi revine obligaŃia ca, f ără întârziere, să o rechemedin misiune sau să decidă că ea nu mai poate funcŃiona. Întârzierea în îndeplinirea acesteiobligaŃii sau neîndeplinirea ei permite statului primitor să nu îi recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii.

În cadrul misiunii diplomatice ad-hoc, funcŃia primordială, adică funcŃia pentru care afost constituită ad-hoc misiunea, este realizată de persoana desemnată ca reprezentant alstatului trimiŃător.

În rândul personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad-hoc, pot fi două categoriide diplomaŃi: prima, a celor care îndeplinesc funcŃia diplomatică primordială, având calitateade reprezentant al statului, şi a doua, a celor care îndeplinesc funcŃii diplomatice auxiliare.

Sfera activităŃii membrilor misiunii diplomatice ad-hoc este limitată întrucât le suntinterzise, în statul primitor, alte activităŃi remunerate, decât cele remunerate de statultrimiŃător, în cadrul îndeplinirii funcŃiilor diplomatice.

Reprezentantul statului în cadrul misiunii conduce misiunea. Dacă misiunea cuprindemai mulŃi membri având calitatea de reprezentant al statului, statul trimiŃător îl desemnează pe

şeful misiunii dintre cei cărora le-a atribuit calitatea de reprezentanŃi. Desemnarea şefuluimisiunii ad-hoc se aduce la cunoştinŃa autorităŃilor statului primitor.Statul trimiŃător stabileşte ierarhia în personalul misiunii diplomatice ad-hoc şi notifică

ordinea de precădere corespunzătoare acestei ierarhii statului primtor.În statul primitor, misiunea diplomatică ad-hoc funcŃionează în locul/locurile

convenit/e de statul trimiŃător şi statul primitor. În cazul în care se convine că sunt necesaremai multe sedii, se desemnează, tot prin convenŃie, sediul principal. Nu se convine asupra



11

sediului, dacă se admite că misiunea funcŃionează în capitala statului primitor, mai precis înlocalitatea în care se află sediul ministerului de externe al acestui stat.

Întrunirea a două sau a mai multor misiuni diplomatice ad-hoc din state trimiŃătoarediferite pe teritoriul statului primitor / unui stat terŃ este permisă numai dacă statul terŃ î şi dă consimŃământul şi numai cât timp acest consimŃămând este în vigoare.

În privinŃa precăderii, la întrunirea mai multor misiuni diplomatice ad-hoc, se respectă,ordinea alfabetică a denumirii statelor trimiŃătoare, în limba utilizată pe teriroriul statului

primitor sau ordinea stabilită prin acord special. La ceremonii, se respectă regulile de protocolale statului primitor.Statul primitor are obligaŃia de a-şi concretiza consimŃământul privind activitatea pe

teritoriul propriu a misiunii diplomatice ad-hoc străine, înlesnindu-i misiunii diplomatice ad-hoc străine îndeplinirea funcŃiilor specifice.

Statul primitor îi asigură misiunii diplomatice ad-hoc exercitarea funcŃiei dereprezentare, acordându-i dreptul de a utiliza, în activitate, drapelul şi stema statuluitrimiŃător. Misiunea diplomatică ad-hoc beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite dereglementările în materie din statul primitor.

În general, misiunea diplomatică ad-hoc şi personalul ei au obligaŃia ca, în acelaşitimp cu beneficiul privilegiilor diplomatice, să respecte reglemetările din statul primitor, ca şiprevederile convenŃiilor bilaterale, ale dreptului internaŃional şi să nu utilizeze privilegiile

pentru a încălca principiul neingerinŃei.

Misiunii diplomatice ad-hoc şi personalului ei li se acordă protecŃie legală, astfel încâtsă li se asigure inviolabilitatea şi să fie împiedicate prin lege actele violente care ar impietaasupra libertăŃii lor de acŃiune.

Nu le este permis autorităŃilor statului primitor să dispună şi să aplice măsuri dearestare şi de detenŃie împotriva persoanei care are calitatea de membru al personaluluidiplomatic al misiunii diplomatice ad-hoc. Totodată autorităŃile statului primitor sunt obligatesă aibă o conduită respectuoasă în relaŃiile cu această persoană. Respectul datorat deautorităŃile statului primitor faŃă de persoana membrului misiunii diplomatice ad-hoc

înseamnă că nu este permisă ştirbirea libertăŃii şi demnităŃii acestei persoane. Persoanei careare calitatea de membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice ad-hoc nu i se potaplica măsuri de executare a unei decizii judecătoreşti. AutorităŃilor vamale străine le estepermis să controleze bagajul personal al membrilor personalului diplomatic al misiunii ad-hoc, doar dacă au informaŃii clare cu privire la posibilitatea ca în bagaj să se afle alte obiectedecât cele pe care membrii personalului diplomatic al misiunii ad-hoc le folosesc în activitatealor oficială şi decât obiectele lor personale. Dacă se adoptă decizia să se controleze bagajulpersonal al unui membru al personalului diplomatic al misiunii ad-hoc, trebuie ca acesta sauun reprezentant autorizat să asiste la efectuarea controlului.

Misiunea diplomatică ad-hoc beneficiază de inviolabilitatea localurilor pe care leutilizează ca sediu, în conformitate cu dreptul diplomatic. Ca urmare, autorităŃilor statuluiprimitor le revine obligaŃia de a apăra pacea şi demnitatea misiunii, neîngăduind ca localulacesteia să fie invadat sau prejudiciat. Totodată, autorităŃile statului primitor nu pot, f ără permisiune, să pătrundă în aceste localuri, nici să percheziŃioneze, nici să rechiziŃioneze, nici

să confişte, nici să supună măsurilor de executare aceste localuri, mobilierul, bunurile şimijloacele de transport folosite pentru îndeplinirea funcŃiilor diplomatice. Trebuie capermisiunea să fie exprimată de un reprezentant autorizat al statului trimiŃător, adică, fie deşeful misiunii diplomatice ad-hoc, fie de şeful misiunii permanente a statului trimiŃător.

De privilegiul inviolabilităŃii misiunea diplomatică ad-hoc beneficiază permanent şipeste tot în privinŃa documentelor şi a arhivei sale.

Misiunea diplomatică ad-hoc beneficiază, şi după încheierea funcŃiilor ei, deprivilegiul rezultat din obligaŃia statului primitor de a-i respecta şi de a-i proteja localurile,



12

bunurile şi arhivele ei. Persoana care este membru al personalului diplomatic al misiunii ad-hoc beneficiază de inviolabilitatea locuinŃei, a documentelor a corespondenŃei şi a bunurilor eiprivate.

Statul primitor permite şi protejează, dar nu controlează comunicarea misiuniidiplomatice ad-hoc , utilizând toate mijloacele adecvate, cu secŃiile proprii, indiferent de sediullor, cu guvernul statului trimiŃător, cu misiunile diplomatice, cu posturile consulare şi cucelelalte misiuni ad-hoc ale statului trimiŃător.

Acelaşi privilegiu include inviolabilitatea corespondenŃei oficiale, adică a întregiicorespondenŃe referitoare la misiune şi funcŃiile diplomatice. Pentru a realiza funcŃiilediplomatice, membrii misiunii au libertatea de a se deplasa şi de a circula în statul primitor.autorităŃile statului primitor au obligaŃia de a înlătura orice eventuală atingere a acesteilibertăŃi.

Statul primitor scuteşte statul trimiŃător, misiunea diplomatică ad-hoc şi pe membripersonalului diplomatic al acesteia de impozit şi taxă pentru localurile ocupate de misiune, deaplicarea dispoziŃiilor de securitate socială în vigoare în statul primitor, de impozitele şi taxelenaŃionale, regionale sau comunale, de toate prestaŃiile personale, de orice serviciu public deorice natură şi de obligaŃiile militare precum rechiziŃii, contribuŃii şi găzduiri militare, devamă şi de taxele şi redevenŃele conexe vămii. Privilegiul scutirii de impozit şi taxă pentrulocalurile ocupate de misiune se acordă pentru timpul în care se exercită funcŃiile diplomatice

ale misiunii ad-hoc. Prevederea dreptului diplomatic referitoare la acest privilegiu nu poate fiextinsă şi asupra celor care prestează servicii în legătură cu localurile misiunii.

În statul primitor, membrii personalului diplomatic al misiunii ad-hoc benefeciază deprivilegiul imunităŃii, care include imunitatea de jurisdicŃie penală şi imunitatea juridică civilă şi administrativă. În acelaşi cadru, ei mai sunt privilegiaŃi întrucât nu au obligaŃia de a depunemărturie.

BIBLIOGRAFIE: Carta Na Ń iunilor Unite şi Statutul Cur Ń ii Interna Ń ionale de Justi Ń ie, Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România, Oficiul de Informare Publică,NaŃiunile Unite, New York, f.a, p. 51Convention on Special Missions, 1969, Adopted by the General Assembly of the UnitedNations on 8 December 1969., Entered into force on 21 June 1985. United Nations, TreatySeries, vol. 1400, p. 231, Copyright © United Nations, 2005untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ Vienna Convention on the Law of Treaties, 1969, Done at Vienna on 23 May 1969. Enteredinto force on 27 January 1980. United Nations, Treaty Series, vol. 1155, p. 331, Copyright ©United Nations, 2005, untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ ANGHEL, Ion M., Drept diplomatic şi consular , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.CHEBELEU, Traian, Dreptul diplomatic şi consular , Editura UniversităŃii din Oradea, 2000.DIACONU, Ion, Tratat de drept interna Ń ional public, volumul II, Titlul I, 2003.MAZILU, Dumitru, Diploma Ń ia - Drept diplomatic şi consular , Lumina Lex, Bucureşti, 2003.SALMON, Jean, Manuel de droit diplomatique, Bruylant, Bruxelles, 1994.



13

III MISIUNEA DIPLOMATICĂ PERMANENTĂ

NoŃiuni principale: ambasada, nunŃiatura, legaŃia, consulatul, statul acreditant,

statul acreditar, ambasador, nunŃiu, ministrul, internunŃiul, agrementul, acreditarea,

scrisorile de agreditare, corpul diplomatic, decanul corpului diplomatic, lista corpului

diplomatic, patenta, exequaturulRamura externă a serviciului diplomatic este alcătuită din misiunile diplomatice

permanente: ambasadele, reprezentanŃele la forurile internaŃionale, posturile consulare şi alte

misiuni, precum institutele culturale.Ramura externă a serviciului diplomatic se formează prin stabilirea de relaŃiidiplomatice între state şi prin exercitarea dreptului activ de legaŃie, adică prin trimiterea demisiuni diplomatice în străinătate. CondiŃia esenŃială pentru stabilirea de relaŃii diplomatice şitrimiterea de misiuni diplomatice este consimŃământul mutual.

Stabilirea de relaŃii diplomatice şi de relaŃii consulare este urmată, în general, şi firesc,de trimiterea de misiuni diplomatice, respectiv consulare. Se pot înfiinŃa ambasade sau posturiconsulare numai cu consimŃământul statului pe teritoriul căruia asemenea misiuni vorfuncŃiona.

Ambasada este misiunea diplomatică pe lângă un stat străin sau pe lângă un forinternaŃional, condusă de ambasador, ca şi personalul care exercită funcŃiile misiunii.

În termeni juridici, ambasada este instituŃia administrativă constituită de stat (subiect

de drept internaŃional) pe lângă alt stat (subiect de drept internaŃional), cu consimŃământulacestuia, în vederea realizării relaŃiilor diplomatice bilaterale.

Statul care constituie ambasada este acreditant. Statul care consimte ca ambasada să fie constituită pe teritoriul lui este acreditar.

Ambasadele şi posturile consulare depind, succesiv, de recunoaşterea reciprocă asubiectelor de drept internaŃional, pe care le constituie, respectiv le primesc, de rela Ńiilediplomatice şi consulare dintre acestea, precum şi de consimŃământul acestora. Se poate caambasada să fie constituită /primită simultan cu stabilirea relaŃiilor diplomatice. Întotdeauna şichiar într-o asemenea situaŃie, ambasada este consecinŃa relaŃiilor diplomatice.

Decizia privind înfiinŃarea ambasadei îi revine statului acreditar. În general,ambasadele se constituie reciproc. Statelor şi forurilor internaŃionale le revine rolul deacreditant şi cel de acreditar, chiar dacă nu îl joacă simultan.

Statele convin asupra felului de ambasadă pe care o constituie/primesc. Felul misiuniidecurge din clasa căreia îi aparŃine şeful ei. Ambasadorii conduc ambasade. NunŃii conducnunŃiaturi şi desf ăşoară, pe lângă activitatea diplomatică normală, şi actitivăŃi de îndeplinireaa funcŃiei ecleziastice, de întreŃinere a relaŃiilor cu structurile Bisericii Catolice din statulacreditar, pe baza dreptului canonic. Miniştrii conduc legaŃii. InternunŃii conducinternunŃiaturi. În a doua parte a secolului al XX-lea, lega Ńiile au dispărut treptat, pe măsurageneralizării ambasadelor.

După ce a fost constituită de statul acreditant şi acceptată de statul acreditar, ambasadapoate exercita şi funcŃii consulare.

În vederea debutului real al ambasadei, pe lângă consimŃămintele necesare privindstabilirea relaŃiilor diplomatice şi constituirea misiunilor, este necesar ca statul acreditar să

desemneze persoana care să fie şef de misiune şi ca statul acreditant să o accepte. Statulacreditar îi primeşte pe diplomaŃii străini ca urmare a acordului la care a ajuns cu statulacreditant cu privire la stabilirea şi întreŃinerea relaŃiilor diplomatice, dar acest acord nuimplică şi obligaŃia de a primi pe teritoriul pe care este îndreptăŃit să-şi exercite suveranitateaoricare persoană ar fi desemnată, conform suveranităŃii proprii de statul acreditant.Necesitatea obŃinerii consimŃământului statului acreditar adaugă la criteriile strict interne,conform cărora statul acreditant îi desemnează pe membrii personalului ambasadei criteriulmenajării eventualelor sensibilităŃi ale statului acreditar pe plan politic, istoric, cultural,



14

religios. Acest criteriu este soluŃia la problemele care se pot ivi la intersectarea men Ńionată desuveranităŃi.

Unui diplomat i se pot da simultan mai multe misiuni, pe teritoriul mai multor state.CondiŃia constituirii şi îndeplinirii acestor misiuni este ca opŃiunea statului acreditar să fieacceptată şi de statele pe teritoriul cărora urmează să-şi exercite activitatea. Cum în realitatecel căruia îi revin mai multe misiuni nu poate fi prezent simultan pe mai multe teritorii şi lamai multe sedii deodată, problema se poate soluŃiona prin desemnarea de locŃiitori.

Un alt tip de misiune multiplă apare când şeful de misiune într-un stat î şi reprezintă statul propriu şi pe lângă o organizaŃie internaŃională.Mai rară, dar nu imposibilă, este situaŃia în care mai multe state desemnează ca

ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în acelaşi stat.Totuşi, dreptul diplomatic stabileşte ca, "în principiu", membrii misiunii diplomatice să aibă naŃionalitatea statului acreditant.

Statul acreditant notifică statului acreditar desemnarea ambasadorului sub formasolicitării agrementului. Este dreptul statului acreditar de a consimŃi sau de a nu consimŃi înprivinŃa desemnării ambasadorului din statul acreditant. Încălcarea acestui drept anulează desemnarea ambasadorului, care nu poate să-şi preia misiunea.

Misiunea diplomatică începe de jure prin procedura acreditării, care urmează agrementului. După exprimarea consimŃământului statului acreditar prin acordarea

agrementului cu privire la desemnarea sa ca ambasador şi până să fie acreditat, ambasadorulare calitatea de ambasador agreat. În intervalul de timp de la agrement la acreditare, statulacreditant are posibilitatea să renunŃe la acreditarea celui pentru care statul acreditar a acordatagrementul şi să ceară agrement pentru altcineva, întrucât agrementul obŃinut nu implică obligaŃia acreditării persoanei agreate.

Misiunea diplomatică începe de facto, la sosirea şefului ei pe teritoriul statuluiacreditar. AutorităŃile statului acreditant notifică datele călătoriei (zi, oră, traseu) autorităŃilorstatului acreditar şi, dacă este cazul, autorităŃilor statului / statelor de tranzit. După notificareasosirii sale în statul acreditar, ministerul de externe al acestui stat îl înscrie în lista corpuluidiplomatic. Începutul misiunii este marcat de ceremonii, de gesturi solemne, semnificânddorinŃa de inaugurare favorabilă. Când soseşte în statul acreditar, ambasadorul este

întâmpinat, în numele ministrului de externe, de către şeful serviciului de protocol diplomatic.Prima acŃiune diplomatică la care ambasadorul participă după sosirea în statul

acreditar la începutul misiunii sale este acreditarea - procedura prin care statul acreditant îiconfirmă calitatea de ambasador şi prin care statul acreditar ia act de această confirmare şi î şiconfirmă consimŃământul în această privinŃă. În esenŃă, acreditarea constă din prezentareascrisorilor de acreditare în general şefului statului acreditar sau altei autorităŃi îndreptăŃite să le primească. În orice caz, se impune respectarea practicii în materia acreditării din statulacreditar.

Până la prezentarea scrisorilor de acreditare, ambasadorul agreat poate să se întâlnească neoficial cu ambasadori din corpul diplomatic, îndeosebi cu decanul corpuluidiplomatic, de la care va primi informaŃii necesare cu privire la practica din statul acreditar îndomeniul relaŃiilor diplomatice.

Îi revine fiecărui stat obligaŃia de a asigura uniformitatea faŃă de fiecare clasă dediplomaŃi a procedurii pentru primirea şefilor de misiune diplomatică, inclusiv aceremonialului privind prezentarea scrisorilor de acreditare. Ordinea prezentării scrisorilor deacreditare sau a unei copii a acestor scrisori de către şefii de misiuni diplomatice estedeterminată de data şi de ora sosirii fiecăruia. Respectarea acestei exigenŃe se impune întrucât,

în conformitate cu normele dreptului diplomatic, şeful de misiune diplomatică î şi asumă funcŃiile în statul acreditar de îndată ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare.



15

Pentru a se ajunge la debutul misiunii, se parcurg câteva etape formale inevitabile. ÎnaudienŃă la ministrul de externe, ambasadorul transmite copiile scrisorilor de acreditare, alecăror originale le prezintă şefului statului acreditar în cadul unei ceremonii complexe.

Scrisorile de acreditare întocmite într-o limbă de circulaŃie internaŃională sau în limbastatului acreditant, însoŃite de traducerea neoficială în franceză sau în limba statului acreditar,conŃin declaraŃiile de voinŃă ale statului acreditant cu privire la numirea ambasadorului, pecare o certifică, menŃionând numele ambasadorului, calitatea sa de ambasador şi abilitarea lui

de a vorbi şi de a acŃiona în numele autorităŃilor statului acreditar.Ambasada se desfiinŃează sub impactul unor evenimente majore în relaŃiile bilateralesau în evoluŃia statului care a constituit-o: ruperea relaŃiilor diplomatice; evenimente careproduc modificări structurale majore ale statului, precum schimbarea de regim politic sauchiar dispariŃia temporară sau definitivă a unui stat, urmată eventual de apariŃia unui stat nousau a unor state noi. Asemenea evenimente impun, în multe cazuri, reparcurgerea etapelornecesare până la constituirea ambasadei: recunoaşterea internaŃională, stabilirea de relaŃiidiplomatice, reactivarea ambasadelor suspendate sau trimiterea de ambasade noi. Ambasadase desfiinŃează provizoriu sau definitiv şi în condiŃiile în care statul acreditant nu poateasigura condiŃiile materiale minime pentru prezenŃa în misiune a reprezentanŃilor săi.

Ambasadele se suspendă prin decizia statelor şi atunci când statele decid astfel caurmare a deteriorării relaŃiilor politice internaŃionale. Dacă desfiinŃarea ambasadei nu

înseamnă neapărat încetarea relaŃiilor diplomatice, ruperea relaŃiilor diplomatice implică desfiinŃarea ambasadei. Cauza cea mai frecventă de desfiinŃare a ambasadei este ruperearelaŃiilor diplomatice.

Decizia de desfiinŃare a ambasadei implică sfârşitul activităŃii ambasadorului şi a întregului personal. Sfârşitul misiunii unui ambasador nu înseamnă însă neapărat şi dispariŃiaambasadei. Nici rechemarea ambasadorului, nici expulzarea lui nu înseamnă desfiinŃareaambasadei. Statele au, în general, în vedere să asigure continuitatea misiunilor diplomaticeconstituite mutual în cadrul relaŃiilor diplomatice bilaterale. Formal, data scrisorii derechemare a unui ambasador coincide cu data scrisorii de acreditare a ambasadorului următor.

Ambasada este formată din şeful misiunii şi din membrii personalului misiunii:personalul diplomatic, personalul tehnic-administrativ şi personalul de serviciu. Şeful misiuniişi membrii personalului diplomatic sunt agenŃi diplomatici. În serviciul casnic al personaluluiambasadei se utilizează şi oameni de serviciu particulari, care nu sunt angaja Ńi ai statuluiacreditant.

Persoanele care fac parte din personalul diplomatic al ambasadelor din acelaşi statacreditar alcătuiesc corpul diplomatic, instituŃie notorie, care funcŃionează conform cutumei.

Ministerul de externe al statului acreditar întocmeşte şi actualizează periodic Lista corpuluidiplomatic, Ńinând seama de sosirea în misiune a ambasadorilor, de prezentările scrisorilor deacreditare şi de notificările primite de la ambasade. Înscrierea unei persoane pe Lista corpuluidiplomatic înseamnă atestarea statutului diplomatic al acelei persoane în statul acreditar.Corpul diplomatic este o asociaŃie de persoane, având ca obiectiv coordonarea conduitei îndomenii de interes comun pentru ambasade şi diplomaŃi: ceremonii, curtoazie internaŃională,privilegii diplomatice, respectarea normelor de drept internaŃional. Demersurile pe care corpul

diplomatic le întreprinde pe lângă autorităŃile statului acreditar acoperă o gamă largă deacŃiuni, de la transmiterea de felicitări, până la formularea de proteste.Această asociaŃie a diplomaŃilor îl are ca preşedinte pe decanul corpului diplomatic.

Această demnitate îi revine diplomatului aflat pe prima treaptă a ordinii de precădere întremembrii personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. Astfel, decan al corpuluidiplomatic poate fi ambasadorul cu vechimea cea mai mare în funcŃie în statul acreditar undeordinea de precădere a ambasadorilor se stabileşte în conformitate cu data prezentăriiscrisorilor de acreditare. Sunt state acreditare unde se practică acordarea primului loc în



16

ordinea de precădere fie reprezentantului Sfântului Scaun. Decanul corpului reprezintă corpuldiplomatic când autorităŃile statului acreditar îl convoacă pentru a participa la solemnităŃi saupentru comunicări. El se poate adresa autorităŃilor statului acreditar în numele corpuluidiplomatic, transmiŃând mesaje solemne sau formulând luări de poziŃie îndeosebi în domeniulrelaŃiilor diplomatice, dar numai după consultarea corpului diplomatic şi avândconsimŃământul acestuia. Decanul corpului diplomatic î şi îndeplineşte funcŃiile specifice f ără a fi câtuşi de puŃin lider al asociaŃiei.

RelaŃiile consulare se stabilesc între două state. Stabilirea relaŃiilor consulare rezultă din acordul încheiat în acest scop de cele două state. Au relaŃii consulare două state care auconvenit să exercite funcŃiile consulare unul pe teritoriul celuilalt. În esenŃă, statele care

încheie acorduri consulare se angajează să-şi aplice, în această sferă, principiul reciprocităŃii.Statele pot, în conformitate cu dreptul consular, să instituie reciproc, în relaŃiile bilaterale,tratamente favorabile. Pe plan european, reciprocitatea consulară este normă şi statul nu poatepretinde ca funcŃionarii săi consulari să exercite în străinătate atribuŃii pe care nu le recunoaştepe teritoriul propriu.

Întemeierea raporturilor dintre state pe principiul egalităŃii suverane le impune statelorcare au relaŃii consulare ca şi aceste relaŃii să se realizeze prin consimŃământ mutual şi ca şidin acest domeniu să excludă discriminarea.

Ca primă urmare, relaŃiile consulare nu pot fi efectul unui act unilateral al unui stat

care ar impune relaŃiile consulare altui stat, câtă vreme statele se recunosc ca state suveraneegale.

Definitorie pentru relaŃiile consulare este interacŃiunea a două ordini juridice, a ordinii juridice a statului trimiŃător şi a ordinii juridice a statului de reşedinŃă, de fapt coexistenŃa peacelaşi teritoriu a două ordini juridice, prin exercitarea unei anumite jurisdicŃii străine asupraanumitor străini.

Postul consular este instituŃia administrativă constituită de stat pe teritoriul şi cuconsimŃământul altui stat în vederea realizării relaŃiilor consulare. Postul consular este o"misiune diplomatică permanentă", adică o misiune căreia la înfiinŃare nu i se determină durata de funcŃionare, scopurile urmărite de acel stat care a decis în acest sens fiind

întreŃinerea şi chiar amplificarea relaŃiilor consulare bilaterale.Postul consular poate fi, în ordinea descrescătoare, după rang, a claselor de posturi

consulare: consulat general, consulat, viceconsulat sau agenŃie consulară. Consulatul generalşi consulatul sunt înfiinŃate de statul trimiŃător cu consimŃământul statului de reşedinŃă.Viceconsulatul şi agenŃia consulară sunt înfiinŃate de consulatul general sau de consulat, fiindsubordonate consulatului general sau consulatului. După modul în care se constituie, postulconsular poate fi de carieră - trimis (missus) când este condus de un funcŃionar consular decarieră, sau onorific - consul ales (electus) când este condus de un funcŃionar consularonorific. Fiecărui post consular îi corespunde, ca teritoriu al exercitării funcŃiilor consulare,circumscripŃia consulară.

Dacă unul dintre statele care au stabilit relaŃii consulare dispare, aceste relaŃii încetează. Dacă unul din statele care au stabilit relaŃii consulare decide că trebuie ca acesterelaŃii să înceteze, relaŃiile consulare se rup.

Pentru înfiinŃarea postului consular este obligatoriu consimŃământul statului dereşedinŃă. Numirea şefului de post consular este actul unilateral al statului trimiŃător, iaracceptarea este actul unilateral al statului de reşedinŃă. Practic, cele două acte suntcomponentele unui acord între două state. Unui stat nu îi este permis să înfiinŃeze un postconsular pe teritoriul unui stat, f ără ca între cele două state să nu se încheie un acord în acestsens, f ără ca statul pe teritoriul căruia va funcŃiona postul consular să fie de acord cu

înfiinŃarea postului consular şi cu funcŃionarea lui. Documentul prin care se notifică numireaşefului de post consular este patenta prin care se precizează persoana, dacă i s-a încredinŃat o



17

misiune de carieră sau una onorifică, dacă este consul sau consul general, circumscripŃia şisediul, precum şi orice alt element considerat util de către emiŃător. Patenta este prezentată autorităŃilor statului de reşedinŃă pe cale diplomatică, fie direct, într-o audienŃă, fie printransmitere, însoŃită de o notă verbală, la ministerul de externe al statului de reşedinŃă.Documentul prin care şeful de post consular este acceptat de statul de reşedinŃă şi în urmaemiterii căruia poate începe exercitarea funcŃiilor consulare este exequaturul.

Misiunea consulară încetează dacă încetează relaŃiile consulare, în condiŃiile în care

unul dintre titularii acestor relaŃii decide astfel sau nu mai poate adopta decizii în această privinŃă, nemaifiind subiect de drept internaŃional.La postul consular lucrează funcŃionari consulari pentru realizarea funcŃiilor consulare,

alcătuind personalul consular, precum şi angajaŃi administrativi sau tehnici, persoane dinserviciul casnic şi persoane aflate în serviciul particular al membrilor personalului. Personalulpostului consular include personalul consular, din care fac parte şi şeful postului consular, şialte categorii de personal.

Postul consular este condus, după rang, de şeful consular aflat într-una din clasele:consul general, consul, viceconsul sau agent consular.

Şeful de post consular răspunde pentru exercitarea funcŃiilor consulare, asemeneacelorlalŃi funcŃionari consulari, precum şi, spre deosebire de funcŃionarii consulari, pentruconducerea ansamblului de activităŃi ale postului consular.

BIBLIOGRAFIE: Carta Na Ń iunilor Unite şi Statutul Cur Ń ii Interna Ń ionale de Justi Ń ie, Versiunea română editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România, Oficiul de Informare Publică,NaŃiunile Unite, New York, f.a, p. 51Vienna Convention on Diplomatic Relations, 1961, Done at Vienna on 18 April 1961. Enteredinto force on 24 April 1964, United Nations, Treaty Series, vol. 500, p. 95, Copyright ©United Nations, 2005untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/

Vienna Convention on Consular Relations, 1963, Done at Vienna on 24 April 1963.Entered into force on 19 March 1967., United Nations, Treaty Series, vo1. 596, p. 261,Copyright © United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ Convention on the Privileges and Immunities of the United Nations, Adopted by the GeneralAssembly of the United Nations on 13 February 1946 www.unog.chConvention on the Privileges and Immunities

of the Specialized Agencies, Approved by the General Assembly of the United Nations on 21November 1947 www.unog.ch

Vienna Convention on the Representation of States in their Relations with International

Organizations of a Universal Character , 1975, Done at Vienna on 14 March 1975. Not yet inforce. See Official Records of the United Nations Conference on the Representation of Statesin their Relations with International Organizations, vol. II (United Nations publication, SalesNo. E.75.V.12), Copyright © United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ ANGHEL, Ion M., Drept diplomatic şi consular , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.CAHIER, Philippe, Le droit diplomatique contemporain, Paris, 1962.CHEBELEU, Traian, Dreptul diplomatic şi consular , Editura UniversităŃii din Oradea, 2000.

DIACONU, Ion, Reprezentarea statelor în rela Ń iile interna Ń ionale, în Tratat de drept interna Ń ional public, volumul II, Titlul I, 2003.FARAG, Moussa, Manuel de pratique diplomatique - L'Ambassade, Bruxelles, 1972.GENET, R., Traité de diplomatie et de droit diplomatique, I, Paris, 1931MALIłA, Mircea, Diploma Ń ia, Bucureşti, 1970.MARTENS, Charles de, Le guide diplomatique. Précis de droit et de fonctions des agents

diplomatiques et consulaires, Leipzig, după 1860.MAZILU, Dumitru, Diploma Ń ia - Drept diplomatic şi consular , Lumina Lex, Bucureşti, 2003.



18

NASCIMENTO E SILVA, G. E. do, Diplomacy in International Law, Leiden, 1972.NICOLSON, Harold, Diplomatie/Diplomacy, Neuchâtel/Londra, 1948/1955.PRADIER-FODERE, P., Cours de droit diplomatique, vol. I, ed II, Paris, 1899RODRIGUEZ ARAYA, R., La diplomacia, evolucion, profesionalidad, reglementacion,Rosario, 1932. SATOW, Ernest, A Guide to Diplomatic Practice, Londra, 1957.SALMON, Jean, Manuel de droit diplomatique, Bruylant, Bruxelles, 1994.



19

IV FUNCłIILE MISIUNII DIPLOMATICE

NoŃiuni principale: reprezentarea, servirea intereselor de stat, negocierea,

informarea diplomatică FuncŃiile misiunii diplomatice sunt îndatoririle principale ale celor incluşi în misiunea

diplomatică Pe plan juridic, funcŃiile misiunii diplomatice apar, aşadar, ca obligaŃii şi drepturiale diplomaŃilor.

FuncŃiile diplomatice se exercită pe teritoriul statului străin. Fără limitarea diversităŃii

actitivităŃilor prin care se realizează aceste funcŃii, trebuie ca exercitarea să răspundă f ără abatere la imperativul respectării principiilor de drept internaŃional.Pentru misiunea diplomatică ad-hoc este definitorie o anumită funcŃie diplomatică,

considerată a fi primordială, aşa încât celelalte funcŃii specifice diplomaŃiei în general par a fiauxiliare.

Îndatorirea principală a membrilor misiunii diplomatice ad-hoc, aşadar semnificaŃia lacare se referă termenul ad-hoc, precum şi alte îndatoriri legate strict de îndatorirea principală sau, în general, de activitatea diplomatică sunt stabilite de statul trimiŃător cu consimŃământulstatului primitor.

Misiunii diplomatice ad-hoc îi revine, în primul rând, funcŃia care o defineşte, dar,pentru a o realiza, este necesar să satisfacă şi exigenŃele altor funcŃii specifice domeniuluidiplomatic, precum reprezentarea, servirea interesului de stat, informarea şi să recurgă la

negociere.Dreptul internaŃional a stabilit că şefii misiunii diplomatice ad-hoc participante la

lucrările unui for internaŃional î şi reprezintă statul propriu, f ără să fie obligaŃi să prezintedepline puteri pentru adoptarea textului unei convenŃii adoptate în cadrul forului.

În cursul elaborării textului ConvenŃiei privind relaŃiile diplomatice, Comisia ONUpentru dreptul internaŃional a sintetizat îndatoririle ambasadei, stabilind cinci funcŃiipreponderente: reprezentarea statului acreditant, apărarea intereselor statului acreditant,negocierea, informarea şi promovarea relaŃiilor bilaterale.

Prin funcŃiile enunŃate se concretizează menirea definitorie a ambasadei de mesager alstatului acreditant. Statele care stabilesc relaŃii diplomatice doresc să comunice între ele şi,pentru a facilita comunicarea oficială, constituie ambasade. Facilitarea comunicării oficiale nupoate fi o funcŃie a ambasadei, pentru că ambasada nu se poate situa în afara structurii statuluiacreditant.

FuncŃiile enumerate conturează ansamblul activităŃilor diplomatice ale statuluiacreditant, pe care statul acreditar le admite, îndeplinindu-şi astfel obligaŃiile decurgând dinstabilirea relaŃiilor diplomatice.

Misiunea diplomatică reprezintă statul care a constituit-o ca să vorbească în numele lui în străinătate, adresându-se reprezentanŃilor altui stat sau ai altor state. Reprezentarea estefuncŃia diplomatică primordială, întrucât decurge din suveranitatea statului. În relaŃiileinternaŃionale, reprezentarea este funcŃia instituŃiilor autorităŃii publice din orice stat, dovadă amaturităŃii acestora şi atestare a aptitudinii statului de a fi componentă ("putere") a sistemuluiinternaŃional.

Persoana aflată în misiune diplomatică acŃionează în viaŃa publică din străinătate şi î şi

demonstrează identitatea utilizând simbolurile statului reprezentat:drapel, stemă, imn.Şefii de misiune diplomatică sunt îndreptăŃiŃi să-şi reprezinte statul propriu pentruadoptarea de convenŃii internaŃionale bilaterale şi multilaterale.

Dreptul de reprezentare fiind inerent suveranităŃii statelor, reprezentarea, ca funcŃie adiplomaŃiei, este posibilă numai în condiŃiile respectării egalităŃii în drepturi dintre state.

Reprezentarea diplomatică, funcŃia care întruneşte obligaŃia şi dreptul agentuluidiplomatic de a transmite mesajele statului propriu în străinătate, este diferită de reprezentareainternaŃională care constă din realizarea de acte în numele statului de către un stat străin, în



20

relaŃie cu un subiect de drept internaŃional, stat terŃ sau for internaŃional. Încă o distincŃie estenecesară: între reprezentarea politică generală a statului acreditar, a intereselor cetăŃeniloracestui stat, pe de o parte, şi reprezentarea din sfera dreptului civil.

Ambasadorul şi ambasada reprezintă guvernul statului acreditant în relaŃiile cuguvernul statului acreditar. Ambasadorul este învestit cu autoritatea necesară de a vorbi înnumele guvernului din statul propriu. Dar funcŃia de reprezentare este mai cuprinzătoare, nuse limitează la reprezentarea guvernului, ci acoperă reprezentarea ansamblului de autorităŃi ale

statului.Agentul diplomatic, îndeosebi ambasadorul şi şeful misiunii diplomatice, î şi reprezintă statul în trei direcŃii principale: faŃă de instituŃiile autorităŃilor din statul acreditar, faŃă decetăŃenii statului acreditant aflaŃi pe teritoriul statului acreditar şi faŃă de ambasadele statelorstrăine din statul acreditar.

Răspunderea pentru actele ambasadei îi revine statului acreditant, pe care ambasada îlreprezintă. Trebuie ca statul acreditant să-şi asume răspunderea întreagă pentru acteleambasadei, întrucât funcŃia de reprezentare generală nu-i permite eschive eventuale,

întemeiate pe argumente referitoare la depăşirea competenŃelor.Şefii de misiune diplomatică reprezintă statul acreditant f ără să fie obligaŃi să prezinte

depline puteri, pentru adoptarea textului unui tratat între statul acreditant şi statul acreditar.Din limbaj, rezultă că referirea se face la misiunile diplomatice permanente care funcŃionează

ca urmare a stabilirii de relaŃii diplomatice între două state, aşadar la ambasade, la ambasadorişi la însărcinaŃii cu afaceri a. i. ai ambasadelor.

Prin ambasada sa, statul este prezent în viaŃa publică a statului acreditar. AgenŃiidiplomatici de la ambasadă participă, reprezentându-şi statul, la solemnităŃi.

Ambasada, care înf ăŃişează demnitatea şi independenŃa statului acreditant, î şi exercită,cu consimŃământul statului acreditar, dreptul de a expune public simbolurile statuluiacreditant: drapelul şi stema. Privilegiul rămâne valabil cât timp ambasada respectă reglementările statului acreditar.

Reprezentarea diplomatică se realizează, în primul rând, de către ambasador, dar şi deceilalŃi diplomaŃi ai ambasadei, sub conducerea ambasadorului, printr-o varietate mare deactivităŃi: expuneri, demersuri, consultări, negocieri.

Potrivit unei uzanŃe extinse, ambasada organizează acŃiuni solemne de marcare a zileinaŃionale a statului acreditant în statul acreditar.

Motorul activităŃii diplomatice îl constituie conjuncŃia intereselor de stat. Statul vede în misiunea diplomatică pe care o constituie un instrument necesar pentru realizarea şiapărarea intereselor de stat. Statul care primeşte pe teritoriul lui o misiune diplomatică străină vede în această misiune un instrument de realizare şi de apărare a intereselor de stat străine,care pot fi, faŃă de interesele proprii, convergente sau divergente.

Misiunea diplomatică implică servirea interesului de stat, fie prin susŃinerea lui, fieprin apărarea lui, fie prin împletirea susŃinerii cu apărarea.

Prin diplomaŃie, statele evită efectele distrugătoare ale confruntărilor dintre intereselelor contrare, armonizându-le şi menŃin astfel pacea. Consultările diplomatice, de pildă, suntcăi de soluŃionare a diferendelor, de acomodare a intereselor divergente.

Criteriul principal de evaluare a funcŃiei de protejare, în limitele admise de dreptulinternaŃional, a intereselor statului reprezentat şi ale cetăŃenilor săi este legat de respectareaprincipiului pacta sunt servanda.

Pentru soluŃionarea crizelor apărute în relaŃiile dintre ele, statele au posibilitatea de arecurge la proteste sau la dialog. Ambele sunt forme de protejare a intereselor proprii.OpŃiunea pentru dialog corespunde şi preocupării faŃă de pacea şi securitatea internaŃională şipoate fi considerată prioritară întrucât interesul de stat include şi întreŃinerea relaŃiilor externe.



21

Ambasada este un instrument al statului acreditant. Are rolul de voce autentică aautorităŃilor din acest stat. Nici serviciul public pentru diploma Ńie în ansamblu şi nicicomponentele lui, aşadar nici ambasada nu elaborează politica externă, ci au rolul deinstrument de aplicare a acestei politici. Aplică, în relaŃiile cu autorităŃile statului acreditar,prevederile din programul de guvernare în vigoare în statul acreditant. Ambasada certifică interesele statului acreditant şi le apără consecvent, acŃionând pe cale politică şi pe cale

juridică.

Legătura ambasadei cu interesele statului acreditant este considerată indisolubilă nudoar de autorităŃile acreditante, ci, în aceeaşi măsură, şi de cele ale statului acreditar, decelelalte state participante la relaŃiile diplomatice internaŃionale. Ca urmare a devierilor de laacest rol, a îndeplinirii cu distorsiuni a acestei funcŃii, apare riscul ca ambasada să sedescalifice şi să se ajungă până la anularea de facto şi, până la urmă de jure a misiuniidiplomatice.

Este posibil ca, temporar, cu acordul statului acreditar, ambasada să ocrotească şiinteresele altui stat decât statul acreditant.

În relaŃiile internaŃionale, negocierea este instrumentul de reglementare a diferendelordintre state şi de stimulare a conlucrării inter-statale, întrucât negocierea este activitatea princare se poate ajunge la soluŃionarea prin înŃelegere a problemelor care împiedică relaŃiiledintre state. Prin negociere, se convin modalităŃi de aco,odare a intereselor divergente ale

statelor, astfel încât să nu se ajungă la diferend sau, dacă statelel sunt părŃi ale unui diferend să devină părŃi ale unei înŃelegeri. Dreptul internaŃional prevede trecerea imediată la negociere încaz de diferend. Ca urmare, în conformitate cu dreptul internaŃional, negocierea este funcŃiediplomatică.

Negocierea caracterizează în fiecare detaliu, dar şi în ansamblu, activitateadiplomatică. În structura fiecărei acŃiuni diplomatice sunt recognoscibile cererea şi oferta,târguiala şi, simultan, disponibilitatea permanentă de cooperare.

Persoana aflată în misiune diplomatică rezolvă problemele apărute în relaŃiile dintrestatul acreditant şi statul acreditar, negociind. Însuşirile necesare negociatorului le au, îngeneral, toŃi cei care satisfac prin conduită şi formaŃie profesională criteriile definitorii aleprofesiei de diplomat.

Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. Mai mult, diplomaŃia în ansamblueste sinonimă cu negocierea.

Statele în numele cărora agenŃii diplomatici î şi realizează demersurile sunt emiŃătoareşi receptoare de informaŃii pozitive sau negative, relevante pe plan politico-diplomatic. Acestedemersuri pot fi oficiale sau oficioase, publicabile sau confidenŃiale, verbale sau scrise,individuale sau colective.

Prin negociere, ambasada soluŃionează problemele care împiedică relaŃiile bilaterale,extinde aceste relaŃii, clarificându-le îndeosebi juridic şi diversificându-le.

Agentul diplomatic rezolvă problemele apărute în oricare dintre domeniile relaŃiilordintre statul acreditant şi statul acreditar, negociind. Dialogul diplomatic şi negocierea suntsinonime. Specifice pentru funcŃia de negociere a ambasadei sunt investigarea intereselorcelor două state, acreditant şi acreditar, şi identificarea elementelor care pot fi obiect al

acordului bilateral.Misiunea diplomatică vehiculează informaŃii: le culege, le analizează, le ordonează, letransmite. InformaŃia diplomatică destinată statului propriu sau statelor străine se referă lastatele şi societăŃile străine sau la statul propriu şi societatea proprie.

Utilizarea informaŃiei false discreditează misiunea diplomatică. Ca purtătoare deinformaŃie, misiunea diplomatică depinde de loialitatea faŃă de statul propriu şi de păstrarea

încrederii pe care i-o acordă străinătatea. Regulile de curtoazie internaŃională nu le permit



22

diplomaŃilor să facă uz de declaraŃii false, nici din iniŃiativa lor, nici din ordinul guvernului pecare îl reprezintă.

Trebuie ca misiunea diplomatică să evite "pescuitul" în apele tulburi iscate deagitatorii vieŃii sociale şi politice.

Utilizarea mijloacelor licite de informare asigură menŃinerea acestei funcŃii a misiuniidiplomatice pe planul cooperării.

Principala sursă de informare licită a statului acreditant este chiar ambasada străină,

care culege, dar şi furnizează sistematic informaŃii despre politica, economia, cultura,legislaŃia ambelor state. Ambasadorul şi ceilalŃi agenŃi diplomatici sunt consideraŃi surseoficiale de informaŃii cu privire la Ńara proprie. În postura de furnizor de informaŃii desprestatul pe care îl reprezintă, agentul diplomatic serveşte simultan interesele statului propriu, pecare le promovează şi le apără.

Agentul diplomatic î şi culege informaŃiile din convorbiri cu oficialităŃile şi cupoliticienii de cele mai diverse orientări, din vizite la instituŃii, din observarea dezbaterilorparlamentare, a reuniunilor publice în sferele politică, economică, socială, culturală etc., din

întâlinirile colegiale în cadrul corpului diplomatic şi din fluxurile de ştiri furnizate de mass-media. Acestea ar fi tocmai căile licite de informare diplomatică.

Calitatea distinctivă a informaŃiei raportate sau furnizate de agentul diplomatic esteobiectivitatea. InformaŃia diplomatică nu este menită să producă satisfacŃie sau insatisfacŃie, ci

să ofere temei de evaluare a situaŃiei dintr-un domeniu sau altul.Despre valoarea cuvântului de ambasador s-ar putea spune că este cea mai onorabilă

caracteristică a profesiei de diplomat. Prin punerea ei în practică, ambasadorul poate dobândişi păstra încrederea guvernului străin din Ńara de reşedinŃă.

În vederea informării, este tot atât de important pentru ambasador ca şi pentrucolaboratorii lui să menŃină contactul cu nivelurile cele mai mici, precum şi cu cele mai înalteale guvernului şi ale societăŃii. Contactele personale realizate cu fiecare ocazie sunt

întotdeauna valorificabile în extinderea relaŃiilor dintre două guverne. Ambasadorul esterăspunzător pentru iniŃierea şi întreŃinerea acestor contacte.

Din funcŃia de servire a interesului naŃional, face parte şi rolul, menŃionat separat,pentru reliefare, al ambasadei, de instrument de observare a evolu Ńiei relaŃiilor bilateraledintre statul acreditant şi statul acreditar, de investigare a posibilităŃilor de dezvoltare aacestor relaŃii, de sesizare a pericolelor de deteriorare a acestora, de aplicare a soluŃiilor pentruameliorarea şi dezvoltarea lor.

Agentul diplomatic protejează relaŃia pe care o serveşte, abordându-i problematica înmod pozitiv, prevenind, când este posibil, dificultăŃile sau crizele. Agentul diplomatic şi, înprimul rând ambasadorul acreditat în capitala unui stat străin este obligat, inclusiv prin

înscrierea acestei funcŃii printre prevederile de drept diplomatic şi potrivit unor interpretăridoctrinare, să contribuie la evoluŃia pozitivă a relaŃiilor bilaterale în domeniul cărora î şiexercită misiunea, adică la amplificarea lor.

BIBLIOGRAFIE: Carta Na Ń iunilor Unite şi Statutul Cur Ń ii Interna Ń ionale de Justi Ń ie, Versiunea română editată

sub îngrijirea Centrului de informare al ONU pentru România, Oficiul de Informare Publică,NaŃiunile Unite, New York, f.a, p. 51Vienna Convention on Diplomatic Relations, 1961, Done at Vienna on 18 April 1961. Enteredinto force on 24 April 1964, United Nations, Treaty Series, vol. 500, p. 95, Copyright ©United Nations, 2005untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/

Vienna Convention on Consular Relations, 1963, Done at Vienna on 24 April 1963.Entered into force on 19 March 1967., United Nations, Treaty Series, vo1. 596, p. 261,Copyright © United Nations, 2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/



23

Convention on Special Missions, 1969, Adopted by the General Assembly of the UnitedNations on 8 December 1969., Entered into force on 21 June 1985. United Nations, TreatySeries, vol. 1400, p. 231, Copyright © United Nations, 2005untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/ ANGHEL, Ion M., Drept diplomatic şi consular , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.BARSTON, R. P., Modern Diplomacy, Second Edition, Longman, London and New York,1998, p. 18.

CAHIER, Philippe, Le droit diplomatique contemporain, Paris, 1962.CHEBELEU, Traian, Dreptul diplomatic şi consular , Editura UniversităŃii din Oradea, 2000.DIACONU, Ion, Tratat de drept interna Ń ional public, volumul II, Titlul I, 2003.DUCULESCU, Victor, Diploma Ń ia secret ă , Casa Europeană, Bucureşti, 1992, p. 5.FARAG, Moussa, Manuel de pratique diplomatique - L'Ambassade, Bruxelles, 1972.GENET, R., Traité de diplomatie et de droit diplomatique, I, Paris, 1931HEATLEY, D. P., Diplomacy and the study of international relations, Oxford, 1919.MALIłA, Mircea, Diploma Ń ia, Bucureşti, 1970.MARTENS, Charles de, Le guide diplomatique. Précis de droit et de fonctions des agents

diplomatiques et consulaires, Leipzig, după 1860.MAZILU, Dumitru, Diploma Ń ia - Drept diplomatic şi consular , Lumina Lex, Bucureşti, 2003.NASCIMENTO E SILVA, G. E. do, Diplomacy in International Law, Leiden, 1972.

NICOLSON, Harold, Diplomatie/Diplomacy, Neuchâtel/Londra, 1948/1955.PRADIER-FODERE, P., Cours de droit diplomatique, vol. I, ed II, Paris, 1899RODRIGUEZ ARAYA, R., La diplomacia, evolucion, profesionalidad, reglementacion,Rosario, 1932. SATOW, Ernest, A Guide to Diplomatic Practice, Londra, 1957.SALMON, Jean, Manuel de droit diplomatique, Bruylant, Bruxelles, 1994.

diplomatie si comunicare

Documents