Ioniță Elena BiancaMocanu Ioana AndreeaNeagoe Ionela Denisa

Urloi Andreea

DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ A EXISTENȚEI

În secolul al XVI-lea, când limba slavonă era pentru poporul nostru ceea ce fusese limba latină pentru popoarele din Occident la începuturile Evului Mediu, cărturarii no tri i-ș șau manifestat sim irea i cugetarea în formele limbii slavone.ț ș

In această limbă s-a început la curtea lui tefan cel Mare istoriografia i tot în această Ș șlimbă s-au scris i “Invataturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Dar slavona șera o limbă straină, neîn eleasă de masele adânci ale poporului. S-a sim it astfel nevoia ț țde a consemna în scris limba maternă.

Literatura noastră veche a evoluat în condi ii cu totul deosebite de cele în care s-au țdezvoltat marile literaturi în occident. In occident traducerea Bibliei i a căr ilor sfinte a ș țfost precedată de o perioada lungă de de 3-4 veacuri, în care a înflorit literatura profană în limba na ională. Limba literară, în Occident, s-a lefuit deci în crea iile literare ale ț ș țjongleurilor, trubadurilor i scriitorilor profani. ș

Cu totul altfel se prezinta lucrurile la noi. Limba scrisă apare la noi întâi în scripturile sfinte i se formează, ca limbă literară, în textele religioase până în a doua jumătate a șsecolului al XVII-lea, când apare istoriografia moldovenească în limba na ională. Dar țchiar dupa apari ia cronicilor, singurele căr i care se tipăresc la noi i se răspândesc ț ț șpeste toate inuturile române ti, men ionând unitatea credin ei i a graiului, sunt ț ș ț ț ștextele sfinte. Cronicile s-au răspândit pe o rază mai restrânsă i numai prin copii șmanuscrise.

Literatura religioasă, canonică i aprocrifă,a format astfel în primele șveacuri singura hrană intelectuală a întregii societă i. Ea a creat o mentalitate țreligioasă care se dezvăluie în toate manifestările poporului: artistice, sociale, politice.Sub influen a ideeilor puse în circula ie de reforme, maramure enii au pus, în sec al ț ț șXV-lea, temeliile literaturii române ti, tălmăcind Sfintele Scripturi în graiul șstrămo esc. Traducerile lor răspândite în copii manuscrise au fost tipărite de către șdiaconul târgovi tean Coresi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Textele șmaramure ene erau scrise într-o limbă noduroasă cu caractere arhaice i dialectale. ș ș

Coresi a înlăturat cât a putut particularită ile arhaice i dialectale, ț ștranspunând textele în graiul muntean care se ridica astfel la rangul de limbă literară. Textele lui Coresi au intrat la rândul lor în mâinile mitropolitului Varlaam i șastfel de la Varlaam la Simeon tefan, de la acestea la mitropolitul Dosoftei i în Ș șsfâr it până la Biblia lui erban i până la Antim Ivireanul, timp de două veacuri i ș Ș ș șjumătate, a fost o continuă elaborare a textelor sacre, o continuă frământare de a găsi pentru cugetarea bibilică în forma na ională, nu numai cuvântul cel mai țexpresiv i cel mai precis, dar cuvântul care să fie în acela i timp în eles în toate ș ș ținuturile române ti, “că românii nu grăiesc în toate ările într-un chip”, iar ț ș ț

cuvintele trebuie să fie ca banii “că banii aceea sunt buni, carii umblă în toate ările, ța a i cuvintele acelea sunt bune, carele le în eleg to i”. Dar prin această ș ș ț țnecontenită frământare în căutarea cuvântului expresiv, cu rezonan ă în toate țcuprinsurile române ti, în aflarea unui ritm armonios la care să poată fi adaptată șmelodia bizantină, acolo unde o cereau necesită ile liturgice, s-a creat limba noastră țliterară.

“A tăia latura religioasă din istoria literaturii românești înseamnă a renunța la cunoașterea trăsăturii celei mai caracteristice din cultura noastră veche și la una din fețele ei de glorie”(N. Cartojan).

Până în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, literatura românească este în întregime opera clerului și poartă în alcătuirea ei o trăsătură adânc religioasă.

Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, se petrece însă o schimbare în dezvoltarea culturii noastre în urma prefacerilor, boierimea a ajuns într-o situație materială prosperă, care a ajutat-o să ocupe un loc proeminent în viața politică și culturală a neamului. Dar din pricina luptelor ce se dădeau în jurul tronului, ea era adesea silită să emigreze cître adăposturile de cultură din centrul și răsăritul european, care stăteau în legătură cu apusul. Prin aceste emigrări s-a deschis pentru cultura românească, închisă până atunci în formele strâmte și rigide ale slavonismului și ortodoxiei, o fereastră prin care a năpădit aerul proaspăt al civilizației occidentale.

Contactul acesta cultural s-a făcut mai intens în Constantinopol și în Polonia. Apropierea de mișcarea umanistă a Poloniei a înviorat viața literară a Moldovei, dând naștere istoriografiei naționale; în mediul cosmopolit al Constantinopolului s-au format scriitori ca Dimitrie Cantemir, Stolnicul Constantin Cantacuzino și înaintea lor Nicolaie Milescu, contemporanul lui Dosoftei și sprijinitorul moldovenilor la curtea țarilor.

Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (d. 1583, Brașov) a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște.[Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român, dar și apariția limbii române literare.

Coresi este originar din satul Cucuteni, județul Dâmbovița. Și-a început activitatea tipografică la Târgoviște. În 1559-1560 s-a stabilit definitiv la Brașov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări nu doar în limba slavonă, ci și în limba română, fapt imposibil la vremea respectivă în Țara Românească, din cauza opoziției Mitropoliei Ungrovlahiei. Tipăriturile lui, apărute în mare parte la Brașov între 1556 și 1583 sub influența curentelor de reformă religioasă luterană și calvină răspândite atunci în Transilvania, sunt adevărate „monumente” de limbă veche românească, importante și prin predosloviile scrise de el, în care se ridică pentru prima oară, cu hotărâre și claritate, problema introducerii limbii românești în cultul religios. Tipăriturile lui Coresi utilizau graiul din Țara Românească și sud-estul Transilvaniei și au avut o mare importanță pentru evoluția și unificarea limbii române. 

Diaconul Coresi

Coresi a deprins tehnica tiparului de la Dimitrije Ljubavić, care lucra pentru Mitropolia Ungrovlahiei. A tipărit primele căr i în limba țromână: Tetraevanghelul (1561) - o traducere din Noul Testament a celor

patru evanghelii,  Întrebare cre tineascăș  (lucrare cunoscută i sub numele ș

deCatehism, apărută în 1560 — studiile mai vechi îl datează 1559),  Liturghierul (1570),  Psaltirea (1570).

Căr ile erau întrebuin ate atât în biserică cât i la coală.hț ț ș șMunca de tipar consta în xilogravură ( xilografie = Procedeu

tipografic la care se folosesc forme de tipar gravate în lemn )   i necesita șeforturi deosebite. Fiecare pagină trebuia sculptată în lemn. Pentru aceasta Coresi folosea 10-20 de ucenici, pe care îi amintea în prefa a țcăr ilor editate de el.țO replică modernă a tiparni ei lui Coresi este expusă astăzi la Muzeul ț„Prima coală românească” din Bra ov.ș ș

Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul a anului 1580, într-o familie de răze i din ș Bolote ti, Putna. Numele său de mireanș (laic ) a fost Vasile Mo oc. De tânăr i-a ț ș îndreptat pa ii spre Schitul Zosim de pe vșalea pârâului Secu, unde a învă at carte, ț ș i-a dezvoltat talentul de vorbitor i sș criitor i a deprins limbile slavonă, latină ș șși greacă. Pe locul schitului, Vornicul Nestor Ureche i so ia sa Mitrofana au ș țctitorit, în 1602, Mănăstirea Secu în care a început să func ioneze i ț șo coală. Tânărul Vasile Mo oc a intrat în ob tea noii mănăstiri, unde ș ț șa fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povă uitor, ajunge țpe treptele ecleziastice cele mai înalte, fiind numit egumen ( stare )ț al mănăstirii.

Mitropolitul Varlaam

Varlaam s-a ocupat în continuare cu studiul căr ilor, îndeosebi cele religioase, țtraducând Scara (Leastvita) Sfântului Ioan Scararul (1618). Mai târziu, pentru strădaniile i virtu ile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandritș ț . . În 1628, ca urmare a faptului că era sfetnic de încredere al Domnitorului Miron Barnovschi, a fost trimis într-o misiune ecumenică la Moscova i Kiev. ș

În timpul domniei Voievodului Alexandru Ilia , Arhimandritul Varlaam a fost șchemat la Ia i i numit în fruntea Mitropoliei Moldovei ș ș în locul Mitropolitului decedat Atanasie (1629-1632)

Sprijinit i de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul șVarlaam reu e te chiar înfiin area primei tipografii române ti din Moldova, ș ș ț șîn anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea "Sfin ii Trei Ierarhi" din Ia iț ș . Drept reac ie la propaganda calvină din Transilvania a redactat ț„Cartea care se cheamă Răspunsul împotriva Catehismului Calvinesc”, prima scriere românească de polemică teologică. În aprilie 1653 s-a retras la mânăstirea Secu, unde a decedat în anul 1657.

„Cazania” lui Varlaam a fost considerată de Iorga drept opera cea mai populară a epocii noastre vechi; ea con ine primele țversuri în limba română, intitulate „Stihuri în stema domniei Moldovei”, prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu în tipărirea căr ii.ț

„Răspunsul împotriva Catehismului calvinesc”este un pamflet conceput în scopul de a-i apăra pe ardeleni de calvinism i șde pericolul dezna ionalizării. Scrisă liber de orice izvor, cartea țfierbe de indignare sub învăluirile cumin i ale frazei.ț

Copie manuscrisă

din „Răspuns împotriva

catihismului calvinesc”

Sfântul Ierarh Simion tefan (sau Simeon tefan) a Ș Ș

fost mitropolit al Transilvaniei între anii 1643-1656.. De asemenea, a fost un vestit cărturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducător i editor al „Noului șTestament de la Bălgrad” (1648).

Simion tefan era originar din Alba ȘIulia; nu se cunoa te anul exact al na terii ș șsale.

A studiat la o coală mănăstirească șdin Alba Iulia (capitala principatului Transilvaniei în acea perioadă). A devenit apoi ieromonah în mănăstirea ortodoxă din Alba Iulia. Marele merit al mitropolitului Simion tefan este extraordinara sa lucrare Șmisionară, de înfruntare a calvinizării for ate ța românilor din Transilvania. Printre altele, el accepta în cult numai limba română.

Simion Ștefan

În anul 1648 Simion tefan a tipărit la Alba Iulia traducerea în Șlimba română a Noului Testament, iar în 1651 Psaltirea.Pe lângă valoarea culturală i na ională a editării în limba română ș ța acestor scrieri, mai de pre este reu ita mitropolitului de a ț șpăstra neatinsă dreapta credin ă. Promovând cultura na ională, ț țmitropolitul Simion tefan a urmărit mai ales păstrarea nealterată Șa învă ăturii cre tine, mo tenită de la înainta ul sau, Sf. ț ș ș șierarh martir Ilie Iorest.

„Bine știm că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sunt buni carii îmblă în toate țările, așea și cuvintele acealea sunt bune carele le înțeleg toți”.„Socotește, cititorule, în ciastă carte, pentru că n-au scrisă îngerii din ceriu, ci au scrisă mână păcătoasă, din țărână făcută”. ( „ Predoslovia ” )

,, Noul Testament de la Bălgrad “

Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet şi traducător. Cunoştea limba elenă, latina, slavona şi polona. Datorită relaţiilor sale cu patriarhul Moscovei şi cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iaşi, în româneşte, principalele cărţi liturgice, unele traduse de el însuşi. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.

Dosoftei

Călugărit la Probota sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huşi (1658 - 1660) şi Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 şi 1675 - 1686). În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oştile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet naţional, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducator al cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică şi care a contribuit la formarea limbii literare româneşti.

Lucrările tipărite :

Psaltirea în versuri Dumnezeiasca Liturghie Psaltirea de-nţeles Molitălvnic de-nţeles Poem cronologic despre domnii Moldovei Parimiile preste an Viaţa şi petriaceria sfinţilor

Psalmul lui David, 1Ferice de omul ce n-a merge    În sfatul celór fără de lege

i cu răii nu va sta-n cărare,Ș    Nici a edea-n scaun de pierzare.șCe voia lui va fi tot cu Domnul     i-n legea lui -a petrece somnul,Ș șDe să va-nvă a de zî, de noapte,ț    Să-i deprinză poruncile toate.

i va fi ca pomul lângă apă,Ș    Carele de roadă nu să scapă.

i frunza sa încă nu- -va pierde,Ș ș    Ce pre toată vremea va sta verde.

i de câte lucrează i-spore te,Ș ș     i agonisita lui va cre te.Ș șIară voi, necura âi, ca pleava,ț    De sârg ve cunoa te-vă isprava.ț șCând s-a vântura dintr-are vravul,    Vă ve duce cum să duce pravul,ț

Biblia de la București (1688) sau Biblia lui Șerban Cantacuzino este prima traducere integrală a Bibliei în limba română. Este un monument al limbii române vechi, jucând un rol major în dezvoltarea limbii literare. Biblia de la București este „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, spunea istoricul Alexandru D. Xenopol. George Călinescu afirma că „Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”. Nicolae Iorga spunea că ea este „cel dintâi document sigur de limbă literară stabilită pe înțelesul tuturor românilor”.

Fraţii Radu Greceanu şi Şerban Greceanu au asigurat traducerea Bibliei, au făcut „grosul lucrului” după cum spune istoricul C. C. Giurăscu. Ei au fost ajutaţi de stolnicul Constantin Cantacuzino, fratele domnitorului, cărturar şi istoric renumit al acelor vremuri, care a fost răspunzător de „clarificarea pasajelor dificile şi a termenilor tehnici”, potrivit aceluiaşi istoric. Arhiereul Gherman din Nissa Capadociei şi Mitrofan, episcopul Huşilor, au ajutat şi ei la traducerea Bibliei.

Tipărirea a început în 5 noiembrie 1687 sub Şerban Cantacuzino şi s-a terminat în 10 noiembrie 1688, după moartea acestuia, la începutul domniei luiConstantin Brâncoveanu. La conducerea tipografiei domnești din București, unde s-a reușit această importantă lucrare, se afla viitorul episcop Mitrofan al Buzăului.

Tehnica redacţională şi tipografică a Bibliei este remarcabilă pentru perioada respectivă. Este publicată în format mare, „in folio” . Textul este pe două coloane, cu litere mici chirilice, cu cerneală de două culori, negru şi roşu. Are 938 pagini din hârtie densă. Titlul este bogat, încadrat în chenar floral şi arată că s-a tradus „dupre limba elinească spre înţelegerea limbii româneşti”. Pe verso-ul foii de titlu se găseşte stema ţării (corbul cu crucea în cioc), într-un mare medalion oval.

Biblia de la București

Biblia lui Șerban Cantacuzino

Antim Ivireanula fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebreDidahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII..

Antim Ivireanul

Dimensiunea religioasă a călăuzit nu numai existența, dar și concepția celor care au scris în această perioadă. Ei cred că tot ce se petrece pe Pământ este hotărât de Dumnezeu, după cum mărturisește și Miron Costin : „Orice nevoință pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este orânduit, a-l clăti nime nu poate.”