C U P R I N S

Pag.

1. INTRODUCERE ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE DEONTOLOGIEI FUNCŢIONARILOR PUBLICI ....................................................................................................................... 1

2. TEORIA FUNCŢIEI PUBLICE ŞI A FUNCŢIONARILOR PUBLICI ................ 72.1. Teoria funcţiei publice .......................................................................................... 7

2.1.1. Noţiune. Trăsături caracteristice ......................................................... 92.1.2. Clasificare. Principiile funcţiei publice în România ........................... 11

2.2. Teoria funcţionarului public ................................................................................. 142.2.1. Noţiune. Clasificare ............................................................................ 152.2.2. Recrutarea, evaluarea şi avansarea funcţionarilor publici .................. 192.2.3. Aspecte privind profesionalizarea funcţionarilor publici .................... 28

3. PRINCIPIILE DEONTOLOGIEI FUNCŢIONARULUI PUBLIC .................... 333.1. Consacrarea legislativă a principiilor deontologiei funcţionarului public ........... 33

3. 1. 1. Enumerarea izvoarelor ........................................................................ 363. 1. 2. Principiile constituţionale ................................................................... 38

3.2. Principiile legale ale deontologiei funcţionarului public ..................................... 423.2.1. Supremaţia Constituţiei şi a legii ........................................................ 433.2.2. Prioritatea interesului public ............................................................... 433.2.3. Asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi

instituţiilor publice, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare ................................................................................................ 44

3.2.4. Profesionalismul ................................................................................. 443.2.5. Imparţialitatea şi independenţa ........................................................... 453.2.6. Integritatea morală .............................................................................. 453.2.7. Libertatea gândirii şi exprimării .......................................................... 463.2.8. Cinstea şi corectitudinea ..................................................................... 463.2.9. Deschiderea şi transparenţa, principiul respectării sistemului juridic

al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor stabilite potrivit legii ..................................................................................................... 47

3.2.10. Obligaţia de a nu prejudicia persoanele fizice sau juridice şi apărarea prestigiului corpului funcţionarilor publici ......................... 53

3.2.11. Obligaţia de a manifesta discreţie profesională cu privire la toate informaţiile de care ia cunoştinţă în exercitarea funcţiilor sale .......... 53

3.2.12. Obligaţia de a respecta ordinele superiorului ierarhic ........................ 543.2.13. Obligaţia funcţionarilor cu funcţii de conducere de a sprijini

propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine pentru îmbunătăţirea activităţii din cadrul autorităţii sau instituţiei, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor .................. 54

1

4. STUDIU DE CAZ ....................................................................................................... 554.1. Stare de incompatibilitate ..................................................................................... 554.2. Conflicte de interese ............................................................................................. 57

5. ÎN LOC DE CONCLUZII ........................................................................................... 61

BIBLIOGRAFIE 64

2

1. INTRODUCERE

ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE DEONTOLIGIEI FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Termenul „deontologie” a fost folosit pentru prima dată de juristul şi filozoful englez

Jeremy Bentham (1748-1832) în lucrarea sa „Deontologia sau ştiinţa moralităţii”, în care scrie:

„baza deontologiei este principiul după care o acţiune este bună sau rea, demnă sau nedemnă,

meritusoasă sau blamabilă, în raport cu tendinţa ei de a spori sau diminua suma fericirii

publice”1. Concepţia lui Bentham se înscrie în curentul utilitarist al eticii, potrivit căruia

principiul fundamental al oricărei etici şi legislaţii este „cea mai mare fericire a celui mai mare

număr de oameni”2. De aici rezultă faptul că, în concepţia lui Bentham „deontologia” este o

denumire dată unui curent al eticii.

Expresia „deontologie” provine din cuvintele greceşti „deon, deontos”, care înseamnă

„ceea ce se cuvine”, „ceea ce trebuie făcut”, datorie şi logos care înseamnă discurs, ştiinţă3.

Deontologia se poate defini ca ştiinţă a ceea ce trebuie să facem, ca o căutare a acelui

„mijloc”(mesotes = medie raţională) între „ prea puţin” şi „prea mult ”ce există în cadrul fiecărei

activităţi desfăşurate de noi, iar în particular, de funcţionarul public4.

Astăzi, prin deontologie se înţelege, în sensul comun indicat de dicţionare5 ansamblul

de reguli care precizează normele de comportament şi obligaţiile etice ale unei profesiuni,

precum şi doctrina despre acestea. Aceste reguli au în vedere conduita celor care exercită o

anumită profesiune, atât în raporturile dintre ei cât şi în raporturile cu clienţii lor sau cu

publicul6. În acest sens, „deontologia” este sinonimă cu etica profesională. În acest context,

este necesar să ştim ce înseamnă termenul „profesiune ”sau „profesie”, care are două accepţiuni:

1 BENTHAM, JEREMY - Deontologia sau ştiinţa moralităii, citat de? TOMESCU, MĂDĂLINA, Deontologia funcţionarului public, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012, p. 182 DUŢESCU, BENONE - Etica profesiunii medicale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980, p. 13, citat de TOMESCU, MĂDĂLINA - op. cit. , p. 183 POPESCU, SLĂNICEANU ION - Teoria funcţiei publice, Editura EVRIKA, Brăila, 1999, p. 374-3754 RĂDULESCU, CORINA-MIHAELA - Deontologia funcţiei publice (suport de curs), Editura Universităţii Bucureşti, 2006, p. 235 ACADEMIA ROMÂNĂ INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN” - Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a revăzută, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 278 6 COMAN, KUND-LIVIU - Deontologia statutului funcţionarilor din administraţia publică, Ediţia a II-a, Galaţi 2006

3

Într-o primă accepţiune, „profesiune” desemnează ansamblul de cunoştinţe teoretice

şi deprinderi practice ce definesc pregătirea persoanelor care realizează o anumită activitate

specializată7. Termenul se utilizeză însă şi în sensul de ocupaţie sau meserie.

În a doua accepţiune, termenul „ profesiune” semnifică grupul social organizat,

compus din persoanele care desfăşoară o anumită activitate specializată, ce necesită un

ansamblu de cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice specifice. Membrii acestui grup sunt

numiţi profesionişti. Deontologia conţine, de asemenea, anumite reguli destinate să menţină

ordinea în interiorul profesiei şi care vizează relaţiile profesioniştilor între ei. Aceste reguli

formulează îndatoriri atât de natură patrimonială, cât şi nepatrimonială, dar fără a putea ajunge

la nivelul codificării complete, datorită generalităţii şi relativităţii unor termeni preluaţi din sfera

eticii, la care nu se poate renunţa.

De asemenea, regulile care guvernează o profesiune pot fi grupate în mai multe

categorii. În lucrarea „Deontologia şi statutul funcţionarilor publici din administraţia publică”

Liviu Coman-Kund8 a menţionat următoarele tipuri de reguli:

1. reguli care dau identitate profesiunii respective, care nu au fost preluate în

dreptul pozitiv şi a căror respectare se asigură prin influenţa execitată de membrii corpului

profesional respectiv;

2. reguli care au fost preluate în dreptul pozitiv, a căror încălcare este calificată ca

abatere disciplinară şi a căror respectare este asigurată prin jurisdicţiile disciplinare profesionale;

3. reguli care sunt edictate de stat pentru a pentru proteja ordinea publică9, a căror

respectare este asigurată prin intervenţia instanţelor judecătoreşti şi prin forţa coercitivă a

statului. Regulile ce privesc anumite noţiuni nedeterminate, raportate la profesiune cum sunt:

onoarea, demnitatea, încrederea, corectitudinea10.

Obiectul deontologiei îl formează nu numai regulile stabilite de profesiune pentru

asigurarea moralităţii membrilor săi, ci şi obligaţiile morale generale care pot afecta imaginea

profesiunii11. Deontologia se află la interferenţa dintre drept şi morală. Ea poate fi definită

ca

reprezentând ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional

sau privat. O parte din aceste norme sunt consacrate din punct de vedere juridic, putând fi

impuse prin intervenţia forţei coercitive a statului, altele sunt sancţionate doar de opinia publică,

7 DUŢESCU, BENONE - op. cit. , p. 98 COMAN, KUND-LIVIU, op. cit. , p. 5-69 Ordinea publică reprezintă starea de legalitate, de echilibru şi de pace socială prin care se asigură liniştea publică, siguranţa persoanei, a colectivităţilor şi a bunurilor, sănătatea şi morala publică a cărei menţinere, potrivit principiilor şi normelor statornicite prin Constituţie, se realizează, prin măsuri de constrângere. 10 TOMESCU, MĂDĂLINA - Deontologia funcţionarului public, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Pro Universitaria, 2012, p. 1911 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. , cit, p. 20

4

înscriindu-se în categoria normelor etice12. Astfel, deontologia se referă la regulile proprii unei

profesii, a cărei exercitare o guvernează. Vom întâlni o deontologie profesională a avocatului,

a judecătorului, a medicului, a profesorului, a jurnalistului, a salariatului şi - plecând de la

normele comune consacrate de acesta - un specific al deontologiei funcţionarului public13.

Regulile deontologice care guvernează o anumită activitate sau profesie sunt sintetizate în

„coduri”, care reprezintă „în formă concentrată, sedimentările valorice şi normative ale noii

societăţi exprimate printr-un limbaj adecvat”14.

În una din lucrările de specialitate consacrate acestei materii „Deontologia funcţiei

publice” ce aparţine profesorului Ion Mocioi, disciplina în cauză este definită ca fiind „un

ansamblu de reguli de conduită a funcţionarilor publici, pentru a funcţiona, în administraţia

publică, în cadrul unui post al activităţii specifice, folosindu-şi cu responsabilitate, pregătirea,

calităţile şi aptitudinile individuale, pentru aplicarea legilor în mod corect, în interesul

cetăţeanului şi al progresului ţării” 15.

Deontologia reprezintă un ansamblu de reguli, de norme, care guvernează

comportamentul profesional şi privat al funcţionarului public, în virtutea statutului său de

persoană investită legal să exercite prerogativele de putere publică. Aceste norme sunt la rândul

lor structurate în funcţie de relaţiile sociale care sunt avute în vedere, după cum urmează:

1. Relaţii din interiorul serviciului public: cu şefii ierarhici, cu ceilalţi funcţionari

publici, cu întregul personal, cu subalternii.

2. Relaţii cu celelalte subiecte de drept din afara instituţiei publice, beneficiarii

acţiunilor funcţionarului public.

3. Relaţii cu personalul unei instituţii publice şi alte persoane juridice cu care

colaborează instituţia în care este încadrat funcţionarul public.

4. Relaţii cu mass-media şi cu societatea civilă în ansamblul său16.

În administraţie, în sfera publică în general trebuie să-şi desfăşoare activitatea oameni

integri din punct de vedere moral, care să aşeze deasupra tuturor preocupărilor şi priorităţilor

lor, binele public17. În timp ce unii beneficiari ai serviciilor publice doresc ocolirea legii,

funcţionarii publici trebuie să o aplice întocmai, fără însă ca puterea discreţionară cu care este

împuternicită Administraţia Publică să-şi permită a depăşi limitele legii, ci doar să aleagă dintre

mai multe variante prevăzute de lege, pe cea care corespunde cel mai bine situaţiei date, cerinţei

12 RĂDULESCU, CORINA-MIHAELA, op. cit. , p. 2313 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. , cit. p. 21 14 MORAR, VASILE - Etic şi estetic, Bucureşti, 1981, p. 27, citat de TOMESCU, M. , op. cit. , p. 2115 MOCIOI, ION - Deontologia funcţiei publice, Editura Spicon, 2001, p. 916 RĂDULESCU, CORINA-MIHAELA, op. cit. , p. 3017 TOMESCU, MĂDĂLINA, idem, p. . . . .

5

beneficiarului18. În acţiunile sale, funcţionarul se exprimă pe sine. Totuşi, în exercitarea

funcţiei publice să nu uite că este pus în slujba cetăţenilor, a interesului public, căruia trebuie

să-i dea satisfacţie cu întâietate19.

Pentru că funcţionarii publici sunt purtătorii puterii discreţionare a administraţiei publice

şi adesea se pot corupe sau manifesta abuz prin încălcarea drepturilor şi interesele cetăţenilor,

este necesar ca normele ce privesc comportamentul profesional şi moral al funţionarului public,

deontologia acestuia să se refere atât la relaţiile din interiorul serviciului, cât şi la relaţiile din

exteriorul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea20.

„Între interesele generale ale comunităţii şi interesele particulare ale cetăţenilor se află

administraţia publică şi funcţionarii publici. Ei au un rol deosebit de important în societate,

anume acela de a menţine ordinea publică prin aplicarea legilor. Ei au această datorie şi este

esenţial ca fiecare dintre funcţionarii publici să discearnă între dreptate şi egoism, datorie, lege

şi interes personal”21.

18 IORGOVAN, ANTONIE - Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, Bucureşti, 1996, vol I, p. 294-295 19 COCHINESCU, NICOLAE - Introducere în deontologia juridică, Revista Dreptul nr. 4/1995, p. 3-1120 VEDINAŞ, VERGINIA, op. cit. , p. 14821 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit. , p. 93

6

2. TEORIA FUNCŢIEI PUBLICEŞI A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

2. 1. TEORIA FUNCŢIEI PUBLICE

Sintagma „funcţie publică” a generat o bogată doctrină, atât la noi cât şi în alte ţări.

Ea se regăseşte definită diferit de la un autor la altul, de la un sistem de drept la altul şi de la

un moment istoric la altul al societăţii. Dar, conform Legii nr. 188/199922, ce reprezintă

statutul juridic al funcţionarului public, funcţia publică este definită ca fiind „ansamblul

atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de

putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile

administrative autonome”23. Chiar din definiţia consacrată de lege reiese faptul că funcţia

publică este un complex de atribuţii specifice, prestabilite legal, cu care sunt dotate serviciile

publice, atribuţii exercitate în mod continuu de către persoane fizice legal investite în vederea

satisfacerii intereselor generale ale membrilor societăţii. Funcţia publică în general, poate fi

definită ca fiind postul prevăzut de lege ocupat de o persoană în cadrul unui organ de stat, în

22 Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004 şi ulterior a mai fost modificată prin:- Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004;- Legea nr. 344/2004 pentru modificarea art. 27 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 27 iulie 2004; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 1. 091 din 23 noiembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 18 aprilie 2005;- Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1. 121 din 29 noiembrie 2004;- Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 nr. 512/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1. 128 din 30 noiembrie 2004;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 mai 2005, aprobată prin Legea nr. 228/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 13 iulie 2005;- Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1. 151 din 19 decembrie 2005;- Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 380/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1. 150 din 19 decembrie 2005;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 24 noiembrie 2006;- Legea nr. 442/2006 pentru modificarea alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 4 decembrie 2006. Legea nr. 507/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 şi 853 bis din 2 decembrie 2003;- Legea nr. 519/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 4 decembrie 2003. 23 Vezi art. 2 din Legea nr. 188/1999 aşa cum a fost el modificat prin Legea nr. 251/2006

7

baza căruia cel care îl deţine în mod legal beneficiază de o anumită competenţă, de anumite

atribuţii, drepturi şi obligaţii.

În literatura de specialitate actuală, concepţia potrivit căreia funcţia publică reprezintă

„situaţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei

autorităţi publice, ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce formează conţinutul

juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care l-a investit”24. Unul dintre cei

mai mari autori interbelici, profesorul Paul Negulescu a afirmat că funcţia publică reprezintă

„un complex de competenţe organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea

de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică care,

executând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost

creată funcţiunea”. Tot el consideră că funcţia publică are trei scopuri şi anume:

a. efectuarea de acte juridice;

b. prepararea emiterii actelor juridice;

c. executarea actelor juridice sau a deciziilor administrative ori judecătoreşti25.

În concepţia profesorului Negoiţă, sintagma funcţie publică are două accepţiuni: una

mai largă şi alta mai restrânsă, în funcţie de natura atribuţiilor care formează conţinutul

funcţiei exercitată de angajaţii diferitelor organe ale administraţiei publice, mai exact după cum

aceste atribuţii presupun sau nu folosirea autorităţii statului26. Din definiţiile date funcţiei

publice, reiese faptul că prin intermediul acesteia se exercită prerogativele de putere publică.

Alt concept din literatura de specialitate arată că funcţia publică27 se impune prin două

accepţiuni:

În prima accepţiune, funcţia publică se identifică prin raportare la conceptul de

autoritate publică, incluzându-i pe toţi aceia care sunt investiţi cu prerogative de putere publică,

în cadrul autorităţilor din sfera celor trei clasice puteri de stat (parlamentari, magistraţi, miniştri

etc), dar şi din cadrul unor autorităţi publice care exced celor trei clasice puteri în stat

(judecătorii de la Curtea de Conturi, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului).

În cea de a doua accepţiune, funcţia publică se defineşte prin raportare la instituţiile

publice din sfera puterii executive, ea invocând statutul oricărei persoane care exercită

prerogativele unei funcţii sau demnităţi în stat, indiferent de tipul investiturii, de tipul

organului sau de nivelul la care se exercită. Din această perspectivă, o funcţie publică poate fi

ocupată :

24 IORGOVAN, ANTONIE - Tratat de drept administrativ, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, vol. I, p. 56125 NEGULESCU, PAUL - Tratat de drept administrativ, Ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, p. 12226 NEGOIŢĂ, ALEXANDRU - Drept administrativ şi Ştiinţa Administraţiei, Atlas Lex, Bucureşti, 1993, p. 15627 VERDINAŞ, VERGINIA - Statutul funcţionarului public, Editura Nemira, 1998, p. 30

8

de demnitari publici la nivel central, care pot fi aleşi sau numiţi (preşedinte,

miniştri etc. );

de demnitari locali (primari şi consilieri aleşi);

de funcţionari publici de carieră, care la rândul lor, sunt funcţionari publici din

administraţie sau funcţionari din alte servicii publice ce pot fi aleşi sau numiţi.

Activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică28 sunt:

punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;

elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau

instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;

elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor

şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentelor

necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice;

consilierea, controlul şi auditul public intern;

gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;

colectarea creanţelor bugetare;

reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu

persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară sau străinătate, în limita

competenţelor stabilite de conducătorii autorităţilor sau instituţilor publice, precum şi

reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;

realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informare a administraţiei

publice. 29 Funcţia publică este o profesiune, organizarea profesiunii este reglementată prin lege;

există forme organizatorice interne la nivelul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice,

prin care funcţionarii publici pot contribui la elaborarea unor norme deontologice şi prin care

participă la aplicarea sancţiunilor disciplinare; profesiunea posedă un drept deontologic. 30

2.1.1. NOŢIUNE. TRĂSĂTURI CARACTERISTICE

Viaţa socială a pus dintodeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin administrativ.

Nevoia a dus la opoziţia funcţiei publice şi a funcţiilor care s-o îndeplinească. Comunitatea

28Raţiunea pentru care s-a impus enumerarea acestor activităţi a fost aceea că în practică s-a constatat o tendinţă de a se conferi statut de funcţionari publici unor persoane care, prin activitatea pe care o desfăşurau, nu erau investiţi cu exercitarea prerogativelor de putere publică, fapt care a dus, imediat după adoptarea legii, la mărirea nejustificată a corpului funcţionarilor publici, ceea ce impunea intervenţia legiuitorului. 29 VEDINAŞ, VERGINIA - Drept administrativ, Ediţia a VI-a revăzută şi actualizată (curs universitar), Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 46830COMAN-KUND, LIVIU - Reflecţii asupra deontologiei funcţionarilor publici, Revista de Drept Public, publicaţie a

Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”, nr. 3/2009, p. 119

umană n-ar fi avut acces la progres dacă nu şi-ar fi creat un întreg sistem social, căruia i-a dat

viabilitate prin personalul investit în diversitatea de funcţii statornicite de-a lungul timpului31.

Funcţia în cadrul administraţiei publice, poate fi definită „ca un ansamblu de atribuţii

stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza şi în executarea legii, atribuţii pe care le

îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are

abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei publice”32.

Funcţia publică îmbracă următoarele trăsături caracteristice:

a. este un ansamblu de atribuţii şi responsabilităţi stabilite în temeiul legii;

b. este creată numai prin lege sau prin alte acte normative emise pe b3aza şi în

executarea legii;

c. are un caracter continuu şi permanent, rezultat din faptul că nevoile comunităţii sunt

permanente şi serviciul public pe care îl realizează este unul continuu;

d. nu poate fi stabilită prin cotract, ea neputând face obiectul unei convenţii;

e. se încredinţează numai unei persoane fizice care trebuie să îndeplinească o serie de

condiţii prevăzute expres de lege. Acestea sunt prevăzute în art. 6 din Legea 188/199933, după

cum urmează:

cetăţenia română şi domiciliul obligatoriu în România;

cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit;

vârsta de 18 ani împliniţi;

capacitatea deplină de exerciţiu;

stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează, atestată prin

examen medical de specialitate;

condiţiile de studiu prevăzute pentru funcţia publică respectivă;

inexistenţa unei condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni care o face

incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;

câştigarea concursului sau promovarea examenului organizat pentru ocuparea funcţiei

publice.

f. este organizată pentru a realiza competenţele conferite administraţiei publice;

g. finanţarea funcţiilor publice se realizează numai de la bugetul de stat sau de la

bugetele locale;

31 DAVID, BOGDAN - Statutul funcţíonarului public (suport de curs), p. 332 Idem33 Vezi art. 6 din Legea nr. 188/1999

10

h. atribuţiile stabilite prin lege sau potrivit legii dau competenţa celor care îndeplinesc

funcţiile respective, ca în regim de drept administrativ, să emită acte juridice, operaţiuni

admini-strative sau materiale în mod legal34.

2.1.2. CLASIFICARE. PRINCIPIILE FUNCŢIEI PUBLICE ÎN ROMÂNIA

Funcţiile publice, conform art. 7 din Legea 188/199935 (republicată) se clasifică după

patru criterii:

1. caracterul atribuţiilor şi responsabilităţilor

2. după cerinţele privind nivelul studiilor absolvite

3. după întinderea competenţelor

4. după nivelul atribuţiilor

1. După caracterul atribuţiilor şi responsabilităţilor, Legea nr. 188/1999 clasifică

funcţiile publice în:

funcţii publice generale - ce reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor

cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea

realizării competenţelor lor generale

funcţii publice specifice - ce reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu

caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea realizării competenţelor lor

specifice, sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice

2. După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite, funcţiile publice se clasifică

astfel:

funcţii publice din clasa I - pentru a căror ocupare se cer studii universitare absolvite

cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau

echivalentă

funcţii publice din clasa a II a - pentru a căror ocupare se cer studii superioare de

scurtă durată, absolvite cu diplomă

funcţii publice din clasa a III-a - pentru a căror ocupare se cer studii liceale sau

postliceale finalizate cu diplomă

3. După întinderea competenţelor, legea distinge:

34 IVAN, STELIAN; BĂDESCU, MIHAI; NEAGU, AUREL - Administraţie publică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 6335 Vezi art. 7 din Legea nr. 188/1999

11

funcţii publice de stat - sunt funcţiile publice stabilite şi avizate potrivit legii, în

cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în

cadrul autorităţilor administrative autonome

funcţii publice teritoriale - sunt funcţiile publice stabilite şi avizate potrivit legii, în

cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte

organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrative teritoriale

funcţii publice locale - sunt funcţiile publice stabilite şi avizate potrivit legii, în

cadrul aparatului propriu al autorităţiilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice

subordonate acestora

4. După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se împart în

trei categorii după cum urmează:

funcţii corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici

funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere

funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie

În literatura de specialitate36, există şi o altă clasificare a funcţiilor publice după

următoarele criterii:

După actul normativ prin care sunt create avem:

a. funcţii prevăzute numai de Constituţie

b. funcţii prevăzute în legi, inclusiv în statute

c. funcţii prevăzute în acte subordonate legii

După natura juridică şi conţinutul funcţiei avem:

a. funcţii politice

b. funcţii de specialitate

După modul în care pot fi ocupate avem:

a. funcţii ocupate numai prin alegere

b. funcţii ocupate prin numire

După modul de retribuire, funcţiile publice pot fi:

a. funcţii salarizate

b. funcţii pentru care se prevăd indemnizaţii

c. funcţii nesalarizate

În administraţie, fiecărei funcţii publice de conducere îi corespunde o funcţie

publică de execuţie. În cadrul aparatului Guvernului şi Parlamentului mai există funcţii

publice de conducere cum ar fi: şef departament, director general, director, director adjunct,

şef serviciu, şef sector şi şef birou. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2000 adaugă

36TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit. , p. 59 12

ca funcţie de conducere şi funcţia de contabil şef, iar pentru funcţii de execuţie prevede:

funcţia de expert, funcţia de consultant, funcţia de auditor, funcţia de referent de specialitate şi

funcţia de referent.

Funcţia publică de execuţie care corespunde funcţiei de conducere de secretar general

al Guvernului, secretar general al Senatului, secretar general al Camerei Deputaţilor, secretar

general adjunct al Guvernului, secretar general adjunct al Senatului, secretar general adjunct al

Camerei Deputaţilor este funcţia publică de consilier I gradul I sau de consilier juridic clasa I

gradul I din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice respective. Funcţia publică de execuţie

corespunde funcţiei publice de conducere de secretar general şi secretar general adjunct al

ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate, secretar general al

prefecturii, secretar general al judeţului, secretar al municipiului Bucureşti, oraşului şi comunei

este funcţia publică de consilier clasa I gradul I sau de consilier juridic clasa I gradul I, după

caz, din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice respective.

Ca funcţii de conducere în cadrul ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei

publice centrale de specialitate mai sunt prevăzute şi funcţiile de: comisar general, şef de

departament, director general, şef inspector de stat, inspector general de stat, director,

inspector şef, director adjunct, inspector şef adjunct, contabil şef, comisar şef divizie, şef

serviciu, şef sector şi şef birou. Pe lângă funcţiile publice de execuţie de consilier sau de

consilier juridic, mai sunt prevăzute de asemenea şi cele de: expert, inspector de specialitate,

auditor, inspector de muncă, referent de specialitate, inspector, referent, comisar37.

Principiile care stau la baza executării funcţiei publice în România, sunt prevăzute

în art. 3 din Legea nr. 188/1999. 38 Acestea sunt:

a. legalitate, imparţialitate şi obiectivitate

b. transparenţă

c. eficienţă şi eficacitate

d. responsabilitate în conformitate cu prevederile legale

e. orientare către cetăţean

f. stabilitate în executarea funcţiei publice

g. subordonare ierarhică

Alte principii ce stau la baza îndeplinirii şi exercitării funcţiei publice sunt:

a. asigurarea promtă şi eficienţă, liberă de prejudecăţi, corupţie, abuz de putere şi

presiuni politice a tuturor activităţilor desfăşurate de funcţionarii publici

37TOMESCU, MĂDĂLINA, op. ci. t. p. . 57-60 38 Vezi art. 3 din Legea nr. 188/1999

13

b. selectarea funcţionarilor publici exclusiv pe sistemul competenţei

c. egalitatea de şanse la intrarea şi promovarea în Corpul Funcţionarilor Publici

d. stabilitatea funcţiei şi a funcţionarilor publici

2.2. TEORIA FUNCŢIONARULUI PUBLIC

Titlul unei funcţii publice este funcţionarul public. Funcţionarul pubic reprezintă

persoana legal investită, prin numire, într-o funcţie publică dintr-o structură a unui serviciu

public administrativ în scopul îndeplinirii competenţei acesteia.

Legea nr. 188/1999 în art. 239defineşte funcţionarul public ca reprezentând persoana

numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. Prin funcţionarul public se înţelege

orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost

investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul autorităţilor publice,

instituţiilor publice, instituţiilor sau altor persoane juridice de interes public, precum şi acelora

care administrează, folosesc sau exploatează bunurile proprietate publică ori prestează servicii

de interes public. În literatura de specialitate40, funcţionar public (de carieră) din administraţia

publică este cetăţeanul numit, în condiţiile legii, pe o perioadă nedeterminată, într-o instituţie

publică sau regie autonomă aflate sub autoritatea organelor centrale ale administraţiei publice

sau a consiliilor judeţene ori locale.

În cadrul autorităţilor publice, centrale şi locale îşi desfăşoară activitatea mai multe

categorii de personal din punct de vedere juridic după cum urmează:

a. persoane care îndeplinesc diferite demnităţi publice în care au fost admise sau

numite şi a căror statut este reglementat prin diferite acte normative (miniştri, secretari de stat,

aleşi locali, primari, viceprimari, consilieri locali, consilieri judeţeni, preşedinţi ai consiliilor

judeţene etc. )

b. personal contractual al căror statut juridic este reglementat prin legislaţia muncii -

Codul muncii41 cu modificările şi adăugirile ulterioare

c. funcţionari publici al căror statut este reglementat de Legea 188/1999 cu

modificările şi completările ulterioare. Totalitatea funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor

publice şi instituţii publice constituie Corpul Funcţionarilor Publici.

În doctrină se face deosebirea între funcţionari publici şi salariaţii serviciilor publice care

activează pe baza unui contract de muncă cu durata determinată sau nedeterminată şi care

sunt supuşi regimului prevăzut de Codul muncii şi deasemenea, se face deosebire între

funcţionarii publici şi alte persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor publice pe

39 Vezi art. 2 din Legea nr. 188/1999 40 NEGOIŢĂ, ALEXANDRU, op. cit, pp. 89-9041 Legea nr. 53/2003 - Codul muncii cu modificările şi completările ulterioare

14

baza unor convenţii civile şi cărora le sunt aplicate prevederile dreptului civil42. Orice persoană

care îndeplineşte condiţiile cerute de lege poate să aspire la o anumită funcţie publică, dar pentru

a putea exercita în mod efectiv, trebuie să fie numit în funcţie prin modalităţile stabilite de

lege.

O altă opinie din literatura de specialitate legat de diferenţa dintre funcţionari publici şi

funcţionarii privaţi este aceea că nu se poate face nici o apropiere între raporturile dintre

administraţia publică şi funcţionarul public, pe de o parte, şi raporturile dintre funcţionarul

privat şi patronul său, pe de altă parte. Astfel, raporturile dintre administraţia publică şi

funcţionar se bazează pe dispoziţii de autoritate şi numirea acestuia este un act de putere publică,

pe când raporturile dintre patron şi funcţionarul său, se întemeiază pe o convenţie iniţială, care

formează legea părţilor43.

Într-o opinie recentă, se face distincţie „între funcţionarii care sunt titularii unei funcţii,

în baza regimului statutar, regim de drept public şi lucrători salariaţi obişnuiţi din aparatul

organelor de stat ori ale colectivităţilor teritoriale care desfăşoară o activitate inclusiv tehnico-

administrativă, în baza unui regim de dreptul muncii, bazat pe contractul individual de

muncă”44.

2.2.1. NOŢIUNE. CLASIFICARE

Profesorul Paul Negulescu45 clasifică funcţionarii publici în raport de obiectul principal al

activităţii lor în trei categorii:

1. funcţionari „de deciziune” sau direcţiei, cei aflaţi la conducerea şi controlul unor

funcţionari publici (miniştri, prefecţi etc. )

2. funcţionari „de preparaţiune”, cei care pregătesc deciziile administrative

3. funcţionari „ de execuţiune”, cei care le pun în practică

Profesorul Romulus Ionescu46 consideră că sunt patru criterii după care se poate face o

clasificare a funcţionarilor publici şi anume:

1. Modul de independenţă în exercitarea funcţiei, potrivit căreia identificăm:

funcţionari cu munci de răspundere

funcţionari fără munci de răspundere

2. Gradul de stricteţe şi rigurozitate a disciplinei:

funcţionari civil

funcţionari militar

42 POPESCU, SLĂNICEANU, ION, Teoria funcţiei publice, Editura Evrika, Brăila, 1999, p. 16143DAVID, BOGDAN, op. cit. , p. 23 44 Idem45 NEGULESCU, PAUL, op. cit. , vol II, p. . 561-56246 IONESCU, ROMULUS-Drept administrativ şi Ştiinţa administraţiei, 1970, p. 181

15

3. Gradul de tehnicitate, potrivit căruia unii funcţionari exercită funcţii cu caracter

mai pronunţat tehnic şi alţii, funcţii cu un caracter mai pronunţat productiv

4. Modul de recrutare, atrăgând după sine împărţirea funcţionarilor publici în:

funcţionari aleşi

funcţionari numiţi

Ca şi în cazul funcţiei publice, clasificarea funcţionarilor publici în doctrină47 se face

după mai multe criterii şi acestea sunt:

1. Din punct de vedere al statutului juridic aplicabil deosebim:

funcţionari supuşi statutului general

funcţionari supuşi unor statute speciale (cazul poliţiştilor din M. A. I. , cazul

managerilor publici, al funcţionarilor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale sau

Consiliului Legislativ, funcţionari din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,

precum şi funcţionarii din cadrul serviciilor diplomatice şi consulare, funcţionari

din autorităţile vamale, militari etc. )

2. Din punct de vedere a rigurozităţii disciplinei identificăm:

funcţionari publici civili

funcţionari publici militari

3. În funcţie de nivelul studiilor avem:

funcţionari de clasa I cu studii superioare de licenţă, absolvite cu diplomă,

respectiv studii de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent

funcţionari de clasa a II-a cu studii de scurtă durată, absolvite cu diplomă

funcţionari de clasa a III-a cu studii medii finalizate cu diplomă de bacalareat

sau postliceale absolvite cu diplomă

4. După nivelul atribuţiilor, funcţionarii publici pot fi:

Înalţi funcţionari publici. In această categorie se încadrează următorii

funcţionari:

- secretar general al Guvernului

- secretar general adjunct al Guvernului

- secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe de

specialitate ale administraţiei publice centrale

- prefect

- subprefect

- secretar general al prefecturii

- secretar general al judeţului şi al municipiului Bucureşti

47 VEDINAŞ, VERGINIA-op. cit. p. 46916

- director general din cadrul ministerelor şi organelor de specialitate ale

administraţiei publice centrale

- inspector guvernamental

Funcţionari publici de conducere. In această categorie se încadrează următorii

funcţionari:

- secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului şi

comunei

- director general, director general adjunct, director şi director adjunct din

aparatul ministerelor, al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale şi al autorităţilor

administrative autonome

- director executiv şi director executiv adjunct din cadrul serviciilor publice

descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate din administraţia publică

centrală, al instituţiei prefectului, al administraţiei publice locale şi instituţiilor subordonate

acestora

- şef serviciu

- şef birou

Funcţionari publici de execuţie care pot fi corespunzătoare gradelor

profesionale:

a. superior

b. principal

c. asistent

d. debutant

Art. 10 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici precizează că

funcţionarii publici pot fi clasificaţi astfel :

a. funcţionari debutanţi

b. funcţionari definitivi

a. Funcţionarii publici debutanţi sunt persoanele care au promovat concursul pentru

ocuparea unei funcţii publice şi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei

funcţii publice definitive.

b. Funcţionarii publici definitivi încadrează mai multe categorii de funcţionari după

cum urmează:

- funcţionarii publici debutanţi, care au efectuat perioada de stagiu prevăzut de

lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare

17

- persoanele care intră în Corpul Funcţionarilor Publici prin concurs şi au

vechimea în specialitatea corespunzătoare funcţiei publice de minimum 12 luni pentru clasa I, 8

luni pentru clasa a II-a şi respectiv 6 luni pentru clasa a III-a, în funcţie de studiile absolvite

- persoanele care au promovat programe de formare şi perfecţionare în

administraţia publică

5. Alt criteriu de clasificare îl reprezintă natura autorităţii din care face parte funcţia

publică exercitată de către titular:

a. funcţionari publici care fac parte din structura unor autorităţi de natură

statală, adică funcţie publică stabilită potrivit legii în cadrul ministerelor, altor organe de

specialitate ale administraţiei publice centrale, a autorităţilor administrative autonome

b. funcţionari care ocupă o funcţie publică teritorială, adică funcţia stabilită potrivit

legii, în cadrul instituţiei prefectului, al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale

altor organe ale administraţiei publice centrale din unităţi administrativ-teritoriale

c. funcţionarii care ocupă o funcţie publică locală, adică funcţia stabilită potrivit

legii, în cadrul organelor locale ale administraţiei publice

Numirea funcţionarilor publici se face în mod diferenţiat potrivit funcţiei publice pe care

aceştia urmează să o îndeplinească. Astfel avem:

prin hotărârea Guvernului pentru funcţiile de secretar general şi secretar general

adjunct al Guvernului, prefect, subprefect

prin decizia primului-ministru pentru funcţiile de secretar general şi secretar general

adjunct în ministere, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale

prin actul de numire emis de către conducătorul autorităţii administraţiei publice

centrale şi locale pentru funcţionarii de conducere şi de execuţie din cadrul acelei autorităţi

Regimul juridic al actului de numire într-o funcţie publică se defineşte ca fiind actul de

numire este un act juridic unilateral emis de o autoritate publică, la respectarea căruia

persoana fizică se obligă prin jurământ, prin care i se conferă acesteia calitatea de

funcţionar public.

Din definiţie rezultă următoarele trăsături ale actului de numire într-o funcţie publică:

a. este un act juridic, adică o manifestare de voinţă făcută cu scopul de a da naştere, a

modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii. Statutul de funcţionar public se dobândeşte din

momentul numirii şi se exercită din momentul depunerii jurământului

b. voinţa juridică pe care o exprimă are caracter unilateral, cu admiterea acceptării

de către funcţionar, care se realizează în momentul depunerii jurământului

c. actul are caracter formal, adică obligaţia formei scrise a actului de numire

18

d. actul administrativ de numire trebuie să conţină clauze impuse de către lege şi

anume:

- temeiul legal al numirii

- numele funcţionarului

- denumirea funcţiei

- data la care urmează să exercite funcţia publică

- drepturile salariale

- locul de desfăşurare a activităţii

e. actul de numire are caracter personal, intuitu personae48

f. actul de numire vizează calitatea organului emitent, care este o autoritate publică49

2.2.2. RECRUTAREA, EVALUAREA ŞI AVANSAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Recrutarea funcţionarilor publici şi accesul la ocuparea unor funcţii publice se face

conform legii şi în condiţiile legii. Condiţiile care stau la baza recrutării funcţionarilor publici

sunt:

a. condiţii generale, care vizează toate funcţiile şi demnităţile publice şi al căror izvoare

se regăsesc în Constituţie şi în legea administraţiei

b. condiţii speciale, care se impun anumitor categorii de funcţionari publici (cei din

administraţie, justiţie etc. ). Izvorul acestor condiţii se regăseşte în legile speciale care

reglementează regimul anumitor funcţii publice50.

Pentru ocuparea funcţiei publice este necesară îndeplinirea de către candidat

aurmătoarelor condiţii, prevăzute de Legea nr 188/1999 la art. 5451:

cetăţenie română

domiciliu în România

cunoaşterea limbii române (scris şi vorbit)

vârsta de 18 ani împliniţi

capacitatea de exerciţiu deplină

starea de sănătate corespunzătoare funcţiei, atestată de un medic de specialitate

48El vizează deci aptitudinile fizice şi psihice ale unui anumit subiect de drept privat, care prin numire, dobândeşte statutul de subiect de drept public. El devine instrumentul autorităţii publice, cum se exprimă constant doctrina interbelică. Paul Negulescu, abordând problema funcţionarilor publici, afirmă că „aceste persoane fizice sunt instrumente de a voi şi de a acţiona ale organelor sau funcţiunilor” (în Tratat. . . . . , op. cit. , p. 525). 49VEDINAŞ, VERGINIA, op. cit. , p. 472. 50 Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi51 Vezi art. 54 din Legea nr. 188/1999

19

îndeplinirea condiţiilor de studiu pentru ocuparea acelei funcţii

nu a fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii şapte ani

nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra

statului sau a autorităţii, o infracţiune de serviciu, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals, de

corupţie, precum şi a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care îl face incompatibil cu

exercitarea acelei funcţii publice, cu excepţia când a intervenit abilitarea.

Pentru ocuparea funcţiei de înalt funcţionar public, pe lângă condiţiile generale pentru

ocuparea oricărei funcţii publice, candidatul mai trebuie să îndeplinească şi următoarele

condiţii speciale:

1. studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent

2. cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercităriii funcţiei publice

3. a absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice

corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, ori a exercitat un mandat complet de

parlamenatar

4. a promovat concursul naţional pentru în categoria înalţilor funcţionai publici

Recrutarea în vederea intrării în Corpul Funcţionarilor Publici se face prin:

a. concurs - atunci când se înscriu mai multe persoane pentru ocuparea funcţiei

vacante

b. examen - atunci când pentru ocuparea funcţiei vacante s-a înscris o singură persoană

(art. 57, alin. 2 şi 3 din Legea 188/1999, Statutul Funcţionarilor Publici)

Sunt mai multe forme de concursuri şi anume:

- cele care îmbracă forma scrisă şi orală

- cele care îmbracă toate cele trei forme: scrisă, orală şi practică

- concursuri de dosare

Recrutarea prin concurs a funcţionarilor publici este foarte răspândită în lume, fiind o

metodă prin care se permite realizarea unui control din partea cetăţenilor asupra felului în

care se face recrutarea personalului din administraţia publică. Un alt avantaj constă în faptul

că există o comisie de specialitate care realizează o apreciere corectă, garantându-se recrutarea

celor mai buni52. Din punct de vedere al procedurii de desfăşurare, cum s-a exprimat în

literatura de specialitate53, concursul presupune parcurgerea mai multor etape:

a. existenţa unui post vacant şi declararea oficială a acestei vacantări a postului, pentru

declanşarea formalităţilor necesare ocupării lui

b. înscrierea candidaţilor la concurs

52 ALEXANDRU, IOAN, Administraţia publică, Ediţia a IV-a, Lumina LEX, Bucureşti, 2007, p. 43553 PETRESCU, RODICA-NARCISA, op. cit. , vol. II, p. 114-115

20

c. numirea comisiei care va verifica candidaţii

d. desfăşurarea propriu-zisă a concursului, care de regulă cuprinde faza scrisă, faza

orală, şi uneori şi proba practică

e. stabilirea rezultatelor finale ale concursului

f. publicarea rezultatelor concursului

g. numirea în funcţie, pe baza rezultatelor concursului

Litigiile născute din desfăşurarea concursului îi îndrituiesc pe cei vătămaţi să se adreseze

instanţelor de contencios administrativ.

Concursul se consideră câştigat dacă se obţine minim nota 7 şi constă în susţinerea

unei probe scrise şi a unui interviu. Acordarea notelor se face separat de către fiecare membru

al comisiei de recrutare şi se consemnează în procesul-verbal. Interviul se organizează cam în

aceeaşi zi cu proba scrisă, dar nu mai târziu de 3 zile de la data susţinerii probei scrise. În

termen de 2 zile de la desfăşurarea ultimei probe ale concursului se alcătuieşte o listă care

cuprinde rezultatele candidaţilor în ordine descrescătoare a notelor finale ale concursului, cu

menţiunea “admis” sau “respins” pentru fiecare dintre cei care au participat la concurs.

Contestaţiile se vor depune în 5 zile de la data afişării rezultatelor. Candidaţii admişi vor fi

numiţi prin ordin sau dispoziţie a conducătorului autorităţii sau insituţiei publice, în funcţiile

publice pentru care s-a organizat concursul.

Concursul are la bază următoarele principii:

Principiul competiţiei deschise - prin asigurarea accesului liber de participare la

concurs sau examen a oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru

ocuparea funcţiei publice.

Selectarea pe bază de competenţă şi merite personale - prin stabilirea personelor

admise pentru ocuparea funcţiilor publice numai pe baza rezultatelor obţinute.

Asigurarea transparenţei - prin punerea la dispoziţia tuturor participanţilor interesaţi

a informaţiilor referitoare la modul de desfăşurare a concursului sau a examenului pentru

ocuparea funcţiei publice.

Tratamentul egal - prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a unor criterii de selecţie

obiective şi clar definite, astfel încât orice candidat să aibe şanse egale la ocuparea funcţiei

publice.

Confidenţialitatea - prin garantarea protejării datelor personale ale candidaţilor în

condiţiile legii54. Anunţul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea a III-a şi într-un cotidian de largă circulaţie, cu cel puţin 30 de zile înainte de data

desfăşurării concursului. În mod excepţional, termenul de 30 de zile poate fi redus în condiţiile

54 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit. , p. 64-6521

legii, pentru concursul organizat în vederea ocupării funcţiilor publice de execuţie temporar

vacante55.

Concursul de recrutare pentru funcţii vacante din autorităţile şi instituţiile publice

centrale este organizat în condiţiile legii56 (art. 58 alin. 1, din Legea nr. 188/1999 Statutul

funcţionarilor publici) astfel:

a. de către comisia prevăzută la art. 18, alin (1) pentru înalţii funcţionari publici -

Secretariatul tehnic al comisiei - se asigură de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici

b. de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiilor publice de

execuţie generală şi speciale

c. de către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor

Publici, pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie generale şi speciale

Concursul de recrutare pentru funcţii publice vacante din cadrul autorităţilor şi

instituţiilor publice din administraţia locală este organizat în condiţiile legii57(art. 58, alin. 2)

astfel:

a. de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru funcţii de conducere din

următoarele domenii:

protecţia copilului

evoluţia informatizată a persoanei

audit public intern

financiar, contabilitate

urbanism şi arhitectură

resurse umane

integrare europeană

pentru sercretarii unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru funcţile publice

de execuţie din domeniul auditului public intern

b. de către autorităţi şi instituţii publice pentru ocuparea funcţiilor publice vacante,

altele decât cele prevăzute la lit. (a). Toate instituţiile publice şi autorităţile vor transmite

Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista ce cuprinde funcţionarii numiţi în urma

concursurilor şi examenelor, în termen de 15 zile de la data numirii acestora.

Pentru ocuparea funcţiei de execuţie se cer condiţii minime de vechime de specialitate

după cum urmează:

1 an pentru funcţiile de asistent din clasa I

8 luni pentru asistent din clasa a II-a

55 Vezi art. 57 alin. 4 din Legea nr. 188/199956 Vezi art. 58 alin. 1 din Legea nr. 188/199957 Vezi art. 58 alin. 2 din Legea nr. 188/1999

22

6 luni pentru asistent din calsa a III-a

5 ani pentru funcţia de grad profesional principal

9 ani pentru funcţia de grad profesional superior

Pentru ocuparea funcţiei de conducere condiţiile sunt:

2 ani pentru şef birou, şef serviciu şi secretar al comunei, ori funcţiile asimilate

acestora

5 ani pentru alte funcţii de conducere

Ocuparea funcţiilor publice se face prin: promovare, transfer, redistribuire şi recrutare

prin concurs. Candidaţii care au fost admişi sunt numiţi funcţionari debutanţi prin ordin sau

dispoziţie - după caz - a conducătorului unităţii în a cărei organigramă se află postul vacant şi

scos la concurs58. Ei trebuie să desfăşoare o perioadă de stagiu care are ca obiect verificarea

aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiunilor şi responsablilităţilor unei funcţii publice,

formarea lor practică, cunoaşterea de către aceştia a specificului administraţiei publice şi a

exigenţelor acesteia. Durata perioadei de stagiu este:

12 luni pentru funcţionarii publici din clasa I

8 luni pentru funcţionarii publici din clasa a II-a

6 luni pentru funcţionarii publici din clasa a III-a

După terminarea perioadei de stagiu pe baza rezultatului evaluării realizate, funcţionarul

public va fi numit funcţionar public de execuţie definitiv în clasa corespunzătoare studiilor

absolvite, sau eliberat din funcţia publică în cazul în care a obţinut la evaluarea activităţii

calificativul „nesatisfăcător”.

Funcţionarul public definitiv trebuie să depună jurământul de credinţă în faţa

conducătorului instituţiei sau autorităţii publice şi în prezenţa a 2 martori, dintre care unul va fi

conducătorul compartimentului unde este numit, iar celălalt, un funcţionar public din cadrul

aceleiaşi instituţii sau autorităţii publice. Jurământul are următorul conţinut; „Jur să respect

Constituţia, drepturile şi libertăţilor fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi

fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia

publică în care am fost numit şi să păstrez secretul profesional şi să respect normele de

conduită profesională şi civică. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage după sine revocarea

actului de numire în funcţie59. Numirea funcţionarilor publici se desfăşoară conform art. 62,

alin. (1) din Legea nr. 188/199960, după cum urmează:

58 Vezi art. 52-53 din Legea nr. 188/1999

59 Vezi art. 62 alin. 7) din Legea nr. 188/199960 Vezi art. 62 alin. 1) din Legea nr. 188/1999

23

numirea în funţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici se face în

conformitate cu dispoziţiile art. 19, alin. (1)61

numirea în funcţiile publice pentru care se organizeaza concurs în condiţiile art. 58,

alin. (1) lit b) şi alin. (2) lit a)62 se face prin actul administrativ emis de către conducătorii

autorităţii sau instituţiei publice din administraţia publică centrală şi locală la propunerea

Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

numirea în funcţiile publice pentru care se organizează concurs în condiţiile art. 59,

alin. (1) lit c) şi alin. (2) lit b)63se face prin actul administrativ emis de către conducătorii

autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală

Actul administrativ de numire are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al

numirii, numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data de la care urmează să

exercite funcţia publică, drepturile salariale precum şi locul de desfăşurare al activităţii. Fişa

postului aferentă funcţiei publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a

acesteia se înmânează funţionarului public.

În România, evaluarea funcţionarilor este diferită de cea din ţările europene. Diferenţele

constau în elementele evaluării şi autoritatea competenă, care să facă evaluarea.

1. Conform Capitolului VI, Secţiunea a IV-a a Legii nr. 188/1999 privind Statutul

funcţionarilor publici64, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri

pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în

mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei65, evaluarea se face anual66, şi are

ca scop:

avansarea sau retrogradarea în gradele de salarizare

promovarea într-o funcţie publică superioară

eliberarea din funcţia publică

stabilirea cerinţelor de formare profesională a funcţionarilor publici (art. 58)

Evaluarea se concretizează prin acordarea calificativelor „nesatisfăcător”, „satisfăcător”,

„bine”, „foarte bine” şi „excepţional”.

Metodologia de evaluare se stabileşte prin hotărâri ale Guvernului, la propunerea

Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, după consultarea sindicatelor funcţionarilor publici

la nivel naţional [art. 69, alin. (5)]67. Evaluarea funcţionarilor publici se face pe baza criteriilor

61 Vezi art. 19 alin. 1) din Legea nr. 188/199962Vezi art. 58 alin. 1, lit. b) şi alin. 2, lit. a) din Legea nr. 188/1999 63 Vezi art. 59 alin. 1, lit. c) şi alin. 2, lit. b) din Legea nr. 188/199964 Publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 08.12.199965 Publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21.04.200366 Vezi art. 58 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, „Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face anual”67 Vezi art. 69 alin. 5 din Legea nr. 188/1999

24

de performanţă. Criteriile fixate anual de Agenţie sunt corespunzătoare categoriei, clasei şi

gradului funcţiei ocupate de funcţionar şi sunt aprobate prin ordinul ministrului administraţiei

publice. Pentru fiecare funcţionar se întocmeşte un raport de evaluare a performanţelor.

Atribuirea calificativelor de evaluare este precedată de acordarea notelor.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici stabileşte criteriile de performanţă. Pentru

fiecare criteriu de performanţă din raportul de evaluare este stabilit un grad de importanţă.

Gradul de importanţă are un calificativ: R - foarte important; M - important; S - mai puţin

important. Totalitatea gradelor exprimate de acelaşi calificativ reprezintă o categorie de

importanţă. Criteriile sunt notate cu note de la 1 la 5. Nota exprimă aprecierea realizării

criteriului de performanţă pentru îndeplinirea obiectivelor individuale. Pentru fiecare categorie

de importanţă se face media aritmetică a notelor, obţinându-se o notă parţială. Nota parţială

reprezintă:

pentru categoria de importanţă „foarte important”, se identifică cu litera A şi

reprezintă 70% din nota finală

pentru categoria de importanţă „important”, nota parţială este reprezentată de litera B

şi reprezintă 20% din nota finală

pentru categoria de importanţă „mai puţin important”, nota parţială este reprezentată

de litera C şi reprezintă 10% din nota finală. Nota finală determină calificativul evaluării.

Astfel:

pentru notele 1-1, 50 calificativul este nesatisfăcător

pentru notele 1, 51-2, 50 calificativul este satisfăcător

pentru notele 2, 51-3, 50 calificativul este bine

pentru notele 3, 51-4, 50 calificativul este foarte bine

pentru notele 4, 51-5, 00 calificativul este excepţional

Sunt apreciate performanţele profesionale individuale, pe de o parte şi pe de altă parte,

se face corelarea obiectivă între exigenţele funcţiei publice şi activitatea funcţionarului.

Obiectivele individuale sunt fixate după atribuţiile din fişa postului şi trebuie să

îndeplinească câteva condiţii:

să fie specifice activităţii funcţionarilor reglementate de statut [art. 11, alin. (2)]

să fie cuantificabile (să aibă o formă concretă de realizare)

să fie prevăzute cu termene de realizare

să fie realiste (realizabile în termenele prevăzute şi cu resursele alocate)

să fie flexibile (adaptabile la modificările survenite în priorităţile autorităţilor

publice)

25

Funcţionarul este informat cu privire la conţinutul raportului. Dacă agentul public nu este

de acord cu observaţiile înscrie în raport, se va face un punct de vedere comun şi raportul poate

fi modificat.

2. Cât priveşte competenţa de evaluare, se face distinctiv în funcţie de funcţionarii

evaluaţi. Pentru funcţia de execuţie, această competenţă aparţine şefului de compartiment în care

îşi desfăşoară agentul activitatea, iar pentru funcţia de conducere aceasta competenţă aparţine

funcţionarului ierarhic superior. În privinţa înalţilor funcţionari publici, Statutul prevede că

evaluarea se face de către o comisie compusă din 5 personalităţi recunoscute ca specialşti în

administraţia publică, propuse de ministrul administraţiei publice şi numite prin decizie a

primului-ministru [art. 20, alin. (4)]68.

Avansarea funcţionarilor publici se poate face în grad, în clasă şi în categorie.

Conform Legii nr. 188/199 funcţionarul public beneficiază, în urma rezultatelor obţinute la

evaluarea performanţelor profesionale individuale sau în urma dobândirii unei diplome de studiu

de nivel superior celei avute, are dreptul la avansare. Art. 63 din Statut face o distincţie între

promovarea în funcţia publică şi avansarea în gradele de salarizare. În concepţia legiuitorului

„promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii superioare”[art.

64, alin. (1)]69. Promovarea în clasă, promovarea în grade profesionale şi avansarea în

trepte de salarizare nu sunt condiţionate de existenţa unui post vacant. Promovarea în gradul

profesional imediat superior celui deţinut de funcţionarul public se face prin concurs sau

examen, organizat anual, prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a

promovării concursului sau examenului. Fişa postului funcţionarului public care a promovat în

funcţia publică se completează cu noi atribuţii şi responsabilităţi [art. 64, alin(2)]70. Statutul

conţine dispoziţii cu privire la avansarea în categoria funcţiei de execuţie şi în categoria funcţiei

de conducere. În privinţa avansării în categoria funcţiei de execuţie se face o distincţie după cum

avansarea se face într-o funcţie publică de execuţie din grad profesional principal sau într-o

funcţie publică de execuţie din grad profesional superior ceea ce denotă că, în fapt este vorba şi

de o avansare în grad. Astfel, concursul pentru avansarea în funcţia publică de execuţie din

gradul profesional principal, presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:

vechime de minimum 2 ani în funcţiile publice de execuţie din gradul profesional

asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite

obţinerea calificativului „foarte bine”, în ultimi 2 ani în urma evaluării

individuale

68 CRISTEA, SIMONA, Avansarea funcţionarilor publici, Studiu CURIERUL JURIDIC, nr. 10/2003, p. 116-119

69 Vezi art. 64 alin. 1 din Legea nr. 188/199970 Vezi art. 64 alin. 2 din Legea nr. 188/1999

26

îndeplinirea cerinţelor specifice din fişa postului

Concursul pentru avansarea în funcţia de execuţie din gradul profesional superior

presupune:

vechime de minimum 2 ani în funcţiile de execuţie din gradul profesional principal

sau 4 ani în funcţiile de execuţie din grad profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor

absolvite

obţinerea calificativului „foarte bine” în ultimii 2 ani

îndeplinirea cerinţelor din fişa postului

În situaţia în care funcţionarii au obţinut calificativul „excepţional”, ei pot avansa în

grad dacă au o vechime de minimum 1 an în gradul din care sunt avansaţi.

În ceea ce priveşte concursul pentru avansarea în funcţia publică de conducere, Statutul71

reglementează următoarele condiţii:

candidaţii să fie absolvenţi ai programelor de formare specializată şi perfecţionare în

administraţia publică, organizate de Institutul Naţional de Administraţie, Centrele regionale de

formare colectivă pentru administraţia publică locală, precum şi de alte instituţii specializate,

din ţară şi străinătate

numirea anterioară într-o funcţie publică din clasa I

îndeplinirea cerinţelor specifice din fişa postului

întrunirea condiţiilor de vechime de specialitate

Condiţiile de vechime de specialitate sunt:

minimum de 2 ani pentru funcţiile de: şef birou, şef serviciu şi secretar al comunei

minimum 5 ani pentru funcţiile de:

- director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al

celorlalte autorităţi de specialitate ale administraţiei centrale

- director executiv şi director executiv adjunct din serviciile publice descentralizate

ale ministerelor, ale altor autorităţi de specialitate din administraţia centrală şi ale

altor autorităţi din administraţia locală

- secretar al unităţii administrativ-teritoriale

- şef serviciu, precum şi pentru funcţiile specifice asimilate acestora, şef birou,

precum şi pentru funcţiile specifice asimilate acesteia.

Pentru a avansa în clasă, funcţionarii publici trebuie să aibă o vechime de minimum 3 ani

în clasa din care sunt avansaţi şi să fi obţinut la evaluarea anuală cel puţin calificativul foarte

bine în ultimii 2 ani. Avansarea în clasă presupune, de asemenea, organizarea unui concurs

la care se pot însrie funcţionari de execuţie care au obţinut o diplomă de studii de nivel

71Vezi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici 27

superior în specialitate în care lucrează, fiind abandonată condiţia de vechime, prevăzută

anterior. În consecinţă, avansarea în grad este condiţionată de vechime, iar avansarea în

clasă de valoarea profesională a funcţionarilor.

2.2.3. ASPECTE PRIVIND PROFESIONALIZAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Funcţionarul public are dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile

şi pregătirea profesională. Obligaţia şi dreptul la perfecţionarea pregătirii profesionale sunt

consacrate de art. 50 din Legea nr. 188/199972. Textul consacră, într-o formă amplă care

presupune aspecte complexe, instruirii şi perfecţionării pregătirii profesionale, care reprezintă

în egală măsură, o obligaţie dar şi un drept al funcţionarului public.

Art. 32 din Constituţie73 reglementează dreptul la învăţătură, care reprezintă un drept

fundamental al tuturor cetăţenilor şi este asigurat printr-o multitudine de forme. Legiuitorul

constituant vorbeşte şi despre alte forme de instrucţie şi perfecţionare. Din analiza modului în

care este reglementat de lege, îndatorirea de perfecţionare a pregătirii profesionale, poate fi

identificat regimul său juridic şi anume:

1. această îndatorire revine tuturor funcţionarilor publici, fără distincţie între funcţionarii

de conducere şi cei de execuţie

2. legea consacră două moduri prin care aceasta se poate realiza în practică şi avem:

perfecţionare realizată în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice

perfecţionare realizată în afara autorităţilor sau instituţiilor publice, în cadrul

unor cursuri organizate în acest scop

3. în ambele cazuri sunt stabilite pentru funcţionarii publici în cauză atât drepturi

cât şi obligaţii sociale74

A. În ceea ce priveşte drepturile, alin. 275, recunoaşte că funcţionarii publici care

urmează cursuri de perfecţionare în afara localităţii de domiciliu beneficiază de drepturile de

delegare acordate conform legii.

B. Legea stabileşte şi anumite obligaţii pentru funcţionarul public în situaţia în care,

urmează o durată de perfecţionare mai mare de 3 luni îşi primeşte pe această perioadă drepturile

salariale corespunzătoare. Obligaţia instituită de legiuitor constă în formularea în scris a unui

angajament că va lucra pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani în cadrul autorităţii sau

72 Vezi art. 50 din Legea nr. 188/199973 Vezi art. 32 din Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429/2003 74Vezi art. 50 din Legea nr. 188/1999 75 Vezi art. 51 alin. 2 din Legea nr. 188/1999

28

instituţiei publice respective, proporţional cu nr. zilelor de perfecţionare profesională, (alin.

3)76.

C. În situaţia în care funcţionarul public nu-şi respectă obligaţia, el va fi ţinut să

despăgubească autoritatea sau instituţia publică, cu o sumă corespunzătoare perioadei de timp

rămase până la împlinirea termenului la care ar fi fost obligat să lucreze la autoritatea sau

instituţia publică în cauză (alin. 4)77. Dacă raportul de serviciu al funcţionarului publi încetează

din motive ce nu-i pot fi imputabile, nu va fi obligat să despăgubească autoritatea sau instituţia

public (alin. 5)78.

D. Rezulatele obţinute în cadrul cursurilor de perfecţionare reprezintă criterii care

sunt avute în vedere la evaluarea anuală a activităţii funcţionarilor publici. Funcţionarii publici

sunt obligaţi să urmeze forme de perfecţionare profesională organizate de Institutul Naţional de

Administraţie sau alte instituţii abilitate potrivit legii, a căror durată cumulată este minimum 7

zile/an79.

Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să comunice anual Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici, în condiţiile legii, planul de perfecţionare profesională a funcţionarilor

publici, precum şi fondurile prevăzute în bugetul anual propiu pentru acoperirea cheltuielilor

de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici organizate la iniţiativa ori în interesul

autorităţii sau instituţiei publice (art. 53)80.

Pregătirea profesională a funcţionarilor publici trebuie să se facă permanent ţinând cont

de schimbările şi modificările rapide a societăţii. Mai ales după integrarea României în Uniunea

Europeană, legislaţia comunitară trebuie integrată, adoptată de legislaţia românească şi

respectată întocmai.

Profesionalizarea funcţionarilor din administraţia publică se situează în cazul ţărilor

europene, într-o perioadă cuprinsă între a doua jumătate a secolului XVIII şi sfârşitul secolului

al XIX-lea. Este perioada când accesul în anumite funcţii publice începe să fie condiţionat

de deţinerea unor diplome la nivel universitar în inginerie, drept, medicina veterinară81.

Revoluţia industrială din sec. XIX şi revoluţia ştiinţifică şi tehnologică din sec. XX,

paralel cu intervenţia administraţiei publice în tot mai multe domenii de activitate, a făcut ca

administraţia publică să aibă nevoie de tot mai mulţi specialişti, cu calificări şi competenţe

profesionale diverse. Profesionalizarea funcţionarilor publici atinge maturitarea abia în a doua

jumătate a sec. XX odată cu apariţia învăţământului superior cu specializare chiar administraţie

76 Vezi art. 51 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 77 Vezi art. 51 alin. 4 din Legea nr. 188/199978 Vezi art. 51 alin. 5 din Legea nr. 188/199979 DAVID, BOGDAN, op. cit., p. 6580 Vezi art. 53 din Legea nr. 188/199981 CHAMBON, FRACOIS; GASPON, OLIVIER, La deontologie administrative, L. C. D. J. Paris-1996, p. 9

29

publică, destinat în mod expres funcţionarilor publici de carieră. Astfel, astăzi, funcţia

publică reprezintă o profesiune, dacă avem în vedere grupul social format din funcţionari

de carieră din administraţia publică, alcătuită dintr-o multitudine de profesiuni specializări şi cu

alte calificări şi abilităţi profesionale, determinate de diviziunea muncii82. Cu toate acestea,

accesul la o funcţie publică de carieră se face după reguli generale comune care vizează:

exigenţe specifice privind raportul juridic al persoanei (cetăţenie, domiciliu,

capacitatea civilă)

condiţii de studiu şi vechime

susţinerea unui examen sau concurs

depunerea unui jurământ de credinţă83

În doctrina franceză, regăsim tratată problema formării profesionale84, ceea ce îngăduie

interpretarea că formarea funcţionarului public, nu reprezintă o etapă, ci un proces care durează

cît durează cariera funcţionarului şi care îi permite realizarea a trei obiective:

să facă faţă atribuţiunilor de moment ale funcţiei

să se adapteze exingenţelor de perspectivă generate de mutaţiile provenite

în timp

să poată accede la funcţii superioare

Pledoarii emoţionante pentru semnificaţia pregătirii profesionale găsim în doctrină, încât

numai putem adăuga prea multe cuvinte celor spuse de maeştrii noştrii „ nevoia de evoluţie

continuă reprezintă un element sine quan non al statutului unei funcţii publice”85.

În România, după Revoluţia din decembrie 1989, Secţia de Drept economic administrativ

şi-a încetat activitatea la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar au fost înfiinţate numeroase

secţii sau facultăţi de administraţie publică. În plus, s-a înfiinţat Şcoala Naţională de Înalte Studii

Politice şi Administrative ca învăţământ post-universitar, nemaivorbind de alte facultăţi private

înfiinţate cu specializare în administraţia publică. Cercul se închide, cu înfiinţarea Institutului

Naţional de Administraţie, ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în

subordinea Ministerului Administraţiei Publice, are misiunea de a „elabora strategia şi a

asigura formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale specializate în administraţie,

pentru funcţionarii publici şi personalul angajat cu contract individual de muncă în

cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, pentru persoane numite sau alese în funcţii

82 TOMESCU, MĂDĂLINA, op cit., p. 82-8383 COMAN, KUND-LIVIU, op. cit. p. 5684 AUBY, JEAN-MARIE, AUBY, JEAN-BERNARD, Droit de la fonction publique, Dalloz, 1993, ediţia a II-a, p. 88-10085 GHIMPU, SANDA, Dialog despre lege, p. 205-207; IORGOVAN, ANTONIE; GILESCU, VALENTINA, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Bucureşti, 1986, p. 262-281; IOVĂNAŞ, ILIE, Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, p. 180-190

30

de demnitate publică sau asimilate acestora din administraţia publică centrală şi

locală” 86. Institutul are abilitatea de a acorda atestate de conformitate cu standardele

internaţionale de calitate din domeniu pentru administraţia publică locală. Institutul Naţional de

Administraţie organizează următoarele programe de pregătire profesională:

cursuri de formare profesională specializate în administraţia publică de 2 ani, pentru

absolvenţii cu studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă, în vârstă, de regulă, de

până la 30 de ani inclusiv87

cursuri de formare continuă în administraţie de 1 an pentru funcţionarii publici, pentru

persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică sau asimilate acestora din cadrul

administraţiei publice centrale şi locale, precum şi pentru alte persoane interesate, în vârstă,

de regulă, de până la 45 de ani inclusiv

cursuri de formare continuă de scurtă durată de până la 3 luni, pentru funcţionarii

publici din administraţia publică centrală, pentru prefecţi, subprefecţi, preşedinţi şi

vicepreşedinţi ai Consiliilor judeţene, secretari generali adjuncţi, secretari generali ai

prefecturilor, precum şi pentru secretarii municipiilor. De asemenea, în coordonarea

metodologică a Institutului se află Centrele regionale de formare continuă pentru administraţia

publică locală, instituţiile publice cu personalitate juridică din Bucureşti, Craiova, Călăraşi,

Constanţa, Iaşi, Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara, care organizează cursuri de perfecţionare de

scurtă durată de până la 3 luni, pentru aleşi şi funcţionari locali88. În această ultimă categorie

intră Institutul European Român, departamente sau centrele de perfecţionare din cadrul

universităţilor, din cadrul ministerelor-exemplu şcoala de Finanţe Publice din cadrul Ministerul

Finanţelor Publice, Institutul European de la Maastricht, Franţa, de la Bruges, Belgia etc.

Asta demonstrează că în România, prin nominalizarea în Statut a funcţiilor publice

pentru care se cere condiţia studiilor administrative, sistemul pregătirii profesionale s-a apropiat

de modelul francez89.

86 Vezi Ordonanţa Guvernului nr. 81/2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 542/2001, art. 2, alin. 187 Admiterea, la prima categorie de cursuri, se face prin concurs naţional, organizat anual de Institut, iar pe durata cursurilor, cursanţii au statut de funcţionar debutant sau definitiv, după caz, iar înscrierea la ultimele două categorii de cursuri se face la recomandarea unităţii din care provine persoana (art. 6, din O. G. nr. 81/2001). Toţi cursanţii încheie o convenţie prin care se angajează să lucreze în administraţia publică, de regulă, în instituţia care i-a trimis, o perioadă de cel puţin 5an (art. 8 din O. G. 81/2001). 88 Centrele mai sunt concepute şi ca structuri de cercetare ştiinţifică în domeniul administraţiei publice, dezvoltă relaţiide colaborare cu alte instituţii din domeniul administraţiei publice din ţară şi străinătate(art. 15 din O. G. nr. 81/2001)89 IORGOVAN, ANTONIE, Tratat de drept administrativ, vol. 1, Ediţia a IV-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 608-611

31

3. PRINCIPIILE DEONTOLOGIEI FUNCŢIONARULUI PUBLIC

3.1. CONSACRAREA LEGISLATIVĂ A PRINCIPIILOR DEONTOLOGIEI FUNCŢIONARULUI PUBLIC

Principiile deontologiei funcţionarului public sunt regăsite în Constituţia ţării şi în alte

acte normative, precum: statute, regulamente, coduri de conduită în vigoare, ceea ce face ca

regulile acestei profesiunii, să se împartă în:

A. principii constituţionale ale deontologiei funcţionarilor publici şi

B. principii legale ale deontologiei funcţionarilor publici.

32

La nivel mondial, primul document de referinţă pentru reglementarea regulilor de

conduită a funcţionarilor publici, este reprezentat de Codul de Conduită a Oficialilor ce

Aplică Legea, adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite prin Rezoluţia Adunării Generale nr.

34/169 din 17 decembrie 197990. Codul91 se aplică persoanelor cu atribuţii poliţieneşti, în special

cea de arestare şi reţinere. Codul este aplicabil poliţiştilor (funţionari publici cu statut special),

procurorilor, judecătorilor şi funcţionarilor cu statut special din cadrul administraţiei naţionale a

penitenciarelor.

În vederea unei corecte şi complete aplicări a Codului, Consiliul Economic şi Social a

adoptat în 24 mai 1989, Ghidul Pentru Implementarea Efectivă a Codului de Conduită a

Oficialilor ce Aplică Legea92. Prin acest act se recomandă selectarea oficialilor cu maximă

atenţie, educarea şi formarea lor conform standardelor, motivarea lor financiară şi stabilirea unor

condiţii de muncă adecvate. Se mai recomandă93 stabilirea unui mecanism disciplinar intern şi a

unei supervizări externe, precum şi aducerea la cunoştiinţa publicului a unui sistem de reclamaţii

contra oficialilor. Se pune accent deosebit pe traducerea şi prelucrarea atât a Codului, cât şi a

Ghidului în legislaţiile naţionale şi aducerea acestor modificări la cunoştinţa oficialilor cât şi a

cetăţenilor.

În 12 decembrie 1996, Organizaţia Naţiunilor Unite a considerat necesar să adopte în

cadrul Adunării Generale, prin Rezoluţia 51/59, Codul Internaţional de Conduită pentru Agenţii

Publici94. Adoptarea codului a fost necesară pentru a constitui un ghid în lupta împotriva

corupţiei pentru toate statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Corupţia a fost

considerată o problemă, care afectează stabilitatea şi securitatea cetăţenilor, dăunează

democraţiei şi moralităţii, împie-dică dezvoltarea economică, socială şi politică. Code of

Conduct for Public Officials a stat la baza adoptării unor reglementări privind conduita

funcţionarilor publici din mai multe ţări, inclusiv din România.

Consacrarea normelor de conduită pentru funcţionarii publici în sistemul Consiliului

Europei începe cu Recomandarea Nr. R (2000) 10 privind Codurile de Conduită pentru

funcţionarii publici95, adoptată la 11 mai 2000, de Comitetul Miniştrilor din cadrul Consiliului

Europei. Codul recomandă statelor membre să îl folosească ca model până la elaborarea şi

90 Vezi Code of Conduct for Law Enforcement Officials disponibil pe site-ul http://www2. ohchr. org/english/law codeofconduct. htm. 91 A se vedea DĂNILEŢ, CRISTI, Conduita etică şi deontologia profesională în justiţie, articol în revista Forumul Judecătorilor nr. 2/200992 Disponibil pe site-ul: www. coe. int/t/dghl/cooperation/economiccrime/cybercrime/ cy%20activity%20interface2006/un%20

Guidelines%20C0C%20Law%20Enforcement%20Officers. pd 93 Vezi DĂNILEŢ, CRISTI, op. cit. 94Codul este disponibil în limba engleză pe site-ul: http://unpan1. un. org/intrdoc/groups/public/documents/un/unpan010930. pdf. pag. 395 http://www. coe. int/t/dghl/monitoring/greco/documents/Rec(2000)10_ENpdf

33

adoptarea propriilor coduri de conduită pentru funcţionarii publici, dar şi pentru alţi oficiali

persoane care sunt angajate în cadrul unei autorităţi publice, exemplu: magistraţi, membri

guvernului96 etc.

Sistemele legislative ale statelor membre UE se află într-un constant proces de apropiere,

în multe domenii diferite, sub îndrumarea legislaţiei Comunităţii Europene, prin activitatea

legislativă a intituţiei Comunităţii şi prin cazurile Curţii Europene de Justiţie. La nivel european

majoritatea principiilor au fost elaborate de Curtea Europeană de Justiţie97, ca o consecinţă a

golurilor de reglementare şi pentru facilitatea interpretării legislaţiei Uniunii Europene.

La 6 septembrie 2001, Parlamentul European a aprobat rezoluţia care ratifică Codul Bunei

Conduite Administrative, pe care trebuie să-l respecte instituţiile şi organele Uniunii Europene,

serviciile administrative precum şi funcţionarii lor în contact cu persoanele individuale. Prima

propunere de creare a codului a venit din partea deputatului în Parlamentul European, Roy Perry

în anul 1998. Codul ia în considerare principiile dreptului administrativ european cuprinse în

hotărârile Curţii de Justiţie şi de asemenea, se inspiră din legislaţia diferitelor ţări. Statutul

Codului – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – a fost proclamată în cadrul

întrunirii de la Nisa. Prezentul Cod conţine principiile generale de bună conduită administrativă,

care se aplică tuturor raporturilor dintre Instituţii şi Administraţia acestora şi public, cu excepţia

cazului în care acestea cad sub incidenţa Statutului personalului. Principiile care stau la baza

conduitei administrative sunt:

legalitate

nediscriminare

proporţionalitate

lipsa abuzului de putere

imparţialitate şi independenţă

obiectivitate

aşteptări legitime, consecvenţă şi avizare

corectitudine

amabilitate

transmiterea răspunsului la scrisori în limba cetăţeanului

confirmarea de primire şi indicarea funcţionarului competent

dreptul de a fi audiat şi de a da declaraţii

termen rezonabil afectat adoptării decizilor

obligaţia de a menţine temeiul deciziilor

96 Vezi şi DĂNILEŢ, CRISTI-op. cit. 97 ALEXANDRU, IOAN-op. cit. pp. 319-320

34

indicarea posibilităţilor de atac

notificarea deciziei

protecţia datelor

solicitarea de informaţii

solicitarea accesului publicului la documente.

Consacrarea principiilor deontologiei funcţionarului public în legislaţia din România se

regăseşte chiar în legea fundamentală a statului, Constituţia României.

Principii constituţionale:

1. principiul supremaţiei Constituţiei şi a legilor

2. principiul egalităţii de tratament între toţi beneficiarii serviciului public

3. principiul egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea funcţiilor şi

demnităţilor publice

4. principiul respectării demnităţii tuturor beneficiarilor serviciului public, a vieţii intime,

familiale şi private a acestora

5. principiul fidelităţii faţă de ţară.

Toate sunt consacrate prin art. 1 alin. (5), art. 16, alin. (1) şi (3), art. 16 alin. (1) şi (3),

art. 54 alin. (1), art. 57 si art. 73 alin. (3) lit j.

Legiuitorul constituant din 1991, în ceea ce priveşte funcţia publică, ca soluţie de

principiu, a reiterat soluţia Constituţiei din 1923. Astfel, în art. 16 alin. final al Constituţiei

nerevizuite se consacră principiul după care funcţiile şi demnităţile publice civile şi militare pot

fi ocupate de persoane care au exclusiv cetăţenia română şi domiciliu în ţară. În Constituţia

republicată este nominalizat expres la art. 73, alin. (3) lit. j, pentru statutul funcţionarului

public trebuie adoptată o lege organică. După studiul de proiect al unui Statut în anul 1993,

după alţi 3 ani de dezbateri asupra proiectului din 1996, au mai trecut 3 ani ca în sfârşit să fie

aprobat Statutul Funcţionarilor Publici de cabinetul Radu Vasile, prin răspunderea în faţa

camerelor reunite la 29 noiembrie 1999, legea este publicată în Monitorul Oficial al României

din 8 decembrie 1999 şi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării98. Regimul juridic

general cuprins în Statutul funcţionarilor publici la care se referă art. 73 alin. (3) lit. j din

Costituţie va sta la baza statutului judecătorilor, procurorilor, a personalului Camerelor

Parlamentului, Curţii Constituţionale, Curtea de Conturi şi Avocatul Poporului99.

Pentru că în Statut nu s-au putut reglementa unele probleme ce au fost descoperite ulterior

de cei în drept, s-au produs moficări la Statutul Funcţionarilor Publici nr. 188/1999 prin Legea

nr. 161/2003, privind reglementarea incompatibilităţilor şi conflictul de interese cu modificările

98 IORGOVAN, ANTONIE, op. cit., p. 94799 Cu privire la statute ale diferitelor categorii de funcţionari publici a se vedea V. I. PRISĂCANU, Funcţionarii publici, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 221-457

35

şi completările ulterioare. După Statutul Funcţionarilor Publici au fost elaborate o serie de legi

care reglementează activitatea funcţionarilor din instituţiile publice şi autorităţi publice, după

cum urmează:

Legea nr. 202/2002 - Lege privind egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei cu

modificările şi adăugirile ulterioare

Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici

Legea nr. 7/2006 - Codul de conduită a funcţionarului parlamentar

Hotărârea Guvernului nr. 1000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei

Naţionale a Funcţionarului Public. În toate aceste coduri şi statute se regăsesc principiile legale

ale deontologiei funcţionarului public.

3.1.1. ENUMERAREA IZVOARELOR

Constituţia

Principalul izvor de drept este Constituţia, cea care asigură „atât stabilitatea, cât şi

evoluţia unei comunităţi politice”100. Ea reprezintă legea supremă în stat, în care se regăsesc

multe principii care fundamenteză comportamentul profesional al funcţionarului public.

Principiul legalităţii, al supunerii tuturor în faţa legii, completat cu cel potrivit căruia „nimeni

nu este mai presus de lege” prevăzut în art. 16, alin. (1), (2): fidelitatea faţă de ţară şi

îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor ce le revin în care scop funcţionarul public depune

jurământul de credinţă, cerut de lege, art. 54, alin. (2)101. În Titlul al II-lea „Drepturile,

libertăţile şi îndatoririle fundamentale”, Constituţia precizează că „nimeni nu este mai presus de

lege”(art. 16, alin. 2)102 şi funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în

condiţiile legii, de persoane care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară103. Aceste texte

consfinţesc principiul legalităţii; principiul egalităţii în faţa legii cât şi principiul egalităţii de

şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea funcţiilor publice. Fidelitatea faţă de ţară, prevăzut

la art. 54, alin. 1104, presupune că încredinţarea unei funcţii publice înseamnă pe de o parte că

statul acordă încrederea persoanei respective, iar pe de altă parte că acea persoană are obligaţia

de îndeplini cu credinţă a tuturor cerinţelor postului/funcţiei sale şi necesită depunerea

jurământului de credinţă la numirea într-o astfel de funcţie. Art. 57105 menţionează că drepturile

şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună credinţă fară a se încălca drepturile şi

100 PREDA, CONSTANTIN, „Ce e România? Filozofia politică a Constituţiei din 1991” în Revista Polis, nr. 2/1996, p. 25101 RĂDULESCU, CORINA, op. cit., p. 24102 A se vedea art. 16 alin. 2 din Constituţia României 103 A se vedea art. 16 alin. 3 din Constituţia României104 A se vedea art. 54 alin. 1 din Constituţia României105 A se vedea art. 57 din Constituţia României

36

libertăţile celorlalţi. Această prevedere aduce în discuţie problema respectului reciproc pe care

trebuie să-l manifeste atât funcţionarul public cât şi cetăţenii106.

B. Legea, ca act juridic al Parlamentului în cadrul căruia se constituie reglementarea

cadru în materie:

Legea privind Statutul funcţionarului public nr. 188/1999107, cu modificările şi

completările ulterioare la care, se adaugă:

Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor

publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei -Legea

nr. 161 din 19 aprilie 2003108;

Codul de conduită al funcţionarilor publici - Legea nr. 7/2004109 cu modificările şi

completările ulterioare. Codul, în general reprezintă „în formă concentrată, sedimentările

valorice şi norma-tive într-un domeniu110

Alături de aceste izvoare interne, se cuvine a fi amintite şi unele reglementări

internaţionale, cum ar fi Codul European al bunei conduite administrative, adoptat printr-o

rezoluţie a Parlamentului European la 6 septembrie 2001111. Lor li se adaugă alte legi prin care

se reglementează aspecte privind alte categorii de funcţionari publici (funcţionari publici cu

statut special, magistraţi, vameşi, poliţişti etc.).

C. Alte categorii de acte normative

În această categorie intră Hotărâri de Guvern, Ordonanţe de Guvern, alte acte

administrative cu caracter normativ, inclusiv Regulamentele de ordine interioară prin care se

prescriu norme speciale privind o instituţie determinată112.

Acestor izvoare scrise poate să li se alăture şi Tratatul Internaţional, care potrivit art. 11

din Constituţia României prin ratificarea de către Parlament devine parte integrantă a dreptului

intern.

D. La acestea se adaugă izvoare nescrise, respectiv cutuma, ştiind că există funcţii

sau demnităţi pentru care sunt instituite norme cutumiare, care au capătat în timp, forţă de

lege ( în domeniul diplomaţiei)113.

106 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 94107 Legea nr. 188/1999, Statutul funcţionarului public, cu modificările şi adăugirile ulterioare, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. din 20 dec. 1999. 108 Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în M. Of. al României, nr. 279 din 21 aprilie 2003109 Legea privind Codul de conduită a funcţionarului public, nr. 7 din18 februarie 2004, publicat în M. Of. al României, nr. 159 din 23. feb. 2004110 MORAR, VASILE, Etic şi estetic, Bucureşti, 1981, p. 27111 Codul European al Bunei Conduite Administrative, adoptat de Parlamentul European la 6 septembrie 2001, cu modificările şi adăugirile ulterioare112 RĂDULESCU, CORINA-MIHAELA, op. cit. , p. 24113 Idem

37

Jurisprudenţa, se poate adăuga cutumei şi jurisprudenţa sau practica instanţelor

judecătoreşti.

3.1.2. PRINCIPIILE CONSTITUŢIONALE

Din interpretarea dispoziţiilor Costituţiei României pot fi identificate următoarele

principii esenţiale de natură deontologică, privind funcţionarul public:

1. principiul supremaţiei Constituţiei şi respectarea legii

2. principiul egalităţii de tratament între toţi beneficiarii serviciului public

3. principiul egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea funcţiilor şi

demnităţilor publice

4. principiul respectării demnităţii tuturor beneficiarilor serviciului public a vieţii intime,

familiale şi private ale acestora

5. Principiul fidelităţii faţă de ţară.

1. Principiul supremaţiei Constituţiei şi respectarea legii

România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, după cum

stă scris în art. 1 alin. 1114 din Constituţie. Acest aspect presupune că, Constituţia este legea

fundamental a statului prin care este reglementată orgranizarea şi funcţionarea statului precum şi

organizarea autorităţilor administraţiei publice. Constituţia consacră:

anumită formă de organizare politică a societăţii

consacră şi garantează drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi limitele puterii

constituite în stat ca garanţii ale acestor drepturi şi libertăţi

ea stabileşte şi principiile esenţiale care guvernează societatea, egalitatea tuturor

cetăţenilor, legalitatea, neutroactivitatea legilor etc.

Constituţia reprezintă legea supremă în stat, este în vârful piramidei actelor juridice

şi a legislaţiei şi poate fi vizualizată ca o cupolă, cu conţinut normativ complex şi care

disciplinează reglementarea juridică din toate ramurile de drept115. În consecinţă, toate actele

normative adoptate de Parlament şi Guvern, cele emise de toate celelalte autorităţi publice

trebuie să se conformeze normelor şi principiilor constituţionale116. În cazul în care un act,

inclusiv o lege adoptată la nivelul Parlamentului ori Regulamentul de Organizare şi Funcţionare

al acestuia contravin Constituţiei, el nu poate produce efecte juridice117. Normele constituţionale

fixează principalele instrumente de guvernare, stabilesc autorităţile care vor înfăptui guvernarea

114 Vezi Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429 din 19 noiebrie 2003115 DRAGNE, LUMINIŢA; MATEI, GEORGE-DOREL, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I, Editura Pro-Universitaria, 2010, p. 45-46116 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 96-97117 IONESCU, CRISTIAN, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 149

38

şi raporturile dintre acestea. Principiul supremaţiei Constituţiei presupune, pe de o parte, un

grad mult mai important în ierarhizarea normelor juridice faţă de toate celelalte norme, de unde

obligaţia conformării acestora cu Constituţia, iar pe de altă parte, o procedură specifică, de

revizuire şi modificare a Constituţiei care se deosebeşte clar de modificarea legilor ordinare118.

Art. 1 alin. 5119, precizează că în România, respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie,

aceasta presupune pentru funcţionarul public, care de altfel pentru orice cetăţean, supremaţia

Constituţiei şi a celorlalte acte normative trebuie aşezate la baza desfăşurării activităţii sale. Mai

pregnant pentru cei care lucrează în sistemul public120.

2. Principiul egalităţii de tratament între toţi beneficiarii serviciului public

Conform art. 4 alin. 2121 din Constituţie, România este patria comună şi indivizibilă a

tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de

religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Legiuitorul

constituant a consfinţit nu doar regimul juridic al egalităţii între cetăţenii ţării, ci şi criteriile

nediscriminării între aceştia. Tot potrivit Constituţiei, în art. 16, este prevăzut principiul

egalităţii în drepturi şi precizează că cetăţenii români sunt egali în faţa legii şi autorităţilor

publice fără privilegii şi fără discriminări122. Astfel, egalitatea în drepturi în faţa autorităţilor

publice, fără privilegii şi fără discriminări presupune un anume tip de conduită a funcţionarilor

publici care trebuie să fie echilibrat, echidistant, şi să evite discriminarea de orice fel. Numai

astfel vom putea spune că ne îndreptăm cu adevărat spre o reală respectare a statului de drept.

3. Principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor

şi demnităţilor publice

Trăim într-o societatea democratică, iar democraţia presupune respectarea normelor de

drept, pluralismul politic etc., dar şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi egalitate în faţa legii.

O societate dreaptă asigură membrilor săi şanse egale de reuşită în viaţă, fără privilegii şi fără

discriminări. Oamenii se deosebesc între ei, prin capacităţi, educaţie, priceperi şi preferinţe.

Diversitatea trebuie acceptată şi respectată, deoarece este un factor important al dezvoltării

societăţii şi culturii123. Egalitatea nu înseamnă uniformizare. În art. 16 alin. 1, din Constituţia

României este prevăzut că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii

şi fără discriminări”, dar la alin. (3) la acelaşi art. 16, se face menţiunea că „în vederea ocupării

funcţiilor şi demnităţilor publice, statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi

118 CĂLINOIU, CONSTANŢA; DUCULESCU, VICTOR, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p. 168119 Vezi art. 1 alin. 5 din Constituţia României120 TOMECU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 97121 Vezi art. 4 alin. 2 din Constituţia României122 IONESCU, CRISTIAN, op. cit., p. 362123 TOMESCU. MĂDĂLINA, op. cit., p. 98

39

bărbaţi”. Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este definită drept luarea în considerare a

capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi feminin şi

tratamentul egal al acestora124. Asta presupune că nu ar trebui să existe niciun fel de discriminare

în acceptarea dosarelor pentru un concurs şi nici în ceea ce priveşte obiectivitatea examinatorilor

într-o astfel de situaţie. Dar cu toate astea, observăm că ocupanţii funcţiilor publice de

conducere sunt bărbaţi, în timp ce funcţiile de execuţie sunt ocupate în mare parte de femei. 125

4. Principiul respectării demnităţilor tuturor beneficiarilor serviciului public, a

vieţii intime, familiale şi private ale acestora.

Legiuitorul constituant califică drept primă valoare supremă şi garantată demnitatea

omului, art. 1 alin. (3), menţionându-se că ţara noastră este „un stat de drept, democratic, şi

social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor [. . . ] reprezintă valori

supreme”, iar art. 26126 consacră „obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa

intimă, familială şi viaţa privată a persoanelor”.

Prin demnitate umană în general se înţelege respectul faţă de celalalte persoane,

precum şi respectul pentru propria persoană. Pentru demnitate se utilizează, expresii cum sunt:

nobleţe, onoare, mândrie, orgoliu, grandoare, amor propriu, merituos, reputaţie, vrednicie,

onestitate. Demnitatea se dobândeşte prin naştere, ca semn al egalităţii oamenilor în faţa lui

Dumnezeu şi semenilor săi, fără nici o disriminare127.

În literatura de specialitate128, aspectele vieţii private care se impun a fi protejate

sunt grupate în patru categorii:

respectul comportamentelor

respectul anonimatului

respectul vieţii relaţionale a persoanei

respectul identităţii persoanei

În accepţiunea sintagmei de viaţă privată, se impune două precizări:

Prima precizare se referă la faptul că există o deosebire între viaţa privată şi

cea publică a persoanei: prima reprezintă „viaţa ascunsă, discretă”, a persoanei, iar cea

de-a doua, viaţa care se desfăşoară într-un loc accesibil tuturor.

Cea de a doua precizare se referă la faptul că noţiunea de viaţă privată este diferită

ca un conţinut în funcţie de poziţia socială a acelui vizat. Exemplu: viaţa privată, a unui

124 Idem125 Ibidem126 Vezi art. 26 din Constituţia României127TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 99 128VINTILĂ, GHEORGHE; FURTUNĂ, CONSTANTIN, Daune morale, studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 32

40

politician, magistrat, funcţionar public este prin natura funcţiei, mai limitată decât viaţa privată

a unei persoane oarecare. Este firesc să fie aşa dacă avem în vedere corelaţia ce există

între viaţa publică, lege şi statul de drept. Cu cât funcţia publică este mai mare, cu atât

creşte importanţa respectării Legii şi puterea statului de drept (= binele ca valoare), iar paralel se

dizolvă, se subţiază importanţa acelei persoane care ocupă funcţia în cauză, ca individ, ca

particular. Cariera politică presupune în toate cazurile şi peste tot, divulgarea unor aspecte

ale vieţii private care sunt inadmisibile a fi dezvăluite în alte state129. Dreptul la viaţă privată

presupune interzicerea oricărei imixtiuni arbitrare în viaţa personală, în familie sau în domiciliul

persoanei ori în corespondenţa sa. Nu este permisă nici o atingere adusă onoarei sau

reputaţiei unei persoane130.

5. Principiul fidelităţii faţă de ţară

Constituţia României consacră principiul fidelităţii faţă de ţară în art. 54 alin. (1) 131

„fidelitatea faţă de ţară este sacră”. Fidelitatea faţă de ţară are o semnificaţie deosebită în

cazul persoanelor care au răspunderi publice şi cu atât mai mult în cazul militarilor care au un

statut special. Aceste persoane răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin, şi

în acest scop vor depune jurământul de credinţă cerut de lege132.

Profesorul Constantin Dissescu atrage atenţia asupra răspunderii demnitarilor „Libertatea

de acţiune nu suprimă responsabilitatea, nici pe cea morală şi nici pe cea istorică”133. El insistă

asupra faptului că responsabilitatea ţine mandatul, incluzându-se şi consecinţele deciziilor

adoptate. Funcţionarii publici, au în afara răspunderii penale şi disciplinare, răspunderea

personală. Aceasta include şi o conduită loială statului român, promovarea şi afirmarea valorilor

naţionale134, cât şi un comportament firesc cu ţara căreia aparţin135.

3.2. PRINCIPIILE LEGALE ALE DEONTOLOGIEI FUNCŢIONARULUI PUBLIC

Principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici sunt

enumerate în art. 3, din Legea privind Codul de conduită a funcţionarilor publici nr. 7

129 RĂDULESCU, CORINA, MIHAELA, op. cit., p. 25130 MAZILU, DUMITRU, Drepturile omului, Concept, exigenţe şi realităţi contemporane, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p. 90131Vezi art. 54 alin. 1 din Constituţia României 132 MAZILU, DUMITRU, op. cit., p. 132133 DISSESCU, CONSTANTIN, Puterea şi responsabilitatea guvernamentală în „Constituţia din 1923”, 1923, p. 81134 EMINESCU, MIHAI arată că „naţionalitatea trebuie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte şi se respectă adânc se pronunţă arareori”135 MAZILU, DUMITRU, op. cit., p. 133

41

din 18 februarie 2004136 şi în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public cu

modifică-rile şi completările ulterioare. Acestea sunt:

1. Supremaţia Constituţiei şi a legii

2. Prioritatea interesului public

3. Asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor

publice, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a aplica acelaşi regim

juridic în situaţii identice sau similare

4. Profesionalismul

5. Imparţialitatea şi independenţa

6. Integritatea morală

7. Libertatea gândirii şi a exprimării

8. Cinstea şi corectitudinea

9. Deschiderea şi transparenţa. Principiul respectării regimului juridic al conflictului

de interese şi al incompatibilităţilor stabilite potrivit legii

10. Obligaţia de a nu prejudicia persoanele fizice sau juridice şi apărarea prestigiului

Corpului Funcţionarilor Publici

11. Obligaţia de a manifesta discreţie profesională cu privire la toate informaţiile de

care ia cunoştinţă în exercitarea funcţiilor sale

12. Obligaţia de a respecta ordinele superiorului său ierarhic

13. Obligaţia funcţionarilor cu funcţie de conducere de a sprijini propunerile şi

iniţiativele motivate ale personalului din subordine pentru îmbunătăţirea activităţii din

cadrul autorită-ţii sau instituţiei, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.

3.2.1. PRINCIPIUL SUPREMAŢIEI COSTITUŢIEI ŞI A LEGIIEste principiul conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta Constituţia

şi legile ţării, aşa cum stă scris în art. 1 alin. (3)137din Constituţia României. Funcţionarii

publici au obligaţia ca, prin actele şi faptele lor, să respecte Constituţia, legile ţării şi să acţioneze

pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu

respectarea eticii profesionale.

3.2.2. PRIORITATEA INTERESULUI PUBLIC

Principiul care exprimă conceptul etic al datoriei conform căruia funcţionarii publici au

îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal, în exerciţiul

136 Legea nr. 7 din 2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici din 18 februarie 2004, publicată în M. Of. nr. 157 din 23 februarie 2004137 Vezi art. 1 alin. 3 din Constituţia României

42

funcţiunii. Interesul public este înţeles în doctrină138, acele activităţi ce sunt necesare

pentru satisfacerea unei nevoi personale de interes general constituind însăşi interesul

administraţiei publice. Tocmai de acest interes să ţină cont funcţionarul public în desfăşurarea

activităţii sale şi în îndeplinirea obligaţiilor şi atribuţiilor. Iată de fapt de ce este necesară

„supuşenia” administraţiei faţă de interesul public, faţă de Lege şi nu faţă de interesul privat,

individual; iată de ce funcţionarul public trebuie să aibă aptitudinea de a sluji legea, nu de a o

„îngenunchea”139.

Immanuel Kant argumentează „necesitatea respectării legii, domnia ei într-un stat de

drept, prin urmare depăşirea stării naturale. Numai aşa se poate vorbi cu adevărat de

liberta-tea individuală, de dreptate individuală, astfel - dacă statul de drept nu are forţă (nu

domneşte legea) - nu ne rămâne decât iluzia libertăţii individuale”140. Tot de la Kant, etic

sintetinzând în felul următor „ slujind binele Cetăţii ne slujim de fapt pe fiecare dintre noi,

slujind un anume interes individual nu facem nimic altceva decât să cultivăm iluzia

libertăţii individuale”.

3.2.3. ASIGURAREA EGALITĂŢII DE TRATAMENT A CETĂŢENILOR ÎN FAŢA AUTORITĂŢIILOR PUBLICE, PRINCIPIU CONFORM CĂRUIA FUNCŢIONARII PUBLICI AU ÎNDATORIREA DE A APLICA ACELAŞI REGIM JURIDIC ÎN SITUAŢII IDENTICE SAU SIMILARE

Acest principiu este regăsit în Codul de conduită a funcţionarilor publici instituit prin

Legea nr. 7/2004, la art. 3141 şi exprimă obligaţia funcţionarilor publici să promoveze soluţii

similare sau identice la acceaşi categorie de situaţii de fapt şi eliminarea oricărei forme de

discriminare bazate pe aspecte privind naţionalitatea, convingerile religioase şi politice, starea

materială, sănătatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.

3.2.4. PROFESIONALISMUL

Obiectivulul fundamental al administraţiei publice îngeneral şi al managementului public

în special este creşterea gradului de satisfacere a interesului public, oferirea de servicii publice

profesioniste cetăţenilor, care nu pot fi realizate fără a urmări anumite cerinţe de bază, precum

şi anumite trăsături esenţiale pe care trebuie să le aibă funcţionarii publici, înglobate în ceea ce

138 Interesul public este acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile

publice, drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi

tratatele internaţionale la care România este parte. 139 RĂDULESCU, CORINA-MIHAELA, op. cit. , p. 50140 KANT IMMANUEL, Întemeierea metafizicii moravurilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1972, p. 54 citat de RĂDULESCU, CORINA-MIHAELA, op. cit., p. 50 141 Legea nr. 7/2004, Codul de conduită a funcţionarilor publici, cu modificările şi adăugirile ulterioare

43

înseamnă competenţă profesională142. Acest principiu obligă funcţionarii publici de a îndeplini

atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate.

De asemenea, funcţionarii publici au obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum

şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câştiga şi a menţine

încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor

publice. Cei care trebuie să dea dovadă de competenţă profesională sunt, în primul rând,

funcţionarii publici care deţin funcţii de conducere. Pentru ca fiecare conducător al unei instituţii

publice să fie eficient, are nevoie de un „corp profesionist” de funcţionari publici, care să

aibă o pregătire complexă şi anumite aptitudini profesionale necesare unei activităţi de

identifcare a faptelor şi de analiză strategică. Este necesar ca acest corp profesionist de

funcţionari publici, cu o pregătire multidisciplinară şi completă, să aibă continuitate în

desfăşurarea activităţii, indiferent de schimbările politice ce au loc. Aceşti profesionişti pot

să vadă punctele slab ale unor programe, politici, studii care trebuie aprobate şi puse la

încercare, astfel încât strategia, să poată fi schimbată din timp, înainte de a produce

anumite costuri143 .

3.2.5. IMPARŢIALITATEA ŞI INDEPENDENŢA

Reprezintă un principiu conform căruia funcţionarii publici sunt obligaţi să aibă o

atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură,

în exercitarea funcţiei. Practic funcţionarii publici ar trebui să beneficieze de posibilitatea de a

avea o atitudine neutră din punct de vedere politic. Ei sunt cei care pun în practică politica

de guvernare, administraţia având ca obiectiv organizarea executării legii şi executării în concret

a legii. Programul de guvernare este transpus în legislaţie, iar funcţionarii publici sunt cei care

implementează legislaţia 144. Este interesant faptul că deşi sunt sub protecţia legii funcţionarii

publici suportă impactul politic, ceea ce duce la ideea că principiul imparţialităţii şi al

independenţei nu poate fi aplicat în totalitatea lui. Deşi, actuala reglementare recunoaşte dreptul

la asociere politică a funcţionarilor publici prin art. 98 din Legea nr. 161/2003 care prevede că

„funcţionarii publici pot fi membri a partidelor politice legal constituite”145, iar prin art. 43 alin.

(1) din Legea nr. 188/1999146 este instituită „obligaţia funcţionarilor publicici, în exercitarea

atribuţiunilor care le revin, să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a

convingerilor şi preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic şi nici să

142LATU, LAZĂR, „Profesionalismul funcţionarilor publici, cerinţă esenţială a creării în România a unei administraţii publice moderne”-„ADMINISTRAŢIE ŞI MANAGEMENT PUBLIC” nr. 2/2004, p. 120143 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 104144 Idem145 Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în M. Of. al României, nr. 279 din 12 aprilie 2003146 Vezi art. 43 alin. 1 din Legea nr. 188/1999

44

participe la activităţi politice în timpul programului de lucru”. Această obligaţie este analizată

în literatura de specialitatesub titulatura de obligaţie de rezervă, şi ea impune funcţionarului

public o anumită moderaţie şi rezonabilitate în comportament147.

3.2.6. INTEGRITATEA MORALĂ

Conform acestui principiu, funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să

accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj ori beneficii în

considerarea funcţiei pe care o deţin sau să abuzeze în vreun fel de această funcţie.

Faptul că fiecare funcţionar public deţine o „părticică” din puterea publică nu ar trebui să

aibă impact asupra modului în care el îşi exercită sarcinile de serviciu. Pe de altă parte,

legislaţia penală pedepseşte „fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori

primeşte bani sau alte foloase, care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de

foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea

unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar

acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Această faptă este calificată de art. 254 din Codul Penal ca luare de mită148. Art. 256 din

Codul Penal149 sancţionează fapta de primire de foloase necuvenite definită ca „ primirea

de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act

în virtutea funcţiei sale şi la care este obligat în temeiul acesta” şi care „se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 5 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă,

iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”. Tot

în Codul Penal regăsim în art. 257150, consacrată infracţiunea de trafic de influenţă. Aceasta

este definită ca „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni,

de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul săvârşită de către o persoană

care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru

a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se

pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani”.

3.2.7. LIBERTATEA GÂNDIRII ŞI A EXPRIMĂRII

Conform acestui principiu, funcţionarii publici pot să-şi exprime şi să-şi

fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi Pactul Internaţional privind

Drepturile Civile şi Politice stipulează că „orice om are dreptul la libertatea gândirii,

147 RĂDULESCU, CORINA, MIHAELA, op. cit., p. 41148 A se vedea Codul Penal, actualizat, //www. dreptonline. ro/legisaltie/codu_penal_actualizat. php149 Idem150Ibidem

45

conştiinţei şi religiei”151 care include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum

şi libertatea de a-şi manifesta religia ori convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod

public, cât şi privat. Libertatea conştiinţei trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi respect

reciproc, excluzându-se comportamentul exclusivist, respingerea sau negarea altor convingeri

sau practici religioase152.

Cele două documente internaţionale citate mai sus, precizează însă că libertatea de

gândire, conştiinţă şi religie poate fi supusă restricţiilor prevăzute de legi şi necesare pentru

ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori a moralei sau a libertăţilor şi drepturilor

fundamentale ale altora153.

3.2.8. CINSTEA ŞI CORECTITUDINEA

Este principiul conform căruia în exercitarea funcţiei publice şi în îndeplinirea atribuţiilor

de serviciu funcţionarii publici trebuie să fie de bună-credinţă şi să acţioneze pentru

îndeplinirea conformă a atribuţiilor de serviciu. Buna-credinţă reprezintă convingerea

intimă a unei persoane că ceea ce face este bine, conform legii, de asemenea, reprezintă o

obligaţie de comportament conform cu regulile de conveţuire, cu respectarea literei şi a spiritului

Constituţiei şi legilor sau ceea ce se cuvine, sinceritate şi onestitate154. Aşa cum a arătat Mihai

T. Oroveanu155alături de obligaţiile juridice, funcţionarii publici au şi obligaţii morale. Pe primul

plan se află obligaţia de a fi cinstit, de a combate corupţia sub orice formă s-ar prezenta aceasta.

După cum zice şi o morală creştină „nu face altuia ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie”, normă care

contribuie la stăvilirea abuzurilor şi şicanelor pe care unii funcţionari publici le fac persoanelor

ce solicită administraţiei satisfacerea drepturilor şi intereselor legitime. Funcţionarii publici sunt

în slujba cetăţeanului şi trebuie să contribuie la satisfacerea intereselor acestora, nu numai, cu

respectarea legislaţiei.

3.2.9. DESCHIDEREA ŞI TRANSPARENŢA. PRINCIPIUL RESPECTĂRII REGIMULUI JURIDIC AL CONFLICTULUI DE INTERESE ŞI AL INCOMPATIBILITĂŢILOR STABILITE POTRIVIT LEGII

Acest principiu, conform căruia activitatea desfăşurată de funcţionarii publici în

exercitarea funcţiei, sunt publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor, este consacrat în art. 3

151 Vezi art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice152 MAZILU, DUMITRU, op. cit., p. 94153 Vezi art. 18, alin. 3 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice154 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 107155 OROVEANU, T. MIHAI, op. cit., p. 355-356, Consideraţii privind necesitatea, principiile şi conţinutul unui statut al funcţionarilor din administraţia de stat, Studii şi cercetări juridice, nr. 3/1978A se vedea lucrarea aceluiaşi autor cu titlul Deontologia funcţionarilor publici, în studiu ”Studii de drept românesc” nr. 1/1993, p. 35-41

46

alin. (1), din Legea 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici156. Tot de acest

principiu al deschiderii şi transparenţei, aparţine: conflictul de interese şi incompatibilitatea.

Două situaţii ilegale în care funcţionarii publici se pot afla în timpul exercitării demnităţilor şi

funcţiilor publice. La nivelul european, Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al

Consiliului Europei arată că: un conflict de interese apare atunci când funcţionarul public are un

interes personal care influenţează sau pare să influenţeze îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale

cu imparţialitate, obiectivitate şi corectitudine. În acest sens, interesele private ale funcţinarului

public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate,

pentru prieteni, pentru organizaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de

afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are

faţă de persoanele enumerate mai sus157.

În ţara noastră, conflictul de interese şi incompatibilităţile sunt reglementate de Statutul

funcţionarilor pubici, Legea nr. 188/1999, art. 49, modificată şi completată prin Legea nr. 161

din 2003, Titlul IV al Părţii I, a legii „Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în

exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice”. Prevederile din acest titlu se aplică tuturor

celor care îndeplinesc o funcţie sau o demnitate publică în stat şi sunt enumeraţi la art. 69 alin.

(1) din actul normativ sus menţionat158 după cum urmează:

Preşedintele României

deputaţii, senatorii, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din administraţia

prezidenţială

primul ministru, miniştri, miniştri delegaţi, secretarii de stat, subsecretarii de stat

şi funcţiile asimilate acestora: prefect şi subprefecti, magistraţii, aleşii locali şi funcţionarii

publici. Din această enumerare reiese faptul că sunt avute în vedere toate persoanele care ocupă

o funcţie sau o demnitate publică într-una din autorităţile prin care se exercită cele trei puteri

ale statului159.

În doctrină, un funcţionar public se află în conflict de interese atunci când, în virtutea

funcţiei publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii pentru

care are un interes personal.

Noţiunea de conflict de interese este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003, ca fiind:

„situaţia în care se află o persoană ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, are

un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectvitate a

atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”160. Legiuitorul precizează 156 Vezi art. 3 alin. 1 din Legea nr. 7/2004, Codul de conduită a funcţionarilor publici157http://static. anaf. ro/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese 2011pdf158 Vezi art. 69 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi adăugirile ulterioare159 RĂDULESCU, CORINA, MIHAELA, op. cit., p. 45-46 160 Vezi art. 70 din Legea nr. 161/2003 actualizată

47

principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor

publice şi funcţiilor publice, după cum urmează:

imparţialitatea

integritatea şi transparenţa deciziei

supremaţia interesului public

corectitudinea şi obiectivitatea

Două sunt elementele componente ale conceptului de conflict de interese:

1. Participarea la luarea unei decizii.

Condiţia care este îndeplinită atunci când:

decizia depinde exclusiv de voinţa oficialului public în cauză

când acţiunea oficialului public respectiv reprezintă o verigă din procesul de luare a

deciziei

când oficialul public este parte a unui organism colectiv care trbuie să decidă

prin vot, iar acesta participă personal la dezbateri şi la vot

2. Existenţa unui interes personal - condiţie îndeplinită ca fiind reprezentată de un

beneficiu pe care oficialul public sau o persoană apropiată acestuia îl obţine ca urmare a deciziei

luate161. Pentru a se afla într-un conflict de interese, oficialul public trebuie să ia parte la

luarea unei decizii care să îi afecteze un interes personal162.

Funcţionarul public este în conflict de interese163 dacă se află în una din următoarele situaţii:

a. este chemat să rezolve cereri, să ia o decizie sau să participe la luarea deciziilor cu

privire la persoane fizice şi juridicecu care are relaţi cu caracter patrimonial

b. participă în cadrul aceleaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionarii publici

care au calitateade soţ sau rude de gradul I

c. interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa

deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice

În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se

abţină164de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi

să-l informeze de îndată pe şeful său ierarhic căruia îi este subordonat direct. În această

situaţie conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, va desemna un alt funcţionar public să

soluţioneze cererea, la propunerea şefului ierarhic al funcţionarului public165.

161 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 123162 http://static. anaf. ro/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese 2011, pdf163 Art. 79 din Legea nr. 161/2003, actualizată, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei 164Nerespectarea poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii165 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 130

48

În ceea ce priveşte incompatibilităţile, după cum apreciază profesorul Antonie

Iorgovan, dintotdeauna s-a pus problema „ (...) ce mai poate fi, ca persoană publică, un membru

al Guvernului şi mai ales, ce afaceri private poate el face? Este în consonanţă cu principiile

democraţiei şi ale unui stat de drept, ca ministrul de justiţie de exemplu, să fie preşedintele unei

organizaţii profesionale a juriştilor? Este normal ca ministrul comerţului să fie şi lider

sindical?”166. Întrebările formulate mai sus se pot extrapola la toate categoriile de persoane care

exercită, vreodată, o funcţie sau o demnitate publică. Prin urmare, este esenţial în definirea

statutului funcţionarilor şi demnităţilor publice să fie trasate limitele libertăţii lor de activitate, să

fie consacrate restrângeri pentru a se asigura condiţiile necesare unei vieţi publice cât mai ferite

de abuzuri, de ilegalităţi, de fenomene care o mutilează şi îi denaturează sensul şi semnificaţia 167.

Conform „Ghidului privind incompatibilităţile şi conflictele de interese” publicat de Agenţia

Naţională de Integritate în anul 2011 şi realizat în conformitate cu prevederile Legii 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi

completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale

de Integritate precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative168,

„incompatibilităţile reflectă acele situaţii în care un oficial public ocupă mai multe funcţii

în acelaşi timp, deşi acest cumul este interzis de lege. Incompatibilităţile aplicabile funcţiei

publice şi demnităţilor publice sunt consacrate de art. 94-96 din Legea nr. 161/2003 (Partea I,

Titlul IV capitolul III, Secţiunea a5a). Din interpretarea celor trei articole, se desprinde o

concepţie severă a legiuitorului, prin care „calitatea de funcţionar public este declarată

incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, cu funcţiile de

demnitate publică, precum şi cu o funcţie privată, remunerată sau neremunerată”169.

Funcţionarii publici nu pot deţine două funcţii publice în acelaşi timp, cu excepţia celor

exercitate în domeniul didactic superior, al cercetării ştiinţifice, ori al creaţiei artistice170.

Pentru a preveni starea de incompatibilitate la funcţionarii publici şi demnitarii publici,

legiuitorul prevede în art. 94 alin. (2), o enumerare a instituţiilor şi autorităţilor publice unde

funcţionarii publici nu pot desfăşura activităţi remunerate sau neremunerate după cum

urmează:

166 IORGOVAN, ANTONIE, Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, vol. I, p. 384167 RĂDULESCU, CORINA, MIHAELA, op. cit., p. 52168 Ghidul a fost elaborat în baza Proiectelor „Strengthening the capacity of the National Integrity Agency”, finanţat prin Programul„MATRA-KAP”, dezvoltat de Ambasada Regatului Ţărilor De Jos (Olanda) la Bucureşti, respectiv, „Increasing accountability în public administration”, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European, Comisia Europeană şi se adresează beneficiarilor de la nivelul administraţiei publice centrale şi locale şi este disponibil pe site-ul: http://static. anaf. ro/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese 2011pdf169 Vezi art. 94. alin. 2 din Legea nr. 161/2003170 Vezi art. 96 din Legea nr. 161/2003

49

a. în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice

b. în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care este suspendat din

funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale171

c. în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ

din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale

d. în calitate de membru al unui grup de interes economic

Nu se află în stare de incompatibilitate, în sensul prevederii alin. (2) lit. (a) şi (c) dacă

funcţionarul public:

este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să reprezinte sau să

participe în calitate de reprezentant al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul unor organisme

sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare172

este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să reprezinte interesele

statului în legătură cu activităţile desfăşurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu

integral sau majoritar de stat, în condiţiile rezultate din actele normative în vigoare

exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituţie

publică, în condiţiile expres prevăzute de actele normative

este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanţat

din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe

contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, cu excepţia funcţionarilor

publici care exercită atribuţii ca auditor sau atribuţii de control asupra activităţii derulate în

cadrul acesteia şi a funcţionarilor publici care fac parte din proiect, dar pentru activitatea

desfăşurată în cadrul respectivei echipe generează o situaţie de conflict de interese cu funcţia

publică pe care o ocupă173

Prin alin (3), al art. 94 se interzice funcţionarilor publici care, în exercitarea funcţiei

publice, au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la societăţi comerciale

sau alte unităţi cu scop lucrativ de natura celor prevăzute la alin. 2 lit. (c)174, nu pot, să

desfăşoare activităţi şi nu pot acorda asistenţă de specialitate la aceste societăţi timp de trei ani

după ieşirea din Corpul funcţionarilor publici175. Legiuitorul a introdus această prevedere în

lege, deoarece se doreşte ca interesele instituţiilor sau autorităţilor publice să nu fie afectate,

171 La încheierea mandatului demnitarului, funcţionarul public este reîncadrat în fucţia publică deţinută sau într-o funcţie similară. 172 Vezi art. 94 alin. 2, lit. (a) şi lit. (c) din Legea nr. 161/2003173http://static. anaf. ro/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese 2011pdf 174 Este vorba despre „funcţii şi activităţi, remunerate sau nerenumerate, în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată” p. 24. A se vedea Ghidul privind incompatibilităţile şi conflictele de interese, http://static. anaf. ro/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese 2011pdf175RĂDULESCU, CORINA, MIHAELA, op. cit., p. 52

50

iar pe de altă parte se încearcă a se preveni ca funcţionarii publici implicaţi să primească o

serie de avantaje176.

O altă limitare pe care o institue legea este prevăzută de art. 94 la alin. (4), care

interzice ca funcţionarul public să fie mandatar al unor prsoane, pentru acte care au legătură cu

funcţia publică pe care o exercită177. Astfel se elimină riscul ca funcţionarul public să obţină, ca

urmare a informaţiilor pe care le deţine din exercitarea funcţiei publice, beneficii personale

frauduloase, şi deci punerea funcţionarului în slujirea interesului său personal, precum şi riscul

încălcării principiului imparţialităţii şi supremaţiei interesului general în activitatea prestată

de funcţionarul public178.

La art. 95 alin. (1) din Legea 161/2003 se menţionează că sunt interzise raporturile

ierarhice directe în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I.

Potrivit alin. (2), o asemenea interdicţie se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are

calitatea de demnitar. Dacă se iveşte o asemenea situaţie, potrivit alin (3), persoanele respective

vor opta, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea

la calitatea de demnitar179. Necesitatea reglementării acestei interdicţii a fost resimţită în

practică, în cadrul unor autorităţi sau instituţii publice în care sercetar al unităţii administrativ

teritoriale este un soţ, iar contabil şef, celălalt soţ, iar agent agricol sau alt funcţionar de

conducere sunt copii, ginerii sau nurorile. Este evident că o instituţie publică nu poate fi

condusă prin monopol sau prezenţa predominantă a unei familii. Este clar că existenţa unor

relaţii de rudenie sau afinitate între funcţionarii de conducere şi de execuţie din cadrul unei

autorităţi sau instituţii publice afectează obiectivitatea şi imparţialitatea care trebuie să guverneze

activitatea adminis-trativă din respectiva autoritate sau instituţie publică. 180. În această situaţie,

care poate fi sesizată de orice presoană interesată, persoanele vizate sunt obligate să opteze –

cum am precizat mai sus− într-un termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice

directe sau pentru renunţarea la calitatea de demnitar. În derularea procedurii de încetare a

raporturilor ierarhice interzise de lege este implicat şi şeful ierarhic superior celor doi

funcţionari, care constată situaţia intervenită şi dispune încetarea ei. Pentru situaţia în care

raportul de rudenie nepermise de lege sunt stabilite între un funcţionar public şi un demnitar,

competenţa de a constata situaţia intervenită şi de a lua măsuri pentru înlăturarea ei aparţine după

caz, primului ministru, ministrului sau prefectului181.

176 Idem177 Vezi art. 94 alin. 4 din Legea nr. 161/2003178 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 112179 Vezi art. 95 alin. 1, alin. 2 şi alin. 3 din Legea nr. 161/2003180 RĂDULESCU, CORINA, MIHAELA, op. cit., p. 54181 RĂDULESCU, CORINA, MIHAELA, op. cit., p. 55

51

Art. 97 din Legea 161/2003 recunoaşte dreptul funcţionarului public de a candida la o

funcţie eligibilă sau de a fi numit într-o funcţie de demnitate publică. Într-o atare situaţie,

raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă pe durata campaniei electorale până

în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales şi până la încetarea funcţiei eligibile sau a

funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul a fost ales sau numit182.

Funcţionarii au dreptul la asociere sindicală şi deci pot înfiinţa organizaţii sindicale, pot

adera la ele şi pot exercita orice mandat în cadrul acestora, conform art. 29 din Legea nr.

188/1999. În situaţia în care înalţi funcţionari publici sau funcţionarii publici ordonatori de

credite sunt aleşi în organele de conducere a organizaţiilor sindicale, au obligaţia ca în termen de

15 zile de la alegere în funcţia de conducere ale organizaţiilor sindicale să opteze pentru una din

cele două funcţii. Dacă optează pentru funcţia de conducere în organizaţiile de sindicat,

raporturile de serviciu se suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcţia de

conducere a organizaţiei sindicale183.

Alte categorii de funcţionari publici pot deţine simultan funcţia publică şi funcţia de

conducere ale organizaţiilor sindicale cu obligaţia respectării regimului incompatibilităţilor şi a

conflictelor de interese care le este aplicabil184.

În capitolul IV din Legea nr. 161/2003 sunt prevăzute alte conflicte de interese şi

incompatibilităţi pentru funcţia publică şi demnităţi aflate sub control parlamentar, pe care

legiuitorul a ţinut să le menţioneze în art. 99, 100 şi 101.

Dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu

acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data

intervenirii cazului de incompatibilitate, Legea 188/1999 prevede în art. 101, destituirea din

funcţia publică. Destituirea se face prin act administrativ de către persoana care are competenţa

legală de numire în funcţia publică ca sancţiune disciplinară. Actul administrativ se comunică

funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Comunicarea actului

administrativ trebuie să se facă anterior datei destituirii din funcţia publică.

Pentru respectarea prevederilor legii privind incompatibilittăţile şi conflictele de interese,

Agenţia Naţională de Integritate este instituţia căreia îi revine sarcina legală de evaluare a

prezumtivelor situaţii de incompatibilitate şi conflicte de interese. Aceasta, urmare a procedurii

prevăzute de Legea nr. 176/2010, întocmeşte un raport de evaluare privind existenţa unei

stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, după caz. Acest raport poate fi

contestat în instanţă în termen de 15 zile, iar în caz de necontestare rămâne definitiv185.

182 Vezi art. 97 din Legea nr. 161/2003183 TOMESCU, MĂDĂLINA, op. cit., p. 114-115184 http://static. anaf. ro/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese 2011pdf185 http://static. anaf. ro/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese 2011pdf

52

3.2.10. OBLIGAŢIA DE A NU PREJUDICIA PESOANELE FIZICE ŞI JURIDICE ŞI APĂRAREA PRESTIGIULUI CORPULUI FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Prima îndatorire instituită prin art. 42 alin. (1) din Statutul funcţionarilor publici, este

aceea de „ a se abţine de la orice faptă care ar aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice

ori prestigiul Corpului funcţionarilor publici”186.

3.2.11. OBLIGAŢIA DE A MANIFESTA DISCREŢIE PROFESIONALĂ CU PRIVIRE LA TOATE INFORMAŢIILE DE CARE IA CUNOŞTINŢĂ ÎN EXERCITAREA FUNCŢIILOR SALE

Funţionarii publici trebuie să dea dovadă de confidenţialitate profesională în legătură cu

faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunostinţă în exercitarea informaţiilor de

interes public187. Au obligaţia de a păstra secretul de stat, secretul de serviciu conform, art. 45

din Legea nr. 188/1999.

3.2.12. OBLIGAŢIA DE A RESPECTA ORDINELE SUPERIORULUI SĂU IERARHIC

Orice funcţionar public, indiferent de funcţia pe care o ocupă, răspunde de aducerea la

indeplinire a atribuţiilor ce îi revine din funcţia publică pe care o deţine, precum şi a atribuţiilor

ce îi sunt delegate. El este obligat să se conformeze dispoziţiilor superiorilor ierarhici, cu

excepţia cazurilor când apreciază că acestea sunt ilegale. În această situaţie, funcţionarul are

obligaţia să facă cunoscut, în scris şi motivat, superiorului ierarhic al persoanei care a emis

dispoziţia, refuzul său de a aduce la îndeplinire dispoziţiile primite. Dacă funcţionarul public

care a dat dispoziţia stăruie în executarea acesteia, va trebui de data asta, să o formuleze în

scris, fapt ce conduce la executarea ei de către cel care o primeşte, cu excepţia cazului în

care aceasta este vădit ilegală188.

3.2.13. OBLIGAŢIA FUNCŢIONARILOR CU FUNCŢII DE CONDUCERE DE A SPRIJINI PROPUNERILE ŞI INIŢIATIVELE MOTIVATE ALE PERSONALULUI DIN SUBORDINE PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA ACTIVITĂŢII DIN CADRUL AUTORITĂŢII SAU INTITUŢIEI, PRECUM ŞI A CALITĂŢII SERVICIILOR PUBLICE OFERITE CETĂŢENILOR

Pentru prima data în istoria normativă a legislaţiei funcţionarilor publici consacră o

dispoziţie care vizează raporturile dintre şefii ierarhici şi subordonaţii lor, o dispoziţie prin care

se intituie obligaţii pentru şefi. Deobicei, statutele privind funcţionarii publici consacră obligaţii

doar pentru funcţionarii subordonaţi, atunci când este vorba despre raporturile dintre ei şi cei

cărora se subordonează. Legea actuală îi obligă pe şefii ierarhici să ia în considerare şi să 186 Vezi art. 42 alin. 1 din Legea nr. 188/1999187 IORGOVAN, ANTONIE, op. cit., p. 1033-1034188 Idem

53

sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordinea lor, dacă în acest

mod se realizează o îmbunătăţire a activităţii autotităţii sau instituţiei publice în care îşi

desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciului public. Această normă poate ssă

îmbunătăţească natura relaţiei dintre ei, să contribuie la „moralizarea” acestor raporturi, în

contextul în care va aduce cu sine creşterea respectului pe care şi-l datorează reciproc189.

4. STUDII DE CAZ

4. 1. STARE DE INCOMPATIBILITATE

„Incompatibilităţile reflectă acele situaţii în care un oficial public ocupă mai multe funcţii

în acelaşi timp, deşi acest cumul de funcţii este interzis de lege“190. Calitatea de funcţionar

public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică, precum şi cu funcţiile de demnitate

publică. Conform art. 94, alin. 2 din Legea nr. 161/2003191 incompatibilitatea la funcţionarii

publici se manifestă prin faptul că nu pot deţine alte funcţii şi nu pot defăşura alte activităţi,

renumerate sau nerenumerate, după cum urmează :

în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice

în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este

suspendat din funcţia publică în condiţiile legi, pe durata numirii sale192

în cadrul regiilor autonome, societăţi comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din

sectorul public

în calitate de membru al unui grup de interes economic193

189 RĂDULESCU, CORINA, MIHAELA, op. cit., p. 41-42190 Vezi „Ghidul privind incompatibilităţile şi conflictele de interese”, publicat de Agenţia Naţională de Integritate în anul 2011 şi realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţio-narea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Disponibil pe site-ul: http://static. anaf. Ro / static/10/ Anaf /primapagina /GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese_2011. pdf191Vezi Legea nr. 161/2003, art. 94, alin. 2 192La încheierea mandatului demnitarului, funcţionarul public este reîncadrat în funcţia publică deţinută sau într-o funcţie similară. 193 Grupul de interes economic este definit de articolul 118, alin. 1) al Legii 161/2003 şi reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţilor economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.

54

Funcţionarii publici, funcţionari publici parlamentari şi funcţionari publici cu statut

special194 pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al

creaţiei literar-artistice195. De asemenea, pot exercita funcţii în domeniul de activitate din

sectorul privat, care nu sunt în legătura directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate potrivit fişei

postului196.

Exemplu de incompatibilitate:

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul

lui E.D.D., Secretar de stat la Ministerul Economiei, întrucât în perioada 21 februarie -31

octombrie 2013 a deţinut, simultan atât funcţia de secretar de stat, cât şi funcţia de

administrator-membru în consiliul de administraţie în cadrul S.C. E. GRAN S.A., precum şi

calitatea de comerciant, persoană fizică autorizată în cadrul E.D.D PERSOANĂ FIZICĂ

AUTORIZATĂ.

Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă197 cu:

orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau senator ori

a altor situaţii prevăzute de Constituţie

funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop

comercial

funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator,

membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau

alte instituţii de credit, societăţi de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice

funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau

asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute la lit. c)

funcţia de reprezentant al statului la adunări generale ale societăţilor comerciale

prevăzute la lit. c)

funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie al regiilor autonome,

companiilor si societăţilor naţionale

calitatea de comerciant persoană fizică

calitatea de membru al unui grup de interes economic

funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în

acordurile şi convenţiile la care România este parte

194Documentele care alcătuiesc dosarul profesional sunt gestionate de către autorităţi sau instituţii publice la care aceştia sunt numiţi. 195Vezi Legea nr. 161/2003, art. 96 196Această prevedere a fost introdusă prin art. 40, alin. 3, al Legii nr. 284 din 28. 12. 2010, Lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 197 Vezi art. 84 din Legea nr. 161/2003

55

Funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora

sunt incompatibile198cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea

funcţiilor prevăzute mai sus, lit. b)−i). În mod excepţional199, Guvernul poate aproba participarea

persoanelor mai sus menţionate ca repezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori

ca membri în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor

naţionale, instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de

credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un

interes public impune aceasta200.

Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de statşi persoanele care îndeplinesc

funcţii asimilate acestora pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării

ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice201.

Din cele prezentate mai sus, rezultă că domnul E. D. D. a încălcat dispoziţiile art. 84),

alin. (1), lit. c) şi g) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de secretar de

stat este incompatibilă cu:[. . . ]funcţia de [. . . ]administrator, membru al consiliului de

administraţie [. . . ] la societăţile comerciale[. . . ] calitatea de comerciant persoană fizică.

Funcţia de secretar de stat [. . . ] este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de

autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1), lit. b)-i)”. (http://www.

integritate, eu/2085/section. aspx/3818).

Legea nr. 188/1999 prevede în art. 101, modalităţile de destituire a funcţionarului public

din funcţie. Astfel, destituirea se face prin act administrativ de către persoana care are

competenţa legală de numire în funcţie publică, ca sancţiune disciplinară aplicată pentru motive

imputabile funcţionarului public, în urmatoarele cazuri:

pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unor abateri disciplinare

care a avut consecinţe grave

dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează

pentru încetarea acestuia în termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de

incompatibilitate. Actul administrativ se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile

lucră-toare de la data emiterii. Comunicarea actului administrativ trebuie să se facă anterior datei

destituirii din funcţia publică.

4.2. CONFLICT DE INTERESE

Conflictele de interese atât din sectorul public cât şi din cel privat au devenit un motiv de

preocupare în întreaga lume. Conflictele de interese sunt de ceva vreme obiectul unor politici

198 Idem, alin2. 199 Idem, alin. 3200 TOMESCU, MĂDĂLINA, Interesul Public, Editura Pro Universitaria 2014, p. 145201 Vezi Legea nr. 161/2003 art. 84 alin. 4.

56

specifice atât în sectorul guvernamental, cât şi în cel public, iar abordările legislative şi

administrative au avut scopul de a susţine integritatea funcţionarilor publici şi luarea deciziilor în

mod dezinteresat în cadrul instituţiilor guvernamentale şi publice202. Totodată, au apărut forme

noi de colaborări între sectorul public şi sectoarele comerciale şi non-profit, care dau naştere

unor forme de interrelaţionare din ce în ce mai strânse cum ar fi parteneriatele public/privat,

auto-reglementarea, schimbului de personal sau sponsorizări203. Au apărut forme noi de

activitate în sectorul public care ar putea duce la apariţia unor schimbări în obligaţiile şi

loialităţile tradiţionale ale angajaţilor204. Deci există un potenţial în creştere de forme noi de

conflict de interese care implică interesele personale şi obligaţiile publice ale presoanei publice.

Ar trebui, ca obiectivul imediat să fie acela de a susţine corectitudinea deciziilor politice şi

administrative oficiale şi a administraţiei publice în general, recunoscând faptul că un conflict de

interes nesoluţionat poate duce la un abuz în serviciu205

Deşi un conflict de interese nu înseamnă neapărat corupţie, există o recunoaştere din ce

în ce mai largă a faptului că apariţia unor conflicte între interesele personale şi obligaţiile publice

ale funcţionarilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupţie206.

Un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcţiei publice pe

care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are şi un interes

personal207. Un conflict de interese implică un conflict între datoria faţă de public şi interesele

personale ale unui funcţionar public, în care acesta are şi interese în calitatea de persoană privată

care ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor oficiale208.

O situaţie de conflict de interese poate să fie actuală sau poate să fi existat în trecut.

Iată un exemplu, cazul în care Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa

conflictului de interese în materie administrativă al domnului S. I. , Şef de birou la Centrul

Local Săveni din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(A. P. I. A. )-Centrul

Judeţean Botoşani. S. I. a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie

administrativă, întrucât, în calitate de Şef de birou la Centrul Judeţean Botoşani, a semnat

procesele verbale întocmite cu ocazia prestării unei activităţi sezoniere/temporare desfăţurate de

soţia sa la Centrul Local Săveni, în calitate de furnizor de servicii. În calitate de Şef birou, S. I.

202ARDELEANU-POPA, CARMEN;VIDICAN, COSMIN, Constituirea grupurilor de interes economic, articol disponobil pe site-ul htth://steconomice. uoradea. ro//anale/volume/2006/economie-şi-administrarea-afacerilor/29-pdf 203 Idem204 Ibidem205 A se vedea GHIDUL O.E.C.D. PENTRU REZOLVAREA CONFLICTULUI DE INTERESE ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ disponibil pe site-ul: http://www. oecd. org/dataoecd/6/47/49106083. pdf206 Vezi art 70 din Legea nr. 161/2003207Vezi Ghidul privind incompatibilităţile şi conflicte de interese, disponibil pe site-ul: http://static. anaf. ro/static/10/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese_2011. pdf208 A se vedea Ghidul O.E.C.D. pentru rezolvarea conflictului de interese în administraţia publică, iunie 2003

57

avea atribuţii de supervizare a activităţii sezoniere prestate de soţia sa , la Centrul Local Săveni.

Pentru activitatea desfăşurată, soţia persoanei evaluate a încasat suma de 8 773, 27Lei. Astfel,

S. I. nu a respectat dispoziţiile articolului 79, alin(1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit

cărora „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situaţii

[. . . ] - interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile

pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”. (http://www. integritate. eu/2040/section.

aspx/3611).

Situaţiile în care un funcţionar public se află în conflict de interese sunt specificate în

articolul 79, cartea I, titlu IV, capitolul I din Legea nr. 161/2003. Acestea apar atunci când:

este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu

privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial

participă în cadrul aceleaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici

care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I

interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa

deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. În situaţia în care există un

conflict de interese, funcţionarul este obligat să se abţină209 de la rezolvarea cererii, luarea

deciziei sau participarea la luarea deciziei şi să-l informeze de îndată pe şeful său ierarhic

căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru

exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la

cunoştinţă. În această situaţie conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea

şefului ierarhic al funcţionarului public în cauză, va desemna un alt funcţionar public sau un alt

demnitar care să soluţioneze cererea210.

În cazul constatării unui confict de interese, actele juridice sau administrative încheiate

direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de

interese, şi în legătură cu acesta, sunt lovite de nulitate absolută, astfel că şi instanţa va dispune

repunerea părţilor în situaţia anterioară, conform prevederilor articolului 23 din Legea nr.

176/2010.

Legile relevante pentru reglementarea conflictului de interese:

Pentru aspectele administrative:

Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale

209 Nerespectarea poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii. 210 Vezi Ghidul privind incompatibilităţile şi conflicte de interese, pp. 11-12, disponibil pe site-ul: http://static. anaf. ro/static/10/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese_2011. pdf

58

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea

demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea

corupţiei

Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali

Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice,

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea

altor acte normative.

Pentru aspecte penale:

Codul Penal al României

Legea nr. 78/2000, privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie.

59

5. ÎN LOC DE CONCLUZII

O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie în anul 2007, a trebuit

să se desfăşoare integrarea normelor de drept, sau mai bine zis, implementarea sistemului

dedrept european în dreptul legislativ românesc.

În materia deontologiei funcţionarului public, Comitetul Miniştrilor din cadrul

Consiliului Europei a adoptat, la 11 mai 2000, Recomandarea NoR (2000)10, privind codurile

de conduită pentru funcţionarii publici211. Codul recomandă tuturor statelor membre să-l

folosească ca model până la elaborarea şi adoptarea propriilor coduri de conduită pentru

funcţionarii publici, dar şi pentru alţi oficiali – persoane angajate în cadrul unei autorităţi

publice (magistraţi, membrii guvernului, etc212).

La 6 septembrie 2001, Parlamentul European a aprobat rezoluţia care ratifică Codul Bunei

Conduite Administrative pe care trebuie să îl respescte instituţiile şi organele Uniunii Europene,

serviciile lor administrative, precum şi funcţionarii în contact cu persoanele individuale. Prima

propunere de creare a Codului a venit din partea deputatului Roy PERRY, în Parlamentul

European în anul 1998. Rezoluţia Parlamentului European referitoare la acest Cod se bazează

pe Proiectul Mediatorului European împreună cu modificările introduse de către domnul Perry,

raportorul Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului European. Codul ia în considerare principiile

dreptului administrativ european cuprinse în hotărârile Curţii de Justiţie, şi de asemenea se

inspiră din legislaţia statelor membre. Codul precizează regulile în materie de integritate şi

conduită a agenţilor publici, ajutorul dat acestora în respectarea lor, precum şi informarea

publicului cu privire la conduita pe care trebuie să o pretindă de la funcţionarii publici. Codul

impune următoarele principii pentru funcţionarul public în sistemul Consiliului Europei:

politeţe

loialitate

competenţă

211 -http://www. coe. int/t/dghl/monitoring/greco/documents/Rec(2000)10_EN pdf. 212 Vezi şi DĂNILEŢ, , CRISTI-op. cit.

60

imparţialitate

obligativitatea evitării conflictelor de interese reale, potenţiale sau aparente

confidenţialitatea

evitarea incompatibilităţilor

interzicerea aceptării de cadouri sau invitaţii care îi pot afecta imparţialitatea

obligaţia refuzării foloaselor care nu i se cuvin şi returnărilor favorurilor

interzicerea folosirii poziţiei sale pentru a obţine foloase personale

obligativitatea unui comportament care ar păstra şi ar consolida încrederea publicului

în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea instituţiilor publice213. Astfel că art. 13 al Codului

defineşte conflictul de interese ca fiind „o situaţie în care un agent public are un interes

personal de natură să influenţeze sau să pară că influenţează asupra exercitării imparţiale şi

obiective a funcţiilor sale oficiale”.

Interesul personal al agentului public include, în sensul Codului, „Orice avantaj pentru

el însuşi sau în favoarea familiei sale, părinţilor, prietenilor sau persoanelor apropiate, fie

persoanelor sau organizaţiilor cu care el sau ea are sau a avut relaţii de afaceri sau politice. El

include de asemenea orice obligaţie financiară sau civilă la care agentul public este

constrâns”214.

Statutul Codului – Carta Dreptuilor Fundamentale a Uniunii Europene / a fost proclamată

în cadrul întâlnirii la vârf de la Nisa. Codul are ca scop explicarea mai detaliată a ceea ce ar

trebui să însemne în practică dreptul de a avea o bună administraţie, care este cuprinsă în Cartă.

1. Oricărei persoane îi revine dreptul ca instituţiile şi organele Uniunii să îi examineze

cauza în mod imparţial şi corect într-un termen rezonabil.

2. Acest drept cuprinde:

dreptul fiecărei persoane de a fi ascultată înainte de a se lua măsuri individuale care ar

putea să influenteţeze negativ situaţia

dreptul fiecărei persoane de a avea acces la dosarul cauzei sale cu rezerva respectării

intereselor de confidenţialitate care sunt autorizate şi a secretului profesional şi comercial;

obligaţia administraţiei de a-şi justifica deciziile

3. Fiecare persoană are dreptul să pretindă de la Comunitate în conformitate cu

principiile generale comune în legislaţia Statelor Membre, repararea daunei pricinuite de către

instituţii sau de către lucrătorii acestora aflaţi în exerciţiul funcţiunii.

4. Fiecare persoană poate să se adreseze în scris instituţiilor Uniunii Europene într-una

din limbile tratatului şi trebuie să primeasca răspuns în aceeaşi limbă. După ratificarea codului

213 A se vedea în acest sens, „Codul European al Bunei Conduite Administrative”, Biroul pentru Publicaţii Oficiale al C.E. , Luxembourg, 2005, p. 10214 Vezi art. 13 din„ Codul European al Bunei Administrări”

61

Parlamentul European s-a adresat Comisiei Europene cu solicitarea de a prezenta un proiect de

hotărâre care să cuprindă codul. Această hotărâre urma să sublinieze caracterul obligatoriu al

prevederilor şi principiilor cuprinse în acesta şi să asigure aplicarea sa unitară faţă de toate

instituţiile şi organele Uniunii Europene prin aceasta încurajând transparenţa şi conformitatea215.

Articolul 2 se aplică tuturor funcţionarilor şi a altor angajaţi cărora li se aplică Statutul

Personalului şi Condiţiile de Angajare a altor angajaţi cu privire la raporturile lor cu cetăţenii.

Principiile care stau la baza unei bune conduite administrative sunt următoarele:

legalitate

nediscriminare

proporţionalitate

lipsa abuzului de putere

imparţialitate şi independenţă

obiectivitate

aşteptări legitime

consecvenţă şi avizare

corectitudine

amabilitate

transmiterea răspunsului la scrisori în limba cetăţeanului

confirmarea de primire şi indicarea funcţionarului competent

obligaţia transferării către serviciul competent

dreptul de a fi audiat şi de a da declaraţii

termen rezonabil afectat adoptării deciziilor

obligaţia de a menţiona temeiul deciziilor

indicarea posibilităţilor de atac

notificarea deciziei

protecţia datelor

solicitarea de informaţii

solicitarea accesului publicului la documente

Articolul 26 specifică faptul că în cazul în care prevederile Codului nu sunt respectate de

către unele instituţii comunitare sau de către funcţionari, cetăţenii au dreptul să se plângă în faţa

Mediatorului european.

215 62

BIBLIOGRAFIE

I. DOCUMENTE INTERNAŢIONALE

1. Codul European al Bunei Conduite Administrative, Biroul pentru Publicaţii Oficiale al C. E. , Luxembourg, 2005

2. Recomandarea No. R(2000) a Consiliului Europei 10 privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici

3. United National Code of Conduct for Law Enforcement Officials

II. DOCUMENTE NAŢIONALE

1. Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 149/20032. Codul muncii, Legea nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare3. Codul penal din 21 iunie 1968 (**republicat**)(*actualizat*)4. Ghid privind dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, Agenţia Naţională a

Funcţionarilor Publici5. Ghidul privind incompatibilităţile şi conflictele de interese, disponibil pe site-ul:

http://static. anaf. ro/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese 2011pdf

6. Ghidul OECD Pentru Rezolvarea Confictului De Interese în administraţia publică disponibil pe site-ul:http://www. oecd. org/dataoecd/6/47/49106083. pdf

7. Hotărârea de Guvern nr. 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici

8. Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarului public, cu modificările şi completările ulterioare

9. Legea nr. 202/2002 privind Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi10. Legea nr. 161/2003, actualizată, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei

în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

11. Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduită al funcţionarilor publici12. Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar13. Legea nr. 176/2010 privind Inegritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice

III. CĂRŢI

1. ***Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a revizuită, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998

2. ***Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a revizuită, Editura Univers enciclopedic Gold, Bucureşti, 2009

3. ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE, Dicţionar enciclopedic român, vol. II D-J, Editura Politică, Bucureşti-1964

4. ALEXANDRU, IOAN-Administraţia publică, Ediţia a IV-a, Lumina Lex, Bucureşti, 2007

5. APOSTOL TOFAN, DANA-Puterea discreţionară şi excesul de putere al autorităţilor publice, Editura All Beck, Bucureşti, 1999

6. AUBY, JEAN-MARIE, AUBY, JEAN-BERNARD-Droit de la fonction publique, Ediţia 2, Dallaz, 1993

63

7. BENTHAM, JEREMY-Deontologia sau ştiinţa moralei8. BREZOIANU, DUMITRU, OPRICAN, MARIANA-Administraţia publică din

România, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 20089. CĂLINOIU, CONSTANŢA, DUCULESCU, VICTOR-Drept constituţional şi

instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 200810. CĂLINOIU, CONSTANŢA, DUCULESCU, VICTOR, DUCULESCU, GEORGETA-

Constituţia României-comentată şi adnotată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 199711. CHAMBON, FRANCOIS, GASPON, OLIVIER, La déontologie administrative, L. G.

D. J. , Paris-199612. COMAN KUND, LIVIU-Deontologia şi statutul funcţionarilor din administraţia

publică, ediţia a II-a, Galaţi, 200313. COMAN-KUND, LIVIU-Drept administrativ, Sinteze teoretice şi exerciţii practice,

Editura Universul Juridic, Bcureşti, 201314. DAVID, BOGDAN-Statutul funcţionarului public, (suport de curs)15. DISSESCU, CONSTANTIN-Puterea şi responsabilitatea guvernamentală în

„Constituţia României din 1923”, 192316. DJIUVARA, MIRCEA-Teoria generală a Dreptului, vol. I, Editura SOCEC, 193017. DRĂGĂNESCU, MIHAI-Informatica şi societatea, Bucureşti, 198718. DRAGNE, LUMINIŢA-Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I, ediţia a II-a,

revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 201119. DRAGNE, LUMINIŢA-Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II, ediţia a II-a,

revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 201220. DURAND, G. -Du rapport entre le droit et l’etique, Themis, vol. 20, nr. 2, 198621. DUŢESCU, BENONE-Etica profesiunii medicale, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 198022. DUVERGER, MAURICE-Lex deux faces de l’Occident, Paris, Payard, 197223. GUŢAN, MANUEL-Istoria administraţiei publice româneşti, Editura Hamangiu,

Bucureşti, 200624. IOVĂNAŞ, ILIE-Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei, Editura

Didactiă şi Pedagogică, Bucureşti, 197725. IONESCU, CRISTIAN-Drept constituţional şi instituţii politice, Editura All Beck,

Bucureşti, 200826. IONESCU, ROMULUS-Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, 197027. IORGOVAN, ANTONIE-Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, vol. I,

Bucureşti, 199628. IORGOVAN, ANTONIE-Tratat de drept administrativ, Ediţia a III a, revăzută şi

adugită, Editura All Beck, vol. I, Bucureşti, 200129. IORGOVAN, ANTONIE-Tratat de drept administrativ, vol. I, Ediţia4, Editura All

Beck, Bucureşti, 200530. IVAN, STELIAN, BĂDESCU, MIHAI, NEAGU, AUREL-Administraţie publică,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 200231. KANT, IMMANUEL-Întemeierea metafizicii moravurilor, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 197232. MAZILU, DUMITRU-Drepturile omului, Concept, exigenţe şi realităţi contemporane,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 200833. MAZILU, DUMITRU-Tratat de teoria generală a dreptului, Lumina Lex, Bucureşti,

200434. MOCIOI, ION-Deontologia funcţiei publice, Editura Spicon, 200135. MORAR, VASILE-Etic şi estetic, Tipografia Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 198136. MURARU, IOAN;TĂNĂSESCU, SIMINA-Drept constituţional şi instituţii politice,

Editura, C. H. BECK, Bucureşti, 2011

64

37. NEGOIŢĂ, ALEXANDRU-Drept administrativ şi Ştiinţa administraţiei, Editura Lex, Bucureşti, 1993

38. NEGULESCU, PAUL-Tratat de drept administrativ, Ediţia a IV-a, Editura Marvan, Bucureşti, 1934

39. POPESCU SLĂNICEANU, ION-Teoria funcţiei publice, Editura Evrika, Brăila, 199940. POPESCU, AGATADOR MIHAELA-Drept administrativ. Parte generală-manual de

studiu individual, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 201241. PRISĂCARU, V. I. -Funcţionarii publici, Editura All Beck, Bucureşti, 200442. PREDA, MIRCEA-Drep tadministrativ. Partea specială, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2007 43. RĂDULESCU, CORINA MIHAELA-Deontologia funcţiei publice(suport de curs),

Editura Universităţii Bucureşti, 200644. SCHWARZE, JURGEN-Administrative Law under European InfluenceOn the

Convergence of the Administrative Laws of the EU Member States, Baden-Baden, Sweet şi Maxwell, Londra, 1996

45. TARANGUL, ERNEST-Tratat de drept administrativ român, Editura “Glasul Bucovinei”, Cernăuţi 1944

46. TRUŞCĂ, PETRICĂ, TRUŞCĂ, ANDRADA-Elemente de drept civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009

47. VERDINAŞVERGINIA-Statutul funcţionarului public, EdituraNEMIRA, Bucureşti, 1998

48. VERDINAŞ, VERGINIA-Drept administrativ, Ediţia aIV-a, revăzută şi actualizată, Editura Universul Juridic, curs universitar, Bucureşti, 2011

49. VINTILĂ, GHEORGHE;FURTUNĂ, CONSTANTIN-Daunelemorale, Studiu de doctrină şi jurisprudenţă

50. TOMESCU, MĂDĂLINA-Deontologia funcţionarului public, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2012

IV. ARTICOLE 1. ARDELEANU-POPA, CARMEN, VIDICAN, COSMIN-Constituirea grupurilor de

interes economic, articol diponibil pe site-ul: htth: // steconomice. uoradea. ro // anale / volume / 2006/economie-şi-administrarea-afacerilor/29-pdf

2. ***Managing Conflict of Interest în the Public Service, disponibil la adresa web: COCHINESCU, NICOLAE-Introducere în deontologia juridică, Revista Dreptul nr. 4/1995

3. COMAN- KUND, LIVIU-Reflecţii asupra deontologiei funcţionarilor publici, Revista de Drept Public, Publicaţie a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”, nr. 3/2009

4. CRISTEA, SIMONA-Promovare pe merit, Revista Curierul Judiciar nr. 10/20035. DĂNILEŢ, CRISTI-Conduita etică şi deontologia profesională în justiţie, articol în

revista Forumul Judecătoresc nr. 2/20096. DISSESCU, CONSTANTIN-Puterea şi responsabilitatea guvernamentală în

“Constituţia din 1923”, -19237. GHIMPU, SANDA-Dialog despre lege8. LATU, LAZĂR-“Profesionalismul funcţionarilor publici, cerinţă esenţială a creării în

România a unei administraţii publice moderne”- în “Administraţie şi management public”- nr. 2/2004

9. PREDA, CONSTANTIN-„Ce e România?Filozofia politică a Constituţiei din 1991”, în Revista Polis, nr. 2/1996

10. TOROVEANU, MIHAI-Deontologia funcţionarilor publici, în „Studiu de drept Românesc” nr. 1/1993

65

11. VEDINAŞ, VERGINIA-Deontologia funcţionarului public, potrivit Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, articol în Revista de Drept Public nr. 1/2004

12. VEDINAŞ, VERGINIA-Cât de drept este cu funcţionarii publici statul de drept?, articol în Revista de Drept Public nr. 3/2012

V. PAGINI DE INTERNET

1, http://www. coe. intit/olghl/monitoring/greco/documents/Rec(2000)10. . . EN. pdf 2. http://www. oecd. org/dataoecd/17/23/33967052. pdf3. http://www. integritate, eu/2085/section. aspx/38184. http://static. anaf. ro/Anaf/primapagina/GhidIncompatibilitatileConflicteleInterese2011.

pdf

66