d 2 drept financiar zdanovschi alice pdf

1

lect.univ.dr.

ALICE CRISTINA MARIA ZDANOVSCHI

DREPT FINANCIAR – FISCAL Curs pentru IDD/IFR

Specializarea ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Bucureşti

2013

2

NOTA BENE !!! LUCRAREA DE FAŢĂ REPREZINTĂ DOAR O PUNERE ÎN

TEMĂ A STUDENŢILOR DE LA CURSURILE CU FRECVENŢĂ REDUSĂ. PENTRU

PREZENTAREA LA EXAMEN ESTE NECESAR STUDIUL LITERATURII DE SPECIALITATE

PRECIZATĂ ÎN PROGRAMA ANALITICĂ!

CUPRINS

INTRODUCERE

Unitatea de învăţare 1

Dreptul financiar – noţiuni introductive

1.1. Introducere

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Definiţia dreptului financiar

1.3.2. Principiile şi izvoarele dreptului financiar

1.3.2.1. Principiile dreptului financiar

1.3.2.2. Izvoarele dreptului financiar

1.3.3. Raporturile juridice financiare

1.4. Îndrumător pentru autoverificare


Finanţele publice

2.1. Introducere



2.3.1. Finanţele publice

2.3.1.1. Noţiune

2.3.1.2. Teoriile finanţelor publice

2.3.1.2.1. Teoria clasică a finanţelor publice

2.3.1.2.2. Teoria modernă a finanţelor publice

2.3.1.3. Trăsăturile şi structura finanţelor publice

2.3.1.3.1. Trăsăturile finanţelor publice

2.3.1.3.2. Structura finanţelor publice

2.3.1.4. Funcţiile finanţelor publice



Moneda

3.1. Introducere



3.3.1. Conceptul de monedă

3.3.1.1. Noţiune

3.3.1.2. Terminologie

3.3.1.3. Istoric

3.3.2. Instrumentele monetare

3.3.3. Funcţiile monedei şi ipotezele apariţiei

3.3.3.1. Funcţiile monedei

3.3.3.2. Ipotezele privind geneza monedei

3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în spaţiul carpato-danubiano-pontic -

3.3.5. Aspecte privind fenomenele monetare

3.3.5.1. Circulaţia monetară

3.3.5.2. Stabilitatea şi echilibrul monetar

3.3.5.3. Inflaţia monetară


3


Sistemul bugetar şi activitatea bugetară

4.1. Introducere



4.3.1. Conceptul de sistem bugetar

4.3.1.1. Noţiune

4.3.1.2. Natura juridică

4.3.1.3. Conţinutul sistemului bugetar

4.3.1.4. Părţile componente ale sistemului bugetar

4.3.2. Procedura (activitatea) bugetară

4.3.2.1. Noţiune

4.3.2.2. Principiile procedurii bugetare

4.3.2.3. Etapele procedurii bugetare

4.3.2.3.1. Elaborarea proiectului sistemului bugetar

4.3.2.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale

4.3.2.3.3. Execuţia bugetară

1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare

2. Execuţia de casă bugetară/ a sistemului bugetar

3. Realizarea veniturilor bugetare

4. Efectuarea cheltuielilor bugetare

5. Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare

6. Modificarea destinaţiei creditelor bugetare

4.3.2.3.4. Procedura încheierii execuţiei bugetare

4.3.2.3.5. Controlul activităţii bugetare



Veniturile şi cheltuielile publice

5.1. Introducere



5.3.1. Veniturile publice

5.3.1.1. Noţiune şi clasificare

5.3.1.2. Veniturile publice ordinare

5.3.1.2.1. Impozitele

5.3.1.2.2. Taxele

5.3.1.2.3. Contribuţiile

5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat

5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale

5.3.1.3. Veniturile publice extraordinare

5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului

5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72

din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale

5.3.1.3.3. Datoria publică

5.3.2. Cheltuielile publice


5.3.2.2. Cheltuieli în domeniul social

5.3.2.3. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare

5.3.2.4. Cheltuieli militare

5.3.2.5. Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat

5.3.2.6. Cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice


4


Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar

6.1. Introducere



6.3.1. Controlul financiar

6.3.1.1. Conceptul de control financiar

6.3.1.2. Formele de control

6.3.1.2.1. Clasificare

6.3.1.2.2. Controlul financiar preventiv

6.3.1.2.3. Controlul financiar concomitent

6.3.1.2.4. Controlul intern

6.3.1.2.4.1. Noţiuni generale

6.3.1.2.4.2. Auditul public intern

6.3.1.2.5. Controlul financiar ulterior


6.3.1.2.5.2. Curtea de Conturi a României

6.3.2. Răspunderea juridică în domeniul financiar

6.3.2.1. Noţiune

6.3.2.2. Formele răspunderii juridice

6.3.2.2.1. Răspunderea penală

6.3.2.2.2. Răspunderea contravenţională



Moneda unică europeană

7.1. Introducere



7.3.1. Noţiuni generale

7.3.2. Euro şi zona euro

7.3.3. Sistemul euro

7.3.4. Criteriile de convergenţă


5

INTRODUCERE

Disciplina Drept financiar este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter

teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că este una dintre cele mai importante ramuri de drept din sistemul

juridic al unei formaţiuni statale, deaorece are drept obiect de studiu finanţele publice – modul de constiuire,

administrare şi utilizare a banului public. Deoarece orice comunitate necesită constiuirea unor fonduri

comune pentru a fi folosite în interesul întregii societăţi, modalitatea de reglementare şi consecinţele sale

interesează întreaga societate.

Având în vedere importanţa acestui domeniu, atât pentru stat, cât şi pentru societate, cunoştinţele pe

care le aduce această disciplină sunt absolut necesare pentru formarea juriştilor, avocaţilor, judecătorilor,

notarilor publici, consilierilor, etc., dar mai ales pentru formarea unei educaţii bugetare a fiecărui membru al

societăţii.

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi practice privind activitatea

bugetară a statului. Astfel, studenţi îşi vor însuşii cunoştinţele de bază privind finanţele publice, sistemul

bugetar, procedura bugetară, conceptul de monedă, categoriile de venituri publice, datoria publică,

categoriile de cheltuieli publice, controlul financair, răspunderea în acest domeniu, unitatea monetară euro.

Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi modul în care statul îşi desfăşoară

activitatea bugetară pentru a constiui, administra şi utiliza banul public în interesul întregii societăţi.

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi specifice:

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)

obiectului de activitate al Dreptului financiar;

utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul financiar;

conceptul de sistem bugetar în general, şi implicaţiile unei proceduri bugetare eficiente în special;

definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea bugetară a statului;

acumularea unor cunoştinţe necesare fiecărui membru al societăţii.

2. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a

conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)

realizarea de conexiuni între elementele sistemului bugetar şi principiile procedurii bugetare;

argumentarea unor enunţuri în faţa autorităţilor fiscale, partenerilor de afaceri, celorlalţi membrii

ai societăţii;

capacitatea de instituire şi reglementare a unui sistem bugetar;

capactitatea de interpretare a unei sarcini fiscale.

3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice;

utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)

relaţionări între între diferitele tipuri de venituri publice, fie ordinare, fie extraordinare;

relaţionări între între diferitele tipuri de cheltuieli publice;

descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii de constiuire,

administrare şi utilizarere a banului public;

capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului;

abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul financiar;

capacitatea de a interpreta şi soluţiona speţe în domeniu;

capacitatea de identificare atât a drepturilor administraţiei publice, cât şi a obligaţiilor sale;

4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /

cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori

culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice /

implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de

parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare

profesională )

reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a răspunde la întrebările

privind îndeplinirea rolului statului cu privire la constiuirea şi utilizarea banului public;

implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina Drept financiar;

6

acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform legislaţiei în

vigoare;

abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de material publicat

pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, necesare întregirii

cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului sunt

folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru

conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.

Structura cursului

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Dreptul financiar – noţiuni introductive (2 ore)

Unitatea de învăţare 2. Finanţele publice (2 ore)

Unitatea de învăţare 3. Moneda (4 ore)

Unitatea de învăţare 4. Sistemul bugetar şi activitatea bugetară (6 ore)

Unitatea de învăţare 5. Veniturile şi cheltuielile publice (7 ore)

Unitatea de învăţare 6. Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar (5

ore)

Unitatea de învăţare 7. Moneda unică europeană (2 ore)

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea

următoarele subiecte:

1. Prezentaţi procesul de constituire şi de utilizare a banului public (2 ore).

2. Comentaţi rolul Legii bugetare anuale (2 ore).

3. Ce criterii de convergenţă trebuie să îndeplinească România pentru a adera la zona euro (2 ore).

Bibliografie obligatorie:

1. Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

2. Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH

Beck, Bucureşti 2008

3. Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice

4. Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale

5. Constituţia României

Metoda de evaluare:

Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de subiecte sinteză (în extenso) prin extragerea

lor, ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.

7


Dreptul financiar – noţiuni introductive

1.1. Introducere





1.3.2.1. Principiile dreptului financiar




1.1. Introducere

Orice tip de comunitate are nevoie pentru a funcţiona de

constituirea unor fonduri comune care ulterior să fie folosite în

interesul întregii societăţi. Relaţiile născute în cadrul societăţii cu

privire la aceste aspecte sunt reglemntate printr-o ramură de drept

denumită drept financiar, în consecinţă vom începe acest manual prin

a ne familiariza cu domeniul dreptului financiar.


Obiectivele unităţii de învăţare:

– familiarizarea cu domeniul dreptului financiar;

– definirea conceptului de drept financiar;

– identificarea elementelor constitutive ale raportului juridic

financiar;

– definirea noţiunilor de ban public şi a raportului juridic

financiar;

Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească concepte şi termeni

precum dreptul financiar, banul public, contribuabilul,

raportul juridic financiar, planificarea financiară, politică

bugetară;

– studenţii vor putea să identifice drepturile şi obligaţiile

părţilor într-un raport juridic financiar;

– studenţii vor putea să identifice principiile dreptului

financiar;

8

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Dreptul financiar – noţiuni

introductive, timpul alocat este de 2 ore.



Dreptul financiar, ca ramură a dreptului public, este format

din totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile de

constituire, administrare, repartizare şi utilizare a fondurilor

băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice (banul public),

destinate satisfacerii sarcinilor social-ecomonice ale societăţii.

Particularităţile dreptului financiar:

Dreptul financiar care are în centrul reglementării sale

finanţele publice şi se ocupă de reglementarea primară şi

secundară a tuturor aspectelor care ţin de administrarea banului

public şi evidenţa patrimoniului statului şi instituţiilor publice.

Prin intermediul finanţelor publice se asigură constituirea,

repartizarea şi utilizarea cu eficienţă a banului public pentru

dezvoltarea economică-socială a societăţii. Ex: sporirea producţiei

de mărfuri, dezvoltarea forţelor de producţie, dezvoltarea

învăţământului, protecţia socială,etc.

Banul public reprezintă fondurile comune constituite la nivelul

întregii societăţi pentru a fi administrate de către stat în numele şi

în interesul întregii societăţi.

Instrumentul specific de actiune este bugetul (principalul

plan financiar al statului care cuprinde totalitate veniturilor şi

cheltuielilor publice)

Pe lângă politica fiscală, un rol important în cadrul politicii

financiare revine politicii bugetare. Politica bugetară reprezintă

procesul de stabilire şi ierarhizare a priorităţilor economico-

sociale la nivelul autorităţilor de decizie (centrale sau locale),

concretizat în structurarea şi dimensionarea cheltuielilor publice.

Politica bugetară se constituie într-un complex de acţiuni

complementar politicii fiscale, ambele tipuri de politici

reprezentând instrumente de intervenţionism ale statului în scopul

modelării evoluţiilor economico-sociale dintr-o ţară.

este o ramură a dreptului public.

are o relaţie de tip parte – întreg cu dreptul fiscal, fiind

cea mai importantă parte a dreptului financiar.

Dreptul fiscal tratează aspecte legate de veniturile publice

reprezentate de impozite în relaţie directă cu plătitorii acestora în

procesul privind “declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea

impozitelor (…) datorate bugetului general consolidat”.


9

1.3.2.1 Principiile dreptului financiar

Legalitatea;

Planificarea financiară;

Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public.

1. Legalitatea are o consacrare constituţională expresă în art. 137 din

Constituţie

Legea fundamentală statuează obligativitatea reglementării

prin lege a tuturor aspectelor care vizează banul public acest

principiul exclude posibilitatea reglementării primare a unor

instituţii fundamentale pentru societate prin acte normative ale

executivului.

2. Planificarea financiară consacrare constituţională expresă;

N. B. instrumentul juridic al planificării financiare este

Bugetul public naţional --- art. 138 Const.

Planificarea financiară este strictă, suplă şi predictibilă.

3. Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului

public consacrare constituţională la nivel de principiu având în

vedere intersul public al modului de utilizare a resurselor

financiare puse la dispoziţia statului ( în calitate de administrator

al Banului Public), la a căror constituire contribuie în fapt toţi

cetăţenii

art. 140 arată că modul de formare, administrare şi de

întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului

public se realizează de către Curtea de Conturi


Reprezintă totalitatea actelor normative care reglementează

raporturile juridice financiare.

În funcţie de gradul de generalitate sau specificitate, izvoarele

pot fi împărţite în două categorii, astfel, (1) izvoare comune tuturor

ramurilor de drept şi (2) izvoare specifice dreptului fiscal.

(1) izvoare comune dreptului financiar şi altor ramuri de

drept: Constituţia, legile ordinare ale parlamentului,

ordonanţele de guvern şi ordonanţele de urgenţă (în baza unei legi

de abilitare a guvernului – stabileşte limitele clare de competenţă în

reglementare), hotarârile guvernului = ca şi reglementări

secundare în materie.

(2) izvoare specifice dreptului financiar, spre exemplu:

1. Legea finanţelor publice (Legea nr. 500/2002) este o lege-

cadru - defineşte sfera de cuprindere a finanţelor publice;

2. Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (intrată

în vigoare la 1 ian 2007) regulile privind modul de constituire,

administrare şi utilizare a resurselor financiare publice locale;

3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind

formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria

statului (aprobată şi modificată prin Legea nr. 201/2003)

stabileşte regulile privitoare la circulaţia efectivă, prin conturi de

tip bancar, a resurselor financiare publice;

4. Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea

10

Curţii de Conturi, republicată 2009 atribuţiile de control ale

acestui organ în materia modului de constituire, administrare şi

utilizare a banului public;

5. Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a

României;

6. OUG nr. 64/2007 privind datoria publică.

O mare importanţă are şi dreptul Uniunii Europene, ca şi

ansamblul actelor normative care reglementează raporturile juridice

care apar în procesul integrării europene.

Din cadrul acestui ansamblul, semnificative vor fi actele

normative care reglementează raporturile juridice ce produc efecte

asupra sistemului financiar naţional, spre exemplu, Regulamentul

(CE, Euroatom) nr.1605/2002 privind regulamentul financiar

aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene.

1.3.3. Normele dreptului financiar

Norma juridică financiară o regulă de conduită stabilită

prin lege, care cuprinde drepturile şi obligaţiile subiectelor

participante la raportul de drept financiar şi a cărei respectare este

asigurată de autoritatea de stat.

conţinutul normei de drept financiar = ipoteză + dispoziţie

+ sancţiune;

elementul specific al n. j. fin. este sancţiunea

Sanctiunile se constata si se aplica de catre organele de control

financiar ale statului fizice si juridice, subiecte ale raporturilor

juridice financiare.


Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile

sociale care iau naştere şi se sting în procesul constituirii,

repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt

reglementate de normele juridice financiare.

Clasificare

În funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice (legea

500/2002) raporturile de drept financiar pot fi:

raporturi juridice bugetare fiscale de creditare

de garantare de organizare a circulaţiei monetare valutare

de asigurare prin efectul legii de control financiar.

clasificarea se exprimă prin afirmarea şi consacrarea

doctrinei intervenţioniste statul trebuie să joace un rol tot mai

activ în viaţa economică şi să influenţeze procesele economice.

Elementele constitutive ale raporturile juridice financiare:

Subictele participante la rap. de dr. fin.:

Statul reprezentat printr-un organ de specialitate în

activitatea financiară învestit cu atribuţii în procesul de

constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti puse la

dispoziţia statului în interesul întregii societăţi;

Orice persoană fizică sau persoană juridică care

interacţionează cu organele statului în procesul administrării

finanţelor publice, în special, contribuabilul.

R.j.fin. Apar numai în cadrul activităţii financiare

înfăptuite de stat şi organele (instituţiile) sale.

fără excepţie, unul dintre subiecte este statul printr-un

organ de specialitate care intră în raportul juridic de pe poziţia de

11

purtător al autorităţii de stat N. B. (creează) o poziţie

juridică de subordonare a tuturor subiectelor faţă de subiectul

purtător al autorităţii de stat.

Excepţii există în domeniul dreptului fiscal sau în domeniul

datoriei publice (etc.) o serie de raportuir juridice în cadrul cărora

subiectele participante la raporturile juridice se afla pe o poziţie de

egalitate juridică cu statul.

Obiectul rap. de dr. fin. este diferit determinat

(1.) de sfera de cuprindere a finanţelor publice şi (2.) de faptele,

actele normative şi operaţiunile specifice cu privire la activitatea

fiscală

(1.) obiectul este format din acţiuni de prognoză şi

organizare bugerară, de creditare, de control financiar, de

circulaţie monetară etc.

(2.) obiectul îl formează plata (acţiunea) unor sume de bani

la care sunt ţinute persoanele fizice sau juridice care realizează

venituri sau deţin bunuri impozabile sau taxabile.

Conţinutul rap. de dr. fin. este dat de drepturile

şi obligaţiile subiectelor participante care diferă de cele ale

altor rap. jur., îc se stabilesc în legătură cu necesitatea şi

importanţa constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti

ale statului.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Dreptul financiar, ca ramură a dreptului public, este format din totalitatea actelor normative care reglementează

relaţiile de constituire, administrare, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice

(banul public), destinate satisfacerii sarcinilor social-ecomonice ale societăţii.

Pe lângă politica fiscală, un rol important în cadrul politicii financiare revine politicii bugetare. Politica bugetară

reprezintă procesul de stabilire şi ierarhizare a priorităţilor economico-sociale la nivelul autorităţilor de decizie (centrale

sau locale), concretizat în structurarea şi dimensionarea cheltuielilor publice.

Dreptul financiar este o ramură a dreptului public.

Are o relaţie de tip parte – întreg cu dreptul fiscal, fiind cea mai importantă parte a dreptului financiar.

Principiile dreptului financiar sunt:

Legalitatea;

Planificarea financiară;

Verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public.

Izvoarele dreptului financiar se împart în general în generale şi specifice.

Norma juridică financiară reprezintă o regulă de conduită stabilită prin lege, care cuprinde drepturile şi

obligaţiile subiectelor participante la raportul de drept financiar şi a cărei respectare este asigurată de autoritatea de

stat

Elementul specific al n. j. fin. este sancţiunea.

Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile sociale care iau naştere şi se sting în procesul constituirii,

repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt reglementate de normele juridice financiare.

Clasificare

În funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice (legea 500/2002) raporturile de drept financiar pot fi:

raporturi juridice bugetare fiscale de creditare de garantare de organizare a circulaţiei monetare

valutare de asigurare prin efectul legii de control financiar.

Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare sunt subiectele, conţinutul şi obiectul.

Subictele participante la rap. de dr. fin.:

Statul reprezentat printr-un organ de specialitate în activitatea financiară.

12

Orice persoană fizică sau persoană juridică care interacţionează cu organele statului în procesul

administrării finanţelor publice.

Conţinutul rap. de dr. fin. este dat de drepturile şi obligaţiile subiectelor participante.

Obiectul rap. de dr. fin. este diferit determinat (1.) de sfera de cuprindere a finanţelor publice şi (2.) de

faptele, actele normative şi operaţiunile specifice cu privire la activitatea fiscală

(1.) obiectul este format din acţiuni de prognoză şi organizare bugerară, de creditare, de control financiar, de

circulaţie monetară etc.

(2.) obiectul îl formează plata (acţiunea) unor sume de bani la care sunt ţinute persoanele fizice sau juridice

care realizează venituri sau deţin bunuri impozabile sau taxabile.

Concepte şi termeni de reţinut

dreptul financiar;

norma juridică financiară;

banul public;

politica bugetară;

raportul juridic financiar;

legalitatea;

planificarea financiară;

verificarea legalităţii modului de utilizare a banului public.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce ramură de drept este dreptul financiar şi ce implicaţii are acest aspect?

2. Comentaţi principiile dreptului fnanciar.

3. Cine sunt subiectele raporturile juridice financiare?

4. Ce reprezintă politica bugetară?

5. Comentaţi conceptul de ban public.

Teste de evaluare/autoevaluare

1. Totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile de constituire, administrare, repartizare şi

utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-

ecomonice ale societăţii reprezintă:

a) dreptul fiscal;

b) administrarea impozitelor şi taxelor;

c) drept financiar;

d) banul public.

2. Sunt principii ale dreptului financiar următoarele:

a) individualizarea impunerii;

b) planificarea financiară;

c) legalitatea;

d) certitudinea impunerii.

13

3. Legea bugetară anuală poate fi modificată pe parcursul exerciţiului financiar în situaţia în care se constată

modificări semnificative în procesul formării şi administrării veniturilor statului reprezintă una dintre

trăsăturile planificării financiare, aceasta fiind:

a) predictibilă;

b) legală;

c) suplă;

d) strictă.

4. Printre raporturile juridice financiare regăsim:

a) raporturi juridice valutare;

b) raporturi juridice administrative;

c) raporturi juridice penale;

d) raporturi juridice de creditare.

5. Instituţiile finanţate majoritar sau integral din venituri extrabugtetare şi întreprinderile la care statul sau o

unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau acţionar majoritar reprezintă:

a) drept financiar;

b) sectorul public;

c) reglementarea secundară;

d) raporturi juridice de garantare.

Bibliografie obligatorie

Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, ediţia a 5-a, Editura CH Beck, Bucureşti 2012;

Constituţia României

14


Finanţele publice

2.1. Introducere




2.3.1.1. Noţiune





2.3.1.3.1. Trăsăturile finanţelor publice

2.3.1.3.2. Structura finanţelor publice



2.1. Introducere

“Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean

o dă din avutul său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau

pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili aceste

venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului

şi de nevoile cetăţenilor ”. (Montesquieu, “Despre spiritul legilor”,

1748).



– cunoaşterea implicaţiilor finanţelor publice;

– cunoaşterea relaţiei dintre statul intervenţionist şi statul

neintervenţionist;

– definirea conceptelor de finanţele publice clasice şi finanţele

publice moderne;

– cunoaşterea trăsăturile finanţelor publice;

– cunoaşterea funcţiilor finanţelor publice.



precum finanţele publice, finanţele publice clasice, finanţele

publice moderne, stat intervenţionist, stat

neintervenţionist, funcţia de repartiţie, funcţia de control;

– studenţii vor putea să diferenţieze statul intervenţionist de

15

statul neintervenţionist;

– studenţii vor putea să descrie implicaţiile funcţiilor

finanţelor publice;

– studenţii vor putea să identifice trăsăturile finanţelor

publice.


Pentru unitatea de învăţare Finanţele publice, timpul alocat este

de 2 ore.



2.3.1.1. Noţiune

Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura

economica constituite sub forma baneasca care apar in procesul

realizarii si repartizarii resurselor necesare statului pentru

indeplinirea sarcinilor sale.

Notiunea de “financia pecuniaria”- originea conceptului de

finante publice =orice tranzactie care presupune intre prestatii plata

unei sume de bani. (Şaguna, 2009)

Termenul de “finante publice”- lb.franceza, sens general- bani si

venituri publice destinate acoperirii cheltuielilor statului



Concepţia finanţelor publice clasice este legata de ideea de

liberalism politic şi a fost specifică sfarsitului sec. XIX si inceptului

sec. XX- stat neinterventionist.


Concepţia finanţelor publice moderne s-a dezvoltat dupa

primul razboi mondial cand statul neinterventionist a fost inlocuit

de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct

procesele economice.

Finantele publice se transforma intr-un mijloc de interventie

a statului in economie.


2.3.1.3.1. Trăsăturile finanţelor publice Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot

caracteriza, prin prisma specificului lor, prin urmatoarele

particularitati/ trăsături:

16

1. Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic,

deoarece ele apar în procesul formării, repartizării şi utilizării

produsului social;

2. Relatiile financiare apar in forma baneasca;

3. Relatiile financiare sunt relatii fara echivalent, adică NU

presupun o contraprestaţie directă din partea subiectului beneficiar

al mijloacelor băneşti;

4. O alta trasatura a relatiilor financiare este aceea ca mijloacele

banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se

ramburseaza.

2.3.1.3.2. Structura finanţelor publice Pentru a intelege structura finantelor publice este necesar sa

avem in vedere urmatoarele acte normative:

- L 500/2002 a finantelor publice

- OUG 64/2007 a datoriei publice

- L 273/2006 privind finantele publice locale

În conformitate cu Legea nr. 500/2002, finanţele publice au

următoarea structură:

bugetul de stat;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetele fondurilor speciale;

bugetul trezoreriei statului;

bugetele instituţiilor publice autonome;

bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial

din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat ori din

bugetele fondurilor speciale;

bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri

proprii;

bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate

sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri

se asigură din fonduri publice;

bugetul fonduri externe nerambursabile;

bugete locale;

datoria publică.

OUG 64/2007 are in vedere principalele datorii publice.

L 273/ 2006 priveste structura bug. locale, ale comunelor,

oraselor, municipiilor, sectoarelor, judetelor, institutiilor organizate

la nivel local, bug. imprumuturilor externe si interne, inclusive ale

fondurilor externe nerambursabile.


În procesul formării, repartizării şi utilizării mijloacelor băneşti

ale societăţii, finanţele publice îndeplinesc două funcţii:

1. Funcţia de repartiţie

Această funcţie se realizează în procesul de formare şi

repartizare a mijloacelor băneşti, mai exact în momentul repartiţiei

procesului social şi a venitului naţional, evidenţiindu-se două

momente: formarea resurselor şi repartizarea acestora.

2. Funcţia de control Necesitatea funcţiei de control a fianţelor publice decurge din

faptul că fondurile de resurse financiare constituite la dispoziţia

statului aparţin întregii societăţi.

17



Finante publice reprezintă totalitatea relatiilor de natura economica constituite sub forma baneasca care apar in

procesul realizarii si repartizarii resurselor necesare statului pentru indeplinirea sarcinilor sale.

Teoriile finanţelor publice

Concepţia finanţelor publice clasice este legata de ideea de liberalism politic şi a fost specifică sfarsitului sec.

XIX si inceptului sec. XX- stat neinterventionist.

Teoria modernă a finanţelor publice

Concepţia finanţelor publice moderne s-a dezvoltat dupa primul razboi mondial cand statul neinterventionist a

fost inlocuit de un stat interventionist care a decis sa influenteze in mod direct procesele economice.

Finantele publice sau relatiile financiare publice se pot caracteriza, prin prisma specificului lor, prin urmatoarele

particularitati/ trăsături:

1. Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic;

2. Relatiile financiare apar in forma baneasca;

3. Relatiile financiare sunt relatii fara echivalent;

4. Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare nu se ramburseaza.

Structura finanţelor publice este stabilită, îndeosebi, de Legea nr. 500/2002.

În procesul formării, repartizării şi utilizării mijloacelor băneşti ale societăţii, finanţele publice îndeplinesc două

funcţii:

1. Funcţia de repartiţie

2. Funcţia de control


finanţele publice;

finanţele publice clasice;

finanţele publice moderne;

stat intervenţionist;

stat neintervenţionist;

trăsăturile finanţelor publice;

structura finanţelor publice;

funcţia de repartiţie ;

funcţia de control.


1. Definiţi conceptul de finanţele publice.

2. Comentaţi funcţia de repartiţie a finanţelor publice.

3. Comentaţi funcţia de control a finanţelor publice.

4. Comentaţi motto-ul, „Veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean o dă din avutul

său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili

aceste venituri în chip potrivit, trebuie să ţină seama şi de nevoile statului şi de nevoile cetăţenilor”,

(Montesquieu, “Despre spiritul legilor”, 1748).

5. Comentaţi relaţia dintre statul neintervenţionist şi statul intervenţionist.

18


1. Totalitatea relatiilor de natura economica constituite sub forma baneasca care apar in procesul realizarii si

repartizarii resurselor necesare statului pentru indeplinirea sarcinilor sale reprezintă:

a) politica bugetară;

b) politica fiscală;

c) finanţelele publice;

d) statul neintervenţionist.

2. Printre trăsăturile finanţelor publice nu se enumeră:

a) Relatiile financiare sunt relaţii cu caracter economic;

b) Relatiile financiare sunt relaţii care presupun o contraprestaţie directă;

c) Relatiile financiare apar in forma baneasca;

d) Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare se ramburseaza.

3. Aspectul care se realizează în procesul de formare şi repartizare a mijloacelor băneşti, mai exact în

momentul repartiţiei procesului social şi a venitului naţional reprezintă:

a) caracterul economic al finanţelor publice;

b) funcţia de control;

c) forma bănească a finanţelor publice;

d) funcţia de repartiţie.

4. O execuţie bugetară excedentară (veniturile pe care statul le realizează sunt mai mari decât cheltuielile pe

care le folosea pentru îndeplinirea funcţiilor sale), o fiscalitate scăzută şi un stat neintervenţionist

caracterizează:

a) finanţele publice moderne;

b) funcţia de repartiţie;

c) finanţele publice clasice;

d) funcţia de control.

5. O execuţie bugetară deficitară (volumul cheltuielilor creşte şi se diversifică, aparând şi categoriile

cheltuielilor publice economice şi celor sociale, depăşindu-se, astfel, veniturile încasate de stat), o fiscalitate

ridicată şi un stat intervenţionist caracterizează:

a) finanţele publice moderne;

b) funcţia de repartiţie;

c) finanţele publice clasice;

d) funcţia de control.

19


Dan Drosu Şaguna, Drept financiar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011

Monica Amalia Raţiu, Simona Gherghina, Drept financiar public – caiet de seminar, Editura CH


20


Moneda

3.1. Introducere




3.3.1.1. Noţiune


3.3.1.3. Istoric





3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în spaţiul carpato-danubiano-pontic -






3.1. Introducere

Moneda a reprezentat „o instituţie istorică, a urmat şi urmează

evoluţia societăţii umane“.

(Dan Drosu Şaguna, Drept financiar, Editura CH Beck,

Bucureşti 2011, p. 21)



– cunoaşterea condiţiilor apariţiei fenomenului general al

valorii;

– definirea conceptelor de monedă, ban şi de instrumente

monetară;

– cunoaşterea genezei sistemului bănesc al leului;

– definirea conceptului de inflaţie monetară şi de circulaţie

monetară.


21

- studenţii vor putea să definească concepte şi termeni precum

monedă, monetă, ban, instrument monetar, numerar, conturi, leu,

kosonul dacic, circulatia monetară, sistemul monetar, emisiune

monetară, putere de cumparare, stabilitatea monetară,

devalorizarea monetară, inflaţia monetară, deflaţia;

- studenţii vor putea să identifice funcţiile monedei;

- studenţii vor putea să prezinte ipotezele privind apariţia

monedei.

- studenţii vor putea să justifice alegerea denumirii de leu şi

ban in ceea ce priveşte sistemul bănesc al leului;

- studenţii vor putea să descrie particularităţile fenomenului

inflaţiei monetare;


Pentru unitatea de învăţare Moneda, timpul alocat este de 4 ore.



3.3.1.1. Noţiune

Sub aspect conceptual:

Moneda reprezintă o marfă specială cu rol de echivalent

general, reprezintă fenomenul valorii în general.

Pt. ca o marfa sa devina speciala si sa fie caracterizabila

drept moneda tb. să îndeplinească cumulativ cinci condiţii care

s-au evidenţiat de-a lungul evoluţiei comunităţilor umane – de la

ceata primitivă la popor, naţiune:

O marfă pentru a fi monedă trebuie să îndeplinească

cumulativ cinci condiţii:

1. să fie general acceptată de comunitate;

2. să fie divizibilă (sa poata fi impartita fara a se altera, părţile să

păstreze calităţile întregului);

3. să fie tezaurizabilă (sa pastreze si sa transmita valoare in

timp, valoarea să fie constantă în timp, inalterabilă);

4. să aibă o valoare de întrebuinţare (folosinţă) foarte mică;

5. să fie relativ rară (argintul a inundat piaţă).

Sub aspectul funcţionalităţii sale:

Moneda este un instrument social-economic,

indispensabil oricărei economii.

Moneda, in forma ei clasica de disc metalic cu greutate

determinata, se utilizeaza a mijloc de circulatie, de plata si

tezaurizare. Ea reprezinta un instrument etalon legal de plata

pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulari, fiind

masuratorul general de valori care poarta girul autoritatii emitente,

statul, si care se bucura de incredere publica.

22


În limba noastră, denumirea a pătruns atât ca neologism din

latină, „moneta“ odată cu ocupaţia Imperiului Roman – prin anii

106, cât şi prin limba neogreacă - „monedă“, utilizată în timpul

domniilor fanariote - pe la 1700.

Etimologic, denumirea de „monetă“ îşi are izvorul în limba

latină, termenul venind de la numele zeiţei Junon Moneta în al cărei

templu, la Roma, statul îşi instalase ateliere de batere a primelor

semne monetare.

Monetă = origine latină datorită sferei de influenţă a ariei de

răspândire a civilizaţiei romane în majoritatea statelor există

termenul de “monetă”, inclusiv românii, totuşi la noi prin uzanţă

publică se foloseşte termenul de “ monedă” (dar ambii termeni

sunt corecţi), cu atât mai mult cu cât toţi derivaţii termenului

monedă sunt cu toţi “t” monetar, monetărie.

Aceeaşi denumire este utilizată în Franţa - monnaie -, în Anglia

– money, în Italia- moneda.

În limba română, termenul de „ban“ este utilizat îndeosebi

când exprimă noţiunea de monedă măruntă, divizionară –

subdiviziunea monedei naţionale. Etimologic îşi are originea în

privilegiul acordat banilor români din secolele XIII-XIV de a bate

monede de argint, denumirea fiind întrebuinţată cu timpul pentru

desemnarea monedelor cu o anumită greutate şi calitate, indiferent

de provenienţa lor - prin anii 1400. Termenul de ban având în

această situaţie sensul de fenomen al valorii, marfă cu rol de

echivalent general.

3.3.1.3. Istoric

Primele operaţiuni de schimb s-au efectuat în natură, prin

intermediul trocului, schimbându-se în mod direct, nemijlocit,

produsele între ele.

Specializarea muncii determină o progresivă diversificare de

bunuri, odată cu creşterea necesităţilor populaţiilor. Într-un stadiu

mai avansat al schimbului, încep a se întrebuinta anumite

mărfuri ca mijloace de intermediere, cu care se puteau schimba

orice produse, prin aceste mărfuri putându-se exprima valoarea

tuturor celorlalte.

Primei diviziuni sociale a muncii i-a urmat separarea

meşteşugarilor de restul producătorilor, ca efect al descoperirii

însemnatelor proprietăţi ale metalelor şi, îndeosebi, folosirii

fierului la confecţionarea uneltelor.

La început utilizarea metalelor pentru intermedierea

schimburilor s-a făcut într-o formă cât mai lesnicios de

transmis, de transportat şi păstrat - căpătând formele uzuale:

cuţite, cuie, vârfuri de săgeată, de suliţe; sub forme brute ca plăci,

discuri, bare, sârme; în forme ornamentale: inele, brăţări, spirale,

cruci etc. Abia mai târziu au fost create, din metale, instrumente

mai uşor de mânuit, pentru facilitarea circuitului tot mai intens al

valorilor materiale – monedele.

Monedele de metal au reprezentat o marfă specială care

cristalizează în ea valoarea abstractă a tuturor celorlalte mărfuri.

Pentru ca o marfă să poată îndeplini rolul de echivalent

general trebuia să îndeplinească cele cinci condiţii cumulative.

La început această misiune monetară a fost încredinţată

bronzului, aramei (cuprului), fierului, apoi metalelor preţioase

- aurul, argintul şi mai puţin platina. Aurul s-a impus în cele din

23

urmă datorită proprietăţilor sale deosebite.

Moneda, care-şi are originea în marfa însăşi, a apărut deci

spontan, în cadrul economiei de schimb şi a circulaţiei

mărfurilor.

În cadrul sistemului bimetalizat, rolul de etalon monetar îl

au,deopotrivă, cele două metale: aurul şi argintul, între care se

stabileşte un raport de valoare. Aceste metale circulă paralel şi

simultan, fiind un sistem etalon unic, alternativ, când de aur, când

de argint, baterea monedei din ambele metale fiind liberă. Prin

demonetizarea progresivă a argintului, prevalent a devenit

monometalismul aur. Emisiunile monetare au reprezentat atributul

inalienabil al autorităţii statale, reprezentând monopol de stat din

antichitate până în epoca contemporană.

Dreptul de a bate monedă a constituit prerogativa exclusivă şi

discreţionară a statului.

Timp de douăzeci şi trei de secole s-au folosit ca bani

îndeosebi monede din metal preţios. Odată cu apariţia primelor

bănci, la Amsterdam în 1609, la Hamburg din 1619, la Londra din

1694 (care a fost şi prima bancă de emisiune), rolul metalelor

preţioase ca etalon monetar este preluat de către bancnotele

convertibile în aur, la care s-au adăugat, cu timpul, şi cele

neconvertibile şi banii de cont.

Bancnotele au înlocuit banii cu valoare intrinsecă,

îndeplinind funcţia de circulaţie a mărfurilor şi plăţilor.

Băncile de emisiune aveau obligaţia păstrării în tezaur a

unui stoc de aur sau argint care să reprezinte un procent din

suma bancnotelor emise şi aflate în circulaţie, pentru a putea fi

asigurată convertibilitatea bancnotelor.

Montesquieu a exprimat sugestiv în „L'esprit des lois“ corelaţia

monedă-bancnotă: „Moneda este un semn care reprezintă şi

exprimă valoarea tuturor mărfurilor (...). Cum banul este semnul

valorii mărfurilor, hârtia e semn al valorii banului (...). Valoarea

pozitivă a monedei este acea care poate fi fixată prin lege“.

(Şaguna, 2011, p. 32).


Instrumentele monetare sunt formele de reprezentare în

circulaţie a monedei, a valorii.

Instrument monetar= forma de manifestare a monedei in

circulatie, forma care a inlocuit in final moneda si care

beneficiaza de un curs fortat.

Societăţile moderne cunosc următoarele instrumente

monetare:

1. numerarul

2. conturile scripturale (moneda scripturală)

3. conturile electronice (moneda electronică) 1. Numerarul are o existenţă fizică sau materială şi circulă

sub două categorii, (care reprezintă primele forme de instrumente

monetare):

a) numerarul metalic (monezile)

b) bancnotele = note de bancă

a) Monezile (numerarul metalic) (sg.: monedă, pl.: monezi/

monede) se bate [expresie numismatică] pentru valori mici

(trebuie să aibă o rezistenţă mare) şi dintr-un aliaj de metale

comune, tehnic vorbind numit “tombac”, i se mai spunea “billon”,

proporţia în aliaj a metalelor o cunoaşte doar emitentul (oţel,

nichel, cupru, aluminiu, zinc, bronz, aramă, etc.). Durata de

24

viaţă este de aproximativ 3 ani.

b) Bancnotele care se bat pentru valori mari pe o hârtie

specială cu un conţinut care poate fi hârtie, ţesătură áşi plastic mai

nou (material sintetic).

Durata de viaţă este de aproximativ 8 luni pentru bancnotele cu

un conţinut mărit de hârtie, iar pentru cele cu un conţinut mărit de

plastic de aproximativ 1 an şi 2 luni.

Terminologic = notă de bancă !!!

2. Conturile scripturale (moneda scripturală) Conturi scripturale instrumente monetare de transfer

scriptic de la o persoană titulară de cont la alta prin intermediul

unei instituţii numită bancă !!!

Trecerea dintr-un cont în altul se face scriptic.

nu au o existenţă materială concretă aşa cum are

numerarul.

În utimele două decenii ale secolului XX datorită globalizării

relaţiilor economice, financiare, comerciale, bancare nici

conturile scripturale nu au făcut faţă cererii de instrumente

monetare, principalul motiv fiind “timpul” necesar şi celui mai

simplu transfer între două conturi (2-3 zile) (prea mult timp).

Astfel, au apărut conturile electronice.

3. Conturile electronice (moneda electronică)

care asigură transfer instantaneu. (de prin deceniul

8 al secolului XX)

şi sunt mult mai sigure împotriva falsificatorilor în raport cu

conturile scripturale şi numerarul. Marele bănci îşi schimbă codul

de transfer zilnic.

În acest caz se folosesc cardurile bancare

Cardul este un instrument de plată bazat pe electronică, ca

alternativă a instrumentelor ,,clasice” de plată – numerarul şi cecul,

iar deţinătorul lui are dreptul de acces la o procedură de autorizare

şi plată cu card. Denumit şi portofel electronic.



Funcţia de evaluare a valorilor economice. Cu moneda se

măsoară valori materiale, se exprimă preţurile, puterea de

cumpărare, creditul.

Funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii prin

intermediul operaţiunilor de vânzare-cumpărare. Moneda

mijloceşte circulaţia mărfurilor, ea însăşi fiind o marfă

intermediară.

Funcţia de mijlocire a plăţilor. Moneda dobândeşte calitatea de

monedă legală întrucât creditorul este obligat să primească moneda

aflată în circulaţie la data lichidării unei datorii.

Funcţia de mijlocire a creditului. Creditul reprezintă

transmiterea temporară a unei puteri de cumpărare; el este un

împrumut de monedă.

Funcţia de mijlocire a economiilor. Disponibilităţile temporare

ale populaţiei se pot valorifica prin intermediul monedei. În acest

mod, moneda transformă un capital, care se poate utiliza eficient în

circulaţia monetară.

Funcţia de tezaurizare. Cu ajutorul monedei se pot păstra şi

transfera valorile care se cer menţinute în timp, pe o perioadă

îndelungată. De asemenea, valorile pot trece de la un deţinător la

altul, în modul cel mai eficient, prin intermediul monedei.

25

Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi

serviciilor. Produsul social se distribuie cu ajutorul monedei celor

care au contribuit direct sau indirect la crearea lui.


Literatura de specialitate a studiat acest fenomen care a marcat

viaţa societăţii dezvoltând o suită de teorii care incearca sa

gaseasca originile acestui fenomen, ipoteze privind geneza

monetei, adică ce anume a cauzat acest fenomen remarcabil

(Şaguna, 2011, p. 24).

În centrul acestor ipoteze (ca un lait motiv) se află schimbul cu

diferite nuanţe. Moneda a apărut datorită schimbului.

Printre cele mai semnificative ipoteze enumerăm:

I. Ipoteza economica/ realistă

Moneda a aparut ca mijlocitor al schimbului. La momentul la

care schimbul in natura a devenit incomod, oamenii au fost obligati

sa inventeze si sa accepte in mod universal o marfa intermediara.

Cu alte cuvinte, oamenii au adoptat tacit, intr-un consens general,

a 3-a marfa care sa masoare bunurile supuse schimbului. In

doctrina s-a realizat si o etapizare a istoriei economice in functie de

monede. Se considera ca evolutia s-a produs de la economia

naturala (premonetara) careia ii erau specifice 2 subdiviziuni: econ.

familiala si cea in natura, la o economie monetara care nu a mai

permis schimbul in natura.

In timp, s-a evoluat de la utilizarea unor marfuri oarecare ca

etalon de valoare, la utilizarea unui metal obisnuit, iar de la acesta

s-a trecut la utilizarea metalelor pretioase. Pe treapta superioara a

economiei de credit se considera ca se pun in circulatie anumite

bunuri contra promisiunii de a restitui in viitor aceeasi valoare.

II. Aparitia monedei ca etalon de valoare Moneda a aparut deoarece era necesar sa se stabileasca intre

oameni o ierarhie e valorilor. Moneda etalon a preexistat

monedei intrument de schimb.

Etalonul de valoare clasic a constat in animale de turma la care

s-a renuntat in timp datorita lipsei calitatilor unui eficient

instrument de schimb. S-au impus ca moneda metalele ce puteau fi

si etalon de valoare si mijlocitor al schimbului apte sa stabileasca

pretul oricarui bun supus tranzactiunii. Efectul a fost acela de a

elimina schimbul in natura (trocul).

III. Ipoteza religioasă Considera ca initial monedei nu i-au fost specifice functiile

mercantile, ci cele religioase. Doctrina porneste analiza de la

scrisorile lui Homer cu observatia ca in religia antropomorfică zeii

erau reprezentati asemanator oamenilor, fiind posibila o negociere

a bunavointei acestora. La origine, darul oferit zeilor era specific

econ.casnice, fiind reprezentat de un animal de turma. Prin

utilizarea in practicile religioase anumite animale ajung sa fie

sacralizate prin cresterea nr.membrilor comunitatilor, nr.animalelor

jertfite ajungand sa fie f.mare.

S-a trecut la o etapa superioara in care s-ar fi creat mici statuete

din metal pretios (amulete) care ar fi fost oferite zeilor. In timp, si

acest statuete, ajungand in nr.f.mare, au inceput sa fie utilizate de

catre preoti si in raporturi laice. Etapa urmatoare de evolutie a fost

aceea de imprimare pe o moneda a reprezentarii animalului. Prin

intermediul preotilor punerea acestor obiecte intr-un circuit

26

economic s-a realizat.

IV. Ipoteza socială (moneda insignă aristocratic - mijloc de

diferenţiere social)

Autorii ei trateaza moneda drept o categorie sociala, si nu una

economica. Se considera ca scopul crearii monedei a fost acela de a

distinge posesorul de moneda de restul obstei. Moneda ar fi

consacrat anumite ranguri ale posesorilor, astfel ajung si un mijloc

de ascensiune sociala. Adeptii teoriei considera conceptul de

moneda sinonim cu cel de podoaba, abia ulterior aceasta

transferandu-se in sfera economica.

Aceasta teorie se bazeaza si pe observatia ca podoabele din

metal pretios tezaurizate erau utilizate la rascumpararea

prizonierilor de razboi, obtinerea anumitor demnitati, precum si in

sacrificiile religioase.

V. Ipoteza patrimonială Costin Kiritescu observa faptul ca bunurile carora practica

economica le-a imprimat functia monetara au constituit la origine

patrimoniul unei persoane. Tendinta general umana de a poseda cat

mai multe bunuri a avut drept efect acumularea unor bunuri in

surplus fata de necesitatile de consum. Bunurile respective au

devenit mijloc de tazaurizare si semne ale bogatiei individuale.

Initial, bunurile din patrimoniu care puteau fi tezaurizate constau in

ornamente cu valoare intrinseca si utilitate casnica.

3.3.4. Crearea sistemului bănesc al leului - în spaţiul

carpato-danubiano-pontic -

Se consideră că rolul de echivalent general îndeplinit

pentru prima dată pe aceste meleaguri de un metal trebuie atribuit

aramei care a început a se utiliza din neoliticul târziu sub formă de

lingouri sau obiecte.

sec. V i.Hr. apar coloniile grecesti Histria, Tomis,

Callatis care emit moneda

sec. II i. Hr. incep sa patrunda monedele romane

în perioada antichităţii – un moment important este

Primul fenomen monetar propriu, (după moartea lui Burebista -

44 î. H. ) Kosonul dacic -

mesajul spiritual al kosonului este formidabil!!!

Monedele cu legenda koson se înscriu printre cele

getodacice şi au fost emise într-un centru din inima Daciei după

modelul denarilor romani de argint. Aceşti kosoni sunt singurele

monede lucrate din aur în toată istoria getodacilor.

circulatia monedelor romane se mentine până la

retragerea trupelor

În perioada ulterioara cuceririi romane au circulat pe teritoriul

Daciei romane dinarii republicani, sesterţii, aureii şi dinarii

imperiali. Sistemul monetar roman se baza pe emisiuni monetare

din aur, argint şi bronz. Moneda de aur era aureus, cea de argint

denarul – cu subdiviziune quinarul de bronz – bătută în trei valori

principale: sesterţiul, dupondiul şi assul.

!!! Retragerii romane îi urmează o etapă în care circulaţia

bănească îşi recapătă funcţiile din perioada preromană. Circulaţia

monetară se va restrânge în aşa măsură încât produsele se vor

procura, în cea mai mare parte, pe calea schimbului specific

economiei naturale.

ulterior avem monede bizantine si nu se mai emit

27

monede pe plan local

Pânâ în secolele X-XI relaţiile marfă - bani erau totuşi

restrânse, viaţa desfăşurându-se în tiparele economiei naturale. Slabele relaţii comerciale se încropeau pe aria teritoriului românesc

tot prin intermediul monedelor bizantine.

sec. XIV momentul banariilor statelor feudale

româneşti

După o perioadă îndelungată de stopare a emisiunilor

monetare, în epoca feudalismului dezvoltat, datorită extinderii

schimburilor, rolul banilor creşte în însemnătate şi determină

crearea - după formarea statelor feudale Ţara Românească şi

Moldova - unor sisteme monetare proprii, ca expresie a

suveranităţii şi independenţei ţărilor române.

!!! În comerţul medieval, principiul teritorialităţii monedelor

nu avea aplicare, uneori fiind preferate monedele străine cu valoare

deja recunoscută, superioară celor depreciate, emise de către

domnitorii pe teritoriul cărora aveau loc acte de comerţ înlesnite de

utilizarea banilor. Existenţa, alături de cele locale, a monedelor

străine este caracteristică acelor perioade în care monedele aflate

în circulaţie aveau o valoare proprie, intrinsecă,

Printre ele şi talerii de argint ai Ţărilor de Jos, „thaleri

leonis“, nume căpătat datorită reprezentării pe revers a unui leu

ridicat în două labe, menţionaţi în hrisoave din 1581.

!!! Cu timpul, talerul-leu olandez de circulaţie locală a fost

înlocuit cu monede mai slabe, leul transformându-se astfel într-un

ban fictiv, de calcul.

Al.I. Cuza a vrut sa impună romanatul, dar nu a reusit

(domnitor între 1859 -1862)

Problema monedei naţionale este pusă în discuţia Adunării

Legiuitoare în vara lui 1859, elaborându-se cu acest prilej mai

multe proiecte şi propuneri de denumiri, care au fost dezbătute în

timpul domniei lui Cuza.

1866- în Constituţie se consfinţeşte dr. de a bate

moneda ( Carol I 1866-1914 domnitor, apoi Rege al

României )

Haosul monetar care a caracterizat a doua jumătate a veacului

trecut a fost lichidat, întrucât reprezenta o frână în ascensiunea

economiei naţionale. Lipsa unei monede naţionale favoriza

circulaţia unei mulţimi eterogene de monede străine care

îngreunau circulaţia mărfurilor.

Era necesară o asanare monetară.

O monedă (naţională) = putere şi stabilitate când se bucură de

încrederea populaţiei.

barometrul de încredere dintre guvernaţi şi guvernanţi.

Primul pas important în adoptarea sistemului monetar

naţional s-a făcut prin proclamarea în Constituţia din 1866 (alin.

13 al art. 93) a dreptului suveran al ţăii de a bate monedă -

conform Tratatului şi Convenţiei de la Paris, potrivit cărora (deşi

dreptul de a bate monedă nu figurase expres) Congresul de la Paris

consfinţea dreptul de administrare internă căruia îi era specific

şi acela de a emite monedă proprie.

Legea nr. 14/1867 prin care s-a creat sistemul bănesc

al LEULUI - un sistem bimetalist Au-Ag

Situaţia economică şi istorică reclama cu necesitate introducerea

unui sistem monetar unitar, generalizat pe întregul teritoriu al

28

statului românesc, indispensabil economiei naţionale.

Din anul 1866 au început pregătirile şi elaborarea studiilor

pentru înfiinţarea sistemului monetar naţional. În martie-aprilie

1867 este depus la Parlament proiectul de lege.

„Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru

fabricarea monedelor naţionale“ din 26 aprilie 1867 a intrat în

vigoare la 1/13 ianuarie 1868 marcând unul din principalele

momente ale afirmării voinţei de independenţă şi suveranitate a

poporului român.

Particularităţile sistemului bănesc al leului de la 1867:

1. un conţinut bimetalist piesa avea o reprezentare în

Aur şi Argint L 14/1867 instaureaza un sistem bimetalist Au-

Ag

2. avea o subdiviziune – banul 1 leu = 100 bani

Terminologie:

!!! puterea de cumpărare şi stabilitatea unei “monede

naţionale” este dată de încredere între guvernanţi şi guvernaţi

!!!

Propaganda de la acea vreme era ineficientă să se răspândească

ceva nou, necunoscut.

Legiuitorul de la 1867 a folosit denumiri care deja existau în

conştiinţa românilor (comunităţii) şi în care aveau încredere,

precum denumirea de “leu” şi cea de “ban”.

LEUL:

În 1867, după aproximativ trei secole de la prima apariţie

menţionată documentar cu privire la existenţa „leilor“ în circulaţie

pe teritoriul ţării, primul sistem bănesc al României moderne va

prelua denumirea de „leu“ pentru noua unitate monetară

românească.

BAN: piesele puse în circulaţie de către domnitorii locali -

bănăriile

1880 înfiinţarea BNR

1890- trecerea la sistemul monometalist Au

1928- introducerea biletelor de bancă şi renunţarea la

etalonul Au

după 1989 s-au schimbat însemnele monetare ale comunismului

Denominarea monedei naţionale – prin legea 348/2004, în

vigoare 2005

Denominarea procedeul prin care se reduce valoarea

nominală a unor însemne monetare. Procedeul este numit

popular și „tăierea zerourilor”. Acest lucru se practică atunci când

sumele de bani devin foarte mari în valoare absolută, datorită

inflaţiei.

În prezent

Unitatea monetară naţională este consacrată în prezent şi de

prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale

a României care, la art. 13 stipulează: „Moneda naţională este

leul, iar subdiviziunea acestuia, banul“, iar Banca Naţională a

României este unica instituţie autorizată să emită însemne

monetare, sub formă de bancnote şi monede metalice, ca mijloace

legale de plată pe teritoriul României (art. 12 din Legea nr.

312/2004)

Pentru viitor – un viitor apropiat – România doreşte să

29

adere la zona euro şi să adopte moneda euro ca monedă

naţională.



Circulatia monetara reprezinta totalitatea operatiunilor

efectuate cu masa monetara concretizate in incasari si plati banesti

determinate de circulatia marfurilor, prestarea serviciilor si

executia de lucrari in cadrul unui stat.

Ca temei legal pt. circulatia si emisiunea monetara avem Legea

nr. 312/2004 privind statutul BNR.

Operatiunile cu masa monetara se deruleaza intre pers. fiz si

juridice. In functie de posibilitatile bancii centrale de a supraveghea

circulatia monetara se disting 2 forme de manifestare a acesta:

circulatia monetara legala (se deruleaza prin conturi)

circulatia monetara paralele (in numerar)

Sistemul monetar reprezintă totalitatea dispoziţiilor legale, a

principiilor şi reglemntărilor privitoare la emisiunea şi circulaţia

monedei în cadrul economiei unui stat – a îmbrăcat diferite forme

de organizare, având caracter monometalist sau bimetalist.

Etaple emisiunii monetare sunt baterea, stocarea, punerea în

circulaţie şi retragere din circulaţie a monedei.


1. Puterea de cumparare a unitatii monetare

Puterea de cumparare= volumul de bunuri si servicii care pot fi

achizitionate cu o unitate monetara intr-o unitate de timp si pe o

arie geografica determinata.

preţurile interne/ preţurile externe = curs valutar

2. Stabilitatea monetara

Stabilitatea monetara= posibilitatea mentinerii P unei

monede la intervale diferite de timp.

In Romania un rol central revine BNR care are drept

obiectiv fundamental asigurarea stabilitatii preturilor. Pentru

atingerea acestui obiectiv BNR elaboreaza, aplica si raspunde

de politica monetara, valutara, de credit si de plati.

3. Devalorizarea monetara

Devalorizarea monetara= reducerea legala a valorii valutare

paritare a monedei.

Valoarea paritara e data de continutul valoric al unitatii

monetare. Acest continut valoric e determinat fie prin lege

nationala, fie prin conventii internat.

Val. paritara se exprima printr-un etalon care poate fi Au, alta

moneda sau un cos de valute si determina raportul dintre valute

diferite.

Categorii de devalorizare monetara:

a. devalorizare explicita: masura luata de stat si exprimata intr-

un act normativ

b. devalorizare implicita: proces econ.-fin. cu caracter de

continuitate care afecteaza in permanenta moneda unui stat statul

nu exprima intr-un act normativ existenta devalorizarii

c. devalorizare defensiva: operatiune de omologare oficiala a

pierderii P unei monede in urma unei inflatii

d. devalorizare ofensiva: procedeu de stimulare pe cale monetara

30

a exportului practicat de catre state pt.perioade scurte de timp

e. devalorizare totala: specifica situatiei in care nivelul P a ajuns

atat de scazut incat impiedica derularea corecta a functiilor

monetare solutia: inlocuirea vechii monede cu o moneda noua

prin reforma monetara


este o Criză monetară care afectează stabilitatea

monetară !!! Inflatia = o rupere de echilibru la un moment dat intre

masa monetara si masa de bunuri si servicii de pe piata prin

inmultirea semnelor monetare intr-o astfel de masura incat sa

determine un fenomen de crestere a preturilor si ulterior de

depreciere monetara.

Cuvântul “inflaţie” latinescul “inflare” = a exagera, a

umfla.

Forme de manifestare:

În functie de:

a. gradul de depreciere

1) latenta: se mentine inca increderea publicului in moneda

nationala

2) reala: deprecierea banului se accentueaza; se pierde increderea

in moneda nationala, iar producatorii nu mai vand marfuri in

moneda nationala

3) excesiva: deprecierea monetara impiedica exercitarea functiilor

specifice de catre moneda nationala

b. cresterea preturilor

1) relativa: cresterea preturilor< (mai mică) cresterea masei

monetare

2) absoluta: invers

c. ordinul de marime – rata inflaţiei

1) inflaţia “târâtoare” sau “latentă” (engl. creeping inflation)

(în cadrul căreia) creşterea preţurilor nu depăşeşte 3 – 4 % pe an

duce la o depreciere monetară lentă şi progresivă

2) inflaţia deschisă (engl. open inflation) creşterea preţurilor

evoluează între 5 – 10 % pe an;

3) inflaţie galopantă creşterea preţurilor este, anual, peste 15 %

fapt care provoacă mari dezechilibre economico – sociale.

4) hiperinflaţia forma paroxistică a oricărei inflaţii, pune în

evidenţă trei caracteristici esenţiale ale oricărei inflaţii:

existenţa unui deficit bugetar;

creşterea cantităţii de monedă emisă;

determinarea valorii monedei în raport cu valutele străine.

Ex.: (1920 -)1923 în Germania ½ kg. de unt = 280

miliarde de mărci, iar un dolar = 4,2 trilioane de mărci sprijin

financiar extern.

Deflaţia fenomenul invers inflaţiei atunci când moneda se

apreciează, iar cantitatea de masă monetară devine insuficientă

pentru acoperirea bunurilor şi serviciilor de pe piaţă.



31

Sub aspect conceptual, moneda reprezintă o marfă specială cu rol de echivalent general, reprezintă fenomenul

valorii în general.

Pentru ca o marfa să devină specială şi să fie caracterizabilă drept moneda trebuie să îndeplinească cumulativ cinci

condiţii care s-au evidenţiat de-a lungul evoluţiei comunităţilor umane – de la ceata primitivă la popor, naţiune, astfel:

1. să fie general acceptată de comunitate;

2. să fie divizibilă (sa poata fi impartita fara a se altera, părţile să păstreze calităţile întregului);

3. să fie tezaurizabilă (sa pastreze si sa transmita valoare in timp, valoarea să fie constantă în timp, inalterabilă);

4. să aibă o valoare de întrebuinţare (folosinţă) foarte mică;

5. să fie relativ rară (argintul a inundat piaţă).

Sub aspectul funcţionalităţii sale, moneda este un instrument social-economic, indispensabil oricărei economii.

Moneda, în forma ei clasică de disc metalic cu greutate determinată, se utilizează ca mijloc de circulaţie, de platăa

şi tezaurizare. Ea reprezintă un instrument etalon legal de plata pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulari, fiind

măsuratorul general de valori care poarta girul autorităţii emitente, statul, şi care se bucură de încredere publică.

Terminologie:

În limba noastră, denumirea a pătruns atât ca neologism din latină, „moneta“ odată cu ocupaţia Imperiului Roman

– prin anii 106, cât şi prin limba neogreacă - „monedă“, utilizată în timpul domniilor fanariote – pe la 1700.

Totuşi la noi prin uzanţă publică se foloseşte termenul de “monedă” (dar ambii termeni sunt corecţi), cu atât mai

mult cu cât toţi derivaţii termenului monedă sunt cu toţi “t” monetar, monetărie.

În limba română, termenul de „ban“ este utilizat îndeosebi când exprimă noţiunea de monedă măruntă, divizionară

– subdiviziunea monedei naţionale. Etimologic îşi are originea în privilegiul acordat banilor români din secolele XIII-

XIV de a bate monede de argint - prin anii 1400. Termenul de ban având în această situaţie sensul de fenomen al

valorii, marfă cu rol de echivalent general.

Instrumentele monetare sunt formele de reprezentare în circulaţie a monedei, a valorii.

Instrument monetar reprezintă forma de manifestare a monedei in circulatie, forma care a inlocuit in final moneda

si care beneficiaza de un curs fortat.

Societăţile moderne cunosc următoarele instrumente monetare:

1. numerarul

2. conturile scripturale (moneda scripturală)

3. conturile electronice (moneda electronică)

Funcţiile monedei sunt:

Funcţia de evaluare a valorilor economice

Funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii

Funcţia de mijlocire a plăţilor

Funcţia de mijlocire a creditului

Funcţia de mijlocire a economiilor

Funcţia de tezaurizare

Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi serviciilor

Ipotezele privind geneza monedei:

Ipoteza economica/ realistă

Aparitia monedei ca etalon de valoare

Ipoteza religioasă

Ipoteza socială (moneda insignă aristocratic - mijloc de diferenţiere social)

Ipoteza patrimonială

În ceea ce priveşte crearea sistemului bănesc al leului:

în perioada antichităţii – un moment important este primul fenomen monetar propriu, (după moartea lui

Burebista - 44 î. H. ) Kosonul dacic

circulatia monedelor romane se mentine până la retragerea trupelor

Pânâ în secolele X-XI relaţiile marfă - bani erau totuşi restrânse, viaţa desfăşurându-se în tiparele economiei

naturale. Slabele relaţii comerciale se încropeau pe aria teritoriului românesc tot prin intermediul monedelor bizantine.

sec. XIV momentul banariilor statelor feudale româneşti

Legea nr. 14/1867 prin care s-a creat sistemul bănesc al leului - un sistem bimetalist Au-Ag

Legiuitorul de la 1867 a folosit denumiri care deja existau în conştiinţa românilor (comunităţii) şi în care aveau

încredere, precum denumirea de “leu” şi cea de “ban”

după 1989 s-au schimbat însemnele monetare ale comunismului

Denominarea monedei naţionale – prin legea 348/2004, în vigoare 2005

În prezent

Unitatea monetară naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul, sediul materiei fiind Legea nr. 312/2004

privind Statutul Băncii Naţionale a României.

Pentru viitor – un viitor apropiat – România doreşte să adere la zona euro şi să adopte moneda euro ca monedă

naţională.

Aspecte privind fenomenele monetare:

Circulatia monetară reprezintă totalitatea operatiunilor efectuate cu masa monetara concretizate in incasari si

plati banesti determinate de circulatia marfurilor, prestarea serviciilor si executia de lucrari in cadrul unui stat.

32

Puterea de cumparare reprezintă volumul de bunuri si servicii care pot fi achizitionate cu o unitate monetara

intr-o unitate de timp si pe o arie geografica determinate.

Stabilitatea monetara reprezintă posibilitatea mentinerii purerii unei monede la intervale diferite de timp.

Devalorizarea monetara reprezintă reducerea legala a valorii valutare paritare a monedei.

Inflaţia monetară

- este o criză monetară care afectează stabilitatea monetară

- Inflatia reprezintă o rupere de echilibru la un moment dat intre masa monetara si masa de bunuri si servicii de

pe piata prin inmultirea semnelor monetare intr-o astfel de masura incat sa determine un fenomen de crestere a

preturilor si ulterior de depreciere monetara.

Deflaţia reprezintă fenomenul invers inflaţiei atunci când moneda se apreciează, iar cantitatea de masă monetară

devine insuficientă pentru acoperirea bunurilor şi serviciilor de pe piaţă.


monedă;

monetă;

ban;

instrumentele monetare;

numerar;

conturi;

leu;

kosonul dacic;

circulatia monetara;

sistemul monetar;

emisiunii monetare;

puterea de cumparare;

stabilitatea monetara;

devalorizarea monetara;

inflaţia monetară;

deflaţia.


1. Ce reprezintă moneda şi care sunt implicaţiile monedei în istoria omenirii?

2. Ce reprezintă instrumentele monetare?

3. Prezentaţi ipotezele privind apariţia monedei.

4. Prezentaţi crearea sistemului bănesc al leului.

5. Ce reprezintă inflaţia monetară?


1. Marfa specială cu rol de echivalent general reprezintă:

a) instrumentul monetar;

33

b) moneda, sub aspectul funcţionalităţii sale;

c) ban;

d) moneta, sub aspect conceptual.

2. Instrumentul etalon legal de plată pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulări, fiind măsuratorul

general de valori care poartă girul autorităţii emitente, statul, şi care se bucură de încredere publică:

a) kosonul dacic;

b) moneda, sub aspectul funcţionalităţii sale;

c) ban;


3. Ruperea de echilibru la un moment dat între masa monetară şi masa de bunuri şi servicii de pe piaţă prin

înmulţirea semnelor monetare într-o astfel de măsură încât să determine un fenomen de creştere a preţurilor

şi ulterior de depreciere monetară reprezintă:

a) deflaţia monetară;

b) circulaţia monetară;

c) devalorizarea monetară;

d) inflaţia monetară.

4. Forma de manifestare a monedei în circulaţie, forma care a înlocuit în final moneda şi care beneficiază de

un curs forţat reprezintă:

a) instrumentul monetar;

b) kosonul dacic;

c) ban;


5. Care dintre următoarele condiţii nu reprezintă condiţie care trebuie îndeplinita pentru ca o marfă să devină

specială - monedă:

a) să fie tezaurizabilă;

b) să fie divizibilă;

c) să fie mijloc de diferenţiere socială;

d) să fie general acceptată de comunitate.


Dan Drosu Şaguna, Drept fnanciar, Editura CH Beck, Bucureşti 2011



34


Sistemul bugetar şi activitatea bugetară

4.1. Introducere




4.3.1.1. Noţiune





4.3.2.1. Noţiune

4.3.2.2. Principiile procedurii bugetare



4.3.2.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale


1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare




5. Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare





4.1. Introducere

Unul dintre principiile dreptului financiar este planificarea

bugetară, astfel impotanţa banului public pentru societate este

planificată acestuia prin instrumentul tehnic numit generic buget

(verigă a sistemului bugetar). Această planificare se realizează

printr-o procedură specifică – procedura bugetară.



– definirea conceptelor de sistem bugetar şi de activitate

bugetară;

– cunoaşterea principiilor procedurii bugetare;

35

– cunoaşterea conceptelor şi termenilor de lege bugetară

anuale, execuţie bugetară, ordonatorii de credite bugetare, alocaţia

bugetară.

– cunoaşterea particularităţilor destinaţiei creditelor bugetare;



precum sistemul bugetar, bugetul, conţinutul sistemului bugetar,

părţile componente ale sistemului bugetar, principiile procedurii

bugetare, elaborarea proiectului sistemului bugetar, aprobarea

sistemului bugetar, legea bugetară anuală, execuţia bugetară,

repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare,

execuţia de casă bugetară, trezoreria statului, ordonatorii

bugetari/ de credite bugetare, alocaţiile bugetare/ creditele

bugetare, finanţarea de la bugetul de stat, deturnarea de fonduri,

procedura încheierii execuţiei bugetare, virarile de credite

bugetare, transferurile de credite bugetare, suplimentarea

creditelor bugetare, anticiparea creditelor bugetare, blocarea

alocaţiilor bugetare, anularea creditelor bugetare, contul

geneneral anual de execuţie bugetară;

– studenţii vor putea să identifice natura juridică a sistemului

bugetar;

– studenţii vor putea să identifice etapele procedurii bugetare;

– studenţii vor putea să identifice principiile procedurii

bugetare;

– studenţii vor putea să identifice situaţiile de modificarea a

destinaţiei banului public;


Pentru unitatea de învăţare Sistemul bugetar şi activitatea bugetară,

timpul alocat este de 6 ore.



4.3.1.1. Noţiune

Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al

statului, prin care sunt prevăzute veniturile si cheltuielile pentru o

perioada determinata de timp, fiind alcătuit dintr- un ansamblu de

bugete distincte care sunt elaborate, aprobate si executate in

conditii de autonomie.

(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care

se gestionează banul public.

Terminologie:

36

Cuvântul „buget“ provine din franceza veche (normandă),

unde cuvinte ca „bouge“, „bougette“ desemnau o pungă din piele

sau o pungã de bani (pentru cheltuielile cotidiene).

Termenul a fost preluat în Anglia odată cu cuceririle

normande, şi de aici s-a rãspândit în întreaga lume cu

semnificaţia financiară actuală.

Reglementarea actuală- sistemul bugetar al statului este

organizat intr-o conceptie specifica economiei de piata cuprinzand

un sistem unitar de bugete distincte care sunt elaborate, aprobate si

executate in conditii de autonomie.

Sistemul bugetar roman cuprinde un sistem unitar de

bugete reglementate pt. administratia publica centrala in L

500/2002 si , respectiv, pt. administratia publica locala in L

273/2006.


Literatura de specialitate reţine următoarele teorii ceea ce

priveşte natura juridică a sistemului bugetar (Şaguna, 2011, p. 71),

astfel:

1. act administrativ;

2. lege propriu-zisa; 3. lege si act administrativ;

4. act de planificare financiara;

5. principalul plan financiar al statului care se bucura de

caracter executoriu are natură juridică de lege

Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului

care cuprinde indicatori financiari privind modul de realizare al V

si al Ch statului. Leguitorul dezbate si adopta Legea bugetara

anuală de aprobare a sistemului bugetar.

Astfel, printr-un subterfugiu de tehnica juridică se confera

sistemului bugetar, care ramane în esenţă un plan, forţa

obligatorie a normei de drept sistemul bugetar are natura

juridică de lege. !!!


Conţinutul sistemului bugetar reprezintă ansamblul

veniturilor şi cheltuielilor publice.

A. Veniturile publice reprezintă sursele pentru

constituirea banului public.

În activitatea statului modern sursele de formare a Banului

Public se împart în două mari categorii: surse ordinare -

normalitatea într-un stat modern taxele şi impozitele =

fiscalitatea statului modern

surse extraordinare - excepţia, autorităţile statului

apelează atunci când sursele ordinare sunt insuficiente.

Veniturile ordinare sunt Venituri care se încasează cu

regularitate la buget şi sunt alcătuite din resurse băneşti colectate

în baza prevederilor legale, în principal Legea finanţelor publice şi

Legea finanţelor publice locale.

Într-o altă clasificare, veniturile publice ordinare sunt alcătuite

din:

V fiscale: impozite si taxe

Impozite: - directe: pt.bunuri detinute in proprietate si pt. V

realizate

-indirecte: rezulta din circulatia marfurilor, bunurilor si

serviciilor !!!(taxe vamale, TVA, accize)

Taxele: se percep pt.serviciile publice solicitate autoritatilor

publice de catre pers. fiz. si jur.

37

V nefiscale: V obtinute in urma administrarii proprietatilor

statului.

!!! Deosebire V fiscale- V nefiscale: la V nefiscale, in procesul de

realizare a V, nu se produce o schimbare a titularului dr. de propr.,

statul fiind cel care realizeaza V si tot statul fiind si colectorul V.

V parafiscale (uneori): anumite taxe speciale pe care

comunitatile locale le pot stabili pt. o perioada determinata de timp

in vederea realizarii unui obiectiv specific.

Veniturile extraordinare sunt venituri la care statul apelează

în cazuri excepţionale atunci când resursele curente nu acoperă

integral Cheltuielile bugetare

Mai multe categorii de surse ale V extraordinare:

Împrumuturile (pe piata interna; pe piata externa)

creditul = împrumutul care vizează banii preţul creditului =

dobânda; garantat; rambursabil.

Statul se împrumută pe plan intern = datoria publică;

credit bancar – intern şi internaţional (instituţii financiare

internaţionale); guvernamental – între state, guverne

Orice credit are serviciul datoriei publice externe =

dobânda şi alte condiţii, condiţionalităţi

Ex. FMI – acordul stand-by condiţionalităţi

vânzarea unei părţi din rezerva de Aur şi rezerva valutară,

bunuri mobile (acţiuni) şi imobile aparţinând statului,

emisiunea monetară (care nu e recomandata Bani fără

acoperirea în mărfuri şi servicii inflaţie).

sumele realizate din amenzi, succesiunile vacante,

valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi fără stăpân.

B. Cheltuielile publice = reprezintă destinaţia Banului

Public, modalităţi de repartizare şi utilizare a fondului bănesc

bugetar în vederea atingerii obiectivelor generale ale socieţii.

Cheltuielile publice- determinate de tipul si gradul de

dezvoltare al economiei, enumerăm următoarele categorii de

cheltuieli publice

1) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor sociale – cea mai

important – învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială,

activităţi sociale, şomaj, pensie, sport, etc.

2) cheltuieli pentru finanţarea activităţilor economice –

investiţiile de stat - infrastructura (rutieră, feroviară, canalizare şi

apă, gaze natural, telecomunicaţii)

3) cheltuieli militare (venituri uriaşe, profit mic):

-directe (intretinerea trupelor, armament)

-indirecte (lichidarea urmarilor unui razboi

4) cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat (nu

întreţinerea – menţinerea structurii deoarece s-ar putea să ai nevoie

cândva de ea şi nu acum) pentru strucuturi necesare doar acum.

5) pentru cercetare-dezvoltare: cerc. fundamentala, cerc.

aplicativa

Cheltuieli bugetare planificate

+ 1 = alte cheltuieli rezerva bugetară

situaţii imprevizibile ce nu pot fi planificate:

1. calamităţi naturale

2. cheltuieli suplimentare neprevăzute în realizarea

investiţiilor de stat

(există devizul pentru realizarea investiţiei dar pe parcurs apar

situaţii imprevizibile)

38

3. influenţa negativă în evoluţia preţurilor pe piaţa

internaţională

(ţitei – creşte preţul depende tot sistemul economic – pe o

perioadă de 4-5 luni Guvernul trebuie să asigure un tampon între

preţurile internaţionale şi cele interne finanţeză, suportă 50% din

diferenţă)


Format din anumite verigi care formează un ansamblu

coerent denumit structura bugetara.

Structura bugetara a unui stat depinde de tipul de stat, respectiv:

state de tip unitar: o legislatie unica, organe unice ale adm.

publ. centrale si org.autonome in teritoriu.

state de tip federal: federatie+state membre ale

federatiei+UAT

Repartizarea V si Ch intre bugete centrale si bugete locale se

realizează in functie de atributiile conferite de lege administratiilor

centrale si locale. De regula, cele mai importante V si principalele

categorii de Ch formeaza obiectul bugete centrale.

In Romania, sistemul bugetar este unul specific unui

star unitar. Sistemul bugetar nu este alcatuit dintr-un

document unic, ci se prezinta sub forma unui ansamblu de

bugete.


4.3.2.1. Noţiune

Procedura bugetară reprezintă ansamblu de acte şi

operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfaptuite de organele

de specialitate în scopul elaborării, adoptării, executării şi

încheierii exerciţiului bugetar.

Procedura bugetara se desfasoara pe parcursul a trei ani

calendaristici.

Etape:

elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului

bugetar)

aprobarea acestora

execuţia bugetară

încheierea exerciţiului bugetar

4.3.2.2. Principiile procedurii bugetare Principii de derulare a procedurii bugetare:

1. principiul universalitatii: V si Ch se includ in bugete in

totalitate in sume brute;

2. principiul neafectării Veniturilor publice: nu este permis

ca anumite V bug. sa fie specific directionate pt.acoperire unei

anumite Ch, sunele încasate, virate, depuse la buget se

depersonalizează;

Exceptie: avem voie in cadrul donatiilor si sponsorizarilor care

pot fi afectate unei anumite destinatii.

3. principiul publicitatii: actele juridice şi operaţiunile privind

Banul public trebuie să fie cunoscute de societate;

4. principiul unitatii: V si Ch se inscriu intr-un singur

document;

5. specializării bugetare= Veniturile şi cheltuielile publice

provenienţa veniturilor publice şi să ştiu desţinaţia

39

Principiul specializării privind îndeosebi cheltuielile publice

prin clasificaţia bugetară instrument tehnic – întocmit de

MFP.

structurarea pe titluri, capitole, subcapitole, secţiuni

trecerea unei cheltuieli (alocaţii bugetare) de la o secţiune la alta se

face foarte strict .

Destinaţia banului public schimbarea destinaţiei BP

deturnarea de fonduri.

6. principiul anualitatii execuţiei bugetare: V si Ch publice

sunt aprobate de L bugetara pt. o perioada de 1 an care corespunde

duratei unui exercitiu bugetar

= execuţia bugetară – cea de-a treia etapă a activităţii bugetare

realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor se întinde pe

365 de zile calendaristice poate sau nu să coincidă cu anul

calendaristic

7. principiul unitatii monetare: operatiunile bugetare se

exprima in moneda nationala, toate actele juridice şi operaţiile care

privesc banul public sunt realizate, cuantificate în unitatea

monetară cu putere circulatorie pe teritoriul statului respectiv.

(leul);

8. Realităţii bugetare= propunerile făcute la venituri şi

cheltuieli trebuie să fie cât mai aproape de realitate !!!

9. principiul echilibrului bugetar: V publice ar trebui sa

acopere Ch

teoria deficitului controlat buget deficitar Da situaţie

rezonabilă max 3% PIB

= echilibrul (relaţia) între Venituri şi Cheltuieli

!!! deficitul bugetar controlat



Proiectele legilor bugetare si proiectele bugetului de stat

se elaboreaza de Guvern prin MFP avand in vedere in

principal urmatoarele criterii:

- prognozele indicatorilor macroeconomici si ai indicatorilor

sociali pt. anul avut in vedere si pt. urmatorii 3 ani

- politicile fiscale si bugetare

- politicile si strategiile sectoriale (ex. reducerea mineritului)

- prevederile acordurilor intl. de natura financiara semnate sau

ratificate

- propunerile ord. pr. de cr., programele de finantare propuse

de ei, propunerile de defalcare si transfer catre bugetele locale

- posibilitatile de finantare a deficitului bugetar

Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor

bugetare anuale şi ale bugetelor) priveşte:

a) Elaborarea proiectul bugetului de stat

b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat

c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale

Legea nr. 500/2002 stabileşte calendarul bugetar.

4.3.2.3.2. Aprobarea sistemului bugetar prin

adoptarea Legii bugetare anuale

Guvernul supune spre aprobare Parlalemtului proiectele

legilor bugetare, proiectele de buget, proiectele eventualelor legi

de ratificare si contul general anual de executie.

40

In timpul dezbaterii nu pot fi aprobate amendamente la legile

bugetare anuale care ar determina o majorare a deficitului bugetar

fata de proiectiile propuse initial de Guv.

Daca legile bugetare anuale si proiectele de buget depuse în

termen legal nu au fost adoptate de catre Parl. pana cel tarziu la

data de 15 decembrie a anului anterior celui la care se refera

proiectele de buget, Guv. solicita Parl. aplicarea unor proceduri de

urgenta.

În ceea ce priveşte sistemul unitar de bugete, se aproba prin

lege bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat,

bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe si bugetele

fondurilor externe nerambursabile.

Bugetele locale la nivel judeţean/ municipii/ oraşe/

comune la consiliul judeţenean/ la consiliul local sunt depuse 3

documente:

- proiectul bugetului local

- proiectul Hotărârii de consiliu judeţean pentru aprobarea

Bugetului Local/ proiectul H. Consiliului Local - rapoartele comisiilor de specialitate

Legea bugetara anuala

Contine orice legi bugetare si prevede in principal

urmatoarele:

la V: estimarile anului bugetar

la Ch: creditele bugetare aprobate, deficitul/

excedentul bugetar si reglementarile specifice exercitiului

bugetar in cauza

temeiul juridic privind răspunderea executivului

Anexele legilor bugetare cuprind intre altele:

sintezele bugetelor componente ale sistemului unitar

de bugete

bugetele ordonatorilor pr. de cr. si anexele acestora

sumele defalcate din unele V ale bug. de stat si

criteriile de repartizare a acestora catre bugetele locale

V si Ch se grupeaza în buget pe baza clasificatiei bugetare.


Execuţia bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni

prin care se realizeaza urmatoarele etape:

repartizarea pe trimestre a V si Ch publice

executia de casa bugetara

realizarea V

efectuarea Ch

Etape:

1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor

bugetare

Conform principiului anualităţii execuţiei bugetare

coroborat cu principiul realităţii (calculul probabilităţii) de facto

în cadrul execuţiei bugetare realizarea veniturilor şi efectuarea

cheltuielilor se repartizează pe trimestre în funcţie de specificul

activităţilor social-economice (pe domenii de activitate –

învăţământ, sănătate, construcţii).


41

Execuţia de casă bugetară presupune acte şi operaţiuni

de încasare, păstrare şi eliberare a mijloacelor băneşti din bugetul

de stat (B.P.) - [sub aspect tehnic], reprezintă un complex de

operaţiuni care se referă la încasarea veniturilor şi plata

cheltuielilor bugetare.

Execuţia de casă bugetară se realizează prin Trezoreria

Statului. Instituţiile publice efectuează operaţiuni de încasare şi plăţi

prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în a căror rază îşi

au sediul şi la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi

disponibilităţi.


Presupune în concret încasarea la Buget a sumelor de

bani prevăzute în bugetului de stat.

Principiile care stau la baza realizării veniturilor bugetare:

1) obligaţia realizării veniturilor la termenele şi în cuantumul

legal repartizarea pe trimestre;

2) veniturile prevăzute în buget reprezintă obligaţii minime –

pentru autorităţile statului (mai puţin nu).


Reprezintă repartizarea banului public de la buget

către destinaţiile legale prevăzute prin alocaţii bugetare

(credite bugetare)

Alocaţiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele

alocate de la buget din BP conform destinaţiei legale.

alocarea spre destinaţiile legale a B.P. Principiile care guvernează efectuarea cheltuielilor publice:

1) obligaţia efectuării cheltuielilor publice conform

destinaţiei legale;

Per a contrario schimbarea neprevăzută de lege a destinaţiei

BP duce la tragerea răspunderii juridice prin infracţiunea de

deturnare de fonduri, diferită de infracţiunea de delapidare.

Există situaţii obiective prevăzute de lege – excepţii:

transferarea, virarea, suplimentarea, anticiparea, blocarea, anularea.

2) cheltuielile publice reprezintă obligaţii maxime.

5. Ordonatorii bugetari/ de credite bugetare Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice

cu personalitate juridică care au dreptul de a folosi, utiliza

şi/sau repartiza alociţiile bugetare.

În funcţie de organizarea aparatului de stat central şi local,

ordonatorii bugetari sunt clasificaţi în trei categorii:

1) principali

2) secundari

3) terţiali

!!! În funcţie de organizarea aparatului de stat în cadrul

execuţiei bugetare se pot întâlnii toate categoriile (P+S+T) sau doar

două dintre ele putând lipsii secundarii (P+T – unde există 2

structuri) de regulă în cadrul Bugetului local

Atributiile ordonatorilor de credite:

Ord. pr. de cr.bug repartizeaza cr.bug si pt. bug. propriu, si pt.

entitatile din subordine.

Ord. sec. isi repartizeaza propriul buget si bug. din subordine

fara a putea retine o parte din sume.

Ord. tertiari doar utilizeaza sumele.

!!! Ord. de cr. au obligatia de a angaja si utiliza creditele bug. in

42

limitele prevazute si conform destinatiei.


Modificarea destinatiei crededitelor bugetare reprezintă

exceptie de la principiul conform caruia creditele bugetare

aprobate pt. un ord. pr. nu pot fi utilizate de un alt ord. pr. dupa

cum nici cred.bug aprobate la un capitol, de principiu, nu pot fi

utilizate pt. finantarea altui capitol.

Situaţii (excepţii):

A. Virarile de credite bugetare = operatiuni de trecere a

sumelor bugetare neutilizate de la subdiviziuni ale clasificatiei

bugetar, unde sunt disponibile, la subdiviziuni unde sunt

insuficiente.

B. Transferurile de credite bugetare= in situatia in care in

timpul exercitiului bugetar au loc treceri de unitati, actiuni sau

sarcini de la un ord.pr. de cr. la un alt ord. pr. sau de la un articol

la altul in cadrul aceluiasi ord.

C. Suplimentarea creditelor bugetare= legile bug. anuale

prevad posibilitatea de suplimentare de fonduri pe actiuni,

obiective si ord. pr. in functie de evolutia anumitor indici de preturi

sau pt. cazuri exceptionale.

D. Anticiparea creditelor bugetare

Pentru finanţarea unor acţiuni social-culturale şi acoperirea

unor cheltuieli economice de interes local, organele de decizie ale

unităţilor administrativ-teritoriale pot încuviinţa utilizarea unor

fonduri de până la 50% din sumele încasate din veniturile

proprii ale bugetelor locale respective peste cele aprobate.

E. Blocarea alocaţiilor bugetare intervine în situaţii de

suspiciune folosirea şi destinaţia Banului Public, pentru evitarea,

prevenirea, pagubelor, prejudiciilor legate de folosirea B.P., este

posibil până la finele trimestrului III – 30 sept. de ce?

Intervine anularea [Delapidare <> deturnare de fonduri].

F. Anularea creditelor bugetare= ord. pr. de cr. au obligatia

de a analiza lunar si de a propune MFP anularea creditelor

aferente sarcinilor desfiintate sau amanate.


Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de

finalizare a procedurii bugetare in ansamblu. Ea se concretizeaza

in contul general anual de executie bugetara.

Contul geneneral anual de execuţie bugetară este intocmit

de MFP pe baza situatiilor financiare prezentate de ord.pr. de cr.,

avand in vedere situatia conturilor referitoare la executia de casa a

bugetului de stat, bug. asig.soc. de stat si al fondurilor speciale.

Guvernul analizeaza si prezinta spre adoptare

Parlamentului conturile anuale de execexecuţie pana la 1 iulie a

anului urmator celui de executie. Conturile se aproba prin lege

dupa verificarea acestora de catre Curtea de Conturi.

Contul gen. de exec. a datoriei publice este intocmit de catre

MFP si e anexat la contul gen.anual de exec.a bug.de stat.

Contul datoriei publice cuprinde contul datoriei publice

interne, externe directe a statului si situatia garantiilor

guvernamentale pt.credite interne si externe contractate de diferite

pers.jur.

Excedentul sau deficitul bug.se stabileste ca diferenta intre V

incasate si platile efectuate pana la sfarsitul anului bug. Daca se

43

inregistreaza excedente, acestea vor diminua din deficitele anilor

precedenti.


Sunt mai multe organe cu atributii in zona controlului: Parl.,

Curtea de Conturi, MFP, instantele de judecata de dr.comun.

Parlamentul exercita un control politic pe baza

documentatiei de la Guv. in cursul anului bugetar. Controlul se

poate exercita la cerere/ oficiu si urmareste evolutia exec.bug. atat

cu privire la realizarea V, cat si cu privire la efectuarea Ch.

Parl. Rom. exercita un control financiar anterior şi ulterior si

verifica constituirea, repartizarea si utilizarea fondurilor publice.

Curtea de Conturi prezinta Parl. anual un raport asupra

conturilor de gestiune ale bunului public din exercitiul bugetar

expirat. Raportul va menţiona si eventualele nereguli constatate.

Pt.a asigura o autonomie decizionala pt. Curtea de Conturi prin lege

membri ei sunt independenti si inamovibili. financiar extern

specializat

!!!!! financiar intern specializat auditul public intern

fiecare instituţie publică are un department propriu de audit intern

MFP exercita un control administrativ-financiar. Acest

control se exercita prin organe de specialitate si urmareste modul de

realizare a V, realizarea Ch, limitarea Ch de functionare, eliminarea

Ch considerate inoportune sau neeconomice, utilizarea fondurilor

conform destinatiei.



Sistemul bugetar reprezintă principalul plan financiar al statului, prin care sunt prevăzute veniturile si

cheltuielile pentru o perioada determinata de timp, fiind alcătuit dintr-un ansamblu de bugete distincte care

sunt elaborate, aprobate si executate in conditii de autonomie.

(Bugetul) Sistemul bugetar este instrumentul tehnic prin care se gestionează banul public.

Cuvântul „buget“ provine din franceza veche (normandă), unde cuvinte ca „bouge“, „bougette“

desemnau o pungă din piele sau o pungă de bani (pentru cheltuielile cotidiene).

Principalul plan financiar al statului care se bucura de caracter executoriu are natură juridică de

lege. Printr-un subterfugiu de tehnica juridică se confera sistemului bugugetar, care ramane în esenţă un

plan, forţa obligatorie a normei de drept, sistemul bugetar are natura juridică de lege.

Conţinutul sistemului bugetar reprezintă ansamblul veniturilor şi cheltuielilor publice.

Sistemul bugetar nu este alcatuit dintr-un document unic, ci se prezinta sub forma unui ansamblu de

bugete sistemului bugetar, fiind format din anumite verigi care formează un ansamblu coerent denumit

structura bugetara.

In Romania, sistemul bugetar este unul specific unui star unitar.

Procedura bugetară reprezintă ansamblu de acte şi operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfaptuite de

organele de specialitate în scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii exerciţiului bugetar.

Procedura bugetara se desfasoara pe parcursul a trei ani calendaristici.

Etape:

elaborarea proiectelor bugetare (proiectului sistemului bugetar)

aprobarea acestora

execuţia bugetară

44

încheierea exerciţiului bugetar

Principiile procedurii bugetare sunt:

principiul universalităţii;

principiul neafectării veniturilor publice;

principiul publicităţii;

principiul unităţii;

specializării bugetare;

principiul anualităţii execuţiei bugetare;

principiul unităţii monetare;

realităţii bugetare;

principiul echilibrului bugetar.

Etapele procedurii bugetare

1) Elaborarea proiectului sistemului bugetar

Elaborarea proiectului sistemului bugetar (proiectelor legilor bugetare anuale şi ale bugetelor) priveşte:

a) Elaborarea proiectul bugetului de stat

b) Elaborarea proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat

c) Elaborarea proiectelor bugetelor locale

2) Aprobarea sistemului bugetar prin adoptarea Legii bugetare anuale

Guvernul supune spre aprobare Parlalemtului proiectele legilor bugetare, proiectele de buget, proiectele

eventualelor legi de ratificare si contul general anual de executie.

Legea bugetara anuala contine in principal urmatoarele:

la V: estimarile anului bugetar

la Ch: creditele bugetare aprobate, deficitul/ excedentul bugetar si reglementarile specifice

exercitiului bugetar in cauza

temeiul juridic privind răspunderea executivului

Execuţia bugetară reprezintă ansamblul de acte si operatiuni prin care se realizeaza urmatoarele etape:

repartizarea pe trimestre a V si Ch publice

executia de casa bugetara

realizarea V

efectuarea Ch

Alocaţiile bugetare/ creditele bugetare reprezintă sumele alocate de la buget din BP conform destinaţiei

legale.

Schimbarea destinaţiei fondurilor în afara prevederilor legii bugetare anuale este calificată de legea penală

ca întrunind elementele infracţiunii de deturnare de fonduri.

Sunt ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică care au dreptul de a

folosi, utiliza şi/sau repartiza alociţiile bugetare.

În funcţie de organizarea aparatului de stat central şi local, ordonatorii bugetari sunt clasificaţi în trei

categorii: 1) principali; 2) secundari; 3) terţiali.

Modificarea destinatiei creditelor bugetare reprezintă exceptie de la principiul conform caruia creditele

bugetare aprobate pt. un ord. pr. nu pot fi utilizate de un alt ord. pr. dupa cum nici cred.bug aprobate la un

capitol, de principiu, nu pot fi utilizate pt. finantarea altui capitol.

Excepţii: Virarile de credite bugetare; Transferurile de credite bugetare; Suplimentarea creditelor

bugetare; Anticiparea creditelor bugetare; Blocarea alocaţiilor bugetare; Anularea creditelor bugetare.

Procedura incheierii executiei bugetare reprezintă etapa de finalizare a procedurii bugetare in

ansamblu. Ea se concretizeaza in contul general anual de executie bugetara.

Contul geneneral anual de execuţie bugetară este intocmit de MFP pe baza situatiilor financiare

prezentate de ord.pr. de cr., avand in vedere situatia conturilor referitoare la executia de casa a bugetului de

stat, bug. asig.soc. de stat si al fondurilor speciale.

Controlul activităţii bugetare

Sunt mai multe organe cu atributii in zona controlului: Parl., Curtea de Conturi, MFP, instantele de

judecata de dr.comun.


sistemul bugetar;

bugetul;

conţinutul sistemului bugetar;

45

părţile componente ale sistemului bugetar;

principiile procedurii bugetare;

elaborarea proiectului sistemului bugetar;

aprobarea sistemului bugetar;

legea bugetară anuală;

execuţia bugetară;

repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;

execuţia de casă bugetară;

trezoreria statului;

ordonatorii bugetari/ de credite bugetare;

alocaţiile bugetare/ creditele bugetare;

finanţarea de la bugetul de stat;

deturnarea de fonduri;

procedura încheierii execuţiei bugetare

virarile de credite bugetare;

transferurile de credite bugetare;

suplimentarea creditelor bugetare;

anticiparea creditelor bugetare;

blocarea alocaţiilor bugetare;

anularea creditelor bugetare;

contul geneneral anual de execuţie bugetară.


1. Definiţi conceptul sistem bugetar.

2. Ce reprezintă procedura bugetară?

3. De ce titlul de creanţă fiscală este executoriu rin el însuşi?

4. Comentaţi consecinţele schimbării destinaţiei banului public.

5. Comentaţi principiul neafectării veniturilor publice.


1. Principalul plan financiar al statului, prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile pentru o perioada

determinată de timp, fiind alcătuit dintr-un ansamblu de bugete distincte care sunt elaborate, aprobate şi

executate în condiţii de autonomie reprezintă:

a) realitatea bugetară;

b) execuţia de casă bugetară;

c) sistemul bugetar;

d) Trezoreria statului.

46

2. Ansamblul de acte şi operaţiuni cu caracter tehnic şi normativ înfăptuite de organele de specialitate în

scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii exerciţiului bugetar reprezintă:

a) sistemul bugetar;

b) execuţia de casă bugetară;

c) legea bugetară anuală;

d) procedura bugetară.

3. Natura juridică a sistemului bugetar este de:

a) lege propriu-zisă;

b) are natură juridică de lege;

c) act de planificare financiară;

d) act administrativ.

4. Situaţia în care în timpul exerciţiului bugetar au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un

ordonator principal de credite la un alt ordonator principal sau de la un articol la altul în cadrul aceluiaşi

ordonator reprezintă:

a) virările de credite bugetare;

b) o excepţie privind destinaţia creditelor bugetare;

c) suplimentarea creditelor bugetare;

d) transferurile de credite bugetare.

5. Printre principiile procedurii bugetare nu se regăşeşte:

a) principiul anualităţii execuţiei bugetare;

b) principiul legii bugetare anuale;

c) realitarea bugetară;

d) principiul neafectării veniturilor publice.





Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice

Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale

47


Veniturile şi cheltuielile publice

5.1. Introducere







5.3.1.2.2. Taxele

5.3.1.2.3. Contribuţiile

5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de stat

5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale


5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului

5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice

şi art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale





5.3.2.3. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare


5.3.2.5. Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat

5.3.2.6. Cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice


5.1. Introducere

Constituţia României statuează „cetăţenii au obligaţia să

contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice” la art.56

alin.1.



– cunoașterea modalităţilor de constituire a banului public;

– cunoașterea modalităţilor de folosire a banului public;

– definirea conceptelor de venituri publice şi de cheltuieli

publice.


48


precum veniturile publice; veniturile publice ordinare;

veniturile publice extraordinare; impozitele; taxele;

contribuţiile; datoria publică; datoria publică

guvernamentală; datoria publică locală; serviciul datoriei

publice; instrumentele datoriei publice; cheltuielile

publice; cheltuieli în domeniul social; cheltuieli pt.

cercetare-dezvoltare; cheltuieli militare; cheltuieli

pt.funcţionarea aparatului de stat; cheltuieli pt. finanţarea

activităţii economice;

– studenţii vor putea să identifice situaţiile când se apelează

la veniturile publice extraordinare;

– studenții vor cunoaște instrumentele datoriei publice;

– studenţii vor cunoaşte modalităţile de valorificare a banului

public.


Pentru unitatea de învăţare Veniturile şi cheltuielile publice, timpul

alocat este de 7 ore.




Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor băneşti

ale statului, fiind un indicator financiar, în cadrul bugetelor, care

desemnează (re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia

statului. Acestea se înscriu în Bugetul de stat cu sumele lor

minime astfel încât efectivul lor poate fi mai mare.

Veniturile publice sunt clasificate în ordinare şi extraordinare.

a) veniturile ordinare sunt reprezentate de impozite, taxe,

contribuţii sociale şi contribuţii la fondurile speciale

extrabugetare, reprezentând venituri ordinare planificate fie prin

Bugetul de Stat şi prin Bugetele locale, fie prin Bugetul

Asisurărilor Sociale de Stat (- contribuţiile sociale);

precum şi venituri ordinare având caracter nefiscal

veniturile statului din dividende, dobânzi, vânzarea acţiunilor sau

activelor dinpatrimoniul privat al statului sau unităţilor

administrativ-teritoriale;

redevenţele din concesionarea bunurilor aparţinând domeniului

public;

venituri provenite din diferite contracte cu parteneri privaţi,

cum ar fi închirierea, asocierea în participaţie, parteneriatul public-

privat.

b) veniturile extraordinare sunt reprezentate de

împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat şi

49

bonurile de tezaur (datoria publică); precum şi împrumuturile

acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului, împrumuturile

temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor

publice şi art.72 din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice

locale.

precum şi transferurile şi virările de credite bugetare, ce

apar în cadrul operaţiunii de consolidare bugetară (în procesul de

echilibrare a sistemului bugetar în ansamblul său).



Impozitul reprezintă o contribuţie bă nească obligatorie şi

cu titlul nerambursabil, datorată , conform legii, bugetului de stat

de că tre persoanele fizice ş i persoanele juridice pentru veniturile

pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.

5.3.1.2.2. Taxele

Taxele reprezintă, alături de impozite, cea de-a doua categorie

principală de venituri de la bugetul de stat. Taxa reprezintă plata

efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile

prestate acestora de către instituţii publice.

5.3.1.2.3. Contribuţiile Contribuţiile constituie prelevări obligatorii ale unor părţi

din veniturile PF şi PJ, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei

contraprestaţii, constituind resurse pentru fondurile de

asigurare publice.

5.3.1.2.4. Principalele impozite datorate bugetului de

stat

Principalele impozite datorate bugetului de stat sunt:

impozitul pe profit;

impozitul pe venit;

taxa pe valoarea adăugată;

accizele;

taxele vamale.

5.3.1.2.5. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor

locale

Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale sunt:

impozitul pe clădiri;

impozitul pe teren;

taxa asupra mijloacelor de transport;

impozitul pe spectacole;

taxa hotelieră;

taxe speciale.

Constituie venit la bugetul local sumele provenite din dobânda

pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale, taxele de

timbru prevăzute de lege, taxele extrajudiciare de timbru prevăzute

de lege.

Precum şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului

de stat bugetele locale beneficiază de sume defalcate din

impozite reprezentând venituri ale statului.

Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale stabileşte

cadrul legal pt. defalcarea unei părţi din sumele primite de bugetul

50

statului cu titlu de impozit pe venit, pe profit, T.V.A. etc. către

bugetele locale.


5.3.1.3.1. Împrumuturile acordate din disponibilităţile

Trezoreriei Statului

Pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi acoperite din

veniturile ordinare se pot utiliza disponibilităţile contului general

al trezoreriei statului.

Rambursarea fondurilor împrumutate va fi garantată

cu veniturile estimate a fi încasate în anul bugetar respectiv, în

condiţiile respectării garantării, prin venituri, a celorlalte datorii

publice locale.

Nerambursarea împrumutului până la 31 decembrie atrage

autorizarea direcţiilor generale ale finanţelor publice de a

executa contul unităţii administrativ-teritoriale în cauză.

5.3.1.3.2. Împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din

Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72 din Legea nr.

273/2006 a finanţelor publice locale

A. Ordonatorii principali de credite pot acorda împrumuturi

fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de convenţie, (în baza

documentaţiilor temeinic fundamentate) în cazul insuficienţei

fondurilor la înfiinţarea unor instituţii publice sau activităţi

(unităţi) finanţate integral din venituri proprii, în subordinea lor (a

ordonatorilor).

rambursabile integral în termen de 6 luni de la data

acordării.

Această categorie de împrumut nu de confundă (vs.) cu

transferul bugetar sau (vs.) virarea de credite bugetare

efectuate în aceleaşi scopuri.

B. Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al

Municipiului Bucureşti, după caz, pot acorda împrumuturi fără

dobândă din bugetul local, pe bază de convenţie, (în baza

documentaţiilor temeinic fundamentate) în cazul insuficienţei

fondurilor la înfiinţarea unor instituţii şi servicii publice sau a

unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, în subordinea

unor ordonatori principali de credite.

Rambursabile integral în termen de un an de la data

acordării.

Nerambursarea la termenul stabilit atrage aplicarea de

dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor existente pentru

creanţele bugetare, potrivit legii.


Deoarece venituri ordinare nu reuşesc să acopere integral

necesarul de cheltuieli al sistemului bugetar se apelează la venituri

extraordinare, care pot fi atrase de bugetul de stat, bugetele

instituţiilor publice, bugetele locale.

Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autorităţile

administraţiei publice locale pt. bugetele locale şi de către MFP pt.

bugetul de stat.

Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea

51

obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un

moment dat, provenind din împrumuturi contractate ditect sau

garantate de stat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în

numele României, de pe pieţele financiare, formează datoria

publică.

Datoria publică se clasifică în datoria publică

guvernamentală şi datoria publică locală.

Datoria publica guvernamentala reprezintă totalitatea

obligatiilor financiare interne si externe ale statului roman la un

moment dat, provenind din imprumuturile contractate de pe pietele

financiare in mod direct sau garantate in numele statului roman de

catre Guv.Ro. sau MFP.

Datoria publica locala reprezintă totalitatea obligatiilor

financiare interne si externe ale autoritatilor administratiei publice

locale la un moment dat, provenind din imprumuturi contractate

direct sau garantate pe pietele financiare.

Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi,

comisioane, orice alte conturi aferente dat.pub. la o anumita data

sau pt. o anumita perioada alcatuieste serviciul datoriei publice.

Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o

obligatie neconditionata si irevocabila a statelor de plata, a

capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente

imprumuturilor contractate sau garantate.

Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei

publice:

1. titlurile de stat emise pe piata interna/ externa=

instrumente financiare care atesta dat.pub.sub forma certificate de

Trezorerie, depozit sau alte instrumente reprezentand imprumuturi

in lei si valuta.

2. imprumuturile de stat= contractate de la banci, alte

institutii de credit, pers.jur romane/ straine, institutii financiare intl.

sau alte asemenea entitati

3. imprumuturi temporare din disponibilitatile contului

curent general al Trezoreriei statului

4. garantiile de stat

BNR si alte institutii financiare, in temeiul unor conventii

incheiate cu MFP, pot exercita functia de agent de inregistrare a

dat.pub.interne sau componente ale acesteia precum si alte activitati

legate de emiterea si administrarea titlurilor de stat.



Cheltuielile publice reprezintă modalitatea de repartizare si

utilizare a resurselor bugetare in vederea satisfacerii necesitatilor

generale ale societatii.

Pt. indeplinirea functiei sale principale, orice stat efectueaza Ch

privind urmatoarele domenii principale:

social

cercetare-dezvoltare

apararea nationala

Ch pt.functionarea aparatului de stat

Ch cu caracter economic


În această categorie intră:

52

1) Ch. pt. finanţarea învăţământului (investiţii în capital uman);

2) Ch. pt. sănătate;

3) Ch. pt. organizarea sistemului securităţii sociale, asistenţa

socială etc.

1. Finantarea Ch pt. invatamant se asigura pe seama

resurselor bugetare, a imprumuturilor contractate pe piata de

colectivitatile locale, precum si pe seama resurselor provenind din

taxe scolare, donatii, V din exploatarea proprietatilor scolilor si

altele.

Se considera in doctrina financiar-econ. faptul ca educatia si

pregatirea profesionala sunt cele mai importante investitii in

capitalul uman.

2. Ch pt.sanatate difera in functie de varsta beneficiarului si de

mobilul urmarit prin asistenta medicala. Pt. prevenirea

imbolnavirilor si pt.pastrarea sanatatii, in unele state se introduc

servicii medicale profilactice alaturi de servicii medicale

stomatologice si servicii medicale curative.

Sistemul de asigurări sociale presupune plata pensiilor la

care se adauga diferite categorii de ajutoare in caz de boala,

pt.accidente de munca, diverse alocatii si indemnizatii cum ar fi

cele pt.someri sau pers.defavorizate.

3. Sistemul public acordă pensii pt. limită de vârstă, pensii

anticipate, de invaliditate şi pensii de urmaş.

De regula, beneficiarii indemnizatiei de somaj sunt considerati

asigurati in sist.de asigurari sociale si in sist.de asigurari de

sanatate.

5.3.2.3. Cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare

În această categorie intră:

1. Ch pt. cercetare fundamentala: are ca obiect dezvoltarea

cunostintelor intr-un anumit domeniu al stiintei

2. Ch pt. cercetarea aplicativa: are ca scop crearea de noi

produse sau de noi procedee tehnologice

3. Ch pt. dezvoltare: urmareste valorificarea prealabila a

posibilitatilor realizarii unui produs pe scara industriala prin

constituirea de prototipuri, statii pilot etc.

Rezultatul activitatii de cercetare se materializeaza in

elucidarea unor aspecte cu caracter teoretic sau in rezolvarea unor

probleme cu caracter practic legate de nevoile economiei nationale.

Sursele de finantare a acestor Ch publice provin de la

bugetul de stat, agentii economici, din programe de cooperare

internaţională.


Sunt Ch neproductive care afecteaza in mod deosebit

economiile statelor in curs de dezvoltare.

Se observa ca in statele in curs de dezvoltare rtimul de crestere

a Ch militare depaseste uneori de cateva ori ritmul cresterii V

national.

Ch militare sunt impartite in directe si indirecte

Productia militara reprezintă marfa cu caracter deosebit, cu

piete de desfacere speciale. Productia militara beneficiaza de

plasament sigur si de regim de comercializare special.

5.3.2.5. Cheltuieli pt.functionarea aparatului de stat

Institutiile publice actioneaza ca organe ale puterii sau ale

administratiei de stat alese sau numite si se preocupa de cele mai

variate probleme, de la elaborarea si adoptarea de norme,

53

intretinerea relatiilor diplomatice, stabilirea si incasarea impozitelor

si taxelor, investitii in servicii municipale, pana la sistematizarea

teritoriala, construirea si mentinerea infrastructurii si protectia

mediului inconjurator.

5.3.2.6. Cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice

Functia economica a statului se manifesta, intre altele, in

dezvoltarea sistematica a ramurilor economiei nationale, potrivit

cerintelor legilor economice: fiecare stat aloca o parte din resurse

pt.sustinerea dezvoltarii constante a economiei nationale.

Resursele banesti destinate finantarii economiei servesc la

acoperirea Ch bugetare destinate realizarii urmatoarelor directii

principale:

- dezvoltarea sectorului de stat;

- finantarea investitiilor de stat.



Veniturile publice

Veniturile publice reprezintă totalitatea resurselor băneşti ale statului, fiind un indicator financiar, în cadrul

bugetelor, care desemnează (re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia statului. Acestea se înscriu în Bugetul de stat

cu sumele lor minime astfel încât efectivul lor poate fi mai mare.

Veniturile publice sunt clasificate în ordinare şi extraordinare.

Impozitele şi taxele reprezintă baza constituirii fondurilor publice.

Veniturile extraordinare reprezintă excepţia şi sunt reprezentate de:

împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligaţiuni de stat şi bonurile de tezaur -datoria publică;

împrumuturile acordate din disponibilităţile Trezoreriei Statului,

împrumuturile temporare în condiţiile art.69 din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice şi art.72 din Legea

nr. 273/2006 a finanţelor publice locale.

transferurile şi virările de credite bugetare, ce apar în cadrul operaţiunii de consolidare bugetară (în procesul de

echilibrare a sistemului bugetar în ansamblul său).

Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autorităţile administraţiei publice locale pt. bugetele locale şi de

către MFP pt. bugetul de stat.

Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un

moment dat, provenind din împrumuturi contractate ditect sau garantate de stat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor,

în numele României, de pe pieţele financiare, formează datoria publică.

Datoria publică se clasifică în datoria publică guvernamentală şi datoria publică locală.

Totalitatea sumelor reprezentand rata de capital, dobanzi, comisioane, orice alte conturi aferente dat.pub. la o

anumita data sau pt. o anumita perioada alcatuieste serviciul datoriei publice.

Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezinta o obligatie neconditionata si irevocabila a statelor de

plata, a capitalului, dobanzilor si oricaror altor costuri aferente imprumuturilor contractate sau garantate.

Datoria publică se contractează prin instrumentele datoriei publice.

Cheltuielile publice

Cheltuielile publice reprezintă modalitatea de repartizare si utilizare a resurselor bugetare in vederea satisfacerii

necesitatilor generale ale societatii.

Marimea cheltuielilor publice difera de la o tara la alta si de la o perioada de timp la alta, structura acestora fiind

puternic influentata de structura sociala.

Cheltuileile publice se calsifică, de regulă, în:

I. Cheltuieli în domeniul social

II. Cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare

III. Cheltuieli militare

IV. Cheltuieli pt.funcţionarea aparatului de stat

V. Cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice

54


veniturile publice;

veniturile publice ordinare;

veniturile publice extraordinare;

impozitele;

taxele;

contribuţiile;

datoria publică;

datoria publică guvernamentală

datoria publică locală

serviciul datoriei publice

instrumentele datoriei publice

cheltuielile publice;

cheltuieli în domeniul social;

cheltuieli pt. cercetare-dezvoltare

cheltuieli militare

cheltuieli pt.funcţionarea aparatului de stat;

cheltuieli pt. finanţarea activităţii economice.


1. Ce reprezintă veniturile publice?

2. Ce reprezintă cheltuielile publice?

3. Când se apelează la veniturile publice extraordinare?

4. Cum operează cheltuielile pentru funcţionarea aparatului de stat?

5. Cum operează cheltuielile pentru finanţarea activităţii economice?


1. Totalitatea resurselor băneşti ale statului şi indicatorul financiar, în cadrul bugetelor, care desemnează

(re)sursele şi sumele care se pun la dispoziţia statului reprezintă:

a) cheltuielile publice;

b) contribuţiile sociale obligatorii;

c) veniturile publice;

d) datoria publică.

55

2. Modalitatea de repartizare şi utilizare a resurselor bugetare în vederea satisfacerii necesităţilor generale

ale societăţii reprezintă:

a) cheltuielile publice;

b) cheltuielile pentru funcţionarea aparatului de stat;

c) veniturile publice;

d) datoria publică.

3. Ansamblul obligaţiilor financiare care aparţin autorităţilor administraţiei publice locale şi care provin din

împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de la persoane fizice şi persoane juridice nerezidente

reprezintă:

a) datoria publică;

b) datoria pubică guvernamentală externă;

c) datoria pubică locală externă;

d) datoria pubică locală internă.

4. Sunt instrumente ale datoriei publice:

a) titlurile de stat;

b) contribuţiile sociale obligatorii;

c) garanţiile de stat;

d) cheltuielile cu capitalul intangibil;

5. Printre categoriile de cheltuieli publice nu se regăseşte:

a) cheltuielile în domeniul social;

b) cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat;

c) cheltuieli pentru finanţarea activităţii economice;

d) cheltuieli pentru întreţinerea aparatului de stat.






Codul fiscal

56


Controlul financiar şi răspunderea juridică în domeniul financiar

6.1. Introducere






6.3.1.2.1. Clasificare








6.3.1.2.5.2. Curtea de Conturi a României


6.3.2.1. Noţiune

6.3.2.2. Formele răspunderii juridice




6.1. Introducere

Constituţia declară „nimeni nu este mai presus de lege”, astfel

şi în domeniul dreptului financiar, mai mult a modului de constituire

şi utilizare a banului public este necesar să se identifice

responsabilitatea subiectelor participante.



– cunoașterea urmărilor 3ncălcării prevederilor legale în

dreptul financiar;

– cunoașterea caracteristicilor controlului financiar;

– definitivarea condiţiilor atragerii răspunderii juridice în

dreptul financiar;

– definirea conceptului control financiar;

– cunoașterea importanţei Curţii de Conturi.

57



precum control financiar; control preventiv; control ulterior;

control concomitent; control intern; audit public intern;

control extern; Curtea de Conturi; auditul de sistem;

auditul performanţei; auditul de regularitate; auditul

financiar; auditorul public extern; răspundere

patrimonială; răspundere contravenţională; deturnarea de

fonduri;

– studenţii vor putea să diferențieze deturnarea de fonduri de

delapidare;

– studenţii vor putea să diferențieze răspunderea penală de

răspunderea contravenţională

– studenţii vor putea să diferențieze formele controlului

financiar;

– studenţii vor putea să comenteze rolul Curţii de Conturi;

– studenţii vor putea să identifice obiectul Curţii de Conturi

de obiectul Autorităţii de Audit.

Timpul alocat unităţii de învățare:

Pentru unitatea de învățare Controlul financiar şi răspunderea

juridică în domeniul financiar, timpul alocat este de 5 ore.




Etimologic, cuvântul ,,control” provine din expresia latinǎ

,,contra rolus”, care înseamna verificarea actului original dupǎ

duplicatul care se încredinţeazǎ în acest scop unei alte persoane.

Controlul financiar reprezintǎ un mijloc de prevenire a

faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire a

mǎsurilor necesare pentru restabilirea legalitǎţii.

Controlul financiar îndeplineşte şi anumite funcţii: funcţia de

evaluare, preventivǎ, de documentare, recuperatorie şi funcţia

pedagogicǎ.

Controlul financiar, care face parte din controlul economic, are

drept scop cunoaşterea de cǎtre stat a modului în care sunt

administrate şi cheltuite mijloacele materiale şi financiare puse la

dispoziţie de stat, şi în consecinţǎ, urmǎreşte asigurarea şi

consolidarea unui echilibru financiar, eficienţa economico-

financiarǎ, precum şi dezvoltarea economiei naţionale.

Controlul financiar trebuie deosebit de controlul fiscal.

58

Actele şi operaţiunile supuse controlului financiar trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii: legalitate, oportunitate,

eficienţă, economicitate, realitate, necesitate.

Principalele instituţii cu atribuţii de control financiar în

România sunt:

1) Curtea de Conturi a României;

2) Garda Financiară, pentru: combaterea actelor şi faptelor de

evaziune fiscală; combaterea actelor şi faptelor de contrabandă;

combaterea actelor şi faptelor de speculă.


6.3.1.2.1. Clasificare În funcţie de momentul în care se desfǎşoarǎ, se disting

urmǎtoarele forme de control:

controlul financiar preventiv;

controlul financiar concomitent;

controlul financiar ulterior;

În funcţie de sfera de activitate:

control intern;

control extern.


Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se

verificǎ legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe

seama fondurilor publice sau a patrimoniului public înainte de

aprobarea acestora.

Acest control se prezintǎ sub douǎ forme:

a) controlul financiar preventiv propriu;

b) controlul financiar preventiv delegat.


Controlul financiar concomitent (sau simultan/

operativ/ curent) se exercitǎ în timpul desfǎşurǎrii proceselor

economice şi financiare, în acelaşi timp sau paralel cu efectuarea

actelor şi operaţiunilor pe care le presupun aceste activitǎţi, în

scopul de a se putea intervene pentru corectarea sau eliminarea

deficienţelor ori a ilegalitǎţilor.



Controlul intern reprezintǎ ansamblul formelor de control

exercitate la nivelul entitǎţii publice, inclusiv auditul intern,

stabilite de conducere în concordanţǎ cu obiectivele acestuia şi cu

reglementǎrile legale, în vederea asigurǎrii administrǎrii

fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.

Controlul intern se exercitǎ în interiorul instituţiei publice,

de cǎtre conducǎtorul acesteia sau de cǎtre funcţionarii anume

desemnaţi de acesta şi se face fie la cerere, fie din oficiu.

Scopul final al organizǎrii controlului intern este buna gestiune

financiarǎ.

Controlul intern poate fi un control general sau specializat, iar

din cadrul controlului financiar intern specializat face parte auditul

public intern.


Auditul public intern se exercitǎ asupra tuturor

activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra

entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii

59

angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi în elaborarea

procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse

auditului public intern.

Este o activitate funcţional independentǎ şi obiectivǎ, care

dǎ asigurǎri şi consiliere conducerii unei entitǎţi publice pentru

buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice,

perfecţionând activitǎţile acesteia. Ajutǎ entitatea publicǎ sǎ îşi

îndeplineascǎ obiectivele printr-o abordare sistematicǎ şi metodicǎ,

care evolueazǎ şi îmbogǎţeşte eficacitatea sistemului de conducere

bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de

administrare.

Potrivit legii, existǎ trei forme de audit:

a) auditul de sistem,

b) auditul performanţei,

c) auditul de regularitate.

Auditorii interni sunt funcţionari publici care trebuie sǎ

aibǎ o atitudine imparţialǎ, sǎ nu aibǎ prejudecǎţi şi sǎ evite

conflictele de interese.



Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra actelor şi

operaţiunilor economico-financiare, dupǎ ce acestea au fost

executate.

Este considerat controlul cel mai eficient întrucât se realizeazǎ

temeinic, cu amǎnunţire, fǎrǎ a fi stânjenite activitǎţile curente ale

unitǎţilor controlate, asupra actelor şi operaţiunilor deja încheiate.

Acest tip de control este reglementat ca şi atribuţie a Curţii de

Conturi.

6.3.1.2.5.2. Curtea de Conturi a României Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi exercitǎ

controlul asupra modului de formare, de administrare şi de

întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale

sectorului public.

Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se

soluţioneazǎ de instanţele judecǎtoreşti specializate.

Şi prezintǎ anual Parlamentului un raport asupra conturilor

de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar

expirat, cuprinând şi neregularitǎţile constatate.

Potrivit legislaţiei în vigoare, acest raport se publicǎ în

Monitorul Oficial.

Curtea de Conturi este reglementatǎ prin Legea nr. 94/1992

privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicatǎ.

Astfel, Curtea de Conturi este instituţia supremǎ de audit.

Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizeazǎ prin

proceduri de audit public extern.

Potrivit legii organice a Curţii, auditul public extern reprezintǎ

activitatea de audit desfǎşuratǎ de Curtea de Conturi, care

cuprinde, în principal, auditul financiar şi auditul performanţei.

Auditul financiar este activitatea prin care se urmǎreşte dacǎ

situaţiile financiare sunt complete, reale şi conforme cu legile şi

reglementǎrile în vigoare, furnizându-se în acest sens o opinie.

Auditul performanţei este definit ca fiind evaluarea

independentǎ a modului în care o entitate, un program, o activitate

sau o operaţiune funcţioneazǎ din punctele de vedere ale eficienţei,

economicitǎţii şi eficacitǎţii.

60

Curtea îşi desfǎşoarǎ activitatea în mod autonom şi

funcţioneazǎ pe lângǎ Parlamentul României.

Articolul 14 şi art. 141– 14

7 stabilesc organizarea şi funcţionarea

Autoritǎţii de Audit, care are atribuţii şi proceduri de lucru

proprii, în vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului

extern, ce revin României în calitate de stat menbru al UE pentru

fonduri nerambursabile.

Autoritatea de Audit este un organism independent din punct

de vedere operaţional faţǎ de Curtea de Conturi şi faţǎ de

celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea şi implementarea

fondurilor comunitare nerambursabile.

Autoritatea de Audit este singura autoritate naţionalǎ

competentǎ sǎ efectueze audit public extern, în conformitate cu

legislaţia comunitarǎ şi naţionalǎ, asupra fondurilor comunitare.

Totodatǎ, în tot cuprinsul Legii nr. 94/1992 sintagma ,,controlor

financiar” se va înlocui cu sintagma ,,auditor public extern”, care

reprezintǎ persoana angajatǎ în cadrul Curţii de Conturi, şi care

desfǎşoarǎ activitǎţi specifice de audit extern în sectorul public,

potrivit modificǎrilor prevǎzute în Legea nr. 217/2008.

Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea

mandatului lor şi inamovibili pe toatǎ durata acestuia. Ei sunt

supuşi incompatibilitǎţilor prevǎzute de lege pentru judecǎtori.


6.3.2.1. Noţiune

Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale

stabilita de stat in urma incalcarii unor norme de dr. prin fapte

considerate ilicite si care determina suportarea consecintelor

corespunzatoare de catre persoana vinovata, daca e cazul, prin

utilizarea fortei de constrangere a statului.

Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor

de drept indeplinesc in principal 2 functii:

o functie educativ-preventiva

o functie coercitiva

6.3.2.2. Formele răspunderii juridice Formele răspunderii juridice sunt:

1. Răspunderea penală – temeiul ei îl reprezintă infracţiunea.

Principalele infracţiuni care pot fi săvârşite sunt: delapidarea,

gestiunea frauduloasă, deturnarea de fonduri, etc.

2. Răspunderea civilă – temeiul ei îl reprezintă fapta ce

provoacă un prejudiciu care trebuie acoperit. Răspunderea civilă

poate fi contractuală sau delictuală.

3. Răspunderea administrativă – poate fi contravenţională,

prin atingeri aduse patrimoniului, bunurilor şi banului public, fapte

ce au un grad de pericol social mai redus şi disciplinară, prin

nerespectarea contractului colectiv de muncă, a obligaţiilor

contractuale.

In legatura cu executia bugetara poate interveni atragere

raspunderii: -patrimoniale -administrative

- contraventionale -penale


Infractiunile specifice legate de executia bugetelor cuprinse

in Codul Penal sunt:

abuzul de incredere

61

gestiunea frauduloasa

delapidarea

deturnarea de fonduri

Primele 3 sunt indeplinite de regula de functionari publici care

nu sunt neaparat ord.de cr., pe cand deturnarea de fonduri este o

infractiune specifica ord.de cr.

Deturnarea de fonduri= schimbarea destinatiei fondurilor

banesti sau a resurselor materiale fara respectarea prevederilor

legale daca fapta a cauzat o perturbare a activitatii econ.-fin. sau a

produs o paguba unui organ, unei institutii de stat sau altei unitati

publice.

L 500/2002 face o referire la infractiune in legatura cu

incalcarea a două din principiile fundamentale ale legii.


Incalcarea normelor imperative ale L 500/2002 constituie

in majoritatea cazurilor contraventii.

Constatarea contraventiei si aplicarea amenzii se poate face

de CC (curtea de conturi), MFP si alte persoane daca sunt

desemnate expres prin legi speciale.



Controlul financiar

Controlul financiar reprezintǎ un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire

a mǎsurilor necesare pentru restabilirea legalitǎţii.

Etimologic, cuvântul ,,control” provine din expresia latinǎ ,,contra rolus”, care înseamna verificarea actului original

dupǎ duplicatul care se încredinţeazǎ în acest scop unei alte persoane.

Controlul financiar îndeplineşte şi anumite funcţii: funcţia de evaluare, preventivǎ, de documentare, recuperatorie

şi funcţia pedagogicǎ.

Controlul financiar trebuie deosebit de controlul fiscal.

Principalele instituţii cu atribuţii de control financiar în România sunt:

1) Curtea de Conturi a României;

2) Garda Financiară,

Controlul financiar preventiv

Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se verificǎ legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate

pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public înainte de aprobarea acestora.

Controlul financiar concomitent

Controlul financiar concomitent (sau simultan/ operativ/ curent) se exercitǎ în timpul desfǎşurǎrii proceselor

economice şi financiare, în acelaşi timp sau paralel cu efectuarea actelor şi operaţiunilor pe care le presupun aceste

activitǎţi, în scopul de a se putea intervene pentru corectarea sau eliminarea deficienţelor ori a ilegalitǎţilor.

Controlul intern

Controlul intern reprezintǎ ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entitǎţii publice, inclusiv auditul

intern, stabilite de conducere în concordanţǎ cu obiectivele acestuia şi cu reglementǎrile legale, în vederea asigurǎrii

administrǎrii fondurilor în mod economic, eficient şi eficace.

Auditul public intern se exercitǎ asupra tuturor activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra

entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi în

elaborarea procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse auditului public intern.

Auditorii interni sunt funcţionari publici care trebuie sǎ aibǎ o atitudine imparţialǎ, sǎ nu aibǎ prejudecǎţi şi sǎ evite

conflictele de interese.

Controlul financiar ulterior

Controlul financiar ulterior se exercitǎ asupra actelor şi operaţiunilor economico-financiare, dupǎ ce acestea au fost

executate.

Acest tip de control este reglementat în special ca şi atribuţie a Curţii de Conturi.

62

Curtea de Conturi

Potrivit art. 140 din Constituţie, Curtea de Conturi exercitǎ controlul asupra modului de formare, de administrare

şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Şi prezintǎ anual Parlamentului un raport

asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinând şi neregularitǎţile

constatate, raport care se publicǎ în Monitorul Oficial.

Litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţioneazǎ de instanţele judecǎtoreşti specializate.

Curtea de Conturi este reglementatǎ prin Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,

republicatǎ.

Astfel, Curtea de Conturi este instituţia supremǎ de audit.

Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizeazǎ prin proceduri de audit public extern prevǎzute în standardele

proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaţionale general acceptate.

Articolul 14 şi art. 141– 14

7 din lege stabilesc organizarea şi funcţionarea Autoritǎţii de Audit, care are atribuţii şi

proceduri de lucru proprii, în vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin României în

calitate de stat menbru al UE pentru fonduri nerambursabile.

Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţǎ de Curtea de Conturi şi faţǎ

de celelalte autoritǎţi responsabile cu gestiunea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile.

Răspunderea juridică în domeniul financiar

Raspunderea juridica e o forma a raspunderii sociale stabilita de stat in urma incalcarii unor norme de dr. prin

fapte considerate ilicite si care determina suportarea consecintelor corespunzatoare de catre persoana vinovata, daca e

cazul, prin utilizarea fortei de constrangere a statului.

Sanctiunile juridice aplicabile in cazul nerespectarii normelor de drept indeplinesc in principal 2 functii:

o functie educativ-preventiva

o functie coercitiva

Formele răspunderii juridice

In legatura cu executia bugetara poate interveni atragere formele raspunderii: patrimoniale; administrative;

contraventionale; penale.


control financiar;

control preventiv;

control ulterior;

control concomitent;

control intern;

audit public intern;

control extern;

Curtea de Conturi;

auditul de sistem

auditul performanţei

auditul de regularitate;

auditul financiar;

auditorul public extern;

răspundere patrimonială;

răspundere contravenţională;

deturnarea de fonduri.


1. Ce reprezintă conceptul de controlul financiar ?

2. Ce reprezintă răspunderea juridică în dreptul financiar?

3. Există vreo diferenţă între delapidare şi deturnare de fonduri?

4. Comentaţi rolul Curţii de Conturi.

5. Ce reprezintă Autoritatea de Audit?

63


1. Cunoaşterea de cǎtre stat a modului în care sunt administrate şi cheltuite mijloacele materiale şi financiare

puse la dispoziţie de stat, şi urmǎrirea asigurării şi consolidării unui echilibru financiar, urmǎrirea eficienţei

economico-financiarǎ, precum şi urmǎrirea dezvoltării economiei naţionale reprezintă:

a) controlul fiscal;

b) controlul financiar;

c) controlul ulterior;

d) auditul public intern.

2. Activitatea care se exercitǎ asupra tuturor activitǎţilor desfǎşurate într-o entitate publicǎ sau asupra

entitǎţilor subordinate ierarhic şi presupune ca funcţionarii angrenaţi în aceastǎ activitate sǎ nu fie implicaţi

în elaborarea procedurilor de control intern şi în desfǎşurarea activitǎţilor supuse auditului public intern

reprezintă:

a) controlul ulterior;

b) auditul public intern;

c) un control preventiv delegat;

d) un control preventiv propriu;

3. Asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale

sectorului public Curtea de Conturi, în principal, exercită:

a) un control preventiv delegat;

b) un control ulterior;

c) un audit public extern;

d) un audit public intern.

4. Constituie contravenţie:

a) angajarea, ordonanţarea sau plata unei cheltuieli în situaţia în care aceasta n-a fost aprobată conform legii

şi nu are prevederi bugetare;

b) încălcarea principiul conform căruia sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele care compun

sistemul unitar de bugete reprezintă limite maximale care nu pot fi depăşite;

c) nerespectarea oricăreia dintre principiile execuţiei de casa bugetară;

d) încălcarea principiul conform căruia angajarea de cheltuieli bugetare trebuie să se facă în limita

proiectelor bugetare aprobate.

5. Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale fără respectarea prevederilor legale

dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico-finciare sau a produs o paguba unui organ, unei

instituţii de stat sau altei unităţi publice reprezintă:

a) delapidarea;

b) deturnarea de fonduri;

c) gestiunea frauduloasă;

d) abuzul de încredere.

64





Ordonanţă Guvernului nr.119 din 1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv

Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi


65


Moneda unică europeană

7.1. Introducere








7.1. Introducere

România este stat membru al Uniunii Europene, astfel, este

necesar să dezvoltăm şi să aducem la cunoştinţa studenţilor unul

dintre elementele semnificative ale UE şi anume moneda unică

europeană – euro, care la nivelul UE formează o zonă monetară la

care doresc să adere statele membre ale UE în momentul

îndeplinirii criteriilor de convergenţă.



– conştientizarea existenţei Uniunii Economice şi Monetare

– definirea conceptului de monedă unică europeană;

– cunoașterea criteriilor de convergenţă;

– definirea termenilor de zonă euro şi sistem euro;

– cunoașterea diferenţei dintre euro – unitate monetară şi zona

euro;



precum Uniunea Economică şi Monetară; moneda unică

europeană - euro; zona euro; sistemul euro; Sistemului

Monetar European; Banca Centrală Europeană; criteriile

de convergenţă; mecanismul ratei (cursului) de schimb;

– studenţii vor putea să diferențieze unitatea monetară - euro

de zona euro;

– studenţii vor putea să descrie Unitatea Economică şi

Monetară;

– studenţii vor putea să identifice criteriile de convergenţă la

zona euro.

66

Timpul alocat unităţii de învățare:

Pentru unitatea de învățare Moneda unică europeană, timpul

alocat este de 2 ore.



Prin procesul constituirii sale, prin conţinutul obiectivelor ei,

prin specificul mecanismelor utilizate şi prin efectele obţinute până

acum, Uniunea Europeană se dovedeşte a fi o formă avansată de

integrare economică internaţională, care cuprinde 27 de state

membre.

Adoptarea monedei unice europenene - euro a necesitat şi

impune în continuare cetăţenilor nu numai eforturi financiare

(reducerea deficitelor bugetare), ci şi o încredere fără precedent,

având în vedere renunţarea la moneda naţională în favoarea celei

unice europene.

Uniunea Economică şi Monetară constituie o adevărată

revoluţie economică şi de mentalitate.

Stricto sensu, Uniunea Economică şi Monetară se reduce la

înfiinţarea şi utilizarea de către membrii săi a unei monede unice,

care să înlocuiască nomedele internaţionale.

Realizarea Uniunii Economice şi Monetare nu reprezintă un

scop în sine, ci doar mijlocul de generare a unor efecte benefice pe

plan economic şi nu numai.


Euro (moneda unică europenă) este moneda nou-creată a

Uniunii Europene şi a devenit monedă oficială la 1 ianuarie 1999.

Introducerea monedei euro s-a făcut treptat, iar statele care au

adoptat-o alcătuiesc “zona Euro” sau spaţiul Euro.

Moneda unică Euro a fost pusă în circulaţie în 2002 sub forma

sa fiduciară, dar în funcţiune din 1 ianuarie 1999, la miezul nopţii,

ea succede lui European Currency Unit (ECU), respectiv “unitatea

de cont europeană”, pus în funcţiune în 1979.

Un euro este divizat în 100 cenţi, sau centime.

Emisiunea sa este gestionată de Banca Centrală

Europeană.

Euro este moneda comună a 27 de state membre a Uniunii

europene şi moneda unică a 17 dintre acestea. Cele 17 ţări membre

sunt Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia,

Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania,

Slovenia, Cipru, Malta, Estonia. Pe lângă acestea, 4 "micro-state",

prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt şi ele ataşate

la zona euro: Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Austria

http://ro.wikipedia.org/wiki/Belgia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cipru

http://ro.wikipedia.org/wiki/Finlanda

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a

http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania

http://ro.wikipedia.org/wiki/Grecia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Irlanda

http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Luxemburg

http://ro.wikipedia.org/wiki/Malta

http://ro.wikipedia.org/wiki/Olanda

http://ro.wikipedia.org/wiki/Portugalia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Spania

http://ro.wikipedia.org/wiki/Slovenia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cipru

http://ro.wikipedia.org/wiki/Malta

http://ro.wikipedia.org/wiki/Andorra

http://ro.wikipedia.org/wiki/Monaco

http://ro.wikipedia.org/wiki/San_Marino

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vatican

67

Zona Euro este o etapă a Sistemului Monetar European.

ZONA EURO reprezintă o zonă monetară care are o monedă

comună, o politică monetară unică şi o politică unică în privinţa

ratei de schimb, iar vechile monede naţionale sunt eliminate pentru

totdeauna.

Zona Euro a devenit o superputere economică. Actualemente şi

zona euro este afectată de efectele crizei economico-financiare

mondiale.


Sistemul euro este constituit din Bancile Centrale ale Zonei

euro si BCE (Banca Centrala Europeana).

Consiliul Guvernatorilor al BCE a ales acest termen pt.a

desemna dispozitivul care permite sistemului european al bancilor

centrale sa-si indeplineasca misiunile in cadrul Zonei euro,

dorindu-se mentinerea unei distinctii intre Sistemul euro si

Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) atata timp cat

exista state membre ale UE care n-au adoptat euro.

Obiectivul principal al Sistemului euro este mentinerea

stabilitatii euro, ceea ce reprezintă stabilitatea preturilor in

Zona euro. Sistemul euro va sustine si politicile generale economice

din cadrul Uniunii.

SEBC (Sistemul European al Bancilor Centrale) reprezintă

BCE şi BC nationale ale tuturor statelor membre UE.


Orice ţară membră a Uniunii Europene care

îndeplineşte criteriile de convergenţă poate adera la zona Euro şi nu există o limită prestabilită în ceea ce priveşte numărul de ţări

care pot fi integrate în acestă zonă.

Criteriile de convergenta trebuie indeplinite pentru a putea

adopta Euro. Acestea au fost stabilite prin Tratatul de la Maastrich

(1992; si din 1993 e in vigoare) si reprezinta testul economic de

evaluare a statului, de pregatire a unei economii pentru a

participa la Uniunea Economica si Monetara (UEM) si se refera

la obiectivele care trebuie mentinute in domeniile inflatiei,

finantelor publice, ratelor dobanzii si a cursurilor de schimb.

I. Inflatia mentinerea stabilitatii preturilor

Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu

depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata inflatiei din primele 3

state cu cele mai reduse rate ale inflatiei.

II. Finantele publice

a.deficitul bugetar consolidat al statului respectiv < 3% din

PIB.

b.datoria publica < 60% din PIB.

III. Rata dobanzii

Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni

nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 pct. procentuale

randamentul aferent titlurilor de stat din primele 3 state cu cele mai

reduse niveluri ale inflatiei.

IV. Cursurile de schimb

Trebuie sa se mentina in anumite marje de fluctuatie (+ -

15%) convenite prin mecanismele ratelor de schimb europene

68

pt.cel putin 2 ani fara a se proceda din proprie initiativa la

deprecierea monedei fata de celelalte monede ale statelor membre

Mecanismul ratei (cursului) de schimb (ERM – exchange rate

mechanism)

Definitie: Mecanismul Cursului de Schimb II

Aranjment pentru cursul de schimb in care o moneda are o

paritate centrala fata de euro, iar cursul de schimb nu poate

fluctua fata de aceasta paritate cu mai mult de 15%, in sus sau in

jos.

Participarea la acest mecanism pentru o perioada minima de

doi ani este unul din criteriile ce trebuie indeplinite pentru a putea

intra in zona euro.



Prin procesul constituirii sale, prin conţinutul obiectivelor ei, prin specificul mecanismelor utilizate şi prin

efectele obţinute până acum, Uniunea Europeană se dovedeşte a fi o formă avansată de integrare economică

internaţională, care cuprinde 27 de state membre.

Realizarea Uniunii Economice şi Monetare nu reprezintă un scop în sine, ci doar mijlocul de generare a unor

efecte benefice pe plan economic şi nu numai.

Euro (moneda unică europenă) este moneda nou-creată a Uniunii Europene şi a devenit monedă oficială la 1

ianuarie 1999. Introducerea monedei euro s-a făcut treptat, iar statele care au adoptat-o alcătuiesc “zona Euro” sau

spaţiul Euro. Şi succede lui European Currency Unit (ECU), respectiv “unitatea de cont europeană”, pusă în funcţiune

în 1979.

Euro este moneda comună a 27 de state membre a Uniunii europene şi moneda unică a 17 dintre acestea. Un euro

este divizat în 100 cenţi, sau centime. Emisiunea sa este gestionată de Banca Centrală Europeană.

Zona Euro reprezintă o zonă monetară care are o monedă comună, o politică monetară unică şi o politică unică în

privinţa ratei de schimb, iar vechile monede naţionale sunt eliminate pentru totdeauna.

Zona Euro este o etapă a Sistemului Monetar European.

Sistemul euro este constituit din Bancile Centrale ale Zonei euro si BCE (Banca Centrala Europeana).

Criteriile de convergenta trebuie indeplinite pentru a putea adopta Euro. Acestea au fost stabilite prin Tratatul de

la Maastrich (1992; si din 1993 e in vigoare) si reprezinta testul economic de evaluare a statului, de pregatire a unei

economii pentru a participa la Uniunea Economica si Monetara (UEM) si se refera la obiectivele care trebuie mentinute

in domeniile inflatiei, finantelor publice, ratelor dobanzii si a cursurilor de schimb.


Uniunea Economică şi Monetară

moneda unică europeană - euro;

zona euro;

sistemul euro;

Sistemului Monetar European;

Banca Centrală Europeană;

criteriile de convergenţă;

mecanismul ratei (cursului) de schimb.


1. Ce reprezintă moneda unică europeană?

2. Există vreo diferenţă între zona euro şi euro – unitate monetară?

3. Care sunt creiteriile de convergenţă?

4. care sunt atributiile fundamentale ale Sistemului euro?

5. Ce reprezintă Uniunea Economică şi Monetară?

69


1. Zona monetară care are o monedă comună, o politică monetară unică şi o politică unică în privinţa ratei de

schimb, iar vechile monede naţionale sunt eliminate pentru totdeauna reprezintă:

a) moneda unică euro;

b) zona euro;

c) sistemul euro;

d) Sistemul European al Bancilor Centrale.

2. Testulul economic de evaluare a statului, de pregătire a unei economii pentru a participa la Uniunea

Economica si Monetara care se referă la obiectivele care trebuie menţinute în domeniile inflaţiei, finanţelor

publice, ratelor dobânzii şi a cursurilor de schimb reprezintă:

a) criteriile de convergenţă;

b) zona euro;

c) sistemul euro;

d) Sistemul European al Bancilor Centrale.

3. Câte state sunt membre ale zonei euro:

a) 11; b) 27; c) 17; d) 15.

4. Care dintre următoarele nu reprezintă criterii de convergenţă:

a) Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata

inflatiei din primele 5 state cu cele mai reduse rate ale inflatiei;

b) Rata medie a inflatiei din ultimele 12 luni trebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 procente rata

inflatiei din primele 3 state cu cele mai reduse rate ale inflatiei;

c) Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 pct.

procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele 3 state cu cele mai reduse niveluri ale inflatiei;

d) Randamentul mediu al titlurilor de stat pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 pct.

procentuale randamentul aferent titlurilor de stat din primele 5 state cu cele mai reduse niveluri ale inflatiei.

5. Ce state nu au fost de acord cu introducerea monedei euro:

a) Regatul Unit, Letonia, Suedia;

b) Regatul Unit, Estonia, Polonia;

c) Regatul Unit, Danemarca, Suedia;

d) Ungaria, Danemarca, România,.



www. eur-lex.europa.eu

70

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare 1: 1) c; 2) b,c; 3) c; 4) a,d; 5) b.

Unitatea de învăţare 2: 1) c; 2) b,d; 3) d; 4)c; 5) a.

Unitatea de învăţare 3: 1) c,d; 2) b; 3) d; 4) a; 5) c.

Unitatea de învăţare 4: 1) c; 2) d; 3) b; 4) b,d; 5) b.

Unitatea de învăţare 5: 1) c; 2) a; 3) c; 4) a,c; 5) d.

Unitatea de învăţare 6: 1) b; 2) b; 3) b,c; 4) a,c; 5) b.

Unitatea de învăţare 7: 1) b; 2) a; 3) c; 4) a,d; 5) c.

d 2 drept financiar zdanovschi alice pdf

Documents