cursuri mitro

41
I. Problematica grupurilor sociale Clasificarea grupurilor sociale: Principalele formaţiuni sociale sunt: a) grupurile b) colectivităţile c) organizaţiile Grupurile: sunt formaţiuni sociale în care indivizii interacţionează direct pe baza unor reguli de bază, şi se recunosc drept membri ai unor comunităţi distincte. Sunt veriga esenţială a sistemului social, realizând legătura dintre social şi individual. Colectivităţile: au la bază rec unoaş t erea unor pri ncipii ş i nor me com une , în s ă nu  presupun interacţiuni directe intre membri.Exemple:etnii, secte religioase, etc. Organizaţiile: formaţiuni sociale constituite deliberat în vederea atingerii unui scop clar,  prin folosirea unor strategii explicite de decizie şi control. Caracteristicile grupurilor: tipul grupului:rezultă în urma aplicării unui set de criterii de clasificare ţinând cont de modul de formare, numărul de membri, relaţiile dintre ei, natura activităţii, etc. mărimea grupului: această calitate influenţează semnificativ performanţa, eficienţa, dar şi creativitatea grupului. compoziţia grupului: reflec tă caracteri sticile psiho-sociale si socio-culturale de sex, vârstă, etnie, nivel de educaţie şi statut profesional.

Upload: stanculori

Post on 30-May-2018

223 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 1/41

I. Problematica grupurilor sociale

Clasificarea grupurilor sociale:

Principalele formaţiuni sociale sunt:

a) grupurile

b) colectivităţile

c) organizaţiile

• Grupurile: sunt formaţiuni sociale în care indivizii interacţionează direct pe baza unor 

reguli de bază, şi se recunosc drept membri ai unor comunităţi distincte. Sunt veriga

esenţială a sistemului social, realizând legătura dintre social şi individual.

• Colectivităţile: au la bază recunoaşterea unor principii şi norme comune, însă nu

 presupun interacţiuni directe intre membri.Exemple:etnii, secte religioase, etc.

• Organizaţiile: formaţiuni sociale constituite deliberat în vederea atingerii unui scop clar,

 prin folosirea unor strategii explicite de decizie şi control.

Caracteristicile grupurilor:

• tipul grupului:rezultă în urma aplicării unui set de criterii de clasificare ţinând cont de

modul de formare, numărul de membri, relaţiile dintre ei, natura activităţii, etc.

• mărimea grupului: această calitate influenţează semnificativ performanţa, eficienţa, dar 

şi creativitatea grupului.

• compoziţia grupului: reflectă caracteristicile psiho-sociale si socio-culturale de sex,

vârstă, etnie, nivel de educaţie şi statut profesional.

Page 2: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 2/41

• structura grupului : modul de configurare a relaţiilor interpersonale dintre membri(relaţii

socio-afective, de comunicare, de influenţă, de coordonare şi control).

• sarcina grupului: reprezintă obiectivul care se cere a fi atins ca urmare a activvitatii

comune. Are o funcţie structurantă asupra vieţii de grup. Natura sarcinii determinădiferenţe esenţiale în dinamica grupurilor sociale mai ales privind procesele psiho-

sociale, socio-afective şi de influenţă.

• coeziunea grupului: e dată de ansamblul forţelor care menţin unitatea grupului, fiind o rezultantă

a mai multor factori: relaţiile intra şi extragrupale, caracteristicile psihologice ale membrilor,

contextul social în care grupul îşi desfăşoară activitatea.

• nivelul de integrare: expresia gradului de maturizare a relaţiilor psiho-sociale din cadrul

grupului.Ţine de norme şi valori care structurează viaţa de grup. E expresia identificării

membrilor cu grupul din care fac parte. Acesta exprimă şi gradul de elaborare a conştiinţei

colective, element de fond al coeziunii grupale.

• eficienţa: exprimă parametrii calitativi şi cantitativi de realizare a sarcinii.

Funcţiile grupurilor sociale

se manifestă pe următoarele direcţii:

• realizarea obiectivului

• satisfacerea trebuinţelor psihologice ale membrilor şi rezolvarea unor probleme  psihologice

si emotionale ale lor.

• asigurarea şi menţinerea coeziunii, coerenţei şi chiar limitelor grupului ca sistem. – conditiile

de baza ale existentei grupului.

• reglementarea relaţiilor dintre grup şi alte grupuri.

Indiferent de natura sa, grupul ca sistem psiho-social işi fundamentează existenţa pe capacitatea de a

satisface în mod diferenţiat trebuinţele de integrare, afiliere, afirmare, recunoaştere socială, afecţiune,

comunicare şi protecţie, ale membrilor săi.

Page 3: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 3/41

Grupul social e un mediu inte(g)ractiv în care au loc nu numai armonizarea trebuinţelor ci şi crearea

unor noi nevoi, noi reprezentări şi atitudini ce pot viza ceilalţi membri sau grupul per ansamblu sau

diferite segmente ale societăţii globale. În cadrul grupului social intervine fenomenul de remodelare

  psihologică. Aceasta se realizează prin restructurări la nivelurile cognitiv, motivaţional, atitudinal,

relaţional, comportamental şi emoţional. Acest fenomen apare pe fondul creat de capacitatea de influenţăa grupului/liderului

Clasificarea grupurilor sociale:

1. după relaţiile dintre membri:

• grupuri primare (de contact faţă în faţă)

• grupuri secundare (dominate de relaţii indirecte de tip releu)

2. după modul de formare:

• naturale: apar spontan datorită existenţei unor condiţii obiective, care determină

dezvoltarea unor relaţii stabile între membri.Cele patru grupuri naturale universale sunt:

familia, grupul de joacă al copiilor, grupul de vecinătate şi comunitatea de bătrâni.

• artificiale: se formează în urma unui proiect.Exemple:grupuri de dezbatere, grupuri de

rezolvare a unei sarcini determinate, grupuri terapeutice, etc.

3. după natura activităţii desfăşurate: şcolare, de muncă, militare, sportive, etc.

 Natura sarcinii determina diferente esentiale in dinamica grupurilor sociale mai ales in ceea ce

 priveste desfasurarea proceselor psiho-sociale, socio-afective si cele de influenta.

4. după cadrul instituţional - formativ care le reglementează:

• formale: cadrul instituţional fixează coordonatele structurale şi funcţionale, normele

interne, tipul sarcinii şi chiar mecanismele de control şi influenţă.

• informale: nu există un cadru anterior grupului iar dinamica interacţiunilor e determinată

 predominant de factori afectivi de cele mai multe ori spontani sau care rezultă în urma

constituirii grupului.

Page 4: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 4/41

5. după raporturile existente între membri şi grupuri:

• grupuri de apartenenţă: sunt cele cărora membrii le aparţin în mod natural sau în virtutea

activităţii curente.Participarea la viaţa grupului poate să nu însemne şi o participare

  psihică,aceasta implicând structurarea unor relaţii informale şi adoptarea unor 

reprezentări, atitudini şi valori specifice acelui grup. Uneori apartenenţa poate fi fictivă

(cand cineva isi imagineaza ca apartine), sau pur formală fara sa existe o adeziune

subiectiva menita sa dea o consistenta psihologica participarii la viata si activitatea

grupului respectiv.

• grupuri de referinţă: cele de la care se împrumută valorile normele şi atitudinile

considerate a fi de referinţă, datorită prestigiului grupului respectiv.

grupuri de presiune: au capacitatea de a exercita o influenţă semnificativă asupra unor oameni, grupuri, organizaţii sau instituţii, datorită prestigiului, puterii ori a resurselor 

materiale sau informaţionale de care dispun.

Structuri psiho-sociale de grup:

• structura socio-afectivă – relatii preferentiale, sociale

• structura comunicaţiei – procese de comunicare

• structura puterii proceselor de influenţă si persuasiune  

• structura activităţii – de realizarea a obiectivelor 

• structura motivaţional-atitudinală

Structura comunicaţiei, cea a puterii proceselor de influenţă şi cea a activităţii pot avea atât uncaracter formal determinat fiind de normele constitutive ale grupului cât şi unul informal generat

in contextul de interacţiunile dintre membri. Celelalte 2 categorii 1 si 5 au un caracter informal cu

manifestari specifice in cadrul oricarui tip de grup

Page 5: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 5/41

Unul dintre cei mai importanţi factori ai relaţiilor de grup il reprezintă relaţiile socio-afective care

se dezvoltă încă de la primele întâlniri.Structurile afective/matricea sociometrica a lui Moreno

ale grupului reprezintă elemente de fond în funcţie de care se vor dezvolta şi manifesta toate

celelalte structuri. Grupul e nu numai un sistem generator de relatii ci si un cadru care asigură

dezvoltarea emoţională şi relaţională a membrilor.Structura socio afectivă de grup constă în

modul de configurare a relaţiilor dintre membri, ce pot imbrăca forma atracţiei, respingerii sau

indiferenţei.

Formarea şi structurarea relaţiilor socio-afective depinde de:

• inteligenţa socială

• capacitatea de comunicare interpersonală

• farmecul personal charisma

•  prestigiul extragrupal

• Altruism

• disponibilitatea de întrajutorare

• statutul recunoscut formal şi mai ales informal

• competenţa şi implicarea în rezolvarea problemelor grupului.

Fenomene psiho-sociale de grup:

• coeziunea

• conformismul

• leadership-ul

Coeziunea:

• reprezintă totalitatea câmpului de forţe ce menţine laolaltă membrii unui grup şi se opune forţelor 

dezintegratoare

Page 6: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 6/41

• este rezultatul acţiunii unei foarte variate categorii de factori:

factori extrinseci: anteriori formării grupului; ţin de cadrele formale de ordine şi

organizare, ori socio-culturale ce impun anumite norme, valori, modele pentru membrii

grupului.

factori intrinseci: proprii grupului şi rezultaţi în contextul interacţional al membrilor 

grupului. Au natură socio-afectivă şi sunt reprezentaţi de: rezultatele atracţiilor şi

respingerilor sociometrice dintre membri, rezultatul măsurii în care indivizii se identifică

cu grupul, distribuţia şi articularea rolurilor în cadrul structurii organizatorice a grupului,

relaţiile de influenţă interpersonală a grupului şi a celei de comunicare.

1. Factori socioafectivi – rezultatul atractiilro si respingerilor sociometrice dintre membrii dar si

a masurii in care individul se identifica cu grupul.

2. Factorii sociooperatori – ex: distributia si articularea rolurilor in cadrul structurii

organizatorice a grupului in ceea ce priveste structurarea relatiilor de comunicare si a celor de

influenta interpersonala.

Conformismul:

• interacţiunile sistematice dintre persoanele care formează un grup determină apariţia unor 

uniformităţi atitudinale şi comportamentale care capătă treptat valenţa unor norme şi

modele. Cu valoare simbolica pentru apartenenta la un grup.

• nerespectarea normelor grupului presupune respingerea valorilor colective şi e resimţită

de membrii grupului ca o contestare sau un atac asupra principiilor ce stau la baza

activităţilor comune. Reacţia este proporţională cu importanţa normelor încălcate,

frecvenţa încălcării şi atitudinile nonconformistului faţă de presiunile grupului.

Reacţia depinde de:

• natura grupului

• tipul sarcinii ce rumeaza a fi indeplinit

• gradul de constituire a tradiţiilor de grup

•  personalitatea şi trăsăturile psihologice ale nonconformistului

Page 7: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 7/41

• contextul în care se produce încălcarea / contestarea normelor.

Leadership-ul:

• reprezintă ansamblul relaţiilor intergrupale şi intragrupale prin intermediul cărora o persoană sau

un grup de persoane dirijează şi controlează activităţile asigurând menţinerea grupului, ca sistem

organizat.

• vizează procesele şi fenomenele psiho-sociale legate de funcţiile de conducere şi control,

implicând trei aspecte:

aspectul funcţional: rolul pe care actul conducerii în derularea activităţilor şi atingerea

scopurilor.

aspectul relaţional: evidenţiază raporturile dintre lider şi ceilalţi membri ai grupului

aspectul aptitudinal: are în vedere capacităţile şi abilităţile psiho-individuale ale celor 

implicaţi în exercitarea conducerii.

Perspective de abordare:

• statutul formal şi informal pe care îl deţine în structura de putere a grupului sau a organizaţiei

respective.

• liderul ca persoană având o anumită personalitate şi un set de atitudini psiho-sociale.

• stilul de conducere înţeles ca o structură relaţională aparte.

Clasificarea stilurilor de conducere:

• stilul autoritar: puterea de decizie şi control e concentrată în mâna liderului. El e singurul care ia

decizii şi măsuri, sancţionează şi recompensează după opiniile proprii fără a se consulta cu

ceilalţi membri ai grupului. Acest stil de conducere generează un climat psiho-social tensionat,

apăsător, iar conflictele apar foarte frecvent. Majoritatea membrilor devin frustrati.

Page 8: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 8/41

• stilul democratic: există raporturi de colaborare între membri şi lider, iar deciziile se iau în urma

consultărilor.Climatul psiho-social este unul tonic, destins, însă performanţa şi eficienţa nu sunt

neapărat superioare. Numărul de conflicte este mic.

stilul permisiv: liderul îşi abandonează în mare măsură responsabilităţile şi chiar funcţiile, lăsândca activitatea grupului să se desfăşoare de la sine. Climatul psiho-social este favorabil, dar 

conflictele sunt în stare latentă şi pot oricând izbucni. (laisser-faire)

Factorii psiho-sociali legaţi de stilul de conducere:

A. Factorii determinanţi ai stilului de conducere şi ai relaţiilor din câmpul exercităriiautorităţii:

• puterea poziţiei: exprimă gradul de investire cu autoritate a liderului de către nivelul ierarhic

superior. Gradul de autonomie pe care lideul il are în exercitarea puterii specifice conform

statutului său.

• gradul de structurare a sarcinii: denumeşte măsura în care sarcina este precis delimitată,

algoritmizată, sau presupune o continuă elaborare a modului de rezolvare prin iniţiativă şi

creativitate.

• compoziţia grupului: omogenitatea grupului privind vârsta, gradul de maturizare, nivelul de

educaţie, cultura şi statutul social.

• tradiţia grupului: gradul de structurare a normelor, precum şi a modelelor organizatorice după

care grupul îşi reglementează viaţa interna.

• competenţa profesională a liderului: capacitatea liderului de a organiza activitatea şi de a

soluţiona problemele ivite în activitate.

• Trasaturile temperamental-caracteriale ale liderului

B. Factorii caracteristici stilului de conducere:

Page 9: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 9/41

• invariantele comportamentale şi relaţionale specifice unei anumite situaţii de conducere:

• autoritarismul: gradul de concentrare a puterii şi modalităţile de a lua decizii privind diferite

aspecte ale activităţilor de grup.

• directivitatea: atitudinea liderului în situaţii problematice, privind soluţiile şi recomandările

oferite.

• relaţiile lider-membri: tipul general de relaţii pe care liderul le promovează în relaţiile cu

subalternii.

C. Factorii percepţiei subiective a stilului de conducere de către membri:

statutul sociometric al liderului: indicele statutului sociometric al liderului (alegerile si

respingerile pe care el le suscita din pdv al celorlalti).

gradul de încredere în lider: măsura în care membrii grupului îl creditează pe lider în privinţa

rezolvării eficiente a problemelor şi a coordonării activităţilor de grup.

Liderul în faţa maselor

Liderul este un personaj simbolic, asupra căruia mulţimile proiectează propriile lor 

idealuri, nevoi, frustrări, emoţii şi complexe. La rândul său, liderul se identifică cu

 problemele maselor şi preia în mod simbolic frustrările lor. Astfel, liderul apare în

conştiinţa colectivă ca un salvator.

Liderul se substituie supraeului colectiv, anulat în multe cazuri prin degredarea valorilor 

sociale, morale sau culturale.

Existenţa tandemului lider-mase face ca orice fel de comunicare să fie unidirectională, dela lider către mase. Aceasta are caracterul aşteptării unei soluţii salvatoare.

În acest context, schimbările în planul relaţiilor inter-umane sunt determinate de: starea

de nesiguranţă, neîncredere, suspiciune, evitarea contactelor umane. Această stare este

compensată prin nevoia de asociere a indivizilor, în scopul obţinerii unei garanţii de

 protecţie care este oferită de apartenenţa la un grup.

Page 10: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 10/41

Apariţia unor grupuri de interese care oferă membrilor un rol şi un statut pe care

societatea nu le mai oferă. Membrii grupului se identifică cu liderul preintr-o relaţie de

tip patern, pentru că liderul se suprapune arhetipului tatălui.

Inducţia sugestivă colectivă: favorizat de regresiunea psihică globală, liderul va gândi

 pentru mase, iar masele îl vor urma necondiţionat

Valoarea persoanei este înlocuită treptat de cea a colectivităţii, iar aceasta este transferată

asupra liderului. Devalorizarea sociala va duce la inlocuirea valorilor socio-culturale,

moral-religioase cu niste Ideologiile impuse treptat maselor drept unică formă de gândire.

 – cazul socitetailor totalitatre laice sau religioase.

Se produce o înlocuire a gândirii logice cu una artificială, utopică, iraţională ca mod de

gândire, absurdă şi care generează construcţii fabulative şi vaste sisteme de gândire

delirantă. În geneza sistemului de gândire ilogică un rol foarte important îl are pierderea

valorilor.

Discursul colectiv: este limbajul socio-politic care exprimă o ideologie şi se adresează

maselor permanent, în mod repetitiv, utilizând formule simple, directe, generând un

curent de gândire cu o direcţie precisă.Are un puternic conţinut afectiv şi are ca scop

formarea unui sistem de gândire şi comportament dirijat.Prin mecanismul sugestiv-

colectiv discursul colectiv devine instrument de manipulare.

Discursul colectiv întreţine permanent o incertitudine şi favorizează o explozie airaţionalului. În această ambiguitate populaţia nu se mai recunoaşte pe sine şi nu mai

înţelege raportul cu lumea reală pe care o simte străină, inautentică şi foarte ostilă. Pe

acest fond apar explicaţii fanteziste care accentuează şi menţin incertitudinea şi angoasa

colectivă.

Caracteristicile limbajului în discursul colectiv:

• simplu

insinuant• acuzator 

• demascator 

• foarte persuasiv

• exprimă o atitudine precisă care corespunde expectanţelor maselor 

Page 11: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 11/41

• oferă soluţii şi face numeroase promisiuni privind problemele, conflictele

şi nedreptăţile sociale.

• oferă modele de gândire care sunt imediat acceptate şi imitate.

• influenţează atitudinile emoţionale ale maselor, pe care le dirijează într-o

direcţie precisă

• vizează descărcarea agresivităţii colective asupra unor ţinte precise.

Caracteristicile psihologice ale liderului în faţa maselor:

•  puternică forţă persuasivă

• prestigiu: se manifestă ca o formă de fascinaţie asupra oamenilor individual, cât şi asupra

grupurilor şi maselor, de unde rezultă o ascendenţă socială recunoscută, admirată şi

temută.

• carisma: liderul carismtic emană o forţă interioară, convinge fără efort şi inspiră o

încredere spontană. Este indus un sentiment de dependenţă afectivă.

• experienţa socială contribuie semnificativ la succesul liderului.

• inteligenţa socială, corelată cu o fină cunoaştere a psihologiei mulţimilor, precum şi a

tehnicilor de structurare şi desfăşurare a relaţiilor umane – inteligenta emotionala

Mijloace folosite de lider în faţa maselor: 

inducţia comportamentală: iniţierea de catre lider a unei acţiuni sau a unuicomportament demonstrativ la care masele se alătură prin imitaţie şi contagiune

conform spiritului de turmă descris de Gustave Le Bon.

• incitarea emoţională: ridicarea intenţionată de către lider a tonusului emoţional

al maselor prin utilizarea unor sintagme, imagini sau simboluri sugestive cu o

foarte mare încărcătură emoţional-afectivă.

Page 12: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 12/41

• sugestia: determinarea maselor să adopte anumite atitudini sau să declanşeze

anumite acţiuni apelând la mecanisme psihologice care scapă controlului raţional,

constient. De exemplu: exemplul personal sau realizarea unor asocieri, sublinieri

ori repetiţii care să ducă în mod spontan masele pe direcţia dorită.indiferent ce

conotatie are aceasta.

• prezentarea unei idei simple într-o formă care să nu permită nicio îndoială,

în special datorită carismei.

• repetarea sistematică a unor idei, aceasta induce în mod inconştient acea idee

ca fiind un adevăr incontestabil, evident ce nu necesita nicio demonstratie. Acest

tip de repetare devine un substitut pentru orice fel de raţionament justificativ.

• ordinul: indicaţie comportamentală ce solicită o acceptare imediată şi

necondiţionată datorită autorităţii liderului. Acest mijloc este suficient numai încazul unei ascendenţe recunoscute.

II. Formele influentei sociale

• Persuasiune

• Manipulare

• Brainstorming

1. Persuasiunea

Page 13: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 13/41

R. Cialdini ( Psihologia persuasiunii)

Cele 6 tehnici de persuasiune cele mai frecvent utilizate denumite de Cialdinii

„Cele 6 arme ale persusiunii”:

• Reciprocitatea- oamenii tind sa se simta obligati ca pt un serviciu sau o

concesie sa ofere ceva echivalent. Ex. Sa stii sa-ti imbraci cererea in haina

unei cereri de returnare a unui favor este o arta ce te poate ajuta sa obtii ce

vrei de la oameni.

• Angajament si consecventa : un angajament luat in public ferm, cu glas

tare ne motiveaza sa fim consecventi. Ex: sa obtii un angajament din

 partea cuiva reprezinta mai mult decat jumatate din drumul care trebuie

 parcurs pana la materializarea concreta.

• Dovada sociala: daca multi oameni cred in anumite lucruri ele trebuie sa

fie adevarate. Faptul ca n-ar fi adevarate conteaza mai putin decat parerea

mai multora.

• Simpatia: avem incredere in oamenii pe care-i cunoastem, mai ales in cei

cu care ne asemanam sau in cei de care ne simtim legati sau avem ceva in

comun (ex: loc de nastere, niv de educatie, scoli urmate, interese, pasiuni,stil de viata)

• Autoritatea: in general avem incredere in tot ceea ce ne parvine din asa

numitele surse oficiale si suntem obisnuiti sa ne supunem autoritatii.

Suntem impresionati de : statutul social, titluri, distinctii.

• Raritatea: regula raritatii lucrurilor putine constituie temelia principiului

raritatii si totodata o metoda subtila de a exploata. Foarte frecvent sefoloseste tactica termenului limita prin care se exercita presiuni asupra

unei tinte. Raritatea- o arma de influentare folosita frecvent in vederea

obtinerii asentimentului.

2. Manipularea

Page 14: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 14/41

• Actiunea prin care un actor social fie ca e vorba de o persoana, un grup de

  persoane sau o colectivitate, este determinata sa gandeasca si sa

actioneze intr-o anumita directie, intr-un mod compatibil cu interesele

initiatorului, nu in interesele sale, lasand insa impresia libertatii de

gandire si de decizie.

• Diferenta persuasiune-manipulare:

actorul social persuadat cunoaste intentia celui care foloseste o

tehnica anume pentru a-l convinge, pe cand in manipulare nu este

constient de intentia celui care foloseste acel procedeu de

convingere

manipularea psihologica de succes include ascunderea intentiei

agresive si comportamentale precum si cunoasterea

vulnerabilitatii emotionale ale celuilalt pt a determina ce tactici

aparte vor fi cele mai eficiente

• Aspecte psihologice ale persoanelor ce pot fi manipulate:

sugestibilitate extrem de crescuta. ?

dependente emotional-afectiva

slaba incredere in fortele proprii

imagine de sine foarte scazuta

identitate de sine difuza (de la .../sec la caracter)

lipsa de asertivitate

incapacitatea de a spune „nu” in anumite situatii

dependenta in permanenta de aprobarea si acceptarea celorlalti

grad crescut de labilitate emotionala

Page 15: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 15/41

grad crescut de impresionabilitate

• Manipulatorii in principal au 3 motive/nevoi:

 Nevoia de a-si atinge scopurile cu orice pret fara sa tina

cont de gandurile, emotiile celuilalt

 Nevoia de a obtine putere si superioritate in relatiile cu

celalalt

 Nevoia de a avea in permanenta control

• Caracteristici psihologice ale manipulatorului- „The Dark Triad of 

Personality”(muhahaha, metal!!!) contine:

o Narcisism (in acest caz se explica) :

- Vanitate

- Egoism

- O imagine de sine exacerbata

- In grupul social are conotatia de elitism si de indiferenta fata desituatia precara a altora

o Machiavellismul

- Seductie

- Exploateaza vulnerabilitatile emotionale ale altora

- Reci d.p.d.v. emotional

o Psihopatie

- Inteles de aici ca un construct psihologic ce evidentiaza o

desconsiderare totala, cronica fata de principiile etice si de

comportament antisocial.

Page 16: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 16/41

- Psihopatii sunt persoane cu un nivel inalt de: egoism, impulsivitate, ....

- Nivel scazut de : empatie, scrupule, rusine, vinovatie

• Tehnici folosite de manipulatori:

Minciuna- o modalitate de a minimiza efectele si probabilitatile de

a fi manipulat prin minciuna este cunoasterea faptului ca anumite

  personalitati sunt experte in arta minciunii si a inselatoriei

realizand aceste lucruri in moduri subtile

Minciuna prin omisiune- ascunderea sau retinerea unei parti

semnificative de adevar (aceasta tehnica foarte des folosita in

activitatea de propaganda)

Negarea- manipulatorul refuza sa recunoasca ca a facut ceva gresit

Rationalizarea- apare ca o scuza folosita de manipulator pentru

comportamentul nepotrivit sau neadecvat

Minimizarea – un tip de negare cuplata cu rationalizarea.

Manipulatorul afirma ca atitudinea sa nu e una defaimatoare,

rauvoitoare sau iresponsabila, asa cum sugereaza o alta persoana

spunand ca de ex o insulta sau o batjocora nu e altceva decat o

gluma

Diversiunea- manipulatorul nu da un raspuns direct la o anumita

intrebare, ci creeaza o asa-numita diversiune indreptand directia

discutiei spre o alta problema

Folosirea unor rasp. evazive, ambigue intr-o conversatie

Intimidarea voalata- manipulatorul foloseste amenintari subtile

indirecte sau implicite

Page 17: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 17/41

Invinovatirea- o tactica speciala de intimidare- manipulatorul

sugereaza faptul ca celalalt este o persoana egoista, autosuficienta

si chiar nepasatoare. Toate aceste lucruri induc in victima un

sentiment de vina, de anxietate, mentinand-o pe aceasta intr-o stare

de autoindoiala si de supunere si obedienta fata de manipulator.

Ex: sindromul femeii agresate, care nu apeleaza la autoritati caci si

sotul o invinovateste de ceva- aruncarea blamului asupra celuilalt.

Santajul emotional- Susan Forward def santajul emotional ca o

 puternica modalitate de manipulare in care santajistul apropiat de

victima ameninta direct sau indirect sa o pedepseasca pe aceasta

  pentru a obtine ce vrea. Santajistul cunoaste f bine slabiciunile

emotionale ale celuilalt si chiar cele mai ascunse secrete ale

celuilalt. Stiind ca victima isi doreste mai mult decat orice

acceptarea sau iubirea celuilalt, santajistul ameninta cu retragerea

afectiunii sau a faptului ca victima trebuie in mod vadit sa

dovedeasca ca merita afectiunea lui, daca victima il crediteaza

d.p.d.v. emotional pe manipulator exista mari sanse sa intre intr-un

 pattern comportamental si atitudinal si sa-l lase pe manipulator sa-i

controleze viata si deciziile.

Santajistul emotional foloseste in mod frecvent frica, obligatia si

invionavatirea in rel sale, asigurandu-se ca victima va fi ancorata

in aceste obstacole.

Harriet Braiker- persoanele care folosesc cel mai frecvent in rel

lor santajul emotional au o personalitate de tip borderline.

Folosirea sarcasmului si a atitudinii depreciative cu rolul de a

creste teama si indoiala in victima. Aceasta tehnica- celalalt slab

d.p.d.v. psihologic. Manipulatorul utilizeaza in mod frecvent

comentariile retorice, anumite priviri si un ton al vocii aparte de

cele mai multe ori acuzator- victima incearca sentimente de rusine

Page 18: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 18/41

 profunda, vinovatie, doar pentru simplul fapt ca a indraznit sa-l

 provoace. Aceasta modalitate frecventa determina un sentiment

puternic de inadecvare pentru victima.

Jucarea rolului de victima: manipulatorul se prezinta pe sine ca ovictima a circumstantelor sau a comp si atitud altora pt a castiga

simpatie sau pt a starni mila, compasiune. In general oamenilor le

  pasa de suferinta altora si astfel manipulatorul dezv un teren

 propice.

Defaimarea victimei: a pune victima in defensiva si a masca

intentiile agresive ale manipulatorului.

Proiectarea vinei: a da vina pe altii: manipulatorul gaseste

intodeauna un tap ispasitor 

Simularea nevinovatiei, a inocentei: manipulat. Sugereaza ca nu

a facut nimic intentionat, mai mult adopta o atitudine de uimire si

  perplexitate atunci cand este acuzat de ceva. In felul acesta

reuseste sa faca victima sa se indoiasca de rationamentul propriu si

chiar de propria sanatate mentala.

Simularea confuziei: manipulatorul pretinde ca nu stie despre ce e

vorba sau ca e confuz cu privire la o problema extrem de

importanta care i-a fost adusa in atentie.

Folosirea furiei ca modalit de manipulare. Manipulatorul uzeaza

de un arsenal de modalit prin care arata ca este furios pt a soca

victima si pt a obtine supunerea totala a victimei. Este vorba de o

simulare a maniei adevarate pt a obtine ceea ce vrea.

Seductia: manipulatorul se foloseste de carisma sa, farmecul sau.

In anumite situatii tintite lauda si maguleste pt a obtine o incredere

absoluta din partea celorlalti.

Page 19: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 19/41

Cazuri celebre de manipulare a grupurilor au efecte extrem de grave in plan social:

1. Jim Johnes- Templul oamenilor:

A convins aprox. 900 de oameni sa comita o sinucidere in masa intr-o comuna

agricola din N-V Guianei. Au existat si cativa oameni in care au refuzat sa-si

administreze otrava, ei au fost impuscati. J.J. insusi s-a impuscat.

913 oameni dintre care 276 copii otraviti de parinti.

J. Jones - un enorias carismatic , el fondand secta „templul oamenilor”- o

secta crestina ce propovaduia lupta impotriva rasismului astfel ca atrage f multi afro-

americani de varste dif si de niv de educatie dif.

1970- Biserica sa a fost acuzata de frauda, abuz fizic si violenta impotriva copiilor, a

luat membrii sectei si i-a dus in N-V Guianei si a format comuna Johnestown.

Un congresman american a facut un control. S-a petrecut un incident, congresmanul a

fost ucis.dupa acest eveniment, J.J. si-a indrumat membrii sa se sinucida. Motivatia: a

 purifica orasul si comunitatea.

Persuasiune si manipulare

Persuasiunea implica o anumita forma de comunicare in urma careia se obtine o

schimbare atitudinala si comportamentala.

Factorii eficientei persuasiunii tin de :

Page 20: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 20/41

1.emitator 

2.mesaj

3.canal de comunicare

4.auditoriu

1. Emitatorul : (sursa influentei): conteaza urmatoarele caracteristici:

• Profilul de personalitate (tip temperamental si caracterial)

• Carisma

• Stilul relational

•  Niv de educatie

• Experienta de viata

• Statutul/ prestigiul recunoscut

2. Mesajul

• Continutul

• Ponderea dif a elementelor informationale fie de tip emotional sau

motivational

• Gradul de redundanta al msg

• Coerenta

Adecvarea la situatie

3. Auditoriul

• Imaginea de sine

• Gradul de sugestibilitate

Page 21: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 21/41

•  Nivel intelectual

• Statut social

Cercetari din psihologia sociala la nivelul comunicatorului pun accent pe:

• Credibilitatea sursei

• Intentie

• Farmec personal

1. Credibilitatea sursei: schimbarea atitudinala va fi conditionata de anumiti factoriinsa asa cum sunt ei perceputi de catre auditor. Acesti factori tin de statutul moral

si profesional al sursei, insa asa cum sunt percepute de catre tinta.

2. Intentia comunicatorului: forta persuasiva a unui mesaj creste daca auditoriul

afla ca respectivul msg il dezavantajeaza pe comunicator. Daca msg vine in

convergenta cu propriile nevoi sau cu pozitia sa sociala, forta persuasiva a acestor 

mesaje scade cu cat interesele comunicatorului sunt presupuse a fi mai puternice.

3. Farmecul personal : atractia fizica pe care o exercita comunicatorul are un efect

apreciabil asupra fortei de persuasiune a mesajului, acest lucru se explica printr-o

dorinta inconstienta a auditoriului de a se identifica cu o persoana ce poseda

calitati deosebite: umor, inteligenta sau forta fizica.

Cercetarile la nivelul mesajului pun accent pe :

• Inducerea fricii

• Implicarea auditoriului

• Efect de intaietate

Page 22: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 22/41

1. Inducerea fricii: s-a demonstrat ca frica se poate constitui ca un factor important

motivational in adoptarea unor anumite conduite. Cu cat frica este mai puternica, cu atat

tendinta adoptarii unei conduite care sa elimine pericolul (pericol invocat) este mai mare.

2. Implicarea auditoriului: orice forma de implicare a auditoriului in formularea uneiconcluzii sporeste forta persuasiva a msg. Adoptarea in grup a unei decizii sporeste in

mod semnificativ capacitatea acesteia de a induce schimbari de atitudine si comportament

durabile in randul membrilor.

3. Efectul de intaietate: exista o anumita selectivitate fata de anumite influente in functie

de locul ocupat de aceasta in cadrul unui msg. In cele mai multe cazuri efectul de

intaietate determina o influenta mai mare a informatiei prezentata la inceputul msg si mai

ales cand este reluata si la sf lui.

Caracteristici ale canalului de comunicare

1. Comunicarea verbala, directa, deosebit de eficienta datorita implicarii personale a

comunicatorului si tintei.

2. Mesajele audio-video au o forta persuasiva maxima tinand de forta de sugestie a imaginii,

dar si datorita faptului ca imaginile vizuale sunt mai facile, usor de asimilat d.p.d.v.

intelectual

Persuasiunea la nivelul auditoriului

Page 23: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 23/41

• Caracteristici importante: in cazul persoanelor dominatoare, cu o imagine de

sine hipertrofiata, cu un accentuat spirit de competitie, mesajul cu greu isi

atinge tinta. Foarte usor de persuadat sunt:

Persoanele submisive, obediente

Sugestibile

Vulnerabile afectiv

Labili emotional

Cu o slaba incredere in sine.

• Explicatia: cele cu slaba incredere in sine resimt nevoia in permanenta de

aprobare si de acceptare din partea altora. Insusirea unei idei: o modalitate

implicita de a fi recunoscuti de catre cei care le promoveaza.

• Alti factori semnificativi in eficienta persuasiunii:

1. Mediul fizic: un element ce produce o stare de disconfort duce la o stare de

tensiune care la randul ei duce la o rezistenta la argumentatie astfel incat

comunicatorul va fi asimilat ca o sursa indirecta a starii inconfortabile.

2.Climatul psihosocial

Manipularea ideologica si politica – manipularea profunda

A. Manipularea = forma de influentare agresiva care nu respecta liberal arbitru si in

care primeaza numai interesele sursei.

Clasificarea formelor de manipulare

• In functie de profunzimea efectelor obtinute

Page 24: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 24/41

1. Manipularea superficiala – cand se vizeaza un singur aspect atitudinal – ex:

cumpararea unui produs

2. Manipularea profunda – vizeaza orientarile fundamentale ale tintei in plan ideologic,

cultural sau religios

• In functie de nivelul procesualitatii psihice implicate in inducerea schimbarii atitudinale

1. Manipularea liminala

2. Manipularea subliminala – fiind bazata pe stimularea vizuala sau auditiva de tip

subliminal

Manipularea poate fi :

a) Superficiala – liminala

 b) Profunda - subliminala

B. Dezinformarea = un ansamblu organizat de tehnici si procedee de prelucrare, prezentare

si transmitere a informatiei cu scopul constient de a induce in eroare, de a provoca deruta

si de a manipula opiniile, atitudinile si chiar comportamnetul persoanelor/grupurilor in

conformitate cu un anumit scop ascuns

Procedee si tehnici de manipulare folosite frecvent in politica :

1) Ascunderea si selectarea informatiilor pe criteria de utilitate pentru manipularea fara

nicio legatura cu adevarul obiectiv; Invocarea adevarului este una dintre justificarile

curente ale acestei actiuni

2) Distorsionarea infomatiei se realizeaza prin :

- Schimbarea ordinii corespunzatoare desfasurarii reale a evenimentului

- Asocierea cu evenimentul a fapte care nu au legatura cu tema comunicarii

Page 25: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 25/41

- Amestecarea informatiilor cu comentariul si inducerea unor elemente parasite

3) Deformarea proportiilor realizata prin :

- Acordarea unei ponderi arbitrare diferitelor unitati fara legatura cu importanta lor 

reala

- Repetitii, sublinieri si extinderea spatiului acordat prezentarii informatiei considerate

convenabile in defavoarea celor considerate incomode

4) Lansarea de zvonuri = afirmatii declarate a fi adevarate si care nu pot fi verificate; se

refera la indivizi, grupuri sau relatii sociale. Se realizeaza frecvent un proces de

intoxicare a tintelor si crearea unui climat favorabil comunicatorului, acela de

neincredere, suspiciozitate si uneori chiar de panica

5) Lansarea unor sloganuri, a unor stereotipii de gandire, pseudoprincipii –aceste

elemente vor fi invocate ulterior drept repere valorice de necontestat.

6) Dirijarea asocierii faptelor astfel incat tinta sa perceapa anumite relatii cauzale sau

anumite relatii de conditionare intre fenomenele psihosociale care nu exista in realitate

7) Blocarea surselor informationale sau a celor care dau o alta interpretare decat cea

dorita. Aceasta este o modalitate brutal de manipulare si presupune accesul la instrumenteformale ale puterii in stat

8) Discreditarea surselor incomode prin :

- Atacuri la persoana

- Calomnii

- Denigrari

- Interpretari tendentioase

9) Interpunerea unor asa-numite relee informationale sau a unor agenti de influenta

care faciliteaza transmiterea informatiilor si a interpretarilor dorite de manipulator. In

Page 26: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 26/41

acest sens se fabrica si se promoveaza asa-zisii experti, analisti sau observatori invocati

selective drept surse incontestabile, drept surse cu autoritate absoluta intr-un domeniu.

III. Psihozele colective

Psihoza

Termenul de “psihoza” in general = afectiune psihica grava, o afectiune ce impregneaza

intreaga personalitate a omului. Ea se caracterizeaza prin:

- Inadaptare pe plan social

- Izolare a individului

- Alterare profunda a relatiilor interpesonale

- Tulburari in sfera gandirii de tipul ideilor 

- Tulburari in sfera perceptiei de tipul halucinatiilor 

- Tulburari in sfera reprezentarilor 

- Tulburari in ceea ce priveste capacitatea de evaluare a propriei personae

- Conduita bizara de tip discordant

Termenul de “psihoza colectiva” = concept de natura sociopatologica ce reprezinta

manifestari psihosociale anormale ce vizeaza grupuri umane, colectivitatile de indivizi sau chiar 

masele.

Page 27: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 27/41

Spre deosebire de psihoza anului (a varstei) ce isi are de obicei geneza in biologic, cele

sociale sunt conditionate de factorii sociali.

Factorii declansatori ai psihozei colective :

1) Hiperemotivitatea cu exaltare emotionala. Exemplu: am o stare de tensiune emotional

 puternica neexteriorizata ce duce in timp la o stare de epuizare emotional corelata cu

aparitia unei stari de nesiguranta si de angoasa permanenta

2) Sugestibilitatea crescuta a grupului duce la o receptivitate crescuta a elementelor de

facture irationala si acceptarea neconditionata, lipsita de critica a unor solutii absurd

3) Nevoia de compensare a fricii = o cautare a unor cai de iesire din situatii limita

impuse de factorii sociali psihotraumatizanti, cumva este vorba si de o nevoie desecurizare intr-o societate perceputa straina si nesigura

4) Adoptarea unor conduit absurd si modele de gandire irationala

5) Adoptarea unor reprezentari collective cu o valoare directoare in sfera gandirii, dar si

a conduitelor oamenilor. De fapt reprezentarile colective in aceste cazuri inlocuiesc

total gandirea logica, individuala

6) Tendinta la imitatie prin scaderea/pierderea complete a initiative omului

7) Influenta emotional reciproca printr-un proces de inductie sugestiva colectiva

8) Automatizarea/ Robotizarea conduitei oamenilor din grupul respective

9) O eliberare pulsionala primara de facture agresiva

In acest caz se produce fenomenul de remodelare psihologica.

Supraeul

Eulcolectiv

Perspectivaviitorului

Experientaistoricaagrupului

Page 28: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 28/41

Elementul de referinta al psihozelor collective este Eul colectiv. Aceasta schema explica

 producerea psihozelor colective.

La acesta schema distingem :

O dimensiune structural vertical ce contine :

a) Supraeul colectiv=sediul valorilor morale, cultural ce elaboreaza idealurile grupului

respective

  b) Inconstientul colectiv=sediul pulsiunilor, trebuintelor primare ale grupului, cel care

elaboreaza materialul din care se formeaza actiunile grupului respcetiv

O dimensiune orizontala, dinamica cu :

a) Experienta socio-istorica a grupului = evenimentele psihotraumatizante prin care

grupul a trecut

 b) Perspectiva viitorului = orizontul deschis al evolutiei grupului

In aceasta schema distingem 2 zone/tendinte de manifestare psihosociala a grupului

1. Zona de sublimare psihologica asupra Eului colectiv caracterizata printr-o intoarcere in

trecut, reactualizare a evenimentelor cu character traumatizant din istoria grupului

Inconstient

colectiv

Page 29: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 29/41

2. Zona de descarcare a pulsiunilor si tendintelor inconstientului colectiv caracterizata in

special printr-o proiectie in viitor, o anticipare a evenimentelor cu caracter reparator,

compensator.

In functie de cele 2 zone vom evidentia urmatoarele tipuri de manifestari psihopatologicecolective :

1. Psihozele colective de sublimare – ce isi au originea in Supraeul colectiv si care privesc

 problematica traumatizanta a trecutului.

2. Psihoze colective de descarcare – cu originea in inconstientul colectiv si care se

 proiecteaza in viitor.

Formele psihozelor colective :

I. Psihozele de sublimare

1. Psihozele idealiste (utopice)

- manifestate prin tendinta de afirmare intr-o maniera sublimata a idealurilor 

maselor 

- Psihozele colective utopice – prezinta idei reformatoare sociale, politice,

religioase, economice sub forma unor ideologii de tiip socio-politic, proiecte

utopice de schimbare a lumii

- Din pdv funtional au in cadrul grupului un rol compensator, oferind o solutie la

criza sociala profunda a valorilor ex- comunismul, nazismul, fascismul.

2. Psihozele de refugiu – schizoide

- psihoze regresive

- conduite de refugiu, de retragere in trecut

- exprima situatiile de inchidere colectiva, de rupere de realitatea prezenta cu un fel

de intoarcere in trecut de aceea le putem numi “Psihoze collective schizoide”.

Page 30: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 30/41

- Apar fenomene precum isteria colective, regresiune de factura isterica,

compensarea culpabilitatii prin asa numit ritualuri de autopedepsire care au o

semnificare de reparatorii

- Pot aparea automutilari, refuzul tratamentelor din medicina contemporana

- Cel mai grav efect – suicidul colectiv

- Ex. Jonestown

Explicatii: conduita religioasa individuala/de grup = expresia interactiunii dintre 6 categorii de

factori:

1. factori culturali – sintetizeaza achizitiile spirituale ale comunitatii.

2. factori institutionali – reflecta inflluenta bisericii si a clerului dar si a institutiilor educative sau politice

3. macrosociale – explica trasaturile unei societati pe o anumita treapta a dezvoltarii sale din

 punct de vedere economic, tehnologic

4. psihosociali de grup – importanta este presiunea normelor, modelarea comportamentala,

gradul de toleranta, imitatii si contagiune

5. psihoindividuali = anumite trasaturi de personalitate cu incidenta asupra trairilor si

manifestarilor religioase:

- anumite trasaturi de caracter 

- complexe emotionale

- probleme emotional-afective

- motivational – atitudinale

6. contextuali = anumite imprejurari social-istorice - razboaie, calamitati, situatii de criza

sociala.Se poate ajunge la exacerbarea fenomenelor cum se intampla frecventa in cazul unor secte.

Fenomenul poate imbraca forma bigotismului exagerat, fanatismul religios, delirului colectiv,

intolerantei. In cazul sectelor apocaliptice delirul religios indus membrilor a dus la acte cu un

 pronuntat caracter antisocial sau la sinucideri colective

Page 31: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 31/41

Factorii psihoindividuali ce pot duce la o exacerbare a trairilor religioase – 4 categorii

1. Factori psihici de fond: nivel de inteligenta, emotivitate, grad de sgestibilitate

2. Trasaturi de personalitate configurate in structuri tipice si au conotatia unor sindroame

3. Complexe emotionale dobandite in ontogeneza ca urmare a unor traumatisme, esecuri

existentiale mai ales in plan intim. Ex – complexul insignifiantei, inutilitatii in lume,

complexul infrangerii

4. Factori psihotici – ce isi gasesc forme de manifestare intr-un comportament specific:

diferite forme de paranoia, delir, manie chiar schizofrenie

II. Psihozele colective de descarcare

1. Psihozele de violenta

Psihozele aflate in raport direct cu inconstientul colectiv, manifestate prin descarcari

 puternice ale tensiunilor pulsionale acumulate de masele umane intr-o forma negativa. La

  baza acestor psihoze de violenta se afla potentialul agresiv latent al maselor. Ex – 

manifestarile agresive ale suporterilor diverselor sporturi.

2.  Psihozele expansive = manifestari psiho-patologice colective, dominate de tendintele proiective ale grupului ca un fel de negare a prezentului. – constructii de tipul delirului

colectiv – pot fi denumite – „Psihoze colective delirante”; masele nu se mai recunosc ca

apartinand unor valori anume si doresc sa impuna alte valori care sa le reprezinte. – se

manifesta astfel o pierdere a identitatii specifice perioadei de criza sociala profunda.

Solutiile propuse si adaptate in acest context sunt expresia unei confuzii generale sociale

si axiologice si de cele mai multe ori, au un caracter aberrant luand aspectul unei

cosntructii delirante de masa.

Forme de manifestare a psihozelor expansive:

Page 32: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 32/41

a) Conduitele de panica = acele psihoze delirante colective avand ca substrat angoasa,

nesiguranta in privinta viitorului legata de anumite teme – sf lumii, apocalipsa, armaghedonul,

diverse dezastre naturale, epidemii, inundatii.

 b) Migratia populationale – catre alte regiuni/tari diferite de cea de origine, insa ca expresie acautarii unei ordini sociale si axiologice si ca expresia cautarii unei sigurante care sa anuleze

fricile si sa ofere o identitate precisa.

c) Miscari sociale de masa cu caracter de schimbare a ordinii sociale si politice. Ex – lovituri de

stat si actele teroriste

Brainwashing

•  poate fi privit atat dpdv cognitiv cat si afectiv

• Brainwashing evoca frica pierderii autocontrolului, frica pierderii dominatiei absolute a

unei persoane sau a unui grup de persoane precum si frica pierderii identitatii de sine.

acest fenomen nu este unul paranormal ci este similar cu inducerea de halucinatii adica cuinducerea simptomelor cele mai grave de shizofrenie.

• Pe de-o parte seamana cu intoxicatia cu substante halucinogene, insa spre deosebire de

acestea, este atacat nu numai autocontrolul individului, nu numai cenzura

comportamentului dar si personalitatea si identitatea omului.

• Comanda unui act e una de tip extern insa in cazul reusitei unui brainwashing, victima nu

il resimte ca fiind o sursa externa, ca fiind exogen. Victima isi asuma raspunderea si

consecintele faptelor sale. Acest lucru contrasteaza cu schizofrenia in care vocile,

vedeniile, halucinatiile, sunt percepute ca venind din afara din exterior. 1

• Brainwashing-ul are totodata si o componenta cognitiva, adica se bazeaza pe o serie de

scheme cognitive pe care in general oamenii le au despre ei insisi.

Page 33: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 33/41

1. Ideea despre putere

Conceptul de putere aici strans legat de cel de control si influenta. A avea control asupra

 propriilor decizii si asupra propriului comportament. In cazul brainwasing-ului se aplica inversul

acestei scheme.

2. Ideea despre schimbare

Puterea individului tine nu numai de ceea ce face ci si de felul in care se raporteaza ci si de

modul in care interpreteaza actiunea, faptele altor indivizi.

Putearea sociala = abilitatea de a avea impact asupra altor oameni, de a schimba credintele

acestora, de a schimba sistemul lor de gandire si mai mult – atitudinile, comportamentele si

convingerile lor.

3. Ideea cauzalitatii – David Hume – Cauzalitatea este unul dintre acele concepte pe care

oamenii au impresia ca-l inteleg bine, insa in realitate lucrurile stau uneori altfel. Tindem sa

atribuim aceleiasi cauze o serie de efecte similare desi in realitate aceasta atribuire este una

eronata. Brainwashing-ul asa cum il descriu Hunter si Orwell se bazeaza puternic pe forta

coercitiva si pe emotie pe inegalitatile de putere dpdv al statutului si prestigiului recunoscut

social si pe specularea vulnerabilitatilor emotionale

Grupurile mici cum ar fi cultele reigioase sau ideologice sunt capabile sa foloseasca in mod

intens aceasta tehnica intrucat ele pot atinge un inalt nivel de control al mediului victimei. De

asemenea ale pot invoca lumea exterioara, societatea per ansamblu sau chiar omenirea sa fiind o

 puternica amenintare la adresa integritatii psihice, dar si fizice a individului. In acest context

 brainwashingul tinde sa atinga o schimbare generala a comportamentului insa si una specifica.

Scopul principal este acela de a schimba gandurile victimei astfel incat sa se potriveasca 100%

cu ideologia indifferent de rezistenta victimei si indiferent de convingerile religioase, credintele

si mentalitatile primordial ale victimei

4. Ideea responsabilitatii

Page 34: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 34/41

• In cazul brainwashingului, victima isi asuma complet responsabilitatea faptelor sale

sustinand ca acestea nu au nicio legatura cu nimic din exterior si ca le sunt caracteristice

aceste acte

5. Ideea liberului arbitru

• In cazul brainwashingului, vorbim de anularea liberului arbitru

Caracteristici ale sectelor:

• Religia are, la nivel social anumite funcţii, după cum urmează:

• Funcţia morală: de stabilire a unor norme şi criterii comportamentale interpersonale şi

sociale, conform conceptelor de bine, adevăr şi dreptate.

• Funcţia identitară: comunităţile umane capătă altă dimensiune a identităţii lor culturale,istorice, dar şi un liant spiritual foarte puternic.

• Funcţia motivaţională: de satisfacere a unor trebuinţe specific umane: de securitate, de

comuniune emoţională, de trăire spirituală şi înţelegere a societăţii.

• Funcţia cultural – exprimata prin creatii artistice

În cazul sectelor religioase se ajunge la exacerbarea trăirilor religioase prin:

Bigotism exagerat• Intoleranţă religioasă

• Fanatism religios agresiv

• Transă colectivă

• Isterie colectivă

• Delir colectiv

• Suicid colectiv

În cazul sectelor auto-denumite apocaliptice, delirul religios indus membrilor, de o anumităfactură psihologică a dus la acte cu un pronunţat caracter antisocial, fenomene sociale extreme şi

chiar sinucideri în masă.

Exemple:

Page 35: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 35/41

• în Uganda, 400 de membri ai unei secte apocaliptice au fost victimele unei sinucideri

colective.

• în california 39 de membri ai Heavens Gate s-au sinucis luând arseniu.

• dintr-un numar de 500 de adepţi ai Templului Soarelui, 74 de adepţi s-au sinucis în

intrevalul 1994-1997.

Factorii psiho-individuali şi de personalitate care predispun către exacerbarea trăirilor 

religioase şi către afilierea la secte religioase (4 categorii principale) :

1) Factori psihici de fond

a) Gradul de emotivitate

 b) Gradul de sugestibilitate

c) Gradul de labilitate psihică

d) Nivelul de inteligenţă

2) Trăsături de personalitate configurate în structuri tipice sau aşa-zise sindroame

3) Complexe emoţionale dobândite de-a lungul vieţii ca urmare a unor experienţe traumatizante

sau eşecuri existenţiale atât din punct de vedere social, profesional, cât şi intim.

Exemple de complexe: complexul insignifianţei, complexul înfrângerii, complexul inutilităţii

în lume.

4) Factori psihotici care îşi găsesc formele de manifestare într-un comportament specific:

diferite forme de delir, manie, uneori chiar paranoia sau schizofrenie.

Caracteristicile psiho-sociale ale sectelor:

• Coeziunea foarte mare a membrilor în cadrul sectei

• Viaţa adepţilor este complet subordonată sectei

Adeziunea voluntară a membrilor • Elitismul declarat şi cultivat în cadrul sectei. Membrii sectelor se consideră oameni

superiori, cu o anumită chemare, aleşi pentru a aduce mântuirea sau a salva omenirea,

etc.

Page 36: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 36/41

IV. P.A.F.A

(Excluderea sociala)

Grupurile de personae pt. care strada reprezintã caminul de zi cu zi:

• Familii cu copii

- Indifferent daca au cateva luni sau 14-15 ani, copii sunt victimele totaleale unui context scial nefavorabil

- În România sunt familii evacuate din fostele case naṭionalizate, mame ṣicopii,victim ale violenṭei familial, existã ṣi familii care s-au constituit pestradã

• Copii stãzii

Page 37: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 37/41

- În unele zone au chiar un lider, anumite zone de acṭiune ṣi din pacatesunt un element definitoriu în marile oraṣe, toate acestea în ciuda a zecide programe ṣi organizaṭii care ṣi-au propus diminuarea fenomenului

• Bãtrânii

- cei mai mulṭi sunt excrocaṭi de propriile rude sau alte personae ṣi ajung în

contextul strãzii dupã ce le-a fost luatã locuinṭa;• Persoanele cu dizabilitãṭi fizice ṣi psihice

- Un grup extreme de vurnelabil ṣi des întâlnit pe strãzi;

• Foṣti deṭinuṭi

- majoritatea tinerilor aleg strada întrucât sunt respinṣi complet de familie,au mari problem de a se integra în societate, se confruntã cumarginalizarea socialã;

• Alte categorii

- Tineri ṣomeri plecaṭi de acasã în cãutarea unui loc de muncã, plecaṭidintr-o zona muntoasã a ṭãrii;

Abordarea vieṭii în stradã se poate realize din 2 perspective:A. Perspectiva dinamicã – degradarea lor în timpB. Psihopatologia

A .Perspectiva dinamicã - A. Vexilard , prezintã 4 faze ale P.A.F.A:

1. Persoana reactivã cuprinde :

a) faza de agresiune

- aceastã primã fazã în procesul de desocializare este numitã faza agresivãce presupune activitate intensã în care se fac diferite încercãri dereadaptare în care personalitatea omului, valorile, rãmân neschimbate

- faza apare în urma unui eveniment brutal: decesul soṭiului/soṭiei,

 pierderea locului de muncã, suferirea unui accident => invaliditate

- în acepṭiunea personalã, acest om înceaarcã sã-ṣi regãseascã stabilitatea- ea nu pare a fi conṣtientã de noua ei situaṭie ṣi de ceea ce presupune ea;- în aceastã etapã, posibilitãṭile de acṭiune sunt micṣorate;- contactele cu anturajul se altereazã- apare sentimental jenei faṭã de noua situaṭie ṣi teama cã anturajul ar

considera cã persoana are nevoie disperatã de ajutor;- valorile din trecut încã sunt motorul acṭiunii, încã orienteazã

comportamentul individului; ele reprezintã oarecum o barierã înacceptarea noii situaṭii;

- posibilitatea concretã de a ieṣi din situaṭi depinde de resurselepsihologice ale individului ṣi de suportul familial;

Page 38: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 38/41

- încã din aceasta fazã, persoana frecventeazã o lume complet nouã, pe

care nu o recunoaṣte ca fiind ?- agresivitatea o manifestã pentru a-ṣi regãsi stabilitatea … în trecut; ea

este îndreptatã ṣi spre alte personae din aceeaṣi categorie;

b) faza de regresiune

- presupune închiderea în sine;- persoana încã respinge noua situaṭie => nu conṣtientizeazã starea sa, nu

 întreprinde anumite acṭiuni cum ar fi înscrierea la ṣomaj, informarea pt.drepturile sale;

- în prima etapã, lumea sa încã îi era familiar, acum îi devine ostilã ṣistrãinã, îi apare ca o lume care nu mai face parte din viaṭa sa ṣi pe care

 încet încet o va respinge;- noile sale acṭiuni presupun: cum sã faci rost de mâncare, unde sã dormi,

sã te speli; toate aceste noi acṭiuni transformã concepṭia sa;- nu mai are iniṭiative, orice iniṭiativã este privitã ca un efort inutil;- acumularea de eṣecuri => angoasã faṭã de viitor, diminueazã mult 

entuziastmul, dar persoana încã îṣi pãstreazã în sinea sa speranṭa cã-ṣi varegãsi viaṭa din trecut;

- priaṭiunile, restricṭiile se accentueazã- respingerea din partea anturajului îi agraveazã situaṭia;- persoana încã se simte responsabilã de eṣecurile sale ṣi încearcã sã

gãseascã o explicaṭie- reuṣitele apropiaṭilor îi accentueazã sentimental cã ar avea vreo

deficienṭã;- societatea este considerate ostilã;- întoarcerea la valorile sale din trecut e din ce în ce mai problematicã;- situaṭia sa devine una insuportabilã;- posibilitatea de a ieṣi din impas va depinde de gradul de vulnerabilitate

psihicã a individului;

În aceste 2 faze, încã are voinṭã ṣi chiar posibilitatea de a întreprinde câteva acṭiunicare sã-l ajute , dupã care, aceste acṭiuni nu vor mai exista deloc.

2. Persoana areactivã

a) faza de fixare

- conflictul insuportabil trebuie cumva rezolvat printr-un act care presupunerupture totalã de trecut; în timpul acestei faze, persoana conṣtientizeazã cã adevenit parte a unei lumi noi;

Page 39: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 39/41

- slãbirea nr. contactelor sociale ṣi intensitãṭii lor; pierderea acestor legãturi=> eṣec, frustrare, devalorizare de sine;

- persoana trebuie sã suporte o atitudine cu mult sau cu puṭin mascatã dinpartea anturajului ṣi se confruntã cu dispreṭul acestuia = > respingere socialã ;

- dspreṭulṣi denigrarea = arme puternice de apãrare ale societãṭii împotriva

excluṣilor;- persoana trece de la îndoialã la neliniṣte apãsãtoare;- apare condiṭia de cerṣetor, rãscolitul prin gunoaie ṣi comiterea de mici

infracṭiuni, începe sã consume alcool frecvent = > în câteva luni devine dependentde alcool;

- se instaleazã un nou stil de viaṭã, individual considerând cã nu mai faceparte din fosta sa lume, neconsiderându-se însã complet parte integrate din lumea

 în care trãieṣte, a excluṣilor social;

- când dinamica acestui fenomen al degradãrii se fixeazã în acest stadiu,apare riscul sinuciderii;

b) faza de resemnare

 

- persoana a uitat complet reperele valorice ale fostei sale lumi ṣi, pentru asupravieṭui, organismul trebuie sã se adapteze în noua lume în caretrãieṣte;

- în acest stadiu se întâlnesc: cerṣetorul filosof ( care a devenit chiarmândru de starea sa), cerṣetorul liberal;

- Regãsim aici mecanismele unei raṭionalizãri de tip autist careminimalizeazã rolul celuilalt, universal normal ṣi neagã complet fostelesale valori => noul stil de viaṭã => îṣi pierde contactele, legãturile ṣi iṣi

creeazã noi nevoi ṣi cea mai importantã: nevoia de a merge liber oricândṣi oriunde fãrã restricṭie, nevoia de a nu fi legat de nimeni, nevoia de avagabonda;

- Aici nu e vorba de o remodelare psihologicã, ci de o TransformarePsihologicã a individului ce afecteazã chiar ṣi bazele personalitãṭii sale,valorile sale sociale sunt complet response;

- Noile sale valori graviteazã în jurul a doi poli:1. Ataṣamentul psihologic faṭã de ceea ce numeṣte

libertatea sa;

2. Refuzul de a munci, de a fi integrat într-o structurã;

3.- Vechea lume îi provoacã dispreṭ, urã ṣi indiferenṭã => îṣi diminueazãastfel sentimental de respingere produs de marginalizarea socialã;

B. Perspectiva psihopatologicã – P. Declerck

Page 40: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 40/41

- Multe explicaṭii ale fenomenului PAFA = sãrãcia, încã sãrãcia ṣi excludereasocialã sunt insuficiente în a le explica;

- Analizând scenariul vieṭii acestor indivizi => este vorba de o psihopatologieserioasã, dublatã de o semnificativã psihopatologie de familie;

- Copilãria a fost adesea marcatã de traumatisme grave;

- Deṣi se manifestã disponibilitate de a schimba ceva în viaṭa lor, se constatã oopoziṭie la schimbare, la ameliorare => Reacṭie Terapeuticã Negativã, unaparadoxalã, în care bolnavul refuzã sã-I fie mai bine;

- Toate încercãrile de a-I ameliora starea, se transformã extreme de rapid îneṣecuri ṣi agravare a simptomelor;

Vagabondajul ca simptom psihopatologic

- vagabondaj = rezultat al unei patologii sociale, economice ṣi cultural;- psihiatria clasicã are tendinṭa de a ignora specificitatea vagabondajului pe

care îl considerã un fenomen socio-economic- în manualele de psihiatrie este asociat cu alcoolismul, unele forme de schizo,

tulburãri de personalitate, acestea fiind susceptibile sã provoacemarginalizarea indivizilor în cauzã;

- anumite forme de patologie mintalã antreneazã consecinṭe sociale,relaṭionale ṣi economice ṣi astfel, în mod progresiv îl pot duce pe individ lavagabondaj;

- în schimb, viaṭa în stradã amplificã, agraveazã, poate activa anumitetulburãri psihice;

- Declerck -> vagabondajul nu se reduce doar la o cauzã ci este un proces

multifactorial cauzal care se cupleazã cu :* efectele excluderii economice, familiale ṣi sociale => factorii de

patologie socialã, factorii psihiatrici ( tulburãri de personalitate,psihoze, toxicomanie) se activeazã ṣi se amplifica sub influenṭa vieṭii înstradã;- putem vorbi ṣi de autoexcludere patologicã compulsivã endogenã ceantreneazã cu adevãrat marginalizarea ṣi excluderea socialã;

- Declerck  - > în rândul PAFA existã o serie de simptome ṣi mecanismepsihice care pun problema cunoaṣterii gnosologice a sindromului de

desocializare ( ansamblul de comportamente ṣi ….. prin care subiectul sedeturneazã de la realitate, de la nevoile sale de bazã, cãutând o satisfacṭie

sau cel puṭin reducerea parṭialã a stãrii de rãu pe care o experimenteazã);- Din aceastã perspective -> desocializarea = versantul psihopatologic alexcluderii sociale -> subiecṭii îṣi organizeazã astfel propria degradare socialã

- Acest lucru este evidenṭiat printr-un semn aparte ṣi anume pierderea

repetatã, cvasiprogramatã a actelor de identitate;

- Acest lucru demonstreazã o adevãratã paralizie socialã a individului care segãseṣte în acel moment în afara jocului social;

Page 41: cursuri mitro

8/14/2019 cursuri mitro

http://slidepdf.com/reader/full/cursuri-mitro 41/41

- Este o acṭiune simbolicã prin care individual îṣi rãtãcefṣte propria identitate, oneagã ṣi oferã argument cã nimic nu e imposibil pentru ei;

- Asistentulsoil încearcã câteva luni sã-l reintegreze, pânã când persoana îṣipierde actele, îṣi rãtãceṣte identitatea;

- Dacã I se refac actele le a aruca, le va pierde, îṣi va nega identitatea;