curs - dreptul comercial - lector univ. drd. alunica morariu

5/12/2018 Curs - Dreptul Comercial - Lector Univ. Drd. Alunica MORARIU - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/curs-dreptul-comercial-lector-univ-drd-alunica-morariu

Universitatea "Ştefan cel Mare" SuceavaFacultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie PublicăDepartamentul ID

Specializarea: Asistenta Manageriala Si Secretariat, Anul II,Sem. II

DREPT COMERCIAL

Lector univ. drd. Alunica MORARIU


http://slidepdf.com/reader/full/curs-dreptul-comercial-lector-univ-drd-alunica-morariu 34

2011



I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

PRIVIND DREPTUL AFACERILOR (COMERCIAL)

I. 1. Noţiunea şi obiectul dreptului comercial I. 1. 1. Noţiunea de drept comercial

Dreptul civil, ca ramură a dreptului privat, reglementează raporturile

juridice civile, care sunt raporturi sociale cu conţinut patrimonial sau personal

nepatrimonial, stabilite între părţi care au o poziţie juridică egală.

Dreptul comercial reglementează numai un anumit gen de raporturi patrimoniale

stabilite între părţi egale juridic. Denumirea drept comercial sugerează ideea unui

ansamblu de norme juridice care privesc comerţul.

Etimologic, termenul de „comerţ” provine de la latinescul commercium, care esteo juxtapunere a cuvintelor cum şi merx, ceea ce înseamnă „cu marfă”.

În sens economic, comerţul este acea activitate care are ca scop circulaţia

bunurilor de la producător la consumator

În sfârşit, în sens juridic, noţiunea de comerţ cuprinde nu numai operaţiunile de

interpunere în circulaţia mărfurilor, pe care le realizează comercianţii, ci şi operaţiunile

de producere a mărfurilor, prin transformarea materiilor prime, a materialelor şi obţinerea

unor produse de o valoare mai mare, de către fabricanţi.. I. 1. 2. Obiectul dreptului comercial

În concepţia clasică a dreptului comercial există două sisteme care permit

determinarea obiectului dreptului comercial: sistemul subiectiv şi sistemul obiectiv.

În sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile

comercianţilor.

În sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile

comerţului, adică actelor juridice, faptelor juridice şi operaţiunilor calificate de lege ca

fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.

Definiţia dreptului comercial

Dreptul comercial poate fi definit ca reprezentând un ansamblu de norme juridice

de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele juridice, faptele juridice



şi operaţiunile considerate de lege ca fiind fapte de comerţ, precum şi raporturilor juridice

la care participă persoanele care au calitatea de comerciant.

I. 3. Izvoarele dreptului comecrcial

Izvoarele dreptului comercial se împart în două categorii: izvoare normative(izvoare formale de drept; izvoare creatoare) şi izvoare interpretative (destinate

interpretării actelor normative sau a voinţei părţilor în raporturile juridice comerciale).

I. 3. 1. Izvoarele normative

Izvoarele formale de drept comercial sunt: Constituţia României, Codul

comercial, legile comerciale speciale şi în subsidiar, Codul civil şi legile civile speciale.

Constituţia României. Legea fundamentală a ţării reglementează principiile de

organizare a activităţii economice. Astfel, potrivit art. 134 din Constituţie, economia

României este o economie de piaţă.

Codul comercial român în vigoare de la 1 septembrie 1887, constituie actul

normativ de bază al activităţii comerciale, cuprinzând norme juridice care reglementează

instituţiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ, comercianţii,

obligaţiile comerciale etc.

Legile comerciale speciale. Deşi în art. 1 C. com. Nu se vorbeşte decât de „legea

de faţă”, nu toate normele de drept comercial sunt cuprinse în Codul comercial. Au fost

adoptate, în special după 1990, o serie de legi comerciale speciale, care ocupă un loc tot

mai important între izvoarele formale ale dreptului comercial.

Actele normative emise după 1990 se clasifică în:

• Legi stricto sensu;

• Decrete-legi;

• Ordonanţe de urgenţă ale guvernului;

• Ordonanţe ale guvernului;

• Hotărâri ale guvernului;

• Norme, regulamente şi ordine adoptate sau emise de organele competente.

Codul civil şi legile civile speciale. Codul civil constituie, conform art. 1 C. com.,

izvorul subsidiar al dreptului comercial. În realitate, însă, izvorul subsidiar al acestei

ramuri de drept îl reprezintă legile civile, respectiv Codul civil şi legile civile speciale.



Convenţiile internaţionale. Dezvoltarea comerţului internaţional a obligat statele

să remedieze dificultăţile apărute datorită diversităţii reglementărilor interne cu privire la

comerţ. În acest scop au fost utilizate două procedee principale:

• Suprapunerea peste reglementările interne, care rămân în vigoare, a unor

reglementări internaţionale uniforme, care se aplică numai în raporturile

comerciale internaţionale;

• Uniformizarea normelor juridice, atât pe planul relaţiilor internaţionale,

cât şi pe planul legislaţiei naţionale a fiecăruia dintre statele care au

ratificat convenţia.

I. 3. 2. Izvoarele interpretative. Rolul izvoarelor interpretative este, de a servi

interpretării actelor normative sau a voinţei părţilor în raporturile juridice comerciale. Fac

parte din această categorie uzanţele comerciale, doctrina şi jurisprudenţa.

Uzanţele comerciale. Uzul (obiceiul sau cutuma) este o regulă de conduită

născută din practica socială, folosită vreme îndelungată şi respectată ca o normă juridică

obligatorie.

Doctrina. Soluţia tradiţională a fost adoptată şi în dreptul comercial: doctrina nu

constituie izvor formal de drept..

Jurisprudenţa. Deşi nici practica judiciară nu constituie izvor formal de drept, ea

joacă un rol important în interpretarea legii comerciale



II. ELEMENTE PRIVINDACTIVITATEA DE COMERŢ

II. 1. Faptele de comerţ II. 1. 1. Reglementarea faptelor de comerţ.

Art. 3 C.com. prevede: „ Legea consideră ca fapte de comerţ:

1. Cumpărările de producte sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie

după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi

cumpărarea, spre a se revinde, de obligaţiuni ale statului sau de alte titluri de

credit circulând în comerţ;2. Vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi

vânzările de obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ,

când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;

3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau a altor titluri de

credit circulând în comerţ;

4. Cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor

comerciale;

5. Orice întreprinderi de furnituri;

6. Întreprinderile de spectacole publice;

7. Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri;

8. Întreprinderile de construcţii;

9. Întreprinderile de fabrici, de manufactură şi imprimerie;

10. Întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă, când altul decât

autorul sau artistul vinde;

11. Operaţiunile de bancă şi schimb;12. Operaţiunile de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale;

13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau

pe uscat;

14. Cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri;



15. Construcţia, cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru

navigaţia interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi

aprovizionarea unui vas;

16. Expediţiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate

contractele privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţie;

17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;

18. Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiunii;

19. Depozitele pentru cauză de comerţ;

20. Depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra

recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele."

În continuare, art. 4 C. com. mai prevede că sunt socotite „fapte de comerţ" şi

„celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă saudacă contrariul nu rezultă din însuşi actul."

De asemenea, art. 56 C. com. prevede: „Dacă un act este comercial numai pentru

una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi legii comerciale, afară de dispoziţiunile

privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Fapta de comerţ poate fi definită ca fiind actul juridic, faptul juridic sau

operaţiunea prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări,

prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia bunurilor, efectuată cu intenţia de aobţine anumite beneficii (profit).

VI. 1. 2. Clasificarea faptelor de comerţ În doctrina clasică, faptele de comerţ au fost clasificate în două mari categorii:

a) fapte de comerţ obiective, care sunt determinate de lege şi produc efecte

juridice în temeiul legii, independent de calitatea persoanei care le săvârşeşte

(comerciant sau necomerciant);

b) fapte de comerţ subiective, adică faptele care dobândesc caracter comercial

datorită săvârşirii lor de către o persoană care are calitatea de comerciant.

II. 2. Subiectele dreptului comercial II. 2. 1. Comercianţii. Consideraţii generale II. 2. 1. 1. Noţiunea si calitatea de comerciant.



Codul comercial nu cuprinde o definiţie legală a comerciantului, ci califică anumite

persoane ca fiind comercianţi. Astfel, art. 7 C.com. prevede: „Sunt comercianţi aceia care

fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale".

Doctrina consideră că există două categorii de comercianţi: comercianţii persoane

fizice (comercianţii individuali) şi comercianţii persoane juridice (comercianţii colectivi),

categorie care cuprinde societăţile comerciale, grupurile de interes economic, regiile

autonome precum şi organizaţiile cooperatiste.

II. 2. 1. 2. Dobândirea calităţii de comerciant:

a) de către persoana fizică.

Potrivit art. 7 C.com., „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având

comerţul ca profesiune obişnuită (...)". La aceste condiţii prevăzute de lege, în doctrină s-a

mai încercat adăugarea altora, cum ar fi: faptele de comerţ să fie săvârşite în nume propriu; persoana fizică să aibă capacitatea cerută de lege; să existe autorizaţia administrativă,

atunci când legea prevede; să se fi procedat la înmatricularea în Registrul comerţului etc..

b) de către persoanele juridice

Societăţile comerciale au calitatea de comerciant, art. 7 C.com. prevăzând expres

aceasta, în prezent, această calitate este atribuită celor cinci categorii de societăţi

comerciale prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (societatea în

nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea încomandită pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată), precum şi societăţilor comerciale

constituite ca societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată prin reorganizarea

întreprinderilor de stat, în temeiul Legii nr. 15/1990.

Regiile autonome sunt organizate, în temeiul Legii nr. 15/1990 privind

reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, în

ramurile strategice ale economiei naţionale, fiind persoane juridice care funcţionează pe

bază de gestiune economică şi autonomie financiară, iar calitatea lor de comercianţi

rezultă expres din dispoziţiile art. l alin. 2 din Legea nr. 26/1990 privind registrul

comerţului.

Organizaţiile cooperatiste au calitatea de comerciant, conform art. l alin. 2 din Legea

nr. 26/1990, calitate ce este justificată prin aceea că ele desfăşoară activitate comercială



(producţie, prestări de servicii etc.) în scopul obţinerii de profit. Organizaţiile cooperatiste

dobândesc calitatea de comerciant de la data înfiinţării lor în condiţiile legii.

În sistemul dreptului comercial român nu au calitatea de comerciant asociaţiile şi

fundaţiile, statul şi unităţile sale administrativ-teritoriale.

II. 2. 1. 3. Dovada calităţii de comerciant

Proba calităţii de comerciant se face de către cel care afirmă existenţa acesteia, în mod

diferit, după cum este vorba de o persoană fizică sau de o persoană juridică.

În cazul persoanelor fizice, calitatea de comerciant se poate proba numai prin

prezentarea unor dovezi din care să rezulte că persoana în cauză a săvârşit în mod efectiv una

sau mai multe fapte de comerţ prevăzute de art. 3 C.com. ca o profesiune obişnuită şi în nume

propriu.

În cazul societăţii comerciale, calitatea de comerciant se probează prin dovedireaconstituirii societăţii, în condiţiile prevăzute de lege, un mijloc de probă putând constitui

copia certificatului de înregistrare a societăţii în registrul comerţului, potrivit dispoziţiilor

Legii nr. 26/1990.

În cazul regiei autonome şi al organizaţiei cooperatiste, calitatea de comerciant se

poate proba în mod asemănător, prin dovedirea înfiinţării în condiţiile stabilite de lege,

putându-se utiliza copia certificată de pe înregistrarea în registrul comerţului.

II. 2. 1. 4. Încetarea calităţii de comerciant În cazul persoanei fizice, întrucât calitatea de comerciant se dobândeşte prin

săvârşirea unor fapte de comerţ obiective, cu caracter profesional, încetarea calităţii de

comerciant are loc în momentul în care nu se mai săvârşesc fapte de comerţ ca profesiune

obişnuită. Radierea din registrul comerţului sau retragerea autorizaţiei administrative trebuie

să fie însoţite de încetarea efectivă şi definitivă a efectuării unor fapte de comerţ cu caracter

profesional.

Calitatea de comerciant a societăţilor comerciale încetează în momentul când

acestea încetează să mai existe ca persoane juridice. Societatea comercială îşi încetează

existenţa prin dizolvare şi lichidare. Potrivit art. 222 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea

poate avea loc prin: trecerea termenului stabilit pentru durata societăţii; imposibilitatea

realizării obiectului societăţii sau declararea nulităţii societăţii; hotărârea adunării

generale; hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat pentru motive temeinice, precum



neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii; falimentul

societăţii etc.

Dizolvarea societăţii nu atrage după sine pierderea automată a personalităţii

juridice, societatea nemaiputând face operaţiuni noi, ci doar operaţiunile necesare

lichidării. Practic, personalitatea juridică a societăţii încetează odată cu ultima operaţie

de lichidare.

Regiile autonome îşi încetează activitatea prin hotărârea guvernului sau prin

decizia organului administraţiei publice locale, iar organizaţiile cooperatiste îşi încetează

existenţa prin hotărârea adunării generale, privind dizolvarea sau reorganizarea ca societate

comercială.

II. 3. Obligaţiile profesionale ale comercianţilor II. 3. 1. Obligaţiile profesionale ale comercianţilor. Consideraţii generale.

Prin instituirea legală a anumitor obligaţii profesionale în sarcina comercianţilor se

urmăreşte apărarea intereselor publice, în special a creditului comercial, dar şi protejarea

intereselor terţilor şi ale comercianţilor înşişi.

Principalele obligaţii profesionale ale comercianţilor sunt:

a. publicitatea prin registrul comerţului;

b. organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale;

c. exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite.

II. 3. 2. Publicitatea prin registrul comerţului Publicitatea în registrul comerţului este reglementată prin Legea nr. 26/1990 privind

registrul comerţului şi Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea

în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice,

înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice.

Activitatea fiecărui oficiu privind înregistrările în registrul comerţului se află sub

controlul unui judecător al tribunalului judeţean, respectiv al Tribunalului MunicipiuluiBucureşti, delegat anual de preşedintele tribunalului. Registrul comerţului cuprinde:

a. registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane fizice;

b. registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane juridice.

II. 3. 2. 1. Înmatricularea în registrul comerţului .

În cazul comerciantului persoană fizică, înmatricularea va cuprinde:



a) menţiuni privind numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul,

cetăţenia, data şi locul naşterii, starea civilă şi activitatea comercială anterioară;

b) menţiuni privitoare la firma comercială şi sediul acesteia;

c) obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii principale, astfel cum

sunt prevăzute în autorizaţia pentru exercitarea comerţului;

d) numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea

comerţului.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 26/1990, înmatricularea unei societăţi comerciale în

registrul comerţului va cuprinde, după caz, datele conţinute în mod obligatoriu în actul său

constitutiv.

II. 3. 2. 2. Înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului

Art. 21 din Legea nr. 26/1990 prevede că se vor înregistra în registrul comerţului menţiuni privitoare la:

a) donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită asupra

fondului de comerţ,;

b) numele şi prenumele, cetăţenia, codul numeric personal, pentru cetăţenii

români, seria şi numărul paşaportului, pentru cetăţenii străini, data şi locul naşterii

împuternicitului sau a reprezentantului fiscal, dacă este cazul;

c) brevetele de invenţii, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, denumirile deorigine, indicaţiile de provenienţă, firma, emblema şi alte semne distinctive asupra cărora

societatea comercială, regia autonomă, organizaţia cooperatistă sau comerciantul

persoană fizică sau asociaţie familială are un drept;"

d) hotărârea de divorţ a comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor

comune, pronunţate în cursul exercitării comerţului;

e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a

curatelei acestuia, precum şi hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;

f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, precum şi

înscrierea menţiunilor corespunzătoare;

g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului

pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate;

h) orice modificare privitoare la faptele sau menţiunile înregistrate.



Totodată, la încetarea activităţii comerciale, comerciantul este obligat să ceară

oficiului registrului comerţului radierea înmatriculării din registrul comerţului.

II. 3. 2. 3. Procedura efectuării înregistrărilor în registrul comerţului .

În ceea ce priveşte înmatricularea comerciantului, cererea de înmatriculare în

registrul comerţului trebuie făcută în 15 zile ( dacă legea nu prevede alt termen ):

(a) pentru comercianţi, persoane fizice

(b) pentru societăţile comerciale, de la data încheierii actului constitutiv;

(c) pentru regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale şi organizaţii

cooperatiste, de la data actului de înfiinţare.

Cererea de înmatriculare a comerciantului persoană fizică va fi făcută personal

sau prin împuternicit cu procură specială şi autentică.

Cererile de înmatriculare vor indica şi:a) denumirea sucursalei şi numele/denumirea filialei, forma şi sediul

comerciantului din străinătate;

b) numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de terţi şi în justiţie

comerciantul din străinătate, precum şi ale celor dintre ele care se ocupă nemijlocit de

activitatea sucursalei;

c) ultima situaţie financiară a comerciantului din străinătate aprobată, verificată

sau publicată potrivit legislaţiei statului în care comerciantul are domiciliul/sediul. Dacă este cazul, se vor înregistra şi menţiuni referitoare la:

a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extrajudiciare de insolvenţă asupra

comerciantului din străinătate;

b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi puterile lichidatorilor;

c) închiderea sucursalei.

În ceea ce priveşte înregistrarea menţiunilor, cererea de înregistrare în registrul

comerţului a menţiunilor trebuie făcută de comerciant în termen de cel mult 15 zile de la

data actelor şi faptelor supuse obligaţiei de înregistrare.

În scopul simplificării formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a

persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a

acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, prin Legea nr. 359/2004

a fost instituită o procedură unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării comercianţilor



(persoanele fizice care exercită în mod obişnuit acte de comerţ, asociaţiile familiale,

societăţile comerciale, societăţile şi companiile naţionale, grupurile de interes

economic, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste).

La înregistrarea modificărilor actului constitutiv se eliberează certificatul de

înscriere de menţiuni, însoţit de încheierea judecătorului delegat, precum şi alte acte

prevăzute de lege.

Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi a celui de înscriere de

menţiuni este de cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii, dacă prin încheieri

pronunţate de judecătorul delegat nu se dispune altfel.

II. 3. 3. Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale. Rolul şi reglementarea contabilităţii activităţii comerciale

Obligaţiile ce le revin comercianţilor privind evidenţa activităţii comerciale sunt

stabilite prin Legea contabilităţii nr. 82/1991 cu modificările şi completările ulterioare, care

însă nu abrogă expres dispoziţiile Codului comercial referitoare la aceste obligaţii (cuprinse

în Cartea I, Titlul IV ,Despre registrele comercianţilor", art. 22-34). Pe cale de consecinţă,

dispoziţiile acestuia sunt aplicabile, în măsura în care nu sunt contrare Legii nr. 82/1991.

Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi

Cartea mare. Întocmirea, editarea şi păstrarea registrelor de contabilitate se efectuează

conform normelor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratoruluisau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului, în cazul în care

contabilitatea nu se ţine de persoane autorizate, răspunderea revine comerciantului, potrivit

Legii nr. 82/1991.

II. 3. 4. Concurenţa comercială. Exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite.

În economia de piaţă, exercitarea concurenţei (confruntarea între comercianţi

pentru câştigarea şi conservarea clientelei) constituie un drept al oricărui agent economic.

Numai dacă exercitarea concurenţei are loc în aceste limite, concurenţa este licită şi, deci,ocrotită de lege, potrivit art. 135 din Constituţie.

Limitele în care trebuie să se manifeste concurenţa şi sancţiunile pentru

nerespectarea acestora sunt stabilite prin legi speciale (Legea nr. 11/1991 privind

combaterea concurenţei neloiale cu modificările şi completările ulterioare).



II. 4. Fondul de comerţ

II. 4. 1. Noţiunea şi natura juridică a fondului de comerţ Orice activitate comercială implică utilizarea unor bunuri şi drepturi adecvate

operaţiunilor respective.

Legislaţia în vigoare conţine dispoziţii privind anumite operaţiuni şi acte care

privesc acest ansamblu de bunuri (spre exemplu, prevederile art. 21 din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerţului, potrivit cărora sunt supuse înregistrării menţiunile

privind donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală imobiliară asupra fondului de

comerţ).

Fondul de comerţ nu trebuie confundat cu patrimoniul (totalitatea drepturilor şi

obligaţiilor comerciantului, care au o valoare economică); întrucât nu conţine creanţele şi

datoriile comerciantului. II. 4. 2. Elementele fondului de comerţ Fondul de comerţ nu are un conţinut unitar, ci variabil, în funcţie de specificul

activităţii comerciantului respectiv.

Elementele fondului de comerţ sunt:

- corporale, cum ar fi: imobilul în care se exercită comerţul, dacă el este obiect al

dreptului de proprietate al comerciantului; maşini, unelte, instalaţii, mărfurile şi ambalajele

împreună cu dotările care sunt destinate să le păstreze sau să le prezinte, inclusiv

mobilierul, materiile prime, materialele etc.;

- incorporale, cum sunt: drepturile asupra numelui comercial (firma), asupra

emblemei sau a altor semne distinctive, drepturile asupra mărcilor de fabrică, de comerţ şi

de serviciu, asupra brevetelor de invenţii, a denumirilor de origine, a indicaţiilor de

provenienţă; drepturile asupra contractelor de locaţiune pentru spaţiile destinate activităţii de

comerţ; clientela şi vadul comercial; drepturile de autor etc.

FirmaEste un element de identificare a comerciantului în câmpul activităţii comerciale.

Ea constă, potrivit Legii nr. 26/1990, în numele sau, după caz, denumirea sub care un

comerciant este înmatriculat în registrul comerţului, îşi exercită comerţul şi sub care

semnează.



Verificarea disponibilităţii firmei se face de către oficiul registrului comerţului, înainte

de întocmirea actelor constitutive sau, după caz, a modificării firmei.

Emblema

Emblema este un alt atribut de identificare a comerciantului în activitatea

comercială, definită de Legea nr. 26/1990 ca fiind semnul sau denumirea care deosebeşte

un comerciant de altul de acelaşi gen. Emblema asigură un supliment de individualizare

între comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu. Spre deosebire de

firmă, emblema are un caracter facultativ.

Clientela şi vadul comercial

Clientela este definită în doctrină ca fiind totalitatea persoanelor fizice şi juridicecare apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia,

pentru procurarea unor mărfuri şi servicii. Clientela constituie o valoare economică,

datorită relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi persoanele care

apelează la el pentru procurarea mărfurilor şi serviciilor. .

Prin natura sa, vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comerţ,

ci numai împreună cu clientela.

Drepturile de proprietate industrială

În doctrină, obiectele dreptului de proprietate industrială se împart în: creaţii noi

(invenţiile, desenele şi modelele industriale; modelele de utilitate); semne noi (mărcile de

fabrică, de comerţ şi de serviciu, denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă).

Drepturile asupra invenţiei sunt recunoscute şi apărate prin brevetul de invenţie

eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în temeiul Legii nr. 64/1991 privind

brevetele de invenţii.

Mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu sunt semne distinctive folosite de

agenţii economici pentru a deosebi produsele, lucrările şi serviciile lor de cele identice

sau similare ale altor agenţi economici.

Marca poate fi constituită din cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice, plane sau

în relief, reprezentaţii sonore etc.



III. CATEGORII DE COMERCIANŢI

III. 1. Comerciantul persoană fizică / Asociaţiile familiale

III. 1. 1. Noţiuni generaleConstituţia României consacră, în art. 48, principiul libertăţii economice.

Conform Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a

asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent

persoanele fizice, cetăţeni români sau cetăţeni străini care provin din statele membre ale

Uniunii Europene şi din statele aparţinând Spaţiului Economic European, pot desfăşura

activităţi economice pe teritoriul României, în mod independent sau pot constitui asociaţii

familiale în condiţiile acestei legii.

III. 1. 2. Condiţiile cerute persoanei fizice pentru a fi comerciant

Pentru a dobândi calitatea de comerciant, adică pentru a putea săvârşi fapte de

comerţ obiective, cu caracter profesional şi în nume propriu, persoana fizică trebuie să

aibă capacitatea deplină de exerciţiu. Concluzia se desprinde din interpretarea sistematică

a dispoziţiilor Codului comercial şi ale Legii nr. 300/2004.

Pot desfăşura activităţi economice în mod independent sau în cadrul asociaţiilor

familiale persoanele fizice care îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice ce solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent şi a persoanelor fizice

care au iniţiativa constituirii asociaţiei familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul

membrilor asociaţiei familiale;

b) starea sănătăţii le permite desfăşurarea activităţii pentru care se solicită

autorizaţia;

c) au calificarea - pregătire profesională sau, după caz experienţă profesională -,

necesară pentru a desfăşura activitatea economică pentru care se solicită autorizaţia;

d) nu au fost condamnate penal prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă

pentru săvârşirea de fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc

disciplina financiar-fiscală de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

e) îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în

domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, protecţiei muncii şi apărării



împotriva incendiilor şi cerinţele reglementărilor specifice protecţiei consumatorului

pentru activitatea desfăşurată, precum şi normele de calitate a produselor şi serviciilor

puse pe piaţă.

III. 1. 2. 1. Incapacităţi

Potrivit dispoziţiilor legale, nu au capacitatea de a fi comercianţi minorul şi

persoana pusă sub interdicţie. Întrucât sunt lovite de incapacitate, aceste persoane nu pot

dobândi calitatea de comercianţi, chiar dacă săvârşesc fapte de comerţ în condiţiile

articolului 7 C. com.

III. 1. 2. 2. Incompatibilităţi

Prin definiţie, activitatea comercială urmăreşte realizarea unui profit.

Constituţia României prevede, în acest sens, că funcţia de judecător (art. 125 al. 3)

şi cea de procuror (art. 132 al. 2) sunt incompatibile cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Aşadar, magistraţii nu

pot exercita profesiunea de comerciant.

Pentru aceleaşi considerente, nu pot exercita profesiunea de comerciant diplomaţii

şi cadrele militare, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor

militare.

De asemenea, prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, este

stabilită, implicit, o incompatibilitate a funcţionarilor publici de a avea calitatea decomerciant.

În mod tradiţional, se consideră că există o situaţie de incompatibilitate şi în

privinţa celor care exercită profesii liberale (ne referim la cei ce practică avocatura,

medicina şi la notarii publici).

III. 1. 2. 3. Decăderi

Asigurarea legalităţii şi moralităţii activităţii comerciale, precum şi protejarea

demnităţii profesiunii comerciale impun ca, în cazul săvârşirii unor fapte grave,

comercianţii să fie decăzuţi din dreptul de a exercita o profesiune comercială.

III. 1. 2. 4. Interdicţii

În anumite cazuri, exercitarea activităţii comerciale este supusă unor interdicţii.

Pentru ocrotirea unor interese generale ale societăţii, prin lege s-a statuat că anumite

activităţi nu pot fi exercitate pe baza liberei iniţiative (avem în vedere fabricarea şi



comercializarea de echipament militar, muniţii şi armament, fabricarea şi comercializarea

de droguri şi narcotice etc.).

III. 1. 3. Autorizarea. Procedura de autorizare. Anularea autorizaţiei

Persoana fizică care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi

asociaţia familială trebuie să deţină autorizaţia şi certificatul de înregistrare eliberate în

condiţiile legii.

În vederea emiterii autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi economice în

mod independent sau în cadrul unei asociaţii familiale, trebuie să se asigure la primăria

competentă o documentaţie care va cuprinde:

a) cerere-tip; în cazul asociaţiei familiale trebuie să conţină semnăturile tuturor

membrilor asociaţiei;

b) rezervarea denumirii la oficiul registrului comerţului;c) certificatul de cazier fiscal al persoanei solicitante, respectiv al fiecărui membru

al asociaţiei familiale, în original. Cetăţenii străini neînregistraţi fiscal în România au

obligaţia să prezinte o declaraţie pe propria răspundere autentificată, din care să rezulte că

nu au datorii fiscale şi că nu au săvârşit fapte de natura celor care se înscriu în cazierul

fiscal, sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-

fiscală;

d) copii de pe actele de identitate;e) în cazul desfăşurării activităţii în contextul dreptului de stabilire - actele din

care să rezulte domiciliul sau reşedinţa;

f) certificatul medical pentru persoana fizică, respectiv pentru fiecare membru al

asociaţiei familiale, prin care se atestă că starea sănătăţii le permite desfăşurarea

activităţii pentru care se solicită autorizaţia, eliberat de medicul de familie sau de o

unitate sanitară;

g) declaraţia-tip pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare

prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei

mediului, protecţiei muncii şi apărării împotriva incendiilor, precum şi reglementările

specifice protecţiei consumatorului pentru activitatea desfăşurată şi normele de calitate a

produselor şi serviciilor puse pe piaţă;



h) copii de pe documentele care dovedesc pregătirea profesională sau, după caz,

experienţa profesională, pentru desfăşurarea activităţii pentru care solicită autorizarea.

Calificarea profesională dobândită în România poate fi dovedită cu următoarele

documente, după caz:

a) diploma, certificatul sau adeverinţa prin care se dovedeşte absolvirea unei

instituţii de învăţământ preuniversitar sau universitar;

b) certificatul de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în

condiţiile legii în vigoare la data eliberării acestuia;

c) certificatul de competenţă profesională, eliberat de instituţiile abilitate conform

legislaţiei în vigoare;

d) cartea de meşteşugar, obţinută în condiţiile prevăzute de actele normative în

vigoare la data eliberării acesteia;e) carnetul de muncă al solicitantului, din care să reiasă că acesta a fost încadrat în

muncă pe o durată de minim 2 ani în activitatea, meseria sau ocupaţia pentru care se

solicită autorizarea;

f) declaraţie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru

care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în

cazul meseriilor tradiţionale artizanale;

g) alte dovezi care să ateste experienţa profesională. Persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate trebuie să depună

pentru obţinerea autorizaţiei, după caz:

a) atestatul de recunoaştere şi/sau echivalare eliberat de Ministerul Educaţiei şi

Cercetării, prin Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, pentru

diploma, certificatul sau adeverinţa prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de

învăţământ preuniversitar sau universitar;

b) atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara

sistemului de învăţământ, eliberat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei,

în condiţiile stabilite prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr.

701/2003 pentru desemnarea instituţiei care să recunoască automat documentele care



dovedesc calificarea dobândită în străinătate, în afara sistemului de învăţământ, de

cetăţeni români sau cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ai statelor

aparţinând Spaţiului Economic European.

Autorizaţia pentru desfăşurarea de către persoane fizice a unor activităţi

economice în mod independent, precum şi pentru înfiinţarea şi funcţionarea de asociaţii

familiale, denumită în continuare autorizaţie, se eliberează, la cerere:

a) în cazul desfăşurării activităţii în contextul dreptului de stabilire, de către

primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului

Bucureşti, în a căror rază teritorială solicitanţii îşi au domiciliul sau reşedinţa;

b) în cazul desfăşurării activităţii în contextul prestării de servicii, de către

primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului

Bucureşti, în a căror rază teritorială solicitanţii vor presta activităţile respective.Primăria are obligaţia ca în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării

cererii de autorizare sau, după caz, de completare a autorizaţiei, să elibereze autorizaţia şi

copia certificată a acesteia.

Autorizaţia va cuprinde în mod obligatoriu:

a) datele de identificare a emitentului autorizaţiei;

b) datele de identificare a persoanei fizice care va desfăşura activităţi economice

în mod independent sau a persoanei din iniţiativa căreia se înfiinţează asociaţia familialăşi a membrilor acesteia;

c) activitatea principală şi, după caz, activităţile secundare pentru care se

eliberează autorizaţia, codificate conform Clasificării activităţilor din economia naţională

- CAEN;

d) locul de desfăşurare a activităţii principale şi, după caz, a activităţilor

secundare;

e) data eliberării autorizaţiei şi numărul de înregistrare al acesteia.

Anularea autorizaţiei se realizează în baza cererii de renunţare sau când una dintre

condiţiile de autorizare nu mai este îndeplinită.

Anularea autorizaţiei atrage radierea din oficiu din Registrul Comerţului a

persoanei fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau a asociaţiei

familiale.



III. 1. 4. Procedura de înregistrare în Registrul Comerţului

În vederea eliberării certificatului de înregistrare, primăriile au obligaţia să ia

măsurile necesare pentru a asigura obţinerea cazierului fiscal şi dovada rezervării

denumirii firmei necesare pentru eliberarea şi depunerea autorizaţiei, în copie certificată,

la oficiul registrului comerţului.

Depunerea autorizaţiei în copie certificată de oficiul registrului comerţului se

realizează în termen de maxim 3 zile de la eliberarea acesteia.

În termen de 7 zile lucrătoare de la primirea documentelor transmise de primărie,

oficiul registrului comerţului va emite şi va transmite către primărie certificatul de

înregistrare.

Data comunicării certificatului de înregistrare către comerciant va fi transmisă de

către primării organelor fiscale competente din structura teritorială a MinisteruluiFinanţelor Publice, pentru evidenţa fiscală.

Primăriile au obligaţia să notifice instituţiilor abilitate cu supravegherea

respectării de către comercianţi a legislaţiei specifice în domeniul sanitar, sanitar-

veterinar, protecţiei mediului, protecţiei muncii şi apărării împotriva incendiilor, conform

prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 573/2002 pentru aprobarea procedurilor de

autorizare a funcţionării comercianţilor, despre eliberarea autorizaţiei şi a certificatului de

înregistrare.Respingerea cererii de autorizare şi refuzul înregistrării în Registrul comerţului în

mod nejustificat, precum şi măsura anulării autorizaţiei pot fi contestate în instanţă, în

condiţiile legii.

III. 2. Societăţile comerciale

III. 2. 1. Aspecte generaleÎn vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se

pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare.

Societatea comercială poate fi definită drept o persoană juridică constituită de

către o grupare de persoane, pe baza unui contract de societate, în care asociaţii înţeleg să

pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul

realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.



Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române.

Societăţile comerciale se vor constitui în una dintre următoarele forme:

a) societate în nume colectiv;

b) societate în comandita simplă;

c) societate pe acţiuni;

d) societate în comandita pe acţiuni şi

e) societate cu răspundere limitată.

III. 2. 2. Constituirea societăţilor comerciale. III. 2. 2. 1. Actul constitutiv al societăţii Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de

societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se

constituie prin contract de societate şi statut.

Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei

singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul.

Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic,

denumit act constitutiv.

Denumirea de act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de

societate şi/sau statutul societăţii. Actul constitutiv se semnează de toţi asociaţii sau, în

caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este

obligatorie atunci când:- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;

- se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;

- societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.

Actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului

comerţului.

Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în

constituirea societăţii sunt consideraţi fondatori. Nu pot fi fondatori sau administratori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru

gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie

mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de

prezenta lege.



Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu

răspundere limitată va cuprinde:

a) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul

şi cetăţenia asociaţilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor,

persoane juridice; numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de

înregistrare, potrivit legii naţionale; la societatea în comandită simplă se vor arăta

asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi, precum şi reprezentantul fiscal dacă este

cazul;

b) forma, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema societăţii;

c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii

principale;

d) capitalul social subscris şi cel vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui asociat,în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării, precum şi data la

care se va vărsa integral capitalul social subscris. La societăţile cu răspundere limitată se

vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor

sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;

e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii

neasociaţi, persoane fizice ori juridice, puterile ce li s-au conferit şi daca ei urmează să le

exercite împreună sau separat;f) partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi;

g) sediile secundare sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi

fără personalitate juridică, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile

pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;

h) durata societăţii;

i) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va cuprinde:

a) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul

şi cetăţenia asociaţilor persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor,

persoane juridice; numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de

înregistrare, potrivit legii naţionale; la societatea în comandită pe acţiuni se vor arăta



asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi, precum şi reprezentantul fiscal dacă este

cazul;

b) forma, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema societăţii;

c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii

principale;

d) capitalul social subscris şi cel vărsat. La constituire, capitalul social subscris,

vărsat de fiecare acţionar, nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege

nu se prevede altfel. Restul de capital social va trebui vărsat în termen de 12 luni de la

înmatriculare;

e) valoarea bunurilor constituite ca aport în natură în societate, modul de evaluare

şi numărul acţiunilor acordate pentru acestea;

f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominativesau la purtător. Dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, se vor arăta numărul, valoarea

nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni;

g) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia

administratorilor, persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea administratorilor,

persoane juridice; garanţia pe care administratorii sunt obligaţi să o depună, puterile ce li

se conferă şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat; drepturile speciale de

reprezentare şi de administrare acordate unora dintre ei. Pentru societăţile în comandită pe acţiuni se vor indica comanditaţii care reprezintă şi administrează societatea;

h) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia cenzorilor,

persoane fizice; denumirea, sediul şi naţionalitatea cenzorilor, persoane juridice;

i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii

societăţii de către organele statutare, controlul acesteia de către acţionari, precum şi

documentele la care aceştia vor putea să aibă acces pentru a se informa şi a-şi exercita

controlul;

j) durata societăţii;

k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;

l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi

fără personalitate juridică, atunci când se înfiinţează odată cu societatea, sau condiţiile

pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;



m) avantajele rezervate fondatorilor;

n) acţiunile comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;

o) operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie şi pe care

aceasta urmează să le preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele operaţiuni;

p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe acţiuni nu

poate fi mai mic de contravaloarea în lei a 25.000 EURO.

Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 5.

Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de

200 lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei.

În societatea cu răspundere limitată, numărul asociaţilor nu poate fi mai mare de

50.În cazul în care, într-o societate cu răspundere limitată, părţile sociale sunt ale

unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile şi obligaţiile ce

revin, potrivit legii nr. 31/1990, adunării generale a asociaţilor.

Dacă asociatul unic este administrator, îi revin şi obligaţiile prevăzute de lege

pentru această calitate.

O persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o

singură societate cu răspundere limitată.O societate cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu

răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.

La autentificarea actului constitutiv se va prezenta dovada eliberată de oficiul

registrului comerţului privind disponibilitatea firmei şi declaraţia pe propria răspundere

privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată.

III. 2. 2. 2. Înmatricularea societăţii În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii sau

administratorii societăţii ori un împuternicit al acestora, vor cere înmatricularea societăţiiîn registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.

Cererea va fi însoţită de:

a) actul constitutiv al societăţii;



b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv, dovada

sediului declarat şi a disponibilităţi firmei;

c) actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care

printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;

d) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate

de asociaţi;

e) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a

cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Toate avizele sau actele de autorizare, eliberate de către autorităţile publice în

funcţie de obiectul de activitate al unei societăţi, vor fi solicitate de către oficiul

registrului comerţului, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, iar autorităţile

competente vor trebui să emită avizele sau actele de autorizare în termen de 15 zile. Nueste necesar a se depune avizele sau autorizările tehnice şi nici cele a căror eliberare este

legal condiţionată de înmatricularea societăţii.

Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în

registrul comerţului se exercită de justiţie printr-un judecător delegat.

În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul delegat, prin

încheiere, pronunţată în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va autoriza

constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului, în condiţiile prevăzute de legea privind acest registru.

Societatea comercială este persoana juridică de la data înmatriculării în registrul

comerţului.

Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data încheierii

judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societăţii comerciale.

Reprezentanţii societăţii sunt obligaţi să depună la oficiul registrului comerţului

semnăturile lor, la data depunerii cererii de înregistrare, dacă au fost numiţi prin actul

constitutiv, iar cei aleşi în timpul funcţionării societăţii, în termen de 15 zile de la alegere.

Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde

clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o

cerinţă legală pentru constituirea societăţii, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea

oricăror persoane care formulează o cerere de intervenţie, va respinge, prin încheiere,



motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea

neregularităţi. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările efectuate.

III. 2. 3. Societatea în nume colectiv şi în comandită simplă - noţiuni generaleSocietatea în nume colectiv este o societate constituită prin asocierea, pe baza

deplinei încrederi, a două sau mai multe persoane, care pun în comun anumite bunuri,

pentru a desfăşura o activitate comercială, în scopul împărţirii beneficiilor rezultate şi în

care asociaţii răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii.

Societatea în comandită simplă este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt

garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea solidară şi nelimitată a asociaţilor

comanditaţi.

Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de o

stipulaţie contrară în actul constitutiv.Asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul

sau mai mulţi administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării şi eventuala

lor remuneraţie, afară numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.

Asociaţii pot decide asupra revocării administratorilor sau asupra limitării

puterilor lor, afară de cazul în care administratorii au fost numiţi prin actul constitutiv.

Asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi, întrebuinţează

capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau în acela al unei alte persoane

este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să plătească despăgubiri

pentru daunele cauzate.

Nici un asociat nu poate lua din fondurile societăţii mai mult decât i s-a fixat

pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce urmează să le facă în interesul societăţii.

Asociaţii nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi

concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau

al altora, în acelaşi fel de comerţ sau într-unul asemănător, fără consimţământul celorlalţi

asociaţi.Administraţia societăţii în comandită simplă se va încredinţa unuia sau mai multor

asociaţi comanditaţi.

În cazul societăţii în comandită simplă comanditarul poate încheia operaţiuni în

contul societăţii numai pe baza unei procuri speciale pentru operaţiuni determinate, data



de reprezentanţii societăţii şi înscrisă în registrul comerţului. În caz contrar, comanditarul

devine răspunzător faţă de terţi nelimitat şi solidar, pentru toate obligaţiunile societăţii

contractate de la data operaţiunii încheiate de el.

III. 2. 4. Societăţile pe acţiuni - aspecte generale

Societatea pe acţiuni este acea societate constituita prin asocierea mai multor

persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare

reprezentate prin titluri numite acţiuni, pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale în

scopul împărţirii beneficiilor, şi care răspund pentru obligaţiile sociale numai în limita

aportului lor.

În societatea pe acţiuni, capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de

societate, care, după modul de transmitere, pot fi nominative sau la purtător. Felul

acţiunilor va fi determinat prin actul constitutiv, în caz contrar ele vor fi nominative.Acţiunile nu vor putea fi emise pentru o sumă mai mică decât valoarea nominală.

Valoarea nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 0,1 lei.

Acţiunile vor cuprinde:

a) denumirea şi durata societăţii;

b) data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este

înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al

României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea;

c) capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală

a acţiunilor şi vărsămintele efectuate;

d) avantajele acordate fondatorilor.

Pentru acţiunile nominative se vor mai menţiona: numele, prenumele, codul

numeric personal şi domiciliul acţionarului, persoană fizică; denumirea, sediul, numărul

de înmatriculare şi codul unic de înregistrare ale acţionarului, persoană juridică, după caz.

Acţiunile trebuie să poarte semnătura a doi administratori, când sunt mai mulţi,

sau a unicului administrator.Acţiunile trebuie să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale.

Acţiunile sunt indivizibile.



Constituirea de garanţii reale imobiliare asupra acţiunilor se face prin înscris sub

semnătură privată, în care se vor arăta cuantumul datoriei, valoarea şi categoria acţiunilor

cu care se garantează.

Garanţia se înregistrează în registrul acţionarilor.

Garanţia devine opozabilă terţilor la data înregistrării în Arhiva Electronică de

Garanţii Reale Mobiliare.

III. 2. 5. Adunarea generalăAdunările generale sunt ordinare şi extraordinare.

Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin o data pe an, în cel mult 4 luni de la

încheierea exerciţiului financiar.

În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea

generală este obligată:a) să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe baza

rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor financiari şi să fixeze

dividendul;

b) să aleagă pe administratori şi cenzori;

c) să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs administratorilor şi

cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv;

d) să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor;

e) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de

activitate, pe exerciţiul financiar următor;

f) să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau a mai multor unităţi

ale societăţii.

Pentru validitatea deliberărilor adunării ordinare este necesară prezenţa

acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social, iar hotărârile sa fie

luate de acţionarii ce deţin majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în

adunare, dacă în actul constitutiv sau în lege nu se prevede o majoritate mai mare.Dacă adunarea nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condiţiilor precedente,

adunarea ce se va întruni, după o a doua convocare, poate să delibereze asupra

problemelor puse pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, oricare ar fi partea de capital

social reprezentată de acţionarii prezenţi, cu majoritate.



Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar a se

lua o hotărâre pentru:

a) schimbarea formei juridice a societăţii;

b) mutarea sediului societăţii;

c) schimbarea obiectului de activitate al societăţii;

d)înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii,

reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, dacă prin actul

constitutiv nu se prevede altfel;

e) prelungirea duratei societăţii;

f) majorarea capitalului social;

g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de noi acţiuni;

h) fuziunea cu alte societăţi sau divizarea societăţii;i) dizolvarea anticipată a societăţii;

j) conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă;

k) conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau în acţiuni;

l) emisiunea de obligaţiuni;

m) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă hotărâre pentru

care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.

Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare, când actulconstitutiv nu dispune altfel, sunt necesare: la prima convocare, prezenţa acţionarilor

reprezentând trei pătrimi din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui

număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social; la

convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social,

iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin o

treime din capitalul social.

Adunarea generală va fi convocată de administratori de câte ori va fi nevoie, în

conformitate cu dispoziţiile din actul constitutiv. Termenul de întrunire în nici un caz nu

poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocării.

Convocarea va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi

într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii

sau din cea mai apropiată localitate.



Dacă toate acţiunile societăţii sunt nominative, convocarea poate fi făcută numai

prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare simplă,

expediată cu cel puţin 15 zile înainte de data ţinerii adunării, la adresa acţionarului,

înscrisă în registrul acţionarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusă societăţii, dacă nu

i-a fost comunicată în scris de acţionar.

De asemenea, convocarea poate fi făcută prin afişare la sediul societăţii, însoţită

de un convocator ce va fi semnat de acţionari, cu cel puţin 15 zile înainte de data ţinerii

adunării. Semnătura acţionarului şi data semnării vor fi certificate de un funcţionar anume

desemnat.

Unul dintre secretari întocmeşte procesul-verbal al şedinţei adunării generale.

Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot deschis.

Oricare ar fi prevederile actului constitutiv, votul secret este obligatoriu pentrualegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi

pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen

de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionate în registru şi publicate în

Monitorul Oficial al României.

Acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu

privire la schimbarea obiectului principal de activitate, la mutarea sediului sau la formasocietăţii, au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine de la societate

contravaloarea acţiunilor pe care le posedă, la valoarea medie determinată de către un

expert autorizat, prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de

standardele europene de evaluare (EVS).

Odată cu declaraţia de retragere, acţionarii vor preda societăţii acţiunile pe care le

posedă după caz.

III. 2. 6. Administratorii societăţii

Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori,temporari şi revocabili.

Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie.

Numirea şi înlocuirea administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală.



Primii administratori pot fi numiţi prin actul constitutiv, însă termenul mandatului

lor nu poate fi mai mare de 4 ani.

Dacă nu s-a stabilit durata mandatului prin actul constitutiv, el este pentru 2 ani.

Administratorii sunt reeligibili când prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Fiecare administrator va trebui sa depună o garanţie pentru administraţia sa,

prevăzută în actul constitutiv ori, în lipsa unei clauze în acesta, aprobată de adunarea

generală a acţionarilor. Garanţia nu poate fi mai mică decât valoarea nominală a 10

acţiuni sau decât dublul remuneraţiei lunare.

Dacă administratorul este acţionar, garanţia se poate constitui, la cererea acestuia,

prin depunerea a 10 acţiuni care, pe perioada mandatului, sunt inalienabile şi se păstrează

la societate.

Garanţia se va depune înainte de preluarea funcţiei de către administrator; ea poate fi depusă şi de un terţ.

Dacă garanţia nu va fi depusă înainte de data preluării funcţiei, administratorul

este considerat demisionat.

Garanţia va fi depusă într-un cont bancar distinct, la dispoziţia exclusivă a

societăţii, şi va putea fi restituită administratorului numai după ce adunarea generală a

aprobat situaţia financiară al ultimului exerciţiu financiar în care administratorul a

îndeplinit această funcţie şi i-a dat descărcare.Semnăturile administratorilor vor fi depuse la oficiul registrului comerţului, o dată

cu prezentarea certificatului eliberat de cenzori, din care rezultă depunerea garanţiei.

Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administraţie este necesară prezenţa a

cel puţin jumătate din numărul administratorilor, dacă prin actul constitutiv nu se prevede

un număr mai mare.

Deciziile în consiliul de administraţie se iau cu majoritatea absolută a membrilor

prezenţi.

Consiliul de administraţie poate delega o parte din puterile sale unui comitet de

direcţie, compus din membri aleşi dintre administratori, fixându-le în acelaşi timp şi

remuneraţia.

Deciziile comitetului de direcţie se iau cu majoritatea absolută a voturilor

membrilor săi.



Comitetul de direcţie este obligat să prezinte, la fiecare şedinţă a consiliului de

administraţie, registrul său de deliberări.

În comitetul de direcţie votul nu poate fi dat prin delegaţie.

Numirea funcţionarilor societăţii se face de către consiliul de administraţie, dacă

în actul constitutiv nu se prevede altfel.

Nimeni nu poate funcţiona în mai mult de trei consilii de administraţie

concomitent.

La şedinţele consiliului de administraţie vor fi convocaţi şi cenzorii.

La fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde ordinea

deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile separate.

III. 2. 7. Auditul financiar, auditul intern şi cenzorii

Societatea pe acţiuni va avea trei cenzori şi tot atâţia supleanţi, dacă prin actulconstitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile, numărul cenzorilor

trebuie sa fie impar.

Cenzorii se aleg la început de adunarea constitutivă. Durata mandatului lor este de

3 ani şi pot fi realeşi.

Cenzorii trebuie să-şi exercite personal mandatul lor.

Cel puţin unul dintre ei trebuie să fie contabil autorizat în condiţiile legii sau

expert contabil.Cenzorii sunt obligaţi să depună a treia parte din garanţia cerută pentru

administratori.

Cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil sau contabil

autorizat, care poate fi terţ ce exercită profesia individual ori în forme asociative.

Nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi, decad din mandatul lor:

a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;

b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de

cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror

angajatori sunt în raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;

c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de administrator, care potrivit legii,

sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de



încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de

mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de prezenta lege.

d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate, au

atribuţii de control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice,

cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.

Cenzorii sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă, determinată prin actul constitutiv

sau de adunarea generală care i-a numit.

În caz de deces, împiedicare fizică sau legală, încetare sau renunţare la mandat a

unui cenzor, supleantul cel mai în vârsta îl înlocuieşte.

Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă

situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din

urmă sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conformregulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.

Despre toate acestea, precum şi asupra propunerilor pe care le vor considera

necesare cu privire la situaţiile financiare şi repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta

adunării generale un raport amănunţit.

Adunarea generală poate aproba situaţiile financiare anuale dacă acestea sunt

însoţite de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.

Cenzorii sunt obligaţi, de asemenea:a) să facă, în fiecare lună şi pe neaşteptate, inspecţii casei şi să verifice existenţa

titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea societăţii sau au fost primite în gaj, cauţiune ori

depozit;

b) să convoace adunarea ordinară sau extraordinară, când n-a fost convocată de

administratori;

c) să ia parte la adunările ordinare şi extraordinare, putând face să se insereze în

ordinea de zi propunerile pe care le vor crede necesare;

d) să constate o regulată depunere a garanţiei din partea administratorilor;

a) să vegheze ca dispoziţiile legii şi ale actului constitutiv să fie îndeplinite de

administratori şi lichidatori.

III. 2. 8. Societăţile în comandită pe acţiuni - aspecte generale



Societatea în comandită pe acţiuni este societatea constituită prin asocierea mai

multor persoane, care participă la formarea capitalului social prin anumite contribuţii

reprezentate prin acţiuni, în vederea desfăşurării unei activităţi comerciale, pentru

realizarea unor beneficii şi împărţirea lor şi care răspund pentru obligaţiile sociale,

nelimitat şi solidar, în cazul asociaţilor comanditaţi, respectiv numai până la concurenţa

capitalului social subscris, în cazul asociaţilor comanditari.

Societatea în comandită pe acţiuni este reglementată de dispoziţiile referitoare la

societăţile pe acţiuni, cu câteva excepţii. Sunt două categorii de asociaţi, cei comanditaţi,

care răspund pentru obligaţiile lor sociale în mod nelimitat şi solidar, şi cei comanditari,

care răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris după cum rezultă din

însăşi definiţia societăţii în comandită pe acţiuni.

Administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţicomanditaţi.

Asociaţilor comanditaţi li se vor aplica dispoziţiile prevăzute la art. 80-83, iar

asociaţilor comanditari cele din art. 89 si 90 ale Legii nr. 31/1990, aşa cum este prevăzut

pentru societatea în nume colectiv şi pentru societatea în comandită simplă.

În societatea în comandită pe acţiuni, administratorii vor putea fi revocaţi de

adunarea generală a acţionarilor, printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită pentru

adunările extraordinare.Adunarea generală alege altă persoană în locul administratorului revocat, decedat

sau care a încetat exercitarea mandatului său.

Numirea trebuie aprobată şi de ceilalţi administratori, dacă sunt mai mulţi.

Noul administrator devine asociat comanditat.

Administratorul revocat rămâne răspunzător nelimitat faţă de terţi pentru

obligaţiile pe care le-a contractat în timpul administraţiei sale, putând însă exercita

acţiune în regres împotriva societăţii.

Asociaţii comanditaţi, care sunt administratori, nu pot lua parte la deliberările

adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor, chiar dacă posedă acţiuni ale societăţii.

III. 2. 9. Societăţile cu răspundere limitată - aspecte generaleSocietatea cu răspundere limitata este acea societate constituita pe baza deplinei

încrederi, de către una sau mai multe persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru



a desfăşura o activitate comercială, în vederea împărţirii beneficiilor şi care răspund

pentru obligaţiile sociale în limita aportului lor.

Numărul maxim al asociaţilor este de 50 persoane. Capitalul social nu poate fi

mai mic de 2 milioane lei iar părţile sociale nu pot avea o valoare mai mica de 100 de mii

lei. Capitalul unei societăţi cu răspundere limitată este divizat în părţi sociale.

Adunarea asociaţilor la o SRL are următoarele obligaţii principale:

a) să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizat profitul net;

b) să îi desemneze pe administratori şi cenzori, să-i revoce şi să le dea descărcare

de activitatea lor, precum şi să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta

nu are caracter obligatoriu, potrivit legii;

c) să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite

societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite;d) să modifice actul constitutiv.

Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel

puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar.

Un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul

social, vor putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări.

Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa

unei dispoziţii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de ziuafixată pentru ţinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.

Dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a

ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată.

Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de

administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să

facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane

fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.

Dacă numărul asociaţilor trece de cincisprezece, numirea cenzorilor este

obligatorie.

Dispoziţiile prevăzute pentru cenzorii societăţilor pe acţiuni se aplică şi cenzorilor

din societăţile cu răspundere limitată.



Transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost

aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social.

În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, prevederile precedente nu

sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel; în acest din urmă caz,

societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ

contabil aprobat.

În cazul în care s-ar depăşi maximul legal de asociaţi din cauza numărului

succesorilor, aceştia vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi

maximul legal.

III. 2. 10. Modificarea actului constitutiv

Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale adoptată în

condiţiile legii sau printr-un act adiţional la actul constitutiv sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti.

Forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este obligatorie atunci

când are ca obiect:

a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren;

b) modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume colectiv sau în

comandită simplă;

c) majorarea capitalului social prin subscripţie publicăDupă înregistrarea în registrul comerţului, actul modificator se trimite, din oficiu,

Monitorului Oficial al României, spre publicare în Partea a IV-a, de către registrul

comerţului, pe cheltuiala societăţii.

III. 2. 11. Reducerea sau majorarea capitalului social Capitalul social poate fi redus prin:

a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;

b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;

c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.Capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată de

pierderi, prin:

a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;



b) restituirea către acţionari a unei cote-parţi din aporturi, proporţională cu

reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;

c) alte procedee prevăzute de lege.

Reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din

ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României.

Capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea

valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar sau în

natură. Societatea cu răspundere limitată îşi va majora capitalul social, cu respectarea

dispoziţiilor privitoare la constituirea acestei societăţi.

III. 2. 12. Excluderea si retragerea asociaţilor Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu

răspundere limitată:a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;

b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit

legalmente incapabil;

c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie;

d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de

semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Aceste dispoziţii se aplică şi comanditaţilor în societatea în comandită pe acţiuni.

Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la cererea societăţii sau a

oricărui asociat.

Asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu

răspundere limitată se poate retrage din societate:

a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv;

b) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi;

c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul

unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri atribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.

Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin

acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de

tribunal.



III. 2. 13. Dizolvarea, fuziunea şi divizarea societăţilor comerciale III. 2. 13. 1. Dizolvarea societăţilor Societatea se dizolvă prin:

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;

b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizareaacestuia;

c) declararea nulităţii societăţii;

d) hotărârea adunării generale;

e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice,

precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;

f) falimentul societăţii;

g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

Societatea pe acţiuni se dizolvă:

a) în cazul şi în condiţiile prevăzute de art. 1531 al Legii nr. 31/1990;

b) când capitalul social se reduce sub minimul legal;

c) când numărul acţionarilor scade sub minimul legal.

Societatea în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se dizolvă:

a) în cazul şi în condiţiile prevăzute de art. 153 (vezi nota 1) al Legii nr.

31/1990;

b) când capitalul social se reduce sub minimul legal.Societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul,

incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită

acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.

Dispoziţiile aliniatelor precedente se aplică şi societăţilor în comandită simplă sau

în comandită pe acţiuni, dacă acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau

comanditar.

Dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României cu excepţia cazului trecerii timpului stabilit

pentru durata societăţii.

1 Art. 153 (1) Dacă administratorii constată că în urma unor pierderi activul net, determinat ca diferenţăîntre totalul activelor şi datoriile societăţii, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social,vor convoca adunarea generală extraordinară, pentru a hotărî reîntregirea capitalului, reducerea lui lavaloarea rămasă sau dizolvarea societăţii.



Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are

loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri

prevăzute de lege.

Din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni; în

caz contrar, ei sunt personal şi solidar răspunzători pentru operaţiunile pe care le-au

întreprins.

Dizolvarea societăţii înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa are

efect faţă de terţi numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în

Monitorul Oficial al României.

La cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al

registrului comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii, în cazurile în

care:a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale,

situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului

comerţului;

c) societatea şi-a încetat activitatea sau nu are sediu social cunoscut ori nu

îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut sau nu au

domiciliu ori reşedinţă cunoscută;d) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii.

Hotărârea tribunalului, prin care s-a pronunţat dizolvarea se înregistrează în

registrul comerţului, se comunică direcţiei generale a finanţelor publice judeţene,

respectiv a municipiului Bucureşti, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea

a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva

societăţii.

Orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare, în

termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii în condiţiile legii.

Pe data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a admis dizolvarea, societatea

va fi radiată din oficiu din registrul comerţului

III. 2. 13. 2. Fuziunea şi divizarea societăţilor



Fuziunea se face prin absorbţia unei societăţi de către o altă societate sau prin

contopirea a două sau mai multe societăţi pentru a alcătui o societate nouă.

Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei societăţi care îşi

încetează existenţa între două sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţa.

Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a societăţii care îşi

încetează existenţa şi transmiterea universală a patrimoniului său către societatea sau

societăţile beneficiare, în starea în care se găseşte la data fuziunii sau a divizării, în

schimbul atribuirii de acţiuni sau de părţi sociale ale acestora către asociaţii societăţii care

încetează.

În baza hotărârii adunării generale a acţionarilor a fiecăreia dintre societăţile

care participă la fuziune sau la divizare, administratorii acestora întocmesc un proiect

de fuziune sau de divizare, care va cuprinde:a) forma, denumirea şi sediul social al tuturor societăţilor participante la

operaţiune;

b) fundamentarea şi condiţiile fuziunii sau ale divizării;

c) stabilirea şi evaluarea activului şi pasivului, care se transmit societăţilor

beneficiare;

d) modalităţile de predare a acţiunilor sau a părţilor sociale şi data de la care

acestea dau dreptul la dividende;e) raportul de schimb al acţiunilor sau al părţilor sociale;

f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare;

g) drepturile care se acordă obligatarilor şi orice alte avantaje speciale;

h) data situaţiei financiare de fuziune/divizare, dată care va fi aceeaşi pentru toate

societăţile participante;

i) orice alte date care prezintă interes pentru operaţiune.

Fuziunea sau divizarea are loc la următoarele date:

a) în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, la data înmatriculării în

registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele;

b) în celelalte cazuri, la data înscrierii în registrul comerţului a menţiunii privind

majorarea capitalului social al societăţii absorbante.



În cazul fuziunii prin absorbţie, societatea absorbantă dobândeşte drepturile şi este

ţinută de obligaţiile societăţii pe care o absoarbe, iar în cazul fuziunii prin contopire,

drepturile şi obligaţiile societăţilor care îşi încetează existenţa trec asupra noii societăţi

astfel înfiinţate.

III. 2. 14. Lichidarea societăţilor comerciale Pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în actul

constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli:

a) până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continuă mandatul

lor, cu excepţia cazurilor de fuziune sau divizare totală a societăţii;

b) actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care îi ţine locul şi orice act

ulterior, care ar aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse, prin grija

lichidatorilor, la oficiul registrului comerţului, pentru a fi înscrise de îndată şi publicate înMonitorul Oficial al României.

Se mai aplică societăţilor în lichidare regulile stabilite prin actul constitutiv şi prin

lege, în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea.

Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii

persoane fizice sau reprezentanţii permanenţi persoane fizice ale societăţii lichidatoare

trebuie să fie lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii.

Lichidatorii sunt datori, îndată după preluarea funcţiei, ca împreună cu

administratorii societăţii să facă un inventar şi să încheie un bilanţ, care să constate

situaţia exactă a activului şi pasivului societăţii şi să le semneze.

Lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii,

registrele ce li s-au încredinţat de administratori şi actele societăţii. De asemenea, ei vor

ţine un registru cu toate operaţiunile lichidării, în ordinea datei lor.

Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul lor sub controlul cenzorilor.

În afară de puterile conferite de asociaţi, cu aceeaşi majoritate cerută pentru

numirea lor, lichidatorii vor putea:a) să dea în judecată şi să fie acţionaţi în interesul lichidării;

b) să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;

c) să vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii;

vânzarea bunurilor nu se va putea face în bloc;



d) să facă tranzacţii;

e) să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii, chiar în caz de faliment al

debitorilor, dând chitanţă;

f) să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să

îndeplinească orice alte acte necesare.

Ei nu pot însă, în lipsă de dispoziţii speciale în actul constitutiv sau în actul lor de

numire, să constituie ipoteci asupra bunurilor societăţii, dacă nu vor fi autorizaţi de

instanţă, cu avizul cenzorilor.

Asociaţii vor putea cere însă ca sumele reţinute să fie depuse la Casa de Economii

şi Consemnaţiuni ori la o societate bancară sau la una dintre unităţile acestora şi să se

facă repartizarea asupra acţiunilor sau părţilor sociale, chiar în timpul lichidării, dacă,

afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii, scadentesau care vor ajunge la scadenţă, mai rămâne un disponibil de cel puţin 10% din

cuantumul lor.

Lichidatorii care probează, prin prezentarea situaţiei financiare anuale, că

fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil, trebuie

să ceară sumele necesare asociaţilor care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat

integral vărsămintele, dacă aceştia sunt obligaţi potrivit formei societăţii, să le procure

sau, dacă sunt debitori faţă de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erauobligaţi în calitate de asociaţi.

Lichidatorii care au achitat datoriile societăţii cu proprii lor bani nu vor putea să

exercite împotriva societăţii drepturi mai mari decât acelea ce aparţineau creditorilor

plăţii.

Lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării.

Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.

În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor cere radierea

societăţii din registrul comerţului.

După aprobarea socotelilor şi terminarea repartiţiei, registrele şi actele societăţii în

nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, ce nu vor fi necesare

vreunuia dintre asociaţi, se vor depune la asociatul desemnat de majoritate.

În societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, acestea (cf. art. 72 al. 1 lit.



a-f) vor fi depuse la registrul comerţului la care a fost înregistrată societatea, unde orice

parte interesată va putea lua cunoştinţă de ele, cu autorizarea judecătorului delegat, iar

restul actelor societăţii vor fi depuse la Arhivele Naţionale.



IV. PROCEDURA INSOLVENŢEI

IV. 1. Aspecte generale

În ceea ce priveşte procedura insolvenţei reglementată de Legea 85/2006distingem 2 tipuri de proceduri şi anume :

- procedura generală

- procedura simplificată

Potrivit dispoziţiilor art.1,alin.1 din Legea 85/2006 procedura generală se aplică

următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă,

cu exceptia celor prevăzuţi la alin.2,lit.c) şi d) :

1. societăţile comerciale;

2. societăţile cooperative;

3. organizaţiile cooperatiste:

4. societăţile agricole;

5. grupurile de interes economic;

6.orice altă persoană juridică de drept privat care desfasoara si activitaţi

economice;

Potrivit art.1 alin.2 din Legea 85/2006, procedura simplificată se aplică debitorilor

aflaţi în stare de insolvenţă care se incadrează în una din următoarele categorii:a) comercianţi , persoane fizice, acţionand individual;

b) asociaţii familiale;

c) comercianţii carora li se aplica procedura generala si indeplinesc una din

urmatoarele condiţii:

1.nu deţin nici un bun in patrimoniu lor;

2.actele constitutive sau doumentele contabile nu pot fi gasite;

3.administratorul nu poate fi gasit;

4.sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comer ţului;

d) debitorii carora li se aplica procedura generala, care nu au prezentat

documentele prevazute la art.28 alin.1 lit.b),c),e) si h) in termenul prevazut de

lege;

e) societăţile comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;



f) debitorii care şi-au declarat prin cererea introductivă inten ţia de intrare în

faliment sau care nu sunt indreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare

judiciară prev.de Legea 85/2006;

Prin insolvenţă se înţelege acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată

prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.Insolvenţa

este prezumată ca fiind vădită dacă debitorul, după 30 de zile de la scadenţă nu îsi

plăteşte datoriile faţă de unul sau mai multi creditori.Insolvenţa este iminentă dacă se

dovedeşte că debitorul nu are disponibil la data scadentă pentru a putea plăti datoriile

exigibile angajate .

Scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului

debitorului aflat în insolvenţă.

Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin legea menţionată, inclusiv cele privind notificările, convocările si comunicările de acte făcute de administratorul judiciar

şi/sau lichidator vor fi suportate din averea debitorului.

În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare,

constituit prin :

a) majorarea cu 20% a taxelor percepute de oficiile registrului comerţului pentru

operaţiunile de înregistrare ;

b) majorarea cu 20% a taxelor percepute pentru operaţiunile de înregistrare înregistrul societăţilor agricole şi în registrul asociaţiilor si fundaţiilor a asociaţiilor şi

fundaţiilor ce desfasoară activităţi economice ;

Organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic,

administratorul judiciar şi lichidatorul.

IV. 2. Procedura insolvenţei

Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau

de către creditori si de orice alte persone sau instituţii prevăzute expres de lege. Comisia

Naţională a Valorilor Mobiliare va putea introduce cerere împotriva entităţilor aflate sub

supravegherea şi controlul acestora, care, potrivit datelor de care dispun, îndeplinesc

criteriile prevăzute de dispoziţiile legale speciale pentru pornirea procedurii prevăzute de

prezenta lege.



IV. 2. 1. Cererea debitorului Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere

pentru a fi supus dispozitiilor legii insolventei , în termen de maximum 30 de zile de la

apariţia stării de insolvenţă

C ererea debitorului va trebui sa fie însoţită de următoarele acte:

a) bilanţul certificat de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare

pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii ;

b) o listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi

băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona

datele din registrele de publicitate;

c) o listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora:

certe sau sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate saucontestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă;

d) o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în

cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive;

e) o listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare în perioada

de observaţie ;

f) contul de profit şi pierderi pe anul anterior depunerii cererii;

g) o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor

cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită;

h) o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura

simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii sau prin

lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această

declaraţie nu va fi depusă până la expirarea termenului de 10 zile, se prezumă că

debitorul este de acord cu inţierea procedurii simplificate;

i) o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru

reorganizarea activităţii. j) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar sau certificată de

avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul

registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul



social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege

într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive.

k) o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar sau certificată de

avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals sau pentru

infracţiuni prevăzute în Legea concurenţei nr.21/1996 şi că administratorii, directorii şi /

sau asociaţii nu au fost condamnaţi definitivi pentru brancrută frauduloasă, gestiune

frauduloasă, abuz de încredere, inşelăciune, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori

infracţiuni prevăzute în Legea nr.21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii.

l) Un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor

mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.

Dacă debitorul nu dispune, în momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre

informaţiile arătate la lit.a)-f) si h), el va putea înregistra acea informaţie la tribunal, întermen de 10 zile; dacă nu o va face, cererea sa va fi considerată o recunoaştere a stării

sale de insolvenţă şi în acest caz judecătorul-sindic va dispune intrarea în procedura

simplificată.

Nu vor fi primite de tribunal cererile de reorganizare judiciară ale debitorilor, care

în ultimii 5 ani, precedenţi hotărării de deschidere a procedurii, au mai fost supuşi unei

astfel de proceduri.

IV. 2. 2. Cererile creditorilor

Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate

introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat de insolvenţă din

cauza încetării plăţilor faţă de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în următoarele condiţii:

a) dacă creanţele izvorăsc din raporturi de muncă, acestea trebuie să aibă un

cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile

legii şi calculate la data formulării cererii introductive;

b) în celelalte cazuri creanţele trebuie să aibă un cuantum minim de 10.000 lei

( RON )calculat la data formulării cererii introductive;

După înregistrarea unei cereri introductive, repartizarea cauzei se realizează

potrivit art.53 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, în mod

aleatoriu, în sistem informatizat.



Dacă s-a deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe

rol, cu acelaşi obiect vor fi conexate la primul dosar.

IV. 2. 3. Deschiderea procedurii şi efectele deschiderii procedurii

Dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor stabilite de lege, judecătorul-

sindic va pronunţa după caz o încheiere de deschidere a procedurii generale sau de intrare

în procedura simplificată. Prin aceeaşi încheiere, judecătorul-sindic dispune ca

administratorul judiciar, sau după caz lichidatorul să facă notificările către toţi creditorii

debitorului şi Oficiului Registrului Comer ţului sau, după caz, registrului societăţilor

agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat. Notificarea se

publică într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă . În cazul

în care creditorii se opun deschiderii procedurii în termen de 15 de zile de la notificare,

judecătorul-sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă la care vor fi citaţiadministratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în

urma căreia va soluţiona, deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile.

La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au

introdus cererea să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult

10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi

admisă. Daca cererea va fi respinsă, cauţiunea poate fi folosită pentru a acoperi pagubele

suferite de debitor. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă vafi respinsă.

În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorilor, judecătorul-sindic va

comunica cererea, în copie, debitorului. Debitorul are posibilitatea ca în termen de 10 zile

de la primirea acesteia, să conteste sau să recunoască existenţa stării sale de insolvenţă. În

cazul în care alege calea contestaţiei judecătorul-sindic este chemat să o soluţioneze:

- în cazul în care stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge

contestaţia şi va deschide procedura printr-o sentinţă.

- dacă stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, respinge cererea

creditorilor , aceasta va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.

Dacă debitorul nu contestă în termen de10 zile că ar fi in stare de insolvenţă şi îsi

exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea judecătorul-sindic va da o sentinţă de

deschidere a procedurii generale. Dacă din declaraţia debitorului rezultă că el se



încadrează în una din categoriile prevăzute la art.1 alin.2 sau a mai beneficiat de

reorganizare în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii, se va pronunta o sentinţă de

deschidere a procedurii simplificate.

Prin sentinţa de deschidere a procedurii generale, judecătorul sindic va desemna

un administrator judiciar, iar in cazul procedurii simplificate un lichidator provizoriu.

În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat să depună

la dosarul cauzei actele şi informaţiile menţionate de art. 28 alin. (1) din Legea nr.

85/2006.

De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau

extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.De

asemenea, deschiderea procedurii suspendă orice termen de prescripţie a unor astfel de

acţiuni.După ce s-a dispus deschiderea procedurii este interzis administratorilor

debitorilor, persoane juridice, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze, fără acordul

judecătorului-sindic, acţiunile sau părţile lor sociale sau de interes, deţinute la debitorul

care face obiectul acestei proceduri.

Debitorul are obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar sau, după

caz, lichidatorului, toate informaţiile cerute de acesta cu privire la activitatea şi averea sa,

precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale făcute de el în cele 120 dezile anterioare deschiderii procedurii.

După rămânerea irevocabilă a hotărârii de deschidere a procedurii, toate actele şi

corespondenţa emise de debitor, administrator judiciar sau lichidator vor cuprinde în mod

obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limba română, engleză şi franceză, menţiunea „în

insolvenţă, in insolvency, en procedure collective”. După intrarea în reorganizarea

judiciară sau faliment, actele şi corespondenţa vor purta, în aceleaşi condiţii, menţiunea

„în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement ” sau, după caz, „în

faliment, in brankruptcy, en faillite”. După intrarea în procedura simplificată se va face

aceeaşi menţiune ca la faliment.

Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar , pot oricând adresa

judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca

justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a



unui plan raţional de activitate. Judecătorul-sindic va examina în termen de 15 zile

cererea, într-o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar, comitetul creditorilor şi

administratorul special.

Judecătorul sindic va da dispoziţii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil

în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al său sau al administratorului

judiciar/lichidatorului.

După deschiderea procedurii de insolvenţă, administratorul judiciar sau dupa caz

lichidatorul va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de

judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea sa, un raport

amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului,

cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.

În cel din urmă caz, raportul prin care se propune intrarea în faliment a debitoruluiîn procedura generală va fi supus aprobării adunării generale a creditorilor la prima

şedinţă a acesteia. Judecătorul-sindic va dispune, în termen de 3 zile de la primirea

acestui raport, publicarea unui anunţ referitor la raport în Buletinul proceduilor de

insolvenţă, cu indicarea datei şedinţei adunării creditorilor, într-un termen de maxim 10

zile de la prima sedinţă a adunării generale a creditorilor. În această şedinţă se va supune

spre vot propunerea administratorului judiciar şi punctul de vedere al comitetului

creditorilor referitor la aceasta.Administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului la sediul

său, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusă la grefa tribunalului şi

la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este înmatriculat debitorul şi va fi

comunicată debitorului.

În baza hotărârii adunării generale a creditorilor de aprobare a raportului,

judecătorul sindic va decide, prin sentinţă, intrarea în faliment a debitorului.

IV. 2. 4. Planul de reorganizare

Următoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare în

condiţiile de mai jos:

a) debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor în termen de

30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării intenţiei



de reorganizare, dacă procedura a fost declanşată de acesta sau dacă procedura a fost

deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori potrivit art.33, alin.6;

b) administratorul judiciar , de la data desemnării sale şi până la împlinirea unui

termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv al creanţelor, cu condiţia să îşi fi

manifestat această intenţie până la votarea raportului asupra cauzelor şi imprejurărilor

care au dus la apariţia insolvenţei debitorului;

c) unul sau mai mulţi creditori care deţin împreună cel puţin 20% din valoarea

totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv în termen de 30 de zile de la data afişării

tabelului definitiv al creanţelor şi care şi-au anunţat această intenţie până la votarea

raportului menţionat la lit.b;

În cazul nerespectării termenelor sus-menţionate, sancţiunea aplcabilă este

decăderea părţilor respective din dreptul de a depune un plan de reoganizare şi înconsecinţă trecerea la faliment.

Planul va putea sa preveda: fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului,

fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două variante.

Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de 5

ani anterior formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în

baza legii şi nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau pentru

infracţiunile prevăzute de Legea concurenţei 21/1996 sau ai căror administratori, directorişi/sau asociaţi au fost condamnaţi definitiv pentru: bancrută frauduloasă, gestiune

frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni

de fals ori infracţiuni prevăzute în Legeanr. 21/1996, în ultimii 5 ani anterior deschiderii

procedurii.

Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu un tabel de creanţe în care

sunt incluse cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de

creanţe pe care debitorul se obligă să le platească acestora şi termenele la care debitorul

urmeaza să plătească aceste sume .

Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data

confirmării.

Planul de reorganizare va menţiona:

a) categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, in sensu legii;



b) tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate;

c) dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii

din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi

descărcaţi de răspundere;

d) ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în

comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de

faliment; valoarea estimativă se va calcula la data propunerii planului.

Câte o copie de pe planul propus va fi depusă la grefa tribunalului şi la oficiul

registrului comerţului sau, după caz, la registrul societăţilor agricole şi va fi comunicată

debitorului prin administratorul special, administratorului judiciar si comitetului

creditorilor.

După admiterea planului, judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar convocarea adunării generale a creditorilor si a debitorului într-un termen cuprins între

20 si 25 de zile, dar nu mai devreme de afişarea tabelului definitiv al creanţelor.

Judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar, ca în termen de 5 zile de

la admitere să fie publicat un anunţ referitor la propunerea planului în Buletinul

procedurilor de insolvenţă, cu indicarea celui care l-a propus, a datei cănd se va vota cu

privire la plan şi a faptului că este admisibilă votarea prin corespondenţă, precum şi a

datei de confirmare a planului, care va avea loc în maximum 15 zile de la data exprimăriivotului asupra planului.

Acţionarii şi creditorii cu titluri de valoare la purtător vor trebui să depună

originalele la administrator cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru exprimarea

votului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a vota.

Din momentul publicării, toate părţile interesate vor fi socotite că au cunoştinţă

despre plan şi data de exprimare a votului. În toate cazurile, debitorul va asigura

posibilitatea consultării planului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului.

Când hotărârea care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este

reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte

părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul falimentului,

planul confirmat va fi socotit ca o hotărăre definitivă si irevocabilă împotriva debitorului.

Pentru executarea silită titlu executoriu îl va reprezenta sentinţa de confirmare a planului.



. IV. 2. 5. Reorganizarea

Scopul procedurii reorganizării este redresarea activităţii debitorului şi plata

creanţelor creditorilor.

În urma confirmării de către judecătorul-sindic a unui plan de reorganizare,

debitorul îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar şi în

conformitate cu planul confirmat, până când judecătorul-sindic va dispune, motivat, ,

după caz :

- încheierea procedurii insolvenţei si reiserţia debitorului în activitatea comercială;

sau

- reorganizarea să înceteze şi să se treacă la faliment.

Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub

supravegherea administratorului judiciar. IV. 2. 6. Falimentul Procedura falimentului are ca scop transformarea în bani a bunurilor din

patrimoniul debitorului, în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor. Ea constă într-un

ansamblu de acte şi operaţiuni care privesc stabilirea masei active, stabilirea masei

pasive, efectuarea lichidării bunurilor din patrimoniul debitorului şi distribuirea sumelor

realizate prin lichidarea bunurilor din patrimoniul debitorului.

Judecătorul-sindic va decide, prin încheiere, intrarea în faliment în următoarele

cazuri:

A. a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată ;

b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau, la cererea creditorului

de deschidere a procedurii , a contestat că ar fi în stare de insolvenţă iar contestaţia a fost

respinsă de judecătorul sindic;

c) nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de

reorganizare sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;

B. debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan dereorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat;

C. obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile

stipulate prin planul confirmat, sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul

reorganizării aduce pierderi averii sale;



D. a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea

în faliment a debitorului.

Prin hotărărea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va

pronunţa dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune:

a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

b) în cazul prcedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum şi

stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin

hotărâre a Guvernului;

c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea în calitate de lihidator al

administratorului judiciar desemnat;

d) termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de

predare a gestiunii averii de la debitor/administrator judiciar către lichidator, împreună culista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii;

e) întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator, în

termen de maximum 10 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a

unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data

intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;

f) notificarea intrării în faliment.

După intrarea în faliment în procedura generală, lichidatorul va trimite onotificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administrator judiciar,

debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrul societăţilor agricole

unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.

Vor fi supuse verificării toate creanţele asupra averii debitorului, inclusiv cele

bugetare, născute după data deschiderii procedurii sau al căror cuantum a fost modificat

faţă de tabelul definitiv de creanţe sau faţă de programul de plată din planul de

reorganizare, ca urmare a plăţilor făcute dupa data deschiderii procedurii.

În cazul întrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii

creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în

planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării.

IV. 2. 7. Măsuri premergătoare lichidării



Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa

comercială, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele,

mărfurile şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului.

Când debitorul are bunuri şi în alte judeţe, documentele întocmite de alte

tribunale, certificând că sigiliile au fost aplicate, vor fi trimise judecătorului-sindic.

În timpul acţiunii de sigilare, lichidatorul va lua măsurile necesare pentru

conservarea bunurilor.

Dacă averea debitorului poate fi inventariată complet într-o singură zi, lichidatorul

va putea proceda imediat la inventariere, fără a aplica sigiliile. În toate celelalte cazuri el

va proceda la inventariere în cel mai scurt timp posibil. Debitorul va trebui să fie de faţă

şi să asiste la inventar, dacă judecătorul-sindic dispune astfel. Dacă debitorul nu se va

prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar.Lichidatorul, pe măsura desfăşurării inventarierii, ia în posesie bunurile, devenind

depozitarul lor judiciar.

Inventarul va trebui să descrie toate bunurile debitorului chiar şi pe cele nepuse

sub sigiliu, şi să indice valoarea lor aproximativă la data inventarului. Cu aprobarea

comitetului creditorilor, lichidatorul va angaja un expert evaluator, pe cheltuiala averii

debitorului, pentru evaluarea bunurilor.

Actul de inventar va fi semnat de lichidator si de debitor, dacă participă lainventariere, prin administratorul special.

IV. 2. 8. Efectuarea lichidării Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub

controlul judecătorului-sindic.

Bunurile vor putea fi vândute în bloc - ca un ansamblu în stare de funcţionare sau

individual. Bunurile pot fi vândute prin licitaţie publică, prin negociere directă sau o

combinaţie a celor două. Lichidatorul la recomandarea comitetului creditorilor va propune metoda de vănzare, iar aceasta va fi supusă spre aprobare adunării generale a

creditorilor.



Lichidatorul va angaja, în numele debitorului un evaluator, persoană fizică sau

juridică, sau va utiliza un evaluator propriu, ce va evalua bunurile din averea debitorului,

în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.

În caz de necesitate sau utilitate învederată a vânzării în bloc, lichidatorul va

prezenta comitetului creditorilor un raport în care vor fi indicate, descrise şi evaluate

bunurile ce urmează a fi vândute împreună, precizându-se şi sarcinile de care, eventual,

sunt grevate, însoţit de propuneri vizând modalităţile de vânzare. O copie de pe raport va

fi depusă la grefa tribunalului, unde va putea fi studiată de orice parte interesată.

Lichidatorul va convoca adunarea generală a creditorilor în termen de maximum

20 de zile de la data şedinţei comitetului creditorilor, înştiinţându-i pe aceştia despre

posibilitatea studierii raportului şi a procesului verbal al sedinţei comitetului creditorilor

privind raportul.Dacă adunarea generală a creditorilor aprobă raportul, judecătorul-sindic va da,

printr-o încheiere, dispoziţie lichidatorului să efectueze actele şi operaţiunile de lichidare,

în condiţiile propuse prin raport.

Aceste prevederi se aplică, în mod corespunzător, şi pentru autorizarea vânzării în

bloc a creanţelor deţinute de debitor împotriva unor terţe persoane.

Imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată

de adunarea generală a creditorilor .Propunerea lichidatorului va trebui să identifice imobilul prin situaţia de pe teren

şi prin datele din registrele de publicitate imobiliară, să arate sarcinile de care este grevat

şi să indice pasul de supraofertare.

Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare; sumele realizate din

vânzări vor fi depuse în contul prevăzut de lege şi recipisele vor fi predate judecătorului-

sindic. În cazul vănzării la licitaţie, procesul verbal de adjudecare constitue titlu de

proprietate.

IV. 2. 9. Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării

Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în

favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare, ori drepturi de

retenţie, de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:



1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective,

inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi

plata retribuţiilor persoanelor angajate în condiţiile legii;

2. creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările

şi penalităţile de orice fel; precum şi cheltuielile.

La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării, lichidatorul va prezenta

comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea

de creanţe şi un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea şi plata retribuţiei

sale şi a celorlalte cheltuieli, prevăzute de lege. Împotriva raportului şi planului orice

creditor poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la afişare.

Creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine:

1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin lege,inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea

debitorului precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate conform legii;

2. creanţele izvorăte din raporturi de muncă ;

3. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate

de instituţiile de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din

continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii;

4. creanţele bugetare;5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor

obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate

asigurării mijloacelor de existenţă;

6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea

debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;

7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente,

cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din

chirii;

8. alte creanţe chirografare;

9. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:



a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar

deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea

generală a asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;

b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit;

Sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate

proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă.

Titularii de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după ce

creanţele din categoria ierarhic superioară au fost integral achitate.

După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune

judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale; copii de pe

acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor şi debitorului şi vor fi afişate la uşa

tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor la un termen demaximum 30 de zile de la afişarea raportului final. Creditorii pot formula obiecţii la

raportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării.

IV. 3. Închiderea procedurii

O procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau lichidare pe bază de

plan va fi închisă, printr-o sentinţă, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată

asumate în planul confirmat. Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine

faliment, aceasta va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când

toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile

nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-

sindic va pronunţa o sentinţă, închizând procedura şi, după caz, dispunând radierea

societăţii comerciale.

Efectele închiderii procedurii :

- judecătorul sindic, administratorul/ lichidatorul precum şi toate persoanele care

i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură,

debitor si averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.

- debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de

intrarea in faliment, cu condiţia să nu fie găsit vinovat de săvăşirea infracţiunilor de

brancrută frauduloasă sau de plată ori transferuri frauduloase;



IV.4. Răspunderea membrilor organelor de conducere Judecătorul-sindic poate dispune, la cererea administratorului judiciar sau a

lichidatorului, ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de

insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul

societăţii sau de conducere - administratori, directori, cenzori şi orice altă persoană -

care au contribuit la ajungerea debitorului în această situaţie, prin una dintre

următoarele fapte (art.138, alin.1):

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel

al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod

vădit, persoana juridica la încetarea de plăţi;d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile

sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice sau au mărit, în

mod fictiv, pasivul acesteia;

f) au folosit mjloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridce fonduri, în

scopul întărzierii încetării de plăţi;

g) în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu

preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.

În caz de pluralitate răspunderea persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 este

solidară, dacă apariţia stării de insolvenţă este contemporană sau anterioară perioadei de

timp în care şi-au exercitat mandatul sau a deţinut poziţia care ar fi putut cauza

insolvenţa.



V. CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE.

V. 1. Consideraţii generale

În conţinutul sintagmei "contracte comerciale" legiuitorul român de la 1887 aînţeles să includă:

• Vânzarea-cumpărarea comercială - (art. 60-73 C. com.);

• Reportul - (art. 74-76 C. com.);

• Contul curent - (art. 370-373 C. com.);

• Mandatul - (art. 374-393 C. com.);

• Comisionul - (art. 405-412 C. com.);

•

Transportul - (art. 413-441 C. com.);Pe cale de consecinţă, sfera sintagmei "contract comercial" s-a lărgit, incluzând şi

alte contracte, cum sunt cele bancare (contractul bancar de depozit de fonduri, contractele

de credit, contractul de card bancar etc.), contractul de consignaţie, contractul de leasing,

contractele de bursă etc.

Toate contractele comerciale sunt supuse condiţiilor de validitate cerute de art.

948 C. civ.:

• Consimţământul valabil al părţii care se obligă;

• Capacitatea de a contracta;

• Un obiect determinat şi licit;

• O cauză legitimă.

V. 2. Contractul de vânzare-cumpărare comercială

Din punct de vedere al fizionomiei sale structurale, vânzarea-cumpărarea

comercială este similară vînzării-cumpărării civile, ambele fiind contracte prin

intermediul cărora se transmite, în schimbul unui preţ, proprietatea asupra unui lucru.

Principala trăsătură caracteristică a vânzării-cumpărării comerciale o constituie

intenţia de revânzare: cumpărarea este făcută cu scopul revânzării ori închirierii, iar

vânzarea este precedată de o cumpărare făcută în scop de revânzare.



Întrucât Codul comercial român nu oferă o definiţie a contractului de vânzare-

cumpărare comercială , prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 C. Com., care statuează că acolo

unde legea comercială nu dispune se va aplica legea civilă, contractul va fi definit pe baza

dispoziţiilor Codului Civil: „vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă

între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi

preţul lui”.

V. 2. 1. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare comercialăsunt:

1. este un contract bilateral (sinalagmatic) dând naştere la obligaţii reciproce

între părţi;

2. este un contract cu titlu oneros, prin încheierea lui fiecare parte urmărind

obţinerea unei contraprestaţii, a unui folos patrimonial;

3. este un contract comutativ, pentru că fiecare parte cunoaşte de la început

existenţa şi întinderea prestaţiei la care se obligă;

4. este un contract consensual , întrucât se încheie pe baza simplului acord de

voinţă al părţilor contractante;

5. este un contract translativ de proprietate, prin intermediul acestuia

transmiţându-se dreptul de proprietate.

V. 2. 2. Condiţiile de validitate a contractului de vânzare-cumpărare sunt:

1. consimţământul părţilor . Acordul de voinţă al părţilor (consimţământul),în sensul transmiterii de la vânzător la cumpărător a dreptului de proprietate asupra unui

bun, în schimbul preţului trebuie sa fie liber şi neviciat.

2. capacitatea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare comercială.

Încheierea valabilă a contractului de vânzare-cumpărare comercială este condiţionată şi

de existenţa capacităţii cerută de lege pentru părţile contractante: capacitatea de folosinţă

şi capacitatea de exerciţiu.

3. obiectul contractului de vânzare-cumpărare comercială. Caracterul

bilateral al contractului de vânzare cumpărare comercială face ca acesta să dea naştere la

obligaţii în sarcina ambelor părţi, fiecare obligaţie având ca obiect o anumită prestaţie:

obligaţia vânzătorului – lucrul vândut, iar obligaţia cumpărătorului – preţul.

4. cauza legitimă .

V. 2. 3. Obligaţile părţilor în contractul de vânzare-cumpărare comercială sunt:



1. obligaţia vânzătorului este aceea de a pune la dispoziţia cumpărătorului

bunul cumpărat, conservat şi păstrat până la momentul predării şi să-l garanteze de

evicţiune şi de viciile bunului pe cumpărător.

2. obligaţia cumpărătorului e aceea de a plăti preţul.

V. 3. Contractul de leasing

Potrivit O. G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing

cu completările şi modificările ulterioare, prin termenul de leasing sunt desemnate

operaţiunile „prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă

determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte parţi,

denumită utilizator, la solicitarea acesteia, în schimbul unei plaţi periodice, denumită rată

de leasing , iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul/finanţatorul se obligă să respectedreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing

ori de a înceta raporturile contractuale“. Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea

bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă parţile convin astfel şi dacă sunt

achitate toate obligaţiile asumate în contract.

Tipuri de contracte de leasing

A. Contract de leasing financiar

Conform Legii nr. 571/2003 – Codul Fiscal, contractul de leasing financiar este

un contract de leasing care îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:

- riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului – obiect al

contractului – sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing

produce efecte;

- prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului, către utilizator

la momentul expirării contractului;

- perioada de leasing depăşeşte 75% din durata normală de utilizare a bunului,

perioada de leasing incluzând orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi

prelungit.

B. Contract de leasing operaţional



Contractul de leasing operaţional este definit ca fiind orice contract de leasing

încheiat între locator şi locatar, care nu îndeplineşte condiţiile contractului de leasing

financiar.

C. Contract de leasing intern

Contractul de leasing, financiar sau operaţional, încheiat între doi rezidenţi.

D. Contract de leasing extern (cross-border)

Contractul de leasing, financiar sau operaţional, încheiat între un

locator/finanţator non-rezident şi un utilizator rezident.

Operaţiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin

imobile prin destinaţie, precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul civil, cu excepţia

înregistrărilor pe bandă audio şi video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor,

a drepturilor de autor şi a bunurilor necorporale.Locatorul (societatea de leasing2) achizitionează bunurile de care are nevoie

utilizatorul pentru a i le transmite în locaţiune. În acest sens, utilizatorul prezintă

societaţii de leasing o ofertă fermă, lista cuprinzând bunurile care vor constitui obiectul

contractului de leasing şi acte care să evidenţieze situaţia sa financiară.

De regulă, bunul este cumpărat de la un terţ furnizor, cu excepţia cazului în care

societatea de leasing deţine şi această calitate. La expirarea duratei contractului,

utilizatorul poate fie să cumpere bunul, fie să reînnoiască închirierea pentru o nouă perioadă de timp, fie să restituie bunul către locator (societatea de leasing).

Contractul de leasing trebuie să cuprindă pe lângă părţile contractante:

- locatorul/finanţatorul;

- utilizatorul;

cel puţin următoarele elemente:

a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau

operaţional; b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile

de identificare a acestuia;

2 Societăţile de leasing sunt societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate desfăşurareaoperaţiunilor de leasing şi au un capital social minim, subscris şi vărsat integral în numerar, la înfiinţare,egal cu echivalentul în monedă naţională – leu – a sumei de 200.000 euro.



c) valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora;

d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;

e) clauza privind obligaţia asigurării bunului;

f) valoarea totală a contractului de leasing.

Contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă, pe lângă elementele

prevăzute la alin.(1), următoarele:

a) valoarea de intrare a bunului;

b) valoarea reziduală a bunului convenită de părţi, când este cazul;

c) valoarea avansului;

d) rata de leasing.”

Părţile pot conveni şi alte clauze dar, contractul de leasing nu se poate încheia pe

un termen mai mic de un an. Contractele de leasing constituie titlu executoriu, dacă

utilizatorul nu predă bunul în următoarele situaţii:

- la sfârşitul perioadei de leasing, dacă utilizatorul nu a formulat opţiunea

cumpărării bunului sau a prelungirii contractului;

- în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.

Obligaţiile părţilor în cadrul unei operaţiuni de leasing

Locatorul/finanţatorul se obligă:a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a allege furnizorul de bunuri,

potrivit intereselor sale;

b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în condiţiile

expres formulate de către acesta sau, după caz, să dobândească dreptul definitiv de

utilizare asupra programului pentru calculator;

c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi să transmită acestuia,

în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu excepţia dreptului

de dispoziţie, iar în cazul programelor pentru calculator, să transmită dreptul de utilizare

asupra programelor pentru calculator către locatar/utilizator, fără a-şi mai putea exercita

acest drept pe perioada derulării contractului de leasing;



d) să respecte dreptul de opţiune a locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul,

de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului, ori de a înceta

raporturile contractuale;

e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în condiţiile

în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;

f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă prin

contractul de leasing părţile nu au convenit altfel.

Utilizatorul se obligă:

a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul şi în condiţiile de livrare

agreate cu furnizorul;

b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de către furnizor şi să

asigure instruirea personalului desemnat să îl exploateze;c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing, decât

cu acordul finanţatorului;

d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de

leasing, asigurări, impozite, taxe - în cuantumul şi la termenele menţionate în contract;

e) să suporte cheltuielile de întreţinere precum şi orice alte cheltuieli aferente

bunului sau din contractul de leasing;

f) să îşi asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţiicontrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii

săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi

continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii

contractului de leasing;

g) să permită locatorului/finanţatorului verificarea periodică a stării şi a modului

de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;

h) să îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a

dreptului de proprietate, venită din partea unui terţ;

i) să nu aducă modificări bunului şi să nu schimbe locul declarat în contract, fără

acordul locatorului/finanţatorului;

j) să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.



În cadrul operaţiunilor de leasing drepturile şi obligaţiile părţilor vor fi stipulate în

contract şi nu vor fi limitate doar la prevederile menţionate deja.

În temeiul contractului de leasing utilizatorul are următoarele drepturi:

a) de acţiune directă asupra furnizorului, în cazul reclamaţiilor privind livrarea,

calitatea, asistenţa tehnică, service-ul necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie,

locatorul/finanţatorul fiind exonerate de orice răspundere;

b) de a exercita acţiunile posesorii faţă de terţi.

Drepturile reale ale finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de

leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care utilizatorul se află în

insolvenţă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006. Dacă utilizatorul se află în

dizolvare şi/sau lichidare, aceleaşi dispoziţii se aplică şi lichidatorului numit potrivitLegii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Răspunderea părţilor

În cazul în care locatarul/utilizatorul refuză să primească bunul la termenul agreat

cu furnizorul şi/sau în contractul de leasing, sau dacă se află în stare de reorganizare

judiciară şi/sau faliment, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de

leasing cu daune-interese.

Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu

execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive,

calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are

dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie

bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului

de leasing.

Dacă locatorul/finanţatorul nu respectă dreptul de opţiune al

locatarului/utilizatorului, aşa cum este prevăzut în prezenta ordonanţă,

locatorul/finanţatorul datorează daune-interese egale cu totalul prejudiciului produs prin

încălcarea acestei obligaţii, iar instanţa judecătorească învestită cu stabilirea daunelor-

interese va putea pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.



Dacă în timpul derulării contractului de leasing locatorul/finanţatorul înstrăinează

bunul, respectiv cesionează dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru

calculator altei societăţi de leasing, dobânditorul este legat de aceleaşi obligaţii

contractuale ca şi locatorul/finanţatorul care a înstrăinat bunul, respectiv transmiţătorul

care a cesionat dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator.

Din momentul încheierii contractului de leasing şi până la expirarea acestuia şi

reintrarea în posesia bunului, locatorul/finanţatorul este exonerat de orice răspundere faţă

de terţi pentru prejudiciile provocate prin folosinţa bunului, fapta sau omisiunea

locatarului/utilizatorului.

curs - dreptul comercial - lector univ. drd. alunica morariu

Documents