curs drept civil-persoanele

UNIVERSITATEA „ HYPERION” DIN BUCURE Ş TI FACULTATEA DE DREPT

CURSUL DREPT CIVIL ROMAN – TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI CIVIL este destinat studenţilor Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Hyperion”, forma de învăţământ la distanţă.

COD: SDI – 105205 NUMĂR DE CREDITE ALE CURSULUI – 10

FORMA DE FINALIZARE: examen la sfârşitul semestrelor I şi II

STRUCTURA NOTEI FINALE:80 % – nota examen scris;20 % – notă referate realizate pe parcursul semestrului prin

activităţi individualePentru obţinerea notei maxime studentul trebuie:– să însumeze maximum la examenul scris– să realizeze două referate finale legate de tematica propusă de profesorul

coordonator sau tutore.

NOTA:1. Frauda se pedepseşte;1. În cazul în care referatele realizate de doi studenţi diferiţi sunt

asemănătoare, în pondere mai mare de trei paragrafe, acestea sunt descalificate din calculul notei finale, pentru ambele persoane, chiar dacă unul dintre aceştia urmează altă formă de învăţământ.

OBIECTIVELE CURSULUI:– Cunoaşterea principiilor specifice dreptului civil;– Cunoaşterea principalelor instituţii ce analizează persoanele fizice şi juridice

ca subiecte de drept;– Formarea unei culturi juridice de bază în domeniul dreptului privat

Învăţământ la distanţă


- 2 -

CUPRINS

TITLUL CAPITOLUL TEME DE STUDIU PAGINA

1.TEORIA GENERALĂ

I NOŢIUNI INTRODUCTIVE

3

II IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

6

III RAPORTUL JURIDIC CIVIL

10

IV ACTUL JURIDIC CIVIL 16V PRESCRIPŢIA

EXTINCT1VĂ25

2. PERSOANELE I NOŢIUNI GENERALE –II PERSOANA FIZICĂ 32III PERSOANA JURIDICĂ 51


UNIVERSITATEA „ HYPERION” DIN BUCURE Ş TI FACULTATEA DE DREPT - 3 -

Titlul ITeoria generală

Capitolul I Noţiuni introductive

Conţinut:1. Dreptul civil în sistemul dreptului românesc;2. Definiţia şi obiectul dreptului civil;3. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

1. Dreptul civil în sistemul dreptului românesc

Dreptul românesc, privit ca totalitate a normelor juridice adoptate de stat în scopul reglementării relaţiilor interumane din societate, are drept componente: dreptul internaţional si dreptul intern. În cadrul dreptului intern distingem între dreptul public şi cel privat. În cadrul dreptului privat se află, ca ramură de drept, şi dreptul civil, alături de dreptul comercial, dreptul familiei şi dreptul muncii.

2. Definiţia şi obiectul dreptului civil

2.1. Definiţia

Dreptul civil este acea ramură a dreptului privat care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoanele fizice şi persoanele juridice situate pe poziţie de egalitate juridică

2.2. Obiectul dreptului civil

Constă în categoriile de raporturi sociale aflate în sfera dreptului civil: raporturi patrimoniale şi raporturi nepatrimoniale

2.2.1. Raporturile patrimonialeSunt acele raporturi sociale care au un conţinut economic, dreptul civil

reglementând raporturile reale şi raporturile obligaţionale.

A. Raporturi realeAu în conţinutul lor drepturi reale, care se compun din dreptul de

proprietate – înscris ca atare în Constituţia României – şi din celelalte drepturi reale principale care sunt dezmembrămintele dreptului de proprietate şi drepturi reale accesorii.



- 4 -B. Raporturile obligaţionaleAu în conţinutul lor dreptul de creanţă – drept subiectiv în virtutea căruia

subiectul activ (creditor) poate cere subiectului pasiv (debitor) sa dea, să facă, sau să nu facă ceva – indiferent dacă dreptul îşi are originea într-un act sau într-un fapt juridic.

2.2.2. Raporturile nepatrimonialeSunt acele raporturi sociale care nu au un conţinut economic. Ele

cuprind: raporturi care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept civil, raporturi de identificare, precum şi raporturi izvorâte din creaţia intelectuală.

3. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de dreptDoctrina şi jurisprudenţa au stabilit că dreptul civil, ca ramura de drept,

are poziţia de drept comun. Delimitarea sa de alte ramuri de drept este cerută de considerente practice şi teoretice.

3.1. Criterii de delimitareDelimitarea dreptului civil faţă de celelalte ramuri de drept se face

folosind următoarele criterii: obiect de reglementare, metoda de reglementare, calitatea subiectelor, caracterul normelor, natura sancţiunilor, principiile de ramură

3.2. Ramurile de drept care se delimitează de dreptul civil:A. Dreptul constituţional;B. Dreptul administrativ;C. Dreptul financiar;D. Dreptul comercial;E. Dreptul familiei;F. Dreptul muncii;G. Dreptul procesual civil;H. Dreptul internaţional privat.Spre exemplu, dreptul constituţional, ca ramură a dreptului public care

reglementează prin norme juridice fundamentale relaţiile sociale din domeniul existentei, organizării şi funcţionării statului şi a puterilor sale, se deosebeşte de dreptul civil prin: obiectul de reglementare (alcătuit în majoritate din raporturi nepatrimoniale), poziţia de subordonare a subiectelor sale, caracterul imperativ



al majorităţi normelor sale, calitatea specială a subiectelor sale (organele de stat, cetăţenii români etc.)



CAPITOLUL IIIzvoarele dreptului civilCUPRINS:

– Izvoarele dreptului civil;– Principalele izvoare ale dreptului civil;– Obiceiul, morala, precedentul judiciar şi doctrina;– Aplicarea legii;– Interpretarea legii.Izvoarele dreptului civil1. Noţiunea de izvor al dreptului civil

În sens material, prin izvor al dreptului civil se desemnează condiţiile concrete de existenţă ale societăţii care stau la baza normelor civile.

În sens formal prin această expresie se înţeleg formele speciale de exprimare a normelor de drept prin care se consacră voinţa statală.

În sistemul de drept românesc, principala formă de exprimare a dreptului o constituie actele normative, acte emise sau adoptate de organe de stat anume investite cu prerogativa legiferării.

2. Principalele izvoare ale dreptului civil2.1. LegeaLegea este actul normativ adoptat de Parlament, unica autoritate legiuitoare

a ţării, Constituţia stabileşte trei categorii de legi: constituţionale, legi organice si

legi ordinare.Constituţia, Codul civil si alte legi (organice şi ordinare) sunt izvoare de

drept civil din categoria legilor;


UNIVERSITATEA „ HYPERION” DIN BUCURE Ş TI FACULTATEA DE DREPT -7-

2.1.1. Constituţia 2.1.2. Codul civil 2.1.3. Alte legi2.2. Decrete-legiDecretele-legi sunt acte normative adoptate în perioada 22 decembrie

1989 – mai 1990 care constituie izvoare de drept civil în măsura în care conţin norme referitoare la obiectul de reglementare al acestei ramuri de drept.

2.3. DecreteleActe normative cu putere de lege emise de regimul dinainte de 22

decembrie 1989, de fostul Consiliu de Stat al R.S.R., aflate în vigoare (Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice; Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă etc.)

2.4. Hotărârile şi ordonanţele Guvernului RomânieiHotărârile Guvernului sunt acte normative emise în baza şi executarea

legilor Ordonanţele sunt acte normative adoptate de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele şi condiţiile prevăzute de aceasta.

2.5. Actele normative emise de miniştri şi de alţi conducători ai organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Aceste acte, indiferent de denumire – ordine, instrucţiuni, regulamente statute, contracte-cadru, contracte tip, standarde sau norme sunt izvoare de drept civil dacă reglementează raporturi juridice civile.

2.6. Acte normative emise de autorităţile administraţiei publice localeÎn exercitarea atribuţiilor lor, Consiliile locale şi judeţene adoptă

hotărâri, primarii emit decizii, iar prefecţii ordine.2.7. Reglementările internaţionaleTratatele, convenţiile, pactele şi acordurile internaţionale la care

România este parte prin aderare, aprobare sau ratificare, sunt izvoare ale dreptului civil în măsura în care reglementează raporturi din sfera sa.



3. Obiceiul, morala, precedentul judiciar şi doctrina3.1. Obiceiul;3.2. Morala (bunele moravuri;3.3. Precedentul judiciar;3.4. Doctrina3.5.

Obiceiul, precedentul judiciar şi doctrina nu sunt izvoare ale dreptului civil.

4. Aplicarea legii civileLegea civilă îşi produce efectele într-o anumită perioadă de timp, pe un

anumit teritoriu şi asupra unor subiecte determinate.

Legea civilă îşi produce efectele într-o anumită perioadă de timp, pe un anumit teritoriu şi asupra unor subiecte determinate.

4.1. Aplicarea legii civile în timpEste cârmuită de două principii ale dreptului civil: principiul

neretroactivităţii legii noi, adică o lege civilă nu se aplică cazurilor ce apar în practică după adoptarea ei şi principiul aplicării imediate a legii civile noi, din momentul în care a fost adoptată, legea nouă aplicându-se tuturor văzurilor ce apar în practică după intrarea ei în vigoare.

4.2. Aplicarea legii civile în spaţiuÎn plan intern, aplicarea legii civile în spaţiu se face după următoarea

regulă: actele adoptate de organele centrale ale puterii de stat se aplică pe tot teritoriul României, în timp ce actele normative emise de organele locale ale puterii de stat se aplică pe raza teritorială de competenţă.

În plan internaţional, aplicarea legii civile în spaţiu este rezolvată de dreptul internaţional privat, prin normele sale conflictuale.

4.3. Aplicarea legii civile asupra persoanelorExistă legi civile de aplicare generală, legi civile cere se aplică numai

persoanelor fizice şi legi civile care se aplică numai persoanelor juridice.



5. Interpretarea legii civile

Este acea operaţiune logico-raţională de lămurire a conţinutului şi sensului normelor de drept civil în scopul justei lor aplicări

5.1. Clasificarea interpretării legii civileClasificarea interpretării legii civile se face după forţa obligatorie sau

neobligatorie a interpretării, după rezultatul interpretării şi după metoda de interpretare.

5.1.1. Clasificarea după forţa obligatorie sau neobligatorie a interpretării :

a. Interpretarea oficială;b. Interpretarea neoficială.5.1.2. Clasificarea după rezultatul interpretăriia. Interpretarea literală (declarative);b. Interpretarea extensivă;c. Interpretarea restrictivă5.1.3. Clasificarea după metoda de interpretarea. Interpretarea gramaticală;b. Interpretarea sistematică;c. Interpretarea istorico-teleologică;d. Interpretarea logică.


UNIVERSITATEA „ HYPERION” DIN BUCURE Ş TI FACULTATEA DE DREPT -10 -

CAPITOLUL IIIRAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. Noţiunea de raport juridic civilCaractere. Structură1.1. Noţiunea de raport juridic civilRaportul juridic civil este o relaţie patrimonială sau nepatrimonială,

reglementată de norma de drept civil. 1.2. Caracterele raportului juridic civilCaracterele raportului juridic civil sunt: caracterul social, caracterul

dublu voliţional si egalitatea juridică a părţilor.1.3. Structura raportului juridic civilStructura raportului juridic civil se referă la trei elemente: subiecte

(părţi), conţinut şi obiect.1.3.1. Subiectele raportului juridic civilSubiectele raportului juridic de drept civil participă la acesta, fie în

calitate de persoană fizică, fie în calitate de persoană juridică titulare de drepturi si obligaţii. Subiectul raportului juridic civil care dobândeşte drepturi este subiect activ, cel care se obligă este subiect pasiv.

A. Pluralitatea subiectelorCa regulă, un raport juridic se stabileşte între un singur subiect activ şi

un singur subiect pasiv. Într-o multitudine de alte situaţii, aceste raporturi se pot realiza între mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie în ambele calităţi. Aceste cazuri le numim pluralitate de subiecte.

B. Determinarea (individualizarea) subiectelorÎn aporturile obligaţionale subiectele sunt determinate (individualizate)

din momentul încheierii actului juridic sau consumării faptului care stă la baza acestor raporturi.



Există însă cazuri în care subiectul pasiv sau cel activ nu sunt determinate la data stabilirii raportului juridic (în raporturile juridice de proprietate, persoanele care au obligaţia de a respecta drepturile proprietarului sunt nedeterminate).

C. Schimbarea subiectelorSchimbarea subiectelor între care s-au născut este posibilă în cadrul

raporturilor juridice civile patrimoniale (cesiunea de creanţă, subrogaţia personală, novaţia etc.)

D. Capacitatea subiectelorCapacitatea de drept civil a subiectelor se exprimă prin capacitatea

civilă a acestora, capacitate compusă din capacitatea de folosinţă – aptitudinea generală şi abstractă a omului de a avea drepturi şi obligaţii civile, capacitatea de exerciţiu – aptitudinea generală a persoanei fizice sau juridice de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi îndeplini obligaţiile civile prin încheierea de acte juridice civile

1.3.2. Conţinutul raportului juridic civilÎl constituie drepturile subiective civile ale subiectului activ şi

obligaţiile civile ale subiectului pasiv.A. Dreptul subiectiv civil

Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ – persoană fizică sau juridică – în virtutea căreia aceasta poate, în limitele dreptului şi moralei – să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare, să dea, să facă sau să nu facă ceva, de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive a statului, în caz de nevoie

a. Clasificarea drepturilor subiective civileDrepturile subiective civile se clasifică: după conţinut (drepturi

patrimoniale şi drepturi nepatrimoniale), după opozabilitatea lor (drepturi absolute şi drepturi relative), după corelaţia dintre ele (drepturi principale şi drepturi accesorii) şi în funcţie de gradul de certitudine pe care îl conferă titularilor lor (drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi).



-12 -

Obligaţia civilă este îndatorirea subiectului pasiv de a avea o anume conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ

b. Recunoaşterea, ocrotirea şi exercitarea drepturilor subiective civile

B. Obligaţia civilă– Noţiune

Obligaţia civilă este îndatorirea subiectului pasiv de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectului activ.

– Clasificarea obligaţiilor civile.

Obligaţiile se clasifică după criteriul obiectului, al opozabilităţii şi după criteriul sancţiunii aplicabile în cazul nerespectării lor.

1.3.3. Obiectul raportului juridic

A. Noţiunea de obiect al raportului juridic

Obiectul raportului juridic civil este conduita subiectelor acestuia determinată de acţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de cea de careeste ţinut subiectul pasiv. Acţiunea sau inacţiunea subiectelor se raportează laun anumit bun (obiect derivat al raportului juridic civil)

B. Bunurile

– NoţiuneaBunul este o valoare economică utilă pentru satisfacerea nevoilor

materiale şi spirituale ale omului şi care este susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial.

– Clasificarea bunurilorClasificarea bunurilor se face după diferite criterii, printre care: natura şi

calificarea dată de lege, regimul circulaţiei lor juridice, după cum este posibilă sau nu înlocuirea lor în executarea obligaţiei civile, după cum produc sau nu fructe etc.



-13 -2. Izvoarele si proba raporturilor juridice concrete 2.1. Izvoarele raporturilor juridice concrete– NoţiuneaIzvoare ale raportului juridic civil concret sunt acele acte şi fapte care potrivit

normelor de drept civil, dau naştere unor raporturi juridice civile concrete.– Clasificarea izvoarelor raporturilor juridice civile concrete.Izvoarele raporturilor juridice concrete se clasifică după legătura lor cu voinţa

acţiunii omeneşti şi faptele naturale şi în funcţie de sfera lor (fapte juridice în sens larg şi fapte juridice în sens restrâns).

2.2. Proba raporturilor juridice civile concrete2.2.1. Scurt istoricDin cele mai vechi timpuri, judecarea litigiilor apărute între oameni s-a făcut

pe baza probelor, care se înfăţişau judecătorilor (acte scrise, mărturisiri, prezumţii etc.)2.2.2. Noţiuni generale

Proba: Într-un prim sens al termenului este prezentarea în faţa instanţei de judecată a mijloacelor legale de convingere a acesteia asupra existenţei unor anumite drepturi şi obligaţii civile. Într-un al doilea sens, proba este mijlocul juridic de stabilire a existenţei drepturilor subiective şi obligaţiilor civile.

Materia probelor este reglementată în art. 1169-1206 din Codul civil şi art. 162-233, 235-241 din Codul de procedura civil.

Obiectul probei este elementul de dovadă – toate împrejurările, acte sau fapte juridice care sunt izvoare ale raporturilor juridice civile concrete – menit a demonstra existenţa unui drept subiectiv civil şi a obligaţiei corelative.

Sarcina probei revine în primul rând reclamantului, apoi pârâtului, judecătorul putând dispune din oficiu administrarea probelor necesare.



- 14-Mijloacele de probă sunt: proba prin înscrisuri, mărturia, mărturisirea

(recunoaşterea) şi prezumţiile.2.2.3.1. Proba cu înscrisuri– Noţiune şi clasificareÎnscrisurile reprezintă consemnarea de date despre acte şi fapte juridice,

cu un mijloc adecvat pe un suport material.– Înscrisul autentic

Potrivit art. 1171 din Codul civil, actul autentic „este acela ce s-a făcut, cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut”.

– Înscrisul sub semnătura privatăPoate fi scris de mână, în totalitate, de una sau alta din părţi, ori parţial

de una dintre părţi şi parţial de cealaltă parte sau de către un terţ. Acest înscris îşi are puterea probantă prin semnătura părţilor care îşi exprimă astfel voinţa.

– Alte înscrisuriSunt cele care, pentru a fi considerate probe, nu necesită a fi semnate,

fiind denumite şi înscrisuri nesemnate. Exemple de astfel de înscrisuri sunt registrele comerciale, registrele, cărţile şi hârtiile domestice, menţiunile făcute de creditor pe titlul de creanţă, scrisorile şi telegramele.

2.2.3.2. Mărturia (proba testimonială)a. Moţiunea de martor si de mărturieb. Trăsăturile caracteristice ale mărturieic. Condiţiile de admisibilitate ale mărturiei

Martorul este persoana străină de proces ce are cunoştinţe proprii despre fapte care sunt concludente în rezolvarea pricinii Mărturia este relatarea orală făcută de o persoană în faţa instanţei de judecată cu privire la acte sau fapte litigioase săvârşite în trecut, despre care are cunoştinţă personală. Este reglementată de art. 1191-1192 din Codul civil.



-15-2.2.3.3. Mărturisirea (recunoaşterea)

a. Noţiunea de mărturisire şi natura juridică a acesteiab. Caracterele mărturisirii şi consecinţele lor juridicec. Domeniul de aplicare a mărturisiriid. Felurile mărturisiriie. Puterea doveditoare a mărturisiriif. Interogatoriul

Mărturisirea este recunoaşterea de către o persoană a unui act sau fapt pe care o altă persoană îşi întemeiază o pretenţie sau o apărare şi care este de natură să producă consecinţe juridice împotriva autorului ei. Ea este admisă în toate materiile cu excepţia situaţiilor în care este interzisă de lege, sau când prin admiterea mărturisirii s-ar eluda dispoziţiile legii sau s-ar pierde un drept la care nu se poate renunţa sau care nu poate face obiectul unei tranzacţii.

2.2.3.4. Prezumţiile

a. Noţiunea

Potrivit art. 1199 din Codul civil, prezumţiile sunt, „consecinţe pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”.

b. Clasificarea

Există prezumţii legale – limitate numeric, determinate special prin lege – şi prezumţii simple (ale omului) care sunt opera judecătorului şi care sunt nenumărate.



-16 -Capitolul IV

Actul juridic civilCONŢINUT:1. Noţiune2. Condiţiile actului juridic civil3. Forma actului juridic civil4. Modalităţile actului juridic civil5. Efectele actului juridic civil6. Nulitatea actului juridic civil

1. Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile1.1. NoţiuneaActul juridic civil este acea manifestare de voinţă a subiectelor de drept

civil, exprimând intenţia de a produce efecte juridice, în sensul de a naşte, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

1.2. Clasificarea actelor juridice civileActele se clasifică după numărul părţilor (acte unilaterale, bilaterale,

multilaterale), după efectul lor (constitutive, translative, declarative), după scopul urmărit la încheierea lor (cu titlu oneros şi cu titlu gratuit) etc.

1.2.2. Actele juridice civile:a. Acte juridice civile unilaterale, bilaterale şi multilaterale;b. Acte juridice cu titlu oneros şi acte cu titlu gratuit;c. Acte juridice constitutive, translative şi declarative;d. Acte juridice de administrare şi de dispoziţie;e. Acte juridice patrimoniale şi nepatrimoniale;f. Acte juridice consensuale, solemne şi reale;g. Acte juridice între vii şi pentru cauză de moarte;h. Acte juridice subiective şi acte condiţie;i. Acte juridice civile pure şi simple şi acte afectate de modalităţi;j. Acte juridice civile principale şi accesorii;



-17 -k. Acte juridice civile cauzale şi acte abstracte; l. Acte juridice civile personale şi acte prin reprezentare; m. Acte juridice civile numite şi acte nenumite; n. Acte juridice civile cu executare dintr-o dată şi acte cu executare

succesivă2. Condiţiile actului juridic2.1. Noţiune şi clasificareCondiţiile actului juridic civil sunt componente care trebuie, sau pot, să

facă parte din structura acestuia. Acestea sunt: capacitatea de a încheia actul juridic, consimţământul, obiectul şi cauza.

2.2. Capacitatea de a încheia actul juridic civil2.2.1. NoţiuneEste aptitudinea subiectului de drept civil – persoana fizică sau juridică –

de a deveni titular de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile.

2.2.2. Principiul capacităţiiCapacitatea de a încheia actul juridic civil constituie regula, incapacitatea

fiind excepţia expres prevăzută de lege, de stricta interpretare şi aplicare.2.3. Consimţământul2.3.1. NoţiuneEste hotărârea subiectului de drept civil manifestată în exterior de a

încheia un act juridic civil.2.3.2. Condiţiile de valabilitate a consimţământuluiPentru a fi valabil, consimţământul trebuie exteriorizat, să emane de la o

persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi să nu fie afectat de vreun viciu de consimţământ.



-18 -2.3.3. Viciile de consimţământ

A. Eroarea – falsa reprezentare a realităţii încheierii unui act juridic civil.

B. Dolul (viclenia) – inducerea în eroare a unei persoane folosind mijloace viclene în vederea determinării sale să încheie un act juridic civil.

C. Violenţa – ameninţarea unei persoane cu suferinţe fizice sau morale care-i induc o asemenea teamă încât o determină să încheie un act juridic civil.

D. Leziunea – disproporţia de valoare între două pretenţii.

3. Obiectul actului juridic civil

3.1. Noţiune

Obiectul actului juridice civil este conduita părţilor, care se stabileşte prin acel act, reprezentând acţiunile sau inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite, sau la care sunt obligate.

3.2. Condiţiile de valabilitate

Obiectul actului juridic civil trebuie:

– să existe;– să fie în circuitul civil;– să fie determinat sau determinabil;– să fie posibil;– să fie licit şi moral.

4. Cauza actului juridic civil

4.1. Noţiune

Este obiectivul avut în vedere la încheierea actului juridic civil

În structura cauzei intră două elemente: scopul imediat (numit scopul obligaţiei) şi scopul mediat (ca element abstract şi invariabil)



-19 -4.2. Condiţii de valabilitate

Cauza, pentru a fi valabilă, trebuie să existe, să fie reală, să fie licită şi morală.

4.3. Rolul şi proba cauzei

Rolul cauzei consta în importanţa practică a acestei condiţii de fond a actului juridic civil. Cauza este prezumată până la dovada contrarie, art. 967, alin. 2 din Codul civil).

5. Forma actului juridic

5.1. Noţiune

Este acea condiţie care reprezintă modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil.

5.2. Principiul consensualismului

Potrivit principiului consensualismului, simpla manifestare de voinţă este necesară şi suficientă pentru ca actul să se nască valabil din punct de vedere al formei.

Excepţiile de la acest principiu sunt:

– forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil (ad validitatem);– forma cerută pentru probarea actului juridic civil (ad probationem); – forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi.

5.3. Clasificarea condiţiilor de formă ale actului juridic civil

Se face după consecinţele juridice ale nerespectării lor (forma ad validitatem, forma ad probationem şi forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi) şi după izvorul care cere o anumită formă (forma legală şi forma convenţională).



-20-5.3.1. Forma ad validitatem a actului juridic civil:5.3.2. Forma ad probationem a actului juridic civil;5.3.3. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de terţi a actului juridic

civil.

6. Modalităţile actului juridic civil

6.1. Noţiune6.2. Termenul6.2.1. Definiţie

Este un eveniment viitor şi sigur că se va realiza până la care este amânată începerea sau încetarea, după caz, a exerciţiului drepturilor subiective sau a executării obligaţiilor civile.

6.2.2. Clasificare

După diferite criterii distingem intre termen suspensiv şi extinctiv, termen voluntar, legal şi judiciar, termen cert şi incert.

6.2.3. Efecte juridice

Termenul afectează doar executarea actului nu şt existenţa sa.

6.3. Condiţia

6.3.1. Definiţie

Este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde naşterea sau desfiinţarea actului juridic civil

6.3.2. Clasificare

După criteriile stabilite în literatura juridică de specialitate, condiţia este suspensivă şi rezolutorie, cauzală, mixtă şi potestativa, pozitivă şi negativă.


Condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic civil şi îşi produce efectele retroactiv.



-21-6.4. Sarcina

6.4.1. Definiţie

Este o obligaţie de a da, a face, sau a nu face ceva, impusă de cel care dispune gratificatului prin liberalităţi

6.4.2. Clasificare

Există sarcină în favoarea dispunătorului, sarcină în favoarea gratificatului şi sarcină în favoarea unei terţe persoane.


Sarcina neexecutată afectează doar eficacitatea şi nu valabilitatea actului juridic civil.

7. Efectele actului juridic civil

7.1. Noţiune

Efectele actului juridic civil sunt drepturile subiective şi civile la care dă naştere, pe care le modifică sau stinge un asemenea act

7.2. Principiile efectelor actului juridic civil

7.2.1. 7.2.1. Definiţie: Sunt reguli de drept care arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte.

7.2.2. Principiul forţei obligatorii a actului juridic civilEste regula potrivit căreia actul juridic civil încheiat în condiţiile legii se impune

autorilor săi, asemenea legii. Excepţiile de la acest principiu sunt cazurile în care efectele nu se produc aşa cum au dorit părţile, aceste efecte fiind mai întinse sau mai restrânse, independent de voinţa lor sau a uneia dintre ele.



-22-7.2. 3. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil

Potrivit acestui principiu, actele juridice civile nu pot fi revocate, prin voinţa uneia dintre parţi – în cazul actelor bilaterale – şi nici prin manifestarea contrară de voinţă din partea autorului actului unilateral: Excepţiile de la acest principiu sunt revocarea „din cauze autorizate de lege” (art. 969 alin. 2 din Codul civil), în cazul convenţiilor – şi cele expres prevăzute de lege pentru actele unilaterale.

7.2.4. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civilEste principiul potrivit căruia actul juridic civil produce efecte faţă de

autorii sau autorul acestuia. Excepţiile de la acest principiu sunt cazurile în care actul juridic civil produce efecte şi faţă de alte persoane decât părţile. pentru că aceasta este voinţa părţilor actului

8. Nulitatea actului juridic civil

8.1. Noţiune

Este sancţiunea de drept civil care înlătură efectele actului juridic contrare scopului urmărit de dispoziţiile legale care reglementează condiţiile; pentru încheierea sa valabilă.

8.2. Clasificarea cauzelor şi regimul juridic al nulităţii actului juridic civil

După natura interesului – general sau individual – ocrotit prin norma juridică încălcată, distingem între nulitatea absolută şi nulitatea relativă. în funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea este totală sau parţială. După modul de consacrare legislative, nulitatea se clasifică în nulitate expresă şi nulitate virtuală. După felul condiţiei de valabilitate nerespectată, nulitatea poate fi de fond şi de formă.

8.3. Cauze de nulitateSunt considerate cauze de nulitate absolute a actului juridic civil:

încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, lipsa totală a consimţământului, nevalabilitatea obiectului, încălcarea ordinii publice, frauda legii, lipsa cauzei, cauza ilicită sau imorală etc.



-23-Constituie cauze de nulitate relativă viciile de consimţământ, lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil, nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanelor şi nerespectarea dreptului la preemţiune8.4. Regimul juridic al nulităţilor8.4.1. Regimul juridic al nulităţii absoluteRegimul juridic al nulităţii absolute este exprimat în următoarele reguli:a) nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes;b) acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă;c) nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare

8.4.2. Regimul juridic al nulităţii relativeRegimul juridic al nulităţii relative este cârmuit de trei reguli:a) nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al cărui interes

a fost nesocotit la facerea actului juridic;b) acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă;c) nulitatea relativă poate fi confirmată expres sau tacit

8.5. Efectele nulităţii8.5.1. Definiţie: Sunt consecinţele juridice ale aplicării sancţiunii nulităţii.

8.5.2. Principiile efectelor nulităţii actului juridic civil

A. Principiul retroactivităţii

Este regula de drept potrivit căreia nulitatea produce efecte nu tocmai pentru viitor ci şi pentru trecut, adică aceste efecte urcă până la momentul încheierii actului juridic civil. Excepţiile de la principiu sunt situaţiile în care efectele produse între momentul încheierii actului şi acela al anulării sale sunt menţinute



-24 -B. Principiul repunerii în situaţia anterioară

Este regula de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat se restituie, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat. Sunt excepţii de la acest principiu cazurile în care prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu se supun restituirii menţinându-se.

C. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial

Este regula de drept potrivit căreia tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat se restituie, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat. Sunt excepţii de la acest principiu cazurile în care prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu se supun restituirii menţinându-se

D. Principiul conversiunii actului juridic civil, al validităţii aparenţei de drept şi al răspunderii civile delictuale

Este un principiu care înlătură regula: ceea ce este nul nu-şi produce nici un efect. Conversiunea este înlocuirea actului nul cu un act juridic valabil. Ea are ca temei regala de interpretare stabilită în art. 978 Cod civil: actul se interpretează în sensul în care ar putea produce un efect, nu în acela în care nu ar produce nici unul (actus interpretandis est potius ut valeat quam ut pereat)

Pentru a opera conversiunea, trebuie îndeplinite condiţiile:

– să existe un element de diferenţă între actul nul şi actul valabil;– unul dintre acte să fie anulat efectiv şi total;– actul socotit valabil să întrunească toate condiţiile de valabilitate şi

aceste condiţii să se regăsească în chiar cuprinsul actului;– din manifestarea de voinţă a parţilor să nu rezulte

inadmisibilitatea conversiunii.



-25-CAPITOLUL V

PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂCONŢINUT

– noţiunea şi efectul prescripţiei extinctive;

– termenele prescripţiei extinctive;

– începutul prescripţiei extinctive;

– suspendarea prescripţiei extinctive;

– întreruperea prescripţiei extinctive;

– repunerea în termenul de prescripţie

1. Noţiunea şi efectul prescripţiei extinctive 1.1.

Noţiunea

Prescripţia extinctivă în dreptul civil este stingerea dreptului la acţiune în sens material prin neexecutarea sa în termenul stabilit de lege.

1.2. Efectul prescripţiei extinctive

Art. 1091 din Codul civil enumeră prescripţia printre modurile de stingere a obligaţilor civile.

Într-o părere majoritară a autorilor de literatură juridică, prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, iar nu însuşi dreptul subiectiv. Consecinţele acestui efect al prescripţiei extinctive sunt: supravieţuirea dreptului


UNIVERSITATEA „ HYPERION” DIN BUCURE Ş TI FACULTATEA DE DREPT subiectiv civil, ca şi a obligaţiei civile corelative şi imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în sens procesual.



-26 -1.3.1. Criterii de determinate

Un prim criteriu de determinare a drepturilor subiective civilie prescriptibile extinctiv îl reprezintă natura drepturilor subiective civile (patrimoniale şi nepatrimoniale. Al doilea criteriu este cel al actului normativ care reglementează prescripţia (Decretul nr. 167/1958, Codul civil sau alte acte normative.

1.3.2. Drepturile patrimoniale

A. Drepturile de creanţă

Conform primului criteriu, în categoria drepturilor patrimoniale, principalul domeniu al prescripţiei extinctive îl formează drepturile de creanţă. Astfel, acţiunile personale care însoţesc drepturile de creanţă sunt prescriptibile. Prin excepţie, acţiunea în restituire a drepturilor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni şi acţiunea având ca obiect partea cuvenită din rezerva de prime în asigurările facultative de persoane nu sunt prescriptibile.

B. Drepturile reale principale

În materia drepturilor reale principale sunt imprescriptibile: acţiunea în revendicare imobiliara, acţiunea în partaj, acţiunea negatorie, confesorie şi acţiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate publică. Sunt acţiuni reale prescriptibile extinctiv: acţiunea în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată, acţiunea confesorie şi acţiunea în revendicare imobiliară în caz de avulsiune (art. 498 din Codul civil) şi în cazul prevăzut de art. 561 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

1.3.3. Drepturile nepatrimoniale

Principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale este regula de drept conform căreia protecţia acestora, prin acţiune în justiţie, nu este limitată în timp. Ca excepţie, acţiuni nepatrimoniale prescriptibile sunt: acţiunea în anulabilitate (în nulitate relativă), acţiunea în tăgadă paternităţii, acţiunea în stabilirea paternităţii, acţiunea în nulitatea relativă a căsătoriei.



-27 -

1.3.3. Prescript extinctiva în situaţii juridice speciale

Practica jurisdicţională, în unele situaţii a dat soluţii neuniforme sau care necesită explicaţii teoretice speciale pentru înţelegerea modului de rezolvare a problemei prescriptibilităţii. Aceste situaţii sunt: apărarea dreptului subiectiv pe calea excepţiei, acţiunea în constatare, acţiunile mixte, dualitatea de acţiuni, acţiunea în repararea unei daune morale, acţiunea în restituire ca urmare a anularii unui act juridic civil, unele acţiuni în materie succesorală etc.

2. Termenele de prescripţie extinctivă

2.1. Noţiune şi clasificare

Termenul de prescripţie este perioada de timp stabilită de lege în care se poate exercita dreptul la acţiune în sens material. După criteriul sferei de aplicare, există termene generale şi termene speciale de prescripţie extinctivă. După izvorul normativ al lor, există termene instituite de decretul nr. 167/1958 şi termene instituite de alte izvoare de drept civil.

2.2. Termenele generale ale prescripţiei extinctive

2.2.1. Termenul general de prescripţie de 3 ani

Termenul general de prescripţie de 3 ani, aplicabil acţiunilor personale care însoţesc drepturile civile de creanţă este consacrat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă. Este un termen care îşi găseşte aplicaţie practică ori de câte ori nu-şi găseşte aplicaţie un termen special.

2.2.2. Termenul general de prescripţie de 30 de ani

Termenul general de prescripţie de 30 de ani este aplicabil acţiunilor reale care însoţesc drepturile reale principale prescriptibile extinctiv şi este reglementat de art. 1890 din Codul civil.

2.3. Termenele speciale de prescripţie extinctivă

2.3.1. Termene speciale privind acţiunile personale nepatrimoniale



-28 -Aceste termene sunt prevăzute în Codul familiei: termenul de 6 luni

(aplicabil acţiunii în anulabilitatea căsătoriei), termenul de 6 luni (aplicabil acţiunii în tăgada paternităţii), termenul de un an (aplicabil acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei).

2.3.2. Termenele speciale privind acţiunile personale ce au ca bază drepturi de creanţă.

Decretul nr. 167/1958 stabileşte următoarele termene speciale de prescript: termenul de 2 ani, aplicabil raporturilor de asigurare, termenul de 3 ani aplicabil sumelor aflate în depozit, termenul de 6 luni, aplicabil acţiunii în răspundere pentru vicii ascunse fără viclenie, termenul de 60 de zile în care se prescrie dreptul la acţiune privind sumele de bani încasate din vânzarea biletelor pentru spectacole.

Codul civil prevede următoarele termene: termenul de 6 luni, pentru dreptul de opţiune succesorală, termenul de 1 an prevăzut de art. 1334, termenul de 6 luni stabilit de art. 1903 şi termenul de I an prevăzut de art. 1904.

2.3.2. Termene speciale privind unele acţiuni realeAcestea sunt: termenul de 1 an, prevăzut de art. 498 din Codul civil şi

termenul de 3 ani prevăzut de art. 561 din Codul de procedură civilă.

3. Începutul prescripţiei extinctive

3.1. Reguli privind începutul prescripţiei extinctive

3.1.1. Regula generalăRegula generală privind începutul prescripţiei extinctive având ca

obiect dreptul la acţiune este: prescripţia începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune. Ea este reglementată de art. 7 din decretul nr. 167/1958 şi de art. 1886 din Codul civil.

3.1.2. Reguli speciale

Decretul nr. 167/1958 instituie următoarele reguli speciale privind începutul prescripţiei extinctive;



-29 -– pentru dreptul pur şi simplu prescripţia dreptului la acţiune

începe să curgă de la data naşterii raportului juridic (art. 7, alin. 2);– pentru dreptul afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie

suspensivă, prescripţia începe să curgă de la data împlinirii termenului ori realizării condiţiei (art. 7, alin. 3);

– pentru acţiunea în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită şi în cazurile asimilate, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, sau la expirarea termenului prevăzut de lege (art. 8 din decretul nr. 167/1958 şi art. 12 din Legea nr. 11/1991);

– prescripţia acţiunii în anulabilitate începe să curgă în momente diferite în funcţie de cauza de nulitate relativă (art. 9 din decretul nr. 167/1958);

– prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse ale unui lucru, ale unei lucrări sau ale unei construcţii începe să curgă de la data descoperirii viciilor însă cel mai târziu de la împlinirea termenului de garanţie pentru aceste vicii (art. 11 din Decretul nr. 167/1958).

4. Suspendarea prescripţiei extinctive4.1. Noţiunea şi cauzele suspendării prescripţiei extinctiveSuspendarea prescripţiei extinctive este acea modificare a cursului

acesteia în sensul opririi, de drept, a curgerii termenului de prescripţie, în perioada cât durează situaţiile limitativ prevăzute de lege, care îl împiedică să acţioneze pe titularul dreptului la acţiune

Cauzele de suspendare sunt prevăzute de art. 13 şi 14 din Decretul nr. 167/1958: forţa majoră, apartenenţa la forţele armate ale României puse pe picior de război, reclamaţia administrativă, între soţi în timpul căsătoriei. Prescripţia nu curge, de asemenea, împotriva celui cu capacitate restrânsă, atâta timp când nu are cine sa-i încuviinţeze actele, cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate între părinţi sau tutori şi cei ce se află sub ocrotirea lor.

4.2. Efectele suspendării prescripţiei extinctive

4.2.1. Efectele generale

Efectele generale ale suspendării sunt următoarele: pentru perioada anterioară cauzei, suspendarea nu produce nici un efect juridic, deoarece timpul



-30 -scurs între începutul prescripţie şi data suspendării intră în calculul termenului de prescripţie; pe durata cauzei de suspendare, efectul constă în oprirea curgerii prescripţiei; ulterior cauzei de suspendare efectul constă în reluarea cursului prescripţiei din momentul în care el a fost oprit.

4.2.2. Efectul specialEfectul special al suspendării constă în prorogarea momentului împlinirii

termenului de prescripţie existent, astfel încât între momentul încetării cauzei de suspendare, termenul de prescripţie aplicabil este mai mare sau mai mic de 6 luni.

5. Întreruperea prescripţiei extinctive5.1. Noţiunea şi cauzele întreruperii prescripţiei extinctiveÎntreruperea prescripţiei extinctive este acea modificare a cursului

acesteia, în sensul înlăturării prescripţiei scurse înainte de a se ivi cauza de întrerupere şi începerea unei alte prescripţii extinctive.

Cauzele întreruperii sunt: recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie de cel în folosul căruia curge prescripţia; introducerea unei cereri de chemare în judecată chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă necompetentă, printr-un act începător de executare.

5.2. Efectele întreruperii prescripţiei extinctivePotrivit art. 17 din decretul nr. 167/1958, întreruperea prescripţiei

extinctive produce două efecte:– anterior datei întreruperii, prescripţia extinctivă este ştearsă, înlăturată,

ca şi cum n-ar fi curs; – posterior întreruperii, efectul constă în începerea altei prescripţii, un

nou termen de prescripţie începând să curgă.

6. Repunerea în termen

6.1. Noţiune



-31-

Repunerea în termen este beneficiul prevăzut de lege în favoarea titularului dreptului la acţiune, care, din motive bine întemeiate, nu a putut formula acţiunea în justiţie în cadrul termenului de prescripţie, astfel că instanţa de judecată este în drept să soluţioneze în fond problema, deşi cererea de chemare în judecată a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripţie

6.2. Cauzele, termenul şi efectul repunerii în termenul de prescripţie

Jurisprudenţa a considerat cauze care justifică repunerea în termen: existenţa unor împrejurări speciale în care s-a găsit moştenitorul, ce l-a împiedicat să afle despre deschiderea moştenirii; spitalizarea îndelungată ori repetată; părăsirea minorului; recunoaşterea unor fapte, stabilite de organele de urmărire penală numai după îndeplinirea termenului de prescripţie.

Termenul de repunere în termenul de prescripţie are durata de o lună şi începe să curgă de la data încetării cauzei care justifică depăşirea termenului de prescripţie.

Efectul de repunere în termenul de prescripţie este că, deşi termenul de prescripţie a expirat, prescripţia nu s-a împlinit. Acest efect permite organului de jurisdicţie să treacă la judecarea în fond a cauzei.

7. Calculul prescripţiei extinctive

7.1. Definiţie: prin calculul prescripţiei extinctive se înţelege stabilirea momentului în care începe să curgă termenul de prescripţie.

7.2. Regulile de calcul al termenului de prescripţieCalculul termenului de prescripţie, stabilit pe ani şi pe luni se face potrivit Codului de procedură civilă astfel; termenul se va împlini în ziua corespunzătoare din ultimul an ori ultima lună; dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare, termenul se socoteşte în ultima zi a acestei luni.Calculul termenului de prescripţie pe zile, potrivit Codului civil se face astfel: ziua în cursul căreia prescripţia începe nu intră în calculul, iar prescripţia se consideră împlinită numai după împlinirea celei din urmă zi a termenului definit prin lege.



TITLUL IIPERSOANELE

Noţiuni generale

Subiectele dreptului civil, sunt oamenii, persoanele cu vocaţie de a avea drepturi şi obligaţii, care participă, în mod individual sau în forme organizate, la raporturi juridice. Atributul de subiect al dreptului civil, aparţinând persoanelor fizice şi juridice, se exprimă prin capacitatea civilă.

Capitolul I

Persoana fizicăCONŢINUT:

1. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice;2. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizicei:3. Ocrotirea persoanei fizice;4. Identificarea persoanei fizice

1. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice

1.1. Noţiune şi caractere juridice

Capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice este acea componentă a capacităţii civile care exprimă posibilitatea omului de a avea drepturi şi obligaţii.

Caracterele juridice ala capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sunt: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea şi universalitatea. Aceste caractere rezultă din prevederile Decretului nr. 31/1954, ale Convenţiei internaţionale privind drepturile copilului şi ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

1.2. Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

Regula privind începutul capacităţii de folosinţă de la naşterea persoanei, este stabilită în art. 7, alin. 1 din Decretul nr. 31/1954. Există şi o excepţie prevăzută de acelaşi act normativ: „Drepturile copilului sunt recunoscute de la



- 3 3 -concepţie numai dacă se naşte viu”. Pentru ca această excepţie (capacitate de folosinţă anticipată) să fie aplicată, trebuie întrunite cumulativ două condiţii: copilul conceput să dobândească numai drepturi şi copilul conceput să se nască viu.

1.3. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

1.3.1. Noţiunea, regulile şi criteriile de determinare

În conţinutul capacităţii de folosinţă sunt cuprinse toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Acest conţinut se determină după anumite reguli, printre care: se stabileşte prin raportare la sistemul legislativ al unui anumit stat la un moment dat; limitele conţinutului capacităţii de folosinţă se află în îngrădirile stabilite de legislaţia unui anumit stat la un moment dat; se stabileşte prin raportarea la izvoarele specifice dreptului civil etc.

Criteriile de determinare a conţinutului capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sunt: natura drepturilor civile şi sursa capacităţii de folosinţă a persoanei fizice.

1.3.2. Îngrădirile capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

A. Îngrădiri – sancţiune

Pot avea caracter de pedeapsă penală sau caracter de sancţiune civilă .

a) Din categoria îngrădirilor cu caracter de pedeapsă penală fac parte pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 53, 64 şi 71 din Codul penal.

Deosebirea dintre cele două categorii de îngrădiri: sancţiunea constă în aceea că pedeapsa complementară operează ca efect al hotărârii judecătoreşti, în timp ce pedeapsa accesorie operează de drept (conform art. 71 alin. 2 din Codul penal).

b) În categoria sancţiunilor civile, Codul familiei reglementează decăderea din drepturile părinteşti (art. 109, 112), Legea nr. 47/1993 prevede măsura delegării exerciţiului drepturilor părinteşti, iar Codul civil, în materie succesorală reglementează nedemnitatea succesorală, acceptarea forţată a moştenirii şi decăderea din beneficiul de inventar.



-34-B. Îngrădiri având caracter de măsură de protecţie

Îngrădirile cu caracter de măsură de protecţie, în dreptul civil, se referă la incapacitatea privind anumite categorii de persoane fizice aflate în situaţii speciale şi sunt prevăzute de Constituţie, Codul civil şi Codul familiei.

1.4. Încetarea capacităţii de folosinţa a persoanei fizice Potrivit decretului nr. 31/1954, capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează o dată cu moartea acesteia. Dovada datei morţii (data încetării capacităţii de folosinţă) se face cu certificatul de deces eliberat în baza actului de deces, act de stare civilă.

1.4.1. Declararea judecătorească a morţiiDeclararea judecătorească a morţii, reglementată de Decretul nr. 31/1954, poate fi sau nu precedată de declaraţia judecătorească a dispariţiei şi se explică prin nevoia resimţită de societate de a fi clarificată situaţia persoanei disparate, despre care nu se ştie dacă este sau nu în viaţă

1.4.1.1. Declararea judecătorească a dispariţiei

Declararea judecătorească a dispariţiei poate fi cerută în condiţiile art. 16 din Decretul nr. 31/1954 atunci când absenţa de la domiciliu are o durată maximă de un an şi aceasta naşte incertitudini faţă de existenţa în viaţă a persoanei în cauză

Procedura declarării dispariţiei este reglementată de Decretul nr. 32/1954 prin art. 36-39, fiind structurată pe patru etape: introducerea cererii, etapa prealabilă judecăţii, judecarea cererii şi etapa ulterioară judecăţii.

1.4.1.2. Declararea judecătorească a morţii precedată de declararea judecătorească a dispariţiei

1.4.1.3. Declararea judecătorească a morţii neprecedată de declararea judecătorească a dispariţiei



-35-



UNIVERSTTATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT

-35-

1.4.2. ComorienţiiComorienţii sunt persoane cu vocaţie succesorală reciprocă, care au decedat în

aceeaşi împrejurare, fără posibilitatea de a se putea determina dacă una a supravieţuit alteia (prezumţia de moarte simultană - art. 21 din Decretul nr. 31/1954).

2- Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice

2.1. Noţiune şi caractere juridice

Capacitatea de exerciţiu; a persoanei fizice este componenta capacităţii civile care exprimă aptitudinea omului de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma şi de a exercita obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice

Caracterele juridice ale capacităţii de exerciţiu sunt: legalitatea (capacitatea de exerciţiu are unicul izvor în lege ); generalitatea (este o aptitudine generală şi abstractă); inalienabiliatea (nu poate forma obiectul unei tranzacţii); intangibilitatea (nimeni nu poate fi lipsit de aceasta capacitate ); egalitatea (sexul, rasa, naţionalitatea sau gradul de cultură au influenţă asupra capacităţii de exerciţiu).

2.2 Împrejurări ale capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice

2.2.1 Lipsa capacităţii de exerciţiua. Categoriile de persoane fizice lipsite de capacitate de exerciţiu

Nu au capacitate de exerciţiu: minorul care nu a împlinit 14 ani si persoanelepuse sub interdicţie (art. 11 din Decretul nr. 31/1954).

b. Reprezentarea legală a persoanelor fizice lipsite de capacitate deexerciţiu.

Reprezentarea legală a minorului în vârstă de 14 ani este asigurată de părinţii acestuia. Dacă aceştia nu sunt în viaţă sau în măsură să-şi exercite drepturile părinteşti, se instituie curatela asupra minorului.

c. Acte juridice permise celui lipsit de capacitate de exerciţiu.Incapabilii nu au puterea de a încheia direct şi personal acte juridice civile,

acest principiu fiind conceput de legiuitor ca o măsură de protecţie a intereselor legitime ale persoanelor lipsite de discernământ. Totuşi, incapabilii pot face acte de conservare (cele care urmăresc ocrotirea şi păstrarea dreptului pentru a se evita pierderea lui) şi acte mărunte, zilnice.



Invatamanta distanta



UNIVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI ____________ FACULTATEA DE DREPT

-36-

d. Încetarea stării juridice a lipsei capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice.Împrejurările care determină încetarea incapacităţii de exerciţiu minorului

care nu a împlinit 14 ani sunt: împlinirea vârstei de 14 ani şi moartea fizică constatată sau declarată judecătoreşte.

2.2.2. Capacitatea de exerciţiu restrânsă.a. Noţiunea capacităţii de exerciţiu restrânse.Capacitatea de exerciţiu restrânsă este aptitudinea minorului de

vârstă, între 14 şi 18 ani, de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea, personal, a anumitor acte juridice civile (reglementate în art. 9 din Decretul nr. 31/1954). Minorul încheie acte cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau tutorelui. Fără această încuviinţare, el poate face depuneri la „casele de păstrare de stat” şi să dispună de aceste depuneri.

b. Începutul capacităţii de exerciţiu restrânse.Dobândirea capacităţii de exerciţiu restrânse are loc prin

împlinirea de către minor a vârstei de 14 ani (vârsta împlinită efectiv - an, lună, zi).c. Conţinutul capacităţii de exerciţiu restrânse.Determinarea conţinutului capacităţii de exerciţiu restrânse se

face pe baza clasificării actelor juridice civile, prin raportarea lor la minorul cu vârsta între 14-18 ani. Astfel, actele juridice pe care minorul cu vârsta între 14-18 ani le poate încheia valabil, personal şi singur, fără vreo încuviinţare sunt; actele de conservare şi cele mărunte, testamentul (minorul în vârstă de 16 ani dispune de 1/2 din ceea ce putea dispune ca major), acte de administrare şi altele.

Actele juridice pe care minorul (14-18 ani) le poate încheia valabil numai cu încuviinţarea prealabil a ocrotitorilor legali sunt actele de administrare privind fie un bun, fie patrimoniul său.



UNIVERSITATEA „HYPERION" DIM BUCUREŞT1 ____________ FACULTATEA DE DREPT

-37-

Actele juridice pe care minorul le poate încheia personal, condiţionat de dubla încuviinţare a ocrotitorului legal şi autoritatea tutelară, sunt actele de dispoziţie.

Actele juridice interzise minorului sunt donaţiile şi actele prin care se garantează obligaţia altuia.

3. Ocrotirea persoanei fizice 3.1. Noţiuni generale

Sistemul mijloacelor juridice de ocrotire a omului cuprinde reglementări proprii fiecărei ramuri de drept printr-o multitudine de acte normative: Codul familiei, Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul comercial, Codul penal, Codul de procedură penală, Codul muncii, Decretul nr. 31 /1954, Decretul nr. 32/1954 şi altele.

3.2. Ocrotirea minorului3.2.1. Ocrotirea părintească a. Noţiune



Ocrotirea părintească este mijlocul juridic comun prin care drepturile şi obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile minorului se exercită şi se execută de către părinţii săi fireşti sau adoptivi.



a. Durata ocrotirii părinteştiPersoana fizică beneficiază de ocrotire părintească pe toată durata minorităţii

sale.b. Principiile ocrotirii părinteşti

Aceasta rezultă din Constituţie, Codul familiei şi din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, fiind următoarele:




UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1 ____________ FACULTATEA DE DREPT

-38-

- Drepturile părinteşti se exercită în interesul minorului- Părinţii sunt egali în drepturi şi obligaţii în exercitarea şi

îndeplinirea acestora faţă de copii lor minori- Părinţii sunt egali în drepturi şi obligaţii în exercitarea şi îndeplinirea acestora

faţă de copiii lor minori indiferent dacă ei sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei sau adopţie

- Separarea patrimonială dintre părinţi şi copii.- Exercitarea ocrotirii părinteşti este supusă supravegherii şi controlului

statului.a. Modalităţile de exercitare a ocrotirii părinteştiRegula o constituie exercitarea ocrotirii părinteşti de către ambii

părinţi (art. 91 alin. 1 din Codul familiei). Excepţia constă în exercitarea drepturilor părinteşti de un singur părinte, atunci când celălalt este mort, decăzut din drepturile părinteşti, sau pus sub interdicţie, sau în neputinţa de a-şi manifesta voinţa.

b. Răspunderea pentru neîndeplinirea îndatoririlor părinteştiNeexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a drepturilor,

precum şi neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor părinteşti, atrage patrimonial acestuia. Răspunderea părinţilor poate fi de natură penală, contravenţională, civilă sau de dreptul familiei.3.2.2. Tutela minorului

a. Noţiune, caractere şi principii

Tutela este mijlocul juridic de ocrotire a minorului lipsit de ocrotire părintească. Altfel spus, este o sarcină prevăzută de lege, obligatoriu, gratuită şi personală, în virtutea căreia o persoană, numită tutore, exercită drepturi şi îndatoriri părinteşti faţă de un copil minor ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi sau aflaţi în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile de părinte.



Învăţământ la distanţa



UNIVERSITATEA „HYPERION ” DIN BUCUREŞTI _____________ FACULT ATE A DE DREPT

-39-

Potrivit Codului Familiei, tutela este guvernată de următoarele principii:Exercitarea tutelei exclusiv în interesul minorului (art. 114 din Codul Familiei); exercitarea tutelei sub controlul statului; independenţa patrimonială dintre minor şi tutore (art. 125 din Codul Familiei).

b. Deschiderea tutelei minoruluiDeschiderea tutelei se dispune când un minor este lipsit de ocrotire părintească

(ambii părinţi sunt dispăruţi, decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, sau puşi sub interdicţie, sau se află în imposibilitate permanentă de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini îndatoririle părinteşti).

Tutela se deschide, de asemenea, când înfierea unui minor este desfăcută, în condiţiile legii, iar instanţa apreciază că nu este oportun ca fostul înfiat - încă minor - să se reîntoarcă la părinţii lui fireşti.

c. Capacitatea de a fi tutoreÎn principiu, poate fi numit tutore orice persoană majoră care se bucură de

capacitate deplină de exerciţiu.Totuşi, anumite categorii de persoane nu pot fi numite tutore: minorul sau cel

pus sub interdicţie judecătorească; cel decăzut din drepturile părinteşti sau cel declarat incapabil de a fi tutore; cel care, din cauza intereselor potrivnice celor ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei etc.

d. Atribuţiile tutorelui cu privire la persoana şi bunurileminorului

Atribuţiile tutorelui cu privire la persoana minorului constau în exercitarea, în interesul minorului, a drepturilor şi a îndatoririlor părinteşti. Atribuţiile tutorelui cu privire la bunurile minorului diferă după cum minorul are vârsta sub 14 ani, sau, dimpotrivă, minorul are vârsta între 14-18 ani.e. Reprezentarea legală a minorului de către tutore

Tutorele are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-1 reprezenta în acte civile, însă numai până la data la care acesta împlineşte vârsta de 14 ani.




UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI F ACULTATEA DE DREPT

-40-

Actele juridice pe care tutorele le poate încheia singur, în numele şi pe socoteala minorului sunt: actele de conservare a patrimoniului şi actele de administrare a patrimoniului.

Actele juridice care pot fi încheiate de tutore numai cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare: sunt actele de dispoziţie juridică (înstrăinarea, constituirea unor drepturi reale principale sau accesorii etc.).

f. Încuviinţarea prealabilă, de către tutore, a actelor juridice încheiate de către minorul având capacitate de exerciţiu restrânsă.

Tutorele minorului cu capacitate restrânsa de exerciţiu are dreptul de a încuviinţa ca acesta să încheie actele pe care tutorele minorului lipsit de capacitatea de exerciţiu le-ar fi putut încheia singur, prin reprezentare.

g. Încetarea funcţiei tutorelui. Încetarea tutelei. Răspunderea tutorelui.Încetarea funcţiei tutorelui intervine pentru cauze legate de persoana tutorelui;

înlocuirea tutorelui la cererea sa; numirea unui alt tutore în cazul în care minorul cu capacitatea de exerciţiu restrânsă este pus sub interdicţie şi îndepărtarea de la tutelă (art. 117 din Codul familiei).

Încetarea tutelei intervine când dispare cauza care a impus instituirea ei: tutela încetează când minorul pus sub interdicţie dobândeşte deplina capacitate de exerciţiu; când cel puţin unul dintre părinţii minorului redobândeşte capacitatea sau posibilitatea de a exercita el însuşi ocrotirea minorului; când moare minorul.

Răspunderea tutorelui pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor sale poate fi de natură civilă (patrimonială şi nepatrimonială) sau penală.

3.2.3. Curatela minorului a. Noţiune

Cuaratela minorului este un mijloc juridic temporar şi subsidiar de ocrotire a minorului. Este o tutelă provizorie. Curatela se instituie de autoritatea tutelară de la domiciliul minorului, fie din oficiu, fie la cererea oricărei persoane din cele prevăzute de art. 115 din Codul familiei.



UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-41-

b. Cazurile de instituire a curatelei minorului Codul familiei stabileşte următoarele situaţii care necesită instituirea curatelei: când apare o contrarietate de interese intre minor şi părintele sau tutorele sau; când încetează sarcina unui tutore până la numirea şi intrarea în funcţie a altui tutore; în cazul unui minor cu capacitate de exerciţiu restrânsă pus sub interdicţie, până la numirea unui tutore al interzisului; când părintele sau tutorele este împiedicat vremelnic să-şi exercite drepturile şi îndatoririle faţă de persoana sau bunurile minorului, din cauză de boală sau din alte motive.

3.3. Ocrotirea bolnavului psihic prin interdicţia judecătoreascăOcrotirea bolnavilor psihici este reglementată de Codul familiei şi de Decretul

nr. 32/1954.3.3.1. Noţiunea interdicţiei judecătoreştiInterdicţia judecătorească este ansamblul măsurilor care se pot lua, în condiţiile

expres prevăzute de lege, pentru ocrotirea persoanelor lipsite de discernământ din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale de care suferă.

3.3.2. Condiţiile punerii sub interdicţie judecătoreascăA. Condiţia de fond, esenţială pentru a se putea pronunţa interdicţia

judecătorească asupra unei persoane, este ca aceasta să nu aibă discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale.

B. Condiţiile de formă ale punerii sub interdicţie reprezintă procedura judiciară prin care se instituie această categorie de ocrotire a persoanei fizice, pentru ca nimeni nu poate fi pus sub interdicţie decât printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

Încetarea interdicţiei judecătoreşti4. Încetarea interdicţiei judecătoreşti se produce, fie prin moartea

interzisului, fie prin ridicarea interdicţiei pronunţată prin hotărâre judecătorească (cu o procedură asemănătoare celei de punere sub interdicţie) atunci când au încetat cauzele care au determinat instituirea ei.




UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1 ____________ FACULTATEA DE DREPT

-42-

5. Efectele punerii sub interdicţie juridicăHotărârea produce două efecte asupra persoanei în cauza:

A)Lipsirea interzisului de capacitate de exerciţiu de !a data când hotărârea judecătorească a rămas definitive.

B) Instituirea tutelei interzisului, măsura care urmăreşte să-1 ocrotească şi să asigure reprezentarea acestuia la încheierea actelor juridice.

3.3.3. Tratamentul medical obligatoriu al bolnavilor psihici periculoşiAsistenta bolnavilor psihici periculoşi, sub forma tratamentului medical

obligatoriu, este reglementat de Decretul nr. 313/1980. Tratamentul medical obligatoriu se deosebeşte de interdicţia judecătorească prin aceea că este o măsura administrative pe care o hotărăşte autoritatea medicală şi nu are efect asupra capacităţii civile a persoanei căreia i se aplica.

3.4. Ocrotirea persoanei fizice prin curatela3.4.1. Noţiune şi clasificare

Curatela propriu-zisă (curatela capabilului) se instituie cu scopul de a ocroti persoana cu capacitate de exerciţiu deplină, care temporar, nu poate singură să-şi administreze patrimoniul, sau să-şi îngrijească de interese.

Curatela specială (curatela incapabilului) se institute, în beneficiul unor persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau având capacitate de exerciţiu restrânsă, care nu au tutore sau al căror tutore nu este în măsura să-şi îndeplinească sarcina. Acest fel de curatela reprezintă o tutela provizorie.

3.4.2. Instituirea, conţinutul şi încetarea curatelei.Instituirea curatelei se face la cererea celui care urmăreşte a fi reprezentat, a

soţului sau, a rudelor, a celor arătaţi la art. 115 din Codul familiei, a tutorelui şi, din oficiu de autoritatea tutelară .




UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-43-

Conţinutul curatelei este identic cu cel al reprezentării. Astfel, puterile curatorului vor fi numai cele încredinţate de către cel reprezentat, iar în caz de imposibilitate a acestuia, cele determinate de autoritatea tutelară care 1-a numit; autoritatea tutelară poate da instrucţiuni curatorului în tocul celui reprezentat, când acesta nu este în măsura să o facă.

Încetarea curatelei priveşte atât încetarea funcţiei curatorului (prin înlocuirea sa, la cerere, după trei ani de la numire, sau prin consimţământul reprezentantului), cât şi încetarea curatelei însăşi (prin ridicarea ei, la încetarea cauzelor care au determinat instituirea acesteia de către autoritatea tutelară, la cererea curatorului, a celui reprezentat sau în urma decesului persoanei ocrotite).

4. Identificarea persoanei fizice 4.1. NoţiunePrin identificarea persoanei fizice se înţelege individualizarea omului în

raporturile juridice civile.4.2. Mijloace de identificare a persoanei fiziceMijloacele de identificare a persoanei fizice - drepturi personale

nepatrimoniale - prevăzute de normele dreptului civil sunt: numele, domiciliul şi starea civilă.

4.2.1. NumeleA. Noţiune şi caractere juridice■Numele este atributul de identificare a persoanei fizice, reprezentând

dreptul fiinţei umane de a fi individualizat în societate şi familie, potrivit legii, prin anumite cuvinte cu acest înţeles.

Caracterele juridice ale numelui ca drept personal nepatrimonial sunt: legalitatea, generalitatea, egalitatea, individualitatea, imprescriptibilitatea, intangibilitatea, personalitatea, universalitatea, unitatea şi opozabilitatea erga omnes.




UNIVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1 ____________FACULTATEA DE DREPT

-44-

B. Numele de familieExistă trei cazuri de stabilire a numelui de familie al copilului, după

situaţia juridică a acestuia la naşterea sa: copilul din căsătorie (primeşte numele de familie comun al părinţilor, sau numele unuia dintre părinţi, sau numele de familie al părinţilor reunite) copilul din afara căsătoriei (dacă i s-a stabilit filiaţia numai faţă de un părinte va purta numele acestuia, iar dacă ambii 1-au recunoscut, numele de familie al unuia din părinţi sau numele părinţilor reunite) şi numele de familie al copilului găsit cu părinţi necunoscuţi (numele de familie se stabileşte prin decizia organului local al administraţiei publice).

a. Modificarea numelui de familieModificările numelui de familie sunt determinate de filiaţie, adopţie şi

căsătorie.Schimbările în ceea ce priveşte filiaţia intervin în patru ipoteze: filiaţia

copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi; stabilirea filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de celalalt părinte, tăgăduirea paternităţii copilului din căsătorie; contestarea sau anularea recunoaşterii de filiaţie.Modificarea numelui de familie ca urmare a adopţiei are în vedere trei ipoteze: încuviinţarea, desfacerea şi anularea adopţiei. Modificarea numelui de familie ca urmare a căsătoriei poate interveni în următoarele ipoteze: încheierea căsătoriei, divorţul şi nulitatea căsătoriei.

b. Schimbarea numelui de familieSchimbarea numelui de familie se face pe cale administrative în condiţiile

prevăzute de decretul nr. 975/1968 cu privire la nume. Prin schimbarea numelui de familie se înţelege substituirea oficială şi la cerere, a unui nume de familie cu alt nume de familie prin decizie administrative.

c. Retranscrierea numelui de familieRetranscrierea numelui de familie este reglementată de Decretul nr. 975/1968 şi priveşte persoana al cărui nume de familie a fost înregistrat



UNIVERSIT ATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1 FACULTATEA DE DREPT în actele de stare civilă, tradus în altă limbă, decât cea maternă, ori cu ortografia altei limbi. Aceasta poate cere înscrierea prin menţiune, pe actele de stare civilă, a numelui de familie retradus sau cu ortografia limbii materne atât la rubricile privind pe titular, cât şi la cele privind pe părinţii săi.

C. Prenumelea. Noţiune, rol, caractere

Prenumele este acea parte a numelui - în sensul său larg - care individualizează persoana fizică în cadrul familiei şi o distinge în afara acesteia de alte persoane cu acelaşi nume de familie.

Caracterele juridice ale prenumelui sunt: legalitatea, generalitatea, egalitatea, individualitatea, universalitatea, imprescriptibilitatea, intangibilitatea, personalitatea, unitatea şi opozabilitatea erga omnes.

c. Stabilitatea, schimbarea şi retranscrierea numeluiStabilirea prenumelui se face la data înregistrării naşterii pe baza declaraţiei de

naştere făcute de cel care declara naşterea. Schimbarea prenumelui se face pe cale administrativă.

Retranscrierea se poate cere pentru aceleaşi motive şi urmează aceeaşi procedura ca şi în cazul numelui.

D. Pseudonimul şi porecla

Pseudonimul este un cuvânt sau grup de cuvinte alese de persoană fizică cu scopul de a-l individualiza în societate cu precădere într-un domeniu de activitate cultural-artistică.




UNIVERSTTATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI

-46-

FACULTATEADE DREPT



■

Porecla este numele dat unei persoane, pe lângă numele propriu, în semn de cinste sau de batjocură, în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului sau exterior, a psihicului sau a activităţii sale.

4.2.2. DomiciliulA. Noţiunea, importanţa, caracterele juridice şi felurile domiciliului


Domiciliul

este atributul de identificare a persoanei fizice care o individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc cu acest înţeles juridic.

Caracterele juridice ale dreptului la domiciliu sunt

unele generale (proprii oricărui drept personal nepatrimonial) şi unele specifice: stabilitatea, unicitatea şi obligativitatea.

B. Domiciliul de drept comun

Domiciliul de drept comun este acel drept al persoanei fizice cu capacitatea de exerciţiu deplină în — mod excepţional şi al minorului de peste 14 ani - de a se individualiza în spaţiu prin locuinţa sa statornică.

Schimbarea domiciliului de drept comun este un drept al persoanei fizice circumscris principiului libertăţii circulaţiei garantat cetăţenilor de Constituţie prin art. 25.

C. Domiciliul legal

Domiciliul legal este domiciliul pe care legea îl stabileşte pentru anumite categorii de persoane fizice


UNIVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI ____________ FACULTATEA DE DREPT

-47-Stabilirea domiciliului legal se face potrivit dispoziţiilor Decretului nr.

31/1954, Legii nr. 105/1996 şi Codului familiei, după următoarele reguli:- minorul are domiciliului legal la părinţii săi, la părintele la carelocuieşte statornic, la părintele care îl ocroteşte, sau la tutore;- interzisul judecătoresc are domiciliul legal la tutore;- persoana ocrotită prin curatela are domiciliul legal la curatorele său, dacă acesta are dreptul să-1 reprezinte.

D. Domiciliul convenţional

■ Domiciliul convenţional este locuinţa (adresa) asupra căreia se înţeleg părţile în vederea executării actului juridic, soluţionării litigiului, sau comunicării actelor de procedură.

El este reglementat de Codul civil si de Codul de procedura civila.

E. Reşedinţa

Reşedinţa reprezintă atributul de identificare în spaţiu a persoanei fizice, materializat prin indicarea unei locuinţe temporare.

Caracterul temporar şi facultative al reşedinţei se opune caracterelor domiciliului. Stabilirea reşedinţei se face după cum cer interesele persoanei fizice, operând principiul libertăţii prevăzut de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 105/1996.

4.2.3. Starea civilăA. Noţiunea şi caracterele juridice ale stării civile


UNTVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞT1 FACULTATEA DE DREPT

-48-

Starea civilă este un mijloc juridic de individualizare a persoanei fizice care se materializează prin indicarea calităţilor personale cu aceasta semnificaţie. Ca totalitate de însuşiri personale, starea civilă exprimă prin următoarele element: născut din părinţi necunoscuţi, din căsătorie, din afara căsătoriei; necăsătorit; divorţat; recăsătorit; văduv; bărbat sau femeie.

Caracterele juridice ale stării civile sunt date de natura sa juridică de drept personal nepatrimonial: inalienabietatea, imprescriptibilitatea, personalitatea, universalitatea, opozabilitatea erga omnes, legalitatea.

Regimul juridic al stării civile se exprimă prin acţiunile de stare civilă, înregistrările de stare civilă si prin proba stării civile.

B. Acţiunile de stare civilăAcţiunile de stare civilă (acţiuni de stat) sunt acţiuni în justiţie care au

ca obiect starea civilă a persoanei fizice.Există trei criterii de clasificare a acţiunilor de stare civilă, şi anume: după

obiectul sau finalitatea lor (acţiuni în reclamaţie de stat; acţiuni în contestaţie de stat şi acţiuni în modificare de stat); după persoanele îndreptăţite să le exercite (acţiuni care pot fi introduse de orice persoană interesată; acţiuni care pot fi promovate numai de titularul stării civile, de reprezentantul sau legal ori de procuror şi acţiuni care pot fi pornite numai de titularul stării civile); după corelaţia lor cu prescripţia extinctive (acţiuni imprescriptibile şi acţiuni prescriptibile).

C. Înregistrările de stare civilăa. Definiţia şi felurile înregistrărilor de stare civilăPrin înregistrări de stare civilă înţelegem totalitatea operaţiunilor

juridice de consemnare a actelor şi faptelor de stare civilă în


UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI ____________ FACULTATEA DE DREPT

-49 -registrele de stare civilă, precum şi a altor elemente prevăzute de lege, decătre organele abilitate de lege.Legea nr. 119/1996 stabileşte două categorii de înregistrări de starecivilă: înregistrări pe calea întocmirii actelor de stare civilă şi înregistrăripe calea înscrierii de menţiuni pe actele de stare civilă.b. Organizarea şi regulile înregistrărilor de stare civilă

Sunt competente să facă înregistrări de stare civilă: consiliile judeţene şi autorităţile administraţiei publice locale prin ofiţerii de stare civilă; primăriile locului de coborare sau de debarcare; comandantul navei sau aeronavei şi reprezentanţii diplomatici şi consulari ai României.

Regulile înregistrărilor:- reguli generale : se referă la declaraţia în vederea înregistrării de

stare civilă; la refuzul efectuării unei înregistrări de stare civilă; la anularea, rectificarea sau completarea unei înregistrări de stare civilă şi la principiul error communits facit jus în materia înregistrării de stare civilă

- reguli speciale : înregistrarea naşterii; înregistrarea recunoaşterii sau hotărârii judecătoreşti de stabilire a filiaţiei; înregistrarea adopţiei; înregistrarea căsătoriei; înregistrarea divorţului; înregistrarea schimbării numelui pe cale administrative; înregistrarea decesului; înregistrarea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate; înregistrarea actelor de stare civilă în caz de mobilizare, război ori participarea la misiuni de menţinere a păcii sau în scopumanitar.

D. Actele de stare civilă

Prin acte de stare civilă înţelegem actul din registrul de stare civilă în care sunt consemnate de către organele cu atribuirii de stare civilă, în condiţiile legii, elementele stării civile a persoanei fizice.


UMVERSfTATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI ____________ FACULTATEA DE DREPT

-50-

Natura juridică a actului de stare civilă apare având caracter complex, mixt: din punct de vedere al dreptului civil, actul de stare civilă, este un înscris autentic care serveşte drept mijloc de identificare a persoanei fizice, iar din punct de vedere al dreptului administrativ actul de stare civilă este înscrisul doveditor al actului administrative individual reprezentat de înregistrarea de stare civilă pe care o conţine.

Forţa probantă a actului de stare civilă este similară oricărui înscris autentic, fiind aplicabile prevederile art. 1171-1174 din Codul civil.

Actele de stare civilă pot fi reconstruite, întocmite ulterior, anulate, rectificate şi completate în condiţiile Decretului nr. 31 /1954 şi ale Legii nr. 119/1996.

E. Proba stării civile

Starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite sau cu cele înscrise, potrivit legii în registrele de stare civilă. Certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre (art. 22 din Decretul nr. 311/954)

Certificatele de stare civilă sunt de două feluri: originale şi duplicate, între ele neexistând diferenţe din punct de vedere al forţei probante ci numai din punct de vedere al formalităţilor necesare întocmirii şi eliberării lor.

Starea civilă se va putea dovedi înaintea instanţei judecătoreşti prin orice mijloc de probă admis de lege în condiţiile prevăzute de art. 24 literele a) - d) din Decretul nr. 31/1954.


UMVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT

-51 -

CAPITOLUL IIPERSOANA JURIDICĂ

Conţinut

1. Noţiunea, clasificarea şi elementele constitutive ale persoanei juridice

2. Înfiinţarea persoanei juridice3. Capacitatea civilă a persoanei juridice4. Reorganizarea persoanei juridice5. Încetarea persoanei juridice6. Identificarea persoanei juridice

1.1. Noţiunea persoanei juridice

Persoana juridică este subiectul colectiv de drept, reprezentat de un colectiv de oameni constituit în condiţiile legii, care este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile.

1.2. Clasificarea persoanelor juridiceClasificarea persoanelor juridice se face după mai multe criterii: după

forma dreptului de proprietate care este la originea patrimoniului; după naţionalitate; după sediul lor; după legătura dintre ele; după regimul juridic ce li se aplica şi după esenţa scopului lor.

1.3. Elementele constitutive ale persoanei juridiceDin conţinutul textului art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954 rezultă

următoarele elemente constitutive: organizarea de sine stătătoare, patrimonial şi scop propriu


UN1VERSITATEA „HYPERION" PIN BUCURESTI FACULTATEA DE DREPT

-52-

2. Înfiinţarea persoanei juridice 2.1. Noţiunea şi reglementarea înfiinţării persoanei juridiceÎnfiinţarea persoanei juridice este crearea, în condiţiile prevăzute de

lege, a unui subiect colectiv de drept civil.;':Reglementarea înfiinţării persoanei juridice s-a făcut prin norme

generale (Decretul nr. 31/1954) şi prin norme speciale (care privesc diferite categorii de subiecte colective de drept civil).

2.2. Modurile de înfiinţare a persoanei juridiceA. Actul de dispoziţie al organului de stat competentB. Prin act de dispoziţie al organului de stat competent prin care se

înfiinţează persoana juridică înţelegem legile adoptate de Parlament, hotărârile Guvernului şi hotărârile consiliului judeţean sau local.

C. Actul de înfiinţare recunoscutPrin „act de înfiinţare recunoscut” înţelegem înfiinţarea unei persoane

juridice cooperatiste pe baza unui act de constituire aprobat de adunarea generală, conferinţa sau congres şi a unui statut, acte supuse recunoaşterii, prin verificarea legalităţii.

D. Actul de înfiinţare autorizatÎnfiinţarea persoanei juridice printr-un astfel de act are în vedere,

potrivit Decretului nr. 31/1954, organizaţiile obşteşti (sindicate, uniunile de scriitori, artişti sau compozitori, asociaţiile cu scop nepatrimonial) precum şi instituţiile şi întreprinderile lor anexe. Prin actul de înfiinţare autorizat înţelegem înfiinţarea unei persoane juridice pe baza unui act de constituire încheiat în forma autentică şi a unui statut acte supuse autorizării de către organele puterii judecătoreşti sau ale puterii executive.


UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-53-

E. Alt mod reglementat de legeÎnfiinţarea printr-un alt mod reglementat de lege are în vedere statul

român (art. 25 din decretul nr. 31/1954), precum şi misiunile diplomatice şi oficiile consulate (Legea nr. 37/1991).

3. Capacitatea civilă a persoanei juridice 3.1. Noţiune

Capacitatea civilă a persoanei juridice reprezintă aptitudinea subiectului colectiv de drept de a avea şi obligaţii civile şi aptitudinea de a dobândi şi a exercita drepturi subiective civile de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiile prin încheierea de acte juridice civile.

3.2. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice3.2.1. NoţiuneCapacitatea de folosinţă a persoanei juridice este aptitudinea acesteia

de a avea drepturi şi obligaţii civile.3.2.2. Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice Decretul nr. 31/1954 prin art. 32 şi art. 33 stabileşte următoarele reguli generale privind începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice:

a) capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice supuse înregistrării începe de la data înregistrării;b)capacitatea de folosinţă a celorlalte persoane juridice începe în funcţie de modul de înfiinţare; de la data actului de dispoziţie, de la data recunoaşterii actului de înfiinţare, de la data autorizării înfiinţării sau de la data îndeplinirii altei cerinţe legale.

3.2.3. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice Conţinutul capacităţii de folosinţă reprezintă aptitudinea persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii civile în concordanţă cu scopul stabilit prin lege, act de înfiinţare sau prin statut. Conform principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, aceasta nu poate avea decât acele drepturi şi obligaţii civile care sunt în concordanţă cu scopul ei.


UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI ____________ FACULTATEA DE DREPT

-54-3.2.4. Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice Capacitatea de folosinţă restrânsă a persoanei juridice încetează la data dobândirii de către aceasta a capacităţii de folosinţă, respective de la data înregistrării persoanei juridice, de la data înscrierii persoanei juridice, de la data înmatriculării persoanei juridice, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de admitere a înregistrării, etc.

Capacitatea deplină de folosinţa a persoanei juridice încetează la data încetării existenţei persoanei juridice.

4. Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de folosinţă a persoanei juridice.

Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de folosinţă este nulitatea absolută în următoarele cazuri: actul juridic s-a încheiat în lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice; actul juridic s-a încheiat cu nesocotirea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei; juridice.

3.3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice 3.3.1. Noţiunea si reglementarea legală a capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile şi dea-şi asuma şi îndeplini obligaţiile civile prin încheierea de acte juridice.

Regulile generale privind capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice sunt stabilite de Decretul nr. 31/1954.

Regulile speciale privind capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice sunt cuprinse în acte normative privind diferitele categorii ale acestora.



-55-

3.3.2. Începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice Persoana juridică dobândeşte capacitate de exerciţiu de la data înfiinţării, această capacitate putând fi valorificată începând cu data desemnării organelor sale de conducere.

3.3.3. Conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice Determinarea conţinutului capacităţii de exerciţiu se face ţinând cont de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă şi de limita puterilor conferite organelor sale de conducere.

Realizarea conţinutului capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice are la bază principiul pluralităţii organelor de conducere ale persoanei juridice şi principiul răspunderii persoanelor fizice care compun aceste organe, pentru modul de valorificare a capacităţii de exerciţiu a acesteia.

3.3.4. Încetarea capacităţii de exerciţiu a persoanei juridiceCapacitatea de exerciţiu a persoanei juridice încetează o dată cu sfârşitul capacităţii de folosinţă, respective concomitent cu încetarea existentei persoanei juridice.

3.3.5. Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice

Nerespectarea normelor privind capacitatea de exerciţiu nu are sancţiuni expres prevăzute de lege, astfel că se principiile ce guvernează nulitatea actelor civile.

Sunt lovite de nulitate relativă, actele juridice încheiate în următoarele condiţii; de o persoană mandatată, dar care a depăşit puterile încredinţate; de o persoană din colectivul aceleiaşi persoane juridice, dar care nu avea calitatea de organ de conducere şi nici împuternicire; cu încălcarea delimitărilor de atribuţii între organele de conducere ale aceleiaşi persoane juridice.


[ UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-56-

4. Reorganizarea persoanei juridice4.1. Noţiunea reorganizării persoanei juridice

Reorganizarea este operaţiunea juridica privind cel puţin două persoane juridice, care produce efecte creatoare, modificatoare sau de încetare, asupra tor.

Reorganizarea persoanei juridice se face potrivit principiului simetriei juridice, pe calea urmată la înfiinţarea acesteia.

4.2. Formele reorganizării persoanei juridice Reorganizarea persoanei juridice se face prin comasare si prin divizare.

4.2.1. ComasareaEste o formă de reorganizare a persoanei juridice, care se

realizează prin absorbţie şi prin fuziune. Absorbţia este încorporarea unei persoane juridice care încetează astfel să mai existe, de către o altă persoană juridică. Fuziunea este contopirea a două sau mai multe persoane juridice, care încetează astfel să mai existe, şi crearea, prin aceasta, a unei noi persoane juridice.

4.2.2. Divizarea

Este o formă de reorganizare a persoanei juridice care constă în împărţirea în tot sau în parte a patrimoniului unei persoane juridice.

Divizarea este totala şi parţială4.3. Efectele de drept civil ale reorganizării persoanelor juridice.


UN1VERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-57-

Efectele de drept civil ale reorganizării persoanei juridice sunt prevăzute de Decretul nr. 31/1954 şi privesc: efectul creator şi efectul extinctiv: efectul translativ; limitele răspunderii; modul de transmitere a contractelor şi momentul producerii efectelor reorganizării.

4.3.1. Efectul creator şi efectul extinctiveEfectul creator constă în înfiinţarea persoanei juridice ca rezultat al

reorganizării. El se produce în cazul fuziunii şi al divizării. Efectul extinctive consta în încetarea existentei persoanei juridice ca urmare a reorganizării. El se produce în cazul comasării şi al divizării totale.

4.3.2. Efectul translativComasarea are ca efect o transmisiune universală. Absorbţia are ca

efect transferarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor persoanei juridice absorbite, asupra persoanei juridice care o incorporează în acest fel. Divizarea are ca efect o transmitere cu titlu universal care constă în transferarea unor fracţiuni de patrimoniu de la persoană juridică divizata la mai multe persoane juridice.

4.3.3. Limitele răspunderiiComasarea în ambele sale forme - absorbţie şi fuziune are drept

consecinţa răspunderea persoanei juridice dobânditoare pentru toate obligaţiile ce I-au fost transferate. Divizarea este supusă principiului răspunderii proporţionale, potrivit căruia persoana juridică dobânditoare care a primit aceeaşi fracţiune matematică din activul şi pasivul persoanei divizate va răspunde în limita cotei de pasiv, indiferent de raportul dintre valoarea activului şi pasivului.

4.3.4. Modul de transmitere a contractelorÎn cazul comasării, toate contractele încheiate de persoana juridică

absorbită, sau de persoanele juridice care fuzionează, se transmit persoanei juridice ce a absorbit, sau noii persoane juridice, după caz, ca elemente ale patrimoniului.



-58-

4.3.5. Momentul producerii efectelor reorganizării

Decretul nr. 31/1954 stabileşte următoarele reguli: în cazul persoanei juridice supuse înregistrării, efectele reorganizării între părţi, şi faţă de terţi, se produc de la data înregistrării: în cazul persoanelor juridice care nu se supun înregistrării, efectele:: reorganizării se produc de la data aprobării de către organele competente a documentelor întocmite în vederea realizării acesteia.

5. Încetarea persoanei juridice5.1. Noţiunile şi modurile de încetare a persoanei juridiceÎncetarea persoanei juridice reprezintă pierderea calităţii de subiect

colectiv de drept civil. Modurile de încetare a persoanei juridice sunt reorganizarea şi dizolvarea.

5.2. Dizolvarea persoanei juridice 5.2.1. Noţiunea şi reglementarea legală a dizolvării

Dizolvarea persoanei juridice este un mod de încetare a persoanelor juridice asociative, în cazurile expres prevăzute de lege şi care se face prin lichidare.

Reglementarea generală a cazurilor de dizolvare este cuprinsă în Decretul nr. 31/1954. Reglementarea specială a cazurilor de dizolvare este cuprinsă în următoarele acte normative: Legea nr. 21/1924, Legea nr. 31/1990, Legea nr. 36/1991, Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 109/1996.

5.2-2. Efectele dizolvării. LichidareaEfectul fundamental al dizolvării este lichidarea persoanei juridice.

Momentul încheierii lichidării, marchează încetarea existenţei persoanei juridice.


UNIVERS1TATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI ____________ FACULTATEA DE DREFT

-59-Reglementarea generală privind efectele dizolvării se află în decretul nr. 31/1954.

Reglementarea specială a efectelor dizolvării persoanei juridice este cuprinsă în Legea nr. 21 /1924, Legea nr. 31 /199, Legea nr. 36/1991, Legea nr. 18/1991, legea nr. 109/1996. Lichidarea este mijlocul juridic de încetare a existentei persoanei juridice supuse dizolvării. Potrivit art. 28 alin. 1 şi art. 231 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea poate avea loc fără lichidare în cazul fuziunii sau divizării totale a societăţii, precum şi în cazul dizolvării unei societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic. Momentul producerii efectelor lichidării reprezintă momentul dizolvării, al încetării persoanei juridice, aceasta fiind dată ultimului act de lichidare.

5.3. Transformarea persoanei juridice5.3.1. Noţiune

Transformarea este operaţiunea juridică în urmă căreia, înmod consecutiv încetează existenţa unei persoane juridice şi seînfiinţează, în locul ei, o altă persoană juridică.

Transformarea se deosebeşte atât de reorganizare cât şi de dizolvarea persoanelor juridice, singurul lor element comun fiind acela ca reprezintă moduri de încetare a existenţei subiectului colectiv de drept civil.5.3.2. Cazurile de transformare a persoanei juridice Cazurile de transformare a persoanei juridice sunt reglementate de Legea nr. 15/1990,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997 şi Legea nr. 31 /1990. Legea nr. 15/1990 foloseşte termenul de reorganizare în sensul de transformare a tuturor unităţilor economice de stat în regii autonome şi societăţi comerciale şi nu în cel prevăzut de Decretul nr. 31/1954. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/1997 privind organizarea regiilor autonome, desemnează cu acest termen divizarea regiilor autonome şi transformarea regiilor autonome şi societăţilor comerciale.


UNTYERSITATEA „HYPERION 1 ' DIN BUCUREŞTI _________ FACULTATEA DE DREPT

-60-

5.3.3. Efectele transformării persoanei juridice Transformarea persoanei juridice produce două efecte juridice consecutive: încetarea existenţei unei anumite persoane juridice şi înfiinţarea în locul ei a unei alte persoane juridice, cu un alt profil juridic, care devine succesoare universală a primei.

6. Identificarea persoanei juridice6.1. Noţiunea şi importanţa identificării persoanei juridice

Identificarea persoanei juridice este individualizarea subiectului colectiv de drept civil în cadrul raporturilor civile în care este participant în nume propriu.

6.2. Natura juridică. Ocrotirea mijloacelor de identificarePentru dreptul civil, mijloacele de identificare a persoanei juridice, ca

natura juridica, sunt drepturi subiective personale, nepatrimoniale. Ocrotirea mijloacelor de identificare se asigura potrivit dispoziţiilor art. 54-55 din Decretul nr. 31/1954.

7. Reglementarea şi clasificarea mijloacelor de identificare a persoanei juridice.

Decretul nr. 31/1954, prin art. 38 şi art. 39 stabileşte modul în care persoana juridică îşi stabileşte denumirea şi sediul.

Legea nr. 15/1990, Legea nr. 31 /1990, Legea nr. 26/1990, Legea nr. 36/1991, legea nr. 58/1998 şi Legea nr. 27/1998 reglementează obligativitatea stabilirii la înfiinţare, a denumirii sediului şi a altor atribute specifice de identificare pentru: regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat; societăţi comerciale cu capital privat; comercianţi; societăţi bancare şi partide politice.

Clasificarea mijloacelor de identificare a persoanelor juridice se face după domeniul lor de aplicare, distingând între mijloace de identificare generale (denumire, sediu, naţionalitate, cont bancar) şi mijloace de identificare speciale (cod fiscal, firma, marca, telefon, fax).


UNJVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI ____________ FACULTATEA DE DREPT

-61-

6.3.1. Denumirea şi sediul persoanei juridice

A. Denumirea persoanei juridice este mijlocul de identificare a subiectului colectiv de drept civil reprezentat de cuvântul sau de grupul de cuvinte cu acest înţeles, în condiţiile legii.

Reglementarea generală privind stabilirea denumirii persoanei juridice este conţinută de Decretul nr. 31/1954: Persoana juridică va purta denumirea stabilită prin actul de înfiinţare sau prin statul (art. 38). Reglementări speciale cu privire la denumirea unor persoane juridice apar în următoarele acte normative: Legea nr. 31/1990, Legea nr. 58/1998, Legea nr. 36/1991.

B. Sediul persoanei juridice este mijlocul de identificare constând în indicarea unui anumit loc stabilit, în condiţiile legii, cu această semnificaţie.

6.3.1. NaţionalitateaNaţionalitatea persoanei juridice, reprezintă originea sa, în funcţie

de statul în care a luat fiinţă şi de sistemul de drept naţional căruia îi aparţine. Pentru dreptul civil, naţionalitatea persoanei juridice are importanţă în ceea ce priveşte capacitatea acesteia, legi speciale stabilind mai multe legi în domeniu.

6.3.2. Contul bancarContul bancar este mijlocul de identificare a persoanei juridice prin

intermediul unui simbol cifric al sucursalei băncii unde aceasta are deschis, pe bază de contract, contul bancar.

6.3.3. Codul fiscal. Firma. Telefon, telex, faxCodul fiscal este un mijloc de identificare având rolul de a

individualiza persoana juridică în raporturile financiare şi în raporturile privind evidenţa statistică. Firma - în ceea ce priveşte persoana juridică este un mijloc de identificare specific comercianţilor (în sensul dat noţiunii de dreptul comercial).


UNWERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-62-

Marca este mijlocul de identificare al persoanei juridice prin care aceasta îşi individualizează produsele, lucrările şi serviciile, în raport cu cele identice sau asemănătoare ale altor participant la circuitul civil. Telefonul, telexul, faxul sunt mijloace de identificare a persoanei juridice prin simboluri numerice, ce se înscriu, de regulă, în actele juridice pe care aceasta le încheie şi pe imprimatele pe care le foloseşte.

UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCUREŞTI ____________ FACIJLTATEADE DREPT

-63-

TESTde autoevaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp? Definiţi aceste principii.

1 pct.2. Care sunt regulile de interpretare logica a normelor de drept civil?

1 pct.3. Definiţi prezumţia ca mijloc de probă în dreptul civil şi arătaţi cum se clasifica

prezumţiile legale, după forţa lor probantă.l pct.

4. Definiţi obligaţiile de a da, a face şi a nu face şi arătaţi în ce constă importanţa juridică a acestei clasificări.

1 pct.5. Definiţi bunul ca obiect derivat al raportului juridic civil şi

enumeraţi categoriile de bunuri mobile şi imobile.l pct.

6. Enumeraţi şi definiţi condiţiile de fond (esenţiale) ale actului juridic civil.

1 pct.7. Definiţi eroarea ca viciu de consimţământ, arătaţi cum se clasifică aceasta după

criteriul consecinţelor pe care le produce şi care sunt condiţiile cerute pentru că eroarea să fie considerate viciu de consimţământ.

1 pct.8. Definiţi principiul irevocabilităţii actului juridic civil şi arătaţi care sunt

excepţiile de la acest principiu, în categoria actelor unilaterale.1.5 pct.

9. Arătaţi care sunt şi definiţi modalităţile actului juridic civil.1.5 pct.

10. Definiţi nulitatea actului juridic şi enumeraţi funcţiile acesteia.1 pct.


UNTVERSITATEA „HYPERION” DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

-64-

11. Arătaţi care sunt regulile speciale privind începutul prescripţiei dreptului la acţiune pentru dreptul pur şi simplu, pentru dreptul afectat de un termen suspensiv ori de o condiţie suspensivă şi, în cazul acţiunii în răspundere, pentru paguba cauzată prin fapta ilicită.

1.5 pct.12. Arătaţi care sunt cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive şi care sunt efectele acesteia, anterior şi posterior datei la care a intervenit.

1.5 pct.13. Definiţi capacitatea de folosinţă a persoanei fizice şi arătaţi în ce constă regula şi excepţia dobândirii acesteia potrivit Decretului nr. 31/1954 şi Codului civil.

1.pct.14. Definiţi capacitatea de exerciţiu restrânsă a persoanei fizice şi arătaţi care sunt actele juridice civile pe care cel aflat în această situaţie le poate încheia valabil, personal şi singur.

1.5 pct.15. Definiţi situaţia juridică numită comorienţi şi arătaţi utilitatea practică a acesteia.

1. pct.16. Arătaţi ce se înţelege prin „curatela minorului” şi care sunt cazurile de instituire a acestuia.

1. pct.17. Arătaţi care sunt ipotezele modificării numelui de familie determinate de schimbări în filiaţie.

1. pct.18. Enumeraţi şi arătaţi care este conţinutul elementelor constitutive ale persoanei juridice.

1.5 pct.19. Arătaţi care sunt modurile de înfiinţare a persoanei juridice.

1.pct.20. Arătaţi în ce mod se face transmiterea contractelor în cazul reorganizării persoanei juridice.

1.pct.


"

UNIVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCURESTIFACULTATEA DE DREPT

-65-

Punctajul şi semnificaţia sa:

• 23 puncte: pregătire foarte bună

• 18 - 23 puncte: pregătire buna• 12 - 18 puncte: pregătire satisfăcătoare• sub 12 puncte: pregătire insuficientă

Invatamant la distanta

UNTVERSITATEA „HYPERION" DIN BUCURESTI ____________ FACULTATEA DE PREPT

-66-

Răspunsuri

1. Principiul neretroactivităţii legii civile noi – regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare – şi principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit căruia, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situaţiilor ce apar după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.

2. Regulile de interpretare logica sunt: excepţia este de strictă interpretare şi aplicare; unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă; legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării.

3. Prezumţia este considerarea unui fapt existent dedus din existenţa altui fapt vecin şi conex.

După forţa lor probantă, prezumţiile legale sunt: prezumţii absolute (juris et de jure); prezumţii relative (juris tantum ).

4. Obligaţia de a da este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real.

Obligaţia de a face este îndatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu sau de a preda un lucru.

Obligaţia de a nu face:– ca obligaţie corelativă unui drept relativ înseamnă a nu face ceva ce ar fi putut face, dacă debitorul nu s-ar fi obligat la abţinere; – ca obligaţie corelativă unui drept absolut, înseamnă îndatorirea generală de a nu face nimic de natura a aduce atingere acelui drept.

Importanţa juridică a clasificării constă în calificarea actelor juridice şi în posibilitatea aducerii la îndeplinire silită a obligaţiilor.

5. Bunul este o valoare economică ce satisface nevoile materiale sau spirituale ale omului şi este susceptibilă de apropiere sub forma dreptului patrimonial.

Bunurile sunt mobile prin natura lor, prin determinarea legii şi prin anticipate. Bunurile sunt imobile prin natura lor, prin obiectul la care se aplică şi prin destinaţie.

-67-

6. Condiţiile de fond (esenţiale) ale actului juridic civil sunt: capacitatea (aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi şi obligaţii); consimţământul (manifestarea de voinţa prin care o parte îşi exprimă hotărârea de a încheia un act juridic civil sau acordul de voinţa al părţilor în cazul actelor juridice, civile, bilaterale şi multilaterale); obiectul (obiectul obligaţiei căreia îi dă naştere în cadrul raportului juridic civil); cauză (scopul concret urmărit la încheierea actului juridic civil).

7. Eroarea este falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil. După criteriul consecinţelor pe care le produce, eroarea este: eroare obstacol; eroare viciu de consimţământ; eroare indiferentă.

Condiţiile pentru ca eroarea să fie viciu de consimţământ sunt: elementul asupra căruia cade eroarea să fie determinant; în cazul actelor bilaterale, cu titlu oneros, contractantul să fie ştiut, sau sa fi trebuit să ştie ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare este determinant pentru încheierea actului juridic.

8. Regula de drept potrivit căreia actului juridic civil bilateral nu i se poate pune capăt prin voinţă numai a uneia din părţi, iar actului unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţa în sens contrar din partea autorului actului.

În cazul actelor juridice civile unilaterale, constituie excepţie de la principiul irevocabilităţii: testamentul, care este revocabil; retractarea renunţării la moştenire; revocarea ofertei, dacă se face pană la momentul ajungerii ei la destinatar.

9. Modalităţile actului juridic civil sunt: termenul (eveniment viitor şi sigur ca realizare, pană la care este amânată fie începerea, fie încetarea exerciţiului drepturilor subiective şi executării obligaţiilor civile); condiţia (eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa – naşterea sau desfiinţarea – actului juridic civil); sarcina (obligaţia de a da, a face, sau a nu face ceva, impusă de dispunător, gratificatului, în actele cu titlu gratuit – liberalităţi).

10. Nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

-68-

Funcţiile nulităţii sunt: funcţia preventivă; funcţia sancţionatorie; mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul actelor juridice civile.

11. Pentru dreptul pur si simplu, prescripţia extinctivă începe să curgă de la data naşterii raportului juridic civil. Pentru dreptul afectat de un termen suspensiv, ori de o condiţie suspensivă, prescripţia începe să curgă de la data împlinirii termenului ori realizării condiţiei. Pentru acţiunea în răspundere, pentru paguba cauzată prin fapta ilicita, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut, sau trebuia (ori putea) să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, sau de la expirarea termenului prevăzut de lege.

12. Cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive sunt: recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia; introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă s-a introdus la o instanţă judecătorească necompetentă; un act începător de executare.

Efectul întreruperii prescripţiei: pentru perioada anterioară întreruperii prescripţia se şterge; posterior, de la data întreruperii, începe să curgă o noua prescripţie extinctivă.

13. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este acea parte a capacităţii civile care constă în aptitudinea omului de a avea drepturi şi obligaţii civile. Ca regulă, data naşterii este data începutului capacităţii de folosinţă. Excepţie: „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţie, însa numai dacă el se naşte viu (art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954). Pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii.

Copilul conceput se consideră că exista. Copilul născut mort este considerat că nu există. (art. 654 din Codul civil).

14. Capacitatea de exerciţiu restrânsă a persoanei fizice este aptitudinea minorului de 14-18 ani de a dobândi şi exercita drepturi civile şi de a-şi asuma şi exercita obligaţii civile prin încheierea-personal a anumitor acte juridice civile.

-69-

Actele juridice civile pe care le poate încheia valabil, personal şi singur, sunt: actele pe care le putea încheia până la împlinirea vârstei de 14 ani (acte de conservare şi acte mărunte); depozitul CEC; acte de administrare, dacă nu sunt lezionare, dacă a împlinit 16 ani poate dispune prin testament de jumătate din ce ar putea testa ca major.

15. Comorienţii, comuritorti, sunt persoane care au murit în aceeaşi împrejurare, fără a se putea stabili ca una a supravieţuit celeilalte.

Situaţia juridică – comorienţi – are utilitate practică în materie succesorală, deoarece, pentru a succede, trebuie neapărat ca succesorul să existe în momentul deschiderii succesiunii.

16. Curatela minorului este mijlocul juridic temporar şi subsidiar de ocrotire a minorului.

Cazurile de instituire sunt: cazul contrarietăţii de interese între minor şi reprezentantul sau ocrotitorul sau legal; cazul înlocuirii unui tutore al minorului cu alt tutore; cazul punerii sub interdicţie a minorului; cazul împiedicări vremelnice a părintelui, ori tutorelui minorului de a-l ocroti.

17. Ipotezele modificării numelui de familie determinate de schimbări în filiaţie sunt: ipoteza stabilirii filiaţiei copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi; ipoteza stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de al doilea părinte; ipoteza tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie; ipoteza contestării ori anulării recunoaşterii de filiaţie.

18. Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt: organizarea de sine stătătoare (acel element constitutiv care consta în alcătuirea ca un tot unitar ori structurarea, compartimentarea colectivului de oameni); patrimonial propriu (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care au ca titular însăşi persoana juridică); scopul propriu (obiectul de activitate al subiectului de drept civil).

19. Modurile de înfiinţare a persoanei juridice sunt: prin actul de dispoziţie al organului de stat competent; prin actul de înfiinţare recunoscut; prin actul de înfiinţare autorizat; prin alt mod reglementat de lege.

-70-

20. În cazul reorganizării persoanei juridice, contractele se transmit astfel: în cazul comasării, contractele se transmit ca elemente ale patrimoniului; în cazul divizării, operează principiul transmiterii contractului nefracţionat.

-71-

BIBLIOGRAFIE

I. Bibliografie obligatorie1. Gheorghe Beleiu, Drept civil roman – Introducere în dreptul civil,

subiectele dreptului civil, Ediţia a VI-a, revăzută şi adăugită de Marian Nicolae şi Petrică Truşcă, Casa de editură şi presă „Şansa”, Bucureşti, 2000.

2. E. Lupan, ş.a., Drept civil. Teoria generala, Cluj Napoca. 19923. Ion Dogaru, Drept civil roman, Tratat, volumul I, Editura „Europa”,

Craiova, 1996.4. Ştefan Rauschi, Drept civil – Partea generală, Persoana fizică,

persoana juridică, Editura „Chemarea”, laşi, 19955. Petrică Truşcă, Nicolae Puşcaş, Stăniloae Gheorghe, Drept civil

roman, Persoana fizică, Persoana juridică, Editura ARC 2000, Bucureşti, 1995

II. Bibliografie suplimentară1. Institutul de cercetări juridice, Tratat de drept civil, volumul I. Partea

generală, coordonator Paul Cosmovici, „Editura Academiei”, Bucureşti, 1989.

2. Teofil Pop. Drept civil roman – Teoria generală. Editura „Lumina Lex” .Bucureşti, 1993

3. losif R. Urs, Smaranda Angheni, Drept civil, volumul I, Partea generală, Persoanele, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998

III. Bibliografie selectivă1. M. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura „Cartea

Românească”, Bucureşti, 19242. T. R. Popescu, Drept civil, vol. I, Editura Oscar Print, Bucureşti,

19943. E. Poenaru, Introducerea în dreptul civil, Teoria generală, Persoanele,

vol. I, Editura Europa Nova, 1994

-72-

IV. LEGISLAŢIE

1. Constituţia României2. Codul civil3. Codul de procedură civilă4. Codul familiei1. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat

ca regii autonome şi societăţi comerciale5. Legea 29/1990 privind contenciosul administrative6. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată7. Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată2. Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenţie, publicată în M. Of. nr.

212/199110. Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicata în M. Of nr. 245/ 199211. Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, publicată în M. Of. Nr. 244/199212. Legea 129/ 1992 privind protecţia desenelor si modelelor industriale, publicată în M. Of. 1/199313. Legea nr. 66/1993, privind contractul de management, publicată în M. Of. nr. 244/1993, cu modificările ulterioare14. Legea 137/1993 a protecţiei mediului publicată în M. Of. 304/199515. Legea nr. 16/1994 a arendării, publicată în M. Of. nr. 91/199416. Legea nr. 32/ 1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, publicată în M. Of. nr. 129/199417. Legea nr. 10/1995 privind calitatea de construcţii, publicată in M. Of. nr. 12/199518. Legea 64/1994 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, publicată în M. Of. nr. 130/199519. Legea nr. 126/1995 privind materialele explosive publicată în M. Of. nr. 228/1995

-73-

20. Legea nr. 134/1995 a petrolului publicată în M. Of. nr. 301/199521. Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în M. Of. nr. 303/199522. Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale publicată în M. Of. nr. 92/199523. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în M. Of. nr. 60/199624. Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, publicată în M. Of. nr. 61/199625. Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale, publicată în M. Of. nr. 17/199626. Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, publicată în M. Of. nr. 74/199627. Legea nr. 26/1996, Codul silvic, publicată în M. Of. nr. 93/199628. Legea nr. 27/1996 privind partidele politice, publicată în M. Of. nr. 87/199629. Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea CEC în societate bancară pe acţiuni, publicată în M. Of. nr. 140/199630. Legea nr. 74/1996 privind telecomunicaţiile şi Legea nr. 83/1996 a serviciilor poştale, publicate în M. Of. nr. 156/199631. Legea nr. 105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate, publicată în M. Of. nr. 237/199632. Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de credit publicată în M. Of. nr. 252/199633. Legea nr. 114/1996 a locuinţei, publicată în M. Of. nr. 254/199634. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă publicată în M. Of. nr. 282/199635. Legea nr. 54/1998 privind regimul juridic al circulaţiei terenurilor36. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia

I37. Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor38. Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi

juridice39. Decretul nr. 32/1954 de aplicare a Decretului nr. 31/1954 şi aCodului Familiei40. Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă41. Decretul nr. 975/ 1968 cu privire la nume42. H. G. nr. 394/199543. O. G. nr. 25/1997 cu privire la adopţie44. O. G. nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în

dificultate45. O. G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile

curs drept civil-persoanele

Documents