consiliere psihopedagogica

TEMATICĂ SEMINAR – CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ Asist. univ. drd. Bersan Otilia Sanda

Seminarul 1- Educaţia şi consilierea psihopedagogică;- Conţinutul şi specificul consilierii psihopedagogice;- Relaţia de consiliere psihopedagogică (relaţia consilier - client);- Cazul: „Clientul tăcut”

Seminarul 2- Realizarea efectivă a consilierii psihopedagogice;- Cazul: „Consilierul face sugestii neaşteptate” - Consilierea psihopedagogică şi vârsta clienţilor;- Consilierea psihopedagogică preventivă;- Cazul: „Consilierul îşi pierde controlul”

Seminarul 3- Consilierea psihopedagogică a grupurilor;- Consilierea copiilor supradotaţi;- Cazul: „Părinţii dominatori”- Consilierea elevilor cu tulburări de comportament;- Cazul: „Droguri în şcoală”

Seminarul 4- Consilierea privind cariera;- Cazul: „Părintele refuză colaborarea”- Consilierea copiilor şi adolescenţilor;- Cazul: „Abuzul sexual”

Seminarul 5- Consilierea în situaţii de criză;- Cazul: „Cenuşăreasa…o poveste extrem de actuală”- Consilierea pentru dezvoltare;- Cazul: „Să încurajăm elevii să - şi exprime, deschis şi sincer, gândurile şi

sentimentele”Seminarul 6

- Sfaturi şi sugestii pentru consilieri;- Construirea unui „portret” al consilierului pentru şcoala românească- Aspecte de ordin etic şi deontologic ale consilierii psihopedagogice;- Construirea unui caz imaginar, sau expunerea unui caz din experienţa

personală/individualăSeminarul 7 - Temă la alegere

- Consolidare, reactualizare, fixare

1


Bibliografie orientativă:

Băban Adriana (coord. 2001) – „Consiliere educaţională” Cluj – Napoca Băban A., Petrovai D., Lemeni G. (2002) „Consiliere şi orientare. Ghidul

profesorului” Bucureşti Dumitru Al. Ion (2004) – „Consiliere psihopedagogică – teme de curs”

Timişoara Eliade S. (2000) – „A.B.C. – ul consilierii elevului ” Turda Jigău M. (2001) – „Consilierea carierei” Bucureşti Miclea M., Lemeni G. (2004) – „Consiliere şi orientare” – ghid de educaţie

pentru carieră, Cluj-Napoca Tomşa Gh. (1999) – „Consilierea şi orientarea în şcoală” Bucureşti

2


SEMINARUL IEducaţia şi consilierea psihopedagogică;

Conţinutul şi specificul consilierii psihopedagogice

Consilierea educaţională sau psihopedagogică este un tip de consiliere care urmăreşte abilitarea persoanei (copil, tânăr, matur) pentru a-şi asigura funcţionarea optimă a propriei personalităţi.

A consilia = a sfătui, a îndruma, a oferi alternative, a ajuta pentru a lua decizii, a ghida, a orienta, a sprijini, a călăuzi etc.

Există mai multe tipuri de consiliere: psihologică, educaţională, familială, psihopedagogică, medicală, pastorală, spirituală etc.

- consilierea psihopedagogică sau educaţională reprezintă, în sens restrâns, asistenţă în învăţarea de către individ a unor strategii de rezolvare a problemelor sale educaţionale;

- consilierea psihologică se rezumă la ajutor în conştientizarea şi depăşirea unor probleme psihice;

- psihoterapia se adresează persoanelor cu grave devieri de comportament, persoanelor care sunt dincolo de normalitate în vederea asigurării unor intervenţii ameliorative şi recuperatorii.

Caracteristici ale consilierii psihopedagogice: se adresează persoanelor aflate în diverse stadii ale formării

personalităţii; are ca beneficiari persoane aflate în ipostaza de elev, care parcurg

experienţe de învăţare; are la bază un model psihoeducaţional al formării şi dezvoltării

personalităţii; presupune sprijin şi îndrumare pentru învăţarea unor deprinderi,

abilităţi şi competenţe prin care persoana să facă faţă cu succes activităţilor vieţii;

are ca scop promovarea unor schimbări evolutive voluntare în atitudinile şi comportamentul oamenilor, în direcţia asumării, de fiecare persoană, a unui mod de viaţă dezirabil social;

are un rol preventiv şi de dezvoltare, ea îndrumă şi sprijină persoana pentru a învăţa să prevină eventualele situaţii de criză, în care s-ar putea afla la un moment dat;

3


sarcina consilierului nu este aceea ce a instrui, ci, mai degrabă, de a sprijini oamenii să se ajute singuri pentru a-şi rezolva problemele şi a-şi asigura dezvoltarea personalităţii.

Specificul consilierii psihopedagogice.Consilierea psihopedagogică are două dimensiuni esenţiale:

a) dimensiunea psihologică - se referă la sprijinul, ajutorul şi îndrumarea acordate oamenilor pentru funcţionarea adaptativ – integrativă a personalităţii;

b) dimensiunea pedagogică/educaţională – ce vizează provocarea unor schimbări voluntare în cogniţiile, atitudinile şi comportamentele oamenilor prin antrenarea lor în activităţi emoţional – formative.

Scopuri:1) fundamentale – se bazează pe sprijinirea clientului pentru a învăţa:

- să se accepte aşa cum este;- să creadă în posibilitatea schimbării sale evolutive;- să abordeze cu luciditate problemele emoţionale;- să-şi modifice atitudinile şi comportamentele dezadaptative;- să ia decizii şi să îşi rezume responsabilităţi;- să adopte un mod şi un stil de viaţă sănătos etc.

2) formulate de consilier - sunt obiective ale acestuia, ce vizează sprijinul şi ajutorul în următoarele direcţii:

- realizarea autocunoaşterii şi dezvoltarea stimei de sine;- formarea unor abilităţi de relaţionare socială;- dezvoltarea unor comportamente adecvate;- însuşirea unor tehnici de învăţare eficientă;- dezvoltarea capacităţii de perfecţionare a carierei etc.

3) ale clientului - sunt scopuri formulate de către client, înainte sau chiar în timpul procesului de consiliere, sunt variate în funcţie de fiecare client în parte şi pentru îndeplinirea lor, clientul solicită sprijinul consilierului; 4) ale părinţilor (sunt valabile doar în cazul clienţilor - copii) părinţii solicită adesea, ajutorul consilierului pentru schimbarea anumitor atitudini sau comportamente ale copiilor lor. Oricum chiar daca copii nu au probleme deosebite majoritatea părinţilor doresc, de la copii lor, rezultate cât mai bune, comportamente cât mai civilizate, aderarea la o carieră de succes etc.

4


Relaţia de consiliere psihopedagogică (relaţia consilier - client);*Cazul: „Clientul tăcut”

Activităţile de consiliere presupun relaţionare specifică: consilier – client. Clientul poate fi o persoană sau un grup de persoane care are nevoie de sprijin, ajutor, îndrumare pentru a-şi valorifica disponibilităţile, a învăţa noi modalităţi de a se adapta la solicitările celor din jur, pentru a obţine un confort psihologic optim.

Consilierul este o persoană calificată, cu abilităţi şi competenţe pentru a îndruma clientul, iar relaţia dintre aceştia presupune unele condiţii pentru funcţionare optimă:

a) consilierul şi clientul stabilesc o relaţie specifică intrând în contact;

b) clientul se află într-o stare de incongruenţă, de dezacord intern, de vulnerabilitate care-i produc anxietate, angoasă şi disconfort psihic;

c) consilierul dispune de congruenţă de sine şi acord intern, relaţionând neproblematic cu clientul;

d) consilierul relaţionează cu clientul natural, pozitiv, uman, firesc, empatizează cu acesta, se transpune în ipostaza acestuia;

e) clientul nu îşi dă seama, decât în mică măsură, de consideraţia pozitivă necondiţionată şi comprehensivă – empatică pe care consilierul i-le acordă.

Clientul - oamenii apelează la consilieri în situaţii de criză sau în diverse momente sau

ipostaze ale vieţii atunci când doresc o bună soluţionare a problemelor lor;- activitatea de consiliere este focalizată numai pe client şi pe problemele lui,

diversitatea clienţilor include şi o diversitate a problemelor;- clienţii vin la consilier cu anumite aşteptări: să înveţe să se cunoască, să se

accepte, să înveţe să se schimbe, să înveţe să ia decizii privind problemele vieţii lor etc.

- de multe ori o problemă declarată de un client nu este problema sa reală, aici intervenind abilitatea consilierului

Consilierul eficient este acela care:- se cunoaşte pe sine cât mai realist, are siguranţă de sine, încredere în forţele

proprii şi curaj de a consilia;- perceperea realistă şi evaluarea corectă a propriilor capacităţi;- capacitatea de a influenţa clienţii;

5


- acordă suficientă credibilitate clientului, asigurându-i acestuia confidenţialitate, un mediu securizat şi primitor etc.

6


SEMINARUL IIRealizarea efectivă a consilierii psihopedagogice;

*Cazul: „Consilierul face sugestii neaşteptate”

Fazele procesului de consiliere psihopedagogică:

1) stabilirea unei legături specifice cu clientul şi lumea sa;2) încurajarea clientului „să-şi spună povestea”;3) ascultarea activă a clientului şi observarea manifestărilor acestuia;4) clarificarea, definirea problemei clientului;5) creşterea gradului de conştientizare de către client a problemelor sale şi

identificarea unor modalităţi de rezolvare;6) confruntarea clientului cu propriile credinţe şi convingeri, care sunt surse

de rezistenţă la schimbare;7) analiza soluţiilor alternative şi adoptarea unei decizii;8) facilitarea activă a schimbării evolutive;9) experimentarea şi exersarea noilor comportamente;10) funcţionarea adaptativă optimă.

Câteva sfaturi şi sugestii adresate consilierilor:

- stabileşte contact personal cu clientul;- cooperează cu clientul;- explic-i etapele procesului de consiliere pe care urmează să îl parcurgă;- îndrumă clientul spre imprimarea unui ritm al conversaţiei;- vorbeşte puţin şi concis;- când nu ştii ce să spui nu spune nimic;- încearcă să nu dai sfaturi directe;- poţi contrazice clientul, dar trebuie să îl şi susţii în multe cazuri;- dacă trebuie să schimbi ceva procedează în această direcţie;- individualizează consilierea;- observă unele rezistenţe ale clientului;- planifică, de la început, finalul activităţii de consiliere etc.

* Explicaţi fiecare sugestie de mai sus, daţi şi alte exemple asemănătoare.

7


Consilierea psihopedagogică şi vârsta clienţilor;Consilierea psihopedagogică preventivă;

* Cazul: „Consilierul îşi pierde controlul”

Consilierea psihopedagogică a copiilor include un ansamblu de activităţi specifice focalizate pe:

- abilitarea copiilor să înţeleagă necesitatea respectării unor norme şi reguli considerate necesare în societate;

- convingerea copiilor că, pentru a-se dezvolta conform cerinţelor şi aspiraţiilor lor, trebuie să înveţe continuu;

- sprijinul acordat copiilor pentru a-şi însuşi modalităţi, metode şi tehnici de învăţare eficientă şi durabilă;

- orientarea copiilor în alegerea studiilor, activităţilor şi profesiilor;- construirea unei imagini de sine realiste, consolidarea stimei de sine;- rezolvarea unor probleme personale etc.Consilierea psihopedagogică a copiilor implică anumite abilităţi şi competenţe specifice pentru consilieri, referitoare la:a) stabilirea unei relaţii adecvate cu copilul, bazată pe încrederea acestuia, că

poate primi sprijin;b) observarea atentă a copilului şi ascultarea lui activă;c) atragerea copilului în activităţi specifice vârstei, prin utilizarea unor jocuri

interactive;d) încurajarea copilului să-şi exprime nestingherit gândurile etc.

Consilierea psihopedagogică a adulţilorProblemele adulţilor se referă, în general, la: învăţarea şi formarea continuă,

la profesie, la carieră, muncă, ascensiune profesională, familie, confort personal, timp liber, proiecte personale, viaţă socială etc.

Consilierii ar trebui să ştie despre adulţi faptul că: învaţă altfel deoarece: au o experienţă bogată, independenţă, învaţă

foarte bine din rezolvarea de probleme, dau dovadă de o motivaţie intrinsecă pentru învăţare etc.

la vârsta adultă accentul cade pe dezvoltarea carierei, astfel consilierul a trebui să ofere sprijin în soluţionarea unor probleme profesionale, în reconversie profesională, în adaptarea la unele cerinţe noi etc.

8


relaţiile familiale sunt o altă problemă a adulţilor, relaţiile cu membrii familiei, (copii, rude) rezolvarea de conflicte, neînţelegeri, divorţuri, probleme personale care pot afecta climatul socio-afectiv în familie etc.

Consilierea psihopedagogică preventivă- este un tip de consiliere menit să preîntâmpine apariţia unor probleme sau

situaţii critice în viaţa oamenilor;- are rol proactiv încercând să pregătească oamenii pentru prevenirea unor

situaţii dificile;- prevenirea se rezumă la două categorii de factori: factori de protecţie şi

factori de risc;- consilierea preventivă a copiilor are ca factori de protecţie: familia,

dezvoltarea fizică şi psihică, performanţele şcolare, prietenii etc. şi ca factori de risc disfuncţii familiale, supraveghere neadecvată, neglijare, boli, mediu şcolar şi extraşcolar viciat, hipersensibilitate, delicvenţă etc.;

- consilierea preventivă a adulţilor presupune însuşirea de către aceştia a unor strategii referitoare la: autocontrolul emoţiilor, managementul stresului, dezvoltarea unor obiceiuri de viaţă sănătoase etc.

9


SEMINARUL IIIConsilierea psihopedagogică a grupurilor;

Consilierea copiilor supradotaţi;*Cazul: „Părinţii dominatori”

Consilierea grupurilor se realizează în funcţie de:1. Mărimea grupului numărul membrilor fiind în funcţie de vârstă şi de

maturitatea acestora. În cazul grupului de copii şcolari, grupul nu trebuie să depăşească cinci, în schimb în cazul adolescenţilor şi adulţilor, se pot forma şi grupuri mai mari.

2. Caracterul închis sau deschis al grupului, care odată construit, trebuie să existe pe toată durata programului de consiliere. Plecarea sau intrarea în grup trebuie reglementată, astfel încât să nu afecteze obiectivele şi desfăşurarea procesului;

3. Procesele privind dinamica de grup se rezumă la: recunoaşterea colectivă a problemei, inventarierea soluţiilor, angajamentul personal şi colectiv, evaluarea atingerii obiectivelor.

În cele mai multe cazuri există întrebări şi suspiciuni din partea membrilor grupului de genul: „de ce trebuie să mă alătur grupului?”, „cine decide componenţa grupului?”, „cum ne poate ajuta consilierul?” etc.

Specificul consilierii psihopedagogice a grupului este dat de membrii grupului, interesele lor, problemele cu care se confruntă, vârsta, colaborarea, relaţionarea, comunicarea etc.

Consilierea psihopedagogică a supradotaţilorTermenul supradotare se foloseşte pentru a caracteriza o persoană care

posedă abilităţi şi capacităţi intelectuale, superioare mediei populaţiei. Se consideră supradotate persoanele care au un QI mai mare de 130. După ultimele cercetări se consideră supradotaţi acei indivizi care au performanţe în următoarele domenii, luate izolat sau în combinaţie: capacitate intelectuală, aptitudini academice, gândire creativă, abilităţi de lider, talent pentru artele vizuale, scenice etc.

Persoanele supradotate posedă:- o sensibilitate aparte faţă de lumea înconjurătoare;- spirit investigativ;- capacitate creativă;- capacitate crescută de învăţare;- dorinţă de perfecţionare şi autodepăşire continuă;- simţul umorului;

10


- independenţă în gândire şi acţiune;- evaluează altfel realitatea şi se adaptează diferit/original cerinţelor ei etc.Obiectivul consilierii supradotaţilor îl constituie sprijinul şi îndrumarea acestora

pentru valorificarea potenţialului lor. Problemele cu care se confruntă supradotaţii ţin de:

conceptul de sine – faţă de celelalte persoane se consideră superiori; supraexcitabilitatea psihică – „se consumă” mai mult pentru propria

dezvoltare; dezvoltarea emoţională şi adaptarea – se evidenţiază o discrepanţă între

dezvoltarea emoţională şi cea intelectuală (chiar dacă gândesc asemenea unui adult în multe cazuri au emoţii de copil);

subrealizarea şcolară sau profesională din cauza unor probleme individuale sau de ordin extern (familiale, sociale, şcolare etc.). Chiar dacă pare un fenomen paradoxal, există cazuri de supradotaţi care nu ating realizări profesionale deosebite.

Consilierea elevilor cu tulburări de comportament;*Cazul: „Droguri în şcoală”

Devianţa comportamentală şi tulburarea de comportamentComportamentul = totalitatea faptelor, reacţiilor, acţiunilor, prin care o

persoană răspunde solicitărilor lumii exterioare. Orice comportament este determinat de motive, este îndreptat spre realizarea unor scopuri şi reprezintă expresia unor atitudini ale persoanei.

Manifestările comportamentale conform normelor sociale sunt considerate dezirabile iar neconformitatea cu astfel de norme conduce la devianţă comportamentală.

Devianţa comportamentală este definită ca: ,,lipsa de adeziune la modelul normativ şi axiologic al grupului, manifestată printr-un comportament atipic care încalcă prescripţiile normative şi violează cerinţele instituţionale” (Rădulescu, S. M., Piticariu, M. 1989 – Devianţa comportamentală şi boala psihică)

Comportamentul deviant este indezirabil social şi sancţionat de membrii societăţii. Există o mare varietate de comportamente deviante, de la comportamentul excentric caracterizat prin gesturi insolite, vestimentaţie aparte şi dezordine comportamentală, până la comportamentele disfuncţionale sau aberante, înscrise în aria delicvenţei, a tulburărilor psihice etc.

11


Hiperactivitatea cu deficit de atenţie (Attention Deficit Hyperactivity Disorder - ADHD) este o tulburare de comportament caracterizată prin cel puţin trei elemente:

1. hiperactivitate: se foiesc permanent, se deplasează prin clasă, aleargă, se caţără, se lovesc, încep mai multe lucruri deodată, pierd obiectele personale, cu greu rămâne aşezat când i-se cere acest lucru, vorbeşte excesiv;

2. deficitul de atenţie: nu îşi poate menţine atenţia concentrată asupra unei activităţi, se plictisesc repede şi întrerup activitatea colegilor; dă răspunsuri la întrebări înaintea formulării complete a acestora;3. impulsivitatea: face comentarii inadecvate situaţional, îşi stăpâneşte greu pornirile, au un autocontrol comportamental scăzut etc.

Modalităţi de intervenţie ameliorativă:- intervenţie medicală: prescrierea unor medicamente menite a reduce

hiperactivitatea şi starea de agitaţie;- intervenţie psihologică: psihoterapii specifice, focalizate pe abilitarea

persoanelor cu ADHD cu strategii de autocontrol comportamental;- consiliere psihopedagogică: utilizarea unor tehnici specifice prin care clienţii

sunt ajutaţi să înveţe cum să depăşească problemele pe care le au.Tipuri de elevi cu comportament neadecvat:

elevii cu dificultăţi emoţionale – cei care au avut experienţe neplăcute în familie, cei care au o imagine de sine şi o stimă de sine reduse, etc.

elevii care îşi asumă roluri în conformitate cu aşteptările clasei: şmecherul clasei, sabotorul, nepopularul, etc.

* Daţi exemple de elevi cu tulburări de comportament şi propuneţi soluţii de rezolvare ale acestor cazuri.

12


SEMINARUL IV Consilierea privind cariera;

* Cazul: „Părintele refuză colaborarea”

Cariera este traseul parcurs de o persoană în profesarea/exercitarea unor activităţi/munci care presupun o anumită pregătire şi formare.

Consilierea privind cariera se referă la sprijinul şi asistenţa specializată oferite persoanei pentru a alege, în mod adecvat, acele profesii, ocupaţii şi munci care corespund cel mai bine nevoilor, intereselor, aspiraţiilor şi idealurilor acesteia.

Consilierea privind cariera se focalizează pe individ, ajutându-l şi asistându-l:

- să se autocunoască în mod realist;- să cunoască lumea profesiilor şi a ocupaţiilor, dinamica acestora;- să ia decizii corespunzătoare concretizate în opţiuni privind traseul

profesional şi social personal;- să-şi modifice opţiunile (ocupaţia, profesia), dacă cerinţele sociale şi

aspiraţiile personale impun acest lucru;- să obţină performanţe prin muncă şi satisfacţii personale;- să aibă sentimentul autorealizării şi autoîmplinirii etc.

Dacă orientarea şcolară şi profesională presupune pregătirea persoanei în vederea alegerii unei profesii, consilierea şi orientarea carierei presupune îndrumarea persoanei pentru a-şi circumscrie traseul, drumul ce ar putea fi parcurs în evoluţia sa profesională şi socială pe durata întregii vieţi.

Consilierea privind cariera presupune şi:- ceea ce poate individul;- ceea ce vrea individul;- ceea ce solicită societatea.

Conţinutul consilierii privind cariera include activităţi specifice grupate în trei categorii:

1. cunoaşterea de sine a persoanei – felul în care ne percepem şi imaginea pe care o avem despre sine, autoanaliză, descoperirea punctelor tari şi slabe etc.

2. cunoaşterea lumii profesiilor şi ocupaţiilor – tipuri de profesii, cerinţe, corelaţii între profesii, structura unor competenţe necesare unei profesii etc.

3. construirea şi realizarea unei cariere personale - ,,cum aş dori să îmi petrec viaţa?” – ţeluri, obiective pe termen scurt şi lung, decizii, aspiraţii, alternative, intenţii etc.

13


Consilierea copiilor şi adolescenţilor;

* Cazul: „Abuzul sexual”

Eric Berne a introdus pentru prima dată, în cadrul analizei tranzacţionale a personalităţii trei stări fundamentale ale Eu-lui: părinte, adult, copil.

Berne a observat ascultând şi privind diverse persoane, vizibile mutaţii în expresia mimică, lexic, gesturi şi stiluri de atitudine comportamentală, astfel a considerat că fiecare persoană conţine în sine o parte din personalitatea infantilă de la 3 ani şi poartă înlăuntrul său pecetea propriilor părinţi.

Pe scurt prezentăm mai jos cele 3 categorii:Starea de părinte:

comportament: protector, sare în ajutor, directiv, impune limite, permisiv, reconfortant, etc.;

atitudine în raport cu alte persoane: aprobator, încurajează sau descurajează ferm, previne, prevede anumite şanse;

atitudine fizică: braţe încrucişate, capul sprijinit pe mână cu degetul pe buze, gesturi primitoare, deschise, bate pe umeri pentru a da încredere, încurajează din ochi, atitudine de cuprindere, învăluire, etc.

voce: stăpână pe sine, autoritară, energică, liniştitoare sau tranşantă, protectoare, etc.

expresii verbale: proverbe, maxime, citate moralizatoare, fraze încurajatoare, povestiri din experienţă, etc.

Starea de adult: comportament general: neutru, ascultă, reformulează după propriile

reguli, caută obiectivitate, păstrează o anumită distanţă; atitudini: recunoaştere, aprobare, ignorare, ia atitudine vizibilă, este

atent doar dacă este interesat; voce: afirmativă sau negativă, neutră, destinsă, calmă, încrezătoare,

optimistă, etc. expresii verbale: fraze clare, concise, cu conţinut logic, argumentativ,

informativ etc.

Starea de copil: comportament: reacţionează împotriva normelor impuse, visător şi

intuitiv, spontan, manifestare liberă;

14


atitudini faţă de alte persoane: interesat sau neliniştit, exprimarea emoţiilor şi sentimentelor clar, raportat la sursă;

atitudini fizice: nonconformism, ridică vocea, surâde ironic, taie cuvintele celui cu care comunică, debit verbal rapid, de multe ori incoerent, nu are stare, se exteriorizează mimic şi gestual, trăind intens emoţiile;

voce: violentă, personalizată, cu tonuri crescătoare, modulaţii investigatoare;

expresii verbale: limbaj simplu onomatopeic, expresii negative, etc.

15


SEMINARUL V Consilierea în situaţii de criză;

* Cazul: „Cenuşăreasa…o poveste extrem de actuală”

Criza este o stare de dezorganizare, de disfuncţionalitate a personalităţii, în care se poate afla, la un moment dat o persoană, nevoită să se confrunte cu anumite probleme cărora nu le poate face faţă în mod adecvat şi care-i aduc anxietate, îngrijorare, stres etc.

Elementele unei situaţii de criză sunt:1. apariţia unui eveniment declanşator;2. persoana percepe evenimentul ca fiind ameninţător şi generator de teamă,

anxietate, stres etc.3. reacţiile persoanei la acest eveniment sunt dezorganizate şi fără rezultat

concludent;4. persoana încearcă să adopte anumite strategii pentru a face faţă situaţiei şi

înregistrează eşecuri.Caracteristici ale unei situaţii de criză:

- sunt declanşate de evenimente cărora persoanele nu le pot face faţă;- oricine poate trece într-un moment sau altul al vieţii printr-o astfel de

situaţie;- are un caracter profund personal;- durata unei astfel de stări este relativ scurtă;- rezolvarea se poate face în două moduri: - adaptativ (învaţă noi modalităţi de

rezolvare a problemelor) şi nonadaptativ (se protejează, devine defensivă, este răvăşită etc.)

Tipuri de criză: determinate de factori biologici – în anumite etape ale vieţii – adolescenţa, începutul şcolarităţii etc.; determinate de factori de mediu – divorţ, boală, deces în familie, etc. întâmplătoare, generate de cauze imprevizibile – evenimente nefericite, accidente, cutremure etc.

Dintre reacţiile oamenilor în situaţii de criză amintim: uimirea, pericolul, confuzia, disperarea, apatia, neajutorarea, disconfortul etc.

Fazele procesului de criză:1. faza de impact – apare concomitent sau imediat după evenimentul

declanşator;2. faza de adaptare – încearcă fie să schimbe situaţia, fie să se obişnuiască, fie

să-şi modifice reacţiile;

16


3. sustragerea – simte că nimic nu-i poate alina suferinţa (cazuri de suicid, trăiri emoţionale distorsionate etc.)

- Pentru preîntâmpinarea unei situaţii de criză există consilierea psihopedagogică preventivă;

- Persoanele trebuie să înţeleagă că astfel de situaţii pot apărea în viaţa oricui;- Să aibă o perspectivă realistă asupra evenimentelor;- Să-şi recunoască sentimentele;- Să-şi însuşească noi abilităţi pentru a depăşi problemele apărute etc.

* Daţi şi alte sugestii de consiliere a situaţiilor de criză.

Consilierea pentru dezvoltare;

*Cazul: „Să încurajăm elevii să - şi exprime, deschis şi sincer, gândurile şi sentimentele”

Dezvoltarea umană este un ansamblu de schimbări/transformări calitative, cu sens predominant ascendent. Exisă mai multe nivele ale dezvoltării:

a) biologic – creştere, maturizare fizică a organismului;b) psihic – perfecţionarea continuă a mecanismelor psihice implicate în

cunoaştere şi relaţionare;c) social – reglarea conduitei în raport cu normele societăţii

Există mai multe moduri de conceptualizare şi evaluare a dezvoltării optime a personalităţii umane:

1) funcţionalitatea cognitivă adecvată şi eficientă a persoanei – formarea unor capacităţi necesare gândirii şi cunoaşterii realităţii; elevul trebuie să înveţe nu numai să ştie ci şi să fie şi să devină.

2) Dezvoltarea armonioasa a personalităţii din punct de vedere biologic, cognitiv, afectiv (emoţional) şi comportamental;

3) Valorificarea maximală a potenţialului psihoindividual al persoanei – imagine de sine realistă, acceptare de sine, detaşare de anumite situaţii, apartenenţă la grup, tolerare etnică, rasială, religioasă, trăirea unei experienţe spirituale, simţul umorului etc.

4) Conceptul de sine şi dezvoltarea optimă a personalităţii – sinele real (cum ne percepem), ideal (cum am vrea să fim), cuvenit (ceea ce i-se cuvine), anxios (de ceea ce se teme), dispreţuit (ceea ce dispreţuieşte persoana la ea însuşi);

17


5) Stilul de viaţă sănătos şi starea de bine – acceptare, relaţii pozitive, autonomie, control, scopuri, dezvoltare personală, stare de sănătate etc.

Consilierea pentru dezvoltare are drept obiectiv fundamental sprijinul, ajutorul şi îndrumarea clientului în vederea dezvoltării optime a personalităţii acestuia. Astfel se urmăreşte adoptarea de către client a unui stil de viaţă sănătos care să-i confere echilibru funcţional, satisfacţie personală şi confort psihologic. Astfel se urmăreşte ca clienţii:

- să se cunoască pe sine cât mai realist;- să-şi asume responsabilităţi;- să-şi modifice comportamentele indezirabile;- să relaţioneze şi să coopereze bine cu ceilalţi; etc.

18


SEMINARULVI Sfaturi şi sugestii pentru consilieri;

*Construirea unui „portret” al consilierului pentru şcoala românească

1. stabileşte contact personal cu clientul – relaţionare, comunicare, afectivitate, încredere, etc.

2. cooperează cu clientul – să atragă clientul într-o relaţionare şi comunicare cu scopul rezolvării problemelor acestuia;

3. explică-i clientului demersul (etapele de parcurs) consilierii – explică-i faptul că rezolvarea problemelor sale necesită timp şi răbdare dar şi devotament şi dăruire;

4. îndrumă clientul şi imprimă un anumit ritm al conversaţiei – dirijarea conversaţiei şi a ritmului de desfăşurare a şedinţelor;

5. vorbeşte puţin şi concis – în general consilierii vorbesc mult mai puţin decât clienţii lor;

6. când nu ştii ce să spui nu spune nimic – intervenţia prematură sau neadecvată a consilierului poate stopa discursul clientului şi trăirile sale; consilierul trebuie să exploreze momentele potrivite pentru a interveni;

7. ai dreptul să înfrunţi şi (să contrazici) clientul în măsura în care îl susţii – asta nu înseamnă că te opui lui, ci că scoţi în evidenţă şi alte puncte de vedere şi unele discrepanţe între idei;

8. dacă vrei/trebuie să schimbi ceva, procedează în această direcţie – nu amâna unele schimbări în cadrul şedinţelor, dacă consideri că îi sunt necesare clientului;

9. individualizează consilierea – fiecare consilier are un stil propriu de abordare a clienţilor, activitatea în sine necesită respectarea unor principii şi norme. Totuşi o consiliere eficientă este o consiliere care ţine cont de stilul consilierului şi este adaptată nevoilor şi particularităţilor clienţilor;

10.observă rezistenţa clienţilor – unele persoane nu doresc să vorbească despre anumite întâmplări, fapte, experienţe din viaţa personală;

11.când eşti nesigur bazează-te pe sentimente – nu te focaliza doar pe cogniţii ci pune accent şi pe emoţiile şi sentimentele clientului;

12.planifică de la început finalul activităţii de consiliere – anticipă sfârşitul consilierii aceasta poate avea un rol hotărâtor în motivarea şi implicarea clientului;

19


13.evită să dai sfaturi – consilierii doar asistă şi îndrumă pentru a ne explora propriul Eu şi a găsi în noi rezolvarea problemelor;

14.amână rezolvarea prematură a problemelor clientului – nu trebuie găsite soluţii în grabă ci trebuie insistat asupra fiecărui aspect;

15.nu te baza numai pe întrebări;16.ascultă cu atenţie şi interes ceea ce spune clientul;17.fii atent la limbajul non – verbal al clientului – comunicarea non-verbală ne

poate furniza informaţii preţioase;18.menţine clientul în centrul discuţiei – nu devia de la subiect;19.fii concret şi cere clientului să fie la fel;20.fii atent la metaforele pe care le foloseşte – metafora poate fi o punte de

legătură între două realităţi;21.sintetizează şi rezumă rezultatele şedinţelor;22.acordă atenţie genului şi etniei clientului;23.gândeşte pozitiv!

Aspecte de ordin etic şi deontologic ale consilierii psihopedagogice;* Construirea unui caz imaginar, sau expunerea unui caz din experienţa

personală/individuală

I. Formarea şi dezvoltarea profesională a consilierilor educaţionali - formarea iniţială a consilierilor educaţionali presupune dobândirea unor cunoştinţe în următoarele domenii: psihologia dezvoltării, a comportamentului, a sănătăţii, socială, teorii şi metode de consiliere psihopedagogică, autocunoaştere;- atitudini ale consilierului eficient. Un consilier eficient trebuie să respecte câteva principii, de exemplu: fiecare persoană este unică, este responsabilă de faptele şi deciziile ei, trebuie să accepte necondiţionat clientul, să empatizeze cu acesta, să comunice şi să colaboreze natural, să încerce să gândească pozitiv şi să inducă şi clientului acest stil de gândire, să îşi asume responsabilităţile etc.;- abilităţi ale consilierului eficient: ascultarea activă, observarea atentă a clientului, oferirea de feed – back, reflectarea, sumarizarea, parafrazarea (reformularea spuselor clientului)etc.;

II. Atribuţii şi responsabilităţi ale consilierilor şcolari:- să abordeze clientul fără condiţionări;- să acorde ajutor clientului, acţionând cu competenţă şi profesionalism;- să încerce să-i satisfacă clientului solicitările;- să respecte deciziile clientului;- să-i asigure confidenţialitatea;

20


- să apeleze la ajutorul colegilor de profesie pentru rezolvarea unor cazuri complexe sau dificile;

- să nu impună clientului propriile credinţe şi valori;- să se perfecţioneze continuu;- să urmărească dobândirea unui prestigiu profesional ridicat, care să

conducă la sporirea încrederii publice în activităţile de consiliere;- să gândească pozitiv astfel încât să insufle clientului optimism şi încredere

în forţele proprii etc.

Un consilier şcolar are următoarele atribuţii profesionale:1) consilierea psihopedagogică propriu-zisă;2) consultanţa (acordată părinţilor, profesorilor, managerilor de unităţi

şcolare);3) coordonarea serviciilor educaţionale oferite elevilor (organizarea unui

program unitar de sprijinire a elevilor)

III. Aspecte deontologice în activitatea de consiliere psihopedagogică- obţinerea consimţământului clientului înaintea începerii programului de

consiliere;- asigurarea confidenţialităţii;- aria de competenţă a consilierului;- conflictul de interese (nu este bine să consilieze rude, prieteni apropiaţi)

IV. Standarde etice în activitatea de consiliere psihopedagogică- în unele ţări există coduri etice care prescriu comportamentul profesional al

consilierilor, atribuţii şi responsabilităţi, precum şi modalităţi de protecţie în faţa unor cerinţe venite din partea unor persoane.

- spre exemplu: Standardele etice pentru consilieri şcolari (ale Asociaţiei Americane a Consilierilor Şcolari) reprezintă un ghid pentru consilierii ce lucrează în instituţiile şcolare. Ele cuprind atribuţii generale ale consilierilor, precum şi atribuţii faţă de clienţi, părinţi, colegi, şcoală, comunitate, sine, profesie.

21

consiliere psihopedagogica

Documents