UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATE DE PSIHOLOGIE

DISCIPLINA: PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

CENTRUL DE STUDII BRĂILA

STUDENT: BORDEA (SȊRBU) CARMEN-VERONICA

ANUL III

ATENȚIA VIZUALĂ

In fata unui sistem hipercomplex al mediului, pentru a lua decizii adaptative rapide, fiinta

umana apeleaza la mecanisme psihofiziologice etichetate cu temenul de atentie.

Modelul poate fi invocat si pentru explicarea atentiei voluntare. In urma intentiei de a prelucra in

detaliu un anumit stimul, cortexul activeaza formatiunea reticulata. Aceasta sporeste nivelul de

activare al cortexului, mesajul mai activat face obiectul unor procesari preferentiale, inhiba

celelalte mesaje prin inhibitie laterala, rezultand o selectie automata a informatiilor ce urmeaza a

fi prelucrata in detaliu.

Atentia nu este un proces de selectie a informatiilor, deoarece aceasta selectie se realizeaza

automat. Nu este cauza selectiei, ci efectul activarii unitatii cognitive, care inhiba alte unitati

cognitive, ceea ce se numeste atentie, care este decupajul unor unitati cognitive.

Informatiile sunt selectate de procesele ascendente intensitatea stimulului, frecventa,

noutatea si descendenta – valuarea motivationala adaptativa, baza de cunostinte care, activeaza

anumite mesaje.

Atentia nu este realizata de o singura unitate de control centrala, ci de mai multe structuri

neurobiologice. Prelucrarea primara a informatiei vizuale si o mare parte din cea secundara sunt

preatentionale, atentia operand numai asupra imaginii tridimensionale.

Modelarea atentiei

La nivel algoritmic, problematica atentiei vizeaza criteriile pe baza carora se realizeaza

procesarea informatiei, cand si cum se realizeaza segreagarea informatiei. In functie de raspunsul

la aceasta s-au conturat trei tipuri de modele de integrare:

-modelul filtrajului timpuriu, care considera ca informatia are loc ca segregare la nivelul

senzorial. Stimulii receptionati la nivelul analizatorilor –» se extrag informatiile –» informatiile

sunt stocate intr-o memorie senzoriala sau de scurta durata –» informatia trece prin memoria de

lunga durata. Filtrele ar fi acele mecanisme care blocheaza unele informatii si favorizeaza altele.

Experimentele provin din scultarea dihotomica:

De exemplu daca la o petrecere ascultam mesajul unui prieten din multimea de mesaje, il

receptionam; daca se pronunta numele nostru inteleem chiar daca nu suntem atenti, deci am putea

spune ca mesajul ignorat din care nu se retine decat caracteristici fizice are loc inca de timpuriu,

inainte de procesarea semantica a stimulului.

Dupa acest model selectia informatiei se face dupa caracteristici fizice la nivel primar, dar

experimentele au dovedit ca exista o prellucrarea semantica inconstienta a informatiei.

-modelul filtrajului tarziu, potrivit careia procesarea stimulilor la nivel senzorial

(prelucrarea primara) se ralizeaza automat –» stimulii initiaza detectorii de trasaturi , care in

majoritate functioneaza automat fara atentie –» recunoasterea lor se face prin punerea in

corespondenta a trasaturilor detectatecu modelele din memoria de lunga durata –» temporar unele

din aceste modele sunt activate, partea activata formand memoria de scurta durata –» aceasta

activare temporara este mentinuta de mecanisme de pertinenta, carea stabilesc INFORMATII,

care sunt relevate sub aspectul motivational –» selectivitatea intervine, deci dupa initierea

procesarilor semantice. Toate mesajele sunt prelucrate nediscriminativ pana la nivelul

prelucrarilor semantice, moment in care cele cu valori relevante pentru sarcina, fac obiectul

procesarii, iar celelalte sunt ignorate.

Acest model nu poate reactiona, de ce intampinam dificultati in situatia prezentarii a doua

mesaje diferite cu aceeasi intensitate ceea ce nu ar trebui sa se produca daca filtrarea s-ar face la

nivel semantic. De aceea odata cu inmultirea distractorilor, timpul de reactie ramane constant,

doar in cazul in care identificarea se face dupa procesarea unei singure trasaturi, cand

identificarea presupune procesarea conjugata a doua trasaturi , timpul de reactie creste liniar.

Prima procesare este automata, iar procesarea unei conjunctii de trasaturi este un proces

atentional neautomat.

-modelul filtrelor atenuante, este un model hibrid cu ideea de baza ca filtrul nu

functioneaza in maniera totul sau nimic, ci atenueaza semnalele receptionate procedand la selectii

succesive. Stimulii, la care subiectul nu este atent, sunt prelucrati mai mult sau mai putin in

functie de gradul de solicitare a sistemului cognitiv, daca nu ridica probleme, celelelalte mesaje

pot beneficia si ele de procesari laborioase, daca stimulul solicita o mare parte din resursele

cognitive, procesarea clelorlalte este mult redusa.

-modelul neoconexionist porneste de la ideea alocarii de resurse cognitive, deoarece

sistemul cognitiv dispune de un volum llimitat de reprezentari sau procesari si de aceea el trebuie

sa-si elaboreaze o anumita politica de gesionare a resurselor cognitive.

Neurofiziologia atentiei

 Principala formatiune implicata in realizarea atentiei este sistemul reticulat. Formatiunea

reticulata pregateste cortexul si caile senzoriale pentru a raspunde adecvat la un stimul. Lezarea

accidentala sau experimentala a acestei formatiuni duce la coma profunda. Invers, o serie de

cercetari experimentale au aratat ca stimularea acestei zone duce la trezire in cazul in care

animalul (ex. Pisica) sau subiectul uman ce participa la experiment se afla in stare de somn.

Stimularea formatiunii reticulate atunci cand subiectul se afla in stare de veghe duce la aparitia

reflexului de orientare. Asadar, contributia formatiunii reticulate la realizarea atentiei nu mai poate

fi pusa la indoiala. Aceasta formatiune se afla in stranse conexiuni cu cortexul. Pe baza sistemului

reticulat activator ascendent, formatiunea reticulata activeaza cortexul, facandu-l disponibil pentru

receptionarea si procesarea semnalelor de la analizator. Formatiunea reticulata din trunchiul

cerebral genereaza o reactie tonica, se alerteaza cortexul, in vreme ce proiectiile talamice ale

sistemului reticulat genereaza o reactie fazica, implicata in concentrarea si comutarea atentiei. La

randul sau, cortexul, actionand descendent, are o actiune excitatoare sau inhibitoare asupra

formatiunii reticulate.

Stimulii receptionati la nivelul analizatorilor sunt transmisi spre cortex fie direct, prin caile

lemniscale, la zonele specifice de proiectie, fie indirect, colateral, prin medierea formatiunii

reticulate. In functie de nivelul de activare indus de sistemul reticulat, cortexul realizeaza o

procesare selectiva a informatiei receptionate de la analizatori. Daca anumite patternuri de activare

receptate de cortex sunt dublate de un nivel de activare adecvat indus de formatiunea reticulata,

atunci procesarea acestor patternuri este prioritara, selectiva. Unitatile de informatie mai activate

sunt selectionate si fac obiectul unor procesari ulterioare, mai laborioase. Informatiile subactivate,

insuficient sustinute de sistemul reticulat activator ascendent, sunt ignorate sau slab procesate.

Aceasta subactivare se poate datora fie intensitatii reduse a stimulului receptionat, fie valorii sale

motivationale reduse, fie unei analize descendente insuficiente. Putem ilustra cele spuse anterior

facand apel la experienta noastra cotidiana. Un stimul de intensitate redusa sau un stimul care nu

prezinta interes pentru noi nu intra in campul atentiei. Asadar cortexul poate activa, la randul sau,

formatiunea reticulata care sustine insuficient energetic o anumita informatie, adica un anumit

pattern de activare. Odata activata, formatiunea reticulata sustine activitatea cortexului de

prelucrare a mesajului receptionat.

Relatiile dintre formatiunea reticulata si cortex au fost modelate deja de Sokolov (1963),

pentru a explica reflexul de orientare. Reflexul de orientare este un conglomerat de modificari

neurofiziologice si comportamentale care apar cand organismul este confruntat cu un stimul nou si

semnificativ din punct de vedere motivational. El consta intr-o redirectionare a atentiei asupra

acestui stimul, a locatie sale sau a canalului senzorial care la receptat.Dupa 10-15 prezentari ale

stimulului apare efectul de habituare,intensitatea reflexului de orientare scazand in intensitate.

Pe EEG se inregistreaza o activitate semnificativa doar in zona de proiectie a stimulului

respectiv care dispare si ea dupa alte 25-30 de stimulari. Aceste modificari neurofiziologice l-au

facut pe Sokolov sa postuleze existenta unui model acceptor,concretizat,eventual,sub forma unor

patternuri de activare specifice, de care dispune cortexul in vederea identificarii stimulului.

Stimulul,o data receptionat,este transmis de receptor direct la cortex in zonele de proiectie sau

indirect,prin canale colaterale,spre formatiunea reticulata-cortex

Daca stimulul corespunde unui model acceptor din cortex care permite identificarea sa

rapida, (cvasi)automata, cortexul inhiba caile colaterale de la receptor spre formatiunea reticulara

( = sistemul arousal) care nu mai induce sporirea nivelului de activare in cortex.

Din propia experienta stim ca un eveniment neasteptat ne atrage mai mult atentia decat

unul predictibil sau banal. Odata cu trecerea timpului, multe lucruri sau persoane din universul

nostru cotidian inceteaza sa ne mai capteze atentia.Toate aceste date de observatie pot fi explicate

prin modelul lui Sokolov.Desi pare speculativ, acest model explica si prezice o serie de

comportamente,manifeste si este in concordanta cu date neurofiziologice mai recente. Daca, la un

moment dat, intr-o succesiune de sunete cu intensitate joasa e inserat un sunet cu intensitate

ridicata, potentialele evocate se modifica brusc,din zona de protectie, pe durata a catorva sutimi de

secunda. Nu se constata o astfel de modificare la aparitia independenta a stimulului cu intensitate

ridicata,deci daca el nu este inclus intr-o astfel de succesiune. Deci, aceste modificari bioelectrice

corespund discrepantelor dintre stimul si modelul acceptor existent, nu prezentei sau absentei

stimulului respectiv. Ipoteza unui acceptor incepe sa capete validitate neurofiziologica.

Cum explica un astfel de model atentia voluntara, adica, centrarea atentiei pe un

stimul/mesaj, in mod deliberat, fara o modificare prealabila a caracteristicilor acestuia care sa-l

puna in incompatibilitate cu un model acceptor? Ni se pare plauzibil faptul ca, in acest caz, in

urma intentiei de a prelucra in detaliu un anumit stimul (ex.:acest text) cortexul activeaza

formatiunea reticulara care la rindul sau prin SRAA (sistem reticular activator ascendent) sporeste

nivelul de activare a cortexului; mesajul receptionat de catrecortex este dublat de un nivel de

activare mai ridicat.

Fiind mai activate decit restul mesajelor receptate in acelasi moment de catre cortex, el

face obiectul unor procesari preferentiale,segregative. Cu cat un mesaj este mai activat, cu atat mai

multsunt inhibate celelalte mesaje, prin mecanismul inhibitiei laterale.

Unitatile informationale activate inhiba automat unitatile invecinate. Astfel se realizeaza o

selectie automata a informatiei ce urmeaza a fi procesata automat. Deci, atentia nu e cauza

selectiei informatiei, ci, este un efect. Este efectul activarii unor unitati informationale care inhiba

alte unitati cognitive. Ceea ce numim atentie este decupajul, pe baza introspectiei a celor mai

activate unitati cognitive.

Desi are rolul esential in procesualitatea atentiei,formatiunea reticulara, nu este singura

zona implicata in acest fenomen. Cercetari noi au scos in evidenta caracterul distribuit al atentiei si

ca la realizarea ei participa, in diferite momente zone cerebrale diferite. Roland si Friberg

(utilizand tehnica inregistrarii fluxului snagvin local) au relevat participarea unor zone corticale

diferite in faza de pregatire si in cea de executie a unei sarcini atentionale. Posner si colaboratorii

sai (utilizand aceeasi tehnica) in anul 1988, au solicitat subiectilor sa detecteze un anumit stimul

pe un display si apoi sa-i urmareasca miscarea. S-a constatat ca in directia tintei este implicat

cortexul cingulat anterior, iar in urmarirea tintei – comutarea atentiei –, cortexul cingulat posterior

si formatiunea reticulara din creierul mijlociu. Implicatiile majore ale acestor cercetari este aceea

ca atentia, in speta cea spatiala, apare ca o functie distribuita, la realizarea careia participa mai

multe structuri diferite. Altfel spus, modului diferiti realizeaza sarcini diferite a ceea ce, la nivel

macroscopic, numim atentie. Analiza componentiala a operatiilor implicate in realizarea unei

sarcini de atentie se impune de la sine pentru un diagnostic neuropsihologic mai acurat.

Ar putea avea relevanta deosebita o a treia categorie de date, pentru elaborarea unui model

al atentiei cercetarile de neuropatologie. A fost foarte redusa pana acum ponderea acestor rezultate

in modelarea proceselor atentionale. Lezarea unor regiuni cerebrale care participa la realizarea

atentiei pot determina neglijarea stimulilor dintr-o anumita locatie. De exemplu pacientii cu

leziunea lobului frontal drept nu-si pot localiza atentia asupra stimulilor din partea stanga a

campului vizual, iar cei cu lobul parietal stang lezat nu pot constientiza elementele din campul

vizual drept. Acest simptom apare in conditiile mentionarii intacte a analizatorilor. Ei pot ignora,

nu numai obiecte sau persoane din spatiul extern, ci si propriile segmente ale corpului (brate,

picioare, etc.). Dra, important ni se pare, mai ales faptul ca aceasta ignorare selectiva ale stimulilor

din mediu nu afecteaza integralitatea obiectilor. Sunt ignorate obiectele in intregime, nu fragmente

ale acestora. Un astfel de pacient ignora sau nu telefonul aflat in campul sau vizual stang

(respectiv drept), nu o jumatate de telefon. Faptul ca lezarea zonelor cerebrale implicate in atentie

duce la ignorarea selectiva a obiectelor in integralitatea lor arata ca aceste arii nu sunt implicate in

formarea imaginii 3D.

Procesarile primare si in mare parte cele secundare nu sunt controlate atentional. Atentia,

mecanismele de procesare segregativa a informatiei se initiaza dupa formarea imaginii perceptive

(3D) a obiectului.

In cercetarile neurochimiei atentiei au reusit sa puna in evidenta rolul activator al

catecolaminelor si rolul inhibator al monoaminooxidei (MAO) (Kulcsan 1988). Dar, dinamica

acestor substante este inca incomplet cunoscuta, desi aceste cercetari nu prezinta relevanta

imediata asupra modelarii pe care o avem in vedere.

Din investigatiile, din neurobiologia atentiei vom prezenta cateva concluzii relevante

pentru modelarea nivelurilor computational si reprezentational.

1. Nu atetia selecteaza itemii sau informatia care urmeaza a fi procesata mai laborios, ci o

multime de procese ascendente si descendente activeaza anumite mesaje sau unitati cognitive. Prin

inhibatia laterala, ele reduc nivelul de activare a mesajelor concurente, intrand in campul atentiei.

Deci, atentia, nu este o cauza a selectiei, ci un efect al activarii si inhibitiei laterale a unor mesaje.

Structura neurofiziologica principala implicata in acest proces e sistemul cortico-reticular.

2. Atentia nu e realizata de o singura unitate centrala de control. Exista mai multe structuri

neurobiologice care realizeaza diverse aspecte ale atentiei. Asadar, din punct de vedere

neurofiziologic, atentia nu e un mecanism unitar, ci o multime de procese distribuite.

3. Prelucrarea primara a in formatiei vizuale si o mare parte din procesarile secundare sunt

preatentionale. Atentia opereaza asupra configuratiilor complexe ale imaginii 3D deja constituite

(vezi deficitul vizual selectiv).

 

BIBLIOGRAFIE:

1. Kennerley, H., Westbrook, D., Kirk, J., (2010) Introducere în terapia cognitiv-

comportamentală, Ed. Polirom, Iași

2. Miclea, M., (1999), Psihologie cognitivă, Ed. Polirom, Iași

3. Zlate, M, (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Ed. Polirom, Iași