christine - unul de sex masculin إںi unul de sex feminin. lada de gunoi a fiecؤƒruia. ai avut o...

Download Christine - Unul de sex masculin إںi unul de sex feminin. Lada de gunoi a fiecؤƒruia. Ai avut o zi proastؤƒ?

Post on 14-Sep-2019

1 views

Category:

Documents

0 download

Embed Size (px)

TRANSCRIPT

  • Stephen King Christine 1983

    Prolog

    Bănuiesc că aţi putea să consideraţi aceasta ca fiind povestea unui triunghi de îndrăgostiţi – Arnie Cunningham, Leigh Cabot şi, bineînţeles, Christine. Dar, doresc să înţelegeţi că prima a fost Christine. Ea a fost prima dragoste a lui Arnie şi, în timp ce nu îndrăznesc să afirm cu certitudine (oricum, nu de la înălţimea îndoielnicelor culmi de înţelepciune pe care le-am atins în cei douăzeci şi doi de ani ai mei), eu cred că a fost singura lui iubire adevărată. beci, denumesc o tragedie ceea ce s-a întâmplat.

    Am crescut împreună cu Arnie în acelaşi cartier, am mers amândoi la Şcoala primară Owen Andrews şi la Gimnaziul Darby, apoi la Liceul Libertyville. Bănuiesc că acesta a fost motivul pentru care Arnie nu a fost total înfrânt în timpul liceului. Eu eram un tip important acolo – mda, ştiu că asta nu înseamnă mare brânză; la cinci ani după ce ai absolvit nu te mai cinsteşte nimeni cu o bere pentru că ai fost căpitanul echipei de football, baseball şi înotător în Liga All-Conference –, dar pentru că am fost, cel puţin Arnie nu a fost ucis. A suferit foarte multe abuzuri, dar nu a fost omorât.

    Ştiţi, el era un învins. Fiecare liceu trebuie să aibă cel puţin doi; este un fel de lege universală. Unul de sex masculin şi unul de sex feminin. Lada de gunoi a fiecăruia. Ai avut o zi proastă? Ai căzut la un test important? Te-ai certat cu părinţii şi ai fost pedepsit pe perioada week-end-ului? Nici o problemă. Trebuie doar să-l găseşti pe unul dintre aceşti trişti nefericiţi care se furişează în grabă de-a lungul holurilor ca nişte criminali şi să te îndrepţi drept spre el. Iar câteodată ei chiar sunt ucişi, în toate privinţele importante în afară de cea fizică; câteodată îşi găsesc un sprijin şi supravieţuiesc. Arnie m-a avut pe mine. Apoi a avut-o pe Christine. Leigh a venit mai târziu.

    Eu doar doresc să înţelegeţi acest fapt. Arnie era un outsider înnăscut. Nu se înţelegea cu sportivii deoarece era sfrijit –

    un metru şaptezeci şi opt şi în jur de şaizeci şi trei de kilograme atunci când era ud fleaşcă cu toate hainele pe el plus o pereche de cizme Desert Driver. Era un outsider printre intelectualii liceului (un grup care era destul de "izolat" într-un burg ca Libertyville) pentru că nu avea nici o înclinaţie deosebită. Arnie era deştept, dar mintea lui nu era îndreptată cu precădere spre un anumit domeniu... În afară de mecanica motoarelor cu ardere internă. Era foarte talentat în această privinţă. Când era vorba de maşini, acest puşti era parcă născut pentru aşa ceva. Dar părinţii lui, care amândoi predau la Universitatea Horlicks, nu puteau accepta ca fiul lor, care obţinuse un procent de 95% la testul de inteligenţă Stanford-Binet, să urmeze cursurile de la atelier. A fost norocos că l-au lăsat să urmeze Mecanica Auto I, II şi III. A trebuit să se lupte din răsputeri ca să obţină asta. Era un intrus între drogaţi pentru că nu consuma narcotice. Era un outsider în grupul teribiliştilor-cu-blugi-cu-ţinte-şi-Lucky-Strikes, deoarece nu consuma alcool, iar dacă-l loveai destul de tare izbucnea în plâns.

    O, da, şi nici o fată nu se apropia de el! Maşinăria lui glandulară mergea total în bozii. Adică, Arnie era metropola coşurilor. Se spăla pe faţă probabil de cinci ori pe

  • zi, făcea poate o duzină de duşuri pe săptămână şi încerca fiecare cremă şi pomadă inventată de ştiinţa modernă. Nimic nu dădea rezultat. Faţa lui Arnie arăta ca o pizza supraîncărcată şi se părea că va avea pentru totdeauna un ten ciupit, parcă mâncat de vărsat.

    Cu toate acestea mie îmi plăcea. Avea un foarte bun simţ al umorului şi o minte care punea întotdeauna întrebări; făcea şarade şi mici asocieri ciudate. Arnie a fost cel care mi-a arătat cum se construieşte un muşuroi pentru furnici când aveam şapte ani şi am petrecut aproape întreaga vară privind creaturile acelea mici, fascinaţi de hărnicia lor şi de solemna lor seriozitate. Când aveam zece am, Arnie a sugerat să ne furişăm într-o noapte afară şi să punem bălegar uscat de cal din Grajdurile de pe Route 17 sub calul imens de plastic, care se găsea pe peluza din faţa Motelului Libertyville, situat chiar lângă Manroeville. Arnie a ştiut primul despre şah. A ştiut primul despre poker. El mi-a arătat cum să-mi maximizez rezultatul de la scrabble. În zilele ploioase, chiar până în perioada când m-am îndrăgostit (hm, un fel de a spune – ea făcea parte din echipa de animatoare a liceului, cu un corp fantastic, iar de acesta cu siguranţă eram îndrăgostit, cu toate că, atunci când Arnie a remarcat că mintea ei avea tot atâta adâncime şi rezonanţă cât un disc pe 45 de turaţii al lui Shaun Cassidy, nu i-am putut spune că mănâncă rahat, pentru că avea dreptate), la Arnie mă gândeam mai întâi deoarece el ştia să maximizeze aceste zile tot aşa cum ştia să maximizeze rezultatele de la scrabble. Poate că aceasta este una dintre modalităţile prin care-i recunoşti pe oamenii singuratici... ei se pot gândi întotdeauna la ceva interesant de făcut în zilele ploioase. Întotdeauna poţi să-i chemi. Ei sunt tot timpul acasă. Fir'ar al dracului, întotdeauna!

    Din partea mea, l-am învăţat să înoate. Am lucrat cu el, l-am convins să mănânce legume proaspete ca să-şi fortifice corpul sfrijit. I-am obţinut o slujbă la o echipă de construcţii de şosele în vara dinaintea ultimului an de liceu – iar pentru aceasta amândoi a trebuit să ne luptăm din răsputeri cu părinţii lui, care se considerau mari prieteni ai muncitorilor de la fermele din California şi ai oţelarilor din Burg, dar care erau îngroziţi de ideea că fiul lor dotat (amintiţi-vă, procent de 95% la testul de inteligentă Stanford-Binet) îşi va murdări mâinile şi îşi va înroşi gatul.

    Apoi, aproape de sfârşitul vacanţei de vară, Arnie a văzut-o pentru prima oară pe Christine şi s-a îndrăgostit de ea. Eram cu el în acea zi – ne întorceam acasă de la lucru – şi aş depune mărturie în această chestiune şi în faţa Tronului Sfântului Dumnezeu dacă aş fi chemat s-o fac. Frate, s-a îndrăgostit, şi s-a îndrăgostit foarte tare. Ar fi putut fi amuzant dacă totul n-ar fi fost atât de trist şi dacă totul n-ar fi devenit înfricoşător atât de repede. Ar fi putut fi amuzant, dacă situaţia n-ar fi fost atât de rea.

    Cât de rea a fost? A fost rea de la început. Şi s-a înrăutăţit din ce în ce, foarte repede.

    1 DENNIS – CÂNTECELE DE VOLAN ALE ADOLESCENŢEI

    1 Primele impresii

  • Hei, iote 'colo! Vizavi! Acolo-i o maşină făcută chiar pentru mine, Să posed acea maşină ar fi un lux... Că maşina aia arată bine, omule, Asta-i cu totul altceva. Eddie Cochran

    — Oh, Dumnezeule! a strigat brusc prietenul meu, Arnie Cunningham. — Ce s-a întâmplat? am întrebat eu. În spatele ochelarilor cu ramă metalică, el

    avea ochii holbaţi, îşi lipise o mână pe obraz acoperindu-şi parţial gura, iar gâtul lui ar fi putut fi pe articulaţii pe bile după cât de mult şi-l sucise peste umăr.

    — Opreşte maşina, Dennis! Du-te înapoi! — Ce vrei să... — Întoarce-te, vreau să mă mai uit o dată la ea. Brusc, am înţeles. — Oh, omule, uită. Dacă te referi la acea... chestie pe lângă care tocmai am

    trecut. — Întoarce-te! Am întors, gândindu-mă că probabil este una dintre micile glume subtile ale lui

    Arnie. Dar nu era aşa. Arnie era pierdut, cu căţel, cu purcel. Se îndrăgostise. EA era o glumă proastă şi n-am ştiut niciodată ce a văzut Arnie la EA în acea

    zi. Partea stângă a parbrizului era un păienjeniş rânjit de crăpături. Imperiala dreaptă din spate era turtită în interior, iar în adâncitura de vopsea zgâriată crescuse un cuib urât de rugină. Bara de protecţie din spate era câş, capota portbagajului era întredeschisă, iar umplutura scaunelor sângera prin câteva găuri mari ale tapiţeriei şi în fată şi în spate. Arăta ca şi cum cineva sfâşiase tapiţeria cu un cuţit. Unul dintre cauciucuri era spart. Celelalte erau atât de tocite încât se vedea deja ţesătura de pânză a anvelopelor. Cel mai grav lucru, sub blocul motor era o băltoacă neagră de ulei.

    Arnie se îndrăgostise de un Plymouth Fury model 1958, una dintre acele maşini lungi, cu aripi mari. Pe partea dreaptă a parbrizului – cea care nu era crăpată – se afla un anunţ vechi şi decolorat de soare pe care scria: DE VÂNZARE!

    — Dennis, uită-te la formele ei! a şoptit Arnie. Alerga în jurul maşinii ca un posedat. Părul ud de transpiraţie i se agita şi sălta.

    A încercat uşa din spate de pe partea dreaptă, iar aceasta s-a deschis cu un ţipăt. — Arnie, îţi baţi joc de mine, nu-i aşa? am spus. Ai insolaţie, corect? Spune-mi

    ca ai insolaţie. Te duc acasă şi te pun sub blestemata de instalaţie de aer condiţionat şi uităm totul despre asta, bine?

    Dar am spus acestea fără prea mari speranţe. El ştia cum să glumească, dar atunci nu a fost nici o urmă de glumă pe faţa lui. În schimb se citea acolo un fel de nebunie toantă care nu mi-a plăcut prea mult.

    Nici măcar nu s-a obosit să-mi răspundă. Pe uşa deschisă a ieşit un val de aer cald, încărcat, stătut, mirosind a ulei şi a descompunere avansată. De asemenea, Arnie a părut că nu remarca nici acest fapt. A intrat înăuntru şi s-a aşezat pe bancheta din spate, zdrenţuit

Recommended

View more >