cerând iubirea. amintirile unui copil adoptat adopţia · pdf filereduce abandonul și...

12
Nr. 2 Primăvara 2014 Practica britanică și australiană a adopției Problemele adolescentelor însărcinate Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Fetița din vis. Cum am adoptat doi copii „Hai să-ți spun o poveste frumoasă!” o alegere nobilă Adopţia,

Upload: nguyenbao

Post on 07-Feb-2018

229 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

Nr. 2 ♥ Primăvara 2014

Practica britanică și australiană a adopției

Problemele adolescentelor însărcinate

Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat

Fetița din vis. Cum am adoptat doi copii

„Hai să-ți spun o poveste frumoasă!”

o alegere nobilă Adopţia,

Page 2: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

ALBA IULIA Centrul de informare și consiliere pre și post avort al Episcopiei Ortodoxe Str. Mihai Viteazu, nr. 16 Tel. 0748.498760, 0258.821.693 www.filantropiaortodoxa.ro Bianca Elena Mărginean Centrul Iochebed Bd. Transilvaniei, bl. 54, ap. 24 Tel. 0358.401.487 [email protected] www.ccalba.ro

ARAD Asociația M.A.M.A. Arad Calea Românilor, nr. 4-8, bl. K2, sc. A, ap. 1 Tel. 0257.211.041, 0740.167.676 [email protected] www.mercysactionmission.com Maria Magdalena Mureșan Asociația Ieromonah Arsenie Boca Tel. 0756.150.645 [email protected] www.arsenieboca.org Dr. Corina Guzgă

BRAȘOV Fundația Iochebed B-dul Griviței, nr. 61, Bl. 46, Sc. E, Apt. 1. Tel. 0368.449.283 [email protected] www.mercysactionmission.com Daniela Fagadar

BUCUREȘTI Clinica Pro-Vita InternaționalBd. Nicolae Titulescu nr. 93, sector 1 Tel. 021.223.5855, 0744.389.987

[email protected], www.clinica-provita.ro Psih. Roxana Voicu Asociația Pro-vita pentru Născuți și Nenăscuți – Filiala București Str. Brândușelor, nr. 3, bl. V78, sc. 2, ap. 44. Tel. 0744.982.925 [email protected] www.provitabucuresti.ro Psih. Roxana Puiu

CLUJ Clinica Pro Vita B-dul. 21 Decembrie, nr. 86Tel. 0264.431.891, 0748.127.021 [email protected] www.clinicaprovita.ro Dr. David Ille Asociația Filantropică Medical Creștină Christiana — Proiectul „Pentru Viață” Policlinica Sf. Pantelimon, str. Ion Meșter, nr. 10. Tel. 0747.033.563 [email protected] www.pentruviatacluj.ro Dr. Christa Todea-Gross Fundația Agape pentru Ocrotirea Vieții Calea Moților, nr. 16, ap. 4 Tel. 0749.067.877, 0743.142.168 [email protected] www.terapeuta.ro Cabinetul „Providence”Str. 1 decembrie 1918, nr. 130, ap. 36. Tel. 0740.353.469,[email protected] Sr. Augusta Griguța

CRAIOVACabinet Individual de Psihologie

Silvia Georgeta Ionescu Str. Popa Șapcă, nr. 2, bl. B1, ap. 8 Tel. 0762.844.234 Psih. Silvia Georgeta Ionescu

CONSTANȚAAsociația Pro-vita pentru Născuți și Nenăscuți – Filiala ConstanțaTel. 0723.560.044, 0769.233.631 [email protected] www.provitaconstanta.ro Pr. Florin Carabuz

DEVA Centrul Noua Speranță Str. M. Kogălniceanu, bl. F5, sc. 4, ap. 62. Tel. 0354.419.090, 0771.032.569, 0735.501.797 [email protected] Lucica Mîrza Asociația M.A.M.A. Deva Str. Liliacului, Bl. 17, Sc. A, Apt. 2 Tel. 0354.803.686 [email protected] www.mercysactionmission.com Nina Kovacs Asociația Misiunea Ajutor Pentru Femei Al. Jupiter, bl. 22, ap. 46 Tel. 0763.633.909 [email protected] ajutorpentrufemei.cabanova.com Rafila Crișan

GALAȚIAsociația Pro-vita pentru Născuți și Nenăscuți – Filiala GalațiTel. 0743 040 118 [email protected] Sabina Costache

HUNEDOARAAsociația M.A.M.A. Hunedoara Str. George Enescu, nr. 12, Bl. 108, Sc. A, Ap. 4. Tel: 0354.416.911 [email protected] Iulia Moldovan

IAȘICentrul de formare și consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”Strada Tălpălari, nr. 12 Tel. 0232.215.157, 0751.214.017 [email protected] Centrul de Consiliere Psihosocială și Terapie „Primul Pas”Bd. T. Vladimirescu, nr. 89, bl. 89, sc. A, ap. 2. Tel. 0232.277.901 [email protected] www.primulpas.org Geanina Ungurianu Biroul de Asistență Socială „Diaconia” - Centrul Infoadolescent Str. C. Negri, nr. 48 Tel. 0332.456.021, 0771.647.593 [email protected] www.infoadolescent.ro CIP (Centrul de Informare și Prevenție) - Pro vita Iași - MMB Tel. 0753.427.368, [email protected] www.provitaiasi.ro Dragoș Bălinișteanu - Coordonator Centrul de ajutoare a mamelor aflate în dificultate „Praesidio” (Pro vita Iasi - MMB) Telefon: 0756.333.890 [email protected] www.provitaiasi.roCosmin Brînză - Coordonator

ORADEA Centrul de Informare și Consiliere „Puls”Str. Aurel Lazăr, nr. 4A, ap. 8 tel. 0359.800.665, 0755.206.787 email [email protected] www.centrulpuls.ro Cornelia Gherle

PIATRA NEAMȚ Consilierii Asociației Familia și Viața Roman și ai A.S.C.O.R. Iași — Proiectul „Dreptul la viață” pot fi prezenți la Piatra Neamț

REȘIȚA Asociația MAMA ReșițaStr. Independenței, nr. 5, ap. 16 Tel. [email protected] Sanda Molin

ROMAN Asociația Familia și Viața Str. Ștefan cel Mare, nr. 228 Tel. 0233.742.505, 0333.404.506, 0745.905.748 [email protected] www.familiasiviata.ro Iuliana Petruț

SIGHIȘOARA Casa Vieții Str. Tache Ionescu, nr. 10 0265.779.773 [email protected] Jill Mihai

SUCEAVA Centrul Iochebed Str. Curtea Domnească, nr. 1, bl. 14, Sc. B, Ap. 2. Tel: 0230.523.380 [email protected] www.centruliochebedsv.ro Gabriela Antonesei

TÂRGU MUREȘ Fundația Mater Bulevardul 22 Decembrie 1989, 12/2 Tel. 0265-250540, [email protected], www.mater.ro Psiholog Aurica Laurențiu

TIMIȘOARA Asociația Darul Vieții Str. Gh. Doja, nr. 25A Tel. 0356.445.040, 0721.335.704 [email protected] www.darulvietii.ro Gerda Chișărău Fundația Estera Str. Timotei Cipariu, nr. 3 Tel. 0256.492.862, fax 0356.809.205 [email protected] Fundația Pro Vita MedicaStr. Bucovinei, nr. 11 Tel. 0723.440.393 [email protected] www.provitamedica.com Dr. Cristina Valea

» Pentru a vedea lista completă cu centrele de consiliere, vizitați marsulpentruviata.ro

Asociația Studenți pentru viață

Site web: www.studentipentruviata.roE-mail: [email protected]: 0751.859.467

Misiune

Credem în respectarea dreptului la viață al tuturor oamenilor, din momentul concepției și până la moartea naturală, și considerăm că prin sprijinul acordat mamei și copilului se pot forma tineri responsabili pentru familie și societate.

Echipa revistei Pentru viață

Editor: Alexandra NadaneCoordonator editorial: Ștefana TotorceaEchipa de redacție: Ștefania Gabriela Hălăucă, Veronica Iani, Ioana OnofreiDesign: Cătălin ApostolFoto coperta I: Cromatica Photography

Mulţumim Asociaţiei ProValori Media pentru sprijinul acordat în realizarea acestei reviste. E-mail: [email protected]

Centre de consiliere pentru criza de sarcină

CuPriNs ♥ nr. 2

1 Editorial

2 Am devenit pro-viață imediat ce am născut

3 Adopția din timpul sarcinii. Practica britanică și australiană

4 Problemele adolescentelor însărcinate

5 Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat

6 „Adopția, o alegere nobilă.” Comunicatul Marșului pentru viață 2014

7 Fetița din vis. Cum am adoptat doi copii

8 „Hai să-ți spun o poveste frumoasă!”

9 Știați că au fost adoptați?

Page 3: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

I. Ce am făcut într-un an?În primul număr al revistei am scris despre schimbarea pe care a adus-o în viața mea o tânără în criză de sarcină, pe care am cunos-cut-o când aveam 16 ani. Alegerea ei în favoa-rea vieții, modul cum s-au desfășurat toate lucrurile și faptul că în prezent are o familie cu trei copii, m-au ajutat să devin conștientă că sprijinul pentru mame, copii și familii este una dintre cele mai importante forme de res-ponsabilitate socială. Așa a apărut Studenți pentru viață, așa i-am cunoscut pe colegii mei, așa au venit lângă noi oameni dragi și dornici să se implice și împreună am încercat să le oferim dragoste, încurajare și ajutor tine-relor aflate în situații de criză.

A trecut un an și am emoții scriind despre el. S-au întâmplat lucruri extraordinare, chiar dacă uneori rezolvarea problemelor atingea limita imposibilului. Am observat că, atunci când ești dispus să te dăruiești, să ieși din spa-țiul de confort și să renunți la tine, Dumnezeu face minuni. Așa s-a întâmplat cu toți cei care au contribuit cât de puțin la acest efort, care depășește cu mult puterile noastre. Avem o mare recunoștință pentru fiecare om care ne-a sprijinit, mai ales că mulți dintre ei au făcut acest lucru în cel mai tainic și discret mod posibil.

II. Ce am înțeles după un an?Responsabilitatea de a organiza Marșul pentru viață în București și de a centraliza date despre organizarea lui la nivel național este un examen nu doar organizatoric, ci în primul rând sufletesc.

Ne-am îndreptat iar spre părinți. Și i-am auzit și pe copii. Despre cei al căror strigăt este mut știam. Acum i-am auzit și pe cei care pot povesti despre dificultățile unui copil care apare în viața părinților săi pe neașteptate.

„La școală eram arătați cu degetul („copiii de la Casă”), jigniți, batjocoriți, umiliți, sfâșiați cu vorbe tăioase. Niște proscriși… În rugă-ciuni nu ceream jucării, ceream părinți. Eram cerșetori după un zâmbet. Cerșeam iubire!” scrie despre copilăria ei dinainte de adopție o actuală mamă a patru copii.

„Plângeam, iar când mama m-a luat în brațe pentru prima dată, o legătură divină s-a

creat între noi — eu m-am liniștit, iar ea s-a îndrăgostit de mine” scrie despre momentul întâlnirii cu viitoarea mamă o fiică adoptivă.

„Cine nu iubește copiii, cine nu e capabil să dăruiască iubire, cine nu e capabil de sacrifi-ciu pentru alții, cine nu știe să se uite pe sine, pentru a se dărui total, să nu adopte un copil! Un copil adoptat nu înseamnă doar schimba-rea unui destin nefericit, ci înseamnă împlini-rea vieții voastre” scrie o mamă care a adoptat doi copii.

Mărturiile de mai sus le găsiți în pagini-le revistei. Ele și altele ne-au arătat un drum al vieții. Înălțimea la care ajunge acest drum pentru mine este cel mai deplin sugerată de ultimele gesturi ale rânduielii slujbei ortodo-xe pentru adopție: „Cel înfiat îngenunchează în fața celui ce-l înfiază, care îl ridică, zicând: astăzi fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut, și-l îmbrățișează; iar preotul îi binecuvintea-ză.” Noi muguri de viață, oameni noi într-o familie nouă, se înalță din ceea ce ar fi putut deveni cenușa unor vieți. Nu există altă defini-re mai bună a nobleței.

III. Ce dorim pentru viitor?România poate și trebuie să construiască vi-itorul celor mai vulnerabili copii ai săi prin politici adaptate realității și testate pe plan internațional. E nevoie ca legea românească a adopției să prevadă reale soluții pentru situații comune. De exemplu, este necesară legifera-rea începerii demersului de încredințare spre adopție încă din perioada sarcinii. Aceasta va reduce abandonul și mortalitatea infantilă și, conform statisticilor din țările în care practica este aplicată cu succes de mulți ani, le va oferi mai multor copii șansa de a se bucura de grija iubitoare a unei adevărate familii — singurul mediu care le poate da aripi pentru a deveni oameni deplini.

Vorbiți cu familia, cu prietenii, cu legiuito-rii. Spuneți-le de ce adopția este întotdeauna o alegere nobilă.

Încă ceva, mai practic. În România, pentru a adopta, trebuie mai întâi să fie urmat Cursul pentru dobândirea abilităților de părinte adop-tiv. Urmați cursul, cine știe când un prunc va striga după dumneavoastră „tată” ori „mamă”!

EDITORIAL

Marșul pentru viață 2014: „Adopția — o alegere nobilă”

de alexandra nadane

Foto: Diana Cristescu Photography

Nr. 2 ♥ Primăvara 2014 1

Page 4: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

În unele state, demersul încredințării spre adopție începe încă din timpul sarcinii. Aceasta îi scutește pe copii de periplul prin centrele de plasament, care uneori durează ani și îi lasă cu traume. De asemenea, scutește mamele care nu au posibilitatea de a crește copilul de stresul uriaș al incertitudinii cu privire la viitorul lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau australiană demonstrează eficiența acestei abordări, care ar aduce mari beneficii și copiilor români.

Cândva credeam că, dacă nu vrei să ai grijă de un copil, nu e necesar să o faci. Credeam că e în regulă să-ți ștergi cu

buretele greșelile și să nu te mai gân-dești la ele. Se cheamă să fii pro-ale-gere. Alegerea femeii de a da viață sau nu. Cum nu se poate mai greșit. Eu sunt dovada vie a necesității de a fi pro-viață, nu pro-alegere. Schimbarea s-a petrecut când mi-am dat fiica spre adopție.

Pe 7 aprilie 2012, am descoperit că eram însărcinată în două luni. Nu am avut niciun fel de emoție când am văzut testul pozitiv de sarcină. Nu am fost nici șocată, nici rușinată. Eram una din mul-tele tinere de 17 ani care rămân însărci-nate. Împreună cu iubitul meu, Michael, am încercat să găsesc o soluție.

Da, ne-am gândit la avort. Dar aveam un sentiment pe care nu-l pot descrie și care m-a determinat să spun „nu” avortului. Știam că n-aș fi fost capabilă să trec prin așa ceva. Eu eram cea care a rămas însărcinată. Eu eram vinovată, nu copilul meu. Trebuia să-mi asum res-ponsabilitatea pentru greșeala mea, iar a avorta acest miracol nu însemna să-mi asum responsabilitatea, ci însemna să scap, să aleg calea ușoară.

Așa că am mers împreună cu Michael la Newlife, o agenție care oferă posibi-litatea adopției deschise între părinții naturali și cei adoptivi. Am cunoscut-o pe Caitlyn, o asistentă socială care ne-a ajutat să ne hotărâm dacă dăm copilul spre adopție sau îl păstrăm.

Ea ne-a îndemnat să scriem pe o hârtie atât avantajele, cât și dezavanta-jele ambelor variante. Atunci ne-am dat seama că nu eram pregătiți să devenim părinți, că nu aveam nici timpul, nici

banii necesari. Nu am fi putut să-i oferim fiicei noastre viața pe care o merita, de aceea am ales să o dăm spre adopție.

Ne-am dorit o familie care nu poate avea copii din motive biologice, deoare-ce doream să împărtășim acea legătură specială prin care primul meu copil era și primul lor copil.

Timp de nouă luni, aș fi putut să mă răzgândesc și să decid să o păstrez, dar nu am făcut-o. Am ales familia la câteva zile după ce au trimis dosarul. Așa a fost să fie, fiica mea să fie încredințată unei familii iubitoare.

Familia adoptivă s-a simțit binecu-vântată că i-am ales. Se vedea în ochii lor dorința de a avea un copil. Așteptau de trei ani șansa aceasta, iar eu am știut că ei erau cei care aș fi dorit să-mi crească copilul.

Faptul că am născut-o pe fiica mea, că i-am simțit căldura pe trupul meu și respirația pe pielea mea m-a făcut să-mi dea lacrimile. Nu îmi venea să cred că am putut să mă gândesc la avort. Mă simt onorată că i-am putut face acestei familii un cadou atât de minunat.

Adopția mi-a deschis ochii spre felul în care copiii îți schimbă viața în bine. Da, ești judecat, unii poate că nu te susțin și este cel mai greu lucru pe care îl poți face, dar sentimentul că oferi cuiva ceva ce nu poate avea este neprețuit. Nu pot exprima în cuvinte cât de mult bine aduce asta în viața cuiva. Perspectiva asupra vieții ți se schimbă total.

După ce mi-am dat copilul spre adop-ție, am devenit pro-viață. Nu e drept să iei viața unui copil când ai ocazia de a da copilul unei familii care așteaptă cu nerăbdare să-i ofere toată dragostea sa.

Am știut clar că am făcut alegerea

corectă atunci când, fiind de față și eu, mama adoptivă și-a ținut pentru prima dată copilul în brațe. A vărsat lacrimi de dragoste și fericire: acest lucru m-a marcat profund. Mama adoptivă mi-a dat brățara de la naștere a copilului, care să-mi amintească zilnic de fiica mea. Fiica mea are la rândul ei brățara mea, astfel încât să știe cine sunt și să avem o legătură.

Am devenit pro-viață imediat ce am dat naștere acestui miracol. Ava Elizabeth s-a născut la 5:39 dimineața, în ziua de 29 noiembrie 2012, și a fost pusă în brațele lui Kyle și Marie.

Copiii nenăscuți ar trebui să aibă șansa de a trăi și a experimenta viața. Eu sunt o dovadă vie a acestui lucru și sunt mândră să vă împărtășesc poves-tea mea.

de BrIttany rotz Citește articolul integral pe stiripentruviata.ro

Foto: Dreamstime

Am devenit pro-viață imediat ce am născut

Pentru viață 2

Page 5: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

Țări ca Australia sau SUA au o lege numită a „adopției deschise”, care permite începerea demersului de încredințare spre adopție încă din timpul sarcinii. S-a dovedit o soluție foarte bună pentru toate părțile implicate. Mai jos sunt extrase din broșura de informare Considering adoption for your child, realizată de către Departamentul pentru Protecția Copilului din statul australian Western Australia, pentru mamele însărcinate care iau în considerare încredințarea copilului spre adopție. Această broșură este o adaptare după materialul Pregnant and thinking about adoption?, realizat de către British Association for Adoption and Fostering în 2009.

♥ Lucrătorii sociali de la serviciul specia-lizat le vor explica părinților/mamei ce înseamnă adopția, fără a pune nicio pre-siune asupra ei până când aceasta ia o decizie sau alta.

♥ Mama va putea să-și crească singură co-pilul, dar și cu participarea tatălui, sau cu participarea familiei extinse (bunicii copilului etc.)

♥ Există posibilitatea de a da copilul într-un cămin specializat până când mama se pune pe picioare sau familia se reunește. Ei pot lua copilul înapoi când fac dovada asigurării unui cămin stabil.

♥ Legea australiană din 1994 a adopției îi oferă mamei o perioadă lungă de gândire.

♥ Este ilegală realizarea de înțelegeri parti-culare pentru a da copilul în grija altcuiva, dacă aceasta ar putea duce la adopție. Se pedepsește cu amendă de până la 25.000 de dolari și doi ani de închisoare.

ConfidențialitateMama decide gradul de confidențialitate al situației sale, ea decide cui îi spune despre copil și cui nu. Ea alege dacă le spune pă-rinților și altor rude. Totuși, mamele sunt sfătuite să le dezvăluie părinților și rudelor adevărul despre copil, deoarece e mai bine pentru copil, care va vrea mai târziu să-și cunoască familia naturală.

Plasament temporar Copilul poate fi dat unui asistent maternal până când mama se hotărăște cu privire la adopție. Mamele sunt îndemnate să-și vizi-teze copilul. Cu toate acestea, multe mame nu vor. Asistenții sociali care se ocupă de adopție vor discuta cu mama despre motive-le pentru care nu vrea să vadă copilul, dar nu vor pune presiune pe ea să o facă.

Drepturile celuilalt părinteAmbii părinți au aceleași drepturi și res-ponsabilități legale în legătură cu copilul

nou-născut. Ambii trebuie să-și dea consim-țământul pentru adopție. Sunt, însă, cazuri când acesta nu este posibil și se poate elibera o dispensă în acest scop de către un tribunal de familie.

Cât timp ai să te gândești la adopțieDupă semnarea consimțământului de adop-ție, urmează o perioadă de 28 de zile, numită „perioadă de revocare”. Aceasta începe din momentul în care Directorul Direcției de Protecția Copilului a luat la cunoștință că ambii părinții au semnat acordul. În această perioadă, mama încă se mai poate răzgândi.

Cum se aleg părinții adoptiviAsistentul social o întreabă pe mamă ce ca-lități și ce stil de viață caută pentru părinții copilului ei. Dorințele mamei sunt suprapu-se pe cererile de adopție ale cuplurilor atent selecționate de serviciul de adopții.

Cei care vor să adopte un copil trebuie să aibă cazierul curat, o evaluare medicală, precum și una detaliată făcută de Direcția pentru Protecția Copilului.

Un raport scris despre fiecare dintre cu-plurile interesate de adopție este trimis unei comisii de experți spre evaluare.

Mama va primi 3–4 profiluri aprobate de comisie, de familii care vor să adopte. Dosarele vor conține informații despre cali-tățile familiei, stilul de viață, religia, istoricul lor medical etc.

Adopția anonimă nu e cea mai bună soluțieÎn trecut se credea că aceasta ar fi cea mai bună soluție pentru copil, dar cu timpul s-a realizat că aceasta dăuna mult tuturor celor implicați. În ultimul timp, atitudinea socie-tății față de sarcina în afara căsătoriei s-a relaxat. Iar studiile au arătat că mamele care și-au dat copiii spre adopție sub protecția anonimatului au suferit toată viața pentru că nu au mai știut ce se întâmplase cu ei. De

asemenea, și mulți copii vor să-și cunoască familia naturală.

Adopția deschisă: părinții naturali își pot vedea copilul ulteriorDin 1995 încoace, în Australia, aproape toate părțile implicate în adopție își cunosc iden-titatea. Părinții adoptivi trebuie să-i explice copilului situația pe înțelesul lui.

Cum iau legătura unii cu alțiiSe întocmește un Plan de Adopție, act cu efecte juridice, în care se menționează cât de des se va comunica și ce tip de informație se va co-munica (scrisori, fotografii, filmări), în ce fel și cu cine. Acesta mai stabilește dacă și cât de des părțile implicate vor lua legătura, cum vor fi programate întâlnirile și unde. Planul poate fi redefinit prin acordul părților, dar trebuie înregistrat la Tribunalul de Familie. Orice abatere aduce penalități grave părților.

Perioada de evaluare înainte de confirmarea statutului de părinți adoptiviDupă ce copilul a fost luat în grijă de familia adoptivă, timp de șase luni, Direcția pentru Protecția Copilului le face vizite pentru a evalua felul în care s-a integrat. Asistenții sociali le dau sfaturi părinților și elaborează o evaluare pe care o prezintă Tribunalului pentru Familie. Dacă este pozitivă, părinții primesc Ordinul de Adopție, document care îi consacră definitiv ca părinți.

Numele copiluluiCopilul va primi numele de familie al părin-ților adoptivi. Aceștia nu pot, însă, să schim-be numele mic al copilului fără permisiunea unui tribunal de familie.

Traducere și prelucrare după dcp.wa.gov.au/FosteringandAdoption/Pages/

PregnantAndConsideringAdoption.aspx

Adopția din timpul sarcinii.Practica britanicăși australiană

Nr. 2 ♥ Primăvara 2014 3

Page 6: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

Ne bucurăm când părinții se uită la desene animate, joacă volei sau se comportă ca niște școlari. Ne întrebăm adesea cum erau ei la vârsta noastră. Avem impresia că au fost dintotdeauna adulți, că au făcut numai lucruri bune și au învățat foarte bine la școală. Dar dacă mama și tata sunt încă la școală? Problema sarcinii în adolescență este extrem de actuală azi. Corespondentul ziarului Școala discută despre aceasta cu Mihail Hasminski, psiholog ortodox și autor al unei cărți despre psihologia crizei.

Reporter: Ce să facă o adolescentă într-o astfel de situație?M.H.: Cel mai important este să înțelea-gă că emoțiile puternice nu o pot ajuta să ia o hotărâre corectă. Ea trebuie să se liniștească și să înceapă să gândească, nu să simtă. Adunați-vă toate gândurile, scrieți-le pe o hârtie pentru a fi clare, căutați plusurile și minusurile. Dar tre-ceți numai gândurile, niciun sentiment. Expresii ca „îmi vine să…, mi se pare că…, simt că…” trebuie date deoparte.

R: Ce anume influențează decizia?M.H.: Teama. Aristotel spunea: „Frica este durerea care apare din anticiparea răului.” Aici cuvântul cheie este „antici-pare”: „Ce vor spune prietenul, părinții, profesorii?” Dar aceste probleme nu fac parte din realitate. E vorba mai mult de imaginația referitor la ce se poate în-tâmpla. Acest „se poate” este de obicei foarte departe de realitate și este cel care alimentează teama. Vă amintiți ce mai tremuram la poveștile cu vampiri din copilărie? Pentru că ni-i imaginam, nu pentru că ar fi existat.

Este foarte important să nu vă temeți de propriile gânduri. Tocmai acestea vă îngrozesc și vă tulbură cumplit. Frica e mai rea decât toate. Teama și emoțiile puternice, cel mai adesea nasc panică. Ați văzut oameni panicați? Nu sunt în stare să trateze rezonabil nicio proble-mă! Într-o astfel de stare de frică nu puteți lua o hotărâre corectă.

R: Și cum se poate rezolva?M.H.: Gândind logic și clar. Gândiți-vă la urmările avortului. Există o mare po-sibilitate să deveniți infertilă. Aceasta

poate fi o problemă cu mult mai mare ulterior decât ar fi nașterea unui copil acum. Avortul este o crimă. Gândiți-vă cum v-ați simți după aceea. Poate că vă ucideți fiica ce v-ar fi fost o bună priete-nă sau pe băiatul care ar fi fost sprijin de nădejde. Cum ar fi fost dacă și ați fi fost avortată? Acest pas îl lipsește pe copil de soare, de prima iubire, de răsăritul soa-relui, de prieteni… iar pe voi vă lipsește de posibilitatea de a iubi, de a comunica, de a primi un sprijin, de a trăi pentru acest copil.

R: Cui să ceară ajutor fetele aflate într-o astfel de situație?M.H.: De obicei, e dificil pentru o tânără să facă față singură crizei de sarcină și adesea trebuie să apeleze la mama ei. Mama trebuie să-i acorde sprijin, să-i creeze condițiile pentru a se liniști și a gândi corect, fără rușine și teamă. Dacă nu, să apeleze la o persoană înțeleap-tă, duhovnicească, săritoare, bună — bunica, mama unei prietene, un preot, un profesor, un psiholog sau altcineva. R: Dar cum să ceri ajutor?M.H.: Trebuie abandonat sentimentul mincinos de rușine. Este absolut normal să ceri ajutor. Fă primul pas: recunoaște că nu ești perfectă, că te afli într-o situ-ație dificilă. Să nu vă fie teamă să faceți asta. Dumnezeu e cu voi. Iar El lucrează prin oameni. Dar pentru aceasta, trebuie să faceți și voi eforturi.

R: Ce fel de eforturi?M.H.: Trebuie să depășiți egoismul și să începeți să vă gândiți la viața care vi se dezvoltă înăuntru. Un copil nu

este o jucărie. Numai voi puteți să-i protejați viața. Nimeni altcineva nu poate. Sau, invers, puteți să-l omorâți. Responsabilitatea acestei hotărâri se află chiar în mâinile voastre. Cuvântul „responsabilitate” vine din cuvântul „răspuns”. Iar răspunsul îl veți da în fața Vieții, a lui Dumnezeu și a oamenilor.

R: Vă rugăm să le dați un sfat adolescentelor.M.H.: Hai să ne imaginăm că în drum găsiți o piatră prețioasă mare și strălu-citoare. Dar n-o puteți duce. Iar tovarășii vă sfătuiesc să o abandonați: „Cum o s-o târâi? La ce bun o asemenea greutate la vârsta ta?” Poate că e și un băiat care se teme să ia asupra lui greutatea. Dar pot fi acestea un motiv să aruncați piatra cea prețioasă? Acolo e viitorul vostru, acolo sunt toate bucuriile acestei vieți: primul strigăt, mânuțele moi, sărutările mamei… Gândiți-vă că acum purtați ceva greu, dar foarte scump. Puteți oare să-l aruncați în mizerie, la marginea dru-mului? Sau vă adunați puterile și purtați acest dar al vieții? Alegerea vă aparține.

de MIhaIl hasMInskI, psiholog de criză Citește articolul integral pe stiripentruviata.ro Articol apărut în revista Familia Ortodoxă, nr. 47

Traducere: Ioana Onofrei / Foto: Dreamstime

Problemele adolescentelor însărcinate

Pentru viață 4

Page 7: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat

Nu există om care să nu ascun-dă în inima sa o impresionan-tă colecție de vinovății, de dureri, suferință, întristare,

neputință și frustrare, deznădejde și dezamăgiri. Fiecare le-a pitit strașnic. Fricile, vinovățiile, rușinea de gânduri-le, de sentimentele sau de faptele noas-tre sunt aruncate în adâncul „dulapului”, acolo unde suntem siguri că nu le mai vedem. Apoi întâmplările vieții se preci-pită și, fără să-ți dai seama, devii un câr-cotaș nemulțumit de viață, de cei din jur, de tine însuți, faci greșeli peste greșeli și, când te dezmeticești, ești deja bătrân și singur. Nu-i așa, măicuța mea?…

Am fost copil din flori. Pe tata nu l-am văzut niciodată. El nici acum nu știe că exist. Mi-ar plăcea să-l văd, poate mai am frați sau surori ale căror nume nu le știu și nu le pot rosti la rugăciune. Sunt rodul dragostei la prima vedere, al unei aventuri trecătoare, rodul păcatului.

N-am să pot înțelege vreodată de ce am fost o atât de mare povară pentru mama mea… Mama după a cărei îmbră-țișare am tânjit ani la rând. Nu vreau să

o judec. Poate a avut motivele ei, mai mult sau mai puțin întemeiate. Maica Domnului s-o ocrotească, să-i dăruiască înțelepciune, sănătate și timp de mân-tuire. Mă doare însă singurătatea ei și faptul că nici măcar acum nu ne acceptă pe mine și pe sora mea.

Toate încercările ei de a mă avorta

au fost zadarnice. Nicio licoare amară și nicio lovitură nu m-au urnit din culcușul cald al pântecelui. Mă încăpățânasem să trăiesc, să mă nasc, să fiu o luptătoare.

Două săptămâni împreună au fost prea mult pentru ea. M-a lăsat ghemo-toc de scutece în stradă. Mama Ana cea blândă și dragă, încovoiată de vreme și de nevoi, mi-a purtat de grijă, mi-a pus „îngeraș în suflet” și m-a învățat primii pași, primele cuvinte. O străină și totuși o MAMĂ, a cărei îmbrățișare n-o voi uita vreodată!

De la trei ani, casele de copii, cu bune și rele, mi-au fost acoperiș, hrană, edu-cație, dar și junglă, durere, spaime în-grămădite-n suflet de copil și nefiresc iad al singurătății.

Inventam rugăciuni în dormitoarele întunecate, iar Maica Domnului ne mân-gâia în vis, ne alina durerile fizice și su-fletești, ne ștergea lacrimile de neoprit în miez de noapte. Imaginați-vă o casă unde noaptea zeci de copii plâng! Ani la rând m-au urmărit în vis suspinele izvo-râte din sufletele părăsite de părinți.

La școală eram arătați cu degetul („copiii de la Casă”), jigniți, batjocoriți, umiliți, sfâșiați cu vorbe tăioase. Niște proscriși… În rugăciuni nu ceream jucă-rii, ceream părinți. Eram cerșetori după un zâmbet. Cerșeam iubire!

Aveam nouă ani când am învățat să zâmbesc. Chiar de Înviere i-am cunoscut pe cei care aveau să-mi devină părinți. George și Maria erau oameni simpli, modești, poate puțin cam exigenți, dar asta mi-a prins bine. Au știut să sădeas-că în mine dreptatea, omenia, responsa-bilitatea, credința în Dumnezeu și mai ales dragostea.

Înfierea a avut loc câteva luni mai târziu și s-a făcut cu acordul mamei mele naturale. M-a durut lejeritatea cu care s-a lepădat de mine ca de o haină veche, dar mi-a rămas întipărită-n suflet bucuria, fericirea noilor mei părinți.

Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru toate câte mi-a dăruit, pentru a doua șansă, a înfierii, pentru cele trei mame (cea care mi-a dat viață și două care m-au crescut) și pentru un tată minunat. Port cu drag în suflet și în

rugăciuni amintirea lui, mutat acum la Domnul după o luptă mântuitoare cu necruțătorul cancer. Aproape de mine, călugări dragi îmi luminează haina su-fletului. Sunt înconjurată de sute de copii în școala în care predau. Dumnezeu m-a învrednicit cu patru copii minunați — trei băieți și o fată — și un soț iubitor. Bucuria de a fi mamă, împlinirea de a avea o familie nu se compară cu nimic! Trăiesc modest, dar mă simt atât de bogată alături de ei!…

de a.s.P., Bistrița-Năsăud Foto: din arhiva personală

Nr. 2 ♥ Primăvara 2014 5

Page 8: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

Marșul pentru viață este un eveniment anual, inițiat cu 40 de ani în urmă în SUA, care se organizează în din ce în ce mai multe state din Europa și America. El este dedicat valorizării și protejării vieții copii-lor, începând de la concepție, și sprijinirii familiei.

În orașele României, în 22–23 martie, are loc a patra ediție a Marșului pentru viață. Tema din acest an este „Adopția, o alegere nobilă”. Am ales aceas-tă temă pentru că vrem să reparăm ceva. Adesea, societatea românească și-a abandonat copiii și a abandonat mamele. Spunem despre copii că sunt un dar, o bucurie, că ei sunt viitorul. Dar de viito-rul unora dintre ei ne îngrijim prea puțin, iar de al altora chiar deloc.

Adopția este o soluție firească pentru ocrotirea copiilor născuți de mame aflate în dificultate, ale căror familii nu își pot asuma responsabilitatea creșterii unui copil.

În România, din păcate, nu există o cultură a adopției. Copilul adoptat este văzut ca un copil de mâna a doua. Familia care adoptă este văzută ca nefirească. Mama sau părinții care își lasă copilul să fie adoptat sunt considerați nedemni de numele de părinți. Aceste calificări nu sunt corecte și ele în-greunează mult încredințarea spre adopție, adop-ția și integrarea copilului adoptat.

Dacă în centrul atenției se pune interesul copilu-lui, totul se schimbă. Un copil adoptat este un copil binecuvântat, la a cărui viață au contribuit două rânduri de părinți. Părinții adoptivi sunt de admi-rat pentru dragostea lor. Părinții naturali trebuie sprijiniți în luarea unei decizii deplin responsabile, care să aibă în vedere interesul copilului din toate punctele de vedere. Nu trebuie, în niciun caz, dis-prețuiți pentru că au ales, adesea cu multă durere sufletească, să încredințeze altcuiva creșterea și educația copilului lor.

În ceea ce privește legea românească a adopți-ei, ea nu prevede soluții pentru unele situații des întâlnite. De exemplu, este necesară legiferarea începerii demersului de încredințare spre adop-ție încă din perioada sarcinii. Astfel se va reduce abandonul, mortalitatea infantilă și va crește nu-mărul de adopții. România poate și trebuie să con-struiască viitorul celor mai vulnerabili copii ai săi prin politici adaptate realității și testate pe plan internațional.

Dorim să punem aceste gânduri în inimi-le românilor, iar dacă vom reuși să transmitem

societății că țara noastră are nevoie de o cultură a adopției, aceasta o va conduce către o cultură a vieții. Vă așteptăm alături de noi la Marșul pentru viață, cel mai mare eveni-ment public pentru protejarea vieții din România!

Coordonarea națională a Marșului pentru viață și organizarea lui în București sunt asigurate, în acest an, de către organizația Studenți pentru viață.

În București, Marșul pentru viață se va desfășu-ra pe 22 martie, începând de la ora 14.00, pe traseul Piața Unirii—Parcul Tineretului, intrarea Șincai. În încheiere, între orele 16.00–18.00, va avea loc în Parcul Tineretului un concert de susținere la care vor participa Vlad Miriță, Alexandra Ușurelu, Bogdan Vlădău, Anthony Icuagu (Vocea României), Vlad Stoia (Vocea României), Beatrice Vlădan (Vocea României) și Ioana Picoș.

Detalii despre programul Marșului pentru viață din întreaga țară se găsesc pe site-ul www.marsulpentruviata.ro.

Alexandra Nadane,Președintele Asociației Studenți pentru viață

s â m b ă t ă22 MARTIEde la ora 14.00TRASEU: Piața Unirii – Parcul Tineretului, intrarea Șincai

C O N C E R Tde susținereParcul Tineretulu iîntre orele 16.00 – 18.00

adopția,o alegeren o b i l ă

M A R Ș U L P E N T R U V I A Ț Ă 2014

Interpretează: Vlad Miriță, Alexandra Ușurelu, Bogdan

Vlădău, Anthony Icuagu (Vocea României), Vlad Stoia (Vocea

României), Beatrice Vlădan (Vocea României) și Ioana Picoș.

www.marsulpentruv iata.ro

Marșul pentru viață 2014: „Adopția, o alegere nobilă”

COMuNICAT DE PrEsă, 14 martie 2014

Pentru viață 6

Page 9: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

Fetița din vis. Cum am adoptat doi copii

Cineva m-a rugat să scriu câteva cuvinte despre adopția de copii, pentru a încuraja aceas-tă imensă binefacere. De ce să

scriu eu despre asta? Pentru că am făcut acest gest. Nu o dată, ci de două ori! De ce să adopți un copil? Ca să faci un gest frumos, ca să faci un bine, din milă, din simț civic?… Nu! Să adopți un copil din iubire! Numai și numai din iubire!

Cine nu iubește copiii, cine nu e capa-bil să dăruiască iubire, cine nu e capabil de sacrificiu pentru alții, cine nu știe să se uite pe sine, pentru a se dărui total, să nu adopte un copil! Dar cine știe că poate face toate acestea să se ducă într-un centru de plasament și Dumnezeu va îndrepta spre el copilul destinat să-i umple viața. Nu-l alegi tu pe el, te alege el pe tine!

Și, din primul moment, de cum l-ai luat în brațe, știi că va deveni rațiunea ta de a trăi. E greu să spui ce simți atunci! Am trecut de două ori prin aceste mo-mente, dar e ceva atât de profund, încât cuvintele sunt neputincioase.

Primul copil a fost o fetiță abia năs-cută. Dumnezeu mi-a arătat cu două săptămâni înainte semnele că ea va intra în viața noastră. Am visat-o! M-am visat în maternitate, că am născut ușor și stă-team între doctorițe, în picioare, cu o fată frumoasă în brațe. M-am trezit din somn râzând. I-am povestit soțului ce visasem.

Peste două săptămâni, m-au chemat la maternitatea din oraș, unde fuseseră abandonați șase copii, mamele fugind din spital. Cinci băieți și o fată! Și fata aceea superbă, după trei zile, era în casa noastră: cadou de ziua mea de naștere, cadou de ziua mea de nume, cadou de ziua căsătoriei noastre. Cui nu crede în destin, îi spun eu să creadă!

De 21 de ani, această minune e viața, destinul și rațiunea noastră de a trăi! Este frumoasă, deșteaptă, talentată, pentru că pașii ei au fost însoțiți de iu-birea noastră imensă, de grija noastră imensă, de prezența și sprijinul nostru permanente. Și fiecare clipă dăruită de ea în viața noastră este o mare bogăție!

La doi ani după prima adopție, în vizită la un centru de plasament, de Crăciun, cu daruri și dulciuri pentru copiii de acolo, Dumnezeu mi-a oprit privirea asupra unui băiețel de patru ani și jumătate care, atunci când fetița de lângă el mi-a mai cerut tort, el i-a dat farfuria lui.

Acest gest i-a schimbat destinul lui, dar și nouă, pentru că, de atunci, a intrat în viața noastră și nu va mai pleca niciodată. Este băiatul nostru pentru totdeauna. Dumnezeu ni i-a trimis, Dumnezeu ne-a netezit drumul adopției lor, Dumnezeu ne-a ajutat mereu să le putem fi părinți!

Am fost norocoși. Viața noastră s-a

împlinit prin prezența copiilor noștri. Nimic nu e mai greu în viață decât să fii părinte! Dar nimic nu e mai frumos în viață, decât să fii părinte! E multă teamă, e multă grijă, sunt multe spaime, sunt multe obstacole, dar este atât de minu-nat; atât de multe momente de satisfac-ție, de împlinire, de iubire! Este păcat să treci prin viață și să nu trăiești asta…

Și sunt atâția copii cu care zarurile vieții nu au fost de la început câștigătoa-re, dar care doresc să umple viața cuiva! Și sunt atâția oameni care au de dăruit iubire, dar se tem, sau nu știu drumul către brațele întinse de copii care așteap-tă să fie luați în brațe, strânși la piept!

Dacă aveți mintea, inima, sufletul pline de iubire de dăruit unui copil, lăsați-vă conduși de Dumnezeu și dă-ruiți-le! Un copil adoptat nu înseamnă doar schimbarea unui destin nefericit, ci înseamnă împlinirea vieții voastre. Pe noi Dumnezeu ne-a ajutat. Și viața noas-tră este plină și cu rost pe acest Pământ. Merită să faceți acest pas! Și copiii nimă-nui merită această șansă!

de Ioana VladIMIr, București (Numele a fost schimbat pentru protejarea

identității) Foto: Shutterstock

Nr. 2 ♥ Primăvara 2014 7

Page 10: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

Mama nu putea face copii din cauza unui virus. A rămas însărcinată o dată și a pierdut sarcina la 4 luni.

După tratamente nesfârșite și nereușite, a decis, împreună cu tata — Dumnezeu să-l odihnească! — să adopte.

Au început căutările, conexiunile, re-lațiile… Într-un final, niște prieteni apro-piați le-au dat o persoană de contact, o asistentă, la Maternitatea Bucur.

În dimineața zilei de 25 martie 1986, mama a ajuns la spital, iar prima persoa-nă pe care a întâlnit-o a fost chiar acea asistentă. Apoi m-a cunoscut pe mine, o fetiță „mică și lungă” (la numai două zile, aveam vreo două 2 kilograme și peste 40 de centimetri). Eram „cel mai frumos bebeluș” pe care mama îl văzuse vreoda-tă, cu tenul de un roz frumos și cu ochii albaștri. Plângeam, iar când mama m-a luat în brațe pentru prima dată, o legă-tură divină s-a creat între noi: eu m-am liniștit, iar ea s-a îndrăgostit de mine.

Mama mea naturală avea doar 15 ani când m-a născut, tatăl meu natural având treizeci și ceva de ani. Poveste clasică: ea a crescut sub ochii lui, el s-a îndrăgostit, ea a rămas însărcinată. El nu a știut, pentru că plecase din țară…

Mama a întrerupt studiile. Bunica mea naturală și-ar fi dorit să mă păstre-ze, să mă îngrijească și să mă educe ca pe propria fiică. Însă ei erau cinci într-o

casă cu două camere: bunicii mei natu-rali, mama mea naturală, unchiul meu și încă o mătușă. Unchiul meu era olim-pic la mai multe materii și cu bacalau-reatul la ușă, iar din cauza plânsetelor bebelușului nu putea învăța. A spus că dacă va mai fi încă un bebeluș în casă, pleacă. Și astfel, s-a luat decizia să mă dea spre adopție.

Au urmat apoi o serie de intervenții și șpăgi pe unde se putea, pentru ca eu să ajung acasă. Era cât pe ce să ajung în Suedia. Și bine că n-am ajuns, că tare nu-mi place frigul!

Când m-a văzut, tata a început să plângă — de fericire! Iar toată viața nu a făcut altceva decât să mă răsfețe ca pe o prințesă: pachetul pentru fiecare zi la școală, mic dejun la pat în weekenduri și vacanțe sau cartofi prăjiți ori de câte ori aveam poftă (chiar când se opreau gazele și trebuia să stea câteva ore ca să mi-i prăjească pe reșou). În rest, și-a dat toată silința să simt cât este de mândru de mine, de prințesa lui!

Mama s-a ocupat de bunele maniere și de drumul meu academic. Astfel, până la nouă ani, a stat cu mine acasă, iar eu la patru ani știam o sumedenie de cân-tece și poezii. În clasa I știam să citesc, făceam cursuri de engleză, franceză, dansuri moderne, dansuri de societate, studiam vioara și știam să mănânc cu cuțitul și furculița, cu coatele pe lângă

corp, ca o domnișoară. Tot ea m-a în-drumat către liceul pedagogic și astfel mi-am descoperit dragostea pentru copii, pe care o fructific și astăzi, în fie-care zi, la job.

Cum le aranjează Dumnezeu pe toate! Tata avea părul șaten, ondulat și ochii verzi, iar mama are nasul mic și buzele pline. Asta „am luat” de la ei. Pe mâna dreaptă aveam alunițele pe care le avea mama pe mână dreaptă, iar pe mâna stânga aveam alunițele pe care le avea tata pe mâna stânga. Exact la fel, în aceleași locuri, de aceleași dimensiuni! Nu uitați că vorbim despre părinții care m-au crescut, nu despre cei care m-au conceput. Pe cei din urmă nu îi cunosc, nu știu absolut nimic despre ei…

Oricum, doar pe cei care m-au cres-cut îi consider mamă și tată! Toată viața asta m-am simțit carne din carnea lor și sânge din sângele lor.

Asta este povestea mea, pe care mama mi-a spus-o când am împlinit 14 ani. A început cu:

— Hai să-ți spun o poveste frumoasă…

de Mara nIstor, București (Numele a fost schimbat pentru protejarea

identității) Foto: Shutterstock

„Hai să-ți spun o poveste frumoasă!”

Pentru viață 8

Page 11: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

Pentru cei care mai cred că un copil adoptat este condamnat la insucces, lista personalităților de primă mărime de mai jos este grăitoare.

Știați că au fost adoptați?

Foto Coperta III și Coperta IV: Casa Albă, Biblioteca Congresului American, Wikipedia, Cinemagia, robgallagher.org, felicitymartin.co.uk

Bill Clinton, fost președinte american, a fost adoptat de bunici în primii ani de viață, deoarece tatăl lui murise înainte ca el să se nască.

Iustinian cel Mare, împărat bizantin de origine traco-română, a fost adoptat de unchiul său, viitorul împărat Iustin I.

Nelson Mandela, fost președinte sudafrican, al cărui tată a murit pe când el avea nouă ani, a fost adoptat neoficial de un șef tribal local.

Nancy Reagan, fostă Primă Doamnă a Americii, a fost adoptată de unchiul și mătușa sa după ce părinții ei au divorțat.

Michael Reagan a fost adoptat la scurt timp după naștere, de președintele SUA Ronald Reagan și de prima lui soție.

Eleanor Roosevelt a fost crescută de bunica din partea mamei după ce mama și fratele ei au murit de difterie.

Steve Jobs, co-fondatorul companiei Apple, nu și-a cunoscut tatăl biologic, fiind dat spre adopție imediat după ce s-a născut, în 1955, când avortul era ilegal în SUA. Părinții lui nu s-au putut căsători după ce l-au conceput, deoarece tatăl lui era sirian musulman, iar părinții mamei s-au opus.

Page 12: Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat Adopţia · PDF filereduce abandonul și mortalitatea infantilă și, ... lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau

Voci pentru Viaţă

„A nu avea copii înseamnă mai puțină muncă, dar și o casă pustie.”Susan Glaspell, jurnalistă, câștigătoare a Premiului Pulitzer

„Sufletul se vindecă atunci când ești în preajma copiilor.”Feodor Dostoievski, scriitor rus

„A fi părinte e mai mult decât a naște copii. E a fi martor la viața lor.”Jodi Picoult, scriitoare americană

„De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!”Antoine de Saint-Exupéry,scriitor francez

„În casele cu mulți copii, ca și în frumusețile Limbii Române, nu rămâne loc de plictiseală.”Grigore Vieru, poet basarabean

„Oriunde este mama, acolo este și casa.”Felicity Martin,scriitoare și fotografă britanică

„Cred că adopția este o binecuvântare pentru toată lumea, când e făcută în mod corect.”Hugh Jackman, actor australian