capitolul 2. igiena mediului -...

Alege sănătatea

119

CAPITOLUL 2. IGIENA MEDIULUI

2.1. SARCINILE SOCIETĂŢII ÎN DOMENIUL AMELIORĂRII SĂNĂTĂŢII MEDIULUI

Problemele majore ale stării igienice a mediului în Republica Moldova sunt:

Accesul limitat al populaţiei la aprovizionarea centralizată cu apă potabilă (80,0% în

mediul urban şi 18,0% în mediul rural);

Neconcordanţa calităţii apei potabile din fântâni cu normele igienice (65,0% în cazul

indicilor sanitaro-chimici şi 12,0% în cazul indicilor bacteriologici);

Poluarea solului din localităţi cu nitraţi şi ouă de helminţi;

Poluarea aerului din mediul urban (oraşe) cu gaze de eşapament, funingine şi alte

componente nocive provenite de la transportul auto, cazangerii şi întreprinderi

industriale;

Nerespectarea normelor igienice către producţia agricolă;

Răspândirea pe larg a gropilor de gunoi (gunoiș telor) neautorizate;

Deversarea apelor reziduale neepurate în bazinele naturale de apă, etc.

Problemele prioritare menţionate vor avea un caracter local deoarece fiecare localitate

diferă prin particularităţile sale geografice, economice etc., iar activităţile vor avea

specificul lor. Cu toate acestea, problemele care trebuie rezolvate la nivel local ar trebui să

includă:

Aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă;

Salubrizarea localităţii;

Accidentele, traumatismele în condiţiile casnice şi la locul de muncă;

Circulaţia şi accidentele rutiere;

Asigurarea unui habitat salubru;

Produse alimentare inofensive şi de calitate;

Promovarea sănătăţii, prevenţia şi profilaxia;

Difuzarea informaţiei şi educaţia pentru sănătate.

Programele locale de promovare a sănătăţii prin utilizarea măsurilor de protecţie a

mediului includ următoarele obiective/aspecte:

Curte curată;

Casă curată;

Fântână amenajată şi bine protejată;

Gestionarea corectă a deşeurilor – utilizare/evacuare. Deşeuri utilizate/evacuate;

Promovarea comportamentului ecologic: satul meu-sănătatea mea;

Lacul satului-grija mea;

Spaţiile verzi-dau sănătate, etc.

Fumatul prezintă pericol pentru sănătate

36

2.2. SEMNIFICAŢIA IGIENICĂ A AERULUI

Cel mai important component al aerului pentru om este oxigenul – O2, concentraţia

lui în aerul atmosferic constituie 21,0%. Micşorarea concentraţiei lui în aer până la 16-

18% provoacă accelerarea pulsului, a respiraţiei, până la 14% - insuficienţa de oxigen şi

micşorarea bruscă a capacităţii de muncă. În cazul concentraţiei O2 în aer de 7-8% survine

moartea.

Concentraţia maxim acceptabilă a bioxidului de carbon - CO2 în aerul încăperilor de

locuit şi administrative este de 0,1% (în aerul atmosferic este de 0,03% CO2). În cazul

majorării conţinutului lui până la 3%, apar dureri de cap şi scade capacitatea de muncă,

până la 4-5% - se semnalează înroşirea feţei, dureri de cap, zgomot în urechi, creşterea

tensiunii arteriale, palpitaţii la inimă. La un conţinut de 8-10%, omul pierde cunoştinţa,

survine moartea.

Cel mai favorabil pentru om este aerul încăperilor de locuit, a cărui temperatură

este de 18-20o C, umiditatea relativă -30-60%, viteza mişcării aerului -0,2-0,3 m/s.

Poluarea aerului

În centrele populate, mai ales în oraşele industriale, aerul poate fi poluat cu praf,

fum, microorganisme, substanţe radioactive, substanţe gazoase: anhidridă sulfuroasă, oxid

de carbon, hidrogen sulfurat, oxizi de azot, hidrocarburi, etc. Sursele de poluare sunt

întreprinderile industriale, centralele termoelectrice, mijloacele de transport, sobele,

cuptoarele cazangeriilor, precum şi solul.

Una din principalele surse de poluare a aerului o reprezintă procesele de combustie

în vederea obţinerii energiei electrice, termice sau mecanice pentru procesele industriale

sau încălzirea locuinţelor. Ca rezultat al arderii cărbunelui, petrolului, mai puţin a gazelor

naturale, care se utilizează ca şi combustibili pentru obţinerea energiei electrice, se

formează fumul care conţine gaze toxice şi cu efect cancerigen, precum şi cenuşă. Dintre

mijloacele de transport, autovehiculele constituie principala sursă de poluare atât prin

numărul lor mare, cât şi prin cantitatea de substanţe poluante eliminată (plumb, diferite

gaze care au efect toxic, iritant şi cancerigen). În afară de aceasta autovehiculele: Poluează fonic producând mult zgomot;

Poluează şi prin vibraţii, afectănd structura şi rezistenţa clădirilor;

Provoacă şi o „poluare socială” prin afectarea vieţii cetăţenilor, prin ocuparea spaţiului public,

îndeosebi în oraşe;

Procesele industriale diverse sunt surse de poluare a aerului: se elimină în atmosferă

cantităţi mari de pulberi, diferite gaze toxice, etc. Pulberile, fumul şi gazele, în cantitate

foarte mare, afectează condiţiile de viaţă ale oamenilor din teritoriul poluat prin

disconfortul pe care-l creează, mirosuri neplăcute, provoacă murdărirea locuinţei, a

mobilei şi a obiectelor din casă. De asemenea, îngreunează aerisirea locuinţei, populaţia

evitând deschiderea prelungită a geamurilor. Compuşii chimici din aerul atmosferic poluat

provoacă coroziunea materialelor de construcţie şi a metalelor, pătează geamurile din

sticlă, degradează obiectele din cauciuc. Funinginea se depune pe clădiri, obiecte şi haine,

afectându-le exteriorul. „Ploile acide ” degradează semănăturile, pădurile, etc.

Fumatul prezintă pericol pentru sănătate

37

Acţiunea poluării aerului asupra sănătăţii

Poluanţii atmosferici provoacă intoxicaţii acute, creşterea semnificativă a

mortalităţii preponderent prin bolile cardiovasculare ale celor vârstnici, agravarea bronşitei

cronice, frecvenţa crescută a bolilor respiratorii (bronşita cronică, astmul bronşic, ş.a.).

Aerul joacă un rol epidemiologic important, constituind calea de transmitere pentru

un număr mare de agenţi patogeni. Bolile infecţioase care se transmit pe calea aerului,

reprezintă circa 20% dintre bolile infecţioase, dar se găsesc pe primul loc ca frecvenţă.

Astfel, avem bolile infecţioase ale copilăriei (rujeola, rubeola, scarlatina, varicela, etc.),

gripa şi celelalte viroze respiratorii, difteria, variola, tuberculoza şi altele. Agenţii patogeni se răspândesc prin aer atât de la bolnavi în momentul actelor obişnuite de

strănut, tuşit sau vorbit, cât şi prin praful din încăpere.

Măsurile principale de combatere şi profilaxie a bolilor infecţioase aerogene sunt: aerisirea

regulată a încăperilor, păstrarea curăţeniei în locuinţe, localuri publice (şcoli, cinematografe,

magazine, etc.).

La nivel de ţară sau comunitate cele mai radicale măsuri de luptă împotriva impurificării

aerului atmosferic cuprind: Organizarea producţiei industriale conform principiului tehnologiei fără deşeuri; recuperarea

reziduurilor industriale; construirea instalaţiilor de epurare; captarea pulberii, cenuşii, funinginii şi

a gazelor toxice prin diferite mijloace de reţinere a lor înainte de eliminarea pe coş;

Industriilor li se rezervă o anumită zonă din oraş, zona industrială, amplasată la o distanţă suficient

de mare de cartierele de locuit.

Gazeificarea termoelectrocentralelor, cazangeriilor, întreprinderilor industriale ce utilizează

cărbunele ca sursă de energie sau implementarea surselor alternative mai puţin poluante etc;

Electrificarea transportului feroviar. Gările, depourile de locomotive să fie amplasate corect în

oraşe, la distanţe suficiente de cartierele de locuit.

Electrificarea transportului urban (troleibuze).

Lupta cu gazele de eşapament ale transportului auto – admiterea utilizării motoarelor cu ardere

internă, ce elimină gaze cu nivel scăzut de toxicitate, reducerea poluării mediului cu plumb, inclusiv

prin interzicerea treptată a utilizării compuşilor lui ca parte componentă a combustibilului;

Construirea autostrăzilor cu evitarea localităţilor; menţinerea în stare bună a părţii carosabile a

străzilor; construirea pasajelor subterane pentru pietoni;

Crearea de spaţii verzi în localităţile urbane (parcuri, fâşii forestiere etc), de-a lungul magistralelor

auto etc.

Menţinerea în curăţenie a străzilor, trotuarelor, ogrăzilor cu ajutorul tehnicilor speciale, măturarea

regulată, stropitul lor, evacuarea regulată a deşeurilor manajere etc.

Legumele şi fructele crude se spală înainte de a fi consumate

2.3. APA CA FACTOR AL SĂNĂTĂŢII

Apa este necesară pentru băut, pentru spălatul corpului, al lenjeriei şi al

îmbrăcămintei, pentru prepararea hranei, pentru spălatul veselei; pentru menţinerea

curăţeniei în locuinţe, în localuri publice, la procesele industriale, în agricultură.

Cantitatea necesară de apă pe 24 de ore a unui om adult pentru activitatea

organismului este de aproximativ 2,5 litri, din care 1,5 litri o constituie apa ca atare, restul

fiind acoperită de apa care intră în compoziţia diferitelor alimente. Pierderile de apă ale

organismului uman pe 24 ore se cifrează tot la aproximativ 2,5 litri, din care cea mai mare

parte, 1,5 litri, se elimină pe cale renală sub formă de urină, restul apei fiind eliminată prin

piele, plămân şi tubul digestiv.

Necesităţile cotidiene de apă ale unui copil de 1 an sunt de 800 ml, la 4 ani - 950-

1000 ml, la 5-6 ani -1200 ml, la 7-10 ani - 1350 ml, la 11-14 ani - 1500 ml. Necesităţile

zilnice ale unui om matur sunt de - 2-2,5 litri. Această cantitate de apă provine din mai

multe surse: apa potabilă (1 litru), apa conţinută în hrană (1 litru), apa care se formează în

urma proceselor metabolice (0,3 litri).

În organismul omului matur se află circa 65% de apă (în sânge – 81%, în muşchi -

75%, în oase - 20% etc.). În cazul deficitului de apă de 1-2%, apare setea şi uscăciunea

gurii, scade pofta de mâncare; de 4-5% - scade secreţia de sudoare, creşte temperatura

corpului, se accelerează respiraţia, apar palpitaţii ale inimii, setea nepotolită şi o

accentuată slăbiciune; de 20%- survine moartea. Omul poate trăi fără apă numai câteva

zile (2-4). Pierderile de apă şi săruri minerale în perioada caniculară trebuie completate

integral, folosind pentru băut apa de la apeduct, fântână, izvoare autorizate, apa plată, apa

sărată (0,2-0,9% soluţie de săruri), sucuri diluate. În cazul insuficienţei apei în alimentaţie

are loc o uşoară mărire a vâscozităţii sângelui, care are ca manifestare negativă scăderea

aprovizionării organismului cu oxigen şi substanţe nutritive, funcţionarea dificilă a

rinichilor din cauza formării unei urini mai concentrate, înrăutăţirea activităţii creierului

(el conţine 80% apă). În diferite boli apa poate să se reţină în organism şi apare edemul (se

umflă picioarele), apa se acumulează în abdomen, în jurul plămânilor etc. În cazul

pierderii abundente a apei (diaree, unele boli de rinichi), apare deshidratarea organismului.

De asemenea, în cazul unor mari eforturi fizice şi la temperaturi înalte, datorită

secreţiei abundente, prin transpiraţie, are loc pierderea unei cantităţi mari de apă din

organism, însoţită de pierderea unei cantităţi mari de săruri şi vitamine hidrosolubile. Din

cauza excesului de apă în organism activitatea rinichilor creşte, se irită vezica urinară,

inima lucrează cu o intensitate exagerată, deoarece se măreşte volumul de sânge.

În funcţie de conţinutul sărurilor de calciu şi magneziu, se determină duritatea apei:

se deosebesc apa moale, moderat dură, dură şi foarte dură. Pentru băut este bună apa

moale şi moderat dură. Apa dură, la fierbere, provoacă depuneri calcaroase pe veselă

(cratiţă, ceainic, cazane etc.), deteriorându-le. Apa moale (de zăpadă, ploaie) este bună

pentru spălat (săpunul face bine spumă). Apa potabilă trebuie să îndeplinească următoarelor cerinţe:

Să nu aibă nici un miros perceptibil de către consumator;

Să aibă un gust plăcut (să nu fie prea sărată sau cu gust suspect) şi răcoritor (mai bine

potoleşte setea apa cu temperatura de 7 – 15o C);

Trebuie să fie transparentă, incoloră (să nu fie tulbure);


Să nu conţină substanţe toxice (diferite deşeuri de la întreprinderi, pesticide sau îngrăşăminte

minerale, etc.) sau radioactive;

Să nu conţină microorganisme patogene, ce pot provoca diferite boli (dizenteria, holera,

hepatita infecţioasă, parazitoze intestinale, etc.) .

Reţineţi!

Beţi apă din apeduct, fântâni şi izvoare autorizate. Se interzice categoric de a bea apă

direct din rău, din lacuri, sisteme de irigare etc.

Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor

Sistemul central de aprovizionare cu apă se compune din sectorul de captare a apei din

apele de suprafaţă sau subterane, sectorul de tratare, unde are loc purificarea apei,

rezervoare pentru acumularea apei şi distribuţia apei, care constă dintr-o reţea de conducte

metalice sau de masă plastică, care transportă apa sub presiune direct la consumator.

Sistemul local de aprovizionare cu apă

Instalaţiile care formează sistemul local de aprovizionare cu

apă sunt în principal izvoarele şi fântânile. Fântâna trebuie

amplasată la o distanţă cuprinsă între 25 de metri faţă de sursele de

poluare din jur (latrine, grajduri, gropi de gunoi, platforme de

bălegar, etc.). Adâncimea pânzei de apă trebuie să fie de minimum

4 m, pentru a garanta o bună protecţie faţă de eventualele impurităţi

de la suprafaţă. La construcţia fântânii se vor utiliza inele de beton

bine încheiate între ele şi impermeabilizate la exterior cu argilă.

Fântână săpată cu ţevi sau inele de beton şi cu pompă.

a – conducta de la pompă. b – stratul de prundiş de pe fundul fântânii.

Ultimul inel va fi perforat pentru a permite pătrunderea apei

în interiorul fântânii. Inelul superior va depăşi nivelul solului cu cel puţin 80-90 cm, pentru

a feri pătrunderea impurităţilor din exterior. Fântâna va fi acoperită cu capac şi acoperiş,

pentru a nu permite pătrunderea diverşilor poluanţi din aer sau antrenaţi de apele

meteorice. În jurul fântânii se va delimita un perimetru de protecţie de 2-3 m diametru,

care va fi îngrădit pentru a nu permite intrarea animalelor. Acest perimetru va fi

impermeabilizat cu ciment sau cu argilă şi uşor înclinat spre exterior, pentru a permite

scurgerea apei în afara zonei protejate. Atât izvoarele, cât şi fântânile trebuie menţinute în

perfectă stare de salubritate, în cazul când apa din fântână sau din izvor devine poluată, se

vor lua măsuri de asanare. După îndepărtarea sursei de poluare, se trece la repararea

diferitelor defecţiuni legate de construcţie sau protecţia instalaţiei (pereţii camerei de

captare, inelele fântânii, acoperişul etc.), golindu-se perfect instalaţia şi curăţindu-se cât

mai bine posibil. Ultima operaţie este dezinfecţia fântânii sau a izvorului care se realizează

cu substanţe clorigene.


În anumite cazuri, când apa este suspectată a fi poluată, pentru a evita îmbolnăvirea,

ea poate fi utilizată ca apă potabilă numai după prelucrarea ei cu una din metodele de mai

jos:

Fierberea apei, de fapt cea mai răspândită şi cea mai comodă metodă, care este totodată

şi eficientă. Pentru aceasta este nevoie ca apa să fie supusă fierberii propriu-zise cel puţin

30 minute. Apa îşi pierde cea mai mare parte din gaze şi o parte din săruri, ceea ce îi

conferă un gust fad, neplăcut, dar bine răcită poate fi consumată;

Filtrarea prin filtre bacteriologice prezintă efecte corespunzătoare numai asupra

bacteriilor, nu şi asupra viruşilor;

Poluarea apei are loc prin intermediul precipitaţiilor atmosferice, apelor provenite din

topirea zăpezilor şi ca rezultat al evacuării în bazinele naturale de apă a apelor reziduale,

care conţin grăsimi, hidrocarburi, detergenţi, care plutesc la suprafaţă şi reduc contactul cu

aerul necesar pentru regenerarea naturală. Apa poate fi poluată şi cu diferite substanţe

toxice (de exemplu, pesticide), microorganisme patogene, petrol, etc., devenind

dăunătoare pentru om.

Surse de poluare a apei

Apele reziduale comunale rezultă din utilizarea apei în locuinţe, instituţii publice, băi,

spălătorii, spitale, şcoli, hoteluri, unităţi comerciale şi de alimentaţie publică etc.

Principala lor caracteristică constă în încărcarea lor microbiană. Unele ape reziduale

comunale, mai ales în ultimul timp, sunt încărcate şi cu substanţe chimice utilizate în

gospodărie-detergenţi.

Apele reziduale industriale provin de la diferite întreprinderi industriale, ca urmare a

folosirii apei în scopuri tehnologice sau la salubrizare şi răcire. Ele pot fi bogate în

microorganisme (industria alimentară), dar cel mai adesea au un conţinut crescut în

substanţe chimice potenţial toxice, ca şi în substanţe radioactive.

Apele reziduale zootehnice, care provin de la unităţile de creştere a animalelor sunt

încărcate cu un număr mare de germeni.

Bolile infecţioase transmise prin apă

Cantitatea mare de apă folosită în comun de populaţie oferă mari posibilităţi ca, în

condiţiile poluării, apa să constituie un important factor de îmbolnăvire. Bolile produse

prin consumul apei cuprind în general un număr mare de persoane, îmbrăcând caracterul

unor boli cu extindere în masă. Numărul bolilor transmise sau posibil a fi transmise prin

apă este destul de mare, acestea sunt: holera, febra tifoidă, dizenteria, poliomielita,

hepatita virală, amibiaza, tricomoniaza şi altele.

Apa poate constitui o cale de transmitere a diferitelor substanţe chimice cu acţiune

toxică asupra organismului. Numărul substanţelor toxice şi respectiv al intoxicaţiilor

produse prin apă este destul de mare şi în continuă creştere, mai ales ca urmare a

procesului de chimizare a agriculturii, industriei, zootehniei şi chiar a vieţii noastre zilnice.

Acestea pot fi intoxicaţiile cu nitraţi, plumb, pesticide, detergenţi, etc.


Sănătatea publică şi calitatea apei Prin cantitatea resurselor de apă pe cap de locuitor, Moldova ocupă unul din

ultimele locuri în Europa. Apele subterane şi de suprafaţă din ţară, în majoritatea cazurilor,

nu corespund standardelor naţionale, europene şi internaţionale.

Potrivit Serviciului supravegherii de stat a sănătăţii publice, cantitatea procentuală a

probelor de apă din surse subterane centralizate, care nu corespund normelor conform

indicatorilor sanitaro-chimici, a constituit 70,8% în 2009. După criteriile microbiologice,

nu corespund normelor de igienă 8,4% din probe de apă din apeductele comunale urbane

şi 14,8% din apeductele comunale rurale.

Nerespectarea normelor de salubrizare a localităţilor şi a măsurilor pentru protejarea

surselor de apă reprezintă cauza principală de deteriorare a calităţii apei în fîntâni, utilizate

de aproximativ 3/4 din populaţia rurală. Cota probelor de apă din fîntâni, care nu

corespund normelor, în 2009 a fost de 80,7% pentru normele sanitaro-chimice şi 37,1% -

pentru parametrii sanitaro-microbiologici.

Studiile efectuate cu sprijinul UNICEF în Moldova în anul 2009 au constatat că cota

şcolilor care utilizează apa din apeduct constituie 69%, iar din fîntâni, izvoare sau cisterne

- 31% din şcoli. Cel mai frecvent, apa nu corespunde normativelor de conţinut a nitraţilor -

31,6%, din probe, a fluorului - 13,3%, borului - 6,5% şi de contaminare microbiană -

23,6% din probe.

Conform Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, "patru din cinci boli,

răspândite în ţările în curs de dezvoltare, sunt cauzate de apa contaminată sau de lipsa

sistemelor de canalizare, iar din cauza bolilor asociate cu calitatea apei mor în fiecare zi, în

medie, 25 de mii de persoane din ţările lumii a treia".

În Republica Moldova apa de calitate inferioară, folosită pentru băut, este cauza a

15-20% din cazurile de boli acute intestinale şi hepatita A, mai ales în zonele rurale,

precum şi a pînă la 20-25% din bolile somatice, 100% din fluoroza dentară.

Profilaxia maladiilor transmisibile prin apă

Utilizaţi pentru băut şi gătit apa provenită din surse autorizate.

În absenţa unor surse sigure de apă, sau în caz de lipsă de informaţii privind

calitatea apei, utilizaţi pentru alimentare apa îmbuteliată sau fierbeţi apa utilizată

pentru băut.

Nu instalaţi în apropierea fântânilor toalete, clădiri agricole, rampe de colectare a

gunoiului, depozite de păstrare a pesticidelor şi îngrăşămintelor minerale.

Echipaţi toaletele cu hazna ermetică (impermeabilizată) pentru evitarea poluării

apelor subterane.

În absenţa unei canalizări centralizate echipaţi fosele septice ermetice pentru apele

uzate.

Cînd vă scăldaţi în bazine deschise evitaţi intrarea apei în gură.

Respectaţi regulile de igienă personală: întotdeauna spălaţi-vă pe mâini cu săpun

înainte de a mânca, după folosirea toaletei, lucrul în grădină (grădinărit), călătorie în

mijloacele de transport public.

În caz de vărsături, dureri de stomac şi diaree, adresaţi-vă imediat medicului de

familie.


Anexă

Recomandări pentru dezinfectarea fântânilor

Pentru ca apa din fântâni să nu conţină microbi care provoacă diferite boli

intestinale este necesar de a le curăţa şi dezinfecta.

Respectaţi paşii următori:

Determinaţi volumul apei din fântână în m³, care reprezintă produsul dintre

suprafaţa secţiunii (m²) şi adâncimea coloanei de apă (m).

- Adâncimea coloanei de apă se măsoară cu ajutorul unei funii prevăzute la capăt

cu greutate.

- Suprafaţa secţiunii fântânii se determină prin înmulţirea lăţimii cu lungimea în

cazul în care suprafaţa este de formă pătrată sau dreptunghiulară. Dar, dacă

forma este cilindrică, se calculează după formula:

S = 3,14 × R², unde S – suprafaţa secţiunii fântânii în m²; R – raza secţiunii în m.

Efectuaţi pomparea apei din fântână.

Curăţaţi fântâna de obiectele străine şi nămolul acumulat. Murdăria şi nămolul din

fântână se înlătură într-o fosă cu adâncimea de 0,5 m, amplasată la distanţa nu mai

mică de 20 m de la fântână. Conţinutul fosei este stropit cu soluţie de 5% de

hipoclorit bazic de calciu.

Cu ajutorul hidromonitorului stropiţi colacul pe ambele părţi şi pereţii, utilizând în

acest scop soluţia de 5% clorură de var sau hipoclorit bazic de calciu din calculul

0,5 l soluţie la 1 m² de suprafaţă a colacului şi pereţilor fântânii.

După curăţarea şi dezinfectarea pereţilor fântânii aşteptaţi umplerea ei cu apă până

la nivelul obişnuit.

Apoi efectuaţi dezinfectarea apei fântânii. Pentru aceasta din nou se determină

volumul apei din fântână şi se calculează cantitatea necesară de clorură de var sau

hipoclorit bazic de calciu din calculul 100-150 g clor activ la 1 m³ de apă. Calculul

cantităţii necesare de dezinfectant se efectuează după formula:

V × C × 100 P = ---------------------- , unde H

P – cantitatea clorurii de var sau hipocloritului bazic de calciu în gr.,

V – volumul apei în fântână, m³

C – concentraţia stabilă a clorului activ în apa fântânii, gr/m³

H – conţinutul clorului activ în substanţa clorigenă, %

Pentru a evita confuziile în calcule, prezentăm următorul exemplu practic:

Dacă V - apei din fântână este de 20 m3; C –concentraţia stabilă a clorului activ în

apa fântânii supuse tratării trebuie să fie de 100 g/m3, iar H –conţinutul clorului activ în

clorura de var sau hipoclorit bazic de calciu este de 35% calculăm prin următoarele

operaţii:

P = 20 x 100 x 100 =200000: 35 = 5714,3 g sau 5,7143 kg.

Dizolvaţi cantitatea necesară de clorură de var sau hipoclorit bazic de calciu la un

volum mic da apă într-o căldare, adăugând treptat apă şi agitând până se lichefiază.

Turnaţi în fântână soluţia obţinută şi timp de 15 min. agitaţi apa – coborând şi

ridicând căldarea.


Apoi închideţi fântâna pe o perioadă de 6 ore – timp în care nu se admite folosirea

apei din ea.

După expirarea termenului de timp indicat (6 ore), după miros apreciaţi prezenţa în

apă a clorului rezidual. În lipsa mirosului adăugaţi ¼ sau 1/3 din cantitatea iniţială a

soluţiei dezinfectante şi aşteptaţi încă 3-4 ore.

În final, după dezinfectarea fântânii, apelaţi la Centrul de Sănătate Publică din

teritoriu pentru a efectua analizele de laborator şi a autoriza sanitar folosirea ei

pentru băut.

46

2.4. IMPORTANŢA IGIENICĂ A SOLULUI

Solului îi revine un rol important în circuitul substanţelor în natură, la neutralizarea

reziduurilor lichide şi solide; influenţează clima localităţilor, componenţa chimică a

produselor vegetale şi, indirect, a celor de origine animală.

Din punct de vedere igienic este considerat mai bun solul cu permeabilitatea mai

mare pentru apă şi aer, deoarece aceste proprietăţi facilitează procesul de autopurificare,

asigură un regim termic optim în troposferă. Astfel de sol, de regulă, nu devine mlăştinos,

este bun pentru construcţie (astfel turba reţine în porii săi 3-5 volume, nisipul – circa 20%,

lutul – 70% apă din masa iniţială). Solurile umede nu sunt bune pentru construcţia

blocurilor locative.

Temperatura solului depinde de variaţiile temperaturii atmosferice, dar la o

adâncime de 8 m aceste variaţii nu se mai resimt. Între 8 şi 30 m se găseşte o temperatură

constantă, iar peste 30 m cu fiecare 35 m adâncime temperatura solului creşte cu 1ºC.

Apa filtrată prin sol se îmbogăţeşte cu săruri minerale, dar poate fi impurificată cu

substanţe toxice şi microorganisme patogene (mai ales apele subterane).

Organismele vii din sol sunt reprezentate de flora microbiană, insecte, larve.

Numărul total de microorganisme ajunge la 2 miliarde la 1 g sol. Majoritatea

microorganismelor se află în sol la adâncimea de 1-10 cm. Odată cu creşterea adâncimii,

numărul lor scade considerabil; chiar la adâncimea de 25 cm ele sunt de 10-20 de ori mai

puţine decât la cea de 2 cm, iar la adâncimea de 4-7 m solul este aproape steril.

Poluarea solului este consecinţa unor obiceiuri neglijente sau practici

necorespunzătoare. Într-adevăr, poluarea solului se datoreşte îndepărtării şi depozitării

neigienice a reziduurilor lichide şi solide rezultate din activitatea omului: a dejecţiilor

animalelor şi cadavrelor acestora, a deşeurilor industriale, a utilizării necorespunzătoare în

practica agricolă a unor substanţe chimice sau a reziduurilor menajere. Principalele

elemente poluante sunt: microorganismele patogene, inclusiv paraziţii intestinali,

substanţele organice diverse, substanţele chimice potenţial toxice şi substanţele

radioactive.

În sol pot să se afle şi pot fi transmişi omului germeni patogeni, ouă şi larve de

helminţi. Poluarea cu germeni patogeni are loc prin împrăştierea pe sol a diverselor

reziduuri. Solul curat nu oferă condiţii favorabile pentru supravieţuirea formelor

vegetative ale germenilor, însă în solul impurificat cu substanţe organice aceşti germeni îşi

păstrează viabilitatea un timp îndelungat (enterobacteriile trăiesc 10-30 zile, enteroviruşii

– 4-6 săptămâni, bacilii dizenterici – până la 100 zile, viruşii poliomielitei – până la 100

zile, ouăle de ascarizi – până la 1 an; bacilii tetanic, anthracis, botulinic, germenii

gangrenei gazoase există permanent în sol; sporii bacilului anthracis supravieţuiesc în sol

zeci de ani). Contaminarea cu sol a produselor de origine animală şi vegetală poate fi

cauza unei grave toxiinfecţii alimentare – botulismul. Este deosebit de important rolul

solului în răspândirea geohelminţilor, ascarizilor şi tricocefalilor, biohelminţilor – tenia

solium şi saginata.

Incorporarea în sol a unor mari cantităţi de îngrăşăminte minerale, pesticide,

reziduuri industriale conduc la degradarea solului, iar o poluare mai intensă şi de durată

duce la acumularea în sol a substanţelor nocive pentru sănătate (mercur, plumb,

radionuclizi, etc.)

47

Dacă concomitent cu poluarea, nu ar avea loc procesele de autopurificare a solului,

acumularea murdăriilor la suprafaţa pământului ar putea face imposibilă existenţa

oamenilor. Microorganismele joacă un rol deosebit de important în procesul de

autopurificare a solului, adică la transformarea substanţelor organice cu efect patogen prin

putrefacţie şi fermentare în substanţe neorganice – săruri minerale, gaze necesare ca

nutrienţi pentru plante, asigurându-se circuitul substanţelor în natură. Ca rezultat al

diverselor modificări care au loc în sol se formează humusul ce se consideră drept faza

finală de descompunere a substanţelor organice. Pe măsura autoepurării solului de

impurităţi organice se distrug şi agenţii patogeni – microorganismele nesporogene şi ouăle

de helminţi.

Reţineţi!

1. Nu se consumă atât produsele agricole cultivate în apropiere de întreprinderile

industriale cu pericol ecologic, cât şi cele recoltate lângă autostrăzi cu circulaţie rutieră

intensă.

2. Pentru a obţine recolte mai mari, se administrează substanţe minerale, pesticide şi

ierbicide recomandate de către specialişti şi în doze inofensive pentru om.

Reziduurile menajere se depozitează în saci, lăzi, cutii, etc. şi sunt evacuate de serviciile de salubritate

48

2.5. SALUBRIZAREA LOCALITĂŢILOR

Ca rezultat al vieţii şi activităţii oamenilor, în centrele populate se formează diferite

deşeuri (reziduuri): excremente, lături, rămăşiţe de la bucătărie, gunoaie menajere, de

stradă, reziduuri lichide, moloz de construcţie, diferite deşeuri solide de la întreprinderi,

etc.

Gunoaiele poluează solul, încăperile, curţile şi străzile, pe vreme cu vânt, din ele se

formează praful, care pătrunde în încăperi, murdărindu-le. Excrementele, bălegarul şi urina

emană gaze fetide, ce poluează aerul. Deşeurile pot să conţină ouă de helminţi şi germeni

care produc boli intestinale. În caz de insalubrizare, deşeurile, în special excrementele,

contaminează solul, apele subterane şi pe cele de suprafaţă.

Eliminarea reziduurilor solide. Prin cantitatea lor mare, precum şi prin compoziţia

lor bogată în germeni şi substanţe chimice şi radioactive, reziduurile solide reprezintă unul

din factorii de mediu cei mai nocivi. Ele pot polua solul, dar pot polua în acelaşi timp şi

apa, atât de suprafaţă, cât şi subterană, şi aerul prin produşii lor de descompunere şi

alimentele cu care vin în contact. De multe ori pot veni în contact direct cu omul şi pot

produce îmbolnăvirea acestuia. Pericolul reprezentat de reziduurile solide este deosebit de

mare şi constă, în primul rând, în conţinutul lor bogat în germeni patogeni. O deosebită

importanţă o au reziduurile solide pentru adăpostirea şi dezvoltarea unui număr mare de

insecte şi rozătoare, cunoscute ca vectori ai unor boli infecţioase şi parazitare. În fine,

importanţa sanitară a reziduurilor poate fi concepută şi sub aspect estetic în sensul că

răspândirea lor la întâmplare pe sol ridică probleme legate de aspectul inestetic şi mirosul

neplăcut, care denotă lipsa de civilizaţie, de educaţie sanitară şi civică, de bună comportare

în societate.

Din toate aceste motive reiese importanţa colectării, îndepărtării şi neutralizării cu

respectarea normelor de igienă şi salubritate a reziduurilor solide. Colectarea reziduurilor

se începe chiar la locul lor de producere. Pentru reziduurile menajere se pot utiliza saci de

hârtie sau plastic, care se îndepărtează cu totul. Alte modalităţi ar fi colectarea în pubele,

containere care se amplasează în zone umbroase, ferite de accesul animalelor şi copiilor,

de preferat în nişe special construite în acest scop. În fine, în cazul locuinţelor cu multe

etaje se construiesc încăperi speciale de colectare a reziduurilor la parter sau subsol.

Reziduurile sunt conduse în aceste încăperi prin conducte speciale. Reziduurile colectate

în pubele sau containere sunt îndepărtate în mediul urban de serviciile de salubritate.

Acestea trebuie să se realizeze zilnic sau cel mult la 3 zile în perioada de vară şi până la 5

zile în perioada de iarnă. Îndepărtarea reziduurilor solide se face cu ajutorul unor vehicule

specializate pe locuri special amenajate în afara localităţilor (gropi de gunoi), unde treptat

ele se descompun. Neutralizarea reziduurilor solide se poate efectua şi în camere bioterme

cât şi prin metoda de incinerare – în crematorii speciale.

Eliminarea apelor reziduale de pe teritoriul pe care s-au produs se realizează prin

intermediul reţelelor de canalizare. Elementele principale ale sistemului de canalizare sunt:

Instalaţiile sanitare de captare din case: scaunele closetului, pisuarele, chiuveta din

baie, chiuveta din bucătărie, baia ş. a. Pentru a proteja locuinţa de poluare cu gaze

fetide din canalizare, instalaţiile sus-numite se dotează cu ţevi curbate. În curburile

acestor ţevi se reţine o cantitate anumită de apă curată, care serveşte drept „dop de

apă”, protejând astfel încăperile de gaze fetide.


49

Reţeaua de conducte. Din instalaţiile sanitare prin ţevi de fontă sau mase plastice

deşeurile lichide nimeresc în sistemul de canalizare exterior, prin intermediul căruia

sunt evacuate în afara centrelor populate. Conductele verticale pentru evacuarea

gazelor ies prin acoperişul caselor.

Instalaţiile pentru neutralizarea reziduurilor lichide. În mod obişnuit, apele reziduale

sunt trecute succesiv prin grătare pentru reţinerea macrosuspensiilor. Epurarea apelor

reziduale se face prin intermediul solului, pe baza capacităţii de autopurificare a

acestuia pe aşa-numitele câmpuri de asanare.

Orice locuinţă, clădire publică, locuri de lucru permanente sau temporare trebuie

să aibă closete (WC - eu). Acestea trebuie să fie comode, calde şi luminoase, construcţia

lor trebuie să excludă poluarea aerului, solului, apelor freatice, accesul muştelor.

În localităţile lipsite de reţea de canalizare, îndepărtarea reziduurilor lichide se

limitează la cele fecaloide. Acestea se realizează prin colectarea lor în instalaţii speciale –

latrine.

Se recomandă latrina cu groapă impermeabilizată - betonată. La acest tip de latrină

amplasarea se face la distanţa minimum 50 de m de la sursa de aprovizionare cu apă.

Cabina latrinei poate fi construită din lemn sau cărămidă. Acoperişul trebuie să fie uşor

înclinat spre posterior, pentru a permite scurgerea apei meteorice la exterior şi la oarecare

distanţă de groapă. Este prevăzută cu un tub de ventilaţie care porneşte de sub scaunul

latrinei, pentru îndepărtarea gazelor reziduale din procesele de fermentaţie şi putrefacţie;

la capăt tubul trebuie prevăzut cu o plasă de sârmă sau plastic pentru a nu permite

pătrunderea insectelor. Întreaga cabină trebuie cât

mai bine închisă, pentru a nu permite accesul

insectelor, rozătoarelor, păsărilor sau animalelor

domestice etc. Latrina trebuie menţinută în perfectă

stare de curăţenie. Astfel, cabina trebuie bine

întreţinută şi reparată la orice defecţiune, văruită cel

puţin de 2 ori pe an şi stropită permanent cu

substanţe insecticide. Latrinele, closetele (Wc-

eurile) trebuie dotate cu hârtie igienică.

Latrină impermeabilizată.

Greşelile comise în amplasarea şi amenajarea latrinei devin frecvent cauză a multor

situaţii de disconfort în viaţa cotidiană: mirosul neplăcut în vecinătatea locuinţei, numărul

mare de insecte în timpul verii, chiar transmiterea agenţilor patogeni (ai dizenteriei, febrei

tifoide, salmonelozei, helmintiazelor) atât la membrii familiei, cât şi la vecini.

În localităţile rurale, de regulă, deşeurile sunt folosite ca îngrăşăminte pentru

ogoare. Dar dacă în sol se întroduc deşeuri proaspete, care nu sunt neutralizate, există

pericolul de infectare a legumelor şi fructelor crescute pe aceste sectoare. În special se

impurifică culturile în caz de folosire pentru stropitul sau udatul straturilor a materiilor

fecale sau a bălegarului dizolvat în apă. Fructele şi legumele crescute astfel pot deveni o

sursă de infecţie pentru oameni, chiar dacă în prealabil vor fi spălate cu apă. Acest fapt

condiţionează dezinfectarea obligatorie a deşeurilor înainte de a le folosi ca îngrăşământ.


50

Dezinfectarea şi neutralizarea deşeurilor poate fi efectuată prin metoda de compostare sau

alte metode bioterme.

Fiecare gospodărie de la ţară trebuie să dispună de un loc anumit pentru stocarea şi

compostarea deşeurilor zootehnice (bălegarul, etc.), conţinutului din latrine, resturilor

menajere organice, etc., care după putrezire se reîntorc în sol ca îngrăşăminte.

Cerinţele faţă de amenajarea lotului de compostare:

În condiţii obişnuite este suficientă o suprafaţă de 1×2 m amplasarea într-un colţ de

grădină la o distanţă de cel puţin 50 metri de la sursa de apă potabilă.

Solul de pe suprafaţa dată se înlătură până la o adâncime de 20-25 cm şi se betonează

sau se aşterne un strat tot atât de gros de argilă bine bătătorită;

Deşeurile menajere, bălegarul etc., se împrăştie pe suprafaţa pregătită într-un strat de

cca 20 cm grosime şi imediat se acoperă cu un strat de cel puţin 10 cm pământ. După

ce primul strat a fost completat pe toată suprafaţa, se aşterne al doilea, apoi al treilea,

etc. până la o înălţime de ≈ 1,5 m.

Pentru a asigura o putrefacţie mai timpurie compostul trebuie să fie menţinut în stare

umedă, în acest scop se stropeşte regulat cu apă menajeră sau cu apă obişnuită.

De două ori pe an compostul se răscoleşte, se bătătoreşte şi se îngrămădeşte din nou.

Conţinutul lui poate fi folosit ca îngrăşământ după un an de fermentare.

Gropile de gunoi (gunoiș tele) perfecţionate sunt situate în afara centrelor populate,

la distanţa de cel puţin 0,5 km de zona locativă, pe un lot cu ape freatice adânci. Pentru

gropile de gunoi pot servi mine părăsite, cotloane, râpi sau şanţuri cu adâncimea de 0,5-0,7

m săpate special. Gunoaiele transportate în aceste locuri imediat se acoperă cu un strat de

sol, apoi se presează cu vălătucul. Dacă râpa este adâncă, ea poate fi gunoiată şi acoperită

cu sol în câteva rânduri. Teritoriul gropilor de gunoi va fi salubrizat, înverzit, înconjurat de

gard. Acolo nu se vor face nici un fel de lucrări de construcţie, până nu se va termina

procesul de mineralizare.

Important! Nu se dă foc la gropile de gunoi publice – fumul care apare este toxic.


51

Reziduurile rezultă din activitatea omului şi sunt următoarele:

lichide

menajere Din compoziţia acestor reziduuri fac parte resturile cele mai diverse:

alimentare, cenuşă, sticlă, ambalajele, masele plastice, etc.

de stradă Cuprind resturile cele mai variate care se găsesc pe străzi, în parcuri, în

pieţe, etc.

industriale Provin din diferite procese tehnologice şi pot fi formate din moloz de

construcţie, rumeguş, mase plastice, etc.

agro-zootehnice Sunt formate din dejectele animalelor, din furaje, din aşternut, etc.

apele reziduale

meteorice Conţin substanţe nocive, care se află pe suprafaţa solului

apele reziduale

zootehnice Conţin un număr mare de germeni patogeni, substanţe toxice, etc.

apele reziduale

industriale

Pot conţine germeni patogeni (abatoare, tăbăcării), substanţe chimice

toxice (industria chimică, metalurgică, etc.)

apele reziduale

comunale

Conţin dejectele, substanţele rezultate de la pregătirea alimentelor,

curăţarea locuinţei, spălarea rufelor (detergenţi, etc.)

solide

Reziduurile


32

2.6. IGIENA LOCUINŢEI

Locuinţa reprezintă spaţiul în care omul se odihneşte şi îşi reface

forţele de muncă, se distrează şi lucrează cu vigoare şi eficacitate.

Blocurile locative se înzestrează cu apeduct, reţea de canalizare, alimentare cu apă

fierbinte, încălzire centralizată sau autonomă, ventilare, iluminare electrică şi instalaţii de

mică tensiune (radio, telefon, televiziune), iar în raioanele gazeificate şi cu alimentare cu

gaz. În apartamente se prevăd următoarele încăperi: locativă, comună, dormitoare şi

auxiliare (bucătărie; antreu - vestibul hol; grup sanitar: baie sau duş, closetul; cămară sau

dulap de uz casnic; balcoane; terase; loje) şi altele.

Camerele locuinţei nu trebuie sa fie prea mici sau supraaglomerate. Oamenii nu îşi

dau seama, dar prea multe lucruri într-o cameră sunt o sursă teribilă de stres. Ordinea intr-

o locuinţă, oriunde ar fi situată, indiferent de mărimea ei, este un lucru fundamental.

Ordinea este secretul confortului de acasă. Într-o locuinţă toate lucrurile, de la cele mai

mari până la cele mai mici, trebuie să fie aranjate, cât mai frumos si mai funcţional pentru

ca orele petrecute acasă să fie ceasuri de căldură si linişte.

Fiecare locuinţă destinată unei familii formate din 3-4 persoane este necesar sa aibă:

- o cameră de zi

- unul sau două dormitoare. In cazul în care familia are copii, una din camere va fi camera

copiilor. Această cameră trebuie să fie cea mai însorită încăpere a locuinţei. Fraţii si

surorile necesită măcar de la vârsta de 8-10 ani camere separate. Dacă spaţiul este mai

redus, o cameră poate avea funcţia de cameră de zi - dormitor si va servi funcţional

intereselor familiei, bunei desfăşurări a convieţuirii, izolării la nevoie, primirii de musafiri.

Camera combinată - camera de zi-dormitor (cu colţ de recreere şi de odihnă, o zonă

de lucru şi un pat) serveşte si persoanelor singure care nu au decât o garsonieră. În acest

caz, spaţiul va fi despărţit prin pereţi mobili care se pot ridica la nevoie si mai ales in

cursul zilei. Acelaşi lucru se poate face şi în cazul când avem o singură cameră pentru

copii şi avem un băiat şi o fată.

Culoarea pereţilor este un factor important al ambianţei si luminozităţii încăperilor.

Culorile deschise dau senzaţie de lărgime, nu ne simţim înghesuiţi şi ne dau o stare psihică

agreabilă. În camera de zi şi în camerele cu însorire mai redusă, mai întunecoase se

recomandă culori calde, mai deschise şi mai luminoase ca portocaliu, galben şi rozul foarte

pal. În dormitoare se preferă diferite nuanţe de verde sau albastru.

Efectele psihice ale culorilor asupra noastră sunt următoarele:

- Roşu - dă senzaţia de căldură, excită, stimulează intelectul.

- Portocaliu – dă senzaţia de optimism, veselie, stimulator emoţional.

- Galben - exprimă satisfacţie, admiraţie, căldură, dinamism. Este cea mai veselă

culoare.

- Verde - dă senzaţia de linişte, îndeamnă la contemplare, favorizează asociaţiile

de idei. Este o culoare rece, plăcută, calmantă, dă impresia de prospeţime.

- Albastru - este cea mai rece culoare. Dă senzaţia de linişte interioară, de calm -

este o culoare odihnitoare.

- Culoarea albă reflectă cel mai bine lumina (80%), dar nu este indicată deoarece

nu dă o stare psihica agreabilă. Este o culoare obositoare.


33

Nu este indicat ca pereţii camerelor să fie vopsiţi în uleiuri sau acoperiţi cu tapete,

deoarece se astupă porii materialelor de construcţie şi se reduce astfel schimbul de aer prin

infiltraţie naturală.

Este bine ca fiecare membru al familiei să aibă o cameră separată. În cazul unui

spaţiu redus este bine ca fiecare membru al familiei să dispună de un colţişor al său, care

să-i asigure dreptul la o viaţă particulară. Tot in cazul unui spaţiu redus, masa se poate

servi în bucătărie, cu condiţia să fie curat.

In toate camerele locuinţei, mobilierul trebuie să fie funcţional si astfel aşezat încât

să lase cât mai mult spaţiu liber. Din punct de vedere igienic este recomandabil ca tapiţeria

mobilierului să fie acoperită cu huse de in sau bumbac, care se pot întreţine uşor prin

spălare.

Camerele de zi şi dormitoarele trebuie să aibă podeaua acoperită cu covoare sau

mochete colorate, care au rolul de a crea o ambianţă plăcută şi de a absorbi zgomotul

paşilor, al manevrării mobilierului şi al diferitelor obiecte. Sunt preferabile 2-3 covoare

mai mici, care se pot curăţa mai uşor şi mai repede decât un covor mare si greu. Pe de altă

parte, covoarele pot reţine praful sau compuşi organici volatili, care în urma deplasării

persoanelor în încăpere sunt reantrenate în aer împreună cu particule de material textil

(praful alb).

Perdelele trebuie sa aibă o ţesătură cât mai rară, pentru a permite pătrunderea

luminii. Draperiile vor fi montate astfel încât să se poată strânge pe marginile laterale ale

ferestrei pentru a lăsa geamurile libere în vederea pătrunderii razelor soarelui şi a luminii.

În scopul protejării de razele solare puternice se recomandă instalarea jaluzelelor.

Nu este indicat să se ţină în dormitoare plante decorative, deoarece in timpul nopţii

ele consumă oxigen si degajă dioxid de carbon. In schimb, in camerele de zi, ele contribuie

la împrospătarea aerului prin faptul că fixează dioxidul de carbon şi degajă oxigenul.

Vestibulul sau holul reprezintă tamponul dintre locuinţă si exterior. Aici pătrundem

când venim din afară şi ne lăsam paltonul, pardesiul, pălăria sau căciula, pantofii murdari

si cumpărăturile. Aici ne schimbăm pantofii cu cei de casă si micile bagaje si

cumpărăturile vor fi duse la locul cuvenit: bucătărie, cămară. Podeaua vestibulului nu se

indică a fi acoperită cu covoare, deoarece acestea strâng praful. Suprafaţa podelei trebuie

bine îngrijită igienic. Ca atare, zilnic, această suprafaţă va fi spălată. Aspectul holului

reprezintă secţiunea de vizită a gospodinei. Vestibulul, deşi are o suprafaţă redusă, el totuşi

poate fi dotat cu mobilierul necesar: cuier pentru agăţat hainele, un suport pentru pantofi,

un suport pentru umbrele, o măsuţă pentru primul popas al obiectelor cumpărate si o

oglindă pentru controlul ţinutei.

Bucătăria, prin funcţia sa de încăpere în care se prepară alimentele necesare

familiei, trebuie să realizeze salubritatea şi igiena produselor preparate. Din această cauză

bucătăria trebuie întreţinută într-o perfectă stare de curăţenie. Resturile de alimente pe

tacâmuri, pe suprafeţele mobilierului, pe podea, pe perete, pe maşina de gătit sunt rău

mirositoare şi constituie un mediu de dezvoltare al microbilor. Resturile favorizează si

dezvoltarea muştelor, gândacilor şi chiar a rozătoarelor. Pentru a preveni o serie de

neplăceri este necesar să se ia următoarele măsuri:

- reziduurile menajere se colectează într-o găleată sau un recipient special, acoperit

obligatoriu cu capac şi se evacuează zilnic.


34

- după golirea reziduurilor găleata se spală bine cu apă şi cu sodă, iar periodic se

dezinfectează.

- în timpul verii, pentru a nu permite muştelor să intre în bucătărie se montează, la

ferestre, plasă de sârmă cu ochiuri convenabile.

- reziduurile organice depuse pe pardosea, mobilier, maşina de gătit se îndepărtează

imediat prin spălare.

- apa utilizată în bucătărie trebuie să fie potabilă.

- se vor lua măsuri pentru distrugerea muştelor, gândacilor şi rozătoarelor întrucât

acestea sunt cărăuşi ai microbilor pe care ii depun pe alimente.

- în bucătărie sau cămară nu se vor ţine sticle sau cutii cu substanţe dezinfectante,

insecticide, sodă etc.

- substanţele organice căzute pe suprafaţa maşinii de gătit, neîndepărtate la timp, se

carbonizează prin ardere, producând substanţe deosebit de nocive ca acroleina si

hidrocarburile cancerigene.

Trebuie asigurată o bună aerisire a bucătăriei pentru îndepărtarea gazelor şi a

vaporilor nocivi. Este bine să montăm deasupra maşinii de gătit o hotă cu tiraj natural care

să absoarbă căldura, fumul şi vaporii, ventilând aerul în permanenţă. Pe timpul pregătirii

mesei se va ţine geamul deschis (vara), fie întredeschis (când anotimpul este mai rece).

Ideal este ca geamul să aibă o ferestruică, în partea de sus, care să fie permanent deschisă.

În această ferestruică se poate monta un ventilator. Aspectul general al bucătăriei trebuie

să fie vesel, luminos, primitor şi confortabil, făcând ca munca monotonă şi obositoare

desfăşurată să devină pe cât posibil o activitate agreabilă, şi de ce nu chiar plăcută.

Aceeaşi importanţă privind curăţenia trebuie acordată şi încăperii anexă a bucătăriei -

cămara. Iată câteva reguli pe care trebuie să le respectăm:

- în cămară se introduc numai alimente sortate. Aranjarea alimentelor se face în aşa fel

încât alimentele de tipuri diferite să nu fie în contact direct. Alimentele vor fi păstrate în

pungi, cutii, lădiţe;

- aşa cum am mai menţionat, în cămară nu se depozitează substanţe toxice;

- pentru combaterea gândacilor, muştelor, moliilor de făină, gărgăriţelor, periodic, după ce

cămara se curăţă bine, se face dezinsecţia. Această operaţie se face cu substanţe din

comerţ, destinate acestui scop, respectându-se întocmai instrucţiunile de utilizare. Se va

avea grijă ca alimentele să nu intre în contact cu aceste substanţe. Dezinsecţia nu se

practică decât dacă este nevoie. Pentru combaterea rozătoarelor se face deratizarea cu

utilizarea momelilor special pregătite de instituţiile specializate, inclusiv se pot folosi

curse şi capcane cu diferite momeli.

- cămara trebuie să aibă o bună aerisire.

- în cămară nu trebuie să intre vaporii de apă şi mirosurile de la bucătărie. Pentru aceasta

se va ţine uşa închisă.

Baia trebuie să dea direct în vestibul fără să se mai treacă prin alte încăperi. Este de

dorit ca baia şi WC-ul să fie în încăperi diferite. Este bine ca fiecare cameră de baie să fie

dotată şi cu un bideu (în cazul in care WC-ul este separat de baie, lângă acesta trebuie să

existe şi un bideu şi o chiuvetă). Ideal este să existe o baie (cadă) prevăzută cu duş. Baia

trebuie să aibă podeaua dintr-un material care se curăţă uşor - ciment, gresie. Montarea

unei draperii din material plastic în dreptul căzii sau a duşului este necesară pentru a se

evita stropirea şi umezirea întregii camere de baie. Când camera de baie este prevăzută


35

numai cu duş, este necesar ca sub el să se aşeze un grătar de lemn sau de masă plastică,

care evită contactul picioarelor cu gresia sau cimentul pardoselii. În acelaşi scop, se pune

un grătar şi la ieşirea din cadă. Fiecare obiect sanitar (cada, chiuveta) trebuie sa fie

prevăzut cu sifoane de scurgere. Pentru a evita electrocutările, atât întrerupătorul, cât şi

prizele se aşează numai pe pereţii exteriori, lângă uşă. Încăperea camerei de baie cât şi

obiectele din ea trebuie menţinute într-o stare de perfectă curăţenie, pentru a preveni

posibilele îmbolnăviri şi mirosuri neplăcute. În baie trebuie să existe o bună ventilaţie

naturală sau artificială. Cada de baie, bideul, chiuveta se spală bine după fiecare utilizare şi

se dezinfectează săptămânal. După utilizarea camerei de baie, aceasta trebuie să fie

aerisită, pentru a se îndepărta aerul viciat cu mirosuri şi vapori de apă.

Mirosul din baie va fi mereu proaspăt, daca pe o mobilă aflată acolo se va pune un

buchet de plante medicinale: mentă, salvie, levănţică. Este cel mai bun deodorant pentru

toaletă. Se va acorda o atenţie deosebită WC-ului prin spălare şi dezinfectare.

Dezinfectarea se poate face cu soluţie de cloramină, bromocet, lapte de var sau clorură de

var. Aprinderea unui chibrit deasupra WC-ului înlătură un miros oricât de greu.

Menţinerea unei stări de curăţenie şi de igienă în camera de baie are o importanţă

deosebită. Prima impresie pe care ţi-o faci când intri în casa unui om este aceea după ce ai

vizitat camera de baie şi bucătăria. Acolo se reflectă curăţenia întregii locuinţe şi hărnicia

membrilor familiei. Bucătăria şi camera de baie murdare, datorită căldurii şi umidităţii

specifice acestor încăperi, constituie un loc bun pentru conservarea şi înmulţirea multor

microbi. Murdăria din camera de baie şi bucătărie înseamnă şi mirosuri dezagreabile care

se pot împrăştia în întreaga locuinţă.

Încăperile unei locuinţe pot fi grupate în trei categorii şi anume: încăperi cu orientare

obligatorie către soare, ca dormitorul şi camera de zi, încăperi cu orientare ferită de

soare, ca bucătăria şi cămara, şi încăperi indiferente ca orientare, ca anexele sanitare

şi altele

Numărul încăperilor de locuit este recomandabil să corespundă numărului de locatari

pentru asigurarea spaţiului suficient diverselor activităţi şi satisfacerii intimităţii

indispensabile oricărei persoane, dar, cu deosebire, persoanelor în vârstă.

Bucătăria, baia şi WC-ul necesită obligatoriu o bună ventilaţie datorită producerii

unor elemente ca aburi, miros, gaze etc., care pot produce inconveniente sau pot

deveni chiar nocive, cum este gazul oxidului de carbon, rezultat din arderea cu flacără

liberă a aragazului.

Organismul uman se află în condiţii de confort termic în limitele de temperatură

cuprinsă între 18 şi 220C, admiţându-se vara până la 26 grade C. Microclimatul din

încăpere trebuie să fie mai bine rece decât cald, mai bine uscat decât umed şi mai bine

în mişcare decât stagnant.

Microclimatul cald în încăpere provoacă creşterea temperaturii corpului, creşterea

frecvenţei respiraţiei, pulsului şi scăderea tensiunii arteriale, transpiraţia puternică,

scăderea capacităţii de concentrare şi atenţie, a randamentului în muncă cu apariţia

somnolenţei şi adinamiei.

Microclimatul rece în încăpere provoacă scăderea temperaturii corpului, scăderea

frecvenţei respiraţiei, pulsului şi creşterea tensiunii arteriale.


36

Problema aerului viciat este importantă nu numai pentru senzaţia dezagreabilă, dată

de mirosul, uneori insuportabil, ci mai ales pentru influenţele nocive asupra

organismelor.

Tulburările care apar la persoanele ce trăiesc, stau timp îndelungat sau lucrează în

aer viciat, în condiţiile unor încăperi suprapopulate, cu ventilaţie proastă, sunt:

- tulburări imediate sau acute (stare de rău, astenie, cefalee, ameţeală, greaţă,

vărsături, sete, uscăciune a mucoaselor, inapetenţă, scădere a atenţiei şi a

capacităţii de muncă, palpitaţii, somnolenţă sau agitaţii, creştere a temperaturii,

delir, sincopă, chiar moarte;

- tulburări tardive sau cronice (scăderea metabolismului energetic, oboseală

persistentă, stare de intoxicaţie, la care sunt sensibili în primul rând cei cu

afecţiuni hepatice şi coronariene - cardiace), scădere a rezistenţei la infecţii,

creştere a frecvenţei tuberculozei, a bolilor neuropsihice, a deficienţelor de

dezvoltare.

Aerisirea încăperilor este indicată să se realizeze fără prezenţa locatarilor în

anotimpul rece, pentru a se evita o scădere bruscă a temperaturii aerului cu influenţe

asupra organismului adaptat la temperatură mai mare. Vara însă se recomandă chiar

ca noaptea, în timpul somnului, fereastra să se menţină deschisă. În orice caz este

indicat ca, înainte de culcare, încăperea să fie bine aerisită în tot timpul anului, pentru

asigurarea unui aer proaspăt, care favorizează o bună odihnă.

Insuficienţa iluminatului în locuinţă creează o serie de consecinţe ca oboseala,

scăderea capacităţii de muncă, apariţia unor tulburări de vedere sau chiar afecţiuni ca

miopia etc. Dar şi un iluminat excesiv poate produce o serie de fenomene negative ca

fotofobia, lăcrimarea, dureri în ochi, cefalee etc.

Umiditatea locuinţei creează condiţii de disconfort prin mirosul caracteristic al

igrasiei, prin crearea unor factori favorizanţi pentru dezvoltarea unor ciuperci şi fungi

caracteristici, pentru întreţinerea unui microclimat nefavorabil prin temperatura

scăzută în încăpere etc. Toate acestea determină sau favorizează apariţia unor

afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, a reumatismului şi artrozelor, pentru

apariţia unor fenomene sau boli alergice etc.

Sursele de zgomot din locuinţe sunt datorate în cea mai mare parte diferitelor instalaţii

tehnico-sanitare, ca instalaţiile de apă şi canal, calorifer, ascensor etc. La acestea se

adaugă şi diversele aparate de uz casnic din ce în ce mai mult utilizate, ca aspiratorul

de praf, maşina de spălat rufe, radioul, televizorul, foenul şi altele. Nu pot fi neglijate

nici zgomotele produse de locatari ca vorbirea puternică, plânsul şi ţipătul copiilor,

jocul acestora, dansul şi alte activităţi. În general însă, se poate afirma că zgomotul

determină asupra omului două tipuri de manifestări, unele asupra analizatorului

auditiv, care poate duce până la surditate, şi altele asupra întregului organism prin

scăderea atenţiei, apariţiei insomniei, oboselii rapide, capacitatea de muncă scade, în

mod deosebit a muncii intelectuale, apar cefalee (dureri de cap), vertij, etc.

Măsuri de prevenire şi combatere a zgomotului: comportamentul civilizat în localuri

publice şi în locuinţă: vorbirea pe o tonalitate moderată, folosirea căştilor la

ascultarea muzicii, efectuarea reparaţiilor în apartament în orele de zi, organizarea

festivităţilor familiare cu participarea unui număr mare de persoane în afara locuinţei

de la bloc sau în apartament, cerând în prealabil acordul vecinilor, etc.


37

Aşa cum locuinţa apără omul de influenţa factorilor nefavorabili ai mediului extern,

în ea omul îşi restabileşte forţele sale, ea trebuie să fie încăpătoare, comodă, curată, uscată,

luminoasă, cu o temperatură lejeră şi cu un aer sănătos. Dacă apartamentul este

supraîncărcat cu mobilă, atunci curăţarea lui este problematică şi se adună praful. În

locuinţa umedă apare mucegaiul, care uneori poate provoca alergie la cei ce locuiesc în

ea. Geamurile murdare reţin lumina solară, care posedă proprietăţi bactericide - de a

nimici microbii. În aerul locuinţei, în afară de praf, se pot afla atât microbi patogeni, ce

transmit infecţia pe cale aerogenă (gripa, infecţii acute ale căilor respiratorii, difteria,

scarlatina, etc.), cât şi diferite gaze dăunătoare pentru sănătate (gazele ce apar ca urmare a

procesului de respiraţie la om, a arderii cărbunelui în sobă sau a gazului natural la aragaz).

Factorii care contribuie la formarea „locuinţei bolnave”:

Izolarea;

Ferestrele şi uşile ermetice;

Fumatul;

Utilizarea lemnului, deşeurilor forestiere, materiei vegetale şi excrementelor

animalelor ca şi combustibil;

Utilizarea cuptoarelor primitive;

Poluarea locuinţelor cu materiale utilizate în construcţie.

„Sindromul locuinţei afectate”. Acest termen este utilizat pentru a descrie

simptomatologia (cefalee, iritare a ochilor şi nasului, vertij, pierdere ponderală, dispnee

sau infecţii respiratorii frecvente) comună la persoanele care locuiesc într-o clădire.

Cauzele sindromului locuinţei afectate:

Ventilarea insuficientă a încăperii;

Poluarea microbiologică specifică a sistemelor de ventilare şi de umezire a aerului;

Pătrunderea aerului de eşapament în sistemul de ventilare;

Emisiile de ozon (oxidanţi fotochimici) de către dispozitivele de fotocopiere;

Poluarea încăperii cu aldehidă formică din componenţa placajului;

Poluarea încăperii cu fum de ţigară.

Pentru a avea o buna stare de sănătate, omul are nevoie de curăţenie. Persoanele

care trăiesc în locuinţe neîngrijite sunt mai ales atinse de o serie de boli legate de

insalubritate ca febra tifoidă, hepatita epidemică, parazitozele intestinale, dizenteria,

furunculozele pielii etc. De aceea menţinerea apartamentului în ordine, curat, uscat,

luminos şi cu un aer proaspăt etc. are importanţă majoră pentru asigurarea unei bune stări

de sănătate a celor care locuiesc în ea.

Pentru aceasta este necesar:

De a efectua regulat dereticatul (curăţenia) tuturor încăperilor.

De a efectua aerisirea odăilor.

Dereticatul odăilor se face zilnic prin aranjarea în ordine a tuturor lucrurilor,

ştergerea prafului de pe mobilier cât şi ştergerea duşumelei cu o cârpă umedă. La bucătărie

se spală vesela şi se aranjează în dulapuri, se şterge masa, se curăţă aragazul, lavoarul, se

şterge duşumeaua cu cârpa umedă. În baie se spală cada după fiecare folosire, se şterge

duşumeaua. După fiecare folosire a WC-ului, el se spală cu jetul de apă şi se pune capacul.

Hârtia igienică utilizată se aruncă în scaunul (coşul alăturat) closetului. După terminarea

http://www.medicultau.com/boli-infectioase/infectii-determinate-de-virusuri-transmise-prin-artropode-si-rozatoare/febra-lassa.php

http://www.medicultau.com/afectiuni-ale-aparatului-digestiv/hepatite-acute-virale/hepatita-cronica-d-hepatita-delta.php


38

curăţeniei, odăile se aerisesc. În fiecare zi sau în funcţie de necesitate, gunoiul acumulat se

aruncă în colectoare speciale, iar la sat la lada cu gunoi.

Reţineţi!

Curăţenia se începe totdeauna din dormitoare şi camerele de zi şi se termină în

bucătărie.

Pentru dereticare se recomandă folosirea mopurile cu găleată şi storcător, dat fiind

faptul, că sunt mai igienice şi nu permit contactul mâinilor cu apa folosită. Stoarcerea

mopului şi dereticarea încăperilor este mai comodă şi uşor de manevrat. De preferinţă

ar fi mopul din fibre de bumbac datorită faptului că absoarbe mai bine apa de pe

duşumea comparativ cu cel din fibre sintetice. Din punct de vedere ergonomic nu

provoacă oboseala muşchilor spatelui şi este uşor de întreţinut.

Săptămânal, ca regulă sâmbăta, se face o curăţenie mai minuţioasă: se curăţă cu

aspiratorul de praf mobila capitonată, covoarele de pe podea (pereţi) sau se scutură, se

aspiră praful din toate ungherele apartamentului, de sub mobilier, unde, de regulă, se

adună mult praf. Se şterg ferestrele, oglinzile, lustrele, uşile, pervazurile etc. La sfârşit, cu

cârpa umedă se şterge duşumeaua şi se aerisesc odăile. La bucătărie, baie şi WC-ul, se face

o curăţenie generală cu folosirea unor dezinfectanţi şi a detergenţilor utilizaţi în acest scop.

Se şterg pereţii acoperiţi cu teracotă, se spală şi se dezinfectează chiuvetele, lavoarul, cada,

se şterge duşumeaua etc.

Dereticarea generală se efectuează de regulă de 2-3 ori pe an. Pentru început se

verifică dacă este nevoie a zugrăvi camera, a astupa găurile din duşumele, a vopsi uşile,

ramele ferestrelor. După ce s-a efectuat o mică reparaţie, se purcede la o curăţenie

generală. Se scot la soare (iarna la frig) şi se scutură bine, (se aspiră) covoarele, hainele

din dulapuri, pernele, plapomele etc. Cărţile se şterg cu cârpa sau aspiratorul, se şterg în

interior dulapurile, rafturile, poliţele. Cu o perie moale montată pe un mâner lung sau cu

mătura înfăşurată într-o cârpă se curăţă de praf pereţii şi tavanul. Tapetele de hârtie se

şterg cu o cârpă uscată, se curăţă cu o radieră moale. Se spală geamurile, pervazurile,

caloriferele, uşile, se şterg obiectele de iluminat. În grupul sanitar se curăţă şi se

dezinfectează instalaţiile sanitare de menaj, se şterg pereţii şi se spală duşumeaua. După

terminarea curăţeniei generale, se duce gunoiul şi se aerisesc odăile. Se interzice folosirea

inventarului din WC-eu pentru dereticarea altor camere.

Reţineţi! O mare parte din articolele industriei chimice, utilizate în menaj

(detergenţi, dezinfectanţi, vopsele, solvenţi, etc), nu sunt inofensive pentru sănătatea

omului – pot provoca alergii, o intoxicaţie slabă, pot fi inflamabile, etc. De aceea,

utilizându-le, se iau măsuri de precauţie: se folosesc mănuşi de cauciuc, se deschid

ferestrele, pentru a provoca curent în încăpere, etc.

Insectele şi rozătoarele prezente în aşezările umane sunt transmiţătorii agenţilor

diferitelor boli infecţioase şi ai helminţilor, alterează produsele alimentare, distrug mobila

şi vestimentaţia, etc. Din grupul insectelor, acestea sunt ţânţarii, moliile, furnicile, muştele,

gândacii de bucătărie. Rozătoarele întâlnite în apartamente sunt şoarecii şi şobolanii. În

scopul evitării unor îmbolnăviri răspândite de insectele de casă şi rozătoare, este necesar:

Să menţinem curăţenia peste tot. La bucătărie se înlătură regulat resturile de hrană de

pe masă, duşumea; hrana nefolosită se acoperă cu un ştergar curat, se ascunde în

dulapuri, se păstrează în frigider; vesela se acoperă cu capace.


39

Produsele alimentare se păstrează în cutii, saci, lăzi, borcane, etc. bine închise şi se

depozitează în cămară sau dulapuri unde nu au acces insectele şi şobolanii.

Gunoiul se colectează într-o căldare cu capac şi se evacuează zilnic;

Să montează la geamuri şi la uşi plase sau tifon pentru a stopa intrarea insectelor;

Găurile, fisurile din pereţi, duşumea, la uşi, ferestre, pe unde pot pătrunde insectele, se

astupă cu tencuială;

Pentru nimicirea rozătoarelor, se foloseşte pisica domestică, capcane.

O problemă de o deosebită importanţă este amplasarea corectă a locuinţelor în

localităţi. Există aşa-numitele zone de locuit care trebuie să ocupe partea din teritoriu cu

cele mai bune condiţii naturale. Teritoriul respectiv trebuie să asigure condiţii optime

pentru sănătatea populaţiei, să aibă posibilităţi de alimentare cu apă potabilă, de

îndepărtare şi neutralizare a apelor meteorice (rezultate în urma ploilor, topirii zăpezii), a

apelor uzate şi a reziduurilor solide, protecţie împotriva zgomotului şi a poluării mediului

înconjurător, prin prezenţa zonelor verzi, să fie ferit de surpări şi alunecări de teren,

avalanşe, inundaţii, emanaţii sau infiltraţii de substanţe toxice, inflamabile sau explozive.

Solul destinat construcţiilor trebuie să fie poros şi cu capacitate de autopurificare, de

infiltrare a apei şi de dezvoltare a vegetaţiei. Nivelul apei subterane trebuie să fie la

minimum 0,5-1 m de baza fundaţiei, pentru a nu se infiltra apa în construcţie.

Cerinţele sanitare ale unei locuinţe presupun un iluminat corect, o ventilaţie şi

încălzire eficiente.

Iluminatul locuinţei poate fi natural sau artificial. Cel natural se realizează prin

lumină solară directă, difuză sau reflectată. De aceea este necesară orientarea locuinţei prin

poziţionarea faţadelor şi ferestrelor spre sud, sud-est şi sud-vest. În locuinţă trebuie să

pătrundă cât mai multă lumina naturală, adică razele soarelui cât şi lumina difuză. Lumina

naturală este necesară nu numai vederii, ci şi pentru a ridica tonusul psihic şi a susţine

ritmurile biologice ale organismului. Lumina artificială ideală este care imită pe cea a zilei

si nu lumina colorată in roşu, albastru sau în alte culori. Iluminatul trebuie să fie astfel

distribuit încât să nu dea umbre. Colţurile puternic iluminate dintr-o cameră împreună cu

cele slab iluminate duc la obosirea ochilor datorită solicitărilor permanente la acomodare.

De asemenea, este important de a se înlătura fenomenul de orbire sau strălucire a

corpurilor luminoase. Pentru aceasta lămpile nu se vor aşeza pe direcţia privirii, iar

becurile vor fi protejate cu abajururi.

Încălzirea poate fi locală şi centrală. Încălzirea locală - diferite tipuri de sobe.

Avantajele constau în faptul că realizează o temperatură ambiantă care corespunde

nevoilor individuale şi o bună ventilaţie a încăperilor prin tirajul realizat. Dezavantajele

constau în încălzirea neuniformă, cu diferenţe mari de temperatură, murdărirea încăperilor,

poluarea aerului, pericolul de incendiu, consumul de energie umană. Încălzirea centrală -

instalaţii de conducte cu insuflare de aer cald, calorifere cu apă caldă sau cu vapori de apă,

panouri radiante. Avantajele sunt reprezentate de nivelul ridicat şi uniform al temperaturii

corpurilor de încălzire, nu poluează aerul, nu murdăreşte încăperea, are un bun randament

de utilizare a combustibilului, evită pericolul de incendiu şi consumul de energie umană.

Retineţi!

Daca omul stă intr-un spaţiu foarte cald, el nu mai poate radia căldura proprie şi

astfel apare pericolul unei acumulări de căldură care poate genera îmbolnăviri.


40

Daca aerul din cameră este cald şi saturat cu vapori de apă, omul nu se mai simte

bine, transpiraţia nu se mai evaporă, împiedicând respiraţia pielii.

Anexă

Intensitatea sonoră produsă de diferite vehicule

Tipul de vehicul Intensitatea zgomotului (dB)

1. Camion 80-90

2. Motocicletă 70-80

3. Autoturism 60-80

4. Avion 120-140

5. Tramvai 75-90

6. Autobuz 60-90

7. Troleibuz 60-70

8. Căruţă 50-60

Originea şi intensitatea sonoră în locuinţe

Originea zgomotului Intensitatea zgomotului (dB)

1. Vorbirea comună 40-60

2. Vorbirea şoptită 20-30

3. Convorbire telefonică zgomotoasă 75

4. Plânsul copilului 80

5. Cântatul voce 85

6. Radioul 80

7. Pianul 80

8. Ascensorul 80

9. Aspiratorul 70

10. Trântitul uşii 80

http://www.medicultau.com/dieta-nutritie/cosmetica/transpiratia-picioarelor.php

capitolul 2. igiena mediului -...

Documents