cap8 - organizare de santier ( parea iii)

CAPITOLUL 8: ORGANIZAREA ŞANTIERULUI

MOD DE LUCRU

Cuprins

8.1. Selectarea şi achiziţionarea amplasamentului viitorului obiectiv

8.2. Proiectul de organizare a şantierului

8.3. Fondul de organizare de şantier

8.4. Deschiderea şi amenajarea şantierului

8.5. Organizarea şi dimensionarea spaţiilor de servire a personalului şantierului

8.6. Organizarea şi dimensionarea căilor de comunicaţie

8.7. Organizarea şi dimensionarea reţelelor de alimentare cu apă, energie electrică, căldură şi aer comprimat

8.8. Determinarea consumului de utilităţi

8.9. Organizarea executării lucrărilor de construcţii-montaj pe timp friguros

8.10. Organizarea teritoriului şantierului

REZUMATCUVINTE CHEIEBIBLIOGRAFIE SELECTIVĂÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

CONCEPTE

200 Managementul proiectelor de construcţii

MOD DE LUCRU

201Organizarea şantierului

8.1. Selectarea şi achiziţionarea amplasamentului viitorului obiectiv

Selectarea şi achiziţionarea teritoriului şantierului constituie o etapă importantă în realizarea proiectului, în situaţia în care clientul nu este proprietarul amplasamentului. Aceste activităţi trebuie realizate cât mai devreme posibil, în mod ideal în paralel cu întocmirea studiului de fezabilitate. Ele sunt în sarcina iniţiatorului proiectului (client, persoană juridică achizitoare) care le poate realiza prin intermediul managerului său de proiect sau al unui consultant specializat.

Obiectivele acestei etape sunt:

Definirea cerinţelor pentru viitorul amplasament în concordanţă cu caracteristicile proiectului;

Selectarea amplasamentului în conformitate cu aceste cerinţe şi achiziţionarea teritoriului şantierului astfel încât să corespundă constrângerilor financiare, tehnice şi temporale ale proiectului şi să minimizeze riscurile proiectului.

Pentru atingerea acestor obiective trebuie realizate următoarele activităţi:

1. Definirea obiectivelor, a cerinţelor pentru amplasamentul viitorului obiectiv şi acceptarea lor de către client.

2. Precizarea unor criterii de evaluare pentru viitorul amplasament pe baza obiectivelor şi cerinţelor definite.

3. Stabilirea modului de finanţare a achiziţiei amplasamentului.

4. Precizarea responsabilităţilor, competenţelor şi sarcinilor în cadrul echipei de proiect privind procesul de selectare şi achiziţie a amplasamentului; monitorizarea şi controlul realizării sarcinilor.

5. Culegerea datelor privind amplasamentele posibile


prin realizarea următoarelor categorii de studii:

Studiu geotehnic;

Studiu privind accesul la utilităţi şi resurse materiale;

Studiu privind nivelul apelor freatice şi subterane;

Studiu privind căile de comunicaţii;

Studiu referitor la proprietatea asupra terenului;

Studiu privind posibilităţi de recrutare a forţei de muncă locale;

Studiu arheologic;

Studiu ecologic;

Studiu privind aspectele legale;

Studiu al planurilor de urbanism locale.

6. Evaluarea amplasamentelor utilizând criteriile stabilite şi selectarea a 3-4 dintre acestea pentru o analiză detaliată.

7. Selecţia amplasamentului dintre cele 3-4 rămase pentru evaluarea finală.

8. Negocierea preţului şi încheierea contractului de vânzare–cumpărare, concesionare sau închiriere.


8.2. Proiectul de organizare a şantierului1

Organizarea unui şantier pentru realizarea unui nou proiect (obiectiv) solicită, de fiecare dată, rezolvarea unor probleme care se referă la asigurarea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii de bază. Astfel, este necesară realizarea unor spaţii (social-culturale şi administrative, pentru asigurarea condiţiilor de viaţă, de depozitare a materialelor etc.), a unor reţele pentru utilităţi (apă, căldură, energie, aer comprimat) şi a instalaţiilor aferente producerii acestora, a căilor de comunicaţie (drumuri, căi ferate, reţele telefonice etc.), precum şi a unor ateliere (dulgherie, fierărie, mecanic etc.), poligoane de prefabricate, staţii de betoane, de mortare, balastiere şi cariere etc.

În domeniul construcţiilor se manifestă tendinţe de industrializare, de transformare a societăţilor comerciale în unităţi de montaj, prin transferarea unor activităţi în baze de producţie în vederea organizării realizării lucrărilor după principiile producţiei industriale. Ca urmare a acestor evoluţii, volumul lucrărilor de organizare de şantier este în continuă descreştere.

Rezolvarea integrală sau parţială a unor asemenea probleme, ce vizează lucrările de organizare a şantierului, se precizează încă din faza de proiectare, cu ocazia elaborării proiectului de organizare a şantierului.

Proiectul de organizare a şantierului reprezintă documentaţia tehnico-economică, elaborată de către proiectant, sub forma unei scheme generale de organizare şi detaliată de către antreprenorul general. Ea este formată dintr-o serie de piese scrise şi desenate, ce cuprind soluţiile organizatorice, care asigură condiţiile necesare pentru realizarea lucrărilor şi a obiectelor de construcţii. În acest

1 Şantierul este teritoriul pe care se execută lucrările de construcţii-montaj (atât cele de bază, cât şi cele provizorii).


scop se alocă, în devizul general, fondurile necesare.

Proiectul de organizare de şantier se realizează în două faze:

- faza I - care se concretizează într-o "schemă generală de organizare" elaborată, de către proiectant, pe baza soluţiilor prevăzute în nota de comandă;

- faza a II-a - elaborată de către antreprenorul general pe baza "schemei generale de organizare" şi a proiectului de execuţie, care detaliază soluţiile prevăzute în faza I.

Proiectul de organizare - faza a II-a se concretizează într-o serie de piese desenate, grafice, diagrame, piese scrise şi tabele privind următoarele aspecte de bază ale organizării şantierului, indiferent de valoarea investiţiei:

- executarea construcţiilor de bază într-o succesiune raţională a lucrărilor, acordându-se prioritate celor care reduc costurile de organizare (linii de garaj, drumuri de acces la şosele şi obiecte de construit, lucrări subterane etc.);

- folosirea la maximum a construcţiilor de bază pentru cazarea constructorilor, cantine, magazii, depozite etc., fără ca, prin aceasta, să se prelungească termenul de dare în folosinţă stabilit pentru obiectivul respectiv;

- dimensionarea bazei de producţie astfel încât aceasta să ocupe suprafeţe minime de teren, improprii producţiei agricole, să fie unică pentru constructorii din zonă şi să utilizeze temporar unele obiecte de bază;

- asigurarea condiţiilor pentru cazarea constructorilor, prin începerea din timp a execuţiei construcţiilor de locuinţe anterior anului în care este prevăzută începerea lucrărilor de bază;

- utilizarea, de către constructor, a unor mijloace de organizare demontabile, mobile etc.;

- dimensionarea construcţiilor şi a obiectelor de organizare de şantier pe baza numărului de personal strict necesar;

- adoptarea celor mai economice soluţii pentru transportul muncitorilor.


La elaborarea proiectelor de organizare trebuie să se ţină seama de baza materială a constructorului, iar obiectele de organizare de şantier cu caracter definitiv să fie realizate numai în cazuri temeinic justificate din punct de vedere economic şi social.

Pentru organizarea de şantier sunt necesare următoarele informaţii şi date: situaţia geologică, climatică şi hidrologică, respectiv structurile geologice, nivelul apelor freatice şi subterane, debitele disponibile ale cursurilor de apă, numărul zilelor cu regim de îngheţ; situaţia resurselor materiale din zonă (balast, nisip, piatră de carieră); situaţia căilor de comunicaţii (liniile ferate existente, posibilităţile de racordare provizorie, rampe de descărcare, starea drumurilor de acces); reţelele şi utilităţile existente în zonă; posibilităţile de recrutare a forţei de muncă din zonă etc.

Cu ocazia elaborării proiectului de organizare a şantierului trebuie analizate, în vederea soluţionării ulterioare, următoarele aspecte: posibilitatea industrializării producerii obiectelor de organizare de şantier; posibilitatea reducerii duratei de instalare pe şantier a obiectelor de organizare; posibilitatea măririi numărului de refolosiri, a gradului de recuperabilitate şi funcţionalitate; posibilitatea reducerii consumurilor de materiale şi forţă de muncă; posibilitatea măririi simplităţii şi a uşurinţei în instalare şi dezafectare; posibilitatea reducerii costurilor etc.

8.3. Fondul de organizare de şantier

Documentaţia tehnico-economică pentru lucrările de organizare de şantier se aprobă de către organul de conducere al organizaţiei de construcţii-montaj, nu şi de către beneficiarul de investiţii.

Valoarea fondurilor de organizare de şantier cuvenită


constructorului, pentru întreaga lucrare admisă la finanţare, se negociază între constructor şi beneficiar.

Fondul de organizare de şantier se pune la dispoziţia antreprenorului general sau a celui de specialitate, respectiv a subantreprenorilor, pe măsura necesităţii reale de executare a lucrărilor şi de efectuare a cheltuielilor şi pe baza "programului de eşalonare a sumelor destinate brigăzii pentru întreaga lucrare şi anual" (care constituie anexă la contractul de antrepriză).

În situaţia în care lucrările şi cheltuielile de organizare de şantier sunt eşalonate pe mai mulţi ani, la începutul fiecărui an băncile finanţatoare analizează, împreună cu beneficiarii şi organizaţiile de construcţii-montaj, volumul şi eşalonarea anuală a acestor cheltuieli.

Pentru lucrările de construcţii-montaj care se execută în zone sau platforme industriale, fondul de organizare de şantier destinat bazelor unice de producţie pe întreaga platformă, bazelor unice de utilaje şi mijloace de transport, anexelor social-culturale, depozitelor etc. se determină prin proiectul de organizare coordonator, care se depune de către antreprenorul general, la banca finanţatoare. După admiterea la finanţare a lucrărilor, sumele stabilite prin proiectul de organizare coordonator se pun la dispoziţie, de către beneficiarii de investiţii, direct antreprenorului general, în funcţie de necesităţi.

Din fondul de organizare de şantier se pot executa:

- construcţii social-culturale şi administrative, locuinţe, dormitoare, vagoane sau bacuri-dormitor, cantine şi depozite de alimente, cluburi; birouri, băi, spălătorii, puncte sanitare şi farmaceutice, chioşcuri de pâine, magazine etc.;

- unităţi auxiliare productive; ateliere de dulgherie, fierărie, lăcătuşerie, mecanice, ateliere şi poligoane de prefabricate, instalaţii pentru sortarea agregatelor, staţii centrale de betoane şi mortare etc.;

- construcţii pentru servirea producţiei: şoproane, magazii, depozite de carburanţi, depozite de var, estacade, debarcadere, castele sau bazine de apă, rampe de descărcare şi


depozitare, remize pentru locomotive şi utilaje;

- construcţii şi instalaţii de folosinţă generală, drumuri, linii provizorii de garaj, căi de rulare pentru macarale, reţele electrice, reţele de apă şi canalizare, centrale termice şi electrice provizorii, staţii de compresoare;

- instalaţii şi lucrări de organizare necesare pentru executarea lucrărilor pe timp friguros şi la lumină artificială.

Din fondurile pentru organizarea de şantier, unităţile de construcţii-montaj au libertatea de a executa - exceptând achiziţionarea de utilaje - întreaga gamă de lucrări de construcţii şi instalaţii menite să asigure desfăşurarea, în bune condiţii, a lucrărilor de bază.

În vederea folosirii cât mai eficiente a fondurilor de organizare de şantier, ţinând seama de funcţia, durata de folosire pe şantier şi amplasamentul obiectelor de organizare de şantier, precum şi de stadiul dotării cu utilităţi a şantierului respectiv, s-au stabilit criterii obligatorii privind caracteristicile construcţiilor şi ale obiectelor de organizare de şantier.

Conform acestor caracteristici, se deosebesc următoarele categorii de obiecte de organizare de şantier:

- definitive - obiecte care se utilizează în întreaga durată normată pe acelaşi amplasament;

- provizorii - care pot fi: demontabile, mobile sau fixe; cele demontabile şi cele mobile se deplasează pe un alt şantier la terminarea funcţiei îndeplinite pe şantierul respectiv, iar cele fixe se părăsesc sau se demolează.

Construcţiile provizorii se execută imediat după deschiderea şantierului, pe baza unei autorizaţii prealabile, iar în momentul în care nu mai folosesc scopului, desfiinţarea lor este obligatorie, fără a necesita o nouă autorizaţie. Pentru folosirea lor în continuare la executarea altor lucrări de bază apropiate, sau pentru alte utilizări este necesară o nouă autorizaţie.

Construcţiile realizate pentru organizarea de şantier, devenite disponibile, pot fi vândute sau desfiinţate, iar construcţiile disponibile ce nu pot fi vândute se desfiinţează. Constructorul este obligat să inventarieze materialele


recuperate şi să înregistreze valoarea lor, reîntregindu-şi, pe această cale, fondul de organizare de şantier.

Economiile rezultate la fondul de organizare de şantier pot fi utilizate, prin concentrarea lor la nivelul antreprenorului, pentru realizarea unor obiecte de organizare de şantier definitive.

8.4. Deschiderea şi amenajarea şantierului

După încheierea contractului de antrepriză şi admiterea la finanţare a lucrărilor de construcţii-montaj contractate, antreprenorul general trece la deschiderea şi amenajarea şantierului, pentru care emite "ordinul de începere a lucrărilor".

Înainte de deschiderea şantierului, antreprenorul general convoacă beneficiarul şi proiectantul, care se deplasează la locul lucrării, pentru ca beneficiarul să predea, pe bază de proces-verbal, antreprenorului general amplasamentul lucrării, precum şi teritoriul de organizare, libere de orice obiecte sau reţele care ar împiedica executarea lucrărilor în condiţii normale. De asemenea, proiectantul predă reperele principale de amplasament şi cotele nivelmetrice materializate pe teren. Cu această ocazie, proiectantul general prezintă proiectul de execuţie, dând toate lămuririle necesare.

Pentru urmărirea aplicării corecte a proiectului, beneficiarul, antreprenorul general şi proiectantul general întocmesc, de comun acord, un grafic care stabileşte stadiile fizice de execuţie la care proiectantul va fi obligatoriu prezent pe şantier.

Pentru deschiderea şantierului, antreprenorul general ia o serie de măsuri care să permită începerea lucrărilor pregătitoare (împrejmuirea terenului, defrişarea terenului - dacă este cazul, curăţirea acestuia - demolarea clădirilor vechi aflate pe amplasamentul obiectelor de bază, evacuarea materialelor


rezultate, nivelarea terenului etc.). Aceste lucrări trebuie atacate la început şi terminate în cel mai scurt timp, cu excepţia construcţiilor ce pot servi ca obiecte de organizare.

După executarea principalelor lucrări de organizare, constructorul trasează terenul, în vederea începerii lucrărilor de bază, consemnându-se într-un proces verbal începerea efectivă a lucrărilor la fiecare obiect în parte şi precizându-se motivele întârzierii, atunci când este cazul. În vederea decontării lucrărilor, se întocmeşte o evidenţă clară a stadiilor fizice ale lucrărilor.

8.5. Organizarea şi dimensionarea spaţiilor de servire a personalului şantierului

În cadrul spaţiilor de servire a personalului şantierului se includ următoarele grupe de construcţii: construcţii de cazare şi construcţii anexe acestora (dormitoare, cantine, băi, spălătorii etc.); construcţii social-culturale (cluburi, săli de spectacole, săli şi terenuri de sport, săli de clasă, creşe, cămine şi grădiniţe pentru copiii personalului şantierului, puncte sanitare, dispensare etc.); construcţii administrative (birouri, cabine de pază şi control, magazii şi remize pentru instalaţii de pază contra incendiilor); spaţii comerciale şi de prestări servicii (magazine alimentare, debite de tutun, chioşcuri de ziare, ateliere de croitorie, cizmărie, frizerie, oficiu poştal, oficiu telefonic etc.).

Realizarea spaţiilor de cazare necesare personalului şantierului, ca şi a celor pentru alte necesităţi sociale, culturale şi tehnico-administrative trebuie asigurate, în principal, prin construcţii definitive (locuinţe, cămine, grupuri sociale etc.). Se vor utiliza, cât mai intens, posibilităţile locale de folosire


temporară, prin preluare sau închiriere, a unor construcţii definitive existente, care corespund necesităţilor social-administrative ale executantului.

Pentru reducerea volumului lucrărilor de organizare, se execută cu precădere lucrările de bază ale investiţiei ce pot fi folosite de către constructor, total sau parţial, ca elemente de organizare de şantier.

În principiu, necesarul de cazare trebuie rezolvat în cadrul construcţiilor de locuinţe, finisate sau cu grad redus de finisaj (prevăzute în programele primăriilor), precum şi în cel al căminelor de nefamilişti care se construiesc pentru beneficiar. Constructorii obiectului de bază vor putea prelua executarea acestor lucrări, în cazurile în care acestea sunt amplasate în apropierea obiectelor ce se construiesc, sau în situaţiile în care complexele industriale, inclusiv locuinţele, sunt situate în zone izolate.

La nevoie, se poate apela la obiecte de cazare cu caracter demontabil sau mobil, necesare până la realizarea construcţiei definitive pentru acoperirea unor vârfuri, sau se poate apela la rezolvarea cazării pe plan local. Aceste cazuri sunt precizate, în mod expres, de legislaţia în vigoare.

În ceea ce priveşte dimensionarea spaţiilor de servire a personalului şantierului, trebuie să se ţină seama de următoarele elemente de calcul: personalul total al şantierului (inclusiv membrii de familie, pentru anumite categorii de spaţii) din perioada de vârf; personalul care nu beneficiază de anumite spaţii, fiind din localitate sau împrejurimi; indicii de suprafaţă sau de volum, stabiliţi pentru fiecare categorie de construcţie (dormitoare, băi, spălătorii, săli de mese, dispensare, birouri, cantine.)2

S = (NPt - NPl) x i, în care:

S = reprezintă spaţiile de servire a personalului unităţii, exprimate în metri pătraţi sau în metri cubi;

2 Indici de suprafaţă sau volum pentru săli de mese (mc/muncitor) = 1; punct sanitar (mc/muncitor) = 0,5 etc.


NPt = personalul total al şantierului, inclusiv membrii de familie;

NPl = personalul care nu beneficiază de anumite spaţii (localnici);

i = indicele de suprafaţă sau de volum, pentru fiecare categorie de construcţie.

Calculele se fac pentru fiecare categorie de spaţiu de servire a personalului.

Cheltuielile pentru realizarea construcţiilor provizorii reprezintă cheltuieli neproductive, iar valorile recuperabile la lichidarea şantierului nu sunt prea mari. De aceea, trebuie luate toate măsurile posibile pentru limitarea acestor cheltuieli şi creşterea gradului de refolosire a materialelor rezultate.

8.6. Organizarea şi dimensionarea căilor de comunicaţie

Asigurarea unor căi de acces corespunzătoare ca lăţime, lungime şi sistem rutier are o mare importanţă, deoarece la şantiere şi în interiorul acestora se transportă cantităţi uriaşe de materiale şi elemente de construcţii, unele cu masă foarte mare.

În funcţie de mărimea şi amplasarea şantierului, căile de comunicaţie ale acestuia sunt formate, după caz, din: drumuri (interioare şi exterioare), căi ferate (normale sau înguste), amenajări pentru transportul fluvial (unde este cazul), la care se adaugă instalaţiile telefonice.

Asigurarea şantierului, de la deschiderea lui şi înainte de începerea lucrărilor de bază, cu căile de comunicaţie necesare este o condiţie esenţială pentru buna desfăşurare a lucrărilor, atât pentru aprovizionarea cu materiale şi utilaje, cât şi pentru transmiterea mesajelor.

Cea mai bună modalitate de realizare a căilor de comunicaţie este soluţia definitivă. Cum aceasta nu este întotdeauna posibilă, se recurge încă, frecvent, la soluţii


provizorii, care trebuie să respecte anumite condiţii: să aibă un traseu cât mai scurt; să fie rezistente în perioadele de ploi şi de iarnă; să asigure o circulaţie normală a mijloacelor de transport; să asigure securitatea traficului şi a pietonilor; să fie cât mai puţin costisitoare. Drumurile exterioare nu se execută, de obicei, din fondurile de organizare de şantier, deoarece ele se află în administrarea comunală, orăşenească, municipală, judeţeană sau naţională, care angajează firme specializate în execuţia şi întreţinerea lor.

Drumurile provizorii interioare ale şantierului şi ale bazelor de producţie au lăţimi diferite, în funcţie de sistemul de circulaţie, într-un singur sens sau în două sensuri (3,5 m, respectiv 6 m). Drumurile cu trafic intens şi greu se execută din dale trapezoidale, dreptunghiulare sau hexagonale, prefabricate din beton armat, iar cele cu trafic mijlociu - din balast cilindrat sau pământ stabilizat (tratat cu liant şi compresat).

Dimensionarea drumurilor interioare se face pe bază de indici de suprafaţă la un milion lei producţie de construcţii-montaj. Ţinând seama de producţia din anul de vârf, se va stabili necesarul de drumuri balastate, la fel procedându-se şi pentru drumurile din elemente de beton prefabricat.

Căile ferate pentru organizarea de şantier se construiesc, în general, în baza de producţie. Excepţie fac şantierele mari, unde se deplasează volume importante de pământ. La obiectul care se construieşte, dacă investiţia are prevăzut racord de cale ferată, acesta se execută înaintea celorlalte lucrări de bază.

În general, orice bază de producţie trebuie să fie racordată la calea ferată care oferă condiţii economice de transport al materialelor pentru distanţe de peste 50 km.

Pentru dimensionarea căii ferate, indicii se exprimă în metri liniari la un milion lei producţie.

Posturile telefonice şi reţeaua telefonică sunt dimensionate în funcţie de numărul personalului de conducere, administrativ şi funcţionăresc.


8.7. Organizarea şi dimensionarea reţelelor de alimentare cu apă, energie electrică, căldură şi aer comprimat

Şantierele moderne, cu mecanizare complexă, sunt mari consumatoare de apă şi energie, iar lucrările pentru realizarea instalaţiilor necesare şi a reţelelor de distribuţie ocupă un volum important din totalul construcţiilor provizorii de organizare.

Creşterea gradului de mecanizare, în condiţiile industrializării construcţiilor, presupune creşterea consumului de utilităţi şi, în special, de energie electrică, însă mecanizarea nu se extinde numai la lucrările de bază, ci şi în bazele de producţie. Pe şantiere se desfăşoară, în proporţii mari, lucrări de montaj, macaralele şi aparatele de sudură fiind principalii consumatori de energie electrică. În condiţiile creşterii gradului de prefabricare a lucrărilor de finisaj, se vor reduce şi consumurile de aer comprimat, apă şi căldură necesare pe şantier, deoarece vor fi eliminate sau diminuate mult lucrările de tencuieli, zugrăveli, şape, placări cu faianţă etc. Cu toate acestea, şantierul trebuie să fie alimentat cu apă, energie electrică, termică şi aer comprimat, în cantităţile necesare, la termenele planificate şi la parametrii ceruţi de documentaţia de proiectare, pentru a permite desfăşurarea normală a lucrărilor şi înscrierea acestora în duratele planificate de execuţie.

Încă din faza de proiectare a reţelelor de alimentare cu utilităţi, trebuie să se respecte următoarele cerinţe:

- folosirea reţelelor provizorii numai în cazuri bine justificate, atunci când condiţiile tehnice sau economice împiedică realizarea cu prioritate a celor definitive;

- folosirea reţelelor provizorii de alimentare cu utilităţi, numai pentru racordarea obiectelor de organizare de şantier;

- traseele reţelelor de alimentare provizorie cu utilităţi să fie cât mai scurte. În acest sens, trebuie folosiţi algoritmi de determinare a lungimii minime a reţelei (arbori minimi);

- traseele reţelelor provizorii să fie astfel alese, încât să nu traverseze amplasamentele lucrărilor de bază, deoarece în acest caz vor fi necesare cheltuieli suplimentare pentru demontări şi


remontări (totale sau parţiale), care vor mări cheltuielile de organizare de şantier şi vor prelungi durata de execuţie;

- amplasarea reţelelor provizorii de alimentare cu utilităţi să se facă cu cheltuieli minime de muncă vie şi materializată, în funcţie de durata lor de exploatare şi de cantităţile şi parametrii utilităţilor furnizate. Trebuie să nu se aleagă soluţii de amplasare subterană a acestora pentru durate mici de exploatare (necesitând un cost mai mare al amplasării) şi nici reţele de cote "0" sau supraterane la lucrări cu durate mari şi foarte mari de exploatare, deoarece acestea duc la deteriorarea reţelelor, întreruperea furnizării utilităţilor pe timp de iarnă şi prelungirea duratei de execuţie.

Respectarea acestor cerinţe, atât în faza de proiectare, cât şi în faza de execuţie, asigură realizarea unor reţele provizorii de lungimi minime, la costuri reduse şi într-un timp optim, pentru a asigura atacarea obiectelor de bază la temenele prevăzute.

Pentru a realiza reţelele provizorii cu cheltuieli minime se urmăresc, încă din faza de proiectare, două probleme distincte, şi anume: lungimea reţelelor şi diametrele acestora.

Lungimea minimă a unei reţele provizorii (sau definitive) se poate determina cu ajutorul algoritmului lui Kruskal, care permite obţinerea unui arbore parţial de valoare totală minimă. Se numeşte "arbore" un graf finit conex fără cicluri şi având cel puţin două vârfuri3. Acest algoritm presupune ca, lucrând în etape, să se aleagă de fiecare dată muchia cu valoarea cea mai mică, fără însă a forma astfel un ciclu cu muchiile alese anterior. Conform definiţiei de mai sus, se va alege o mulţime de "n-1" muchii ce vor forma un arbore de valoare minimă. Dacă toate muchiile grafului iniţial au valori diferite, atunci arborele obţinut va fi unic. Mulţimea de "n-1" muchii (Un-1) va avea următoarea formă:

Un-1 = U1, U2, …….. Un-1

iar graful (X,Un-1) este un arbore de valoare minimă.

Dacă două sau mai multe muchii au valoare egală, atunci

3 A. Kaufmann, “Metode şi modele ale cercetării operaţionale”, vol. 2, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1967, pag. 347.


arborele ce se poate obţine nu mai este unic.

În cadrul lucrărilor de determinare a traseului minim al reţelei, în etapa de proiectare pot fi asociate valorilor muchiilor fie lungimea muchiei respective, fie costul total al reţelei ce acoperă această muchie.

Reţeaua de distribuţie a utilităţilor poate fi realizată după diferite scheme, în funcţie de natura obiectului căruia i se furnizează utilitatea respectivă.

Dacă întreruperea furnizării utilităţii provoacă pagube obiectului alimentat (staţie de betoane şi mortare, care poate fi blocată şi deteriorată la întreruperea furnizării energiei electrice) atunci, pentru creşterea siguranţei în alimentare, se folosesc două surse distincte.

Această schemă presupune alimentarea fiecărui obiect prin două surse independente şi se numeşte reţea de distribuţie inelară (figura 29). Dacă, însă, întreruperea furnizării utilităţii ca urmare a unei defecţiuni a reţelei nu provoacă pagube sau pierderi importante, punctele de lucru şi obiectele de organizare de şantier sunt conectate la o reţea de tip radial (figura 30) ceea ce presupune o reducere importantă a lungimii reţelei în cele mai multe dintre cazuri.

Dacă reţeaua de tip inelar prezintă o mare siguranţă în exploatare, reţeaua de tip radial asigură reducerea consumului de metal (ţeavă, conductor), de manoperă precum şi o durată mai scurtă de realizare.

În cele mai multe cazuri, în practică se folosesc reţele de tip mixt (figura 31), care îmbină atât schemele celor două tipuri prezentate anterior, cât şi avantajele şi dezavantajele lor.

Dacă pentru determinarea lungimii reţelei contează foarte puţin "utilitatea" pentru care se construieşte reţeaua, la stabilirea diametrului acesteia contează, în primul rând, felul şi cantitatea utilităţii transportate.

În dimensionarea instalaţiilor provizorii de alimentare cu utilităţi, trebuie rezolvate două probleme distincte: amplasarea şi dimensionarea sursei (priză de alimentare cu apă, post de transformare pentru energie electrică, staţie de compresoare pentru aer comprimat, centrală termică pentru abur şi apă caldă) şi


dimensionarea reţelei de distribuţie.

Notă: S = sursă; C = consumatori

Figura 29. Reţea de distribuţie inelară

Figura 30. Reţea de distribuţie radială

Figura 31. Reţea de distribuţie mixtă

Amplasarea optimă a unei surse de alimentare cu utilităţi

SC1

C2

C3

C7

C6

C5

C4

S

C1

C2

C3

C7

C6

C5

C4

SC1

C2

C3

C7

C6

C5

C4


faţă de mai mulţi consumatori poate fi stabilită pe baza sumei minime a cheltuielilor de transport al utilităţii. Folosind algoritmul "Steiner-Weber" se parcurg etapele descrise mai jos.

Se consideră "n" puncte Pi (i =1,2...n) de la care se vor transporta (la sau de la punctul S), în unităţi de timp egale, cantităţile "Ci" la distanţele "ri ".

În coordonate carteziene, această relaţie devine:

unde xi şi yi sunt coordonatele punctului Pi (i=1,2...n), iar x şi y sunt coordonatele necunoscute ale sursei.

Necunoscutele x şi y se vor obţine prin iteraţii succesive la care etapa “k+1” arată astfel:


Se poate utiliza, ca soluţie iniţială, centrul de greutate al sistemului de puncte Pi având coordonatele:

Atât sursa, cât şi reţeaua de distribuţie se dimensionează în funcţie de consumul preliminat de utilităţi, în aşa fel încât să asigure, fără nici o dificultate, furnizarea utilităţilor respective în perioada de consum maxim.

Pentru a respecta această cerinţă, este necesar ca, la proiectarea organizării şantierului, să se cunoască foarte bine volumele lucrărilor de bază ce urmează a se executa şi eşalonarea în timp a acestora. În condiţiile programării execuţiei obiectelor de bază folosind graficele reţea se pot determina, prin proiectarea pe abscisa unui grafic calendaristic (construit pe baza graficului reţea), volumele utilităţilor necesare în orice moment. În cazul în care aceste volume ar solicita capacităţi prea mari pentru sursele de alimentare cu utilităţi şi pentru reţelele de distribuţie datorită masării lor într-o anumită perioadă de timp, se pot ataşa, la graficul calendaristic, rezervele libere de timp şi, în funcţie de acestea, se pot face reprogramări ale unor activităţi, în scopul diminuării vârfurilor de consum de utilităţi, vârfuri ce determină capacităţile sursei şi ale reţelei de distribuţie.

După determinarea necesarului de utilităţi şi după o eventuală aplatizare a vârfurilor acestui necesar, conform celor prezentate se pot dimensiona sursa de alimentare şi reţeaua de distribuţie pentru fiecare utilitate în parte.

La proiectarea surselor de alimentare şi a reţelelor de distribuţie trebuie să se aibă în vedere particularităţile şi cerinţele acestora, în funcţie de natura utilităţii.

Astfel, la alimentarea cu apă, sursa trebuie: să asigure debitul maxim necesar; să se găsească la mică adâncime; să fie aproape de şantier; să servească atât pentru


consumul productiv, cât şi pentru nevoile gospodăreşti; să nu permită pătrunderea impurităţilor sau a apelor uzate; să poată fi folosită, eventual, şi pentru alimentarea viitorului obiect de construcţii etc.

Reţeaua de alimentare trebuie: să aibă lungime minimă, să permită asigurarea debitului maxim, să fie montată sub adâncimea de îngheţ (dacă funcţionează şi iarna) şi să poată fi folosită ca reţea definitivă (dacă nu total, cel puţin parţial).

La alimentarea cu energie electrică, sursa trebuie: să aibă o putere corespunzătoare sumei puterilor instalate de pe şantier (corectate cu factorul de putere şi coeficienţii de simultaneitate). Ea trebuie să fie amplasată în centrul de greutate al şantierului pentru a evita crearea mai multor surse (posturi de transformare).

Totodată, trebuie ca grupurile electrogene (fixe sau mobile) să se folosească numai în cazuri bine justificate, deoarece funcţionează cu un consum specific ridicat de combustibil. Ori de câte ori este posibil trebuie să se realizeze posturi de transformare definitive în cabine tipizate (bine protejate).

Reţeaua trebuie: să aibă lungime minimă, să nu traverseze căile de comunicaţii decât în conductori izolaţi în subteran sau la înălţime corespunzătoare. Conductorii trebuie să aibă diametre care să reziste parametrilor proiectaţi ai utilizării şi să asigure minimum de pierderi în reţea, iar reţeaua de joasă tensiune să nu aibă o rază mai mare de 500 metri pentru a evita pierderile de energie.

La alimentarea cu aer comprimat, sursa trebuie: să folosească compresoare fixe - pentru cantităţi mari de aer comprimat - şi compresoare mobile pentru cantităţi mici. De asemenea, ea trebuie amplasată în centrul de greutate al şantierului (cea fixă) sau în imediata apropiere a punctului de lucru (cea mobilă), pentru a diminua lungimea reţelei şi pierderile din reţea, fiind necesară totodată şi izolarea sa fonică.

Reţeaua trebuie: să fie radială şi să asigure, la fiecare consumator, presiunea necesară; să fie scurtă - pentru evitarea


pierderilor de presiune pe reţea şi să se termine la fiecare consumator cu conducte flexibile, pentru a uşura exploatarea.

La alimentarea cu abur, sursa trebuie: să fie, ori de câte ori este posibil, definitivă, iar dacă este provizorie, să asigure consumul maxim cerut de procesul de producţie şi necesităţile de încălzire.

Ea ar trebui amplasată în centrul de greutate al şantierului.

Reţeaua trebuie: să fie izolată termic, montată aerian sau subteran deasupra apelor freatice, să aibă lungime minimă, instalaţii de evacuare a condensului şi loc de dilatare.

8.8. Determinarea consumului de utilităţi

Determinarea consumului de apă

În unităţile de construcţii-montaj apa se consumă pentru scopuri tehnologice, menajere, sanitare şi pentru combaterea incendiilor. Deoarece nu se cunosc cu certitudine toate necesităţile de apă ale unităţii, iar consumul este supus unor neuniformităţi mari, stabilirea acestuia este destul de dificilă, neputându-se face cu exactitate. La şantierele cu un consum de apă obişnuit, adică acolo unde nu se execută volume mari de lucrări de terasamente prin hidromecanizare, spălări de agregate etc., cantităţile de apă pentru procesul de producţie se determină pe baza unor consumuri medii stabilite pentru principalele lucrări de pe şantier (tabelul 16).


Tabelul 16 - Consumuri medii de apă pentru principalele lucrări de pe şantier

Nr. crt.

Denumirea lucrării Consum mediu de apă

(l / mc)

1 Spălarea mecanică a agregatelor 710 – 5000

2 Prepararea mortarului 170 – 300

3 Stingerea varului 2500 – 3500

4 Prepararea betonului 200 – 300

5 Stropirea betonului 200 - 400

La şantierele cu consumuri foarte mari, necesarul de apă trebuie calculat în diferite faze ale executării lucrărilor, întocmind grafice calendaristice, pentru a stabili vârfurile de consum, în vederea dimensionării instalaţiilor.

În cazul lucrărilor obişnuite, debitul de apă pentru desfăşurarea procesului de producţie se calculează astfel:

în care:

DAp reprezintă debitul de apă pentru nevoile producţiei, exprimat în litri, pe secundă;

1,2 - coeficient care ţine seama de consumuri neprevăzute;

Aci - consumul de apă pentru fiecare consumator productiv, în litri, pe un schimb cu durata de 8 ore;

Kn - coeficientul de neuniformitate a consumului de apă pe un schimb

Consumul maxim de apă necesară desfăşurării procesului de producţie pentru un schimb (Ap) se determină astfel:

Ap = 1,2 x Kn x Aci

Debitul de apă potabilă pentru scopuri gospodăreşti şi sanitare se determină conform relaţiei:


DAg = DAg1 + DAg2

în care:

DAg - reprezintă debitul de apă potabilă pentru scopuri gospodăreşti şi sanitare;

DAg1- debitul de apă potabilă pe şantier l/s;

DAg2- debitul de apă potabilă în colonia de muncitori l/s.

Debitul de apă potabilă pe şantierul de construcţii (Ag1) se determină astfel:

în care:

Kn' reprezintă coeficientul de neuniformitate a consumului de apă

potabilă în timpul unui schimb;

N1 - numărul de muncitori de pe şantier;

Am1 - consumul de apă potabilă pentru nevoile gospodăreşti, calculat în litri pentru un muncitor de pe şantier, într-un schimb;

Ad1 - consumul de apă potabilă, în litri, pentru diverşi consumatori (duşuri, băi, cantină, dispensar etc.) timp de 8 ore.

Debitul de apă potabilă în colonia de muncitori (Ag2) se stabileşte după formula:

în care:

Kn'' reprezintă coeficientul de neuniformitate a consumului de apă

în timpul unei zile;

N2 - numărul locuitorilor coloniei;

Am2 - consumul de apă, calculat în litri pentru un locuitor din colonia de muncitori, pe zi;


Ad2 - consumul de apă în litri pentru diverşi consumatori (duşuri, băi, spitale, şcoală etc.), timp de 24 de ore.

Consumul de apă potabilă pentru scopuri gospodăreşti şi sanitare se determină conform relaţiei:

Ag = Ag1 + Ag2

unde:

Ag reprezintă consumul de apă potabilă, pe şantier şi în colonie, pentru scopuri gospodăreşti şi sanitare;

Ag1 - consumul de apă potabilă pe şantier;

Ag2 - consumul de apă potabilă în colonia de muncitori.

Consumul de apă potabilă pe şantierul de construcţii (Ag1) se determină astfel:

Ag1 = Kn' x (N1 x Am1 + Ad1)

iar cel de apă potabilă în colonia de muncitori (Ag2), conform relaţiei:

Ag2 = Kn'' x (N2 x Am2 + Ad2)

unde semnificaţiile notaţiilor rămân aceleaşi ca în formulele de determinare a debitului de apă.

Debitul de apă necesar pentru stingerea incendiilor (Ai) se stabileşte de comun acord cu organele de pompieri, pe baza normativelor existente.

Debitul total de apă necesar şantierului (DAT) se calculează cu ajutorul relaţiei:

DAT =D Ap + DAg + DAi

Dimensionarea diametrului instalaţiilor de apă se face pe baza formulei:

în care:


D reprezintă diametrul conductelor, în mm;

DAT - debitul de apă necesar, în l/s;

V - viteza de circulaţie a apei în conducte, în m/s (pentru reţele permanente: 0,7 -1,00 m/s; pentru reţele provizorii:1,00 -1,50 m/s).

Procurarea şi distribuirea apei pe şantier presupun consum mare de energie precum şi alte cheltuieli (realizarea sursei, a instalaţiilor de purificare a apei, întreţinerea acestora etc.), ceea ce face necesară întărirea acţiunilor de economisire a apei, prin aplicarea următoarelor măsuri: deschiderea punctelor de alimentare cu apă numai în locuri strict necesare; verificarea robineţilor şi a conductelor, pentru evitarea pierderilor de apă; folosirea unor dispozitive de blocare a alimentării cu apă la terminarea unor procese umede; folosirea hidromecanizării numai în cazuri bine justificate; folosirea unor dispozitive de reglare a consumului de apă în staţiile de spălare a utilajelor, mijloacelor de transport etc.; recircularea apei, ori de câte ori este posibil; organizarea judicioasă a alimentării cu apă a duşurilor, spălătoriilor, cantinelor, creşelor, dispensarelor etc. Determinarea consumului de energie electrică

Unităţile de construcţii-montaj au devenit mari consumatoare de energie electrică, datorită mecanizării lucrărilor. Costul energiei electrice reprezintă, la lucrările mari, circa 1,5 - 2,5 % din costul total.

În construcţii, energia electrică are diverse utilizări (pentru acţionarea maşinilor şi a utilajelor de construcţii, a aparatelor de sudură, nituire, iluminatul secţiilor auxiliare productive, a magaziilor, a clădirilor administrative şi sociale, iar pe timp de iarnă, cu restricţii, pentru dezgheţarea terenurilor, protecţia betonului proaspăt, încălzirea materialelor de construcţii etc.)

Puterea electrică totală necesară se obţine prin însumarea puterii necesare pe fiecare consumator, astfel:

în care;

Pt - reprezintă puterea totală necesară, în Kw;

Ker = 1,10 - coeficientul prin care se ţine seama de pierderile de


putere ale reţelei;

Cos - factorul de putere al reţelei, care depinde de numărul şi de felul sarcinilor (în medie, este 0,75);

Pn - puterea nominală a maşinilor şi instalaţiilor, în Kw;

Pii - puterea corpurilor de iluminat, pentru iluminatul interior;

Pie - puterea corpurilor de iluminat, pentru iluminatul exterior;

Ks1, Ks2, Ks3 - coeficienţii de simultaneitate corespunzători4

Pentru reducerea consumurilor de energie electrică se pot lua următoarele măsuri: stabilirea unor puncte de iluminare strict necesare, amplasate astfel încât fiecare să lumineze o suprafaţă maximă; eliminarea remedierilor şi a refacerilor unor lucrări ce solicită consumuri energetice, prin îmbunătăţirea calităţii lucrărilor; folosirea de maşini şi utilaje ale căror motoare electrice să aibă un randament ridicat, să nu fie uzate şi să fie bine protejate; folosirea de motoare electrice de puteri corespunzătoare celor solicitate de capacitatea utilajelor; folosirea întrerupătoarelor de mers în gol, care să oprească funcţionarea motorului electric sau a transformatorului de sudură la întreruperea lucrului; amplasarea punctelor de transformare (dotate cu transformatoare de puteri corespunzătoare), astfel încât să se minimizeze pierderile de energie în reţea; dimensionarea reţelei astfel încât pierderile de energie să fie minime; îmbunătăţirea eşalonării execuţiei proceselor de producţie mari consumatoare de energie pentru aplatizarea curbei de sarcină; programarea lucrărilor exterioare în afara perioadei de timp friguros etc.

Determinarea consumului de căldură

Şantierele de construcţii-montaj sunt mari consumatoare de energie termică în perioada de timp friguros. La lucrările de construcţii se consumă căldură atât pentru încălzirea clădirilor şi a barăcilor, cât şi pentru nevoi tehnologice (cu restricţii, pentru aburirea prefabricatelor de beton armat, încălzirea cu abur a

4 Coeficientul de simultaneitate reprezintă raportul între sarcina consumatorilor la un moment dat şi puterea instalată a tuturor consumatorilor. Pentru unităţile având până la 10 utilaje sau instalaţii cu motoare electrice, K = 0,75; pentru cele cu până la 30 de motoare electrice, K = 0,70; pentru cele cu peste 50 motoare electrice, K = 0,50.


betonului în timpul iernii, dezgheţarea cu abur a pământului, uscarea materialului lemnos etc.).

Cantitatea de căldură necesară pentru încălzirea clădirilor depinde de proprietăţile termotehnice ale elementelor de încălzit, de volumele clădirilor şi de diferenţa de temperatură dintre interiorul şi exteriorul clădirii. Consumul de căldură pe oră (Kcal/h) pentru încălzirea clădirilor poate fi determinat cu ajutorul următoarei formule:

în care:

Q1 - reprezintă consumul de căldură pe oră pentru încălzirea barăcilor şi clădirilor, exprimat în kcal/h;

1,1 - coeficient de siguranţă;

Si - suprafaţa pereţilor şi a tavanelor de structuri diferite, în mp;

Ki - coeficientul de cedare de căldură a pereţilor şi tavanelor, în Kcal/mp, din suprafaţa clădirii, în decurs de o oră, în cazul în care diferenţa de temperatură dintre interiorul şi exteriorul clădirii este de 10C (coeficienţii Ki se stabilesc prin normative);

ti - temperatura interioară luată în calcul, în grade Celsius;

te - temperatura exterioară luată în calcul, în grade Celsius.

Consumul de căldură pentru scopuri tehnologice se determină de fiecare dată prin calcule speciale, luându-se ca bază volumul de lucrări proiectat şi termenele de execuţie, regimurile termice adoptate şi alte condiţii care determină cantitatea de căldură şi intensitatea consumării ei (tabelul 17)


Consumuri medii de căldură pentru lucrările de construcţii. Tabelul 17

Natura consumului Consumul de căldură(Kcal/h/m.c.)

Dezgheţarea pământului a) nisipos b) argilos

15.00020.000

Încălzirea apei cu abur, până la temperatura de 7500 C

75.000

Aburirea elementelor de construcţie din beton 220.000Prepararea betonului 7.000 - 43.000Turnarea betonului în construcţia de protecţie încălzită 140.000Turnarea betonului în pardoseli, pe pământ 190.000

Cantitatea totală de căldură se stabileşte prin însumarea consumurilor de căldură ale tuturor consumatorilor, luând în considerare pierderile inevitabile de căldură în reţea, astfel:

QC = (Q1 + Q2) x Kr1 x Kr2

în care:

QC reprezintă cantitatea totală de căldură, în Kcal/h;

Q1 - cantitatea de căldură necesară pentru încălzirea clădirilor şi barăcilor, în Kcal/h;

Q2 - cantitatea de căldură necesară pentru nevoi tehnologice în Kcal/h;

Kr1 - coeficient ce asigură acoperirea pierderilor de căldură în reţea (în mod aproximativ, se poate considera K=1,15);

Kr2 - coeficient ce asigură acoperirea consumurilor neprevăzute de căldură.

Reducerea consumurilor de căldură în construcţii-montaj se poate asigura prin următoarele măsuri: alegerea celei mai economice surse de alimentare cu căldură; stabilirea traseelor minime pentru reţelele de alimentare; îmbunătăţirea termoizolaţiei reţelelor de alimentare; îmbunătăţirea termoizolaţiei încăperilor încălzite; folosirea unor radiatoare cu randament mare; reducerea consumului de căldură pentru


procese tehnologice pe şantier, prin extinderea prefabricării uzinale; eşalonarea corespunzătoare a lucrărilor în scopul realizării proceselor ce solicită un mare consum de căldură în perioadele favorabile; folosirea energiei solare pentru uscarea materialelor, urgentarea realizării proceselor naturale etc.

Determinarea consumului de aer comprimat

Aerul comprimat se foloseşte la lucrările de construcţii-montaj pentru acţionarea sculelor pneumatice (perforatoare, ciocane de abataj, scule pentru cioplirea pietrei etc.), pentru acţionarea diferitelor dispozitive şi aparate (dispozitive de vopsire cu aer comprimat, aparate de sablare, pompe de mortar-beton etc.), sau pentru transportul materialelor pulverulente.

Aerul comprimat se produce în staţiile de compresoare. În unele cazuri există posibilitatea de a obţine aerul comprimat de la staţia de compresoare a unei întreprinderi existente (la extinderea sau reconstruirea unor întreprinderi în exploatare). De regulă, însă, pe şantierele de construcţii-montaj se folosesc staţii de compresoare mobile sau fixe. Cele mobile se amplasează la locul de executare a lucrărilor.

La lucrările de durată şi cu volum mare se utilizează staţii de compresoare fixe de mare capacitate, aşezate pe fundaţii de beton şi adăpostite în clădiri provizorii de şantier. Este recomandabil să se instaleze cel puţin două compresoare, pentru a putea alimenta lucrările, fără întreruperi, cu aer comprimat, în cazul reparării sau întreţinerii unuia din compresoare.

Cantitatea de aer comprimat se determină pe baza următoarei formule:

QA = Ka x Ksa x ∑qs

în care:

QA reprezintă debitul instalaţiei de compresoare, în mc/min aer aspirat;

Ka - coeficientul pierderilor de aer comprimat în reţea (1,3 -1,5);

Ksa -coeficientul de simultaneitate (pentru o sculă racordată =1; pentru 2-4 scule = 0,90; pentru 4-6 scule = 0,80-0,83 etc.);

qs - consumul de aer comprimat pentru fiecare unealtă


pneumatică (în mc/min) servită de instalaţia respectivă (aparat de tencuit: 2,0 - 2,5; aparat de vopsit: 0,2-0,3 etc.).

Presiunea de lucru a compresoarelor trebuie să fie cu 20-30% mai mare decât presiunea din sculele şi mecanismele pneumatice, datorită pierderilor de presiune pe reţea.

Pentru reducerea consumului de aer comprimat pot fi luate următoarele măsuri: folosirea unor receptoare neuzate, bine etanşate; folosirea unor reţele scurte, pentru reducerea pierderilor pe reţea; etanşarea corespunzătoare a reţelei; folosirea unor scule cu randament bun; introducerea limitatoarelor de alimentare cu aer comprimat la încetarea lucrului; alimentarea cu aer comprimat la parametrii necesari; alimentarea cu aer comprimat de la instalaţiile independente, când punctele de consum sunt situate la distanţe mari de sursa de alimentare centralizată etc.

8.9. Organizarea executării lucrărilor de construcţii-montaj pe timp friguros

Extinderea executării lucrărilor de construcţii-montaj în tot cursul anului solicită organizarea distinctă a lucrărilor pe timp friguros. Sunt considerate "zile friguroase" zilele în care temperatura aerului, măsurată la ora 7 dimineaţa, în aer liber, la umbră, la înălţimea de 2 metri de la sol şi la distanţa de 5 metri de orice obiect de construcţii, este mai mică de 5oC.

Pentru a-şi desfăşura activitatea în aceste condiţii, constructorul trebuie să ia anumite măsuri de protecţie, care presupun efectuarea unor cheltuieli suplimentare. Acestea sunt minimizate prin intermediul soluţiilor alese în proiectul de organizare a lucrărilor pe timp friguros.

Proiectul de organizare a lucrărilor pe timp friguros

Proiectantul ţine seama, în elaborarea proiectului de organizare a lucrărilor pe timp friguros, de: perioada în care se va executa lucrarea; media termică înregistrată în zona de amplasare


aleasă pentru perioada de execuţie; regimul hidrografic al zonei; natura lucrărilor executate; limitele minime de temperatură la care calitatea lucrărilor nu este afectată; tehnologiile alese în condiţiile de mai sus, cu cheltuieli minime; cantitatea lucrărilor ce se vor executa; măsurile suplimentare de protecţia muncii etc.

Proiectul de organizare a lucrărilor pe timp friguros cuprinde piese scrise şi desenate. În cadrul pieselor scrise se includ: memoriul justificativ, documentaţia de deviz, instrucţiunile de desfăşurare a lucrărilor (fişa tehnologică), măsuri de protecţia muncii, prevenirea şi stingerea incendiilor etc. Ca piese desenate, se ataşează: graficul de eşalonare a lucrărilor pe timp friguros, schiţe şi desene de execuţie, planul de amplasare a obiectelor la care se vor desfăşura lucrări pe timp friguros, graficele de eşalonare a necesarului de forţă de muncă, materiale, utilaje etc.

Pregătirea lucrărilor pentru activitatea pe timp friguros

Continuitatea desfăşurării lucrărilor pe timp friguros poate fi asigurată prin soluţii organizatorice şi soluţii tehnice. Soluţiile organizatorice, mai puţin costisitoare, permit eşalonarea lucrărilor în aşa fel încât lucrările de structuri, cu multe procese umede, să se desfăşoare în perioadele favorabile, pentru asigurarea închiderilor, în care să se realizeze lucrările pe timp friguros. Tot prin soluţii organizatorice pot fi protejate de îngheţ (prin acoperire cu paie, rogojini, talaş etc.) produsele de balastieră şi carieră, pământul care trebuie săpat etc.

Soluţiile tehnice presupun: adaptarea tehnologiilor de execuţie la condiţiile de lucru pe timp friguros, prin folosirea unor adaosuri care să coboare punctul de îngheţ al materialelor; prefabricarea elementelor şi a detaliilor de construcţii care solicită procese umede; încălzirea materialelor înainte de a fi puse în operă etc.

Asigurarea executării lucrărilor pe timp friguros presupune adoptarea, în general, a unor măsuri speciale, ca:

- amenajarea generală a şantierului (refacerea drumurilor şi a şanţurilor de evacuare a apelor de suprafaţă, acoperirea produselor de balastieră şi a varului din gropile de var cu materiale termoizolante, închiderea - provizorie sau definitivă - a golurilor de la uşi şi ferestre, umplerea cu pământ a golurilor de fundaţii


terminate etc.;

- amenajarea construcţiilor speciale pe şantier, prin realizarea instalaţiilor de încălzit la staţiile de betoane şi mortare, a surselor de căldură pentru spaţiile închise, a instalaţiilor de preparare a apei calde pentru rampele de spălare a utilajelor de construcţii şi a mijloacelor de transport etc.;

- revizuirea reţelelor de şantier şi protejarea termică a conductelor de apă şi termoficare, revizuirea canalizărilor, a reţelelor electrice etc.;

- amenajarea spaţiilor de depozitare prin izolarea termică a depozitelor ce păstrează materiale sensibile la umiditate şi temperatură (ciment, var, ipsos, PAL, PFL, clei, lacuri şi vopsele, folii şi plăci din PVC, solvenţi etc.);

- amenajarea punctelor de întreţinere a utilajelor şi mijloacelor de transport pentru asigurarea pornirii uşoare a acestora, a curăţirii lor la terminarea schimbului (autobasculante, pompe de beton, malaxoare), a spălării lor cu apă caldă etc.;

- amenajarea sursei şi a reţelei de încălzire tehnologică pentru încălzirea spaţiilor de lucru, atelierelor, staţiilor de betoane, magaziilor de materiale, spaţiilor administrative, social-culturale etc.;

- organizarea activităţii meteorologice pe şantier, în vederea obţinerii şi valorificării datelor meteo (înregistrarea temperaturii interioare, exterioare, a temperaturii betoanelor, mortarelor, mixturilor asfaltice etc.);

- organizarea protecţiei şi igienei muncii, prin curăţirea zăpezii şi gheţii de pe drumurile de acces, scări, platforme de lucru, streşini şi acoperişuri, prin îngrădirea locurilor periculoase, presărarea materialelor antiderapante pe drumuri etc.;

- organizarea pazei şi stingerii incendiilor, supravegherea focurilor deschise, elaborarea instrucţiunilor de folosire a sobelor, asigurarea mijloacelor de combatere a incendiilor (pompe, furtunuri, rezervoare de apă, stingătoare, panouri de incendiu etc.);

- aplicarea unor măsuri speciale pentru perioadele de dezgheţ prin asigurarea cu materiale şi utilaje pentru întreţinerea drumurilor, asigurarea stivelor de materiale, organizarea evacuării apelor etc.;

- protejarea obiectelor la care s-au sistat lucrările pe timp friguros,


prin asigurarea taluzurilor împotriva surpărilor, închiderea provizorie a golurilor, acoperirea provizorie a ultimului nivel al obiectului de construcţii etc.;

- aprovizionarea materialelor pentru organizarea lucrărilor pe timp friguros (nisip, sare, rogojini, paie, rumeguş, talaş, panouri termoizolante, folii de polietilenă etc.).

Toate aceste măsuri5 privind asigurarea continuităţii lucrărilor de construcţii-montaj pe timp friguros influenţează, în mod favorabil, costurile fixe pe unitatea de produs (deoarece volumul acestor costuri este aproximativ acelaşi, indiferent dacă se lucrează sau nu).

Cheltuielile suplimentare solicitate de organizarea de şantier pe timp friguros pot fi minimizate prin soluţiile alese în proiectul de organizare a lucrărilor pe timp friguros. Alegerea unei variante din soluţiile propuse se face prin compararea costurilor acesteia cu cheltuielile suplimentare ocazionate de neutilizarea resurselor, ca urmare a întreruperii lucrărilor. Se acceptă continuarea executării lucrărilor pe timp friguros atunci când cheltuielile rezultate din neutilizarea resurselor disponibile (forţă de muncă, utilaje) sunt mai mari decât cheltuielile suplimentare pentru organizarea lucrărilor pe timp friguros. În anumite situaţii (urgentarea dării în folosinţă), se acceptă continuarea executării lucrărilor pe timp friguros chiar dacă cheltuielile suplimentare de organizare sunt mai mari decât economiile obţinute.

8.10. Organizarea teritoriului şantierului

Realizarea producţiei la calitatea şi termenele stabilite, creşterea productivităţii muncii şi reducerea costului obiectelor de construcţii sunt condiţionate şi de modul de amplasare a depozitelor, căilor de comunicaţie

5 S. Pop ş.a., “Îndrumătorul constructorului”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981, pg. 446 – 448.


provizorii, surselor de alimentare şi reţelelor de distribuire a apei, energiei electrice, aburului, aerului comprimat, precum şi a obiectelor de construcţii provizorii de servire a personalului de pe şantier etc.


Figura 32. Planul de organizare a teritoriului şantierului

Această amplasare se realizează pe baza planului de organizare a teritoriului şantierului, în care se stabileşte situarea pe teren a elementelor şi obiectelor de organizare de şantier. Cu această ocazie, trebuie rezolvate

15

14

11

10

98

7

6

5

4

3

2

1 1

22

6

10

11

13

12

11

11

Cazan

Spaţiu rezervat pentru subantreprenori

Depozit materiale pentrubrigadă

D R U M A C C E S

Hal

ă

de

fabr

icaţ

ie

Hal

ă

de

fabr

icaţ

ie

LEGENDĂ:

1.Sediu şef şantier. 2. Staţie betoane. 3. Magazii metalice. 4. Şopron var. 5. Groapă var. 6. Şopron pentru fierari şi dulgheri. 7. Centrală termică. 8. Depozit carburanţi. 9. Sala de mese. 10. Fosă septică ptr. WC. 11. Dormitoare. 12. Post trafo. 13. Castel apă. 14. Birouri. 15. Depozite cu diferite destinaţii.


următoarele probleme: precizarea amplasamentelor tuturor lucrărilor şi a amenajărilor provizorii necesare executării lucrărilor de bază; asigurarea suprafeţelor necesare desfăşurării proceselor de producţie pe şantier; rezolvarea optimă a fluxurilor de circulaţie a materialelor, prefabricatelor etc., fără încrucişări sau transbordări suplimentare; folosirea, pentru organizarea de şantier, a reţelelor şi construcţiilor definitive; asigurarea continuităţii lucrului pe timp friguros; crearea condiţiilor optime din punct de vedere al securităţii muncii, prevenirii şi stingerii incendiilor; prevederea diverselor etape ce apar în desfăşurarea lucrărilor (darea parţială în funcţiune, posibilitatea de a servi şi alte amplasamente sau unităţi în anumite perioade) şi a măsurilor corespunzătoare legate de planul de organizare.

Pentru ca planul de organizare a teritoriului să fie conceput în mod judicios şi să corespundă tuturor cerinţelor enumerate, el trebuie elaborat în mai multe variante, selectându-se apoi varianta optimă.

Un criteriu important în amplasarea construcţiilor necesare executării lucrărilor de bază este cel al costului transporturilor. Astfel de probleme se pun atât în ceea ce priveşte amplasarea unor unităţi anexe productive, depozite etc., în cadrul unei zone (platforme industriale), cât şi la amplasarea unor construcţii provizorii pe şantier.

Rezumat

Particularităţile procesului de producţie şi ale producţiei de construcţii impun desfăşurarea unor ample lucrări de organizare a şantierului pentru fiecare nou proiect (obiectiv) care, la rândul lui, solicită un nou amplasament. În acest capitol sunt prezentate, pe scurt activităţile de selectare şi achiziţionare a amplasamentului, proiectare, finanţare şi organizare a lucrărilor de amenajare a şantierului, asigurarea spaţiilor de servire a personalului, realizarea căilor de comunicaţii şi a surselor şi reţelelor de alimentare cu utilităţi. De asemenea, sunt prezentate modalităţile de organizare a lucrărilor pe timp friguros.

Termeni cheie


- proiect de organizare a şantierului - reţea de alimentare cu utilităţi

- amplasament - sursă de alimentare cu utilităţi

- obiect de organizare de şantier - reţea (radială, inelară, mixtă)

- fond de organizare de şantier - algoritm Kruskal, Steiner-Weber

- spaţii de servire a personalului - zi friguroasă

- cale de comunicaţie - proiectul de organizare a lucrărilor

- planul de organizare a teritoriului pe timp friguros

şantierului

Întrebări

1. Ce activităţi trebuie derulate în vederea selectării şi achiziţionării amplasamentului viitorului obiectiv?

2. Cine elaborează proiectul de organizare a şantierului şi de ce?

3. Ce categorii de obiecte de construcţii pot fi finanţate din fondul de organizare de şantier?

4. Ce fel de spaţii sunt necesare pentru servirea personalului şantierului şi cum pot fi ele asigurate?

5. Ce tipuri de căi de comunicaţie se folosesc pe şantiere şi cum pot fi organizate acestea?

6. Ce înţelegeţi prin noţiunea de “utilităţi” necesare pe şantier?

7. Ce este o reţea de alimentare cu utilităţi şi cum poate fi organizată?

8. Cum se dimensionează mărimea reţelelor de alimentare cu utilităţi?

9. Ce este o sursă de alimentare cu utilităţi? Cum poate fi dimensionată şi amplasată?

10. Este necesară organizarea lucrărilor de construcţii pe timp friguros? Ce elemente pot influenţa decizia de continuare a lucrărilor pe timp friguros?

11. Enumeraţi măsurile organizatorice de asigurare a continuării lucrărilor pe timp friguros. În ce document sunt ele fundamentate?

12. Ce cuprinde şi la ce serveşte planul de organizare a teritoriului şantierului?

cap8 - organizare de santier ( parea iii)

Documents