caietul teatrului nottara, numărul 1

CAIETELE TEATRULUI “NOTTARA”

Nr 1/decembrie 2011

publicație periodică

EDIȚIE

ANIVERSARĂ

PREMIERĂ

EMIL HOSSU:Actorul care sfidează timpul

38

35

ALEXANDRU REPAN: La Londra s-a ridicat ceaţa

de pe teatrul românesc!

COPERTA I: Afiș spectacol Nu vorbiți cu actorii de Tom Dudzick grafică afiș: Vangjush Vellahu

COPERTA a III-a: EMIL HOSSU de-a lungul timpului grafică: Ciprian Duică

COPERTA a IV-a: Afiș spectacol Aniversarea de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov grafică afiș: Ștefan Caragiu

TEATRUL NOTTARABucureşti 70158 Bd. Magheru nr. 20 Tel: 021.317.41.01

www.nottara.ro

STAGIUNEA 2011 – 2012

Publicaţie realizată de Marinela Ţepuş şi Roxana Buşu

Grafică şi tehnoredactare computerizată: Ciprian Duică

CAIETELE TEATRULUI “NOTTARA”

Nr 1/decembrie 2011

publicație periodică

1

2

SUMAR

Sumar:

Editorial: Mircea Diaconu

Istoric: Teatrul NOTTARA

Aplauze târzii: Vizionarul Ciulei

Premiere: Nu vorbiţi cu actorii

Repertoriul curent: Sala HORIA LOVINESCU

Sala GEORGE CONSTANTIN

FEST(ive): Aniversarea la Londra

Să ne trăieşti, Maestre Alexandru Repan!

Actorul care sfidează timpul: Emil Hossu

Colectivul Teatrului NOTTARA

Regizorii anului 2012:

Victor Ioan Frunză, Vlad Massaci, Diana Lupescu

Claudiu Goga, Cristian Theodor Popescu, Alexandru Mâzgăreanu

pg 3

pg 4

pg 5

pg 7

pg 10

pg 18

pg 30

pg35

pg38

pg 40

EDITORIAL

3

Când eram mic, a fost o iarnă în care

ne-au venit musafiri. Am mâncat, am

cântat, a fost minunat... Când ei au

plecat, am întrebat-o pe mama când ne

mai vin musafiri?... „La anul!”, mi-a

spus ea. Pentru că eram atât de mic şi nu

ştiam ce înseamnă „la anul”, i-am

aşteptat în fiecare zi. Aşa am aflat eu ce

înseamnă un an, dar reflexul de a

aştepta, zilnic, musafiri mi-a rămas. E

ca o boală, dacă vreţi.

De aceea, mă bucur, în fiecare zi, când

sute de musafiri ne calcă pragul la

teatru şi dacă iarna asta vă aşteptăm

din nou la „Zilele Teatrului“, înseamnă

că va fi mereu ca prima dată, când vom

juca, vom cânta şi va fi minunat...

Mircea Diaconu

4

ISTORIC

Teatrul NOTTARA, situat pe Bulevardul Magheru, una dintre cele mai importante artere comerciale ale capitalei, a fost fondat în 1947, ca Teatrul ARMATEI, căpătând mai târziu, în 1960, drept patronimic, numele marelui actor român Constantin Nottara. La acea vreme, în fruntea teatrului se afla George Vraca, nume de prestigiu al scenei româneşti. În 1964, după moartea lui Vraca, al cărui ultim rol a fost Richard al III-lea, la direcţia teatrului a fost numit dramaturgul Horia Lovinescu.

Începând cu directoratele lui George Vraca şi Horia Lovinescu, Teatrul NOTTARA s-a definit ca instituție de repertoriu, cu o personalitate distinctă în peisajul artistic românesc. Datorită valorii echipei sale, NOTTARA a reuşit să-şi atragă un public fidel. Fără a-şi nega vreo clipă caracterul popular, Teatrul NOTTARA a reuşit să menţină, între cele 370 de titluri din dramaturgia românească şi universală, propuse publicului de-a lungul a peste 60 de ani de existenţă, un echilibru benefic între divertisment şi tematica filosofică, între râsul eliberator şi gravitatea problemelor existenţiale.În special, în cele peste două decenii legate de prezenţa lui Horia Lovinescu, Teatrul NOTTARA a ridicat ştacheta ofertelor şi a făcut propuneri incitante în scopul unei deschideri culturale, prin înnoire problematică şi estetică, menţinânduşi constant audienţa publicului.

De asemenea, a acordat o atenţie deosebită marelui repertoriu universal, consemnând în istoria sa montări de referinţă cu texte de Shakespeare, Molière, Ibsen, Cehov, Gorki, Dostoievski, Albee, O'Neill, Pirandello, Garcia Lorca, G. B. Shaw, Kafka, Goldoni, Gogol ş.a. Tot aici au fost abordate pagini relevante ale dramaturgiei clasice româneşti (Alecsandri, Caragiale, Camil Petrescu, Mircea Ştefănescu, Tudor Muşatescu, Victor Eftimiu etc). Au avut loc şi premierele absolute ale majorităţii pieselor lui Horia Lovinescu; au fost jucate creaţiile celor mai importanţi autori români, fiind lansaţi şi numeroşi dramaturgi contemporani.Teatrul NOTTARA a dobândit, de-a lungul anilor, numeroase premii naţionale şi internaţionale, reprezentând arta românească la mari festivaluri din lumea întreagă, în Franţa, Bulgaria, Mexic, Grecia, Rusia, Argentina, Chile, Uruguay, Ucraina, Germania, Portugalia, Ungaria, Canada, SUA, Austria, Bulgaria, Egipt. Principalul său patrimoniu îl constituie echipa de actori, majoritatea edificându-şi aici o bună parte din cariera profesională, completată de creaţii în cine-matografie, televiziune şi radio.În prezent, Teatrul NOTTARA este o instituţie publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, funcţionând ca o companie permanentă cu un colectiv artistic de 35 de actori angajaţi şi cu o echipă tehnică şi administrativă de până la 100 de membri. În fiecare stagiune, repertoriul cuprinde cel puţin 15 titluri, atât la Sala Magheru – “Horia Lovinescu” – scenă italiană cu o capacitate de 355 de locuri (dimensiuni: 8,5x11m), cât şi la Sala Studio – “George Constantin” – un spaţiu elegant şi funcţional cu maximum 100 de locuri (dimensiuni aproximative: 6,5x6,5m). Programul actualei direcţii se axează pe calitate şi varietate, asta însemnând texte (re)cunoscute (de ieri şi de azi), regizori prestigioşi (de toate vârstele), scenografi, coregrafi, compozitori de notorietate.

5

VIZIONARUL CIULEI:

În 15 octombrie 1946 se inaugura Sala Mare a Teatrului Odeon (actualul Nottara), cu spectacolul Visul unei nopţi de vară de W. Shakespeare, în regia lui Ion Şahighian, care fusese desemnat de către tatăl lui Liviu Ciulei şi conducător art ist ic al

teatrului. Astfel, inginerul Ciulei reuşise să îşi ţină promisiunea faţă de copiii săi, Ana şi Liviu, care erau îndrăgostiţi de arta scenică: le construise un teatru adevărat.Debutul lui Ciulei în calitate de director de scenă se leagă de un „spectacol ciudat, intitulat chiar „Strange”, cea de-a doua montare de la Odeon. A fost o propunere îndrăzneaţă, o piesă scrisă de colegul şi prietenul meu George Marcovici, dar care s-a ascuns sub pseudonimul de Richard G. Hamon…”, îşi amintea marele artist.În ciuda greutăţilor financiare, Odeonul face eforturi uriaşe pentru a susţine noua propunere scenică a lui Ion Şahighian, o versiune după Anna Karenina de Lev Tolstoi.Au mai urmat pe scena mare, în prima stagiune, spectacolele Fanny de Marcel Pagnol (jucată cu titlul Copilul), în regia Luciei Sturdza Bulandra, şi Golden Boy de Clifford Odets, montat de Ion Sava.Paralel cu scena mare, unde se proiectau şi filme, a fost deschisă şi scena mică, Studioul teatrului, cel proiectat şi amenajat pentru experimente.Dacă inaugurarea Odeonului s-a realizat cu Visul unei nopţi de vară, cea a Studioului a beneficiat de o piesă românească, Ave Maria de Mircea Ştefănescu, tot în regia lui Ion Şahighian. Aici, la Sala Mică, în prima stagiune, Liviu Ciulei va apărea pe afiş doar ca scenograf la spectacolul Mariettei Sadova, Scumpa mea Ruth de Norman KrasnaUrmătoarea stagiune teatrală, 1947-1948, avea să fie marcată de stabilizarea din august

1947. Apăreau probleme complicate din punct de vedere financiar, iar teatrele particulare erau nevoite să caute soluţii pentru a rezista. Şi astfel, Teatrul Odeon renunţă la serviciile lui Ion Şahighian şi o va aduce regizor şi conducător artistic pe Marietta Sadova. Ea va modifica componenţa trupei, invitând-o, în primul rând, pe Clody Bertola, cea care avea să însemne un capitol important în viaţa lui Liviu Ciulei. Stagiunea se deschide cu spectacolul Îmi amintesc de mama de John van Drutten, unde Liviu Ciulei este interpret şi scenograf. În a doua producţie, Cei din urmă de Maxim Gorki, el va fi numai actor.Instaurarea regimului comunist va genera profunde şi dramatice schimbări în dinamica vieţii teatrale de la noi. Naţionalizarea din 1948 va determina dispariţia rapidă a teatrelor particulare şi apariţia, pe tot cuprinsul ţării, a teatrelor de stat. În aceste condiţii, valorosul colectiv al Odeonului va fi preluat, în mare parte, de Lucia Sturdza Bulandra, noua directoare a Teatrului Municipal.

de la Odeon la nevoia reformării spaţiului de joc

Dan-Marius Zarafescu

APLAUZE TÂRZII

6

APLAUZE TÂRZII

Debutul stagiunii 48-49 îi va găsi în acest teatru pe naufragiaţii Odeonului: Dan Nasta, Dem. Savu, Clody Bertola, Corina Constantinescu, Marieta Rareş, Liviu Ciulei, N. Tomazoglu şi Florin Stroe.Dacă restul Europei, după război, spera la vremuri mai luminoase, la noi, odată cu venirea comunismului, începea prigoana împotriva celor care nu aveau „origini sănătoase”. Şi astfel, timp de opt ani, Liviu Ciulei va fi obligat să semneze doar ca scenograf şi actor. Primul spectacol regizat în noul regim politic de către viitorul mare artist a fost abia în anul 1957, Omul care aduce ploaia de Richard Nash, la Teatrul Municipal.Format în prelungirea atmosferei interbelice, Ciulei reafirmă în epoca sa idei ale acesteia, generând o stare de continuitate, dar şi inovaţii în evoluţia teatrului românesc. Liviu Ciulei, alături de Radu Stanca, este printre primii care încurajează depăşirea cadrelor realismului mimetic, considerarea teatrului ca ar tă autonomă speci f ică, re levând capacitatea acestuia de a depăşi realitatea imediată, de semnificare prin sugestie.Cu un spirit antrenat în exerciţiul abstracţiilor matematice şi cunoscător al legilor perspectivei, Ciulei vede mai departe şi încearcă să construiască pe terenuri încă neexplorate. A existat în preocupările sale o perpetuă tendinţă spre compoziţie, spre construcţie şi edificarea unui întreg echilibrat. Într-o artă a contrastelor şi a conflictelor declarate cum este teatrul, regizorul Liviu Ciulei a dat un sens poetic şi o vibraţie unitară ansamblului. El avea un simţ teatral special, dar şi o acuitate vizuală a artistului plastic. Totodată, structural, dar şi prin formaţie, el avea o puternică fibră de arhitect. Şi această autoritate arhitecturală se va simţi, mai ales, în creaţia sa de regizor, în exploatarea spaţiului şi în orchestrarea mişcării, în armonizarea formelor şi volumelor, a raporturilor dintre personaje şi a ritmului de joc. În compoziţia imaginii scenice, el evită spaţiile moarte, nefuncţionale, pauzele seci, după cum evită ambiguitatea şi confuzia. Spectacolele sale aveau coerenţă şi claritate, iar ordinea lor interioară era elaborată cu rigoarea cu care Liviu Ciulei, arhitectul, ar fi făcut planul pentru clădirea unei săli de teatru.

Astfel de preocupări se reflectă în articolele sale, precum Trecut şi viitor în arhitectura teatrului de astăzi din anul 1962: „Istoria construcţiilor şi a proiectelor din secolul nostru alternează între reeditarea acestei scene clasice (perfecţionarea ei nu-i alterează principiul… ci îl lărgeşte numai din punct de vedere al utilizării, dezvoltând-o mai mult tehnic) şi între dorinţa de a rupe această tradiţie clasică, de a impune formule noi – în mod manifest contrare ca soluţie – şi acestea fiind şi ele tot o interpretare sau o evoluţie a unor tradiţii teatrale, însă mai vechi”.Mai târziu, într-o convorbire cu Nikolai Akimov, Liviu Ciulei vorbea despre scena tradiţională, spunând că ea este incompletă şi că ar „necesita construirea unei scene fundamental noi, în care decorurile să se poată schimba repede şi a cărei suprafaţă să câştige importante însuşiri dinamice”.În decembrie 1972, stăpânit de dorinţa de a restructura sala de la Grădina Icoanei, Liviu Ciulei propune un spaţiu cu o structură complexă, ce putea alterna lejer spectacole montate pe scena italiană, elisabetană sau centrală. Poate că secretul tinereţii sale în planul creaţiei a stat tocmai în mobilitatea unei gândiri teatrale mereu iscoditoare, în flexibilitatea şi siguranţa cu care s-a mişcat pe un larg câmp spiritual, de la Shakespeare la Ionescu, de la Gorki şi Wedekind la Büchner şi Dürrenmatt.

Dan-Marius Zarafescu

7

Distribuţia:

MAX LOGAN - EMIL HOSSU EVA STARSKY - RUXANDRA SIRETEANU / DIANA LUPESCU

BRUNO POLICHEK - ION GROSU TOM PRIZPEZNIAK - LUCIAN GHIMIŞI

ANA WYNIRSKI - IOANA CALOTĂSONYA SHAW - MIHAELA SUBŢIRICĂ / RALUCA JUGĂNARU /

Ilustraţia muzicală: DAN ARDELEANMişcarea scenică: ROXANA COLCEAG

Un spectacol de DIANA LUPESCU

Durata: 2h 15 min (cu pauză)

NU VORBIŢI CU ACTORIIde Tom DudzickTraducerea şi adaptarea: Ovidiu Niculescu

PREMIERE

Tom Dudzick

Tom Dudzick, autorul descris de critici drept „un Neil Simon catolic”, a creat o serie de comedii cu multe elemente auto-biografice, care au fost montate în teatre din New York şi Los Angeles, precum şi în zeci de alte oraşe. Piesele sale au spart recordurile box office-urilor la Studio Arena din Buffalo, Teatrul Public din Pittsburg, „Playhouse in the Park” din Cincinnati, Teatrul Repertory din St. Louis şi Teatrul Northlight din Chicago. Autorul s-a născut într-o tavernă din Buffalo, statul New York, în 1950, şi a făcut primii paşi în lumea teatrului odată cu scrierea unor comedii muzicale, jucate în Buffalo. A reuşit să interpreteze o mulţime de roluri principale şi, astfel, să atragă atenţia criticilor, care l-au denumit “cel mai bun actor de comedie din partea de vest a statului New York”. În anii '80, s-a mutat la New York şi a renunţat la actorie pentru a se dedica, exclusiv, scrisului. După câţiva ani, acesta a reuşit să debuteze cu o piesă, Greetings! (La mulţi ani!), jucată la unul dintre teatrele off Broadway, o comedie de familie având ca temă sărbătorile de Crăciun şi produsă de legendarul Arthur Cantor. Actorul veteran de film şi televiziune Darren McGavin a jucat în acest spectacol. Piesele sale şi amuzante, şi emoţionante s-au dovedit suficient de interesante, încât Studio Arena din Buffalo a comandat şi o continuare, denumită King o' the Moon (Regele lunii), în care aceleaşi personaje sunt prezentate zece ani mai târziu. Această comedie a fost pusă în scenă în Pittsburg, Chicago şi Los Angeles şi s-a bucurat, peste tot de mare succes. Tom Dudzick a creat trilogia Over the Tavern prin adăugarea celei de-a treia piese despre familia Pazinski, a cărei acţiune se desfăşoară în timpul faimosului viscol din '77. Cea de-a treia piesă se numeşteThe Last Mass at St. Casimir's (Ultima slujbă la Sf. Cazimir).

8

PREMIERE

Foto: Ciprian Duică

9

MondoTeatru

Una dintre cele mai recente piese ale lui Tom Dudzick este Don't Talk to the Actors (Nu vorbiţi cu actorii), a cărei premieră a avut loc în 2007, la Teatrul Studio Arena din Buffalo.

Alte montări cu această piesă au mai avut loc la: The Laguna Playhouse, Otterbein's Campus, Center Theatre, Invisible Theatre, Tucson, Richmond Hill Barn Theatre, Crest Theatre, Black River Val ley Club, Montgomery Theater, Richmond Hill Players, Reunion Theater Group (S.U.A)

PREMIERE

Actorul te cheamă să trăieşti împreună cu el o experienţă nouă. Nu e un mincinos, e un magician mai mult sau mai puţin talentat... Depinde şi de tine succesul aventurii. De imaginaţia, de educaţia, de disponibilitatea ta afectivă şi intelectuală...La rândul său, actorul autentic, cu educaţia, sensibilitatea, inteligenţa, caracterul, intuiţia şi experienţele sale, trăieşte dublu fiecare aventură, în timpi şi timpuri şi în spaţii diferite. Această dedublare este permanentă în actor, împrumutând ceva fiecărui personaj, „murind puţin cu fiecare”, îmbogâţindu-se, în acelaşi timp, cu câte ceva de la fiecare personaj.Trăind la dublu sunt de două ori mai uzaţi, uneori, de două ori mai egoişti sau de două ori mai laşi, dar, cu siguranţă, pot fi generoşi şi iubitori la dublu. Şi totuşi, în toată hărmălaia vieţii lui, actorul rămâne un om singur şi trist.

Diana Lupescu



10

REPERTORIUL CURENT (SALA “HORIA LOVINESCU”)

Distribuţia: RICHARD HANNAY - ALEXANDRU JITEA

ANNABELLA SCHMIDT, PAMELA, MARGARET - LUMINIȚA ERGA MAŞINISTUL 1, PREZENTATORUL, DETECTIVUL 1, LĂPTARUL, VÂNZĂTORUL 2, COMISARUL, CONDUCTORUL DE TREN, ARENDAŞUL, PILOTUL, INDICATORUL RUTIER, PROFESORUL JORDAN, INSPECTORUL DE POLIŢIE, POLIȚISTUL A, VÂNĂTORUL DE MUNTE 2, PARAŞUTISTUL 2, ŞOFERUL, DUNWOODY, DETECTIVUL BĂTRÂN, FLUVIUL, DOMNUL MCGARRIGLE, DETECTIVUL MARE, DETECTIVUL-ŞEF SUPERINTENDENT ALBRICHT, NINSOAREA 1 - ADRIAN VĂNCICĂ

MAŞINISTUL 2, MISTER MEMORY, DETECTIVUL 2, DOAMNA HIGGINS, VÂNZĂTORUL 1, BĂIATUL CU ZIARE, SERGENTUL, PILOTUL SECUND, LOUISA JORDAN, SCRUMIERA, ŞERIFUL, POLIȚISTUL B, VÂNĂTORUL DE MUNTE 1, PARAŞUTISTUL 1, DOMNUL MCQUARRIE, CEAŢA, DETECTIVUL TÂNĂR, MLAŞTINA, DOAMNA MCGARRIGLE, DETECTIVUL MIC, NINSOAREA 2 - ALEXANDRU MIKE GHEORGHIU

Regia: PETRE BOKOR Scenografia: NINA BRUMUŞILĂ

Durata: 2h (fără pauză)

39 DE TREPTEo comedie după un film de Alfred Hitchcock,adaptare a romanului omonim semnat de John Buchan Adaptarea scenică: Patrick Barlow Conceptul original: Nobby Dimon şi Simon CorbleTraducerea: Petre Bokor

Adaptare scenică a romanului poliţist Cele treizeci şi nouă de trepte de John Buchan a fost realizată de către Patrick Barlow, în 2005, pentru scena londoneză. S-a jucat mai întâi la Tricycle Theatre şi, apoi, pe scena Teatrului Criterion. În 2008, a avut loc, cu mare succes, premiera pe Broadway. Spectacolul real izat aici a pr imit nominalizări pentru 6 categorii la Premiile Tony şi a câştigat Premiul Tony pentru două dintre ele. De asemenea, piesa a fost distinsă cu: premiul Oliver (2007), premiul Best New Comedy (2008) şi Drama Desk Award (2009).

„Spectacolul reface, într-o reţetă tipică teatrului bulevardier (modelul Broadway e asumat), intriga clasicei pelicule poliţiste, cu un detectiv acuzat pe nedrept de o crimă pe care o va rezolva după numeroase peripeţii, fugind de autorităţi şi confruntându-se cu o sumedenie de oameni bizari şi spioni internaţionali. Comedia lui Bokor are un antren de excepţie, un ritm alert. (...) Cu mijloace extrem de reduse – o uşă care figurează toate intrările şi câteva obiecte de recuzită, plus costume neutre, transformate semnatic de câte un element, precum pălăria (scenografia: Nina Brumuşilă) –, cei patru actori (Alexandru Jitea, Luminiţa Erga, Adrian Văncică şi Alexandru Mike Gheorghiu) reuşesc să întruchipeze peste 50 de personaje. Greul cade pe Văncică şi Gheorghiu, care fac un adevărat tur de forţă, fără a se poticni deloc. Efortul lor admirabil este completat de evoluţia lui Jitea în rolul detectivului, în care protagonistul îşi foloseşte alura scorţos englezoidă pentru a-şi susţine partitura. Luminiţa Erga îl secondează cu brio.”

Claudiu Groza – Revista „Tribuna”, nr 198, 1 - 15 decembrie 2010



11

Distribuţia: JOE - EMIL HOSSU KIT CARSON - VIRGIL OGĂŞANU NICK, proprietarul barului - SORIN COCIŞARABUL, EMIGRANT - ION SIMINIE KITTY DUVAL - CRENGUŢA HARITON TOM - LUCIAN GHIMIŞI WILLIE - ALEXANDRU MIKE GHEORGHIU DUDLEY - RAREŞ STOICA BLICK - VIOREL COMĂNICI KRUPP - IONUŢ ANGHEL MARY L - ANCA BEJENARU LOREEN SMITH - ANDA CAROPOL MAMA LUI NICK - MIHAELA SUBŢIRICĂ

Regia: CRISTIAN DUMITRUDecorul: PUIU ANTEMIRCostume: ANCA RĂDUȚĂCoregrafia: ROXANA COLCEAG


CLIPE DE VIAŢĂde William SaroyanTraducerea: Mircea Alexandrescu și Catinca RaleaAdaptarea: Cristian Dumitru

Clipe de viaţă (The Time of Your Life), piesă scrisă în 1939, este un fragment decupat din viaţa periferiei unui oraş american: un bar de pe cheiurile din San Francisco, locul unde se intersectează multe destine. Un story tipic american în care întâlnim şi dragoste, şi pasiune, şi disperare, şi crimă, şi speranţă şi care se încheie, inevitabil, cu un happy-end ce lasă în urmă, însă, un gust amar de bitter.Pentru acest text dramaturgului i s-a atribuit Premiul Pulitzer, pe care l-a refuzat, dar a acceptat Premiul Asociaţiei Criticilor Dramatici din New York. Era pentru prima dată când unui scriitor american i se decernau ambele premii.



12

Cu: CATRINEL DUMITRESCUEMIL HOSSU

Apariţii video: MIRCEA DIACONU, GEORGE ALEXANDRU, CONSTANTIN COJOCARU, CRISTINA FLOREA, BOGDAN VODĂ, RUXANDRA SIRETEANU, BEATRICE PETER, DORU MAREŞ, VASILE BARBOS, COSMIN ARDELEANU

Regia: CRISTI JUNCU Scenografia: COSMIN ARDELEANU Video design & VJ: CINTY IONESCUVideoproiecții: CIPRIAN DUICĂFilmări: VALENTIN VLAD

Durata: 1h 20 min (fără pauză)

OMUL HAZARDULUIde Yasmina RezaTraducerea: Violeta Popa

Tinereţe fără bătrâneţeTextul Yasminei Reza e, fără îndoială, bizar ca formulă dramaturgică. E o ispită pentru un regizor. Dar nu cu asta m-a cucerit. Ce m-a frapat, citindu-l, e incredibila tinereţe a celor doi protagonişti.Mi-a povestit, odată, un amic actor că, aflat în turneu în Japonia, s-a conversat, într-o dimineaţă, într-un parc din Tokio, pare-mi-se, cu un moşuleţ de cam nouăzeci de ani (!) care se apucase de vreo doi ani să înveţe engleza. Şi care şi-o perfecţiona constant intrând în vorbă cu turiştii.Tare mi-aş dori ca la nouăzeci de ani, sau, bine, nu la nouăzeci, la şaptezeci, ca Paul Parsky, să încep să studiez pianul. Sau germana. Sau ceva. Mi-aş dori, adică, să nu mă transform într-o legumă care nu face decât să aştepte pensia. Sau să se vaite că „ăştia” i-au tăiat-o. Pe scurt, să nu devin amar.

Norocul (adică „ignoranţa noastră asupra complicatului mecanism al cauzalităţii”, cum spune Borges) a făcut să mă apropii, în ultimul an, de Catrinel şi de Milu. Şi, ca şi în cazul textului Yasminei Reza, nu farmecul lor evident m-a frapat, ci incredibila lor tinereţe. Erau, pur şi simplu, distribuţia ideală.

Le mu l ţ umesc pen t ru încredere, le sunt recunoscător pentru efortul (extenuant, veţi vedea) pe care îl depun în acest spectacol şi le urez să-l joace până în 2030. Când, probabil, îi veţi putea întâlni, într-o dimineaţă, în Herăstrău, conversând cu un grup de turişti. În japoneză, desigur.

Cristi Juncu


Foto: Cosmin Ardeleanu

13

Distribuţia:

MACHEATH - ION GROSU, JEREMIAH PEACHUM - GEORGE ALEXANDRU / ALEXANDRU JITEA, D-NA PEACHUM - ADA NAVROT / DANIELA MINOIU, LUCY - ANDREEA MĂCELARU ŞOFRON / LAURA VASILIU, POLLY PEACHUM - IOANA CALOTĂ / CĂTĂLINA IONESCU (JOJO), BROWN - CRISTIAN ŞOFRON / BOGDAN VODĂ,JENNY - CRISTINA STOICA IVANCIUC / CERASELA IOSIFESCU, MATHIAS - GABRIEL RĂUŢĂ, FILCH, PASTORUL KIMBALL - LUCIAN GHIMIŞI, WALTER - CRISTIAN NICOLAIE, JAKOB - DANI POPESCU,ROBERT - ALEXANDRU MIKE GHEORGHIU, JIMMY - VLAD CORBEANU, WIXEN - ROXANA COLCEAG, DOLLY - CRISTINA PĂUN, BETTY - LAURA ANGHEL, WILMA - RALUCA VERMEŞAN, ZAZA - ALEXANDRA TIMOFTE, MIA - GINA ANTON, FETELE DE LA BORDEL - ELENA ŢUŢULAN, MARINA NEAGU, DIANA IARCA,SMITH1 - MIRCEA TEODORESCU, SMITH2 - VLAD GĂLĂŢIANU,CERŞETORI - ADRIAN ALESSANDRIU, MARIN DASCĂLU, COSTEL BĂRBULESCU, COSTEL LĂPUŞAN

Durata: 3h (cu pauză)

Musicalul Opera de trei parale, reprezentată pentru întâia oară în 1928, la Berlin, l-a consacrat pe Brecht pe plan mondial: în 1930 s-a jucat la Moscova, trei ani mai târziu - la New York. După cel de-al Doilea Război Mondial este unul dintre primele titluri care cucereşte afişele şi publicul scenelor germane, atât în Est, cât şi în Vest. În câteva decenii, graţie popularităţii textului şi a muzicii, devine o creaţie legendară a teatrului secolului al XX-lea.


14

Distribuția:

SAUNDERS - MIRCEA DIACONUMAX - ION GROSU / ADRIAN VĂNCICĂMAGGIE - RALUCA GHEORGHIUTITO MERELLI - ALEXANDRU JITEAMARIA MERELLI - LUMINIŢA ERGALIFTIERUL - ALEXANDRU MIKE GHEORGHIUDIANA - CERASELA IOSIFESCU / CRISTINA STOICA IVANCIUCJULIA -VICTORIA COCIAŞ

Regia: PETRE BOKORDecorul: PUIU ANTEMIRCostumele: ANCA MARCUConsilier muzical: CONSTANŢA CÂMPEANU

Durata: 2h 30 min. (cu pauză)

SCANDAL LA OPERĂ de Ken Ludwig Traducerea şi adaptarea: Petre Bokor

O farsă teribilă care se petrece în lumea artiştilor de operă. O comedie de proporţii, bine scrisă, interpretată cu talent de nume importante ale Teatrului „Nottara”. Textul este atât de savuros, încât produce bucurie nu doar publicului, ci şi actorilor care-l interpretează. Rareori se poate vedea un spectacol atât de plin de haz şi fără dram de vulgaritate!




15

Distribuţia:

SPIRACHE - SORIN COCIŞ DACIA - LUMINIŢA ERGA CHIRIACHIŢA - ILEANA STANA IONESCU / RUXANDRA SIRETEANUSARMISEGETUZA - IOANA CALOTĂ GENA - RALUCA GHEORGHIU / ANDREEA MĂCELARU ȘOFRONTRAIAN - ALEXANDRU MIKE GHEORGHIUGEORGE DINU - ALEXANDRU JITEA STAMATESCU - LUCIAN GHIMIŞI RĂDULESCU NERCEA - CLAUDIU ROMILAPROCOPIU - ION SIMINIE / CRISTIAN NICOLAIESERVITOAREA - ANDA CAROPOL DECEBAL - CORINA DRAGOMIR Regia: DINU CERNESCUDecorul: MIHAI MĂDESCUCostumele: LUANA DRĂGOESCU

Durata: 2h 45 min (cu 2 pauze)

TITANIC VALSde Tudor Muşatescu

„Am fost întrebat, de multe ori, dacă personajele din Titanic Vals şi subiectul piesei au existat în realitate sau au vreo înrudire directă cu oameni şi fapte petrecute aievea. Da, au existat, şi tot ce se întâmplă în Titanic Vals s-a întâmplat în realitate, şi chiar la Câmpulung. Fireşte, nu toate faptele s-au petrecut în cadrul aceleiaşi familii. (...) Cât priveşte personajele – de altminteri ca în întreaga mea literatură, de la poem la roman şi de la schiţă la tragicomedie –, acestea au fost întotdeauna luate direct de la marea şi inepuizabila mea furnizoare, care a fost, este şi va fi: realitatea.”

Tudor Muşatescu

peste 200 de reprezentaţii



16

Cu:

CRENGUŢA HARITONIOANA CALOTĂRALUCA GHEORGHIUCRISTINA PĂUNROXANA COLCEAGALEXANDRA TIMOFTEGABRIEL RĂUŢĂCRISTIAN NICOLAIELUCIAN GHIMIŞIALEXANDRU MIKE GHEORGHIUVLAD CORBEANU

Regia: DIANA LUPESCUCoregrafia: ROXANA COLCEAGDirecţia muzicală: prof. univ. dr. DAN ARDELEANVideoproiecție: CIPRIAN DUICĂ


UMOR, AMOR, FIOR DE DOR... ÎN BUCUREŞTIScenariul: Diana Lupescu

Ne îmbrăcăm retro, vintage, apreciem bijuterii retro, ne place muzica retro, dar oare cum am putea să simţim retro? Să iubim retro? Cum poate aprecia un massenger-ist aşteptarea unei scrisori, timp în care mintea poate imagina enorme delicii sau suferinţe... Realitatea e atât de pragmatică! Între mâine şi ieri, azi-ul s-a comprimat şi ratăm clipa. Şi, totuşi, ce frumos era cândva!

Diana Lupescu




17

O comedie bulevardieră, excelent scrisă şi magistral jucată, despre lucruri care se întâmplă la fiecare pas, cu care ne-am învăţat, pe care le vedem pe mai toate posturile de televiziune, într-un cuvânt, o satiră acidă despre situaţia politică a Franţei şi care nu are, fireşte, nici o legătură cu viaţa politică din România!!! Întâmplăr i verosimi le, dar (ne)adevărate, încurcături, vorbe de şagă, doamne înveşmântate elegant, domni cu... ţinută, dar care se cam dau în... stambă... Un spectacol cu mult haz de... necaz, pe care nu trebuie să-l rataţi şi pe care, sigur, îl veţi recomanda şi prietenilor, rudelor, cunoscuţilor...

VACANŢĂ ÎN GUADELUPAde Pierre Sauvil şi Éric AssousTraducerea: Zeno Fodor

Distribuţia:

MINISTRUL (BERTRAND GUÉRAUD) - MIRCEA DIACONU / ADRIAN VĂNCICĂDEPUTATUL (ANTOINE BOULADON) - ION HAIDUCSOŢIA MINISTRULUI (PAULINE) - CRENGUŢA HARITONSECRETARUL (THIBAUT DE CHARMELANT) - DANI POPESCUATAŞATA DE PRESĂ (AGATHE MAREUIL) - ADA NAVROTZIARISTA (NATHALIE KLEIN) - CORINA DRAGOMIR

VOCEA PREŞEDINTELUI - ADRIAN VĂNCICĂ / MIRCEA DIACONU

Un spectacol de DIANA LUPESCU

Coproducţie cu Teatrul „George Ciprian”, Buzău




18

Distribuția:

MADAM ROZA - RUXANDRA SIRETEANUMOHAMED - LAURA VASILIUMOISE - CORINA DRAGOMIRNADINE, CLAIRE - MIHAELA SUBŢIRICĂDR. KATZ - MIHAI PERŞAYUSUF CADÎR, HAMIL - CRISTIAN IRIMIAAISCHA - RALUCA JUGĂNARU

Regia: ALINA RECEScenografia: MCRANINConsultant muzical: ALINA MACOVEILight design şi proiecţie video: LUCIAN MOGAVideoproiecție: CIPRIAN DUICĂ


AI TOATĂ VIAŢA ÎNAINTE,după Roman Gary Dramatizarea: Alina Rece

Un spectacol plin de vervă şi de sensibilitate, în care adevărurile cele mai crunte sunt rostite cu candoare.Spectacolul descoperă pentru noi toţi, truditori şi spectatori, emoţia dragostei adevărate, prima dragoste profundă şi necondiţionată din viaţa personajelor. Dragostea puternică dintre Momo şi Roza, până dincolo de moarte, răsare, ca o floare sălbatică, în situaţii de viaţă chinuitoare. Câţi dintre semenii noştri au parte, la bătrâneţe, ca Roza, înainte de a trece pragul, de o asemenea dăruire, ca aceea a lui Momo? Unii nu primesc din partea propriilor lor copii decât o prost-mascată indiferenţă şi iritare. Să nu zic cruzime. Dragostea traversează tot ceea ce e oribil, murdar şi dureros şi se ridică, în final, la valoarea unui exemplu de umanitate pentru noi toţi. Dragostea este pentru cei curajoşi. Avem nevoie, astăzi, de modele, de chemări spre propria umanitate, pierdută în jungla orgoliilor şi a grijilor inutile.

Alina Rece



REPERTORIUL CURENT (SALA “GEORGE CONSTANTIN”)

19

Distribuţia:

SIR - ALEXANDRU REPANNORMAN - SORIN COCIŞLADY - VICTORIA COCIAŞGEOFFREY - PETRE DINULIUOXENBY - CLAUDIU ROMILAMADGE - ANCA BEJENARUIRENE - RALUCA JUGĂNARUIONUŢ ENACHE, ANDREI HAŢEGAN

Regia: MARCEL ŢOPScenografia: ANCA CERNEA


CABINIERULde Ronald HarwoodTraducerea: Florin Nicolau

Vă propun întâlnirea cu o piesă în care personajul principal este Teatrul. Teatrul aşa cum este el, în sine, cu pereţii lui, cu scândura lui, cu memoria lui. Teatrul curăţat, eliberat de material. Pentru că trăim într-o lume care omoară spaţiile, umplându-le de materie, cu deşeurile noastre cele de toate zilele. Nimic nu este mai expresiv şi mai încărcat de spirit decât Teatrul aşa cum este el. Mulţi transformă scena într-o debara în care depozitează multă mobilă, diverse acareturi mai mult sau mai puţin vizuale şi mai puţine emoţii.De aceea, eu vă propun o întâlnire doar cu Teatrul. Cu arterele şi venele lui, cu ochii, pulsul şi viscerele lui, cu pericolele lui, extremele lui, fără machiaje, fără desuuri de curtezană, fără farmece de budoar.

Marcel Ţop




20

VÂNT DE TOAMNĂ, după jocul japonez No HANJO de ZeamiTraducerea: Emerich BarfussAdaptarea: Ulrike Döpfer

Distribuţia: CÂRCIUMARUL - GABRIEL RĂUŢĂHANNA - RALUCA GHEORGHIU DOMNUL - CRISTIAN NICOLAIE

LIBERTATE PENTRU O NOAPTE, după Kyogen HanakoAdaptarea: Ulrike Döpfer

Distribuţia: SOŢUL - EMIL HOSSUSOŢIA - DIANA LUPESCUTARO, SLUJITORUL - GABRIEL RĂUŢĂ

PLAY de Samuel BeckettTraducerea: Cristian Ionescu

Distribuţia: BĂRBATUL - EMIL HOSSUFEMEIA 1 - DIANA LUPESCUFEMEIA 2 - RALUCA GHEORGHIU

Regia: ULRIKE DÖPFERScenografia: HANNES SCHULLERMuzica: IOSIF HERŢEAMuzicanţi: CĂLIN TORSAN şi SILVIU FOLOGEA


DE TREI ORI DRAGOSTEdouă piese din Japonia veche şi o replică de Samuel Beckett

De trei ori dragoste este, fără îndoială, o p r o p u n e r e s u r p r i n z ă t o a r e p r i n juxtapunerea a două texte de factură diferită din Japonia secolului al XIV-lea cu o piesă din avangarda europeană a secolului al XX-lea. Piesele au, totuşi, în comun tema – avatarurile eternului t r iungh i con juga l – , precum ş i preocuparea pentru stilizarea mijloacelor de expresie. Mizanscena respectă această tendinţă, transpunând cu măsură şi rafinament contradicţiile iubirii (idealuri–trădări, fidelitate–adulter).

Foto: Ionuț Staicu


21

O hangiţă frumoasă, un marchiz sărac (dar mândru), un conte bogat (şi darnic) şi un cavaler misogin (care declară că nu se va lăsa prins în mrejele vreunei femei)! Şi, chiar dacă este vorba despre o comedie italiană a secolului al XVIII-lea, cu siguranţă, dragostea şi viclenia femeilor nu s-au schimbat în ultimele secole!

HANGIŢAde Carlo GoldoniTradaptarea: Tino Geirun

Distribuţia:

CAVALERUL DI RIPAFRATTA - CONSTANTIN COTIMANISMARCHIZUL DI FORLIPOPOLI - ALEXANDRU JITEACONTELE D'ALBAFIORITA - GABRIEL RĂUŢĂMIRANDOLINA - CRENGUŢA HARITON / DANIELA MINOIUORTENSIA - ANCA BEJENARU DEJANIRA - ANDA CAROPOL FABRIZIO - ADRIAN VĂNCICĂ

Un spectacol de TINO GEIRUN



Foto: Ionuț Staicu

Foto: Ionuț Staicu


22

Distribuţia:

VERA IVANOVNA - LUMINIŢA GHEORGHIUPAVEL SERGHEEVICI - EMIL HOSSU

Regia: PETRU HADÂRCĂIlustraţia muzicală: CATRINEL DUMITRESCUScenografia: ANDRADA CHIRIAC


ÎN PIAŢA VLADIMIR de Ludmila RazumovskaiaTraducerea şi adaptarea: Mariana Onceanu şi Costin Manoliu

Ludmila Razumovskaia este cunoscută, la noi, mai ales datorită piesei Şantaj, montată în foarte multe teatre. S-a jucat, acum câţiva ani, şi la „Nottara”. De această dată, este vorba de un text de mare sensibilitate şi cu un umor discret: În Piaţa Vladimir. O poveste dulce-amară despre rostul omului simplu într-o lume măcinată de interese şi ifose. O poveste despre cei mulţi şi mai totdeauna singuri. O poveste despre cei fără nume, adică despre mine, despre tine, despre el, despre... noi, jucată şi comic, şi trist de către doi mari actori: Emil Hossu şi Luminiţa Gheorghiu.




23

Metoda Grönholm a fost montată la Teatrul Naţional Catalan, în mai 2003, şi a înregistrat, încă de la debut, un succes fără precedent. În 2004, a avut premiera şi la Madrid şi, timp de o stagiune, s-a jucat cu succes în ambele oraşe. Această operă a primit numeroase distincţii în Spania, printre acestea numărându-se: Premiul Max, pentru cea mai bună operă, Premiul Ercilla, pentru cea mai bună creaţie dramatică şi Premiul Mayte, pentru evenimentul teatral care s-a evidenţiat cel mai mult. S-a jucat, printre altele, în Mexic, Argentina şi Venezuela. Au avut loc reprezentaţii la Lisabona. Recent, regizorul argentinian Marcelo Piñeyro a lansat o adaptare cinematografica.

METODA (METODA GRÖNHOLM)de Jordi GalceránTraducerea: Luminița Voina-Răuț

Distribuția:

FERNANDO - ADRIAN VĂNCICĂENRIQUE - ALEXANDRU JITEACARLOS - GABRIEL RĂUŢĂMERCEDES - CERASELA IOSIFESCU

Regia: THEODOR CRISTIAN POPESCUScenografia: ȘTEFAN CARAGIU




24

Distribuţia:

MA LU - DAN BORDEIANUMINGMING - RALUCA GHEORGHIUPERIUTA-DE-DINTI (COMIS-VOIAJORUL) - ALEXANDRU MIKE GHEORGHIUDAXIAN (MASCA A) - IONUŢ ANGHELHEIZI (MASCA B) - GABRIEL RĂUŢĂHONGHONG (MASCA C) - MIHAELA SUBŢIRICĂ / RALUCA JUGĂNARULILI (MASCA D) - CORINA DRAGOMIRPREZENTATORUL - VLAD GĂLĂŢIANUPROFESORUL DE DRAGOSTE - MIHAI MARINESCUCRISTINA PĂUN, SUN JIANSHE

DRAGOŞ MOLOIU, GHEORGHE SĂBĂREL, IONUŢ MIHAI ENACHE, ANDREI HAŢEGAN, PAULA TICOVSCHI, ADRIAN NICOLAE EDU

Regia: MIHAI LUNGEANUScenografia: HORAŢIU MIHAIUMuzica: IOSIF HERŢEAConsultant: DINU GRIGORESCU

Durata: 2h (fără pauză)

RINOCERUL ÎNDRĂGOSTITde Liao YimeiTraducerea: Ding Chao şi Silviu Niculescu

Dragostea e un lucru personal. Nimeni nu merită să-i dedici totul, ca să-i arăţi cât îl iubeşti. Dragostea te poate ajuta să-ţi învingi plăsmuirile de tot felul, să-ţi întinzi antenele la maximum către lume, dar şi către interiorul pe care nu ţi-l descoperiseşi vreodată, să-ţi trezeşti toate simţurile amorţite în zilele obişnuite, să depăşeşti oboseala acumulată luni şi ani în şir.




25

Te naşti, creşti, trăieşti într-un anumit loc, fără să conştientizezi câtă importanţă au un miros anume, o culoare anume, un anumit colţ de iarbă, un chip...Trăieşti, îmbătrâneşti - dacă ai noroc -, şi, aşteptând marea trecere îţi vin în minte, oriunde te-ai afla în lume, zâmbetul tânăr al mamei, gustul pâinii, vălătucii veseli de fum din ţigara tatii, o pisică întinsă la soare, o noapte înstelată, gustul zăpezii la prima ninsoare, lucruri... „mărunte”.Viaţa adevărată, cea care ajunge la suflet, e făcută din gesturi şi lucruri simple. Ce păcat că, vanitoşi cum suntem, ne dăm seama prea târziu şi nu mai avem viaţă să ne bucurăm de ele.

Diana Lupescu

RITMURIScenariul: Diana Lupescu

Cu:

CRENGUŢA HARITONIOANA CALOTĂRALUCA GHEORGHIUALEXANDRA TIMOFTEION GROSUCRISTIAN NICOLAIELUCIAN GHIMIŞIALEXANDRU MIKE GHEORGHIU

Regia: DIANA LUPESCUCoregrafia: ROXANA COLCEAGMuzica live: EINUIEA

Durata: 1h (fără pauză)Foto: Ciprian Duică



26

GEORGE DANDIN - ION HAIDUCANGELICA - CERASELA IOSIFESCUDOMNUL DE SOTTENVILLE - VIOREL COMĂNICIDOAMNA DE SOTTEVILLE - CAMELIA ZORLESCUCLITANDRE - GEORGE ALEXANDRU / RAREȘ STOICACLAUDINA - CRENGUȚA HARITONLUBIN - SORIN COCIŞCOLIN - BOGDAN VODĂ

Regia: MIRCEA CORNIŞTEANU Scenografia: ŞTEFANIA CENEAN Muzica: DORINA CRIŞAN RUSU


SOŢUL PĂCĂLIT de Molière Versiunea scenică: Mircea Cornişteanu

Soţul păcălit sau George Dandin, cum i se mai spune, este o piesă care nu s-a jucat de foarte mulţi ani, cu partituri generoase, un adevărat prilej de mari performanţe actoriceşti. Îmi place un asemenea gen de piese de teatru care provoacă un anume gen de spectacole – care-mi sunt dragi -, şi anume cele de comedie, de comedie de calitate, de comedie de caractere şi de situaţii, cu o poveste limpede, pe înţelesul tuturor, şi care, aşa cum s-a spus în ultimii trei sute de ani, reprezintă exegeze importante asupra caracterologiei omeneşti.

Mircea Cornişteanu

Foto: Ionuț Staicu

Foto: Ionuț Staicu



27

La Sam Shepard, iubirea mi se pare că are dimensiunea unui soi de blestem. Iubirile sunt violente, seacă, îmbolnăvesc, izolează de lume, aduc la suprafaţă frustrări, trezesc în personaje trăiri inexplicabile. Iubirea este o luptă sângeroasă cu partenerul. Un razboi prin care doar distrugându-se unul pe celelălt cei doi se pot contopi şi pot deveni o singură fiinţă.Aşa mi se pare că este şi cu True West. Este povestea unei iubiri deosebit de violentă dintre doi fraţi. Depărtarea le oferă protecţie, dar, paradoxal, îi neîmplineşte; apropierea declanşează o explozie de frustrări, amintiri şi sentimente violente de iubire fraternă.

Alexandru Mâzgăreanu

TRUE WEST (VESTUL ADEVĂRAT) de Sam ShepardTraducerea: Vasile Flutur

Distribuţia:

AUSTIN - ŞERBAN GOMOILEE - ION GROSUSAUL KIMMER - GEORGE ALEXANDRUMAMA - RUXANDRA SIRETEANU

Regia: ALEXANDRU MÂZGĂREANUScenografia: VLADIMIR TURTURICĂ





28

Ultimul Don Juan (The last of the red Hot Lovers) a avut premiera pe Broadway, la Teatrul Eugene O'Neill, în regia lui Robert Moore, în 1969. Spectacolul a avut un imens succes şi s-a jucat timp de mai mulţi ani, însumând 706 reprezentaţii. În 1972, Simon a adaptat textul pentru marele ecran, filmul fiind realizat de Gene Saks.

Scrisul este, pentru mine, o evadare din lume. Îmi place să stau singur într-o cameră, să meditez și să-mi investighez propria viață. Niciodată, când mă așez să scriu, nu o fac cu gândul explicit de a mai scrie încă o piesă. Nu încerc să-mi pun personajele în situații extreme, pentru că viața le conține, oricum. De asemenea, nu caut să «creez umorul». Umorul se naște din situațiile prin care trec aceste personaje și, mai ales, din felul în care ele reușesc sau nu să le gestioneze.

Neil Simon

ULTIMUL DON JUAN de Neil SimonTraducerea: Petre Bokor

Distribuția:

BARNEY DAYCASH - CONSTANTIN COTIMANISALANA NAVAZIO - LUMINIŢA ERGABOBBI MICHELE - RALUCA GHEORGHIUJEANETTE FOSTER - VICTORIA COCIAŞ

Regia: PETRE BOKORScenografia: VIORICA PETROVICI





Distribuţia:

SIGMUND FREUD - ALEXANDRU REPANNECUNOSCUTUL - MIRCEA ANDREESCU ANNA FREUD - CRENGUŢA HARITONNAZISTUL - RAREŞ STOICA / CRISTIAN NICOLAIE

Regia: CLAUDIU GOGAScenografia: MIHAI MĂDESCU şi LUANA DRĂGOESCUIlustraţia muzicală: GEORGE MARCU

Durata spectacolului: 1h 20 min (fără pauză)

VIZITATORULde Eric-Emmanuel SchmittTraducerea: Valentin Protopopescu şi Costin Manoliu

Publicată în 1993, piesa Le Visitateur a fost încununată cu Premiul Molière, pentru cel mai bun autor dramatic. Textul a fost pus în scenă, în premieră absolută, la Petit Théâtre de Paris, la 23 septembrie 1993. Montarea a fost recompensată cu Premiul pentru cel mai bun spectacol al unui teatru particular şi i-a adus lui Eric-Emmanuel Schmitt Premiul revelaţiei teatrale.

29

Foto: Ionuț Staicu


30

FEST(ive)

Distribuţia:

HELGE - ALEXANDRU REPANELSE - CATRINEL DUMITRESCU HELMUT VON SACHS - EMIL HOSSUCHRISTIAN - ION GROSUHELENE - ADA NAVROT MICHAEL - DAN BORDEIANU BUNICA - CAMELIA ZORLESCUBUNICUL - CORNELIU - DAN BORCIAKIM - GABRIEL RĂUŢĂGBATOKAI – DANI POPESCU / ANDREI JAPHETPIA - RALUCA GHEORGHIU LARS - LUCIAN GHIMIŞILINDA - CRISTINA PĂUNMETTE - MIHAELA SUBŢIRICĂMICHELLE - RALUCA JUGĂNARUFREDERIK - IONUŢ ANGHELSARA - CORINA DRAGOMIRCAMERAMANUL - CIPRIAN DUICĂCOPILUL - EDUARD EPURE

Regia: VLAD MASSACIScenografia: ŞTEFAN CARAGIUIlustraţia muzicală: CRISTI JUNCU


ANIVERSAREAde Thomas Vinterberg şi Mogens RukovTraducerea: Vlad Massaci

Citeşti în ziar sau vezi la televizor că un om i-a făcut altuia un mare rău. Poţi, raţional, să înţelegi ce s-a întâmplat. Treci, apoi, mai departe, fără să te laşi cu adevărat afectat. Dar, la teatru, înţelegi emoţional ce se întâmplă şi poţi să-ţi proiectezi această înţelegere pe faptele vieţii relatate sec.

Răul din această poveste s-a întâmplat cu treizeci de ani în urmă şi, deşi cei care l-au suportat nemijlocit sau doar au trăit în prezenţa lui sunt oameni normali, totuşi ei nu-şi pot explica de ce sunt rataţi emoţional, de ce nu se pot bucura de fericirea unei vieţi banale (nici nu-şi doresc mai mult), ca majoritatea oamenilor. Norocul lor este că dintre ei se ridică cineva care doreşte să se confrunte cu acest rău şi care îi obligă pe toţi să facă acelaşi lucru. Acesta este Christian.

M-a interesat acest text, pentru că, în mintea mea (nu se va vedea pe scenă), familia Klingenfeld-Hansen este chiar societatea în care trăim noi, acum. O societate care refuză să se confrunte cu istoria recentă şi, în consecinţă, arată hidos. O societate care a încetat să-l mai caute pe Christian. Dacă ar exista psihanalişti pentru naţiuni, noi ar trebui să ne facem o programare.

Vlad Massaci

31

ANIVERSAREA LA LONDRA

Aniversarea, spectacol al Teatrului „Nottara”, regizat de Vlad Massaci, pe textul scris de Thomas Vinterberg şi Morgens Rukov, a cucerit publicul şi critica din Londra, cu ocazia turneului efectuat în perioada 9 - 20 noiembrie 2011, la Barbican Centre – sala Pit, unde s-au jucat zece reprezentaţii.

Sunt foarte multe lucruri de admirat în montarea realizată cu puţine mijloace a Teatrului Nottara.What's on Stage, vineri, 11 noiembrie 2011

Principala calitate a spectacolului este interpretarea actorilor: Alexandru Repan în tatăl ameninţător, Ion Grosu în rolul fiului care pune totul la îndoială şi Dan Bordeianu în rolul fratelui turbulent. Jocul actorilor este construit cu dibăcie, cu câteva momente de fizicalitate palpitantă, iar povestea este prezentată într-un mod puternic. Massaci este, evident, un meseriaş plin de talent.

Evening Standard, vineri, 11 noiembrie 2011

Povestea este pusă în lumină de o distribuţie de primă mână, care oferă câteva interpretări foarte intense.

The Londonist, vineri, 11 noiembrie 2011

FEST(ive)

Jocul actoricesc este intens şi Aniversarea este pusă în scenă cu stil. Ion Grosu aduce personajului pe care îl interpretează o intensitate nervoasă şi un sens de o adâncă distrugere iremediabilă, iar pierderea din final a încredereii pline de aroganţă a lui Alexandru Repan în rolul tatălui abject are ca rezultat un efect teatral fascinant.

The Telegraph, vineri, 11 noiembrie 2011

Spectacolul a primit trei stele în cotidianul The Telegraph de la criticul Charles Spencer, la fel ca producţia Royal Shakespeare Company, Written on the Heart, dar mai mult decât Hamlet-ul de la Young Vic, care a primit doar două stele.

Aniversarea este la fel de puternică pe scenă ca şi atunci când a fost lansat conceputul danez Dogma, cel care l-a făcut pe regizorul Lars von Trier celebru în toată lumea. Acum, după13 ani, Vlad Massaci şi echipa lui extraordinară surprind aceeaşi senzaţie de teamă, intimitate şi urgenţă.

The British Theatre Guide, vineri 11 noiembrie 2011

Este un exemplu de interpretare de primă mână a întregii trupe şi fiecare actor are momentul lui de strălucire. Personajul interpretat de Alexandru Repan este un munte de om, o prezenţă puternică şi sinistră, în timp ce Ion Grosu parcurge toate etapele de la depresie la confruntare. Atunci când aceşti doi actori se înfruntă, pământul pare că tremură. Dan Bordeianu şi Ada Navrot oferă şi ei interpretări bune, primul în rolul fiului tânăr şi pasional şi cea de-a doua în rolul fiicei îngrijorate.

The Artsdesk, vineri, 11 noiembrie 2011

(Selecţie preluată din comunicatul de presă al ICR Londra)

FEST(ive)

Teatrul românesc are calea deschisă spre piaţa londonezăSpectacolul Aniversarea, o producţie a Teatrului „Nottara”, regizat de Vlad Massaci pe textul scris de Thomas Vinterberg şi Morgens Rukov, a cucerit publicul şi critica din Londra. Turneul efectuat cu această montare în perioada 9 - 20 noiembrie în capitala Marii Britanii, la Barbican Centre, unde s-au jucat zece reprezentaţii, a fost un succes, în opinia di-rectorului ICR Londra, Dorian Branea, care a spus ieri, pentru Jurnalul Naţional, că spectacolul s-a jucat zi de zi cu sala plină, iar în cele mai importante publicaţii londoneze s-a scris "bine şi foarte bine" despre Aniversarea, despre actori, despre Vlad Massaci şi despre cheia în care el a realizat producţia"Acest spectacol este o extraordinară demonstraţie a valorii teatrului românesc şi nu face decât să crească interesul britanicilor pentru cultura noastră", afirma directorul ICR Londra.

Maria Sârbu – Jurnalul Naţional, 21 noiembrie 2011

Actorii români joacă la Londra, cu casa închisăUn succes aproape nesperat de casă şi de critică are în aceste zile, la Londra, spectacolul Teatrului "Nottara", Aniversarea de Thomas Vinterberg şi Morgens Rukov, în regia lui Vlad Massaci. Spun "nesperat" pentru că un turneu al teatrului românesc în care să se joace un spectacol mai multe zile la rând în capitala Marii Britanii nu a mai avut loc de 13 ani (...).

Maria Sârbu – Jurnalul Naţional, 16 noiembrie 2011

Aniversarea lui Vlad Massaci, pe scena londoneză

Revenire spectaculoasă a teatrului românesc la Londra. După mai bine de un deceniu, spectacolul Aniversarea, regizat de Vlad Massaci la Teatrul „Nottara” face sală plină pe una dintre cele mai apreciate scene europene.

TVR - 15 noiembrie 2011

Succes al teatrului românesc la Londra

Într-o lume teatrală extrem de solidă şi de competitivă precum cea din Londra, succesul Teatru lu i „Nottara” , cu spectacolu l Aniversarea, în regia lui Vlad Massaci, este important, pentru că ar putea deschide drumul altor montări spre marile scene ale lumii.

Monica Andronescu (Londra) – Adevărul, 15 noiembrie 2011

Succes românesc la Barbican Center

Cel mai important merit al turneului Teatrului „Nottara” la Londra este tocmai această analiză sănătoasă a spectacolului, care permite atât echipei artistice de la Aniversarea, cât şi criticii româneşti să îşi verifice valoarea şi aprecierile. Iar despre Aniversarea, cuvântul cel mai potrivit ce reiese din majoritatea textelor care s-au scris despre el e cel care dă titlul articolului publicat la ceva vreme după premieră de Alice Georgescu în „Dilema veche”: „Normalitate”.

Monica Andronescu – Yorick, 21 noiembrie 2011

32

33

FEST(ive)

Vlad Massaci

Nu pot să nu mă gândesc ce mare rol joacă întâmplarea în vieţile noastre. În urmă cu un an, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, doamna Toni Racklin, directoarea de la Barbican, a văzut mai multe spectacole, printre care şi Aniversarea „Nottara”-ului. Rezultatul a fost aceasta: o mini-stagiune cu 10 reprezentaţii la Londra. Mi-a fost un pic frică, mărturisesc. E greu pentru actorii din Romania să joace 10 reprezentaţii la rând cu acelaşi spectacol. Temerile mele au fost însă repede spulberate pentru că, în ciuda a ceea ce se crede, profesionalismul nu ne este străin, nu este exclusiv apanajul lumii apusene. Au fost 10 reprezentaţii cu sala plină, graţie, întâi, maşinăriei organizatorice a Barbican-ului, apoi a organizării impecabile a ICR-ului, dar mai ales datorită calităţii spectacolului şi interpretării actorilor. Temerile noastre au fost legate şi de faptul că am fost preveniţi de puterea pe care criticii o au, într-un oraş care se scaldă în oferte de spectacol, cum este Londra. „Dacă aveţi cronici proaste nu veţi avea public”, ni s-a spus. De aceea, după premieră - a doua noastră reprezentaţie acolo - am început, înfriguraţi, să căutăm, pe internet, sentinţele. Şi toată lumea a răsuflat uşurată. Cronicile au fost pozitive. Ideea principală a acestor cronici era valoarea trupei de la „Nottara” şi jocul impresionant al celor doi protagonişti - Alexandru Repan şi Ion Grosu. Apoi, dincolo de cronici, a mai fost reacţia spectatorilor, absolut entuziastă. Deşi am fost preveniţi că spectatorii londonezi sunt reci, zgârciţi în aplauze şi că în nici un caz nu se ridică în picioare în faţa actorilor, cum se întâmplă în România - n-a fost aşa. Reacţiile lor au fost dintre cele mai calde cu putinţă. Nu-i uit nici pe spectatorii români din Londra. Mulţi ne-au aşteptat la ieşire ca să ne felicite, şi când o doamnă mi-a mărturisit că e mândră de noi şi, prin noi, de ţara ei, am ştiut că ne-am făcut bine treaba.

Catrinel Dumitrescu

E reconfortant să calci pe pământul în care arta actorului a înflorit în vremea lui Shakespeare şi a fost luată în serios până în ziua de azi; cu atât mai mult cu cât mergi în calitate de actor într-un spectacol care s-a bucurat de atenţie şi acasă.În ce mă priveşte, nu m-am simţit împovărată de ideea că vom fi „obiect de studiu” pentru cronicari, ci m-am bucurat de fiecare spectacol: niciodată nu ştii când înveţi câte ceva – un rol nu e un tablou pe care-l semnezi şi zici „gata!”. Jucând, te schimbi, cauţi, încerci să evoluezi, eşti viu; asta-i şi frumuseţea de a face iarăşi şi iarăşi acelaşi lucru. Zece seri, seară de seară, „să-ţi iei psihicul şi să dai cu el de toţi pereţii”.Publicul plăteşte bilet pentru a vedea un spectacol şi are dreptul la cea mai bună interpretare de care eşti capabil; nimic din viaţa ta personală nu trebuie să intervină; nici oboseala, nici neliniştea, nici măcar bucuria că eşti în Londra.Şi publicul londonez ne-a răsplătit cu reacţii, respect (niciun telefon mobil nu a sunat în cele zece seri) şi aplauze. M-am simţit un „trecător sărbătorit”.

Ion Grosu

La început, am avut cu toţii emoţii, pentru că nu ştiam care va fi reacţia publicului, nu ştiam cum vom fi primiţi ca români, nu cunoşteam spaţiul în care urma să jucăm. În plus, toţi aveam idee despre faptul că spectatorii londonezi sunt foarte pretenţioşi, probabil şi pentru că sunt suprasaturaţi de oferta teatrală extrem de variată. Când am ajuns... am avut două seri libere, aşa că m-am dus să văd şi eu un spectacol de-ale lor, Billy Elliot, un musical fascinant. Mi-am dat seama, pe viu, la ce nivel se face teatru acolo. După primele două seri, am văzut că publicul e cu noi, că înţelege conflictul. Bănuiesc că mulţi ştiu filmul, şi pentru că spectacolul s-a făcut după film n-a fost greu să recunoască povestea. A treia reprezentaţie a fost premiera oficială. Am aşteptat cronicile cu înfrigurare, pentru că acolo sunt luate în considerare de public şi pot hotărî soarta unui spectacol. S-a vorbit şi s-a scris bine despre noi. Asta ne-a încurajat şi ne-a făcut să prindem aripi şi să jucăm cu şi mai mare poftă, cu şi mai mare dăruire, neţinând seama de oboseală. Am mers înainte cu toate puterile, fără să cedăm.Când joci de 10 ori la rând acelaşi spectacol, există pericolul să te saturi. Aceleaşi emoţii în fiecare seară, aceleaşi replici, aceleaşi mişcări...ahhh... înnebuneşti!... Dar, pe undeva, te şi stimulează. Profesia noastră ne obligă să găsim, seară de seară, bucuria de a fi pe scenă, căutând noi motivaţii. Dar asta ţine de chichiţele noastre actoriceşti... Spre exemplu, într-o seară, pot să îmi propun:

FEST(ive)

„Dom'le, în scena a doua poate găsesc ceva nou”. Iar, în altă seară, îmi zic: „Ia să încerc, în scena următoare, să nu mai zic la fel replica şi să găsesc o altă motivaţie”. Şi aşa mai departe... În fond, şi personajul, şi spectacolul rămân la fel, doar că se îmbogăţesc cu alte nuanţe. Asta ţine de prospeţimea noastră, ca actori. Până una-alta, aşteptam cronicile şi când a venit Dan Bordeianu cu vreo două ziare, ne-am apucat să le răsfoim cu nerăbdare. Se scrisese de bine. Mai citisem şi înainte dintr-un ziar, care era răspândit în toată Londra, şi în care se scria despre spectacol, menţionându-se faptul că prestaţia actorilor este foarte bună. Apoi văzusem „The Telegraph”, un ziar foarte important, şi am citit şi acolo câteva rânduri, tot de bine. Asta m-a încurajat. După aceea, am vorbit cu Vlad Massaci, mi-a mai spus şi el că sunt cronici bune - el citise mai multe. Şi mi-a fost clar că e de bine. Ceea ce mi-a dat aripi. Cât despre public, e ca o apă. Te arunci ştiind să înoţi. Dar constaţi că e altă apă decât aceea care-ţi este familiară. Are altă adâncime, altă temperatură, alte meandre. Dar ştii să înoţi. Sigur, fiecare înoată cum ştie şi cum poate, dar ştim că nu ne înecăm. Aşa că, până la urmă, a fost ca o trecere plăcută a apei. Am trecut-o toţi împreună şi cu capul sus. Asta e minunat!!! Iar când, după una din reprezentaţii a venit, la noi, o actriţă şi ne-a spus: „Sunteţi fantastici, fantastici!!!” – ce ne puteam dori mai mult?!

34

FEST(ive)

Lucian Ghimişi

Sincer, m-am simţit extraodrinar şi m-a impresionat tot, tot, tot. Am gustat Londra din plin, atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere turistic. Cele 10 reprezentaţii, pentru mine, nu au fost chiar atât de grele, pentru că rolul meu e mai mititel, dar am resimţit şi eu oboseala şi îmi pot închipui ce a fost pe capul colegilor mei. Nu ştiu cum ar fi fost dacă aş fi interpretat un alt rol, nu ştiu cum duceam până la capăt cele 10 reprezentaţii, pentru că rolurile principale sunt foarte grele, cu o încărcătură emoţională care te stoarce. Însă toţi am jucat la intensitate maximă. E uluitor cum, în momente grele, ne adunăm laolaltă, ne ajutăm unii pe alţii, ne respectăm. Poate că şi atmosfera de la Barbican Center a impus o anumită ţinută. Oricum, experienţa a fost senzaţională. Mai ales că, din punctul meu de vedere, reacţia publicului nu a fost diferită, faţă de cea de la Bucureşti. Spectatorii au fost la fel de emoţionaţi ca şi cei de acasă. Au perceput spectacolul aşa cum a fost el creat de către Vlad Massaci. Spectacolul a fost la fel de bine primit ca şi la Bucureşti.

35

La Londra s-a ridicat ceaţa de pe teatrul românesc!

Dragă domnule Repan, tocmai v-aţi întors dintr-un turneu de anvergură. Aţi jucat, consecutiv, în inima Londrei, alături de colegii de la „Nottara”, 10 reprezentaţii cu spectacolul Aniversarea. Cum vi s-a părut o astfel de performanţă (pe care cred că nu aţi mai avut-o de la Danaidele)?Da. A fost surprinzător că s-au putut juca 10 reprezentaţii. Eu am mai colaborat, de-a lungul anilor, cu institutele culturale româneşti din străinătate, iar deosebirea este ca de la cer la pământ. Se vede că ICR-ul are, acum, o altă conducere, tânără, inteligentă şi aplicată. Îmi dau seama acum că ICR-ul are în frunte un mare intelectual, dar şi un foarte bun manager. Mi-era greu să cred că, vreodată, o trupă românească de teatru poate juca, fără a fi invitată la un festival, fără niciun alt eveniment adiacent care să ajute, 10 spectacole într-o sală cu 200 de locuri, toate vândute, în care jumătate erau englezi şi jumătate români. A fost o performanţă nu a noastră, ci a organizatorilor acestui turneu.

Publicul londonez este deosebit de la cel din Bucureşti?Publicul londonez a fost deosebit doar prin faptul că reacţiile lor erau determinate de subtitrare. Mi-am dat seama că reacţiile lor nu erau ca cele ale românilor, care râdeau în timp curent. Dar şi englezii au ascultat cu mare plăcere. Ştiu că au apărut şi cronici în care spectacolul este apreciat la justa lui valoare. Aş putea spune că, la Londra, s-a ridicat ceaţa de pe teatrul românesc. Asta este. Publicul... Cred că peste tot este acelaşi public.

Pe englezi nu i-aţi simţit ca fiind mai reci, mai rezervaţi?Ba da, erau ceva mai rezervaţi decât românii. Adică, îţi dădeai seama care erau români şi care erau englezi din cauza reacţiilor din sală, dar asta nu o pun pe seama vestitului

ALEXANDRU REPAN:

FEST(ive)

autocontrol al englezului (care nu prea mai există), ci pe cea a subtitrării. Adică reacţiile erau puţin întârziate, dar asta pentru că spectatorii trebuiau să citească replicile.

Acest decalaj între textul rostit şi subtitrare cred ca v-a îngreunat, puţin, jocul... Nu. E un lucru normal. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos, în afară de faptul că am jucat 10 reprezentaţii cu acelaşi spectacol la rând, fapt neobişnuit pentru un actor român. Şi totdeauna m-am întrebat – acum, o dată în plus -, care metodă e mai bună: a teatrului de proiecte sau a teatrului de repertoriu, aşa cum jucăm noi. E mai bine să joci 30 de spectacole o dată sau de două ori pe săptămână sau să joci 30 spectacole la rând? Deocamdată, cred că e mai bun sistemul teatrului de repertoriu, pe care îl avem noi. Este mai aproape de performanţa actoricească. După 10 reprezentaţii ale aceluiaşi spectacol, dacă mai erau încă două, cred că nu mai puteam...

Efortul este unul deosebit, în acest caz...Nu este vorba despre efort. Este vorba de mecanizare. Se repetă şi devine greu să recreezi, în fiecare seară, acelaşi rol.

Însă, dincolo de dificultăţile tehnice, cum aţi simţit că a fost primit spectacolul?Uneori, reacţiile erau chiar mai călduroase decât la Bucureşti. Sigur că şi publicul românesc de acolo este mai doritor să audă limba română şi a reacţionat cu mai mult entuziasm decât cel din ţară, care ne vede mereu. Ei ne văd atât de rar, încât entuziasmul lor este evident. Repet, în ceea ce priveşte publicul englez, au ascultat cu foarte mare atenţie şi, probabil, cu emoţie.

Mi-aţi vorbit despre spectatorii români care au fost la spectacol. V-aţi întâlnit cu ei, după reprezentaţie? Da, am vorbit cu câţiva tineri care au rămas după spectacol. Îi cunoşteau pe câţiva dintre colegii mei şi au rămas după reprezentaţie. Erau unii tineri care făcuseră actorie, acolo, la Londra şi jucau în teatru şi făceau televiziune. Au venit la spectacol şi au fost plăcut impresionaţi de prestaţia noastră.

V-aş ruga să îmi spuneţi cum a fost întâmpinată trupa teatrului de către cei de la Barbican Centre.Cei de la Barbican Centre erau nişte oameni care îşi vedeau de treaba lor. Însă, absolut evidentă a fost primirea şi organizarea celor de la Institutul Cultural Român, care a fost impecabilă. Ei sunt o echipă de tineri şi tinere foarte bine organizată şi foarte eficientă. Organizarea a fost impecabilă şi surprinzător de bună, pentru un institut românesc.

După experienţa dumneavoastră de la Londra, teatrul românesc face faţă exigenţelor publicului londonez?Sigur, dar depinde de spectacol. Acest spectacol a fost ales de englezi, nu de ICR. Le-a plăcut, au fost aici, l-au văzut... şi gata! Sunt atâtea spectacole în România care, probabil, sunt mai bune decât cele din Londra. Dar rămâne bariera limbii vorbite. Oricât s-ar globaliza politica, economia, socialismul şi capitalismul în Europa, teatrul va rămâne, totuşi, românesc, englezesc, rusesc, italian şi aşa mai departe, în ciuda încercărilor bizare de teatru fără vorbe, teatru dans şi altele. Acestea sunt forme hibride ale teatrului, care există, dar nu vor deveni niciodată majoritare sau definitorii pentru ceea ce se cheamă „jocul de-a teatrul”.

Având în vedere experienţa dumneavoastră şi numeroasele turnee pe care le-aţi avut, ce credeţi că trebuie făcut pentru a permanentiza o prezenţă a teatrului românesc pe marile scene ale lumii? Apropos şi de formele de spectacol pe care le-aţi amintit...Nu ştiu. Nu mă pricep la organizare, dar cred că este aproape imposibil să permanentizezi o prezenţă în altă ţară. Nici englezii nu sun permanent la noi, nici francezii... Dar, principalul este ca spectacolul să fie de foarte mare calitate şi atunci el se dezvoltă şi singur. Repet, acest spectacol a fost ales de englezi. Au venit, l-au văzut, au spus: „Aşa ne trebuie” şi l-au luat. Mai sunt şi altele care, probabil, îşi aşteaptă rândul. Dar asta nu va deveni o stagiune, nu se va face niciodată o stagiune românească, într-o capitală europeană. Vom merge şi altădată, când sorţii

36

FEST(ive)

37

M-am apropiat de Alexandru Repan prin poveste. Într-un oraş de provincie neprimitor, unde am stat câteva luni pentru repetiţiile lui Silviu Purcărete la Danaidele. Povestea ţine de teatru. Ca şi de arta dialogului. Povestea este cu oameni, despre oameni, despre tot felul de vietăţi şi despre anumite tărâmuri pe care nu umblă decât cei care cred în plăsmuirile cuvântului. Ne-am plimbat în sus şi-n jos şi am vorbit, zile în şir, despre Craii de Curtea veche. Luminile oraşului, la tot felul de ore, se furişau în taifasul nostru.Am considerat acel SPECTACOL - IDEE-MANIFEST - gândit, elaborat, pus în scenă şi interpretat de Alexandru Repan - un Autoportret. Fabulosul scriiturii lui Mateiu Caragiale, lumile paralele şi halucinante, rătăcirile şi alunecările personajelor, trădările, senzualitatea, cinismul şi evadările din tot ceea ce pare concret şi cunoscut fac parte din ceea ce este Alexandru Repan. Actorul - şi sunt tot mai puţini -, care ştie forţa, învolburările şi universurile cuvântului. Ştie când, cum şi de ce se pune un accent, ştie ce este frazarea, ştie să asculte ce-i şopteşte, în clipe de tandreţe, cuvântul. Acesta l-a adus în lumea teatrului. Cuvântul. Simt asta cu toată fiinţa mea. Moni Ghelerter, dascălul său, l-a învăţat să-i caute şi să-i desfacă sensurile. Apoi... apoi, a fost marea întâlnire: Horia Lovinescu!... Aşa, destinul actorului Alexandru Repan s-a suprapus, ca un palimpsest, peste cel al Teatrului „Nottara”. Un teatru al miracolului pur. Aici, pe şi pentru aceeaşi scenă, au fost George Constantin, Ştefan Iordache, Liliana Tomescu, George Rafael, Dan Micu, Horaţiu Mălăele, Ştefan Sileanu, Ştefan Radof, Gilda Marinescu, Emil Hossu, Dana Dogaru, Dragoş Pîslaru, Alexandru Dabija... O mare lecţie de teatru. Pe care Alexandru Repan a parcurs-o, a învăţat-o, pe care şi-a asumat-o şi despre care face vorbire în fiecare seară, în fiecare dintre spectacolele în care joacă. Formidabil!...În fiecare personaj al său mi se pare că este câte ceva din ARTA celor mari, a celor care îl locuiesc pe acest actor cu mult mai neliniştit decât pare. Într-o privire, într-o tăcere, într-o apăsare pe o replică poţi regăsi, dacă eşti atent, fotograme din cele mai minunate clipe de scenă şi de viaţă. Vulcanic şi temperamental în Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă, ironic şi cinic în Insomnia, filosofic-ludic-seducător-misterios-trist-melancolic-cabotin în Craii... sunt fragmentele mele, subiective şi profund intime care fac parte, în acelaşi timp, din reperele istoriei teatrului românesc. Tot aşa cum rolurile înregistrate la teatrul radiofonic pot fi socotite şi cursuri pentru arta actorului. Inteligent, cu o iscusinţă rară în a mânui ipostazele cuvântului, Alexandru Repan nu oboseşte să-şi asculte intuiţia şi regizorii cu care lucrează. Cred că rolul său din Aniversarea este cu mult mai mult decât un personaj remarcabil interpretat. Este faţă către faţă cu un regizor special ca Vlad Massaci. Este bucuria de a juca alături de câţiva dintre actorii cu care a dus, în fiecare seară, mai departe, povestea Teatrului „Nottara”. Este, însă, şi generozitatea de a întinde mâna generaţiilor de acum, şi celor ce vor veni. Ca un Maestru, discipolilor.

Marina Constantinescu

vor cădea peste spectacol şi peste teatru. Am mai fost şi vom mai merge. Mai ales dacă Institutul Cultural Român îşi va menţine atitudinea asta pozitivă pe care o are faţă de cultura română în lume şi pe care o promovează. Aplaud acest institut aşa cum este astăzi, cu realizările lui.

Interviu realizat de Roxana Buşu

Să ne trăieşti, Maestre!

38

DIALOG

ACTORUL CARE SFIDEAZĂ TIMPUL

EMIL HOSSU:

Există un timp al bilanţurilor, există un timp al nostalgiei, există un timp al amintirilor. Există un timp când începe să ne placă întoarcerea în trecut, la începuturi, la rădăcini...Totul a început prin clasa a VI-a, cu Moş Tănase, din Răzvan şi Vidra, cu o... „compoziţie de vârstă”. Personajul avea cam şaizeci de ani, dar cu ajutorul machiajului făcut de Romaniţa, macheuza de la Teatrul Naţional, am reuşit să mă impun ca... actor la Liceul „Dimitrie Cantemir”, unde învăţam... Am avut succes de copil, iar dirigintele meu, Constantin Manolescu, profesor de română, mi-a spus: „Milule, tu ar trebui să te faci actor”. În momentul acela mi-am deschis „antenele”, adică am început să ascult tot mai mult teatru radiofonic, să merg la tot mai multe spectacole, să răsfoiesc reviste de specialitate, să-mi îmbogăţesc cunoştinţele despre ceea ce înseamnă profesia asta. Şi aşa am ajuns să mă hotărăsc. Am ezitat, într-o vreme, între arheologie şi actorie, dar dorinţa de a fi actor a fost mai puternică. Am continuat să joc în şcoală; liceul l-am absolvit în 1959, apoi am dat la Teatru. Şi am picat. Am încercat la ASE şi am fost admis. Doi ani de studenţie la ASE... În această perioadă, am mai încercat de două ori la Teatru... şi iar am picat. A treia încercare a fost cu succes.

Te-ai pregătit cu cineva în timpul ăsta?Am avut nişte întâlniri, dar nu în înţelesul concret al cuvântului pregătire. Adică, am purtat nişte discuţii cu Emil Botta, cu Forry Etterle, care nici nu ştiu dacă erau pedagogii cei mai potriviţi. În anul în care am intrat la facultate, m-am pregătit cu Pino Caramitru, care era în anul I la Actorie. El mi-a dat să învăţ o poezie şi m-a dus pe scena Institutului pentru a mi-i arăta pe colegii lui. M-am prezentat la examen, dar cred că îl luasem deja, în urma celor susţinute în anii precedenţi, pentru că am spus vreo patru-cinci versuri şi am fost oprit. Mi-am zis dezamăgit: „Gata, n-am intrat nici anul ăsta!” Seara, am văzut că sunt pe lista reuşiţilor.. La proba finală am mai spus încă vreo şase versuri. Şi asta a fost... Mă bucur că am insistat să devin actor pentru că, în momentul în care faci ceea ce îţi place, câştigi partida cu viaţa, în cea mai mare măsură. Şi eşti răsplătit cum se cuvine.

A fost o carieră lină?A fost destul de lină, dar în această profesie obstacole există la tot pasul, nu le poţi evita pe toate. De pildă, după examenul de sfârşit de an, cu Întâlnire la Senlis, unde am lucrat cu Dem Rădulescu, am rămas cu un imens sentiment de neîmplinire. Totuşi, cred că am avut un oarecare succes, pentru că am fost solicitat la teatrul din Galaţi, să joc Romeo din Romeo şi Julieta, în regia lui Gheorghe Jora. A fost o piatră de încercare pentru mine, fiind doar în primul an, la Actorie. După aceea am fost chemat să lucrez la Teatrul Giuleşti. Îmi aduc aminte că eram la o colegă, împreună cu alţi colegi de facultate. Ne beam cafeaua şi ne pregăteam de spectacol. Ea îmi ghiceşte în cafea şi zice: „Să ştii că în curând o să ai o veste foarte importantă”. Iar eu am rostit sec: „Bun!”. La scurt timp, am primit o carte poştală de la Teatrul Giuleşti, unde nu cunoşteam pe nimeni, şi prin care eram invitat să particip la un concurs. Ceea ce însemna că cineva îmi întindea o mână. De curând, plecase de la Giuleşti la Naţional Traian Stănescu şi rămăsese descoperit un rol de tânăr.

Şansa este decisivă în profesia noastră

39

Ai fost un „frumos”. Asta a făcut să ţi se dea zeci de roluri de ingineri pozitivi...Da, eram predestinat să joc eroi pozitivi, chiar dacă asta nu m-a prea încântat. Îmi place mult mai mult să joc caractere. Pe scurt, s-a întâmplat cam aşa cu angajarea mea în Bucureşti: Erai obligat să faci stagiatura în ţară trei ani. Nu era de mine această navetă, aşa că mi-am dat demisia. Însă, dându-mi demisia, nu aveam voie să fiu angajat în altă parte decât după mult timp. În acea vreme, Ştefan Iordache, bunul meu prieten, repeta rolul Ioniţă din Petru Rareş, în regia Soranei Coroamă la „Nottara” şi, în acelaşi timp, trebuia să lucreze şi la un film. Aşa că rolul său în teatru a rămas descoperit. La repetiţii, cineva a spus: „Hai să luăm studenţi”. Radof propune: „De ce nu îl chemaţi pe Hossu?”. Doamna Sorana Coroamă, pe care nu o cunoşteam încă, spune: „Păi, joacă Romeo la Galaţi”. „Nu mai joacă. Şi-a dat demisia şi e prin Bucureşti”. „Chemaţi-l...”, a hotărât ea.Marea mea şansă a fost că m-am lipit de George Constantin. Era un actor uriaş şi făcea nişte roluri extraordinare. El m-a plăcut şi aşa am rămas pe acel rol. După o săptămână de repetiţii, domnul Lovinescu primeşte un telefon de la minister prin care i se spune: „Am auzit că repetă Hossu la voi. Nu are voie să intre în Bucureşti pentru că şi-a dat demisia de la Galaţi”. Cu o eleganţă unică, domnul Lovinescu a încercat, întotdeauna, să-şi apere oamenii din teatru, iar doamna Sorana Coroamă a venit cu soluţia. Dânsa monta atunci şi la Botoşani. M-au angajat, fictiv, acolo, la Stelică Preda, căruia îi mulţumesc şi acum, şi care poate fi martor. M-au distribuit într-un spectacol în care nu am jucat niciodată, dar pentru care am avut parte chiar şi de o cronică... pozitivă. Eram detaşat la Botoşani, dar lucram în Bucureşti. Mai târziu, am obţinut transferul la Bucureşti. Doamna Deleanu, director al Teatrului Giuleşti, unde eu dădusem concurs, se lupta pentru achiziţia reuşită: „Este al meu”. A urmat o perioadă foarte frumoasă, fiind angajat la Giuleşti şi „jucând cu bucata” la „Nottara”.

Din ce an ai fost angajat aici?La „Nottara” am venit în 1966, la un an după ce am terminat facultatea. În stagiunea 1966-1967, în toamnă, am avut premiera cu Petru Rareş. Abia în 1968 m-am angajat în „Nottara”, pentru că doi ani a trebuit să stau la Teatrul Giuleşti. Dar era foarte bine, aşa aveam un salariu de la Giuleşti şi un salariu de la „Nottara”. Primul meu partener a fost George Constantin. Pentru mine a fost copleşitor.

Să vii în Bucureşti, să îţi deschidă braţele nişte oameni pe care nu i-ai cunoscut înainte, să lucrezi alături de George Constantin, cu care am devenit foarte bun prieten şi să iei bani din două teatre bucureştene... Era extraordinar! Eram prieten foarte bun cu Ştefan Iordache, eram vecini. Aşa arăta „Nottara”-ul tinereţii mele. Am fost întrebat, uneori: „Dar n-ai vrut să mai schimbi teatrul?”. „Nu, pentru că, făcând televiziune şi radio, eram partener cu Ciubotăraşu, cu Forry Etterle, Irina Răchiţeanu..., iar regizor, la Radio, era Mihai Zira!” Ce să-ţi doreşti mai mult?!

Era o lume în care încă mai funcţionau modelele?Modele erau chiar colegii noştri. Generaţia lui George Constantin, a lui Amza Pellea sau a lui Ion Besoiu.

Pentru un actor, trupul şi vocea sunt instrumente de lucru. Şi trebuie să şi le păstreze cu grijă...Trupul, vocea şi... cred eu, şi capul... Spunea Camil Petrescu: „Un actor talentat ar fi acela care poate să joace orice fel de rol, chiar şi rolul unui om deştept”. Şi, cam cu acelaşi sens, spunea şi Octavian Cotescu, profesorul meu şi al lui Catrinel Dumitrescu, soţia mea: „Teatrul este foarte mult gând”. Trebuie să naşti şi să gândeşti ceea ce urmează să faci pe scenă şi abia pe urmă să interpretezi.

Cum se face că niciodată n-ai arătat vârsta „din buletin”?!Să ştii că, adesea, eram complexat din cauza asta...

Mai dai autografe?Mai dau. Însă eu şi Catrinel ne completăm, de obicei, pentru că suntem foarte mult timp împreună, chiar şi în vacanţe. Aşa că scrie Catrinel şi semnăm: Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu. Ce-i drept, eu şi scriu foarte urât. Ea e o perfecţionistă. Nu ştiu ce m-aş face fără ea. Funcţionăm ca un tot. În teatru şi în afara lui.

Există un secret al tinereţii tale? Te „hrăneşti” cu tinereţea colegilor tăi? (Ştiu că eşti prieten cu foarte mulţi colegi tineri.)Nu ştiu. Problema asta cu tinereţea nu mă frământă prea mult. Mi se spune mereu: „Milu, nu îţi arăţi vârsta!”. E adevărat. Nu arăt, dar, uneori, o simt. Pe unde am lucrat, chiar şi la filmări, am avut, însă, grijă să fac o atmosferă plăcută, fără încrâncenări... Nu pot să lucrez într-un loc unde nu mă simt bine. Teatrul „Nottara” este a doua mea casă. Colegii mei de toate vârstele sunt prietenii mei... Numai aşa putem exista laolaltă. Numai aşa ne păstrăm vigoarea... adică tinereţea.

Interviu realizat de Marinela Ţepuş

DIALOG

Mircea DIACONU / Manager - Director

Ștefan RADOF / ActorAlexandru REPAN / ActorEmil HOSSU / ActorRuxandra SIRETEANU / ActorCamelia ZORLESCU / ActorAnda CAROPOL / ActorIon SIMINIE / ActorViorel COMĂNICI / ActorConstantin Dumitru COTIMANIS / ActorGeorge ALEXANDRU / ActorCatrinel DUMITRESCU / ActorVictoria COCIAŞ / Actor Ioan HAIDUC / ActorCristian Dumitru ŞOFRON / ActorSorin Octavian COCIŞ / ActorAlexandru JITEA / ActorAda Caterina NAVROT / ActorCrenguţa HARITON / Actor Ion GROSU / ActorAnca BEJENARU / ActorAdrian Nicolae VĂNCICĂ / ActorCerasela IOSIFESCU / ActorDaniel POPESCU / ActorAlexandru Mike GHEORGHIU / ActorAndreea Irina ŞOFRON / ActorRaluca Valentina GHEORGHIU / ActorLuminiţa Erga TEODOSIU / ActorDaniela Cristina MINOIU / ActorIoana CALOTĂ LUPU / ActorBogdan VODĂ / ActorLucian GHIMIŞI / ActorDan Virgil BORDEIANU / ActorEmilia DOBRIN DABIJA / ActorMihaela SUBŢIRICĂ / ActorClaudiu ROMILA / ActorCorina DRAGOMIR / ActorGabriel Adrian RĂUŢĂ / ActorCristina Manuela IVANCIUC / ActorLaura VASILIU / ActorRareş STOICA / ActorLaura ANGHEL / ActorMircea TEODORESCU / Actor

Vlad Andrei MASSACI / Regizor artisticDiana Maria DIACONU / Regizor artisticŞtefan CARAGIU GHEORGHIŢĂ / Scenograf

Marinela ŢEPUŞ / Şef serviciu Secretariat literarLiliana Otilia BORŞ / Secretar literarSânziana MILOŞOIU / Secretar literarRoxana Irina BUȘU / Secretar literarCiprian Nicolae DUICĂ / GraficianVangjush Vellahu / Grafician

Cristian NICOLAIE / Şef serviciu Exploatare ScenăMihai Dan DONA / Impresar artisticMelania Georgiana CERCEL / Secretar PR Monica NECŞOIU / Referent Laurenţa RUSU / Casier Mioara LUPU / Casier

Alexandra NOROCEA / Şef serviciu Resurse UmaneMonica Mihaela BALABEŞ / Consilier juridicMariana BASALĂU / Referent Secretariat DirecţieMihaela BĂTRÂNU / Economist Resurse UmaneGeorgeta GOGA / Economist Achiziţii PubliceGeorgeta TIŢOIANU / Referent Protecţia MunciiPetronela NICULIA / Curier

Personalul teatrului în anul 2011

Steliana RAPIŢEANU / Contabil - șefEugenia MICLOŞ / Şef Financiar - ContabilitateViorica GUŢĂ / Economist Gabriela DUMITRESCU / Ecomonist ProducţieStela Carmen ZVORIŞTEANU / Contabil Teodora ŞTEFĂNESCU / Contabil Ilie ANDA / MagazinerArtemiza BOLOHAN / ArhivarMaria EPURE / Arhivar

Elisabeta Dorina COSTIN / Supravheghetor salăMaria CUCU / PlasatorMaria MATEI / PlasatorValentina CUCU / Plasator Neta MIHĂILĂ / Plasator

Dana Viorica POPESCU / Şef Regizorat tehnicDragoş Toma MOLOIU / Regizor scenă - culiseAna Maria VARGA / Regizor scenă - culiseIonela MANOLE / Regizor scenă - culiseGeorgeta ANTON / SufleorRaluca Maria JUGĂNARU / SufleorCristina PĂUN / Sufleor

Marian DRAGNEA / Şef formaţie ElectricieniDan IORDĂNESCU / Maestru LuminiNicolae IONESCU / Operator LuminiPaul Florin DOANŢĂ / Operator LuminiConstantin ION / Electrician Iluminare ScenăCosmin Ionuţ IOAN / Operator Sunet Dan Dumitru CÎMPEANU / Operator Sunet Bogdan GADOLA / Operator Sunet Robertino Beniamin ŢÂCU / Sonorizator

Iulia GADOLA / Şef formaţie CabiniereIoana DĂNILĂ / CabinierLivioara ADĂSCĂLIŢEI / CabinierMihaela Virginia ZAMFIR / CabinierAnişoara POPA / CabinierEtelca DĂNCESCU / Machior - Peruchier

Gheorghe SĂBĂREL / Şef formaţie Mânuitori DecorAdrian ALESSANDRIU / Mânuitor Decor Constantin BĂRBULESCU / Mânuitor DecorCristian TUDOR / Mânuitor DecorMarin DASCĂLU / Mânuitor DecorIonuţ Mihai ENACHE / Mânuitor DecorAndrei HAŢEGAN / Mânuitor DecorConstantin LĂPUŞAN / Şef formaţie RecuziteriGeorge Răzvan DASCĂLU / RecuziterAdrian Nicolae EDU / Recuziter Paula TICOVSCHI / RecuziterCostel VASILESCU / TapiţerElena IACOB / Spălătoreasă

Cătălin STANCU / Şef ProducţieDoina Victoria BACH / Şef formaţie CroitoriBaşturea ION / CroitorPopa GHEORGHE / CroitorMarian TIŢA / Şef formaţie TâmplariNicolae NEACŞU / TâmplarAlex Cristian IONESCU / TâmplarCornel Gheorghe ROŞCA / Pictor executant

Liviu Ionel URECHE / Şef AdministrativFlorea BADEA / AdministratorDănuţ EPURE / Şofer Ion IVAN / InstalatorGheorghe GANA / Electrician ÎntreţinereElena PĂUN / Îngrijitor Anica TOMA / ÎngrijitorRoșu Angela / Îngrijitor

40

La M

ul]

i Ani!

C3

EVENIMEN

T

caietul teatrului nottara, numărul 1

Documents