INTRODUCERE IN PSIHODRAMA SAU TERAPIA PRIN ARTA TEATRALA

Psihodrama este o metodă terapeutică de consiliere de sine statatoare. Ea abordeazã personalitatea atât din punctul de vedere al specificităţii individuale, cât şi al integrării acesteia în structurile sociale. Bazele teoretice ale psihodramei servesc la explicarea dezvoltării indivizilor, a grupurilor şi a sistemelor sociale, precum şi a tulburărilor acestora.( Federaţia Română de Psihoterapie 2002-2006 )

Jacob Levy Moreno, întemeietorul psihodramei şi unul dintre întemeietorii psihoterapiei de grup, s-a născut în anul 1889, pe data de 18 mai, la Bucureşti, într-o familie de evrei şi a murit pe data de 14 mai 1974, la New York. Din anii copilăriei, Moreno aminteşte în memoriile sale şi jocurile pe care le juca împreună cu alţi copii. Unul dintre ele, care nu a fost foarte repede uitat şi după care a scris mai târziu o scenetă de teatru, este cel în care el juca rolul de “Dumnezeu”, ceilalţi copii fiind “Îngerii”. Jocul nu s-a terminat foarte bine la vremea accea, gramada de scaune de pe care “Îngerii” trebuiau să-şi ia zborul spre Rai, prabuşindu-se.

În cartea sa “Who shall survive?”, Jacob Levy Moreno defineşte psihodrama ca fiind “ştiinţa cu care explorăm ‘adevărul’ prin metode dramatice. Cea care se preocupă de relaţiile interpersonale şi de existenţa privată.”

Zerka T. Moreno, soţia lui Moreno şi co-creatoare a psihodramei moderne, descrie psihodrama ca: “procesul prin care poţi să explorezi viaţa, să-ţi asumi riscuri, fără teama de pedeapsă.”

Miklos Bacs spune în teza sa de doctorat, Conceptul de rol la Luigi Pirandello şi Jacob Levy Moreno, că “metoda moreniană este fară doar şi poate, una originală, însă ideea folosirii dramei ca instrument terapeutic nu este nouă”. El aminteşte de şamani, de ritualuri, care foloseau şi folosesc diferite elemente teatrale şi de unii medici care, înaintea lui Moreno au folosit jocul teatral în terapia bolnavilor mentali. “ La începutul secolului XIX, doi psihiatri europeni de renume, Johann Christian Reil şi Philipe Pinel, au menţionat beneficiul folosirii jocului dramatic în demersul terapeutic. Mai târziu, alţi doi psihiatri ruşi şi-au dedicat timpul studierii sintezei dintre dramă şi psihoterapie: Vladimir Iljine (care înfiinţează la Kiev “Teatrul Terapeutic”, 1908-1917) şi Nikolai Evreinov (St. Petersburg, 1915-1924)”

Scopurile atinse ale psihoterapiei de grup prin psihodramă clasică moreniană sunt:

ameliorarea comunicării verbale şi nonverbale creşterea stimei de sine prin implicarea afectivă şi sentimentul de apartenenţă insight-ul bolii psiho-educaţia bolnavilor diminuarea disabilităţilor

descoperirea unor noi modalităţi de petrecere a timpului liber cu valorizarea lui diminuarea vulnerabilităţii prin scăderea recăderilor şi reducerea duratei de

spitalizare diminuarea simptomelor sau stabilizarea lor pe termen lung ameliorarea funcţionalităţii sociale deprinderea de abilităţi sociale instumentale, ce permit persoanei să-şi sporească

autonomia; şi relaţionale, ce permit persoanei o apropiere emoţională de ceilalţi dezvoltând suportul afectiv

lărgirea reţelei de suport social cu îmbogăţirea vieţii creşterea calităţii vieţii subiective şi obiective rămâne ca deziderat pentru viitor implicarea familiilor în psiho-educaţie şi

implicarea forurilor locale de sănătate pentru susţinere financiară.

CE INSEAMNA TERAPIA PRIN ARTA ?

Terapia prin artă reprezintă folosirea terapeutică a creaţiei artistice pentru îmbunătăţirea stării emoţionale a persoanelor care au diferite dificultăţi de viaţă sau a celor care îşi doresc dezvoltarea personală. Această terapie îi învaţă pe copii să se exprime, să dea frâu liber imaginaţiei şi creativităţii. Fie că este terapie prin pictură, prin modelaj, prin joc, teatru sau dans, copilul învaţă să devină el însuşi, să se exprime liber, să devină încrezator în el, în forţele proprii, să comunice, să fie fericit. Terapia prin artă abordează diferite aspecte ale personalităţii prin mijloace artistice şi oferă posibilitatea descoperirii potenţialului individual. Art terapia este o ocazie pentru fiecare de a se putea exprima liber, spontan şi autentic. Este o experienţă care în timp duce la împlinire personală, vindecare emoţională şi profundă transformare. Terapia prin artă foloseşte tehnici creative precum pictura, modelajul, muzica(sunetele), dansul, teatru sau marionetele, pentru a ajuta copiii să se înţeleagă pe sine, să se elibereze de anxietăţile acumulate, de tensiuni şi să faciliteze comunicarea şi relaţionarea. Terapia prin artă stimulează imaginaţia, inteligenţa, gandirea, dezvoltă abilităţile personale şi interpersonale(comunicarea, relationarea, inteligenţa emoţională), crescând stima de sine şi reducând anxietatea, stresul. Nu trebuie să confundăm art-terapia cu arta, deoarece terapia prin artă nu vrea să formeze artişti, iar rezultatul ei final nu este tabloul, filmul sau dansul, ci dezvoltarea personală, vindecarea emoţională şi transformarea individuală. Sedinţele de art-terapie sunt coordonate de un psiholog psihoterapeut, o persoană care are abilităţi de relaţionare interumană, abilităţi de lucru cu copiii, şi care este capabilă să asculte, să înţeleagă, să identifice nevoile fiecaruia şi să caute o cale de a raspunde acestor nevoi.

Şedinţele de terapie prin artă se pot realiza în grup (de 5-6 persoane, până la 10) sau individual. Chiar dacă se află într-un grup, copilul işi păstrează totuşi independenţa, terapia prin artă dându-i posibilitatea de a deţine controlul asupra propriei activităţi efectuate în grup. Copiii participanţi trebuiesc încurajaţi să-şi prezinte produsele artistice în grup. Scopul sesiunilor de grup prin art-terapie este de a determina progresul socio-emoţional al copiilor participanţi.Obiectivele dramaterapiei:- creşterea interacţiunii sociale şi a inteligenţei emoţionale şi interpersonale;- creşterea capacităţii de relaxare;- capacitatea de-a controla emoţiile;- capacitatea de-a fi spontan;- creşterea capacităţii de concentrare;- creşterea stimei de sine;- capacitatea de recunoaştere şi acceptare a limitelor şi posibilităţilor fiecaruia.

Dramaterapia se aplică pentru: - pacienţii cu autism;- pacienţii cu tulburări nevrotice şi psihotice;- pacienţii cu dizabilităţi de învăţare;- tinerii cu tulburări de comportament şi alte fenomene patologice;- persoane aflate în detenţie.

De ce cred că teatrul ar trebui introdus ca materie opţională în grădiniţe şi scoli?

Argument:

- Arta teatrală facilitează procesul de comunicare;- Arta teatrală dezinhibă, îi face pe copii să vrea să interacţioneze unii cu ceilalţi;- Prin teatru, copiii îşi exteriorizează sentimentele, trăirile; - Copiii învaţă să-şi conştientizeze atât propriile resurse, cât şi lumea din jurul lor; - Mijloacele artistice teatrale vor fi utilizate ca instrument de educaţie;- Teatrul este important în dezvoltarea psiho-emoţională, de conştientizare a propriului “eu”, atât fizic cât şi psihic.

Obiective:

- Dezvoltarea simţului artistic;- Formarea deprinderii de coordonare psiho-motorie;- Coordonarea gesturilor, a mimicii feţei cu un text;- Formarea deprinderii de a interpreta un text.- Realizarea unei sensibilizări afectivo-emoţionale faţă de el însuşi şi faţă de

celălalt prin dezvoltarea sensibilităţii copilului;- Dezvoltarea empatiei;

- Dezvoltarea deprinderi de memorie, atât afectivă, cât şi motorie;- Dezvoltarea gândirii, în special prin exersarea elementelor de asociativitate

specifice teatrului; - Lărgirea orizontului de cunoaştere;- Găsirea unor noi forme de exprimare, prin care copiii să-şi exteriorizeze trăirile

interioare;- Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare inter-personale şi intra-personale;- Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu mediul înconjurător;- Dezvoltarea personală a copiilor prin folosirea formelor de manifestare artistică;- Receptarea afectivă a unui text sau a unei mişcări scenice;- Interpretarea expresivă, nuanţată a unui text;- Descoperirea şi conştientizarea anumitor nuanţe din text, intonaţii;- Dezvoltarea emoţiei artistice;- Explorarea unor noi tărâmuri şi trăiri.

EXEMPLU CONCRET DE APLICARE A PSIHODRAMEI

DENUMIREA PROIECTULUI: Dezvoltarea personală a copiilor cu dizabilităţi prin teatru şi dans.

TIPUL DE ACTIVITATE: Crearea unor ateliere de educaţie prin artă în care copiii au posibilitatea de a găsi noi forme de exprimare pentru a se dezvolta personal.

TIPUL DE PROIECT: Nivel local.

ARGUMENT:

Este cunoscut faptul că o mare parte din copiii cu dizabilităţi au dificultăţi în comunicare, în exprimarea sentimentelor, ca atare şi dificultăţi de integrare în mediul social. Prin crearea atelierelor de educaţie prin artă doresc să stimulez procesul de creştere al nivelului de dezvoltare personală care va duce la o integrare mai bună a acestora în mediul social.

OBIECTIV GENERAL:

Crearea unor ateliere de educaţie prin artă în care copiii au posibilitatea de a găsi noi forme de exprimare pentru dezvoltarea personală, prin folosirea formelor de manifestare artistică. Participarea la ateliere va duce la stimularea motivaţiei şi a voinţei,

la dezvoltarea simţului artistic, în vederea dobândirii unui nivel mai înalt al stimei de sine.

OBIECTIVE SPECIFICE:

să-şi dezvolte capacităţile de concentrare a atenţiei şi a memoriei; să-şi dezvolte imaginaţia; să-şi exteriorizeze trăirile interioare; să dorească să exploreze noi tărâmuri şi trăiri; să-şi formeze deprinderi de coordonare psiho-motorie; să-şi coordoneze gesturile, mimica, mişcările cu un fond/ritm muzical; să-şi dezvolte capacitatea de exprimare corporală;

să-şi dezvolte empatia; să-şi dezvolte sistemul cognitiv, în special prin exersarea elementelor de

asociativitate specifice teatrului; să-şi dezvolte abilităţile de relaţionare inter-personale şi intra-personale; să-şi dezvolte capacitatea de a interacţiona cu mediul înconjurător; să observe mesajul afectiv al unei mişcări scenice; să-şi dezvolte emoţia artistică; să fie capabili să-şi controleze anxietatea şi stresul; să-şi dezvolte capacităţile de exprimare liberă; să-şi valorizeze capacităţile dobândite, într-un spectacol de teatru reprezentat de

ei.

GRUP ŢINTĂ: 5 elevi cu dizabilităţi asociate, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, care au următoarele diagnostice:

Handicap mintal mediu; Handicap mintal uşor; Deficienţă de învăţare; Tulb. de comportament; Imaturitate afectiv-comportamentală; Handicap senzorial mediu; Hipoacuzie de percepţie bilaterală; Hipoacuzie de percepţie bilaterală severă;

MODALITĂŢI DE REALIZARE: Jocul de rol: este o strategie care solicită creativitate şi participare intensă din

partea elevilor şi în egală măsură improvizaţie. Cercetările în domeniu susţin că emoţiile pozitive, cât şi cele negative, favorizează acumularea de cunoştinţe sau comportamente dorite.

Simularea: constă în punerea în scenă a unor situaţii similare celor din viaţa reală. Elevii îşi păstreată atitudinile, valorile, şi nu joacă un personaj, ci interpretează o situaţie.

Metoda exerciţiului: este o metodă ce are la bază acţiuni motrice si intelectuale efectuate in mod consţient şi repetat, în scopul formării de priceperi şi deprinderi, automatizării şi interiorizării unor modalităţi de lucru de natură motrică sau mintală.

Autoanaliză: investigaţie şi analiză orientată spre propria persoană pentru obţinerea unei imagini despre sine. Are la bază autotrăirea, autoobservarea şi raportarea la alţii, iar ca scop, perfecţionarea persoanei şi creşterea nivelului stimei de sine.

REZULTATE ŞI INDICATORI: Punerea în scenă a unui spectacol cu cei cinci elevi. Cu ajutorul filmărilor video, realizate la început, pe parcurs, cât şi la finalul activităţilor se va putea urmări progresul fiecărui elev pe perioada desfăşurării proiectului.

RESURSE UMANE: Psihologul/studentul care elaborează proiectul, cinci elevi, un instructor de dans, doi psihopedagogi, doi voluntari.

PROGRAM DE INTERVENŢIE se face pe baza a minim 7 íntälniri, la alegere.A doua intalnire:exercite abilitatile de memorare, dezvolte atentia

EXEMPLU DE INTERVENTIE/INTALNIRE IN CAZUL TERAPIEI PRIN ARTA

La fiecare ora, la inceput si la final, va exista ritualul pasitului in cerc si in afara lui.

Am inceput prin a-i intreba daca s-au gandit la personaje. Mi-au raspuns ca da, asa ca pe rand am inceput sa ii intreb despre personaj: ce este-om sau animal, cum il cheama, cum se comporta, ce sunete scoate daca este animalut, cum este imbracat, care sunt prietenii lui, care cred ei ca este misiunea si importanta acestui personaj in viitoarea piesa de teatru. Asa ca, aceasta a doua intalnire s-a desfasurat vorbind despre Motanul Incaltat, ingerasi, soldati, magicieni, balerine, printese, clauni si papusi. Fiecare si-a descries personajul, a spus daca este bun, rau, comic sau daca are alta caracteristica specifica, fiecare a spus cum si-l imagineaza imbracat si ce crede el ca va face in spectacol: claunul a zis ca va face gimbuslucuri, Motanul Incaltat ca va salva lumea ca SpiderMan, ingerasul ca va apara copiii, soldatul ca ii va apara.

Spre finalul intalnirii, dupa ce am povestit fiecare despre personajul nostru am facut un joc de rol si i-am rugat sa-si interpreteze personajul. Nu i-am pus individual, deoarece am observat pe parcursul intalnirii ca increderea in sine este destul de scazuta si ca nu ar avea curajul sa se expuna in fata celorlalti. Asa ca i-am pus pe toti deodata, la fel ca la dansul de la prima intalnire. Fiecare si-a luat rorul in serios si au inceput sa se miste prin

incapere. Unii dintre ei aveau miscari foarte putine, limitate chiar, asa ca am inceput sa le mai spun ca personajele noastre pot face si altceva in afara faptului ca merg si ca fac “miau” ca o pisicuta spre exemplu. Intr-adevar, am directionat afirmatia mea spre Motanul Incaltat, ceea ce consider acum ca a fost gresit, deoarece el s-a uitat la mine, s-a ridicat, si-a strans mainile la piept, s-a asezat pe banca si a spus: “Nu sunt bun de nimic!”

Am incercat apoi sa-l conving ca fara personajul lui, spectacolul nu ar mai fi la fel si ca ar trebui sa se intoarca sa-si faca personajul fiindca colegii lui au nevoie de el. M-am lovit de un refuz categoric si de o replica pe care a repetat-o de mai multe ori pana la finalul intalnirii. “Nu o sa mai dansez in spectacol. Sa faca X(un alt copil participant la ore) in locul meu” I-am explicat ca el este unic si ca nu poate face nimeni in locul lui ceea ce face el si l-am lasat sa stea pe banca.

Dupa acest moment am jucat un joc de relaxare si atentie numit “Semaforul”. “Motanul Incaltat” nu a mai dorit sa se joace cu noi.