asuplizarea in scolioze

7
KINETOTERAPIA SCOLIOZELOR Indiferent de gravitatea bolii, kt-a este un element constant al tratamentului indicat. În zilele noastre, datorită depistării precoce, a adaptării indicaţiilor la fiecare caz în parte şi la momentul evolutiv în care se află, ca şi progresele în domeniul ortopedic şi chirurgical, se poate vorbi de o terapie relativ eficace. Aceasta înseamnă că subiectul trebuie să înveţe să păstreze o poziţie bună (câ mai corectă), cât mai mult timp posibil, pe parcursul atitudinilor ş gesturilor vieţii curente. Ideală este crearea unui automatism, permiţân astfel prelungirea cât mai mult în timp a posturii de corecţie vertebrală. Obiectivele şi tehnicile folosite vor fi alese în funcţie de următoarel criterii de bază: etiologia, forma anatomică, gravitatea deformaţiei reductibilitatea ei, prognosticul evolutiv, vârsta subiectului. Toate aceste orientează ktteraputul spre o anume dominantă, asuplizare, reeducare neuro musculară, reeducare posturală, respiratorie, după concepţia fiecăruia analitică sau globală, simetrică sau asimetrică. Este bine să se cunoască şi s se utilizeze ceea ce este necesar din metodele clasice ale reeducării scolioze dar combinate cu reeducarea psiho-motrică, diverse metode de relaxare, c educaţia fizică şi sportivă, cu ergoterapia. Ameliorarea stării pacientului, succesul demersului kt-ului, depinde mai mul de subtilitatea, măiestria, adaptării reeducatorului la pacientul său, decât d cunoştinţele sale. Ca în orice manual, prezentarea obiectivelor separat se face mai mult di considerente de ordin didactic, exerciţiile şi mijloacele tehnice utilizate î care predomină unul sau altul din obiective, sau de multe ori chiar mai multe se succed şi se combină în mod armonios şi perfect individualizat. 1. Creşterea amplitudinii de mişcare sau asuplizarea Presupune: acţionarea asupra sistemului articular, în vederea câştigării câtorv grade de mobilitate articulară suplimentară într-unul din planurile d mişcare în spaţiu, sau în mai multe; acţionarea asupra sistemului musculo-aponevrotic prin care se obţin ameliorarea elasticităţii fibrelor ţesuturilor moi periarticulare. În reeducarea scoliozei asuplizarea se face atunci când : a. există un subiect de tip morfologic şi structural, global rigid; Scopul kt-ei este de realiza o educare posturală care să meargă până la integrarea

Upload: aniri-ailito

Post on 21-Oct-2015

184 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

asuplizare in scolioze

TRANSCRIPT

KINETOTERAPIA SCOLIOZELOR

Indiferent de gravitatea bolii, kt-a este un element constant al tratamentului indicat. În zilele noastre, datorită depistării precoce, a adaptării indicaţiilor la fiecare caz în parte şi la momentul evolutiv în care se află, ca şi progresele în domeniul ortopedic şi chirurgical, se poate vorbi de o terapie relativ eficace.

Aceasta înseamnă că subiectul trebuie să înveţe să păstreze o poziţie bună (cât mai corectă), cât mai mult timp posibil, pe parcursul atitudinilor şi gesturilor vieţii curente. Ideală este crearea unui automatism, permiţând astfel prelungirea cât mai mult în timp a posturii de corecţie vertebrală.

Obiectivele şi tehnicile folosite vor fi alese în funcţie de următoarele criterii de bază: etiologia, forma anatomică, gravitatea deformaţiei, reductibilitatea ei, prognosticul evolutiv, vârsta subiectului. Toate acestea orientează ktteraputul spre o anume dominantă, asuplizare, reeducare neuro-musculară, reeducare posturală, respiratorie, după concepţia fiecăruia: analitică sau globală, simetrică sau asimetrică. Este bine să se cunoască şi să se utilizeze ceea ce este necesar din metodele clasice ale reeducării scoliozei dar combinate cu reeducarea psiho-motrică, diverse metode de relaxare, cu educaţia fizică şi sportivă, cu ergoterapia.

Ameliorarea stării pacientului, succesul demersului kt-ului, depinde mai mult de subtilitatea, măiestria, adaptării reeducatorului la pacientul său, decât de cunoştinţele sale.

Ca în orice manual, prezentarea obiectivelor separat se face mai mult din considerente de ordin didactic, exerciţiile şi mijloacele tehnice utilizate în care predomină unul sau altul din obiective, sau de multe ori chiar mai multe, se succed şi se combină în mod armonios şi perfect individualizat.

1. Creşterea amplitudinii de mişcare sau asuplizarea

Presupune:

acţionarea asupra sistemului articular, în vederea câştigării câtorva grade de mobilitate articulară suplimentară într-unul din planurile de mişcare în spaţiu, sau în mai multe;

acţionarea asupra sistemului musculo-aponevrotic prin care se obţine ameliorarea elasticităţii fibrelor ţesuturilor moi periarticulare.

În reeducarea scoliozei asuplizarea se face atunci când :

a. există un subiect de tip morfologic şi structural, global rigid;

b. examenul static şi dinamic arată o redoare mai mult sau mai puţin localizată, fie la un anumit etaj vertebral, fie în alt segment oarecare al organismului.

Menţionăm că studiile lui R. Perdiolle au arătat că limitarea amplitudinii există mai ales de partea agravării. Studiind mobilitatea frontală a 100 de subiecţi cu scolioză, cu un unghi mediu de 46º, Perdiolle a stabilit că îndoirea laterală de partea concavităţii se realizează cu un unghi mediu de 52º, sau o amplitudine medie de 6º. Iar îndoirea laterală de partea convexităţii se traduce printr-un unghi mediu de 22º, sau 24º de mobilitate articulară de această parte . Mobilitatea frontală este de 20% spre agravare şi de 80% spre corecţie.

Scopul kt-ei este de realiza o educare posturală care să meargă până la integrarea

neuro-motrică a unei imagini corporale perfecţionate şi rectificate.

Figura nr. 1 – După Perdriolle, curbura având o angulaţie medie de 46° prezintă o mobilitate latero-laterală totală de 30 °. Segmentul superior al curburii este mai rigid, el nu reprezintă decât 0% din această amplitudine de mişcare.

Mijloacele şi tehnicile de asuplizare.Acestea sunt numeroase şi variate.

Orice îndoire laterală este cu atât mai eficace cu cât curbura este mai mică. Cu cât încurbarea este mai mare cu atât sunt mai eficiente elongaţiile axiale. Acestea trebuie să se asocieze efectului de corecţie frontală, cea mai bună corecţie în plan sagital şi de asemenea acţiunii de derotare vertebrală. Este astfel necesar, la încurbări mai puţin accentuate să se realizeze lucrul în toate cele trei planuri.

1.1. Masajul

În unele cazuri masajul poate contribui la relaxarea regiunii vertebrale în cauză sau a subiectului în întregime. Se utilizează fie masajul clasic; efleurajul, fricţiunea, frământatul profund, fie tehnicile reflexogene care utilizează o reechilibrare neuro-vegetativă a spatelui prin detensionarea de la distanţă a zonelor contractate, favorizând astfel mobilizarera segmentului. În cazul unui dezechilibru al bazinului se poate utiliza masajul transvers profund pe ligamentul ilio-lombar convex.

1.2. Tehnicile de relaxare

Acestea pot înlătura eventualele “blocaje”. Se pot utiliza tehnicile simple de respiraţie, făcute în sensul asuplizării, şi tehnici complexe, cum ar fi tehnica eutonică a lui Gerda Alexander care reuşeşte să inducă o stare de echilibrare între hiper şi hipotonie.

1.3. Mobilizarea gibozităţilor şi zonelor depresionare

Se poate face prin tracţionarea cu ajutorul benzilor de pânză sau, mai ales prin acţiunea manuală a kinetoterapeutului. Acţiunea asuplizantă se realizează întotdeauna în sensul derotării costo-vertebrale cu sincronizarea mişcărilor cu respiraţia: fie presiunea se opune inspiraţiei forţate cerute subiectului, fie se face odată cu expiraţia printr-o împingere maximală care poate fi bruscă la sfârşitul mişcării pentru a realiza o deblocare (vezi cap. Reeducarea respiratorie).

1.4. Exerciţiile clasice de gimnastică

Exerciţiile clasice acţionează global sau segmentar dar fără o mare precizie. Ele mai mult întreţin decât dezvoltă supleţea. Pentru aceasta ele trebuie practicate regulat şi pe o perioadă lungă de timp. Se utilizează în special mişcări de “lansare” excentrică (ce folosesc forţa centrifugă) energice, cu toată amplitudinea de mişcare, a MS şi a centurii scapulare, cu un timp de arcuire la finalul cursei de mişcare. Se pot face cu ajutorul kt-lui care dozează efortul. Pentru că determină contracţie musculară, care limitează mişcarea, aceste exerciţii se vor executa lent, fără forţare. Coloana vertebrală trebuie aşezată într-o poziţie medie (neutră) în plan sagital, pentru a evita poziţiile extreme, de hiperflexie sau hiperextensie, în care excesul de tensionare într-o parte si de compresiune în cealaltă, se opun amplitudinii dorite de mişcare, blochează mişcarea. Asuplizarea trebuie să se facă în plan în plan sagital, orizontal şi frontal şi axial. Nu se recomandă poziţia atîrnat, mai ales copiilor, pentru că destinde sistemul fixator al omoplaţilor.

1.5. Posturile

Posturile sunt de preferat mobilizărilor forţate şi bruşte. Ele sunt suficient de îndelungate pentru a acţiona progresiv, fără a provoca reacţii musculare la întindere. Zona pe care vrem să o asuplizăm este în general aşezată astfel încât să permită o întindere prin intrarea în acţiune a gravitaţiei sau a unei forţe adiţionale oarecare, realizată prin: săculeţi de nisip, scripetoterapie, mâna kt-lui,etc. Astfel există:

1.5.1. Auto-elongaţia vertebrală (AEV) a lui Y.Cotrel după tehnica lui Berck. Acest sistem de tracţiune vertebrală se aplică şi pe timpul nopţii realizând o întindere foarte uşoară pe timpul somnului şi permiţând acţiunea asupra unei anumite zone vertebrale cu precizie, simetric sau asimetric. Principiul este simplu şi original: se utilizează forţa MI şi/sau a MS pentru a se realiza o elongaţie vertebrală auto-pasivă (fig. nr. 2 a, b şi c).. Subiectul este în DD, bazinul fixat cu o chingă, un căpăstru mento-occipital permite elongaţia coloanei vertebrale prin intermediul unui fir care trecând peste un scripete se fixează pe cele două tălpi. Se acţionează fie prin flexii-extensii ritmice ale MI, cu sau fără ajutorul MS, într-o cadenţă precisă, fie se menţine extensia completă a MI timp de 5-10 minute. Subiectul trebuie să-

şi relaxeze musculatura c.v., în special pe cea paravertebrală şi să localizeze efortul la contracţia musculaturii MI şi MS, lucru foarte dificil de realizat, dar indispensabil pentru a se realiza elongaţia. AEV realizează o asuplizare în sens axial, acţionând asupra curburilor şi contracurburilor în mod armonios. AEV este utilizată şi în tratamentul ortopedic şi pentru pregătirea intervenţiei chirurgicale. O anumită adaptare a acestui sistem AEV adaugă efectului de întindere axială şi o mobilizare frontală şi în derotaţie. Sistemul de scripeţi este astfel combinat încât prin extensia celuilalt MI se realizează acţiunea corectoare asupra gibozităţii. Tracţiunea axială şi derotaţia auto-corectivă se pot realiza asociat sau disociat. Se realizează şi exerciţii de respiraţie ample şi profunde pentru ca şi cutia toracică să funcţioneze în atitudine de corecţie. Subiectul realizează activ corecţia scoliozei sale, în acelaşi mod cum se realizează pasiv prin corset.

În cazul scoliozelor lombare, subiectul este aşezat astfel încât contracţia psoasului concav să determine efortul de tracţiune axială în special pe segmentul lombar. Pentru aceasta firul ce realizează tracţiunea este fixat la o extremitate, pe un platou pelvian mobil, şi la cealaltă extremitate se află o manşetă fixată supraiacent genunchiului. Coapsa respectivă este flectată la 90º. Contracţia psoasului concav determină în plus faţă de tracţiunea axială o corecţie substanţială atât în înclinare cât şi în rotaţie. În timpul acestui exerciţiu se poate cere subiectului în timp ce contractă psoasul de partea concavă, să facă abducţia MI controlateral, menţinându-l la nivelul mesei. Aceasta va permite realizarea deschiderii unghiului ilio-lombar (fig. nr.2 d).

Figura nr. 2 – Sisteme de autoelongaţie

vertebrală (AEV): extensia MI provoacă o importantă tracţiune axială a coloanei vertebrale: a - MI sunt flectate, firul este destins; b - MI sunt extinse, firul este tensionat, provocând o elongaţie vertebrală completă;

c – Sistemul AEV, tracţiunea dinamică realizându-se prin intermediul membrelor inferioare şi superioare. După realizarea întinderii axiale complete, subiectul va relaxa treptat întinderea firului, căutând să înlocuiască întinderea pasivă a coloanei vertebrale printr-un efort activ de menţinere a aceleiaşi poziţi corective.

d – Tracţiune AEV asimetrică a subiectului scoliotic pe o masă construită din două platouri mobile, cel superior prevăzut cu două opritori axilare este fix, iar cel inferior, pe care este fixat bazinul este mobilizat prin contracţia puternică a psoasului „concav”.

1.5.1. Posturile pasivo-active.

a) postura tip Mézières (fig. nr. 3) care realizează o alungire prelungită a elementelor retractate la nivelul întregului plan posterior al corpului, în derotaţie, făcându-se stimulări manuale pentru a ghida expiraţia, întinderea, lucrul excentric, deschiderea unghiului ilio-lombar convex şi a concavităţii

Luând exemplul unei scolioze dorsal dreapta- lombar stânga

A: poziţia iniţială este decubit dorsal, MI flectate din articulaţia CF la 90º, înclinate spre stânga (atenţie la egalitatea de nivel a spinelor iliace antero-superioare), sacrul este pe sol, MS stâng abdus la aproximativ 180º, antebraţul în pronaţie, mâna în extensie, Kt face contrapriză pe omoplatul stâng cu mâna lui dreaptă, trunchiul îndoit lateral dreapta, retropulsia umerilor, în special cel de partea gibozităţii, extensia c.v., flexia dorsală a picioarelor, iar priza kt cu mâna lui stângă pe omoplatul stâng, ajută la deschiderea concavităţii. Alt kt-ut face priză pe tălpi, ajutând la flexia dorsală a picioarelor, cu accent pe expiraţia subiectului.

a

b

c

d

T: întinderea ischio-gambierilor şi tricepsului sural prin travaliu static excentric, realizând întinderea tuturor ţesuturilor conjunctive profunde ale muşchilor. Exerciţiul are şi un obiectiv de tonifiere musculară şi de corecţie morfologică.

E: prize(descrise mai sus); durata – maximum 1oră/săptămână însumându-se cel puţin patru posturi din poziţii iniţiale diferite: din decubit, aşezat, ortostatism. Prin această postură se înlătură apareiajul (corsete, instalaţii, etc.)

Figura nr. 3 – Postura de întindere globală pasivo-activă tip Mézières: se face întinderea activă a ischio-gambierilor prin contracţia abdominală, pectoralii sunt întinşi pasiv, subiectul poate face în acelaşi timp modelarea (presiunea) activă a gibozităţii pe sol.

posturile de întindere a psoasului de partea concavă în scoliozele lombare:

pentru diminuarea rotaţiei interne a coapsei de partea concavă:DD,MI convex în triplă flexie fixat de kt pentru delordozare,cu celălalt MI extins,se va realiza întindere in

ax activă

În cazul unei scolioze lombare dreapta cu diminuarea lordozei fiziologice lombare (fig: nr. 4): DD pe o masă, cu ambele MI în afara suprafeţei de sprijin, kt-ul face contrapriză pe MI convex, aflat în triplă flexie şi face priză pe treimea inferioară a feţei anterioare a coapsei concave. Se execută contracţii - relaxări ale psoasului concav în

poziţie alungită, coloana lombară este aşezată în poziţie de lordoză corijată.

Figura nr. 4 - Întinderea psoas-iliacului convex prin tehnica „contracţie-relaxare”.

c) posturile de întindere a ligamentului ilio-lombar convex care vor avea un efect de decoaptare a faţetelor articulare concave şi de recoaptare a faţetelor articulare convexe:

Decubit lateral cu coloana lombară fixată în poziţie de lordoză fiziologică pentru a se evita punerea în tensiune a transverşilor spinoşi concavi, trunchiul superior rotat astfel încât umărul controlateral să atingă masa, MI de partea concavă în uşoară triplă flexie. Se menţine 10 minute. Kt-ul poate face priză şi

contrapriză pe creasta iliacă contolaterală şi pe toracele lateral, forţând deschiderea unghiului ilio-lombar. Postura poate fi utilizată şi în timpul somnului (fig. nr. 5 a şi b).

Figura nr. 5 a şi b - Deschiderea unghiului ilio-lombar convex, prin întinderea ligamentului ilio-lombar.

1.6. Kinetoterapia analitică, caută deblocarea curburilor sau curburii, ca şi a contracturilor în sens corector. Fiecare metodă, fiecare şcoală, propune mişcări asimetrice care să permită o asuplizare cu efect corector, respectiv combinarea îndoirii laterale cu derotaţia. Dar indiferent de tehnica aleasă, important este de a cunoaşte, de a înţelege exact efectul, incidenţa unei acţiuni localizate asupra etajelor vertebrale sub şi supraiacente, pentru a putea evita agravarea în aceste segmente. Deci, alegerea şi localizarea mijloacelor asimetrice se face doar după studiul radiologic, clinic şi dinamic foarte precis.

Cele mai rigide segmente asupra cărora se aplică asuplizarea sunt: unghiul ilio-lombar convex şi complexul costo-rahidian toracic concav.

a

b

a

Exerciţiile asimetrice se pot face din sprijin pe genunchi, fandare înainte sau culcat.

De exemplu: scolioză dublă majoră dorsal dreapta, lombar stânga –

P.I. : decubit dorsal:

Pentru MS

– fie tracţiune asupra MS stâng, aflat în extensie, pentru deschiderea curburii dorsale stângi şi în special a grilului costal de aceiaşi parte (concav).

– fie tracţiune simetrică a ambelor MS aflate în poziţia de “candelabru”, dacă există o cotra-curbură dorsală superioară sau cervico-dorsală stângă.

Pentru MI – tracţiune în ax a MI stâng pentru facilitarea deschiderii unghiului ilio-lombar.

De exemplu:

DV : MS drept în poziţia “candelabru”, MS stâng extins 180º, trunchiul în poziţie corectivă : se face întinderea în ax a MS stâng şi a MI stâng pentru deschiderea concavităţii dorsale stângi şi respectiv a unghiului ilio-lombar stâng.

Fandat înainte pe MI drept, trunchiul aplecat înainte la 45º şi uşor răsucit spre stânga , MS „concav” sus, palma priveşte lateral (în pronaţie). Kt-ul face priză pe omoplatul stâng lateral şi pe hemibazinul stâng lateral, ajutând la deschiderea unghiului ilio-lombar stâng (fig nr. 6).

Figura nr. 6 – Exerciţiu asimetric – fandare înainte pe MI „concav” (drept pentru că se face referinţă la concavitatea lombară), braţul „concav” (stâng- se referă la concavitatea toracală). Subiectul. Ajutat de k-terapeut face efortul de întindere a unghiului ilio-lombar stâng.