Universitatea “Al. I. Cuza”Facultatea de FilosofieSpecializarea Asistenţă Socială

ABSENTEISMUL ŞCOLAR -proiect-

Studentă - Şovea Alexandra Anul I, grupa 2 Sem. I

DEFINIREA ABSENTEISMULUI

Absenteismul, ca formă majoră de devianţă şcolară, a făcut obiectivul unor observaţii sistematice încă de la începutul secolului al XIX-lea. Astăzi, în evaluarea cantitativă a absenteismului şcolar, se face distincţia între trei tipuri specifice de elevi care absentează: cei care lipsesc de la şcoală din motive legitime, cum ar fi boala, şi care nu sunt propriu-zis devianţe şcolare; cei care lipsesc nejustificat, clar cu ştiinţa şi aprobarea părinţilor; cei care lipsesc nejustificat şi fără ca părinţii lor să cunoască acest lucru (pentru această categorie în literatura de specialitate anglo-saxonă se foloseşte termenul specific truant-truancy). Dincolo de cifrele absolute, criteriile din punctul de vedere al metodelor de investigaţie, de calcul al ratei şi de interpretare, ceea ce reţine atenţia este concluzia (confirmată de majoritatea cercetărilor realizate), că indicele de absenteism variază direct proporţional cu treapta de şcolarizare. Astfel, indicele de absenteism este cel mai mic la nivelul şcolii primare şi prezină o tendinţă constantă de creştere în gimnaziu şi învăţământul secundar.

Ca distribuţie pe sexe, rata absenteismului e constant mai mare la băieţi comparativă cu fetele, cu o tendinţă de suprapunere în jurul vârstei de 16 ani.

Absenteismul şcolar este un fenomen cu o dinamică spectaculoasă în ultimele decenii; începând din anii ’70 (când se estima că doar în Londra 6.000 de elevi lipsesc zilnic de la şcoală) şi până în prezent, numărul elevilor care lipsesc nemotivat de la ore a crescut constant. Elevul care lipseşte de la şcoală pleacă de acasă, echipat corespunzător, la ora potrivită pentru a respecta orarul şcolar şi revine acasă la ora potrivită, în funcţie de programul zilei, el îşi petrece însă ziua departe de casă şi de şcoală, colindă magazinele, se refugiază în internet-café-uri, îşi vizitează prietenii sau, dacă se asociază cu unii covârstnici aflaţi în situaţii similare, îşi petrece timpul în baruri, cinematografe, săli de jocuri, gări, parcuri. Când activităţile realizate în mod obişnuit în zilele în care lipseşte de la şcoală devin o rutină plictisitoare, elevul poate face tranziţia spre alte activităţi, mai plăcute sau mai profitabile: consumul de alcool sau de droguri, traficul de droguri, furtul, prostituţia. Absenteismul conduce la abandonul şcolar, dar este, concomitent, cel mai important factor catalizator pentru consumul de droguri violenţă şi infracţionalitate. Părinţii nu ştiu că, de fapt, copilul lor nu a fost la şcoală in tot acest timp. La şcoală, cel care lipseşte poate oferi motive plauzibile pentru absenţa sa, dar mai devreme sau mai târziu atât părinţii, cât şi profesorii vor înţelege adevărata semnificaţie a conduitei elevului.

Descoperirea faptului că propriul copil nu a fost la şcoală, deşi a plecat cu intenţia declarată de a ajunge acolo, că şi-a purtat singur de grijă toată ziua, departe de orice supraveghere, nemâncat, într-un spaţiu plin de pericole potenţiale, ia iniţial părinţii prin surprindere. După momentul de surpriză însă, urmează de obicei minimalizarea riscului şi consecinţelor, reacţie bazată fie pe încrederea în corectarea conduitei de către copil, fie pe

interpretarea propriei experienţe şcolare: fiecare dintre noi a lipsit cel puţin o dată de la şcoală, lucru ce nu a dus la consecinţe negative consistente. Dar voinţa părinţilor de a vedea în această conduită un incident izolat, faptul că ei nu observă şi existenţa altor simptome de rezistenţă şcolară, este o reacţie extrem de riscantă în condiţiile în care generalizarea obiceiului de a lipsi de la şcoală se asociază cu debutul în activitatea infracţională şi cu blocarea oportunităţilor de intergrare legitimă pe piaţa muncii.

FORME ALE ABSENTEISMULUI

În literatura de specialitate se face diferenţa între absenţele justificate şi (de starea de sănătate a elevului, de exemplu), absenţele încuviinţate de părinţi şi absenţele nejustificate şi necunoscute de părinţi: se distinge, de asemenea, şi o formă de absenteism ocazional – indiferent dacă părinţii au sau nu cunoştinţă de acest fenomen. În analiza care urmează ne vom referi la absenteism indiferent de durata manifestării sale în timp. Absenteismul desemnează un tip de conduită evazionistă stabilă, cronică, permanentizată, ce prefigurează sau reflectă deja atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Absenteiştii nu mai apreciază şcoala ca pe o instituţie ce oferă beneficii importante în viitor, ci fiind interesaţi mai mult de obţinerea rapidă a unor avantaje materiale. În timp ce, pentru această categorie de elevi, frecventarea şcolii devine sinonima cu pierderea de timp, pentru elevii având rezultate şcolare slabe şi o stimă de sine scăzută, prezenţa şcolară devine traumatizantă, ea conducând la deteriorarea imaginii de sine, la pierderea statutului printre colegi. Absenteismul echivalează cu o demisie cvasitotală a elevului de la activitatea şcolara, prefigurând abandonul şcolar. În această situaţie, strategiile de abordare a viitorului de către elevii absenteişti sunt explorate tot mai puţin în aria şcolii şi tot mai mult în alternativele: specializare într-o carieră infracţională, angajare într-o muncă utilă, emigrare, mariaj etc.

Se impune să observăm faptul că există relaţii semnificative între absenteismul şcolar şi alte conduite de devianţă şcolară: fuga de la şcoală, toxicomania şi abandonul şcolar. Toate acestea sunt conduite de tip evazionist şi marchează principalele etape în stabilizarea şi cronicizarea reacţiei de evaziune: debutul – obiectivat prin episoadele de fugă de la şcoală - stabilizarea/generalizarea – concretizate în absenteism – şi deznodământul, evadare finală, prin abandonul şcolar. Există şi cazuri în care evadarea finală coincide nu cu abandonul şcolar, ci cu suicidul – considerat evadare supremă - prin care individul se sustrage tuturor categoriilor de probleme care i-au provocat o suferinţă psihică de neândurat. În această evoluţie, gradată ca intensitate, a conduitelor de evaziune, apar şi se manifestă şi alte conduite, care scapă frecvent atenţiei profesorului, acesta având tendinţa să le subestimeze importanţa şi semnificaţia. Precedând sau însoţind fuga de la şcoală, absenteismul şi abandonul şcolar, se pot observa şi alte tipuri de reacţii folosite de elevi pentru a scăpa, psihologic sau fizic, de situaţiile traumatizante:

- reveria, retragerea temporară într-o lume imaginară;- închiderea în faţa informaţiilor provenite din exterior, refugiul în atitudinea de

pasivitate şi apatie;- regresia, adoptarea unor comportamente infantile;- dezvoltarea obişnuinţei de a se izola, solitudinea şi refuzul de a comunica;- dezvoltarea fobiei de şcoală;- reacţiile somatice: migrene, febră, dureri de stomac etc.- puseurile de bulimie: mănâncă şi bea excesiv;- toxicomania;- descurajarea, deprimarea şi ideaţia suicidară.

Atunci când elevii încep să lipsească sistematic şi generalizat de la şcoală, această conduită reprezintă un semnal tardiv al existenţei problemelor; absenteismul constituie o formă de agresiune pasivă împotriva şcolii, indicând că elevii fug de la şcoală chiar cu riscul de a fi pedepsiţi. Reacţiile negative ale şcolii şi ale părinţilor întreţin mecanismele de apărare ale elevului, creând un cerc vicios, în care abandonul tinde să apară drept unica soluţie prin care se pot rezolva toate problemele.

FACTORII CE INFLUENŢEAZĂ ABSENTEISMUL

În etiologia conduitelor evazioniste, a absenteismului şcolar în particular, regăsim doi factori majori, care acţionează în intredependenţă: şcoala şi familia. Dezvoltarea unui ataşament puternic pentru familie (părinţi, fraţi, bunici etc) favorizează formarea unui ataşament asemănător pentru şcoală şi invers. Dacă rezultatele şcolare sunt bune, copilul va discuta cu părinţii cu mai multă sinceritate şi “deschidere” decât în situaţia unui eşec. Neglijenţa părinţilor, lipsa lor de timp şi de comunicare cu proprii copii, “încurajează” copiii să fie mai neglijenţi – atât în familie cât şi la şcoală şi în comunitate – ceea ce favorizează rezultatele slabe, absenteismul sau eşecul şcolar care prelungeşte înlănţuirea cauzală, determinând copilul să fie şi mai “izolat” de părinţi, “închis în sine” şi necomunicativ. Iniţiativa trebuie luată în primul rând de către părinţi, prin reluarea dialogului şi, ceea ce este esenţial, prin a-şi afirma încrederea şi dragostea faţă de coplilul lor.

În ceea ce priveşte şcoala, ipoteza fundamentală vizează raportul direct proporţional dintre ataşamentul copilului pentru şcoală şi conduita informală în societate. Competenţa şcolară sau natura actului instructiv explică în mare parte eşecul şcolar şi multiplicarea ocaziilor de a săvârşi acte delincvente, ceea ce semnifică totodată respingerea “autorităţii şcolare” şi desconsiderarea şcolii.

Şcoala poate contribui la creşterea ratei de absenteism, atunci când:

- oferta educaţională este incompatibilă cu aspiraţiile şi interesele elevilor sau şcoala nu facilitează debuşeul pe piaţa muncii, metodele de predare – învăţare sunt neatractive, exigenţele şcolare sunt nerezonabile etc.

- promovează relaţii pedagogic bazate exclusiv pe autoritatea/puterea profesorului, care dezvoltă o strategie dură de abordare a elevilor şi situaţiilor de învăţare ce determină conflicte;

- foloseşte un sistem inechitabil al întăririlor pozitive (recompense) şi negative (pedepse), atât pentru motivarea implicării elevilor în activitatea şcolară, cât şi pentru a rezolva conflictele;

- supralicitează competiţia în dauna cooperării, caz în care elevii cu o stimă de sine redusă au şanse mai mici de reuşită, iar vizibilitatea socială a eşecului este mai mare; competiţia determină conflicte şi probleme de comportament;

- propune probe de evaluare la care şansele de reuşită sunt minime; din cauza unui stil aversiv de evaluare, se structurează în timp fobia de examen, care conduce la absenteism;

- se urmăreşte constituirea unei elite şi valorizarea acesteia, concomitent cu etichetarea, marginalizarea celor care nu aparţin elitei;

- disciplina şcolară este fie excesiv de permisivă, absenţele şcolare negenerând reacţii vizibile din partea autorităţilor şcolare, fie excesiv de rigidă, caz în care teama de pedeapsă generează absenteismul;

- nu există un parteneriat eficient şcoală – familie, care să micşoreze distanţa dintre valorile ce structurează mediul familial şi valorile specifice instituţiei şcolare; când un elev trăieşte în două lumi diferite – acasă şi la şcoală –, vorbeşte două limbi diferite etc., situaţia este suprasolicitantă, iar refuzul şcolar poate deveni manifest.

Motivaţia pentru frecventarea şcolii trimite la inţelegerea percepţiei elevilor asupra situaţiilor şcolare în care sunt implicaţi. O motivaţie pozitivă pentru activitatea şcolară derivă din satisfacerea trebiunţei de afiliere, deci din bucuria interacţiunii cu ceilalţi covârstnici, din valoarea emoţională intrinsecă a achiziţionării de cunoştinţe (psihologii afirmă că procesul natural, spontan, de învăţare este plăcut; învaţarea şcolară însă devine cu atât mai neplăcută cu cât este mai constrângătoare) şi din pozitivarea imaginii de sine în

urma diverselor forme de succes. Rezultă că grija arătată de o instituţie şcolară faţă de calitatea relaţiilor interumane, climatul afectiv din şcoală, crearea oportunităţilor de succes pentru toţi sunt variabile-cheie ale şcolii în privinţa diminuării absenteismului şi a consolidării motivaţiei şcolare. Cercetătorii au stabilit că şcoala cu cel mai redus nivel de absenteism se caracterizează prin următoarele trăsături:

- absenţa incidentelor violente şi a cazurilor de indisciplină gravă;- profesorii sunt modele de conduită şi de ataşament faţă de valorile şcolii; sunt

punctuali, motivaţi şi capabili să-i motiveze şi pe elevi, se implică în rezolvarea cazurilor de absenteism când acestea apar;

- profesorii folosesc frecvent rugămintea personală în comunicarea cu elevii, interacţionează cu întreaga clasă, uzează în mod echilibrat de întrebările deschise şi închise, folosesc ascultarea activă;

- se recurge extrem de rar la pedeapsa corporală, admonestare sau la reprimarea verbală şi competiţie;

- profesorii folosesc pe scară largă “mesajele-eu”;- pentru a încuraja dezvoltarea ataşamentului elevilor faţă de şcoală, profesorii şi

colegii de clasă, pentru a promova atenţia personalizată a profesorilor, multe dintre aceste şcoli menţin neschimbată componenţa clasei şi a echipei didactice timp de mai mulţi ani şcolari.

În cursul unei investigaţii realizate între 1994 şi 1998 în municipiul şi judeţul Iaşi, s-a observat că existenţa unei noi forme de absenteism în unităţile şcolare “de elită” (în special licee) se oficiază o politică şcolară proabsenteistă, în special la clasele terminale; pentru a asigura posibilitatea pregătirii mai eficiente a elevilor pentru examenele de bacalaureat şi admitere în învăţământul superior, conducerea instituţiei tolerează/negociază un anumit număr de absenţe la fiecare disciplină de învăţământ, impunând elevilor ca unică obligaţie obţinerea notei maxime la probele de evaluare. Absenţele acestea sunt cunoscute şi de părinţi, realizându-se, de altfel, cu complicitatea lor, deoarece timpul provenit din nefrecventarea orelor de curs este folosit pentru pregătirea particulară intensivă a elevilor cu profesorii meditatori.

Referitor la rolul etiologic al familiei în absenteismul şcolar, cu cât un copil, un adolescent este mai ataşat de o persoană apropiată (non-delincventă), cu atât mai puţin va risca să comită fapte delincvente; fie pentru a nu supăra persoanele ataşante, fie pentru a nu se compromite, punând în pericol “planurile de viitor”.

Familia exercită asupra copilului un dublu control: direct – adică timpul petrecut în “familie”, cu părinţii; şi virtual – adică faptul ca părinţii să ştie în orice moment unde sunt copiii lor şi ce fac. În această situaţie, copilul se va întreba; “Ce vor spune părinţii dacă eu voi face acest lucru?” Dacă părinţii nu ştiu unde sunt şi ce fac copiii lor, atunci nici copiii

nu se vor alarma prea mult pentru eventualele fapte comise. Ponderea adolescenţilor a căror supraveghere maternă este slabă şi care declară că au desconsiderat şcoala şi au comis fapte delincvente este mult mai mare decat ponderea adolescenţilor a căror supraveghere maternă este puternică şi care afirmă că au comis asemenea fapte (aproape 100%, faţă de 37% în situaţia a doua). Situaţia este pozitiv influenţată dacă există o puternică intimitate în comunicarea adolescent-părinţi şi dacă se manifestă un ridicat grad de identificare al adolescenţilor cu părinţii.

Rolul familiei în absenteismul şcolar devine vizibil mai ales în situaţii precum:

- părinţii sunt indiferenţi sau devalorizează educaţia şcolară ăi, din cauza acestei atitudini, nu controlează şi nu reacţionează la absenţele copiilor; aici se pot încadra toate cazurile de absenteism determinate de absenţa speranţei legate de studii, întreţinută de părinţi care nu au avut nici un avantaj de pe urma şcolarizării lor;

- părinţii îi pretind copilului să lipsească de la şcoală, obligându-l să presteze diverse activităţi casnice sau aducătoare de venit;

- părinţii sunt bolnavi cronici, dependenţi de alcool sau droguri, se află în detenţie etc. nefiind disponibili în ceea ce priveşte controlul frecvenţei şi al activităţii şcolare ale copiilor;

- părinţii sunt hiperanxioşi sau imaturi şi, din diverse motive, reale sau imaginare (referitoare la sănătatea copilului, randamentul activităţii educative, competenţa profesorului, compoziţia socială a clasei de elevi etc.), ţin copilul acasă pentru a-l proteja.

Pe lângă familie şi şcoală, un rol semnificativ în perpetuarea absenteismului îl are şi atitudinea comunităţii faţă de acest fenomen; indiferenţa membrilor comunităţii faţă de copiii care, dată fiind vârsta lor şi momentul zilei, ar trebui să fie la şcoală,dar sunt prezenţi în alte locuri publice, facilitează şi consolidează absenteismul. Acest aspect ar putea explica de ce absenteismul este perceput ca o problemă îngrijorătoare foarte mult în şcolile din mediul urban, unde caracterul impersonal, neutru al relaţiilor de interacţiune dintre membrii comunităţii susţine nonintervenţionalismul şi tolerarea elevilor care absentează de la şcoală. În schimb, în mediul rural, unde controlul social este mai eficient, vizibilitatea socială a fiecăruia este mai mare şi relaţiile de interacţiune sunt personalizate, comunitatea reuşeşte să le transmită elevilor că nu tolerează absenteismul.

Experienţa educaţională şi, teoretic vorbind, realizarea controlului social, arată că familia şi şcoala sunt “controlate”, intermediate deasemeni de încă un factor deosebit de puternic – grupul de prieteni, micro-grupul. Cercetările pun în evidenţă faptul că cele mai multe acte deviante sunt comise în grup. Cele mai multe neânţelegeri sau “certuri” între

părinţi şi copii vizează tocmai relaţiile cu prietenii sau cu grupurile din zonă. Dacă un copil cade în capcana unei astfel de bande, aceasta se explică nu atât prin “neşansa” ori prin “relaţii greşite”, ci prin faptul că el insuşi este atras de asemenea relaţii şi fapte (pentru că se află într-un context de “slab control social”). Dar dacă un copil se află permanent sub un control social eficient (familie, şcoală, vecinătate etc.), el va gândi că are mai multe de pierdut dacă deviază de la normele pe care le acceptă – preţuirea părinţilor, aprecierea colegilor şi a profesorilor, viitorul şcolar şi profesional etc.

CONCLUZIE

În concluzie, se poate afirma că absenteismul, fie că este cunoscut şi încurajat de părinţi, fie că rămâne în afara cunoştinţei acestora, desemnează etapa de tranziţie şi de stabilizare a conduitelor de tip evazionist, de la formele de scurtă durată, cu o motivaţie precisă (ca în cazul conduitei de fuga de la şcoală), la evaziunea definitivă, prin abandon şcolar. Absenteismul rezultă din repetarea absenţei şi se caracterizează prin frecvenţa absenţelor şi prin durata lor într-un interval de referinţă. Absenteismul este determinat, în mare parte, de insatisfacţiile legate de activitatea şcolară şi de condiţiile de lucru, care conduc la scăderea stimei de sine şi pierderea statutului în colectiv, dar şi de alţi factori, dintre care amintim: sănătatea, obligaţiile familiale, importanţa pe care o prezintă pentru subiect activităţile extraşcolare, normele şcolare şi presiunile instituţiei educative.

STUDIU DE CAZ

Tipul cazului Prevenire abandon

I. Date despre beneficiar Numele şi prenumele: C A Vârsta: 13 ani Domiciliul: Localitatea T Situaţia prezentă: C A este elev în clasa a VII-a la şcoala din localitatea T, judeţul I.

Este al treilea copil din cei cinci. Relaţia lui C A cu familia a devenit una mai puţin strânsă de când au intervenit certuri între părinţii acestuia. Certuri ce nu au încurajat deloc prezenţa frecventă la ore datorită lipsei de interes din partea părinţilor. Acesta a început să lipseasca frecvent de la ore şi să vină nepregătit.

Părinţii Numele şi prenumele mamei: C E Numele şi prenumele tatălui: C F

Alte date relevante despre beneficiar: C A a devenit mai puţin comunicativ, descurajat, izolat în preajma colegilor de clasă. Nepăsarea părinţilor i-a stârnit o fobie pentru şcoală, deznodământul în această situaţie este absenteismul.

Observaţii: În urma întrevederii cu C A şi cu familia acestuia s-au sesizat următoarele:

-C A este foarte reţinut în discuţie, timid, evită să răspundă la întrebări.- Îmbrăcămintea acestuia şi a fraţilor săi este uzată şi au un aspect neângrijit.- Părinţii încurajează absenteismul copilului şi lasă la libera alegere a acestuia dacă vrea să continuie studiile gimnaziale sau nu.- Familia compusă din şapte membri locuiesc într-o casă cu doar două camere. Fără condiţiile minime de trai.- Tatăl este consumator de tutun şi prezenta şi semne ale consumului de alcool.

- La şcoală, C A este unul dintre elevii cu rezultate slabe la învăţătura şi nu este prea comunicativ cu cei din jur.

Concluzii: Stabilirea paşilor de acţiune. Utilizarea unor serii de metode şi tehnici

specifice.Metode şi tehnici folosite: Documentarea Observaţia Interviul Ecomapa

Aplicarea metodelor şi tehnicilor în demersul de rezolvare a cazului

Documentarea

Definire După observaţia directă, documentarea constituie a doua sursă principală de date şi informaţii sociologice. Deşi este o tehnică clasică, indispensabilă sociologului, documentarea nu poate constitui o sursă unică şi nu poate suplini celelalte tehnici de

investigaţie. Orice document ne oferă, într-un fel sau altul, o imagine asupra populaţiei sau domeniului vizat, este construit sau redactat de oameni într-un anumit context social şi este marcat atât de personalitatea autorilor lui, cât şi de specificitatea prin care recunoaştem epoca respectivă.

Am solicitat situaţia şcolară a acestui copil. În catalog au fost evidenţiate notele foarte mici la materiile principale şi un număr considerabil de absenţe nemotivate ale acestuia. Având o frecvenţă redusă la ore în primul semestru într-o clasă cu un nivel mediu privind situaţia generală asupra frecvenţei şi a rezultatelor obţinute.

Observaţia

DefinireObservaţia directă, de teren, constituie tehnica principală de investigaţie sociologică,

întrucât ne oferă informaţii cu valoare de fapte, care constituie materialul cel mai bogat, divers şi nuanţat, susceptibil de analize calitative, caracteristice ştiinţei sociologice; în ciuda unei anumite imprecizii, nesistematizări şi unor elemente contradictorii, volumul de date cules prin observaţii de teren constituie, şi trebuie să constituie baza oricărei cercertări şi analize sociologice. Observaţia constituie sursa indispensabilă de date, şi totodată proba decisivă a valorii şi semnificaţiei concluziilor la care ajunge. Datele observaţiei directe îşi păstrează valoarea de fapte numai în raport cu observatorul care le-a înregistrat.

Observaţia indirectă – observaţia vizează aspecte legate de primele personae întalnite în comunitate – vecinul şi colegii.

- observaţia este neprogramată, spontană;- se pot obţine informaţii despre problemă;- observarea comportamentului non verbal al vecinului

denunţător coleric aduce acuze familiilor cu privire la modul de îngrijire al copiilor

- atitudinea incriminatoare a vecinului relevă probleme de relaţionare a familiei copilului cu comunitatea;

Observaţia directă

- observarea mediului din care face parte copilul părinţii lipsesc de la domiciliu înârzie să răspundă/să deschidă poarta gospodaria are aspect ingrijit şi curat

-observarea copilului igiena acestuia este precară copilul pare a fi subdezvoltat îmbrăcămintea este sumară, deteriorată şi murdară limbaj incoerent copilul este ataşat de familie şi are o relaţie pozitivă cu fraţii

-observarea altor membri ai familiei înfăţişarea mai puţin prezentabilă a părinţilor comportament cooperant părinţii promovează imaginea unei relaţii foarte bune cu copilul.

Interviul

Definire Interviul se apropie prin natura lui de tehnica chestionarului oferindu-ne, ca şi acesta,

opinii. În funcţie de mijloacele de culegere şi de modul de interpretare a datelor, interviurile sunt:

- directe: întrebările şi răspunsurile afirmă direct conţinutul, nimic altceva nu poate fi adăugat sau “presupus” existent;

- indirecte: întrebările şi răspunsurile implică faptul că sensul real al conţinutului lor poate fi diferit de cel enunţat. Subiectul nu cunoaşte, în acest caz, interpretarea ce se va da răspunsurilor lui, informaţiilor înregistrate de observator.

Interviul cu mama copilului

Întrebare Răspuns Observaţii

1. Cât de des vă interesaţi Cand A mă anunţă de şedin- de situaţia şcolară a fiului ţele cu părinţii. Dacă am timp dumneavoastră? mă duc sau dacă mă întâlnesc cu profesori de-ai lui.

2. Când aţi fost ultima dată Nu mai ştiu exact…cred că a- A urmat un mo- la o şedinţă cu părinţii? cum trei luni…pe la începutul ment de gândire. Răs-

anului. punsul nu este sigur.

3. L-aţi oprit vreodată acasă Da…toamna avem foarte mul- Are anumite reţineri. pentru a vă ajuta în gos- tă treabă. Doar îl întreb dacă caută să-şi justifice podărie? Poate. El spune că nu are nimic faptele de care se ştie dacă lipseşte o zi, două. vinovată.

4. Ce schimbări de compor- Nu prea am observat schimbări. tament aţi observat la A E la fel ca şi până acum doar că de când a intrat în clasa a stă mai mult seara cu băieţii. VII-a?

5. Cum vă înţelegeţi cu el? …Păi, nu prea mă ascultă şi îl Este încruntată. mai cert câteodată.

6. Cum aţi reacţionat când aţi L-am întrebat de ce lipseşte. Este pesimistă în fost înştiinţată că absentează I-am zis…dacă vrea să stea acasă ceea ce priveşte vii- foarte mult? eu nu îl opresc. Oricum nu avem torul copilului ei. bani să-l trimitem mai departe.

7. Au fost momente dificile în Mă mai cert cu soţul că nu prea Se simte jenată. familie, sau au existat anumite avem bani şi nevoile-s multe. neânţelegeri? Când nu are de muncă vine beat acasă.

8. Credeţi că A şi-ar dori să nu Nu ştiu…cred că e greu că nu Priveşte în gol. mai continue studiile? sunt bani. Şi dacă termină… oricum tot aici rămâne.

9. Este singurul dintre copiii Nu! Mai am doi băieîi mai mari. Oftează dumneavoastră care absent- Nici lor nu le-a plăcut cartea. U- tează? nul e însurat. Celălalt şi-a găsit de muncă aici. Iar ceilalţi doi mai mici…voi vedea mai târziu.

Interviul cu E

Întrebare Răspuns Observaţii

1. Cum te împaci cu părinţii? Bine…doar că mă enerveaza Stă cu capul când se ceartă! aplecat.

2. Te-au oprit vreodată să te Da. Când este treabă multă Vorbeşte încet duci la şcoală? acasă şi când mai bea tata. şi îşi leagănă pi- ciorul.

3. Ce-ţi spun părinţii tăi despre Nimic. Mi-au spus că nu au Copilul este re- şcoală? bani să mă trimită mai departe semnat. Pare o- dar dacă eu vreau să termin bişnuit cu ideea. generala, ei nu mă opresc.

4. Ce doreşti să ajungi? …Eu aş vrea să fiu preot aici Este sfios evită la noi. Să pot să-i ajut pe oa- la început să răs- meni. pundă. Schiţând apoi un zâmbet.

5. Cum te împaci cu colegii de Bine… Tace clasă?

6. Ce faci când nu te duci Mă duc cu prietenii ori la fotbal, la ore? ori pe şes…unde să nu ne vadă nimeni să ne spună acasă sau la profesori.

7. Ce părere ai tu despre şcoală? Îmi place să mă duc că mă întal- Încearcă să se nesc cu prietenii…dar câteodată e scuze greu să fac ce-mi cer profesorii… mai ales la obiectele care nu-mi plac.

Ecomapa

Definire Ecomapa este o reprezentare grafică, schematică, a relaţiilor individului cu mediul

social (personane şi instituţii cu care interacţionează). Ecomapa utilizează o serie de simboluri specifice pentru a reprezenta tipurile de relaţii. Aceasta oferă o imagine clară a resurselor în sistemul client utile pentru intervenţie în funcţie de calitatea şi de intensitatea relaţiilor. Construirea ecomapei necesită comunicarea cu persoana în cauză datele oferite de aceasta fiind verificate cu informaţii primate şi de la alte persoane.

Legenda:

C A 13ani

SCOALA BISERICA

COLEGII

PRIETENII

FAMILIA

relaţie unilateralărelaţie bilateralărelaţie încordatărelaţie echilibrată

Concluzii

În urma interviului cu mama copilului s-a constatat o resemnare a acesteia la situaţia existentă in acest moment în familia sa cu toate că ea şi-ar fi dorit să fie altfel.

Mamei nu i-a folosit cu nimic şcoala şi consideră acest lucru valabil şi în cazul copiilor ei.

Relaţia dintre cei doi părinţi ai copilului pare a fi una tensionată datorită lipsei de bani şi a tatălui consumator de băuturi alcoolice. De aici şi o relaţie rece între părinţi şi copii.

Mama se interesează prea puţin de situaţia şcolară a copilului şi îl încurajează la chiul oferindu-i ca alternativă ajutorul în gospodărie.

Copilul este timid, se exprimă greu, nu-i place să se exteriorizeze pentru că nu este determinat să facă asta de multe ori faţă de persoanele apropiate.

Îşi doreşte să ajungă ceva în viitor dar vorbele pesimiste ale celor din jur îi limiteaza dorinţele.

Este influenţat şi de fraţii mai mari care la fel s-au mulţumit cu un loc de muncă umil în locul continuării studiilor.

Copilul nu are nici un sprijin, atât financiar cât şi psihic, în continuarea studiilor de aceea el alege calea cea mai uşoară pentru el în momentul de faţă, fiind foarte puţin interesat de viitor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Cristina Neamţu Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament şcolarEditura Polirom, Iaşi 2003

World Vision Romania, IaşiManual de bune practice în Asistenţa Socială comunitară

Vasile Miftode Tratat de Asistenţă Socială,Vol. I, Fundamente teoretice şi metodologieEditura Fundaţiei AXIS, Iaşi 2003

Vasile Miftode Metodologie sociologicăEditura Fundaţiei AXIS, Iaşi 2006