apar-romania.ro · web viewdeşi global exista suficienta hrana pentru toata lumea, probleme...

SUPORT DE CURS

DEZVOLTARE DURABILACod activitate proiect: A3.1 Instruirea personalului din ONG-uri

și parteneri sociali în "Elaborarea politicilor publice"Ediţia: 1

Revizia: 0

PREDEAL27 - 29 ianuarie 2019

Elaborat Aprobat

1. Mitruțiu MirceaExpert formator 1

Decebal Ștefăniță PădureCoordonator elaborare politici

2. Todașcă Paul DanielExpert formator 2

3. Alexandru Anghel Expert financiar redactare politici

4. Daniela Gioga Expert juridic

redactare politiciData: 23.01.2019 Data: 25.01.2019

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!

CUPRINS

1. Concepte şi principii de dezvoltare durabila. 42. Identificarea principalelor elemente ale unei strategii de

dezvoltare durabila.21

3. Definirea modalitaţilor prin care companiile se pot implica in procesul de dezvoltare durabila.

424. Promovarea modalitaţilor de aplicare practica aconceptului de dezvoltare durabila.

645. Bibliografie 76


1. CONCEPTE SI PRINCIPII DE DEZVOLTARE DURABILA

1.1. Inceputuri ale conceptului de dezvoltare durabila.

Conceptul de dezvoltare durabil a desemneaza totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economica, al caror fundament il reprezinta in primul rand asigurarea unui echilibru intre sistemele socio-economice şi elementele capitalului natural.

Dezvoltarea durabil a urmareşte şi incearca sa gaseasca un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor in orice situaţie in care se regaseşte un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu inconjurator, economic sau social.

Cea mai cunoscuta def ini ţ ie a dezvolta rii durabile este cu siguranţa cea data de Comisia Mondiala pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) in raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut şi sub numele de Raportul Brundtland: "dezvoltarea durabila este dezvoltarea care urmareşte satisfacerea nevoile prezentului, fara a

compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".

Conceptul dezvoltarii durabile determina o reevaluare permanenta a legaturilor dintre om şi natura şi pledeaza pentru solidaritatea intre generaţii ca singura opţiune viabila pentru dezvoltarea pe termen lung.

Deşi iniţial dezvoltarea durabila s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologica determinata de intensa exploatare industriala a resurselor şi degradarea continua a mediului şi cauta in primul rand prezervarea calitaţii mediului inconjurator, in prezent conceptul s-a extins asupra calitaţii vieţii in complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltarii durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate intre state, nu numai intre generaţii.


•Asigurarea in continuare a creşterii economice cu respectarea condiţiei debaza a conservarii resurselor naturale;

Scurt istoric al dezvolt a rii durabile :Conceptul de dezvoltare durabila a luat naştere

acum 30 de ani, ca raspuns la apariţia problemelor de mediu şi a crizei resurselor naturale, in special a celor legate de energie. Practic, Conferin ţ a privind Mediul de la Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaşte ca activitaţile umane contribuie la deteriorarea mediului inconjurator, ceea ce pune in pericol viitorul omenirii.

Caţiva ani mai tarziu, in 1983, işi incepea activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED), condusa de Brundtland, dupa o rezoluţie adoptata de Adunarea Generala a Naţiunilor Unite. Doi ani mai tarziu, in 1985 era descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii şi, prin Convenţia de la Viena a inceput cautarea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara Planeta.

In 1987, la un an dupa catastrofa de la Cernobal, apare aşa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul "Viitorul nostru comun" care da şi cea mai citata definiţie a dezvoltarii durabile ("sustainable development"): "Dezvoltarea durabila este cea care urmareşte nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor". Totodata, Raportul admitea ca dezvoltarea economica nu poate fi oprita, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel incat sa se potriveasca cu limitele ecologice oferite de mediul inconjurator şi de resursele planetei. In finalul raportului, comisia susţinea necesitatea organizarii unei conferinţe internaţionale asupra dezvoltarii durabile.

Raportul Brundtland cuprindea cateva obiective potrivit carora realizarea dezvoltarii durabile inseamna:

•Eliminarea saraciei şi asigurarea condiţiilor satisfacerii nevoilor esenţiale de munca, hrana, energie, apa, locuinţa şi sanatate;


•Orientarea proceselor de creştere economica spre o noua calitate;•Asigurarea unei creşteri controlate a populaţiei;•Conservarea şi sporirea resurselor naturale, supravegherea

impactului dezvoltarii economice asupra mediului;•Restructurarea tehnologiilor de producţie şi menţinerea sub control a riscurilor acestora;

•Asigurarea unei abordari integrate a deciziilor privind creşterea economica, mediul inconjurator şi resursele de energie.

Se observa ca respectarea cerinţelor dezvoltarii durabile reclama soluţii sociale, politice, economice, demografice şi tehnice.

Termenul de dezvoltare durabila a inceput sa devina, insa, foarte cunoscut abia dupa Conferinţa internaţionala privind mediul şi dezvoltarea, organizata de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro in vara lui 1992 , cunoscuta sub numele de "Summit-ul Pamantului", la care au participat reprezentanţi din aproximativ 170 de state. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor convenţii referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan şi dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) şi stoparea defrişarilor masive. Tot atunci a fost elaborata şi Agenda 21 , sau Agenda dezvoltarii durabile - planul de susţinere a dezvoltarii durabile. La 10 ani de la Conferinţa de la Rio, in 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabila. Agenda Local a 21 a fost elaborata şi adoptata la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro in 1992, ca instrument de promovare a conceptului dezvoltarii durabile. Dupa zece ani, la Johannesburg, in 2002, al doilea Summit promoveaza AL 21 ca principal instrument de realizare a bunastarii populaţiei lumii. Dedicata administraţiei locale, AL 21 stabileşte prin participare publica un echilibru intre dezvoltarea economica, echitatea sociala şi protecţia mediului.

Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv şi al Uniunii Europene, incepand cu 1997, cand a fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar in 2001, la summit-ul de la Goetheborg a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, careia i-a fost


adaugata o dimensiune externa la Barcelona, in 2002.


1.2. Viziunea unei societaţi durabileConceptul de dezvoltare durabila desemneaza totalitatea

formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economica, nu numai pe termen scurt sau mediu, ci şi pe termen lung, al caror fundament il reprezinta in primul rand asigurarea unui echilibru intre aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.

Termenul" capacitate" (ability) inseamna menţinerea opţiunilor legate de producţie şi consum şi se refera la tipurile generale de capital:

capital economic; capital uman - cunoaştere, sanatate, securitate; capital ecologic - resurse naturale regenerabile şi neregenerabile; capital social - cultura, instituţii, norme sociale etc.

Cat priveşte termenul" nevoi", acestea au o natura normativa şi fac necesara stabilirea nevoilor de baza ale umanitaţii, relevante din punct de vedere uman şi ecologic.

Strategia de Dezvoltare Durabila este un document unic şi coerent privind modul in care Uniunea Europeana işi va respecta mai eficient angajamentul sau pe termen lung de a raspunde provocarilor Dezvoltarii Durabile. Acesta reafirma nevoia pentru solidaritatea mondiala şi recunoaşte importanţa consolidarii muncii noastre cu partenerii din afara Uniunii Europene, inclusiv cu acele ţari aflate intr-o dezvoltare rapida şi care vor avea un impact important asupra dezvoltarii durabile globale.

Scopul general al Strategiei revizuite de Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene este de a identifica şi dezvolta acţiunile care permit UE sa obţina o imbunataţire continua a calitaţii vieţii, atat pentru generaţiile prezente, cat şi pentru cele viitoare, prin crearea de comunitaţi durabile capabile sa-ţi administreze şi sa şi foloseasca eficient resursele, precum şi sa valorifice potenţialul inovator social şi ecologic al economiei, asigurarea prosperitaţii, a


protecţiei mediului şi coeziunii sociale.


8

Pentru a servi ca baza pentru aceasta strategie revizuita, Consiliul European a aprobat in iunie 2005 o declaraţie cu urmatoarele obiective şi principii:

Principii ContinutProtecţia mediului

Protejarea capacitaţii Pamantului de a menţine viaţa in toata diversitatea ei, respectarea limitelor resurselor naturale ale planetei şi asigurarea unui inalt nivel de protecţie şi imbunataţire a calitaţii mediului. Prevenirea si reducerea poluarii mediului şi promovarea producţiei şi consumului durabile, pentru a determina distrugerea legaturii dintre creşterea economica si degradarea mediului.

Echitate

şi coeziunea sociala

Promovarea unei societaţi democratice, sigure şi juste care ţine cont de incluziunea sociala şi de principiile unei vieţi sanatoase, in ceea ce priveşte drepturile fundamentale şi diversitatea culturala, care sa creeze egalizarea de şanse şi sa combata discriminarea in toate formele ei.

Prosperitate economica

Promovarea unei economii prospere, inovative, riguroase, competitive şi eco-eficiente, care furnizeaza standarde inalte de viaţa şi oportunitaţi de angajare deplina şi de inalta calitate pe tot cuprinsul UE.Respectarea

angajamentelor internaţionale

Stimularea infiinţarii instituţiilor democratice şi apararea stabilitaţii acestora in lume, avand la baza pacea, securitatea şi libertatea. Promovarea activa a dezvoltarii durabile la nivel mondial şi asigurarea ca politicile interne şi externe ale UE sunt in acord cu dezvoltarea durabila globala şi cu angajamentele internaţionale ale UE.

Promovareaşi

protecţia drepturilor

Plasarea omului in centrul politicilor UE, prin promovarea drepturilor fundamentale, prin combaterea tuturor formelor de discriminare şi contribuirea la reducerea saraciei şi eliminarea excluderii sociale la nivel mondial.Solidaritate

intre şi in cadrul generaţiilor

Abordarea nevoilor generaţiilor actuale fara compromiterea abilitaţii generaţiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitaţi in Uniunea Europeana şi in lume.Societate

democratica deschisa

Garantarea dreptului cetaţenilor privind accesul la informaţie şi asigurarea accesului la justiţie. Dezvoltarea canalelor potrivite pentru consultarea şi participarea tuturor parţilor interesate şi a asociaţiilor.Implicarea Incurajarea participarii cetaţenilor la luarea

deciziilor.

9

cetaţenilor Promovarea educaţiei şi a conştientizarii publicului asupra dezvoltarii durabile. Informarea cetaţenilor privind impactul lor asupra mediului şi opţiunile lor pentru a face alegeri mai durabile.

Implicarea mediului

deafaceri şi

a

Creşterea dialogului social, a responsabilitaţii sociale a corporaţiilor şi a parteneriatelor public-private, pentru a promova cooperarea şi responsabilitaţile comune necesare pentru a obţine un consum şi o producţie durabile.

Coerenţa

politicaşi guvernarea

Promovarea coerenţei intre toate politicile Uniunii Europene şi intre acţiunile de la nivel local, regional, naţional şi global pentru a spori contribuţia lor la dezvoltarea durabila.Integrare

a politicilor

Promovarea integrarii aspectelor economice, sociale şi de mediu astfel incat sa fie coerente şi sa se susţina reciproc prin utilizarea completa a instrumentelor pentru o mai buna reglementare, aşa cum sunt evaluarea echilibrata a impactului şi consultarea parţilor interesate.Utilizarea

celormai

bune

Asigurarea faptului ca politicile sunt realizate, evaluate şi implementate pe baza celor mai bune cunoştinţe disponibile şi a faptului ca sunt corespunzatoare din punct de vedere economic, şi eficiente din punctul de vedere al costului.

Precauţia Unde exista incertitudine ştiinţifica, se vor implementa proceduri de evaluare şi acţiuni preventive potrivite pentru a evita pagubele pentru sanatatea umana sau pentru mediu.

Poluatorii platesc

Preţurile trebuie sa reflecte costurile reale pentru societate ale activitaţilor de consum şi producţie. Poluatorii platesc pentru pagubele pe care le provoaca.

1.3. Tranziţia de la creşterea economica la dezvoltarea durabila Definind termenul de tranziţie ca pe un proces de trecere lenta sau

brusca de la o stare, de la o situaţie, la alta, cuprinzand mai toate domeniile vieţii şi activitaţile omului, tranziţia antreneaza deopotriva economia şi cultura, ştiinţa şi invaţamantul, politica şi libertatea de gandire şi acţiune, sfera relaţiilor interumane, tradiţiile şi comportamentul, condiţiile de munca şi calitatea vieţii.

Dupa anul 1989, in ţara noastra, tranziţia s-a dorit a fi un proces de transformari radicale in structurile proprietaţii şi proceselor economice, vizand

10

trecerea de la proprietatea preponderent de stat la cea preponderent privata, instaurarea concurenţei şi a liberei iniţiative. In cadrul acestui proces este esenţiala atingerea catorva obiective fundamentale cum ar fi: privatizarea activitaţii agenţilor economici, liberalizarea folosirii parghiilor economice şi adaptarea unor politici macroeconomice care sa favorizeze procesul de restructurare a activitaţii de producţie dupa criteriul eficienţei economice.

Acest proces complex al tranziţiei implica costuri sociale imense care sunt cu greu suportate de catre populaţie. Din acest motiv, procesul de tranziţie trebuie conceput pe o perioada relativ scurta in care noile structuri economice trebuie sa atinga cat mai repede parametrii de performanţa.Un alt impediment, intalnit in calea conceperii unui program coerent de trecere de la un sistem social la altul, il reprezinta inexistenţa unei experienţe istorice asemanatoare sau a unor modele asemanatoare intalnite de-a lungul istoriei la alte ţari.

In primii ani de debut ai tranziţiei in Romania se releva existenţa unor grave dezechilibre in structura de ramura a economiei naţionale, care se reflecta in dezarticularea funcţionarii pe baza eficienţei a sectoarelor productive, o dezmembrare haotica a acestora, care face ca producţia de bunuri şi servicii sa se reduca drastic (cu mai mult de jumatate). Astfel de dezechilibre, cu ample efecte de antrenare, se manifesta preponderent intre sectoarele producatoare de prodfactori şi cele producatoare de satisfacatori, dintre sectorul primar şi cel secundar. Investigand profund problema restructurarii economiei, trebuie, in primul rand, cunoscute şi inţelese procesele ce au loc in perioada de tranziţie şi facuta o diferenţa clara intre acestea şi procesele ce caracterizeaza o economie libera avansata cu un inalt grad de manifestare a liberei iniţiative.

Dupa cum am observat, procesul de tranziţie este un proces in care toata populaţia şi toate instituţiile statului sunt implicate. Acest

11

proces vizeaza toate sectoarele vieţii dintr-o ţara şi toata lumea trebuie sa-l parcurga conştientizand

12

riscurile şi privaţiunile, incercand sa le depaşeasca, pentru atingerea scopurilor finale mult dorite. In ultimii 50 de ani am fost martorii unor schimbari fundamentale in economia mondiala, la toate nivelurile sale. Aceste schimbari au fost atat de rapide şi de o asemenea intensitate, incat autoritaţile publice, agenţii economici, cat şi populaţia, au fost confruntaţi atat cu greutaţi de adaptare la acest schimbari rapide cat şi cu prabuşiri ale unor sisteme de valori care s-au dovedit incompatibile cu noile realitaţi mondiale. Astfel, astazi suntem martorii unei lumi in care fluxurile comerciale şi de capitaluri intre ţari au crescut atat de dramatic, incat sintagma globalizarea economiei mondiale a devenit realitate.

Fenomenul globalizarii, o tema despre care s-au scris nenumarate articole şi studii de specialitate, rastoarna vechile precepte de natura economica, politica, sociala ce au guvernat lumea decenii de-a randul. Extrem de controversat in lumea teoreticienilor şi a practicienilor, fenomenul globalizarii a dus pe un taram necunoscut sau cvasinecunoscut intreaga lume. Crizele economice ale ultimului deceniu din secolul al XX-lea si cele ale sfarsituui primei decade din secolul XXI sunt cele mai bune dovezi ale faptului ca sistemele de dezvoltare trebuie regandite, reorientate şi aliniate noilor tendinţe ale fenomenului.

Dezvoltarea, ca proces complex, reprezinta, in sens economic, capacitatea unei economii naţionale de a genera şi susţine o creştere privita anual a unor indicatori macroeconomici. Aceşti indicatori macroeconomici care masoara capacitatea de dezvoltare, de a susţine o creştere, sunt PIB, venit/locuitor sau PNB/locuitor. Aceşti indicatori au menirea de a evidenţia avuţia unui popor, in funcţie de numarul de locuitori. Astfel, daca intr-o anumita economie şi intr-o anumita perioada de timp modificarea PIB sau a venitului devanseaza modificarea numarului populaţiei, putem spune ca acea economie a inregistrat o creştere economica. Dicţionarul economic defineşte conceptul de

13

dezvoltare economica ca fiind o „forma de manifestare a dinamicii macroeconomice, care presupune, pe langa creşterea economica a ţarilor, un ansamblu de transformari cantitative, structurale şi calitative, atat in economie, cat şi in cercetarea ştiinţifica şi tehnologiile de fabricaţie, in mecanismele şi structurile organizaţionale şi funcţionale ale economiei, in modul de gandire şi comportamentul oamenilor.

In trecut, dezvoltarea economica era vazuta permanent ca un fenomen de creştere continua a PIB, atat pe ansamblul economiei, cat şi pe locuitor (dezvoltarea economica fiind adesea considerata doar un fenomen de creştere economica) care aducea efecte benefice asupra populaţiei prin crearea de noi locuri de munca şi prin creşterea ofertei de bunuri şi servicii. Totuşi, aceasta abordare din trecut nu avea in prim-plan probleme deosebite, cum ar fi saracia, şomajul şi inegalitatea distribuţiei veniturilor, ea bazandu-se, in principal, pe o dezvoltare preponderent extensiva, factorii dezvoltarii intensive fiind trecuţi in plan secund. Aceste probleme care au fost lasate la urma s-au extins la scara planetara, agravandu-se.

Agravarea şi extinderea acestor probleme deosebite au creat o noua metoda de abordare a problematicii dezvoltarii economice. Aceasta noua abordare a dezvoltarii economice s-a conturat in anii '70, atunci cand toate ţarile aflate in curs de dezvoltare se confruntau cu nenumarate dificultaţi, deşi depuneau eforturi susţinute in vederea industrializarii.

Conceptul de dezvoltare economica a fost redefinit in termenii reducerii saraciei, atenuarii inegalitaţii şi şomajului, in contextul creşterii economice. In noii sai termeni, dezvoltarea economica aduce in plan secund problematica creşterii economice şi ridica la rang de prioritate stoparea şi atenuarea problemelor cu care se confrunta marea parte a populaţiei.

In acest sens, profesorul Duddley Seers afirma: „Daca una

14

dintre aceste trei probleme centrale (saracie, şomaj, inegalitate) s-a inrautaţit şi mai ales

15

daca toate trei s-au inrautaţit, ar fi ciudat sa numim rezultat de drept "dezvoltare", chiar daca venit/locuitor s-a dublat ". Prin urmare, dezvoltarea trebuie sa fie conceputa ca un proces multidimensional, implicand schimbari majore in structurile sociale, in atitudinile populare şi in instituţiile naţionale, urmarindu-se accelerarea creşterii economice, reducerea inegalitaţii şi eradicarea saraciei. Intotdeauna omul a masurat rezultatele activitaţilor sale prin prisma modului in care acestea raspund nevoilor sale de viaţa, cele din urma incluzand şi un mediu natural sanatos, capabil sa ofere condiţii corespunzatoare tuturor generaţiilor care se succed.

Cand aceste rezultate nu reuşesc sa satisfaca nevoile oamenilor, ba chiar pun in pericol existenţa in viitor a unui mediu natural corespunzator, sunt puse in pericol coordonatele esenţiale ale caracterului pozitiv al dezvoltarii. In astfel de situaţii se produce o criza a dezvoltarii, a compatibilitaţii rezultatelor cu exigenţele natural-umane pe care le presupune evoluţia fireasca a vieţii intr-un mediu ecologic. Criza natural-umana a dezvoltarii poate fi interpretata ca un proces complex, la scara globala, care se manifesta prin incompatibilitatea mediului creat de om cu exigenţele mediului natural, prin neputinţa asigurarii unor şanse egale pentru generaţiile care coexista şi se succed la viaţa in mediul uman.

Pana in prezent, substanţa care pune in mişcare mecanismul dezvoltarii era reprezentata de profitul banesc, acum insa, criza natural-umana a unui asemenea tip de progres economic pune in evidenţa faptul ca acest mecanism trebuie regandit, in sensul de a fi centrat pe oameni, astfel incat aceştia sa poata controla resursele, in beneficiul lor prezent şi viitor.

Aceasta criza natural-umana, dupa cum am mai spus, işi desfaşoara acţiunea la scara globala, deci şi acţiunea oamenilor pentru realizarea unei noi alternative a dezvoltarii economice trebuie transpusa la scara mondiala. Pentru

16

realizarea unei astfel de alternative, specialiştii au cazut de acord in privinţa respectarii unor principii ce constituie pionii inaintarii noastre intr-un viitor comun astfel:

Principii ContinutPrincipiul egalitaţii şanselor generaţiilor viitoare

Acest principiu are la baza concepţia potrivit careia volumul de resurse Regenerabile utilizate sa nu depaşeasca capacitatea mediului natural de reproducere, resursele epuizabile folosite sa nu depaşeasca capacitatea omului de a le inlocui.

Principiul

politicii inegalitaţii

Reprezinta dreptul de a asigura generaţiilor prezente şi viitoare cele necesare unei vieţi sanatoase, sigure, implinite şi productive.

Principiul suveranitaţii populaţiei

Expresie a dreptului oamenilor de a decide in legatura cu folosirea resurselor de care dispun.

Principiul responsabilitaţii reciproce

Deţinatorii de resurse ecologicesunt chemaţi sale administreze in interesul generaţiilor

viitoare.

Limite ale procesului de dezvoltare:In ceea ce priveşte acest subiect, parerile specialiştilor sunt

foarte diversificate, mulţi oponenţi ai creşterii obiecteaza ca o creştere mondiala susţinuta este indezirabila, chiar imposibila.

Problema limitelor creşterii economice apare o data cu primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand se accelereaza ritmul consumului de resurse, in special de combustibili fosili şi minerale fundamentale. Creşterea populaţiei de la doua miliarde şi jumatate la şase miliarde a determinat ea insaşi intensificarea cererii de resurse naturale. Pe masura ce mai toate ţarile se dezvolta economic, standardele de viaţa ale oamenilor cresc. Astfel, pe masura ce oamenii obţin mai multe venituri, ei sunt tentaţi sa consume mai multe resurse.

Dupa calculele efectuate de numeroşi specialişti, tehnologia şi resursele

17

disponibile la mijlocul anilor '90 nu ar putea suporta populaţia mondiala la standardul de viaţa egal cu al unei familii europene medii; de exemplu, pentru a se reuşi acest lucru, consumul de petrol ar trebui marit, dupa unele aprecieri, de peste zece ori. Este evident faptul ca atat resursele, cat şi tehnologia actuala, nu pot face faţa poluarii şi degradarii mediului in condiţiile creşterii permanente a standardelor de viaţa ale populaţiei lumii. Totuşi, teoria moderna a creşterii susţine schimbarea continua a tehnologiei şi a stocurilor de resurse. De exemplu, resursele şi tehnologia de acum 40 de ani nu ar fi putut furniza hrana necesara pentru şase miliarde de oameni, cat exista in prezent.

Deşi global exista suficienta hrana pentru toata lumea, probleme severe apar cand economiile primar-agricole sunt confruntate cu seceta sau cu alte dezastre naturale sau provocate de om. Atunci problema nu este sa se produca numai mai multa hrana in intreaga lume, ci sa se asigure ca exista şi acolo unde este nevoie de ea. O soluţie in depaşirea problemelor actuale o reprezinta schimbarea permanenta a tehnologiei, prin susţinerea intensa a proceselor de cercetare dezvoltare. Totuşi, aceasta este doar o soluţie care nu poate schimba total datele problemei cu care se confrunta astazi omenirea. Aceasta problema consta in puţinatatea resurselor de hrana faţa de populaţia in continua creştere şi care aspira la un nivel de consum care, deocamdata, nu poate fi susţinut. O posibila limitare a creşterii se coreleaza cu resursele ce pot fi innoite. Consumul permanent in creştere al resurselor regenerabile ameninţa sa distruga ciclul natural de recuperare. O alta problema de maxima importanţa o reprezinta reducerea, pe cat posibil, a poluarii, in condiţiile pastrarii şi creşterii producţiei mondiale actuale. Cele peste şase miliarde de locuitori care exista in prezent, creeaza presiuni asupra sistemului de abatere a poluarii, care ameninţa sa devina de nesusţinut.

Fumul, reziduurile chimice, emisiile de gaze prin arderea hidrocarburilor ameninţa sa suprasolicite procesele regenerative ale mediului natura. Aceasta nu constituia o problema a omenirii in

18

1880, cand existau aproximativ un miliard de oameni, fenomenele economico-sociale neprovocand poluarea,

19

asigurandu-se, astfel, regenerarea naturala a mediului ambiant. In orice colţ al planetei ne-am afla, problemele cu care ne confruntam sunt aceleaşi. Foametea şi saracia sunt povara comuna a multor cetaţeni din lumea intreaga, chiar şi in ţari ca Marea Britanie şi SUA, unde standardele medii de viaţa sunt ridicate.

Populaţia in creştere, precum şi consumul pe locuitor in creştere, supun presiunii ecosistemele naturale ale lumii, in special prin multiple forme de poluare. Ca urmare a secarii marilor fluvii, presiunea asupra panzelor freatice este tot mai mare, ceea ce aduce la scaderea cotelor apelor pe toate continentele. Am ajuns la un punct in care cererea de apa excede producţia suportabila a acviferelor. Efectul economic va fi vizibil pe masura ce producţia de cereale din marile zone producatoare se va reduce, in paralel cu restrangerea resurselor de apa. Se estimeaza ca, anual, 480 milioane, din totalul de 6,1 miliarde de oameni ai globului, sunt hraniţi cu grau produs cu un consum de apa nesuportabil de catre planeta. Cu alte cuvinte, am inceput sa ne hranim cu apa care aparţine copiilor noştri.

Restricţii in calea dezvoltarii economice

Venitul pe locuitor creşte atunci cand venitul naţional creşte mai repede decat populaţia. Exista, insa, multe forţe care pot impiedica o astfel de creştere. Aceasta gama de restricţii ce acţioneaza asupra procesului de creştere- dezvoltare economica va fi studiata in continuare.

20

Restrictii DetaliereResursele

naturaleinadecvate

sau ineficient utilizate

O ţara saraca din punct de vedere al deţinerii de resurse naturale va atinge mai greu creşterea economica, in comparaţie cu o ţara cu mai multe resurse. Deşi rezervele abundente de resurse naturale pot fi un important factor al creşterii economice, deţinerea unor astfel de resurse nu se constituie intr-o condiţie necesara şi suficienta pentru a asigura creşterea economica. Acest lucru se produce datorita unei gestionari greşite a Ineficienţa alocativa Apare atunci cand resursele nu sunt distribuite proporţional intre diferitele sectoare producatoare. Astfel, se poate intampla sa existe prea multe bunuri dintr-un anumit tip şi prea puţine din alt tip. Aceasta inseamna ca economia a greşit alegerea curbei posibilitaţilor de producţie.Ineficienţa productiva Este generata cand combinarea factorilor de producţie se dovedeşte incorecta. Astfel, se poate intampla ca in producerea unui bun sa se foloseasca prea mult dintr-un anumit factor de producţie faţa de ceilalţi factori.Creşterea rapida

a populaţiei

Nu toate ţarile pot face faţa singure creşterilor masive de populaţie, confruntandu-se cu foamete şi saracie.

Terenul ceramane

nefolosit

Cand terenul este productiv, sau poate deveni productiv cu investiţii minime, el trebuie exploatat.

1.4. Principiile fundamentale ale dezvoltarii durabile.

Un principiu de sustenabilitate este un principiu avut in vedere la fundamentarea managementului strategic şi integrat al dezvoltarii durabile.

Un criteriu de sustenabilitate presupune ca, la nivel minim, generaţiile viitoare ar putea sa traiasca mai rau decat generaţiile actuale. Criteriul sustenabilitaţii cere indeplinirea condiţiilor necesare pentru un acces egal la baza de resurse de catre fiecare dintre generaţiile viitoare.

Criteriile fundamentale ale dezvoltarii durabile, stabilite de Comisia

21

Comunitaţii Europene inca din anul 1993, sunt urmatoarele ;•Menţinerea in totalitate a calitaţii vieţii:•Menţinerea unui acces continuu la resursele naturale;•Evitarea deteriorarilor permanente asupra mediului inconjurator;

In anul urmator, 1994, Grupul de lucru asupra dezvoltarii durabile de la Salzburg, Austria, a cuprins in grupul de criterii ale dezvoltarii durabile:

umanismul şi calitatea ridicata a vieţii, conservarea diversitaţii culturale şi regionale, distribuţia echitabila a bogaţiei şi resurselor, supravieţuirea umana, limitarea deteriorarii ireversibile sau explotarii resurselor

naturale, stabilizarea in interiorul capacitaţii purtatoare a ecosistemelor, conservarea biodiversitaţii.

Managementul strategic al dezvoltarii durabile presupune, pe langa stabilirea unor obiective pe termen lung (15-20 ani), compatibilizate cu cele pe termen scurt şi mediu, şi aplicarea unui set de principii şi criterii validate eficient pe plan internaţional, la care ne vom referi:•Managementul integrat este principiul in continuare: care presupune abordarea in maniera unitara a proceselor de producţie, procesare, transport, distribuţie, utilizare şi depozitare, ţinand seama de ciclul de viaţa al produselor şi tehnologiilor, implicarea stakeholderilor şi coordonarea interinstituţionala ;

•Echitatea intergenera ţ ionala , este o cerinţa potrivit careia generaţia prezenta are dreptul de a folosi şi beneficia de resursele pamantului, cu obligaţia de a ţine seama de impactul pe termen lung al activitaţii acesteia şi de a susţine baza de resurse şi mediul global şi in beneficiul generaţiilor viitoare;

•Precau ţ ia reprezinta instrumentul decizional prin care se intreprind acţiuni de raspundere (contracarare) la ameninţarile legate de

22

pagubele serioase şi ireversibile cauzate sanataţii umane şi/sau mediului, atunci cand nu dispunem

23

de o informaţie ştiinţifica necesara;•Abordarea ciclului de via ţ a al bunurilor, serviciilor şi tehnologiilor evalueaza consecinţele asupra mediului generate de efectele economice legate de diferitele stadii ale prelucrarii şi valorificarii produselor de piaţa.

•Preven ţ ia presupune stabilizarea prejudiciilor aduse sanataţii umane şi a capitalului natural de fenomenele şi procesele economice care ar putea fi prevenite prin investiţii şi costuri de modernizare, reparaţii, tratare sau compensare; este cunoscut ca prevenirea unor prejudicii este cu mult mai eficienta decat inlaturarea consecinţelor dupa ce acestea s-au produs;

•Substitu ţ ia presupune inlocuirea unor produse şi servicii ineficiente, mari consumatoare de resurse de mediu cu altele mai eficiente şi cu impact ecologic mai redus şi mai puţin daunatoare;

•Principiul "poluatorul plate ş t e" sau al internalizarii costurilor marginale externe (externalitaţilor negative) stabileşte folosirea mecanismelor de piaţa pentru ca poluatorii sa suporte in totalitate costurile sociale şi de mediu ale activitaţii lor şi ca aceste costuri sa fie reflectate in preţurile şi tarifele bunurilor şi serviciilor;

•Internalizarea externalita ţ ilor pozitive (beneficiilor marginale externe) vizeaza folosirea unui sistem de subvenţii corective, stimulente pentru activitaţile care aduc beneficii marginale la parţile terţe fara ca acestea sa plateasca (cercetare-dezvoltare, protecţia mediului, educaţie, dezvoltare regionala, intreprinderi mici şi mijlocii etc);

•Participarea publica presupune accesul nerestricţionat la informaţia privind mediul şi resursele sale, dreptul publicului de a lua decizii in domeniul mediului şi a resurselor sale şi de a lua in considerare consecinţele acestora, dreptul de a cunoaşte din timp posibilele riscuri de mediu şi asupra resurselor;

•Principiul bunei guvernari prevede ca autoritaţile şi instituţiile statului sa-şi desfaşoare activitatea transparent, eficient şi onest, in condiţiile prevederii şi penalizarii poluarii şi ale promovarii protecţiei mediului;

24

•Parteneriatele public-privat ş i privat-public se bazeaza pe cooperarea directa,

25

inter şi intra instituţionala, intre parţile interesate (stakeholders) reprezentate de autoritaţile şi instituţiile publice, ONG, grupuri şi firme industriale, reţele şi oameni de afaceri, care impreuna pot obţine o valoare adaugata superioara pentru sustenabilitatea creşterii economice la niveluri macro şi microeconomic;

•Cooperarea intre state include responsabilitaţi comune, dar diferenţiate, in funcţie de nivelul de dezvoltare al ţarilor; se pot aplica o serie de abordari diferenţiate in ceea ce priveşte obligaţiile economico-financiare pentru protecţia mediului la nivel local, regional şi internaţional, ţarile dezvoltate recunoscand faptul ca le revine o responsabilitate mai mare, inclusiv in ceea ce priveşte acordarea de asistenta ţarilor in curs de dezvoltare sau cu economie de piaţa emergenta.

Principiile şi abordarile criteriale ale managementului strategic al dezvoltarii economice durabile a Romaniei sunt in deplin consens cu spiritul şi recomandarile Declaraţiei de la Rio, Agendei 21, Declaraţiei Mileniului şi al celorlalte documente aprobate prin consens la Summit-urile mondiale ale dezvoltarii durabile. Pe plan mondial exista şi abordari sectoriale in ceea ce priveşte criteriile şi principiile dezvoltarii durabile, din punctul de vedere al resurselor acesteia.

26

2. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR ELEMENTE ALE UNEI STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILA

In opinia noastra si pe baza cercetarilor si studiilor efectuate de-a lungul timpului, elementele unei strategii de dezvoltare durabila, asa cum este ea definita astazi, trebuie sa faca referinta la urmatoarele abordari strategice:

2.1. Strategii de abordare economicaEconomia mediului ajuta la apropierea de conceptul dezvoltarii

durabile pentru ca incorporeaza aspecte de mediu şi sociale in adoptarea deciziilor. Ea implica o noua sinteza a principiilor economice existente şi a extensiilor lor. Istoric, dezvoltarea lumii industrializate s-a concentrat pe outputul economic, astfel ca, deloc surprinzator, modelul postbelic al ţarilor in curs de dezvoltare a fost dominat de creşterea economica. Dar in anii '60 a fost dezvoltat modelul creşterii echitabile pentru a incorpora obiective sociale, cum sunt atenuarea saraciei şi redistribuirea venitului. In anii '80, modelul a fost extins din nou pentru a cuprinde conceptul de dezvoltare durabila, reflectand creşterea preocuparii privind mediul.

Creşterea economica inca umbreşte alte obiective, fapt sesizabil in cazul ţarilor industrializate, care au inceput sa abordeze problemele de mediu numai dupa ce au atins obiective economice majore. In prezent, decidenţii politici din intreaga lume incearca din ce in ce mai mult sa gaseasca cai de dezvoltare sustenabila.

Scopul este maximizarea bunastarii ca rezultat al activitaţilor economice, concomitent cu menţinerea sau creşterea in timp a stocului de active economice, ecologice şi socio-culturale (pentru a asigura sustenabilitatea venitului şi echitatea cogeneraţionala) şi satisfacerea nevoilor de baza ale saracilor (pentru a susţine echitatea cogeneraţionala). Economia mediului contribuie la aceasta cautare prin incorporarea criteriilor de mediu şi sociale in adoptarea deciziilor economice.

Ea ofera decidenţilor politici atat mijloace de evaluare a impactului

27

activitaţii umane asupra mediului, cat şi instrumente de adoptare a unor decizii mai bune. Economia mediului, ca domeniu de studiu, nu este noua. De-a lungul ultimelor doua decenii principiile economice existente au fost construite şi extinse pornind in special de la evaluarea impactului activitaţii asupra mediului natural şi social, care adesea nu este bine reflectat in tranzacţiile de piaţa. Insa este de data recenta aplicarea acestor concepte la ţarile in curs de dezvoltare, mai ales prin influenţarea adoptarii deciziilor la nivel de proiect. In ultimii ani, economiştii mediului au inceput sa se intereseze de politicile macroeconomice.

In timp ce bazele acestei abordari sunt optimizarea economica şi alocarea eficienta a resurselor, practicienii recunosc ca aceste concepte nu sunt uşor de aplicat la unele obiective de mediu şi sociale, precum prezervarea rezistenţei sistemelor ecologice la şocuri, promovarea participarii publicului larg la decizii sau reducerea conflictelor. In aceste cazuri ei se bazeaza adesea pe tehnici, precum analiza multicriteriala, pentru a facilita compromisurile intre diferite obiective.

Dezvoltarea economica durabila (sustenabila) este in mod obişnuit interpretata ca fiind un proces de menţinere a bunastarii proiectate pe un termen nedefinit in viitor. Optimalitatea economica, definita ca maximizare a valorii prezente a consumului, se deosebeşte de sustenabilitate. Mai mult chiar, optimalitatea poate fi compatibila cu non-sustenabilitatea, astfel incat pe o traiectorie definita in termenii optimalitaţii prezente, consumul viitor tinde sa scada, poate chiar la zero. Mai multe lucrari recente au cautat sa combine optimalitatea şi sustenabilitatea prin faptul ca nu au mai luat in considerare acele traiectorii ale consumului lipsite de etica, ce trateaza bunurilor oferite de mediu ca fiind o sursa de utilitate in sine, ca şi input-uri pentru producţie. Astfel, sustenabilitatea devine o constrangere suplimentara pentru traiectoria creşterii economice optimale.

Problema cu aceste abordari este ca ele nu surprind diversitatea contribuţiilor mediului natural la economie, iar

28

subiectul premizelor restictive sunt economiile simple. Asemenea modele pot conduce la analize utile, dar

29

aplicarea lor la economiile reale şi la mediu este limitata in mod inevitabil.

Daca considerarea optimalitaţii şi sustenabilitaţii conduc la recomandari diferite in ce priveşte masurile de politica economica, trebuie sa se identifice o ordine de prioritate. Exista mai multe motive de confruntare cu percepţia economica obişnuita, potrivit careia optimalitatea ar trebui sa fie obiectivul dominant:•de multe ori optimalitatea nu constituie baza pentru politica publica; existenţa statului bunastarii nu este optima, şi nu asigura in mod necesar dreptatea sociala sau respectarea drepturilor omului;

•calculele de optimalitate ar putea sa nu fie realizabile din cauza dificultaţilor de evaluare a mediului;

•chiar daca se fac calcule de optimalitate, acestea pot subestima pagubele aduse mediului, intrucat preţul viitor al bunurilor de mediu ar putea fi substanţial mai mare decat preţul prezent, data fiind rata de distrugere a mediului. Asemenea creşteri posibile de preţ sunt insa lasate in mod curent in afara calculelor, din cauza incertitudinii evoluţiei lor.

•calculele de optimalitate bazate pe consum vor fi nefavorabile bunurilor de mediu, chiar daca bunurile de mediu sunt luate in calcul, in masura in care consumul de bunuri produse şi servicii este mai motivat de dorinţa de a avea o poziţie relativa mai buna. Consumul ce permite imbunataţirea statutului social nu produce o creştere agregata a bunastarii, ci caştigul unei persoane implica pierderi pentru alta persoana. In literatura se argumenteaza ca multe bunuri sunt bunuri publice care, din cauza concluziunii, nu pot fi consumate intr-un mod care confera beneficii relative. Atunci cand sunt sacrificate pentru consumul de bunuri ce confera statut, modificarea neta a bunastarii nu va fi reflectata cu acurateţe de catre valorile lor relative, evidenţiate fie prin preţuri, fie prin disponibilitatea de plata.

Din toate aceste motive, abordarea in aceasta lucrare este de a considera aceeaşi definiţie a sustenabilitaţii economice - menţinerea bunastarii

30

- folosita şi la determinarea optimalitaţii, dar in condiţiile unei evaluari mai

31

detaliate a contribuţiei mediului la aceasta bunastare, astfel incat sa se poata formula principii privind susţinerea acestei contribuţii.

Implicaţiile economice ale cautarii unor principii de acest fel pot fi explorate pe mai multe cai.

Bunastarea economica deriva din venituri şi din mediu, care indeplineşte mai multe funcţii, contribuind la producţie şi deci la obţinerea veniturilor, sau in mod direct la asigurarea bunastarii. Venitul este generat de catre stocul de capital, ce cuprinde capitalul produs, capitalul uman, capitalul natural şi capitalul social.

Capitalul natural indeplineşte şi funcţiile de mediu, care creeaza bunastare in mod direct. Pentru ca bunastarea economica sa nu se reduca, stocul de capital care o genereaza trebuie menţinut. Aceasta implica necesitatea ca, pentru sustenabilitatea economica, diferenţa dintre investiţiile brute şi deprecierea capitalului sa fie pozitiva.

Evaluarea efectelorPrimul mod prin care economia mediului imbunataţeşte

analiza politica este de a ajuta la evaluarea impactului deciziilor la diferite niveluri.

Nivelul de proiectIn mod tradiţional, economiştii s-au bazat pe analiza cost

beneficiu pentru a determina daca un proiect merita sau nu intreprins. Conform Bancii Mondiale, acest tip de analiza este din ce in ce mai adoptat pentru o mai buna evidenţiere a problemelor sociale şi de mediu.

In primul rand, unele inputuri şi outputuri nu sunt corect apreciate de catre piaţa. Un exemplu in acest sens il constituie externalitaţile - efectele de beneficiu sau dauna care sunt impuse de alţii, dar care nu pot fi restituie sau pretinse celui care le genereaza. Din pacate, externalitaţile sunt adesea dificil de masurat in termeni fizici sau monetari. Un alt exemplu il reprezinta resursele la care accesul este liber, fara plata, precum un lac sau o autostrada

32

publica - care sunt dificil de evaluat şi tind sa fie supraexploatate, deoarece sarcinile utilizatorului sunt neglijabile. Ce se poate face? Valoarea unei externalitaţi poate fi evaluata pe baza preţurilor umbra ori a costului de oportunitate. Dar daca aceasta evaluare nu este posibila, decidenţii politici pot impune reglementari şi standarde care stabilesc limite fizice asupra pagubelor externe ori definesc mai bine drepturile de proprietate, incurajand imbunataţirea managementului resurselor naturale.

Nivelul sectorialStudiile arata ca acţiunile la nivel sectorial au adesea impacturi

de mediu şi sociale mai puternice decat proiectele individuale. Regula de baza pentru o evaluare eficienta a unei resurse rare (sau serviciu) precum apa (sau transportul) este ca preţul ar trebui sa fie egal cu costul furnizarii unitaţii marginale (adiţionale) de output. Totuşi, in multe ţari astfel de resurse sunt subvenţionate. Creşterea preţului mai aproape de nivelurile eficiente este esenţiala pentru a reduce utilizarea lor risipitoare, realizand deci atat caştiguri economice cat şi de mediu. Analiza ecologica şi economica ajuta in acest sens. Mai intai, ea accentueaza nevoia de evaluare eficienta şi de stabilire a unor sarcini suplimentare pentru a acoperi impactul extern. De exemplu, daca evacuarea gazelor automobilelor provoaca probleme respiratorii, preţul combustibilului bazat pe costul marginal ar trebui sa fie suplimentat cu taxele de poluare corespunzatoare pagubelor provocate sanataţii sau mediului. In al doilea rand, acest tip de analiza incurajeaza planificarea comprehensiva a resurselor pe termen lung.

Nivelul macroeconomicPoliticile la nivelul intregii economii (atat sectoriale cat şi

macroeconomice) au efect asupra resurselor naturale de baza, insa interacţiunile complicate nu sunt inca bine inţelese. Generalizarile simpliste nu sunt posibile.

Multe cazuri de pagube de mediu sunt determinate de eşecurile pieţei şi distorsiuni politice, exacerbate de saracie. Reformele politice care promoveaza

33

eficienta sau reduc saracia ar trebui sa ajute mediul, insa unele reforme pot avea efecte negative asupra mediului, de exemplu ca urmare a definirii incomplete a drepturilor de proprietate.

Soluţia nu este modificarea politicilor iniţiale (care au obiective socioeconomice convenţionale), ci mai degraba proiectarea unor masuri complementare, care sa atenueze efectele negative sau sa sporeasca impactul pozitiv al acestor politici asupra mediului.

Nivelul internaţional. Fenomenele regionale (precum ploile acide) şi cele globale (precum epuizarea stratului de ozon, incalzirea globala, pierderea biodiversitaţii şi poluarea apelor internaţionale) au ridicat probleme. Aceste probleme raspandite pretutindeni şi pe termen lung au condus la idei noi privind incertitudinea şi ireversibilitatea. De exemplu, chiar atunci cand impactul este incert, sustenabilitatea sugereaza ca ar trebui impuse limite pentru degradarea resurselor, in special daca consecinţele viitoare sunt ireversibile şi catastrofale. Aceasta abordare precauţionala se regaseşte in apariţia consensului privind limitarea emisiilor de gaz pentru a evita posibila incalzire globala. Eforturile sunt, de asemenea, in desfaşurare pentru a imbunataţi funcţionarea mecanismului de mobilizare şi alocare eficienta şi echitabila a resurselor.

2.2. Strategii de abordare socio-culturala2.2.1 Dezvoltarea sociala durabila

Dezvoltarea durabila are radacini adanci in conceptul de drepturi sociale fundamentale. Prin urmare, combaterea saraciei şi a excluziunii sociale, promovarea şanselor egale şi echitate in ceea ce priveşte distribuţia de capital şi de venituri constituie obiective centrale ale oricarei strategii de dezvoltare durabila. Din acest motiv, strategiile naţionale sau globale de dezvoltare durabila trebuie sa fie pe deplin coordonate cu celelalte documente de planificare strategica vizand aceste obiective.

34

Cazul dezvoltarii durabile este de obicei susţinut cu argumente economice şi tehnico-ecologice. Componentele sociale ale durabilitaţii dezvoltarii nu sunt mai puţin importante. Intr-adevar, eşecul de a recunoaşte rolul determinant al "actorilor sociali" a afectat negativ multe programe al caror obiectiv era dezvoltarea.

Obiectivul central al dimensiunii sociale este distribuţia justa a oportunitaţilor intre generaţii. Cat priveşte dimensiunea economica şi sociala a dezvoltarii durabile, un nivel ridicat al ocuparii şi locuri de munca de calitate reprezinta legatura dintre acestea şi se cuantifica prin PIB şi nivelul ocuparii.

Dezvoltarea sociala durabila inseamna evitarea unor probleme majore, cum ar fi:

tensiuni generate de discrepanţele majore intre bogaţi şi saraci, deoarece o societate profund divizata dupa acest criteriu nu poate fi stabila pe termen lung;

refuzul de a permite unei comunitaţi de limba sau cultura, unei etnii sau unei naţiuni, sa oprime alte comunitaţi;

nerespectarea sistematica a drepturilor omului, intrucat istoria demonstreaza ca in caz contrar se produc tensiuni politice violente incompatibile cu dezvoltarea durabila etc.Deci sloganul "a pune oamenii pe primul plan" in cadrul

politicilor şi programelor de investiţii orientate spre dezvoltare ori pentru asistenţa in dezvoltarea spontana nu este lipsit de conţinut. Inseamna, pur şi simplu, a recunoaşte rolul central al actorilor sociali şi instituţiilor lor in dezvoltarea durabila.

Instrumentele sociologuluiCe adauga perspectiva sociologica arsenalului de instrumente

pentru a dobandi dezvoltarea sustenabila? Cel puţin doua seturi de elemente, respectiv:

Furnizeaza un set de concepte care ajuta la explicarea acţiunii sociale, relaţiilor dintre oameni, formelor complexe

35

ale organizarii sociale,

36

aranjamentelor lor instituţionalizate şi cultura, motivele, stimulentele şi valorile care reglementeaza comportamentul lor unul faţa de altul şi faţa de resursele naturale.

Ofera un set de tehnici sociale apte pentru coordonarea prompta a acţiunii sociale, impiedicand comportamentul daunator, stimuland asocierea, aranjamente sociale alternative şi dezvoltarea capitalului social.

Tehnicile socialeProiectanţii de programe aflaţi in cautarea creşterii

sustenabilitaţii nu sunt cel mai adesea conştienţi de repertoriul vast al instrumentelor de management social şi ai parghiilor culturale ce pot fi folosite pentru a mobiliza energia sociala şi a coordona acţiunea in sensul programelor de dezvoltare. Aceste instrumente variaza de la:•Crearea unei conştiinţe publice la investiţia in capitalul uman;• Simple consultaţii la dezvoltarea managementului coparticipativ;• Sisteme de stimulente la controale instituţionale;• Valorificarea tradiţiilor şi a vechilor practici la introducerea inovaţiilor;• Autorizare la creşterea coeziunii sociale;•Comportamentul dat de motivarea economica a indivizilor la utilizarea puterii solidaritaţii, increderii auto-organizarii şi valorilor adoptate de grup.

Aceste instrumente pot fi de asemenea combinate pentru a schimba modelele sociale existente şi a promova o cultura a protecţiei resurselor. In proiectele sociale de exploatare a padurilor, de exemplu, planificatorii au mai multe opţiuni strategice pentru programele de plantare a pomilor: abordarile centrate pe comunitate, abordarile centrate pe familii ori abordari centrate pe grupuri mici.

Strategia sociala, nu numai tehnica, trebuie aleasa de la inceput, iar scopul ar trebui sa fie intotdeauna construirea sau accentuarea asocierilor instituţionale.

37

In acest sens amintim aici obiectivele sociale ale Strategiei de dezvoltare durabila a UE, respectiv:

In

domeniul sanatate publica,

Obiectivul general vizeaza un bun nivel al sanataţii publice şi imbunataţirea protecţiei impotriva ameninţarilor la adresa acesteia, avand printre ţinte şi obiective specifice: coordonarea eforturilor de imbunataţire a protecţiei impotriva ameninţarilor la adresa sanataţii publice; ameliorarea legislaţiei alimentare şi promovarea unui nivel ridicat de sanatate a animalelor; reducerea inegalitaţilor dintre statele membre in domeniul sanataţii; pana in 2020, producerea, manipularea şi utilizarea produsele chimice sa nu ameninţe semnificativ sanatatea

In domeniul incluziune

sociala, demografie şi migraţie,

Obiectivul general in domeniul incluziunii sociale este creareaunei societaţi caracterizate prin incluziune şi solidaritate şi creşterea calitaţii vieţii cetaţenilor, cu ţinte şi obiective operaţionale precum: coeziune sociala şi teritoriala; modernizarea sistemelor de protecţie sociala; creşterea ocuparii in randul tinerilor, femeilor şi persoanelor in varsta sau cu handicap;

In domeniul saracie

globala şi provocari

pentru dezvoltarea

durabila

Obiectivul general este promovarea dezvoltarii durabile in lumeşi integrarea in politicile interne şi externe ale UE a obiectivelor mondiale de dezvoltare durabila şi a angajamentelor internaţionale, avand printre ţinte şi obiective operaţionale: progrese inIndeplinirea obiectivelor rezultate din angajamentele internaţionale asumate de UE; creşterea volumului ajutoarelor internaţionale la 0,7% din venitul naţional brut pana in 2015, cu o ţinta intermediara de 0,56% in 2010; promovarea dezvoltarii durabile in contextual negocierilor OMC; includerea dezvoltarii durabile in

De asemenea, Strategia de dezvoltare durabila a UE (EU SDS) stabileşte cateva direcţii de acţiune in politicile care contribuie indirect la dezvoltarea durabila, precum:

Educaţie (educaţia pentru dezvoltare durabila) Cercetare-dezvoltare, unde EU SDS stabileşte ca

obiective promovarea abordarilor inter - şi trans - disciplinare in cercetarea in domeniul dezvoltarii durabile, prin implicarea ştiinţelor sociale şi naturale; integrarea

38

cercetarii-dezvoltarii şi a implementarii rezultatelor acesteia cu deciziile politice; cercetari suplimentare legate de interdependenţa intre sistemele sociale, economice şi cele ecologice, metodologiile şi instrumentele de analiza a riscurilor; dezvoltarea reţelelor de cercetare etc.

Dimensiunea sociala a dezvoltarii durabile era reprezentata in principal de prioritaţile 3 şi 4 din SDD (2001/2002) şi nu propunea noi direcţii de acţiune, ci le prelua pe cele din strategia de la Lisabona:

Combaterea saraciei şi excluziunii socialeObiective: Reducerea considerabila a saracieiCreşterea ratei de ocupare la 67% in ianuarie 2005, respectiv la 70% pana in 2010; creşterea ratei de ocupare a femeilor la 57% in ianuarie 2005 şi la mai mult de 60% pana in 2010. Injumataţirea pana in 2010 a numarului de tineri (18-24 ani) lipsiţi de calificare profesionala (care au absolvit doar nivelul secundar-inferior de educaţie).

Masuri la nivelul UE:

Combaterea excluziunii sociale prin creştere economica şi locuri de munca mai multe şi mai bune – Anul 2010 fiind numit anul international pentru combaterea saraciei si excluziunii sociale

Implementarea Strategiei Europene de Ocupare Actualizarea legislaţiei privind şansele egale şi implementarea

acesteia cu precadere in domeniile: ocuparii, educaţiei vocaţionale şi condiţiilor de munca

Punerea de acord asupra unui Program de Incluziune Sociala Dezvoltarea unor indicatori privind calitatea muncii şi combaterea excluziunii sociale

Facilitaţile de ingrijire a copiilor şi a altor persoane dependente economic şi sistemul de beneficii adresate familiei, precum şi privind diferenţialul de salarizare intre femei şi barbaţi.

39

Implicaţiile sociale şi economice ale imbatranirii populaţiei

Obiective:•Asigurarea adecvarii sistemelor de pensii şi de sanatate pentru varstnici, in acelaşi timp cu menţinerea sustenabilitaţii finanţelor publice şi a solidaritaţii intergeneraţionale

•Abordarea provocarilor demografice prin creşterea ratei de ocupare, reducerea datoriei publice şi ajustarea sistemelor de protecţie sociala (inclusiv a sistemelor de pensii)

•Creşterea ratei medii de ocupare la nivelul UE a persoanelor de 55-64 ani la 50% pana in 2010.

Masuri la nivelul UE•Utilizarea metodei deschise de coordonare in domeniul pensiilor•Identificare unor strategii coerente şi acţiuni pentru incurajarea invaţarii continue

•Analiza cu regularitate a sustenabilitaţii pe termen lung a finanţelor publice avand in vedere principalele evoluţii demografice

•Dezbaterea in profunzime a temelor privind imigraţia, migraţia şi azilul la CE de la Laeken (2001), in baza cadrului stabilit la Tampere.

•Identificare unor modalitaţi efective de creştere a participarii economice şi de promovare a imbatranirii active.

2.2.2 Durabilitatea culturala - dimensiune a dezvoltarii durabile in

RomaniaIn Romania, s-au facut paşi importanţi pentru integrarea

conceptului dedezvoltare durabila in politicile din sfera culturii. Articolul 3 din HG. nr. 78 din 27.01.2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor afirma cultura ca "factor al dezvoltarii durabile" şi al "creşterii calitaţii vieţii şi asigurarii coeziunii economice şi sociale". De asemenea, articolul 4 al HG.78/2005 stipuleaza printre obiectivele generale urmarite

40

"promovarea

41

diversitaţii şi prezervarea identitaţii culturale", inscriindu-se pe aceiaşi direcţie de acţiune enunţata de noua strategie de dezvoltare durabila lansata in iunie 2006. Abordarea culturii in aceasta perspectiva se bazeaza pe principiul potrivit caruia dezvoltarea durabila este o necesitate şi o şansa pentru societate in ansamblul ei şi pentru toţi indivizii.

Intr-o viziune integratoare, dezvoltarea durabila „nu este altceva decat un proiect de civilizaţie". Intrucat procesul de civilizaţie şi cel de cultura sunt indisociabile, dezvoltarea durabila se bazeaza pe elementele constitutive ale culturii (diversitate lingvistica, cunoştinţe teoretice şi empirice, credinţe, reprezentari despre lume, patrimoniu material şi imaterial, creaţii artistice, literare, ştiinţifice, invenţii etc.). Tendinţa de a pune in ecuaţie dezvoltarea durabila in mod exclusiv cu nevoile economice şi sociale ale indivizilor şi comunitaţilor este disfuncţionala, intrucat nu ţine seama de nevoi umane fundamentale, cum sunt accesul indivizilor şi al grupurilor la educaţie şi cunoaştere, la tezaurul cultural al umanitaţii, la toate resursele care le pot dezvolta creativitatea şi spiritul inovator.

Dinamica dezvoltarii durabile nu se poate realiza fara o protecţie activa şi complexa a specificitaţilor culturale locale şi nici fara investiţii care sa ofere mijloacele de acces larg şi de participare la cultura. Dezvoltarea culturala este aşadar esenţiala pentru viitorul comun al omenirii şi de aceea abordarea dezvoltarii durabile trebuie sa integreze dimensiunea culturala alaturi de cea economica, sociala şi de mediu.

Intr-o societate care işi asuma dezvoltarea durabila ca un obiectiv strategic fundamental, indivizii trebuie sa aiba condiţii de acces la educaţia de baza, la procesul de formare continua şi imbogaţire culturala continua, sa beneficieze de şansa de a fi producatori de cultura, depaşind astfel statutul de simpli consumatori de divertisment, statut cu care sunt deseori identificaţi. De aceea, o societate care işi asuma obiectivul de dezvoltare durabila trebuie sa menţina şi sa dezvolte practici şi instrumente

42

libere şi diverse de acces la cultura. Prin accesul şi participarea la cultura, nivelul de cunoaştere al

43

indivizilor creşte in mod semnificativ.Potrivit teoriilor economice moderne, cunoaşterea este

acum recunoscuta ca forţa motrice a creşterii productivitaţii şi a creşterii economice, mutand accentul pe informaţie, tehnologie, invaţare şi pe rolul lor in performanţa economica. Acest tip de societate este denumit „societate bazata pe cunoaştere" sau „societate informaţionala", intrucat utilizeaza ca resurse esenţiale cunoaşterea şi informaţia. Aceasta societate se distinge prin urmatoarele caracteristici:• Informaţia şi cunoaşterea sunt resurse nelimitate.• Producţia de cunoaştere presupune creativitate şi inovare continua.•Accesul tuturor membrilor societaţii la conţinuturile create, facilitat de noile tehnologii – de comunicare, de diseminare a informaţiei.

• Sisteme de educare şi formare continua.• Globalizarea şi integrarea pieţelor, inclusiv a pieţei culturale.

2.3. Strategii de abordare ecologicaDezvoltarea durabila sub aspect ecologic (eco-

dezvoltarea) trebuie sa asigure protecţia biosferei, respectiv a biodiversitaţii şi a desfaşurarii normale a fenomenelor şi ciclurilor bio-geo-chimice. Ecologiştii au un rol din ce in ce mai important in procesul adoptarii deciziilor economice. Ei aduc o perspectiva la nivelul ansamblului sistemului, o vedere pe termen lung care accentueaza prevenirea şi un pachet de practici ecologice menite sa consolideze dezvoltarea socioeconomica.

In mod tradiţional, ecologia avea o relevanta redusa pentru cei interesaţi de domeniul afacerilor. Insa, in ultimii ani situaţia s-a schimbat, reflectand o alta percepţie asupra modului in care oamenii influenţeaza utilizarea şi conservarea resurselor naturale.

Iniţial, resursele naturale erau considerate "bunuri libere" şi prevala creşterea economica nelimitata. Concepţia de azi cuprinde trei principii ecologice fundamentale:

44

•Activitatea economica umana este un subsistem care opereaza in cadrul unuia mai larg, dar finit - ecosistemul. Dezordinea in ecosisteme (de exemplu, epuizarea resurselor sau poluarea) se interfereaza in cele din urma cu sistemele de susţinere a vieţii, pe care se bazeaza economia.

•Pe masura ce activitatea umana se extinde iar populaţia se afla in creştere, sunt utilizate cantitaţi tot mai mari de resurse naturale fapt ce genereaza un volum tot mai mare de deşeuri, riscand depaşirea limitelor de toleranta ale ecosistemelor.

•Uneori impactul dezvoltarii produce schimbari de mediu pe termen lung şi chiar in mod ireversibil. De exemplu, daca padurile tropicale sunt taiate si solul este expus, mineralele (deja cu oferta redusa) sunt filtrate de ploaie. Astfel solul se intareşte, impiedicand regenerarea padurilor şi obţinerea unor recolte stabile.

Ca rezultat al atingerii unui grad mai ridicat de conştientizare, ecologiştii joaca acum un rol vital in definirea managementului padurilor, al terenurilor mlaştinoase şi al zonelor de litoral şi in echilibrarea raporturilor dintre oameni, şeptel, plante şi sol. Ecologiştii se implica din ce in ce mai mult in implementarea proiectelor de dezvoltare, pe masura ce guvernele se orienteaza spre protejarea aerului şi calitaţii apei, conservarea resurselor naturale şi susţinerea dezvoltarii economice cu un management eficient al mediului.

Provocarea pentru ecologie consta intr-o mai buna masurare şi predicţie a ceea ce se intampla cu sistemul natural sau cu ecosistemul implicat in procesul de dezvoltare. De exemplu, ei ar putea fi consultaţi privind amplasarea unei fabrici industriale şi modul cum ar trebui trataţi poluanţii rezultaţi, in funcţie de capacitatea de absorbţie a mediului natural.

Atunci cand structura şi procesele unui ecosistem sunt inţelese, ecuaţiile pot lega aceste elemente esenţiale intr-un model predictiv. Iniţial, problemele dezvoltarii erau sanatatea şi poluarea la nivel local, in Timp ce acum acestea au dimensiuni globale şi regionale. Ecologiştii sunt din ce in ce mai implicaţi in

45

procesul dezvoltarii prin faptul ca ei ajuta la formarea unei noi conştiinţe a dezvoltarii. Pentru aceştia strategia are trei componente:

(1)integrarea problemelorecologice in politicile dedezvoltare economice şi sectoriale

(2)proiectarea strategiilor anticipative şi preventive pentru proiectele de dezvoltare

(3)accentuareaefectului pozitiv al politicilor ecologiceasupra dezvoltarii.

Prevenirea - mai buna decat tratamentulDeoarece decidenţii politici au ajuns la concluzia ca terapia

sistemelor ecologice degradate este extrem de scumpa, consumatoare de timp şi adesea imposibila, politicile de mediu au ajutat la anticiparea impacturilor semnificative ecologice şi socioeconomice. Aplicarea politicilor de mediu anticipative şi preventive ridica insa mai multe probleme. De regula, astfel de politici au nevoie in avans atat de certitudini ştiinţifice, cat şi de acceptarea in plan politic a impactului advers demonstrat. In plus, predicţia pagubelor este adesea slaba sau absenta. Pentru a aborda aceste dificultaţi, ecologiştii s-au bazat din ce in ce mai mult pe evaluari de mediu menite sa determine efectele potenţiale semnificative ale programelor de dezvoltare propuse.

Din octombrie 1989 Banca Mondiala a cerut ca toate proiectele de investiţii propuse sa fie realizate in acest mod, ceea ce a condus la o reproiectare a multora dintre ele. Ecologiştii pot fi eficienţi in influenţarea politicilor doar daca ei pot demonstra ca politicile ecologice promoveaza şi nu impiedica dezvoltarea durabila. Aceasta cere un parteneriat cu economiştii, in urma caruia sa fie estimate atat costul pagubelor provocate ecosistemelor cat şi beneficiile economice ale conservarii acestor sisteme.

46

2.4. Strategii de abordare sistemicaIn general, prin abordare sistemica definim un" mod de gandire şi

analiza care are la baza, pe de o parte, relaţiile in timp şi spaţiu dintre elemente, iar pe de alta parte, analiza elementelor".

Dezvoltarea durabila vizeaza eliminarea disparitaţilor in accesul la resurse, atat pentru comunitaţile sarace ori marginalizate, cat şi pentru generaţiile viitoare, incercand sa asigure fiecarei naţiuni oportunitatea de a se dezvolta conform propriilor valori sociale şi culturale, fara a nega altor naţiuni ori generaţiilor viitoare acest drept.

Caracteristicile esenţiale ale dezvoltarii durabile sunt:Caracteristic i

Explicaţii generale

Echitatea Implica o distribuţie justa a costurilor şi beneficiilor dezvoltarii, atat intre bogaţi şi saraci, cat şi intre generaţii şi naţiuni.

Abordareape termen lung

Inseamna luarea in consideraţie a nevoilor generaţiilor urmatoareşi conceperea de scenarii de dezvoltare echitabile, ce au ca baza resursele naturale limitate ale planetei.Gandirea

sistemicaCheama la inţelegerea interacţiunilor complexe dintre subsistemele planetei, a efectelor de propagare dintre local şi global şi a multiplelor interdependenţe dintre mediu, economie şi societate.

47

Elementele luate in considerare de modelul de dezvoltare durabila sunt:

interdependenţa globala a problemelor ecologice, perspectiva pe termen lung privind consecinţele poluarii şi

diminuarii resurselor naturale distincţia intre formele de capital şi posibilitatea de a realiza

substituiri intre acestea.

Obiectivul central al dimensiunii sociale a dezvoltarii durabile este distribuţia justa a oportunitaţilor intre generaţii. Un nivel ridicat al ocuparii şi locuri de munca de calitate reprezinta legatura dintre dimensiunea economica şi sociala a dezvoltarii durabile şi se poate cuantifica prin PIB şi nivelul ocuparii, ca indicatori macroeconomici primari, dar şi prin indicele starii de sanatate a populaţiei - privita ca rezervor de forţa de munca pe termen lung.

Fluxurile-cheie intre economie, societate şi mediu sunt:A.Dinspre mediu catre economie:(1) funcţiile de producţie ecologice (funcţii ale resurse naturale şi ale emisiilor poluante); costurile economice ale protecţiei mediului.B.Dinspre economie catre mediu:(2) presiunea exercitata de activitaţile productive asupra resurselor ecologice; investiţii in protecţia mediului; drepturile de proprietate asupra resurselor naturale şi de mediu.C.Dinspre mediu catre societate:(3) amenitaţi de mediu pentru bunastarea umana; pericole pentru sanatatea şi securitatea umana provocate de degradarea mediului.D. Dinspre societate catre mediu:(4) presiunea exercitata de modelele de consum asupra resurselor de mediu; responsabilitatea ecologica a cetaţenilor.E.Dinspre societate catre economie:(5) cantitatea şi calitatea forţei de munca; planuri sociale pentru

tranzacţiile

48

de piaţa.

Vorbind despre dezvoltare ca "satisfacerea nevoilor generaţiilor prezenţe fara a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi asigura nevoile", raportul Comisiei Brundtlant, Viitorul Nostru Comun, a pus in evidenţa nevoia de abordare simultana a imperativelor dezvoltarii şi mediului. De atunci, (1987) a fost depusa o munca substanţiala pentru operaţionalizarea conceptului de dezvoltare durabila, iar eforturile vor inregistra un progres in masura in care se va reuşi integrarea a trei puncte de vedere:

Al economiştilor, ale caror metode cauta sa maximizeze bunastarea in condiţiile constrangerilor impuse de stocul de capital existent şi de tehnologiile disponibile;

Al ecologiştilor, care pun accentul pe pastrarea integritaţii subsistemelor ecologice considerate vitale pentru stabilitatea ecosistemului global. Unii susţin prezervarea tuturor ecosistemelor, in timp ce alţii vorbesc de menţinerea rezistenţei şi adaptabilitaţii dinamice a sistemelor naturale ce constituie suport al vieţii. Unitaţile de calcul ce raspund acestui ultim deziderat nu sunt monetare, ci fizice, iar disciplinele predominante care le studiaza sunt biologia, geologia, chimia şi ştiinţele naturale in general;

Al sociologilor, care accentueaza faptul ca actorii-cheie sunt fiinţele umane, ale caror modele de organizare sociala sunt cruciale pentru identificarea soluţiilor viabile in vederea atingerii unei dezvoltari durabile. Intr-adevar, dovada consta in aceea ca subestimarea factorilor sociali in procesul dezvoltarii pune serios in pericol eficienţa diferitelor programe şi proiecte de dezvoltare.

In timp ce economiştii, ecologiştii şi sociologii sunt in principiu de acord ca punctul de vedere al fiecaruia este important, ei nu abordeaza de regula aceste probleme din toate aceste perspective. Un economist, de exemplu, ar

49

putea uşor recunoaşte importanţa factorilor sociali sau de mediu, dar ar putea interpreta aceste probleme prin lentilele proprii. Problemele sociale tind astfel sa fie reduse la chestiuni de inegalitate, iar problemele de mediu la chestiuni de management al resurselor naturale. In schimb, ar putea fi absente problemele care ţin de coeziune sociala, identitate culturala ţi integritate a ecosistemului.

Incercarea decidenţilor politici de a reuni experţi din toate aceste discipline, ca parteneri egali, trebuie precedata de rezolvarea unui numar important de chestiuni conceptuale şi metodologice. Problemele cheie nerezolvate privesc patru mari direcţii:• Evaluarea• Luarea deciziilor in condiţii de incertitudine• Proiectarea politica şi instituţionala• Sustenabilitatea sociala.

Concluzie: in actuala abordare trebuie relaţionate toate cele trei dimensiuni ale conceptului dezvoltarii durabile, respectiv:Dimensiu ni

Conţinut

Ecologica Priveşte consumul şi producţia durabile, conservarea şi managementul resurselor naturale, schimbarile climatice şi energia curata

Economica

Se refera la dezvoltarea socio-economica şi transportul durabilSociala Vizeaza incluziunea sociala, schimbarile demografice şi sanatatea publica

i

50

Strategia de dezvoltare durabila a RomanieiElementul definitoriu la o noua filosofie a dezvoltarii, proprie Uniunii Europene şi larg impartaşita pe plan mondial - cea a dezvoltarii durabile. Se porneşte de la constatarea ca, la sfarşitul primului deceniu al secolului XXI, dupa o tranziţie prelungita şi traumatizanta la democraţia pluralista şi economia de piaţa, Romania mai are de recuperat decalaje considerabile faţa de celelalte state membre ale Uniunii Europene, simultan cu insuşirea şi transpunerea in practica a principiilor şi practicilor dezvoltarii durabile in contextul globalizarii. Cu toate progresele realizate in ultimii ani, este o realitate ca Romania are inca o economie bazata pe consumul intensiv de resurse, o societate şi o administraţie aflate inca in cautarea unei viziuni unitare şi un capital natural afectat de riscul unor deteriorari ce pot deveni ireversibile.

Strategia stabileşte obiective concrete pentru trecerea, intr-un interval de timp rezonabil realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adaugata inalta, propulsat de interesul pentru cunoaştere şi inovare, orientat spre imbunataţirea continua calitaţii vieţii oamenilor şi a relaţiilor dintre ei in armonie cu mediul natural. Ca orientare generala, sunt vizate a urmatoarelor obiective strategice pe termen scurt, mediu şi lung:

Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţarilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvolt arii durabile.

Orizont 2030: Apropierea semnificativa a Romaniei de nivelul mediu din acel an al ţarilor membre ale UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltarii durabile.

51

Indeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu şi lung, o creştere economica ridicata şi, in consecinţa, o reducere semnificativa a decalajelor economico-sociale dintre Romania şi celelalte state membre ale UE. Prin prisma indicatorului sintetic prin care se masoara procesul de convergenţa reala, respectiv Produsul intern brut pe locuitor (PIB/loc), la puterea de cumparare standard (PCS), aplicarea Strategiei creeaza condiţiile ca PIB/loc exprimat in PCS sa depaşeasca, in anul 2013, jumatate din media UE din acel moment, sa se apropie de 80% din media UE in anul 2020 şi sa fie uşor superior nivelului mediu european in anul 2030

Cadru Strategic Naţional de Referinţa (CSNR): acest document conţine strategia de dezvoltare pentru statul membru şi reprezinta cadrul de elaborare a programelor tematice şi regionale. Spre deosebire de Cadrele de Sprijin Comunitar negociate cu Comisia pentru perioada 2000-2006, acest document nu are rolul de instrument de gestionare.

Cadrul Strategic Naţional de Referinţa, impreuna cu Programul Naţional de Reforma şi Programul de Convergenţa raspund eforturilor de realizare a obiectivelor de convergenţa prin definirea direcţiilor de acţiune la nivel naţional pentru incadrarea in obiectivele politicilor şi strategiilor europene.

Programe Operaţionale (PO): aceste programe vor preciza activitaţile din cadrul fondurilor politicii de coeziune numai la nivel de prioritate, subliniind cele mai importante operaţiuni.Statele membre au responsabilitatea de a stabili daca CSNR (şi documentele de programare opţionale aferente, cum ar fi Planurile Naţionale de Dezvoltare) şi PO trebuie sa beneficieze de Evaluarea Strategica de mediu (ESM)

52

3. DEFINIREA MODALITATILOR PRIN CARE COMPANIILE SE POT IMPLICA IN PROCESUL DE DEZVOLTARE DURABILA

In condiţiile extinderii liberei circulaţii de bunuri şi servicii şi a efectelor globalizarii, competitivitatea şi eco-eficienţa vor reprezenta factori determinanţi ai sustenabilitaţii creşterii economice.

Asigurarea performanţei pe termen mediu şi lung a economiei romaneşti impune, prin urmare, adoptarea de instrumente eficiente de politica economica, care sa permita gestionarea şi valorificarea substanţial imbunataţita a potenţialului existent in anumite domenii-cheie, care determina dezvoltarea durabila intr-un cadru concurenţial.

Principalele obiective pe termen mediu, stabilite in domeniul economic prin documentele programatice naţionale, in conformitate cu ţintele prevazute in Strategia Lisabona revizuita, in Liniile Directoare Generale de Politica Economica şi in Pactul de Stabilitate şi Creştere al Uniunii Europene, sunt:• Menţinerea stabilitaţii macroeconomice, continuarea procesului de dezinflaţieşi limitarea deficitului de cont curent;

Imbunataţirea predictibilitaţii şi performanţelor politici fiscale, inclusiv atragerea şi utilizarea eficienta a fondurilor europene nerambursabile;

•Continuarea şi adancirea reformelor structurale şi furnizarea de servicii imbunataţite de sanatate, educaţie, formare profesionala, cercetare şi dezvoltare, precum şi continuarea reformelor necesare pentru a spori nivelul de responsabilizare şi de eficienţa;

• Asigurarea sustenabilitaţii finanţelor publice pe termen lung;• Imbunataţirea mediului de afaceri, promovarea culturii antreprenoriale, creşterea flexibiliatţii şi participarii pe piaţa muncii şi o dezvoltare regionala armonioasa;

•Reforma administraţiei publice.O condiţie esenţiala pentru indeplinirea obiectivelor dezvoltarii durabile

43

este implementarea unei combinaţii adecvate de politici macroeconomice coerente, prin care sa se asigure sustenabilitatea resurselor materiale şi energetice folosite pentru creşterea economica, finanţarea investiţiilor strict necesare pentru modernizarea şi creşterea competitivitaţii sectoarelor productive şi de servicii, precum şi a infrastructurilor, calificarea şi perfecţionarea continua a forţei de munca in acord cu cerinţele progresului tehnic şi tehnologic.

Modernizarea treptata a macro si micro structurii economiei si firmelor pentru a corespunde cerinţelor sociale şi de mediu

Creşterea ponderii serviciilor in formarea PIB de la 48,8% in 2016 la circa 55% in 2013 şi 60-65% in 2020 (aproape de nivelul mediu actual din UE) şi a calitaţii acestora va determina şi sporirea eficienţei economice şi a competitivitaţii in celelalte sectoare economice, cu efecte sociale benefice asupra mobilitaţii verticale a forţei de munca şi a nivelului de calificare şi remunerare. Dezvoltarea serviciilor de cercetare, consultanţa, expertiza, informatica, a celor financiare şi de perfecţionare manageriala va contribui direct la creşterea productivitaţii resurselor totale consumate pe ansamblul economiei, avand in vedere ca in sectorul serviciilor raportul dintre valoarea adaugata bruta şi consumul intermediar este net superior celui din agricultura, industrie şi construcţii. Se vor dezvolta substructurile care realizeaza valoare adaugata mare cu un consum mai redus de resurse, cu accent pe folosirea resurselor regenerabile sau reciclabile

Creşterea productivitaţii muncii şi imbunataţirea ratei de ocupare in companii

Nivelul productivitaţii muncii pe ansamblul economiei (PIB pe persoana ocupata) cat şi la nivel sectorial sau de intreprindere (valoare adaugata bruta pe salariat) este inca mult inferior in

44

Romania comparativ cu nivelul mediu al UE. Nivelul relativ scazut al salariilor din Romania, in special al celor mici, se

45

explica in parte prin acest decalaj de productivitate care se reflecta, aproximativ in acelaşi raport, in calitatea locurilor de munca şi volumul veniturilor dispozabile.

Principalele cauze care au influenţat negativ atat productivitatea muncii, cat şi randamentul folosirii resurselor:

reinnoirea lenta a bazei tehnologice, calitatea inferioara a infrastructurilor, subfinanţarea cronica, contribuţia slaba a activitaţilor proprii de cercetare-dezvoltare-

inovare, performanţele scazute ale produselor şi serviciilor oferite pe

piaţa, capacitatea insuficienta de adaptare la cerinţele pieţei globalizate Deşi in ultimii ani ritmul de creştere al productivitaţii muncii in

Romania, mai ales in industriile procesatoare şi in construcţii, a fost mai mare decat media UE, diferenţa ramane foarte ridicata.

Intrucat productivitatea resurselor materiale (randamentul utilizarii) şi productivitatea muncii sunt determinanţii principali ai eficienţei şi competitivitaţii şi, implicit, ai sustenabilitaţii dezvoltarii economice şi sociale, se impun eforturi considerabile, investiţionale şi de management, pentru remedierea situaţiei şi alinierea la standardele curente ale Uniunii Europene.

Caracterul de urgenţa al acestor masuri este pus in evidenţa şi de evoluţiile demografice nefavorabile, cu tendinţe de agravare in cazul Romaniei. In acelaşi timp, este necesara imbunataţirea ratei de ocupare a forţei de munca potenţial active care, in perioada 2002-

2006, a fost in Romania de 57,9%, comparativ cu media UE de 63,1%, in aceeaşi perioada. Prin politicile de creştere a investiţiilor in capitalul uman, se estimeaza o rata de ocupare a populaţiei intre 15 şi 64 ani de peste 62%, in 2013, cu tendinţa de imbunataţire constanta in perioadele urmatoare (64-65% in 2020).

46

Politica de investiţii şi diversificarea surselor de finanţare

Nevoile specifice de dezvoltare ale Romaniei şi asigurarea compatibilitaţii politicilor economice, sociale şi de mediu cu filonul principal de evoluţie in cadrul UE necesita implicarea activa şi responsabila a instituţiilor publice centrale şi locale, a sectorului privat, a asociaţiilor profesionale, partenerilor sociali şi societaţii civile in menţinerea unui mediu de afaceri favorabil investiţiilor de capital autohton şi strain destinate modernizarii şi dezvoltarii durabile a ţarii. Menţinerea unei rate de investiţii mai mari decat in ţarile cu economie matura din Europa este absolut necesara pentru realizarea unei convergenţe in termeni reali.Modernizarea infrastructurii energetice, de transport şi edilitare (apa curenta şi canalizare), invaţamantului şi sanataţii publice, dezvoltarea rurala şi reducerea decalajului tehnologic şi informaţional reclama un mare efort investiţional. In vreme ce in majoritatea ţarilor UE asemenea probleme au fost rezolvate cu decenii in urma, pentru Romania ele reprezinta prioritaţi esenţiale. Pentru creşterea ratei de investiţii pe termen mediu şi lung va trebui continuata politica de atragere a investiţiilor straine directe, in special a celor care pot contribui substanţial la creşterea exportului, astfel ca exportul sa devina determinantul principal al creşterii economice. Evoluţia investiţiilor straine directe din ultimii patru ani (2004-2007), cu o medie anuala de 6,2 miliarde euro, creeaza premise pentru stabilizarea acestei tendinţe şi in perioadele urmatoare la nivele comparabile, chiar şi in absenţa unor mari privatizari, prin atragerea prioritara a investiţiilor de tip greenfield. Asigurarea surselor de finanţare pentru investiţiile publice şi private necesita creşterea treptata a ratei economisirii interne de la 15,3% in anul 2007 la peste 20% in perioadele urmatoare, ca urmare a temperarii tendinţelor de consum. Dezvoltarea instrumentelor de economisire, pe baza practicilor aplicate cu succes in alte ţari ale UE, pot include:•dezvoltarea unei pieţe pe care sa se poata tranzacţiona liber titluri de stat,

47

obligaţiuni publice şi corporative, instrumente de plasament pe termen lung la care sa aiba acces şi persoane fizice;

•reglementarea unei pieţe a ipotecilor in care sa se poata tranzacţiona liber atat drepturile cat şi, mai ales, garanţiile ipotecare;

•stimularea instrumentelor şi instituţiilor de plasament colectiv,respectiv a fondurilor suplimentare de pensii şi asigurarilor de viaţa care pot atrage sume importante prin angajamente pe termen lung (15-20 ani);

•incurajarea bancilor de economisire sa-şi extinda activitaţile in mediul rural.

Utilizarea completa şi eficienta a fondurilor alocate prin programele UE poate contribui substanţial atat la creşterea ratei de investiţii cat şi la reducerea deficitului de cont curent, avand in vedere ca ponderea acestora in PIB este de circa 2,5% in 2008 şi va fi de peste 3% in perioada 2010-2013, in timp ce contribuţia Romaniei la bugetul comunitar se reduce de la 0,98% din PIB in 2008 la 0,7- 0,8% in 2013. Se estimeaza ca absorbţia completa a fondurilor structurale şi de coeziune va duce la o creştere suplimentara a PIB de 15-20% pana in anul 2015.

Menţinerea echilibrelor macroeconomice

Politica monetara şi a cursului de schimb va urmari continuarea traiectoriei descendente a inflaţiei, incepand cu a doua parte a anului 2008. Ţintele prevazute pentru anii 2008 şi 2009 sunt de 3,8-4,8% şi, respectiv, 3,5-4,5%, urmand sa se incadreze in limita de convergenţa in 2012- 2013 şi sa se menţina in apropierea acestui nivel in perioada urmatoare. Se are in vedere asigurarea unui grad mai ridicat de stabilitate a cursului de schimb pe termen mediu şi a anticipaţiilor privind evoluţia acestuia ca urmare a incadrarii in limitele criteriilor de convergenţa.

Deficitul structural al bugetului va ajunge in anul 2011 la 0,9-1% din PIB, respectand prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere revizuit, cu o marja de siguranţa suficienta pentru a evita

48

depaşirea nivelului de 3% in condiţiile

49

apariţiei unor factori perturbatori.Principalele modalitaţi de acoperire a deficitului, prin care sa

se evite formule de finanţare mai volatile (investiţii de portofoliu sau credite directe) de natura sa expuna economia la riscurile ce pot fi generate de perturbarile posibile la nivel global sunt:

creştereasubstanţiala a absorbirii fondurilor comunitare de la1,5 miliarde euro in 2007 la peste 4 miliarde euro in perioada 2009-2013;

menţinerea contribuţiei investiţiilor straine directe la nivele apropiate de cele din ultimii doi ani;

reducerea deficitului balanţei comerciale prin masuri active de stimulare a exporturilor şi de temperare a importurilor.

Se estimeaza ca prin reducerea influenţei negative a exportului net la creşterea PIB, de 6,2% in 2006 şi 8,7% in 2007, acesta va ajunge la cel mult 3,5-4% in 2013 şi se va menţine sub aceasta limita in toata perioada 2011-2030.

Indicatori macro si micro economici de dezvoltare durabilaIndicatori ce cuantifica utilizarea raţionala a terenurilor şi impactul asupra ecosistemului:Atat construcţiile in sine cat şi producţia pentru construcţii utilizeaza intr-un fel sau altul terenuri fie ca este vorba de amplasamentul construcţiilor fie ca este vorba de depozitarea eficienta a materialelor de construcţii sau a deşeurilor. Schimbarea destinaţiei terenurilor de la o utilizare agricola la o utilizare in construcţii poate afecta mediul.Indicatorii de utilizare raţionala a terenului se refera la:

producţia estimata a terenului (producţia anuala şi valoarea produselor raportata la suprafaţa utila de producţie);

emisii poluante şi schimbari in intensitatea utilizarii terenurilor pe o perioada determinata de timp;

producţia curenta şi producţia naturala primara a terenului;

50

suprafaţa de terenuri reabilitate prin lucrari de amenajari ecologice la nivel local sau regional;

raportul procentual de schimbare a destinaţiei terenului (%) de la terenuri agricole la terenuri pentru construcţii;

potenţialul de utilizare a terenului (%); numarul de locuri de munca pe suprafaţa (hectar)

Indicatori ce cuantifica impactul construcţiilor asupra padurilor şi paşunilor:Defrişarile necontrolate şi neraţionale pot duce la

dezechilibre majore prin afectarea biosistemului şi caracteristicilor pedologice ale solului cu efecte in calitatea şi sanatatea oamenilor la nivel local, regional sau global. Fenomene ca deşertificarea, sararea solurilor, alunecarea terenurilor, inundaţiile, creşterea concentraţiilor de CO, CO2 sau accelerarea efectelor de incalzire a atmosferei au drept cauza defrişari necontrolate.

De aceea, in analizele macroeconomice pentru fundamentarea unor proiecte de investiţii sunt necesare cateva informaţii cu referire la:

locul exploatarii lemnului (bioregiunea); gradul de acoperire cu vegetaţie (%);

tipul esenţei lemnoase;

suprafaţa şi densitatea padurilor din zona exploatarii; gradul de despadurire (%); despadurirea anuala, impadurirea anuala;

raportul despadurire/impadurire;

caştigul previzionat rezultat din activitaţile forestiere raportat la efectele pe termen mediu şi lung asupra eco-sistemului şi colectivitaţilor umane;

producţia anuala a padurii;

relaţia dintre producţia de lemn şi creşterea/scaderea demografica a

51

populaţiei; potenţialul forestier (raportul dintre rezervele de lemn şi

populaţie; rezerva de lemn pe locuitor şi hectar;

acoperirea cu vegetaţie (%);

schimbarea suprafeţei paşunilor (%) şi influenţa in producţia de carne rezultata (%);

Indicatori ce iau in considerare diversitatea biologica:Realizarea unor mari obiective industriale (exemplu

hidrocentrale, termocentrale etc.) poate afecta biodiversitatea in zona apropiata amplasamentului construcţiei sau zonei de influenţa topo-meteo-geologica.Ca indicatori de evaluare a impactului asupra diversitaţii biologice pot fi consideraţi urmatorii:

numarul de suprafeţe protejate raportat la totalul suprafeţelorde exploatare (%);

riscul dispariţiei speciilor (indicele dispariţiei speciilor); investiţii in lucrari de protecţia mediului (investiţia ecologica specifica).

Indicatori de evaluare a impactului asupra resurselor de apa:Apa reprezinta resursa ce asigura viaţa şi sanatatea eco-

sistemului. Multe activitaţi din industrie şi construcţii sunt atat consumatoare de apa (procese tehnologice din industrie şi construcţii, consumul de apa curenta pe perioada existenţei construcţiilor şi a activitaţilor industriale etc.) cat şi poluante (procese şi activitaţi din industrie şi construcţii, canalizarea construcţiilor etc.). Ar fi util ca in funcţie de specificul proiectului, la studiile de fezabilitate a proiectelor de investiţii macro şi microeconomice sa fie incluşi in analiza indicatorii cum sunt:

rezerva de apa potabila din zona proiectului de investiţii şi gradul de afectare, distribuţia utilizarii apei;

consumul de apa pe locuitor sau angajat; consumul de apa pe proces;

52

consumul specific de apa pe lucrare in construcţii; resurse regenerabile de apa pe cap de locuitor.

Indicatori de evaluare a resurselor de materii prime şi energie şi potenţialul reciclarii:

La proiectarea diferitelor produse de la cele mai simple (ambalaje) pana la cele mai complexe(construcţii, produse tehnice industriale, mijloace de transport etc.) trebuiesc avute in vedere cantitaţile de materiale şi grupele de materiale considerate de risc ecologic. Riscul ecologic poate fi minimizat daca inca din faza de proiectare se au in vedere indicatori cum ar fi:

nivelul şi durata de regenerare a materiilor prime utilizate; reciclabilitatea (%) produsului; gradul de recuperare al produselor in postutilizare; gradul de reutilizare;

depleţia sau epuizarea resurselor.Depleţia (epuizarea - consumul complet) resurselor este un indicator foarte important. Indicatorul ce cuantifica depleţia (gradul de epuizare) a resurselor de materii prime sau energie este dat de relaţia dintre durata totala a ciclului de viaţa a materialelor dintr-un produs şi durata necesara de regenerare a resursei de materii prime sau de energie. In legislaţia SUA şi a Uniunii Europene acest indicator este luat in calcul la stabilirea eco-taxelor (impozitului ecologic).

Indicatori de efect ecologic: Indicatorii specifici cum ar fi:

cantitatea de deşeuri pe industrie;

cantitatea de deşeuri pe firma;

cantitatea de deşeuri pe locuinţa (apartament, casa etc.); cantitatea de deşeuri pe cap de locuitor;

cantitatea de deşeuri pe angajat;

53

cantitatea de deşeuri reciclabile (kg sau %); consumul de apa/cap de locuitor in zonele rezidenţiale; cererea de apa potabila pentru aşezarile rezidenţiale; consumul de apa/angajat in zonele industriale, comerciale sau turistice; cererea de apa potabila pentru zonele industriale, comerciale sau

turistice; nivelul de poluare al aerului (exprimat in concentraţii CO, CO2,

NOx, CFC); nivelul de poluare al apei (concentraţii de compuşi chimici

organici sau anorganici şi/sau toxici, metale grele, eutropficarea etc.);

nivelul de poluare al solului (radioactivitatea, salinitatea, aciditatea); nivelul poluarii fonice (exprimat in decibeli) constituie indicatori

de efect ecologic in construcţii.Indicatorii de Dezvoltare Umana (DU).Indicatorii de dezvoltare umana sunt indicatorii care se refera

direct la aspecte ce ţin calitatea vieţii cum ar fi condiţiile de locuit, accesul la invaţamant şi sanatate, consumul de energie/resurse şi productivitatea muncii, nivelul de poluare ce ar afecta sanatatea oamenilor.Astfel de indicatori pot fi:

numarul de locuitori dintr-o aşezare urbana sau rurala; numarul de locuinţe; numarul de ocupanţi/apartament (locuinţa); suprafaţa locuinţei; suprafaţa apartamentului;

suprafaţa neta construita desfaşurata; consumul de energie pe cap de locuitor; consumul de energie pe unitatea de produs; consumul specific pe lucrare etc.

Pentru obiectivele industriale, agricole sau cu destinaţie speciala putem

54

considera de indicatori cum ar fi: suprafaţa neta construita desfaşurata, numarul de angajaţi/100 mp, consumul de electricitate pe suprafaţa de producţie, consumul de energie/angajat, suprafaţa productiva, consumul de energie pe angajat, consumul de energie pe unitatea de produs,

consumul specific pe lucrare (caracteristic activitaţilor in construcţii), etc.Indicatorii de dezvoltare durabila au proliferat, dupa summitul

de la Rio de Janeiro din 1992. Astfel, strategia pentru dezvoltare durabila adoptata de Consiliul European la Gotheborg in iunie 2001 afirma explicit intenţia de a monitoriza in mod regulat indicatorii de dezvoltare durabila in vederea atingerii obiectivului fundamental "satisfacerea nevoilor generaţiilor prezente fara a diminua şansele generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi". Stabilirea unor obiective şi monitorizarea progresului in atingerea lor cu ajutorul unor indicatori specifici sunt doua caracteristici tipice unei abordari manageriale strategice. Stransa legatura dintre obiectivele stabilite şi indicatorii de monitorizare permite o abordare noua, de tipul managementului strategic in dezvoltarea durabila, mai potrivita decat abordarea de tip planificare rigida, care s-a dovedit, de altfel, ineficienta. Indicatorii de dezvoltare permit monitorizarea de lunga durata a progresului pe direcţia atingerii obiectivelor, fiind un instrument indispensabil pentru cei ce stabilesc strategia şi politicile de dezvoltare, permiţand totodata şi informarea publicului larg in legatura cu realizarile, cu nerealizarile sau compromisurile facute in dinamica procesului de dezvoltare durabila.

55

Indicatori instituţionali

Evaluarea performanţei de mediu a organizaţiei reprezinta un proces de management intern şi totodata un instrument destinat sa furnizeze conducerii informaţii sigure şi verificabile pe o baza continua pentru a determina daca performanţa de mediu a organizaţiei respecta criteriile stabilite de conducerea organizaţiei. Evaluarea performanţei de mediu este reglementata la nivel internaţional prin intermediul standardelor de mediu ISO 14031.Evaluarea performanţei de mediu poate fi utilizata la:

identificarea aspectelor de mediu ale organizaţiei; determinarea aspectelor care vor fi considerate importante; fixarea criteriilor de performanţa; evaluarea performanţei de mediu in funcţie de aceste criterii.

In conformitate cu standardele internaţionale ISO 14031 din seria ISO 14000 Managementul de Mediu au fost stabilite urmatoarele categorii generale de indicatori:

Grupa Indicatori ConţinutIndicator i de

perform anţa de mediu

Indicatorii de performanţa a conducerii ('furnizeaza informaţii despre eforturile conducerii de a influenţa performanţa de mediu a acţiunilor organizaţiei)

suma de bani cheltuita pentruinstruirea ecologica

a angajaţilor

numarul de ore afectatprofitul realizat

Indicatori de performanţa operaţionali (furnizeaza informaţii despre performanţa de mediu a acţiunilor organizaţiei. Acest tip de indicatori sunt clasificaţi (conform ISO 14031

Materiale: Acest tip de indicatori

caracterizeaza Capacitatea organizaţiei de a utiliza in mod eficient şi eficace

56

Energie: Indicatori de eficienţa energeticaServicii suport: Indicatori ce caracterizeaza

influenţa terţilor asupra activitaţii organizaţiei;servicii oferite de organiza ţiitehnologie, distribuţie, deşeuri, emisii etc.

METODE DE EVALUARE A DEZVOLTARII DURABILE

Inca din jurul anilor '70, cand unele organizaţii internaţionale propuneau utilizarea produsului intern brut (PIB) ca principal indicator al nivelului general de dezvoltare al naţiunilor, marimea acestuia a devenit un argument de necontestat in dezbaterile din domeniu. Ca urmare, marile sectoare ale economiei mondiale au inceput sa-şi evalueze realizarile in funcţie de aportul propriu la PIB, ceea ce, in timp, a dus la extinderea fara precedent a activitaţilor fiecarui sector economic, intotdeauna pe seama resurselor de mediu - fapt deosebit de evident, in dimensiunile actuale ale amprentei ecologice globale.

In acelaşi timp, consumul global de bunuri şi servicii - atat cel al firmelor cat şi cel al populaţiei - a avut şi are, de asemenea, contribuţii extrem de insemnate la acest fenomen. Astfel, s-a ajuns pana acolo incat, in ultima vreme, se ridica tot mai frecvent intrebarea daca nu cumva economia mondiala a reuşit, in cele din urma, sa devina, intr-o masura mult mai mare, o ameninţare la adresa mediului natural şi calitaţii vieţii, decat susţinatorul en titre al bunastarii globale. Cat despre consumul de bunuri şi servicii, in fiecare zi se acumuleaza noi date şi informaţii cu privire la aspectele sale generatoare de mari probleme in sfera calitaţii vieţii, a sanataţii publice şi, nu in ultimul rand, a prezervarii mediului natural.

In asemenea condiţii, mai ofera marimea PIB-ul o masura acceptabila a

57

progresului? Desigur nu, cel puţin nu in vechea accepţiune, daca se au in vedere exigenţele dezvoltarii durabile. Mai mult, creşterea PIB-ului pe anumite dimensiuni şi dincolo de anumite limite poate fi interpretata chiar ca un puternic factor de risc. De aceea, mai nou, informaţiile privind dinamica PIB- ului, pentru a fi relevante, trebuie insoţite de mulţi alţi indicatori privind evoluţia biosferei, a parametrilor de mediu, a rezervelor strategice de materii prime şi materiale, a dezvoltarii umane, a calitaţii vieţii şi, nu in ultimul rand, a nivelului etic al relaţiilor societale. Ori, la nivel global, inca din anii 1982-1983, capacitaţile de regenerare naturala ale biosferei planetare au devenit sistematic depaşite prin impactul activitaţilor umane . Ca urmare, indicele de viaţa al planetei prin care se masoara dinamica medie a biodiversitaţii prezinta un grafic puternic descendent sub nivelul critic (unitar) (nivelul critic => regenerare naturala a biodiversitaţii) (Uniunea Mondiala a Conservarii, 2006).

Amprenta ecologica

Termenul Ecological footprint (amprenta ecologica, in traducere) este un instrument de management a resurselor care masoara de ce suprafaţa de teren şi de apa are nevoie o populaţie umana anume pentru a produce resursele pe care le consuma şi pentru a absorbi deşeurile şi reziduurile industriale. Pentru a putea supravieţui, consumam ceea ce ne ofera natura. Oricare din acţiunile noastre are impact asupra ecosistemului planetei. Acest lucru nu trebuie sa ne ingrijoreze atata timp cat consumul uman nu depaşeşte puterea de regenerare a Pamantului.

Prin masurarea amprentei ecologice a unei populaţii (a unui individ, a unui oraş, a unei naţiuni sau a intregii umanitaţi) conştientizam de fapt excedentul de consum, ceea ce poate duce la un management optim al resurselor ecologice. Amprenta ecologica permite oamenilor sa ia decizii personale sau colective in sprijinul optimizarii consumurilor pentru a putea menţine in

58

parametrii funcţionali planeta pe care o imparţim cu toţii. Amprenta

59

ecologica este mai degraba un instrument "contabil" care masoara "cantitatea de natura" pe care o populaţie sau o ţara o consuma. Valorile se echivaleaza in unitaţi de suprafaţa. Masuratorile se bazeaza pe prezumţia ca orice activitate umana utilizeaza resurse şi necesita fluxuri de curaţire a reziduurilor care pot fi echivalate cu suprafaţa productiva.

Biocapacitatea Pamantului - este similara cu aria. Cererea de biocapacitate a populaţiei mondiale era de 13,7 miliarde hag, adica 2,2 hag/persoana, ceea ce depaşea cu 0,4 hag/persoana (23 procente) limitele disponibilului natural regenerabil.Suprafaţa productiva biologic - era in anul 2001, de 11,2 miliarde hectare globale (hag).

Intre ţarile ce solicita cel mai intens biocapacitatea planetara, utilizand peste 5,4 hag pe locuitor, se numara Emiratele Arabe Unite, SUA, Finlanda, Canada,Kuwait, Australia, Estonia, Elveţia, Noua Zeelanda şi Norvegia. Amprenta ecologica este un indicator obiectiv ce exprima sintetic presiunea pe care omenirea o exercita asupra biosferei, prin consum. In crearea amprentei ecologice globale, o mare pondere au:•suprafeţele agricole,•suprafeţele marine de pescuit,•suprafeţele ocupate de construcţii industriale,•amenajarile de infrastructura,•aşezarile umane din urban şi rural,•suprafeţele destinate depozitarii şi neutralizarii unor deşeuri,•suprafeţele destinate extragerii şi depozitarii unor minereuri sau hidrocarburi,•suprafeţele despadurite şi cele de curand reimpadurite ş.a.

Conceptul de amprenta ecologica globala a fost utilizat intaia oara in anul 1992, de catre ecologul canadian William Rees de la Universitatea Britanica din Columbia. Toţi aceşti indicatori sunt calculaţi in ipoteza utilizarii numai de catre oameni a biosferei; practic insa, aceeaşi biosfera trebuie sa susţina satisfacerea trebuinţelor de supravieţuire a inca 10 milioane de specii de animale.

60

Din perspectiva marimii amprentei ecologice, exista:•ţari cu amprenta ecologica foarte extinsa (SUA, Franţa, Marea Britanie ş.a.) - amprenta ce depaşeşte cu mult teritoriul geografic propriu - in aceasta categorie se inscriu toate ţarile dezvoltate economic;

•ţari cu amprenta ecologica mai restransa - in aceasta categorie sunt ţarile ce subutilizeaza biocapacitatea de care dispun, fiind astfel creditoare ecologice pentru alte state (Vietnam, Indonezia, Vanuatu ş.a.).

Amprenta ecologica medie a Europei este mai mult decat dubla faţa de biocapacitatea continentala şi, de aproape opt ori mai mare, comparativ cu cea a unor ţari in curs de dezvoltare, precum Pakistanul sau Mozambicul. Intre ţarile europene cu cea mai mare amprenta ecologica medie pe locuitor se numara Suedia (7 hag/loc.), Danemarca (6,4 hag/loc.), Norvegia şi Irlanda (cu cate 6,2 hag/loc) Germania, care inca utilizeaza, deocamdata, 4,8 hag/loc., spre deosebire de alte ţari europene (Franţa - 5,8 hag/loc., Marea Britanie - 5,4 hag/loc.) se pare ca este singura ţara europeana ce se indreapta decis spre decuplarea relativa a creşterii sale economice de utilizarea extensiva a resurselor naturale.

Amprenta ecologica medie a Germaniei este jumatate din cea a SUA (9,5 hag/loc.), ceea ce inseamna ca Germania reuşeşte sa atinga o eficienţa dubla, comparativ cu cea a SUA, in producerea condiţiilor de viaţa fericita şi indelunga pentru populaţia sa.

In anul 2003, densitatea populaţiei romaneşti era de 1 locuitor/2,3 ha, Romania ocupand locul 39 in lume la acest indicator şi situandu-se ultima intre ţarile europene, la capitolul intensitaţii solicitarii biocapacitaţii planetare. In anul 2003, Romania, cu amprenta sa ecologica per persoana de 2,35 hag, depaşea cel mai puţin disponibilul biocapacitaţii globale per persoana (1,8 hag/pers.),comparativ cu alte ţari europene.

Valori ale amprentei ecologice aproape la fel de scazute ca ţara noastra prezentau Letonia (2,59 hag/pers) şi Bulgaria (3,11 hag/pers). Unele decizii de dezvoltare insuficient fundamentate ştiinţific pot antrena atat de profund şi

61

masiv mediul natural, economic şi social, incat, odata puse in practica, devin ireversibile sub raportul stoparii eventualelor efecte nedorite pe care le propaga in aceste medii. In cazul Romaniei, dincolo de implicaţiile negative evidente ale decalajelor de dezvoltare ce o despart de Occident, o amprenta ecologica relativ redusa ofera ţarii noastre avantajul unui potenţial viitor de exprimare a unor opţiuni de dezvoltare şi inovare sociala mult mai competente şi mai bine integrate ecologic.

Amprenta ecologica, impreuna cu media satisfacţiei faţa de viaţa şi media speranţei de viaţa servesc la calcularea indicelui bunastarii planetei (IBP) (NEF, 1986). Acesta masoara eficienţa ecologica a distribuirii bunastarii sociale pe suprafaţa globului, relevand faptul ca un consum ridicat de resurse naturale nu poate garanta, singur, vreunei ţari, obţinerea unor niveluri ridicate ale satisfacţiei faţa de viaţa a populaţiei aferente. Pentru creşterea satisfacţiei faţa de viaţa a populaţiei este nevoie de multe alte ingrediente de iniţiativa sociala, intre care o educaţie publica puternic orientata ecologic şi o cultura a vieţii sanatoase, cumpatate, joaca roluri de prima marime.

Barometrul durabilitaţii

In anul 2006, lideri din aproape toate ţarile lumii au convenit sa faca o serie de programe prin care sa imbunataţeasca viaţa oamenilor din ţarile sarace. Aceste programe sunt cunoscute drept Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Pentru a studia nivelul de informare a populaţiei cu privire la dezvoltarea durabila, oamenii au ales şi au ierarhizat probleme problemele pe care le-au considerat cele mai importante in lume şi in Romania. In funcţie de numarul de voturi exprimate, saracia este cea mai importanta problema atat la nivel mondial, cat şi in Romania. Poluarea mediului a fost selectata ca a doua problema ca importanţa. A treia problema ca importanţa este mizeria şi bolile infecţioase la nivel mondial şi lipsa de educaţie şcolara in Romania.

Poluarea mediului ca problema globala este mai degraba teoretica,

62

cunoscuta indirect din ştiri, filme şi carţi, aparent fara un impact vizibil asupra vieţii de zi cu zi. Spre deosebire de alte ţari, poluarea mediului in Romania face referire la aspecte cotidiene concrete precum calitatea apei pe care o bem, a aerului pe care il respiram, al parcului in care ne plimbam, al gunoiului de la scara blocului etc. Prin urmare, este de aşteptat ca persoanele ingrijorate de calitatea mediului in Romania sa nu se suprapuna decat parţial cu persoanele care considera poluarea mediului drept o problema globala prioritara. Deci, cine selecteaza protecţia mediului ca prima sau a doua problema ca importanţa? Persoanele cu educaţie peste medie, specialişti, tehnicieni, funcţionari, mici intreprinzatori, lucratori in sectorul de servicii, persoanele informate şi cu un nivel mediu sau bun al cunoştinţelor privind problematica mediului (cu precadere „premianţii"), care au calatorit/muncit in strainatate şi care in ultimii ani şi-au schimbat comportamentul pentru a proteja mediul (mai ales eco-promotorii), din gospodarii cu venituri suficiente sa asigure nevoile, cu strategii de adaptare pozitiva, mai ales din oraşele mari ale ţarii, din Transilvania (61%) şi in semnificativ mai mica masura din Moldova (38%) sau Dobrogea (21%). In ceea ce priveşte poluarea mediului in Romania, o parte din segmentele de populaţie de mai sus considera ca poluarea mediului nu este nici pe departe atat de accentuata precum in alte ţari. In schimb, se adauga un segment de persoane de 30-49 ani, casatorite cu copii, precum şi o pondere importanta a locuitorilor din Bucureşti (60%) care considera poluarea mediului o problema de maxima importanţa pentru Romania.

In funcţie de comportamentul in relaţia cu mediul inconjurator, populaţiaurbana din Romania este segmentata in patru eco-tipuri astfel:•Eco-indiferenţii - persoane care nu au adoptat nici un comportament de consum sau participativ care sa protejeze mediul;

•Eco-neutrii - persoane care au comportamente prietenoase cu mediul (in medie au adoptat 4 din cele 16 comportamente avute

63

in vedere), dar din motive funcţionale (pentru ca sunt mai ieftine, mai la indemana etc.);

•Eco-suporterii - persoane care au comportamente prietenoase cu mediul (in

64

medie au adoptat 5 din cele 16 comportamente avute in vedere), pe care le- au parţial le-au schimbat cu scopul de a proteja mediul;

•Eco-promotorii - persoane care şi-au schimbat semnificativ comportamentul in ultimii ani, adoptand cu scopul explicit de a proteja mediul comportamente participative sau de consum (in medie au adoptat 10 din cele 16 comportamente avute in vedere).

Cu alte cuvinte, marea majoritate a populaţiei din oraşele Romaniei are o serie de comportamente care protejeaza mediul. Eco-promotorii reprezinta 11%, iar eco-indiferenţii 8% din populaţia urbana a ţarii.

Cele patru eco-tipuri nu difera semnificativ in funcţie de genul sau varsta indivizilor. Cu alte cuvinte, distribuţia intre eco-tipuri ramane aceeaşi la nivelul femeilor şi a barbaţilor, a tinerilor, adulţilor şi varstnicilor. Nivelul de educaţie, insa, joaca un rol semnificativ. Ponderea eco-indiferenţilor scade de la 12% dintre cei care au cel mult 8 clase la 6% dintre absolvenţii unei facultaţi, in timp ce ponderea eco-promotorilor creşte semnificativ odata cu creşterea nivelului de educaţie - de la 6% in randul celor cu cel mult 8 clase la 23% dintre cei care au urmat o facultate. Caracteristicile regionale şi comunitare au de asemenea o influenţa semnificativa cu privire la distribuţia celor patru eco- tipuri. In timp ce in oraşele din Dobrogea sunt supra-reprezentaţi eco- indiferenţii, in Transilvania eco-suporterii au o pondere semnificativ mai mare, iar in Banat eco-promotorii reprezinta 23% din populaţia urbana (o pondere de doua ori mai mare decat la nivel naţional urban). Populaţia oraşelor de marime medie este preponderent formata din eco-suporteri. Spre deosebire, populaţia oraşelor mari este mult mai eterogena. Pe de o parte, in oraşele mari ale ţarii, ponderea eco-promotorilor este semnificativ mai mare decat la nivel naţional urban. Pe de alta parte, insa, in cel mai mare oraş al ţarii, Bucureşti, sunt statistic supra-reprezentaţi atat eco-indiferenţii, cat şi eco-neutrii.

Probabilitate mai ridicata de a fi eco-promotori au managerii,

65

profesioniştii, patronii. Funcţionarii, tehnicienii şi lucratorii in servicii sunt mai degraba eco-suporteri. Marginalii de pe piaţa muncii (muncitorii zilieri, lucratorii

66

„la negru") tind sa fie eco-neutrii. Pensionarii se distribuie predominant intre eco-neutrii şi eco-indiferenţi, iar casnicele, elevii şi persoanele din gospodarii care traiesc din prestaţii sociale de nivel redus (altele decat pensiile) se concentreaza in segmentul eco-indiferenţilor:Care sunt actorii responsabili pentru implicarea in dezvoltarea durabila si reducerea poluarii?

Organizaţiile multinaţionale ar trebui „Sa faca mai multe" raspund in consens 88% din rezidenţii oraşelor din Romania intr-un studiu realizat de asociatia Terra Mileniul III;

Firmele din industrie incearca sa reduca poluarea „Doar forţate de masurile luate de guvern" cred 89% din populaţia urbana din ţara . Deci, cel puţin in percepţia populaţiei, poluarea industriala nu se poate reduce daca guvernul nu ia masuri ferme in acest sens.

Guvernul - peste 90% din respondenţii la acelasi studiu cred ca guvernul „ar trebui sa faca mai multe" cu privire la toate ariile problematice: reducerea poluarii raurilor şi a Marii Negre, reducerea poluarii aerului, defrişarile masive, reducerea poluaarii industriale şi gestionarea deşeurilor industriale, gestionarea deşeurilor menajere, controlul modului in care antreprenorii folosesc terenurile şi

resursele aferente acestora.

67

Autoritaţile locale Nici autoritaţile locale nu par sa fie suficient de active in promovarea unor acţiuni şi masuri de protecţia mediului care sa satisfaca aşteptarile populaţiei urbane din Romania. Astfel:

•doar 34% din respondenţi declara ca in apropierea locuinţei sunt disponibile containere de colectare selectiva a deşeurilor din gospodarii; localizaţi in semnificativ mai mare masura in oraşele de peste 100 mii locuitori şi in oraşele din Moldova şi Oltenia

• doar 17% au in apropierea locuinţei un punct de colectare a hartiei

•doar 24% din locuitorii oraşelor cunosc o iniţiativa locala de protecţie a mediului, dar doar o jumatate dintre aceştia numesc/descriu acţiunea respectiva, şi anume: acţiuni de curaţenie, colectarea deşeurilor menajere, colectarea de aparatura electrica şi electronica veche, amenajarea sau curaţarea spaţiilor verzi, instalarea de coşuri de gunoi, containere pentru colectare selectiva sau construcţia unei rampe de gunoi, ecologizarea anumitor areale (malurile unui rau, o padure etc.), amenajarea de parcari, plantare copaci, eco-şcoala, campanii de informare şi conştientizare a cetaţenilor.

La nivel local, cel puţin in percepţia cetaţenilor, primaria reprezinta principala organizatoare de acţiuni dedicate mediului. 38% din iniţiativele locale menţionate de respondenţi au fost organizate de primarie. Pe locul doi se afla ONG-urile de mediu (22% din acţiuni), urmate de instituţiile publice de mediu (16% din acţiuni), şcoli şi licee (13% din acţiuni), mass media (3%), un grup de iniţiativa local format din cetaţeni (2%) şi de firme (2%).

Remarcam perceptia cetatenilor vis-a-vis de implicareasi responsabilitatea redusa a firmelorvis-a-vis de dezvoltarea durabila si reducerea

poluarii. Cifre similare se intalnesc si pentru utilizarea durabile a energiei si alte aspecte deja mentionate ale dezvoltarii durabile. Acest fapt este ingrijorator avand in vedere ca firmele sunt

68

entitatile de organizare a muncii cele mai des intalnite in societate, formate fiind din cetatenii activi ai populatiei.

64

4. PROMOVAREA MODALITATILOR DE APLICARE PRACTICA A CONCEPTULUI DE DEZVOLTARE DURABILA.

Dezvoltarea durabila trebuie sa fie constientizata mai ales la nivel comunitar iar comunitatile trebuie sa urmareasca indeaproape cateva principii pentru un model national viabil de dezvoltare comunitara:

accesul practicienilor la modele diferite de actiune; reflexivitatea ca evaluare si chestionare a practicilor; refuzul prejudecatilor in practica de dezvoltare comunitara; privilegierea contextului in construirea modelelor de practica; promovarea unei miscari sociale de dezvoltare durabila

comunitara.Evident, este vorba despre o ipoteza de structurare a

actiunilor de dezvoltare comunitara durabila in Romania noului mileniu. O ipoteza in care locul central il ocupa ideea de practica reflexiva, apta sa se autocorecteze prin evaluarea critica facuta de cei care o sustin.

Practica este actiune, dar nu actiune de orice fel, ci una considerata in raport cu altceva, fie cu teoria si cercetarea, fie cu proiectul de actiune, fie cu normele care o reglementeaza. Modelul teoretic contrapus practicii poate fi citit fie ca un proiect, un plan sau o metoda, fie ca un program mecanic sau reteta misterioasa. Deosebirea majora dintre cele doua planuri – teoretic (de proiectare) si practic – rezida de rolul jucat de timp. Timpul practicii este dominat de succesiune si ireversibilitate iar cel al teoriei de sincronizare si reversibilitate.

„Practica se desfasoara in timp si are toate caracteristicile corelative, ca ireversibilitatea, pe care o distruge sincronizarea; structura sa temporala, adica ritmul sau, tempo-ul sau, si mai ales orientarea sa, este constitutiva pentru sensul ei; ca si in cazul muzicii, orice manipulare a acestei structuri, fie ca este vorba de o simpla schimbare de tempo, accelerare sau incetinire, o face sa sufere o distrugere ce nu poate fi redusa la efectul unei simple

65

schimbari de axa de referinta. Pe scurt, practica are o parte legata de timp, nu numai pentru

66

ca se joaca in timp, dar si pentru ca se foloseste de timp si in special de tempo.” (Bordieu)

La ideea de timp putem s-o adaugam si pe cea de context. Practica, in general- cea de dezvoltare comunitara durabila in special – este greu de rezumat, de ordonat in reguli sau principii, tocmai pentru ca are aceasta dubla specificare: in functie de timp si de contextul local. Este probabil ca actiunile de facilitare si evaluare de exemplu, au particularitati diferite legate de profilul comunitatii. Este probabil ca variatiile de facilitare sau evaluare participativa merg impreuna cu diferentierile dintre comunitatile mari si cele mici, marcate de anonimat versus cunoastere, bogate sau sarace in institutii cu buna functionalitate, cu traditie sau fara traditie in dezvoltarea comunitara etc.

Rezulta ca practica dezvoltarii comunitare nu este altceva decat actiunea de dezvoltare comunitara considerata fie descriptiv, in succesiunea actelor care o compun, fie in contrast cu constructii ideale, incluzand teorie, metodologie, proiectare si legislatie. In primul caz, fara raportare explicita sau predominanta la un anumit referent, practica este empirica sau oarba. Simtul comun este cel care promoveaza cel mai adesea acest gen de abordare.

Instrumentele si principiile sunt principalul suport de standardizare a practicilor. Tot la nivelul lor se pot structura actiunile de reflexivitate. Practica reflexiva implica incorporarea evaluarii in desfasurarea propriei actiuni, o evaluare in cadrul careia componentelor eventual critice li se acorda sansa de manifestare prin exprimare si folosire ca feedback pentru corectarea actiunii.

Reflexivitatea practicii comunitare se poate manifesta la nivelul tuturor actorilor implicati in desfasurarea acesteia – facilitatori, evaluatori, supervizori, manageri, participanti implicati in actiune etc. Strict vorbind, reflexivitatea impluca dublul rol in care actantul isi asuma in afara rolului de agent si evaluarea, eventual critica, a propriei actiuni. Aceasta schema de interpretare a reflexivitatii este pe deplin adecvata actiunilor cu actor unic – foarte potrivita in cazul firmelor. In cazul actiunilor cu actori

67

multipli, reflexivitatea are doua fatete. Pe de o parte, implica sensul standard legat de autoevaluare, iar pe de

68

alta parte, evaluarile incrucisate intre actori ai aceluiasi proiect sau curs de actiune.

Functia de facilitare comunitara

De obicei, facilitarea este gandita in limitele ei de actiune sistematica, realizata de actori specializati. In practica insa, facilitarea este o functie care nu presupune numai componente de rol specificat ci si componente difuze. Este realizata nu numai de facilitatori ci si de catre evaluatori, supervizori, manageri, lideri locali etc. Considerarea functiei in ansamblu, cu toti actorii posibili, poate duce la o mai buna evidentiere a dinamicii sale in practica de tip comunitar.

Dezvoltarea comunitara durabila presupune o actiune colectiva de gasire a unei solutii la o problema comuna prin actiunile actorilor – beneficiari. Legatura dintre probleme si resurse se face prin intermediul a patru tipuri de functii:

constientizarea problemei; legitimarea actiunii comunitare in toate fazele ei, de la

initiere la executie, control, asigurarea durabilitatii; proiectarea / planificarea modului de solutionare: executarea proiectului.

Functiile sau actiunile mentionate sunt realizate de actori individuali sau de grup. In forma minimala este vorba despre:

un lider; un grup de conducere / coordonare; un grup de executanti ai actiunii – facilitatori, evaluatori,

supervizori, lideri, executanti externi, pe baza de contract, si executanti interni mobilizati prin voluntariat;

beneficiari care pot sa nu participe la actiune dar care pot fi semnificativi pentru mediul de desfasurareaintregiiactiuni.Acestia din urma

69

conteaza ca grup de suport sau de opozitie, de legitimaresau delegitimare a actiunii comunitare de ansamblu.

Oricare dintre actori – lider, grup de coordonare, grup de executie, grup de legitimare – poate juca, in afara rolului propriu, si un rol de facilitare, de ajutor de ordin secundar, pentru indeplinirea unui alt rol necesar in dezvoltarea comunitara durabila. Liderul local poate fi facilitator la nivelul beneficiarilor potentiali pentru a contribui la constientizarea problemei. Participantii fara rol de conducere permanent pot facilita legitimarea actiunii la nivelul neparticipantilor etc.

Insa functia de facilitare poate fi exercitata si de catre actori specializati din interiorul sau din afara comunitatii, ca interfata intre comunitate si donatori sau comunitate si ONG-uri cu functie comunitara. Pe masura ce legaturile intracomunitare slabesc odata cu accentuarea proceselor de integrare regionala, de manifestare a globalizarii, nevoia de facilitare specializata din afara comunitatii se manifesta in special pentru comunitatile izolate si cu proasta functionare a institutiilor locale.

Oricare dintre actorii majoritari ai unei actiuni comunitare – lider, grup de conducere sau executanti poate executa functii specifice sau secundare, nespecifice rolului lor. Facilitatorii externi specializati sunt cei care compenseaza deficitul de performanta la nivelul actorilor locali. Ei pot aduce un plus de constientizare, de informatie, de idei de organizare sau de resurse materiale. Distinctia dintre facilitatorul extern si cel intern, intracomunitar, este importanta. Agentul de facilitare ce vine dinafara are un potential redus de adoptare a unor roluri diferite si chiar de impact. De obicei, facilitatorul extern are nevoie de mult timp pentru a cunoaste comunitatea. Functia de legitimare a actiunii comunitare implica nu numai constientizarea problemei ci si justificarea mijloacelor, constituirea ideologiilor de sustinere a actiunii in toate componentele ei. Constructia ideologica a proiectului comunitar implica raspunsuri social acceptate la intrebari de genul:

care este problema cea mai importanta?,

70

care este cel mai bun mijloc?, se poate solutiona problema cu resursele disponibile sau nu?, sunt credibil liderii pentru executanti?, este actiunea in interesul comunitatiinumai o forma mascata

de satisfacere a unor interese private?Facilitatorul nu este numai constructor de grup de actiune

ci si de ideologie a participarii comunitare, de consolidare: a credintei in posibilitatea locala a actiunii comunitare a motivelor pentru care localnicii ajung sa creada ca un proiect

comunitar poate reusi in spatiul local a informarii referitoare la resursele de realizare a proiectului

Facilitatorul specializat constituie o inovatie sociala in contextul romanesc de dupa 1989. In perioada comunista actiunile de dezvoltare comunitara, cate au fost, au crescut din facilitarea spontana a agentilor comunitari nespecializati.

Necesitatea facilitatorului comunitar in Romania postcomunista este dincolo de orice dubii. Entuziasmul pentru adoptarea noului rol social este firesc. In acesc context ni se pare utila si evidentierea capcanelor pe care le aduce cu sine noul actor comunitar. Evidentierea lor, in limita practicii reflexive, nu poate duce decat la consolidarea unei practici eficiente in domeniu.

Starea actuala predominanta, aceea de a considera ca tot ceea ce fac facilitatorii comunitari este bun, se inscrie in practica nereflxiva a dezvoltarii comunitare. Simplul argument ca facilitarea este necesara in anumite comunitati nu este suficient pentru a sustine un punct de vedere pozitiv despre orice facilitare. Evidentierea capcanelor pe care anumite forme de facilitare comunitara le implica nu poate fi decat benefica pentru sporirea performantelor sociale ale acestui gen de inginerie sau interventie sociala. La fel se pune problema si pentru evaluare.

75

CONCLUZII

Dezvoltarea durabila se refera la satisfacerea nevoilor prezentului, fara a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi, de aceea, asa cum am vazut in materialele de mai sus, ea face parte integranta din toate aspectele vieti noastre, chiar daca noi ca cetateni constientizam sau nu lucrul acesta.

Am aflat care sunt conceptele si principiile dezvoltarii durabile si am vazut elemente de strategie pentru dezvoltarea durabila. De asemenea am vazut si modalitati prin care companiile se pot implica in acest proces atat teoretic cat si practic.

Este extrem de important pentru toti actorii descrisi in materialul de mai sus si care sunt implicati in dezvoltarea durabila, sa-si asume resposabilitatea pentru activitatea practica. E de asemenea dezirabil ca ei sa cunoasca si modalitatile practice prin care pot accesa fonduri pentru activitati in comunitatile lor, fie apeland la un facilitator comunitar, fie la companii de consultanta specializate, marindu-si astfel sansele de a-si dezvolta durabil comunitatea.

76

BIBLIOGRAFIE

1. Mihalache,F. Calitatea vieţii şi dezvoltare durabila in Revista Inovaţia Sociala nr.2/2010

2. Bumbu I. Dezvoltarea durabila, curs de prelegeri. Ed. U.T.M. 20053. Manoliu Mihai, Ionescu Cristina. Dezvoltarea durabila si

protectia mediului, H.G.A., Bucuresti, 1998.4. Sandu, D. (coord.), Practica dezvoltarii comunitare, Polirom,

Bucuresti, 20075. Voicu, M. si Voicu, B., Satul romanesc pe drumul catre

Europa, Polirom, Bucuresti, 20066. Porfiroiu, M., Managementul strategic al comunitatilor

locale, Ed. Economica, Bucuresti, 19987. *** Suport de Curs Dezvoltare Durabila, Asociatia

Intercomunitara de Dezvoltare Alba-Iulia, 20098. Patriche, D., Patrichi, G:, Chitu, I.B., Comert rural – Perspectiva

integrarii in fluxurile de distributie ale Uniunii Europene, Ed. Economica, Bucuresti, 2006

9. *** Manualul pentru implicarea parţilor interesate, Bucuresti, 2005

apar-romania.ro · web viewdeşi global exista suficienta hrana pentru toata lumea, probleme...

Documents