antreprenoriat si turism rural_nicula virgil

1

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

ANTREPRENORIAT ŞI

TURISM RURAL

Curs pentru anul II MASTER

Virgil NICULA

Sibiu, 2008

2

CUPRINS

Introducere 7

Capitolul 1. 7

1.1. Turismul rural şi agroturismul 24

1.2. Concepte şi definiţii 25

Întrebări recapitulative 25

Teste de evaluare 26

Teste de autoevaluare 27

Capitolul 2. Turismul rural şi agroturismul în Uniunea Europeană 30

2.1. Clasificarea regiunilor rurale 35

2.2 Iniţiative la nivelul Uniunii Europene 36

2.3. Programe europene privind dezvoltarea turismului 38

2.4. Măsuri de stimulare a activităţii de turism rural 39

2.5. Cazarea turiştilor 40

2.5.1. Cazarea la fermă în mediul rural 41

2.5.2. Alte forme de cazare în mediul rural 43

2.6. Cazarea turistică 43

2.7. Asociaţii şi organisme internaţionale în turismul rural 44




Capitolul 3. Turismul rural şi agroturismul în România 47

3.1. Scurt istoric al turismului rural şi agroturismului în România 47

3.2. Legislaţie 48

3.3. Cazarea turistică în mediul rural 49

3.4. Acţiuni şi măsuri întreprinse pentru dezvoltarea turismului rural 50

3.5. Forme actuale de organizare a turismului rural 51

3.6. Promovarea activităţii de turism rural şi agroturism 51




Capitolul 4. Satul turistic românesc – cadru de dezvoltare a turismului rural şi agroturismului 54

4.1. Definiţie, concepte. Motivaţii turistice pentru vizitarea spaţiului rural şi a satelor turistice 54

4.1.1. Definirea zonelor (regiunilor) rurale 57

4.1.2. Noi concepte privind tipologia rurală 58

4.1.3. Turismul rural şi agroturismul 61

4.1.4. Alte forme de turism 62

4.2. Satul turistic în câteva ţări europene 63

4.3. Metodologia de cercetare a aşezărilor cu potenţial rural special – „sate turistice” 67

4.3.1. Cadrul natural 68

4.3.2. Poziţia şi accesibilitatea 68

4.3.3. Cadrul economic 68

4.3.4. Cadrul social şi cultural 68

4.3.5. Calitatea mediului 69

4.3.6. Legislaţie 69

4.4. Tipologia şi clasificarea satelor turistice 69

4.4.1. Criterii de identificare a aşezărilor rurale ca sate turistice 69

4.4.1.1. Criteriul valorii etnografice şi folclorice 69

4.4.1.2. Criteriul valorii turistice 70

4.4.1.3. Criteriul existenţei şi calităţii gospodăriilor ţărăneşti, ca pensiuni turistice şi

agroturistice

70

3

4.4.1.4. Criteriul calităţii ecologice 70

4.4.1.5. Criteriul înzestrării tehnico-edilitare, comerciale şi sanitare 70

4.4.1.6. Criteriul accesibilităţii 70

4.4.1.7. Criteriul poziţiei geografice 70

4.4.2. Tipuri de sate turistice 71

4.4.2.1. Sate turistice etnografico-folclorice 72

4.4.2.2. Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală 73

4.4.2.3. Sate turistice climaterice şi peisagistice 73

4.4.2.4. Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc 73

4.4.2.5. Sate turistice viti-pomicole 73

4.4.2.6. Sate turistice pastorale 74

4.4.2.7. Sate turistice pentru practicarea sporturilor 74

4.5. Amenajarea şi echiparea satelor turistice 74

4.6. Promovarea „satelor turistice” 75




Capitolul 5. Oferta turistică şi agroturistică în spaţiul rural 78

5.1. Caracteristici şi structură 78

5.2. Tipuri de oferte/produse agroturistice 79

5.3. Dezvoltarea ofertei turistice 80

5.4. Promovarea şi publicitatea ofertei turistice 80

5.5. Arii de dezvoltare a turismului rural/agroturismului în România 83




Capitolul 6. Organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului rural şi agroturismului 87

6.1. Experienţa unor ţări europene 87

6.2. Comunitatea şi autoritatea locală în organizarea turismului rural şi agroturismului 88

6.3. Organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului rural şi agroturismului 89

6.3.1. Necesitate 89

6.3.2. Structuri organizatorice la nivel de localitate rurală - „sat turistic” 89

6.3.3. Structuri organizatorice la nivel judeţean sau regional 91

6.3.4. Structuri organizatorice la nivel naţional 92

6.4. Organizarea şi dezvoltarea agroturismului 93

6.4.1. Identificarea aşezărilor rurale cu funcţie turistică 93

6.4.2. Organizarea şi dezvoltarea agroturismului 94

6.5. Promovare şi publicitate 95

6.6. Sisteme de asigurare a turiştilor 96

6.7. Cadrul legislativ 96

6.8.Turismul rural şi agroturismul, componente ale dezvoltării durabile în spaţiul rural 97

6.8.1. Caracteristicile spaţiului rural 97

6.8.2. Funcţia spaţiului rural 101

6.8.2.1. Funcţia economică a spaţiului rural 102

6.8.2.2. Funcţia ecologică a spaţiului rural 103

6.8.2.3. Funcţia socio-culturală a spaţiului rural 103




Bibliografie 106

4

INTRODUCERE

Turismul rural cuprinde toate activităţile turistice desfăşurate în mediul rural, în afara

zonelor destinate "turismului luminilor" (în oraşe), "turismului albastru" (de litoral), "turismului

de sănătate" (în staţiuni balneoclimatice) şi "turismului alb" (în staţiuni montane).

În Uniunea Europeană (UE), piaţa turismului rural este estimată la peste 370 mil.

persoane, iar 25% din turiştii europeni îşi petrec concediile în spaţiul rural.1 Cu toate acestea,

statisticile UE arată că 57% din cei care-şi petrec vacanţa în mediul rural nu au avut o sursă de

informare în acest scop, ceea ce arată că posibilitatea petrecerii unei astfel de vacanţe este foarte

puţin cunoscută în ţările UE.2

Cazarea în spaţiul rural cuprinde toate formele de cazare turistică, de la ferme la hoteluri

rurale sau la camerele de oaspeţi, gestionate direct şi personal de proprietari, persoane fizice,

asociaţi sau comunităţi locale. Agroturismul, ca formă a turismului rural, utilizează ca spaţii de

cazare şi de servire a mesei fermele/pensiunile agroturistice atât în UE, cât şi în România.

La nivelul UE, în 1990, a fost creată EUROGÎTES – Federaţia Europeană pentru Cazarea

Turistică la Locuitori (fermieri) în Spaţiul Rural, la fermă şi în sat, care reuneşte 22 de asociaţii

naţionale şi regionale din 14 ţări europene. Scopul Federaţiei este unul promoţional şi anume:

definirea unui concept european, crearea unei mărci comune, definirea unei strategii comerciale.

EUROGÎTES contribuie la: menţinerea modului de viaţă în spaţiul rural european, oferirea unei

alternative a turismului de masă, edificarea toleranţei şi a înţelegerii între rural şi urbanul

diferitelor ţări europene.

Dar, în fiecare ţară din UE, turismul rural şi agroturismul au o organizare proprie la nivel

de comunitate, localitate, departament, zonă şi ţară, prin asociaţii sau sindicate de iniţiativă care

se ocupă de dezvoltarea şi promovarea acestor forme de turism.

Prin existenţa sa milenară, satul românesc a reprezentat firul continuităţii poporului

nostru pe teritoriul României, ca o adaptare la mediul geografic, care a constituit creuzetul

formării acestuia, a culturii şi civilizaţiei sale.

De milenii s-au perpetuat tradiţiile populare, obiceiurile, folclorul, arta populară,

transmise până la creatorii populari contemporani, care duc mai departe ingeniozitatea şi

acurateţea artei populare.

Acest tezaur etnofolcloric se păstrează în mai toate satele româneşti, dar cu precădere în

cele din ariile de munte şi deal, acolo unde tentaculele emancipării contemporane au pătruns într-

un ritm mai lent. De aceea, se impune ca satul să rămână şi mai departe păstrătorul autenticului

românesc.

Potenţialul agroturistic din satul românesc este deosebit de complex, cuprinzând în

alcătuirea sa componente naturale şi cultural-istorice de mare varietate şi atractivitate turistică.

Cadrul natural pitoresc din ariile montane, de deal şi deltă este, cu unele excepţii, lipsit de

surse de poluare, dar, în schimb, deţine resurse şi atracţii turistice dintre cele mai variate, care

permit realizarea în spaţiul rural a unor oferte turistice larg diversificate şi personalizate,

satisfăcând o paletă largă de motivaţii turistice. Se impun, astfel, aspectele peisagistice,

elementele floristice şi faunistice (inclusiv cinegetice şi piscicole), formele de relief de mare

atractivitate, râurile şi lacurile, factorii naturali de cură (ape minerale, nămoluri terapeutice,

saline, bioclimat etc.), unele rezervaţii naturale, parcuri naţionale etc., toate generând o

multitudine de posibilităţi de loisir şi de practicare a agroturismului.

Alături de cadrul natural, spaţiul rural românesc beneficiază şi de un potenţial etnografic

şi folcloric de mare originalitate şi autenticitate. Această zestre spirituală reprezentată prin valori

arhitecturale populare, instalaţii şi tehnici populare, meşteşuguri tradiţionale, folclor şi obiceiuri

ancestrale, sărbători populare etc. se completează cu numeroase monumente istorice şi de artă,

vestigii arheologice, muzee, care amplifică inestimabilul tezaur cultural-istoric al satului

românesc.

1 L'Europe a vivre, Strassbourg,1996

2 Idem 1

5

Turismul rural cu componenta sa agroturismul se practică, empiric, în România de peste

60 de ani. Dar, abia după 1990, acesta a cunoscut o dezvoltare mai amplă şi chiar o organizare pe

piaţa internă şi externă.

Pentru promovare, la nivel naţional, s-a înfiinţat ANTREC – Asociaţia Naţională pentru

Turism Rural, Ecologic şi Cultural – cu 29 de filiale în teritoriu.

Pentru dezvoltarea complexă a zonei montane s-a constituit FRDM – Federaţia Română

pentru Dezvoltare Montană.

De asemenea, au apărut şi alte asociaţii locale, de promovare şi chiar de dezvoltare a

turismului rural.

Cu toate acestea, turismul rural (şi în special, agroturismul) nu are o organizare proprie la

nivelul prestatorilor de servicii turistice sau conexe acestora cât şi la nivel zonal şi naţional.

Din experienţa europeană şi, îndeosebi germană, austriacă, elveţiană şi franceză, se

remarcă faptul că "turismul rural" cu componenta sa "agroturism" sunt bine definite ca

organizare şi promovare pe plan local, regional şi naţional, se înscriu în politica generală a UE de

amenajare şi dezvoltare a mediului rural şi de sprijinire a populaţiei în acest spaţiu. De asemenea,

în activitatea turistică locală sunt implicate comunităţile şi autorităţile locale, alte asociaţii, firme

şi persoane fizice, care concură la desfăşurarea activităţii de turism, fiecare având o contribuţie

financiară la dezvoltarea şi promovarea acestuia.

Turismul rural şi agroturismul, ca activităţi economice şi socio-culturale, se înscriu în

normele de protecţie a mediului înconjurător natural şi umanizat, adică a turismului, pe principii

ecologice. De aceea, considerăm că aceste două forme de turism se înscriu în aria

"ecoturismului" care, ca definiţie şi conţinut, trebuie să depăşească sfera "ariilor protejate".

Dezastrele datorate activităţii de turism în unele state – insule din Oceanele Pacific şi Indian şi

chiar din Caraibe, cu o economie – monocultură "turism" se regăsesc în actualitate.

până în prezent nu există un concept unitar în ceea ce priveşte definirea ruralului.

În civilizaţia de astăzi, profund urbanizată sau pe cale de a se urbaniza, ruralul se

identifică uneori cu ,,imaginea naturii’’.

Spaţiul rural nu este numai un obiect rezultat din exploatarea resurselor naturale, de aceea

trebuie să acceptăm o altă realitate şi anume pe aceea că el a adunat în timp anumite atitudini

umane faţă de natura de care avem atâta nevoie. El este un vast laborator de înţelegere a

raportului omului cu natura dar şi un ,,sumum’’ de resurse pentru dezvoltarea viitoare.

Spaţiul rural este un bun comun, iar cunoaşterea sa reprezintă o necesitate dacă dorim ca

cea mai mare parte a teritoriului populat să participe efectiv la dezvoltarea durabilă.

Viitorul ruralului ca şi al tuturor celorlalte domenii şi structuri sociale se află într-o

permanentă construcţie, pe panta progresului. În acest context nu pot fi acceptate tradiţionalismul

ca poziţie teoretică şi idilismul ca atitudine. Revenirea la arhaism, este de domeniul trecutului, nu

al viitorului, procesul de modernizare trebuie să păstreze echilibrul optim între semnele rurale şi

urbane, respectând limitele de specificitate ale fiecăruia. Viitorul ruralului trebuie asigurat în

condiţiile îmbinării armonioase a tradiţionalului cu modernul, a autenticului cu artificialul, fără a

sacrifica ideea de modernitate cu orice preţ în favoarea conservării zonelor rurale autentice.

Întoarcerea la tradiţional, la idila rurală de altădată este o teza utopică, respinsă de altfel de

practică.

Într-o lucrare intitulată “Întreprinzătorii rurali”3, autorii Pierre Muller, Françoise Gerbaux

şi Alain Faure, examinează exploataţia rurală, profesiunile rurale neagricole, implicarea

administraţiei locale în dezvoltarea comunităţilor rurale şi miza pe care o reprezintă micul

întreprinzător rural pentru societatea modernă.

Numeroasele exemple pe care le propunem pot constitui azi, oriunde în România, o cale

de urmat, deoarece succesul francezilor este evident. Buna cunoaştere a problemelor ruralilor

permite autorilor să formuleze o apreciere interesantă: “Şi dacă ruralii sunt cei care de această

dată ne arată nouă căile viitorului?”

3 Pierre Muller, Françoise Gerbaux, Alain Faure – Les entrepreneurs ruraux, Université des sciences sociales de

Grenoble, Ed. L’Harmattan, Paris, 1984

6

Noţiunea de rural, în accepţiunea autorilor capătă o nouă dimensiune. Sunt evocate

exemple tipice de regândire a activităţilor rurale: ‘’Noţiunea de rural este asociată adesea în

spiritul publicului chiar şi în cel al specialiştilor, imaginii tradiţiei chiar a imobilismului: ţărani

obscuri, băgaţi în seamă numai atunci când barează drumurile de vacanţă în scopul de a protesta

contra deciziilor Bruxelles-ului. Comercianţi şi artizani în termeni vagi poujadişti.4

Şi dacă toate aceste clişee erau într-adevăr depăşite? Şi dacă spiritul de întreprinzător,

această valoare tipic urbană, va lua o amploare nebănuită la ţară?’’5

Recunoscut ca un spaţiu periferic, ruralul se prezintă în ipostaze extrem de diverse. În

lumea dezvoltată ponderea acestuia, cel puţin sub aspect demografic, este puternic diminuată, pe

când în fostul bloc comunist european încă deţine un potenţial demografic semnificativ, capabil a

influenţa puternic deciziile de ordin politic şi administrativ. De aceea, în acest din urmă caz,

dezvoltarea teritorială, în general, şi cea regională în special, nu se poate realiza în condiţii de

normalitate, fără a ţine seama de capacitatea de susţinere şi participare a populaţiei rurale. În

plus, în unele state din fostul bloc european de răsărit, printre care şi România, asistăm la un

proces de ruralizare evident, ca urmare a colapsului industrial din majoritatea centrelor urbane.

De aceea ruralul, pe lângă rolul lui principal de sursă de hrană, trebuie privit într-un context

multifuncţional, şi anume ca:

- spaţiu de rezervă pentru dezvoltarea urbană;

- suport ecologic şi recreaţional;

- spaţiu rezidenţial cu calităţi în continuă îmbunătăţire;

- suport locativ al diverselor industrii şi servicii ce nu mai „încap” în sfera urbanului;

- activităţi agroturistice;

- păstrător al tradiţiilor şi a specificului naţional.

Experienţa istorică a lumii dezvoltate facilitează alegerea şi adoptarea căilor celor mai

potrivite de dezvoltare, în paralel cu un consistent suport financiar din partea Uniunii Europene.

4 Adepţi ai mişcării poujadiste care are la bază doctrina politică cu acelaşi nume, micare fondată în anul 1953, care

are o atitudine revendicativă, antiparlamentară, antieuropeană şi naţionalistă, care va constitui din 1956 până în

1958 grupul parlamentar Union Fraternite Française 5 Pierre Muller, Françoise Gerbaux, Alain Faure – Les entrepreneurs ruraux, Université des sciences sociales de

Grenoble, Ed. L’Harmattan, Paris, 1984, p.9

7

Capitolul I

TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL

Obiective

– prezentarea conceptelor şi definiţiilor turismului rural şi agroturismului

- prezentarea turismului şi agroturismului

- prezentarea ecoturismului

Rezumat

Turismul rural este o formă de turism care se desfăşoară în mediul rural, valorificând

resursele turistice locale (naturale, culturale şi umane) ca şi dotările şi echipamentele turistice,

inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice. Utilizează diverse spaţii de cazare: hanuri şi hoteluri

rurale, adăposturi, sate de vacanţă etc. şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de

motivaţii: odihnă şi recreere, de tranzit cultură, cunoaştere, religie, practicarea unor sporturi etc.

Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare şi servirea

mesei numai pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi

pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile

prezente în mediul rural.

Cuvinte cheie: turism rural, agroturism, ecoturism, mediul rural, pensiuni turistice

Turismul rural este, de fapt, un fenomen de dată recentă. De mult timp – chiar decenii

pentru multe ţări europene – se practică fie spontan, fie organizat, ca activităţi turistice în mediul

rural. Ceea ce este nou, însă, se referă la dimensiunea fenomenului turistic în spaţiul rural.

Această expansiune este determinată de existenţa a două motivaţii pentru turismul rural: pe de o

parte este vorba de relansarea şi dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de

turism alternativă la turismul de masă tradiţional (clasic), care să vină în sprijinul unor categorii

variate de turişti.

Deşi se desfăşoară în spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte care,

pentru unii autori, reprezintă acelaşi lucru, iar pentru alţii, sunt două noţiuni diferite.

Practica arată că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un numitor

comun care scoate în evidenţă elementele de identitate, de incluziune, cât şi elementele diferite

care le conduc la departajare, la diferenţiere.

Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalităţi de cazare, de

activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se într-un mediu tipic

rural. Cu toate acestea, o definiţie cât mai exactă a termenului de turism rural şi care să fie

utilizată în mod unitar pe tot continentul european se confruntă cu numeroase probleme

specifice.

1.1. Concepte şi definiţii

Etimologic cuvântul rural provine din latinescul rurs, ruris şi semnificã culturã, câmpuri,

teritoriu ocupat, locuit, amenajat şi muncit de om. În sensul cel mai larg al noţiunii, rural

defineşte câmpurile (ţara), ţãranii şi în general toate teritoriile şi activitãţile neurbane.6

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române dã adjectivului rural sensul de : sãtesc , referitor la sat.

Ruralul este mai mult decât o ‘’stare de spirit ‘’, el evocã o parte a spaţiului terestru unde

predominã pãdurile, câmpurile, culturile, spaţiile verzi. El mai evocã de asemenea, o formã de

ocupare a acestui spaţiu şi un tip de societate, predominant agricolã.

6 Le Petit Larousse, Paris, 1998

8

Spaţiul rural – este expresia efortului îndelungat al omului pentru a pune în serviciul sãu

componentele fizico-geografice ale spaţiului, ale naturii. Este un spaţiu pe care omul l-a modelat

de-a lungul timpului, în funcţie de nevoile sale, pe care l-a creat prin munca sa şi l-a umplut cu

creaţiile sale de naturã antropicã, fiind deci, o adevãratã “capodoperã rusticã “ a omului.

Ruralul are capacitatea de a conserva şi reconstrui cadrul natural, ca urmare a unei

presiuni antropice mai reduse, asociată cu tipul exploatării economice şi nivelul general de

dezvoltare al forţelor de producţie. Cîmpurile extinse de culturi, absenţa căilor principale de

comunicaţie, prezenţa insulară a cadrului construit de dimensiuni mai mici şi aturmelor de

animale, trădează fără tăgadă prezenţa ruralului.

Spaţiul rural, în sensul banal, dar real al termenului, a apãrut pe suprafaţa pãmântului o

datã cu sedentarizarea omului şi apariţia primelor locuinţe şi a primelor amenajãri ăşi în primul

rând în vederea realizãrii unor producţii agricole (în primul rând). În timp istoric, între societãţile

rurale şi pãmântul luat în exploatare s-au creat o serie de relaţii durabile, întãrite prin tradiţii,

obiceiuri şi interese, exprimate în peisaj prin diferite tipuri de spaţii rurale.

Îndeosebi în secolul al XX-lea (îndeosebi), sub impactul urbanizãrii, spaţiul rural a

cunoscut modificãri structurale evidente, amenajãri şi ameliorãri pentru creşterea capacitãţii de

producţie a pãmântului, pentru modernizarea habitatului rural.

Expansiunea spaţiului urban, dezvoltarea cãilor de comunicaţie, implantarea unor

activitãţi neagricole, introducerea unor tehnici şi tehnologii au dus la încãrcarea spaţiului rural cu

noi elemente şi noi relaţii, îmbogãţindu-l calitativ şi cantitativ.

Desigur, pentru a face o analizã cât mai exactã a ceea ce înseamnã spaţiu rural, cu toate

elementele sale caracteristice, nu putem sã delimitãm ruralul de urban. Cel mai adesea, spaţiul

rural întreţine relaţii cu spaţiul urban. Cunoaşterea ruralului, în toate dimensiunile sale, reclamã,

din multe puncte de vedere, o analizã comparativã ‘’rural-urban’’. Diferenţele dintre zonele

rurale şi cele urbane, din punct de vedere al organizãrii economice şi sociale, precum şi a

problemelor dezvoltãrii, sunt rezultatul distincţiei ‘’rural-urban’’, un criteriu universal folosit

pentru caracterizarea populaţiei.

"Turismul rural este un concept care include toate activităţile turistice care se desfăşoară

în mediul rural".

Specialiştii din UE îşi pun, astfel, întrebarea:

Are oare turismul rural calităţi specifice intrinseci sau e vorba doar de o simplă activitate

turistică ce se desfăşoară într-o localitate rurală? Care sunt acele trăsături pe care trebuie să le

aibă turismul rural astfel încât să merite într-adevăr calificativul "rural" ?

Lista acestor trăsături ar include: apropierea de natură, absenţa mulţimii de oameni,

linişte şi un mediu ambiant "nemecanizat", contacte personale – în opoziţie cu izolaţionismul şi

anonimatul tipic urban; senzaţia de continuitate şi stabilitate, de trăire a unei "istorii", vie şi

trainică, posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape locurile şi oamenii acelor locuri; contactul

nemijlocit cu autorităţile locale, cu preocupările, cu activitatea specifică zonei, cunoaşterea

îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local, iar faţă de comunitatea rurală, înregistrarea în

minte a identităţii indivizilor comunităţii, precum şi a altor trăsături specifice ce ţin de

"adevăratul" turism rural este un fel de integrare în comunitate pe perioada sejurului (Grollean,

1987).

O alternativă la definiţia de mai sus, de asemenea, eludează aspectul teritorial, cum ar fi:

"Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă

de populaţia locală şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman"

(UE, H. Grollean, 1987).

Această definiţie, mai generoasă, care poate fi majoritar acceptată, pune în evidenţă

turismul rural faţă de activitatea turistică ce se desfăşoară în zonele de litoral, în cele urbane sau

în cele destinate sporturilor de iarnă, locuri în care în mod constant, turiştii înşişi, precum şi

natura activităţii lor exclud orice relaţii semnificative cu populaţia locală ce constituie mediul

ambiant uman.

9

În lipsa unei alte definiţii adecvate a turismului rural, agreată pe teritoriul UE şi în afara

acestuia, termenul îndeobşte folosit este acela de "turism verde", culoarea – simbol, având rostul

de a distinge această formă de turism de celelalte, cum sunt: "turismul alb" (sporturile de iarnă),

"turismul albastru" (vacanţele la mare) şi aşa-numitul "turism al luminilor" (turismul urban). În

acest fel, "turismul verde" poate fi definit ca o activitate turistică practicată atât în zonele rurale

şi în acele locuri de litoral şi deltă unde turismul specific nu este prea dezvoltat, cât şi în zonele

de dealuri şi montane care nu au o destinaţie specială privind practicarea sporturilor de iarnă,

precum şi în alte spaţii rurale. În toate aceste areale "turismul verde" vine în întâmpinarea

dorinţelor vizitatorilor de a se integra ei înşişi mediului ambiant, natural şi uman, precum şi în

implicarea directă a populaţiei locale în prestarea de servicii către turişti.

Turismul "verde", "dulce" este o formă de turism sinonimă turismului rural, deci, în

principiu, are acelaşi conţinut, o ofertă diferenţiată de cea clasică, diversă, originală şi

întotdeauna organizată şi condusă de oamenii de la sate.

Henri Grollean, în Raportul Turismul rural în cele 12 state membre ale UE, formula, încă

din 1987 propuneri pentru susţinerea şi încurajarea turismului rural ca şi pentru dezvoltarea şi

promovarea acestuia, şi anume:

Formularea mai exactă a definiţiei turismului rural, o definire care să fie agreată de toate

statele membre şi care să faciliteze înlesnirea culegerii de date statistice privitoare la acest

sector. O înţelegere comună asupra conţinutului rural ca sector de activitate, ar putea, de

asemenea, înlesni elaborarea strategiilor de dezvoltare ale acestei forme de turism în întreaga

Europă, iar cei ce se ocupă de planificarea (organizarea) turismului rural, precum şi alţi

profesionişti din state membre ar lucra cu aceeaşi definiţie asupra ceea ce se înţelege prin

"turism rural".

Definirea noţiunii de agroturism în vederea unei mai bune orientări a acestui sector către consumator. În unele state membre, sectorul "agroturismului" este definit în mod simplist în

conformitate cu profesia celor ce lucrează în acest sector. În aceste ţări, oricine posedă o

fermă o poate pune la dispoziţia turiştilor în căutare de "agroturism"; dar aceasta presupune

că proprietarii dispun de ferme mari, moderne, mecanizate cu foarte puţine urme de ruralitate

şi care deseori realizează o monocultură intensivă a turiştilor, privind viaţa la ţară. De

asemenea, sunt ţări unde termenul "agroturism" poate fi folosit numai pentru a desemna acele

produse oferite de fermieri din care se obţine mai puţin de jumătate din venitul lor

total, realizat din latura turistică a afacerii lor, restul provenind din activităţile

normale, de fermier. Dacă mai mult de jumătate din venitul lor provine din activităţi

turistice, atunci aceşti fermieri nu pot pretinde că desfăşoară un agroturism autentic,

deşi ferma însăşi şi buna primire pe care i-o face fermierul şi familia lui sunt tocmai

ceea ce caută turistul respectiv. Aceste inconsecvenţe trebuie puse în legătură cu asigurarea

că termenul "agroturism" descrie (deci, descrie numai – n. a.) acel fel de produs şi acele

servicii care îndeamnă turiştii să viziteze fermele şi zonele rurale.

Codificarea produselor turismului rural. Cei ce activează în domeniul turismului rural, trebuie să ajungă la o înţelegere globală, la nivelul UE, asupra unei codificări precise a

produselor turistice ce se oferă pe piaţă. Aceasta nu înseamnă că se impune o uniformizare

sau standardizare a acestor produse, ci să se ajungă la un limbaj comun care să ţină seama de

două cerinţe: aceea de a putea fi comparate produsele similare din diferitele ţări membre şi

aceea de a se realiza o mai bună comercializare în domeniul turismului rural, atât înăuntrul,

cât şi în afara UE.

Popularizarea principalelor elemente ale turismului rural prin folosirea de pictograme. S-a realizat un sistem de pictograme şi simboluri care să reprezinte elementele produsului

turismului rural – hoteluri rurale, campinguri rurale, locurile de la ţară unde se asigură "pat şi

mic dejun", ferme turistice etc. (în cazul nostru, pensiunile turistice şi agroturistice – n.a.),

astfel încât aceste produse să fie imediat recunoscute (identificate) de către client.

Armonizarea indicatoarelor de semnalizare a turismului rural pe drumurile turistice. Deoarece turismul rural este în principal practicat de turişti individuali (pe cont propriu),

10

aceste semne de circulaţie sunt vitale, pe drumurile de acces, pentru dirijarea turiştilor spre

destinaţiile lor, care, adesea, sunt departe de aceste drumuri. Pentru a fi într-adevăr eficiente,

aceste indicatoare "de circulaţie" trebuie să fie înţelese de toţi şi de aceea este necesar ca

semnele şi semnalele "de circulaţie" să fie armonizate în toată Europa.

Înfiinţarea de centre de atracţie specifice turismului care stimulează producţia şi

comercializarea serviciilor oferite de turismul rural.

Încurajarea unei largi cooperări pe plan european a organizaţiilor implicate în

activitatea de turism rural. În fiecare din statele membre există organizaţii care activează în

domeniul turismului rural.

Aşadar, turismul rural este o formă de turism care se desfăşoară în mediul rural,

valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale şi umane) ca şi dotările şi

echipamentele turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice. Utilizează diverse spaţii de

cazare: hanuri şi hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanţă etc. şi îmbracă forme variate de

sejur, cu un spectru larg de motivaţii: odihnă şi recreere, de tranzit cultură, cunoaştere, religie,

practicarea unor sporturi etc.

Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în staţiuni

şi centre turistice precum şi la oferta turistică "standard" – de tip industrial.

Agroturismul este un concept de dată mai recentă în UE, cu referire la diferitele forme de

turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile care au avut alte

destinaţii, decât agricole. Această formă specifică de turism rural este susţinută de micii

proprietari de la ţară – de obicei ca activitate secundară – activitatea desfăşurată în gospodăria

proprie rămânând deci principala ocupaţie şi sursă de venit. Adesea, se face o distincţie între

"agroturism" şi "farm tourism" (turism de tip "fermă ţărănească") sau echivalentul acestuia, care

se foloseşte de obicei pentru a desemna simplu şi clar folosirea caselor ţărăneşti drept locuri de

cazare a turiştilor (case de oaspeţi închiriate pe perioada concediilor, case de sănătate etc.).

Acesta nu este agroturism în sensul strict al cuvântului, de vreme ce aceste case ţărăneşti îşi pierd

funcţiunea agricolă sau nu sunt prea mult timp ocupate de ţăranii activi. În ciuda pierderii

legăturii directe cu activitatea agricolă propriu-zisă, "farm tourism"-ul este o importantă formă

de turism rural cu un considerabil aport în economia locală, acolo unde acesta se practică

(Anglia, Islanda).

Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare şi servirea

mesei numai pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi

pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile

prezente în mediul rural. Spaţiul rural prin componentele sale satisface o paletă largă de

motivaţii: odihnă şi recreere, cunoaştere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară,

vânătoare şi pescuit, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de loisir.

Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu

potenţialul său agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.

Agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferenţiază de turismul tradiţional, standard şi

anume:

consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt: calitatea pensiunii turistice sau agroturistice şi a serviciilor de primire la fermieri, cunoaşterea mediului

natural, uman şi cultural, precum şi originalitatea produselor turistice;

oferta turistică este autentică, originală, diversă şi personalizată, organizată şi

condusă de fermieri, deci de oamenii satului;

este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă

sau o substituţie a acesteia;

oferă populaţiei cu venituri mai reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de

petrecere a timpului liber din vacanţe sau week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului

rural, cu valori cultural-educative şi cu o ospitalitate specifică;

nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură generală şi

dotării turistice sau pentru alte amenajări de profil;

11

se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau

montane;

este un turism "difuz" prin specificul ofertei sale diversificate şi de mare răspândire în spaţiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi al celui construit,

dar… atenţie – şi aici trebuie să se ţină seama de un anumit "prag ecologic" şi "prag

fizic" (capacitatea optimă de primire). Pentru ca această trăsătură să se înscrie foarte bine

în conceptul de ecoturism, trebuie avută în vedere "capacitatea de primire" a satului şi a

arealului limitrof, mai ales în condiţiile unui turism de sejur, în lunile de vară (dotări,

amenajări, servicii conexe, raportul cu populaţia autohtonă, conform principiilor de

amenajare turistică a spaţiului rural);

nu este compatibil cu turismul de masă, dezvoltat în staţiuni şi centre turistice şi în arii periurbane.

Problema definirii ruralului nu este nouã. Găsirea unei persoane care nu a călătorit

niciodată în afara oraşului s-ar putea dovedi un exerciţiu destul de dificil. Turismul, călătoriile,

amintirile din tinereţe, toate acestea formează impresiile noastre individuale despre ceea ce

înseamnă ruralitatea. Din păcate ruralitatea rareori înseamnă chiar acelaşi lucru pentru diferiţi

oameni. Oamenii ştiu când se aflã în spaţiul rural sau cã ei sunt rurali , însã aceastã percepţie nu

satisface demografii, politicienii, statisticienii, sociologii, geografii sau economiştii. În viaţa

de zi cu zi percepţia ruralului este adesea mai importantã decât definiţiile formulate.

Mulţi oameni asociazã zonele rurale cu ideea de mari spaţii libere, strâns legate de

tradiţie şi prudente in faţa schimbãrii, frumoase şi de asemenea sãrace. Când spunem rural ne

gândim la ferme, munca la câmp, zone mai puţin populate, naturã, valori tradiţionale. Sunt foarte

rare, sau aproape inexistente cazurile când nu distingem mediul rural, atunci când ne aflãm în

acest mediu. Astfel, toată lumea cunoaşte termenul de rural, dar nimeni nu poate defini termenul

foarte precis. Rãmâne totuşi întrebarea : cum se poate realiza acest lucru şi prin ce metodã se

poate cristaliza conceptul de rural.

Spaţiu rural nu constituie un ansamblu omogen, dar nu este nici un spaţiu abstract. Rural

este umano-geografic şi de douã ori heterogen. O primã heterogenitate este datã de teren (subsol,

topografie, sol şi microclimat). A doua heterogenitate provine din densitatea demograficã

puternic diferenţiatã în puncte polarizatoare de la mici oraşe la oraşe cu vocaţie regionalã şi de

capitalã.7 Luat în considerare chiar şi numai din punct de vedere agricol sub aspectul capitalului

funciar, spaţiul rural conţine terenuri de calitãţi foarte diferite şi care, în funcţie de climat, sunt

favorabile unor culturi şi nefavorabile altora. Spaţiul rural poate, în anumite ipoteze, atunci când

este un spaţiu închis, de exemplu, sã aibã o semnificaţie prin sine însuşi.

Există anumite trăsături care creează o distincţie între zonele rurale şi urbane. Să luăm de

exemplu folosire terenului. În zonele rurale, proporţia predominantă a terenului continuă să

rămână mai mult sau mai puţin într-o stare naturală şi este folosită în principal pentru agricultură,

silvicultură, turism, minerit, pescării, etc. O proporţie mult mai mică din teren este folosită

pentru locuinţe. Densitatea populaţiei în zonele rurale este prin urmare mai mică decât în mediul

urban.

În zonele urbane, regăsim pe de altă parte o mare concentrare de clădiri cu diferite

întrebuinţări, fabrici, magazine, birouri, blocuri, terenuri sportive, zone rezidenţiale în mare parte

suprafeţe de teren într-un fel sau altul artificiale – ca în cazul drumurilor şi a trotuarelor.

Robert Badouin, în cursul sãu de ‘’Economie Rurale’’8, defineşte spaţiul rural în opoziţie

cu spaţiul urban, desemnând prin acest concept ’’...zone caracterizate printr-o populare de o

densitate relativ slabã şi prin preponderenţa activitãţilor agricole. Spaţiul rural, contrar spaţiului

urban, nu comportã puternice concentrãri de oameni. Aglomerãrile sunt limitate la dimensiunile

satului sau ale burgului. El este reprezentat printr-un habitat dispersat sub formã de cãtune sau de

ferme diseminate in naturã. Spaţiul rural se preteazã pentru activitãţi de tip agricol...

7 G. Bordet- Comment realiser l’amenagement des espaces ruraux? Colloque International Amenagement de

l’espace rural. Cahriers du CENECA, Paris, 1966, p.461 8 Robert Badouin – “Economie Rurale’’, Librairie Armand Colin,1971, p.271

12

Pe de altã parte, dacã spaţiul rural privilegiazã pãmântul ca factor de producţie, el nu se

confundã cu existenţa unui sol capabil sã suporte culturile şi sã hrãneascã animalele. Spaţiul rural

este în acelaşi timp întindere şi mediu înconjurãtor.’’

Conceptul de rural poate fi definit în diferite moduri. Nu existã o definiţie generalizatã a

acestui concept. Ruralul poate fi definit în termeni demografici, socio-economici, ecologici,şi

culturali.

Demografic, ruralul poate fidefinit în opoziţie cu spaţiul urban. Trebuie menţionat însã

cã definiţiile care au la bază mărimi cantitative au un caracter arbitrar. Totuşi, criteriul cel mai

frecvent utilizat pentru definirea celor douã spaţii este numãrul populaţiei din cadrul

localitãţilor.

Organizaţia Naţiunilor Unite9 propune o clasificare a localitãţilor în funcţie de numãrul

populaţiei, în douã categorii:

A. Localităţi cu populaţie aglomeratã, sau a oraşelor, care cuprinde:

cel puţin 12.500.000 locuitori - superconurbaţiile,;

cel puţin 2.000.000 locuitori - oraşele plurimilionare;

cel puţin 500.000 locuitori - oraşele foarte mari;

cel puţin 20.000 locuitori - populaţia aglomeratã,;

B. Localităţi cuprinzând populaţia oraşelor mici şi mijlocii şi populaţia ruralã, care cuprinde :

Oraşele mici : localităţi cu mai puţin de 20.000 locuitori, dar considerate ’’urbane’’ în definiţiile naţionale ;

Localităţi rurale : aşezãrile pe care definiţiile naţionale nu le-au considerat drept urbane.

Alain Marcoux10

- consultant FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi

Agriculturã), precizeazã cã ’’criteriul adaptat pentru a defini accesul la categoria urbanã este

adesea numãrul de 2000 locuitori. Acest numãr variazã însã foarte mult, luând valori extreme de

100 locuitori în Uganda şi 20.000 locuitori în Nigeria.’’ În studiile publicate de Departamentul

de Politicã Economicã şi Socialã al FAO11

, se specificã existenţa unui ’’prag de 2.000 de

locuitori, ce permite accesul unei localitãţi în categoria oraşelor, în ţãri ca : Franţa, Angola,

Argentina, Cuba, etc., prag ce variazã însã în limitele unor valori de 200 locuitori în Danemarca ,

Islanda, Suedia, de 1.000 locuitori în Elveţia şi Spania, peste 2500 locuitori in Japonia, peste

5.000 în Austria, 10.000 în Italia şi Grecia şi 20.000 în Mauritania şi Nigeria’’.

În S.U.A12

termenul de rural a fost pentru prima datã folosit de cãtre U.S. Bureau of

Census ( Biroul de Recensãmânt al S.U.A), în anul 1874. Ruralul a fost definit ca fiind, populaţia

din afara oraşelor cu 8.000 sau mai mulţi locuitori. La recensãmântul din 1990, nu a mai fost

datã o definiţie termenului rural. În schimb, a fost definit urbanul. Biroul de Recensãmânt

defineşte urbanul, ca fiind alcãtuit din teritoriul şi populaţia din zonele urbanizate, şi localitãţile

din afara acestora cu 2.500 de persoane sau mai mult. În consecinţă teritoriile şi populaţia

neclasificate ca zonã urbanã, constituie ’’ruralul’’.

Naţiunile Unite (1967 ) au adoptat principiile şi recomandările pentru recensăminte în

funcţie de diferenţele naţionale între caracteristicile care deosebesc zonele urbane de cele rurale,

distincţia dintre populaţia urbană şi cea rurală neputând fi influenţată de o singură definiţie care

să fie aplicabilă în toate tările. Din acest motiv fiecare ţară ar trebui să hotărască pentru sine care

zone sunt rurale şi care urbane.

Totuşi, Programul Naţiunilor Unite pentru recensãmântul mondial al populaţiei, pentru

Europa, prevede a include în populaţia urbanã, numai localitãţile cu peste 10.000 locuitori, iar

9 I,Hristache,V.Measnicov,V.Trebici – “Demografia oraşelor României’’, Editura Stiinţificã şi Enciclopedicã,Bucureşti,1977 10

Alain Marcoux-“Population est-main d’oeuvre dans CAPPA.’’-FAO,Rome ,1995,nr.22/7,p12 11

Etude FAO-Developpement economique et social-Population et main-d’oeuvre dans l’economie rurale,Rome,

1984,nr45,p.10-11 12

William Whitaker- ’’The many faces of Ephraim : In search of a functional typology of rural areas’’,1982,p242-

245

13

cele cu populaţie semi-urbanã sã cuprindã între 2.000 şi 9999 locuitori.13

În tabelul 1.1 sunt

prezentate criterii naţionale care stau la baza clasificărilor aşezărilor rurale.

Tabel 1.1 Criterii naţionale folosite în clasificarea aşezărilor rurale

Sursa : Anuarul Demografic al Naţiunilor Unite (United Nations Demographic Yearbooks)14

În România, o localitate poate fi consideratã oraş ( potrivit normelor statisticii populaţiei

şi a reglementãrilor pe linia administraţiei centrale), dacã are un anumit numãr de locuitori, de

regulã peste 5.000, dar nu se specificã cu exactitate şi îndeplineşte concomitent anumite

standarde privind dezvoltarea economicã, dotãrile edilitare şi o anumitã infrastructurã.

Prin legea nr.351/200115

privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional,

se face o ierarhizare a localitãţilor pe ranguri astfel :

a) rangul 0 - Capitala Romaniei, municipiu de importanţã europeanã;

b) rangul I - municipii de importanţã nationalã, cu influenţã

potenţialã la nivel european;

c) rangul II - municipii de importanţã interjudeţeanã, judeţeanã sau

cu rol de echilibru în reţeaua de localitãţi;

d) rangul III - oraşe;

e) rangul IV - sate reşedinţã de comunã;

f) rangul V - sate componente ale comunelor şi sate aparţinând

municipiilor şi oraşelor.

Tot în legea prezentatã mai sus, se fac o serie de precizãri cu privire la 0 serie de termenii

utilizaţi precum :

‘' Localitate - forma de aşezare stabilã a populaţiei în teritoriu, alcãtuind un nucleu de

viaţã umanã, cu structuri şi mãrimi variabile, diferenţiate în funcţie de specificul activitãţilor de

13

La croissance de la population mondiale, urbane, rurale 1960-2000, Nations-Unies, Année II,p.89 14

http://unstats.un.org/unsd/cr/registry/regct.asp?Lg=1 15

Monitorul Oficial, Partea I nr. 408 din 24 iulie 2001

Ţara Criterii naţionale folosite în clasificarea aşezărilor rurale

Austria Comunităţi cu mai puţin de 5000 de locuitori

Danemarca Aglomeraţiile cu mai puţin de 200 de locuitori

Franţa Comune conţinând o aglomeraţie de mai puţin de 2000 de locuitori ,

locuind în case învecinate sau la distanţă de nu mai mult de 200 de metri

unele de altele

Grecia Populaţia municipalităţilor şi comunelor în care cel mai mare centru de

populaţie are mai puţin de 2000 de locuitori

Islanda Localităţi

cu mai puţin de 200 locuitori

Irlanda Aşezări cu mai puţin de 500 locuitori

Luxemburg Comune având mai puţin de 2000 de locuitori în centrul administrativ

Olanda Municipalităţi cu o populaţie mai mică de 2000 de locuitori dar cu mai

mult de 20% din populaţia activ economică angajată în agricultură,

excluzănd anumite municipii rezidenţiale de navetişti

Norvegia Localităţi cu mai puţin de 200 de locuitori

Portugalia Aglomeraţii şi alte zone administrative cu mai puţin de 10.000 de locuitori

Suedia Localităţi cu mai puţin de 200 locuitori.

Scoţia Aglomeraţii si alte zone administrative cu mai puţin de 1000 de locuitori

Spania Municipalităţi cu mai puţin de 2000 de locuitori

Elveţia Comune cu mai puţin de 10.000 de locuitori

14

producţie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizãrii administrativ-teritoriale, numãrul

de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social-culturalã şi de echipare

tehnico-edilitarã. În funcţie de specificul şi de ponderea activitãţii economice dominante, de

numãrul de locuitori, caracterul fondului construit, densitatea populaţiei şi a locuinţelor, de

nivelul de dotare social-culturalã şi de echipare tehnicã, localitãţile se împart în doua mari grupe:

localitãţi urbane şi localitãţi rurale.

Localitate urbanã - localitate în care majoritatea resurselor de muncã este ocupatã în

activitãţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare, exercitând o influenţã socio-

economica constantã şi semnificativã asupra zonei înconjuratoare.

Localitate ruralã - localitate în care:

a) majoritatea forţei de muncã se aflã concentratã în agriculturã, silviculturã, pescuit,

oferind un mod specific şi viabil de viaţã locuitorilor sãi, şi care prin politicile de modernizare îşi

va pãstra şi în perspectivã specificul rural;

b) majoritatea forţei de muncã se aflã în alte domenii decât cele agricole, silvice,

piscicole, dar care oferã în prezent o dotare insuficientã necesarã în vederea declarãrii ei ca oraş

şi care, prin politicile de echipare şi de modernizare, va putea evolua spre localitãţile de tip

urban.

Unitãţi administrativ-teritoriale - potrivit legii unitãţile administrativ-teritoriale sunt

comunele, oraşele şi judeţele. Unitãţile administrativ-teritoriale de bazã sunt oraşele şi comunele

care cuprind una sau mai multe localitãţi.

Oraş - unitate administrativ-teritorialã de bazã alcatuitã fie dintr-o singurã localitate

urbanã, fie din mai multe localitãţi, dintre care cel puţin una este localitate urbanã. Ca unitate

administrativ-teritorialã de bazã şi ca sistem social-economic şi geografic oraşul are doua

componente:

a) componenta teritorialã - intravilanul, care reprezintã suprafaţa de teren ocupatã sau

destinatã construcţiilor şi amenajãrilor (de locuit, social-culturale, industriale, de depozitare, de

producţie, de circulaţie, de recreere, de comerţ etc.) şi extravilanul care reprezintã restul

teritoriului administrativ al oraşului;

b) componenta demograficã, socio-economicã, care constã în grupurile de populaţie şi

activitãţile economice, sociale şi politico-administrative ce se desfasoarã pe teritoriul localitãţii.

Dimensiunile, caracterul şi functiile oraşului prezintã mari variaţii, dezvoltarea sa fiind strâns

corelatã cu cea a teritoriului caruia îi aparţine. Oraşele care prezintã o însemnatate deosebitã în

viaţa economicã,social-politicã şi cultural-ştiinţificã a ţãrii sau care au condiţii de dezvoltare în

aceste direcţii sunt declarate municipii.

Comuna - unitate administrativ-teritorialã de baza care cuprinde populaţia ruralã

reunitã prin comunitatea de interese şi tradiţii, alcatuitã din unul sau mai multe sate, în funcţie de

condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice. Satele în care îşi au sediul

autoritãţile publice ale comunei sunt sate reşedinţã.

Teritoriu administrativ - suprafaţa delimitatã prin lege pentru judeţe, municipii, oraşe

şi comune. Este constituit din suprafaţa agricolã (teren arabil, paşuni şi fâneţe, vii şi livezi),

suprafaţa fondului forestier, suprafaţa ocupatã de construcţii şi amenajãri de infrastructurã (cãi de

comunicaţie, altele decât cele aparţinând domeniului public al statului, echipare energeticã,

lucrãri de gospodãrire a apelor), ape şi bãlţi şi suprafaţa aferentã intravilanului (construcţii şi

amenajãri), delimitatã prin planurile urbanistice.’’16

Aplicarea criteriului privind efectivul populaţiei unei localitãţi, creeazã însă probleme de

ordin metodologic în definirea spaţiilor rurale şi urbane. Sunt considerate ca urbane, toate

aglomeraţiile având mai mult de 40.000 de mii de locuitori în Coreea şi 250 de locuitori numai,

în Danemarca. Limita este de 10.000 în Suedia, 5.000 în Belgia şi 2.500 în Statele Unite. În

Franţa, în 1946, erau consideraţi ca urbani, toţi locuitorii care trãiau pe teritoriul unei comune al

cãrei centru (chef-lieu) depãşea 2.000 de locuitori.17

16

Ibidem 17

De Farcy,H-’’L’espace rural’’, PUF, Paris, 1980

15

Dacă noţiunea de spaţiu semnificã o întindere limitatã, un interval de la un punct la altul,

atunci se poate pune problema : de unde începe şi unde se terminã fiecare ? În mediul rural

aşezãrile umane nu ocupã decât o micã parte din spaţiu, care este dominat de culturi şi de

ecosisteme naturale. În mediul urban, habitatul uman este preponderent şi nu lasã decât un loc

mic din spaţiu pentru vegetaţie.

Un criteriu care propune acceptarea unui sens mai larg al celor doi termeni (rural şi

urban) şi anume, ca spaţiu, nu ca aşezare îl reprezintã densitatea populaţiei.

Densitatea populaţiei este un element cu mare viabilitate în spaţiu, fiind un rezultat al

condiţiilor geografice, istorice, economice şi sociale, specifice fiecãrei zone ; densitatea

populaţiei explicã multe probleme din teritoriu ( de locuire, de ocupare), dar care condiţioneazã

aspectele privind dotarea cu infrastructurã, echipamente colective, servicii publice dintr-o

anumitã zonã.

Indicatorul economic folosit pentru exprimarea densitãţii este numãrul de locuitori/Kmp

şi exprimã distribuţia populaţiei pe teritoriul aferent localitãţii la un moment dat. Acest indicator

permite perceperea modului cum este populat teritoriul, indicând zonele de concentrare a

populaţiei şi zonele cu o populaţie rarã, dispersatã. Densitatea populaţiei este un indicator adesea

folosit în Uniunea Europeanã pentru a defini graniţa dintre ariile urbane şi rurale.

În cadrul regiunilor din Uniunea Europeanã, densitatea populaţiei este extrem de variatã,

mergând de la mai puţin de 20 locuitori pe Kmp., în multe zone din Finlanda şi Suedia, mai

multe regiuni din Spania, Grecia şi centrul Franţeişi pânã la mai mult de 100 locuitori pe Kmp.,

în unele regiuni cu puternice trãsãturi rurale (sudul Germaniei, sudul Italiei)18

. Regiunile în care

densitatea populaţiei este redusã şi regiunile cu o densitate ridicatã sunt redate în figurile 1.1 şi

1.2.

Trebuie menţionat faptul cã aceste valori ale densitãţii populaţiei se referã la regiuni

geografice sau administrative care cuprind în ele atât rural cât şi urban iar o asemenea grupare nu

rezolvã problema de delimitare. Ele pot caracteriza mai degrabã, gradul în care regiunile au un

caracter mai pronunţat urban sau rural.

Pentru a recunoaşte configuraţia spaţialã a oraşelor INSEE ( Institutul Naţional de

Statisticã şi Studii Economice din Franţa) a inclus pentru definirea mediului urban pe lângã

criteriul : densitatea populaţiei, o normã care se referă la distanţa dintre case de maximum 50 de

metri. Ulterior, INSEE, a stabilit, o altă normă care se referă la distanţa între localităţi şi anume

maximum 200 de metri distanţã pentru ca o locuinţã sã nu se lipeascã la o altã localitate

învecinatã19

.

În lucrarea sa ’’Le rural en question’’, Maryvone Bodiguel – sociolog la Centrul Naţional

de Cercetãri Ştiinţifice din Paris, aduce o serie de elemente noi, care contribuie la clarificarea

conceptelor de spaţiu rural şi spaţiu urban.

’’În 1962, metoda de bazã aleasã pentru definirea urbanului este precizatã de INSEE, ca

fiind : toate localitãţile care au o continuitate şi cuprind mai mult de 2000 de locuitori, putând fi

identificate prin urmãtoarele criterii :

- efectivul total al populaţiei localitãţii,

- densitatea populaţiei, sporul populaţiei (1936-1954),

- procentul populaţiei care trãieşte din agriculturã. La acestea se adaugã distanţa maximã de 200 de metri între case’’

20.

18

Eugen Buciuman -’’Economie Ruralã’’, Editura Star-Soft,Alba-Iulia,1999.p.179 19

Maryvone Bodiguel –’’Le rural en question’’, Editions L’Harmattan 7, rue de L’ecole-Polytechnique

75005,Paris,1986,p.35 20

Ibidem

16

Figura 1.1 Zone cu densitatea cea mai scãzutã din Europa(locuitori/kmp)

Sursa : Regio database from Eurostat ;latest statistical yearbook

Figura 1.2 Zone cu densitatea cea mai ridicatã din Europa(locuitori/kmp)

Sursa: Regio database from Eurostat; latest statistical yearbook

Pentru ambele hãrţi s-au luat în considerare 1315 regiuni de nivel NUTS 321

sau

echivalente.

În România, nivelul mediu al densitãţii populaţiei este de 94,7 locuitori pe Kmp. Pentru a

vedea care este densitatea în spaţiul rural trebuie sã ne raportãm la teritoriul rural din suprafaţa

totalã a ţãrii noastre. Conform legii 2/1968 privind organizarea administrativ – teritorialã, spaţiul

21

NUTS- Nomeclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice

17

rural din România este format în prezent din suprafaţa administrativã a celor 2685 de comune

existente pe teritoriul ţãrii,care reunesc mai multe sate, existând în total 12751 de sate în spaţiul

rural. Trebuie menţionat cã pe teritoriul administrativ al unor oraşe şi municipii - care, conform

legii de organizare administrativã a teritoriului ţãrii, alcătuiesc mediul urban - se afla încã 341 de

localitãţi care au caracteristici rurale, numite chiar sate, dar ele intrã numai din punct de vedere

administrativ, în componenţa spaţiului urban. Totodatã , existã 67 de localitãţi cu populaţie sub

10.000 de locuitori care au rangul de oraş, dar şi 33 de comune, a cãror populaţie depãşeşte

numãrul de 10.000 de locuitori, şi nu au statut de oraş fiind considerate teritorii rurale22

.

Suprafaţa spaţiului rural, astfel delimitat, însumeaza 212,7 mii kmp, reprezentând peste

89% din suprafaţa ţãrii. Populaţia care trãieşte pe acest teritoriu numãrã 10,14 milioane locuitori

(la 1.01.1999) şi reprezintã 45% din populaţia ţãrii, rezultând o densitate relativ slabã, de sub 48

locuitori/kmp.

În spaţiul rural densitatea medie este de douã ori mai scãzutã decât pe ansamblul ţãrii, iar

comparativ cu densitatea medie din urban, care este de 484.4 locuitori / Kmp., populaţia ruralã

este de 10 ori mai rarã.

Aceastã delimitare a noţiunii de teritoriu rural este justificatã de urmãtoarele

considerente:

sistemul statistic de informaţii este organizat în cadrul diviziunii administrative,

prin urmare comuna este nivelul cel mai de jos la care se pot obţine date statistice

oficiale ;

la nivelul administaţiei teritoriale locale este posibilã formarea unei structuri instituţionale, care poate deveni un factor activ al dezvoltãrii rurale.

Utilizarea unei astfel de abordãri în delimitarea spaţiului rural , permite identificarea

inegalitãţilor în dezvoltarea economico-socialã şi realizarea unei zonãri mult mai nuanţate decât

se poate realiza la nivelul administrativ-teritorial de judeţ, deoarece limitele teritoriale de

manifestare a unor procese sau fenomene particulare, nu coincid decât rareori cu limitele

judeţelor.

Avantajul abordãrii ce porneşte de la entitatea administrativ- teritorialã de bazã, comuna,

constã şi în posibilitatea de a înscrie şi menţine dezvoltarea preconizatã a spaţiului rural în

coordonatele oferite de regionalismul rural tradiţional, exprimat prin funcţionarea administrativã,

prin istorie, tradiţii şi cultura localã din comunã ; acesta este mai bine surprins la un nivel detaliat

de analizã.

Dezavantajul îl reprezintă faptul că localităţile care intră din punct de vedere

administrativ în componenţa oraşelor nu sunt cuprinse în spaţiul rural românesc.

Diferenţa între zonele urbane şi rurale din aceeaşi tarã, se sprijină pe supoziţia că zonele

urbane au un mod de viaţã şi un nivel de trai, în general mai ridicat decât zonele rurale.23

În

numeroase ţãri industrializate aceastã deosebire este într-o oarecare mãsurã estompatã.

Diferenţele între modurile de viaţã şi nivelul de trai din urban şi rural rãmân semnificative, doar

în ţãrile în curs de dezvoltare.

Densitatea populaţiei nu constituie un criteriu suficient de delimitare, mai ales atunci

când existã localitãţi mari, caracterizate încã de un mod de viaţã rural. Din acest motiv, este

necesarã utilizarea unor criterii suplimentare de clasificare, mai performante decât cele amintite

în care se face doar o simplã diferenţiere între rural şi urban. Ca şi criterii suplimentare se pot

enumera :

procentajul populaţiei economice active ocupate în agriculturã ;

prezenţa echipamentului colectiv şi de servicii precum : reţele electrice, reţele de apã curentã şi canalizare în cartierele locuite, facilitatea accesului la instituţiile

sanitare, de învãţãmânt şi culturã, etc.

22

Vincze Maria – ’’Dezvoltarea regionalã şi ruralã’’-Idei şi practici,Presa Universitarã Clujeanã, Cluj-Napoca,2000,

p.25-26 23

FAO- Population et main-d’oeuvre dans l’economie rurale-Rome, 1984, etude nr.45,p.18

18

În S.U.A., în funcţie de procentajul populaţiei agricole se disting categoriile de rural

agricol şi neagricol ( rural farm, rural non farm ).

În Uniunea Europeanã, la definirea spaţiului rural, pe lângã numãrul şi densitatea

populaţiei, se mai iau în considerare şi alte criterii ca: modificarea în timp a spaţiului natural şi

migraţia; ponderea agriculturii în P.I.B., rata şomajului, etc.

În acest fel sunt luate în calcul şi se ţine cont de mai multe aspecte ale vieţii economico-

sociale ale localitãţii. Criteriile avute in vedere la definirea unei localitãţi urbane pot rezulta din

diferite asocieri precum :

- numãrul populaţiei şi distanţa între imobile. ’’

În acest sens avem exemplul Suediei, unde numãrul populatiei este fixat la cel puţin 200

locuitori, iar distanţa dintre case sã nu fie mai mare de 200 de metri’’24

;

- dotãrile edilitare şi serviciile de tip urban, în : Nepal, Chile ;

- activitãţi economice non-agricole, în : Rusia, Cehia, Israel, Slovacia ;

- dotãrile edilitare şi activitãţile non-agricole : România ;

- densitatea populaţiei şi procentajul populaţiei agricole : Franţa.

Utilizarea acestor asocieri este necesarã, deoarece, o aşezare cu o populaţie relativ mare

şi densitate apreciabilã, dar cu o echipare ( strãzi asfaltate, iluminat public, reţele de apã potabilã

şi canalizare, servicii de transport, etc.) proastã, nu va avea acces la statutul de urban numai

atunci când acestea vor fi ca cele ale unui oraş. Toate aceste asocieri denumite în literatura de

specialitate caracteristici umane, conturează şi un anumit tip de comportament al populaţiei. Un

oraş lipsit de caracteristici umane specifice nu este altceva decât o localitate mare.

Un caz interesant este cel al Indoneziei. În anul199925

, populaţia acestei ţări era de

216.108.345. Insula Java din Indonezia are o populaţie de 122,6 milioane de locuitori şi o

densitate medie de 929 locuitori/Kmp. Ţinând cont de aceste date întreaga insulă ar trebui să fie

clasificată ca fiind urbană.

În realitate, după definiţia Indoneziei despre urban, două treimi din populaţia insulei este

clasificată ca fiind rurală. În Indonezia, o localitate (desa) este categorisită drept urbană dacă:

- are o densitate a populaţiei mai mare de 5000 locuitori/Kmp;

- proporţia gospodăriilor angajate în producţia agricolă este mai mică de 25% ;

- cel puţin 8 din cele 15 facilităţi desemnate ca fiind urbane, trebuie să fie disponibile în

desa.

Aceste facilităţi se referă la: şcoală primară, gimnazială şi liceu, cinematograf, spital,

maternitate, clinică medicală, şosea accesibilă vehiculelor motorizate cu patru roţi, oficiu poştal

şi telefonic, centru comercial, bancă, fabrică, restaurant, electricitate publică.

În Anexa II a legii 351/200126

privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului

naţional sunt prezentaţi principalii indicatori cantitativi şi calitativi de definire a localitãţilor

urbane din România. În tabelul 1.2 sunt prezentaţi aceşti indicatori minimali.

Tabel 1.2 Principalii indicatori cantitativi si calitativi minimali de definire a

localitatilor urbane*

Nr.

crt Indicatori minimali Municipiu Oraş

1 Numãr de locuitori 25.000 5.000

2 Populaţia ocupatã în activitãţi neagricole

(% din totalul populaţiei ocupate)

85 75

3 Dotarea locuinţelor cu instalaţii de

alimentare cu apă (% din totalul

locuinţelor)

80 70

24

La croissance de la population mondiale, urbane, rurale, 1960-2000, Nations Unies, Année II, p.89 25

http://www.didyouknow.cd/romania/billions_ro.html 26

Monitorul Oficial, Partea I nr. 408 din 24 iulie 2001

19

4 Dotarea locuinţelor cu baie şi W.C. în

locuinţã (% din totalul locuinţelor)

75 55

5 Numãr de paturi în spitale la 1.000 de

locuitori

10 7

6 Numãr de medici care revin la 1.000 de

locuitori

2,3 1,7

7 Unitãţi de învãţãmânt Postliceal liceal sau altã forma

de învãţãmânt

secundar

8 Dotãri culturale şi sportive sãli de spectacol, eventual

teatre,instituţii muzicale,

biblioteci publice,

stadion, sãli de sport

sãli de spectacol,

biblioteci publice,

spaţii pentru

activitãţi sportive

9 Locuri in hoteluri 100 50

10 Strãzi modernizate (% din lungimea

totalã a strãzilor)

60 50

11 Strãzi cu reţele de distribuţie a apei (%

din lungimea totalã a strãzilor)

70 60

12 Strãzi cu conducte de canalizare (% din

lungimea totalã a strãzilor)

60 50

13 Epurarea apelor uzate Staţie de epurare cu

treaptã mecanicã şi

biologicã

Staţie de epurare cu

treaptã mecanicã

14 Strãzi cu reţele de hidranti exteriori

pentru stingerea incendiilor (% din

lungimea totalã a strãzilor)

70 60

15 Spaţii verzi (parcuri, grãdini publice,

scuaruri) - m2/locuitor

15 10

16 Depozit controlat de deşeuri, cu acces

asigurat

parc public gradinã publicã

* În prezent existã municipii şi oraşe în care nu sunt încã atinşi indicatorii cantitativi şi calitativi

minimali

Dacã unele criterii precum: mãrimea localitãţii, activitatea preponderentã, densitatea, pot

asigura o distincţie între cele douã medii, alte criterii, privind fondul de locuinţe şi dotãrile

edilitare, servicile, etc., complicã situaţia, deoarece caracteristicile rurale şi cele urbane se

întrepãtrund pe acelaşi spaţiu, fãrã a se putea face o delimitare strictã. Pornind de la sat şi

ajungând la metropolã, acestea reprezintã diferite tipuri de comunitãţi ce pot fi considerate un

continuum pe care se aflã trãsãturile definitorii pentru fiecare tip de localitate, reprezentând

mãsura ruralitãţii sau urbanitãţii. De aceea până când ele sunt definite în spaţiul social comunităţi

de tip rural sau comunităţi de tip urban, trebuie cunoscute şi studiate ca realităţi.

Se cunosc douã filiere ale şcolii de sociologie care şi-au adus contribuţia la clarificarea

acestor probleme : filiera americanã şi filiera europeanã.

Cercetãtorii americani, au definit ruralul privindu-l mai mult ca pe un spaţiu geografic. Şi

în Europa, de multe ori ruralul a fost considerat ca fiind un spaţiu rezidual acordându- i-se o

atenţie scãzutã în teoria generalã, termenul de rural fiind considerat o categorie empiricã, nu

sociologicã, mai mult o expresie geograficã.

Profesorul Robert Redfield, reprezentant al şcolii americane de sociologie descrie ruralul

ca “ localitãţi mici, izolate, omogene, cu un puternic simţ al identitãţii de grup ’’27

. Sociologul

27

Robert Redfield- The little Community- The University of Chicago Press, 1955, p.182

20

englez, Howard Newby, dã în esenţã o altă definiţie, considerând ruralul ’’acele localitãţi

geografice unde mãrimea şi densitatea populaţiei este relativ joasã’’.28

Concluzia la care s-a ajuns integrând teoriile europene privind ruralul, cu cele americane ,

a fost cã ruralitatea este expresia unui sistem social local. M. Castells ( Marea Britanie )

deosebeşte urbanul de rural prin modul de consum: cel urban fiind de naturã colectivã, iar în

rural producţia şi consumul coincid ( în agriculturã )29

. În aceeaşi idee, Howard Newby îi

considerã pe rurali, ca fiind ’’ cei care locuiesc în sate şi se ocupã de producerea alimentelor ’’30

.

Termenii de rural şi urban, reprezentau iniţial diviziunea socialã între agriculturã şi

industrie. Mediul rural este considerat, în general ca fiind cel care produce alimente în condiţii

tradiţionale, creându-se astfel relaţii sociale bazate pe legãturi de rudenie şi vecinãtate, pe un

înalt grad de solidaritate socialã. Aceste relaţii tradiţionale s-au impus printr-o ierarhie, bazându-

se pe autoritate, generând patriarhalism şi paternalism (relaţii de senioritate nãscute în

feudalism, autoritatea capului de familie), dar care au contribuit astfel la menţinerea tradiţiilor, a

identitãţii ţãranului, care a constituit secole de-a rândul clasa socialã cea mai numeroasã din

mediul rural şi din societatea globalã.

Încercarea de a defini ‘’ruralitatea’’ a dus la formularea unui număr de modele teoretice.

Halfacree31

postula două aspecte de bază ale ruralului :

1. Localitatea – ca un spaţiu distinctiv la nivel local ;

2. Reprezentarea socială – ca o construcţie mentală a ideii de ruralitate.

Mai articulată pare a fi descrierea ruralităţii de către Jacob şi Luloff 32

(1995 ), care văd

trei aspecte importante într-o definiţie a ruralităţii :

- ecologic- unde ruralul este alcătuit din mici comunităţi separate de zone largi de peisaj

deschis ;

- ocupaţional – bazat pe legătura zonelor rurale cu un model de angajare în agricultură

silvicultură, pescuit şi minerit. În ulimul timp, odată cu creşterea productivităţii în sectorul

primar, forţa de muncă în exces este treptat absorbită de pieţele non – agricole ale muncii ;

- socio-cultural – unde ruralul este caracterizat printr-o aderenţă mult mai conservatoare

la valorile tradiţionale ale populaţiei rurale.

‘’Reprezentarea socială“ a lui Halfacree şi cea “socio-culturală” a lui Jacob şi Luloff, se

raportează foarte îndeaproape la zona cadrului comunităţii rurale din secolul XIX a lui Tonnies 33

.

Termenul de Gemeinshaft utilizat de Tonnies nu este uşor de tradus. Cuvântul

community ( comunitate ) este adesea oferit ca echivalent, dar complexitatea înţelesului dat de

Tonnies nu este destul de bine redată de o traducere atât de simplă. Ideea de Gemeinshaft, este

cel mai bine ilustrată prin sugerarea unor legături interpersonale care sunt incluse în termen34

. Se

poate spune că membrii unei anumite localităţi rurale, sunt caracterizaţi de Gemeinshaft.

Organizarea Gemeinshaft este una în care oamenii sunt foarte legaţi unul de altul prin tradiţie,

rudenie prietenie, sau datorită unui alt factor social de coeziune. Gemeinshaft se referă la un

sentiment reciproc de legătură, care face ca oamenii să rămână împreună ca membri ai unui

întreg. Acel întreg poate fi o familie, un clan, un sat, sau chiar o întreagă societate, care are la

bază pentru unitatea sa acest fel special de relaţie socială între membrii săi. Probabil că au existat

puţine societăţi ale căror legături sociale s-au bazat complet pe astfel de sentimente intense de

comunitate în înţelesul de Gemeinshaft. Totuşi, chiar ca o construcţie abstractă, acest tip ideal

28

Howard Newby- Trend Report, Rural Sociology, vol 28,nr.1, 1990 29

Agnes Nemeny-Socologie Ruralã-Note de curs,Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 1996, p.3 30

Howard Newby- Trend Report, Rural Sociology, vol 28,nr.1, 1990 31

Halfacree, K.H., (1993) “Locality and social representation: Space, discourse and alternative definitions of rural.”

Journal of Rural Studies, Vol. 9, no. 1,1993, pp. 23-37 32

Steve Jacob and A.E. Luloff.. "Exploring the Meaning of Rural Through Cognitive Maps." Rural Sociology

60(2),1995p.260-273. 33

Ferdinand Tonnies- Community and Society. New York, NY:Harper and Row.1957 Pp.12-29 34

DeFleur, M.L., Ball-Rokeach, S- ‘’Teorii ale comunicãrii de masă’’, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

21

poate servi drept cadru teoretic pentru discutarea schimbărilor în organizarea socială şi a noilor

legături între membri, care au loc dacă societatea evoluează sub o altă formă.

O altă construcţie teoretică a lui Tonnies a fost Gesellschaft. Condiţia esenţială în cadrul

Gesellschaft- ului este contractul. Contractul în sensul larg este o relaţie socială voluntară,

convenită în mod raţional, în cadrul căreia cele două părţi convin să îndeplinească anumite

obligaţii una pentru alta sau să se recurgă la anumite penalităţi dacă contractul este încălcat. În

timp ce contractul este o relaţie oficială ( adesea în scris ) relaţia socială Gesellschaft este

neoficială.

Deşi nici o societate nu a fost şi probabil nu va fi niciodată exclusiv de tip Gesellschaft,

acest tip de legătură socială s-a extins pretutindeni. Gesellschaft implică o concepţie diferită

desprte modul în care indivizii privesc membrii unei societăţi, în comparaţie cu tipul

Gemeinshaft.

Gesellschaft plasează individul în cadrul unui sistem social care este impersonal şi

anonim. Gesellschaft-ul este un sistem de relaţii competitive în care indivizii caută să

maximizeze ceea ce obţin din schimburi şi să minimizeze ceea ce oferă, învătând în acelaşi timp

să fie prudenţi faţă de ceilalţi.

În acest context, o viaţă simplă în Gemeinshaft, într-o comunitate rurală este identificată

ca fiind bună, în timp ce Gesellschaft-ul impersonal din zona urbană este definit ca rău.

Acest punct de vedere asupra comunităţilor rurale şi a societăţilor urbane a fost reiterat în

atitudini ulterioare în legătură cu urbanul contra ruralului fie ca dihotomie, fie ca poli ai unui

continuum rural-urban.

Referitor la cele expuse mai sus se poate desprinde următoarea concluzie : societatea

urbană şi societatea rurală utilizează în acelaşi timp spaţiul geografic şi îşi proiectează propria

structură socială, conferindu-i dimensiuni originale. În acest sens există mai curând o gradaţie

continuă de la rural la urban decât o simplă dihotomie rural-urbană.

Menţinerea identităţii fiecărei comunităţi sociale nu presupune şi actul izolării lor

individuale şi nici circumscrierea existenţei lor particulare într-un cadru închistat în sine.

Considerăm că în permanenţă, există o desfăşurare efectivă a schimbului de valori şi simboluri,

precum şi transmiterea continuă de atribute şi elemente dinspre oraş către sat şi invers. Aceasta

face ca cele două tipuri de comunităţi să-şi dureze existenţa lor reală nu într-o postură

fragmentară şi fărâmiţată şi nici într-o opoziţie esenţială izolată şi neutră, ci într-o continuă

conjugare de direcţii şi tendinţe, într-un consens unitar de semnificaţii şi elemente, care conferă

societăţii în ansamblul său unitate şi echilibru.

Chiar dacã cea mai importantã componentã a ruralului este agrarul şi cele mai multe

activitãţi rurale sunt cele agrare, cele douã noţiuni nu se confundã, nu se suprapun. Sensul

cuvântului rural este întotdeauna mai larg decât al celui de agricol. Spaţiul rural nu este numai

sediul activitãţilor agricole, dar şi al industriei, artizanatului şi comerţului rural.35

Ar trebui sã ne

oprim, în treacãt, la caracterul imprecis al terminologiei care mai dãinuie încã şi care se referã la

“spaţiu rural“ şi “spaţiu agrar“, “activitate ruralã“ şi “activitate agrarã“ sau, mai simplu, “rural-

agrar“. Cele douã noţiuni, deşi relativ apropiate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime.

Termenul de rural cuprinde în sine atât termenul de agrar sau de ţãrãnesc, cât şi celelalte

realitãţi sociale din cuprinsul unui sat.

Eugen Meves36

, încearcã sã lãmureascã interferenţa noţiunilor agrar-agricol-rural,

realizând urmãtoarele grupe de relaţii :

,,1. Relaţia rural-urban ( care reprezintã mediul social şi locul geografic al existenţei

colectivitãţilor umane ) tinde spre integrare în ambele sensuri: rural în urban precum şi urban în

rural.

1. Fenomenul agrar are o bazã obiectivã: pãmântul, deci este suma activitãţilor legate

de aceeaşi sursã.

35

Gerhard Ciparisse- Thesaurus multilingue du foncier, FAO, Roma, 1999, p.56 36

Eugen Meves-’’Relaţia agrar-agricol-rural’’în ’’Terra nostra’’, vol.IV,1981

22

2. Fenomenul agrar totuşi, nu se suprapune cu mediul rural, o parte a activitãţilor din

acest mediu neavând aceeaşi bazã, pământul

3. Fenomenul agrar cuprinde o parte variabilã a mediului urban propriu-zis putând

ajunge pânã acolo încât sã-i determine caracterul.

4. Agricultura ( ca proces de producţie vegetalã şi animalã ) joacã un rol deteminant, dar

reprezintă doar o parte a fenomenului agrar

5. Agricultura este indisolubil legatã de mediul rural, dar nu neapãrat de mediul urban.

6. Raportul agrar / agricol este raportul dintre întreg şi parte.

7. Raportul agrar / rural este raportul dintre parte şi întreg

8. Raportul rural – agricol este raportul dintre întreg şi parte.

9. În proiecţie ruralã, raportul între cei trei termeni merge descrescând : rural – agrar –

agricol . ’’37

Din argumentaţia prezentatã mai sus, este bine de reţinut, că punctul de vedere al

autorului citat privind raportul dintre rural ca un ansamblu sau un întreg, cum spune acesta şi

sectorul agricol, nu este decât o parte a mediului sau a spaţiului rural. Aceastã distincţie pe care

Meves a facut-o în 1981, când toatã lumea confunda ruralul cu agricultura, meritã sã fie reţinutã

şi apreciatã.

Trebuie precizat faptul cã noţiunile de rural şi agrar, deşi sunt relativ apropiate, nu pot fi

confundate sau considerate sinonime. Sfera noţiunii de rural este mai largã, cuprinzând în

interiorul sãu şi noţiunile de agrar şi activitate agrarã.

Desigur, aşa cum am spus la început, ruralul poate fi definit în diferite moduri neexistând

o definiţie generalizatã a acestui concept. Diferite organizaţii internaţionale au încercat sã

defineascã ruralul prin prisma activitãţii acestora.

Organizaţia pentru Comerţ şi Dezvoltarea Economicã (OCDE) a dezvoltat o definiţie

simplă a spaţiului rural, cu scopul de a face comparaţii internaţionale ale condiţiilor şi tendinţelor

rurale. OCDE dã conceptului de rural o accepţiune strict geograficã, aceasta desemnând mai

degrabã teritorii, decât comune şi oraşe, cu o slabã densitate a populaţiei şi cu o activitate

economicã diversã şi dispersatã, relativ independentã de influenţa directã a zonelor

metropolitane.38

Definiţia s-a dovedit folositoare în ciuda marilor diferenţe care există în mediul

rural, în perspectiva politicilor rurale la nivel naţional. Definiţia distinge două nivele ierarhice ale

unităţilor teritoriale: local şi regional. La nivelul comunităţilor locale, OCDE identifică zonele

rurale, drept comunităţi cu o densitate a populaţiei sub 150 locuitori pe kilometru pătrat. La nivel

regional OCDE distinge unităţi funcţionale sau administrative mai mari, gradul lor de ruralitate

depinzând de procentul populaţiei care locuieşte în comunităţile rurale. Pentru a uşura analiza,

regiunile sunt grupate în trei categorii:

1. predominant rurale - populaţie rurală peste 50%;

2. semnificativ rurale - populaţie rurală între 15 - 50%;

3. predominant urbane - populaţie rurală sub 15%.

În consecinţã, un spaţiu (o regiune) este considerat rural dacã ponderea populaţiei care

trãieşte în aşezãri rurale depãşeşte 15%.

Spre deosebire de OCDE, Eurostat ( Oficiul Statistic al Uniunii Europene ) propune

pentru definirea spaţiului rural o densitate a populaţiei de 100 de locuitori / kilometru pãtrat.

Conform practicii OCDE, aproximativ 10% din populaţia Uniunii Europene locuieşte şi

munceşte în zonele predominant rurale, care sunt adesea zone rurale îndepărtate, acoperind 47%

din suprafaţă. În contrast, 60% din populaţie este concentrată în zone urbane reprezentând mai

puţin de 16% din teritoriul Uniunii.

În Suedia, Finlanda şi Danemarca, procentul celor care locuiesc în zone predominant

urbane este cel mai mic, dar creşte în categoriile intermediară şi predominant rurală ale regiunii.

În ţările cele mai urbanizate, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Germania şi Italia fenomenul este

în sens invers. Irlanda, Austria, Grecia şi Portugalia sunt caracterizate de o structură duală, cu un

37

Ibidem, p.89-93 38

OCDE: ,, Formulation de la politique rurale. Nouvelle tendences’’, 1987, p.14

23

procent crescut al populaţiei în cele două extreme: predominant rurală şi predominant urbană. În

Franţa şi Spania, cei mai mulţi oameni locuiesc în categoria intermediară, în regiunile

semnificativ rurale.

Experţii Uniunii Europene, au dat conceptului de rural o accepţiune mai largă:’’noţiunile

de spaţiu sau de lume rurală implică mai mult decât o simplă delimitare geografică; ele se referă

la un întreg ţesut economic şi social, care cuprinde un ansamblu de activităţi dintre cele mai

diverse’’39

În afara funcţiei sale de cadru de viaţă şi de activitate economică, pornind de la

opiniile specialiştilor Uniunii Europene, se poate considera că spaţiul rural prezintă funcţii vitale

pentru întreaga societate. Ca zonă tampon şi spaţiu de regenerare, spaţiul rural este indispensabil

echilibrului ecologic şi el va trebui să fie din ce în ce mai mult un loc de destindere şi recreare.

Din punctul de vedere al Uniunii Europene, care se bazează pe o accepţiune generalmente

admisă în ţările Europei occidentale, spaţiul rural ar acoperi regiuni şi zone având activităţi

diverse şi ar cuprinde, în aceste regiuni, spaţiile naturale şi cultivate, satele, burgurile, oraşele

mici şi centrele regionale precum şi zonele rurale industrializate. Aceasta înseamnă că în

Uniunea Europeană, 50% din populaţia ţărilor componente locuieşte în zona rurală şi ocupă 80%

din teritoriul său.40

Comisia Europeanã priveşte ruralul ca un fenomen spaţial ce se extinde în

regiuni, peisaje, spaţii naturale şi agricole, sate şi centre regionale41

. Aceastã definiţie ilustreazã

modul în care co-existã toate aceste elemente dar nu este elocventã din punct de vedere analitic.

Într-o definiţie de sintezã a Comisiei Economice pentru Europa a O.N.U., spaţiul rural

este considerat ca o parte a teritoriului natural situatã în afara oraşelor şi folositã în special pentru

agriculturã sau economia forestierã, cu locuitori în marea lor majoritate dependenţi de producţia

agricolã şi deservirea acesteia, de creşterea şi exploatarea pãdurilor. Caracteristica zonelor rurale

se poate exprima în forme diverse, în funcţie de densitatea şi caracteristica populaţiei, factorii

geografici, dezvoltarea industrialã, etc.42

Şi în cadrul Consiliului Europei, definirea spaţiului rural a trecut printr-o suită de variante

până să ajungă la forma finală statuată prin Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării

parlamentare a Consiliului Europei cu privire la ,,Carta europeană a spaţiului rural ’’, prin care

se precizează că expresia ( noţiunea ) de ,, spaţiu rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă

care conţine satele şi oraşele mici, în care majoritatea părţii terenului este utilizată pentru:

a. agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit;

b. activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat,

industrie, servicii, etc. );

c. amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau rezervaţii

naturale );

d. alte folosinţe ( cu excepţia celor de locuit ).43

În consecinţã spaţiul rural este extrem de variat, cuprinzând teritoriul agricol cultivat,

teritoriul ocupat de pãduri şi pãşuni, teritoriul rural neagricol (munţii, riviera mãrii, etc.) şi

aglomerãrile rurale.

O definire certã a spaţiului rural apare în consecinţă posibilã prin luarea în considerare

a urmãtoarelor criterii de ordin: morfologic (numãr de locuitori, densitate, tip de mediu),

structural şi funcţional (tip de activitãţi şi relaţii).

Sintetizând, ruralul poate fi definit ca o asociere de spaţii fizice de extensiune variabilă,

de populaţie şi de forme specifice de locuire, aflate în diverse stadii de evoluţie, a căror funcţii

primordiale de esenţă economică sunt cele primare.

39

CEE: ,,L’avenir du monde rural’’, Communication de la Commmission au Parlement European et au Conseil.

Bulletin des Communautes éuropéennes, Supplement 4/88. p.8 40

Ibidem,p.15 41

European Commission- ,,Star working document – state of application of Regulation No.2078/92. evaluation of

agri- environment programmes’’. Directorate General for Agricultural Policy, European Commission,1998. 42

O.N.U.- C.E.E.- Amenagements et developpement des aglomerations rurales, 24 mai, 1972 43

Păun Ioan Otiman- Economie rurală, Editura Agroprint, Timişoara 1999, p.547

24

Modificãrile structurale provocate de industrializare, de creşterea oraşelor şi a centrelor

industriale, de progresul tehnic, pun în fata multor ţãri necesitatea ca in funcţie de

particularitãţile istorice, economice, naţionale şi de altã naturã, sã revadã concepţiile asupra

mediului rural.

1.2. Agroturism şi ecoturism

Agroturismul ca activitate economico-socială trebuie să devină o componentă a

ecoturismului şi ca atare, cele 10 principii pentru dezvoltarea durabilă turismului se pot aplica şi

în acest caz. Punctăm aceste principii:

Folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare,

protejare).

Reducerea supraconsumului şi a risipei de resurse turistice.

Menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural.

Integrarea agroturismului în planificarea şi strategia de dezvoltare naţională,

regională şi mai ales locală (dezvoltarea ofertei, promovare şi organizare, precum

şi dezvoltarea infrastructurii generale şi tehnico-edilitare).

Sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunităţii, dar şi în protejarea naturii şi a valorilor culturale (efectul multiplicator al

agroturismului).

Implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic prin sprijinirea grupurilor de iniţiativă pentru dezvoltarea şi sprijinirea ofertei agroturistice locale, pentru

protejarea mediului înconjurător şi a bunurilor culturale, de aici rolul

organizaţiilor locale ale prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru,

Asociaţia Sătească de Turism Rural.

Consultarea specialiştilor şi a publicului în dezvoltarea agroturismului şi a economiei locale pentru a se evita conflictele de interese între politica

guvernamentală şi cea locală.

Dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susţinută prin pregătirea

profesională, calificare, perfecţionare, formarea formatorilor din rândul

localnicilor, pregătirea civică şi sociologică adecvată.

Promovarea marketingului în agroturism prin studierea pieţei turistice din aria locală şi regională pe plan naţional şi internaţional.

Cercetarea şi monitorizarea activităţii de turism şi a acţiunilor de protejare şi conservare a mediului înconjurător, precum şi a resurselor turistice.

În UE se consideră că succesul activităţii de agroturism are în vedere o singură strategie

şi anume: calitatea serviciilor. Această strategie se aplică în toate componentele activităţii de

turism (managementul total) şi permite să se realizeze servicii turistice competitive şi să

completeze lacunele existente în definirea produselor agroturistice, în controlul operativ pentru

protecţia turiştilor sub aspectul prestaţiilor, în organizarea şi distribuţia ofertei turistice

diferenţiate şi multiple în conţinut şi formă, personalizată şi dispersată în teritoriu. Conceptul de

calitate pune în evidenţă responsabilitatea fermierului la nivelul ofertei sale, al reţelei în care se

inserează, dar şi în mediul înconjurător local.

De aceea, în turismul rural şi, cu precădere, în agroturism, trei componente sunt esenţiale:

teritoriul, produsele turistice şi oamenii. Profesionalismul, parteneriatul (deci asocierea între

fermieri şi între aceştia şi administraţia locală sau alte asociaţii/ instituţii locale) şi creativitatea

(deci personalizarea) sunt axele care conduc agroturismul spre un veritabil factor de dezvoltare

rurală, sursă de utilizare a forţei de muncă, directă şi indirectă, într-un mediu rural în plină

transformare (Information agricole, nr. 661, 1993).

Analizând cele trei componente ale activităţii de turism rural şi agroturism se poate

aprecia faptul că "fermierul" este actorul principal, care stă în atenţia guvernelor şi organismelor

ce se ocupă de amenajarea şi dezvoltarea spaţiului rural. Luând în calcul cele trei componente, se

pot concluziona următoarele:

25

1. teritoriul satului cu mediul său înconjurător – natural şi construit – şi resursele turistice

aferente acestuia reprezintă suportul şi "materia primă" pentru agroturism; exploatarea

durabilă a acestuia se înscrie în conceptul de ecoturism;

2. produsele agroturistice (oferta turistică) trebuie să fie cât mai autentice şi de calitate,

oferta fiind diversă şi alternativă la cea "standard".

3. oamenii (fermierii) responsabili de activitatea de agroturism organizează şi conduc

această activitate.

Din cele prezentate rezultă că agroturismul poate fi numai o componentă a turismului

rural, dar, cu cele mai mari implicaţii în valorificarea resurselor turistice locale şi în ridicarea

nivelului de viaţă al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localităţii rurale şi comunităţii

în general şi nu în ultimul rând, în protejarea şi conservarea mediului natural şi construit, în

contextul unei activităţi economice pe principii ecologice (şi durabile).

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Expuneţi propunerile lui H. Grollean menite să sussţină şi să încurajeze turismul rural.

2. Definiţi turismul rural.

3. Definiţi agroturismul şi expuneţi câteva trăsături care-l diferenţiază de turismul tradiţional.

4. Care sunt cele trei componente de bază în amenajarea şi dezoltarea spaţiului rural?

5. Expuneţi cele 10 principii pentru dezvoltarea durabilă a turismului.

TESTE DE EVALUARE

1. Cine este autorul cursului „Economie Rurale” unde este definit spaţiul rural?

a. R. Badouin

b.G. Bordet

c.H. Grollean

2. După OCDE, un spaţiu (o regiune) este considerat rural dacã ponderea populaţiei care trãieşte

în aşezãri rurale depãşeşte:

a. 25%

b. 15%.

c. 10%

3. Care este în România definiţia localităţii urbane?

a. teritoriul şi populaţia din zonele urbanizate, şi localitãţile din afara acestora cu

2.500 de persoane sau mai mult

b. teritoriul şi populaţia din zonele urbanizate, şi localitãţile din afara acestora cu 5000 de

persoane sau mai mult

c. teritoriul şi populaţia din zonele urbanizate, şi localitãţile din afara acestora cu 3000 de

persoane sau mai mult

4. Conform practicii OCDE, ce procent din populaţia Uniunii Europene locuieşte şi munceşte în

zonele predominant rurale, care sunt adesea zone rurale îndepărtate, ce acoperă 47% din

suprafaţă?

a. aproximativ 10%

b. aproximativ 30%

c. aproximativ 20%

26

5. Care este suprafaţa spaţiului rural din România?

a. 252,7 mii kmp

b. 212,7 mii kmp

c. 272,7 mii kmp

TESTE DE AUTOEVALUARE

1. În România, o localitate poate fi consideratã oraş ( potrivit normelor statisticii populaţiei şi a

reglementãrilor pe linia administraţiei centrale), dacã are un anumit numãr de locuitori, de regulã

peste:

a. 5000

b. 25000

c. 1500

2. Ce număr de locuitori defineşte în general o localitate urbană?

a. 1000

b. 20000

c. 2000

3. Ce suprafaţă a spaţiului rural are România, exprimată în procente?

a. 89%

b. 98%

c. 45%

4. Ce procent din populaţia României trãieşte în spaţiul rural?

a. 45%

b. 50%

c. 55%

5. Care este densitatea populaţiei în spaţiul rural românesc?

a. sub 48 locuitori/kmp.

b. sub 58 locuitori/kmp.

c. sub 38 locuitori/kmp.

27

Capitolul 2

TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Obiective

– clasificarea regiunilor rurale

- prezentarea măsurilor de stimulare a activităţii turistice rurale

- cazarea şi cererea turistică

Rezumat

În ţările Uniunii Europene, turismul rural nu este un fenomen nou. De-a lungul timpului

cazarea turiştilor la sate s-a practicat de-o manieră mai mult sau mai puţin spontană ori

organizată. Noutatea o reprezintă dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea fenomenului

turistic în spaţiul rural, care se explică prin diversificarea formelor de practicare a turismului de

masă.

Turismul rural a evoluat şi s-a diversificat în timp şi spaţiu atât în ceea ce priveşte oferta,

devenind o componentă a politicilor de dezvoltare rurală, cât şi în ceea ce priveşte cererea, odată

cu modificările de comportament (preferinţe, obiceiuri) ale consumatorilor de turism.

.

Cuvinte cheie: turism rural, agroturism, oferta turistică, cerearea turistică, spaţiul rural

În ultimii ani toate instituţiile şi organismele europene s-au pronunţat în favoarea unei

dezvoltări a turismului în general şi, în mod special, a turismului în mediul rural.

La început de mileniu, când tehnologiile şi progresul depăşesc uneori limitele

imaginaţiei, tot mai mulţi europeni doresc să se recreeze departe de universul citadin trepidant şi

aproape dezumanizat, să redescopere calmul şi simplitatea naturii, tradiţiile şi patrimoniul local.

Să colinzi ziua întreagă pădurile şi fâneţele, să te abaţi pe la o stâncă, iar seara să dormi

într-o cameră mirosind a mere coapte. Aceasta sunt imaginile pe care le derulează turistul, atunci

când, copleşit de griji şi stresat de aglomeraţia străzii, începe să viseze, cu ochii deschişi, la o

vacanţă ideală.

Paralel cu alte tendinţe ale turismului în cadrul UE, europenii redescoperă ruralul, cadrul

natural, obiceiurile şi valorile culturale atrăgând tot mai mulţi turişti. "Un european din patru îşi

petrece vacanţa la ţară".44

În ţările Uniunii Europene, turismul rural nu este un fenomen nou. De-a lungul timpului

cazarea turiştilor la sate s-a practicat de-o manieră mai mult sau mai puţin spontană ori

organizată.

Noutatea o reprezintă dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea fenomenului turistic

în spaţiul rural, care se explică prin diversificarea formelor de practicare a turismului de masă.

Zonele rurale şi montane au sporit ca popularitate în majoritatea ţărilor, ca destinaţii

pentru cea de-a doua vacanţă şi concedii în ţări ca: Franţa, Olanda, Danemarca, Marea Britanie,

Italia şi Germania.

Situaţia destinaţiilor de vacanţă în ţările UE

Schema nr. 1.2.

Ţara Destinaţia de vacanţă (%)

la ţară la munte în oraş pe litoral

Belgia 25 19 5 55

Danemarca 25 14 40 42

Spania 27 19 27 53

Franţa 29 27 18 51

44

Florina Bran - "Turismul Rural – Modelul European", Ed. Economică, Bucureşti, 1997.

28

Grecia 8 11 20 70

Irlanda 27 8 37 46

Italia 11 24 19 58

Luxemburg 19 29 17 62

Olanda 39 32 21 36

Portugalia 34 30 15 44

Marea Britanie 29 13 19 52

TOTAL 25 23 19 52

Sursa: C. Hurmuzescu - "Curs de tehnica turismului", 1999.

"Turismul rural este un factor al dezvoltării zonelor rurale", aşa cum afirma Suzanne

Thibal, secretar general EUROTER: "Turismul rural este un factor de progres social,

ameliorează nivelul de trai, întreţine meşteşugurile, susţine producţia agricolă, deschide spiritele

şi face să evolueze mentalităţile". Turismul poate favoriza o anumită convergenţă culturală şi

economică. Uniunea Europeană a identificat turismul rural ca o prioritate în dezvoltarea locală.

Turismul rural a evoluat şi s-a diversificat în timp şi spaţiu atât în ceea ce priveşte oferta,

devenind o componentă a politicilor de dezvoltare rurală, cât şi în ceea ce priveşte cererea, odată

cu modificările de comportament (preferinţe, obiceiuri) ale consumatorilor de turism.

În cadrul seminarului "Turismul rural" organizat de Comisia Economică de Turism şi

OMT s-a precizat că: turismul rural nu este o modă, ci o soluţie pentru ocuparea forţei de muncă,

dezvoltarea locală şi medie; este o modalitate de dezvoltare echilibrată, de protejare şi

valorificare a patrimoniului. Turismul rural este bine adaptat în Europa, deoarece zonele rurale

ale acestui continent sunt populate de mult timp şi sunt bogate în monumente, sate şi locuri de

unde provine artizanatul şi folclorul popular.

Produsul turistic rural se concretizează ca o ecuaţie fundamentală: cazarea la pensiunea

agroturistică = vacanţă petrecută în sat + petrecerea timpului liber în spaţiul rural. Elementele

acestei ecuaţii reprezintă motivele pentru care turiştii preferă să-şi petreacă vacanţa la ţară.

"Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată de cadrul natural

nealterat, de tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate în aceste areale. Ca atare, procesul de

amenajare turistică a spaţiilor rurale vizează crearea condiţiilor pentru prezenţa turiştilor şi

satisfacerea nevoilor lor, pe de o parte şi pentru desfăşurarea nestingherită, chiar pentru

stimularea activităţilor economice specifice, pe de altă parte."45

În statele occidentale, această formă de turism este mult dezvoltată şi a evoluat diferit în

fiecare ţară, mai ales în ceea ce priveşte capitolul dotări şi servicii. Fiecare ţară are punctele sale

forte şi potenţialul său propriu, care permit dezvoltarea spaţiilor rurale. Una dintre ţările cu

experienţă în domeniu, constituind un model de reuşită, este FRANŢA.

Federaţia Naţională de Turism Rural din Franţa, prima reţea europeană de vacanţe la ţară,

la 100 de ani de la înfiinţare, oferă o gamă largă de formule de vacanţă, controlate şi garantate

printr-o cartă naţională: 34.000 proprietari, 50.000 locuinţe, 2 milioane de clienţi pe an, dintre

care 30% străini.

Consumatorii turismului rural francez sunt în general cupluri între 25-49 ani, cu 2 copii

până la 15 ani, intelectuali, angajaţi, cadre medii şi superioare, locuitori ai oraşelor cu venituri

mici şi superioare.

În Franţa există 6 mărci care desemnează prestaţii identice şi anume: "Meubles

Confiance", marcă regională fără specific rural; "Nids Vacance", cartă regională în ceea ce

priveşte locuinţele şi camerele; "Agriculture et tourisme", "Maison de la Randonnee",

"Cleconfort France" şi "International Cafe Connette".

În ceea ce priveşte modalitatea de cazare, în zona rurală franceză există lanţuri hoteliere

voluntare reprezentative: "Les Moulins Etapes" - care reprezintă doar hotelurile situate în vechile

45

Rodica Minciu - "Amenajarea turistică a teritoriului", Ed. Sylvi, 1995.

29

mori săteşti; "Les Chateaux et Demeures de Tradition"- în zonele marilor şi micilor castele şi

conace; "Les Etapes Hotelieres Corses".

Turismul rural francez se face cunoscut prin intermediul ghidurilor în culori şi cu

fotografii ale fiecărui hotel (France Accueil) sau al anuarelor însoţite de atlase geografice (Logis

de France). Logis de France reprezintă cea mai mare parte din hotelăria rurală franceză.

Susţinerea progresului turismului rural se face prin intermediul ajutoarelor publice.

Subvenţiile pot fi făcute pentru investiţii sau pentru buna funcţionare a amplasamentelor;

colectivităţile locale participă la subvenţionarea turismului prin fondurile de compensare a TVA.

Pentru crearea unei mărci de calitate şi a unei reţele de comercializare a produselor

turistice, la nivel comunitar s-au adoptat o serie de acorduri între Direcţia Generală pentru

Turism şi Ministerul Comerţului şi Turismului.

Pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene, căutarea unei mărci comune europene

apare ca un lucru esenţial, deoarece astfel se pot realiza acţiuni de promovare şi comercializare

comune. Dacă membrii UE reuşesc să ajungă la un acord în ceea ce priveşte marca comună

europeană, acţiunile de promovare şi comercializare nu vor mai cunoaşte nici un obstacol.

O nouă formă de cazare prinde contur tot mai mult în cadrul UE şi anume cazarea în

campingul rural. Aceasta se modelează realităţilor diferite existente în statele membre UE;

campingul din cadrul fermei agroturistice este mult mai puţin dezvoltat în funcţie de ţara

respectivă sau mai puţin prezent în Irlanda (unde este preferată cazarea în locuinţe ce aparţin

fermei sau în mica hotelărie); în Grecia campingul este mai puţin încurajat din motive ce ţin de

protecţia mediului, a zonelor turistice şi cunoaşte o dezvoltare extraordinară în Olanda (este

principala formă de primire a turiştilor la ferme), în Germania (5% din exploatările agricole), în

Franţa şi Marea Britanie.

În contextul turismului rural european, un loc aparte îl ocupă Federaţia Europeană de

Turism Rural, Ecologic şi Cultural -EUROGITES, care cuprinde 22 asociaţii naţionale şi

regionale. Obiectivele stipulate de membrii fondatori sunt:

contribuţia la păstrarea mediului ambiant;

oferirea unei alternative la turismul de masă;

contribuţia la promovarea păcii prin contacte stabilite între locuitorii de la sat şi oraş din toate colţurile continentului.

EUROGITES şi-a propus să desfăşoare promovarea promoţională, prin definirea unui

concept european de turism rural, a unor standarde şi a unei strategii de dezvoltare proprii.

La nivelul Germaniei s-a înfiinţat "Grupul de lucru pentru vacanţa în gospodăria

ţărănească şi turismul rural" (ANG), care şi-a propus promovarea turismului rural. Obiectivele

ANG sunt: elaborarea de strategii vizând promovarea turismului rural, cu scopul de a contribui la

îmbunătăţirea situaţiei economice a unităţilor de primire; asigurarea, pentru turismul rural, a unei

poziţii mai bune în societate şi stârnirea interesului politicienilor şi instituţiilor pentru

consumarea procesului turistic rural. ANG sprijină măsurile de promovare a vacanţei în

gospodăria ţărănească, prin mijloace financiare, iar împreună cu Ministerul Agriculturii din

Germania efectuează cursuri de perfecţionare pentru personalul implicat în activitatea turistică.

Pe fundamentul numeroaselor probleme din spaţiul rural şi din agricultură, turismul în

Europa capătă tot mai multă importanţă. Spaţiile rurale europene au nevoie de noi perspective şi

alternative viabile, pentru a nu se ajunge la degradarea poziţiei sociale a populaţiei rurale.

Circa 250 de milioane de oameni călătoresc anual în Europa; 70% dintre turişti îşi petrec

vacanţele în UE, 30% în terţe state de pe alte continente. În aproape toate ţările Europei, turismul

este un factor economic important, îndeosebi pentru regiunile rurale şi o alternativă pentru

producţia agricolă.

Europa oferă o gamă largă de posibilităţi pentru practicarea turismului datorită

potenţialului variat, constând în peisaje, în existenţa unor mentalităţi diferite marcate de mediul

cultural şi de viaţă. Ţările europene prezintă o mare bogăţie naturală şi culturală care constituie

cel mai important potenţial turistic.

30

2.1. Clasificarea regiunilor rurale

A) Tipologia NUTS

În ultimii 20 de ani, în Europa a existat un curent general de regionalizare, mai vizibil în

unele state-membre ale U.E. decât în altele, care n-au avut o concepţie comună asupra „regiunii”

sub aspect politic, juridic sau chiar sociologic. Termenul de „regiune” folosit pentru a descrie

entităţi politice sau administrative, cuprinde o gamă variată de concepte. Constituţiile statelor

membre UE se referă la Länder (Germania şi Austria), regions sau communities (Belgia),

communidades autonomas (comunităţi autonome) (Spania), regiuni şi departamente (Franţa),

consilii de comitat (Marea Britanie şi Suedia), regiuni cu statut special, regiuni cu statut obişnuit

şi provincii autonome (Italia), provincii (Belgia, Danemarca, Spania, Finlanda, Italia, Olanda).

Eterogenitatea fiecărei ţări este inventariată de clasificarea europeană numită

„Nomeclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice” (aşa numitele NUTS). Specificul regiunilor

NUTS constă în faptul că acestea se bazează preponderent pe diviziunile instituţionale (adică pe

unităţi administrative). NUTS are la bază raţiuni statistice de colectare a informaţiei, în mod

practic accesul la date fiind organizat pe cinci nivele spaţiale de la unităţile cele mai mari, pînă la

cele mai mici.

Acest nomenclator a fost elaborat de cãtre Oficiul European de Statisticã (Eurostat) în

scopul creării unei structuri coerente a distribuţiei teritoriale la nivelul întregii Uniuni Europene.

El a început să fie utilizat încă din 1988 şi foloseşte cinci categorii de unităţi teritoriale.46

Cele

cinci categorii folosite sunt următoarele:

1. Nivelul NUTS 0 al acestei clasificări defineşte statele membre ale Uniunii

Europene( 15 unităţi);

2. Nivelul NUTS 1 cuprinde 77 de regiuni de tipul ‘’Regions’’ în Belgia sau

‘’Länder’’ în Germania, "Continente", "Regiao dos Açores" şi "Regiao da

Madeira" în Portugalia; "Scotland, Wales, Northern Ireland" et "Government

Office Regions of England" în Regatul Unit.

3. Nivelul NUTS 2 cuprinde 206 regiuni echivalente cu, de exemplu

"Provincies/Provinces" în Belgia; "Regierungsbezirke" în Germania; "Periferies"

în Grecia; "Comundidades y ciudades autonomas" în Spania; "Régions" în franţa;

"Regions" în Irlanda; "Regioni" în Italia; "Provincies" în Olanda; "Länder" în

Austria.

4. Nivelul NUTS 3 cuprinde un total de 1031 regiuni "arrondissements" în Belgia;

"Amtskommuner" în Danemarca; "Kreise/kreisfreie Städte" în Germania;

"nomoi" în Grecia; "provincias" în Spania; "départements" în Franţa; "regional

authority regions" în Irlanda; "provincie" în Italia; "län" în Suedia;

"maakunnat/landskapen" în Finlanda.

5. Nivelul NUTS 5 cuprinde municicipii sau comune.

Nivelele NUTS 1,2 şi 3 sunt diferenţiate în raport de următoarele praguri demografice:

Nivelul Minimum(persoane) Maximum(persoane)

NUTS 1 3 milioane 7 milioane

NUTS 2 800 000 3 milioane

NUTS 3 150 000 800 000

Trebuie făcută o remarcă la acesastă clasificare şi anume aceea că, regiunile clasificate

nu reprezintă în totalitate numai regiuni rurale. În această clasificare intră întreg teritoriul unei

ţări care cuprinde indiferent de nivel (NUTS 0-5) atât rural cât şi urban. Am luat în considerare

tipologia NUTS deoarece vom opera cu ea în continuare.

B) Tipologia OCDE

46

http://europa.eu.int/comm/eurostat/ramon/nuts/introduction_regions

31

OCDE (Organizaţia pentru Comerţ şi Dezvoltarea Economicã ) a elaborat o definiţie

simplă a zonelor rurale cu scopul de a se putea face comparaţii la nivel internaţional asupra

condiţiilor şi tendinţelor rurale. Definiţia distinge două nivele ierarhice ale unităţilor teritoriale:

locală şi regională.

Aşa cum am arătat în paragraful anterior, la nivelul comunităţii locale ( NUTS 5), OCDE

identifică zonele rurale drept comunităţi cu o densitate a populaţiei sub 150 de locuitori/

kilometru pătrat.

La nivel regional (NUTS 3), OCDE distinge după gradul lor de ruralitate unităţi

funcţionale şi administrative mai mari, care depind de procentul populaţiei care locuişte în

comunităţi rurale. Pentru uşurarea analizei regiunile au fost grupate aşa cum am văzut în regiuni

predominant rurale, semnificativ rurale şi predominant urbane.

Această clasificare nu reflectă din păcate în nici un fel de caracteristicile sociale sau

economice ale regiunilor clasificate. De exemplu, zonele rurale apropiate de centrele urbane cu

trafic public regulat, infrastructură avansată a comunicaţiilor şi sectoare de servicii secundare şi

terţiare prospere, pot cuprinde 50% din populaţie sau chiar mai mult din comunităţile rurale.

Totuşi, nu se poate spune că această populaţie alcătuită din navetişti ce lucrează în mediul urban

la o distanţă de navetă confortabilă, reprezintă regiunea cu o populaţie predominant rurală. În

schimb, o zonă rurală relativ depărtată, cu probleme economice serioase şi o rată mare a

şomajului intră în categoria a regiunii rurale semnificative sau chiar predominante.

C) Tipologia Eurostat

Clasificarea Eurostat47

se bazează pe gradul de urbanism. Clasificarea fiecărei regiuni europene

se face în funcţie de una dintre cele trei zone prezentate mai jos:

Zone dens populate – acestea sunt grupuri de localităţi învecinate, fiecare cu o densitate a

populaţiei mai mare de 500 de locuitori / kilometru pătrat şi un total al populaţiei din

zonă de cel puţin 50.000 locuitori;

Zone intermediare – acestea sunt grupuri de localităţi, fiecare cu o densitate mai mare de 100 locuitori/ kilometru pătrat şi care nu aparţin unei zone dens populate;

Zone puţin populate – acestea sunt grupuri de localităţi neclasificate ca fiind nici dens populate şi nici intermediare.

O localitate sau un grup continuu de localităţi care nu ating nivelul de densitate cerut, dar

care este cuprins în întregime într-o zonă intermediară, este considerat a fi parte a acelei zone.

Dacă localitatea sau grupul de localităţi este localizat între o zonă dens populată şi o zonă

intermediară, el este considerat a fi intermediar. Pentru ca această sintagmă să se poată aplica

este necesar ca grupul de localităţi să aibă suprafaţa mai mică de 100 kmp.

D) Tipologia zonelor rurale în funcţie de specificul activităţilor

Bernard Kayser 48

, în funcţie de activitatea economică, structura socioprofesională şi

dinamica demografică a conturat următoarele tipuri de rural:

1. ,,Ruralul profund, cel care cuprinde comunităţi cu 70% populaţie rurală care cunosc un

mare declin demografic’’. Acest tip de rural este fie în ‘’pierdere de viteză’’, fie

‘’păstrător al unei agriculturi active’’;

2. Ruralul semiagricol cunoaşte un declin demografic, dar comunităţile au mari exploataţii

agricole şi o agricultură rentabilă, alături însă şi de o agricultură săracă. Comunităţile

ruralului semiagricol se află şi în bazine industriale, ce oferă o mână de lucru puţin

calificată;

3. Ruralul în mutaţie e un rural cu o populaţie agricolă viguroasă. Comunităţile acestui tip

de rural sunt rezidenţe de salariaţi industriali calificaţi; unele sunt situate la periferia

bazinelor industriale tradiţionale sau la periferia bazinelor industriale recente. Unele

dintre ele sunt populate ‘’ cu o mare proporţie de profesii independente şi turistice’’;

47

http://europa.eu.int/comm/eurostat/ 48

Bernard Kayser – La renaissance rurale. Sociologie des campagnes du monde occidental, Ed. Armand Colin,

Paris, 1990, p.31-33

32

4. Ruralul în stagnaţie. Şi în aceste comunităţi, populaţia agricolă este viguroasă. Se

caracterizează prin trecerea de la agricultură la industrie, prin poli rurali de atracţie, prin

agricultură mare, cu salariaţi. Unele comunităţi ale ruralului în stagnaţie se află în bazine

industriale ‘’în declin’’;

5. Ruralul intermediar, cel cu o populaţie agricolă încă importantă. Comunităţile au o ‘’

mare proporţie de inactivi şi retraşi’’, unele sunt centre de cantoane agricole, cu artizani

şi comercianţi’’.

Problema centrală a sintezei lui Bernard Kayser este ce a renaşterii rurale. De fapt este

analiza unui fenomen de creştere demografică în spaţiul rural, de schimbare a sensului migraţiei,

din migraţie cu sens rural – urban, în migraţie cu sens urban – rural. Fenomenul a fost sesizat la

recensământul francez din 1982 şi a mai fost numit rurbanizare sau contra – urbanizare.49

Kayser explică renaşterea rurală prin următoarele elemente determinante: politica municipală,

receptivitate, utilizarea terenului, utilizarea vecinilor, dezvoltarea agricolă, situri turistice,

rezidenţe secundare, case disponibile, opţiuni interminabile.50

Un raport al Comisiei Europene51

intitulat ‘’Cooperare Europeanã pentru Dezvoltarea

Teritorialã ’’ încercând sã descrie schimbãrile şi tendinţele care au loc în spaţiul rural european,

pe baza principalelor activitãţi economice, a fãcut o clasificare a spaţiilor rurale în funcţie de

aceste activitãţi.

Din acest punct de vedere spaţiul rural poate fi structurat astfel:

1. spaţiu rural apropiat de marile centre urbane - caracterizat prin:

un surplus al zonelor rezidenţiale industriale şi de recreere ;

creşterea numãrului locuitorilor ;

o agriculturã intensivã ;

comerţ ridicat ;

dezvoltarea transportului ( creşterea traficului) 2. spaţiu rural utilizat pentru turism - caracterizat prin:

zone montane şi de coastã, pregãtite(utilate) pentru turismul de masã (circuitul turistic ) ;

reducerea activitãţilor agricole ;

creşterea populatiei ;

fragmentarea habitaturilor. 3. spaţiu rural cu activitãţi diverse- caracterizat prin:

dependenţa ridicatã faţã de agriculturã;

dezvoltarea unor activitãţi complementare ;

4. spaţiu rural predominant agricol – caracterizat prin :

agriculturã foarte eficientã şi productivã;

traditionalism scãzut. 5. spaţiu rural în dificultate – caracterizat prin:

zone montane, pãduri, insule;

migraţie a populaţiei ridicată;

zone locuite de persoane de vârsta a treia. Această structurare furnizeazã informaţii despre specificul zonelor rurale dar nu oferã şi

informaţile necesare pentru analizarea caracteristicilor economice, sociale şi de mediu ale

acestor zone.

E) Clasificarea geografică

O altă tipologie a zonelor rurale este orientată geografic52

şi foloseşte următoarele clase:

49

Traian Vedinaş- Introducere în Sociologia Rurală, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, p.168 50

Bernard Kayser – La renaissance rurale. Sociologie des campagnes du monde occidental, Ed. Armand Colin,

Paris, 1990, p.68 51

Europe 2000; Co-operation for European Teritorial Development,1994 52

www.ccss.cz/rw/identif.pdf, p18

33

a) zone de coastă şi insule;

b) zone muntoase;

c) zone rurale în jurul oraşelor mari;

d) zone cu densitate scăzută a populaţiei sau zone puţin populate;

e) restul zonelor rurale.

La o privire mai atentă asupra acestei clasificări se poate observa că primele două clase

sunt într-adevăr de natură geografică, pe când clasa prevăzută la punctul c), corespunde

clasificarii continuumului urban-rural, iar cea de la punctul d) aparţine tipului de clasificare după

densitatea populaţiei. Punctul e) conţine toate tipurile de zone rurale rămase neclasificate mai sus

şi fără nici o specificaţie specială.

Un astfel de sistem de clasificare, fără nici un fel de priorităţi adiţionale poate fi folosit

numai parţial cu succes.

O primă obiecţie asupra acestei clasificări este faptul că acest sistem nu este în mod

reciproc exclusiv, astfel el permite ca o zonă rurală să fie clasificatăîn cadrul mai multor

categorii. De exemplu, unele zone de coastă şi insule precum şi unele zone montane, pot în

acelaşi timp să aibă o densitate mică a populaţiei sau pot fi chiar zone puţin populate. Astfel nu

esteclar în care categorie trebuie clasificate aceste zone individuale.

F) Clasificarea calitativă a zonelor rurale

Pe lângă clasificările regionale bazate pe indicatori demografici, este util să se ia în

considerare şi sistemele de clasificare calitative. În cadrul acestei clasificări există totuşi o

tendinţă de generalizare a zonelor rurale. Uniunea Europeană recunoaşte că există trei zone

standard cu probleme:

zone suferind din cauza presiunii vieţii moderne ( agricultură modernă şi noi zone

rezidenţiale );

zone suferind din cauza declinului rural ( migrarea populaţiei,etc.);

zone foarte îndepărtate ( populaţie redusă, periferică). În funcţie de gradul lor de integrare în economia naţională, zonele rurale pot fi

clasificate în zone rurale integrate, zone rurale intermediare şi zone rurale îndepărtate.

Zonele rurale integrate – Aceste zone se caracterizează printr-o creştere a populaţiei, a

locurilor de muncă din sectoarele secundare şi terţiare, dar ocupaţia principală rămânând

cultivarea pământului.

Zonele rurale integrate, adesea apropiate de oraşe mari, au de obicei cea mai mare

densitate a populaţiei cu câteva componente identificabile.

Prima componentă este populaţia rurală care locuieşte şi munceşte în cadrul regiunii. În

unele părţi această componentă este angajată în sectorul agricol, forestier, sau piscicol, restul

acestei componente fiind angajată în filiale ale firmelor aparţinând oraşelor sau în industria

locală şi în sectorul secundar şi terţiar.

A doua componentă este reprezentată de navetişti care, deşi locuiesc în zonă, sunt

angajaţi în oraşul învecinat.

Ultima componentă este alcătuită de persoanele în vârstă care se mută în mediul rural

după ce ies în pensie ( aşa numiţii rurbanizatori ) dar şi o parte a persoanelor înstărite care se

mută în zona rurală pentru a-şi construi locuinţe într-un mediu mai sănătos, locurile de muncă ale

acestora fiind însă în mediul urban. Aceştia din urmă pot fi numiţi contraurbanizatori.

Densitatea ridicată a populaţiei precum şi dimensiunea populaţiei, împreună cu venitul

ridicat pe cap de locuitor, creează condiţii bune de dezvoltare a sectorului terţiar.

Din punct de vedere a utilizării pământului, dimensiunea acestuia pentru producţia

agricolă este în scădere. Companiile imobiliare folosesc locuri atractive ale zonelor rurale

integrate pentru a construi zone rezidenţiale. O proporţie considerabilă a terenului este folosită

pentru producţia industrială şi sectorul serviciilor.

Infrastructura este bine dezvoltată, în zonele integrate la fel şi serviciile medicale şi

sociale. În aceste condiţii mediul este considerabil mai bun decât oraşul învecinat.

34

Pentru a detalia şi mai mult, această tipologie, având în vedere funcţionalitatea zonelor

integrate, ele se pot împărţi în:

- regiuni apropiate de oraşe mari;

- regiuni sub influenţa turismului;

- regiuni rurale industrializate. Zone rurale intermediare – Acestea sunt relativ la distanţă de centrele urbane, cu o

varietate de sectoare primare şi secundare, cultivarea pământului efectuându-se pe o scară mai

mare.

Densitatea populaţiei şi dimensiunile generale ale populaţiei sunt mai reduse decât în

cazul zonelor rurale integrate. Migraţia în exterior este mai mică şi nu este compensată de

contraurbanizare.

Veniturile pe cap de locuitor sunt mai mici spre moderate. Densitatea şi dimensiunea mai

redusă a populaţiei, proporţia mică a clasei mijlocii, lipsa migraţiei spre interiorul zonelor

intermediare, restrâng activităţile din sectorul terţiar. Populaţia zonelor rurale intermediare suferă

datorită distanţei relative faţă de centrele urbane suferinţă care se concretizează în:

- transferul de la urban la rural al filialelor companiilor din oraş este rar;

- accesul la o sferă mai largă de clienţi este redus;

- acces redus către furnizorii de afaceri şi sursele de finanţare;

- pieţele rurale ale muncii sunt relativ limitate;

- nu se înregistrează variaţii ale populaţiei (stagnarea acesteia ).

Zonele intermediare reprezintã zona agrarã a spaţiului rural, cu exploataţiile agricole de

tipul fermelor privat-familiale, asociative sau societare (în ţãrile cu economie în tranziţie) bazate

pe producţia agricolă şi profitabilitatea exploataţiilor. O proporţie mare a terenului este folosită

pentru producţia primară rurală adică: agricultură, silvicultură, pescuit. Folosirea terenului pentru

activităţi recreative şi de turism este în ultima vreme în creştere şi în aceste zone.

Largi porţiuni ale terenului au suprafaţă naturală. Adoptarea pe scară largă a metodelor

moderne de management în agricultură, pot reduce poluarea terenului şi a apelor de suprafaţă.

Problematica dezvoltãrii rurale în viitor în spaţiul rural intermediar este una dintre cele

mai complexe, atât pentru ţãrile U.E. cât şi pentru cele asociate (în tranziţie). Conform noilor

politici agrare comunitare, în ţãrile U.E. zona agrar-productivã trebuie sã suporte douã

restructurãri masive şi anume:

Ecologizarea agriculturii pentru readucerea performanţelor agricole în interiorul limitelor biologice ale speciilor, soiurilor, hibrizilor şi raselor, în vederea evitãrii

dezechilibrelor ecologice majore şi a bolilor ecologiei ;

Reducerea subvenţiilor de orice fel în parametri care sã nu producã reacţii sociale

necontrolate, dar care sã permitã un acces egal la competitivitate şi piaţã. În aceste

condiţii consumatorul european va fi obligat sã plãteascã mai mult pentru confortul

sãu general.

Zone rurale îndepărtate – au de regulă cele mai scăzute densităţi ale populaţiei, adesea

cele mai mici venituri pe cap de locuitor şi o populaţie îmbătrânită, depinzând puternic de

activităţile economice primare ca agricultura, silvicultura, pescuitul, vânătoarea. Fluxul migraţiei

către aceste zone este aproape egal cu zero. Migraţia spre exterior este de regulă ridicată în

special printre persoanele tinere. Numărul populaţiei este de obicei în declin şi vârsta a treia este

în creştere. Unele dintre aceste zone sunt populate de locuitori nativi care ar putea cere atenţie

specială datorită culturii lor specifice.

Cele mai multe din teritoriile zonelor rurale îndepărtate sunt reprezentate de munţi, zone

îndepărtate de coastă, insule şi sunt în mod tipic nelocuite ( sălbatice ). Utilizarea agricolă a

terenului în aceste zone este sporadică. Activităţile principale sunt de obicei silvicultura şi

exploatarea forestieră, creşterea animalelor, pescuit, vânătoare. Alte activităţi care sunt susţinute

în aceste zone sunt turismul individual, alpinismul, drumeţiile, yachtingul şi alte activităţi

sportive şi de recreere.

35

Din punct de vedere al infrastructurii se remarcă o izolare a acestor zone , izolare cauzată

de distanţa mare a acestora faţă de reţelele de transport şi comunicaţii.

2.2. Iniţiative la nivelul Uniunii Europene

Consiliul Europei a lansat campania pentru "Lumea Rurală" care a avut cu siguranţă o

incidenţă puternică asupra dezvoltării turistice a acestor regiuni. Raportul Adunării

Parlamentare cu privire la turismul rural şi integrarea sa într-o politică globală, invită toate

statele membre să promoveze turismul rural care – prin protejarea mediului şi a identităţii

culturale locale – poate contribui la realizarea unui contract social care va garanta, într-o

politică europeană integrată, echilibrul eco-cultural şi social dintre oraş şi sat.Ca o contribuţie

la Anul European al Turismului (1990), Consiliul Europei a elaborat un ghid pentru

promovarea turismului "inteligent", adică promovarea unui turism care să protejeze mediul şi

care să reprezinte o sursă complementară de resurse financiare pentru populaţia rurală, şi,

deci, ca un factor important de stopare a depopulării satelor. Parlamentul European a elaborat

un raport cu privire la crearea parcurilor, protejarea şi dezvoltarea agroturismului.

Comisia Uniunii Europene, prin raportul Viitorul Lumii Rurale, ca şi prin reforma fondurilor structurale şi incidenţa lor asupra dezvoltării turismului rural, subliniază

importanţa pe care trebuie s-o acorde această comisie sectorului economic. Programele

operaţionale din aproape toate regiunile şi majoritatea planurilor de afaceri ale grupărilor

locale de dezvoltare în cadrul iniţiativei LEADER, conţin proiecte novatoare şi demonstrează

că "actorii " locali (prestatorii de servicii agroturistice) se implică în dezvoltarea armonioasă

a unui turism rural de înalt nivel.

Dezvoltarea integrată, echilibrată şi pe termen lung – aşa numitul tip de dezvoltare

"durabilă" sau "susţinută" – presupune existenţa unor politici comunitare care să susţină turismul

rural – "turismul verde" – , pentru valorificarea spaţiului rural. În această privinţă merită să

amintim Planul de acţiuni comunitare în favoarea turismului şi Programul comunitar de politică

şi acţiuni în materie de mediu şi de dezvoltare durabilă (Consiliul UE, 1990, 1993). De

asemenea, s-au alocat fonduri structurale (Fondul de Dezvoltare Structural şi Fondul Regional)

pentru dezvoltarea turistică a zonelor rurale şi pentru pregătirea profesională în acest domeniu.

Ca urmare a experienţelor realizate în cursul Anului European al Turismului, acţiunile

comunitare în favoarea turismului rural merg în direcţia susţinerii definiţiei, creării şi

comercializării produselor "turism rural" într-o reţea europeană identificabilă prin mărcile de

calitate.

Politica agricolă comună în Uniunea Europeană (UE) Reglementările UE menite să sporească eficienţa structurilor agricole au în vedere un

sistem de ajutor financiar pentru creşterea investiţiilor în activităţile turistice şi meşteşugăreşti în

fermele ţărăneşti. Schema se bazează pe concepţia comisiei asupra a ceea ce se înţelege prin

agroturism, definiţia aplicându-se numai fermierilor care obţin 25% din totalul veniturilor lor,

din activitatea de fermă. Sub acest prag, orice activitate de turism, efectuată în cadrul fermei, nu

mai este considerată ca parte a activităţii acesteia şi deci, nu se acordă ajutorul menţionat

conform reglementărilor adoptate. Deşi reglementări generale se aplică în întreaga comunitate,

există unele măsuri specifice în agroturism care prevăd acordarea de asistenţă financiară zonelor

mai puţin favorabile, care includ vestul Irlandei, unele zone din Italia şi unele insule ale Scoţiei.

Politica regională în Uniunea Europeană

Turismul rural se realizează în majoritatea cazurilor în acele regiuni care beneficiază de

ajutor financiar din partea Fondului de Dezvoltare Structural şi Fondului Regional al Uniunii

Europene, care s-au redus simţitor. De exemplu, în cadrul sprijinului acordat de UE pentru

realizarea obiectivelor de dezvoltare în mediul rural, locul cel mai important îl ocupă măsurile de

încurajare a turismului rural şi a pregătirii profesionale în domeniul turismului. Aceasta

36

presupune finanţarea investiţiilor menite să creeze facilităţi în domeniul turismului, cum ar fi:

cazarea la fermele ţărăneşti, dezvoltarea parcurilor naturale, a activităţilor sportive (golf, ski

etc.).

Iniţiativa LEADER

În anul 1990, Comisia UE a adoptat o nouă iniţiativă pentru dezvoltarea rurală, intitulată

LEADER (Links between Actions for this Development of the Rural Economy" – legături între

acţiunile pentru dezvoltarea economiei rurale). Conform acestei iniţiative, Comunitatea şi-a

propus să încurajeze integrarea dezvoltării rurale la nivel local. Prin iniţiativa LEADER s-a

înfiinţat o reţea de circa 100 grupuri de acţiune în domeniul localităţilor rurale. Fiecare grup are

următoarele sarcini:

dirijarea subvenţiilor pentru finanţarea zonelor geografice proprii;

furnizarea de informaţii întregii Comunităţi Europene cu privire la măsurile şi fondurile

menite să încurajeze dezvoltarea rurală în zonă;

pregătirea profesională a forţei de muncă şi asigurarea asistenţei tehnice;

dezvoltarea turismului rural;

încurajarea creării de firme mici, întreprinderi meşteşugăreşti şi asigurarea de servicii

locale;

exploatarea şi comercializarea produselor agricole locale.

2.3. Programe europene privind dezvoltarea turismului rural

Pentru încurajarea turismului rural, în ţările Uniunii Europene şi în altele, s-au elaborat o

serie de programe (Euroturism, 1992).

Se remarcă programele: "Expert", "The Village I Love", "Data Base on Rural Tourism

Services", "Interregional Celtic Cooperation", "European Rural Tourism Network",

"Transnational Agri –Tourism Information Centre", "Study on Rural Tourism" ş. a., în unele

dintre acestea a fost implicată şi România.

Programul "EXPERT", al cărui obiectiv principal l-a reprezentat încurajarea dezvoltării turismului rural în regiunile şi ţările participante (Belgia, Germania, Ungaria, Luxemburg,

Marea Britanie, Cipru, Cehia, Slovacia, Franţa, Polonia, Rusia, Suedia), se bazează pe

principiile de inovare, transferabilitate, dezvoltare durabilă şi profitabilitate. Sectorul vizat a

fost cel al "turiştilor specializaţi" cum ar fi: organizaţiile profesionale, şcolile, universităţile,

grupurile având o anumită vocaţie. După primul an de funcţionare a fost creată Asociaţia

pentru Dezvoltarea Turismului Rural (ATRAC), cu scopul de a încuraja turismul rural şi

cultural şi de a continua proiectele programului "EXPERT".

Proiectul a permis crearea unor activităţi ale turismului rural luând în considerare protejarea

mediului înconjurător, dar şi crearea unei reţele cuprinzând 17 ţări.

Programul "THE VILLAGE I LOVE" organizat de EUROTER are 51 de modele de proiect. Acest program este o publicaţie trilingvă (germană, engleză şi franceză) şi tratează

probleme în materie de turism rural prin organizarea unor concursuri. Astfel, în anul 1990

"Anul European al Turismului", au fost prezentate cele mai bune 51 proiecte din 14 ţări

europene.

Programul "DATA BASE ON RURAL TOURISM SERVICES"

(Baza de date a serviciilor de turism rural)

Ţinând cont de importanţa noilor tehnologii, responsabilii acestui proiect au pus la punct un

program pe calculator (MS–DOS, MacIntosh) pentru a colecta informaţii relative despre

serviciile oferite pe piaţa turismului rural. Aceste informaţii indică întreprinderile care oferă

servicii turistice, elementele de artă şi cultură specifice regiunii respective, caracteristicile

mediului înconjurător.

Proiectul vizează armonizarea informaţiilor disponibile cu serviciile necesare turismului

rural, pentru a facilita contactele între prestatorii de servicii de turism rural şi agenţii. Programul

37

a fost testat în regiunile Friuli–Venezia–Giulia şi oferit altor regiuni de către Ministerul Italian al

Turismului.

Utilizarea noilor tehnologii în turismul rural este foarte importantă deoarece ţine cont de

distanţele lungi şi de nevoia de stabilire de reţele de comercializare.

Programul "INTERREGIONAL CELTIC COOPERATION"

Proiectul a promovat crearea unei identităţi comune celte, alături de conştientizarea

protecţiei mediului pe tot timpul sezonului turistic.

Programul "EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK", organizat de EUROGÎTES în colaborare cu 12 organizatori din turismul rural in 9 state europene şi EUROTER.

Acest proiect comportă trei elemente: asistenţă tehnică pentru elaborarea unei reţele de

pensiuni turistice în cadrul spaţiului rural german, spaniol, ungar, portughez, român şi ceh. În

plus, permite cunoaşterea pieţei europene a turismului rural şi asistă la crearea unui program de

informare şi promovare a locuinţelor turistice din fiecare ţară. Activităţile federaţiei propun

trimiterea de specialişti în aceste ţări, formarea profesională a celor ce girează activitatea turistică

a satelor şi a proprietarilor de ferme şi pensiuni turistice.

Acest proiect contribuie la menţinerea vieţii rurale în Europa şi asistă, de asemenea, ţările

din estul Europei şi Europa Centrală în eforturile lor de dezvoltare rurală.

Programul "TRAINING SEMINAR FOR RURAL TOURISM OPERATORS". Pentru a diversifica sursele venitului rural şi a îmbunătăţi calitatea produselor turismului rural au

fost organizate cinci seminare de pregătire profesională pentru operatorii din mediul rural

avându-se în vedere, mai ales, femeile. Seminariile au avut ca obiectiv îmbunătăţirea

cunoştinţelor de tehnici de management şi marketing ale participanţilor, ca şi aspectele

relevante ale comerţului şi taxelor legale, cuplate cu ore instructive de planificare a

investiţiilor şi calculare a costurilor. Participanţii au fost pregătiţi să iniţieze şi să realizeze

activităţi de marketing în domeniul rural, în comun sau individual.

Programul pentru o dezvoltare integrată a turismului rural reprezintă cea de-a treia etapă a

strategiei UE pentru o dezvoltare durabilă a turismului rural, pe baza acţiunilor la nivel local,

care beneficiază de strategia LEADER şi de fondurile structurale.

Proiectul, la care au participat Danemarca, Ungaria, Irlanda, Marea Britanie şi Portugalia s-a

aplicat în mai multe regiuni decât în etapa precedentă şi a avut ca scop realizarea prosperităţii pe

termen lung în zonă, printr-o abordare integrală a activităţilor socio-economice, culturale şi de

mediu.

Prin acest program se realizează diversificarea economiilor ţărilor respective prin

dezvoltarea activităţii agroturistice pe tot parcursul anului şi implicit crearea de noi locuri de

muncă în perioadele de extrasezon şi promovarea unui produs turistic rural.

Fiecare participant (fiecare ţară) a elaborat câte un model de program, iar toate activităţile au

inclus reuniuni, seminarii, întâlniri la nivel interregional.

"AGRICULTURA–MEDIUL–TURISMUL", proiect elaborat de Franţa, Italia, Spania şi

Belgia, a urmărit realizarea unei "deschideri" a agriculturii către alte activităţi, în special, pentru sudul Europei.

Scopul programului a fost crearea şi dezvoltarea unui produs turistic rural de înaltă calitate,

care să ţină cont de protejarea mediului, de cultura locală şi care să realizeze noi legături între

agricultură, mediu şi turismul rural. Activităţile programului au inclus realizarea unor studii de

caz la nivel intercomunal, precum şi patru seminarii interregionale pe baza acestor studii.

S-a studiat, de asemenea, posibilitatea dezvoltării unui sistem de conectare a turismului rural

şi sectorul agricol, plecând de la analizele detaliate a zece lucrări europene: seminarii, teste şi

schimb reciproc de informaţii.

Programul pune accent pe calitatea turismului prin descoperirea naturii. El se axează pe

transferul de tehnologie şi experienţă, pe baza unor studii de caz concrete.

OPÉRATION VILLAGES ROUMAINES (BELGIA), în programele – pilot realizate în

România (1992–1997), a avut în vedere următoarele: susţinerea dezvoltării descentralizate,

regionale a turismului; susţinerea dezvoltării sectorului privat în dezvoltarea de forme

38

alternative de turism (crearea de produse şi activităţi specifice turismului rural); crearea de

asociaţii turistice locale care să funcţioneze în reţea şi formarea responsabililor turistici

locali; crearea mijloacelor de promovare şi informare turistică; producerea şi difuzarea

materialelor de promovare a produselor turistice rurale; dezvoltarea resurselor umane cu

formarea de formatori şi de agenţi de dezvoltare locală; transmiterea know–how în rândul

prestatorilor de servicii turistice din mediul rural.

2.4. Măsuri de stimulare a activităţii de turism rural

În Germania, în anul 1992, s-a pus în aplicare un program de pregătire a operatorilor din

domeniul turismului rural (în speţă, agroturismul) pentru fermierii din West Flanders şi din

provincia Limburg. Programul cuprinde toate informaţiile practice necesare pentru dezvoltarea

agroturismului, consultanţă în domeniul juridic şi fiscal, marketing, management şi asistenţă

privind posibilităţile de sprijin financiar etc.

Obiectul programului avea în vedere conştientizarea populaţiei locale asupra

posibilităţilor pe care agroturismul le-ar putea oferi.

Urmare acestui proiect s-au înregistrat rezultate pozitive. De exemplu, numărul de

operatori localnici care oferă cazare a crescut cu peste 50% (de la 60 la 93 de case), în anul 1993.

Proiectul a inclus şi crearea unui nou produs turistic în regiune, cu elemente rurale şi

locale, asigurând pe de altă parte, locuri de muncă pentru doi manageri de proiect care oferă

consultanţă şi asistenţă noilor operatori din domeniul turismului rural.

Intervenţia statului în vederea sprijinirii financiare, se realizează la nivelul fondurilor, iar

aceste ajutoare sunt atribuite organizaţiilor. Măsurile de susţinere a turismului la fermă

(agroturism) prevăd asistenţă financiară în anumite domenii. Astfel, în anii 1994–1995 s-a

investit de către landul Bavaria cca. 1,5 miliarde DM, din care 6 milioane DM numai pentru

studii de marketing şi promovare.

Prin regimul fiscal din Germania, prestatorii particulari sunt supuşi impozitării pe venit,

dar în anumite landuri, prestaţiile sunt supuse TVA (în Baden – Wurttemberg şi Renania –

Palatinat, TVA = 14%). În landul Renania –Palatinat se prevede, în plus, o taxă de ocupare

pentru un spaţiu de primire.

Urmare a dezvoltării turismului rural, în Germania s-au înregistrat la nivelul anului 1996,

circa 20 milioane de turişti (germani, americani, olandezi, austrieci, japonezi etc.) cu peste 645

milioane de înnoptări şi o cifră de afaceri de cca. 5 milioane de DM (Uwe Schulte, Simpozionul

de turism rural, Mangalia, 1997).

În Italia, utilizarea noilor tehnologii a căpătat importanţă pentru turismul rural, luând în

considerare distanţele de parcurs şi lipsa de comercializare.

Pe lângă acest proiect autorităţile italiene se preocupă într-o mare măsură şi de protejarea

mediului prin agroturism. De fapt, nu este posibilă dezvoltarea cu succes a agroturismului, dacă

peisajul şi mediul nu şi-au conservat caracteristicile lor tradiţionale. În acelaşi timp, susţinerea

dezvoltării agroturistice poate să reprezinte o susţinere indirectă a dezvoltării "serviciilor" aduse

mediului rural.

Prin regimul fiscal italian, organizaţiile turistice rurale plătesc impozit pe venitul obţinut

din agroturism, precum şi TVA de 9%.

În Belgia, Federation des Gîtes de Wallonie a elaborat un program pentru dezvoltarea

spaţiului de cazare în mediul rural şi a avut scopul de a convinge proprietarii de imobile rurale

din Wallonia că acestea pot fi restaurate şi valorificate în mod eficient pentru primirea turiştilor.

Proiectul încearcă să stimuleze economia rurală şi agricolă a regiunii Wallonia, să

diversifice activităţile regiunii, arătându-se totodată, că mediul natural şi rural, în general, nu este

afectat negativ.

Pentru a se atinge obiectivele proiectului a fost realizat un film video cu o durată de 9

min. filmul, intitulat Genese d'un gîte (Crearea unui popas rural), care arată cum o familie

39

modestă din Ardennes, un sat slab populat, îşi transformă treptat hambarul într-un spaţiu de

primire rurală pentru turişti.

Proiectul subliniază şi necesitatea protejării mediului înconjurător, sugerându-se în

acelaşi timp, o activitatea concretă şi rentabilă într-o regiune mai puţin dezvoltată turistic. El

permite, de asemenea, transformarea imobilelor nefuncţionale în structuri de primire, locuibile,

integrând astfel agricultura în activitatea turistică.

Regimul fiscal din Belgia prevede un impozit pe venitul realizat din activitatea

agroturistică, considerată ca fiind complementară. De asemenea, pentru camerele–pensiune se

aplică un TVA unic.

Sprijinul din partea statului constă în acordarea de subvenţii regionale pentru finanţarea

popasurilor rurale şi subvenţii ale anumitor provincii, pentru acelaşi scop.

Asociaţia Fetourag este subvenţionată, în proporţie de 30%, de către Comunitatea

franceză, având în acelaşi timp şi anumite bonificaţii asupra dobânzilor de către Uniunea

Europeană, iar organizaţia Vlaamse Federatie primeşte fonduri din partea UE şi a Băncii

Agricole Belgiene.53

În Spania, sprijinul financiar din partea statului pentru dezvoltarea activităţii de cazare la

cetăţeni constă în:

subvenţii pentru reabilitarea patrimoniului în localităţile cu mai puţin de 2000 de

locuitori, din Catalonia şi Insulele Canare;

subvenţii pentru investiţii (30%) în Galicia şi Asturia; Agroturism Basc primeşte subvenţii din partea Uniunii Europene, de la 25 la 50% din

totalul subvenţiei provinciei.

Prin regimul fiscal adoptat, cele două asociaţii nu sunt supuse impozitării în acest

domeniu.

În Franţa, în localitatea Anvergue s-au acordat subvenţii pentru structurile agroturistice

de primire, acestea obţinând astfel, clasificări de minimum două stele.

De asemenea, se constată – conform unui studiu de fezabilitate – că cererea pentru

hanurile turistice este sensibilă la următoarele elemente: autenticitate, arhitectură specifică,

valorificarea superioară a produselor rurale şi dotări cu echipamente de calitate. În perspectivă se

va avea în vedere realizarea unui catalog "Auberges de Pays", a cărui marcă este în proprietatea

Camerei Regionale de Comerţ şi Industrie ANVERGUE, urmăreşte extinderea reţelei de hanuri

şi în alte regiuni sau comitate ale Franţei, contribuind astfel la promovarea şi dezvoltarea

turismului rural.54

2.5. Cazarea turistică

În ceea ce priveşte cazarea în mediul rural, în ţările UE, se constată anumite evoluţii şi

inovaţii care pot pune următoarele probleme55

:

în multe regiuni europene se constată o diminuare şi îmbătrânire a populaţiei care riscă să reducă dezvoltarea locală, precum şi efectele economice ale cazării turiştilor în spaţiul rural;

programele de reconstrucţie şi renovare a caselor ţărăneşti pentru primirea străinilor presupun o cazare optimă, modernizări, regrupări de locuinţe şi o ofertă colectivă, pentru serviciile

locale. Mai există posibilitatea înfiinţării de "gîtes" – adăposturi care nu sunt prevăzute,

neapărat pentru activitatea de primire a turiştilor;

aplicarea şi folosirea acestei noţiuni de găzduire pentru locuinţele mobilate care nu fac

obiectul nici unui control sau standardizări determină un risc de diminuare a importanţei

numelui şi a garanţiilor sale de calitate;

53

Vers une Europe des solidarites – le logement –Europe sociale –Supliment 3/ 1992 54

Vers une Europe des solidarites – le logement – Europe sociale –Supliment 3/ 1992 55

Idem

40

iniţiativele sunt luate de organizaţiile turistice centrale pentru a regrupa ofertele turistice sub

o etichetă unică în vederea aplicării unei strategii comune pentru a promova un produs

turistic global, ceea ce poate conduce la o banalizare a ofertei turistice în detrimentul

structurilor de primire specifice mediului rural, ceea ce poate conduce mai departe la o

standardizare a satelor in punct de vedere turistic;

în anumite ţări UE, există o multitudine de strategii şi etichete pentru oferta turistică rurală, fiecare regiune dorind să-şi particularizeze produsele proprii în raport alte produse regionale

similare. Aceste iniţiative îşi găsesc justificare în căutarea unei "identităţi turistice" regionale.

2.5.1. Cazarea la fermă în mediul rural

În ceea ce priveşte conceptul de cazare, acesta se regăseşte cu toate variantele de aplicare,

pe întreg spaţiul UE. Este ultimul concept care a fost adoptat de Federaţia Europeană de Cazare

la Locuitori în Mediul Rural (EUROGÎTES) în anul 1990.56

În spaţiul UE, structurile de primire sunt diverse şi diferenţiate în raport cu specificul

ofertei: turism rural, în general, sau turism la fermă (agroturism), circuit, tranzit sau sejur. Deci,

alături de ferma gospodarului pot să fie şi alte spaţii de cazare aparţinând unei asociaţii de

gospodari, alte persoane fizice sau comunităţi locale.

În general, spaţiile de cazare sunt înscrise sub o anumită siglă de calitate, ce corespunde

asociaţiei care le promovează.

În Germania, oferta specială pentru turismul rural este Vacanţă în gospodăria

ţărănească, ce reflectă trăsăturile caracteristice fermei, în care turistul doreşte să găsească

animale mici şi pentru tracţiune, produse proprii, specialităţi regionale, contact personal cu

gazda, atmosferă tipică gospodăriei ţărăneşti. Dar, se mai ofertează şi produsul Turism rural care

defineşte toate ofertele din mediul rural, nelegate de gospodăria ţărănească. Se oferă vacanţe în

gospodării nefuncţionabile pentru agricultură, sejururi în case de vacanţă, case particulare,

locuinţe de vacanţă. De aceea, cea mai comună formă de cazare în mediul rural este locuinţa

pentru turişti (5–6 camere cu 10–12 locuri) în cadrul fermei. Pe ansamblu, există 20.000 unităţi

agricole care practică primirea la fermă şi 440.000 camere la cetăţeni, în ferme (la nivelul anului

1993) dispuse în principalele landuri. Alături de locuinţă, fermierul poate amenaja, în cadrul

fermei, şi alte tipuri de cazare: ferme ecvestre, camping, fermă–han etc. (U. Schulte, 1997).

În Franţa, turismul la cetăţeni în mediul rural este de mică dimensiune, difuz, iar

echipamentele aferente acestuia sunt administrate prin particulari (Information agricole, 1993).

La nivelul Franţei există mai multe produse tipice originale reprezentate de:

ferma de tip han, ce reprezintă o gospodărie care dispune de suprafeţe importante de teren şi clădire adecvată. Ea poate fi gestionată de mai mulţi agricultori, iar forţa de

muncă se concentrează în asociaţii familiale;

ferma de sejur, care cuprinde cele trei elemente obligatorii de primire (cazare, masă,

agrement) şi se adresează vacanţelor sau week–end-urilor. Primirea turiştilor (într-un număr mic) se face într-o atmosferă familială, şi nu perturbă activitatea agricolă. În

exterior trebuie să aibă un aspect agreabil şi plin de flori şi vegetaţie, să respecte stilul

local; numărul maxim de camere este cinci, cu o suprafaţă de 10 mp o cameră, care

trebuie să aibă cel puţin un grup sanitar cu duş;

ferma ecvestră – reprezintă acea gospodărie rurală care poate oferi posibilităţi de

învăţare şi practicare a echitaţiei, cu cazare şi masă. Ea este gestionată şi animată de mai

mulţi agricultori care se pot asocia;

camping în ferma de primire. Sub această denumire Asociaţia Agricultură şi Turism reuneşte Campingurile la fermă şi ariile naturale de campare. Agricultorii au

posibilitatea de a primi pe terenurile lor oaspeţi, prieteni şi alte persoane care fac camping

şi camping în caravană. În afara acestei cazări, prin Carta Camping la fermă şi ariile

56

EUROGÎTES –Fédération Européene de Logement Rural, Raport, 1990

41

naturale de campare se oferă şi terenuri de campare de către primării (6 amplasamente)

sau prin prefecturi (25);

ferma de primire este o exploataţie agricolă cu caracter familial, care pune la dispoziţie

o suprafaţă de minimum 300 mp, pentru sejur, cu acces uşor, vegetaţie floricolă şi

arboricolă care asigură umbră, totul fiind situat în apropierea fermei. Echipamentele

(sanitare, curăţenie, întreţinere) trebuie să fie de calitate şi să asigure o igienă bună şi o

atmosferă agreabilă şi atractivă.

popasurile (gîtes) sunt adăposturi amenajate în imobile neutilizate în scop agricol. Acestea sunt înregistrate sub marca Gîtes de France, grupează peste 30.000 de proprietari

cu circa 50.000 locuri de cazare şi se adresează vacanţierilor ce îşi petrec sejurul lângă o

fermă sau sat. Se cunosc diferite tipuri: popas rural (36.000 popasuri), camping la fermă

(1000), popas de refugiu (600), popas pentru copii (460), popas de pescuit (150), camere

de oaspeţi (6600).

În Spania, cazarea în mediul rural este asigurată prin popasuri rurale, ferme ecvestre,

ferme–han, camere de oaspeţi grupate în Asociaţiile Agroturism Basc şi Agroturism Balear.

În Marea Britanie, Farm Holiday Bureau reprezintă şi apără interesele agricultorilor

care au o activitate turistică, asigurând astfel promovarea agroturismului. Cazarea la cetăţeni în

mediul rural cu micul dejun inclus (aşa numitul "Bed & Breakfast") a devenit deja o instituţie şi

se găsesc peste 400 de spaţii de cazare (locuinţe, ferme ecvestre, campinguri la fermă, camere de

oaspeţi).

În Belgia, activitatea de cazare la cetăţeni este considerată ca un mod de valorificare a

patrimoniului cultural din mediul rural, în vederea stopării exodului rural. Ea este propusă

populaţiei rurale ca o activitate economică alternativă. Organizaţia Gîtes de Wallonie priveşte

această activitate ca pe o valorificare a patrimoniului rural, iar Fetourag o consideră un serviciu

prestat pentru agricultură şi pentru agricultori, în timp ce UTRA o defineşte ca fiind o activitate

complementară care poate deveni principală, având ca scopuri: valorificarea patrimoniului,

obţinerea de venituri financiare şi frânarea exodului rural. Ca spaţii de cazare reprezentative

sunt: locuinţele de la fermă, popasurile rurale, camping la fermă, fermă–han, camere de oaspeţi,

popasuri pentru copii.

Cazarea turistică la cetăţeni reprezintă în Luxemburg, poate, activitatea cea mai utilă

pentru dezvoltarea turismului rural, întrucât vizează creşterea capacităţii de primire, mai ales în

regiunile defavorizate în plan hotelier, dând o nouă destinaţie anumitor imobile rurale şi

menţinând locurile de muncă în aceste regiuni. Se utilizează locuinţe la ferme, locuinţe rurale

(popasuri), camere de oaspeţi.

În Grecia, conform Biroului Naţional de Turism Elen, în regiunile nonurbanizate,

activitatea de primire la cetăţeni, care se ocupă în principal de agricultură, aduce un plus de

venituri, ca rezultat al cazării şi al vânzării produselor artizanale şi de la fermă (locuinţe la ferme,

camere de oaspeţi).

În Irlanda, activitatea de primire la cetăţeni este privită ca o modalitate de valorificare în

plan turistic a caselor rurale (ferme şi case ţărăneşti) şi a satului, în general prin campinguri la

ferme, ferme ecvestre, camere de oaspeţi.

În Portugalia, organizaţia Turihalle reuneşte proprietarii vechilor conace oferind un

permanent contact cu istoria şi vechile tradiţii ale Portugaliei. Organizaţia militează şi pentru

păstrarea moştenirii arhitectonice şi culturale a ţării.

2.5.2. Alte forme de cazare în mediul rural

După datele EUROGÎTES57

, cazarea în mediul rural cuprinde şi următoarele tipuri de

unităţi:

57

EUROGÎTES – Federation Européene de Logement Rural, Raport, 1990

42

Campingul în mediul rural

Această formă de cazare nu poate fi tratată fără a se ţine cont de toate activităţile turistice

adiacente.

Se relevă rolul jucat de Federaţiile de Camping şi de Touring–Club-uri pentru

promovarea echipamentelor de camping prin publicarea de broşuri specializate

Sunt interesante, astfel, acţiunile Federaţiei Internaţionale de Camping şi Caravaning ce

grupează federaţiile naţionale de campeuri şi federaţiile europene de hotelărie în aer liber (care

grupează profesioniştii din campinguri).

Campingul rural se modelează realităţilor diferite existente în statele lumii, fie că există

în cadrul fermelor (agroturismul), fie înglobează campingurile rurale private şi cele rurale

municipale.

Campingurile pot fi amenajate la fermă sau în satul respectiv sub forma campingului

pentru agroturism, campingului rural privat şi rural municipal.

Campingul din cadrul fermei e mai mult sau mai puţin dezvoltat, în funcţie de fiecare

ţară.

În Germania, reglementarea generală a campingului se referă la terenurile a căror

capacitate este mai mică de 4 amplasamente. Ea nu prevede o clasificare la nivel naţional a

acestora. Totuşi, condiţiile sanitare sunt controlate de către administraţie.

În Belgia, campingul rural a constituit obiectul a numeroase reglementări.

În Spania, campingul rural este supus unor legi regionale, iar în Irlanda, este mai puţin

prezent, deoarece este preferată cazarea în locuinţele ce aparţin fermei sau în mica hotelărie.

În Grecia, campingul e puţin încurajat din motive ce ţin de protecţia mediului, a zonelor

istorice. Ca o particularitate, toate cele 313 terenuri de camping se află pe litoral.

În Marea Britanie, campingul are o tradiţie îndelungată, începând cu campingul la

fermă şi sfârşind cu veritabilele hoteluri amplasate în aer liber. De menţionat este puternica

dezvoltare a caravaning-ului.

În Italia, deoarece constituţia conferă autonomie provinciilor, clasificarea terenurilor de

campare este realizată în funcţie de diferite criterii, potrivit regiunii respective. Legea din

5/12/1985 tratează "disciplina agroturismului" care se aplică şi în acest domeniu.

În Ţările de Jos, campingul cunoaşte o dezvoltare extraordinară, iar autorităţile

municipale acordă autorizaţiile de înfiinţare pentru terenurile de camping.

Campingurile rurale private şi rurale municipale sunt cel mai adesea ocolite de statisticile

globale ce privesc activitatea de campare; de aceea, este practic imposibil să fie determinate cu

precizie. Ele sunt amenajate de asociaţii şi de primării.

Cazarea în satele de vacanţă familiale rurale

Conceptul de sat de vacanţă familial rural este un concept neomogen în interiorul UE.

Aceasta se datorează diverşilor factori enumeraţi în continuare:

specificul satelor din punct de vedere al realizărilor sociale ce au marcat a II-a parte a

secolului XX (1936–1995), în Belgia şi Franţa turismul social a fost foarte legat de

turismul rural;

specificul satelor din punct de vedere al vocaţiei turistice;

specificul satelor din punct de vedere al diversităţii ofertei turistice (mediul rural de pe litoral, zona de dealuri, munte).

Satele de vacanţă beneficiază de un parteneriat cu colectivităţile locale şi sunt cofinanţate

din fondurile publice şi sociale.

În continuare, vom prezenta patru tipuri de sate turistice adoptate de terminologia

franceză (Gîtes Eurovillager):

Village de Gîtes (sate locuibile) – adică grupuri de locuinţe comunale constituite în sate, completate de restaurante, parcuri pentru copii, săli de reuniuni, echipamente sportive etc.,

cel mai adesea realizate de un promotor concesionar pe terenul comunei; aceasta poate prelua

construcţiile după încheierea contractului;

43

Village de Vacances (sate de vacanţă) – reprezintă ansamblul imobilelor ce fac obiectul unei

exploatări globale cu caracter comercial sau nu, destinate să asigure sejururi de vacanţe şi

loisir-uri;

Sate de vacanţă cu scop nelucrativ (pentru copii) – unde serviciile prestate trebuie să fie strict rezervate din timp. Acestea trebuie să dispună de minimum de echipamente şi servicii

ca:

o instalaţii de apă caldă, grupuri sanitare;

o prepararea meniului pentru copii şi posibilitatea efectuării unor servicii de masă

diferite de cele pentru adulţi;

o spaţii de joacă pentru copii;

Sate dispersate – reprezintă ansamblul locuinţelor variate, a serviciilor colective, a echipamentelor de loisir şi animaţie repartizate pe o suprafaţă ce acoperă mai multe comune

grupate într-o structură unică de organizare şi gestionare.

Hotelăria rurală

În cele mai multe ţări (mai ales în sudul Europei) reglementările sunt în favoarea

hanurilor şi hotelurilor rurale, considerate ca "locuri ale vieţii sociale şi nuclee ale dezvoltării

locale". Acestea sunt individuale sau grupate în lanţuri, fie aparţinând colectivităţilor locale.

Hotelurile sau hanurile pot fi amenajate în vechi mori săteşti, în castele şi conace sau sub

forma caselor de oaspeţi (gospodării familiale).

Spaţiul rural devine din ce în ce mai mult un spaţiu privilegiat pentru echipamentele

hoteliere tradiţionale de înală clasă (PARADORES în Spania, POUSADAS în Portugalia,

RELAIS ET CHATEAUX în Franţa, HEALTH FARMS în Marea Britanie) sau de tip nou

MEDIA TEL în Franţa.

Dezvoltarea diferitelor forme de relansare în spaţiul rural, de la "table d'hotels" la fermele

de tip hanuri şi la hanurile săteşti, impune stabilirea şi respectarea unor norme tehnice pentru

fiecare formulă, în scopul evitării supracomercializării şi a concurenţei anarhice, care nu pot

decât să prejudicieze pe fiecare parte sau, în cel mai rău caz, dezvoltarea turistică globală din

mediul rural.

2.6. Cererea turistică

Lipsa unor înregistrări statistice adecvate face greoaie o estimare a circulaţiei turistice în

mediul rural, acest lucru este determinat şi de faptul că, în general, fermierii care comercializează

până la 5 camere nu trebuie să obţină avizul autorităţilor. Mai importantă este structura socio-

profesională a turiştilor, care este studiată de asociaţiile profesionale şi care redă, practic, piaţa

turistică pentru ofertele turismului rural.

Totuşi, se pot estima câteva date despre cererea turistică în unele ţări cu un turism rural

bine dezvoltat.

Astfel, în Germania, în anul 1996 s-au înregistrat 20 mil. de turişti în cadrul programului

Vacanţă în gospodăria ţărănească dintre care, circa 9 mil. în Bavaria. Vacanţierii de vară

reprezintă 85% din care 50% au un sejur de 10–15 zile, 26% de 14–20 zile, realizându-se un

sejur mediu de 10–12 zile/ turist. Se remarcă o sezonalitate accentuată, lunile vacanţiere fiind

iunie–august. În ceea ce priveşte clientela, aceasta reprezintă clasa mijlocie, cu venituri de 3000–

4000 DM, familiile cu copii (80%), intelectuali, muncitori şi persoane de vârsta a III-a; ca vârstă,

20 % sunt sub 30 ani şi 40% peste 30 ani. Se remarcă o accentuată fidelizare a clientelei (peste

50% dintre turişti revin la ferma iniţială). Turiştii provin atât din Germania, cât şi din Olanda,

America, Austria, Japonia (U. Schulte, 1997).

În Franţa, în anul 1993, turismul rural a înregistrat 28% din numărul de înnoptări ale

ţării şi 10% din volumul de afaceri. Francezii reprezintă 89% din clientelă, preferând

extrasezonul şi cazarea la rude, prieteni, a doua reşedinţă, în timp ce străinii sosesc în iulie–

septembrie şi locuiesc în hoteluri rurale şi campinguri. Vacanţa la ţară nu este o opţiune ideală

44

pentru francezi (11,4% faţă de 40,7% pentru mare şi 27,5% pentru munte). Totuşi, o investigaţie

a Federaţiei Naţionale a Oficiilor de Turism şi Sindicatelor de Iniţiativă (FNOTSI) a relevat că la

orizontul anilor 2000 "vacanţa la ţară" întruneşte 46% din sufragiile francezilor intervievaţi.58

Clientela motivată de această formă de turism face parte din clasele sociale mijlocie şi

superioară (cadre de conducere, profesori, liber profesionişti) cu vârste cuprinse între 25–45 ani

şi mai mult, acest tip de clientelă reprezintă la unele ferme chiar o pondere de 60–68%. Din

străinătate sosesc britanici, germani, belgieni.

În Belgia, clientela "vacanţelor la ţară" este formată din clasele mijlocie şi superioară, de

toate vârstele, inclusiv familii cu copii, din ţară (60%), Olanda (20%), Danemarca (12%).

Danemarca are o clientelă formată din familii cu venituri medii (50%) şi cu copii (50%).

Britanicii (50%) cu venituri medii vin în afara sezonului.

Ţara Bascilor din Spania are clienţi cu venituri medii şi cu profesiuni liberale, cu vârste

de 20–30 ani (50%), 30–40 ani (30%) şi mai mult de 40 ani (20%).

În Marea Britanie clientela este locală (90%), cu venituri medii şi vârste de 15–30 ani.

În Irlanda, sosesc turişti cu venituri superioare, liber–profesionişti, profesori, jurnalişti

de toate vârstele şi din mai multe ţări (SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Europa).

În Italia, cererea turistică este predominant locală (75%), dar şi din alte ţări europene şi

provine din familii cu venituri medii.

Ca o concluzie, profilul socio-profesional al clientelei principalelor ţări europene

ofertante pentru "vacanţe rurale" este diferit şi anume:

clasa mijlocie - Germania, Danemarca, Italia

clasa superioară - Belgia, Franţa, Spania, Irlanda

familii cu copii - Germania, Belgia, Danemarca. Exceptând Irlanda, unde se remarcă o participare a turiştilor din America şi Australia

(probabil descendenţii din emigraţie), clientela pentru turismul rural european este predominant

internă şi intraregională (Cons. U.E., 1993).

2.7. Asociaţii şi organisme internaţionale în turismul rural

În ţările Uniuni Europene (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Italia etc.) s-a încurajat

crearea de asociaţii şi organisme pentru promovarea turismului rural şi serviciilor conexe.

Astfel, la nivelul Uniunii Europene s-a creat reţeaua EUROTER, care are ca obiectiv

principal promovarea produselor agroturistice în Europa. Sub egida EUROTER s-a înfiinţat în

septembrie 1990, Asociaţia EUROGÎTES (Federaţia Europeană pentru Cazarea Turistică Rurală

la Cetăţeni, Fermă şi în Sat), care reuneşte 22 de organizaţii naţionale din 14 ţări europene

(inclusiv România), totalizând peste 95.000 de structuri de primire (cazare) în mediul rural.

EUROGÎTES are ca scop valorificarea şi protejarea spaţiului rural şi a turismului rural la ferme

şi la sate. Creată prin mobilizarea asociaţiilor Fédération des Eurogîtes, asociaţia EUROGÎTES

dă imaginea de marcă pentru cazarea turiştilor la locuitorii satelor şi la ferme în spaţiul UE.

Între obiectivele EUROGÎTES enumerăm următoarele:

definirea ofertelor turistice în mediul rural şi stabilirea criteriilor unitare de calitate în turismul rural din Europa;

crearea băncii de date cu informaţii despre fiecare organizaţie membră;

codificarea produsului Turism rural, astfel încât să fie inteligibil pentru client (prin marcă sau logo) şi în aşa fel încât clientul să poată recunoaşte produsul la prima

vedere;

atragerea de noi clienţi pentru turismul rural şi descoperirea spaţiului rural prin turism în mediul rural;

să construim Europa înseamnă să fim solidari. Deci, trebuie să ajutăm ţările în care

turismul rural se află în faza de organizare, punând la dispoziţie experţi, astfel încât

58

L'Information Agricole, nr. 661, 1993

45

să se realizeze un produs omogen, de calitate, bun, care să poată fi oferit pe piaţa

turistică.

La nivel european s-au înfiinţat şi alte asociaţii cum sunt: Asociaţia pentru Dezvoltarea

Turismului Rural (ATRAC) cu scopul de a încuraja turismul rural şi cultural în cadrul

programului EXPERT (încurajarea turismului rural şi protejarea mediului înconjurător) şi

asociaţia ECOVAST Strategia pentru o Europă Rurală, care are ca obiectiv turismul rural ca

mijloc de dezvoltare a economiei locale şi naţionale, cu implicaţii ecologice şi socio-economice.

În Franţa, sub auspiciile Ministerului Turismului şi ale Ministerului Agriculturii s-a

înfiinţat Federaţia Naţională de Habitat Rural şi de Amenajare Rurală care promovează

produsul agroturistic Rendez–vous en France, la decouverte ce oferă cazare, servicii şi agrement

în localităţi rurale.

În Belgia funcţionează Fédération de Gîtes de Wallonie, iar în Germania sunt mai multe

organizaţii de turism rural sprijinite de Ministerul Agriculturii din fiecare land. Cele mai

reprezentative sunt: Vacanţa în gospodăria ţărănească cu 14 uniuni de land, Turism rural şi

Vino la ţară (Komm aufs Land), care sunt autonome, dispun de un marketing propriu şi se

preocupă de alcătuirea ofertelor, reclama şi comercializarea lor, pregătirea şi perfecţionarea

membrilor organizaţiei ş.a.


1. Numiţi cele 6 mărci care desemnează prestaţii turistice rurale în Franţa.

2. Evidenţiaţi câteva propuneri europene de dezvoltare a turismului rural.

3. Care sunt obiectivele EUROGITES?

4. Evidenţiaţi particularităţile clasificării regiunilor rurale prin tipologia NUTS.

5. Cum se clasifică spaţiul rual european în funcţie de activităţi?

TESTE DE EVALUARE

1. Cui aparţine fraza: „Un european din patru petrece vacanţa la ţară”?

a. Florina Bran

b.Ioan Păun Otiman

c.Eugen Meves

2. Ce procent din destinaţiile turistice în Franţa revine vacanţelor la ţară?

a. 29%

b. 39%

c. 35%

3. De câţi ani funcţionează Federaţia Naţională de Turism Rural din Franţa?

a. de 75 de ani

b. de 50 de ani

c. de 100 de ani

4. Cine a stabilit tipologia zonelor rurale în funcţie de specificul activităţilor?

a. Traian Verdinaş

b. Bernard Kayser

c. Rodica Minciu

46

5. Ce proiect contribuie la menţinerea vieţii rurale în Europa şi acordă asistenţă pentru ţările din

estul Europei şi Europa Centrală în eforturile lor de dezvoltare rurală?

a. Programul "THE VILLAGE I LOVE"

b. Programul "DATA BASE ON RURAL TOURISM SERVICES"

c. Programul "EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK”


1. Cine a afirmat că: "Turismul rural este un factor de progres social, ameliorează nivelul de trai,

întreţine meşteşugurile, susţine producţia agricolă, deschide spiritele şi face să evolueze

mentalităţile”?

a. C. Hurmuzescu în „Curs de tehnica turismului”

b. Suzanne Thibal, secretar general EUROTER

c. Florina Bran în „turismul rural – Modelul european”

2. Ce anuare turistice însoţite de atlase geografice fac cunoscute hotelurile rurale franceze?

a. France Accueil

b. Logis de France

c. Les Etapes Hotelieres Corses

3. Ce procent din destinaţiile turistice revine vacanţelor la ţară în Olanda?

a. 29%

b. 39%

c. 35%

4. Ce proiect vizează armonizarea informaţiilor disponibile cu serviciile necesare turismului

rural, pentru a facilita contactele între prestatorii de servicii de turism rural şi agenţii?

a. Programul "THE VILLAGE I LOVE"

b. Programul "DATA BASE ON RURAL TOURISM SERVICES"

c. Programul "EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK”

5. Care este profilul socio-profesional al clientelei ofertante pentru "vacanţe rurale" în Belgia,

Franţa, Spania, Irlanda?

a. clasa mijlocie

b. clasa superioară

c. familii cu copii

47

Capitolul 3

TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL ÎN ROMÂNIA

Obiective

– prezentarea istoricului şi legislaţiei privin turismul rural şi agroturismul în România

- prezentarea acţiunilor şi măsurilor întreprinse în organizarea şi dezvoltarea turismului rural

- modalităţi de promovare a turismului rural şi agroturismului

Rezumat

În spaţiul rural, cazarea turistică se poate face atât în pensiunile turistice şi agroturistice,

ca şi în alte structuri de primire precum hanuri săteşti, minihoteluri rurale, cabane, campinguri

sau case de oaspeţi şi camere mobilate. La nivelul ţării se observă că predomină gospodăriile

clasificate la nivelul unei margarete şi două margarete, existând însă şi spaţii de trei flori, într-un

număr mult mai mic.

În scopul protecţiei calităţii produsului turistic, activitatea pensiunilor şi pensiunilor

agroturistice trebuie să se desfăşoare cu respectarea actelor normative ce reglementează turismul

în România. O condiţie obligatorie a dezvoltării turismului rural este implicarea administraţiei

publice locale în asigurarea infrastructurii şi a unor servicii minime tehnico-edilitare, comerciale,

de agrement şi de sănătate.

Cuvinte cheie: turism rural, agroturism, hanuri săteşti, minihoteluri rurale, calitatea produsului

turistic

3.1. Scurt istoric al turismului rural şi agroturismului în România

În România turismul rural se practică de peste şase decenii – dar în mod sporadic şi

neoficial – prin cazarea la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali ai unei aşezări rurale.

În mod organizat, în cadrul reţelei de turism, încă din anii 1967–1968, s-au realizat

primele acţiuni turistice în mediul rural pentru grupuri de turişti pe litoralul românesc al Mării

Negre.

Începând cu anul 1972, Centrul de Cercetări pentru Promovare a Turismului Internaţional

a trecut la identificarea şi selectarea unor aşezări reprezentative pentru satul românesc, pentru a fi

lansate şi promovate în turism. În urma elaborării acestor studii s-au stabilit cataloage pentru 118

localităţi rurale ca "sate turistice", creându-se astfel, premisele dezvoltării oficiale a

agroturismului şi turismului rural.

Cu data de 16 iulie 1973, prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 744 se declară

experimental "sate turistice" următoarele 13 localităţi rurale: Lereşti, Rucăr, Fundata, Şirnea,

Răşinari, Sibiel, Tismana, Vaideeni, Hălmagiu, Bogdan–Vodă, Vatra Moldoviţei, Murighiol şi

Sfântu Gheorghe. Se poate menţiona faptul că, tot prin acelaşi ordin, s-a aprobat cadrul de

organizare, funcţionare şi îndrumare a activităţii turistice, ca şi de promovare în turism a acestor

localităţi.

Prin Decretul 225/1974 s-a interzis cazarea turiştilor străini în locuinţele particularilor,

satele turistice devenind astăzi nefuncţionale pentru turismul internaţional.

Însă, o parte din satele turistice amintite, au primit derogarea de a fi incluse în programele

cu caracter cultural şi folcloric contractate de către ONT Carpaţi–Bucureşti, cu diferite firme din

străinătate. Acestea au fost: Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan.

Perioada scurtă cuprinsă între data oficializării satelor turistice (iulie 1973) şi apariţia

Decretului 225/1974 nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism în satele turistice şi nici

amenajarea în mod corespunzător a acestora. Astfel, înainte de 1989, nu s-a putut definitiva

cadrul de organizare şi funcţionare a "satelor turistice", cu toate că unele dintre ele erau cuprinse

în circuitul turistic intern şi internaţional.

48

După decembrie 1989, în România s-a dezvoltat conceptul de turism rural cu cazare în

pensiuni agroturistice, pensiuni turistice sau alte structuri de primire rurale. Primele gospodării

înscrise în reţeaua turismului rural au fost cele din zona Moeciu–Bran–Rucăr, apoi, într-un ritm

mai rapid, peste 3000 de gospodării răspândite pe meleagurile Bârsei, Dornelor, Maramureşului,

Munţilor Apuseni, împrejurimile Sibiului, Clujului etc., şi-au deschis porţile pentru primirea

turiştilor.

3.2. Legislaţie

Principalele acte normative emise după anul 1990, pentru stimularea dezvoltării

turismului rural românesc se referă la:

definirea termenilor: pensiune turistică şi fermă (pensiune) agroturistică prin Ordonanţa

Guvernului nr. 62 din 24 august 1994, aprobată prin Legea nr. 145/1994; ulterior, prin

Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Turism nr. 61/1999, publicat în Monitorul Oficial nr.

242 bis/1999, s-au reactualizat noţiunile şi conţinutul în forma actuală.

Redăm, în continuare, definiţiile cuprinse în actele normative enunţate mai sus, şi anume:

- Pensiunile turistice sunt structurile de primire turistică, având o capacitate de cazare de

până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri, în mediul rural, şi până la 20 de

camere în mediul urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente,

care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor în condiţiile de pregătire şi

servire a mesei.

- Pensiunile agroturistice (echivalentul fermelor agroturistice) sunt pensiunile turistice

care pot asigura (în afară de cazare – n.a.) o parte din alimentaţia turiştilor cu produse din

producţia proprie, fără a fi obligativitatea servirii mesei.

Actul legislativ stipulează şi următoarele condiţii pentru organizarea unei pensiuni

turistice rurale/agroturistice:

amplasarea pensiunilor turistice urbane, a pensiunilor turistice rurale şi a pensiunilor

agroturistice trebuie realizată în locuri ferite de surse de poluare şi de orice alte elemente

care ar pune în pericol sănătatea sau viaţa turiştilor;

dotările din camere şi din grupurile sanitare destinate turiştilor vor fi cu exclusivitate la

dispoziţia acestora. În interiorul camerelor nu se admit obiecte personale ale

proprietarului (articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bibelouri sau alte obiecte care ar

stânjeni turiştii);

spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei, în cazul în care sunt destinate şi pentru

consumatorii din afară, numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare,

dar mai mic de 20 de locuri la mese, se clasifică similar unităţilor de alimentaţie pentru

turism, potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Turismului (M. O. 242

bis/1999);

pensiunile agroturistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de campare vor

respecta, pentru montarea corturilor şi rulotelor, criteriile privind echiparea sanitară şi

dimensiunea parcelelor, conform Anexei 1.6. (Criterii minime privind clasificarea

campingurilor, satelor de vacanţă şi a popasurilor turistice; Monitorul Oficial al

României, partea I, nr. 242 bis/1999).

Prin aceleaşi acte normative s-au stabilit şi unele facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural. Între acestea amintim:

acordarea de priorităţi la instalarea de linii pentru telecomunicaţii (telefon, telex, fax);

asistenţă tehnică de specialitate – sub toate formele – din partea Ministerului Turismului

şi a asociaţiilor profesionale;

consiliile locale pot pune la dispoziţie din terenurile disponibile, în formele şi condiţiile

prevăzute de lege, suprafeţe de teren necesare construirii, dezvoltării şi exploatării de

pensiuni şi ferme agroturistice;

49

cuprinderea ofertei turistice a pensiunilor şi pensiunilor agroturistice în materialele de

promovare turistică editate de Ministerul Turismului şi ANTREC;

includerea în programele instituţiilor de învăţământ cu profil de turism sau agricol a

problemelor specifice pensiunilor şi fermelor agroturistice (ASE Bucureşti, Centrul de

Formare şi Inovare pentru Dezvoltare în Carpaţi–Dorna Candreni etc., Tourism, Hotel,

Restaurant–Consulting Group etc.).

Prin facilităţile acordate se creează un cadru favorabil pentru dezvoltarea turismului rural

şi agroturismului în zonele menţionate, impunându-se mediatizarea şi aplicarea corectă a acestor

măsuri.

Organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, aprobate prin

HGR nr. 364/15.05.1996 în completarea HGR nr. 201/1990 pentru aprobarea Normelor de

aplicare a Decretului Lege nr. 54/1990;

Aprobarea a două amendamente la Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 83/1994, pentru apărarea intereselor locuitorilor zonei montane.

Stabilirea "Normelor şi criteriilor privind clasificarea pe flori (margarete) a pensiunilor rurale şi pensiunilor agroturistice" aprobate prin ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995 şi

publicate în Monitorul Oficial nr. 10/1995.

În scopul protecţiei calităţii produsului turistic, activitatea pensiunilor şi pensiunilor

agroturistice trebuie să se desfăşoare cu respectarea actelor normative ce reglementează turismul

în România. În acest sens, în funcţie de calitatea serviciilor oferite şi la nivelul de dotare,

pensiunile turistice din mediul rural sunt clasificate pe flori (mai precis, de la 1 la 4 margarete),

iar pensiunile agroturistice de la 1 la 3 margarete.

La activitatea consiliilor tehnice de clasificare şi verificare, alături de specialişti din

Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor pot participa şi

reprezentanţii asociaţiilor profesionale din turism (Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană

– FRDM, Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural –ANTREC, Asociaţia

Cabanierilor, Asociaţia Hotelierilor din România), acordând consultanţă tehnică de specialitate

pentru întocmirea documentaţiei de clasificare.

De altfel, în scopul soluţionării cu operativitate a problemelor privind organizarea şi

promovarea turismului rural în România, la nivelul Ministerului Turismului a fost constituită

"Comisia tehnică pentru dezvoltarea turismului rural", din care fac parte specialişti de la

ministerele şi instituţiile implicate şi anume: Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul

Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru

Turism, Centrul Naţional de Învăţământ Turistic, Ministerul Apelor şi Ministerul Educaţiei şi

Cercetării.

3.3. Cazarea turistică în mediul rural

În spaţiul rural cazarea turistică se poate face atât în pensiunile turistice şi agroturistice,

ca şi în alte structuri de primire precum hanuri săteşti, minihoteluri rurale, cabane, campinguri

sau case de oaspeţi şi camere mobilate. Aceste spaţii de cazare trebuie să fie clasificate şi

înregistrate la Registrul Camerei de Comerţ Judeţean sau Orăşenesc (după caz).

Se întâlnesc situaţii când în grădina sau pe moşia fermierului se amenajează, conform

normelor legale, campinguri sau terenuri pentru caravaning (rulote); amintim în acest caz satele

Bran şi Moeciu în judeţul Braşov, Avrig şi Gura Râului în judeţul Sibiu, Dorna Candreni,

Vama şi Vatra Moldoviţei în judeţul Suceava etc.

Din datele existente se remarcă la nivelul ţării existenţa a peste 3000 de gospodării

dispersate pe întreg teritoriul, spre exemplu: 20 pe litoral, 40–45 în zona Cluj, 60–65 în Covasna,

peste 70 în Bucovina, circa 80 în Maramureş, 80–85 în Apuseni, 120–125 în Harghita–Mureş,

peste 130 în Muscel etc. (Catalogul ANTREC, 2002).

În anul 1997 în zona litorală numărul gospodăriilor a crescut de la 20 la 30 având un total

de 200 de locuri.

50

La nivelul ţării se observă că predomină gospodăriile clasificate la nivelul unei margarete

şi două margarete, existând însă şi spaţii de trei flori, într-un număr mult mai mic.

În Bucovina, la nivelul anului 1999 existau 21 gospodării clasificate la o margaretă, 49 la

două margarete şi două la trei margarete, însumând aproximativ 280 locuri (64 locuri la o

margaretă, 205 locuri la două margarete şi 10 la trei margarete).

3.4. Acţiuni şi măsuri întreprinse pentru dezvoltarea turismului rural

O condiţie obligatorie a dezvoltării turismului rural este implicarea administraţiei publice

locale în asigurarea infrastructurii şi a unor servicii minime tehnico-edilitare, comerciale, de

agrement şi de sănătate.

Conform Legii 69/1996 a administraţiei publice locale, aceasta poate sprijini iniţiativele

locale privind dezvoltarea turismului şi în special a celui rural.

Un alt factor important de decizie îl constituie Ministerul Turismului, care, prin

organismele sale, poate participa la stimularea dezvoltării acestei forme de turism.

Ministerul Turismului colaborează în teritoriu cu organizaţiile şi asociaţiile profesionale

nonguvernamentale pentru a facilita aplicarea Normelor metodologice de clasificare a

pensiunilor turistice şi pensiunilor agroturistice.

Prin aprobarea Legii turismului se creează premisele dezvoltării mai susţinute a acestei

forme de turism care, în momentul de faţă, se află într-o formă incipientă.

În acest sens, cu sprijinul Ministerului Turismului, din dorinţa de a se mediatiza

experienţa internaţională, au fost sprijinite o serie de acţiuni sub formă de seminarii, conferinţe şi

ateliere de lucru (work–shop-uri) cum au fost:

seminarul Marketingul în turismul rural pentru formarea prestatorilor şi touroperatorilor din

turismul rural, care a avut loc în noiembrie 1994 la Bran, cu o participare de cca. 45-50 de

touroperatori;

seminarul itinerant Bed and breakfast – pentru formarea prestatorilor – organizat în perioada octombrie–decembrie 1994 în şase dintre cele mai recunoscute zone etnografice, respectiv:

Maramureş (localitatea Borşa), Suceava (Vatra Dornei), Neamţ (Piatra Neamţ), Harghita

(Praid), Munţii Apuseni (Albac) şi Argeş (Câmpulung Muscel), destinat formării

prestatorilor de servicii turistice: ţăran–gospodar–gazde;

seminarii pentru formarea tinerilor din principalele zone etnografice ca ghizi şi agenţi locali pentru agroturism;

tabăra de instruire Ocupaţii tradiţionale în satul românesc la Moeciu–Braşov;

cursuri de iniţiere şi de instruire în turismul rural ONTITREC, iulie 1995, comuna Moeciu;

seminarii organizate în cooperare cu organizaţii/fundaţii internaţionale pe teme generale privind turismul rural:

Turismul rural, o şansă pentru dezvoltarea satului –iunie 1995 – Praid, Harghita;

Turismul rural – prezent şi perspectivă septembrie 1995, Slănic Moldova;

Turismul rural – octombrie 1995;

Turismul rural – o şansă reală pentru tineri – iunie 1995, Bran;

cooperarea cu organizaţii internaţionale din domeniul turismului rural şi aderarea la o serie de organizaţii europene, având ca obiect de activitate dezvoltarea zonelor rurale, astfel:

afilierea ANTREC la Federaţia Europeană de Turism Rural (EUROGÎTES);

colaborarea cu Operation Villages Roumaines (OVR);

afilierea ANTREC la proiectul european EUROTER consacrat Anului European al

Conservării Naturii;

aderarea la EUROMONT şi cooperarea cu ţările membre;

colaborarea ANTREC cu Asociaţia Internaţională "Green Flag International" cu sediul în

Marea Britanie, pentru îmbunătăţirea ofertei turistice rurale româneşti şi promovarea pe

piaţa internaţională etc.

51

3.5. Forme actuale de organizare a turismului rural

Punctul de plecare în definirea formelor organizatorice de dezvoltare a turismului rural

îl constituie facilităţile create de cadrul legislativ existent la un moment dat. Mai precis, prin

efectul Decretului Lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice

pe baza liberei iniţiative, se creează coordonatele înfiinţării agenţilor economici cu vocaţie în

desfăşurarea de activităţi specifice turismului rural.

După anul 1990, măsurile privind constituirea şi întărirea cadrului organizatoric necesar

stimulării dezvoltării turismului rural s-au concretizat în:

constituirea – cu sprijinul Ministerului Turismului – a Asociaţiei Naţionale pentru Turism

Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), care numără 31 filiale, respectiv: Alba, Argeş,

Bacău, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa,

Dolj, Giurgiu, Gorj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Litoral, Maramureş, Mehedinţi,

Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vâlcea, însumând în

prezent peste 3000 de gospodării;

constituirea Federaţiei Române pentru Dezvoltare Montană (FRDM), cu peste 400 locuinţe omologate de Federaţie (pentru turismul rural în zone pilot); federaţia nu utilizează

clasificarea spaţiilor de cazare conform normelor naţionale aprobate prin norme legislative;

avizarea de către Ministerul Turismului a constituirii altor organizaţii nonguvernamentale care au ca scop dezvoltarea turismului rural, precum:

Asociaţia "Agroturism Montan" cu sediul în Cluj Napoca, jud. Cluj;

Fundaţia de Agroturism "Marea Neagră", cu sediul în Constanţa;

Asociaţia de Turism Montan Prahova;

Asociaţia Rural Eco–Tours Agro–Montan" (RETAM) cu sediul în Cluj Napoca;

Fundaţia Turistică "Agro–Tour OSR" cu sediul în Vadu Izei, jud. Maramureş;

Asociaţia de Turism Montan "Carpatina Sud", cu sediul în Sibiu ş.a.

înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane cu 28 de secţii teritoriale care au în atribuţiile

lor şi promovarea agroturismului;

constituirea Asociaţiei Operation Villages Roumaines (1989);

crearea primei organizaţii a agricultorilor privaţi, denumită "Federaţia Agricolă Montană–Dorna", care numără 1500 de membri în 10 asociaţii comunale;

înfiinţarea Asociaţiei Turistice "Botiza".

3.6. Promovarea activităţii de turism rural şi agroturism

Activitatea de turism rural şi agroturism se promovează prin Asociaţia Naţională de

Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) – Bucureşti, care editează cataloage şi broşuri,

pliante de uz internaţional şi naţional. Cataloagele editate respectă codificarea EUROGÎTES

privind pictogramele pentru fiecare pensiune turistică şi agroturistică.

Promovarea ofertei turistice rurale se realizează şi prin intermediul expoziţiilor şi

Târgului Naţional de Turism din România, unde ANTREC cu filialele sale participă cu exponate

artizanale şi meşteşugăreşti locale. De asemenea, ANTREC este prezentă la toate târgurile şi

bursele de turism internaţionale.

Prin programele PHARE s-au realizat studii de marketing pentru oferta agroturistică

românească, cu soluţii concrete în organizarea şi promovarea agroturismului la nivel local (Vatra

Dornei, Bran–Moeciu, Arieşeni–Gârda etc.). Înfiinţarea unor centre de informare şi documentare

turistică în unele arii de dezvoltare a agroturismului (Suceava, Braşov, Cluj, Maramureş etc.), ca

şi a unor dispecerate de cazare informatizate (Moeciu), conduce la o promovare eficientă a

acestei oferte turistice pe piaţa turistică internă şi externă.

Publicitate îşi fac şi celelalte asociaţii de turism locale prin pliante sau mici monografii

ale satelor respective.

52


1. Care sunt principalele acte normative emise după anul 1990, pentru stimularea dezvoltării

turismului rural românesc?

2. Expuneţi câteva modalităţi de promovare a activităţii de turism rural şi agroturism din

România.

3. Ce organizaţii nonguvernamentale care au ca scop dezvoltarea turismului rural au fost avizate

de către Ministerul Turismului?

4. Din dorinţa de a se mediatiza experienţa internaţională în turism rural şi agroturism, în

România au fost sprijinite o serie de acţiuni sub formă de seminarii, conferinţe şi ateliere de

lucru (work–shop-uri). Enumeraţi câteva dintre acestea.

5. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru organizarea unei pensiuni turistice

rurale/agroturistice?

TESTE DE EVALUARE

1. Care au fost satele turistice care au beneficiat de programele cu caracter cultural şi folcloric

contractate de către ONT Carpaţi–Bucureşti, cu diferite firme din străinătate?

a. Lereşti, Rucăr, Fundata, Şirnea, Răşinari, Sibiel

b. Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol, Crişan

c. Bogdan–Vodă, Vatra Moldoviţei, Murighiol, Sfântu Gheorghe

2. Câte filiale numără Asociaţia Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural ANTREC)?

a. 41 filiale

b. 21 filiale

c. 31 filiale

3. În Bucovina, la nivelul anului 1999 gospodării clasificate la o margaretă, la două margarete şi

la trei margarete, însumau aproximativ

a. 250 locuri

b. 280 locuri

c. 330 locuri

4. Conform Catalogul ANTREC-2002, în Muscel, gospodăriile implicate în turism rural şi

agroturism însumează:

a. 130 de gospodării

b. 150 de gospodării

c. 100 de gospodării

5. În ce localităţi sibiene s-au amenajat conform normelor legale, campinguri sau terenuri pentru

caravaning (rulote)?

a. Bran şi Moeciu

b. Dorna Candreni, Vama şi Vatra Moldoviţei

c. Avrig şi Gura Râului


1. Câte sate turistice au fost declarate experimental în iulie 1973?

a. 13 (Lereşti, Rucăr, Fundata, Şirnea, Răşinari, Sibiel, Tismana, Vaideeni, Hălmagiu,

Bogdan–Vodă, Vatra Moldoviţei, Murighiol şi Sfântu Gheorghe.)

53

b. 5 (Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol, Crişan)

c. 8 (Fundata, Şirnea, Tismana, Vaideeni, Hălmagiu, Bogdan–Vodă, Vatra Moldoviţei, şi

Sfântu Gheorghe)

2. În Bucovina, la nivelul anului 1999 gospodăriile clasificate la o margaretă erau în număr de:

a. 21

b. 25

c. 31

3. Din datele existente se remarcă la nivelul ţării existenţa unui număr de gospodării dispersate

pe întreg teritoriul, însumând:




4. Conform Catalogul ANTREC-2002, în Maramureş gospodăriile implicate în turism rural şi

agroturism însumează:




5. În ce localităţi sucevene s-au amenajat conform normelor legale, campinguri sau terenuri

pentru caravaning (rulote)?

a. Bran şi Moeciu

b. Dorna Candreni, Vama şi Vatra Moldoviţei

c. Avrig şi Gura Râului

54

Capitolul 4

SATUL TURISTIC ROMÂNESC – CADRU DE DEZVOLTARE A TURISMULUI

RURAL ŞI AGROTURISMULUI

Obiective

– prezentarea satului turistic românesc

- expunerea motivaţiilorturistice pentru vizitarea spaţiului rural şi a satelor turistice

- przentarea metodologiei de cercetare a satelor turistice şi a tipologiei acestora

Rezumat

Satul românesc este o componentă de bază a spaţiului rural. Prin valoarea turistică

atestată satul românesc poate deveni un "produs turistic" de mare originalitate şi de marcă pentru

turismul românesc. Alături de vacanţele combinate – mare–munte, munte–mare, tratament

balnear–excursii etc.–, în ultimul timp s-au impus, ca formule de concediu, satele de vacanţă, dar

mai ales "satele turistice" cu sejur la fermele agroturistice, atât ca necesitate, cât şi ca "modă

turistică".

Satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci poartă amprenta

originalului, ineditului şi surprizei, de aceea el constituie, în momentul de faţă, una din cele mai

bogate surse de satisfacere a trebuinţelor, deci şi a motivaţiei turistului ce vine dintr-un mediu

citadin.

Cuvinte cheie: sat turistic, motivaţie turistică, potenţial rural special, valoare turistică, mediu

rural

4.1. Definiţie. Concepte. Motivaţii turistice pentru vizitarea spaţiului rural

şi a satelor turistice

Prin valorile sale cultural-istorice, etnografice, naturale şi socio-economice satul

românesc este o componentă de bază a spaţiului rural, iar prin valoarea turistică atestată poate

deveni un "produs turistic" de mare originalitate şi de marcă pentru turismul românesc. De aceea,

pentru a da imaginea reală a spaţiului rural românesc cu spiritualitatea sa ancestrală, turismul

rural şi agroturismul nu pot fi promovate ca oferte turistice decât în contextul "satului turistic" şi

al "zonei etnografice" căreia se integrează. Satul turistic a fost lansat în România încă în 1973,

când, prin Ordinul Ministrului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, s-au declarat, experimental,

"sate turistice" următoarele 13 localităţi rurale (din 118 localităţi identificate şi selectate):

Lereşti, Rucăr (jud. Argeş), Fundata, Şirnea (jud. Braşov), Răşinari, Sibiel (Sibiu), Tismana

(Gorj), Vaideeni (Vâlcea), Hălmagiu (Arad), Bogdan Vodă (Maramureş), Vatra Moldoviţei

(Suceava), Murighiol şi Sfântu Gheorghe (Tulcea). Prin acest ordin s-a aprobat cadrul de

organizare, funcţionare şi îndrumare a activităţii turistice şi de promovare în turism a acestor

localităţi, cu alte cuvinte, s-au creat premisele dezvoltării oficiale a turismului rural şi

agroturismului.

Dar, prin decretul nr. 225/1974, s-a interzis cazarea turiştilor străini în locuinţe

particulare, astfel că, satele turistice au devenit nefuncţionale pentru turismul internaţional.

Totuşi, printr-o derogare a Cancelariei C.C. al P.C.R., au fost incluse în programele cu caracter

cultural şi folcloric ale O.N.T. Carpaţi–Bucureşti satele: Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi

Crişan, din care au funcţionat doar Lereşti (pentru Ambasadorii Prieteniei–grupuri de tineri

artişti din SUA) şi Sibiel (circuit turistic internaţional deschis).

Pentru turismul cu turişti români aceste "sate turistice" şi alte localităţi rurale au

funcţionat sporadic.

În anii '70 O.N.T. Carpaţi–Bucureşti a promovat programul turistic Nunta în Carpaţi în

satele Bogdan Vodă (Maramureş), Sibiel (în zona etnofolclorică Mărginimea Sibiului) şi Lereşti

(Muscelele Argeşului).

55

După anul 1992 Programul Operaţiunii Satele Româneşti (O.V.R.–Operation Villages

Roumaines) a promovat proiecte turistice de organizare şi dezvoltare în domeniul turismului, în

zone pilot, care se suprapun unor entităţi etnografice cu o certă valoare turistică şi anume:

Bucovina, Maramureş, Valea Arieşului (Ţara Moţilor), Bran.

Preocuparea pentru găsirea unor noi formule de vacanţă, din care să se reflecte cât mai

fidel posibil preferinţele turiştilor şi să satisfacă cerinţele unui turism ce tinde să devină un

fenomen de masă, s-a bucurat şi se bucură de atenţia cuvenită din partea organizaţiilor de turism

din ţară şi de peste hotare. Faptul este explicabil, deoarece turismul modern caută mereu altceva,

alt aer, locuri noi, necunoscute, o ambianţă umană diferită de cea proprie locului de provenienţă,

dar şi cu un alt cadru edilitar–gospodăresc, toate acestea fiind menite să răspundă aspiraţiilor sale

spre o deplină fructificare şi trăire a timpului liber de care dispune.

Alături de vacanţele combinate – mare–munte, munte–mare, tratament balnear–excursii

etc.–, în ultimul timp s-au impus, ca formule de concediu, satele de vacanţă, dar mai ales "satele

turistice" cu sejur la fermele agroturistice, atât ca necesitate, cât şi ca "modă turistică".

O definiţie acceptată şi în alte ţări conturează satele turistice drept aşezări rurale bine

constituite, păstrătoare de valori şi tradiţii etnofolclorice şi cu un bogat trecut istoric, care, în

afara funcţiilor politico–administrative, sociale, economice şi culturale proprii, îndeplinesc,

sezonier sau în tot cursul anului şi pe aceea de găzduire şi asigurare a hranei pentru turiştii

care îşi petrec un sejur cu durată nedefinită sau le vizitează în cadrul unor programe de

turism itinerant, cu sau fără servirea mesei (V. Glăvan, colab., ICT, 1980).

Între condiţiile minime ce trebuie să le îndeplinească o localitate pentru a deveni sat

turistic amintim:

amplasare într-un cadru natural atrăgător sub aspect peisagistic, fără surse de poluare;

accesibilitate uşoară pe căi rutiere, feroviare, fluviale sau aeriene;

infrastructură generală (alimentare cu apă, curent electric, încălzire, canalizare, căi de comunicaţie);

prezenţa unor tradiţii şi valori etnofolclorice reprezentative (arhitectură populară,

meşteşuguri şi artizanat, folclor şi port popular, muzeu etnografic, sărbători folclorice, tradiţii

şi obiceiuri populare etc.);

existenţa unor resurse turistice bogate şi posibil a fi valorificate prin desfăşurarea unor activităţi de vacanţă cât mai variate: odihnă, plimbări în aer liber, cură de aer, soare şi ape

minerale, înot şi sporturi nautice, excursii uşoare, ascensiuni montane, alpinism şi

speoturism, activităţi culturale sau participarea la acţiuni culturale ce se desfăşoară în sat,

integrare în activităţile economice tradiţionale etc.;

existenţa unor gospodării cu un nivel de confort, asigurat cu mijloace locale, simple sau mai complexe (instalaţii sanitare şi baie, apă curentă) şi care să corespundă normelor de

clasificare existente.

Alături de acestea, la sporirea valorii unui sat turistic mai pot contribui şi următoarele:

existenţa unei tradiţii în ce priveşte activitatea turistică;

aportul unor eventuale resurse balneoclimatice (ape minerale şi termale, nămoluri şi gaze

terapeutice, lacuri sărate, plajă maritimă etc.);

existenţa unor valoroase vestigii arheologice, monumente istorice, de artă şi arhitectură;

prezenţa unor dotări sanitare, social-culturale, sportive, comerciale etc.;

dotările tehnico–edilitare adecvate (drumuri, alei, canalizare).

Dezvoltarea impetuoasă a turismului contemporan, care a dus la edificarea unor

adevărate "cetăţi turistice" în regiuni pline de pitoresc şi inedit ale lumii, a scos la iveală, mai

ales în ultima perioadă, un aspect deosebit de interesant, în exploatarea căruia, converg mai

multe discipline. Este vorba de cerinţa crescândă pentru turismul în regiuni rurale, de

reorientarea unor aspiraţii, gusturi, trebuinţe spre folclor, tradiţie şi mod de viaţă rural, puritate a

naturii etc. În aceste condiţii se poate vorbi şi de un comportament turistic specific care, la rândul

său, implică un set de motivaţii adecvate.

56

O analiză mai profundă, făcută din punct de vedere psihosociologic, pune în evidenţă

ansamblul de impulsuri, mobiluri, imbolduri, care se constituie într-un proces psihic determinant

pentru acţiunea umană. Motivaţia fiind o adevărată forţă dinamică în complexul bio–psiho–

social.

Observaţiile repetate şi experienţa care s-a acumulat în aprecierea calitativă a

fenomenelor psiho-sociale legate de turism, se cristalizează într-o concepţie generală asupra

motivaţiei legate în cazul de faţă, de turismul în zone rurale.

Trebuie să evidenţiem, de la început, că trebuinţa umană se poate transforma într-un

motiv numai în situaţia în care a fost conştientizată şi integrată unei imagini, care ocupă un loc

bine definit pe scara de valori a individului.

Pornind de la caracteristicile mediului citadin alăturate obligaţiilor şi convenţiilor sociale

specifice, se pot depista o serie de trebuinţe, pe care orăşeanul, cetăţeanul angrenat în ambientul

urban, le emite din ce în ce mai constant şi tinde să le transforme în acţiune.

Între aceste trebuinţe şi motivaţii turistice legate de spaţiul rural amintim următoarele (V.

Glăvan, colab., ICT, 1980):

Reîntoarcerea la natura modificată, motivaţie valabilă pentru toate categoriile de

vârstă, sex, socio-profesionale, statut social, este rezultatul necesităţii de conservare, sănătate,

confort fizic şi spiritual. Ea demonstrează că omul modern nu se poate rupe de cadrul originar de

viaţă, iar contactul lui cu mediul rustic are ecouri largi în mecanismul echilibrului funcţional.

Cunoaşterea şi adeziunea temporară la grupurile de apartenenţă specifice zonelor

rurale, dintre care se desprind: familia de tip patriarhal, comunitatea locală, grupul de muncă,

grupul folcloric. Turistul care vine în contact cu aceste grupuri primare îşi satisface trebuinţele

sociale fundamentale, a căror realizare este adesea obstrucţionată în mediul citadin. Anonimatul

şi uniformitatea, caracteristice grupurilor mari, ca şi stările tensionale ce se manifestă deseori în

ambianţa urbană se atenuează considerabil în cadrul climatului rustic, în care turistul îşi recapătă

condiţia de membru al comunităţii, reputaţia, prestigiul, consideraţia celorlalţi, precum şi

posibilitatea de a participa la acţiuni comune creatoare.

Cunoaşterea, înţelegerea, inventarea şi elaborarea sunt, de asemenea, motivaţii care

se pot realiza cu succes în ambianţa satului turistic. Contactul nemijlocit cu piese ale tezaurului

istoriei naţionale, ale folclorului, ocupaţiilor tradiţionale şi obiceiurilor populare, transformă

vacanţele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi şi numeroase cunoştinţe şi de

dobândire a unor deprinderi ce dau turiştilor satisfacţii personale şi sentimentul unităţii. În

acelaşi timp, prin iniţierea în meşteşuguri şi ocupaţii tradiţionale locale59

turiştii îşi pot

manifesta din plin aptitudinile creative personale, ieşind din monotonia şi rutina activităţilor

cotidiene.

Motivaţii estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie,

naturaleţe îndeamnă pe majoritatea turiştilor care iau contact cu satele respective şi vecinătăţile

lor să se considere privilegiaţi pentru posibilitatea de a vizita locuri atractive prin pitorescul şi

farmecul lor.

Totodată, curiozitatea ce decurge din informaţii asupra ospitalităţii populare,

obiceiurilor gastronomice, artizanatului şi ritualurilor săteşti, determină largi categorii de

turişti să cunoască la faţa locului şi să păstreze amintiri durabile din vacanţele inedite.

Odihna, cura de aer şi de fructe, consumul de alimente proaspete şi ecologice,

terapia ocupaţională, de care doresc să beneficieze cei ce îşi îngrijesc sănătatea în vacanţă, se

întrunesc armonios în raza aşezărilor rurale, concurând adesea prin particularităţile lor cu

regimul de cură oferit de staţiunile balneare.

Nu pot să lipsească din sfera motivaţiilor nici sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv,

ascensiunile şi drumeţiile, care capătă o notă autentică, lăsând loc suficient iniţiativei,

imaginaţiei şi înclinaţiilor individuale.

59

Este vorba de olărit, ţesut, cojocărie, pielărie, cioplit în lemn, împletituri, culesul fructelor de pădure, păscutul

animalelor, îngrijitul grădinilor, pescuit etc.

57

Desigur, resursele subiectivităţii indivizilor depăşesc, de regulă, orice cadru formal de

enumerare şi clasificare. Este cu atât mai indicat să se dea curs, în mod concret, acţiunilor ce

mijlocesc şi favorizează desfăşurarea unui lanţ complex de motivaţii, care odată cunoscute, pot

stimula dezvoltarea turismului în forme pe cât de originale, pe atât de competitive şi rentabile.

Întrucât satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci poartă

amprenta originalului, ineditului şi surprizei, el constituie, în momentul de faţă, una din cele mai

bogate surse de satisfacere a trebuinţelor, deci şi a motivaţiei.

Principala caracteristică cu care se impune acest produs turistic în faţa consumatorilor

este cadrul de compensare, fizică şi spirituală a deficienţelor ce însoţesc, în majoritatea

situaţiilor, viaţa din colectivităţile urbane. Turistul care aspiră la o "vacanţă ideală", ale cărei efecte pozitive să dureze cât mai mult,

în timp, găseşte în universul satului turistic românesc, paleativele care atenuează impactul cu

mediul urban, cu elementele de stress ale vieţii citadine şi totodată îi măresc considerabil şansele

de adaptare la condiţiile traiului modern.

Faţă de cele arătate mai sus, considerăm că satele prezintă calităţi deosebite, care coincid

şi generează noi perspective pentru valorificarea bogatelor resurse pe care le înfăţişează în

prezent peisajul rural românesc.

Tipologia rurală poate fi bazată pe diverse atribute, zonele rurale putând fi descrise într-o

diversitate de moduri: după dimensiunea aşezării, după tipul de peisaj, după activitatea

economică, după zona administrativă, după caracteristicile sociale sau după un amestec complex

de indicatori. Totuşi, nici unul dintre aceştia, luaţi izolat, nu au potenţialul de a oferi definiţia

perfectă care descrie cel mai bine tipul zonei( spaţiului).

Tipologia spaţiului rural este o problemă complexă. Diversele aspecte ale ruralităţii ne

pun în situaţia, ca atunci când încercăm să ne aventurăm în clasificarea zonelor (spaţiilor) rurale,

să ne confruntăm cu două probleme:

să analizăm ceea ce este rural;

să vedem cum se poate delimita o zonă, regiune. Dacă în paragraful anterior am analizat ceea ce reprezintă conceptul de rural, este necesar

să ne oprim în cele ce urmează la noţiunea de zonă (regiune) rurală.

4.1.1 Definirea zonelor (regiunilor) rurale

Cerinţele ataşabile unei unităţi teritoriale numită ‘’zonă rurală’’ trebuie să conţină

următoarele elemente:

Omogenitatea unei zone – cerinţa de omogenitate se referă la teritorii doar de un singur tip. De exemplu, în cazul teritoriului muntos, se aşteaptă ca toată zona să fie formată din

munţi sau teren înalt, fără zone joase semnificative. În mod similar, un teritoriu maritim

de ‘’coastă şi insule’’, se aşteaptă să conţină doar o proporţie nesemnificativă de treren de

uscat. Cerinţa de omogenitate este confortabilă şi permite o abordare uniformă a întregii

zone;

Disponibilitatea datelor statistice – Datele statistice sunt vitale pentru diagnosticarea stării unei zone şi evaluarea rezultatelor unui tratament, în cazul în care s-a aplicat

vreunul. Aceste date trebuie să permita analiza distribuţiei spaţiale a variabilelor socio-

economice selectate pentru definirea zonei, precum şi a factorilor care influenţează aceste

variabile. Datele trebuie să identifice acele regiuni pe care valorile variabilelor selectate

le indică ca având probleme de ordin socio-economic şi să permită definirea politicii de

dezvoltare regională care să contribuie la rezolvarea problemelor identificate.

Autorităţile locale şi structurile organizatorice – Pentru a preveni încrucişarea eforturilor

unor autorităţi multiple, întreaga zonă ar trebui să fie guvernată de un centru cu structuri

organizatorice potrivite şi canale financiare adecvate.

Din păcate , pe de-o parte, unităţile teritoriale omogene, formează adesea părţi ale unor

unităţi teritoriale administrative învecinate, iar pe de altă parte, unităţile teritoriale administrative

58

nu au fost formate prin respectarea cerinţei de omogenitate. Prin urmare, toate atributele

menţionate mai sus, nu se regăsesc întotdeauna în unităţile teritorial administrative existente. Ca

regulă, unităţile teritorial administrative sunt guvernate de la ,,centru’’ şi de obicei există indicii

că aceste unităţi nu sunt omogene. Totuşi, unităţile teritorial – administrative sunt de obicei alese

pentru avantajele lor pragmatice de structuri organizaţionale şi disponibilitatea datelor statistice.

4.1.2. Noi concepte privind tipologia rurală

Datorită nevoii de a reflecta diversitatea rurală în interiorul cadrului de elaborare a

politicii rurale, Marsden 60

identifică patru tipologii ale zonei rurale care sunt definite pe baza

persoanelor sau a grupurilor care exercită puterea predominantă asupra a ceea ce se întâmplă în

aceste zone rurale.

Acestea sunt :

1. Zona rurală prezervată ( păstrată ) – caracterizată de atitudini şi luare de decizii

puternic anti-dezvoltare şi prezervaţioniste. Grupuri ale clasei de mijloc puternic

înrădăcinate, îşi pot impune punctele de vedere pretutindeni în sistemul de

planificare sau asupra potenţialilor agenţi de dezvoltare. În numele păstrării

valorilor estetice ale mediului natural şi arhitectural, ele se opun proiectelor de

dezvoltare industrială care pot ameninţa aceste zone ;

2. Zona rurală contestată – este aceea în care agricultorii şi antreprenorii locali

influenţează scena politică şi privesc spaţiul rural doar ca un ansamblu de resurse

economice de exploatat;

3. Zona rurală clientelistă – aflată în zonele rurale îndepărtate, unde agricultura şi

instituţiile ei politice asociate încă mai au putere, dar o mare parte din restul

economiei rurale este fi susţinută numai prin subvenţii de stat;

4. Zona rurală paternalistă – zone unde încă mai domină mari proprietăţi private şi

mari ferme iar procesul de dezvoltare este în mod decisiv conturat de proprietarii

existenţi sau marii fermieri.

Satsangi şi colab. (2001)61

, identifică inegalitatea presiunilor ce se exercită în diferite

zone rurale. Ei sugerează că există şapte mari tipuri de zone rurale:

1. Zonele pline de viaţă – unde populaţia, activităţile economice şi presiunea

locuinţelor sunt toate în creştere în timp ce aprovizionarea este slab dezvoltată;

2. Zonele sub presiune – unde populaţia şi presiunea locuinţelor sunt în creştere,

unele cu creştere economică indigenă.

3. Zonele fragile – cu o creştere economică mică sau inexistentă. În aceste zone are

loc o migraţie a familiilor tinere în afară, dar presiunea asupra ofertei de locuinţe

este mare, îndeosebi asupra celor de închiriat;

4. Zone de regenerare – zone cu o mai mică presiune dar cu o largă răspândire a

concedierilor, incluzând zone cu teren abandonat;

5. Zone intermediare – prezentând arii de concediere sau de presiune;

6. Zone în principal active, dar fragile din punct de vedere economic – conţin

economii locale active, distincte spaţial;

7. Zone în tranziţie – care se refac după pierderea activităţii economice tradiţionale.

Aceste tipuri identificate de Satsangi ilustrează gama de presiuni ce se exercită în diferite

zone rurale, afectând rezerva de teren existentă şi reflectând variatele abordări ale politicii cerute

în diferite zone.

Turismul rural a căpătat o deosebită amploare în ultimii ani în ţara noastră. România

întruneşte condiţii deosebite pentru desfăşurarea acestei forme de turism. Aşezările rurale

româneşti au apărut şi dezvoltat pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor.

60

Marsden T.K.- New rural territories: regulating the differentiated rural spaces, Journal of Rural Studies 14,

1998,p.107-117 61

www.scotland.gov.U.K./ library5/planning/ epg15-06.asp, p.3

http://www.scotland.gov.u.k./

59

Acestea încă mai păstrează în bună măsură datinile şi obiceiurile străvechi, un bogat şi variat

folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat. După 1989 primele gospodării înscrise în

turismul rural au fost în zona Moeciu – Bran - Rucăr. Apoi s-au extins gospodăriile înscrise din

zonele Bârsei, Dornelor, Maramureş, Munţilor Apuseni, Clujului şi Marginilor Sibiului.

Începând cu anul 1990 interesul pentru turismul rural renaşte, iau naştere diverse asociaţii şi

organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmare şi dezvoltarea turismului în zonele

rurale. Dintre acestea merită menţionate: Asociaţia Operaţiunea Satelor Româneşti – cunoscută

ca “Operation Vilagge Roumains” a fost constituită în anii 1988-1989 pentru a proteja satele

româneşti, Federaţia Română pentru Dezvoltarea Montană ( 1990), Agenţia Română pentru

Agroturism (1995) şi Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România

(ANTREC –1994)-membră a federaţiei Europene de Turism Rural ( EUROGITES ). Un număr

în creştere de turişti străini vin să se cazeze în casele oamenilor, atraşi de posibilitatea trăirii unei

experienţe cu totul nouă pentru cei mai mulţi dintre ei, viaţa la ţară într-o fermă adevărată. În

România există în momentul de faţă aproximativ 13000 de localităţi rurale. În cadrul acestor

aşezări echipamentele de primire sunt clasificate în echipamente tradiţionale şi echipamente

moderne. Ele pot asigura găzduirea, servirea mesei funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în

clădiri independente. Structurile de primire turistică din mediul rural pot fi: - pensiuni turistice ,

cu până la 10 camere, totalizând 30 de locuri, clasificate de la 1-4 margarete

- pensiuni agroturistice, clasificate de la 1-3 margarete, funcţionând în cadrul gospodăriilor

ţărăneşti şi asigură o parte a alimentaţiei turiştilor cu produse alimentare din surse proprii.

Oferta de agrement în turismul rural este reprezentată de echitaţie (tot mai multe pensiuni

turistice rurale oferă solicitanţilor posibilitatea de a călări în spaţii special amenajate şi sub

îndrumarea unui bun cunoscător), drumeţii pedestre, cicloturism, pescuit şi vânătoare, vizite la

stâne, degustarea unor produse specifice bucătăriei ţărăneşti

Capacitatea de cazare

Numărul de locuri în pensiunile turistice rurale şi agroturistice în martie 2005 atingeau cifra de

16.848. Acestea erau repartizate în 1.926 de pensiuni turistice şi agroturistice.

Analiza SWOT (sursa: ANTREC)

Puncte tari

• faună şi floră bogată cu specii şi ecosisteme unicate în Europa, specii dispărute în ţările

europene, existente în prezent numai în areale din România;

• factori naturali şi resurse minerale recomandate în cură balneară complexă;

• apă potabilă de calitate deosebită şi o mare varietate de ape minerale; • diversitatea produselor agro-alimentare ecologice, la preţuri foarte mici;

• bucătărie tradiţională şi specialităţi regionale;

• ospitalitate influenţată de caracteristica etnică latină;

• poluare inexistentă sau foarte redusa în majoritatea zonelor rurale;

• diversitatea resurselor turistice naturale şi antropice uşor accesibile şi armonios repartizate pe

întreg teritoriul ţării;

• climă temperat continentală favorabilă practicării turismului în tot cursul anului;

• varietatea folclorului şi a tradiţiilor moştenite bine păstrate şi practicate în viaţa de zi cu zi;

• calendar bogat de târguri tradiţionale şi manifestări folclorice pe tot parcursul anului şi

în toate zonele;

• patrimoniul cultural–istoric şi arhitectural inclus în patrimoniul UNESCO care se încadrează în

categoria destinaţiilor turistice atracţiile mondiale şi europene;

• existenţa unei vaste reţele de localităţi rurale partenere cu localităţi europene;

• cultură europeană;

• cadru legislativ turistic aliniat la cerinţele şi standardele europene;

• susţinerea de către autoritatea administraţiei publice centrale de turism a promovării la târgurile

internaţionale de turism;

60

• existenţa unui sistem adecvat de control al calităţii serviciilor turistice;

• existenţa cadrului general legislativ pentru construcţiile, dotările şi clasificarea bazei materiale

turistice;

Puncte slabe

• percepţia slabă a unei „dezvoltării durabile” a turismului şi implicit a importanţei protecţiei

mediului şi a patrimoniului cultural-istoric şi arhitectural specific;

• degradarea incipienta a mediului şi inexistenţa unui sistem performant de colectare a deşeurilor

în mediu rural;

• degradarea rapidă a patrimoniului arhitectural rural prin depopularea localităţilor şi a

comunităţilor rurale;

• sisteme de informare şi semnalizare turistică insuficient dezvoltate şi necorelate cu nivelul de

dezvoltare al turismului rural;

• lipsa reţelei naţionale de centre locale de informare şi promovare turistică;

• fonduri alocate pentru promovarea turismului rural neacoperitoare, insuficiente şi

subdimensionate;

• ofertă de servicii turistice puţin diversificată şi necoroborată cu preţul şi calitatea serviciilor

turistice prestate;

• niveluri de câştig nemotivate pentru atragerea/reţinerea populaţiei rurale la ţară şi în ţară;

• cadru instituţional la nivel regional şi local pentru dezvoltarea turismului rural slab dezvoltat;

Oportunităţi

• relansarea rapidă şi durabilă a turismului cu acordarea unei atenţii speciale locului turismului în

dezvoltarea economiei naţionale;

• dezvoltarea şi promovarea de programe turistice în domeniul turismului rural (podgorii şi vinuri

celebre tipice, bucătărie tradiţională cu produse agro-alimentare de tip ecologic, pelerinaje,

ecoturism specializat - speoturism, fauna şi flora rara, ecosistemul Delta Dunării, comunităţi care

întreţin şi practică vechi tradiţii etnofolclorice, medicină naturistă etc.);

• realizarea de proiecte care pun în valoare turistică elementele patrimoniului naţional cultural-

istoric şi de arhitectură tipica rurala;

• susţinerea proiectelor care pun în valoare turistică obiective şi evenimente culturalspirituale şi

tradiţionale româneşti;

• diversificarea ofertei turistice prin derularea şi promovarea unor micro-programe care răspund

tendinţelor actuale de agrement şi vacanţe active de tipul circuite de cicloturism, mountainbike,

motociclism, deltaplan, rafting, parapantă, circuite pentru practicarea turismului ecvestru, etc.

• promovarea şi introducerea în circuitele ecoturistice a parcurilor şi rezervaţiilor naturale;

• declanşarea unor acţiuni promoţionale de amploare prin includerea ofertei turistice româneşti în

cataloagele marilor firme touroperatoare;

• dezvoltarea turismului rural în pensiuni turistice şi agroturistice prin reintroducerea/ extinderea

de subvenţii şi facilităţi;

• Introducerea sistemului de management al calităţii şi în turismul rural.

Ameninţări

• îmbunătăţirea mai rapidă a standardelor de calitate a ofertelor turistice ale ţărilor vecine direct

concurente ale României şi coroborarea nivelurilor tarifelor cu calitatea serviciilor;

• reorientarea unei părţi a cererii turistice interne către alte destinaţii externe;

• firme de turism din ţările europene şi central-est europene recent intrate în Uniunea Europeană

mai eficiente care valorifică resurse turistice asemănătoare celor din România;

• existenţa unei pieţe româneşti fărâmiţate în contradicţie cu concentrarea excesivă a pieţei

turistice internaţionale pe un număr redus de pieţe şi touroperatori;

• consolidarea, în lumea turistică, a percepţiei de ofertă ieftină în dauna calităţii;

• lipsa cunoştinţelor minime de management turistic, în domeniu;

• neconştientizarea rolului introducerii sistemului de management al calităţii;

• nerespectarea principiilor „dezvoltării durabile” în evoluţia turismului românesc;

• amânarea creării structurilor instituţionale administrative de turism, la nivel regional şi local;

61

• micşorarea puterii de cumpărare a populaţiei, cu efect în evoluţia şi planificarea evoluţiei

cererii de servicii turistice;

• influenţele celorlalte sectoare de activitate asupra turismului - activitate economică de

consecinţă;

• lipsa unei susţineri tehnice şi financiare pentru promovare turistică, din partea statului, cel puţin

de nivelul celei din statele vecine concurente;

• constrângeri financiare;

• lipsa unui sistem de creditare a investiţiilor în turism şi restaurarea patrimoniului naţional

cultural; fonduri alocate pentru dezvoltarea turistică, insuficiente;

• existenţa unor dotări edilitar-gospodăreşti subdimensionate şi neadaptate cererilor determinate

de dezvoltarea turismului rural;

• infrastructura generală pentru transport, la nivel naţional şi mai ales local, insuficient dezvoltată

şi modernizată;

• aeroporturi regionale nemodernizate şi neadaptate pentru cursele de tip charter în zonele de

mare circulaţie turistică;

• necorelarea furnizării de pregătire minimă precum şi a învăţământului turistic în structură, cu

dezvoltarea actuală a turismului

4.1.3. Turismul rural şi agroturismul

Aceste forme de turism oferă posibilitatea cunoaşterii directe a tradiţiilor poporului

român, ospitalitatea acestuia şi bucătăria autentică din fiecare zonă şi creează în acelaşi timp

premisele obţinerii de către populaţia din zona rurală, în special din spaţiul montan, de

importante venituri suplimentare.

Totuşi, turismul rural nu este dezvoltat la nivelul cererii pieţei turistice interne şi

internaţionale.

Turismul rural se poate practica pe toată durata anului, implică investiţii reduse şi grad de

risc scăzut, reprezintă o alternativă ocupaţională pentru forţa de muncă rurală, o modalitate de

diversificare a activităţilor economice din mediul rural şi un factor de stabilitate şi stabilizare a

populaţiei din zonă. În acelaşi timp turismul rural are şi o puternică componentă de dezvoltare

durabilă şi oferă o cale de integrare în UE a societăţii rurale româneşti.

Legea muntelui stabileşte unele facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din

zona montană, pentru susţinerea iniţiativelor familiale în sensul că gospodăriile ţărăneşti pot fi

autorizate să presteze servicii turistice în calitate de pensiuni sau ferme agroturistice.

Pentru încurajarea şi dezvoltarea agroturismului sunt necesare şi următoarele

amendamente:

• valorificarea experienţei „Organizaţiei satului românesc” (OVR), care, sub patronajul

PHARE, a elaborat în anii 1996 – 1997 un „program de dezvoltare a satelor agroturistice”, iar

nucleul acestui program este „Asociaţia locală pentru dezvoltarea turismului”, care are menirea

să dezvolte şi promoveze un turism cu „sprijinul şi sub controlul populaţiei locale având ca

partener autorităţile locale”. Deci, este benefic pentru comunităţile locale organizarea şi

dezvoltarea turismului rural prin asociaţii locale şi nu alte asociaţii independente de acestea.

• elaborarea unor criterii de identificare şi omologare a satului românesc ca “sat turistic”

şi legiferarea acestei categorii de “produs turistic” prin Lege sau Hotărâre de Guvern.

Argumente: satul românesc prin valoarea turistică atestată poate deveni un “produs turistic” -

“satul turistic” (format din mai multe subproduse: culturale, istorice, gastronomice, pensiunea

turistică şi agroturistică, etc.) de mare originalitate şi de marcă pentru turismul românesc.

• pentru a da imaginea reală a spaţiului rural românesc cu spiritualitatea sa ancestrală,

turismul rural şi agroturismul nu pot fi promovate ca ofertă turistică decât în contextul “satului

turistic” şi al “zonei etnografice” căreia se integrează. Ex: Nu promovăm judeţul Sibiu şi

pensiunea turistică “x” ci zonele etnofolclorice Mărginimea Sibiului, Braşov sau Mureş cu

pensiunile respective, din judeţul Sibiu.

62

4.1.4. Alte forme de turism

Obiectiv specific

Valorificarea potenţialului turistic natural, a patrimoniului cultural-istoric, a tradiţiilor

etnofolclorice, tradiţiilor şi a legendelor poporului roman, în vederea creării de noi produse

turistice cu specific românesc, care să constituie atracţii inedite în turismul internaţional.

Proceduri

Realizarea unor produse turistice sau structuri de primire turistică de tip sate de vacanţă

pentru tineret, cu toate dotările specifice acestui segment al cererii în staţiuni şi zone

turistice atractive:

• pe litoral: Mamaia Nord, Vama Veche sau Venus;

• în staţiuni balneare: Sovata (Stâna din Vale), Stâna de Vale;

• în zone montane: Buşteni (Valea Cerbului), Băile Herculane (Cerna Sat), Defileul Dunării

(Dubova sau Golful Mraconia);

• în delta Dunării: localitatea Sf. Gheorghe sau pe plaja de la Sulina;

• pe trasee turistice: spaţii de cazare de 2 stele în motelurile sau în campingurile ce se realizează.

Iniţierea, în colaborare cu departamentele de resort, a unor programe speciale pentru

promovarea turismului de vânătoare şi pescuit sportiv pentru care România are o mare

disponibilitate prin fauna variată, abundentă şi trofee valoroase.

Iniţierea uni program de dezvoltare şi promovare a unor forme de turism specializat ca:

• turismul pentru echitaţie: hergheliile de la Lucina (Bucovina), Sâmbăta (Făgăraş) etc.

• turismul uval pentru degustări de vinuri, în renumite podgorii, unde se află crame dotate în

acest scop: Recaş, Giarmata - jud. Timiş, Mineş - Pâncota, Arad, Oradea, Diosig - Bihor, Jidvei -

Blaj - Alba, Apold - Sibiu, Valea Călugărească - Prahova, Pietroasele - Buzău, Panciu, Costeşti,

Odobeşti - Vrancea, Cotnari, Bucium - Iaşi, Huşi, Niculiţel - Tulcea, Murfatlar, Ostrov -

Constanţa, Segarcea - Dolj, Carcova - Mehedinţi;

• turismul pentru gastronomie realizat prin itinerare speciale în Banat, Maramureş, Bucovina,

Neamţ, Iaşi, Braşov, Sibiu, Mureş, Delta Dunării, Dobrogea etc. Arii renumite pentru bucătăria

specializată;

• speoturism, valorificând cele peste 300 de peşteri vizitabile Necesită amenajări pentru acces şi

amenajări în general, costisitoare a peşterilor, costume şi dotări speciale, ghizi profesionişti,

spaţii de cazare de tip camping, cabană şi locuri de parcare;

• turismul pentru alpinism şi escaladă practicat, empiric, în cele mai importante arii montane:

Munţii Bucegi, Cheile Bicazului, Munţii Piatra Craiului, Munţii Retezat etc. Se pot dezvolta şi

dota ca centre internaţionale pentru şcoli specializate staţiunile Buşteni şi Lacul Roşu, oraşul

Zărneşti. Necesită dotări şi amenajări tehnice speciale, o accesibilitate uşoară şi spaţii de cazare

adecvate (cabană, camping sau teren de campare);

• turismul pentru sporturi extreme (de aventură) are mari posibilităţi de dezvoltare, precum:

rafting, plutărit şi canoeing pe râurile Bistriţa (Vatra Dornei – Poiana Teiului), Mureş (Topliţa -

Reghin), Olt (Avrig - Cozia), Trotuş, Someşul Mic, Someşul Mare etc.; delta-plan şi parapantă

(în Munţii Parâng, Bihor, Ceahlău, Rarău în ariile depresionare montane şi Transilvania etc.);

schi nautic, surfing şi hidroscuter pe lacurile interne şi pe Marea Neagră; schi extrem şi

snowboard în toate staţiunile pentru sporturi de iarnă; roling şi skate-boarding în toate staţiunile

turistice; mountain bike pe drumuri montane, forestiere amenajate sumar etc. Deoarece

practicarea acestor sporturi extreme necesită o anumită pregătire, dotări şi amenajări speciale,

este necesară iniţierea unor proiecte speciale pentru dezvoltarea şi promovarea lor în turism, ca

amatorism sau competiţie.

Iniţierea şi susţinerea unor proiecte de modernizare şi dezvoltare a dotărilor de agrement

în staţiunile şi centrele turistice în raport cu:

• funcţia şi poziţia în teritoriu: staţiuni montane şi complexe turistice pentru sporturile de iarnă

(agrement “apres schi”) şi odihnă - recreere (în sezonul estival sau hivernal); staţiuni balneare cu

diverse profile terapeutice (care necesită un agrement diferenţiat) dar şi pentru odihnă şi recreere

63

(agrement comun), poziţionate în munte (deci şi sporturi de iarnă) deal, câmpie şi pe litoral

(agrement diferenţiat), staţiuni de litoral pentru odihnă şi recreere la unele dintre acestea se

alătură şi tratamentul balnear (deci şi un agrement diferenţiat şi specific profilului terapeutic);

centre turistice aşezate într-o arie de concentrare a fluxurilor turistice sau pe trasee de tranzit;

Delta Dunării cu un agrement specific, adaptat la cerinţele ecologice ale Rezervaţiei;

• tipologia agrementului: sub acoperiş; în hotel, restaurant, centru de agrement, sală polivalentă,

club etc.; în incinta staţiunii (în aer liber sau pavilionar, parcuri de distracţii), în apropierea

staţiunii sau centrului turistic (de regulă terenurile de sport, cluburile de nautism, echitaţie,

parcurile de distracţie tematice, etc.); agrement comun (jocuri de club); agrement sportiv (sport

sau sport dirijat; piscină etc.), agrement nautic şi sporturi nautice; divertisment cultural, muzical

şi sportiv, parcuri de distracţie tematice.

Program pentru valorificarea complexă prin ecoturism şi agroturism a Rezervaţiei

Biosferei Delta Dunării: dezvoltarea structurilor de primire turistică, infrastructură

generală, selectarea formelor de turism, monitorizarea circulaţiei turistice organizate şi

individuale, personalizarea materialelor de promovare turistică etc.

Elaborarea unui program de valorificare integrală a potenţialului turistic al fluviului

Dunărea şi integrarea acestuia în turismul european (Defileul Dunării şi zona Porţile de

Fier, zona de bălţi (inclusiv Insula Mică a Brăilei, declarată arie protejată de interes

naţional prin Legea nr. 5/2000), zona Giurgiu – Călăraşi, Canalul Dunăre – Marea

Neagră).

Iniţierea de proiecte de valorificare şi amenajare turistică a zonelor periurbane prin

includerea în circuitul turistic a atracţiilor naturale şi cultural-istorice, modernizarea şi

dezvoltarea infrastructurii generale a structurilor turistice de primire, agrementului şi

dotărilor sportive. Asemenea proiecte se pot realiza pentru ariile periurbane ale marilor

oraşe: Timişoara, Arad, Oradea, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Sibiu, Craiova, Braşov, Iaşi,

etc.

Promovarea unor proiecte de amenajare turistică, agroturistică, recreaţională şi sportivă a

zonei periurbane a municipiului Bucureşti cu arealele Snagov, Cernica, Pasărea, Căldăruşani,

Ţigăneşti, Mostiştea – mănăstirea, Buftea – Mogoşoaia, Străuleşti, Băneasa, Cornetu – Buda.

Iniţierea unei Hotărâri de Guvern privind atestarea localităţii Snagov ca staţiune turistică.

� Program de modernizare şi dezvoltare a structurilor turistice de primire şi echipare

tehnică pe principalele trasee turistice, artere rutiere de tranzit şi în ariile turistice

prioritare prin:

• amenajarea la standarde europene a principalelor arii turistice limitrofe cu structuri turistice

hoteliere şi de alimentaţie, dotări comerciale, parcări, auto-service, utilităţi publice. Este vorba de

zone şi trasee intens utilizate pentru turism din Bucovina, Maramureş, Neamţ, Transilvania de

Sud, Oltenia de Nord, Braşov – Valea Prahovei.

• amenajarea şi dotarea principalelor artere rutiere de tranzit şi de intrare/ieşire din ţară şi a

oraşelor limitrofe cu dotări turistice moderne de infrastructură rutieră, parcări, utilităţi publice,

centre de informare turistică, puncte de prim ajutor etc. Se impun drumurile europene magistrale

şi secundare, pe care se canalizează fluxurile turistice internaţionale dar şi cele interne

4.2. Satul turistic în câteva ţări europene

Cerinţele mereu sporite de asigurare a unor forme cât mai diversificate de petrecere a timpului liber, aduc frecvent în atenţia organizatorilor de vacanţe, noţiunea de "sat turistic".

Consecinţă a dezvoltării industriei şi a creşterii populaţiei urbane, turismul în spaţiul rural

a devenit o realitate a zilelor noastre, cu perspective de extindere în anii următori.

Atât în practica turistică internaţională, cât şi în literatura de specialitate şi de alte

profiluri, se constată că populaţia oraşelor se îndreaptă pentru recreere, tot mai mult, spre mediul

rural.

64

În acelaşi timp, se remarcă faptul că formele de turism, organizate în mari centre

aglomerate, cu programe fixe, rigide şi monotone, cu deplasări dintr-un mediu aglomerat în altul,

adeseori mai aglomerat şi mai trepidant, nu mai satisfac, la nivelul aspiraţiilor, motivaţiile şi

opţiunile turistice ale unei însemnate părţi din rândul populaţiei urbane. Ca urmare, căutarea

mediului rural, pentru odihnă şi recreere, este o tendinţă generală în practica mondială a

turismului.

Venind în întâmpinarea generală a acestei tendinţe, numeroase organizaţii de turism,

lucrative sau obşteşti, din diverse ţări europene se preocupă, de mai mulţi ani de organizarea şi

instituţionalizarea turismului în spaţiul rural. Astfel, în ţările cu un grad superior de urbanizare şi

industrializare a apărut necesitatea de a recrea sau crea ambientul rustic–rural, sub multiple

forme: sate de vacanţă, vacanţe la ferme, sate–club, sate pentru tineret, staţiuni rurale de odihnă,

precum şi satul turistic, care, în ultimii ani, deţine un loc prioritar.

Primele sate turistice au apărut în Franţa, încă din anul 1954, fiind considerate forma cea

mai originală de turism din a doua jumătate a secolului XX. Apariţia lor corespunde cerinţei, tot

mai stringente în zilele noastre, de a crea un confort corespunzător într-un cadru natural cât mai

nealterat.

Satele turistice sunt solicitate tot mai mult de diverse categorii de turişti şi în primul rând

de categoria de turişti cu copii şi de tineret care vor să-şi petreacă vacanţa sau concediul într-o

zonă liniştită şi la preţuri abordabile.

Tipurile şi caracteristicile unor asemenea aşezări diferă de la o ţară la alta, în funcţie de

condiţiile geografice şi sociale, de tradiţii şi preferinţe, de valenţele istorico–culturale etc.

personalul este redus la minimum, satele turistice fiind dotate şi echipate corespunzător. De

regulă, cazarea familiilor este soluţionată în aşa fel încât ele să se poată întreţine singure

(menajul, aprovizionarea, prepararea mâncărurilor etc.) sau, în pensiune completă, demipensiune

ori numai micul dejun.

În literatura de specialitate se scot în evidenţă, tot mai pregnant, avantajele acestei noi

forme de turism care constau, îndeosebi, în:

valorificarea prin intermediul turismului a bogatului potenţial rural;

economisirea de investiţii pentru crearea de capacităţi de cazare, alimentaţie publică, agrement;

reducerea la minimum a personalului de servire;

descongestionarea zonelor turistice supraaglomerate;

îmbunătăţirea nivelului de trai prin utilizarea şi dotarea acestor spaţii ca bază materială turistică;

stabilirea populaţiei rurale prin crearea de ocupaţii în sfera serviciilor turistice;

surse suplimentare de venituri pentru populaţia rurală. În vederea rentabilizării satelor turistice se folosesc diverse metode. Aşa, de pildă, în

perioada de extrasezon se organizează reuniuni, sesiuni, conferinţe, seminarii, sejururi pentru

pensionari, diverse acţiuni la sfârşit de săptămână.

Pentru buna desfăşurare a activităţii, în satul turistic există un comitet local compus din

reprezentanţii tuturor forurilor interesate în dezvoltarea turistică a zonei: primăria, reprezentanţi

ai organelor locale, personalităţi interesate în activitatea satului turistic. Acest comitet se

întruneşte cu regularitate şi rezolvă problemele care se ivesc în legătură cu: organizarea

turismului, cazarea, asigurarea produselor agroalimentare (aprovizionare), calitatea serviciilor

etc.

Comitetul are capacitatea să ia toate măsurile în direcţia eliminării lipsurilor, greutăţilor,

neajunsurilor şi organizării în cele mai bune condiţii ale activităţii turistice, în general şi a

prestaţiilor, în special.

În continuare, ne vom rezuma la câteva informaţii generale, menite să contribuie la

înţelegerea unor aspecte, privind organizarea şi funcţionarea satului turistic în Austria, Polonia şi

Bulgaria.

65

Austria

În legătură cu turismul, în Austria au apărut, încă din anii '80 ai secolului trecut, două

noţiuni: "Satul turistic de recreaţie" şi "Staţiune de odihnă". Prin acestea s-au creat tipuri noi în

cuprinsul localităţilor turistice, mărindu-se simţitor mişcarea turistică în ţara respectivă.

Preocuparea de frunte a fost aceea că locurile de odihnă să corespundă nevoii, mereu crescânde,

de linişte a oamenilor ce locuiesc în oraşe şi centre industriale. Localităţile care îndeplinesc cel

mai bine condiţiile cerute, trebuie ajutate în dezvoltarea lor pentru primirea vizitatorilor.

Concomitent au fost luate măsuri de stimulare a acestor localităţi rurale tinere şi

neexperimentate, sprijinindu-le să evite, pe cât posibil, eventualele greşeli în dezvoltare.

Prin "sate turistice de recreaţie" se au în vedere aşezări săteşti, cu caracter predominant

ţărănesc, în care turistul poate să-şi petreacă concediul în izolare şi linişte şi în acelaşi timp să

cunoască obiceiurile şi bogăţia de folclor a zonei.

Pentru ca o localitate să fie recunoscută ca "sat turistic de recreaţie" ea trebuie să

îndeplinească în Austria următoarele condiţii:

izolarea aşezării, de exemplu, în văi, în regiuni împădurite sau muntoase, deluroase sau

lângă o apă, amplasând-o la o distanţă corespunzătoare de căile de comunicaţie mai

frecventate, ca de exemplu, şosele principale, căi ferate, trasee aeriene sau piste de

aterizare etc.;

aşezarea să corespundă, prin numărul şi structura populaţiei, caracterului unui sat. Ea ar putea fi chiar numai o porţiune izolată, aparţinătoare unei localităţi;

arhitectura trebuie să se integreze în stilul satului. Satul nu trebuie să fie o aglomerare de blocuri noi; orice fel de întreprindere industrială va fi amplasată la periferia localităţii. Se

recomandă ca noile construcţii să nu depăşească 2 nivele;

pentru cazarea vizitatorilor sunt de preferat unităţi modeste, unde tarifele nu le vor depăşi

pe cele medii;

în amenajarea restaurantelor din zonă se va pune accentul pe caracterul ţărănesc în ceea ce priveşte aspectul exterior şi mobilarea încăperilor; vor fi servite de preferinţă

mâncăruri cu specific şi denumiri locale. Personalul de serviciu va purta costumul

naţional local. Pentru a corespunde nevoii de odihnă a vizitatorilor în concediu, se exclud

complet zgomotele şi agitaţia produse de localuri de petrecere, localuri de noapte, săli de

dans, orchestre de jazz şi orice zgomot mecanic. Instalarea de automate muzicale este

interzisă, iar la cele existente se vor reduce timpul şi intensitatea de folosire;

totala lipsă de zgomot în satele turistice de recreaţie este una din condiţiile sine qua non a acestui gen de localităţi. Se va reduce zgomotul produs de circulaţie, de petreceri şi de

orice fel de manifestări care ar putea tulbura liniştea oaspeţilor. Aprovizionarea

localităţilor prin mijloace motorizate se va limita la anumite zile şi ore. Pentru eliminarea

cauzelor care provoacă orice zgomot, s-au emis "Directive pentru combaterea zgomotului

în satele de recreaţie şi staţiunile de odihnă";

păstrarea datinilor, a portului popular, prezentarea de obiecte de artă populară, manifestări sportive locale cad în sarcina organizaţiilor locale. Acolo unde asemenea

organizaţii nu există, ele se vor crea şi vor fi sprijinite în desfăşurarea activităţilor

respective;

aceste tipuri de localităţi vor încuraja concediile familiale, creând posibilităţi de cazare

pentru familiile cu copii, inclusiv spaţii de joacă pentru copii;

asigurarea îngrijirii localităţii. În acest scop se iau măsuri corespunzătoare pentru înfrumuseţarea străzilor şi a pieţelor, cu sprijinul organizaţiilor locale. Se pune accentul

pe bazine de înot, marcarea aleilor şi potecilor pentru drumeţie, pajişti pentru joacă,

odihnă şi plajă. În împrejurimile satului se vor amenaja zone de odihnă cu bănci.

Populaţia este stimulată să-şi întreţină îngrijit casele, curţile şi grădinile şi să asigure

aspectul general estetic prin decorarea cu flori a ferestrelor şi balcoanelor.

În Austria "staţiunile de odihnă" sunt localităţi organizate pentru vizitatori, care din

punct de vedere al aspectului, al poziţiei, structurii şi regulilor pentru păstrarea liniştii etc.,

66

corespund caracteristicilor unui sat turistic de recreaţie, dar care, prin numărul vizitatorilor,

echipamentelor (agrement, sporturi de iarnă, structuri de cazare etc.) şi, în parte, şi prin preţuri, îl

depăşesc. Ele reprezintă o treaptă superioară în categoria acestor tipuri noi de localităţi turistice.

Recunoaşterea unei localităţi ca "sat turistic de recreaţie" sau "staţiune de odihnă" se

acordă în Austria pe bază de lege, de către Uniunea Comunală (Gemeindebund) la cererea

localităţii respective. Această cerere se va înainta numai în urma deciziei preşedintelui autorităţii

locale, de a deveni sat turistic de recreaţie. Decizia include totodată obligaţia autorităţii locale de

a asigura păstrarea caracterului acestui tip de localitate. La cerere se anexează şi un formular

foarte detaliat, ce se completează de către autorităţile locale.

La examinarea acestor cereri se aplică criterii severe. Examinarea localităţii respective se

face, de regulă, prin vizitarea la faţa locului şi consultarea cu organele locale privind interesul

turistic al localităţii. Aprobarea obţinută (fie ca sat turistic de recreaţie, fie ca staţiune de odihnă)

poate desigur să fie retrasă localităţilor care nu mai corespund condiţiilor cerute.

Pentru a înlesni finanţarea dotării unităţilor de cazare, se pot folosi anumite credite ale

Ministerului de Comerţ şi Reconstrucţie. De asemenea, Ministerul de Agricultură şi Silvicultură

sprijină construirea de camere pentru străini la fermele ţărăneşti. Se poate face apel şi la alte

măsuri de încurajare şi sprijin din partea forurilor de resort.

În Austria un număr tot mai mare de "staţiuni de odihnă" (Erholungsdorfer) oferă

sejururi numai pentru familii. În majoritatea cazurilor este vorba de sate situate într-o regiune

pitorească în care există o creşă sau un cămin, terenuri de jocuri special amenajate pentru copii,

educatoare calificate pentru grădiniţe. În aceste sate, atât părinţii cât şi copiii, îşi pot petrece

vacanţa împreună, în condiţii optime. Numai în regiunea Salzburg, există 26 asemenea sate

pentru familii. La Reith, Brixlegg, Kitzbuhel, Bagdastein, Seefeld, camerele sunt dotate cu paturi

pentru copii. Dar şi localităţi mai puţin cunoscute ca Altenmarkt, Kosen, Schladming etc., au fost

profilate pentru acest gen de vacanţă familială.

Polonia

În Polonia există circa 3000 sate turistice din care 200 au o activitate deosebită.

Dezvoltarea într-o asemenea proporţie a acestei forme complementare de cazare se datorează şi

faptului că baza materială tradiţională nu a putut satisface solicitările tot mai numeroase ale

turiştilor.

Prin promovarea satelor turistice respective în Polonia se realizează asigurarea

condiţiilor necesare pentru ca un număr cât mai mare de turişti interni şi străini să-şi poată

petrece vacanţa în condiţii avantajoase, contribuind, totodată, la descongestionarea centrelor

turistice supraaglomerate şi la completarea capacităţii de cazare.

Procedura de omologare şi valorificare a satelor turistice în Polonia este în linii mari,

următoarea:

satele turistice sunt create din iniţiativă locală, ele trebuind să îndeplinească unele criterii

minime (cadru natural, climat, căi de acces, cazare corespunzătoare, posibilităţi de

aprovizionare şi servire a mesei, posibilităţi de agrement şi condiţii sanitare bune);

pentru a fi incluse în categoria satelor turistice, la începutul anului, Comitetul de Iniţiativă locală înaintează autorităţilor în drept cereri de înregistrare a satelor noi. În

urma acestora, un corp de inspectori se deplasează în localităţile rurale respective pentru

stabilirea încadrării şi în baza constatărilor făcute pe teren, satele sunt declarate ca sate

turistice şi înregistrate ca atare;

satele turistice funcţionează pe baza unui act normativ emis de autoritatea centrală de turism, iar coordonarea, inclusiv propaganda şi publicitatea, aparţin unui organ

specializat, cu ramificaţii regionale;

pe plan local există Comitete de Iniţiativă alcătuite din reprezentanţi ai administraţiei, ai corpului didactic, ai organelor sanitare şi ai locuitorilor satului. De regulă, de activitatea

turistică din sat răspunde un salariat cu problemele turismului. Pe lângă acestea mai sunt

67

şi alte organizaţii cu caracter obştesc, care sprijină activitatea din satele turistice

(Asociaţia Tinerilor Ţărani);

sejurul în satele turistice se poate asigura fie prin relaţii directe între turişti şi gazde, fie

prin intermediul birourilor de turism, unde se află evidenţa locuinţelor respective. În

scopul încurajării acestei forme de turism, birourile de turism nu percep comisioane

pentru operaţiunile de repartizare a turiştilor şi nici pentru informaţiile acordate;

pentru punerea în evidenţă a satelor turistice există o emblemă convenţională care apare pe tăbliţe indicatoare la intrarea în sat, cât şi la gospodăriile celor care închiriază camere;

popularizarea satelor turistice se face prin presă, reviste, radio, televiziune şi prin publicarea anuală a unei broşuri cu informaţii;

pentru stimularea activităţii turistice se organizează concursuri între sate pentru obţinerea

titlului de sat model, pentru cele mai bune preparate culinare şi asigurarea în general a

celor mai bune servicii.

Bulgaria

Şi în Bulgaria a existat preocuparea de a transforma unele localităţi rurale în centre

"unicate" destinate în special pentru turismul internaţional.

Tendinţa de petrecere a vacanţei în aşa-numitele "sate unicate" creşte continuu pe piaţa

internaţională turistică.

Clienţii acestora sunt cu prioritate turişti din păturile cu posibilităţi materiale şi

reprezentanţi ai intelectualităţii. Oferta turistică în aceste sate "unicate" este subordonată ideii de

a se forma o înfăţişare specifică rusticului din Bulgaria, prin sublinierea puternică a unor

elemente etnografice (port, obiceiuri, datini etc.).

Concepţia arhitectural–constructivă a fost îndreptată spre atingerea unei armonii în

construcţia nouă, cea veche şi mediul natural, care într-o serie de localităţi a fost în mod brutal şi

ireparabil încălcat de clădiri uniforme cu multe etaje şi străzi întortocheate, supraaglomerate.

Înfăţişarea vechii localităţi, combinată cu resursele natural-climatice, cu monumente

cultural-istorice, din diferite epoci, creează noi valenţe, de exemplu, pentru satul Sozop, ca

localitatea să se afirme ca "centru–unicat" pentru un turism internaţional de mare eficienţă.

Transformarea accelerată a oraşului Sozop în centru "unicat" al turismului bulgar s-a

realizat prin rezolvarea unor probleme ca: îmbunătăţirea şi creşterea condiţiilor de cazare,

alimentaţie, agrement, folosirea maximă a fondului particular de locuinţe prin prelungirea

perioadei de exploatare şi optimizare a spaţiilor de cazare.

De importanţă primordială în vederea îndeplinirii cu succes a acestor idei este

coordonarea eficientă între instituţiile care iau parte la valorificarea Sozop-ului ca centru

"unicat".

Păstrând atmosfera dimensiunilor mici, arhaice, cu suprafeţe intime, aşezarea a reuşit să-

şi păstreze individualitatea, fapt deosebit de important pentru un centru turistic "unicat". S-au

înfiinţat şi mici ateliere pentru vechi meserii, în care turistul va avea acces direct şi contact cu procesul de fabricaţie, cu renaşterea unei vechi tradiţii, tipice pentru aşezarea respectivă. S-a

asigurat organizarea unei permanente expoziţii–bazar care permite turiştilor să-şi procure unicate

de artă şi suveniruri.

4.3. Metodologia de cercetare a aşezărilor cu potenţial rural special

– "sate turistice"

Stabilirea criteriilor enunţate în subcapitolul precedent se poate realiza numai în baza

unei analize complexe şi pluridisciplinare a întregului potenţial natural, economic şi cultural-

istoric (cu accent asupra potenţialului etnofolcloric), dar şi a altor elemente care conturează sau

completează resursele aşezărilor rurale sau mijlocesc valorificarea acestora.

În acest sens această analiză trebuie să cuprindă următoarele elemente:

68

4.3.1. Cadrul natural

Unitatea de relief – deal, munte, depresiune, vale, altitudine, forme de relief specifice şi

interesante (peşteri, stânci cu forme bizare, chei, structuri şi fenomene geologice);

Oglinzi de ape – râuri, lacuri, mare;

Ape minerale – carbogazoase, sulfuroase, clorosodice etc., atermale şi termale, sonde, izvoare naturale, puţuri;

Nămol terapeutic – sapropelic, mineral, de turbă;

Gaze terapeutice – CO2, solfatare, amenajări mofetice;

Clima – temperatură, precipitaţii, strat de zăpadă (grosime medie, durată de zile); domenii schiabile; alte fenomene;

Vegetaţia – pădure–esenţe, pajişti, rezervaţii, monumente ale naturii;

Fauna – specii cinegetice şi piscicole; specii de interes ştiinţific;

Rezervaţii naturale – tip şi regim de ocrotire.

4.3.2. Poziţia şi accesibilitatea

Apartenenţa administrativă – sat, comună, judeţ, poziţia faţă de centrele administrative.

Poziţia faţă de: drumurile europene, naţionale, judeţene, aeroport, căi ferate, drumuri

forestiere.

Poziţia faţă de: zona etnografică, obiectivele turistice importante, staţiuni turistice, cabane, oraşe etc.

Căile de comunicaţie de acces şi în interiorul satului.

Starea drumurilor: modernizate, îmbrăcăminte asfaltică, împietruite etc.

4.3.3. Cadrul economic

Funcţiile economice: agricolă (inclusiv zootehnie), livezi, vie;

forestieră;

industria locală;

turistică etc.

Ponderea funcţiilor economice în activitatea locală şi în veniturile locuitorilor;

Resurse ale subsolului – roci de construcţie, cărbune, sare etc.;

Dotări tehnico-edilitare – alimentare cu energie electrică şi apă, tipul de încălzire, canalizare, tipul de armătură stradală, parcuri, peluze cu flori, staţii maşină şi tren;

Dotări comerciale – magazine pe tipuri;

Dotări turistice – cazare (tipuri, capacităţi şi confort), balneare (sanatorii, pavilioane, baze de tratament), alimentaţie (restaurant, bufet, pensiune turistică, capacităţi şi confort,

proprietate);

Dotări sanitare – dispensare, spitale, policlinici etc.;

Dotări sportive şi pentru agrement – terenuri de sport, ştranduri, popicării, pârtii de schi, piste de cicloturism, alte forme de divertisment;

Servicii pentru populaţie –frizerie, coafură, croitorie, depanare radio-tv., poştă, telefonie, radioficare, releu tv., autoservice, benzinării.

4.3.4. Cadrul social şi cultural

Populaţie – număr locuitori, structură naţională şi pe vârste, tipul de aşezare;

Atracţii cultural-istorice:

69

monumente istorice şi de artă laică şi religioasă, situri arheologice, ruine de

cetăţi, castele, conace, muzee;

etnografie–folclor: arhitectură populară, instalaţii şi tehnici populare, port

popular, folclor muzical, coregrafic şi literar, sărbători folclorice, festivaluri,

muzee etnografice;

starea tehnică a monumentelor

Dotări culturale – cămine culturale, cinematografe, case de cultură, biblioteci etc.;

Gospodăriile ţărăneşti – număr de pensiuni turistice şi agroturistice, încălzire, alimentare cu apă, canalizare, material de construcţie, acoperiş, curte, poziţia grajdului,

grădină, pomi fructiferi, pajişte; număr camere pentru închiriere – în anexe sau în

locuinţa principală, pensiune sau demipensiune (cerinţe de omologare pentru 1, 2, 3, 4,

margarete); prezenţa animalelor mici, de tracţiune, de lapte etc.

4.3.5. Calitatea mediului

Prezenţa unor surse de poluare şi degradare a mediului, nivelul de poluare a aerului, apei,

solului.

4.3.6. Legislaţie

Din prezentările anterioare s-a remarcat importanţa "satului turistic" în promovarea

turismului rural. Deşi încă din 1973 s-a încercat instituţionalizarea "satului turistic" şi

promovarea cazării în gospodăriile ţărăneşti, până în prezent nu există un act normativ care să

reglementeze omologarea, organizarea şi funcţionarea unor aşezări rurale ca "sate turistice".

Actualele acte normative privesc numai funcţionarea pensiunilor turistice şi agroturistice, dar ca

entităţi locale rupte de aşezarea rurală şi zona etnofolclorică circumscrisă acestora.

Această situaţie face necesară iniţierea de către Ministerul Turismului a unui proiect de

Hotărâre de Guvern pentru organizarea, amenajarea şi funcţionarea "satelor turistice: ca "produse

turistice" de marcă pentru turismul românesc.

4.4. Tipologia şi clasificarea satelor turistice

4.4.1. Criterii de identificare a aşezărilor rurale ca sate turistice

O aşezare rurală pentru a avea o funcţie turistică trebuie să îndeplinească anumite cerinţe,

legate în primul rând de valoarea tradiţiilor etnofolclorice, dar şi de calitatea mediului, de

eventualele alte resurse turistice, ca şi de accesibilitatea şi poziţia geografică.

Se impune, astfel, stabilirea unor criterii pentru determinarea potenţialului turistic rural şi

deci identificarea şi clasificarea acelor aşezări ce pot fi valorificate în circuitul turistic. Se au în

vedere următoarele criterii: valoarea etnofolclorică, valoarea turistică, dotarea gospodăriilor

ţărăneşti, calitatea ecologică, dotarea tehnico–edilitară şi comercială, accesibilitatea şi poziţia

geografică (V. Glăvan, colab., 1980, 1994).

4.4.1.1. Criteriul valorii etnografice şi folclorice

Are în vedere tradiţiile etnografice şi folclorice (meşteşuguri, port popular, specificul

aşezării, folclorul muzical, coregrafic, literar), ocupaţiile tradiţionale specifice satului şi

nemodificate în timp, arhitectura populară (a caselor şi aşezării, biserici de lemn), manifestările

folclorice specifice zonelor etnografice româneşti şi puţin alterate de-a lungul anilor, instituţiile

muzeale pavilionare sau în aer liber etc. Toate aceste elemente şi fenomene etnofolclorice se

constituie în cea mai mare parte în patrimoniu specific, care dă "marca" aşezării rurale.

70

4.4.1.2. Criteriul valorii turistice

Este vorba de acele elemente ale cadrului natural precum aspectele peisagistice, resurse

de ape minerale şi alte resurse turistice (fond cinegetic, piscicol, domeniu schiabil, strat de

zăpadă etc.), dar şi ale cadrului socio-economic şi cultural-istoric care permit realizarea unei

oferte diversificate de programe într-un sejur (programe culturale, sportive, excursii şi ascensiuni

montane etc.).

Volumul, varietatea şi valoarea pentru turism a resurselor din localitate, dar şi cele din

împrejurimile acestora, urmărindu-se izocronele de 15–30 km, în funcţie de gradul de mobilitate

a turistului, dau aprecierea asupra funcţiei turistice ale localităţii.

4.4.1.3. Criteriul existenţei şi calităţii gospodăriilor ţărăneşti, ca

pensiuni agroturistice şi pensiuni turistice

Criteriul se referă la existenţa unor pensiuni agroturistice sau pensiuni turistice care să

ofere cazare şi masă în baza unor standarde de confort, dotare şi igienă sanitară. Aceste standarde

au fost elaborate de Ministerul Turismului în corelaţie cu cele internaţionale. Aici se includ şi

alte unităţi de cazare.

4.4.1.4. Criteriul calităţii ecologice

Are în vedere calitatea mediului din aşezarea respectivă şi a cadrului natural limitrof

(surse de poluare şi degradare, conflicte între dezvoltarea aşezării şi economia acesteia cu

turismul şi mediul ambiant, dar şi între turism–mediu ambiant). Aspectul general al aşezării

(urbanizare, curăţenie, arhitectura specifică, dotarea edilitară) contribuie la sporirea acestei

calităţi ecologice precum şi modul de gestionare a conflictelor ivite între economie–turism şi

mediu sau turism şi mediu.

4.4.1.5. Criteriul înzestrării tehnico–edilitare, comerciale şi sanitare

Dotarea tehnico–edilitară (alimentare cu apă, energie, canalizare, reţea stradală, unităţi

comerciale, sanitare etc.) constituie un criteriu important în aprecierea oportunităţii introducerii

aşezărilor rurale în circuitul turistic. Tot la dotări tehnice trebuie să includem şi pe cele sportive

sau de agrement, fie structuri turistice de primire existente, unele dintre acestea din urmă nefiind

obligatorii. Un loc important îl au şi amenajările tehnice ale râurilor, pădurilor şi păşunilor din

apropiere.

4.4.1.6. Criteriul accesibilităţii

Accesibilitatea la aşezarea rurală, în interiorul ei, dar şi la gospodăriile omologate sau la

obiectivele turistice joacă un rol important. Este vorba atât de drumuri naţionale, magistrale

feroviare, aeroporturi, noduri rutiere sau feroviare, cât şi de drumuri comunale, alei, trotuare etc.

4.4.1.7. Criteriul poziţiei geografice

Are un rol important în aprecierea localităţii rurale, ca destinaţie turistică, în raport cu

principalele centre emitente de turism, zone şi obiective turistice de mare valoare, puncte de

frontieră, magistrale rutiere şi feroviare, şi poate conduce la ierarhizări valorice, în acest sens.

Sintetic aceste criterii pentru identificarea şi clasificarea satelor turistice se prezintă

astfel:

1. Existenţa unor gospodării care să asigure cazare şi masă (demipensiune sau pensiune

completă) corespunzător anumitor standarde, pe care le-a elaborat Ministerul Turismului.

71

2. Cadrul natural pitoresc şi nepoluat, care să ofere posibilităţi de recreere.

3. Tradiţii etnografice şi folclorice (meşteşugăreşti, port şi folclor muzical, coregrafic şi

literar).

4. Ocupaţii tradiţionale specifice locului şi nemodificate în timp.

5. Resurse turistice variate – locale şi în împrejurimi – (naturale, cultural–istorice etc.) care să

permită realizarea unei oferte diversificate de programe turistice (de odihnă, recreere,

tratament balnear, cultură–cunoaştere, sporturi şi sporturi de iarnă, unele îndeletniciri

specifice mediului rural etc.).

6. Accesibilitate uşoară şi o infrastructură adecvată (apropiere de căi ferate şi drumuri

naţionale, drumuri modernizate sau pavate cu piatră de râu, alimentare cu apă şi curent

electric, canalizare etc.).

7. Dotări tehnico–edilitare, comerciale, de comunicaţii, culturale şi sanitare

corespunzătoare.

Desigur aceste criterii pot fi definite prin prisma marketingului turistic, ţinând seama de

oferta şi cererea turistică, inclusiv prin viziunea motivaţiilor turistice.

Menţionăm că aceste criterii sunt utilizabile în identificarea şi determinarea aşezărilor

rurale cu patrimoniu rural specific şi spunem noi, cu valoare turistică de "marcă", ceea ce

echivalează cu identificarea unui nou "produs turistic" –"satul turistic românesc", care prin

organizare şi promovare poate conduce la diversificarea ofertei turistice româneşti pentru piaţa

externă.

4.4.2. Tipuri de sate turistice

Resursele naturale (aşezarea geografică, relief, climă, ape, peisaj, floră şi faună etc.), cât

şi cele umane (obiective cultural–istorice, monumente, muzee, ospitalitate, limbă, mentalitate,

obiceiuri şi datini, etnografie şi folclor, artă, cultură etc.) sunt cele ce generează diverse forme de

turism. Astfel, cele naturale sunt acelea care pot fi valorificate direct ca factori constitutivi ai

produsului turistic. De exemplu, litoralul, cursurile de apă şi, în general, orice oglindă de apă

sunt folosite pentru promovarea turismului de odihnă, pentru diversificarea gamei de servicii de

agrement (sporturi nautice); de asemenea fondul cinegetic şi piscicol generează vânătoarea şi

pescuitul sportiv; pădurile din zonele montane şi submontane, frumuseţea peisajului, rezervaţiile

naturale etc. favorizează drumeţia, turismul itinerant sau turismul de sejur într-un cadru natural

nepoluat.

Pe de altă parte, resursele turistice create de om, care prin existenţa lor răspund chiar unor

motivaţii ale călătoriilor turistice, pot deveni factori de stimulare a activităţii turistice (de

exemplu, elemente arheologice, monumente istorice, elemente de etnografie şi folclor etc.

afirmate ca valori spirituale moştenite de generaţii şi generaţii). Tot aici includem şi atracţiile

create de omul contemporan, care, la rândul lor, pot contribui la intensificarea interesului pentru

alegerea unui sat ca destinaţie a călătoriilor.

Întreg pământul românesc abundă în valori ale culturii populare, iar ospitalitatea este o

trăsătură comportamentală "de marcă" a poporului nostru. Cadrul natural de la Sfântu Gheorghe,

Murighiol sau Crişan, în Delta Dunării, până la Şirnea sau Fundata în Culoarul Bran–Rucăr,

Botiza şi Vadu Izei în Maramureş, ca să ne oprim doar la câteva exemple –completează strălucit

comorile de artă, etnografie şi folclor ale spaţiului rural, punând în lumină frumuseţea satului

românesc.

Iată de ce considerăm că, din punctul de vedere al resurselor turistice – naturale şi

cultural-istorice –, satele româneşti răspund în cel mai înalt grad unor multiple motivaţii ale

turiştilor interni şi internaţionali, valorificarea lor ca produse turistice impunându-se cu

necesitate.

Stabilirea tipurilor de sate turistice în baza criteriilor enunţate mai sus constă în

identificarea şi relevarea specificului localităţilor şi gruparea lor în câteva tipuri fundamentale, în

vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism, în funcţie atât de

72

principalele caracteristici geografice, sociale şi economice, cât şi de alinierea la principalele

motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care frecventează localitatea respectivă. Aplicarea

principiului specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului turistic este cu atât mai

necesară, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate fizică, socială şi economică, cu

particularităţi proprii şi activităţi specifice, ce nu trebuie decât de fie identificate şi valorificate

cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.

De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecţionare a

turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcţie de principalele lor

motivaţii şi opţiuni turistice.

Aceasta permite o mai bună cunoaştere şi funcţionare a mecanismului economic cerere–

ofertă şi, ca urmare, organizarea spaţiilor de cazare şi a celorlalte servicii, în funcţie de

principalele caracteristici social–economice ale clientelei turistice. În sfârşit, stabilirea tipurilor

de sate turistice permite realizarea unei promovări şi publicităţi concrete şi specifice, în funcţie

de particularităţile fiecărui tip de sat turistic.

Deoarece satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci poartă

amprenta originalului, ineditului şi surprizei, el constituie, până în prezent, una dintre cele mai

bogate surse de satisfacere a trebuinţelor, deci şi a motivaţiei turistice. Principala caracteristică

cu care se impune acest produs turistic în faţa consumatorilor este cadrul de compensare, fizică şi

spirituală, a deficienţelor din colectivităţile urbane.

Din punct vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o

chestiune de natură opţională, însă, decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului satului

turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta, este necesar ca, alături de dorinţa şi intenţia

organizatorilor, satul turistic să întrunească un cuantum de condiţii naturale, cultural-istorice şi

social-economice, obiective care să fie definitorii şi caracteristice pentru fiecare tip de sat

turistic. Întrucât caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor turistice sunt

numeroase şi variate de la o zonă geografică/etnografică la alta, ne vom rezuma doar la

prezentarea unei tipologii generale a satelor turistice, care se regăseşte şi în unele ţări europene

cu tradiţie în turismul rural (V. Glăvan, 1980, 1994).

4.4.2.1. Sate turistice etnografico–folclorice

În această categorie se pot încadra satele în care portul tradiţional, arhitectura, mobilarea

şi decorarea interioarelor, în stil rustic, muzica şi coregrafia populară predomină şi se impun ca

însuşiri esenţiale ale satului respectiv. În aceste sate pot fi oferite turiştilor servicii de cazare şi

masă în condiţii autentice (mobilier, decor şi echipament de pat în stil popular; meniuri

tradiţionale, servite în veselă şi cu tacâmuri specifice – farfurii şi străchini de ceramică, linguri

de lemn etc.) ceea ce nu exclude, desigur, posibilitatea utilizării, la cerere şi a tacâmurilor

moderne.

În aceste sate din care fac parte Bogdan Vodă (Maramureş), Sibiel (Sibiu), Vama

(Suceava), Vaideeni (Vâlcea) etc. se pot organiza expoziţii artizanale permanente (cu vânzare),

iar pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, se pot amenaja una sau mai

multe gospodării, ca muzeu etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste sate pot fi identificaţi

şi stimulaţi rapsozi populari (vocali şi instrumentali), permanentizate horele duminicale şi la

sărbători, târgurile, alte obiceiuri şi tradiţii locale, la care să participe efectiv şi turiştii.

Este de ştiut, însă, că păstrarea şi perpetuarea folclorului şi, îndeosebi, a etnografiei

(portul popular, tehnicile de lucru, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor etc.), în

formele lor originale şi tradiţionale, se află într-un declin, devenind puncte tot mai izolate pe

harta etno-folclorică a ţării. Formele şi conţinutul modului de viaţă citadin au pătruns şi continuă

să pătrundă impetuos şi ireversibil şi în mediul rural.

Abordând viitorul unor localităţi rurale din perspectivă turistică şi adaptându-le acestui

scop, considerăm că specificul lor etnografic poate şi trebuie să fie conservat şi perpetuat (în

forme adecvate). În caz contrar, interesul actual al turiştilor pentru satul românesc, pentru mediul

73

rustic, în general va scădea treptat. Cu mai multă receptivitate şi cu puţin interes din partea

organelor administrative şi de specialitate, se poate perpetua, chiar şi în condiţiile civilizaţiei

contemporane, specificul etnografic şi spiritual al unor sate româneşti. Acest deziderat trebuie

urmărit cu atât mai mult, cu cât numeroşi săteni din unele localităţi manifestă vădit interes pentru

menţinerea stilului lor tradiţional de viaţă, aceste localităţi având şanse să devină baze turistice

permanente, de popularitate internaţională, deosebit de rentabile.

4.4.2.2. Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală

Este cunoscut interesul numeroşilor turişti pentru creaţia artistică şi artizanală, ca şi

dorinţa lor pentru achiziţionarea unor astfel de creaţii direct de la sursă, de la producătorul însuşi.

Până în prezent, în aceste localităţi se practică doar turismul de circulaţie. Aceste sate oferă, însă,

posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia în ateliere special amenajate şi sub

îndrumarea unor artişti şi meşteri populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în artă şi tehnici

arhaice populare ca: pictura icoanelor pe sticlă, pictura naivă, sculptură în lemn şi piatră,

ţesătorie populară, confecţii şi cusături populare, ceramică, muzică şi dansuri populare etc.

Aceste sate deţin, de regulă, ateliere artizanale sau au creatori populari renumiţi: Tismana

(Gorj), Marga (Caraş Severin), Marginea (Suceava), Vadu Izei şi Dragomireşti (Maramureş).

Se pot identifica posibilităţile de practicare a unora din aceste activităţi chiar în cadrul

gospodăriilor găzduitoare

Există numeroase sate în care preocuparea de bază a gospodinelor este ţesutul la războaie

ţărăneşti, cusăturile sau broderiile populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin

urmare, caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie producţia

artistică şi artizanală, valorificabilă turistic, complex şi eficient. De altfel, s-au iniţiat mai multe

programe pentru susţinerea meşteşugurilor şi a creatorilor populari, de către diverse fundaţii şi

organisme din ţară şi mai ales din străinătate.

4.4.2.3. Sate turistice climaterice şi peisagistice

Caracteristica predominantă a acestor sate, adecvate turismului de sejur (pentru amatorii

de linişte, de plimbări solitare, într-un cadru natural pitoresc), este cadrul natural şi poziţia

geografică izolată de centrele aglomerate şi de marile artere de circulaţie. Satele de deal şi

munte, cu casele răspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele faţă de altele, cu pajişti,

fâneţe, livezi, satisfac motivaţia fundamentală a numeroşi turişti " reîntoarcerea la natură" ca în

localităţile: Fundata şi Şirnea (Braşov), Lereşti (Argeş), Botiza (Maramureş), Agapia (Neamţ).

4.4.2.4. Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc

În afara posibilităţilor de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinar/gastronomice

pescăreşti (îndeosebi în Deltă) şi vânătoreşti. De asemenea, populaţia locală poate organiza în

limitele legii, pentru turişti, unele forme de agrement specifice – pescăreşti şi vânătoreşti ca în

Murighiol, Crişan şi Sf. Gheorghe (Tulcea), Ciocăneşti (Suceava), Botiza (Maramureş),

Tismana (Gorj).

4.4.2.5. Sate turistice viti-pomicole

În satele în care predomină cultivarea pomilor fructiferi şi a viţei de vie, activităţile

turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea, prin

oferirea fructelor, strugurilor şi a preparatelor pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în vedere

multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracţie

deosebită şi, în acelaşi timp, o sursă principală de venituri, poate s-o constituie băuturile

răcoritoare şi reconfortante preparate din fructe sau degustările de vin: Recaş şi Giarmata

74

(Timiş), Agapia (Neamţ), Lereşti (Argeş). Recent promovatul program "Drumul Vinului" este

un mod de valorificare a podgoriilor din satele turistice româneşti.

4.4.2.6. Sate turistice pastorale

În această grupă pot fi incluse, în general, satele de munte, în care preocuparea de bază a

localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor, şi care pot să atragă turiştii, prin meniuri bazate pe

produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine şi de bovine,

iar pentru divertisment, pot fi organizate ospeţe ciobăneşti (cu batal la proţap, berbec haiducesc,

balmuş, urdă şi jântiţă), petreceri specifice şi tradiţionale oierilor ca la Vaideeni (Vâlcea), Jina,

Sibiel şi Gura Râului (Sibiu), Huta Certeze (Satu Mare), Prislop (Maramureş).

4.4.2.7. Sate turistice pentru practicarea sporturilor

Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru practicarea sporturilor de

iarnă (satele montane şi de deal) şi nautice (litoral, Dunărea şi Delta Dunării, râurile interioare,

lacuri de acumulare), fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip de sat poate să atragă două

categorii de turişti, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, iniţiaţi în practicarea

sporturilor respective sau turişti mai puţin iniţiaţi, dar dornici să înveţe să le practice. Pentru

această din urmă categorie pot funcţiona instructori sportivi de schi, înot etc., recrutaţi din rândul

populaţiei locale. De asemenea, în aceste sate, pot funcţiona puncte de închiriere a

echipamentului sportiv. Spre exemplificare, cităm satele: Fundata, Şirnea şi Bran (Braşov),

Murighiol şi Crişan (Tulcea), 2 Mai şi Vama Veche (Constanţa).

***

Această clasificare nu este nici limitată, nici exhaustivă, putând fi avute în vedere şi alte

criterii (sate balneare, sate muzeale–ecomuzeu etc.), ceea ce demonstrează diversitatea

posibilităţilor de organizare şi funcţionare a satului turistic, în general.

Important este de a sesiza caracteristicile naturale şi istorico-culturale esenţiale, specifice

fiecărei localităţi, de a le evidenţia şi de a ţine seamă de ele în acţiunea de organizare şi

funcţionare a unei localităţi ca "sat turistic", pentru a evita uniformitatea şi monotonia turismului

rural.

4.5. Amenajarea şi echiparea satelor turistice

Diversitatea satului românesc ca potenţial turistic natural şi cultural-istoric, va determina

în viitor noi posibilităţi de dezvoltare a turismului rural. Pentru aceasta trebuie remediate în timp

şi spaţiu, în următorii ani, deficienţele unei politici negative de sistematizare şi amenajare a

spaţiului rural.

Priorităţile vor trebui stabilite în funcţie de gradul de dezvoltare economico-socială, de

posibilităţile viitoare de dezvoltare a turismului, de gradul de viabilitate a localităţilor rurale.

În politica de amenajare şi dotare a localităţilor rurale ca "sate turistice", se detaşează

două tipuri de priorităţi:

Priorităţi cu caracter general:

modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii generale: lucrări hidrotehnice de regularizare a

râurilor, staţii de epurare şi tratare a apelor, platforme ecologice de depozitare a

deşeurilor menajere şi de alt tip, modernizarea căilor de comunicaţie etc.;

menţinerea şi dezvoltarea patrimoniului cultural–istoric şi îndeosebi etno-folcloric;

asigurarea dezvoltării microeconomice, inclusiv a agroturismului, revigorarea vieţii social–culturale, pentru stabilizarea populaţiei, îndeosebi a tineretului;

dezvoltarea şi asigurarea autonomiei primăriilor locale în stabilirea bugetelor locale, a priorităţilor de utilizare a acestora;

75

menţinerea unui grad cât mai redus de poluare.

Priorităţi cu caracter special:

exploatarea mai eficientă a resurselor turistice şi a terenurilor agricole;

dezvoltarea posibilităţilor de semiindustrializare şi industrializare parţială a produselor agricole (lactate, carne, fructe de pădure, ciuperci etc.) în plan local, cu punerea la

dispoziţia turiştilor a subproduselor cu caracter ecologic, realizarea de complexe

agroindustriale zonale;

punerea în valoare a caselor tradiţionale, fără proprietar, cu valoare de monument sau a

altor clădiri, prin amenajarea şi asigurarea unor servicii turistice de cazare, masă,

agrement;

valorificarea prin dotări de agrement a resurselor de ape minerale, oglinzilor de apă, pantelor favorabile sporturilor de iarnă, a arealelor cu fond cinegetic şi piscicol, a

manifestărilor etnofolclorice şi meşteşugurilor tradiţionale ş.a.; sunt necesare crearea

unor ateliere şi centre artizanale, amenajarea accesului şi pentru vizitarea a

monumentelor istorice şi de artă.

Amenajarea şi echiparea spaţiului rural sunt acţiuni complexe care necesită investiţii mari

şi se referă la: modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii (căi de comunicaţie, alimentare cu apă,

energie electrică şi termică, lucrări de canalizare, staţii de epurare, platforme pentru deşeuri,

telecomunicaţii etc.), realizarea unor dotări tehnico-edilitare, dotări sanitare, culturale,

comerciale ş.a.

Un loc important în acest demers îl are inventarierea şi analiza resurselor turistice

naturale şi antropice, precum şi stabilirea tipologiei satului turistic şi a funcţiei turistice, în raport

cu care se stabileşte forma de turism ce se poate organiza şi promova.

Pe de altă parte, aceste amenajări trebuie să se realizeze în contextul protejării şi

conservării mediului înconjurător şi al valorificării durabile a resurselor turistice locale.

4.6. Promovarea "satelor turistice"

Până în prezent, în România, satele turistice nu au fost decât parţial obiectul unei

promovări şi publicităţi turistice pe pieţele externe, fiindcă nu au constituit o ofertă turistică

prioritară. Excepţie au făcut satele turistice Sibiel (jud. Sibiu) şi Lereşti (jud. Argeş), care au fost

promovate în străinătate de către S.C. "ONT Carpaţi" S.A. atât prin materiale publicitare proprii,

cât şi prin cataloagele internaţionale, primul sat rămânând, în continuare, un produs turistic

vandabil.

În prezent, promovarea satelor turistice se realizează, parţial, concomitent cu oferta

agroturistică, prin ANTREC sau asociaţii turistice locale, fără a exista în acest scop, un program

concret la nivel naţional.

Relansarea, în ultimul deceniu, a "satului turistic" românesc ca produs turistic, face ca

promovarea şi implicit publicitatea pe piaţa internă şi externă să capete noi dimensiuni.

"Satul turistic" redă specificitatea şi originalitatea spirituală locală sau dintr-o zonă a ţării

(etnografică) şi de aceea trebuie să fie promovat ca "produs turistic" global. El este compus din

mai multe "subproduse turistice" respectiv, pensiunile agroturistice şi pensiunile turistice, care

particularizează oferta turistică locală (zonală), o diversifică în raport cu profesionalismul,

tradiţia şi ospitalitatea gospodarului (vezi satele turistice Bran, Moeciu – Braşov, Vama, Dorna

Candreni – Bucovina, Vadu Izei – Maramureş, Sibiel – Sibiu etc.), care reprezintă specificitatea

etnografică zonală şi în care se comercializează o serie de gospodării ca pensiuni agroturistice şi

pensiuni turistice).

De aceea, este corect ca, în cataloage, ANTREC sau alte agenţii turistice să includă "satul

turistic" şi zona etnografică alături de pensiunea agroturistică şi nu judeţul, care, ca entitate

administrativă, poate să dispară, dar realitatea etnografică va dăinui mult timp şi dă imaginea de

marcă.

76

De asemenea, este necesară semnalizarea valorii turistice a satului printr-o pictogramă

"sat turistic" instalată la intrările în sat şi la primărie.


1. Definiţi „satele turistice”.

2. Ce condiţii minime trebuie să îndeplinească o localitate pentru a deveni „sat turistic”?

3. Ce elemente definesc o zonă sau o regiune rurală?

4.Expuneţi elementele analizei SWOT efectuate de ANTREC, din care să reiasă că România este

o destinaţie atractivă pentru consumatorul de turism rural şi agroturism.

5. Enumeraţi câteva motivaţii turistice referitoare la spaţiul rural.

TESTE DE EVALUARE

1. Care din următoarele sate fac parte din categoria satelor turistice etno-folclorice?

a. Bogdan-Vodă, Sibiel, Vama, Vaideeni

b. Fundata, Şirnea, Bran

c. Agapia, lereşti, Recaş, Gearmata

2. Aprecierea asupra valorii turistice a localităţii este dată şi de volumul resurselor turistice din

zonele aflate în împrejurimile localităţilor, situate la distanţa de:

a. 5-10 km

b. 10-15 km

c. 15–30 km

3. Care din următoarele sate turistice au caracter pastoral?

a. Fundata, Şirnea, Bran

b. Jina, Gura Râului, Sibiel, Huta Certeze, Prislop, Vaideeni

c. Ciocăneşti, Botiza, Tismana

4. În ce localităţi se poate dezvolta turismul pentru echitaţie?

a. Ciocăneşti, Botiza, Tismana

b. Lucina, Sâmbăta

c. Fundata, Şirnea, Bran

5. În ce localităţi din judeţul Iaşi se poate dezvolta turismul uval pentru degustări de vinuri?

a. Cotnari, Bucium

b. Panciu, Costeşti, Odobeşti

c. Murfatlar, Ostrov


1. Satele turistice de creaţie artistică şi artizanală din Maramureş sunt:

a. Vadu Izei şi Dragomireşti

b. Tismana şi Marga

c. Marginea şi Dragomireşti

2. În Polonia există circa 3000 sate turistice din care 200 au o activitate deosebită numai:

a. 300

77

b. 200

c. 100

3. În ce ţară au apărut, încă din anii '80 ai secolului trecut, două noţiuni: "Satul turistic de

recreaţie" şi "Staţiune de odihnă"?

a. Polonia

b. Bulgaria

c. Austria

4. În ce an au apărut primele sate turistice în Franţa, fiind considerate forma cea mai originală de

turism din a doua jumătate a secolului XX.?

a. 1954

b. 1960

c. 1950

5. Tendinţa de petrecere a vacanţei în aşa-numitele "sate unicate" creşte continuu pe piaţa

internaţională turistică. În ce ţară a existat preocuparea de a transforma unele localităţi rurale în

centre "unicate" destinate în special pentru turismul internaţional.

a. Polonia

b. Austria

c. Bulgaria

78

Capitolul 5

OFERTA TURISTICĂ ŞI AGROTURISTICĂ ÎN SPAŢIUL RURAL

5.1. Caracteristici şi structură

Obiective

– prezentarea caracteristicilor şi structurii ofertei turistice şi agroturistice în spaţiul rural

- prezentarea tipurilor de ofertă turistică

- modalităţi de proovare şi publicitate a ofertei turistice în spaţiul rural

Rezumat

Ofertele de turism din mediul rural reprezintă un segment al pieţei turistice şi de aceea

acestea trebuie abordate prin cercetări de marketing la nivelul unităţii şi în ansamblul localităţii.

Urmărirea pieţei, alcătuirea ofertelor, reclama şi comercializarea lor sunt probleme complexe,

care necesită crearea de asociaţii ale fermierilor. Introducerea nivelurilor de calitate în turismul

rural şi agroturism este benefică atât pentru gospodar, cât şi pentru turist. Prin categoria de

calitate produsul turistic rural/oferta turistică este definit şi devine comparabil la nivel naţional şi

internaţional. Pe de altă parte, turistul este mai bine informat, poate analiza ofertele şi calitatea

lor, personalitatea pensiunii, tarifele etc. Calitatea nu depinde doar de produsul cazare –

alimentaţie, ci de întreg ansamblul de factori obiectivi şi subiectivi

Cuvinte cheie: oferta turistică, oferta agroturistică, spaţiul rural, pensiune turistică, nivel de

calitate turistică

Agroturismul este o modalitate de valorificare integrală a mediului rural cu potenţialul

său agricol, cultural, turistic, uman şi tehnico-economic.

Oferta turistică este autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa spaţială şi

etnografică, organizată şi condusă de fermieri, de oamenii satului. Prin creativitatea şi

profesionalismul fermierului oferta turistică se personalizează, se diferenţiază, devenind

autentică şi specifică (ex. gastronomia, tipul de gospodărie şi îndeletnicirile agricole etc.), ca o

alternativă la oferta turistică "standard".

Ofertele de turism din mediul rural reprezintă un segment al pieţei turistice şi de aceea

acestea trebuie abordate prin cercetări de marketing la nivelul unităţii şi în ansamblul localităţii.

Dar urmărirea pieţei, alcătuirea ofertelor, reclama şi comercializarea lor sunt probleme

complexe, care necesită crearea de asociaţii ale fermierilor.

Oferta turistică din spaţiul rural este diversă: cazare în diverse tipuri de structuri de

primire (pensiuni şi pensiuni agroturistice, cabane, hanuri, hoteluri şi moteluri rustice,

campinguri etc.), alimentaţie (gastronomie specifică zonei etnofolclorice), produse

agroalimentare naturale, fructe de pădure, ciuperci, dotări pentru agrement (terenuri de sport,

pârtii de schi, piste pentru cicloturism etc.), programe şi dotări culturale, poteci pentru plimbări

şi drumeţie etc.

În această diversitate de oferte/produse turistice rurale, calitatea devine o mare strategie,

ce se regăseşte în:

profesionalism în prestarea serviciilor;

imaginea de marcă a produselor şi serviciilor turistice;

controlul operativ al calităţii produselor turistice;

garanţia pentru consumatorii–turişti;

crearea de produse turistice noi;

organizarea, promovarea şi distribuirea ofertei turistice. Prin acest deziderat, fermierii se pot afirma ca prestatori de servicii turistice autentice şi

de profesionalismul acestora, responsabilitatea în executarea prestaţiilor turistice, capacitatea de

antreprenori şi de organizatori, depinde calitatea ofertei turistice.

79

În ţările europene cu un turism rural/agroturism dezvoltat se acordă o mare atenţie

ofertelor turistice şi mai ales calităţii acestora.

Măsurile de asigurare a calităţii nu conduc la uniformizarea ofertelor, ci garantează

competitivitatea în realizarea unui produs care să fie comercializat pe piaţa turistică.

Clasificarea pensiunilor turistice şi a pensiunilor agroturistice din România pe patru

respectiv trei categorii de confort exprimă cu tărie acest deziderat (Anexa nr. 1). Criteriile care

stau la baza acestei clasificări calitative sunt legate de poziţia pensiunii, starea tehnică a acesteia,

organizarea, suprafaţa şi dotarea spaţiilor, dotarea cu instalaţii (apă, încălzire, curent electric),

echiparea sanitară, dotarea camerelor şi a bucătăriei, telefonie, televizor, gospodărie anexă etc.

Alături de aceste criterii obiective, care permit compararea ofertei şi conferă transparenţă

clasificării calităţii acesteia, o importanţă mare se acordă şi criteriilor subiective legate de

personalitatea gospodarului, care se manifestă prin politeţea, modul de întâmpinare şi primirea

turistului, facilitarea transferului de la autobuz/gară/aeroport, ambianţa şi atmosfera din unitatea

de primire etc.

Introducerea nivelurilor de calitate este benefică atât pentru gospodar, cât şi pentru turist.

Prin categoria de calitate produsul turistic rural/oferta turistică este definit şi devine comparabil

la nivel naţional şi internaţional. Pe de altă parte, turistul este mai bine informat, poate analiza

ofertele şi calitatea lor, personalitatea pensiunii, tarifele etc.

Calitatea nu depinde doar de produsul cazare –alimentaţie, ci de întreg ansamblul de

factori obiectivi şi subiectivi şi este definită în termenul "Total Quality Management".

Calitatea pensiunii şi oferta agroturistică pe care o comercializează aceasta sunt trecute în

cataloage sau pliante, iar grafic, se exprimă prin pictograme cu simboluri şi figuri

instituţionalizate la nivel european (Anexa nr. 2).

5.2. Tipuri de oferte/produse agroturistice

În ţările europene, după cum s-a amintit, oferta turistică din spaţiul rural cunoaşte o mare

diversitate, mai ales în ceea ce priveşte oferta de cazare.

În Franţa există mai multe produse turistice originale reprezentate de: ferma de tip han,

ferma de sejur, ferma ecvestră, camping în ferma de primire, popasuri (gîtes), sate de vacanţă

familiare rurale etc.

În Belgia: popasuri rurale, ferme ecvestre, ferme – han etc.

În Marea Britanie: ferme, campinguri, camere de oaspeţi etc.

În Germania oferta turistică este, de asemenea, variată, fiind întâlnite produse originale

ca: "Vacanţă în gospodăria ţărănească", care reflectă trăsăturile caracteristice gospodăriei

ţărăneşti, cu activităţi agricole, animale mici şi de tracţiune, păsări, produse proprii, specialităţi

regionale, contact personal cu gazda, atmosfera tipică gospodăriei ţărăneşti; "Turism rural"

reuneşte ofertele din mediul rural, care nu sunt legate de gospodăria ţărănească: vacanţa în

gospodării care şi-au pierdut funcţia de bază, sejururi în case de vacanţă, locuinţe de vacanţă,

case particulare; "Hotel rural, pensiune rurală" – oferă servicii de tip hotelier în unităţi cu

caracter familial (mici); "Echitaţie" – oferă echitaţie şi lecţii de călărie, asistenţă profesionistă,

cai dresaţi, cazare optimă; "Vacanţă pentru copii"; "Satul de vacanţă" pentru familişti;

"Camping" – locuri de campare în gospodăria ţărănească şi în spaţiul rural, în general etc.

Oferta turistică din spaţiul rural românesc este destul de diversificată, satisfăcând un

registru larg de motivaţii precum: odihnă şi recreere, cunoaştere, cultură, religie etc. într-un

decor natural pitoresc şi nepoluat şi un ambient arhitectural şi spiritual specific principalelor

zone etnofolclorice.

Pentru agroturism oferta turistică este alcătuită din pensiuni turistice rurale şi pensiuni

agroturistice, produse turistice care se individualizează după categoria de confort, mediul natural,

construit şi spiritual, gastronomia locală etc. Fermierul sau prestatorul de servicii turistice din

spaţiul rural, prin trăsăturile psiho-sociale, cultură şi educaţie, profesionalism şi responsabilitate,

80

calităţile gastronomice şi produsele agroalimentare (specifice condiţiilor pedoclimatice) etc.

personalizează produsul turistic creat pentru comercializare în aceeaşi localitate/zonă.

De aici şi diversitatea, autenticitatea şi specificitatea produselor agroturistice din spaţiul

rural (localitate, zonă).

Turismul rural dispune de o ofertă de cazare diversă, utilizând şi structurile de primire

din mediul rural: hotel, han, motel, cabană, sat de vacanţă etc., celelalte componente ale

produsului turistic (gastronomie, artizanat, mediul natural, cultural şi arhitectural) fiind comune

agroturismului din zona respectivă.

5.3. Dezvoltarea ofertei turistice

În dezvoltarea şi desfăşurarea activităţii de turism în satele turistice un loc important îl

ocupă abordarea acestei activităţi printr-un sistem de marketing-mix, pornind de la formarea

"produsului turistic" pe componente şi în ansamblu, până la stabilirea tarifelor, a canalelor de

distribuţie şi a mijloacelor de promovare şi publicitate.

Formarea "produsului turistic" implică atât analiza potenţialului turistic (natural şi

cultural-istoric, poziţia geografică, forţa de muncă, trăsăturile psiho-sociale ale populaţiei etc.), a

celui uman şi financiar (surse şi mijloace de finanţare), cât şi a posibilităţilor de valorificare şi

constituire într-o ofertă turistică competitivă. Prin studii de conjunctură se aleg pieţele cele mai

favorabile, căile şi mijloacele de promovare şi publicitate. Comisia financiară şi pentru

dezvoltare a Asociaţiei Săteşti de Turism Rural va avea tocmai aceste atribuţii şi va colabora cu

specialişti din domeniile implicate.

Trebuie să se ţină seama de: valoarea şi varietatea resurselor turistice, ocupaţiile

agropastorale şi tradiţiile etnofolclorice din zonă; poziţia favorabilă faţă de o arteră rutieră

turistică importantă şi în apropierea unor centre turistice şi staţiuni turistice renumite; apropierea

de masivele montane de mare atractivitate şi circulaţie turistică; dezvoltarea socio-economică a

satelor care conduce la un nivel de trai confortabil al gospodarilor, cu efecte benefice pentru

primirea şi găzduirea turiştilor, inclusiv din străinătate; trăsăturile psihostructurale ale populaţiei

ce-i conferă un anumit grad de ospitalitate, etică şi moralitate; gradul mai înalt de emancipare a

locuitorilor din sate (cunoscători de limbi străine), educaţie şi civilizaţie.

Inventarierea resurselor turistice naturale şi socio-economice se continuă cu analiza

detaliată privind posibilităţile de valorificare şi de construire a produsului turistic. Este vorba de:

amenajări pentru dezvoltarea infrastructurii generale (alimentare cu apă, încălzire, canalizare,

epurarea apelor uzate, repararea şi modernizarea drumurilor de acces la obiective sau de legătură

cu magistralele rutiere); ridicarea gradului de confort al gospodăriilor primitoare de turişti; dotări

tehnico–edilitare, comerciale şi sanitare; dotări pentru agrement sportiv (pârtii de schi, transport

cu cablu, terenuri de sport, poteci turistice, echitaţie) etc.

Urmează analiza tehnico–economică (studii de oportunitate şi fezabilitate) a fiecărui

program în parte şi soluţionarea financiară a propunerilor, avându-se în vedere realizarea în etape

şi în funcţie de eficienţa economică a fiecărei investiţii. Aici trebuie să se facă apel la specialişti

pentru a evalua exact efortul financiar şi material, dar şi beneficiul estimat.

Realizarea investiţiilor, pe programe, se poate face cu forţe proprii, prin credite de la

bancă, prin asociere cu societăţi comerciale româneşti sau străine, fie prin sprijin financiar de la

anumite fundaţii din ţară sau străinătate sau de către anumiţi agenţi economici (mai ales dotările

de agrement). Studiile de impact al investiţiilor asupra mediului înconjurător (ecologic) şi

comunităţi locale (impact economic şi social) vor face parte integrantă din aceste analize.

5.4. Promovarea şi publicitatea ofertei turistice rurale

Turismul rural şi agroturismul cunosc o amploare considerabilă în România, fiind o

permanenţă în dezvoltarea socio-economică a spaţiului rural. Apar noi pensiuni turistice şi

81

pensiuni agroturistice precum şi alte spaţii de cazare familiale sau destinate circuitului turistic,

înregistrându-se peste 3000 de astfel de unităţi de cazare (locaţii).

În condiţiile unei concurenţe sporite se impune o promovare mai eficientă a ofertei

turistice din mediul rural, paralel cu realizarea unor programe coerente de dezvoltare a turismului

rural.

Pentru a putea oferi şi comercializa produsele turistice din mediul rural pe piaţa turistică,

ofertele trebuie prezentate conform uzanţelor de pe piaţă şi corespunzător cererii. Deci, ele

trebuie definite clar prin sistemul unitar de pictograme din Europa, care reprezintă un instrument

eficient pentru codificarea relevantă a ofertelor şi produselor agroturistice în Europa şi în lume.

Fiecare ţară din Europa şi din lume are o limbă naţională proprie. Pictogramele se

constituie într-un limbaj unic şi elimină necesitatea taxelor pentru traducere şi tipărire. Dificultăţi

ar putea apărea atunci când unele state folosesc propriile lor pictograme, obţinute de la instanţe şi

susţinute financiar de ministere.

Pentru ca turiştii să ştie dacă ofertele Echitaţie, Pescuit sportiv, Tenis se referă la

activităţi în cadrul amenajărilor din unităţile de primire, respectiv din aşezările rurale sau din

împrejurimi, ar trebui folosite pictograme speciale (semne convenţionale rotunde sau pătrate,

respectiv, încadrate sau colorate). Pentru ofertele de petrecere a timpului liber în afara unităţii de

primire, trebuie indicată distanţa până la obiectiv.

Toate cataloagele realizate în ţările europene care au aderat la EUROGÎTES (inclusiv

România) prezintă pensiunile turistice şi pensiunile (fermele) agroturistice însoţite de

pictograme, în care se redau prin semne convenţionale, dotările şi echipamentele aferente

(telefon, fax, loc de joacă pentru copii, animale mici, ponei, terenuri de sport etc.), care

personalizează gospodăria respectivă.

În unele ţări europene, aceste probleme au fost rezolvate şi vom prezenta situaţia din

Germania. Pentru comercializarea produsului turistic "Vacanţă în gospodăria ţărănească" s-au

creat 14 uniuni (asociaţii) de land sprijinite de Ministerul Agriculturii din fiecare land, reunite

într-o uniune federală. Fiecare uniune este autonomă şi dispune de un management şi marketing

proprii, elaborate şi dezvoltate în funcţie de caracteristicile locale. Se preocupă de alcătuirea

ofertelor (structurate pe produse şi în funcţie de segmentele de populaţie vizate), comercializarea

ofertelor turistice rurale, pregătirea şi perfecţionarea membrilor asociaţiei, consultanţă etc. În

1990 a luat fiinţă "Grupul de lucru pentru vacanţa în gospodăria ţărănească şi turism rural" din

Germania (ANG) ale cărui obiective sunt: elaborarea de strategii vizând promovarea turismului

în gospodăria ţărănească şi a turismului rural, cu scopul de a contribui la dezvoltarea turismului

în spaţiul rural, la îmbunătăţirea economiei locale şi a fermierilor şi la cunoaşterea ofertelor

rurale prin presă, radio, televiziune, expoziţii, cataloage. ANG colaborează cu Societatea de

Marketing în Agricultură din Germania pentru promovarea vânzărilor, prin organizarea în

magazinele din oraşele mari a unor acţiuni de prezentare a prospectelor şi cataloagelor cu

produsele turistice amintite. ANG are două comisii (Comisia de Marketing şi Comisia pentru

Calitate).

1. Comisia pentru Marketing (CpM) elaborează strategii şi activităţi pentru ANG, pe care le

prezintă consiliului de administraţie. În prezent, se discută despre posibilităţi de cooperare cu

toate uniunile în vederea participării la târguri şi expoziţii, îmbunătăţirii activităţilor cu presa

şi cu publicul, realizării publicităţii în străinătate, pregătirii acţiunii Ziua uşilor deschise în

gospodăria ţărănească. La această acţiune citadinii sunt invitaţi să petreacă două zile în

mediul rural.

2. Comisia pentru Calitate (CpC) elaborează criterii de calitate şi un model de categorisire a

ofertelor de Turism rural şi Turism în gospodăria ţărănească, care să fie preluat de uniuni.

De 22 de ani există marca de calitate a Societăţii Germane pentru Agricultură (SGA),

Turism în gospodăria ţărănească. Această marcă s-a impus de-a lungul timpului, dar calitatea pe

care o exprimă nu mai corespunde cerinţelor actuale. SGA acceptă cele patru trepte de calitate şi

consideră că treapta cea mai înaltă corespunde mărcii de calitate a SGA, care implică însă şi

82

criterii de calitate superioare (după Maria Meier Gresshoff, preşedinte al organizaţiei Komm aufs

Land–Vino la Ţară, landul Renania de Nord–Westfalia, 1996, Poiana Braşov, România).

Fiecare organizaţie regională îşi realizează propria broşură, iar în toamna anului 1981, s-a

realizat chiar un pliant naţional.

De fapt, Germania nu are nici o reţea specială de promovare. În Bavaria, promovarea se

realizează prin reţeaua bancară, pliante şi cataloage locale.

La nivel de land (ex. Renania de Nord –Westfalia) s-a înfiinţat, în 1981, asociaţia

"Komm aufs Land" ("Vino la Ţară") cu aceleaşi obiective.

Desigur, şi în alte ţări europene (Franţa, Belgia, Ungaria etc.) există asemenea organizaţii

de dezvoltare şi promovare a turismului rural, dar şi agenţii de turism care popularizează şi

comercializează ofertele turistice rurale. Prezentăm câteva date, în acest sens (Consiliul UE,

1993):

în Franţa se utilizează, între altele, şi următoarele agenţii şi mijloace de promovare:

"International Café–Conette": pliante, ghid turistic, publicitate prin poştă, expoziţii şi

saloane;

"Federation Nationale de Gîtes de France": broşuri, pliante, 100 ghiduri departamentale şi

regionale, filme video, târguri, publicitate TV, presă;

"Cleconfort France": un catalog pe departament;

"Randonnées Pyrenéennes": broşuri, pliante, ghiduri, hărţi, saloane specializate, presă;

"Loire Ocean Gîtes et Itinéraires": broşură, ghid, publicitate prin poştă, presă, radio,

târguri";

"Agriculture et Tourism": ghid anual, film video, târguri, expoziţii, publicitate TV şi

relaţii publice;

"Maison de la Randonnée": broşură, pliant, publicitate prin poştă, târguri şi expoziţii,

relaţii publice, apariţii în presă;

Promovarea turismului la cetăţeni – în Franţa – se realizează prin fiecare organizaţie–

suport, folosind mijloacele tradiţionale.

Pentru TCH, comunicaţiile verbale, presa şi birourile de turism reprezintă cele mai bune

mijloace de comunicare. TCH dispune de puţine mijloace de informare a publicului, neputându-

şi face publicitate suficientă.

În schimb, comunicaţiile verbale ("bouche a oreille") şi numeroasele articole în presă

sunt eficiente. Birourile de turism care prezintă în mod sistematic documentaţia TCH sunt, de

asemenea, un excelent mijloc de promovare. De doi ani, TCH editează un fascicol de patru

pagini, în format A5, promovând "produse forfetare" (transport şi cazare la cetăţeni).

În Italia, mijloacele de promovare a activităţii de cazare la cetăţeni sunt cele tradiţionale: broşuri, pliante, ghid anual, acesta fiind utilizat de "Agriturist" şi "Turismo Verde". De

asemenea, organizaţia "Turismo Verde" îşi promovează produsele turistice şi prin

participarea la târguri şi expoziţii sau prin relaţii publice.

În Belgia, activitatea de promovare foloseşte mijloacele tradiţionale precum şi reţeaua de promovare BELSUS. Alte organizaţii utilizează şi alte mijloace de promovare:

"Gîtes de Wallonie": pliante, ghid, saloane, expoziţii, TV, presă;

"Fetourag": un catalog, saloane, expoziţie;

"Utra": broşură anuală, pliant, film video, saloane, expoziţii, presă.

În Spania, "Agroturism Basc" îşi promovează activitatea de cazare la cetăţeni prin editarea unui pliant şi a unui ghid, realizarea unui film video, publicitate poştală pe tot parcursul

anului, prin intermediul televiziunii locale şi a presei specializate, dar şi participând la

expoziţii specifice.

"Agroturism Balear" utilizează drept mijloace de promovare: broşurile, publicitatea prin

poştă, anunţuri şi reportaje TV.

Cele două asociaţii nu au reţele de promovare, în timp ce provincia Catalonia, care are

şi un ghid, este promovată prin intermediul Ministerului Turismului.

83

În Marea Britanie, promovarea activităţii de primire la cetăţeni se realizează de către "Farm

Holiday Bureau", prin mijloacele tradiţionale şi anume: pliante, ghid, participarea la saloane

şi expoziţii, inserţii în presă, reportaje, interviuri, neavând însă o reţea de promovare.

În Grecia, promovarea activităţii de primire la cetăţeni se realizează prin editarea de broşuri, participarea la târguri, publicitate radio–TV, presă.

În Irlanda, promovarea acestei activităţi se realizează pe baza mijloacelor tradiţionale: broşuri, pliante, ghiduri, filme video, târguri şi expoziţii, publicitate prin poştă, presă şi relaţii

cu presa şi anume prin agenţiile:

"Irish Farm Holiday Bureau" este conectată la o reţea naţională exterioară;

"Ballyhoura Failte Society" îşi promovează activitatea prin reţeaua naţională "National

CO for Rural Tourism", iar "Carrib Country Ltd." utilizează în acest scop o reţea

internaţională de promovare informatizată–"Bord Failte".

În România promovarea şi publicitatea ofertei turistice rurale se face la nivel naţional

prin Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), care editează

cataloage cu pensiunile turistice şi agroturistice, participă la târguri şi expoziţii interne şi

internaţionale, organizează seminarii, work–shop-uri, schimburi de experienţă, asigură legătura

cu presa şi mass-media, în general. Pe plan local, filialele ANTREC şi asociaţiile locale/

familiale de turism îşi promovează oferta proprie prin prospecte, pliante, presa locală etc. De

asemenea, Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană (FRDM) are propriul său sistem de

promovare şi publicitate prin cataloage, pliante, postere etc.

5.5. Arii de dezvoltare a turismului rural/agroturismului în România

Spaţiul rural, de la munte şi până în Delta Dunării şi litoralul Mării Negre, cu excepţia

unor arii de câmpie, oferă condiţii favorabile dezvoltării turismului rural şi agroturismului.

Totuşi, oferta turistică din spaţiul rural se concentrează în ariile de munte, de dealuri, deltă şi

litoral, unde, cadrul natural cu peisaje pitoreşti şi nepoluate, oferă multiple posibilităţi de loisir

iar viaţa spirituală şi moştenirea culturală sunt componente de marcă în "look-ul" aşezărilor

respective. Spaţiile rurale montane, submontane şi deluroase oferă, de altfel, pe lângă cadrul

natural de mare atractivitate şi elemente cultural–istorice şi etnofolclorice reprezentative pentru

România, precum şi o zestre economică şi arhitecturală remarcabilă, iar litoralul marin şi Delta

Dunării se înscriu prin peisaje şi valenţe turistice inedite.

Moştenirea etnofolclorică cu arhitectura populară, tradiţiile şi obiceiurile populare,

artizanatul, portul şi folclorul popular, gastronomia specifică constituie atracţiile turistice cele

mai căutate în turismul rural. De aceea, satele turistice şi oferta agroturistică se circumscriu,

îndeosebi, zonelor etnofolclorice de marcă ale României, care, din fericire, beneficiază şi de

atracţii naturale de mare frumuseţe. Desigur că, infrastructura generală, dotările tehnico–

edilitare, economice etc. constituie elemente determinante în opţiunea turiştilor pentru un anumit

sat turistic.

Oferta turistică rurală este dispersată în 31 de judeţe, care acoperă, în general, ariile

montane şi deluroase, dar şi de câmpie (jud. Ilfov), de deltă şi litoral marin.

În cataloagele ANTREC sunt promovate circa 800 de pensiuni turistice şi agroturistice,

din peste 3000 de locaţii înregistrate. Cele mai multe se regăsesc în judeţe cu tradiţii în turismul

rural (Braşov peste 140, Cluj –73, Sibiu –68, Alba –63, Maramureş –37, Gorj –36, Suceava –35

etc.).

Urmărind, pe zone etnofolclorice şi unităţi de relief, oferta turistică rurală se

concentrează în următoarele areale:

Oaş (Depresiunea Oaş şi Munţii Oaş): satele Bixad, Călineşti etc.;

Maramureş (Depresiunea Maramureş şi munţii limitrofi: Rodna, Maramureş, Ţibleş,

Gutâi): Botiza, Vadu Izei, Săpânţa, Rozavlea, Ocna Şugatag, Săliştea de Sus etc.

84

Bucovina (Obcinele Bucovinei, depresiunile Dorna–Câmpulung Moldovenesc):

Ciocăneşti, Dărmăneşti, Dorna Arini, Iacobeni, Poiana Stampei, Panaci, Neagra Şarului,

Vama, Vatra Moldoviţei, Mănăstirea Humorului, Putna etc.;

Neamţ (dealurile subcarpatice, valea Bistriţei): Ceahlău, Durău, Oglinzi, Agapia etc.;

Bârgău –Bistriţa (Munţii Bârgăului, dealurile Bistriţa –Năsăud): Bistriţa Bârgăului, Colibiţa, Lunca Ilvei, Prundu Bârgăului, Susenii Bârgăului, Şanţ, Telciu, Tiha Bârgăului

etc.;

Harghita (Munţii Gurghiu–Harghita, Giurgeu–Hăşmaşu Mare, depresiunile Gheorgheni–

Ciuc, aria deloroasă Praid–Corund, Sovata –Odorhei): Praid, Corund, Harghita Băi,

Dăneşti, Cârţa, Sântimbru Băi etc.;

Ţara Bârsei (depresiunea Braşov –Covasna şi munţi limitrofi: Bodoc, Baraolt şi Perşani, Ciucului, Întorsurii, Piatra Mare, Postăvaru): Arcuş, Băile Balvanyos, Ilieni, Sânzieni,

Zăbala, Şugaş Băi, Turia, Malnaş Băi, Zagon, Perşani, Cristian, Ghimbav etc.;

Bran–Fundata (culoarul Bran, Munţii Bucegi şi Piatra Craiului): Bran, Bran–Predeluţ, Bran–Şimon, Moeciu, Fundata, Peştera etc.;

Ţara Făgăraşului (depresiunea Făgăraş, Munţii Făgăraş): Bucium, Sâmbăta de Jos,

Avrig, Cârţişoara, Şercaia etc.;

Mărginimea Sibiului (Depresiunea Sibiului şi Munţii Cindrel): Sibiel, Răşinari, Gura Râului, Orlat, Poplaca, Jina, Sălişte, Cisnădioara, Cristian etc.;

Valea Arieşului–Ţara Moţilor (Munţii Bihor –Trascău –Metaliferi): Albac, Arişeni, Gârda de Sus, Întregalde, Rimetea, Scărişoara etc.;

Dealurile Clujului–Munţii Vlădeasa–Muntele Mare: Băişoara, Beliş, Bologa, Ciucea, Margău, Gilău, Poieni, Sâncraiu, Valea Drăganului, Vânători etc.;

Vrancea (Depresiunea Vrancea, Munţii Vrancei): Câmpeni, Greşu, Vidra, Soveja, Lepşa,

Mera, Vulcăneasa, Negrileşti, Vizantea;

Teleajen –Prahova (Munţii Ciucaş –Baiului, dealurile prahovene): Slon, Drajna, Ceraşu, Măneciu, Cheia, Valea Doftanei, Trăisteni etc.;

Rucăr –Muscelele Argeşului (Culoarul Rucăr –Dragoslavele, Munţii Piatra Craiului –Iezer –Leaota, Dealurile Argeşului): Brădet, Lereşti, Rucăr, Dragoslavele, Bughea de

Sus, Bughea de Jos, Corbeni etc.;

Valea Oltului –Dealurile Vâlcii (Defileul Oltului, Valea Lotrului, Munţii Coziei,

depresiunile Jiblea –Loviştei, Dealurile Vâlcii): Mălaia, Costeşti, Vaideeni, Voineasa,

Vlădeşti, Băile Govora, Olăneşti etc.;

Tismana –Polovragi (Dealurile Gorjului, Munţii Parâng –Vâlcan): Polovragi, Baia de Fier, Stăneşti, Săcelu, Tismana, Runcu, Topeşti etc.;

Mehedinţi (Podişul Mehedinţi): Balta, Cireşu, Nadanova, Cloşani;

Vlăsia (Câmpia Vlăsiei): Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Grădiştea, Siliştea Snagovului etc.;

Delta Dunării: Crişan, Sfântu Gheorghe, Uzlina, Murighiol, Mila 23, C. A. Rosetti,

Periprava;

Litoralul Mării Negre: Agigea, 2 Mai, Limanu, Vama Veche. Desigur că, în perspectivă, vor intra în circuitul agroturistic şi alte areale, zone

etnofolclorice şi aşezări rurale, pe măsură ce oferta turistică din spaţiul rural se va dezvolta.


1. În ce se regăseşte calitatea din ofertele turistice rurale?

2. Expuneţi câteva oferte turistice rurale din Germania.

3. Din ce este alcătuită ofertaturistică pentru agrourism?

85

4. Enumeraţi câteva modalităţi de promovare şi publicitate în oferta turistică rurală europeană.

5. Pe ce areale se concentrează oferta turistică rurală din România?

TESTE DE EVALUARE

3. De 22 de ani există marca de calitate a Societăţii Germane pentru Agricultură (SGA). Cum se

numeşte aceasta?

a. Ziua uşilor deschise în gospodăria ţărănească

b. Turism rural

c. Turism în gospodăria ţărănească

2. În ce areale din Podişul Mehedinţi se se concentrează oferta turistică rurală?

a. Cheia, Valea Doftanei, Trăisteni

b. Balta, Cireşu, Nadanova, Cloşani

c. Slon, Drajna, Ceraşu, Măneciu

3. Oferta turistică rurală ce se concentrează în arealele Câmpeni, Greşu, Vidra, Soveja, Lepşa,

Mera, Vulcăneasa, Negrileşti, Vizantea, ca zonă etnofolclorică şi unitate de relief aparţin de:

a. Depresiunea Vrancea, Munţii Vrancei

b. Valea Arieşului–Ţara Moţilor

c. Valea Oltului –Dealurile Vâlcii

4. Oferta turistică rurală se concentrează în Dealurile Clujului–Munţii Vlădeasa–Muntele Mare

cuprinde arealele:

a. Slon, Drajna, Ceraşu, Măneciu, Cheia, Valea Doftanei, Trăisteni

b. Polovragi, Baia de Fier, Stăneşti, Săcelu, Tismana, Runcu, Topeşti

c. Băişoara, Beliş, Bologa, Ciucea, Margău, Gilău, Poieni, Sâncraiu, Valea

Drăganului, Vânători

5. Oferta turistică rurală se concentrează în Mărginimea Sibiului (Depresiunea Sibiului şi Munţii

Cindrel) cuprinde arealele:

a. Bucium, Sâmbăta de Jos, Avrig, Cârţişoara, Şercaia

b. Sibiel, Răşinari, Gura Râului, Orlat, Poplaca, Jina, Sălişte, Cisnădioara, Cristian

c. Albac, Arişeni, Gârda de Sus, Întregalde, Rimetea, Scărişoara


1. Oferta turistică rurală ce se concentrează în Defileul Oltului, Valea Lotrului, Munţii Coziei,

depresiunile Jiblea –Loviştei, Dealurile Vâlcii cuprinde arealele:

a. Mălaia, Costeşti, Vaideeni, Voineasa, Vlădeşti, Băile Govora, Olăneşti

b. Polovragi, Baia de Fier, Stăneşti, Săcelu, Tismana, Runcu, Topeşti

c. Bistriţa Bârgăului, Colibiţa, Lunca Ilvei, Prundu Bârgăului, Susenii Bârgăului, Şanţ,

Telciu, Tiha Bârgăului

2. Oferta turistică rurală ce se concentrează în arealele Brădet, Lereşti, Rucăr, Dragoslavele,

Bughea de Sus, Bughea de Jos, Corbeni, ca zonă etnofolclorică şi unitate de relief aparţin de:

a. Munţii Bihor –Trascău –Metaliferi

b. Podişul Mehedinţi

86

c. Culoarul Rucăr – Dragoslavele, Munţii Piatra Craiului – Iezer – Leaota, Dealurile

Argeşulu

3. Oferta turistică rurală ce se concentrează în Ţara Bârsei cuprinde arealele:

a. Bucium, Sâmbăta de Jos, Avrig, Cârţişoara, Şercaia etc.;

b. Arcuş, Băile Balvanyos, Ilieni, Sânzieni, Zăbala, Şugaş Băi, Turia, Malnaş Băi, Zagon,

Perşani, Cristian, Ghimbav

c. Băişoara, Beliş, Bologa, Ciucea, Margău, Gilău, Poieni, Sâncraiu, Valea Drăganului,

Vânători

4. În cataloagele ANTREC sunt promovate circa 800 de pensiuni turistice şi agroturistice, din

peste 3000 de locaţii înregistrate. Cele mai multe se regăsesc în judeţul:

a. Sibiu

b. Braşov

c. Cluj

5. Oferta turistică rurală ce se concentrează în Delta Dunării cuprinde arealele:

a. Crişan, Sfântu Gheorghe, Uzlina, Murighiol, Mila 23, C. A. Rosetti, Periprava

b. Agigea, 2 Mai, Limanu, Vama Veche

c. Balta, Cireşu, Nadanova, Cloşani

87

Capitolul 6

ORGANIZAREA, DEZVOLTAREA ŞI PROMOVAREA

TURISMULUI RURAL ŞI AGROTURISMULUI

Obiective

– prezentarea modului de organizare, dezvoltare şi promovare a turismului rural şi

agroturismului

- prezentarea structurilor organizatorice la nivel local, regional, naţional

- modalităţi de organizare şi dezvoltare a agroturismului

Rezumat

Turismul rural şi agroturismul se constituie ca o activitate economico-socială, care

valorifică resursele materiale, spirituale şi umane ale unei comunităţi rurale şi beneficiază de

serviciile şi dotările tehnico–edilitare ale acesteia. De aici şi necesitatea ca autorităţile locale să

se implice direct în organizarea, dezvoltarea şi promovarea acestei forme de turism ca o

componentă a activităţii generale a localităţii. În strategia de organizare şi promovare a

turismului rural şi agroturismului în teritoriu este necesară constituirea unui parteneriat între

prestatorii de servicii turistice (gospodarii/ fermierii din comunitatea rurală), autorităţile locale,

alţi agenţi economici furnizori de servicii conexe turismului, agenţii de turism etc. Activitatea de

turism din spaţiul rural este strâns legată de satul românesc, care, ca entitate naturală, socio-

economică şi etno-folclorică reprezintă componenta de bază a acestuia.

Cuvinte cheie: turism rural, agroturism, structură organizatorică, promovarea turismului,

comunitate

6.1. Experienţa unor ţări europene

Organizarea locală a agroturismului nu diferă prea mult de la o ţară la alta.

În Germania, pentru promovarea ofertei "Vacanţă ţărănească", asociaţiile locale sunt

unite în asociaţii regionale (supraregionale), care, la rândul lor fac parte dintr-o Uniune

(Asociaţie) de Land (14 Uniuni de Land) ce constituie o Uniune Federală, unde se află şi

reprezentanţi ai ministerelor, sindicatelor, asociaţii diverse. Uniunile sunt sprijinite de Ministerul

Agriculturii din fiecare land, sunt autonome, dispun de un marketing propriu, se preocupă de

alcătuirea şi comercializarea ofertelor turistice, pregătirea şi perfecţionarea în domeniu a

membrilor organizaţiei. În 1990, a luat fiinţă "Grupul de Lucru pentru Vacanţă în gospodăria

ţărănească şi turismul rural din Germania" (ANG) care are două comisii tehnice: Comisia

pentru Marketing şi Comisia pentru Calitate (informaţii de la Dna Maria Meier Gresshoff –

Germania, Preşedinta Uniunii "Komm aufs Land" (Vino la Ţară) din landul Renania de Nord

Westfalia, Poiana Braşov, iunie 1996).

În landul Bavaria, 4 regiuni grupează 30 de asociaţii zonale, care se alătură Asociaţiei

(Uniunii) de Land şi au aceleaşi atribuţii ca mai sus, între care: elaborează strategiile de

promovare a ofertei agroturistice, organizează şi fac reclamă fermelor agroturistice etc. (prof.

Uwe Schulte, Munchen, mai, 1997, Mangalia)

În Tirol (Austria) există o organizare suplă şi descentralizată la nivel local şi regional.

În toate comunele există "Sindicatul de Iniţiativă" (FVV) – organism cu personalitate

publică din care fac parte fermierii , hotelierii şi toţi cei care beneficiază de activitatea de turism

direct sau indirect. Adunarea Generală alege un Consiliu de Administraţie ce desemnează un

Comitet Director alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi casier. Atribuţiile sunt:

gestionarea Casei de Turism;

organizarea oficiului de turism;

organizarea oficiului de rezervări de camere;

88

editarea de prospecte, operaţiuni promoţionale;

elaborarea unui calendar de manifestări culturale, economice;

întreţinerea aleilor de promenadă etc.

Aceste sindicate se lansează şi în investiţii ca:

echiparea domeniilor schiabile;

instalaţii sportive (piscine acoperite, patinoare, terenuri de tenis etc.);

lansează credite.

Au bugete mari alcătuite din:

taxele de sejur;

contribuţia membrilor;

donaţii. Uneori, aceste Asociaţii formează, spontan, Ansambluri de Sindicate Comunale

(Dachverband).

La scară regională este Oficiul Turistic al Landului şi Raportorul pe Probleme

Turistice, cea mai înaltă instanţă a turismului, fiind de regulă responsabil cu serviciile

economice ale guvernului landului.

La nivel naţional nu există un organism special pentru turism, politica generală a

Guvernului se aplică şi în turism.

În Franţa, încă din Legea din 1901, s-au format Asociaţii turistice locale (comunale),

regionale, departamentale, care colaborează cu autoritatea locală şi cu Agenţiile şi

Touroperatorii ce activează în domeniul turismului rural.

6.2. Comunitatea şi autoritatea locală şi organizarea turismului rural şi agroturismului

Turismul rural şi agroturismul se constituie ca o activitate economico-socială, care

valorifică resursele materiale, spirituale şi umane ale unei comunităţi rurale şi beneficiază de

serviciile şi dotările tehnico–edilitare ale acesteia. De aici şi necesitatea ca autorităţile locale să

se implice direct în organizarea, dezvoltarea şi promovarea acestei forme de turism ca o

componentă a activităţii generale a localităţii.

Participarea comunităţii şi autorităţii locale se poate realiza prin:

realizarea unui parteneriat între autorităţi şi asociaţia turistică locală, agenţii economici din turism sau din alte domenii conexe, care să conducă la o mai eficientă organizare,

dezvoltare şi promovare a turismului rural/ agroturismului. Desigur, în cazul acestui

parteneriat asociaţiile de turism şi agenţii economici implicaţi în activitatea de turism

trebuie să contribuie financiar la realizarea obiectivelor de dezvoltare economică

generală a localităţii (căi de acces, alimentare cu apă, încălzire, telecomunicaţii, dotări

tehnico–edilitare). Aceasta se poate realiza prin prelevarea unei cote părţi din volumul

de afaceri şi cedarea acesteia în scopul amintit, deci o contribuţie mai mare a turismului

la dezvoltarea generală a localităţii cu efecte benefice indirecte;

dezvoltarea reţelei comerciale de aprovizionare şi a reţelei de prestări de servicii;

dezvoltarea şi diversificarea dotărilor de agrement şi divertisment adaptate la specificul local;

dezvoltarea dotărilor tehnico–edilitare şi de infrastructură generală;

diversificarea activităţii culturale, târguri, manifestări tradiţionale;

sprijinirea iniţiativei locale în dezvoltarea meşteşugurilor şi a artei tradiţionale locale;

crearea de facilităţi şi sprijinirea dezvoltării reţelei de pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice;

realizarea unor microcomplexe de producţie agroalimentară pentru aprovizionarea populaţiei şi a turiştilor cu produse locale (complexe agroindustriale);

sprijinirea Asociaţiei Turistice locale în promovarea şi dezvoltarea durabilă a turismului

rural/ agroturismului etc.; gestionarea activităţii de turism şi a acţiunilor de protejare şi

89

conservare a mediului înconjurător, a resurselor turistice naturale şi cultural-istorice şi a

patrimoniului construit.

Viabilitatea acestor parteneriate este confirmată de rezultatele bune realizate în unele

zone ale ţării (Vatra Dornei, Bran–Moeciu) şi de experienţa internaţională (Germania,

Austria).

6.3. Organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului rural şi agroturismului

6.3.1. Necesitate

Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, la nivel central şi filialele

acesteia pe plan local, au atribuţii, cu precădere, de promovare a turismului rural, dar cuprinderea

şi rezolvarea optimă a problemelor ce le implică activitatea turistică se poate realiza numai

printr-o organizare la nivel local, regional şi naţional. Această organizare trebuie să includă atât

activitatea de turism rural cât şi cea de agroturism, ambele desfăşurându-se pe teritoriul "satului

turistic" sau în aria limitrofă.

În strategia de organizare şi promovare a turismului rural şi agroturismului în teritoriu

este necesară constituirea unui parteneriat între prestatorii de servicii turistice (gospodarii/

fermierii din comunitatea rurală), autorităţile locale, alţi agenţi economici furnizori de servicii

conexe turismului, agenţii de turism etc. Numai prin această conlucrare se pot rezolva

problemele majore ale dezvoltării şi promovării agroturismului şi, în general, a turismului rural,

în contextul dezvoltării economico–sociale a comunităţii rurale, cu efecte benefice asupra

turismului local. Fără o dezvoltare a infrastructurii generale şi a dotărilor tehnico–edilitare şi

turistice, a iniţierii unor măsuri de protecţie a mediului înconjurător natural şi construit, nu se

poate vorbi de un turism competitiv la nivelul localităţii rurale.

6.3.2. Structuri organizatorice la nivel de localitate rurală ("sat turistic")

Pentru sprijinirea populaţiei locale în dezvoltarea turismului rural şi implicit în

organizarea şi funcţionarea "satului turistic" se poate constitui Asociaţia Sătească de Turism

Rural–ASTR pe bază de adeziune, din rândul gospodarilor care oferă servicii agroturistice, dar

şi a altor persoane fizice sau juridice care practică turismul sau servicii conexe acestuia, la care

participă şi autoritatea locală (V. Glăvan şi colab. 1997).

Asociaţia este nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit.

Această asociaţie are ca scop coordonarea activităţilor economice cu profil turistic:

rezervări de locuri, promovare, publicitate şi alte prestări de servicii, dezvoltare, animaţie etc.

Problema "satelor turistice" şi a agroturismului a fost abordată şi de Operaţiunea Satele

Româneşti–Operation Villages Roumaines (OVR) sub patronajul PHARE, care a elaborat un

"Program de dezvoltare a satelor agroturistice"62

, iar nucleul acestui program este "Asociaţia

locală pentru dezvoltarea turismului". Aceasta, din urmă, va trebui să dezvolte un turism cu

"sprijinul şi sub controlul populaţiei locale".

Necesitatea ca, în strategia de dezvoltare a agroturismului, pionul central să fie

"Asociaţia Sătească de Turism Rural" (ASTR) cu implicarea autorităţii comunale, derivă din

următoarele considerente:

agroturismul este o formă de turism unde omul reprezintă elementul esenţial şi central; de

altfel, omul, teritoriul, (deci, satul) şi "produsul turistic"–oferta, reprezintă elementele de

bază ale agroturismului;

62

Acest program PHARE – OVR s-a desfăşurat până la finele anului 1997, a vizat dezvoltarea turismului în patru

zone cu "sate agroturistice" – pilot şi a zonei lor adiacente, respectiv pe Valea Arieşului – Munţii Apuseni (Arieşeni,

Gârda), Valea Moldoviţei – Bucovina (Vatra Moldoviţei, Vama), Valea Izei – Maramureş (Botiza, Vadu Izei, Ieud)

şi culoarul Bran – Rucăr (Bran, Moeciu).

90

asociaţia locală şi fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea

primirii, cunoaşterea mediului local natural, uman şi istoric, precum şi autenticitatea

produselor (ofertelor gastronomice şi turistice în general);

participarea comunităţii locale este strict necesară în parteneriatul cu asociaţia de turism a colectivităţii rurale în asigurarea dezvoltării rurale, în general şi a turismului, în special;

asocierea fermierilor înlesneşte alcătuirea ofertelor, urmărirea pieţei, promovarea şi comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;

posibilitatea dezvoltării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca pârtii de schi,

piscine, piste pentru cicloturism, echipamente şi dotări pentru turism ecvestru, terenuri

sportive etc.;

realizarea unor studii de inventariere a resurselor şi de creare a unor oferte specifice acestora, studii de piaţă şi respectiv de marketing, studii de impact agroturism –mediu etc.;

realizarea de programe de formare şi perfecţionare a membrilor asociaţiei;

stimularea identităţii comunităţii, asumarea responsabilităţilor şi favorizarea creativităţii şi

cooperării pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local;

conservarea şi promovarea tradiţiilor cultural–istorice, a patrimoniului etnofolcloric al spaţiului rural;

conservarea şi protejarea mediului înconjurător şi a monumentelor naturii, istorice şi de artă. Asociaţia de turism este condusă de Adunarea generală, care alege următoarele

structuri de conducere:

Consiliul de Administraţie – cu un preşedinte ales de adunare –, ca organ coordonator şi reprezentant al asociaţiei; aceasta îşi desemnează un Comitet

Executiv alcătuit din: preşedinte, vicepreşedinte, contabil şef, secretar general şi

consilier juridic;

Comisia economică şi de dezvoltare;

Comisia de calitate şi de clasificare a pensiunilor turistice şi pensiunilor

agroturistice şi a altor structuri turistice de primire, alimentaţie etc.;

Comisia de marketing şi animaţie;

Comisia de educaţie şi ecologie;

Comisia de cenzori. Se cuvin unele precizări:

Organismele sunt elective din rândul membrilor asociaţiei, au un plan de activitate propriu, care face parte integrantă din planul general al asociaţiei.

Preşedintele, se recomandă a fi o persoană recunoscută ca specialist sau un lucrător delegat

de autoritatea locală.

Asociaţia împreună cu Comunitatea şi Autoritatea locală sau alte asociaţii, fundaţii, societăţi comerciale, persoane fizice şi juridice poate face investiţii în infrastructură, dotări tehnico–

edilitare, de animaţie şi alte obiective în folosul turismului şi al satului turistic.

Veniturile asociaţiei

Asociaţia are un buget propriu alcătuit din: taxa de sejur plătită de turiştii cazaţi în satul turistic, cotizaţiile plătite de membrii asociaţiei şi alte persoane fizice şi juridice interesate,

sponsorizări, reclame etc.

Obiectivele asociaţiei

Printre obiectivele ASTR se pot sugera următoarele:

alege anual (sau la intervalul de timp stabilit) comitetul asociaţiei, pe preşedintele acesteia, pe membrii comisiilor şi pe responsabilul fiecăreia;

aprobă primirea de noi membri dintre fermieri, la propunerea Comisiei de clasificare a

pensiunilor turistice şi agroturistice;

91

aprobă tipul fundamental de sat turistic, serviciile turistice care urmează să constituie

"specialitatea satului" şi formele prioritare de turism, la propunerea Comisiei de marketing şi

animaţie;

aprobă bugetul asociaţiei, volumul, căile de formare a bugetului, cheltuielile de la buget, alte încasări şi cheltuieli la propunerea Comisiei economice şi de dezvoltare;

aprobă funcţiile şi sarcinile pentru activităţi remunerate (permanent sau sezonier) din fondul asociaţiei, cuantumul remuneraţiei şi persoanele propuse pentru a îndeplini funcţiile

respective, la recomandarea Consiliului de Administraţie;

aprobă Statutul şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al asociaţiei, la propunerea

Consiliului de Administraţie, elaborat pe baza Statutului cadru şi Regulamentului, ce

urmează a fi puse la punct de către FNATR pe măsura cristalizării şi verificării în cadrul

experimentului acestei forme organizatorice;

elaborează politica de dezvoltare a turismului rural şi de amenajare a spaţiului, de realizare a restricţiilor a investiţiilor necesare; creează oferte turistice noi;

elaborează acţiunile promoţionale locale şi editează prospecte, pliante, hărţi şi calendare ale manifestărilor săteşti tradiţionale şi în colaborare cu ANTREC şi alte asociaţii/ agenţii

turistice şi de promovare interesate;

contractează împrumuturi bancare pentru investiţii turistice la nivel de "sat turistic" şi sprijină

contractarea unor împrumuturi cu aceleaşi destinaţii de către membrii asociaţiei;

înfiinţează un Birou de Informaţii Turistice şi Rezervări pentru Turism cu dotările necesare în vederea asigurării serviciilor de primire, informare, documentare şi rezervare; acesta va fi

conectat la centrele de rezervare ale ANTREC, Internet sau alte agenţii de turism; recrutează

la nivel local personalul pentru acest birou;

participă activ, alături de administraţiile implicate şi comunitatea locală la realizarea unor obiective de interes comun şi conexe turismului;

conlucrează îndeaproape cu organismele de turism, alte asociaţii de profil, cu ANTREC şi filiala sa zonală, FRDM şi asociaţiile sale, pentru dezvoltarea turistică locală;

asigură securitatea şi protecţia igienico–sanitară a turiştilor; pentru realizarea protecţiei

igienico–sanitare ar fi necesară realizarea de microcomplexe agroalimentare de prelucrare a

produselor lactate, de carne şi fructe, care prin magazine proprii să aprovizioneze fermierii şi

turiştii;

colaborează cu alte instituţii specializate pentru formarea şi perfecţionarea personalului implicat în turism sau a persoanelor interesate de a face o afacere în domeniul

agroturismului, fie a lucrătorilor de la Biroul de Informare Turistică şi Rezervare pentru

Turism sau cei ce se vor ocupa de serviciile conexe turismului;

reprezintă interesele asociaţiei în raporturile cu autorităţile locale, instituţiile, alte organizaţii turistice;

elaborează politica de conservare şi protejare a mediului înconjurător natural şi construit, a

întregului patrimoniu rural.

6.3.3. Structuri organizatorice la nivel judeţean sau regional

Asociaţiile rurale – ASTR – se pot grupa la nivel judeţean în Asociaţia Judeţeană de

Turism Rural – AJTR, care poate avea mai mult rol de îndrumare în câteva domenii, în

condiţiile descentralizării activităţii de turism şi anume:

îndrumare în domeniul promovării, publicităţii şi iniţierea acesteia la nivel judeţean;

îndrumarea în domeniul financiar, economic, juridic etc.;

iniţierea judeţeană a formării şi perfecţionării personalului;

iniţierea unor schimburi de experienţă la nivel interjudeţean sau intraregional;

informarea asupra expoziţiilor şi târgurilor de profil;

92

informarea cu noile acte normative, oferta altor asociaţii, noutăţile pe plan intern şi

european cu privire la turismul rural etc.;

reprezentarea în raporturile cu asociaţiile de profil, organisme şi instituţii judeţene care au tangenţă cu turismul etc.

Aceste AJTR-uri cuprind, prin opţiune, ATSR-urile din judeţ şi alte asociaţii şi instituţii

interesate.

Conducerea AJTR este asigurată de o Adunare generală constituită din reprezentanţii

tuturor ATSR-urilor. Adunarea alege un Comitet Consultativ, condus de un preşedinte şi care

reprezintă interesele AJTR în raport cu terţii. Restul structurilor organizatorice rămân identice

ASTR.

Desigur, Asociaţiile locale se pot grupa şi regional în scopuri publicitare, informative şi

chiar investiţionale sau în realizarea altor probleme turistice comune în ansamblul unei regiuni

date.

6.3.4. Structuri organizatorice la nivel naţional

La nivel naţional se poate crea Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Turism Rural –

FNATR, cu scopul de a coordona şi îndruma întreaga activitate de turism rural din România.

Este alcătuită din reprezentanţii ASTR, AJTR, ministere, asociaţii, fundaţii şi alte

instituţii la nivelul ţării şi condusă de un Comitet Consultativ şi un preşedinte aleşi de

adunarea reprezentanţilor. Comisiile tehnice rămân aceleaşi ca structură.

Între principalele atribuţii enumerăm:

reprezentarea în raport cu partenerii şi alte asociaţii din domeniu, din ţară şi mai ales cu asociaţiile internaţionale, la care se poate afilia şi cu care poate colabora pe linie de

publicitate, schimb de experienţă, schimb de turişti, colaborare tehnică şi ştiinţifică etc.;

susţine interesele asociaţiilor de turism în faţa ministerelor, autorităţilor centrale sau

organizaţiilor a căror activitate are tangenţă cu turismul rural şi realizează un lobby eficient

pentru agroturism;

organizează târguri şi expoziţii de profil, participă sau invită asociaţiile sau fermierii cu standuri proprii, fără a se percepe taxe;

editează materiale de promovare, cataloage, prospecte în colaborare cu asociaţiile turistice locale sau judeţene, oferă consultanţă în acest scop şi promovează prin intermediul mass-

media oferta locală şi naţională;

promovează ofertele locale în diferite oraşe mari sau la târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale, în general pe piaţa turistică;

organizează cursuri de pregătire şi perfecţionare pe diferite teme împreună cu diferite

asociaţii locale şi judeţene;

organizează schimburi de experienţă pentru asociaţii şi fermieri în ţară şi peste hotare;

oferă consultanţă tehnică asociaţiilor de turism prin comisiile proprii sau prin grupuri de lucru pe diferite probleme;

promovează standardele de calitate în gospodăriile ţărăneşti prin modul de definire a

ofertelor rurale, a siguranţei şi realismului acestora;

conlucrează activ cu ANTREC şi FRDM pentru codificarea ofertei agroturistice prin "marcă" sau "logo" pentru a fi inteligibilă şi recunoscută de turişti; militează pentru adoptarea

sistemului unitar de pictograme din Europa pentru eficientizarea codificării ofertei;

elaborează cu ministerele, instituţiile şi organismele specializate sau interesate, un ghid–cadru privind organizarea şi derularea programelor de turism, modalităţile de amenajare a

fermelor agroturistice inclusiv a caselor vechi în vederea cazării, dotările minime pentru

pregătirea şi servirea micului dejun şi a mesei în general, realizarea dotărilor tehnico–

edilitare, amenajarea agrementului şi divertismentului, amenajarea Biroului Naţional

pentru Turism Rural, realizarea şi editarea materialelor publicitare, semnalizarea şi

93

inscripţionarea (prin pictograme) pensiunilor agroturistice şi a pensiunilor turistice,

întocmirea documentaţiilor pentru omologarea spaţiilor, actele normative în vigoare pentru

omologare etc.;

promovează proiecte de acte normative în sprijinul agroturismului şi turismului rural.

6.4. Organizarea şi dezvoltarea agroturismului

Organizarea activităţii de agroturism (şi turism rural) se poate realiza prin persoane

fizice, asociaţii familiale şi societăţi comerciale deţinătoare de pensiuni turistice sau pensiuni

agroturistice, amplasate în spaţiul rural, inclusiv în satele şi comunele care aparţin de oraşe şi

municipii63

.

În acest sens, se acordă şi o serie de facilităţi pentru dezvoltarea agroturismului şi

turismului rural, precum: acordarea de către primărie de terenuri disponibile pentru construirea,

dezvoltarea şi exploatarea de pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice; acordarea de priorităţi la

instalarea de linii pentru telecomunicaţii, la racordarea la reţeaua electrică, la reţeaua de

alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi la reţeaua de distribuţie a gazului metan; asistenţa

tehnică de specialitate, sub toate formele, din partea Ministerului Turismului, în colaborare cu

asociaţiile profesionale; facilităţi privind plata utilităţilor (energie electrică, gaz metan, servicii

de telecomunicaţii), credite bancare64

.

Activitatea de turism din spaţiul rural este strâns legată de satul românesc, care, ca

entitate naturală, socio-economică şi etnofolclorică reprezintă componenta de bază a acestuia.

Imaginea rurală şi spiritualitatea populară românească ce dăinuie peste veacuri, nu pot fi

valorificate în turismul rural şi agroturism decât numai în contextul aşezării rurale, ca "sat

turistic" integrat unei zone "etnofolclorice".

Astfel, "satul turistic se înscrie în oferta turistică a României, ca un "produs turistic" de

marcă, iar agroturismul şi turismul rural sunt activităţi, căi şi mijloace de promovare turistică a

imaginii acesteia în lume.

De aceea, în organizarea şi dezvoltarea activităţii de turism în mediul rural, studierea

aşezărilor rurale este hotărâtoare.

Cercetările interdisciplinare întreprinse în acest scop se pot realiza în două etape: prima

se axează pe identificarea aşezărilor rurale cu posibilităţi de integrare în circuitul turistic, iar a

doua se referă la organizarea şi dezvoltarea propriu-zisă a activităţii de turism.

6.4.1. Identificarea aşezărilor rurale cu funcţie turistică

Acest demers de selectare a localităţilor rurale ce pot fi amenajate pentru a avea o funcţie

turistică ("sat turistic") are la bază metodologia de cercetare şi criteriile de stabilire a "satelor

turistice", probleme prezentate în capitolele IV şi V.

Studiile şi analizele realizate trebuie să evidenţieze potenţialul natural, economic, socio-

demografic, cultural-istoric şi turistic al aşezării rurale respective, ca şi nivelul de dezvoltare a

infrastructurii generale, a dotărilor tehnico-edilitare şi de prestări de servicii publice.

Aceste studii pun în lumină şi experienţa locuitorilor în practicarea turismului rural,

structurile şi programele turistice existente, precum şi aderenţa populaţiei locale la o asemenea

activitate economică.

Cercetările întreprinse conduc la stabilirea tipologiei localităţii ca "sat turistic" şi a

funcţiei turistice a acesteia în raport cu categoria de resurse turistice, natura activităţilor

economice şi dezvoltarea generală socio-economică.

Prin studii şi proiecte, în corelaţie cu dezvoltarea socio-economică a aşezării rurale,

stabilită de autorităţile locale şi prin Planul de Urbanism General (PUG), se fundamentează şi

propuneri de amenajare şi dezvoltare edilitară cu scopul devenirii localităţii ca destinaţie

63

Legea nr.187/1996 privind aprobarea OUG nr. 63/ 1997, art. 3, alin (3). 64

Idem

94

turistică, propunându-se soluţii tehnică, viabile, privind: modernizarea şi dezvoltarea căilor de

comunicaţie de acces şi a reţelei stradale, parcări şi staţii de călători; alimentarea cu energie

electrică şi termică; alimentarea cu apă şi reţeaua de canalizare; telecomunicaţii, dotări tehnico –

edilitare, amenajări peisagistice şi spaţii verzi şi estetică urbanistică; dotări comerciale, sanitare,

culturale şi prestări de servicii publice etc.

6.4.2. Organizarea şi dezvoltarea agroturismului

Organizarea şi dezvoltarea turismului în mediul rural este o activitate complexă, care

cuprinde mai multe domenii legate de organizarea structurală, identificarea şi clasificarea

pensiunilor, informarea şi orientarea turiştilor, agrementul şi animaţia.

Sintetic, organizarea agroturismului (şi turismului rural) presupune o serie de activităţi

concertate din partea Asociaţiei Turistice şi a autorităţilor locale, cu sprijinul agenţilor economici

interesaţi. Între cele mai importante, amintim:

a. crearea structurilor organizatorice: la nivel local (Asociaţia Sătească de Turism Rural –

ASTR), judeţean sau regional (Asociaţia Judeţeană/ Regională de Turism Rural AJTR/

ARTR), naţional (Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Turism Rural – FNATR), vezi cap.

VI.

b. identificarea gospodăriilor ţărăneşti locuite sau independente (dar sub supravegherea

fermierului). În procesul de identificare se analizează starea tehnică, dotările existente,

destinaţia pentru turism, condiţiile de încadrare în criteriile de clasificare şi amenajările şi

dotările necesare pentru a fi introduse în circuitul turistic.

c. omologarea gospodăriilor sau a altor clădiri ca pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice în

conformitate cu criteriile de clasificare stabilite de Ministerul Turismului (H.G. 601/1997,

Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Turism nr. 61/1999).

d. organizarea sistemului de informare a turiştilor privind activitatea turistică din localitatea

rurală şi care presupune următoarele acţiuni:

înfiinţarea unui Birou de Informaţii Turistice şi de rezervări pentru turişti (sau

Birou de Informare Turistică şi Rezervări–Dispecerat), dotat cu: calculatoare,

catalogul cu pensiuni turistice şi agroturistice (proprietar, telefon, adresă, categorie de

confort, oferta turistică, reprezentate prin pictograme), pliantul localităţii cu atracţiile

turistice şi dotările pentru agrement, pliante ale pensiunilor turistice şi agroturistice,

harta stradală cu amplasarea pensiunilor, harta turistică a localităţii şi împrejurimilor

pe o izocronă de cca. 10–15 km (cu indicarea atracţiilor turistice, dotărilor de

agrement, cu localizare, distanţă), panou electric cu pensiunile şi ocuparea lor,

precum şi posibilitatea de accesare prin telefon a fermierului;

instalarea de panouri cu harta localităţii şi dispersia stradală a pensiunilor şi de săgeţi –indicatoare pentru orientarea turiştilor spre acestea;

aplicarea de plăcuţe – indicatoare pe clădirea pensiunii cu pictogramele ce evidenţiază: simbolul de pensiune

65, categoria de confort, oferta turistică (în Austria

şi Germania se indică: produs ecologic, categoria de monument istoric sau de

arhitectură);

instalarea la intrarea în localitate de panouri cu simbolul de agroturism/turism

rural66

ce reprezintă cazarea în pensiuni turistice/ agroturistice

semnalizarea atracţiilor turistice naturale, a monumentelor istorice şi de artă,

muzee, instituţii culturale, a dotărilor sportive şi de agrement, de divertisment cultural

etc.

e. agrementul şi animaţia reprezintă, alături de odihnă şi recreere sau alte motivaţii, o

componentă esenţială a vacanţelor în spaţiul rural. Condiţiile naturale ca şi specificul

65

Simbolul utilizat de ANTREC 66

Idem

95

atracţiilor turistice se impun, de altfel, în modalitatea de petrecere a timpului liber ca şi

asupra mijloacelor şi formelor de agrement. Astfel, mediul rural oferă o mare varietate de

posibilităţi de destindere, care satisfac motivaţii şi cerinţe ale celor mai diverse categorii de

turişti. Se impun printre acestea: excursiile, plimbările şi ascensiunile montane, cura de aer,

de soare şi balneară, cultură, cunoaştere, contemplarea peisajului, practicarea sporturilor de

iarnă (schi –alpin, fond, de plimbare–,săniuş), a sporturilor în aer liber (tenis, volei, fotbal

etc.), a sporturilor extreme (cannoing, rafting, deltaplanorism, planorism, alpinism,

speoturism etc.), echitaţie, pescuit, vânătoare, cicloturism, studiul naturii, fotosafari,

participarea la festivaluri, sărbători tradiţionale, pelerinaje etc.

În ţările cu un agroturism dezvoltat înseşi ocupaţiile tradiţionale ale fermierilor pot atrage

turişti, urmărindu-se implicarea acestora în desfăşurarea lor sau iniţierea în activităţi de artizanat

sau alte meşteşuguri, fie în folclor muzical şi coregrafic.

Multe ferme din Bavaria şi Renania dispun de animale mici (iepuri, căţei, pisici), păsări,

cai şi ponei, care constituie atracţii pentru copii.

Se remarcă faptul că unele ferme dispun de dotări de agrement mai simple (terenuri de

sport, locuri de joacă pentru copii, amenajări pentru echitaţie şi plimbări cu caii, trasee pentru

plimbări cu căruţa).

Dotările de agrement mai complexe (pârtii de schi, piste de cicloturism, piscine acoperite

sau în aer liber, teren de golf, săli de spectacole etc.) necesită investiţii mari şi de regulă sunt

realizate în parteneriat între fermieri, asociaţia turistică locală cu cele învecinate, fie cu alţi agenţi

economici.

Pentru popularizarea agrementului sportiv şi divertismentului cultural şi atragerea

vacanţierilor la aceste acţiuni, multe asociaţii locale de turism utilizează animatori, instructori

(monitori) pentru schi, săniuş, echitaţie, alpinism, tenis etc.

Uneori, aceştia se organizează în asociaţii sau cluburi, la serviciile cărora apelează

asociaţiile de turism sau fermierii.

6.5. Promovare şi publicitate

Pentru a putea oferi şi comercializa produsele agroturistice, ofertele trebuie prezentate

conform uzanţelor de pe piaţa turistică şi corespunzător cererii.

În condiţiile adaptării şi integrării ofertei turistice româneşti, inclusiv cea agroturistică, în

turismul european, ofertele trebuie definite clar în sistemul unitar din UE de pictograme (semne

convenţionale), care reprezintă un sistem eficient de codificare şi recunoaştere.

Aceste pictograme se referă la pensiunea turistică/agroturistică cu oferta sa de servicii de

cazare şi/sau masă, dotările de agrement şi animaţie, specificul agrar/zootehnic/silvic al fermei

etc. Pentru amenajările şi dotările din afara fermei trebuie să fie amintite locul şi distanţa, iar

pictogramele respective vor fi tipizate ca formă, semn şi culoare.

Acest sistem de inscripţionare prin pictograme în cataloage şi pe tablele indicatoare este

recunoscut de majoritatea ţărilor europene şi prezintă avantajul că nu mai necesită traducere şi

tipărire.

Promovarea pensiunilor turistice şi agroturistice se realizează prin mai multe forme şi

mijloace publicitare şi anume:

înscrierea în cataloagele de promovare a ofertei agroturistice specifice;

tipărirea de către asociaţiile turistice locale sau fermierii –prestatori de servicii turistice de pliante, hărţi, ghiduri etc.;

promovarea prin mass-media (audio–vizuală, presa scrisă);

promovarea prin intermediul unor agenţii turistice touroperatoare sau detailiste, interne sau străine, alţi agenţi economici interesaţi;

prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziţii şi burse de turism; prin Legea nr.

187/1998 privind aprobarea OUG nr. 63/1997, art. 2, alin (d) Ministerul Turismului oferă

"Prezentarea gratuită a ofertei turistice a pensiunilor turistice şi agroturistice în materiale

96

de promovare turistică şi în acţiuni de promovare întreprinse de birourile de informare

turistică din ţară şi din străinătate ale ministerului";

colaborarea cu diverse organisme specializate interne (ANTREC şi filialele judeţene) sau

internaţionale (EUROGÎTES, alte asociaţii europene de profil);

promovarea ofertei agroturistice prin reţeaua INTERNET.

6.6. Sistemul de asigurare al turiştilor

Găzduirea turistului la pensiunea turistică rurală sau pensiunea agroturistică se face atât

prin rezervarea de locuri printr-o agenţie de turism sau alt agent economic, cât şi direct, prin

relaţia turist şi prestator de servicii agroturistice. În toate situaţiile serviciile trebuie să se

realizeze în deplină siguranţă (protecţie fizică şi igienico–sanitară, rezolvarea neconcordanţei

între serviciile oferite şi calitatea lor cu serviciile şi tarifele pachetului de servicii vândut de

firmă, riscul financiar etc.), ceea ce se stipulează în actele normative privind contractarea şi

derularea serviciilor turistice. De aceea, "în scopul protecţiei turiştilor, oferirea, comercializarea,

vânzarea serviciilor şi a pachetelor de servicii turistice, precum şi crearea de produse turistice pe

teritoriul României pot fi realizate numai de către agenţii economici din turism, autorizaţi de

Ministerul Turismului, posesori de licenţe în turism sau de certificat de clasificare, după caz"

(OUG 58/1999, cap. IV, art 28.) Protecţia turiştilor se regăseşte şi în alte acte normative ale

Guvernului României, precum: OUG 107/1999 şi HG 237/2001.

În acest scop, rezolvarea juridică a asigurării şi protecţiei turistului pe timpul sejurului la

pensiunea turistică sau agroturistică trebuie stipulată într-o clauză/contract între prestatorul de

servicii şi turist, conform normelor în vigoare.

Pe de altă parte, prestatorul de servicii trebuie să contracteze o asigurare de accidente

pentru turişti, iar aceştia din urmă beneficiază de calitatea serviciilor şi siguranţă fizică, aşa cum

se procedează în ţările UE.

6.7. Cadrul legislativ

Pentru dezvoltarea turismului rural şi a spaţiului rural, în general, în ţările UE se acordă,

pe lângă asistenţă tehnică şi facilităţi financiare ca: reduceri de impozit, credite bancare cu

dobânzi reduse sau subvenţionate, înlesniri pentru procurarea materialelor de construcţii,

dezvoltarea unor activităţi etc.

Agroturismul şi turismul rural din România se află în curs de afirmare şi de aceea are

nevoie de un sprijin din partea statului, făcând necesară, astfel, revenirea la facilităţile acordate

prin lege privind scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv, pe profit pe o perioadă de 10

ani şi acordarea de credit cu dobândă preferenţială pe o durată de maximum 10 ani, cu clauzele

stipulate de lege (Legea nr. 187/1998, art. 2, 5 şi 5').

În promovarea agroturismului accentul se pune în prezent pe pensiunea turistică şi

agroturistică fără a se evidenţia faptul că se promovează spaţiul rural românesc cu valenţele sale

etnografice şi folclorice, culturale şi spirituale formate de veacuri într-un cadru natural de mare

pitoresc şi nepoluat.

În acest scop, considerăm mai realistă omologarea aşezărilor rurale în cauză, ca "sate

turistice", ce reprezintă imaginea de "marcă" a mediului rural şi care pot fi promovate ca "suport

etnofolcloric" al pensiunilor turistice şi agroturistice.

Devine, astfel, necesară iniţierea unui act normativ care să conducă la identificarea şi

omologarea "satelor turistice", revenim la acţiunea benefică pentru turismul din spaţiul rural,

întreprinsă de Ministerul Turismului în anii 1972–1973, în urma căreia au fost declarate

experimental, "sate turistice" 13 localităţi rurale din ţară.

97

6.8. Turismul rural şi agroturismul, componente ale

dezvoltării durabile în spaţiul rural

În spaţiul rural, locuitorii ca prestatori de servicii turistice, "teritoriul" (moşia) satului

turistic şi "produsul turistic", respectiv oferta turistică, reprezintă elementele esenţiale ale

dezvoltării locale, a turismului rural şi agroturismului.

În ansamblul economiei locale a turismului, turismul rural şi agroturismul se definesc ca

fiind forme de valorificare durabilă a spaţiului rural prin:

exploatarea resurselor naturale, a valorilor şi tradiţiilor cultural-istorice, a imobilelor

rurale, a produselor agricole;

produsele de marcă (consacrate), ilustrative ale identităţii locale, regionale, etnografice, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentaţie, activităţi

recreative, divertisment şi diverse servicii;

dezvoltarea locală durabilă şi ca un răspuns adecvat la nevoile de recreere din societatea modernă, într-o nouă coeziune socială oraş–sat.

Agroturismul poate contribui la dezvoltarea durabilă în teritoriu (local, regional, naţional)

prin:

utilizarea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, dezvoltare, protejare,

conservare);

menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural;

integrarea agroturismului în planificarea şi strategia de dezvoltare naţională, regională (judeţeană) şi mai ales locală;

dezvoltarea ofertei turistice, organizarea şi promovarea acesteia, precum şi realizarea

infrastructurii generale şi tehnico–edilitare etc.;

sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea social–economică a comunităţii, dar şi în protejarea naturii şi a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);

implicarea comunităţilor şi autorităţilor locale în sectorul turistic prin sprijinirea grupurilor de iniţiativă pentru dezvoltarea şi promovarea ofertei turistice locale, pentru

protejarea mediului înconjurător şi a bunurilor culturale, de aici şi rolul organizaţiilor

locale ale prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru, Asociaţia Sătească de Turism

Rural;

consultarea specialiştilor, a autorităţii membrilor comunităţii locale în dezvoltarea agroturismului şi a economiei locale pentru a se evita conflictele de interese între politica

guvernamentală şi cea locală şi a se stabili o compatibilitate între turism şi celelalte

domenii socio-economice din localitate.

Agroturismul, componentă a turismului rural, are cele mai mari implicaţii în valorificarea

resurselor turistice locale şi în ridicarea nivelului de viaţă al locuitorilor, în dezvoltarea socio-

economică a localităţii rurale şi comunităţii în general şi nu în ultimul rând, în protejarea şi

conservarea mediului natural şi construit, în contextul unei activităţi economice pe principii

ecologice.

De aceea, interesul comunităţii şi autorităţii locale este acela să elaboreze o strategie de

organizare, dezvoltare şi promovare a turismului rural, cu precădere, a agroturismului, la nivel

local, cu concurenţa tuturor agenţilor economici implicaţi în desfăşurarea acestei activităţi.

6.8.1. Caracteristicile spaţiului rural

La identificarea şi punerea în valoare a spaţiului rural, potrivit elementelor sale specifice,

se au în vedere o serie de caracteristici.

Sunt multiple şi nu foarte simplu de ordonat după valoare, toate însuşirile spaţiului rural,

ca spaţiu fizic şi social. Orice încercare de a evidenţia totalitatea caracteristicilor rurale, care să

poată sintetiza şi pune în valoare întreg tabloul rural, complex, universal, valabil şi complet, nu

98

va fi suficientă. Spaţiul rural are o seamă de caracteristici care îi dau individualitate, specificitate

şi autenticitate comparativ cu spaţiul urban.

Bernard Kayser 67

, consideră că ruralul trebuie conceput ca un spaţiu în care o societate

este construită şi continuă să fie construită. În opinia sociologului citat mai sus spaţiul rural are

următoarele caracteristici:

,, o densitate relativ redusă de locuitori şi construcţii ce dau preponderenţă

peisajului, cu încărcătura şi particularităţile lui vegetale;

o întrebuinţare economică a cărei configuraţie este agro-silvo-pastorală;

un mod de viaţă concretizat pentru locuitori prin apartenenţa la aceeaşi comunitate de talie limitată şi prin raporturi specifice în spaţiu;

o identitate şi o reprezentare specifică, puternic conotate de cultură ţărănească

’’68

În opinia sociologului american Pitirim Sorokin69

caracteristicile spaţiului rural sunt

următoarele:

’’1. Populaţia rurală, în cea mai mare parte, are ocupaţii agricole, pastorale şi culegătoare,

cei ce locuiesc în urban se încadrează în servicii, comerţ industrie şi o mare varietate de alte

acţiuni şi profesiuni;

2. Pentru că activităţile agricole şi pastorale necesitã un teritoriu relativ întins, densitatea

populaţiei în mediul rural este relativ scăzută. Activităţile nonagricole înfloresc atunci şi acolo

unde densitatea populaţiei devine ridicată ( fabrici, uzine, birouri);

3. Metodele moderne de comunicare şi transport nu au eliminat importanţa fundamentală

a distanţei ca factor în toate aspectele interacţiunii şi coeziunii sociale, aşa că modul de viaţă

agrar şi pastoral, înseamnă în mod necesar , că locuitorii comunităţii rurale vor fi puţini ca număr

( peste un anumit număr capătă statut de oraş ), dar nu este limită în ce priveşte numărul

persoanelor ce pot locui într-un oraş;

4. Natura este apropiată oamenilor din rural, iar orăşenii trăiesc într-un mediu construit

de ei.

Ţăranii îşi petrec timpul liber expuşi vicisitudinilor naturii ( frigului, arşiţei, etc. ), iar

orăşenii îşi petrec cea mai bună parte din timp în mediul construit de ei. Multe dintre acestea sunt

succese ale tehnicii care înlătură extremele mediului natural;

5. Deoarece comunitatea rurală este mică, populaţia nu se diferenţiază, ea este relativ

omogenă în trăsăturile sale sociale ca : etnia, limba, religia, politica, filozofia, concepţia

economică, pe când printre milioanele de citadini există o mare diversitate şi eterogenitate a

populaţiei. Ei pot reprezenta toate rasele, etniile, tradiţiile religioase, politice, economice şi

filozofice, extrem de variate. Urbanul este un veritabil turn Babel ’’.

Oraşul este destinaţia marilor curente migratoare din direcţia regiunilor rurale, pe când

fluxul invers este deocamdată neînsemnat, adică puţini citadini se deplasează ca să trăiască în

comunităţile rurale. Oraşul are o stratificare socială mai pronunţată ( extreme mai mari ale

bogăţiei şi sărăciei, o diferenţiere mai pronunţată datorită puterii şi autorităţii, privilegii şi responsabilităţi la nivelele superioare şi cele inferioare ) faţă de spaţiul rural. Solidaritatea

socială a oraşului diferă fundamental de coeziunea grupurilor care trăiesc în mediul rural,

mobilitatea populaţiei pe orizontală şi verticală este mai pronunţată în urban decât în rural, iar

interacţiunea socială se manifestă diferit în cele două comunităţi.

Prin trãsãturile funcţionale şi structurale distincte, aşezãrile umane, rurale şi cele urbane

reprezintã douã forme distincte de antropizare a teritoriului; ele se aflã în relaţii diferite cu

mediul. Aşezãrile rurale sunt caracterizate printr-o dispersie spaţialã a activitãţilor economice în

special a agroecosistemelor. Acestea sunt dependente atât de sistemul socio-uman sub aspectul

67

Bernard Kayser- La renaissance rurale. Sociologie des campagnes du monde occidental, Ed. Armand Colin, Paris,

1990 68

Ibidem, p.13 69

Pitirim Sorokin- social and Cultural Mobillity, The Free Press, New-York, Collier-Mc Millan, London,1964

99

cantitãţilor suplimentare de energie introduse în sistem (îngrãşãminte, pesticide, lucrãrile solului,

etc.) cât şi sub forma selecţiei anumitor specii pentru culturã, dar, la fel ca şi sistemele naturale,

depind de energia solarã.

Aşezãrile rurale nu prezintã mari concentrãri ale populaţiei, în consecinţã cantitãţile de

energie şi bunurinecesare existenţei lor sunt mult mai mici decât în cazul oraşelor. Modul în care

au loc schimburile de bunuri şi energie cu mediul este mai apropiat de cel natural.

Ruralul ca mod de viaţă se detaşează expresiv în raport cu urbanul. Ritmul vieţii şi al

proceselor lucrative este subordonat legilor biologice care imprimă ciclicitate şi sezonalitate cu

intensităţi diferenţiate ale muncii. Sezonalitatea şi ciclicitatea proceselor de muncă imprimă un

mod de viaţă specific care are mai multe divergenţe decât convergenţa cu modul de viaţă urban.

Georges Friedmann70

pentru a distinge oraşele şi zonele rurale, propune mediul tehnic şi

mediul natural. Aceste medii, transformă şi condiţionează psihologic şi sociologic locuitorii lor.

În mediul natural, nimic nu se interpune între om şi natură, fără a fi utilă o prelungire

directă a corpului. Omul reacţionează la stimulii veniţi de la multitudinea de elemente naturale:

pământul, apa, plantele, anotimpurile, sau veniţi de la fiinţele vii.

În mediul tehnic, stimulii descrişi anterior descresc în importanţă şi ia amploare, o reţea

de stimuli tehnici, care au tendinţa de a zămisli automatisme şi condiţionări tehnice multiple (

administrative, de producţie, de informaţii în masă, de consum, de comunicare, de timp liber ).

Putem spune că ruralul luptă contra naturii. Ruralul luptă contra condiţiilor meteorologice

, contra vegetaţiei spontane, contra animalelor devastatoare sau de pradă, contra bolilor

vegetaţiei şi animalelor. Locuitorii din mediul rural, aşteaptă frustrările de la natură aşa cum

orăşenii le aşteptă de la societate.

Profesorul timişorean Ion Păun Otiman în lucrarea sa ‘’ Dezvoltarea rurală în

România’’71

a făcut o sinteză a spaţiului rural surprinzând un evantai de trăsături specifice

spaţiului rural european. Trãsãturile principale ale spaţiului rural european surprinse de Ion Pãun

Otiman în lucrarea mai sus menţionatã sunt redate în cele ce urmeazã :

Din punct de vedere al structurii economice, în spaţiul rural activitãţile agricole ocupã, de

regulã, cele mai întinse zone, agricultura reprezentând “coloana vertebralã a ruralului“.

Agricultura ocupã, de regulã, cel mai mare teritoriu rural, pentru cã în unele zone, (montane,

piemontane), silvicultura împreunã cu activitãţile conexe silviculturii (exploataţii forestiere,

prelucrarea lemnului, activitãţi meşteşugãreşti, industrii prelucrãtoare ale resurselor pãdurii, e tc.)

este predominantã atât teritorial cât şi ocupaţional. De asemenea, în zonele montane, litorale şi

de deltã, predominante pot fi activitãţile agroturistice, de agrement, de pescuit şi vânãtoare.

Spaţiul rural este, din punct de vedere ocupaţional, cu precãdere un spaţiu de producţie în

care activitãţile sectoarelor primare au o pondere relativ ridicatã din punct de vedere economic.

Mare parte din profesiunile practicate în spaţiul rural sunt profesiuni practice, manuale, unele

dintre acestea solicitând policalificarea profesionalã. Populaţia ocupatã în servicii, în activitãţi

administrative, sociale, etc. este mai redusã ca pondere. O mare parte din populaţia care lucreazã

integral în sectorul neproductiv depune şi o activitate productivã, de regulã în agriculturã. Este o

caracteristicã importantã a populaţiei rurale de a lucra concomitent în sectoarele agricole şi

neagricole.

În spaţiul rural este predominatã proprietatea privatã familialã, comparativ cu zonele

urban-industriale, iar proprietatea publicã şi privatã a statului este mai restrânsã. Diviziunea

proprietãţii private în spaţiul rural, dezvoltarea simţului proprietãţii au avut o serie de consecinţe

pozitive asupra spiritului antreprenorial al locuitorilor rurali.

Spaţiul rural, din punct de vedere al densitãţii populaţiei şi al mãrimii aşezãmintelor

umane este mult mai aerisit, mai umanizat. Spaţiul rural are o viaţã socialã mai apropiatã,

participarea cetãţeanului la problemele comunitãţii este mai accentuatã.

70

Georges Friedmann- Villes et campagnes: civilisation urbain et civilisation rurale en France, Ed. Armand Colin,

Paris, 1971 71

Otiman Păun Ioan – Dezvoltarea rurală în România , Ed. Agroprint, Timişoara, 1997

100

Din punct de vedere peisagistic, spaţiul rural, prin structura sa naturalã, prin peisajul

aerisit, prin flora şi fauna sa este incomparabil mai frumos şi mai sãnãtos pentru oameni.

Liniştea, pacea, climatul, aerul curat, peisajul liniştitor, de calm social, nu pot fi cuantificate

pentru a mãsura habitatul rural. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil

al umanitãţiii.

Viaţa în spaţiul rural, mai mult decat în oricare alt mediu social, este aşezatã pe o serie de

norme emanate din viaţa multisecularã, din tradiţiile, obiceiurile şi cultura localã. Modul de viaţã

rural, tradiţiile şi obiceiurile, formeazã laolaltã cultura popularã localã sau regionalã. Viaţa

socialã şi culturalã, caracteristicã ruralului, este un patrimoniu de neegalat al umanitãţii, element

care, alãturi de economie şi ecologie, dã adevãrata dimensiune şi valoare spaţiului rural.

În spaţiul rural predomină relaţiile de intercunoaştere, de prietenie marcate de obiceiuri şi

ritualuri specifice. Relaţiile sociale sunt extrem de stabile şi se poate vorbi despre percepţia unei

identităţi comunitare în spaţiul rural. De fapt putem afirma că are loc o înrădăcinare în spaţiu

marcată prin absenţa mobilităţii, caracter care se transmite asupra sistemului cultural, sistemului

social şi sistemului de personalitate al locuitorilor.

Graeme Hugo72

a punctat câteva dintre caracteristicile tradiţionale larg acceptate stabilite

între spaţiul rural şi cel urban ( Tabel 7.1).

Tabel 6.1 Caracteristici tradiţionale stabilite în spaţiul rural şi urban

Dimensiunea Spaţiul rural Spaţiul urban

Economicã Predominã sectorul primar

şi activitãţile legate de

acesta

Dominat de activitãţi din

sectorul secundar şi terţiar

Structura ocupaţionalã Agriculturã şi alte activitãţi

legate de aceasta

Industrie, construcţii, servicii

şi administraţie

Nivelul de educaţie şi

pregãtire

Mai scãzut decât media

naţionalã

Mai ridicat decât media

naţionalã

Accesul la informaţii Scãzut Ridicat

Accesul la servicii Scãzut Ridicat

Demograficã Fertilitate şi mortalitate

ridicatã

Fertilitate şi mortalitate

scãzutã

Politică Predominã

conservatorismul şi

rezistenţa la schimbare

Predominã elementele

liberale şi radicale liticã

Etnicã Variatã Omogenã

Nivelul migraţiei Scãzutã în sensul ieşirii din

rural

Ridicatã în sensul intrãrii în

urban

Totuşi, de-a lungul timpului a existat o estompare a diferenţelor dintre spaţiul rural şi cel

urban. Dihotomia rural-urbană este din ce în ce mai mult o opoziţie depăşită deoarece funcţiile

urbane sunt indispensabile şi în mediul rural.

Transformarea ruralului rămâne caracteristica generală a evoluţiei acestuia. Intrarea

agriculturii într-o economie de piaţă şi reducerea numărului de agricultori sunt factori care

conduc la schimbarea modului de viaţă în mediul rural. În mediul rural asistăm la un mod de

viaţă rurală cu tensiuni multiple între ceea ce aparţine trecutului şi ceea ce este deja viitorul.73

Transformarea, modernizarea, sugerează o realitate viitoare, în construcţie în spaţiul

rural. Modernizarea nu trebuie să ducă la depersonalizarea mediului rural. ’’Ruralul trebuie să

72

Graeme Hugo, Anthony Champion, Alfredo Lattes- New Conceptualisation of Settlement for Demography:

Beyond The Rural/Urban Dichotomy, Paper prepared for Session 42 IUSSP Conference, Bahia , Brazil, 2001 73

M.Genin- Raport General Collogue International-‘’ Amenagement de l’Espace rural’’, 2-4 mars, Chier du

CENECA, 1965, p.51-63

101

rămână rural, dar nu prin rudimentarism, printr-o rămânere în urmă faţă de urban, ci prin

specificul său ecologic şi cultural’’, afirma Alexandru Bărbat74

. Modernizarea vizează de fapt

toate localităţile, inclusiv oraşele, acestea din urmă formându-se de regulă prin dezvoltarea unor

localităţi rurale.

Relaţia contemporană dintre rural şi urban este caracterizată de răspândirea activităţilor

industriale şi a serviciilor în zonele rurale, făcând ca vechea distincţie dintre oraş şi provincie să

fie mai puţin clară. Rural nu mai este sinonim cu economia agricolă, el devine mai degrabă o

zonă cu o economie diversificată, incluzând dezvoltarea activităţilor industriale şi a serviciilor.

Aceste noi activităţi au depăşit agricultura datorită posibilităţii lor de a genera locuri de muncă.

Relaţia între rural şi urban formează o structură complexă, de dependenţe reciproce,

deoarece ambele produc externalităţi ce se influenţează reciproc. Externalităţile pozitive produse

de oraş sunt în mare măsură economice şi derivă în mare parte din efectele aglomerării, care se

manifestă prin oferta de servicii propuse şi crearea de noi activităţi.

În acelaşi timp, activităţile agricole exportă către mediul urban propriile externalităţi

specifice. Cooperarea rural/urban poate ajuta la determinarea celei mai eficiente localizări a

diverselor activităţi, făcând posibilă folosirea eficientă a terenului. Ea ar trebui să încurajeze

măsurile de mediu şi să favorizeze oferirea unui nivel adecvat de servicii pentru populaţia rurală

şi unităţile economice din spaţiul rural.

Majoritatea zonelor rurale din Europa nu mai reflectă imaginea dominanţei sectorului

agricol şi a migrării în afară a muncii. Transferul forţei de muncă din multe zone rurale apropiate

de centrele urbane a fost depăşit în greutate de migrarea înăuntru a persoanelor economic active

şi a celor pensionate din zonele urbane.

Datorită creşterii nivelului de trai, oamenii sunt în căutarea unei game largi de posibilităţi

de recreere. Zonele rurale, vin în întâmpinarea aceastei cereri, oferind tot felul de plăceri rurale

cum ar fi : un peisaj rural de o înaltă valoare naturală, aşezări cu vestigii arhitectonice şi zone

protejate precum parcurile naţionale şi regionale.

În Uniunea Europeană, zonele rurale reprezintă casa a aproximativ unui sfert din

populaţie şi a mai bine de 80% din teritoriul său. Aceste zone sunt caracterizate de o bogată

diversitate de ţinuturi, cultură şi tradiţie. Lumea rurală europeană a suferit de mulţi ani un proces

de transformare radicală, care datorită unor factori ce acţionează asupra ei se află într-un

echilibru fragil de existenţă.

Declinul în activităţile agricole tradiţionale, exodul din zonele rurale şi îmbătrânirea

populaţiei, poziţia îndepărtată a unor zone, calitatea slabă a infrastucturii şi ale serviciilor de

bază sunt unele dintre problemele majore pe care le înfruntă zonele rurale.

Uniunea Europerană s-a ocupat de problemele din zonele rurale implementând propria

politică de dezvoltare rurală. În conceptul de dezvoltare rurală a Uniunii, este întipărit obiectivul

general de menţinere a unor comunităţi rurale viabile. Scopurile principale ale politicii de

dezvoltare rurală a Uniunii Europene75

sunt următoarele:

Să promoveze coeziunea economică şi socială menţinând şi creând locuri de muncă;

Să depăşească barierele din calea dezvoltării încurajând diversificarea şi îmbunătăţirea infrastructurii şi dând acces mai facil la noile tehnologii;

Să crească calitatea vieţii (prin păstrarea mediului , dând acces la serviciile de bază);

Să menţină comunităţile viabile păstrându-le totodată cultura şi tradiţiile.

6.8.2. Funcţiile spaţiului rural

Se poate spune că spaţiul rural are de îndeplinit trei funcţii de aprovizionare, de

destindere şi de echilibru. Aceste funcţii pot fi îndeplinite doar dacă el rămâne un spaţiu de viaţă

74

Alexandru Bărbat- Elemente ale noului în rural, Viitorul social nr.4/1974, p.737-739 75

www.ccss.cz/rw/identif.pdf, p.12

102

atrăgător şi original, dotat cu o bună infrastructură, agricultură şi silvicultură viabilă, condiţii

locale favorabile activităţilor economice neagricole şi un peisaj îngrijit

În general, dezvoltarea ruralã trebuie sã porneascã de la funcţiile spaţiului rural, definite

de Carta Europeanã76

. Fiecare zonã ruralã trebuie sã îndeplineascã, concomitent, trei funcţii

majore:

economicã;

ecologicã;

social-culturalã.

6.8.2.1 Funcţia economicã a spaţiului rural

Funcţia economicã a spaţiului rural este consideratã funcţia de bazã, primarã, care are ca

principal pilon – agricultura. Funcţia economicã se manifestã în direcţia realizãrii unor

angajamente şi acţiuni ce revin fiecãrei ţãri membre în sensul garantãrii unui sistem de producţie

agricolã care sã permitã:

Responsabilitãţi în planul nevoilor alimentare, pe ansamblul populaţiei.

Asigurarea (chiar garantarea) unui nivel corespunzãtor de venituri, pentru agricultori şi familiile lor, nivel comparabil cu cel al profesiilor neagricole, dar cu grad de

responsabilitate echivalent.

Asigurarea protecţiei mediului înconjurãtor prin regenerarea mijloacelor de producţie, cum ar fi solul sau pânza de apã freaticã, pentru generaţiile viitoare, în spiritul unei

dezvoltãri durabile (sustenabile).

Producerea materiilor prime reînnoibile destinate industriei şi producţiei de energie.

Satisfacerea nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole, industriale, artizanale sau comerciale, precum şi pentru agenţii economici din sfera prestãrilor de serviciu.

Alături de agricultură, în conexiune cu această ramură de bază, în spaţiul rural se

dezvoltă şi alte ramuri din aval şi amonte de agricultură, precum silvicultura, industria mineritul

meşteşugurile, etc.

Pentru cã accentul (pe plan european, îndeosebi în Uniunea Europeană, dar nu numai) se

pune pe dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, în zonele rurale (îndeosebi) credem cã este

util sã prezentãm – ca exemplu doar – unele criterii de dimensionare a acestor întreprinderi.

În U.E. indicatorul de delimitare statisticã a mãrimii întreprinderilor, conform

EUROSTAT, este numãrul de angajaţi:

mica întreprindere 1 - 9 angajaţi

întreprinderi mici 10 - 99 angajaţi

întreprinderi mijlocii 100 - 499 angajaţi

întreprinderi mari peste 500 angajaţi.

Din punct de vedere contabil, în U.E., delimitarea întreprinderilor mici şi mijlocii este

urmãtoarea:

întreprinderi mici sunt societãţi comerciale care întrunesc cumulativ douã din

urmãtoarele trei condiţii:

suma bilanţierã sã fie sub 1 milion Euro

cifra curentã de afaceri sã fie sub 2 milioane Euro

numãrul mediu de personal angajat sã fie sub 50 salariaţi

întreprinderi mijlocii sunt societãţi comerciale care întrunesc cumulativ douã din

urmãtoarele trei funcţii şi de personal:

suma bilanţierã sã depãşeascã 4 milioane Euro

cifra curentã de afaceri sã fie sub 8 milioane Euro

numãrul mediu de personal angajat sã fie sub 250 salariaţi.

76

Carta Europeană a Spaţiului Rural- Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Strasbourg, 23.04.1996 (

Recomandarea 1296/1996 )

103

Indiferent de modul lor de clasificare, dezvoltarea unei reţele viabile de întreprinderi mici

şi mijlocii private în mediul rural are pe lângã funcţia economicã importantã şi o componenţã

socialã marcantã:

asigurarea unor condiţii de bazã pentru recreere şi turism.

conservarea resurselor energetice, ca bazã pentru agriculturã, biotehnologii şi biodiversitate.

Funcţia economicã, în concepţie modernã, este, de fapt, una foarte complexã care

cuprinde un numãr mare de activitãţi. Spaţiul rural nu mai este şi nu mai poate fi conceput ca o

zonã “eminamente“ agricolã. Cu cât structura economicã a ruralului este mai diversificatã, cu

atat implicaţiile sociale sunt mai favorabile.

6.8.2.2 Funcţia ecologicã a spaţiului rural

La baza evoluţiei societăţii omeneşti a stat, pe lângă alte componente vitale, spaţiul

teritorial in accepţiunea sa economică de teren şi resurse hidrografice. Relaţia care s-a statornicit

între acestea a creat o simbioză perfectă între cele două componente, ridicând la statut de virtute

preocupările tuturor celor interesaţi în folosirea eficientă a pământului şi a apei. De modul cum

acestea sunt utilizate în viitor va depinde însăşi existenţa noastră. Este de notorietate faptul cã

industrializarea excesivã în unele regiuni rurale, chimizarea necontrolatã, exploatarea agricolã şi

forestierã fãrã protecţie antierozionalã etc., au determinat apariţia şi intensificarea unora dintre

cele mai grave flagele ale lumii moderne: poluarea intensã a spaţiului rural, deteriorarea

peisajului agricol şi silvic, reducerea alarmantã a diversitãţii florei şi faunei şi dezechilibrul

ecologic în foarte multe ecosisteme ale spaţiului rural.

În corespondenţă cu funcţia sa ecologică spaţiul rural trebuie sã acţioneze în urmãtoarele

direcţii 77

:

Sã conserve resursele naturale ale vieţii – solul, apa, aerul – utilizandu-le într-o

manierã judicioasã şi durabilã.

Sã protejeze biotipurile şi spaţiile verzi de care dispune şi care joacã un rol

esenţial în calitatea mediului înconjurãtor.

Sã întreţinã şi sã protejeze biodiversitatea şi în special biodiversitatea geneticã,

diversitatea speciilor şi cea a peisajelor naturale.

Sã asigure protecţia animalelor sãlbatice, prin instrumentele juridice necesare şi în

condiţii ecologice corespunzãtoare.

Reechilibrarea ecologică, revenirea la un anumit standard de ruralitate, eliminarea

fenomenelor negative amintite anterior, fac din funcţia ecologică a spaţiului rural un element al

ameliorării acestui spaţiu.

6.8.2.3 Funcţia socio-culturalã a spaţiului rural

Spaţiul rural, prin natura activitãţilor umane, a relaţiilor din interiorul comunitãţilor şi a

celor intercomunitare este un spaţiu social. Spre deosebire de marile aglomeraţii urbane, unde

caracteristica esenţialã a omului în raport cu societatea este (cu unele excepţii) anonimatul, în

localitãţile rurale de regulã oamenii se cunosc între ei. În acest cadru social comportamentul

omului – identitate al colectivitãţilor rurale este total diferit de comportamentul omului-anonim

din spaţiul urban.

Scopul cel mai important al dezvoltării socio – culturale a spaţiului rural îl reprezintă

realizarea relaţiilor de viaţă ale locuitorilor şi îmbunătăţirea acestora. Acest lucru s-ar putea

realiza prin :

posibilităţi de stimulare pentru o comunicare mai bună şi o colaborare constructivă între diferitele grupe de locuitori din spaţiul rural ;

77

Ibidem

104

posibilităţi de creare şi sesizare a relaţiilor sociale şi de spaţialitate ;

crearea şi amenajarea de spaţii în aer liber pentru copii şi tineri ( puncte de întâlnire ) pe de o parte şi oferirea posibilităţilor de integrare în comunitate a

tuturora pe de altă parte ;

sprijin pentru cei slabi din punct de vedere social, pentru bătrâni, handicapaţi, etc, ;

integrarea noilor veniţi şi promovarea pregătirii pentru colaborarea la viaţa

culturală şi la dezvoltarea satului ;

pregătirea pentru participarea la procesele de decizie a satului şi găsirea de soluţii corecte şi democratice pentru diferite situaţii de interes comun.

Uneori lipsa de interes sau experienţă a locuitorilor din spaţiul rural, de a observa ei

domeniul socio – cultural, este completată şi cu lipsa ajutorului adecvat din exterior. Sprijinul de

specialitate care se acordă deseori pentru dezvoltare în spaţiul rural este prin experţi economici,

arhitecţi constructori, în foarte puţine cazuri de specialişti în ştiinţe sociale.

Viaţa socialã a localitãţilor rurale este intim legatã de viaţa spiritualã, de cultură. Cultura

tradiţionalã, obiceiurile, constituie un patrimoniu inconfundabil al fiecãrei localitãţi, zone sau

regiuni rurale. Cultura înseamnă impulsionarea spre activităţi creatoare, spre forme de exprimare

artistice. Ea mai înseamnă şi simţul colectivităţii, sociabilitate şi bucurie.

Din păcate, multe din elementele vieţii sociale şi culturale descrise mai sus s-au pierdut

din mediul rural. Migraţia în afară a deteriorat multe norme şi valori care păreau definitiv

statornicite. Era bine dacă prin Carta Europeană a Spaţiului Rural s-ar fi prevăzut o normă

juridică care să instituie obligaţia tezaurizării populare din diferite zone şi regiuni încă neafectate

de degradări ireparabile.

Chiar dacă unele tradiţii au dispărut, totuşi în spaţiul rural se menţin încă tezaure de

etnografie şi folclor, meşteşuguri care constituie o mare bogăţie.


1. Descrieţi organizarea agroturistică din gemania pentru promovarea ofertei „Vacanţa

ţărănească”.

2. Cum se pioate realiza participarea comunităţii şi autorităţii locale, regionale şi naţionale în

organizarea turismului rural şi agroturismului?

3. Motivaţi necesitatea constituirii Asociaţiei Săteşti de Turism Rural din România.

4. Enumeraţi structurile organizatorice existente la nivel local, regional şi naţional în turism rural

şi agroturism

5. În ce constă sistemul de asigurare al turiştilor?

TESTE DE EVALUARE

1. Prin ce studiu se fundamentează şi propunerile de amenajare şi dezvoltare edilitară cu scopul

dezvoltării localităţii ca destinaţie turistică?

a. Planul de Urbanism Zonal (PUZ)

b. Planul de Urbanism General (PUG)

c. Planul de Urbanism de Detaliu (PUD)

2. În Germania, pentru promovarea ofertei "Vacanţă ţărănească", asociaţiile locale sunt unite în

asociaţii regionale (supraregionale), care, la rândul lor fac parte dintr-o Uniune (Asociaţie) de

Land. Câte astfel de unuiuni de land constituie Uniunea Federală?

a. 14

b. 20

105

c. 10

3. Sub patronajul PHARE, problema "satelor turistice" şi a agroturismului a fost abordată şi de

Operaţiunea Satele Româneşti–Operation Villages Roumaines (OVR), care a elaborat un

"Program de dezvoltare a satelor agroturistice",. Când s-a desfăşurat acest program?

a. 1977

b. 1990

c. 2000

4. Ce sate turistice din Muntenia a vizat "Programul de dezvoltare a satelor agroturistice"?

a. Vatra Moldoviţei, Vama

b. Bran, Moeciu

c. Arieşeni, Gârda

5. Agroturismul şi turismul rural din România se află în curs de afirmare şi de aceea are nevoie

de un sprijin din partea statului, făcând necesară, revenirea la facilităţile acordate prin lege

privind scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv, pe profit. Pentru ce prioadă este

acesată scutire?

a. 20 ani

b. 5 ani

c. 10 ani


1. Ce lege stipulează facilităţile acordate agroturismului şi turismului rural din România?

a. Legea nr. 187/1998, art. 2, 5 şi 5'

b. OUG 58/1999, cap. IV, art 28

c. HG 237/2001

2. Ce cuprinde plăcuţa indicatoare aplicată pe clădirea pensiunii, în afara pictogramele ce

evidenţiază: simbolul de pensiune ANTREC?

a. categoria de confort

b. produs ecologic

c. categoria de monument istoric sau de arhitectură

3. Ce sate turistice din Maramureş a vizat "Programul de dezvoltare a satelor agroturistice"?

a. Botiza, Vadu Izei, Ieud

b. Arieşeni, Gârda

c. Vatra Moldoviţei, Vama

4. Agroturismul şi turismul rural din România se află în curs de afirmare şi de aceea are nevoie

de un sprijin din partea statului, făcând necesară, revenirea la facilităţile acordate prin lege

privind acordarea de credit cu dobândă preferenţială. Pe ce durată se poate acorda cest credit?

a. maximum 2 ani

b. maximum 10 ani

c. maximum 5 ani

5. Pe ce bază legislativă se face omologarea gospodăriilor sau a altor clădiri ca pensiuni turistice

şi pensiuni agroturistice în conformitate cu criteriile de clasificare stabilite de Ministerul

Turismului?

a. Legea nr. 187/1998, art. 2, 5 şi 5'

b. HG 237/2001

c. H.G. 601/1997, Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Turism nr. 61/1999

106

Bibliografie

1. Achim, M., Introducere în sociologie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992.

2. Bădescu, I. – Satul contemporan şi evoluţia lui istorică, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1981

3. Badouin,R. –Economie Rurale, Librairie Armand Colin,1971

4. Bărbat, A.- Elemente ale noului în rural, Viitorul social nr.4/1974

5. Bodiguel, M. – Le rural en question, Editions L’Harmattan 7, rue de L’ecole-

Polytechnique 75005,Paris,1986

6. Bold,I., Buciuman,E., Drăghici,M. – Spaţiul rural - Definire, Organizare, Dezvoltare,

Ed. Mirton, Timişoara, 2003

7. Bordet,G. - Comment realiser l’amenagement des espaces ruraux? Colloque

International Amenagement de l’espace rural. Cahiers du CENECA, Paris, 1966

8. Buciuman, E., Economie rurală. Introducere în Economia Rurală-partea I, Editura

Pro Transilvania, Alba Iulia, 1999.

9. Ciparisse, G.- Thesaurus multilingue du foncier, FAO, Roma, 1999

10. Cobianu, Maria-Băcanu – Satul românesc contemporan, Ed, Academiei, Bucureşti,

1996

11. De Farcy,H - L’espace rural, Ed. PUF, Paris, 1980

12. DeFleur, M.L., Ball-Rokeach,S - Teorii ale comunicii de masă, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

13. Friedmann, G.- Villes et campagnes: civilisation urbain et civilisation rurale en

France, Ed. Armand Colin, Paris, 1971

14. . Genin, M.- Raport General Collogue International - Amenagement de l’Espace rural,

2-4 mars, Cahier du CENECA, 1965

15. Glavan,V. –Agroturism.Ecoturism, Ed.Alma Mater,Sibiu,2002

16. Halfacree, K.H., (1993) Locality and social representation: Space, discourse and

alternative definitions of rural, Journal of Rural Studies, Vol. 9, no. 1,1993

17. Hristache, I.,Measnicov ,V.,Trebici, V.–Demografia oraşelor României, Ed.Ştiinţificã

şi Enciclopedicã,Bucureşti,1977

18. Hugo, G., Champion, A., Lattes, A. - New Conceptualisation of Settlement for

Demography: Beyond The Rural/Urban Dichotomy, Paper prepared for Session 42

IUSSP Conference, Bahia , Brazil, 2001

19. Jacob, S. and A.E. Luloff, A.E. Exploring the Meaning of Rural Through Cognitive

Maps, Rural Sociology 60(2),1995

20. Kayser, B.– La renaissance rurale. Sociologie des campagnes du monde occidental,

Ed. Armand Colin, Paris, 1990

21. Lamarche, H. – L’Agriculture familiale-une realité polymorphe, Ed. L’Harmattan,

Paris, 1991

22. Le Petit Larousse, Paris, 1998

23. Marcoux, A.- Population est-main d’oeuvre dans CAPPA. -FAO,Rome ,1995,nr.22/7

24. Marsden, T.K.- New rural territories: regulating the differentiated rural spaces,

Journal of Rural Studies 14, 1998

25. Mateoc, Sârb,Nicoleta – Exploataţia agricolă, Ed. Agroprint, Timişoara, 1999

26. Meves, E - Relaţia agrar-agricol-rural în ’’Terra nostra’’, vol.IV,1981

27. Miftode,V. - Elemente de sociologie rurală, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

1984

28. Muller,P., Gerbaux, F., Faure, A. – Les entrepreneurs ruraux, Université des sciences

sociales de Grenoble, Ed. L’Harmattan, Paris, 1984

29. Nemeny, Agnes -Socologie Ruralã-Note de curs,Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-

Napoca, 1996

30. Newby, H.- Trend Report, Rural Sociology, vol 28,nr.1, 1990

107

31. Otiman, P.I.– Dezvoltarea rurală în România , Ed. Agroprint, Timişoara, 1997

32. Otiman, P.I.- Economie rurală, Editura Agroprint, Timişoara 1999

33. Pascaru,M. – Sociologie Rurală şi Regională – Teme şi investigaţii, Ed.Star Soft, Alba-

Iulia, 2001

34. Redfield, R.- The little Community- The University of Chicago Press, 1955

35. Rotariu, T., Mezei, E., Satul românesc contemporan, Editura Academiei, Bucureşti,

1996.

36. Samochiş, B., Managementul muncii în agricultură, Editura Risoprint, Cluj-Napoca,

1997.

37. Samochiş, B., Organizarea unităţilor agricole-note de curs, U.B.B., Facultatea de

Ştiinţe Economice, Cluj-Napoca, 2001-2002

38. Samochiş, B., ş.a. Opţiuni în dezvoltarea structurilor agrare, Editura Risoprint, Cluj-

Napoca, 1997.

39. Sorokin, P.- Social and Cultural Mobillity, The Free Press, New-York, Collier-Mc

Millan, London,1964

40. Ţăran, C.- Modernizare şi reconstrucţie în satul românesc, Ed. Augusta, Timişoara,

2000

41. Tonnies, F.- Community and Society, New York, NY:Harper and Row.1957

42. Vedinaş, T.- Introducere în Sociologia Rurală, Ed. Polirom, Iaşi, 2000

43. Vincze,Maria – Dezvoltarea regionalã şi rurală - Idei şi practici, Presa Universitarã

Clujeanã, Cluj-Napoca,2000

44. Whitaker, W.- The many faces of Ephraim : In search of a functional typology of rural

areas, 1982

45. Zahiu, Letiţia, Lazăr, T., Agricultura României în procesul de intregare agricolă

europeană, Editura EX PONTO, Constanţa, 2000

46. *** DEX, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1984

47. *** Monitorul Oficial, Partea I nr. 408 din 24 iulie 2001

48. *** O.N.U.- C.E.E.- Amenagements et developpement des aglomerations rurales, 24

mai, 1972

49. ***Carta Europeană a Spaţiului Rural- Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei,

Strasbourg, 23.04.1996 ( Recomandarea 1296/1996 )

50. ***Etude FAO-Developpement economique et social-Population et main-d’oeuvre

dans l’economie rurale, Rome, 1984, nr. 45

51. ***Europe 2000 - Co-operation for European Teritorial Development,1994

52. ***European Commission- Star working document – state of application of Regulation

No.2078/92. evaluation of agri- environment programmes, Directorate General for

Agricultural Policy, European Commission,1998.

53. ***FAO- Population et main-d’oeuvre dans l’economie rurale-Rome, 1984, etude

nr.45

54. ***http://europa.eu.int/comm/eurostat/

55. ***http://unstats.un.org/unsd/cr/registry/regct.asp?Lg=1

56. ***http://www.didyouknow.cd/romania/billions_ro.html

57. ***L’avenir du monde rural, Communication de la Commmission au Parlement

European et au Conseil. Bulletin des Communautes éuropéennes, Supplement 4/88. .

58. ***La croissance de la population mondiale, urbane, rurale 1960-2000, Nations-

Unies, Année II

59. ***OCDE: Formulation de la politique rurale. Nouvelle tendences, 1987

60. ***www.ccss.cz/rw/identif.pdf

61. ***www.scotland.gov.U.K./ library5/planning/ epg15-06.asp

http://europa.eu.int/comm/eurostat/

http://unstats.un.org/unsd/cr/registry/regct.asp?Lg=1

http://www.didyouknow.cd/romania/billions_ro.html

http://www.ccss.cz/rw/identif.pdf

http://www.scotland.gov.u.k./

antreprenoriat si turism rural_nicula virgil

Documents