Dr.ing. ANCA-LUIZA STĂNILĂ Dr. MIHAI PARICHI

MIC DICŢIONAR DE PEDOLOGIE

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005 Redactor: Andreea DINU

Tehnoredactor: Mihaela STOICOVICI Coperta: Marilena BĂLAN

Bun de tipar:09.11.2005; Coli tipar: 6,75

Format: 16/61×86

Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr.313, Bucureşti, s. 6, O. P. 83

Tel./Fax: 3.16.97.90; www.spiruharet.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Stănilă, Anca Luiza Mic dicţionar de pedologie / Anca Luiza Stănilă, Mihai Parichi. Bucureşti: Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 2005. 108 p., 20,5 cm.

ISBN 973-725-404-X

I. Parichi, Mihai

81’374.2:631.4=135.1

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Dr.ing. ANCA-LUIZA STĂNILĂ Dr. MIHAI PARICHI

MIC DICŢIONAR DE PEDOLOGIE

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

Bucureşti, 2005

5

Prefaţă

Pe măsura dezvoltării ştiinţei solului, a apărut necesitatea clasificării termenilor populari sau ştiinţifici utilizaţi la nivele naţionale ori regionale, în vederea mondializării lor pentru corelarea cerce-tărilor şi hărţilor de sol pe teritorii din ce în ce mai extinse până la scara întregului mapamond.

În România, dicţionare propriu-zise destinate solului au lipsit multă vreme. Primul dicţionar consacrat ştiinţei solului a apărut în 1977, intitulat Dicţionar de ştiinţa solului şi aparţine autorilor Ana Conea, Irina Vintilă şi A. Canarache. El cuprinde aproape toţi termenii utilizaţi în literatura noastră pedologică şi pedogeografică din acea vreme, inclusiv corespondenţii lor în câteva limbi străine.

Întrucât acest dicţionar s-a epuizat, ca şi faptul că între timp s-au acumulat noi termeni la nivel naţional şi internaţional, s-a simţit nevoia unui alt dicţionar adus la zi (1998) în domeniul ştiinţei solului având ca autori pe Gh. Lupaşcu, M. Parichi şi N. Florea.

Aceste tipărituri epuizându-se, dovadă a interesului de care s-au bucurat, dar şi faptul că în anul 2000 s-a definit şi publicat o nouă clasificare a solurilor României, denumită Taxonomia solurilor care conţine o definire mai completă a orizonturilor pedogenetice, a elementelor diagnostice (orizonturi, proprietăţi şi materiale diagnostice), noi clase, tipuri şi subtipuri, fără a se neglija lista solurilor FAO/UNESCO s-a simţit nevoia unui dicţionar adus la zi în domeniul ştiinţei solului.

În acest dicţionar îşi găsesc tratarea cuvenită majoritatea termenilor şi indicatorilor literali cifrici din principalele discipline ale pedologiei şi pedogeografiei şi domeniile naturalistice cu care se interferă.

Acurateţea ştiinţifică şi accesibilitatea exprimării îl impun ca un indispensabil instrument de pregătire profesională şi de lucru tuturor studenţilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor din toate ramurile pedologiei, geografiei, geologiei, biologiei, agronomiei şi silviculturii.

6

ABREVIERI

grec. – terminologie greacă (G) – geografie I.C.P.A. – Institutul de cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie Bucureşti ex. – exemplu Legenda FAO – Sistem de clasificare a solurilor după FAO lat. – terminologie latină me – miliechivalenţi (S) – ştiinţa solului sin. – sinonim Soil Taxonomy – Sistemul american de clasificare a solurilor SRCS – Sistemul Român de clasificare a Solurilor v. – vezi

7

A

A – Simbol folosit în S.R.C.S. pentru notarea orizontului A al unui sol.

AB sau A/B – Simbol folosit pentru notarea orizontului de tranziţie dintre orizonturile A şi B.

Absorbţie – proces de reţinere în sol sau de către plante a substanţelor nutritive sau a sărurilor minerale.

AC sau A/C – Simbol folosit pentru notarea orizontului de tranziţie dintre A şi C.

Aciditatea solului – Însuşire a solului de a ceda protoni, însuşire corelată cu eliberarea şi prezenţa în soluţia solului a ionilor de hidrogen.

Acid fulvic (crenic) – Acid organic format prin descompunerea materiei organice provenite de la vegetaţia lemnoasă, predominant de către ciuperci, în condiţii de climă relativ umedă şi răcoroasă; solurile în care conţinutul de acid fulvic este ridicat prezintă un nivel de fertilitate mai mic.

Acid huminic – Se formează sub acţiunea bacteriilor aerobe asupra materialului vegetal ierbos. În soluţie, este negru până la brun închis. Contribuie la dezvoltarea unor proprietăţi bune ale solului (structură, porozitate, aeraţie, etc.).

Acrisoluri (AC) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO (de la lat. acris = foarte acid). În S.R.S.C. sinonime cu argiluvisoluri (luvisoluri) holoacide.

Actinomicete – Microorganisme unicelulare cu rol semnificativ în descompunerea materiei vegetale şi animale în sol.

Activitate biologică a solului – Ansamblul activităţilor vitale ale organismelor vegetale şi animale care trăiesc în sol.

8

Adâncime acritică a apei freatice – Adâncime minimă de la care apa freatică nu influenţează deloc regimul hidric al solului.

Adâncime subcritică a apei freatice – Adâncime maximă de la care apa freatică influenţează regimul hidric al solurilor, furnizând plantelor o cantitate suplimentară de apă accesibilă, fără a saliniza orizonturile profilului de sol.

Adâncime minimă de înmlăştinire – adâncimea maximă de la care apa freatică poate înmlăştini un sol.

Adâncimea critică de salinizare – 1. Limita superioară până la care se pot ridica în profilul de sol sărurile din apa freatică, pe cale naturală (capilar sau prin difuziune); 2. adâncimea maximă de la care apa freatică poate saliniza un sol.

Aderenţă – Proprietatea solului de a se lipi de obiecte străine, în stare umedă.

Adsorbţie – Proces fizic de legare a două particule de substanţe diferite, prin adeziune. Stă la baza formării coloizilor din sol, prin legarea elementelor minerale de cationi.

Aerob – Celulă sau organism care respiră din mediu oxigenul liber, molecular.

Afânare – Arătură de adâncime de până la 60-80 cm, de obicei fără schimbarea poziţiei relative a diferitelor orizonturi ale profilului de sol, având ca efect o ameliorare a stării de tasare a solului.

AG sau A/G – Simbol folosit pentru notarea orizontului de tranziţie dintre orizonturile A şi G.

Agricultură – Acţiunea omului asupra naturii, în scopul obţinerii hranei de provenienţă vegetală.

Agroameliorativ – Care se referă la o măsură sau lucrare aplicată în cadrul exploatării agricole curente, având un efect de ameliorare a solului.

Agroclimatologie – Studiul aspectelor climatice relevante pentru problemele agricole, cum sunt temperatura solului şi sumele de temperaturi (bilanţuri termice).

9

Agroterasă – Amenajarea antierozională asemănătoare terasei, realizată pe terenurile arabile cu pantă iniţială.

Aiz – Arabil cu izlaz. Alcătuire granulometrică – Componenţa materialului de sol

redată prin conţinutul procentual de diferite fracţiuni granulometrice.

Albic (ab) – Sol având orizont eluvial albic (Ea). Alcalinitate – Exprimă conţinutul în baze al soluţiei solului. Alcalizat – Îmbogăţit în Na (sodiu). Alfisol – Sol cu orizont de acumulare a argilei; prezintă o

argilizare moderată. Alisoluri (AL) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO. Soluri

având un orizont argic. Allitizare – Proces de descompunere chimică intensă, constând

în înlăturarea bazelor şi silicei cu formarea in situ a oxizilor de fier şi aluminiu; este caracteristic climatului ecuatorial unde dă în final lateritele (scoarţă de alterare).

Allofane – Alumino-silicaţi amorfi hidrataţi. Se formează în sol prin alterarea rocilor vitroase sub influenţa materiei organice.

Alterare – Totalitatea proceselor fizice, chimice sau biologice care determină schimbări variate în roci la suprafaţa scoarţei terestre sub acţiunea agenţilor atmosferici şi organismelor.

Aluvic (al) – Sol format pe materiale parentale fluvice (în lunci, zone de divagare); nu se aplică la Aluviosoluri.

Am – Simbol folosit pentru notarea orizontului A molic. Ame – Simbol folosit pentru notarea orizontului molic eluvial. Ameliorarea solului – Acţiunea de îmbunătăţire radicală şi

durabilă a unui sol neproductiv sau slab productiv prin eliminarea factorilor limitativi ai fertilităţii acestuia.

10

Amendament – Substanţă ce se încorporează în sol pentru a corecta unele însuşiri fizice şi chimice nefavorabile ale acestuia, în scopul de a-l face mai favorabil pentru dezvoltarea şi deci producţia plantelor de cultură. Poate fi calcic sau gipsic.

Amfigleic – Termen care indică subtipul gleizat al solului pseudogleic.

Amfigleizat – Termen care indică subtipurile gleizate şi pseudogleizate (stagnogleizate).

Analiză globală a solului – Determinare a compoziţiei elementare a părţii minerale a solului.

Anaerob – Celulă sau organism care se poate dezvolta în absenţa oxigenului molecular. Ex.: microorganismele care produc fermentaţiile.

Andosol – Tip de sol, în genere de culoare închisă şi relativ bogat în humus, caracterizat prin predominarea materialului amorf provenit din rocă (de origine vulcanică) sau materia-lului parental în complexul adsorbtiv, cel puţin în unul dintre orizonturile solului.

Anion – Ion cu încărcătură electrică negativă (care se deplasează spre anod).

Anmoor – Tip de humus care se formează în condiţii anaerobe datorită excesului de apă. Este prezent în soluri gleice şi lăcovişti.

Anthroposoluri (AT) – Grupare majoră de sol în cadrul legendei FAO. Soluri în care activităţile umane au determinat o modificare profundă sau îngropare a orizonturilor de sol originale prin amestec sau perturbare a orizonturilor de suprafaţă, decopertării şi copertării, fertilizării secundare cu materiale organice, irigaţie prelungită, etc.

Ao – Simbol folosit pentru notarea orizontului A ocric. Ap – Simbol folosit pentru notarea orizontului arat.

11

Apă absorbită – Apă reţinută în sol, cu proprietăţi fizice similare cu apa obişnuită, la aceeaşi temperatură şi presiune.

Apa solului – Apa care ocupă porii sau o parte din porii solului, reţinută cu o sucţiune de până la 15 bari.

Apa capilară – Formă de apă reţinută în porii fini ai solului sub influenţa forţelor capilare.

Apă accesibilă – Parte a apei din sol, care poate fi preluată direct de plante.

Apa de constituţie – Apa legată chimic în constituenţii solului reţinută prin legături ionice foarte puternice care nu se pot desface fără alterarea reţelei cristaline a particulelor solide ale solului.

Apa adsorbită – Apa reţinută în sol prin forţe fizico-chimice, cu proprietăţi fizice diferite de apa absorbită sau combinată chimic, la aceeaşi presiune şi temperatură.

Apa freatică – Apa din primul strat acvifer. Apa gravitaţională – Formă de apă reţinută în porii mari ai

solului care se poate mişca sub influenţa gravitaţiei. Apa de hidratare – Partea din apa legată chimic din sol reţinută

prin forţe electrostatice în jurul ionilor schimbabili sau al fragmentelor de particule solide ale solului.

Apa de higroscopicitate – Formă de apă a solului aflată sub influenţa directă a forţelor de sorbţie care îşi au originea în particulele solide ale solului. Corespunde apei care poate fi adsorbită de partea solidă a solului din vaporii de apă conţinuţi într-o atmosferă naturală cu vapori de apă.

Apa liberă – Suma apei capilare şi apei gravitaţionale. Apa peliculară – Apă a solului reţinută labil sub influenţa

forţelor de sorbţie în mod indirect prin mijlocirea unor strate intermediare de molecule de apă.

Apă stagnantă – Apă acumulată temporar în sol sau la suprafaţa acestuia, în perioadele cu precipitaţii ridicate, ca urmare a existenţei unui orizont îmbogăţit în argilă, greu permeabil.

12

Apa sprijinită – Apa aflată în cuprinsul franjului capilar, deasupra şi în echilibru cu oglinda apei freatice.

Apa suspendată – Apă în stare puţin mobilă, reţinută prin forţe de sorbţie şi capilare după scurgerea apei gravitaţionale în partea superioară a profilului de sol, fără a fi în legătură cu apa freatică.

Apa utilă – Parte din apa solului care poate fi folosită de către plante.

AR sau A/R – Simbol folosit pentru notarea orizontului de tranziţie dintre orizonturile A şi R.

Arabil – Categorie de folosinţă care cuprinde terenurile agricole folosite pentru culturi de câmp anuale sau perene şi pentru culturi de legume.

Areal de sol – Suprafaţă totală ocupată de un sol în limitele unei regiuni.

Arenosoluri (AR) – Unitate de soluri în cadrul legendei FAO (de la lat.arena=nisip, similar psamosolurilor). Soluri conţinând sub 6% argilă sub 0,002 mm până la o adâncime de cel puţin 100 cm.

Argic (ar) – Sol având orizont Bt argic (Bt); nu se aplică la Luvisoluri.

Argilă – 1. Fracţiune granulometrică constituită din particule cu diametrul mai mic de 0,002 mm. 2. Clasa texturală de sol corespunzătoare unei alcătuiri granulometrice în care predomină fracţiunea argiloasă.

Argilă fizică – Fracţie granulometrică constituită din particule cu diametru mai mic de 0,001 mm (sistemul Kacinski).

Argilă iluvială – Argilă care a migrat din orizonturile de la suprafaţă şi s-a acumulat în cele subiacente, numite argiloiluviale, argilice sau argice. Argila iluvială este depusă sub formă de filme pe feţele agregatelor structurale.

Argilizare – Proces pedogenetic caracterizat prin îmbogăţirea în argilă rezultată prin alterarea materialului mineral in situ, de regulă în orizontul superior sau intermediar al solului.

13

Argiloiluviere – Proces pedogenetic caracterizat prin translocarea mecanică de argilă dintr-un orizont superior într-un orizont inferior; se formează astfel un orizont argiloiluvial sau argilic îmbogăţit în argilă pe seama orizontului supraiacent.

Asociaţia de soluri – Prezenţa a două sau mai multe soluri distribuite într-o configuraţie specifică într-un anumit teritoriu.

Asolament – Repartiţie a culturilor agricole în diferite parcele de teren (sole) în scopul creării condiţiilor pentru asigurarea rotaţiei culturilor.

Autoafânare – Afânare a solului pe cale naturală datorită alterării proceselor de gonflare şi contracţie sau îngheţ şi dezgheţ.

Azonalitate – Prezenţa unui tip de sol în general slab dezvoltat care poate fi întâlnit în diferite zone (de ex. solurile aluviale, regosolurile, etc.).

Azotobacter – Bacterie aerobă care trăieşte în sol capabilă să fixeze azotul atmosferic, pe care îl transformă în azot organic, îmbogăţind astfel solul în azot.

Autotrof (ă) – Organisme ce îşi produc substanţele vitale, folosindu-se de materie minerală, apă şi radiaţie solară (fotosinteză).

B B – Simbol folosit pentru notarea orizontului B al unui sol. Bacterie – Microorganism unicelular, esenţial pentru

productivitatea solului, mai ales în cele în care lipseşte oxigenul. Sunt recunoscute două mari grupuri: a. autotrofe, mai puţin prolifice, responsabile de nitrificare; şi b. heterotrofe, care îşi obţin energia din materia organică a solului şi care sunt mult mai abundente.

Baze schimbabile (SB) – Cationii schimbabili cu caracter bazic, având importanţă în definirea stării de saturaţie în baze a solului (Ca2+, Mg2+, K+, Na+).

14

Bazic – Sol al cărui pH este mai mare de 7,3. BC sau B/C – Simbol folosit pentru notarea orizontului de

tranziţie dintre orizonturile B şi C. Bhs sau Bh – Simbol folosit pentru notarea orizontului B spodic

cu acumulare de humus şi sescvioxizi. Bieloglască – Concreţiune de carbonat de calciu slab cimentată,

friabilă. Bilanţ al apei în sol – Calcul care exprimă raportul dintre

cantităţile de apă intrate şi ieşite din sol într-un interval de timp dat.

Bioacumulare – Proces pedogenetic prin care are loc acumularea de elemente chimice şi materie organică în orizontul de suprafaţă al solului ca urmare a dezvoltării şi activităţii plantelor şi microorganismelor în sol.

Biologia solului – Domeniu al ştiinţei solului care tratează toate aspectele legate de organismele care trăiesc în sol (microorganisme, organisme vegetale şi animale), precum şi implicaţiile activităţii acestora asupra fertilităţii şi evoluţiei solului.

Biosecvenţă de soluri – Secvenţă de soluri care diferă unele de altele, în principal, din cauza speciilor şi numărului orga-nismelor vii, ceea ce determină modificări în pedogeneză.

Bna – Simbol folosit pentru notarea orizontului B natric. Bobovină – Concreţiune ferimanganică. Bonitarea solului – Evaluare a potenţialului de fertilitate a unui

sol pentru o anumită folosinţă sau cultură, prin atribuirea de note fie diferitelor însuşiri ale acestuia, fie tipului (subtipului, varietăţi) de sol în ansamblu. Rezultatul B.s. se poate exprima sub formă de clase de calitate sau de fertilitate a solului sau sub formă de note de bonitare.

BP – Simbol folosit pentru notarea tipului de sol brun luvic. BR – Simbol pentru notarea solului brun roşcat.

15

B+R – Simbol folosit pentru notarea orizontului de tranziţie format dintr-un amestec de orizont B şi orizont R.

Branciog – Termen popular românesc folosit pentru solurile cu pietriş rulat calcaros sau predominat calcaros, relativ frecvent chiar din orizontul de suprafaţă sau de la mică adâncime.

Brunic (br) – Sol (Pelosol sau Vertosol) având în orizontul superior culori relativ deschise, cu crome peste 2.

Brunificare – Proces pedogenetic de tip climatic caracteristic pentru regiunile cu climat temperat oceanic sau semi-conti-nental (central european) cu vegetaţie naturală (în stadiu climax), alcătuită din păduri de foioase şi păduri mixte (foioase-răşinoase). Proces specific pentru un mediu biologic activ, cu humus de tip mull, cu o bună aeraţie şi o bogăţie suficientă în fier şi argilă, care permite formarea unei structuri bune. În formarea agregatelor, fierul joacă rolul de legătură între moleculele acizilor humici şi argilelor.

Bruniziom – Termen pedologic desemnând solurile bogate în humus care se formează în zonele stepice, mai umede şi mai puţin reci decât cele în care se formează cernoziomul. Sol cu profilul de tip A-C sau A-B-C.

Bs – Simbol folosit pentru notarea orizontului B spodic cu acumulare de sescvioxizi.

Bt – Simbol folosit pentru notarea orizontului B argiloiluvial. Bv – Simbol folosit pentru notarea orizontului B cambic.

C C – Simbol folosit pentru notarea orizontului C din baza

profilului care a suferit o alterare geochimică. CC – 1. Simbol al capacităţii pentru apă în câmp. 2. Simbol

folosit în S.R.C.S. pentru notarea cernoziomului cambic. Cca – Simbol folosit pentru notarea orizontului carbonatoiluvial

(carbonato-acumulativ).

16

Cadastru – 1. Domeniu care implică măsurători şi calcule privind suprafeţele funciare. 2. Registru public în care se trec proprietăţile imobiliare ale locuitorilor, cu indicarea situaţiei şi întinderii lor.

Calcaric – În legenda FAO, (sub)unitate de sol caracterizată prin faptul că are carbonaţi cel puţin pe grosimea cuprinsă între 20 cm şi 50 cm.

Calcar oolitic – Orizont de sol care conţine fragmente de calcar în proporţie cuprinsă între 25şi 85%.

Calcaros – Se referă la materialul de sol care face efervescenţă sau care conţine mai mult de 1% carbonat de calciu.

Calcic (ca)- sol având orizont carbonato-acumulativ sau calcic (Cca) sau pudră friabilă de CaCO3 în primii 125 cm (sau în primii 200 cm în cazul texturilor grosiere).

Calcificare – Proces propriu solurilor din anumite regiuni aride sau semiaride care se caracterizează prin formarea unei cruste calcaroase mai mult sau mai puţin dure.

Calcifilă – Plantă care se dezvoltă bine pe roci sau soluri bogate în CaCO3.

Calcisoluri (CL) – Grupare majoră în cadrul legendei FAO. Soluri având un orizont calcic, un orizont petrocalcic sau concentraţii de pudră de carbonaţi în primii 125 cm.

Cambisoluri – Clasă de soluri care include solurile care prezintă un orizont B cambic, cu excepţia celor care îndeplinesc condiţia de a fi molisol, umbrisol, sol hidromorf sau halomorf. Sunt incluse la cambisoluri, solurile brune eu-mezobazice, solurile roşii (terra rossa) şi solurile brune acide.

Cambiargic (cr) – Sol având orizont B cu caractere de orizont cambic în prima parte şi de orizont argic în a doua parte; se aplică la Alosoluri.

Cambic (cb) – Sol având orizont B cambic (Bv); nu se aplică la Cambisoluri.

17

Capacitatea de apă utilă (CU) – Cantitatea maximă de apă accesibilă plantelor pe care o poate reţine durabil solul. Este considerată a fi egală cu diferenţa dintre capacitatea de apă în câmp şi coeficientul de ofilire.

Capacitatea de cedare a apei – Cantitatea de apă pe care o pierde solul în urma coborârii nivelului apei freatice. Este egală cu diferenţa dintre capacitatea totală pentru apă (CT) şi capacitatea pentru apă în câmp (CC).

Capacitatea de schimb cationic – Suma totală a cationilor care poate fi desorbită de un sol, argilă, etc., la pH=7 sau 8,2 în funcţie de metoda folosită pentru determinare. Se exprimă de regulă în me/100 g sol, argilă sau alt material cu proprietăţi adsorbtive.

Capacitate portantă – Sarcina maximă pe care o poate suporta un sol, un pământ de fundaţie, o construcţie, fără a se forma.

Capacitatea pentru apă în câmp(CC) – Cantitatea de apă ce o poate reţine solul în aşezarea lui naturală în câmp, în absenţa umezirii printr-o apă freatică permanentă sau temporară, după ce a fost umezit în exces şi a încetat scurgerea gravita-ţională (de regulă după 1-3 zile de la data saturării cu apă).

Capacitatea totală pentru apă – Cantitatea de apă pe care o conţine solul când toţi porii sunt ocupaţi cu apă, corespunde deci porozităţii totale a solului.

Capilaritate – Mecanismul prin care apa capilară se ridică în sol şi subsol prin spaţiile capilare. Mişcarea este mai puternică acolo unde evapotranspiraţia depăşeşte precipitaţiile (zone aride şi semiaride). Zona de mişcare se numeşte zonă capilară şi este locul unde se acumulează sărurile solubile. Fenomenul poate fi accentuat prin irigaţii.

Caractere gleice şi stagnice – Caractere de diagnostic care se raportează la materialele din sol saturate în apă în anumite perioade ale anului, cu manifestare de fenomene de reducere sau reducere şi oxidare de fier, exprimate prin colorit marmorat specific sau colorit cu crome joase, segregare de oxizi de fier sau prezenţa unor cimentări cu oxizi de fier.

18

Caractere vertice – Caractere de diagnostic care se raportează la solurile argiloase şi într-o anumită perioadă de an prezintă crăpături, feţe de alunecare şi agregate structurale paralelipipedice. Aceste proprietăţi nu sunt suficient de bine exprimate pentru a fi diagnostice pentru vertisol.

Caractere de diagnostic – Acele particularităţi pedologice care servesc la definirea unităţilor de sol. Ele au fost definite cantitativ.

Carbonato-sodic (so) – Solonceac sau soloneţ (salsodisoluri) caracterizate prin prezenţa sodei (carbonat şi bicarbonat de sodiu) cu conţinut mai mare de 10 mg (0,33 me/ la 100 g sol.

Carbonat secundar – Carbonat format în sol prin precipitare din soluţia de sol sau din apa freatică.

Caracter schelet – Soluri care prezintă orizonturi care conţin peste 75% fragmente de rocă (colţuroase sau rotunjite) având o grosime de cel puţin 25 cm în primii 50 cm ai solului, de cel puţin 50 cm în primii 100 cm ai solului sau de peste 50 cm dacă solul este mai profund.

Carbonatare – Proces de îmbogăţire a unui sol sau a unui orizont de sol cu carbonaţi secundari.

Carbonatic – Despre un sol sau material parental care conţine carbonaţi de la suprafaţă sau din primii 40-50 cm.

Clasă de sol – Totalitatea solurilor caracterizate printr-un anumit stadiu sau mod de diferenţiere a profilului de sol dat de prezenţa unui orizont pedogenetic sau proprietate esenţială, considerate elemente diagnostice specifice celor 12 clase de soluri.

Capilaritate – Mecanismul prin care apa capilară se ridică în sol şi subsol, prin spaţiile capilare. Mişcarea este mai puternică acolo unde evapotranspiraţia depăşeşte precipitaţiile (zone aride şi semiaride). Zona de mişcare se numeşte zonă capilară şi este locul unde se acumulează sărurile solubile. Fenomenul poate fi accentuat prin irigaţii.

Carenţă – Insuficienţă dintr-un ecosistem din sol a unei substanţe nutritive.

19

Cartare agrochimică – Ansamblu al operaţiilor de delimitare a unor parcele omogene în raport cu tipul de sol, cultura, tratamentele, etc., având suprafeţe între 0,25 şi 5 ha, din care se recoltează, probe de sol pe care se efectuează în laborator analizele agrochimice. Se elaborează cartograme cu diferite caracteristici agrochimice care constituie baza pentru stabilirea şi aplicarea diferenţiată a îngrăşămintelor şi altor măsuri de ameliorare chimică a solurilor pentru valorificarea optimă a resurselor naturale.

Cartare pedologică – Ansamblu de operaţii de examinare sistematică, de descriere şi clasificare a profilelor de sol şi de trasare pe hartă a limitelor (delimitarea) unităţilor carto-grafice de sol într-un anumit teritoriu. Cartarea pedologică poate fi complexă (concomitent cu celelalte elemente ale mediului), detaliată, de recunoaştere specială.

Cartografierea solurilor – Ramură a ştiinţei solului care se ocupă cu studiul metodelor şi tehnicii de întocmire a hărţilor pedologice şi de interpretare a datelor pedologice în diferite scopuri.

Castanoziom – În clasificarea FAO/UNESCO, sol format în zona de stepă, cu acumulare redusă de materie organică şi cu orizont de acumulare a CaCO3.

Catenă de soluri – Succesiune de soluri aproximativ de aceeaşi vârstă şi formate pe acelaşi material parental în condiţii climatice similare, dar având caractere diferite datorită variaţiei reliefului şi drenajului.

Cernic (ce) – Sol având orizont molic care se continuă cu culori de orizont molic în prima parte a orizontului intermediar.

Cernoziom – Tip de sol din clasa molisoluri, caracterizat printr-un orizont Am cu crome egale sau mai mici de 2 la materialul în stare umedă, cu orizont A/C având, cel puţin în partea superioară, valori şi crome mai mici de 3,5 la materialul în stare umedă, atât pe feţele cât şi în interiorul agregatelor structurale. Succesiune de orizonturi: Am-A/C-C sau Cca. Subtipuri: tipic, vermic, vertic, rendzinic, pseudo-rendzinic, litic, gleizat, salinizat, alcalizat. Simbol CZ.

20

Cernoziom argiloiluvial – Tip de sol din clasa molisoluri, caracterizat printr-un orizont Am cu crome mai mici sau egale cu 2 şi orizont Bt având, cel puţin în partea superioară, valori şi crome mai mici de 3,5 la materialul în stare umedă. Succesiunea tipică de orizonturi: Am-Bt-C sau Cca. Subtipuri: tipic, vertic, rendzinic, pseudorendzinic, gleizat, pseudogleizat, salinizat, alcalizat. Simbol CI.

Cernoziom cambic – Tip de sol din clasa molisoluri, caracte-rizat printr-un orizont Am cu crome mai mici sau egale cu 2 la materialul în stare umedă şi orizont Bv având, cel puţin în partea superioară valori şi crome mai mici decât 3,5 la materialul în stare umedă. Succesiunea tipică de orizonturi: Am-Bv-C sau Cca. Subtipuri: tipic, vermic, vertic, rendzinic, pseudorendzinic, litic, gleizat, salinizat, alcalizat.

Cernoziom carbonatic – Cernoziom cu carbonaţi care fac efervescenţă la tratare cu acizi diluaţi de la suprafaţa solului (accepţie mai veche) sau începând din prima parte a orizontului A.

Cernoziom castaniu – Denumire introdusă de G.M.Murgoci sub forma „sol castaniu”, aplicată ulterior la unele cerno-ziomuri din sudul ţării, relativ mai deschise la culoare şi cu carbonaţi la suprafaţă sau în prima jumătate a orizontului A. Echivalent cu cernoziomul tipic, carbonatic.

Cernoziom ciocolatiu – Denumire introdusă de G.M. Murgoci pentru unele cernoziomuri levigate, aplicată ulterior la cernoziomurile din sudul ţării, relativ mai închise la culoare şi cu carbonaţi în a doua jumătate a orizontului A. Echivalent cu cernoziomul semicarbonatic.

Cernoziom compact – Denumire folosită în trecut pentru unele vertisoluri din zona cernoziomurilor.

Cernoziom decarbonatat – Cernoziom în al cărui profil carbonaţii apar din partea inferioară a orizontului A sau din A/C. Echivalent cu cernoziomul tipic, slab levigat.

Cernoziom degradat – În România, înainte de 1980, tip de sol zonal caracteristic antestepei, format prin evoluţia cernozio-murilor ca urmare a invadării stepei de către pădure, având

21

ca rezultat formarea de orizonturi Bt cu structură prismatică. Echivalent cu cernoziomul argiloiluvial.

Cernoziom levigat – În România, înainte de 1980, tip de sol zonal caracteristic silvostepei şi antestepei care spre deosebire de cernoziomuri, are şi un orizont Bv sau Bt fiind deci echivalent în nomenclatura actuală cernoziomului cambic sau cernoziomului argiloiluvial.

Cernoziom levigat compact – Denumire folosită în trecut pentru unele vertisoluri din aria cernoziomurilor cambice.

Cernoziom regradat – Denumire aplicată cernoziomurilor cu orizont A sau Bv invadat secundar, parţial sau total, de carbonaţi antrenaţi ascendent pe profil în perioadele uscate ale anului sau datorită faunei.

Cernoziomuri (CZ) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO. Soluri cu orizont A molic, cu crome <2 în stare umedă, prezentând una sau mai multe din următoarele caracte-ristici: un orizont calcic sau gipsic sau aglomerări de calcar pulverulent moale în primii 125 cm; fără orizont natric; fără caracteristici diagnostice ale rendzinelor, vertisolurilor, planosolurilor sau andosolurilor, fără proprietăţi salice; fără proprietăţi gleice în primii 50 cm, atunci când nu există orizont argilic; fără pelicule albicioase pe feţele agregatelor structurale.

Cervotocine – Canal făcut în sol de râme sau alte animale mici umplut ulterior cu material de sol.

CG – Simbol folosit pentru notarea orizontului C care prezintă şi caractere de orizont G.

Cheluviere – Migrare a anumitor elemente chimice, îndeosebi a aluminiului şi fierului, sub formă de chelaţi, care rezultă prin complexarea acestor elemente de către unii compuşi organici. Constituie mecanismul principal implicat în procesul pedogenetic al podzolirii humico-feriiluviale.

Ciclul apei în sol – Totalitatea proceselor de pătrundere şi de consum sau pierdere a apei în sol.

22

Cimentare – Proces de legare a particulelor minerale (de sol sau rocă) prin intermediul altor lianţi decât argila (CaCO3, SiO2, oxizi de Fe şi Al), materialul căpătând o consistenţă dură.

Clasă de eroziune – Categorie convenţională de evaluare a eroziunii solului pe un teren, care ia în considerare forma de eroziune, gradul de eroziune şi suprafaţa de teren afectată de eroziune.

Clasă de fertilitate a solului – Categorie convenţională care grupează soluri cu acelaşi nivel de fertilitate (sau nivele apropiate) stabilită în funcţie de caracteristicile solului.

Clasă de pretabilitate – Categorie convenţională de grupare a terenurilor în funcţie de măsura în care sunt apte pentru o anumită folosinţă agricolă.

Clasă de sol – Categorie sistematică de ordin superior în care solurile sunt grupate în funcţie de procesul pedogenetic caracteristic, reflectat de orizontul principal de diagnoză. În clasificarea S.R.C.S. (1980) sunt definite 10 clase de soluri: molisoluri, argiluvisoluri, cambisoluri, spodosoluri, umbrisoluri, soluri hidromorfe, soluri halomorfe, vertisoluri, soluri neevoluate, trunchiate sau desfundate şi soluri organice (histosoluri).

Clasă de textură – Categorie care grupează soluri sau sedimente (materiale parentale) având aceeaşi sau aproape aceeaşi compoziţie granulometrică a pământului fin, adică conţinutul diferitelor fracţiuni granulometrice ale acestuia (argilă, praf, nisip) se află cuprins în anumite limite bine stabilite.

Clasificarea solurilor – Gruparea sistematică a solurilor în categorii taxonomice de diverse niveluri pe baza anumitor criterii şi parametri. Există un mare număr de clasificări ale solurilor elaborate pe diferite criterii. La început au avut prioritate în clasificare criteriile genetice bazate pe factorii pedogenetici şi procesele pedogenetice. În prezent, la baza clasificărilor stau însuşirile intrinseci ale solului reflectate de profilul lor morfologic şi proprietăţile lor specifice.

23

Clima solului – Totalitatea proceselor legate de schimbările regimului termic şi hidric al solului.

Climaxul solului – Stadiul de evoluţie al unui sol în care acesta se găseşte în echilibru dinamic (stare staţionară) cu condiţiile de mediu.

Clinosecvenţă – Succesiune de soluri ale căror proprietăţi prezintă variaţii în funcţie de climatul sub care s-au format.

Clinogleic (cl) – Sol cu stagnogleizare (w) din primii 50 cm şi gleizare (Go) în primii 200 cm, excesul de apă fiind provenit atât din precipitaţii sau izvoare de coastă, cât mai ales prin curgere (prelingere) laterală prin orizonturile profilului de sol situat în condiţii de versant.

Clinosecvenţă – Catenă de soluri înrudite care diferă între ele, în ceea ce priveşte anumite proprietăţi , datorită efectuării delicvităţii pantei ca factor pedogenetic.

Cloruro-sulfatic (cs) – Solonceac tipic caracterizat prin acumulare intensă de săruri neutre (cloruri, sulfaţi). (Se poate separa solonceac cloruric, solonceac sulfatic).

C/N – Simbolul raportului carbon/azot (în materia organică a solului).

Coeficient de higroscopicitate – Reprezintă umiditatea solului aflat în echilibru cu o atmosferă având o umiditate relativă convenţională, de obicei realizată cu ajutorul unei soluţii de compoziţie şi concentraţie dată. Coeficientul de higrosco-picitate Mitscherlich se determină la o umiditate atmosferică relativă de 94,3% în prezenţa acidului sulfuric, soluţie 10%.

Coeficient de ofilire – Indice hidrofizic notat cu CO, reprezentând umiditatea maximă sub care plantele se ofilesc permanent. Indirect se determină multiplicând coeficientul de higrosco-picitate Mitschelich cu 1,5.

Coeficient de scurgere – Raport între cantitatea de apă din precipitaţii care se scurge la suprafaţa solului şi cantitatea de precipitaţii căzute.

Colmatare – Proces de impermeabilizare a unui sol argilos care prin gonflare obturează pori.

24

Coluvisol – Tip de sol neevoluat constituit din material coluvial nehumifer acumulat la baza versantului sau pe versant într-un strat de cel puţin 50 cm grosime având sau nu orizont A. Prezintă subtipurile: tipic, molic, gleizat, pseudogleizat, salinizat. Simbol CO.

Compactare – Tasare puternică (proces de mărire accentuată a densităţii aparente şi de micşorare a macroporozităţii unui sol, de regulă în urma activităţii umane.

Complex adsorbtiv – Ansamblu de compuşi minerali şi organici din sol cu suprafaţă activă, capabili de a manifesta procese de adsorbţie-desorbţie. Este alcătuit în cea mai mare parte din complexul coloidal argilo-humic. Compuşii necoloidali cu praful, nisipul prezintă adsorbţia , dar într-o foarte mică măsură.

Complex argilo-humic – Complex coloidal organo-mineral specific solului, rezultat prin amestecarea intimă a argilei şi humusului, încât nu pot fi separate mecanic şi foarte greu pe cale chimică.

Complex argilos – Parte din complexul de alterare al solului, format din minerale argiloase amestecate cu oxizi şi hidroxizi de aluminiu, fier, mangan şi siliciu rezultaţi în timpul procesului de alterare; particulele au dimensiuni sub 0,002 mm.

Complex de alterare – Parte alterată a masei silicatice a solului formată din complexul argilos, oxizi şi săruri mai greu sau mai uşor solubile, depuse fie la locul de formare a rocilor parentale, fie după ce au fost transportate în altă parte.

Complex Piscupia – Denumire dată pentru unele vertisoluri din Oltenia.

Complex de soluri – O unitate pedocartografică care reprezintă o grupare de soluri în care acestea nu pot fi separate ca areale individuale, chiar printr-o cartare foarte detaliată.

Compost – Îngrăşământ organic rezultat în urma compostării diferitelor resturi vegetale şi animale după o prealabilă ames-tecare, umezire şi adaos de îngrăşăminte minerale utilizat în agricultură şi destinat în principal ameliorării structurii solului.

25

Concreţiune de carbonaţi – Concreţiune formată predominant din CaCO3 (de regulă calcit), având forme şi mărimi diferite de la câţiva mm la câţiva cm. Se întâlneşte în orizontul Cca al solurilor, în loess sau în alte materiale carbonatice.

Concreţiune ferimanganică – Concreţiune formată prin precipitarea oxizilor de fier şi mangan, având frecvent o formă sferică în care se observă depuneri concentrice succesive de oxizi de Fe şi Mn. Ele pot fi punctiforme sau pot atinge un diametru de 1 cm sau mai mult. Au o culoare roşcată închis, cu atât mai negricioasă cu cât conţinutul de Mn este mai mare. Sin. bobovină, alice de pământ.

Concreţiune septarică – Concreţiune, în genere de carbonaţi, în al cărei interior există goluri.

Conservarea solului – Complex de lucrări şi măsuri tehnice culturale, ori de altă natură aplicate pentru prevenirea degradării stării de fertilitate a solului prin eroziune sau alte procese.

Consistenţă – Însuşire complexă a materialului de sol care reflectă cantitativ manifestarea forţelor de coeziune şi adeziune la diferite umidităţi. Corespunde de fapt cu compactitatea sau cu coeziunea globală a solului şi cu rezistenţa la penetrare.

Consistenţă afânată – Formă de consistenţă a solului uscat sau umed, caracterizată printr-o mobilitate mare şi o coeziune scăzută a particulelor de sol.

Consistenţă dură – Formă de consistenţă a solului uscat, caracterizată printr-o mare coeziune a particulelor; la această consistenţă solul nu se poate lucra decât cu mare greutate.

Consistenţă fermă – Formă de consistenţă a solului umed caracterizată printr-o accentuată coeziune a particulelor de sol.

Consistenţă friabilă – Formă de consistenţă a solului umed în care coeziunea este redusă şi agregatele structurale se desfac uşor prin apăsare între degete.

Consistenţă lipicioasă – Formă de consistenţă a solului în care particulele de sol prezintă adeziune pentru un corp metalic introdus în sol.

26

Consistenţă plastică – Formă de consistenţă a solului umed care arată capacitatea solului de a fi modelat.

Consum de apă – Cantitatea de apă extrasă din sol de o cultură în cursul unei perioade date, incluzând apa efectiv consumată de plante (transpiraţia) şi apa evaporată de la suprafaţa solului (evapotranspiraţia), egală deci cu evapotranspiraţia reală. În condiţiile zonei agricole a României c.a. anual al principalelor culturi variază între 3500-7500 m3/ha.

Contact litic – Trecerea bruscă de la sol la roca subiacentă consolidată compactă.

Contractibilitate – Însuşire a solului de a se contracta prin uscare. Conţinut de aer – Cantitatea de aer existentă la un moment dat

în sol. Reprezintă partea din porozitatea solului care în momentul respectiv nu este ocupată de apă. Se exprimă de regulă în procente faţă de volumul total al solului.

Conţinut total de săruri solubile – Cantitatea totală a sărurilor solubile care trec în soluţia solului. Se exprimă în % sau în me/100 g sol. Sin. salinitate.

Copertat (co) – Sol acoperit cu material de sol humifer (de regulă orizont A molic de peste 10-15 cm grosime).

Coprolit – Excrement al animalelor din sol încorporat acestuia. Corelarea solurilor – În cartografia solurilor, ansamblu de

lucrări constând din compararea unităţilor de soluri din legendă (separate pe baza unor sisteme de clasificare locale) cu cele definite şi denumite într-un sistem general de clasificare sau cu oricare alt sistem de clasificare.

Cornevină – Canal de foste rădăcini lemnoase din sol umplut cu material de sol.

Crăpătură – Deschizătură formată în sol în perioada uscată a anului, de regulă de-a lungul unui plan vertical sau oblic, mai rar orizontal, prin pierdere şi prin contracţie. Formarea C. este mai accentuată în solurile cu textură fină, în cele a căror argilă este de natură predominant montmorillonitică şi în cele cu structură degradată.

27

Criopedogeneză – Proces pedogenetic caracteristic regiunilor subpolare.

Criosoluri – Soluri caracteristice pentru biotopurile din regiunea arctică. În tundră se disting mai multe tipuri de sol care au orizonturile de adâncime permanent îngheţate (permafrost). Solurile poligonale sunt cele mai cunoscute. Aici fenomenele de crioturbaţie au determinat un aranjament periferic, poligonal, al elementelor grosiere.

Criptospodic – Termen care indică la nivel de subtip, soluri în al căror profil este prezent un orizont B cambic, dar care are acumulare de oxizi de Al şi ceva oxizi de Fe. Este absent şi orizontul eluvial. Se aplică la solurile brune acide şi solurile humicosilicatice. Se notează cu cp.

Criostagnic – sol cu proprietăţi criostagnice în profil. Se aplică la soluri din zona montană rece (înaltă).

Cromă – Variabilă în sistemul Munsell cu care se precizează puritatea relativă, intensitatea sau saturaţia culorii. Se notează cu cifre de la 1-10 la numitorul unei fracţii (care are la numărător valoarea culorii).

Cronosecvenţă – Secvenţă de soluri cu schimbări graduale care diferă între ele în ceea ce priveşte anumite proprietăţi datorită vârstei lor diferite, ca factor pedogenetic.

Crotovină – Veche galerie de animale dintr-un orizont de sol umplut cu material din acelaşi orizont sau, de regulă, din alt orizont al solului.

Crustă de sare – În ştiinţa solului, crustă care se formează la suprafaţa unor solonceacuri prin precipitarea sărurilor la suprafaţa solului în perioada uscată a anului.

Cuarţ SiO2 – Mineral din grupa silicei. Se întâlneşte în toate solurile minerale, constituind cea mai mare parte a fracţiunii nisipoase şi o parte importantă din fracţiunea praf. Unele nisipuri sunt constituite aproape exclusiv din cuarţ, pe ele formându-se soluri foarte puţin fertile.

Cuirasă – Acumulare continuă cimentată în masa unui orizont de sol.

28

Culoare – Pentru soluri, caracter morfologic important care se apreciază la materialul în stare umedă şi uscată, folosind sistemul şi planşele etalon de culori Munsell sau alte mijloace de apreciere.

Culori diagnostice – Nuanţele, valorile şi cromele exprimate în sistemul Munsell, ale orizontului A şi B (ex. cromele ≤ ale orizontului A molic separă cernoziomurile de kastanoziomuri sau subtipurile tipice de cele brunice ale tipurilor pelosol şi vertisol).

Cultură amelioratoare – Plantă cultivată cu scopul principal de a îmbunătăţi unele însuşiri ale solului, de exemplu structura acestuia.

Cultură pe curbele de nivel – Sistem de cultură practicat pe terenurile în pantă în care toate lucrările agricole se execută pe o direcţie perpendiculară pe linia de cea mai mare pantă. Constituie o măsură de prevenire şi de combatere a eroziunii solului pe terenuri a căror pantă nu depăşeşte 8-10%.

Cultură în fâşii – Sistem de cultivare a solului caracterizat prin alternarea sistematică a unor fâşii relativ înguste de teren semănate cu plante diferite.

Cultură protectoare – Plantă cultivată cu scopul principal de a proteja solul împotriva eroziunii sau altor procese de degradare.

Cumulic – Termen care indică soluri cu orizont A de peste 75 cm grosime, rezultat din acumularea de material provenit din orizonturile superioare ale solului şi transportat pe versant sau la baza acestuia gravitaţional sau prin apele de şiroire.

Curbă granulometrică – Reprezentarea grafică a alcătuirii granulometrice a solului.

Curbă de infiltraţie – Reprezentarea grafică a dinamicii în timp a procesului de infiltrare a apei în sol. Are în abscisă timpul şi în ordonată cantitatea de apă infiltrată şi/sau viteza de infiltraţie.

29

Cutană – În micromorfolofie, depunere fină constituită din orice material din sol care umple golurile, îmbracă parţial (uneori chiar total) cu o pojghiţă subţire feţele agregatelor structurale şi/sau grăunţii de schelet sau formează punţi între acestea.

Cuţit pedologic – Cuţit special folosit pentru împrospătarea profilului de sol şi pentru recoltarea probelor.

D

D – Simbol folosit pentru notarea orizonturilor desfundate. DA – Simbol al densităţii aparente a solului. Debazificare – Îndepărtare a bazelor din complexul adsorbtiv al

solului şi înlocuirea lor cu ioni de H+ şi/sau Al3+. Sin. desaturare.

Decalcifiere – Proces de îndepărtare a ionului de calciu din complexul adsorbtiv al solului. Se produce după decarbo-natare dacă au existat carbonaţi.

Decapat – Sol ale cărui orizonturi de suprafaţă au fost îndepărtate sub influenţa eroziunii.

Decarbonatare – Proces de îndepărtare parţială sau totală a carbonaţilor dintr-un sol sau dintr-o rocă.

Decopertare – Acţiunea de îndepărtare a părţii superioare a solului efectuată pentru realizarea unei lucrări de nivelare.

Defertilizare – Pierderea fertilităţii solului prin cultivare iraţională, prin necultivare îndelungată sau prin acţiunea factorilor de mediu.

Deficit de apă în sol – Cantitatea de apă corespunzătoare diferenţei dintre capacitatea pentru apă în câmp a unui sol şi cantitatea de apă existentă în sol la un moment dat.

Deflaţie – Acţiunea vântului de îndepărtare şi transport al particulelor de sol de pe suprafaţa terestră. Se manifestă mai ales pe solurile nisipoase.

30

Degradare – 1. Termen genetic pentru orice proces care conduce la deteriorarea fertilităţii solului; îndepărtărea stratului superior al solului prin eroziune, înmlăştinire, sărăturare, acidificare, compactare, poluare, etc. 2. În accepţiunea veche, proces de evoluţie a cernoziomului către soluri de pădure prin intensi-ficarea formării şi migrării argilei şi a descompunerii humu-sului. Cernoziomul degradat era un stadiu în această evoluţie.

Degradare structurală – Deteriorare a structurii solului. Degradare texturală – Formarea unui orizont B argiloiluvial

(Bt) în cursul procesului pedogenetic prin migrarea argilei şi acumularea ei în acest orizont, realizându-se astfel o diferenţiere texturală în profilul de sol. Sin. argiloiluviere.

Dehumificare – Proces de distrugere a humusului din sol din cauze endogene sau din cauza influenţelor antropice negative.

Densitatea profilelor de sol – Numărul de profile de sol pe unitatea de suprafaţă (km2 sau ha) care se studiază la cartarea pedologică. D.p.s. depinde de scara la care se execută cartarea şi complexitatea regiunii.

Depozit loessoid – Rocă neconsolidată care prezintă numai unele din caracterele loessului, deosebindu-se de acesta prin culori mai roşcate sau mai cenuşii, slabă stratificare, textură mai fină sau mai grosieră, etc.

Dernopodzolic – Sol argiloiluvial boreal format în nordul Câmpiei Ruse, la tranziţia dintre zona podzolurilor şi a silvostepei.

Desalinizare a solurilor – Îndepărtarea sărurilor solubile sau micşorarea conţinutului de săruri solubile din sol prin spălarea lor ca urmare fie a unui proces natural, fie a unor udări speciale aplicate în cadrul lucrărilor de ameliorare a solului.

Descrierea profilului de sol – Redarea scrisă a caracterelor morfologice ale unui sol de la suprafaţă până la materialul sau roca parentală. Pentru fiecare profil se prezintă natura şi grosimea orizonturilor în succesiunea lor verticală, trecerea între orizonturi, precum şi pentru fiecare orizont în parte culoarea, textura, structura, consistenţa, aderenţa, porozitatea, neoformaţiile, etc. De asemenea, se consemnează condiţiile de mediu în care este situat profilul.

31

Desecare – Eliminarea excesului de umiditate din sol, cuprinzând lucrări de îmbunătăţiri funciare, având ca scop eliminarea surplusului de apă de la suprafaţa solului şi din sol. Sin.drenaj deschis.

Desfundare – Lucrare a solului executată până la adâncimea de 50-80 cm, de regulă cu răsturnarea orizonturilor, în vederea înfiinţării de plantaţii de viţă-de-vie sau pomi fructiferi.

Destrucţia orizontului B – Fragmentare a orizontului B argiloiluvial prin pătrunderea progresivă în partea lui superioară a orizontului eluvial în formă de limbi care se lărgeau din ce în ce mai mult în stadiile avansate de evoluţie rămânând numai resturi, mai mult sau mai puţin distincte de orizont B într-o masă de material albic (de silice).

Destrucţia silicaţilor – Desfacere a silicaţilor în oxizii componenţi care sunt supuşi unei migrări parţiale sau totale pe profilul de sol. Este caracteristică procesului de podzolire.

Desţelenire – ararea adâncă a unei suprafeţe înierbate natural sau a unui teren cultivat cu plante perene (pajişte semănată, lucernieră).

Determinant pedoecologic – Substanţă, organism, însuşire sau proces din sol care acţionează indirect asupra vieţii plantelor, prin intermediul factorilor ecologici pe care îi determină sau îi influenţează.

Diagnoza solului – Operaţie de identificare a taxonului (unităţi de clasificare) în care se încadrează un profil de sol, prin studiul caracterelor lui morfologice, uneori şi fizico-chimice.

Dinamica formării solului – Totalitate a proceselor şi schimbă-rilor care au avut loc în cursul formării solului.

Dinamica sărurilor – Modificările în timp ale conţinutului total şi ale compoziţiei sărurilor solubile din sol într-o perioadă determinată.

Dinamica umidităţii solului – Ansamblu al modificărilor în timp ale umidităţii solului într-o perioadă determinată.

32

Dispersia argilei – Fenomenul de împrăştiere a particulelor fine de argile în soluţia solului. În sol, precede fenomenul de migrare a argilei.

Distric – (despre sol). Cu grad de saturaţie în baze scăzut, de regulă sub 50%.

Distrofic – Despre un mediu de cultură sau de sol care este extrem de sărac în componente bazice şi elemente nutritive şi cu activitate biologică de intensitate limitată.

Distrugerea agregatelor – Sfărâmare pe cale mecanică sau desfa-cere datorită acţiunii apei a agregatelor structurale ale solului.

Dren – Conductă, de regulă din tuburi de beton, de ceramică sau de material plastic, îngropată în sol, folosită pentru colectarea şi îndepărtarea excesului de apă şi coborârea nivelului apei freatice.

Dren cârtiţă – Galerie cu diametrul de 5-8 cm executată în sol la adâncimea de 30-40 cm sau mai adânc, cu ajutorul unui plug special în scopul colectării şi eliminării excesului de apă şi îmbunătăţirii aeraţiei, îndeosebi pe solurile argiloase şi organice.

Drenaj – Lucrare de eliminare a excesului de apă din sol care se referă la coborârea nivelului apei freatice şi se realizează prin drenuri îngropate în sol. Sin. drenaj închis.

Drenaj extern – Proprietatea terenului de a permite îndepărtarea de pe suprafaţa solului prin scurgere a apei provenite din precipitaţii sau alte surse. D.e. se apreciază după caracterele morfologice ale profilului de sol, ale înclinării terenului, climei şi acoperirii cu vegetaţie. Sin.scurgere de suprafaţă.

Drenaj deschis – Desecare cu canale colectoare de apă deschise. Drenaj închis – Desecare cu drenuri îngropate. Drenaj global – Proprietatea solului şi a terenului de a permite

îndepărtarea, cu o anumită viteză şi amploare a apei îndeosebi prin drenaj extern şi intern, exprimată ca frecvenţă şi durată a perioadelor în care solul este nesaturat sau parţial saturat cu apă. D.g. se apreciază ţinând seama de drenajul intern şi extern al solului.

33

Drenaj intern – Proprietatea solului de a permite infiltrarea, îndepărtarea cu o anumită viteză şi amploare a excesului de apă căzută pe suprafaţa lui. Pe teren D.i. se apreciază în funcţie de textura, structura şi caracterul de hidromorfie ale profilului de sol şi stratelor subiacente, nivelul apei freatice şi eventual apei stagnante în profilul de sol.

Duripan – orizont de sol, puternic cimentat cu silice, care se prezintă foarte dur şi casant.

E E – Simbol folosit pentru notarea orizontului eluvial. e– caracter slab luvic (hipoluvic) – acumulare reziduală de

grăunţi de nisip sau praf fără pelicule coloidale („pudrare cu cuarţ”).

Ea – Simbol folosit pentru notarea orizontului E albic. EB sau E/B – Simbol pentru notarea orizontului de tranziţie

dintre orizonturile E şi Bt. E+B – Simbol pentru notarea orizontului de pătrundere a

orizontului E în orizontul Bt. Ecopedologia – Ştiinţa care studiază influenţa solurilor asupra

organismelor vii, îndeosebi asupra plantelor, inclusiv influenţa folosirii de către om a terenurilor asupra creşterii plantelor. Sin. edafologie.

Edafic – 1. Care se referă la sol. 2. Condiţionat de factori ai solului sau substratului mai degrabă decât factorii climatici.

Edfolite – Plante înrădăcinate în sol. Edafoclimax – Stare climax determinată de natura materialului,

nu de condiţiile climatice generale. Edafologie – domeniu situat la contactul ecologiei cu pedologia;

studiază relaţiile dintre însuşirile fizice, fizico-mecanice şi chimice ale solului şi organismele din el sau de la suprafaţa sa. Sin. ecopedologie.

34

Efect rezidual – Efectul unui tratament aplicat solului care se resimte şi în anul sau anii următori. De exemplu, influenţa fertilizării cu fosfor, cu azot, etc.

Efervescenţă – Degajare de CO2 prin tratarea solului care conţine carbonaţi cu HCl diluat (1:3).

Eflorescenţă – Depunere fină de săruri de carbonaţi, sulfaţi, cloruri, etc. în sol, în urma evaporării soluţiei solului.

El – Simbol folosit pentru notarea orizontului E luvic. Eluviere – Deplasarea în sol prin intermediul, în suspensie sau

soluţie, a unor componenţi ai materialului de sol, de regulă dintr-un orizont superior într-unul inferior.

Eluviu – Material neconsolidat, rezultat din dezagregarea şi alterarea rocilor, rămas pe locul de formare; este caracte-ristic suprafeţelor orizontale.

Entic (en) – Sol având dezvoltare extrem de slabă (incipientă) sau neîndeplinind integral atributele tipului (la Aluviosol entic orizontul A este sub 20 cm grosime sau lipseşte).

Entisoluri – Soluri la care solificarea este incipientă, ca în cazul solurilor tinere, nedezvoltate.

Erodabilitatea – Măsură a uşurinţei cu care un sol poate fi erodat sub acţiunea apei de scurgere de suprafaţă, exprimată prin cantitatea de material îndepărtat din sol în condiţii standard de climă, pantă, folosinţă terenului.

Erodisol – Tip de sol în S.R.C.S. Sol cu profil puternic decapitat, prin eroziune sau decopertare, astfel încât nu se mai poate stabili apartenenţa lui la un anumit tip genetic de sol. Prezintă subtipurile: tipic, rendzinic, pseudorendzinic, litic, gleizat, pseudogleizat, salinizat, alcalizat, cambic, argiloiluvial, feriiluvial, rodic, andic. Simbol ER.

Eroziune – Proces de îndepărtare a particulelor de sol sau rocă neconsolidată desprinse din masa materialului şi antrenate prin acţiunea apei sau vântului. Eroziunea poate fi: naturală (normală sau geologică) şi antropică (accelerată); hidrică (prin apă) sau eoliană (prin vânt); de suprafaţă, prin şiroire sau în adâncime.

35

Erubazic – Se referă la un sol cu caracter rendzinic format pe roci metamorfice sau eruptive ultrabazice. De exemplu, rendzina erubazică (anterior denumită erubaziom).

Erubaziom – Sol cu profil de cernoziom sau cernoziom cambic, format pe roci eruptive bazice sau ultrabazice; în prezent denumit rendzină erubazică.

Etajarea solurilor – Dispunerea solurilor pe verticală determinată de modificarea altitudinii şi condiţiilor bioclimatice. Sin. zonalitate verticală.

Eubazic – Termen folosit pentru indicarea, în cazul solurilor necarbonatice a unei stări de saturaţie moderate-ridicate în baze (grad de saturaţie la pH=8,2 mai mare de 55%).

Eutric – Despre sol care are grad de saturaţie în baze ridicat, de regulă peste 50%. În S.R.C.S. caracter diagnostic de nivel inferior. Sin. eubazic.

Eutrofă – Apă bogată în substanţe nutritive. Evapotranspiraţie – Reprezintă cantitatea totală de apă cedată,

prin evaporaţie, de către sol şi prin transpiraţie, de către plantele atmosferei inferioare, sub influenţa creşterii temperaturii, în special în perioada caldă a anului.

Evoluţia solului – Totalitate a schimbărilor ce au loc în timp în sol sub influenţa factorilor şi proceselor pedogenetice, inclusiv a celor antropice, care au ca rezultat transformări de ordin genetic. Sin. dezvoltarea solului.

Exces de umiditate – Conţinut de apă în sol care depăşeşte nevoile plantelor, produce un deficit de aeraţie şi/sau creează dificultăţi circulaţiei la suprafaţa solului, reducând astfel recoltele sau împiedicând practicarea agriculturii.

Exudativ – Regim hidric, în care P < ET, diferenţa fiind acoperită prin aflux din apa freatică (C=0) situată la mică adâncime; apare în regiuni aride şi conduce la acumularea de săruri în sol.

36

F

Factor – Element cauzal care participă la obţinerea unui efect. În pedologie se foloseşte termenul factor pedogenetic (f. climatic, f. geologic, f. de relief, f. de vegetaţie, etc.).

Factor abiotic – Componenţii nevii ai mediului sunt grupaţi în factori climatici (lumină, temperatură, precipitaţii, curenţi de aer, etc.), edafici (textură, structură, conţinut de humus, etc.), orografici (relief), etc.

Factor biotic – Referitor la componenţii vii ai mediului, în legătură cu viaţa.

Factor ecologic – Factori biotici şi abiotici a căror acţiune se interferează în sistemele ecologice.

Factor edafic – Factor ecologic abiotic aparţinând solului sau altui factor al substratului.

Factori limitativi – Factori restrictivi pentru producţia agricolă şi se datoresc condiţiilor climatice, de sol, de relief sau de drenaj, în raport cu pretabilitatea la diferite folosinţe terenurile se împart în clase, subclase, grupe şi subgrupe.

Factor pedogenetic – Factor care participă la formarea solului (relieful, materialul parental, apa freatică sau stagnantă în profilul de sol, clima, vegetaţia, fauna solului şi microorganismele la care se adaugă timpul şi activitatea omului). F.p. acţionează simultan şi interdependent la formarea solului. Sin. f. de pedogeneză, f. de formare a solului, f. de solificare.

Factor pedoecologic – Substanţă sau componentă a solului care influenţează direct (şi indirect) viaţa plantelor şi deci producţia de biomasă.

Faeoziomuri (PH) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO (de la grec.phaios=obscur). Sunt soluri de culoare închisă, bogate în materie organică. În S.R.C.S. corespund la cernoziomuri argiloiluviale, soluri cernoziomoide şi soluri cenuşii.

37

Familia de sol – grupare litologică ce reuneşte solurile de acelaşi fel dezvoltate din acelaşi material parental, fie mineral, fie organic.

FAO – Agenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite specializată în problemele alimentaţiei şi agriculturii mondiale. Are sediul la Roma.

Faţă de alunecare – Suprafaţă lustruită, lucioasă, de regulă orientată oblic, formată în urma alunecării unei mase umede de sol sau de material nesolificat deasupra altei mase. F.a. sunt caracteristice argilelor gonflante care înregistrează variaţii accentuate de umiditate.

Fauna solului – Totalitatea animalelor care îşi petrec întreaga viaţă sau numai o parte din ciclul lor de dezvoltare în sol. Este formată din animale unicelulare sau protozoare şi animale pluricelulare sau metazoare.

Favorabilitatea solului – Măsura în care un sol satisface cerinţele de viaţă ale unei plante de cultură date, în condiţii climatice normale şi în cadrul unei agrotehnici corecte.

Fază dispersă – Totalitatea particulelor solide ale solului. Fază de formare a solului – Interval de timp în care solul

evoluează în aceleaşi condiţii de mediu. Sin. f. de pedogeneză, f. de solificare.

Faza gazoasă a solului – Este reprezentată de aerul din sol. Faza lichidă a solului – Este reprezentată prin soluţia solului. Faza solidă a solului – Este reprezentată prin partea minerală

solidă şi materia organică a solului. Feralic – Caracteristică a unor soluri (FAO/UNESCO) care

indică conţinutul bogat în oxizi de fier şi aluminiu. Ferallitizare – Proces de alterare a materialului parental în

climatele calde şi umede, unde precipitaţiile medii anuale sunt mai mari de 1200 mm. În urma alterării ferallitice, solul se îmbogăţeşte cu oxizi şi hidroxizi de fier şi aluminiu.

Feralsoluri (FR) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO (de la lat. ferrum et aluminium). Soluri având un orizont B feralic.

38

Feriargilană – Neoformaţiune formată din oxizi şi hidroxizi de fier împreună cu argila. Sin. peliculă argilo-ferică.

Feriluvic (fe) – Sol (spodisol) având orizont spodic feriiluvial (Bs) în care raportul Fe:C organic este peste 6. Se aplică la Podzol.

Feriiluvial – 1. În S.R.C.S., termen care indică la nivel de subtip, podzolurile în al cărui orizont spodic s-au acumulat predominat sescvioxizi. Se notează cu fe. 2. (Despre soluri). Care au o acumulare de oxizi şi hidroxizi de fier.

Feroliză – Proces de pedogeneză constând din alterarea şi reacţii de schimb cationic în care este implicat şi fierul, care au loc în cicluri de oxidare-reducere repetate într-un mediu în care perioadele uscate alternează cu perioade umede. În faza anaerobă, fierul feros înlocuieşte cationii de schimb care sunt spălaţi, iar în faza aerobă ionii de hidrogen înlocuiesc fierul feros şi corodează marginile stratelor octaedrice ale mineralelor argiloase, conducând la destrucţia parţială a acestora. Sunt afectate îndeosebi mineralele argiloase cu reţea expandabilă. F. este considerată a avea un rol deter-minant în formarea planosolurilor şi solurilor pseudogleice.

Fersialitizarea – Procese de formare a solurilor sub climate tropicale cu sezoane contrastante, care se caracterizează prin descompunerea argilelor şi neoformarea oxidului de fier cu culori roşii.

Fertilitate – Însuşire a solului de a pune la dispoziţia plantelor în tot timpul perioadei de vegetaţie substanţele nutritive, apa şi aerul de care au nevoie pentru creşterea şi dezvoltarea lor în condiţiile satisfacerii şi a celorlalţi factori de vegetaţie.

Fertilitate efectivă – Fertilitate a solului manifestată în condi-ţiile valorificării ei de către om care intervine în procesul producţiei agricole sau silvice cu muncă, experienţă şi mijloace tehnice de lucrare a solului. Sin. fertilitate economică.

Fertilitate naturală – Fertilitate a solului determinată de însuşirile sale fizice, chimice şi biologice în cadrul condiţiilor de mediu în care se află. F.n. este o însuşire caracteristică solului ca entitate.

39

Fertilitate potenţială – Fertilitate pe care o poate atinge un sol după ameliorarea însuşirilor lui nefavorabile.

Fertilizanţi – Compuşi chimici, în general minerali, formaţi din săruri ale fosforului, azotului şi potasiului sau a altor elemente indispensabile nutriţiei plantelor, încorporate în solurile cultivate pentru menţinerea sau creşterea fertilităţii.

Fier liber – Fier din sol care se găseşte în combinaţii complexe sau ca oxizi, hidroxizi, carbonaţi şi sulfuri (nu în silicaţi). Reprezintă forme din care acest element poate fi mobilizat prin procese pedogenetice.

Fimic – Desemnează prezenţa unui orizont de sol humifer situat la suprafaţă cu o grosime mai mare de 50 cm, format sub influenţa antropică. Poate fi molic sau umbric.

Fişă de descriere a profilului – Imprimat de un anumit format în care se înscrie, de regulă într-un anumit sistem, descrierea profilului de sol.

Fizica solului – Disciplină ştiinţifică ce studiază aplicarea fizicii în studiul solului, însuşirile fizice ale solului, precum şi procesele şi fenomenele fizice care au loc în sol.

Fluvisoluri (FL) – Unitate de sol în legenda FAO (de la latinescul fluvius=curs de apă). Sinonim, după S.R.C.S., cu soluri aluviale. Soluri dezvoltate pe depozite aluviale recente, având ca singure orizonturi diagnostice un orizont A ocric sau umbric, orizont H histic, orizont sulfuric.

Fnc – Fâneţe curate. Fnp – Fâneţe cu pomi. Fnpd – Fâneţe împădurite. Folosinţă – Modul de utilizare a pământului după destinaţia

economică şi natura plantelor cultivate. Categoriile principale de F. sunt: terenurile arabile, păşunile, fâneţele, plantaţiile viticole şi plantaţiile pomicole.

Fond funciar – Totalitate a suprafeţelor de teren (inclusiv a celor ocupate de ape) aflate într-un anumit teritoriu.

40

Formă de apă – Parte din apa solului caracterizată prin însuşiri specifice, îndeosebi printr-o anumită mobilitate şi accesibi-litate pentru plante. Principalele forme de apă sunt: a. sub formă de vapori; a. de higroscopicitate; a. peliculară; a. capilară şi a. gravitaţională.

Fosfogips – Deşeu industrial folosit ca amendament pe solurile sărăturoase. Conţine 70-75% ghips şi între 5,5 şi 8% P2O5.

Fosfor – Element chimic cu caracter nemetalic, din grupa a V-a principală, cu numărul atomic 15 şi masa at.30, 97. În majoritatea solurilor minerale conţinutul de F variază între 0,02 şi 0,5%. În orizontul de suprafaţă aproximativ jumătate din F. se găseşte combinat cu materia organică, restul aflându-se în minerale sau combinaţii anorganice. F. este un macroelement esenţial pentru nutriţia plantelor.

Fracţionarea argilei – Separare a fracţiunii granulometrice argiloase a solului în subcategorii de dimensiune. F.a. se foloseşte în cercetări de detaliu.

Fracţionarea humusului – Extragerea, separarea şi determinarea cantitativă sau calitativă a unor fracţiuni diferite de substanţe humice sau a constituenţilor acestora.

Fracţionarea nisipului – Separare a fracţiunilor granulometrice nisipoase ale solului în subcategorii de dimensiune.

Fracţiune granulometrică – Categorie de particule primare de sol având o anumită mărime definită prin dimensiuni limită convenţionale. Principalele fracţiuni granulometrice ale pământului fin sunt argila, praful, nisipul fin şi nisipul grosier.

Fragipan – Orizont de profunzime, de regulă lutos, sărac în materie organică, cu densitate aparentă ridicată, dur sau foarte dur în stare uscată şi casant în stare umedă. F. este de obicei marmorat, fiind slab sau foarte slab permeabil pentru apă. F. este practic lipsit de rădăcini care nu pot pătrunde decât pe feţele albicioase. Se notează cu x.

41

Franj capilar – Strat de sol, de material parental sau de rocă subiacentă aflată imediat deasupra nivelului apei freatice în cuprinsul căruia are loc fenomenul de ascensiune capilară a apei şi care conţine apă sprijinită. Sin. strat capilar.

Freatic – Desemnează tot ce se referă la primul nivel de apă subterană.

Friabil – Care are o consistenţă friabilă şi se sfărâmă la presiune slabă. Indică o consistenţă în stare umedă a materialului de sol. Pe teren se apreciază prin strângerea în mână a unui fragment de sol care este F. dacă se sfarmă la presiune slabă (până la moderată), între arătător şi degetul mare.

Front de drenaj – Limită netă de separare care există în cursul procesului de coborâre a apei freatice între solul saturat cu apă de dedesubt şi cel relativ uscat de deasupra. F.d. are tendinţa de a coborî treptat.

G G – Simbol folosit în S.R.C.S. pentru notarea orizontului gleic. g– Gleizare slabă: 6-15% cu culori de reducere. Gâlgai – Termen folosit pentru microrelieful (ridicături şi

microdepresiuni cu amplitudini de până la 35-50 cm) generat de solurile foarte bogate în argilă (vertisoluri) montmorilonitică ce gonflează când se umezesc sau se contractă când pierd apa.

Gelic – Termen folosit în legenda FAO pentru subunităţile care se reflectă la solurile în profilul cărora este prezent un permafrost cu limita superioară în primii 200 cm. Se notează cu simbolul i. Se aplică la cambisol, gleisol, histosol, planosol şi regosol.

Geneza solului – 1. Mod de formare şi evoluţie a solului ca urmare a acţiunii factorilor şi proceselor pedogenetice. Sin. pedogeneză, formarea solului. 2. Ramură a ştiinţei solului, care se ocupă cu geneza solului definită ca mai sus.

42

Geografia solurilor – Disciplină ştiinţifică aparţinând atât geografiei, cât şi pedologiei care se ocupă cu distribuţia spaţio-temporală a solurilor, de raportul dintre această distribuţie şi factorii de mediu şi de organizarea, ierarhi-zarea şi particularităţile geosistemice ale învelişului de sol.

Gipsisoluri (GY) – Grupare majoră de soluri în cadrul legendei FAO. Soluri cu orizont gipsic sau petrogipsic, sau ambele, în primii 125 cm de la suprafaţă; fără orizonturi de diagnostic, doar un orizont Ao, B cambic sau un orizont B argiloiluvial (Bt) pătruns de gips; un orizont calcic sau petrocalcic.

Gleic – Termen care în S.R.C.S. desemnează la nivel de tip sau subtip soluri având un orizont mineral (marmorat) format în condiţii predominant de reducere (a fierului şi a altor elemente) datorită unui drenaj slab, cel puţin o parte din an, determinat de apa freatică situată la mică adâncime.

Gleisoluri (GL) – Unitate de soluri în cadrul legendei FAO. (În S.R.C.S. sunt soluri hidromorfe freatice). Soluri formate pe sedimente mobile cu excepţia celor nisipoase şi aluviale recente, prezentând proprietăţi gleice începând de la adâncimi mai mici de 50 cm faţă de suprafaţă şi putând avea, ca singure orizonturi diagnostice, orice orizont A, orizont H histic, orizont B cambic, orizont calcic, orizont gipsic.

Gleizare – Proces de pedogeneză sau de alterare constând din reducerea fierului feric cu marmorarea masei materialului într-un mediu predominant anaerob, temporar sau permanent, în condiţiile unui drenaj slab determinat de prezenţa apei. Este specific orizontului de glei (Gr) şi solurilor gleice.

Gleizat – Termen care în S.R.C.S. indică la nivel de subtip soluri, având un orizont mineral (Go) marmorat cu pete de oxidare şi reducere, format în condiţii alternante de aerobioză şi anaerobioză.

Glomerulă – Agregat structural de formă aproximativ sferică, cu diametrul de 1-10 mm, poros, afânat, de obicei hidrostabil.

43

Glosic – 1. Termen care indică la nivel inferior, solurile podzolice argiloiluviale în profilul cărora este prezent un orizont E+B, respectiv cele în care în orizontul eluvial pătrunde sub formă de limbi în partea superioară a orizontului B argilic. Se notează în simbol cu gl. 2. Termen care indică la nivel de subgrupă (in Soil Taxonomy) soluri care au: a) pătrunderi, sub formă de limbi, din orizontul eluvial în orizontul B argilic sau natric; b) un suborizont, situat în limitele orizontului argilic, dar nu în partea lui superioară, gros de 25 cm sau mai mult, în care materialul albic ocupă o mare parte din masă.

Go – Simbol folosit pentru notarea orizontului gleic de oxidare şi reducere.

Gonflare – Proprietate fizico-mecanică pe care o au unele soluri de a-şi mări volumul odată cu creşterea umidităţii. Gonflarea solului devine cu atât mai puternică, cu cât creşte argilo-zitatea acestuia şi cu cât predomină mineralele de tip montmorillonitic în compoziţia mineralogică a argilei. Sin. umflare.

Gr – Simbol folosit pentru notarea orizontului gleic de reducere. gr – Grădini de zarzavat. Grad de saturaţie în baze – Măsura în care complexul adsorbtiv

al solului este saturat cu baze schimbabile. Se notează cu V şi se exprimă în procente, prin raportarea sumei bazelor schimbabile (SB) la capacitatea totală de schimb cationic (T) considerată egală cu 100.

Grad de tasare – Indicator al stării de compactitate a solului din formula G.t. =PTmm-PT/PTmm x100, în care PTmm= porozitatea minimă necesară, iar PT=porozitatea totală.

Granulometrie – Alcătuirea mecanică după mărimea particulelor solurilor şi depozitelor de suprafaţă.

Grăunţoasă (structură) – Se caracterizează prin prezenţa agregatelor structurale foarte neregulate, de mărimea boabelor de porumb.

44

Greic (gr) – Sol având suborizont Ame (partea inferioară a orizontului Am „pudră” cu granule de cuarţ fără pelicule de coloizi, vizibile pe suprafaţa agregatelor structurale la uscare şi structură poliedrică mare subangulară.

Griziomuri (GR) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO (angl.-sax. grey= cenuşiu). Sin. în S.R.C.S. cu soluri cenuşii.

Grosime fiziologic utilă a solului – Grosime a profilului de sol pe care se dezvoltă cea mai mare parte (90%) a sistemului de rădăcini al plantelor cu înrădăcinare ramificată adâncă. Se exprimă în cm.

Gruparea solurilor – Reunire a două sau mai multe soluri pe baza unor caractere comune sau similare. Gruparea solurilor se face în diferite scopuri, de regulă de ordin practic.

Grupă agroproductivă de soluri – Grupă rezultată din reunirea a două sau mai multe unităţi de soluri cu comportare agronomică similară, având fertilitate naturală apropiată şi necesitând aceleaşi însuşiri agrotehnice.

gz – Simbol folosit pentru notarea, alături de simbolul tipului de sol, a subtipurilor gleizate.

H h – talpa plugului (strat de sol îndesat format la partea inferioară

a stratului arat din cauza circulaţiei excesive şi a executării repetate a arăturii la aceeaşi adâncime).

Haploidizare – Proces care acţionează la uniformizarea sau determină păstrarea omogenităţii texturale pe profilul solului pe parcursul evoluţiei pedogenetice. Este caracteristic pentru vertisoluri care nu prezintă orizonturi bine diferenţiate textural.

Hardpan – Strat de sol întărit situat în partea inferioară a orizontului A sau în orizontul B, datorită cimentării particu-lelor de sol cu materie organică sau cu silice, sescvioxizi sau carbonat. Nu trebuie confundat cu talpa plugului.

45

Hartă corelativă – Hartă elaborată odată şi în conexiune cu harta pedologică, reprezentând un alt element al mediului fizico-geografic decât solul, subliniind corelaţia acestuia cu solul şi influenţa lui în distribuţia solurilor.

Hartă interpretativă – Hartă elaborată pe baza hărţii pedologice spre a servi unui anumit scop (harta pretabilităţii terenurilor la irigat, harta favorabilităţii solului pentru anumite culturi, etc.).

Hartă pedologică – Hartă arătând distribuţia tipurilor, asociaţiilor, complexelor sau altor unităţi de sol înscrise în legenda hărţii, definite şi numite conform nomenclaturii stabilite prin sistemul de clasificare adaptat. După gradul de detaliere sau scară, harta pedologică poate fi detaliată, generală, de recunoaştere, schematică sau la scară foarte mare, mare, mijlocie sau mică.

Hidroamelioraţie – Totalitatea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare menite să creeze şi să menţină un raport favorabil între apă şi alţi facori ai fertilităţii solului pe terenurile cu deficit sau exces de apă.

Hidrologia solului – 1. Starea şi dinamica apei în sol în corelaţie cu ciclul apei în natură. 2. Disciplină ştiinţifică care se ocupă cu studiul apei şi al regimului hidric al solului, reprezentând o ramură în acelaşi timp a hidrologiei şi ştiinţei solului.

Hidromoder – Moder (humus brut) format în condiţii de exces de umiditate accentuată, dar nu permanentă.

Hidromor – Mor format în condiţii de exces de umiditate accentuată, dar nu permanentă. Faţă de turbă prezintă un grad de humificare mai înaintat şi culoarea mai neagră.

Hidromull – Mull format sub influenţa unei umidităţi suplimentare determinate de ascensiunea capilară a apei freatice. Umiditatea şi aeraţia suficientă sunt favorabile desfăşurării unei activităţi biologice intense, care determină formarea unui orizont A mai bogat în humus, mai gros şi mai bine structurat.

46

Histic (turbos) (tb) – sol având orizont O (folic) de 20-50 cm grosime de la suprafaţă (în cazul litosolului histic, orizont O de 5-20 cm grosime situat direct pe rocă compactă R) sau sol având orizont T (turbos) de 20-50 cm grosime la suprafaţă sau în primii 50 cm.

Histosoluri (HS) – 1) Unitate de sol în cadrul legendei FAO (de la histos=ţesut). 2) În S.R.C.S. sinonim cu soluri turboase. Soluri având un orizont H> 40 cm grosime.

Holoacid – Termen care semnifică solurile cu grad de saturaţie sub 55% în orizontul eluvial şi cel puţin în prima parte a orizontului B. Se notează în simbol cu ho.

Hortisol – Sol folosit timp îndelungat în legumicultură sau floricultură, având un orizont de suprafaţă foarte bogat în materie organică ca urmare a aplicării masive de îngrăşă-minte organice şi profil modificat prin lucrări profunde şi irigare intensă.

Humic – Se referă la o fracţiune din humus. Humifer – Care are un conţinut relativ ridicat de materie

organică humificată. Humificare – Proces complex de transformare a materiei

organice încorporate solului, ducând la formarea de diferite tipuri de humus (mull, moder, humus brut, turbă).

Humină – Fracţiune de substanţe humice din sol (de culoare neagră), care nu se dizolvă la extracţia solului cu o soluţie alcalină diluată. Prezintă un grad de polimerizare ridicat.

Humus – Materie organică înaintat transformată, de culoare neagră sau brună, cu caracter de coloid, care rămâne după ce resturile de plante şi animale încorporate în sol au fost transformate sau descompuse. Partea activă a humusului este reprezentată de acizii humici.

47

I

Idt – Simbol al indicelui de diferenţiere texturală. Illit – Silicat de aluminiu şi potasiu hidratat (tip de argilă)

frecvent în solurile sau materialele parentale dezvoltate pe roci magmatice acide sau pe roci argiloase.

Iluviere – Depunere de material translocat în suspensie sau soluţie dintr-un orizont de sol în altul, de regulă dintr-un orizont superior într-unul inferior.

Incluziune – 1. Corp străin (cochilii, bucăţi de cărbune, de cărămidă sau alte resturi de cultură materială, etc.) prezent în sol. 2. Apariţia locală de alte soluri în asociaţiile sau unităţile de soluri reprezentate pe o hartă.

Indice de ariditate – Raportul dintre precipitaţii şi temperatură care se calculează după formula lui de Martonne: IA= P/(T+10), unde P=precipitaţii medii anuale (mm) şi T=temperatura medie anuală (0C).

Indice de contracţie – Raport între variaţia densităţii aparente (DA) a unei probe de sol şi variaţia corespunzătoare a umidităţii.

Indice de diferenţiere texturală – Raport, notat de obicei cu Idt sau IDT, între conţinutul de argilă al orizontului iluvial de maximă acumulare a acesteia şi al orizontului eluvial. Constituie, în solurile al căror profil este format pe material parental omogen, un indicator al intensităţii proceselor de argilizare şi/sau de migrare a argilei.

Indice hidrofizic – Valoare a umidităţii exprimată în procente de apă (sau unităţi pF), la care se înregistrează schimbări sensibile ale mobilităţii şi accesibilităţii apei în sol. Dintre indicii hidrofizici, mai importanţi şi cu o mai largă folosire sunt următorii: capacitatea totală (CT), capacitatea de câmp (CC), coeficientul de ofilire (CO), capacitatea de apă utilă (CU) şi coeficientul de higroscopicitate (CH). Sin. constantă hidrofizică.

48

Indice de maturare – Reprezintă starea de maturare a solurilor submerse sau sedimentelor după desecarea lor. Se calculează cu formula n=w-0,2 (P+N)/A+3H în care, w este procentul de apă în sol în condiţii de câmp raportat la solul uscat, iar N, P A şi H procentul de nisip, praf, argilă şi humus.

Indice de umiditate (utilă) – Conţinut de apă utilă în sol la un moment dat, exprimat în procente faţă de capacitatea de apă utilă a solului respectiv.

Indicele porilor – Raport între volumul porilor şi volumul particulelor solide dintr-o probă de sol. Sin. cifra porilor.

Indice storie – Expresie numerică a valorii favorabilităţii relative a unui sol pentru agricultură intensivă. Rezultă din înmulţirea factorilor A (caracterele profilului de sol şi grosimea solului), B (textura solului sub stratul arat), C (panta) şi X (alţi factori ca: drenaj, salinizare, soloneţizare, eroziune). Se apreciază în puncte de la 1 la 100.

Indurare – Cimentare foarte puternică a unui orizont de sol. Nu se desface prin umezire.

Indurat – Despre un orizont de sol puternic cimentat. Infiltraţie – Pătrunderea apei în sol, de obicei pe direcţie verticală,

descendentă, având implicaţie în practica agricolă, îndeosebi în aceea a irigaţiei sau a combaterii eroziunii solului.

Interval de ofilire – Domeniu de umiditate a solului (deasupra coeficientului de ofilire), în care plantele prezintă fenomene de ofilire temporară. Este delimitat în partea sa inferioară de coeficientul de ofilire.

Intervalul umidităţii active – Domeniu de umiditate al solului, delimitat la partea inferioară de coeficientul de ofilire, iar la partea superioară de capacitatea pentru apă în câmp, în care plantele pot folosi apa acestuia. Mărimea acestui interval reprezintă capacitatea de apă a solului.

Intrazonal – Se referă la soluri evoluate (mature) care apar în interiorul unei zone de sol, determinate de condiţii naturale locale.

49

Intrinsec – Desemnează caracterele specifice măsurabile ale profilului de sol.

Irigaţie – Udarea unui teren în mod artificial în vederea creşterii producţiei agricole; se poate realiza folosind apa de suprafaţă şi subterană (prin imersiune, revărsare şi circulaţie, infiltraţie, aspersiune, picurare subterană, etc.).

Izohumic – Se denumeşte un sol în care materia organică este încorporată până în profunzime datorită activităţii biologice prin descompunerea rădăcinilor de graminee şi o puternică activitate faunistică.

Î Îmbunătăţiri funciare – Ansamblul de lucrări tehnice, al căror

efect se menţine pe o durată foarte lungă, urmărind să pună în valoare soluri neproductive sau slab productive prin îndiguire, desecare, irigaţie, nivelare, combaterea eroziunii solului, defrişare, etc.

Îngrăşământ – Substanţă simplă sau compusă de natură minerală sau organică conţinând anumite elemente direct necesare pentru nutriţia plantelor sau care contribuie indirect la îmbunătăţirea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a plantelor, sporirea fertilităţii şi creşterea producţiei agricole. Îngrăşămintele se împart în: chimice (cu azot, cu fosfor, etc.), organice naturale (gunoi de grajd, turbă, etc.), bacteriene (nitragin, azotobacterin, etc.) şi verzi (culturi încorporate sub brazdă).

Îngrăşământ complex – Îngrăşământ chimic care conţine două sau mai multe elemente nutritive.

Îngrăşământ organic natural – Îngrăşământ obţinut din diferite produse naturale de origine organică printr-o pregătire simplă sau prin compostare.

Îngrăşământ verde – Plantă, mai ales din familia leguminoase, cultivată în mod special, singură sau în amestec, care se

50

încorporează în solul pe care a fost cultivată, în stare verde, ori îndată după maturare, în scopul ameliorării stării fizice şi chimice a solului.

Însuşire agrochimică – Denumire folosită pentru însuşirile chimice ale solului care definesc condiţiile de reacţie şi starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive (pH, fosfor mobil, potasiu mobil, etc.). Au o deosebită importanţă în practica agricolă.

Însuşire chimică (a solului) – Însuşire care se referă la compoziţia chimică a unui sol sau la caracteristicile chimice ale acestuia.

Însuşire fizică (a solului) – Însuşire care se referă la starea fizică a solului sau la relaţiile acestuia cu procese şi fenomene fizice care pot fi redate prin caracteristici fizice.

Însuşire hidrofizică (a solului) – Însuşire fizică ce se referă la relaţiile solului cu apa (indici hidrofizici, permeabilitatea pentru apă, etc.).

Însuşire morfologică ( a solului) – Însuşire care caracterizează morfologia unui sol, identificată şi studiată pe teren în profilul de sol şi orizonturile care îl compun.

Înţelenire – Proces avansat de înierbare naturală sau artificială, prin care diferitele specii ierboase care acoperă un teren împânzesc puternic cu rădăcinile lor stratul de sol superficial transformându-l în ţelină.

Înveliş de sol – Cuvertura continuă sau discontinuă, incluzând toate solurile care acoperă suprafaţa unui teritoriu dat, în distribuţia lor geografică. Sin. covor de sol.

J Jilav – Stare mijlocie de umiditate a solului, intermediară între

aceea a solului reavăn şi celui umed. Solul jilav umezeşte mâna la strângere uşoară şi lasă să mustească puţină apă la strângere puternică.

51

K K – conţinut de peste 1% carbonaţi. Karasuluc – Denumire populară în Dobrogea, de origine

turcească care desemnează soluri argiloase şi de regulă de culoare negricioasă.

Kastanoziomuri – Grupare majoră de sol în cadrul legendei FAO (de la lat. „castaneo”=castană). Soluri cu orizont A molic; cu un orizont calcic sau gipsic; aglomerări de calcar pulverulent, moale în primii 125 cm; fără orizont B natric; fără caracteristicile diagnostice ale rendzinelor, vertisolurilor, planosolurilor sau andosolurilor; fără salinitate puternică.

Krasnoziom – Soluri roşii subtropicale în clasificarea genetică rusă.

L l – Caracter lamelar (apare numai la soluri cu textură grosieră în

cazul orizontului Bv sau Bt). La – livezi cu culturi intercalate. Lamelar – Termen care indică, la nivel de subtip, soluri

nisipoase cu orizont B argiloiluvial constituit din lamele (benzi) groase de peste 1 cm, însumând cel puţin 15 cm până la adâncimea de 200 cm, dar fără ca vreuna din benzi să atingă 15 cm grosime. Se aplică la sol brun argiloiluvial, sol brun luvic (podzolit), luvisol albic (sol podzolic), sol brun eu-mezobazic, psamosol.

Lanţ de soluri – Succesiune de soluri formate pe aceeaşi rocă în condiţiile unui versant mai lung.

52

Lateritizare – Proces pedogenetic care are loc în condiţiile bioclimatice ale zonei ecuatoriale umede, caracterizat prin îndepărtarea bazelor şi silicei şi formarea şi acumularea in situ a oxizilor şi hidroxizilor de fier şi aluminiu.

Lăcovişte – Tip de sol hidromorf de culoare închisă relativ bogat în humus, format în zona de stepă sau silvostepă în condiţii de exces local de umiditate datorită prezenţei apei freatice la mică adâncime. Prezintă următoarea succesiune de orizonturi: Am-A/G-Gr. Subtipuri: tipică, cambică, mlăştinoasă, salinizată, alcalizată. Simbol LC.

Lăcovişte asfaltoidă – Denumire veche atribuită vertisolurilor cu nivel freatic situat la mică adâncime (1-2 m); se indivi-dualizează printr-o argilozitate foarte mare a substratului mineral (peste 80-90% argilă).

Lăcovişte de coastă – Lăcovişte formată în jurul izvoarelor, pe versant; se întâlnesc frecvent în Câmpia Moldovei.

LC – Simbol folosit în S.R.C.S. pentru notarea lăcoviştei. Legenda solurilor – Culori, simboluri sau semne şi text

explicativ care precizează diversele unităţi de sol redate pe o hartă, fără a respecta strict conceptele de ierarhizare.

Lehm – Rocă sedimentară detritică neconsolidată, lutoasă, fără carbonaţi sau rezultată din transformarea depozitelor loessoide prin dizolvarea carbonatului de calciu de către apele de infiltraţie.

Leptosoluri (LP) – Unitate de soluri în cadrul legendei FAO. Sin. în S.R.C.S. cu litosoluri. Soluri care sunt limitate în adâncime de roca dură compactă sau de material bogat în calcar sau de un strat cimentat prezent în primii 30 cm.

Levigare – Deplasare pe profilul solului sau în afara lui, prin intermediul apei de infiltraţie, a unor constituenţi ai solului.

Leucinizare – Proces pedogenetic care determină schimbarea culorii solului din cauza pierderii sau diminuării conţinutului de materie organică sau transformării compuşilor organici închişi la culoare în compuşi deschişi.

53

Limbă de material albic – Pătrundere de material din orizontul eluvial în orizontul argilic sau natric subiacent al unui sol de-a lungul feţelor agregatelor structurale (sau pe crăpături), având o adâncime de peste 5 cm şi o lăţime de cel puţin 5 mm în orizonturile argilice sau natrice cu textură fină, cel puţin 10 cm în cele cu textură moderat fină şi cel puţin 15 cm în cele cu textură medie sau grosieră şi ocupând cel puţin 15% din matrice într-o porţiune a orizontului argilic sau natric. Este un caracter de diagnoză cu diferite sisteme de clasificare (Soil Taxonomy, legenda FAO).

Listă sistematică de soluri – Inventar de denumiri de soluri înşirate într-o ordine care nu reprezintă o ierarhie de sistem de clasificare. Cea mai cunoscută L.s.s. a fost elaborată de serviciul de soluri al Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Litic – Termen care indică, la nivel de subtip, soluri cu orizont R a cărui limită superioară este situată între 20-50 cm. În S.R.C.S. se notează cu ls.

Litieră – Orizont organic format din frunze, ramuri şi alte materiale organice nedescompuse sau foarte puţin descompuse.În S.R.C.S. se notează cu Ol.

Litosecvenţă – Secvenţă de soluri în care diferitele soluri componente diferă între ele printr-o serie de proprietăţi datorită în primul rând materialului parental, ca factor pedogenetic.

Litosol – Tip de sol neevoluat format pe roci consolidate sau pietriş, având doar un orizont A gros de cel mult 20 cm (sau un orizont O gros de cel puţin 5 cm şi cel mult 50 cm), situat direct deasupra orizontului R. Succesiunea tipică de orizonturi: Ao-R. Subtipuri: tipic, rendzinic şi organic. Simbol LS.

Lixisoluri (LX) – Unitate de sol din cadrul legendei FAO. Soluri cu orizont Bt care are capacitatea de schimb cationic mai mică de 24 me/100 g argilă, cel puţin într-o parte a orizontului B şi un grad de saturaţie în baze mai mare de 50%; fără orizont A molic.

54

Lizimetru – Dispozitiv folosit pentru determinarea scurgerii apei prin sol şi pentru determinarea evapotranspiraţiei.

Lî – livezi înierbate. Loess – Rocă sedimentară predominant prăfoasă, alcătuită

predominant din particule fine de argilă şi cuarţ, la care se adaugă particule calcaroase. Are culoare galbenă, este permeabilă şi favorizează formarea pereţilor abrupţi, din care se desprind coloane prismatice. Apele de infiltraţie provoacă în L. sufoziunea, care duce la tasarea şi formarea crovurilor, cât şi a unor forme pseudocarstice.

Loess argilos – Loess cu textură relativ fină, având un conţinut de argilă aproximativ între 25-30%.

Loess nisipos – Loess cu textură relativ grosieră, având un conţinut de argilă aproximativ între 10-15%.

Loess tipic – Loess cu textură mijlocie, având un conţinut de argilă aproximativ între 15-25%.

Lp – livezi pure. Lucrare minimă a solului – Sistem de lucrare a solului care să

micşoreze compactitatea solului sau să ducă la mai buna conservare a apei, iar pe de altă parte la realizarea unei economii de forţă de muncă.

Lut – 1. Rocă sedimentară alcătuită predominat din granule cu diametrul de 0,02-0,002 mm. 2. Clasă texturală desemnând materiale de sol sau sedimente în alcătuirea cărora intră 20-32% argilă şi 14-32% praf (Sistem ICPA). Sin. lut mediu.

Lut argilos – Clasă texturală desemnând materiale de sol sau sediment în a căror alcătuire intră 32-45% argilă şi/sau mai puţin de 32% praf. Sin. lut greu.

Lut nisipos – Clasă texturală desemnând materiale de sol sau sediment în a căror alcătuire intră 13-20% argilă şi sub 32% praf. Sin. lut uşor.

Luvic – Termen care desemnează, la nivel de subtip, soluri în profilul cărora este prezent un orizont El şi Bt şi care, la

55

nivel de tip, sunt separate după alte criterii care nu exclud sau nu includ prezenţa acestui orizont. Este folosit cu aceeaşi accepţie şi în denumirea unor tipuri de sol. Se aplică la sol pseudogleic şi soloneţ.

Luvisoluri (LV) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO (de la latin. „luo, luere”=a spăla). Sin. în S.R.C.S. cu soluri argiloiluviale. Soluri cu orizont B argilic; cu V egal sau superior de 50%, cel puţin în partea inferioară a orizontului B; fără orizont A molic; fără orizont albic situat peste un orizont impermeabil.

Luvisol albic (sol podzolic argiloiluvial) – Tip de sol în S.R.C.S., din clasa argiluvisoluri. Orizonturi de diagnostic Bt şi Ea. Soluri predominant lutoase în partea superioară şi lutoargiloase sau argiloase în cea intermediară, cu conţinut mic de humus, intens levigate de săruri şi baze, cu structură poliedrică colţuroasă puţin stabilă. Morfologia este de tipul Ao-Ea-Bt-C. Prezintă subtipurile: tipic, vertic, planic, glosic, rodic, pseudogleizat, pseudogleic, alcalizat. Simbol SP.

M M – Caracter melanic, asociat cu orizontul Bt marchează

prezenţa unui suborizont Bt mai închis la culoare care contrastează cu suborizonturile adiacente.

Macroagregat – Agregat structural al solului cu diametrul mai mare de 0,25 mm.

Macroelement – Element de nutriţie N, P K, Ca, Mg care participă la constituirea substanţei vii cu proporţii relativ însemnate.

Marmorare – Caracteristică a unui sol de a prezenta un colorit pestriţ datorită unor pete de oxidare şi reducere de nuanţe, dimensiuni, forme, frecvenţă şi contrast diferite pe o culoare de fond. M. indică evoluţia unui sol sub influenţa excesului de apă, fie din apa freatică, fie de natură stagnantă.

56

Marmorat – Despre un orizont de sol care prezintă marmorare. Material antropogen – material mineral sau organic neconso-

lidat, rezultat în urma diferitelor activităţi umane; pot fi garbice-deşeuri organice, spolice-halde de steril, material de dragaj, material de la construcţia şoselelor, urbice-cărămizi, moloz, etc., în proporţie de 35% din volum, mixice-material mineral de sol amestecat cu roca subiacentă şi eventual cu moloz şi deşeuri în care se observă fragmente de orizonturi diagnostice disiminate la întâmplare, reductice-deşeuri care produc emisii de gaze (metan, CO2, etc.) care determină condiţii anaerobe în material.

Material fluvic – reprezintă sedimente aluviale (inclusiv proluviale, coluviale, etc.), marine şi lacustre care primesc materiale noi sau care au primit în trecutul recent asemenea materiale.

Material marnic – provenit din produsele de transformare a marnelor, marnelor argiloase sau argilelor marnoase, ori carbonatice, conţin, de regulă, peste 33% argilă şi peste 14% carbonaţi.

Material de sol – Probă sau porţiune luată dintr-un orizont al solului care prezintă însuşirile principale ale acestui orizont, determinate de constituenţii lui minerali şi organici.

Material parental – Material mineral detritic sau material organic pe seama căruia s-a dezvoltat profilul de sol. M.p. poate proveni sau nu din materialul subiacent sau respectiv din roca dură situată la baza solului.

Material parental diagnostic – Materiale care imprimă solului unele caractere specifice nelegate de procesele pedogenetice, ci îndeosebi de substratul mineral al solului, fie cu caracter permanent, fie numai în primele faze de evoluţie a acestuia.

Materie organică a solului – Fracţiunea organică a solului care include resturi de plante şi animale în diferite stadii de descompunere, compuşi de descompunere a acestora şi substanţe organice (humice) specifice solului, formate sub acţiunea microorganismelor solului.

57

Maturare – Proces prin care solurile submerse sau sedimentele scoase prin îndiguiri şi desecare de sub apă îşi pierd surplusul de umiditate, se oxidează, se restructurează şi capătă capacitate portantă.

Melanizare – Schimbarea în valoarea culorii unui sol, determinată de un aport de materie organică sau prin transformarea compuşilor organici cu culoarea deschisă în compuşi organici cu culoare închisă.

Mezobazic – (despre sol). Care are grad de saturaţie în baze între 55 şi 75%.

Microagregat – Agregat structural al solului cu diametrul mai mic de 0,25 mm.

Microbiologia solului – Ramură a ştiinţei solului care se ocupă cu microorganismele care trăiesc în sol şi cu relaţiile lor cu pedogeneza şi cu agricultura.

Microflora solului – Parte din populaţia solului, atribuită mai mult sau mai puţin regnului vegetal, formată din organisme care nu pot fi deosebite în mod clar fără ajutorul microscopului. Este alcătuită din bacterii, ciuperci, actinomicete şi alge.

Micromonolit de sol – Probe mici de sol în aşezare nederanjată, colectate din orizonturile unui profil de sol şi aşezate în succesiune naturală într-o cutie, redând morfologia profilului la dimensiuni mai reduse care păstrează sau nu proporţia între orizonturi.

Micromorfologia solului – Domeniu al morfologiei solului care studiază forma, mărimea şi aranjamentul în stare nederanjată a constituenţilor solului, folosind în acest scop metodele care includ mărimea. Cea mai folosită metodă este cea care permite studiul la microscop în secţiuni subţiri din sol.

Micropopulaţia solului – Populaţia solului constituită din reprezentanţi microscopici ai regnului vegetal (microflora) şi ai regnului animal (microfauna).

Migrarea argilei – v. Argiloiluviere.

58

Migraţia apei în sol – v. Mişcarea apei în sol. Mişcarea apei în sol – Totalitatea fenomenelor de circulaţie a

apei solului. Sin. migraţia apei în sol. Moder – Tip de humus forestier cu caractere intermediare între

mull şi mor (humus brut). Transformările biochimice ale resturilor vegetale sunt intense, fiind realizate de artropode în asociaţie cu ciuperci şi bacterii.

Molic – Termen care arată un subtip de sol, din altă clasă decât cea a molisolurilor, caracterizat prin prezenţa unui orizont Am. Se notează în simbol cu mo.

Molisol – Clasă de soluri în S.R.C.S. care include soluri care au un orizont A molic şi orizont intermediar A/C sau B, în culori de orizont molic cel puţin în partea superioară (cu excepţia celor care au orizont G în primii 125 cm sau orizont salic ori natric în primii 20 cm). Cuprinde tipurile: bălan, cernoziom, cernoziom cambic, cernoziom argiloiluvial, sol cernoziomoid, sol cenuşiu, rendzină şi pseudorendzină.

Monocultură – Tehnică agricolă de cultură intensivă a unei specii vegetale, mai mulţi ani la rând pe acelaşi sol. Determină sărăcirea şi erodarea solului (oboseala solului).

Monogenetic – Sol care s-a format în condiţii pedogenetice relativ stabile.

Monolit de sol – Decupaj vertical al unui volum paralelipipedic de sol în stare nederanjată, care permite observarea orizon-tului pedogenetic pe întregul profil în mărime naturală, introdus în lăzi (cutii) speciale sau lipit de suport special. Este folosit îndeosebi pentru expoziţii, dar şi pentru studii.

Montmorillonit – Mineral puternic expandabil, prezent în numeroase soluri, fiind însă dominant în compoziţia mine-ralogică a argilei din vertisoluri. La microscopul electronic apare sub formă de foiţe cu marginile rulate. Prezintă o capacitate de schimb cationic mare: 100-200 me/100 g.

Moor – Tip de humus turbos format în condiţii cu exces de umiditate.

59

Mor – Tip de humus forestier reprezentat prin materie organică foarte slab humificată, neamestecată cu partea minerală a solului, alcătuită predominant din resturi organice puţin transformate. Se întâlneşte în unele soluri din zona montană (etajul molidului, jnepenişurilor şi pajiştilor alpine).

Morfologia solului – Înfăţişarea exterioară a unui profil de sol exprimată prin natura, grosimea şi succesiunea orizonturilor, cât şi prin culoare, textură, structură, porozitate, consistenţă, aderenţă, neoformaţii şi alte trăsături ale fiecăruia.

Monocultură – Tehnică agricolă de cultură intensivă a unei specii vegetale, mai mulţi ani la rând pe acelaşi sol. Determină sărăcirea şi erodarea solului (oboseala solului).

Morogan – Denumire populară dată solurilor argiloase, de tipul vertisolurilor, în regiunea Râmnicu Sărat-Focşani.

Mulci – Strat creat la suprafaţa solului pentru a împiedica evaporaţia apei sau formarea crustei. Poate fi constituit chiar din materialul de sol mărunţit în mod corespunzător, din diferite materiale vegetale.

Mull – Tip de humus reprezentat prin materie organică bine transformată şi intim amestecată cu partea minerală a solului încât nu poate fi separată de aceasta. Se distinge mull calcic, format în prezenţa în sol a calciului şi mull acid (format în soluri mai sărace în calciu cu reacţie acidă).

Mull forestier – Mull caracteristic solurilor de sub pădurile cu frunze căzătoare. Prezintă un grad de saturaţie în baze mai mic decât mullul calcic (V=20-60%), pH acid, humificare mai puţin accentuată. Domină acizii huminici bruni.

N Natric – Sol care are peste 15% Na+ schimbabil într-unul din

suborizonturile Bt. Neaderent – Care nu se lipeşte, nu aderă, de un corp străin după

presare.

60

Necoeziv – Care are particule nelegate între ele. Indică o consistenţă în stare umedă sau în stare uscată a materialului de sol.

Neoformaţie – Acumulare friabilă sau dură de diferiţi constituenţi ai solului, formată în timpul şi ca urmare a procesului de pedogeneză. Se pot distinge: neoformaţii de săruri (carbonaţi, gips, săruri solubile), neoformaţii de oxizi (de Fe, Mn), neoformaţii biogene (coprolite, crotovine, etc.).

Neproductiv – Despre sol sau teren, care nu are productivitate, impropriu pentru folosinţă agricolă sau silvică.

Nisip – 1. Rocă detritică alcătuită din particule cu diametru de 0,02-2 mm după clasificarea Atterberg. 2. Clasă texturală cuprinzând soluri în alcătuirea cărora există sub 6% argilă şi sub 32% praf.

Nisip coeziv – Clasă texturală desemnând materiale de sol sau sediment în alcătuirea cărora argila participă cu 3-6%, iar praful cu sub 32%.

Nisip legat – v. Nisip coeziv. Nisip lutos – Clasă texturală desemnând materiale de sol sau

sediment în alcătuirea cărora intră 6-12% argilă şi sub 32% praf.

Nisip necoeziv – Clasă texturală desemnând materiale ce conţin sub 3% argilă şi sub 32% praf.

Nisip nelegat – v. Nisip necoeziv. Nitisoluri (NT) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO (de la

latin. „nitidus”=strălucitor). Soluri având orizont B argilic, cu o astfel de repartiţie a argilei încât diferenţa dintre minimum şi maximum de acumulare din primii 150 cm adâncime este sub 20%; trecere gradată sau difuză între orizonturile A şi B; fără orizont A molic; fără orizont E albic; fără caractere glosice; fără caractere ferice şi vertice; fără plintit în primii 125 cm; fără regim hidric arid.

Nivel acritic – Nivel al stratului acvifer freatic egal sau mai mare decât adâncimea acritică.

61

Nivel critic de salinizare – Nivel al stratului acvifer freatic mai mic sau egal cu adâncimea critică de salinizare a solului.

Nivel hidrostatic – Nivelul sau suprafaţa superioară la care se ridică o pânză de apă liberă.

Nivel piezometric – Nivel la care se ridică apa solului într-un puţ sau tub piezometric, indicând potenţialul hidraulic sub care se află apa, în punctul în care tubul pătrunde în pânza freatică.

Nivelul stratului acvifer freatic – Nivelul superior al stratului acvifer freatic sub care solul sau materialul parental este saturat cu apă freatică. Reprezintă situaţia în care apa solului se află în echilibru şi nu este supusă nici potenţia-lului hidraulic, nici celui de sucţiune. Adâncimea la care este situat N.s.a.f. este importantă în geneza, regimul hidric şi tehnologia solului. Sin. oglinda apei freatice.

Nitrificare – Proces complex de oxidare a amoniacului care are loc în sol, în mediu neutru sau alcalin, sub acţiunea bacte-riilor aerobe nitrificatoare (Nitrosomonas oxidează amoniacul în nitriţi- acid azotos; Nitrobacter continuă oxidarea până la nitraţi-azotaţi).

Nodulo-calcaric (nc) – Vertisol care prezintă noduli calcaroşi diseminaţi în masa solului în primii 100 cm.

Nomenclatura solurilor – Totalitate a termenilor folosiţi pentru a indica unităţile de sol definite într-un sistem de clasificare. Există N.s. constituite din denumiri introduse treptat odată cu dezvoltarea cunoştinţelor despre sol, unele preluate din terminologia populară (cernoziom, smolniţă, lăcovişte, etc.) şi altele create de pedologi (sol brun roşcat, pseudoglei, etc.). De asemenea N.s. sunt proprii diverselor clasificări naţionale. Alte N.s. constau din denumiri speciale create formând un sistem, ca spre exemplu N.s. din „Soil Taxonomy” elaborat în SUA. În S.R.C.S. este folosită o N.s. dezvoltată pe baza denumirilor tradiţionale ordonate într-un sistem ierarhizat.

62

Normă de irigaţie – Cantitatea totală de apă de irigaţie care se aplică unei culturi în decursul unei perioade de vegetaţie. Reprezintă suma normelor de udare.

Normă de udare – Cantitatea de apă de irigaţie care trebuie aplicată la o udare. Corespunde cantităţii de apă necesare pentru completarea rezervei de apă de la umiditatea solului din momentul udării la capacitatea pentru apă în câmp pe adâncimea de udare corespunzătoare plantei şi epocii de vegetaţie.

O O – Simbol folosit pentru notarea orizontului organic al solului. Oboseala solului – Fenomen în urma căruia un sol cultivat mai

mulţi ani cu aceeaşi plantă nu mai oferă acesteia condiţii favorabile de cultivare din cauza înmulţirii unor toxine, boli sau dăunători sau din alte cauze.

Ocric – v. Orizont A ocric Of – Simbol folosit pentru notarea orizontului organic de

fermentaţie. Oglindă de alunecare – Suprafaţă lustruită, de regulă orientată

oblic, rezultată în urma alunecării unei mase umede de sol deasupra altei mase. Oglinzile de alunecare sunt caracte-ristice argilelor gonflante care înregistrează variaţii accentuate de umiditate.

Oh – Simbol folosit pentru notarea orizontului organic de humificare.

Ol – Simbol folosit pentru notarea orizontului organic proaspăt (litiera).

Oligo – Prefix folosit în sensul de puţin. Oligobazic – (Despre soluri). Care are grad de saturaţie în baze

(la pH=8,2) sub 30% de la suprafaţă până în prima parte a orizontului B.

63

Oligomezobazic – (Despre soluri). Care au grad de saturaţie în baze între 30-55%.

Oligotrof – 1. Despre soluri (sau medii de cultură) care sunt sărace în componente bazice şi elemente nutritive şi au o activitate biologică limitată. 2. Termen care indică soluri organice cu V sub 55%. Acest caracter se asociază cu orizonturi T constituite predominant din Sphagnum şi alţi muşchi. Se notează în simbol cu of.

Organo-mineral – (Legat de sol). Indică la nivel de subtip, soluri turboase cu orizont T având în primii 100 cm strate minerale care însumate nu ating 50 cm şi fără ca stratul mineral situat în primii 25 cm să atingă 20 cm grosime. Se notează în simbol cu om.

Orificiu de sondaj – Orificiu executat cu sonda în sol în scopul recoltării de probe sau executării unor observaţii sau determinări.

Orizont A – Orizont mineral format la suprafaţa solului în care se acumulează materie organică humificată şi în general intim legată de partea minerală, având un conţinut variabil de materie organică. O.A. poate fi molic, umbric sau ocric.

Orizont A molic – Orizont A având următoarele caractere: a) culoarea materialului închisă, atât în aşezare naturală cât şi în stare frământată, având crome şi valori sub 3,5 în stare umedă şi valori sub 5,5 în stare uscată şi conţinut minim de materie organică de 0,8-1%; b) structură grăunţoasă, glomerulară sau poliedrică mică şi foarte mică (adică orizontul nu are structură de orizont B) suficient de dezvoltată şi/sau consistenţă suficient de friabilă pentru ca materialul să nu devină masiv şi dur sau foarte dur în perioada uscată a anului; c) grad de saturaţie în baze peste 55%; d) grosime de cel puţin 25 cm. Se notează cu Am.

Orizont A ocric – Orizont A prea deschis la culoare sau prea sărac în materie organică sau astructurat şi dur sau prea subţire pentru a fi molic sau umbric. Este caracteristic multor soluri cu orizont B argilic, unor soluri brune şi brune acide, etc. Se notează cu Ao.

64

Orizont A hortic (Af) – Varietate de orizont antropopedogenetic de suprafaţă, format prin fertilizare intensă.

Orizont antropedogenetic – Orizont mineral pedogenetic de suprafaţă foarte puternic transformat prin fertilizare îndelungată şi lucrare adâncă, cu caractere mult modificate faţă de cele iniţiale.

Orizont A umbric – Orizont A asemănător celui molic în ceea ce priveşte culoarea, conţinutul de materie organică, structura, consistenţa şi grosimea, dar se diferenţiază de acesta prin gradul de saturaţie în baze care este mai mic de 55%. Se notează cu Au.

Orizont AB, AC – Orizont de tranziţie între A şi B respectiv C, având proprietăţi din ambele orizonturi, fără ca vreunele să fie predominante.

Orizont AG – Orizont de tranziţie între A şi G având, parţial exprimate caracterele orizontului subiacent G, dar şi carac-terele orizontului A. Este prezent în profilul lăcoviştilor şi solurilor gleice.

Orizont AR – Orizont de tranziţie între A şi R având proprietăţi de orizont A, dar şi fragmente de rocă, parţial alterate, în proporţie de cel puţin 30%.

Orizont A+R – Orizont de tranziţie între A şi R în care orizontul A pătrunde în limbi în orizontul R pe cel puţin 50% din volum.

Orizont alcalizat – Orizont mineral care are o saturaţie în Na+ între 5% şi 15%. Grosime de cel puţin 15 cm. Se notează în simbol cu ac şi este prezent în profilul subtipurilor de sol „alcalizat”. Sin. orizont soloneţizat.

Orizont A limnic – Orizont mineral situat la suprafaţa depozitelor de pe fundul lacurilor format prin acumularea subacvatică de suspensii sau precipitate minerale şi organice şi resturi de ţesuturi organice, variat humificate sau turbificate.

Orizont Ame (molic-eluvial) – Orizont Am prezentând acumulări reziduale de grăunţi de cuarţ sau alte minerale

65

rezistente la alterare, dezbrăcate de pelicule coloidale, sub formă de pete suficient de frecvente pentru a da la uscare aspectul de „pudrare”.

Orizont argic (Bt) – În legenda FAO orizont de diagnostic care conţine argilă iluvială. Se formează sub un orizont eluvial, dar se poate găsi şi la suprafaţă, dacă solul este parţial erodat. El prezintă următoarele caracteristici: conţinut de argilă mai mare decât în orizontul eluvial. Creşterea conţinutului de argilă se produce pe o grosime de 30 cm sau mai puţin; grosime de cel puţin 1/10 din grosimea orizonturilor superioare sau cel puţin 15 cm, dacă grosimea orizonturilor eluviale şi iluviale depăşeşte 150 cm; în solurile cu textură masivă sau monogranulară este prezentă argila orientată.

Orizont argilic – Orizont mineral caracterizat prin acumularea argilei iluviale care provine dintr-un orizont eluvial. Sin. orizont B textural, orizont B argiloiluvial.

Orizont B – Orizont mineral format sub un orizont A sau E, în care se constată o alterare a materialului parental, însoţită sau nu de o îmbogăţire în argilă prin eluviere sau alterare şi/sau în oxizi de aluminiu şi fier prin iluviere. Poate fi întâlnit şi sub un strat arat sau chiar la suprafaţă la soluri trunchiate prin eroziune. Orizontul B poate fi cambic, argiloiluvial, oxic, natric sau spodic.

Orizont B argiloiluvial – Orizont B de iluviere a argilei, exprimată morfologic prin prezenţa particulelor de argilă cristalină orientată, care formează pelicule pe feţele verticale sau orizontale ale elementelor structurale, umplu porii, îmbracă sau leagă grăunţii minerali; în solurile cu textură fină, în care domină argila gonflantă, peliculele de argilă pot lipsi. Este caracteristică structura prismatică (dar pot avea şi o structură poliedrică medie-mare).

Orizont B argiloiluvial în benzi – Orizont B argiloiluvial format în materiale parentale grosiere (nisipoase) în care argila iluvială se acumulează în benzi (sau în pungi).

66

Orizont B cambic – 1) Orizont B format prin alterarea materialului parental exprimată morfologic printr-o schimbare a culorii şi/sau a structurii, uneori o uşoară creştere a conţinutului de argilă şi printr-o spălare totală sau parţială a sărurilor uşor solubile şi a carbonaţilor; grosime minimă de 10 cm. Se notează cu simbolul Bv. Sin. orizont Bv, B de alterare, B de culoare, B cromic, B de structură. 2) În legenda FAO orizont de diagnostic (Bw) care nu posedă proprietăţile cerute pentru orizontul B argiloiluvial natric sau spodic, care nu are culori închise, conţinut în materie organică şi structură de orizont H histic, A molic sau A umbric.

Orizont B feralic – În legenda FAO orizont de diagnostic care nu prezintă caracteristicile orizontului B argiloiluvial sau natric.

Orizont B natric – Orizont B cu peste 15% Na+ schimbabil, cel puţin pe 10 cm într-unul din suborizonturile situate în primii 20 cm ai orizontului. Are de regulă o structură columnară. Se notează cu simbolul Btna sau Bvna; este caracteristic soloneţurilor. Sin. o.natric, o. Bna, o.columnar. o.soloneţic. o.B soloneţic.

Orizont B spodic – Orizont B format din acumularea de material amorf constituit din materie organică şi/sau oxizi de aluminiu şi fier. Se caracterizează prin culori în nuanţe de 7,5 YR şi mai roşii. Grosimea minimă este de 2,5 cm şi nu prezintă structură. Se notează cu simbolul Bhs când conţine materie organică şi compuşi de aluminiu şi fier şi cu Bs când materia organică lipseşte sau se găseşte în cantitate mai mică decât compuşii de aluminiu şi fier. O.B.s. este caracteristic podzolurilor şi solurilor brune podzolice. Sin. o. Spodic, o.humico-feriiluvial şi respectiv o.feriiluvial.

Orizont BC – Orizont de tranziţie între orizonturile B şi C, având caractere de orizont B, dar şi uneori carbonaţi secundari.

Orizont BG – Orizont de tranziţie între B şi G, având parţial exprimate caracterele orizontului supraiacent şi subiacent G.

67

Orizont calcic – În legenda FAO orizont de diagnostic de acumulare a carbonatului de calciu. De regulă această acumulare se situează în orizontul C, dar se poate situa şi într-un orizont B sau A. Se caracterizează prin îmbogăţirea secundară a CaCO3 pe o grosime de cel puţin 15 cm, conţinutul în CaCO3 fiind egal sau mai mare de 15% şi având cel puţin 5% CaCO3 (în volum) mai mult decât în C. Sin.orizont carbonatoiluvial.

Orizont carbonatoiluvial – Orizont mineral de acumulare a carbonaţilor alcalino-pământoşi secundari având cel puţin 12% carbonaţi (sau cel puţin cu 5% carbonaţi mai mult decât în orizontul subiacent) şi grosime de minimum 15 cm. Se notează cu simbolul Cc sau Cca.

Orizont CG – Orizont care îndeplineşte atât condiţiile de orizont C cât şi pe cele de orizont G. Este prezent în profilul solurilor afectate de hidromorfie.

Orizont C – Orizont mineral situat la baza solului, constituit din material neconsolidat şi care nu prezintă caracterele specifice pentru orizonturile A, E, B, G sau W. Poate reprezenta sau nu materialul parental al orizonturilor supraiacente.

Orizont Cp (sau Cpr) – Orizont C constituit din marne argiloase sau argile. Conţine peste 32% argilă şi peste 12% carbonaţi.

Orizont diagnostic – Orizont pe baza căruia solul poate fi identificat şi clasificat într-una din categoriile sistemului de clasificare, categorie a cărui definiţie include prezenţa obligatorie a unui asemenea orizont. Spre deosebire de orizontul pedogenetic include şi însuşiri exprimate cantitativ de culoare, grosime, conţinut de materie organică, etc.

Orizont de fermentaţie – Orizont O format din materie organică incomplet descompusă, în care se recunosc cu ochiul liber (sau cu lupa) resturi vegetale cu structură caracteristică. Se notează cu Of. Este prezent în orizontul organic al unor soluri de sub pădure.

68

Orizont de sol – Strat de sol aproximativ paralel cu suprafaţa terenului care se deosebeşte de stratele supra şi subiacente, de care este genetic legat, prin proprietăţile sale fizice, chimice şi mineralogice, prin caracterele morfologice, prin activitatea biologică şi biochimică, etc. Fiecare tip de sol are o succesiune specifică de orizonturi de sol. Sin. orizont pedogenetic.

Orizont de tranziţie – Orizont pedologic care prezintă caracteristicile a două din orizonturile principale succesive este considerat orizont de tranziţie. Se notează prin literele majuscule ale celor două orizonturi, primând în primul loc litera corespunzătoare orizontului de care se apropie cel mai mult: AE, EB, BE, AB, BA, AC, etc. În cazul când are loc întrepătrunderea a două orizonturi principale, se notează prin literele majuscule ale celor două orizonturi, separate printr-o linie oblică (E/B, B/C). Prima literă indică orizontul principal dominant. Orizonturile de tranziţie nu sunt desemnate prin adaos de cifre sufixe.

Orizont E albic – Orizont de diagnostic sărăcit în argilă şi oxizi de fier liberi sau în care oxizii s-au individualizat (segregat), astfel încât culoarea orizontului este dată mai mult de particulele minerale de praf şi nisip decât de peliculele care îmbracă aceste particule. Orizontul E albic poate fi situat pe un orizont B spodic, B argiloiluvial sau natric, un fragipan sau un strat impermeabil care provoacă formarea unei pânze freatice temporare suspendate. Se caracterizează prin culori cel puţin în pete (în proporţie de 50%), cu valori de 6,5 şi mai mari asociate cu crome de 3 şi mai mici la materialul în stare uscată. În stare umedă se înregistrează valori (şi crome) cel puţin cu două unităţi mai mici. Se notează cu simbol Ea.

Orizont EB – Orizont de tranziţie între E şi Bt. Este prezent în profilul solurilor brune luvice, ale unor luvisoluri albice, etc.

Orizont E+B – Orizont de tranziţie între E şi Bt prezentând caracterele unui orizont eluvial albic în care sunt prezente însă şi fragmente de orizont Bt în proporţie mai mică de 50%. Rezultă din distrugerea părţii superioare a orizontului

69

iluvial prin avansarea în limbi a orizontului eluvial. Este caracteristic subtipurilor glosice de soluri.

Orizont El – Orizont format deasupra unui orizont B argilic sau natric, care nu prezintă caracterele diagnostice pentru orizontul E albic. Este caracteristic solurilor brune luvice, brune roşcate luvice, etc.

Orizont eluvial – Orizont mineral caracterizat printr-un conţinut mai scăzut de argilă şi/sau sescvioxizi şi uneori şi de materie organică decât orizontul subiacent, iar alteori şi printr-o segregare a oxizilor, reflectată printr-o culoare mai deschisă şi acumulare reziduală de cuarţ. De regulă este situat în profil deasupra unui orizont B argiloiluvial sau spodic şi sub un orizont A sau O. Se disting 30 orizonturi eluviale: El, Ea, Es. Se notează cu simbolul E.

Orizont E spodic (podzolic) – Orizont eluvial format deasupra unui orizont B spodic, nestructurat, caracterizat prin culori deschise, având în stare umedă valori de 4 şi mai mari şi în stare uscată mai mari de 5. Se notează cu Es şi este prezent în profilul podzolurilor.

Orizont gipsic (y) – În legenda FAO orizont de diagnostic de minimum 15 cm grosime, îmbogăţit în sulfat de calciu secundar având cel puţin 5% gips mai mult decât orizontul C subiacent.

Orizont gleic – Orizont mineral format într-un mediu saturat cu apă o bună parte din an, determinat de apa freatică situată la adâncime mică. Se găseşte în general sub un orizont T, H sau B. Se disting: orizont gleic de reducere notat cu Gr, caracterizat prin culori neutrale sau mai albastre decât 10Y sau cu nuanţe de 10Y şi mai galbene cu crome mai mici de 1,5 în proporţie de cel puţin 70%; orizont gleic de oxidare-reducere notat cu Go cu culori în nuanţe de 10YR şi mai roşii cu crome mai mari de 2 în proporţie mai mare de 30%. Se notează cu G. Sin. glei, hlei.

Orizont iluvial – Orizont de sol în care materialul translocat, de regulă din orizontul superior, a precipitat din soluţie sau s-a depus din suspensie. Sunt orizonturi iluviale orizonturile: argiloiluvial, spodic, natric, etc.

70

Orizont major – Orizont principal de sol, respectiv orizonturile O, A, E, B, C, R şi uneori C sunt „strate” deoarece caracteristicile lor nu au rezultat prin pedogeneză.

Orizont mineral – Orizont de sol constituit din material mineral care conţine maximum 20% materie organică dacă solul nu conţine argilă sau maximum 35% dacă conţine 60% argilă sau mai mult.

Orizont mort – Orizont de sol sau rocă subiacentă care se găseşte între stratul de sol umezit anual prin apa de precipitaţii şi franjul capilar (apă capilară sprijinită) şi a cărui umiditate rămâne continuu la aceeaşi mărime apropiată de coeficientul de ofilire.

Orizont natric – Orizont diagnostic de sol conţinând peste 15% Na de 10 cm; se notează cu na adăugat simbolului orizontului respectiv.

Orizont O (organic nehidromorf) – Orizont format prin acumulare de material organic depozitat la suprafaţa solului, care nu este saturat cu apă mai mult de câteva zile pe an. Se dezvoltă la partea superioară a solurilor minerale formate sub pădure.

Orizonturi pedogenetice de asociere – Orizonturi grefate pe orizonturile pedogenetice principale (G, W, sa, na, sc, ac, care se înscriu după orizontul cu care se asociază de ex: AG, CG, BW, Asa, etc.).

Orizont petrocalcic – 1. Orizont calcic foarte bogat în carbonaţi, cimentat şi îndurat; nu se desface în prezenţa apei. Este masiv sau lamelar. Constituie o barieră în pătrunderea rădăcinilor. 2. În legenda FAO orizont de diagnostic constituit dintr-un orizont calcic continuu, cimentat sau indurat cu CaCO3 sau Mg.

Orizont pseudogleic – Orizont mineral, format la suprafaţă sau în profilul solului, în condiţiile unui mediu în mare parte din an saturat cu apă acumulată din precipitaţii şi stagnantă deasupra unui strat impermeabil sau slab permeabil. Este caracterizat prin culori neutrale sau în nuanţe mai albastre

71

decât 10Y sau în nuanţe de 2,5-10Y cu crome mai mici de 2 asociate cu pete de oxidare în proporţie mai mică de 50%. Are un aspect marmorat, iar segregarea sescvioxizilor de fier şi mangan se face sub formă de pete şi concreţiuni. Orizontul pseudogleic se asociază cu orizonturile A, E, B. Se notează cu W. Sin. orizont W.

Orizont pseudogleizat – Orizont mineral format la suprafaţă sau în profilul solului într-un mediu în mică parte din an saturat în apă acumulată din precipitaţii şi stagnantă deasupra unui strat impermeabil sau slab pemeabil având un aspect marmorat în care culorile de reducere ocupă numai 6-50%. Se notează cu w.

Orizont R – Orizont constituit din roci compacte nefisurate (masive, nepermeabile) şi pietrişuri cimentate, cu excepţia celor menţionate la orizontul Rrz (rendzinic).

Orizont Rrz (rendzinic) – Orizont constituit din calcare, dolomite şi/sau gipsuri sau din roci metamorfice ori eruptive, bazice şi ultrabazice, care prin alterare nu formează material amorf.

Orizont salic – Orizont mineral îmbogăţit secundar în săruri mai uşor solubile decât gipsul (în apă rece), conţinând săruri uşor solubile în proporţie de cel puţin 1% în cazul salinizării de tip cloruric sau de 1,5% în cazul salinizării de tip sulfatic. Trebuie să aibă cel puţin 10 cm grosime. Se notează cu simbolul sa adăugat simbolurilor altor orizonturi (de ex. Amsa).

Orizont salinizat – Orizont mineral care conţine săruri mai uşor solubile decât gipsul (în apă rece) în proporţie de 0,1-1% dacă tipul de salinizare este cloruric sau între 0,15-1,5% dacă este sulfatic. Are o grosime minimă de 15 cm. Se notează cu simbolul sc, adăugat simbolului orizontului respectiv (de ex. Amsc).

Orizont turbos – Orizont organic format în condiţiile unui mediu saturat în apă în cea mai mare parte a anului. Materia organică se află în diferite stadii de descompunere. De regulă, conţine peste 50% materie organică şi are o grosime minimă de 20 cm. Se notează cu simbolul T. Când

72

prezintă valori pH (în apă) 5,5 şi mai mari are caracter eutrof; sub aceste valori caracter mezotrof sau oligotrof.

Orizont umbric – În legenda FAO, este orizont de diagnostic care are toate caracterele orizontului A molic, cu excepţia gradului de saturaţie în baze, ce este mai mic de 50%.

Orstein – Strat, în general subţire, cimentat predominant cu oxizi de fier, cu sau fără materie organică, care se formează de regulă în soluri nisipoase, în regiuni umede. Sin. alios.

P P – strat arat, chiar dacă este grefat pe A, E, B sau C. PA – Simbol al porozităţii de aeraţie. Paleopedologie – Ramură a ştiinţei solului care studiază solurile

fosile (îngropate) sau solurile relicte (la zi) de vârstă pleistocenă sau mai veche, reconstituind prin cercetarea şi interpretarea caracterelor pedologice relicte, procesele de pedogeneză care au avut loc în trecut şi în condiţiile naturale corespunzătoare perioadei de formare a solurilor respective.

Paleosol – Sol al cărui profil s-a format total sau parţial în alte condiţii de pedogeneză decât cele actuale. De regulă are în profilul său cel puţin un orizont de vârstă pleistocenă sau mai veche. Paleosolurile pot fi fosile sau relicte.

Pământ fin – Partea din sol corespunzătoare fracţiunilor granulometrice argilă, praf, nisip fin şi nisip grosier cu diametrul mai mic de 2 mm sau mai mic de 1 mm.

Pământ şiu – Termen popular folosit în Oltenia şi Muntenia pentru luvisol albic.

Părţi per milion – Mod de exprimare a rezultatelor analitice constând din raportarea cantităţii dintr-o substanţă oarecare din sol, material vegetal sau soluţie de sol la un milion de părţi de sol uscat sau substanţă uscată (la aer sau 1050C),

73

toate unităţile fiind exprimate în aceleaşi unităţi de măsură. Se foloseşte pentru substanţele care se găsesc în cantităţi mici, de exemplu pentru fosfor şi potasiu în forme mobile, nitraţi şi microelemente din sol. Se indică prin simbolul ppm.

Pânză de apă freatică – Primul nivel de apă subterană care se găseşte la mică adâncime, fiind alimentată din precipitaţii sau direct din râuri.

Pânză de apă suspendată – Apă acumulată în perioadele umede ale anului deasupra unui orizont B sau a unui strat impermeabil.

Pd – Păduri. Pedoameliorativ – Care se referă la o măsură de ameliorare

radicală, de durată, a însuşirilor nefavorabile ale unui sol neproductiv sau slab productiv.

Pedobiologie – studiul organismelor vii din sol şi al relaţiilor dintre ele (bacterii, microfloră, microfaună, rădăcini micorize, etc.).

Pedologic – Care se referă la învelişul de sol şi la transformările care se produc în el sub influenţa factorilor pedogeografici.

Pedologie – Ştiinţa care se ocupă cu studiul morfologic, micromorfologic, fizic, chimic, mineralogic, etc. al solurilor, al legilor de formare, de evoluţie şi distribuire geografică a acestora, al clasificării şi principiilor generale de folosire, ameliorare şi dirijare a fertilităţii lor.

Pedon – Fragment tridimensional dintr-un sol pe întreaga lui adâncime, suficient de mare pentru a permite studiul morfologiei şi proprietăţilor solului, respectiv având dimensiuni pe orizontală cuprinse între 1 şi 10 m2 (corespunde unei extinderi tridimensionale a profilului de sol).

Pedosferă – Pătură superioară a scoarţei terestre care cuprinde totalitatea solurilor şi în care au loc continuu procese pedogenetice.

Pedotop – Unitate elementară de teren caracterizată prin acelaşi sol şi aceleaşi condiţii de climă, relief, hidrologie şi alţi

74

factori de mediu. Reprezintă un biotop în a cărui caracterizare se pune accentul pe sol şi însuşirile sale.

pH-ul solului – pH determinat în suspensie apoasă de sol, de obicei la raportul sol:soluţie de 1:2,5. Exprimă reacţia solului (determinată de ionii de hidrogen).

Pelic (pe) – Sol având textură foarte fină cel puţin în primii 50 cm; nu se aplică la Pelisoluri.

Pelit – Rocă detritică neconsolidată alcătuită predominant din particule de dimensiuni mai mici de 0,002 mm.

Pelosol – Termen folosit pentru soluri formate pe materiale argiloase în profilul cărora apare un orizont cu structură prismatică sau poliedrică mare.

Perdea de protecţie – Asociaţie vegetală creată de om, reprezentând o fâşie îngustă de teren plantată cu specii lemnoase (arbori şi arbuşti) cu rolul de a apăra culturile agricole, solurile nisipoase, digurile de baraj şi canalele de irigaţie, de acţiunea dăunătoare a unor factori (eroziune, evaporaţie, vânturi puternice, etc.).

Pergelic – Termen care indică în Soil Taxonomy, la nivel de subgrupă, soluri cu temperaturi medii de 00C şi mai mici.

Permafrost – Strat de sol sau rocă cu temperaturi permanent sub 00C, rămânând deci permanent îngheţat. Este prezent în regiuni din zona polară sau subpolară. În legenda FAO, unităţile de sol cu permafrost sunt denumite gelice. Sin. pergelisol.

Petrocalcic – Despre soluri care au orizont petrocalcic în primii 100-150 cm.

Petrogipsic – Despre soluri care au orizont petrogipsic în primii 100 cm.

Plaggen – Orizont antropic de suprafaţă rezultat din depuneri succesive de materie organică amestecată cu material mineral pe soluri nisipoase cultivate în vecinătatea satelor, materia organică fiind constituită din orizonturi organice (desprinse de la suprafaţa solurilor acoperite cu pădure), folosite în prealabil ca aşternut pentru vite.

75

Planic – Termen care indică la nivel de subtip, soluri care prezintă o schimbare texturală accentuată între orizontul eluvial şi cel argiloiluvial, respectiv pe o distanţă verticală de 7,5-15 cm are loc dublarea conţinutului de argilă (cu Ø sub 0,002 mm) în Bt (dacă orizontul E conţine sub 20%) sau are loc o creştere cu 20% a conţinutului de argilă din Bt faţă de orizontul E dacă acesta conţine peste 20% argilă. Se notează în simbol cu pl.

Planosol – Tip de sol cu orizont El sau Ea, caracterizat prin schimbare texturală abruptă între orizonturile E şi B, respectiv pe o distanţă de sol de mai mult de 7,5 cm are loc o dublare a conţinutului de argilă în Bt, dacă E conţine sub 20% argilă sau are loc o creştere cu 20 a procentului de argilă în Bt faţă de E, dacă acesta conţine peste 20% argilă (sub 0,002 mm). Prezintă subtipurile: tipic, molic, vertic, albic, gleizat, pseudogleic. Simbol PL.

Plintit – În legenda FAO, caracter de diagnostic care defineşte un amestec de argilă şi cuarţ, cât şi alţi constituenţi, bogat în fier şi sărac în humus, având pete roşii şi care se transformă ireversibil într-un orizont feric întărit sau în agregate nere-gultate sub efectul alternanţei de umiditate şi uscăciune. Într-un sol umed, plintitul este compact, dar se poate săpa.

Plintosoluri (PT) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO. Soluri având peste 25% (în volume) plintit într-un orizont de cel puţin 15 cm grosime în primii 50 cm de la suprafaţă, sau până la 125 cm, când este situat sub un orizont E albic sau sub un orizont ce are prorietăţi stagnice în primii 50 cm sau gleice în primii 100 cm. Subunităţile sunt: plintisoluri eutrice, districe, humice şi albice.

Podometru – Aparat folosit pentru măsurarea numărului de paşi, făcuţi de diverşi specialişti care lucrează pe teren.

Podzol – Tip de sol, din clasa spodosolurilor, caracterizat printr-un profil puternic diferenţiat, în care este prezent un orizont Bhs (humicospodic) situat sub un orizont E spodic. Este puternic levigat şi debazificat şi are reacţie acidă. Succesiunea de orizonturi: O-Es-Bhs-R sau C. Subtipuri: tipic, feriiluvial, litic, turbos.

76

Podzoluri (PZ) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO (de la rusescul „pod”=sub şi „zola”=cenuşă). În SRCS sinonim cu soluri spodice. Soluri cu orizont B spodic. Au următoarele subunităţi: podzoluri gleice, cambice, ferice, haplice, carbice şi gelice (cu permafrost în primii 200 cm).

Podzol de degradare – Denumire mai veche introdusă de C.Chiriţă pentru solul podzolic argiloiluvial (luvisol albic) spre a-l diferenţia de podzol pe care l-a numit podzol de destrucţie.

Podzol de depresiune – Denumire dată anterior pentru planosolurile şi solurile pseudogleice luvice din crovurile din zona de silvostepă şi pădure a Câmpiei Române.

Podzol de hidrogeneză – Denumire introdusă de C.Chiriţă pentru solul pseudogleic podzolit (luvic).

Podzol humico-feriiluvial – Podzol cu orizont B de acumulare a materiei organice şi oxizilor de fier şi mangan. Sin. p. humico-feruginos.

Podzol primar – Denumire dată de N.Cernescu spre a deosebi podzolul (cu orizont spodic de solul podzolic argiloiluvial (luvisol albic) pe care l-a numit podzol secundar.

Podzolire – Proces de pedogeneză caracterizat prin migrarea dintr-un orizont superior şi acumularea într-unul inferior a materiei organice şi/sau oxizilor de fier şi aluminiu în condiţiile unui mediu foarte acid, având ca urmare formarea unui orizont E spodic supraiacent şi a unui orizont B spodic subiacent.

Podzolit – Termen care indica, înainte de 1980, în România, la nivel de subtip soluri în profilul cărora este prezent un orizont E normal şi un orizont Bt. Cu aceeaşi semnificaţie este utilizat şi în denumirea unor tipuri de soluri argiloiluviale. În prezent este înlocuit cu termenul luvic.

Podzoluvisoluri (PD) – Unitate de sol în cadrul legendei FAO. În cadrul SRCS sinonim cu luvisoluri albice glosice. Soluri cu orizont B argilic, a cărui limită superioară este discontinuă sau neregulată, ca urmare a pătrunderii profunde a unor

77

limbi ale orizontului E în orizontul B sau a formării de nodule (de la 2-5 cm, până la 30 cm diametru) al căror exterior este îmbogăţit, slab cimentat sau întărit cu fier şi prezintă tente mai roşii şi crome mai intense decât interiorul; fără orizont A molic. Subdiviziunile sunt: podzoluvisoluri gleice, eutrice şi gelice.

Polipedon – În Soil Taxonomy, ansamblu de pedomuri adiacente de acelaşi fel. Corespunde arealului geografic elementar de sol (unităţi teritoriale elementare de sol). Sin. individ de sol.

Poluarea solului – Dereglarea funcţionalităţii solului datorită contaminării cu anumiţi compuşi, îndeosebi ca rezultat al activităţii omului.

Populaţia solului – Totalitatea organismelor care trăiesc în sol incluzând plante şi animale.

Porozitatea capilară a solului – Parte din porozitatea solului alcătuită din porii capilari ai acestuia. Corespunde în genere capacităţii pentru apă în câmp a solului.

Porozitatea totală a solului – Ansamblu al diferitelor feluri de porozitate a solului, proporţie a tuturor porilor din volumul total al solului, notat de obicei cu PT. Se calculează în mod obişnuit cu formula: PT= (1-DA/D)x100, unde D=densitatea şi DA= densitatea aparentă.

Pp – Pepiniere pomicole.

Ppm – Abreviere a unităţii utilizate în analiza chimică şi exprimând o parte dintr-un milion. 10 ppm corespunde la 1 mg pentru 100 g. 1 ppm corespunde la 1 mg/Kg sau 1 ml/l.

Ppr – Perdele de protecţie. Praf – Particule fine de material solid având dimensiuni cuprinse

între 0,002-0,02 mm, prezente oriunde în atmosferă şi care sunt destul de uşoare pentru a putea fi purtate de vânt → fracţie granulometrică.

Preluvic (el) – Sol cu orizont B argic (Bt) slab conturat şi fără orizont eluvial (E) (se aplică la Alosoluri).

78

Prespodic (ep) – Sol acid (Districambosol, Nigrosol) cu orizont B cambic (Bv) prezentând acumulare de sescvioxizi (îndeosebi Al2O3), fără a îndeplini integral parametrii de orizont spodic.

Pretabilitate – Aptitudinea unui teren pentru o anumită folosinţă agricolă. Din acest punct de vedere terenurile se împart în clase de pretabilitate.

Probă în aşezare naturală – Probă de sol recoltată într-un recipient, de regulă un cilindru metalic, care îşi menţine starea fizică (structură, densitatea aparentă, porozitate, etc.) anterioară recoltării. Sin. probă în aşezare nederanjată, p. netulburată.

Proces de pedogeneză – Totalitatea proceselor care afectează materialul sau roca parentală sub acţiunea factorilor pedogenetici şi conduc în timp la formarea solurilor. Sin. p. de formare a solului, p. de solificare.

Profil de sol – 1. Succesiune de orizonturi pedogenetice caracteristică unui sol. 2. Secţiune în teren (obţinută prin săparea unei gropi sau pe peretele unei deschideri naturale), pe care se studiază solul pe teren.

Progradare – Îmbogăţire în humus şi baze a orizontului superior al solurilor forestiere sub influenţa unei vegetaţii ierboase secundare sau a modului de folosinţă).

Proprietăţi antracvice – Apar la solurile din orezării sau intens irigate; prezintă un strat arat de suprafaţă, urmat imediat de un strat slab permeabil care este saturat cu apă peste 3 luni în cei mai mulţi ani şi prezintă o matrice cu crome de 2 sau mai mici.

Proprietate diagnostică – Însuşire sau set de însuşiri ale solului folosite drept criterii pentru definirea (taxonilor) în sistemul de clasificare a solurilor (taxonomia solurilor).

Proprietăţi reductomorfe (Gr) (glei de reducere) – Se aplică la materiale de sol care sunt permanent umede şi care au culori de reducere (alb până la negru: N1-N8; albăstrui la verzui: 2,5Y, 5Y, GY, BG, G sau B) în mai mult de 95% din matricea solului.

79

Proprietăţi redoximorfe (Go) (glei de oxido-reducere) – Se aplică materialelor de sol în care condiţiile de reducere alternează cu cele de oxidare; sunt puse în evidenţă prin prezenţa petelor brun roşcate (ferihidrit), brun gălbui intens (goethit).

Proprietăţi stagnice – Legate de saturaţia determinată de apa stagnantă temporar la suprafaţa sau în partea superioară a profilului de sol dacă nu este drenat.

Proprietăţi salsodice – Prezenţa oricărui orizont salinizat (salic sa şi hiposalic sc) şi sodizat (natric na şi hiponatric, ac).

Protolitosol – Litosol într-un stadiu incipient de dezvoltare. Protoregosol – Regosol într-un stadiu cu totul incipient de

dezvoltare. Protosol aluvial – Tip de sol cu orizont Ao mai subţire de 20 cm,

urmat de material parental de cel puţin 50 cm grosime. Prezintă subtipurile: tipic, litic, gleizat, salinizat. Simbol AA.

Provincie de sol – Teritoriu larg cu soluri diferite care prezintă unele trăsături comune, determinate de situarea lor într-un anumit facies bioclimatic.

Prundic – Termen care indică soluri cu orizont R, format din pietriş, a cărui limită superioară este situată între 20 şi 50 cm adâncime (sau în primii 20 cm în cazul litosolului prundic).

Ps – Pepiniere silvice. Psamic (ps) – Sol având textură grosieră cel puţin în primii 50 cm;

nu se aplică la Psamosol. Psamite – Roci detritice alcătuite din particule cu dimensiuni

între 0,02 şi 2 mm. Psamosol – Tip de sol neevoluat, format pe depozite nisipoase

având textură grosieră şi/sau mijlociu grosieră (sub 12% argilă) cel puţin în primii 50 cm de la suprafaţă. Subtipuri: tipic, gleizat, gleic, salinizat. Simbol PS.

Psefite – Roci detritice alcătuite din particule cu dimensiuni mai mari de 2 mm.

80

Pseudogleic – Termen care indică la nivel de subtip solurile cu orizont W a cărui limită superioară este situată între 20 şi 50 cm adâncime, grefat pe orizont B. Se notează cu simbol PG.

Pseudogleizat – Termen care indică, la nivel de subtip solurile cu orizont w a cărui limită superioară este situată între 50 şi 200 cm adâncime sau orizont w în primii 100 cm.

Pseudomiceliu (de carbonaţi) – Neoformaţie constituită din carbonaţi secundari, precipitaţi sub formă de micelii de ciupercă pe feţele agregatelor structurale.

Pseudorendzină – Tip de sol din clasa molisolurilor de culoare închisă, afânat, cu structură grăunţoasă, format pe material parental reprezentat prin marne argiloase, argile marnoase sau sedimente provenite din aceasta. Succesiunea tipică de orizonturi: Am-A/C-Cpr. Subtipuri: tipic, vertic, cambic, argiloiluvial, pseudogleizat. Simbol PR.

Pseudorendzinic – Termen care indică la nivel de subtip soluri cu orizont Cpr (în primii 150 cm), constituit din marne, marne argiloase, argile marnoase sau material parental rezultat din alterarea acestuia.

Pşc – Păşuni curate. Pşp – Păşuni cu pomi. Pşpd – Păşuni împădurite. Pudră de silice – Acumularea reziduală de grăunţi minerali de

dimensiunea prafului, dezbrăcaţi de pelicula coloidală, pe feţele elementelor structurale.

Pv – Pepiniere viticole. pz – Simbol folosit pentru notarea subtipurilor pseudogleizate.

81

R R – Simbol folosit pentru notarea unui orizont de rocă dură,

inclusiv a orizontului R rendznic. Raionare pedoameliorativă – Raionare a unui teritoriu ţinând

seama de soluri şi de măsurile de ameliorare şi exploatare a solurilor. Fundamentează ştiinţific aplicarea măsurilor de îmbunătăţiri funciare şi ameliorarea solului.

Raionare pedoclimatică – Raionare a unui teritoriu ţinând seama de soluri şi condiţiile climatice. Foloseşte în lucrările de bonitare a terenurilor şi de zonare agricolă.

Raionare pedologică – Raionare (subîmpărţire) a unui teritoriu pe baza caracterelor învelişului de sol.

Raport de adsorbţie a sodiului – Notat SAR, acest raport calculat pentru ape freatice, ape de irigaţie sau soluţia de sol este dat de relaţia în care Na+, Ca++ şi Mg++ sunt conţinuturile în ionii respectivi exprimate în miliechiva-lenţi-gram la litru. Reprezintă un indicator al calităţii apei sau soluţiei, reflectând pericolul de alcalizare a solului care apare la valori mari de 4-10.

Raport carbon-azot (C/N) – Raport între conţinutul de atomi gram de C şi de N din sol sau din diferite materiale vegetale. La cernoziomuri valorile C/N variază între 10-13. Valori mai mari caracterizează solurile din regiuni umede şi valori mai mici solurile din regiuni aride. Arată gradul de mineralizare (humificare) a materiei organice din sol.

Raport precipitaţii – evapotranspiraţie – Raport între cantitatea de precipitaţii căzute într-o perioadă dată şi cea pierdută de sol prin evaporaţie şi transpiraţie în aceeaşi perioadă. Sin. coeficient de umiditate.

Reacţia soluţiei solului – Gradul de aciditate sau alcalinitate al solului, determinat de raportul existent între ionii disociaţi

82

de H+ (care dau aciditate) şi OH (care dau alcalinitatea) aflaţi în soluţie într-o relaţie invers proporţională. Aciditatea sau alcalinitatea solului se exprimă în unităţi pH, pH-ul reprezentând logaritmul negativ al concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie. R.s.s. este caracterizată astfel: extrem acidă (pH < 3,5); puternic acidă pH- 4,3-5,0; acidă (pH – 5,0-5,8); slab acidă (pH –5,8-6,8); neutră (pH – 6,8-7,2); slab alcalină (pH – 7,2-8,4); alcalină (pH – 8,4-9,0); puternic alcalină (pH > 9,0).

Regim aridic – Clasă, în cadrul Soil Taxonomy, a regimului de umiditate a solului: secţiunea de control a solului (2 m) este uscată mai mult de jumătate din timp (cumulat), când temperatura solului pe 50 cm este mai mare de 50 C sau niciodată umedă într-o parte sau toată secţiunea de control mai mult de 90 zile consecutive la temperatura solului mai mare de 80C.

Regim aerohidric – Totalitate a proceselor de pătrundere în sol, mişcare prin sol şi eliminare din sol a aerului şi apei.

Regim de aer – Totalitatea proceselor de pătrundere în sol, mişcare prin sol şi eliminare (primenire) din sol a aerului (inclusiv gazele componente).

Regim de săruri – Totalitate a fenomenelor de pătrundere în sol, mişcare prin sol şi eliminare din sol a sărurilor solubile din solurile afectate de săruri.

Regim hidric al solului – Totalitatea proceselor de pătrundere a apei în sol, mişcarea ei prin sol, reţinerea şi pierderea din sol, de care depinde direcţia predominantă a curentului de apă şi limitele între care variază umiditatea solului. Tipuri de regim hidric: percolativ (specific climatelor umede), periodic percolativ, nepercolativ (caracteristic climatelor aride) şi exudativ specific climatelor aride sau secetoase în prezenţa apei freatice la mică adâncime.

Regim hidric exudativ – Tip de regim hidric al solului caracterizat prin existenţa unui curent ascendent de apă din pânza freatică spre suprafaţa solului.

83

Regim hidric nepercolativ – Tip de regim hidric al solului caracterizat prin absenţa unui curent descendent de apă suficient de puternic pentru a umezi anual întregul strat de sol, material parental şi rocă subiacentă până la nivelul apei freatice. Sin. r.h. netranspercolativ (N. Cernescu), r.h. percolativ stepic (c. Chiriţă).

Regim hidric percolativ – Tip de regim hidric al solului caracterizat prin prezenţa unui curent descendent de apă suficient de puternic pentru a umezi odată pe an întregul strat de sol, material parental şi rocă subiacentă până la nivelul apei freatice. Sin. r.h. transpercolativ (N. Cernescu), r.h. percolativ profund (C.Chiriţă).

Regim hidric periodic percolativ – Regim hidric al solului caracterizat prin prezenţa unui curent descendent de apă suficient de puternic pentru a umezi la intervale de câţiva ani odată, întregul strat de sol, material parental şi rocă subiacentă la nivelul apei freatice.

Regim hidric peracvic – Solul este permanent saturat cu apă. Regim hidric perudic – Solul se află tot timpul anului la sau

aproape de capacitatea de câmp pentru apă. Regim hidric udic – Solul în cei mai mulţi ani nu este uscat în

nici o parte a secţiunii de control decât în cel mult 90 zile. Regim hidric ustic – Solul este cel puţin într-o parte a anului

uscat timp de peste 90 zile. Regim hidrologic de irigaţie – Categorie de regim hidric al

solului întâlnită în terenurile irigate, caracterizată şi dife-renţiată în raport cu specificul acestor terenuri şi cu nece-sităţile calculării pe bază de bilanţ al apei, a elementelor regimului de irigaţie.

Regim hidro-salin – Totalitatea proceselor de pătrundere în sol, mişcare prin sol şi eliminare din sol a apei şi sărurilor solubile.

Regim de temperatură a solului – Se referă la variaţia temperaturii solului în timp. În Soil Taxonomy se utilizează

84

clasele de regim de temperatură de mai jos. Clasele frigid, mesic, termic şi hypertermic prezintă diferenţe de temperatură între vară sau iarnă de peste 50C; dacă diferenţele sunt sub 50C, clasele devin isofrigid, isomesic, isothermic şi isohyphertermic.

Regim criic – Soluri care au temperatură anuală medie între 0-80 C şi veri reci.

Regim frigid – Soluri care au temperatura anuală medie între 0-80C şi veri calde.

Regim hiperthermic – Soluri cu temperaturi anuale medii peste 220C.

Regim thermic – Soluri cu temperaturi medii anuale între 15-220C. Regim mesic – Soluri cu temperaturi medii anuale între 8-150C. Regim pergelic – Soluri cu temperatură anuală medie sub 00C;

aceste soluri au permafrost dacă sunt umede sau îngheţ uscat dacă nu există exces de apă.

Regosol – Tip de sol neevoluat, de culoare brun-brun închis, format pe materiale parentale, constituite din roci neconsolidate (cu excepţia aluviunilor recente şi depozitelor nisipoase), menţinute aproape de suprafaţă prin eroziune geologică. Succesiune tipică de orizonturi: Ao-C. Subtipuri: tipic, molic, umbric, rendzinic, litic, salinizat. Simbol RS.

Regradare – Proces de pedogeneză care conduce la carbonatarea unui orizont superior datorită precipitării carbonaţilor din apa capilară antrenată ascendent şi supusă evaporării în climate uscate sau relativ uscate sau datorită faunei din sol care aduce material carbonatic din orizonturi inferioare.

Regresivă (evoluţie) – Stare evolutivă în pedogeneză care duce la reîntinerirea profilului de sol.

Rh – Răchitării.

85

Rendzină – Tip de sol din clasa molisolurilor de culoare neagră, bogat în humus şi structurat, format pe calcar, caracterizat printr-un profil având cel puţin un orizont Am şi Rz situat în primii 150 cm. Succesiune tipică de orizonturi: Am-A/R-Rrz. Subtipuri: tipic, cambic, litic. Simbol RZ.

Rendzinic – Termen care indică, la nivel de subtip, solurile în al căror profil este prezent un orizont Rz situat în primii 150 cm.

Rs – Răsadniţe. Reţinere biologică – Proprietatea solului de a reţine substanţe

minerale, în general solubile şi supuse levigării, sub formă de substanţe organice sintetizate prin activitatea plantelor şi microorganismelor. Prezintă importanţă în legătură cu acumularea în sol a substanţelor nutritive, îndeosebi a celor cu azot.

Reţinere mecanică – proprietatea solului de a reţine în pori printr-un mecanism pur mecanic, particule aflate în suspensie în apa de infiltraţie având diametre mai mari decât deschiderea porilor. Prin astfel de mecanisme sunt reţinute în stratul superficial resturile vegetale şi biomasa microbiană, pe seama cărora se formează humusul şi se contribuie la diferenţierea profilului de sol în orizonturi genetice.

Rezervă de apă – Cantitatea de apă aflată la un moment dat în sol, într-un strat de grosime determinată, exprimată în m3/ha, în t/ha, în mm coloană de apă, etc.

Rezicalcaric (rz) – Sol care prezintă orizont C cu carbonaţi reziduali începând din primii 125 cm. Se aplică la Preluvosol, Luvosol şi unele Cernisoluri.

Rezistenţă la penetrare a solului – rezistenţă opusă de sol la pătrunderea unui vârf ascuţit. Reprezintă o formă de manifestare a compactităţii sau eroziunii solului.

Rhexistasie – Perioadă de ruptură în echilibrul factorilor de mediu, respectiv pedogenetici.

Rocă de solificare – Termen general indicând atât roca parentală cât şi materialul parental.

86

Rocă parentală – Rocă pe seama căreia s-a dezvoltat profilul de sol sau din care a provenit materialul parental al solului.

Rodic – Termen care indică, la nivel de subtip, solurile al căror orizont B are în partea inferioară şi cel puţin în pete şi în partea superioară culori mai roşii decât nuanţe 5YR, cu crome de 3,5 şi mai mari la materialul în stare umedă, nuanţă roşie moştenită de la materialul parental.

S Salinitatea solului – Starea de încărcare a solului cu săruri uşor

solubile, stabilită în funcţie de conţinutul total de săruri în diferite orizonturi şi adâncimea de situare a acestora.

Salinizare – Proces de creştere a conţinutului de săruri uşor solubile în sol dincolo de conţinutul normal din solurile obişnuite (adică peste 0,08-0,1%). Salinizarea se poate produce natural sau antropic, în ultimul caz fiind cunoscută sub denumirea de „secundră”.

Salinizat – 1. Care conţine săruri mai uşor solubile în apă rece decât gipsul, peste 0,10-0,15%. 2. Termen care indică subtipul de sol „ salinizat” conţinând între 0,1 (0,15) şi 1(1,5)% săruri uşor solubile în primii 100 cm. Se notează cu simbol sc.

Salinizare reziduală – Salinizare a solului provenită din roci salifere.

Salinizare secundară – Salinizare datorată unei activităţi a omului: irigaţie cu apă mineralizată, irigaţie în condiţiile unor terenuri cu ape freatice mineralizate situate la adâncime redusă.

Saturare cu apă – Proces prin care umiditatea solului creşte până la nivelul capacităţii totale pentru apă, toţi porii solului umplându-se cu apă.

87

Săruri nutritive – Săruri dizolvate în ape (fosfaţi şi nitraţi) care favorizează dezvoltarea planctonului şi algelor; săruri aflate în sol care sunt absorbite de plante.

Sărăturarea solului – Termen general care indică dezvoltarea sau prezenţa simultană în sol a proceselor de salinizare şi alcalizare. Intensitatea sărăturării evoluează după salinitatea şi alcalinitatea diferitelor orizonturi şi adâncimea de situare a acestora.

Săruri solubile – Constituenţi anorganici din sol care manifestă o solubilitate apreciabilă în apă. Sunt reprezentaţi în principal prin cloruri şi sulfaţi de calciu, magneziu sau sodiu. Bicarbonaţii, carbonaţii şi azotaţii, precum şi sărurile de potasiu se întâlnesc în cantităţi mai mici. Uneori printre S.s. apar şi cantităţi mici de boraţi, care sunt foarte toxici pentru plante. Prezenţa S.s. în sol în cantităţi ce depăşesc anumite limite este caracteristică pentru solurile saline.

Săruri uşor solubile – Săruri anorganice care prezintă solubili-tate ridicată în apă, mai mare decât cea a gipsului în apă rece. În sol sunt reprezentate prin cloruri şi sulfaţi de sodiu, magneziu sau calciu (considerate săruri „neutre”) şi uneori şi prin bicarbonat sau carbonat de sodiu (considerate săruri „alcaline”).

SB – Simbol folosit pentru notarea solului bălan. Scarificare – Lucrare a solului constând în afânarea acestuia la

adâncimea mai mare decât adâncimea arăturii obişnuite, executată cu scarificatorul.

Schelet – Fracţiunea granulometrică a solului cu diametrul echivalent mai mare de 2 mm (sistemele Atterberg şi american) sau de 1 mm (sist. Kacinski); este reprezentat prin particule de pietricele, pietre şi bolovani (când sunt rotunjite) sau prin fragmente de rocă (în genere colţurate).

Schimb de baze – Schimb cationic care se referă numai la cationii bazici Ca++, Mg++, Na+ şi K+.

Schimb cationic – Înlocuirea chimică a ionilor în sol. Cationul reţinut pe suprafaţa particulelor de argilă sau humus, poate

88

fi schimbat cu un alt cation din soluţia solului. De ex., una din bazele solului (Ca) reţinut de încărcătura sa pozitivă pe suprafeţele încărcate negativ ale coloizilor, poate fi înlocuită de un ion de hidrogen din soluţia solului. Ionii pozitivi de Ca, Mg, K şi Na sunt slab reţinuţi în sol, într-o poziţie schimbabilă, gata să fie preluaţi de plante, ca substanţe nutritive. Capacitatea de schimb cationic se exprimă în miliechivalenţi la 100 g sol.

Schimbare texturală bruscă – În legenda FAO, caracter de diagnostic care constă în creşterea considerabilă a conţi-nutului de argilă pe o foarte scurtă distanţă verticală în zona de contact între un orizont A sau E şi un orizont subiacent.

Scoarţă de alterare – Partea superioară a litosferei rezultată în urma proceselor de dezagregare-alterare (fizică şi chimică) care include şi materialul parental al solului.

Secetă pedologică – Secetă determinată de umiditatea redusă din sol care, chiar în condiţii atmosferice satisfăcătoare, nu permite absorbţia de către plante a unei cantităţi suficiente de apă din sol.

Secţiune de control – O grosime convenţională stabilită a profilului de sol în limitele căreia definiţia unei unităţi taxonomice prevede identificarea caracterului diagnostic respectiv sau pentru care se prevede aprecierea unei însuşiri a solului.

Secvenţă de soluri – Unitate (asociaţie) complexă de soluri, a căror succesiune se regăseşte constant într-o ordine deter-minată, în lipsa unei legături genetice aparente. Succesiunea regulată este influenţată preponderent şi repetat pe unul din factorii de formare. Ele pot fi climosecvenţe, cronosecvenţe, toposecvenţe, litosecvenţe, biosecvenţe, etc.

Sescvioxizi – Ansamblul oxizilor şi hidroxizilor de Fe, Al, Mn şi Ti care constituie o fracţiune importantă a complexelor de alterare în soluri. Simbol R2O3.

Sialitizare – Proces de alterare care are loc în climate temperate moderat umede având ca rezultat formarea de minerale

89

argiloase în compoziţia cărora este fixată o importantă parte a silicei şi bazelor eliberate din minerale primare. În climate uscate sialitizarea este însoţită de acumulare de carbonaţi.

Silice – SiO2. Bioxid de siliciu liber din sol de origine primară sau secundară, prezent în forme cristaline sau amorfe de mărimi variate de la dimensiunea granulelor de nisip la cea a particulelor coloidale. Principalul reprezentant este cuarţul.

Silvostepă – Zonă de trecere între stepă şi pădure, aparţinând mai degrabă celei de-a doua dintre acestea. În silvostepă există un mozaic de formaţii vegetale (lemnoasă şi ierboasă) şi soluri (cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloiluviale, soluri brun roşcate, soluri cenuşii, etc.).

Sistematica solurilor – Ramură a pedologiei care se ocupă cu ordonarea pe criterii specifice a diferitelor soluri în grupări naturale cu rang de categorii sistematice şi cu studiul acestora. Sin. taxonomia solurilor.

Sistemul de culori Munsell – Sistem de notare a culorilor prin specificarea acesteia cu ajutorul a trei variabile: nuanţa, valoarea şi croma. De exemplu, 10 YR 3/2 este notaţia unei culori în care 10YR=nuanţa, 3=valoarea şi 2=croma. Pentru soluri se foloseşte un extras din sistemul de culori Munsell, cuprinzând numai culorile întâlnite în soluri.

Smolniţă – Denumire bulgară şi sârbă (sub forma smoniţa) folosită în literatura pedologică pentru vertisolurile de culoare închisă.

Sodizarea solului – Proces de creştere a conţinutului de sodiu schimbabil în sol peste conţinutul normal în solurile obişnuite (adică peste 5%) şi eventual de acumulare de carbonat sau bicarbonat de sodiu.

Sol – Corp natural cu organizare proprie care se formează şi evoluează în timp la suprafaţa uscatului, pe seama rocilor, datorită acţiunii organismelor (îndeosebi a plantelor şi microorganismelor) sub influenţa condiţiilor de climă şi relief. Proprietatea lui complexă specifică este fertilitatea.

90

Sol alcalin – Sol care are reacţie alcalină (cu valori pH peste 8). Sol acid – Sol care are reacţie acidă (în genere pH sub 6). Sol aluvial – Tip de sol format pe aluviuni recente, adesea

stratificate. Succesiunea tipică de orizonturi: Ao-C. Subtipuri: tipic, molic, umbric, vertic, litic, gleizat, salinizat şi alcalizat. Simbol SA.

Sol amfigleic – Sol pseudogleic gleizat, deci sol hidromorf format în condiţiile unui exces de umiditate (de apă) atât de stagnare cât şi de provenienţă freatică.

Sol antropic – Sol cu profil puternic deranjat sau puternic transformat prin cultivare.

Sol argiloiluvial – Sol care prezintă în profil un orizont argiloiluvial (Bt).

Sol auto-hidromorf – Sol format sub acţiunea predominantă a factorilor bioclimatici (climă şi vegetaţie) influenţat de apa în exces (freatică sau stagnantă) fără a-i conferi caracterul de sol hidromorf.

Sol automorf – Sol ale cărui caractere sunt rezultatul acţiunii climei şi vegetaţiei ca factori principali în procesul de pedogeneză. În unele sisteme de clasificare, s.a. constituie o unitate taxonomică de cel mai înalt nivel.

Sol bălan – Tip de sol din clasa molisolurilor, fără orizont B, caracterizat prin orizont A molic cu carbonaţi, cu crome mai mari de 2 la materialul în stare umedă. Succesiunea tipică de orizonturi: Am-A/C-Cca. Subtipuri: tipic, vermic, salinizat, alcalizat. Simbol SB.

Sol brun acid – Tip de sol din clasa cambisolurilor, oligobazic, caracterizat printr-un orizont Bv având gradul de saturaţie în baze sub 55% şi cel puţin în partea lui superioară, culori şi crome mai mari sau egale cu 3,5 la materialul în stare umedă (cel puţin în interiorul elementelor structurale). Succesiune tipică de orizonturi: Ao-Bv-C sau R. Subtipuri: tipic, umbric, andic, criptospodic, litic, gleizat. Simbol BO.

91

Sol brun argiloiluvial – Tip de sol din clasa argiluvisoluri, fără orizont eluvial, caracterizat printr-un orizont Bt, având în partea superioară, cel puţin în pete (în proporţie de peste 50%) culori în nuanţe de 10YR şi mai galbene, cu valori şi crome mai mari sau egale cu 3,5 la materialul în stare umedă, cel puţin în interiorul elementelor structurale. Poate avea orizonturi A molic sau A ocric. Succesiunea tipică de orizonturi: Ao sau Am-Bt-C sau Cca. Subtipuri: tipic, molic, vertic, rendzinic, rodic, litic, gleizat, pseudogleizat, alcalizat. Simbol BD.

Sol brun eu-mezobazic – Tip de sol din clasa cambisolurilor caracterizat printr-un orizont B cambic având grad de saturaţie în baze peste 55% şi cel puţin în partea superioară sau cel puţin în pete (în proporţie de peste 50%), culori în nuanţe mai galbene decât 5YR cu valori şi crome egale cu 3,5 sau mai mari, la materialul în stare umedă, cel puţin în interiorul elementelor structurale. Succesiunea tipică de orizonturi: Ao-Bv-C. Subtipuri: tipic, molic, vertic, rendzinic, pseudorendzinic, andic, litic, gleizat, pseudogleizat, salinizat, alcalizat. Simbol BM.

Sol brun feriiluvial (sol brun podzolic) – Tip de sol din clasa spodosoluri, fără orizont eluvial, caracterizat printr-un orizont B spodic, situat sub un orizont A umbric, ocric sau turbos. Succesiune tipică de orizonturi: Aou-Bs-R sau C sau Au-Bs-R sau C. Subtipuri: tipic, umbric, andic, criptospodic, gleizat. Simbol PB.

Sol brun luvic – Tip de sol din clasa argiluvisoluri, având orizont eluvial şi un orizont B argiloiluvial, ultimul având orice nuanţă cu excepţia celei menţionate la solul brun roşcat luvic (deci culori în nuanţe de 10YR şi mai galbene) în valori şi crome peste 3,5 la materialul în stare umedă, cel puţin în interiorul elementelor structurale. Succesiune tipică de orizonturi: Ao-El-Bt-C. Subtipuri: tipic, vertic, planic, rodic, litic, gleizat, pseudogleizat. Simbol BP.

Sol brun roşcat – Tip de sol din clasa argiluvisoluri (introdus de G. Munteanu-Murgoci), fără orizont eluvial, caracterizat printr-un orizont B argiloiluvial având în partea superioară

92

cel puţin în pete (în proporţie de peste 50%), culori în nuanţe de 7,5 YR cu valori şi crome de 3,5 şi mai mari la materialul în stare umedă, pe feţele şi în interiorul elementelor structurale. Succesiune tipică de orizonturi: Ao-Bt-C sau Cca. Subtipuri: tipic, molic, vertic, gleizat, pseudogleizat. Simbol BR.

Sol brun roşcat luvic (sol brun-roşcat podzolit) – Tip de sol din clasa argiluvisolurilor, cu orizont eluvial, caracterizat printr-un orizont B argiloiluvial având în partea superioară, iar în cea superioară cel puţin în pete (în proporţie de 50% sau mai mult), culori în nuanţe de 7,5 cu valori şi crome de 3,5 şi mai mari la materialul în stare umedă, atât pe feţele cât şi în interiorul elementelor structurale (adică nuanţe roşcate). Succesiunea tipică de orizonturi: Ao-El-Bt-C. Subtipuri: tipic, vertic, planic, gleizat, pseudogleizat. Simbol RP.

Sol cenuşiu – Tip de sol din clasa molisolurilor, având orizont A molic cu crome de 2 şi mai mici la materialul în stare umedă, asociat cu orizont Ame sau Am cu crome peste 2 şi orizont Bt având cel puţin în partea superioară, valori şi crome mai mici de 3,5 la materialul în stare umedă, cel puţin pe feţele agregatelor structurale. Succesiunea tipică de orizonturi: Am-Ame-Bt-C sau Cca ori Am-Bt-C sau Cca. Subtipuri: tipic, cambic, pseudorendzinic, gleizat, pseudogleizat. Simbol CN.

Sol cernoziomoid – Tip de sol din clasa molisoluri având un orizont Am cu crome de 2 şi mai mici la materialul în stare umedă şi orizont A/C sau B, având cel puţin în partea superioară valori şi crome mai mici de 3,5 atât pe feţele cât şi în interiorul elementelor structurale; prezintă pelicule organominerale în orizontul A/C sau B, cu crome mai mici de 2 şi valori sub 3,5 la materialul în stare umedă şi/sau diferenţă de culoare între starea umedă şi starea uscată a orizontului Am caracterizată prin valori sau valori şi crome de 1,5 şi mai mari. Succesiunea tipică de orizonturi: Am-A/C-C sau Am-B-C. Subtipuri: tipic, vertic, cambic, argiloiluvial, rendzinic, pseudorendzinic. Simbol CM.

93

Sol desfundat – Tip de sol antropic cu profil deranjat „ în situ” (pe loc) pe cel puţin 50 cm, prin desfundare sau altă acţiune mecanică astfel încât pe grosimea respectivă orizonturile diagnostice nu pot fi identificate. Subtipuri: tipic, molic, cambic, argiloiluvial, rendzinic, pseudorendzinic, gleizat, pseudogleizat, salinizat, alcalizat. Simbol DD.

Sol fosil – Paleosol îngropat sub sedimente mai noi. Pe baza s.f. se pot stabili, uneori etapele de evoluţie a unui teritoriu şi vârsta depozitelor.

Sol freatic umed – Sol al cărui profil este umezit prin capilaritate din apa freatică, dar nu în exces; această umezire favorizează creşterea plantelor în perioadele mai uscate ale anului. În condiţiile aplicării neraţionale a irigaţiei se poate înmlăştini sau saliniza secundar.

Sol gleic – Tip de sol, aparţinând clasei solurilor hidromorfe, caracterizat prin orizont Ao, orizont A/G sau B/G, având culori cu valori şi crome de 3,5 şi mai mari şi orizont Gr, a cărui limită superioară este situată în primii 125 cm ai profilului. Succesiunea tipică de orizonturi: Ao-A/Go-Gr. Subtipuri: tipic, molic, umbric, cambic, mlăştinos, turbos, salinizat, alcalizat. Simbol GC.

Sol halomorf – Sol în a cărui formare rolul principal a fost jucat de procesul de salinizare şi/sau alcalizare. Ca diagnostic au un orizont salic sau natric în partea superioară a profilului de sol. Tipurile solonceac şi soloneţ sunt soluri halomorfe.

Sol hidromorf – Sol format sub influenţa puternică a apei freatice (situată în profilul de sol) sau a apei stagnante îndelungat în profilul de sol, acumulate din precipitaţii, deasupra unui orizont impermeabil (sau sub unele influenţe).

Sol humico-silicatic – Tip de sol din clasa umbrisolurilor caracterizat printr-un orizont Au cu crome de 2 şi mai mici la materialul în stare umedă şi conţinând materie organică humificată, segregabilă de partea minerală silicatică; orizontul A/C, A/R sau Bv are cel puţin în partea superioară culori cu crome şi valori mai mici de 3,5 la materialul în stare umedă. Succesiunea tipică de orizonturi:

94

Au-A/R-R (Au-A/C-C) sau Aou-A/R-R (Aou-A/C-C). Subtipuri: tipic, criptopodzolic (criptospodic) şi litic. Simbol HS.

Sol intrazonal – Sol evoluat ale cărui caracteristici reflectă influenţa dominantă a unori factori locali (relief, rocă, vârstă) în procesul de pedogeneză.

Sol îngropat – Sol acoperit cu diferite materiale (aluviuni, loess, etc.), în care nu acţionează un proces actual de pedogeneză, ca urmare a încetinirii legăturii lui cu mediul subaerian. Îşi păstrează în mare măsură caracterele avute în momentul acoperirii. Poate fi de vârstă holocenă, pleistocenă sau mai vechi. Sunt frecvente în lunci, în regiuni de dune, terase şi câmpii loessice, etc.

Sol litomorf – Sol în a cărui formare, roca sau materialul parental au jucat rolul cel mai important. Principalele proprietăţi sunt determinate de materialul sau roca parentală.

Sol monogenetic – Sol format într-o singură fază bioclimatică, prin procesul de pedogeneză caracteristic acestei faze. Ca vârstă solurile monogenetice la zi sunt holocene.

Sol neevoluat – Sol incomplet dezvoltat datorită timpului scurt de când a fost supus procesului de pedogeneză sau menţinerii lui în acest stadiu prin procese slabe continui de acumulare sau de eroziune. Nu prezintă orizonturi diagnostice decât cel mult un orizont A, uneori slab exprimat.

Sol negru acid – Tip de sol din clasa umbrisolurilor, caracterizat printr-un orizont Au cu crome de 2 sau mai mici la mate-rialul în stare umedă şi orizont Bv având grad de saturaţie în baze mai mic de 55% şi, cel puţin la partea superioară, culori cu valori şi crome mai mici de 3,5 la materialul în stare umedă, atât pe feţele, cât şi în interiorul elementelor structurale. Succesiunea tipică de orizonturi: Au-Bv-C sau R. Subtipuri: tipic, andic, litic, gleizat. Simbol NO.

Sol negru clinohidromorf – Tip de sol din clasa solurilor hidromorfe, cu orizonturi A molic cu crome de 2 sau mai mici la materialul în stare umedă şi B, ultimul având cel

95

puţin în partea superioară culori cu valori mai mici de 3,5 şi crome de 1,5 sau mai mici la materialul în stare umedă, atât pe feţele, cât şi în interiorul elementelor structurale, asociat cu orizont w, a cărui limită superioară este situată în primii 50 cm şi orizont Go în primii 200 cm. Este format pe materiale cu textură fină şi este afectat de excesul de umiditate provenit din izvoare de coastă sau din apa de precipitaţii, atât prin infiltraţie pe verticală, cât şi prin scurgere laterală prin orizonturile profilului de sol, datorită situării solului pe versanţi. Profilul este de tipul: Amw-Bw-C sau Amw-Bvw-CGo. Subtipuri: tipic, argiloiluvial, vertic. Simbol NF. Sin. sol negru de fâneaţă, sol negru clinogleic, lăcovişte de coastă.

Sol nisipos – Sol cu textură grosieră, iar în sens larg şi cu textură grosieră-mijlocie, conţinând sub 12% argilă (< 0,002 mm).

Sol organic – Sol constituit predominant din material organic. Include tipul de sol turbos care poate fi tipic, (eutric sau distric) şi salinizat.

Sol poligenetic – Sol format în decursul mai multor faze bioclimatice prin procese de pedogeneză diferite, corespun-zătoare condiţiilor bioclimatice care s-au succedat în timp. De exemplu, formarea a început într-una din subdiviziunile pleistocenului şi a continuat în holocen. Sin. s. polifazic, s. ciclic.

Sol poligonal – Forme periglaciare de suprafaţă, poligonale, mai mult sau mai puţin simetrice care iau naştere prin fisurarea, sortarea materialului şi modificarea volumului solului datorită îngheţului şi dezgheţului alternativ. Se disting: cercuri de pietre, soluri lobate, poligoane de de pietre, turbe reticulare, pavaj de pietre. Sin. s. reticulare, poligoane de tundră.

Sol pseudogleic – Tip de sol din clasa solurilor hidromorfe, format sub influenţa îndelungată a excesului de umiditate stagnantă acumulată din precipitaţii pe un orizont greu permeabil, caracterizat printr-un orizont W, a cărui limită

96

superioară este situată în primii 50 cm grefat, atât pe orizont A sau E, cât şi pe cel puţin primii 50 cm din orizontul B. Succesiunea tipică de orizonturi: Aow-AoW-BW-C sau mai frecvent Aow-EW-BW-C. Subtipuri: tipic, molic, vertic, luvic, albic, planic, gleizat, mlăştinos, turbos. Simbol PG.

Sol relict – Paleosol aflat la zi; de regulă, partea superioară a profilului este influenţată de factorii bioclimatici actuali.

Sol sărăturos – Termen general care cuprinde toate solurile afectate mai mult sau mai puţin de prezenţa sărurilor uşor solubile: solonceacuri, soluri salinizate, soloneţuri şi soluri alcalizate.

Sol trunchiat – Sol din al cărui profil, orizontul sau orizonturile superioare au fost îndepărtate, de regulă prin eroziune. Sin. sol decapitat.

Sol turbos – Tip de sol, organic hidromorf, format dintr-un orizont T de peste 50 cm în primii 100 cm, fără ca stratul mineral situat în primii 25 cm să atingă 20 cm. Subtipuri: tipic (eutric sau distric) şi salinizat. Simbol TB.

Solonceac – Tip de sol halomorf salin caracterizat prin prezenţa unui orizont salic (sa) situat în primii 20 cm ai profilului. Succesiunea tipică de orizonturi: Aosa-A/C-CG; Aosa-A/Go sau Aosc-Aosa-A/C-C. Subtipuri: tipic, molic, vertic, gleic, alcalizat. Simbol SC.

Solonceac rezidual – Solonceac format pe roci salifere. Solodic (sd) – Soloneţ cu orizont eluvial (E luvic sau E albic) cu

grosime de peste 15 cm sau Planosoluri cu Bt hiponatric. Soloneţ – Tip de sol halomorf caracterizat prin prezenţa unui

orizont natric (na) situat în primii 20 cm sau a unui orizont Btna. Morfologia este de tipul Ao-Btna-C sau CGo. Prezintă subtipurile: tipic, luvic, albic, glosic, cambic, molic, salinizat, gleic. Simbol SN.

Soloneţ rezidual – Soloneţ format pe roci salifere.

97

Soloneţ salinizat – Soloneţ având un conţinut ridicat de săruri uşor solubile la sau aproape de suprafaţă.

Soluţia solului – Faza lichidă a solului, conţinând apa solului şi substanţele dizolvate în ea, reprezentate prin ionii disociaţi de la suprafaţa particulelor de sol şi prin compuşii dizolvaţi.

Sondaj – Profil de sol suplimentar de mică adâncime sau studiat numai pe baza materialului scos cu ajutorul unei sonde, folosit pentru precizarea limitelor unităţilor cartografice de sol sau pentru verificarea unor observaţii.

Spălare – Operaţie de îndepărtare a excesului de săruri din sol prin aplicarea unei udări cu o cantitate de apă şi o calitate a acesteia aleasă în mod corespunzător. De regulă, spălarea se aplică asociat cu lucrări de drenaj, nivelare, etc.

Specia de sol – Precizează caracteristicile granulometrice ale solului în cazul solurilor minerale sau gradul de transformare a materiei organice în cazul solurilor organice (histosolurilor).

Spodic (sp) – Erodosol cu orizont spodic sau rest de orizont spodic la suprafaţă.

Spodosol – Clasă de soluri, caracterizată prin prezenţa orizontului B spodic. Tipurile de sol brun feriiluvial şi podzolul aparţin acestei clase de soluri.

Stabilitate structurală – Însuşire a structurii solului de a rezista acţiunii de distrugere a apei sau a forţelor mecanice.

Stabilitate structurală hidrică – Se referă la rezistenţa structurii solului, la acţiunea de distrugere exercitată de apă.

Stagnic (st) – Sol având proprietăţi hipostagnice (orizont w) în primii 100 cm sau proprietăţi stagnice intense (orizont stagnic W) între 50 şi 200 cm. Parte să fie mezostagnic dacă W este situat între 50-100 cm sau proxihipostagnic, epihipostagnic, mezohipostagnic dacă orizontul w începe între 0-20, 20-50 sau 50-100 cm respectiv.

98

Staţionar pedologic – Amplasament în care se studiază evoluţia în timp a unor însuşiri ale solului prin experinţe de câmp, în lizimetre, prin recoltarea de probe de sol şi soluţie de sol şi efectuarea de analize de laborator, etc.

Structură – Proprietatea solului (materialului de sol) de a avea particulele elementare şi microagregatele reunite (grupate) în agregate (elemente structurale) de forme şi dimensiuni diferite, între acestea existând goluri sau suprafeţe de contact cu legături slabe; masa de sol se desface cu uşurinţă în agregate dacă este supusă unei acţiuni mecanice.

Structură columnară – Structură prismatică în care elementele structurale au partea superioară rotunjită. Este caracteristică orizontului Bt natric şi poate fi mare (> 5 cm), medie (3-5 cm) şi mică (< 3 cm) după dimensiunea bazei agregatului structural.

Structură columniod prismatică – Structură prismatică în care elementele structurale au feţe care se intersectează în muchii rotunjite. Se întâlneşte în unele orizonturi B cambice sau argiloiluviale.

Structură foioasă (lamelară) – Agregate structurale plate (cu dimensiunea verticală mult mai mică decât cele orizontale) aşezate, în general de-a lungul unui plan orizontal. Se întâlneşte de regulă în orizontul de suprafaţă a unor soluri.

Structură glomerulară – Agregate aproximativ sferice, fără feţe de alipire între ele, poroase. Poate fi glomerulară mare (4-7 mm), glomerulară medie (2-4 mm) şi glomerulară mică (0,5-2 mm).

Structură grăunţoasă – Asemănătoare cu cea glomerulară, agregatele sunt însă puţin poroase.

Structură masivă – Structură atât de puţin dezvoltată, încât elementele structurale nu se recunosc sau sunt absente (material nestructurat, coeziv). Termenul se aplică numai la materiale de sol coezive sau la sedimente coezive.

Structură monogranulară – Alcătuită din particule elementare (grăunţi singulari). De exemplu, nisipul.

99

Structură poliedrică angulară – Elemente structurale aproape egal dezvoltate în direcţia celor trei axe rectangulare, cu feţe plane ce se îmbină unele cu altele şi muchii ascuţite. În funcţie de mărimea elementelor structurale, structura poliedrică angulară poate fi: foarte mică (sub 5 mm), mică (5-10 mm), medie (10-20 mm), mare (20-50 mm) şi foarte mare (peste 50 mm diametru). Este caracteristică orizon-turilor de tranziţie A/B sau E/B, dar se întâlneşte şi la unele orizonturi B cambice sau argiloiluviale.

Structură poliedrică subangulară – Asemănătoare cu cea angulară însă cu feţe curbe şi muchii rotunjite.

Structură prismatică – Agregate cu axa verticală mai mare decât cea orizontală, feţe plane, muchii ascuţite. În funcţie de dimensiunea axei orizontale a agregatelor structurale, structura prismatică poate fi: foarte mică (sub 10 mm), mică (10-20 mm), medie (20-50 mm), mare (50-100 mm) şi foarte mare (peste 100 mm diametru). Este caracteristică orizontului B argiloiluvial.

Structură stabilă – Structură care prezintă stabilitate hidrică şi mecanică.

Structură zoogenă – Structură generată de fauna din sol în care elementele structurale sunt predominant aglomerări coprogene.

Studiu agropedologic – Studiu pedologic întocmit în vederea fundamentării unui proiect de organizare a teritoriului şi/sau a măsurilor de sporire a producţiei agricole, în condi-ţiile conservării şi creşterii potenţialului de fertilitate a solului.

Studiu agro-pedoameliorativ – Studiu pedologic special întocmit în vederea fundamentării proiectelor de îmbună-tăţiri funciare şi/sau de ameliorare a unor soluri neproductive sau slab productive.

Studiu pedologic – Lucrare de cercetare a solurilor şi învelişului de sol al unui teritoriu bazată pe o cartare pedologică şi incluzând un memoriu (raport) pedologic, în care, pe lângă caracterizarea solurilor şi condiţiilor naturale, se prezintă şi problemele valorificării şi managementului resurselor de sol în condiţiile protecţiei acestora şi mediului ambiant.

100

Subtipul de sol – Grupează solurile caracterizate printr-o anumită succesiune de orizonturi.

Suma bazelor schimbabile (SB) – Sumă a cationilor Ca+++Mg+++K++Na+ reţinuţi în forme schimbabile de complexul adsorbtiv al solului. Se exprimă în me/100 g sol.

T

Takâr – Sol argilos sărăturat, care se formează în partea joasă a unor depresiuni largi situate în regiunile foarte aride.

Talpa plugului – Strat îndesat, format imediat sub stratul arat, din cauza executării repetate a arăturii la aceeaşi adâncime.

Taxoni – Ranguri ale clasificării solurilor (clasă, tip genetic, subtip, varietate de sol, etc.).

Taxonomia solurilor – Disciplina care se ocupă cu studiul legilor şi criteriile de clasificare a solurilor.

Tehnologia solului – Ramură a ştiinţei solului care se ocupă de procedeele şi mijloacele de intervenţie asupra acestuia care urmăresc: lucrarea solului, reglarea regimului aerohidric al acestuia prin irigaţie şi drenaj, combaterea eroziunii, etc.

Terra rossa – Tip de sol din clasa cambisoluri, format pe argile provenite din alterarea calcarului şi/sau bauxitelor, carac-terizate printr-un orizont Bv, având grad de saturaţie în baze peste 55% şi în partea inferioară, precum şi cel puţin în pete (în proporţie de peste 50%) în partea superioară, culori în nuanţe de 5YR şi mai roşii cu valori şi crome de 3,5 şi mai mari la materialul în stare umedă, pe feţele şi în interiorul elementelor structurale. Morfologia solului este de tipul: Ao-Bv-R sau C. Subtipuri: tipic, litic. Simbol TR.

Teric (te) – Turbosol având orizont mineral de peste 30 cm grosime situat în primii 100 cm.

Textura solului – 1. Se referă la dimensiunea particulelor minerale din care este alcătuit solul. Se exprimă de regulă

101

prin procentele diferitelor fracţiuni granulometrice. 2. Compoziţia relativă a solului în particule de diferite dimensiuni, care îi conferă o serie de proprietăţi: de consistenţă, rezistenţă la penetrare, etc. Sin. alcătuire granulometrică.

Textura fină – Textură corespunzătoare unui conţinut de argilă în sol mai mare de 32%.

Textură grosieră – Textură corespunzătoare unui conţinut de argilă de 12% sau mai mic.

Textură mijlocie – Textură corespunzătoare unui conţinut de argilă în sol între 12 şi 32%.

Tionic (ti) – Sol având orizont sulfuric în primii 125 cm. Tip (genetic) de sol – Grupă de soluri asemănătoare, separate în

cadrul unei clase de soluri, caracterizate printr-un anumit mod specific de manifestare a uneia sau a mai multor din următoarele elemente diagnostice: orizontul diagnostic specific clasei şi asocierea lui cu alte orizonturi; trecerea de la sau la orizontul diagnostic specific clasei, proprietăţile acvice, salsodice.

Tip de sol – Categorie taxonomică de nivel superior în care sunt grupate solurile ţinând seama de anumite caractere majore legate de procesul de pedogeneză, stadiul de evoluţie sau particularităţi specifice (exprimate de orizonturile diagnostice şi caracterele de diagnoză). Reprezintă unitatea de bază în clasificarea solurilor la nivel superior. Sin. t. genetic de sol.

Toxicitate de aluminiu – Toxicitate determinată la unele plante cultivate pe soluri acide (pH < 5,5) de conţinuturile ridicate de aluminiu solubil şi/sau schimbabil. Dintre cele mai sensibile plante de cultură la t.a. se numără grâul, orzul şi porumbul.

Toxicitate de bor – Toxicitate determinată de conţinutul ridicat de bor solubil în sol. Are un efect depresiv asupra dezvoltării plantelor.

102

Toxicitate de cupru – Toxicitate determinată de conţinuturi ridicate de cupru solubil în sol. Se manifestă prin reducerea intensităţii de creştere a plantelor în special la nivelul sistemul radicular şi apariţia clorozei.

Trecere clară – Trecere între orizonturi care se face pe o distanţă de 2-5 cm.

Trecere difuză – Trecere între orizonturi care se face pe o distanţă mai mare de 10 cm.

Trecere glosică (albeluvică) – Pătrunderi de orizont Ea în orizontul Bt sub formă de limbi care trebuie să aibă lungimea mai mare ca lăţimea; limbile de orizont. Ea trebuie să reprezinte cel puţin 10% din volum în primii 10 cm ai orizontului argic.

Trecere neregulată – Trecere între orizonturi în linie frântă sau ondulată, adâncimea limbilor astfel formate fiind mai mare decât lăţimea lor.

Trecere netă – Trecere între orizonturi care se face pe o distanţă de mai puţin de 2 cm.

Trecere treptată – Trecere între orizonturi care se face pe o distanţă de 5-10 cm.

Turbă înaltă – Areal în care se formează şi se acumulează turbă oligotrofă. În România se întâlneşte în regiunile montane.

Turbă joasă – Areal în care se formează şi se acumulează turbă eutrofă.

Turbificat – Termen care arată prezenţa la suprafaţa solului a unui orizont turbos mai subţire de 20 cm.

Turbificare – Proces de transformare a resturilor vegetale în turbă.

Turbos – Termen care indică un subtip de sol caracterizat prin prezenţa unui strat turbos de 20-50 cm grosime la suprafaţă.

103

Ţ Ţ – Partea superioară a orizontului A al solului de pajişti, în care

predomină masa de rădăcini a plantelor ierboase.

U

Ud – Sol care are o stare de umiditate foarte ridicată, încât

elimină picături de apă la presare. Umbric – Termen care indică un subtip de sol în profilul căruia

este prezent un orizont A umbric şi care la nivel de tip este clasificat după alte criterii care nu exclud sau nu includ prezenţa unui orizont A umbric.

Umbrisol – Clasă de soluri care include soluri având orizont A umbric şi orizont subiacent cu caractere de orizont umbric cel puţin în partea superioară (cu excepţia celor care au un orizont G în primii 125 cm. Clasa umbrisolurilor cuprinde tipurile: sol negru acid, andosol şi sol humicosilicatic.

Umed – Sol în stare de umiditate destul de ridicată încât umezeşte mâna la atingere; se rupe în bucăţi mici care se deformează şi se reunesc la presare.

Umiditate accesibilă – Umiditate a solului care poate fi absorbită de plante. Este situată în mod normal între coeficientul de ofilire şi capacitatea pentru apă în câmp.

Umiditate critică – Umiditate a solului sub valoarea căreia dezvoltarea plantelor este stânjenită.

Umiditatea relativă a solului – Raport între umiditatea absolută a solului şi umiditatea corespunzătoare capacităţii de câmp.

Uscat – (Despre sol). Care are o stare de umiditate foarte scăzută, sub cea reavănă. Nu lasă nici o senzaţie de umezeală, este rigid, se rupe în fragmente sau se desface în pulbere, iar la presare, fragmentele nu se reunesc.

104

V Variantă de sol – Subdiviziune de detaliu care reflectă influenţa

antropică asupra solului; este determinată de modul de folosinţă a terenului, fie de alte modificări ale solului legate de utilizarea lui în producţie, fie de o eventuală poluare a solului.

Varietate de sol – Subdiviziune în cadrul subtipului de sol determinată de unele caractere genetice neluate în consi-derare la nivel superior sau de unele caractere particulare ale solului (gradul de gleizare, de pseudogleizare sau stagnogleizare, de salinizare, sodizare sau alcalizare, etc.)

Vârsta solului – Timpul scurs de la începutul manifestării procesului de pedogeneză şi până la realizarea profilului de sol, aşa cum se prezintă el în momentul considerat.

Vârstă absolută a solului – Vârstă a unui sol măsurată în anii de la începutul manifestării procesului de pedogeneză şi până în momentul considerat. V.a.s. este egală cu durata procesului de solificare.

Vârstă relativă a solului – Vârsta unui sol apreciată după gradul de diferenţiere şi evoluţie a profilului prin comparaţie cu alte soluri din regiune cu profilul cel mai bine exprimat.

Vermic – Termen care indică, la nivel de subtip, solurile care prezintă, în proporţie de peste 50% din volumul orizontului A şi peste 25% din volumul orizontului următor, canale de râme, coprolite sau galerii de animale, umplute cu material adus din orizonturile supra sau subiacente.

Vertic – Termen care indică, la nivel de subtip, solurile care au caractere vertice (feţe de alunecare oblice, elemente structurale mari cu muchii şi unghiuri ascuţite, crăpături largi între baza orizontului Am (Ao sau E) şi 100 cm adâncime sau numai crăpături largi în intervalul menţionat, care pot urca până la suprafaţă.

105

Vertisol – Tip de sol format pe argile predominant gonflante, caracterizat printr-un orizont vertic de la suprafaţă sau imediat sub orizontul arat, având obligatoriu feţe de alunecare prezente cel puţin într-un suborizont situat între 25-100 cm. Prezintă un profil de tip Ay-C sau Ay-By-C. Subtipuri: tipic, cromic, gleizat, pseudogleizat, salinizat, alcalizat. Simbol VS.

Viteză de inflitraţie – Cantitatea de apă care pătrunde în sol prin infiltraţie în unitatea de timp, în condiţiile unui aport nelimitat de apă.

vm – Simbol folosit pentru notarea, alături de simbolul tipului de sol, a subtipurilor vermice.

Volum fiziologic util – 1. Volum de înrădăcinare. 2. Volum de sol raportat la unitatea de suprafaţă, corespunzător grosimii fiziologic utile. La solurile cu schelet, volumul acestuia se scade din volumul de sol în care este cantonat. Se exprimă în m3/m2 pentru o anumită grosime de sol.

Volum total – Volumul pe care îl ocupă împreună particulele solide şi porii unei probe de sol.

W W – Simbol folosit pentru notarea orizontului pseudogleic; se

adaugă la notaţia orizontului cu care se asociază (de ex. EW, BtW, etc.).

w – Simbol folosit pentru notarea orizontului pseudogleizat; se adaugă la simbolul orizontului cu care se asociază (de ex. Ew, Btw, etc.).

X X – Caracter fragipanic: densitate aparentă mare, consistenţă

dură, friabil, casant.

106

Y y – Simbol folosit pentru notarea orizonturilor care prezintă

caractere vertice. Se adaugă la simbolul orizontului respectiv (de ex. Ay, By).

Z Zonalitate orizontală a solurilor – Succesiune a zonelor de sol

în latitudine, dinspre ecuator spre pol sau uneori dinspre interiorul continentelor spre marginile acestora. Sin. zonalitatea latitudinală a solurilor.

Zonalitate verticală a solurilor – Succesiunea zonelor de sol legată de schimbarea zonelor bioclimatice în funcţie de creşterea altitudinii reliefului.

Zonarea pedologică – Delimitarea în cadrul unui teritoriu vast a zonelor de soluri şi caracterizarea lor.

Zonă de sol – Areal vast caracterizat printr-o anumită asociaţie de soluri zonale, corespunzătoare zonei bioclimatice, exprimând în concepţia şcolii naturaliste ruse, paralelismul pedo-fito-climatic pe suprafaţa globului.

107

BIBLIOGRAFIE

Baize Denis, Michel-Claude Girard, 1995 – Reférentiel pédologique. Principaux sols d´Europe, INRA, France. Băcăuanu V., Donisă I., Hârjoabă I., 1974 – Dicţionar geomorfologic, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Brânduş C., Efros V., Romanescu Gh., Grozavu A., Chiriţă V., 1997 – Dicţionar de geografie fizică, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava. Canarache A., 1990 – Fizica solurilor, Editura Ceres, Bucureşti. Chiriţă C.D., 1974 – Ecopedologie cu baze de pedologie generală, Editura Ceres, Bucureşti. Conea Ana, Vintilă Irina, Canarache A., 1977 – Dicţionar de ştiinţa solului, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. Lazet Jean, Mathieu Clément, 1990 – Dictionnaire de Science du Sol, Editura Lavoisier, Paris. Dauchaufour Ph., 1965 – Précis de Pédologie, Éditions Masson, Paris. Florea N., Munteanu I., 2000 – Sistemul Român de Taxonomie a solurilor, Editura Univ. Alex. I. Cuza, Iaşi. Ielenicz M. şi colab., 1999 – Dicţionar de Geografie fizică, Editura Corint, Bucureşti. Lupaşcu Gh., Parichi M., Florea N., 1998 – Dicţionar de ştiinţa şi ecologia solului, Editura Univ. „Al.I.Cuza”, Iaşi. Pârvu Gogu, 1983 – Minerale şi roci, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. Parichi M., 1975 – Solurile de la pol la ecuator, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. Parichi M., 1999 – Pedogeografie cu noţiuni de pedologie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti. Parichi M., 2000 – Eroziunea şi combaterea eroziunii solului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti. Popescu I., Mohan Gh., Pârvu C., 1974 – Dicţionar de biologie vegetală, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Societatea de Ştiinţe Biologice, Bucureşti. Posea Gr., Barbu N., Ciulache S., Posea Aurora, Nicolae I., Ştefănescu Ioana, Vespremeanu E, Giurescu M., 1986 – Geografia de la A la Z, Editura Tehnică şi Enciclopedică, Bucureşti. Puiu Şt., 1980 – Pedologie, Editura Ceres, Bucureşti. Ramade François, 1993 – Dictionnaire encyclopédique de l´écologie et des Sciences de l´Environnement, Ediscience Internaţional, Paris.

108

Stănilă Anca-Luiza, Parichi M., 2001 – Cartografierea solurilor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti. Stănilă Anca-Luiza, Parichi M., 2003 – Solurile României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti. * * * ,1950 – Mic dicţionar tehnic, Editura Tehnică, Bucureşti. * * * , 1964 – Soil Science Dictionary, Bucharest. * * * , 1980 – Sistemul Român de clasificare a solurilor, ICPA, Bucureşti. * * *, 1994 – Keys to Soil Taxonomy U.S.D.A., Soil Conservation Service, fifth edition, Washington.