ampelografie

1

Şef lucr. dr. Marinela Stroe

Facultatea de Horticultură

Bucureşti

Ampelografie

Bucureşti, 2012

2

INTRODUCERE

Ampelografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor

biologice, agrotehnice şi tehnologice ale soiurilor de viţă-de-vie în scopul

cunoaşterii şi amplasării în condiţii ecopedoclimatice favorabile valorificării

la cel mai înalt nivel a potenţialului productiv al acestora.

Denumirea - Ampelografie - provine din limba greacă - ampelos -

viţă şi graphos - descriere. Rezumându-se doar la descrierea botanică a viţei-

de-vie, ampelografia avea, la început, un caracter pur descriptiv. După

pătrunderea filoxerei în Europa şi distrugerea de către aceasta a plantaţiilor

roditoare, oamenii de ştiinţă şi-au îndreptat atenţia asupra familiei Vitaceae,

orientând cercetările în direcţia însuşirilor agrobiologice şi tehnologice ale

speciilor şi soiurilor de viţă-de-vie.

Contextul actual, face ca una dintre principalele sarcini ale

ampelografilor români să fie aceea de a fi întotdeauna la curent cu realizările

amelioratorilor autohtoni şi străini, de a introduce în cultură noile soiuri

obţinute, atât pe plan mondial cât şi local. La început, aceste soiuri să fie

încercate în colecţii mici ampelografice şi mai apoi, cele care se dovedesc

foarte valoroase şi care se adaptează uşor la condiţiile ecopedoclimatice din

ţara noastră, să fie luate în cultură şi înmulţite.

Abordând şi utilizând din plin aspectele morfoanatomice, în

descrierea şi recunoaşterea soiurilor, precum şi cele de selecţie şi genetică, de

fiziologie şi ecologie, de agrobiologie şi tehnologie, de repartiţie teritorială

(zonare) şi de valoare cu circulaţie economică, cursul de ampelografie

depăşeşte graniţele unui studiu ampelografic descriptiv de pură monografie.

În acest context, lucrarea AMPELOGRAFIE structurată în două

părţi, corespunzătoare celor două semestre de studiu este destinată studenţilor

de la Departamentul de Învăţământ la Distanţă din cadrul Facultăţii de

Horticultură Bucureşti şi se doreşte a fi o scurtă prezentare a următoarelor

aspecte, conturate în 12 unităţi de învăţare: Noţiuni introductive (1),

Sistematica Familiei Vitaceae (2), Originea soiurilor de viţă-de-vie din

specia Vitis vinifera (3), Clasificarea soiurilor de viţă-de-vie (4),

Metodologia de descriere şi recunoaştere a soiurilor de viţă-de-vie roditoare

şi de portaltoi (5), Zonarea viticolă a României (6), Studiul portaltoilor (7) –

PARTEA I şi Soiurile de struguri pentru masă şi particularităţile de cultură

ale acestora (8, 9), Soiurile apirene şi particularităţile de cultură ale

acestora (10), Soiurile de struguri pentru vin şi particularităţile de cultură

ale acestora (11), Soiurile de hibrizi direct producători şi particularităţile de

cultură ale acestora (12) – PARTEA II.

Autoarea

3

CUPRINS

PARTEA I

INTRODUCERE

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.1. Noţiuni introductive 7

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr.1 7

1.2. Obiectul şi conţinutul Ampelografiei 7

1.3. Evoluţia ampelografiei ca ştiinţă 8

1.4. Comentarii şi răspunsuri la teste 15

1.5. Lucrare de verificare nr.1 16

1.6. Bibliografie minimală 16

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.2. Sistematica Familiei Vitaceae 17


2.2. Studierea familiei Vitaceae 17




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.3. Originea soiurilor de viţă-de-vie din specia

Vitis vinifera

29


3.2. Soiul, biotipul, clona, ecotipul - definiţie şi formare 29

3.3. Evoluţia soiurilor de viţă-de–vie 31




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.4. Clasificarea soiurilor de viţă-de-vie 35


4.2. Clasificarea şi taxonomia viţei-de-vie 35




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.5. Metodologia de descriere şi recunoaştere a

soiurilor de viţă-de-vie

44


5.2. Prezentarea metodelor ampelometrice şi ampelografice de caracterizare şi descriere

a soiurilor aparţinând speciei Vitis vinifera

44

5.2.1. Noţiuni de ampelometrie. Metoda ampelometrică 45

5.2.2. Utilizarea caracterelor morfologice în descrierea şi recunoaşterea soiurilor de

viţă-de-vie

53

4

5.2.3. Chei şi scheme de determinare a soiurilor viţă-de-vie 59

5.2.4. Schemele ampelografice de descriere a soiurilor de viţă-de-vie roditoare şi de

portaltoi

60

5.2.5. Utilizarea descriptorilor ampelografici în descrierea şi recunoaşterea soiurilor de

viţă-de vie

63

5.2.6. Tehnici noi utilizate în descrierea soiurilor de viţă-de-vie 71




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.6. Zonarea viticolă a României 79


6.2. Aspecte generale 79

6.3. Patrimoniul viticol 80

6.4. Scurtă prezentare a regiunilor viticole din ţara noastră 81


6.6. Lucrare de verificare nr. 6 137


UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.7. Studiul portaltoilor 139


7.2. Necesitatea utilizării portaltoilor în viticultură 139

7.3. Clasificarea viţelor portaltoi 140

7.4. Principalele însuşiri biologice, agrobiologice şi productive ale soiurilor de

portaltoi

142

7.5. Principalele soiuri de portaltoi utilizate în România şi particularităţile

agrobiologice şi productive ale acestora

151

7.5.1. Portaltoi selecţii din specii pure 151

7.5.2. Portaltoi hibrizi americo-americani 152

7.5.3. Portaltoi hibrizi europeo-americani 161

7.5.4. Portaltoi hibrizi complecşi 163

7.5.5. Portaltoi obţinuţi din vitis vinifera 164

7.6. Zonarea culturii viţelor de portaltoi 166




PARTEA II

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.8. Soiurile de struguri pentru masă şi

particularităţile de cultură ale acestora

170


8.2. Principalele caracteristici biologice şi tehnologice ale soiurilor de struguri

pentru masă

170

5

8.3. Particularităţile de cultură ale soiurilor de struguri pentru masă 172

8.4. Conveierul varietal şi conveierul geografic al soiurilor de struguri pentru masă 176

8.5. Zonarea soiurilor de struguri pentru masă 177




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.9. Studiul principalelor soiuri de struguri pentru

masă şi particularităţile lor de cultură


9.2. Particularităţile de cultură ale principalele soiuri de struguri pentru masă cu

maturare timpurie, mijlocie, târzie

180

9.3. Soiuri noi pentru struguri de masă obţinute în România şi particularităţile lor de

cultură

199


9.5. Lucrare de verificare nr.9

9.6. Bibliografie minimală

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.10. Soiurile apirene şi particularităţile de cultură

ale acestora

220

10.1.Obiectivele unităţii de învăţare nr.10 220

10.2. Caracteristicile biologice şi particularităţile de cultură ale soiurilor de apirene 220

10.3. Clasificarea soiurilor apirene 222

10.4. Principalele soiuri apirene cultivate în România 222

10.5. Principalele soiuri apirene create şi cultivate în România 227




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.11. Soiurile de struguri pentru vin şi


233


11.2. Particularităţile biologice, tehnologice şi de cultură ale soiurilor de struguri

pentru vin

234

11.3.Soiuri autohtone pentru vinuri albe de masă şi particularităţi de cultură ale acestora 238

11.4. Soiuri din sortimentul mondial pentru vinuri albe de masă şi particularităţile de

cultură ale acestora

250

11.5. Soiuri autohtone pentru vinuri albe de calitate superioară şi particularităţile de


253

11.6. Soiuri din sortimentul mondial pentru vinuri albe de calitate superioară şi


259

11.7. Soiuri autohtone pentru vinuri aromate şi particularităţile de cultură ale acestora 273

11.8. Soiuri din sortimentul mondial pentru vinuri albe aromate şi particularităţile de


275

11.9. Soiuri noi create în România pentru vinuri albe de masă şi vinuri albe 277

6

superioare

11.9.1. Soiuri noi create în România pentru vinuri albe de masă 277

11.9.2. Soiuri noi create în România pentru vinuri albe superioare 280

11.10. Soiuri autohtone pentru vinuri roşii de masă şi particularităţile de cultură

ale acestora

288

11.11. Soiuri din sortimentul mondial pentru vinuri roşii de masă şi particularităţile de


290

11.12. Soiuri din sortimentul mondial pentru vinuri roze de masă şi particularităţile de


295

11.13. Soiuri autohtone pentru vinuri roşii de calitate superioară şi particularităţile de


298

11.14. Soiuri din sortimentul mondial pentru vinuri roşii de calitate superioară şi


300

11.15. Soiuri autohtone pentru vinuri roze aromate de calitate superioară şi


309

11.16. Soiuri noi create în România pentru vinuri roşii de masă şi roşii

superioare

311

11.16.1. Soiuri noi create în România pentru vinuri roşii de masă 311

11.16.2. Soiuri noi create în România pentru vinuri roşii superioare 316




UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.12. Soiurile de hibrizi direct producători şi


12.1. Obiectivele unităţii de învăţare 12 325

12.2. Generalităţi privind particularităţile agrobiologice, tehnologice şi de cultură ale

hibrizilor direct producători (H.P.D.)

325

12.3. Particularităţile agrobiologice, tehnologice şi de cultură ale principalelor soiuri cu

rezistenţă biologică obţinute în România

330




BIBLIOGRAFIE 339

Anexa 1 345

7

PARTEA I

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.1.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

CUPRINS


1.2. Obiectul şi conţinutul Ampelografiei 7

1.3. Evoluţia ampelografiei ca ştiinţă 8




1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr.1

Prin studierea acestei unităţi de învăţare vei fi în măsură să:

► identifici terminologia utilizată în studierea ampelografiei;

►cunoşti principalele problemele teoretice pe care ampelografia

îşi propune să le urmărească;

►defineşti etapele dezvoltării acestei ştiinţe;

►cunoşti rezultatele cercetării ampelografice în România.

1.2. Obiectul şi conţinutul Ampelografiei

Ampelografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor biologice,

agrotehnice şi tehnologice ale soiurilor de viţă-de-vie în scopul cunoaşterii şi amplasării în

condiţii ecopedoclimatice favorabile valorificării la cel mai înalt nivel a potenţialului

productiv al acestora.

Denumirea - Ampelografie - provine din limba greacă - ampelos - viţă şi graphos -

descriere. Rezumându-se doar la descrierea botanică a viţei-de-vie, ampelografia avea, la

început, un caracter pur descriptiv. După pătrunderea filoxerei în Europa şi distrugerea de

către aceasta a plantaţiilor roditoare, oamenii de ştiinţă şi-au îndreptat atenţia asupra familiei

Vitaceae, orientând cercetările în direcţia însuşirilor agrobiologice şi tehnologice ale speciilor

şi soiurilor de viţă-de-vie.

Ca urmare, ampelografia a depăşit cadrul restrâns, pur descriptiv, devenind o ştiinţă

practică, cu caracter aplicativ, cu o tematică şi o metodologie proprie de studiu. Contextul

actual, face ca una dintre principalele sarcini ale ampelografilor români să fie aceea de a fi

întotdeauna la curent cu realizările amelioratorilor autohtoni şi străini, de a introduce în

cultură noile soiuri obţinute, atât pe plan mondial cât şi local. La început, aceste soiuri să fie

încercate în colecţii mici ampelografice şi mai apoi, cele care se dovedesc foarte valoroase şi

care se adaptează uşor la condiţiile ecopedoclimatice din ţara noastră, să fie luate în cultură.

8

De aici necesitatea ca, amelioratorii să fie totodată şi ampelografi, deoarece numai

cunoscând foarte bine soiurile de viţă-de-vie sub toate aspectele pot fi aleşi genitorii adecvaţi

în vederea atingerii scopului propus (soiuri cu atribute cantitative şi calitative deosebite).

Abordând şi utilizând din plin aspectele morfoanatomice, în descrierea şi

recunoaşterea soiurilor, precum şi cele de selecţie şi genetică, de fiziologie şi ecologie, de

agrobiologie şi tehnologie, de repartiţie teritorială (zonare) şi valoare cu circulaţie economică,

cursul de ampelografie depăşeşte graniţele unui studiu ampelografic descriptiv de pură

monografie.

Dintre problemele

teoretice pe care

ampelografia îşi propune

să le urmărească se

numără:

Studierea fenomenelor care guvernează variabilitatea

impresionantă a caracterelor morfologice în funcţie de

condiţiile ecologo-geografice în care s-au format diferite

soiuri, precum şi modul de adaptare la diferite

ecosisteme;

Studierea şi cunoaşterea fenomenelor de variabilitate în

interiorul soiurilor care duc la apariţia de biotipuri,

genotipuri şi ecotipuri, ce reprezintă surse permanente

de germoplasmă pentru obţinerea de noi selecţii clonale

care au anumite însuşiri superioare populaţiei din care

provin;

Elaborarea principiilor de clasificare şi a diferitelor

metode pentru stabilirea sinonimiilor care contribuie la

obţinerea ordinii în nomenclatura soiurilor şi evitarea

confuziilor în mişcarea materialului săditor pe plan

internaţional.

Pentru rezolvarea acestor aspecte sunt necesare,

printre multe altele, mari colecţii ampelografice, schimburi de

specialişti şi material biologic între ţările cu tradiţie vitivinicolă

şi cu viticultură avansată.

1.3. Evoluţia ampelografiei ca ştiinţă

Vestigiile descoperite cu ocazia cercetărilor arheologice atestă existenţa viţei-de-vie cu

foarte mulţi ani înainte de apariţia omului.

O lungă perioadă de timp, strugurii au fost utilizaţi exclusiv pentru consum în stare

proaspătă, fiind consideraţi un dar de seamă al naturii. O dată cu descoperirea meşteşugului de

prelucrare a vinului s-a produs o primă cotitură în istoria viticulturii şi din acel moment, viţa-

de-vie a fost luată în cultură şi s-au făcut primele observaţii impuse de necesitatea de a

deosebi şi alege formele de la care să se obţină struguri tot mai valoroşi pentru consum în

stare proaspătă, dar şi cei care puteau să servească la prepararea vinului.

Primele scrieri care se referă la descrierea soiurilor de viţă-de-vie sunt destul de

numeroase însă, şi multe dintre acestea au fost elaborate în cadrul ştiinţelor naturii.

Istoriografia ampelografiei arată că dezvoltarea acestei ştiinţe a trecut prin 3 perioade,

şi anume: perioada antică, perioada evului mediu, perioada modernă şi contemporană.

9

În cadrul perioadei antice se disting 2 etape: etapa grecească şi etapa romană. Dintre

autorii greci amintim pe Democrit 460-375 i.e.n., recunoscut ca fiind cel mai bun cunoscător a

soiurilor din Grecia antică, care a emis ideea modificării caracterelor de recunoaştere o dată

cu deplasarea soiurilor în alte condiţii de mediu decât cele de origine, considerând inutilă

descrierea lor.

Aristotel, 384-322 î.e.n. un observator atent al fenomenelor naturii este primul care

pune în evidenţă existenţa soiurilor partenocarpice (soiurile la care boabele se formează fară

să aibă loc procesul de fecundare), precum şi existenţa unor soiuri cultivate şi în zilele

noastre, cum este soiul Pinot gris (Rülander).

Teofrast 372-287 î.e.n., scoate cel dintâi în evidenţă necesitatea tăierii diferenţiate a

soiurilor de viţă-de-vie în funcţie de particularităţile şi cerinţele acestora. El remarcă de

asemenea, variabilitatea caracterelor morfologice la viţele obţinute din sămânţă, precum şi

diferenţa dintre soiuri după epoca de maturare. Etapa ampelografiei romane este mai bogată în

lucrări: Cato (234-149) care în „De re rustica” face o descriere a unui anumit număr de soiuri

ca: Apicius, Lucarnus, Duracina, etc.

Virgiliu (71-19 î.e.n) în „Georgice” susţine ideea variabilităţii caracterelor la soiurile

de viţă-de-vie şi completează lista lui Cato cu soiuri noi, necunoscute de către acesta.

Columella (2 î.e.n. - 65 e.n.), un mare cercetător al principalelor specii de plante

cultivate în bazinul mediteranean şi Orientul mijlociu, a reuşit să descrie câteva zeci dintre

acestea. Observaţiile făcute asupra fenomenelor din natură, i-au permis să emită ideea

interacţiunii dintre soi şi mediu arătând că fiecare regiune şi plai are propriile sale soiuri, care

mutate în altă parte îşi modifică mare parte din caractere.

Perioada evului mediu. Principalele lucrări în domeniul ampelografiei apar în sec. al -

XIV –lea când, în Italia, Petrus de Crescentius în lucrarea „Opus ruralium commodorum”

descrie 40 de soiuri de viţă-de-vie cultivate în Italia, evident sub un al nume faţă de cum erau

cunoscute în întreaga lume. Mai târziu, în sec. al XVI-lea semnalăm lucrările „Obra de

agricultura” (1520) de Alonso de Herra în care sunt descrise soiurile de viţă-de-vie cultivate

în Spania (atât soiuri albe, cât şi roşii) şi „ Maison rustique” (1564) în care Charles Etienne şi

Jean Liebault descriu o serie de soiuri franceze.

Secolul al XVII - lea este dominat de către Philippe Iacob Sachs, socotit fondatorul

acestei ştiinţe şi care foloseşte pentru prima dată termenul de ampelografie. Lucrări de

ampelografie cu un caracter original şi cu o însemnătate practică deosebită apar abia la

jumătatea sec. al XVIII-lea.

Adamson (1758) întocmeşte un prim studiu de ecologie viticolă şi propune clasificarea

soiurilor după suma gradelor de temperatură necesare desfăşurării spectrului fenologic.

Abatele Rosier A. (1770) după ce reactualizează ideea lui Olivier de Serres privind

problema sinonimiilor în ampelografie, a luat iniţiativa înfiinţării unei mari colecţii în care

soiurile să poarte denumirile sub care circulau şi erau cunoscute în Franţa. Etapa colecţiilor a

exercitat astfel, o influenţă pozitivă asupra dezvoltării ampelografiei. Cu această ocazie

soiurile din diferite regiuni au fost grupate la un loc pentru a fi studiate, iar ca rezultat al

acestor studii, au apărut o serie de lucrări de ampelografie şi cataloage cu soiuri, deosebit de

utile. Studiile ampelografice au căpătat un caracter mai cuprinzător, încât pe lângă caracterele

morfologice, au intrat în preocupări şi însuşirile agrobiologice, caracterele tehnologice şi chiar

probleme de genetică şi ameliorare viticolă. De asemenea, se remarcă tendinţa de a scoate în

evidenţă originea soiurilor, însuşirile culturale şi stabilitatea caracterelor în descendenţă,

crearea unor noi soiuri şi sortimente, clasificarea soiurilor şi determinarea sinonimiilor, etc.

10

Perioada modernă reprezintă perioada colecţiilor ampelografice, perioadă în care

ampelografia se dezvoltă foarte mult. Bazele stiinţifice ale ampelografiei moderne le pune

Simon de Royas Clemente (1806) în lucrarea „Studiul experimental al soiurilor din

Andaluzia” considerată ca o primă ampelografie, în care autorul descrie aceste soiuri şi face o

clasificare a soiurilor după pubescenţa (pufozitatea) frunzelor.

În Franţa Henry Chaptal (1817) înfiinţează prima colecţie ampelografică naţională pe

lângă grădina Luxemburg din Paris în care se găseau peste 2000 de soiuri de viţă-de-vie. O

altă colecţie ampelografică situată în sudul Franţei este organizată de Odart C. (1841), care

cuprindea aproximativ 1000 de soiuri, iar mai târziu publică lucrarea intitulată

„L’Ampelographie universalle” (1845), în care sunt descrise cele mai importante soiuri de

viţă-de-vie din Europa, pe care le-a clasificat după epoca de maturare a strugurilor.

Ulterior, în descrierea soiurilor de viţă-de-vie, încep să fie menţionate şi alte caractere

botanice la alte organe ale viţei-de-vie, printre care un loc central îl ocupă frunza, considerat

mai târziu, principalul organ de descriere şi recunoaştere. Se pot menţiona o serie de

ampelografi, cum ar fi: Edlen Von Vest, Stoetz J. C., Victor Rendu, care publică mai multe

lucrări cu specific pur ampelografic.

Invazia filoxerei pe continentul european, începând cu anul 1863 a propulsat

ampelografia pe primul loc în preocuparea viticultorilor. Semnalăm contribuţia lui Pulliat V.,

care a publicat o serie de descrieri ale soiurilor din Bourgogne: „Mille variétes de vignes” în

1884 şi „Raisins précoces”, în anul 1897.

În anul 1873 la Congresul de la Viena ia fiinţă Comisia Internaţională de ampelografie

care avea următoarele sarcini: să elaboreze bazele unei nomenclaturi unitare, să studieze şi să

experimenteze noile soiuri, precizându-se valoarea lor economică, să întocmească un catalog

ampelografic general, care urma să fie completat ulterior pe măsura studiilor intreprinse. Din

acel moment, ampelografia a capătat o semnificaţie internaţională, iar lucrările pe aceste

probleme, au trecut de la munca individuală, la munca unui grup coordonat, aceasta având ca

rezultat apariţia de noi metode ampelografice de descriere şi identificare a soiurilor. Această

comisie a reuşit să tipărească un dicţionar întocmit de către Goethe, care cuprinde 228 soiuri

cu peste 1500 de sinonime.

La sfârşitul sec. XX, asociaţia profesorilor de viticultură din Europa sub conducerea

lui Pierre Vialla şi Victor Vermorel publică o amplă lucrare în 7 volume intitulată

„L’Ampelographie universalle” (1901-1910), care a mers pe linia concepţiei lui Pulliat V.,

conform căruia, soiurile să fie descrise în ţara de origine, presupunându-se astfel că se pot

cunoaşte mai bine aptitudinile şi potenţialul productiv în arealul de cultură în care s-au format

şi au evoluat. La această lucrare a colaborat, printre numeroasele personalităţi din lumea

întreagă, şi Nicoleanu Gh. (România).

Mai târziu, austriacul Herman Goethe atrage atenţia pentru prima dată asupra relaţiei

matematice dintre forma frunzelor şi unghiurile pe care le fac nervurile principale între ele.

Această idee a fost preluată de Ravaz Louis care a pus bazele ampelometriei, arătând

principiile metodei, dar nereuşind să stabilească eventuale chei de determinare, având la bază

doar raporturile matematice între principalele elemente măsurabile ale frunzei.

Principiile ştiinţifice ale ampelografiei au fost iniţiate de Ravaz L. (1902), care a avut

o contribuţie deosebită în problema descrierii, recunoaşterii şi identificării soiurilor de viţă-

de-vie. În lucrările sale (1902, 1903, 1907, 1910) a subliniat că, pentru descrierea soiurilor de

viţă-de-vie este necesar să se renunţe la caracterele de gen şi specie, care fiind comune tuturor

soiurilor produc multe confuzii, (datorită plasticităţii ecologice a viţei-de-vie), şi să se pună

11

accent pe importanţa caracterelor distinctive, specifice fiecărui soi, denumite sugestiv

„caractere tari”. El a impărţit aceste caractere distinctive, astfel: caractere calitative, care se

schimbă mai puţin sub influenţa condiţiilor ecopedoclimatice şi caractere cantitative, care

variază puternic în funcţie de condiţiile amintite mai sus.

În anul 1902 Ravaz L. publică lucrarea „Les vignes americanes”, însă prima cheie de

determinare a soiurilor de portaltoi a fost întocmită de Olivieri şi a fost publicată în anul 1936

în lucrarea „Vitigni porta innesti americani”.

Anul 1924 a marcat înfiinţarea Oficiului Internaţional al Viei şi Vinului (O.I.V.) cu

sediul la Paris, care reuneşte viticultorii din întreaga lume şi care are ca scop coordonarea

activităţii tehnice, economice şi de legislaţie, precum şi a activităţii de cercetare. A fost pusă

la punct o schemă O.I.V. de descriere a soiurilor, schemă ce a stat la baza întocmirii

„Registrului ampelografic internaţional” ce cuprinde descrierea a peste 500 de soiuri de viţă-

de-vie. După această apariţie, numeroşi autori au publicat diferite lucrări privind originea şi

genetica viţei-de-vie: Ravaz L. (1923), Branas J., (1930, 1937, 1943, 1956), Levadoux L.

(1943, 1946), Rebour H. (1957).

Înfiinţarea acestei organizaţii (O.I.V.) a dat un impuls cercetărilor efectuate asupra

sortimentelor de soiuri din principalele ţări viticole, cercetări concretizate în ampelografii

naţionale pentru diverse ţări europene. Ex: „L’Ampelographie hellenique” în 3 volume de

Krimbas B. (1943-1946), „Ampelografia U.R.S.S.” în 6 volume elaborate de un grup de

cercetători de la Magaraci (1946-1956), cu precizarea că în 3 volume sunt studiate soiurile cu

mai mică răspândire aflate în colecţiile ampelografice, „Ampelografia Cehoslovaciei”, de

Blaha J., (1952), „Ampelografia soiurilor de Jerez şi Andaluzia occidentală” (Spania) de

Fernandez J., (1956), „Ampelografia Ungariei” de Csepregi P. şi Zilai J., (1955-1960),

„Cepages et vignobles de France” în 4 volume de Galet P., (1956-1965), „Ampelografia

Turciei” de Oraman N., (1963).

Pentru uniformizarea metodologiei de descriere a soiurilor O.I.V. a elaborat în anul

1984, după numeroase studii şi încercări, un codex pentru toate ţările, publicat în franceză,

engleză, spaniolă şi germană, denumit: „Codul caracterelor descriptive a soiurilor şi

speciilor de Vitis”, în colaborare cu Uniunea Internaţională pentru Protecţia Creaţiilor

vegetale (U.P.O.V.), după ce în anul 1983 fusese pus la punct „Descriptors for grape”,

lucrare elaborată de Comitetul Internaţional pentru Resursele Genetice ale Plantelor

(I.B.P.G.R.).

O altă nouă etapă s-a încheiat în anul 1987 când s-a înfiinţat în S.U.A., Societatea

Internaţională de Ampelografie care pune la dispoziţia viticultorilor, pe suport magnetic, o

bază de date care permite identificarea a peste 150 de soiuri cu ajutorul ordinatorului făcând

apel la doar 43 de caractere botanice. Începând cu anii ’70, dezvoltarea sectorului informatic

a permis achiziţionarea de date şi efectuarea de calcule ce au avut ca rezultat o importantă

reducere a timpului pentru efectuarea măsurătorilor dorite, precum şi uşurinţa în ceea ce

priveşte gestionarea şi interpretarea datelor.

Actual, cercetătorii ampelografi au constituit bănci de date simple, rapide şi utile

pentru consultaţii la nivel mondial şi câteva instituţii de cercetare au dezvoltat mai multe

sisteme automatizate de date biometrice, mai mult sau mai puţin complexe în funcţie de

instrumentele disponibile, cost hardware şi software.

Contribuţii la clasificarea ampelografică, ca urmare a utilizării metodologiilor

multivariate, alături de cele descriptive, au adus şi cercetările realizate de către: Provasi şi

colab., (1982); Bisson (1986, 1991); Calò A. şi colab., (1986,1990, 1991); Boselli şi colab.,

12

(1993); Antonacci şi Placco, (1993); Truel şi Boursiquot J. M., (1986); Cancellier şi Angeli,

(1993).

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

Bazele stiinţifice ale ampelografiei moderne le-a pus Simon de Royas Clemente

(1806) prin lucrarea „Studiul experimental al soiurilor din Andaluzia”

considerată ca o primă ampelografie;

Principiile ştiinţifice ale ampelografiei au fost iniţiate de Ravaz Luis (1902),

care a avut o contribuţie deosebită în problema descrierii şi identificării

soiurilor de viţă-de-vie, precum şi în ceea ce priveşte metoda ampelometrică,

arătând principiile metodei, dar nereuşind să stabilească eventuale chei de

determinare, utilizând doar raporturile matematice între principalele elemente

măsurabile ale frunzei.

La noi în ţară primele însemnări asupra unor soiuri authtone ca: Braghină, Galbenă,

Grasă, Coarnă, Tămâioasă apar în monografiile judeţelor Mehedinţi şi Putna redactate de Ion

Ionescu De La Brad (1868-1869). În anul 1874 apare lucrarea lui Aurelian P.S. intitulată „Les

essais ampelografiques”. În anul 1880, Moga V.S. descrie în lucrarea sa întitulată „Micul

manual de viticultură” cele mai importante soiuri de viţă-de-vie cultivate în ţara noastră (16

soiuri, omiţând soiul Fetească albă).

Cercetările efectuate asupra soiurilor de viţă-de-vie au început să fie publicate

începând cu anul 1896 în „Revista viticolă şi horticolă”, care apărea pentru prima dată la

Bucureşti. După invazia filoxerei, o serie de viticultori în frunte cu Brezeanu Gh. acordă o

mare atenţie studiului soiurilor de viţă-de-vie.

Istoriografia

ampelografiei arată că

dezvoltarea acestei

ştiinţe a trecut prin 3

perioade şi anume:

Perioada antică Perioada evului mediu Perioada modernă şi

contemporană

(perioada colecţiilor

ampelografice)

etapa grecească etapa romană

13

Nicoleanu Gh. scrie în anul 1900 prima ampelografie românească „L’introduction a

l’ampelographie roumaine”, lucrare care a fost inclusă ulterior în Ampelografia universală a

lui Vialla P. şi Vermorel V. El face o descriere botanică a soiurilor, prezintă date asupra

condiţiilor de climă şi sol, asupra sistemelor de cultură şi a calităţii vinurilor din principalele

podgorii ale ţării.

Brezeanu V. S. în 1912 realizează prima clasificare a soiurilor în funcţie de calitatea

acestora (soiuri pentru vin de calitate şi soiuri pentru vinuri de masă - româneşti şi străine).

O nouă etapă în cunoaşterea soiurilor autohtone, dar şi străine, ca şi în orientarea

generală a viticulturii româneşti postfiloxerică, a fost marcată de activitatea a 2 mari

profesori: Teodorescu I.C. şi acad. Gherasim Constantinescu.

În anul 1925 Teodorescu I.C. realizează prima colecţie ampelografică în Bucureşti, la

Şcoala Superioară de Agricultură de la Herăstrău. După acest an apar lucrările „Cele mai

recomandabile specii şi varietăţi de viţă pentru România”, „Monografiile pentru principalele

podgorii” şi altele.

În perioada 1926-1928, încep studiile cu privire la însuşirile de productivitate ale

soiurilor de viţă-de-vie. Printre primele lucrări de ampelografie ale academicianului Gherasim

Constantinescu se numără „Tipul florilor la principalele varietăţi româneşti de viţă-de-vie”,

iar în anul 1940 „Studiul comparativ al varietăţilor Braghină şi Negru vârtos” în condiţii

diferite de climă şi sol.

În primii ani, după cel de al doilea război mondial (1945-1950), au apărut puţine

lucrări ştiinţifice cu caracter ampelografic. Abia în anul 1956 a fost reluată activitatea

ampelografică din ţara noastră la O.I.V., întreruptă în perioada celui de al doilea război

mondial. Tot în această perioadă, în cadrul Academiei române s-a format o secţie de

ampelografie condusă de acad. Gherasim Constantinescu care a avut ca principal obiectiv

redactarea lucrării „Ampelografia R.S.R”, în 8 volume, (1958-1971). Primul volum cuprinde

problemele generale ale ampelografiei, volumele 2 şi 3 - descrierea soiurilor zonate (raionate),

volumele 4-7 descrierea soiurilor rar întâlnite în cultură şi a celor recent introduse în ţară, iar

ultimul volum – descrierea soiurile de portaltoi. Ca o apreciere a activităţii sale pe plan

internaţional şi a şcolii de viticultură româneşti, acad. Gherasim Constantinescu a fost ales în

anul 1968 preşedintele Oficiului Internaţional al Viei şi Vinului.

În anii 1960-1970, intră în atenţia specialiştilor problema soiurilor de struguri pentru

masă şi este studiată eşalonarea maturării acestora, în diferite zone de producţie, (Gherasim

Constantinescu, Neagu M., Elena Negreanu, Poenaru I., 1966). În anul 1976 apare lucrarea

„Ampelologia soiurilor apirene” (Constantinescu Gherasim, Indreaş Adriana).

După anul 1980 se intensifică cercetările în domeniul obţinerii de noi soiuri de viţă-de-

vie roditoare şi soiuri de portaltoi, precum şi în cel al ameliorării soiurilor existente sub

raportul producţiei calitative şi catitative, al rezistenţei acestora la boli, dăunători sau factori

nefavorabili de mediu.

Au fost obţinute peste 60 de soiuri din Vitis vinifera cu diferite direcţii de producţie,

din care ponderea cea mai mare o deţin soiurile de struguri pentru masă (21) şi soiurile de

struguri pentru vinuri albe de masă (15), urmate de soiurile de struguri pentru vinuri albe

superioare (9), soiurile de struguri pentru vinuri roşii de masă (9), soiurile de struguri pentru

vinuri roşii superioare (9) şi soiuri apirene (3).

Un rol deosebit de important în viticultura românească l-a avut şi îl va avea selecţia

clonală - care reprezintă un instrument foarte important pentru mărirea productivităţii

soiurilor, evitarea eroziunii genetice a soiurilor, conservarea varietăţilor clonale şi a celor

14

autohtone, precum şi a soiurilor de diferite origini. Obiectivul final al selecţiei clonale nu mai

este doar acela de a se obţine o singură clonă pentru un soi, pentru o populaţie, ci se doreşte să

se înlocuiască o populaţie heterogenă şi degenerată cu o alta mai bună, atât din punct de

vedere cantitativ, cât şi calitativ şi punerea la dispoziţia cultivatorilor a cel puţin 2-3 selecţii

clonale ale aceluiaşi soi. Materialul viticol astfel obţinut, trebuie să fie un material viticol de

înaltă calitate, lipsit de viroze, la care caracteristicile culturale şi productive să răspundă

exigenţelor viticulturii moderne.

Ca rezultat al activităţii de cercetare în această direcţie, în România au fost obţinute

peste 90 de selecţii clonale ale principalelor soiuri cultivate, indiferent de direcţia de producţie

a acestora.

1. Clone din soiuri de struguri pentru masă

2. Clone din soiuri de struguri pentru vinuri albe

3. Clone din soiuri de struguri pentru vinuri aromate

4. Clone din soiuri de struguri pentru vinuri rosii

5. Clone din soiuri de portaltoi

O mare atenţie se acordă în prezent şi obţinerii de soiuri cu rezistenţă biologică sporită

(hibrizi înnobilaţi) la diferiţi factori de mediu, pe de o parte, (ger, secetă) şi la boli şi

dăunători, pe de altă parte (filoxeră, mană, făinare, putregaiul cenuşiu).

Test de autoevaluare nr. 1

1. Având în vedere cele învăţate în acest capitol şi ţinând cont

de spaţiul avut la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să

răspundeţi la următoarele întrebări:

a) Care sunt rezultatele cercetării româneşti în domeniul

selecţiei clonale la viţa-de-vie?

b) Cum se numeşte organizaţia care a asigurat şi asigură

coordonarea activităţilor tehnice, economice şi de legislaţie

în domeniul viti-vinicol?

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârşitul unităţii de

învăţare.

Soiuri cu

rezistenţă

biologică

obţinute în

România:

I.C.D.V.V. Valea Călugărească: Purpuriu, Valeria, Rosina;

I.C.D.V.V. Blaj: Brumăriu, Radameş, Rubin;

S.C.D.V.V. Ştefăneşti - Argeş - Argessis;

S.C.H. Cluj Napoca: Andrevit, Admira, Vlad,

toate acestea fiind obţinute din specia Vitis vinifera

încrucişată cu hibrizi direct producători din generaţia a III-a,

(Seyve villard).

15

Rezumat

Ampelografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor

biologice, agrotehnice şi tehnologice ale soiurilor de viţă-de-vie în scopul

cunoaşterii şi amplasării în condiţii ecopedoclimatice favorabile valorificării

la cel mai înalt nivel a potenţialului productiv al acestora. Dintre problemele

teoretice pe care ampelografia îşi propune să le urmărească se numără:

Studierea fenomenelor care guvernează variabilitatea impresionantă a

caracterelor morfologice în funcţie de condiţiile ecologo-geografice în care s-

au format diferite soiuri, precum şi modul de adaptare la diferite ecosisteme;

Studierea şi cunoaşterea fenomenelor de variabilitate în interiorul

soiurilor care duc la apariţia de biotipuri, genotipuri şi ecotipuri, ce reprezintă

surse permanente pentru obţinerea de noi selecţii clonale înzestrate cu anumite

însuşiri superioare populaţiei din care provin;

Elaborarea principiilor de clasificare şi a diferitelor metode pentru

stabilirea sinonimiilor care contribuie la obţinerea ordinii în nomenclatura

soiurilor şi evitarea confuziilor în mişcarea materialului săditor pe plan

internaţional.

1.4. Comentarii şi răspunsuri la teste

Răspuns test de autoevaluare 1:

a) În viticultura românească un rol deosebit de important l-a avut şi îl va

avea selecţia clonală - care reprezintă un instrument foarte important

pentru mărirea productivităţii soiurilor, evitarea eroziunii genetice a

soiurilor, conservarea varietăţilor clonale şi a celor autohtone, precum

şi a soiurilor de diferite origini. Obiectivul final al selecţiei clonale nu

mai este doar acela de a se obţine o singură clonă pentru un soi,

pentru o populaţie, ci se doreşte să se înlocuiască o populaţie

heterogenă şi degenerată cu o alta mai bună, atât din punct de vedere

cantitativ, cât şi calitativ şi punerea la dispoziţia cultivatorilor a cel

puţin 2-3 selecţii clonale ale aceluiaşi soi. Materialul viticol astfel

obţinut, trebuie să fie un material viticol de înaltă calitate, lipsit de

viroze, la care caracteristicile culturale şi productive să răspundă

exigenţelor viticulturii moderne. În România au fost obţinute astfel

peste 90 de selecţii clonale ale principalelor soiuri cultivate,

indiferent de direcţia de producţie a acestora.

b) Organizaţia care a asigurat şi asigură coordonarea activităţilor

tehnice, economice şi de legislaţie în domeniul vitivinicol se numeşte

Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului (O.I.V.).

16


1. Constantinescu, Gh. şi colab., 1970 - Ampelografia R.S.R., vol. I.,Editura

Academiei R.S.R., Bucureşti.

2. Dobrei A., Rotaru, Liliana, Mustea, M., 2005 - Cultura viţei-de-vie. Edi tura Solnes,

Timişoara.

3. Indreaş, Adriana, 1994 - Curs de ampelografie. A.M.C. Bucureşti.

4. Olteanu, I., Daniela, Cichi, Daniela, Dolores, Costea, D.C., Mărăcineanu, L.C., 2002

-Viticultura specială. Zonare, Ampelografie, Tehnologii specifice. Editura

Universitaria, Craiova, 473 p.

5. Stoian, M. şi colab., 2010 - Catalogul de clone cu material biologic certificat. Lucrare

realizată în cadrul proiectului “Realizarea colecţiei naţionale de germoplasmă

clonală la viţa-de-vie şi omologarea unor elite” finanţat de Ministerul Educaţiei,

Cercetării şi Inovării.

6. Ţârdea C., Rotaru Liliana, 2003 - Ampelografie, volumul I. Editura Ion Ionescu de

la Brad, Iaşi.

☺Lucrarea de verificare solicitată, implică activităţi care necesită

cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 1 - „ NOŢIUNI INTRODUCTIVE”.

Răspunsurile la întrebări vor fi transmise tutorelui pentru comentarii,

corectare şi evaluare. Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:

Titulatura acestui curs (Ampelografie), numărul lucrării de verificare,

numele şi prenumele studentei (studentului).

Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu depăşească o jumătate

de pagină. Punctajul aferent este menţionat pentru fiecare întrebare.

Întrebările la care trebuie să răspundeţi sunt următoarele:

5. Precizaţi care sunt problemele teoretice pe care ampelografia îşi propune

să le urmărească. (3p)

6. Enumeraţi şi descrieţi pe scurt etapele dezvoltării acestei ştiinţe. (3p)

7. Precizaţi rezultatele cercetării ampelografice în România. (3p)

* Un punct se acordă din oficiu.

17


SISTEMATICA FAMILIEI VITACEAE

CUPRINS


2.2. Studierea familiei Vitaceae 17




2.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2


► identifici principalele genuri ale familiei Vitaceae;

►cunoşti principalele caracteristici şi particularităţi ale celor mai

cunoscute genuri ce aparţin acestei familii botanice;

►constaţi şi să interpretezi principalele particularităţi anatomice şi

morfologice care diferenţiază cele două subgenuri ale genului Vitis;

2.2. Studierea familiei Vitaceae

Studierea acestei familii a fost şi este însoţită de numeroase dificultăţi datorită

variabilităţii caracterelor morfologice şi a răspândirii pe un spaţiu geografic mare a speciilor

sale, precum şi datorită numeroaselor sinonime sub care se cunosc unele specii şi genuri din

diferite părţi ale lumii.

În sistemul filogenetic polifiletic al angiospermelor, elaborat de Emberger L., 1960 -

vitaceaele fac parte din clasa Dicotiledonate, ordinul Rhamnales (flori cu corola verde),

familia Vitaceae.

Familia Vitaceae este reprezentată de 12 genuri, (10, 15, 18 după unii autori) şi peste

1100 de specii, răspândite pe un areal geografic foarte larg. Caracterizarea botanică a acestei

familii arată că aceasta cuprinde plante lemnoase, în general, liane sau arbuşti agăţători, foarte

rar specii ierboase perene, ce prezintă adesea cârcei. Frunza este simplă sau compusă, cu

nervaţiunea palmată, mai rar penată, cu flori grupate în inflorescenţe, de obicei cime, mai rar

racem sau panicul, niciodată cu flori izolate. Florile sunt pe tipul 5 sau 4, cu pedicele,

hermafrodite, poligam monoice, cu corola caducă şi caliciul slab dezvoltat, cu stamine

epipetale, gineceu bicarpelar şi disc nectarifer la baza ovarului. Fructul este o bacă suculentă

sau cărnoasă cu 0-4 seminţe, care au tegumentul tare şi endospermul bine dezvoltat. Între

genurile şi speciile acestei familii există mari deosebiri cariologice exprimate prin număr

diferit de cromozomi.

18

În Ampelografia României, volumul 1 (1970) este adoptată clasificarea cu 12 genuri şi

anume: Acareosperma, Ampelocissus, Ampelopssis, Cayratia, Cissus, Clematecissus,

Parthenocissus, Pterisanthes, Pterocissus, Rhoicissus, Tetrastigma, Vitis cu subgenurile

Muscadinia şi Euvitis, la care în ultimii ani s-au mai adăugat două genuri, Landukia şi

Chyphostema. Principalele caracteristici şi particularităţi ale celor mai cunoscute şi utilizete

genuri, sunt prezentate în continuare:

Acareosperma Rhoicissus

Vitis

Tetrastigma

Landukia

Chyphostema

Clematecissus

Ampelocissus

Ampelopssis

Cayratia

Cissus

SISTEMATICA FAMILIEI VITACEAE

Muscadinia

Euvitis

(Vitis)

Parthenocissus

Pterisanthes

Ppterocissus

19

Genul Ampelocissus cuprinde 94 de specii care se află răspândite în ţinuturile

tropicale din Asia şi Africa. Viţele au tulpini subterane îngroşate, plantele cresc sub formă de

arbuşti cu cârcei şi au frunzele cu limbul întreg sau lobat, apropiat ca formă de cele ale speciei

Vitis vinifera.

Inflorescenţele acestui gen sunt cime sau panicule constituite pe tipul 4 sau 5, florile se

deschid de jos în sus, iar fructul este o bacă. Speciile acestui gen, ocupă locul al II-lea, după

genul Vitis, în cadrul familiei Vitaceae în ceea ce priveşte calitatea fructului. Se cunoaşte

faptul că, anumite specii răspândite în Mexic, produc struguri cu gust plăcut ce amintesc

cumva de aroma soiului Muscat de Alexandria. Se cunosc mai bine 2 specii: Ampelocissus

Martini (viţa de Cochinchina) şi Ampelocissus Chantini ( viţă de Sudan), aceasta din urmă

produce struguri în greutate de 1-2 kg, cu boabe de 12-13 mm în diametru, dar care

acumulează cantităţi mici de zaharuri, (100 g/l zaharuri).

Genul Ampelopssis are 20 de specii răspândite în regiunile calde din America de

Nord, Asia, Japonia, China, etc. Unele dintre ele cresc şi la noi în ţară cum este Ampelopssis

acunitifolia. Cea mai mare parte dintre speciile acestui gen sunt utilizate în scop decorativ, ca

plante de apartament. Cresc sub formă de liane agăţătoare, cu cârcei intermitenţi, frunze

simple sau lobate, cu un număr mare de foliole, cu flori care au corola verde şi care se deschid

în formă de stea. Fructul este o bacă suculentă necomestibilă, cu 1-2 seminţe.

Genul Cissus Linne este cel mai mare gen, cu 367 specii răspândite aproape numai în

zona tropicală. Dintre acestea, o parte sunt cultivate în sere ca plante decorative, iar altele

produc fructe care se folosesc în industria farmaceutică (Cissus digitata, Cissus corniculata).

Genul Partenocissus - speciile acestui gen se află răspândite în stare sălbatică sau în

cultură, în zonele temperate şi calde ale Americii de Nord şi Asiei. În general, sunt arbuşti

agăţători cu frunze palmat-compuse, care prezintă cârcei cu ventuze cu ajutorul cărora se

prind de ziduri şi garduri. Formează struguri mici, cu boabe negre mărunte, care nu se

consumă. Are 19 specii, dintre care în România se folosesc doar ca plante decorative speciile:

Partenocissus tricuspidata (toamna frunzele se colorează roşu aprins) şi Partenocissus

quinquefolia. Ambele specii rezistă la temperaturi scăzute (-300C), iar în timpul verii rezistă şi

vegetează până la 400C, sunt foarte rezistente şi la boli şi dăunători, însă toate încercările de a

le utiliza ca portaltoi şi ca genitori pentru soiurile speciei Vitis vinifera s-au dovedit fără

rezultat.

Genul Vitis

Este cel mai important, deoarece cuprinde speciile de viţă de vie care se cultivă pentru

producţia de struguri şi cele care se folosesc ca portaltoi. Viţele acestui gen sunt plante

lemnoase arbustiforme, agăţătoare prin cârcei ramificaţi, cu frunze întregi sau palmat lobate,

inflorescenţe în formă de racem compus, flori hermafrodite mai rar unisexuate, boabe

cărnoase sau suculente, cu 2-4 seminţe cu tegumentul tare sau rugos.

Sunt cunoscute 108 specii, răspândite în zonele temperate, subtropicale, tropicale şi

ecuatoriale din Europa, Asia, America de Nord, America Centrală şi de Sud, însă numai 70

sunt bine identificate: circa 30 de specii americane şi peste 40 de specii asiatice, în care se

include şi Vitis vinifera, (Fregoni M., 2005). Acest gen a fost subdivizat de către Planchon

(1887) în 2 subgenuri sau secţiuni:

Subgenul sau Secţia Muscadinia (2n=40) şi Subgenul sau Secţia Euvitis, denumită

în prezent Secţia Vitis (după Moore M.O., 1991), în care sunt incluse viţele adevărate cu

2n=38 cromozomi. Principalele particularităţi care diferenţiază cele două subgenuri ale

genului Vitis sunt prezentate în tabelul 2.1.

20

Subgenul Muscadinia cupinde 3 specii: Vitis rotundifolia, Vitis munsoniana, Vitis

popenoei - sunt specii imune la filoxeră, rezistente la mană şi oidium, însă foarte sensibile la

ger. Datorită însuşirilor valoroase de rezistenţă la filoxeră şi boli, se folosesc în lucrările de

ameliorare a viţei-de-vie.

Tabelul 2.1.

Sinteza particularităţilor care diferenţiază cele două subgenuri ale genului Vitis

Caracteristici principale Muscadinia Euvitis

(Vitis)

Scoarţa Aderentă, nu se desface în fâşii Se desface în fâşii

longitudinale

Lenticele pe lăstari Prezente Absente

Măduva Albă, neîntreruptă la noduri, fără

diafragmă

Cafenie, întreruptă la

noduri de diafragmă

Cârcei Simpli, neramificaţi Ramificaţi

Seminţe Ovoidal alungite, cu rostrul

bazal foarte scurt

Piriforme, cu rostrul

bazal evident

Numărul de cromozomi 2n=40 2n=38

Greutatea specifică a

lemnului ≥ 1

≤ 1

Număr de specii

identificate 3 56* (70**)

* după Galet P., 1988

** după Fregoni M., 2005, citaţi de Dejeu L., 2010

Principalele

caracteristici

morfologice

şi anatomice

ale celor mai

cunoscute

specii ce

alcătuiesc

acest subgen

sunt:

Vitis rotundifolia - originară din sud-estul S.U.A., unde se cultivă

pentru struguri destinaţi consumului în stare proaspătă, dar şi pentru

vin, cu toate că acumulările de zaharuri sunt inferioare speciei Vitis

vinifera. Prezintă struguri mari din punct de vedere al mărimii, cu

boabe de asemenea mari, (diametrul bobului este de 12 mm) colorate

în albastru închis sau roşu purpuriu, cu gust foxat. Specia a fost luată

în cultură de aproape 200 de ani şi s-au obţinut prin selecţie directă

din ea peste 30 de soiuri. Dintre acestea sunt cunoscute: Flowers,

Eden, James Thomas. Specia a fost folosită şi la încrucişări cu Vitis

Vinifera pentru a obţine portaltoi rezistenţi la filoxeră şi nematozi,

deoarece specia pură nu poate fi utilizată ca portaltoi, având o

capacitate scăzută de înrădăcinare, (Fregoni M., 1987).

Vitis munsoniana - rezistentă la filoxeră şi mană, prezintă struguri

mijlocii, are o bacă mică (diametrul bobului este de 8 mm), de

culoare neagră cu epicarp subţire, gust acru, nefoxat.

Vitis popenoei - foarte rezistentă la mană, imună la filoxeră, dar

datorită faptului că în faza diploidă are 40 de cromozomi toate

încercările de a obţine hibrizi cu specia V. Vinifera 2n =38, nu au dat

rezultate.

21

Subgenul Euvitis, denumită în prezent Subgenul Vitis, cuprinde speciile de viţă

adevărate răspândite în zonele temperate ale Europei şi Asiei, Americii de Nord, America

Centrală şi nordul Americii de Sud.

Speciile acestui subgen, în funcţie de adaptarea la diferite condiţii de mediu, dar şi în

funcţie de răspândirea geografică au fost grupate în 4 grupe, (Tabelul 2.2).

Rezistenţa mare la filoxeră pe care o manifestă a determinat un interes mare asupra

studiului acestor specii americane. În schimb calitatea fructului obţinut este inferioară faţă de

calitatea obţinută de soiurile europene. Din punct de vedere utilitar cel mai mult se folosesc

speciile: Vitis labrusca, Vitis riparia, Vitis cordifolia, Vitis berlandieri, Vitis rupestris, care

au fost şi rămân în continuare utilizate atât pentru obţinerea de portaltoi rezistenţi, cât şi

pentru crearea de noi soiuri de hibrizi direct producători.

Tabelul 2.2

Subgenul Vitis

1. Grupa speciilor americane adaptate la climatul temperat

1a. Specii americane din grupa orientală

Rezistente la ger şi mană, sensibile la filoxeră, cu aptitudini uvifere.

Vitis labrusca, Vitis lincecumii, Vitis aestivalis, Vitis bicolor

1b. Specii americane din grupa centrală

Rezistente la ger, mană, filoxeră, fără caracteristici de calitate ale producţiei.

Vitis riparia, Vitis berlandieri, Vitis rupestris, Vitis cordifolia, Vitis monticola, Vitis

solonis (Vitis longii), Vitis champini, Vitis cinerea, Vitis candicans.

1c. Specii americane din grupa occidentală

Rezistente la secetă, sensibile la filoxeră, fără caracteristici de calitate ale producţiei

Vitis californica, Vitis arizonica, Vitis girdiana

2. Grupa speciilor americane adaptate la climatul cald, tropical şi ecuatorial

2a.Specii din Florida

Rezistente la boli

Vitis coriacea, Vitis gigas, Vitis simpsonii, Vitis smalliana

2b.Specii din grupa tropicală (mexicană)

Rezistente la boli, prezintă importanţă economică scăzută.

Vitis caribaea, Vitis bourgoeana

3. Grupa speciilor asiatice adaptate la climatul temperat

3.a Specii asiatice orientale rezistente la ger

Rezistă până la -400 C.

Vitis amurensis, Vitis coignetiae, Vitis thunbergii

3b. Specii asiatice orientale sensibile la ger

Sensibile la ger, rezistente la secetă.

Vitis armata, Vitis davidii,Vitis romaneti, Vitis flexuosa, Vitis lanata, Vitis

reticulata

4. Grupa speciilor euro-asiatice adaptate la climatul temperat

Este reprezentată de 2 specii, foarte diferite între ele.

Vitis silvestris, Vitis vinifera

22

1. Grupa speciilor americane adaptate la climatul temperat

1a. Specii americane din grupa orientală

Vitis labrusca - originară din nord-estul S.U.A. a fost prima specie de viţă roditoare

americană adusă în Europa şi o dată cu ea au fost aduse şi bolile şi dăunătorii specifici, care

nu erau cunoscute la viţele europene, printre care oidium, mana, filoxera. În stare sălbatică are

cel mai nordic areal şi creşte sub formă de liană, pe terenuri nisipoase, este o plantă dioică, cu

flori grupate în inflorescenţe de dimensiuni mici, frunze întregi, mari, scămoase şi cârcei

dispuşi continuu. Strugurii sunt mici, au boabe cu diametrul de 15-25 mm, rotunde sau ovale,

pieliţa groasă, colorată diferit, de la roşu închis până la verde auriu, miez mucilaginos şi gust

foxat. Manifestă rezistenţă bună la bolile criptogamice şi la temperaturi scăzute. Rezistenţa la

filoxeră a fost notată cu 5, pe o scară de la 1-20.

Vitis aestivalis - originară din Virginia şi Carolina, cuprinde plante dioice cu un

polimorfism pronunţat, cu frunze care prezintă caractere diferite, strugurii sunt lungi cu boabe

mijlocii ca mărime, care au o coloraţie de la roşu închis până la albăstrui şi must roşu închis

cu gust foxat. Rezistenţa la filoxeră este mijlocie, înrădăcinează dificil şi este sensibilă la

calcar. Din încrucişările făcute între Vitis aestivalis şi alte specii au rezultat numeroşi hibrizi:

soiul Delaware, (Vitis labrusca x Vitis vinifera x Vitis aestivalis) de care deja am amintit şi

soiurile Jacquez şi Herbemont ca rezultat al încrucişării speciilor Vitis aestivalis x Vitis

cinerea x Vitis vinifera.

Vitis lincecumii - originară din Texas, Louisiana, caracterizată printr-o rezistenţă

bună la filoxeră, mană, oidium, cu struguri aspectuoşi şi boabe mari, colorate în roşu închis

sau negru. Este utilizată în lucrările de selecţie, atât în obţinerea unor hibrizi direct

producători, cât şi în obţinerea unor portaltoi care prezintă rezistenţă la nematozi, astfel:

Couderc noir şi Seibel 1 - (Vitis rupestris x Vitis lincecumii x Vitis vinifera), Seibel 1000 –

(Vitis vinifera x Vitis lincecumii x Vitis rupestris).

Vitis bicolor – specie originară din Canada, răspândită şi în S.U.A., care prezintă o

coloraţie deosebită a frunzişului (frunze roşii şi verzi), folosită numai ca plantă de colecţie.

Din această specie

au fost obţinute numeroase

soiuri din care unele

sunt rezultatul

preluării în cultură

a unor forme valoroase:

Concord - soi cu largă răspândire în nordul

Americii care a fost obţinut direct din sămânţă şi care este

utilizat pentru obţinerea sucului de struguri prin

pasteurizare;

Lidia şi Isabella - 2 hibrizi naturali rezultaţi din

încrucişarea speciilor Vitis labrusca şi Vitis vinifera.

Noah şi Clinton – rezultaţi prin încrucişarea

dintre Vitis labrusca şi Vitis riparia, care au avut şi au o

largă răspândire.

Prin hibridarea sexuată între speciile Vitis

labrusca x Vitis riparia x Vitis vinifera s-au obţinut

soiurile: Otello şi Bacco 22, iar din încrucişarea speciilor

Vitis labrusca x Vitis vinifera x Vitis aestivalis – soiul

Delaware.

Tot din specia Vitis labrusca a fost obţinut şi soiul

de portaltoi - Taylor.

23

1b. Specii americane din grupa centrală

Vitis riparia - cunoscută şi sub denumirea de Vitis vulpina, este o specie viguroasă,

dioică, se întâlneşte în stare sălbatică în America de Nord, între 30-50 0

latitudine nordică.

Specia este întâlnită şi merge bine pe terenurile fertile situate de-a lungul râurilor. Prezintă o

frunză cuneiformă, cu lobul terminal ascuţit, prevăzut cu mucron lung şi subţire.

Înrădăcinează foarte bine, are rezistenţă foarte bună la filoxeră, cu excepţia formei

galicole care în anumite situaţii produce numeroase gale pe frunzele tinere. Are o rezistenţă

sporită la ger şi slabă rezistenţă la calcar.

Vitis berlandieri - răspândită în America (Texas), ocupând adesea terenuri calcaroase

şi secetoase. A căpătat o mare utilizare ca material biologic pentru obţinerea de hibrizi

rezistenţi la filoxeră şi calcar, folosiţi ca portaltoi pentru soiurile europene cultivate pe soluri

calcaroase.

Este o specie viguroasă, cu frunze mari cu limbul gros, cu lobi terminali scurţi şi cu

lizieră caracteristică, alcătuită din dinţi mărunţi cu margini uşor rotunjite. Strugurii sunt mari,

dar cu boabe mici, sferice, colorate negru închis, must colorat, astringent. Deşi specia are

rezistenţă mare la calcar, filoxeră şi boli criptogamice, până în prezent nu a putut fi folosită în

cultură ca specie pură, fiindcă înrădăcinează foarte greu.

S-au extras unele forme direct din specie – Résséquier nr.1 şi Résséquier nr.2, şi s-au

făcut încrucişări şi cu alte specii obţinându-se numeroşi hibrizi de portaltoi, cum ar fi: Teleki 8

B, Kober 5 BB – (Vitis berlandieri x Vitis riparia), 99, 110, Richter - (Vitis berlandieri x Vitis

rupestris), Chasselas x Berlandieri 41B – (Vitis vinifera x Vitis berlandieri), Cabernet

sauvignon x Berlandieri 333 E.M. – (Vitis vinifera x Vitis berlandieri).

Vitis rupestris - originară din sudul S.U.A. caracterizată printr-o mare capacitate de

înrădăcinare, rezistă bine la secetă şi moderat la calcarul activ din sol. Prezintă frunza mică,

lăţită, neuniformă ca mărime, lucioasă, glabră, cu sinus peţiolar larg deschis. Inflorescenţa

este mică, strugurii sunt de mărime mijlocie, cu boabe rotunde, mici, colorate roşu închis.

Foarte mult timp a fost utilizată ca portaltoi în stare pură, însă datorită sensibilităţii ridicate la

bolile virotice şi la nematozi au limitat utilizarea acesteia.

Direct din specie s-au obţinut portaltoii Rupestris du Lot, Rupestris Martini, Rupestris

Mettalica, Rupestris Saint George, însă cel mai cunoscut portaltoi obţinut direct din specie

este Rupestris du Lot. Prin încrucişări cu alte specii a dat naştere la portaltoi şi hibrizi direct

producători: 101-14, 3306, 3309 – (Vitis riparia x Vitis rupestris), 99, 110 Richter – (Vitis

berlandieri x Vitis rupestris), 140 Ruggeri – (Vitis berlandieri x Vitis rupestris), Aramon x

Direct din specie

s-au obţinut soiurile de

portaltoi:

Riparia gloire

Riparia grande glabre

Riparia pubescens rouge sau portalis

iar din încrucişarea

acestei specii

cu alte specii au rezultat

portaltoii hibrizi:

Vitis riparia x Vitis rupestris

Vitis berlandieri x Vitis Riparia

24

Rupestris Ganzin 1, 2, 9 – (Vitis vinifera x Vitis rupestris), Mourvedre x Rupestris 1202 –

(Vitis vinifera x Vitis rupestris), Dog ridge - (Vitis champini x Vitis rupestris) şi – Teras 20

(Vitis vinifera x Vitis rupestris), Seibel 1 - (Vitis rupestris x Vitis lincecumii x Vitis vinifera),

Seibel 1000 - (Vitis vinifera x Vitis lincecumii x Vitis rupestris).

Vitis cordifolia - specia prezintă rezistenţă la mană, filoxeră, ger şi boli criptogamice.

Direct din specie s-a obţinut portaltoiul 106.8.M.G. - Vitis riparia x (Vitis cordifolia x Vitis

rupestris).

Vitis monticola - este una dintre speciile cele mai rezistente la secetă şi calcar. Este

utilizată în obţinerea unor portaltoi hibrizi care manifestă aceste rezistenţe.

Vitis solonis (Vitis longii) - Specie care a fost remarcată datorită rezistenţei mari la

sărurile din sol. Cel mai cunoscut şi utilizat portaltoi obţinut din această specie este Solonis x

Riparia 1616 C (este un portaltoi complex).

Vitis champini - este o specie foarte importantă utilizată în ameliorare, rezistentă la

săruri nocive şi nematozi. Este folosită în obţinerea portaltoilor - Salt creak - (Vitis champini x

Vitis berlandieri) şi Dog ridge -(Vitis champini x Vitis rupestris), Solonis x Riparia 1616 C -

(Vitis Riparia x Vitis rupestris x Vitis champini).

Vitis candicans şi Vitis cinerea - originare din sud - estul S.U.A. şi au fost folosite

datorită rezistenţei mari la filoxeră în obţinerea unor soiuri de portaltoi şi hibrizi direct

producători.

1c. Specii americane din grupa occidentală

Vitis californica, Vitis arizonica, Vitis girdiana sunt cunoscute ca fiind rezistente la

secetă, sensibile la filoxeră, fără caracteristici de calitate ale producţiei.

2. Grupa speciilor americane adaptate la climatul cald, tropical şi ecuatorial

2a. Specii din Florida – Vitis coriacea, Vitis gigas, Vitis simpsonii, Vitis smalliana sunt

utilizate, în general pentru obţinerea unor hibrizi rezistenţi la boli, fără importanţă economică.

2b. Specii din grupa tropicală (mexicană)– Vitis caribaea, Vitis bourgoeana sunt utilizate,

în general pentru obţinerea unor hibrizi rezistenţi la boli, fără importanţă economică.

3. Grupa speciilor asiatice adaptate la climatul temperat

3a. Specii asiatice orientale rezistente la ger - spre deosebire de speciile americane, speciile

asiatice au fost mai puţin cercetate, în prezent existând un mai mare interes în ceea ce priveşte

cunoaşterea şi studierea florei spontane din ţările asiatice. Aceste specii sunt sensibile la

filoxeră, calcar şi mană, însă foarte rezistente la temperaturi scăzute, (rezistă până la - 400C).

Vitis amurensis - prezintă cel mai mare interes, fiind considerată una dintre cele mai

nordice specii ale genului Vitis, prezintă o rezistenţă foarte mare la temperaturile scăzute

(-400C), pretenţioasă la umiditate, prezintă rezistenţă slabă la mană, oidium, filoxeră. Prezintă

struguri mici, cu boabe negre ce acumulează doar 100-120g/l zaharuri, dar cu o aciditate de

20%0. Dacă în procesul tehnologic se adaugă zahăr şi apă se pot folosi în procesul de obţinere

a jeleurilor, dulceţurilor şi a sucurilor. Prin încrucişarea acestei specii cu specia Vitis vinifera,

s-au obţinut mai multe soiuri, care se disting prin rezistenţa la ger, putregaiul cenuşiu, făinare

şi printr-o buna calitate organoleptică: Ex: Pobeda - (Vitis vinifera x Vitis amurensis), iar din

încrucişarea cu Vitis labrusca soiurile - Concord rus, Zaria severa, Savernîi.

25

În Ungaria s-a obţinut un hibrid în urma încrucişării Vitis amurensis x Vitis vinifera,

hibrid care încrucişat cu soiul Italia a dat naştere soiului Kunbarat, iar acesta încrucişat cu

soiul Afuz ali a dat naştere la soiul Kunleany.

Vitis coignetiae şi Vitis thunbergii - sunt specii cultivate doar cu scop decorativ.

3.b. Specii asiatice orientale sensibile la ger - originare din sud estul continentului asiatic,

sunt sensibile la ger, însă au o rezistenţă sporită la secetă. Grupa este alcătuită din speciile

Vitis armata, Vitis davidii, Vitis romaneti, Vitis flexuosa, Vitis lanata, însă doar primele trei

sunt mai răspândite, dar nu sunt recunoscute sub aspectul calităţii strugurilor obţinuţi.

4. Grupa speciilor euro-asiatice

este reprezentată

de 2 specii:

Vitis silvestris şi

Vitis vinifera

Vitis silvestris - răspândită în Europa, prezintă numeroase

populaţii care se întâlnesc prin pădurile adăpostite din zona stejarului şi

zona inferioară a fagului, precum şi în locuri stâncoase, până la 600-

800 m altitudine. Este un arbust cu cârcei discontinui, inflorescenţele

cilindrice, cu flori mari hermafrodite. Frunzele sunt mici, întregi sau

trilobate-pentalobate, glabre, cu sinusul peţiolar deschis în forma literei

V. Strugurii sunt mici, cu boabe colorate în roşu purpuriu, cu gust acru,

astringent. Prezintă o rezistenţă relativă la boli şi manifestă rezistenţă

sporită la ger şi secetă.

Vitis vinifera - Specia cea mai importantă, datorită însuşirilor

calitative valoroase ale strugurilor şi include multitudinea de soiuri de

viţă roditoare, denumite “nobile”, (8000-15000, chiar 20000 după unii

autori), răspândite pe cele 5 continente. Se caracterizează prin

rezistenţă mijlocie la ger (-200C ↔ - 22

0C), rezistenţă slabă la bolile

criptogamice şi sensibilitate ridicată la filoxeră.

Se înmulţeşte pe cale vegetativă relativ uşor, iar în lucrările de

selecţie se poate înmulţi şi prin seminţe. Soiurile de viţă de vie cu

origine euro-asiatică au fost clasificate de Negrul A.M. (1946) în 3

grupe, denumite şi proles-uri:

Proles Pontica

Proles occidentalis

Proles orientalis

care vor fi prezentate pe larg, în unitatea de învăţare nr.3,

(Originea soiurilor de viţă-de-vie din specia Vitis vinifera)

26


Speciile americane adaptate la climatul temperat care fac parte din

grupa centrală sunt rezistente la ger, mană, filoxeră, nu au

caracteristici de calitate ale producţiei, dar au fost utilizate în

obţinerea unor soiuri de portaltoi şi hibrizi direct producători.


Având în vedere cele învăţate în acest capitol şi ţinând cont de

spaţiul avut la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să răspundeţi la

următoarele întrebări:

a) Care sunt principalele grupe de specii ale subgenului Euvitis (Vitis)?

b) Cărei grupe de specii aparţin speciile Vitis silvestris şi Vitis

vinifera?

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârsitul unităţii de

învăţare.

Rezumat

◊ Studierea acestei familii a fost şi este însoţită de numeroase dificultăţi

datorită variabilităţii caracterelor morfologice şi a răspândirii pe un spaţiu

geografic mare a speciilor sale, precum şi datorită numeroaselor sinonime sub

care se cunosc unele specii şi genuri din diferite părţi ale lumii.

◊ Familia Vitaceae este reprezentată de 12 genuri, (10, 15, 18 după unii

autori) şi peste 1100 de specii, răspândite pe un areal geografic foarte larg, iar

caracterizarea botanică a acestei familii arată că aceasta cuprinde plante

lemnoase, în general, liane sau arbuşti agăţători, ce prezintă adesea cârcei şi

foarte rar specii ierboase perene. Frunza este simplă sau compusă, cu

nervaţiunea palmată, mai rar penată, cu flori grupate în inflorescenţe, niciodată

cu flori izolate. Florile sunt pe tipul 5 sau 4, hermafrodite, poligam monoice, cu

corola caducă şi caliciul slab dezvoltat, cu stamine epipetale, gineceu bicarpelar

şi disc nectarifer la baza ovarului. Fructul este o bacă suculentă sau cărnoasă cu

0-4 seminţe, care au tegumentul tare şi endospermul bine dezvoltat. Între genurile

şi speciile acestei familii există mari deosebiri cariologice exprimate prin număr

diferit de cromozomi.

◊ În Ampelografia României, volumul 1 (1970) este adoptată clasificarea cu

12 genuri şi anume: Acareosperma, Ampelocissus, Ampelopssis, Cayratia, Cissus,

Clematecissus, Parthenocissus, Pterisanthes, Pterocissus, Rhoicissus,

Tetrastigma, Vitis cu subgenurile Muscadinia şi Euvitis, la care în ultimii ani s-au

mai adăugat genurile Landukia, Chyphostema.

27

◊ Specia cea mai importantă şi cea mai reprezentativă din cadrul genului

Vitis, datorită însuşirilor calitative valoroase ale strugurilor este Vitis vinifera.

Aceasta include multitudinea de soiuri de viţă roditoare, denumite „nobile”,

(8000-15000, chiar 20000 după unii autori), răspândite pe cele 5 continente.

Specia se caracterizează prin rezistenţă mijlocie la ger (-200C ↔ - 22

0C),

rezistenţă slabă la bolile criptogamice şi sensibilitate ridicată la filoxeră. Specia

Vitis vinifera necesită portaltoi, se înmulţeşte pe cale vegetativă relativ uşor, iar

în lucrările de selecţie se poate înmulţi şi prin seminţe.



a) Speciile acestui subgen, în funcţie de adaptarea la diferite condiţii de

mediu, dar şi în funcţie de răspândirea geografică au fost grupate în 4

grupe, astfel:

1. Grupa speciilor americane adaptate la climatul temperat;

2. Grupa speciilor americane adaptate la climatul cald, tropical şi

ecuatorial;

3. Grupa speciilor asiatice adaptate la climatul temperat;

4. Grupa speciilor euro-asiatice;

b) Speciile Vitis silvestris şi Vitis vinifera aparţin grupei euro-asiatice.


cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 2 „SISTEMATICA FAMILIEI

VITACEAE”.





Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu depăşească o

jumătate de pagină. Punctajul aferent este menţionat pentru fiecare întrebare.


1. Care sunt subgenurile ce alcătuiesc genul Vitis şi descrieţi pe scurt

genul Muscadinia ? (3p)

2. Enumeraţi cele 4 grupe de specii care alcătuiesc subgenul Vitis. (3p)

3. Descrieţi pe scurt grupa speciilor euro-asiatice. (3p)


28


1. Anghel, Gh. şi colab., 1970 - Morfologia şi anatomia familiei Vitaceae. În

Ampelografia R.S.R., vol.I, Editura Academiei, Bucureşti.

2. Constantinescu, Gh. şi colab., 1970 - Ampelografia R.S.R., vol. I. Editura


3. Dobrei A., Rotaru, Liliana, Mustea, M., 2005 - Cultura viţei-de-vie. Editura Solnes,

Timişoara.

4. Dejeu, L., 2010 - Viticultură. Editura Ceres, Bucureşti.






la Brad, Iaşi.

29

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.3

ORIGINEA SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE

DIN SPECIA VITIS VINIFERA

CUPRINS


3.2. Soiul, biotipul, clona, ecotipul - definiţie şi formare 29

3.3. Evoluţia soiurilor de viţă-de–vie 31






► cunoşti originea soiurilor de viţă-de-vie;

►identifici perioadele din procesul de evoluţie al viţei-

de-vie şi factorii care au influenţat această evoluţie;

►defineşti soiul, biotipul, ecotipul, selecţia clonală.

3.2. Soiul, biotipul, clona, ecotipul – definiţie şi formare

Rezultă, aşadar că soiul este un grup relativ omogen de indivizi cu ereditate relativ

stabilă şi cu anumite particularităţi biologice valoroase pentru cultură.

S-a demonstrat că, soiurile de viţă-de-vie au în general o origine policlonală, deoarece

în plantaţii se manifestă ca nişte populaţii constituite din mai multe biotipuri, care reprezintă

un fond de gene valoros, iar viticultorii înmulţesc soiurile sub această formă. Populaţia unui

soi este formată din mai multe biotipuri, cu atât mai multe, cu cât soiul este mai vechi în

cultură şi este mai adaptat anumitor condiţii de mediu.

Soiul sau cultivarul

Este unitatea morfologică, economică şi agrofitotehnică,

ce reprezintă un grup de indivizi care au aceleaşi caractere

distincte: morfologice, fiziologice, biochimice, care se menţin

prin înmulţire.

Soiul de viţă-de-vie se deosebeşte de specie prin aceea că,

acesta nu se poate înmulţi prin seminţe fără a-şi pierde însuşirile şi

caracterele sale specifice, dobândite în timp.

30

Biotipurile, de cele mai multe ori, pot fi asemănătoare din punct de vedere morfologic

sau se pot deosebi, de exemplu cele două biotipuri ale soiului Muscat de Hamburg. Acestea se

deosebesc prin forma şi nuanţa culorii de bază a boabelor (un biotip are bobul sferic, negru

intens, iar cel de al doilea are bobul oval, de culoare roşie-verzuie, neuniformă) sau cele 2

biotipuri ale soiului Negru vârtos care se deosebesc sub aspectul sexului florilor (flori

hermafrodite funcţional normale, flori hermafrodite funcţional femele).

Biotipurile pot avea însuşiri agroproductive diferite, de aceea soiurile vechi trebuie

supuse selecţiilor clonale, în urma cărora se obţin selecţii (noi plante) care depăşesc cu

aproximativ 30% soiul din care au provenit, atât sub aspectul performanţelor calitative, cât şi

calitative, iar acestea se pot înmulţi ulterior, doar dacă, în continuare, confirmă din punct de

vedere calitativ.

Selecţia clonală reprezintă o metodă de ameliorare vegetativă a viţei-de-vie care

constă în selectarea genotipurilor valoroase dintr-un material iniţial existent (plantaţii viticole

cu vârstă mai mare de 25 ani) care prezintă un grad ridicat de heterogenitate. Selecţia clonală

poate acţiona numai asupra variaţiilor naturale existente în plantaţiile viticole, fără a crea

altele noi prin intermediul hibridărilor sau a altor metode genetice. Selecţia la viţa-de-vie este

posibilă deoarece în plantaţiile viticole există o heterogenitate destul de ridicată în cadrul

aceluiaşi soi, manifestată prin caracterele morfologice, vigoare, stare fitosanitară, randament,

compoziţia boabelor, etc.).

Biotipul

este format dintr-un grup restrâns de indivizi care prezintă

aceeaşi structură morfologică şi aceleaşi însuşiri biochimice.

Clonul sau clona

Definiţii:

reprezintă descendenţa vegetativă provenită de la o

singură plantă. Practic, din biotipurile ce par a fi

valoroase se aleg pentru înmulţire doar indivizii

valoroşi sub aspect cantitativ şi calitativ, comparativ

cu soiul din care au provenit.

descendenţa vegetativă a unui soi conformă unui

butuc de viţă-de-vie ales pentru identitatea sa

varietală, caracterele sale fenotipice şi starea sa

sanitară (Ordin M.A.P.D.R. nr. 1267/2005).

descendenţa vegetativă conformă unui butuc ales

pentru identitatea sa indiscutabilă, caracterele sale

fenotipice şi starea sa sanitară (definiţie O.I.V.)

31

Selecţiile clonale individuale se înmulţesc separat, obţinându-se descendenţe clonale

cu origine genetică comună, uniforme şi cu valoare agrobiologică bine definită.

Selecţia clonală a fost aplicată pentru prima dată în Franţa, în regiunea viticolă

Alsacia, care a cunoscut o largă extindere după anul 1960 şi în celelalte ţări viticole europene

deoarece plantele provenite din aceeaşi clonă având acelaşi fond genetic asigură obţinerea

unor plantaţii viticole de o mare uniformitate.

Lipsa de omogenitate a soiurilor sub raport fenotipic, dar mai ales genotipic se

datoreşte înmulţirii pe cale vegetativă a mutantelor utile în amestec cu cele neutile în decursul

unui număr mare de generaţii.

Soiurile care se aseamănă fenotipic, formează aşa numitele ecotipuri, plecându-se de

la soiurile de bază sau de la un singur soi de bază. Un exemplu de astfel de ecotip îl reprezintă

grupul de soiuri: Galbenă de Odobeşti, Zghihară de Huşi, Bătută neagră, Cabasmă albă şi

Cabasmă neagră, Berbecel, Cruciuliţă şi Alb românesc care au descins din primul soi -

Galbenă de Odobeşti.

3.3. Evoluţia soiurilor de viţă-de-vie

Ca şi în cazul celorlalte plante de cultură, procesul de evoluţie al viţei-de-vie s-a întins

pe trei perioade mari de timp: perioada plantelor sălbatice, perioada soiurilor vechi locale şi

perioada soiurilor noi ameliorate, figura 3.1.

În prima perioadă, perioada plantelor sălbatice, omul s-a îndeletnicit cu recoltatul

strugurilor din flora spontană efectuând totodată, în funcţie de gusturi, o selecţie empirică

alături de selecţia naturală.

Ecotipul

Un grup de soiuri care se aseamănă fenotipic şi

care au aceeaşi origine

genetică

Soiul/cultivarul

Un grup de indivizi care au aceleaşi caractere distincte:

morfologice, fiziologice,

biochimice

Biotipul

Grup restrâns de indivizi care au grad de similaritate/disimilaritate la

nivel morfologic

Selecţia clonală Se obţin indivizi superiori

populaţiei sub aspect

cantitativ/calitativ

Fig. 3.1 Evoluţia soiurilor de viţă-de-vie

1. Perioada plantelor salbatice

2. Perioada soiurilor vechi

3. Perioada soiurilor noi ameliorate

32

A urmat o a doua perioadă, perioada soiurilor vechi, în care omul a selectat conştient

formele (soiurilor) locale apărute în flora spontană, practicându-se în acest mod o selecţie

artificială. La noi în ţară au apărut în acest mod o serie de soiuri ca: Băşicată, Busuioacă de

Bohotin, Gordin, Galbenă de Odobeşti, Plăvaie, Verdea, Grasă de Cotnari şi altele, foarte bine

adaptate la condiţiile ecopedoclimatice respective.

A treia perioadă a constituit-o obţinerea soiurilor noi ameliorate, prin diferite metode

dintre care pe primul loc se situează hibridarea sexuată controlată. Majoritatea soiurilor de

struguri de masă din conveierul varietal al ţării noastre sunt obţinute prin hibridare sexuată,

exemplu: Muscat Perla de Csaba – (Bronnerstraube x Muscat Ottonel), Cardinal – (Ahmeur

bou Ahmeur x Alphonse Lavallée), Italia – (Bicane x Muscat de Hamburg), etc.

Se observă de asemenea că, numeroase soiuri noi de struguri pentru masă obţinute în

România sunt rezultatul aceleaşi metode şi aceleaşi combinaţii de genitori, exemplu: prin

hibridarea sexuată controlată a soiurilor Bicane şi Muscat de Hamburg, au fost obţinute

soiurile Xenia, Tamina, Donaris, care prezintă caractere morfologice, agrobiologice şi

tehnologice diferite.

O altă metodă de obţinere a soiurilor noi de viţă-de-vie, ca rezultat al evoluţiei

îndelungate în decursul anilor, este aceea de fixare a mutaţiilor valoroase, mai ales a celor

mugurale, dar nu pot fi neglijate nici mutaţiile somatice poliploide naturale sau cele artificiale.

Acestea produc cu timpul o heterogenitate genetică la nivel de soi, astfel încât sunt uşor de

remarcat mutaţii mai ales la nivel de culoarea boabelor, forma frunzelor, etc.

Selecţia mutaţiilor mugurale utile, constă în alegerea şi înmulţirea clonală a unor

butuci sau coarde pe care s-a observat o modificare folositoare producţiei (calitate, cantitate).

În general, mutaţiile mugurale se pot referi la anumite schimbări morfologice ca: vigoare,

culoarea boabelor, sexul florilor, dar şi tehnologice - epoca de maturare, dimensiunile

strugurilor, etc.

La noi în ţară au fost omologate soiuri obţinute din unele mutante, cum ar fi: Băbească

gris, Furmint de Miniş, primul obţinut din soiul Băbească neagră, al doilea din soiul Furmint.





a) Câte biotipuri au fost remarcate la soiul Muscat de Hamburg şi

prin ce se deosebesc acestea?

b) Prin ce metode se obţin soiurile noi de viţă-de-vie?

c) Daţi exemple de soiuri noi obţinute care au aceiaşi genitori, dar au

caractere morfologice, agrobiologice şi tehnologice diferite.

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârsitul unităţii de învăţare.

33


Soiurile de viţă-de-vie au în general o origine policlonală;

Selecţia clonală reprezintă o metodă de ameliorare vegetativă a viţei-de-vie

care constă în alegerea în cadrul unei plantaţii a unui butuc de viţă-de-vie

(capul de clonă) cu caracteristici interesante care să răspundă nevoilor

viticultorilor şi care este multiplicat pe cale vegetativă pentru a se obţine o

descendentă perfect identică cu butucul iniţial.

Selecţiile clonale depăşesc sub aspect cantitativ şi calitativ soiul din care au

provenit;

Populaţia unui soi este formată din biotipuri cu atât mai multe, cu cât soiul este

mai vechi în cultură şi este adaptat la anumite condiţii de mediu;

Fixarea mutaţiilor valoroase reprezintă o altă metodă de obţinere a soiurilor noi

de viţă-de-vie;

Rezumat

◊ Soiul sau cultivarul este unitatea morfologică, economică şi

agrofitotehnică, ce reprezintă un grup de indivizi care au aceleaşi caractere

distincte: morfologice, fiziologice, biochimice, care se menţin prin înmulţire.

Soiul de viţă-de-vie se deosebeşte de specie prin aceea că, acesta nu se poate

înmulţi prin seminţe fără a-şi pierde însuşirile şi caracterele sale specifice,

dobândite în timp.

◊ Soiurile de viţă-de-vie au în general o origine policlonală, se

manifestă ca nişte populaţii constituite din mai multe biotipuri care prezintă

un fond de gene valoros, iar viticultorii înmulţesc soiurile sub această formă.

◊ Populaţia unui soi este formată din biotipuri cu atât mai multe, cu

cât soiul este mai vechi în cultură şi adaptat la anumite condiţii de mediu.

◊ Biotipul este format dintr-un grup restrâns de indivizi care prezintă

aceeaşi structură morfologică şi aceleaşi însuşiri biochimice. Ecotipul

reprezintă un grup de soiuri care se aseamănă fenotipic şi care au aceeaşi

origine.

◊ Clonul sau selecţia clonală reprezintă descendenţa vegetativă

provenită de la o singură plantă. Practic, din biotipurile ce par a fi valoroase

se aleg pentru înmulţire doar indivizii valoroşi sub aspect cantitativ şi

calitativ, comparativ cu soiul din care au provenit.

◊ Ca şi în cazul celorlalte plante de cultură, procesul de evoluţie al

viţei-de-vie s-a întins pe trei perioade mari de timp: perioada plantelor

sălbatice, perioada soiurilor vechi locale şi perioada soiurilor noi ameliorate

34



a) În cadrul populaţiei soiului Muscat de Hamburg au fost identificate 2

biotipuri diferite din punct de vedere morfologic, care se deosebesc prin

forma şi nuanţa culorii de bază a boabelor (un biotip are bobul sferic, negru

intens, iar cel de al doilea are bobul oval, de culoare roşie-verzuie,

neuniformă);

b) Obţinerea soiurilor noi ameliorate se realizează prin mai multe metode,

dintre care cele mai reprezentative sunt: hibridarea sexuată controlată şi

fixarea mutaţiilor valoroase;

c) Soiurile Xenia, Tamina, Donaris au aceiaşi genitori, însă prezintă caractere

morfologice, agrobiologice şi tehnologice diferite.


1. Gallais, A., 1990 - Théorie de la sélectione en amélioration des plantes. Ed. Masson

Paris.






la Brad, Iaşi.


cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 3 „ ORIGINEA SOIURILOR DE VIŢĂ-

DE- VIE DIN SPECIA VITIS VINIFERA”





Fiecare răspuns va trebui să fie clar exprimat şi să nu depăşească o

jumătate de pagină. Punctajul aferent este menţionat pentru fiecare întrebare.


1. Definiţi soiul şi clona. (3p)

2. Ce sunt biotipurile? Exemple. (3p)

3. Care sunt principalele perioade întâlnite în procesul de evoluţie al

viţei-de-vie? (3p)


35


CLASIFICAREA SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE

CUPRINS


4.2. Clasificarea şi taxonomia viţei-de-vie 35






► identifici principalele criterii ce stau la baza

clasificării şi identificării soiurilor de viţă-de-vie;

►remarci gruparea soiurilor de viţă-de-vie după epocile

de maturare;

►argumentezi distribuirea teritorială a soiurilor precum

şi stabilirea sistemelor de cultură în funcţie de cerinţele

acestora faţă de întreg ansamblu de factori ecologici.

4.2. Clasificarea şi taxonomia viţei-de-vie

În decursul secolelor, mulţi oameni de ştiinţă s-au ocupat de clasificarea şi taxonomia

viţei-de-vie, fiind luate în considerare, în diverse etape ale procesului de evoluţie a viţei-de-

vie, mai multe criterii pentru clasificarea şi identificarea soiurilor, şi anume: criterii

morfologice, fenologice, ecologice şi fiziologice, tehnologice, direcţia de producţie, etc.

I. Criteriile morfologice

Primele criterii de clasificare folosite de ampelografi au fost după caracterele

morfologice ale boabelor şi frunzelor.

Încercările de a clasifica soiurile de viţă-de-vie se pierd în negura anilor. La început

(Helbling 1777), soiurile au fost clasificate după culoarea şi forma strugurilor, iar mai târziu,

Cristian A. Frege (1804) a fost primul care a realizat o clasificare alegând ca şi criteriu

morfologic, forma boabelor, reuşind în acest fel să grupeze soiurile în două clase: soiuri cu

boabe ovoide (alungite) şi soiuri cu boabe sferice. Fiecare clasă fiind apoi divizată în

subordine, funcţie de culoare (boabe de culoare verde, galbenă, verde-gălbuie, etc.) şi

secţiuni, după mărime (boabe mici, mijlocii, mari şi foarte mari).

Sistemul impus de acesta nu şi-a găsit o utilizare practică, iar mai târziu, Simon Roxas

de Rubio Clemente, 1814, într-o lucrare denumită „Ensaye” (Încercare) a realizat o clasificare

a soiurilor după pubescenţa frunzelor, rezultând astfel două clase: soiuri cu frunze glabre (I) şi

soiuri cu frunze scămoase (II).

Un alt ampelograf al timpurilor, Acerbi (1823), a grupat soiurile după culoare şi

forma boabelor, aroma strugurilor şi forma frunzelor. Edler van Vest (1826) a făcut

36

clasificarea soiurilor ţinând cont atât de pufozitatea şi lobia frunzei, cât şi de forma şi culoarea

boabelor. Un sistem de clasificare mai amplu a fost propus de Rovasenda G. (1877), în

lucrarea “Saggio di una ampelografia universale” care grupează soiurile după culoarea,

gustul şi forma boabelor, gradul de sectare al frunzelor şi pufozitatea acestora, culoarea şi

pufozitatea lăstarilor.

Alături de caracterele morfologice ale frunzelor şi strugurilor, începe să intre în calcul

şi caracterele morfologice şi fiziologice ale florilor (Pautinskii, 1903, Teodorescu I.C. şi

Constantinescu Gherasim, 1941, Levadoux L., 1946) şi mulţi alţii.

Cu toate acestea, încercările de a clasifica soiurile de viţă-de-vie după criteriile

morfologice nu au dat rezultate, deoarece există în cultură foarte multe soiuri (8000, 15000,

20000 după unii autori) care prezintă caractere morfologice aproape identice, făcând

imposibilă distincţia între acestea doar pe baza anumitor caractere morfologice, la principalele

organe verzi ale viţei-de-vie, aflate într-o anumită fenofază.

II. Criteriile fenologice

Printre principalele criterii folosite se numără: epoca de maturare a strugurilor în

raport cu un soi (soi de referinţă) sau în funcţie de factorii climatici, epoca de dezmugurit şi

epoca de înflorire.

2a. Clasificarea soiurilor după epoca de maturare

Pulliat V., 1879 şi Gasparin F., 1886 grupează soiurile în 4 epoci de maturare, având

ca bază de referinţă soiul Chasselas doré, astfel:

- epoca I, soiurile îşi maturează strugurii cu 5 zile înainte şi după soiul Chasselas doré;

- epoca II, soiurile îşi maturează strugurii la 10-20 de zile după soiul Chasselas doré;

- epoca III, soiurile îşi maturează strugurii la 25-35 de zile după soiul Chasselas doré;

- epoca IV, soiurile îşi maturează strugurii la 40-45 de zile după soiul Chasselas doré;

În 1886, Angot a împărţit soiurile în 5 epoci de maturare cu aceeaşi durată de 15 zile,

folosind şi un criteriu suplimentar - suma temperaturilor globale anuale.

Mai târziu, Davitaia F.F., (1948) a împărţit soiurile în doar 3 epoci de maturare,

servindu-se de cerinţele pe care le au soiurile faţă de factorul temperatură, mai precis de suma

temperaturii eficace, astfel:

- soiuri cu maturarea timpurie – necesită până la 25000 C temperatură eficace;

- soiuri cu maturarea mijlocie - necesită până la 29000 C temperatură eficace;

- soiuri cu maturarea tardivă - necesită până la 33000 C temperatură eficace;

În România, Constantinescu Gherasim (1958) a realizat o clasificare a soiurilor după

epoca de maturare, împărţind întregul sortiment de soiuri în 7 epoci de maturare, fiecare

epocă durând 15 zile, prima epocă începe cu data de 15 iulie şi ultima epocă se termină cu

data de 31 octombrie, tabelul 4.1.

Tabelul 4.1.

Durata epocilor de maturare a soiurilor de viţă-de-vie cultivate în România

Epoca de

maturare

IULIE

15 - 31

AUGUST

1-15 15-31

SEPTEMBRIE

1-15 15-31

OCTOMBRIE

1-15 15-31

I

II

III

IV

V

VI

VII

37

2b. Clasificarea soiurilor după epoca de dezmugurire

Clasificarea soiurilor după epoca de dezmugurire a fost încercată de către mulţi

ampelografi, printre care Guillon M. (1899), Vidal L. (1947), fără a avea criterii precise,

întrucât această fenofază este foarte mult influenţată de factorii de mediu. Ca principal factor

distinctiv de clasificare a fost considerată suma de temperatură utilă necesară declanşării

dezmuguritului, rezultând astfel 2 clase de soiuri:

- soiuri cu dezmugurire timpurie care necesită 130-1400 C;

- soiuri cu dezmugurire mijlocie care necesită 150-1600C.

2c. Clasificarea soiurilor după epoca de înflorire

Legat de această fenofază, nu data debutului ca atare a fost luată în calcul, ci

necesarul de temperatură utilă înregistrată de la dezmugurit la înflorit, iar din acest punct de

vedere, soiurile grupându-se astfel:

- soiuri cu înflorire timpurie la care suma temperaturii utile este egală cu 3000C;

- soiuri cu înflorire mijlocie, la care suma temperaturii utile este de 3500C;

- soiuri cu înflorire târzie, la care suma temperaturii utile este mai mare de 3800C,

după (Ţârdea C., 1992).

III. Criteriile ecologo-geografice

Această clasificare a fost abordată numai de doi ampelografi, Dohnal (1860) şi Negrul

A.M. (1946). Dohnal a clasificat soiurile în grupe naturale stabilind 3 clase: viţe cu frunze

lucioase, viţe cu frunze scămoase, viţe cu frunze pufoase pe care le subdivide mai departe în

câte două subclase după culoarea boabelor.

În această încercare de clasificare găsim multe elemente comune cu caracterele de

bază folosite de Negrul A. M. (1958) în clasificarea sa ecologo-geografică. Acesta grupează

soiurile în 3 prolesuri, figura 4.1:

Figura 4.1. Clasificarea ecologo-geografică a soiurilor de viţă-de-vie

Proles

Pontica Orientalis Occidentalis

georgica balcanica antasiatica caspica

38

Proles pontica

- cuprinde soiuri originare din Asia Mică, Bulgaria, Grecia,

Gruzia, România, Ungaria, etc. Soiurile se caracterizează printr-o

dezmugurire pufoasă şi de aici decurge implicit şi o pufozitate

accentuată a frunzei adulte. Strugurii sunt mijlocii ca mărime,

compacţi, rareori lacşi, cu boabe mici şi mijlocii, care au miezul

zemos. Are 2 subprolesuri, amintite mai sus, din care fac parte

soiurile următoare:

Subsproles Georgica - (soiurile: Rcaţîteli, Saperavi,

Mţvane);

Subsproles Balcanica - (soiurile: Plăvaie, Galbenă,

Cabasmă, Furmint). Cuprinde în general soiuri de struguri

de mare producţie, pentru vin, mai rar soiuri de struguri

pentru masă şi un singur soi apiren - Corinth.

Proles orientalis

- cuprinde soiuri originare din Asia Mijlocie - Armenia,

Afganistan, Azerbaidjan, Iran, etc. Rozeta şi frunza adultă sunt

glabre, lucioase. Strugurele este mare, lax, cu boabe mari alungite,

ovoidale cu miez cărnos şi crocant. Sămânţa este mare şi are

rostrul alungit.

Subproles antasiatica - cuprinde soiuri de struguri pentru

masă, precum: Afuz ali, Ohanez, Katta-Kurgan, Nimrang,

Sultanină, Muscat de Alexandria, etc.

Subproles caspica - cuprinde o serie de soiuri de struguri

pentru vin: Tacveri, Baian Şirei, Terbas, etc. Sunt în

general soiuri caracterizate printr-o fertilitate scăzută, cu o

slabă rezistenţă la ger.

Proles occidentalis

- cuprinde soiurile originare din vestul Europei: Franţa,

Spania, Portugalia, Italia, Germania, etc. Soiurile prezintă o

dezmugurire scămoasă, iar frunza adultă este scămoasă cu

marginile întoarse în jos. Strugurele are o compactitate mijlocie,

iar boabele sunt în general sferice, de mărime mijlocie, cu miez

zemos. Sunt soiuri de vin de calitate, originare din zone cu zile

lungi şi cu o perioadă scurtă de vegetaţie, relativ rezistente la ger.

Din această grupă fac parte soiurile:

- Pinot gris, Pinot noir, Merlot, Cabernet Sauvignon, etc. şi

lipsesc soiurile cu apirenie parţială sau totală.

39

IV. Criteriile fiziologo-ecologice

Această clasificare a fost elaborată şi impusă de profesorul Oprean M. (1975).

Acesta s-a folosit de datele din Ampelografia României referitor la procentul lăstarilor fertili,

a coeficientului de fertilitate absolut, vigoarea plantelor şi aciditatea totală a mustului,

realizând o sinteză privind caracteristicile fiziologo-ecologice ale soiurilor cultivate în forma

de conducere joasă.

Distribuirea teritorială a soiurilor precum şi stabilirea sistemelor de cultură necesită

cunoaşterea cerinţelor acestor soiuri faţă de întreg ansamblu de factori ecologici. Ca urmare,

s-a observat că, în arealele viticole în care se înregistrează valori ridicate ale coeficientului

heliotermic, nu pot fi folosite cu bune rezultate soiuri cu combustie intensă a acizilor (de ex:

Fetească albă), iar dacă se cultivă trebuie alese cu precădere doar expoziţiile nordice.

Pentru aprecierea gradului de combustie a acizilor (totali) s-au luat în considerare

doar valorile obţinute în centrele viticole din sudul ţării unde vinurile obţinute din soiurile cu

catabolism ridicat devin complet fade – observându-se practic o prăbuşire a acidităţii totale.

Prin urmare, întreg ansamblu de lucrări efectuate asupra viţei-de-vie, cum sunt:

tăierile de fructificare (rodire), fertilizare şi irigare, lucrări şi operaţii în verde, nu sunt

posibile şi nu pot fi aplicate fără cunoaşterea caracteristicilor fiziologice ale soiurilor. S-a

observat de asemenea că, dacă la un soi cu vigoare mare de creştere, cultivat pe forme de

conducere joase, se lasă la tăiere elemente de rod scurte şi puţine, rezultă o creştere mult prea

mare, în detrimentul fructificării, putându-se amplifica această creştere o dată cu aplicarea

unor doze ridicate de îngrăşamânt pe bază de azot. La realizarea acestei clasificări pe baze

fiziologo-ecologice s-au folosit trei categorii de soiuri după nivelul „creşterii inutile” în

detrimentul formării strugurilor şi din acest punct de vedere au rezultat următoarele tipuri de

soiuri:

Pentru acestea s-a considerat capacitatea maximă de formare a rodului egală cu 200

struguri la 100 lăstari situaţi pe elementele de rod lăsate pe butuc în urma tăierilor. Pentru

calculul procentului de struguri din capacitatea maximă de fructificare a soiului se foloseşte

următoarea formulă:

% struguri = % lăstari fertili x c.f.a x 100

200

După nivelul

„creşterii

inutile” soiurile

se clasifică

astfel:

soiuri cu creştere inutilă mică, la care strugurii care se

formează reprezintă 80-100% din capacitatea maximă de

rodire a soiului (Ex: Galbenă de Odobeşti, Aligoté, Fetească

regală, Cadarcă etc.);

soiuri cu creştere inutilă mijlocie la care strugurii care se

formează reprezintă 50-70% din capacitatea maximă de

formare a strugurilor (Ex: Chasselas doré, Grasă de Cotnari,

Furmint, Băbească neagră);

soiuri cu creştere inutilă mare la care strugurii care se

formează reprezintă cel puţin 50% din capacitatea maximă de

formare a rodului (Ex: Sultanină, Afuz ali, Braghină,

Tămâioasă românească).

40

în care c.f.a reprezintă coeficientul de fertilitate absolut, care este rezultatul raportului dintre

numărul total de inflorescente şi numărul de lăstari fertili.

Ulterior, soiurile rezultate pe baza aprecierii procesului de „creştere inutilă” au fost

împărţite în trei clase după valoarea acidităţii totale a mustului:

- soiuri cu catabolism accentuat – aciditate mai scăzută de 3,3 %0;

- soiuri cu catabolism moderat – 3,3-4,2%0;

- soiuri cu catabolism redus – peste 4,2%0.

V. Criteriile tehnologice

Utilizate în general în lucrările de zonare, aceste criterii au la bază, clasificarea

soiurilor în funcţie de compoziţia mecanică a strugurilor şi a boabelor, precum şi a indicilor

tehnologici rezultaţi - indicele de structură, indicele de compoziţie al bobului, indicele

bobului şi indicele de randament.

indicele de structură

↔ Reprezintă raportul dintre greutatea boabelor şi greutatea

rahisului

indicele de compoziţie a

boabelor

↔ Reprezintă raportul dintre greutatea pulpei şi greutatea

pieliţei plus greutatea seminţelor.

indicele bobului

↔ Reprezintă numărul de boabe la 100 g struguri.

indicele de randament

↔ Reprezintă raportul dintre greutatea mustului şi greutatea

tescovinei





a) Cum se clasifică soiurile după epoca de maturare?

b) Care soi este considerat soi de referinţă în gruparea soiurilor pe

epoci de maturare?


41

VI. Direcţia de producţie

Aceste criterii au o largă utilizare, iar prezentarea soiurilor în cadrul acestui curs se

poate face ţinând cont de aceste criterii.

A. Soiuri de

portaltoi -

clasificare după

origine:

soiuri care provin direct din specii;

soiuri hibrizi americo-americani;

soiuri europeo-americani;

soiuri hibrizi complecşi;

soiuri obţinute din Vitis vinifera.

B. Soiuri de

struguri pentru

masă:

soiurile cu largă răspândire din sortimentul mondial;

soiuri mai puţin răspândite;

soiuri noi create în România.

C. Soiuri apirene:

soiuri din sortimentul mondial;

soiuri noi obţinute în România.

D. Soiuri de

struguri pentru

vin:

soiuri pentru vinuri albe şi roze de masă;

soiuri pentru vinuri albe de calitate (D.O.C.);

soiuri noi pentru vinuri albe create în România;

soiuri pentru vinuri roşii de masă;

soiuri pentru vinuri roşii de calitate (D.O.C.);

soiuri pentru vinuri roşii create în România;

soiuri pentru vinuri roze de calitate (D.O.C.);

soiuri pentru vinuri aromate.

E. Soiuri de

struguri pentru

produse pe bază de

must şi vin:

soiuri pentru sucuri;

soiuri pentru vinuri spumante;

soiuri pentru vermuturi;

soiuri pentru distilate vechi.

42


Principalele criterii utilizate în clasificarea şi identificarea soiurilor de viţă-

de-vie sunt: criterii morfologice, fenologice, ecologice şi fiziologice,

tehnologice, direcţia de producţie.

În România, Gherasim Constantinescu a realizat o clasificare a soiurilor

după epoca de maturare, împărţind întregul sortiment de soiuri în 7 epoci

de maturare, fiecare epocă durând 15 zile, prima epocă începe cu data de

15 iulie şi ultima epocă se termină cu data de 31 octombrie.

Rezumat

◊ În decursul secolelor, mulţi oameni de ştiinţă s-au ocupat de clasificarea

şi taxonomia viţei-de-vie, fiind luate în considerare, în diverse etape, mai multe

criterii pentru clasificarea şi identificarea soiurilor, şi anume: criterii morfologice,

fenologice, ecologico-fiziologice, tehnologice, direcţii de producţie, etc.

◊ Încercările de a clasifica soiurile de viţă-de-vie doar după criteriile

morfologice nu au dat rezultate, deoarece există în cultură foarte multe soiuri (8000,

15000, 20000 după unii autori) care prezintă caractere morfologice aproape identice,

făcând imposibilă distincţia între acestea doar pe baza anumitor caractere

morfologice, la principalele organe verzi ale viţei-de-vie, aflate într-o anumită

fenofază a ciclului vegetativ.

◊ Criteriile fenologice şi ecologo-fiziologice completează tabloul clasificării

soiurilor de viţă-de-vie, desprinzându-se concluzia că, repartiţia şi distribuţia

teritorială a soiurilor precum şi stabilirea sistemelor de cultură necesită cunoaşterea

cerinţelor acestor soiuri faţă de întreg ansamblu factorilor ecologici.

F. Soiuri de hibrizi

direct producători:

H.P.D.-uri de origine americană;

H.P.D.-uri de origine europeană;

soiuri cu rezistenţe biologice complexe;

soiuri noi create în România.

43



a) În România, Constantinescu Gherasim (1958) a realizat o clasificare a

soiurilor după epoca de maturare, împărţind întregul sortiment de soiuri în

7 epoci de maturare, fiecare epocă durând 15 zile, prima epocă începe cu

data de 15 iulie şi ultima epocă se termină cu data de 31 octombrie,

b) În gruparea soiurilor de viţă-de-vie , soiul Chasselas doré este considerat

soiul de referinţă în ceea ce priveşte maturarea soiurilor.

4.5.






3. Stoian, M. şi colab., 2010 - Catalogul de clone cu material biologic certificat. Lucrare

realizată în cadrul proiectului “Realizarea colecţiei naţionale de germoplasmă

clonală la viţa-de-vie şi omologarea unor elite” finanţat de Ministerul Educaţiei,

Cercetării şi Inovării.


la Brad, Iaşi.


cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 4 „ CLASIFICAREA SOIURILOR DE VIŢĂ-

DE-VIE”.








1. Care sunt principalele criterii de clasificare ale soiurilor de viţă-de-vie ?

(2p)

2. Prezentaţi pe scurt criteriile morfologice. (2p)

3. Prezentaţi pe scurt criteriile fenologice şi detaliaţi clasificarea soiurilor

după epoca de maturare. (2p)

4. Prezentaţi pe scurt criteriile ecologo-geografice. Detaliaţi principiul

„creşterii inutile”. (3p)


44


METODOLOGIA DE DESCRIERE ŞI RECUNOAŞTERE

A SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE

CUPRINS


5.2. Prezentarea metodelor ampelometrice şi ampelografice de caracterizare şi descriere


44

5.2.1. Noţiuni de ampelometrie. Metoda ampelometrică 45

5.2.2. Utilizarea caracterelor morfologice în descrierea şi recunoaşterea soiurilor de viţă-

de-vie

53

5.2.3. Chei şi scheme de determinare a soiurilor viţă-de-vie 59


portaltoi

60


viţă-de vie

63

5.2.6. Tehnici noi utilizate în descrierea soiurilor de viţă-de-vie 71






► identifici terminologia utilizată în studierea metodelor de

descriere şi identificare a soiurilor de viţă-de-vie;

►cunosti principalele metode de descriere şi identificare

a soiurilor de viţă-de-vie;

►argumentezi de ce este necesară asocierea tuturor aceste metode

în taxonomia viţei-de-vie;

►defineşti principalele capitole ale schemelor de descriere

ampelografică a soiurilor de viţă-de-vie roditoare şi a soiurilor de

portaltoi.

5.2. Prezentarea metodelor ampelografice şi ampelometrice de caracterizare şi descriere


Variabilitatea morfologică a soiurilor şi a selecţiilor lor clonale este impresionantă şi

face aproape imposibilă stabilirea unei metodologii ştiinţifice unitare pentru clasificare, care

să permită recunoaşterea cu uşurinţă a acestora.

45

În studiul soiurilor de viţă-de-vie, descrierea botanică ocupă un loc important, atât

pentru recunoaştere, descriere, cât şi pentru stabilirea caracterelor care să ajute la clasificarea

acestora.

În decursul secolelor, taxonomia viţei-de-vie a fost îndelung studiată de mulţi oameni

de ştiinţă, fiecare propunând un sistem propriu de clasificare, îmbogăţind în acest fel cadrul

preocupărilor, făcând astfel posibilă, trecerea de la simple descrieri morfologice, însuşiri

biologice şi caracteristici tehnice şi culturale, la probleme de biologie moleculară.

Au fost luate în considerare astfel, diferite criterii pentru clasificarea şi identificarea

soiurilor de viţă-de-vie, şi anume: criterii morfologice, anatomice, fenologice, ecologice şi

fiziologice, tehnologice, direcţia de producţie, ampelometrice, biochimice, genetice, etc.,

ajungându-se în prezent ca în descrierea şi indentificarea soiurilor şi selecţiilor lor clonale să

se utilizeze asocierea dintre descrierile ampelografice clasice cu cele moderne (statistice,

biochimice, genetice).

Încercările de a caracteriza soiurile de viţă-de-vie şi mai târziu selecţiile clonele ale

acestora pentru a se ajunge la o definiţie obiectivă, amplă, concretă de descriere a genului

Vitis şi de a se dezvolta sisteme care să permită o optimă clasificare, fac parte din evoluţia

studiilor în domeniul ampelografiei (Scienza şi colab., 1989).

Acestea, se reunesc şi se regăsesc în numeroase aspecte ale taxonomiei tradiţionale,

chimice, biochimice şi genetice şi au o reală şi complexă aplicabilitate practică.

5.2.1. Noţiuni de ampelometrie. Metoda ampelometrică

Pe lângă schemele ampelografice descriptive, au căpătat o mare importanţă metodele

bazate pe examinarea caracterelor morfologice ale frunzei, ca principal organ ampelografic şi

exprimarea acestor caractere prin măsurători şi valori numerice, care împreună constituie

ampelometria.

Din ampelometrie fac parte: filometria, care are ca obiect de studiu frunza, (unghiuri,

dinţi, nervuri, rapoarte) şi carpometria, care examinează bobul şi seminţele. Ideea aparţine

profesorului Herman Goethe, care în anul 1876 atrage atenţia asupra relaţiei care există între

forma limbului şi unghiurile pe care le formează nervurile principale între ele şi propune ca

descrierea şi caracterizarea soiurilor de viţă-de-vie să se facă pe baza arhitecturii frunzei, ca

principal organ ampelografic. Acesta a stabilit la viţa-de-vie patru categorii de frunze:

- categoria I, cu unghiuri mai mici de 950;

- categoria II, cu unghiuri între 960 - 100

0;

- categoria III, cu unghiuri între 1010 - 120

0;

- categoria III, cu unghiuri mai mari de 1200.

Ideea a fost preluată de către Louis Ravaz care a pus bazele ampelometriei ca metodă

şi a folosit-o în lucrarea sa “Les vignes americaines”, pentru caracterizarea speciilor de viţe

portaltoi. Totodată a scos în evidenţă importanţa caracterelor morfologice, fenotipice întâlnite

la soiuri pe care le-a grupat în cantitative (forma şi pufozitatea frunzelor, forma şi culoarea

boabelor, etc.) şi cantitative (mărimea frunzelor, mărimea strugurilor, lungimea internodiilor,

etc.).

În 1876 Pizzini propune o nouă metodă de analiză, carpometria - care se referă la

descrierea seminţei la viţa-de-vie. Luis Ravaz a fãcut determinări şi măsurători pe strugure, pe

bob, făcând raportul între lungimea bobului şi lungimea seminţei, iar Rodrigues A. este cel

care a aplicat pentru prima dată, statistica în carpometrie.

46

Figura 5.1. Ampelometria frunzei

Mai târziu, în anul 1938 Moog H. a iniţiat aplicarea şirului de variaţie, exprimând

astfel variaţia caracterelor morfologice în formule matematice.

În anul 1955, Rodrigues A. propune pentru descrierea soiurilor metoda filometrică şi

carpometria, unde evidenţiază faptul că valorile diferitelor elemente ale frunzei variază în

raport cu aşezarea (poziţia) frunzelor pe lăstar. Acesta a făcut determinări pe hârtia

milimetrică a 9 puncte caracteristice ale frunzei, putându-se realiza în acest fel, conturul

frunzei şi a se determina în acelaşi timp şi numărul de dinţi.

Între anii 1950-1956 şi 1964-1985, Pierre Galet a studiat portaltoii, hibrizii direct

producători şi soiurile Vitis vinifera, aprofundând metoda ampelometrică, reuşind totodată să

codifice în acest fel valorile măsurătorilor obţinute. Subliniază în acelaşi timp că,

indentificarea unui soi poate fi posibilă doar dacă, pe lângă metoda ampelografică se fac

referiri şi la alte caractere ampelografice, cum ar fi: forma şi profunzimea sinusurilor laterale,

forma sinusului peţiolar, liziera, etc., şi ulterior să se realizeze compararea rezultatelor

obţinute cu datele de referinţă ale soiului respectiv.

În ţara noastră metoda ampelometrică a fost folosită pentru prima dată în anul 1937 de

către Billeau A ., care a întocmit diagrama ampelometrică a frunzei de Vitis vinifera pentru 33

de soiuri, cele mai răspândite în cultură la acea vreme, precizând că această metodă poate

completa descrierea botanică a soiurilor cu ajutorul valorilor numerice, specifice fiecărui soi.

Mai târziu, profesorii Martin T. şi Neagu M. (1940), au infirmat această metodă,

considerând-o inutilă în descrierea şi identificarea soiurilor de viţă-de-vie, deoarece

caracterele morfologice ale organelor vegetative sunt influenţate de soi, portaltoi, arealul

viticol, condiţiile de mediu şi în plus, această metodă nu face nici o referire la gradul de

sectare al frunzei.

Lazarevski M. A. (1946) apreciază că aceste metode, fiind greoaie, se pot folosi numai

în cazuri extreme, atunci când este cu neputinţă de făcut distincţie între două soiuri foarte

asemănătoare între ele sub aspect morfologic.

47

Metoda ampelometrică.

Pe scurt această metodă constă în: se aleg cel puţin 10 frunze adulte, se măsoară

nervurile principale (N1, N2, N3, N4), unghiurile pe care le formează nervurile principale

între ele (α – între N1 şi N2, , β – între N2 şi N3, γ – între N3 şi N4), se stabilesc valorile

rapoartelor N2/N1=A, N3/N1=B, N4/N1=C; se măsoară distanţele dintre punctul peţiolar şi baza

sinusurilor laterale (d1 şi d2) şi se raportează la nervurile pe care acestea se sprijină d1 / N2 şi

d2 / N3, se determină raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului (L/l) care se notează cu “r”

şi apoi se determină suma unghiurilor dintre nervuri pentru a putea fi interpretate.

Toate aceste valori ampelometrice se codifică, conform tabelelor 5.1, 5.2, 5.3, 5.4,

astfel:

- cu cifre de la 0 la 9 pentru rapoartele A, B, C dintre nervuri;

- cu cifre de la 0-6 pentru codificarea raportului “r” ;

- cu cifre de la 0-6 pentru suma unghiurilor dintre nervuri;

- cu cifre de la 0 la 9 pentru profunzimea sinusurilor laterale superioare şi inferioare.

Tabelul 5.1

Codificarea rapoartelor A, B, C dintre nervuri

Valoarea rapoartelor Codul atribuit

0,91-1,00 0

0,81-0,90 1

0,71-0,80 2

0,61-0,70 3

0,51-0,60 4

0,41-0,50 5

0,31-0,40 6

0,21-0,30 7

0,11-0,20 8

0,00-0,10 9

Exemplu: dacă raportul A = 0,72, codul atribuit este 2, raportul B = 0,62, codul

atribuit este 3, raportul C = 0,32, codul atribuit este 6, iar prin alipirea acestor coduri, 2 3 6, se

Pe baza valorilor

rapoartelor A, B, C

şi a codurilor

respective obţinute,

se determină tipul

de frunză,

rezultând 5 tipuri

de forme, practic

cele mai întâlnite:

Orbiculară: A = 0,81-1,00; B = 0,61-0,90; C = 0,31-0,50;

Reniformă: A = 0,81-1,00; B = 0,61-0,90; C = 0,31-0,40;

Cordiformă: A = 0,51-0,70; B = 0,31-0,50; C = 0,11-0,30;

Cuneiformă: A = 0,71-0,80; B = 0,51-0,70; C = 0,21-0,50;

Tronconică: A =0,81-1,00; B = 0,51-0,60; C = 0,31-0,50.

48

va obţine forma frunzei şi va corespunde formei - cuneiformă (după Galet Pierre) conform

tabelului 5.5.

Pentru raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului, acesta se notează cu “r”, iar în

urma codificării valorilor obţinute se observă că: frunza rotundă are r = 1, frunza reniformă

<1, iar celelalte trei forme r>1, (cuneiformă, cordiformă, tronconică, cuneo-tronconică).

Tabelul 5.2

Codificarea raportului “r”

Valoarea rapoartelor Codul atribuit

<0,80 0

0,81-0,90 1

0,91-1,00 2

1,01-1,10 3

1,11-1,20 4

1,21-1,30 5

1,31-1,40 6

Un alt element care se determină este suma unghiurilor α + β şi a unghiurilor α + β +

γ. Se indică mai întâi suma unghiurilor Σ α + β, apoi suma Σ α + β + γ şi se stabileşte codul

corespunzător unghiurilor dintre nervuri împreună, conform tabelului 5.3. Exemplu: Σ α + β =

860, cod atribuit 2, Σ α + β + γ= 131

0, cod atribuit 4, rezultă cod complet 2 4, ce corespunde

unui limb foliar reniform tabelul 5.5.

Tabelul 5.3

Codificarea sumei unghiurilor dintre nervuri

Suma α + β Codul

atribuit

Suma α + β +

γ

Codul

atribuit

<70 0 <100 0

71-80 1 101-110 1

81-90 2 111-120 2

91-100 3 121-130 3

101-110 4 131-140 4

111-120 5 141-150 5

121-130 6 151-160 6

Cunoscând unghiurile dintre nervurile principale se poate reconstitui forma generală a

frunzei: orbiculară - când unghiurile sunt aproximativ egale, circa 600, reniformă - când suma

unghiurilor nu depăşeşte 1300; cuneiformă - când suma unghiurilor depăşeşte 150

0.

Într-o analiză finală, caracterizarea ampelometrică a frunzei se va rezuma la doar trei

coduri: - primul cod (XXX) se referă la valoarea raporturile dintre nervuri; al doilea cod (X)

se referă la raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului, iar al treilea cod (XX) se referă la

suma unghiurilor dintre nervuri Σ α + β, Σ α + β + γ.

Exemplu: conform acestui sistem de codificare XXX-X-XX, soiul Cabernet

sauvignon, are codul ampelografic reunit 135-3-58, ceea ce ne indică o frunză de tip orbicular.

Ampelograful Nemeth Marton (1967) introduce al patrulea element în codificare şi

anume, raportul stabilit între distanţele măsurate de la baza sinusurilor laterale superioare şi

49

inferioare şi punctul peţiolar şi lungimea nervurilor principale pe care se sprijină (d1 /N2 şi d2

/N3).

Aceste valori sunt codificate conform tabelului 5.4, astfel încât fiecare soi de viţă-de-

vie are următoare schemă de codificare:

X-XXX-XX-XX, în care:

X – reprezintă codul raportului L/l;

XXX – reprezintă codurile rapoartele A, B, C;

XX – reprezintă codurile rapoartele d1 / N2 şi d2 / N3;

XX – reprezintă codurile atribuite sumelor α + β şi α + β + γ.

În funcţie de valoarea rapoartelor d1 / N2 şi d2 / N3, codificate, se scoate în evidenţă

faptul că, pentru frunzele întregi, lipsite de sinusuri, codul este 1 0, pentru frunze cu sinusurile

slab schiţate codul este 3 2, pentru frunze cu sinusuri pronunţate, codul este 5 4, iar pentru

frunzele cu sinusuri foarte adânci, puternic lobate, codul este 7 6-9 8.

Tabelul 5.4

Codificarea profunzimii sinusurilor laterale superioare şi inferioare

Valoarea

rapoartelor

Codul

atribuit

Gradul de sectare al

frunzei

0,91-1,00

0,81-0,90

0

1

Sinusuri superficiale

(frunze întregi)

0,71-0,80

0,61-0,70

2

3

Sinusuri slab schiţate

(frunze palmat - lobate)

0,51-0,60

0,41-0,50

4

5

Sinusuri pronunţate

(frunze palmat - fidate)

0,31-0,40

0,21-0,30

6

7

Sinusuri adânci

(frunze palmat – partite)

0,11-0,20

0,00-0,10

8

9

Sinusuri foarte adânci

(frunze palmat - sectate)

Interesul confruntării expresiei foliare la viţa-de-vie a determinat apariţia şi

dezvoltarea unor sisteme de măsură mai evoluate. Un prim pas în acest sens făcându-l Pierre

Galet (1967) de la Şcoala Superioară de Agricultură din Montpellier, care a trecut la

codificarea caracterelor morfologice stabilite prin măsurători ampelometrice.

Începând cu anii ’70, dezvoltarea sectorului informatic a permis achiziţionarea de date

şi efectuarea de calcule ce au avut ca rezultat o importantă reducere a timpului pentru

efectuarea măsurătorilor dorite, precum şi o uşurinţă şi o precizie mai mare în ceea ce priveşte

gestionarea şi interpretarea datelor.

După apariţia calculatoarelor electronice a devenit posibilă realizarea automată a

grupării/clasificării elementelor unui ansamblu sau a unui sistem. Metoda a fost propusă

pentru statistică de către Sokal şi Sneath (1963), dar aplicarea ei a fost făcută mult mai târziu

de Lance şi Williams (1967).

50

Tabelul 5.5.

Determinarea formei limbului (după Pierre Galet)

014

015

024

025

035

036

045

046

135

136

146

147

235

236

245

247

257 357

00

11

12

23

24

35

36

46

57

58

69

79

89

99

RENIFORMĂ

CUNEIFORMĂ

ORBICULAR –RENIFORMĂ

CU

NE

O-

CO

RD

IFO

RM

Ă

CO

RD

IFO

RM

Ă

CUNEO-TRONCONICĂ

ORBICULARĂ TRONCONICĂ

CO

RD

IFO

RM

Ă

51

Analiza cluster (aplicată de către aceştia) permitea identificarea unor soiuri de viţă-de-

vie, din cadrul unui grup, care era mai mult sau mai puţin omogen. Denumirea de „cluster”

vine de la verbul englez „to cluster” care înseamnă a forma un grup. În cadrul grupului

format, cazurile (soiurile) care îl alcătuiesc sunt legate între ele prin afinitate (înrudire)

obiectivă, iar aglomerarea (aşezarea) în cadrul acestuia se face din punct de vedere ierarhic.

Pentru analiza cluster se folosesc două unităţi ce par a fi mai apropiate (două soiuri în

acest caz) într-o nouă unitate şi se recalculează asemănările acestui nou grup cu cel rămas şi

apoi se diferenţiazã între ei algoritmii rezultaţi. În etapa următoare, asemănarea mai mare între

două unităţi sau două grupuri create în prealabil şi o unitate, determină următoarea fuziune şi

procesul continuă până când, cei doi clusteri, la sfârşit se leagă chiar între ei. Exemplu:

Aplicarea analizei cluster unui ansamblu omogen, alcătuit din selecţiile clonale 777, 115, 375

ale soiului Pinot noir şi soiul Pinot noir, scoate în evidenţă gradul de similaritate mai mare

între clone şi existenţa unei disimilarităţi reduse, dar existente, a acestora în comparaţie cu

soiul din care au fost obţinute. Au rezultat astfel două ramuri: Ramura A - alcătuită din

clonele 115 şi 777 şi ramura B care este rezultatul agregării clonei 375 la soiul Pinot noir,

figura 5.2.

*după Stroe Marinela, 2005

În cadrul Institutului de Ameliorare genetică a viţelor din Geilweilerhof (Germania) s-

a elaborat un proiect sub protecţia Oficiului Internaţional al Viei şi Vinului, al cărui obiectiv

final a fost realizarea unei liste (minimă) de caractere ampelografice - suficientă descrierii şi

identificării soiurilor, dorindu-se cu ajutorul acesteia să se examineze parametrii biometrici

relevanţi, nu doar pentru frunza adultă, ci şi pentru bob şi sămânţă.

În Italia, Germania şi Franţa s-au dezvoltat în acest sens sisteme care prin intermediul

fotocamerei şi a programelor special create pentru realizarea măsurătorilor foliare, (Keefe şi

Draper, 1986, 1988; West şi Noble, 1984; Costacurta A., 1991) care determină realizarea unei

metode de descriere şi caracterizare filometrică. Propunerea acestor noi variabile şi utilizarea

lor prin intermediul metodologiilor statistice (Boursiquot J.M. şi colab., 1987, 1989; Romani

Figura 5.2. Dendrograma clasificării ierarhizate a selecţiilor clonale ale soiului Pinot noir

Clona 777

Clona 115

Pinot noir

0 10 20 30 40 50 60 70 80

indicele de înlănţuire

Clona 375

52

şi colab., 1993) au determinat folosirea variabilităţii foliare ca indice în clasificarea şi

descrierea soiurilor de viţă-de-vie.

Recurgerea la elaborarea multivariată a parametrilor filometrici, spre exemplu, a

permis a se evidenţia diversitatea filogenetică între soiuri, (Boursiquot J.M., A. Schneider,

Costacurta A., Calò A., 1992) diferenţe legate de variabilitatea clonală, (Boursiquot J. M. şi

colab., 1989; De Michelli şi colab., 1994; Ortiz J. M. şi colab., 1990; Calò A., şi colab.

1995) precum şi diferenţe între plantele adulte care au fost obţinute prin înmulţirea in vitro

faţă de cele obţinute prin înmulţire tradiţională (Rodriques M., 1993).

Următorul pas în evoluţia cunoştinţelor caracteristicilor polimorfismului foliar a fost

intoducerea analizei Fourier (Diaz G. şi col. 1995), care consideră frunza - unic reprezentant

numeric omogen şi nu cum se credea, un grup de componente structurale singulare.

Aceste metode au căpătat o mare importanţă în studiul ampelografiei, pentru că oferă

o posibilitate de identificare a soiului şi a selecţiei clonale în funcţie de performanţele

calitative şi cantitative ale producţiei. Rezultatele obţinute în acest domeniu, evidenţiază o

caracterizare eficientă a soiurilor şi clonelor, utilizând puţini parametri ai frunzei şi scoate în

relief că există foarte puţine caractere în arhitectura frunzei, care au o mare putere de

diferenţiere a soiurilor, cum sunt: unghiurile dintre nervuri, raporturile între lungimile acestor

nervuri, etc.

Cercetările din ultima vreme, realizate în mai multe ţări viticole, au stabilit că metoda

ampelometrică, trebuie reconsiderată, dezvoltarea informaticii, prin avantajele pe care le

aduce (concentrarea informaţiei, prelucrarea rapidă a datelor, uşurinţa calculului acestora),

permiţând elaborarea de noi metode matematice de investigare în cadrul ampelografiei.

Astfel, pot fi amintite: analiza statistică prin indicatori unidimensionali, analiza statistică prin

indicatori multidimensionali, analiza statistică în componenţi principali (ACP),

gruparea/clasarea numerică ierarhică (cluster analysis), etc.

Analiza în componenţi principali (A.C.P.) a fost iniţiată de către Karl Pearson în 1901

şi integrată în statistica matematică de către Harold Hotelling în anul 1933. Cu toate acestea

ea a fost dezvoltată şi folosită pe scară largă odată cu introducerea mijloacelor informaţionale

de calcul. În cazul analizei în componenţi principali (A.C.P.) aceasta este o tehnică care se

aplică doar la variabilele cantitative, ele putând fi exprimate prin aceleaşi unităţi de măsură

sau prin unităţi diferite şi constituie determinarea axelor principale ale unui elipsoid, indicator

al unei distribuţii normale multidimensionale.

În prezent, ca rezultat al activităţii şi preocupărilor O.I.V., au fost constituite bănci de

date simple şi rapide pentru consultaţii în domeniul informaţiilor privitoare la principalii

parametri măsurabili utilizaţi în descrierea soiurilor de viţă-de-vie. Câteva instituţii de

cercetare au pus la punct şi dezvoltat sisteme automatizate de date biometrice, unde pot fi

aplicate metode simple ce se bazează pe măsurarea distanţelor sau unghiurilor dintre puncte,

precum şi tehnici de analiză a imaginii, care au scopul de a scoate în evidenţă parametrii ce

definesc cel mai bine morfologia şi dimensiunea frunzelor.

Se urmăreşte ca prin asocierea acestor metode (codificare – descriptori ampelografici,

ampelometrie, biometrie), cu metodele izoenzimatice şi de biologie moleculară, să se obţină

rezultate importante şi concludente în clasificarea şi caracterizarea soiurilor şi clonelor

aparţinând speciei Vitis vinifera şi să poată rezolva probleme de recunoaştere la nivel de soi şi

chiar la nivel de selecţie clonală.

53


Examinarea caracterelor morfologice ale frunzei, ca principal organ

ampelografic şi exprimarea acestor caractere prin măsurători şi valori

numerice constituie ampelometria.

Metoda ampelometrică pe scurt: se măsoară nervurile principale, unghiurile

pe care le formează nervurile principale între ele, se stabilesc valorile

rapoartelor N2/N1=A, N3/N1=B, N4/N1=C, se măsoară distanţele dintre

punctul peţiolar şi baza sinusurilor laterale (d1 şi d2) şi se raportează la

nervurile pe care acestea se sprijină d1 / N2 şi d2 / N3, se determină

raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului (L/l) care se notează cu “r” şi

apoi se determină suma unghiurilor dintre nervuri pentru a putea fi

interpretate. Toate aceste valori ampelometrice se codifică şi la final se

determină forma frunzei analizate.


Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de



a) Care sunt elementele măsurabile exprimate în valori numerice

atunci când se examinează frunza adultă?

b) Ce ne indică valorile codificate ale rapoartelor d1 /N2 şi d2 /N3?


5.2.2. Utilizarea caracterelor morfologice în descrierea şi recunoaşterea soiurilor de viţă-

de-vie

Totalitatea organelor vegetative şi lemnoase ale viţei-de-vie prezintă o serie de

caractere morfologice (fenotipice), care stau la baza descrierii şi recunoaşterii soiurilor. Dintre

aceste caractere, amintim: mărimea, forma, gradul de sectare a limbului, forma lizierei,

culoarea, pufozitatea, aspectul general al limbului, culoarea limbului, modul de inserare pe

butuc al lăstarilor (coardelor) şi aspectul acestora, tipul florilor, mărimea, forma şi

compactitatea strugurilor, gradul de aripare, lungimea şi gradul de lignificarea a pedunculului,

forma, mărimea şi culoarea boabelor, consistenţa, gustul şi aroma miezului, consistenţa

(prezenţa) forma, mărimea şi culoarea seminţelor.

54

5.2.2.a Examinarea frunzei soiurilor de viţă-de-vie sub aspectul caracterelor fenotipice

Frunza la viţa-de-vie reprezintă principalul organ de descriere şi recunoaştere a

soiurilor. Frunza adultă sau normală se consideră frunza inserată pe lăstar între nodurile 9-12

care prezintă caracterele morfologice şi fenotipice cele mai importante specifice soiurilor, şi

anume:

Mărimea frunzei. Aceasta este dată de suprafaţa limbului exprimată în cm2

şi care

reprezintă rezultatul produsului L × l = S sau este calculată prin diferite alte metode:

planimetrică, Kişkin, caroiaj, etc. În funcţie de suprafaţa limbului se apreciază mărimea

frunzei şi se codifică gradul de expresie a caracterului fenotipic, conform codurilor O.I.V.

Mărimea frunzei poate fi apreciată şi în raport de lungimea limbului, raportată la lungimea

nervurii principale N1. Trebuie subliniat faptul că, există variaţii mari la nivelul frunzelor

viţei-de-vie sub aspectul mărimii, pe de o parte, determinate de vigoarea butucilor (expresie

genetică) şi pe de altă parte, în funcţie de condiţiile de microclimat în care sunt cultivate

acestea.

Forma frunzei. Se determină prin măsurătorile ampelometrice realizate pe principalii

parametri măsurabili ai limbului (nervurile: N1, N2, N3, N4 şi unghiurile dintre acestea - α, β,

γ) stabilindu-se tipurile principale de forme de frunze: reniformă, orbiculară, cuneiformă,

cordiformă, tronconică, pentagonală, precum şi tipurile intermediare: orbicular-reniformă,

cuneo-cordiformă, cuneo-tronconică, orbicular-cuneiformă, etc.

Gradul de sectare a limbului reprezintă caracterul morfologic fundamental al genului

Vitis. Din acest punct de vedere frunza soiurilor de viţă-de-vie poate fi întreagă sau sectată în

mai mulţi lobi care sunt delimitaţi de prezenţa sinusurilor laterale (inferioare şi superioare,

după caz). Forma şi mărimea sinusurilor laterale îmbracă caracterul fenotipic specific de soi

(caracter distinctiv). Sinusurile laterale slab pronunţate (slab schiţate) sunt în general în forma

literei V, iar cele adânci au forme particulare de U, liră, liră largă, etc. În ceea ce priveşte

marginile sinusurilor laterale, acestea pot fi paralele sau divergente, în care caz sinusurile sunt

deschise (U deschis, liră deschisă), iar când marginile sinusurilor sunt convergente şi lobii se

suprapun, sinusurile sunt închise (circular, elipsoidal, triunghiular, ovoidal). Profunzimea

sinusurilor laterale se stabileşte calculând valoarea rapoartelor dintre d1/N2 şi d2/N3.

Aspectul lobului terminal sau median al frunzei este dat de forma şi adâncimea

sinusurilor laterale superioare, astfel: în cazul sinusurilor slab pronunţate, lobul terminal este

lat şi scurt, fără să se detaşeze de restul limbului, iar în cazul sinusurilor laterale adânci,

profunde, lobul terminal este îngust şi alungit, detaşându-se evident de restul limbului.

Forma sinusului peţiolar este dată de unghiul pe care îl formează nervurile principale

cu nervura N4 şi poate fi: deschis, în formă de acoladă, U, V sau liră şi închis, de formă ovală,

eliptică sau circulară. Ca forme particulare, întâlnim sinusul delimitat direct de nervuri,

denumit sinus lipsit de mezofil, cazul soiului Chardonnay şi a soiului de portaltoi Chasselas x

Berlandieri 41 B şi sinus prevăzut în interior cu un dinte sau pinten, cazul soiurilor Băbească

neagră, Coarnă neagră, Cabernet franc, Pinot noir, etc.

Liziera frunzei reprezintă un caracter fenotipic uşor de observat, dar greu de codificat

din cauza variabilităţii impresionante. Pentru aprecierea acesteia, dinţii pot fi consideraţi nişte

triunghiuri imaginare, în care baza reprezintă lăţimea, iar înălţimea triunghiului este lungimea

dintelui. Numărul dinţilor este, în general, cuprins între 30 şi 60 în funcţie de lăţimea lor, însă

se poate ajunge până la 120 de dinţi în cazul soiurilor aromate (aromă de muscat), care au

dinţii înguşti şi lungi (ex: Muscat de Alexandria, Muscat de Hamburg). Se examinează, de

asemenea, forma şi lungimea dinţilor. Se deosebesc: dinţi de formă triunghiulară (ascuţiţi)

55

sau dinţi cu marginile drepte, dinţi cu marginile convexe, dinţi încovoiaţi cu marginile

concav-convexe, precum şi dinţi cu marginile concave. Lungimea lor se apreciază după

valoarea raportului dintre înălţime şi lăţime. Din acest punct de vedere se disting: dinţi foarte

scurţi, când raportul P este < 0,25 şi dinţi foarte lungi când raportul P > 1,00. Dinţii pot fi

simpli sau grupaţi câte doi până la trei, alcătuind mici lobişori. La multe soiuri, liziera este

neuniformă (ex: Fetească albă, Muscat d’Adda, Berbecel).

Culoarea frunzei. Se apreciază, în general, pe faţa superioară a limbului, având

diferite nuanţe de la verde deschis până la verde foarte închis. Devine semnificativă şi

distinctă colorarea cu antociani a nervurilor principale: exemplu, soiul Galbenă de Odobeşti,

la care nervurile sunt roşietice la bază. Toamna, când frunza intră în faza de senescenţă,

culoarea se degradează, îngălbenindu-se, excepţie fac soiurile tinctoriale la care frunzele se

colorează în roşu-violaceu (ex: soiul Alicante Bouschet).

Pufozitatea frunzei reprezintă un caracter deosebit de important în descrierea şi

recunoaşterea soiurilor de viţă-de-vie. Se examinează totodată şi pufozitatea peţiolului

frunzei. Pe partea inferioară a frunzei apar peri lungi sau scurţi, care dau caracterul de

pufozitate şi din acest punct de vedere limbul poate fi: scămos, pufos, vătos. Uneori perii sunt

grupaţi numai la bifurcaţia nervurilor, sub formă de smocuri - limbul în acest caz este glabru

cu peri pe nervuri sau pot să lipsească în totalitate – limb glabru. Prezenţa perilor sau a

scamelor pe faţa superioară a frunzei este rar întâlnită (peri- cazul soiului Muscat Ottonel,

scame - soiul Plăvaie, etc.). Peţiolul frunzei, la majoritatea soiurilor Vitis vinifera, este

acoperit cu peri lungi orizontali, iar la soiurile de portaltoi cu peri scurţi, erecţi.

Aspectul general al limbului se referă la profilul limbului, ondularea lui între nervuri

şi prezenţa unor uşoare denivelări pe faţa superioară. În profil, limbul frunzei poate fi: plan

(drept), pliat în formă de jgheab (portaltoiul Rupestris du Lot), involut, cu marginile răsfrânte

în sus către faţa superioară a limbului (soiul Furmint), revolut, cu marginile răsfrânte în sus

către faţa inferioară a limbului (soiul Alicant Bouschet), răsucit în formă de pâlnie (soiul

Sauvignon, soiul Muscat Perla de Csaba), figura 5.3.

Faţa superioară a frunzei poate fi netedă sau poate prezenta umflături sub formă de

băşici, urme de ”lovituri de ciocan” sau ”amprente” (soiul Grasă de Cotnari). Se observă la

unele soiuri şi o ondulare a limbului care este determinată de dezvoltarea mai puternică a

mezofilului faţă de nervuri.

Figura 5.3. Profilul frunzei

drept

striat

involut

revolut

răsucit

56

5.2.2.b Examinarea lăstarilor şi a coardelor soiurilor de viţă-de-vie sub aspectul

caracterelor fenotipice

Dimensiunile lăstarilor şi ulterior ale coardelor sunt variabile, în primul rând cu specia

apartenentă. Speciile de viţe portaltoi au, în general, lăstarii şi coardele mai lungi şi mai

subţiri, comparativ cu speciile de viţe roditoare (Vitis vinifera, Vitis labrusca).

Caracterele morfologice examinate la lăstarii tineri sunt: culoarea, distribuţia

antocianilor pe vârful lăstarilor, pufozitatea, poziţia lăstarilor în arhitectura butucilor.

Culoarea lăstarilor pe partea expusă direct la soare este verde, ea devine cu timpul

roşiatică sau cafenie, iar aspectul general al scoarţei poate fi neted sau cu striuri longitudinale,

de culoare maronie. Vârful lăstarilor este acoperit cu peri de cele mai multe ori şi cu o slabă

coloraţie antocianică. Intensitatea antocianilor şi perilor acoperitori, fiind caractere specifice

fiecărui soi. În ceea ce priveşte poziţia lăstarilor, ea poate fi erectă (ex: soiurile Columna,

Rkaţiteli) semierectă (la majoritatea soiurilor) sau caducă (portaltoiul 3309 C).

Caracterele morfologice examinate la coarde sunt: culoarea scoarţei, pufozitatea,

prezenţa lenticelelor, lungimea internodiilor, grosimea nodurilor, secţiunea transversală,

distribuţia cârceilor. Aceste caractere morfologice sunt importante pentru recunoaşterea

soiurilor, având în vedere faptul că la altoire se lucrează numai cu coardele de la soiurile altoi

şi portaltoi. Culoarea coardelor poate fi: galbenă, galbenă-brună, galbenă-roşcată, brună-

roşcată, maronie şi chiar violacee (Vitis aestivalis). Culoarea este mai închisă spre baza

coardei şi este determinată de gradul de maturare a lemnului (depunerea hidraţilor de carbon).

În timpul păstrării coardelor peste iarnă prin însilozare, culoarea scoarţei se modifică sub

influenţa umidităţii, temperaturii şi a proceselor biochimice care au loc în coarde. În ceea ce

priveşte lungimea internodurilor şi grosimea nodurilor, sunt caractere morfologice

asemănătoare cu cele de la lăstar.

În secţiune transversală, coardele au formă uşor eliptică sau eliptic alungită.

Lenticelele sunt absente la specia Vitis vinifera şi foarte numeroase la specia Vitis

rotundifolia.

5.2.2.c Examinarea florilor şi inflorescenţelor soiurilor de viţă-de-vie sub aspectul

caracterelor fenotipice

Se examinează în principal: inserţia primelor inflorescenţe pe lăstar, numărul de

inflorescenţe, lungimea inflorescenţelor, tipul florilor din punct de vedere morfologic şi

funcţional, precum şi anomaliile florale care apar.

Inserţia primelor inflorescenţe pe lăstar poate începe de la nodurile 4-5, în funcţie de

fertilitatea soiului. Numărul de inflorescenţe pe lăstar variază de la 1-4, cel mai des fiind

întâlnită varianta 1-2 inflorescenţe pe lăstar. Lungimea inflorescenţelor este foarte variabilă:

4-5 cm la specia Vitis silvestris şi poate ajunge până la peste 50 cm la soiul Raisin de

Palestina.

În ceea ce priveşte floarea la soiurile de viţă roditoare aceasta este pe tipul 5, dar în

realitate poate varia de la tipul 4 până la 7.

Majoritatea soiurilor vinifera au florile hermafrodite, la care se întâlnesc uneori

modificări morfologice şi fiziologice, încât se pot deosebi din punct de vedere morfologic şi

funcţional 5 tipuri de flori: flori hermafrodite funcţional normale, flori hermafrodite

funcţional femele, flori hermafrodite funcţional mascule, flori unisexuat mascule şi flori

unisexuat femele.

57

În principiu, anomaliile florale pot avea diverse cauze, printre care cele mai

importante sunt bolile virotice. Ca anomalii florale la viţa-de-vie, pot apărea: proliferarea

axului floral, policarpia, florile virescente, etc.

5.2.2.d Examinarea strugurilor şi boabelor soiurilor de viţă-de-vie sub aspectul caracterelor

fenotipice

Strugurii şi boabele prezintă un număr deosebit de caractere morfologice, care ajută

foarte mult în recunoaşterea soiurilor de viţă-de-vie. Ele sunt puternic influenţate de condiţiile

ecopedoclimatice, de dozele de îngrăşăminte, de încărcătura de ochi lăsată pe butuc în urma

tăierilor, de lucrările şi operaţiile în verde, etc.

Pentru un real succes, în lucrările de recunoaştere, strugurii sunt examinaţi la

maturarea deplină, notându-se forma, mărimea şi compactitatea strugurilor, gradul de aripare,

numărul de struguri pe lăstar, lungimea şi gradul de lignificarea a pedunculului, etc.

Forma strugurelui depinde în general de lungimea ramificaţiilor laterale ale rahisului

şi putem întâlni: struguri cilindrici, când ramificaţiile secundare sunt de aceeaşi mărime pe

toată lungimea rahisului; struguri conici, când lungimea ramificaţiilor descreşte de la bază

către vârful rahisului; struguri tronconici sau cilindro-conici, ca formă intermediară (ex: soiul

Fetească regală, soiul Chasselas doré). În ceea ce priveşte gradul de ramificare şi de aripare,

se deosebesc: struguri uniaxiali, care pot fi cilindrici, conici sau cilindro-conici, struguri

biaxiali sau multiaxiali, când rahisul se bifurcă de la început şi formează două sau mai multe

axe de lungimi aproximativ egale, struguri aripaţi (uniaripaţi, biaripaţi sau triaripaţi), la care

primele ramificaţii secundare se dezvoltă mai puternic şi se detaşează de strugure sub formă

de aripioare, struguri rămuroşi, la care rahisul este ramificat, iar pe acesta se formează

ramificaţii secundare de lungimi diferite (soiul Muscat de Hamburg).

Mărimea strugurilor este apreciată după lungimea şi lăţimea lor, exprimată în

centimetri (fără peduncul), dar şi după greutate, exprimată în grame. Se întâlnesc: struguri

mici, când lungimea este sub 10 cm, greutatea sub 150 g, (ex: Cabernet Sauvignon,

Chardonnay), struguri mijlocii când lungimea este cuprinsă între 10 şi 20 cm, greutatea între

150 şi 300 g, (ex: Chasselas doré, Berbecel), struguri mari când lungimea este cuprinsă între

20 şi 40 cm, iar greutatea între 300 şi 600 g, (ex: Bicane, Afuz Ali, etc), struguri foarte mari –

când lungimea este mai mare de 40 cm, iar greutatea peste 600 g, (ex: Italia, Cardinal).

Acest caracter, pe lângă faptul că este condiţionat de soi (genetic), este influentat de

cele mai multe ori şi de condiţiile climatice şi de tehnologia de cultură aplicată.

Compactitatea strugurilor depinde în general de modul de aşezare a boabelor, de

mărimea şi numărul boabelor, de ramificaţiile ciorchinelui şi lungimea pedicelelor, precum şi

de posibilitatea de mişcare a boabelor. Soiurile pentru vin au strugurii compacţi (bătuţi), iar

soiurile de masă au strugurii lacşi, dar şi în acest caz, acest caracter este influenţat atât de soi,

cât şi de condiţiile climatice, tratamente hormonale aplicate, etc.

Lungimea şi gradul de lignificare a pedunculului la struguri este un caracter genetic

foarte puţin influenţabil asupra aspectelor calitative având importanţă mai mare în cazul

soiurilor de struguri pentru masă, acesta fiind considerat un indicator tehnologic important. La

majoritatea soiurilor de viţă-de-vie pedunculul este semilignificat, de lungime medie (4-5 cm).

În cazul boabelor se examinează: mărimea, forma şi culoarea, consistenţa, gustul şi

aroma miezului (pulpei), grosimea pieliţei şi gradul de acoperire cu pruină.

Mărimea bobului se stabileşte în raport de diametrul acestuia, volum şi greutatea

medie a 100 de boabe. Pentru multe soiuri, cu seminţe sau apirene, este întâlnită frecvent

58

problema apariţiei boabelor mici, datorită lipsei sau a incompletei dezvoltări a embrionului,

însă rămânerea boabelor mici se poate manifesta într-o manieră asemănătoare atunci când

condiţiile climatice (frig, ploaie, vânt, etc.) survin în timpul înfloritului. Alte cauze care

determină variaţii ale mărimii boabelor sunt carenţele nutriţionale (bor şi zinc), pe de o parte

şi infecţiile cu anumiţi viruşi, pe de altă parte.

Forma bobului rămâne în descrierea soiurilor de viţă-de-vie, un caracter fenotipic

destul de important. Cea mai răspândită este forma sferică (soiul Chasselas doré), apoi forma

discoidală, aplatizată uniform la cel doi poli (soiul Băbească neagră), ovoidă (soiurile Muscat

d’Adda, Bicane), când aplatizarea se reduce numai la polul inferior al bobului, forma

elipsoidală, când bobul are formă de elipsă, forma troncovoidală, când bobul căpătă forma

unui trunchi de con, cilindrică, când bobul este alungit ca un cilindru (soiul Afuz ali).

Forma boabelor depinde întotdeauna de forma ovarului florii, condiţia fiind ca fiecare

carpelă să adăpostească câte două ovule viabile şi bobul să conţină ulterior 2-4 seminţe. Dacă

ovulele nu sunt viabile (cazul soiurilor apirene), boabele rămân mici şi sunt de regulă sferice,

existând o corelaţie directă între prezenţa seminţelor în bob şi mărimea acestuia. Modificarea

formei bobului la această categorie de soiuri se poate observa adesea, în cazul aplicării

giberelinelor - în acest caz, un bob eliptic poate deveni cilindric.

În ceea ce priveşte culoarea pieliţei boabelor, aceasta este verde până la pârgă, după

această fenofază boabele îşi schimbă culoarea, încât la maturarea lor deplină prezintă nuanţe

diferite, începând de la alb-gălbui, galben, galben-verzui, până la negru-violaceu. Culoarea

pieliţei boabelor este dată de un număr mare de antocianidine, nuanţa culorii depinzând de

natura chimică a antocianilor şi proporţiile acestora. În cazul soiurilor tinctoriale, antocianii

care dau culoare sucului pulpei sunt de natură chimică diferită comparativ cu cei existenţi în

pieliţa bobului.

Expoziţia directă la lumina soarelui, îngrăşămintele aplicate şi/sau carenţele

înregistrate pot influenţa uniformitatea coloraţiei boabelor, fiind posibil chiar ca unele părţi să

fie mai pigmentate decât altele. În cazul soiurilor de struguri pentru masă, lipsa uniformităţii

culorii este percepută de cele mai multe ori ca fiind un defect, determinând încadrarea unor

astfel de soiuri într-o clasă de calitate inferioară.

Consistenţa boabelor la maturitatea deplină poate fi: foarte moale - Pinot gris; moale

- zemoasă - la soiurile Riesling italian, Frâncuşă; mijlocie-semizemoasă - la soiurile Muscat

Ottonel, Chasselas doré; tare - semicrocantă – soiul Italia; foarte tare – crocantă-cărnoasă – la

soiul Ohanez, Augusta, etc.

Gustul boabelor este foarte important, în special pentru soiurile de struguri pentru

masă. La majoritatea soiurilor gustul este neutral (franc); la hibrizii direct producători apare

gustul foxat şi alte nuanţe gustative.

În ceea ce priveşte aroma, ea poate să lipsească sau să fie de muscat, de tămâios, de

flori de portocal, flori de tei, flori de lămâi, etc. Compuşii chimici implicaţi în aromele

primare la struguri sunt terpenele (linaloolul, geraniolul, citronelolul), iar ponderea acestora

este strict legată de latura genetică a soiurilor.

În ceea ce priveşte pieliţa bobului, ea este subţire şi elastică la soiurile pentru struguri

de vin, groasă şi acoperită cu un strat de pruină la soiurile pentru struguri de masă şi la

majoritatea hibrizilor direct producători.

La seminţe se examinează: prezenţa sau absenţa lor în bob, numărul de seminţe,

mărimea şi proeminenţa hilului (rostrului). Toate aceste elemente sunt evidenţiate, în măsura

în care ele reprezintă particularităţi de soi (caracter tare, distinct).

59


Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont

de spaţiul avut la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să răspundeţi la


a) Precizaţi care sunt caracterele morfologice (fenotipice) examinate

la frunza viţei-de-vie în vederea descrierii şi recunoaşterii

soiurilor?

b) Care sunt caracterele morfologice (fenotipice) examinate la

strugure şi bob în vederea descrierii şi recunoaşterii soiurilor?


învăţare.

5.2.3. Chei şi scheme de determinare a soiurilor

Dacă pentru determinarea familiilor, genurilor şi speciilor de plante din flora spontană,

s-au utilizat metode şi scheme precise de lucru bazate pe principiul dicotomic, pentru

recunoaşterea soiurilor de viţă-de-vie, o schemă de acest fel nu a reuşit să cuprindă întreaga

gamă de caractere şi însuşiri.

La început, sistemul dicotomic se baza pe principiul tezei şi antitezei şi nu a dat

rezultate, deoarece nu putea cuprinde toate caracterele unui soi într-un singur obiectiv şi al

doilea dezavantaj era că apărea obligaţia de a împărţi caracterele în două şi a le trata în

susccesiune, fără a putea lua toate aspectele în paralel şi nici a determina un soi pe bază de

caractere izolate.

Ca urmare a apărut necesitatea unei chei politomice. Pe baza acestui principiu, Kişkin

P.H. a întocmit trei determinatoare, separat pentru soiurile roditoare şi portaltoi (1961) şi

pentru viţe aflate în pepinieră (1962).

Sistemul prezintă o serie de avantaje:

- permite gruparea caracterelor în atâtea diviziuni câte se impune în realitate (struguri

albi, roşii, gri, negri sau, în cazul rozetei, glabră, scămoasă, pufoasă, vătoasă);

- se folosesc numai caracterele constante şi specifice soiului;

- permite identificarea soiului în orice fenofază a spectrului fenologic.

Tot pe acest principiu, Nemeth Marton (1966) a realizat un determinator pentru

identificarea soiurilor de vin (în special cele maghiare). El este format din 3 chei de

determinare în anotimpuri diferite (primăvară, vară, toamnă), apelând la caracterele botanice

ale organelor viţei-de-vie cu dezvoltarea maximă în anotimpul respectiv.

Utilizând tot o cheie politomică, Bălţatu Gh. a brevetat un disc cu perforaţii care

marchează caracterele “tari” ale soiurilor. Determinatorul prezintă 2 feţe: pe discul superior

sunt înscrise principalele caractere morfologice ale soiurilor, iar pe discul inferior denumirile

soiurilor introduse în determinator. Între cele 2 discuri se găsesc dischete (foi cu perforaţii

pentru fiecare soi care pot fi acţionate prin intermediul unor butoane numerotate, aflate la

exterior.

60

În Franţa, Branas J. (1974) a conceput sistemul fişelor perforate pentru identificarea

soiurilor. În fişă sunt trecute principalele caractere morfologice întâlnite la frunze, lăstari,

boabe, struguri cu codurile respective. Elementele tipice fiecărui soi sunt perforate pe fişa

acestuia, iar cu ajutorul unui computer, datele pot fi prelucrate automat.


portaltoi

Variabilitatea impresionantă a caracterelor morfologice la viţa-de-vie, existenţa unui

număr foarte mare de soiuri, cu foarte multe sinonime, face dificilă descrierea şi recunoaşterea

soiurilor, stabilirea deosebirilor dintre ele, evitarea confuziilor, fiind astfel necesară o

metodologie ştiinţifică unitară.

O.I.V., a elaborat o schemă complexă ampelografică adoptată de toate ţările viticole,

pe baza căreia s-a făcut descrierea soiurilor din Registrul ampelografic international.

Schema ampelografică recomandată cuprinde 8 capitole:

Denumirea soiului, origine, istoric, descrierea botanică, fenologia, caracteristici şi

însuşiri culturale, utilizare, importanţă economică şi răspândirea geografică.

Schema folosită la noi în ţară a fost elaborată de Gherasim Constantinescu în anul

1958 şi are la bază schema elaborată de O.I.V., care însă a fost completată cu însuşirile

biologice, caracteristicile tehnologice şi cu particulărităţile de cultură.

5.2.4.a Schema de descriere ampelografică a soiurilor de viţă-de-vie roditoare

Această schemă cuprinde 12 capitole, astfel :

1. Denumirea soiului. Se înscrie numele sub care circulă soiul;

2. Sinonimele soiului. Se trec denumirile pe care le primeşte soiul în diferite zone ale

ţări şi în alte ţări .

3. Originea. Se prezintă locul şi condiţiile de formare a fiecărui soi - genitorii, anul

omologãrii şi autorii în cazul soiurilor nou create;

4. Arealul de cultură. Sunt indicate zonele în care este cultivat soiul în ţara noastră, ca

şi răspîndirea pe glob, în principalele ţări viticole;

5. Caracterele morfologice (descrierea botanică). În această parte sunt prezentate

caracterele botanice ale soiului, pe fenofaze:

5.1. În faza de dezmugurit se analizează culoarea şi pufozitatea rozetei.

5.2. În faza de înfrunzire se notează:

- lobia, culoarea şi pufozitatea frunzelor 1-2 din vârful lăstarului;

- forma, lobia caracterele dinţilor la frunzele 3-5;

- culoarea şi pubescenţa lăstarului ;

- modul de inserţie al inflorescentelor; forma şi mărimea lor.

5.3. În faza de înflorire se descrie:

- constituţia florii, forma corolei si modul de desprindere;

- forma ovarului, stilului şi pistilului;

- numãrul, lungimea şi modul de înclinare al staminelor;

- forma şi dimensiunile polenului;

- culoarea glandelor nectarifere.

5.4. În faza de creştere a bobului se notează:

- pufozitatea şi culoarea vârfului lăstarului şi a lăstarului;

- caracterele cârceilor;

61

- forma, mărimea, culoarea şi lobia frunzei adulte sau normale, numărul şi forma

sinusurilor laterale, forma sinusului petiolar, pufozitatea, culoarea şi pubescenţa nervurilor,

mărimea şi forma dinţilor, culoarea lizierei;

- culoarea, pubescenţa şi mărimea peţiolului.

5.5. În faza de maturare a strugurilor se analizează:

- forma şi mărimea strugurelui, compactitatea lui;

- mărimea şi gradul de lemnificare a pedunculului;

- forma şi mărimea bobului, grosimea şi culoarea pieliţei, intensitatea şi persistenţa

pruinei;

- consistenţa, culoarea, gustul si aroma miezului;

- numărul, forma, mărimea, culoarea seminţelor, consistenţa lor, forma, mărimea şi

amplasarea şalazei.

5.6. În faza de maturare şi cădere a frunzelor se analizează:

- culoarea, grosimea şi aspectul scoarţei, dimensiunile internodurilor, forma secţiunii

transversale, grosimea măduvei, pufozitatea coardei, culoarea şi dezvoltarea nodurilor, forma

ochiului de iarnă;

- modul de dispunere a cârceilor;

- culoarea frunzelor toamna.

6. Caracterizarea agrobiologică completează caracterele morfologice. Se notează:

durata perioadei de vegetaţie activă pe fenofaze în diferite condiţii de mediu, creşterea si

vigoarea, afinitatea soiului roditor cu diferiţi portaltoi, modul de legare a florilor (scuturarea

florilor, meierea, mărgeluirea şi polenizatorii în cazul florilor cu flori funcţional femele), se

determină fertilitatea şi productivitatea, modul de maturare a lemnului, relaţiile cu factorii

ecologici şi rezistenţa la intemperii, sensibilitatea la boli şi dăunători.

7. Caracteristicile agrofitotehnică. Pe baza însuşirilor biologice se stabileşte forma de

conducere, sistemul de tăiere, tipul de tăiere, modul de dirijare al coardelor. De asemenea, se

precizează încărcătura de ochi care se lasă la m2, lungimea elementelor de rod, precum şi

modul cum reacţionează soiul la lucrările şi operaţiile în verde, lucrările solului, fertilizare,

irigare.

8. Caracterizarea tehnologică. Se specifică epoca de maturare a soiului, se stabileşte

compoziţia mecanică a strugurilor, însuşirile tehnologice apreciate prin indicele de structură,

indicele de compoziţie a bobului şi indicele de randament, care ajută la cunoaşterea

comparativă a valorii economice a soiurilor, se determină compoziţia chimică a mustului,

concentraţia în zaharuri, aciditatea şi potenţialul alcoolic.

9. Producţia. Se determină producţia maximă şi medie reală la butuc şi la hectar,

exprimată în kg/butuc, respectiv t/ha.

10. Selecţiile clonale. Se descriu selecţiile clonale obşinute şi omologate la fiecare soi

(dacă este cazul). Studiul acestora ajută la cunoaşterea originii soiurilor, puritatea acestora,

fiind precizate biotipurile existente, selecţiile clonale şi posibilităţile de extindere a noilor

selecţii în diferite areale viticole.

11. Utilizarea şi caracterizarea agroeconomică. Pe baza informaţiilor obţinute din

studierea însuşirilor biologice şi caracteristicilor tehnologice ale fiecărui soi, se stabileşte

direcţia de producţie cea mai corespunzătoare a soiului.

12. Zonarea. Constituie scopul final al cunoaşterii soiurilor de viţă-de-vie, indicându-

se podgoriile şi centrele viticole unde soiul poate să-şi manifeste din plin performanţele

cantitative şi calitative (ca soi autorizat sau recomandat).

62

5.2.4.b Schema de descriere ampelografică a soiurilor de portaltoi

Descrierea şi recunoaşterea viţelor portaltoi se face în mod asemănător soiurilor

roditoare, cu unele simplificări, impuse de specificul portaltoilor, care nu produc struguri şi la

care interesează doar producţia de butaşi înrădăcinaţi în vederea altoirii.

Schema ampelografică cuprinde 9 capitole şi anume:

1. Denumirea portaltoiului;

2. Sinonimele;

3. Originea portaltoiului;

4. Arealul de răspândire;

5. Descrierea botanică pe fenofaze: dezmugurit, înfrunzire şi creştere a lăstarului,

înflorit, maturarea lemnului, căderea frunzelor;

6.Caracterizarea agrobiologică a portaltoiului. Se precizează comportarea

portaltoiului în plantaţiile mamă, în plantaţiile de vii roditoare şi în şcoala de viţe (în special

încărcătura de ochi/m2, lungimea elementelor rămase pe butuc în urma tăierilor, etc.).

7. Caracterizarea agrofitotehnică vizează în principal comportarea portaltoiului în

plantaţiile mamă, în plantaţiile de vii roditoare şi în şcoala de viţe (nr. de lăstari, lucrări şi

operaţii în verde, etc.);

8. Selecţiile clonale. Se descriu clonele obtinute şi omologate pentru fiecare soi de

portaltoi în parte.

9. Zonarea portaltoiului. Se indică podgoriile şi centrele viticole unde soiul poate să-şi

manifeste din plin potenţialul agrobiologic şi productiv.


Schema de descriere ampelografică a soiurilor de viţă-de-vie roditoare

cuprinde 12 capitole, iar schema de descriere ampelografică a soiurilor a

soiurilor de portaltoi cuprinde 9 capitole, cu unele simplificări, impuse de

specificul portaltoilor, care nu produc struguri şi la care interesează doar

producţia de butaşi înrădăcinaţi în vederea altoirii.





a) Care sunt fenofazele descrise în capitolul 5 al schemei de

descriere ampelografică a soiurilor de viţă-de-vie roditoare?

b) Ce se specifică în capitolul 8 (Caracterizarea tehnologică) al

schemei de descriere ampelografică a soiurilor de viţă-de-vie

roditoare?


învăţare.

63


viţă-de-vie

Pentru uniformizarea metodologiei de descriere a soiurilor de viţă-de-vie, O.I.V. a

elaborat, în anul 1983 după numeroase încercări, un codex pentru toate ţările, publicat în

franceză, engleză, spaniolă şi germană, denumit: „Codul caracterelor descriptive a soiurilor

şi speciilor de Vitis”. Scopul acestei scheme este de a individualiza şi marca parametrii

ampelografici şi ampelometrici care au puterea cea mai mare de diferenţiere a soiurilor.

Caracterele morfologice descriptive utilizate în cadrul acestor scheme sunt în număr

total de 78, 21 dintre acestea sunt folosite de către băncile genetice, însă lista minimă

prevăzută de U.P.O.V. cuprinde doar 35 de caractere. Pe lîngă acestea, în studiile

ampelografice, s-a precizat că un rol deosebit în descrierea soiurilor îl au în aceeaşi măsură şi

caracteristicile de tipul: fenologic, fiziologic şi tehnologic.

Pentru armonizarea metodologiei de descriere a soiurilor de viţă-de-vie, în anul 1984

Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului împreună cu Uniunea Internaţională pentru Protecţia

Organismelor Vegetale (U.P.O.V.) şi Comitetul Internaţional pentru Resursele Genetice ale

Plantelor (I.B.P.G.R.), au unificat metodologia de descriere ampelografică a soiurilor într-o

nouă schemă metodologică de descriere. Această schemă metodologică unificată folosindu-se

şi în prezent (tabelul 5.6).

În cadrul acestor scheme ampelografice de descriere a soiurilor de viţă-de-vie, apar

specificate, pe lângă aceste caractere descriptive şi alte date care aduc lămuriri în ceea ce

priveşte răspândirea viţei-de-vie, caracteristicile culturale, rezistenţa la factorii de mediu şi la

principalele boli specifice, afinitatea la altoire, caracterele tehnologice, etc.

Din acest punct de

vedere au fost

stabiliţi 3 categorii

de descriptori:

descriptori pentru caracterele ampelografice ale

soiurilor;

descriptori pentru însuşirile agrobiologice;

descriptori pentru însuşirile tehnologice.

Fiecare descriptor ampelografic este codificat cu

ajutorul cifrelor, iar codurile sunt atribuite prin compararea cu

acelaşi descriptor de la un soi – numit soi de referinţă, astfel

încât fiecărui soi i se poate întocmi o fişă ampelografică

codificată. Ceea ce este nou în aplicarea acestei metode, este că

aceste fişe pot fi prelucrate în sistem informaţional, deschizând

calea unei noi etape de cercetare în ampelografie, aceea a

ampelografiei descriptiv-informaţionale.

64

Tabelul 5.6

Lista descriptorilor şi codurilor

Nr. Crt. Descriptorul Codurile

O.I.V U.P.O.V. I.B.P.G.R.

DESCRIPTORII AMPELOGRAFICI MORFOLOGICI

1. LĂSTARUL TÂNĂR

1.1. Forma vârfului lăstarului 001 3 4.1.1.

1.2. Distribuţia pigmentaţiei antocianice

pe vârful lăstarului

002 4 6.1.1.

1.3. Intensitatea pigmentaţiei antocianice 003 5 4.1.2.

1.4. Desimea perilor scurţi etalaţi pe

vârful lăstarului

004 6 4.1.3.

1.5. Desimea perilor scurţi erecţi pe

vârful lăstarului

005 7 6.1.2.

2. LĂSTARUL ADULT

2.1. Poziţia lăstarului pe butuc 006 8 6.1.3.

2.2. Culoarea internodiilor pe partea

dorsală

007 9 6.1.4.

2.3. Culoarea internodiilor pe partea

ventrală

008 10 6.1.5.

2.4. Culoarea nodurilor pe partea dorsală 009 11 6.1.6.

2.5. Culoarea nodurilor pe partea ventrală 010 12 6.1.7.

2.6. Desimea perilor scurţi, rigizi pe

noduri

011 13 4.1.4.


internodii

012 14 6.1.8.

2.8. Desimea perilor lungi, etalaţi pe

noduri

013 - 6.1.9.


internodii

014 - 6.1.10.

2.10. Pigmentaţia antocianică a mugurilor 015 15 6.1.11.

2.11 Distribuţia cârceilor pe lăstari 016 22 4.1.3.

2.12. Lungime cârceilor 017 23 6.1.12.

3. FRUNZA TÂNĂRĂ

3.1. Culoarea frunzei 051 24 6.1.13.

3.2. Intensitatea pigmentaţiei antocianice

la primele 6 frunze de la vârful

lăstarului

052 25 6.1.14.

3.3. Desimea perilor lungi, etalaţi între

nervuri

053 26 6.1.15.

3.4. Desimea perilor scurţi, rigizi între

nervuri

054 27 6.1.16.


nervurile principale

055 28 6.1.17.

65


nervurile principale

056 29 6.1.18.

4. FRUNZA ADULTĂ

4.1. Mărimea frunzei 065 30 4.1.6.

4.2. Lungimea frumzei 066 - 6.1.19.

4.3. Forma limbului 067 31 6.1.20.

4.4. Numărul lobilor 068 32 4.1.7.

4.5. Culoarea frunzei 069 33 6.1.21.

4.6. Pigmentaţia antocianică a nervurilor

principale pe faţa superioară a

frunzei

070 46 6.1.22.

4.7. Pigmentaţia antocianică a nervurilor

principale pe faţa inferioară a frunzei

071 47 6.1.23.

4.8. Gofrarea limbului 072 36 6.1.24.

4.9. Ondularea limbului între nervuri 073 37 6.1.25.

4.10. Profilul limbului 074 34 6.1.26.

4.11. Umflături pe faţa superioară a

frunzei

075 35 6.1.27.

4.12. Forma dinţilor 076 40 4.1.8.

4.13. Lungimea dinţilor 077 38 6.1.28.

4.14. Lungimea dinţilor în raport cu

lăţimea

078 39 6.1.29.

4.15. Forma sinusului peţiolar 079 41 4.1.9.

4.16. Forma bazei sinusului peţiolar 080 42 6.1.30.

4.17. Particulariţăţi ale sinusului peţiolar 081 43 6.1.31.

4.18. Forma sinusurilor laterale superioare 082 44 6.1.32.

4.19. Forma bazei sinusurilor laterale

superioare

083 45 6.1.33.

4.20. Desimea perilor lungi, etalaţi între

nervurile principale, pe faţa

inferioară a frunzei

084 48 4.1.10.

4.21. Desimea perilor scurţi, rigizi între



085 49 4.1.11.




086 51 6.1.34.




087 52 6.1.35.



superioară a frunzei

088 - 6.1.36.

4.25. Desimea perilor scurţi, rigizi pe 089 50 6.1.37.

66


superioară a frunzei


peţiol

090 54 6.1.38.


peţiol

091 55 6.1.39.

4.28. Lungimea peţiolului 092 - 6.1.40.

4.29. Lungimea peţiolului în raport cu

lungimea nervurii mediană

093 53 6.1.41.

5. COARDA

5.1. Secţiunea transversală 101 16 6.1.42.

5.2. Suprafaţa coardei 102 17 6.1.43.

5.3. Culoarea generală a scoarţei 103 18 6.1.44.

5.4. Lenticelele 104 19 6.1.45.


noduri

405 20 6.1.46.


internodii

406 21 6.1.47.

6. INFLORESCENŢA

6.1. Tipul florii 151 56 4.2.1.

6.2. Inserţia primei inflorescenţe pe lăstar 152 - 6.2.1.

6.3. Numărul de inflorescenţe pe lăstar 153 - 6.2.2.

6.4. Lungimea inflorescenţei 154 - 6.2.3.

7. STRUGURELE

7.1. Numărul de struguri pe lăstar 201 - 6.2.4.

7.2. Mărimea strugurilor 202 58 4.2.2.

7.3. Lungimea strugurilor 203 - 6.2.5.

7.4. Compactitatea strugurilor 204 59 6.2.6.

7.5. Numărul de boabe pe ciorchine 205 - 6.2.7.

7.6. Lungimea pedunculului 206 60 4.2.3.

7.7. Lignificarea pedunculului 207 61 6.2.8.

8. BOBUL

8.1. Mărimea bobului 220 62 4.2.4.

8.2. Lungimea bobului 221 - 6.2.9.

8.3. Uniformitatea mărimii boabelor 222 63 6.2.10.

8.4. Forma bobului 223 64 4.2.5.

8.5. Secţiunea transversală a bobului 224 65 6.2.11.

8.6. Culoarea pieliţei 225 66 4.2.6.

8.7. Uniformitatea culorii pieliţei 226 67 6.2.12.

8.8. Pruina 227 68 6.2.13.

8.9. Grosimea pieliţei 228 69 6.2.14.

8.10. Punctul pistilar 229 - -

8.11. Culoarea pulpei 230 - 4.2.7.

67

8.12. Intensitatea culorii pulpei 231 71 4.2.9.

8.13. Suculenţa pulpei 232 73 6.2.15.

8.14. Randamentul în must 233 - 6.2.16.

8.15. Consistenţa pulpei 234 72 6.2.17.

8.16. Gradul de consistenţă al pulpei 235 - -

8.17. Gustul pulpei 236 74 4.2.8.

8.18. Aroma 237 - 6.2.18.

8.19. Lungimea pedicelelor 238 75 6.2.19.

8.20. Separarea bobului de pedicel 239 76 6.2.20.

8.21. Gradul de separare a boabelor de

pedicele

240 - -

9. SĂMÂNŢA

9.1. Prezenţa semintelor 241 77 4.3.1.

9.2. Lungimea seminţelor 242 - 6.3.2.

9.3. Greutatea seminţei 243 - 6.3.3.

9.4. Striaţii transversale pe partea dorsală

a seminţei

244 - 4.3.2.

DESCRIPTORII PENTRU ÎNSUŞIRILE AGROBIOLOGICE

1. FENOLOGIA

1.1. Epoca dezmuguritului 301 1 6.1.48.

1.2. Epoca înfloritului 302 - 6.1.21.

1.3. Pârga strugurilor 303 57 6.2.22.

1.4. Maturarea strugurilor 304 - 6.2.23.

1.5. Maturarea lemnului 305 - 6.1.49.

1.6. Coloraţia frunzelor toamna 306 - 6.1.50.

2. VIGOAREA

2.1. Vigoarea lăstarilor 351 2 6.1.51.

2.2. Creşterea copililor 352 - 6.1.52.

2.3. Lungimea internodiilor 353 - 6.1.53.

2.4. Diametrul internoduiilor 354 - 6.1.54.

3. REZISTENŢA LA FACTORII

ABIOTICI

3.1. Rezistenţa la cloroza ferică 401 - 7.5.

3.2. Rezistenţa la salinitate 402 - 7.6.

3.3. Rezistenţa la secetă 403 - 7.7.

4. REZISTENŢA LA FACTORII

BIOTICI

4.1. Rezistenţa la mană 451 - -

4.2. Rezistenţa la mană a frunzelor 452 - 8.2.3.

4.3. Rezistenţa la mană a strugurilor 453 - 8.2.4.

4.4. Rezistenţa la oidium 454 - -

4.5. Rezistenţa la oidium a frunzelor 455 - 8.2.5.

4.6. Rezistenţa la oidium a strugurilor 456 - 8.2.6.

68

4.7. Rezistenţa Botrytis sp. 457 - -

4.8. Rezistenţa Botrytis sp. a frunzelor 458 - 8.2.1.

4.9. Rezistenţa Botrytis sp. a

strugurilor

459 - 8.2.2.

4.10. Toleranţa la filoxeră 460 - -

4.11. Gradul de toleranţă la filoxera

galicolă

461 - 8.1.1.

4.12. Gradul de toleranţă la filoxera

radicicolă

462 - 8.1.2.

DESCRIPTORII TEHNOLOGICI

1 Procentul de legare a boabelor 501 - 6.2.24.

2 Greutatea strugurilor 502 - 6.2.25.

3 Greutatea bobului 503 - 6.2.26.

4 Producţia de struguri la hectar 504 - 6.2.27.

5 Conţinutul mustului în zahăr 505 - 6.2.28.

6 Conţinutul mustului în aciditate. 506 - 6.2.29.

* după O.I.V., 1984

Institutul de Cercetări Vitivinicole Valea Călugărească a făcut o serie de completări la

această listă a descriptorilor morfologici, agrobiologici şi tehnologici, atât pentru soiurile de

viţă roditoare, tabelele 5.7, 5.8, 5.9, cât şi pentru soiurile de portaltoi, tabelul 5.10.

Tabelul 5.7

Nr.

Crt.

DESCRIPTORII AMPELOGRAFICI MORFOLOGICI

ROZETA

1 Descriptorul: 1.1 Culoarea rozetei

2 Descriptorul: 1.2. Perozitatea

STRUGURELE

1 Descriptorul: Forma strugurilor

2 Descriptorul: Gradul de ramificare după axul principal

3 Descriptorul: Gradul de aripare

BOBUL

1 Descriptorul: Culoarea mustului

SĂMÂNŢA

1 Descriptorul: Număr din bob

69

Tabelul 5.8

Nr.

Crt.

DESCRIPTORII PENTRU ÎNSUŞIRILE AGROBIOLOGICE

FENOLOGIA

1 Descriptorul: Căderea frunzelor

2 Descriptorul: Durata perioadei de vegetație

VIGOAREA

1 Descriptorul: Procentul de lăstari fertili

2 Descriptorul: Coeficientul de fertilitate absolut

3 Descriptorul: Coeficientul de fertilitate relativ

4 Descriptorul: Indicele de productivitate absolut

5 Descriptorul: Indicele de productivitate relativ

Tabelul 5.9

Nr.

Crt.

DESCRIPTORII TEHNOLOGICI

1 Descriptorul: Producţia de struguri la butuc

Se cântăresc strugurii de la cel puţin 10 butuci şi se stabileşte producţia medie pe

butuc. Scara de interpretare este următoarea: foarte mică, mică, mijlocie, mare şi

foarte mare, în raport cu direcţia de producţie în care este încadrat soiul.

2 Descriptorul: Producţia marfă.

Este urmărită la soiurile pentru struguri de masă şi se exprimă în procente din

producţia totală. În acest scop se cântăreşte producţia marfă la minim 10 butuci.

Scara de interpretare este următoarea: foarte mare > 90%, mare 80-90%, mijlocie

70-80%, mică 60-70%, foarte mică < 60%.

3 Descriptorul: Indicele bobului.

Acesta reprezintă numărul de boabe la 100g struguri. Determinarea se face la

maturarea tehnologică a strugurilor. Scara de interpretare este următoarea:

Indicele bobului Valoarea indicelui Expresia caracterului

Foarte mic < 8

8-11

1

2

ic 11-14

14-20

3

4

Mij ociu 20-30

30-40

5

6

Mare 40-60

60-100

7

8

4 Descriptorul: Indicele de compoziţie a bobului.

Reprezintă raportul dintre greutatea pulpei şi restul de pieliţă + seminţe.

Determinarea se face la 100 boabe.Scara de interpretare este următoarea: indicele

de compoziţie mic < 10, mijlociu 10-15, mare > 15.

5 Descriptorul: Indicele de structură a strugurelui.

Reprezintă raportul dintre greutatea boabelor şi greutatea ciorchinelui. Scara de

interpretare este următoarea : indicele de structură foarte mic < 10, mic 10-20,

mijlociu 20-30, mare 30-40 şi foarte mare > 40.

6 Descriptorul: Indicele de randament.

Reprezintă raportul dintre greutatea mustului şi greutatea tescovinei (pieliţe +

seminţe). Scara de interpretare este următoarea: indicele de randament foarte mic <

3, mic 3-4, mijlociu 4-5, mare 5-6, foarte mare > 6.

70

Tabelul 5.10

Nr.

Crt.

DESCRIPTORII TEHNOLOGICI PENTRU SOIURILE DE

PORTALTOI

1 Descriptorul: Producţia de butaşi portaltoi la butuc.

Determinarea se face toamna la recoltarea coardelor portaltoi. Sunt luaţi în calcul

butaşii STAS obţinuţi de la minim 10 butuci. Scara de interpretare este

următoarea: producţie de butaşi foarte mică, mijlocie, mare şi foarte mare.

2 Descriptorul: Producţia de butaşi portaltoi la hectar.

(descriptor introdus de ICVV; O.I.V. 551). Se stabileşte toamna la recoltarea

coardelor portaltoi. Producţia la hectar se exprimă în număr de butaşi sau în

lungimea totală a butaşilor exprimată în metri liniari.

Producţia de butaşi la

hectar

Expresia caracterului Soiuri de referinţă

Foarte mică 1 Rupestris du Lot

Mică 3 -

Mijlocie

Mare

5

7

3309

Foarte mare 9 Kober 5BB

3 Descriptorul: Formarea calusului la butaşii portaltoi

(cod O.I.V. 552, cod UPOV; IBPRG 6.1.56). Observaţiile se fac la butaşii

portaltoi stratificaţi în lăzi şi introduşi la forţare la o temperatură de 25-30º C. Se

urmăreşte formarea calusului la capătul superior al butaşilor:

Formarea calusului Expresia caracterului Soiuri de referinţă

Foarte slabă 1 -

Slabă 3 41B

Mijlocie

Bună

5

7

Kober 5BB

Riparia gloire

Foarte bună 9 -

4 Descriptorul: Formarea rădăcinilor adventive la butaşii portaltoi (cod

O.I.V. 553; cod UPOV; IBPRG 6.1.57.). Se urmăreşte capacitatea butaşilor

lemnificaţi de portaltoi de a forma rădăcini adventinve. Butaşii sunt stratificaţi în

lăzi şi ţinuţi la forţare (25-30ºC), urmărindu-se rădăcinile adventive formate la

bază (numărul mediu):

Capacitatea de înrădăcinare Expresia caracterului Soiuri de referinţă

Foarte mică 1 Vitis berlandieri

Mică 3 -

Mijlocie

Mare

5

7

Kober 5 BB

-

Foarte mare 9 Riparia gloire

În cadrul celui de al XXV-lea Congres Internaţional al Viei şi Vinului, mai mulţi

experţi în ampelografie, din numeroase ţări europene, au pus la punct, lista descriptorilor

primari şi secundari necesari caracterizării soiurilor aparţinând speciei Vitis vinifera, care

poate fi accesată (http://www.dainet.de/eccdb/vitis şi care cuprinde circa 20.000 de soiuri din

peste 16 colecţii ampelografice. Se poate afla în acest mod, originea, descendenţa, specia vitis

şi numărul de cod al colecţiei şi în plus, lista descriptorilor primari (31 ampelografici, 21

ampelometrici), precum şi microsateliţii (secvenţe ADN) utilizaţi în recunoaşterea soiurilor de

viţă-de-vie.

Prin urmare, în diverse teme de doctorat, pe lângă aceste metode descriptive, realizate

cu ajutorul codificărilor (scheme de descriere), de câţiva ani au luat amploare în descrierea şi

http://www.dainet.de/eccdb/vitis

71

identificarea soiurilor, metodele ampelometrice şi în special cele filometrice, în vederea

stabilirii filogeniei unor soiuri de viţă de vie, (Liliana Rotaru, 2000, Marinela Stroe, 2005,

Rodica Pop, 2008, Petrea Gabriela, 2011).





a) Precizaţi care sunt cele 3 categorii de descriptori ampelografici

utilizaţi în descrierea şi recunoaşterea soiurilor de viţă-de-vie?

b) Care este scopul utilizării acestora?


5.2.6. Tehnici noi utilizate în descrierea soiurilor de viţă-de-vie

5.2.6.a. Metoda biochimică

În afară de mult cunoscutele metodele ampelometrice, ampelografice folosite în

descrierea soiurilor şi clonelor de viţă-de-vie a căpătat o mare importanţă o altă ramură,

denumită chimiotaxonomia care aplică tehnicile chimico-analitice în clasificarea taxonomică a

viţei-de-vie, pe baze obiective.

Utilizarea doar a caracterelor morfologice, deseori nu este suficientă în identificarea şi

caracterizarea soiurilor şi clonelor de viţă-de-vie, dată fiind importanţa variabilităţii şi

temporaneităţii acestora. Chiar pentru această variabilitate a caracterelor, dată de natura

genomului, de condiţiile ambientale, există şi sunt utilizate în descrierea şi clasificarea

taxonomică, metodele biochimice asociate cu metodele ampelografice.

Metodele biochimice în sens larg, au impulsionat studiile taxonomice, furnizând de

cele mai multe ori, indicaţii despre originea parentală a soiurilor, nedemonstrabile cu ajutorul

metodelor morfologice şi nici cu metodele citologice. Practic, în prezent a crescut tendinţa de

utilizare doar a acestor date biochimice, deoarece sunt mai puţin influenţate de mediul

înconjurător, reflectă direct profilul şi constituţia genetică a organismelor, reducând în acelaşi

timp, gradul de subiectivitate al rezultatului.

Utilizarea a două grupuri de date asociate, morfologice şi biochimice, pot

individualiza corelaţii neevidenţiabile cu un singur set de informaţii (fie morfologice, fie

biochimice) şi în plus, cele două metode sunt independente una de cealaltă, relevând astfel,

cazuri de evoluţie paralelă sau convergentă (neidentificabile altfel).Trebuie amintit faptul că,

atât caracterele biochimice cât şi celelalte caractere (morfologice, tehnologice, agrobilogice)

sunt utile când sunt cunoscute şi nu sunt utile când sunt necunoscute şi neutilizate. Ca toate

caracterele, în general şi cele taxonomice, în special, obţin valoare doar în corelaţie cu alte

caractere (Cronquist L. 1980, citat de Fregoni M., 1985).

Compuşii chimici şi biochimici utilizaţi cu succes în clasificarea viţei-de-vie sunt

multipli, dintre care cei mai utilizaţi astăzi sunt: compuşii cu greutate moleculară mare dintre

72

care - proteine, enzime, acizi nucleici şi metaboliţii secundari –compuşii fenolici şi compuşii

aromatici.

Dintre toţi aceşti compuşi, izoenzimelor le revin o mare importanţă în lucrările de

descriere şi identificare a soiurilor de viţă-de-vie.

Market L.C. şi Moler A. în 1959, au introdus termenul de izoenzimă şi îl definesc ca

fiind „diferite forme moleculare de proteine având activitate enzimatică identică şi

susceptibile de a fi regăsite în acelaşi organism şi în membrii aceleaşi specii” sau „forme

multiple de enzime având în interior diferenţe în structura lor primară, determinate genetic”

sau „forme moleculare diverse şi separabile de enzime ce dezvoltă aceeaşi funcţie în

procesele metabolice”.

Primele studii privind analiza electroforetică în cadrul speciei Vitis au fost făcute în

anul 1959, au urmat studiile prin intermediul electroforezei pe disc, (Moretti şi Berg – 1965,

Drawert si Görg, 1974, Wolfe M., 1976, Market C.L., 1977). Mai târziu, în 1988 Benin M. a

studiat circa 40 de soiuri de Vitis vinifera cultivate în Franţa, aplicând discoelectoforeza pe gel

de poliacrilamide, iar în 1987 au fost caracterizate 27 de soiuri de Vitis vinifera, hibrizi

americani, hibrizi francezi, utilizându-se extracte din scoarţa coardelor, examinând sistemele

enzimatice GPI (glucozo fosfat izomeraza) şi PED (fosfoglucoesteraza).

Studiile realizate în paralel la universităţile Davis (California) şi Conegliano (Italia) au

arătat că dintre toate sistemele utilizate pentru viţa-de-vie, sistemele GPI (glucozo fosfat

izomeraza) şi GPM (fosfoglucomutaza) sunt cele mai utilizate deoarece au o bună stabilitate

în ceea ce priveşte arealul viticol, anii viticoli şi fazele fenologice, în timp ce pentru celelalte

sisteme enzimatice s-a observat un comportament inconstant în timpul ciclului vegetativ.

În concluzie, variaţia în timp, a acestor enzime, pe una şi aceeaşi plantă, demonstrează

că există alteraţii ale metabolismului, pentru care, se poate accepta ideea că, analiza structurii

proteinelor este o analiză a genelor şi pentru caracterizarea soiurilor devine deosebit de

importantă - alegerea sistemelor enzimatice adecvate.

Astfel, în ultimii ani, au fost aduse numeroase contribuţii în încercarea de a asocia

clasificarea tradiţională ampelografică cu metodele biochimice, însă de multe ori rezultatele

obţinute au fost contradictorii sau greu repetitive, şi nu au reuşit să dea un rezultat coerent,

precis în urma eforturilor depuse. Într-o analiză finală, se poate remarca faptul că:

analiza enzimatică reprezintă un potenţial şi determinant mijloc pentru

caracterizarea soiurilor şi clonelor şi aduce o evidentă contribuţie pentru

identificarea soiurilor din genul Vitis;

izoenzimele sunt într-adevăr markeri genetici pentru propriile gene şi pot fi

considerate adevăratele şi propriile amprente digitale ale soiurilor;

nu toate sistemele enzimatice pot fi utilizate pentru caracterizarea soiurilor din

genului Vitis;

doar GPI şi PGM au demonstrat un grad ridicat de polimorfism, stabilitatea şi

repetitivitatea rezultatelor, interpretarea clară a benzilor electroforetice şi o

discriminare la nivel varietal aşa cum termenul este înţeles în sectorul viticol;

utilizarea standardizată a sistemelor enzimatice GPI şi PGM, nu permite

caracterizarea doar a unui singur soi, ci permite descrierea a mai multor

grupuri de soiuri, furnizând în aceste fel mult mai multe detalii, aducând o

contribuţie elaborată şi detaliată la sfârşitul identificării varietale;

73

atunci când există dubii şi incertitudini în identificarea ampelografică, analiza

electroforetică a celor două sisteme (GPI şi PGM), poate contribui la

rezolvarea şi realizarea clarităţii determinărilor.

Dintre ceilalţi compuşi biochimici utilizaţi în clasificarea şi identificarea soiurilor de viţă-

de-vie, metaboliţii secundari, oferă o mică garanţie şi contribuţie, ca expresie a genotipului,

dar capătă o discretă importanţă, deoarece sunt substanţe corelate cu aptitudinile tehnologice

ale soiurilor, (Eynard I., 1991).

Alături de alte metode (ampelografice, ampelometrice, izoenzimatice, etc.) studiul

compuşilor polifenolici, în principal, pot aduce o contribuţie valoroasă la identificarea şi

caracterizarea soiurilor.

Nu trebuie neglijată totodată, importanţa pe care o au aceşti compuşi în caracterizarea

organoleptică a vinurilor. Dintre aceştia, pigmenţii antocianici conţinuţi în pieliţa bobului au

fost poate primii compuşi din această categorie care au fost separaţi şi studiaţi. La început prin

intermediul cromatografiei pe hârtie, apoi prin aplicarea tehnicilor din ce în ce mai laborioase,

până la utilizarea cromatografiei în fază lichidă, astăzi foarte mult folosită şi care evidenţiază

rolul pigmenţilor fenolici ca markeri genetici, aceştia fiind legaţi de constituţia genetică a

soiurilor.

O importantă contribuţie în identificarea, caracterizarea şi recunoaşterea soiurilor şi a

produşilor derivaţi din struguri (must şi vin) din câteva specii sau diverse soiuri aparţinând

speciei Vitis vinifera, continuă a fi dată de analiza compuşilor primari esenţiali de tip

monoterpenic prezenţi în bacă.

Pentru compuşii aromatici prima individualizare în viticultură s-a realizat în anii '50-

60 când Rapp, în Germania a făcut printre primul propunerea ipotezei de "amprentă

digitabilă" bazată pe arome. Cercetările ulterioare au fost orientate în general către soiurile

cu notă aromatică florală, cu notă aromatică de muscat (Muscat si Malvasie) şi non muscat (în

principal soiruile ca: Riesling de Rhin, Traminer, Sauvignon, şi totodată a fost confirmată şi

acceptată existenţa unei eredităţi poligenice a câtorva caractere aromatice, fie la descendenţii

de tip muscat, fie la descendenţii speciei Vitis labrusca.

Actual,în afară de acestea, au putut fi individualizate câteva grupuri varietale bazate pe

diverse asemănări-deosebiri în ceea ce priveste profilul aromatic, dar o atenţie deosebită este

atribuită în continuare grupului de soiuri Muscat şi grupului Malvasie.

5.2.6.b. Metoda genetică

Studiul ADN-ului viţei-de-vie, iniţiat la sfârşitul anilor '80, a constituit un pas înainte

în caracterizarea genotipurilor, acest lucru fiind posibil datorită evoluţiei tehnicilor biologiei

moleculare, care oferă o bună alegere a metodelor de analiză.

Prin marker genetic sau molecular se înţelege orice genă alelă de interes în cadrul unui

experiment şi al cărui studiu permite evidenţierea caracteristicilor genotipului. Markerii

genetici pot fi şi izoenzimele dar, de obicei, această expresie se referă doar la fragmentele de

ADN bine izolate şi analizate.

Markerii moleculari ajută la identificarea unui individ, ca apartenent la o specie sau la

un cultivar şi pot evidenţia şi releva prezenţa caracterelor de interes agronomic, precum şi

expresiile fenotipice. În afara de acestea, markerii moleculari reprezintă o importantă resursă

pentru realizarea mapelor genetice şi pentru a studia gradele de rudenie între soiuri şi de

organizare a genomului.

74

Analiza ADN

Toate caracterele utilizate în taxonomia viţei-de-vie (caractere taxonomice) au o baza

genetică, dar deosebirea se face la nivel biochimic şi metabolic între gene şi caracterele

determinate de acestea. Mare parte a acestor gene sunt implicate în formarea caracterelor şi se

observă în decursul anilor (evoluţiei) o mare pierdere a informaţiei genetice. Din acest motiv,

izoenzimele, care sunt produşi genetici secundari, sunt considerate elemente clasificatorii mult

mai credibile decât caracterele morfologice.

În realizarea analizelor genetice, organul cel mai utilizat pentru extracţie este frunza

tânară, dar pot fi utilizate cu succes şi alte organe, cum ar fi: rădăcinile, mugurii dorminzi,

apexul lăstarului, etc. Ţesuturile desprinse din plantă sunt conservate practic pentru un timp

nelimitat la temperaturi scăzute (-200-80

0), acest aspect constituind un avantaj faţă de studiul

izoenzimelor deoarece oferă posibilitatea de a avea material disponibil în fiecare moment al

anului, (ADN-ul extras poate să fie conservat pentru câţiva ani).

Sunt utilizate foarte multe tehnici de extracţie a ADN-ului, dar în afară de extracţia

propriu-zisă este nevoie de respectarea unor etape de purificare, pentru a fi eliminaţi

polifenolii, clorofila, proteine, ARN-ul, polizaharidele etc.

Tehnicile de analiză se

deosebesc în baza tipului de

markeri moleculari utilizaţi şi

cele mai utilizate astăzi sunt:

RFLP (Restriction Fragment Lenght

Polymorphism);

RAPD (Random Ampliphied

Polymorfic ADN);

Microsateliţii (SSR, Simple Sequence

Repeats);

AFLP (Amplyphied Fragmen Lenght

Polymorphism);

PCR (Polimeraze Chain Reaction).

Aceste metode prezintă o serie

de avantaje:

au o mare obiectivitate şi

reproductibilitate;

nu depind de fazele fenologice în

care se găseşte planta;

nu sunt influenţate de mediul

înconjurător.

75

METODE DE DESCRIERE ŞI IDENTIFICARE

A SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE

Ampelometrice Biochimice

Carpometria

Genetice

Analiza ADN

Ampelografice

Chimiotaxonomia Filometria

În mod particular, metoda AFLP şi tehnica microsateliţilor (SSR), par a fi actual mult

mai promiţătoare, nu doar pentru recunoaşterea soiurilor, dar şi pentru verificarea genitorilor

soiurilor, obţinute prin încrucişare şi pentru individualizarea selecţiile clonale - care este

destul de dificilă.

Prospectivele viitoare în dezvoltarea metodelor de recunoaştere varietală sunt

reprezentate de băncile de date unde informaţiile de tip descriptiv se combină cu imagini,

valori biometrice, chimiotaxonomice şi markeri de ADN pentru fiecare genotip în parte.

Chiar dacă ampelografia tradiţională rămâne ştiinţa de bază pentru faza de prospecţie,

caracterizare, identificare, introducerea acestor metode moderne de determinare şi

identificare, printre care şi sistemul de analiză izoenzimatică şi markerii moleculari, aduce o

lumină nouă şi marchează o etapă nouă în metodologia de descriere şi recunoaştere a soiurilor

de viţă-de-vie şi a selecţiilor lor clonale.

Anual, în cadrul congreselor, simpozionelor şi sesiunilor ştiinţifice, cercetătorii

ampelografi, din toate ţările vitivinicole, subliniază importanţa grupării tuturor aceste metode

(ampelografice, ampelometrice, biochimice şi de biologie moleculară), în vederea ajungerii la

un sistem comun de interpretare a datelor obţinute.

Totodată, progresele ştiinţifice făcute în ultimii ani în domeniul biologiei moleculare

privind utilizarea markerilor genetici şi în special după perfecţionarea reacţiei PCR

(Polimerase Chain Reaction) de amplificare a unor fragmente de ADN au făcut ca

identificarea variabilităţii la viţa-de-vie pe baza polimorfismului ADN să devină o necesitate

reală.

Schematic, principalele metode de descriere şi identificarea a soiurilor de viţă-de-vie

sunt prezentate în figura 5.4.

Figura 5.4. Principalele metode de descriere şi identificare a soiurilor de viţă-de-vie

iar ca dezavantaje:

sunt laborioase;

incerte;

se disting soiurile (varietăţile), dar nu se pot

distinge selecţiile clonale ale aceluiaşi soi.

76

Rezumat

◊ Variabilitatea morfologică a soiurilor de viţă-de-vie şi a selecţiilor lor

clonale este impresionantă şi face aproape imposibilă stabilirea unei metodologii

ştiinţifice unitare pentru clasificare, care să permită recunoaşterea cu uşurinţă a

acestora.

◊ La început, au fost utilizate în clasificarea viţei-de-vie schemele

ampelografice descriptive, ulterior au căpătat o mare importanţă metodele bazate pe

examinarea caracterelor morfologice ale frunzei, ca principal organ ampelografic şi

exprimarea acestor caractere prin măsurători şi valori numerice, care împreună

constituie ampelometria. Din aceasta ramură se desprind: filometria, care are ca

obiect de studiu frunza, (unghiuri, dinţi, nervuri, rapoarte) şi carpometria, care

examinează bobul şi seminţele.

◊ În prezent în descrierea şi indentificarea soiurilor şi selecţiilor lor clonale se

utilizează tehnicile chimico-analitice (analiză izoenzimatică, markeri moleculari,

etc.), reunite într-o importantă ramura denumită chimiotaxonomia.

◊ Metodele biochimice în sens larg, au impulsionat studiile taxonomice,

furnizând de cele mai multe ori, indicaţii despre originea parentală a soiurilor,

nedemonstrabile cu ajutorul metodelor morfologice şi nici cu metodele citologice.

◊ Prospectivele viitoare în dezvoltarea metodelor de recunoaştere varietală

sunt reprezentate de băncile de date unde, informaţiile de tip descriptiv se combină cu

imagini, valori biometrice, chimiotaxonomice şi markeri de ADN pentru fiecare

genotip în parte.

5.3.Comentarii şi răspunsuri la teste


a) În examinarea frunzei adulte în vederea descrierii şi identificării soiurilor de viţă-

de-vie se utilizează următoarele elemente măsurabile: se măsoară nervurile principale,

unghiurile pe care le formează nervurile principale între ele, se stabilesc valorile

rapoartelor N2/N1=A, N3/N1=B, N4/N1=C, se măsoară distanţele dintre punctul peţiolar

şi baza sinusurilor laterale (d1 şi d2) şi se raportează la nervurile pe care acestea se

sprijină d1 / N2 şi d2 / N3, se determină raportul dintre lungimea şi lăţimea limbului

(L/l) care se notează cu “r” şi apoi se determină suma unghiurilor dintre nervuri pentru a

putea fi interpretate. Toate aceste valori ampelometrice se codifică şi la final se

determină forma frunzei analizate.

b) Valorile codificate ale rapoartelor d1 / N2 şi d2 / N3 ne indică profunzimea sinusurilor

laterale superioare şi a sinusurilor laterale inferioare.

77


a) Principalele caractere morfologice examinate la frunza adultă în vederea descrierii şi

recunoaşterii soiurilor de viţă-de-vie sunt: mărimea frunzei, forma frunzei, gradul de

sectare a limbului, forma sinusului peţiolar, liziera frunzei, forma şi lungimea dinţilor,

culoarea, pufozitatea, peţiolul, aspectul general al limbului etc.

b) Pentru strugure şi bob, principalele caracterele morfologice analizate sunt: forma

strugurelui, mărimea, compactitatea, lungimea şi gradul de lignificare a pedunculului,

mărimea bobului, forma bobului, culoarea pieliţei, consistenţa boabelor, gustul, aroma,

pieliţa bobului etc.


a) Fenofazele descrise în cadrul capitolului 5 a schemei de descriere ampelografică a

soiurilor de viţă-de-vie sunt: dezmuguritul, înfrunzirea, fenofaza înfloritului, fenofaza

de creştere a bobului, fenofaza de maturare a strugurilor, fenofaza de maturare şi

cădere a frunzelor.

b) Se specifică epoca de maturare a soiului, se stabileşte compoziţia mecanică a

strugurilor, însuşirile tehnologice apreciate prin indicele de structură, indicele de

compoziţie a bobului şi indicele de randament, care ajută la cunoaşterea comparativă a

valorii economice a soiurilor, se determină compoziţia chimică a mustului,

concentraţia în zaharuri, aciditatea şi potenţialul alcoolic.


a) Descriptori pentru caracterele ampelografice ale soiurilor;

Descriptori pentru însuşirile agrobiologice;

Descriptori pentru însuşirile tehnologice.

b) Fiecare descriptor ampelografic este codificat cu ajutorul cifrelor, iar codurile sunt

atribuite prin compararea cu acelaşi descriptor de la un soi – numit soi de referinţă, astfel

încât fiecărui soi i se poate întocmi o fişă ampelografică codificată. Ceea ce este nou în

aplicarea acestei metode, este că aceste fişe pot fi prelucrate în sistem informaţional,

deschizând calea unei noi etape de cercetare în ampelografie, aceea a ampelografiei

descriptiv-informaţionale.

78


1. Constantinescu, Gh. şi colab., 1970 - Ampelografia R.S.R., vol. I., Editura


2. Dettweiller, Erika, This, Patrice, Eibach, Rudolf, 2000 - The European network for

grapevine genetic resources conservation and characterization. XXV-éme Congres

Mondial de la Vigne et du vin, Paris, 19-23 juin, pag. 1-10.

3. Grando, M. S., Malossini, U., 1997 - Analisi moleculare dei parentali dell' incrocio

Manzoni.6-0-13. L'Enotecnico12, 89-92.

4. Grando M.S., Frisinghelli, C., 1998 - Grape microsatellite markerssizing of ADN

alleles and genotype analysis of some wine cultivars.Vitis.






la Brad, Iaşi.


cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 5 - „METODOLOGIA DE DESCRIERE ŞI

RECUNOAŞTERE A SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE”.








1. Definiţi termenul ampelometrie şi enumeraţi principalele elemente

măsurabile în arhitectura frunzei de viţă-de-vie. (2p)

2. Prezentaţi în detaliu principalele capitole ale schemei de descriere

ampelografică a soiurilor de viţă-de-vie roditoare. (3p)

3. Prezentaţi principalele capitole ale schemei de descriere

ampelografică a soiurilor de portaltoi. (2p)

4. Care sunt compuşii chimici şi biochimici utilizaţi în clasificarea

viţei-de-vie? (2p)


79


ZONAREA VITICOLĂ A ROMÂNIEI

CUPRINS


6.2.Aspecte generale 79

6.3. Patrimoniul viticol 80

6.4. Scurtă prezentare a regiunilor viticole din ţara noastră 81




6.1.Obiectivele unităţii de învăţare nr.6


► cunoşti variabilitatea şi complexitatea peisajului geografic

al ţării noastre;

►identifici principale regiuni viticole şi componentele ce

definesc oenoclimtatul şi favorabilitatea acestora vizând cultura

viţei-de-vie;

►observi existenţa unui număr mare de podgorii şi centre

viticole în care se cultivă sortimente variate de soiuri de viţă-de-

vie, specifice acelor areale.

6.2. Aspecte generale

Viticultura constituie o activitate tradiţională, o străveche îndeletnicire a poporului

nostru, cu o mare importanţă economică, dezvoltată mai ales în podgoriile şi centrele viticole

vestite prin originalitatea, nobleţea şi fineţea vinurilor obţinute şi prin calitatea soiurilor de

struguri pentru masă, ca rezultat al condiţiilor naturale deosebit de favorabile pe care viţa-de-

vie le găseşte pe tot cuprinsul ţării.

Variabilitatea şi complexitatea peisajului geografic al ţării noastre, determină

importante deosebiri sub aspect ecoclimatic, peste care se suprapun şi cele de ordin

ecopedologic, iar împreună determină o maturare diferenţiată a strugurilor aceluiaşi soi, de la

o podgorie la alta, în funcţie de amplasarea acestuia.

Plantaţiile de vii sunt concentrate, în cele mai multe dintre cazuri, în lanţ continuu, mai

ales în zona colinară din răsăritul şi sudul lanţului carpatic, ori în masive strânse, formând

regiuni şi centre viticole distincte din punct de vedere ecologic, caracterizate prin condiţii

morfo-pedo-climatice relativ asemănătoare, cu sortimente şi direcţii de producţie vitivinicolă

specifice.

Deosebirile ecoclimatice înregistrate sunt generate, pe de o parte de prezenţa lanţului

muntos care exercită o mare influenţă la scară geografică şi pe de altă parte de diferenţa de

latitudine existentă (circa 500 km). Influenţe puternice are şi Marea Neagră, acţionând asupra

reducerii variaţiei anuale, sezoniere sau zilnice a temperaturii, ducând la crearea unei

higroscopicităţi mai ridicate a aerului. Influenţe asemănătoare, dar la o scară mai redusă, sunt

80

generate şi de bazinele mai mici de apă, Dunărea, Delta Dunării şi un rol important îi revine şi

vastei diversităţi a tipurilor de sol, care îşi pun amprenta asupra maturării şi calităţii

producţiei.

Aceste areale viticole se suprapun, în general, pe provinciile istorice formate şi

prezintă unele particularităţi privind condiţiile ecologice, soiurile cultivate, tehnologiile

aplicate, nivelul producţiilor şi însuşirile calitative ale produselor vitivinicole obţinute.

Pe baza studiilor efectuate, (Oşlobeanu M. şi colaboratorii, 1991), arealul viticol al

ţării noastre este delimitat în 8 mari regiuni viticole, 37 de podgorii şi mai multe centre

viticole, astfel:

6.3. Patrimoniul viticol

La nivelul ţării noastre, în anul 2009, suprafaţa viilor pe rod a scăzut, comparativ cu

anii 2006, 2007, 2008, (de la 192611 ha, la 191693 ha), observându-se aceeaşi tendinţă şi în

cazul suprafeţelor ocupate cu soiuri de struguri de masă, ajungându-se la 9782,96 ha,

comparativ cu 12813 ha cultivate în anul 2005 (tabelul 6.1).

În ceea ce priveşte ponderea suprafeţelor cu vii tinere, în ultimii ani a fost redusă, însă

începând cu anul 2008, ca urmare a aplicării programului de reconversie şi restructurare a

plantaţiilor viticole, se remarcă o creştere, astfel încât, în anul 2009 suprafaţa a fost de

7917,38 ha, din care 7799,41 ha cultivate cu soiuri pentru struguri de vin şi doar 117,97 ha

cultivate cu soiuri de struguri pentru masă.

Din producţia totală de struguri înregistrată în anul viticol 2009, (1.035.483 t),

969.948 t (reprezentând 92,92% din total) au fost destinaţi producerii vinurilor, iar 73235 t

(7.07%) au fost destinaţi consumului în stare prospătă, pe piaţa internă. Producţia medie la

hectar înregistrată în anul 2009 a fost de 5634 kg/ha, observându-se o creştere substanţială

comparativ cu anii anteriori.

Analizând producţia totală de vin obţinut (6,703 milioane hl), se observă că cea mai

mare pondere o au vinurile albe (3,637 milioane hl - 54,25 % din total), restul 45,73% fiind

deţinut de vinurile roşii şi roze. Referitor la apartenenţa vinurilor în cadrul unei clase de

calitate se observă că, 10,59% din vinuri sunt vinuri cu denumire de origine controlată

(D.O.C.), 18,32% - vinuri cu indicaţie geografică (I.G.), iar restul - 71, 08% vinuri de masă

(V.M.).

Ţinând cont de aptitudinile oenoclimatice ale acestor regiuni, prezentarea acestora

(aşezarea geografică, suprafeţe, climat, sol, tehnologie aplicată) va fi însoţită de o descriere a

Principalele regiuni

viticole ale ţării

noastre sunt:

I . Regiunea Viticolă a Podişului Transilvaniei;

II. Regiunea Viticolă a Dealurilor Moldovei;

III. Regiunea Viticolă a Dealurilor Munteniei şi Olteniei;

IV. Regiunea Viticolă a Dealurilor Banatului;

V. Regiunea Viticolă a Dealurilor Crişanei şi

Maramureşului;

VI. Regiunea Viticolă a Colinelor Dobrogei;

VII.Regiunea Viticolă a Teraselor Dunării;

VIII. Regiunea Viticolă a nisipurilor şi a altor terenuri

favorabile din sudul ţării.

81

celor mai importante sortimente (soiuri cultivate). Descrierea acestora se va realiza în funcţie

de trăsăturile de favorabilitate climatică, de ordin viticol şi oenologic, de limitele climatice de

cultură a viţei-de-vie, precum şi de caracterele esenţiale ale teritoriului.

Tabelul 6.1

Situaţia viticulturii în România - 2009

(după Anuarul statistic al României, MAPDR, ONVV, 2005-2009)

Specificaţie 2005 2006 2007 2008 2009

Total suprafaţă

viticolă (ha)

191566 192611 191998 192334 191693,77

Vii pe rod – Total

(ha)

din care:

-de vin

-de masă

190556 189663 188611 186204 183776,39

177743

12813

177085

12578

177088

11523

175472

10732

173993,43

9782,96

Vii tinere – Total (ha)

din care:

-de vin

-de masă

1000 2948 3387 6130 7917,38

952

48

2857

91

3314

73

6068

62

7799,41

117,97

Producţia totală de

struguri (t)

din care:

-de vin

-de masă

482062 951191 1123018 984338 1035483

442724

39338

884138

67053

1041972

81046

897174

87164

962248

73235

Producţia medie de

struguri kg/ha

2529

5015

5954

5286

5634

Producţia medie de

vin (milioane hl)

din care:

- vinuri albe

-vinuri roşii

D.O.C.

I.G.

V.M.

2,602 5,014 5,289 5,159 6,703

1,518

2,055

2,861

2,153

2,768

2,521

2,894

2,264

3,637

2,804

0,404 0,615 0,485 0,436 0,710

0,326 0,601 0,479 0,807 1,228

1,872 3,797 4,325 3,916 4,765

6.4. Scurtă prezentare a regiunilor viticole din ţara noastră

6.4.1. Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei (I)

Importanţa Regiunii viticole a Podişului Transilvaniei nu

constă doar în suprafeţele cultivate cu viţă-de-vie, ci şi în

calitatea vinurilor obţinute aici, vinuri cu nuanţe

particulare de originalitate şi nobleţe, din binecunoscutele

soiuri: Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian,

Sauvignon, Muscat Ottonel, Neuburger, etc.

82

Limite geografice

Regiunea este amplasată în zona geografică a Podişului Transilvaniei, (începând de la

Apold, judeţul Sibiu, până la Bistriţa Năsăud şi Dej), iar plantaţiile pe care le deţine,

(aproximativ 6355 ha), sunt dispersate atât în latitudine (între paralela 46º şi 47º), cât şi în

altitudine (mai frecvente între 200 şi 500 m), lucru datorat fragmentării deluroase şi colinare a

podişului. Din punct de vedere ecologic, viţa-de-vie găseşte aici condiţii bune şi foarte bune

de vegetaţie, îndeosebi în jumătatea sud-vestică a podişului care poartă numele de "Ţara

Vinului" (Cotea V.D. şi colab., 2000).

83

Tabelul 6.2

Situaţia suprafeţelor cultivate cu viţă-de-vie în

Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei

(după Anuarul statistic al României, MAPDR, ONVV, 2009)

Relieful

Plantaţiile se regăsesc pe versanţii sudici ai dealurilor, în medie altitudinea acestora

este de 400 m, putând ajunge până la 600 m, diversificând în acest mod expoziţia faţă de

radiaţia solară. Pantele cele mai mari se regăsesc pe cursul râului Târnava Mare şi descresc

spre Târnava Mică, Mureş şi văile interioare ale acestui râu.

Caracteristicile climatului

Climatul acestei regiuni este central-european, moderat continental. Compartiv cu

celelalte zone viticole din ţara noastră, în linii generale, climatul este răcoros, dar cu toate

acestea, se asigură condiţii pentru obţinerea vinurilor de calitate, datorită prezenţei toamnelor

lungi şi însorite şi a iernilor potrivit de reci (centura carpatică conferind adăpost), dar nu lipsit

de extreme termice pozitive şi negative, care pot fi dăunătoare viţei-de-vie.

Această regiune viticolă se caracterizează prin resurse heliotermice moderate puse în

evidenţă de valorile indicelui heliotermic 1,4-1,6 şi a indicelui aptitudinii oenoclimatice 3845

- 4152, pe fondul unor resurse hidrice bogate, înregistrând o medie a precipitaţiilor

atmosferice de 650 mm/an, cu variaţii între 550 mm pe culoarele văilor din sud-vestul regiunii

şi 750-800 mm pe dealurile mai înalte din est şi nord-est, iar media din perioada de vegetaţie

convenţională este de 440 mm, (Şerdinescu A. şi colab., 2003).

Solurile

În marea lor majoritate sunt incluse în clasa argiluvisolurilor, reprezentate de soluri

brune, brune argilo-iluviale şi brune podzolite. Acestea sunt urmate, procentual, de

cernoziomuri levigate localizate în nord-vestul şi sud-vestul regiunii (Câmpia Transilvaniei şi

terasele Mureşului), şi de pseudorendzine în zonele forestiere.

Denumirea regiuniii

viticole

Vii pe rod (ha) Total

vii pe

rod

(ha)

Vii tinere

(ha)

Total

suprafaţă

viticolă

cultivată

(ha)

Vii

pentru

struguri

de vin

Vii

pentru

struguri

de

masă

- Total

suprafaţă

-

Regiunea Viticolă a

Podişului Transilvaniei

5650 5 5655 700 6355

84

Direcţia de producţie - Sortimentul. În cadrul acestei regiuni viticole, direcţia

principală de producţie o reprezintă vinurile albe obţinute într-o gamă largă, de la cele de

masă până la cele de mare marcă şi de la vinuri seci până la cele demi-dulci, iar în unele

centre există condiţii favorabile pentru maturarea strugurilor şi înnobilare (prin instalarea

putregaiului nobil), precum şi vinuri spumante. Această gamă largă de vinuri se realizează din

următoarele soiuri: Fetească albă, Fetească regală, Pinot gris, Traminer roz, Sauvignon,

Riesling italian, Neuburger şi Muscat Ottonel.

Alături de acestea, recunoscute pe plan naţional şi internaţional, sunt şi vinurile

spumante de tip Jidvei şi Alba obţinute din soiurile Fetească albă, Fetească regală, Riesling

italian şi Iordană, precum şi vinurile aromate de tip „muscat” din soiul Muscat Ottonel.

Un element de originalitate este adus de vinul pelicular produs la Ciumbrud, care deşi

apreciat, încă nu s-a impus pe piaţa internă şi externă la nivelul calităţilor sale. Vinurile roşii

se produc în cantităţi foarte mici, zona fiind neprielnică cultivării soiurilor roşii, din punct de

vedere climatic.

1. Podgoria Târnave

Aşezare geografică. Această renumită şi străveche podgorie de origine dacică, deţine

cea mai mare suprafaţă dintre podgoriile Podişului Transilvaniei, cu vii care nu sunt compacte

şi prezintă numeroase enclave. Suprafaţa sa corespunde aproape în întregime cu Podişul

Târnavelor, străbătut de Târnava Mare şi Târnava Mică între paralelele de 45°57’ (Loamneş,

jud. Sibiu) şi 46°32’( Miercurea Nirajului) - latitudine nordică şi între meridianele 23°52’

(Crăciunelu de jos) şi 24°48’(Sighişoara-Miercurea Nirajului) - longitudine estică. Podgoria

Târnave se găseşte pe teritoriul judeţelor Alba, Mureş şi Sibiu (Cotea V.D. şi colab., 2000) şi

face parte din „Ţara vinului” înainte de 1566 când Ioan Sabucus a întocmit harta

Transilvaniei. Pe marginea emblemei fostului judeţ Târnava Mare este sculptată o viţă cu 4

struguri şi o intrare în cetate străjuită de un leu (Bulencea, A.,1975).

Centrele viticole ale podgoriei sunt: Blaj, Mediaş, Târnăveni, Jidvei, Valea Nirajului,

Zagăr.

Condiţiile climatice înregistrate în această podgorie, caracterizate prin toamne lungi şi

uscate, sunt foarte favorabile acumulării unor cantităţi mari de zaharuri, creându-se premise

pentru atacul mucegaiului nobil, iar aciditatea scade mai puţin sub influenţa verilor decât în

arealele viticole din sudul ţării. Se obţin astfel, vinuri albe seci, demiseci sau dulci de calitate,

vinuri aromate şi vinuri spumante, toate caracterizate prin fructuozitate şi prospeţime.

Regiunea viticolă a

Podişului Transilvaniei

cuprinde 5 podgorii:

1. Podgoria Târnave,

2. Podgoria Alba,

3. Podgoria Sebeş-Apold,

4. Podgoria Aiud

5. Podgoria Lechinţa,

în cadrul cărora se regăsesc 17 centre viticole şi 2

centre viticole independente – Dej şi Geoagiu (Olteanu I.

şi colab., 2002).

85

Perioada de vegetaţie este în general cuprinsă între 170-180 de zile, suma gradelor de

temperatură globală este de 29000-3300

0 C, suma orelor de strălucire a soarelui 1450 ore, iar

precipitaţiile atmosferice anuale au valori medii de peste 580 mm, din care peste 300 mm în

cursul perioadei de vegetaţie.

Fondul pedologic este format din soluri brune, argiloiluviale, regosoluri, vertisoluri,

pseudorendzinele şi soluri antropice. O menţiune cu totul deosebită li se cuvine plantaţiilor

viticole din localitatea Dupuş, care se găsesc repartizate într-un amfiteatru natural, închis de

dealuri, având expoziţie sud-vestică şi sol nisipos.

Direcţia de producţie – Sortimentul. Până la apariţia filoxerei sortimentul vechi al

acestei podgorii era reprezentat de soiurile: Fetească albă, Iordană, Mustoasă de Măderat.

Principala direcţie de producţie a podgoriei Târnave a constituit-o şi o constituie

obţinerea vinurile albe de calitate superioară din soiurile: Traminer roz, Pinot gris, Riesling

italian, Sauvignon, Furmint, Chardonnay, Fetească albă, dar pe suprafeţe mici se regăsesc şi

alte soiuri cum sunt: Sylvaner, Aligoté, Fetească regală, Iordană şi Mustoasă de Măderat

(ultimele trei soiuri sunt folosite pentru producerea de vinuri materie primă pentru spumante),

iar dintre soiurile aromate cele mai spectaculoase rezultate le-a dat soiul Muscat Ottonel.

Tehnologia aplicată. Sub aspectul tehnologiei aplicate, în această podgorie se practică

sistemul de tăiere mixt, cu formele de conducere joasă şi semiînaltă.

În anul 1945 s-a înfiinţat staţiunea experimentală Viticolă Blaj care a funcţionat la

început la Crăciunelul de Jos şi unde s-au obţinut numeroase soiuri de portaltoi, soiuri de

struguri de vin, precum şi soiuri cu rezistenţă biologică (hibrizi înnobilaţi).

2. Podgoria Alba Iulia

Aşezare geografică. Podgoria Alba-Iulia se găseşte de o parte şi alta a Mureşului, la

marginea de vest a teritoriului cunoscut cândva sub denumirea de „Ţara vinului” pe ultimele

ramificaţii ale Munţilor Trascăului. Podgoria este cuprinsă între paralelele 46°00’ (Vinţu de

Jos) şi 46°14’ (Stremţ) - latitudine nordică. Administrativ, podgoria Alba aparţine judeţului

Alba. Centrele viticole ale podgoriei sunt Alba Iulia şi Ighiu.

Climatul general este moderat continental şi asigură condiţii ecoclimatice care nu se

regăsesc în alte părţi ale Podişului Transilvaniei. Întreaga configuraţie geografică a acestei

podgorii se află la adăpost de curenţi reci ca şi de brume, încât clima este lipsită de călduri

toride în timpul verii, ceea ce permite strugurilor în toamnele lungi şi însorite să acumuleze

cantităţi mari de zaharuri. La Alba Iulia temperatura globală este de 29000-3000

0C, suma

orelor de strălucire a soarelui 2400 ore, iar precipitaţiile sunt în jur de 500 mm. Aceste

condiţii de climă se îmbină ideal cu constituţia biologică a fondului pedologic care este

format din soluri brune argiloiluviale, brune eumezobazice, pseudorendzine, marne, gresii şi

diferite conglomerate, care ies la suprafaţă şi care în limite generale sunt foarte bune pentru

viticultură.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Viticultura tradiţională s-a bazat pe soiurile

Fetească albă şi Furmint, iar în prezent în această podgorie, numărul soiurilor cultivate este

mai mic, comparativ cu podgoria precedentă, şi anume: Fetească albă, Fetească regală,

Neuburger, Muscat Ottonel, Pinot gris şi Traminer roz, iar vinurile de calitate superioară

obţinute sunt seci, demiseci, rareori dulci.

Profesorul I.C. Teodorescu vorbind despre nobleţea acestor vinuri arăta că: „Nicăieri

în Ţara românească nu se obţin vinuri mai buchetoase şi mai plăcute ca aici”. Soiurile de

struguri de masă întâlnite aici sunt: Chasselas doré şi Muscat Perla de Csaba care ocupă

86

suprafeţe destul de restrânse. Pentru prelucrarea strugurilor şi depozitatea vinurilor există în

Alba Iulia catacombe sub cetate amenajate în acest scop (aici fiind cea mai mare pivniţă

cunoscută în Transilvania).

Tehnologia aplicată. Tehnologiile aplicate în această podgorie sunt asemănătoare cu

cele din Podgoria Târnave, (sistemul de tăiere mixt, formele de conducere joasă şi semiînaltă).

3. Podgoria Sebeş-Apold

Aşezare geografică. Podgoria Sebeş-Apold este localizată în sudul judeşului Alba şi în

judeţul Sibiu, în sud-vestul podişului Transilvaniei, în sudul paralelei de 460 latitudine

nordică, în depresiunile colinar-deluroase de la contactul Podişului Secaşelor cu munţii

Şurianului - Cindrelului din Carpaţii Meridionali, fiind cea mai sudică podgorie din aria „Ţara

vinului”.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Sebeş şi Apold.

Climatul este de tip temperat, moderat continental cu nuanţe de excesivitate pe fundul

culoarelor Mureşului, Sebeşului şi Secaşului.

Perioada de vegetaţie activă este de 176-180 de zile, cu un bilanţ termic activ de 2785

- 28930 C, suma orelor de strălucire a soarelui nu depăşeşte 2050 ore, iar precipitaţiile

atmosferice anuale au valori medii de 500 mm. Iernile sunt geroase, (cu minime extreme -310

... -330 C şi cu o frecvenţă destul de mare) iar verile sunt călduroase.

Fondul pedologic este format din pseudorendzinele, regosoluri sau cernoziomuri.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Deşi situată pe un spaţiu relativ restrâns, în

podgoria Sebeş-Apold se cultivă un număr mare de soiuri destinate producerii de vinuri, atât

de masă cât şi de calitate superioară, dar şi pentru producerea spumantelor (care aici a devenit

direcţia de producţie principală). Dintre soiurile cultivate în această „Ţară a vinului”,

reamintim: Fetească albă, Pinot gris, Iordană, Fetească regală, Riesling italian, Traminer roz şi

Muscat Ottonel.

Tehnologia aplicată. Frecvenţa temperaturilor scăzute din timpul iernii impune

obligatoriu cultura protejată şi semiprotejată a viţei de vie (sistemul de tăiere mixt, forma de

conducere joasă).

4. Podgoria Aiud

Aşezare geografică. Podgoria Aiudului se află în nord vestul judeţului Alba şi se

întinde de o parte şi de alta a Culoarului Mureşului mijlociu şi a Culoarului Arieşului inferior,

fiind pozitionată în vestul Podişului Transilvaniei. Administrativ podgoria Aiud se găseşte în

judeţele Alba şi Cluj.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Aiud, Turda şi Triteni.

Climatul este de tip moderat continental. Singurul incovenient îl constituie iernile

temporar geroase, când rezistenţa coardelor viţei de vie este pusă în pericol dacă nu sunt cel

puţin semiprotejate.

Condiţiile ecologice înregistrate în această podgorie sunt prielnice culturii viţei-de-vie,

astfel: suma gradelor de temperatură globală este de 32000

C, suma orelor de strălucire a

soarelui 1490-2080 ore, cu precipitaţii atmosferice anuale cuprinse între 382-498 mm şi o

temperatură minimă absolută de -31,40C, iar lungimea perioadei de vegetaţie este de 170-180

de zile.

Fondul pedologic este reprezentat de soluri de pădure slab pseudogleizate,

pseudorendzine, în general, soluri puternic şi excesiv erodate.

87

Direcţia de producţie - Sortimentul. Dintre soiurile pentru vin cultivate în această

podgorie, prezintă interes: Sauvignon, Traminer roz, Muscat Ottonel, Feteasca albă, Fetească

regală, Pinot gris, Riesling italian şi Neuburger. Foarte rar se întâlnesc şi soiuri pentru vinuri

roşii, şi anume: Oporto şi Pinot noir.

Trebuie specificat că în această podgorie nu se cultivă soiuri pentru vinuri spumante,

însă datorită fertilităţii mai mari a solurilor din centrele Turda şi Triteni, alături de vinuri

superioare se obţin şi vinuri de consum curent (de masă) din soiul Fetească regală. În centrul

viticol Aiud se produc vinuri aromate din soiul Muscat Ottonel.

În podgoria Aiud, există plaiul Ciumbrud, unde în anul 1938 a luat fiinţă o şcoală de

viticultură transformată în anul 1966 în liceu horticol şi unde alături de o pepinieră

recunoscută, pe aceste meleaguri se producea vinul „Plebanoş” un cupaj din soiurile Fetească

albă, Furmint, Muscat Ottonel.

Tehnologia aplicată. Tehnologiile practicate sunt specifice zonei Podişului

Transilvaniei, fără particularităţi tehnologice.

5. Podgoria Lechinţa

Aşezare geografică. Podgoria Lechinţa este situată în regiunea deluroasă a Someşului

Mare şi Mureşului din nord-estul Podişului Transilvaniei, la nord de podgoria Târnavelor. Ea

se situează de o parte şi de alta a paralelei de 47º latitudine nordică şi are o altitudine în jur de

400 m, iar versanţii sunt moderat sau puternic înclinaţi (5º-25º). Podgoria este localizată în

judeţele Bistriţa Năsăud şi Mureş.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Lechinţa, Teaca, Bistriţa, Batoş.

Climatul este tipic temperat, moderat continental, cu ierni aspre şi veri relativ calde şi

umede, cu toamne calde, până în octombrie inclusiv.

Perioada de vegetaţie durează în medie 168 de zile, cu un bilanţ termic activ de 28000

C, suma orelor de strălucire a soarelui nu depăşeşte 2050 ore, iar precipitaţiile atmosferice

anuale au valori medii de 600 mm, din care 340 mm în cursul perioadei de vegetaţie. Iernile

sunt geroase iar frecvenţa destul de mare a temperaturilor nocive pentru viţa-de-vie, impune

amplasarea plantaţiilor pe versanţii cu pante bine însorite şi protejarea obligatorie a acesteia

peste iarnă.

Fondul pedologic este format din soluri puternic şi excesiv erodate, fiind soluri

coluviale şi pseudorendzine, în general.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Datorită existenţei în podgoria Lechinţa a unui

microclimat favorabil cultivării viţei-de-vie, aici se găsesc un număr destul de mare de soiuri

de struguri pentru vin: Fetească albă, care aici dă cele mai bune rezultate din ţară, Fetească

regală, Pinot gris, Riesling italian, Muscat Ottonel, Neuburger, Traminer roz, Syilvaner,

Sauvignon, Steinschiller roz şi un număr redus de soiuri pentru masă: Chasselas doré, Muscat

Perla de Csaba şi pe suprafeţe destul de restrânse - soiul Muscat de Hamburg.

În centrul viticol Bistriţa există un plai – Viişoara, unde solul este un amestec de

cernoziom şi bolovani de piatră care datorită faptului că se încălzesc puternic transmit solului

căldură. De aici vine şi denumirea vinului „Steininger” - „de piatră”.

Tehnologia aplicată. Tehnologiile practicate sunt specifice zonei Podişului

Transilvaniei.

Centrul viticol independent Dej este amplasat în zona de confluenţă a Someşului Mare

cu Someşul Mic şi a contactului Câmpiei Transilvaniei cu Podişul Someşan, ocupând o

poziţie intermediară între podgoria Lechinţa şi podgoria Silvaniei.

88

Principalele sale plaiuri ocupă suprafeţe mici sunt dispersate pe versanţii şi terasele

văii Someşului din acest sector. În acest centru viticol, condiţiile ecologice au o favorabilitate

mijlocie pentru viticultură, obţinându-se vinuri de masă din soiul Fetească regală şi într-o

mică măsură vinuri de calitate superioară din soiurile: Fetească albă şi Muscat Ottonel.

Centrul viticol independent Geoagiu - situat în judeţul Hunedoara are ca principală

direcţie de producţie obţinerea vinurilor albe de masă.


Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de spaţiul

avut la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să răspundeţi la următoarele

întrebări:

a) Câte podgorii se găsesc în Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei?

b) Care este principala direcţie de producţie a podgoriei Târnave?

c) Care este sortimentul podgoriei Sebeş-Apold?


6.4.2. Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei (II)

Renumele Regiunii viticole a Dealurilor Moldovei derivă

atât din suprafeţele cultivate cu viţă-de-vie, cât şi din

sortimentul preponderent autohton şi calitatea vinurilor

obţinute aici, vinuri cu nuanţe de originalitate, tipicitate şi

nobleţe, din binecunoscutele soiuri: Grasă de Cotnari,

Fetească albă, Fetească regală, Aligoté, Frîncuşă, Merlot,

Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin, etc.

Limite geografice

Este una dintre cele mai mari şi mai renumite regiuni viticole din România, situată în

sud - estul ţării, incluzând plantaţiile de pe numeroase plaiuri moldave unde se cultivă

aproximativ 76.789 ha, începând de la localitatea Hlipiceni (judeţul Botoşani) până la

Tîmboieşti (judeţul Vrancea) şi Smârdan (judeţul Galaţi). Ca urmare a spaţiului geografic

mare pe care se întinde, între ecoclimatul din partea de nord al acestei regiuni viticole şi

ecoclimatul din partea de sud există diferenţe apreciabile care se reflectă deseori în cantitatea

şi calitatea producţiei vitivinicole obţinute, precum şi în alegerea sortimentelor de soiuri, în

funcţie de acestea.

Relieful

Plantaţiile viticole ocupă dealurile subcarpatice aflate la contactul cu Câmpia de sud a

Moldovei, nisipurile din sudul Moldovei, terasele Siretului, dealurile Prutului, Tutovei,

Bârladului, precum şi colinele din interiorul Moldovei.

89

Caracteristicile climatului.

În ansamblul său, regiunea are puternice influenţe est-europene şi se caracterizează

prin contraste evidente între sezoanele extreme (ierni aspre şi relativ uscate, verile calde până

la toride şi adesea secetoase, primăverile moderate termic şi hidric, iar toamnele sunt blânde).

Resursele heliotermice sunt relativ ridicate, evident superioare celor din Transilvania,

înregistrând valori minime în partea de nord-vest a regiunii şi maxime în sud-estul acestei

regiuni viticole, toate acestea pe fondul unor resursele hidrice mai mici, comparativ cu

regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei (Oşlobeanu M. şi colab., 1991). Precipitaţiile

atmosferice prezintă o medie de 500 mm/an, cu variaţii cuprinse între 400-500 mm în

90

Tabelul 6.3

Situaţia suprafeţelor cultivate cu viţă-de-vie, în

Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei

(după Anuarul statistic al României, MAPDR, ONVV, 2009)

extremitatea sud-estică şi 550-600 mm în cea nord-vestică. În perioada mai-iunie se

înregistrează un maxim cantitativ, iar minimul în iulie-septembrie, când creşte şi

evapotranspiraţia, crescând astfel deficitul de umiditate din sol. Media precipitaţiilor, în

perioada de vegetaţie nu depăşeşte valoarea de 340 mm.

Solurile

Cele mai reprezentative pentru această regiune sunt în principal molisolurile

reprezentate de: cernoziomuri, cernoziomuri levigate şi soluri cenuşii. Se întâlnesc şi soluri

neevoluate (regosoluri şi erodisoluri), precum şi soluri antropice carbonatate secundar

(podgoria Cotnari), dar şi soluri nisipoase (în podgoria Iveşti).

Direcţia de producţie - Sortimentul. Această mare regiune viticolă este profilată pe

producerea vinurilor albe şi roşii de masă, a vinurilor albe de calitate superioară, a vinurilor

dulci naturale (podgoria Cotnari) şi a vinurilor materie primă pentru spumante (în podgoriile

Panciu şi Iveşti). Producerea vinurilor roşii are un caracter insular, şi anume în podgoriile

Dealul Bujorului, Nicoreşti, Iveşti, Uricani şi Iana.

Sortimentul acestei regiuni este alcătuit dintr-un număr notabil de soiuri, printre care

unele sunt specifice numai anumitor podgorii, cum ar fi: Grasă de Cotnari, Fetească albă,

Frâncuşă şi Busuioacă de Bohotin (la Cotnari); Zghihară de Huşi, Băbească neagră (la

Nicoreşti); Fetească neagră (la Uricani), etc. Alte soiuri cultivate cu succes sunt: Aligoté,

Denumirea

regiuniii viticole


vii pe

rod

(ha)

Vii tinere

(ha)

Total

suprafaţă

viticolă

cultivată

(ha)

Vii de

vin

Vii

de

masă -

Total

suprafaţă -


Dealurilor Moldovei

69110 6.039 75.149 1640 76.789


Dealurilor

Moldovei cuprinde

12 podgorii şi

anume:

1.Cotnari, 2. Iaşi, 3. Huşi,

4. Colinele Tutovei, 5.Dealurile Bujorului,

6. Nicoreşti, 7.Iveşti, 8.Panciu, 9.Odobeşti,

10.Coteşti, 11.Covurlui, 12.Zeletin

şi 8 centre viticole independente: Hlipiceni, Plugari,

Probota (în nord), Vaslui (în centru), Griviţa şi Hanu Conachi (în

sud), Bozieni şi Răcăciuni în vestul regiunii.

91

Fetească regală, Riesling italian, Sauvignon, Pinot gris, Galbenă de Odobeşti şi Şarba (soi nou

obţinut), iar dintre soiurile pentru vinuri roşii: Cabernet Sauvignon, Merlot, Băbească neagră

şi Oporto.

Sortimentul soiurilor de struguri de masă este reprezentat de soiurile: Chasselas doré,

Muscat Perla de Csaba, Muscat de Hamburg şi Coarnă neagră.

1. Podgoria Cotnari

Aşezare geografică. În toată literatura de specialitate, se spune că, nu există o altă

podgorie românescă despre care să se fi scris aşa de mult. Podgoria Cotnari este situată pe

Coasta Cotnari-Hârlău, un important segment din marea „Coastă Moldavă” care face tranziţia

între Podişul Sucevei de la vest şi Câmpia Moldovei de la est. Podgoria este situată între

paralelele 47°17’ şi 47°35’ latitudine nordică, spre limita nordică a podgoriilor de calitate din

ţară şi chiar din Europa. Administrativ, podgoria se găseşte localizată atât în judeţul Iaşi, cât şi

în Botoşani.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Cotnari, Hârlău, Cucuteni (judeţul Iaşi) şi

Frumuşica (judeţul Botoşani).

Climatul prezintă caractere de tranziţie între cel pronunţat continental est-european şi

cel moderat continental central-european, un oenoclimat excepţional prin poziţia geografică

pe care o ocupă limita nordică a arealului favorabil culturii viţei de vie. Din acest punct de

vedere poate sta alături de mari podgorii europene cu tradiţie, precum: Champagne, Tokay,

Rheingau, etc.

Perioada de vegetaţie este de 160-190 de zile, suma orelor de strălucire a soarelui 2100

ore, iar precipitaţiile atmosferice anuale au valori medii de 471 mm, din care peste 350 mm în

cursul perioadei de vegetaţie, coeficientul hidrotermic înregistrează valori de 1,14, iar indicele

aptitudinii oenoclimatice este de 4,36. Verile sunt călduroase, cu temperaturi ce pot atinge

până la +38,40C, iar în timpul iernii, se înregistrează frecvent -29

0C.

Fondul pedologic este caracterizat printr-o succesiune de soluri de la cernoziomuri

levigate la cele de pantă, rendzine calcaroase.

Din întreaga suprafaţă a acestei podgorii 45% o deţin versanţii cu expoziţie sudică şi

sud-vestică (foarte favorabili viţei-de-vie), care au o altitudine de 350 m, viile întinzându-se

pe dealurile Cătălina, Paraclis, Dealul lui Vodă, Dumbrava, Cotnari, Cârjoaia.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Podgoria Cotnari este unică în ţara noastră, nu

numai prin calitatea excepţională a vinurilor, constanţa acestora vizând calitatea, ci şi datorită

sortimentului constituit din cele mai vechi timpuri, numai cu soiuri autohtone, fiind practic

singura podgorie care nu şi-a modificat sortimentul după invazia filoxerei. Încă sunt

menţinute proporţiile renumitelor soiuri: Grasă de Cotnari - 30 %, Fetească albă - 30 %,

Frâncuşă - 30 % şi Tămâioasă românească - 10 %. Pentru calitatea excepţională a acestor

vinuri este nevoie de toamne lungi şi însorite pentru ca strugurii să acumuleze o cantitate mare

de zaharuri, soiul Grasă de Cotari acumulând în jur de 250-300 g/l în mod frecvent, iar cu

ajutorul mucegaiului nobil, Botrytis fukeliana, acumulările pot înregistra şi valori mai mari.

Se spune că, soiul Grasă de Cotnari - imprimă vinurilor dulceaţa, Fetească albă - fineţea şi

grăbeşte totodată procesul de învechire, Frâncuşă - asigură producţia şi de asemenea,

învechirea, iar soiul Tămâioasă românească conferă vinului aroma specifică.

În centrele viticole Hârlău şi Cucuteni se cultivă soiul Muscat Ottonel, din care se

obţin vinuri aromate de calitate suprioară, iar în centrul viticol Plugari, pe suprafeţe mai

restrânse, se găsesc soiurile: Fetească regală, Aligoté şi Muscat Ottonel.

92

Despre vinurile acestei podgorii Păstorel Teodoreanu scria: “Puţin ca tot ce este bun/

Şi bun ca tot ce este rar/ Acesta-i vinul de Cotnari”.

Tehnologia aplicată: Sistem de tăiere mixt, formă de conducere joasă, uneori

semiînaltă şi cultură protejată.




întrebări:

a) Câte podgorii se găsesc în Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei?

b) Care este principala direcţie de producţie a podgoriei Cotnari?

c) Enumeraţi podgoriile în care principala direcţie de producţie este

obţinerea vinurilor roşii.


2. Podgoria Iaşi

Aşezare geografică. Podgoria Iaşi cuprinde viile de pe colinele ce aparţin municipiului

Iaşi, fiind situată în partea de sud-est a depresiunii Jijia - Bahlui, caracterizată de un relief

deluros fragmentat de mai multe văi.

Centrele viticole ale podgoriei sunt: Copou, Bucium, Uricani şi Comarna.

Climatul este temperat continental cu nuanţe excesive, consecinţă a poziţiei de

interferenţă între climatul moderat continental al Podişului Central Moldovenesc şi cel

excesiv continental al Câmpiei Moldovei, cu veri excesiv de călduroase – (+400C) şi ierni

geroase – (-300C.).

Podgoria beneficiază de peste 537 mm precipitaţiile atmosferice anuale, din care peste

350 mm în cursul perioadei de vegetaţie. Coeficientul hidrotermic este cuprins între 1,02-

1,06, iar IAOe înregistrează valori cuprinse între 4,48-4,52.

Fondul pedologic al podgoriei este reprezentat de marne luto-argiloase în diferite stări

de salinizare, depozite loessoide, iar solurile cele mai întâlnite sunt cernoziomuri cambice,

soluri cenuşii, regosoluri şi soluri antropice.

Direcţia de producţie - Sortimentul. În podgoria Iaşi se cultivă numeroase soiuri

pentru vin şi soiuri pentru struguri de masă. Dintre soiurile de masă, care se regăsesc pe piaţa

municipiului Iaşi dominante sunt cele din grupa Chasselas şi soiurile Muscat de Hamburg,

Coarnă albă şi Coarnă neagră în centrele viticole Comarna, Cucuteni, Cozia şi Răducăneni.

Centrul viticol Uricani, caracterizat printr-un regim heliotermic special, prezintă

condiţii pentru obţinerea vinurilor roşii din soiurile: Fetească neagră, Merlot, Pinot noir,

Cabernet Sauvignon, iar pe suprafeţe mici se cultivă şi soiul Alicante Bouschet. Celelalte 3

centre viticole sunt specializate în producerea de vinuri albe din soiurile: Aligoté, Fetească

albă, Fetească regală, Sauvignon şi unde se produce şi un foarte bun vin spumant aromat

obţinut din soiul Muscat Ottonel.

Tehnologia aplicată: Sistem de tăiere mixt, formă de conducere joasă şi semiînaltă şi

cultură protejată, în general.

93

3. Podgoria Huşi

Aşezare geografică. Una dintre cele mai vechi podgorii ale Regiunii viticole a

Dealurilor Moldovei, al cărei renume derivă din calitatea vinurilor obţinute aici care se

situează pe locul II, după cele de Cotnari şi din vocaţia natural a zonei pentru producerea

vinului aromat din soiul Busuioacă de Bohotin. Podgoria este situată în partea sud-estică a

Podişului Central Moldovenesc, între Valea Crasnei la vest şi Valea Prutului la est, iar din

punct de vedere administrativ, se găseşte în judeţele Vaslui şi Iaşi.

Centrele viticole ale podgoriei: Huşi, Avereşti, Vutcani ( judeţul Vaslui ) şi Bohotin

(judeţul Iaşi).

Climatul este de tip temperat-continental, cu nuanţă moderat-continentală la nivelul

dealurilor înalte şi excesiv-continentală la nivelul Depresiunii Huşilor. Perioada de vegetaţie

este de 212 zile, bilanţul termic util 33000C, Σ orelor de insolaţie nu depăşeşte 1708 ore. În

cursul perioadei de vegetaţie precipitaţiile cad în cantităţi destul de mici, doar 300-350 mm,

iar iarna apar frecvent temperaturi minime de -29 0C.

Fondul pedologic este format din cernoziomuri cambice, soluri cenuşii, regosoluri.

Direcţia de producţie - Sortimentul. În această podgorie condiţiile ecopedoclimatice

permit cultivarea cu succes a unui număr mare de soiuri atât pentru masă cât şi pentru vin.

Dintre soiurile pentru struguri de masă o suprafaţă mai mare este ocupată de soiurile din grupa

Chasselas şi din grupa Coarnă, la care se mai adaugă soiurile de epoca a IV-a, Muscat de

Hamburg şi Cinsaut.

Vocaţia podgoriei o constituie însă cultura soiurilor pentru vin alb, de primă

importanţă fiind soiurile Zghihară de Huşi, Aligoté şi Fetească regală, destinate obţinerii

vinurilor albe de masă. Dintre soiurile pentru vinuri de calitate superioară, în podgoria Huşi

cele mai cunoscute sunt: Fetească albă şi Riesling italian, iar pentru producerea vinurilor

aromate, soiurile Busuioacă de Bohotin, Muscat Ottonel şi Tâmaioasă românească sunt foarte

cunoscute şi recunoscute. Pe suprafeţe destul de restrânse se cultivă şi soiuri pentru vinuri

roşii, dintre care amintim: Oporto şi Băbească neagră, cultivate la Avereşti şi din care se obţin

vinuri de masă; Pinot noir, Merlot, Cabernet Sauvignon şi Fetească neagră, cultivate la

Vutcani şi Murgeni din care se obţin vinuri de calitate.

Podgoria Huşi, este renumită şi prin centrul viticol Bohotin, care prezintă vocaţia

naturală pentru producerea vinurilor aromate din Busuioacă de Bohotin, Tămânioasă

românească, Muscat Ottonel.

Tehnologia aplicată: Forma de conducere semiînaltă, cu cordoane bilateral, fără

particularităţi tehnologice.


Având în vedere cele învăţate în acest subcapitol şi ţinând cont de spaţiul avut

la dispoziţie, vă rugăm să comentaţi sau să răspundeţi la următoarele întrebări:

a) Ce soiuri de struguri pentru masă se cultivă în podgoria Iaşi?

b) Prin ce se remarcă centrul viticol Uricani ?

c) Prin ce vinuri obţinute se remarcă podgoria Huşi?


94

4. Podgoria Colinele Tutovei

Aşezare geografică. Podgoria este situată în sudul Podişului Moldovei, respectiv în

sud-estul Colinelor Tutovei şi în nord-vestul colinelor Covurluiului, separate de culoarul văii

Bârladului, iar din punct de vedere administrativ se găseşte amplasată în judeţele Vaslui şi

Galaţi.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Iana, Tutova şi Bălăbăneşti.

Climatul este temperat continental, cu un pronunţat caracter de excesivitate est-

europeană. Beneficiază de resurse heliotermice superioare, iar cele hidrice reduse.

Temperatura medie anuală este de circa 9,50C, iar precipitatiile de 500 mm. Verile sunt toride,

intens secetoase, cu o frecvenţă destul de mare, iar iernile sunt destul de aspre.

Fondul pedologic este reprezentat de un substrat litoogic alcătuit din sedimente

nisipoase în partea de nord şi nisipo-argiloase în partea de sud. Tipurile de sol întâlnite aici

sunt: solurile cenuşii, cernoziomuri cambice, regosoluri.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Cele mai mari suprafeţe viticole, în cadrul

podgoriei Colinele Tutovei, sunt ocupate cu soiuri pentru vin şi o suprafaţă mică se cultivă cu

soiuri de struguri pentru masă, mai ales Chasselas doré şi Chasselas roz, Muscat de Hamburg

şi Coarnă neagră (Tutova şi Bălăbăneşti).

Dintre soiurile pentru vin, predominante în cultură sunt soiurile pentru vinuri albe:

Fetească albă şi Riesling italian, din care se obţin vinuri de calitate superioară; Fetească regală

şi Aligoté, din care se obţin vinuri de masă, care este de altfel şi principala directie de

productie a podgoriei.

Această podgorie şi-a dobândit însă un renume şi prin vinurile roşii de calitate

superioară pe care le produce din soiurile: Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot şi

Băbească neagră.

Tehnologia aplicată: Se practică cultura protejată a vitei de vie.

5. Podgoria Dealul Bujorului

Aşezare geografică. Plantaţiile acestei podgorii corespunde aproape în totalitate

subunităţii geografice cunoscută sub numele de Colinele Covurluiului, în spaţiul cărora se

găseşte şi Dealul Bujorului. Podgoria este traversată de paralela de 46° latitudine nordică,

intersectată de meridianul de 28° longitudine estică. Podgoria Dealul Bujorului aparţine

administrativ judeţului Galaţi.

Centrele viticole ale podgoriei sunt: Bujoru, Smulţi, Oancea şi Bereşti.

Climatul este predominant de tip est-european, cu mari contraste între verile toride-

secetoase şi iernile aspre până la geroase, cu toate acestea prezintă însă, resurse heliotermice

superioare celorlalte podgorii.

Perioada de vegetaţie este de 170-180 de zile, suma gradelor de temperatură globală

este de 29000-3400

0 C, suma orelor de strălucire a soarelui 1450 ore, iar precipitaţiile

atmosferice anuale au valori medii de 500 mm, din care în cursul perioadei de vegetaţie cad

400 mm, atunci când se înregistrează de cele mai multe ori deficit.

Fondul pedologic este format din nisipuri, nisipuri-argiloase, iar solurile

reprezentative pentru această podgorie sunt: solurile cenuşii, cernoziomuri, cernoziomuri

cambice şi soluri antropice.

Direcţia de producţie - Sortimentul. În această podgorie se cultivă (pe solurile mai

fertile), cu rezultate bune, soiuri pentru vinuri albe de masă - Fetească regală, Aligoté şi

95

Rkaţiteli, iar pe terenurile mai puţin fertile de la Bujoru, Bereşti şi Smulţi se cultivă soiuri

pentru vinuri albe de calitate superioară - Fetească albă, Riesling italian şi Muscat Ottonel.

Dintre soiurile pentru vinuri roşii de calitate superioară predomină Fetească neagră,

Cabernet Sauvignon, Merlot şi Băbească neagră, fiind practic principala direcţie de producţie

a podgoriei. Se cultivă de asemenea şi soiuri pentru masă cum sunt cele din grupa Chasselas şi

Coarnă, însoţite de Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda, Coarnă neagră selecţionată şi

Cinsaut.

Tehnologia aplicată: forma de conducere semiînaltă, cordon bilateral, sistem

semiprotejat, fără particularităţi.

6. Podgoria Nicoreşti

Aşezare geografică. Podgoria Nicoreşti se află în partea de est a României, între

râurile Siret şi Bârlad. Podgoria aparţine administrativ de judeţul Galaţi, la distanţă mică de

oraşul Tecuci şi la 50 kilometri de oraşul Galaţi. Matematic, arealul podgoriei se încadrează

între coordonatele geografice de 45°52’ şi 45°06’ latitudine nordică şi 27°19’ şi 27°28’

longitudine estică.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Nicoreşti şi Buciumeni.

Climatul este de tip temperat continental, cu nuanţe excesive, care se aseamănă cu

climatul podgoriei Nicoreşti, însă cu resurse hidrice superioare. Frecvenţa temperaturilor

extreme iarna, (-290C), este ridicată, acest lucru determinând protejarea peste iarnă a viţelor.

Perioada de vegetaţie este de 183 zile, suma temeperaturilor eficace 1300 0C, suma

orelor de strălucire a soarelui - 2580 ore, iar precipitaţiile anuale cad în jur de 440 mm şi din

acestea în cursul perioadei de vegetaţie cad aproximativ 310 mm.

Fondul pedologic este reprezentat de cernoziomuri cambice, soluri cenuşii aflate în

proces de eroziune.

Direcţia de producţie – Sortimentul. Soiurile întâlnite în această podgorie sunt

numeroase, dar predomină cele pentru vin roşu de calitate superioară - Fetească neagră,

Merlot, Cabernet Sauvignon, Burgund mare, precum şi soiuri pentru vinuri roşii de masă cum

ar fi: Băbească neagră, Oporto, însă cartea de vizită acestei podgorii sunt vinurile obţinute din

soiul Băbească neagră.

Se cultivă şi soiuri pentru vinuri albe: Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian,

Aligoté, Muscat Ottonel şi Rkaţiteli, însă pe suprafeţe mici. În ceea ce priveşte cultura

soiurilor de struguri pentru masă, acestea se cultivă pe suprafeţe foarte mici (2-5 ha) şi se

întâlnesc soiurile din grupele Chasselas şi Coarnă, mai rar Muscat Perla de Csaba, Muscat de

Hamburg şi Cinsaut.

Tehnologia aplicată: În această podgorie se practică sistemul de cultură protejat şi

semiprotejat.

7. Podgoria Iveşti

Aşezare geografică. Podgoria Iveşti este amplasată în Câmpia Tecuciului, între

paralele de 45°31’- 45°52’, latitudine nordică şi meridianele de 27°31’- 27°34’, longitudine

estică. Administrativ, centrele viticole ale podgoriei Iveşti aparţin judeţului Galaţi.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Iveşti, Tecuci şi Corod, dar există şi două centre

viticole independente Griviţa şi Hanu Conachi (care se prezintă sub forma unei fâşii de

nisipuri eoliene).

96

Climatul este temperat-continental, adesea cu nuanţe de ariditate, cu resurse hidrice şi

heliotermice ce se apropie de cele din podgoria Dealul Bujorului. Suma temperaturilor utile -

1350 0C, suma orelor de strălucire a soarelui 1700 ore, iar precipitaţiile mediile anuale

înregistrate se înscriu în limitele cuprinse între 400-450 mm, iar în cursul perioadei de

vegetaţie nu depăşesc 300 mm.

Fondul pedologic este reprezentat de cernoziomuri şi psamosoluri.

Direcţia de producţie - Sortimentul. În podgoria Iveşti ponderea principală revine

vinurilor roşii de calitate superioară şi celor roşii de masă obţinute din soiurile Cabernet

Sauvignon, Fetească neagră, Merlot, Băbească neagră, Oporto, urmate apoi de vinurile albe de

masă din soiurile Fetească albă, Aligoté şi Rkaţiteli, Riesling italian.

Podgoria Iveşti este recunoscută şi printr-un sortiment tehnologic realizat aici care

cuprinde soiurile Oporto (50%), Merlot (25%), Cabernet Sauvignon (25%).

În sortimentul acestei podgorii se întâlnesc şi soiuri de struguri pentru masă din

grupele Chasselas şi Coarnă, precum şi soiurile Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda şi

Cinsaut.

Tehnologia aplicată: Se practică sistemul de cultură protejat şi semiprotejat şi datorită

deficitului hidric înregistrat vara, se impune irigarea.




întrebări:

a) Care este direcţia principală de producţie a podgoriei Nicoreşti?

b) Care este sortimentul cultivat în podgoria Iveşti?


8. Podgoria Covurlui

Aşezare geografică. Podgoria Covurlui, cea mai sudică dintre podgoriile Podişului

Moldovenesc, amplasată pe „Câmpia înaltă a Covurluiului” şi se situează între paralele de

45°30’ şi 45°50’ latitudine nordică, în zona de intersecţie cu meridianul de 28° longitudine

estică. Administrativ podgoria Covurlui se găseşte în judeţul Galaţi.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Băleni, Scânteieşti, Pechea, Smârdan şi un centru

viticol independent Răcăciuni.

Climatul este continental excesiv de tip est-european, suma temperaturilor globale este

de 3900 0C, iar precipitaţiile anuale nu depăşesc 426 mm.

Fondul pedologic este reprezentat în general de cernoziomuri cambice.

Direcţia de producţie - Sortimentul. În principal, în această podgorie se obţin, vinuri

roşii de calitate superioară şi de masă (Fetească neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon ,

Băbească neagră şi Oporto), dar şi vinuri albe de masă din soiurile Fetească regală şi Aligoté,

iar pentru vinuri albe de calitate superioară se cultivă soiurile Fetească albă, Riesling italian şi

Muscat Ottonel.

97

Soiurile pentru masă cultivate în podgoria Covurlui servesc la aprovizionarea oraşului

Galaţi, dintre ele amintim: grupa Chasselas şi grupa Coarnă, Muscat de Hamburg, Cinsaut şi

Muscat d’Adda.

Tehnologia aplicată este asemănătoare cu cea din podgoriile Dealul Bujorului,

Nicoreşti, Iveşti.

9. Podgoria Zeletin

Aşezare geografică. Podgoria Zeletin înglobează plantaţii răspândite pe aria vestică a

Colinelor Tutovei, desfăşurată latitudinal între paralelele de 46°- 46°30’.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Zeletin, Dealu Morii, Parîncea (jud. Bacău),

Tănăsoaia (jud, Vrancea) şi Gohor (jud. Galaţi).

Climatul în partea nordică a podgoriei are o nuanţă moderat continentală şi accentuat

continentală spre extremitatea sudică, iar resursele heliotermice şi altitudinea scad pe

lungimea celor 50 km pe care se întinde podgoria. Precipitaţiile atmosferice anuale sunt

bogate în general, înregistrează valori medii de peste 530 mm, din care peste 350 mm în

cursul perioadei de vegetaţie. Coeficientul hidrotermic este cuprins între 0,95-1,10, IAOe

înregistrează valori cuprinse între 4,43-4,65, în timp ce indicele heliotermic are valori

cuprinse între 1,81-2,06.

Fondul pedologic al podgoriei este reprezentat de soluri brune şi cernoziomuri

cambice.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Atât podgoria Zeletin, cât şi centrele viticole

independente Răcăciuni şi Bozieni, au ca direcţie principală de producţie producerea vinurilor

albe de masă în proporţie de 95 %, din soiurile: Fetească regală şi Aligoté şi producerea

vinurilor albe de calitate superioară, din soiurile Fetească albă, Riesling italian, Muscat

Ottonel şi Pinot gris.

Vinuri roşii de calitate superioară şi de masă, se obţin în proporţii mai mici din soiurile

Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Băbească neagră şi Oporto, iar dintre soiurile

pentru struguri masă se cultivă Chasselas doré şi roz, Muscat de Hamburg şi Coarnă neagră.

Tehnologia aplicată este asemănătoare cu cea din podgoriile situate în partea sudică a

acestei regiuni, fără particularităţi distincte.

10. Podgoria Panciu

Aşezare geografică. Este cea mai mare podgorie din judeţul Vrancea, fiind plasată în

totalitate în partea nordică a judeţului şi ocupă o suprafaţă de aproximativ 10% din suprafaţa

regiunii viticole din care face parte. Plantaţiile sunt situate la altitudini cuprinse între 125-375

m. Centrele viticole ale podgoriei su nt:Panciu, Ţifeşti şi Păuneşti.

Climatul este temperat continental de câmpie, în care se resimt şi influenţele

climatului moderator central-european, apărând cu o frecvenţă destul de mare accidente

climatice (ierni foarte aspre).

Perioada de vegetaţie este în jur de 180 zile, precipitaţiile medii anuale sunt în jur de

650 mm, cu 400 mm în cursul perioadei de vegetaţie, coeficientul hidrotermic este cuprins

între 0,98-1,03, indicele heliotermic- 1,97-2,03, iar IAOe înregistrează valori cuprinse între

4,48-4,52 şi un indice bioclimatic al viţei-de-vie cu valori cuprnse între 7,87-8,19.

Fondul pedologic este alcătuit din soluri brune podzolite, cernoziomuri argiloiluviale,

brune de pădure.

98

Direcţia de producţie - Sortimentul. Podgoria Panciu este renumită şi rămâne o

permanentă atracţie, pe de o parte, datorită strugurilor de masă care se produc aici, în special

din soiurile Chasselas doré şi Chasselas roze, la care se adaugă Muscat de Hamburg şi Coarnă

neagră şi pe de altă parte, prin calitatea şi diversitaea gamei de vinuri obţinute aici.

Sortimentul vechi cuprindea soiurile: Galbenă de Odobeşti, Plăvaie, Băbească neagră,

etc. În prezent, se produc vinuri albe de masă, din soiurile Fetească regală, Aligoté dar şi din

soiul autohton Plăvaie, precum şi vinuri albe de calitate superioară din soiurile Fetească albă,

Riesling italian şi Muscat Ottonel, iar în unii ani din cauza condiţiilor climatic vinurile au un

excedent de aciditate. Se cultivă şi soiuri pentru vinuri roşii de calitate superioară, Cabernet

sauvignon, Merlot, Băbească neagră, dar prestigiul podgoriei constă în renumitele spumante

din Fetească albă, Fetească regală, Băbească neagră şi Pinot noir.


sistemul de tăiere mixt, cu forma de conducere semiînaltă.




întrebări:

a) Care este principala direcţie de producţie a podgoriilor Zeletin şi

Covurlui?

b) Precizaţi sortimentul vechi şi nou al podgoriei Panciu.

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârsitul unităţii de învăţare

11. Podgoria Odobeşti

Aşezare geografică. Podgoria Odobeşti, una dintre cele mai vechi podgorii din ţară, cu

o vechime ce se pierde în negura vremurilor dacice şi apoi romanice, se aflată în partea de est

a Subcarpaţilor de curbură, deţine tronsonul mijlociu, cu o lăţime de 5-10 km şi o lungime de

circa 30 km, cuprins între valea Putnei în partea nordică şi Valea Milcovului la sud.

Administrativ, podgoria Odobeşti se găseşte în judeţul Vrancea.

Centrele viticole ale podgoriei sunt: Odobeşti, Jariştea şi Boloteşti.

Climatul este de tip temperat continental şi datorită prezenţei îndelungate a maselor de

aer est-european prezintă nuanţe excesive. Cu toate acestea valorilor indicilor climatici

înregistrează valori ridicate şi benefice pentru cultura viţei-de-vie. Precipitaţiile din cursul

perioadei de vegetaţie 379 mm, suma orelor de strălucire a soarelui de 1508 ore, bilantul

temperaturilor globale 33900C, iar perioada de vegetaţie are 184 zile.

Fondul pedologic este alcătuit în general din cernoziomuri şi soluri brune de pădure.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Sortimentul vechi era alcătuit din soiurile

Galbenă de Odobeşti, Plăvaie, Negru vârtos, Vulpe, iar din grupa soiurilor de masă: Razachie,

Coarnă albă, Coarnă neagră.

Podgoria actual este profilată pe producerea de vinuri, în special al celor albe, iar

dintre soiurile existente în cultură menţionăm Feteasca regală şi Aligoté, din care se obţin

vinuri albe de masă, iar pentru obţinerea vinurilor albe de calitate superioară, întâlnim:

Fetească albă, Riesling italian, Sauvignon, Muscat Ottonel. Se spune de altfel că, vinurile

99

acestei podgorii se situează pe locul III datorită prospeţimii şi nobleţei, după vinurile de

Cotnari şi Huşi. Se obţin şi vinuri roşii de masă, în special din soiul Băbească neagră, dar şi

vinuri de calitate superioară din soiurile Merlot, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot

noir. În centrul viticol Boloteşti se obţin distilate învechite de vin, din soiurile Mustoasă de

Măderat, Fetească regală, Plăvaie şi Galbenă de Odobeşti.

Din grupa soiurilor de struguri pentru masă se cultivă soiurile Chasselas doré şi

Chasselas roze, Coarnă neagră, Coarnă albă, precum şi soiurile Muscat de Hamburg şi

Cinsaut.

Trebuie reamintit, ca element distinctiv al acestei podgorii, “Beciul domnesc” denumit

aşa pentru că între anii 1834-1849 s-a zidit un becit boltit cu piatră ponce, pentru păstrarea şi

învechirea vinurilor, pentru domnitorul Mihail Sturdza, beci care există şi astăzi.


sistemul de tăiere mixt, cu coarde lungi, pe forme de conducere semiînaltă.

12. Podgoria Coteşti

Aşezare geografică. Podgoria Coteşti este situată pe sectorul sudic al piemontului

vrâncean din estul Carpaţilor şi Subcarpaţilor Vrânceni, în continuarea podgoriilor Odobeşti şi

Panciu. Plantaţiile se găsesc pe pante care au o expunere predominant sudică şi sud-estică şi o

altitudine ce nu depăşeşte 80 m. Administrativ, podgoria Panciu se găseşte în judeţul Vrancea.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Coteşti, Tâmboieşti, Cârligele şi Vârteşcoiu.

Climatul este specific silvostepei cu accente de tranziţie de la cel moderat umed şi

răcoros al pădurilor subcarpatice, la cel semiarid şi cald al câmpiei stepice din est. În linii

generale, resursele heliotermice sunt mai mari decât în podgoria Odobeşti, iar cele hidrice

sunt asemănătoare.

Fondul pedologic este reprezentat de solurile cenuşii, cernoziomuri cambice, argilo-

iluvice, regosoluri şi soluri antropice.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Cu excepţia centrului viticol Tâmboieşti, a cărui

principală direcţie de producţie este producerea strugurilor de masă, celelalte trei centre au ca

direcţie de producţie obţinerea de vinuri albe şi roşii de masă, din soiurile Fetească regală,

Aligoté şi Băbească neagră, iar în centrul viticol Vârteşcoiu se adaugă vinul obţinut din soiul

Galbenă de Odobeşti. Se obţin de asemenea şi vinuri albe de calitate superioară din Fetească

albă, Riesling italian, Sauvignon şi Muscat Ottonel, dar şi vinuri roşii de calitate superioară

din soiurile Cabernet Sauvignon, Fetească neagră şi Merlot. Dintre soiurile de masă se cultivă

aici cele din grupa Chasselas şi Coarnă, Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda, Cinsaut,

Bicane şi Afuz ali.

Tehnologia aplicată este asemănătoare cu cea din podgoriile situate în partea sudică a

acestei regiuni viticole.




întrebări:

a) Descrieţi pe scurt particularităţile podgoriei Odobeşti.

b) Precizaţi sortimentul podgoriei Coteşti.


100

6.4.3. Regiunea viticolă a Dealurilor Munteniei şi

Olteniei (III)

Renumele şi prestigiul Regiunii viticole a Dealurilor

Munteniei şi Olteniei sunt date de calitatea deosebită a

vinurilor roşii obţinute aici din soiurile: Cabernet

sauvignon, Pinot noir, Merlot, Fetească neagră şi a

vinurilor albe din strugurii soiurilor: Fetească albă,

Riesling italian, Fetească regală, Sauvignon, Tămâioasă

românească, etc.

Limite geografice

Este a doua regiune viticolă a ţării noastre ca mărime (54187 hectare), adunând la un

loc plantaţiile viticole din sudul ţării începând de la Rîmnicu Sărat, până la Halînga în judeţul

Mehedinţi şi Segarcea, judeţul Dolj.

Relieful

Subcarpaţii Meridionali generează o mare diversitate de ecoclimate foarte favorabile

pentru cultura viţei de vie. Altitudinea medie a plantaţiilor viticole este ridicată, în medie

poate să ajungă pînă la aproximativ 242 m.


Climatul este de tip temperat continental, cu influenţe continentale est-europene care

se atenuează spre vest în favoarea celor central-europene şi mediteraneene (mai ales în

Oltenia). Latitudinea mai sudică a acestei regiuni şi prezenţa Carpaţilor Meridionali, care

creează un baraj pentru masele de aer rece din nord, se reflectă într-un areal climatic favorabil

pentru cultura viţei- de-vie, înzestrat cu primăveri timpurii, veri calde până la toride, toamne

lungi şi blânde, ierni friguroase până la geroase. Resursele heliotermice sunt ridicate,

superioare însă, celorlalte regiuni prezentate mai sus, dar cu resurse hidrice mai scăzute.

Tabelul 6.4

Situaţia suprafeţelor cultivate cu viţă-de-vie

în Regiunea viticolă a Dealurilor Munteniei şi Olteniei


Denumirea regiuniii

viticole

Vii pe rod (ha) Total vii

pe rod

(ha)

Vii tinere

(ha)

Total

suprafaţă

viticolă

cultivată (ha)

Vii pentru

struguri

de vin

Vii

pentru

struguri

de masă

- Total

suprafaţă

-


Dealurilor Munteniei şi

Olteniei

51100

1157

52.257

1930

54187

102

Precipitaţiile atmosferice se încadrează între 500 şi 700 mm/an, asigurînd echilibrul

evapotranspiraţiei potenţiale anuale, în cea mai mare parte a regiunii, deficitul fiind mai mare

în părţile sudice şi sud-estice, cu precădere în intervalul iulie-septembrie. Media precipitaţiilor

în cursul perioadei de vegetaţie este de 360 mm.

Solurile

Datorită diversităţii litologice şi de relief, în acest vast areal, se întâlneşte o gamă largă

de soluri: cernoziomuri, soluri brune, brun-roşcate, brune-eumezobazice şi soluri cenuşii

prezente în zona colinară mijlocie, iar argiluvisolurile brune podzolite şi solurile podzolice se

regăsesc pe coamele interfluviale largi şi pe versanţii slab înclinaţi.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Regiunea viticolă a Dealurilor Munteniei şi

Olteniei are ca principală direcţie de producţie obţinerea vinurilor roşii, albe şi aromate de

calitate superioară şi mai puţin producerea vinurilor albe şi roşii de masă (podgoria

Drăgăşani). Pe suprafeţe destul de mari se cultivă şi soiuri de struguri pentru masă, care

produc cantităţi însemnate de struguri destinaţi fie pieţei interne, fie exportului.

Sortimentul cuprinde soiuri pentru vinuri albe de calitate superioare, reprezentate de:

Fetească albă, Fetească regală, Riesling italian, Sauvignon, Pinot gris şi Muscat Ottonel

(Olteanu I. şi colab., 2002), dar şi soiuri pentru vinuri roşii de calitate superioară: Cabernet

Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Fetească neagră şi Burgund mare. În anumite centre viticole -

Breaza şi Pietroasa - există condiţii deosebite pentru cultura binecunoscutelor soiuri, din

sortimentul nostrum autohton, Tămâioasă românească, Grasă de Cotnari şi Busuioacă de

Bohotin, destinate obţinerii vinurilor aromate albe şi roze.

Vinurile albe şi roşii de masă se produc îndeosebi în podgoria Drăgăşani din soiurile

Crâmpoşie selecţionată şi Novac. Din grupa soiurilor de masă cultivate în podgoriile Dealurile

Buzăului, Dealu Mare şi Drăgăşani se pot aminti soiurile: Victoria, Cardinal, Augusta,

Chasselas doré, Afuz Ali, Muscat de Hamburg şi Muscat d’Adda, sortogrupul Coarnă, precum

şi celelalte soiuri noi de struguri pentru masă obţinute în diferitele staţiuni de cercetare ce

aparţin acestei mari regiuni viticole.

1. Podgoria Dealurile Buzăului

Aşezarea geografică. Podgoria este inclusă în zona de la periferie a Carpaţilor de

Curbură, făcând legătura între podgoriile Coteşti-Odobeşti-Panciu la nord şi podgoria Dealu

Mare la sud vest. O particularitate a acestei podgorii o constituie caracterul dispersat al

plantaţiilor viticole, spre deosebire de podgoriile pe care le separă şi în care plantaţiile viticole

sunt aproape compacte.

Centrele viticole ale podgoriei sunt: Râmnicu-Sărat, Zărneşti, Cernăteşti.


Dealurilor Munteniei şi

Olteniei cuprinde 8

podgorii mari:

1 .Dealurile Buzăului, 2. Dealu Mare,

3. Ştefăneşti-Argeş, 4. Sîmbureşti,

5. Drăgăşani, 6. Dealurile Craiovei,

7. Severinului, 8. Plaiurile Drâncei

şi 5 centre viticole independente.

103

Climatul este de tip temperat continental, adesea prezintă nuanţe de excesivitate mai

ales în zona de câmpie, reflectate în veri calde până la toride şi ierni friguroase până la

geroase. Valorile coeficienţilor climatici, hidrotermic şi heliotermic, sunt ridicate, generând

condiţii foarte favorabile pentru cultivarea soiurilor roşii de calitate şi a soiurilor de struguri

pentru masă cu maturare mijlocie (rareori târzie).

Fondul pedologic întâlnit aici este alcătuit din cernoziomuri cambice, cernozoimuri

argiloiluviale, cenuşii, regosoluri, dar şi soluri antropice.

Direcţia de producţie/Sortimentul. Sortimentul tradiţional cuprinde soiurile pentru

vinuri roşii: Negru vârtos, Negru moale, iar sortimentul actual al acestei podgorii este alcătuit

dintr-o varietate mare de soiuri. Suprafeţe mari ocupă soiurile pentru vinuri roşii de calitate

superioară, Cabernet sauvignon, Fetească neagră, Merlot, Pinot noir şi Burgund mare,

cantonate mai ales în centrele Zărneşti şi Cernăteşti, specializate preponderent în producerea

de vinuri roşii. Dintre soiurile pentru vinuri albe întâlnite aici reamintim Fetească albă,

Riesling italian, Aligoté şi Fetească regală.

Din grupa soiurilor de struguri pentru masă, pe suprafeţe mai mari se cultivă cele din

sortogrupul Chasselas şi sortogrupul Coarnă, la acestea adaugându-se soiurile Victoria,

Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, Afuz Ali.

2. Podgoria Dealul Mare

Aşezarea geografică Această podgorie este cea mai întinsă din regiunea Dealurilor

Munteniei şi Olteniei, desfăşurându-se pe o lungime de aproximativ 70 km între râurile Buzău

(la est) şi Teleajăn la vest, aproximativ de o parte şi de alta a paralelei de 45º latitudine

nordică, fiind unul dintre cele mai incheiate masive viticole ale ţării.

Podgoria Dealul Mare este una dintre cele mai renumite podgorii din ţara noastră,

despre care, hrisoavele străine spun că, “pe acestea plaiuri se producea un vin uleios, tare,

durabil, asemănându-l cu cele mai bune vinuri din alte ţări cu tradiţie viticolă”.

Centre viticole. În componenţa podgoriei Dealul Mare intră nouă centre viticole, şi

anume: Boldeşti, Valea Călugărească, Urlaţi-Ceptura, Tohani, Cricov, Breaza, Pietroasa,

Merei şi Zoreşti. Ca centre viticole independente se găsesc aici centrul viticol Bucşani şi

Costeşti.

Climatul este temperat continental, cu influenţe est-europene date de frecventele

pătrunderi ale maselor de aer cald mediteraneean din sud şi sud-vest, deosebit de favorabile

cultivării soiurilor de struguri pentru vinuri roşii. În linii generale, resursele heliotermice cresc

către centrul viticol Pietroasa-Buzău, în timp ce resursele hidrice descresc în acelaşi sens.

Fondul pedologic întâlnit aici este alcătuit din cernoziomuri cambice, cernozoimuri

argiloiluviale, cenuşii, brune luvice, regosoluri, dar şi soluri antropice. Trebuie menţionate şi

cernoziomurile degradate şi rendzinele carbonatate tipice din centrul viticol Pietroasa care

exercită o influenţă favorabilă asupra calităţii vinurilor.

Direcţia de producţie – Sortimentul. Dintre soiurile de struguri pentru vin, în această

podgorie se cultivă soiuri pentru vinuri roşii de calitate superioară din renumitele soiuri

Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Pinot noir, Merlot şi Burgund mare, dar se cultivă şi

soiuri pentru vinuri albe superioare - Fetească albă, Sauvignon, Pinot gris, Riesling italian,

Fetească regală şi Muscat Ottonel. În centrele viticole Breaza şi Pietroasa-Buzău, există

condiţii de excepţie pentru cultura soiurilor pentru vinuri aromate de calitate superioară din

soiurile Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin, Grasă de Cotnari şi Muscat Ottonel.

104

Se cultivă cu bune rezultate soiuri de struguri pentru masă, cum sunt cele din grupa

Chasselas, dar şi soiuri cu maturare mijlocie şi tardivă cum sunt: Muscat de Hamburg, Muscat

d'Adda şi Coarnă neagră. Soiul Bicane întâlneşte condiţii favorabile în centrul viticol Cricov,

iar soiul Afuz Ali atinge o calitate deosebită în centrele Valea Călugărească, Urlaţi, Ceptura şi

Tohani.




întrebări:

a) Care este principala direcţie de producţie a podgoriei Dealu Mare?

b) În care dintre centrele viticole ale podgorie Dealu Mare se cultivă soiuri

de struguri pentru vinuri aromate ?


3. Podgoria Stefăneşti

Aşezarea geografică este situată între Podişul Cândeşti cu Câmpia Română. Podgoria

se conturează sub forma unei benzi discontinui pe directia nord-vest/sud-est cu o lungime de

circa 35 km şi o lăţime medie de 15 km, între paralele de 44°42’ şi 44°55’. Administrativ,

aceasta podgorie se găseşte în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, înglobând oraşele Piteşti,

Topoloveni şi Găieşti.

Centrele viticole ale podgoriei sunt: Ştefăneşti, Topoloveni şi Valea Mare.

Climatul este de tip temperat continental unde se înregistrează cele mai mari valori

privind temperatura medie a lunii iulie (20,8 0C) şi cu cea mai mare cantitate de precipitaţii

din cursul perioadei de vegetaţie. Lungimea perioadei de vegetaţie este de 186 zile la Piteşti şi

192 de zile la Găieşti. Bilanţul termic util este de 1360 0C, insolaţia totală este de 1445 ore.

Fondul pedologic. Solurile sunt brune şi cenuşii de pădure, medii podzolite şi luto-

argiloase, care au un conţinut mare de argilă şi care se încălzesc mai greu.

Direcţia de producţie - Sortimentul. În toate centrele viticole ale podgoriei predomină

soiurile pentru vinuri albe, suprafeţe mari fiind ocupate de soiurile Fetească albă, Aligoté,

Fetească regală, Riesling italian, Sauvignon şi Pinot gris. Se întâlnesc şi soiurile pentru vinuri

aromate: Muscat Ottonel şi Tămâioasă românească, iar datorită resurselor heliotermice mai

bogate, la Topoloveni şi Valea Mare se obţin şi vinuri roşii de calitate superioară din soiurile

Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot şi Burgund mare.

Din grupa soiurilor de struguri pentru masă se cultivă doar soiurile cu maturare

mijlocie, din epocile de maturare III - IV (Perlette, Chasselas doré şi Chasselas roze, Victoria,

Augusta, Muscat de Hamburg).

Cartea de vizită a podgoriei este considerat vinul obţinut din soiul Tămâioasă

românescă, ce conţine 76-86 g/l conţinut în zahăr, 12,1-12,4%0 vol. alcool, aciditate 4,5 g/l,

care a obţinut locul I în 1974 la concursul internaţional de la Montpellier.

105

4. Podgoria Sîmbureşti

Aşezarea geografică. Podgoria Sâmbureşti situată în stănga Oltului, în marea unitate

geografică a Podişului Getic, respectiv în subunitatea cunoscută sub numele de „Podişul

Cotmeana”, constituie o unitate naturală, extinsă pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 ha, ce

moşteneşte un renume vechi în viticultură, ca producătoare de vinuri roşii de mare marcă.

Administrativ, podgoria se găseşte în judeţul Olt.

Centrele viticole ale podgoriei sunt: Sâmbureşti şi Dobroteasa.

Climatul este de tip moderat continental, cu ierni friguroase şi veri calde, fără ca

extremele să fie prea accentuate, climat care se aseamănă foarte mult cu cel al podgoriei

Drăgăşani, dar se observă o mai bună maturare a strugurilor. Temperatura medie multianuală

este de 10,70C, suma temperaturilor globale este de 3936

0 C, valoarea medie a precipitaţiilor

anuale este de 636,9 mm, iar umiditatea în luna august este de 54%, ceea ce are influenţe

pozite în maturarea strugurilor. Indicele heliotermic preia valori mari - 2,23, iar resursele

hidrice sunt moderate, (C.H.= 1,10).

Fondul pedologic este foarte variat, întâlnindu-se soluri eumezobazice, vertisoluri,

brune podzolite, brune argiloase care au un conţinut mare de oxizi de fier, contribuind astfel,

la creşterea acumulărilor pigmenţilor antocianici şi la obţinerea unor vinuri cu însuşiri

organoleptice deosebite.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Principala direcţie de producţie, o reprezintă

cultura soiurilor pentru vinuri albe şi roşii, iar soiurile pentru masă ocupă suprafeţe mai mici,

fiind reprezentate preponderent de Chasselas doré şi Chasselas roze şi Muscat de Hamburg.

Renumele podgoriei este dat de vinurile roşii de calitate superioară obţinute din

soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi Burgund mare. O mare valoare oenologică

de marcă prezintă şi vinurile albe de calitate superioară care au la bază soiurile Riesling

italian, Sauvignon, Fetească albă, Fetească regală.

Tehnologii specifice: sistemul de tăiere mixt, forma de conducere pe tulpini

semiînalte, cu cordon bilateral, fără particularităţi distincte.




întrebări:

a) Ce soi cultivat în podgoria Ştefăneşti reprezintă cartea de vizită a

acestei podgorii?

b) Care este sortimentul podgoriei Sâmbureşti?


5. Podgoria Drăgăşani

Aşezarea geografică. Podgoria Drăgăşani, cea mai veche şi renumită din spaţiul

carpato-danubian al Olteniei, cuprinde plaiurile ce se întind între Subcarpaţii Getici la nord şi

Câmpia Română la sud şi sud-est, fiind situată între paralele 44°30’- 44°55’ latitidine nordică.

106

Teritoriul podgoriei se desfăşoară pe terasele şi versanţii subunităţii cunoscută sub numele de

Podişul Olteţului. Vechimea viilor nu se poate preciza, fiind vorba de primele plantaţii

realizate de geto-daci.

În cadrul podgoriei se disting patru centre viticole: Drăgăşani, Amărăşti, Cerna şi

Iancu Jianu.

Climatul este de tip temperat moderat continental, generat de poziţia geografică, unde

se fac simţite unele influenţe mediteraneene din sud şi sud-vest, care generează o apropiere

sub aspect climatic cu podgoria Dealul Mare, în special sub aspectul resurselor heliotermice.

Distanţele relativ mari între cele trei centre determină diferenţe apreciabile din acest punct de

vedere, cele mai mici resurse heliotermice se înregistrează în centrul viticol Cerna în nordul

podgoriei şi cele mai mari în centrul Iancu Jianu, situat în partea sudică. Suma orelor de

insolaţie în perioada activă de vegetaţie este de 1660 ore, bilanţul termic global este d 3400 0C, iar precipitaţiile anuale – 480 mm, cu o repartizare neuniformă, majoritatea căzând

primăvara şi toamna. Excesul de precipitaţii din toamnă favorizează atacul de putregai care în

unii ani duce la diminuarea producţiei cu aproximativ 50%. Cu o frecvenţă foarte mare se

manifestă şi grindina.

Fondul pedologic. Există în această podgorie şi o varietate mare de soluri, de la brun

roşcate aflate pe terase în partea de sud a podgorie, la brune argilo-iluviale şi brune

eumezobazice din nord.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Vechiul sortiment care a dus faima acestei

podgorii era constituit din soiurile: Crâmpoşie (30%), Braghină (30%), Gordan (30%),

Tămâioasă românească (10%), pentru vinuri albe, iar pentru vinuri roşii: Negru moale, Negru

vârtos, precum şi nişte soiuri locale: Balaban, Roşioară, Slaviţă.

În prezent, în podgoria Drăgăşani, datorită diversităţii şi variabilităţii condiţiilor

ecologice, direcţiile de producţie sunt şi ele diferite, sortimentul fiind constituit în principal

din soiuri pentru vin şi în mică măsură din soiuri de struguri pentru masă. Amintim soiurile

pentru producerea vinurilor albe de calitate superioară - Riesling italian, Sauvignon şi Pinot

gris, apoi a vinurilor aromate de calitate superioară - Tămâioasă românească şi Muscat

Ottonel şi a vinurilor roşii superioare - Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi Burgund

mare) şi a vinurilor albe de masă din soiul Fetească regală. Vinuri de calitate superioară se

produc şi din soiurile noi obţinute aici, Negru de Drăgăşani şi Novac.

Din grupa soiurile struguri pentru masă, o pondere relativ ridicată o au soiurile

Chasselas doré şi Chasselas roze, Victoria, Călina, Azur, Muscat de Hamburg, Muscat

d'Adda.

6. Podgoria Dealurile Craiovei

Aşezare geografică. Podgoria Dealurile Craiovei este o podgorie relativ nouă, pentru

care sortimentul de soiuri ales a fost stabilit pe baza zonării lor în centrul viticol Segarcea

aflat în apropiere, unde viţa-de-vie se cultivă de foarte mult timp. Podgoria se întinde pe

dealurile mai joase, din partea sud-vestică a Podişului Getic, respectiv pe Colinele Amaradiei

şi Colinele Brabovei, coborând şi la nivelul Câmpiei Olteniei din vecinătatea acestui oraş. Din

punct de vedere administrativ podgoria se găseşte în judeţul Dolj.

Centrele viticole ale podgoriei: Banu Mărăcine, Brădeşti, Brabova şi centrul viticol

independent Segarcea.

Climatul este de tip continental, asupra căruia se simt pregnante influenţe vestice şi

sud-vestice şi mai atenuate influenţe est-europene, fapt concretizat în primăveri mai timpurii,

107

veri calde, toamne prelungi şi ierni mai blânde, benefice culturii viţei-de-vie. Temperatura

medie anuală este de circa 11 0C, bilanţul termic activ are valoarea medie de 3499

0C,

precipitaţiile sunt moderate, lungimea perioadei de vegetaţie este de 192 zile.

Fondul pedologic. În această podgorie se întîlnesc soluri brun roşcate, slab podzolite şi

mediu podzolite.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Principală direcţie de producţie a acestei podgorii

este producerea vinurilor roşii de calitate superioară din soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot

noir, Merlot şi Burgund mare. Dintre soiurile pentru vinuri albe, de o bună reputaţie se bucură

Fetească albă, Fetească regală, Sauvignon, Riesling italian, Tămâioasă românească şi Muscat

Ottonel, iar pentru strugurii de masă sunt frecvent întâlnite soiurile din grupa Chasselas, dar şi

soiurile Muscat de Hamburg şi Muscat d'Adda.

7. Podgoria Severinului

Aşezare geografică. Podgoria Severinului este situată în extremitatea sud-vestică a

Podişului Getic, respectiv pe Dealurile Motrului în apropiata vecinătate cu Podişul Mehedinţi.

Două centre viticole ale podgoriei sunt situate aproximativ pe aceeaşi paralelă (42°42’

latitudine nordică), dar distanţate între ele la circa 30 kilometri. Administrativ podgoria se

găseşte în judeţul Mehedinţi.

Centrele viticole ale podgoriei sunt: Severin, Dealul Viilor, Halânga şi Corcova.

Climatul general este de tip temperat moderat continental, cu influenţe vestice

(atlantice) şi sud-vestice (mediterano-adriatice). Resursele heliotermice înregistrate aici sunt

cele mai mari comparativ cu restul podgoriilor sud-carpatice, ceea ce înseamnă că asigură

condiţii pentru cultivarea soiurilor de struguri pentru masă din diferite epoci de maturare (VI).

Suma gradelor de temperatură activă este de 3700 0C, iar suma orelor de strălucire a soarelui

de 1600 ore, cu o lungime a perioadei de vegetaţie activă ce ajunge până la 209 zile,

precipitaţiile medii anuale în jur de 431 mm.

Fondul pedologic. Plantaţiile de viţă-de-vie sunt amplasate pe soluri brune roşcate,

luvice, brune luvice, regosoluri, etc.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Sortimentul vechi era reprezentat de soiurile:

Negru vârtos şi Negru moale, iar în prezent sortimentul este alcătuit din soiuri de struguri de

vin. Pentru vinuri albe, frecvent şi pe suprafeţe mai mari se întâlnesc soiurile Fetească albă,

Fetească regală, Riesling italian, Sauvignon, Muscat Ottonel şi Tămâioasă românească,

aceasta fiind practic şi principala direcţie de producţie a podgoriei. Dintre soiurile pentru

vinuri roşii de calitate superioară menţionăm Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir şi

Burgund mare.

Din grupa soiurilor de struguri pentru masă se cultivă pe suprafeţe mai restrânse,

soiurile Cardinal, soiurile din sortogrupul Chasselas, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda,

Afuz Ali, Italia.

8. Podgoria Plaiurile Drâncei

Aşezare geografică. Podgoria este amplasată la sud-vest de podgoria Severinului, fiind

traversată de meridianul de 23°, longitudine estică şi se încadrează între paralelele de 44°13’-

44°34’ latitudine nordică, situându-se astfel printre podgoriile cele mai sudice ale ţării.

Centrele viticole ale podgoriei sunt Golul Drâncei, Oreviţa-Vânju Mare, Pleniţa, şi

două centre viticole independente Târgu Jiu şi Poiana Cruşeţu.

108

Climatul este temperat continental moderat, dar cu nuanţe mediteraneane, consecinţă a

frecvenţei maselor de aer vestice şi sud-vestice, fără a exclude influenţa maselor de aer

tropical sudic şi cele est-europene. Poziţia climatică în care se află se reflectă în ierni mai

blânde şi mai umede, verile fiind calde şi relativ secetoase. Temperatura medie anuală este de

10,8 0C, bilanţul termic util este de 1592

0C, suma orelor de insolaţie înregistrată în perioada

de vegetaţie este de 1674; suma precipitaţiilor în aceeaşi perioadă este în medie de 364 mm.

Podgoria dispune de resurse heliotermice ridicate cu valori ale indicelui aptitudini

oenoclimatice destul de mari 4878.

Fondul pedologic: Se întîlnesc în general soluri brun roşcate şi regosoluri.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Principala direcţie de producţie, este obţinerea

vinurilor roşii de calitate superioară din soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi

Burgund mare. Sortimentul podgoriei mai cuprinde şi soiuri pentru vinurile albe - soiurile

Fetească albă, Riesling italian, Fetească regală, Sauvignon, precum şi soiuri pentru vinuri albe

aromate - Tămâioasă românească.

În podgoria Plaiurile Drâncei se cultivă soiuri de struguri pentru masă pentru

consumul local, din epocile III-V, Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda şi

Afuz Ali.




întrebări:

a) Ce soiuri pentru struguri de masă se cultivă în cadrul podgoriei

Drăgăşani?

b) Care este sortimentul podgoriei Dealurile Craiovei?


6.4.4. Regiunea Viticolă a Dealurilor Banatului (IV)

Regiunea este specializată şi renumită totodată pentru

producerea de vinuri albe şi roze de masă şi în mai mică

măsură a vinurilor albe şi roşii de calitate superioară.

Soiurile reprezentative pentru această regiune sunt:

Creaţă, Majarcă albă, Steinschiller roz, Riesling italian,

Sauvignon, dar şi soiuri pentru vinuri roşii Cadarcă,

Burgund mare, Merlot şi Pinot noir.

Limite geografice

Plasată în sud-vestul României, această regiune întruneşte, într-o oarecare măsură,

condiţiile unei singure podgorii. Plantaţiile de vii, care ocupă actual circa 3.000 hectare, au un

caracter insular, constituindu-se în mai multe centre viticole.

109

Regiunea viticolă a Dealurilor Banatului se aseamănă cu regiunea viticolă crişano-

maramureşană de la nord de Mureş, de care se deosebeşte prin resurse termice mult mai

bogate, datorită poziţiei latitudinale mai sudice şi a climatului submediteranean mult mai clar

exprimat aici decât în oricare altă parte a ţării.

Tabelul 6.5


în Regiunea Viticolă a Dealurilor Banatului



Climatul este moderat continental cu nuanţă submediteraneană, cu ierni blânde, veri

calde şi toamne prelungi, deci condiţii optime pentru dezvoltarea viţei-de-vie. Resursele

heliotermice sunt ridicate şi relativ omogene pe cuprinsul regiunii, conducând la o bună

maturare şi chiar supramaturare a strugurilor, iar resursele hidrice sunt superioare celor din

Moldova.

Precipitaţiile atmosferice prezintă o medie anuală de 650 mm (550 mm în câmpia

joasă şi 750 mm în dealurile piemontane), iar evapotranspiraţia potenţială anuală atinge

valoarea de 700 mm, fapt care conduce la un regim hidric echilibrat pentru cea mai mare parte

a regiunii, excepţie făcând câmpia vestică (centrul viticol Teremia). Media precipitaţiilor din

perioada de vegetaţie se apropie de valoarea de 395 mm.

Solurile

Predominante în această regiune sunt cele de tip terra rossa (pe solurile calcaroase),

solurile brune-eumezobazice (pe versanţi), brune-argiloiluviale şi regosolurile. Se întâlnesc şi

cernoziomuri şi chiar cernoziomuri levigate, puţin favorabile culturii viţei de vie, în centrul

viticol Teremia (Şerdinescu A. şi colab., 2003).

Centrele viticole din această regiune sunt: Moldova Nouă, Tirol, Silagiu, Recaş şi

Teremia.

Regiunea viticolă a Dealurilor Banatului este specializată în producerea de vinuri albe

şi roze de masă şi în mai mică măsură a vinurilor albe şi roşii de calitate superioară. Soiurile

reprezentative pentru această regiune sunt : Creaţă de Banat, Majarcă albă, Steinschiller,

Riesling italian, Sauvignon, dar şi soiuri pentru vinuri roşii Cadarcă, Burgund mare, Merlot şi

Pinot noir.

Denumirea regiuniii

viticole


vii pe

rod (ha)

Vii tinere

(ha)

Total

suprafaţă

viticolă

cultivată

(ha)

Vii

pentru

struguri

de vin

Vii

pentru

struguri

de

masă

- Total

suprafaţă

-


Dealurilor Banatului 2350 398 2748 310 3058

111

Cultura soiurilor pentru struguri de masă are o pondere mai redusă, iar soiurile

întâlnite sunt cele cu maturare mijlocie : Chasselas doré, Muscat de Hamburg şi Muscat

d’Adda.




întrebări:

a) Care este principala direcţie de producţie a Regiunii viticole a

Dealurilor Banatului?

b) Care sunt particularităţile climatice ale acestei regiuni viticole ?


1. Centrul viticol Moldova Nouă

Aşezare geografică - grupează plantaţiile viticole dispuse pe colinele din bazinele

depresionare, ce însoţesc pe stânga Defileul Dunării şi la adăpostul Munţilor Banatului la nord

şi însumează o suprafaţă de aproximativ 600 ha, iar din punct de vedere administrativ aparţine

de judeţul Caraş Severin.

Climatul - vecinătatea Dunării, expunerea predominant sudică a reliefului şi

frecventele influenţe mediteraneene, explică de ce iernile sunt blânde şi umede, verile lungi şi

calde. Toate aceste calităţi ale climatului şi, cu deosebire, componenta heliotermică, cea mai

ridicată din tot Banatul şi printre cele mai ridicate din ţară, se constituie într-o excelentă

favorabilitate pentru cultura viţei-de-vie.

Fondul pedologic - este reprezentat de solurile brune podzolite.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Sortimentul este foarte variat, principala direcţie

de producţie o constituie producerea vinurilor roşii de calitate superioară, din soiurile

Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Cadarcă şi Burgund mare. O importanţă la fel de

mare o are şi obţinerea vinurilor albe de calitate superioară şi de masă, din soiurile Riesling

italian, Fetească regală, Muscat Ottonel şi Creaţă.

Pe suprafeţe mici sunt cultivate şi soiuri de struguri pentru masă, din epocile de

maturare III-IV (Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda).

2. Centrul viticol Tirol

Aşezare geografică. Cuprinde plaiurile Doclin, Tirol şi Fizeş, situate pe versanţii

Fizeşului din prelungirile vestice ale Dealurilor Tirolului. Administrativ se găseşte în

municipiul Reşiţa.

Climatul acestor dealuri joase nu se deosebeşte mult de cel al Câmpiei Banatului, în

linii generale resursele heliotermice sunt inferioare, iar cele hidrice sunt superioare

comparativ cu Moldova Nouă. Prezintă influenţe atlantice şi mediteraneene, resimţindu-se din

plin protecţia oferită de prezenţa Munţilor Banatului de est. Doar plusul de altitudine şi

112

poziţia în calea maselor mai umede din vest, generează mici diferenţe la nivel climatic, care se

pot observa în evoluţia diferiţilor factori climatici.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Sortimentul cultivat aici, precum şi direcţiile de

producţie sunt asemănătoare cu cele de la Moldova Nouă.

3. Centrul viticol Silagiu

Aşezare geografică. Se găseşte situat în Câmpia înaltă a Buziaşului din nord-estul

Câmpiei Bârzavei şi are o suprafaţă de aproximativ 700 ha. Plaiurile viticole mai importante

sunt Silagiu şi Bacova din imediata apropiere a oraşului Buziaş.

Climatul este moderat continental, asemănător celui de la Tirol, consecinţă a maselor

de aer atlantic şi, complementar, a celor mediteraneene, se reflectă în ierni relativ blânde şi

veri calde.

Direcţia de producţie - Sortimentul. În acest centru viticol se produc cu preponderenţă

vinuri albe de masă şi aromate de calitate superioară, la a căror realizare participă soiurile

Riesling italian, Creaţă, Majarcă, Steinchiller roz, Sauvignon şi Muscat Ottonel. Se produc

aici şi vinuri roşii de calitate din soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi Burgund

mare.

Sortimentul soiurilor pentru masă este limitat la cele cu epocile de maturare III-IV, -

Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda.

4. Centrul viticol Recaş

Aşezare geografică. Grupează plantaţiile situate în partea sud-estică a Câmpiei înalte

Vinga, în triunghiul format de Bega, afluentul ei Beregsău şi Dealurile Lipovei. Acest centru

este traversat de paralela 45°47’ latitudine nordică, fapt care determină fixarea unei poziţii

geografice avantajoase în cadrul Banatului şi a ţării. Planţatiile ocupă o suprafaţă de

aproximativ 1500 ha.

Climatul este temperat, moderat continental cu nuanţă submediteraneană, cu resurse

heliotermice asemănătoare celor de la Silagiu şi Tirol, în timp ce resursele hidrice

înregistrează o valoare mai mică. Aici se înregistrează cea mai scăzută temperatură extremă

minimă din zonă (-33 0C).

Fondul pedologic este alcătuit din soluri brune argilo-iluviale şi soluri brune podzolite.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Centrul Recaş, se evidenţiază prin vinurile roşii

de calitate superioară, care este principala direcţie de producţie, şi se obţin din soiurile

Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Cadarcă, Merlot şi Burgund mare. Şi vinurile albe obţinute

aici sunt de calitate, soiurile predominante fiind: Creaţă, Riesling italian, Fetească regală,

Fetească albă şi Muscat Ottonel. Soiurile pentru masă cultivate fac parte din epocile de

maturare III-IV, care pe lângă Chasselas doré şi roz, şi Muscat de Hamburg include şi Muscat

d'Adda.

5. Centrul viticol Teremia

Aşezare geografică. Este amplasat în Câmpia Torontalului din vestul Câmpiei

Banatului, la nord vest de municipiul Timişoara, reprezentând cea mai vestică arie viticolă a

ţării (este plasat la intersecţia cu paralela 45°57’ latitudine nordică) şi are o suprafaţă de

aproximativ 1600 ha, amplasate la şes. Relieful de câmpie este alcătuit din dune vechi

solificate şi din zone largi, depresionare.

113

Climatul temperat continental, este moderat de prezenţa frecventă a maselor atlantice

şi mediterano-adriatice, încât, dacă verile sunt calde până la foarte calde, iernile se impun prin

blândeţea lor remarcabilă.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Producerea vinurilor albe de masă constituie

direcţia principală de producţie în centrul viticol Teremia, iar soiurile aflate în cultură sunt:

Creaţă, Majarcă albă şi Steinschiller, la care s-a adăugat în ultimul timp, Fetească regală şi

Muscat Ottonel.




întrebări:

a) Care este principala direcţie de producţie a centrului viticol Recaş?

b) Care este sortimentul centrului viticol Teremia?

Comentarii la aceste întrebări veţi găsi la sfârsitul unităţii de învăţare

6.4.5. Regiunea viticolă a Dealurilor Crişanei şi

Maramureşului (V)

Prestigiul Regiunii Viticole a Dealurilor Crişanei şi

Maramureşului este dat de una dintre cele mai renumite

podgorii ale ţării, Miniş-Măderat, recunoscută prin

calitatea şi diversitatea vinurilor obţinute aici, fie vinuri

roşii din soiurile Cadarcă, Merlot, Cabernet Sauvignon,

Pinot noir, fie vinuri albe din soiurile Fetească albă,

Riesling italian, Fetească regală, Furmint, Pinot gris,

Mustoasă de Măderat.

Limite geografice

Această regiune este amplasată în zona deluros-colinară şi de câmpie din nord-vestul

României, care se se desfăşoară în latitudine între paralelele 46º şi 48º, iar în altitudine între

100 m şi 550 m. Este una dintre cele mai întinse regiuni viticole (aproximativ 8000 ha)

atingând totodată punctele cele mai nordice de cultură a viţei-de-vie - centrul viticol Halmeu

- judeţul Satu Mare, iar la sud – Centrul viticol Miniş – judeţul Arad, precum şi cotele cele

mai înalte de pe cuprinsul ţării (Cotea V.D. şi colab., 2000).

Climatul este moderat continental datorită poziţiei şi deschiderii largi spre vest,

pătrunderea unor influenţe mediteraneene dinspre sud-vest (Europa centrală) şi relativa

adăpostire montană faţă de masele nord-estice. Toate acestea, determină prezenţa unor ierni

scurte şi predominant blânde, primăveri timpurii, veri potrivit de calde şi umede, toamne lungi

şi suficient de călduroase.

Cu toate că această regiune viticolă se întinde la nord până aproape de paralela 48º

(cea mai nordică limită de cultură a viţe-de-vie în România), datorită influenţei ecoclimatului

central-european, resursele heliotermice sunt evident mai mari, comparativ cu cele ale regiunii

vecine de la est (Podişul Transilvaniei), iar resursele hidrice sunt mai scăzute.

115

Tabelul 6.6


în Regiunea Viticolă a Dealurilor Crişanei şi Maramureşului


Precipitaţiile, ce ating valoarea anuală de 650 mm, acoperă în general

evapotranspiraţia globală, evidenţiind un echilibru hidric, fără a ignora unele excedente sau

deficite de umiditate regionale. În timpul perioadei de vegetaţie volumul precipitaţiilor este de

aproximativ 400 mm.

Solurile întîlnite în această regiune sunt formate pe anumite sedimente de solificare şi

se înscriu în clasa argiluvisolurilor şi molisolurilor. Argiluvisolurile sunt dominante în

unitatea colinar-deluroasă, fiind reprezentate de soluri brune, brune-podzolite şi brune

eumezobazice, iar molisolurile sunt prezente în zona câmpiilor silvostepice din sud-vestul

regiunii şi sunt reprezentate de cernoziomuri cambice şi argiloiluviale.

Direcţia de producţie – Sortimentul. Condiţiile ecoclimatice din această regiune

permit producerea unei game largi de vinuri albe şi roşii începând de la cele de masă până la

cele de calitate superioară, iar dintre soiurile de struguri pentru masă se întâlnesc (pe suprafeţe

restrânse), Muscat Perla de Csaba şi grupa Chasselas.

Dintre soiurile pentru vinuri albe întâlnim în cultură Fetească albă, Riesling italian,

Fetească regală, Furmint, Pinot gris, Mustoasă de Măderat şi Iordană. O favorabilitate bună

pentru producerea vinurilor roşii se întâlneşte îndeosebi în sudul regiunii, în podgoria Miniş-

Denumirea regiuniii

viticole


pe rod

(ha)

Vii tinere

(ha)

Total

suprafaţă

viticolă

cultivată

(ha)

Vii pentru

struguri

de vin

Vii

pentru

struguri

de masă

- Total

suprafaţă

-


Dealurilor Crişanei şi

Maramureşului

7270 239 7509 370 7879


Dealurilor Crişanei şi

Maramureşului

cuprinde patru podgorii:

1.Miniş-Măderat, 2.Diosig,

3.Valea lui Mihai, 4. Silvaniei

şi un număr de 13 centre viticole dintre care

două sunt independente - Halmeu şi Seini.

116

Măderat, unde se cultivă Cadarcă, Merlot, Oporto şi Burgund mare. În podgoria Silvaniei (în

centrele Şimleul Silvaniei şi Zalău), se produc şi vinuri spumante.

1. Podgoria Miniş Măderat

Aşezare geografică. Este una din cele mai vechi podgorii de pe teritoriul României, iar

în prezent, cea mai importantă şi mai modernă din extremitatea vestică a ţării. Plantaţiile sunt

situate, în cea mai mare parte, în zona de contact a Munţilor Zarandului (ultimele ramificaţii

ale acestor munţi) cu Câmpia Aradului, urmată de zona piemontană de coline şi câmpie din

golful Depresiunii Crişului alb, formând un masiv ce se întinde pe o lungime de peste 40 km

şi o lăţime de la câteva sute de metri la peste 4 km. Această poziţie geografică se reflectă în

ierni scurte şi predominant blânde, primăveri timpurii, suficient de calde şi umede pentru

declanşarea şi întreţinerea ciclului vegetativ, veri calde şi moderat umede, toamne lungi şi

destul de călduroase.

Centre viticole. Principalele centre viticole care şi-au căpătat în timp o bine meritată

recunoaştere sunt centrele viticole, Miniş şi Măderat. Centrul cel mai important este Miniş din

comuna Ghioroc (se găsesc aici – Staţiunea de cercetare viti-vinicolă şi liceu de profil).

Climatul este moderat, temperat continental, datorită deschiderii largi spre masele de

aer mai umede şi mai răcoroase dinspre vest, ce cunoaşte diferenţe între cele 2 centre viticole,

în sensul că la Miniş se resimte influenţa climatului adriatic. Perioada de vegetaţie durează

180-200 zile, suma gradelor de temperatură globală din timpul perioadei de vegetaţie este de

35000C, iar precipitaţiile sunt în medie de 580 mm din care 350mm cad în perioada de

vegetaţie.

Direcţia de producţie – Sortimentul. În podgoria Miniş predomină soiurile pentru

vinuri roşii de calitate superioară din soiurile: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Cadarcă,

Merlot, Burgund mare, Oporto şi Sangiovese, urmate apoi de soiurile pentru vinuri albe de

calitate superioară Riesling italian, Fetească albă, Sauvignon şi Muscat Ottonel. La Măderat,

pe primul plan sunt soiurile pentru vinuri albe de masă, reprezentate în principal de Mustoasă

de Măderat şi Fetească regală. Pe suprafeţe mici se întâlnesc şi o serie de soiuri de struguri

pentru masă din grupa Chasselas şi Muscat de Hamburg, dar în general se cultivă soiuri de

masă cu epoca de maturare mijlocie.

2. Podgoria Diosig

Aşezare geografică. Această podgorie este situată în partea de NV a ţării şi grupează

plantaţiile viticole dispersate pe o largă arie la nord şi nord-est de Oradea, corespondentă

câmpiei şi dealurilor piemontane Oradea-Barcău, de o parte şi de alta a paralelei de 47°10’

latitudine nordică. În cadrul podgoriei se disting trei centre viticole: Diosig, Oradea şi Sîniob-

Marghita.

Climatul este de tip european, moderat continental, fără a exclude unele excesivităţi

ale invaziilor de aer arcto-scandinav în sezonul rece şi de aer tropical în sezonul cald. De

aceea iernile sunt moderat de reci, verile moderat călduroase, cu unele episoade toride-până la

secetoase. Suma temperaturii globale este de 3300 0C, suma orelor de strălucire a soarelui este

de 1500 0C, cu o sumă a precipitaţiilor medii anuale ce nu depăseşte 500 mm, cu doar 300 în

cursul perioadei de vegetaţie. Condiţiile climatice, ar fi în linii generale, prielnice obţinerii

vinurilor de calitatea superioară, dar datorită culesului mai de timpuriu (toamna cad

precipitaţii abundente ce compromit de cele mai multe ori mare parte din producţie) şi a

acidităţii ridicate, se obţin în general vinuri albe de masă.

117

Fondul pedologic este reprezentat de soluri brune argilo iluviale, cernoziomuri, soluri

cenuşii şi regosoluri.

Direcţia de producţie – Sortimentul. Vechiul sortiment de la Diosig se baza pe soiul

autohton local Ardeleancă, iar în prezent întâlnim un sortiment restrâns, constituit în principal

din Fetească albă, Riesling italian, Muscat Ottonel, Furmint din care se obţin vinuri de calitate

superioară, iar din soiurile Fetească regală şi Mustoasă de Măderat se obţin vinuri de masă, iar

dintre soiurile de struguri de masă cultivate aici întâlnim grupa Chasselas şi Muscat de

Hamburg, care asigură consumul local.

3. Podgoria Valea lui Mihai

Aşezare geografică. Podgoria se dezvoltă în condiţiile specifice ale nisipurilor din

Câmpia Carei-Valea lui Mihai de la extremitatea nord-vestică a României. Poziţia sa mai

nordică, climatul de tip central-european cu largă deschidere spre masele de aer oceanic şi

substratul predominant nisipos, stabilizat prin împăduriri cu salcâm, pin negru şi plopi, sunt

principalele coordonate ale mediului de vegetaţie al viţei-de-vie. În acest areal, dunele de

nisip sunt orientate pe direcţia est-vest şi nord-sud şi au o înălţime de 15 m.

Centrele viticole ale acestei podgorii sunt Valea lui Mihai şi Sanislău.

Climatul este temperat, moderat continental, specific ansamblului Câmpiei de Vest.

Datorită poziţiei mai nordice verile sunt moderat calde şi fără secete prelungite, iernile mai

lungi şi mai reci cu rare geruri aspre şi persistente, iar anotimpurile de tranziţie sunt încă

suficient de calde, deci condiţii convenabile culturii viţei de vie, mai ales dacă se

preîntâmpină riscul supraîncălzirii şi suprarăcirii nisipurilor, a rapidităţii infiltrării şi

evaporării apei pe astfel de substrate.

Perioada de vegetaţie este de aproximativ 170 zile, suma gradelor de temperatură este

în jur de 30000C, iar precipitaţiile în cursul perioadei de vegetaţie sunt de 350 mm. În arealele

viticole ale podgoriei Valea lui Mihai în mulţi ani, temperatura minimă din timpul iernii

coboară cu mult sub limita de cultură a viţei-de-vie, fiind necesară cultura protejată.

Fondul pedologic. Solurile cele mai răspândite sunt cernoziomurile gleizate şi argilo-

iluviale. O caracteristică importantă pentru înfiinţarea noilor plantaţii este aceea că, solurile de

aici prezintă în diferitele lor orizonturi, stratificaţii de oxizi de fier, orizonturi impenetrabile

pentru apă, ceea ce necesită ca periodic să se execute desfundatul terenului la o adâncime de

circa 60-70 cm.

Direcţia de producţie – Sortimentul. Sortimentul vechi al acestei podgorii este alcătuit

din soiurile Ardeleancă, Bacator, Lampău, iar actuala direcţie de producţie este orientată spre

obţinerea vinurilor albe de masă din soiurile Ardeleancă, Fetească regală şi Mustoasă de

Măderat, dar se pot obţine, din aceleaşi soiuri şi vinuri materie primă pentru distilate. Pe lângă

aceste soiuri autohtone, se mai întâlnesc şi din sortimentul mondial, ca de exemplu: Riesling

italian, Muscat Ottonel, Traminer roz şi Sauvignon.

4. Podgoria Silvaniei

Aşezare geografică. Podgoria Silvaniei este situată în marea regiune a Dealurilor

Silvaniei din nord-vestul ţării, desfăşurată între Munţii Apuseni la S, Podişul Someşan la E şi

Câmpia Someşului la NV (la vest de Zalău, în judeţul Sălaj). Prin poziţia sa latitudinală, între

paralele de 47°05’şi 47°35’, asemănătoare cu a Cotnarului, este printre cele mai nordice

podgorii din România.

118

Centrele viticole incluse în această podgorie sunt: Şimleul Silvaniei, Zalău, Şamşud,

Răteşti, Halmeu şi Seini, ultimele două fiind centre viticole independente.

Climatul este tipic moderat continental, cu veri moderat calde şi ierni moderat reci,

ambele relativ umede. Dar acest macroclimat este sensibil diferenţiat la nivelul reliefului, în

mezoclimate specifice dealurilor, expuse circulaţiei generale a maselor de aer, şi mezo- sau

microclimate ale depresiunilor ori culoarelor de vale, a căror adăpostire creează acele

ecotopuri cu potenţial viticol.

Un bilanţ al raportului factori pozitivi-factori restrictivi, conduce la aprecierea unui

mediu ecologic de ansamblu cu calităţi mijlocii pentru cultura viţei de vie în regiune, dar cu

prezenţa unor zone (enclave) topogeografice ce oferă condiţii deosebit de favorabile acestei

culturi. Aşadar, resurse heliotermice modeste, iar regimul pluviometric mai bogat.

Fondul pedologic. Predominante sunt solurile brune de pădure, pseudorendzine,

regosoluri, iar textura acestora este o textură argiloasă.

Direcţia de producţie- Sortimentul. Direcţia principală de producţie este obţinerea

vinurilor spumante din soiurile Iordană şi Mustoasă de Măderat. Se produc aici pe terenurile

mai fertile, vinuri de masă din soiurile Fetească albă, Fetească regală şi Muscat Ottonel, iar la

Şimleul Silvaniei şi Şamşud se obţin şi vinuri albe superioare din Fetească albă, Pinot gris,

Traminer roz şi Muscat Ottonel.




întrebări:

a) Care este principala direcţie de producţie a Regiunii Viticole a

Dealurilor Crişanei şi Maramureşului?

b) Care este sortimentul de soiuri cultivate în podgoria Miniş Măderat?

c) Precizaţi sortimentul vechi şi nou al podgoriei Valea lui Mihai.

d) Ce fel de vinuri se obţin în podgoria Silvaniei?


6.4.6. Regiunea viticolă a Colinelor Dobrogei (VI)

Renumele regiunii este dat de vinurile obţinute aici, care

prezintă însuşiri calitative distincte, purtând blazoane de

mare nobleţe. Vinurile sunt, fie dulci, naturale, obţinute

din struguri culeşi la stafidirea boabelor, fie roşii, de

mare marcă, bogate şi intens colorate, fie vinuri albe,

seci, care se disting prin puternica lor personalitate.

Limite geografice.

Este situată în sud-estul României şi corespunde în întregime Podişului Dobrogean,

clar delimitat între Dunăre, Marea Neagră şi frontiera cu Bulgaria. Plantaţiile viticole se întind

de la Mangalia, până la Tulcea şi Măcin, pe o suprafaţă de aproximativ 18 900 hectare.

Predomină aici relieful de platou, cu altitudine slab-moderată şi o anumită fragmentare, iar

119

bioclimatul net continental al stepei şi silvostepei pontice, este parţial atenuat de vecinătatea

Mării Negre şi de masele acvatice din Bălţi şi Delta Dunării. Deţine aşadar, resurse

heliotermice mari, alături de resurse hidrice foarte scăzute.

Regiunea viticolă a Colinelor Dobrogei, cuprinde podgoriile Murfatlar, Istria-Babadag

şi Sarica-Niculiţel.


Cadrul natural constituie condiţia de bază în dezvoltarea viticulturii acestei regiuni,

multe dintre vinurile obţinute aici fiind foarte apreciate şi solicitate. La realizarea calităţii

deosebite a vinurilor participă întreaga ambianţă a factorilor ecologici, dar suveran se impune

climatul cu potenţialul său caloric deosebit de avantajos, mai puţin componenta sa hidrică

care rămâne deficitară sub aspect natural.

Se poate spune că aici se întâlnesc cele mai bogate resurse heliotermice (cele mai

ridicate medii anuale), cu efecte benefice asupra maturării şi supramaturării strugurilor, iar

prezenţa Mării Negre face ca durata efectivă de strălucire a soarelui să fie cea mai mare din

ţară, dar pe fondul unui volum de precipitaţii scăzut.

Precipitaţiile sunt, din punct de vedere cantitativ, printre cele mai reduse din ţară, ele

prezentând valori medii anuale de 420 mm, 250 mm fiind înregistrate în perioada de

vegetaţie, în partea central-sudică a podişului dobrogean, iar pe înălţimile de peste 200-250 m

din partea nordică pot atinge 500 mm. Precipitaţiile sunt insuficiente în lunile de vară, când

se manifestă secete frecvente şi adesea prelungite, de unde şi nevoia acoperirii deficitului prin

irigare (Şerdinescu A. şi colab., 2003).

Solurile dominante în aceste areale viticole, sunt molisolurile de stepă (cernoziomuri,

soluri bălane) şi silvostepă (cernoziomuri cambice), urmate de solurile cenuşii şi rendzinele

calcaroase.

Direcţia de producţie - Sortimentul.

În această regiune se conturează două direcţii principale de producţie, atât cultura

soiurilor de struguri de masă cât şi de vin. Dintre soiurile de struguri pentru masă (care

acoperă necesităţile de consum ale litoralului), se cultivă Cardinal, Regina viilor, Chasselas

doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, Afuz Ali şi Italia, iar pe suprafeţe restrânse se

cultivă şi soiurile pentru stafide.

Regiunea viticolă a Colinelor Dobrogei este însă specializată în producerea vinurilor

albe şi roşii de calitate superioară de la cele seci până la cele dulci naturale. Din sortimentul

pentru vinuri albe se regăsesc în cultură Aligoté, Riesling italian, Fetească albă, Fetească

regală, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Muscat Ottonel, iar dintre cele roşii: Cabernet

Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi Burgund mare.


Colinelor Dobrogei cuprinde

trei podgorii:

1. Murfatlar

2. Istria-Babadag

3. Sarica-Niculiţel

121

Tabelul 6.7

Situaţia suprafeţelor cultivate cu viţă-de-vie,

Regiunea Viticolă a Colinelor Dobrogei


1. Podgoria Murfatlar

Aşezare geografică. Această renumită podgorie dobrogeană, este situată în sud-estul

României, respectiv în podişul Dobrogei de Sud, de o parte şi de alta a canalului Dunărea –

Marea Neagră, fosta vale Carasu, întinsă de la Basarab până la Cernavodă şi care acoperă o

suprafaţă de 7000 ha.

Centrele viticole mari din această podgorie sunt: Murfatlar, Medgidia şi Cernavodă,

dar mai la sud sunt localizate câteva centre viticole independente: Adamclisi, Mangalia,

Chirnogeni, Hîrşova şi Dăeni.

Climatul este de tip continental, cu veri călduroase şi secetoase, ierni moderate,

primăveri timpurii şi toamne târzii, încât perioada de vegetaţie este cea mai prelungă din

întreaga ţară. Asupra centrului viticol Murfatlar şi-a pus amprenta vecinătatea Mării negre,

care determină deplasarea temperaturilor ridicate până toamna târziu şi a celor scăzute spre

primăvară. Prin urmare, luna martie este destul de rece, ceea ce face ca ultimul îngheţ să se

producă în a doua jumătate a lunii aprilie, iar lunile octombrie şi noiembrie să fie suficient de

calde, creând astfel, posibilităţi pentru maturarea strugurilor şi producerea vinurilor licoroase

dulci naturale.

Precipitaţiile se află la limita inferioară a cerinţelor viţei-de-vie, media multianuală

fiind de 439,5 mm, iar în cursul perioadei de vegetaţie nu depăşesc media de 200 mm, ceea ce

necesită irigarea în perioadele mai secetoase.

Fondul pedologic este alcătuit din soluri bălane, care predomină în partea de est şi

centrală şi cernoziomuri în partea de est.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Sortimentul podgoriei Murfatlar cuprinde o gamă

largă de soiuri. Soiurile pentru vinuri albe de calitate superioară sunt reprezentate în principal

de Pinot gris, Chardonnay, ambele obţin cele mai bune rezultate din ţară, urmate de Riesling

italian, Sauvignon şi Muscat Ottonel. Pentru vinuri roşii de calitate superioară se cultivă

soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi Fetească neagră, precum şi soiurile noi

obţinute aici, Mamaia, Cristina. Trebuie specificat, că datorită condiţiilor ecoclimatice foarte

favorabile întâlnite aici, există posibilitatea de producere a unei game largi de vinuri albe şi

Denumirea regiuniii

viticole


vii pe

rod

(ha)

Vii tinere

(ha)

Total

suprafaţă

viticolă

cultivată

(ha)

Vii

pentru

struguri

de vin

Vii

pentru

struguri

de

masă

- Total

suprafaţă

-


Colinelor Dobrogei 14930 1650 16580 2320 18900

122

roşii, de la cele seci, până la vinurile dulci naturale. Cele pentru struguri de masă ocupă

suprafeţe cu mult mai reduse decât cele pentru vin. În afară de soiurile din grupa Chasselas,

care datorită condiţiilor de secetă nu realizează struguri de calitatea celor din alte podgorii

(Panciu), se cultivă aici întreg conveierul varietal cu soiuri de masă, la care se adaugă şi

soiurile Victoria, Augusta, Xenia.

Centrul viticol Medgidia se găseşte la limita dintre Podişul Dorobanţul şi Podişul

Negru Vodă şi se caracterizează print-un climat moderat continental, care prezintă un

caracter excesiv în porţiunea centrală şi moderat spre litoral. Verile sunt călduroase, cu ierni

uneori aspre, când temperatura poate scade până la -33 0C. Sortimentul de soiuri este acelaşi

ca cel de la Murfatlar, fiind ceva mai bogat în spectrul soiurilor de struguri de masă – se

cultivă de la Muscat Perla de Csaba până la soiul Italia, la care se mai adaugă şi soiul Kişmiş

alb. Centrul viticol Cernavodă este situat pe platforma dobrogeană, având aspect de podiş

vălurat. Din punct de vedere termic, temperatura medie anuală este cu mult mai ridicată decât

temperatura medie anuală pe ţară. Se cultivă aceleaşi soiuri ca şi în celelalte centre viticole, la

care se adaugă Sortogrupul Chasselas şi Alphonse Lavallée.

2. Podgoria Istria-Babadag

Aşezare geografică. În partea estică a Dobrogei, la sud de Delta Dunării se găseşte

situată podgoria Istria-Babadag. Plantaţiile de vii sunt situate în cuprinsul marii depresiuni

dintre dealurile Tulcei şi Dealurile Niculiţelului la N şi NV, Podişul Babadagului la S şi SV.

Trei centre viticole cunoscute se regăsesc în această podgorie şi anume: Istria, Babadag şi

Valea Nucarilor.

Climatul temperat continental excesiv, este atenuat în parte de vecinătatea Mării

Negre, a Razelmului şi a Deltei Dunării. Prezintă resurse heliotermice mai scăzute decât cele

înregistrate la Murfatlar, influenţă mare exercitând cele trei lacuri vecine: Razlem, Babadag,

Sinoe. Bilanţul termic util este de 1400-1500 0 C, suma orelor de strălucire a soarelui de 1500

ore, iar precipitaţiile înregistrează valori ceva mai ridicate.

Fondul pedologic. Solurile din această podgorie sunt formate pe loess şi cernoziomuri,

soluri bălane, cenuşii, regosoluri.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Sortimentul acestei podgorii, include atât soiuri

pentru struguri de masă cât şi soiuri de vin, însă cele de masă sunt mai puţin extinse

cultivându-se preponderent soiuri cu maturare în epoca III-IV cum sunt: Chasselas doré şi

Chasselas roze, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, Afuz Ali. Sortimentul de soiuri este

axat, în primul rând, pe direcţia producerii vinurilor roşii de calitate superioară din soiurile:

Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Burgund mare şi Băbească neagră, iar pentru vinuri

albe de calitate superioară se întâlnesc soiurile: Riesling italian, Sauvignon, Pinot gris,

Fetească albă, Fetească regală şi Aligoté.

3. Podgoria Sarica-Niculiţel

Aşezare geografică. Este situată în partea nordică şi nord-vestică a Dobrogei, între

paralele de 45° - 45°20’latitudine nordică. Ea ocupă areale dispersate pe versanţii Munţilor

Măcinului, Dealurilor Niculiţelului şi Tulcei, ca şi depresiunile şi treptele marginale ale

acestora (Cotea V.D. şi colab., 2000). În cadrul acestei podgorii se delimitează trei centre

viticole: Niculiţel, Tulcea şi Măcin.

Climatul este temperat continental, de tip arid-semiarid până la altitudini de circa 200

m şi de tip semiumed pe culmile şi masivele mai înalte. Bilanţul termic este de doar 1300-

123

14000C, suma orelor de insolaţie 1300-1400 ore, iar suma precipitaţiilor este de 380 mm.

Frecvenţa anilor secetoşi este destul de mare, cu ierni moderate.

Fondul pedologic. Solurile sunt cernoziomuri cambice şi cenuşii, în centrul viticol

Niculiţel şi regosoluri şi soluri antropice în celelalte 2 centre viticole.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Podgoria Sarica Niculiţel prin centrele Niculiţel şi

Tulcea este cunoscută în primul rând prin vinurile roşii de calitate superioară, obţinute din

soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Băbească neagră şi Burgund mare, iar în centrul vit icol

Măcin se produc vinuri roşii de masă din soiul Băbească neagră, Burgund mare şi Sangiovese

şi vinuri albe de masă din soiurile Aligoté, Rcatiteli, Fetească regală şi de calitate superioară

din soiurile Muscat Ottonel, Riesling italian.

Plasarea geografică a podgoriei în sudul ţării oferă condiţii prielnice de cultivare a

soiurilor pentru struguri de masă timpurii până la cele cu maturare târzie, ca de exemplu Afuz

Ali, Italia, Xenia.

Rezultate bune, în centrul viticol Măcin, dau doar soiurile la care maturarea strugurilor

nu depăşeşte epoca a IV-a (Muscat de Hamburg).




întrebări:

a) Care sunt podgoriile care alcătuiesc Regiunea Viticolă a Colinelor

Dobrogei?

b) Care este principala direcţie de producţie a podgoriei Murfatlar?

c) Precizaţi centrele viticole ale podgoriei Sarica Niculiţel şi specificaţi

principala direcţie de producţie a acestora?


6.4.7. Regiunea viticolă a Teraselor Dunării (VII)

Regiunea viticolă a Teraselor Dunării este recunoscută în

primul rând pentru producţia de struguri pentru masă din

întreg conveierul varietal, de la soiurile cu maturare

timpurie, pînă la cele cu maturarea tardivă.

Limite geografice

Această regiune este situată în cea mai mare parte pe Terasele Dunării din sud-estul

Câmpiei Române şi cuprinde în aria ei podgoriile Ostrov şi Greaca, iar suprafeţele cultivate

sunt de circa 11271 ha. Deşi unele centre viticole din aceste două podgorii sunt distanţate

între ele, prezenţa unor vii răzleţe de legătură care sunt plasate în condiţii ecologice similare,

certifică conturarea unei regiuni vitivinicole distincte cu numele de mai sus (Cotea V. D. şi

colab., 2000). Datorită poziţiei sale geografice această regiune viticolă deţine cele mai mari

resurse heliotermice, în condiţiile unor resurse hidrice modeste, ameliorate întrucâtva de

prezenţa benefică a Dunării.

Caracteristicile climatului.

Climatul este temperat continental, stepic şi silvostepic, cu precipitaţii insuficiente şi

extremism termic, ce pun în pericol normala desfăşurare a spectrului fenologic dacă nu se iau

124

măsuri protective, (cultură protejată, irigare) îndeosebi contra îngheţurilor hibernale şi a

deficitului de umiditate înregistrat în perioada vară-toamnă.

Precipitaţiile anuale înregistrează o medie de 500 mm anual, iar în perioada de

vegetaţie se înregistrează în medie 300 mm, o medie mai ridicată în centrul viticol Greaca şi

mai scăzută în centrul viticol Feteşti. Faţă de evapotranspiraţia potenţială care variază între

700-750 mm apare un deficit hidric accentuat care trebuie completat prin irigaţii.

Solurile sunt reprezentate în principal prin cernoziomuri cambice, cernoziomuri

argilo-iluviale, soluri bălane şi psamosoluri. Pe versanţi predomină regosolurile şi solurile

antropice, iar în Lunca Dunării şi Balta Ialomiţei se regăsesc soluri hidromorfe şi soluri

aluviale, variat gleizate.

Tabelul 6.8


în Regiunea Viticolă a Teraselor Dunării


Direcţia de producţie - Sortimentul. Regiunea viticolă a Teraselor Dunării este

specializată în primul rând în producţia de struguri de masă, de la soiurile timpurii la cele

târzii. Producţia vinicolă este constituită în cea mai mare parte din vinuri de masă între care

dominante sunt cele pentru vinuri albe. În unele centre viticole, în anumiţi ani deosebit de

favorabili, unele vinuri roşii pot atinge şi calitatea ce se cere unui vin de calitate.

Sortimentul cultivat în cadrul regiunii este foarte variat, fiind reprezentat îndeosebi de

soiurile pentru struguri de masă, începând cu cele cu coacere extratimpurie până la cele cu

maturare târzie. Principalele soiuri cultivate sunt : Muscat Perla de Csaba, Cardinal, Victoria,

Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, Italia, Afuz Ali, Tamina, Xenia şi

Greaca. Dintre soiurile pentru vinuri albe, de o bună apreciere se bucură: Feteasca regală,

Riesling italian, Sauvignon, Crâmpoşie selecţionată, Donaris, iar dintre soiurile roşii sunt

preferate soiurile Cabernet sauvignon, Merlot şi Burgund mare.

1. Podgoria Ostrov

Aşezare geografică. Această podgorie se găseşte localizată între Dunăre şi graniţa cu

Bulgaria, pe faţada dunăreană a Podişului Oltinei din sud-vestul Dobrogei.

Denumirea regiuniii

viticole


vii pe

rod

(ha)

Vii tinere

(ha)

Total

suprafaţă

viticolă

cultivată

(ha)

Vii

pentru

struguri

de vin

Vii

pentru

struguri

de

masă

- Total

suprafaţă

-


Teraselor Dunării 10920 211 11131 140 11271

125

Centre viticole. În cadrul podgoriei se disting centrele viticole Ostrov, Băneasa,

Oltina, Aliman şi Feteşti (centru viticol independent).

Climatul se manifestă printr-un accentuat climat continental fără a atinge

excesivitatea climatului din Dobrogea Centrală. Asprimea iernilor şi căldura verilor sunt

moderate întrucâtva de prezenţa Bălţii Ialomiţei şi brizele de vară ce vin dinspre ea.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Condiţiile favorabile întâlnite aici, permit

cultivarea unui sortiment bogat şi variat de soiuri pentru struguri de masă, format din Muscat

Perlă de Csaba, Cardinal, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, Afuz Ali, Italia, Chasselas

doré şi Chasselas roz, Alphonse Lavallée. Se cultivă şi soiuri apirene pentru producerea de

stafide, pe suprafeţe mici, soiul Sultanină fiind cel mai reprezentativ.

Principala direcţie de producţie a acestei podgorii este producerea strugurilor pentru

masă, însă condiţiile ecoclimatice sunt favorabile şi pentru cultura soiurilor pentru vinuri albe

de calitate superioară seci sau demiseci din soiurile Pinot gris, Riesling italian, Fetească

regală, Sauvignon şi Rkaţiteli.

2. Podgoria Greaca

Aşezare geografică. Podgoria este situată în vecinătatea Dunării din sudul Câmpiei

Române, la aproximativ 45-50 km de Bucureşti, pe marginea sudică a Câmpiei Burnazului

estic, la o altitudine de aproximativ 70 m şi la întretăierea paralelei 44°6’latitudine nordică cu

meridianul de 26°21’ longitudine estică. În componenţa sa intră centrul viticol Greaca şi

două centre viticole independente Giurgiu şi Zimnicea. Prin marea majoritate a

componentelor sale, cadrul natural permite cultivarea viţei-de-vie cu foarte bune rezultate atât

în ceea ce priveşte cantitatea, cât şi calitatea producţiei.

Climatul este de tip temperat continental de tranziţie, un climat situat la limită între

climatul excesiv continental est-european şi cel moderat continental central-european. Această

poziţie climatică are drept consecinţe, ierni aspre cu umiditate redusă, veri toride şi secetoase,

primăveri timpurii şi umede, iar toamnele sunt prelungi şi relativ uscate, extremele

hidrotermice fiind atenuate în oarecare măsură de excesul de umiditate al luncilor Dunării.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Direcţia principală de producţie în podgoria

Greaca, o constituie strugurii pentru masă obţinuţi din soiurile Muscat Perlă de Csaba, Muscat

de Hamburg, Muscat d'Adda, Afuz Ali, Italia, Cardinal, Chasselas doré şi roz, Alphonse

Lavallée şi Victoria. S-au mai extins în cultură în ultima vreme şi soiurile noi obţinute:

Tamina, Xenia şi Greaca. În centrele viticole independente (Giurgiu şi Zimnicea), se cultivă

aproximativ aceleaşi soiuri pentru struguri de masă, dar suprafeţele cultivate sunt mult mai

restrânse, iar strugurii sunt doar pentru consumul local. Dintre soiurile de struguri pentru

vinuri albe, de o bună apreciere se bucură Fetească regală, Riesling italian, Crâmpoşie şi

Donaris, iar dintre soiurile pentru vinuri roşii de calitate superioară întâlnim în cultură

Cabernet Sauvignon, Merlot şi Burgund mare.




întrebări:

a) Care sunt podgoriile care alcătuiesc Regiunea Viticolă a Teraselor

Dunării?

b) Care este principala direcţie de producţie a podgoriei Ostrov?


127

6.4.8. Regiunea viticolă a nisipurilor şi a altor terenuri

favorabile din sudul ţării (VIII)

Terenurile nisipoase şi luto-nisipoase prezente pe arii

extinse în cadrul regiunii, limitează potenţialul cantitativ

şi calitativ de producţie al soiurilor, de aceea regiunea

este specializată în producerea vinurilor de masă (albe,

roze şi roşii) şi producerea strugurilor pentru masă.

Limite geografice

Această regiune înglobează plantaţiile viticole, uneori cu caracter insular, înfiinţate pe

nisipurile şi solurile nisipoase de pe Terasele Dunării, Terasele Jiului şi bazinele râurilor

Călmăţui şi Buzău din Câmpia Bărăganului (aproximativ 13 000 hectare plantaţii viticole).

Cea mai întinsă şi reprezentativă zonă viticolă pentru această regiune o reprezintă nisipurile

din stânga Jiului din sudul Olteniei.


Climatul este un climat de tranziţie, între cel moderat continental central-european şi

cel tipic continental est-european, peste care se suprapun certe influenţe mediteraneene. Toate

aceste influenţe se reflectă în ierni relativ blânde, primăveri timpurii, veri călduroase şi

toamne prelungi. Poziţia geografică mai sudică şi relieful de câmpie întinsă face ca regiunea

să beneficieze de un bogat potenţial heliotermic.

Precipitaţiile anuale ating o valoare medie de 528 mm, din care în perioada de

vegetaţie a viţei-de-vie, 306 mm precipitaţii.

Solurile

Majoritatea solurilor prezintă o textură nisipoasă sau luto-nisipoasă precum şi o bună

permeabilitate pentru apă. Regiunea se remarcă prin prezenţa nisipurilor eoliene şi a

depozitelor loessoide pe care în dercursul evoluţiei s-au format psamosoluri, dar şi

cernoziomuri cambice şi soluri antropice, mai mult sau mai puţin favorabile viţei-de-vie. Pe

terasele Oltului sunt predominante solurile brune-roşcate şi regosolurile, iar în zona de câmpie

înaltă sunt prezente cernoziomurile argiloiluviale vertice şi vertisolurile.

Podgoriile regiunii

În cadrul regiunii viticole a nisipurilor şi altor terenuri favorabile din sudul ţării se

diferenţiază trei podgorii - Podgoria Dacilor, Podgoria Calafat, Podgoria Sadova-Corabia,

care cuprind un număr de opt centre viticole. Pe lângă acestea mai întâlnim şi 11 centre

viticole independente, şi anume: Drăgăneşti-Olt, Furculeşti, Mavrodin, Urziceni, Sudiţi,

Ulmu, Însurăţei, Ruşeţu, Cireşu, Jirlău şi Râmnicelu.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Terenurile nisipoase, prezente pe arii destul de

mari în cadrul regiunii, limitează potenţialul cantitativ şi calitativ de producţie al soiurilor, de

aceea regiunea este specializată în producerea vinurilor de masă (albe, roze şi roşii) şi în

producerea strugurilor pentru masă.

Pentru producerea vinurilor albe cele mai cultivate soiuri sunt : Aligoté, Fetească

regală, Riesling italian, Saint Emilion şi Rkaţiteli, iar pentru vinuri roze şi roşii soiurile :

Roşioară, Băbească neagră, Sangiovese, Burgund mare, Cabernet Sauvignon şi Merlot. Pentru

strugurii de masă sunt cultivate soiurile cu epocile I-V de maturare (Muscat Perla de Csaba,

Cardinal, Chasselas doré, Muscat d'Adda, Coarnă neagră şi Italia).

128

Tabelul 6.9

Situaţia suprafeţelor cultivate cu viţă-de-vie în

Regiunea Viticolă a nisipurilor şi a altor terenuri favorabile din sudul ţării


1. Podgoria Dacilor

Aşezare geografică. Este situată în Câmpia Blahniţei din extremitatea vestică a

Câmpiei Olteniei, traversată de paralela de 44°20’ latitudine nordică.

Fondul pedologic îl constituie nisipurile şi parţial depozitele loessoide ce acoperă

sistemul de terase dunărene din acest sector. Plantaţiile viticole sunt dispersate în trupuri de

diferite mărimi şi prezintă un grad mai mare de concentrare în sudul şi sud-vestul Câmpiei

Blahniţei, grupându-se în trei centre viticole: Vraţa, Izvoare şi Jiana.

Climatul prezintă caractere de tranziţie între cel temperat continental est-european şi

cel moderat continental central-european, pe fondul cărora se suprapun influenţe

mediteraneene (sudice şi sud-vestice). Se întâlnesc aici ierni blânde şi mai umede, veri

călduroase şi cu ariditate moderată, primăveri timpurii şi toamne prelungi, foarte benefice

culturii viţei de vie.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Podgoria Dacilor este profilată pe producerea de

vinuri şi struguri de masă. Cele mai cultivate soiuri de struguri pentru masă sunt: Muscat

Perla de Csaba, Chasselas doré şi Chasselas roz, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda şi Afuz

Ali. Pentru obţinerea vinurilor albe, roze şi roşii, frecvente în cultură sunt soiurile Saint

Emilion, Rkaţiteli, Roşioară, Băbească neagră, Sangiovese, din care se realizează vinuri de

masă şi de calitate superioară (Olteanu I. şi colab., 2002).

2. Podgoria Calafat

Aşezare geografică. Podgoria este amplasată în Câmpia Olteniei, respectiv pe terasele

dunărene, acoperite majoritar de nisipurile eoliene dunificate din partea vestică a Câmpiei

Băileştilor. Podgoria reuneşte plantaţiile viticole din doar două centre viticole: Poiana Mare şi

Cetate.

Climatul este de tip temperat continental de tranziţie, excesele climatului est-european

şi uneori cele cu caracter arctic, fiind temperate de frecvenţa maselor vestice şi

Denumirea regiuniii

viticole


pe rod

(ha)

Vii tinere

(ha)

Total

suprafaţă

viticolă

cultivată

(ha)

Vii

pentru

struguri

de vin

Vii

pentru

struguri

de masă

- Total

suprafaţă

-


nisipurilor şi a altor

terenuri favorabile din

sudul ţării

12970 82 13052 130 13182

129

mediteraneene. Prin urmare, verile sunt calde până la toride şi nu excesiv de sărace în

precipitaţii, iar iernile sunt îmblânzite de influenţa aerului adriatic-mediteranean. Poziţia

latitudinală, împreună cu cea climatică şi cu relieful de câmpie joasă, explică bogăţia fluxului

radiativ şi termic, întâlnite în această podgorie.

Direcţia de producţie - Sortimentul. Dintre soiurile de struguri pentru vin întâlnim:

Fetească regală, Riesling italian, Saint Emilion, Rkaţiteli, Roşioară, Sauvignon, Băbească

neagră şi Cabernet Sauvignon, din care se obţin vinuri albe şi roze de masă, dar şi vinuri roşii

de calitate superioară, iar din grupa soiurilor de struguri de masă, o gamă destul de restrânsă:

Muscat Perla de Csaba, Muscat de Hamburg, Afuz Ali şi soiurile din grupa Chasselas.

3. Podgoria Sadova-Corabia

Aşezare geografică. Podgoria Sadova-Corabia este situată în sud-estul Câmpiei

Olteniei şi valorifică foarte bine nisipurile şi dunele nisipoase din sudul şi vestul câmpiei

Caracalului, respectiv de pe stânga Jiului şi stânga Dunării. În cadrul acestei podgorii se

conturează trei centre viticole Dăbuleni, Tîmbureşti şi Potelu.

Climatul este specific podgoriilor din sudul ţării, un climat destul de generos sub

aspect heliotermic care suplineşte unele carenţe ale substratului, care este destul de sărac.

Tipul climatului este cel temperat continental, cu menţiunea că excesele climatului temperat

continental est-european sunt moderate. Se întâlnesc ierni ceva mai umede şi mai blânde, iar

verile sunt calde până la foarte calde.

Direcţia de producţie- Sortimentul. În principal în podgoria Sadova-Corabia se obţin

vinuri roze şi roşii de masă din soiurile Roşioară, Sangiovese şi Băbească neagră, iar în

centrele viticole Dăbuleni şi Tîmbureşti se produc vinuri roşii de calitate superioară din soiul

Cabernet Sauvignon. La Dăbuleni şi Potelu nu lipsesc nici vinurile albe de masă, din soiurile

Saint Emilion şi Rkaţiteli. Soiurile de struguri de masă cultivate aparţin epocilor de maturare

III-IV (grupa Chasselas, Muscat de Hamburg, Afuz Ali.).




întrebări:

a) Care sunt podgoriile care fac parte din Regiunea Viticolă a nisipurilor şi

a altor terenuri favorabile din sudul ţării?

b) Care este principala direcţie de producţie a podgoriei Sadova - Corabia?

c) Care sunt particularităţile ecopedoclimatice ale acestei regiuni viticole ?


131


Variabilitatea şi complexitatea peisajului geografic al ţării noastre,

determină importante deosebiri sub aspect ecoclimatic, peste care se

suprapun şi cele de ordin ecopedologic, iar împreună determină o

maturare diferenţiată a strugurilor aceluiaşi soi, de la o podgorie la alta,

în funcţie de amplasarea acestuia;

Plantaţiile de vii sunt concentrate în lanţ continuu, mai ales în zona

colinară din răsăritul şi sudul lanţului carpatic, ori în masive strânse,

formând regiuni şi centre viticole distincte din punct de vedere

ecologic, caracterizate prin condiţii morfo-pedo-climatice relativ

asemănătoare, cu sortimente şi direcţii de producţie viti-vinicolă

specifice;

Deosebirile ecoclimatice înregistrate sunt generate, pe de o parte de

prezenţa lanţului muntos care exercită o mare influenţă la scară

geografică şi pe de altă parte de diferenţa de latitudine existentă (circa

500 km). Influenţe puternice are şi Marea Neagră, iar la o scară mai

redusă, Dunărea, Delta Dunării, bazinele mai mici de apă; Un rol

important îi revine şi vastei diversităţi a tipurilor de sol, care îşi pun de

asemenea amprenta asupra maturării şi calităţii producţiei.

Rezumat

Ţara noastră se caracterizează printr-un climat ce poartă amprenta câtorva

particularităţi, dintre care cele mai importante sunt determinate de:

situarea ţării pe paralela 45º, la egală distanţă de Polul Nord şi de Ecuator, care

duce la înregistrarea unei diferenţe mici a duratei zilelor şi nopţilor, de la nord la

sud;

între limita nordică şi cea sudică a ţării noastre se observă o diferenţă mică între

temperaturile medii anuale - în jur de 3ºC;

poziţia României în cadrul continentului explică alternanţele de climă ce survin,

cât şi nuanţările climatice pe care aceste mase de aer le imprimă ansamblului de

regiuni;

relieful dispus în trepte concentrice (munţi, dealuri, câmpii, lunci), impune

oarecum etajarea caracteristicilor elementelor climatice, determină devieri ale

curenţilor generali din atmosfera joasă şi le imprimă acestora circuite bazate pe

schimburi de mase între treptele de relief înalte cu cele joase.

Aşezarea geografică a tuturor regiunilor, centrelor şi plaiurilor viticole

formează şi influenţează tipul de climat viticol, conturând condiţii deosebite şi tipice

pentru cultura viţei-de-vie, pentru fiecare areal în parte, având ca şi rezultat,

obţinerea unor produse viti-vinicole diferite, originale, tipice, în funcţie de amprenta

ecoclimatică primită.

132



a) Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei cuprinde 5 podgorii şi 2 centre viticole

independente, şi anume: Podgoria Târnave, Podgoria Alba, Podgoria Sebeş-Apold,

Podgoria Aiud, Podgoria Lechinţa, în cadrul cărora se regăsesc 17 centre viticole şi 2

centre viticole independente – Dej şi Geoagiu.

b) Principala direcţie de producţie a podgoriei Târnave a constituit-o şi o constituie

obţinerea vinurile albe de calitate superioară din soiurile: Traminer roz, Pinot gris,

Riesling italian, Sauvignon, Furmint, Chardonnay, Fetească albă, dar pe suprafeţe mici

se regăsesc şi alte soiuri cum sunt: Sylvaner, Aligoté, Fetească regală, Iordană şi

Mustoasă de Măderat (ultimele trei soiuri sunt folosite pentru producerea de vinuri

materie primă pentru spumante), iar dintre soiurile aromate cele mai spectaculoase

rezultate le-a dat soiul Muscat Ottonel.


a) Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei cuprinde 12 podgorii, şi anume: 1.Cotnari, 2.

Iaşi, 3. Huşi, 4. Colinele Tutovei, 5.Dealurile Bujorului, 6. Nicoreşti, 7.Iveşti,

8.Panciu, 9.Odobeşti, 10.Coteşti, 11.Covurlui, 12.Zeletin şi 8 centre viticole

independente: Hlipiceni, Plugari, Probota (în nord), Vaslui (în centru), Griviţa şi Hanu

Conachi (în sud), Bozieni şi Răcăciuni în vestul regiunii.

b) Principala direcţie de producţie a podgoriei Cotnari este obţinerea vinurilor albe de

calitate superioară din renumitele soiuri: Grasă de Cotnari - 30 %, Fetească albă - 30

%, Frâncuşă - 30 % şi Tămâioasă românească - 10 %.

c) Podgoriile cu renume în ceea ce priveşte obţinerea vinurilor roşii din cadril acestei

regiuni sunt: Colinele Tutovei, Dealurile Bujorului, Nicoreşti, Iveşti,.


a) Dintre soiurile de masă, care se regăsesc pe piaţa municipiului Iaşi dominante sunt cele

din grupa Chasselas şi soiurile Muscat de Hamburg,

b) Centrul viticol Uricani, caracterizat printr-un regim heliotermic special, prezintă

condiţii pentru obţinerea vinurilor roşii din soiurile: Fetească neagră, Merlot, Pinot noir,

Cabernet Sauvignon, iar pe suprafeţe mici se cultivă şi soiul Alicante Bouschet.

c) Vocaţia podgoriei Huşi o constituie cultura soiurilor pentru vin alb, de primă

importanţă fiind soiurile Zghihară de Huşi, Aligoté şi Fetească regală, destinate obţinerii

vinurilor albe de masă. Dintre soiurile pentru vinuri de calitate superioară, în podgoria

Huşi cele mai cunoscute sunt: Fetească albă şi Riesling italian, iar pentru producerea

vinurilor aromate, soiurile Busuioacă de Bohotin, Muscat Ottonel şi Tâmaioasă

românească sunt foarte cunoscute şi recunoscute.

133


a) Soiurile întâlnite în această podgorie sunt numeroase, dar predomină cele pentru vin

roşu de calitate superioară - Fetească neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon, Burgund mare,

precum şi soiuri pentru vinuri roşii de masă cum ar fi: Băbească neagră, Oporto, însă

cartea de vizită acestei podgorii sunt vinurile obţinute din soiul Băbească neagră.

b) În podgoria Iveşti ponderea principală revine vinurilor roşii de calitate superioară şi

celor roşii de masă obţinute din soiurile Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Merlot,

Băbească neagră, Oporto, urmate apoi de vinurile albe de masă din soiurile Fetească albă,

Aligoté şi Rkaţiteli, Riesling italian.


a) Podgoria Zeletin are ca direcţie principală de producţie producerea vinurilor albe de

masă în proporţie de 95 %, din soiurile: Fetească regală şi Aligoté şi producerea vinurilor

albe de calitate superioară, din soiurile Fetească albă, Riesling italian, Muscat Ottonel şi

Pinot gris.În principal, în această podgorie se obţin, vinuri roşii de calitate superioară şi de

masă (Fetească neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon , Băbească neagră şi Oporto), dar şi

vinuri albe de masă din soiurile Fetească regală şi Aligoté, iar pentru vinuri albe de

calitate superioară se cultivă soiurile Fetească albă, Riesling italian şi Muscat Ottonel.

b) Sortimentul vechi cuprindea soiurile: Galbenă de Odobeşti, Plăvaie, Băbească neagră,

etc. În prezent, se produc vinuri albe de masă, din soiurile Fetească regală, Aligoté dar şi

din soiul autohton Plăvaie, precum şi vinuri albe de calitate superioară din soiurile

Fetească albă, Riesling italian şi Muscat Ottonel, iar în unii ani din cauza condiţiilor

climatic vinurile au un excedent de aciditate. Se cultivă şi soiuri pentru vinuri roşii de

calitate superioară, Cabernet sauvignon, Merlot, Băbească neagră, dar prestigiul podgoriei

constă în renumitele spumante din Fetească albă, Fetească regală, Băbească neagră şi

Pinot noir.


a) Podgoria Odobeşti actual este profilată pe producerea de vinuri, în special al celor albe,

iar dintre soiurile existente în cultură menţionăm Feteasca regală şi Aligoté, din care se

obţin vinuri albe de masă, iar pentru obţinerea vinurilor albe de calitate superioară,

întâlnim: Fetească albă, Riesling italian, Sauvignon, Muscat Ottonel. Se spune de altfel că,

vinurile acestei podgorii se situează pe locul III datorită prospeţimii şi nobleţei, după

vinurile de Cotnari şi Huşi. Se obţin şi vinuri roşii de masă, în special din soiul Băbească

neagră, dar şi vinuri de calitate superioară din soiurile Merlot, Fetească neagră, Cabernet

Sauvignon, Pinot noir. În centrul viticol Boloteşti se obţin distilate învechite de vin, din

soiurile Mustoasă de Măderat, Fetească regală, Plăvaie şi Galbenă de Odobeşti.

b) Podgoria Coteşti are ca direcţie de producţie obţinerea de vinuri albe şi roşii de masă,

din soiurile Fetească regală, Aligoté şi Băbească neagră. Se obţin şi vinuri albe de calitate

superioară din Fetească albă, Riesling italian, Sauvignon şi Muscat Ottonel, dar şi vinuri

roşii de calitate superioară din soiurile Cabernet Sauvignon, Fetească neagră şi Merlot.

134


a) Dintre soiurile de struguri pentru vin, în această podgorie se cultivă soiuri pentru vinuri

roşii de calitate superioară din renumitele soiuri Cabernet Sauvignon, Fetească neagră,

Pinot noir, Merlot şi Burgund mare, dar se cultivă şi soiuri pentru vinuri albe superioare -

Fetească albă, Sauvignon, Pinot gris, Riesling italian, Fetească regală şi Muscat Ottonel.

b) În centrele viticole Breaza şi Pietroasa-Buzău, există condiţii de excepţie pentru cultura

soiurilor pentru vinuri aromate de calitate superioară din soiurile Tămâioasă românească,

Busuioacă de Bohotin, Grasă de Cotnari şi Muscat Ottonel.


a) Cartea de vizită a podgoriei este considerat vinul obţinut din soiul Tămâioasă

românescă, ce conţine 76-86 g/l conţinut în zahăr, 12,1-12,4%0 vol. alcool, aciditate 4,5

g/l, care a obţinut locul I în 1974 la concursul internaţional de la Montpellier.

b) Principala direcţie de producţie, o reprezintă cultura soiurilor pentru vinuri albe şi roşii.

Renumele podgoriei este dat de vinurile roşii de calitate superioară obţinute din soiurile

Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi Burgund mare. O mare valoare oenologică de

marcă prezintă şi vinurile albe de calitate superioară care au la bază soiurile Riesling

italian, Sauvignon, Fetească albă, Fetească regală.


a) Din grupa soiurile struguri pentru masă care se cultivă în podgoria Drăgăşani, o

pondere relativ ridicată o au soiurile Chasselas doré şi Chasselas roze, Victoria, Călina,

Azur, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda.

b) Principală direcţie de producţie a acestei podgorii este producerea vinurilor roşii de

calitate superioară din soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi Burgund mare.

Dintre soiurile pentru vinuri albe, de o bună reputaţie se bucură Fetească albă, Fetească

regală, Sauvignon, Riesling italian, Tămâioasă românească şi Muscat Ottonel, iar pentru

strugurii de masă sunt frecvent întâlnite soiurile din grupa Chasselas, dar şi soiurile

Muscat de Hamburg şi Muscat d'Adda.


a) Regiunea viticolă a Dealurilor Banatului este specializată în producerea de vinuri albe

şi roze de masă şi în mai mică măsură a vinurilor albe şi roşii de calitate superioară.

Soiurile reprezentative pentru această regiune sunt : Creaţă de Banat, Majarcă albă,

Steinschiller, Riesling italian, Sauvignon, dar şi soiuri pentru vinuri roşii Cadarcă,

Burgund mare, Merlot şi Pinot noir. Cultura soiurilor pentru struguri de masă are o

pondere mai redusă, iar soiurile întâlnite sunt cele cu maturare mijlocie : Chasselas doré,

Muscat de Hamburg şi Muscat d’Adda.

b) Climatul este moderat continental cu nuanţă submediteraneană, cu ierni blânde, veri

calde şi toamne prelungi, deci condiţii optime pentru dezvoltarea viţei-de-vie. Resursele

135

heliotermice sunt ridicate şi relativ omogene pe cuprinsul regiunii, conducând la o bună

maturare şi chiar supramaturare a strugurilor, iar resursele hidrice sunt superioare celor

din Moldova.Precipitaţiile atmosferice prezintă o medie anuală de 650 mm (550 mm în

câmpia joasă şi 750 mm în dealurile piemontane), iar evapotranspiraţia potenţială anuală

atinge valoarea de 700 mm, fapt care conduce la un regim hidric echilibrat pentru cea mai

mare parte a regiunii, excepţie făcând câmpia vestică (centrul viticol Teremia).


a) Centrul Recaş, se evidenţiază prin vinurile roşii de calitate superioară, care este

principala direcţie de producţie, şi se obţin din soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot noir,

Cadarcă, Merlot şi Burgund mare. Şi vinurile albe obţinute aici sunt de calitate, soiurile

predominante fiind: Creaţă, Riesling italian, Fetească regală, Fetească albă şi Muscat

Ottonel. Soiurile pentru masă cultivate fac parte din epocile de maturare III-IV, care pe

lângă Chasselas doré şi roz, şi Muscat de Hamburg include şi Muscat d'Adda.

b) Producerea vinurilor albe de masă constituie direcţia principală de producţie în centrul

viticol Teremia, iar soiurile aflate în cultură sunt: Creaţă, Majarcă albă şi Steinschiller, la

care s-a adăugat în ultimul timp, Fetească regală şi Muscat Ottonel.


a) Condiţiile ecoclimatice din această regiune permit producerea unei game largi de vinuri

albe şi roşii începând de la cele de masă până la cele de calitate superioară, iar dintre

soiurile de struguri pentru masă se întâlnesc (pe suprafeţe restrânse), Muscat Perla de

Csaba şi grupa Chasselas.Dintre soiurile pentru vinuri albe întâlnim în cultură Fetească

albă, Riesling italian, Fetească regală, Furmint, Pinot gris, Mustoasă de Măderat şi

Iordană. O favorabilitate bună pentru producerea vinurilor roşii se întâlneşte îndeosebi în

sudul regiunii, în podgoria Miniş-Măderat, unde se cultivă Cadarcă, Merlot, Oporto şi

Burgund mare. În podgoria Silvaniei (în centrele Şimleul Silvaniei şi Zalău), se produc şi

vinuri spumante.

b) În podgoria Miniş predomină soiurile pentru vinuri roşii de calitate superioară din

soiurile: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Cadarcă, Merlot, Burgund mare, Oporto şi

Sangiovese, urmate apoi de soiurile pentru vinuri albe de calitate superioară Riesling

italian, Fetească albă, Sauvignon şi Muscat Ottonel.

c) Sortimentul vechi al acestei podgorii este alcătuit din soiurile Ardeleancă, Bacator,

Lampău, iar actuala direcţie de producţie este orientată spre obţinerea vinurilor albe de

masă din soiurile Ardeleancă, Fetească regală şi Mustoasă de Măderat, dar se pot obţine,

din aceleaşi soiuri şi vinuri materie primă pentru distilate. Pe lângă acestea se mai

întâlnesc şi din sortimentul mondial, ca de exemplu: Riesling italian, Muscat Ottonel,

Traminer roz şi Sauvignon.

d) Direcţia principală de producţie este obţinerea vinurilor spumante din soiurile Iordană

şi Mustoasă de Măderat. Se produc aici pe terenurile mai fertile, vinuri de masă din

soiurile Fetească albă, Fetească regală şi Muscat Ottonel, iar la Şimleul Silvaniei şi

Şamşud se obţin şi vinuri albe superioare din Fetească albă, Pinot gris, Traminer roz şi

Muscat Ottonel.

136


a) Regiunea viticolă a Colinelor Dobrogei cuprinde 3 podgorii şi anume: 1. Murfatlar,

Istria-Babadag, Sarica Niculiţel.

b) Sortimentul podgoriei Murfatlar cuprinde o gamă largă de soiuri. Soiurile pentru vinuri

albe de calitate superioară sunt reprezentate în principal de Pinot gris, Chardonnay,

ambele obţin cele mai bune rezultate din ţară, urmate de Riesling italian, Sauvignon şi

Muscat Ottonel. Pentru vinuri roşii de calitate superioară se cultivă soiurile Cabernet

Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi Fetească neagră, precum şi soiurile noi obţinute aici,

Mamaia, Cristina. Trebuie specificat, că datorită condiţiilor ecoclimatice foarte favorabile

întâlnite aici, există posibilitatea de producere a unei game largi de vinuri albe şi roşii, de

la cele seci, până la vinurile dulci naturale. Cele pentru struguri de masă ocupă suprafeţe

cu mult mai reduse decât cele pentru vin. În afară de soiurile din grupa Chasselas, care

datorită condiţiilor de secetă nu realizează struguri de calitatea celor din alte podgorii

(Panciu), se cultivă aici întreg conveierul varietal cu soiuri de masă, la care se adaugă şi

soiurile Victoria, Augusta, Xenia.

c) Podgoria Sarica Niculiţel prin centrele Niculiţel şi Tulcea este cunoscută în primul rând

prin vinurile roşii de calitate superioară, obţinute din soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot,

Băbească neagră şi Burgund mare, iar în centrul viticol Măcin se produc vinuri roşii de

masă din soiul Băbească neagră, Burgund mare şi Sangiovese şi vinuri albe de masă din

soiurile Aligoté, Rcatiteli, Fetească regală şi de calitate superioară din soiurile Muscat

Ottonel, Riesling italian.Plasarea geografică a podgoriei în sudul ţării oferă condiţii

prielnice de cultivare a soiurilor pentru struguri de masă timpurii până la cele cu maturare

târzie, ca de exemplu Afuz Ali, Italia, Xenia. Rezultate bune, în centrul viticol Măcin, dau

doar soiurile la care maturarea strugurilor nu depăşeşte epoca a IV-a (Muscat de

Hamburg).


a) În Regiunea Viticolă a Teraselor Dunării se găses podgoriile Ostrov şi Greaca.

b) Condiţiile favorabile întâlnite aici, permit cultivarea unui sortiment bogat şi variat de

soiuri pentru struguri de masă, format din Muscat Perlă de Csaba, Cardinal, Muscat de

Hamburg, Muscat d'Adda, Afuz Ali, Italia, Chasselas doré şi Chasselas roz, Alphonse

Lavallée. Se cultivă şi soiuri apirene pentru producerea de stafide, pe suprafeţe mici, soiul

Sultanină fiind cel mai reprezentativ. Principala direcţie de producţie a acestei podgorii

este producerea strugurilor pentru masă, însă condiţiile ecoclimatice sunt favorabile şi

pentru cultura soiurilor pentru vinuri albe de calitate superioară seci sau demiseci din

soiurile Pinot gris, Riesling italian, Fetească regală, Sauvignon şi Rkaţiteli.


a) În cadrul regiunii viticole a nisipurilor şi altor terenuri favorabile din sudul ţării se

diferenţiază trei podgorii - Podgoria Dacilor, Podgoria Calafat, Podgoria Sadova-

Corabia, care cuprind un număr de opt centre viticole. Pe lângă acestea mai întâlnim şi 11

137

centre viticole independente, şi anume: Drăgăneşti-Olt, Furculeşti, Mavrodin, Urziceni,

Sudiţi, Ulmu, Însurăţei, Ruşeţu, Cireşu, Jirlău şi Râmnicelu.

b) În principal în podgoria Sadova-Corabia se obţin vinuri roze şi roşii de masă din

soiurile Roşioară, Sangiovese şi Băbească neagră, iar în centrele viticole Dăbuleni şi

Tîmbureşti se produc vinuri roşii de calitate superioară din soiul Cabernet Sauvignon. La

Dăbuleni şi Potelu nu lipsesc nici vinurile albe de masă, din soiurile Saint Emilion şi

Rkaţiteli. Soiurile de struguri de masă cultivate aparţin epocilor de maturare III-IV (grupa

Chasselas, Muscat de Hamburg, Afuz Ali.).

c) Climatul este un climat de tranziţie, între cel moderat continental central-european şi

cel tipic continental est-european, peste care se suprapun certe influenţe mediteraneene.

Precipitaţiile anuale ating o valoare medie de 528 mm, din care în perioada de vegetaţie a

viţei-de-vie, 306 mm precipitaţii. Majoritatea solurilor prezintă o textură nisipoasă sau

luto-nisipoasă precum şi o bună permeabilitate pentru apă. Regiunea se remarcă prin

prezenţa nisipurilor eoliene şi a depozitelor loessoide pe care în dercursul evoluţiei s-au

format psamosoluri, dar şi cernoziomuri cambice şi soluri antropice, mai mult sau mai

puţin favorabile viţei-de-vie. Pe terasele Oltului sunt predominante solurile brune-roşcate

şi regosolurile, iar în zona de câmpie înaltă sunt prezente cernoziomurile argiloiluviale

vertice şi vertisolurile.


cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 6 - „ZONAREA VITICOLĂ A ROMÂNIEI”.








1. Care sunt principalele regiuni viticole ale ţării noastre şi prezentaţi pe scurt

Regiunea Viticolă a Dealurilor Moldovei? (3p)

2. Precizaţi sortimentul vechi şi nou al podgoriei Drăgăşani. (1p)

3. Prezentaţi principalele podgorii ale Regiunii Viticole a Dealurilor Munteniei

şi Olteniei. (2p)

4. Prezentaţi principalele podgorii ale Regiunii Viticole a Podişului

Transilvaniei.(2p)

5. Podgoria Cotnari –amplasare, centre, sortimente, direcţia de producţie. (1p)


138


1. Cotea, V. D., Grigorescu, C. C., Barbu, N., Cotea, V. V., 2000 - Podgoriile şi

vinurile României. Editura Academiei Române, Bucureşti.





4. Oşlobeanu, M. şi colab., 1991 - Zonarea soiurilor de viţă-de-vie în România. Editura

Ceres, Bucureşti.

5. Savu, Georgeta, Mihaela, 2004 - Studiul macroclimatului din diferite podgorii şi

centre viticole ale României pe bază de multicriterii adoptate pe plan european şi ce l

al Geoviticulturii.Teză de doctorat, U.S.A.M.V., Bucureşti.

6. Şerdinescu, A., Ion, M., 2003 - Studiul ecopedologic şi ecoclimatic pentru încadrarea

arealelor viticole din România în zonele viticole ale Uniunii Europene.

7. Teodorescu, Şt., Popa, A., Sandu, G., 1987 - Oenoclimatul României. Vinurile

României şi climatul lor caracteristic. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.


la Brad, Iaşi.

139


STUDIUL PORTALTOILOR

CUPRINS


7.2. Necesitatea utilizării portaltoilor în viticultură 139

7.3. Clasificarea viţelor portaltoi 140

7.4. Principalele însuşiri biologice, agrobiologice şi productive ale soiurilor de

portaltoi

142

7.5. Principalele soiuri de portaltoi utilizate în România şi particularităţile

agrobiologice şi productive ale acestora

151

7.5.1. Portaltoi selecţii din specii pure 151

7.5.2. Portaltoi hibrizi americo-americani 152

7.5.3. Portaltoi hibrizi europeo-americani 161

7.5.4. Portaltoi hibrizi complecşi 163

7.5.5. Portaltoi obţinuţi din vitis vinifera 164

7.6. Zonarea culturii viţelor de portaltoi 166






►cunoşti necesitatea utilizării portaltoilor în viticultură;

►identifici principalele soiuri de portaltoi utilizate în România şi

particularităţile agrobiologice şi productive ale acestora;

►argumentezi zonarea culturii viţelor de portaltoi şi factorii care o

influenţează.

7.2. Necesitatea utilizării portaltoilor în viticultură

Apariţia filoxerei pe continentul european, a determinat în timp o schimbare radicală a

sistemului de înmulţire şi cultură a viţei-de-vie, respectiv trecerea la sistemul de viticultură

altoită şi utilizarea speciilor americane, rezistente la filoxeră, drept portaltoi.

Ulterior, marea diversitate a cercetărilor efectuate şi a lucrărilor publicate la nivel

mondial, vizau interacţiunea soi vinifera-portaltoi, demonstrând în acest fel, vasta importanţă

a acestei problematici şi faptul că ea reprezintă unul dintre aspectele fundamentale ale

viticulturii moderne. Prin urmare, alegerea corectă a partenerului portaltoi, în funcţie de soiul

vinifera (afinitate) în condiţiile ecoclimatului (adapabilitate) reprezintă o verigă importantă în

asigurarea unui echilibru optim între producţie/calitate şi asigurarea longevităţii şi

sustenabilităţii plantaţiilor viticole.

140

Concluzionând, la alegerea celor doi parteneri vinifera-portaltoi, trebuie să se ţină

cont, în principal, de particularităţile anatomice, fiziologice, histologice şi biochimice ale

acestora, deoarece acţionează în complex, (exercită o influenţă asupra procesului de creştere

şi rodire), însă cele cinci condiţii fundamentale la care trebuie să răspundă portaltoiul sunt:

rezistenţa la filoxeră, rezistenţa la nematozi, rezistenţa la boli, buna adaptare la condiţiile de

mediu (rezistenţă la calcar, secetă, exces de umiditate, săruri nocive, aciditate), precum şi o

afinitate satisfăcătoare cu soiurile vinifera.

7.3. Clasificarea viţelor portaltoi

Numărul mare a soiurilor de portaltoi care se utilizează în prezent în sectorul viticol,

precum şi variabilitatea şi diversitatea însuşirilor acestora, a impus clasificarea lor după mai

multe criterii: după origine, după caracterele botanice, însuşiri biologice, rezistenţa la filoxeră,

rezistenţa la carbonatul de calciu din sol, etc. Criteriul de bază în clasificarea soiurilor de

portaltoi este după originea lor genetică. Din acest punct de vedere se cunosc 4 grupe de

portaltoi şi o grupă specială, nouă, grupa portaltoilor obţinuţi din specia Vitis vinifera:

7.3.1. Portaltoii americani obţinuţi direct din specie

Din această grupă (tabelul 7.1) fac parte portaltoii obţinuţi direct din specie prin

selecţie din speciile de viţe americane (Vitis riparia, Vitis rupestris, Vitis berlandieri). Sunt

practic primii portaltoi obţinuţi în Europa după invazia filoxerei, care au stat la baza refacerii

plantaţiilor de vii europene distruse de filoxeră.

Tabelul 7.1

Grupa portaltoilor americani

Obţinuţi prin

selecţie din

Vitis riparia

(s-au obţinut peste 60

de selecţii)

Obţinuţi prin

selecţie din

Vitis rupestris

Obţinuţi prin

selecţie din

Vitis berlandieri

Obţinuţi prin

selecţie din

Vitis champini

Riparia gloire Rupestris du Lot Berlandieri Résséguier

nr.1

Salt creek

Riparia portalis rouge Rupestris Viala Berlandieri Résséguier

nr.2

Dog ridge

Riparia grande glabre Rupestris Martin Berlandieri Lafon nr. 9 Ramsey

Riparia pubescens

rouge

Rupestris metalica - -

7.3.2. Portaltoii hibrizi americo - americani

Obţinuţi ulterior, prin încrucişarea speciilor de viţe americane între ele, cu scopul

obţinerii unor forme mult mai valoroase de portaltoi.

Din această grupă, (tabelul 7.2) fac parte portaltoii obţinuţi din încrucişarea

următoarelor specii: Vitis riparia x Vitis rupestris, Vitis berlandieri x Vitis riparia, Vitis

Berlandieri x Vitis rupestris.

141

Tabelul 7.2.

Grupa portaltoilor hibrizi americo - americani

A. Hibrizii

Riparia x Rupestris

B. Hibrizii

Berlandieri x Riparia

C. Hibrizii

Berlandieri x Rupestris

3306 C 420 A 140 Ruggeri (140Ru)

3309 C 125 AA 1103 Paulsen (1103P),

1045, 1447

Kober 5 BB 8, 31,41,57,99,110

Richter Teleki 8 B

101-14 MG Selecţia Oppenheim 4 (SO-4)

Selecţii

româneşti

Sel.Buftea

Sel.Crăciunel 71

Schwarzmann Sel. Drăgăşani 57

Sel. Crăciunel 2

Sel. Crăciunel 25 şi 26

Selecţia Miniş 54

Selecţia Drăgăşani 70

(polenizare liberă a

soiului Kober 5 BB)

SO4 clona 4(SO4-4)

7.3.3. Portaltoii hibrizi europeo - americani

Au provenit din încrucişarea soiurilor de viţe roditoare europene cu speciile de viţe

americane, exemplu: Chasselas doré, Mourvédre, Cabernet Sauvignon, etc.

Aceşti portaltoi, (tabelul 7.3) au fost obţinuţi în Franţa cu scopul de a se obţine soiuri

cu rezistenţă mare la calcar pentru refacerea plantaţiilor de vii din podgoriile Champagne şi

Charante.

Tabelul 7.3

Grupa portaltoilor hibrizi europeo - americani

7.3.4. Portaltoii hibrizi complecşi

Au rezultat din încrucişarea şi reîncrucişarea speciilor şi soiurilor de viţe portaltoi, pe

de o parte iar pe de altă parte, din încrucişarea speciilor de viţe portaltoi cu soiurile de viţe

europene, (tabelul 7.4).

În prezent, activitatea amelioratorilor din mai multe ţări este îndreptată asupra

obţinerii unor noi portaltoi complecşi, deoarece aceştia reprezintă forme genetice valoroase

din punct de vedere agrobiologic care au o rezistenţă sporită la calcar, săruri, viroze şi

nematozi.

A. Hibrizii

Vinifera x Rupestris

B. Hibrizii

Vinifera x Berlandieri

Aramon x Rupestris Ganzin nr. 1,2,9 Chasselas x Berlandieri 41 B

Mourvédre x Rupestris 1202 C

(Couderc)

Cabernet Sauvignon x

Berlandieri 333 EM

Ruvis (Băbească neagră x Rupestris du

Lot)

Pinot x Berlandieri 422 A

142

Tabelul 7.4.

Portaltoii hibrizi complecşi

Hibrizi complecşi americani

(vechi)

Hibrizi complecşi europeo-americani (noi)

Solonis x Riparia 1616 C

(Couderc)

Golia

15612 Castel (Carrignan x Riparia) x Rupestris

du Lot

Solonis x Rupestris du Lot 216-3

(Castel)

Gravesac

161-49 Couderc (Riparia x Berlandieri) x

(Riparia x Rupestris 3309 C)

Fercal

(Berlandieri x Colombard) x

(Cabernet Sauvignon x Berlandieri 333 EM)

7.3.5. Grupa portaltoilor obţinuţi din Vitis vinifera.

Este o grupă nou introdusă, fiind considerată o grupă specială, (tabelul 7.5).

Tabelul 7.5

Grupa portaltoilor obţinuţi din specia Vitis vinifera


Criteriul de bază în clasificarea soiurilor de portaltoi este după originea

lor genetică. Din acest punct de vedere se cunosc 4 grupe de portaltoi şi o

grupă specială, nouă, grupa portaltoilor obţinuţi din specia Vitis vinifera:

Portaltoi selecţii din specii pure;

Portaltoi hibrizi americo-americani;

Portaltoi hibrizi europeo-americani;

Grupa portaltoilor hibrizi complecşi;

Portaltoi obţinuţi din Vitis vinifera.

7.4. Principalele însuşiri biologice, agrobiologice şi productive ale soiurilor de portaltoi

Cultivate în general pentru obţinerea butaşilor în vederea înrădăcinării şi altoirii

soiurilor de viţă roditoare, soiurile de portaltoi constituie un factor important al producţiei

viticole. O importanţă deosebită revine cunoaşterii principalelor însuşiri biologice,

agrobiologice şi productive în vederea alegerii acestora, în funcţie de adaptarea la condiţiile

ecopedoclimatice, precum şi de influenţa lor asupra calităţii producţiei, de adaptarea lor la

tehnicile culturale, etc.

În catalogul oficial al soiurilor de portaltoi autorizate în România pentru anul 2005

sunt admise la înmulţire în ţara noastră soiurile obţinute din încrucişarea speciilor: Vitis

Precoce – Obţinut prin iradierea seminţelor de Coarnă neagră

143

berlandieri şi Vitis riparia, Vitis berlandieri x Vitis rupestris, Vitis solonis x Vitis riparia,

Vitis vinifera x Vitis berlandieri, prezentând interes pentru viticultura românească şi

portaltoiul Precoce, obţinut prin polenizarea liberă a soiului Coarnă neagră.

Tabelul 7.6

Variaţia tipurilor de flori la soiurile de portaltoi

1. Cunoaşterea sexului florilor la soiurile de portaltoi are o anumită importanţă în

recunoaşterea diferitelor soiuri în general, şi în alegerea formelor parentale, în special, în

vederea hibridării.

Se întâlnesc cu precădere soiuri de portaltoi cu flori hermafrodite funcţional femele,

alături de cele hermafrodite funcţional mascule şi foarte puţin celelalte forme, (tabelul 7.6).

2. Creşterea portaltoilor, materializată în cantitatea de butaşi obţinută la unitatea de suprafaţă,

este influenţată de o serie de factori de natură genetică (soiuri, selecţii), de factorii biologici,

ecologici, precum şi de cei agrofitotehnici.

Factorii genetici intervin în special prin aptitudinile diferite de creştere, prin

caracteristicile de creştere ale sistemului radicular (arhitectonica acestuia), organizarea

anatomică a rădăcinilor, precum şi prin particularităţile lor fiziologice.

În general, pe fondul dezvoltării sistemului radicular, intervin particularităţile

fiziologice legate de absorbţia selectivă a macro- şi microelementelor din sol. Din acest punct

de vedere, soiul de portaltoi poate fi caracterizat după trei aspecte generale: capacitatea de a

Soiul

de portaltoi

Floarea

♂

♀

Riparia gloire √

Teleki 8 B √

Kober 5 BB √

125 AA √

Sel. Oppenheim 4 √

Sel. Crăciunel 2 √



Sel. Drăgăşani 70 √

Sel. Miniş 54 √

140 Ruggeri √

Chasselas x

Berlandieri 41 B

√

Ruvis √

Solonis x Riparia 1616C √

Precoce √

144

absorbi K şi Mg, două elemente esenţiale pentru viţa-de-vie, capacitatea de a le stoca şi mai

apoi, de a le transfera soiului altoi.

În acelaşi timp, trebuie să se ţină cont şi de capacitatea de stocare a elementelor

nutritive de către soiul altoi, care se modifică prin altoire, de aceea trebuie aleasă cea mai

bună combinaţie altoi/portaltoi, ţinându-se cont de capacitatea fiecăruia de a bsorbi fiecare

element. De exemplu: pentru un soi Vitis vinifera care stochează cantităţi mici de Mg, trebuie

ales un portaltoi caracterizat printr-o capacitate redusă de absorbţie a acestui element, ca în

final, să se obţină viţe echivalente din punct de vedere al necesarului de elemente nutritive.

Factorii biologici - interesează rapiditatea cu care este parcursă perioada de tinereţe,

apoi adaptarea, afinitatea şi mai apoi longevitatea. Din acest punct de vedere apar diferenţe

chiar în cadrul aceleaşi combinaţii hibride (SO4 şi Selecţia Crăciunel 2 grăbind mai mult

fructificarea decât Kober 5 BB sau 125 AA).

Tabelul 7.7

Principalele caracteristici ale sistemului radicular la

diferite soiuri de portaltoi

Soiul de portaltoi Caracteristicile sistemului radicular

Riparia gloire Bine dezvoltat, în special în solurile uşoare, în solurile

grele se dezvoltă trasant

Kober 5 BB Foarte ramificat

Teleki 8 B Bine dezvoltat, viguros, ramificat puternic, cu creştere

mai mult pivotantă, cu un unghi geotropic de 60-750

125 AA Foarte puternic, format dintr-o reţea densă de rădăcini

de schelet

Sel. Oppenheim 4 Foarte puternic, răspândit până la 4 m adâncime

Sel. Crăciunel 71 Puternic, viguros

Sel. Crăciunel 2 Foarte ramificat, explorează un volum foarte mare de

sol

Sel. Crăciunel 26 -

Sel. Miniş 54 -

Sel. Drăgăşani 70 -

140 Ruggeri Foarte puternic, explorează un volum foarte mare de

sol

Chasselas x Berlandieri

41 B

Rădăcini puţine, puţin ramificate, cu un unghi

geotropic de 450

Ruvis -

Solonis x Riparia 1616C Asemănător cu cel al speciei Vitis Riparia, trasant

Precoce Rădăcini viguroase, groase, cu o poziţie de creştere

semipivotantă, cu un unghi geotropic de 670

145

Factorii ecologici - care intervin în principal prin factorii ecopedoclimatici, determină

în primul rând gradul de maturare a lemnului, influenţând practic cantitatea producţiei de

butaşi la unitatea de suprafaţă.

Factorii agrofitotehnici - sunt cei care vizează valorificarea întregului potenţial

productiv al fiecărui soi de portaltoi, prin aplicarea diferenţiată a măsurilor care urmăresc

normarea încărcăturii de lăstari, maturarea lemnului şi nu în ultimul rând, starea fitosanitară a

producţiei.

3. Capacitatea de înrădăcinare.

Una dintre însuşirile de bază ale unui portaltoi viguros este buna înrădăcinare. Din

acest punct de vedere prezintă o înrădăcinare uşoară portaltoii proveniţi din Vitis riparia,

Vitis rupestris şi Vitis labrusca şi Vitis Vinifera şi o înrădăcinare slabă cei care provin din

Vitis Berlandieri (tabelul 7.8).

Tabelul 7.8.

Capacitatea de înrădăcinare a principalilor portaltoi cultivaţi în România

4. Vigoarea de creştere.

O altă caracteristică importantă a soiurilor de portaltoi este vigoarea de creştere,

exprimată prin vigoarea proprie şi vigoarea pe care o imprimă soiurilor Vitis vinifera, care

de cele mai multe ori este diferită de vigoarea proprie, precum şi relaţiile altoi-portaltoi,

definite generic - afinitatea la altoire, astfel:

portaltoii proveniţi din speciile Vitis berlandieri şi Vitis riparia se caracterizează

prin creşteri viguroase, iar cei proveniţi din Vitis rupestris prin creşteri mai slabe.

portaltoii din Vitis riparia au afinitate mai slabă cu viţele europene, iar cei obţinuţi

prin hibridarea între Vitis berlandieri şi Vitis riparia au afinitatea cea mai bună.

Soiul de portaltoi Capacitatea de înrădăcinare (%)

Riparia gloire 80-100

Kober 5 BB 60-80

Teleki 8 B 60-80

125 AA 60-80

Sel. Oppenheim 4 60-80

Sel. Crăciunel 71 60-80



Sel. Miniş 54 60-80

Sel. Drăgăşani 70 60-80

140 Ruggeri 60-80

Chasselas x Berlandieri 41 B 20-40

Ruvis 60-70

Solonis x Riparia 1616C 60-80

Precoce 80-100

146

Concluzionând, se poate spune că, portaltoii din Vitis riparia au afinitate mai slabă cu

viţele europene, iar cei obţinuţi prin hibridarea între Vitis berlandieri şi Vitis riparia au

afinitatea cea mai bună.

Tabelul 7.9

Clasificarea portaltoilor după vigoarea proprie şi vigoarea pe care o imprimă

soiurilor Vitis vinifera

Din punct de

vedere al

afinităţii, se

disting mai

multe tipuri

şi anume:

afinitate culturală, afinitate de producţie, afinitate morfologică,

afinitatea economică, compatibilitate, incompatibilitate,

adaptabilitate, însă conform opiniei unor autori:

afinitatea este definită prin calitatea sudurii exprimată prin

procentul de viţe bune pentru a fi plantate, în sensul că un procent mare

de viţe altoite arată o afinitate mai ridicată şi invers sau după alţi autori:

gradul de afinitate este dat de aptitudinea la sudură rezultată din

analogia morfologică şi internă (în şcoala de viţe), precum şi de

simbioza durabilă şi armonioasă generată de către adaptarea

mutuală între procesele vitale ale celor doi parteneri (în

plantaţiile roditoare); se disting aici, noţiunile afinitate

morfologică, afinitate fiziologică, afinitatea economică sau

afinitate de producţie, afinitate teoretică, etc.

Soiul de portaltoi

Vigoarea

Afinitatea la

altoire

(%)

*depinde mult de

asocierea altoi/

portaltoi

proprie

indusă

soiurilor

altoite

Riparia gloire mijlocie mijlocie 40-50*

Kober 5 BB f. mare f. mare >50*

Teleki 8 B f. mare f. mare >50*

125 AA f. mare mare >50*

Sel. Oppenheim 4 mare mare >50*

Sel. Crăciunel 71 mare mare >50*

Sel. Crăciunel 2 f. mare f. mare >50*

Sel. Crăciunel 26 f. mare f. mare >50*

Sel. Miniş 54 mare mijlocie >50*

Sel. Drăgăşani 70 mare mare >50*

140 Ruggeri mijlocie-

scăzută

f. mare >50*

ChasselasxBerlandieri 41 B mijlocie mare 30-40*

Ruvis mare mare >50*

SolonisxRiparia 1616C mare mare 30-40*

Precoce mijlocie mijlocie >50*

147

5. Rezistenţa la filoxeră.

În funcţie de aceasta, portaltoii se pot grupa în 2 categorii: portaltoi cu rezistenţă

ridicată Riparia gloire, Rupestris du Lot, Riparia x Rupestris, Berlandieri x Rupestris,

Chasselas x Berlandieri 41 B şi portaltoi cu rezistenţă scăzută, Vinifera x Riparia sau Vinifera

x Rupestris, (tabelul 7. 10).

Tabelul 7.10

Rezistenţa la filoxeră a principalilor portaltoi cultivaţi în România

În ceea ce priveşte rezistenţa altor specii Vitis la filoxeră, conform tabelului 7.11 se

observă că: pe o scala de la 0-20 (Viala şi Ravaz 1900), Vitis rotundifolia este imună la

filoxeră, notată cu 19-20, urmează Vitis Riparia şi Vitis rupestris notate cu 18, apoi Vitis

berlandieri cu 17, Rupestris du Lot 16, iar Vitis vinifera, notată cu 0.

6. Rezistenţa la nematozi.

Cunoaşterea rezistenţei portaltoilor la nematozi a căpătat importanţă atunci când a fost

pus în evidenţă rolul nematozilor în transmiterea virusurilor care produc degenerescenţa

infecţioasă. Într-o lucrare elaborată în 1980, Mario Fregoni, face o clasificare a gradului de

rezistenţă a portaltoilor la nematozi, astfel: Salt creek şi Dog ridge sunt foarte rezistenţi,

Soiul de portaltoi Rezistenţa la filoxeră

radicicolă galicolă

Riparia gloire f. bună mijlocie

Kober 5 BB bună slabă

Teleki 8 B bună slabă

125 AA f. bună mijlocie

Sel. Oppenheim 4 bună slabă

Sel. Crăciunel 71 bună mijlocie



Sel. Miniş 54 bună slabă

Sel. Drăgăşani 70 bună slabă

140 Ruggeri f. bună slabă

Chasselas x Berlandieri 41 B bună slabă

Ruvis bună bună

Solonis x Riparia 1616C slabă Mijlocie

Precoce f. bună mijlocie

portaltoii proveniţi

din Vitis riparia, Vitis

rupestris şi

încrucişările obţinute

din acestea prezintă o

rezistenţă mare

rezistenţă slabă o

au portaltoii cu sânge

de Rupestris.

148

Selecţia Oppenheim 4, Kober 5 BB, Teleki 8 B sunt rezistenţi, Rupestris du Lot, Chasselas x

berlandieri 41 B, Riparia x Rupestris 3309 sunt slabi rezistenţi sau sensibili.

Mai târziu, în anul 2002, Anwar S. A., a testat mai multe soiuri de portaltoi privind

rezistenţa la nematodul Meloydogine arenaria şi menţionează rezistenţa sporită a unor selecţii

clonale, cum ar fi: 6-19 B, 10-17 A, 10-23, RS-3, RS-2. De asemenea, au fost făcute teste şi în

ceea ce priveşte nematodul Xiphinema index care este responsabil de transmiterea virusului

scurt-nodării şi hibrizii obţinuţi din încrucişarea Vitis vinifera x Vitis rotundifolia s-au dovedit

a fi foarte rezistenţi.

Tabelul 7.11

Rezistenţa la filoxeră a principalelor specii Vitis

7. Rezistenţa la boli.

Comparativ cu soiurile de Vitis vinifera, soiurile de portaltoi au un număr mai mic de

paraziţi şi înregistrează un grad de atac mai redus. Interesează în principal putregaiul cenuşiu,

fiind nevoie de tratament de combatere atât la depozitarea materialului, cât şi la altoirea şi

forţarea acestuia.

O anumită diferenţiere se înregistrează la atacul de mană, iar în sistemul de notare 0-5

(Boubals, 1958, citat de Oşlobeanu şi colab. 1980), Vitis rotundifolia fiind creditată cu nota 0,

celelalte specii care stau la baza portaltoilor din cultură, înscriindu-se în următoarea ordine:

Tabelul 7.12

Rezistenţa la atacul de mană a principalelor specii Vitis

Specii de portaltoi Nota

Vitis rotundifolia 19-20

Vitis riparia 18

Vitis rupestris 18

Vitis berlandieri 17

Rupestris du Lot 16

Vitis vinifera 0

Specii de portaltoi Nota

Vitis rotundifolia 0

Vitis riparia 1

Vitis labrusca 2

Vitis rupestris 3

Vitis berlandieri 3

Vitis amurensis 4

Vitis vinifera 5

Speciile clasate 0-4 prezintă o rezistenţă suficientă,

fără a reclama aplicarea unor tratamente de

combatere.

Importantă este trecerea de la clasele 4-5, în care

se includ o serie de portaltoi europeo-americani,

care reclamă protecţia împotriva manei.

149

O importanţă sporită o prezintă diferenţierea speciilor americane şi a soiurilor de

portaltoi în funcţie de rezistenţa la cancerul bacterian, frecvenţa acestei boli fiind corelată

pozitiv cu sensibilitatea la îngheţ, boala instalându-se pe leziunile provocate de temperaturile

mai mari de -250 C.

În ceea ce priveşte rezistenţa la virusuri, în special “scut-nodarea”, cercetările au arătat

că există o dependenţă între atacul de filoxeră şi aceştia, practic portaltoii sensibili la filoxeră

sunt sensibili şi la atacul de scurt nodare. Se poate utiliza scara de rezistenţă la filoxeră, în

mod orientativ, şi pentru aprecierea rezistenţei la scurt nodare.

8. Rezistenţa la factorii abiotici.

Însumează întrucâtva toate rezistenţele portaltoilor la factorii ecoclimatici, cu privire

specială asupra calcarului activ din sol, a sărurilor nocive, a rezistenţei acestora la secetă, la

excesul de umiditate, etc.

Tabelul 7.13

Rezistenţa la factorii abiotici a principalilor portaltoi cultivaţi în România

Soiul de portaltoi Rezistenţa la factorii abiotici

CaCO3 (%)

Calcar activ

săruri

nocive (%0)

secetă exces

de U%

Riparia gloire 6 0,4 slabă mijlocie

Kober 5 BB 20 0,4 mijlocie mijlocie

Teleki 8 B 20 0,4 mijlocie mijlocie

125 AA 13 0,4 mijlocie mijlocie

Sel. Oppenheim 4 17 0,4 mijlocie mijlocie

Sel. Crăciunel 71 20 0,4 mare mijlocie

Sel. Crăciunel 2 20 0,4 mijlocie mijlocie

Sel. Crăciunel 26 20 0,4 mijlocie mijlocie

Sel. Miniş 54 30 0,4 mijlocie mijlocie

Sel. Drăgăşani 70 20 0,4 mare slabă

140 Ruggeri 20 0,4 mare slabă

ChasselasxBerlandieri 41

B

40 0,5-0,6 mare slabă

Ruvis 40 0,5 mijlocie mijlocie

SolonisxRiparia 1616C 11 0,8-1,0 slabă mijlocie

Precoce 20 0,4 mare mijlocie

portaltoii

Riparia x

Rupestris au

rezistenţă

scăzută, iar cei

mai rezistenţi

sunt hibrizii

europeo-

americani

portaltoii

cei mai

rezistenţi

sunt cei

complecşi şi

portaltoii

hibrizi

europeo-

americani

cei mai

sensibili sunt

cei proveniţi

din Riparia,

urmaţi de cei

obţinuţi din

Berlandieri şi

Rupestris

nu

suportă

excesul

de

umidita-

te

150

Rezistenţa la calcar este o însuşire importantă, interesând în mod deosebit rezistenţa

la calcarul activ (deosebit de restrictiv) şi nu la calcarul total. Limitele exigenţelor sunt

înscrise în tabelul 7.13, astfel: portaltoii Riparia x Rupestris au rezistenţă scăzută, iar cei mai

rezistenţi sunt hibrizii europeo- americani.

Rezistenţa sărurile nocive (%0). Speciile americane sunt mai puţin rezistente la

sărurile nocive din sol, comparativ cu viţele europene, cei mai rezistenţi fiind portaltoii

complecşi şi portaltoii hibrizi europeo-americani, care pot rezista chiar pâna la 1,0%0 - 1,5

%0), în funcţie de condiţiile ecopedologice diferite.

Rezistenţa la secetă. Schimbările climatice survenite în ultima vreme, au determinat

ca unul dintre obiectivele principale ale cercetătorilor să fie rezistenţa portaltoilor la secetă,

(Ollat Natalie, 2009). Este o însuşire genetică, care se transmite în descendenţă, ceea ce

permite clasificarea portaltoilor din acest punct de vedere.

Se disting astfel: soiuri sensibile, ex: Riparia gloire, cu rezistenţă mijlocie, ex: Kober 5

BB, Teleki 8 B, Sel. Oppenheim 4 şi cu rezistenţă mare, ex: 140 Ruggeri, Chasselas x

Berlandieri 41 B.

Rezistenţa la excesul de umiditate. Speciile americane nu suportă excesul de

umiditate, gradul de rezistenţă fiind determinat de caracteristicile sistemului radicular. Se

poate spune că soiurile Riparia gloire, Solonis x Riparia 1616 C au o rezistenţă mijlocie sau

sunt toleranţi, comparativ cu soiurile Chasselas x Berlandieri 41 B, 140 Ruggeri, Sel.

Oppenheim 4.





a) Enumeraţi principalele însuşiri biologice ale portaltoilor.

b) Care sunt portaltoii cei mai rezistenţi la sărurile nocive din sol?

c) Care sunt portaltoii cei mai rezistenţi la secetă?

d) Care sunt portaltoii cei mai rezistenţi la calcar?


învăţare.

151

7.5. Principalele soiuri de portaltoi utilizate în România şi particularităţile agrobiologice

şi productive ale acestora.

7.5.1. Portaltoi selecţii din specii pure

RIPARIA GLOIRE

Origine - este o selecţie obţinută în Franţa de către

Michell, din specia Vitis riparia.

Sinonime –Riparia gloire de Montpellier, Riparia portalis.

Caractere morfologice

Frunza adultă este mare sau foarte mare, de formă cuneiformă, întreagă sau uşor

trilobată. Limbul este plan, glabru, pielos. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră spre

U. Nervurile sunt verzi, cu punctul peţiolar roşietic. Pe partea inferioară a limbului, la

intersecţia nervurilor se găsesc smocuri de peri. Dinţii sunt lungi şi ascuţiţi, iar mucronul

nervurii mediane este foarte lung şi orientat lateral. Peţiolul este roşu-vineţiu, mai scurt decât

lungimea nervurii mediane. Coarda prezintă meritale lungi cu scoarţa de culoare cafenie -

violacee, eliptică în secţiune transversală şi cu măduva groasă. Scoarţa se exfoliază în fâşii

aţoase (foto pag. 345).

Caractere agrobiologice şi tehnologice

Prezintă o dezmugurire timpurie, având o perioadă de vegetaţie scurtă, o vigoare de

creştere mijlocie-mare şi o capacitate de înrădăcinare bună, (80-100% capacitatea de

înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu viţele roditoare europene este mijlocie.

Rezistenţe biologice: este un portaltoi foarte rezistent la filoxera radicicolă, cu o

rezistenţă medie la nematozi, foarte sensibil la putregaiul alb al rădăcinilor, iar rezistenţa la

cloroză este slabă (maxim 6% calciu activ în sol), sensibil la secetă, fiind recomandat a se

cultiva în condiţii de irigare.

În şcoala de viţe: înrădăcinează bine, prinderea la altoire este bună.

În plantaţiile pe rod: compatibilitate bună cu majoritatea soiurilor, imprimă

precocitate, timpurietate, influenţează scurtarea perioadei de vegetaţie, stimulează fertilitatea

şi acumularea de zaharuri (este un soi de calitate).

Particularităţi de cultură: preferă soluri cu o textură uşoară, permeabile, fertile,

tăierea se face în cepi scurţi, nu necesită multe lucrări în verde, reacţionează bine la

fertilizarea cu îngrăşăminte chimice. Producţia medie de butaşi care se obţine este de 160.000-

180.000 butaşi/hectar.

Selecţii clonale: La noi în ţară s-a obţinut selecţia clonală 93, omologată în 1989 la

Staţiunea Viticolă Blaj.

Zonare: se întâlneşte în plantaţiile vechi în podgoriile din Moldova şi pe terasele

Dunării. În prezent nu mai este prevăzut la înmulţire.

152

7.5.2. Portaltoi hibrizi americo-americani

7.5.2. a Portaltoi hibrizi americo-americani (berlandieri x riparia)

BERLANDIERI x RIPARIA TELEKI 8B

Origine - a fost obţinut în Ungaria de către

selecţionatorul Sigismund Teleki din seminţe primite în

anul 1896 de la Résséguier din Franţa.

Sinonime – 8 B.


Frunza adultă este foarte mare, cuneiformă, întreagă, scămoasă, cu limbul gros, gofrat

către punctul peţiolar, cu marginea revolută, uşor ondulat. Sinusul peţiolar este deschis în

formă de liră şi uneori în forma literei V. Nervurile sunt puţin evidente pe partea superioară,

au culoarea verde deschis, acoperite cu peri deşi pe partea inferioară. Dinţii prezintă o bază

largă, cu margini convexe şi vârf concav, ascuţit, alternând în mod neregulat mari cu mici.

Peţiolul este cafeniu, pubescent, striat şi mai scurt decât nervura mediană.Coarda este puternic

păroasă, de culoare cenuşie-cafenie, cu noduri violacei şi internodii lungi, canelate, eliptică în

secţiune, iar măduva ocupă circa jumătate din diametrul coardei. Scoarţa se exfoliază în fibre

sau fâşii, iar mugurii sunt mari şi aplatizaţi, (foto pag. 345).


Se caracterizează printr-o dezmugurire timpurie (6-8 zile după Riparia gloire) şi are o

vigoare de creştere mare. Lungimea perioadei de vegetaţie a acestui portaltoi este mijlocie

(170-185 zile), capacitate de înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de înrădăcinare a

butaşilor), iar afinitatea cu viţele roditoare europene este bună (40-50%). În plantaţii dezvoltă

un sistem radicular puternic ramificat, cu creştere mai mult pivotantă, cu unghiul geotropic de

65-700.

Rezistenţe biologice: bună la filoxera radicicolă, dar slabă la filoxera galicolă, rezistent

la nematozi, rezistenţă mijlocie la cloroză (maxim 17% calciu activ în sol), nu rezistă la

săruri, decât până la 0,4%0, iar rezistenţa la secetă este bună, fiind totodată tolerant la

umiditatea în exces. În anii ploioşi este atacat de mană, necesitând 1-2 tratamente.

În şcoala de viţe: înrădăcinează bine şi foarte bine, prinderea la altoire este foarte bună

( 33-54% altoit cu soiul Aligoté, 42,1% Muscat de Hamburg, 41,7% Chasselas doré, 39,1%

Muscat Ottonel, etc.).

În plantaţiile pe rod: compatibilitate bună cu majoritatea soiurilor, influenţează

obţinerea unei producţii abundente şi regulate, imprimă caracterul de precocitate fiind indicat

ca portaltoi pentru soiurile cu vigoare mijlocie, precum şi pentru soiurile de struguri pentru

masă. Se menţionează afinitatea foarte bună între Teleki 8B şi diferite soiuri: Chasselas doré,

Riesling italian, Traminer roz, Pinot noir, Fetească albă, Muscat Ottonel, Galbenă de

Odobeşti, etc. Se comportă bine pe terase şi în general în podgoriile şi centrele viticole

afectate de secetă. Producţia medie de butaşi care se obţine este de 180.000-200.000

butaşi/hectar.

Particularităţi de cultură: se adaptează cu uşurinţă pe toate tipurile de sol, tăierea se

face în cepi scurţi, pe butuc se lasă în urma plivitului 10-12 lăstari, nu necesită multe lucrări în

153

verde, reacţionează bine la fertilizarea anuală cu îngrăşăminte chimice şi îşi maturează lemnul

timpuriu.

Selecţii clonale: Fiind o populaţie heterogenă, au fost obţinute numeroase selecţii

clonale, astfel: Teleki 8 B selecţia Ferrari, Teleki 8 B Selecţia Cosmo (Italia), Teleki 8 B

selecţia Durlach (Germania), iar la noi în ţară Selecţia Buftea, selecţiile clonale 37 şi 57

Drăgăşani obţinute de P. Baniţă, între anii 1950-1964 la Staţiunea Viticolă Drăgăşani, Selecţia

Crăciunel 71 - Blaj.

Zonare: se întâlneşte în toate podgoriile alături de portaltoiul Kober 5 BB şi Crăciunel

2. În ultimele decenii este înlocuit treptat cu soiurile de portaltoi Kobber 5 BB, Selecţia

Crăciunel 2, Selecţia Drăgăşani 57.

BERLANDIERI x RIPARIA KOBER 5 BB

Origine - A fost obţinut în Austria de către Franz Kober în

anul 1920 din populaţia soiului Berlandier x Riparia

Teleki 5 A.

Sinonime - 5 BB.


Frunza adultă este cuneiformă, colorată verde-închis, întreagă cu tendinţă de trilobie,

gofrată cu marginile involute. În cursul perioadei de vegetaţie, nervurile principale se frâng

formând o ridicătură în formă de cocoaşă pe suprafaţa limbului. Limbul este glabru, plan,

pielos. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră spre U. Nervurile au o nuanţă roşietică

spre punctul peţiolar şi sunt uşor păroase pe partea inferioară a limbului.

Dinţii sunt triunghiulari, cu baza lăţită. Peţiolul este fin striat, de culoare verde -

roşietică, uşor pubescent.

Coarda este fin păroasă, mai mult în jurul nodurilor, de culoare cafenie - cenuşie, cu

internodii lungi şi muchiate, eliptică în secţiune. Scoarţa se exfoliază în plăci, iar mugurii sunt

mari, conici (foto pag. 345).


Kober 5 BB este un portaltoi foarte viguros, caracterizat printr-o dezmugurire timpurie (prima

decadă a lunii aprilie), cu o perioadă de vegetaţie scurtă-mijlocie (170-180 zile) şi cu o

capacitate de înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar

afinitatea cu soiurile roditoare este bună (50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular

puternic cu rădăcini de schelet numeroase şi lungi.

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă, dar scăzută la

filoxera galicolă, foarte rezistent la nematozi, mult mai rezistent la cloroză decât Teleki 8B,

(maxim 20% calciu activ în sol), nu rezistă la săruri decât până la 0,4%0, iar rezistenţa la

secetă este bună, fiind sensibil la excesul umidităţii în sol.

În şcoala de viţe: înrădăcinează bine, prinderea la altoire este foarte bună 43,2-49,4%

În plantaţiile pe rod: imprimă soiurilor o vigoare foarte mare care favorizează meierea

şi mărgeluirea, întârzie maturarea lemnului, determinând scăderea rezistenţei la ger a soiurilor

altoite. Nu este recomandat pentru soiuri productive cu vigoare mare (ex: Fetească neagră,

Saint Émilion), iar soiurile Merlot, Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Riesling italian, altoite

pe acesta dau producţii foarte mari.

154

Particularităţi de cultură: se adaptează pe toate tipurile de sol, cu excepţia celor acide,

compacte. Trebuie evitată plantarea acestuia pe soluri fertile pentru a nu imprima vigoare prea

mare soiurilor altoite pe acesta. Tăierea se face în cepi, iar pe butuc se lasă în urma plivitului

12 lăstari, formează mulţi copili, necesitând execuţia mai multor lucrări în verde, reacţionează

bine la doze moderate de îngrăşăminte chimice. Necesită 1-2 tratamente împotriva filoxerei

galicole. Producţia medie de butaşi care se obţine este de aproximativ 200.000 butaşi/hectar.

Selecţii clonale: Portaltoiul Kober 5 BB s-a dovedit a fi o populaţie destul de

heterogenă din punct de vedere biologic şi a fost supus selecţiei clonale în multe ţări viticole

(Ex: Franţa - 25 de clone, Germania – 3, etc.). La noi în ţară, după anul 1935, la Staţiunea

Viticolă Crăciunel-Blaj, s-a trecut la supraselecţia acestui portaltoi, obţinându-se cea mai

valoroasă selecţie clonală, Selecţia Crăciunel 2. Tot aici, prin lucrările de selecţie efectuate în

perioada 1949 - 1964, s-au extras din Kober 5 BB alte două selecţii valoroase de portaltoi:

Selecţia Crăciunel 26, omologată în 1970 şi Selecţia Crăciunel 25, omologată în 1978.

Zonare: este portaltoiul cu cea mai mare pondere în cultură la noi în ţară (70% din

suprafaţa plantaţiilor actuale), fiind întâlnit în toate podgoriile ţării. Se doreşte totuşi

restrângerea suprafeţelor cu acest portaltoi şi înlocuirea treptată cu selecţiile mult mai

valoroase: Selecţia Oppenheim 4, Selecţiile Crăciunel 2, 26 şi 71.

BERLANDIERI x RIPARIA 125 AA

Origine - A fost obţinut în Austria, de către Franz Kober,

prin selecţie din butaşii trimişi de Sigismund Teleki.

Sinonime – 125 AA.


Frunza adultă este foarte mare, uşor alungită, întreagă, în cadrul populaţie apar şi

frunze trilobate. Limbul este colorat verde-închis, cu scame rare pe partea inferioară, pielos,

uşor gofrat. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră spre V, de multe ori cu baza lipsită

de mezofil. Nervurile sunt proeminente, uşor roşietice spre punctul peţiolar. Dinţii sunt mici,

cu vârf mucronat şi încovoiat, mai ales cei din dreptul nervurilor principale, triunghiulari, cu

baza lăţită. Peţiolul este scămos, de culoare verde – vineţie. Coarda este de culoare cenuşie,

acoperită cu peri deşi şi fini, prezintă striuri şi caneluri evidente, iar scoarţa se exfoliază în

solzi mici. Mugurii sunt mici şi ascuţiţi.


Portaltoiul 125 AA este foarte viguros, are o dezmugurire cu 5-10 zile mai târzie decât

portaltoiul Riparia gloire, o perioadă de vegetaţie lungă, (200-210 zile), maturarea lăstarilor

continuă până la sfârşitul lunii octombrie şi brumele de toamnă surprind portaltoiul cu

frunzişul verde. Are o capacitate de înrădăcinare bună, (65-70 % capacitatea de înrădăcinare a

butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este bună (45-50%). În plantaţii dezvoltă un

sistem radicular foarte puternic cu foarte multe rădăcini de schelet .

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă şi la filoxera

galicolă, rezistenţă bună la mană şi oidium, rezistenţă mijlocie la cloroză (maxim 13% calciu

activ în sol), rezistă la săruri doar până la 0,4%0 NaCl, rezistenţa la secetă este mijlocie şi este

foarte sensibil la antracnoză.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este bună.

155

În plantaţiile pe rod: nu influenţează vigoarea soiurilor altoite şi are afinitate bună cu

majoritatea soiurilor de viţă de vie. Foarte bune rezultate s-au obţinut când soiurile Chasselas

blanc, Aligoté, Riesling italian, Fetească albă, Fetească regală, Neuburger au fost altoite pe

acest portaltoi.

Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe toate tipurile de sol. Se lasă pe

butuc în urma plivitului 12 lăstari, formează copili lungi şi viguroşi, necesitând copilitul des,

reacţionează bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice. Producţia medie de butaşi STAS

care se obţine este de aproximativ 125.000 butaşi/hectar.

Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România, cu rezultate

bune în podgoriile din sudul ţării.

BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA

OPPENHEIM 4

Origine - Selecţie rezultată din portaltoiul Berlandieri x

Riparia Teleki 4 A, realizată în Germania, la Şcoala de

viticultură din Oppenheim, de către A. Rodrian, în jurul

anului 1940.

Sinonime – SO4


Frunza adultă este mare, întreagă uşor trilobată, în special la cele situate la baza

lăstarului. Limbul este colorat verde-închis, uşor gofrat şi ondulat, cu marginea involută, cu

scame şi peri pe partea inferioară. Sinusul peţiolar este deschis în formă de V sau liră, iar

sinusurile laterale superioare, când apar au formă de U. Nervurile sunt verzi şi capătă o uşoară

nuanţă roşietică spre punctul peţiolar. Dinţii sunt mici, înclinaţi spre vârf. Peţiolul este păros,

de culoare verde-roşietic.

Coarda este de culoare cenuşie închisă, cu noduri proeminente, acoperite cu peri

scurţi. Scoarţa se exfoliază în plăci, iar mugurii sunt mici şi ascuţiţi (foto pag. 345).


Este un portaltoi care se apropie foarte mult de Riparia gloire din punct de vedere al

caracterelor morfologice şi a comportării agrobiologice, şi anume: dezmugureşte cu 4-5 zile

mai târziu decât portaltoiul Riparia gloire, are o perioadă de vegetaţie scurtă, (165-170 zile),

vigoare mare şi o maturare a lemnului bună (este considerat portaltoiul cu cea mai bună

maturare a lemnului). Are o capacitate de înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de

înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile de viţă roditoare este bună (45-50%). În

plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte puternic, pătrunde în sol la adâncimi foarte mari

(4-5 m), cu foarte multe rădăcini de schelet, dar şi foarte multe rădăcini subţiri şi lungi.

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă, însă slabă la

filoxera galicolă, este rezistent la nematozii endoparaziţi (Meloidogyne arenaria,

Meloidogyne incognita), rezistenţă mijlocie la cloroză (maxim 17% calciu activ în sol,

respectiv I.P:C. – 30), rezistent la secetă, sensibil la săruri nocive din sol (maximum 0,4%0

NaCl), iar dintre bolile criptogamice, manifestă sensibilitate sporită la antracnoză.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este bună, fiind

considerat cel mai valoros din grupa hibrizilor Berlandieri x Riparia.

156

În plantaţiile pe rod: imprimă soiurilor asociate cu el precocitate, vigoare, calitate,

însă în anii ploioşi întârzie maturarea, influenţând negativ producţia. Se obţin rezultate bune

prin asocierea acestui portaltoi cu soiurile Grasă de Cotnari, Traminer roz, Fetească albă,

Riesling italian, Chardonnay, Sauvignon, Chasselas doré.

Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe toate tipurile de sol, preferând

totuşi solurile reavene şi fertile. Nu suportă solurile acide şi cu exces de umiditate. Fiind un

soi foarte viguros, se lasă sarcini mari de lăstari pe butuc, rezultând în urma plivitului 12

lăstari, formează copili lungi şi viguroşi, necesitând săptămânal copilitul şi legatul lăstarilor.

Reacţionează foarte bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, însă în doze echilibrate.

Producţia medie de butaşi care se obţine este de 190.000-200.000 butaşi/hectar.

Selecţii clonale: La Staţiunea Viticolă Blaj, a fost obţinută o clonă foarte valoroasă,

clona 4 (Toader M., 1955-1974), fiind practic o supraselecţie care s-a manifestat printr-o

productivitate mare, cu randamente sporite la altoire (peste 40%). În Franţa au fost obţinute

peste 78 de clone, însă doar clonele 5, 15, 18, 102 sunt recomandate pentru înmulţire.

Zonare: este cel mai valoros portaltoi din grupa Berlandieri x Riparia, fiind foarte

extins în cultură, în special în ţările cu tradiţie viticolă, iar la noi în ţară, se recomandă pentru

toate podgoriile şi centrele viticole.

BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA CRĂCIUNEL 2

Origine - Este o supraselecţie obţinută la noi în ţară în

comuna Crăciunel, Judeţul Alba prin selecţie clonală din

populaţia portaltoiului Kober 5 BB, în anul 1937.

Sinonime - SC - 2, C - 2.


Frunza adultă este mare, întreagă sau uşor trilobată, ondulată, cu limb ceros, gros,

gofrat, colorat verde deschis şi prezintă peri scurţi pe ambele feţe. Sinusul peţiolar este

deschis în forma literei U. Nervurile sunt verzi, devenind rozii spre punctul de inserţie. Dinţii

sunt mărunţi, cu baza lăţită şi margini drepte sau uşor convexe. Peţiolul este păros, de culoare

verde-vineţie. Frunza adultă nu mai prezintă ca soiul Kober 5 BB flexiunea limbului în

treimea superioară a nervurii principale, (foto pag. 346). Coarda este de culoare cenuşie, cu

internoduri lungi (18-22 cm), striată superficial şi acoperită cu perişori scurţi la noduri.

Mugurii sunt mici şi ascuţiţi.


Portaltoiul selecţia Crăciunel 2 este un portaltoi care are însuşiri agrobiologice şi

tehnologice asemănătoare cu cele ale portaltoiului Kober 5BB din care a fost selectat, cu

deosebirea că: perioada de vegetaţie este mai scurtă (cu circa 6-8 zile faţă de Kober),

dezmugureşte mai timpuriu, în prima decadă a lunii aprilie, cu o maturare a lemnului mai

timpurie. Are o vigoare foarte mare pe care o conferă şi soiurilor altoite pe acesta, o

capacitate de înrădăcinare bună, (80 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea

cu soiurile roditoare este bună (50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte bogat,

lungimea rădăcinilor de schelet ajungând până la 5,5 m.

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă şi mijlocie la

filoxera galicolă, manifestă rezistenţă la cloroză (maxim 21% calciu activ în sol, I.P.C. - 40),

sensibil la săruri, maximum 0,4%0 NaCl, rezistenţă bună la mană şi oidium, sensibil la

cancerul bacterian, rezistenţă mijlocie la secetă şi la excesul umidităţii în sol. De subliniat

157

apariţia în plantaţiile mamă a cancerului bacterian, datorate rezistenţei slabe la temperaturile

scăzute din timpul iernii.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, comparativ cu portaltoii din grupa

Berlandieri x Riparia, iar prinderea la altoire este bună.

În plantaţiile pe rod: influenţează vigoarea soiurilor altoite, conferindu-le acestora o

vigoare foarte mare. Stimulează creşterea, productivitatea şi caracterul de precocitate. Foarte

bune rezultate s-au obţinut la asocierea acestui portaltoi cu soiurile Fetească albă, Fetească

regală, Iordană, Mustoasă de Măderat, Băbească neagră, nefiind indicat pentru soiurile de

masă.

Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe solurile cu fertilitate moderată,

cu excepţia solurilor acide, compacte. Se lasă pe butuc o încărcătură mică de ochi, deoarece

formează copili mulţi şi viguroşi, necesitând multe operaţii şi lucrări în verde. Reacţionează

destul de bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, însă administrate în doze moderate.

Producţia medie de butaşi care se obţine este de 150.000-180.000 butaşi/hectar.


bune în podgoriile din Transilvania.

BERLANDIERI x RIPARIA CRĂCIUNEL 71

Origine - A fost obţinut prin selecţie clonală din Teleki 8

B, Selecţia Buftea şi a fost omologat în anul 1970 la

Staţiunea viticolă Blaj.

Sinonime – SC-71


Frunza adultă este mare, cu contur pentagonal, uşor alungită, întreagă, cu tendinţe de

trilobie. Limbul este gros, cu mezofilul băşicat acoperit cu peri rari pe ambele feţe. Marginile

frunzei sunt întoarse spre partea inferioară. Sinusul peţiolar este deschis în formă de U sau

liră. Nervurile sunt proieminente, uşor roşietice către punctul peţiolar. Dinţii sunt de mărime

mică-mijlocie, iar peţiolul este uşor scămos. Coarda este de culoare cenuşie-cafenie, cu

internoduri lungi, striate, iar nodurile sunt de culoare vineţie, acoperite cu peri scurţi şi deşi.


Portaltoiul are o dezmugurire timpurie şi o perioadă de vegetaţie lungă, (peste 180

zile), fiind afectat de brumele târzii de primăvară; maturarea lăstarilor continuă până la

sfârşitul lunii octombrie. Are o capacitate de înrădăcinare bună, (65-80 % capacitatea de

înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este bună (peste 50% în medie). În

plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte puternic cu foarte multe rădăcini de schelet .

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la secetă, este sensibil la brumele târzii

de primăvară şi este atacat de filoxera forma galicolă. Rezistă la cloroză până la 20% calciu

activ în sol şi nu rezistă la săruri, (maximum 0,4%0 NaCl) rezistenţa la secetă şi excesul de

umiditate este bună şi este foarte sensibil la mană în anii ploioşi, fiind relativ rezistent la

antracnoză.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este bună

(până la 60% viţe altoite STAS).

În plantaţiile pe rod: influenţează vigoarea soiurilor altoite şi are afinitate bună cu

majoritatea soiurilor de struguri pentru masă: Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat

d'Adda, strugurii fiind mai aspectuoşi, dar cu un conţinut mai scăzut în zaharuri. Are de

asemenea, o afinitate bună şi cu soiurile Muscat Ottonel, Traminer roz, Riesling italian,etc.

158

Particularităţi de cultură: se adaptează bine pe toate tipurile de sol. Fiind un portaltoi

de vigoare foarte mare, se lasă sarcini corespunzătoare de lăstari pe butuc, în medie 8 lăstari.

Lemnul lăstarilor se maturează bine, însă numai în zonele sudice ale ţării, obţinându-se de

cele mai multe ori o producţie de 209.000 butaşi /hectar.

Zonare: este un portaltoi recomandat cu prioritate în zonele sudice pentru plantaţii

mamă, iar ca portaltoi în podgoriile din centrul Transilvaniei (Târnave, Alba Iulia).

BERLANDIERI x RIPARIA CRĂCIUNEL 26

Origine - A fost obţinut prin selecţie clonală din populaţia

soiului Kober 5 BB, la Staţiunea Viticolă Crăciunel - Blaj,

de către M. Toader şi P. Baltagi, în anul 1970.

Sinonime - SC-26


Frunza adultă este mare, întreagă, în cadrul populaţie apar şi frunze cu o uşoară

tendinţă de trilobie. Limbul este colorat verde-închis, uşor gofrat, de culoare verde-intens,

acoperit cu peri scurţi, erecţi pe partea inferioară şi prevăzut cu scame rare pe faţa superioară.

Sinusul peţiolar este larg deschis în formă de liră spre V, de multe ori cu baza lipsită

de mezofil. Nervurile sunt uşor roşietice spre punctul peţiolar. Dinţii sunt mici, cu vârf

mucronat şi încovoiat, mai ales cei din dreptul nervurilor principale, triunghiulari, cu baza

lăţită.

Peţiolul este uşor scămos, mai scurt decât lungimea nervurii mediane. Coarda este de

culoare cenuşie – cafenie, nodurile cu nuanţă violacee şi acoperite cu peri scurţi şi deşi.


Acest portaltoi prezintă însuşiri agrobiologice foarte asemănătoare cu cele ale selecţiei

Crăciunel 71, şi anume: vigoare foarte mare pe care o imprimă şi soiurilor roditoare,

dezmugureşte târziu, scăpând de efectul brumelor târziii de primăvară, are o perioadă de

vegetaţie lungă, (190 zile) o creştere erectă a lăstarilor şi prezintă o maturare a lemnului bună.

Are o capacitate de înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de înrădăcinare a

butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este bună (50%). În plantaţii dezvoltă un sistem

radicular foarte puternic care pătrunde adânc în sol, sub un unghi geotropic de 45-500.

Rezistenţe biologice: prezintă rezistenţă bună atât la filoxera radicicolă cât şi la

filoxera galicolă, rezistenţă mijlocie la cloroză (maxim 20% calciu activ în sol, I.P.C. – 40),

nu rezistă la săruri nocive din sol, maximum 0,4%0 NaCl, rezistenţa la secetă este mijlocie.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine (64%), iar prinderea la altoire este

foarte bună (61%).

În plantaţiile pe rod: influenţează vigoarea soiurilor altoite şi are afinitate bună în

special cu soiurile de struguri pentru vin. Foarte bune rezultate din punct de vedere cantitativ

şi calitativ au obţinut soiurile Traminer roz, Muscat Ottonel şi Neuburger când au fost altoite

pe acest portaltoi. Producţia medie de butaşi care se obţine este cuprinsă între 147202- şi


Particularităţi de cultură: preferă solurile nisipo-lutoase erodate, se evită solurile

bogate şi profunde, permeabile, deoarece datorită vigorii sale mari, induce meierea şi

mărgeluirea soiurilor altoite. Se lasă pe butuc în urma plivitului 12 lăstari, formează copili

viguroşi, necesitând executarea mai multor lucrări şi operaţii în verde.

159


bune în zonele din sudul ţării, unde îşi maturează bine lemnul indiferent de anul de cultură.

BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA DRĂGĂŞANI 70

Origine - A fost obţinut prin polenizarea liberă a soiului

de portaltoi Kober 5 BB şi a fost omologat în 2003.


Frunza adultă este cuneiformă, colorată verde-închis, întreagă cu tendinţă de trilobie,

gofrată cu marginile involute. Limbul este glabru şi plan. Sinusul peţiolar este deschis în

formă de liră spre U. Nervurile au o nuanţă roşietică spre punctul peţiolar şi sunt uşor păroase

pe partea inferioară a limbului. Dinţii sunt mărunţi,cu marginile drepte şi cu baza lăţită.

Peţiolul este fin striat, pubescent.

Coarda este fin păroasă, mai mult în jurul nodurilor, de culoare brună-roşietică, striată-

costată. Scoarţa se exfoliază în plăci, iar mugurii sunt mari, conici.


Este un portaltoi viguros, caracterizat printr-o dezmugurire timpurie (prima decadă a

lunii aprilie), cu o perioadă de vegetaţie mijlocie (peste180 zile) şi cu o capacitate de

înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile

roditoare este bună (50%). În plantaţii dezvoltă ca şi Kober 5 BB un sistem radicular puternic,

cu rădăcini de schelet numeroase şi lungi.

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă, dar slabă la

filoxera galicolă, rezistenţa la cloroză (maxim 20% calciu activ în sol), nu rezistă la săruri

(maximum 0,4%0 NaCl), iar rezistenţa la secetă este bună, fiind sensibil la excesul umidităţii

în sol.

În şcoala de viţe: înrădăcinează bine, prinderea la altoire este foarte bună, aprox. 50%.

Particularităţi de cultură: tăierea se face în cepi, pe butuc se lasă 12 lăstari, formează

mulţi copili, necesită 1-2 tratamente împotriva filoxerei galicole.Producţia medie de butaşi

care se obţine este de 180.000 butaşi/hectar.

BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA MINIŞ 54

Origine - Obţinut prin selecţie clonală la Miniş şi

omologat în 2003, din soiul de portaltoi Kober 5 BB.


Frunza adultă este mare, cordiformă, trilobată, cu profil ondulat, iar din punct de

vedere al pufozităţii, prezintă scame rare pe partea inferioară, iar limbul este pielos, colorat

verde-închis. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră spre V, cu nervurile proeminente,

uşor roşietice spre punctul peţiolar. Dinţii sunt mijlocii cu margini drepte. Peţiolul este glabru,

de culoare verde – vineţie. Coarda are culoare brun închisă, cu noduri proeminente, striată.

Scoarţa se exfoliază în plăci, iar mugurii sunt mici şi ascuţiţi.


Este un portaltoi viguros, care dezmugureşte cu 5-7 zile mai târziu decât portaltoiul

Riparia gloire, are o perioadă de vegetaţie scurtă, (170 zile), maturarea lăstarilor începe

devreme, iar la sfârşitul lunii septembrie este terminată. Are o capacitate de înrădăcinare

160

bună, (80 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este

bună (45-50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular puternic cu foarte multe rădăcini

lungi şi subţiri.

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă iar pentru cea

galicolă se aplică 2-3 tratamente, rezistenţă bună la mană şi oidium, rezistenţă foarte bună la

cloroză (doar Chasselas x Berlandieri 41 B îl depăşeşte), nu rezistă la săruri (maximum 0,4%0

NaCl), rezistenţa la secetă este mijlocie şi este foarte sensibil la antracnoză.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este bună.

În plantaţiile pe rod: nu influenţează vigoarea soiurilor altoite de viţe roditoare şi are

afinitate bună cu aceleaşi soiuri care dau rezultate foarte bune în asociere cu portaltoiul

Selecţia Oppenheim 4: Grasă de Cotnari, Riesling italian, Traminer roz, Fetească albă,

Chardonnay, Sauvignon, Chasselas doré, precum şi cu soiuri roşii de calitate superioară.

Imprimă soiurilor altoite precocitate, valorifică potenţialul ridicat de producţie al soiurilor şi

favorizează în acelaşi timp şi calitatea producţiei.

Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe toate tipurile de sol, preferând

totuşi solurile reavene şi fertile. Vigoarea acestuia fiind mare, se lasă sarcini mari de lăstari pe

butuc, rezultând în urma plivitului 12 lăstari, emite copili lungi şi viguroşi, necesitând

săptămânal copilitul şi legatul lăstarilor. Reacţionează foarte bine la fertilizarea cu

îngrăşăminte chimice, însă în doze echilibrate. Producţia medie de butaşi care se obţine este

de 160.000-180.000 butaşi/hectar.

Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România.

7.5.2.b. Portaltoi hibrizi americo-americani (berlandieri x rupestris)

BERLANDIERI x RUPESTRIS 140 RUGGERI

Origine - A fost obţinut prin încrucişarea portaltoilor

Berlandieri Résséguier nr. 2 şi Rupestris du Lot, în Sicilia.

La noi în ţară a fost introdus în anul 1960.

Sinonime - 140 Ru


Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă, cu uşoare tendinţe de trilobie, de

culoare verde intens, cu aspect metalic, uşor reniformă. Limbul frunzei este gros, grofat, iar

sinusul peţiolar este deschis în formă de U larg deschis sau în formă de acoladă.Nervurile

principale sunt uşor pubescente pe faţa inferioară şi colorate în roşu pe parte superioară, spre

punctul peţiolar. Dinţii sunt de mărime mijlocie, ogivali. Peţiolul este glabru şi de culoare

violacee (foto pag. 346). Coarda este de culoare maro-roşcată, cu meritale mijlocii, iar

mugurii sunt mici şi ascuţiţi.


Portaltoiul 140 Ruggeri are o vigoare mijlocie, o perioadă de vegetaţie foarte lungă (

200-220 zile), dezmugureşte târziu, iar maturarea bună a lăstarilor se realizează numai în

regiunile din sudul ţării. Are o capacitate de înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de

înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este de asemenea foarte bună (45-

50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte puternic, pivotant, care explorează un

volum mare de sol.

161

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă foarte bună la filoxera radicicolă, la secetă

şi la cloroză (maxim 40 % calciu activ în sol, I.P.C. - 60), nu suportă excesul de săruri,

(maximum 0,4%0 NaCl) şi nici excesul de umiditate din sol.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, se remarcă întotdeauna vigurozitatea

deosebită a viţelor altoite pe acest portaltoi, iar prinderea la altoire este bună.

În plantaţiile pe rod: influenţează vigoarea soiurilor altoite printr-o creştere mai

intensă a organelor vegetative, comparativ cu cele altoite pe portaltoii din grupa Berlandieri x

Riparia.

Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe toate tipurile de sol, însă nu

suportă aciditatea excesivă. Se lasă pe butuc în urma plivitului 12 lăstari, formează copili

lungi şi viguroşi, necesitând plivitul, reacţionează bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice.

Producţia medie de butaşi care se obţine este cuprinsă între 94720 şi 115.000 butaşi/hectar, în

funcţie de anul de producţie.

Selecţii clonale: Prima selecţie clonală la noi în ţară a fost realizată la Institutul de

Cercetări pentru Viticultură de la Valea Călugărească unde a fost obţinută clona 59 (V. Grecu,

1985). În Franţa au fost extrase din populaţia soiului 10 clone certificate dintre care cele mai

valoroase sunt cele cu numerele 101, 216, 217.

Producţia:115. 000 butaşi/ha

Zonare: este un portaltoi recomandat în zonele mai calde din sudul ţării şi în special,

selecţia clonală 59 Vl pentru podgoriile din Dobrogea şi cele de pe Terasele Dunării.

Calităţi: se remarcă ca fiind foarte rezistent la cloroza calcară, foarte rezistent la

secetă şi care se adaptează pe cele mai dificile soluri viticole. Afinitatea sa ridicată la altoire şi

potenţialul său mare de înrădăcinare, situează acest portaltoi pe unul din primele locuri în

utilizarea acestuia la înfiinţarea noilor plantaţii (V. Grecu, 1976).

7.5.3. Portaltoi hibrizi europeo-americani

7.5.3. a Portaltoi hibrizi europeo-americani (Vinifera x Berlandieri)

CHASSELAS x BERLANDIERI 41 B

Origine - A fost obţinut în anul 1882 din încrucişarea

soiului Chasselas doré şi Vitis Berlandieri de C. Millardet,

fiind studiat mai mult de către amelioratorul Grasset.

Sinomnime - 41B.


Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă sau uşor trilobată, cu contur

pentagonal, colorată verde deschis. Limbul este uşor gofrat şi scămos pe partea inferioară, cu

marginile uşor revolute. Sinusul peţiolar are forma unei lire, lipsit de mezofil, iar sinusurile

laterale sunt slab schiţate. Nervurile sunt de culoare galben verzuie şi prezintă scame. Dinţii

sunt mici, cu laturile rotunjite. Peţiolul este mai scurt decât lungimea nervurii mediane, de

culoare verde-cafenie, (foto pag. 346). Coarda este canelată şi de culoare cafenie, prezintă

internodii de lungime medie, muchiate, iar nodurile sunt proeminente. Ţinută 2-3 zile în apă

aceasta capătă o nuanţă negricioasă. Lemnul este dens, iar scoarţa se exfoliază în plăci.

Mugurii sunt mari şi teşiţi.


Este portaltoiul cu cel mai scurt ciclu de vegetaţie, de vigoare mijlocie, care reuşeşte

să-şi matureze lemnul în condiţii bune, exceptând situaţiile în care este puternic atacat de

162

mană. Dezmugureşte mai târziu, evitând pagubele provocate de îngheţurile târzii de

primăvară. Are o capacitate de înrădăcinare slabă, doar (20-40 % capacitatea de înrădăcinare

a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este bună (45-50%). În plantaţii dezvoltă un

sistem radicular format dintr-un număr foarte redus de rădăcini de schelet, însă groase,

cărnoase şi lungi care explorează solul pe adâncime mare. Deşi pe sistemul radicular se

găseşte un număr mare de nodozităţi, portaltoiul prezintă rezistenţă la filoxeră, fapt confirmat

de longevitatea plantaţiilor şi capacitatea bună de producţie.

Rezistenţe biologice: este sensibil la mană, fiind nevoie de 2-3 tratamente în cursul

perioadei de vegetaţie, fiind în schimb foarte rezistent la cloroză calcară, (maxim 40 % calciu

activ în sol, I.P.C. - 60). Are rezistenţă bună la filoxeră, rezistenţă bună la secetă şi toleranţă

mijlocie la săruri, maximum 0,6%0 NaCl, nu suportă excesul de umiditate din sol.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează slab, iar prinderea la altoire este relativ

bună.

În plantaţiile pe rod: Are o capacitate bună de adaptare la condiţiile de mediu şi

compatibilitate cu cea mai mare parte dintre soiurile europene, fapt reflectat în procentul

redus de goluri care apar în plantaţii. Deşi este un portaltoi de vigoare mijlocie imprimă

soiurilor o vigoare mare. În primii ani viţele manifestă o creştere ceva mai lentă în comparaţie

cu cele altoite pe alţi portaltoi. Este foarte indicat pentru soiurile de masă şi pentru soiurile

pentru vinuri albe de calitate superioară, determinând acumularea unor cantităţi mari de

zaharuri, dovedindu-se a fi un portaltoi de cantitate/calitate. Producţia medie de butaşi care se

obţine este de 100.000-130.000 butaşi/hectar.

Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe solurile bogate în calcar, cu un

regim scăzut de precipitaţii. Se lasă pe butuc o sarcină mijlocie, în medie 8 lăstari/butuc,

formează mulţi copili, necesitând lucrări dese de copilit. În cursul perioadei de vegetaţie sunt

necesare tratamente împotriva manei şi a filoxerei galicole.

Selecţii clonale: S-au efectuat mai multe lucrări de selecţie a acestui soi, iar în Franţa

unde ocupă locul 2 ca pondere; au fost obţinute un număr mare de clone, dintre care cele mai

importante sunt: 80, 87, 153, 195, 212.

Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România, obţinându-

se rezultate bune în podgoriile din Dobrogea, pe terenurile calcaroase de la Pietroasa, pe

prima Terasă a Dunării, în special în centrele viticole specializate în cultura soiurilor de masă.

7.5.3. b Portaltoi hibrizi europeo-americani (Vinifera x Rupestris)

RUVIS

Origine - A fost obţinut prin hibridare sexuată între soiul

Băbească neagră şi soiul de portaltoi Rupestris du Lot,

urmat de un program de selecţie clonală la ICVV Valea

Călugărească; omologat în 2003.


Frunza adultă este de mărime mică - mijlocie, întreagă, reniformă, iar din punct de

vedere al pufozităţii este glabră. Limbul este plan, colorat verde-deschis, lucios, slab gofrat.

Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră largă, uneori spre acoladă. Nervurile sunt

proeminente, având aceeaşi culoare cu limbul. Dinţii sunt mici-mijlocii, cu marginile

convexe, cu baza lăţită. Peţiolul este glabru, foarte scurt, de culoare verde intens.Coarda este

de culoare brună-roşietică, cu meritale scurte, striată, iar mugurii sunt mici şi ascuţiţi.

163


Este un portaltoi care dezmugureşte devreme, cu o perioadă de vegetaţie lungă, (200-

210 zile), de vigoare mare, care îşi maturează lemnul până toamna târziu. Are o capacitate de

înrădăcinare bună, (50-70 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile

roditoare este bună (45-50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular puternic.

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă şi la filoxera

galicolă, rezistenţă bună la mană şi oidium, rezistenţă foarte bună la cloroza calcară

(asemănătoare portaltoiului Chasselas x Berlandieri 41 B), maximum 40 % calciu activ în

sol, I.P.C. - 60), rezistă la săruri, maximum 0,5%0 NaCl, iar rezistenţa la secetă este mijlocie.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este foarte

bună.

În plantaţiile pe rod: imprimă soiurilor altoite vigoare mare, precocitate şi are afinitate

bună cu majoritatea soiurilor de viţă de vie. Foarte bune rezultate s-au obţinut în combinaţie

cu soiurile pentru vinuri roşii de calitate superioară Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir.

Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe solurile cu un conţinut mediu

sau ridicat de calcar. Sarcina de lăstari care se lasă pe butuc este de 12 lăstari, iar producţia

medie de butaşi STAS care se obţine este de aproximativ 100.000 butaşi/hectar.


bune pe terenurile bogate în calcar.

7.5.4.Grupa portaltoilor hibrizi complecşi

SOLONIS x RIPARIA 1616 C

Origine - A fost obţinut în Franţa de către Couderc în

anul 1882 prin încrucişarea lui Solonis cu Riparia gloire,

constituind o populaţie neomogenă alcătuită din mai

multe clone cu flori hermafrodite funcţional femele şi

hermafrodite funcţional mascule.


Frunza adultă este de mărime mijlocie, cuneiformă, întreagă, cu lobul terminal

triunghiular şi mucron foarte evident, ascuţit şi încovoiat. Limbul este gofrat, colorat verde-

închis, cu smocuri de peri rigizi doar pe nervuri. Sinusul peţiolar este deschis sub forma unei

acolade. Nervurile, sunt colorate cafeniu-deschis, iar liziera este alcătuită din dinţi foarte

lungi, subţiri, cu laturile concav-convexe. Peţiolul este aproape egal cu lungimea nervurii

mediane, colorat verde-cafeniu, (foto pag. 346). Coarda este glabră, circulară în secţiune,

striată cu internodii lungi, colorate brun-roşcat, iar mugurii sunt mici şi conici.


Este un portaltoi cu vigoare moderată, care dezmugureşte timpuriu, cu o perioadă de

vegetaţie lungă, (200-210 zile), dar care reuşeşte să-şi matureze bine lemnul aproape în toate

podgorii noastre. Are o capacitate de înrădăcinare bună, (60-80% capacitatea de înrădăcinare

a butaşilor), dar afinitatea cu soiurile roditoare este deficitară. În plantaţii dezvoltă un sistem

radicular asemănător soiului Riparia gloire - cu foarte multe rădăcini subţiri, care explorează

un volum mare de sol.

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă slabă la filoxera radicicolă şi mijlocie la

filoxera galicolă, iar toleranţa la calcar este mediocră, (maxim 11% calciu activ în sol). Are o

164

rezistenţă bună la sărurile nocive din sol, maximum 0,8-1,0 %0 NaCl, suportă seceta din

timpul verii şi mai ales excesul de umiditate din sol şi chiar băltirea apei. Este un portaltoi

rezistent la nematozi şi are toleranţă bună faţă de excesul de umiditate din sol.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, dar dovedeşte o afinitate mai slabă la

altoire.

În plantaţiile pe rod: deşi este un portaltoi destul de viguros, nu transmite această

vigoare soiurilor altoite pe acesta, grăbeşte maturarea strugurilor, precum şi cantitatea şi

calitatea producţiei. Cele mai bune rezultate s-au obţinut la asocierea acestui portaltoi cu

soiurile Riesling italian, Fetească albă, Fetească regală, Neuburger, Aligoté. Producţia medie

care se obţine este de 150.000butaşi/hectar.

Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe solurile umede, reci şi

sărăturate, rămânând unul dintre cei mai valoroşi portaltoi pentru aceste tipuri de soluri. Se

lasă pe butuc în urma plivitului 12 lăstari, formează copili lungi şi viguroşi, necesitând lucrări

şi operaţii în verde dese, reacţionează bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice.

Selecţii clonale: În Franţa au fost obţinute 2 clone certificate (98 şi 98 T1).

Zonare: este un portaltoi care a fost scos din lista portaltoilor admişi spre înmulţire în

România, cu toate că ar fi indicat pentru solurile cu utilizare viticolă uşor sărăturate, din

Câmpia de Vest, Dobrogea, Terasele Dunării.

7.5.5. Portaltoi obţinuţi din vitis vinifera

PRECOCE

Origine - A fost obţinut la Staţiunea Viticolă Miniş, prin

polenizarea liberă şi iradierea seminţelor soiului Coarnă

neagră cu raze ionizate şi a fost omologat în anul 1991.


Frunza adultă este mijlocie spre mare, întreagă-trilobată, , cu contur pentagonal.

Limbul este gofrat, cu profilul drept, uşor scămos pe faţa inferioară, de culoare verde-închis.

Sinusul peţiolar este deschis în formă de U sau V. Nervurile principale sunt slab colorate pe

faţa superioară şi mai intens pe cea inferioară, iar dinţii sunt de mărime mijlocie cu marginile

drepte, cu baza lăţită. Peţiolul este de culoare verde, glabru.

Coarda are meritale mijlocii, cu secţiunea transversală eliptic-alungită, suprafaţa

canelată de culoare brun-roşcată, fără lenticele şi perişori, iar lemnul este dens cu măduvă

puţină.


Este un portaltoi viguros, care dezmugureşte târziu şi care are o perioadă de vegetaţie

mijlocie, (175 zile). Maturarea lemnului lăstarilor începe devreme (mai devreme cu 3-6 zile

faţă de Kober 5 BB), încât la sfârşitul lunii octombrie este încheiată. Are o capacitate de

înrădăcinare foarte bună, (93 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea la

altoire cu soiurile roditoare este bună (50-60%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular

semipivotant, foarte puternic cu rădăcini de schelet groase care formează un unghi geotropic

de 670.

Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă foarte bună la filoxera radicicolă şi mijlocie

la filoxera galicolă, rezistenţă bună la mană şi oidium (superioară soiului Chasselas x

165

Berlandieri 41 B). Are rezistenţă la cloroză, similară cu cea a portaltoiului Kober 5 BB,

(maxim 20% calciu activ în sol), este rezistent la secetă, nu rezistă la sărurile nocive din sol

decât până la maximum 0,4%0 NaCl.

În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine sau foarte bine (superior portaltoiului

Kober 5 BB şi Ruggeri 140 care au fost luate ca martor), iar prinderea la altoire este bună.

În plantaţiile pe rod: nu influenţează vigoarea soiurilor altoite şi are afinitate bună cu

majoritatea soiurilor de viţă de vie cultivate în podgoria Iaşi. Rezultate bune s-au obţinut la

asocierea acestuia cu soiurile Chasselas blanc, Aligoté, Riesling italian, Fetească albă,

Fetească regală. Este indicat pentru soiurile de masă şi pentru cele de vin de vigoare mare,

deoarece s-a constatat că le temperează vigoarea de creştere şi asigură o bună maturare a

coardelor.

Particularităţi de cultură: preferă solurile fertile, profunde, cu expoziţie sudică,

având o comportare bună pe solurile cernoziomice levigate, brun-roşcate şi brun-podzolite.

Reclamă o sarcină moderată de lăstari pe butuc (6-8 lăstari/butuc), tăierea se face în cepi,

emite mai puţini copili în comparaţie cu Kober 5 BB sau Ruggeri 140, necesitând un număr

restâns de lucrări şi operaţii în verde. Producţia medie de butaşi care se obţine este de 70-


Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România, recomandat

în podgoriile Miniş şi Iaşi, utilizat în general pe terenurile unde indicele puterii clorozante este

de maximum 20%, urmărindu-se totodată extinderea lui în podgoriile cu climat mai rece ca

cele din centrul Moldovei şi Transilvaniei.





a) Enumeraţi portaltoii din grupa portaltoilor hibrizi americo-

americani (Berlandieri x Riparia).

b) Care sunt portaltoii hibrizi europeo-americani cultivaţi şi utilizaţi

în România?


învăţare.

166

7.6. Zonarea culturii viţelor de portaltoi

La alegerea şi delimitarea arealelor de cultură optime pentru plantaţiile de portaltoi se

ţine cont de o serie de factori ecopedoclimatici, ale căror valori trebuie să se situeze în limitele

favorabilităţii maxime.

În funcţie de cerinţele soiurilor de portaltoi faţă de condiţiile ecoclimatice şi resursele

acestora pe teritoriul României, au fost stabilite 3 zone de favorabilitate, caracterizate prin

lungimi diferite ale perioadei de vegetaţie, precum şi cu valori diferite în ceea ce priveşte

principalii indici climatici, (tabelul 7.15).

Tabelul 7.15

Zonele de favorabilitate pentru cultura viţelor de portaltoi

Zona de cultură Lungimea

perioadei

de

vegetaţie

(nr. de

zile)

Valorile indicilor climatici din

perioada de vegetaţie

Radiaţia

globală

(kcal/cm2)

Bilanţul

termic util

(0C)

Insolaţia

reală

(nr. ore)

Precipitaţii

(mm)

Foarte

favorabilă (I)

≥ 200

92,5-95,0

≥ 1650

≥1600

350

Favorabilă (II)

180-200

90,0-92,5

1500-1650

1500-1600

350-400

Favorabilitate

mijlocie (III)

170-180

87,5-90,0

1300-1500

1300-1500

400-500

*după Oşlobeanu M., 1980, Ţârdea C., Liliana Rotaru, 2003

√ Zona foarte favorabilă (I), situată în sudul ţării pe prima terasă a Dunării, de la

Drobeta Turnu Severin la Cernavodă. Această zonă se caracterizează prin indici climatici

foarte favorabili pentru cultura portaltoilor, conform datelor din tabelul 15 , putându-se

cultiva soiurile de portaltoi cu perioadă lungă de vegetaţie: 125 AA, 140 Ru, SC 71, practic

neexistând restricţie (Ţârdea C., Liliana Rotaru , 2003).

√ Zona favorabilă (II), corespunde din punct de vedere geografic, Regiunii viticole a

colinelor Dobrogei, podgoriile din Dealu Mare şi Dealurile Buzăului. Această zonă

înregistrează valori ale indicilor climatici favorabile pentru cultura portaltoilor, cultivându-se

soiurile de portaltoi cu perioadă de vegetaţie mijlocie şi cu cerinţe moderate faţă de

temperatură: 41 B, Kober 5 BB, SO 4, 140 Ru.

√ Zona favorabilitate mijlocie (III) se află în zona Banatului, Transilvaniei şi sudul

Moldovei. În această zonă, valorile indicilor climatici sunt la limita minimă de satisfacere a

cerinţelor pentru cultura portaltoilor, conform datelor din tabelul 15, unde pot fi cultivate doar

soiurile care au o perioadă scurtă de vegetaţie: SC 2, SO4-4, Precoce, Kober 5 BB.

În prezent, în funcţie de însuşirile agrobiologice ale soiurilor şi selecţiilor de portaltoi,

de criteriile biologice şi ecopedologice care se au în vedere la alegerea lor, s-a făcut zonarea

portaltoilor (tabelul 7.16) pe regiuni viticole, (Ţârdea C., 2003), astfel:

167

Tabelul 7.16

Zonarea principalelor soiuri de portaltoi cultivate în România

Denumirea regiunii viticole

Soiurile de portaltoii cultivate

Regiunea Viticolă a Dealurilor Crişanei

şi Maramureşului

SC 71, SC 26, SO4-4

Regiunea Viticolă a Podişului

Transilvaniei

SC 2, SO4, SO4-4, Kober 5BB

Regiunea Viticolă a Dealurilor Moldovei SO4-4, 41 B, Kober 5BB, Precoce

Regiunea Viticolă a Dealurilor

Munteniei şi Olteniei

SO4-4, 125 AA, Kober 5BB,

140 Ruggeri 59 Vl

Regiunea Viticolă a Dealurilor

Banatului

SO4-4, Kober 5BB, SC 71, Precoce

Regiunea Viticolă a Colinelor Dobrogei 41 B, 140 Ru, 140 Ruggeri 59 Vl

Regiunea Viticolă a Teraselor Dunării 140 Ru, 140 Ruggeri 59 Vl, 125 AA, SO4

Rezumat

◊ Apariţia filoxerei pe continentul european, a determinat o schimbare

radicală a sistemului de înmulţire şi cultură a viţei-de-vie, respectiv trecerea la

sistemul de viticultură altoită şi utilizarea speciilor americane, rezistente la filoxeră,

drept portaltoi.

◊ Alegerea corectă a partenerului portaltoi, în funcţie de soiul vinifera

(afinitate) şi condiţiile ecoclimatului (adapabilitate) reprezintă o verigă importantă

în asigurarea unui echilibru optim între producţie şi calitatea acesteia, pe de o parte

şi asigură longevitatea şi sustenabilitatea plantaţiilor viticole, pe de altă parte.

◊ De menţionat că, la alegerea celor doi parteneri, trebuie să se ţină cont

de particularităţile anatomice, fiziologice, histologice şi biochimice ale acestora,

deoarece acţionează în complex, (exercită o influenţă ulterioară asupra procesului

de creştere şi rodire), însă cele cinci condiţii fundamentale la care trebuie să

răspundă portaltoiul sunt: rezistenţa la filoxeră, rezistenţa la nematozi, rezistenţa la

boli, buna adaptare la condiţiile de mediu (rezistenţă la calcar, secetă, exces de

umiditate, săruri nocive, aciditate), precum şi o afinitate satisfăcătoare cu soiurile

vinifera.

168



a) Dintre însuşirile biologice ale soiurilor de portaltoi, amintim: Cunoaşterea sexului

florilor, creşterea portaltoilor, capacitatea de înrădăcinare, rezistenţa la filoxeră, rezistenţa

la boli, rezistenţa la nematozi, rezistenţa la factorii abiotici.

b) Speciile americane sunt mai puţin rezistente la sărurile nocive din sol, comparativ cu

viţele europene, cei mai rezistenţi fiind portaltoii complecşi şi portaltoii hibrizi europeo-

americani, care pot rezista chiar pâna la 1,0%0 - 1,5 %0), în funcţie de condiţiile

ecopedologice diferite.

c) Din punct de vedere al rezistenţei la secetă, se disting astfel: soiuri sensibile, ex:

Riparia gloire, cu rezistenţă mijlocie, ex: Kober 5 BB, Teleki 8 B, Sel. Oppenheim 4 şi cu

rezistenţă mare, ex: 140 Ruggeri, Chasselas x Berlandieri 41 B.

d) Limitele exigenţelor sunt astfel: portaltoii Riparia x Rupestris au rezistenţă scăzută, iar

cei mai rezistenţi sunt hibrizii europeo- americani.

Răspuns test de autoevaluare 2

a) Portaltoii hibrizi americo-americani sunt: 420 A, 125 AA, Kober 5 BB, Teleki 8 B,

Selecţia Oppenheim 4 (SO-4), Sel.Crăciunel 71, Sel. Drăgăşani 57, Sel. Crăciunel 2, Sel.

Crăciunel 25 şi 26 etc.

b) Portaltoii hibrizi europeo-americani: Chasselas x Berlandieri 41 B, Ruvis (Băbească

neagră x Rupestris du Lot).


cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 7 - „ STUDIUL PORTALTOILOR”








4. Precizaţi necesitatea utilizării portaltoilor în viticultură. (1p)

5. Clasificaţi viţele de portaltoi după originea lor genetică. (2p)

6. Prezentaţi cele 5 cerinţe fundamentale la care trebuie să răspundă portaltoiul.

(2p)

7. Prezentaţi pe scurt principalele însuşiri biologice, agrobiologice şi productive

ale principalelor soiuri de portaltoi americo-americani. (2p)

8. Prezentaţi pe scurt principalele însuşiri biologice, agrobiologice şi productive

ale principalelor soiuri de portaltoi europeo-americani. (2p)


169



2. Dumitru, Doina, 2010 - Cercetări privind obţinerea butaşilor de portaltoi prin

conducerea liberă pe sol şi comportarea acestora în şcoala de viţă şi plantaţia de viţă

de vie pe rod. Teză de doctorat, U.S.A.M.V. Bucureşti.


4. Ion, M., Şerdinescu, A., Varga, N., Pîrcălabu, Liliana, 2004 - Portaltoiul factor de

optimizare a cantităţii şi calităţii recoltei de struguri. Editura Ceres, Bucureşti, 71 p.

5. Ollat, Natalie, Tandonnet, J.P., Bordenave, L., 2009 - La vigueur conférée par le

porte-greffe: hypothéses et pistes de recherches. Bulettin de l’O.I.V., pag. 869-870.





Ceres, Bucureşti.

8. Stroe, Marinela, Vicuţa, Indreaş, Adriana - Ampelografie - Lucrări practice. Editura

CNI Coresi, Ediţie revizuită, Bucureşti, 2010.

9. Şerdinescu, A., Ion, M., 2003 - Studiul ecopedologic şi ecoclimatic pentru încadrarea





la Brad, Iaşi.

170

PARTEA II

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 8.

SOIURILE DE STRUGURI PENTRU MASĂ

ŞI PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ ALE ACESTORA

CUPRINS


8.2. Principalele caracteristici biologice şi tehnologice ale soiurilor de struguri

pentru masă

170

8.3. Particularităţile de cultură ale soiurilor de struguri pentru masă 173

8.4. Conveierul varietal şi conveierul geografic al soiurilor de struguri pentru masă 176

8.5. Zonarea soiurilor de struguri pentru masă 177






►identifici terminologia utilizată în descrierea soiurilor de viţă-de-vie;

►cunoşti principalele caracteristici generale ale soiurilor de struguri pentru

masă;

►defineşti conveierul varietal şi conveierul geografic al soiurilor de struguri

pentru masă;

►argumentezi necesitatea zonării soiurilor de struguri pentru masă;

►descrii şi să recunoşti principalele soiuri de struguri pentru masă cultivate în

ţara noastră.

8.2. Principalele caracteristici biologice şi tehnologice ale soiurilor de struguri pentru

masă.

Soiurile de struguri pentru masă se deosebesc de soiurile de struguri pentru vin, atât

prin însuşirile agrobiologice, agrotehnice, cât şi prin caracterele tehnologice specifice.

Caracteristici biologice

În general, soiurile de struguri pentru masă se caracterizează prin creşteri vegetative

mari şi sunt mult mai viguroase, comparativ cu soiurile de struguri pentru vin. De aceea, în

plantaţiile viticole, acestea se pretează foarte bine la formele de conducere semiînalte şi înalte,

pergole, bolţi, etc.

În ceea ce priveşte cerinţele faţă de factorii climatici, acestea sunt mari, cultura

acestora, obţinând rezultate bune şi foarte bune, în sudul ţării (zone cu favorabilitate mare),

practic în acele centre şi plaiuri unde indicele heliotermic înregistrează valori ridicate. Spre

171

exemplu, Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei, caracterizată printr-un indice

heliotermic situat la limita de toleranţă, nu dispune de condiţii favorabile cultivării soiurilor

de masă, comparativ cu Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei care prezintă condiţii

climatice favorabile cultivării soiurilor de struguri pentru masă cu diferite epoci de maturare

(epocile III-IV de maturare).

Faţă de factorii apă şi elemente nutritive din sol, soiurile de struguri pentru masă

prezintă cerinţe mult mai mari, comparativ cu soiurile de struguri pentru vin. Ca urmare,

pentru obţinerea unor producţii mari şi de calitate (producţie marfă mare) în tehnologiile de

cultură - irigarea şi fertilizarea joacă un rol hotărâtor.

O altă caracteristică cu aspect de particularitate este aceea că, soiurile de struguri

pentru masă prezintă rezistenţe la ger mai scăzute (de la -140C la -22

0C) precum şi toleranţă

medie la secetă; de asemenea prezintă sensibilităţi sporite la majoritatea bolilor şi dăunătorilor

specifice soiurilor vitis vinifera, cum ar fi: mană, putregaiul cenuşiu, făinare, antracnoză,

viespi, etc.

În ceea ce priveşte maturarea strugurilor - dacă pentru soiurile de struguri pentru vin,

se cunosc 3 epoci de maturare (timpurie, mijlocie, târzie), pentru soiurile de struguri pentru

masă se cunosc 7 epoci de maturare, desfăşurate (eşalonate) într-un interval mare de timp

cuprins între 15 iulie şi 31 octombrie, asigurând practic aproximativ 110 zile de consum al

strugurilor în stare proaspătă.

Caracteristici tehnologice

În general, atunci când se vorbeşte despre calitatea strugurilor de masă, aceasta este

asociată totdeauna cu mărimea şi culoarea boabelor, dar în realitate, este un termen complex,

definit din mai multe perspective: vizuale, gustative, nutritive, starea de sănătate, etc.,

evaluate de către consumator, în funcţie de pretenţiile acestuia, iar dacă ne referim la

favorabilitatea unei zone viticole, atunci, aceasta ar trebui să asigure o repetitivitate an de an

în ceea ce priveşte calitatea producţiei.

În ansamblu lor, aceste caracteristici, le conferă acestora din urmă, întreaga valoare

comercială, evidenţiată prin: mărimea strugurilor (250-350g şi chiar mai mult), mărimea şi

uniformitatea boabelor (1,5-4g), compactitatea acestora (sunt preferaţi cei rămuroşi sau

lacşi), forma şi culoarea acestora (forma sferică şi alungit-cilindrică este cea mai apreciată,

iar din punct de vedere al culorii sunt apreciate soiurilor cu bob alb-verzuie, negru intens şi

mai puţin cele roze şi colorate neuniform), grosimea stratului de pruină (preferabil ca aceasta

să fie intactă), grosimea, aderenţa şi elasticitatea pieliţei (conferă strugurilor rezistenţă la

minipulare, transport şi păstrare), consistenţa miezului (se preferă consistenţa cărnos-

crocantă, semicrocantă), prezenţa seminţelor (1-2 sau pot lipsi – ex: soiurile apirene), gustul

(plăcut, răcoritor, datorită indicelui glucoacidimetric echilibrat, care dă indicaţii şi asupra

momentului optim de recoltare strugurilor, optimul fiind în jurul valorii 4), aroma (la noi în

ţară sunt preferate soiurile cu aromă fină de muscat), etc.

Caracteristicile tehnologice sunt exprimate totodată şi cu ajutorul unor indici fizico –

mecanici, cum ar fi: rezistenţa la desprindere a boabelor de pedicel, rezistenţa la fisurare a

boabelor, elasticitatea pieliţei, etc., toţi aceştia concură la aprecierea soiurilor de struguri

pentru masă sub raportul pretabilităţii acestora la transport şi păstrare.

172

8.3. Particularităţile de cultură ale soiurilor de struguri pentru masă

Particularităţi ecologice

Datorită exigenţelor mai mari faţă de factorii ecopedoclimatici, soiurile de struguri

pentru masă se cultivă şi obţin rezultate bune numai în arealele viticole caracterizate printr-

un grad ridicat de favorabilitate. Gradul de favorabilitate al unui areal de cultură se stabileşte

în funcţie de epoca de maturare a soiurilor, alături de factorii temperatură, insolaţie,

precipitaţii, conform tabelului 8.1. În ceea ce priveşte umiditatea din sol, soiurilor de masă

manifestă cerinţe scăzute, însă datorită consumului de apă ridicat se recomandă cultura

acestora în condiţii de irigare, care asigură creşteri mari de producţie, în general şi producţie

marfă, în special.

Particularităţi biologice

Se referă în general la compatibilitatea soiurilor de vinifera cu soiurile de portaltoi.

Soiurile de struguri pentru masă fiind în general viguroase şi foarte viguroase, necesită

portaltoi viguroşi sau portaltoi cu vigoare mijlocie, dar care imprimă vigoare mare de creştere

soiurilor altoite pe aceştia.

Tabelul 8.1

Sinteza cerinţelor climatice în funcţie de epoca de maturare şi direcţia de producţie

În ceea ce priveşte epoca de maturare a soiurilor s-a observat că, pentru soiurile cu

maturare timpurie sunt mai indicaţi portaltoii care au o perioadă scurtă de vegetaţie, care

grăbesc maturarea strugurilor, imprimând precocitate, ex: Riparia gloire, Chasselas x

berlandieri 41 B, Berlandieri x Riparia Selecţia Oppenheim 4, Precoce, 420 AA etc., iar dacă

Specificaţii Epoca de maturare a strugurilor

- direcţia de producţie

Timpurie

(epocile I-II)

Mijlocie

(epocile III-IV)

Târzie

(epocile V-VI)

Soiuri

pentru

strafide

Durata perioadei

de vegetaţie

(numărul de zile)

≥ 160 170 -180 > 180 > 190

Bilanţul termic

util ( tu0C)

≥ 1200 ≥ 1500 > 1650

> 1950

Bilanţul termic activ ( ta0C) ≥ 2500 ≥ 3100 ≥ 3500 ≥ 4000

Durata de strălucire a soarelui

în perioada de vegetaţie

≥ 1400 1600 ≥ 1600

> 1700

Precipitaţii anuale (mm) 350 - 600 350 - 600 350 - 500 200 - 400

Indicele heliotermic (J. Branas

şi colab. 1946)

2,6 - 3,85 3,86 - 4,5 4,5 - 6,5 6,5 - 8

Indicele bioclimatic

(Constantinescu Gh. şi colab.

1964)

6 - 9 8 - 10 10 - 12 12 - 15

173

se doreşte prelungirea perioadei de consum, respectiv tardivitatea producţiei, se recomandă

portaltoii viguroşi, cu ciclu vegetativ lung, ex: 140 Ruggeri, 1103 Paulsen, 110 Richter, etc..

Distanţele de plantare - În general, distanţele de plantare la soiurile de struguri pentru

masă sunt mai mari comparativ cu soiurile de struguri pentru vin, cele mai întâlnite situaţii

fiind 2,2/1,2 m; 2,2-1,0 m, cu densităţi de 3700-4000 butuci/ha, însă pentru soiurile viguroase

sunt necesare distanţe mai mari de plantare de 2,5-3,0 m între rânduri şi 1,4-1,5 m pe rând, cu

densităţi mici de numai 2500-3000 butuci/ha.

Formele de conducere - Cele mai frecvente forme de conducere întâlnite sunt formele

înalte (Guyot pe tulpină, pergola raţională, cortina dublă genoveză) şi formele semiînalte

(Cordon Cazenave, Guyot pe semitulpină), care permit obţinerea unei suprafeţe foliare expuse

mult mai mult la soare, cu un grad de suprapunere cât mai mic al frunzelor.

Încărcătura de ochi lăsată la tăiere - Depinde în principal de potenţialul productiv al

soiului respectiv şi influenţează în mod direct cantitatea şi calitatea recoltei. La stabilirea

sarcinii de ochi pe butuc se acordă o mare atenţie, lăsându-se în general, sarcini mijlocii,

diferenţiate în funcţie de vigoarea soiului, vârsta plantaţiei, starea de fertilitate a solului,

sistemul de tăiere, astfel: cu cât solul este mai fertil cu atât încărcătura de ochi lăsată pe butuc

va fi mai mare (Popa V. şi colab., 1976).

Lucrările şi operaţiile în verde

Ansamblul acestor lucrări prezintă o importanţă deosebită în tehnologia de cultură a

soiurilor pentru struguri de masă, deoarece contribuie la sporirea producţiei marfă, prin

îmbunătăţirea calităţii strugurilor. La aplicarea acestora se ţine cont de însuşirile biologice ale

soiurilor şi condiţiile climatice ale anului de cultură. Pe lângă lucrările şi operaţiile în verde cu

caracter curent ce sunt aplicate majorităţii soiurilor de viţă de vie (plivitul lăstarilor, cârnitul,

copilitul) se aplică şi lucrări cu caracter special (ciupitul, normarea numărului de

inflorescenţe pe butuc, incizia inelară, rărirea boabelor, cizelarea strugurilor pe butuc,

scurtarea ciorchinilor, desfrunzitul parţial, polenizarea suplimentară, etc.).

Plivitul lăstarilor la soiurile de struguri pentru masă se realizează când aceştia sunt în

creştere, sunt într-un număr excedentar şi se elimină chiar dacă sunt purtători de rod.

Intensitatea plivitului este diferenţiată în principal în funcţie de procentul de lăstari sterili

specific fiecărui soi, după cum urmează: la soiurile cu circa 25% lăstari sterili (Cardinal,

Chasselas Doré) se aplică un plivit total, la soiurile cu circa 50% lăstari sterili (Afuz ali, Italia)

se elimină jumătate din numărul acestora, iar la soiurile cu 75% lăstari sterili se recomandă

suprimarea a 1/3 din numărul lor, (Georgescu Magdalena, Dejeu Liviu, 1993).

Ciupitul lăstarilor constă în suprimarea vârfului de creştere a lăstarilor fertili foarte

tineri realizată în general, înainte de fenofaza înfloritului. Scopul lucrării este acela de a

îmbunătăţi condiţiile de hrănire a florilor, cunoscut fiind faptul că, în timpul înfloritului,

creşterea lăstarilor rămâne procesul dominant, caractererizat printr-un consum ridicat de

substanţe asimilate. Răspund foarte bine soiurile cu flori hermafrodite funcţional femele,

Bicane, Ceauş, Coarnă neagră, precum şi cele care au flori hermafrodite normale, însă au o

capacitate scăzută de germinare a polenului (Muscat de Hamburg).

Normarea numărului de inflorescenţe pe butuc se aplică diferenţiat în funcţie de

particularităţile tehnologice ale soiurilor, astfel: aproximativ 15 inflorescenţe/butuc la soiurile

cu struguri mari şi foarte mari (Afuz ali, Italia, Victoria); 25 inflorescenţe/butuc la soiurile cu

struguri mijlocii-mari (Muscat de Hamburg, Bicane, Muscat Timpuriu de Bucureşti) şi 30

inflorescenţe/butuc la soiurile cu struguri mici-mijlocii (Chasselas doré, Muscat Perla la

Csaba, Chasselas de Băneasa).

174

Incizia inelară constă în îndepărtarea unui inel de scoarţă şi liber de pe lăstar, a cărui

lăţime nu depăşeşte 4-6 mm sau poate fi realizată printr-o simplă incizie circulară. Scopul

operaţiei este acela de a întrerupe circulaţia descendentă a sevei elaborate şi repartizarea ei

către părţile superioare ale secţiunii, îmbogăţindu-se în acest mod, aportul elementelor

nutritive în zona respectivă, având astfel efecte favorabile asupra calităţii. Se obţine un

procent mai mare de flori legate, creşterea în dimensiune a boabelor şi creşterea lor uniformă,

colorarea boabelor, precum şi precocitatea producţiei.

În urma cercetările efectuate, s-a constatat că incizia inelară este eficace şi mult mai

evidentă la soiurile cu boabe mari (Afuz ali, Italia), la soiurile apirene (Kişmiş alb, Perlette) şi

la soiurile cu boabe neuniforme ca mărime (Muscat de Hamburg), (Georgescu Magdalena,

Dejeu Liviu, 1993).

Rărirea boabelor este o operaţie în verde cu totul specială, care se practică doar pentru

soiurile de struguri pentru masă cu maturare extratimpurie şi timpurie, în cultura de seră.

După legatul boabelor, când acestea au atins aproximativ 3 mm în diametru cu ajutorul unor

forfecuţe de cizelat se suprimă o parte din acinii de pe ciorchine; se au în vedere acinii cu

boabe anormal dezvoltate, meiate şi mărgeluite. În acest mod se elimină aproximativ 20-60%

din acinii formaţi, iar cei rămaşi cresc în volum şi greutate, sunt mai uniformi din punct de

vedere al mărimii, căpătând un aspect comercial mult mai atrăgător. Această operaţie mai este

întâlnită şi sub denumirea de cizelarea strugurilor pe butuc (vizează eliminarea boabelor

meiate şi mărgeluite, a celor bolnave sau rănite de diferiţi factori naturali critici, precum şi

rărirea a celor normal dezvoltate atunci când sunt prea dese pe ciorchine).

Scurtarea ciorchinilor cu 1/3 din lungimea lor este aplicată în general soiurilor cu

inflorescenţe mari (Muscat de Hamburg, Afuz ali, Italia), pentru o dezvoltare mai uniformă a

boabelor pe ciorchine. La strugurii rămuroşi se recomandă şi scurtarea primelor ramificaţii

mai lungi ale rahisului, având ca scop creşterea valorii comerciale a producţiei.

Desfrunzitul parţial constă în eliminarea (suprimarea) a câtorva frunze din apropierea

strugurilor (nu mai mult de 3-4 frunze), operaţie care asigură condiţii bune de aerisire şi

iluminare, cu efecte pozitive asupra stării fitosanitare a strugurilor, precum şi asupra

uniformităţii culorii boabelor. Este indicat cu precădere la soiurile cu frunziş bogat (Muscat d`

Adda, Italia, Ceauş), precum şi la soiurile cu o coloraţie neuniformă a boabelor (Cardinal,

Muscat de Hamburg, Coarnă neagră). Desfruzitul trebuie realizat raţional, astfel încât să nu se

creeze dezechilibru între suprafaţa foliară şi numărul de struguri pe butuc, astfel: la soiurile

pentru struguri de masă cu maturare timpurie şi mijlocie trebuie păstrat raportul – pentru 1 kg

struguri - 1,9 m2 suprafaţă foliară, iar pentru soiurile de struguri pentru masă cu maturare

tardivă aproximativ 3,1 m2 pentru 1 kg de struguri.

Polenizarea suplimentară. Este o lucrare absolut necesară în cazul soiurilor cu flori

hermafrodite funcţional femele, la care polenul este steril, precum şi la soiurile care, deşi au

flori hermafrodite funcţional normale au capacitatea de germinare a polenului mai scăzută

(Bicane, Ohanez, Braghină, Crâmpoşie). Polenizarea la acestea se realizează defectuos,

procentul de flori legate este foarte mic, strugurii meiază şi mărgeluiesc puternic, mai ales în

anii răcoroşi şi ploioşi, când în timpul înfloritului se înregistrează temperaturi sub 200 C.

Pentru evitarea şi eliminarea acestor neajunsuri soiurile respective vor fi polenizate cu

polen de la alte soiuri care au polen abundent. Se recoltează polen de la acestea din urmă, prin

scuturarea inflorescenţelor în pungi de hârtie cerată şi se va păstra la frigider. Când florile

soiului de polenizat s-au deschis în procent de 50% se face polenizarea suplimentară; operaţia

se repetă şi spre sfârşitul înfloritului, când florile s-au deschis în proporţie de 80%. Cele mai

175

bune rezultate se obţin atunci când se recoltează polen de la 3-4 soiuri, iar cantitatea necesară

este de 500-800g/ha.

Prin această operaţie se obţin sporuri atât în procentul de flori legate cât şi un spor de

producţie de 10-15%. Pentru că lucrarea este greu de realizat, se are în vedere încă de la

plantare ca la 2 rânduri cu soiul de bază să fie 1 rând cu un soi polenizator.

Fertilizarea. Datorită consumului ridicat de elemente nutritive din sol, de cele mai

multe ori este nevoie de un aport de îngrăşăminte din compoziţia cărora nu trebuie să

lipsească azotul (chiar dacă influenţează creşterea excesivă), lipsa acestuia limitând cantitatea

producţiei.

Irigarea. O măsură tehnologică obligatorie, mai ales în podgoriile şi în centrele

viticole din sudul ţării, foarte favorabile culturii soiurilor de struguri pentru masă. Toamna se

aplică o irigare de aprovizionare cu apă solului, iar în timpul perioadei de vegetaţie, se aplică

udări în concordanţă cu cerinţele viţei de vie la momentul respectiv.

Protecţia fitosanitară – se acordă o atenţie sporită tratamentelor fitosanitare, deoarece

strugurii trebuie să fie într-o perfectă stare de sănătate. Orice urmă de boală sau atac de

dăunători, scade din valoarea comercială a strugurilor, iar pentru strugurii destinaţi păstrării,

este indicat a se aplica mai multe tratamente împotriva putregaiului cenuşiu.


În general, calitatea strugurilor de masă este asociată totdeauna cu mărimea şi

culoarea boabelor, dar în realitate, este un termen complex, definit din mai multe

perspective: vizuale, gustative, nutritive, starea de sănătate, etc.

Principalele caracteristici ale soiurilor de struguri pentru masă, care le conferă

practic întreaga valoare comercială, sunt: mărimea strugurilor, mărimea şi

uniformitatea boabelor, compactitatea, forma şi culoarea, grosimea stratului de

pruină, grosimea, aderenţa şi elasticitatea pieliţei, consistenţa miezului,

prezenţa seminţelor, gustul, aroma, rezistenţa la desprindere a boabelor de

pedicel, rezistenţa la fisurare a boabelor.





a) Care sunt principalele caracteristici tehnologice ale soiurilor de

struguri pentru masă?

b) Enumeraţi lucrările şi operaţiile în verde cu caracter special

aplicate soiurilor de struguri pentru masă.


176

8.4. Conveierul varietal şi conveierul geografic al soiurilor de struguri pentru masă

La alcătuirea sortimentului de soiuri de struguri pentru masă se deosebeşte un conveier

varietal şi un conveier geografic acestea fiind diferenţiate în funcţie de epoca de maturare a

strugurilor şi condiţiile ecopedoclimatice ale unui areal geografic.

Conveierul varietal poate fi definit ca o grupare şi/sau eşalonare a soiurilor de struguri

pentru masă în funcţie de epoca de maturare începând cu cele extratimpurii, până la cele

tardive, cultivate în aceleaşi condiţii ecologice. Condiţiile ecopedoclimatice înregistrate în

ţara noastră permit maturarea unei game variate de soiuri pentru struguri de masă, împărţite în

7 epoci de maturare, prima epocă debutând la 15 iulie, iar ultima se încheie la 31 octombrie.

Trebuie subliniat că pentru fiecare podgorie în parte există un anumit sortiment,

stabilit în urma a numeroase lucrări de experimentare-cercetare, incluzându-se numai acele

soiuri care îşi valorifică cel mai bine potenţialul de producţie.

Pentru îmbunătăţirea conveierului varietal din ţara noastră, în ultimul timp s-a acordat

o atenţie deosebită lucrărilor de ameliorare care vizează obţinerea de soiuri noi caracterizate

printr-un potenţial de producţie superior genitorilor şi care prezintă rezistenţe sporite la bolile

şi dăunătorii specifici viţei-de-vie. Prin urmare, la noi în ţară, în perioada 1970-2000, au fost

omologate 22 de soiuri de struguri pentru masă (tabelul 8.2).

Tabelul 8.2

Conveierul varietal al soiurilor de struguri

pentru masă cultivate în România

Epoca de

maturare

Muscat

Perla de

Csaba,

Muscat

Timpuriu

de

Bucureşti

Cardinal

Perlette

Regina

viilor

Augusta

Victoria

Timpuriu

de

Pietroasa

Chasselas

doré

Chasselas

roze

Azur

Napoca

Timpuriu

de Cluj

Cetăţuia

Muscat de

Hamburg

Muscat

D’Adda

Milcov

Splendid

Silvania

Someşan

Călina

Coarnă

neagră

Coarnă

Albă

Afuz ali

Tamina

Xenia

Italia

Bicane

Select

Regina

nera

Black

rose

Greaca

IULIE

15 31

AUGUST

15 31

SEPTEMBRIE

15 31

OCTOMBRIE

15 31

I II III IV V VI VII

177

Conveierul geografic vizează urmărirea maturării strugurilor aceluiaşi soi în diferite

areale viticole, caracterizate printr-un terroir diferit (însumarea tuturor factorilor care concură

la realizarea producţiei). Ca urmare, amplasarea conveierului varietal în diferite condiţii

ecologice conduce la realizarea conveierului geografic.

În cadrul arealelor viticole din ţara noastră, soiul Chasselas doré, cunoscut a fi unul

dintre cele mai cultivate soiuri de struguri pentru masă cu maturare mijlocie, atinge

(cunoaşte) 4 epoci de maturare, astfel: în sudul ţării la Dăbuleni, în podgoria Greaca se

maturează în epoca III-a, în centrul viticol Pietroasa-Buzău - epoca a IV-a, la Odobeşti, la Iaşi

– epoca IV-V, iar la Blaj, Cluj Napoca, epocile V-VI.

Conveierul geografic poate fi urmărit şi pe areale mai largi (ţări, continente),

stabilindu-se în acest sens, zonele în care cultura soiurilor pentru struguri de masă este mai

rentabilă.

8.5. Zonarea soiurilor de struguri pentru masă

Este rezultatul unor îndelungate observaţii şi cercetări privind valorificarea la maxim a

condiţiilor ecopedoclimatice ale spaţiului viticol românesc de către potenţialul bioproductiv al

soiurilor de struguri de masă, în condiţii de eficienţă economică sporită, (M. Oşlobeanu şi

colab., 1980; 1991). Sub acest aspect, la nivelul ţării noastre au fost determinate 4 zone de

favorabilitate pentru cultura soiurilor de struguri pentru masă, astfel:

√ Zona foarte favorabilă (I), cuprinde Terasele Dunării, de la Drobeta Turnu

Severin la Cernavodă. Această zonă se caracterizează prin indici climatici foarte

favorabili pentru cultura soiurilor de struguri pentru masă, cu bobul mare, începând cu

cele timpurii şi până la cele târzii, practic întreg conveierul varietal al soiurilor de

struguri pentru masă (tabelul 8.3).

Tabelul 8.3

Sinteza elementelor climatice în funcţie de zona de favorabilitate

pentru cultura soiurilor de struguri pentru masă

Zona de

cultură

Lungimea

perioadei de

vegetaţie

(nr. De zile)

Valorile indicilor climatici din perioada de vegetaţie

Bilanţul

termic

global (0C)

Bilanţul

termic utill

(0C)

Insolaţia

reală

(nr. ore)

Precipitaţii

(mm)

Foarte

favorabilă (I)

≥ 180

≥ 4000

≥1600

≥1600

300

Favorabilă

(II)

170-190

4000

1500

1400-1500

350

favorabilitate

mijlocie (III)

165-170

3800

1300

1300-1400

400

Tolerantă (IV) 168-170 3000-3300 1260 1450 ≥ 300

178

√ Zona favorabilă (II), corespunde din punct de vedere geografic, Regiunii

viticole a colinelor Dobrogei, precum şi unele plaiuri din podgoriile din Dealu Mare şi

Dealurile Buzăului. Această zonă înregistrează valori ale indicilor climatici favorabile

pentru cultura soiurilor de struguri pentru masă cu maturare timpurie, mijlocie şi

tardivă.

√ Zona favorabilitate mijlocie (III) cuprinde podgoriile din sudul şi centrul

Moldovei (Odobeşti, Panciu, Nicoreşti, Iveşti, Iveşti, Huşi), unele centre viticole din

podgoriile Drăgăşani şi Ştefăneşti-Argeş, precum şi podgoriile din Banat. În această

zonă se cultivă soiurilor de struguri pentru masă cu maturare mijlocie şi numai în unele

centre se pot cultiva soiurile cu maturare tardivă

√ Zona tolerantă (IV) cuprinde centrele viticole din partea de nord est a Regiunii

viticole a dealurilor Moldovei şi cele din Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei. Se

cultivă numai soiurile de struguri pentru masă cu maturare timpurie şi mijlocie care să

acopere consumul local de struguri în stare proaspătă.



a) În ansamblu lor, aceste caracteristici, le conferă acestora din urmă, întreaga valoare

comercială, evidenţiată prin: mărimea strugurilor (250-350g şi chiar mai mult), mărimea

şi uniformitatea boabelor (1,5-4g), compactitatea acestora (sunt preferaţi cei rămuroşi

sau lacşi), forma şi culoarea acestora (forma sferică şi alungit-cilindrică este cea mai

apreciată, iar din punct de vedere al culorii sunt apreciate soiurilor cu bob alb-verzuie,

negru intens şi mai puţin cele roze şi colorate neuniform), grosimea stratului de pruină

(preferabil ca aceasta să fie intactă), grosimea, aderenţa şi elasticitatea pieliţei (conferă

strugurilor rezistenţă la minipulare, transport şi păstrare), consistenţa miezului (se preferă

consistenţa cărnos-crocantă, semicrocantă), prezenţa seminţelor (1-2 sau pot lipsi – ex:

soiurile apirene), gustul (plăcut, răcoritor, datorită indicelui glucoacidimetric echilibrat,

care dă indicaţii şi asupra momentului optim de recoltare strugurilor, optimul fiind în jurul

valorii 4), aroma (la noi în ţară sunt preferate soiurile cu aromă fină de muscat) etc.

Caracteristicile tehnologice sunt exprimate totodată şi cu ajutorul unor indici fizico –

mecanici, cum ar fi: rezistenţa la desprindere a boabelor de pedicel, rezistenţa la fisurare

a boabelor, elasticitatea pieliţei, etc., toţi aceştia concură la aprecierea soiurilor de

struguri pentru masă sub raportul pretabilităţii acestora la transport şi păstrare.

b) Pe lângă lucrările şi operaţiile în verde cu caracter curent ce sunt aplicate majorităţii

soiurilor de viţă de vie (plivitul lăstarilor, cârnitul, copilitul) se aplică şi lucrări cu

caracter special (ciupitul, normarea numărului de inflorescenţe pe butuc, incizia inelară,

rărirea boabelor, cizelarea strugurilor pe butuc, scurtarea ciorchinilor, desfrunzitul

parţial, polenizarea suplimentară etc.).

179


1. Indreaş, Adriana, Luminiţa, Vişan, 2000 - Principalele soiuri de struguri de masă

cultivate în România. Ed. Ceres, Bucureşti.

2. Indreaş, Adriana, Luminiţa, Vişan, 2001 - Principalele soiuri de struguri de vin


3. Indreaş, Adriana, Luminiţa, Vişan, 2002 - Manual de ampelografie. Editura

Nelmaco, Bucureşti.

4. Olteanu, I., Daniela, Cichi, Daniela, Dolores, Costea, D.C., Mărăcineanu, L.C.,2002-

Viticultura specială. Zonare, Ampelografie, Tehnologii specifice. Editura



Ceres, Bucureşti.



7. Stroe, Marinela, Vicuţa, Veliu, Raluca, 2010 - The agrobiological and technological

evaluation of some table grape variety with different maturation periods in vineyard

Ostrov. Sesiunea Ştiinţifică anuală „Horticultură - Ştiinţă, Calitate, Diversitate şi

Armonie”, U.S.A.M.V. „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Facultatea de Horticultura, Anul

LII, Vol 53, Seria Horticultură, CD ROM ISSN 2069-847X, pag. 437-443.



9. Ţârdea C., Rotaru Liliana, 2003 - Ampelografie, volumul II. Editura Ion Ionescu de

la Brad, Iaşi.

☺Lucrarea de verificare solicitată, implică activităţi care necesită cunoaşterea

Unităţii de învăţare nr. 8 „ SOIURILE DE STRUGURI PENTRU MASĂ

ŞI PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ ALE ACESTORA”








1. Precizaţi necesitatea cultivării soiurilor de struguri pentru masă. (3p)

2. Definiţi conveierul varrietal şi geografic al soiurilor de struguri pentru masă

(3p)

3. Prezentaţi cele 4 zone de favorabilitate pentru cultura soiurilor de struguri

pentru masă. (3p)


180

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 9.

STUDIUL PRINCIPALELOR SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ ŞI

PARTICULARITĂŢILE LOR DE CULTURĂ

CUPRINS


9.2. Particularităţile de cultură ale principalele soiuri de struguri pentru masă cu

maturare timpurie, mijlocie, târzie

180


cultură

199






►cunoşti principalele caracteristici agrobiologice şi tehnologice ale soiurilor

de struguri pentru masă;

►defineşti şi să identifici sensibilităţile acestor soiuri la boli şi dăunători;

►argumentezi necesitatea cunoaşterii genitorilor la soiurile noi obţinute în

România;

►descrii şi să recunoşti principalele soiuri de struguri pentru masă cultivate în

ţara noastră.

9.2. Principalele soiuri de struguri pentru masă cu maturare timpurie, mijlocie, târzie

şi particularităţile lor de cultură.

SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ CU MATURARE TIMPURIE

MUSCAT PERLĂ DE CSABA

Origine - Soi creat în Ungaria de Mathiasz Ianoş din

încrucişarea soiurilor Bronnerstraube şi Muscat Ottonel.

Sinonime - Csaba Gyongue, Jemciug Csaba

CARACTERE MORFOLOGICE

Rozeta este scămoasă, de culoare verde cu nuanţă cafenie, vârful lăstarului este

scămos, de culoare verde cu nuanţă arămie. Lăstarul este verde-castaniu, glabru.

Inflorescenţa este uniaxială, cilindro-conică, de mărime mijlocie. Floarea este hermafrodită

normală, cu deschiderea corolei normală, rareori cleistogamă. Staminele sunt în număr de 5,

ovarul este conic şi stilul este foarte scurt, cilindric, cu stigmat discoidal. Polenul este fertil.

181

Frunza adultă are formă aproape rotundă, de mărime mijlocie, colorată în verde

închis, mată şi uşor gofrată. Poate să fie întreagă, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile

laterale în formă de V sau eliptice. Sinusul peţiolar este deschis sub formă de liră sau închis.

Caracteristic pentru acest soi este faptul că, marginile limbului sunt îndreptate spre partea

superioară, formând o mică pâlnie la nivelul punctului peţiolar. Limbul este glabru pe partea

superioară şi prezintă peri pe nervuri pe partea inferioară. Nervurile sunt uşor roşietice spre

bază, iar dinţii sunt ascuţiţi şi înclinaţi. Peţiolul este glabru, de culoare roşietică, egal sau mai

scurt decât lungimea nervurii mediane, (foto pag. 347).

Strugurele este de mărime mijlocie, de formă cilindro-conică, deseori aripat, lax.

Pedunculul este verde roşietic, mijlociu, lemnificat. Bobul este discoidal, mijlociu, de culoare

verde-gălbuie. Miezul este semicărnos, cu aromă uşoară de muscat. Pieliţa acoperită cu puţină

pruină prezintă pete cafenii. Sămânţa este mică, ovoidală, cu şalaza asimetrică, ridată cu

rostru mijlociu.

ÎNSUŞIRI AGROBIOLOGICE

Este un soi de vigoare mică-mijlocie, care rezistă relativ bine la acţiunea

temperaturilor scăzute, foarte sensibil la secetă, condiţii în care producţia marfă scade adesea

sub 50%. Este sensibil la mană, prezintă toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu şi la oidium.

Datorită timpurietăţii sale (epoca de maturare I -15 iulie) este puternic atacat de viespi.

Prezintă o fertilitate mijlocie, care duce la formarea a 65% lăstari fertili, iar valorile

coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele 0,8 - c.f.r. şi 1,3 c.f.a.

PARTICULARITĂŢI AGROTEHNICE

Soiul Muscat Perla de Csaba merge bine condus în formă semiînaltă, tipul de tăiere cel

mai utilizat fiind Guyot pe semitulpină. Formează foarte mulţi copili, cea mai mare parte a

acestora fiind fertili, ceea ce prezintă importanţă nu numai în cazul afectării producţiei

principale în ani geroşi, ci şi în anii normali, ducînd la o creştere a producţiei totale.

Încărcătura optimă de rod diferă în funcţie de podgorie, însă soiul suportă încărcături mici, de

doar de 12-13 ochi/m2, repartizată pe elemente lungi de rod. Se recomandă de asemenea, un

număr mediu de 22-30 de inflorescenţe pe butuc şi nu răspunde economic la fertilizarea cu

îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu.

CARACTERE TEHNOLOGICE

Soiul îşi maturează strugurii în epoca a I-a, fiind primul soi care apare pe piaţă.

Greutatea medie a unui strugure este de 160 grame, iar a 100 de boabe 220 grame.

Acumulează cantităţi mici de zaharuri cuprinse între 130 – 140g/l zaharuri, iar aciditatea este

în medie de 3,5‰. Producţia obţinută este mică, rareori mai mare de 6-8 t/ha. Cultivat pe

terenurile nisipoase din arealul viticol Dăbuleni, se remarcă printr-o timpurietate accentuată,

maturându-se între 11-15 iulie.

SELECŢII CLONALE

La S.C.V.V. Greaca a fost supus selecţiei clonale şi s-a obţinut selecţia clonală 115

Greaca, omologată în anul 1983, care se remarcă printr-o producţie ceva mai mare,

comparativ cu soiul.

182

Tabelul 8.4

Comportarea selecţiei clonale 115 Greaca comparativ cu populaţia în condiţiile

ecopedoclimatice ale Staţiunii de Cercetări Greaca*

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM

Muscat

Perla de

Csaba

Muscat Perla de

Csaba 115

Greaca

1 Lăstari fertili % 41,4 43,4

2 Coeficient de fertilitate relativ strug./ l.total 0,5 0,6

3 Coeficient de fertilitate absolut strug./ l.fertili 1,2 1,3

4 Greutatea medie a unui strugure g 115 175

5 Greutatea a 100 de boabe g 220 290

6 Indice de productivitate relativ g/lăstar 58 104

7 Indice de productivitate absolut g/lăstar 138 226

8 Concentraţia în zaharuri g/l 123,7 131,6

9 Aciditatea totală în must g/l H2SO4 7,7 4,8

10 Producţia de struguri t/ha 10,0 16,0

11 Producţia marfă t/ha 79,9 92

*după I.S.T.I.S. citat de Adriana Indreaş, Luminiţa Vişan, 2000;

(I.S.T.I.S. - Institutul de Stat pentru testarea şi înregistrarea soiurilor)

ZONARE

Soiul Muscat Perla de Csaba se cultivă cu cele mai bune rezultate în zonele cu

favorabilitate maximă în ceea ce priveşte cultura soiurilor de struguri pentru masă. Ex:

Terasele Dunării, Colinele Dobrogei, dar şi în alte centre situate mai la nord.

CARDINAL

Origine - Soiul a fost obţinut de către Elmer Snyder şi F.

Harmon la Staţinunea Fresno-California, prin

încrucişarea soiurilor Ahmeur bou Ahmeur şi Alphonse

Lavallée.

Sinonime - Nu se cunosc


Rozeta este de culoare verde cu nuanţă arămie, cu scame rare. Vârful lăstarului este

verde, cu nuanţă arămie şi prezintă scame rare. Lăstarul este glabru, lucios, de culoare verde

cu nuanţă cafenie. Inflorescenţa este uniaxială, conică sau rămuroasă, mare. Floarea este

hermafrodită normală, cu un număr de stamine mare (6-7), lungi, ovarul este tronconic, costat,

cu 2-3 loji şi 4-6 ovule. Stilul este scurt şi cilindric, iar polenul este fertil. Cârceii sunt

trifurcaţi, de culoare verde cu nuanţă cafenie.

Frunza adultă este mare, uşor gofrată, de culoare verde-metalic, pentalobată.

Sinusurile laterale superioare sunt oviforme, uneori lobii se petrec, iar cele inferioare atunci

când există sunt slab schiţate. Sinusul peţiolar este deschis în liră largă.

183

Limbul este glabru pe partea superioară şi prezintă scame rare pe nervuri pe partea

inferioară. Nervurile sunt roşietice spre bază, iar dinţii au baza lăţită şi marginile convexe.

Peţiolul este glabru, uneori prezintă şi urme de scame, este de culoare verde-roşietic, mult mai

lung decât lungimea nervurii mediane (foto pag. 347).

Strugurele este mare spre foarte mare, de formă cilindro-conică, deseori rămuros cu o

aşezare a boabelor foarte rară. Pedunculul este mijlociu ca mărime, erbaceu. Bobul este foarte

mare, iar forma variază de la uşor discoidală la uşor ovală şi are culoarea roşie-violacee.

Pieliţa este destul de groasă, acoperită cu un strat de pruină persistentă. Miezul este cărnos, cu

gust ierbos. Sămânţa este mare, cu şalaza rotundă şi rostru lung.


Soiul Cardinal este un soi caracterizat printr-o vigoare mare de creştere, cu o perioadă

lungă de vegetaţie care nu ajunge să îşi maturează bine lemnul toamna. În condiţiile climatice

ale ţării noastre s-a dovedit a fi soiul de struguri pentru masă cel mai sensibil la temperaturile

scăzute din timpul iernii, sub temperatura de -15 0C, mugurii principali ai ochilor de iarnă pot

pieri aproape în totalitate. Cu toate acestea, are o mare capacitate de refacere a butucilor,

datorită ochilor dorminzi şi a mugurilor secundari, care au o fertilitate considerabilă.

De cele mai multe ori pe rănile produse de ger, se instalează cancerul bacterian şi

antracnoza. Este sensibil la mană (datorită creşterilor puternice ale lăstarilor) iar în mulţi ani

meiază şi mărgeluieşte puternic. Dacă la intrarea strugurilor în pârgă survin ploi, boabele se

fisurează în jurul pedicelului şi soiul devine sensibil la putregaiul cenuşiu şi la oidium.

Are o fertilitate ridicată, formează 70-80% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de

fertilitate se înscriu în limitele: c.f.r. - 0,9-1,0 şi c.f.a.- 1,3-1,5, determinând valori ridicate ai

indicilor de productivitate.


Soiul Cardinal merge foarte bine condus în formă joasă, cu posibilitatea de protejare

peste iarnă, dar şi pe forma de conducere semiînaltă, însă tipul de tăiere cel mai utilizat este

Guyot pe semitulpină.

Necesită soluri fertile, cu umiditate ridicată şi bine încălzite. Încărcătura optimă de

ochi diferă în funcţie de podgorie, suportă încărcături de 12-15 ochi/m2, repartizate atât pe

elemnte lungi (coarde) şi medii (cordiţe) cât şi pe elemente scurte de rod (cepi) deoarece ochii

de la baza coardelor sunt fertili.

Portaltoii recomandaţi pentru acest soi sunt: Chasselas x Berlandieri 41 B, SO4, 140

Ruggeri, care imprimă strugurilor însuşiri calitative superioare. Necesită lucrări şi operaţii în

verde (număr ridicat de copili) şi obţine rezulate bune atunci când se normează numărul de

inflorescenţe (17-19 inflorescenţe pe butuc) şi se execută operaţia de scurtare la ½ din

lungime a celor rămase (asocierea celor 2 lucrări determină creşterea producţiei marfă până la

89%). Soiul răspunde economic la fertilizarea cu îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu, care ajută

la maturarea coardelor, iar la irigare răspunde destul de bine.

Producţia soiului este variabilă, 9-15 t/ha, cu o producţie marfă de 80% din aceasta. În

locul de origine (California) potenţialul de producţie este foarte mare, putând produce 30-

40t/ha şi chiar 60t/ha.

184


Soi de epoca a II-a, se maturează în prima decadă a lunii august mai ales în zonele cu

favorabilitate ridicată (Zimnicea).

Greutatea medie a unui strugure este de 250 grame, iar a 100 de boabe 600 grame.

Acumulează între 120 - 125g/l zaharuri, iar aciditatea este în medie de 2,5-3,0‰ (se pot

consuma tocmai datorită acestei acidităţi scăzute). Însuşirile gustative îl situează între soiurile

de calitate bună şi mediocră adesea.

ZONARE

Soiul Cardinal se cultivă cu cele mai bune rezultate în zonele cu favorabilitate

maximă: Terasele Dunării, Colinele Dobrogei, dar şi în alte centre precum Pietroasa (Buzău),

Halânga (Mehedinţi).

SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ CU MATURARE MIJLOCIE

CHASSELAS DORÉ

Origine - Este un soi foarte vechi, origine necunoscută

încă, părerile fiind variate: localitatea Chasselas; origine

elveţiană, unde se găseşte în cultură sub numele de

Fendant din Evul mediu; origine egipteană în oaza

Fayoum, unde se găseşte în cultură şi soiul Chasselas

noir;

Sinonime - Chasselas de Thomery, Chasselas de Moissac,

Gutedel, Fendant, ş.a.


Rozeta este scămoasă, are o culoare verde-roşietică foarte caracteristică, fiind practic

un caracter de soi. Vârful lăstarului este scămos, de culoare verde-roşietică, iar lăstarul este

glabru, cu o coloraţie antocianică puternică pe partea însorită. Inflorescenţa este uniaxială,

scurtă, de formă cilindrică sau cilindro-conică, de mărime mijlocie. Floarea este hermafrodită

funcţional normală. Staminele sunt în număr de 5, lungi, înclinate normal. Ovarul este

tronconic, stilul este alungit, stigmatul rotund. Polenul este fertil. Cârceii sunt glabri, bifurcaţi

şi trifurcaţi, galbeni cu o nuanţă cafenie, prezentând pe suprafaţa lor urme de scame.

Frunza adultă este uşor băşicată, mijlocie ca mărime, pentalobată, glabră şi cu peri

scurţi pe nervuri pe partea inferioară a limbului. Sinusurile laterale superioare sunt variabile

ca formă, mai mult sub formă de liră cu baza ascuţită sau uşor ovoidală, destul de profunde,

iar cele inferioare sunt superficiale. Sinusul peţiolar este deschis sub formă de V. Nervurile

sunt verzi, iar limbul este glabru pe partea inferioară şi prezintă peri pe nervuri. Dinţii sunt

mărunţi, cu marginile convexe. Peţiolul este de culoare verde-roşietică, mai lung decât

lungimea nervurii mediane şi prezintă peri scurţi.

Strugurele este de mărime mijlocie, are formă cilindrică sau cilindro-conică, uneori

aripat, cu o ramificaţie a strugurelui transformată în cârcel şi cu o aşezare a boabelor potrivit

de deasă. Pedunculul este verde roşietic, scurt, lemnificat (foto pag. 348).

185

Bobul este sferic, mijlociu ca mărime, cu pieliţa colorată galben-verzui chiar auriu cu

pete de rugină pe partea însorită. Miezul este semicărnos, suculent, cu gust specific soiului

(franc). Sămânţa este mică-mijlocie, uşor ovală, cu şalaza ovală, puţin distinctă.


Soi de vigoare mijlocie, caracterizat printr-o mare variabilitate a frunzişului, care este

destul de sărac şi prezintă creşteri moderate ale lăstarilor. Rezistă bine la acţiunea

temperaturilor scăzute, la putregaiul cenuşiu şi la oidium, nu este atacat de Eudemis, cochilis

şi tetranycus, însă este foarte sensibil la mană, motiv pentru care tratamentele încep cu acest

soi, fiind soi de referinţă.

Se remarcă o sensibilitate sporită la tratamentul cu zeamă bordeleză, frunzele tinere se

necrozează. Se distinge printr-o fertilitate ridicată, formează 75-85% lăstari fertili, cu 2-3

inflorescenţe pe lăstar, precum şi printr-o mare capacitate de emitere a lăstarilor din lemnul

bătrân. Valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele: c.f.r. 1,0-1,6 şi c.f.a. 1,6-2,0.


Soiul Chasselas doré dă rezultate bune atunci când este condus în formă semiînaltă,

tipurile de tăiere cele mai utilizate fiind Guyot pe semitulpină şi Cordonul Speronat.

Încărcătura optimă de rod diferă în funcţie de podgorie, însă suportă încărcături doar de 11-14

ochi/m2, repartizate pe elemente de rod de diferite lungimi. Portaltoii utilizaţi sunt Riparia

gloire, SO4, Chasselas x Berlandieri 41B (Odobeşti, Panciu). Se recomandă normarea

numărului de inflorescenţe, cu păstrarea pe butuc a unui număr de 30-32 de inflorescenţe şi

nu răspunde satisfăcător la alte lucrări şi operaţii în verde, cu excepţia acestei operaţii.

Tabelul 8.5

Comportarea selecţiei clonale Chasselas doré 20 Iaşi comparativ cu populaţia

în condiţiile ecopedoclimatice ale Staţiunii de Cercetări Iaşi*

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM Chasselas

doré

Chasselas doré

20 Iaşi

1 Lăstari fertili % 75-85 85



4 Concentraţia în zaharuri g/l 150 152



7 Producţia marfă t/ha 81 96

* după I.S.T.I.S citat de Adriana Indreaş, Luminiţa Vişan, 2000;


Soi de epoca a III-a, caracterizat prin cea mai mare plasticitate ecologică din grupa

soiurilor de struguri pentru masă, pretându-se cel mai bine la conveier geografic, însă cele

mai bune rezultate le obţine pe terenuri scăldate de soare, uneori scheletice (cea mai bună

producţie sub aspect calitativ - Podgoria Panciu). Rezistă foarte bine pe butuc, fără să-şi

piardă turgescenţa, iar peste iarnă se păstrează foarte bine până în ianuarie. Greutatea medie a

186

unui strugure este de 150-220 g, iar a 100 de boabe 190-250g. Acumulează între 150 - 190g/l

zaharuri, iar aciditatea este în medie de 3,5‰-5,0‰, cu un indice glucoacidimetric armonios.

Soiul are însuşiri mixte, fiind utilizat şi în procesul de vinificaţie, alături de soiul Muscat

Ottonel, care are o maturare a strugurilor apropiată. Vinul obţinut este un vin de consum

curent foarte apreciat de consumatori. Producţia soiului este mare, de aproximativ 16 -18 t/ha.

SELECŢII CLONALE

La S.C.V.V. Iaşi soiul a fost supus selecţiei clonale şi s-a obţinut selecţia clonală

Chasselas doré 20 Iaşi, omologată în anul 1987, care se remarcă printr-o producţie ceva mai

ridicată, la aceleaşi atribute de calitate.

ZONARE

Soiul Chasselas doré este un soi cosmopolit, cu o arie de cultură lărgită, de la

Zimnicea la Iaşi şi de la Teremia la Mangalia, fiind inclus ca soi recomandat în foarte multe

centre viticole (102) şi ca soi autorizat în 42 centre viticole.

MUSCAT DE HAMBURG

Origine - Se pare că este originar din Anglia, unde se

cultivă de foarte mult timp în sere, iar după unii autori ar

fi provenit din localitatea Snow lângă Bristol. Pierre

Galet (1964) presupune că ar fi un hibrid rezultat din

încrucişarea soiurilor Muscat de Alexandria şi Frankental

(Trollinger).

Sinonime - Black Muscat, Zibibbo nero.


Rozeta este pufoasă, de culoare verde-albicioasă, cu margini cafenii. Vârful lăstarului

este de culoare verde albicioasă, pufos, iar lăstarul este glabru, cu striuri cafenii.

Inflorescenţa este rămuroasă, de mărime mijlocie. Floarea este hermafrodită normală, dar în

mod frecvent, prezintă fenomenul de cleistogamie. Staminele sunt în număr de 5, cu abatere

către 6. Ovarul este tronconic, cu 2-3 loji şi 4-6 ovule. Stilul este scurt şi stigmatul

proieminent. Polenul este fertil, având adesea o capacitate de germinare scăzută (60%).

Cârceii sunt verzi, glabri, bi- şi trifurcaţi.

Frunza adultă este mare, uşor alungită şi ondulată, cu 3-5 lobi. Limbul este scămos pe

partea inferioară, iar lobul terminal este alungit. Sinusurile laterale superioare sunt adânci,

variabile ca formă, uneori fiind închise prin suprapunerea lobilor, iar cele inferioare sunt

unghiulare sau în formă de liră. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră şi foarte rar

semiînchis prin suprapunerea lobilor. Nervurile sunt verzi, cu slabă nuanţă roşietică pe partea

inferioară şi prezintă peri. Dinţii sunt mărunţi, cu marginile convexe de culoare gălbuie.

Peţiolul este de culoare verde, mai scurt decât lungimea nervurii mediane (foto pag. 348).

Strugurele are formă rămuroasă şi mai rar conică, este de mărime mijlocie, cu o

aşezare a boabelor laxă, iar pedunculul este verde, lung, erbaceu. Bobul este sferic, negru

intens la biotipul valoros şi oval, de culoare roşie-verzuie, mai neuniform, la celălalt biotip.

Mărimea bobului este mijlocie spre mare, cu pieliţa relativ groasă, acoperită cu un strat

subţire de pruină. Miezul este cărnos, semicrocant şi cu o aromă intensă de muscat. Sămânţa

este ovoidală, mare şi prezintă o şalază rotundă şi rostru scurt cu vârful retezat.

187


Este un soi cu o vigoare mijlocie de creştere, caracterizat printr-un frunziş destul de

bogat. Rezistă relativ bine la acţiunea temperaturilor scăzute, are o fertilitate bună manifestată

printr-un procent de 70% lăstari fertili.

În anii cu condiţii climatice nefavorabile manifestate în special în timpul înfloritului,

are loc o scuturare masivă a florilor, în procent de 70-90%, ce conduce la formarea unor

struguri rari, la care se manifestă de cele mai multe ori şi fenomenul de meiere şi mărgeluire.

În anii normali, florile leagă doar până la 50%, deoarece capacitatea de germinare a polenului

este mică, iar în plantaţiile mai vechi, soiul era asociat cu soiul Cinsaut, care îi asigură o bună

polenizare.

În noile plantaţii este indicat a se cultiva alături de soirule Chasselas doré şi Afuz ali.

Soiul prezintă o toleranţă mijlocie la secetă, strugurii căpătând un gust fad, datorită scăderii

acidităţii, este sensibil la mană, sensibil la atacul moliilor şi la oidium şi prezintă toleranţă

mijlocie la putregaiul cenuşiu.


Soiul Muscat de Hamburg merge bine condus în formă semiînaltă, iar sistemul de

tăiere recomandat este cel mixt, cu o încărcătura optimă de rod de 13-14 ochi/m2, repartizată

pe elemente lungi de rod. Se recomandă un număr de 18-20 de inflorescenţe pe butuc şi

răspunde foarte bine la lucrările şi operaţiile în verde, în special la cele care vizează obţinerea

unor struguri de calitate - îndepărtarea vârfului şi a primelor ramificaţii ale inflorescenţelor.

Datorită frunzişului bogat şi pentru că este sensibil la mucegai, se recomandă un desfrunziş

parţial cu 10 zile înainte de recoltare. Fertilizarea şi irigarea trebuie aplicate moderat, pentru

că prezintă o sensibilitate deosebită la cancerul bacterian.


Este un soi de epoca a IV-a şi în conveier geografic, maturarea strugurilor poate începe la

sfârşitul lunii august în sudul ţării şi durează până la mijlocul lunii octombrie la Cluj.

Greutatea medie a unui strugure este de 170-220 grame, iar a 100 de boabe 250-350g.

Acumulează cantităţi mari de zaharuri - între 160-200g/l, iar aciditatea este în medie de 4‰-

6,1‰. Strugurii se păstrează pe butuc în medie 2-3 săptamâni, când cantitatea de precipitaţii

este scăzută. Producţia este mică, în medie 10t/ha.

SELECŢII CLONALE

La S.C.V.V. Greaca şi la S.C.V.V. Pietroasa a fost supus selecţiei clonale şi s-au

obţinut 2 clone: Muscat de Hamburg 424 Greaca, omologată în 1975 şi Muscat de Hamburg

4 Pt, omologată la Pietroasa în 1980, care prezintă boabe mai uniforme şi mai intens colorate.

Producţiile selecţiilor clonale sunt mai mari şi mai constante.

ZONARE

Se cultivă în majoritatea ţărilor viticole din Europa, îndeosebi în Franţa, unde ocupă

locul al doilea în sortimentul soiurilor de struguri pentru masă. La noi în ţară se cultivă cu cele

mai bune în 110 centre viticole, începând cu Terasele Dunării, Constanţa şi Tulcea, până în

sudul Moldovei.

188

Tabelul 8.6

Comportarea selecţiilor clonale Muscat de Hamburg 424 Greaca şi

Muscat de Hamburg 4 Pt comparativ cu populaţia în diferite condiţii ecopedoclimatice

* după I.S.T.I.S., citat de Adriana Indreaş, Luminiţa Vişan, 2000;

CINSAUT

Origine - originar din Franţa, cultivat de foarte mult timp în

regiunile viticole Languedoc si Provence. La noi în ţară se

cultivă mai mult în Dobrogea, unde a apărut, se pare, ca

urmarea a naufragiului unui vas care transporta coarde din

acest soi, în dreptul localităţii Istria (Gh. Constantinescu,

1977). Denumirea şi în acelaşi timp, sinonimia de Cinq-saut se

trage de la faptul că primul strugure pe lăstar este opus celei de

a 5-a frunze.

Sinonime – Negru de Sarichioi, Strum, Oeillade, Prunella,

Ottavianello, Malvoise, Hermitage - in Africa de Sud; Blue

Imperial sau Black Prince - în Australia.


Rozeta este de culoare albicioasă, cu marginile carminate (pigmentate antocianic).

vârful lăstarului este uşor scămos, iar lăstarul este glabru, cu meritale mici-mijlocii, de

culoare verde deschis, cu striuri roşietice, cu vârful scămos. Inflorescenţa este uniaxială, de

mărime mijlocie, de formă cilindro-conică. Floarea este hermafrodită normală, cu

deschiderea corolei normală, este un soi autofertil, cu polen abundent şi fertil, utilizat cu

succes în polenizarea soiului Muscat de Hamburg. Cârceii sunt de culoare verde deschis,

glabri, bifurcaţi.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, orbiculară, aproape rotundă, pentalobată, cu

lobul terminal bine detaşat, evidenţiat şi lătit în partea de mijloc, (lobul terminal teşit).

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM 424

Greaca Martor

Clona

4 Pt Martor

1 Coeficient de fertilitate relativ strug./ nr.

total lăstari 1,1 0,7 1,0 0,9

2 Coeficient de fertilitate absolut strug./ nr. l.

fertili 1,5 1,3 1,6 1,4

3 Greutatea medie a unui

strugure g 220 156 260 168

4 Greutatea a 100 de boabe g 466 380 350 274

5 Indice de productivitate relativ g/lăstar 242 109 260 151

6 Indice de productivitate

absolut g/lăstar 330 202 416 235

7 Concentraţia în zaharuri g/l 166 158 160 178

8 Aciditatea totală în must g/l H2SO4 3,4 3,3 5,7 6,3

9 Producţia de struguri t/ha 16,2 9,0 11,0 8,1

189

Sinusurile laterale sunt profunde, ovoidale, mai mult sau mai putin închise, iar sinusul

peţiolar are formă de liră deschisă cu baza ascuţită. Limbul frunzei este uşor grofat, scămos

pe partea inferioară şi prevăzut cu dinţi ascutiţi, care au marginile concav-convexe,

constituind caracterul de soi.

Strugurii sunt de mărime mijlocie, cilindro-conici, compacti, uneori aripaţi. Boabele

sunt mijlocii ca mărime, ovoidale, cu pieliţa colorată negru-vineţiu, relativ subţire. Miezul

este semicrocant, lipsit de aromă.


Este un soi cu vigoare mijlocie către mare. Se cultivă în sortiment biologic alături de

soiul Muscat de Hamburg, căruia îi asigură o polenizare bună. Se reface relativ uşor în urma

accidentelor climatice deoarece are capacitatea de a emite cu uşurinta lăstari de pe lemnul

multianual. Dezmugureste târziu, ultima decadă a lunii aprilie, intră în pârga devreme şi îşi

maturează strugurii in epoca a IV-a. Prezintă toleranţă mijlocie la ger (-18 grade C) şi secetă,

este foarte sensibil la atacul de mană, oidium, eutipoza, black-rot, putregaiul cenuşiu, moliile

strugurilor, acarieni.

Nu prezintă fenomenul de meiere şi mărgeluire, are o fertilitate ridicată, formând peste

65% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate sunt în limitele: 1,1 c.f.r. şi 1,7 c.f.a.


Soiul Cinsaut se pretează la formele de conducere semiînalte, capul înaltat dr. Guyot,

lăsându-se la tăiere o încărcătură de 14-16 ochi/m2, repartizată pe coarde lungi. Necesită

terenuri fertile, cu expoziţii sudice, însorite şi portaltoi mai putin viguroşi (SO4-4, 41 B,

Selecţia Crăciunel 26). Se recomandă normarea numărului de inflorescenţe pe butuc,

păstrându-se 22-30 de inflorescenţe şi valorifică bine îngraşămintele chimice, în sistemul de

fertilizare predominând îngraşămintele cu P şi K.


Maturarea strugurilor are loc o dată cu strugurii soiului Muscat de Hamburg sau chiar

mai devreme. Strugurii au în medie 300 – 400 g, nu se impun prin calităţi tehnologice

deosebite, au o perioadă scurtă de conservabilitate pe butuc şi nu prezintă rezistenţă la

transport. În Franta sunt apreciaţi ca struguri pentru masă şi comercializaţi sub denumirea de

"Oeillade". Dă producţii mari de struguri, de peste 10-14t/ha. Cea mai mare parte din

producţia de struguri se foloseşte la vinificare, deoarece acumulările de zaharuri sunt destul de

ridicate pentru un soi de masă, în jur de 170g/l. Vinurile obţinute sunt suple şi catifelate, de

culoare roşie-rubinie.

ZONARE

La noi în ţară se află în cultură singur în podgoria Istria-Babadag şi este asociat cu

soiul Muscat de Hamburg în centrele de cultură ale acestuia. Nu este autorizat pentru plantare,

ci doar recomandat ca polenizator în plantaţiile în care se cultivă soiul Muscat de Hamburg.

190

MUSCAT D’ ADDA

Origine - A fost obţinut în anul 1892 de către Luigi

Pirovano, din seminţe rezultate în urma autopolenizării

soiului Muscat de Hamburg, fiind considerat un Muscat

de Hamburg ameliorat.

Sinonime - Muscat del Adda


Rozeta este scămoasă, de culoare alb-verzuie, cu nuanţe cafenii. Vârful lăstarului este

uşor scămos, iar lăstarul este glabru, cu meritale mijlocii, iar pe suprafaţa acestuia se disting

striuri fine, cafenii. Inflorescenţa este de mărime mijlocie, de formă cilindro-conică. Floarea

este hermafrodită normală, cu deschiderea corolei normală, cu 5 stamine şi ovarul este rotund,

cu depresiuni pe suprafaţa lui şi stilul scurt, de formă cilindrică. Polenul este fertil. Cârceii

sunt glabri, verzi, bifurcaţi.

Frunza adultă este mare, cu contur pentagonal, uşor scămoasă pe partea inferioară,

pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt profunde, cu lumen mare ovoidal, iar cele

inferioare sunt variabile ca formă, cel mai adesea în formă de U sau ovoidale. Sinusul

peţiolar este deschis şi are forma unei ogive, cu lumen mare. Nervurile sunt verzi, iar dinţii

sunt grupaţi, unul mare şi doi mici, formând mici lobişori şi au margini drepte şi vârful

ascuţit, de culoare gălbuie. Peţiolul este de culoare verde şi egal sau mai mare decât lungimea

nervurii mediane, (foto pag. 348).

Strugurele este de mărime mijlocie spre mare, are formă cilindro-conică, de

compactitate medie, şi cu pedunculul verde, scurt, erbaceu. Bobul este sferic, mare, cu pieliţa

colorată în roşu foarte închis, groasă, acoperită cu un strat de pruină abundent. Miezul este

cărnos, crocant, cu o aromă slabă de muscat. Sămânţa este mare, alungită, cu şalaza ovală şi

rostru scurt şi gros.


Este un soi cu o creştere mai puternică, faţă de soiul din care a fost obţinut (Muscat de

Hamburg), caracterizat de asemenea, printr-un frunziş foarte bogat. Are o toleranţă relativ

mică la acţiunea temperaturilor scăzute, dar prezintă o rezistenţă mai bună la secetă. Este un

soi foarte sensibil la mană care atacă inflorecenţele chiar înainte de inflorire, atacul

intensificându-se proporţional şi cu desimea frunzişului. Se recomandă, indiferent de an, un

tratament împotriva manei chiar înainte de înflorit. Din aceleaşi considerente este sensibil şi la

mucegai, (mai ales în culturile amplasate la şes), sensibil şi la antracnoză şi cancerul

bacterian. Soiul are o fertilitate bună manifestată printr-un procent de 75% lăstari fertili,

valorile coeficienţilor de fertilitate sunt încadrate între 0,8-0,9 c.f.r. şi 1,3-1,4 c.f.a.. Se

caracterizează printr-un grad mai mic de meiere şi mărgeluire, comparativ cu soiul Muscat de

Hamburg.


Soiul Muscat d’Adda răspunde bine condus în formă semiînaltă, iar sistemul de tăiere

recomandat este cel mixt, cu o încărcătura optimă de rod de 13-14 ochi/m2, 34 ochi/but (Stroe

Marinela, Veliu Raluca, 2010), repartizată pe elemente lungi de rod, încărcătură care trebuie

să fie foarte bine dozată, datorită faptului că este un soi foarte viguros. Se recomandă un

număr relativ mare al lucrările şi operaţiile în verde, în special plivitul lăstarilor sterili,

normarea numărului de inflorescenţe (24-26 de inflorescenţe pe butuc), precum şi scurtarea cu

191

o treime din lungimea inflorecenţei şi desfrunzitul parţial înaine de recoltare. Fertilizarea cu

doze de P şi K, însoţită de o irigare moderată, aduce sporuri mari sub aspect cantitativ şi

calitativ.

Tabelul 8.7

Comportarea selecţiei clonale Muscat D’Adda 5 Pt comparativ cu populaţia

în condiţiile ecopedoclimatice centrului viticol Pietroasa



Soiul Muscat D’ Adda îşi maturează strugurii în epoca a IV-a, mai sensibil decât soiul

Muscat de Hamburg la fisurarea boabelor, dar se păstrează mai mult timp pe butuc şi este

rezistent la transport şi la păstrarea peste iarnă.

Greutatea medie a unui strugure este de 250-300 g, iar a 100 de boabe aproximativ

350g. Acumulează între 140-180g/l zaharuri, pieliţa groasă transmite adesea un gust ierbaceu,

iar aciditatea este în medie de 4,5‰-5,0‰. Producţia medie este de 10-12t/ha.

SELECŢII CLONALE

La S.C.V.V. Pietroasa, din populaţiile soiului Muscat D’Adda s-a obţinut selecţia

clonală Muscat D’ Adda 5 Pt, omologată în 1995.

ZONARE

Se cultivă în majoritatea centrelor viticole din sudul ţării şi pe suprafeţe restrânse în

vestul ţării (51 centre).

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM Muscat D’

Adda 5 Pt Muscat D’ Adda

1 Coeficient de fertilitate relativ strug./ l.total 0,62 0,42

2 Coeficient de fertilitate absolut strug./

l.fertili

1,02 1,17

3 Greutatea medie a unui

strugure

g 270 203







192





a) Care sunt soiurile din sortimentul mondial cu maturare mijlocie

cultivate în ţara noastră ?

b) Care dintre acestea este cel mai sensibil la atacul manei, fiind

practic un soi de referinţă în ceea ce priveşte debutul tratamentelor

pentru combaterea acesteia?


SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ CU MATURARE TÂRZIE

AFUZ ALI

Origine - Soiul este originar din Asia Mică, de unde a

pătruns în Europa (se presupune că este o selecţie din

sortogrupul Rozaki). La noi în ţară s-a cultivat mai întâi

în Dobrogea şi s-a răspândit de-a lungul teraselor

Dunării. Face parte din Proles orientalis, subproles

antasiatica.

Sinonime – Aleppo, Dattier de Beyrouth, Karaburnu,

Bolgar, Altân taş, Regina, etc.


Rozeta este de culoare cafenie-roşietică, glabră cu aspect lucios. Vârful lăstarului este

lucios, verde, cu marginea pigmentată roşietic. Lăstarul este verde şi glabru. Inflorescenţa

este uniaxială, de mărime mijlocie, de formă cilindrică sau cilindro-conică. Floarea este

hermafrodită normală, cu deschiderea corolei normală. Staminele sunt în număr de 5-6 şi sunt

lungi, înclinate normal. Ovarul este bombat, cu stil scurt, gros care are 2-3 loji cu 4-6 ovule.

Polenul este fertil şi abundent. Cârceii sunt glabri, bifurcaţi şi trifurcaţi, foarte dezvoltaţi, de

culoare verde cu nuanţă cafenie.

Frunza adultă este mijlocie ca mărime, uşor lăţită, plană, netedă, glabră, trilobată sau

pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt variabile ca formă, de cele mai multe ori sunt

îngust elipsoidale, iar cele inferioare au adesea forma de V. Sinusul peţiolar este deschis în

formă de U, fiind un principal caracter de recunoaştere a acestui soi. Limbul frunzei este

subţire, de culoare verde deschis, glabru pe ambele feţe cu nervurile fine şi albicioase, iar

dinţii sunt de mărime mijlocie, uşor ogivali, cu vârful rotunjit. Peţiolul este de culoare verde,

glabru şi mai scurt decât lungimea nervurii mediane.

Strugurele este mare şi foarte mare, are formă cilindrică sau cilindro-conică, uneori

poate să fie şi rămuros, cu o aşezare a boabelor destul de rară. Pedunculul este verde, scurt,

erbaceu (foto pag. 349).

193

Bobul este mare, uşor cilindric, cu pieliţa colorată verde-gălbui, cu nuanţă ruginie pe

partea însorită, relativ subţire, acoperită cu pruină. Miezul este cărnos, suculent, nearomat.

Sămânţa este mare, asimetrică, cu rostru scurt şi gros şi şalaza ovală, puţin distinctă.


Soi viguros, sensibil la temperaturile scăzute din timpul iernii (-16 0C – 18

0C), cu o

perioadă lungă de vegetatie 180-210 zile, care nu reuşeşte să îşi matureze bine lemnul

coardelor. Sensibilitatea marea la ger duce şi la o slabă rezistenţă la alte boli, din care

amintim, cancerul bacterian şi antracnoză. Regenerează foarte greu, fiind foarte dificilă

refacerea butucilor în urma accidentelor climatice. Înfloritul se declansează devreme, la

sfârşitul lunii mai şi se prelungeste mult pe durata a 8-10 zile. În timpul înfloritului necesită

multă căldură (temperaturi de peste 200 C), pentru a se asigura o bună legare a florilor (sub

200C meiează şi mărgeluieşte puternic, iar dacă temperatura depăşeşte 30

0C are loc o cădere

masivă a florilor). Soiul este sensibil la mană, dar prezintă o toleranţă mijlocie faţă de oidium

şi putregaiul cenuşiu. Fertilitatea soiului este mijlocie, manifestată prin formarea a 40-50%

lăstari fertili, productivitatea mare, datorită dimensiunii strugurilor, iar valorile coeficienţilor

de fertilitate se înscriu în limitele: 0,4-0,6 c.f.r. şi 1,1-1,4 c.f.a..


Are nevoie de terenuri foarte bine expuse la soare şi fertile, datorită vigorii mari de

creştere, iar formele de conducere recomandate sunt Guyot pe semitulpină sau Cortina dubla

geneveză (CDG). Portaltoii utilizaţi pentru acest soi sunt Riparia gloire, SO4-4, Chasselas x

Berlandieri 41 B, 140 Ruggeri. Necesită distanţe mari de plantare 3,0-3,5 m între rânduri şi

1,5-1,8 m pe rând.

Tabelul 8.8

Comportarea selecţiilor clonale Afuz-Ali 93 Murfatlar şi Afuz –Ali 14 Greaca

comparativ cu populaţia în diferite condiţii ecopedoclimatice

*după I.S.T.I.S., citat de Adriana Indreaş, Luminiţa Vişan, 2000;

Tăierea se face pe coarde lungi, încărcătura la tăiere fiind de 18-20 ochi/m2. În

condiţiile climatice ale pogdoriei Ostrov, încărcătura de rod optimă s-a dovedit a fi de 40

ochi/butuc, (Stroe Marinela, Veliu Raluca, 2010). Soiul Afuz ali reacţionează puternic la

fertilizare si irigare, dozele de îngraşăminte recomandate sunt urmatoarele: gunoi de grajd

20t/ha, administrat o dată la 3 ani, iar îngraşămintele chimice aplicate anual. Răspunde de

Nr.


Afuz-Ali

93

Martor Afuz -Ali

14

Martor

Murfatlar Greaca

1. Greutatea medie a unui

strugure

g 437 330 423 350

2. Greutatea a 100 de boabe g 595 396 740 635

3. Concentraţia în zaharuri g/l 144 135 155,6 148,5

4. Aciditatea totală în must g/l

H2SO4

4,8 4,7 6,3 6,0

5. Producţia de struguri t/ha 20,0 15,0 19,5 16,5

194

asemenea foarte bine la aplicarea operaţiilor în verde, în special la scurtarea inflorescenţelor

cu 1/3 din lungimea lor, precum şi la normarea numărului de inflorescenţe -12-16

inflorescente/butuc, rărirea boabelor, prin eliminarea din ciorchine a boabelor meiate şi

mărgeluite, desfrunzitul parţial în toamnele ploioase şi nu în ultimul rând plivitul, când se vor

elimina lăstarii sterili în proporţie de 25-50%.


Maturarea strugurilor are loc în epoca V, în anii nefavorabili îşi prelungeşte maturarea

acestora până în octombrie. Strugurii sunt foarte aspectuosi, mari, (400-500g), cu bob mare,

uşor cilindric, care situează soiul în fruntea preferinţelor consumatorilor, atât în ţară, cât şi în

lume. Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri - 135 g/l, dar aciditatea rămâne echilibrată,

doar 3,5 - 4 0‰, realizând un indice glucoacidimetric corespunzător, armonios. Producţiile de

struguri obţinute sunt mari, de până la 20-24 t/ha, din care producţia marfă este de 75-83%.

SELECŢII CLONALE

Afuz-Ali este socotit cel mai valoros soi de struguri pentru masă şi deţine primul loc

pe piaţa mondială. Prin lucrările de selecţie, la noi în ţară au fost obţinute următoarele clone:

la S.C.D.V.V. Murfatlar, selecţia clonală Afuz-Ali 93 omologată în anul 1980 şi la

S.C.D.V.V. Greaca, clona Afuz –Ali 14 omologată în anul 1984. Acestea se disting anual prin

producţii constante şi de calitate.

ZONARE

Afuz-Ali este cel mai important soi de masă, ocupă locul 7 în lume, ca şi suprafeţe

cultivate, după soiul Kişmiş alb (Sultanină). Cunoaşte o largă răspandire în Asia şi Bazinul

Mării Mediterane. Nu s-a extins în zonele viticole din centrul Europei, deoarece este un soi cu

o maturare tardivă. La noi în ţară, ocupă cca 25% din suprafaţa destinată soiurilor de masă.

Cele mai bune rezultate le dă în podgoriile din Dobrogea, pe terasele Dunarii, Dealu Mare,

Dealurile Buzăului.

COARNĂ NEAGRĂ

Origine - Soi vechi oriental, considerat un soi autohton,

datorită răspândirii acestuia în podoriile sud-carpatice,

înainte de apariţia filoxerei. Face parte din sortogrupul

Coarnă care este neomogen, cu însuşiri diferite. Cele trei

soiuri care alcătuiesc acest sortogrup (Coarnă albă,

Coarnă neagră, Coarnă roşie) sunt foarte diferite din

punct de vedere morfologic, ceea ce duce la ipoteza că nu

au origine comună. Faptul că toate trei au florile

hermafrodite funcţional femele dovedesc totuşi că sunt

soiuri mult mai evoluate, după părerea academicianului

Gherasim Constantinescu, provenienţa lor fiind de natură

hibridă.

Sinonime - Moldavskii, Cerna razachia, Ciornâi crâmskii


Rozeta este uşor scămoasă, de culoare verde deschisă, cu margini cafenii.Vârful

lăstarului este aproape glabru, de culoare verde, iar lăstarul este glabru, cu o coloraţie verde -

195

slab cafenie. Inflorescenţa este uniaxială, de formă cilindro-conică, de mărime mijlocie.

Floarea este hermafrodită funcţional femelă. Staminele sunt în număr de 5-6, scurte,

recurbate. Ovarul este uşor tronconic, costat, cu stilul scurt şi gros. Polenul este steril, puţin

abundent. Cârceii sunt glabri, adesea bifurcaţi.

Frunza adultă este mijlocie, uşor alungită, cu mezofil neted şi glabru, trilobată sau

pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt variabile ca formă, putând fi oviforme sau

sub formă de U, iar cele inferioare au formă de V. Sinusul peţiolar este deschis sub forma

literei V sau liră, cu unul sau doi pinteni la bază. Nervurile sunt verzi şi glabre. Dinţii sunt

mijlocii ca mărime, ascuţiţi, înclinaţi, cu laturile uşor convexe. Peţiolul este mai scurt decât

nervura mediană, fiind colorat cafeniu roşietic.

Strugurele este de mărime mijlocie, de formă cilindrică sau cilindro-conică, cu o

aşezare a boabelor deasă. Pedunculul este scurt către mijlociu, şi lemnificat. Bobul este

ovoidal-alungit, cu vârf teşit, de mărime mijlocie spre mare. Pieliţa este de culoare neagră-

roşietică, potrivit de subţire, acoperită cu pruină. Miezul este cărnos, crocant, cu gust specific

de coarnă, (foto pag. 349). Sămânţa este mare, oval-alungită, colorată cafeniu închis, cu

şalaza ovală şi rostru scurt şi subţire.


Soiul Coarnă neagră este un soi rustic, viguros, cu creşteri vegetative mari, dar care îşi

maturează bine lemnul. Are o perioadă lungă de vegetaţie (185-200 zile), prezintă cerinţe

mari faţă de căldură (38000C temperatura globală). Dezmugureşte relativ timpuriu, în prima

decadă a lunii aprilie, iar pârga strugurilor începe târziu, în a doua parte a lunii august, cu o

maturare deplină a strugurilor spre sfârşitul lunii septembrie. În plantaţii, datorită polenului

steril (flori hermafrodite funcţional femele), se asociază, de obicei, cu soiurile polenizatoare:

Muscat de Hamburg, Cinsaut, Chasselas doré, Tamina. Soiul Coarnă neagră prezintă

rezistenţă foarte bună la ger (-200

C, -22

0C), la secetă, la moliile strugurilor şi la putregaiul

cenuşiu al strugurilor, prezentând totodată toleranţă bună la mană şi oidium şi este tolerant şi

la filoxeră. Sub aspecul ferilităţii, este un soi cu fertilitate medie - 60% lăstari fertili, iar

valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele 0,8 c.f.r. şi 1,6 c.f.a.


Ca urmare a creşterilor vegetative luxuriante, soiul Coarnă neagră are nevoie de

portaltoi de vigoare medie sau portaltoi viguroşi dar care să-i imprime vigoare medie de

creştere, cum ar fi: SO4-4, Chasselas x Berlandieri 41 B, etc. Forma de conducere recomandată

este Guyot pe semitulpină şi pe tulpină înaltă, cu elemente lungi lăsate în urma tăierilor, iar

încărcătura de ochi pe m2 nu trebuie să fie mai mare de 12-15 ochi. Având rezistenţă bună la

ger se pretează la conducerea sub formă de bolţi sau pergole, în gospodăriile populaţiei din

zonele sudice ale tării, unde Coarna neagră reuşeşte să-şi matureze bine strugurii.

Reactionează bine la fertilizarea organică, mai ales în podgoriile subcarpatice, unde

soiul este cultivat pe terenurile în pantă. Fertilizarea chimică trebuie făcută cu doze moderate

de N, adică preponderent cu P si K.


Soiul îşi maturează strugurii în epoca V (uneori a VI-a) şi au o durată lungă de

conservabilitate pe butuc, chiar până la sfârşitul lunii octombrie, dar şi în depozit. Este

rezistent la transport şi se pretează la păstrarea pe timpul iernii. Greutatea medie a unui

strugure este de 200-300 g, iar a 100 de boabe în jur de 350 g. Strugurii acumulează cantităţi

196

mici de zaharuri 140-160g/l, iar aciditatea rămâne echilibrată 4,0-4,5 g/l H2SO4. Culoarea

boabelor, ca de altfel şi mărimea boabelor sunt neuniforme, ceea ce determină scăderea valorii

comerciale. Producţia medie este cuprinsă între 8-12 t/ha, dar potenţialul productiv al soiului

este mult mai mare, în anii cu favorabilitate foarte bună, se pot obţine chiar 20-30t/ha.

SELECŢII CLONALE

În cadrul soiului Coarnă neagră, de-alungul timpului, au fost observate elemente de

variabilitate fenotipică: există un biotip cu struguri de culoare negru-intens, care este cel mai

valoros şi un alt biotip cu struguri negru-roşietici, mai putin valoros. Pe de altă parte, datorită

hibridării naturale a soiului generată de prezenţa polenizatorilor, seminţele de Coarnă neagră

s-a constatat că au un grad ridicat de heterozigotism. Prin selecţie individuală din seminţele

acestui soi, s-au obţinut forme biologice noi (soiuri noi) cum sunt: Coarnă neagră

selecţionată, Coarnă neagră aromată şi Coarnă neagră tămâioasă (Constantinescu Gh. şi

colab., 1970). Acestea au florile hermafrodite normale şi polen fertil, înlăturându-se

principala problemă a populaţiei mamă, din care provin. În prezent, dintrea acestea, cel mai

înmulţit este soiul Coarnă neagră selecţionată.

ZONARE

Se cultivă îndeosebi în sudul Moldovei, iar soiul Coarnă neagră selecţionată este soi

recomandat sau autorizat la plantare, în podgoriile din sudul ţării: Dealul Mare, Dealurile

Buzăului, Odobeşti, Panciu, Nicoresti, Iveşti, Dealurile Covurluiului, Dealurile Bujorului etc.

ITALIA

Origine - Soiul a fost creat în Italia de către Alberto

Pirovano în anul 1911, din încrucişarea soiurilor Bicane

şi Muscat de Hamburg. Face parte din Proles pontica,

subproles georgica.

Sinonime - Ideal


Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă, cu nuanţă roz-violacee. Vârful lăstarului şi

prima frunză sunt pufoase, alb-gălbui, cu nuanţă roz-violacee, iar lăstarul este verde.

Inflorescenţa este uniaxială, conică sau rămuroasă, de mărime mijlocie. Floarea este

hermafrodită normală, cu deschiderea corolei normală, cu 5-6 staminele înclinate normal.

Ovarul este uşor bombat, prezentând în general 3 loji cu 6 ovule. Stilul este scurt şi gros.

Polenul este fertil.Cârceii sunt glabri, verzi, bifurcaţi şi trifurcaţi.

Frunza adultă este mare, uşor gofrată, de culoare verde închis, pentalob ată, având de

asemenea, lobul terminal alungit ca la soiul Muscat de Hamburg. Sinusurile laterale

superioare sunt variabile ca formă, de cele mai multe ori sunt adânci, oviforme, cu margini

suprapuse mult, iar sinusurile inferioare sunt deschise în formă de liră. Sinusul peţiolar este

deschis sub forma unei lire deformate, uneori acesta poate fi închis prin suprapunerea lobilor.

Nervurile sunt verzi, iar pe partea inferioară nu prezintă peri pe nervuri. Dinţii sunt mijlocii

ca mărime, cu marginile convexe şi peţiolul este verde-roşietic, cu urme de scame, mai scurt

decât lungimea nervurii mediane.

Strugurele este de formă conică sau rămuroasă, mare, cu aşezarea boabelor destul de

rară. Pedunculul este verde, erbaceu şi mijlociu ca mărime. Bobul este mare, de formă

ovoidală, cu pieliţa destul de groasă, colorată galben-verzui, cu nuanţe chihlimbarii pe partea

197

însorită. Miezul este cărnos, crocant, cu aromă fină de muscat. Sămânţa este mare, ovoidală,

cu şalaza ovală, slab distinctă, (foto pag. 349).


Este un soi cu o creştere puternică, viguros şi cu o perioadă de vegetaţie lungă (190-

200), pretenţios faţă de factorul temperatură, peste 17000C temepratură utilă. Prezintă o

toleranţă slabă la acţiunea temperaturilor scăzute din timpul iernii (-180C), precum şi la

secetă.

Tabelul 8.9

Comportarea selecţiei clonale Italia 25 Gr comparativ cu populaţia

în condiţiile ecopedoclimatice ale Podgoriei Greaca


Este unul dintre cele mai sensibile soiuri la mană şi oidium, sensibil la atacul

acarienilor şi moliile strugurilor şi cancerul bacterian, precum şi la cloroză. Ca şi soiul Afuz

Ali, dacă în timpul înfloritului survin temperaturi sub 200C, soiul Italia meiază şi mărgeluieşte

puternic, însă într-o proporţie mai mică. Soiul are o fertilitate mijlocie manifestată printr-un

procent de 60-70% lăstari fertili, valorile coeficienţilor de fertilitate sunt încadrate între 1,1

c.f.r. şi 1,4 c.f.a..


Soiul Italia necesită soluri fertile cu umiditate asigurată, iar datorită creşterilor

puternice are nevoie de portaltoi care să nu accentueze vigoarea şi să grabească maturarea,

dintre care amintim: Riparia gloire, SO4, 140 Ruggeri, Kober 5 BB etc. Răspunde bine condus

pe formă semiînaltă, iar sistemul de tăiere recomandat este cel mixt, cu o încărcătură optimă

de rod de 16-18 ochi/m2, repartizată pe elemente lungi de rod. Sunt recomandate în cursul

perioadei de vegetaţie un număr relativ mare al lucrărilor şi operaţiile în verde, în special

plivitul lăstarilor sterili (20-25%), normarea numărului de inflorescenţe (24 inflorescenţe pe

butuc), precum şi scurtarea cu o treime din lungimea inflorecenţei şi desfrunzitul parţial.

Fertilizarea organică însoţită de o irigare moderată, aduce sporuri mari de producţie, dar şi

pentru a-l proteja împotriva atacului cancerului bacterian (îngrăşăminte cu P şi K).

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM Italia 25 Greaca Italia

1 Coeficient de fertilitate relativ strug./

l.total

0,62 0,5

2 Coeficient de fertilitate absolut strug./

l.fertili

1,4 1,1








198


Este un soi ce îşi maturează strugurii în epoca a V-VI, după soiul Afuz ali, cu o durată

de consum a strugurilor de 30-35 zile, care prezintă o cpacitate mare de păstrare, 3-4 luni în

condiţii de mediu controlat. Acestui soi i se acordă o atenţie deosebită la manipulare, deoarece

boabele se pătează uşor la cea mai mică atingere. Greutatea medie a unui strugure este de 400

g, iar greutatea a 100 de boabe este de 322-700 g, (tabelul 8.9.). Acumulează cantităţi medii

de zaharuri, 165-170g/l zaharuri, pieliţa groasă transmite adesea un gust ierbaceu, iar

aciditatea este în medie de 4,5 g/l H2SO4. Producţia medie este de până la 18 t/ha.

SELECŢII CLONALE

La S.C.V.V. Greaca, din populaţia soiului Italia s-a obţinut selecţia clonală Italia 25

Greaca omologată în 1984.

ZONARE

Se cultivă în foarte multe centre viticole (22) din sudul ţării, cu pondere mai mare în

judeţele Constanţa, Teleorman, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa.

BICANE

Origine - necunoscută. După unii autori se crede că

provine din sortogrupul Panse.

Sinonime - Chasselas Napoleon


Rozeta este de culoare verde, cu nuanţe uşor arămii şi cu scame rare. Vârful lăstarului

este uşor scămos, iar lăstarul este glabru, cu meritale mici-mijlocii. Inflorescenţa este

uniaxială, de mărime mijlocie- mare, de formă conică. Floarea este hermafrodită funcţional

femelă, cu polen steril. Cârceii sunt de culoare verde deschis, glabri, bifurcaţi.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, netedă, colorată verde deschis,

glabră. Lobul terminal este uşor alungit. Sinusurile laterale superioare sunt profunde, cu

lumen ovoidal, mai mult sau mai putin închise, iar sinusul peţiolar are formă de liră deschisă

cu baza ascuţită, iar uneori închis cu lumen mic şi eliptic. Nervurile sunt verzi, iar liziera este

foarte caracteristică: dinţii au marginile drepte şi vârful ascuţit.

Strugurii sunt de mărime mare, conici, lacşi, uneori aripaţi (biaripaţi). Boabele sunt

mari, ovale, de culoare galbenă-verzuie, iar pruina abundentă îi dă o nuanţă opalescenţă,

miezul este cărnos.


Este un soi viguros, caracterizat printr-un frunziş destul de bogat. Perioada de înflorire

este târzie, asemănătoare soiurilor apirene şi de aceea, în mulţi ani viticoli, nu este asigurată

polenizarea naturală completă a acestui soi, ceea ce duce la o meiere şi mărgeluire pronunţate.

Prezintă o rezistenţă bună la secetă şi are toleranţă medie la acţiunea temperaturilor scăzute

(de până la -220C). Este tolerant la mană, oidium şi mai ales la putregaiul cenuşiu. Soiul are o

fertilitate bună manifestată printr-un procent de 80% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor

de fertilitate sunt încadrate între 1,2 c.f.r. şi 1,5 c.f.a.

199


Având floarea hermafrodită funcţional femelă, cu polen steril, polenizarea soiului

Bicane este asigurată de două soiuri care înfloresc în aceeaşi perioadă: soiul Italia şi soiul

Afuz ali. Răspunde bine condus în formă semiînaltă, iar sistemul de tăiere recomandat este cel

mixt, cu o încărcătură optimă de rod de 13-17ochi/m2, repartizată pe elemente lungi de rod. Se

recomandă lucrări şi operaţii în verde, în special cele care vizează o mai bună legare a florilor

şi o grăbire a maturării strugurilor (ciupitul, cârnitul).


Este un soi tardiv, de epoca a VI-a. Greutatea medie a unui strugure este de 200-500g,

iar greutatea a 100 de boabe de aproximativ 250-400g. Acumulează cantităţi mici de zaharuri,

între 140-145g/l, iar aciditatea este destul de ridicată 5,0‰-5,5‰. Producţia este destul de

oscilantă datorită fenomenului de meiere şi mărgeluire, de la 6-8 t/ha până la 18t/ha în anii

foarte favorabili.

ZONARE

Se cultivă în puţine centre viticole, datorită epocii târzii de maturare, iar în centrul

viticol Cricov (Dealu Mare) se cultivă ca soi recomandat.





a) Care sunt soiurile din sortimentul mondial cu maturare târzie

(tardivă) cultivate în ţara noastră ?

b) Care dintre acestea au florile hermafrodite funcţional femele?



cultură.

SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ NOI CU MATURARE TIMPURIE

MUSCAT TIMPURIU DE BUCUREŞTI

Origine - obţinut prin hibridare sexuată între soiurile

Coarnă albă şi (Regina viilor x Muscat Perlă de Csaba),

(Constantinescu Gherasim şi Elena Negreanu), soiul fiind

omologat în 1970.

CARACTERELE MORFOLOGICE

Frunza adultă de marime mijlocie, pentalobată, de culoare verde închis, glabră cu

perişori scurţi erecţi pe partea inferioară. Sinusurile laterale sunt adânci şi ovoide, sinusul

200

peţiolar deschis, în formă de U. Strugurii de mărime mijlocie, cilindro-conici, compacţi,

adesea cu o aripioară sau un cârcel. Bobul are formă ovoidă şi este de culoare galben-verzuie,

pulpa crocantă cu gust fin aromat, pieliţa subţire, acoperită de un strat subţire de pruină.

ÎNSUŞIRILE AGROBIOLOGICE

Soiul Muscat Timpuriu de Bucureşti este un soi viguros, cu o perioadă scurtă de

vegetaţie, (155-165 zile). Se caracterizează printr-o fertilitate slabă (40-41% lăstari ferili) cu

valori ai coeficienţilor de fertilitate înscrise între limitele: 0,3- 0,8 c.f.r. şi c.f.a. între 1,0-1,5.

Soiul prezintă toleranţă slabă la ger (-160C -...-18

0C), toleranţă mijlocie la secetă, manifestând

o sensibilitate mare la mană şi făinare. Rezistă bine la atacul moliilor strugurilor şi este atacat

puternic de viespi, datorită timpurietăţii de maturare.


Fiind un soi viguros, preferă terenurile fertile şi cu umiditate asigurată, necesitând

portaltoi cu perioadă scurtă de vegetaţie şi vigoare mijlocie, care să-i grăbească maturarea

strugurilor, dintre care amintim: Fercal, Precoce, SO4-4.

Se pretează foarte bine la forma de conducere semiînată, tipul de tăiere Guyot pe

semitulpină, cu încărcături de ochi care să nu depăşească 15 ochi/m2. În plantaţii se aplică un

complex de lucrări agrotehnice ca: fertilitatea cu îngrăşăminte organice, plivitul lăstarilor

sterili, tratamente fitosanitare mai dese, în special împotriva făinării. Soiul se remarcă printr-o

rodire abundentă şi pe copili.


Soiul îşi maturează strugurii aproape concomitent cu soiul Muscat Perlă de Csaba cu

cca.10 zile înaintea soiurilor de epoca a II-a - Cardinal şi Regina viilor. Strugurele poate

atinge 380-400 g, acumulează 160-190 g/l zaharuri, cu o aciditate mică 2,8-3,5 g/l H2SO4 , de

aceea soiul trebuie recoltat cu câteva zile înainte de maturarea deplină a strugurilor, când

valoarea indicelui glucoacidimetric este mai echilibrată.

Producţiile de struguri sunt mici, în medie 8,0-9,5 t/ha din care producţia marfă

reprezintă cca. 80%. Recoltarea strugurilor se face eşalonat, datorită maturării eşalonate a

strugurilor.

ZONARE

Se impune prin timpurietate (epocile I-II de maturare a strugurilor) şi aroma discretă

de muscat a strugurilor. Soiul Muscat Timpuriu de Bucureşti a fost autorizat pentru plantare

în Dobrogea - podgoria Ostrov şi centrul viticol Ovidiu -Mangalia, în centrele viticole Greaca,

Feteşti, pentru a completa conveierul varietal al soiurilor de struguri cu maturare timpurie.

TIMPURIU DE CLUJ

Origine - A fost creat la S.C.P.P. Cluj, prin hibridare

sexuată controlată între soiurile Crâmpoşie x Frumoasă

de Ghioroc (Oprea St. şi colab.), 1979.


Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă, trilobată sau pentalobată,

(polimorfism foliar), cu limbul uşor gofrat. Sinusurile laterale sunt adânci şi închise, iar

201

sinusul peţiolar în formă de liră deschisă. Strugurii sunt de mărime mijlocie (180-250 g), de

formă cilindro-conică, cu boabele aşezate nu prea des pe ciorchine. Boabele sunt mijlocii,

sferic-ovale, de culoare galben verzuie, acoperite cu un strat fin de pruină. Pulpa este

semicrocantă şi are o aromă fină de muscat.


Prezintă vigoare mijlocie spre mare, dezmugureşte timpuriu, în prima decadă a lunii

aprilie, iar intrarea strugurilor în pârgă are loc devreme în a doua decadă a lunii iulie. Prezintă

o fertilitate medie-ridicată, manifestată prin 60-80% lăstari fertili, cu valorile coeficienţilor de

fertilitate cuprinse între 1,1 cel relativ şi 1,60 cel absolut, care determină o productivitate

mare. Soiul prezintă toleranţă slabă la ger, este sensibil la mană şi foarte sensibil la făinare,

dar are rezistenţă medie la Botrytis sp.


Forma de conducere recomandată este cordonul bilateral pe tulpini semiînalte cu

sistem de tăiere scurt şi mixt, cu o încărcătură de ochi considerată optimă la 18-20 ochi/m2.

Soiul nu necesită lucrări şi operaţiuni în verde cu caracter special, (se aplică doar operaţiile şi

lucrările curente).


Maturarea strugurilor are loc în epoca a II-a, iar în condiţiile climatice din

Transilvania soiul îşi întârzie maturarea - epoca a III-a. Strugurii sunt mijlocii - 225 g,

acumulează cantităţi mari de zaharuri de până la 180g/l, încât strugurii pot fi folosiţi şi la

vinificare. Producţiile de struguri sunt cuprinse între 3-5 kg/but, producţiile la hectar 16-20 t,

din care producţia marfă 85%. Se remarcă prin timpurietate, rezistenţă bună la ger şi fertilitate

destul de ridicată.

ZONARE

Este un soi autorizat pentru plantare în podgoriile din Transilvania, în vederea

acoperirii consumului local de struguri în stare proaspătă. Se comportă foarte bine în zona

vinicolă din nord-estul Moldovei, unde şi aici poate completa conveierul varietal pentru

soiurile de struguri pentru masă cu maturare timpurie.

AUGUSTA

Origine - Soiul a fost obţinut de către Marin Neagu şi

Mihai Georgescu la U.S.A.M.V. Bucureşti din

încrucişarea soiurilor Italia şi Regina viilor, omologat în

1984.


Frunza adultă este de mărime mijlocie, glabră, cuneiformă, trilobată sau pentalobată.

Sinusurile laterale superioare sunt închise elipsoidal cu lobii suprapuşi, iar sinusurile

inferioare atunci când frunza este pentalobată, sunt deschise în forma literei V. Sinusul

peţiolar este deschis în forma literei U sau liră largă. Strugurele este mijlociu spre mare, de

formă cilindro-conică, cu o compactitate a boabelor mijlocie spre laxă. Bobul este mare, oval,

202

de culoare verde-gălbuie cu o pieliţă destul de groasă, acoperită cu un strat de pruină

persistentă. Miezul este cărnos-crocant, cu gust plăcut, (foto pag. 347).


Augusta este un soi cu vigoare mijlocie, dezmugureşte târziu, în a doua parte a lunii

aprilie, pârga strugurilor are loc devreme pe la mijlocul lunii iunie, iar maturarea se realizează

în a doua decadă a lunii august, cu 5-6 zile după soiul Cardinal (în anii cu condiţii climatice

optime, maturarea se realizează odată cu soiul Cardinal). Rezistenţe biologice: toleranţă

mijlocie la ger (-180 C...-20

0 C), oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor şi manifestă o

mare sensibilitate la mană. Fertilitate bună, (61% lăstari fertili), productivitate ridicată,

datorită mărimii strugurilor, iar valorile coeficienţilor de fertilitate sunt în limitele: c.f.a. 1,7

şi c.f.r. 1,1, iar indicii de productivitate au valorile: i.p.a 552 g/lăstar; i.p.r. 356 g/lăstar.

Tabelul 8.10

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Augusta

*după I.S.T.I.S.;


Soiul Augusta dă rezultate bune pe terenuri cu expoziţie sudică, bine însorite şi cu

soluri fertile. Se comportă bine pe portaltoii 140 Ru, SO4-4. Forma de conducere recomandată

este Guyot pe semitulpină, încărcătura de rod care se lasă la tăiere este de 20 ochi/m2, de cele

mai multe ori repartizată pe elemente lungi. În plantaţii se aplică un complex de lucrări

agrotehnice ca: plivitul lăstarilor sterili, copilitul, tratamente fitosanitare mai dese, în special

împotriva manei.


Strugurii sunt mari, acumulează cantităţi modeste de zaharuri, 120 - 135 g/l, iar

aciditatea este de 3,7 – 4,9 H2SO4. Producţia de struguri este mijlocie - 15-16 t/ha, din care

85% reprezintă producţia marfă. La maturitatea de consum a strugurilor, soiul acumulează

120- 135 g/l zaharuri, iar aciditatea este de 3,7 – 4,9 H2SO4. Calităţi şi defecte: Soi timpuriu,

cu boabe mari, dar cu o maturare eşalonată a strugurilor.

ZONARE

Augusta se cultivă cu rezultate bune pe terasele Dunării (Greaca, Ostrov, Zimnicea,

Cernavodă), precum şi în unele podgorii subcarpatice cu climat mai blând (Dealul Mare,

Drăgăşani, Ştefăneşti - Argeş).

Parametri analizaţi

UM

U.S.A.M.V

Bucureşti

S.C.P.P.

Valea Călugărească *

Greutatea medie a unui

strugure g 325 415

Greutatea a 100 de boabe g 440 748

Concentraţia în zaharuri g/l 149 148

Aciditatea totală g/lH2SO4 5,3 4,3

Producţia de struguri t/ha 15,6 14,8

203

VICTORIA

Origine - Soi nou obţinut la S.C.V.V. Drăgăşani prin

hibridare sexuată a soiurilor Cardinal şi Afuz Ali şi

omologat în 1978 (Victoria Lepădatu şi Gh. Condei).


Frunza adultă este de mărime mijlocie-mare, glabră, pentalobată, cuneiformă, uşor

lăţită. Sinusurile laterale superioare sunt deschise elipsoidal iar uneori închise ovoidal, iar

sinusul peţiolar este deschis în forma literei V sau liră. Limbul este gros, glabru pe ambele

feţe. Strugurele este mare şi foarte mare, de formă cilindro-conică, lax. Bobul este foarte

mare, oval, de culoare galben-verzuie, cu o pieliţă acoperită cu un strat de pruină persistentă.

Miezul este cărnos, semicrocant, cu gust echilibrat, nearomat (foto pag. 347).


Victoria este un soi de vigoare mijlocie spre mare, prezintă o fertilitate bună,

manifestată printr-un procent de 63-73% lăstari fertili, valorile coeficienţilor de fertilitate

oscilând între 0,86-1,05 c.f.r. şi 1,45-1,79 c.f.a., cu indici de productivitate destul de mari,

datorită în principal dimensiunilor strugurilor. Soiul se remarcă printr-o rezistenţă bună la ger

-20 0C şi la secetă, se comportă bine faţă de brumele şi îngheţurile de primăvară, datorită

dezmuguririi târzii. Prezintă rezistenţă medie la mană şi rezistenţă foarte slabă la oidium.


În plantaţii dă foarte bune rezultate pe terenurile fertile de la baza versanţilor, cu soluri

bine drenate. Soiul Victoria are afinitate bună la altoire cu portaltoii 140 Ruggeri, Selecţia

Crăciunel 26, iar ca şi formă de conducere preferă forma de conducere semiînaltă, cu tăiere

mixtă (cordonul dublu genevez, în podgoria Ostrov). Încărcătura de rod care se lasă la tăiere

este de 40-50 ochi/but, respectiv 12-15 ochi/m2. Reacţionează puternic la fertilizarea cu

îngrăşăminte chimice, K, P, iar din punct de vedere al lucrărilor şi operaţiilor în verde, se

realizează în special normarea înflorescenţelor lăsându-se pe butuc în medie 12 inflorescenţe,

operatiunea trebuie executată cu 2-3 zile înainte de declanşarea înfloritului în masă a soiului.


Strugurii se maturează în epoca a doua, eşalonat, dar rezistă pe butuc fără să-i scadă

calităţile organoleptice, circa 30 de zile. Acumulează cantităţi mici de zaharuri, 140 - 150 g/l,

iar aciditatea 3,5-3,8g/l H2SO4. Producţiile de struguri sunt mari, de peste 16t/ha, din care

producţie marfă 83-85%, conform tabelului 8.11.

Tabelul 8.11

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Victoria

Parametri analizaţi UM U.S.A.M.V

Bucureşti

S.C.P.P.

Drăgăşani*


strugure

g 281 507



Aciditatea totală g/lH2SO4 3,1 38


*după I.S.T.I.S.;

204

ZONARE

Se cultivă datorită timpurietăţii în toată Moldova, în nordul Dobrogei şi pe terenurile

nisipoase din judeţele Brăila şi Buzău.

TIMPURIU DE PIETROASA

Origine: Obţinut la S.C.P.V.V. Pietroasa, prin hibridare

sexuată controlată între soiurile Alphonse Lavallée x

Regina viilor (Toma Otilia), omologat 1989.


Frunza adultă este mare, cuneiformă, pentalobată, cu limbul uşor gofrat, de culoare

verde închis, glabră. Sinusurile laterale slab schiţate, elipsoidale, închise, iar sinusul peţiolar

deschis, în formă de U sau liră largă. Strugurii sunt mari (300-500 g în medie), cilindro-

conici, biaripaţi sau multiaripaţi. Boabele sferice, de mărime mijlocie, culoare neagră-

violacee, acoperite de pruină abundentă, persistentă. Pulpa este crocantă, cu gust plăcut,

echilibrat.

ÎNSUŞIRILE AGROBIOLOGICE

Soiul Timpuriu de Pietroasa este un soi viguros, cu creşteri vegetative puternice,

prezintă fertilitate bună, manifestată prin 54% lăstari fertili, productivitate ridicată, datorită

mărimii strugurilor. Valorile coeficienţilor de fertilitate se încadrează în limitele: c.f.a. 1,0,

c.f.r. 0,60, iar indicii de productivitate, i.p.a 341 g/lăstar şi i.p.r. 206 g/lăstar. Rezistenţele

biologice: prezintă toleranţă medie la temperaturile scăzute din timpul iernii (-18 0C...-20

0C),

de asemenea are toleranţă medie la secetă, rezistenţă foarte slabă la mană, rezistenţă mijlocie

la oidium şi la dăunători.


Preferă terenurile însorite şi cu fertilitate ridicată, are nevoie de portaltoi cu vigoare

mijlocie (SO4-4, Selecţia Crăciunel 26), pentru a-i tempera vigoarea mare de creştere. Forma

de conducere recomandată este cordonul bilateral pe semitulpină, iar tăierea se va face în

elemente scurte de rod, păstrîndu-se o încărcătură de 40 ochi/but.

Tabelul 8.12

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Timpuriu de Pietroasa


UM

U.S.A.M.V

Bucureşti

S.C.P.P.

Pietroasa *

Greutatea medie a unui strugure g 325 415





*după I.S.T.I.S.;

205


Soi de epoca II, strugurii acumulează 145-150g/l zaharuri, iar aciditatea ridicată de 5,1

– 5,8g/l H2SO4. Producţiile de struguri sunt mari, de cele mai multe ori pot atinge 20,2 t/ha,

din care 92% reprezintă producţia marfă. Calităţi şi defecte: Soi timpuriu, cu producţii mari

de struguri, cu boabe uniforme ca mărime, dar cu o colorare neuniformă.

ZONARE

Se impune prin timpurietate (epoca a doua de maturare), producţii mari de struguri şi

rezistenţă bună la ger. Timpuriu de Pietroasa se cultivă cu rezultate bune în podgoriile din

sudul ţării, unde îşi valorifică timpurietatea. Contribuie la lărgirea conveerului varietal de

soiuri timpurii pentru struguri de masă.





a) Care sunt soiurile noi obţinute în România cu maturare timpurie ?

b) Care dintre acestea sunt cele mai cunoscute şi ocupă suprafeţe mai

mari în arealul viticol al ţării?


SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ NOI CU MATURARE MIJLOCIE

CHASSELAS DE BĂNEASA

Origine: A fost obţinut la U.S.A.M.V. Bucureşti prin

polenizarea liberă a soiului Chasselas doré, omologat în

1978 (V. Dvornic).


Frunza adultă este de mărime mijlocie, cu 3-5 lobi, glabră. Sinusurile laterale

superioare sunt închise cu lumenul ovoidal, iar cele cele inferioare au formă de U. Sinusul

peţiolar semiînchis, elipsoidal. Strugurele este cilindro-conic, lax, aripat. Bobul este sferic

sau uşor ovoidal, galben-verzui cu nuanţă albicioasă. Miezul este semizemos.

CARACTERE AGROBIOLOGICE, AGROTEHNICE ŞI TEHNOLOGICE

Soi de epoca a III-a, de vigoare mijlocie, mai sensibil la ger decât soiul din care

provine (Chasselas doré) şi prezintă o bună rezistenţă la boli. Are o fertilitate bună,

206

manifestată prin formarea a 75% lăstari fertili, cu 1,1 coeficientul de fertilitate relativ şi 1,6

coeficientul de fertilitate absolut. Boabele sunt mai mari comparativ cu soiul Chasselas doré,

dar au gustul mai puţin armonios, neajungând practic la performanţele genitorului.

Se recomandă a fi condus pe semitulpină, tipul de tăiere Guyot pe semitulpină, cu o

încărcătură de 12-16 ochi/m2, repartizată pe coarde de 12-14 ochi.

Producţia marfă obţinută este de 87%. Calităţi şi defecte: Soiul Chasselas de Băneasa

prezintă boabe mai mari decât cele ale soiului Chasselas doré, dar cu calităţi gustative

inferioare acestuia.

Tabelul 8.13

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Chasselas de Băneasa

*după I.S.T.I.S.;

CETĂŢUIA

Origine - A fost obţinut la S.C.P.P. Cluj Napoca prin

hibridare sexuată între soiurile Crâmpoşie şi Frumoasă

de Ghioroc, omologat în anul 1979 (Şt. Oprea).


Frunza adultă este de mărime mijlocie, glabră, pentalobată. Sinusurile laterale

superioare sunt ovoidal închise, cele inferioare sunt în formă de U. Sinusul peţiolar este

deschis sub formă de V sau liră. Strugurele este de formă cilindro-conică, de mărime

mijlocie-mare, semicompact. Bobul este mijlociu ca mărime, oval, cu pieliţa groasă, colorată

negru-deschis, acoperit cu un strat fin de pruină şi miez semicărnos.

Tabelul 8.14

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Cetăţuia

în diferite condiţii ecopedoclimatice


Bucureşti

S.C.P.P.

Cluj*

S.C.V.V.

Greaca*

Greutatea medie a unui strugure g 196 403 324

Greutatea a 100 de boabe g 284 395 420

Concentraţia în zaharuri g/l 163 153 140

Aciditatea totală g/lH2SO4 4,6 4,8 5,6

Producţia medie t/ha 13,5 18,7 18,9

Producţia marfă % 78 87 85

*după I.S.T.I.S.;


Bucureşti

S.C.V.V.Târgu Bujor*






207


Soi de epoca a III- a, prezintă vigoare mare, fertilitate mijlocie spre mare, manifestată

printr-un procent de lăstari fertili cuprins între 60-75% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor

de fertilitate sunt situate între limitele: c.f.r.: 0,8-1,0, respectiv c.f.a.: 1,4-1,6. Soiul manifestă

un procent scăzut de mărgeluire (sub 4%), are rezistenţă bună atât la boli, cât şi la

temperaturile scăzute din timpul iernii.

Preferă formele de conducere semiînaltă, tipul de tăiere Guyot pe semitulpină cu o

încărcătură de 12-15 ochi/m2, repartizată pe cordiţe sau coarde de 10-12 ochi. Reacţionează

puternic la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, K, P, datorită vigorii mari de creştere, iar din

punct de vedere al lucrărilor şi operaţiilor în verde, se realizează în special cele cu caracter

curent. Calităţi şi defecte: Soiul este productiv, dar prezintă o coloraţie neuniformă a

boabelor, care îi diminuează considerabil valoarea comercială.

SILVANIA

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Miniş prin hibridare

sexuată între soiul Bicane şi Chasselas doré, omologat în

anul 1980, ( Calistru Gh, Ciutina S., Oană Maria).


Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor rotunjită, pentalobată, glabră cu smocuri

de peri rigizi pe nervuri, pe partea inferioară. Sinusurile laterale superioare sunt elipsoidale,

uneori închise cu lumen ovoidal, de profunzime medie, iar sinusurile inferioare sunt deschise.

Sinusul peţiolar este deschis sub formă de liră cu baza ascuţită. Strugurele este conic,

câteodată aripat, mjlociu, semicompact. Bobul este de mărime mijlocie, sferic, cu pieliţa

groasă colorată verde-gălbui şi miez moale cărnos.


Soiul Silvania se caracterizează printr-o vigoare mijlocie-mare, strugurii se maturează

în epoca III- IV. Prezintă o fertilitate bună, cu peste 50% lăstari fertili, cu valori ale

coeficienţilor de fertilitate situaţi între limitele 0,9 – 1,10, c.f.r. respectiv 1,17-1,4 c.f.a..

Manifestă rezistenţă bună la ger, secetă şi oidium, dar slabă la mană şi la putregaiul cenuşiu.

Răspunde bine condus pe formă semiînaltă, sistemul de tăiere este cel mixt, cu o încărcătură

optimă de rod de 16-18 ochi/m2, repartizată pe elemente lungi de rod.

Tabelul 8.15

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Silvania

*după I.S.T.I.S.;


Bucureşti

S.C.V.V.

Miniş





Producţia medie t/ha 17,3 16,8

Producţia marfă % 84 80

208

În cursul perioadei de vegetaţie sunt recomandate un număr relativ mic al lucrărilor şi

operaţiile în verde, în special plivitul lăstarilor sterili (20-25%) şi desfrunzitul parţial.

Producţiile de struguri sunt mari, de peste 16t/ha, din care producţie marfă 80-84%, conform

tabelului 8.15.

Calităţi şi defecte: Soiul se remarcă prin productivitate ridicată, rezistenţă sporită la

ger, dar prezintă boabe mult prea mici pentru această epocă de maturare (epoca de maturare

mijlocie).

NAPOCA

Origine - Soi obţinut la S.C.P.P. Cluj Napoca prin

hibridarea sexuată a soiului Alphonse Lavallée cu

amestec de polen din soiurile Regina viilor şi Muscat de

Hamburg (Şt. Oprea şi Şt. Hontilă) şi a fost omologat în

1984.


Frunza adultă este uşor scămoasă, de mărime mijlocie, pentalobată, cu sinusurile

laterale superioare ovoidale, superficiale, aproape închise şi sinus peţiolar în formă de liră.

Liziera formează mici lobi. Strugurele este cilindro-conic, lax, iar bobul este mijlociu, uşor

oval, cu pieliţa groasă, de culoare neagră-roşietică şi miez semicărnos.


Soiul Napoca prezintă vigoare mijlocie-mare, fertilitatea este mijlocie, formează 50%

lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au valori cuprinse între 0,6-0,8 c.f.r. şi 1,1-1,5 c.f.a..

Manifestă rezistenţă bună la cele trei boli principale, mană, oidium, putregai cenuşiu. Îşi

maturează strugurii în epocile III – IV. Soiul Napoca răspunde bine condus pe formă

semiînaltă, cu o încărcătura de 15 ochi/m2 repartizată pe cordiţe sau coarde scurte. Se

recomandă lucrări şi operaţii în verde, în special cele care vizează o grăbire a maturării

strugurilor.

Tabelul 8.16

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Napoca


Bucureşti

S.C.V.V.Cluj*







*după I.S.T.I.S.;

Producţiile de struguri sunt mari, de peste 16t/ha, din care producţie marfă 80-85%,

conform tabelului 8.16. Calităţi şi defecte: Soi care se maturează destul de timpuriu, cu boabe

clorate închis, cu miez crocant care, în unii ani, meiază şi mărgeluieşte.

209

SPLENDID

Origine - Soi obţinut la S.C.P.P.Cluj Napoca prin

hibridare sexuată între Black rose şi Regina viilor,

omologat în anul 1984 (Oprea Şt.).


Frunza adultă este de mărime mijlocie, lucioasă, glabră, pentalobată, cu smocuri de

peri pe nervuri pe partea inferioară a limbului. Sinusurile laterale superioare sunt profunde,

ovoidal închise, cele inferioare în general sunt sub formă de liră. Sinusul peţiolar este de

obicei în formă de liră. Strugurele este mare, uşor rămuros, lax, iar în unii ani se observă

fenomenul de meiere şi mărgeluire. Bobul este mare, uşor oval, cu pieliţa groasă, colorată

roz-roşietic şi miez semicărnos.


Soiul este de vigoare mijlocie spre mare, îşi maturează strugurii în epoca a IV-a,

prezintă o fertilitate mijlocie, manifestată printr-un procent de 52-57% lăstari fertili, iar

valorile coeficienţilor de fertilitate sunt de: 0,7 c.f.r., respectiv 1,1-1,5 c.f.a. Soiul se

caracterizează printr-un grad scăzut de mărgeluire (sub 5%), prezintă o uşoară sensibilitate la

putregaiul cenuşiu, rezistenţă medie la ger şi secetă.

Se recomandă o încărcătură de 25-30ochi/m2, repartizată pe elemente lungi (coarde de

12 ochi). Dintre lucrările şi operaţiile în verde, se recomandă doar cele cu caracter curent.

Producţiile de struguri sunt mari, de peste 16 t/ha, din care producţie marfă 85-90%, conform

tabelului 8.17. Calităţi şi defecte: Soiul se remarcă prin boabe relativ mari a căror culoare este

însă neuniformă.

Tabelul 8.17

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Splendid



Bucureşti

S.C.V.V.Cluj*







*după I.S.T.I.S.;

TRANSILVANIA

Origine - Soiul a fost obţinut la S.C.P.P. Cluj Napoca prin

hibridarea sexuată interspecifică între soiurile Black rose

şi Cardinal, omologat în anul 1984 (Oprea Şt.).


Frunza adultă este glabră, de mărime mijlocie, cu limb gofrat. Sinusurile laterale au

profunzime mijlocie şi sunt ovoidal închise. Sinusul peţiolar este deschis, în formă de liră.

210

Dinţii sunt de mărime mijlocie cu marginile rotunjite. Strugurele este de mărime mijlocie,

cilindro-conic, lax. Bobul este oval, foarte mare, colorat roşu intens spre negru, cu pieliţa

groasă, cu miez cărnos şi crocant.


Soiul se caracterizează printr-o vigoare mijlocie spre mare, cu maturarea strugurilor în

III-a uneori a IV-a. Fertilitate moderată, (44% lăstari fertili), prezintă o rezistenţă bună la

secetă, dar este sensibil la ger. Are sensibilitate la mană şi oidium şi o rezistenţă mijlocie la

putregaiul cenuşiu. Datorită pieliţei groase are rezistenţă bună la transport şi se pretează la

păstrarea peste iarnă.

Tabelul 8.18

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Transilvania



UM

U.S.A.M.V

Bucureşti

S.C.V.V.Cluj







În plantaţii se recomandă forma de conducere pe semitulpină, cu elemente lungi lăsate

în urma tăierilor, iar încărcătura de ochi pe m2 nu trebuie să fie mai mare de 12-15 ochi.

Producţia de struguri oscilează de la 9t/ha, în Bucureşti, şi până la 21 t/ha la Cluj, iar

producţie marfă este de 90%, conform tabelului 8.18.

Calităţi şi defecte: Soi foarte productiv, datorită dimensiunilor impresionante ale

strugurilor şi boabelor, cu maturare mijlocie, ce merge bine în arealele din Transilvania, dar şi

în sudul ţării.

AZUR

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Drăgăşani din

încrucişarea soiurilor Coarnă neagră şi Cardinal,

omologat în anul 1984 (Victoria Lepădatu, Gh. Condei).


Frunza adultă este de mărime mijlocie, galbră, pentalobată. Sinusurile laterale

superioare sunt ovoidal închise, iar sinusul peţiolar este deschis sub formă de liră, având la

bazăvun pinten. Strugurele este de mărime mare, iar bobul este de formă ovoidală, cu pieliţa

colorată albastru-azuriu cu miez crocant-cărnos.


Soiul Azur se caracterizează printr-o vigoare mijlocie-mare, strugurii se maturează în

epoca a IV-a. Prezintă o fertilitate bună, formează 60-70% lăstari fertili, cu valori ale

coeficienţilor de fertilitate situaţi între limitele 0,5-0,9 c.f.r., respectiv 1,1-1,3 c.f.a. Rezistă

destul de bine, atât la ger, cât şi la secetă.

211

Manifestă rezistenţă bună la oidium şi mană şi slabă la putregaiul cenuşiu. Răspunde

bine condus pe formă semiînaltă, sistemul de tăiere mixt, cu o încărcătura optimă de rod de

16-18 ochi/m2, repartizată pe elemente lungi de rod (coarde de 12-14 ochi). În cursul

perioadei de vegetaţie sunt recomandate un număr relativ mic al lucrărilor şi operaţiile în

verde, în special plivitul lăstarilor sterili, copilitul şi desfrunzitul parţial.

Producţiile de struguri sunt mari şi variază în funcţie de arealul de cultură în care este

cultivat, (tabelul 8.19), iar din această producţie, producţia marfă reprezintă 85-88%.

Calităţi şi defecte: Soiul Azur se remarcă prin productivitate mare, rezistenţă bună la

ger şi secetă, dar boabele sunt destul de mici pentru epoca în care se maturează.

Tabelul 8.19

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Azur


*după I.S.T.I.S.;

MILCOV

Origine – Soiul a fost obţinut la S.C.V.V. Odobeşti prin

hibridarea soiurilor Coarnă neagră şi Muscat de

Hamburg şi a fost omologat în anul 1988 (Margareta

Bădiţesu, N. Varga, Victoria Zaharia, Gh. Coman).


Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor scămoasă, pentalobată. Sinusurile

laterale sunt inchise prin suprapunerea lobilor, cu lumen îngust ovoidal. Sinusul peţiolar este

deschis în formă de V. Strugurele este de mărime mijlocie, rămuros, de compactitate medie,

chiar lax. Bobul este de mărime mijlocie, ovoidal, cu vârful rotunjit, colorat negru-intens, cu

miez semicrocant, acoperit cu un strat subţire de pruină.

CARACTERE AGROBIOLOGICE, TEHNOLOGICE ŞI AGROTEHNICE

Este un soi cu vigoare mijlocie, intră în pârga devreme şi îşi maturează strugurii in

epoca a IV-a. Nu prezintă fenomenul de meiere şi mărgeluire, specific celor doi genitori, are o

fertilitate ridicată, peste 65% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate sunt de 0,67-

0,92 c.f.r., iar cel absolut între 1,16 - 1,21. Prezintă toleranţă mijlocie la ger (-18 grade C) şi

secetă şi sensibilitate medie la atacul de mană, oidium şi putregaiul cenuşiu.

Se pretează la forma de conducere semiînaltă, lăsându-se la tăiere o încărcătură de 14-

16 ochi/m2, repartizată pe coarde lungi.


Bucureşti

S.C.V.V.Drăgăşani*







212

Se recomandă un număr de 22-30 de inflorescenţe pe butuc şi valorifică bine

îngraşămintele chimice, în sistemul de fertilizare predominând îngraşămintele cu P si K.

Producţia medie de struguri la hectar variază de la 12 t/ha la Bucureşti, la peste 16 t/ha

la Odobeşti, iar producţia marfă reprezintă 88-90%, din producţia totală, conform tabelului

8.20. Calităţi şi defecte: Soiul Milcov s-a remarcat doar prin producţii bune, constante, iar ca

defect - bobul este considerat relativ mic, pentru epoca în care se maturează.

Tabelul 8.20

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Milcov



Bucureşti

S.C.V.V.Odobeşti*







*după I.S.T.I.S.;





a) Enumeraţi soiurile noi obţinute în România care se maturează în

epocile III - IV.

b) Care dintre acestea se disting prin producţii foarte ridicate?


SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ NOI CU MATURARE TÂRZIE

SELECT

Origine - Soiul a fost obţinut la Catedra de Viticultură de

la U.S.A.M.V. Bucureşti prin hibridarea sexuată între

soiurile Bicane şi Chasselas doré, omologat în anul 1970

(V. Dvornic).


Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, colorată verde deschis.

Sinusurile laterale superioare sunt de formă ovoidală, închise, iar cele inferioare sunt în

213

formă de U. Sinusul peţiolar este de obicei închis prin suprapunere. Punctul peţiolar este

rosiatic. Strugurele este mare şi foarte mare, conic, semicompact. Bobul este oval, mare,

colorat galben-verzui, cu miez semicărnos.


Se remarcă prin vigoare mare, cu o creştere puternică şi îşi maturează strugurii în

epoca a VI-a. Prezintă o fertilitate mică spre mijlocie (un procent de doar 50% lăstari fertili,

cu valori ale coeficienţilor de fertilitate cuprinse între 0,4-0,6 c.f.r., respectiv 1,1-1,4 c.f.a.

Manifestă o rezistenţă bună la ger şi mană şi mijlocie la făinare şi putregaiul cenuşiu.

Nu meiază şi nu mărgeluieşte. Necesită distanţe mari de plantare din cauza vigorii mari de

creştere – între 3,0 şi 3,5 m între rânduri şi 1,5 şi 1,8 m pe rând. Tăierea se face pe coarde

lungi, încărcătura de rod păstrată la tăiere fiind de 18-20 ochi/m 2.

Răspunde foarte bine la aplicarea operaţiilor în verde, în special la normarea

numărului de inflorescenţe, 14-16 inflorescente/butuc, desfrunzitul parţial în toamnele

ploioase şi nu în ultimul rând plivitul, când se vor elimina lăstarii sterili în proporţie de 25%.

Acumulează cantităţi mici de zaharuri, cu valori între 135-155 g/l zaharuri, iar aciditatea este

în medie de 5,0-5,3 ‰.

Strugurii se păstrează bine pe butuc, în medie 2-3 săptamâni, mai ales când cantităţile

de precipitaţii căzute sunt mici. Producţia medie de struguri la hectar variază de la 11-15 t/ha

la Bucureşti, iar producţia marfă reprezintă 80%, din producţia totală, conform tabelului 8.21.

Calităţi şi defecte: Strugurele este destul de compact, foarte aspectuos, cu rezistenţă bună la

transport şi păstrare, dar cu acumulări mai mici de zaharuri.

Tabelul 8.21

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Select

*după I.S.T.I.S.;

GREACA

Origine – Soiul a fost obţinut la S.C.V.V. Greaca din

hibridarea sexuată a soiurilor Bicane şi Afuz ali şi a fost

omologat în anul 1979 (Gr. Gorodea).


Frunza adultă este glabră, mijlocie ca mărime, pentalobată. Sinusurile laterale

superioare sunt profunde, cu lumen îngust elipsoidal, iar cele inferioare sunt deschise. Sinusul

peţiolar este o liră largă. Dinţii sunt de mărime mijlocie cu margini rotunjite. Strugurele este

cilindro-conic, mare, aripat, lax. Bobul este oval, foarte mare, cu pieliţa groasă de culoare

galben-bronzat, cu miez semicărnos.

Parametri analizaţi UM U.S.A.M.V Bucureşti


strugure g 410-430

Greutatea a 100 de boabe g 440-500

Concentraţia în zaharuri g/l 135-155

Aciditatea totală g/lH2SO4 5,0-5,3

Producţia medie t/ha 11-15

Producţia marfă % 80

214


Soiul se caracterizează printr-o vigoare mare, iar maturarea strugurilor se înregistrează

în epoca a VI-a. Prezintă o rezistenţă bună la ger, secetă, mană, făinare şi mijlocie la

putregaiul cenuşiu.

Tabelul 8.22

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Greaca



Prezintă o fertilitate mică în condiţiile ecopedoclimatice ale arealului viticol Greaca

(40% lăstari fertili) şi bună la Bucureşti (61% lăstari fertili). Coeficientul de fertilitate relativ

are valoarea cuprinsă între 0,5-0,6, iar coeficientul de fertilitate absolut între 1,3-1,4.

Tăierea se face pe coarde elemente lungi de rod, încărcătura la tăiere fiind de maxim

18-20 ochi/m2. Răspunde foarte bine la aplicarea operaţiilor în verde, în special la normarea

numărului de inflorescenţe, 14-18 inflorescente/butuc, desfrunzitul parţial, plivitul, etc.

Acumulează cantităţi mici de zaharuri, între 123-153 g/l, iar aciditatea este în medie de

4,9 -5,0-‰. Producţia medie de struguri la hectar este mare, variază în funcţie de areal, iar

producţia marfă reprezintă circa 85%, din producţia totală, conform tabelului 8.22. Calităţi şi

defecte: Un soi cu strugurele şi boabele mari, foarte aspectuoşi, la care în unii ani maturarea

strugurilor se prelungeşte, până toamna târziu.

XENIA

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Greaca, prin hibridarea

sexuată a soiurilor Bicane şi Muscat de Hamburg

omologat în anul 1983 (Gorodea Gh. şi Zamfiriţa

Lumânare).


Frunza adultă glabră, cu smocuri de peri rigizi pe partea inferioară şi lob terminal

alungit, pentalobată. Sinusurile laterale sunt profunde, deschise, cu margini uşor rotunjite.

Strugurele este mare, rămuros, lax. Bobul este foarte mare, cilindric, galben-verzui, cu miez

moale, semizemos, cu o fină aromă de muscat.


Bucureşti

S.C.V.V.Greaca*

Greutatea medie a

unui strugure

g 440 558

Greutatea a 100 de

boabe

g 580 725

Concentraţia în

zaharuri

g/l 153 124




215

CARACTERE AGROBIOLOGICE, TEHNOLOGICE ŞI AGROTEHNICE

Este un soi de vigoare mijlocie, strugurii se maturează în epoca a V-a. Prezintă o

fertilitate medie, formează doar 48-63% lăstari fertili şi cu valori ale coeficienţilor de

fertilitate cuprinse între 0,7-0,8 c.f.r. şi 1,3-1,4 c.f.a.

Prezintă o rezistenţă bună la mană, la făinare, putregaiul cenuşiu şi ger, dar este foarte

sensibil la secetă. Merge bine condus în formă semiînaltă, iar sistemul de tăiere recomandat

este cel mixt, cu o încărcătura optimă de rod de până la 18 ochi/m2, dar poate să fie lăsată şi o

încărcătură ceva mai mare – 60 ochi/butuc, (Stroe Marinela, Veliu Raluca, 2010), repartizată

pe elemente lungi de rod. Se recomandă un număr de 18-20 de inflorescenţe pe butuc şi

răspunde foarte bine la lucrările şi operaţiile în verde.

Tabelul 8.23

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Xenia


Bucureşti

S.C.V.V.Greaca*







*după I.S.T.I.S.;

Acumulează între 153-165 g/l zaharuri, iar aciditatea este în medie de 3,9-4,3 ‰.

Producţia medie de struguri la hectar variază cu arealul de cultură, iar producţia marfă

reprezintă circa 78-83 %, din producţia totală, (tabelul 8.23). Calităţi: Unul dintre cele mai

valoroase soiuri, datorită productivităţii ridicate şi a calităţilor organoleptice deosebite.

TAMINA

Origine – Soi obţinut la S.C.V.V. Greaca, prin

hibridarea sexuată intraspecifică între soiurile Bicane şi

Muscat de Hamburg (Gorodea G. Şi colab. ), omologat

în anul 1984.


Frunza adultă este mare, pentalobată, puternic sectată, cu lobul terminal alungit,

glabră cu smocuri de peri rigizi pe partea inferioară, colorată verde închis. Sinusurile laterale

superioare au lumen foarte mare, ovoidal, iar cele inferioare au formă de U. Sinusul peţiolar

este deschis in forma de V sau liră. Nervurile sunt rosietice. Dinţii sunt mari, cu marginile

rotunjite. Strugurele este foarte mare, de formă conică, aripat, lax. Bobul este foarte mare,

uşor oval, cu pieliţa colorată roşu-violaceu, miezul este cărnos, cu arome discrete.


Soi de vigoare mare, cu maturarea strugurilor în epoca a V –a, prezintă fertilitate

medie manifestată printr-un procent de 55% lăstari fertili, cu 0,6-0,7 coeficientul de fertilitate

relativ şi 1,2-1,4 cel absolut. Soiul se caracterizează printr-o rezistenţă mijlocie la mană şi

216

făinare şi o slabă rezisteţă la putregaiul cenuşiu, care reduce substanţial producţia, mai ales în

anii bogaţi în precipitaţii.

Forma de conducere recomandată este forma semiînaltă, cu sistem de tăiere scurt şi

mixt, cu o încărcătură de ochi considerată optimă - 18-20 ochi/m2. Soiul nu necesită lucrări şi

operaţiuni în verde speciale, (se aplică doar cele curente). Strugurii sunt mari, 459 g,

acumulează cantităţi mici de zaharuri de până la 154g/l, însoţite de o aciditate ce nu depăşeşte

4,0-4,2 ‰. Producţia la hectar este foarte mare, 20 - 24 t/ha, din care producţia marfă 88-

90%, (tabelul 8.24). Calităţi şi defecte: Soi deosebit de productiv cu boabe mari, dar colorate

neuniform şi foarte sensibil la putregaiul cenuşiu.

Tabelul 8.24

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Tamina

în diferite areale viticole


Bucureşti

S.C.V.V.Greaca*







*după I.S.T.I.S.;





a) Enumeraţi soiurile noi obţinute în România care se maturează

în epocile V -VI.

b) Soiurile noi obţinute în România cu maturare târzie sunt

obţinute prin hibridarea sexuată a căror soiuri din conveierul

varietal?


învăţare.

217

Rezumat

Soiurile de struguri pentru masă se caracterizează prin creşteri

vegetative mari şi sunt mult mai viguroase, comparativ cu soiurile de struguri

pentru vin.

În ceea ce priveşte cerinţele faţă de factorii climatici, acestea sunt

mari, cultura acestora, obţinând rezultate bune şi foarte bune, în sudul ţării (zone

cu favorabilitate mare), practic în acele centre şi plaiuri unde indicele heliotermic

înregistrează valori ridicate. Gradul de favorabilitate al unui areal de cultură se

stabileşte în funcţie de epoca de maturare a soiurilor, alături de factorii

temperatură, insolaţie, precipitaţii, etc..

Faţă de factorii apă şi elemente nutritive din sol, soiurile de struguri

pentru masă prezintă cerinţe mult mai mari, comparativ cu soiurile de struguri

pentru vin. Ca urmare, pentru obţinerea unor producţii mari şi de calitate în

tehnologiile de cultură - irigarea şi fertilizarea joacă un rol hotărâtor.

O altă caracteristică cu aspect de particularitate este aceea că, soiurile

de struguri pentru masă prezintă rezistenţe la ger mai scăzute (de la -140C la -

220C) precum şi toleranţă medie la secetă; de asemenea prezintă sensibilităţi

sporite la majoritatea bolilor şi dăunătorilor specifice soiurilor vitis vinifera, cum

ar fi: mană, putregaiul cenuşiu, făinare, antracnoză, viespi, etc.

În ceea ce priveşte maturarea strugurilor - dacă pentru soiurile de

struguri pentru vin, se cunosc 3 epoci de maturare (timpurie, mijlocie, târzie),

pentru soiurile de struguri pentru masă se cunosc 7 epoci de maturare,

desfăşurate (eşalonate) într-un interval mare de timp cuprins între 15 iulie şi 31

octombrie, asigurând practic aproximativ 110 zile de consum al strugurilor în

stare proaspătă.



a) Soiurile din sortimentul mondial cu maturare mijlocie cultivate în România sunt:

Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda, Cinsaut.

b) Unul dintre cele mai sensibile soiuri la atacul manei este soiul Chasselas doré.


a) Soiurile din sortimentul mondial cu maturare tardivă sunt: Afuz ali, Coarnă neagră,

Italia, Bicane.

b) Dintre soiurile cu maturare târzie soiurile Coarnă neagră şi Bicane au florile

hermafrodite funcţional female.


a) Soiurile noi obţinute în România cu maturare timpurie sunt: Muscat timpuriu de

Bucureşti, Timpuriu de Cluj, Augusta, Victoria, Timpuriu de Pietroasa.

b) Dintre soiurile noi cu maturare timpurie soiurile Augusta şi Victoria ocupă suprafeţele

cele mai mari.

218


a) Soiurile noi obţinute în România cu maturare mijlocie (epocile III-IV) sunt: Chasselas

de Băneasa, Cetăţuia, Silvania, Napoca, Splendid, Transilvania, Azur, Milcov.

b) Dintre soiurile mai sus amintite, cele mai mari producţii le obţin soiurile Azur,

Transilvania, Splendid etc.


a) Soiurile noi obţinute în România cu maturare tardivă (epocile V-VI) sunt: Select,

Xenia, Greaca, Tamina.

b) Genitorii soiurilor obţinute în România sunt în general, soiuri din sortimentul mondial,

şi anume: Chasselas doré, Bicane, Muscat de Hamburg, Afuz ali.


cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 9 „ STUDIUL PRINCIPALELOR SOIURI DE

STRUGURI PENTRU MASĂ ŞI PARTICULARITĂŢILE LOR DE CULTURĂ”.








1. Prezentaţi conform schemei de descriere ampelografică a soiurilor

roditoare, următoarele soiuri: Muscat de Hamburg, Afuz ali, Italia. (4p)

2. Prezentaţi conform schemei de descrierea ampelografică a soiurilor

roditoare, următoarele soiuri: Chasselas doré, Cardinal, Muscat Perla de

Csaba. (3p).

3. Precizaţi care dintre soiurile studiate sunt foarte sensibile la boli şi

dăunători. (2p).


219













Ceres, Bucureşti.











la Brad, Iaşi.

220


SOIURILE APIRENE ŞI PARTICULARITĂŢILE

DE CULTURĂ ALE ACESTORA

CUPRINS


10.2. Caracteristicile biologice şi particularităţile de cultură ale soiurilor de apirene 220

10.3. Clasificarea soiurilor apirene 222

10.4. Principalele soiuri apirene cultivate în România 222

10.5. Principalele soiuri apirene create şi cultivate în România 227






►identifici terminologia utilizată în descrierea soiurilor apirene;

► cunoşti fenomenele care determină fenomenul de apirenie;

►identifici caracteristicile biologice şi particularităţile de cultură ale

soiurilor apirene;

►descrii şi să recunoşti principalele soiuri apirene cultivate în România.

10.2. Caracteristicile biologice şi particularităţile de cultură ale soiurilor de apirene


Spre deosebire de celelalte 2 grupe de soiuri (soiurile de struguri pentru masă, soiurile

de struguri pentru vin), la această grupă, formarea boabelor strugurilor şi lipsa seminţelor se

realizează în urma a două fenomene: partenocarpie şi stenospermocarpie. Aceste procese

apar din cauza lipsei totale sau parţiale a procesului de fecundare al florilor, determinată fie de

incompatibilitatea organică, fie de sterilitatea gametofitică sau zigotică dată de stagnarea

procesului de dezvoltare a embrionului.

Cercetările intreprinse în decursul anilor, deplecând de la embriologul japonez Oinue

Y. (1925) şi până în prezent, la soiul Sultanină (Kişmiş alb), au aratat că este vorba de o falsă

fecundare: lipseşte din procesul fecundării dubla fecundare, în sensul că, cea de-a doua celulă

generativă degenerează înainte de a se uni cu nucleul secundar al sacului embrionar.

Din punct de vedere morfologic florile sunt practic aparent hermafrodite normale, cu

polenul fertil, dar funcţional mascule, androgine. Boabele strugurilor se dezvoltă

partenocarpic şi rămân foarte mici (cazul soiurilor ce aparţin sortogrupului Corinth) sau

stenospermocarpic cu un început de fecundare (fecundare întreruptă) şi formarea unor

rudimente de seminţe rămase nedezvoltate (cazul soiurilor ce aparţin sortogrupului

221

Sultaninelor).

Soiurile apirene de provenienţă asiatică sau mediteraneană sunt soiuri de zi scurtă şi

perioadă lungă de vegetaţie. Ca urmare, diferenţierea mugurilor de rod se face spre sfârşitul

verii, destul de tarziu, iar lăstarii cu rod apar începând cu nodurile 5-7 sau 7-8 ale coardei.

Aduse în zonele cu climat temperat-continental din Europa, îşi modifică profund

relaţiile dintre creştere şi rodire, în sensul că, vegetaţia prelungindu-se până toamna târziu,

acestea nu mai reuşesc să diferenţieze decât un număr foarte mic de muguri cu rod. Rezultatul

observat - vegetaţie luxuriantă însoţită de o rodire slabă.

Se observă de asemenea că, diferenţierea mugurilor de rod se face şi pe copili, şi ca

urmare, aceştia pot fi folosiţi la tăiere, deoarece au vigoare mare de creştere. Inflorescenţele

care se formează sunt lungi (25-30 cm) adesea cu tendinţă de filare. Maturarea strugurilor se

realizează devreme, în epocile II-III şi chiar epoca I (soiul Delight).

Strugurii acestor soiuri acumulează cantităţi mari de zaharuri, iar procesul de stafidire

a boabelor începe chiar pe butuc în locurile de origine ale acestora. Boabele se desprind cu

uşurinţă de pe pedicele, însuşire tehnologică importantă pentru prepararea stafidelor.

Rezistenţa la ger este foarte slabă (-100<=> -12

0C) , de aceea soiurile pentru stafide sunt

cultivate numai în zonele geografice caracterizate printr-un climat călduros. Poate fi remarcat

în schimb faptul că aceste soiuri au rezistenţă mare la secetă.

Particularităţi de cultură

Soiurile pentru stafide se cultivă în general, în arealele geografice cu resurse

heliotermice ridicate, unde valorile I.H. sunt mai mari de 2,5. Pentru acestea sunt indicate

solurile permeabile cu textură uşoară, bogate în carbonaţi, care să favorizeze acumularea

zaharurilor în struguri şi să imprime precocitatea. Portaltoii recomandaţi sunt aceia care

prezintă o perioadă mai scurtă de vegetaţie şi care să imprime o vigoare mijlocie de creştere,

(41B, SO4-4, Fercal).

Formele de conducere adecvate: pe semitulpină (înaltă doar de 40-50 cm), cu braţe

scurte, 20-30 cm (formă denumită "Nglobet") practicată în ţările mediteraneene; cordonul

speronat pe semitulpină, practicat în California (cordonul californian) şi Australia; pergola,

folosită în Spania, Sicilia, Cipru, Italia etc. În ţara noastră, în podgoria Ostrov, a fost

experimentată cortina dubla genoveză (G.D.C.) la soiul Sultanină cu rezultate foarte bune.

În perioada de vegetaţie, soiurile pentru stafide necesită aplicarea unor operaţiuni în

verde speciale, tratamente cu substituenţi hormonali precum: plivitul lăstarilor sterili, ciupitul

lăstarilor, imediat după apariţia inflorescenţelor, stropitul inflorescenţelor cu gibereline,

înainte de înflorit.

În California, folosirea giberelinelor se face după urmatoarea tehnologie: primul

tratament când 90% din florile din inflorescenţe sunt deschise cu soluţie în concentraţie de 10

ppm; al doilea tratament după legarea florilor la 5-10 zile, concentraţie 20-40 ppm; al treilea

tratament la 7-10 zile după al doilea concentraţie până la 100 ppm.

În cazul soiurilor stenospermocarpice (Perlette, Perlon, Ruby seedless) tratamentul cu

gibereline se aplică numai după legarea florilor, pentru stimularea creşterii boabelor.

222

10.3. Clasificarea soiurilor apirene

În afară de soiurile vechi pentru stafide au fost create şi altele noi cum sunt: Delight,

Beauty Seedless, Ruby Seedless, Flame Seedless, Fiesta şi altele, care s-au extins în cultură

foarte repede, mai ales în arealele din California, Australia, Chile şi alte ţări cu climat

favorabil cultivării acestor soiuri.


formarea boabelor strugurilor şi lipsa seminţelor se realizează în urma a

două fenomene: partenocarpie şi stenospermocarpie. Aceste procese apar

din cauza lipsei totale sau parţiale a procesului de fecundare a florilor,

determinată fie de incompatibilitatea organică, fie de sterilitatea

gametofitică sau zigotică dată de stagnarea procesului de dezvoltare a

embrionului.

10.4. Principalele soiuri apirene cultivate în România

PERLETTE

Origine - Soiul a fost creat la Davis (California), de

către H.P. Olmo în anul 1936, prin hibridare sexuată

între soiul Regina viilor şi soiul Sultanină.

Sinonime - Perleta


Rozeta în faza de dezmugurire este de culoare verde deschis, cu uşoare reflexe gălbui-

bronzate, glabră, cu urme de scame (foarte uşor scămoasă). Vârful lăstarului este verde-

În funcţie de gradul

de apirenie,

mărimea boabelor şi

potenţialul de

acumulare al

zaharurilor, soiurile

apirene se împart în

trei grupe:

soiuri apirene vechi, tipice pentru stafide cu strugurii

mici sau mijlocii, boabele foarte mici care se desprind

cu uşurinţă de pedicele (sortogrupul Corinth) care

acumulează cantităţi mari de zaharuri;

soiuri apirene pentru stafide şi consum în stare

proaspătă, cu strugurii mari şi cu rudimente de seminte

rămase nedezvoltate în boabe (sortogrupul

Sultaninelor);

soiuri apirene noi pentru consumul strugurilor în

stare proaspătă sau pentru industrializare (fabricarea

gemurilor, dulceţurilor, compoturilor) cu struguri mari

şi foarte aspectuoşi. Acumulează cantităţi mici de

zaharuri şi păstrează în boabe o aciditate echilibrată,

încât strugurii au gustul răcoritor, echilibrat, plăcut

pentru consum.

223

gălbui, cu urme de scame, iar lăstarul este de culoare verde, glabru, striat, uşor arămiu.

Inflorescenţa este conică, mijlocie ca mărime, cu primele ramificaţii mai dezvoltate. Floarea

este hermafrodită normală, cu deschiderea corolei normală. Staminele sunt în număr de 5, de

lungime medie, înclinate normal. Ovarul este tronconic, bombat, bilocular, cu 4 ovule, stilul

lung şi cilindric. Polenul este fertil. Cârceii sunt glabri, verzi, subţiri, (foto pag. 350).

Frunza adultă este mare, uşor alungită, netedă şi glabră. Sinusurile laterale

superioare sunt slab schiţate sau oviforme. Sinusul peţiolar este deschis sub formă de liră sau

U. Nervurile sunt verzi, iar dinţii sunt mijlocii ca mărime, cu marginile drepte şi cu baza lată.

Peţiolul este galbru, verde, uşor roşietic, egal sau mai scurt decât lungimea nervurii mediane.

Strugurele este de mărime mijlocie-mare, uniaxial, tronconic, cu boabe aşezate des.

Pedunculul este lemnificat spre punctul de inserţie. Bobul este sferic, mic spre mijlociu, cu

pieliţa colorată galben-verzui, subţire, acoperită cu un strat de pruină slab persistentă. Miezul

este cărnos, nearomat. În bob se găsesc rudimente şistave de seminţe (embrioni nedezvoltaţi).


Soiul Perlette se caracterizează printr-o vigoare mare de creştere, care dezmugureşte şi

înfloreşte târziu. În timpul fenofazei înfloritului, la acest soi se înregistrează o scuturare

masivă a florilor, într-un procent de aproximativ 80%. De asemenea, soiul Perlette meiază şi

mărgeluieşte puternic, uneori chiar şi până la 50% din boabe. Fertilitatea este mijlocie,

prezintă doar un procent de 36% lăstari fertili, încadrându-se în limitele normale ale valorilor

înregistrate de grupa soiurilor apirene. Valorile coeficienţilor de fertilitate sunt cuprinse între

limitele: 0,2-0,6 c.f.r. şi 1,0-1,3 c.f.a. Prezintă toleranţă mică la ger (-18 0 C) şi este foarte

sensibil la atacul de mană, putregaiul cenuşiu, antracnoză, precum şi la atacul viespilor.

Boabele se fisurează uşor, chiar dacă ansamblu condiţiilor climatice este favorabil în timpul

maturării strugurilor (temperatura ridicată, precipitaţii reduse).


Soiul Perlette se pretează la formele de conducere semiînalte, lăsându-se la tăiere o

încărcătură de 16-17 ochi/m2, repartizată doar pe coarde lungi (14-20 ochi). În podgoria

Murfatlar se cultivă şi pe forme de cultură joase, iar la Greaca şi în centrul viticol Pietroasa se

practică tipul de tăiere Cordon Cazenave. Datorită vigorii mari de creştere, necesită terenuri

fertile, cu expoziţii sudice, însorite, iar ca portaltoi sunt recomandaţi cei mai puţin viguroşi, ca

de exemplu: (SO 4-4, 41 B, SC 26).

Răspunde foarte bine la lucrările şi operaţiile în verde, în special cele care vizează o

mai bună creştere a boabelor (plivitul, ciupitul), precum şi normarea numărului de

inflorescenţe pe butuc (se recomandă un număr de 22-30 de inflorescenţe pe butuc). Soiul

valorifică bine îngraşămintele chimice, în sistemul de fertilizare predominând îngraşămintele

cu P şi K.


Soiul Perlette îşi maturează strugurii în epoca a II-a. Acumulările de zaharuri în

condiţiile ţării noastre sunt modeste şi se înscriu în limitele 140-168 g/l, însoţite de o aciditate

de 4,1-5,4 g/l H2SO4. Greutatea medie a unui strugure este cuprinsă între 170g şi 280g, iar

greutatea a 100 boabe se încadrează în limitele 300 – 400 g. Producţiile obţinute sunt mici, în

general nu depăşeşc 7-9 t/ha.

224

ZONARE

Soiul Perlette se cultivă în toate centrele viticole care deţin condiţii foarte favorabile

pentru cultura soiurilor de struguri pentru masă din conveierul varietal.

KIŞMIŞ ALB

Origine - Origine controversată, se pare că provine din

oraşul Sultani (Iran). Face parte din Proles orientalis-

subproles antasiatica.

Sinonime - Sultanină albă, Thompson seedless


Rozeta este de culoare verde-gălbuie, lucioasă cu perişori rari. Vârful lăstarului este

verde-gălbui, uşor scămos, iar lăstarul este glabru, cu meritale lungi, fin striat. Inflorescenţa

este rămuroasă sau conică, de mărime mijlocie, cu prima ramificaţie adesea transformată în

cârcel. Floarea este hermafrodită normală, cu deschiderea corolei normală. Staminele sunt în

număr de 5, mijlocii ca mărime. Ovarul este costelat, bi- sau triocular. Stilul este scurt, de

forma unui gât, iar stigmatul teşit. Polenul este fertil. Cârceii prezintă urme de scame, sunt

bifurcaţi sau trifurcaţi şi au o culoare verde-gălbuie.

Frunza adultă este mare, netedă şi lucioasă, glabră, întreagă, trilobată, pentalobată, de

culoare verde crud, destul de variabilă ca formă, uneori fiind asimetrică. Sinusurile laterale

superioare sunt de asemenea variabile ca formă, mai mult înguste şi superficiale. Sinusul

peţiolar este în general complet închis, prin suprapunerea lobilor, mai rar sub formă de liră

imperfectă. Nervurile sunt verzi, iar dinţii sunt uşor rotunjiţi, mucronaţi. Peţiolul este glabru,

verde cu striuri cafenii, mai scurt decât lungimea nervurii mediane, (foto pag. 350).

Strugurele este de mărime mijlocie spre mare, de formă rămuroasă sau conică, cu

boabele aşezate destul de rar. Pedunculul este de lungime medie, ierbaceu. Bobul este oval, de

mărime mijlocie, cu pieliţa colorată galben-auriu, subţire, acoperită cu un strat fin de pruină.

Miezul este cărnos, crocant, nearomat. În bob se găsesc rudimente şistave de seminţe,

(embrioni nedezvoltaţi).


Kişmiş alb este un soi a cărui vigoare de creştere depinde foarte mult în funcţie de

condiţiile microclimatice, fiind un soi viguros şi foarte viguros. Se caracterizează printr-o

perioadă lungă de vegetaţie (190-200 zile) şi are cerinţe mari faţă de factorul temperatură:

3200- 3500 0

C temperatură activă. Dezmugureşte devreme, înfloreşte timpuriu, iar scuturarea

florilor este puternică, (50%) specific soiurilor apirene. Nu prezintă fenomenul de meiere şi

mărgeluire. Diferenţierea intramugurală începe târziu, iar acest lucru se reflectă în fertilitatea

foarte scăzută, de numai 32% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu în

limitele: 0,2-0,4 c.f.r. şi 1,0-1,1 c.f.a. Faţă de boli şi dăunători, Kişmiş alb este un soi sensibil

în general, dar se remarcă printr-o mare sensibilitate la mană şi antracnoză. Prezintă toleranţă

medie faţă de oidium si putregaiul cenuşiu. Foarte sensibil şi la temperaturile scăzute din

timpul iernii, având de suferit la temperaturi de numai (-14 0C).


Necesită terenuri fertile, cu expoziţii sudice, însorite şi portaltoi mai puţin viguroşi

care să îi tempereze vigoarea de creştere (SO4-4, 41B, SC2). Cea mai utilizată formă de

225

conducere a viţelor în plantaţii este forma semiînaltă, tăierea se face mixt, încărcătura

repartizată pe elemente lungi de rod (coarde lungi de 12-14 ochi). La noi în ţară, în areale în

care se cultivă sunt experimentate formele de conducere Guyot pe semitulpină şi Cortina dubă

geneveză (C.D.G), cu încărcături mari de ochi şi cu un plivit sever al lăstarilor sterili în cursul

perioadei de vegetaţie. Din cauza creşterilor vegetative puternice, se evită fertilizarea cu azot,

preferându-se fertilizarea organică, în special fertilizarea foliară, cu macro şi microelemente.

În timpul vegetaţiei, pentru o mai bună legare a florilor, se recomandă tratamentul cu

gibereline, înainte de înflorit, soluţia utilizată având concentraţia de 100mg/l.


Soiul îşi maturează strugurii în epoca II-III-a. Greutatea medie a unui strugure nu

depăşeşte 470 g, iar greutatea a 100 de boabe este de 170-240g, (Indreaş Adriana, Vişan

Luminiţa, 2001). Producţiile de struguri obţinute în arealele noastre sunt mijlocii şi variază în

funcţie de formele de conducere a viţelor în plantaţii, astfel: 2,5-5t/ha în cazul tipului Guyot

pe semitulpină; 1,5-1,8t/ha prin conducerea în cortina dubla geneveză (C.D.G). Strugurii

acumulează cantităţi mari de zaharuri (180-190 g/l), iar aciditatea este echilibrată (4,5-5,0 g/l

H2SO4). Strugurii acestui soi sunt folosiţi îndeosebi, pentru stafide şi pentru consum în stare

proaspătă.

ZONARE

Se cultivă pe suprafeţe mari în: Grecia, Turcia, Cipru, Italia, Spania. S-a extins în

ultimii ani şi în California (provinciile Vitoria şi Fresno), unde deţine circa o treime din

suprafaţa viticolă. La noi în ţară a fost introdus numai în 6 centre viticole: Cernavodă, Ostrov,

Oltina, Aliman, Dăieni, Greaca, practic în arealele viticole cu favorabilitate mare pentru

cultura soiurilor de struguri pentru masă.

KIŞMIŞ NEGRU

Origine - Se presupune că provine din Iran. Face parte

din Proles orientalis-subproles antasiatica.

Sinonime - Sultanină neagră, Black Monnukka


Rozeta este lucioasă, acoperită cu peri fini, de culoare verde-gălbuie. Vârful lăstarului

este lucios, verde-gălbui, cu urme de scame, iar lăstarul este verde cu striuri cafenii, aproape

glabru. Inflorescenţa este rămuroasă, mare. Floarea este hermafrodită normală, cu

deschiderea corolei normală. Staminele sunt în număr de 5, lungi,ovarul este tronconic şi

costelat, cu 2 loji şi 4 ovule. Stilul este cilindric şi stigmatul uşor lăţit. Polenul este fertil.

Cârceii sunt glabri, verzi, bifurcaţi şi trifurcaţi.

Frunza adultă este mare,uşor alungită, cu 5 lobi, cu limb plan şi neted, glabră.

Sinusurile laterale superioare sunt variabile ca formă, sunt adânci, închis-ovoidale, iar

sinusurile laterale inferioare sunt mai înguste, unghiulare sau ovoidale. Sinusul peţiolar este

în general deschis, în formă de liră cu baza ascuţită sau este închis oviform. Nervurile sunt

uşor roşietice spre punctul peţiolar, iar liziera este alcătuită din dinţi mari, obtuzi, mucronaţi.

Peţiolul este verde cu striuri roşcate, mai scurt decât lungimea nervurii mediane, (foto pag.

350). Strugurele este de mărime mijlocie spre mare, de formă conică sau rămuroasă, cu

boabele aşezate potrivit de des. Pedunculul este lung, ierbaceu. Bobul este oval, de mărime

226

mijlocie, cu pieliţa colorată negru-roşietic, subţire, acoperită cu un strat fin de pruină. Miezul

este cărnos şi crocant, nearomat. În bob se găsesc rudimente şistave de seminţe(embrioni

nedezvoltaţi).


Kişmiş negru este un soi viguros, cu o fertilitate scăzută, specifică tuturor soiurilor

apirene, cuprinsă între 16 - 43% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu

între valoriele 0,1-0,4 c.f.r. şi 1,0-1,2 c.f.a. În timpul înfloritului, se caracterizează printr-o

scuturare masivă a florilor, care afectează în principal gradul de compactitate al strugurilor. În

unii ani, mărgeluieşte puternic, prezentând fenomenul de partenocarpie asociată. Soiul Kişmiş

negru este un soi sensibil la temperaturile scăzute din timpul iernii, (-140C), de asemenea, este

sensibil la mană, antracnoză şi prezintă o rezistenţă medie faţă de putregaiul cenuşiu.


Necesită terenuri bogate, cu expoziţii sudice şi portaltoi mai putin viguroşi, portaltoi

care să ii favorizeze precocitatea, precum şi o temperare a vigorii de creştere, (SO4-4, 41B,

SC2). Forma de conducere folosită este Guyot pe semitulpină, cu încărcături mari de ochi

repartizate pe elemente lungi de rod (14-16-20 ochi). În cursul perioadei de vegetaţiei se

recomandă aplicarea lucrărilor şi operaţiilor în verde specifice soiurilor de struguri pentru

masă, în special un plivit sever al lăstarilor sterili de până la 50%, ciupitul şi copilitul. Pentru

o mai bună diferenţiere a mugurilor principali, în urma tăierilor, se lasă pe butuc o cantitate

mai mare de lemn multianual, comparativ cu soiurile de struguri pentru masă.


Soiul îşi maturează strugurii în epoca III-a. Greutatea medie a unui strugure variază

între 250-400g, iar greutatea a 100 de boabe este cuprinsă între 180-300g, (Indreaş Adriana,

Vişan Luminiţa, 2001). Strugurii acumulează cantităţi de zaharuri ce variază în funcţie de

condiţiile climatice şi de arealul de cultură, (167-232 g/l), iar aciditatea este echilibrată (4,5-

5,9 0g/l H2SO4). Producţiile obţinute sunt oscilante, de la 4,3 t/ha până la 11,0 t/ha, iar

strugurii sunt folosiţi la prepararea stafidelor sau pentru consum în stare proaspătă.

ZONARE

Se cultivă în puţine areale viticole de la noi din ţară: Cernavodă, Ostrov, Greaca,

Medgidia.





a) Cum se clasifică soiurile apirene?

b) Enumeraţi soiurile apirene din sortimentul mondial care se

cultivă la noi în ţară şi precizaţi epoca de maurare a acestora.


227

10.5. Principalele soiuri apirene create şi cultivate în România

CĂLINA

Origine - Este primul soi apiren obţinut la noi în ţară şi

introdus imediat în cultură. Obţinut la Staţiunea de

Cercetări viticole Drăgăşani prin hibridarea sexuată

controlată a soiurilor Braghină x Sultanină (Mărculescu

M.). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1985. Sub

aspectul fenomenului de apirenie, se aseamănă cu soiul

Sultanină.


Frunza adultă este de mărime mare, pentalobată, orbiculară, cu sinusurile laterale cu

lumen mare, în formă de liră, cele superioare sunt închise, prin suprapunerea lobilor, iar cele

inferioare deschise. Sinusul peţiolar este deschis, adesea în formă de U. Limbul frunzei are

culoare verde, uşor gofrat, cu peri pe partea inferioară. Peţiolul frunzei este lung, uneori mai

lung decât lungimea nervurii mediane, de culoare roşu-violaceu, acoperit cu perişori. Lăstarii

sunt viguroşi, de culoare verde-maronie pe partea însorită, cu meritalele de lungime mijlocie.

Floarea este hermafrodită normală, cu polen abundent şi fertil, formarea boabelor realizându-

se stenospermocarpic.

Strugurii sunt mari (lungi), rămuroşi, de compactitate mijlocie, cu pedunculul

lignificat. Bobul este mic, de formă ovoidală de culoare roz, uşor neuniformă, cu diferite

nuanţe. Pieliţa este subţire, acoperită de un strat fin de pruină, pulpa este zemoasă, fără

seminţe sau cu rudimente de seminţe şistave specifice soiurilor la care formarea boabelor se

realizează prin stenospermocarpie.

ÎNSUŞIRI AGROBIOLOGICE ŞI PARTICULARITĂŢI AGROTEHNICE

Soiul Călina este un soi cu vigoare mare de creştere, cu o perioadă de vegetaţie

mijlocie. Prezintă fertilitate şi productivitate bună, ce depăşesc valorile soiului genitor

Sultanină. Valorile coeficienţilor de fertilitate sunt: 0,77 c.f.r. şi 1,46 - c.f.a. Valorile

indicilor de productivitate sunt de 186,6 g/lăstar - i.p.r. şi 357,6 g/lăstar - i.p.a., (Mărculescu

M., 1985, citat de Adriana Indreaş, 2001).

Preferă forma de conducere semiînaltă, iar tăierea se face în verigi de rod cu elemente

lungi (12-14-16 ochi). În ceea ce priveşte rezistenţele biologice, soiul se remarcă printr-o

slabă rezistenţă la ger (-180C), rezistenţă mijlocie la secetă şi sensibilitate mare la boli şi

dăunători. Producţiile sunt în general mari, de până la 18,3 t/ha.


Soiul îşi maturează strugurii în epoca a IV -a, acumulând la maturitatea deplină

cantităţi mari de zaharuri ce ajung până la 220-230 g/l, însoţite de o aciditate echilibrată – 4,0-

4,5 g/l H2SO4. Deşi, din punct de vedere calitativ îndeplinesc caracteristici pentru obţinerea

stafidelor, la noi în ţară, strugurii sunt utilizaţi cu precădere, pentru consum în stare proaspătă.

ZONARE

Soiul Călina a fost intodus imediat în cultură în arealele viticole foarte favorabile

pentru cultura soiurilor de struguri pentru masă din sudul ţării.

228

OTILIA

Origine - Obţinut de către Toma Otilia la Staţiunea de

Cercetări viticole Pietroasa prin hibridarea sexuată

inraspecifică dintre soiuirle Alpfonse Lavallee x

Perlette. Omologarea soiului s-a făcut în anul 1987. Se

remarcă prin timpurietate şi productivitate foarte

ridicată.


Rozeta este de culoare verde gălbuie. Frunza adultă este de mărime mare,

pentalobată, mai rar trilobată, cu sinusurile laterale slab schiţate şi deschise, iar sinusul

peţiolar este deschis, adesea în formă de V. Limbul frunzei are culoare verde intens, cu

nervuri proieminente, de culoare roşietică la punctul peţiolar, glabru pe partea superioară şi

scămos pe cea inferioară. Lăstarii sunt viguroşi, de culoare verde închis. Floarea este

hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil, iar formarea boabelor se

realizează stenospermocarpic.

Strugurii sunt de mărime mijlocie, aproximativ 300 g, conici, biaripaţi, de

compactitate mijlocie, foarte aspecuoşi. Bobul este de mărime mijlocie, sferic, uşor ovoid, cu

pieliţa de culoare de culaore neagră-violacee, elastică, acoperită de un strat gros de pruină.

Pulpa este crocantă, fără seminţe sau cu rudimente de seminţe rămase nedezvoltate.


Soiul Otilia se caracterizează printr-o vigoare foarte mare de creştere, este un soi

precoce, cu lungimea perioadei de vegetaţie destul de scurtă. Prezintă fertilitate bună, ce

depăşeşte soiul Perlette (58% lăstari fertili) şi productivitate bună, cu următoarele valori ale

coeficienţilor şi indicilor de productivitate: C.f.r.- 0,7, C.f.a.- 1,2, i.p.r.- 208 g/lăstar şi i.p.a.-

356 g/lăstar.

În ceea ce priveşte rezistenţele biologice, soiul se remarcă printr-o slabă rezistenţă la

ger (-160C -18

0C), rezistenţă slabă la boli şi dăunători, iar rezistenţa la secetă este bună. Se

pretează la conducere semiînaltă, în cordoane bilaterale, iar tăierea se face în verigi de rod cu

păstrarea pe butuc a unor coarde lungi (12-14-16 ochi). Producţiile de struguri obţinute sunt

mari, ajungând până la 20,7 t/ha.


Maturarea strugurilor se realizează timpuriu, epoca II, acumulează cantităţi mici de

zaharuri ce nu depăşec 135 g/l, însoţite de o aciditate ridicată de 6,0 g/l H2SO4,. Prin

supramaturare, strugurii ating parametri ce răspund exigenţelor obţinerii stafidelor, fiind

foarte plăcuţi din punct de vedere organoleptic. Calităţi: Se remarcă prin timpurietate şi

productivitate foarte ridicată.

ZONARE

Soiul Otilia dă rezultate bune în arelalele viticole din sudul ţării, alături de soiurile de

struguri pentru masă cu maturare timpurie.

229

CENTENAR DE PIETROASA

Origine - Obţinut la Staţiunea de Cercetări viticole

Pietroasa, prin hibridarea sexuată a soiurilor:

Tămâioasă românească x Perlette (Toma Otilia şi Ispas

Sofia). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1991.


Rozeta de culoare verde-albicioasă. Frunza adultă este de mărime mijlocie spre mică,

de formă orbiculară, pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt adânci şi deschise, iar

cele inferioare slab schiţate; sinusul peţiolar este închis, de formă eliptică. Limbul frunzei are

culoare verde pal, iar nervurile suntt proieminente şi de culoare albicioasă, dinşii laţi şi

ascuţiţi. Lăstarii sunt semiviguroşi, cu meritalele de lungime mijlocie. Floarea este

hermafrodită, normală din punct de vedere morfologic şi funcţional, formarea boabelor

realizându-se stenospermocarpic.

Strugurii au mărime mică- mijlocie (140g), de formă cilindro-conică, biaripaţi,

semicompacţi. Bobul este mic, de formă sferică, de culoare galben-chihlimbarie, cu pete de

rugină pe partea însorită. Pieliţa bobului este subţire, acoperită de un strat subţire de pruină,

pulpa este crocantă, fără seminţe sau cu rudimente de seminţe şi prezintă o aromă slabă.


Centenar de Pietroasa este un soi cu vigoare moderată de creştere, foarte precoce şi cu

fertilitate bună - 48% lăstari fertili. Valorile coeficienţilor de fertilitate sunt următoarele:

C.f.r.- 0,50, iar C.f.a.- 1,2 şi valorile indicilor de productivitate se ,i.p.r.- 69 g/lăstar; i.p.a.-

165 g/lăstar (Toma Otilia, 1993).

Dintre rezistenţele biologice, se remarcă rezistenţa la ger (-180C) şi secetă, rezistenţă

slabă la boli şi dăunători. Se pretează la forma de conducere semiînaltă, cu sistemul de tăiere

mixt.

Meiază şi mărgeluieşte, iar în cursul perioadei de vegetaţie răspunde foarte bine la

lucrările şi operaţiile în verde, în special ciupitul, plivitul, copilitul, normarea numărului de

inflorescenţe. Se recomandă lăsarea unui număr de 18-20 de inflorescenţe pe butuc.

Producţiile de struguri obţinute sunt mici, nu depăşesc 10,5t /ha.


Soiul îşi maturează strugurii foarte timpuriu, în prima decada a lunii august (epocile I-

II). La maturitatea de consum, strugurii acumulează cantităţi mici de zaharuri ce nu depăşesc

152 g/l, însoţite de o aciditate echilibrată de 4,3g/l H2SO4. La supramaturare, soiul poate să

ajungă la 210 g/l zaharuri, iar aciditatea cunoaşte o scădere de până la 3,5 – 3,7 g/l H2SO4.

Calităţi: Soiul se impune prin timpurietate şi calitatea excepţională a strugurilor ale căror

caracteristici răspund exigenţelor obţinerii stafidelor.

ZONARE

Soiul Centenar de Pietroasa dă rezultate foarte bune în arealele cu condiţii favorabile

pentru cultura soiurilor apirene, în reginunile viticole din centrul ţării.

230

Rezumat

La această grupă de soiuri, formarea boabelor strugurilor şi lipsa

seminţelor se realizează în urma a două fenomene: partenocarpie şi

stenospermocarpie. Aceste procese apar din cauza lipsei totale sau parţiale a

procesului de fecundare al florilor, determinată fie de incompatibilitatea

organică, fie de sterilitatea gametofitică sau zigotică dată de stagnarea

procesului de dezvoltare a embrionului.

Din punct de vedere morfologic florile sunt practic aparent

hermafrodite normale, cu polenul fertil, dar funcţional mascule, androgine.

Boabele strugurilor se dezvoltă partenocarpic şi rămân foarte mici (cazul

soiurilor ce aparţin sortogrupului Corinth) sau stenospermocarpic cu un început

de fecundare şi formarea unor rudimente de seminţe rămase nedezvoltate (cazul

soiurilor ce aparţin sortogrupului Sultaninelor).

Soiurile apirene de provenienţă asiatică sau mediteraneană sunt de zi

scurtă şi perioadă lungă de vegetaţie, care aduse în zonele cu climat temperat-

continental din Europa, îşi modifică profund relaţiile dintre creştere şi rodire şi

nu reuşesc să diferenţieze decât un număr foarte mic de muguri cu rod. Rezultatul

observat, vegetaţie luxuriantă însoţită de o rodire slabă.

Strugurii acumulează cantităti mari de zaharuri, iar procesul de

stafidire a boabelor începe pe butuc în locurile de origine ale soiurilor. Boabele

se desprind cu uşurinţă de pe pedicele, însuşire tehnologică importantă pentru

prepararea stafidelor. Rezistenta la ger este foarte slabă (-10 0<=> -12

0C), de

aceea soiurile pentru stafide sunt cultivate numai în zonele geografice cu climat

călduros. Poate fi remarcat în schimb faptul că au rezistenţă mare la secetă.

Soiurile apirene se împart în trei grupe:

1. soiuri apirene vechi, tipice pentru stafide cu strugurii mici sau mijlocii,

boabele foarte mici care se desprind cu uşurinţă de pedicele care

acumulează cantităţi mari de zaharuri;

2. soiuri apirene pentru stafide şi consum în stare proaspătă, cu strugurii

mari şi cu rudimente de seminte rămase nedezvoltate în boabe;

3. soiuri apirene noi pentru consumul strugurilor în stare proaspătă sau

pentru industrializare (fabricarea gemurilor, dulceţurilor,

compoturilor) cu struguri mari şi foarte aspectuoşi, ce acumulează

cantităţi mici de zaharuri.

231



a) Soiurile apirene se clasifică astfel: I. soiuri apirene vechi, tipice pentru stafide cu

strugurii mici sau mijlocii, boabele foarte mici care se desprind cu uşurinţă de pedicele

care acumulează cantităţi mari de zaharuri; II.soiuri apirene pentru stafide şi consum în

stare proaspătă, cu strugurii mari şi cu rudimente de seminte rămase nedezvoltate în

boabe; III. soiuri apirene noi pentru consumul strugurilor în stare proaspătă sau pentru

industrializare (fabricarea gemurilor, dulceţurilor, compoturilor) cu struguri mari şi foarte

aspectuoşi, ce acumulează cantităţi mici de zaharuri.

b) Soiurile apirene care se cultivă la noi în ţară îşi maturează strugurii ăn următoarele

epoci de maturare: Perlette-epoca II, Kişmiş alb, II-III, Kiţmiş negru – III.


cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 10 „SOIURILE APIRENE ŞI

PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ ALE ACESTORA”








1. Prezentaţi pe scurt principalele caracteristici biologice ale soiurilor

apirene; (2p)

2. Prezentaţi pe scurt particularităţile de cultură ale soiurilor apirene; (2p)

3. Prezentaţi conform schemei de descrierea ampelografică a soiurilor

roditoare, următoarele soiuri: Kişmiş alb şi Kişmiş negru; (3p)

4. Enumeraţi soiurile noi apirene obţinute în România şi particularităţile lor

de cultură. (2p).


232


1. Constantinescu, Gh., Indreaş, Adriana, 1976 - Ampelologia soiurilor apirene. Editura













Ceres, Bucureşti.









la Brad, Iaşi.



233


SOIURILE DE STRUGURI PENTRU VIN ŞI

PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ ALE ACESTORA

CUPRINS


11.2. Particularităţile biologice, tehnologice şi de cultură ale soiurilor de struguri

pentru vin

234

11.3.Soiuri autohtone pentru vinuri albe de masă şi particularităţi de cultură ale acestora 238



250



253



259

11.7. Soiuri autohtone pentru vinuri aromate şi particularităţile de cultură ale acestora 273

11.8. Soiuri din sortimentul mondial pentru vinuri albe aromate şi particularităţile de


275

11.9. Soiuri noi create în România pentru vinuri albe de masă şi vinuri albe

superioare

277

11.9.1. Soiuri noi create în România pentru vinuri albe de masă 277

11.9.2. Soiuri noi create în România pentru vinuri albe superioare 280

11.10. Soiuri autohtone pentru vinuri roşii de masă şi particularităţile de cultură

ale acestora

288



290



295



298



300



309

11.16. Soiuri noi create în România pentru vinuri roşii de masă şi roşii

superioare

311

11.16.1. Soiuri noi create în România pentru vinuri roşii de masă 311

11.16.2. Soiuri noi create în România pentru vinuri roşii superioare 316




234



►cunoşti însuşirile biologice, cerinţele ecologice şi particularităţile

tehnologice ale soiurilor de struguri pentru vin;

►constaţi deosebirile dintre particularităţile de cultură ale soiurilor de

struguri pentru vin comparativ cu soiurile de struguri pentru masă;

►descrii şi să recunoşti principalele soiuri de struguri pentru vin;

►descrii principalele soiuri noi de struguri pentru vin create în România;

►argumentezi zonarea soiurilor de struguri pentru vin în funcţie de

particularităţile biologice şi tehnologice ale acestora.

11.2. Particularităţile biologice, tehnologice şi de cultură ale soiurilor de struguri pentru

vin

La nivel mondial, 90% din suprafeţele cultivate sunt ocupate de soiurile de struguri

pentru vin, iar în ţara noastră aproximativ 70% din suprafeţe sunt ocupate cu aceste soiuri.

Analizând producţia totală de vin obţinut (6,703 milioane hl – la nivelul anului 2009), se

observă că cea mai mare pondere o au vinurile albe (3,637 milioane hl - 54,25 % din total),

restul 45,73% fiind deţinut de vinurile roşii şi roze. Actual, pentru dezvoltarea armonioasă şi

echilibrată a viticulturii, atât la nivel de ţară, cât şi la nivel mondial, se încearcă o reducere a

numărului de soiuri cultivate în cadrului unui areal, practic are loc restructurare a

sortimentelor de soiuri, care să evite pe cât posibil acest “mozaic de soiuri” şi să se extindă

în cultură doar acele soiuri şi selecţii clonale, care s-au adaptat foarte bine climatului

respectiv.


În general, soiurile de struguri de vin prezintă o gamă largă de însuşiri şi caracteristici

agrobiologice şi tehnologice specifice, iar în final, acestea se deosebesc în funcţie de direcţia

de producţie. Din acest punct de vedere soiurile de vin se împart în: soiuri pentru vinuri albe

de masă (consum curent), soiuri pentru vinuri albe de calitate, soiuri pentru vinuri roze şi roşii

de masă (consum curent), soiuri pentru vinuri roşii de calitate, soiuri pentru vinuri albe şi roze

aromate, soiuri pentru vinuri materie primă pentru spumante, soiuri pentru distilate învechite

din vin. Cu toate acestea, ele întrunesc anumite caracteristici agrobiologice comune, care în

ansamblul lor, le deosebesc de soiurile de struguri pentru masă şi soiurile apirene.

Soiurile de struguri pentru vin se caracterizează în general, prin creşteri vegetative

moderate, ce aparţin celor trei clase: soiuri cu vigoare mică (Pinot noir, Pinot Gris), soiuri cu

vigoare mijlocie (Chardonnay, Aligoté), soiuri cu vigoare mare (Galbenă de Odobeşti,

Cadarcă, Sangiovese), comparativ cu soiurile de struguri pentru masă care sunt în general

viguroase şi foarte viguroase.

Marea majoritate a soiurilor de struguri pentru vin au o perioadă mijlocie de vegetaţie

(circa 170-180 zile), ca urmare, maturarea lemnului coardelor toamna este mult mai bună,

determinând în acest fel o mai bună rezistenţă la ger.

235

Prezintă o fertilitate bună, manifestată printr-un procent de 70-75% lăstari fertili, iar

diferenţierea mugurilor are loc la baza coardelor, ceea ce face posibilă, aplicarea mai multor

forme de conducere, tipuri de tăiere, sisteme de tăiere.

În ceea ce priveşte cerinţele faţă de întreg ansamblu factorilor ecopedoclimatici,

acestea au cerinţe mici faţă de resursele heliotermice şi hidrotermice, motiv pentru care, ocupă

areale viticole mult mai mari, în cadrul cărora îşi manifestă un potenţial productiv ridicat.

De asemenea, pentru factorii apă şi elemente nutritive din sol, soiurile de struguri

pentru vin prezintă cerinţe mult mai mici, comparativ cu soiurile de struguri pentru masă,

putând valorifica mult mai economic terenurile sărace, scheletice, solurile pietroase,

calcaroase, nisipoase, etc., soluri pe care soiurile de struguri pentru masă dau rezultate mai

slabe.

Dintre rezistenţele biologice cu aspect de particularitate, este aceea că, soiurile de

struguri de vin sunt mult mai rezistente la ger, (rezistă până la -220C) şi au o toleranţă medie

la secetă. Prezintă sensibilităţi medii la majoritatea bolilor şi dăunătorilor specifice soiurilor

Vitis vinifera cum ar fi: mană, oidium, putregaiul cenuşiu, antracnoză, viespi, afide, etc.

În ceea ce priveşte maturarea strugurilor - pentru aceste soiuri se cunosc 3 epoci de

maturare (timpurie, mijlocie, târzie), practic epocile III-VI, cele mai multe dintre acestea,

încadrându-se în epocile IV-V. În practica viticolă se consideră că, soiurile de calitate se

maturează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré şi la 5-6 săptămâni după soiul

Chasselas doré – soiurile de mare producţie.

Pentru soiurile de struguri pentru vin, raportul între cantitate şi calitate se corelează

negativ, în sensul că unei producţii mari îi corespunde o acumulare mai mică de zaharuri şi

invers. Din acest punct de vedere, soiurile de struguri pentru vin se împart în: soiuri de mare

producţie (Galbenă de Odobeşti, Zghihară de Huşi) şi soiuri de calitate sau de înaltă calitate

(Chardonnay, Pinot gris, Riesling italian, Cabernet Sauvignon, etc.).

Caracteristici tehnologice

Principalele caracteristici tehnologice care fac deosebirea între soiurile de struguri

pentru vin faţă de cele pentru masă, sunt date în special de caracterele morfologice ale

strugurilor, pe de o parte, şi de compoziţia chimică a mustului obţinut, pe de altă parte (pentru

comparaţie este indicat a se revedea unitatea de învăţare nr. 8).

Mărimea strugurilor pentru aceste soiuri se încadrează între 80 - 250g, mărimea şi

uniformitatea boabelor sub un gram -1,5g, compactitatea acestora - sunt compacţi sau chiar

”bătuţi”, forma boabelor, în general este sferică, grosimea pieliţei este subţire, pulpa bobului

este suculentă, consistenţa miezului este foarte moale, moale - zemoasă şi la unele soiuri

cărnoasă, prezenţa seminţelor în număr de 3-4, gustul şi aroma - nespecifică, franc sau gust

ierbaceu (la noi în ţară sunt preferate soiurile cu aromă fină de muscat, tămâios).

Caracteristicile tehnologice ale soiurilor de struguri de vin pot fi exprimate şi prin

compoziţia chimică a mustului, dată de concentraţia în zaharuri, aciditatea şi potenţialul

alcoolic şi pot fi totodată exprimate şi cu ajutorul unor indici fizico - mecanici, cum ar fi:

indicele de structură, indicele de compoziţie a bobului şi indicele de randament, care dau

posibilitatea cunoaşterii valorii economice a soiurilor.

Din punct de vedere al potenţialului de acumulare al zaharurilor, se disting:

◊ soiuri de cantitate, la care acumulările de zaharuri sunt cuprinse

între 150-160-180 g/l;

236

◊ soiuri de calitate cu 210 g/l zaharuri, care la supramaturare pot

atinge valori cuprinse între 240-260g/l,

iar în funcţie de potenţialul alcoolic şi de felul vinului obţinut, acestea se împart astfel:

◊ Soiuri pentru vinuri albe de masă (consum curent);

◊ Soiuri pentru vinuri albe de calitate superioară;

◊ Soiuri pentru vinuri roşii şi roze de masă (consum curent);

◊ Soiuri pentru vinuri roşii de calitate superioară;

◊ Soiuri pentru vinuri aromate albe şi roze.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul

organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002, strugurii trebuie să fie recoltaţi la

anumite limite ale conţinutului lor în zaharuri, în funcţie de categoriile de calitate a vinurilor,

astfel:


Cultura soiurilor de struguri pentru vin are particularităţi speciale, aceste fiind diferite

comparativ cu soiurile de struguri pentru masă. De această particularitate trebuie să se ţină

cont începând cu alegerea portaltoiului în vederea altoirii şi continuând apoi cu celelalte

secvenţe tehnologice care trebuie aplicate diferenţiat în funcţie de soiul cultivat şi zona de

cultură.

Se recomandă astfel, portaltoi viguroşi, denumiţi portaltoi de cantitate, Kober 5 BB,

140 Ruggeri pentru soiurile de cantitate, pentru soiuri de mare producţie, portaltoi cu vigoare

mijlocie sau portaltoi de calitate, Riparia gloire, Chasselas x Berlandieri 41, pentru soiuri de

calitate şi soiuri de înaltă calitate şi portaltoi intermediari, Teleki 8B, Crăciunel 2 pentru

marea majoritate a soiurilor de struguri de vin.

Distanţele de plantare - în general, distanţele de plantare la soiurile de struguri pentru

vin, sunt mai mici comparativ cu soiurile de struguri pentru masă, cele mai întâlnite situaţii

Conţinutul

strugurilor în

zaharuri, în

funcţie de

categoriile de

calitate a

vinurilor

obţinute:

pentru obţinerea vinurilor de masă (consum curent) – strugurii

la recoltare trebuie să aibă un minim de 145 g/l pentru a obţine

un vin cu o tărie alcoolică dobândită de minim 8,5% volume;

pentru obţinerea vinurilor de calitate – vinuri cu indicaţie

geografică, strugurii la recoltare trebuie să aibă un minim de

170g/l pentru a obţine un vin cu o tărie alcoolică dobândită de

minim 10% volume;

pentru obţinerea vinurilor de calitate – vinuri D.O.C., strugurii

la recoltare trebuie să aibă un minim de 187 g/l pentru a obţine

un vin cu o tărie alcoolică dobândită de minim 11% volume;

pentru obţinerea vinurilor de calitate – vinuri D.O.C. – C.T.

(cules târziu), strugurii la recoltare trebuie să aibă un minim de

220 g/l şi pentru a obţine un vin sec minim 213 g/l ;

pentru obţinerea vinurilor de calitate – vinuri D.O.C. – C.I.B.

(cules la înnobilarea boabelor), strugurii la recoltare trebuie să

aibă un minim de 240 g/l şi trebuie să prezinte un atac de

mucegai nobil sau să fie recoltaţi la stafidirea boabelor.

237

fiind de 2,0/1,0 m, respectiv 2,2-1,0 m, cu densităţi de 4545-5000 butuci/ha, distanţe

considerate optime.

Formele de conducere - soiurile de struguri de vin răspund bine atât pe forma de

conducere joasă, cât şi semiînaltă, fiind practic foarte mult influenţate de direcţia de producţie

(semiînalte pentru soiuri de calitate şi înalte la soiurile de mare producţie).

Încărcătura de ochi lăsată la tăiere - acestora li se aplică sarcini mijlocii şi mari, în

funcţie de vigoarea de creştere, de potenţialul productiv al soiului respectiv, de vârsta

plantaţiei, de sistemul de tăiere, de condiţiile climatice, etc. Se consideră o încărcătură optimă

pentru soiurile de calitate - 13-15 ochi/m2

- (32 ochi/butuc), iar la soiurile de mare producţie

- 22-25 ochi/m2

- (46 ochi/butuc).

Lucrările şi operaţiile în verde - Aplicarea acestora se face în funcţie de însuşirile

biologice ale soiurilor şi condiţiile climatice ale anului de cultură. În general se aplică

lucrările şi operaţiile în verde cu caracter curent - legatul şi dirijatul lăstarilor, plivitul

lăstarilor sterili, copilitul, cârnitul, desfrunzitul parţial.

Fertilizarea - datorită consumului mare de elemente nutritive, răspund foarte bine,

însă se va ţine cont la administrarea îngrăşămintelor de raportul NPK, care trebuie să fie de

1,0: 1,5: 1,5, favorizând în acest fel acumularea zaharurilor. La modificarea raportului NPK

astfel: 1,5: 1,0: 1,5, determină creşteri semnificative ale acidităţii mustului.

Protecţia fitosanitară - se acordă de asemenea o atenţie deosebită tratamentelor

fitosanitare, deoarece strugurii trebuie să fie într-o perfectă stare de sănătate. Orice urmă de

boală sau atac al diverşilor dăunători, determină scăderi de producţie, dar şi scăderea calităţii

producţiei.

Recoltatul - pentru aceste soiuri capată importanţă maturitatea tehnologică, astfel:

pentru soiurile de mare producţie sau pentru vinuri de masă, recoltatul se face la maturitatea

deplină sau la cea tehnologică, iar la soiurile de calitate se va face la maturitatea tehnologică

sau la supramaturare. Se acordă o atenţie deosebită soiurilor de struguri pentru vinuri roşii de

calitate, la care supramaturarea accentuată, poate duce la o scădere a substanţelor colorante,

prin hidroliza acestora.


Principalele caracteristici tehnologice care fac deosebirea între

soiurile de struguri pentru vin faţă de cele pentru masă, sunt

date în special de caracterele morfologice ale strugurilor şi de

compoziţia chimică a mustului obţinut.

La această categorie de soiuri interesează foarte mult conţinutul

în zaharuri, iar din acest punct de vedere se disting, soiuri de

cantitate, la care acumulările de zaharuri sunt cuprinse între

150-160-180 g/l şi soiuri de calitate cu 210 g/l zaharuri, care

pot atinge la supramaturare valori cuprinse între 240-260g/l.

238

11.3. Soiuri autohtone pentru vinuri albe de masă şi particularităţi de cultură ale

acestora

CRÂMPOŞIE

Origine - Soi autohton, care face parte din Proles pontica-

subproles balcanica.

Sinonime - Cârlogancă


Rozeta este pufoasă, alb-verzuie, cu marginile violacee. Lăstarul este verde, uşor

cafeniu, striat, scămos. Inflorescenţa este cilindro-conică, de mărime mijlocie spre mare,

adesea aripată. Floarea este hermafrodită normală funcţional femelă. Staminele în număr de 5

sau 6 sunt mici, cu tendinţa de recurbare. Ovarul are 2-3 loji cu 4-6 ovule, este bombat, stilul

este gros şi cilindric. Polenul este steril. Cârceii sunt verzi, bifurcaţi, glabri. Frunza adultă

este mare, asimetrică, întreagă sau trilobată, rar cu lobul terminal alungit, colorată verde

închis pe partea superioară şi puternic scămoasă pe faţa inferioară. Sinusurile laterale sunt

superficiale, slab schiţate, iar sinusul peţiolar are formă de liră. Dinţii sunt şterşi, cu baza

lăţită şi marginile drepte şi mucronaţi. Nervurile sunt verzi, iar peţiolul este de culoare verde-

vineţie, mai lung decât nervura mediană.

Strugurele este cilindro-conic, de mărime mijlocie, aripat, cu o aşezare a boabelor rară

care prezintă de cele mai multe ori boabe neomogene ca mărime. Bobul este mijlociu, de

formă sferică, având la maturitatea deplină o culoare verde-gălbuie cu pete ruginii. Miezul

este cărnos, crocat, nearomat, (foto pag. 351). Sămânţa este mijlocie ca mărime, uşor rotundă,

cu şalaza rotundă slab aparentă şi rostru scurt şi ascuţit.

Datorită neajunsului creat de alcătuirea morfologică şi funcţională a florilor la acest

soi, a fost creat la S.C.V.V. Drăgăşani prin fecundarea liberă a soiului - soiul Crâmpoşie

selecţionată, iar mai jos va fi prezentat acesta din urmă.

CARACTERE MORFOLOGICE - CRÂMPOŞIE SELECŢIONATĂ

Frunza adultă este mijlocie, întreagă sau uşor trilobată, colorată verde închis şi

puternic scămoasă pe faţa inferioară. Limbul este gros şi gofrat. Sinusurile laterale sunt

superficiale, iar sinusul peţiolar este o liră. Dinţii sunt mijlocii, cu margini rotunjite şi

mucronaţi. Nervurile sunt verzi, iar peţiolul este de culoare verde-vineţie, mai lung decât

lungimea nervurii mediane.

Strugurele este cilindro-conic, de mărime mijlocie spre mare, cu o aşezare a boabelor

foarte densă, astfel încât acestea se deformează. Bobul este mijlociu, de formă sferică, având

la maturitatea deplină o culoare verde-gălbuie cu pete ruginii. Miezul este zemos, iar sămânţa

este mijlocie ca mărime, uşor rotundă.

ÎNSUŞIRI AGROBIOLOGICE ŞI TEHNOLOGICE

Soiul Crâmpoşie selecţionată se caracterizează printr-o vigoare mijlocie de creştere, îşi

maturează strugurii în epoca a V-a, are o fertilitate bună manifestată printr-un procent de

aproximativ 70 % lăstari fertili, cu valori ale coeficientilor de ferilitate care se înscriu în

limitele: c.f.r.0,8-0,9 şi c.f.a. 1,2-1,5. Soiul nu meiază şi nu mărgeluieşte şi are o bună

rezistenţă la boli şi dăunători. Acumulează zaharuri între 186-209 g/l, în funcţie de arealul de

239

cultură, iar aciditatea este în medie de 4,5-4,6 ‰. Se obţine un vin alb de consum cu 11,6%

vol. alcool, aciditate 4,6 g/l H2SO4 şi 22,3 g/l extract sec nereducător.

Tabelul 10.1

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului

Crâmpoşie selecţionată în diferite areale viticole

Nr.


Valea

Călugărească Drăgăşani Bucureşti

1. Greutatea medie a unui strugure g 232 221 159

2. Greutatea a 100 de boabe g 260 274 254

3. Concentraţia de zaharuri g/l 186 206 189

4. Aciditatea totală ‰ 4,6 4,5 4,5

5. Producţia de struguri t/ha 9,8 16,5 10,4


GALBENĂ DE ODOBEŞTI

Origine - Soi autohton originar din comuna Căpătanu.

Face parte din Proles pontica- subproles balcanica.

Sinonime - Galbenă de Căpătanu, Galbenă uriaşă.


Rozeta este vătoasă, de culoare alb-liliachie.Vârful lăstarului este pufos, alb-verzui cu

marginile roşietice. Lăstarul este striat, scămos, verde castaniu, la început, apoi devine

roşietic. Inflorescenţa este uniaxială, cilindro-conică, bi sau triaripată, mijlocie ca mărime.

Floarea este hermafrodită normală. Staminele sunt în număr de 5-6 mijlocii ca mărime.

Ovarul este cilindric, costat cu 2-3 loji, iar stilul este scurt şi gros. Polenul este fertil. Cârceii

sunt glabri, de culoare verde roşietică.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, cu limbul gofrat şi uşor pliat, verde-închis,

mat şi scămos pe faţa inferioară, întreg sau uşor trilobat. Sinusurile laterale sunt slab schiţate

iar sinusul peţiolar este în general deschis, ovoidal sau liră. Nervurile sunt roşietice, dinţii

sunt de mărime mijlocie cu marginile uşor convexe, aşezaţi în trepte. Peţiolul este mai lung

decât nervura mediană, colorat în roşu vineţiu, (foto pag. 351).

Strugurele este de mărime mijlocie cilindro-conic, uni sau biaripat, cu aşezare densă

a boabelor. Pedunculul este mijlociu, semilemnificat. Bobul este mijlociu, sferic, de culoare

galben-verzuie, iar miezul este zemos. Sămânţa este mare, uşor ovală, cu şalaza uşor

conturată, de formă ovală, cu rostru lung şi subţire.


Soi viguros, caracterizat printr-o perioadă lungă de vegetaţie (180-200 zile), sensibil la

secetă, temperaturi scăzute (-180C...-20

0C), iar dintre bolile criptogamice este foarte sensibil

la putregai cenuşiu al strugurilor şi este mai puţin atacat de acarieni şi moliile strugurilor.

Fertilitatea soiului este bună şi foarte bună, cu 60-80% lăstari fertili, iar coeficienţii de

fertilitate înregistrează valori de: c.f.r. 0,89, şi 1,47 - c.f.a.

240


Vigoarea mare de creştere permite atribuirea unor sarcini mari de ochi de peste 25

ochi/m2 –

(56 ochi/butuc), iar încărcătură este repartizată pe cordoane duble, cu elemente lungi

de rod, forma de conducere înaltă şi semiînaltă. Cu toate acestea, nu se recomandă tăierea în

cepi deoarece duce la o degarnisire a cordoanelor.


Soiul Galbenă de Odobeşti se caracterizează printr-o perioadă lungă de vegetaţie cu

maturarea strugurilor în epoca a VI-a. Greutatea medie a unui strugure este de 60 grame, iar a

100 de boabe 140 grame. Soiul are o capacitate redusă de acumulare a zaharuri -160 – 165-

170 g/l. Aciditatea variază între 4,6 şi 6,0 %H2SO4. Producţia este mare respectiv 14-16 t/ha,

soiul având un mare potenţial de producţie.

Tabelul 10.2

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiilor clonale

ale soiului Galbenă de Odobeşti

Nr.


Odobeşti

Clona

33

Clona

50 Populaţie


2. Indice de productivitate absolut g 314 258 220

3. Indice de productivitate relativ g 196 172 133


5. Concentraţia în zaharuri g/l 162 180 160

6. Aciditatea totală în must g/l H2SO4 6,1 5,6 5,5



SELECŢII CLONALE

Fiind un soi foarte vechi în cultură, din polpulaţia sa, la S.C.V. Odobeşti au fost

obţinute două selecţii clonale: Galbenă de Odobeşti clona 33 şi Galbenă de Odobeşti clona 50,

prima remarcându-se printr-o producţie mai ridicată comparativ cu populaţia, iar cea de a

doua printr-un potenţial mai mare de acumulare a zaharurilor. Vinul obţinut este un vin slab

alcoolic, cu aciditatea plăcută, uşor, cu buchet specific, vin ce poate fi îmbunătăţit prin

adăugarea într-o proporţie de 30-40% a soiului Fetească regală şi 10% Muscat Ottonel.

ZONARE

Soiul are o plasticitate ecologică redusă, se cultivă doar în 4 centre viticole situate în

sudul Vrancei, însă cele mai bune rezulate le are în centrul viticol Odobeşti.

PLĂVAIE

Origine - Soi autohton, cultivat de sute de ani în Moldova.

Sinonime - Bălană, Plăvană.


Rozeta este vătoasă, de culoare albă. Vârful lăstarului este puternic pufos, de culoare

alb-verzuie. Lăstarul este verde castaniu, striat, muchiat, scămos. Inflorescenţa este uniaxială

241

cilindro-conică, de mărime mică. Floarea este hermafrodită normală. Staminele în număr de 5

sunt lungi. Ovarul este tronconic-costat cu 2-3 loji, iar stilul este gros. Polenul este fertil.

Frunza adultă este mare, întreagă sau uşor trilobată, cu limbul gofrat, de culoare

verde închis, pufos pe partea inferioară. Sinusurile laterale sunt unghiulare, iar sinusul

peţiolar este închis de formă elipsoidală. Dinţii sunt de mărime mijlocie cu laturile uşor

convexe, iar cei din dreptul nervurilor sunt proeminenţi. Nervurile sunt verzi cu peri pe partea

inferioară, iar peţiolul este de culoare verde cafenie, mai lung decât nervura mediană, (foto

pag. 352). Strugurele este de mărime mijlocie, cilindric, aripat, cu boabele aşezate dens şi

peduncul scurt şi ierbos. Bobul este mijlociu, sferic, de culoare verde albicioasă, cu pieliţa

subţire, acoperită cu pete ruginii şi pruină densă. Miezul este foarte zemos, nearomat.

Sămânţa este mijlocie ca mărime, alungită cu şalaza ovală, proeminentă, cu rostru lung şi

cilindric.


Soiul Plăvaie se caracterizează printr-o vigoare mare de creştere, are o perioadă lungă

de vegetaţie (180-210 zile) şi prezintă o sensibilitate mare la ger (rezistă neprotejat doar până

la -15ºC) şi toleranţă bună la secetă. Este sensibil la mană, antracnoză, păianjenul roşu şi

tolerant la putregaiul cenuşiu. Se caracterizează printr-o fertilitate ridicată, manifestată printr-

un procent ridicat de lăstari fertili (75-80 %) cu un coeficientul de fertilitate relativ de 0,83,

respectiv 1,6 coeficientul de fertilitate absolut.


Preferă terenuri fertile şi reavene, necesitând portaltoi cu un sistem radicular profund.

Se pretează la conducerea pe semitulpini şi se recomandă încărcături de 25-30 ochi/m2

repartizate pe coarde de 14-16 ochi lungime. Producţiile sunt destul de mari, 15-20 t /ha,

strugurii se maturează la 5-6 săptămâni după soiul Chasselas doré.

ÎNSUŞIRI TEHNOLOGICE

Soiul îşi maturează strugurii la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie,

dată până la care acumulează o cantitate redusă de zaharuri (150-160 g/l) şi o aciditate ridicată

6 ‰, asigurând obţinerea vinurilor albe seci, adesea materie primă pentru distilate învechite

din vin sau pentru spumante. Greutatea medie a unui strugure este de 170 grame, iar a 100 de

boabe este de 180 grame.

Tabelul 10.3

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Plăvaie comparativ cu selecţia clonală

Plăvaie 16 Od în condiţiile ecopedoclimatice ale podgoriei Odobeşti

Nr.


Plăvaie

Clona 16 Od Populaţia

1. Greutatea medie a unui strugure g 197 179

2. Indice de productivitate absolut g 340 290

3. Indice de productivitate relativ g 173 149

4. Concentraţia de zaharuri g/l 177 159

5. Aciditatea totală în must g/l H2SO4 5,8 6,0

6. Producţia de struguri t/ha 18,0 15,0


242

SELECŢII CLONALE

Din cadrul populaţiei, la S.C.V.V. Odobeşti în anul 1979 a fost obţinut prin selecţie

clonală, selecţia clonală Plăvaie 16 care este mult mai productivă decât populaţia,

acumulează o cantitate mai mare de zaharuri şi prezintă toleranţă bună la putregaiul cenuşiu.

ZONARE

Se cultivă în cinci centre viticole din judeţul Vrancea şi se pretează pentru vinuri albe

de consum curent şi ca materie primă pentru distilate şi vinuri spumante.

ZGHIHARĂ DE HUŞI

Origine - Soi autohton cultivat doar în zona Huşi.

Sinonime – Zghihară


Rozeta este foarte pufoasă, albă cu marginea liliachie. Vârful lăstarului este pufos,

alb-verzui. Lăstarul este verde - roşietic. Inflorescenţa are formă rămuroasă. Floarea este

hermafrodită normală. Staminele în număr de 5 sau 6 sunt foarte lungi. Ovarul este tronconic,

cu 2-3 loji şi stilul scurt şi gros. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii au culoare verde-

roşietică.

Frunza adultă adultă este mare, întreagă sau trilobată, uşor cordiformă, cu lobul

terminal mai pregnant decât la soiul Galbenă cu care formează un sortogrup, gofrată, colorată

verde închis pe partea superioară, iar pe partea inferioară puternic scămoasă. Sinusurile

laterale sunt unghiulare, iar sinusul peţiolar este semiînchis sau închis-ovoidal. Nervurile

sunt vineţii spre bază. Dinţii sunt lăţiţi la bază, mari, cu laturi uşor convexe şi mucronaţi,

neuniformi. Peţiolul este roşu, mai lung decât nervura mediană.

Strugurele este rămuros, de mărime mijlocie, lax, cu boabe neomogene ca mărime,

adesea prezentând boabe mărgeluite. Pedunculul este scurt şi lemnificat. Bobul este sferic,

de mărime mijlocie, cu pieliţa subţire, colorată verde-gălbui, cu pete ruginii pe partea însorită,

acoperită cu puţină pruină. Miezul este zemos şi nearomat, (foto pag. 351).Sămânţa este

mare, ovală, şalază slab evidentă şi rostru lung şi subţire.

ÎNSUŞIRI BIOLOGICE

Soi de vigoare mare, cu creşteri mari, luxuriante, cu o perioadă mai scurtă de vegetaţie

(180-210 zile) decât soiul Galbenă de Odobeşti. Prezintă o fertilitate deosebită, formează 75-

90% lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au valori de 1,8 cel absolut şi 1,7 cel relativ.

Are o afinitate foarte bună cu portaltoii: Riparia gloire şi Riparia x Rupestris 3309. Prezintă

sensibilitate mare la ger, puţin sensibil la secetă, sensibil la mană şi la putregaiul cenuşiu şi

tolerant la oidium.


În prezent în plantaţii, datorită vigorii mari de creştere, se taie Guyot pe semitulpină,

iar încărcătura de ochi este repartizată pe 5-7 coarde de 10-12 ochi la care se adaugă cepii de

înlocuire. În istoricul soiului, în vechiul sistem de tăiere “de Moldova” se lăsau pe butuc doar

coarde lungi de 10-18 ochi în număr de 8-12 pe butuc fără utilizarea cepilor de înlocuire sau

de producţie.

243


Soiul se maturează în epocile V-VI. Acumulează cantităţi mici de zaharuri, până la

maturarea strugurilor doar 130-158 g/l zaharuri şi o aciditate ridicată de 6,5-8,3 ‰. Greutatea

medie a unui strugure este în jur de 150 g, iar a 100 de boabe este de 160-200 g. Producţia

variază între 16-20 t/ha, dar potenţialul soiului este mult mai mare, de până la 30 t/ha.

Vinul obţinut este subţire, cu aciditate ridicată, lipsit de armonie, conţinutul în alcool

este satisfăcător, iar aceste caracteristici îl plasează în grupa soiurilor pentru vinuri albe de

masă seci şi pentru obţinerea de distilate învechite din vin. Pentru îmbunătăţirea acestuia, se

practică şi se recomandă cupajarea lui cu soiurile Fetească albă şi Aligoté.

SELECŢII CLONALE

Soiul Zghihară de Huşi se caracterizează printr-o variabiliate morfologică destul de

mare, în plantaţiile existente astăzi au fost descoperite trei biotipuri: Zghihară galbenă,

Zghihară albă bătută şi Zghihară verde bătută.

Tabelul 10.4

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Zghihară de Huşi

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM Huşi Iaşi


2. Indice de productivitate absolut g 261 203,5

3. Indice de productivitate relativ g 211 85,1

4. Greutatea a 100 de boabe g 122 247




*după datele I.S.T.I.S.;

ZONARE

Se cultivă pe suprafeţe destul de mari în centrele viticole Huşi, Avereşti şi Vaslui.

FRÂNCUŞĂ

Origine - Soi autohton, cultivat de secole în podgoria

Cotnari.

Sinonime - Mustoasă de Moldova, Vinoasă, Poamă Creaţă


Rozeta este puternic pufoasă, verde-albicioasă.Vârful lăstarului este pufos, verde-

albicios.Lăstarul este verde, scămos. Inflorescenţa este uniaxială, cilindro-conică. Floarea

este hermafrodită normală cu 5 stamine, de lungime mijlocie. Ovarul bilocular este tronconic

cu baza largă şi stilul scurt. Polenul este abundent dar cu germinaţie slabă. Cârceii sunt glabri

şi verzi.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor rotunjită, colorată verde deschis, cu 3-5

lobi, gofrată cu adâncituri “amprente” pe partea superioară şi pufoasă pe partea inferioară.

Sinusurile laterale superioare sunt închise, de formă ovoidală, cu un pinten la bază, iar cele

inferioare sunt în formă de V. Sinusul peţiolar este închis ovoidal. Nervurile sunt verzi.

Dinţii sunt foarte caracteristici, ascuţiţi, cu marginile drepte şi mucronaţi, iar cei din dreptul

244

lobilor prezintă vârful îndoit. Peţiolul este verde cu nuanţe roşietice, mai scurt decât nervura

mediană.

Strugurele are formă cilindro-conică, este mic, de compactitate diferită în funcţie de

biotip: Mustoasă şi Ţârţâră. La cel de-al doilea biotip boabele sunt neuniforme ca mărime,

multe fiind mărgeluite datorită fenomenului de cleistogamie. La biotipul Mustoasă, boabele

sunt omogene ca mărime, sferice, colorate galben-verzui şi bogate în must. Miezul este

zemos, nearomat având un gust ierbos (foto pag. 352). Sămânţa este de mărime mijlocie,

ovală, cu şalaza ovală formă de V aşezată central, iar rostru este lung şi subţire.


Soiul se încadrează în grupa soiurilor cu vigoare mijlocie de creştere care îşi

maturează strugurii în epoca a-V-a. Faţă de factorii de mediu, manifestă toleranţă la ger,

rezistând până la minus 22°C şi prezintă toleranţă moderată la secetă. Este foarte sensibil la

atacul putregaiului cenuşiu şi tolerant la oidium şi păianjenul roşu. Fertilitatea este medie,

formează 60% lăstari fertili şi are valori de 0,96 ale coeficientului de fertilitate relativ şi 1,87

ale celui absolut.

PARTICULARITĂŢI AGROTEHNOLOGICE

În podgoria Cotnari, unde se cultivă de secole, încărcătura optimă de ochi rămasă pe

butuc în urma tăierilor s-a dovedit a fi de 25 ochi/m2, iar tipul de tăiere cu cele mai bune

rezultate este Guyot pe semitulpină. Portaltoii utilizaţi sunt în general, portaltoi care imprimă

calitate, SO4-4 şi Solonis x Riparia 1616 C, iar rezultatele obţinute au arătat că aceştia au o

influenţă pozitivă asupra calităţii producţiei.


Greutatea medie a unui strugure variază în funcţie de biotip, de la 80 de grame la

biotipul Ţârţâră, la 130 de grame la biotipul Mustoasă, la fel şi producţia, care se încadrează

între 8 şi 11 t/ha tot în funcţie de biotip. Greutatea a 100 de boabe este în medie de 260 de

grame, acumulează 192-210 g/l zaharuri, iar aciditatea este de 6,0‰.

Vinul obţinut, în special vinul tânăr, se caracterizează printr-o fructozitate şi o

prospeţime remarcabile şi un grad alcoolic de peste 12 % vol. alcool. Soiul Frâncuşă intră în

sortimentul de soiuri autohtone din podgoria Cotnari, alături de soiurile Grasă de Cotnari,

Fetească albă, Tămâioasă românească, în proporţie de 30%.

Tabelul 10.5

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Frâncuşă

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM Cotnari Iaşi


2. Indice de productivitate absolut g 234,3 178,6

3. Indice de productivitate relativ g 164,4 96,5


5. Concentraţia în zaharuri g/l 167 169,6


7. Producţia de struguri kg/butuc 3,9 3,4

*după Liliana Rotaru, 2009;

245

ZONARE

Se cultivă ca soi autorizat în podgoria Cotnari, alături de binecunoscutele soiuri: Grasă

de Cotnari, Fetească albă, Tămâioasă românească.

IORDANĂ

Origine - Se presupune că este soi autohton, originar din

Moldova. Face parte din Proles Pontica – subproles

balcanica.

Sinonime - Iordovană


Rozeta este pufoasă, alb-verzuie, cu nuanţă liliachie. Vârful lăstarului este alb-verzui,

pufos.Lăstarul este vineţiu, scămos şi muchiat. Inflorescenţa este uniaxială, deseori aripată,

de formă cilindro-conică. Floarea este hermafrodită normală. Staminele în număr de 5 sunt

foarte lungi. Ovarul este foarte bombat, prezintă 2 loji şi se termină cu un stil scurt şi gros.

Polenul este fertil. Cârceii sunt uşor cafenii, scămoşi.

Frunza adultă este mijlocie spre mare, uşor alungită, cordiformă, întreagă sau

trilobată, cu limbul gros, gofrat şi uşor ondulat, colorat verde-închis, pufos. Sinusurile

laterale sunt slab schiţate în V. Sinusul peţiolar este variabil - liră sau închis ovoidal.

Nervurile sunt roşietice spre bază. Dinţii sunt uşor alungiţi şi ascuţiţi. Peţiolul are aceeaşi

lungime cu nervura mediană şi are culoarea verde-vineţie.

Strugurele este cilindric, aripat, de mărime mijlocie, compact. Bobul este sferic, de

mărime mijlocie, de culoare verde-gălbuie, iar miezul este zemos, (foto pag. 352). Sămânţa

este mijlocie, ovală, cu şalaza puţin evidentă, ovală, cu rostru scurt şi gros.


Soi viguros, cu o perioadă de vegetaţie lungă ce se reflectă toamna în maturarea

insuficientă a lemnului coardelor şi ca urmare, prezintă o slabă rezistenţă la ger. Este un soi

sensibil la atacul putregaiului cenuşiu, mai ales în toamnele bogate în precipitaţii. Prezintă o

fertilitate bună manifestată printr-un procent de 60-70% lăstari fertili, cu valori ale

coeficienţilor de fertilitate care se înscriu în limitele: 0,8-1,2 cel relativ şi 1,3-1,8 cel absolut.


În plantaţiile viticole din Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei se practică tipul

de tăiere Guyot, lăsându-se în urma tăierilor o încărcătură de 14-16 ochi/m2 repartizată pe 3-4

verigi de rod cu coarde de 10-14 ochi. Nu este pretenţios faţă de soluri şi se aleg atent

portaltoii, astfel încât să îi tempereze vigoarea mare de creştere.


Soiul îşi maturează strugurii în epoca a VI-a. Greutatea medie a unui strugure este de

120 grame, iar a 100 de boabe 230 grame. Soiul se caracterizează printr-o aciditate totală

ridicată 5,3-7,7‰ şi un conţinut mai modest în zaharuri 155-173 g/l, atribute care il fac

potrivit pentru obţinerea vinurilor spumante şi spumoase. Producţia obţinută în diferite centre

viticole din Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei este de 12-16 t/ha, iar în centrul

viticol Dăbuleni poate ajunge la producţii ceva mai ridicate, care se încadrează între 15-20

t/ha.

246

Vinul obţinut se foloseşte în diferite cupaje: 80% Iordană + 20% Fetească regală sau

30% Iordană + 40% Fetească regală +30% Neuburger. Este un vin de consum curent, iar

datorită acidităţii ridicate serveşte ca materie primă pentru prepararea vinurilor spumante sau

pentru distilate învechite.

ZONARE

În principal, soiul Iordană se cultivă în centrele viticole din Regiunea viticolă a

Podişului Transilvaniei, dar cele mai mari suprafeţe se găsesc în centrele: Apold, Sebeş şi

Mediaş.

CREAŢĂ

Origine - Incertă. Se cultivă de foarte mult timp în zona

Banatului, unde a fost adus probabil din Serbia.

Sinonime - Riesling de Banat


Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă. Vârful lăstarului este pufos, verde-gălbui.

Lăstarul este scămos, verde cu striuri roşietice. Inflorescenţa este uniaxială, cilindro-conică,

aripată şi se inseră începând de la nodurile 6-7. Floarea este hermafrodită normală. Staminele

sunt în număr de 5 şi mijlocii ca lungime.Ovarul este uşor alungit cu două loji şi 4 ovule, iar

stilul este lung şi stigmatul circular. Polenul este abundent şi fertil. Cârceii sunt bifurcaţi sau

trifurcaţi, de culoare verde.

Frunza adultă de mărime mijlocie, de formă pentagonală cu 5 lobi, gofrată şi

scămoasă pe partea inferioară cu marginile îndreptate către faţa superioară. Sinusurile

laterale sunt profunde, de formă triunghiulară sau ovoidală, cu lumen mare. Sinusul peţiolar

are forma unei lire sau este ovoidal. Nervurile sunt roşietice spre punctul peţiolar, dinţii sunt

mari de formă convexă, iar cei aflaţi în dreptul nervurilor principale sunt uşor curbaţi. Peţiolul

este roşietic, mai scurt decât nervura mediană, (foto pag. 352).

Strugurele este mic, cilindro-conic, aripat, foarte compact, cu peduncul scurt şi

lemnificat. Bobul este mijlociu, uşor oval, suculent, verde-gălbui, cu pieliţa groasă. Miezul

este zemos, nearomat. Sămânţa este mică, ovală, cu şalaza mare, distinctă şi rostru scurt.


Soiul are vigoare mijlocie de creştere, manifestată prin creşteri vegetative modeste, îşi

maturează bine lemnul, dar toleranţa la ger nu este mare. Rezistă bine la secetă, dar este

sensibil la putregaiul cenuşiu, oidium şi mană şi este puternic atacat de Eudemis şi Cochilis.

Este un soi cu o fertilitate bună, caracterizat prin formarea a 70-80% lăstari fertili, iar valorile

coeficienţilor de fertilitate sunt de 0,61 cel relativ şi 1,28 cel absolut.


În centrul viticol Teremia se practică sistemul de tăiere scurt, iar încărcătura lăsată este

de 8-10 ochi/m2 la o densitate mare a butucilor (până la 5000 but/ha).

În celelalte areale viticole, unde densitatea este normală, se practică tipul de tăiere

Guyot multiplu cu păstrarea unei încărcături de 14-16 ochi/m2, (3-4 verigi de rod).

247


Soiul îşi maturează strugurii în epoca IV-V. Acumulează în medie 180 g/l zaharuri, iar

aciditatea este scăzută 3,7‰. Producţia medie la hectar variază cu arealul de cultură fiind în

medie de 10 t/ha, dar soiul are un potenţial de până la 20 t/ha în centrul Buziaş-Silagiu.

ZONARE

Se cultivă pe o suprafaţă restrânsă la Teremia, alcătuind sortimentul acestei podgorii

de foarte multi ani, alături de soiurile Majarcă albă şi Steichiller roz.

MUSTOASĂ DE MĂDERAT

Origine - Necunoscută. Face parte din Proles Pontica –


Sinonime - Lampor


Rozeta este pufoasă, alb-verzuie, cu nuanţă roz. Vârful lăstarului este scămos, alb-

gălbui. Lăstarul este verde cu striuri cafenii şi scame rare. Inflorescenţa este uniaxială, de

formă cilindro-conică. Floarea este hermafrodită normală. Staminele în număr de 5 sau 6 sunt

mijlocii ca lumgime. Ovarul este rotund, bombat cu 2-3 loji şi stil foarte scurt. Polenul este

fertil şi abundent. Cârceii au culoare verde-gălbuie şi prezintă scame.

Frunza adultă este de mărime mică spre mijlocie, întreagă sau trilobată, prezentând

de-a lungul lăstarului o variaţie mare de formă şi lobie. Limbul este gros şi gofrat, verde

închis, scămos pe parte inferioară. Sinusurile laterale sunt slab schiţate, în formă de „V”,

având un pinten la baza lumenului, iar sinusul peţiolar este deseori închis elipsoidal.

Nervurile sunt roşietice la bază. Dinţii sunt mărunţi şi ascuţiţi. Peţiolul este roşu-vineţiu, mai

scurt decât nervura mediană.

Strugurele este de mărime mijlocie şi are formă cilindro-conică, cu pedunculul scurt,

semilignificat, foarte compact. Bobul este sferic, mijlociu, de culoare verde-gălbuie cu pete

ruginii şi acoperit cu pruină abundentă, iar miezule este zemoc. Sămânţa este mijlocie ca

mărime, uşor alungită, cu şalaza rotundă, rostru scurt şi încovoiat, (foto pag. 353).


Este un soi cu o vigoare mijlocie de creştere şi cu o perioadă lungă de vegetaţie. Se

cultivă de secole în Regiunea viticolă a Dealurilor Crişanei şi Maramureşului, unde manifestă

o anumită rusticitate, pusă în valoare printr-o bună rezistenţă la secetă, la atacul păianjenului

roşu şi la putregaiul cenuşiu. Fertilitatea soiului este foarte bună, formează 80% lăstari

fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate au de cele mai multe ori valori de peste 1,2.


În podgoria Miniş, unde se cultivă pe suprafeţe mari, încărcătura optimă considerată în

urma tăierilor este de 14-16 ochi/m2, iar tipul de tăiere utilizat este Guyot pe semitulpină. Nu

este pretenţios nici faţă de soluri şi nici faţă de alegerea portaltoiului.


Soiul îşi maturează strugurii în epocile V-VI. Acumulările de zaharuri sunt destul de

mici, nu depăşesc 160 g/l, iar aciditatea se menţine ridicată la peste 6‰. Producţia este bună,

248

în jur de 15-16 t/ha. Producţia este destinată producerii vinurilor albe de consum curent, dar

pe plan local, se poate valorifica şi ca strugure de masă, datorită însuşirilor organoleptice

plăcute şi echilibrate. Vinul obţinut este uşor, de culoare alb-verzuie, aromă plăcută şi

prospeţime deosebită datorită acidităţii ridicate şi serveşte ca materie primă pentru distilate

învechite.

SELECŢII CLONALE

Din populaţia soiului Mustoasă de Măderat a fost obţinută prin selecţie clonală la

S.C.D.V.V. Miniş, selecţia clonală Mustoasă de Măderat 79 Mn, omologată în anul 1987.

Tabelul 10.6

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Mustoasă de Măderat

comparativ cu selecţia clonală Mustoasă de Măderat 79

Nr.


Miniş

Clona 79

Miniş Populaţia









ZONARE

Este autorizat în centrul viticol Măderat, din podgoria Miniş, dar se mai cultivă şi în

centrele Diosig, Sâniob-Marghita, Valea lui Mihai (jud. Bihor) şi Sanislau (jud. Satu-Mare).

MAJARCĂ ALBĂ

Origine - Se pare că este originar din Serbia unde se

cunoaşte de foarte mult timp sub denumirea de

Slankamenka. Face parte din Proles pontica- subproles

balcanica.

Sinonime - Slankamenka.


Rozeta este pufoasă, de culoare alb-verzuie, cu nuanţe gălbui.Vârful lăstarului este

pufos, albicios cu reflexe arămii.Lăstarul este glabru, muchiat, striat şi uşor scămos.

Inflorescenţa este uniaxială, cilindro-conică. Floarea este hermafrodită normală, de tipul 5

sau 6, cu staminele înclinate normal. Ovarul este sferic, uşor turtit lateral, cu două loji şi patru

ovule. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii sunt verzi şi glabri.

Frunza adultă este mijlocie, pentalobată, cu limb subţire, verde-deschis, lucios şi

glabru pe parte superioară şi scămos pe partea inferioară. Sinusurile laterale superioare sunt

relativ adânci, deschise sau închise, oviforme. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră

sau V, prezentând adesea un pinten. Nervurile sunt verzi, proeminente pe partea inferioară.

249

Dinţii sunt mărunţi cu marginile rotunjite, uşor mucronaţi. Peţiolul este viguros, mai scurt

decât nervura mediană, cu peri fini şi foarte rari, (foto pag. 353).

Strugurele este cilindro-conic, uniaxial, de mărime mijlocie, compact. Bobul este

oval, de mărime mijlocie, cu pieliţa groasă, de culoare verzuie, cu pete ruginii pe partea

însorită. Miezul este zemos, nearomat. Sămânţa este piriformă, de culoare cafenie-cenuşie, cu

rostru subţire, iar şalaza ovală.

Tabelul 10.7


Majarcă albă în areale diferite



Soi destul de viguros, prezintă sensibilate ridicată la ger, dar este tolerant la oidium şi

putregaiul cenuşiu. Soiul are fertilitate bună: formează 75% lăstari fertili, iar coeficienţii de

fertilitate au valori cuprinse între 0,7-0,9 pentru coeficientul relativ şi 1,3-1,45 pentru cel

absolut.


În vechile plantaţii, unde se practică o densitate foarte mare, pentru soiul Majarcă albă

încărcătura optimă de rod lăsată pe butuc în urma tăierilor este de 8-10 ochi/m2, repartizată

adesea pe elemente scurte de rod (cepi).


Soiul îşi maturează strugurii în epoca a V-a. Greutatea medie a unui strugure este de

130 grame, iar a 100 de boabe 220 grame. Producţia variază între 14 şi 21 t/ha, iar

acumulările de zaharuri se înscriu în limitele 178-181 g/l, însoţite de o aciditate de 4,1-4,8 ‰.

Se obţine un vin slab alcoolic, care nu reclamă învechire şi poate fi consumat în

primul an.

ZONARE - Face parte din sortimentul de la Teremia alături de soiurile Creaţă şi

Steinschiller roz.

Nr.


Centre

Buziaş-Silagiu Teremia







7. Producţia de struguri t/ha 11-14,7 16,2-21,1

250





a) Care sunt principalele soiuri autohtone pentru vinuri albe de

masă?

b) Care dintre aceste soiuri dau vinuri materie primă pentru

spumante şi distilate învechite?




ALIGOTÉ

Origine - Soi de origine franceză, făcând parte din Proles

occidentalis.

Sinonime - Plant de trois, Plant gris, Vert blanc, Troyen

blanc.


Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă, cu margini roşietice. Vârful lăstarului este

pufos, alb verzui. Lăstarul este striat, roşu vineţiu, uşor scămos. Inflorescenţa este uniaxială,

uneori aripată, cilindrică. Floarea este hermafrodită normală, cu stamine lungi şi gineceu

piriform, cu stil scurt şi gros. Polenul este fertil şi puţin abundent. Cârceii au culoarea verde

castanie.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, rotundă, plană, trilobată, foarte uşor gofrată,

colorată verde-închis, lucioasă pe partea superioară şi scămoasă pe partea inferioară.

Sinusurile laterale sunt slab schiţate, iar sinusul peţiolar este în formă de V sau liră

imperfectă. Nervurile sunt roşietice, iar dinţii de mărime mijlocie, au laturi uşor convexe.

Peţiolul este roşietic, mai scurt decât nervura mediană.

Strugurele este cilindric, mic, uniaxial, uneori aripat, foarte compact. Axul strugurelui

este uşor îndoit lateral. Bobul este sferic, dar din cauza presării îşi schimbă forma, de mărime

mijlocie, colorat verde-gălbui cu pete bronzate pe parte însorită şi puncte negricioase, (foto

pag. 353). Miezul este zemos, nearomat. Sămânţa este de mărime mijlocie, cu şalază mică,

uşor ovală şi un rostru scurt şi gros.


Este un soi de vigoare mijlocie, care manifestă o rezistenţă bună la secetă fapt pentru

care se poate cultiva chiar şi pe nisipuri. Îşi maturează bine lemnul cordelor toamna, ceea ce

251

imprimă o toleranţă bună la ger, astfel că rezistă până la – 22ºC. Se remarcă prin proprietatea

de a-şi reface lemnul de rod afectat de ger, pornind în vegetaţie din mugurii secundari care

sunt de cele mai multe ori fertili. Are o fertilitate foarte ridicată, formează peste 90% lăstari

fertili, valorile coeficientului de fertilitate absolut se înscriu în limitele 2,2-3,0. Este însă un

soi sensibil la mană şi putregaiul cenuşiu.


În plantaţii soiul Aligoté merge bine condus în forma de conducere semiînaltă, iar în

ceea ce priveşte tipul de tăiere, răspunde bine la majoritatea tipurilor, cum ar fi: cordon

speronat, cordon Cazenave şi Guyot pe semitulpină. Încărcătura optimă de ochi care se lasă pe

butuc diferă în funcţie de podgorie, astfel: 11-15 ochi/m2 la Iaşi; 16-18 ochi/m

2 la Sarica -

Niculiţel; 22-28 ochi/m2 la Odobeşti.

Dintre lucrările şi operaţiile în verde se recomandă plivitul lăstarilor sterili (pentru

evitarea formării unui frunziş bogat) şi desfrunzitul parţial în perioada maturării strugurilor.

Se obişnuieşte în practica viticolă administrarea îngrăşamintelor chimice, în urma cărora

răspunde bine prin sporuri de producţie, mai ales la fertilizarea cu îngrăşăminte cu fosfor şi

potasiu.


Soiul Aligoté se maturează în epoca a V-a. Greutatea medie a unui strugure este de 60

grame, iar a 100 de boabe 140 grame. Acumulările de zaharuri sunt destul de scăzute, se

înscriu în limitele - 170 şi 200 g/l zaharuri, iar aciditatea este în medie de 4,7 ‰. Producţia

variază în funcţie de podgorie, mediile fiind cuprinse între 10-14 t/ha.

Vinul obţinut din acest soi este plăcut, constituit armonios, mai ales când soiul este

cultivat pe nisipuri uşor calcaroase, soluri scheletice. Cultivat pe terenuri prea fertile soiul dă

un vin cu gust aparte, specific de pământ.

SELECŢII CLONALE

Din populaţia soiului Aligoté au fost obţinute 2 selecţii clonale Aligoté 5 Iaşi la

S.C.V.V. Iaşi omologată în anul 1978 şi Aligoté 63 Ştefăneşti la S.C.V.V., omologată în anul

2000 care s-au dovedit mai productive comparativ cu populaţia.

Tabelul 10.8

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiilor

clonale Aligoté 5 Iaşi şi Aligoté 63 Ştefăneşti

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM Aligoté 5 Iaşi

Aligoté 63

Ştefăneşti





5. Concentraţia în zaharuri g/l 178 183


7. Producţia de struguri t/ha 14-34 20,1

*după I.S.T.I.S.;

252

ZONARE

Se cultivă pe suprafeţe destul de mari în Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei, în

nordul Dobrogei şi pe terenurile nisipoase din judeţele Tulcea, Brăila şi Buzău.

NEUBURGER

Origine - Este incertă. După unii autori, numele provine

de la comuna Neuburg din Austria. Se pare că este hibrid

între Pinot blanc şi Sylvaner. Face parte din Proles

occidentalis.

Sinonime - Nu are.


Rozeta este pufoasă, alb-violacee. Vârful lăstarului este pufos, alb-violaceu.Lăstarul

este scămos, verde – cafeniu, cu scame rare, striat. Inflorescenţa este uniaxială, deseori

aripată, cilindrică.Floarea este hermafrodită normală, cu 5 stamine mijlocii ca mărime, cu

ovarul sferic, bilocular şi stil scurt şi gros. Polenul este fertil. Cârceii sunt cafenii-roşietici la

bază. Frunza adultă este plană, de mărime mijlocie-mică, colorată verde închis, cu 3-5 lobi,

scămoasă pe partea inferioară. Sinusurile laterale superioare sunt elipsoidale, iar sinusul

peţiolar este o liră perfectă. Nervurile sunt roşiatice spre bază. Dinţii de mărime mijlocie au

laturile convexe. Peţiolul este roşietic, egal sau mai lung decât nervura mediană.

Strugurele este cilindric şi aripat, mic, foarte compact. Bobul este sferic, mic-

mijlociu, verde deschis din cauza stratului gros de pruină şi acoperit cu multe puncte de

culoare neagră. Miezul este crocant, semi-cărnos şi nearomat. Sămânţa este mijlocie, ovală,

cu şalaza mare, de formă ovală, amplasată central şi rostru scurt şi gros, (foto pag. 353).


Soiul se caracterizează printr-o vigoare medie de creştere. Prezintă sensibilitate

ridicată la temperaturile scăzute din timpul iernii (în special în Transilvania este cultivat în

sistem protejat) şi manifestă toleranţă la mucegai. Fertilitatea soiului este bună, formând în

medie 60% lăstari fertili, iar în unele centre viticole, datorită condiţiilor ecopedoclimatice

destul de generoase (Turda) se apropie de 80%.


În Regiunea viticolă a Podişului Transilvaniei (podgoria Târnave) se practică sistemul

de tăiere Guyot, lăsându-se în urma tăierilor o încărcătură de rod de 12-14 ochi/m2 repartizată

pe 3-4 verigi de rod cu coarde lungi de 10-14 ochi.


Soiul îşi maturează strugurii în epoca a V-a. Greutatea medie a unui strugure este de

85 grame, iar a 100 de boabe 145 grame. În general se obţin vinuri de masă (consum curent),

când soiul are acumulări de zaharuri înscrise între 160 – 180g/l la o producţie de 24 t/ha, însă

în anii favorabili şi foarte favorabili, din acest soi se pot obţine vinuri de calitate superioară.

În acest caz, acumulările de zaharuri sunt mult mai mari – pot atinge valori de până la 250 g/l

zaharuri (în centrul viticol Aiud) la o producţie mult mai mică (8-12 t/ha). Aciditatea totală

253

variază între 5,0 şi 6,0 ‰ H2SO4. Vinul obţinut este un vin sec, de culoare galben-aurie,

corpolent, destul de echilibrat.

SELECŢII CLONALE

La S.C.V.V. Blaj a fost obţinută în anul 1993 selecţia clonală Neuburger 10 Blaj, care

depăşeşte populaţia sub aspect productiv.

Tabelul 10.9

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiei

clonale Neuburger 10 Blaj

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM Neuburger 10 Blaj

1. Greutatea medie a unui strugure g 95

2. Indice de productivitate absolut g 142,5

3. Indice de productivitate relativ g 85,5

4. Greutatea a 100 de boabe g 121

5. Concentraţia în zaharuri g/l 197,7

6. Aciditatea totală în must g/l H2SO4 6,4

7. Producţia de struguri t/ha 14,8


ZONARE

Soiul Neuburger este soi autorizat în podgoria Târnave, unde ocupă suprafeţe destul de

restânse.





a) Care sunt soiurile din sortimentul mondial pentru vinuri albe de

masă cultivate în România?

b) Precizaţi care dintre acestea se cultivă pe arii mai extinse.




GRASĂ DE COTNARI

Origine - Soi autohton cultivat de secole în Podgoria

Cotnari. Face parte din Proles pontica, subproles

georgica.

Sinonime - Grasă

254


Rozeta este pufoasă, de culoare verde-roşiatică. Vârful lăstarului este pufos, de

culoare roşie verzuie. Lăstarul este roşietic, uşor scămos. Inflorescenţa este cilindro-conică,

mijlocie. Floarea este hermafrodită normală, cu 5 stamine şi ovar bi- sau triocular, bombat,

cu stil scurt. Polenul este fertil, dar neabundent. Cârceii sunt glabri şi au culoarea verde-

cafenie.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă sau trilobată, de formă cordiformă.

Pe partea superioară prezintă nişte adâncituri, „amprente” de un verde mai închis şi este

scămoasă pe faţa inferioară. Sinusurile laterale sunt slab schiţate, iar sinusul peţiolar este

deschis în formă de liră. Nervurile sunt roşietice spre bază. Dinţii au marginile drepte sau

uşor convexe, de mărime mijlocie. Peţiolul este mai scurt decât nervura mediană, de culoare

verde roşietică, (foto pag. 354).

Strugurele este cilindro-conic, lax, de mărime mijlocie, uneori prezintă ramificaţiile

de la bază mai dezvoltate, cu boabe neomogene ca mărime. Pedunculul este mijlociu şi

semilignificat. Bobul este uşor oval, de mărime mijlocie, de culoare galben-ruginie, acoperită

cu un strat subţire de pruină. Miezul este semicărnos, suculent. Sămânţa este ovoidală, mare,

cu şalază distinctă, amplasată spre centrul seminţei şi cu rostru lung şi subţire.


Soiul Grasă de Cotnari are o vigoare de creştere mijlocie, manifestă toleranţă mijlocie

la ger (rezistă până la minus 22°C), dar este foarte sensibil la secetă, la putregaiul cenuşiu şi la

atacul păianjenului roşu. Prezintă fertilitate medie - scăzută, formează de cele mai multe ori

un procent scăzut de lăstari fertili, care poate atinge valori de numai 40% lăstari fertili şi cu

toate acestea productivitatea este ridicată, datorită dimensiunilor strugurilor.


În plantaţii soiul Grasă de Cotnari reacţionează pozitiv la o încărcătură de ochi de 15-

21 ochi/m2 repartizată pe coarde lungi de 10-12 ochi. Dintre lucrările şi operaţiile în verde, se

acordă o atenţie deosebită desfrunzitului parţial şi se practică obligatoriu cu câteva zile înainte

de recoltare, din cauza sensibilităţii ridicate la atacul putregaiului cenuşiu. Ca portaltoi

potriviţi pentru acest soi, se recomandă folosirea portaltoilor de calitate Chasselas x

Berlandieri 41 B şi SO4, în special pe terenurile care au un conţinut ridicat în calcar, cum sunt

cele din podgoria Cotnari şi centrul viticol Pietroasa.


Îşi maturează strugurii la 3-4 săptămâni după soiul Chasselas doré şi este renumit prin

potenţialul şi amplitudinea de acumulare a zaharurilor foarte ridicate, acumulând în mod

constant 200-220 g/l zaharuri, dar la supramaturare poate ajunge la peste 300 g/l zaharuri. Pe

acest fond, aciditatea este bună cuprinsă între 4,8 şi 5,7‰ H2SO4. Producţia obţinută este

mică, 5-8 t/ha (formează puţini lăstari fertili) şi din cauza faptului că, în cadrul populaţiei

există numeroase biotipuri nefertile. Vinul obţinut poate să fie sec, demi-sec sau licoros,

colorat galben-auriu, catifelat şi prezintă un buchet foarte fin.

În Podgoria Cotnari se practică de foarte multă vreme, un amestec tehnologic din cele

4 soiuri autohtone ce alcătuiesc vechiul sortiment al acestei podgorii, astfel: 30% Grasă de

Cotnari, 30% Fetească albă, 30% Frâncuşă şi 10% Tămâioasă românească.

255

SELECŢII CLONALE

Cultivat de secole în partea nordică a Regiunii viticole a Dealurilor Moldovei, soiul

Grasă de Cotnari reprezintă o populaţie constituită din numeroşi descendenţi caracterizaţi de o

foarte mare variabilitate morfologică, pe de o parte şi cu însuşiri agrobiologice şi tehnologice

diferite, pe de altă parte, din cauza unor defecţiuni florale, (Popa V., Barbu I., 1984). În

urma strudiului realizat, în centrul viticol Pietroasa, s-a observat că descendenţele mai larg

răspândite sunt: biotipul „A”, care grupează viţe cu vigoare mare de creştere şi flori

funcţional mascule; biotipul „B”care cuprinde viţe cu vigoare mare şi cu flori normale dar cu

funcţionalitate mult deplasată către tipul hermafrodit funcţional femel.În acest caz, biotipurile

„A” + „B” reprezintă 59% din populaţie. Într-un alt studiu, (Potec I.) semnalează existenţa a

trei biotipuri, care se deosebesc prin caracteristicile de culoare ale boabelor: Grasă galbenă,

Grasă verde şi Grasă crocantă.

Prin selecţie clonală la acest soi, au fost obţinute şi omologate 2 selecţii clonale la

S.C.D.V.V Pietroasa: Grasă 4 Pt în 1975 şi Grasă 45 Pt în anul 1983, care s-au remarcat atât

prin producţii mai ridicate, cât şi prin cantitatea de zaharuri acumulată, (tabelul 10.10).

Tabelul 10.10

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiilor

clonale Grasă 4 Pt şi Grasă 45 Pt comparativ cu populaţia

Nr.


Cotnari

populaţie

Pietroasa

Grasă 4

Pt

Grasă 45

Pt








*după I.S.T.I.S;

ZONARE

Se cultivă ca soi recomandat în podgoria Cotnari şi în centrul viticol Pietroasa.

FETEASCĂ ALBĂ

Origine - Soi autohton cultivat înainte de apariţia

filoxerei la noi în ţară. Face parte din Proles orientalis -

subproles caspica.

Sinonime - Leanka (Leanuka), Poama fetei, Păsărească

albă, Mädchentraube.


Rozeta este uşor scămoasă, de culoare verde-arămie. Vârful lăstarului este verde-

arămiu, cu scame rare. Lăstarul este glabru, verde-cafeniu. Inflorescenţa este cilindrică,

uniaxială. Floarea este hermafrodită normală. Prezintă 5-6 stamine lungi, ovar bilocular,

ovoidal şi stil scurt. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii au culoare verde-cafenie.

256

Frunza adultă este mijlocie, uşor lăţită, cu limbul terminal evident, pentalobată,

colorată verde deschis, glabră. Sinusurile laterale superioare sunt foarte profunde, cu lumen

mare de formă elipsoidală, iar sinusul peţiolar este o acoladă. Nervurile sunt verzi, iar dinţii

sunt lungi cu margini drepte şi vârful ascuţit. Peţiolul este verde-roşietic este egal sau mai

scurt decât nervura mediană.

Strugurele are formă cilindrică, de mărime mică, cu primele ramificaţii mai

dezvoltate, cu boabe dense şi peduncul scurt, lemnificat. Bobul este sferic, mic, colorat verde-

gălbui şi cu miez zemos, (foto pag. 354). Sămânţa este mijlocie, uşor lăţită, cu şalază ovală,

mare, ridată şi rostru scurt şi gros.


Soiul Fetească albă este foarte viguros, cu perioadă scurtă de vegetaţie care îşi

maturează foarte bine lemnul coardelor toamna, motiv pentru care merge foarte bine cultivat

în arealele viticole mai nordice din România. Soiul se caracterizează printr-o toleranţă

mijlocie la temperaturile scăzute din timpul iernii şi prezintă o sensibilitate ridicată la

păianjenul roşu, mană şi putregaiul cenuşiu.

Fertilitatea soiului este mijlocie, formează circa 50% lăstari fertili, iar valorile

coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele 0,6-0,7 pentru cel relativ şi de 1,37 -1,4 pentru

coeficientul de fertilitate absolut.


Pentru că soiul are o vigoare mare de creştere se evită cultivarea acestuia pe terenuri

foarte fertile, prea umede, profunde şi altoirea pe portaltoi viguroşi, care i-ar amplifica

vigoarea de creştere. Astfel, se recomandă altoirea pe portaltoii So4-4, Riparia gloire, SC -25,

care reuşesc să îi tempereze vigoarea de creştere. Pentru favorizarea diferenţierii mugurilor şi

implicit a fructificării în dauna creşterii vegetative, se lasă la tăiere o cantitate mai mare de

lemn multianual şi se atribuie o încărcătură mai mare de ochi ce poate varia între 20-22 şi

chiar 32 ochi/m2, iar ca tip de tăiere se recomandă Guyot cu braţe înlocuite periodic şi Guyot

pe semitulpină. Dintre lucrările şi operaţiile în verde aplicate pentru încetinirea creşterii

luxuriante se practică plivitul lăstarilor sterili şi se recomandă ca, alegerea momentului

cârnitului să se facă la momentul optim pentru a nu se produce o răbufnire necontrolată a

copililor.


Este un soi de calitate, oriunde ar fi cultivat. Greutatea medie a unui strugure este de

90 grame, iar greutatea a 100 de boabe în jur de 200 grame. Este un soi bun acumulator de

zaharuri (200-240 g/l), iar aciditatea în arealele nordice este bună, în jurul valorii de 5,6 ‰ ,

observându-se o scădere a acesteia în arealele sudice (datorită combustiei acizilor).

Producţia obţinută este mică, de 5-7 t/ha, rar se obţin recolte mai mari (10-11 t/ha).

Unul din motivele producţiei mici este şi faptul că au apărut în cadrul populaţiei biotipuri cu

diferite anomalii florale. Vinul obţinut din soiul Fetească albă este un vin sec sau demi-sec,

colorat galben-verzui, bogat în reflexe, cu discrete arome florale, amintind de mirosul florilor

de viţă-de-vie. Cel obţinut în zonele mai puţin calde de pe Târnave (Jidvei, Mediaş) şi în jurul

Bistriţei (Lechinţa) are buchet şi personalitate distinctă, oferindu-i o notă aparte de tipicitate şi

unicitate. Datorită acidităţii ridicate, poate servi şi ca materie primă pentru vinuri spumante în

centre viticole situate în Crişana şi Maramureş.

257

SELECŢII CLONALE

Din populaţia soiului Fetească albă la S.C.V.V. Odobeşti a fost extrasă selecţia clonală

1 Odobeşti, care a fost omologată în anul 2000, la S.C.V.V. Iaşi în 2002 - Fetească albă 8 Iş.

şi la S.C.V.V. Blaj, în anul 2006 - Fetească albă 8 Bl.

ZONARE

Are o largă răspândire fiind cultivat în foarte multe centre viticole 77, după unii autori

127 după alţii, răspândite în podişul Transilvaniei şi în Regiunea viticolă a Dealurilor

Moldovei şi Munteniei.

Tabelul 10.11

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Fetească albă comparativ cu selecţia

clonală Fetească albă 1 Od în condiţiile ecopedoclimatice ale podgoriei Odobeşti

Nr.


Odobeşti

Fetească albă

martor

Clona 1

Odobeşti





5. Concentraţia de zaharuri g/l 198,7 207,0


H2SO4 5,2 4,4


FETEASCĂ REGALĂ

Origine - Soi autohton descoperit după anul 1930 în

comuna Daneş de lângă Sighişoara. Se presupune a fi un

hibrid natural între Grasă de Cotnari şi Fetească albă.

Face parte din Proles pontica – subproles georgica.

Sinonime - Dănăşană, Galbenă de Ardeal, Kirayleanka,

Känigstraube.


Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă, cu marginea alb liliachie. Vârful lăstarului este

pufos, alb-verzui. Lăstarul este scămos, roşietic-verzui. Inflorescenţa este cilindro-conică,

aripată. Floarea este hermafrodită normală cu 5-6 stamine şi ovar bi- sau triocular, sferic, cu

stil lung.Cârceii sunt glabri, cafenii.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor lăţită, întreagă sau trilobată, colorată

verde închis, cu limbul ondulat şi cu amprente slabe pe faţa superioară şi scămos pe faţa

inferioară. Sinusurile laterale sunt superficiale în formă de liră sau V, iar sinusul peţiolar

este în formă de U sau liră. Dinţii au baza largă şi laturi uşor convexe. Nervurile sunt verzi,

iar dinţii sunt mijlocii, cu baza largă şi laturile uşor convexe, cu vârfuri acuminate. Peţiolul

este verde – cafeniu, aproape egal cu nervura mediană.

Strugurele este mijlociu, cilindro-conic, uni sau biaripat, compact. Pedunculul este

scurt şi ierbos. Bobul este sferic, mijlociu, galben-verzui cu punct pistilar persistent şi miez

258

zemos, (foto pag. 354). Sămânţa este mare, ovală, cu şalază bine conturată, ovală, cu

marginea uşor ridată şi rostru scurt şi subţire.


Soi cu o vigoare mare de creştere, cu o dezmugurire timpurie, înregistrată în primele

zile ale lunii aprilie şi cu perioadă lungă de vegetaţie. Îşi maturează bine lemnul astfel încât

rezistă până la minus 22°C şi are o capacitate rapidă de refacere în urma accidentelor

climatice. Este sensibil la secetă, din acest punct de vedere se evită cultura acestuia în zone

secetoase şi nisipoase. Este sensibil şi la putregaiul cenuşiu şi prezintă rezistenţă medie la

mană şi la făinare. Fertilitatea este foarte bună, formează 60-70% lăstari fertili şi are

coeficienţii de fertilitate cu valori de 0,9-1,8 cel fertil şi 1,8-2,1 cel absolut.


Preferă terenuri bogate în resurse hidrice, preferând portaltoi care să dezvolte un

sistem radicular profund, ca SO 4, SO 4- 4. În plantaţii se poate conduce atât în forma joasă, cât

şi semiînaltă, dând rezultate foarte bune la multe tipuri de tăiere. Încărcătura de ochi care se

lasă pe butuc variază în funcţie de arealul de cultură, în medie 20-22 ochi/m2. Fetească regală

reacţionează foarte bine la fertilizarea organică, administrată periodic, minim 30 t/ha.


Ajunge la maturitate deplină la două săptămâni după soiul Fetească albă şi la 3-4

săptamâni după soiul Chasselas doré. Greutatea medie a unui strugure variază între 70 şi 150

grame, iar a 100 de boabe între 145 şi 190 grame. Acumulează zaharuri între 188-215 g/l, în

mod normal şi are o amplitudine mică de supramaturare, deoarece atinge un maxim de 220-

235 g/l, iar aciditatea este în acest caz mai ridicată (5,7-6,2 ‰).

Producţia de struguri obţinută variază de la 11 t/ha la Blaj la 27 t/ha la Odobeşti, cu o

medie de 15-20t/ha. Se obţin în mod frecvent, vinuri de masă (consum curent), dar şi vinuri

superioare seci, vinuri materie primă pentru spumante şi distilate învechite din vin. Vinul este

alb-verzui, cu tărie moderată, plin, puţin extractiv.

Tabelul 10.12

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Fetească regală comparativ cu selecţia

clonală Fetească regală 21 Bl în condiţiile ecopedoclimatice ale centrului viticol Blaj

Nr.


Blaj

Clona 21 Blaj

Populaţia

1. Greutatea medie a unui strugure g

78 75

2. Indice de productivitate absolut g

148 120

3. Indice de productivitate relativ g

109 90

4. Greutatea a 100 de boabe g

181 -

5. Concentraţia de zaharuri g/l 172,7 210




259

SELECŢII CLONALE

Din populaţia soiului Fetească regală la S.C.V.V. Blaj a fost extrasă selecţia clonală

Fetească regală 21 Blaj şi a fost omologată în anul 1979.

ZONARE

Având o mare plasticitate ecologică, dar şi datorită producţiilor ridicate obţinute, soiul

se cultivă în foarte multe areale viticole (129), chiar şi în areale caracterizate printr-un

ecoclimat mai puţin favorabil cultivării soiurilor albe de calitate.





a) Enumeraţi soiurile autohtone pentru vinuri albe de calitate şi

precizaţi care dintre acestea au un potenţial mare de acumulare a

zaharurilor.

b) Dintre soiurile autohtone Fetească albă şi Fetească Regală, care

ocupă cele mai mari suprafeţe?




RIESLING ITALIAN

Origine - Necunoscută. Se pare că provine din Europa

Centrală; după Jancis Robinson (1994) acest soi ar proveni din

România (velsh = valahi).

Sinonime - Welschriesling, Riesling italico - în Italia, Petit

riesling în Franţa.


Rozeta este pufoasă, alb-verzuie. Vârful lăstarului este pufos, alb-verzui. Lăstarul

este verde cu striuri cafenii, uşor scămos. Inflorescenţa este cilindrică. Floarea este

hermafrodită normală şi se observă uneori fenomenul de cleistogamie. Staminele în număr de

5 au mărime mijlocie, iar ovarul bilocular este conic, cu baza rotunjită şi costelat, cu stilul

scurt. Polenul este fertil, slab abundent. Cârceii sunt lungi şi subţiri de culoare verde.

Frunza adultă este uşor alungită, de mărime mijlocie, colorată verde deschis, cu limb

neted, subţire, scămoasă, cu 3-5 lobi. Sinusurile laterale sunt sunt în formă de V, iar cele

superioare se întâlnesc şi sub formă ovoidală, iar sinusul peţiolar este deschis, în formă de

liră. Dinţii sunt foarte caracteristici, lungi, foarte ascuţiţi şi cu marginile drepte. Nervurile

sunt verzi. Peţiolul verde-roşietic este mai scurt decât nervura mediană.

Strugurele este cilindric, de mărime mijlocie, cu o ramificaţie lungă cât jumătatea

strugurelui tot de formă cilindrică, foarte compact. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa subţire,

260

colorată verde-deschis şi cu punct pistilar persistent. Miezul este zemos, iar mustul necolorat,

(foto pag. 355). Sămânţa este uşor alungită, cu şalaza mare, ovală, amplasată spre centrul ei,

cu rostru gros şi încovoiat.


Soi de vigoare mijlocie, cu o perioadă de vegetaţie mijlocie spre lungă (170-210 zile).

Prezintă toleranţă mijlocie la ger ( -22ºC), la oidium şi putregaiul cenuşiu, dar este foarte

sensibil la secetă. Este un soi fertil, formează în general un procent de 80% lăstari fertili şi

înregistrează valori ale coeficienţilor de fertilitate destul de mari - 1,0 cel relativ şi 1,6 cel

absolut.


În plantaţii se poate conduce atât în forma joasă, cât şi semiînaltă, iar încărcătura de

ochi care se lasă pe butuc în urma tăierilor variază cu arealul de cultură şi cu direcţia de

producţie. Pentru obţinerea unor vinuri de consum curent (de masă) se lasă o încărcătură mult

mai mare (aproximativ 56 ochi/butuc - la Drăgăşani), dar încărcătura optimă de ochi este de

30 - 40 ochi/butuc pentru obţinerea unor vinuri superioare. Soiul Riesling italian reacţionează

destul de bine la irigare.


Maturarea strugurilor începe din decada a doua a lunii septembrie în arealele sudice şi

se prelungeşte până în prima decadă a lunii octombrie, în arealele cu grad mic de

favorabilitate (arealele nordice). Acumulează zaharuri cuprinse între 157 şi 202 g/l având

posibilitatea de supramaturare, când poate atinge valori de până la 330 g/l. Aciditatea variază

în limite normale de la 3,6‰ la 5,9‰ H2SO4. Producţia medie variază în funcţie de centru

viticol, astfel: 10 t/ha la Blaj şi 15 t/ha la Odobeşti. Vinul obţinut este un vin sec, de culoare

galben-verzuie, cu aciditate normală, suficient de corpolent.

Tabelul 10.13

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiei clonale

Riesling italian 3 Blaj în centre diferite de cultură

Nr.


Valea

Călugărească Blaj

Clona 3

Blaj

Populaţia

soiului

Clona 3

Blaj

Populaţia

soiului


strugure

g 89 97 68 69

2. Indice de productivitate

absolut

g 130,8 145,5 122,4 110,4


relativ

g 92,5 79,5 81,6 69,0

4. Greutatea a 100 de boabe g 123 142 120 -

5. Concentraţia de zaharuri g/l 170 157 188 175

6. Aciditatea totală în must g/l H2SO4 5,3 4,9 4,9 4,7


*după I.S.T.I.S.;

261

SELECŢII CLONALE

Din populaţia soiului Riesling italian, în anul 1983 a fost omologată selecţia clonală

Riesling italian 3 Blaj care se remarcă prin producţii mari şi printr-o acumulare de zaharuri

superioară populaţiei.

ZONARE

Riesling italian este un soi cu largă răspândire, cultivat în foarte multe centre viticole

(88), ca soi pentru vinuri superioare, iar în unele centre viticole, datorită acidităţii ridicate,

vinul obţinut este un vin materie primă pentru spumante.

PINOT GRIS

Origine - Soi originar din Franţa; este o variaţie

mugurală a soiului Pinot noir. Face parte din Proles

occidentalis.

Sinonime - Rülander, Burgunder roter, Pinot cendré,

Affumé.


Rozeta este pufoasă, alb-verzuie cu nuanţă liliachie.Vârful lăstarului este pufos, alb-

verzui.Lăstarul este scămos, verde-castaniu, striat. Inflorescenţa este uniaxială, cilindrică,

mică. Floarea este hermafrodită normală, cu stamine şi ovar tronconic, bilocular, cu stil gros

şi lung, iar stigmatul are o mică depresiune în partea de mijloc. Polenul este fertil şi abundent.

Cârceii sunt verzi, cu scame rare.

Frunza adultă este uşor rotunjită, de mărime mijlocie-mică, cu limbul gros, gofrat,

verde-închis, cu scame fine pe partea inferioară. Se observă o mare variabilitate în ceea ce

priveşte numărul lobilor, profunzimea şi forma sinusurilor laterale. Spre vârful lăstarilor se

întâlnesc frunze întregi, iar spre baza acestuia frunze cu 3-5 lobi. Lobul terminal este scurt şi

rotunjit. Sinusurile laterale superioare sunt închise cu lumen ovoidal sau deschise în formă

elipsoidală. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră. Dinţii sunt mărunţi cu laturi

convexe. Nervurile sunt verzi pe ambele feţe, iar peţiolul este glabru, egal cu nervura

mediană, (foto pag. 355).

Strugurele este mic, cilindric, compact, uneori aripat. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa

subţire de culoare gris şi cu miezul zemos. Sămânţa este mijlocie ca mărime, uşor lăţită, cu

şalaza amplasată spre centrul seminţei, foarte evidentă, rotundă, cu rostru scurt şi gros.


Soiul Pinot gris are vigoare mijlocie de creştere spre mică, prezintă o perioadă destul

de scurtă de vegetaţie. Manifestă toleranţă la ger, rezistă până la (-24°C), prezintă de

asemenea rezistenţă şi la secetă, dar este sensibil la putregaiul cenuşiu şi oidium. Este unul

dintre soiurile care sunt puternic atacate de moliile strugurilor. Fertilitatea este bună,

procentul lăstarilor fertili variază între 52% şi 68%, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se

înscriu în limitele:0,8 şi 1,0 cel relativ şi 1,5-1,6 cel absolut. Pe aceste fond, indicii de

productivitate calculaţi înregistrează valori scăzute din cauza greutăţii mici a strugurilor (sub

100g/lăstar).


În plantaţii soiul dă foarte bine rezultate condus pe semitulpină, indiferent de tipul de

tăiere. Suportă o încărcătură de rod de până la 14 ochi/m2 repartizată pe cepi de rod, cordiţe

262

sau coarde de 10-12 ochi. În condiţiile podgoriei Murfatlar soiul reacţionează foarte bine la

irigare şi ca urmare, producţia înregistrează sporuri care pot duce la obţinerea a 11t/ha. Se

recomandă altoirea pe portaltoiul Riparia gloire pe terenuri fertile şi umede şi care au un

conţinut scăzut în calcar şi Chasselas x Berlandieri 41 B pe terenuri secetoase şi cu un

conţinut ridicat în calcar.


Soiul Pinot gris se maturează la două săptămâni după soiul Chasselas doré în a doua

decadă a lunii septembrie la Murfatlar şi mult mai târziu – în centrul viticol Blaj. Are o mare

capacitate de acumulare a zaharurilor, peste 240 g/l şi se pretează bine şi la supramaturare

ajungând la peste 400 g/l. Aciditatea mustului este bună în toate podgoriile fiind în medie de

5,2‰ cu extreme de 4,6 şi 5,7‰ H2SO4. Producţia de struguri este mică, 7-10 t/ha, dar

calitatea vinurilor este deosebită. Se obţine un vin licoros, colorat galben-pai, cu o aromă fină,

cu buchet dezvoltat şi aciditate echilibrată.

SELECŢII CLONALE

Ca şi soiul din care provenit (Pinot noir) se caracterizează printr-o mare variabilitate

morfologică, agrobiologică şi tehnologică, în cadrul populaţiei fiind depistate două biotipuri:

*un biotip cu rezistenţă mai mare la secetă, cu producţii şi acumulări de zaharuri mai mari;

*un biotip care prezintă fenomenul de mărgeluire care determină scăderi ale producţiei.

Din populaţie au fost selecţionate două selecţii clonale: Pinot gris 34 Blaj omologată

în anul 1975 şi clona 13 Murfatlar omologată în anul 1980. Ambele selecţii se remarcă din

punct de vedere cantitativ şi calitativ.

ZONARE

Soiul Pinot gris se cultivă pe suprafeţe destul de restrînse, mai ales în Transilvania şi

Dobrogea (29 centre viticole).

Tabelul 10.14


ale soiului Pinot gris comparativ cu populaţia

Nr.

crt.

Parametri analizaţi UM Pinot gris

34

Blaj

Pinot gris

13

Murfatlar

Pinot gris

Murfatlar

(populaţie)

1. Indice de productivitate relativ g. 36 122 61,0

2. Indice de productivitate absolut g. 73 135 74


strugure

g. 52 91 71

4. Greutatea a 100 de boabe g. 126 116 106



H2SO4

5,2 4,8 4,9



263

GROS SAUVIGNON

Origine - Nu este cunoscută. Se cultivă de secole în

Franţa şi face parte din Proles occidentalis.

Sinonime - Sauvignon vert, Sauvignon mare, Tocai

friulano, Sauvignon gros, Sauvignonasse.


Rozeta este scămoasă, verde-gălbuie cu nuanţă roşiatică. Vârful lăstarului este pufos

şi de culoare alb-verzuie. Lăstarul prezintă scame rare şi este de culoare verde. Inflorescenţa

este cilindro-conică. Floarea este hermafrodită normală cu 5 stamine destul de lungi şi ovar

alungit, bilocular, cu stil lung. Polenul este fertil. Cârceii au culoarea verde, cu scame rare.

Frunza adultă este rotundă, de mărime mijlocie, întreagă, trilobată sau pentalobată, cu

limb gofrat, verde deschis, cu marginile orientate în sus formând o pâlnie la punctul peţiolar,

glabră. Sinusurile laterale sunt slab schiţate, iar sinusul peţiolar este închis, ovoidal. Dinţii

sunt mărunţi cu laturi convexe şi cu vârf ascuţit. Nervurile sunt verzi, iar peţiolul este glabru,

verde-roşietic, mai lung decât nervura mediană (foto pag. 355). Strugurele este cilindro-

conic sau cilindric, în general biaripat, de mărime mijlocie, compact. Bobul este de formă

discoidală, mijlociu ca mărime, cu pieliţa groasă de culoare verde şi miez zemos. Sămânţa

este uşor lăţită, cu şalaza ovală şi rostru lung, gălbui.


Soi viguros, cu o slabă toleranţă la ger, dar rezistent la secetă. Sensibil la mană,

oidium, mucegai şi la atacul moliilor strugurilor. Fertilitatea soiului este bună, circa 60%

lăstari fertili, cu valoriel celor doi coeficienţi de fertilitate de 1,3 cel relativ şi 1,6 cel absolut,

şi cu indici de productivitate de peste 200g/lăstar.


În plantaţii soiul Gros Sauvignon dă foarte bine rezultate condus pe semitulpină.

Încărcătura de rod de variază cu arealul de cultură, astfel: 14 ochi/m2 la Murfatlar, 16 ochi/m

2

în podgoriile din Transilvania, 18 ochi/m2 la Drăgăşani şi Ştefăneşti, încărcătură repartizată

de cele mai multe ori pe elemente scurte şi medii, (cepi sau cordiţe). Se recomandă altoirea pe

portaltoi care să îi imprime o vigoare medie de creştere, Riparia gloire, Chasselas x

Berlandieri 41 B, ţinându-se cont totodată de caracteristicile solului.


Soiul îşi maturează strugurii la o săptămână după soiul Petit Sauvignon. Strugurii au în

medie în jur de 70 grame, iar a 100 de boabe 150 grame. Acumulează în jur de 173 g/l

zaharuri la o aciditate de 6,3 ‰ H2SO4. Producţia obţinută este de 11 - 13 t/ha. Soiul Gros

Sauvignon produce vinuri de calitate, seci sau demiseci, fine şi discret aromate.

SELECŢII CLONALE

Din populaţia soiului a fost selectată în anul 1955, selecţia Gros Sauvignon 9 Blaj,

care în prezent înlocuieşte populaţia.

ZONARE

Se cultivă în aceleaşi areale viticole cu soiul Petit sauvignon, în multe centre viticole,

obţinând foarte bune rezultate în podgoriile: Drăgăşani, Ştefăneşti, Tg. Jiu, Aiud, Alba-Iulia.

264

Tabelul 10.15

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiei clonale Gros Sauvignon 9 Blaj în

condiţiile ecopedoclimatice ale centrului viticol Blaj

Nr.


Blaj

Selecţia

Clonală 9

Populaţia

soiului


2. Indice de productivitate absolut g 137 100,8

3. Indice de productivitate relativ g 99 81,9





PETIT SAUVIGNON

Origine - Necunoscută. Se cultivă în Franţa de secole.

Face parte din Proles occidentalis.

Sinonime - Sauvignon jaune, Sauvignon blanc, Sauvignon

mic.


Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă cu liziera de culoare roşietică.Vârful lăstarului

este alb-verzui, pufos.Lăstarul este verde cu scame rare spre vârf. Inflorescenţa este cilindro-

conică. Floarea este hermafrodită normală, cu 5-6 stamine şi ovar bi- sau triocular, alungit, cu

stil gros şi lung. Cârceii sunt verzui şi glabri. Frunza adultă este rotunjită, de mărime

mijlocie, pentalobată, colorată verde închis, puternic ondulată, scămoasă. Sinusurile laterale

superioare sunt închise cu lumen elipsoidal, iar sinusul peţiolar este deschis în formă de liră

perfectă. Dinţii sunt mărunţi cu baza lăţită şi laturi rotunjite. Nervurile sunt verzi. Peţiolul

este verde-roşietic, scămos, mai scurt decât nervura mediană (foto pag. 355).

Strugurele este cilindric, mic, uneori aripat, foarte compact. Bobul este sferic, mic, cu

pieliţa groasă de culoare gălbuie şi miez zemos. Sămânţa este mare, alungită, cu şalază mare,

ovală, amplasată spre centru, cu rostru scurt, gros, încovoiat.


Soiul Petit Sauvignon este un soi destul de viguros, caracterizat printr-un aparat foliar

bogat. Atunci când soiul suferă din cauza temperaturilor scăzute din timpul iernii (- 22°C),

mugurii secundari pornesc în vegetaţie, iar lăstarii secundari asigură refacerea rapidă a

butucilor. În ceea ce priveşte rezistenţele biologice ale acestui soi, s-a remarcat că soiul

prezintă rezistenţă mijlocie la mană şi mai slabă la oidium şi că prezintă sensibilitate ridicată

la atacul de putregai cenuşiu, datorită compactităţii strugurelui. Fertilitatea soiului este bună,

formează un procent de 60-70 % lăstari fertili, cu valori destul de ridicate ale coeficienţilor de

fertilitate.

265


În plantaţiile viticole, soiul Petit Sauvignon, ca şi Gros Sauvignon preferă o

încărcătură de ochi relativ mică, fiind influenţată în principal de condiţiile ecopedoclimatice

ale arealului de cultură, astfel: 14 ochi/m2 la Murfatlar, 16 ochi/m

2 în podgoriile din

Transilvania, 18 ochi/m2 la Drăgăşani şi Ştefăneşti şi de cele mai multe ori, această

încărcătură este repartizată pe cepi sau cordiţe, iar forma de conducere este cea semiînaltă. Nu

este un soi pretenţios în ceea ce priveşte solul, iar din punct de vedere a portaltoilor utilizaţi,

aceştia se aleg atent, astfel încât să îi tempereze vigoarea de creştere.


Se maturează în general în ultimele decade ale lunii septembrie. Strugurii au în medie

110-120 grame, iar greutatea a 100 de boabe este de 130 grame. Acumulează zaharuri mult

mai multe comparativ cu soiul Gros Sauvignon - 200 g/l zaharuri, iar la supramaturare poate

ajunge la 240 g/l, cu o aciditate bună, de peste 5,0 g/l H2SO4, chiar în arealele sudice.

Producţia medie este de 6-8 t/ha, mai ridicată pe terenurile bogate din zonele cu resurse

hidrice bogate. Vinul tînăr are culoarea fânului, cu gust foarte fin şi o aromă specifică.

SELECŢII CLONALE

La S.C.V.V. Drăgăşani, din populaţia soiului a fost selectată clona Petit Sauvignon 62

şi Petit Sauvignon 111 la Ştefăneşti, omologată în anul 2000.

La mijlocul secolului trecut, Odart Comte a semnalat existenţa unor butuci de

Sauvignon rose şi roşu-violet. Sauvignon rose se cultivă în Argentina şi în Australia sub

sinonimele: Guindolino gris şi Surin gris. Au producţii mai scăzute, dar au o capacitate mai

mare de acumulare a zaharurilor.

Tabelul 10.16

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţilor clonale ale soiului Petit Sauvignon

în condiţiile ecopedoclimatice ale podgoriilor Drăgăşani şi Ştefăneşti

Nr.


Selecţia

Clonală 62

Drăgăşani

Selecţia

Clonală 111

Ştefăneşti









ZONARE

Se cultivă în 41 de centre viticole alături de Gros Sauvignon, cu foarte bune rezultate

în sudul Moldovei, la Drăgăşani, Ştefăneşti, Alba-Iulia, etc.

266

CHARDONNAY

Origine - Se cultivă de secole în Franţa, în regiunea

Bourgogne. Face parte din Proles occidentalis.

Sinonime - Pinot blanc Chardonnay, Gentil blanc,

Burgunder Weisser, Weisser Rülander.


Rozeta este scămoasă, de culoare verde. Vârful lăstarului este scămos, de culoare

verde-albicioasă. Lăstarul este scămos, verde-cafeniu. Inflorescenţa este cilindrică,

uniaripată. Floarea este hermafrodită normală, cu 5 stamine şi ovar bilocular, rotund, cu

riduri proeminente şi stil lung şi subţire. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii au culoarea

verde-cafenie, cu scame.

Frunza adultă este mică-mijlocie, rotundă, întreagă sau trilobată, uşor gofrată,

colorată verde închis, cu scame rare pe partea inferioară. Sinusurile laterale sunt în formă de

V, iar sinusul peţiolar este o liră cu baza nervurilor lipsită de mezofil ceea ce constituie un

caracter de soi. Nervurile sunt verzi. Dinţii sunt scurţi, şterşi cu marginile drepte şi vârful

ascuţit. Peţiolul este verde vineţiu şi este mai scurt decât nervura mediană.

Strugurele este mic, cilindric, uneori aripat, compact. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa

groasă, colorată galben-verzui acoperită cu puncte cafenii mici, cu miez zemos. Sămânţa este

mijlocie, uşor rotunjită, cu şalază ovală, ştearsă şi cu rostru scurt şi gros, (foto pag. 356).


Soiul Chardonnay are vigoare mică de creştere (ceva mai mare comparativ cu vigoarea

de creştere a soiului Pinot gris) şi se caracterizează printr-o perioadă de vegetaţie mijlocie.

Manifestă toleranţă bună la secetă, mijlocie la ger (-20° ÷ -22°C) şi este sensibil la mană,

putregaiul cenuşiu, viroze, etc. Soiul are o fertilitate medie, formează 50-60% lăstari fertili,

iar valorile coeficienţilor de fertilitate sunt de 1,1 coeficientul de fertilitate relativ, respectiv

1,7 cel absolut. Dacă în timpul înfloritului se înregistrează temperaturi sub +20°C, soiul are o

predispoziţie la fenomenul de meiere şi mărgeluire, care duce la scăderi de producţie.


Sub întreg ansamblul cerinţelor agrotehnice se aseamănă cu soiul Pinot gris, prin

urmare, dă foarte bune rezultate condus pe semitulpină, indiferent de tipul de tăiere.

Încărcătura de ochi care se lasă la tăiere este de 14 – 16 ochi/m2 , repartizată atât pe elemente

scurte (cepi), cât şi lungi (pe coarde de 14 ochi lungime). Reacţionează bine la fertilizare şi

irigare prin sporuri de producţie considerabile. Preferă, în funcţie de fondul pedologic al zonei

în care se cultivă, portaltoiul Riparia gloire, pe terenuri profunde şi portaltoiul Chasselas x

Berlandieri 41 B pe terenuri secetoase, caracterizate printr-un conţinut ridicat în calcar.


Soiul Chardonnay se maturează la o săptămână după soiul Pinot gris. Greutatea medie

a unui strugure este de 71 de grame, iar a 100 de boabe 104 grame. Acumulează zaharuri în

medie de 190 g/l zaharuri şi poate ajunge la supramaturare la 220 g/l sau chiar mai mult, iar

aciditatea este bună, de 5,2 ‰ H2SO4. Producţia obţinută este de 6 – 8 t/ha, considerată mică şi

este foarte mult influenţată de prezenţa unor biotipuri predispuse la meiere şi mărgeluire.

267

Vinul obţinut este sec, demi-sec sau dulce, prezintă un buchet fin, este deosebit de corpolent,

discret, datorită prezenţei unor arome specifice, foarte apreciat de consumatori.

SELECŢII CLONALE

În România au fost omologate două clone: clona Chardonnay 25, extras din populaţie

la Staţiunea de cercetări viticole Murfatlar, care prezintă o fertilitate superioară populaţiei şi

are o capacitate de acumulare a zaharurilor mai mare şi clona Chardonnay 15 obţinută la

S.C.D.V.V. Ştefăneşti.

Tabelul 10.17

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţilor clonale ale soiului Chardonnay în

condiţiile ecopedoclimatice ale podgoriilor Murfatlar şi Ştefăneşti

Nr.


Selecţia

Clonală 25

Murfatlar

Selecţia

Clonală 15

Ştefăneşti


2. Indice de productivitate absolut g 136,8 156

3. Indice de productivitate relativ g 91,9 113






ZONARE

Soiul Chardonnay este un soi cosmopolit, foarte răspândit la nivel mondial (cultivat în

25 ţări), datorită calităţilor sale. În România s-a cultivat, la început, ca soi recomandat în

podgoria Murfatlar, iar în prezent se cultivă şi în podgoriile cu tradiţie în ceea ce priveşte

obţinerea vinurilor albe de calitate - Târnave, Aiud, Sebeş - Apold, Cotnari, Iaşi, Panciu,

Dealu Mare, Ştefăneşti, etc.

FURMINT

Origine - Neelucidată pe deplin. Se cultivă de foarte mult

timp în Ungaria, unde împreună cu soiul Harslevellü

formează sortimentul de Tokay. Alţi autori sunt de părere

că soiul provine din Italia unde purta numele de

Furmentum.

Sinonime- Furmin, Weisser Mosler, Şom Szalai, Szegszölö,

Moslavac bijeli, Tokay.


Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă. Vârful lăstarului este pufos, alb-gălbui.

Lăstarul este verde cu striuri cafenii, scămos. Inflorescenţa este cilindrică, uneori aripată.

Floarea este hermafrodită normală dar prezintă multe anomalii florale. Are 6 stamine lungi şi

268

ovar bi- sau trilocular, sferic, iar stilul este lung. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii au

culoarea verde-cafenie, cu scame rare.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă sau trilobată cu margini laterale

drepte, scămoasă pe partea inferioară. Sinusurile laterale sunt slab schiţate, deschise în formă

de V, iar sinusul peţiolar este în formă de liră sau închis ovoidal. Dinţii sunt mari, cu laturi

convexe. Nervurile au culoare verde, iar peţiolul este vineţiu şi este mai scurt decât nervura


Strugurele este cilindric, mijlociu, aripat, iar compactitatea depinde de biotip. Bobul

este uşor oval, de mărime mijlocie, cu pieliţa subţire, colorată verde – gălbui şi acoperită cu

multă pruină. Miezul este zemos. Sămânţa este mare, alungită, cu şalază foarte mare

amplasată central şi cu rostru subţire şi lung.


Soiul se caracterizează printr-o vigoare mare de creştere, observându-se în cadrul

populaţiei că butucii foarte viguroşi au de regulă şi deficienţe florale. În timpul înfloritului se

înregistrează un procent ridicat de flori căzute, 50-60% din flori, iar în cazul butucilor cu

defecţiuni florale, procentul creşte până la 80%. Soiul Furmint prezintă toleranţă mijlocie la

ger, secetă şi mană şi este sensibil la oidium şi putregaiul cenuşiu. Fertilitatea este bună,

formează peste 60% lăstari fertili, iar valorile celor doi coeficienţi de fertilitate sunt de 0,89

cel relativ şi 1,4 cel absolut.


În plantaţiile viticole soiul Furmint se pretează foarte bine la sistemul de tăiere mixt,

tipul de tăiere cordon Cazenave, cu o încărcătură de circa 16-18 ochi/m2. Nu este un soi

pretenţios faţă de soluri, se cultivă în zonele colinare ale Regiunii viticole Podişul

Transilvaniei, preferând portaltoi viguroşi, cu perioadă scurtă de vegetaţie. Se recomandă

înainte de înflorit, pentru o mai bună legare a florilor şi pentru limitarea fenomenului de

meiere şi mărgeluire, ciupitul lăstarilor.


Soiul se maturează în epoca a V-a. Strugurii se maturează lent, au un potenţial ridicat

de acumulare a zaharurilor - 210 g/l în mod normal, putând ajune la supramaturare chiar până

la 240 g/l. Greutatea medie a unui strugure este de 80-120 grame, iar greutatea a 100 de boabe

140-180 grame. Producţia de struguri este mică, în medie de 8-11 t/ha, având un potenţial de

aproape 17 t/ha când fenomenul de meiere şi mărgeluire se manifestă mai puţin.Vinul tânăr

este foarte bun, un vin de calitate, care prin procesul de învechire, capătă un buchet deosebit,

caracteristic.

SELECŢII CLONALE

În plantaţiile din România soiul manifestă mai multe biotopuri, unul dintre acestea a

fost ameliorat la S.C.D.V.V. Miniş unde s-a obţinut o mutantă fenotipică cu flori hermafrodite

funcţional normale - Furmint de Miniş (dă producţii mai mari, dar zaharuri mai puţine).

ZONARE

Se cultivă în cinci centre viticole din Regiunea viticolă a Dealurilor Crişanei şi

Maramureşului şi pe suprafeţe mici în Transilvania.

269

MUSCADELLE

Origine - Necunoscută. Se cultivă de foarte mult timp în

Franţa, în podgoria Sauternes. Face parte din Proles

occidentalis.

Sinonime - Mouscat douce, Moscatello bianco.


Rozeta este scămoasă, verde-albicioasă cu marginile roşietice. Vârful lăstarului este

pufos, verde-roşietic. Lăstarul este scămos. Inflorescenţa este cilindro-conică, cu peduncul şi

rahisul roşu. Floarea este hermafrodită normală. Se observă în unii ani fenomenul de

cleistogamie. Ovarul este bilocular, tronconic, cu şănţuleţe longitudinale şi stil foarte lung şi

subţire, iar staminele sunt în număr de 4-5. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii sunt verzi

şi glabri.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă, tri-, pentalobată, gofrată, scămoasă.

Sinusurile laterale sunt superficiale, în formă de V, iar sinusul peţiolar este deschis sub

formă de liră sau U. Nervurile au culoarea roşie-vineţie în treimea inferioară şi prezintă peri

rigizi pe partea inferioară a limbului. Dinţii au dimensiuni mijlocii şi margini uşor convexe şi

mucronai. Peţiolul roşu este mai scurt decât nervura mediană.

Strugurele este conic, compact, de mărime mijlocie. Bobul este sferic, cu pieliţa

subţire de culoare verde-gălbuie, acoperită de un strat subţire de pruină, iar miezul este zemos

cu o uşoară aromă de muscat, (foto pag. 356). Sămânţa este mijlocie, uşor ovală, cu şalază

bine conturată, mare, ovală, egală cu jumătatea seminţei şi rostru scurt şi gros.


Soiul Muscadelle are vigoare mijlocie de creştere, necesită în jur de 167 de zile până

la maturarea strugurilor (epocile V-VI). Fertilitatea soiului este bună, formează peste 70%

lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au valori medii de 1,02 cel relativ şi 1,52 cel absolut.

Manifestă sensibilitate la temperaturile scăzute din timpul iernii şi este tolerant la secetă. Este

un soi foarte atacat de molii şi viespi. În ceea ce priveşte rezistenţele la boli este foarte

sensibil la mană şi la putregaiul cenuşiu.

Tabelul 10.18

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiei clonale Muscadelle 1 Iş comparativ

cu populaţia în condiţiile ecopedoclimatice ale podgoriei Iaşi

Nr.


Iaşi

Selecţia clonală

Muscadelle 1

Populaţia

soiului


strugure

g 170 149


absolut

g 265 226






*după Adriana Indreaş, Luminiţa Vişan, 2001;

270


Nu are cerinţe agrotehnice mari, dă rezultate foarte bune condus pe semitulpină,

indiferent de tipul de tăiere. Se recomandă la tăiere o încărcătură de rod de 12-15 ochi/m2

repartizată pe cepi de 2 ochi, iar în ceea ce priveşte portaltoiul, altoit pe Kober 5 BB, dă

producţii de calitate şi constante.


Soiul îşi maturează strugurii în epocile IV-V. Strugurii au greutatea medie de 150

grame, iar greutatea a 100 de boabe 190 grame. Acumulează cantităţi mici de zaharuri, de

regulă cuprinse între 135 şi 196 g/l zaharuri, iar aciditatea este de 4,4-6,8 ‰. Producţiile sunt

în medie de 15 t/ha, tabelul 10.18. Vinul obţinut este un vin de calitate, sec sau demisec, bine

echilibrat.

SELECŢII CLONALE

La S.C.V.V. Iaşi, s-a omologat selecţia clonală Muscadelle 1 Iaşi, care depăşeşte

populaţia sub aspect cantitativ, dar nu reuşeşte să atingă atributele calitative ale populaţiei.

ZONARE

Se cultivă ca soi autorizat în podgoria Iaşi.

TRAMINER ROZ

Origine - Se pare că este un soi de origine germană. După

unii autori ar proveni din oraşul Tramin din Tirolul

italian. În Austria şi Germania se cultivă un biotip aromat

– Gevürztraminer pus în evidenţă şi la Blaj. Face parte

din Proles occidentalis.

Sinonime - Savagnin roz, Kleiner Traminer, Piros

Traminer.


Rozeta este pufoasă, alb-verzuie. Vârful lăstarului este pufos, alb-verzui. Lăstarul

este verde cu striuri cafenii, scămos. Inflorescenţa este cilindro-conică, uniaxială. Floarea

este hermafrodită normală cu 5-6 stamine scurte şi ovar conic, bi- sau triocular, cu stil scurt şi

gros. Polenul este fertil şi puţin abundent. Cârceii sunt glabri, de culoare verde-gălbuie.

Frunza adultă este mijlocie-mică, rotundă, puternic gofrată, cu lobie variabilă, mai

des cu 5 lobi, prezentând fenomenul de heterofilie, cu lob terminal scurt şi rotunjit la vârf,

scămoasă. Sinusurile laterale superioare sunt închise sub formă ovoidală sau deschise sub

forma unei lire cu baza rotunjită, iar cele inferioare au formă de U. Sinusul peţiolar are formă

de V sau liră. Nervurile spre bază au culoare roşie. Dinţii sunt mărunţi cu laturi convexe.

Peţiolul este de culoare roşietică, mai scurt decât lungimea nervurii mediane, (foto pag. 356).

Strugurele este mic spre mijlociu, cilindro-conic, cu boabe aşezate dens şi peduncul

scurt, semilemnificat. Bobul este rotund, mic, sferic, cu pieliţa groasă, colorată roz, miezul

este zemos şi mustul necolorat. Sămânţa este bombată, mijlocie, cu şalază bine evidenţiată,

rotundă şi rostru scurt şi gros.

271


Aclimatizat într-o zonă nordică de cultură a viţei-de-vie a Europei (Germania), la noi

se comportă ca un soi cu perioadă scurtă de vegetaţie, necesitând doar 170 zile de vegetaţie.

Este un soi de vigoare mijlocie de creştere, foarte mult influenţată atât de portaltoi, cât şi de

zona de cultură, astfel că pe pantele cu soluri sărace, ajunge la o vigoare de creştere mică.

Manifestă toleranţă mijlocie la ger (-22ºC) şi secetă, tolerant la mană, putregaiul cenuşiu şi la

atacul moliilor strugurilor. Fertilitatea este bună, formează 50-60% lăstari fertili şi valorile

coeficienţilor de fertilitate ating mediile de 0,9 cel relativ, respectiv 1,6 cel absolut.


Se comportă foarte bine în condiţiile podgoriilor transilvănene, unde aroma strugurilor

este fină şi discretă. Pe Târnave se recomandă conducerea butucilor în cordon bilateral cu o

încărcătură de rod de numai 16 ochi/m2. Reacţionează foarte bine la aplicarea irigării şi

fertilizării.


Strugurii se maturează la jumătatea lunii septembrie, dată până la care acumulează

200-220 g/l zaharuri cu posibilităţi de a ajunge prin supramaturare la aproximativ 250 g/l.

Aciditatea strugurilor variază între 4-5‰. Strugurele are greutatea medie de 60-70 grame, iar

100 de boabe doar 130 grame. Producţiile de struguri sunt relativ scăzute, care variază cu

arealul de cultură – de la 6 t/ha la Blaj, la 10 t/ha la Valea Călugărească. Vinul obţinut este

sec, demi-sec şi dulce, auriu-roşcat, cu aromă florală, aciditate moderată.

SELECŢII CLONALE

Populaţia se caracterizează print-un grad mare de polimorfism foliar, neomogenă, cu

diverse biotipuri, diferenţiate atât morfologic (culoarea boabelor), cât şi tehnologic (aromă

diferită). La S.C.V.V. Blaj a fost obţinută clona Traminer roz 60, omologată în anul 1975.

Manifestă rezistenţă mai bună la boli, iar vinul obţinut din aceasta este mai alcoolic, mai

extractiv şi mai bogat în glicerol comparativ cu vinul obţinut din populaţie.

Tabelul 10.19

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiei clonale Traminer roz 60

comparativ cu populaţia în diferite areale viticole

Nr.


Selecţia clonală

Traminer roz 60

Traminer roz

Populaţie

Blaj Valea

Călugărească Blaj Valea

Călugărească

1. Concentraţia de zaharuri g/l 217 198,3 205 209,0


H2SO4 4,5 4,3 5,1 4,8


*după I.S.T.I.S.;

272

ZONARE

Este zonat de foarte mulţi ani în nouă centre viticole situate în podişul Transilvaniei,

iar recent a fost introdus în sortimentele unor podgorii din nordul Moldovei: Cotnari, Iaşi,

Huşi, etc.

EZERFÜRTÜ

Origine - Soiul a fost obţinut în Ungaria prin hibridare

sexuată între soiurile Harslevellü şi Traminer roz.


Rozeta este scămoasă, galben-verzuie. Vârful lăstarului este pufos, alb-verzui.

Lăstarul este verde cu striuri cafenii, scămos. Inflorescenţa este cilindro-conică, uniaxială.

Floarea este hermafrodită normală cu 5-6 stamine scurte şi ovar conic, bi- sau triocular, cu

stil scurt şi gros. Polenul este fertil dar slab abundent. Cârceii sunt glabri, de culoare verde-

gălbuie. Frunza adultă este rotundă, mijlocie, cu limbul gofrat, verde deschis, scămoasă, cu

3-5 lobi slab schiţaţi. Sinusurile laterale precum şi sinusul peţiolar are formă de liră. Dinţii

sunt mărunţi, cu baza largă şi margini rotunjite. Nervurile spre bază au culoare roşie. Peţiolul

este mai scurt decât lungimea nervurii mediane.

Strugurele este cilindro-conic, rar aripat, compact, de mărime mică spre mijlocie.

Bobul este sferic, mic, de culoare galben-aurie şi miez zemos (foto pag. 357).


Soi viguros, cu o perioadă mijlocie de vegetaţie (170-175 zile). Prezintă toleranţă la

temperaturile scăzute din timpul iernii şi este sensibil la seceta prelungită. În ceea ce priveşte

sensibilitatea la boli, s-a dovedit a fi sensibil la mană şi făinare. Fertilitatea soiului este bună,

formează 62% lăstari fertili, cu valori medii ale coeficienţilor de fertilitate de 1,1 cel relativ şi

1,5 cel absolut.


În plantaţiile viticole, soiul Ezerfürtü este condus pe semitulpină, atât în cordon pe

cordon bilateral cât şi Guyot pe semitulpină, păstrându-se pe butuc o încărcătură de rod de 16-

18/m2.

. Preferă areale mai răcoroase, cum ar fi cele din nord-vestul ţării, iar portaltoii

recomandaţi sunt: SO4, SC- 26, SC-71.

Tabelul 10.20

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Ezerfürtü

Nr.

crt. Parametri analizaţi UM Blaj

1. Greutatea medie a unui strugure g 108

2. Indice de productivitate absolut g 162

3. Indice de productivitate relativ g 119

4. Greutatea a 100 de boabe g 160

5. Concentraţia de zaharuri g/l 208

6. Aciditatea totală în must g/l H2SO4 6,1

7. Producţia de struguri t/ha 13,6

*după I.S.T.I.S.;

273


Soiul se maturează destul de târziu, în prima decadă a lunii octombrie (Blaj).

Greutatea medie a unui strugure este de 108 grame, iar greutatea a 100 de boabe. Potenţialul

de acumulare a zaharurilor este în jur de 208 g/l, iar aciditatea totală de 6,1 ‰.

Producţiile medii sunt de 13-14 t/ha, iar vinurile obţinute sunt echilibrate, au tărie

alcoolică ridicată şi sunt extractive.

ZONARE

Soiul a fost autorizat în podgoriile din Transilvania: Târnăveni, Alba-Iulia, Sebeş-

Apold, Aiud, Lechinţa şi Ştefăneşti (Argeş).





a) Enumeraţi soiurile din sortimentul mondial pentru vinuri albe de

calitate superioară şi precizaţi care dintre acestea este cel mai

cultivat soi.

b) Specificaţi diferenţa dintre soiurile Gros Sauvignon şi Petit

Sauvignon.


11.7. Soiuri autohtone pentru vinuri albe aromate şi particularităţile de cultură ale

acestora

TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ

Origine - Se pare că alături de soiul Muscat Frontignan

provine dintr-un soi vechi grecesc.

Sinonime - Muscat Frontignan, Busuioacă de Moldova,

Tămâioasă albă de Drăgăşani, Muscat blanc a petit

grains, Rumanische weihrauchtraube.


Rozeta este uşor scămoasă, verde-albicioasă. Vârful lăstarului este verde, uşor

cafeniu, cu scame rare. Lăstarul este verde striat, cu striuri roşietice. Inflorescenţa este

cilindrică, rar aripată. Floarea este hermafrodită normală şi prezintă adesea fenomenul de

cleistogamie. Staminele sunt în număr de 5-6, au mărime mijlocie, ovarul este conic, brăzdat

de şanţuri şi cu stil scurt. Polenul este fertil. Cârceii sunt glabri, verzi.

Frunza adultă este mijlocie, ondulată, rotunjită, de culoare verde cu liziera gălbuie, cu

3-5 lobi şi scame rare pe partea inferioară. Sinusurile laterale superioare sunt înguste cu

lumen elipsoidal. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră sau închis cu lumen

274

elipsoidal. Dinţii sunt caracteristici: înguşti, ascuţiţi cu laturi drepte. Nervurile sunt de

culoare verzuie. Peţiolul este verde, mai scurt decât lungimea nervurii mediane.

Strugurele este cilindro-conic, rar aripat, mijlociu spre mare, compact. Bobul este

sferic, de mărime mijlocie, colorat galben-verzui. Miezul este crocant dar suculent şi cu

aromă de muscat. Sămânţa este mică, rotunjită, cu şalază rotundă şi rostru caracteristic lung şi

ascuţit, (foto pag. 358).


Soiul Tămâioasă românească este un soi cu vigoare mijlocie de creştere, care intră

timpuriu în pârgă şi care are nevoie de resurse heliotermice bogate, de toamne lungi şi însorite

pentru a acumula lent o cantitate mare de zaharuri. Este unul dintre cele mai sensibile soiuri la

temperaturile scăzute din timpul iernii (-180C...-20

0C) şi la secetă, motiv pentru care are o

plasticitate ecologică restrânsă, găsind cu greu condiţii pentru a-şi dezvolta potenţialul

calitativ. Este sensibil la boli dintre care amintim: mană, oidium, putregaiul cenuşiu şi la

dăunători, fiind puternic atacat de molii şi de viespi. Datorită fenomenului de cleistogamie,

meiază şi mărgeluieşte, avînd repercusiuni asupra cantităţii producţiei. Fertilitatea soiului este

bună, formează între 45-55%, uneori 65% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate

sunt cuprinse între 0,5-0,7 c.f.r. şi 1,1-1,3 coeficientul de fertilitate absolut.


În plantaţiile viticole din cele patru centre viticole unde se cultivă, soiul dă foarte bune

rezultate condus pe semitulpină, păstrându-se pe butuc o încărcătură de rod, care diferă însă

cu arealul: 12-14 ochi/m2 la Drăgăşani, 22 ochi/m

2 la Cotnari şi 24 ochi/m

2 la Pietroasa,

încărcătură repartizată atât pe elemente lungi, cât şi pe elemente scurte. La aceeaşi încărcătură

de ochi lăsată pe bucuc, s-a observat că, producţia se dublează de la tipul de tăiere speronat la

Guyot pe semitulpină. Soiul prezintă o sensibilitate ridicată la sulfat de cupru, astfel încât, la

executarea tratamentelor se are în vedere alegerea atentă a fungicidelor, evitându-se pe cât

posibil, ca după intrarea în pârgă să se sisteze aceste fungicide. Soiul răspunde foarte bine la

aplicarea îngrăşămintelor cu P şi K , dar şi la irigare.


Maturarea strugurilor are loc la circa trei săptămâni după soiul Chasselas doré, când în

boabe se acumulează peste 200 g/l zaharuri şi o aciditate de 5‰.

Soiul Tămâioasă românească are un potenţial de acumulare a zaharurilor mare, putând

ajunge în anii favorabili la 260-300 g/l. Dintre lucrările şi operaţiile în verde cu caracter

special, se recomandă desfrunzitul parţial eşalonat înainte de recoltat, care de asemenea este

de preferat să se realizeze eşalonat pentru că şi strugurii se maturează şi se supramaturează în

etape.

Greutatea medie a unui strugure este de 140 grame, greutatea a 100 de boabe 207 g,

iar producţia variază de la 8 t/ha la Drăgăşani, la 11 t/ha la Pietroasa.

SELECŢII CLONALE

Fiind un soi vechi, în cadrul populaţiei au fost observate două biotipuri: un biotip cu

boabe de mărime mijlocie şi cărnoase; un biotip cu boabe zemoase şi mai puţin aromate.

Din cadrul populaţiei, au fost obţinute trei selecţii clonale:

- clona 36 Pietroasa omologată în anul 1982;

275

- clona 104 Drăgăşani omologată în anul 1982;

- clona 4 Pietroasa omologată în anul 1989.

Vinul de Tămâioasă românească este un vin plin de dulceaţă, considerat un vin de

desert, cu aromă de miere de mai, a cărei aromă persistă şi se menţine timp de 7-8 ani, după

care intensitatea acesteia scade.

ZONARE

Are o plasticitate ecologică restrânsă, cultivându-se doar în arealele de la: Pietroasa,

Cotnari, Drăgăşani şi Ştefăneşti.

Tabelul 10.21

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiilor clonale ale soiului Tămâioasă

românească în condiţiile centrelor viticole Pietroasa şi Drăgăşani

Nr.


Pietroasa Drăgăşani

Selecţia

clonală

36 Pt

Selecţia

clonală

4 Pt

Selecţia

clonală

104

Drăgăşani


strugure

g 153

194 159



4. Greutatea a 100 de boabe g 176 225 -




*după I.S.T.I.S.;

11.8. Soiuri din sortimentul mondial pentru vinuri aromate şi particularităţile de


MUSCAT OTTONEL

Origine - Soi originar din Franţa, obţinut în anul 1852 de

către Robert Moreau. După ultimele cercetări s-ar părea

că soiul Muscat Ottonel este rezultatul hibridării dintre

Chasselas doré şi Muscat de Saumur.


Rozeta este scămoasă, verde-roşiatică. Vârful lăstarului este pufos, verde-gălbui.

Lăstarul este scămos, verde cu striuri roşietice. Inflorescenţa este de formă conică. Floarea

este hermafrodită normală cu 5-6 stamine mijlocii ca lungime şi ovar bi- sau trilocular,

tronconic, cu stil lung şi cilindric. Polenul este fertil. Cârceii sunt verzi cu scame rare.

Frunza adultă este mijlocie, rotundă, netedă, glabră, cu 3-5 lobi de culoare verde

deschis. Marginile frunzei sunt îndreptate către faţa superioară astfel încât formează o mică

pâlnie la punctul peţiolar. Sinusurile laterale superioare sunt destul de profunde, închise, cu

276

lumen elipsoidal la fel ca şi sinusul peţiolar. Nervurile sunt verzi şi prezintă peri rigizi pe

partea inferioară. Dinţii sunt mărunţi, cu marginile convexe şi mucronaţi. Peţiolul verde-

roşcat este mai scurt decât nervura mediană.

Strugurele este mijlociu, de formă conică, uneori aripat, compact. Bobul este sferic,

mijlociu, cu pieliţa colorată galben-verzui, cu multă pruină care îi imprimă o nuanţă

albicioasă, (foto pag. 358). Miezul este semi-cărnos şi prezintă aromă de muscat. Sămânţa

este mijlocie spre mare, de formă ovală, cu marginea ridată, iar rostrul este evident.


Soiul Muscat Ottonel este un soi de vigoare mijlocie şi cu o maturare timpurie a

strugurilor (la circa două săptămâni după soiul Chasselas doré). Soiul prezintă o mare

plasticitate ecologică, preferă zonele ceva mai răcoroase din Transilvania – în această zonă

aciditatea rămâne la parametri normali, iar aroma caracteristică de muscat nu se degradează.

Manifestă toleranţă la ger, până la -22ºC, dar este sensibil la secetă. Are rezistenţă şi la

mucegaiul cenuşiu şi la atacul moliilor, mai ales în sudul ţării şi în arealele mai secetoase.

Fertilitatea soiului Muscat Ottonel este bună, formează peste 75% lăstari ferili, valorile

coeficientului de fertilitate absolut are valori medii de 1,7-1,8.


Preferă soluri scheletice, calcaroase şi dă foarte bune rezultate pe terenurile în pantă.

Datorită vigorii de creştere, se comportă foarte bine pe forma de conducere semiînaltă, iar în

ceea ce priveşte încărcătura de ochi medie lăsată pe m2, aceasta este de 16-20 ochi/m

2

repartizată pe cordiţe sau coarde de 12-14 ochi. În arealele sudice cum ar fi podgoria

Murfatlar, răspunde foarte bine la irigare prin sporuri de producţie.


Timpurietatea (precocitatea) de care se bucură soiul Muscat Ottonel la maturare,

accentuează aptitudinea mare de supramaturare a acestuia, (epoca a III-a). În mod normal,

soiul acumulează 220 g/l zaharuri putând ajunge şi la 260 g/l în anii favorabili. Greutatea

medie a unui strugure este mică (65-95 grame), dar datorită fertilităţii ridicate se obţin

producţii care variază de la 8 t/ha la Blaj, la 14 t/ha la Odobeşti.

Aciditatea mustului este cuprinsă între 4,8-5,3 ‰ şi se observă o scădere în arealele

sudice. Datorită caracteristicilor de calitate ale bobului - miez semi-cărnos, aromă de muscat,

soiul este cunoscut ca având însuşiri mixte (soi bun de consum în stare prospătă şi soi pentru

vin).

Vinul este un vin de calitate superioară aromat, de culoare blond-auriu, în care se simt

diverse arome florale (lămâie, floare de salcâm, etc.).

SELECŢII CLONALE

La S.C.V.V. Blaj a fost obţinută selecţia clonală Muscat Ottonel 12 Blaj, omologată în

anul 1995, care prezintă o anumită sensibilitate la accidentele climatice din perioada

înfloritului şi are un nivel scăzut al acidităţii la maturitatea deplină.

277

Tabelul 10.22

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiei clonale Muscat Ottonel 12 Blaj

comparativ cu populaţia în condiţiile centrului viticol Blaj


ZONARE

Datorită plasticităţii ecologice ridicate se cultivă în aproape toată ţara şi ocupă cea mai

mare suprafaţă pentru direcţia de producţie în care se încadrează (vinuri albe aromate de

calitate superioară).




întrebări:

a) Care sunt soiurile cultivate în România pentru vinuri albe aromate

de calitate superioară?

b) Care dintre acestea au însuşiri mixte? Care are o plasticitate

ecologică mai mare?


11.9. Soiuri noi create în România pentru vinuri albe de masă şi vinuri albe superioare

11.9.1. Soiuri noi create în România pentru vinuri albe de masă

ASTRA

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Blaj prin hibridarea

sexuată între Fetească regală şi Pinot gris, de către

Moldovan D. şi colab. şi a fost omologat în anul 1995.


Rozeta este de culoare verde-gălbuie, pufoasă. Floarea este hermafrodită funcţional

normală. Frunza adultă este mare, pentagonală, întreagă sau trilobată, cu sinusuri laterale

Nr.


S.C.V.V. Blaj

Clon 12 Blaj Populaţia

soiului

1. Greutatea medie a unui strugure g 101,7 94,7

2. Lăstari fertili % 64,3 60,0

3. Greutatea a 100 de boabe g 193,0 185,2




278

deschise, iar sinusul peţiolar elipsoidal închis. Limbul este gofrat, cu margini revolute şi dinţi

cu marginile rotunjite, iar pe partea inferioară este acoperit cu peri orizontali deşi.

Strugurele este cilindro-conic, uni sau biaripat, de mărime mijlocie şi compact. Bobul

este sferic sau uşor discoidal, mijlociu spre mare cu pieliţa de culoare verde gălbuie şi cu

pulpa zemoasă.


Soi viguros, care îşi maturează strugurii în epoca a VI-a (Blaj). Fertilitatea bună,

formează în medie un procent de 66% lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au valori de

1,0 cel relativ şi 1,6 cel absolut. Manifestă toleranţă faţă de secetă, dar este sensibil la

îngheţurile târzii de primăvară. Ca sensibilităţi la boli – sensibil la mană şi este mai puţin

atacat de putregaiul cenuşiu, comparativ cu genitorii.

Autorii recomandă în plantaţii forma de conducere semiînaltă, cu sistem de tăiere

mixt şi cu păstrarea pe butuc a mai multor elemente multianuale. Se obţin vinuri de masă şi

poate fi folosit ca materie primă pentru vinuri spumante. Calităţi: Se remarcă prin capacitatea

de producţie superioară soiului Iordană luat ca martor, un potenţial de acumulare a zaharurilor

mai mare, comportarea la ger, secetă şi boli superioară soiurilor zonate în acest areal

(Transilvania).

BĂBEASCĂ GRIS

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Odobeşti, de către

Popescu Gh.şi colab. şi omologat în anul 1975. Este o

variaţie mugurală a soiului Băbească neagră.


Rozeta este uşor scămoasă, de culoare verde cu nuanţă roşiastică. Floarea este

hermafrodită funcţional normală. Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, glabră,

iar pe partea inferioară a limbului prezintă smocuri de peri pe nervuri. Sinusurile laterale

superioare sunt închise, cu pinten în lumen. Sinusul peţiolar este o liră. Dinţii sunt mijlocii cu

margini rotunjite şi mucronaţi.

Strugurele este mijlociu ca mărime, rămuros, lax. Bobul este mijlociu ca mărime, de

formă discoidală (asemănător soiului Băbească neagră), cu pieliţa de culoare gris-fumurie şi

miez zemos.


Soi de vigoare mare, care îşi maturează strugurii în epoca a VI-a, prezintă rezistenţă

bună la factorii de mediu: secetă, ger, temperturi ridicate, iar faţă de boli are toleranţă medie

la putregaiul cenuşiu. Fertilitatea soiului este bună, formează 60% lăstari fertili şi valorile

coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele 0,7-1,0 coeficientul de fertilitate relativ,

respectiv 1,3-1,5 cel absolut.

Producţiile de struguri sunt în jur de 11-20 t/ha, pe fondul unor acumulări de zaharuri

mult mai mari comparativ cu soiul genitor, Băbească neagră.

Se obţin vinuri albe de masă, cu exces de aciditate, fiind bun ca materie primă în

producerea vinurilor spumante sau a distilatelor din vin.

Calităţi şi defecte: Producţie ridicată, dar cu o variaţie mare a potenţialului de

acumulare a zaharurilor.

279

MIORIŢA

Origine - Soi creat la S.C.V.V. Odobeşti prin polenizarea

liberă a soiului Coarnă albă, de către Popescu Gh. şi

colab., omologat în anul 1980.


Rozeta este uşor scămoasă, cu marginea cafenie. Floarea este hermafrodită funcţional

normală. Frunza adultă este de mărime mică, trilobată sau pentalobată, gofrată şi glabră cu

smocuri de peri rigizi pe partea inferioară. Sinusurile laterale sunt slab schiţate în forma

literei V, iar sinusul peţiolar este închis circular. Dinţii sunt mijlocii, cu marginile uşor

rotunjite şi mucroni roşietici.

Strugurele este de formă conică, mijlociu, compact. Bobul este mijlociu, oval, cu

pieliţa colorată verde-gălbui şi cu punct pistilar aparent, ascuţit ca un ghimpe, cu pulpa

zemoasă.


Soiul Mioriţa are însuşiri mixte, este un soi viguros, care îşi maturează strugurii în

epoca a VI-a. Prezintă o bună rezistenţă la ger, secetă şi boli, remarcându-se o rezistenţă bună

la atacul de mucegai, deoarece pieliţa boabelor este relativ groasă. Prezintă o fertilitate

ridicată, formează 65-80% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate sunt cuprinţi

între: 0,7-1,2 cel relativ, respectiv 1,3-1,6 cel absolut.

Producţia medie de struguri este cuprinsă între 18 şi 23 t/ha, în funcţie de arealul de

cultură, acumulează între 157-175 g/l zaharuri, iar aciditatea totală este de 5,6‰, (date

I.S.T.I.S.).

Vinul obţinut este un vin cu un grad alcoolic bun, are în jur de 11,6% vol. alcool, o

aciditate de 6 g/l H2SO4 şi 19,8 g/l extract sec nereducător. Calităţi şi defecte: Producţiile sunt

mari, dar acumulările de zaharuri sunt mici.

UNIREA

Origine - A fost obţinut la S.C.V.V. Iaşi prin hibridarea

sexuată intraspecifică a soiurilor Crâmpoşie şi Muscat

Ottonel, de către mai mulţi autori, Popescu Gh.

Dănulescu., D., Calistru Gh., Crăcană Al. şi Damian

Doina şi a fost omologat în anul 1989.


Rozeta este pufoasă, de culoare alb-verzuie. Floarea este hermafrodită funcţional

normală. Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă sau trilobată, pentagonală, uşor

scămoasă pe partea inferioară. Sinusul peţiolar este deschis în V larg.

Sinusurile laterale au formă de U. Nervurile sunt verzi. Dinţii sunt mijlocii ca

mărime, cu margini drepte.

Strugurele este de formă cilindro-conic, biaxial şi biaripat, de mărime mijlocie şi

compactitate medie. Bobul este eliptic, de mărime mijlocie, cu pieliţa groasă, cu miez zemos

şi gustul franc.

280


Soiul Unirea este un soi de vigoare mijlocie, cu maturare în epoca a V-a. Manifestă o

rezistenţă bună la ger şi foarte bună la putregaiul cenuşiu. Fertilitatea este mică, formează

doar 43% lăstari fertili. În plantaţii se recomandă tăierea în cepi sau cordiţe, cu o încărcătură

de 12-15 ochi/m2, pe forma de conducere semiînaltă. Strugurii au o greutate medie de 281 g,

greutatea a 100 de boabe este de 345 g, iar acumulările de zaharuri sunt în jur de 178 g/l.

(după I.S.T.I.S.). Se obţin vinuri albe, seci de masă, cu potenţial alcoolic variabil între 9,9 şi

11,3% vol.

Vinul este echilibrat, bogat în extract, cenuşă şi glicerol (alcool dulce). La Iaşi, acolo

unde se cultivă cu precădere, se poate folosi şi ca strugure de masă. Calităţi: Are rezistenţă

bună la atacul putregaiului cenuşiu, iar producţia este ridicată.

11.9. 2. Soiuri noi create în România pentru vinuri albe superioare

ALB AROMAT

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Pietroasa prin

hibridarea naturală a soiului Tămâioasă românească de

către Ispas Sofia şi Gresoi V. şi a fost omologat în 1998.


Rozeta este scămoasă, de culoare verde-gălbuie. Floarea este hermafrodită funcţional

normală. Frunza adultă este mijlocie, trilobată, de formă pentagonală, uşor scămoasă pe

partea inferioară. Sinusurile laterale sunt deschise cu baza în U, iar sinusul peţiolar este

închis de formă elipsoidală. Dinţii sunt scurţi, cu margini drepte.

Strugurele este cilindro-conic, mijlociu, de compactitate medie. Bobul este mic, de

culoare verde-gălbui şi cu miez zemos.


Soiul Alb aromat are o vigoare mijlocie de creştere şi işi maturează strugurii în epocile

IV-V. Fertilitatea soiului este bună, formează circa 66% lăstari fertili, iar cei doi coeficienţi de

fertilitate au valori medii de 0,87 cel relativ şi 1,32 cel absolut. În plantaţiile viticole, se





a) Enumeraţi soiurile noi obţinute în România pentru vinuri albe de

masă şi precizaţi genitorii acestora.

b) Cum a fost obţinut soiul Băbească gris?


281

comportă bine la secetă, la temperaturi scăzute rezistă bine până la minus 20°C, iar în ceea ce

priveşte rezistenţa la boli, are toleranţă medie, în special la mană şi făinare. Autorii

recomandă conducerea pe semitulpină sub formă de cordon bilateral, cu o încărcătură de 18-

22 ochi/m2 şi altoirea pe portaltoiul de calitate Kober 5 BB. Greutatea medie a unui strugure

este de 272 g, greutatea a 100 de boabe este de 307 g, iar potenţialul de acumulare al

zaharurilor este de 192 g/l, (date I.S.T.I.S.). Producţia de struguri este destul de mare în jur de

16 t/ha, iar vinul obţinut face parte din categoria celor de calitate superioară, semiaromate. Se

propune extinderea lui în centrul viticol Pietroasa. Calităţi: producţie ridicată, potenţial de

acumulare a zaharurilor superioare soiului Şarba, luat ca martor.

AROMAT DE IAŞI

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Iaşi prin fecundarea

liberă a soiului Tămâioasă românească de către

Dănulescu D., Sandu Ville G., Popescu Gh. şi a fost

omologat în anul 1980.


Rozeta este scămoasă, de culoare verde-gălbuie. Floarea este hermafrodită funcţional

normală. Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor rotunjită, pentalobată, glabră şi cu peri

rigizi pe nervuri. Sinusurile laterale sunt profunde, închise ovoidal. Sinusul peţiolar este în

formă literei V. Dinţii sunt mijlocii ca mărime, cu margini uşor rotunjite. Strugurele este mic,

de formă cilindrică, foarte compact. Bobul este mijlociu, de formă invers ovoidală, cu pieliţa

groasă colorată galben-verzui, miez zemos şi uşor aromat.


Soiul Aromat de Iaşi are însuşiri mixte, putând fi folosit atât pentru obţinerea vinurilor

de calitate superioară semi-aromate, cât şi pentru consum în stare proaspătă.

Soi cu vigoare mijlocie, cu maturarea strugurilor în epoca a II-a, destul de timpurie.

Prezintă o rezistenţă bună la ger, secetă şi boli, cu excepţia putregaiului cenuşiu la care este

destul de sensibil. Este atacat şi de viespi, datorită timpurietăţii. Fertilitatea este bună,

formează 55-65% lăstari fertili şi coeficienţii de fertilitate înregistrează valori de 0,9 c.f.r.

respectiv 1,4 c.f.r. Greutatea medie a unui strugure este de 170 g, greutatea a 100 de boabe

este de 220g, iar potenţialul de acumulare al zaharurilor este de 180-187g/l. Producţia de

struguri variază în funcţie de areal, 14 t/ha la Bucureşti şi 16 t/ha la Iaşi, şi depăşeşte de obicei

producţia martorului – soiul Aligoté (date I.S.T.I.S.).

Vinul obţinut este un vin sec, de calitate, cu o aromă fină de muscat. Calităţi: Maturare

semitimpurie, rezistenţă bună la ger. Prezintă în unii ani sensibilitate mare la putregaiul

cenuşiu şi este puternic atacat de viespi.

BLASIUS

Origine - obţinut la S.C.V.V. Blaj prin hibridarea

sexuată a doi hibrizi: (Iordană x Traminer roz) x (Raisin

de Saint Pierre x Muscat Perlă de Csaba), de către

Cristea S. şi colab. şi a fost omologat în anul 1994.

282


Rozeta este scămoasă, de culoare albă-verzuie. Floarea este hermafrodită funcţional

normală. Frunza adultă este mare, în general, de culoare verde închis şi puternic scămoasă pe

faţa inferioară, întreagă sau uşor trilobată, cu scame şi pe faţa superioară. Sinusul peţiolar

este în formă de liră, iar nervurile au culoare roşietică la bază. Dinţii sunt mici cu baza lăţită.

Strugurele este mic, aripat, uneori rămuros, lax. Bobul este oval, de culoare verde-

gălbui, cu pieliţa mijlocie, cu miez zemos.


Soiul Blasius are vigoare mare de creştere, cu maturarea strugurilor în epoca a V-a.

Fertilitatea este bună, cu valoarea coeficienţilor de fertilitate în medie de 0,9 c.f.r. şi 1,4 c.f.a.

Manifestă sensibilitate la mană, rezistenţă mijlocie la oidium şi rezistenţă bună la putregaiul

cenuşiu. Greutatea medie a unui strugure este de 174 g, greutatea a 100 de boabe este de 256

g, iar potenţialul de acumulare al zaharurilor este de 196 g/l. Producţia de struguri variază în

funcţie de areal, dar la Blaj obţine 19 t/ha, (date I.S.T.I.S.). Se obţin vinuri albe de calitate, cu

un grad alcoolic de 11,7% vol. alcool, aciditate 5,6 g/l H2SO4 şi 21,2 g/l extract sec

nereducător. Calităţi şi defecte: Soi productiv cu acumulări de zaharuri destul de ridicate, dar

sensibil la mană şi la ger.

COLUMNA

Origine - Soi creat la S.C.V.V. Murfatlar prin hibridarea

sexuată Pinot gris x Grasă de Cotnari de către Oşlobeanu

M. şi Ionescu A. şi omologat în 1985.


Rozeta este vătoasă, de culoare albă cu nuanţă verzuie. Floarea este hermafrodită

funcţional normală. Frunza adultă este de mărime mijlocie, cordiformă, întreagă sau

trilobată, scămoasă pe partea inferioară. Sinusurile laterale sunt puţin profunde, au formă de

V, iar sinusul peţiolar este deschis în forma literei V sau liră. Dinţii au marginile drepte şi

vârful ascuţit. Strugurele este cilindric, uneori aripat, lax, mijlociu ca mărime. Bobul este

mic, sferic, cu pieliţa groasă colorată galben-verzui şi cu punct pistilar aparent, cu miez

zemos.


Soiul Columna are vigoare mijlocie-mare de creştere, cu maturarea strugurilor în

epoca a V-a. Manifestă rezistenţă foarte bună la secetă, rezistenţă mijlocie la mană, la

putregaiul cenuşiu şi molii şi este un soi sensibil la făinare.

O particularitate a acestui soi este că, în cursul perioadei de vegetaţie, creşterea

lăstarilor este erectă, fiind uşurată foarte mult operaţia de legare-dirijare. Soiul are o fertilitate

bună, formează 75% lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au valori de 1,0-1,3 c.f.r.

respectiv 1,5-1,7 c.f.a.

Greutatea medie a unui strugure este de 124 g, greutatea a 100 de boabe este de 223 g,

iar potenţialul de acumulare al zaharurilor este cuprins între limitele 180-187 g/l, însoţite de o

aciditate de asemenea oscilantă, 3,2 -5,2‰. Producţia de struguri obţinută este de 15t/ha,

(date I.S.T.I.S.). Se obţin vinuri albe de calitate, cu un grad alcoolic în jur de de 11,7% vol.

alcool, echilibrat.

283

Calităţi şi defecte: Creşterea erectă a lăstarilor duce la micşorarea cheltuielilor de

întreţinere. Este sensibil la făinare.

DONARIS

Origine - Soi cu însuşiri mixte obţinut la S.C.V.V. Greaca,

din hibridarea sexuată Bicane x Muscat de Hamburg, de

către Gorodea G. şi colab. şi omologat în anul 1985.


Rozeta este pufoasă, de culoare alb-verzuie cu marginea carminie. Floarea este

hermafrodită funcţional normală. Frunza adultă este mare, cu limb ondulat, glabră,

pentalobată, cu smocuri de peri pe nervuri. Sinusurile laterale superioare sunt profunde

închise, cu lumen ovoidal. Sinusul peţiolar este închis cu lumen îngust ovoidal. Dinţii sunt

mari cu baza largă şi margini rotunjite. Strugurele este de mărime mijlocie, de formă conică,

uni sau biaripat, de compactitate medie. Bobul este mijlociu ca mărime, sferic, de culoare

galben-verzui, miez semicărnos, suculent, cu aromă fină de muscat.

ÎNSUŞIRI BIOLOGICE ŞI TEHNOLOGICE

Soiul Donaris este un soi viguros, cu maturarea strugurilor în epoca a IV-a. Strugurii

au calităţi gustative deosebite şi se pot consuma şi în stare proaspătă. Manifestă sensibilitate

la mană şi făinare, însă cu rezistenţă bună la putregaiul cenuşiu. Soiul are o fertilitate bună,

formează 75% lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au valori de 0,6-0,7 cel relativ şi 1,0-

1,6 cel absolut.

Greutatea medie a unui strugure este în medie de 160-180 g, greutatea a 100 de boabe

este de 250 g, cu un potenţial de acumulare al zaharurilor cuprins între 194-209 g/l, însoţite de

o aciditate constantă de 5,3‰. Producţia de struguri obţinută este mare, în jur de 20t/ha, (date

I.S.T.I.S.). Se obţine un vin semi-aromat cu tărie alcoolică de 12,3% vol. alcool, 4,2‰

aciditate şi 26,3 g/l extract sec nereducător. Calităţi şi defecte: Soi cu însuşiri mixte cu

potenţial mare de acumulare a zaharurilor.

FURMINT DE MINIŞ

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Miniş de către Maria

Oană şi colab. şi omologat în anul 1988, fiind o mutantă

naturală a soiului Furmint.


Rozeta este scămoasă, de culoare verde-cafenie. Floarea este hermafrodită funcţionl

normală. Frunza adultă este întreagă sau trilobată, de formă cordiformă, pufoasă pe partea

inferioară.Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră. Dinţii au marginile drepte şi vârful

ascuţit. Strugurele este cilindric, compact, aripat, de mărime mijlocie. Bobul are formă ovală

şi culoare verde-gălbuie, cu nuanţă ruginie pe partea însorită, cu miez zemos.


Soiul Furmint de Miniş, este un soi cu vigoare mijlocie-mare, cu maturarea strugurilor

în epoca a V-a, la care nu se mai semnalează anomalii florale, ca la soiul din care a fost

obţinut (soiul Furmint). Manifestă o toleranţă mijlocie la ger (-22ºC), sensibilitate la secetă şi

284

este puţin atacat de moliile strugurilor. Fertilitatea este bună, cu valorile coeficienţilor de

fertilitate de 0,86 coeficientul de fertilitate relativ şi 1,36 cel absolut.

Autorii recomandă conducerea pe semitulpină sub formă de cordon bilateral, cu o

încărcătură de 18-22 ochi/m2, repartizată pe elemente scurte de rod (cepi). Greutatea medie a

unui strugure este de 191 g, greutatea a 100 de boabe este de 247 g, iar potenţialul de

acumulare al zaharurilor este de 188g/l. Producţia noului soi este de 22 t/ha faţă de 11,6 t/ha

cât s-a înregistrat la soiul Furmint, (date I.S.T.I.S.).

Vinul obţinut este un vin superior, care se caracterizează printr-o tărie alcoolică de

11,1% vol. şi o aciditate de 4,8 g/l H2SO4 cu un extract sec nereducător de 20,5 g/l. Calităţi:

Nu se mai constată defecţiuni florale şi producţiile sunt constante şi ridicate.

GOLIA

Origine - Soi obţinut prin hibridarea sexuată între soiurile

Sauvignon şi Şarba la S.C.V.V. Iaşi, de către

Dănulescu D., Calistru Gh., Damian Doina, Crăcană Al.

şi a fost omologat în anul 1999.


Rozeta este de culoare verde-gălbuie, scămoasă. Floarea este hermafrodită funcţional

normală. Frunza adultă este mică, rotundă, pentalobată, cu 5 lobi, colorată verde deschis şi

cu perişori deşi pe nervuri. Sinusurile laterale superioare sunt deschise în formă de U, iar

sinusul peţiolar este variabil ca formă, adesea ovoidal închis. Dinţii sunt scurţi, cu marginile

convexe. Peţiolul este scurt.

Strugurele este compact, cilindro-conic, bi- sau trifurcat, aripat, mic. Bobul este

sferic, mic, de culoare verde-gălbuie, cu pulpa suculentă şi gustul franc.


Soiul Golia este un soi cu vigoare mijlocie de creştere, fertilitate bună, formează un

procent de 71% lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au valori de 0,96 cel relativ şi 1,34

cel absolut. Manifestă sensibilitate la mană şi făinare şi este mai rezistent la putregaiul

cenuşiu. Are de asemenea o rezistenţă bună la ger.


încărcătură de 35–40 ochi/butuc, repartizată pe elemente mixte -cepi şi cordiţe, iar portaltoiul

care dă cele mai bune rezultate este Ruggeri 140.


iar potenţialul de acumulare al zaharurilor este de 179g/l şi o aciditate de 5,0 ‰. Producţia

este de 13,8 t/ha, (date I.S.T.I.S.). Se obţin vinuri albe superioare sau de consum curent în anii

nefavorabili, cu o tărie alcoolică situată între 9,7-11,4 % vol. alcool. Calităţi: Are o rezistenţă

sporită la ger, iar acumulările de zaharuri sunt constante.

OZANA

Origine - Soi cu însuşiri mixte obţinut la S.C.V.V. Iaşi din

fecundarea liberă a soiului Coarnă neagră, autori:

Dănulescu D. şi colab., omologat în anul 1982.

285


Rozeta este uşor scămoasă, de culoare verde. Floarea este hermafrodită funcţional

normală. Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor lăţită, pentalobată, glabră, cu smocuri

de peri rigizi pe partea inferioară. Sinusurile laterale sunt destul de profunde cu lumen îngust

ovoidal. Sinusul peţiolar este sub formă de liră. Nervurile sunt roşietice spre bază.

Strugurele este mijlociu spre mare, uşor conic, de compactitate medie. Bobul este

uşor oval, de mărime mijlocie, cu pieliţa colorată în galben-verzui şi miez semizemos.


Soiul Ozana este un soi cu vigoare mică, cu maturarea strugurilor în epocile I – II.

Manifestă o rezistenţă mijlocie la ger şi bună la boli. Fertilitatea este bună, formează un

procent de 45 şi 75% lăstari fertili, cu valori medii ai coeficienţilor de fertilitate de 0,6 cel

relativ şi 1,2 cel absolut. Autorii recomandă conducerea pe semitulpină sub formă de cordon

bilateral, cu o încărcătură de rod moderată, 16-18ochi/m2, repartizată pe elemente mixte -cepi

şi cordiţe.


iar potenţialul de acumulare al zaharurilor este de 200-22-g/l şi o aciditate ce variază între 4,2

şi 4,6 ‰. Producţia medie obţinută este de 13,8 t/ha, (date I.S.T.I.S.).

Se obţin vinuri albe superioare cu 13,0% vol. alcool, aciditate 4,1 g/l H2SO4 şi 25,9 g/l

extract sec nereducător. Calităţi: Soiul se remarcă prin timpurietate, are însuşiri mixte, dar cu

struguri şi boabe mici.

RALUCA

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Iaşi prin fecundarea

liberă urmată de selecţie a soiului Pinot gris, de către

Dănulescu D. şi colab., omologat în anul 1994.


Rozeta este pufoasă, de culoare galben-verzuie. Floarea este hermafrodită funcţional

normală. Frunza adultă este mică, rotundă, pentalobată. Limbul pe faţa inferioară prezintă

smocuri de peri pe nervuri. Sinusurile laterale sunt închise, cu lumen ovoidal, iar sinusul

peţiolar este închis elipsoidal. Dinţii sunt de mărime mijlocie cu margini convexe. Strugurele

este mijlociu, cilindro-conic, compact. Bobul este mic, sferic, de culoare verde-gălbuie, cu

pulpa zemoasă.


Soiul Raluca are vigoare mijlocie spre mare, cu maturarea strugurilor în epoca a V-a

(Iaşi). Fertilitatea este bună, formează 53-65% lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au

valori care se înscriu ăn limitele: 0,7-0,8 cel relativ, respectiv 1,3 cel absolut.

Greutatea medie a unui strugure este în medie de 192 g, greutatea a 100 de boabe este

de 187 g, cu un potenţial scăzut de acumulare al zaharurilor – 174 - 185g/l şi o aciditate

ridicată de 7,0‰.

Producţia de struguri obţinută este mare, în jur de 20 t/ha, (date I.S.T.I.S.). Se obţine

un vin alb de calitate superioară, atunci când producţiile sunt moderate.

286

Calităţi: Capacitate de producţie superioară soiului Fetească albă luat ca martor şi un

potenţial de acumulare a zaharurilor până la 193 g/l ce poate asigura obţinerea de vinuri

superioare.

SELENA

Origine - Soiul a fost obţinut la S.C.V.V. Blaj prin

hibridarea sexuată a doi hibrizi (Iordană x Traminer

roz) x (Raisin de Saint Pierre x M. Perlă de Csaba) de

către Cristea St. şi colab.şi a a fost omologat în 1995.


Rozeta este scămoasă, verde-albicioasă. Floarea este hermafrodită funcţional normală.

Frunza adultă este trilobată, de culoare verde-gălbuie pe partea superioară şi pufoasă pe cea

inferioară. Sinusurile laterale sunt închise ovoidal de profunzime medie, iar sinusul peţiolar

este deschis sub formă de liră. Dinţii sunt mărunţi şi rotunjiţi, iar nervurile sunt roşietice spre

bază. Strugurele este multiaxial, rămuros, foarte lax. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa de

culore roz şi grosime mijlocie, slab rezistentă. Miezul este zemos şi cu gust franc.


Soiul Selena este un soi cu vigoare mare de creştere, care îşi maturează strugurii în

epoca a VI-a, (Blaj). Fertilitatea este bună, formează 60% lăstari fertili, iar coeficienţii de

fertilitate au valori de 0,9 cel relativ şi 1,9 cel absolut. Manifestă rezistenţă bună la ger, dar

este sensibil la secetă; este de asemenea mai puţin atacat de putregaiul cenuşiu, datorită

modului de aşezare al boabelor (foarte lax).


iar potenţialul de acumulare a zaharurilor este de 209g/l , pe fondul unei acidităţi de 6,0 ‰.

Producţia medie este de 17 t/ha, (date I.S.T.I.S.). Soiul Selena dă vinuri de calitate superioară

cu 11,6 % vol. alcool, aciditate 5,04 g/l H2SO4 şi extract sec nereducător de 23,45 g/l, iar

dintre calităţi şi defecte s-a remarcat prin producţie ridicată şi constantă, însă este sensibil la

secetă.

ŞARBA

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Odobeşti prin

fermentarea liberă a soiului Riesling italian. Elita a fost

aleasă dePopescu Gh. şi colab. şi omologată în anul

1972.


Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă, cu marginile cafenie. Floarea este hermafrodită

funcţional normală. Frunza adultă este de mărime mijlocie, scămoasă, cu contur pentagonal.

Sinusurile laterale superioare sunt profunde, cu lumen îngust ovoiform, iar cele inferioare

sunt semideschise. Sinusul peţiolar variază ca formă de la liră spre ovoidal închis. Dinţii

sunt mari, cu margini drepte şi mucronaţi.

Strugurele este de mărime mijlocie, de formă tronconică, compact. Bobul este de

mărime mijlocie, sferic, cu pieliţa groasă colorată galben-verzui cu pete de rugină pe partea

însorită şi miez semi-zemos.

287


Soiul Şarba este un soi de mare vigoare, cu maturarea strugurilor în epoca a V-a.

Manifestă o rezistenţă bună la ger, dar este sensibil la secetă şi la putregaiul cenuşiu.

Fertilitatea este foarte bună, formează 69-75% lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au

valori de 0,7-0,9 cel relativ şi 1,1-1,5 cel absolut.


încărcătură de rod moderată, 16-18ochi/m2, repartizată pe elemente scurte de rod - cepi şi

cordiţe.


iar potenţialul de acumulare al zaharurilor este cuprins între limitele 210-225g/l, însoţite de o

aciditate de asemenea oscilantă, 4,2 - 5,0 ‰.

Producţia de struguri obţinută este de 19 t/ha, (date I.S.T.I.S.). Se obţin vinuri de

calitate superioară cu un potenţial alcoolic ridicat cuprins între 11,4-12,09% vol. alcool,

aciditate 4,7 g/l H2SO4 şi 24 g/l extract sec nereducător, cu aromă fină de muscat pus mai bine

în evidenţă când vinul conţine zahăr rezidual.

VILAROM

Origine - Soi obţinut din retroîncrucişarea elitei 3-23-

17 (Muscat de Hamburg x Crâmpoşie) x Muscat Ottonel

436, la S.C.D.V.V. Drăgăşani, autor M. Mărculescu şi

a fost omologat în anul 2003.


Rozeta este de culoare verde, cu marginea carminie. Floarea este hermafrodită

normală. Frunza adultă este de mărime milocie, de formă orbiculară, trilobată-pentalobată,

cu limb de culoare vere-închis, glabră, dar cu smocuri de peri pe nervuri. Sinusurile laterale

superioare sunt închise, eliptice, cu sinusul peţiolar în forma literei V.

Strugurele este de mărime mijlocie, cilindric, aripat, compact. Bobul este mic, sferic,

cu pieliţa colorată verde-gălbui, cu miez zemos, necolorat, cu aromă fină de muscat.


Soi viguros de epoca IV-V, cu o fertilitate bună, formează 60% lăstari fertili. Prezintă

sensibilitate la mană şi făinare, cu toleranţă medie la ger şi secetă.

Producţia medie pe butuc nu depăşeşte 2,5 kg, (10-14 t/ha), iar cantităţile de zaharuri

acumulate sunt ridicate, 210-220 g/l.

Se obţine un vin alb de calitate, semi-aromat cu 12,3% vol. alcool, 4,2‰ aciditate.

Este admis şi recomandat pentru îmbogăţirea sortimentului de vinuri albe aromate din

podgoria Drăgăşani.

288





a) Care sunt soiurile noi obţinute în România pentru vinuri albe de

calitate?

b) Care dintre acestea au însuşiri mixte?


11.10. Soiuri autohtone pentru vinuri roşii de masă şi particularităţile de cultură ale

acestora

BĂBEASCĂ NEAGRĂ

Origine - Soi vechi românesc cultivat de secole în

podgoria Nicoreşti. Face parte din Proles orientalis-

subproles caspica.

Sinonime - Crăcană, Rară neagră, Căldăruşă, Serecsia.


Rozeta este uşor scămoasă, verde cu nuanţe cafenii. Vârful lăstarului prezintă scame

rare şi este colorat verde-roşietic. Lăstarul este verde cu striuri cafenii, uşor scămos spre vârf.

Inflorescenţa este rămuroasă, mijlocie ca mărime. Floarea este hermafrodită normală

cu 5-7 stamine şi ovar bilocular cu 4-5 ovule, cilindric, cu şanţuri longitudinale, stil subţire şi

scurt şi stigmatul ovoidal. Polenul este fertil şi abundent dar are o capacitate mică de

germinare.Cârceii sunt glabri, de culoare verde-cafenie.

Frunza adultă mijlocie, cu 5 lobi, cu limbul neted, verde închis, glabru, doar cu

smocuri de peri pe nervuri. Sinusurile laterale superioare sunt închise, cu lumen ovoidal şi

cu un dinte în interiorul lui, iar sinusul peţiolar este o liră, de asemenea cu un dinte pe

margine. Nervurile sunt roşietice pe ambele feţe. Dinţii au marginile drepte şi vârful ascuţit.

Peţiolul are culoare roşietică, mai scurt decât nervura mediană, (foto pag. 358).

Strugurele de mărime mijlocie, are formă rămuroasă, lax, cu boabe neomogene ca

mărime. Bobul are mărime mijlocie, este uşor discoidal, cu pieliţa subţire, colorată în roşu

închis la biotipul mai valoros şi roşu-verzui la celelalte. Miezul este semi-zemos, nearomat şi

cu must incolor. Sămânţa este lăţită, cu şalaza ovală, distinctă şi rostru subţire.


Este un soi cu o foarte mare vigoare de creştere, cu o perioadă lungă de vegetaţie,

motiv pentru care nu reuşeşte să-şi matureze bine lemnul, devenind în acest fel sensibil la

temperaturi scăzute de numai -18ºC. Prezintă toleranţă mijlocie la secetă, iar rezultatele bune

289

obţinute pe terenurile nisipoase se datorează sistemului radicular care este puternic dezvoltat.

În Republica Moldova soiul este cultivat chiar pe rădăcini proprii, astfel încât, se pare că este

rezistent şi la filoxeră. În ceea ce priveşte comportarea faţă de boli, amintim sensibilitatea la

mană, la putregaiul cenuşiu şi la atacul moliilor strugurilor.

Ca o particularitate biologică a soiului Băbească neagră, trebuie amintit faptul că, în

perioada înfloritului, florile înregistrează un proces de scuturare de aproximativ 70% şi se

înregistrează totodată în acest caz şi fenomenul de meiere şi mărgeluire. Fertilitatea soiului

este destul de bună, formând peste 70% lăstari fertili.

PARTICULARITĂŢI DE CULTURĂ

În plantaţiile viticole se comportă bine pe forme de conducere semiînalte, iar ca tipuri

de tăiere, cele mai des întâlnite se practică tipul Guyot în cap înălţat şi Guyot pe semitulpină.

Încărcătura de ochi care se lasă pe butuc este destul de mare, 30 ochi/m2. Este necesară, de

asemenea, lăsarea pe butuc a unei cantităţi mai mari de lemn multianual, care determină o mai

bună acumulare a substanţelor colorante, a zaharurilor şi o mai bună maturare a lemnului.


Soiul Băbească neagră îşi maturează strugurii la circa 5-6 săptămâni după soiul

Chasselas doré. Acumulează cantităţi de zaharuri cuprinse între limitele 180-210 g/l, (fapt

pentru care în unii ani se pot obţine vinuri roşii de calitate), iar aciditatea totală are valori

constant superioare de peste 5 g/l H2SO4.

Producţia obţinută este mare, în medie de 14-16 t/ha; la producţii mai mari o parte din

boabe rămân insuficient maturate şi colorate neuniform.

Vinul obţinut este un vin sec şi simplu care prezintă o culoare roşie nu prea intensă,

dar vie şi strălucitoare, cu o aciditate mai ridicată care îi conferă prospeţime.

Tabelul 10.23

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiei clonale Băbească neagră 94 Pt

comparativ cu populaţia în condiţiile centrului viticol Pietroasa

Nr.


Pietroasa

Clona 94 Pt. Populaţia

soiului


2. Indicele de productivitate

absolut g 360 238

3. Indicele de productivitate relativ g 216 153






290

SELECŢII CLONALE

Fiind cultivat de foarte mulţi ani, soiul Băbească neagră se manifestă adesea ca o

populaţie alcătuită din mai multe biotipuri, ce diferă între ele după culoarea boabelor, astfel:

a) boabe de culoare verde-cenuşie;

b) boabe de culoare roz;

c) boabe de culoare roşu închis.

La S.C.D.V. Pietroasa a fost obţinută selecţia clonală Băbească neagră 94 Pt, care

depăşeşte cantitativ şi calitativ performanţele populaţiei (nu prezintă deficienţele populaţiei,

are o rezistenţă mai bună la boli şi dăunători, etc.)

ZONARE

Este soi autorizat în sortimentul pentru vinuri roşii de masă din podgoriile Nicoreşti,

Iveşti, Covurlui, Panciu, Odobeşti şi Coteşti.



CADARCĂ

Origine - Incertă. Se pare că provine din Asia Mică şi a

fost identificat prima dată în Europa în localitatea

albaneză Skadarsko. Face parte din Proles pontica –


Sinonime – Lugojană, Gâmză, Fekete budai, Törökszölö,

Skadarsko, Schwarzer kadarca.


Rozeta este scămoasă, verde, cu liziera cafenie. Vârful lăstarului este foarte scămos,

de culoare alb-veruie.Lăstarul este verde cu striuri, scămos, foarte muchiat. Inflorescenţa

este uniaxială, cilindro-conică. Floarea este hermafrodită normală, cu 5-6 stamine mijlocii şi

ovar bilocular, cilindric, cu stil lung şi subţire. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii sunt

lungi, de culoare galbenă.

Frunza adultă este scămoasă, mare, întreagă sau trilobată, de formă cordiformă.

Limbul este gros, gofrat, colorat verde închis şi prezintă nişte adâncituri ca nişte amprente.

Sinusurile laterale sunt superficiale, în formă de V, iar sinusul peţiolar este închis ovoidal

sau deschis în formă de liră. Dinţii sunt mijlocii, cu laturi convexe, iar cei din dreptul

nervurilor principale au baza foarte largă. Nervurile sunt verzi. Peţiolul este mai scurt decât

nervura mediană, (foto pag. 359).

Strugurele este mic spre mijlociu, cilindro-conic, compact. Bobul este sferic, de

mărime mijlocie, colorat negru-violaceu, cu miez zemos, cu gust ierbos. Sămânţa este uşor

lăţită, cu şalaza mică, slab conturată şi cu rostru scurt şi gros.


Soiul Cadarcă este un soi cu o vigoare foarte mare de creştere, caracterizat printr-o

perioadă lungă de vegetaţie, motiv pentru care nu reuşeşte să-şi matureze bine lemnul,

determinând o slabă rezistenţă la ger. Prezintă de asemenea, sensibilitate ridicată la secetă, la

291

mană şi la putregaiul cenuşiu. Este un soi cu fertilitate ridicată, cu valori ridicate ale

coeficienţilor de fertilitate, astfel: c.f.r. are valori mai mari de 1,1 şi c.f.a. peste 1,6.


În plantaţiile viticole dintre tipurile de tăiere experimentate, tăierea scurtă în cepi s-a

dovedit a fi cea care valorifică cel mai bine potenţialul productiv al soiului. Încărcătura

optimă de ochi care se lasă este destul de mare, de circa 30 ochi/m2 şi diferă în funcţie de

arealul de cultură. Dintre lucrările şi operaţiile în verde se recomandă plivitul lăstarilor sterili

şi desfrunzitul parţial în perioada maturării strugurilor (îşi maturează târziu strugurii) şi s-a

constatat că răspunde bine şi la fertilizarea cu îngrăşăminte pe bază de fosfor şi potasiu.


Soiul Cadarcă îşi maturează strugurii la sfârşitul lunii septembrie (epoca a V-a) în

centrul viticol Miniş. Greutatea medie a unui strugure este în jur de 120 grame, iar a 100 de

boabe 194 - 227 grame. Acumulează o cantitate medie de zaharuri cuprinsă între 173 g/l -180

g/l zaharuri, dar caracteristic pentru acest soi este variaţia mare a conţinutului în zaharuri

cuprinse între 150 şi 220 g/l putând trece de cele mai multe ori în categoria vinurilor de

calitate. Aciditatea totală variază, de asemenea în funcţie de arealul de cultură, între 5,9‰ la

Recaş şi 6,7‰ la Miniş. Producţia medie de struguri obţinută la hectar se situează între 6 şi 9

t/ha.

Vinul este armonios, uneori acid, cu o coloraţie pariculară, ce variază de la roşu aprins

la roşu închis, cu o aromă de fruct proaspăt, care după 2-3 ani dezvoltă un buchet complex. În

mod obişnuit se obţin vinuri slab colorate, impunându-se în anii nefavorabili, cupajarea

vinului cu alte vinuri mai intens colorate.

SELECŢII CLONALE

În anul 1975 a fost omologată selecţia clonală Cadarcă 123 la S.C.V.V. Miniş, care se

remarcă prin flori hermafrodite normale, strugurii sunt uni sau biaripaţi, boabe uşor alungite,

uniforme ca mărime şi culoare. Se deosebeşte de populaţie, prin rezistenţa la principalele boli

ale viţei-de-vie.

Tabelul 10.24

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale selecţiei clonale Cadarcă 123 comparativ cu

populaţia în condiţiile ecopedoclimatice ale centrului viticol Miniş

Nr.


S.C.V.V. Miniş

Clona 123 Populaţia


2. Indicele de productivitate absolut g 215,9 184

3. Indicele de productivitate relativ g 165,1 126,5

4. Greutatea a 100 de boabe g 240 194,0



H2SO4 3,0 3,5


*după I.S.T.I.S.;

292

ZONARE

Soiul Cadarcă se cultivă în podgoria Miniş-Măderat şi centrul viticol Recaş.

OPORTO

Origine - Soi originar din Europa centrală, se pare că

provine din Austria.

Sinonime - Portugais bleu.


Rozeta este uşor scămoasă, lucioasă, verde cu nuanţă uşor gălbuie. Vârful lăstarului

este verde-gălbui, cu scame rare. Lăstarul este verde cu striuri cafenii, aproape glabru.

Inflorescenţa este uniaxială, cilindro-conică şi aripată. Floarea este hermafrodită normală cu

5 stamine scurte şi ovar bi- sau trilocular, tronconic, cu şanţuri longitudinale şi stil scurt,

cilidric. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii sunt lungi, de culoare roşietică spre bază.

Frunza adultă este glabră, colorată verde închis, rotunjită, cu 3-5 lobi. La sfârşitul

verii, pe suprafaţa frunzelor apar nişte pete roşietice. Sinusurile laterale superioare au formă

elipsoidală sau ovoidală, iar sinusul peţiolar manifestă o gamă largă de variaţii în ce priveşte

forma. Uneori este închis şi are formă eliptică, alteori este deschis sub formă de liră. Dinţii au

margini convexe şi vârful uşor rotunjit. Nervurile au o culoare slab roşietică spre punctul

peţiolar. Peţiolul este verde-roşietic, mai scurt decât nervura mediană.

Strugurele are mărime mijlocie, conic, adesea aripat, compact. Bobul este sferic sau

uşor oval, colorat roşu închis cu nuanţă albăstruie şi miez zemos, cu must slab colorat violet.

Sămânţa este uşor lăţită, cu şalază distinctă, uşor ovală, (foto pag. 359).


Soiul Oporto este un soi cu o vigoare mijlocie de creştere, care prezintă o toleranţă

mare faţă de secetă şi toleranţă medie la ger, rezistând neprotejat până la valori de - 22ºC.

Soiul se caracterizează printr-o fertilitate mijlocie, manifestată printr-un procent de 75%

lăstari fertili, cu valori ale coeficienţilor de fertilitate cuprinse între 1,4-1,9 cel relativ şi de

1,8-2,1 cel absolut. Este în schimb, un soi foarte sensibil la bolile criptogamice: mană, oidium

şi putregaiul cenuşiu.

Tabelul 10.25

Sinteza principalelor însuşiri tehnologice ale soiului Oporto în diferite areale viticole

Nr.


Centre viticole

Miniş Silagiu Tirol


2. Indicele de productivitate absolut g 227 190 216

3. Indicele de productivitate relativ g 205 160 168






293


În centrele viticole situate pe nisipurile din sudul Olteniei, se lasă la tăierea de rodire o

încărcătură de aproximativ 25 de ochi/m2 repartizată pe coarde lungi de 10-12 ochi, iar în

centrul viticol Uricani, încărcătura este mai mică, de numai 20 ochi/m2, iar tipul de tăiere cel

mai utilizat este tipul de tăiere Guyot pe semitulpină. Dintre lucrările şi operaţiile în verde se

recomandă plivitul lăstarilor sterili, copilitul şi desfrunzitul parţial în perioada maturării

strugurilor, pentru evitarea instalării putregaiului cenuşiu.


Maturarea soiului Oporto este timpurie, comparativ cu alte soiuri pentru vinuri roşii,

doar la câteva zile după soiul Chasselas doré. Greutatea medie a unui strugure este în medie

de 120 grame, iar a 100 de boabe 110 grame. Concentraţia în zaharuri este în medie 197 g/l la

o aciditate totală destul de scăzută, în jur de 3,7 ‰. Producţia medie de struguri obţinută este

de 9 t/ha, cu un potenţial de 13-15 t/ha. Substanţele colorante acumulate sunt destul de

modeste, dar trec în must datorită maturării timpurii şi implicit a supramaturării materiei

prime.

Vinul obţinut din soiul Oporto este un vin destul de subţire, slab colorat, nearmonios,

cu aciditate scăzută, drept pentru care se recomandă cupajarea lui cu vinuri de Cabernet

Sauvignon sau Merlot (amestec tehnologic, mai ales în podgoria Iveşti).

SELECŢII CLONALE

La S.C.D.V.V. Miniş, în cadrul populaţiei soiului Oporto au fost constatate modificări

ecotipice date de (forma strugurelui şi însuşirile de productivitate), fiind astfel izolate două

categorii de plante:

agroecotipul caracterizat printr-o productivitate ridicată, cu pondere de 62%,

care prezintă o bună fertilitate, strugurii compacţi au formă cilindro-conică, iar

boabele sferice sunt uniform dezvoltate;

agroecotipul (mai puţin valoros) caracterizat prin struguri de formă cilindrică, cu

boabe mai mari, de formă alungită, mai rare care dau strugurelui un aspect lax.

ZONARE

Soiul Oporto se cultivă insular în Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei - judeţul

Galaţi (Iveşti, Nicoreşti) şi în Regiunea viticolă a Dealurilor Crişanei şi Maramureşului,

(Miniş-Măderat).

SANGIOVESE

Origine - Soi de origine italiană din provincia Toscana,

unde este folosit de foarte mulţi ani în obţinerea

vinurilor de Chianti.

Sinonime - Brunello di Montalcino, Calabrese Nerino,

Morellino, Montepulciano.

Biotipuri: Sangiovese romagnolo, Sangiovese toscano.

294


Rozeta este fin scămoasă, de culoare verde.Vârful lăstarului este uşor pufos, verde-

gălbui. Lăstarul este scămos, verde cu striuri roşietice. Inflorescenţa este cilindro-conică,

aripată. Floarea este hermafrodită normală cu ovar tronconic, stil scurt şi gros, cu 5-6

stamine. Cârceii sunt verzi, glabri, bifurcaţi.

Frunza adultă este glabră, cu peri rari pe nervuri, în general pentalobată, cu lobul

terminal alungit. Sinusurile laterale sunt elipsoidale, neuniforme ca mărime. Sinusul

peţiolar este larg deschis sub formă de liră. La acest soi liziera este caracteristică – dinţii au

margini drepte şi vârf ascuţit. Nervurile sunt verzi, iar peţiolul este mai scurt decât nervura


Strugurele este de mărime mijlocie, compact, de formă cilindro-conică, cu boabe

ovoidale, colorat roşu închis şi miez zemos, cu must colorat slab roz. Sămânţa este mijlocie,

ovală, cu şalaza aşezată spre extremitate, ovală, rostru lung şi gros.


Este soi cu o vigoare mare de creştere şi cu o perioadă lungă de vegetaţie. Prezintă

sensibilitate la ger şi o rezistenţă mare la secetă, de aici şi comportarea bună a acestui soi pe

terenuri nisipoase şi nisipurile din sudul ţării. În ceea ce priveşte rezistenţa la bolile

criptogamice, prezintă sensibilitate la oidium şi la putregaiul cenuşiu. Are o fertilitate bună,

manifestată printr-un procent de 75% lăstari fertili iar valorile celor doi coeficienţi de

fertilitate se înscriu în limitele 1,2, cel absolut şi 1,5 cel relativ.


În centrele viticole din ţara noastră pentru acest soi se consideră la tăierea de rodire o

încărcătură optimă de ochi atunci când este cuprinsă între 20-25 de ochi/m2, repartizată pe

elemente lungi de 12-14 ochi, iar tipul de tăiere cel mai utilizat este tipul Guyot pe

semitulpină. Soiul răspunde bine la lucrările şi operaţiile în verde, dintre care cele mai

importante sunt: plivitul lăstarilor sterili, copilitul şi desfrunzitul parţial în perioada maturării

strugurilor. Dintre portaltoii încercaţi pentru acest soi, cele mai mari producţii s-au obţinut pe

SO4 şi 125 AA, fără o scădere sesizabilă a conţinutului în zaharuri.


Soiul Sangiovese îşi maturează strugurii în epoca a V-a, perioadă până la care strugurii

acumulează zaharuri între 148 g/l în centrul viticol Blaj şi 198 g/l în centrul viticol Ştefăneşti.

Specific si caracteristic pentru soiul Sangiovese este aciditatea totală, foarte ridicată,

indiferent de arealul de cultură, cuprinsă între 5,6-7,2 ‰ chiar când este cultivat pe nisipuri.

Greutatea medie a unui strugure este de 220g, greutatea a 100 de boabe este în medie de 165

g. Producţia de struguri obţinută variază între 9 şi 13 t/ha, dar soiul are un potenţial de

producţie de până la 21 t/ha (Dăbuleni).

Datorită acidităţii ridicate se foloseşte adesea la cupajarea cu soiuri cu aciditate mai

scăzută cum este soiul Roşioară.

ZONARE

Se prevede a fi extins în podgoriile din sud, Sadova-Corabia, Calafat, podgoria

Dacilor, precum şi în centrul viticol Miniş.

295





a) Care sunt principalele particularităţi agrobiologice ale soiului

Băbească neagră?

b) Care sunt soiurile din sortimentul mondial pentru vinuri roşii de

masă?




STEINSCHILLER ROZ

Origine - Se presupune că ar fi originar din Germania.

Sinonime - Kövidinka, Schiller.


Rozeta este vătoasă, alb-liliachie. Vârful lăstarului este pufos, verde-gălbui. Lăstarul

este verde-cafeniu, scămos. Inflorescenţa este cilindro-conică.Floarea este hermafrodită

normală, cu 5 stamine şi ovar bilocular, tronconic, cu stil lung. Polenul este fertil. Cârceii sunt

verzi-cafenii.

Frunza adultă este mică, rotundă, cu limbul plan, gros, gofrat, vătos, întreg sau uşor

trilobat. Sinusurile laterale sunt slab schiţate, în V, iar sinusul peţiolar are formă de V sau

liră deformată. Nervurile sunt colorate roşietic spre bază. Dinţii sunt mici, cu baza lăţită şi

marginile uşor convexe. Peţiolul este mai scurt decât nervura mediană, (foto pag. 359).

Strugurele este mic, cilindro-conic sau cilindric, foarte compact. Bobul este sferic,

mic, cu pieliţa groasă, colorată roz şi miez zemos. Sămânţa este mică, cu şalaza proeminentă

şi cu rostru scurt.


Soiul Steinchiller roz se distinge printr-o vigoare mijlocie de creştere, cu o perioadă de

vegetaţie de aproximativ 180 de zile, în funcţie de arealul de cultură. Este un soi cu toleranţă

bună la temperaturile scăzute din timpul iernii, rezistând până la minus 22°C şi are o toleranţă

mijlocie la secetă şi la putregaiul cenuşiu. Este un soi destul de fertil, cu o capacitate de

formare a unui procent de 70% lăstarii fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu

în limitele de 1,7 pentru cel absolut, respectiv 1,1 cel relativ.

296


În arealele viticole în care se cultivă, soiul Steinchiller roz se comportă bine la o tăiere

scurtă, tip Teremia, păstrându-se pe butuc o încărcătură medie de 20 ochi. Este necesară, de

asemenea, lăsarea pe butuc a unei cantităţi mai mari de lemn multianual, care determină o mai

bună acumulare a zaharurilor şi o mai bună maturare a lemnului.


Soiul îşi maturează strugurii în epoca a V-a. Greutatea medie a unui strugure este în

jur de 70 g (struguri foarte mici), iar greutatea a 100 de boabe 155 g. Acumulează cantităţi

destul de reduse de zaharuri, în jur de 160 g/l, pe fondul unei acidităţi totale, de asemenea

scăzute, în jur de 3,9 ‰. Producţia de struguri obţinută este destul de mică, media încadrându-

se în limitele 9-11 t/ha. Din soiul Steinchiller roz se obţin vinuri de consum curent (de masă)

alb sau roze care se foloseşte în deosebi, în cupaje în proporţie de 20%, alături de soiurile

Creaţă 50% şi Majarcă albă 30%.

ZONARE

Se cultivă în centrul viticol Teremia, alături de soiurile Creaţă şi Majarcă albă

alcătuind practic sortimentul acestei podgorii de foarte mulţi ani.

ROŞIOARĂ

Origine - Soi originar din Bulgaria. Face parte din Proles

pontica-subproles balcanica.

Sinonime - Pamid


Rozeta este pufoasă, alb-verzuie, cu liziera roşietică. Vârful lăstarului este pufos, alb-

verzui. Lăstarul este scămos, roşu-vineţiu. Inflorescenţa este uniaxială, cilindro-conică.

Floarea este hermafrodită normală, cu 5-6 stamine şi ovar bi- sau trilocular, tronconic, cu stil

cilindric. Polenul este fertil. Cârceii sunt verzi-cafenii, uşor scămoşi.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor rotunjită, scămoasă, cu peri scurţi pe

nervuri. Limbul este pentalobat, trilobat sau întreg, în funcţie de biotip. Sinusurile laterale

sunt slab schiţate, în formă de V, putând ajunge la sinusuri profunde, elipsoidale sau ovoidale,

uneori închise. Sinusul peţiolar este, în general, în formă de liră şi mai rar închis. Nervurile

sunt roşietice. Dinţii sunt mici, înguşti, cu margini drepte şi vârful ascuţit. Peţiolul este mai

scurt decât nervura mediană, de culoare vineţie, acoperit cu peri.

Strugurele este cilindric, cilindro-conic sau rămuros, în funcţie de biotip, uneori

aripat, de mărime mijlocie, semicompact sau lax. Bobul este sferic sau discoidal, de mărime

mijlocie. Pieliţa este groasă, de culoare roz sau roşietic, în funcţie de biotip, (foto pag. 360).

Miezul este semizemos. Sămânţa este destul de mare, ovală, cu şalază mare, rostru scurt,

cilindric şi ascuţit.


Soiul se caracterizează printr-o vigoare mare de creştere cu o perioadă lungă de

vegetaţie (165-195 zile), dar care reuşeşte să îşi matureze bine lemnul, chiar şi în condiţiile

nisipurilor din stânga Jiului (Tâmboieşti). Se remarcă printr-o foarte bună rezistenţă la secetă,

ceea ce îi conferă un grad ridicat de adaptare la condiţii ecologice mai puţin favorabile culturii

297

viţei-de-vie. Soiul Roşioară este sensibil însă la temperaturi scăzute, de sub minus 22°C, când

pierderile înregistrate sunt de 100%. Prezintă sensibilitate la atacul putregaiului cenuşiu,

mană, dar şi la făinare. Fertilitate este bună, manifestată prin formare a 60% lăstari fertili, iar

coeficienţii de fertilitate au valori de 1,1 cel relativ şi 1,8 cel absolut.


În arealele în care se cultivă soiul, se recomandă tipul de tăiere Guyot modificat

(conducere joasă) cu protejarea butucilor peste iarnă, iar încărcătura de ochi optimă este de

16-18 ochi/m2 repartizată pe coarde lungi de 10-12 ochi, (sistem de tăiere mixt). Cultivat pe

nisipurile de la Tâmboieşti, în condiţii de irigare s-au înregistrat sporuri de producţie de până

la 50%. Dintre lucrările şi operaţiile în verde, pentru soiul Roşioară, se recomandă

desfrunzitul parţial ca lucrare obligatorie, înainte cu 4-5 zile de maturarea strugurilor.


Soiul îşi maturează strugurii în epoca a V-a, prezintă un potenţial de producţie foarte

ridicat, cu acumulări de zaharuri situate între limitele 160-170 g/l zaharuri, pe fondul unei

acidităţi totale de doar 2,3-3,0 ‰, care determină obţinerea unor vinuri fade, deficitare în

aciditate, care sunt de regulă cupajate cu alte soiuri. Greutatea medie a unui strugure este de

200 g, iar greutatea a 100 de boabe de 185g.

Tabelul 10.26


Clona 8 Tb. comparativ cu populaţia soiului Roşioară

Nr.


Tâmboieşti

Clona 8 Tb. Populaţia







SELECŢII CLONALE

În cadrul populaţiei soiului Roşioară, au fost descoperite trei biotipuri, care prezintă, în

principal, diferenţe la nivel de culoare a boabelor şi productivitate:

*Roşioară neagră, prezintă bobul de culoare roşie închisă şi este de calitate

superioară;

* Roşioară verde, prezintă coloraţie insuficientă a boabelor, dar foarte productivă;

* Roşioară comună, prezintă o coloraţie a boabelor intermediară.

În anul 1988 a fost omologată selecţia clonală 8 Tâmboieşti obţinută la Universitatea

din Craiova de către prof. Aurel Zăvoi. Selecţia clonală se remarcă printr-o greutate mai mare

a strugurelui, (producţie mai mare), dar şi concentraţii mai mari în zaharuri.

ZONARE

Este un soi de bază în sortimentul arealelor viticole situate pe nisipurile din sudul

Olteniei.

298





a) Precizaţi care sunt soiurile pentru vinuri roze de masă cultivate în

România.

b) Care sunt originile acestor soiuri?


învăţare.



FETEASCĂ NEAGRĂ

Origine - Soi străvechi, considerat un soi dacic, care se

pare a fi o selecţie din Vitis silvestris. Este cunoscut şi

cultivat din timpuri foarte îndepărtate în vechile podgorii

din Moldova, unde producea alături de soiurile locale

negre, vestitul vin de Uricani. Face parte din Proles

orientalis - subproles caspica.

Sinonime - Poama fetei neagră, Păsărească neagră,

Coada rândunicii.


Rozeta prezintă scame rare de culoare verde-cafenie.Vârful lăstarului este glabru,

lucios, verde-roşietic. Lăstarul este glabru, roşu-închis. Inflorescenţa este uniaxială, cilindro-

conică, cu două aripioare mici. Floarea este hermafrodită normală cu 5-6 stamine lungi şi

ovar bi- sau trilocular, tronconic, cu uşoare riduri şi stil scurt. Polenul este fertil, puţin

abundent. Cârceii sunt glabri şi au culoarea verde-violacee.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, cuneiformă, cu lobul terminal triunghiular

alungit, colorată verde deschis, pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt foarte

profunde, cu lumen ovoidal, iar sinusul peţiolar apare sub forma unei lire larg deschise.

Nervurile sunt verzi. Dinţii sunt destul de mari, înguşti, cu marginile drepte şi mucronaţi.

Peţiolul este de culoare roşietică şi este mai scurt decât nervura mediană.

Strugurele este de mărime mijlocie, de formă cilindro-conică sau cilindrică, uneori

biaripat, compact. Pedunculul este scurt şi lemnificat. Bobul este sferic, de mărime mijlocie,

cu pieliţa de grosime mijlocie, colorată negru intens şi acoperită cu multă pruină, (foto pag.

360). Miezul este zemos şi mustul este necolorat. Sămânţa este mare, bombată, cu şalază

mare, ovală, evidentă şi rostru scurt şi gros.


Soiul Fetească neagră se distinge printr-o vigoare mare de creştere, pe fondul unei

perioade scurte de vegetaţie, de numai 150-160 zile. Creşterea destul de excesivă, luxuriantă,

299

frânează uneori diferenţierea normală a mugurilor de rod, ducând în acest mod la formarea

unui procent redus de lăstari fertili. Este un soi cu rezistenţă bună la ger şi prezintă toleranţă

medie la secetă. În ceea ce priveşte rezistenţa faţă de bolile criptogamice, manifestă rezistenţă

la mană destul de mare şi mijlocie la oidium, iar în centrele cu higroscopicitate mare în faza

de maturare a strugurilor suferă de pe urma atacului putregaiului cenuşiu. Fertilitatea soiului

este destul de scăzută, lăstarii fertili fiind în proporţie de doar 24-38%, iar valorile

coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele: 0,4-0,5 coeficientul de fertilitate relativ şi

1,1-1,3 cel absolut.


În plantaţiile viticole soiul se cultivă pe forme semiînalte cu încărcături de ochi mari

(de exemplu la Uricani se lasă 74 ochi la butuc), încărcături care au rolul de a frâna creşterea

buiacă a lăstarilor sterili, favorizând în acest mod, diferenţierea mai bună a mugurilor de rod

urmată de un plivit sever al lăstarilor sterili. În practica viticolă, încărcătura de ochi este

repartizată pe elemente lungi de 12-18 ochi.

În condiţiile ecopedoclimatice ale centrului viticol Urlaţi a dat rezultate bune şi tăierea

în elemente scurte de rod datorită unui complex de factori foarte favorabili întâlniţi în zonă:

sol scheletic, suma orelor de strălucire a soarelui de peste 1500 ore, suma temperaturii utile

mare care, în ansamblu, au influenţat pozitiv diferenţierea mugurilor din zonele bazale ale

coardelor. Dintre lucrările şi operaţiile în verde executate, se acordă o atenţie deosebită

plivitului lăstarilor sterili (75% dintre aceştia).


Soiul Fetească neagră îţi maturează strugurii destul de devreme, (în a doua decadă a

lunii septembrie), dar care diferă însă cu zona în care se cultivă. Producţiile sunt foarte mici,

6-8 t/ha, însă cu posibilităţi mari de acumulare a zaharurilor. Acumulează în medie peste 200

g/l zaharuri şi 240 g/l la supramaturare, iar aciditatea totală a mustului prezintă valori optime

cuprinse între 4,5-5,7 ‰, (date I.S.T.I.S.).

Fiind un soi vechi în cultură, în cadrul populaţiei au fost observate mai multe biotipuri,

care se disting în principal prin mărimea şi compactitatea strugurilor. Din acest soi se obţine

invariabil, un vin bine constituit, cu un potenţial alcoolic mare, de 11,2-12,8% vol. alcool.

Aciditatea, puţin cam ridicată pentru un vin roşu de calitate, îi conferă o anumită fructuozitate,

tipicitate şi originalitate.

Vinul tânăr este puţin cam aspru datorită unui conţinut ridicat în compuşi fenolici, dar

cantitatea mare de glicerol (alcool dulce) îi conferă o corpolenţă satisfăcătoare. În general,

vinul are o culoare roşie-rubinie care se menţine şi pe durata păstrării şi învechirii. Intensitatea

coloraţiei este foarte puternică deoarece cantitatea de polifenoli acumulată în pieliţa boabelor

este destul de ridicată, (circa 150 mg/100g boabe).

SELECŢII CLONALE

În cadrul populaţiei soiului Fetească neagră cultivată în podgoria Dealul Mare, au fost

depistate mai multe biotipuri, cele mai multe dintre acestea diferenţiindu-se prin mărimea şi

compactitatea strugurilor, explicând într-o oarecare măsură variabilitatea producţiei la acest

soi.

Cel mai valoros biotip remarcat are o creştere vegetativă mult mai ponderată, iar

strugurii sunt mari, compacţi, ceea ce determină o capacitate mai mare de producţie.

300

Tabelul 10.27


Fetească neagră în diferite areale viticole

Nr.


Centre viticole

Dealul

Mare

Miniş

Măderat

Uricani








ZONARE

Soiul Fetească neagră se cultivă în foarte multe centre viticole, cea mai mare pondere

a acestora, fiind în Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei şi în Regiunea viticolă a

Dealurilor Munteniei şi Olteniei (Prahova, Argeş, Olt).



CABERNET SAUVIGNON

Origine - Soi de origine franceză care se cultivă pe

suprafeţe mari în regiunile Bordeaux şi Médoc. La noi în

ţară a fost introdus înainte de filoxeră şi deţine în prezent

cea mai mare suprafaţă din grupa soiurilor pentru vinuri

roşii de calitate.

Sinonime - Petit vidure, Vidure, Petit Cabernet.


Rozeta este puternic scămoasă, verde albicioasă, cu margini roşii.Vârful lăstarului

este scămos, alb-liliachiu. Lăstarul este verde-cafeniu, uşor scămos. Inflorescenţa este

cilindro-conică, uneori aripată. Floarea este hermafrodită normală cu 5-6 stamine mijlocii şi

ovar bilocular rotund cu stil scurt. Polenul este fertil şi abundent. Uneori se întâlnesc şi

defecţiuni şi anomalii florale care nu corespund sub aspectul producţiei. Cârceii sunt scămoşi,

de culoare verde-roşietică.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor rotunjită, gofrată, de culoare verde

închis, scămoasă pe partea inferioară, cu 5 până la 7 lobi. Sinusurile laterale superioare

sunt profunde, închise, cu lumen uşor triunghiular. Sinusurile suplimentare apărute pe lobul

terminal au formă de U. Sinusul peţiolar este semideschis ovoidal sau închis, de formă

circulară. Nervurile sunt puţin roşietice spre bază. Dinţii au baza lăţită şi cu laturi uşor

convexe. Peţiolul roşietic este egal cu nervura mediană.

301

Strugurele este mic, conic, adesea aripat, lax. Bobul este sferic, mic, cu pieliţa groasă,

colorată negru-albăstrui din cauza pruinei abundente, cu miez zemos şi gust ierbos, (foto pag.

361). Sămânţa este destul de mare, tronconică, cu şalaza ovală, destul de ştersă situată spre

centrul seminţei, cu uşoare riduri şi cu rostru scurt, gros, gălbui.


Este un soi cu vigoare mijlocie de creştere, cu o perioadă de vegetaţie destul de lungă

(180-190 zile). Soiul Cabernet Sauvignon, dezmugureşte şi porneşte târziu în vegetaţie

exceptând anii în care survin valuri de căldură şi în care decalajul între soiuri este foarte

strâns. Îşi maturează bine lemnul toamna, pe 70-80% din lungime şi chiar mai mult în unele

centre din sudul ţării, devenind dens şi tare. Din acest considerent, pentru o bună reuşită în

procesul de altoire, coardele necesită un timp mai lung pentru a se umecta, iar dintre soiurile

de portaltoi, care au afinitate mai mare se disting portaltoii cu “sânge de berlandieri”,

caracterizaţi printr-un lemn dur asemănător cu acest soi.

Este un soi tolerant la secetă, însă în condiţiile climatice din sudul Franţei s-a dovedit

a fi sensibil. În ceea ce priveşte rezistenţele la principalele boli şi dăunători, soiul Cabernet

Sauvignon s-a remarcat printr-o rezistenţă sporită la putregaiul cenuşiu (pieliţa boabelor este

groasă), însă este sensibil la făinare, antracnoză şi prezintă o relativă sensibilitate la acarieni.

Se manifestă ca un soi cu o anumită rezistenţă la filoxeră, iar în unii ani meiază şi

mărgeluieşte puternic ceea ce îşi pune amprenta pe producţia care este destul de oscilantă.

În plantaţiile viticole din ţara noastră, soiul prezintă o variabilitate impresionantă a

caracterelor fenotipice, fiind depistate cinci biotipuri care se diferenţiază după: tipul florii,

lungimea inflorescenţei, gradul de ramificare a inflorescenţei şi procentul de legare a

boabelor.

Fertilitatea soiului este mijlocie, formează 40-60% lăstari fertili, iar coeficientul de

fertilitate absolut este în jur de 1,5, iar cel relativ este de 0,6-0,7.

Soiul se caracterizează printr-o capacitate medie de emitere a lăstarilor din mugurii

aflaţi pe lemn bătrân, iar potenţialul de regenerare al butucilor se înscrie în aceeaşi clasă.


Studiile realizate au demostrat că soiul dă foarte bune rezultate condus pe forme

semiînalte, tipul de tăiere Guyot pe semitulpină, cu o încărcătură de ochi de 16-22 ochi/m2,

repartizată pe coarde lungi de 10-12 ochi. Dintre lucrările şi operţiile în verde, plivitul

lăstarilor sterili şi copilitul s-au dovedit benefice soiului.


Soiul Cabernet Sauvignon îşi maturează strugurii în epoca a V-a, când acumulează

peste 200 g/l zaharuri şi poate atinge valori de 240 g/l la supramaturare, iar aciditatea totală

variază între 4,9‰-6,6 ‰. Greutatea medie a unui strugure este în medie de 60-90 de grame,

ceea ce determină valori scăzute ale indicilor de productivitate.

Producţia de struguri obţinută este relativ mică, soiul având un potenţial productiv

destul de scăzut, (5-7 t/ha), condiţiile de mediu influenţând foarte mult cantitatea şi calitatea

producţiei.

Vinul tânăr este astringent, aspru, însă pe măsură ce se învecheşte devine tot mai

catifelat, echilibrat, suficient de extractiv, intens colorat, roşu - rubiniu şi cu un buchet foarte

plăcut şi cu un pronunţat caracter de soi.

302

SELECŢII CLONALE

Variabilitatea morfologică pronunţată a determinat supunerea acestui soi în cadrul

selecţiei clonale, obţinându-se la noi în ţară patru selecţii clonale: clona 33 V. Călugărească

(în anul 1985), clona 7 Drăgăşani (în anul 1976), clona 4 Iaşi (în anul 1978) şi clona 131

Ştefăneşti (în anul 2000) de la care se obţin producţii mai stabile pe fondul unor acumulări

mai mari de zaharuri.

ZONARE

Se cultivă în foarte multe centre viticole din ţara noastră (74), centre viticole

amplasate în zona colinară a subcarpaţilor din Muntenia şi Oltenia, în sudul Moldovei, în

Dobrogea precum şi în unele centre viticole din vestul ţării.

Tabelul 10.28


ale soiului Cabernet Sauvignon în diferite areale viticole

Nr.


Centre viticole

Clona 33 V.

Călugărească

Clona 7

Drăgăşani

Clona 4

Iaşi

Clona

131

Ştefăneşti


strugure

g 93,1 90,1 87,3 71,2


absolut

g 155,5 152,2 119,6 125,3


relativ

g 101,4 91,9 96,0 101,1

4. Greutatea a 100 de boabe g 132 117 126 127,0

5. Concentraţia de zaharuri g/l 190 192 191,1 184,0


H2SO4

5,8 5,8 6,7 7,2



MERLOT

Origine - Soi originar din Franţa, din regiunea Médoc.

Face parte din Proles occidentalis.

Sinonime - Plant Médoc.


Rozeta este pufoasă, alb-verzuie cu nuanţă violacee.Vârful lăstarului este pufos,

verde-albicios. Lăstarul este verde cu striuri cafenii, scămos. Inflorescenţa este uniaxială,

cilindro-conică, uneori aripată. Floarea este hermafrodită normală manifestând adesea

fenomenul de cleistogamie. Are 5 stamine lungi, iar ovarul bilocular este conic cu riduri

longitudinale. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii sunt verzi şi scămoşi. Frunza adultă

303

este de mărime mijlocie, uşor lăţită, gofrată, de culoare verde închis, scămoasă pe partea

inferioară, pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt închise, de formă ovoidală, iar

sinusul peţiolar este în formă de liră bine conturată. Nervurile sunt subţiri, glabre, de culoare

verde deschis. Dinţii sunt mărunţi, cu marginile drepte sau uşor convexe şi vârful ascuţit.

Peţiolul este mai scurt decât nervura mediană şi are o coloraţie antocianică la bază.

Strugurele este de mărime mijlocie, de formă conică, compact. Bobul este sferic, mic-

mijlociu, acoperit cu o pieliţă groasă, colorată negru intens, (foto pag. 361). Miezul este

zemos şi mustul incolor. Sămânţa este mijlocie, ovală, cu şalaza amplasată în mijloc, ştearsă,

cu rostrul scurt şi gros.


Soiul Merlot prezintă vigoare de creştere mijlocie-mare, cu o perioadă de vegetaţie

mijlocie-lungă (180-200 zile). Pe terenuri foarte fertile soiul înregistrează creşteri mari ale

lăstarilor, un aparat foliar bogat, iar butucii se remarcă printr-o longevitate mare. Pregătirea

fiziologică a soiului pentru repaus se prelungeşte adesea în tot cursul lunii octombrie şi sunt

semnalate cazuri când de pe urma unor temperaturi accidentale de -9ºC, s-au înregistrat

pierderi de ochi de iarnă în proporţie de 50-60%. În general, soiul Merlot suportă temperaturi

scăzute de până la -18ºC şi este slab tolerant la secetă, de aceea stabilirea arealelor de cultură

pentru acest soi impune o atenţie deosebită.

În ceea ce priveşte rezistenţele la boli, dovedeşte o toleranţă mare la putregaiul

cenuşiu şi la făinare, dar este sensibil la atacul manei. Fertilitatea soiului este mare,

manifestată prin formarea a 60-80% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se

înscriu între 0,8-1,2 cel relativ şi 1,6-1,9 coeficientul de fertilitatea absolut.


În plantaţiile pe rod, tipul de tăiere care a dat cele mai bune rezultate este Guyot pe

semitulpină, cu încărcături de ochi ce variază în funcţie de arealul de cultură, astfel: 37

ochi/butuc la Valea Călugărească, 44 ochi/butuc la Drăgăşani şi 87 ochi/butuc la Odobeşti

(pentru obţinerea unui vin cu tărie alcoolică mai scăzută).

Concluzionând, soiul Merlot se înscrie în grupa soiurilor cu potenţial mare de

producţie, însă pentru obţinerea unor vinuri de calitate superioară se recomandă ca nivelul

încărcăturii de ochi să fie în jur de 30 de ochi/butuc.


Soiul îşi maturează strugurii în epoca a V-a, practic strugurii încep să se matureze

chiar din prima decadă a lunii spetembrie. La maturitatea deplină, acumulează cantităţi mari

de zaharuri, care ating uşor valorile cuprinse între 188-230 g/l zaharuri, pe fondul unei

acidităţi totale de 4,0-4,5 g/l H2SO4.

Greutatea medie a unui strugure este de 88-123 grame, iar a 100 de boabe 120-140

grame. Producţiile obţinute sunt mijlocii şi variază foarte mult cu arealul viticol, 6 t/ha în

podgoria Miniş la 15 t/ha în podgoria Odobeşti, (date I.S.T.I.S.).

Vinul obţinut este colorat roşu-rubiniu, echilibrat din punct de vedere gustativ, cu

buchet intens, aromă de fruct şi care în linii generale este apropiat valoric (organoleptic) de

cel de Cabernet Sauvignon.

304

SELECŢII CLONALE

Din populaţia soiului Merlot au fost obţinute selecţiile clonale: Merlot 8 Valea

Călugărească şi Merlot 17 Odobeşti, care se disting de populaţie, atât din punct de vedere

cantitativ, cât şi calitativ.

ZONARE

Se cultivă în foarte multe centre viticole (76) practic în toate acele areale viticole

favorabile culturii soiurilor pentru vinuri roşii, în sudul Moldovei, în Regiunea dealurilor

Munteniei şi Olteniei, în Dobrogea şi insular în zona de est a ţării.

Tabelul 10.29


ale soiului Merlot comparativ cu populaţia în diferite areale viticole

Nr.


Odobeşti Valea Călugărească

Clona

17 Od. Populaţia

Clona 8 V.

Călugărească Populaţia

1. Greutatea medie a

unui strugure

g 124 123 112 88

2. Greutatea a 100 de

boabe

g 90 127 149 139

3. Concentraţia de

zaharuri

g/l 192 186 200 191

4. Aciditatea totală în

must

g/l

H2SO4 4,6 4,8 5,2 5,1


PINOT NOIR

Origine - Soi originar din Franţa. Face parte din Proles

occidentalis.

Sinonime – Burgund mic, Plant fin, Franc Pinot, Noirien, Franc

Noirien, Petit Verot, Morillion noir. Blauerspätburgunder,

Spätburgunder


Rozeta este pufoasă, alb-verzuie, cu marginea rozie.Vârful lăstarului este pufos, alb-

verzui.Lăstarul este verde-castaniu, cu scame rare. Inflorescenţa este uniaxială, rar aripată.

Floarea este hermafrodită normală, cu 5 stamine lungi, cu ovar bi- şi trilocular, cu stil

scurt. Polenul este fertil şi foarte abundent. Cârceii sunt verzi cu scame rare.

Frunza adultă este în general rotundă, pronunţat gofrată şi cu peri scurţi pe partea

inferioară, mijlocie ca mărime. Prezintă fenomenul de heterofilie: se întâlnesc pe acelaşi lăstar

frunze întregi, trilobate şi pentalobate, cu sinusurile laterale asimetrice şi neuniforme ca

profunzime. Sinusurile laterale superioare sunt ovale, iar sinusul peţiolar este o liră cu baza

305

ascuţită. Nervurile au culoarea verde. Dinţii sunt mărunţi, cu laturi uşor convexe şi vârful

ascuţit. Peţiolul este gros, verde, mai scurt decât nervura mediană, (foto pag. 361).

Strugurele este uniaxial, cilindric, aripat, mic, compact. Bobul este sferic, de mărime

mică cu pieliţa groasă colorată negru-albăstrui, miezul este zemos, must necolorat şi cu gust

specific. Sămânţa este mijlocie, cu şalaza mare, uşor ovală, cu rostru gros.


Pinot noir are o vigoare mijlocie către mică şi se comportă bine în combinaţie cu

portaltoii Chasselas x Berlandieri 41 B, Riparia gloire, SO4, 3309 C, Teleki 8 B. Se adaptează

foarte bine climatului temperat continental, cele mai bune vinuri se obţin pe terenuri

calcaroase, necesită 2300 – 34000C pentru încheierea ciclului vegetativ, pe care le acumulează

în 155-170 zile. Dezmugureşte devreme, ceea ce îl face sensibil la gerurile târzii de primăvară

şi are o coacere timpurie, fiind preferat în regiuni cu climă răcoroasă. La noi în ţară,

dezmugurirea are loc în aprilie - prima decadă a lunii mai, iar înfloritul se declanşează în

ultima decadă a lunii mai.

Prezintă foarte rar fenomenul de meiere şi mărgeluire, temperaturile scăzute şi

umiditatea ridicată în perioada înfloritului împiedică în bună măsură legarea boabelor

reducând în mod considerabil viitoare recoltă. Dovedeşte o rezistenţă mare la secetă şi ger

(-22 0 : -24

0 C), fiind foarte sensibil la boli, la atacul manei şi putregaiului cenuşiu, datorită

compactităţii mari a ciorchinelui, infestarea cu Botrytis reduce în mare parte caracterul

varietal al soiului şi adaugă arome speciale care nu sunt potrivite vinurilor de Pinot noir.

Fertilitatea soiului Pinot noir este destul de bună, înregistrând valori ale c.f.a de la 1,22 la 1,4

şi c.f.r. de 0,70 la 0,9.


Soiul având o vigoare mică de creştere şi încărcătura de ochi repartizată la unitatea de

suprafaţă este mică: 12-14 ochi/m2 la Murfatlar şi 16-18 ochi/m

2 la Valea Călugărească

reacţionând foarte bine la Cordonul speronat, Guyot multiplu, Cordon cazenave, etc. Tăierea

cea mai potrivită este tăierea mixtă, cu coarde lungi de 10-12 ochi şi o încărcătură de 10-18

ochi/m2, (Marinela Stroe, 2005). Se recomandă un desfrunzit parţial înainte de recoltare cu 3-

5 zile, pentru a micşora atacul de mucegai, iar în anii ploioşi se recomandă recoltatul în două

reprize, la interval de o săptămână.


Soiul se remarcă printr-o timpurietate medie, maturându-şi strugurii în de epoca a IV-a

-V-a. Pârga debutează în a III –a decadă a lunii iulie - prima decadă a lunii august. Maturitatea

deplină se realizează în a II-a decadă a lunii septembrie. Are un strugure de mărime mică,

greutatea în jur de 80 grame, iar greutatea a 100 de boabe variază între 110 şi 126 grame

Concentraţia medie a zaharurilor la maturitatea tehnologică este cuprinsă între 226g/l – 250g/l

şi are aptitudini mari de supramaturare atingând 260 g/l, aciditatea este cuprinsă între 5,8 –

6,0g/l acid tartric, 3-5 g/l H2SO4, iar cantitatea de antociani oscilează în funcţie de condiţiile

climatice ale anului de cultură, între 600-1000mg/kg.

Producţia de struguri este relativ mică, oscilând între 4,5-9,0 t/ha, rareori mai mare,

funcţie de caracteristicile anului de recoltă.

Vinul obţinut prezintă o tărie alcoolică de 11-14,4 % vol. alcool fiind considerat soiul

cu cel mai ridicat potenţial alcoolic dintre soiurile pentru vinuri roşii de calitate superioară,

306

media înregistrând valoarea de 13,7 % vol. alcool. Prezenţa unei cantităţi mari de glicerol

imprimă vinului o anumită catifelare şi onctuozitate. La acest soi conţinutul în substanţe

colorante scade după trecerea a 5-15 zile de la maturarea deplină, de aceea culesul nu trebuie

întârziat.

Concluzionând, vinurile obţinute din soiul Pinot noir întrunesc calităţile cerute de

categoria vinurilor roşii superioare, dar în anii cu călduri excesive, intensitatea colorantă este

scăzută, însă şi atunci este apreciat ca şi materie primă pentru producerea vinurilor spumante.

SELECŢII CLONALE

Cunoscut şi cultivat de secole, soiul Pinot noir reprezintă exemplul cel mai sugestiv al

tipului soi-populaţie, care prezintă tipuri diferite, oferind posibilităţi largi de selecţie, fiind o

adevărată sursă de variabilitate intravarietală, variabilitate care se datorează în special

înclinaţiei lui către mutaţii.

Exploatând marea variabilitate a soiului Pinot noir în ţările cu tradiţie viticolă au fost

create numeroase selecţii clonale, obţinându-se peste 200 de versiuni clonale plantate în 1996,

numai în Franţa, iar în prezent există 50 de clone acceptate.

În România, la I.C.V.V. Valea Călugărească a fost obţinută şi omologată o singură

selecţie clonală, Pinot noir 5 Vl, în anul 1988, cu un potenţial oenologic ridicat. Valorile

principalilor indici de calitate şi cantitate obţinute, (acumulează peste 220g/l zaharuri, 546-

610 mg/kg antociani, iar aciditatea 3,2-5,1 g/l H2SO4), determină obţinerea unui vin de

calitate superioară. Practic această selecţie clonală, face parte din biotipul cu strugure mijlociu

ca mărime, de formă cilindro-conică, aripat. Prezintă un grad ridicat de legare a florilor, iar

meierea şi mărgeluirea sunt practic inexistente.

ZONARE

Aria culturii sale cuprinde centre viticole situate în principalele regiuni viticole ale

ţării noastre, în judeţele Prahova, Buzău, Dolj, Olt, Mehedinţi, Caraş Severin, Timiş, Arad,

Constanţa, etc. Soiul Pinot noir se cultivă în 36 de centre viticole, soi recomandat în 23 centre,

iar ca soi autorizat in 13 centre viticole.

Tabelul 10.30


Pinot noir 5 V. Călugărească comparativ cu populaţia

Nr.


Valea Călugărească

Clona 5 Populaţia

soiului






*după datele I.S.T.I.S.;

307

BURGUND MARE

Origine - Soiul provine din Europa centrală. Face parte

din Proles occidentalis. Se consideră a fi o variaţie

mugurală a soiului Pinot noir.

Sinonime - Blaufränkish, Grosser Burgunder,

Kekfrankos, Limberger.


Rozeta este uşor scămoasă de culoare verde cu nuanţă cafenie. Vârful lăstarului este

uşor scămos, verde-gălbui. Lăstarul este glabru, verde cu striuri fine roşietice. Inflorescenţa

este uniaxială, conică. Floarea este hermafrodită normală, cu 5 stamine, mai rar 6, normal

înclinate, ovarul de culoare verde-închis, cu 2 loji şi 4 ovule, de formă aproape sferică.

Cârceii sunt verzi, glabri, bifurcaţi.

Frunza adultă este întreagă sau uşor trilobată, cu limb neted şi glabru. Sinusurile

laterale sunt slab marcate, în formă de V, iar sinusul peţiolar este în formă de „V” sau liră.

Dinţii sunt mici, cu margini rotunjite. Nervurile sunt verzi, evidente, iar peţiolul este de

culoare verde-roşietic, glabru mai scurt decât lungimea nervurii mediane, (foto pag. 361).

Strugurele este conic, uniaxial, compact. Bobul este sferic, de mărime mijlocie, cu

pieliţa groasă colorată negru-albăstrui şi miez zemos. Sămânţa este piriformă, de culoare

cafenie-roşietică, având 6-7 mm lungime şi 4 mm grosime, iar şalaza are formă de lacrimă.

Soiul Burgund mare se prezintă ca o populaţie din care s-au selectat trei biotipuri la

I.C.V.V.Valea Călugărească care prezintă struguri de forme diferite: conică, cilindrică şi

rămuroasă (laxă). Biotipurile se deosebesc nu numai după aspectul strugurilor şi a

productivităţii, ci şi sub aspectul calităţii recoltei, a caracterelor morfo-anatomice ale

grăunciorilor de polen şi a capacităţii de germinare a acestora.


Soiul Burgund mare se caracterizează printr-o vigoare mare de creştere, cu o perioadă

de vegetaţie destul de lungă de peste 185 de zile. Maturarea lemnului se face în proporţie de

75% şi manifestă toleranţă mijlocie la acţiunea temperaturilor scăzute, de până la –22 ºC şi

toleranţă bună faţă de secetă. Este sensibil la mană, dar s-a dovedit a fi rezistent la putregaiul

cenuşiu, oidium, eudemis, cochilis. Fertilitatea soiului este bună, formează 75% lăstari fertili,

iar coeficienţii de fertilitatea au valori de 1,1 cel relativ şi 1,6 cel absolut.


În plantaţiile viticole se practică forma de conducere semiînaltă cu cordoane bilaterale,

sistemul de tăiere mixt. În urma tăierilor se lasă pe butuc o încărcătura de ochi de până la 20

de ochi//m2, care se repartizează pe cordiţe scurte de 4-5 ochi şi pe cepi. Din practica viticolă

reiese că nu este un soi pretenţios nici faţă de lucrările şi operaţiile în verde, aplicându-se în

special cele cu caracter curent.


Strugurii soiului Burgund mare ajung la maturitate deplină la sfârşitul lunii

septembrie. Producţia obţinută variază între 16,5 t/ha la Valea Călugărească şi 21,9 t/ha la

Miniş cu acumulări de zaharuri înscrise în limitele 174-191 g/l, foarte rar urcând până la 225

g/l şi prezintă o aciditate totală a mustului uşor ridicată care variază între 5,5 şi 6,0 ‰.

308

Soiul Burgund mare se comportă în unii ani modest, ca un soi de consum curent, cu

producţii în jur de 19-20 t/ha şi acumulări de 165 g/l zaharuri.

Vinul obţinut este sub nivelul soiului Merlot şi nu atinge performanţele calitative ale

acestuia.

ZONARE

Se cultivă pe suprafeţe destul de mari (4 centre viticole) ca soi recomandat (Recaş,

Silagiu, Miniş şi Măderat) şi în 42 centre ca soi autorizat (jud. Tulcea, Teleorman, Călăraşi,

Dolj, Mehedinţi, Buzău, Prahova, Argeş şi Constanţa).

BLAUERZWEIGELT

Origine - Soiul a fost obţinut în Austria de F. Zweigelt la

staţiunea Klosterneuburg prin hibridarea sexuată între

soiurile Blaufränkish (Burgund) şi Saint Laurent.

Sinonime - Zweigelt blau, Rotburger.


Rozeta este scămoasă, alb-verzuie. Vârful lăstarului este pufos, de culoare verde-

gălbui. Lăstarul este glabru, verde cu striuri roşietice. Inflorescenţa este de formă cilindro-

conică, uniaxială. Floarea este hermafrodită funcţional normală. Cârceii sunt verzi, glabri.

Frunza adultă este glabră, cu smocuri de peri rigizi pe faţa inferioară, pentalobată, de

mărime mijlocie, cu limb rotunjit şi uşor ondulat. Sinusurile laterale sunt de profunzime

medie, cu lumen de formă ovoidală. Sinusul peţiolar este deschis, sub forma unei lire largi,

cu baza rotundă. Dinţii sunt de mărime mijlocie, cu laturi uşor rotunjite. Nervurile sunt verzi,

cu o uşoară coloraţie antocianică spre bază, iar peţiolul este uşor scămos, verde-roşietic.

Strugurele este compact, conic, aripat, de mărime mijlocie. Bobul este sferic, mijlociu

ca mărime, cu pieliţa de culoare roşie închis şi miez zemos, (foto pag. 362).


Soiul se caracterizează printr-o vigoare mare de creştere şi perioadă lungă de

vegetaţie. Faţă de factorii climatici, manifestă toleranţă destul de bună la ger (până la -22 ºC),

dar şi la secetă, iar în ceea ce priveşte rezistenţa la bolile criptogamice, este tolerant la oidium

şi la putregaiul cenuşiu. În unii ani manifestă fenomenul de meiere şi mărgeluire, fără să

producă pagube notabile. Are o fertilitate medie, formează 65-71% lăstari fertili, iar valorile

celor doi coeficienţi de fertilitate au valori cuprinse între 0,8-1,0 cel relativ şi 1,1-1,5 cel

absolut.


În plantaţii, soiul Blauerzweigelt se comportă bine pe tipul de tăiere Guyot pe

semitulpină, Guyot multiplu, sistemul de tăiere mixt, iar dintre portaltoi, afinitate cea mai

mare o manifestă în combinaţie cu soiurile Kober 5 BB şi SO4-4.


Maturarea strugurilor are loc în epoca a VI-a, în a treia decadă a lunii septembrie la

Valea Călugărească şi după 15 octombrie la Blaj. La maturitatea deplină strugurii acumulează

în medie 185 g/l zaharuri, dar poate atinge valori de până la 205 g/l, pe fondul unei acidităţi

309

totale de 4,8 ‰. Greutatea medie a unui strugure este de 160 g, iar a 100 de boabe este de 175

g. Producţia se încadrează în limitele 14-17 t/ha, soiul având un potenţial productiv destul de

ridicat, (date I.S.T.I.S.).

Vinul obţinut se caracterizează printr-o compoziţie echilibrată cu o bună intensitate

colorantă, care îl situează în grupa soiurilor pentru vinuri roşii de calitate. În unii ani, când

acumulările în antociani nu sunt optime, în aceeaşi măsură se pot obţine şi vinuri roze.

ZONARE

A fost introdus şi autorizat în cultură în podgoriile recunoscute pentru favorabilitatea

cultivării soiurilor pentru vinuri de calitate: Valea Călugărească, Miniş, Murfatlar, Ştefăneşti-

Argeş, Odobeşti, Sâmbureşti, fiind încercat şi în alte areale viticole favorabile culturii

soiurilor pentru vinuri roşii de calitate.





a) Precizaţi care sunt soiurile pentru vinuri roşii superioare din

sortimentul mondial.

b) Care dintre aceste soiuri ocupă cele mai mari suprafeţe în ţara

noastră?


învăţare.



BUSUIOACĂ DE BOHOTIN

Origine - Se pare că provine din Grecia de unde s-a răspândit

în principalele ţări vestice ale Europei. La noi în ţară a fost

descoperit şi înmulţit în anii 1926-1928 de profesorul Hogaş în

localitatea Bohotin.

Sinonime - Muscat rouge de Frontignan, Muscat fioletovâi,

Muscat violet cyperius.


Rozeta este scămoasă, de culoare verde-deschis cu nuanţă liliachie.Vârful lăstarului

este pufos, verde-gălbui. Lăstarul este scămos, verde cu striuri roşietice. Inflorescenţa este

cilindro-conică, de mărime mijlocie. Floarea este hermafrodită normală de tipul 5, uneori cu

abateri către tipul 6 sau 7. Are ovarul de culoarea verde, cu 2-3 loji şi 4-6 ovule. Cârceii sunt

verzi.

310

Frunza adultă este mijlocie, cu 3-5 lobi cu scame rare pe faţa inferioară, existente mai

ales pe nervuri. Sinusurile laterale superioare sunt înguste cu lumen elipsoidal, iar sinusul

peţiolar este uneori închis prin suprapunerea lobilor, alteori în formă de liră. Liziera este

caracteristică şi este formată din dinţi cu margini drepte, cu mucroni de culoare gălbuie.

Nervurile sunt verzi cu o coloraţie uşor roşietică spre bază, iar peţiolul este roşietic, mai scurt

decât nervura mediană.

Strugurele este foarte compact, cilindric. Bobul este sferic, mijlociu, cu pieliţa

colorată violet închis cu nuanţe vineţii, miezul crocant şi cu o aromă puternică de muscat,

(foto pag. 362). Sămânţa are în medie 6 mm lungime şi 3 mm lăţime, fiind de culoare cafenie

deschisă, cu şalaza ovală, proeminentă şi rostrul subţire, retezat oblic.


Soiul prezintă vigoare mijlocie de creştere, cu maturarea strugurilor în epoca a IV-a,

având mari aptitudini de supramaturare. Fertilitatea soiului se înscrie în clasă medie, formează

în jur de 60% lăstari fertili, valorile cei doi coeficienţi de fertilitate sunt cuprinse între 0,3-0,6

cel relativ şi 1,0-1,23 cel absolut.

Soiul Busuioacă de Bohotin are cerinţe mari faţă de factorii ecopedoclimatici, de unde

rezultă şi plasticitatea sa ecologică foarte mică, comparativ cu soiurile Tămâioasă românească

şi Muscat Ottonel. Se distinge şi prin sensibilitate mai mare la boli şi dăunători dar şi

intemperii (grindină).


Maturitatea deplină a strugurilor are loc începând cu cea de a doua decadă a lunii

septembrie, perioadă până la care acumulează 180-200 g/l zaharuri, având totuşi un potenţial

de acumulare al zaharurilor mult mai scăzut decât soiul Tămâioasă românească. Faptul că este

foarte sensibil la atacul de putregaiul cenuşiu, cu greu poate fi supus supramaturării. Soiul

realizează producţii mici, cantitativ nu depăşesc 7-9 t/ha.

Vinul obţinut este un vin aromat, de culoare rubinie cu diferite nuanţe şi se încadrează

atât în categoria vinurilor de calitate superioară demi-dulci cât şi dulci.

Tabelul 10.31


Busuioacă de Bohotin Clona 26 Pietroasa comparativ cu populaţia

Nr.


Centrul viticol Pietroasa

Busuioacă de

Bohotin

populaţia

Clona 26

Pietroasa






*după I.S.T.I.S.;

311

SELECŢII CLONALE

În cadrul S.C.D.V.V Pietroasa, în anul 2000, a fost omologată selecţia clonală

Busuioacă de Bohotin 26 Pietroasa, care depăşeşte populaţia printr-un spor de producţie

semnificativ şi o aromă mai pregnantă de muscat.

ZONARE

Soiul se caracterizează printr-o plasticitate ecologică mică, întâlnindu-se în cultură în

trei centre viticole: Bohotin (jud. Iaşi), Huşi (jud. Vaslui) şi Pietroasa (jud. Buzău).

11.16. Soiuri noi create în România pentru vinuri roşii de masă şi vinuri roşii superioare

11.16.1. Soiuri noi create în România pentru vinuri roşii de masă

ARCAŞ

Origine - A fost creat la S.C.V.V. Iaşi prin hibridarea

sexuată între soiurile Cabernet Sauvignon şi Băbească

neagră de către un colectiv de cercetători condus de

Vârnă P., şi a fost omologat în 1985.


Rozeta este scămoasă, verde-albicioasă, cu marginile liliachii. Floarea este

hermafrodită funcţional normală. Frunza adultă este mijlocie ca mărime, pentalobată şi

uneori septalobată, glabră. Sinusurile laterale superioare sunt închise, adesea cu pinteni în

lumen (caracter luat de la Băbească neagră). Sinusul peţiolar este închis ovoidal. Dinţii sunt

mijlocii ca mărime, cu marginele rotunjite. Strugurele este mic, de formă conică, lax. Bobul

este mic, sferic,cu pieliţa colorată roşu închis.

CARACTERE AGROBIOLOGICE ŞI TEHNOLOGICE

Soiul Arcaş are o vigoare medie de creştere şi îşi maturează strugurii în epoca V-a.

Manifestă toleranţă la temperaturile scăzute din timpul iernii, până la minus 22°C. Are o

rezistenţă bună la boli, (făinare şi mană) şi foarte bună la putregaiul cenuşiu. Fertilitatea este

bună, formează un procent de 58-77% lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate au valori

medii de 0,8 cel relativ respectiv 1,1-1,6 cel absolut.

Greutatea medie a unui strugure variază de la un an la altul, 100-185 g, greutatea a 100

de boabe este cuprinsă între 100-120g, iar potenţialul de acumulare a zaharurilor este de

170g/l, însoţite de o aciditate a mustului de 5,6‰. Producţia de struguri obţinută este mică, în

jur de 6t/ha, din care se obţine un vin roşu de masă. (date I.S.T.I.S.). Calităţi: Producţie

constantă şi o rezistenţă mai bună la putregaiul cenuşiu comparativ cu genitorii.

BALADA

Origine - Soiul a fost creat prin hibridare sexuată din

soiurile Băbească neagră x Pinot noir la S.C.V.V.

Odobeşti, de către Margareta Bădiţescu, Varga N.,

Zaharia Victoria, Coman Gh. şi a fost omologat în 1994.


Rozeta este pufoasă, de culoare alb-gălbuie, cu marginea roşietică. Floarea este

hermafrodită funcţional normală. Frunza adultă este glabră, întreagă sau trilobată, cu

sinusuri laterale deschise sub forma literei U şi mai rar deschis în liră, iar sinusul peţiolar

312

este deschis. Strugurele este mijlociu ca mărime, uşor aripat, conic, de compactitate medie.

Bobul este mic, sferic, cu pieliţa de culoare neagră, de grosime mijlocie şi cu miez suculent.


Soiul Balada are vigoare mijlocie de creştere, iar perioada de vegetaţie activă de la

dezmugurit la maturarea deplină este de 150-170 de zile şi îşi maturează strugurii în epocile a

V – VI. Are o comportare bună la factorii de mediu- la secetă, ger, pe de o parte, şi la boli şi

dăunători – mană, putregaiul cenuşiu, făinare, acarieni, pe de altă parte. Fertilitatea soiului

este bună, cu valorile medii ale celor doi coeficienţi de fertilitate de 0,8 cel relativ şi 1,3 cel

absolut. Autorii recomandă în plantaţii forma de conducere semiînaltă, neprotejată sau

semiprotejată, cu o încărcătură de 12-15 ochi/m2 repartizată pe cordiţe de 5-6 ochi.

Greutatea medie a unui strugure variază de la un an la altul şi de la un areal la altul,

150 g la Odobeşti, 205 g la Ştefăneşti, greutatea a 100 de boabe variază de asemenea între 170

-180 g, la un potenţial constant de acumulare a zaharurilor a căror valoare este cuprinsă între

201 - 206g/l, însoţite de o aciditate a mustului de 5,6‰ – 6,3‰. Producţia de struguri obţinută

este mare, 15-16t/ha, din care se obţine un vin roşu de masă şi în unii ani vinuri de calitate

(date I.S.T.I.S.). Calităţi: Producţie constantă şi ridicată.

CODANĂ

Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Odobeşti prin hibridare

sexuată între Băbească neagră şi Fetească neagră de un

colectiv condus de Popescu Gh. şi omologat în anul 1975.


Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă. Floarea este hermafrodită funcţional normală.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, uşor scămoasă, iar pe partea inferioară

prezintă smocuri de peri rigizi pe nervuri. Sinusurile laterale superioare sunt profunde, cu

închise ovoidal, iar cele inferioare au în general formă elipsoidală. Sinusul peţiolar este

deschis în formă de liră. Dinţii sunt mari, cu margini drepte şi mucronaţi. Ca şi particularitate,

în lumenul sinusurilor laterale sau în cel peţiolar se întâlneşte câte un dinte, caracter preluat de

la soiul genitor, Băbească neagră. Strugurele este de mărime mijlocie, de formă conică, cu

primele ramificaţii mai bine dezvoltate, compact. Bobul este sferic sau uşor discoidal,

mijlociu ca mărime, cu pieliţa groasă, colorată roşu închis.


Soiul Codană are o vigoare mare de creştere, cu maturarea strugurilor în epoca a VI-a.

Are o comportare bună la factorii de mediu, o toleranţă mare la ger (până la minus 24ºC),

rezistă bine la secetă şi la boli. Fertilitatea soiului este bună, se aseamănă cu soiul Băbească

neagră, formează 63% lăstari fertili, cu valori medii ale celor doi coeficienţi de fertilitate de

0,8 cel relativ şi 1,3 cel absolut. Productivitatea ridicată şi randamentul ridicat în must sunt tot

două caracteristici pe care le-a preluat de la Băbească neagră. Cu soiul Fetească neagră se

aseamănă prin timpurietate şi toleranţă bună la principalele boli criptogamice.

Greutatea medie a unui strugure variază de la un areal la altul, 132 g la Odobeşti, 170g

la Bucureşti, greutatea a 100 de boabe variază de asemenea între 163 -280 g, iar acumulările

în zaharuri sunt de 175-182g/l, însoţite de o aciditate a mustului de 5,9‰ – 6,1‰. Producţia

de struguri obţinută este mare, 12-20 t/ha, din care se obţine un vin roşu de masă, un vin

313

echilibrat cu 10,7% vol. alcool, aciditate 5,8 g/l şi 21,9 g/l extract sec nereducător (date

I.S.T.I.S.). Calităţi: Producţia obţinută se remarcă prin constanţă şi prin cantitate.

CRISTINA

Origine - A fost creat la S.C.V.V. Murfatlar prin

hibridarea sexuată a soiurilor: Chardonnay şi Băbească

neagră, de către Ionescu A. şi Oşlobeanu M. şi omologat

în 1993.


Rozeta este scămoasă, de culoare verde-gălbuie. Floarea este hermafrodită normală.

Frunza adultă este de mărime mijlocie, cuneiformă, pentalobată. Pe faţa superioară este

colorat verde închis, gofrat şi are profil involut. Sinusurile laterale superioare sunt deschise

în formă literei V, iar sinusul peţiolar este închis ovoidal. Dinţii sunt mici, cu marginile

drepte. Pe faţa inferioară a limbului prezintă peri rari între nervuri. Strugurele este uniaxial,

cilindro-conic, uneori aripat, de mărime mică-mijlocie şi de compactitate medie. Bobul este

sferic, mic-mijlociu, cu pieliţa colorată roşie-violet (culoarea fiind neuniformă), groasă, cu

punct pistilar aparent, miez zemos, necolorat.


Soi de vigoare mijlocie, cu maturare în epoca a V-a. Manifestă toleranţă la

temperaturile scăzute din timpul iernii, până la minus 22°C şi la secetă are o rezistenţă bună.

Mărgeluieşte destul de mult, aproximativ -20% din totalul boabelor normale. Prezintă

rezistenţă atât la mană cât şi la putregaiul cenuşiu, dar este puternic atacat de făinare.

Fertilitatea soiului este mijlocie, formează 58% lăstari fertili, iar coeficienţii de

fertilitate au valori medii de 0,8 cel relativ şi 1,3 cel absolut.

Greutatea medie a unui strugure variază cu arealul, 176 g (V. Călugărească) - 191g

(Murfatlar) greutatea a 100 de boabe este cuprinsă între 151-154g, iar potenţialul de

acumulare a zaharurilor este de 196g/l, însoţite de o aciditate a mustului de 5,8‰.

Producţia de struguri obţinută este în medie de 12-15t/ha, din care se obţine un vin

roşu de masă, uneori vinuri de calitate superioară (12,2% vol. alcool) bine apreciate din punct

de vedere organoleptic datorită conţinutului bun în extract nereducător (24,34 g/l), polifenoli

(2,3 g/l) şi o intensitate colorantă bună (0,436), (date I.S.T.I.S.). Calităţi: Producţie mare şi de

calitate, dar sensibil la făinare.

HAIDUC

Origine - Soiul a fost obţinut la Universitatea Agronomică

din Craiova de către prof. Zăvoi Aurel şi prof. Gheorghiţă

M., prin hibridare sexuată între soiurile Roşioară şi

Cabernet Sauvignon şi a fost omologat în anul 1988.


Rozeta este scămoasă, alb-verzuie, cu marginile carminii. Floarea este hermafrodită

funcţional normală. Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, de culoare verde

închis, scămoasă, cu peri scurţi pe nervuri. Sinusurile laterale sunt închise cu lumen ovoidal,

în care se află deseori şi pinteni. Sinusul peţiolar este închis circular. Dinţii sunt de mărime

314

mijlocie cu marginile drepte. Lăstarii au creştere erectă. Strugurele este cilindro-conic, aripat,

compact. Bobul este mic, troncovoidal, cu pieliţa colorată negru-albăstrui şi cu miez zemos,

slab colorat.


Soiul Haiduc are vigoare mijlocie de creştere şi îşi maturează strugurii în epoca V-a.

Rezistenţa la secetă şi temperaturi scăzute este bună. În ce priveşte comportarea faţă de boli:

este tolerant la mană, prezintă o rezistenţă mijlocie la oidium şi rezistenţă mare la putregaiul

cenuşiu. Fertilitatea soiului este bună, cu valorile medii ale celor doi coeficienţi de fertilitate

în limitele: 1,1 cel relativ şi 1,38 cel absolut.

Greutatea medie a unui strugure variază de la un areal la altul, 113 g Sâmbureşti, 180

g la Bucureşti, greutatea a 100 de boabe variază de asemenea între 150 -152g, iar cantitatea de

zaharuri acumulată se înscrie în intervalul 184-193g/l, însoţite de o aciditate a mustului de

4,0‰ – 5,4‰. Producţia de struguri obţinută este mare, 24 t/ha, din care se obţine un vin de

masă, cu o tărie alcoolică de 10,6% vol. alcool şi o intensitate colorantă ridicată.

A fost introdus în sortimentul din zona nisipurilor din sudul Olteniei (date I.S.T.I.S.).

Calităţi: Producţie mare şi constantă. Are o rezistenţă bună la ger şi prezintă o creştere erectă

a lăstarilor.

PANDUR

Origine - Soiul a fost obţinut de către prof. Zăvoi Aurel

prin hibridarea sexuată a soiurilor Roşioară x Cabernet

Sauvignon la Universitatea Agronomică din Craiova şi a

fost omologat în anul 1988.


Rozeta este scămoasă, alb-verzuie, cu marginea carminie. Floarea este hermafrodită

normală. Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, cu contur pentagonal, cu

sinusurile laterale superioare variabile ca formă şi ca profunzime: ovoidal deschise sau

închise. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră largă. Nervurile sunt roşietice spre bază.

Frunza este uşor gofrată pe faţa superioară cu pubescenţă mai accentuată decât la soiul

Haiduc. Dinţii mijlocii ca mărime şi au marginile uşor rotunjite. Peţiolul este roşietic şi

glabru. Strugurele este uniaxial, de formă cilindro-conică, de compactitate medie. Bobul este

mic, ovoid, de culoare neagră-albăstruie.


Soiul Pandur are o vigoare mijlocie - mare de creştere, cu maturarea strugurilor în

epoca a V-a. Are o comportare bună la factorii de mediu, o toleranţă bună la ger (până la

minus 24ºC), rezistă bine la secetă şi la boli, din care amintim: foarte bună rezistenţă la

putregaiul cenuşiu şi bună la mană şi făinare.

Fertilitatea soiului este bună, cu valori medii de 1,2 coeficientul de fertilitate relativ,

respectiv 1,5 coeficientul de fertilitate cel absolut.

Greutatea medie a unui strugure este de 103g, greutatea a 100 de boabe variază între

146 -164g, iar acumulările în zaharuri înregistrate variază între 178-205g/l, însoţite de o

aciditate a mustului de 4,6‰ – 6,4‰. Producţia de struguri obţinută este mare, 20 t/ha, din

315

care se obţine un vin roşu de masă, cu o intensitate colorantă ridicată, o tărie alcoolică de

10,3% vol., aciditate de 4,4 g/l şi 22,3 g/l extract sec nereducător (date I.S.T.I.S.).

Calităţi: producţie mare şi constantă şi o rezistenţă bună la ger şi la putregaiul cenuşiu.

ŞIRIAN

Origine - A fost obţinut prin hibridarea sexuată dintre

soiurile Roz de Miniş şi Alicante Bouschet, la SCDVV

Miniş, autori Duma M. şi colab. şi a fost omologat în anul

2006.


Rozeta este de culoare verde cu nuanţe arămii, uşor peroasă. Floarea este

hermafrodită normală. Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, cu contur

pentagonal, cu peri scurţi pe partea inferioară a limbului. Sinusurile laterale sunt în general

închise ovoidal, iar sinusul peţiolar este deschis în formă de liră, cu dinţii sunt mijlocii cu

marginile drepte. Strugurele este uniaxial, conic, foarte compact. Bobul este mic, sferic, de

culoare neagru-violaceu, acoperit cu un strat gros de pruină, cu pulpa colorată şi zemoasă, cu

gust plăcut.


Soi de vigoare mijlocie, care îşi maturează strugurii în epoca a V-a. Are o ferilitate

bună, formează 65% lăstari fertili, toleranţă medie la ger şi secetă, rezistenţă bună la

putregaiul cenuşiu al strugurilor şi rezistenţă bună la mană şi făinare. Producţiile obţinute sunt

mijlocii, 12-16t/ha, cu acumulări în zaharuri de 180-200 g/l. Se obţine un vin sec, intens

colorat, bun pentru cupajarea cu alte soiuri mai slab acumulatoare de antociani sau la

obţinerea de sucuri naturale (date I.S.T.I.S.). Soiul este recomandat pentru diversificarea

sortimentului din principalele centre viticole ale Regiunii viticole a Dealurilor Banatului.





a) Care sunt soiurile noi create în România pentru vinuri roşii de

masă?

b) Precizaţi care dintre aceste soiuri în unii ani pot da recolte de

calitate (se pot obţine vinuri de calitate).


316

11.16. 2. Soiuri noi create în România pentru vinuri roşii superioare

AMURG

Origine - Soiul a fost creat la S.C.V. Blaj prin hibridarea

sexuată intraspecifică între soiurile Muscat de Hamburg

şi Cabernet Sauvignon de către Csavossy Gh. şi omologat

în anul 1989.


Rozeta este alb-verzuie, pufoasă. Floarea este hermafrodită normală. Frunza adultă

este rotundă, mare, cu 3-5 lobi, slab scămoasă pe faţa inferioară. Sinusuri laterale sunt

circular închise, iar cel peţiolar are formă de liră. Punctul peţiolar este roşietic. Liziera este

formată din dinţi mari şi ascuţiţi. Strugurele este de mărime mijlocie, cilindro-conic, aripat,

compact. Bobul este ovoidal, uşor alungit, de culoare roşie-albăstrie şi are miez zemos.


Soi de vigoare mijlocie spre mare, cu maturarea strugurilor în epoca a V-a. Manifestă

toleranţă la temperaturile scăzute din timpul iernii, până la minus 22°C şi prezintă rezistenţă

atât la mană cât şi la putregaiul cenuşiu.

Fertilitatea soiului este mijlocie, formează doar 34% lăstari fertili, iar coeficienţii de

fertilitate au valori medii de 0,8 cel relativ şi 1,7 cel absolut. Greutatea medie a unui strugure

este de 260g, greutatea a 100 de boabe este cuprinsă de 261 g, iar potenţialul de acumulare a

zaharurilor este de 183g/l, însoţite de o aciditate a mustului de 5,1‰. Producţia de struguri

obţinută este în medie de 18t/ha, din care se obţine un vin care se poate folosi şi ca materie

primă pentru vinuri spumante de culoare roz, (date I.S.T.I.S.). Se caracterizează printr-un

conţinut de 11,9% volum alcool, 4,7‰ aciditate şi 19,5 g/l extract sec nereducător. Calităţi:

Producţie mare, constantă şi prezintă rezistenţă bună la boli şi ger.

MAMAIA

Origine - Soiul a fost obţinut la S.C.V.V. Murfatlar prin

hibridarea intraspecifică între Merlot şi

(Băbească neagră x Muscat Ottonel), de către Ionescu A.

şi Oşlobeanu M. şi a fost omologat în anul 1991.


Rozeta este scămoasă de culoare verde. Floarea este hermafrodită normală. Frunza

adultă este glabră, cu peri erecţi pe nervuri, de mărime mijlocie, pentagonală şi pentalobată,

de culoare verde închis. Profilul limbului este involut, cu ondulare între nervuri la nivelul

peţiolului, neted pe faţa superioară. Sinusuri laterale sunt profunde, cele superioare închise

cu lumen ovoidal, iar sinusul peţiolar este sub formă de liră. Dinţii sunt de mărime mijlocie,

cu marginile drepte. Strugurele este mic spre mijlociu, cilindro-conic, compact. Bobul este

mic, sferic, cu pieliţa de grosime mijlocie, colorat roşu-violet, cu miez zemos, necolorat,

franc.

317


Soiul Mamaia are o vigoare mijlocie - mare de creştere, cu maturarea strugurilor în

epoca a V-a. Are o comportare bună la factorii de mediu, (toleranţă bună la ger), o rezistenţă

mijlocie la mană şi putregaiul cenuşiu şi este sensibil la făinare. Fertilitatea soiului este bună,

60% lăstari fertili, cu valori medii ai coeficienţilor de fertilitate de 1,1-1,2 cel relativ,

respectiv 1,4-1,6 cel absolut.

Greutatea medie a unui strugure este de 135g la Murfatlar, 193g la Valea

Călugărească, iar greutatea a 100 de boabe nu depăşeşte 213g, iar acumulările în zaharuri

înregistrate nu variază cu arealul şi sunt relativ constante an de an - 194/l, însoţite de o

aciditate a mustului la fel de constantă, de 4,4‰ – 4,7 ‰.

Producţia de struguri obţinută este de maxim 13t/ha, din care se obţine un vin roşu În

anii favorabili se obţin vinuri de calitate superioară (14,6% vol. alcool) cu un conţinut în

extract nereducător de 27 g/l, polifenoli 1 g/l şi o intensitate colorantă bună (0,505), (date

I.S.T.I.S.). Poate fi utilizat ca materie primă în obţinerea vermuturilor. Calităţi: Soi pentru

vinuri aromate cu producţii ridicate, dar sensibil la făinare.

NEGRU AROMAT

Origine - Soiul a fost omologat de I.C.V.V. Valea

Călugărească în anul 1987 şi a fost obţinut de un colectiv

sub conducerea acad. Gherasim Constantinescu, din

fecundarea liberă a soiului Cabernet Sauvignon.


Rozeta este glabră, verde-cafenie. Floarea este hermafrodită normală. Frunza adultă

este de mărime mijlocie, pentalobată, cu profil revolut. Sinusurile laterale ca şi cel peţiolar

sunt deschise în formă de V. Pe faţa inferioară prezintă peri rari pe şi între nervuri. Dinţii sunt

scurţi cu marginile drepte. Strugurele este mic, compact, uniaxial, cilindric, uniaripat, de

compactitate mare. Boabele sunt neuniforme ca mărime, mici, sferice. Pieliţa este groasă,

rezistentă, colorată roşu-violaceu, iar miezul este zemos, necolorat, cu aromă specifică.


Soiul Negru aromat are vigoare mijlocie de creştere şi îşi maturează strugurii în epoca

a VI-a. Are o ferilitate bună, mijlocie, formează 60% lăstari fertili, iar coeficienţii de fertilitate

au valori de 0,8-1,1 cel relativ, respectiv 1,2-1,8 cel absolut. Prezintă toleranţă medie la ger şi

secetă, rezistenţă bună la boli (putregaiul cenuşiu al strugurilor, mană şi făinare).

Greutatea medie a unui strugure este de 136g, la Valea Călugărească, 155 g la

Bucureşti, greutatea a 100 de boabe variază între 152 -160g, iar acumulările în zaharuri

înregistrate sunt ridicate şi variază între 207-220g/l, însoţite de o aciditate a mustului destul de

constantă, de 4,5‰ – 4,8‰.

Producţia de struguri obţinută este destul de ridicată pentru categoria din care face

parte soiul (vinuri de calitate superioară) din care se obţine un vin roşu de calitate, aromat,

demidulce sau dulce. Conţine 12,9% vol. alcool, aciditate 4,9 g/l H2SO4, extract nereducător

12,5 g/l şi o intensitate colorată de 0,640, (date I.S.T.I.S.).

Calităţi: Producţie ridicată, de calitate care permite obţinerea unor vinuri intens

colorate.

318

NEGRU DE DRĂGĂŞANI

Origine - Soiul a fost obţinut la S.C.V.V. Drăgăşani prin

hibridarea sexuată a soiurilor Negru vârtos şi Saperavi şi

a fost omologat în anul 1993. Autori: Mircea Mărculescu

şi Mircea Vlădăşel.


Rozeta este galben-roşietică, scămoasă. Floarea este hermafrodită normală. Frunza

adultă este mijlocie, pentalobată, scămoasă, gofrată, cu profil involut. Sinusurile laterale

superioare au profunzime medie şi sunt deschise în formă de V, iar sinusul peţiolar este de

obicei închis. Dinţii sunt mici cu marginile drepte. Strugurele este uniaxial, bi sau triaripat,

gros la bază, mijlociu ca mărime, semicompact. Bobul este mijlociu, sferic, cu pieliţa de

grosime mijlocie colorată negru-albăstrui, miez zemos, nearomat şi incolor.


Soi de vigoare mijlocie, cu maturarea strugurilor în epoca a V-a. Manifestă toleranţă la

temperaturile scăzute din timpul iernii, până la minus 22°C şi la secetă are o rezistenţă destul

de bună. Prezintă rezistenţă bună la mană şi făinare şi foarte bună la putregaiul cenuşiu.

Fertilitatea soiului este bună, asemănătoare soiului Merlot, formează 65-75% lăstari fertili, iar

coeficienţii de fertilitate au valori de 0,8-1,1 cel relativ şi 1,2-1,7 cel absolut.

Greutatea medie a unui strugure variază cu arealul, 180-205 g, greutatea a 100 de

boabe este cuprinsă între 129-152g, iar potenţialul de acumulare a zaharurilor ridicat, cuprins

între 195 -199 g/l însoţite de o aciditate a mustului de 4,7‰. Autorii recomandă conducerea în

cordon bilateral cu o încărcătură de 35 ochi/butuc repartizată pe cepi şi cordiţe.

Producţia de struguri obţinută este în medie de 11-15t/ha, din care se obţine un vin cu

însuşiri organoleptice deosebite exprimate printr-un conţinut în extract nereducător de 26,6

g/l, polifenoli 2,08 g/l, tăria alcoolică de 12,25% vol. alcool şi o intensitate colorantă de

0,790, (date I.S.T.I.S.). Calităţi: Producţie relativ ridicată şi constantă, cu un conţinut ridicat în

polifenoli.

NOVAC

Origine - A fost obţinut la S.C.V.V. Drăgăşani prin

hibridare sexuată între soiurile Negru vârtos şi Saperavi

şi a fost omologat în anul 1987; autor: M. Mărculescu.


Rozeta este alb-verzuie, cu marginea slab liliachie, scămoasă. Floarea este

hermafrodită normală. Frunza adultă este glabră, de mărime mijlocie, pentalobată, cu

sinusuri laterale superioare închise ovoidal, iar sinusul peţiolar deschis sub formă de liră

largă. Dinţii sunt mărunţi cu margini uşor concav-convexe. Strugurele este mijlociu spre

mare, conic, compact, cu bobul mijlociu ca mărime, obovoidal, clorat negru-albăstrui şi cu

gust ierbos.


Soi de vigoare mare, cu maturarea strugurilor în epoca a V-a. Manifestă toleranţă

mijlocie la ger (rezistă la -22°C), are o rezistenţă destul de bună la bolile criptogamice.

319

Fertilitatea soiului este mijlocie, formează 57% lăstari fertili în medie, iar coeficienţii de

fertilitate au valori de 0,7-0,8 cel relativ şi 1,3-1,5 cel absolut.

Greutatea medie a unui strugure variază cu arealul, 217-251 g, greutatea a 100 de

boabe este cuprinsă între 210-264g, iar potenţialul de acumulare a zaharurilor este destul de

mare şi este cuprins între 212-215 g/l însoţite de o aciditate a mustului de 5,2‰-5,8 ‰.

Producţia de struguri obţinută este mare, variază cu arealul de cultură, astfel: 13 t/ha la

valea Călugărească, 17 t/ha la Bucureşti şi 24 t/ha la Drăgăşani. Soiul Novac, deşi un soi nou

obţinut, este recunoscut datorită calităţilor excepţionale ale vinurilor obţinute: un grad

alcoolic ridicat (12,7%), apropiat de al soiului Merlot, dar cu valori mai scăzute de extract

nereducător şi cenuşă, cu o bună intensitate colorantă, (date I.S.T.I.S.). Calităţi: Producţie

constantă şi ridicată şi coloraţie intensă a vinului.

ALUTUS

Origine - Soiul a fost obţinut la S.C.V.V. Drăgăşani prin

hibridarea sexuată a soiurilor Băbeacă neagră şi

Saperavi şi a fost omologat în anul 2003. Autor: Mircea

Mărculescu.


Rozeta este de culoare berde-bronzat, uşor scămoasă. Floarea este hermafrodită

normală. Frunza adultă este mică-mijlocie, întreagă sau trilobată, cuneiformă, cu scame rare

pe partea inferioară. Sinusurile laterale superioare au profunzime medie şi sunt închise

elipsoidal, iar sinusul peţiolar este deschis în formă de liră. Strugurele este uniaxial, biaripat,

semicompact. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa de grosime mijlocie colorată negru-albăstrui,

miez zemos, nearomat şi incolor.


Soiul se caracterizează prin vigoare mijlocie şi o bună comportare la ger, tolerant la

mană şi făinare, cu o fertilitate bună, 65-70% lăstari fertili. Alutus îşi maturează strugurii în a

doua jumătate a lunii septembrie (epoca V-a) şi are un potenţial ridicat de acumulare a

zaharurilor, 185-230 g/l şi o aciditate totală de 4,4-5,7 g/l, (date I.S.T.I.S.).

ZONARE

Soiul Alutus îmbogăţeşte sortimentul de soiuri pentru vinuri roşii de calitate în

podgoriile Drăgăşani şi Sâmbureşti.

OLIVIA

Origine - A fost creat la S.C.V.V. Valea Călugărească,

prin hibridarea sexuată dintre elita (Băbească neagră x

Pinot noir) x Pinot noir de către Valeria Culcea şi colab.

şi omologat în anul 2003.


Rozeta este verde-gălbuie, uşor scămoasă. Floarea este hermafrodită normală. Frunza

adultă este de mărime mijlocie spre mare, uşor cuneiformă. Pe faţa superioară este colorat

320

verde verde clar, iar pe faţa inferioară este slab scămoasă. Sinusurile laterale sunt deschise în

formă de V, iar sinusul peţiolar este în formă de liră cu baza ascuţită. Strugurele este

uniaxial, cilindro-conic, uneori aripat, de mărime mică-mijlocie, de compactitate medie.

Bobul este mic, sferic, cu pieliţa groasă, de culoare neagră azurie, cu miez zemos, necolorat.


Soi de vigoare mijlocie, cu maturare în epoca a V-a, în ultima parte a lunii septembrie.

Comportarea la ger este bună, dar este sensibil la secetă. Prezintă toleranţă la mană şi

putregaiul cenuşiu, dar este puternic atacat de făinare. Fertilitatea soiului este bună,

manifestată printr-un procent de lăstari fertili de 65-75%. Soiul Olivia asigură producţii

mijlocii, vinurile obţinute sunt de vinuri de calitate (12,2% vol. alcool) bine apreciate din

punct de vedere organoleptic, (date I.S.T.I.S.).

ZONARE

Recomandat în completarea sortimentului pentru vinuri roşii de calitate în podgoriile

Dealu Mare şi Ştefăneşti - Argeş.

Rezumat

În general, soiurile de struguri de vin prezintă o gamă largă de însuşiri şi

caracteristici agrobiologice şi tehnologice, iar acestea se deosebesc în funcţie de

direcţia de producţie a acestora.

Comparativ cu soiurile de struguri pentru masă, care sunt în general

viguroase şi foarte viguroase, soiurile de struguri pentru vin se caracterizează în

general, prin creşteri vegetative moderate, cu unele excepţii: Galbenă de Odobeşti,

Cadarcă, Sangiovese,Fetească neagră, etc. Marea majoritate a acestor soiuri au o

perioadă mijlocie de vegetaţie (circa 170 - 180 zile), ca urmare, maturarea lemnului

coardelor toamna este mult mai bună, determinând în acest fel o mai bună rezistenţă

la ger.





a) Enumeraţi soiurile noi create în România pentru obţinerea

vinurilor roşii de calitate.

b) Precizaţi care dintre aceste soiuri au cel mai mare potenţial de

acumulare a substanţelor colorante?


învăţare.

321

În ceea ce priveşte cerinţele faţă de întreg ansamblu factorilor

ecopedoclimatici, acestea au cerinţe mici faţă de resursele heliotermice şi

hidrotermice, motiv pentru care acestea ocupă areale viticole mult mai mari, în

cadrul cărora îşi manifestă un potenţial productiv ridicat. De asemenea, pentru

factorii apă şi elemente nutritive din sol, prezintă cerinţe mult mai mici, comparativ

cu soiurile de struguri pentru masă, putând valorifica mult mai economic terenurile

sărace, solurile pietroase, calcaroase, nisipoase, etc., soluri pe care soiurile de

struguri pentru masă dau rezultate mult mai slabe.

Dintre rezistenţele biologice, amintim: rezistenţa la ger, (rezistă până la -

220C) şi au o toleranţă medie la secetă. Prezintă sensibilităţi medii la majoritatea

bolilor şi dăunătorilor specifice soiurilor Vitis vinifera cum ar fi: mană, oidium,

putregaiul cenuşiu, antracnoză, viespi, afide, etc.

În ceea ce priveşte maturarea strugurilor – se cunosc 3 epoci de maturare

(timpurie, mijlocie, târzie), practic epocile III-VI, cele mai multe dintre acestea,

încadrându-se în epocile IV-V. În practica viticolă se consideră că, soiurile de

calitate se maturează la 2-3 săptămâni după soiul Chasselas doré şi soiurile de mare

producţie la 5-6 săptămâni după soiul Chasselas doré.

Pentru soiurile de struguri pentru vin, raportul între cantitate şi calitate se

corelează negativ, în sensul că unei producţii mari îi corespunde o acumulare mai

mică de zaharuri şi invers. Din acest punct de vedere, soiurile de struguri pentru vin

se împart în: soiuri de mare producţie (Galbenă de Odobeşti, Zghihară de Huşi) şi

soiuri de calitate sau de înaltă calitate (Chardonnay, Pinot gris, Riesling italian,

etc.).



a) Soiurile autohtone pentru vinuri albe de masă sunt: Crîmpoşie, Galbenă de Odobeşti,

Plăvaie, Zghihară de Huşi, Iordană, Creaţă, Mustoasă de Măderat, Majarcă albă etc.

b) Din anumite soiuri autohtone se obţin vinuri materie primă pentru spumante şi distilate

învechite, şi anume: Plăvaie, Zghihară de Huşi, Iordană, Mustoasă de Măderat.


a) Soiurile pentru vinuri albe de masă zonate în România sunt: Aligote şi Neuburger.

b) Dintre cele două soiuri, Aligoté se cultivă pe suprafeţe destul de mari, cu precădere în

Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei, în nordul Dobrogei şi pe terenurile nisipoase din

judeţele Tulcea, Brăila şi Buzău.


a) Soiurile autohtone destinate obţinerii vinurilor albe de calitate se caracterizează printr-

un mare potenţial de acumulare al zaharurilor, iar în cele ce urmează vor fi enumerate în

ordine descrescătoare: Grasă de Cotnari (circa 300 g/l), Fetească albă (220-240 g/l),

Fetească regală (215 g/l).

322

b) În ceea ce priveşte suprafeţele ocupate de soiurile Fetească albă şi Fetească regală,

acesta din urmă, având o mare plasticitate ecologică, dar şi datorită producţiilor ridicate

obţinute, se cultivă în foarte multe areale viticole (129), chiar şi în areale caracterizate

printr-un ecoclimat mai puţin favorabil cultivării soiurilor albe de calitate.


a) Soiurile din sortimentul mondial cultivate pentru obţinerea vinurilor albe de calitate

superioară, sunt: Riesling italian, Pinot gris, Gros Sauvignon, Petit Sauvignon,

Chardonnay, Furmint, Muscadelle, Traminer roz, Ezerfürtü etc., iar dintre acestea cel mai

cultivat este soiul Riesling italian (88 centre viticole).

b) Diferenţele întâlnite între soiurile Gros Sauvignon şi Petit Sauvignon sunt de natură

morfologică (la nivel de frunză şi strugure), dar şi la nivel de potenţial de acumulare a

zaharurilor, precum şi în ceea ce priveşte rezistenţele la boli şi la dăunători. Se distinge

soiul Petit Sauvignon, printr-o calitate mai bună a producţiei, iar soiul Gros Sauvignon

printr-o producţie mai mare.


a) Soiurile cultivate în România pentru obţinerea vinurilor albe aromate sunt: Muscat

Ottonel şi Tămâioasă românească.

b) Datorită plasticităţii ecologice ridicate Muscat Ottonel se cultivă în aproape toată ţara şi

ocupă cea mai mare suprafaţă pentru direcţia de producţie în care se încadrează (vinuri

albe aromate de calitate superioară).


a) Soiurile noi obţinute în România pentru obţinerea vinurilor albe de masă sunt: Astra

(Fetească regală), Băbească gris (Băbească neagră), Mioriţa (Coarnă albă), Unirea

(Crâmpoşie x Muscat Ottonel).

b) Soiul Băbească gris a fost obţinut din fixarea unei mutaţii valoroase, a soiului

Băbească neagră, practice o variaţie mugurală a acestuia.


a) Soiurile noi obţinute în România pentru obţinerea vinurilor albe de calitate superioară

sunt: Alb aromat, Aromat de Iaşi, Blasius, Columna, Donaris, Furmint de Miniş, Golia,

Ozana, Raluca, Selena, Şarba, Vilarom etc.

b) Dintre soiurile amintite mai sus, două dintre acestea prezintă însuşiri mixte şi anume:

Aromat de Iaşi (obţinut din fecundarea liberă a soiului Tămâioasă românească) şi Donaris

(Bicane x Muscat de Hamburg.)

323


a) Este un soi cu o foarte mare vigoare de creştere, cu o perioadă lungă de vegetaţie,

sensibil la temperaturi scăzute de numai -18ºC. Prezintă toleranţă mijlocie la secetă, iar

rezultatele bune obţinute pe terenurile nisipoase se datorează sistemului radicular care este

puternic dezvoltat. În ceea ce priveşte comportarea faţă de boli, amintim sensibilitatea la

mană, la putregaiul cenuşiu şi la atacul moliilor strugurilor. Fertilitatea soiului este destul

de bună, formând peste 70% lăstari fertili.

b) Principalele soiuri din sortimentul mondial destinate obţinerii vinurilor roşii de masă

cultivate în românia sunt: Cadarcă, Oporto, Sangiovese..


a) Soiurile de viţă-de-vie cultivate în România pentru obţinerea vinurilor roze de masă

sunt: Steinchiller roz şi Roşioară.

b) ca şi rigine se pare că soiul Steinchiller roz este originar din Germania, iar soiul

Roşioară din Bulgaria.


a) Soiurile din sortimentul mondial cultivate în România şi destinate obţinerii vinurilor de

calitate superioară sunt: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Burgund mare,

Blauerzweigelt.

b) Dintre acestea, cele mai mari suprafeţe cultivate sunt cu soiurile Merlot şi Cabernet

Sauvignon.


a) Soiurile noi obţinute în România pentru vinuri roşii de masă, sunt: Arcaş, Balada,

Codană, Cristina, Haiduc, Pandur, Şirian.

b) În unii ani, consideraţi foarte favorabili pentru viticultură, soiurile Balada şi Cristina

pot da recolte de calitate, obţinându-se astfel vinuri de calitate superioară.


a) Soiurile obţinute în România pentru vinuri roşii de calitate superioară sunt: Amurg,

Mamaia, Negru aromat, Negru de Drăgăşani, Novac, Alutus, Olivia.

b) Dintre acestea, cele mai mari acumulări de substanţe colorante (polifenoli) le

înregistrează soiurile Negru aromat, Negru de Drăgăşani, Novac.

324








Ceres, Bucureşti.









la Brad, Iaşi.


cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 10 privind “SOIURILE DE

STRUGURI PENTRU VIN ŞI PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ

ALE ACESTORA”








1. Prezentaţi pe scurt principalele caracteristici biologice şi tehnologice ale

soiurilor de struguri pentru vin. (2p)


roditoare, următoarele soiuri: Fetească albă, Grasă de Cotnari, Riesling

italian. (3p)


roditoare, următoarele soiuri: Chardonnay, Pinot gris, Fetească neagră. (2p)

4. Enumeraţi soiurile noi create în România pentru vinuri albe superioare.

(1p)

5. Enumeraţi soiurile noi create pentru vinuri roşii superioare (1p)


325


SOIURILE DE HIBRIZI DIRECT PRODUCĂTORI

ŞI PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ ALE ACESTORA

CUPRINS

12.1. Obiectivele unităţii de învăţare 12 325

12.2.Generalităţi privind particularităţile agrobiologice, tehnologice şi de cultură ale

hibrizilor direct producători (H.P.D.)

325

12.3.Particularităţile agrobiologice, tehnologice şi de cultură ale principalelor soiuri

cu rezistenţă biologică obţinute în România

330






►explici asemănările şi deosebirile care există între hibrizii direct

producători şi soiurile care aparţin speciei Vitis vinifera;

► argumentezi criteriile care stau la baza clasificării acestora;

►cunoşti însuşirile agrobiologice, tehnologice şi de cultură ale

hibrizilor direct producători (H.P.D.);

►descrii şi să cunoşti principalele particularităţi agrobiologice,

tehnologice şi de cultură ale principalelor soiuri cu rezistenţă biologică

obţinute în România;

12.2. Generalităţi privind particularităţile agrobiologice, tehnologice şi de cultură ale

Hibrizilor direct producători (H.P.D.)

Consideraţii generale

Hibrizii direct producători au apărut ca o necesitate pentru refacerea plantaţiilor

viticole distruse de filoxeră şi au fost aduse în Europa de pe continentul american la sfârşitul

secolului XIX, iar în România în perioada anilor 1888-1890, o dată cu importul viţelor de

portaltoi din Franţa. Aceştia s-au extins foarte repede în cultură, încât ulterior a devenit o

problemă din cauza suprafeţelor mari cultivate cu aceste soiuri (suprafeţele cultivate depăşeau

suprafeţele cultivate cu soiuri Vitis vinifera, 1927).

Ca urmare a acestui fapt, în istoriografia cultivării hibrizilor direct producători, se

constată intervenţia statului, care prin măsuri legislative ferme a împiedicat plantarea şi

înmulţirea necontrolată a acestora. La nivelul anului 2010 suprafaţa viticolă ocupată cu hibrizi

326

direct producători s-a diminuat, ajungând la aproximativ 36 % din suprafaţa viticolă cultivată

cu viţă-de-vie.

De-alungul timpului, soiurile şi speciile americane, precum şi speciile originare din

ţinutul european, au fost supuse lucrărilor de ameliorare, iar rezultatul final a fost obţinerea

unor soiuri de viţă-de-vie care să manifeste grade de rezistenţă la condiţiile climatice, pe de o

parte, şi la acţiunea bolilor şi dăunătorilor specifici viţei-de-vie, pe de altă parte.

În acest fel au fost obţinute soiurile de hibrizi direct producători vechi, (prima

generaţie), care fac parte din categoria viţelor roditoare şi au primit această denumire,

deoarece au rezultat din încrucişarea speciilor americane (Vitis riparia, Vitis labrusca, Vitis

aestivalis, Vitis lincecumii). Aceste soiuri de hibrizi se mai găsesc încă în cultură, în special în

gospodăriile populaţiei unde se cultivă pe rădăcini proprii, fără să necesite altoire, deoarece

sistemul radicular este rezistent la filoxeră.

Din punct de vedere al caracterelor tehnologice, aceste soiuri nu au atribute calitative

deosebite, au strugurii mici, producţii mici, iar vinurile obţinute din acestea sunt slab

alcoolice, bogate în malvidina şi metanol, au gust neplăcut (foxat) şi cu o perioadă scurtă de

păstrare, ca urmare a gradului alcoolic foarte scăzut.

Principalul criteriu de clasificare al

hibrizilor direct producători îl constituie

originea lor genetică, iar din acest punct

de vedere au rezultat următorele 3 grupe:

a) Grupa hibrizilor direct

producători americani;

b) Grupa hibrizilor direct

producători europeni;

c) Grupa hibrizilor direct

producători înnobilaţi sau soiuri cu

rezistenţă biologică ridicată.

a) Grupa hibrizilor direct producători americani este alcătuită din soiuri obţinute

natural (hibridare naturală) între speciile de viţe roditoare Vitis labrusca, Vitis aestivalis, Vitis

cinereae sau din încrucişarea acestora cu speciile europene. Aceste soiuri se remarcă prin

rezistenţă bună la filoxeră, la boli şi dăunători, la ger, îşi maturează strugurii de timpuriu, dau

producţii mici, strugurii pe care îi formează sunt de asemenea de dimensiuni mici, cu boabe

mici cu gust foxat, iar vinurile obţinute sunt slab calitative. Din această grupă amintim

soiurile: Noah, Delaware, Otello, Isabella şi mai puţin cultivate Lydia, Herbmont, Jacquez,

Concord, etc.

NOAH - Căpşunică sau Fragă

Hibrid între Vitis labrusca şi Vitis riparia. Strugurii sunt de mărime mijlocie,

de formă cilindrică, cu bob rotund, de culoare alb-verzuie, cu pieliţă groasă şi

miez mucilaginos.

DELAWARE - Delavară

Hibrid obţinut în urma hibridării între Vitis labrusca şi Vitis aestivalis şi Vitis

vinifera. Are strugurii în formă cilindro-conică, cu bob rotund, de culoare al

rozie.

OTELLO - Fragă neagră

Hibrid obţinut în urma hibridării între Vitis labrusca şi Vitis riparia şi Vitis

vinifera. Strugurii sunt mari, aripaţi, cu boabe mari, de culoare neagră, cu miez

cărnos.

327

ISABELLA - Căpşunică, Izabelă

Este un hibrid natural obşinut din Vitis labrusca. Prezintă strugurii de

dimensiuni mijlocii, aspectuoşi, de formă cilindro-conică, cu boabe mijlocii ca

mărime, sferice, de culoare roşie violacee, acoperite cu un strat gros de pruină

şi cu gust foxat.

b) Grupa hibrizilor direct producători europeni este alcătuită din soiuri obţinute prin

încrucişarea viţelor roditoare europene cu speciile americane folosite în general ca portaltoi,

Vitis riparia, Vitis rupestris, Vitis berlandieri. Cele mai reprezentative soiuri sunt Terras 20

(Poamă tirază), Seibel 1, Seibel 1000 (Vin de Zaibăr). Se remarcă prin rezistenţă mijlocie la

filoxeră şi ger, producţii mici însoţite de acumulări mici de zaharuri, iar vinurile obţinute sunt

vinuri slab alcoolice, lipsite de aciditate sau excesiv de acide.

c) Grupa hibrizilor direct producători înnobilaţi sau soiuri cu rezistenţă biologică

ridicată. După etapa formării grupelor a şi b (grupa hibrizilor direct producători americani şi

grupa hibrizilor direct producători europeni), eforturile cercetătorilor, mai ales din ţările cu

tradiţie viticolă, au continuat în aceeaşi direcţie şi anume - crearea unor soiuri noi care să

răspundă exigenţelor viticulturii ecologice, îmbinând caracterele hibrizilor direct producători

(în special cele care denotă rezistenţe) cu cele de calitate provenite de la soiurile europene.

Aşa au apărut începând cu anul 1930 soiurile rezistente biologic, ca rezultat al încrucişărilor şi

reîncrucişărilor între soiurile vechi de hibrizi şi soiurile aparţinând speciei Vitis vinifera.

Printre aceste soiuri, care manifestă însuşiri de calitate, apropiate de cele ale soiurilor

Vitis vinifera, toleranţă la bolile şi dăunătorii viţei-de-vie, pot fi amintite soiurile ce aparţin

colecţiei Seyve-Villard din Franţa (Villard Blanc, Villard Noir), cele obţinute în România

(Admira, Andrevit, Brumăriu, Purpuriu, Radameş, Argessis, Valeria, Vlad, Rosina, Rubin),

cele obţinute în Ungaria (Bianca, Muscat de Poloschey, Perla de Zala), în Republica

Moldova (Moldova, Frumoasă albă) şi în Germania, (Meozling – hibrid obţinut în Germania,

la Institutul pentru Viticultură – Freiburg; Fr. 949-60 – hibrid obţinut în Germania, la

Institutul pentru Viticultură – Freiburg; Phoenix Gf Ga 49-22 - hibrid obţinut în Germania, la

Institutul pentru Viticultură – Geilwailorhof; Sirius Gf Ga 51-27 – la acelaşi institut german).

Această grupă are cei mai mulţi reprezentanţi şi ca urmare şi destinaţiile producţiilor

sunt diverse, dar principala direcţie de producţie a acestora este orientată spre obţinerea

vinurilor, foarte puţine fiind soiuri de struguri pentru masă şi soiuri cu însuşiri mixte.

Sub aspectul rezistenţelor biologice, soiurile ce alcătuiesc această grupă, nu mai

prezintă rezistenţă sporită la filoxeră, astfel încât, marea majoritate a acestora, necesită altoire

(din cauza preluării însuşirilor de sensibilitate ale speciei Vitis vinifera). Tot din acest

considerent, la noi în ţară, cultura acestora, reprezintă o alternativă la cultura hibrizilor direct

producători vechi, deoarece cultura lor este economică şi avantajoasă, producţiile sunt mult

mai calitative şi valorifică de cele mai multe ori terenurile improprii viţelor altoite nobile.

Aceste considerente au determinat creşterea an de an a suprafeţelor cultivate cu aceste

soiuri, unele dintre acestea fiind avizate spre înmulţire pentru cultura de amator, pentru

plantaţii artizanale în gospodăriile populaţiei.

328





a) Care sunt principalele grupe de hibrizi direct producători rezultate

în urma clasificării acestora după originea genetică?

b) Ce sunt soiurile cu rezistenţă biologică? Exemple.


Particularităţi agrobiologice

Hibrizii direct producători manifestă rezistenţă sporită la filoxeră (excepţie făcând

Terras 20 care este sensibil la forma galicolă), la ger, la bolile şi dăunătorii viţei-de-vie, în

special la mană. Cei mai mulţi dintre aceşti hibrizi manifestă vigoare mare de creştere, iar

datorită rezistenţei la filoxeră, se înmulţesc vegetativ prin butaşi simpli (înrădăcinaţi sau

neînrădăcinaţi), cu unele excepţii: Perla de Zala, Moldova, Brumăriu, etc.

Nu necesită tratamente anticriptogamice, excepţie fac doar soiurile aparţinând grupei c

(grupa hibrizilor direct producători înnobilaţi sau soiuri cu rezistenţă biologică ridicată).

Fertilitatea este bună şi foarte bună, formează peste 80-90% lăstari fertili, cu valori ridicate

ale coeficienţilor de fertilitate, însă cu indici de productivitate scăzuţi, deoarece strugurii au

dimensiuni mici, (fac excepţie soiurile cu rezistenţă biologică, la care producţiile pot fi de 15-

20t/ha).

Particularităţi tehnologice

Din punct de vedere al parametrilor ce definesc calitatea soiurilor de viţă-de-vie

(zaharuri, aciditate, gust, aromă, etc.), hibrizii direct producători sunt inferiori soiurilor de viţă

europeană, întrunind, în general, caracteristicile specifice soiurilor de struguri pentru vin.

Se caracterizează printr-un potenţial scăzut de acumulare a zaharurilor, aciditate

excesivă sau deficitară, boabele au mustul colorat, bogat în substanţe diglucozidice

(malvidină), gust foxat. Randamentele în urma prelucrării strugurilor se înscriu în limitele 60-

65%, iar vinul obţinut este slab alcoolic, 8-9% vol. alcool, slab extractiv.

Dacă ne referim însă la hibrizii direct producători din grupa c – soiurile cu rezistenţă

biologică, acestea au însuşiri care la apropie de soiurile aparţinând speciei Vitis vinifera,

acumulând zaharuri mai multe, în medie 180-190g/l, strugurii au gust plăcut, conţinutul în

substanţe diglucozidice foarte mic, iar conţinutul în alcool este apropiat de vinurile nobile.

Pentru soiurile de struguri pentru masă din această grupă, parametrii calităţii sunt

inferiori comparativ cu soiurile vinifera, prin: grosimea pieliţei, consistenţa semi-zemoasă a

pulpei, maturarea târzie a strugurilor. Se remarcă din acestă grup soiurile: Dattier de Saint

Vallier, Muscat de Pölöschey, Moldova, Frumoasă albă.

329


În plantaţii, hibrizii direct producători se cultivă la distanţe de plantare mici –

1,2/1,0/1,0 m, rezultând un număr de 8000-10000 but/ha, formele de conducere cele mai

utilizate sunt cea joasă şi conducerea pe semitulpină, mai rar pe tulpină. Sistemul de susţinere

la forma de conducere joasă este pe arac sau fără sistem de susţinere, în acest caz numindu-se

„cultura oloagă”.

Ca principală particularitate de rodire a hibrizii direct producători este aceea că rodesc

pe lemn de un an, fără să fie nevoie ca acesta să se găsească pe lemn de 2 ani (fără punte de

rod).

Ca urmare a acestei particularităţi, atât tăierile de formare, cât şi cele de rodire

(fructificare) sunt relativ simple şi uşoare. Astfel, o dată cu tăierile de rodire (primăvara) se

face şi toaleta butucului, eliminându-se lemnul uscat, braţele epuizate din punct de vedere

fiziologic şi coardele dezvoltate anormal (supradimensionate). În urma tăierilor, vor rămâne

pe butuc 3-4 braţe groase şi lungi de 60 cm pe care se vor lăsa cepi scurţi de 2-3 ochi, al căror

număr va fi variabil în funcţie de vigoare butucului (în cazul viţelor conduse în forma joasă).

În ceea ce priveşte soiurile cu rezistenţă biologică, datorită vigorii mari de creştere,

forma de conducere adecvată este cea semiînaltă, tipul de tăiere Cordon uni sau bilateral, cu

elemente scurte de rod (cepi de 2-3 ochi) şi cordiţe de 4-6 ochi. Distanţele de plantare în acest

caz sunt mai mari, 1,5-1,8/1,3 m sau 2-2,2,/1,2-1,4 m, iar sistemul de susţinere cel mai indicat

este spalierul vertical, înalt de 1,7-2m, cu 3 rânduri de sârme duble.

Fertilizarea - din cauza vigorii mari de creştere şi implicit a consumului mare de

elemente nutritive, în general se administrează doze moderate, de până la 15-20 t/ha,

administrate periodic.

Protecţia fitosanitară - aceste soiuri necesită foarte puţine tratamente (2-3) sau deloc

(hibrizii direct producători americani) şi din acest punct de vedere cultura acestora este

economică şi avantajoasă.


Hibrizii direct producători manifestă rezistenţă sporită la filoxeră, la ger, la

bolile şi dăunătorii viţei-de-vie, în special la mană;

Manifestă vigoare mare de creştere, iar datorită rezistenţei la filoxeră, se

înmulţesc vegetativ prin butaşi simpli (înrădăcinaţi sau neînrădăcinaţi);

În general, nu necesită tratamente anticriptogamice;

Fertilitatea este bună şi foarte bună, formează peste 80-90% lăstari fertili;

Au indici de productivitate scăzuţi, deoarece strugurii au dimensiuni mici;

Din punct de vedere al parametrilor ce definesc calitatea soiurilor de viţă-de-vie

(zaharuri, aciditate, gust, aromă, etc.) sunt inferiori soiurilor de viţă europeană;

Au un potenţial scăzut de acumulare a zaharurilor, aciditate excesivă sau

deficitară, boabele au mustul colorat, bogat în substanţe diglucozidice

(malvidină), gust foxat;

Randamentele în urma prelucrării strugurilor se înscriu în limitele 60-65%, iar

vinul obţinut este slab alcoolic, 8-9% vol. alcool, slab extractiv.

330

12.3. Particularităţile agrobiologice, tehnologice şi de cultură ale principalelor soiuri cu

rezistenţă biologică obţinute în România.

VALERIA

Origine - soiul a fost obţinut la I.C.V.V. Valea

Călugărească în anul 1994 din elita hibridă Saint

Emilion x Rayon d’or şi hibridul Perlă de Zala, cu

selecţie în generaţia F1.


Frunza adultă este de mărime mică, de formă cuneiformã, pentalobată. Limbul este

glabru pe partea inferioară şi de culoare verde pe faţa superioară. Dinţii sunt scurţi, cu

marginile uşor rotunjite. Sinusul peţiolar este deschis, cu baza ascuţită în formă de “V”, iar

sinusurile laterale superioare sunt deschise.

Strugurele este de mărime mijlocie, de formă cilindro-conică şi compactitate mijlocie.

Bobul este sferic, de mărime mijlocie, cu epicarpul colorat verde-gălbui, ruginiu pe partea

însorită şi mijlociu ca şi grosime. Pulpa este semicrocantă cu gust franc şi aromă neutră.


Soiul Valeria îşi maturează strugurii în epocile II-III, este un soi de vigoare mijlocie,

cu durata perioadei de vegetaţie de 176 zile. Fertilitatea soiului este foarte bună, 80% lăstari

fertili, prezintă o rezistenţă bună la mana instalată pe frunze şi foarte bună la mana instalată pe

boabe. Manifestă o rezistenţă bună la făinare şi putregaiul cenuşiu instalat pe boabe şi este

foarte rezistent la putregaiul cenuşiu pe frunze (date I.S.T.I.S.).

Prezintă în schimb o sensibilitate ridicată la filoxera radicicolă. Faţă de temperaturile

scăzute din timpul iernii prezintă o bună rezistenţă.


Soiul prezintã o producţie bună de 12,2 t/ha, având de asemenea, producţia marfă

ridicată (82%), mai ales atunci când se lasă la tăiere, încărcături moderate de ochi/butuc. La

maturitatea deplină conţinutul în zaharuri înregistrează valori de 184 g/l, iar aciditatea de 5,1

g/l H2SO4 duce la înregistrarea unui indice gluco-acidimetric de 34,1 ceea ce face ca gustul

strugurilor să fie plăcut, echilibrat, dulce-acrişor.

ANDREVIT

Origine - S.C.P.P. Cluj–Napoca în anul 1994 şi are ca

genitori SV 23-18 şi Regina viilor, cu selecţie în F1.

Gradul de înnobilare al hibridului este de 69,68%.


Frunza adultă este mijlocie ca mărime, de formă cuneiformă, trilobată, cu dinţii scurţi

cu marginile convexe. Sinusul peţiolar este închis cu lobii suprapuşi şi baza în ascuţită în

forma literei “V”, iar sinusurile laterale sunt deschise.

Strugurele mare, lax, de formă cilindrică, aspectuos. Bobul este mare, ovoid, cu

pieliţa de grosime mijlocie şi de culoare galbenă-verzuie, auriu pe faţa însorită. Pulpa este

crocantă, cu gust franc, dulce-acrişor, plăcut.

331


Soiul are vigoare mijlocie şi ajunge la maturitatea deplină în epoca a IV-a, cu o o

durată a perioadei de vegetaţie de 184 zile. Fertilitatea este bună, procentul de lăstari fertili

este de 65,5% şi se caracterizează printr-un procent foarte mare de legare a boabelor (date

I.S.T.I.S.).

Soiul are o rezistenţă bună la mana instalată pe frunze şi foarte bună la cea pe boabe,

are rezistenţă bună la făinare şi putregaiul cenuşiu şi este sensibil în schimb, la filoxera

radicicolă. La temperaturile scăzute din timpul iernii prezintă rezistenţă destul de bună.


Soiul obţine o producţie de struguri de până la 14,5 t/ha, producţia marfă fiind de cele

mai multe ori mai mare de 80%. La maturitatea deplină conţinutul în zaharuri este de 171 g/l,

iar în aciditate de 5,2 g/l H2SO4, ducând astfel la un indice gluco-acidimetric de 32,9.

ADMIRA

Origine - Soiul este obţinut la S.C.P.P. Cluj, având ca

genitori hibridul francez Villard noir şi soiul vinifera

Perlã de Csaba.


Frunza adultă este mijlocie ca mărime, de formă cuneiformă, întreagă sau trilobată,

cu sinusul peţiolar deschis în formã de “V” şi mai rar în formă literei “U”), cu dinţii lungi şi

cu margini drepte.

Strugurele este de mărime mijlocie, cilindro-conic, de compactitate mijlocie. Bobul

este de mărime mică-mijlocie, rotund, de culoare verde-gălbuie, acoperit cu un strat de pruină

fină. Pulpa este suculentă, de consistenţă mijlocie.


Soiul Admira este un soi cu o vigoare mijlocie de creştere, cu o durată a perioadei de

vegetaţie de 189 zile şi care îşi maturează strugurii în epoca a V-a. Fertilitatea este bună, 70%

lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate au valori de 1,5 cel absolut şi 1,3 cel

relativ. Prezintă o rezistenţă bună la mană, făinare şi Botrytis, (date I.S.T.I.S.). Se comportă

bine la temperaturile scăzute din timpul iernii şi manifestă sensibilitate la filoxera radicicolă.


La maturitatea deplină, acumulările de zaharuri ajung până la 190 g/l iar în aciditate de

4,5 g/l. Soiul înregistrează în condiţiile centrului viticol Valea Călugărească o producţie medie

de 13 t/ha. Vinul obţinut din acest soi este un vin armonios, prezintă fructuozitate şi o aromă

fină, particulară.

RADAMEŞ

Origine - Soi obţinut la S.C.P.V.V. Blaj, din Traminer roz

şi o descendenţã hibridã Villard blanc x Regina viilor.


Frunza adultă este mijlocie, de formă pentagonală, trilobată, cu sinusul peţiolar

deschis, de culoare verde-închis pe faţa superioară a limbului. Sinusurile laterale superioare

sunt închise cu baza în “U”. Dinţii sunt mijlocii cu marginile convexe.

332

Strugurele este de mărime mică, de formă cilindro-conică, aripat, de compactitate

mijlocie. Bobul este mijlociu ca mărime, ovoidal cu epicarpul de culoare roz-roşietică, cu

pruină slabă.


Soiul are vigoare mare de creştere, prezintă o durată a perioadei de vegetaţie de 209

zile şi ajunge la maturitatea deplină în epoca a VI-a. Fertilitatea este bună, cu 60% lăstari

fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate prezintă valori de 1,5 cel absolut şi 0,9 cel

relativ. Atunci când soiului Radameş nu i se aplică tratamente fitosanitare, prezintă o

rezistenţă bună la mană, făinare şi putregaiul cenuşiu, (date I.S.T.I.S.). Rezistă bine la

temperaturile scăzute din timpul iernii, dar manifestă sensibilitate la filoxera radicicolă.


La maturitatea deplină strugurii soiului Radameş acumulează 175-180 g/l zaharuri, iar

aciditatea este de 6,8-7,9 g/l exprimată în H2SO4. Producţia înregistrată depinde foarte mult de

centru de cultură, astfel: în centrul viticol Blaj este de peste 20 t/ha, iar în condiţiile centrului

viticol Valea Călugărească aceasta nu a depăşit 11 t/ha. Vinul obţinut este un vin extractiv, cu

personalitate.

BRUMĂRIU

Origine - Soiul a fost obţinut la S.C.P.V.V. Blaj, din soiul

vinifera Saint Emilion şi hibridul Rayon d’or.


Frunza adultă este mijlocie, de formă cuneiformă, trilobată, de culoare verde pe faţa

superioară a limbului. Sinusul peţiolar este închis prin suprapunerea lobilor şi cu baza în “V”,

iar sinusurile laterale sunt deschise. Dinţii sunt scurţi cu marginile convexe.

Strugurele este mic, cilindric, aripat, compact. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa

colorată în verde-gălbui cu nuanţe de roz şi este acoperit cu un strat gros de pruină.


Soiul prezintă o vigoare mijlocie de creştere, cu o durată a perioadei de vegetaţie de

194 zile ajungând la maturitatea deplină în epoca a VI-a. Fertilitatea este foarte bună, cu 75%

procent de lăstari fertili. În condiţii de neaplicare a tratamentelor fitosanitare soiul Brumăriu

prezintă o rezistenţă bună la mană şi făinare şi foarte bună la Botrytis pe frunze, iar la atacul

putregaiului cenuşiu pe boabe prezintă o rezistenţă mijlocie. Este sensibil la filoxera radicicolă

şi prezintă o bună rezistenţă la temperaturile scăzute din timpul iernii.


La maturitatea deplină, acumulările de zaharuri ajung până la 164-170 g/l zaharuri, iar

aciditatea înregistrează valori cuprinse între 5,8-6,9 g/l exprimată în H2SO4. Greutatea medie

a unui strugure prezintă valori cuprinse între 124 şi 203 g, iar producţia este de 12-17 t/ha.

Vinul obţinut este un vin extractiv, plăcut, cu aromă particulară, (date I.S.T.I.S.).

333

PURPURIU

Origine - Soiul a fost obţinut la I.C.V.V. Valea

Călugărească din soiul vinifera Ceauş alb şi hibridul

francez Villard blanc, 1985.


Frunza adultă este de mărime mijlocie, de formă cuneiformă, pentalobată, de culoare

verde pe faţa superioară a limbului. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră, cu baza în

“U” sau “V”. Dinţii sunt mijlocii cu marginile uşor convexe.

Strugurele este mijlociu, de formă conică, uneori multiaxial. Bobul este mijlociu,

ovoid cu pieliţa de culoare roşie-închisă (date I.S.T.I.S.).


Soiul Purpuriu are o vigoare mijlocie de creştere, cu o durată a perioadei de vegetaţie

de 194 zile şi ajunge la maturitatea deplină în epoca a V-a. Procentul de lăstari fertili este de

60%. Manifestă rezistenţă bună la mană, dar este sensibil la fãinare, în condiţii de neaplicare a

tratamentelor fitosanitare. Prezintă rezistenţă foarte bună la Botrytis pe frunze şi bună la

atacul instalat pe boabe. Este sensibil la filoxera radicicolă şi are o bună rezistenţă la

temperaturile scăzute din timpul iernii.


Soiul îşi maturează strugurii la sfârşitul lunii septembrie, acumulează la maturitatea

deplină în medie 168 g/l zaharuri, însoţite de o aciditate totală de 4,7-6,9 g/l exprimată în

H2SO4. Soiul înregistrează o producţie medie de 12,8 t/ha în condiţiile centrului viticol Valea

Călugărească şi 17 t/ha în condiţiile podgoriei Iaşi. Vinul obţinut este deseori subţire,

necorpolent, neechilibrat.

ARGESSIS

Origine - Soiul a fost obţinut la S.C.D.V.V. Ştefăneşti-

Argeş, prin încrucişarea soiurilor Moldova şi Augusta şi a

fost omologat în anul 2002.


Frunza adultă este de mare, de formă uşor cuneiformă, întreagă - trilobată, de culoare

verde închis, uşor gofrat, iar pe partea inferioară este glabră. Sinusurile laterale superioare,

dar şi cele inferioare sunt unghiulare, iar sinusul peţiolar este deschis în formă de liră. Dinţii

sunt lungi, iar marginile sunt drepte. Strugurele este mare (450g), cilindro-conic, de

compactitate medie. Bobul este mare, ovoid, epicarpul este gros, rezistent şi uniform colorat

în negru-albăstrui şi acoperit cu un strat dens de pruină. Miezul este semicrocant, cu gust

franc, dulce-acrişor, plăcut.

PARTICULARITĂŢI AGROBIOLOGICE

Soiul are vigoare mare de creştere, cu o fertilitate bună, formează 60% lăstari fertili.

Prezintă rezistenţă bună la ger, secetă, iar în condiţii de neaplicare a tratamentelor fitosanitare

334

soiul Argessis prezintă toleranţă şi la bolile criptogamice. Se pretează foarte bine la forma de

conducere semiînaltă şi înaltă, pergole şi bolţi.


Soiul îşi maturează strugurii la sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie

(epoca a III-a de maturare), acumulează la maturitatea deplină circa 150-155 g/l zaharuri,

însoţite de o aciditate totală de 3,5-3,7 g/l exprimatã în H2SO4, ducând astfel la un indice

gluco-acidimetric de 44,28. Producţia obţinută este cuprinsă între 18-20 t/ha şi este destinată

pentru consum în stare proaspătă.

VLAD

Origine - Soiul a fost obţinut la S.C.H. Cluj Napoca prin

hibridarea interspecifică dintre soiul Petit Sauvignon şi

Seyve Villard 23-510 şi a fost omologat în anul 1995.


Frunza adultă este de mărime mijlocie, de formă orbiculară, întreagă - trilobată, de

culoare verde intens, glabră pe partea inferioară şi cu sinusul peţiolar variabil ca formă -

închis ovoidal sau deschis în forma literei U. Strugurele este de mărime mijlocie (170-200g),

de formă cilindro-conică, de compactitate medie. Bobul este sferic, de mărime mică-mijlocie,

cu pieliţa colorată alb-verzui, cu pulpa zemoasă, cu gust franc, plăcut.


Soiul Vlad are vigoare mijlocie de creştere, cu o perioadă de vegetaţie mijlocie

cuprinsă între 173-180 zile şi cu o fertilitate bună, 65-70% lăstari fertili. În ceea ce priveşte

rezistenţele soiului, acesta se remarcă prin rezistenţă bună la ger, secetă şi la bolile

criptogamice.

Se pretează foarte bine la forma de conducere semiînaltă, iar din punct de vedere al

elementelor care rămân pe butuc în urma tăierilor, acestea pot fi scurte (cepi de 2-3 ochi) sau

elemente de lungime medie (cordiţe de 4-6 ochi).


Soiul îşi maturează strugurii la sfârşitul lunii septembrie (epoca a V-a de maturare),

acumulează circa 170-200 g/l zaharuri la maturitatea deplină, însoţite de o aciditate totală de

4,3- 5,5 H2SO4. Producţia obţinută este cuprinsă între 16-18 t/ha şi este destinată pentru

obţinerea vinurior albe de masă.

ROSINA

Origine - Soiul a fost obţinut la I.C.D.V.V.Valea

Călugărească prin hibridarea sexuată interspecifică

dintre soiul Garonnet (S.V. 18-283) şi soiul Fetească albă

şi a fost omologat în anul 2003.


Frunza adultă este de mărime mijlocie-mare, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile

laterale variabile ca formă, cu lumenul mijlociu, iar sinusul peţiolar este deschis în formă de

335

liră. Strugurele este de mărime mică-mijlocie (100-170g), de formă cilindro-conică, de

compactitate medie. Bobul este mic, sferic, cu pieliţa colorată verde-gălbui cu nuanţe de roz,

cu pulpa zemoasă şi suculentă şi cu gust franc.


Soiul Rosina are vigoare mijlocie de creştere, cu o perioadă de vegetaţie mijlocie

cuprinsă între 175-180 zile şi cu o fertilitate bună, 60-65% lăstari fertili. În ceea ce priveşte

rezistenţele soiului, acesta se remarcă prin rezistenţă mijlocie la secetă şi ger, manifestând

sensibilitate în special la îngheţurile târzii de primăvară.

Prezintă toleranţă bună la mană, este sensibil la făinare şi este tolerant la putregaiul

cenuşiu al strugurilor. Se pretează foarte bine la forma de conducere semiînaltă, cu sistem

mixt de tăiere.


Strugurii se maturează la sfârşitul lunii septembrie (epoca a V-a de maturare),

acumulează între 175-200 g/l zaharuri la maturitatea deplină şi un conţinut în aciditate totală

de 3,8-4,8 H2SO4.

Producţia obţinută este cuprinsă între 13-15 t/ha şi este destinată pentru obţinerea

vinurior albe de masă, pentru obţinerea mustului concentrat şi pentru băuturile slab alcoolice.

RUBIN

Origine - Soiul a fost obţinut de către Sergiu Dan

Moldovan la S.C.D.V.V. Blaj, prin hibridarea

interspecifică a soiului Traminer roz cu elita hibridă

(Villard vlanc x Regina viilor ) şi a fost omologat în anul

2007.


Frunza adultă este de mărime mijcolie, întreagă sau trilobată cu sinusurile laterale

superioare deschise, dar slab schiţate. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră, cu baza

ascuţită.

Strugurele este de mărime mică-mijlocie (100-150g), de formă cilindrică, uneori

aripat, de compactitate medie. Bobul este mic, sferic, iar pieliţa este colorată în roşu violaceu,

cu pulpa zemoasă, incoloră şi cu gust franc.


Soiul Rubin are vigoare mijlocie de creştere, cu o perioadă de vegetaţie mijlocie

cuprinsă între 170-175 zile, fertilitate bună spre foarte bună, formând 70-75% lăstari fertili.

Prezintă rezistenţă bună la ger şi în condiţii de neaplicare a tratamentelor fitosanitare soiul

prezintă toleranţă la bolile criptogamice ale viţei-de-vie.


Maturarea deplină a strugurilor are loc în cea de a doua decadă a lunii septembrie

(epoca a IV-a), acumulează circa 170-195 g/l zaharuri, însoţite de o aciditate totală de 4,5-5,5

g/l exprimată în H2SO4.

336

Producţia obţinută este destul de mare, cuprinsă între 14-18 t/ha şi este destinată

pentru obţinerea vinurior albe de masă, seci sau pentru obţinerea vinurilor materie primă

pentru distilate învechite din vin, (date I.S.T.I.S.).

Rezumat

Hibrizii direct producători au apărut ca o necesitate pentru refacerea

plantaţiilor viticole distruse de filoxeră şi au fost aduse în Europa de pe

continentul american la sfârşitul secolului XIX, iar în România în perioada

anilor 1888-1890, odată cu importul viţelor de portaltoi din Franţa. Aceştia s-

au extins foarte repede în cultură, încât ulterior a devenit o problemă din

cauza suprafeţelor mari cultivate cu aceste soiuri (suprafeţele cultivate

depăşeau suprafeţele cultivate cu soiuri Vitis vinifera, 1927).

Soiurile şi speciile americane de viţă-de-vie, precum şi speciile

originare din ţinutul european, au fost supuse lucrărilor de ameliorare, iar

rezultatul final a fost obţinerea unor soiuri care să manifeste grade de

rezistenţă la condiţiile climatice, pe de o parte, şi la acţiunea bolilor şi

dăunătorilor specifici viţei-de-vie, pe de altă parte.

Au fost obţinute astfel, soiurile de hibrizi direct producători vechi, care

fac parte din categoria viţelor roditoare şi au primit această denumire,

deoarece au rezultat din încrucişarea speciilor americane (Vitis riparia, Vitis

labrusca, Vitis aestivalis, Vitis lincecumii).

Din punct de vedere al caracterelor tehnologice, aceste soiuri nu au

atribute calitative deosebite, au strugurii mici, producţii mici, iar vinurile

obţinute din acestea sunt slab alcoolice, bogate în malvidina şi metanol, cu

gust neplăcut (foxat) şi cu o perioadă scurtă de păstrare ca urmare a gradului

alcoolic foarte scăzut.

Principalul criteriu de clasificare al hibrizilor direct producători îl

constituie originea lor genetică, iar din acest punct de vedere au rezultat

următorele 3 grupe: grupa hibrizilor direct producători americani; grupa

hibrizilor direct producători europeni; grupa hibrizilor direct producători

înnobilaţi sau soiuri cu rezistenţă biologică ridicată.

Grupa hibrizilor direct producători americani - se remarcă prin

rezistenţă bună la filoxeră, la boli şi dăunători, la ger, îşi maturează strugurii

de timpuriu, dau producţii mci, strugurii pe care îi formează sunt de asemenea

de dimensiuni mici, cu boabe mici cu gust foxat, iar vinurile obţinute sunt slab

calitative.

Grupa hibrizilor direct producători europeni - se remarcă prin soiuri

cu rezistenţă mijlocie la filoxeră şi ger, producţii mici însoţite de acumulări

mici de zaharuri, iar vinurile obţinute sunt vinuri slab alcoolice, lipsite de

aciditate sau excesiv de acide.

Grupa hibrizilor direct producători înnobilaţi sau soiuri cu rezistenţă

biologică ridicată - Aceste soiuri nu mai prezintă rezistenţă sporită la filozeră,

astfel încât, marea majoritate a acestora, necesită altoire (din cauza preluării

însuşirilor speciei Vitis vinifera). Producţiile obţinute sunt mai calitative şi

valorifică de cele mai multe ori terenurile improprii viţelor altoite nobile.

337



a) Grupa hibrizilor direct producători americani;b) Grupa hibrizilor direct producători

europeni;c) Grupa hibrizilor direct producători înnobilaţi sau soiuri cu rezistenţă

biologică ridicată.

b) Hibrizilor direct producători înnobilaţi sau soiurile cu rezistenţă biologică ridicată

sunt soiuri noi obţinute prin încrucişarea şi reîncrucişarea soiurilor vechi de hibrizi cu

soiurilor aparţinând speciei Vitis vinifera. Acestea răspund exigenţelor viticulturii

ecologice, îmbinând caracterele hibrizilor direct producători (în special cele care denotă

rezistenţe) cu cele de calitate provenite de la soiurile europene. Printre aceste soiuri, care

manifestă însuşiri de calitate, apropiate de cele ale soiurilor Vitis vinifera, toleranţă la

bolile şi dăunătorii viţei-de-vie, pot fi amintite soiurile ce aparţin colecţiei Seyve-Villard

din Franţa (Villard Blanc, Villard Noir), cele obţinute în România (Admira, Andrevit,

Brumăriu, Purpuriu, Radameş, Argessis, Valeria, Vlad, Rosina, Rubin), cele obţinute în

Ungaria (Bianca, Muscat de Poloschey, Perla de Zala), în Republica Moldova (Moldova,

Frumoasă albă) etc.

☺ Lucrarea de verificare solicitată, implică activităţi care necesită

cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 12 privind „SOIURILE DE HIBRIZI DIRECT

PRODUCĂTORI ŞI PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ ALE ACESTORA”








1. Precizaţi care sunt principalele grupe de hibrizi direct producători,

rezultate în urma clasificării acestora după origine. (1p)

2. Prezentaţi principalele particularităţi agrobiologice ale hibrizilor direct

producători. (2p)

3. Prezentaţi principalele particularităţi tehnologice şi de cultură ale

hibrizilor direct producători. (2p)

4. Enumeraţi şi descrieţi pe scurt principalele soiuri cu rezistenţă biologică

obţinute şi cultivate în România. (4p)


338













Ceres, Bucureşti.











la Brad, Iaşi.

339

BIBLIOGRAFIE

Alleweldt G., Dettweiler, Erica, 1986 - Ampelographic studies to characterize grapevine

varieties. Vignevini, 13, n°12, 56-69.

Anghel, Gh. şi colab., 1970 - Morfologia şi anatomia familiei Vitaceae. În Ampelografia

R.S.R., vol.I, Editura Academiei, Bucureşti.

Antoce, Arina, Oana, Nămoloşanu, Ioan, Stroe, Marinela, Vicuţa, Veith, Cristina, 2004 - New

varieties of grapevine for red wines created in Romania. Il balkan symposium of

viticulture and enology, Pleven, 8-10 september 2004, pag. 209-213.

Antonacci, D., et al., 2007 - Emerge Supernova varieta apirena. Rivista di Frutticoltura, nr.1:

18-21.

Anwar, S.A., Mckenry, M., Ramming, D., 2002 - A search for more durable grape rootstok

resistance to root-knot nematode. America Journal of Enology and Viticulture n0 1,

pag. 19-23.

Baniţă, P. M., 1968 - Selecţia clonului Drăgăşani 57 din Berlandieri x Riparia Teleki 8 B.

Revista de horticultură şi viticultură, nr. 7-8.

Bavaresco, L., 1990 - Excursus mondiale sugli ibridi produttori di vite di terza generazione

resistenti alle malatie. Vignevini, n.6, pag. 29-38.

Bavaresco, L., 2001 - Portinnesto e nutrizione minerale della vite. Vignevini, n.28 (11), pag.

53-62.

Bavaresco, L., Cantù, E., Fregoni M., 1996 - Primi risultati sul'uso di marcatori RAPD sul

DNA proveniente da gemme dormienti di vite. Vignevini, n.5, pag. 32-34.

Boselli, M., Fregoni M., Volpe B., 1986 - Differenziazione tassonomica delle varietá di vite

mediante l’elettroforesi di estrati vegetali. Vignevini, n.13. suppl. 12, 65-69.

Bulencea, A., 1975 - Viile şi vinurile Transilvaniei. Editura Ceres, Bucureşti.

Calò, A., Calò G., 1991 - L'analisi isoenzimatica e la caratterizzazione varietale in Vitis

sp.Corso Internazionale di Ampelografia, O.I.V, S.Michele a/A (TN).

Calò, A., Costacurta A., Giust, M., Ottaviano, E., Camussi, A., Lorenzoni, C., 1989 -

Contributo preliminare alla individuazione di caratteri ampelografici ed

ampelometrici atti alla caratterizzazione dei vitigni. Rev. Vitic. Enol., nr.1, p.71-76.

Colapietra, M., 2004 - L’uva da tavola. La coltura, il mercato, il consumo. Edagricole,

Bologna, 382 p.

Constantinescu, Gh. şi colab., 1970 - Ampelografia R.S.R., vol. I - VIII, Editura Academiei

R.S.R., Bucureşti.

Constantinescu, Gh., Indreaş, Adriana, 1976 - Ampelologia soiurilor apirene. Editura


Cotea, V. D., Grigorescu, C. C., Barbu, N., Cotea, V. V., 2000 - Podgoriile şi vinurile

României. Editura Academiei Române, Bucureşti.

Cotea, V. D., 1985 - Tratat de oenologie, vol. I, Editura Ceres, Bucureşti.

340

De Michelli, L., Maines, F., Iacono, F., Campostrini, F., 1997 - Analisi ampelografica in

vite: la tecnica fillometrica quale ausilio per la caratterizzazione e il riconoscimento.

Rev. Viticoltura Enologia, nr. 3, pag. 37-54.

Dejeu, L., 2006 - Viticultură practică. Editura Ceres, Bucureşti.

Dejeu, L., 2010 - Viticultură. Editura Ceres, Bucureşti.

Dejeu, L., Georgescu, Magdalena, 1992 - Înfiinţarea plantaţiilor de vii şi întreţinerea lor în

primii ani de la plantare. Editura Ceres, Bucureşti.

Dejeu, L., Georgescu, Magdalena, 2003- Tăierea şi conducerea viţei-de-vie. Editura Ceres,

Bucureşti.

Dettweiller, Erika, 1991 - Preliminary minimal descriptors list for grapevine varieties.

Institut for Grapevine Breeding Geiweilerhof, Siebeldingen, Germania.

Dettweiller, Erika, This, Patrice, Eibach, Rudolf, 2000 - The European network for

grapevine genetic resources conservation and characterization. XXV-éme Congres

Mondial de la Vigne et du vin, Paris, 19-23 juin, pag. 1-10.

Di Stefano, R., 1985 - Aromi dei vini prodotti nelle regioni a clima caldo o caldo arido.

Proc. Int. Symp, pag. 183-200.

Di Stefano, R., Cravero, M. C., 1991 - Metodi per la studio di polifenoli dell'uva

Riv.Vitic.Enol.,(2,44):37-45.

Dobrei A., Rotaru, Liliana, Mustea, M., 2005 - Cultura viţei-de-vie. Editura Solnes,

Timişoara.

Dumitru, Doina, 2010 - Cercetări privind obţinerea butaşilor de portaltoi prin conducerea

liberă pe sol şi comportarea acestora în şcoala de viţă şi plantaţia de viţă de vie pe

rod. Teză de doctorat, U.S.A.M.V. Bucureşti.

Eynard, I., Dalmasso, G., 1990 - Viticoltura moderna. Editura Ulrico Hoepli, Milano.

Eynard, I., Gay, G., 1991 - Evoluzione delle tecniche e dei metodi ampelografici, Quad.

Vitic. Enol. Univ. Torino, 15, 227-262.

Fisher, R. A., 1936 - The use of multiple measurements in taxonomic problems. Ann.

Eugen.10, p. 422-429.

Fregoni, M., 1967 - Ricerche ampelografiche ed ampelometriche sui vitigni piacentini-

Bonarda, Fruttano e Malvasia.CCIAA, Piacenza.

Fregoni, M., 1980 - Nutrizione e ferilizzazione della vite. Edagricole Bolognia.

Fregoni, M., 1987 - Viticoltura generale. Compendi didattici e scientifici. Ed. Reda, Roma.

Fregoni, M., 1989 - L'ingegneria genetica si propone come innovazione biotecnologica nel

miglioramento genetico delle vite. Vignevini, n.10.

Fregoni, M., 2004 - Fattori produttivi e sensoriali delle uve da tavola. L’Informatore agragrio,

17: 53-54. 1. Antonacci D. Et al., 2007. Emerge Supernova varieta apirena. Rivista di

Frutticoltura, 1: 18-21.

Fregoni, M., 2005 - Viticoltura di qualità.Editore Phytoline, Affi, 819 p.

Galet, P., 1988 - Cépages et vignobles de France. Les vignes américaines. Imp. C. Déhan,

Montpellier.

Galet, P., 1998 - Precis d’ampelographie practique. Imprimerie Ch. Déhan, Montpellier.

Gallais, A., 1990 - Théorie de la sélectione en amélioration des plantes. Ed. Masson Paris.

Georgescu, Magdalena, Dejeu, L., 1992 - Tăierea viţei-de-vie, Editura Ceres, Bucureşti.

Georgescu, Magdalena, Dejeu, L., 1993 - Lucrări şi operaţii în verde la viţa-de-vie, Editura

Ceres, Bucureşti.

341

Giovanni, Colugnati, 1999 - Strategie di selezione clonale per la viticultura degli anni 2000,

Vignevini, nr. ½, pag. 48-50.

Goethe, H., 1978 - Handbuch der ampelographie. Edit. Leykam e Josefsthal Graz.

Grando M.S., Frisinghelli, C., 1998 - Grape microsatellite markerssizing of ADN alleles

and genotype analysis of some wine cultivars.Vitis.

Grando, M. S., 1988 - Nuovi parametri di valutazione enoligice di uve da viti in selezione

clonale. Atti vol.40. Acad. italiana della vite e del vino, Siena.

Grando, M. S., Malossini, U., 1997 - Analisi moleculare dei parentali dell' incrocio

Manzoni.6-0-13. L'Enotecnico12, 89-92.

Hidalgo L., 2000 - Genetique. Rev. Academie Suisse du vin, nr. 38, pag. 91-93.

Hvarleva, T. şi colab., 2004 - Genotyping of Bulgarian Vitis vinifera L., cultivars by

microsattelite analysis. Vitis n. 34, 27-34.

Indreaş, Adriana, 1974 - Studiul ampelografic al soiurilor apirene din sortimentul României.

Teză de doctorat I.A.N.B., Bucureşti.

Indreaş, Adriana, 1994 - Curs de ampelografie. A.M.C. Bucureşti.

Indreaş, Adriana, Liliana, Rotaru, Marinela, Vicuţa, Stroe, Alina, Mărcuţă, 2003 - The

establishment of the origin for some autochtonous vine varietes by multi-variable

statistical methods - Lucrări ştiinţifice U.Ş.A.M.V.B., Seria B, vol. XLVI, ISBN 973-

7763-02-X, pag. 389-392.

Indreaş, Adriana, Luminiţa, Vişan, 2000 - Principalele soiuri de struguri de masă cultivate

în România. Ed. Ceres, Bucureşti.

Indreaş, Adriana, Luminiţa, Vişan, 2001 - Principalele soiuri de struguri de vin cultivate în

România. Ed. Ceres, Bucureşti.

Indreaş, Adriana, Luminiţa, Vişan, 2002 - Manual de ampelografie. Editura Nelmaco,

Bucureşti.

Indreaş, Adriana, Rotaru, Liliana, Stroe, Marinela, Vicuţa, Mărcuţă, Alina, 2004 - Folosirea

analizei în componenţi principali (ACP), un nou mijloc de prelucrare a datelor

ampelometrice. Simpozion ştiinţific anual, “Horticultura - ştiinţă, calitate, diversitate

- armonie”, Iaşi 28-29 mai, 777-782.

Ion, M., Şerdinescu, A., Varga, N., Pîrcălabu, Liliana, 2004 - Portaltoiul factor de

optimizare a cantităţii şi calităţii recoltei de struguri. Editura Ceres, Bucureşti, 71 p.

Irimia, L., Ţârdea, C., 2006 - Corelaţiile dintre suprafaţa foliară şi calitatea producţiei la

soiurile Fetească albă şi Fetească regală. Lucrări ştiinţifice USAMV “Ion Ionescu de

la Brad”, anul XLVII, vol.1, 506-516.

Monetti, A., 1991 - Applicazioni dell’analisi multivariata nelle ricerche ampelografiche,

Corso internazionale di ampelografia, S. Michelle all’Adige (TN), 1-5 luglio.

Mulchay, D.L., Cresti, M., 1995 - DNA fingerprinting of Italian grape varieties: a test of

reliability in RAPDs. Adv. Hort. Sci., 9:185-187.

Mustea, M., 2004 - Viticultură. Bazele biologice, înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor tinere

de vii roditoare. Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi.

Negrul, A.M., 1946-1956 - Ampèlographie de L'U.R.S.S., Ministère de l'Agriculture , 6

volumi.Citato da Ribereau-Gayon, 1959.

O.I.V., 1983 - Code des caractéres desriptifs des variétés et espéces de Vitis.

Odart, A. P., 1849 - Traité des cépages. Paris. Ed. Ducasq.

342

Ollat, Natalie, Tandonnet, J.P., Bordenave, L., 2009 - La vigueur conférée par le porte-

greffe: hypothéses et pistes de recherches. Bulettin de l’O.I.V., pag. 869-870.

Olteanu, I., 1994 - Viticultură (I). bazele biologice. Tipografia Universităţii din Craiova.

Olteanu, I., 2000 - Viticultură. Editura Universitaria, Craiova.

Olteanu, I., Daniela, Cichi, Daniela, Dolores, Costea, D.C., Mărăcineanu, L.C., 2002 -



Olteanu, I., Giugea, N., 2001 - Climatic conditions influence of crop year on grape & wine

production. Lucrări ştiinţifice U.Ş.A.M.V.B., Seria B, vol. XLIV, pag. 307-310.

Olteanu, I., Oprea, Şt., 1997 - Viticultură (II) Bazele biologice, Editura Universitaria,

Craiova.

Oprea, D.D., 1973 - Viticultura cu noţiuni de ampelografie. A.M.C., Bucureşti.

Oprea, D.D., 1976 - Viticultură practică. Editura Ceres, Bucureşti.

Oşlobeanu, M. şi colab., 1991 - Zonarea soiurilor de viţă-de-vie în România. Editura Ceres,

Bucureşti.

Pavloušek, P., Sotolář, R., Korpás, A., 2009 - Experiences on grape rootstock resistance to

phylloxera in Czech Republic. IX International Conferance on Grape Genetics and

Breeding, Acta Horticulturae, p. 827.

Pop, Nastasia, 2003 - Viticultură generală. Tipo-Agronomia, Cluj-Napoca.

Pouget, R., 1987 - Le porte-greffe: un facteur efficace pour maitriser la vigueur de la vigne

et la qualité du vin. Bull. L'O.I.V., vol. 60, nr. 681-682, pag. 919-928.

Ribereau-Gayon P., 1989 - The anthocyanins of graoes and wines. Academic Press,

London, 209-244.

Rotaru, Liliana, 1999 - Analiza cluster în ampelometrie. Lucr. Şt. ale USAMV Iaşi, seria

Hortic., vol. 1 (42), p. 53-60.

Rotaru, Liliana, Ţârdea, C., 1999 - Constribuţii la studiul ampelometric al soiurilor de viţă

de vie, prin prelucrarea datelor pe calculator-programul Microsoft EXCEL-97. Lucr.

Şt. ale USAMV Iaşi, seria Hortic. Vol. 1 (42), p. 40-52.

Rotaru, Liliana, 2000 - Cercetări asupra caracterelor fenotipice şi însuşirilor biotehnologice

la soiurile autohtone de viţă de vie, prin utilizarea codurilor şi sistemelor de

determinare bazate pe ampelometrie. Teză de doctorat, U.S.A.M.V.Iaşi.

Rotaru, Liliana, Ţârdea, C., Mustea, M., 2002 - Comportarea unor soiuri noi de struguri de

masă, create la SCH Cluj napoca, în condiţiile ecoclimatice ale podgoriei Iaşi.

Lucrări ştiinţifice USAMV Iaşi, Seria Horticultură, vol. I (45), 199-204.

Rotaru, Liliana, 2009 - Soiuri de viţă de vie pentru struguri de vin. Editura Ion Ionescu de la

Brad, Iaşi.

Savu, Georgeta, Mihaela, 2004 - Studiul macroclimatului din diferite podgorii şi centre

viticole ale României pe bază de multicriterii adoptate pe plan european şi cel al

Geoviticulturii.Teză de doctorat, U.S.A.M.V., Bucureşti.

Savu, Georgeta, Mihaela, Stroe, Marinela, Vicuţa, 2005 - Evaluarea condiţiilor ecoclimatice,

cu ajutorul unor indicatori sintetici, în regiunea viticolă a Dealurilor Munteniei şi

Olteniei. Simpozion ştiinţific anual, “Horticultura - ştiinţă, calitate, diversitate-

armonie”, U.S.A.M.V. „Ion Ionescu de la Brad”, XLVIII Vol 1 (48), Seria

Horticultură, pag. 303-308.

Savu, Georgeta, Mihaela, Stroe, Marinela, Vicuţa, 2007 - The winegrowing region of the

Dobrogea hills characterization reagarding multicriterial climatic classification

343

(m.c.c.), Sesiunea Ştiinţifică anuală „Horticultură - Ştiinţă, Calitate, Diversitate şi

Armonie”, U.S.A.M.V. „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Vol 1 (50), Seria Horticultură,

pag. 683-686.

Schneider, A., 1988 -Ampelografia e metodi ampelometrici: nuovi orientamenti.Quad.Vitic.

Enol. Univ. Torino 12, 213-237.

Schneider, A., 1996 - Grape variety identification by means of ampelografic and biometric

descriptors. Riv. Vitic. Enol.nr. 1, pag. 11-16.

Schneider, A., and all., 1999 - Caracterizzazione ampelografica di moscati in oservazione

nella collezione Bosca di Caneli. Caneli , 6-7 novembre.

Schneider, A., and Zeppa, G., 1988 - Biometria in ampelografia :l'uso di una tavoletta

grafica per efettuare rapidamente misure fillometriche. Vignevini, n.9, pag. 37-40.

Scienza A., Versini G., 1989 - Le sostanze aromatiche dell'uva e del vino. San Michele

all'Adige, pag. 71-92.

Silvestroni, O., Intrieri, C., Di Domizio, 1996 - Impiego di metodi fillometrici per la

caracterizzazione di alcuni vitigni dell' Emilia Romagna. Rev. Vitic. Enol. Nr. 1, p.

17-26.

Sotés, V., Gomez del Campo M., Ruiz C., 1996 - Utilisation de méthodes ampélographiques

pour la différenciation de deux cultivars de Vitis vinifera L. Rev. Vitic. Enol, nr.1,

pag. 5-10.

Stefanini, M., 1999 - Nuove strategie di selezione clonale per la salvaguardia della

variabilitá intravarietale: L'esempio del Traminer.Vignevini, nr. ½, pag. 60-67.

Stoian, M., Varga, N., Lungu, Roxana, 1998 - Scurtă caracterizare a unor creaţii provenite de

la populaţiile locale de viţă de vie. Lucrări ştiinţifice U.Ş.A.M.V.B., sesiune omagială,

pag. 423-424.

Stoian, M. şi colab., 2010 - Catalogul de clone cu material biologic certificat. Lucrare

realizată în cadrul proiectului “Realizarea colecţiei naţionale de germoplasmă clonală

la viţa-de-vie şi omologarea unor elite” finanţat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi

Inovării.

Stroe, Marinela, Vicuţa, 2005 - Cercetări privind comportarea unor cloni de viţă de vie pentru

obţinerea vinurilor de calitate D.O.C şi D.O.C.C. în podgoria Ştefăneşti-judeţul

Argeş. Teză de doctorat, U.S.A.M.V. Bucureşti.

Stroe, Marinela, Vicuţa, Indreaş, Adriana - Ampelografie - Lucrări practice. Editura CNI

Coresi, Ediţie revizuită, Bucureşti, 2010.

Stroe, Marinela, Vicuţa, Veliu, Raluca, 2010 - The agrobiological and technological





Stroe, Marinela,Vicuţa, Veliu, Raluca, Cotet, Valentina, 2010 - Qualitative and quantitative

performances of some tabel grape varieties when aplying a different loads of

buds/vine. Lucrări ştiinţifice U.Ş.A.M.V.B., seria B, vol. LIV, CD-ROM with ISSN

1222-5312 (Cod CNCSIS 846 - categoria B), pag. 605-610.

Şerdinescu, A., Ion, M., 2003 - Studiul ecopedologic şi ecoclimatic pentru încadrarea


344

Teodorescu, Şt., Popa, A., Sandu, G., 1987 - Oenoclimatul României. Vinurile României şi

climatul lor caracteristic. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Ţârdea, C., Dejeu, L., 1995 - Viticultură. Editura didactică şi pedagogică R.A. Bucureşti.

Ţârdea, C., Rotaru, Liliana, Mustea, M., 1995 - Folosirea codurilor şi descriptorilor

ampelografici la soiurile autohtone de viţă de vie. Rev. Cercet. Agron. Moldova, vol.

3-4 (104), p. 153-158.

Ţârdea C., Rotaru Liliana, 2003 - Ampelografie, volumul I. Editura Ion Ionescu de la Brad,

Iaşi.

Ţârdea C., Rotaru Liliana, 2003 - Ampelografie, volumul II. Editura Ion Ionescu de la Brad,

Iaşi.

*** IPGRI, 1997 - Descriptors for grapevine (Vitis spp).2 nd

edition. IPGRI, Via delle sette

Chiese, 142, 00145 Roma.

*** I.S.T.I.S. - Institutul de Stat pentru testarea şi înregistrarea soiurilor.

345

Anexa 1

347

Muscat Perla de Csaba Cardinal

Augusta Victoria

348

Chasselas doré Chasselas roze

Muscat d`Adda Muscat de Hamburg

349

Afuz Ali Coarnă Neagră

Coarnă Neagră Selecţionată Italia

350

Perlette Kişmiş alb

Kişmiş negru

351

Crâmpoşie Crâmpoşie Selecţionată

Zghihară de Huşi Galbenă de Odobeşti

352

Plăvaie Frâncuşă

Iordană Creaţă

353

Mustoasă de Măderat Majarcă albă

Aligote Neuburger

354

Grasă de Cotnari Fetească albă

Fetească regală

355

Riesling italian Pinot gris

Gros Sauvignon Petit Sauvignon

356

Chardonnay Furmint

Muscadelle Traminer roz

357

Ezerfürtü

358

Tămâioasă românească Muscat Ottonel

Băbească neagră

359

Oporto Cadarcă

Sangiovese Steinschiller roz

360

Roşioară

Fetească neagră

361

Cabernet Sauvigon Merlot

Pinot noir Burgund mare

362

Blauerzweigelt Busuioacă de Bohotin

ampelografie

Documents