probele Și mijloacele de probă

PROBELE ȘI MIJLOACELE DE

PROBĂ

EFECTUAT:MIHAI MARIANA, D-135

PROFESOR:CAUŞ ION

Legea procesual penală în art.93 dă definiţia probelor ca elemente de fapt dobîndite în modul stabilit de cod, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei.

Definirea probelor în procesul penal

În literatura juridică nu există un punct de vedere unitar asupra criteriilor de clasificare a probelor. Probele pot fi clasificate după caracterul lor, după izvoarele din care provin, după legătura cu obiectul probatoriului. După caracterul lor, probele sunt clasificate în: probe în acuzare; probe în apărare;

Probe în acuzare-sunt acelea prin care se face dovadă vinovăţiei învinuitului sau inculpatului sau a unui element care contribuie la stabilirea vinovăţiei acestuia.Probele în acuzare dovedesc şi existenţa unor circumstanţe agravante. în totalitatea lor, acestea servesc la susţinerea învinuirii.Probele în apărare-au sarcina de a constata inexistenţa infracţiunii, dovedirea nevinovăţiei inculpatului, o vină mai redusă, o circumstanţă atenuantă.

După sursa din care provin, probele pot fi divizate în:Probe imediate;Probe mediate;

Probele imediate-sunt obţinute din sursele originale, astfel de probă este declaraţia unui martor ocular, care relatează despre faptele care le-a perceput, conţinutul procesului-verbal de examinare a corpurilor delicte, originalul unui înscris, etc.

Probele mediate- sunt obţinute dintr-o altă sursă decît originală, cum ar fi, spre exemplu, declaraţia unui martor care a auzit despre unele împrejurări importante în cauza penală.

După legătura cu obiectul probatoriului, probele se clasifică în: Probe directe; probe indirecte;

Probele directe dovedesc în mod direct actul principal care formează obiectul cauzei penale.

Probele indirecte nu pot dovedi vinovăţia sau nevinovăţia, dar reprezintă anumite împrejurări cu ajutorul cărora se poate conchide asupra actului principal.

Proprietăţile esenţiale ale probelorDatele de fapt care sunt utilizate în calitate de probă sunt incluse în anumite mijloace de probă, enumerate în art. 93 C.proc.pen.Acestea sunt declaraţiile învinuitului, bănuitului, inculpatului, ale părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile, martorului; raportul de expertiză; corpurile delicte, procesele-verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale cercetării judecătoreşti; documentele (inclusiv cele oficiale), înregistrările audio sau video, fotografiile; constatările tehnico-ştiinţifice şi medico- legale.

Pentru ca aceste date să fie recunoscute în calitate de probe ele trebuie să dispună de anumite proprietăţi juridice cum ar fi: Admisibilitatea; Pertinenţa; Concludenţa; Utilitatea;

Articolul 94 C.proc.pen. enumera situaţiile cînd datele prezentate sunt neadmise în calitate de probe.Aşadar sunt inadmisibile probele obţinute:1.prin aplicarea violenţei, ameninţărilor sau a altor mijloace de constrîngere, prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei;2.prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, pătaţii vătămate, martorului;3.prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al participanţilor la proces;

4.de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală;5.de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare;6.dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în şedinţa de judecată;7.prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor ştiinţifice;8.cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor prezentului cod;

9.fară a fi cercetate, în modul stabilit, în şedinţa de judecată;10.de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv, nu poate confirma veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia;