amintiri din prezent de gratian lascu - primul capitol
Post on 04-Aug-2015
916 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
Graţian Lascu
Amintiri din prezent
Graţian Lascu
Amintiri din
prezent
- roman-
editura
oradea
2010
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LASCU, GRAŢIAN
Amintiri din prezent / Graţian Lascu. - Oradea: Arca, 2012
ISBN 978-973-1881-63-8
821.135.1-31
Blog Graţian Lascu
http://gratianlascu.com
Sponsor
"Un astfel de refuz [...] îmi amintea că lumea nu era
o reflexie a sufletului meu, ci o entitate independentă, care avea să continue să se rotească, indiferent de faptul că eu sunt îndrăgostit sau nu, fericit sau nu, viu sau mort. "
– Alain de Botton –
Oamenii nu îşi ascund sentimentele, oamenii nu le ştiu exprima prin cuvinte.
Tânărul în oglindă
Dacă subsemnatul şi editorul ar fi respectat voinţa
autorului, acest „Cuvânt introductiv” nu ar fi avut ce să
caute între paginile cărţii pe care o ţineţi în mână, alături de romanul lui Graţian Lascu. Autorul face parte din
generaţia care nu dă doi bani pe criticii cu aere de
cunoscători. O spune chiar el, de la început. E franc, aşa
cum sunt cei din generaţia lui: Nu-ţi place cartea mea?
Las-o! Chiar dacă nu face paradă, dozându-le inteligent, Graţian Lascu surprinde prin cele câteva trimiteri la
„clasici”, din prima parte a textului. Asta te face să speri că
cel puţin o parte din generaţia actuală n-a trecut degeaba
prin şcoală. Prizonier într-o cameră de spital ori de ospiciu sau
doar în imaginaţia lui, eroul principal ţine jurnalul unei poveşti de dragoste. El e un tânăr care trece prin veşnicele
chinuri ale iubirii. Avem sub ochi traiectoria unei deveniri, de fapt filmul unui moment din viaţă. Împreună, autorul şi personajul său se descoperă şi îşi pregătesc locul de sub
soare. Lectura poate duce cu gândul la celebrele „Cişmigiu
& comp.” sau „Corigent la limba română”, cu diferenţa –
semnificativă – că acea generaţie iubea foarte diferit. Candoarea amorurilor de altădată e înlocuită aici de
7
Graţian Lascu
sinceritatea, adesea brutală, a trăirilor şi mai ales a felului în care sunt exprimate acestea. Bun sau rău, avem sub ochi „un roman de generaţie”, o generaţie care iubeşte „altfel”. Nu mă întrebaţi cum! Nu facem parte din acelaşi leat. Aş
putea îndrăzni, cel mult, să spun că generaţia de azi iubeşte aşa cum trăieşte: în stilul fast-food, pe furate, pe
fugă, incert, printre altele, nestatornic... Nu vreau să critic
ceea ce, e clar, nu înţeleg. Nici nu ştiu cum îţi poţi trăi iubirea ca şi cum ai fuma, în curtea din spatele şcolii, o
ţigară „no name”. S-ar putea spune că Graţian Lascu s-a dus, cu toată
generaţia lui, la psiholog. Probabil de aceea, nici apariţia
domnului B. în text nu e deloc întâmplătoare. Vă rog să mă iertaţi dacă, învăluit în atâta fum, eu am
pierdut şirul fetelor şi al flirturilor din acest roman. Totuşi, la un moment dat, lucrurile par să revină la normal. Dorinţele eroului nostru par să îşi găsească, în cele din
urmă, obiectul iubirii: femeia. Asta îmi aminteşte de faptul că suntem misogini, nu din convingere, ci din lipsă. Până la urmă, ca-n viaţă, totul se strică stupid. Generaţiile sunt altele, iubim diferit. Numai „neînţelegerile” care destramă vraja sunt mereu şi mereu
aceleaşi. Şi finalurile sunt, de când lumea, la fel; fericite sau
nu...
Florin Budea
8
I
Să vă spun mai întâi ceva…
Sunt nedormit de câteva ore bune, am fumat destul, am băut destulă cafea şi nu am mâncat aproape nimic azi. Mai toată ziua am stat în camera asta infectă unde vecinii mei, paianjenii şi moliile, m-au ascultat în timp ce le
citeam poezii. Ce am uitat... Te rog din suflet, oricine ai fi, dacă nu
vrei să citeşti şi crezi că la sfârşit doar vei căsca plictisit, mai bine opreşte-te aici. Închide cartea sau apasă pe
pătratul roşu cu „x” din partea dreaptă sus şi amândoi vom fi fericiţi. Nu doresc un alt mare scriitor sau critic să
îşi spună măreaţa lui părere despre munca mea, aşa că te
rog, alege acum! Iar acum că ai ales (deşi cred că ai ales greşit) am să
te plimb puţin prin mintea mea... Deci să aberăm bunul meu cavaler neînfricat, sau
poate domniţă care doreşte să afle cum se deschide
centura de castitate... V-am dezgustat?
De ce? Poate pentru faptul că am început cu stângul în dragoste şi acum vreau să mă fac avocat ca să încep
cu... Dreptul. Ce zici de un exerciţiu de memorie?
9
Graţian Lascu
Relaxează-te. Aprinde o ţigară, soarbe nişte cafea şi... Adu-ţi aminte de o persoană pe care ai iubit-o. Merge? Acum gândeşte-te la câte momente
frumoase au fost (sau poate mai sunt). Adu-ţi aminte
câte momente urâte au fost (sau sunt şi acum). Gata! Un prieten are versurile:
„Aveam limite, vă jur, vorbind de alcool Acum dintre pahar şi suflet, habar n-am care-i mai
gol.”1
Asta simt eu acum. Poate simţi şi tu. Poate eşti fericit... Timpul prezentat de Eliade în „Noaptea de
sînziene”, îl caut. Dacă aş putea face ce doresc eu cu Timpul, nu aş
schimba nimic. Nu regret nimic din ce am sau nu am
acum, regret doar că am aşteptat şi am crezut în
vorbe, sinceritate şi promisiuni. În oameni mai exact... Ce m-a bucurat mereu, au fost oamenii fără carte
dar deştepţi pe care i-am întâlnit. Atunci arătam degetul mijlociu spre toţi care mă considerau un prost, pentru
simplul fapt că părinţii mei nu au urmat facultăţi. Cum stau toţi cuminţi, când încep să înjur de
sfinţi...
10
Amintiri din prezent
Camera asta mă îngrozeşte! Când mai arunc o
privire în jur căutând un cuvânt, simt că ar trebui să plec, dar îmi place aici. Îmi place că sunt singur şi asta mă face
să scriu. Proust stătea într-o cameră cu pereţi din plută şi scria ore întregi. Gata cu comparaţiile că un alt A. R. e
gata să îmi ardă tot ce am scris pe foile astea, fiind
bucuros de un mic foc de tabără. Mă îngrozeşte un singur gând: când arunc o privire
spre scrumieră. Dacă aş mai trăi măcar jumătate din anii număraţi în chiştoace, aş fi fericit. Sunt conştient că în
ritmul ăsta n-o duc mai mult de 10 ani. Aşa cred că mi-a
fost prezis de către ursitoare. Am ajuns la concluzia că ale
mele erau drogate, ori bete. Da’ le mulţumesc. Poate că
dacă n-ar fi fost aşa, nu aş fi învăţat toate lecţiile astea pe
care le ştiu... Aici unde sunt acum, sunt singur. Un suflet singur
care stă într-o cameră şi aşteaptă minuni. Mai ies pe afară
pentru nevoile fiziologice şi ascult vântul, păsărelele, cum
trece o maşină, deşi geamul şi mobila tremură când un
TIR macină cu roţile lui asfaltul. De aceea te rog să nu
mă judeci că sunt acru când vorbesc cu tine. Până şi vânzătorul de la magazin când îi cer un pachet de ţigări îmi aruncă priviri dubioase. Citeam ieri într-un ziar vechi pe care l-am găsit după dulap, despre un filosof care credea că Timpul şi tot ce ne oferă el, are un rost pentru noi. Accept. Eu sunt un
simplu Rac, prea simplu, un om fericit care se
mulţumeşte cu orice i se dă spre a-i fi de folos. Nu aştept multe de la Viaţă. Poate să o văd fericită pe Ea. Am ajuns
11
Graţian Lascu
şi eu la concluzia Maestrului Paler: „dreptatea e
imposibilă şi că de fapt nimeni nu are nevoie de ea. Într-o
lume în care dreptatea e ratată, îmi puteam îngădui şi eu
să fiu ratat.”
Scriu zilnic câteva versuri pe care mi le şoptesc
vocile care nu mai tac în capul meu. Se pare că şi atunci când dorm, ele sunt prezente în visele mele, prin multe
feţe care râd in jurul meu. Multe dintre versuri se sfârşesc
cu negre semne de întrebare şi nu o dată mi s-a spus că
sunt prea trist pentru vârsta mea. Îi înţeleg tot timpul pe
ei, dar nu mă înţeleg pe mine niciodată... Aş putea sta ore
întregi într-un fotoliu confortabil şi să discut cu mulţi oameni despre problemele lor. Îi văd pe mulţi cum se
zbat ca să aibă tot ce e posibil pe lume. Unii aşa au fost învăţaţi de mici, alţii din cauză că nu vor să-i vorbească
lumea de rău. Sunt şi câţiva care aşteaptă de la viaţă să le
fie lor bine fără a încălca regulile sociale. Ghiciţi în care tabără sunt eu?!
*
Azi am fost la biserică. Sunt un mare păcătos. Am o
grămadă de vicii de care nu mă pot lipsi. Sau şi dacă mă
pot lipsi, nu o fac pentru multă vreme. Aici mă cunosc toţi şi am fost bucuros într-o
anumită măsură când evadez din camera mea. Neamuri, prieteni, cunoscuţi, oameni cu care am băut sau am tras o
ţigară împreună; toţi mă cunosc de când sunt mic. Sunt respectat pentru că bunicii din partea mamei au o avere
12
Amintiri din prezent
bună, nu foarte mare dar se încadrează printre primele
familii din sat. De aceea mă opresc multe neamuri care
afişează un zâmbet tâmp şi se poartă frumos cu mine. După ce plec, încep să vorbească tot ce nu au avut curaj să îmi spună în faţă. Îi urăsc pe oamenii laşi! Am avut ca şi tine prieteni care nu au avut curajul să
îmi spună în faţă ce nu le-a plăcut. Nu înţeleg nici acum
de ce nu au curaj. Mama îmi spunea să nu-i bag în seamă pe unii membrii ai familiei, care încearcă să fie drăguţi, dar de
fapt urmăresc să împrăştie vorbe rele. Multe certuri pe
acest subiect. De aceea păstrez distanţa şi nu vorbesc
decât dacă e necesar. „Dacă toţi peştii din apă şi-ar ţine
gura închisă, nu ar mai fi prinşi niciodată.” O zicală
siciliană care se aplică în Cosa Nostra.
*
N-am mai scris de 24 de ore. Am avut câteva
probleme de rezolvat. De dimineaţă am reuşit să procur
nişte bani pe care i-am pus la păstrare într-o carte. Nu
iubesc prea mult banii deşi îi port la buzunarul de la piept alături de pachetul de ţigări şi brichetă. Asta da iubire! Problema mea: dacă nu sunt motivat, nu continui. Aşa s-a întâmplat cu toate manuscrisele mele, probabil aşa se va întâmpla şi cu acesta. Încă mai am câteva dintre
ele şi le citesc în grabă când le găsesc în timp ce caut o
carte in bibliotecă. Mă amuză teribil limbajul şi stilul pe
13
Graţian Lascu
care îl foloseam cândva. (Spre finalul gimnaziului am fost şi redactor şef adjunct la revista şcolii, deşi numele meu
figura doar la „colaboratori”.)
În timp ce fumez ţigara asta „home-made” mă
gândesc la câte lucruri am început şi nu le-am finalizat. În
oraş, unde stăteam, parcă era mai greu să scrii. Foloseam
computerul. Aici folosesc un stilou cu cerneală, primit acum 3 ani de la un prieten, care a plecat din ţară. În oraş
zgomotul disturba ideeile. Nu puteam să ascult bine
vocile. Aici unde sunt acum nu am decât un radio defect. Mă feresc de tehnologie şi caut liniştea deşi mai ascult melodiile care le am pe telefon. Şi uite aşa, încep să visez crezând că visele vor
deveni realitate într-o zi.
*
Am terminat de câteva minute primul volum din
„Noaptea de sînziene” a lui Eliade. Curând o să încep cel de-al doilea volum. Mai ales că ceaşca de cafea e plină
lângă mine. Încerc să înţeleg tot ce vrea să spună Eliade
în scrierile lui. Îmi place cum ascunde unele chestiuni şi îl lasă pe cititor să găsească el singur misterul. Apropo: misterele m-au pasionat. Mereu m-am întrebat ce mister
ascunde dragostea, sau cum se naşte sentimentul pe care
îl emană sufletul şi corpul, pe care îl numim dragoste?
Cazul meu: Cum a început totul între noi? Cu un simplu Bal al bobocilor la care am fost şi am întalnit-o. Era cu
14
Amintiri din prezent
prietenul ei. Îl cunoşteam de mult timp, de la începutul liceului, mai exact. Pe Ea am cunoscut-o la începutul clasei a X-a, când am început să fumez zi de zi în baia de
lângă clasa mea. I-am facut avansuri. Mereu fac prima mişcare cu un gest misogin. Glumesc dur la adresa femeilor. Îmi plăcea cum ea se
uita urât la mine fară să întoarcă vorbele. La despărţire
ne-am privit prelung unul pe altul şi nu credeam că voi obţine ceva, mai ales că avea prieten. Mi-au plăcut ochii ei... Unduirea glasului... Mişcările corpului... Graţia cu care gesticula... Era drăguţă, prea drăguţă pentru un dezabuzat ca
mine. Atunci am găsit de cuviinţă să înjur. Întrun stil aparte, propriu... Da... Cele mai bune lucruri le-am făcut din prostie... Seara a continuat lejer. Nu ştiam să dansez. Dădeam din mâini şi din
picioare, făcând şi câte un gest din bazin ce avea
conotaţii sexuale. Eram uşor ameţit... Stăteam la o măsuţă şi beam cu un prieten, fericiţi de femeile care îşi mişcau toate părţile trupurilor
încălzite în jurul nostru. Într-un moment, când prietenul ei plecase de lângă
Ea, m-a chemat să dansez.
15
Graţian Lascu
„Nu mă pricep...”
„Înveţi!”
M-a luat de mână lipindu-mă de trupul ei. Începuse
o melodie Hip-Hop, simţind ritmul tulburat. Am dansat pană s-a terminat melodia. Gândul meu era cum să mă
scot când prietenul ei se apropia. Nu de alta, dar privind
de la distanţă nu era un simplu dans acea mişcare a
trupurilor noastre. Melodia s-a terminat şi a început una House. Nu îmi plăcea, aşa că m-am aşezat înapoi la masă. Fumam pe atunci ţigări de contrabandă. Ea a rămas în faţa mea şi a continuat să danseze
singură. Ochii noştri aprinşi se întâlneau. Minţile încinse îndemnau. Auzeam o voce care îmi spunea să o las în pace, crezând că fata cu care venisem eu se va supăra. Cealaltă voce îmi spunea să o iau de mână, plecând
undeva departe de oameni.... Ştiu apoi că dintr-odată mi-a trecut ameţeala. Simţeam o venă deasupra tâmplei, care pulsa
puternic. Văzând perplexitatea mea, s-a oprit din dans, privindu-mă cu mâinile în şold... Ce-mi plăcea cum făcea pe şefa! Îşi rostogoli guma pe care o avea în gură până o făcu
un bulgăre mic. O fixă între dinţii din faţă şi se uită la mine: „Vrei?”
16
Amintiri din prezent
„Mai întrebi?”
Am prins jumătate din gumă. În încercarea ei de a o tăia cu dinţii, buzele noastre
s-au atins. Între noi guma era întinsă ca un ombilic. Ne-am privit speriaţi... I-am simţit răsuflarea mai aprinsă ca a mea. Am muşcat hotărât... „E totul în regulă...”
*
Vă spuneam că pe atunci eram un mare misogin. Vorbeam urât fetelor. Pentru mine erau nişte
„nulităţi simpatice”, cum spune diriginta mea şi Cioran, prietenul nostru comun. Problema mea: mă îndragostisem prea repede de
Ea. Mă atrăgea ca un magnet tulburându-mi punctele
cardinale. Doream să ştiu mai multe despre Ea. În astfel de cazuri nu îţi întrebi prietenii. Mă întrebam doar pe mine: s-o caut?... să n-o caut?
M-a căutat Ea... În primul mesaj nu s-a prezentat. Mai aşteptam unul. Nici în al doilea. M-am prezentat eu. Curtenitor...
17
Graţian Lascu
Victorios!... Repetat!
*
Ne-am trezit într-o zi că ne alintăm cu „iubire”. Prenumele inutile dispăruseră... Ca să înţelegeţi ce s-a întâmplat, vă rescriu un text pe care l-am publicat pe blog, primul dintr-o serie de
patru:
„De ce scriu? Ca să comentez în direct partidele de box
din capul meu. De ce fumez? Ca să pot urmări în linişte partidele de
box din capul meu. De ce beau cafea? Ca să pot rămâne treaz până la
sfârşitul partidelor de box din capul meu. De ce imi aduc aminte de Ea? Doar Ea aduce pauza
dintre reprizele de box din capul meu.”
*
A trecut ceva timp de când nu am mai scris nimic. Am lăsat totul baltă din lipsă de timp. Da... Se pare că timpul ne presează pe toţi... Ca de obicei, s-au scurs cele 2 ore pe care le dorm
zilnic după şcoală. Mă trezesc mai greu ca dimineaţa. Ora
18 şi eu stau în pat gândindu-mă de ce m-am trezit atât de devreme...
18
Amintiri din prezent
Telefonul înregistrase 2 apeluri. La dracu’! Vreau să dorm sau să vorbesc la telefon?
Mă spăl, mănânc, o salut pe mama. Plec. E vineri seara, mâine nu am şcoală, deci nu deschid
niciun caiet să văd ce idei mi se bagă în cap forţat. Nu
merg la incubatorul acela de roboţi care a fost cândva al bisericii romano catolice, o mănăstire de modă veche, cu
o sală de sport în mijlocul curţii. Cică trebuie să dăm înapoi clădirea. Vor veni măicuţele să stea acolo?
Interesant ar fi de urmărit măicuţele care fac
aerobic în sala de sport, în timp ce numără mişcările pe
Psalmii lui David.... Liftul ăsta cu care cobor scârţâie ca dracu’. Mereu
mă întreb, daca se rupe unde mă tot duc? În China?
Iubesc blocul meu! Nu s-a schimbat nimic în el în
cei 12 ani de când stau aici. A rămas de-a lungul timpului şi mirosul de la ghena de gunoi şi aerul amestecat cu
igrasia din beci. E blocul meu, cu evenimente rare. De curând s-a mutat o familie de ţigani în bloc. Mama îmi tot spune că de la ei vine mirosul acela... Eu
neg. Din câte am înţeles din nişte vorbe ale bunicului dinspre tată, prin venele mele curge şi un pahar de sânge
ţigănesc. Nu urăsc asta, chiar mă mândresc înlăuntrul meu. Afară…
Mă îndepărtez de scară şi scot pachetul de ţigări ascuns în boxeri. Mereu m-am gândit dacă nu a observat nimeni până acum relieful major din chiloţii mei.
19
Graţian Lascu
Trag primul fum… Gustul plăcut de dovleac copt cum se face în Ardeal… Păcat că o să mă omoare o dată
şi odată.. Dar până atunci mă bagă în faliment. O iau încet pe străduţă şi ies lângă părculeţ. E făcut pentru copii... Ceea ce sunt şi eu, Dumnezeule. Are un teren de baschet şi un aparat de
cafea… O, da! cafeaua şi ţigara dupa ce te-ai trezit sunt lux curat. Pun 2 pliculeţe de zahăr şi apăs pentru o cafea
cu lapte. O iau in mână, îi simt căldura şi savurez „gustul perfect” care mă trimite spre Brazilia. Mă aşez pe o bancă.. În altă parte a parcului văd
câţiva prieteni. Nu merg spre ei. Rămân cu mine, ţigara, cafeaua şi aerul serii. Relax…
O termin şi arunc chiştocul în coşul de gunoi împreună cu paharul gol de cafea. Simt cum începe să îşi facă efectul, să mi se destindă muşchii, iar gândurile să mi se pună în ordine. Ordine?
Mai bine zis să înceapă partidele de box. Vechile
contraziceri, maşina de frământat aluatul, marele mixer
care scoate zumzetul ce nu se opreşte. Ridic ochii spre parc şi aud în cap un gong care mă
anunţă să merg la prietenii mei. Sunt aproape să mă ridic, când prin faţa mea trece un cuplu ţinându-se de mână. Atunci îmi aduc aminte: Chipul - dulce... Ochii - profunzi…
Privirea - seducătoare…
20
Amintiri din prezent
Colţul gurii ridicat - îndemnul pervers…
Zâmbetul - vorbe fără sunet…
Ea - talerul care echilibrează balanţa…
Şi iar: Cum a început totul?
Iar nu ştiu. Nu ştiu nici dacă a început. Tot ce ştiu e că mă arde. Da…
Aceea arsură care se regăseşte şi este descrisă în
cărţile de dragoste. Dragostea flacără. Dragoste otravă! Ştiu că asta e! Nu am mai simţit-o decât o dată. O dată, iar atunci s-a terminat rău. Acum, am încredere că va fi mai bine. De fapt, ce să fie? Aberez!… Are prieten, de fapt avea, sau are… La dracu’! O ştiu de 2 săptămâni, dar în viaţa ei de atunci lucrurile s-au schimbat! Dar eu? Oare eu…
sunt de vină cu ceva?
Recunosc, simt acea forţă care mă îndeamnă să merg
spre Ea. Nu am vorbit niciodată faţă-n faţă despre asta. Dar
şi Ea vrea la fel... O citesc. Sunt sigur, sau mintea îmi joacă
feste? Cândva, cineva, mi-a zis, dacă am în gând ceva
anume, să vorbesc cu aparatul de fotografiat. Clic! Mă voi vedea pătruns ca de razele X! Aşa e şi la ea…
Mă sună seara, pe la ora 11-12. Începem să vorbim, îmi spune „iubire”, se fereşte şi schimbă subiectul atunci
21
Graţian Lascu
când vine vorba despre ce simt pentru ea. Între noi nu a
apucat să fie aceea prietenie, ce ţine de colegialitate sau
amiciţie. Din partea mea nu… Aş vorbi cu Ea deschis, nu
m-aş da în spate de la nimic şi nu aş introduce teama la
mijloc. Dar mă atenţionează din ochi să nu zic nimic. Să
rămână doar între noi... Unul din mesajele primite de la Ea...
„În definitiv, ce e dragostea? Decât o taină pe care o
ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii?
Îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeşte, îşi pierde
frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate zilele.” -
Drumeş
Simt energia pe care o emană. Puternică! Atunci când o văd, zgomotul... Zgomotul produs de mixerul din
capul meu... Încetează! Se opreşte! Daa…
Oare e ceea ce cred eu? Sau se joacă cu mintea mea?
Sau…
Nu pot! am nevoie de o ţigară. O aprind... Relax…
Poate ar trebui să mă las de fumat şi să reduc la zero
consumul de cafea. Părinţii mei niciodată nu m-au oprit dar mi-am impuns singur anumite limite, pe care le-am
respectat, ştiind că dacă le depăşesc voi merge spre mai rău. Am fost anunţat azi că trebuie să plec mâine în oraş. Deseară petrec o ultimă noapte aici până când mă întroc. Începe să îmi placă în singurătate.
22
Amintiri din prezent
Toată ziua a plouat. De câteva minute s-a oprit şi mai cad doar câţiva stropi deşi e înnorat. La fel e şi în
sufletul meu, diferenţa e că am starea asta de o
săptămână. Da! Exact o săptămână se împlineşte azi de
când mi-a tăiat aripile...
Vorbeam în fiecare zi cu ea. În majoritatea cazurilor
îmi trimitea ea mesaj prima, eu neştiind exact ce doreşte, încercând să nu stric relaţia mea cu Melania, fata care m-a
însoţit la bal. Mereu am încercat să îmi ascund sentimentele, şi în
acest moment nu arăt nimănui ce şi cum simt. Las
impresia de indiferenţă, îmi pun ţigara în gură şi privesc
în depărtare. Chiar în acele zile, la o beţie, un coleg m-a
întrebat: „Cum merge cu Larisa din a X - a ...?”
Am rămas surprins deoarece nu am spus nimănui despre ea. Mi-am amintit că era prin preajmă la Bal şi a
văzut cum îmi cedase din guma ei, sau cum îmi atinsese
buzele. „Nu e nimic, suntem doar prieteni.”
El mi-a zâmbit şi mi-a făcut cu ochiul. Trebuia să ţin
garda sus.
Cu ocazia unei probe de BAC clasele noastre au fost mutate care pe unde. Nu am mai văzut-o pe Larisa timp
de 3 zile. Când mai mergeam la ţigară în curtea liceului treceam prin faţa clasei ei. Motivul era simplu, doream să
jucăm lapte gros, deşi am probleme cu spatele. Atunci am
23
Graţian Lascu
început să observ că nu stă cu fetele de la ea din clasă, fiind mai mult prin preajma băieţilor. La început mi s-a
părut ciudat iar curiozitatea mea creştea de fiecare dată. Am înţeles după aceea, dupa mult timp, ce s-a întâmplat cu colegele ei şi ce dorea de fapt. Eram într-o zi la ţigară în curtea liceului. Au venit şi colegii ei. Ne-am salutat, ţigările erau aprinse, băieţii erau
pe poziţii să nu vină profesorii, discuţii din toate părţile. Larisa îmi tot arunca priviri. Eu rămăsesem deoparte ca
să trimit un mesaj, cred, nu mai ştiu exact. A venit la mine. O mică discuţie despre cum
suntem. Ochii ei ardeau şi privea în jur să se asigure că
nimeni nu se uita prelung la noi. „Nu vii să stai cu noi?” m-a întrebat când a observat unele priviri. Am plecat amândoi spre colegii ei. Nici o problemă, ne cunoşteam, eram fumători şi mă simţeam in largul meu. „Ai vorbit?” îl întrebă ea pe Răzvan. „Da” zise el trăgând din ţigară. M-am uitat mirat. Nu îmi arunca priviri tăioase, erau chiar prietenoase pe atunci. „Hai cu noi în excursie” mi-a zis ea. Din nou ochii mei miraţi l-au privit pe Răzvan. „Eu vreau să merg, hai şi tu mă!” mă îndemnă un
coleg cu care fumam. Pe moment nu am observat... „OK,” am zis eu. „Dacă e tot în regulă cu colegii voştri şi rezolv cu banii, vin cu voi!”
24
Amintiri din prezent
Când s-a sunat de intrare, eu am rămas în spate să
termin ţigara. M-am uitat după Ea, iar atunci am simţit primul impuls de telepatie între noi. Mă gândeam la cât e
de frumoasă, iar Ea parcă mi-a auzit gândul şi s-a întors
zâmbind încurcată. În aceea zi, mai ales în ora de chimie, mă
frământa ce am observat. Totul era legat de excursia în
care mă băgasem. Nu mi s-a părut normal, firesc, ca să
mă cheme Larisa – o fată pe care o ştiam de la Bal în
cea mai mare parte – pe când Răzvan şi cu mine ne
ştiam de ceva timp. Nu ştiu ce a gândit Răzvan atunci când m-am uitat la el, imediat după ce îmi propusese
Larisa să vin. Am înţeles că el îl invitase pe colegul meu dar nu şi pe mine. Poate că nu mă dorea prin
preajmă în excursie, nu dorea să vin, sau poate că
Larisa a fost mai rapidă. Oricum, m-am lămurit, Larisa
dorea să vin. În final, nu a mers nici colegul meu, nici eu. Au
apărut nişte probleme între diriginta mea şi dirigintele
lor, toată afacerea a căzut. Excursia a fost prima piedică
care s-a ivit când am dorit să construiesc o relatie cu Ea... şi câte au mai urmat!
Nu îmi mai aduc aminte exact cum au decurs
evenimentele, hard-ul din capul meu e prea prăjit, iar
cifrele nu m-au ajutat deloc. După ce au revenit din
excursie, Răzvan m-a contactat . „Hai să ieşim la o bere, dacă vrei!”
„Sigur! i-am spus eu. Da’ n-am ţigări prea multe.”
25
Graţian Lascu
În acea după-amiază am mers într-un bar. Bar e
mult spus, un birt clasic unde veneau de obicei bătrânii, noi fiind cei mai tineri. Ne-am aşezat la masă şi am
comandat două beri. Ţigările erau aprinse şi arătam ca
nişte vechi prieteni când am ciocnit pentru „Noroc!”. În
jur erau oameni trişti, aşa mi se pare acum, când revăd
imaginea din trecut. La o măsuţă lângă noi, o bătrânică
bea o bere şi fuma dintr-o ţigară rusească scoţând un fum
gros. „Cred că de aici doar eu fumez Kent,” zise Răzvan. Râdeam amândoi, până şi eu făceam parte din oamenii ce se aflau în jur, fumând ţigări de contrabandă. Când a aflat Larisa că merg la bere cu Răzvan a
început să îşi facă griji. Nu înţelegeam de ce... „Cum de
sunteţi aşa buni prieteni de ieşiţi la bere?” m-a întrebat ea. „Nu ştiu...”
Chiar nu ştiam ce se întâmplă, îl cunoşteam de ceva
timp dar niciodată nu ieşisem până atunci la bere
împreună. În minte o voce îmi spunea că Răzvan citise
primul articol scris pe blog şi şi-a dat seama că despre ea
era vorba. „Cum a fost în excursie?” l-am întrebat. Auzisem
multe chestiii şi nu ştiam ce să cred... Multe! Mai ales în
legătură cu Larisa. „A fost bine. Câteva neînţelegeri dar au ieşit multe
la suprafaţă.” M-am uitat la el uimit. Larisa îmi spusese că
o să aud câteva noutăţi, dar nu ştiam la ce să mă aştept. „Păcat că nu am reuşit să venim... Măcar goleam
câţiva litri împreună!”
26
Amintiri din prezent
Râdeam! „À propos... Am văzut ce ai scris pe blog. Interesant! Mi-a plăcut.” Inima mi-a sărit „Mulţam şefu’! Ce să facem, scriu şi eu când apuc”
am zis. Am ciocnit şi ne-am aprins altă ţigară. „Cu Larisa cum stai?” l-am întrebat eu. Şi-a aruncat spre mine ochii ce ardeau de mânie. A ezitat un moment trăgând adânc din ţigară privind peretele. „Ne-am despărţit în excursie... Acum e cu Deiu. A
recunoscut de faţă cu mine că m-a înşelat cât timp am
fost împreună. Mi-a zis că-l iubeşte pe Deiu.”
Am rămas uimit. Puţin spus uimit... Deiu era un coleg
din clasă lor, mereu tuns capac. Înţelegeam de ce Larisa îşi făcea griji în legătură cu ieşirea mea la bere, ea nu îmi spusese nimic despre Deiu, doar că s-a despărţit de Răzvan. „Cu Deiu? Păi... când aţi mers în excursie eraţi împreună. Cum în două zile s-a despărţit de tine şi acum
e cu Deiu?” Problema mă interesa. Imaginea ei se
cutremura în mine, căzuse de pe locul pe care i-l atribuisem. Totuşi, se părea, de neînţeles ce făcuse. „Nu ştiu ce să zic. Acum ei sunt împreună.”
Era abătut, foarte abătut. Nu am mai stat mult. Câteva discuţii despre unele
fete, ţigări, o mică laudă cu ce cantitate am băut... Când
eram aproape gata cu berile l-a sunat o fată. O ştiam, avea
clasa pe coridorul nostru. Îl chema afara pe Răzvan care îi promise că va ieşi cu ea când va fi liber, mai ales ca era
liber şi sentimental.
27
Graţian Lascu
Plata s-a făcut nemţeşte, fiecare plătind berea lui. Ne-am despărţit. I-am trimis un mesaj Larisei să o anunţ că am terminat, aşa cum m-a rugat. Nu mi-a răspuns la
mesaj şi nici când am sunat-o. Am scos o ţigară din pachetul nou şi m-am aşezat pe
o bancă într-un părculeţ. Mă gândeam la tot ce vorbisem cu Răzvan. La
fiecare frază, intonaţie, privire, mişcare neaşteptată. Înşelatul şi noul prieten al ei, asta îmi dădea şi mie bătăi de cap, marele mixer se punea în mişcare. Vroiam să
vorbesc cu ea despre asta, dar nu ştiam prea sigur cum să
fac, în aşa fel încât să nu stric tot ce am construit de când
ne cunoscusem. M-a sunat Ea. „A fost totul OK” i-am spus. Întrebările îmi stăteau
pe limbă şi eram gata să le pun una după alta. Oricum
interogatoriul meu nu conta, eu nu contam pentru ea... „Cred că v-aţi vorbit să mă sunaţi în acelaş timp,”
râse ea. Acum am terminat de vorbit şi cu Răzvan.”
„Ce ţi-a spus?” Ştiam că întrebarea nu va avea
niciodată un răspuns adevărat. „Nimic de rău. Aţi discutat la bere, bărbaţi adică!”
„Ai avut dreptate, a apreciat ce am scris pe blog. Şi-a
dat seama...”
A urmat un moment de linişte între noi. „Mda...” a făcut ea puţin dezgustată. Din nou un moment de linişte. Eram decis să atac... „Lari... Eşti cu Deiu acum?” Nu aveam intonaţii ascunse in voce, însă s-a simţit că am atins un subiect tabu.
28
Amintiri din prezent
„Da...” a ezitat ea. „Sunt cu el. De ce? Ţi-a zis
Răzvan ceva?” Îi tremura vocea. Nu vroiam să îi spun
adevărul, că Răzvan îmi spusese că îl înşelase cât timp
avea o relaţie cu el. „Doar întrebam. Mi-a zis Răzvan că în excursie v-aţi certat şi ... na’.” M-am oprit, ceea ce făcuse o scădea în
ochii mei. Devenea pentru mine o simplă femeie, la fel ca
şi cele cu care treceam prin pat, nimic pur în sentimente. „Oricum n-o să dureze” a mai precizat. Am vorbit după aceea mărunţişuri. Evitam
subiectele mai sus pomenite şi nu doream să o pun pe
gânduri. Nu ştiam ce să fac, pe care drum să apuc. Lăsam din
nou totul în voia sorţii. Rămâneam indiferent. Am
terminat de vorbit şi am plecat spre casă fumând încă o
ţigară.
Când m-am trezit de dimineaţă, eram înconjurat de
întuneric. Nu credeam că mai trăiesc ci că am plecat spre
altă lume. Am pipăit pătura căutând un obiect pe care să
îl recunosc şi care să îmi aducă aminte de viaţă. Am găsit telefonul lângă pernă acolo unde îl lăsasem când am
adormit. Cu greu m-am ridicat în capul oaselor. Altă zi... Primele fascicule de lumină m-au lovit în plin. Ochii îmi erau împăienjeniţi. Afară nu mai ploua. Mi-am trecut mâna prin păr şi peste obraz. Speriat, am alergat la baia
pe care o improvizasem. Barba îmi crescuse, nu o mai tăiasem de aproape 10 zile, iar părul mi se revărsa peste
29
Graţian Lascu
urechi. Arătam ca un alcoolic deşi nu mai consumasem
alcool de o săptămână. De când am plecat, mai exact. Stăteam cu braţele sprijinite pe lovoar privind fix în
oglindă. Iarăşi mii de voci auzeam în cap. Pentru o secundă
am avut un deja vu, că il izbesc în plin pe cel din oglindă. Să
îl fac să sufere, să nu îl mai văd, mi se părea ultimul om. Nu
ştiu ce să mai fac, ce să continui şi la ce să pun punct. Apă pe faţă... Un val de răcoare m-a trezit. Reîntors
în cameră mi-am rulat o ţigară şi am gustat din cafeaua
care îmi mai rămăsese în ceaşcă. Amară... M-am aruncat în pat cu ţigara neaprinsă între buze. Aceeaşi rutină
zilnică... Am aprins-o. Primul fum, aer curat... Plec curând în oraş. Altă pagină din viaţa mea...
Oraşul mă oboseşte... Prea multă tehnologie şi gălăgie în jurul meu. Mi-e dor de camera aia unde era
mirosul greu de igrasie, dar unde liniştea era cel mai mare dar. Păcat că nu pot să revin acolo decât peste câtva
timp. Aseară am ieşit până în părculeţul de lângă blocul în
care stau. Nu s-au schimbat locurile. M-am întâlnit cu un
coleg în timp ce mergeam să ridic o carte de la Poştă şi cu
alţi doi când am venit înapoi. Mi-e dor de prieteni, de
nopţile pe care le petreceam împreună, de sticlele golite, de ţigările pe care le rulam cu zâmbetul pe buze. De când am venit în oraş, scriu foarte puţin. Ochii mă dor îngrozitor iar în piept simt o durere continuă. Sper să nu fie de la ţigări, nu am fumat mai mult de 8.
30
Amintiri din prezent
Mi s-a spus că de când am plecat, relaţiile de
prietenie s-au schimbat. Mulţi colegi care se înţelegeau
cândva, sunt organizaţi în tot felul de bisericuţe. Ha! Doar acum înţeleg că dacă nu există interes comun
drumurile se separă? De-aş putea să fiu din nou copil şi să nu ştiu toate câte le ştiu acum... Am vorbit şi cu Ea... Era bucuroasă că m-am întors. Mai mult nu am observat în exprimarea ei. Oricum plec
curând... Oare ce mai fac moliile?
Aşteptarea e grea în bloc. E cald între betoanele
astea şi duc tot mai mult dorul pomului din faţa geamului care îmi ţinea umbră. Toată ziua stau înăuntru. Citesc şi aştept... Scriu
mai greu în gălăgie şi nu pot fuma deloc, doar când ies
afară. Stau câteodată în pat şi privesc tavanul în căutarea
unui lucru de făcut. Gândul îmi tot zboară la manuscrisul pe care trebuie să-l termin. Atunci îmi aduc aminte de ea
şi inima mi-e lovită de un bici invizibil.
Niciodată nu am văzut-o sărutându-se cu Deiu. Îi vedeam mergând unul lângă altul pe culoar şi se
retrăgeau în curtea inferioară a liceului. Curiozitatea era
mare. Doream să ştiu ce se întâmplă în relaţia lor. Ceva
din mine nu mă lăsa să merg la colţ şi să-i urmăresc. Am avut o astfel de pornire odată, la sfârşitul orelor. Coboram scările de la clasa mea iar ei se îndreptau spre
curtea inferioară. Ca de fiecare dată când îi vedeam
31
Graţian Lascu
împreuna, ea era cu mâinile încrucişate peste piept. Mergea dreaptă şi mândră... Mi-a trimis o privire
încărcată de tristeţe. Era pe cale să izbucnească în plâns. Am plecat spre casă abătut în ziua aceea. Foarte
abătut de faptul că o ştiam tristă şi nu am făcut nimic să o
bucur. Erau primele zile de martie... Începeam în acea perioadă să merg la cursul de
psihologie ţinut de domnul B. Un loc unde mă simţeam
liber, unde puteam vorbi despre orice ştiind că nu va
merge mai departe. Domnul B. era o persoană care ştie
să te pună pe gânduri. Dacă nu era el, poate azi nu mai stăteam la măsuţă să scriu. M-a învăţat cum să mă cunosc
pe mine şi cum să îi cunosc pe alţii. M-a îndrumat spre
Dostoievski ca să înţeleg psihologia umană. Şi aşa am
început să aplic psihologia şi în viaţa mea... Când eram doar noi doi aveam curaj să-l întreb
despre multe lucruri ciudate care mi se întâmplau: vise, deja-vu, imagini din alte locuri etc. „Vreau să fac un om, oricare, să creadă sau să vrea
ceva chiar dacă el nu doreşte!”
„Dă-mi un exemplu!”
„Îl mai ştiţi pe David din >An Education<?”
„David era un om care dorea să profite de alţi oameni. Asta vrei să fii şi tu?”
Am rămas pe gânduri. „Nu!” am spus hotărât. „David a mers acasă la
părinţii fetei. Ei nu doreau ca fiica lor să aibă o relaţie ci să înveţe. David a vorbit cu ei, a şi ciocnit un pahar cu
tatal ei. Până la urmă, ca prin magie, au fost de acord cu
32
Amintiri din prezent
relaţia lor. Parcă chiar îl rugau pe David să fie prietenul ei. Asta vreau să ştiu! Cum a reuşit toate acestea? A
folosit psihologia şi a reuşit să obţină ceva ce nu îi era
permis!”
„Asta nu pot să te învăţ.”
Prin gând mi-a trecut că nu ştie. „La cine să apelez?” l-am întrebat, crezând că o să-l supere. „Nu ştiu...”
S-a uitat la ceas. Când am ieşit afară am constatat că
suntem atraşi de ceea ce nu deţinem... Iar eu doream să
fac o persoană să fie cu mine. Atunci am păcătuit major. M-am crezut egal cu
Divinitatea...
Habar nu am când s-a întâmplat. Din senin am auzit că Larisa nu mai era cu Deiu. Ştiu doar că nu m-am
bucurat şi nici întristat. Intrasem la bănuieli, făceam
cercetări în secret şi plasam propoziţii cheie în unele
conversaţii. Aveam tot stilul meu de misogin adevărat. Din câte am înţeles, cei doi nu au fost împreună mai mult de o săptămână. Atunci Larisa nu a vorbit cu mine. Într-o zi m-am trezit cu un mesaj de la ea în care mă
acuza că nu mai cunosc lumea. În zilele care au urmat lucrurile s-au precipitat. Vorbeam zilnic. Povesteam lucruri clasice: ce ne-ar
placea să facem şi ce nu, ce planuri de viitor am putea
vedea, etc. Pe coridor o salutam şi de cele mai multe ori ea venea. Nu doream să merg prea departe.
33
Graţian Lascu
Nu avea nimeni curajul să îmi spună ceva deşi se
observa schimbarea. Amândoi vedeam ochii cum ne
privesc prelung, neînţelegând ce se întâmplă. Dupa excursie
i-a mers vestea despre faţa pe care o ascundea. În ciuda
tuturor acestor lucruri, eu îi invidiam pe bărbaţii care au pus
mână pe ea înaintea mea. În special pe Răzvan. Am publicat în acele zile pe blog o altă scriere. Foloseam limbajul ascuns. Imediat după asta, între noi, privirile au stabilit regula de tăcerii.
E atât de frig încat degetele mele de la picioare
dansează singure. Trag din tigară, dau afara fumul care se
ridică într-un dans macabru spre cerul înnorat ce nu îşi arată Luna. Nu am înţeles niciodată cum băieţii de la
Meteo nu reuşesc să nimerească temperaturile. Cineva mă strigă. Întorc privirea. Doi prieteni vechi, la
fel de îngheţaţi ca şi mine vin să mă salute. Îmi oferă un gât de bere din flaconul lor de 2.5 litri. Îmi cer o ţigară, le ofer şi pleacă mai departe. Unii vin, alţii pleacă, aşa e în viaţă…
Trag gluga peste cap, răcoarea rece a vântului îmi intra până în oase. În altă seară, stau pe o bancă şi fumez liniştit, după ce
am băut o cafea. Astea două elemente o să mă omoare. O
fată, în partea cealaltă a parcului, ţipă când cineva o loveşte
peste cur. Simţurile animalice nu ne prea deosebesc de
patrupede. Eu vorbesc?
Săptămâna a trecut repede, după orele la care îmi tremurau perişorii de pe ouţe să nu mă asculte, că de fapt, în
34
Amintiri din prezent
fapt, notele nu înseamnă nimic. Am văzut oameni cu şcoală
prosti şi fără, deştepţi. …am văzut-o şi pe ea. Da! Farmecul nu trecuse repede cum credeam. Te iubesc, da’ las’ că trece! Nu. Într-o zi am stat aproape de EA. Nu atât cât aş fi dorit, pentru că atunci când prinzi momentele perfecte, vine
cineva care să îţi ţină companie. Să nu ne plictisim. Nu judec. Chiar nu are rost! Ce mă roade – pe lângă
cafeaua din stomac – e că nu ştiu ce să cred. Treaba stă cam
aşa... Ieri am ieşit afară cu o fată. Ne-am aşezat la masă: cafea
pentru mine – suc pentru ea. Discutăm. Am aflat că de ceva timp
sunt cunoscut ca băiatu’ care umblă cu mai multe femei. Ceva în
mine s-a oprit. Mecanismul de „curvar” care mi se atribui – unii urându-mă pentru asta, alţii dorind să prindă şi ei manevra – a
rămas inţepenit, fără să se mai mişte rotiţele. Ruginiseră. Prea frig. Mă ridic în picioare şi o iau pe trotuar. Un
câine cu blana ciufulită latră spre mine. Aştept să se facă
verde la semafor. Verde… Trec strada şi intru într-un
magazin. Iau o bere la doza, plătesc şi rânjesc spre
vânzătoarea ce stătea lângă afişul „Nu servim băuturi alcoolice minorilor!”. Iubesc ţara asta! Strâng doza între palme sperând să se încălzească
puţin. Desfac cheiţa şi savurez gustul. Unde rămăsesem? Ah! Da…
În viaţă nimic nu e sigur, doar probabilităţi. Pământul - masa de poker, noi - jucătorii. Există un
supraveghetor care te pedepseşte dacă trişezi.
35
Graţian Lascu
Scot telefonul şi îi caut numărul în agendă. Îl pun la
ureche. Sună! O dată… De doua ori… De trei ori…
Ocupat…
Poate are treabă, sau sunt părinţii ei în cameră, sau
mai vorbeşte la alt telefon, sau e în maşină spre casă, sau nu
e semnalul bun, sau nu vrea să vorbească cu mine, sau…
Ce?! Ultima variantă mi-a trimis un şarpe rece pe spate. Încă nu ştiu ce vrea.... Are discuţii încă cu el despre
relaţia lor? Sau e doar o pauză? Am fost puţin gelos când
mi-a spus că îi place de mult timp de un coleg de-al ei, cu
care dorea să fie încă de la începutul liceului... Sau EA era
prea marcată pentru a începe o nouă relaţie?
Cuvântul de alint „iubire” nu a lipsit niciodată din
discuţiile noastre şi se pare că doar asta îmi dă speranţă... Sau îmi face iluzii deşarte? Am decis să nu o presez. Aştept să facă ea prima mişcare... Sau ar trebui să o fac EU?
Prea multe probabilităţi…
Pornesc pe stradă cu vântul lovindu-mă în faţă. Ajung
la scară, intru iau în braţe caloriferul cald. Acelaşi miros de
urină şi de oua stricate vine dinspre ghenă. Până la urmă mi-am dat seama de ceva... Când i-am
fost aproape, pentru câteva clipe, am simţit acele lucruri care
nu le poţi explica. Echilibrul…
Singuranţa…
Îmi transmitea energie…
Sau toate acestea erau doar în mintea mea?
Arunc chiştocul într-un colţ. Doza o bag în cutia
poştală cu numărul 1. Pun pachetul de ţigări în chiloţi şi
36
Amintiri din prezent
apăs pe butonul unsuros de la lift. Urc spre etajul 5 cu un
zgomot dur. Altă zi s-a terminat... Sau altă seară a început? De
abia aştept să mă arunc în pat şi să citesc... Îmi pun speranţa
ca EA să îmi dea un mesaj? Sau poate am pus deja prea
multe?
Încerc să o scot din cap, dar ea intră înapoi... Sau nici n-a plecat vreodată?
Problema era că eu mai eram apropiat şi de Mela, fata cu care am mers la Bal. Încă ne sărutam şi ne
petreceam orele când eram singuri în pat. Ea ştie mai bine ce a fost între noi şi nu doresc să spun aici mai mult decât e nevoie. Cum spuneam, încă păstram legătura cu ea. Adevărat că era una care nu se vedea, în acea perioadă
încercam să par un sfânt în faţa lumii iar când întorcea
capul să îi fur portofelul. Am decis să o las pe Mela. Ea
mă iubea şi ştiu că şi acum mă iubeşte. Am vrut să nu o
înşel, ştiam că dacă o înşel la suprafaţă se va simţii jignită
profund. Era de acord să merg şi cu alte fete, lucru pe
care l-am făcut mereu cât timp am fost împreună cu ea, dar ştiam că limita era să nu afle cine erau cu adevărat, în
special numele lor. Mă amuză luptele între fete... Ruptura dintre mine şi Mela s-a realizat după o
săptămână de la despărţirea Larisei de Deiu. Pe timpul iernii ea fuma în baia de lângă clasa mea. O zăream rar. Totuşi, vorbeam în fiecare zi la telefon sau prin mesaje. Minţile noastre erau în contact.
37
Graţian Lascu
Îi dădeam mereu de înţeles că doresc o relaţie cu ea. Asculta tot ce ziceam, având aceeaşi tactică de a plasa
propoziţii cheie în conversaţii. Mai trecu câteva zile. Nu îmi găsisem cuvintele şi nici curajul. De la ultima mea relaţie serioasă trecuseră
peste 8 luni. Femeile decăzuseră mult în ochii mei. Aflasem bancul cu Adam. El ceruse lui Dumnezeu o
fiinţă care să îi fie alături sufleteşte şi împreună să poată
crea o familie unită. „Te costă o mână şi un picior” i-a zis
Dumnezeu. Adam a stat puţin pe gânduri. „Pentru o
coastă ce-mi dai?”
Totuşi doream o relaţie cu Larisa. Ca şi acum, atunci aveam probleme cu viciile. Am şi bune şi rele. Cele rele sunt mai multe: cafeaua, tutunul, alcoolul... Cele bune mai puţine: cititul şi scrisul. Încă nu fac
diferenţa dintre viciu şi pasiune. Niciodată nu mi s-a părut că sunt„prea tânăr”
pentru un lucru. La vârsta de 5 ani înjuram. Să nu-mi acuze nimeni părinţii! Toate acestea vin din interiorul meu, aşa simt. Noi, oamenii, suntem doar nişte imagini. Corpul nostru este doar ceva ce ne ţine în Timp. Nu ne
ştim Istoria, nu ştim unde am mai fost. Sunt bucuros să
afirm că am reuşit să trăiesc în mai multe etape de Timp. Prea complicat ca să explic. Prea tânar nu am fost niciodată, iar în acea perioadă
consumam droguri. Un lucru pe care nu îl ştie familia
mea, deşi nu mi-e ruşine. Vă spun toate aceste lucruri deoarece o să urmeze câteva întâmplări legate de
droguri. Unele mai bune, altele mai rele. Drogurile nu
38
Amintiri din prezent
erau un viciu. Nu consumam în fiecare zi, nici măcar
săptămânal. La modă atunci erau doi băieţi care au înebunit ţara
cu câteva melodii Hip-Hop şi cu două albume lansate
simultan. Îmi dau seama acum că nimic în viaţă nu e
întâmplător. Vorbe mari pentru un puşti, nu?
Urmează să vă prezint o altă scriere pe care am
publicat-o pe blog şi care a schimbat radical situaţia
dintre mine şi Larisa. Iubesc vara, da’ nu pot să stau acasă nici dacă e iarnă
şi frig. Banca asta e rece ca dracu’. Lumea trece pe lângă
mine. Unul, altul îmi mai aruncă o privire văzând un băiat cu bluza roşie şi geacă neagră stând pe o bancă cu berea
lângă el de parca ar fi 24 grade afară. Superb…
Bum-BumBum-Bum-BumBum... Berea m-a ameţit puţin. Îmi aduc aminte de concertul de aseară. Ooo daaa… Cât fum…Cât verde… Ce
senzaţie…
Locul potrivit…
Stăteam sprijinit de o măsuţă pe o margine a
discotecii. Joint-ul pe care îl fumasem nu era tare, dar mă
luase bine. Mă simţeam liber, nu depindeam de nimeni. Nu
îmi simţeam picioarele, muşchii îmi erau relaxaţi. Tresăream când cineva se aproapia de mine. H. îmi băgase
în cap că existau înăuntru „gabori” sub acoperire, printre
civili. O prietenă îmi întinde o doza de bere. Refuz. Mi-e
foame de parcă nu aş fi mâncat de la Crăciun. Muzica e pe
39
Graţian Lascu
fundal. Hip-Hop… Se fac probele de sunet pentru concert. Mă prinde ritmul şi încep să dau încet din cap. Prietenul meu H. se mişcă în stânga-dreapta cu ochii ficşi având un rânjet grotesc pe faţă. Închid ochii... Simt cum ceafa îmi este amorţită şi părul de pe mâini se ridică. Deschid ochii. Nu se uită nimeni la
mine. Las capul în jos, închid îar ochii. Mare...Soare…Cer
senin… Plajă… Nisip fin… Şezlong… Măsuţă cu
cocktail… Umbrelă… Filipine…
Iau o gură din cocktail-ul Cuba Libre din rom alb
aranjat cu o felie de lămâie şi o frunzuliţă de mentă pe
margine. Răcoros… Deschid port-trabucul şi scot un
trabuc ce degajă un miros fin de vanilla. Îl aprind, fumul se ridică spre cer cu multă graţie. Aroma de vanilla
împreună cu romul alb este extraordinară. Mai trag un
fum şi privesc spre mare. Atunci o văd pe Ea. Iese din
mare şi îşi scutură părul umed aruncând în toate
direcţiile stropi care sclipesc în lumină. Păşeşte pe nisipul albicios ca o felină care îşi arată splendoarea blănii. Se
aproprie de mine... –Iubire…
Se aşează pe şezlong lângă mine. Ochii ei căprui mă
privesc lung transmiţându-mi milioane de gânduri. Îmi strecor mâna stângă pe lângă obrazul ei şi o aduc încet spre
mine. Ne contopim într-un…
Agresiiiv Remix…
Deschid ochii. Nu au trecut decât 2 sau 3 secunde de
când mă luase filmul. H. si G. nu mai sunt lângă mine. Râd
40
Amintiri din prezent
împreună cu alţi 5 prieteni. No Problem Style! Închid din
nou ochii.
Balconul hotelului era mare. Stăteam sprijit în coate cu
un trabuc fumegând şi aveam alături un pahar de cognac în
care pluteau două cuburi de gheaţă. Soarele apunea, înnecându-se în mare. Mai privesc spre asfinţit o dată
înainte de a mă aşeza in fotoliu. Din spate aud paşi... Ea îşi aşează mâinile pe umerii mei, aplecându-se să mă sărute pe
obraz. Ridic mâna şi îi mângâi pielea fină a braţului. Mai gust din paharul de cognac şi mă ridic. Era în dresul de baie. Negru, cu un joc de linii pe bikini asemănător cu zgârieturile
unui ghepard. EA, da! o adevărată felină. O iau de mână şi mergem înăuntru. Degetele ei le strâg puternic pe ale mele. Ne aşezăm pe pat, deasupra aşternuturilor moi din satin
roşu. Îşi aşează capul pe pieptul meu şi piciorul drept îl pune
peste al meu. O strâng mai puternic la piept. - Iubire…
Mereu îmi vorbeşte cu un glas dulce. De ce o numesc
felină? Pentru faptul că scoate acel sunet care se aseamănă
cu un tors de pisică. Aşa a făcut şi acum, încordându-şi muşchii iar apoi eliberând tot aerul din plămâni într-un
răsuflu prelung. O sărut pe frunte. - Eşti fructul oprit…
Nu o mint, ăsta e adevarul. Ea neagă.... Poate nu e
adevărat, dar Eu aşa sunt. Încă nu am găsit argumentele
care să mă facă să trec în partea cealaltă. Încep să îi desenez
cu degetul pe spate cerculeţe şi linii care nu înseamnă nimic. Continuă să stea pe pieptul meu parcă dorind să îmi asculte
41
Graţian Lascu
inima cu adevarat, să ştie tot ceea ce simt pentru Ea. E
fructul oprit... Îşi ridică încet capul şi mă priveşte din nou cu acei ochi căprui pe care îi ador. La început… Da, la început…
Da, chiar de la început. Nu îmi spune nimic, doar mă
priveşte. Mă sărută. Urcă cu degetele pe coastele mele până
ce îmi împinge cu palma pieptul. Mă sărută din nou. O
mângâi pe spate, desfăcându-i încet sutienul. Sărutul continuă... Mâna mea coboară încet spre coapsă. Las totul în voia sorţii ştiind că e mai mult decât o noapte. NU!...Ea e
fructul oprit…
Deschid ochii. Trebuie să inceapă concertul. Still Dre…
*
Sunt tot acolo. Pe băncuţă, cu berea la 2L şi ţigara
moldovenească în mână. Mă uit la ceasul de la telefon
gândindu-mă că ar trebui sa plec. Sunt ameţit, destul de
ameţit. Trag concluzia că mai bine era sub influenţa
drogului cu o seara înainte. Măcar aşa mă simţea lângă…
Mda…
Mă simţeam lângă Ea, deşi Ea nu era acolo. Se pare că
până la urmă nu o pot scoate din cap, nu vrea să plece sub nicio
formă. Dar nici nu aş vrea sa plece… Dar… Văd că e fericită, aşa cum a ales, nu o condamn, mă bucur pentru fericirea altora. De câte ori vocea din interior îmi zice să o uit, flacăra
care arde se mai diminueaza. Dacă nu mă concentrez o
secundă, flacăra ia forma imensă din nou.
42
Amintiri din prezent
Dar niciodată nu s-a stins până acum…
Dragostea e asemeni febrei; nu le putem stăpâni pe nici una şi nici nu putem limita durata sau intensitatea lor. – La
Rochefocauld
*
Astâzi m-am mutat la un hotel. Nu am mai scris
nimic de doua zile şi sper să nu cad în acest păcat. Citesc acum o carte care am primit-o cadou de la o
prietenă. E povestea unui tânăr care are ghinion în
dragoste şi relatează unele întâmplări prin care a trecut cu persoana iubită, de la primul surâs până la ultima
lacrimă. Mi se tot aduce aminte de un lucru pe care oamenii (în special părinţii mei, îi înţeleg) nu îl suportă la mine. Iarăşi sunt retras, nu discut şi nu spun nimic din ce
gândesc. Ciudat cum zilele acestea vorbele mele rănesc
adânc. Cred că problema este legată de mişcarea Lunii.
*
La scurt timp după publicarea părţii a treia pe blog
m-a căutat Răzvan. Toate descrierile duceau spre Larisa, Filipine fiind exact locul unde şi-ar dori să meargă. Nu
mi-a spus nimic direct însă s-a observat în cuvintele lui că
nu i-a plăcut ce scrisesem, mai ales că era vorba de fosta
lui prietenă.
43
Graţian Lascu
Publicasem scrierea la sfârşitul săptămânii iar joia
care a urmat mi-am încercat „norocul”. Încercasem şi înainte, prima oară în baie când mă aflam la ţigară. Eram
în apropierea ei şi fumam în timp ce păstram distanţa de
ochii lumii. Nu doream să mă apropii prea mult şi să stric
totul după atâta timp. Lângă Larisa stătea Ale, prietena ei cea mai bună. Îşi spuneau una alteia toate secretele şi după cum Ale se uita
la noi înţelegeam că ştia despre mine. Răzvan plecă. Când a ieşit m-am apropiat de Larisa. Mi-a plăcut faptul că Ale ne-a lăsat singuri. Am intrat cu Larisa într-o baie lăsând uşa între-
deschisă. O priveam în ochi, ea zâmbindu-mi încurcată, neştiind ce să spună. Încet mi-am strecurat mâna dupa
talia ei. M-a lăsat fără să protesteze. Fără să stau mult pe
gânduri m-am aplecat s-o sărut. Atunci şi-a întors capul, buzele mele oprindu-se pe obrazul ei. A rămas cu privirea
în pământ câteva secunde. Când a ridicat-o m-a privit în
ochi. I-am observat nehotărârea. Mi-am retras mâna de
pe talia ei. Am urmărit-o cu privirea în timp ce mergea
spre clasa ei. Nu s-a uitat la mine. Mergea cu mâinile
încrucişte peste piept, mândră. Reîntors în clasă nu ştiam
ce să fac. Mai era o variantă, aceea de a vorbi cu ea. Au trecut de la încercarea mea câteva zile. Acum
încercam altă variantă. Stăteam întins în pat, relaxat şi vorbeam cu Larisa la
telefon. Încercam să înţeleagă ce doream. Într-un final am întrat în subiect. „Lari... Ştii bine că vreau să fiu cu tine.”
44
Amintiri din prezent
Nu a avut nicio reacţie. Treceau secundele şi ea nu
spunea nimic. A răsuflat greu. Continua să găsească
cuvintele potrivite. Nu prevestea nimic bun pentru mine, liniştea ce se aşezase între noi. „...nu ştiu cum să-ţi explic”
„Direct şi sinceră.”
Iarăşi s-a lăsat liniştea între noi. Apăsarea începea să
mă omoare. A început cu greu şi doresc să vă reproduc
doar frânturi din ce mi-a spus. „În ultimele două-trei zile mi s-a mai spus asta. Ce
se întâmplă?!”
„Cine nu ar dori să fie cu tine? Ce să se întâmple?!”
„Nu ştiu...”
Tăcere. „Uite...şi eu vreau să fiu cu tine...dar...”
„Dar ce?”
„Am terminat cu Deiu. Astea de la mine din clasă
mă privesc ciudat că am mers în excursie fiind împreună
cu Răzvan şi am venit împreună cu Deiu. Nu cred că e
momentul potrivit acum.”
Mi-a rostit numele cu frică... „Da...”
„Ştii că în clasa mea s-au format grupuri. Acum
Răzvan nu mai vorbeşte cu Deiu; nici măcar cu ceilalţi băieţi. Toate astea sunt din cauza mea...”
Înţelegeam la ce pericol se supunea dacă ar fi început o relaţie cu mine. Deciziile ei bruşte au aruncat-o
în ochi răi. Nu doream să o fac să sufere. Avea destule
oricum.
45
Graţian Lascu
„Am înţeles...”
Nu am mai discutat. Erau prea multe de spus. Ziua următoare când am văzut-o la şcoală i-am făcut doar cu mâna. Mergea din nou cu mâinile încrucişate
peste piept.
Timpul trece. Bravo lui. De la refuzul primit, nu mai vorbeam. Nu se punea problema că nu doream să
vorbim, pur şi simplu nu ne mai găseam cuvintele! Nici ea nu îmi mai trimitea mesaje pe mobil ca la început. Când dădeam eu mesaj răspundea la obiect. Apăruse o altă problemă. Nu mai aveam poftă să
scriu, nu mai eram motivat. Ştiam că orice scriu va fi citit tot de aceeaşi oameni. În acea perioadă nu mai scriam poezii. Nu. Eu nu
am scris niciodată poezii. Erau doar idei pe care le
puneam pe hârtie şi le făceam să rimeze. Da, mulţumesc
celor care îmi aduc mereu aminte de acest subiect, despre ritm, metrică şi tot felul de „instrumente”. La
examenul susţinut la sfârşitul gimnaziului, profesoara
care mi-a corectat lucrarea cătând figurile de stil, metaforele, comparaţiile a obosit. Nu le aveam.
*
În data de 1 martie i-am oferit Larisei un mărţisor. Ce s-a întâmplat atunci m-a mâhnit şi chiar am avut pe
moment o pornire războinică. Era luni, în week-end ei fuseseră în excursia despre care am vorbit şi la care nu am
mai participat.
46
Amintiri din prezent
Când m-am apropiat de ea mi-a zâmbit. Nu eram
emoţionat (cum cred că am dat impresia) dar nici hotărât. Nu-mi plac mărţişoarele şi sărbătorile feminine. „Pentru tine, Lari.”
A luat mărţişorul. Era o inimioară roşie, spânzurată
de fire roşii şi albe. „Mulţumesc!”
În acel moment a ieşit Deiu din clasă. S-a oprit în
dreptul nostru şi a privit spre colegii care ieşeau. „Unde ţi-e poezia? Papagalul?” a râs Larisa ironică. „Întreabă-l pe Deiu că i-a mers gura!” El a auzit. Pe faţă i-
a apărut un zâmbet victorios. În silă, i-am zâmbit şi eu. Dacă era o altă persoană o
făceam de râs în faţa tuturor colegilor care erau pe
culoar. M-am oprit la timp, ceva foarte ciudat. Nu ştiu
exact ce i-am spus, era legat de „vrăjeală” în genul „mi-am
scăpat vrăjeala între picioare.”
*
Eu nu scriu, eu mă spovedesc de tot ceea ce simt. Câţi dintre voi v-aţi spovedit vreodată? Cam greu să
recunoaşteţi ce aţi greşit (!). Nu cred că începeţi să
spuneţi ce aveţi pe suflet în sintagme poetice. Aştept să fiu acuzat pentru faptul că am fost mai sincer pe aceste hârtii decât la spovedit.
Doream să public pe blog o ultimă parte din mica
noastră poveste. Nu găseam cuvintele şi nici nu ştiam
47
Graţian Lascu
cum să pun problema. Am mai aşteptat sperând că îmi va
veni o inspiraţie. Fac parte dintr-un mic grup de cititori care se
întâlnesc lunar să discute despre literatură. La întâlnire
eram fără vlagă. Răsfoiam un mic volum de poezie. Citeam poeziile căutând una care să îmi reflecte starea... Am găsit-o şi-mi plăcea simplitatea cuvintelor. În aceea seară am decis să public şi ultima parte. Nu
doream să fac tam-tam din asta. Eram împăcat cu mine
că am încercat.
De ceva vreme, am început să mă ghidez după câteva
maxime şi cugetări despre viaţă. Pe unele le-am formulat eu
din ce am văzut sau păţit, pe altele le-am preluat din cărţi sau melodii.
„Fă întotdeauna ce te îndeamnă inima şi nu te teme că
te vei înşela…Viaţa-i scurtă…RISCĂ!”
Opţiunea asta mi-a adus multe probleme dar şi împliniri. M-am bucurat de ambele variante ştiind că ceea ce
am făcut, am făcut din suflet, că aşa sunt eu şi nu mă ascund
după degete. După ce degete să mă ascund? Că doar unul îl arăt. „Totul are un început şi un sfârşit.” Corect? Corect! Viitorul pentru mine înseamnă mâine. Cu Ea a fost altă problemă. Nu am ascuns nimic, am rămas acelaşi în
orice moment vorbeam cu Ea sau era prin preajmă. Am
simţit, m-am bucurat şi am uitat…
48
Amintiri din prezent
Am întrebat-o şi mi-a răspuns... Nu aleg, nici nu îmi place să aleg. Mă duc acolo unde
mă îndeamnă intuiţia şi las pe alţii să facă alegerile. Eu doar
pun roata în mişcare. Privesc în jur. Aştept un mesaj, apel, ceva…
Unii vin, alţii pleacă…
Altă zi s-a scurs. Roşul sângeriu de la asfinţit îmi place. Privesc spre doi îndrăgostiţi la plimbare care se ţin de
mână. Cum era melodia aia…
Rămânem prieteni…
Simt că se schimă ceva în mine. Încep să fumez mai puţin şi cafea nu mai beau decât una pe zi, rareori două. Petrecerile, cluburile, discotecile cam tot ce înseamnă loc
unde pot consuma alcool mi se par locuri îndepărtate, neatrăgătoare. Nu mai simt chemarea lor tulbure. Parcă
ar fi lucruri ce nu mai contează. ...încep să îmbătrânesc.
49
top related