agafia drăgan - nevoia de fericire

Reeditare electronică cu acceptul direct al autoarei Agafia Drăgan şi al

Bibliotecii Cronopedia, realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate

pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

AGAFIA DRĂGAN

Nevoia de fericire

editura Editgraph Buzău, 2014

Biblioteca Cronopedia

Agafia Drăgan

2

Redactor: Lenuş Lungu Coperta: Ioan Muntean (prelucrare foto web) Tehnoredactare şi corectură: Ioan Muntean

Grafică, ilustrare: Ioan Muntean (selecţii foto web)

Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei

Cronopedia (http://lenusa.ning.com) Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului şi

reţelei Cronopedia.

Tipărit la Editura Editgraph - Buzău

Editor S.C. Editgraph S.R.L.

fdt. Filantropiei nr. 37 Tel. 0725.54.99.15; 0724.53.43.29

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

AGAFIA, DRĂGAN Nevoia de fericire: versuri/Agafia Drăgan - Buzău: Editgraph, 2014 ISBN

821.135.1-1

http://lenusa.ning.com/

- bibloteca din faptul serii

Nevoia de fericire

3

Nevoia de fericire


Agafia Drăgan

4


Nevoia de fericire

5

– AGAFIA DRĂGAN VOICU – NEVOIA DE FERICIRE - Prefaţă

Dintre formele limbii vorbite, cea care a

păstrat mai mult, din rădăcinile ei străvechi, împrospătându-se totuşi necontenit, cu fiecare ramură de aur ce vlăstăreşte din trunchiul etern al poeziei, este limba poetică. Prin caracterul ei transfigurator ce trece mereu de ţărmurile cotidianului imediat perceput, dar şi de digurile unei implacabile conceptualităţi, poezia-şi pipăie mereu drumurile cu meandrele ei imprevizibile într-o străveche şi mereu nouă matcă, păstrând ceva inalterabil din vraja originară şi aducând mereu ceva nou din contactul cu adâncurile şi necunoscutul, unde sufletul omenesc se izbeşte confruntându-se cu realităţile poetice într-o eternitate incomensurabilă.

Agafia Drăgan Voicu, vine în faţa noastră, cu noul său volum, Nevoia de fericire. Când cu pricepere în lucrurile culturii deschizi o carte de poezie scrisă de o poetă mare simţi nevoia să stabileşti unele corelaţii pentru propria clasificare şi pentru întregirea universului de valori.

NEVOIA DE FERICIRE este volumul care acordă încrederea fără margini în eternitatea iubirii, forţa care uneşte şi creează, lauda purităţii ei fără


Agafia Drăgan

6

seamăn însoţesc poezia Agafiei Drăgan Voicu, elogiu femeii, văzute ca o taină, întrupând ceva din misterul creaţiei. Poeta trăieşte veşnic prin versul său mereu proaspăt în frumuseţi şi tinereţi din natură, prin dansul imaginar în pâraiele clocotitoare, prin cântarea ei în lumina dimineţii seamănă mult cu goetheeana idee a eternului feminin.

De altfel, noi cititorii, ne scăldăm în poezia din viziunea Agafiei Drăgan Voicu, în care o gândire atât de înaltă, de adevărată, s-a întâlnit cu o sensibilitate şi o putere de expresie a unei vârstnice poete. Valoarea ei, prin, Nevoia de fericire, e şi mai însemnată, deoarece a clădit un stil însufleţită de o intenţie funcţională certă, departe de orice gratuitate. Parcurgând acest volum de poezie, veţi descoperi o sensibilitate poetică de o prospeţime şi fineţe incontestabile.

Pentru cei ce urmăresc îndeaproape fenomenul literar actual, Agafia Drăgan Voicu nu e un nume nou. Fără să se fi bucurat de atenţia deosebită a criticii, autoarea Nevoii de fericire, în diversitatea titlurilor are o tematică şi un ritm bine conturat, o aspiraţie emoţionantă spre tot ce e înălţător, ca un cântec şi descântec, durerea unei scoici din fundul mării rănită de un bob de nisip, iar din această durere se zămisleşte o perlă, menită să împodobească fruntea Zeiţeii Frumuseţii, pe care o atârnă pe pereţii inimilor noastre.

Trandafir Simpetru


Nevoia de fericire

7


Agafia Drăgan

8

NNeevvooiiaa ddee ffeerriicciirree

M-am îmbolnăvit de tine

la capătul unui pod ştiut

mi-era frică să-l trec încât

m-am îmbrăcat în târziu

cu sufletul rezemată în tinereţile mele

purtai o umbră de pământ în gând

de tine şi mine ştiută

şi n-am mai cutezat

ochii tăi încolţeau ofilite lumini despleteau

un început de poveste uitată

pe ţărmul amintirilor îmbălsămate

peste plânsul răvăşit al renunţărilor

te-am aşteptat amorţită sub pasul toamnei

cu ritmul obosit o mască palidă

ascundea conturul de linii

subţiri şi imprecise al dorinţei

chemarea ta îmi tortura frica

braţul tău chip de cocor

m-a tras spre un fragil hotar

atunci au tresărit verile apuse

în nevoia de fericire.


Nevoia de fericire

9

PPrriizzoonniieerrii aaii ddeeppăărrttăărriiii

Tu erai acolo,

eu eram aici

prizonieri ai depărtării.

Cu disperarea sortită de-a nu ne avea

căutam un punct

sau poate o umbră

să ne ascundem neputinţa

suspendată în turnul ceasurilor făurite

de-o horă ciuleandră nebună,

cântată-n canon

pe o singură strună.

Chemarea ta strigăt de vultur

rănit de timp

şi-a împletit ţipătul în tăcerile mele

cu picăturile cadenţate ale lipsei tale,

ne-a aruncat în labirintul dorinţelor

hoinari într-o iubire din noi crescută.

În cântecul arderii sale eterne

dansatoarele depărtării râd.


Agafia Drăgan

10

ŞŞii ttoottuuşşii......

Suntem bătrâni iubirea mea senină,

am început să ne ascundem în noi,

adulmecând aromele eternităţii

în netulburata mişcare a lumii.

Nu de moarte mi-e frică,

neputincioasă sunt să-mi frâng durerea,

să rabd cum trupul îmi curge-n ea.

Urmele ce le-am lăsat,

se destramă încet în uitare.

Trec paşi şi nu ne aud

înţepeniţi undeva la o barieră

sub aripa perenelor amintiri

păşim înapoi.

Se desface inima-n amare primăveri,

dar totu-i inutil, amândoi ştim că-i inutil,

fără rost să cerem sărutul aspru al vieţii,

înşelătoare liniştite ape

îşi poartă tumultu-n adâncuri.

Coboram pe un drum întunecat

şi totuşi în suflet răsună fântâni,

nesecate dorinţe.


Nevoia de fericire

11

Totul încape aici înlăuntru,

lasă-mă să-mi scald tristeţea

în tristeţea ta la capătul amurgului,

să răsărim într-un zâmbet,

cu disperarea sortită de lacrima uitării,

să adunăm din clipele rămase bucurie.

desen de Wojtek Siudmak


Agafia Drăgan

12

TTuu ddoorrmmii

te privesc să-ţi culeg zâmbetul.

şuviţa rebelă căzută pe zbaterea ploapelor,

păsări descătuşate îşi fac de cap

în cerul somnului tău.

Te adun în căuşul ochilor,

să-ţi sorb răsuflarea.

Pe geam o stea îşi întinde gâtul,

te acopăr cu privirea mea,

stelei nu-i este îngăduit

să-ţi prindă visul,

e numai al meu.

Vreau să-ţi sărut gândurile negândite încă,

să înmugurească pe buzele mele,

să-mi lipesc trupul de tine,

să-ţi simt aroma,

să-ţi respir tăcerea plină a somnului.

Ochiul nopţii îţi mângâie conturul trupului

printre umbrele legănate de prima notă a dimineţii...

se sparge pe genele mele

lacrimă ţesută sub ploape,

umbra zilei îmi fură visul,


Nevoia de fericire

13

AAzzii ee zziiuuaa ttaa ddee nnaaşştteerree

sau poate de moarte

te caut să mă recunoşti

să-mi fac un dar din trupul tău

în care gândurile dospesc agăţate în cuvinte

adulmecă tulburate rotirea eternă a universului

rezemată pe o lacrimă răsucită

în moştenirea fătului nenăscut încă

de fapt nu-i decât o îngâmfare stearpă

crezi că te voi lua de mâna risipindu-mă

în parfumul eternităţii tale

deşertăciune gravă definitivă

ascultă cum sapă pământul hohotind

nimicnicia ţărână din ţărână

flori sufocate de drum înfloresc în păsări

îmbătate de aromele infintului

din amurgul meu lipsesc

braţele tale înfipte în stele ochii

arc peste trupul încercuit în neliniştea

depărtărilor toate încap aici înlăuntrul

cândva se vor risipi în altă ţărână oglindă

gânditoare a universului tristeţea ta este

că nu te poţi recunoaşte în tine

cel plecat cel venit.


Agafia Drăgan

14

ŢŢiinnee--mmăă--nn bbrraaţţee

Suntem bătrâni iubte

ne trage pământul spre el în uitare

curtaţi de amintiri

ţine-mă-n braţe

să nu ne fure lumea

zborurile neistovite încă

au încetat de mult să ne audă

trec paşi pe lângă noi şi nu ne văd

ei văd doar bătrâneţe

credeam că trupul ne e sculptat în azur

plop încununat cu cerul

pârguit uneori de stele

ameţite de cuvinte

netrecătoare păreau înfloritele livezi

beam rozele din largă cupă

fără să ne pese de spini

îmbrăcăm ploile cu muguri de curcubee

feline înfometate muşcam din viaţa

revărsată în vinul roşu al iubirii


Nevoia de fericire

15

acum ne devorează amintirile,

sunt încă stele prinse în aripile grele.

strânge-mă-n braţe

să ne adunăm din ele

încununează-mi trupul îmbătrânit

cu braţele tale, iarbă în fân plecată

mai poartă şi acum în ea mireasma

câmpului de vară

a rămas pesemne încărcată de soare

în umbra brodată cu luciri bogate.

desen de Eduard Rudolf Roth


Agafia Drăgan

16

DDaaccăă mmăă îînnttrreebbii uunnddee ssuunntt

sunt aici, în roata de tors a lumii,

în umbra cuvintelor scrijelite

pe cerul întrebător al plecării mele,

căzut pe zvâcnetul fragil al ierbii

legănate deasupra amintirilor curtate de uitare.

Dacă mă întrebi unde locuiesc,

locuiesc aici, în lumina crepusculară a lumii,

cu refuzul de a trece poarta,

număr bătăile de clopot ale pământului,

încerc să fiu calmă,

să aştept în tăcere mântuirea ce vine

când voi fi îmbrăcată-n flori.

Dacă mă întrebi unde sunt,

sunt aici, la porţile negre ale lumii,

îmi beau frica, să văd aurorele promise

înainte ca timpul unei singure clipe să vină.

Nimic nu-mi dezvălui taina trecerii,

mi-e teamă că nu voi mai putea veghea visele.


Nevoia de fericire

17

NNuu ttee--aamm ccuunnoossccuutt

locuieşti, imagine sepia ştearsă,

ascunsă într-o fantă de gând

încerc să te pictez cu amintirile mele fără tine

şi nu mai ştiu dacă eşti tu sau eu

tu m-ai născut

acum te nasc eu

femeia tânăra din fotografie a încărunţit

cu ridurile mele

o pornesc înapoi pe urmele tale

prin rana rămasă deschisă

te-ai cuibărit ca un făt în refuzul

de a te lăsa născută

creşti cenuşie, goală de tine, înfiptă

în inima ţărânei mele

îţi văd zâmbetul încleştat pe buzele mute

cu notele vocii tale neştiute

privirea fixată într-un punct din sufletul tău

lasă-n urmă răspunsuri transfigurate-n întrebări

căutăndu-te te-am confundat cu mine

într-o ordine răsturnată a faptelor


Agafia Drăgan

18

TTuu ccrreezzii...... eeuu ttaacc

Ecoul paşilor se stinge

hohotind surd în tăcerea timpului meu

tu crezi c-am învăţat să mă accept

într-un acum imprecis

eu tac să nu-ţi tulbur amăgirea

ascult cum trupul îşi scutură frunzişul

lumina fumegând pe finister în seară

au mai rămas în noi, himere,

amiezile de vară

anemică ispită cu tinere dogorî

rotindu-se cărunte

pe umerii prea slabi să poarte

rodul grădinilor încă necules

în sufletul inundat de ceaţă

şoimii îşi poartă zborul indecis

tot mai aproape de pământ

ameţiţi de efigiile anotimpului

când puteau săruta soarele

eu cred că ai învăţat să te accepţi

tu taci, să nu-mi tulburi zâmbetul fragil.


Nevoia de fericire

19

MMeetthheexxiiss

S-au mătuit de mult ferestrele ştiute

Din sufletul ce-şi suie dorinţa către cer

Răsună rugile prin temple vechi pierdute

Tălăzuind mirosuri de smirnă şi mister.

Cheamă Domnul în glas uşor de alăută,

Cu sunet blând armonic prelins în trup de lut

Ne aduce tainic priveliştea ştiută

A unui ev ce a fost sau doar ni s-a părut.

Vibrând în noi atunci cuprinşi de tinereţe

Pluteam semeţi, idei în zbor de vulturi beţi

De-a clipelor noastre fluidă frumuseţe,

Pictând pe aripi doar albele dimineţi.

Azi trupu în care ieri amiezile-au apus

Între acum şi apoi se îndoaie supus.

Doar gândul mai cutează la culmi semeţe,

În noi dorm columbii în lut de tristeţe.


Agafia Drăgan

20

NNiicciiccâânndd

Nicicând eu nu te-am iubit mai mult ca acum

Cu toamna ce cântă un requiem pe drum

Amurgului cromând ogivele pe prund

Păduri incendiate în mine se ascund

Nicicând nu te-am dorit la fel de mult ca azi

Frumos ca un Adonis în braţe să-mi cazi

Estompând ecoul iubirii trecute

Din verile ce nu se lasă pierdute

Nicicând nu te-am iubit mai pur ca în toamnă

Migrând cu eternul feminin spre iarnă

Te simt ca pe un vin învechit şi tare

Cu poftă nebună te sorb până doare

Nicicând nu am iubit mai multă iubire

Mi-e sufletul harpă sunet de culoare

Tăcut încet se îndreaptă prin osmoze

Dorindu-te păgân în orce ipostaze.


Nevoia de fericire

21

PPrriimmăăvvaarraa ttooaammnneeii nnooaassttrree

Ai aşteptat prin ani statornic,

să-i dau iubirii chip şi nume.

Dorul tău buciuma depărtările,

înflorea speranţe în calde aurori

Ai construit în dulce armonie

de culoare şi sunet

în mişcarea iubirii tale

lumea noastră, învolburare de linii

învârtejite ca -ntr-un tablou de Van Gogh.

Ai ştiut, să-mi aprinzi pierdute cărări,

ce se cădeau a fi şi nu au fost

în primăvara prinsă-n ochi de şoim.

M-ai învăţat să găsesc

pofta nestinsă de beţia vieţii,

în ce aflam întâmplător.

M-am trezit muiată în zorii unei iubiri târzii.

să te iubesc cu toamna căzută pe gene,

într-o nouă primăvară crescută din noi.


Agafia Drăgan

22

ŞŞii aattuunnccii

Poate am să uit câteodată să-ţi zâmbesc,

Plecată prin întunericul din mine.

Ai să mă ierţi, tu ştii cât de mult eu te iubesc,

Şi atunci când îţi pare c-am uitat de tine.

Poate pierd uneori drumul spre inima ta,

Pierdută-n deznădejdea gândurilor rele.

Tu ai să mă ierţi şi atunci, ştiu că poţi ierta,

Iubirea să-mi vezi sub pleoapa privirii grele.

Poate spun vreodată cuvinte amare,

Innecată-n vârtejul furiilor mele.

Ai să mă ierţi şi atunci, chiar dacă te doare,

Tu îmi auzi iubirea dincolo de ele.

Omul meu, iubitul meu ştiu uneori ţi-e greu,

Cu tine învăţ, descopăr iubirea mereu.

De nu îmi spui, eu ştiu cât mă iubeşti,

Chiar şi atunci când tu cu tăcerile-mi vorbeşti.

Poate am să uit câteodată să-ţi zâmbesc,

N-am să pot uita niciodată cât te iubesc.


Nevoia de fericire

23

MMii--ee ffrriiccăă ssăă--ţţii vvoorrbbeesscc

încât amestec tăcerile

în cupa cu vin negru prins între iluzii.

Priveşte-mă,

nu am plecat de tot,

rătăcită în umbrele tinereţii

agăţate într-un cui de gând,

printre oglinzile mătuite

de miresmele unui anotimp prea copt,

foşnesc amintirilor noastre netrăite încă.

Aştept resemnată

şoaptele tale cu gest de columbi rătăciţi,

să-mi găsească

strunele sufletului amorţite,

fericirea clipelor rămase,

în braţele ochilor să adun.

Te strig ţipăt de cocor,

spin alb în iarba iubirii regăsite,

fără să ştiu cu noi ce o să fie


Agafia Drăgan

24

EE aattââtt ddee ttâârrzziiuu ttaattăă......

sap să te adun din mine

cu amânările mele.

Niciodată nu te-am văzut color,

doar umbrele tale aşteptau

la poarta deschisă prea târziu.

Mi te cuveneai până nu ai mai fost,

eram doar eu pentru amândoi.

Te privesc un corp înţepenit

într-un răsărit inutil,

pleoapa ta, aripă frântă

pulsează în clipa suspendată

de care îmi agăţ frica.

Nu ştiu ce mă doare mai mult,

plecarea ta sau străinul rămas

blocat în neputinţa de a-l afla.

În zbaterea acuzării mele

pluteşte dragostea ta pentru mine.

Nu vreau lacrima mea să cadă

în ochii tăi întoarcere,

ţipăt doar de mine tradus.

Să nu mă uiţi!


Nevoia de fericire

25

Cum să te uit tată?

Cum să nu te uit străine?

Deschide ochii şi priveşte-mă,

care din noi a murit mai mult.

Scrâşnetul lopeţii sapă

în timpul definitiv în care

trăieşti de acum.


Agafia Drăgan

26

ŞŞttiiaamm

Eram singură, nu ne cunoşteam

În toamna târzie prinsă în geam.

Nevăzut era albastrul heleşteu.

Pe maluri stingheră amurgeam doar eu.

Pluteau lumini, gheţuri polare

Vals întârziat, tăceri solitare

Simţeam că vi să deschizi boreale

Aurori sub pleoapa privirii mele.

Ştiam, ai să vii la mine curând.

Purtai o umbră de pământ în gând,

Cu flori de cireş pe braţul amorţit

Apusele veri încet au tresarit.

Erai singur când tu m-ai regăsit,

Încolţeai răspunsuri prin infinit,

Scormonind în nebuloase de gânduri,

Piredut stingher prin nordice fiorduri.

Ne chemam fără să strigăm nume,

Ne cunoşteam fără chip anume,

Ştiam doar, cândva am fost împreună,

Vibrare eternă, singură strună.


Nevoia de fericire

27

TTee iiuubbeesscc llaa ffeell ccaa îînnttââiiaa ooaarrăă

La ceas în care ziua se zbate-n înserare,

Soarele vis toarce pe-ale cerului fuioare.

în piept înfloresc aromele din nopţi iubite

Când trupul ne îmbrăcăm cu braţele veşminte.

Creştea sarutu-n taină a dragostei dogoare,

Din zbor de fluturi în doi, noi ne rupeam culoare,

Decoram roiul stelar cu stele noi pereche,

Ciute albe ne şopteau enigme la ureche.

Ploaia plete despletea în iubiri pârguite

Prinse-n trupuri calde cu zvon de alăute.

Dezlegam iubirea până la ultima taină,

Simfonii de noi ştiute vibrau pe-o strună.

în suflet tresar mere roşii din apuse veri,

Umăr lângă umăr purtăm ale iernii poveri,

Sub ramul inimii cu ritmul obosit spre seară,

Azi te iubesc iubite la fel ca întâia oară.


Agafia Drăgan

28

MMii--ss ddrraaggii

Mi-s dragi iubite, ochii tăi

În trup îmi ard tainic văpăi,

Când tu adânc mă prinzi în ei,

Mocnind sărut dorinţa-nvie.

Cu farmec blând fără de seamă,

Noptatic ochii tăi mă cheamă,

Ne -ntoarcem fericiţi în noi,

Ravnindu-ne de gânduri goi.

Mi-s dragi iubite,ochii tăi

Trezind în simţuri alte căi.

Ascunşi sub adumbrită-ţi geană,

Privirea în surâs mă-ndeamnă

Mi-e drag iubite râsul tău,

Să-l prind aş vrea cu gândul rău,

În colţ de buze când adie,

Iubindu-ne să-l dai doar mie.

Şi toată fiinţă ta mi-e dragă,

Mi-e dragă vorba ta întreagă,

Mi-s dragi şi umbrele tăcute,

Vibrând în mine dragi mi-s toate.


Nevoia de fericire

29

NNooii şşttiimm

Uneori, nu ştiu prin ce cuvinte să-ţi vorbesc,

Aş sta tăcută, s-ascult cum gânduri se-mpletesc

De n-am avea cuvinte, priviri ne-ar fi de-ajuns

Nu-s doruri, nici taine, iubirii de nepătruns.

Senin izvor, sufletul ne curge prin ele

Şi atât de multe ne vorbesc tăcerile.

Sufletul tău eu sunt, tu te-ai ascuns în mine,

Ce doruri ne-ar putea fi, te întreb, străine?

Nu pot cuvintele mai multe să ne spună,

Când noi vibrăm iubite pe aceeaşi strună.

Îşi stinge ziua razele uşor în noapte,

Nu ne-am văzut nici azi dar ne-am simţit aproape,

E atâta pace-n noi atunci când ne-ntâlnim,

Şăgalnic, doar în glume nimicuri ne vorbim!

Râdem nebuneşte în jocuri de cuvinte,

Că doi copii lipsiţi de griji şi fără minte,

Ne simţim fericirea atâta de bine,

Noi ştim ce ne leagă pe mine şi pe tine.


Agafia Drăgan

30

MMăă îînnttrreebbii ccee ffaacc

stau în camera mea albă

citesc iubesc sau tac

râd spun cuvinte goale

doruri... visând câteodată

cum alerg spre carul mare

privesc în toamnă

un pastel de aramă

frunze putrezite

adăpostesc gâze amorţite

şi numai eu le calc

cu degetele pipăi

pe clape de pian dezacordat

mă întrebi ce fac

o iarăşi scriu vorbesc năucă

în camera albă cu patul nefacut


Nevoia de fericire

31

PPaannttooffii ddee ccaattiiffeeaa

Vin-o iubite să ne plimbam prin alba zăpadă

O linişte pură de catifea în noi să cadă

Uşor să păşim pe sub lancelatele cortine

În nopţile reci cu broderii argintate pline

Îşi scutură luna pe tâmplele albe cununa

Voal de mătase tăcerile îmbracă lumina

Doar două treceri sparg catifelata dulce pace

Prins în ţurţuri multicolori somnoros timpul zace

Râvnind nemişcarea clipei în pantofi de catifea

La dans să ne invite sub talpa norilor de nea

Ce dacă zăpada din trupul nins îşi face parte

Ascunşi într-un cocon noi germinăm verile toate.


Agafia Drăgan

32

PPrriimmăăvvaarraa

Martie coace o altă primăvară-n muguri,

Frământă verdele crud în amorţite crânguri,

Să dospească ploile cu soarele ce zmulge

Vesmântul alb al iernii, seva luminii curge,

Strop prelins în rădăcini spre slavă învierii,

Visul urzit din iarnă trezeşte dor de iubirii.

În uitătura ciutei rănite de curcubeu,

Pan îşi unduie fluierul în duet cu Orfeu.

Cerul nesfârşit albastru cu liliac tivit,

Se joacă prin ramurile de zarzăr înflorit,

Ascultă pe sub aripi de albine strigătul

Vieţii, visând maternale sfârcuri cheamă fătul

Mireasma de iarbă crudă ascunsă în lapte.

Flori, hoaţele de culori din curcubeu furate

Ademenesc visul fluturilor ţesut în zbor

Păsări sparg norii albi brodati pe-al cerului ogor

Din semeţia munţilor până-n val de mare

natură-şi pictează cald haina de sărbătoare


Nevoia de fericire

33

FFăărrăă ttiinnee

A mai trecut o zi în noape

e aceeaşi zi de ieri sau mâine

cu umbra tot mai străvezie

şi dintr-un capăt până-n altul

un pianist nebun repetă

acelaşi monoton motiv

se-mpiedică mereu de aceeaşi clapă

aştept o altă zi

aceeaşi zi, aceeaşi noapte

amurg şi zori mi-aduc acelaşi mâine.


Agafia Drăgan

34

IIuubbiinndd ccuu iinnffiinniittuull

Pe bancă în parc stau doi bătrâni de mână,

Sub tâmpla albă amintiri ţes cunună.

Timidă noaptea priveşte printre gene,

Cum luna răsare dintr-un nor alene.

Pe boltă stele abia clipesc curioase,

În zori de noapte trezite somnoroase,

Să vadă visul cum dorul îşi alină,

Pe frunzele dansând în caldă lumină.

Ei par plecaţi în altă lume blând zâmbesc,

Trecutele vieţi în ochi li se împletesc,

Pe faţa lor, se aşterne împăcare,

Ei sunt şi totuşi nu, prinşi în plecare.

În jocul umbrelor din noapte îmi pare

Cum altă formă încet din ei răsare.

Ei pleacă împreună corp de lumină,

în vis argintiu scăldat în lună plină.

Încet îi soarbe îi şterge depărtarea,

Drum de ei ştiut aşterne împlinirea,

Taina iubirii pure prin timp au desluşit,

Cu suflete unite păşesc în infinit.


Nevoia de fericire

35

ÎÎnn nnoorruull mmeeuu

Oglinda asta minte, nu pot să o ascult

Străin îmi este chipul cu cât privesc mai mult

Îşi cerne iarna noaptea, încet devin trecut

Prin viaţă-am curs stingheră, nu m-am recunoscut.

În furnicarul lumii într-un cocon am stat,

Pândind din visul searbăd, să fiu eu am uitat,

N-am ascultat cum timpul îmi bate limitat,

în lumea mea opacă, risipei m-am dedat.

Oglinzile le sparg, nu-nvăţ să îmbătrânesc,

Pe margini de abis, speranţele-mi clădesc,

Cu mine-mine lupt, spre el să nu păşesc,

Dau ceasul înapoi, iubirea să-mi găsesc.

Nimic încet mă strigă, nimic n-am înţeles,

În norul meu închisă, nimic eu am cules


Agafia Drăgan

36

PPăăppuuşşii ddee cceeaarrăă

Aţi coborât din noapte întâia oară

Păpuşile mele albastre de ceară

Eram stingheră în camera mea albă

Înşiram zilele să îmi fac o salbă

Purtată de a şoaptelor roze tăceri

În planul sferic al acelor blânde seri

V-am dus cu mine pe al lumii ţărm de jar

Vin negru pelin v-am dat să beţi în pahar

Păpuşi de ceară cu ochi de chilimbar

Tăceri învăluite de buze tresar

Din ochi se preling păpuşile de ceară

Purtând plăcerile topite în seară.


Nevoia de fericire

37

DDoorruull ddoorr

Bată, bată să mă bată

Clopotele să mă sune

Sub un prag de verde poartă

Dorul dor să mă-ncunune

Curgă, curgă să mă curgă

Ochii îngenunchiați în rugă

Cântul cânt să mă aline

Ducă, ducă să mă ducă

Călător pe cer nălucă

Punte dorului să întindă

Cale cale să-mi deschidă

Plângă, plângă dor să plângă

Pâna la tine să ajungă

Pe sub aripă de lună

Dorul dor să te supună

Cheamă, cheamă și mă cheamă

Iubirea îmi arde-n toamnă

Dorul să îmi potolească

Verde verde să-nverzeasca


Agafia Drăgan

38

DDee ccââttee oorrii

Cortină ploaia atârnă de nori

sclipiri de albastru ascunse-n gri fiori

singuratici plopii desfrunziţi de vise

tânguie dorul prin culorile stinse

amorţită cade pleoapa pământului

pe verdele ars sub leagănul vântului

strigătul ploii aprinde-n mine noapte

pierdută la porţile cerului coapte

gândurile pier sub învrăjbita clipă

de un ultim zbor pe o frântă aripă

istovită de oboseală mă-ndoi

la o graniţa dintre acum şi apoi

răvăşind timp cu mine în mine lovesc

de câte ori pe secundă îmbătrânesc.


Nevoia de fericire

39

ÎÎnn pprraagguull iieerrnniiii ssuunntteemm

Dă-mi mâna...în mâna mea o pune

noi să plecăm iubite împreună

acolo unde luna nu apune

și timpul stă lipsit de vină

ți-e părul alb... mi-e chipul ofilit

vremelnicia pasul ne apleacă

se împiedică dorința de trupul obosit

zăpezile în noi coboară să petreacă

râzând să le topim pe toate

să știm că nu există moarte

și morții sunt doar sfere de lumină

plecate undeva în zone fără nume

noi să dansăm iubite împreună

în poarta zăpezilor ce or să vină

nebuni o lume întreagă de ne crede

să nu ne pese ce știe ea și vede

în valsul iernii pereche să ne prindem

iubirea nimănui să nu ne vindem

noi să zâmbim iubite răceala ei sfidând

să trecem pragul iernii să îl pășim râzând.


Agafia Drăgan

40

AAccuumm

Urlă oglinzi

zdrobite sub chipuri,

femeie,

ce-ţi cauţi prin riduri trecute frumuseţi!

Sub orice floare,

viermi rădăcina rod

atârnă cărnuri fleşcăite

pe cântarul oaselor.

răscoleşte-ţi timpul,

zdrobeşte-l în munţi de nesimţire.

Corbi bat clopote

se leagănă ceasuri

sub moarte clipe.

nebune gânduri se zdrobesc

în roase amintiri

prohod cântând stinselor lumini.


Nevoia de fericire

41

prin tine

strigă resemnarea.

cu mâini uscate

aduni zbateri de vis,

de ele te agăţi

firave paie

acum, acum, acum

urlă vântul.

trecutul e mort

viitorul prefix nu are

atât a mai rămas, acum


Agafia Drăgan

42

DDaaccăă aaşş mmaaii ffii

Dacă aş mai fi eu cea de ieri m-aş întoarce

Să împart cu tine nopţile pârguite

De plăceri, până ce ziua firul îşi toarce

Tras din coama dimineţilor albite

Când somnul curge, seva îmbrăţişărilor

Cioplind vise în tinereţea trupurilor.

Dacă aşa mai fi eu cea de ieri te-aş respira

Mireasmă câmpenească de mac şi cicoare

Iarbă coaptă sub coasă călcată de soare,

Discretă cum e luna-n pătrar aş contura

Trupul tău adormit în fânul proaspăt cosit

Ispită, revendicându-mi dreptul la iubit.

Dacă aş mai fi eu cea de ieri te-aş aştepta

Sub ramul inimii aplecat către seara

Amintirilor noastre pure, aş căuta

Lâncezeala şi foşnetul verde din vara

Crescută în trupuri crude, spice necoapte

Înrourate de nopţi cu semne şi şoapte.


Nevoia de fericire

43

AAmm ssăă ttee aaşştteepptt llaa mmaarrggiinnee ddee cceerr

De voi pleca iubite....

să-mi curaţ gândurile obosite,

tu culcă-ţi fruntea pe un vis în doi

punte întinde iubirii între noi

trupul tău o să-mi picteze forme

acolo unde timpul alb adoarme

să mă-ntorc din neştiute zone

uşor păşind prin amnitiri spre tine

am să fiu zâmbet în zâmbetul tău

atunci când dorul de noi va fi mai rău

să nu te întristezi, atâta-ţi cer

am să te aştept la margine de cer


Agafia Drăgan

44

OOaarree

Vine o vreme

oare care

te trezește adormit în uitare

pași străini se zdrobesc în timpane

oare cine

te rascoleşte sub închisele ploi

te aleargă nebun și orb printre gânduri

oare când

te lasă undeva în afară de rând

în carapacea ta timpul te pierde

oare unde

te ascunde de gheara care arde


Nevoia de fericire

45

LLaa ccaapp ddee ppoodd oo aaşştteeppttaarree

le văd la poartă-n aşteptare

două cruci încrustate în laviţă

câteva amintiri încă stau agăţate

de drum estompându-se încet în cimitirul

coborât de mult în rădăcini

cu podurile peste apa Gurghiului

adulmec lupoaică flămânda mirosurile

de lapte abia muls cânepă uscată la soare

visând frumuseţea ţesutelor anotimpuri

de iarbă cosită de fân proaspăt urcat în şură

aşteptând odihna amiezilor arse de praf

cu pere coapte prune strivite în livadă

ascult tocând ţapinele cum toacă spărgând păduri

scârţăit albastru sculptat în poartă...

dudul în faţa casei negre dulci erau ispitele lui

mărul bătrân gemea împovărat

sub chiotele pruncilor agăţaţi de ramuri

nu am văzut atunci dar acum le simt

au rămas au crescut odată cu mine

îţi sunt străină azi nu-s poduri să mai trec

eraţi voi... acum sunt eu

la cap de pod o aşteptare


Agafia Drăgan

46

DDoorriitt aarrhhiippeelleeaagg

Cu şoaptele tăcerii în părul tău mă las,

Sărutul să-ţi destrame al oboselii pas.

Şuviţele rebele în mână le adun,

Pe limpezimi de tâmplă iubirea mea îţi pun.

La ceas în care iarna-ţi apasă pasul greu,

Să fiu eu pentru tine iubirii un Orfeu

Tălăzuind în gânduri apusele trăiri,

Am să îngrop în umbră trecute amintiri.

Un soare nou mă cheamă amurgul răscolind,

Purtându-te în mine, prin gândul tău colind.

Tu lasă-ţi tâmpla grea pe visu-mi de lumină,

În nemurirea lui sădeşte-ţi rădăcină.

Clădi-vom împreună un cer de noi ştiut,

Albastru arhipeleag al timpului pierdut.


Nevoia de fericire

47

TTâârrzziiii ccăăllăăttoorrii

Ţi-e fruntea grea tălăzuind prin gânduri,

Tăcută-ti caut privirea pierdută,

Închisă mi-e priveliştea ştiută,

Prelinsă pe undeva în adâncuri.

Seninul se lasă în braţe de fum,

Albastre ninsori pe al iernii hotar,

Din vastele ţinuturi pasu-ţi adun,

Oceanul din piept e rece şi amar.

Încet curge a vorbelor lumină,

Udând bogata iubirii grădină,

Frumoşi ne-ntrupam din forme pure,

Târzii călatori prin evuri solare.


Agafia Drăgan

48

AAssccuullttăă iiuubbiittee

Pe geana zilei noaptea greu se lasă

În vals de nori o rază prea sfioasă

Sângeră ceruri rănite în amurg,

Ascultă iubite spre tine eu curg!

Cai negrii-şi flutură coama în noapte

Timpul şi-adună din clipele coapte,

Împrăştie-n copite argint stelar,

Ascultă iubite ne cheamă hoinar!

Risipei să ne dăm iubind fără minte,

Iernii de verde din noi să-i facem parte.

Explozii de muguri să spargem în gânduri,

Ascultă iubite -nfloresc rânduri, rânduri!

Ce dacă iarnă în trupuri ne jeleşte

Ascultă iubite viaţa ne doreşte!

Rămaşi în Arcadia pe cer te-am pus,

Tu Amon-Ra să-mi fi cel fără apus.


Nevoia de fericire

49

TTee iiuubbeesscc

Te iubesc cum mă iubesc pe mine.

Te iubesc și mă iubesc prin tine,

Fără chip fără umbre fără grai,

Bântuind la porți închise de rai.

Cristalul sufletului tău privesc,

Mă găsesc iubire şi te găsesc.

Lotus îmi este trupul înflorit,

De roua dorințelor îmblânzit.

Suntem aşa de frumoși și curați,

Într-un veșnic prezent de noi uitați.

Cai ludici spumegând sub copite

Văi albe nearse de păcate.

Am așteptat o viaţă iubite,

Te-am gasit abia-n hotar de amurg.

Ce ițe prin timp mi-au fost urzite,

Cu toamna târziu spre tine să curg


Agafia Drăgan

50

RRââzzâânndd ccuu ddeecceemmbbrriiee

Decembrie își ninge zăpezile prin ploi,

Cu păsările negre trec zilele convoi.

În nopțile de gheață colind un curcubeu,

A timpului poruncă râzând o calc mereu.

Mai rău ne doare iarna cu fiecare an,

Ne viscolește gândul cu amintiri troian.

Noi să dansăm năvalnic sorbind al vieții cânt,

Zăpezile din păr să le aruncăm în vânt.

Din palida rece lună să facem strună,

Ce dacă trecutul ne cheamă, ne adună!

Să nu-i rămânem vieții restanță nici un pic,

Iubind-o bucurie să strângem din nimic.

Decembrie-şi răstoarnă nămeţii peste noi,

Încet ne șterge timpul în umbră pe-amândoi.

Să mai trăim râzând de iarna ce ne cheamă!

Încă nu e vremea uitarii să-i dăm vamă.

Decembrie își ninge zăpezile prin ploi.

Decembrie-și răstoarnă nămeţii peste noi.

Să-i topim în hohot de verde și culoare,

În jocul lui de gheață să-nflorim o floare!


Nevoia de fericire

51

VVrreeaauu ssăă rrăămmââii ccuu mmiinnee

când umbrele

coboară peste copaci

să împărţim dorul

din noaptea ce vine,

când luna-şi aprinde

lumina-n izvor.

vreau să rămâi cu mine,

să auzi liniştea sunând în păduri,

să vezi cum întunericul sărută,

somnul munţilor.


în noaptea plină de iubire,

să luminăm aşternutul de iarbă şi flori.


Agafia Drăgan

52

MMii--ee ddoorr,, aattââttaa ddoorr

Gândul se îmbracă în dorul de tine

Strâng perna-n braţe, ziua nu mai vine

Pe geana serii prind dorul în colind

În zori de noapte cu dorul te cuprind.

Deschid al zilei ochi cu doru-n mine

Şi toate-mi sunt aşa de străine

Să treacă ziua, în vis să te întâlnesc

Când vine noaptea lumina o cerşesc

Trec zile în dor, noaptea cu dor vine

Trec nopţile şi somnul nu-i cu mine

Se tânguie dorul, eu apun în el

În colivia cu gratii de oţel.


Nevoia de fericire

53

SSăă uuiittăămm

Mână în mână noi păşim în apus.

A dimineţii rouă de mult s-a dus

Îşi stinge viaţa razele în noapte

Cu toamna amăgitoarelor şoapte.

Curg amintirile, amurgul umple

Caldă lumină ne joacă pe tâmple,

Cu paşi obosiţi păşim înainte,

Se joacă iubirea, timpul ne minte

Te-am căutat şi atât te-am aşteptat.

La capăt de drum tristeţea mi-am lăsat,

Să-mpart cu tine rămasele ceasuri,

Iubirea târzie, în toamnă valsuri.

Ia-mă în braţe cu dor de primăveri,

Să-ţi simt iubirea în calde adieri,

Să uităm cum timpul curge peste noi,

Ne pară că în lume suntem doar doi.

În blândă pace uşor să ne lăsăm,

Din dor de vise un zâmbet s-adunăm.

Ce va fi mâine? Ce rost are gândul!

Nici tu nici eu nu vom găsi răspunsul.


Agafia Drăgan

54

ÎÎnn vviissuull ttooaammnneeii nnooaassttrree

Noian de cuvinte, eu îţi şoptesc iubite,

În jocul lor şăgalnic, vezi gândul de-mi citeşti,

Tu lasă-le să zboare, nu le lua aminte,

De vrei mă-nţelegi, doar ochii să-mi priveşti.

Din greul tău de gânduri, cu ele eu te chem,

Şi-n jocul de cuvinte, te prind şi te îndemn,

Un ceas s-avem de pace, de toate să uităm,

Că timpul ne e prieten să credem, să visăm.

O veselă sclipire din ochii tăi, s-adun,

Lumină pe al meu chip s-o imprasti, s-o pun,

Eu din al meu surâs seninul să-ţi clădesc,

În visul toamnei noastre învăţ să te iubesc.

Să ne lăsăm iubite, pierduţi pentr-o clipă,

Nu facem nimănui de timp, de noi risipă.

De neînţeles e-al sorţii şi al iubirii plan,

Cu el să ne luptăm ar fi iubite, în van.


Nevoia de fericire

55

CCrreesscc aammiinnttiirriillee ppee--oo lliimmbbăă ddee ggâânndduurrii

Ai amurgit de mult bătrâne sat în doruri,

Sub giulgiu vineţiu ascunzi surpate poduri.

Eu am rămas acolo, eu am rămas aici...

Să port povara grea a timpului de atunci.

Copilăria, aur îmi curge-n amintiri,

Sufletul palan ridică uitate iubiri

Când împleteam vorbe roată scormonind în jar,

După un cartof copt uitat pe acolo iar.

Mirosea a iarbă crudă răcorită-n seară,

Cu ugerul gemând de-a laptelui povară,

La porţile închise mugea câte o vacă,

Nu-i modru de-a intra povara să-şi treacă.

Stelele stăteau agăţate frunze-n copaci,

Întinşi în iarbă, căutam în ochi licurici,

Sub poalele nopţii ascundeam roşeaţa

Primelor întâlniri ce ne bujorau faţă.


Agafia Drăgan

56

Al vieţii trubadur a adormit în pietre,

Cu visul încrustat pe strunele albastre,

îşi şuiera vântul cuvântul în viers de dor,

Drag cu drag împleteau sărutul în pridvor.

Un cer de marmură neagră dorul aşterne

Peste nisip de clepsidre sparte în mine,

Se răscolesc clipele pierdute în hăuri,

Cresc amintirile pe-o limbă de gânduri.


Nevoia de fericire

57

AAccuumm şşii aappooii

Au inflorit salcamii

în desfrunzirea timpului meu

o primavara timida isi varsa aromele inflorite

în sufletul istovit de aduceri aminte

dragostea mea se plimba inca

ametita de miresmele tari

silabisite în limpezimea privirilor tale

mereu insetate, jinduieste sa soarba

din inima coapta a vietii

sucul ei dulce-amarui

suvoi de umbra şi lumina

în licarirea argintie a parului tau

calc pe pojghita subtire dintre acum şi apoi

sa culeg fragilele bucurii

pe coarda obosita a inimii

fara sa tulbur leganarea arcusului

în ultimele sonore lumini vesperale


Agafia Drăgan

58

OO aallttăă nnooaappttee......

Oglinda lunii în geam

se înclină peste patul meu

secundele rod noapte încet, prea încet

un gând îngână un cântec de leagăn

să adoarmă nesomnul

întind braţele, râuri despletite

te caut prin camera goală de tine

cu limpezimea grea a iubirii

simt cum te conturezi

pe gura mea ca într-un pahar

se varsă sărutările tale

răsuflarea ta îmi atinge petalele limbii

înfioară cuiburi de păsări

sub tremurul mâinilor tale

ce-mi modelează trupul perfid

mă agăţ de un vis cu păsările focului.


Nevoia de fericire

59

DDiimmiinneeţţii ffăărrăă nnooii

Ziua îşi prinde mugurii fragili

de pulpa nopţii într-o acoladă,

cleşti zorilor desfoliază visul,

arabescuri vibrante

sub scoarţa neîncăpătoare a inimii.

O mască palidă, luna îmi tulbură ochii

mă imprastii transparentă, diformă

să-mi adun răvăşirea.

Cocorii dimineţii istoviţi de nesomn

se lipesc de geam

muşc din ei, fruct acru amar,

iluzii senzoriale… efuzii eleate

îmi biciuiesc simţurile amorţite.

Aş încerc să mă costruiesc într-o alegorie…

îţi caut conturul lichefiat pe cumpăna

de un alb dureros al zilei

să mă aleg din tine.


Agafia Drăgan

60

TTee pprriivveesscc oorrffaannăă ddee llaaccrriimmii

umbră de pasăre cu aripile frânte

condorii plutesc în pântecul unei clipe

eterne pentru tine

într-o picătură de sânge

spartă în zâmbetul subţire al buzelor

eşti singură, sunt aici... dar nu cu tine

n-am voie să te strig

cum te-am chemat de atâtea ori

acum nu, acum nu am voie

"să te rog să mai stai

îţi privesc corpul înţepenit

sub soarele impasibil de toamnă

nimic nu s-a schimbat

doar tu ai început să-ţi proiectezi nefiinţă

în prezentul meu

gesturile tale, cuvintele tale,

stau prinse într-un ochi lipsit de tine

tristeţea mea este că nu poţi să mai împărţi

cu mine inima plină de bucurie

în acest anotimp al roadelor coapte

ai coborât în ţărână să ţi în mâini rădăcinile

fără să tulburi sonora, dimensiune a vieţii

picătură cu picătură curgi

în simetrica rotire a anotimpurilor


Nevoia de fericire

61

mirosul tău, vocea ta, privirea ta

nu sunt în aceast trup înţepenit

peste care se ridică ţărână

de la pământ la păsări

n-am voie să plâng

să nu-ţi tulbur liniştea

libertatea redobândită

sunt doar o umbră întrebătoare

nu pot să vad dincolo de chipul lumii

tot ceea ce voi deveni

într-un azi definitiv.


Agafia Drăgan

62

DDeedduubbllaarree

La margine de cer se leagănă norii

vibrând între lumină şi întuneric

cu cenuşiul bat la porţile infinitului

picurându-şi neputinţă în cleştii pământului

în moartea amurgului tăcut sângerând

nimeni cu nimeni în lumini se adună

să-şi ţipe dorinţa-n trecute iubiri

tăcerile cu tăcerea se înţeleg

cu pas furiş intru în curtea stelată

şi-mi reazăm fruntea de căpătâiul nopţii

o nelumină fulgeră nuditatea eternă

cocoşii dimineţii că nişte amanţi părăsiţi

lovesc cu ciocul deşteptările mele

carnala-mi formă mă trage înapoi

răvăşindu-mi tristeţile întoarcerii

stelaru-mi suflet coboară inundând

strâmta odaie a iubirii pământeşti


Nevoia de fericire

63

LLaa ppoorrţţiillee ddiinnttrree sseeccuunnddee

coşciugul lumii atârnă

de mâinile cerului

ascultă cum se macină scheletul

prin morile gândurilor

curg răstignite pe clopotul alb

al cuvintelor toarse-n simţuri

pe zidurile transparente

se derulează ontologica zbatere

fiinţa ta se agaţă de avatarele soarelui

la porţile dintre secunde

nu încerca să treci

nu râvni să cuprinzi necuprinsul

dincolo e doar iluzia

libertatea ta este aici

în interiorul tău

mai bine rămâi flămând

decât să guşti

din iluzia adevărului

eşti totul sau nimic

dator să trăieşti

din naştere în naştere

celui care te-a creat

cheia universului este în tine

n-o caută

o ai

la porţile dintre secunde


Agafia Drăgan

64

VVrreeaauu ssăă rrăămmââii ccuu mmiinnee

când umbrele

coboară peste copaci

să împărţim dorul

din noaptea ce vine,

când luna-şi aprinde

lumina-n izvor.


să auzi liniştea sunând în păduri,

să vezi cum întunericul sărută,

somnul munţilor.


în noaptea plină de iubire,

să luminăm aşternutul de iarbă şi flori.


Nevoia de fericire

65

FFrruummooaasseellee mmiirreessee

Un vânt rotund dansează în pas ştrengar

Cu albele mirese de gherghinar.

Ascultă cum creşte melodic frunzişul,

Deschide flămând spre păsări luminişul.

E blândă lumina curge ca o coamă

Pe fruntea noastră cu nervuri de toamnă,

Sigur primăvara mareea şi-a pornit

Şi-un tânăr dor de viaţă în noi a înflorit.

Îşi suie suavele chemări tot mai sus

În carnea-n care ieri dorinţele-au apus.

La timpul din noi şi verdele de afară,

Frumoase mirese pomii inundară.

Te chem prin ploaia de sunet şi culoare,

C-o sete de viaţă toridă, ce doare.

Chiar dacă timpul cu mâna grea apasă

Pe-al clipei indecis hotar, ce ne pasă!


Agafia Drăgan

66

În suflet mai purtăm livezile bogate.

Hai, să culegem ramase mere coapte!

Căci mâine poimâine prin flori vom fi trecut,

Ne-om risipi stingheri spre alt început.

Ducându-ne urma pe căi neîncercate,

Acolo unde iubiri renasc curate.

E numai o grea bănuită migrare,

Eterni călători prin evuri solare.


Nevoia de fericire

67

CCiinnee eeşşttii ttuu,, cciinnee ssuunntt eeuu

Femeia aceea cu suflet de metaforă

tu n-ai văzut-o întreagă niciodată

ai căutat prin inima ei inundată de cuvinte

emoţia iubirii reflexele unor imagini

create din tine

în mâinile ei înfloresc anotimpurile tale

Femeia aceea cu suflet de flaut

eu n-am văzut-o întreagă niciodată

mi-am rezămat făptura cu umbrele ei

cromatice târzii elegii

de certitudinile şi incertitudinile tale

aştept să-mi descifrezi adâncul luminii

în rotirea căruntă a ceţii

ce forme frumoase îmbracă iubirea în inima ta

peste tine creşte aripa mea de vis

la cumpăna dintre a fi şi a nu fi

bărbatul acela cu suflet de fiorduri

eu nu l-am văzut întreg niciodată

mi-am înfipt rădăcinile muguri

în locul coastei lipsă

cu miresmele unei tarzi iubiri

sau poate e aceeaşi veche nouă iubire

rămasă undeva ascunsă

de ochiul vigilent al timpului

aştepta clipa revărsării

în armonia polifonică a acordurilor fine.


Agafia Drăgan

68

LLiiee,, LLiiee cciiooccâârrlliiee

vara mea n-o să mai vie,

cântă-mi tu iubiri de toamnă,

de m-ascunde într-o doină,

doină jale, doină dor,

visul gri fă-mi-l color

să dansez sub amintiri

tangoul noii iubiri

unde dorul mă alungă

ploile or să mă plângă

stropi de rouă şi lumină,

du-mă tu lună de mână

şi tristeţile-mi adună,

din iubire fă-mi cunună.

zorile sunt în apus

vremea mea de mult s-a dus.

da-mi tu soare încă-o clipă

de mine- am făcut risipă.

joc nebun al sorţii joc,

trifoi fără de noroc.

doină jale, doină dor

pe aripi de iarnă zbor,

de apusuri mă lovesc,

cu zăpezile iubesc.


Nevoia de fericire

69

TTee--aamm aaşştteeppttaatt

Te-am aşteptat fără să ştiu

cu trupul mirosind a lut pustiu

plutind în expirata-mi slavă

cocori-mi recitau trecutul la ureche

purtau în ei un palid vers

de vreo suavă nouă dimineaţă

cu doruri de iubire îngândurate-n ochi

m-ai aşteptat fără să ştii

smulgeai din cer târzii euritmii

oftau în tine păsări atât de pământean

şi-o teamă rece de culoarea ceţii

creştea însingurarea ca o rană

despletea aromele dogorilor trecute

în frumuseţi pierdute dorind să le învie

ţi-am auzit ecoul în inima mea

şi-n timpul de noi mărginit

un zvon de cer în trupul obosit

vibra plăpânda reînflorire

chema într-o ultimă albă primăvară

rotunjirea bucuriilor rămase

înainte de a le spune Bun rămas


Agafia Drăgan

70

TTooaammnnaa

E atâta frumuseţe-n tot ce ne-nconjoară,

sărutul cald al toamnei uşor ne înfioară,

sunt încă frumze verzi prin arămii culori,

din nostalgia ierbii mai poţi culege flori.

Şi galbena gutuie aşteaptă să să se coacă,

sub rod de mere roşii livada se apleacă,

se-nclină -ncet şi via în dulcea ei povară,

melancolia toamnei, mustind în vin coboară.

Îşi poartă toamna haina în blândă armonie,

cu jocu-i de culori ne îmbată ne îmbie,

zâmbind îşi duce mândră bogata frumuseţe,

în colţ de ochi ascunde un licăr de tristeţe.

Mişcare-e în toate şi forfotă şi zor,

preludiu toamnei cântă cu vântul dirijor,

al iernii trist acord răsună în surdină,

curând gri se lasă a ploilor cortină.

În nostalgia toamnei aş vrea ca să rămân,

zăpezile în suflet, să cadă, să le amân,

cu toamna să visez o altă primăvară,

minţindu-mă că sunt ce-am fost odinioară.


Nevoia de fericire

71

FFoorreevveerr ggrreeeenn

Nedumerirea clipei făţarnic râde.

tu eşti acolo, tu eşti oriunde,

curgi în mine printr-o fantă de gând

Uneori te culeg într-un zâmbet

răscolind depărtările.

În umbra ta eu te-am iubit mereu,

te-am aşteptată în colţul meu de viaţă,

sub masca zâmbetului clovn,

până când m-am surpat în mine

cu picăturile cadenţate ale lipsei tale.

Trăiam cu disperarea sortită de a nu te şti

durere apusurilor pe tâmplele albite,

cu flori de gheaţă.

Ai venit când nu mai aşteptam,

ţipat de cocor pe cerul rănit,

să-mi vindeci aripa frântă.

Doi dansatori ai depărtării pereche suntem,

într-o fericire dureroasă,

păşim în acelaşi vis amândoi

forever green.


Agafia Drăgan

72

CCăăllăăttoorrii pprriinn ttiimmpp

Se surpă coloane în clipă de taină,

din veacuri de uitare, se cern întrebări.

Pe umeri îmi port a îndoielii haină

şi alerg prin desişuri să-mi aflu cărări.

Vânez Inorogii cu corn de pământ,

Timpul Îmi joacă-n copite calvarul.

Flori de pelin culeg le arunc în cuvânt,

Şi-mi beau până la fund de amar paharul.

Din goluri de gânduri cenuşă îmi adun,

Pe cer o pictez, să-mi aflu începutul.

În ceas de noapte cu Amon Ra mă cunun,

Cu colţi de felină îmi sfâşii trecutul.

În câte treceri ne-am consumat iubirea,

În câte forme ne-am împlinit menirea

În coama timpului eu te-am iubit mereu.

Cine eşti tu, cine sunt eu?


Nevoia de fericire

73

ŞŞii ttoottuuşşii ttooaammnnaa aassttaa

Miroase toamna coaptă de nostalgie-n aer,

Cromatică aromă de fân uscat. trifoi,

S-ascunde depărtarea tăcută între noi,

Să-şi toarcă neputinţa din al iubirii caer.

Culcaţi în fânul proaspăt să ne lăsăm visării,

Blânda toamnă pastelată maramă ţese,

Ne-mbracă melancolic în elegi de vise,

Furând lumina caldă din pasul dus al verii.

Sunt struguri plini în vie, mere coapte prin livezi,

Mai uită rar o floare că toamna a venit,

Şi soarelui zâmbind, se apucă de-nflorit.

Valsează încă în ramuri stinghere frunze verzi,

E îndrăgostită toamna de noi şi de culori,

Trec păsări întârziate din calea ei pe rând,

În fâlfăit de doruri prin amintiri zburând,

Cu zâmbetul ne ascunde prin suflet reci fiori,


Agafia Drăgan

74

Departe este înca-l irnilor pas pustiu,

Oricum eterne zăpezile în noi or să vină,

Cu atâtea dorinţe n-e inima plină.

Să visăm iubite acum, când totuşi nu-i târziu,

În prag de toamnă blandă ne-am regăsit amândoi,

Să nu plângem vara, nu o să mai revină,

Cu toamna iubirea, noi s- o trăim, senină.

Să ne-adunăm bucuria din veştedele foi,


Nevoia de fericire

75

SSpprree ttiinnee ccuurrgg

Te iubesc cum mă iubesc pe mine.

Te iubesc și mă iubesc prin tine,

Fără chip fără umbre fără grai,

Bântuind la porți închise de rai.

Cristalul sufletului tău privesc,

Mă găsesc iubire şi te găsesc.

Lotus îmi este trupul înflorit,

De roua dorințelor îmblânzit.

Suntem aşa de frumoși și curați,

Într-un veșnic prezent de noi uitați.

Cai ludici spumegând sub copite,

Văi albe nearse de păcate,

Am așteptat o viaţă iubite!

Te-am gasit abia-n hotar de amurg.

Ce ițe prin timp mi-au fost urzite,

Cu toamna târziu spre tine să curg?


Agafia Drăgan

76

VVaall ddee ffrraaggiillăă lluummiinnăă

M-am aşezat în umbra iubirii tale,

cu sufletul însingurat şi gol,

romanţă tristă cântată în falset

de măturătorul destinului.

În trupul bolnav de absenţa ta,

învăţ păsările cuvântului să zboare

într-un descântec.

Din ochii umbriti de aşteptare,

lupoaica albă mă bârfeşte.

I-aud râsul în speranţele rămase

pulbere de curcubeu prin trupul vlăguit.

Îmi fac din ele cârje,

să compensez dezechilibrul între dorinţă şi lut.

Sufletului meu abia acum

i-au crescut aripile…

la capătul podului spre nicăieri.

Nu încerca să mă alungi din umbrele tale!

Poate în zodia mea aşa a fost să fie,

să te găsesc

sub umbră cocorilor cuibăriţi

în visul uitat undeva,

într-un gând optimist,

peste plânsul mut al vârstei în apus.

Coasa e încă tocită

de arderea târzie a iubirii noastre.

Val de fragilă lumină.


Nevoia de fericire

77

ÎÎnn vviissuull ttooaammnneeii nnooaassttrree

Noian de cuvinte, eu îţi şoptesc iubite,

În jocul lor şăgalnic, vezi gândul de-mi citeşti,

Tu lasă-le să zboare, nu le lua aminte,

De vrei mă-nţelegi, doar ochii să-mi priveşti.

Din greul tău de gânduri, cu ele eu te chem,

Şi-n jocul de cuvinte, te prind şi te îndemn,

Un ceas s-avem de pace, de toate să uităm,

Că timpul ne e prieten să credem, să visăm.

O veselă sclipire din ochii tăi, s-adun,

Lumină pe al meu chip s-o imprasti, s-o pun,

Eu din al meu surâs seninul să-ţi clădesc

În visul toamnei noastre învăţ să te iubesc.

să ne lăsăm iubite, pierduţi pentr-o clipă,

Nu facem nimănui de timp, de noi risipă

De neînţeles e-al sorţii şi al iubirii plan

Cu el să ne luptăm ar fi iubite, în van.


Agafia Drăgan

78

NNooiieemmbbrriiee îînn nnooii

Noiembrie isi poarta ploile hohotind,

În iarna toamnei noastre ce incet moare,

Ramai cu mine, raceala ploii marmurind,

S-o transforma în vis de iubire şi soare.

Ramai cu mine, ludic dans de fluturi în doi,

Noiembrie-şi plange ultima frunza în puhoi,

brate dezgolite rup amortita zare

Sa-i fure şi o ultima calda suflare.

Ce suntem, ce vom fi noua sa nu ne pese,

La doi sa impartim luminile ramase,

Durerile-s trecute, în lacrimi uscate,

Sa le lasam iubite undeva pe toate.

Ramai cu mine aripa-n gandu ce-ndeamna,

Iubirea sa furam din alt sfarsit de toamna,

Noiembrie cheama zapezile-nnorate,

Sa le primi iubite cu flori-n dinti pe toate.


Nevoia de fericire

79

SSuubb mmaarrmmuurraa nneeaaggrrăă aa ggâânndduulluuii

Un trubadur nebun

încătuşează vântul

pe un colţ de cer,

sub marmura neagră a gândului.

Ca un procust,

potriveşte cuvintele

în vineţiu speranţelor proscrise,

fire de iarbă sufocate -n iluzii,


Frica, atârnată-n cerul ochiilor îndoliaţi,

pipăie lumina

cimentuită în vacarmul simţurilor,


E doar un trubadur nebun,

pe o coajă de viaţă cândva lasat

să adune visele

uitate de măturătorul destinului

în sufletul trupului vlăguit



Agafia Drăgan

80

MMiioozzoottiiss

Zăceai acolo,

zidit în aşteptare

cu ochii rezemaţi de cer.

Prin tine, fumega neuitarea mocnit.

copila aceea

cu pasul de ape

şi râs de Miozotis,

nu mai trecea podul spre tine,

abandonat într-o plecare.

Erai aici şi totuşi nu,

vămuit de viaţă

(trecea făra tine)

c-o neuitare.

Ascuns ca-ntr-un decor,

prin amintiri umblai

hai-hui,

surpat în scârţâitul porţii

deschisă de gând,

coborai cu podul şi casa

în pământ,

lângă ea,

copila cu pasul de vânt

şi râs de Miozotis.


Nevoia de fericire

81

TTee--aamm aaşştteeppttaatt aattuunnccii

Te-am aşteptat atunci, când mugurii dădeau în floare,

Visau merele roşii îmbujorate de soare.

În trupuri tinere, creşteau frumoasele livezi,

Fără a bănui efemerul frunzelor verzi.

Te-am aşteptat, cu merele pârguite în ramuri,

Miresme văratice desenau spre mine drumuri,

La ceas în care noaptea deschide vis cuminte,

Să ne îmbrăcăm trupul cu braţele veşminte.

Te-am aşteptat atunci, când livezile erau coapte,

Armonizau culorile, la sânul toamnei şoapte.

Pe buze, purtam dulceaţă de vin cules târziu,

Unduia nostalgia prin ramuri vis arămiu.

Ai venit atunci, când livezile dădeau spre iarnă,

Cu-n trist acord pe ramul inimii mustind a rană.

Columbi rataciti prin elegii de vise în doi,

S-adunăm uitate bucurii prin veştede foi.


Agafia Drăgan

82

LLuummiinnii ccrreeppuussccuullaarree

Luna se pierde cu marea în noapte duet,

Fredonează etern…acelaşi vechi menuet,

Decor încercuind lumini crepusculare,

Îmbracă în tăceri a gândului vibrare.

Se scutură stelele de lumini albastre,

Poleind nisipul clepsidrelor sihastre.

Stropi argintii căzuţi din purpure astrale,

Rotesc lumini pe pulpa lumii siderale.

O cometă se prinde a fulgera Stixul,

Peste apele tulburate infinitul,

Mărunţeşte sacerdotala (ne)mişcare

A algelor stelare nesfârşite fire.

Spre a cerului vămi prin porţile umbrite,

De a morţii viaţă tăcerile-s păzite.

Din caierul timpului neputinţa îmi torc,

Cu nedumerirea clipei acasă, mă-ntorc…


Nevoia de fericire

83

La ceas în care noaptea se zbate în apus.

Încolţind pe cer somnul, ce nu se lasă dus.

Pe ramul inimii cu frunzele uscate,

Câteva umbre mai stau în gând agăţate.

Un liliac izbeşte oglinda lunii-n geam,

Cu ochiul cerului, visul din mine stergeam,

S-ascult cum sună rana clopotelor sparte,

Putrezind în lut îngâmfările deşarte.


Agafia Drăgan

84

CCâânndd ttuu nnuu eeşşttii

Când tu nu eşti,

împletesc depărtările

într-un descântec de lună.

Pe zidurile camerei goale de tine,

se derulează umbra ta

şi braţele mele

secătuite de aşteptare.

Când tu nu eşti,

gândul se îmbracă în dorul de tine…

în sufletul curtat de ploi.

Am să mă opresc la geamul

la care nu plouă,

cu inima prinsă

sub ploapele tale

inundate de iubire,

să vezi cât de credincioasă-ţi este.

Când tu nu eşti,

sărut rana caldă rămasă

petale de iris albastru

pe această pernă,

să-ţi conserv fiinţă

în trupul meu

domesticit de mângâierile tale.


Nevoia de fericire

85

Când tu nu eşti,

am să pun doliu, inviolabilă tăcere

la poarta casei

bântuită de dorinţe,

să nu-mi tulbure nimeni visul de tine.

Când tu nu eşti…


Agafia Drăgan

86

BBeeţţiiee ssuupprreemmăă

Degetele mele niciodată

nu ţi-au înmiresmat faţa

mâinile mele nu s-au îmbătat

de conturul trupului tău

braţele tale niciodată

nu mi-au îmbrăţişat tăcerile

buzele nu s-au deschis

vibrare de aripi

pe gura mea

cu păsările focului

poate nu eşti decât imaginea

sufletului meu

iubirea este a mea

mereu a fost în mine

aştepta doar motivul

să-şi reverse efuziile

te-am adunat din peregrinările mele

din umbrele unei lumi

în mine crescute


Nevoia de fericire

87

tristeţea mea este

că nu pot să-ţi pipăi fiinţă

că nu pot să-ţi spun bun rămas

când voi pleca

când vei pleca

amestec neprezenţa şi neabsenţa ta

şi beau până la fund pocalul

beţiei supreme.


Agafia Drăgan

88


Nevoia de fericire

89

ccuupprriinnss

– AGAFIA DRĂGAN VOICU – NEVOIA DE FERICIRE - Prefaţă 5 Nevoia de fericire 8 Prizonieri ai depărtării 9 Şi totuşi... 10 Tu dormi 12 Azi e ziua ta de naştere 13 Ţine-mă-n braţe 14 Dacă mă întrebi unde sunt 16 Nu te-am cunoscut 17 Tu crezi... eu tac 18 Methexis 19 Nicicând 20 Primăvara toamnei noastre 21 Şi atunci 22 Mi-e frică să-ţi vorbesc 23 E atât de târziu tată... 24 Ştiam 26 Te iubesc la fel ca întâia oară 27 Mi-s dragi 28 Noi ştim 29 Mă întrebi ce fac 30 Pantofi de catifea 31 Primăvara 32 Fără tine 33 Iubind cu infinitul 34 În norul meu 35 Păpuşi de ceară 36 Dorul dor 37 De câte ori 38 În pragul iernii suntem 39 Acum 40 Dacă aş mai fi 42 Am să te aştept la margine de cer 43 Oare 44


Agafia Drăgan

90

La cap de pod o aşteptare 45 Dorit arhipeleag 46 Târzii călători 47 Ascultă iubite 48 Te iubesc 49 Râzând cu decembrie 50 Vreau să rămâi cu mine 51 Mi-e dor, atâta dor 52 Să uităm 53 În visul toamnei noastre 54 Cresc amintirile pe-o limbă de gânduri 55 Acum şi apoi 57 O altă noapte... 58 Dimineţi fără noi 59 Te privesc orfană de lacrimi 60 Dedublare 62 La porţile dintre secunde 63 Vreau să rămâi cu mine 64 Frumoasele mirese 65 Cine eşti tu, cine sunt eu 67 Lie, Lie ciocârlie 68 Te-am aşteptat 69 Toamna 70 Forever green 71 Călători prin timp 72 Şi totuşi toamna asta 73 Spre tine curg 75 Val de fragilă lumină 76 În visul toamnei noastre 77 Noiembrie în noi 78 Sub marmura neagră a gândului 79 Miozotis 80 Te-am aşteptat atunci 81 Lumini crepusculare 82 Când tu nu eşti 84 Beţie supremă 86 cuprins 89


Nevoia de fericire

91

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia


Agafia Drăgan

92

Agafia Drăgan Voicu este o scriitoare ce scrie cu sufletul. Prin scrierile sale exprimă frumuseţea iubirii, sensibilitate, emoţii şi trăiri.

Lenuş Lungu

agafia drăgan - nevoia de fericire

Documents