TEMA:Modificările patologice în ţesuturile dure dentare, apărute în perioada

dezvoltării

TEMA:Modificările patologice în ţesuturile dure dentare, apărute în perioada

dezvoltării

În funcţie de termenii de apariţie a lor în ţesuturile dure dentare deosebim 2 grupe de modificări patologice:

I. Modificări patologice care apar în perioada dezvoltării ţesuturilor dure ale dintelui, către ele se atribuie:

1. hipoplazia, hiperplazia;

2. fluoroza şi leziunile congenitale ale dinţilor;

3. amelogeneza imperfectă;

4. dentinogeneza imperfectă;

5. displazia Stainton Capdepont;

6. boala oaselor de marmură sau osteopetroza.

II. Patologia ţesuturilor dentare dure, care apar după erupţia dintelui, acestea sunt:

1. defectele cuneiforme;

2. necroza acidă;

3. hiperestezia;

4. eroziunea ţesuturilor dure dentare;

5. abraziunea patologică;

6. modificările ţesuturilor dure dentare endocrinopatice;

7. traumatismele.

HipoplaziaHipoplazia este o anomalie de dezvoltare, care constă în subdezvoltarea dintelui sau a ţesuturilor dure dentare în urma tulburării funcției a ameloblaștilor(în cazurile grave scînd se dereglează și dentinogeneza) și odontoblaștilor.Ea afecteaza atât dinții permanenți chât și cei de lapte.

Mai frecvent ne întâlnim cu hipoplazia dinţilor permanenţi.Deosebim forma locazata si sistemica a hipoplaziei.Hipoplzia de sistem după manifestările clinice se clasifică în

următoarele forme:

1. maculată2. ondulată3. punctiformă4. fisurată5. scaralată

Modificările smalţului pot fi: superficiale, profunde, solitare sau multiple şi de diferite dimensiuni. Pot fi linii şi fisuri, brazde în jurul coroanei, dispuse la diferit nivel, ele sunt paralele marginii incizale sau ocluzale.

Forma maculată sau cretoasă uneori prezintă ten albicios sau gălbui, se caracterizează prin faptul că pacienţii nu expun senzaţii neplăcute. Maculele sunt localizate pe suprafeţele vestibulare, sunt două, netede, lucioase, la coloraţia vitală nu se colorează, nu se măresc în dimensiuni.

v Hipoplazia SISTEMICĂ după manifestările ei clinice se împarte în 3 forme:

1. Modificare de culoare a smalţului

2. Subdezvoltarea smalţului

3. Aplazia smalţului.

În formele mai grave , ca forma punctiformă, fisurată pe suprafaţa smalţului apar depresiuni. În aceste locuri smalţul este subţire, subdezvoltat sau poate chiar lipsi, are loc aplazia smalţului. În aceste defecte pereţii sunt duri, netezi. Pe fundul gropiţelor sau fisurilor hipoplastice putem observa o modificare a culorii smalţului – gălbuie sau chiar brună.

În formele fisurate coroana dintelui este strangulată, iar dacă defectul atinge marginea incizală apar defecte sub formă de incisură semilunară.

În forma scaralată, şanţurile, fiind câteva la număr alternează cu sectoare normale de ţesut dur, dând dintelui un aspect de scăriţă. Practic mai des se întâlnește forma maculară, ondulată, şi mai rar hipoplazia în şanţ şi scaralată.

Atunci când avem hipoplazia şi a dentinei, coroana dintelui este deformată. Aşa dinţi apar în sifilisul congenital – dinţii Hutchinson (insivii superiori centrali au formă de şurubelniţă, cu îngustarea coroanei la marginea incisală şi pe ultima persistă o incisură semilunară); dinţii Fournier – incisivii centrali au aceaşi formă ca şi dinţii Hutchinson, dar fără incisură pe marginea tăioasă. Dinţii Pfluger se referă la molarii I, coroana se ingustează spre suprafaţa ocluzală, cuspizii confluiază, dintele capătă un aspect de con.

Diagnosticul diferenţial al hipoplaziei se face cu :

1. Caria incipientă, superficială-petele sunt unitare,situate în regiuneaa cervicală,cretoase,rugoase,absorb coloranții,smalțul este fără luciu.

2. Fluoroza-pete albe/galbene pe zonele bombate ale dinților.

Tratamentul: faţetarea, restaurarea, albirea dinţilor în dependenţă de defecte, intervenţie ortopedică în caz de modificări brutale.

Profilaxia hipoplaziei de sistem constituie o dezvoltare armonioasă a copilului în primele zile de viaţă.

DINŢI DE TETRACICLINĂ

Tetraciclina trece prin bariera placentară, de aceea se poate sedimenta şi în dinţii de lapte,se acumulează mai întâi în dentină.Administrarea tetraciclinei femeilor gravide şi copiilor în vârsta de la 6 luni până la 12 ani duce la apariţia unor pete pe smalţ de culoare gălbuie, galben-maroniu, maronii, gri sau albastre, intensitatea lor variază, pot apărea hipoplazii. Discromia petelor poate fi difuză sau de focar.

Tratamentul: faţetare, albire.

Hipoplazia locală

Este o afecţiune, care apare în urma tulburărilor în perioada de formare adamantinei, la 1-2 dinţi constanţi de pe urma antrenării primordiilor dinţilor în procesul inflamator. Mai frecvent se dezvoltă la premolari, mugurii carora sînt situați între rădacinile dinților primari(deciduali).

Profilaxia se realizează prin combaterea cariei la dinții de lapte sau prin tratarea ei in stadii incipiente.

FluorozaEste o afecţiune endemică ca consecinţă a acţiunii toxice a

fluorului în timpul formării şi mineralizării smalţului şi dentinei.

Concentraţia de fluor în apa potabilă după standardtul de stat nu trebuie să depăşească 1,5mg într-un litru de apă.

Pentru fluoroză sunt caracteristice: macule cretoase, macule de culoare galben-deschisă, care uneori conferă un aspect „tigrat” smalţului; macule de culoare galben-închisă sau brune. În unele cazuri pot apărea defecte punctiforme. În dependenţă de forma şi gradul afectării se modifică caracterul maculelor: de la macule mici, albicioase aproape invizibile – până la macule întunecate, eroziuni pe toate suprafeţele dinţilor, care duc la distrucţii ale ţesuturilor dure şi formei coroanei dentare. Gradul de afectare este condiţionat de cantitatea de fluor în apa potabilă.

Conform datelor staţiilor raionale de igienă şi epidimiologice, cantitatea de fluor în apa potabilă din localităţile Moldovei este următoarea: Nisporeni – până la 4,0 mg/l; Vărzăreşti – 5,0 mg/l; Taraclia – 7,8 mg/l; Prodăneşti (Floreşti) – 8,3 mg/l; or. Făleşti – 11,8 mg/l; Pârliţa (Ungheni) – 5,0 – 14,0 mg/l.

Fluoroza afectează mai frecvent dinţii permanenţi şi în special incisivii superiori şi molarii permanenţi, apoi premolarii şi mai rar incisivii inferiori şi caninii. Aceasta se lămureşte prin faptul că termenul de mineralizare a incisivilor şi primilor molari permanenţi coincid, iar cu vârsta se reduce consumul de apă la 1 kg de masă a corpului.

Clasificarea după B.K.Патрикеев (1956) în funcţie de gravitatea procesului se disting următoarele forme:

1. haşurate;

2. maculată;

3. granular – cretoasă;

4. erozivă;

5. distructivă.

OMS (1997) recomandă următoarele coduri şi criterii de clasificare a fluorozei:

1. Norma. Suprafaţa smalţului este netedă, strălucitoare, crem-albă palidă.

2. Chestionabillă. Dereglări uşoare ale semitransparenţei smalţului normal, care se manifestă prin câteva macule albicioase.

3. Foarte uşoare. Macule mici netransparente, situate iregular pe suprafaţa dintelui şi care ocupă mai puţin de 25% din suprafaţa dentară.

4. Uşoară. Sectoarele cu macule albe sunt mai mari şi ocupă până la 50% din suprafaţa dintelui.

5. Moderată. Suprafeţele dentare sunt abraziate, frecvent sunt depistate macule cafenii cu o formă iregulată.

6. Severă. Sunt afectate toate suprafeţele smalţului, pot fi dereglări ale formei dentare, iar esenţială este prezenţa defectelor unitare sau care se contopesc. Frecvent sunt depistate macule cafenii.

7. Exclus (de exemplu dinte acoperit cu coroană).8. Nu se înregistrează.

Forma haşurată se caracterizează prin prezenţa unor haşuri mici cretoase situate în stratul superior al smalţului.

Sunt localizate mai frecvent pe suprafeţele vestibulare.

Forma maculată multiple macule alb-cretoase bine pronunţate, situate pe toată suprafaţa dinţilor afectaţi. Uneori aceste macule au o culoare brună-închisă. Smalţul în locul afectat este integru, lucios.

Forma granular-cretoasă

Pe fondul unei nuanţe albicioase, mate a smalţului se depistează discromii de culoare gălbuie cu multiple macule mari şi punctiforme, pot fi leziuni superficiale cu pierderi de smalţ cu o profunzime de 0,1 – 0,2 mm şi diametrul de 1,0 – 2,0 mm.

Forma erozivă – pe fondul smalţului pătat, pigmentat sau nu se observă defecte ale smalţului – eroziuni. Are loc abraziunea smalţului şi dentinei.

Forma distructivă – în urma eroziunilor în ţesuturile dure dentare şi fragilităţii adamantinei are loc abraziunea lor cu pierderi de ţesuturi dure. Coroana dintelui este deformată.

Tratamentul:-reducerea dozelor excesive de F

-majorarea rezistenței organismului

-indicarea tratamentului medicamentos cu conținut de Ca,P, vit.C,D,microelemente

- inlăturarea defectului cosmetic(în formele hașurată,maculată,granular-cretoasă decolorarea cu acizi organici urmată de terapia de remineralizare,iar in formele erozivă și distructivă restaurari estetice cu materiale compozite,sau tratament ortopedic).

Diagnosticul diferențial al fluorozeiCaracterizarea Fluoraza

maculară,distructivă

Carie superficială, maculară

Hipoplazie Eroziune

Apariția Până la erupție După erupție Până la erupție După erupție

Acuze Defect cosmetic cu eroziuni si sensibilitate

Defect de culoare,sensibilitate

Defect cosmetic,rar sensibilitate

Defect estetic

Localizare Toate suprafețele Vestibulare, la colet

Toate suprefețele Suprafețele vestibulare

Numarul de macule

Multe Unitare Preponderent Unitare pe locuri

Permebilitatea Nu este marită Pronunțată Nu este mărită Slab pronunțată

Semne clinice Macule albe,galbene maro,negre,defecte

Defect smalțiar,pete albe,marmurii,cafenii,unitare

Depresiuni de diferite forme,aplazii

Defect rotund,oval

Amelogeneza imperfectăReprezintă o tulburare în dezvoltarea adamantinei cu manifestări variate

ce depind de severitatea patologiei. După gravitatea procesului sunt

descrise 4 forme de manifestări clinice:

Prima formă – dinţii erup în termeni cuveniţi, dar uneori sunt puţin mai

mici decât în normă. Din cauza micşorării laţimii coroanelor, între

dinţi apar treme. Smalţul este neted, lucios, dar are o culoare galbenă

sau cafenie. Pe diferiţi dinţi pot fi diferite nuanţe de culori.

Forma a doua – dinţii erup în termen, dar coroanele sunt mai

voluminoase la colet sau o mărime egală. În primul caz dinţii au o

formă conusoidală, în cazul doi pot avea o forma cilindrică. Dinţii pot

avea o culoare galbenă, galbenă – cafenie.

Suprafaţa vestibulară este mai afectată.

Forma a treia – dinţii erup în termeni normali, au o formă, mărime şi culoare normală, dar pe suprafaţa albă a smalţului persistă fisuri cu orientare haotică. Spre deosebire de hipoplazie, fisurile pe suprafaţa dintelui nu sunt orientate orizontal, dar mai frecvent vertical. Sunt lezaţi toţi dinţii – are loc erodarea smalţului cu degajarea dentinei.

Forma a patra – coroanele dinţilor au formă şi dimensiuni normale, dar la erupţie se observă că adamantina este cretoasă, fără luciu, uşor se detaşează de la dentină cu degajarea dentinei. Dentina la început are o culoare gălbuie, apoi devine cafenie.

Tratamentul: pentru a păstra adamantina recurgem la terapia remineralizantă, albire, restaurări dentare.

Amelogeneza imperfectă

Sindromul Stainton-CapdepontEste o leziune ereditarăSunt afectaţi dinţii temporari şi permanenţi, dar mai sever sunt

afectaţi cei temporari. Dinţii au dimensiuni şi formă normală, dar la erupţie dinţii deja

sunt lipsiţi de adamantină, au o culoare galben-brună. Apoi treptat ei se distrug de abraziune. Smalţul are margini ascuţite, dentina este lucioasă, poleită, prin ea adesea se prevede cavitatea dentară umplută cu dentină.

Durerile sunt absente. Electroodontometria pulpei în majoritatea cazurilor este zero, sau în unii dinţi se mai determină o reacţie uşoară a ei.

Dinţii se erodează complet, apar gingivite. Rădăcinile dinţilor pot fi foarte subţiri, scurte cu canale obliterate. În ţesuturile periapicale se observă focare de rarifiere a osului, pot fi depistate chisturi, fistule,conținutul de apă în dinți este sporit iar al materiilor minerale redus.

Tratamentul este foarte dificil,eficiente fiind mai ales metodele ortopedice

Sindromul Stainton-Capdepont

Dentinogeneza imperfectăEste o leziune ereditară cu tulburări în formarea numai a dentinei.

În unele cazuri, pacienţii pot cauza dureri de la rece şi fierbinte. Dar mai frecvent se adresează în legătură cu afecţiunile parodontale (gingivite, parodontite), mobilitatea dinţilor fără pungi parodontale. Căderea timpurie a dinţilor. Radiologic dinţii au rădăcini scurte, rudimentare cu nişte apexuri ascuţite, canalele nu se proiecteză, camera pulpară nu coincide cu forma normală.Coroana dinților având o forma,dimensiune și culoare normală. În ţesuturile periapicale – manifestări de tipul chisturilor cu contururi clare.

Dentinogeneza imperfectă

Boala oaselor de marmură sau osteopetroza

Este o patologie rară cu osteoscleroza difuză în majoritatea oaselor scheletului.

Se deosebesc două forme: benignă şi malignă.În forma benignă se observă scleroza oaselor

maxilarelor şi dereglări în dezvoltarea dinţilor (erupţie întârziată, modificări de structură). Dinţii au rădăcini rudimentare, obliteraţia cavităţii dentare. Dinţii treptat se distrug.Sinusurile frecvent sclerozate.

Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: hipoparatiroidismul, boli mieloproliferative, boala Paget, pseudohiperparatiroidismul, saturnismul, metastaze osteoblastice, toxicitatea la fluor, beriliu, leucemia, siclemia.

Leziuni ale ţesuturilor dure ale dintelui, care apar după erupţie

Necroza acidăApare deobicei la persoanele care muncesc un timp

îndelungat în condiţii neprotejate. Mai frecvent provoacă necroză - acidul clorhidric, azotic, sulfuric şi mai rar se observă necroze de la acţiunea acizilor organici.

Acumularea vaporilor în aer modifică pH salivar până la 5,8-6,2, iar ca rezultat area loc decalcinarea smalţului.

Luînd în calcul sistematizarea etiologică a necrozei ea poate fi :

-Exogenă(chimică)-EndogenăDeja în fazele iniţiale a necrozei acide pacienţii au senzaţii

de strepezire, amorţire, apoi hiperestezie pronunţată de la agenţi termici, chimici şi mecanici.

In toate cazurile sufera in primul rind dintii frontali superiori.

Pot apărea şi dureri spontane în dinţi. Uneori apare o senzaţie de lipire a dinţilor la angrenare. Cu timpul aceste senzaţii dispar în urma depunerii dentinei terţiare şi distrofiei pulpei sau necroza ei.

Cu timpul adamantina capătă un aspect opac, mat cu o culoare gri – murdară sau întunecată, devine rugoasă. Are loc distrucţia ţesuturilor.Adamantina dispare, apar margini ascuţite a dinţilor care uşor se fracturează. Mai frecvent sunt lezaţi dinţii frontali pe suprafaţa lor vestibulară. Coroanele incisivilor şi caninilor se micşorează în înălţime, iar marginea incizală devine ovală, uneori coroanele capătă o formă de clin. Treptat coroanele dinţilor frontali se ruinează până la gingie, apar gingivite, molarii şi premolarii sunt supuşi abraziunii.

Diagnosticul diferential:Se stabilește în raport cu eroziunea pentru care este caracteristică prezența suprefeței lucioase,dure,poleite ,pe cînd în necroza suprefața e rugoasă ,moale(dimeneralizată)

TratamentulE necesar sa fie complex-local si general:Local:1.Tratament remineralizator(remedii ce contin

Ca,P,F,microelemente).2.Bifluorid 12 – lac-aplicatii3.Acoperirea dinților cu “Admira protect” fotopolimer-pentru

izolarea și protejarea dinților.4.Igiena cavitatii bucale cu paste ce conțin Ca,P,F,microelemente.5.Clatituri cu soluții bazice6.Restaurari coronareGeneral:1.Tratament specific al afecțiunilor generale ce pot provoca

necroza2.Administrarea preparatelor de Ca,P,microelementelor,vit..

Necroza acidă

Defectul cuneiformPrivind cauza apariţiei defectului cuneiform au fost expuse diferite opinii.O

versiune actualmente este că defectul cuneiform apare sub influenţa factorilor mecanici, este suspectată periuţa de dinţi.S-a constatat prin cercetari clinice ca persoanele cu mîina dreapta mai dezvolatată(dreptacii), defectele sunt mai pronunţate din partea stînga, deoarece ei curaţă dinţii părţii stîngi mai menuţios. Stîngacii care işi curaţă dinţii părţii drepte mai minuţios, defectele se observă pe partea dreaptă. Dar ca contra argument la teoria mecanică servesc datele că defectul cuneiform apare şi la persoanele care nu folosesc periuţi. Defectul cuneiform nu este însoţit de senzaţii dolore, cîteodata pacienţii pot să indice locul defectului la colet.Dar uneori defectul poate să progreseze dar lent şi aprofunzîndu-se el nu produce necroză sau osteoporoză, în foarte rare cazuri pacientul poate să declare o durere pasageră de la agenţi termici, chimici şi mecanici. Defectul cuneiform cuprinde o grupa de dinţi. Pereţii defectului sunt duri, lucitori şi netezi. Uneori defectul poate atinge o profunzime atît de mare, că se poate produce fractura coroanei.Diagnosicul diferenţial se face de caria supeficială şi medie, de eroziunea ţesuturilor dure.

Diagnosticul diferential:-Caria superficială şi medie-Eroziunea smalțului-Necroza acidaTratamentul:• Sfat igienic(periaj leger,mișcarile periajulului numai in

direcție verticala).• Se recomandă de schimbat mai des pastele de

dinți(interzicerea folosirii pastelor de dinți pentru albire)• Remterapia cu preparatele,Gluma(Kerr),Desinzeter(Admira)

Bifidum-12%(Voco)• In caz de prezența a defectelor mici ele se acopera cu

compozite fluide(foto)• La prezența defectelor mai mari-obturari,restaurari

Defectul cuneiform

Eroziunile ţesuturilor dure dentare

Este o leziune cu o pierdere progresivă a smalţului şi dentinei. Se localizează pe suprafeţele vestibulare a dinţilor. Au o fromă ovală sau rotundă. Mai frecvent sunt afectaţi incisivii superiori, caninii şi mai rar premolarii. Nu afectează dinţii arcadei inferioare. Se întâlnesc la persoanele de vârstă medie.Eroziunile pot fi rar solitare, mai frecvent afectează câţiva dinţi cu localizarea simetrică. La început apare o pierdere mică de smalţ, care treptat se aprofundează ajungând până la dentină. Fundul eroziunii, atingând dentina, are o culoare galbenă sau chiar brună.

Dacă eroziunea afecteză numai smalţul, pot apărea senzaţii dolore provocate de factorii termici, chimici.

Eroziunile în dentină sunt mai puţin dureroase.

Diagnosticul diferenţial:• Defectul cuneiform• Necroza acida• Abfracția• Caria superficiala

Tratamentul:

Poate fi local si general

General:• Tratament general al glandei tiroide si tratament general

remineralizator (A.Fiodorov -2000).

Local:• Înlaturarea factorilor provocatori(chimic,fizici)• Igienizarea cu paste de dinți ce conțin(Ca,P,F,microelemente)• Remterapia locala• Obturarea sau restaurarea cu compozite• În nici un caz nu se recurge la protezare

Hiperestezia ţesuturilor dure dentare

Hiperestezia este sensibilitatea sporită a ţesuturilor dure la agenţi mecanici, chimici, termici. Se atribuie către patologia ţesuturilor dure, care aparea după erupţia dinţilor.

Sensibilitatea sporită apare în leziuni unde este lezată integritatea ţesuturilor dure ca: caria dentară, abraziunea patologică, eroziuni, defecte cuneiforme, sau după prepararea dinţilor sub coroane de înveliş, sau când are loc denudarea rădăcinilor, în caz de parodontoză şi parodontită.

Sunt mai multe clasificări:De exemplu Iu. Feodorov (1981) împarte hiperestezia în două grupe:A – după extinderea procesului:1. forma localizată (în 1 sau câţiva dinţi)2. forma generalizată – sensibilitatea majorităţii dinţilor.B – după provenienţă:1. hiperestezia dentinei cauzată de reducerea ţesuturilor dure (caria, şlefuirea dinţilor, abraziunea patologică, eroziuni).2. hiperestezia în cazul când ţesuturile sunt integre (la denudarea rădăcinilor, în afecţiunile parodontale, la diferite boli generale).

După manifestarea clinică deosebim trei grade:Gradul I – hiperestezie de la iritanţi termici;Gradul II – hipersensibilitate de la iritanţi termici şi chimici;Gradul III – apare hipersensibilitate de la factorii mecanici, termici, chimici.

Tabloul clinic: senzaţii dolore în dinţi de la acţiunea diferitor factori, cu înlăturarea excitantului durerile dispar. Uneori durerile pot apărea spontan, dar de o foarte scurtă durată.

Diagnosticul diferenţial:• pulpita acută(în pulpită durerea este indelungată,se declară

noaptea,în pulpită dintele reacționeaza la curent de peste 20mA,iar in heperestezie 2-6mA)

Tratament:1.Local2.General3.ComplexLocal:• Tratament remineralizator cu utilizarea sistematica a pastelor

de dinți pe baza de Ca,P,F.(sol. 10%Gluconat de Ca(aplicații),fetina,preparate oficiale pe baza de hidroxid de Ca,calcimol,calcxid,lyfe,sealapex,ultrablend)

• Preparate pe baza de F:SOL2% NaF,fluorlac,dentin fluid,enamel fluid,fluoridin,bifluorid-12,profluoridin

• Obturarea defectelorGeneral:• Echilibrarea metabolizmului mineral• Coamid sol. 1%-1ml,i/m sau per os• Sedative,tranchilizante• Consultația și tratamentul specific la alți specialiști

Leziuni traumaticeI. Distingem traume Acute:ContuziaLuxaţieFractura II. Cronice

Traumatismul cronic Contuzia dintelui – în primele ore apare o senzaţie de

durere ce se accentuează în timpul muşcării. În urma contuziei uneori se poate rupe fascicolul vascular, care provoacă o hemoragie în pulpa dintelui.

Luxaţia dintelui – o deplasare a dintelui în alveolă.Fractura dintelui – poate interesa o parte sau coroana în

întregime, şi rădăcina.

Trauma acutăContuzia o stare aparută în urma loviturii puternice de niște

obiecte tari cu afectarea paradonțiului, mobilitate, dar fară deplasarea dintelui.

Caracteristica contuziei:

1. Inclavare

2. Dintele se prezinta cu paradonțiul distrus, fracturat, mobilitate

Tratamentul:

Evidenta individuală

Dieta timp de o saptamina

În caz de inclavare – repoziționarea, prelucrarea medicamentoasa, dintele se fixeaza cu compozit -conect.

Fractura orizontala/oblicaF.d. de cor. 1/3 - fara deschiderea camerei pulpareF.d. de cor. 1/2 - fara sau cu deschiderea pulpeiF.d. de cor. 2/3 - cu deschiderea pulpeiF. d. de radacina 1/3F.d. de radacina 1/2F.d. de radacina 2/3.Factura verticală a dintelui de coroanăDiagnosticul: - examinarea menuțioasă a dinteluiObiectiv: mobilitatea, luxație, edemRadiologicc: marirea sau îngustarea fantei

periodontale, prezența liniei de factură

In caz de fractura, e necesar de stabilit starea pulpei (Intacta, sau cointeresata in fractură).

Dacă e vorba de o fractură coronară pe 1/3 fara cointeresarea pulpei dupa o remterapie, local se va face restaurarea coroanei cu compozite.

În cazul fracturii coronare pe 1/2, 1/3, când pulpa este trau mată, se poate incerca metoda biologică (conservativă) sau ampu-tarea vitală cu restaurarea ulterioara a coroanei.

Atunci cand fractura coroanei trece la 2/3 de coroană seefectuează depulparea dintelui cu restaurarea ulterioară (pivotmetalic/sintetic).

în cazul în care are loc fracturarea radacinii la nivelul pri-mei 1/3 se recurge la extractia dintelui. Ulterior - înlocuirea dintelui se face cu ,,conect" + compozite.

Daca linia fracturii se află la nivelul 1/2, 2/3, asemenea dintese pastrează în 2 situații:

1. Dintele se fixează, se supune tacticii dc așteptare. Daca dintele s-a intărit, durerile au dispărut, radiologic procesul apical lipsește, dintele nu este schimbat la culoare, EOD este in limita 2-10 mkA - dintele este salvat.

Radiologie: linia fracturii se consolidează.2. Dintele se fixează, dar se schimbă în culoare, EOD- 90 -120 mkA.Radiologic: se observă un proces în regiunea apexului sau fracturii.In această situație sc efectuează tratament endodontic, obturație cu

pivot metalic, la necesitate - apecotomie.

Trauma cronicaTrauma cronica sau abraziunea dinților reprezintă un proces

care se infaptuiște în timpul întregii vieți si provoacă schimbarea formei anatomice a dinților, roaderii, abraziunii tesuturilor dure dentare.

Abraziunea poate fi:• Fiziologica în limita smalțului• Tranzitorie în limita smalțului și dentinei 50-60ani• Patologică în limita dentinei la vîrsta de 30 -40 aniTabloul clinic:Coroanele clinice ale dinților au diferite inațimi și formeaza un

platou convex de diferite forme, mărimi si adâncimi. Suprafața dintelui este neteda, dura, poleită, deseori sensibilă la sondare, în centru are culoare mai întunecată.

Când abraziunea patologică pronunțată se manifestă la per-soanele tinere sau de vârsta medie, există varianta ca ele suferă de diferite dereglari endocrine (gl. tiroida) și deci e necesară consultația endocrinologului.

Modificările ţesuturilor dure

dentare în endocrinopatii:1. Guşa endemică – la pacienţi se constată o evoluţie mai

rapidă a cariei.

2. Hipoparatireoidoză – insuficienţa hormonului glandei parotide, în urma căruia se reduce conţinutul de Ca în sânge până la 1,2-2 mmol/l.

3. Acromegalia – bolnavi ce se caracterizează prin creşterea disproporţională a scheletului, care este condiţionat de excesul hormonului somatotrop de către hipofiză, ca rezultat se maresc dimensiunile maxilarelor, apar treme, se mareşte limba în volum.

4. Gigantismul – se caracterizează prin creşterea relativ proporţională a scheletului, în urma producerii sporite a hormonului de creştere.

Mulţumesc pentru atenţie