afazia transcorticală senzorială comportă pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii...

20
Afazia transcorticală senzorială comportă pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris, iar pe plan expresiv, fie o producție verbală fluentă, fie ușoare modificări calitative (parafazii, disortografii). Leziunile constatate afectează lobul parietal inferior de partea stângă, izolând zona posterioară a limbajului (Wernicke) de restul cortexului cerebral. Afazia transcorticala. Exista 3 tipuri de afazie transcorticala: motorie, senzoriala si mixta. Caracteristicile vorbirii prezinta diferite grade de afectare in functie de extinderea si localizarea leziunii cerebrale. Capacitatea de a repeta cuvinte, prpozitii sau fraze nu e alterata. upa actiunea factorului cauzator (ex. traumatism cranian, atac cerebral) se face o evaluare initiala a capacitatii de a vorbi. Daca pacientul prezinta dificultati in comunicare, se incearca sa se determine daca acestea sunt cauzate de afectarea intelegerii limbajului sau de inabilitatea de a vorbi. O examinare tipica implica ascultarea vorbirii spontane si evaluarea abilitatii de recunoaste si a numi obiecte, de a intelege vorbele rostite de alte persoane, si de a repeta cuvinte si propozitii. De asemena, pacientului i se poate cere sa citeasca un text cu voce tare si sa explice semnificatia sa. In plus, se evalueaza abilitatea de a scrie cerundu-i-se bolnavului sa copieze un text, sa scrie dupa dictare, si sa scrie ceva spontan. In unele cazuri, se recomada ca un patolog in vorbire sau neuropsiholog sa efectueze examinari mai amanuntite, folosind diverse teste standardizate. Rezultatul acestor teste indica severitatea afaziei si pot oferi, de asemenea, informatii asupra localizarii leziunii cerebrale. In

Upload: cristina-ciobanu

Post on 27-Nov-2015

142 views

Category:

Documents


11 download

DESCRIPTION

afazie

TRANSCRIPT

Page 1: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

Afazia transcorticală senzorială comportă pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului

oral și scris, iar pe plan expresiv, fie o producție verbală fluentă, fie ușoare modificări calitative (parafazii, disortografii). Leziunile constatate afectează lobul parietal inferior de partea stângă, izolând zona posterioară a limbajului (Wernicke) de restul cortexului cerebral.

Afazia transcorticala. Exista 3 tipuri de afazie transcorticala: motorie, senzoriala si mixta. Caracteristicile vorbirii prezinta diferite grade de afectare in functie de extinderea si localizarea leziunii cerebrale. Capacitatea de a repeta cuvinte, prpozitii sau fraze nu e alterata.

upa actiunea factorului cauzator (ex. traumatism cranian, atac cerebral) se face o evaluare initiala a capacitatii de a vorbi. Daca pacientul prezinta dificultati in comunicare, se incearca sa se determine daca acestea sunt cauzate de afectarea intelegerii limbajului sau de inabilitatea de a vorbi.

O examinare tipica implica ascultarea vorbirii spontane si evaluarea abilitatii de recunoaste si a numi obiecte, de a intelege vorbele rostite de alte persoane, si de a repeta cuvinte si propozitii. De asemena, pacientului i se poate cere sa citeasca un text cu voce tare si sa explice semnificatia sa. In plus, se evalueaza abilitatea de a scrie cerundu-i-se bolnavului sa copieze un text, sa scrie dupa dictare, si sa scrie ceva spontan.

In unele cazuri, se recomada ca un patolog in vorbire sau neuropsiholog sa efectueze examinari mai amanuntite, folosind diverse teste standardizate.

Rezultatul acestor teste indica severitatea afaziei si pot oferi, de asemenea, informatii asupra localizarii leziunii cerebrale. In plus, testele sunt utile pentru intocmirea unui plan de tratament.

Localizarea exacta a leziunii cerebrale se obtine prin investigatii imagistice, precum rezonanta magnetica nucleara (RMN) si computer tomografie (CT).

Initial, trebuie stabilita si tratata cauza organica a afaziei. Pentru a recapata capacitate de a vorbi corespunzator, tratamentul trebuie instaurat la scurt timp dupa producerea leziunii cerebrale.

Desi in prezent nu este disponibil nici un fel de tratament medicamentos sau chirurgical pentru a corecta boala, afazia ce rezulta in urma unui atac cerebral sau traumatism cranian poate fi imbunatatita prin terapia vorbirii.

La majoritatea pacientilor insa, accentul este pus in principal asupra utilizarii optime a capacitatilor verbale ramase si folosirii altor mijloace de comunicare pentru a compensa pierderile suferite.

Terapia vorbirii este adaptata fiecarui pacient in parte, insa metodele de tratament frecvent folosite cuprind:

Page 2: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

exersarea muschilor slabiti prin repetarea anumitor cuvinte sau efectuarea de diverse expresii faciale (ex. zambet)

utilizarea cartoanelor cu desene care reprezinta obiecte din viata de zi cu zi; aceasta metoda ajuta la retinerea si amintirea cuvintelor si imbunatatirea vocabularului

exercitii de citire si scriere pentru a stimula reamintirea cuvintelor si a imbunatati capacitatea de a scrie si citi. De asemenea, aceste exercitii ajuta la refecarea capacitatii de a intelege cuvintele rostite de alte persoane.

folosirea unor programe speciale de calculator care stimuleaza vorbirea, citirea, amintirea si intelegerea cuvintelor vorbite de alte persoane

Afazia este o tulburare a vorbirii care afectează exprimarea sau înţelegerea limbajului vorbit sau scris în absenţa oricărei modificări senzoriale sau a unui deficit al aparatului fonator, rezultând în urma unor leziuni dobândite ale creierului. Elementul fundamental al unei afazii îl constituie tulburarea codificării lingvistice şi nu a articulării sau perceperii verbale. Pacientul afazic nu mai este capabil să folosească limbajul ca simbol pentru obiecte sau pentru procesele gândirii. Există mai multe tipuri de afazie, în care diversele proprietăţi ale limbajului pot fi mai mult sau mai puţin afectate. Disciplina medicală care se ocupă cu studiul afaziilor este denumită "Afaziologie".

 Introducere

Limbajul este un mijloc de cunoaştere şi de comunicare între oameni, tulburarea sa reprezintă o întrerupere a contactului cu ambianţa, cu atât mai marcată în cazul când coexistă cu alte perturbări ale activităţii simbolice cognitive corelate cu vorbirea, cum ar fi gnozia, praxia, memoria, schema corporală. Manifestările clinice ale afaziei, privind natura şi intensitatea tulburărilor, diferă în funcţie de anumiţi factori biologici, cum ar fi etiologia, vârsta, preferinţa manuală, sau sociali, respectiv gradul de şcolarizare, caracteristicile inerente ale limbii vorbite etc.

Cea mai mare parte a persoanelor afazice nu pierd complet uzul vorbirii, unii pacienţi nu au decât o uşoară nesiguranţă în găsirea cuvântului adecvat, pe când alţii - dimpotrivă - pierd în totalitate facultatea de a se exprima prin limbajul verbal, de a înţelege ceea ce li se vorbeşte, de a citi sau de a scrie, în timp ce alte funcţii cognitive, cum ar fi memoria sau orientarea, nu sunt semnificativ alterate.

Specialiştii fac o deosebire între vorbire (sau - mai corect - elocuţiune) şi limbaj (engl.: speech and language; fr.: parole et langage; ger.: Sprechen und Sprache): dacă un pacient are dificultăţi în articularea sau pronunţarea cuvântului, se spune că are tulburări de elocuţiune, în cazul când are greutăţi în găsirea cuvântului, în combinarea cuvintelor pentru alcătuirea unei propoziţiuni sau în înţelegerea sensului cuvintelor sau frazelor percepute, atunci are o alterare a limbajului.

Page 3: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

De cele mai multe ori tulburările de limbaj se asociază cu dificultăţi de elocuţiune. Mai multe forme ale limbajului pot fi interesate: conversaţia, cititul, scrisul etc. Afazia este o tulburare a limbajului dobândită, adică survine la un individ care până atunci avea o vorbire normală, în acest fel se deosebeşte de tulburările ce apar în cursul dezvoltării unui copil, cum ar fi gângăveala sau legastenia (incapacitatea sau dificultatea de a citi).

 Istoric

Paul Broca

 Originea termenului afazie

Utilizat de Platon (gr.: αφασια = lipsa vorbirii) pentru a caracteriza starea unei persoane care, înmărmurită în faţa unui argument definitiv, "şi-a pierdut glasul", termenul de afazie în înţelesul actual a fost introdus în literatura medicală în 1865 de Armand Trousseau, înlocuind termeni mai vechi ca "alalie" (Jacques Lordat, 1842) sau "afemie" (Paul Broca, 1861).

 Precursorii

Primele concepţii cu privire la funcţiile cerebrale ale limbajului se datoresc lui Franz Gall (1810), întemeietorul frenologiei, şi lui Jean-Baptiste Bouillaud (1825). Gall localiza funcţia vorbirii în zonele din creier situate înapoia orbitei, în timp ce Bouillaud, în urma unor observaţii anatomo-clinice, situa un "organ legislator al vorbirii" în lobii anteriori ai creierului. G. Dax (1836) constată pentru prima dată o legătură între funcţia limbajului şi jumătatea stângă a creierului, observaţia lui rămâne însă necunoscută publicului medical şi este publicată de fiul său, M. Dax, abia în anul 1865.

Prima autopsie a lui Broca: Emisfera cerebrală stângă a pacientului Leborgne (desen de Pierre Marie)

Primele studii sistematice asupra afaziei

În anul 1865, Paul Broca comunică rezultatele observaţiilor anatomo-clinice făcute asupra pacientului Leborgne în care constată o leziune circumscrisă la "piciorul celei de a treia circonvoluţiuni frontale" în emisfera cerebrală stângă, unde localizează "centrul" limbajului articulat. Ulterior relatează o serie de cazuri asemănătoare.

Carl Wernicke descrie în anul 1874 o altă formă de tulburare a vorbirii, care - spre deosebire de cazurile lui Broca - se caracteriza prin tulburarea înţelegeri limbajului, în timp ce vorbirea proprie era posibilă, însă plină de greşeli.

Page 4: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

Carl Wernicke

El denumeşte această formă "afazie sensorială", apărută în urma unei leziuni în zona "primei circonvoluţiuni temporale", rezervând pentru cazurile descrise de Broca termenul de "afazie motorie". Continuatorii

Cercetările de mai târziu s-au concentrat asupra descrierii unor forme speciale de afazie, asupra localizărilor cerebrale şi dezvoltării diverselor teorii fiziopatologice şi neuropsihologice.

    * Hughlings Jackson (1866) aplică teoria sa asupra disoluţiei funcţiilor cerebrale ierarhizate la studiul limbajului şi afirmă că - în cazul afaziei - nu ar fi vorba de pierderea "imaginilor verbale" ci de imposibilitatea realizării "limbajului propoziţional".    * F.C. Finkelburg (1870) consideră afazia drept tulburare a simbolurilor verbale (asimbolie).    * A. Kussmaul (1876) descrie "surditatea verbală", în care pacientul cu un auz şi inteligenţă normale, nu este capabil să înţeleagă niciun cuvânt perceput.    * Sigmund Freud (1891) critică teoriile localizaţioniste şi consideră că funcţia limbajului nu poate fi asumată decât de zone întinse ale scoarţei cerbrale specializate, între care există zone asociative.    * Joseph Dejerine (1892) descrie alexia (incapacitatea de înţelegere a textelor scrise) ca manifestare a unei "cecităţi verbale pure", în cazul unor leziuni localizate în Gyrus angularis.    * Pierre Marie (1906) se ridică cu vehemenţă împotriva doctrinei clasice a "centrilor preformaţi ai imaginilor verbale" şi consideră afazia drept alterarea unui deficit intelectual specializat privind limbajul.    * Arnold Pick în lucrarea Über die agrammatischen Störungen ("Despre tulburările agramatice", 1913) subliniază necesitatea folosirii metodelor lingvisticei în studiul afaziei.    * Henry Head (1926) nu admite o delimitare strictă între aspectele motorii şi cele senzoriale ale limbajului şi consideră luburările afazice drept manifestare a unui defect în formularea şi expresia simbolică.    * Kurt Goldstein (1948), representant al psihologiei configuraţioniste (Gestaltpsychologie), consideră că cea mai înaltă proprietate a substanţei cerebrale ar fi funcţia de simultaneitate, care dispare în împrejurări patologice, cum ar fi şi afazia, în care întreaga configuraţie a bolnavului - "comportamentul abstract" - devine modificată, nu numai vorbirea. Goldstein acordă o deosebită atenţie aşa zisului "limbaj interior".

În literatura apărută după cel de-al doilea război mondial se remarcă următoarele tendinţe:

    - Includerea metodelor lingvistice, de psihologie experimentală şi de stimulare a creierului în studiul afaziei, în special de către cercetătorii americani (Norman Geschwind, 1965; Howard Goodglass şi Edith Kaplan, 1972; W.Penfield şi L. Roberts, 1959).    - Dezvoltarea metodelor de tratament al afaziei (Anton Leischner, 1976; Klaus Poeck şi F.J.

Page 5: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

Stachowiak, 1977), cu includerea lingviştilor, logopezilor şi foniatrilor, alături de neuropsihologi şi neurologi.

În România sunt de remarcat studiile asupra afaziei întreprinse de Arthur Kreindler şi Alexandru Fradis (1970), Mihai Ioan Botez (1968), Ion Voinescu şi N. Gheorghiţă-Sevastopol (1968).

 Dominanţa cerebrală şi zonele limbajului

Zonele clasice ale limbajului

Noţiunea de dominanţă cerebrală sau specializare emisferică funcţională a apărut o dată cu primele studii anatomo-clinice asupra afaziei, dar se aplică şi la alte activităţi simbolice ale creierului. La o persoană adultă, se admite că diverselor funcţii cerebrale superioare corespund în fiecare emisferă dispozitive anatomo-fiziologice, a căror integritate este necesară pentru exercitarea lor cu eficacitate. Pentru funcţia limbajului, în cazul unei preferinţe manuale drepte (la "dreptaci"), emisfera cerebrală stângă este dominantă în majoritatea covârşitoare a cazurilor, ceea ce înseamnă că în urma unor leziuni în anumite regiuni de partea stângă a creierului apar tulburări de tip afazic. Dominanţa emisferică pentru vorbire în funcţie de preferinţa manuală nu trebuie însă considerată în mod rigid şi absolut, există excepţii (la "stângaci" lucrurile sunt ceva mai complicate), iar posibilitatea recuperării unor activităţi compromise demonstrează existenţa unei plasticităţi funcţionale în structura creierului, cu atât mai evidentă, cu cât subiectul este mai tânăr.

Conform concepţiei clasice "zona limbajului" este constituită din două arii corticale situate în emisfera cerebrală dominantă (în general cea stângă la "dreptaci"):

    * "piciorul" (pars opercularis) şi "capul" (pars triangularis) celei de a treia circonvoluţiuni frontale = "aria lui Broca", a cărei leziune afectează producţia vorbirii    * treimea posterioară a primei circonvoluţiuni temporale = "aria lui Wernicke", a cărei leziuni impietează înţelegerea vorbirii.

Importante sunt şi legăturile între aceste regiuni, cum ar fi "fascicolul arcuat", care uneşte aria lui Broca cu cea a lui Wernicke.

La acestea trebuie adăgată zona alcătuită din gyrus supramarginalis şi gyrus angularis, cu un rol deosebit în funcţia limbajului scris. W. Penfield şi L. Roberts au descris în 1959 "aria motorie suplimentară", situată pe faţa internă a unei emisfere cerebrale, importantă pentru declanşarea actului motor al vorbirii.

 Diverse tipuri de afazie

Page 6: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

Diversele tipuri de afazie rezultă din localizările leziunilor în anumite regiuni din creier. Cele patru forme clasice, bazate pe observaţii anatomo-clinice, admise de majoritatea specialiştilor, afectează mai mult de jumătate din pacienţii suferinzi de afazie.

    * Afazia Broca (afazie motorie sau expresivă) este prototipul tulburărilor afazice cu debit verbal redus, în timp ce înţelegerea limbajului este în mare măsură puţin compromisă.

    Simptome caracteristice:

        - vocabular redus la câteva cuvinte sau silabe, bolnavul adoptă un stil telegrafic;        - parafazii fonematice sau "dezintegrare fonetică" (producerea unor cuvinte cu foneme incorecte);        - deficienţe gramaticale, mai ales de sintaxă (agramatism);        - debit verbal încetinit, laborios;        - pronunţia (articularea) cuvintelor defectuoasă;        - "melodia verbală" (prozodia) săracă;        - scrisul este defectuos, în parte şi prin slăbiciunea mâinii drepte;        - înţelegerea vorbirii este puţin sau de loc afectată;        - pacientul este conştient de dificultăţile avute, reacţionează depresiv;        - comunicarea este redusă în primul rând datorită incapacităţii de expresie.

    Localizarea lezională:

        Piciorul celei de a treia circonvoluţiuni frontale din emisfera cerebrală dominantă pentru vorbire (în majoritatea cazurilor cea stângă) şi substanţa albă subiacentă, uneori cu prinderea "insulei lui Reil". Zonă irigată de artera prerolandică, ramură a arterei cerebrale mijlocii.

    * Afazia Wernicke (afazie senzorială sau receptivă), caracterizată prin tulburări accentuate ale înţelegerii limbajului şi printr-o producţie verbală fluentă, normală din punct de vedere fonetic, dar profund alterată semantic, de neînţeles pentru interlocutor.

    Simptome caracteristice:

        - lipsă de înţelegere a limbajului, în cazuri gave până la "surditate verbală";        - vorbirea cu debit normal, uneori chiar excesiv de abundent şi accelereat ("logoree", "diaree verbală");        - producţia verbală lipsită de înţeles, prin parafazii semantice ("salată de cuvinte"), neologime ("jargonafazie");        - articularea cuvintelor normală;        - construcţia gramaticală doar uşor alterată, uneori totuşi paragramatism ("jargon dissintactic");

Page 7: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

        - incapacitate de a înţelege limbajul scris (alexie), scrisul disortografic;        - pacientul este de cele mai multe ori inconştient de defectul său şi are o dispziţie afectivă disforică;        - capacitatea de comunicare este grav alterată.

    Localizare lezională:

        Circonvoluţiunea temporală posterioară şi cea parietală inferioară în emisfera cerebrală dominantă pentru vorbire (în majoritatea cazurilor de partea stângă). Zonă irigată de artera temporală posterioară, ramură a arterei cerebrale mijlocii.

    * Afazia globală este forma cea mai gravă de afazie. Leziunile cerebrale întinse, cuprinzând atât zonele anterioare (Broca), cât şi cele posterioare (Wernicke, circonvoluţiunea supramarginală) ale limbajului provoacă o pierdere totală a capacităţii de vorbire şi de înţelegere, a scrisului şi cititului. Aceşti pacienţi păstrează un rudiment de limbaj automat, în special sub forma exclamaţilor emoţionale. Frecvent este asociată cu un deficit motor grav (hemiplegie) de partea dreaptă a corpului. Comunicarea verbală este practic imposibilă. Prognosticul unei recuperări a limbajului este foarte rezervat.    * Afazia amnestică (Pitres) (Afazie nominală sau Anomie), caracterizată printr-o tulburare a accesului lexical (în special pentru substantive şi adjective atributive), atât la vorbit cât şi la scris. Manifestările cele mai obişnuite constau în dificultatea găsirii cuvântului adecvat cu apariţia de parafazii apropiate de sensul cuvântului dorit şi tulburări discrete ale înţelegerii semantice. Repetiţia cuvintelor sau frazelor, precum şi cititul cu voce tare rămân nealterate. Capacitatea de comunicare doar discret limitată.

    Localizare lezională:

        Gyrus-ul angular, uneori leziuni ale ariilor prefrontale de partea stângă.

 Alte forme de afazie

    * Afazia de conducere se caracterizează printr-o vorbire spontană fluentă, nealterată dar cu o dificultate extremă în a repeta cuvintele sau frazele percepute, bolnavul neavând nici o modificare în înţelegerea limbajului. Când aceşti pacienţi încearcă să repete cuvintele percepute, produc de cele mai multe ori o succesiune de parafazii fonematice ininteligibile. Descrierea leziunilor cerebrale care sunt la originea acestei forme de afazie este controversată. Unii cercetători susţin că ar fi vorba de o distrugere a fascicolului arcuat, care uneşte aria lui Wernicke cu cea a lui Broca. În unele cazuri s-au constatat leziuni ale cortexului auditiv, ale insulei lui Reil suau în circonvoluţiunea supramarginală.    * Afaziile zise transcorticale

Page 8: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

    Afazia transcorticală motorie. Caracteristica fundamentală a acestei forme de afazie este o aspontaneitate sau lipsă de incitaţie verbală, atât pentru vorbire, cât şi pentru scris. Leziunea responsabilă este situată înainte de aria lui Broca, în regiunea prefrontală, afectând sistemele axonale care se proiectează pe structurile profunde eferente.    Afazia transcorticală senzorială comportă pe plan receptiv o tulburare a înţelegerii limbajului oral şi scris, iar pe plan expresiv, fie o producţie verbală fluentă, fie uşoare modificări calitative (parafazii, disortografii). Leziunile constatate afectează lobul parietal inferior de partea stângă, izolând zona posterioară a limbajului (Wernicke) de restul cortexului cerebral.    Afazia transcorticală mixtă se manifestă ca o afazie globală, repetiţia cuvintelor şi propoziţiunilor este însă conservată, adesea cu ecolalie.

    * Afaziile zise "pure" (sau afazii instrumentale) sunt tulburări selective ale unor performanţe din domeniul limbajului, cum ar fi cititul, scrisul sau recunoaşterea înţelesului cuvintelor. Un pacient, de exemplu, poate scrie, dar nu înţelege un text scris.

    Anartria pură apare, de obicei, în evoluţia unei afazii Broca, sub aspectul unei dezintegrări fonetice. Se manifestă sub forma unei imposibilităţi de a executa actele motorii necesăre producerii unei foneme. Este greu de deosebit de o apraxie buco-facială. Anartria pură rezultă dintr-o leziune a porţiunii operculare a circonvoluţiunii frontale ascendente sau a a unor fibre de proiecţie în legătură cu această arie corticală.    Agrafia pură se manifestă printr-o tulburare izolată a scrisului, mergând până la supresiunea totală. Nu se cunoaşte cu exactitate localizarea lezională a acestei perturbări.    Surditatea verbală pură se caracterizează printr-o dificultate izolată, adesea gravă în recunoaşterea informaţiilor sonore constitutive ale limbajului oral, în timp ce auzul este intact şi semnificaţia diverselor sunete non-verbale este recunoscută. În cazurile cercetate s-a constatat o întrerupere a legăturii dintre ariile auditive primare (drepte şi stângi) şi zona lui Wernicke.    Cecitatea verbală pură (Alexia agnozică sau Alexia pură) consistă într-o tulburare izolată a discriminării şi recunoaşterii informaţiilor vizuale constitutive ale limbajului scris (litere, cuvinte), în timp ce imaginile non-verbale sunt percepute şi recunoscute. Leziunile responsabile constau într-o întrerupere a legăturilor dintre ariile vizuale primare (ariile calcarine), atât de partea dreaptă cât şi de cea stângă, şi regiunile parieto-temporale ale zonei limbajului.

 Forme particulare

    * Afazia la copii. Despre o afazie la copii se poate vorbi doar în cazul când tulburarea a apărut după ce limbajul a atins dezvoltarea sa definitivă (în jur de cinci-şase ani). Tablourile clinice se deosebesc de cele ale adulţilor în funcţie de stăpânirea scrisului şi cititului în diversele etape ale şcolarizării. În general se observă o reducere a vorbirii spontane, o sărăcire a vocabularului. La copiii de vârstă fragedă (până la patru-cinci ani), în cazul unei leziuni a creierului apar aşa zise "tulburări afazice de dezvoltare" (developmental aphasia, Sprachentwicklungsstörung), care, de regulă, sunt recuperabile, emisfera cerebrală integră putând prelua şi dezvolta mai departe

Page 9: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

funcţiile limbajului. Hotărîtoare sunt natura, extensia şi profunzimea leziunii cerebrale.    * Afazia la "stângaci". O mare parte a persoanelor cu preferinţă manuală stângă ("stângaci") au o reprezentare a funcţiei limbajului în ambele emisfere cerebrale, unii au o dominanţă emisferică dreaptă ("în oglindă" faţă de "dreptaci"), iar la o parte dominanţa este de partea stângă. Din acest motiv, manifestările clinice şi evoluţia sunt foarte diferite de la pacient la pacient. Posibilitatea unei recuperări funcţionale este mai mare decât la dreptaci.    * Afazia la poligloţi. În urma unor observaţii mai vechi se considera (Pitres, 1895) că la persoanele ce vorbesc mai multe limbi, apariţia unei afazii afectează mai mult limba achiziţionată mai recent, în timp ce vorbirea şi înţelegerea limbii materne sunt mai puţin sau de loc tulblburate. Studii mai recente au arătat că situaţia este mult mai complexă. Se poate întâmpla ca limba nou învăţată să devină predominantă prin folosirea zilnică, înlocuind prevalenţa limbii materne (cazul persoanelor imigrate în Israel din ţări cu limbi diferite). Există multe excepţii de la regula lui Pitres, manifestările clinice la poligloţi depinzând de factori afectivi, sociali şi profesionali.    * Afazia la surdomuţi. Există puţine observaţii în literatură şi nu se poate stabili o regulă generală. În cazuri izolate s-a constatat că în situaţia unor leziuni cerebrale survenite la surdomuţi, localizate în regiuni care la o persoană obişnuită ar fi produs o afazie, pacienţii pierd capacitatea de a comunica prin limbajul gestual, realizându-se o aşa zisă "asimbolie gestuală".

 Clasificarea americană

În literatura de specialitate americană s-a răspândit clasificarea simplificată propusă de şcoala neurologică din Boston ("Boston Neoclassical Model"), cu valoare practică, având drept criteriu caracterul debitului verbal: fluent (curgător) sau redus.

    * Afazii fluente denumite şi afazii receptive, cu debit verbal bogat, în care sunt înglobate afazia Wernicke, afazia transcorticală senzorială, afazia de conducere, anomia (afazia amnestică).    * Afazii non-fluente sau afazii expresive, cu debit verbal redus: afazia Broca, afazia transcorticală motorie, afazia globală.

La aceste două tipuri fundamentale se adaugă grupul afaziilor pure.

 Diagnosticul unei afazii

Diagnosticul unei afazii se stabileşte în urma examenului limbajului vorbit şi scris, care cuprinde: vorbirea spontană, vorbirea repetată, denumirea obiectelor şi situaţiilor, înţelegerea cuvintelor şi frazelor, lectura, scrisul spontan sau dictat, completat de un examen neurologic amănunţit şi de diverse metode de investigaţie neuroradiologice. Ca prim examen orientativ, s-a verificat utilitatea testului Token (Token-Test), care serveşte la diferenţierea între tulburările de vorbire afazice şi cele de altă natură, dar nu dă nicio indicaţie asupra tipului de afazie. Pentru

Page 10: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

aceasta s-au propus mai multe "baterii" de teste verbale şi non-verbale, care reflectă concepţiile autorilor respectivi asupra afaziei. Mai cunoscute sunt:

    * Bateria de teste a lui Henry Head 1926, bazate pe categoriile gramticale alelimbajului, cu accent pe investigarea funcţiei formulării şi expresiei simbolice.    * Bateria de teste a lui Weissenburg şi McBride 1935, capabilă să studieze toate funcţiile limbajului şi care permite o analiză calitativă a rezultatelor.    * Programul de examen clinic al afaziei propus de Hécaen şi De Ajuriaguerra 1960, bazat pe concepţiile clasice asupra afaziei, comportă şi cercetarea unor posibile tulburări asociate (apraxii, agnozii), precum şi un examen complet al funcţiilor intelectuale.

În America se utilizează mai ales schema de examinare a lui Goodglass şi Kaplan (1972), testul de diagnostic diferenţial al afaziei propus de Schuell ("Minnesota test for diferential diagnosis of aphasia", 1969) sau bateria de teste a lui Kertesz şi Poole ("Western Aphasia Battery", 1974).

În Germania este foarte răspândit testul de examinare al afaziei propus de şcoala de neurologie din Aachen (Aachener Aphasie Test pe scurt AAT), dezvoltat de Poeck, Stachowiak şi Huber (1975).

În România, Kreindler şi Fradis (1970) au propus un program de examinare a pacienţilor cu afazie, bazat pe concepţia lor pavlovistă asupra limbajului.

 Cauzele afaziilor

Orice leziune a creierului care interesează zonele limbjului şi legăturile dintre ele poate provoca tulburări ale vorbirii de tip afazic cu caracter permanent. Cauzele cele mai frecvente sunt:

    * Bolile cerebro-vasculare, hemoragii sau infarcte, mai ales în teritoriul arterei cerebrale mijlocii de partea stângă.    * Traumatisme cranio-cerebrale cu focare contuzionale în parenhimul cerebral.    * Procese expansive intracraniene, tumori cerebrale benigne sau maligne, primitive sau metastatice.    * Boli degenerative, de ex.: Boala Alzheimer, Afazia primară progresivă.    * Boli infecţioase ale creierului şi meningelor: abcese cerebrale, encefalite (de ex.: Encefalita herpetică).

Tulburări afazice cu caracter paroxistic pot fi singura manifestare a unei crize de epilepsie.

 Tratamentul afaziilor

Dacă nu este vorba de o afecţiune progresivă (tumoră, boală degenerativă), tulburările afazice se

Page 11: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

pot ameliora în cursul evoluţiei (de ex.: după un accident vascular cerebral), în funcţie de gravitatea şi extinderea leziunii. Această recuperare funcţională, de cele mai multe ori incompletă, este datorită capacităţii creierului de a crea noi conexiuni interneuronale, ceea ce se numeşte plasticitate cerebrală. Acest proces poate fi facilitat printr-un tratament de reeducare a vorbirii, cu scopul realizării unei capacităţi de comunicare apropiată de cea normală. Condiţii obligatorii pentru obţinerea unor rezultate pozitive sunt absenţa unor tulburări demenţiale şi motivarea pacientului. Tratamentul este de cele mai multe ori individual, uneori se asociază şi o terapie de grup. Există mai multe metode (amănunte se găsesc în literatura de specialitate: Yves Lebrun, R. Hoops: Recovery in Aphasics, Amsterdam, 1976; G. Peuser: Studien zur Sprachtherapie, München, 1979): metode de stimulare, metode programate, metode de deblocare, terapie melodică şi ritmată (melodic intonation therapy) cu asocierea muzicii. Studiile comparative între grupe de bolnavi trataţi şi netrataţi au demonstrat avantagiile tratamentului sistematic al afaziilor.

 Bibliografie selectivă

 Lucrări clasice

    * A. Trousseau: De l'aphasie, maladie décrite récemment sous le nom impropre d'aphémie. Gazette des hôpitaux civils et militaires, 1864, 8:10-11.    * P. Broca: Remarques sur le siège de la faculté du langage articulé suivies d'une observation d'aphémie. Bulletin de la Société d'anatomie, 1861, 6:350-357.    * C. Wernicke: Der aphasische Symptomenkomplex. Breslau, 1874.    * M. Dax: Lésions de la moitié gauche de l'encéphale coincidant avec l'oubli des signes de la pensée. Gazette hebdomadaire de Médicine et Chirurgie, 1865, 2:259-269.    * A. Kussmaul: Die Störungen der Sprache. Leipzig, 1881.    * P. Marie: De l'aphasie. Revue Médicale (Paris), 1883, 3:693-702.    * J. Dejerine: Contributions à l'étude anatomo-clinique des différentes variétés de cécité verbale. Comptes Rendues de la Société de Biologie (Paris), 1892, 4:61-90.    * H.Ch. Bastian: Über Aphasie und andere Sprachstörungen. Leipzig, 1902.

 Literatură modernă

    * Th. Alajouanine: L'Aphasie et le langage pathologique. Paris, 1968.    * M.I. Botez: Afazia şi sindroame corelate în procesele expansive intracraniene. Bucureşti, 1968.    * M.I. Botez (edt.): Neuropsychologie clinique et neurologie du comportement. Montreal et Paris, 1987.    * W.R. Brain: Speech Disorders: Aphasia, Apraxia and Agnosia. Washington DC, 1961    * J.W. Brown: Aphasie, Apraxie und Agnosie. Stuttgart, 1975.    * R. Chapey: Language Intervention Strategies in Aphasia and Related Neurogenic

Page 12: Afazia transcorticală senzorială comportă   pe plan receptiv o tulburare a înțelegerii limbajului oral și scris

Communication Disorders. Philadelphia, 2001.    * M. Critchley: Aphasiology and other Aspects of Language. Londra, 1970.    * K. Goldstein: Language and Language Disturbances. New York, 1948.    * H. Goodglass, E. Kaplan: Assessment of Aphasia and Related Disorders. Philadelphia, 1972.    * H. Head: Aphasia and Kindred Disorders of Speech. New York, 1926.    * H. Hécaen, R. Angelergues: Pathologie du langage. Paris, 1965.    * K. Kleist: Über Leitungsaphasie. Monatschrift für Psychiatrie und Neurologie, 1905, 17:503-532.    * A. Kreindler, A. Fradis: Afazia. Bucureşti, 1970.    * A. Leischner: Aphasien und Sprachentwicklungsstörungen. Stuttgart, 1987.    * A.R. Luria: Factors and Forms of Aphasia. In: Disorders of Language, Londra, 1964.    * A. Ombredane: L'aphasie et l'élaboration de la pensée explicite. Paris, 1951.    * W. Penfield, L. Roberts: Speech and Brain Mechanisms. Princeton, 1959.    * O. Spreen, A.H. Risser: Assessment of Aphasia. San Diego, 2003.    * O.L. Zangwill: Cerebral Dominance and Its Relation to Psychological Function. Edinburgh, 1960.

 Legături externe

    * Afazie, referat online    * de Testul de Afazie al şcolii de neuropsihologie din Aachen    * fr Bazele neurobiologice ale limbajului