Khjkh

Adptarea copilului la gradinita

Educatoare :Gurgu Elena Gradinita este primul spatiu de autonomie al copilului, primul loc in care se duce singur si unde incepe viata lui fara prezenta permanenta a parintilor. Este un spatiu in sine, fizic si psihic, cu care copilul pentru a se adapta este necesar sa poata stabili o relatie. Nu este doar un spatiu de asteptare pe perioada serviciului parintilor sau pana cand cineva va putea lua copilul, ci este un spatiu pe care copilul il investeste intr-un fel anume si fata de care va avea anumite trairi.

Prima intalnire cu gradinita poate lasa urme placute sau neplacute, care sa influenteze latent starile copilului cand se afla in acest spatiu. Sunt diferente sensibile intre mediul familial, unde copilul este inconjurat de dragostea materna si este centrul atentiei parintilor lui si gradinita, unde paseste intr-un spatiu nou pentru el, unde trebuie sa se obisnuiasca cu atentia impartita pe cat posibil in mod egal a educatoarelor. Majoritatea copiilor cand vin pentru prima data in gradinita pot manifesta teama mai mult sau mai putin crescuta fata de faptul ca trebuie sa ramana aici, singuri, fara nimeni din cei de acasa. Ei refuza uneori sa se desprinda de mana celor care i-au adus, au o crispare caracteristica care exprima starea de neliniste si tensiune pe care o traiesc. Fata de acestia, atat conduita parintelui cat si a educatoarei trebuie sa fie cea de securizare afectiva a copilului si chiar de tolerare a unor cerinte care ar putea parea absurde. Ilustrativ din acest punct de vedere este cazul unei fetite care refuza sa stea in sala de grupa daca nu i se permitea sa se uite pe fereastra la mama care statea pe banca in curtea gradinitei. Toleranta educatoarei si a mamei fata de aceasta conduita ciudata a asigurat linistea copilului si a usurat procesul de acomodare cu gradinita Absenta capacitatii de separare conduce adesea la refuzul copilului de a mai merge, la o stare de angoasa si disconfort, la o retragere a sa si la lipsa unei relatii cu spatiul, colegii, educatoarea, jucariile. Copilul ramane undeva la intrare, intre casa si gradinita. Abordam dezvoltarea capacitatii copilului de a se juca in general, de a se juca singur si de a se juca impreuna cu altii. In copilarie, activitatea numita joaca ocupa tot spatiul care ramane in afara meselor, somnului, igienei si plimbarii, desi si intr-unele din acestea exista forme de joaca. Un copil care pescuieste taietei din supa este mai aproape de ceea ce se numeste a se juca decat de a manca. Un copil care plesneste apa din cadita sau altul care isi desface mereu sireturile de la pantofiori, sunt mai aproape de o activitate de joaca decat de cele de spalat si respectiv descaltat. De aceea, se spune ca cei mici invata totul prin joaca. De-abia aproape de varsta scolara, copilul spune ca invata poezia si apoi se duce sa se joace sau povesteste ca la gradinita invata engleza dar se si joaca.

Este o diferentiere pe care o face el insusi atunci cand joaca ia o forma bine delimitata de alte altivitati si el poate spune cand se joaca si cand nu se joaca. Unii copii spun chiar acum nu ma joc, invat, acum scriu nu ma joc, cos de-adevarat nu in joaca etc. Joaca este o activitate necesara psihicului si ea nu trebuie sa dispara teoretic niciodata. La copilul mare, adolescent si adult ia forma jocurilor si sporturilor sau a diferitelor tipuri de arta sau hobby-uri, incluzand activitati creative, relaxante. Ce se intampla cand un copil care nu se poate separa de familie, nu mananca sau nu se joaca singur este dus la gradinita? La inceput plange si se agata de mama sa, refuza sa mearga sau sa ramana acolo. Apoi, in functie de capacitatea lui de a se adapta, poate sa nu mai planga si sa para ca s-a obisnuit dar fara a se integra intre copii sau a povesti de la gradinita. Ca si cum ar sta ca n-are incotro si nicidecum ca ii place sau gaseste ceva interesant de facut.

De obicei, sunt copii care se imbolnavesc usor si din aceasta cauza lipsesc de la gradinita, care devin sensibili si se simt nedreptatiti de educatoare sau agresati de ceilalti copii, care au perioade in care plang din nou dimineata, le spun parintilor ca este rau la gradinita sau nu le place, pentru care fiecare inceput de an sau de semestru readuce problema plansului si refuzului de dimineata in care implora parintele sa nu-l mai duca, uneori si al unor afectiuni somatice cum ar fi voma, lipsa poftei de mancare, insomnii, cosmaruri nocturne, apatie, tristete, violenta. Sunt semnele unei suferinte pe care cel mic o simte, al unei parasiri, al unei lipse de iubire si apropiere din partea gradinitei, unei lipse de relatii cu ceilalti copii si unei indiferente fata de jucariile, jocurile si celelalte activitati de acolo. Aceasta stare nu depinde in niciun fel de tipul gradinitei, de cum sunt educatoarele sau de cat este de dotata gradinita. Parintii pot fi incantati de dotarile gradinitei, de limba engleza sau de alte optiuni dar copiii nu reusesc sa le aprecieze pentru ca pentru ei la gradinita este opusul lui acasa sau echivalentul lui fara mama. Avand in vedere aceste aspecte ale dezvoltarii copilului si ale drumului sau de la dependenta de familie si de mama la independenta, la curiozitate si la dorinta de nou, putem sa ne gandim cum sa ajutam un copil sa se poata desprinde de mama, pentru cateva minute cand este mic, sa-si gaseasca de joaca cand este singur in camera sau sa ramana cu o alta persoana, intr-un alt loc pentru a pregati mersul la gradinita. Cu cat aceasta trecere se face mai lin si este mai putin traumatica, cel mic are sanse mai mari sa o accepte Da-ti timp copilului sa cunoasca gradinita si educatoarea .Pentru a se evita pe cat posibil aceste situatii, este foarte importanta colaborarea gradinita-familie inainte de a incepe copilul gradinita pentru o cunoastere suficienta a ambelor parti. Pentru o interventie oportuna este necesar ca educatoarea sa cunoasca bine conditiile vietii de familie unde traieste copilul. Acest lucru se realizeaza prin vizite din partea educatoarei la domiciliul copilului pentru ca acesta s-o cunoasca mai intai in mediul lui de viata, sa stea de vorba cu el, sa se joace cu el, sa-i cunoasca jucariile si jocurile preferate. Este foarte important ca educatoarea sa se imprieteneasca cu cel mic. Pe acest fond, sub forma unei invitatii din partea educatoarei, copilul poate veni in gradinita unde-l va astepta educatoarea si unde va asista impreuna cu parintii lui pentru inceput la unele activitati si realizari ale copiilor in timpul programului de activitate. Educatoarea ii va povesti ca acolo la gradinita ea mai are si alti prieteni pe care-i va prezenta copilului si impreuna cu ei va incerca sa aleaga si sa se joace un joc indragit de copil. Astfel, adaptarea la programul gradinitei se va face usor, intr-un mod placut fara a lasa urme neplacute care sa influenteze copilul in mod negativ. Foarte important pentru un parinte este ca acesta sa fie tot timpul informat cu privire la progresele copilului sau problemele aparute intre timp. Buna cunoastere a ceea ce copilul trebuie sa primeasca si primeste concret din partea familiei conjuga cu o munca metodica din gradinita, in conditiile unei bune colaborari permanente dintre familie si gradinita, a unei indrumari suficiente din partea cadrelor didactice si a familiei, iar acesta reprezinta un punct important in munca de formare a prescolarului. Pentru a se putea adapta la gradinita copilul trebuie sa poata pleca de acasa, sa se poata separa de parintii sai pe perioada timpului petrecut la gradinita. Sa existe capacitatea copilului de a pleca si cea a parintilor de a-l lasa sa plece.