82. victoria-alexander-effington-family-5-inălțimea-sa-soția-mea

275

Upload: ionescu-georgiana

Post on 14-Aug-2015

137 views

Category:

Entertainment & Humor


30 download

TRANSCRIPT

Prolog

Castelul Worthington, Anglia, 1767

... Aşadar, iubita mea fiică, să nu-ţi pară rău că părăseştiAvalonia. Trăim vremuri primejdioase, şi pleci la insisten-ţa mea. Voi sta mai liniştită ştiind că tu şi copilul tău sunteţiîn siguranţă.

Am redactat scrisori de recomandare către trei femei, mem-bre ale unora dintre cele mai puternice familii din Anglia şifiicele unor vechi prieteni. Te vor sprijini, şi te îndemn să apelezila ele.

Nu ezita să foloseşti orice mijloace pentru a-ţi asigurasupravieţuirea. înţelege, simbolurile descendenţei nu au decâtînsemnătatea pe care le-o atribuim. Nu te agăţa de simboluri curiscul de a-ţi periclita siguranţa. Ţine minte, adevărata ta averese află în inima ta.

Roagă-te, iubită Sophia, pentru sufletul soţului tău, pentrusiguranţa tatălui şi a fraţilor tăi şi pentru viitorul ţării. înfrun-tă tot ce te aşteaptă cu curaj şi cu forţă. Şi, să ştii, draga mea,că, oriunde te-ai afla, dragostea mea te va însoţi. Mereu...

Cuvintele răsunau în mintea Sophiei. Nu mai era nevoiesă recitească scrisoarea mamei sale; fiecare rând era gravat îninima ei.

îşi privi fiica, adormită în leagănul din apropiere, şi îl văzu cuochii minţii pe tatăl copilului, ucis cu doar şase luni în urmă întulburările care se iscaseră în Regatul Avaloniei Mari. îl iubise fărăînfrânare, fără şovăială, recunoscătoare, până în clipa de faţă, căgăsiseră o astfel de dragoste, neaşteptată într-o căsătorie născutămai curând din necesitate politică decât din afecţiune.

Nu. Privi pe fereastră, la dealurile unduitoare din acest colţ al

Angliei care devenise sanctuarul şi casa ei. Dincolo de sfârşitul decare avusese el parte, indiferent de soarta care o aştepta, era no-rocoasă că împărtăşiseră, chiar şi doar pentru puţin timp, o ase-menea fericire. Acum avea un nou soţ, un bărbat bun, şi o nouăviaţă, şi, chiar dacă pasiunea nu juca acum nici un rol, poate că întimp avea să se ivească.

Sophia îşi îndreptă din nou atenţia, şi peniţa, către hârtia afla-tă dinaintea ei.

Iubită mamă,

Mama ei se înşela. Oricare ar fi fost situaţia ei, Sophia nu aveasă-şi abandoneze obligaţia sacră.

Doamnele Hutchins, Helmsley şi Cranston au fost amabileşi îndatoritoare, întinzăndu-mi o mână prietenească.

Nu avea să renunţe la moştenirea pe care jurase să oprotejeze.

Cu toate acestea, voi face întocmai ce simt că trebuie săfac, dragă mamă, căci moştenirea este veriga care leagă trecutulde viitor...

Sophia era prinţesa moştenitoare a Regatului Avaloniei Mari.Şi avea să împlinească singura şi cea mai importantă responsabi-litate inseparabilă de această poziţie, până în ziua morţii.

Şi dincolo de aceasta.

Capitolul 1

Vara anului 1819

- Ţi-a fost dor de mine?Tonul cadenţat, cu accentul său subtil, se risipi în grajdurile

pe care le închiriase pe post de atelier, la periferia Londrei, şi, perăstimpul unei bătăi de inimă, Lord Matthew Weston îngheţă.

Nu crezuse că avea să mai audă vreodată acea voce, decâtpoate în visele sale, târziu în noapte, când mintea lui era liberăsă-şi amintească ceea ce refuza să gândească la lumina zilei.

Avu nevoie de toată puterea de care era în stare pentru a nu-şiridica privirea de la lucrul de care se ocupa, aflat dinaintea luipe masa simplă şi nefasonată. La urma urmelor, nu repetaseaceastă scenă în minte de sute de ori? De o mie de ori? Exersasecuvintele potrivite, maniera adecvată. Avea să fie rece, detaşat,indiferent. Şi de ce nu? Reapariţia ei în viaţa lui nu avea nicio însemnătate.

Nu luase în consideraţie sângele care îi năvăli în urechi şi bătă-ile duduitoare ale inimii în piept.

-Abia dacă am observat că ai lipsit.Vocea lui suna senină, dezinteresată. Perfect. Ca şi când nu ar

fi lipsit mai mult de o oră sau cam aşa. Ca şi când ar fi fost multprea ocupat ca să-i observe absenţa.

Pentru un moment îndelungat, rămase tăcut, II dureau muş-chii din cauza efortului de a nu trăda însemnătatea prezen-ţei ei şi din pricina încordării pe care i-o provoca aşteptareaunui răspuns.

In cele din urmă, râsul ei reverberă în întregul grajd, susurân-du-i până în sânge.

-Văd că încă meştereşti. Este extrem de reconfortant să ştii căanumite lucruri de pe lumea aceasta nu se schimbă.

- Lumea se schimbă neîncetat. Matt luă mecanismul la care lu-cra şi-l studie, ca şi când ar fi fost mult mai important pentru eldecât era ea. Ca şi când nu i-ar fi păsat îndeajuns cât să-i arunce oprivire. Dar îi păsa. Mai mult decât se aşteptase. Trase adânc aerîn piept să-şi domolească agitaţia. Evoluează constant. Nimic nurămâne la fel.

Se îndreptă, privind către uşile larg deschise. Nu era decât o silu-etă în soarele strălucitor al după-amiezii. Nu că ar fi avut nevoie săo vadă. Ii cunoştea chipul la fel de bine pe cât îi cunoştea râsul sauatingerea. Oricât se străduise, tot ce ţinea de ea era gravat în memo-ria lui, aşa cum fusese cândva gravat în inima sa. Absolut nimic.

Ea râse din nou, iar maxilarul lui se îndeştă.

- Haide, e prea filosofic şi mult prea serios pentru o zi de vară.Filosofia ar trebui să fie rezervată nopţilor lungi şi reci de iarnă,când nu prea ai altceva de făcut decât să discuţi despre situaţialumii din jurul nostru.

-Aşa ar trebui?- Intr-adevăr, spuse ea ferm, înaintând spre interiorul grajdu-

lui. Ciudat... nu ţin deloc minte să fi fost aşa serios.In vocea ei se ghici o vagă tachinare şi, deodată, se simţi

recunoscător că nu era deloc serioasă. Chiar dacă repetase aceastăconversaţie de nenumărate ori în mintea lui, în cbpa aceea nu erapregătit să discute despre lucruri serioase. De fapt, nu era pregă-tit pentru ea.

Puse aparatul la loc pe masă şi luă o cârpă pentru a-şi ştergeuleiul şi negreala de pe mâini.

- Sunt surprins că mă mai ţii minte.- O, te ţin minte foarte bine. Cum aş putea să nu? Se apropie,

îndepărtându-se de strălucirea orbitoare a soarelui, şi atunci oputu vedea clar: conturul delicat al chipului, nasul cârn şi, chiarşi în spaţiul umbros al grajdurilor, verdele aprins al ochilor. Doarnu a trecut decât un an de când...

- Cincisprezece luni, trei săptămâni şi patru zile, spuse el fărăsă gândească, constatând cu surprindere că ştia exact cât trecusede când o văzuse ultima oară. De când o sărutase ultima oară.

-Da, ei bine, timpul se scurge mult prea repede.îşi trecu degetele pe marginea mesei de lucru, privind către di-

versele bolţuri, şuruburi şi alte mărunţişuri întinse pe suprafaţaacesteia. Toate făceau parte din încercarea lui de a rafina un dis-pozitiv conceput de el cu scopul de a încălzi eficient aerul necesarpentru a ridica un balon în văzduh, fără a exploda pe parcurs.

- încă mai navighezi către ceruri?Fraza îl luă prin surprindere. Aceasta era sintagma stranie pe

care o folosise prima dată când se referise la eforturile sale de aface balonul să meargă, iar apoi pentru a denumi ceea ce împăr-tăşiseră. Păruse atât de potrivită cândva. Nu doar pentru muncasa, ci şi pentru felul în care ea, şi numai ea, îl făcuse să se simtă.„A naviga către ceruri/1 Alungă sentimentul.

-Da, întocmai. Chiar în clipa aceasta, mă pregătesc pentru un

fel de competiţie. Un concurs de design, de fapt. Am nişte inovaţiicare s-ar putea dovedi foarte profitabile.

-E periculos, ştii. Privi către el. Treaba aceasta cu zburatul.-Tocmai de aceea e captivant. Din pricina riscului. A mizei.

E cel mai bun aspect al vieţii... să ştii că însăşi existenţa ta e în joc.„Sau inima." Ignoră gândul neavenit, ridicând din umeri. Cele maiinteresante lucruri din viaţă conţin un dram de pericol.

Ea scutură din cap, rostind cu voce sumbră:- 0 femeie din Paris a murit luna trecută. Balonul ei a luat foc,

şi ea s-a aruncat, găsindu-şi astfel moartea.-Madame Blanchard. Da, am auzit despre asta. O întâlnise pe

acea doamnă pe când se afla în Paris, cu un an în urmă. Era vădu-va unui pasionat de baloane şi preluase treaba din punctul în careo lăsase soţul său. Păcat, dar deloc surprinzător. Ii plăceau artifi-ciile şi, mai mult, a întrebuinţat hidrogen la balonul său. Având învedere natura inflamabilă a gazului, decesul ei era inevitabil.

-Inevitabil? Ochii ei îi întâlniră pe ai lui şi în privirea ei seputea citi îngrijorarea. La fel cum este şi al tău?

- Iţi faci griji în privinţa mea? întrebă el şi ridică sceptic din-tr-o sprânceană. E un pic cam târziu, nu crezi?

- Mi-ar displăcea teribil să te văd având aceeaşi soartă.-De ce?-Ar fi păcat. O pierdere. Ea îşi feri privirea. Nu îmi plac deloc

pierderile.Se aplecă uşor către ea, iar încordarea din vocea lui fu în deza-

cord cu zâmbetul slab. Şi ai jeli după mine?Privirea ei se întoarse brusc la el, şi se încruntă indignată.-Bineînţeles.El râse şi se îndreptă.- Cât de îndatoritor din partea ta, având în vedere cât de puţi-

nă consideraţie ai avut pentru mine cu un an în urmă.-Cincisprezece luni, trei săptămâni şi patru zile, spuse ea

şoptit.-Totuşi, nu trebuie să îţi fad griji. Nu am nici o intenţie să-mi

pierd viaţa. Nu în viitorul apropiat, în orice caz. In plus, în mo-mentul acesta folosesc aer încălzit, nu hidrogen. Ascensiunea nueste atât de mare, dar balonul se umflă mult mai repede şi există

mai puţine riscuri.- O, într-adevăr, este cu mult mai sigur. Cuvintele ei erau pline

de sarcasm. Să încălzeşti aerul la flacără, să stai suspendat doarîntr-un coş, sub un balon de tafta, plutind pe deasupra copacilor,nu e cu nimic mai periculos decât o plimbare prin parc.

- Părea că îţi place.O studie, întrebându se dacă avea să înhaţe momeala sau dacă

îşi controla emoţiile cu aceeaşi cerbicie ca el. Sau dacă îi păsa câ-tuşi de puţin. Şi ţi-a plăcut şi la Paris, dacă îmi amintesc bine.

Ea îndepărtă printr-o fluturare a mâinii referinţa la trecut.-Presupun, de vreme ce încă eşti implicat în acest demers

îndoielnic, că nu ai reuşit să strângi fondurile necesare pentru oinvestiţie într-un dirijabil?

Aşadar, îşi amintea, într-adevăr, ceva din vremurile petrecuteîmpreună. Ii spusese despre visurile şi planurile lui de a întrebuin-ţa profiturile pe care le-ar fi obţinut de pe urma baloanelor pentrua cumpăra o cotă dintr-un dirijabil, cu care urma să facă avere.

- Nu încă. Gesticulă către mărunţişurile de pe masă. Dar, dacăcâştig această competiţie, o voi face.

- Şi dacă n-o câştigi?-Atunci o voi lua de la capăt. Rosti cuvintele pe un ton firesc.

Am mai făcut-o şi o voi mai face.-Fără îndoială.Se plimbă de-a lungul perimetrului său de lucru, oprindu-se să

studieze nacela de răchită, aşezată într-o margine.Deodată, fu izbit de absurditatea situaţiei. O mulţime de între-

bări fără răspuns pluteau în aerul dintre ei, însă, cu toate acestea,purtau o conversaţie relaxată, de parcă nu ar fi fost decât niştecunoştinţe. Ca şi când nu ar fi împărtăşit nicicând zile fericite şinopţi superbe, pierduţi unul în celălalt. Ca şi când nu şi-ar fi făcutnicicând promisiuni, jurăminte cu noţiuni ridicole precum mereuşi pentru totdeauna, pe care, se pare, doar el intenţionase cu ade-vărat să le respecte. Ca şi cum nu i-ar fi smuls nicicând inima dinpiept, lăsându-1 singur şi pustiit.

Cât de straniu să fie cu ea acum, dar cu atâtea lucruri nespuse.Atâtea lucruri pe care mândria nu-i îngăduia să le rostească.

-Cum îţi merge, de fapt, Matthew? Ridică privirea către el.

Sau ar trebui să spun Lord Weston?El se sprijini de masă, îşi încrucişă braţele pe piept şi o privi

gânditor. Nu-i spusese niciodată de titlul care i se cuvenea prinnaştere, însă, cu toate acestea, acum ştia. Ce interesant. Totuşi,ceea ce nu spusese el despre sine pălea în comparaţie cu ceea ce eanu considerase potrivit să-i dezvăluie.

-Nimeni nu m-a numit vreodată Lord Weston. Titlul este, defapt, Lord Matthew Weston sau Lord Matthew, deşi nu-mi amin-tesc să-mi fi spus cineva Lord Matthew. Nu este un titlu pe carealeg să-l întrebuinţez. Prefer să mi se spună Căpitane, deşi niciacesta nu este pe deplin potrivit, dat fiind faptul că vremurile pe-trecute în serviciul naval au trecut de mult. în orice caz, între noiformalităţile par oarecum absurde. îşi desfăcu braţele şi îşi dusemâinile la spate, sprijinindu-le de marginea mesei. Dacă îmi aducbine aminte, am trecut cu vederea formulele adecvate de adre-sare încă de la început, folosindu-ne numele de botez, fără a nepăsa de titlu sau de poziţie. Matthew. Tatiana. Sau, dacă preferi...îi întâlni privirea şi îşi îngădui ca în zâmbetul lui să se întreză-rească un licăr de triumf. Prinţesă.

Pe chipul ei licări preţ de o clipă surpriza. El ridică dintr-osprânceană.

- Nu credeai că voi afla adevărul?Prinţesa Tatiana Marguerite Nadia Pruzinsky a Regatului

Avaloniei Mari înălţă cu naturaleţe diiitr-un umăr regal.-Ar fi trebuit, presupun, dar pur şi simplu nu m-am gândit

la asta.- îndrăznesc să spun că există o serie de lucruri la care nu te-ai

gândit. îşi miji ochii, iar înlăuntrul lui începu să urce o furie pecare o crezuse de multă vreme consumată. Continuă să rămânăstăpân pe vocea sa, purtându-se în continuare detaşat. Sunt sigurcă nu ţi-a trecut niciodată prin cap că faptul că ai dispărut dinpatul meu, din patul nostru, în miez de noapte...

-Era aproape în zori, murmură ea.-... Neîăsând altceva decât un bilet lapidar...-Ţi s-a părut lapidar? întrebă ea încruntată. M-am gândit că

era un pic simpluţ, poate, dar spunea ce trebuia spus.-Chiar? răspunse el cu o nuanţă de sarcasm în glas. Nu spunea

decât că ai responsabilităţi şi obligaţii pe care nu le mai puteaiignora. Şi că intenţionai să...

-Destul! împunse aerul cu mâna pentru a-1 opri. Ştiu ce amspus. Şi e posibil să nu fi fost... Căută un cuvânt. De-ajuns.

-De-ajuns?în ciuda intenţiilor sale, ridică vocea, aproape înecându-se cu

propriile cuvinte.-A fost oricum altcumva, numai nu de-ajuns, la dracu’.

Oferea mai multe întrebări decât răspunsuri şi nu era câtuşide puţin genul de bilet pe care i-1 laşi unui bărbat pe care pre-tinzi că...

-Foarte bine, nu a fost deloc de-ajuns, deşi la momentul res-pectiv aşa părea, spuse ea iute. îi aruncă un zâmbet încântător.Te rog să-mi accepţi scuzele,

- Prin urmare, asta e tot? replică el încruntat. Nimic altcevadin partea ta decât „Te rog să-mi accepţi scuzele‘7

- Scuzele mele sincere.O privi cu ochi scânteietori, nevenindu-i să creadă. Nu-i oferea

nimic altceva în afară de genul de scuză la care se recurge în cazulunei mărunte gafe sociale.

-Scuzele mele cele mai sincere.Atâta credea că merita durerea pe care i-o pricinuise? Scuzele

ei cele mai sincere?-Ai putea să nu te mai uiţi aşa la mine acum, Matthew,

în vocea ei se ghicea nerăbdarea. îmi pare nespus, nespus de rău.Am făcut un lucru îngrozitor. Necugetat şi de neiertat, pe care îlregret cu adevărat. Poftim, Sper că eşti satisfăcut, căci asta e totce am de spus.

“Asta e tot? repetă el şi clătină din cap. Poate că aşa era.Totuşi... Nu merit mai mult?

-Poate. Dar nu am să-ţi dau mai mult. Se întoarse, îndepăr-tându-se, apoi se răsuci din nou către el. Ştii, îmi pare rău, a fosto greşeală îngrozitoare.

- Totul?-Nu, izbucni ea. Nu totul, om enervant ce eşti. Doar felul în

care te-am părăsit. Şi asta e tot ce intenţionez să spun pentru mo-ment. Refuz să fiu interogată cu privire la acest lucru.

- Este o poruncă regală?Ochii ei se îngustară uşor.-Da.O privi ţintă un moment îndelung, neputându-şi reţine un

mic hohot de râs.-Eşti, într-adevăr, o prinţesă. Nu aş fi ghicit niciodată.

Am fost destul de şocat.- Sunt convinsă.îl studie cu atenţie. Era clar că nu intenţiona să mai spună ni-

mic cu privire la acţiunile ei trecute, şi, pentru moment, avea săabandoneze şi el subiectul. Dintr-un motiv sau altul, apăruse iarîn viaţa lui, aşa că putea fi mai important să afle de ce se întorsesedecât de ce plecase.

-Văd că nu mai călătoreşti singură. Arătă cu capul cătrecurtea grajdului. Acolo o aşteptau răbdători vreo şase bărbaţicălare. Nu purtau uniformă, dar ţinuta lor lăsa să se înţeleagă căerau soldaţi. Un fel de gardă regală, fără îndoială. Erau însoţiţi deo singură femeie, şi ea călare. E o suită impresionantă.

Ea zâmbi cu mâhnire.~E povara poziţiei... să fii însoţită mereu, să ai permanent

companie. Nu e...- De ce ai venit? spuse el brusc, iar întrebarea îl uimi la fel de

mult ca pe ea, poate chiar mai mult.- Eu... Se opri o clipă, cântărindu-şi în mod evident răspunsul.

Am nevoie de sprijinul tău.- De sprijinul meu?Fu străfulgerat de un val de surpriză şi de o undă stranie de

dezamăgire.- Pentru ce?-Ei bine, vezi tu... îşi muşcă buza de jos gânditoare, iar sto-

macul lui se strânse, văzând gestul bine-cunoscut. Scriu istoriafamiliei mele, a familiei Pruzinsky, şi...

- Ce faci?Vocea lui suna neîncrezătoare.- Scriu istoria familiei regale, spuse ea, în stilul ferm al unei

conducătoare, contrazicând tot ce ştia despre ea. Este un demersoarecum savant şi...

- E cel mai ridicol lucru pe care l-am auzit vreodată. Nu te crednici măcar o clipă. Râse. Nu eşti genul de femeie care ar putea fivreodată interesată de ceva savant. Frivol sau neînsemnat, poate,dar nicicând intelectual.

- Frivol? Neînsemnat? Ochii îi luciră de indignare, şi păşi că-tre el. Vreau să ştii că am fost o elevă de nota zece în copilărie.Profesorii mei nu mai ştiau cum să mă laude. Vorbesc şase limbi.Nu numai că sunt familiarizată cu operele lui Aristotel şi Descar-tes, ci le şi înţeleg. Pot enumera, în ordine, numele şi înfăptuirileîmpăraţilor Romei. Cunosc bine opera lui Shakespeare şi ştiu pede rost scene întregi dintr-un număr mare de piese de-ale sale.

Se apropie, prea absorbită să-şi apere inteligenţa pentru aobserva că nu era decât la trei palme de el. Dar el observă.

- Pot recita numele şi datele domniei fiecărui monarh din ulti-mii cinci sute de ani ai tuturor puterilor semnificative din Europa,inclusiv ai celor din ţara ta.

Suficient de aproape pentru a întinde mâna şi...-Ştiu şi înţeleg motivele fundamentale, precum şi cauzele

evidente, ale principalelor conflicte şi războaie dintre naţiunilelumii, inclusiv plângerile acelor americani deştepţi, care au fostsuficient de inteligenţi încât să-i spună ţării voastre barbare exactunde să-şi bage taxele şi ceaiul!

II privi ţintă. Ochii ei aruncau flăcări. Pasiunea umbrea fieca-re contur al trupului ei. Părul ei blond se unduia mătăsos la fie-care mişcare a capului. Era înflăcărată şi fascinantă, şi deodatăMatthew îşi dădu seama că se minţise. Timp de cincisprezeceluni, trei săptămâni şi patru zile îşi spusese că nu mai voia să aibănimic de-a face cu ea. Jurase că nu-i păsa, că, poate, nu-i pasaseniciodată. îşi promisese că, dacă avea să o mai vadă vreodată, aveasă o trateze cu dispreţul pe care îl merita.

Acum îşi dădea seama că o dorea la fel de mult în ziua aceeacum o dorise şi cu un an în urmă. Nimic nu schimbase asta. Niciplecarea ei. Nici inima lui frântă. Nici măcar mândria lui.

-Şi, mai mult...îl privea cu ochi scânteietori. Era cu mai bine de o palmă şi ju-

mătate mai înalt decât ea. Se îndreptă, iar mişcarea îi făcu trupul

să ajungă la câţiva centimetri de al ei. Era prea prinsă de tirada eipentru a observa apropierea. Parfumul ei, o combinaţie subtilăde flori exotice şi un iz vag de mirodenii străine, îi ajunse la nări,iar stomacul i se strânse din cauza amintirilor şi a dorinţei.

-înţeleg bine proprietăţile inflamabile ale hidrogenului, pre-cum şi principiile de bază ale zborului balonului cu gaz mai uşordecât aerul. Şi ştiu că majoritatea învăţaţilor din domeniul tăuconsideră că baloanele umplute cu aer fierbinte sunt mai primej-dioase decât cele umplute cu hidrogen, din pricina ameninţăriiconstante că ar putea lua foc chiar balonul.

-Aerostatul, spuse el absent, privind în ochii ei verzi şi amin-tindu-şi cum se întunecau în flăcările pasiunii.

-Ce?Ea scutură confuză din cap.-Aerostat. îţi aminteşti?Privirea lui coborî spre buzele ei. Pline, cărnoase şi îmbietoare.Nu uitase senzaţia acelor buze dulci lipite de ale lui. Trase

adânc aer în piept şi îi susţinu privirea.-Le numim aerostate, nu baloane.- Da, desigur. Ştiu că aşa le numiţi.îşi ridicase ochii spre el, privindu-1 ţintă, cu... ce? Teamă?

Dorinţă?Aerul dintre ei părea mai încins. Privirea lui rămase fixată în-

tr-a ei, şi se chinui să respire. Să-şi amintească să respire.- Iar noi, cei care le pilotăm, suntem aeronauţi.-Intr-adevăr. Ştiam şi asta.Ea se strădui să înghită. Fără să gândească, el îşi lăsă capul în

jos. Bărbia ei se ridică. Părea incapabil să se stăpânească. Era caşi când ar fi fost împins de o mână nevăzută. A sorţii sau a desti-nului. Sau, mai curând, a dorinţei. Poruncitoare şi de netăgăduit.Gura i se apropie de a ei, şi, în clipa în care o sărută, îşi dădu seamacă dorinţa pe care o simţea era complet diferită de iubirea pe carei-o purta. Iubirea pentru ea era o greşeală care, de data aceasta, îlputea foarte bine distruge.

O greşeală pe care nu avea să o mai facă. Buzele lui se atinserăde ale ei, şi îi şopti:

- Ce vrei, Tatiana?-Vreau..., adică, am nevoie... Suspină, iar respiraţia ei se

contopi cu a lui. Am nevoie de un soţ.El se opri, buzele lui încă atingându-le uşor pe ale ei, căci

vorbele ei avură efectul unui şuvoi de apă rece.-Ce?-Am nevoie de un soţ. Am nevoie... trase adânc aer în piept şi

continuă: Să te dai drept soţul meu.-Să mă dau drept... Se retrase, privind ţintă în jos către

ea. Nu!-Ascultă-mă până la capăt, te rog, înainte de a refuza. îşi în-

clină capul, în maniera aceea ademenitoare care îi bântuia visele.Nu vrei să ştii de ce ţi-am făcut o astfel de solicitare înainte de amă refuza?

- Nu neapărat, spuse el abrupt. în plus, am spus deja nu.-Nu în ceea ce mă priveşte. îi înlătură refuzul cu o fluturare a

mâinii. Pur şi simplu nu poţi spune nu până nu ştii de ce.- Pot şi am făcut-o.Vocea lui era fermă. Ea pufni iritată.-Nu este deloc politicos din partea ta.-Te rog să mă ierţi, spuse el, făcând o plecăciune exagerată.

Nu aş dori să fiu lipsit de politeţe.-Excelent. Strălucea de încântare. Ştiam că te vei răzgândi.- Nu m-am răzgândit.Trebuia să recunoască totuşi că era intrigat de insistenţa ei şi

nu putea ignora că îl rodea o oarecare curiozitate nedorită.-Haide, Matthew, eu... Se opri, privindu-1 ţintă, cu o expresie

aproape îngrozită pe chip. Nu eşti căsătorit, nu-i aşa?-Nu, momentan, spuse el cu blândeţe. Dar tu?Uşurarea ei era vizibilă. Şi aşa şi trebuia. Se părea căT voia de

bărbat acum, deşi era o poziţie căreia nu-i acordase nici cea maimică atenţie cândva.

Ea scutură din cap.- Nu m-am căsătorit... din nou.„Din nou.1' Cuvintele acestea simple pluteau în aer. „Din nou."-Aşadar... Luă o bucată scurtă de ţeavă, cântărind-o absent în

mână. Spune-mi de ce pui la cale această şaradă ridicolă.-Este o poveste interesantă. Se întoarse şi începu să păşeas-

că, de parcă ar fi avut nevoie de timp pentru a-şi alege cuvintelepotrivite. Cu o jumătate de secol în urmă, mătuşa mea, ultimaprinţesă moştenitoare dinaintea mea...

-Prinţesă moştenitoare? întrebă el şi ridică dintr-o sprânceană.-Prinţesă care urmează la tron, spuse ea spontan.- Şi tu eşti prinţesă moştenitoare? întrebă el încet. Poţi moşte-

ni tronul ţării tale?- După tatăl meu, dacă ar fi să piară amândoi fraţii mei, atunci,

da, spuse şi-şi ridică ochii înspre el. Sunt sănătoşi tun şi câtuşi depuţin urmăriţi de accidente. Nu am nici o îndoială că fratele meu,Alexei, va fi următorul conducător al Avaloniei, şi aşa se şi cade.Nu am nici o dorinţă de a conduce. Niciodată.

- înţeleg.Nu-şi dăduse seama de importanţa poziţiei ei. Probabil că bile-

tul ei legat de responsabilităţi fusese de-ajuns, la urma urmelor.-în orice caz, Sophia - acesta era numele ei - a fugit din ţară

cu fiica ei care era în faşă, după ce soţul său a fost ucis într-orăzmeriţă. Nu a luat decât câteva lucruri cu ea. Se opri o clipă,ca şi când s-ar fi gândit cât de mult să-i dezvăluie, iar Matt seîntrebă în treacăt care fuseseră acele lucruri. La câteva luni dupăsosirea ei, s-a căsătorit cu contele de Worthington, renunţând,drept urmare, la poziţia sa şi tăind legăturile cu ţara ei de başti-nă. Nu i-a trimis niciodată mamei ei, bunica mea, mai mult de oscrisoare. în afară de aceasta, nu se ştie nimic despre viaţa ei dinmomentul în care a părăsit Avalonia până în clipa în care s-a căsă-torit cu contele. Aceasta este povestea cu privire la care vreau sămă documentez.

- De ce?- De ce? îl privi curioasă, ca şi când răspunsul ar fi fost evident.

Sophia a fost membră a familiei regale din ţara mea. Una dinspiţa aleasă a prinţeselor moştenitoare. Indiferent dacă alegerilepe care le-a făcut în viaţă au fost bune sau rele, nu putem îngăduisă fie uitată. Ridică bărbia hotărâtă. Eu nu voi îngădui aşa ceva.

-înţeleg. Presupunea că întrun fel alambicat, tipic feminin,

avea logică. Ceea ce nu înţeleg este de ce ai nevoie de mine.Ea lăsă să-i scape un suspin adânc.-Nu pot să umblu de colo-colo prin Anglia, cerând infor-

maţii despre o prinţesă pierdută. Nu folosindu-mă de propriamea identitate. Pur şi simplu nu ar funcţiona. Adăugă cu vocescăzută, ca şi când i-ar fi făcut o mărturisire: Poate că nu eşticonştient de acest lucru, însă mulţi oameni se simt intimidaţi demembrii familiilor regale.

-Zău? spuse el, înăbuşindu-şi zâmbetul.- într-adevăr, aşa e, încuviinţă ea serioasă. Totuşi, Lord

Weston şi soţia sa, Lady Weston, născută în Avalonia...- Lord şi Lady Matthew.- Eşti sigur? Nu sună la fel de impunător.- Sunt sigur.-Prea bine, atunci. Lord şi Lady Matthew pot, cu siguranţă,

reface paşii prinţesei Sophia, putându-se întâlni cu cei care aucunoscut-o. Vor fi mult mai dispuşi sâ răspundă, fără a-şi cen-zura vorbele şi fără a fi câtuşi de puţin stânjeniţi. Comentariilelor vor fi oneste şi candide. îi aruncă un zâmbet triumfător.Acum înţelegi?

-Nu tocmai, recunoscu el şi scutură din cap. Pare a fi o maretevatură pentru câteva informaţii neînsemnate.

-Nu sunt neînsemnate. Şi mă gândeam că este o idee genială,spuse ea trufaşă.

- E ridicolă. Lăsând orice altceva la o parte, de când sunt adult,nu am fost niciodată cunoscut drept Lord Matthew. Fraţii meişi-au folosit titlul, dar nu am mai vorbit cu ei şi cu nimenialtcineva din familia mea în ultimul deceniu. Apariţia mea su-bită drept...

- Poate că ar trebui s-o faci, spuse ea pe un ton afectat.-Să fac ce?-Să vorbeşti cu familia ta. Poate că a venit timpul. Zece ani

reprezintă o perioadă mult prea lungă, şi pare că, dincolo de...- Destul, spuse Matt ferm, ignorând faptul că şi el gândise cam

acelaşi lucru în ultima vreme. Pur şi simplu nu ştia cum să abor-deze problema sau cum avea să fie primit. In mod cert nu-i plăceasă audă o asemenea sugestie venind de la ea. Nu relaţia cu familia

mea este problema în momentul de faţă.-Nu, presupun că nu. Privi înspre mărunţişurile cu care se

prefăcea el ocupat. Am pomenit despre faptul că sunt dispusăsa te plătesc bine pentru ajutorul tău? Suficient încât să cumperio aeronavă, dacă asta doreşti.

-Nu ai menţionat asta, dar acest lucru nu schimbă cu nimicajutorul pe care ţi-1 voi da sau nu, spuse el pe un ton aspru.

- Şi rni-I vei da?Intenţiona să refuze.-Nu...Ea îl privi cu speranţă şi ochii ei verzi se făcură mari de nerăb-

dare, iar el se trezi dintr-odată ezitând. încercă din nou.- Nu pot...Ea îşi molfăi buza de jos, iar el simţi că i se usucă gura.- Ce vreau să spun... Suspină resemnat. Mă voi gândi.- Nu-ţi pot cere mai mult în clipa aceasta. Ii aruncă un zâmbet

strălucitor, iar el se întrebă dacă sperase cu adevărat vreo clipă că arputea-o refuza. Aş vrea să începem cât mai curând posibil. Dacăvrei să vii în vizită mâine, am putea face aranjamentele necesa-re. Scoase o hârtie împăturită din manşonul mantiei îmblăniteşi i-o înmână. Aici sunt numele celor trei doamne pe care Sophiale-a menţionat în scrisoarea ei. Se pare că i-au oferit adăpost şisprijin. Cred că până şi cea mai apropiată este Ia o distanţă remar-cabilă. Vei dori să planifici călătoriile noastre cum se cuvine.

- Dacă voi fi de acord.-Dacă vei fi de acord. Conţine, de asemenea, adresa casei în

care locuim, mult mai retrasă decât un hotel. Vreau să păstrezdiscreţia asupra prezenţei mele în Anglia.

Ii înmână hârtia.-Te voi căuta mâine pentru a-ţi da răspunsul, spuse el pe un

ton hotărât, ce era surprinzător şi pentru el.- După cum ţi-e voia. Pe mâine, atunci.înclină din cap, pornind către uşă.-încă ceva, prinţesă, spuse el, cedând curiozităţii.Ea se opri.-De unde ştii toate acestea? Despre părerile experţilor cu pri-

vire la pericolele hidrogenului în comparaţie cu aerul cald?

Ea se întoarse şi îi aruncă o privire vădit nevinovată.-Ei bine, dragul meu Lord Matthew, şi aceasta este o lecţie pe

care am învăţat-o în copilărie. La ora de istorie militară, cred. Tre-buie să ştii tot ce se poate despre adversarul tău şi să nu-1 subes-timezi niciodată.

-Aşadar, suntem adversari?- încă nu m-am decis. Tatiana îi aruncă un zâmbet şugubăţ, iar

el simţi din nou un vârtej în vintre. Dar tu?El o privi ţintă un moment îndelungat, apoi zâmbi agale.-Nu ştiu.Ea râse, se întoarse şi ieşi cu paşi maiestuoşi pe uşă, îndreptân-

du-se către escorta sa.Impulsul lui imediat fu să o refuze fără menajamente. Bineîn-

ţeles, banii i-ar fi cu siguranţă de folos, chiar dacă, acceptându-i,mândria lui ar fi rănită. în realitate, prefera să-şi rişte viaţa înfiecare zi, trăind din pensie şi economisind banii din premii, mun-cind pentru a-şi construi propria avere decât să ia bani de la ea.Cu toate acestea, unii ar fi spus că Tatiana îi datora ceva. De cenu bani?

Privi cum un gentilom o ajută să urce pe cal, ignorând tresări-rea de invidie. Era vremea să recunoască, măcar faţă de el însuşi,că nu lăsase câtuşi de puţin în urmă ceea ce simţea pentru ea. încă0 dorea, mai mult decât dorise vreodată orice altă femeie. Ceea cenu ştia era ce altceva mai simţea pentru ea. Crezuse multă vremecă ceea ce îl împiedicase să-şi vadă de viaţă fusese modul abrupt,neaşteptat în care se despârţiseră, sentimentul că rămăsese cevaneîncheiat între ei. Deşi preferase să creadă că trecuse peste acestlucru până acum.

Cu toate acestea, nu încăpea îndoială că o iubise cu adevăratcândva. Timp de şase splendide zile efemere, o iubise cu genulacela de emoţie intensă care te loveşte fără veste şi promite să du-reze o viaţă întreagă. Se sprijini de tocul negeluit al uşii, privindcum călăreţii se îndepărtau. Nimic altceva în afară de iubire nu arfi putut să doară atât de tare sau să dureze atât de mult.

Zăbovi în cadrul uşii până când ea şi însoţitorii ei dispărurăîn zare. Şi rămase privind ţintă, fără să vadă, mult după aceea.1 se părea evident că era implicată în ceva mai mult decât scrierea

istoriei familiei. în ciuda modului feroce în care îşi apărase rea-lizările ei academice, nu era o savantă. Explicaţia ei cu privire lamotivele pentru care dorea să descopere urmele mătuşii nu păreanici pe departe validă.

Acceptarea propunerii ei i-ar permite să facă, în cele din urmă,pace cu trecutul, să încheie treaba rămasă neterminată. Dar, dedata aceasta, avea să pună el condiţiile, nu ea. De data aceasta,dacă cineva pleca, acela urma să fie el. De data aceasta, inima luinu avea să joace nici un rol.

Se întoarse de la uşă, despăturind hârtia pe care o ţinea încăîn mână. Adresa era într-o zonă bună a oraşului - poate nula standarde regale, dar destul de aproape. Privirea îi alunecăînspre lista cu numele femeilor, scrisă frumos, iar maxilarul îiînţepeni. Acesta era motivul pentru care avea nevoie de ajutorullui? îşi dădea seama care era semnificaţia ultimului nume? Sauera pur şi simplu o coincidenţă ciudată? Un capriciu al sorţii,menit să-i readucă laolaltă?

Oricare ar fi fost răspunsul, acum nu mai exista nici o îndoialăcu privire la decizia lui. Avea, într-adevăr, să o însoţească. Aveasă afle precis de ce se întorsese şi ce dorea cu adevărat. Urma săse dea drept soţul ei, permiţându-i să fie prezentată drept LadyMatthew. De ce nu?

La urma urmelor, vreme de câteva zile, în Paris, cu doar cinci-sprezece luni, trei săptămâni şi patru zile în urmă, Tatiana îşi câş-tigase acest drept.

Capitolul 2

Tatiana se îndreptă cu pas ferm şi apăsat către suita care o aş-tepta. Simţea cum privirea lui Matthew i se pironise în ceafă. îşiţinu umerii drepţi, împreunându-şi mâinile pentru a le potoli tre-murul. Nu se cădea să-l lase să observe cât de greu îi fusese să-lrevadă. Cât de greu îi fusese să se poarte cu nonşalanţă şi cu seni-nătate, ca şi când nu ar fi avut, într-adevăr, nimic altceva în minte

decât o stupidă cărţulie de memorii despre călătoriile mătuşii ei.Când tot ce dorea să facă era să se arunce în braţele lui şi

să-l implore s-o ierte. Să-şi mărturisească greşelile, laşitatea,slăbiciunile.

Era la fel de energic precum şi-l amintea, atât ca înfăţişare,cât şi ca spirit. înalt şi chipeş, cu părul şaten-deschis de la soare,cu chipul şi antebraţele bronzate de pe urma lucrului în aer liber.Aproape că fremăta de-atâta energie nedescătuşată. Şi se puteaghici la el o ardoare - vizibilă în felul în care vorbea şi mergea, bachiar şi când stătea pur şi simplu privind ţintă - ce trăda un omcare urma să-şi lase amprenta asupra lumii.

Aşa cum şi-o lăsase asupra ei.- Ei bine? Căpitanul Petrov, Dimitri, făcu un pas înainte pen-

tru a o ajuta să urce pe cal. A fost de acord?- Nu, dar va fi.Tatiana îi permise lui Dimitri să o ajute să urce în şa, aşezân-

du-se pe o parte, şi se pregăti pentru comentariile care aveaunegreşit să urmeze. Katerina, Lady Kaminsky, singura femeie înafară de ea din grup, privi dinspre Tatiana către Dimitri şi înapoi,apoi îi aruncă prinţesei un zâmbet încurajator, îndemnându-şicalul să o urmeze, la câţiva paşi în urmă. Şi Katerina ştia ceii aştepta.

Dimitri se săltă în şa şi le aruncă un ordin rapid călăreţilor.Oamenii săi bine instruiţi se poziţionară în faţă şi în spate, creân-du-le iluzia de intimitate prinţesei şi căpitanului lor.

Dimitri îşi trase calul aproape de cel al Tatianei.- I-ai spus adevărul? Despre bijuterii?- Bineînţeles că nu.Se aşeză în şa, ignorând unda de cenzură din glasul lui.Dimitri şi verişoara sa, Katerina, crescuseră cu Tatiana şi, în

ciuda diferenţelor de rang, erau cei mai apropiaţi - în realitate,singurii - confidenţi ai ei. El slujea acum drept căpitan în gardaregală, iar Katerina, care rămăsese văduvă, o însoţea în călătorii.

- Sunt pe deplin de acord cu tine cu privire la această idee, con-tinuă Tatiana.

-Mă trec fiorii gândindu-mă care ar fi consecinţele dacăduşmanii noştri ar şti de lipsa celebrelor Ceruri ale Avaloniei.

liste mai bine ca adevăratul meu scop să rămână secret pentrumoment.

- Chiar şi faţă de acest bărbat în care pretinzi că ai încredere?-Da.-Cred în continuare că acest plan al tău e ridicol, ca să nu mai

zic că mi se pare extrem de necuviincios şi posibil primejdios.-După cum nu ai şovăit să sublimezi. De nenumărate ori.

Cu toate acestea - îi înfruntă privirea - intenţionez să continui,fără vreun amestec din partea ta sau a altcuiva.

Dimitri scutură din cap.-Tatăl tău nu ar încuviinţa, nici fratele tău.-Tata este bolnav, iar Alexei e mult prea ocupat să zădărni-

cească eforturile verişoarei noastre de a pune mâna pe puterepentru a se preocupa de treburile mele.

Era adevărul-adevărat. Alexei, prinţul moştenitor al tronuluiAvaloniei, fusese, într-adevăr, forţat în ultima vreme să-şi ocupemai tot timpul cu înăbuşirea seminţelor de răzmeriţă semănatede verişoara lor, prinţesa Valentina. Tatiana încă suferea din pri-i ină că nu i se îngăduise să ia parte la această acţiune. într-adevăr,fusese trimisă de acasă pentru propria ei siguranţă, deşi tatăl eiera încă bolnav, şi ea ar fi preferat să rămână.

Primise ultima scrisoare de la Alexei, laolaltă cu depeşe şi co-respondenţă oficială pentru Dimitri, în Franţa, în care îi povesteadespre succesul său împotriva Valentinei, mulţumită ajutoruluineaşteptat al vărului lor englez, vicontele Beaumont. Sănătatearegelui se îmbunătăţise simţitor şi se întorsese cu bine acasă.Cât despre fratele ei Nikolai, probabil că i-ar lăuda eforturile, darstrăbătea continentul şi nu avea habar pe unde se afla. In plus,aceasta era misiunea ei, a ei şi a nimănui altcuiva.

Deşi în călătoria sa recentă în Anglia, din primăvară, Alexeireuşise să reunească ramura engleză a familiei Pruzinsky, nu loca-lizase bijuteriile care lipseau. Tatiana era hotărâtă să izbândeascăacolo unde el dăduse greş.

- Cu toate acestea...-Nu mai este nimic de spus cu privire la această chestiune,

zise ea pe un ton aspru şi neînduplecat.-Mai sunt o mulţime de spus, murmură Dimitri, apoi oftă.

Măcar ai ales drept sprijin o persoană care pare onorabilă. Din ceam aflat despre acest Matthew Weston, a fost considerat un ofiţerexcelent, a avut o carieră navală distinsă, iar reputaţia familieisale este impecabilă, chiar dacă el nu-şi recunoaşte descendenţa.

Tatiana îşi amintea vag că Matthew pomenise despre o rup-tură cu familia sa, dar, până de curând, nu avusese nici o idee căera mezinul unei marchize. Pur şi simplu nu venise vorba despreasta în acea scurtă săptămână - în realitate, doar şase zile - pe-trecută împreună.

-Totodată, este considerat foarte deştept, cel puţin printreceilalţi idioţi...

Tatiana îi aruncă o privire tăioasă.- Iertaţi-mă, Alteţă. Dimitri strânse din buze. Am vrut să spun

inventatori sau antreprenori sau... Visători e acceptabil?Oricât de enervant era sarcasmul din vocea lui, Tatiana nu-şi

putu reprima un zâmbet firav.- întotdeauna am fost purtaţi pe calea înspre viitor de către

visători şi, îndrăznesc sa spun, aşa va fi mereu.-Aşa să fie. După cum spuneam, este privit cu respect printre

tovarăşii lui visători, care sunt posedaţi de ideea de a pluti în văz-duh. Este un grup de oameni competitivi, însă, cu toate acestea,recunosc că Weston pare un tip extrem de promiţător.

-Minuţios, ca întotdeauna, Dimitri, spuse ea cu blândeţe.Chiar dacă investigaţia ta a depăşit limitele solicitării mele.

El se încruntă.-Doar nu crezi că ţi-aş îngădui să iniţiezi această misiune

ridicolă fără a...- Nu tu îmi îngădui...-Nici măcar nu ştiu de unde îl cunoşti pe acest bărbat, sau de

ce consideri potrivit să-l implici, sau care sunt împrejurările...-E de ajuns, căpitane.Vocea ei era tăioasă, poruncitoare, înspăimântând-o chiar şi

pe ea însăşi. Pe chipul lui Dimitri se citi surpriza. Nu-1 numeaniciodată „căpitane".

-Am luat o hotărâre. Poţi să o accepţi sau nu, dar nu ai niciputerea, nici autoritatea de a mă împiedica. îl studie cu răceală.Totuşi, îţi voi acorda posibilitatea de a alege să rămâi în Londra,

ca precauţie, în caz că voi avea nevoie de sprijinul tău, sau să teîntorci în Avalonia.

El îşi miji ochii.-Dacă mă duc acasă, poţi fi sigură că mă voi întoarce în şase

săptămâni sau mai puţin, cu ordine din partea tatălui tău de apune capăt acestei nesăbuinţe.

Ea îşi ridică bărbia, îi întâlni ochii şi îl fixă cu privirea.- Poate. Dar sunt o femeie adultă, în vârstă de douăzeci şi cinci

de ani, pe deplin capabilă să ia propriile decizii în viaţă.- Eşti, totodată, supusa regelui şi, dacă tatăl tău...-Sunt prinţesa moştenitoare a Avaloniei. Sublinie fiecare cu-

vânt în mod voit, astfel încât el nu avea cum să nu înţeleagă. Sunta treia în ordinea descendenţei, cu drept la coroană. Şi acum şiaici, în acest loc şi-n acest moment, sunt suverana ta. Ii susţinuprivirea, ţinându-şi răsuflarea, căci ştia prea bine că, dacă o pro-voca, curajul, pe care şi-l cultivase într-un timp atât de îndelung,ar putea să cedeze. Aşadar, ce alegi, căpitane? Rămâi în Anglia saudai fuga acasă pentru a spune poveşti despre prinţesa ta?

El o privi ţintă un moment îndelungat. în cele din urmă, lăsăsă-i scape o respiraţie resemnată.

-Te-ai schimbat, prinţesă. Ai o hotărâre pe care nu ţi-am maivăzut-o până acum.

-Acum am un scop în viaţă, Dimitri. Ştiu ce vreau şi sunthotărâtă să obţin acel lucru.

-Este mai mult de atât. O studie cu atenţie. Mereu ai fostoarecum tăcută, niciodată nu ai avut tendinţa de a cere sau de aporunci, însă manierele tale sunt schimbate acum. Nu mai eziţisă iei problemele în propriile mâini. E ca şi când, în cele din urmă,ai crescut, ridicându-te la înălţimea poziţiei tale.

-Aşa e? întrebă ea şi înălţă dintr-o sprânceană.Numai acest prieten din copilărie îndrăznea să fie atât de

neobrăzat.- E bine sau e îngrozitor?-Am observat-o cam cu un an în urmă. Continuă, ca şi când nu

ar fi auzit, ca şi când ar fi încercat să dezlege un puzzle. La vremearespectivă, mă întrebam dacă o luaseşi de la capăt, făcând pacecu trecutul.

-Şi cu defunctul meu soţ, spuse ea sec.-Dar, în ultimele zile, de când mi-ai adus la cunoştinţă planu-

rile tale, am ajuns să-mi dau seama că schimbarea din purtarea taare legătură cu săptămâna aceea din Paris, când ai dispărut. Cândnu am ştiut unde erai. Dacă ai fost răpită, sau ucisă, sau...

- Dimitri.în vocea ei se citea un avertisment pe care el îl ignoră. Se în-

cruntă, vorbind mai mult pentru sine decât pentru ea:-Şi ai refuzat cu tărie să discuţi despre absenţa ta. A fost

prima dată când ai rostit o poruncă regală, din câte îmi amintesc.Bineînţeles, eram pur şi simplu recunoscători că te vedeam nevă-tămată şi conta prea puţin unde fuseseşi. Cu cine...

înţelegerea îi lumină ochii.-Am fost un prost. Atunci l-ai întâlnit pe acest bărbat,

nu-i aşa?Era inutil să nege.-Da.- înţeleg.Dimitri o cântări gânditor. Tatiana îl cunoştea de-o viaţă şi ştia

destule despre el, aşa că-şi adună tot curajul de care era în stare.-Atunci, spune-mi, prinţesă. Se aplecă, apropiindu-se de ea,

iar vocea lui scăzută era confidenţială, acuzatoare. Vrei Cerurilesau bărbatul? adăugă el, cu o privire scrutătoare.

îi venea să-l pocnească peste faţă. Se înfrână cât putu, forţân-clu-se să-i ofere un zâmbet rece.

-întreci măsura, căpitane. Nu te lăsa orbit de prietenia noas-tră şi nu uita că pot să te degradez, să te întemniţez sau chiar,dacă o doresc, să poruncesc să fii împuşcat.

- lartă-mă, Alteţă. în vocea lui Dimitri se citea şocul. Am între-cut, într-adevăr, măsura.

- Da, aşa e.Se aplecă înspre el şi rosti cu voce scăzută:-Nu aş face aşa ceva niciodată, desigur, dar ai face bine să nu

uiţi că îmi stă în putinţă.-Aşa voi face.Se opri.-Da?

- Pot să vorbesc franc?Vina îi alungă senzaţia efemeră de triumf, şi oftă.- Mereu ai făcut-o.- Poate, dar nu m-ai mai ameninţat niciodată că vei porunci să

fiu împuşcat.- Niciodată? întrebă ea şi zâmbi pentru a însenina momentul.-Niciodată, repetă el şi scutură din cap. Acum îţi exerciţi

puterea cu o mână fermă. Nu ai mai făcut-o în trecut. Este oare-cum alarmant.

-îmi închipui că da. Ca şi cum ai descoperi că un căţeluş aînvăţat să muşte. întinse mâna înmănuşată, aşezând-o pe a lui.Tu şi Katerina îmi sunteţi şi mi-aţi fost mereu cei mai dragi - sin-gurii - prieteni adevăraţi. Dar, Dimitri, nu cumva cam venise vre-mea să-mi iau viaţa, destinul, în propriile mâini?

O privea ţintă, ca şi când ar fi vorbit o limbă neînţeleasă.-Ai responsabilităţi...-Şi nu mi le-am îndeplinit? Nu am făcut mereu, mereu exact

ce se aştepta de la mine? Fără să pun la îndoială, fără să protestezşi fără să ezit? De la conduita mea publică până la cele mai intimerelaţii, nu am fost mereu - căută cuvintele potrivite - perfectă, încea mai mare parte?

-Prinţesă, eu...-Gândeşte-te o clipă la viaţa mea. Nu am fost logodită din

copilărie cu fiul unuia dintre aliaţii tatei, în scopuri politice?Şi, deşi ţara lui Phillipe nu mai era independentă, iar alianţadintre familiile noastre nu mai era necesară, nu m-am căsătorit cuel oricum, căci tatăl meu, regele, îşi dăduse cuvântul? „Şi nu i-amdat şi inima mea?“ Tatiana îşi trase mâna din palma lui Dimitrişi se îndreptă. Şi nu am fost o soţie bună şi credincioasă, deşi elnu înţelegea deloc astfel de calităţi? Furia prea îndelung reţinutăizbucni înlăuntrul ei. Nu m-am prefăcut că nu am cunoştinţă deindiscreţiile pe care nu se deranja să le ascundă? Nu am ignoratfaptul că eram subiect de bârfă, că stârneam mila şi eram umilită?încercă, fără succes, să-şi ascundă unda de amărăciune din glas.Ştiai, nu-i aşa?

Maxilarul lui Dimitri se încleştă. Ii întâlni privirea şi traseadânc aer în piept.

-Eu...-Nu. Făcu un gest, întrerupându-1. Nu este cinstit din partea

mea să aştept un răspuns. Loialitatea şi dorinţa ta de a mă pro-teja nu ţi-ar fi îngăduit niciodată să fii mesagerul unor asemeneaveşti. Dar sunt cât se poate de conştientă că tu şi toată lumeade la curte, poate că din întreaga ţară, ştiaţi despre aventurilelui Phillipe.

-Au trecut aproape trei ani de la moartea lui, prinţesă, spuseDimitri încet.

-Da. Un accident tragic. Dar ea şi, fără îndoială, majoritatealumii, ştia că armăsarul lui Phillipe nu l-ar fi aruncat din şa, dacăanimalul nu s-ar fi speriat din pricina împuşcăturilor soţuluifurios, care dăduse peste Phillipe în timp ce acesta îşi lua rămas-bun de la cea mai recentă, şi ultima, cucerire a sa. Şi am făcutexact ce se aştepta de la mine, ţinând doliu întreaga perioadă ofi-cială, aşa cum se cuvenea. Insă, chiar şi după încheierea acesteifanfaronade, furia continuă să mustească.

- Poate că e momentul să laşi trecutul în urmă. Să ierţi sau celpuţin să uiţi.

-Ai înţeles greşit. Furia mea nu se îndreaptă către Phillipe, cicătre mine însămi. Phillipe era... Nu ştiu. Ridică din umeri. Accep-tase cu multă vreme în urmă adevărul despre caracterul soţuluiei. Poate că ar fi fost un bărbat mai bun dacă s-ar fi căsătorit cualtcineva. Aşa, era mai slab ca fire chiar şi decât mine. Scuturădin cap. Vezi tu, deşi nu a fost alegerea mea, am fost suficient deproastă să-i încredinţez inima.

- Nu am ştiut.-Puţini au ştiut-o, şi, din fericire pentru mine, afecţiunea

aceasta nu a durat mult. Totuşi, nu e uşor să-ţi accepţi sau să-ţiierţi propria nesăbuinţă. Şi de aici se naşte furia.

- Nu ai fost nicicând nesăbuită.-Dragă Dimitri, nu ai ştiut niciodată să minţi, şi te apreciez

mult pentru aceasta. Am fost extrem de nesăbuită.El păru că dă să mai spună ceva, apoi se răzgândi.-Da?-O chestiune de curiozitate, nimic mai mult.

- Haide, spune. Ce doreşti să ştii? Promit că nu voi porunci săfii împuşcat, adăugă ea şi zâmbi larg. Nu astăzi.

-Atunci poate că merită riscul, răspunse el, cu un zâmbet cris-pat. Totuşi, ţinând cont că am fost mustrat deja o dată pentruimpertinenţă, îmi voi ţine gura.

- Dar, dacă nu ţi-ai ţine-o, spuse ea rar, ce ai întreba?- Pur şi simplu, dacă mai eşti suficient de nesăbuită încât să-ţi

oferi inima unui bărbat care nu o merită.- Instinctele tale sunt corecte, ca întotdeauna. Este o întrebare

obraznică, şi bine faci că te abţii să o adresezi.-Aşa mă gândeam.îşi duse degetele la borul pălăriei, înclinându-se, şi îşi îndrumă

calul către cei care călăreau în faţă.Relaţia lor era marcată de ironie. Era unul dintre puţinii oa-

meni din lume pe care îl considera prieten, însă prietenia loravea limite. Dincolo de natura sinceră a discuţiei din ziua aceeaşi a altora din trecut, între prinţesă şi supusul său existau barierepe care el nu avea si le încalce niciodată. Bariere pe care ea nuintenţiona să le forţeze nicicând.

Matthew nu o tratase niciodată ca pe o descendentă a uneifamilii regale. O tratase ca pe o femeie. O femeie atrăgătoare.Fusese o experienţă unică şi absolut minunată. 0, cu siguranţă,uzurpase poziţia Katerinei, pretinzând că nu era decât însoţitoa-rea unuia dintre membrii familiei regale, când se întâlnise primaoară cu chipeşul lord. Şi se iubiseră. Chiar şi aşa, astăzi, cunoscân-du-i adevărata identitate, nu o tratase câtuşi de puţin diferit faţăde anul trecut. Lăsând la o parte răceala din atitudinea lui şi undade dispreţ din privire.

Ar fi greu, dacă nu imposibil, să-i câştige din nou inima. Darera hotărâtă să reuşească şi în acest sens.

Katerina îşi trase calul alături de Tatiana.-Vărul meu nu pare fericit.Tatiana râse scurt.- Mi-e greu să-mi amintesc vreo clipă când a părut fericit.- îl apasă responsabilităţile. Şi îşi face griji pentru tine.- îmi dau foarte bine seama de asta. Şi îi apreciez preocupa-

rea. Totuşi...

-Totuşi, nu ştie atât de mult pe cât crede că ştie: adevăratulscop al misiunii tale. Ceea ce, fără îndoială, este mai bine. Kate-rina o studie. Şi cum stau lucrurile cu Lord Weston al tău? A fostreuşită revederea?

- Lord Matthew al meu, de fapt. îmi place cum sună partea cu„al meu“. Cu toate acestea, nu aş spune că o pot numi o revederereuşită. Tatiana zâmbi cu mâhnire. Nu m-a dat afară, dar nici nua fost de acord cu propunerea mea. îşi privi confidenta în ochi,încrezătoare. Dar va fi.

- I-ai spus despre Ceruri?- încă nu.-I-ai zis...-Nu.- Poate ar trebui să i spui pur şi simplu adevărul.-Nu. Tatiana scutură din cap. Bănuiesc că nu este pe deplin

sigur de sentimentele pe care le are pentru mine, ceea ce cred căreprezintă un foarte bun început. Dar nu e pregătit - şi, să fimcinstite, nici eu nu sunt. Aş pune pariu că a petrecut o grămadă detimp urându-mă şi nu îndrăznesc să-i mai dau încă un motiv.

-Ar face-o?-Nu ştiu.Exact în clipa în care rostea cuvintele, îşi dădu seama că erau

multe lucruri pe care nu le cunoştea despre Matthew. Cu toateacestea, nu conta. Undeva, în adâncul ei, ştia tot ce trebuia să ştiedespre acest bărbat pe care îl iubise cândva şi pe care nu încetasenicicând sâ-1 iubească.

- Nu prea pot să-l învinuiesc pe Dimitri pentru că îşi face griji.In ochii Katerinei se citea îngrijorarea. Şi eu mă tem pentru tine.Joci un joc periculos cu bărbatul acesta. Nu uita, când l-ai părăsit,nu a venit după tine.

- Nu am uitat nimic.O deranjase, într adevăr, că Matthew nu răscolise cerul şi pă-

mântul pentru a o găsi, deşi nu-1 putea învinui, ţinând cont denatura abruptă a plecării ei. Totuşi, astăzi îi cunoştea adevărataidentitate. Era limpede că îi pasase îndeajuns încât să descoperemăcar atât.

-Ai putea pierde mult.

- Dar aş putea câştiga lumea, iar aceasta, dragă Katerina, faceca totul să merite. Cuvintele lui Matthew îi răsunau în minte.Şi caracterul incitant. Riscul. Miza. Să ştii că îţi pui în joc chiarinima. Nu am cunoscut niciodată un asemenea entuziasm. Sau oastfel de pasiune. Ori o asemenea...

-Iubire, spuse Katerina simplu.-Iubire, încuviinţă Tatiana.Din clipa în care îl întâlnise pe englezul aventuros, cu atitu-

dine uşuratică şi privire distrată, se îndrăgostise, fără echivocşi irevocabil. Zilele pe care le petrecuseră împreună îi rămăse-seră în memorie la fel de vii de parcă s-ar fi întâmplat cu doar ozi în urmă.

In primul moment de răzvrătire din întreaga ei viaţă, evada-se din chingile însoţitorilor, ale escortelor şi ale rangului, stre-curându-se din hotelul acela din Paris care adăpostea grupul deavalonieni. Era extrem de necuviincios şi mai mult decât pu-ţin primejdios, dar iubise fiecare minut de nesăbuinţă. Fuseseca şi când, după ce lăsase în urmă povara titlului, se descotorosisetotodată şi de poziţia deţinută. Nu mai era prinţesa Tatiana, moş-tenitoare a tronului Avaloniei, ci pur şi simplu o femeie: TatianaPruzinsky. Şi se desfăta pe deplin cu acest lucru.

Credea că acesta fusese singurul motiv pentru care se simţiseimediat atrasă de străinul îndrăzneţ şi nesăbuit care vindea călă-torii cu balonul într-un parc din Paris, mai ales că se simţea ea în-săşi plină de îndrăzneală şi de nesăbuinţă, devenind dintr-odatăo persoană complet diferită de fiinţa tăcută şi îndatoritoare carefusese mereu. Dar până şi senzaţia ameţitoare care o copleşise întimp ce plutea deasupra copacilor, de libertate pură şi deplină,pălise în comparaţie cu beţia resimţită în braţele lui, iar apoi înpatul său.

Şi în viaţa lui.împreună cu Matthew explorase părţi ale acelui oraş străvechi

lâ care nu ar fi avut nicicând acces în absenţa companiei lui, lasol şi, chiar mai bine, în aer. Şi, mai mult, se exploraseră unul pecelălalt. Speranţele, visurile, chiar şi adâncurile sufletelor. Nu maicunoscuse până atunci fericirea absolută, nu bănuise nicicând cănişte simpli muritori puteau râde atât de mult, puteau împărtăşi

o asemenea bucurie.Ulterior, avea să se întrebe cum de reuşise să dezvăluie atât de

mult din ea fără a-şi trăda identitatea şi înţelesese că cine era eapentru restul lumii nu conta la fel de mult pe cât conta cineera pentru el şi pentru ea însăşi. Nu mai gustase nicicând o ase-menea fericire, atât a spiritului, cât şi a trupului, şi nu avea să maifie niciodată la fel.

La început, când îi părăsise pe cei care o însoţeau, nu plănuisesă lipsească mai mult de câteva ore, dar o după-amiază se trans-formase într-o seară, o noapte într-o dimineaţă... aproape o săp-tămână cu totul. Mai că nu băgase de seamă trecerea timpului.Abia în clipa în care jurase să-l iubească pentru totdeauna fuseseizbită de sabia nemiloasă a realităţii, cu o lovitură necruţătoare,şi ştiuse că nu putea rămâne cu el decât dacă renunţa mai întâi larestul vieţii sale. Nu putea abandona responsabilităţile poziţieisale faţă de ţara sau familia ei la fel de uşor pe cât fugise din ca-mera de hotel.

Zilele petrecute împreună fuseseră un vis splendid, clăditdin pasiune, dorinţă şi o iubire neaşteptată, nesfârşită, dar şi dinamăgire. Nu putea suporta să-i spună adevărul şi accepta acum,la fel cum acceptase şi atunci, laşitatea acţiunilor ei. Plecase dinpatul şi din viaţa lui, nelâsând altceva decât un bilet în care po-menea despre datorie, ştiind prea bine că nu era de-ajuns. Unbilet care îl scutea de orice alte obligaţii faţă de ea. Voise să-şiverse inima pe hârtia aceea. Să-i dezvăluie adevărul despre ea în-săşi şi să-i mărturisească faptul că-i schimbase viaţa cu totul, să-ispună cât de mult îl iubea şi să-i jure că avea să se întoarcă. Darnu voise să facă încă o promisiune pe care era posibil să nu fie înstare să o împlinească.

Şi totuşi, în cele cincisprezece luni, trei săptămâni şi patru zilede când dispăruse din viaţa lui, puterea iubirii pe care o împărtă-şiseră nu pălise, devenind, de fapt, mai aprigă. îndeajuns de apri-gă încât să învingă în cele din urmă o viaţă întreagă de purtareperfectă şi slăbiciunea de a nu pune la îndoială destinul care îi fu-sese rezervat. Când aflase că bijuteriile pe care trebuia să le poarteea şi, da, să le protejeze, în calitate de prinţesă moştenitoare aAvaloniei, erau un fals şi că adevăratele nestemate fuseseră pier-

dute de mult, profitase de acest prilej.Dacă nu putea recupera bijuteriile, avea să-şi îndeplinească

responsabilitatea faţă de titlu, faţă de familie şi faţă de ţară. Celpuţin în sinea ei. Oare vreo altă prinţesă dinaintea ei reuşise săducă la împlinire o asemenea ispravă? Reuşita i-ar putea da cura-jul şi poate chiar şi dreptul de a cere să-şi poată trăi propria viaţăalături de bărbatul pe care îl iubea. Chiar şi să renunţe la poziţiaei, dacă era necesar. Cum i s-ar putea împotrivi cineva? La urmaurmelor, ce putea fi mai însemnat decât recuperarea legendarelorCeruri ale Avaloniei, simbolul dreptului familiei ei de a conduceşi al însăşi existenţei ţării ei, şi readucerea lor în locul în care secuvenea să fie?

Şi, odată cu recuperarea bijuteriilor, era hotărâtă să recupere-ze şi iubirea lui Matthew. Refuza să se gândească la un posibileşec. Avea deja un soi de plan pentru găsirea Cerurilor, nu-i aşa?Cu siguranţă, avea să descopere o cale prin care să câştige şi ini-ma lui Matthew. Nu avea nici o îndoială, date fiind acţiunile luide astăzi, că deja o dorea. Poate că ăsta era punctul din care tre-buia să înceapă.

-Ştii ce afrodiziac puternic este râsul? spuse Tatiana fărăsă gândească.

-Am o vagă bănuială, da, spuse Katerina încet.-Desigur. Ce nechibzuită sunt.Căsătoria Katerinei fusese una din dragoste, o iubire împăr-

tăşită. Când soţul ei murise, răpus iute de o boală necruţătoare,Katerina fusese devastată. Devenise însoţitoarea oficială a prin-ţesei câtă vreme ambele femei erau încă în doliu. Faptul că îşi aju-tase prietena să treacă peste durere îi uşurase Tatianei propriaamărăciune, alinându-i totodată unda stranie de suferinţă produ-să de faptul că mariajul ei fusese atât de dezamăgitor.

-Aşadar, ăsta e modul în care intenţionezi să-i recâştigi iubi-rea? întrebă Katerina.

- Prin râs?- Poate că nu reuşesc chiar iubirea. Dar ar putea fi un prim pas

pentru a-mi câştiga un loc în viaţa lui. Tatiana îi aruncă prieteneisale un zâmbet şiret. Şi în patul lui.

Capitolul 3

Ephraim Cadwallender se rezemă de speteaza scaunului dinspatele biroului, în noul sediu al ziarului Cadwallender’s WeeklyWorld Messenger, şi scoase o fluierătură lungă şi joasă.

- E o propunere pe cinste.- Intr-adevăr.Matt legăna paharul de whisky de calitate pe care Ephraim îl

ţinea în birou, iar în cealaltă avea un trabuc. Whisky-ul era sin-gura extravaganţă adevărată a editorului, pentru care era pro-fund apreciat de prieteni. Trabucurile erau contribuţia lui Matt laseara aceea.

-Vei accepta?Matt învârti băutura în pahar.

-Absolut.-Pentru bani, desigur, spuse Ephraim, fără pic de îndoială

în voce.- Banii, bătrâne, sunt ultimul motiv pe care l-aş putea avea.-Ultimul? Ephraim ridică dintr-o sprânceană. Eu aş zice că

e cel mai bun.-Există anumite aspecte în treaba asta care sunt mult mai

importante decât banii, spuse Matt încet.- Ce-ar putea fi mai important decât banii?- în primul rând, pune la cale mult mai mult decât simpla scri-

ere a istoriei familiei. Povestea ei este absurdă şi nu o cred nicio clipă.

-Iartă-mă că subliniez ceea ce este evident, dar cu ce schimbăasta lucrurile?

-Le schimbă semnificativ. în mintea lui Matt năvăliră zeci deîntrebări fără răspuns. Nu este atât de deşteaptă pe cât se crede.E clar că există ceva ce a considerat de cuviinţă să nu-mi împărtă-şească. Vreau să ştiu despre ce e vorba.

Ephraim răsuflă lung.- Credeam că te-ai săturat cu multă vreme în urmă de atâtea

secrete.

-Nu te saturi de secrete niciodată; face parte din firea meapresupun, replică Matt amuzat. într-un fel sau altul, se pare căasta fac mereu. încerc să descopăr secretele forţelor fizicii şi alenaturii pentru a controla zborul, fapt ce a fost el însuşi un secretcu nu mai mult de un secol în urmă.

-Cu toate acestea, nu prea cred că...-Şi sunt sigur,.. Se aplecă, ţintuindu-1 cu privirea pe Ephraim.

Sunt sigur că orice ar pune la cale Alteţa Sa are legătură cu fa-milia mea.

-Familia ta? Ephraim se încruntă. Familia cu care nu ai maiavut legătură de mai bine de un deceniu?

- Exact, admise Matt şi zâmbi cu amărăciune. Se pare că unadintre doamnele pomenite în scrisoarea care se află în centrulacestei propuneri este o membră a familiei mele - ca să fiu maiprecis, bunica mea. O altă doamnă este una dintre cele mai vechiprietene ale ei.

- Nu văd de ce acest lucru ar trebui să te facă suspicios. Familiata are o mulţime de legături. Sunt nemaipomenit de suspicios dinfire, însă, cu toate acestea, nu mi se pare câtuşi de puţin neobişnu-it că s-a nimerit să apară tocmai numele bunicii tale sau numeleprietenei ei.

- Gândeşte-te, Ephraim. Dacă Tatiana nu este interesată decâtsă scrie despre călătoriile unei rubedenii de mult dispărute, de cenu mi-ar spune pur şi simplu care este implicarea familiei mele?

-Nu ştie? răspunse Ephraim, sărindu-i în ajutor.- Se poate. într-adevăr, s-ar putea să nu fie decât o coincidenţă

bizară. Cu toate acestea, m-a încurajat să mă reapropii de fami-lia mea. Matt ridică din umeri. Am ajuns la acest aspect în modspontan, pe parcursul conversaţiei noastre, şi s-ar putea să nuînsemne nimic, dar nu am încredere în ea.

-Aşadar, o vei însoţi pentru a proteja interesele familiei tale?-Exact.- Dar nu îţi place neapărat familia ta.-Aici greşeşti. Familia mea nu mă place pe mine.- Din câte ştii tu, spuse Ephraim apăsat.-Din câte ştiu eu. Matt sorbi gânditor din whisky. Cu toate

acestea, bunica mea a ţinut mereu la mine.

Bunica lui fusese cea care îi ţinuse locul mamei, după ce aceas-ta murise, la scurt timp de la naşterea lui Matthew. Bunica sa fu-sese cea care îi luase partea în timpul conflictelor din ce în ce maiaprinse cu tatăl său, pe măsură ce creştea. Şi tot bunica fusese ceacare plânsese atunci când tatăl lui stabilise ca Matt să fie numitofiţer în marină şi se descotorosise astfel de el.

- Şi eu am ţinut foarte mult la ea.Abia în ultimii ani, odată cu înţelepciunea pe care o aduc dis-

tanţa şi experienţa, îşi îndreptase atenţia înspre anii propriei co-pilării. Fusese, într-adevăr, un tânăr năbădăios, mult mai înclinatspre necazuri şi spre un comportament scandalos decât toţi cei-lalţi trei fraţi ai săi mai mari laolaltă. înţelegea acum ceea ce nuputuse pricepe atunci: frustrarea tatălui său nevoit să aibă de-aface cu un copil rebel şi de necontrolat. înţelegea dorinţa tată-lui său ca fiul lui să o apuce pe o altă cale decât aceea a delăsăriişi a excesului. Abia acum admitea acest lucru şi era recunoscătorpentru curajul tatălui său de a-şi trimite fiul în lume pentru a-şigăsi propria cale şi propria putere. Şi putea, în sfârşit, să acceptecă era nevoie de multă iubire pentru a face toate acestea.

Aflase de moartea tatălui său la scurt timp după sfârşitul răz-boiului şi cugetase asupra ironiei situaţiei şi asupra regretuluidisperat pe care aceasta i 1 adusese. Când, în cele din urmă, Mattîşi dăduse seama că nu-şi putea ierta tatăl pentru că, în realitate,bătrânul nu făcuse nimic care să trebuiască iertat, în afară de a-şiforţa mezinul sâ devină bărbatul de care amândoi puteau fi mân-dri, era prea târziu. Era o datorie pe care nu o putea plăti.

Doar, poate, acum.- înseamnă că încă nu ai vorbit cu fraţii tăi, spuse Ephraim ca

şi cum ar fi fost o nimica toată.-Ştii foarte bine că nu am vorbit. Tonul lui Matt era la fel de

firesc precum al prietenului său. Nici ei nu au vorbit cu mine.- Şi ai fost atât de uşor de găsit din momentul în care am ieşit

din serviciul Maiestăţii Sale, refuzând să-ţi foloseşti titlul şi ple-când din Anglia în Franţa şi înapoi, spuse Ephraim în zeflemea,în ultimii trei ani nici măcar nu ai avut o adresă permanentă.

- Nu am avut încotro, bătrâne. Viaţa de aeronaut şi toate aces-tea, Şi nu am dat bir cu fugiţii.

Matt recunoscuse cu multă vreme în urmă în sinea lui că nimicnu i-ar plăcea mai mult decât să reia legătura cu fraţii săi. Dar,deşi nu şovăia câtuşi de puţin să se confrunte cu inamicul pe onavă de război pe mare, în cei trei ani de la terminarea războiu-lui nu fusese în stare să-şi adune curajul de a da ochii cu familiasa. Plecarea lui de la conacul Weston nu fusese nici cordială, niciliniştită. Şi, deşi voia să meargă acasă, nu aştepta cu nerăbdareprimirea de care ar avea parte.

- Aşadar, faci asta pentru familia ta?-Nu aş spune asta.-Nu ai recunoaşte-o. Totuşi, mi se pare că un bărbat care este

dispus să facă asemenea eforturi pentru a-şi proteja familia seminte pe sine cu privire la ceva, cugetă Ephraim. Fie în legătură cusentimentele adevărate pe care le are faţă de această familie...

-Nu prea, minţi Matt.- Fie în legătură cu banii.- Nu sunt pe deplin convins că voi lua banii ei.-Ăsta..., începu Ephraim şi îşi îndreptă trabucul, privind

prin perdeaua de fum, este unul dintre cele mai prosteştilucruri pe care te-am auzit spunându-le vreodată. De ce, pentruDumnezeu?

Matt îşi reprimă o grimasă, văzând indignarea bărbatului.- Din mândrie, presupun. îmi displace ideea de a- i permite ei -

sau oricărei alte femei - să mă cumpere ca pe un sac de grăunţe.- Ei bine, mă poate cumpăra pe mine. Eu i-aş accepta banii fără

să ezit nici măcar un moment. De fapt, dacă nu eşti interesat, aş fimai mult decât dornic să-mi ofer serviciile voluntar. La preţurileacelea poate să mă cumpere şi pe mine, şi mândria mea. Te rogsă nu te jenezi să-i transmiţi numele meu. Ephraim făcu o pauză.Nu e una dintre prinţesele alea cu faţă de cal, nu-i aşa? Cele alecăror portrete nu prea reuşesc să le ascundă adevărata înfăţişare?Cunoscându-te, presupun că e atrăgătoare.

-Foarte.-Atunci o faci pentru femeie.-Nu fi absurd.Ephraim îşi studie prietenul cu curiozitate.

-Sunt o grămadă de lucruri pe care nu mi le-ai spus, nu-i aşa?-Nu mare lucru.Matt se foi pe scaun, perfect conştient de lucrurile pe care i le

ascunsese lui Ephraim. Erau prieteni de aproape un deceniu şi seîntâlniseră când serviseră pe aceeaşi navă. Fiecare îi salvase viaţaceluilalt nu o singură dată, iar Matt împărtăşea cu Ephraim maimult decât cu orice alt om de pe pământ. Totuşi, legat de subiec-tul Tatiana nu suflase niciodată o vorbă.

-Ai spus că ai întâlnit-o în Paris anul trecut, zise Ephraim peun ton meditativ. Iar când te-ai întors în Anglia erai într-o starede spirit înfiorătoare...

-Eu? Stare de spirit înfiorătoare? Matt făcu ochii mari, mi-mând surpriza. Niciodată nu sunt altfel decât jovial şi calm.

Ephraim îl ignoră.- Şi ai petrecut şase luni bune îmbătându-te constant.- N-au fost chiar şase luni, spuse Matt grăbit. Abia dacă au fost

puţin mai mult de patru. Iar starea mea avea mai mult de-a facecu faptul că nu-mi mergea cu munca şi nu puteam...

-Bine, recunosc că am greşit. Ephraim flutură dintr-o mână,înlăturând comentariul lui Matt. Deşi nu aceasta este impresiape care am avut-o atunci. La vremea aceea, lăsai să se înţeleagăcă melancolia ta, furia vădită şi beţia continuă erau pricinuitesau se datorau uneia dintre reprezentantele sexului frumos,în orice caz, niciodată nu mi-ai dezvăluit detaliile a ceea ce în modevident a fost o legătură dezastruoasă. Cum niciodată până atuncinu ai ezitat absolut deloc să mă cadoriseşti cu detaliile aventurilortale amoroase, am presupus că aceasta a fost ceva mai serioasădecât de obicei.

Matt pufăi din trabuc, apoi zâmbi larg.- Mi-a cam frânt inima.Ephraim îşi miji ochii în semn de înţelegere.-Aşa mă gândeam şi eu.- Nu a fost aşa rău...-A fost.Ephraim se aplecă în faţă.- Şi e vorba despre femeia aceasta, nu-i aşa? Această prinţesă.

Matt întâlni privirea celuilalt şi îşi cântări bine răspunsul. Urasă admită că fusese un prost fiindcă nu-şi dăduse seama că Tatia-na nu era cine susţinea ea. Şi, mai mult, fiindcă o lăsase să îi fureinima. însă acum, când ea revenise în viaţa lui cu oferta ei scanda-loasă şi mult prea tentantă, probabil venise vremea să examinezeobiectiv ceea ce se întâmplase între ei. Ridică din umeri.

-Nu ştiam că este prinţesă.-Nu ştiai? Sprâncenele lui Ephraim se uniră în semn de falsă

uimire. Ce, nu purta coroană? N-avea suită? Nu purta însemneale regalităţii? N-am întâlnit niciodată o prinţesă care să nu arateintr-adevăr ca o prinţesă.

-Şi ai întâlnit o grămadă.-Nici măcar una, spuse Ephraim zâmbind ştrengăreşte. Dar

am o imaginaţie vie.Matt râse, încântat să remarce că furia şi durerea din trecut

fuseseră înlocuite de umor. Ce straniu, cum îţi schimbă timpulşi distanţa perspectiva asupra lucrurilor! Şi mai straniu era câttimp îi luase să-şi dea seama de acest lucru. Trase din trabuc şiscoase gânditor un inel de fum, trimiţându-1 către tavan.

- Mi-a spus că era însoţitoarea unei prinţese.-Zău? O prinţesă care pretinde că e o femeie obişnuită?

Deghizată, cum ar veni? în ochii lui Ephraim licări o lumină fami-liară. Ce ciudat.

- Ştiu ce crezi şi poţi s-o laşi baltă în clipa asta. Matt îl ţintui cutrabucul. Nu am nici cea mai mică intenţie de a scoate măcar uncuvânt pe tema asta pentru fiţuica aia scandaloasă a ta.

Ephraim nu-i acordă atenţie.- „Aventurile mele cu o prinţesă în Paris". Sau, şi mai bine,

„Dezvăluirea secretelor regale". E un titlu al dracului de bun pen-tru o poveste.

-Tocmai de aceea nu ţi-am spus nimic despre ea.- Ha-ha, pufni Ephraim neîncrezător.-Ei bine, nu-i chiar aşa. Matt ridică din umeri, predându-se.

Recunosc că a fost mai serioasă decât orice altă relaţie pe caream avut-o vreodată cu o femeie. Şi, sincer, a fost al dracului dedureros în final.

- Ceea ce explică băutura.

-Amorţea durerea. Matt ridică paharul în semn de toast.Funcţionează nemaipomenit de bine.

- Dar ai trecut peste.Afirmaţia lui Ephraim era în aceeaşi măsură o întrebare şi un

comentariu.-Desigur. Nu e decât o femeie. Nu e mai importantă decât al-

tele pentru mersul lumii. O, cu siguranţă, aceasta s-ar putea să-şiconducă propria ţara într-o zi - o ţărişoară, ar trebui să adaug,foarte puţin însemnată dar nu ştiam asta la momentul respec-tiv şi nu mai are nici o importanţă acum.

-Atunci, face parte din trecut.-Unde îi şi este locul, spuse Matt ferm.- Şi nu te deranjează că a reapărut?-Câtuşi de puţin.- Şi nu te mai deranjează să vorbeşti despre ea?-Absolut deloc.Matt nu ezită nici o clipă şi aproape că dădu crezare propriilor

sale cuvinte.-Atunci de ce să nu scrii o poveste pentru mine despre aven-

tura ta cu ea?Ephraim se aplecă înainte, cu ochii strălucind de entuziasm.-„Pasiune în Paris: un rendez-vous regal".-„Pasiune în Paris"? Matt făcu o grimasă. Sună extrem de

sordid.- Nu-i aşa? Cititorii mei vor fi extrem de încântaţi. Vom scoate

un tiraj uriaş. Nimic nu-i place omului obişnuit mai mult decâtsă citească despre metehnele membrilor familiilor regale. Scanda-lurile fac ziarele să se vândă, şi nu e nimic mai bun ca asta...decât - Ephraim se îndreptă - dacă este vorba despre o crimăbună şi suculentă. Există vreo şansă...

-îmi pare rău, bătrâne, zise Matt amuzat. în plus, ştii foartebine că nu îmi place să scriu nici măcar o scrisoare, ce să mai vor-bim despre o poveste de-a ta.

- Nu trebuie decât să-mi dai detaliile. Mă voi ocupa eu de scris.Ephraim râdea pe înfundate, entuziasmat. Cu flerul meu editorialşi cu puţină înfrumuseţare creativă, va fi...

-Nu.Vocea lui Matt era fermă.

-De ce nu?- Nu pare - caută un cuvânt anume - onorabil.-Acţiunile ei au fost onorabile?Era o întrebare excelentă. Una la care Matt nu se gândise în

mod special şi la care nu avea un răspuns acum. Nu înţelesesesemnificaţia poziţiei ei până astăzi, dar această descoperire puneaplecarea ei într-o lumină complet diferită .

-Ca să fiu sincer, nu mai sunt sigur, dar nu prea contează.In joc este onoarea mea, momentan, şi nu îi voi trăda încredereapermiţându-ţi să transformi relaţia noastră în subiect de bârfă.

-Vă voi schimba numele, spuse Ephraim cu speranţă. Va fiimposibil să vă recunoască cineva pe tine sau pe ea. Poate fi com-plet anonimă.

- Nici nu se pune problema.- Păcat.Editorul se gândi un moment, căci nu părea dispus să renunţe

aşa uşor.-Totuşi, gândeşte-te o clipă că ar fi o modalitate extraordinară

de-a te răzbuna pe ea. Ţi-ai scoate şi tu puţin pârleala. La urmaurmelor, ţi-a frânt inima.

-S-a vindecat, şi am învăţat o lecţie valoroasă pe parcurs.-Oh?- Prinţesă, doamnă sau curvă - nu trebuie să avem încredere

în aşa-numitul sex frumos. Matt trase o duşcă sănătoasă din bă-utură, desfătându-se cu arsura lentă pe care i-o provoca alcoolul,în nici una din ele.

-Ţi-aş fi putut spune şi eu asta. Ephraim sorbi din whisky,cântărindu-şi prietenul. Cel puţin poţi să-mi dai detaliile.

- Ephraim.-O, nu pentru publicare. Scoase un oftat dramatic. Deşi mă

doare să las asta să-mi scape printre degete. Dar permite-misă-mi satisfac totuşi curiozitatea personală, dacă nu pot pe ceaprofesională. Cum se face că ai întâlnit o prinţesă care se dă drepto persoană obişnuită?

-Mă ocupam de vânzarea unor călătorii cu balonul într-unparc public, ca să obţin ceva bani. Ea mi-a spus că şi-a dorit din-totdeauna să zboare.

Pentru o clipă, se întorsese în ziua aceea splendidă de primă-vară şi se trezise în prezenţa unei fiinţe ademenitoare cu ochiverzi, cu o atitudine deopotrivă şovăielnică şi îndrăzneaţă.

Fusese o enigmă pentru el când se întâlniseră prima dată.O femeie evident bine-crescută, însă care nu era însoţită nicimăcar de un servitor care să o protejeze sau de o damă de com-panie. îi explicase cum de era posibil pretinzând că era vădu-vă, însoţitoarea unei membre a familiei regale, şi că simţisenevoia să evadeze din temniţa rangului ei. Chiar şi în acea primădupă-amiază fusese prea fermecat pentru a da prea mare atenţiecaracterului suspect al poveştii ei. De fapt, ea chiar era văduvăşi, într-adevăr, rupsese lanţurile statutului ei social, dar adevărulpoveştii ei se sfârşea aici.

-Excelent. „Pasiune deasupra Parisului" este un titlu multmai bun.

Ephraim trase din trabuc, lăsând fumul să urce alene către ta-van, accentuând nota zeflemitoare din vocea sa.

- Ce păcat că nu vei putea să-l foloseşti, spuse Matt apăsat.-Şi, după ce v-aţi întâlnit, îl iscodi Ephraim. Ce s-a mai

întâmplat?-Apoi...Matt făcu o pauză pentru un moment îndelungat, amintirea

întâlnirii lor năvălind asupra lui cu o forţă aproape fizică. Nu fuse-seră decât şase zile pline de pasiune, de entuziasm şi de aventuraexplorării reciproce, trup şi suflet. Şi, mai mult, tandreţea răvăşi-toare a sentimentelor pe care nu le bănuise niciodată că ar puteafi atât de intense, de copleşitoare, de depline. Fusese nesăbuit săse lase atât de deplin vrăjit de ea, să abandoneze toată gândirealogică şi raţională, să-şi depună sufletul la picioarele ei.

-Apoi? rosti Ephraim.Dar, într-adevăr, totul ţinea de trecut. Cel puţin în ceea ce

privea inima lui. Cât despre restul...Matt îi aruncă lui Ephraim o privire ştrengărească.-Apoi, bătrâne, am făcut ceea ce fac îndrăgostiţii în Paris

mereu.Ephraim îl privi ţintă,- Asta-i tot? Asta-i tot ce ai de gând să-mi spui?Matt se lăsă pe spate pe scaun, zâmbi larg şi pufăi tăcut

din trabuc.-E vorba despre nenorocitul ăla de simţ al onoarei, nu-i aşa?

spuse Ephraim. Mai întâi mândrie, acum onoare. Sunt al draculuide recunoscător că nu sunt împovărat cu ceva atât de vătămător.

-Haide, Ephraim, spuse Matt cu blândeţe. Te-am văzut şi petine purtându-te într-un fel care ar putea fi foarte bine descrisdrept onorabil.

-Ţine-o pentru tine, mormăi bărbatul.Matt râse.Ephraim tăcu, şi cei doi prieteni împărtăşiră o linişte plăcută,

întreruptă doar de sunetele discrete ale paharelor din care sor-beau sau ale trabucurilor pe care le fumau. Era târziu, şi cei câţi-va angajaţi ai lui Ephraim plecaseră de mult. Tiparniţa pe aburidin încăperea principală era tăcută, dar, pe măsură ce săptă-mâna avea să înainteze, urma să funcţioneze până seara târziu,tipărind exemplare după exemplare, pentru ediţia săptămânalăde duminică,

-Aşadar, dacă n-o faci pentru familia ta sau pentru bani...-Nu m-am decis încă.- Foarte bine. Lăsând la o parte chestiunea plăţii, de ce o faci?

Ephraim îşi miji ochii. Presupun că accepţi oferta ei, nu i aşa?Matt încuviinţă.-Atunci de ce...?-Am motivele mele. Curiozitatea, presupun, este pe primul

loc. Vreau să ştiu ce ascunde şi care este motivaţia reală pentrucare a reapărut în viaţa mea.

- Aha, încă îţi pasă de ea.-Deloc.-Dovedeşte-o! Vocea lui Ephraim sună provocator. Trase un

sertar, aruncând o cărţulie legată în piele pe birou. Ţine un jurnalpentru timpul petrecut cu ea, călătoriile şi aventurile tale.

-Nu scriu.-Poţi să scrii scrisori, trimite-mi-le mie. Şi, când termini, le

voi publica. Şi, adaugă Ephraim, te voi plăti bine.Matt scutură din cap.-Nu văd nici o diferenţă între acest lucru şi publicarea unei

poveşti despre ceea ce s-a petrecut între noi înainte.- Diferenţa este, prietene, că de data aceasta - Ephraim rotunji

cuvintele în mod deliberat - nu se pune problema de afecţiune.Este un aranjament de afaceri între voi doi. Un fel de contract.Nimic mai mult. Dacă nu accepţi să fii plătit de ea, nu ar trebui săprimeşti totuşi ceva valoros de pe urma acestui aranjament?

- O, intenţionez să obţin. Satisfacţie, dacă nu altceva. Cu toateacestea, m-ai convins să accept banii ei, pentru moment. Dincolode mândrie, cu siguranţă am nevoie de ei, şi vor pune, într-adevăr,aranjamentul nostru într-o perspectivă financiară solidă. In plus,pot oricum să refuz mai târziu.

De ce să nu fie de acord şi cu solicitarea lui Ephraim? La urmaurmelor, nu îi datora vechiului său prieten mai multă loialitate -şi fidelitate - decât îi datorase vreodată Tatianei? Şi nu îl răsplăti-se Ephraim cu generozitate de-a lungul anilor, în vreme ce Tatia-na îl părăsise fără să stea pe gânduri?

-Pot să fac un târg cu tine. Voi ţine jurnalul, dar nu garantezpentru cum va fi utilizat în cele din urmă. De acord?

-Nu pot să cer nimic mai mult, replică Ephraim cu un zâm-bet larg pe chip. Doar dacă nu cumva vrei să îmi împărtăşeştimai mult din motivele pentru care accepţi să intri în această far-să regală.

-Presupun că se poate spune că întregul incident a rămasneterminat şi nerezolvat. Matt trase din trabuc, cântărindu-şicuvintele. Despărţirea noastră nu a fost întocmai reciprocă. M-amtrezit într-o dimineaţă şi dispăruse, nelăsând în urmă nimic alt-ceva decât un bilet în care pomenea despre responsabilitate şipromitea să ne elibereze pe amândoi de orice implicaţii legale.

- Implicaţii legale? întrebă Ephraim nedumerit.-Vezi tu, prietene, în Franţa, o căsătorie legală nu este nea-

părat consfinţită de biserică. Poate fi un simplu aranjament civil,efectuat de un demnitar local. Matt studie capătul strălucitor altrabucului. O mită modică în mâinile potrivite te poate ajuta săeviţi nevoia de a face lucrurile publice sau de a aştepta desfăşura-rea ceremoniei.

- Şi ştii toate acestea pentru că..., rosti Ephraim încet.- Când Tatiana m-a rugat astăzi să joc rolul soţului ei, nu a

făcut-o pur şi simplu de dragul chipului meu arătos, al manierelormele alese şi al farmecului irezistibil, zise Matt şi râse ştrengă-

reşte. Deşi, evident, sunt înzestrat din plin cu toate acestea şi cumulte altele,

- Şi mai eşti şi modest.Murmurul lui Ephraim trădă revelaţia care i se reflecta din-

tr-odată în privire.- Intr-adevăr. Nu, m-a rugat să mă dau drept soţul ei pentru că

am experienţă în acest rol.Matt savură expresia de pe chipul lui Ephraim.-Văd că tocmai ai priceput cât de nesăbuit am fost. Promisiu-

nea ei de a mă elibera de implicaţiile legale se referea la procurareaunei anulări în propria ei ţară. Fără îndoială, un lucru uşor de re-alizat pentru o prinţesă care rătăcise calea.

-Atunci, vrei să spui...Vocea lui Ephraim părea crispată, ca şi cum n-ar & putut să

creadă sau să-şi accepte propriile cuvinte.- Spun exact ce gândeşti că spun. A durat mai puţin de o zi

întreagă, dar, pentru acele câteva ore, am fost, într-adevăr, soţulei, zise Matt şi râse cu amărăciune.

Capitolul 4

Tatiana îşi îndreptă umerii, ridicându-şi bărbia în maniera re-gală pe care fusese învăţată să o adopte încă de la naştere. O mani-eră care o făcuse, cu timpul, să ignore palpitaţiile pe care le simţeaundeva între inimă şi stomac. Trase aer în piept, controlându şirespiraţia, şi păşi hotărâtă către salonul în care aştepta Matt.

Reşedinţa în care aranjase să locuiască era suficient de marepentru a-i adăposti pe însoţitorii ei de călătorie şi întregul perso-nal, însă nu era una grandioasă, fiind situată într-un cartier atâtbine văzut, cât şi discret. Majoritatea caselor din preajma scua-rului erau locuite doar de câţiva servitori, ai căror stăpâni se re-trăgeau la moşiile de la ţară pe durata lunilor de vară. Aşa stândlucrurile, rămâneau puţini oameni care să îşi dea cu părerea des-pre cine anume stătea în casa lui Lord Westerfield, un vechi prie-

ten al poporului avalonian, loial familiei sale. Servitorii puteau săvorbească, desigur, dar oare când n-o făceau?

Afişă un zâmbet plăcut, primitor, însă nu extrem de nerăbdă-tor. Nu se cădea să îi îngăduie lui Matthew să ştie cât de impor-tant era ca el să fie de acord cu propunerea ei - sau, de fapt, cât deimportant era el pentru ea. Avea convingerea fermă că era genulde bărbat care nu preţuia lucrurile pe care le obţinea prea uşor.Tatiana împinse uşile şi păşi în salon.

Matthew se sprijinea relaxat de poliţa şemineului din cealaltăparte a încăperii. Veşmintele lui ponosite nu se ridicau la înălţi-mea elegantului salon, dar atitudinea sa părea atât de potrivită,că ai fi zis că era îmbrăcat după ultimele rigori ale modei. Ciudat,până acum nu observase în purtarea sa semnele educaţiei alese.Se simţea la fel de în largul său aici ca în grajdul lui. Sau în nacelabalonului, sau, îşi închipuia ea, la prora unei nave.

- Lord Matthew.-Alteţă.Se îndreptă, iar vocea lui capătă nota corectă de deferenţă, deşi

în ochii lui licărea o scânteie distinctă. Sarcasm, cel mai probabil.- Ce încântare să te revăd.-încântarea este de partea mea, Alteţă.Făcu o plecăciune perfectă, şi ea constată din nou că, deşi

Matthew nu îşi făcuse simţită prezenţa în societate de mulţi ani,era evident un membru al acesteia.

-Nu te aşteptam la o oră atât de matinală. De-abia e mijloculdimineţii.

- O, dar Alteţă..Acum sarcasmul din tonul şi din ochii lui era evident. Nu doar

în maniera subtilă în care îi sublinia poziţia, ci şi în frecvenţa cucare utiliza apelativul adecvat. „Alteţă" avea o notă distinctă de...

-... Toate momentele pe care le petrecem departe unul de celă-lalt par la fel de lungi ca o viaţă de om.

-Ce drăguţ să spui aşa ceva. Nu era pe deplin sigură ce pre-supunea jocul ăsta politicos de cuvinte, dar cu siguranţă puteasă iniţieze şi ea unul. închise uşile ferm în spatele ei. Şi, în acelemomente, care au durat cât o viaţă de om, ţi-a fost dor de mine?

Un colţ al gurii lui zvâcni, ca şi când ar fi încercat să nu râdă.

-De-abia dacă am observat că lipseai.Ea zâmbi alene.-Exact acelaşi lucru l-ai spus şi ieri, milord. Cu siguranţă ai

putea găsi ceva mai original.- într-adevăr, aş putea, zise el şi se prefăcu a sta pe gânduri.

Dar oare ce anume, mă întreb.-Ei bine, ai putea spune cât ţi-a fost dor de mine aşa cum... -

se gândi ea pentru o clipă - îi e dor florii în arşiţa zilei de rouădimineţii.

- Mă îndoiesc. N-aş spune niciodată ceva atât de absurd. Maidegrabă „aşa cum îi e dor vulpii de ogari". Ei bine, aşa ceva aş pu-tea spune.

-Totuşi, nu transmite întocmai sentimentul potrivit. Ea îşimiji ochii gânditoare. Aş spune că „aşa cum lunii îi e dor de Lucea-făr" ar fi mult mai bine.

- Mult prea sentimental. Totuşi, dacă sentimentele sunt celecare primează, „aşa cum căprioarei îi e dor de vânător" transmitesimţământul potrivit.

-Câtuşi de puţin. Vocea ei era aspră, dar zâmbetul rămaseneclintit. „Aşa cum nopţii îi e dor de soare" e mult mai adecvat.

- Dar nu la fel de bun precum „aşa cum îi lipsesc calului muşte-le care zboară în preajma cozii lui", spuse el satisfăcut.

- Ei bine, e ceva original pentru toată lumea, mai puţin pentrucal. Te pricepi la cuvinte, milord. Totuşi, nu se cădea să-l lase să secreadă câştigător. îi aruncă un zâmbet triumfător. Şi, indiferentde ce alegi să spui, e suficient să ştiu că ţi-a fost, într-adevăr, dorde mine.

El făcu ochii mari, uşor surprins - şi, poate, în semn de apreci-ere -, apoi zâmbi larg.

-Cu siguranţă, dar doar precum calul...-O, lasă bietul cal în pace. Ea traversă camera, se aşeză într-un

fotoliu în stil francez şi îl îndemnă cu un gest să ia Ioc pe canapea-ua din apropiere.

-Ai venit să-mi dai răspunsul sau nu ai nici un alt scop pentruvizita din această dimineaţă decât să fii enervant?

-A fi enervant, Alteţă, este pur şi simplu o plăcere neaşteptată.

îi ignoră invitaţia şi, în schimb, se plimbă nonşalant prin încă-pere, obligând-o să întoarcă uşor capul pentru a-i urmări mişcări-le la fel de iritante precum cuvintele lui.

-Cu toate acestea, am acordat propunerii tale consideraţia pecare o merită. De fapt, nu m-am gândit aproape la nimic altcevade când am vorbit. Este cât se poate de bizar.

-Aşa îmi imaginam şi eu, încuviinţă ea ferm. Cred că descope-rirea adevăratei poveşti a călătoriilor prinţesei Sophia va fi cât sepoate de interesantă şi totodată oarecum aventuroasă.

-Aventuroasă? Poate. El îi aruncă o privire pătrunzătoare.Totuşi, nu asta este partea care mi se pare interesantă.

- Chiar? De ce nu, pentru Dumnezeu?- în primul rând, nu sunt sigur că pot da crezare absurdităţii

■isteia cu scrierea istoriei familiei.Ea făcu ochii mari şi minţi rostind printre dinţi.-Ai pomenit despre asta şi ieri, dar te asigur că este o treabă

< ât se poate de adevărată.El o studie cu atenţie, iar ea îi susţinu privirea cu un calm im-

perturbabil. La urma urmelor, cuvintele ei conţineau un dram deadevăr. Avea, într-adevăr, nevoie să ştie cu precizie unde fuseseSophia şi ce făcuse. Fuga Sophiei din Avalonia coincidea cu dis-pariţia Cerurilor. Şi, deşi era posibil ca între acestea să nu existenici o legătură, era mai mult decât probabil ca prinţesa să fi luatbijuteriile. Pentru siguranţa acestora sau a ei.

-Nu ştii să minţi.-Prostii! Mint extraordinar de bine, dar numai pentru cele

mai întemeiate motive, replică ea şi zâmbi cu o dulcegărie exage-rată. Deşi, recunosc, înainte să te întâlnesc, aveam foarte puţinăexperienţă într-ale minţitului şi nu trebuia să o fac.

- E o bucurie să ştiu că scot ce e mai bun din tine.- Mă gândeam că vei aprecia asta, spuse ea voioasă.- într-adevăr, apreciez. El făcu o pauză, privind ţintă gânditor.

Oricare ar fi adevăratul scop al prezenţei tale aici, trebuie să măr-i urisesc că sunt extrem de curios.

-Cu privire la ce mai exact? Se forţă să râdă nonşalant. Ţi-am•;pus deja, milord, nu vreau nimic altceva decât să scriu...

-Nu cu privire la acest lucru, replică el şi flutură din mână,i nlăturându-i comentariul.

- Sunt dispus să accept ce susţii pentru moment. Ceea ce mi-a;târnit curiozitatea este motivul pentru care simţi că este necesarsă te dai drept soţia mea.

-Ţi-am explicat şi asta. Oamenii sunt deseori extrem de in-ii rnidaţi de membrii familiilor regale şi nu sunt câtuşi de puţinînclinaţi să fie sinceri. Ea oftă. Dumnezeule, milord, nu ai fostatent la nimic din ce am spus până acum?

El miji ochii iritat, iar ea îşi înăbuşi un zâmbet de satisfacţie.Fără să se străduiască prea mult, putea fi la fel de enervantă ca el.Şi îi plăcea la fel de mult.

-Aş crede - spuse el cântărindu-şi cuvintele - că, dat fiind ces-a întâmplat între noi, eu sunt ultima persoană de pe faţa pă-mântului pe care ai dori să o implici într-o astfel de mascaradăprecum cea pe care o propui. Privirea lui o ţintui pe a ei, iar easimţi iarăşi un freamăt în pântec. Mai mult, aş crede că ai şovăichiar şi să-mi ieşi în cale, ca să nu mai spun să mă rogi să facpe soţul...

-Aşa s-ar putea crede.-Aşa cum nu ai şovăit câtuşi de puţin să mă absolvi de poziţia

respectivă. Şi ai făcut-o fără ca măcar să te deranjezi să mă infor-mezi care-ţi sunt intenţiile, până în clipa în care nu am mai pututscoate nici un cuvânt în semn de protest. Vocea lui era degajată,însă privirea i se aspri. Presupun că procurarea anulării nu a pusmari probleme, nu?

- Nu, absolut nici o problemă. Ea se adună şi trase adânc aer înpiept pentru a-şi reveni. De fapt, eu...

-Nu e nevoie să-mi mai dai alte explicaţii; nu prea am nevoiede o relatare detaliată.

Continuă să se plimbe de colo-colo, aşezându-se undeva înspatele ei. Ea refuză să-i dea satisfacţia de a se răsuci pe fotoliu,mai ales având în vedere că el nu-i îngăduia să-şi termine explica-ţia. In plus, putea foarte bine să-l asculte fără să-l privească.

-Când ţi-am descoperit adevărata identitate, mi-am dat sea-ma cât de simplu ar fi pentru o membră a unei familii regale să se

elibereze de o căsătorie impulsivă şi, evident, nedorită cu cine-va cu poziţia mea. Natura civilă a uniunii noastre, neconsfinţităde nici o biserică, într-o ţară în care nici unul dintre noi nu eracetăţean, plus faptul că am recurs la o mită modestă pentru aevita cerinţele obişnuite, toate acestea au însemnat că legalitateamariajului nostru era, fără îndoială, suspectă din capul locului.

-Chiar? Nu m-am gândit niciodată la asta.In vocea din spatele ei se ghici un om resemnat.-Nu mai contează prea mult acum. S-a terminat, am înche-

iat povestea. Deodată, el păşi direct în faţa fotoliului ei, privindţintă în jos spre ea. Singurul lucru care contează acum este nouauniune pe care o vom forma. Matthew îşi aşeză mâinile pe braţele

fotoliului, prinzând-o ca într-o capcană, şi se aplecă spre ea. Dra-p,.r mea Lady Matthew.

Ea ridică privirea către el, rezistând atât impulsului de a se11 age înapoi, cât şi dorinţei de a se pleca înainte. Era extrem deiproape. Atât de aproape, încât putea privi ţintă în adâncurileLiră fund ale ochilor lui albaştri. Ochi în care îşi pierduse cândvaIIfletul şi nu l mai găsise niciodată.

-- Atunci o vei face?El încuviinţă încet.- In anumite condiţii.-Condiţii? Ce condiţii? Sunt dispusă să te plătesc bine. Având

m vedere acest lucru, cred că eu sunt singura în măsură să punăorice alte condiţii.- Posibil, dar nu mă interesează atât de mult banii tăi.- E absurd. De ce Dumnezeu nu?Nu că i-ar fi păsat prea tare de asta în clipa de faţă. Era dificil să

se concentreze la orice altceva în afară de pieptul lui care cobora■ i urca ademenitor la fiecare respiraţie şi la apropierea trupuluilui de al ei.

-Nu mă interesează.- Prostii! Ai nevoie... Vocea ei ezită văzându-i privirea. O bănu-

ială şi... mai mult. Inima îi duduia în piept. în momentul în carei uvintele i se formară pe buze, ştiu că întrebarea era o greşeală,i.mo invitaţie. Dar nu-i păsa. Dar ce te interesează?

Privirea lui coborî dinspre ochii ei înspre gură şi înapoi. Fărăsa se gândească, ea se mişcă uşor până când buzele lor erau la o

şoaptă distanţă.- O serie de lucruri, draga mea, spuse el încet, respiraţia lui

contopindu-se cu a ei. Dar vor trebui să aştepte. Brusc, se retrasesi se îndreptă, dominând-o cu silueta lui. în acest punct, cel maimult mă interesează dacă îmi vei accepta sau nu condiţiile.- înţeleg. Ea îşi drese vocea, ignorând expresia arogantă de pe

chipul lui. Nesuferitul ştia prea bine că ea îşi dorea ca el s-o sărutesi probabil îşi dădea seama că ea voia şi să-i permită acest lucru.

Atunci care sunt condiţiile tale?-în primul rând, dacă e să te dai drept soţia mea... Păşi în-

tr-o parte şi începu să umble din nou de colo-colo prin salon, exa-minând un obiect de artă ici, o pictură colo, cu o atitudine la felde nonşalantă precum cuvintele sale. ... Va trebui să joci rolul în-tr-o manieră realistă. Dacă vrei să îi prostim pe ceilalţi, va trebuisă fim convingători.

- Ar fi ridicol să facem altfel. îl privi cu prudenţă, încrucişân-du-şi mâinile în poală. Şi cum, mă rog frumos, propui să facemacest lucru?

-Pentru început, aceasta - făcu un gest către încăperea opu-lentă - nu se potriveşte deloc.

- De ce nu? întrebă ea şi se încruntă. E o casă minunată şi foar-te bine plasată.

-Totuşi, nu este casa pe care Matthew Weston - iartă-mă,Lord Matthew - ar ocupa-o. Nu cu actuala sa stare financiară. Luăun măr dintr-un bol de pe o masă din apropiere şi se jucă alenecu el. Trăiesc în principal dintr-o mică pensie de la marină, careîn mare parte se duce pe lucrurile necesare pentru munca mea, şidin economiile mele tot mai reduse.

-Da?Ii auzi cuvintele, însă privirea îi rămase captivată de mişcarea

fascinantă a mărului. Mâinile lui, puternice şi sigure, eliberând şiprinzând fructul stacojiu.

-Ţi-am spus că încerc să rafinez un sistem de încălzire pecare l-am conceput pentru a mări controlul asupra zborului şi întimpul ascensiunii?

-Nu.Degetele lui puternice şi bronzate prinseră mărul, cuprinzând

carnea vie a acestuia într-o mângâiere înflăcărată.

-Nu prea îmi permit să finanţez acest proiect, şi nici o reşe-dinţă potrivită, astfel că momentan locuiesc în căsuţa de lângăgrajdurile pe care le-ai vizitat ieri.

Fără efort, ea îşi aminti de senzaţia pe care i-o provocau dege-tele acelea când îi atingeau pielea.

-De fapt, nu sunt decât patru pereţi şi un acoperiş. Dara fost indus în închirierea grajdurilor şi este de-ajuns pentru ne- voile mele.

Cum mângâierile lui îi acoperiseră trupul, răvăşindu-i sufletul.- Cu toate acestea, în clipa de faţă, aceasta este reşedinţa mea.

în care locuiesc şi unde mă aştept...Cât de arzătoare fusese pasiunea dintre ei.-... Să locuiască şi soţia mea.Prinse mărul şi-l ţinu nemişcat.„Să locuiască şi soţia mea?" Cuvintele o treziră la realitate.

Matthew zâmbea larg, aşteptând.- Te aştepţi să locuiesc într-o... o... căsuţă? reuşi ea să îngaime.El ridică din umeri.- Ca să spunem adevărul, nu e cu mult mai bună ca o colibă.-O colibă? Se ridică iute. Nu asta era ce avea ea în minte.

Te aştepţi să locuiesc într-o colibă?- Camerele pe care le-am împărţit în Paris nu erau tocmai

grandioase. Erau destul de meschine, dacă mi-aduc aminte bine.- Un alt motiv? întrebă ea şi îşi încrucişă braţele la piept.-Am un singur cal şi se potriveşte mai bine să tragă...- O trăsură? spuse ea încrezătoare.-E... o căruţă. El scutură din cap cu regret, gest pe care ea nu

prea îl crezu. De fapt, e mai curând o cotigă.- Care se potriveşte cu coliba, fără îndoială. Avea să accepte

condiţiile lui de trai; atâta timp cât era cu el, nu conta că stăteauintr-un castel sau într-o căsuţă. Dar nu avea absolut deloc inten-tia de a călători într-o cotigă sau într-o căruţă. Totuşi, nu era ne-cesar ca el să ştie asta. Prea bine.

- Şi nu vom avea servitori, o avertiză el.- Bineînţeles că nu, având în vedere venitul tău modest, spuse

ea vioaie. Asta e tot atunci? Astea sunt condiţiile tale?- Nu toate, spuse el şi studie mărul din mână cu un aer degajat.

-Chiar? Ce a mai rămas? Ea număra condiţiile pe degete. Pânăacum ai eliminat servitorii şi orice posibilitate de trăi civilizat pedurata călătoriilor noastre sau când ne vom afla aproape de Lon-dra. Mi se pare că prin cerinţele tale vrei să te asiguri că mă voipurta într-adevăr ca soţia ta, în cel mai deplin şi totodată şi celmai simplu sens al cuvântului.

El îşi ridică privirea către ea, şi în ochii lui licări un triumfşt rengăresc.

-Nu în întregime.Ea se încruntă.-Nu înţeleg...Deodată înţelese - şi prea bine. Omul era o fiară enervantă,

dar cel puţin încă o dorea, ceea ce era un început. Şi tocmai îi dă-duse o mână de ajutor.

-Nu vrei să spui... Ea făcu ochii mari, uimită şi neîncrezătoa-re. Nu poţi să crezi.., îşi împreună mâinile şi o luă spre dreapta.Cu siguranţă nu te aştepţi ca eu... Se răsuci şi făcu un pas cătrestânga. Ca tu... ca noi... Se opri şi se întoarse către el. Ca tu să crezică eu voi... O, Matthew, cum ai putea?

Scoase un suspin adânc, îşi îngropâ faţa în mâini şi se pusepe plâns, aşa cum ar fi făcut orice femeie virtuoasă căreia i s-ar fiprezentat un astfel de edict.

-Dumnezeule! Alteţă. Tatiana. Vocea lui trăda îngrijorarea, şiea îl auzi apropiindu-se. Nu am vrut să spun...

- Ştiu ce ai vrut să spui, suspină ea.-Nu mi-am dat seama că vei... adică n-am vrut...- Cu siguranţă ai vrut. îşi Iasă mâinile să cadă, privindu-1 cu ochi

arzători. Asta este exact ceea ce ai vrut. Exact răspunsul pe care îl sperai. Se apropie de el. Eşti fericit acum? A fost reacţia mea suficient de dramatică pentru tine? Am fost pe atât de înspăimântată, de ofensată şi derănită pe cât ai dorit?

-Eu niciodată...-Şi ţi-a oferit satisfacţie, Matthew? Ea se apropie la câţiva

centimetri de el, punându-şi mâinile în şolduri. Sau a existat unmoment de regret cu privire la comportamentul tău sălbatic?

-Există unul acum.O privi cu ochi arzători, dar rămase pe poziţie.-Ha, mă îndoiesc. Nu ai urmărit prin treaba asta şi prin toate

condiţiile tale decât să mă şochezi şi, mai mult, să mă pui la res-pect. Evident, drept răzbunare pentru răul pe care ţi l-am făcut.

-Nu a fost aşa, spuse el indignat.- Ei, haide! Nu eşti un mincinos la fel de bun ca mine, nici pe

departe. îi aruncă o privire zeflemitoare. Aceste stipulări ale tale,în special ultima. Scutură din cap. Chiar ai crezut vreo clipă că o săcad pe spate la ideea de a împărţi patul cu tine? Nu sunt o fecioarăsfioasă. Am fost căsătorită.

-De două ori, la ultima numărătoare. Ochii lui se îngustarăpericulos. Sau am scăpat vreo căsătorie ori două?

-încă nu, replică ea. Dar este timp.- Excelent! Atunci, nu mai ai nevoie de mine,- Totuşi, în acest moment, încă am nevoie de tine.- Chiar?Cuvintele lui trădau o ardoare stranie.- Da, spuse ea aspru. Şi dacă crezi că aceste condiţii prosteşti

ile tale mă vor descumpăni, nu...- Te cunosc, zise el apăsat.Ea îl privi ţintă un moment îndelungat. Se înşela. Şi era des-

curajant să-şi dea seama că el nu înţelegea acest lucru. în cele câ-teva zile scurte petrecute împreună, o cunoscuse mult mai binedecât oricine altcineva. Ii ştia adevărul din inimă şi din suflet, pecare nu-1 mai dezvăluise nimănui în afară de el. Nu cunoştea, pursi simplu, detaliile vieţii ei, care erau deopotrivă semnificative şilipsite de importanţă.

Trase adânc aer în piept şi se îndepărtă, forţându-se să impri-me o notă de nonşalanţă vocii şi atitudinii.

-Acum, cu privire la condiţiile tale...-Da?- îţi înţeleg foarte bine poziţia şi trebuie să te complimentez

pentru gândirea limpede. Dacă vrem să fim convingători, este ne-cesar să ne jucăm rolurile cât mai bine posibil. Prin urmare, îţiaccept condiţiile, zise ea şi ridică relaxat dintr-un umăr.

-Toate? întrebă şi ridică dintr-o sprânceană.- De ce nu? Dacă îmi aduc aminte corect, faptul că am împăr-

tit aşternutul nu a fost o povară insuportabilă. Ba chiar ne amdistrat de minune. De fapt, a fost cea mai interesantă... ei bine,

aventură a vieţii mele. în plus, fie că eşti dispus să o recunoşti,fie că nu, eşti un bărbat mult prea onorabil pentru a insista să facceva împotriva voinţei mele.

- Eşti convinsă de asta?Licărul acela ştrengăresc revenise în ochii lui, şi reîncepu să

arunce mărul pe care încă îl ţinea în mână.-Da.-Nu fi.-Excelent. Tatiana întinse mâna şi prinse mărul în aer. Surpri-

za şi incertitudinea reprezintă miezul aventurii. Acum sunt încre-zătoare că mascarada noastră va fi cu adevărat o aventură.

Privirea ei o întâlni pe a lui, apoi Tatiana muşcă din măr. Văzulupta care se dădea în ochii lui şi, mai bine, momentul în care pier-du, când privirea lui coborî înspre gura ei. Muşcă fără grabă şiînghiţi, lingându-şi sucul de măr de pe buze.

-Ar trebui să fie o aventură plină de mari satisfacţii, zise elzâmbind, în vreme ce privirea lui o întâlni pe-a ei.

Privirea lui era hotărâtă. Provocatoare.O prinse de mână şi duse mărul înspre gura lui, muşcând la

fel ca ea, fără a-şi desprinde ochii dintr-ai ei. Pentru întâia oară,Tatiana se întreba dacă era pregătită să înfrunte o astfel de provo-care cu un bărbat ca el. Femeia care fusese în cea mai mare parte avieţii ei nu era pregătită. Femeia care era acum trebuia să fie pusăla încercare.

El mestecă şi înghiţi, continuând să-i ţină mâna într-a lui.Degetele ei se desfăcură, iar mărul căzu pe podea, ignorat deamândoi. Preţ de un moment nesfârşit, rămaseră neclintiţi, caşi cum timpul însuşi s-ar fi oprit. Atmosfera deveni electrizantă.Căldura mâinii lui trecu într-a ei. Aerul dintre ei sfârâia.

- Când doreşti să începem?Vocea lui era forţată, ca şi când abia putea vorbi.- Cât mai curând posibil.Ea se chinuia să respire.-Atunci, mâine?El nu schiţă nici un gest pentru a-i da drumul.- Devreme, aş spune.Ea nu se strădui să se desprindă de el.

- Foarte bine atunci.El trase aer în piept şi îi eliberă mâna.Ea îşi înăbuşi senzaţia stranie de pierdere, păşind într-o parte

şi încuviinţând, luptându-se să ignore dorinţa care ameninţa săo copleşească.

- Să vin la tine atunci? Aici?Reuşise să se adune rapid, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic

între ei.- Nu, spuse ea iute, cu o atitudine directă la fel de senină ca

a lui.Pe chipul lui se putea citi încordarea.- Bineînţeles că nu, Alteţă. Doar nu o să doreşti să fii văzută

cu cineva cu o poziţie modestă ca mine în societate.- Prostii, milord.De unde avea astfel de idei? Scoase un oftat de exasperare.

-Nu vreau să fiu văzută cu nimeni. Doar câţiva dintre consili-erii mei de încredere îmi cunosc planul, şi aş vrea ca acest lucru săi amână neschimbat. Nu este o aventură tocmai cuviincioasă.

-Nu, presupun că nu. El ridică din umeri, ca şi când nu ar fiavut nici o importanţă. Te voi aştepta atunci la căsuţă.

înclină din cap şi se întoarse să plece. Fără să gândească,privi ţintă spre el.

- Milord. Matthew.-Da?El se întoarse.- Eu doar... Nu avea nici o idee ce voia să spună. Dar nu-1 putea

l.isa să plece. Nu acum. Nu încă. Nu cu această tensiune între ei.Se apropie de el. Eu...

-Da?-Apreciez cu adevărat ce faci pentru mine.- Chiar?-Foarte mult. în special având în vedere ceea ce simţi pentru

mine.- Şi ce anume simt pentru tine?Expresia lui era de nedescifrat.- Se vede limpede că încă eşti furios pe mine.

Se vede?- Da. Este, de asemenea, clar că nu crezi pe deplin ce încerc

să fac.

-Nu am ascuns lucrul acesta. O studie curios. Nu-i despărţeadecât un pas. Altceva? Alte observaţii pe care doreşti să mi le îm-părtăşeşti? Cu privire la sentimentele mele?

- Nu, nu vreau... Se opri cântărindu-1. Da. De fapt, mai e ceva.Işi îndreptă umerii, înfruntându-i privirea. Venise momentul

lanseze propria ei provocare. Sunt convinsă că ai vrea sămă săruţi.

- Da? replică el şi râse. Ce te face să crezi asta?Totul. Ea făcu un gest larg, arătând înspre el. Atitudinea ta.

Aşa numitele tale condiţii. Cuvintele pe care nu le spui, Ia felde mult precum cele pe care le spui. îi aruncă un zâmbet arogant.Privirea ta.

- Privirea mea, aşa zici? Ce interesant! Dar poate că ai dreptate,îndrăznesc să spun că n-am mai sărutat o prinţesă până acum.

Ea dădu să protesteze, dar el ridică o mână pentru a o reducela tăcere.

- Sau nu ştiam că era prinţesă, în orice caz. îmi aduc bine amin-te că am sărutat-o cândva pe însoţitoarea unei prinţese.

Ea îşi ridică ochii înspre tavan.- Eşti enervant, milord.- Flatant din partea ta să spui asta din nou. Dar aş prefera să

discutăm despre observaţia ta de mai devreme. Cu o mişcare rapi-dă, se apropie de ea şi o trase în braţe, privind-o în ochi. Aceastaeste privirea despre care vorbeai?

~Da. Ea se uită ţintă în sus, către el. Exact aceasta.-înţeleg. El se încruntă gânditor. Crezi că ar trebui să o ating,

aşa cum nu mai ştia de vreme îndelungată decât în visele ei?El murmură deasupra pielii ei. N-o să mă îndrăgostesc de tinedin nou.

-Nici nu mă aştept la asta.Cuvintele ei erau doar un suspin.- Şi dacă tu o să te îndrăgosteşti de mine - gura lui alunecă pe

gâtul ei -, voi fi nevoit să-ţi frâng inima.-Nu mă aştept la mai puţin. Mâinile ei se încleştară de umerii

lui, şi fu traversată de un fior de plăcere când îi simţi buzele labaza gâtului.

- într-adevăr, e rândul tău.-Atâta timp cât ne înţelegem unul pe celălalt, Alteţă.- O, da, ne înţelegem, milord, ne înţelegem, într-adevăr.

Buzele lui le întâlniră pe ale ei din nou, şi, pentru un momentîndelungat, uită de tot ce exista pe lume, mai puţin de bucuriade a fi, în sfârşit, din nou în braţele lui. în cele din urmă, o elibe-ră încet, ezitând, iar ea se rugă ca ezitarea să nu fie datorată înîntregime dorinţei.

Se îndepărtă, străduindu-se să se adune cât de cât.- Pe mâine atunci. Trebuie să plec.Se opri, ca şi când ar fi vrut să adauge ceva.-Da?El scutură din cap, apoi întoarse capul şi porni către uşă.

O deschise şi privi înapoi.-Te avertizez, această aventură a ta nu are pentru mine mai

multă însemnătate decât orice alt aranjament de afaceri. Şi, avândm vedere acest lucru, nu voi pune deloc suflet în treaba asta.

Ea făcu ochii mari, cu o inocenţă neprefăcută.- Te asigur că nu intenţionez să permit ca sentimentele mele

pentru tine să se schimbe câtuşi de puţin.-Excelent.Din nou, expresia lui era de nepătruns.-Vom fi o pereche foarte interesantă. Lord şi Lady Matthew.

Un gentilom a cărui primă calitate este abilitatea de a fi enervantyi o prinţesă cu tendinţa de a minţi...

- Prefer sintagma „afirmaţii eronate", spuse ea ferm.El râse, întorcându-se să plece.- Matthew?El se opri.- O să-ţi fie dor de mine?El zâmbi larg.-Doar aşa cum calului...- Zi bună, milord, spuse ea ferm, abţinându-se la rândul ei să

iui râdă.El plecă, iar ea privi ţintă, fără să se poată concentra, către uşi-

le care se închiseră în urma lui.Nu avea să fie uşor să regăsească drumul către inima acestui

bărbat încăpăţânat. S-ar putea ca găsirea Cerurilor să fie cea maiuşoară dintre misiunile ei.

Dar nu cea mai importantă.

Capitolul 5Matt deschise uşile căsuţei şi privi ţintă de-a lungul drumului,

aşa cum făcuse de zece ori sau mai mult în ceasul care se scursesede la revărsarea zorilor. Unde era nesuferita aia de femeie? Ar fitrebuit să ajungă până atunci. Ea era cea dornică să dea drumulacestei farse. Era aventura ei, nu a lui.

Poate se răzgândise. îşi venise în simţiri şi-şi dăduse seamacât de absurdă era această a şa-zisă aventură. Această misiu-ne a ei de a lua urmele şi de a cerceta călătoriile unei prinţesefugare, de acum o jumătate de secol. Pufni zeflemitor. Ar fi pututveni cu o poveste mai bună fără să depună mari eforturi. Cu toateacestea, servea scopului ei, oricare arfifost acesta. Era în mod văditmai important pentru ea decât istoria stupidă a familiei ei. Dar ceputea fi atât de însemnat încât să recurgă la ajutorului iui?

Doar dacă nu cumva îl alesese numai pentru implicarea bu-nicii sale.

Se întoarse de la uşă şi îşi trecu degetele prin păr. întrebarealegată de motivul reapariţiei Tatianei în viaţa lui îl bântuise înorele nesfârşite ale nopţii trecute, precum şi cu o noapte în urmă.Se tot foise şi abia dacă dormise o oră sau cam aşa, în cel mai buncaz. Chiar şi după ce fusese doborât de epuizare, nu avusese odih-nă. Somnul îi era bântuit de întrebări fără răspuns şi de amintirimult prea vii.

Absent, Matt străbătea încăperea de la un capăt la altul, con-ştientizând, undeva în mintea lui, că se plimbase de multe ori peaceeaşi porţiune a duşumelei în vreme ce încerca să rezolve vreoproblemă. Dificultăţile acelea erau în general de natură mecanică.Acum era cu totul altceva. Era personal. Şi mult mai dificil.

La un moment dat, de-a lungul îndelungatei nopţi în care nuîşi găsise liniştea, se întrebase dacă nu cumva adevăratele intenţiiale Tatianei aveau prea puţin de-a face cu o rudă moartă, fiindlegate în întregime de bărbatul al cărui ajutor îl ceruse. Dacă nucumva nu urmărea trecutul acestei prinţese Sophia, ci un viitor cubărbatul pe care susţinuse cândva că îl iubea. Era un gând

ridicol, desigur, stârnit doar de claritatea tulburătoare a viselorsale şi de propria sa aroganţă. Deşi fusese limpede la ultima întâl-nire că între ei încă mocnea dorinţa, nu putea să meargă mai de-parte de atât. Nu avea să o îngăduie, şi, în realitate, ea nu-i dădusenici un motiv să creadă că dorea altceva.

Nu i se aruncase în braţe, declarându-i iubirea veşnică. Scuzeleri fuseseră doar ceva mai mult decât politicoase. Nici nu-1 implo-rase să o ierte, rugându-1 să-i îngăduie să revină în viaţa lui.

Era culmea ironiei să îşi dea seama că ar fi iertat-o cu adevăratdacă s-ar fi întors la el în primele luni după plecare, chiar şi înprimul an. Ar fi înţeles motivele alegerii ei - sau, cel puţin, voisesa înţeleagă şi să ierte. Acum era prea târziu.

Nu dorea să readucă la viaţă ceea ce împărtăşiseră cândva.In afară de dorinţa lui de a-şi proteja familia, singurul motiv realpentru care acceptase propunerea ei era să se elibereze de pre-enţa ei continuă în visele sale. în sângele lui. Să-şi recâştige aceaparte din suflet pe care o dăruise de bunăvoie şi pe care nu o ce-ruse nicicând înapoi. Nu-i păsa de ea cu nimic mai mult decât deorice altă femeie cu care dorea să împartă aşternutul.

Cu toate acestea, era straniu să remarce cât de mult îi zăboveain minte încuviinţarea ei la ultima condiţie pe care i-o pusese. Ştiaprea bine că, în afară de primul ei soţ, nu mai existase nici un altbărbat în viaţa ei înaintea lui. Mai fuseseră alţii de atunci? Des-i operise genul de pasiune pe care o împărtăşise cu el, cu un altb.irbat? Mai mult de unul? Cincisprezece luni, trei săptămâni şipatru zile - nu, se făcuseră şase zile între timp - reprezentau uni imp foarte lung.

Desigur, el fusese cu alte femei de când o văzuse ultima oară.Pâră nume şi în mare parte fără chip, acestea fuseseră una dintremodalităţile prin care încercase să umple golul pe care îl lăsaseTatiana în viaţa lui. Simţise şi ea acelaşi vid?

Prea puţin probabil. Maxilarul i se încleştă la acest gând. Ea fu-■a'se cea care plecase. Cea care decisese că mariajul lor nu puteai ontinua. El nu avusese nici un cuvânt de spus în această privinţă.Şi nu avusese nici un cuvânt de spus cu privire la revenirea ei.

Sunetele unei trăsuri care se apropia îi atraseră atenţia. DăduI uga la uşă şi ieşi. Dar, fir-ar să fie, acum avea un cuvânt de spus.

O brişcă, mult prea strălucitoare ca să nu fie nouă, se opri peperon, în faţa căsuţei. în spatele ei se vedea un cal priponit. Genti-lomul, sau mai curând ofiţerul, pe care îl văzuse ajutând-o pe Tati-.ma să urce pe cal la ultima ei vizită ţinea frâiele. Tatiana, aşezatăpe locul de lângă el, stătea mult prea aproape. Matthew ridicădintr-o sprânceană. Cu siguranţă, nu era o purtare cuviincioasăpentru o prinţesă sau pentru orice femeie respectabilă.

Ofiţerul care o însoţea sări din trăsură şi se grăbi să o ajute peTatiana să coboare, cu o familiaritate mult prea intimă în ochii luiMatthew şi extrem de enervantă.

-Bună ziua, Lord Matthew, spuse ea, aruncându-i un zâmbetstrălucitor.

- Este? Nu am observat.Cuvintele lui erau adresate în direcţia ei, dar privirea lui răma-

se aţintită asupra însoţitorului ei. Bărbatul nu era neatrăgător -unii ar fi spus chiar chipeş, într-un fel auster. într-adevăr, femeilenesăbuite ar putea să-i aprecieze părul negru şi ochii ce-i trădaudezaprobarea. Matt se întreba cât de nesăbuită era Tatiana.

Ea râse.- Nu aşa se începe o zi atât de frumoasă. Cred că s-ar cădea

ceva mai primitor, deşi un bună ziua sincer este întotdeaunabine-venit.

-Bună ziua, spuse Matt, deşi nu se simţea câtuşi de puţinsincer.

Ofiţerul miji ochii, ca şi când nu ar fi apreciat tonul lui Matt.Tatiana ignoră tensiunea palpabilă dintre cei doi bărbaţi.-Milord, aş dori să ţi-1 prezint pe căpitanul Petrov. Căpitane,

acesta este Lord Matthew Weston.- Milord, zise Petrov şi înclină din cap cu răceală.-Căpitane.Vocea lui Matt sună la fel de rece. Dintr-un motiv necunos-

cut, nu-1 plăcea pe acest bărbat, şi era evident că antipatia erareciprocă.

Petrov era la fel de înalt şi de bine făcut ca Matt, cu o ţinută vă-dit militară. Cu toate acestea, Matt era sigur că l-ar putea învingeîntr-o luptă dreaptă, dacă ar fi nevoie. Ideea i se părea surprinză-tor de ademenitoare.

-Credeam că ai înţeles că, dacă vrei ca acest şiretlic să iasă,va trebui să-mi respecţi condiţiile. Matt întâlni privirea celuilaltbărbat. Cred că am spus cât se poate de clar că servitorii nu intrăîn discuţie.

Ochii ofiţerului se întunecară de furie, şi făcu un pas înainte,lîun. Pumnii lui Matt se încleştară. I-ar fi plăcut teribil să dea depământ cu însoţitorul Tatianei.

Ea întinse o mână pentru a-1 opri pe ofiţer.Prostii, milord, orice nechibzuit îşi poate da seama că dom-

nul căpitan Petrov nu este servitor.- Poate că, Alteţă, spuse Petrov cu răceală, Domnia Sa nu este

nn nechibzuit oarecare, ci unul de proporţii uimitoare,- Poate că e, spuse ea cu vioiciune, Probabil că doar un astfel de

nechibzuit ar fi de acord să mă ajute în demersul meu, fapt pentrucare trebuie să fim cât se poate de recunoscători.

- îmi vei lua minţile cu complimentele tale, Alteţă, spuse Mattpe un ton prefăcut.

Totuşi, căpitane, se impun nişte scuze. Lord Matthew nu estenechibzuit, ci pur şi simplu enervant. Este una dintre calităţilesale cele mai alese.

-Nu am nici o îndoială, Alteţă. Petrov se holbă la Matt cu unton zeflemitor. Prea bine. îmi pare rău, milord, că eşti un nechib-zuit uimitor de enervant,

-Şi eu îmi cer scuze că te-am luat drept servitor, când se vedelimpede că eşti doar ceva mai mult decât un preacinstit birjar, ziseMatt şi îşi încrucişă braţele pe piept.

E de-ajuns, interveni Tatiana şi scutură din cap. Ar fi trebuit sa ştiucă voi doi n-o să vă înţelegeţi. Semănaţi mult prea mult ca să aveţi loc unul de celălalt.

- încă un compliment, Alteţă? Nu sunt sigur dacă ar trebui sămă simt flatat. Privirea lui Matt o întâlni pe a celuilalt bărbat şistiu clar că ofiţerul îl cântărea, cu gândul la luptă. Sau insultat.

Insulta este reciprocă, milord. Mai mult, ar trebui să înţelegi ca nuaprob planul Alteţei Sale, spuse Petrov încet. Cred că estenesăbuit şi totodată primejdios.

Primejdios? întrebă Matt ridicând dintr-o sprânceană.Nu m-aş gândi că strângerea unor informaţii pentru scrierea unei

istorii de familie este primejdioasă.- Duşmanii Avaloniei sunt peste tot. Vocea lui Petrov părea

mohorâtă. în calitate de comandant al gărzii însărcinate cu pro-iecţia sa, aş prefera să le îngăduie celor instruiţi în acest senssă o însoţească, în loc să-şi încredinţeze siguranţa în mâinile uneisingure escorte.

-Va avea protecţia numelui meu şi a prezenţei mele. Nu i se vaîntâmpla nimic.

Matt îl studie pe celălalt bărbat cu atenţie. Reacţiile lui i sepăreau exagerate, chiar dacă erau de înţeles, dată fiind natura po-ziţiei sale, în cazul în care Tatiana chiar spusese adevărul cu privi-re la misiunea ei. Atitudinea căpitanului confirma suspiciunea luiMatt că povestea ei nu era nimic altceva decât o invenţie.

-Voi avea eu grijă.Petrov se apropie, rostind cu voce aspră şi ameninţătoare:- Să te asiguri că aşa va fi. Dacă va fi vătămată câtuşi de pu-

ţin, te voi urmări până la capătul pământului şi te voi ucide cumâinile goale.

Matt rosti la rândul său cu voce scăzută:- Nimic nu mi-ar face o mai mare plăcere decât să te văd încer-

când să duci la îndeplinire această ameninţare.-Terminaţi numaidecât, spuse Tatiana furioasă. Parcă aţi

fi nişte băieţandri care îşi dispută teritoriul. Milord, eşti şi maienervant decât de obicei, iar tu, căpitane, ar fi trebuit să faci caleîntoarsă de mult.

Petrov făcu un pas către ea.- Prinţesă, nu pot...- Poţi şi o vei face. Vocea Tatianei era fermă. Acum, Dimitri.

Discuţia aceasta a ajuns la sfârşit.„Dimitri."- Prea bine, Alteţă, spuse căpitanul ţeapăn, înclinând din cap

grăbit şi dând ocol trăsurii pentru a ajunge la calul său. Dezlegăanimalul şi se întoarse cu el către Tatiana. Voi aştepta veşti de latine în Londra.

Petrov îi aruncă lui Matt o ultimă privire de avertizare şi seîndepărtă călare. Matt urmări cu privirea retragerea ofiţerului.

-Nu mă place.

-Nu-mi pot închipui de ce. Ca de obicei, ai fost cât se poatede fermecător şi absolut încântător. Mai mult, nu ai făcut nici unefort să îţi ascunzi părerea despre el. Răsuflă dezgustată. Nu eranevoie să fii atât de bădăran.

- Le spui pe numele de botez tuturor membrilor gărzii tale?întrebă el fără să gândească, privind silueta călare care devenealot mai mică în depărtare.

- Bineînţeles că nu. Dar îl cunosc pe căpitanul Petrov de o viaţăîntreagă. îl consider prieten şi, totodată, un sfetnic de nădej-de. îl studie curioasă. Doar nu te deranjează familiaritatea mea<u Dimitri?

-Nu-mi pasă câtuşi de puţin. Pur şi simplu mi s-a părut o pur-tare ciudată pentru cineva cu poziţia ta.

Ea zâmbi cu eleganţă.- Nu trebuie să fii gelos pe... Dimitri.- Nu sunt gelos. Doar curios.- Pari gelos.- Ei bine, nu sunt. Vocea lui fu mai aspră decât te-ai fi aşteptat

<le la un bărbat care nu era gelos. Nu-mi pasă absolut deloc, deşiîndrăznesc să spun că lui s-ar putea să-i pese.

- Chiar? Pe chipul ei se citea surpriza, ca şi când nu ar fi luatniciodată în consideraţie o astfel de posibilitate. De ce spui asta?

- E limpede pentru oricine judecă măcar puţin, spuse Matt ze-flemitor. Sentimentele îi sunt trădate de fiecare por al fiinţei lui.in primul rând, este vorba despre atitudinea faţă de tine.

- Datoria, nimic mai mult.-Atitudinea lui faţă de mine, spuse Matt apăsat.- Nu dovedeşte mai nimic. Cred că ne-am pus de acord deja

că eşti extrem de enervant. Nu faci nici cel mai mic efort de a fiagreabil. îndrăznesc să spun că există o mulţime de oameni carenu te plac în mod deosebit.

- Ha, făcu el batjocoritor. Dacă îmi aduc bine aminte, pot fiextrem de fermecător.

- Am oareşce dificultăţi momentan în a-mi aminti acest aspect,spuse ea printre dinţi.

-Cu toate acestea, nu vorbim despre mine. Vorbim despre<ăpitanul tău, Dimitri. în afară de atitudine, îl trădează - făcu o

pauză, pentru a-şi sublinia spusele - însăşi expresia ochilor.-Este aceeaşi expresie ca-n ochii tăi?Se apropie, ridicându-şi privirea către el. Matt strânse din dinţi

şi o privi cu ochi arzători.-Această expresie?-Nu fi absurd. Expresia aceasta este de-a dreptul ucigătoa-

re. Ea îşi înclină capul şi-l studie cu privirea. Trebuie să recu-nosc, am văzut ceva similar în ochii lui Dimitri. Şi nu mi-a plăcutniciodată.

-Nu? Privi în jos către ea, simţind cum furia i se evapora. Ştiaprea bine că reacţia lui faţă de Dimitri era iraţională, fiind proba-bil pricinuită mai curând de gândurile legate de Tatiana pe carele avusese înainte de sosirea lor decât de om ca atare. Aş crede căeşti obişnuită cu ea. Fără îndoială, ai văzut-o de multe ori.

-De multe ori în ultimele luni, spuse ea, cercetându-iprivirea.

-Credeam că ţi-ai petrecut cea mai mare parte din viaţăprimind astfel de priviri din partea celor însărcinaţi cu protec-ţia ta, cu educaţia sau cu orice altceva mai presupune creştereaunei prinţese.

Se strădui să ignore apropierea trupului ei de al lui. Cât de uşorar fi să întindă mâna şi s-o tragă în braţele lui.

-S-ar putea să-ţi vină greu să crezi, dar mi-am petrecut ceamai mare parte a vieţii făcând exact ceea ce se aştepta de la mine.Fără încetare, fără întrebări, fără obiecţii. în afară de momentelerăzleţe din copilărie, nu am făcut niciodată ceva care ar putea ficonsiderat necuviincios, până în clipa în care am zburat cu balo-nul - un licăr ştrengăresc scânteie în ochii ei -, cu cincisprezeceluni, trei săptămâni şi câteva zile în urmă.

- Cinci, spuse el absent. Sunt şaisprezece luni şi cinci zile dacăsocoteşti de când ne-am întâlnit întâia oară.

-Cred că te înşeli, Matthew, spuse ea cu blândeţe.-Nu mă înşel. Sunt şaisprezece...- Nu, te înşeli în ceea ce îl priveşte pe Dimitri. Nu am văzut

nicicând în ochii lui o privire precum cea pe care o ai tu în clipa...asta.

Ochii ei scânteiau în lumina dimineţii. Verzi, senzuali şiademenitori.

- Poate că pur şi simplu nu ai observat.- O, sunt cât se poate de sigură că aş fi observat.îşi muşcă buza de jos în felul acela specific: încântător şi abso-

lut irezistibil de provocator.-Ai fi observat?Fir-ar, o dorea. Iarăşi. Aici. Acum. Pe drum, pe iarbă, în căsuţă.Şi de ce nu? Făcea parte din înţelegerea lor, era una dintre con-

diţiile lui. Şi, mai presus de orice, ştia că şi ea îl dorea.Cu toate acestea, va trebui să aştepte. în plus, dacă nu era în

stare să-şi controleze pofta carnală neînfrânată, nu avea să afleniciodată ce punea cu adevărat la cale. Singurul mod în care pu-tea dezlega enigma prinţesei Tatiana Marguerite Nadia Pruzin-cy a Regatului Avaloniei Mari era să se lase purtat în aşa-zisaei aventură.

-întrebarea este, milord, ce intenţionezi să faci în legăturăcu asta.

Vocea ei era provocatoare şi... îmbietoare.-Răspunsul, prinţesă, spuse el rar, este nimic.în ochii ei se citiră surpriza şi, poate, dezamăgirea.- Chiar nimic?-Absolut nimic, spuse el şi zâmbi cu viclenie. Pentru moment.Era încântat să constate cât de uşor era să deţină controlul cu

ea. Atâta timp cât nu-şi pierdea minţile şi-şi ţinea dorinţa în frâu,putea rămâne stăpân pe situaţie. Era, de asemenea, mulţumit săconstate că putea, fără îndoială, să o aibă oricând dorea. Şi aceastăalegere - asemenea tuturor celorlalte - avea să fie a lui.

Matt se îndepărtă - dincolo de hotărârea lui, păstrarea distan-ţi între ei era o idee excelentă - înclinând din cap înspre brişcă.

-Se pare că al tău căpitan şi-a uitat trăsura.- Câtuşi de puţin, spuse ea cu repeziciune. înainte să spui ceva,

cred că ar trebui să subliniez că, deşi am fost de acord cu condiţiiletale, indiferent de situaţia ta financiară, Lord şi Lady Matthew nuar călători niciodată într-o căruţă. Ar fi extrem de neobişnuit şiar atrage o mulţime de întrebări nedorite cu privire la validitateauniunii noastre.

- Crezi? spuse el cu blândeţe.-Da, încuviinţă ea. Cred cu tărie că trucul nostru are doar de

câştigat dacă vom călători într-o manieră cuviincioasă şi înveş-mântaţi cum se cade. în acest scop, am adus cu mine veşmintepotrivite şi diverse obiecte personale atât pentru tine, cât şipentru mine. Poate nu ai observat, dar înfăţişarea ta este, eibine, oarecum...

- Sărăcăcioasă?-Voiam să zic jerpelită. Nu vreau să te ofensez...- Nu sunt ofensat.- Nu? Ei bine? spuse ea cu precauţie.Cei doi cai înhămaţi lă trăsură se potriveau, dar nu erau

impresionanţi.Nişte animale pur şi simplu bune, decente, adică întocmai ce

putea deţine un gentilom de rangul său.-Milord, simt cu tărie că, date fiind împrejurările...-Nu mi se pare necesar să insistăm pe marginea acestui

subiect.-Chiar? spuse ea, cercetându-1 neîncrezătoare. De ce nu?- Deoarece, Alteţă, una la mână, ai dreptate.-Am?- Intr-adevăr, ai. îşi încrucişă braţele la piept şi se rezemă re-

laxat de trăsură. Atâta timp cât eşti de acord cu afirmaţia meade mai devreme, cum că, dacă vrem să fim convingători, trebuiesă intrăm în rolul pe care-1 jucăm.

Ea îl privi ţintă, cu vădită iritare.-Să înţeleg că spui că nu am dreptate decât atunci când sunt

de acord cu tine?-întocmai.-Am înţeles, spuse ea cu prudenţă. Atunci cred că ar trebui să

pornim. Tu crezi că ar trebui să plecăm?-Aşa cred, da.Se îndreptă către uşa căsuţei, luă ziarul pe care i-1 dăduse

Ephraim şi o mică trusă de scris din geantă - geantă de care numai avea nevoie, mulţumită Tatianei - şi le băgă pe amândouă înbuzunarul interior al hainei. Azvârli geanta înapoi în casă, închiseşi încuie uşa, apoi se întoarse la trăsură.

- Nu ai geantă? întrebă ea.-Având în vedere că ai considerat de cuviinţă să te ocupi de tot

necesarul meu, nu văd la ce mi-ar folosi un bagaj în plus.O ajută să urce în trăsură, apoi ocoli vehiculul, se urcă şi

apucă frâiele.-Şi ce s-a ales de calul şi... cotiga ta? întrebă ea, privind în jur.

Unde sunt?-De fapt, nu am intenţionat nici o clipă să călătorim într-o

cotigă.Ea făcu ochii mari de indignare.-Dar ai spus...-Draga mea prinţesă, nu am avut nicicând încredere că vei

accepta întru totul condiţiile mele. Fără îndoială, din pricinatendinţei tale de a min...

-De a face afirmaţii eronate, spuse ea cu fermitate.-Cu toate acestea, mă aşteptam să soseşti într-un vehicul

adecvat, spuse el râzând. Unul mult mai somptuos decât acesta.De asemenea, mă aşteptam să fii însoţită de cel puţin un vizitiuşi o servitoare.

-Aş fi fost dacă aş fi avut cea mai vagă bănuială că îi vei accep-ta, izbucni ea. Şi te aşteptai, de asemenea, ca eu să îţi aduc şi ogarderobă acceptabilă?

-Recunosc, asta a fost o surpriză. Ca să fiu sincer, nu mi-amdat seama că am devenit atât de...

- Plebeu? spuse ea, cu o voce exagerat de suavă. De rând? Ordi-nar? Cu o înfăţişare ceva mai bună decât a unui ţăran?

-Ţăran, spuse el râzând şi îndemnă caii. Trăsura se urni.I mi place foarte mult. Lord şi Lady Matthew, ţăranul şi prinţesa,liphraim ar fi încântat la culme.

Ea mormăi ceva, însă el nu pricepu ce zisese.Ii aruncă o privire amuzată. în sfârşit, nu mai părea pe deplin

încrezătoare.-Trebuie totuşi să recunosc că veşmintele nu au fost mai

puţin neaşteptate decât faptul că ai consimţit la solicitările melein măsura în care ai făcut-o.

-Nu mi-ai dat de ales, zise ea şi se încruntă iritată. Aveam

nevoie de ajutorul tău, iar tu ai refuzat să mă sprijini dacă nu res-pectam condiţiile tale copilăreşti, menite să nu facă altceva decâtsă mă pună la respect.

-Poate că au fost oarecum copilăreşti. Dar, cu toate acestea,amuzante.

-Amuzante?-Foarte amuzante, chicoti el. M-am distrat cum nu s-a mai

întâmplat de mult.-Nu prea aş numi-o distracţie.-Ai numi-o dacă ai fi văzut ce figură ai făcut când ţi-am vorbit

despre coliba mea.- Ce figură am făcut? Colţurile buzelor ei tremurară, ca şi când

s-ar fi străduit să nu zâmbească. Ei bine, milord, nu are cum săse compare cu expresia ta din clipa când am izbucnit în lacrimi lagândul că voi fi nevoită să devin soţia ta în sensul cel mai deplinal cuvântului, spuse ea, zâmbind larg. Pe care nu a depăşit-o decâtexpresia ta şocată când am încuviinţat. Poate că, la urma urmelor,„distractiv" chiar e cuvântul potrivit.

El râse.-Se pare că ne potrivim bine. Cel puţin la capitolul replici

spirituale.- Şi în alte feluri.- O, iţi aminteşti tu asta? o tachină el. Dar uiţi cât de fermecă-

tor pot fi.- Mi-amintesc prea bine. Vocea ei era suavă, şi, pentru o clipă,

el crezu că avea să spună mai mult. După o linişte îndelungată,suspină. Aşadar, încotro mergem?

-Am avut ieri ocazia de a face câteva cercetări cu privire la nu-mele pe care mi le-ai dat. Primul...

- Lady Hutchins?El încuviinţă. Matthew ştia deja, desigur, unde să o găsească

pe bunica sa, ultima de pe listă. Şi a doua doamnă îi era familiară,deşi nu o cunoscuse personal. Iar Ephraim reuşise să-i furnizezeinformaţii cu privire la locul în care putea fi găsită cealaltă fe-meie - Lady Hutchins.

-Se spune că locuieşte lângă Canterbury - sau a locuit acolo.Trebuie să fie foarte în vârstă, iar memoria ei va fi probabil îndo-

ielnică, dar rămâne de văzut.-De ce te-ai hotărât să începi cu ea? întrebă Tatiana, cu hotă-

râre şi spontaneitate.Oare era atât de dezinteresată pe cât părea?-E cea mai apropiată sau pur şi simplu era prima pe listă?-Ambele. Tonul lui părea la fel de natural ca al ei. Din ce am

reuşit să-mi dau seama, celelalte două doamne cu pricina locuiescîn direcţia opusă faţă de Lady Hutchins. E perfect logic să o cău-tăm pe ea mai întâi.

-Intr-adevăr, aşa e logic. Rămase tăcută o clipă. E departe?- Cred că ne va lua aproape toată ziua.-înţeleg. Atunci e bine că m-am gândit să iau merinde cu noi.

Întinse mâna sub scaun şi scoase un coş mare, acoperit cu un şer-vet. Cred că ar trebui să ne începem călătoria cu un toast pentrureuşita noastră. Căută în coş şi scoase o ploscă de argint şi douăcupe. împărţi cu mine un pahar de rachiu, milord?

- Rachiu? repetă el încruntat. Nu e puţintel cam devreme pen-tru aşa ceva?

- Câtuşi de puţin, spuse ea cu voioşie, umplându-şi cupa cu gri-jă. Este o tradiţie avaloniană, înaintea unui obstacol major pe careîl ai de depăşit...

El continuă să bată câmpii, devenind tot mai serios şi mai in-teresat, oprindu-se doar pentru a asculta câte un murmur oca-zional de încuviinţare. în cele din urmă, îşi dădu seama că ea numai spusese nimic de ceva vreme. Se aplecă, trăgând cu ochiuldincolo de umbrele pe care le aruncau borurile largi ale pălărieiei şi zâmbi larg.

Nesuferita de femeie nu fusese redusă la tăcere de uimitoarealui elocinţă, prilejuită de acel subiect drag inimii lui.

Adormise.

Capitolul 6

Tatiana îşi proteja ochii de razele piezişe ale soarelui ce apunea,privindu-1 pe Matthew, care se îndrepta spre intrarea hanului.

Să-l privească mişcându-se, plin de energie şi de încredere,să-l asculte, să se piardă în marea albastră a ochilor lui fuseserăcele mai bune părţi ale acestei zile nesfârşite. într-adevăr, erausingurele plăceri pe care le găsise până în acel moment. în rest,aşa-zisa lor aventură se dovedise lungă, încinsă şi epuizantă. Chiardacă petrecuse cea mai mare parte a zilei fie moţăind, fie dormindde-a binelea.

El intră în clădire, iar ea se întinse, frecându-şi ceafa. Tatianaera topită după călătorii, sau, mai degrabă, îi plăcea la nebunie săviziteze locuri noi şi interesante. După ce scăpase de restricţiiledoliului pe care îl ţinuse după moartea lui Phillipe, petrecuse omare parte din următorul an rătăcind prin capitalele Europei, pânădescoperise Parisul. Şi gustul fericirii absolute. Şi pe Matthew.Dar, deşi vizitarea unor locuri despre care citise doar în cărţi erapartea cea mai palpitantă a aventurii, nu se dădea deloc în vântdupă călătorit în sine.

Spre disperarea sa, descoperise că stomacul ei nu aprecia călă-toria pe mare - descumpănitor, căci existau atât de multe locuriîn lume Ia care nu puteai ajunge pe uscat. Chiar şi trăsurile mari şisolide erau oarecum incomode. Era extrem de bizar că nu sufereala fel atunci când umbla călare, deşi se gândise de multă vreme căs-ar putea să fie din pricină că putea controla pasul animalului.Nu avusese dificultăţi nici când călătorise cu balonul lui Matthew.Desigur, senzaţia trăită în balon, atât cât îi permisese experienţaei - care, trebuie spus, se limita la urcare şi coborâre, balonul fiindţintuit de pământ cu o funie groasă - era mult mai puţin intensădecât legănarea unui vapor sau clătinarea ritmică a unui vehicultras de cai.

Nu putea îndura un drum cu trăsura mai lung de o oră fără castomacul ei să se revolte în cel mai neplăcut mod. Singura soluţiepentru a tolera o călătorie îndelungată era să evite mâncarea şi săîncerce să doarmă. Şi nimic nu o adormea mai iute decât o duşcăzdravănă de rachiu. Nu-i plăcea în mod deosebit această băutură,preferând mai curând vinul sau, şi mai bine, şampania. Cu toateacestea, rachiul avea efectul necesar.

Matthew dispăru în interiorul hanului. Tatianei îi părea rău cănu fusese în stare să petreacă acele ore cu el într-un mod mai con-

structiv, dar, oricât şi-ar fi dorit să redevină familiară cu el, să în-ceapă să-i reintre în graţii şi, spera ea, să regăsească drumul cătreinima lui, prefera să nu rişte să dea afară puţina mâncare pe careo înghiţise. Nu că aveau să rămână acolo, desigur. După ce dă-deau de Lady Hutchins, aceasta - sau familia sa - avea să insiste,cu siguranţă, ca Lord şi Lady Matthew să îi accepte ospitalitatea.O astfel de ofertă era, după cum vedea Tatiana lucrurile, de aştep-tat din partea aristocraţiei engleze.

Matthew apăru în uşa hanului şi porni spre ea. Expresia lui eragânditoare şi totodată indescifrabilă. Tatiana tare şi-ar mai fi do-rit să poată citi expresia nesuferitului din faţa ei. Când se apropie,îi recunoscu licărul din ochi. Suspină în sinea ei. Poate că totuşi îiputea citi gândurile.

-Este ceva în neregulă, milord?-Avem o mică problemă, spuse el, oprindu-se lângă trăsură.

Hanul este plin, dar hangiul, domnul Wicklund, a avut bunăvo-inţa de a-mi acorda un moment şi de a-mi răspunde la întrebări.Pare un om destul de priceput, iar soţia sa, doamna Wicklund, ofemeie extrem de vocală, se pare că ştie tot ce-i scapă soţului săuşi are o părere despre toate acestea şi nu numai. După spusele lor,Lady Hutchins a ta este, ei bine, moartă.

-O, Doamne, asta chiar e o problemă, spuse Tatiana, gândin-du-se o clipă. E posibil ca familia ei să-şi amintească de prinţesă?Nu a trecut atât de mult timp.

-Au trecut cincizeci de ani, spuse el apăsat. Se pot schimbao grămadă de lucruri în jumătate de secol.

- Chiar şi aşa, rudele tind să reţină lucruri precum vizita unuimembru al unei familii regale. Aşa se creează legendele familiei.

-Poate, dar, chiar dacă cineva din această familie îşi aminteş-te de evenimentele acelea, nu prea mai contează acum, zise el şiridică din umeri.

- Ba sigur că da, spuse ea ferm. Doamne, milord, îmi pare cănu ai prins deloc spiritul acestei aventuri. Decesul doamnei Hut-chins îngreunează într-adevăr lucrurile, dar nu le face nicidecuminsurmontabile.

- încrederea ta este cu adevărat fermecătoare, replică el, spri-jinindu-se de trăsură cu un aer impertinent, şi un zâmbet fugar îi

înflori în colţul buzelor.-Nu ştiu de ce ţi se pare atât de amuzant. într-adevăr, ar tre-

bui să-mi împărtăşeşti încrederea. De-abia am început, şi nu estenimic de nedepăşit în punctul acesta. Vom merge pur şi simplu laprogeniturile doamnei să vedem ce putem afla. Cu siguranţă au omoşie în apropiere, nu?

- Or fi având o moşie, dar nu este în apropiere.-Nu?Ea îşi miji ochii, studiindu-1. Matthew ştia ceva ce nu-i spusese

încă, şi era limpede că păstra dezvăluirea pentru momentul potri-vit. Din fericire pentru el, caracterul lui enervant îi sporea cumvafarmecul. Lăsă să i scape un oftat plin de exasperare.

-Prea bine atunci. Unde poate fi găsită familia doamneiHutchins?

-Este o poveste tragică, spuse el, scuturând din cap, cu o expre-sie descumpănită. După spusele hangiului, Lady Hutchins a mu-rit cu mai bine de patruzeci de ani în urmă.

-Atât de mult, murmură Tatiana.-După moartea ei, familia sa nu a dus-o prea bine. Se pare că

soţul ei, înnebunit de pierderea soţiei...- E de aşteptat să se întâmple aşa ceva la pierderea soţiei, spu-

se ea, scuturând din cap. îmi închipui că i-a lipsit teribil. Aşa cumtânjeşte noaptea după căldura soarelui.

-A murit, prinţesă, nu a dispărut din propria-i voie. Din acestpunct de vedere, sunt sigur că i-a simţit lipsa, deşi în acest cazlucrurile au fost poate mai apropiate de analogiile mele.

- Calul şi muştele?- întocmai. Vezi tu, începu el şi se apropie mai tare de ea, după

moartea doamnei Hutchins, soţul ei s-a apucat de băutură şi dejocuri de noroc şi a început să umble cu tot soiul de femei îndo-ielnice. Aşa susţine soţia hangiului, care, în ciuda trecerii timpu-lui, îşi aminteşte că Lord Hutchins n-a pierdut prea mult timp cudoliul, înainte de a o apuca pe căi greşite. Matthew se îndreptă,zâmbind compătimitor. Poate că nu i-a părut câtuşi de puţin răusă-şi ia rămas-bun de la soţia sa.

-Bestia! Se simţi copleşită de un val de indignare. Cum aputut?

- Poate că vina nu i-a aparţinut soţului, ci soţiei.-îndrăznesc să spun că, oricare i-ar fi fost neajunsurile, se

poate să fi avut motive temeinice şi cele mai bune intenţii, spuseea hotărâtă.

- Cele mai bune intenţii? pufni el dispreţuitor. Nu este tocmaio scuză acceptabilă. Dacă nu avea încredere în el? Sau, mai mult,l-a minţit?

- S-ar putea să fi crezut că el nu ar înţelege niciodată motivelepentru care l-a minţit şi, prin urmare, că nu ar crede nicicând cesimţea cu adevărat pentru el. Poate că şi-a dat seama că nu va pu-tea fi niciodată ceea ce dorea el, ce merita, până avea să se ocupede propriile ei responsabilităţi.

- E absurd. Dacă i-ar fi păsat cu adevărat, ar fi avut încredere înel. Vocea lui se aspri. Ar fi avut încredere că împreună ar fi pututrezolva orice problemă. împreună, nimic nu i-ar fi putut învinge.

-Decât dacă nu cumva, desigur, nu-1 cunoştea îndeajuns debine încât să accepte acest lucru cu o încredere aproape oarbă, i-oreteză ea.

- Poate că fusese prea speriată pentru a mai avea încredere înel, dat fiind că bărbatul de dinaintea lui o dezamăgise amarnic.

-Dar nu era un bărbat oarecare, ci soţul ei. Şi nu era soţul eidin pricina poziţiei, a titlului sau a averii, ci pentru că o iubea.Şi l-a îndepărtat fără să stea pe gânduri!

- Şi, pentru că şi ea îl iubea, faptul că a trebuit să o facă i-afrânt inima, mai ales că el nu a depus nici un pic de efort pentrua o căuta. Poate să dea vina pe ea, dacă asta doreşte, dar a lăsat-osă plece!

Cuvintele lor rămaseră suspendate în aer, într-un nor palpabilde furie şi resentimente. Privirile li se întâlniră, iar ochii Tatianeierau plini de groază. Nu voise să spună nimic din tot ce zisese.Dacă exista vreo speranţă de-a regăsi ceea ce împărtăşiseră când-va, astfel de izbucniri nu aveau să înlesnească lucrurile. Nu erapregătit pentru asemenea confruntări. Şi nici ea.

Matthew părea la fel de răvăşit ca ea. Vreme de un momentnesfârşit, nu făcură decât să se privească ţintă.

-Da, ei bine, Lady Hutchins a murit, nu-i aşa? Iar soţul ei numai putea face nimic. îşi drese glasul, vorbind din nou detaşatşi stăpân pe sine, cu o voce sigură şi hotărâtă: Ca să continuăm,s-a dovedit că viaţa deşănţata nu i-a priit lui Lord I Jutdiins. Şi-apierdut averea, destul de substanţială într-o vreme, după spuselesoţiei hangiului...

-Care trebuie să ştie, replică Tatiana, forţându-se să parăveselă.

Dacă Matthew putea pretinde că nu se întâmplase nimic întreei, putea face şi ea acelaşi lucru.

- A fost obligat să-şi vândă proprietăţile şi toate bunurile ră-mase pentru a-şi putea cumpăra plecarea în America. A părăsitţara împreună cu copiii săi, doi băieţi şi o fată, cred, la doar un an,sau cam aşa, după moartea soţiei sale. Scutură din cap. De atuncinu s-a mai auzit nimic nici de el, nici de familia sa.

- înţeleg.Semnificaţia poveştii lui Matthew şterse orice altceva din min-

tea Tatianei.Dacă, într-adevăr, Lord Hutchins fusese obligat să-şi vândă

moşia, trebuie să fi fost o măsură disperată. Din experienţa ei,nobilii nu erau niciodată dispuşi să renunţe la moştenirea lor,decât dacă nu aveau încotro. Dacă Hutchins ar fi ştiut de biju-terii, cu siguranţă le-ar fi vândut şi şi-ar fi salvat casa. Bineîn-ţeles, era posibil să le fi înstrăinat, risipind banii primiţi pe elepe un trai nesocotit. însă, lăsând la o parte valoarea simbolică aCerurilor, acestea i-ar fi adus o avere mult prea mare pentru a fipierdută atât de repede pe cât părea să se fi întâmplat în cazul luiLord Hutchins.

Prin urmare, era logic să presupui că nici Lord Hutchins, niciLady Hutchins nu ştiau de existenţa bijuteriilor. Ceea ce însemnacă Tatiana nu trebuia să plece în America, pe urmele acestei fa-milii. Cu vaporul. Legănându-se pe valuri nesfârşite. Pe un oceanîntins şi copleşitor.

-Alteţă? Vocea lui Matthew pătrunse în gândurile ei. Te simţibine? Te-ai înverzit un pic.

-Din pricina luminii, fără îndoială. Sunt bine, răspunse ea,răsplătindu-1 cu unul dintre cele mai strălucitoare zâmbete de

care era în stare. Nu avem ce face, presupun. Va trebui să trecempur şi simplu la următorul nume.

Sunt recunoscător că nu te arăţi prea dezamăgită. O studie(■..Hulitor. Trebuie să ne aşteptăm la oareşce impedimente. E cât sepoate de firesc. Tu, dintre toţi oamenii, ar trebui să înţelegi asta.Munca ta cu baloanele nu a mers mereu uşor, însă, cu toate astea,nu le-ai dat bătut, nu-i aşa? Nimic însemnat nu se dobândeştei I I uşurinţă.

Ce păcat, spuse el sec. Ar fi încântător să se întâmple astfel,măcar ocazional.

Haide, milord, dar se întâmplă din când în când. Zâmbi şilutu cu palma pe locul de lângă ea. Hai, ar trebui, probabil, să oIu,un din loc.

- Să o luăm din loc încotro, mai exact? întrebă el încruntat.- Pai, spuneai că celelalte două doamne pe care aş vrea să le

întâlnesc locuiesc în direcţia opusă faţă de Londra. Prin urmare,•ugerez să ne întoarcem pe unde am venit. Bătu din nou cu palmam scaun. Milord?

- Eşti conştientă că se întunecă în curând?- Nu prea are cum să-mi scape apusul soarelui.-Nu este deloc recomandabil să călătoreşti pe aceste dru-

muri după lăsarea întunericului. Nu vom porni la drum în searaaceasta.

-Avem de ales? replică ea şi îl ţintui cu privirea. Plănuisem săstăm la familia doamnei Hutchins, dar, evident, nu e cazul. Prinurmare, nu avem altă opţiune decât să...

- Vom sta aici.-Aici? întrebă ea, privind în jur. Credeam că ai spus că hanul

e plin.-Este. Acum. Am primit ultima cameră disponibilă. Unul din-

tre motivele pentru care hangiul a fost dispus să-mi răspundă cuasemenea largheţe la toate întrebările este faptul că l-am plătitmult mai bine decât ce primeşte de obicei.

întinse mâna. Ea i-o luă şi coborî din trăsură.-Resursele mele s-au subţiat mult mai mult decât antici-

pam, dar presupun că, în ciuda aranjamentelor pe care le-ai fă-cut cu privire la condiţiile de a trăi conform finanţelor mele, ailuat cu tine ceva bani.

-O monedă sau două, poate, spuse ea cu nonşalanţă.Probabil era mai bine pentru el să nu ştie câţi bani luase

cu ea.-Aşa mă gândeam, zise el şi pufni nervos. Ai de gând să res-

pecţi vreuna dintre condiţiile mele?-Dacă ţi-aş spune, aş strica totul. Nu uita, milord, surpriza

este esenţa...-Da, da, a aventurii. Aş regreta teribil să o stric. îi aşeză mâna

pe antebraţul lui, şi porniră către intrare. Nu este decât un singurdormitor, şi îmi închipui că nu va fi decât un singur pat.

- Va trebui să ne mulţumim cu acesta, replică ea, ridicându-şiprivirea către el. în plus, e cât se poate de firesc ca Lord şi LadyMatthew să împartă aceeaşi cameră. Nu-mi închipui că sunt genulde cuplu care să insiste să doarmă în încăperi separate. Nu crezi?

- Câtuşi de puţin. Dar am o imaginaţie foarte bogată, spuse el,iar pe buze îi înflori un zâmbet fugar. Atunci, nu te deranjează?

-Absolut deloc, spuse ea, ignorând tremurul în care se îm-pleteau neliniştea şi nerăbdarea. îmi plac bărbaţii cu imaginaţiebogată.

El râse.- Nu asta voiam să spun.-Ştiu ce voiai să spui. Cu toate acestea, dacă te aştepţi să leşin

la gândul că vom împărţi aceeaşi cameră...- Şi acelaşi pat.-Şi acelaşi pat.Vocea ei era senină, ca şi când ar fi vorbit despre ceva lipsit de

însemnătate, nu exact despre lucrul la care visase în fiecare dintrenopţile lungi şi însingurate. Cred că nu te mai aştepţi la istericaledin partea mea pe această temă, după ultima discuţie pe care amavut-o în legătură cu aşa-numitele tale condiţii.

-Niciodată nu ştiu la ce să mă aştept din partea ta, prinţesă,spuse el ca pentru sine.

-Şi încetează odată să-mi mai spui prinţesă. Sau Alteţă. S-arputea să ne audă cineva şi...

-Prea bine, doamna mea... Se aplecă, apropiindu-şi buzele deurechea ei. Soţia mea.

Cuvântul şoptit îi mângâie pielea, provocator şi promiţător.

Tatiana se simţi străfulgerată de un val de încântare, care-i zbârlipărul de la ceafă. S-ar putea să fie totuşi nevoită să leşine, pânăla urmă.

De ce nu ar împărţi aşternutul cu el? Nu fusese în braţele lui învisele avute în fiecare noapte de când se despărţiseră? Indiferentde ceea ce se întâmpla între ei, nu avea să se considere mereu so-lia lui? Şi nu avea să fie mereu iubirea ei?

De ce să aştepte până ce iubirea avea să revină, dacă avea să seîntâmple asta vreodată? Era limpede că sentimentele lui depăşeaudeja simpla atracţie fizică. Strania dispută pe care o avuseseră cucâteva momente în urmă o dovedea. Poate că nu o iubea acum,dar o tolera şi, cu siguranţă, o plăcea măcar un pic. Şi, chiar dacă0 detesta, era o ură plăcută şi pasională. Şi oare graniţa dintre iubire şiură nu era extrem de fină?

-Da, spuse ea.- Da? întrebă el, privind în jos către ea. Da... ce?-Da este răspunsul la întrebarea ta.-Şi care era această întrebare? rosti el încet.-Ai vrut să ştii dacă intenţionez să-ţi respect vreuna dintre

condiţii. îşi ridică ochii spre el, încântată să vadă expresia vădi-tă de îngrijorare din privirea lui. Răspunsul, domnul meu soţ,este da.

Capitolul 7

Nu-şi putea alunga din minte privirea ei.îi aruncase acea privire pe care, îşi dădea acum seama, o văzuseîn ochii ei de fiecare dată când se întâlniseră, de la întoarcerea ei.La grajduri, la reşedinţa ei, în căsuţa lui şi apoi mai devreme înseara aceasta, când intraseră în han. Chiar şi acum, când stătea decealaltă parte a mesei, în intimitatea camerei lor, savurând mân-carea pe care Matt o comandase, cina era punctată de privireaaceea, pe care i-o arunca periodic.

Nu o putea descrie cu exactitate: era o combinaţie de flirt şi ho-tărâre, De inocenţă şi provocare. Cumva, reuşea să tragă cu ochiul

la el, fără a ridica prea mult genele. Matthew nu ar fi putut imitagestul nici dacă ar fi exersat ani în şir în faţa unei oglinzi. Era ungest distinct feminin şi nu tocmai direct. Partea minţii lui rezer-vată mecanicii se întreba cum putea cineva lăsa impresia că pri-veşte în jos cu cea mai modestă atitudine posibilă, aruncându-şitotodată privirea în sus într-un fel care nu putea fi descris decâtdrept ispititor. Cât despre celelalte părţi ale trupului ei, nu-i păsacum anume era posibil un asemenea gest, ci doar de ce.

„Ameţitoare." Acesta era cuvântul care o descria. Privirea eracomplet ameţitoare. Fără îndoială, genul de privire pe care Dalilai-o aruncase inocentului Samson sau pe care Cleopatra o întrebu-inţa în faţa candidului Marc Antoniu. Probabil că Tatiana fuseseinstruită de la naştere să folosească asemenea priviri ca apărarenaţională în vremurile de criză din Avalonia.

Un bărbat mai slab de înger ar fi fost doborât de ea. De far-mecul seducător al acelor ochi verzi. Dar Matthew Weston, LordMatthew, era cât se poate de pregătit să răspundă provocării uneisimple priviri, oricât de ameţitoare, de ademenitoare, de uluitoa-re sau de...

-Nu-ţi place, milord?- Să-mi placă?Nu se gândise în astfel de termeni, dacă îi plăcea sau nu.

II făcea, într-adevăr, să se simtă de parcă nu ar mai fi fost şinu avea să mai fie nimeni în lume la fel de important ca el pen-tru ea, ceea ce era suspect în sine.

-Nu sunt tocmai sigur că-mi inspiră încredere.-Dumnezeule, pufni Tatiana iritată. Parc-ai fi Dimitri în

clipa asta.- Nu am nici o îndoială că i-ai dat bunului căpitan destule mo-

tive de neîncredere de-a lungul anilor, spuse Matt cu răceală.- Prostii! Adevărul este că nu am plecat niciodată din ţară până

acum câţiva ani. Iar climatul politic de acasă a fost relativ calmpână să se îmbolnăvească tata.

O privi nedumerit.- Despre ce vorbeşti?- Despre grijile cu privire la siguranţă, desigur. Posibilitatea de

a fi otrăvit cu mâncare. Ceea ce mi se pare absurd. Nu ştie nimeni

cine sunt şi, bănuiesc, nici nu le-ar păsa prea tare, spuse ea în-cruntându-se. Te-am întrebat dacă îţi place mâncarea şi ai spus cănu-ţi inspiră încredere. Tu despre ce vorbeai?

-Vorbeam despre... „Privirea din ochii tăi şi felul în care măface să uit trecutul şi să ignor viitorul." îşi drese vocea, adoptândo atitudine detaşată. Cred că mâncarea este grozavă.

Farfuriile întinse dinaintea lor erau umplute cu friptură devită, legume cu sos de smântână şi bucăţi mari de pâine crocantă,fiind însoţite de două sticle de vin roşu aspru, însă gustos.

- Nu ai mâncat cine ştie ce.-Tu, pe de altă parte, ai mâncat o cantitate remarcabilă.-Da, ştiu, spuse ea, sugându-şi degetul mijlociu şi scoţând

un suspin de satisfacţie. A fost absolut minunată. Eram moartăde foame.

- Fără îndoială. Se străduia să-şi desprindă privirea de la dege-tul acela norocos şi adorabil. Nu ai vârât mai nimic în gură astăzi,dacă nu punem la socoteală rachiul.

-Rachiul nu se pune dacă face parte dintr-o tradiţie. în plus,nu mă dau în vânt după rachiu. Este o băutură extrem de serioasă,îngrozitor de grea şi de tare. Totuşi, trebuie să facem sacrificii dedragul tradiţiei, nu crezi?

- Depinde de tradiţie, aş spune.Dacă fusese o enigmă pentru el când se întâlniseră prima oară,

acum era un mister şi mai mare. Faptul că acum ştia cine şi ce eranu-1 ajuta să găsească răspunsuri la întrebări, nefăcând decât săadâncească misterul care o înconjura.

-Tradiţia este extrem de importantă.Ea îşi trecu degetul alene pe marginea paharului de vin. Ade-

vărul fie spus, o mângâie. Lui i se strânse stomacul, şi dădu vinulpe gât dintr-o înghiţitură.

-Din anumite puncte de vedere, impulsul este cel care îmidă ghes.

- O? făcu el, umplându-şi iute paharul.Ea încuviinţă gânditoare.-Este important pentru o ţară, pentru un popor* să aibă

ceva în care să creadă. Acesta este adevăratul scop al tradiţiei, alobiceiurilor, chiar şi al simbolurilor. Este reconfortant sa ştii

că, oricum s-ar schimba lumea, anumite lucruri rămân la fel şi vorrămâne astfel mereu. Un copil va fi botezat la fel, în aceeaşi bise-rică şi probabil în aceleaşi veşminte ca tatăl său şi ca tatăl acestuiaînaintea lui.

-Nu am bănuit niciodată că o băutură joacă un rol atât de im-portant în lumea din jurul nostru, spuse el, iar în vocea lui răsunăo undă zeflemitoare.

- Este de cea mai mare însemnătate atunci când e unul dintreprodusele naţionale ale ţării tale. Tonul ei era serios, dar luminalumânării reflecta licărul de amuzament din ochii ei. Nu-mi spu-ne că nu ai gustat rachiul avalonian.

- Rachiul avalonian? zise el amuzat. Recunosc că nici măcar nuam auzit de el, deşi am considerat mereu că sunt un cunoscătordestul de bun al ofertelor alcoolice ale continentului.

-Nu mă mir. Este destul de greu de găsit pe măsură ce te înde-părtezi de Avalonia. Cel mai bun este Ambra Regală, şi e extremde rar. Ambra Regală servită anul acesta are o vechime de aproapeun secol. In fiecare sezon, călugării care locuiesc în mănăstireade la jumătatea celui mai înalt munte din Avalonia nu fac decât ocantitate redusă, care slujeşte nevoilor familiei regale.

- Doar pentru familia regală? Oamenii simpli trebuie să bearachiu obişnuit?

Ea încuviinţă.- Şi rachiul avalonian obişnuit e foarte bun, sau cel puţin aşa

mi s-a spus. Şi, chiar şi pentru familia regală, Ambra Regală nueste folosită decât la ocazii de mare sărbătoare şi ceremonie.La sărbătoarea sfântului Stanislau, la Crăciun şi de Anul Nou, dePaşte, desigur, la botezuri, nunţi şi încoronări. Genul acestade evenimente. Ridică paharul de vin către el. Aşa este tradiţia.

- înţeleg. Ridică şi el paharul, apoi sorbi cu nonşalanţă. Atunci,presupun că s-a băut şi la nunta ta.

Ea şovăi, şi în ochii ei apăru o scânteie de ceva greu de desluşit.Regret? Furie? Nu, mai curând durere. La urma urmelor, îşi îngro-pase primul soţ, nu îl părăsise, şi probabil ţinuse la el.

-Nu ar fi trebuit să zic asta, rosti el încet.

- Prostii! Zâmbi uşor, apoi îşi ridică bărbia o idee. Ai fost la ceade-a doua nuntă a mea. Corect e să ştii şi despre prima. Prilejulrespectiv a necesitat, cu siguranţă, binecuvântarea rachiuluiAmbra Regală. A fost uniunea a două ţări, în aceeaşi măsură cauniunea a doi oameni.

-Nu mi-ai vorbit niciodată despre soţul tău. Nu e nevoie...-Poate că nu. Sau poate e mare nevoie. Se lăsă pe speteaza

scaunului, studiindu-1 un moment îndelungat, în tăcere. Ştii cevadespre ţara mea, Matthew?

-Nu prea. Am reuşit s-o localizez pe hartă, dar, în afară deasta - zâmbi pentru a înveseli momentul nu ştiu decât despretradiţiile poporului său cu privire la consumul de rachiu pe du-rata călătoriilor.

Ea râse.-Ar mai fi. încă ceva de ştiut. Suntem poziţionaţi strategic,

în acea parte a lumii împărţită de Rusia, Prusia şi Austria. Deşifamilia mea se află la conducere de secole, membrii săi au tot-odată predilecţia de a se lupta între ei. Anul trecut tata a fostfoarte bolnav, iar verişoara mea a încercat să preia puterea,pentru ramura sa din familia Pruzinsky. Din fericire, a dat greş.Nu este câtuşi de puţin blândă şi nu pot să-mi închipui ce conse-cinţe grave ar avea domnia ei. Luă o gură de vin, cântărindu-1 cuprivirea pe deasupra paharului. Dar mă întrebai despre primulmeu soţ.

- De fapt, nu te întrebam. Părea oarecum meschin să pătrundăabrupt în trecutul ei. Totuşi, dacă nu avea nici o pretenţie în ca-litate de al doilea soţ, poate că avea cel puţin dreptul de a şti câteceva despre primul. Dar recunosc că sunt oarecum curios.

- Phillipe Andre Augustus de Bernadotte a fost fiul monarhu-lui unui mic principat aliat cu Avalonia. Taţii noştri au decretatcă ne vom căsători când eu nu aveam mai mult de patru ani. Deşiţara lui Phillipe a fost... ei bine, absorbită este termenul politi-cos, civilizat... de Austria înainte ca el să ajungă la maturitate, s-adecis totuşi ca mariajul să aibă loc, pentru binele politic. Aşa cămi-am făcut datoria, mi-am îndeplinit responsabilităţile şi m-ammăritat cu el.

- înţeleg.

înţelegea, dar doar într-o oarecare măsură. Tatiana nu-i dădusenici un indiciu cu privire la sentimentele ei faţă de acest Phillipe.Dacă ţinuse la el. Dacă suferise după pierderea lui. Dacă îl iubise.Nu că ar fi avut vreo importanţă. Era curios, nimic mai mult.

- S-ar putea să-ţi fi plăcut Phillipe. Era genul de bărbat pe careceilalţi bărbaţi tindeau să-l admire. Era expert în tot ce făcea -călărie, tras cu puşca, jocuri, băutură şi toate acele lucruri carepar să-i bucure pe bărbaţi. Era extrem de fermecător şi de chipeş.Alţi gentilomi îl plăceau, dar femeile... femeile îl adorau, zise ea şisorbi din vin. Şi el le adora la rândul său.

-înţeleg. De data aceasta chiar înţelegea. Şi tu?Ea privi ţintă în pahar, şi se scurseră aşa momente îndelun-

gate. Nu era sigur din ce motiv voia să-i audă răspunsul, dar îşidorea să-l audă, atunci şi în clipa aceea, deşi nu avea prea mareînsemnătate.

- Nu-mi imaginez că în toată viaţa ta ai făcut vreodată cevaatât de nesăbuit încât să te urmărească pentru totdeauna.

Vocea ei era scăzută, dar fermă. El simţi o strângere de inimă.- Da, ei bine, o dată sau de două ori, poate.Privirea ei se ridică scânteietoare către a lui.-Am crescut cu gândul că într-o zi voi fi soţia lui Phillipe.

Nu au fost nici decizia, nici alegerea mea. Chiar şi în copilărie aveaun farmec şi o poftă de viaţă irezistibile. Nu ştiu dacă am simţitasta când l-am întâlnit prima oară după ce am devenit adult. Dar,da, am fost vrăjită de el în copilărie şi nu am scăpat din mrejele luidecât după ce a fost prea târziu.

- Ca o prinţesă într-un basm.- Câtuşi de puţin.Strâmbă din nas şi întinse paharul gol. Matt apucă sticla, se

aplecă peste masă şi îi umplu paharul.-In astfel de poveşti, prinţesa, după ce scapă de vrajă şi des-

coperă adevărul, este salvată de adevărata ei iubire - sau măcargăseşte o cale de scăpare. Nu m-a salvat nimeni, Matthew, şi num-am salvat nici singură. Am făcut exact ce se aştepta de la mine.Ce fusesem învăţată să fac. Scutură din cap dezgustată. Am fostcât se poate de revoltătoare, acum, că privesc în urmă. Eram soţiaperfectă, prinţesa perfectă. Nu l-am pedepsit, nici în public, nici

în privat. Mă prefăceam că nu ştiam nimic despre activităţile lui.Ignoram şoaptele şi privirile pline de milă.

Matt râse zeflemitor.-Nu pot să cred aşa ceva. Recunosc, pari mult mai puternică

acum decât când ne-am întâlnit prima oară, dar nici atunci numi-ai părut genul de femeie care ar tolera o astfel de purtare lasoţul ei.

-Acesta este poate cel mai drăguţ compliment pe care l-amprimit vreodată. îl răsplăti cu un zâmbet bizar, trist şi dulce toto-dată. Femeia pe care ai întâlnit-o în Paris profitase de ocazia ofe-rită de moartea accidentală a soţului ei pentru a-şi cerceta propriaviaţă. Nu ca prinţesă, ci ca, ei bine, persoană obişnuită, presupun.A descoperit că îşi petrecuse întreaga viaţă îndeplinind aşteptări-le celorlalţi şi că, din multe puncte de vedere, aşa şi trebuia să fie.Acela era rostul ei în viaţă. Soarta ei. Dar, după moartea lui Phil-lipe, părea că ea, sau mai curând părea că eu îmi împlinisem ţelulşi responsabilităţile poziţiei mele. Dacă soţul meu nu ar fi murit,sunt sigură că viaţa mea ar fi continuat fără vreo schimbare şi fărăa pune ceva sub semnul întrebării. Dar moartea lui m-a eliberat,nu numai de farsa care era căsătoria mea, ci şi de o stare de spi-rit. Am respectat cerinţele doliului, iar apoi mi-am părăsit ţarapentru a cunoaşte lumea la care doar visasem. îşi aşeză coatele pemasă, împreunându-şi degetele, apoi îşi sprijini bărbia în mâini.Ochii ei licăreau arzători. Şi călătoriile m-au dus înspre Paris.

-Şi înspre mine.Afirmaţia lui fu egală, lipsită de emoţie, o observaţie, nimic

mai mult. Nu ştia ce să spună şi nu-i era prea limpede ce simţă-minte trezea în el mărturisirea ei.

-Şi înspre tine. îl studie cu atenţie. Te-am părăsit doar pentrucă ştiam că nu eram, în momentul acela, cu adevărat eliberată deresponsabilităţile mele.

- Iar acum? întrebarea îl surprinse. Mai ales că nu îi păsa. Re-fuza să îi pese. Acum te-ai eliberat de ele?

-Mă voi elibera după ce voi îndeplini ceea ce am venit aicisă fac.

- Şi care este acest lucru?Vocea lui rămase degajată. Acum, târziu în noapte, după ce lă-

saseră în urmă o zi lungă şi după ce o bună parte de adevăr fusesedezvăluită, avea să-i spună restul? Ce căuta, de fapt? Şi de ce îlvoia alături de ea?

- Ştii prea bine ce e. Lăsă să-i scape un suspin adânc de suferin-ţă. Povestea călătoriilor prinţesei Sophia, desigur.

- Desigur, murmură el.Ea ridică dintr-o sprânceană.- Ce voiai să spun?-Adevărul.-Aşa e. Nu mă crezi. Devine din cale-afară de enervant.- Prostii, pufni el.- Nici măcar nu m-am mai gândit la tine.-Chiar deloc? Ea dădu ocol mesei. Nici măcar un pic în cinci-

sprezece luni, trei săptămâni şi câte zile or fi?Privirea lui o întâlni pe a ei, şi Matt se ridică.-Absolut deloc.-Ai zis că ţi-a fost dor de mine.Se opri în faţa lui, trecându-şi degetele uşor de-a lungul bra-

ţului său.- Ne lipsesc tot soiul de lucruri când acestea dispar.îşi păstră vocea relaxată, ca şi când atingerea ei pe ţesătura

hainei lui nu ar fi fost câtuşi de puţin tulburătoare.-Mărturisesc - tonul ei era scăzut şi pasional - că mie mi-a

fost dor de tine.-Da?-Pari surprins.-Sunt. Nu-i mai despărţeau decât câţiva centimetri. îi sim-

ţea parfumul, subtil şi senzual, îi simţea căldura trupului, sesizamişcarea pieptului ei, care urca şi cobora la fiecare respiraţie.Ai stat departe cam mult pentru cineva care pretinde că i-a fost dorde mine.

-Am avut responsabilităţi de îndeplinit. Unele părţi din viaţamea au rămas... neterminate. Au fost uşi pe care a trebuit să leînchid. Ezită. în plus, tata s-a îmbolnăvit, şi era de datoria measă stau cu el. Nu am avut de ales, dar, adevărul fie spus, nu aş fiplecat oricum de lângă el.

-Prin urmare, sunt şi eu o parte neterminată? Privi ţintă în

jos către ea, rezistând imboldului de a-i lipi trupul de al lui, de a-şiapăsa buzele pe gura ei. O uşă care trebuie închisă?

- Aş spune că între noi lucrurile nu sunt rezolvate deocamda-tă. Nu o simţi până şi în aerul dintre noi?

-Asta este între noi? Se forţă să sune detaşat. Am crezut căe cu totul altceva. Neîncredere. Desconsiderare. Minciună.

- Dorinţă?îşi aşeză mâinile pe pieptul lui, rezistând impulsului de a

se clinti. îi aruncă privirea aceea, şi ştiu că era pierdut. Darnu-i pasă.

-Dorinţă, clar.O trase iute în braţe, îi cuprinse ceafa cu o palmă şi îi strivi

buzele sub apăsarea gurii lui.îl întâmpină fără preget, fără şovăială. îşi petrecu braţele pe

după gâtul lui şi îşi afundă degetele în părul lui. Gura ei se deschi-se primind-o pe a lui, iar limbile li se întâlniră. Voia s-o cotropeas-că, s-o cucerească, s-o controleze. Să o facă a lui pentru moment.Pentru totdeauna.

Ieşi în întâmpinarea dorinţei lui cu propria ei dorinţă, ca şicând ar fi vrut să-l devoreze cu o poftă ce o egala pe a lui. Ca şi cumavea nevoie să-l însemneze, făcându-1 al ei, la fel cum şi el simţeanevoia să facă acelaşi lucru. Ca şi cum nici ea nu ar fi visat la nimicaltceva decât la cum fuseseră odată şi cum puteau fi din nou.

Mâinile lui alunecară de-a lungul spatelui ei, prinzându-i feseleîn căuş şi lipind-o mai tare de mădularul lui în erecţie. Ea îşi frecăşoldurile de ale lui, iar el se cutremură de dorinţă.

îşi desprinse buzele de ale ei pentru a-i gusta colţul gurii,linia maxilarului, carnea fragedă a gâtului. Nu putea respira şinu-i păsa.

-Nu m-am răzgândit, să ştii. Vocea lui era răguşită de dorinţacopleşitoare. Asta nu înseamnă nimic pentru mine.

-Nici pentru mine, icni ea, înfigându-şi degetele în umerii lui.Cu o mână, şi fără să se gândească, îndepărtă vasele de pe

masă. O ridică pe masă, iar ea îl prinse de ţesătura hainei, tră-gându-1 după ea. El îi cuprinse sânii în palme, iar sfârcurile ei seîntăriră sub materialul rochiei. Nerăbdător, trase de corsaj pentrua-i elibera sânii, plini şi tari, urcând şi coborând odată cu răsu-

flarea ei gâfâitoare. îi luă un sfârc în gură cu o delicateţe care îipunea la încercare tot controlul de care era în stare. Ea gemu uşor,arcuindu şi spatele.

Matt îşi trecu mâna de-a lungul piciorului ei, pe deasupra cio-rapului şi a jartierei, găsind promisiunea dulce şi umedă dintrepicioarele ei. Era udă şi dornică, şi icni când o atinse. îşi mişcădegetul mare în sus şi-n jos, în felul în care îşi amintea că o în-nebunea. Şi, într-adevăr, ea începu să se zvârcolească pe masă,încleştându-se de el.

-Matthew, gemu ea, şoptindu-i numele. A trecut atât de multşi mi-a fost foarte dor de tine.

Poate că fusese sunetul vocii ei sau ceva ce nu rostise, dar elauzi oricum - sau poate că pur şi simplu dorise să audă -, dar,deodată, simţurile i se limpeziră, şi ezită. O dorea, Doamne,Dumnezeule, şi credea că ar putea chiar să moară dacă nu o avea.Acolo, chiar în clipa aceea.

Dar ceva - mâna invizibilă şi teribilă a principiilor, a onoareisau a conştiinţei - refuză să-i permită.

-Matthew?Nu! îndepărtă toate scrupulele care-şi iţiră capul hidos. La dracu’!

Fusese soţia lui cândva şi nu încăpea îndoială că îl dorea acum.Avea timp suficient mai târziu să se ocupe de principii, sau deonoare, sau de conştiinţă.

-Nimic.începu să-şi desfacă pantalonii, iar ea se mişcă pe masă pentru

a-i face loc, trântind un platou pe duşumea. Zgomotul răsună înîntreaga încăpere.

El abia dacă băgă de seamă. Ea se întinse după el. îşi strecurăun genunchi între picioarele ei.

Se auzi o bătaie în uşă. Şi îngheţară.-E totul în regulă acolo? se auzi glasul nevestei hangiului de

cealaltă parte a uşii.- Totul e cât se poate de bine. Vocea Tatianei suna bizar şi oare-

cum gâtuită. Ridică privirea către el. Da, mulţumim.Matt privi ţintă în jos, către ea.-Am auzit un pocnet, zău aşa. Urmă o pauză încărcată de

suspiciune. Aveţi platoul meu cel bun acolo, să ştiţi.-Un mic accident, strigă Matt. Nimic însemnat.-Vreau să văd. Cererea fu însoţită de ceea ce era, negreşit, zăn-

gănitul cheilor. Acum.-La dracu’, spuse Matt printre dinţi, împleticindu-se către

uşă. Se propti cu umărul în ea, încercând să-şi îndrepte totodatăhainele. Tatiana sări de pe masă, rearanjându-şi frenetic rochia,pentru a arăta oarecum cuviincios.

Pentru un bordel, poate.îşi netezi părul, nu că ar fi ajutat, îi prinse privirea şi încuviin-

ţă. El trase adânc aer în piept şi se îndepărtă de la uşă.Uşa se deschise brusc, izbindu-se de perete, şi rotogolul care

era doamna Wicklund dădu buzna în încăpere, un înger minia-tural al răzbunării, în ai cărui ochi scânteia indignarea. Matt ar fiputut să jure că din nările ei se iţea o dâră de fum.

- înălţimea Voastră, spuse doamna Wicklund, iar privirea eitrecu de la Matt la Tatiana.

- Milady.-Eu şi soţul meu tocmai încheiam dna, spuse Tatiana, ca şi

când nu se vedea că făceau exact ce făceau.-Aşa aş zice şi eu.Doamna Wicklund se holba la platoul căzut pe duşumea.-îmi pare teribil de rău pentru asta. A fost un accident nefe-

ricit, dar norocul a fost de partea noastră, şi platoul nu s-a spart,spuse Tatiana şi păşi alături de femeia mai vârstnică, luând-o debraţ şi conducând-o hotărâtă către uşă. E drăguţ din partea dumi-tale şi, desigur, îţi înţeleg grija.

Doamna Wicklund îşi lungi gâtul, încercând să vadă pe lângăTatiana.

-Ei bine, nu am prea multe ca să-mi pot permite să pierdvreunul.

-Ne vom asigura, desigur, că veţi fi recompensată pentru ne-cazul pe care vi l-am pricinuit. Tatiana îi aruncă o privire lui Matt.Nu-i aşa, milord?

El încuviinţă în grabă.- O, da, o vom face, negreşit.-Fără îndoială. Doamna Wicklund aruncă o privire dezgustată

către cămaşa lui Matt, care atârna deasupra pantalonilor. Ar tre-bui să curăţ...

-O, dar sunteţi, în mod sigur, mult prea ocupată. Tatiana oconduse dincolo de pragul uşii. De ce nu trimiteţi o fată în casă săse ocupe de asta când se iveşte ocazia?

- S-ar putea să dureze niţel.Doamna Wicklund îşi ţuguie buzele, dar, cu toate acestea,

se înmuie.- înţelegem pe deplin. Sinceritatea Tatianei îl convinse chiar

şi pe Matt. Şi apreciem cu adevărat munca dumitale asiduă. Vai,hanul este încântător, iar mâncarea a fost minunată.

-Gustoasă, îi sări Matt în ajutor. Extrem de gustoasă.Doamna Wicklund trase cu ochiul pe după Tatiana, arun-

cându-i o căutătură cruntă lui Matt. Se întoarse către Tatiana,rostind pe un ton scăzut, confidenţial:

-Nu sunteţi căsătoriţi de mult, nu-i aşa, milady?-Nu, intr-adevăr. Abia dacă a trecut o săptămână, să fiu

sinceră.-Aşa mă gândeam şi eu. Vocea doamnei Wicklund căpătă un

ton împăciuitor. Aveţi grijă, milady. Că-s lorzi sau mocofani, ăştianu vor decât un singur lucru de la o femeie. Mai ales ăi chipeşi, aşaca soţul dumitale. Şi mai e şi unul de-i umblă ochii, am băgat deseamă numai uitându-mă la el.

- Dumnezeule, femeie dragă. în vocea Tatianei se ghicea amu-zamentul abia reţinut. Aşa şi sper.

Matt se aşteptă la indignare din partea femeii mai vârstni-ce, dar, în schimb, auzi un chicot. Doamna Wicklund şi Tatianamai schimbară câteva replici, pe un ton mult prea scăzut de dataaceasta pentru ca el să le poată auzi, apoi femeia plecă.

Tatiana închise uşa în urma ei şi lăsă să-i scape un suspinde uşurare.

-Eibine, Matthew, continuăm?Din nou, ceva groaznic de onorabil îşi iţi teribilul cap.-Nu cred, spuse el încet, regretându-şi cuvintele mai mult ca

niciodată.- De ce nu? Se apropie, ridicându-şi privirea către el. E una din-

tre condiţiile tale. Am fost de acord să-ţi respect condiţiile.Ochii ei străluceau, buzele îi erau roşii şi cărnoase, pielea îi

lucea ca luminată pe dinăuntru, iar părul îi era răvăşit. Arăta cadesprinsă dintr-o pictură renascentistă senzuală. Simţi zvâcneteîn vintre.

Bineînţeles, încuviinţase, într-adevăr...-Nu sunt deloc sigur de ce, mai exact, dar eu... noi...îşi trecu mâna prin păr şi scoase o răsuflare lungă, plină de

frustrare.-Nu putem.-O, Matthew, sunt cât se poate de sigură că noi... că tu... poţi.întinse mâna şi prinse umflătura încă tare din pantalonii lui.-Tatiana! Sări într-o parte, aruncându-i o căutătură cruntă.

Nu voiam să spun că nu pot în sensul acela! Nu am avut niciodatăprobleme din acest punct de vedere!

- Nici nu mă gândeam că ai fi avut. îl prinse de cămaşă, trăgân-du-1 iarăşi spre ea. Ce am vrut să spun e că... El îi prinse mâinileşi o îndepărtă cu hotărâre. Trebuia să plece. Acum. Dacă nu pleca,avea să termine ce începuseră, şi în adâncurile lui simţea o senza-ţie ciudată care îl ducea cu gândul la dezastru. Probabil pentru el.Tocmai mi-am amintit de o... o sarcină de care trebuie să mă ocup.Desigur, cum am putut să uit. Nu suportă amânare.

- Ce fel de sarcină? îşi puse mâinile în şolduri, privindu-1 ţintă.Nu ai pomenit despre nici o sarcină.

-Este... înghiţi cu greutate. Caii. Da, asta este, întocmai. Caii.Trebuie să mă ocup de cai.

-Acum? ridică ea vocea, neîncrezătoare.-în clipa aceasta. Se îndreptă către uşă. Am uitat să le dau

grăjdarilor instrucţiuni clare cu privire la îngrijirea lor.-Sunt cai. De ce instrucţiuni e nevoie? îi hrăneşti, îi cureţi,

înţeleg că nu mai e nimic altceva de făcut în afară de asta.-O, mai sunt o mulţime de lucruri în afară de asta. Sunt...,

bâjbâi el după cuvinte. Sunt nişte cai foarte speciali.Uşa, scăparea, era aproape la o întindere de mână.-Speciali? Chipul ei se înroşi de nedumerire, nevenindu-i

să-şi creadă urechilor. Nu mi s-au părut speciali şi nu i-ai mai vă-zut până astăzi.

- Cu toate acestea, au nevoie de un tratament special, pentrucă sunt... ei bine, speciali, şi chiar trebuie să mă ocup de ei. Trasede uşă, deschizând-o. Acum.

-Ăsta e cel mai ridicol...., spuse ea cu răsuflarea întretăiată,privindu-1 ţintă. Dumnezeule mare! Se vede pe chipul tău. Ţi-eteamă. De mine. Ea făcu ochii mari. De noi.

- Ei bine, asta e ridicol.-Eşti un laş, Matthew Weston. îşi încrucişă braţele pe piept

şi zâmbi cu aroganţă. Zbori deasupra caselor, dar ţi-e frică de cese va întâmpla dacă eu şi cu tine...

-Nu îmi este absolut deloc, spuse el, cu tonul potrivit deindignare.

-Ţi-am mai spus, asta - gesticulă către masă - nu înseamnănimic pentru mine. Prin urmare, nu am de ce să mă tem. Cu toateacestea, sunt preocupat că acei cai...

- Caii foarte speciali?-... Nu vor primi atenţia pe care o merită, şi vom fi obligaţi să

mai rămânem încă o noapte. Trecu pragul uşii cu toată demnita-tea de care fu în stare, strigând peste umăr: Mă voi întoarce înscurt timp.

închise uşa şi se prăbuşi pe ea, ca şi când ar fi încercat săoprească toţi dracii din iad. Nu avusese necazuri cu alte femeişi nu-şi amintea să se fi hotărât vreodată să nu continue cu oparteneră dornică. Actul în sine fusese mereu satisfăcător, chiardacă nu avusese niciodată vreo însemnătate aparte. Nu acordaseîmpreunării mai multă importanţă decât astâmpărării setei saupotolirii foamei. Era o nevoie, nimic altceva.

Bineînţeles, nu fusese îndrăgostit de acele femei.Gândul îl făcu să tresară. Iubirea nu avea nimic de-a face

cu asta. Nu era îndrăgostit de Tatiana. Nu acum, în orice caz.O, desigur, fusese cândva. într-adevăr, ce împărtăşiseră în patdepăşea tot ce cunoscuse cu vreo altă femeie. Până şi el îşi dădeaseama că asta se întâmplase, în mod evident, din pricina emoţi-ei intense pe care o împărtăşiseră, precum şi din pricina actuluifizic în sine. Cu Tatiana făcuse dragoste, în cel mai autentic sens

al cuvântului.în absenţa iubirii, împreunarea cu această femeie, părea... ei

bine, ceva greşit. Ba chiar dezonorant... Să împărţi, în lipsa iubi-rii, aşternutul cu o femeie pe care ai iubit-o cândva.

Ieşi în curte şi inspiră profund. Aerul nopţii era rece pe pielealui înfierbântată, iar pe cerul albăstrui întunecat licăreau stelele.

Era cea mai stupidă idee pe care o auzise vreodată. Iubirea,onoarea nu aveau nimic de-a face cu pofta trupească. Iar faptulcă o iubise cândva nu avea nici un amestec în treaba asta. Cândvaavusese şi încredere în ea, şi uite unde ajunsese.

Porni către grajduri. Putea totuşi să verifice starea cailor.Nu avea altceva de făcut şi nici cea mai mică intenţie de a se în-toarce în camera lor, pentru moment.

Sau era mândria cea care îl reţinea?îşi jurase că de data aceasta relaţia lor avea să se desfăşoare în

termenii stabiliţi de el. El avea să fie cel care să ia deciziile, cel caresă aleagă.

Şi totuşi, cine alesese să seducă pe rine în seara aceasta?Mândrie şi onoare. Pufni dispreţuitor. Ephraim avea dreptate.

Calităţile te făceau vulnerabil. Dacă le puneai alături de chesti-uni legate de iubire şi încredere, totul devenea şi mai complicat.Şi conflictual.

Ei bine, trebuia să depăşească momentul.Cât despre acuzaţia ei că îi era teamă de ea, de ei, nu era nimic

inai departe de adevăr. Teama ar însemna că simţea ceva pentruea, însă toate emoţiile pe care le simţise se evaporaseră cu multăvreme în urmă. însăşi ideea că îi era frică i se părea ridicolă, Ia felca toate celelalte lucruri la care se gândise în seara aceea.

0 dorea şi avea să o aibă. în condiţiile impuse de el, când aveasă vrea el. Alegerea lui, nu a ei.

Multe ore - şi multe halbe de bere - mai târziu, Matt se strecu-ră în tăcere în cameră. în ciuda faptului că o halbă o chemase pe adoua, apoi pe a patra şi aşa mai departe, era încă treaz şi cu capullimpede. Din nefericire.

Platoul şi toate resturile cinei lor fuseseră îndepărtate. O lu-

mânare pâlpâia pe masă, aruncându-şi lumina tremurătoare asu-pra Tatianei, care dormea, neclintită, în pat.

Matt căută în bagaj trusa de scris şi jurnalul. Se aşeză la masă,îşi pregăti peniţa şi deschise caietul. însă privirea lui rămase aţin-tită asupra siluetei adormite a Tatianei.

Ii bulversase viaţa o dată şi nu avea să-i îngăduie să o facă dinnou. Nu lui, nu familiei sale.

Nu avea răspunsuri şi nici măcar nu mai era sigur de întrebări.Dacă înlătura orice posibilitate de afecţiune şi emoţie, nimic numai avea sens. însă nu merita să ia în calcul faptul că ar trebui săaccepte că ar putea simţi pentru această femeie ceva în afarăde dorinţă.

îşi desprinse privirea de la ea şi privi ţintă la pagina albă dinfaţa lui. Era, fără îndoială, la fel de ridicol ca tot ce se întâmpla,însă întreaga lui viaţă părea pentru moment un exerciţiu de do-meniul absurdului. Trase adânc aer în piept şi începu.

Dragă Ephraim,

în primul rând, aş vrea să înţelegi că, deşi scriu aceste scri-sori la cererea ta, nu am luat nici o hotărâre cu privire la utiliza-rea lor finală. Pentru a asigura discreţia, în cazul în care toateacestea ar deveni publice, nu voi folosi numele nici unei persoa-ne sau ţări. De fapt, este cât se poate de posibil ca nici tu, nicinimeni altcineva să nu citească vreodată măcar vreun cuvântdin ce scriu aici. Cu toate acestea, deşi nu am avut niciodată în-clinaţia de a pune peniţa pe hârtie, simt nevoia să discut despreevenimentele care s-au petrecut astăzi şi faptul că scriu aici vasluji acestui scop, dacă nu altuia.

Prinţesa continuă să fie o enigmă pentru mine. Deşi estedirectă cu privire la anumite detalii din trecutul său, refuză săaibă încredere deplină în mine. încă insistă că scopul călători-ei noastre este acela de a se documenta cu privire la periplulunei strămoaşe.

Trebuie să mărturisesc că acum îi înţeleg reţinerea. Nu îieste uşor să aibă încredere. Recunosc, când vine vorba despreea, nici mie nu mi-e uşor să îi acord încrederea mea. Amândoi

um suferit din pricina celor pentru care am avut sentimenteprofunde şi în care am avut, drept urmare, încredere. Este ex-

trem de ironic să-mi dau seama că neîncrederea ei în mine estecauzată în întregime de altcineva, însă lipsa mea de încredere înea este pricinuită de ea însăşi şi de nimeni altcineva.

Prima noastră zi împreună s-a scurs fără evenimente, înmare parte. Am petrecut ore îndelungate, călătorind de la Lon-dra, iar Alteţa Sa a dormit mai tot timpul. O invidiez pentruaceastă abilitate, căci eu, unul, nu am fost niciodată în starede o asemenea ispravă, dar ea părea a nu avea nici o problemă.Intr-adevăr, a adormit la câteva minute după plecare. Păcat,căci speram ca discuţiile purtate pe durata călătoriei să-mi dez-văluie măcar un crâmpei din adevăratul ei scop.

Totuşi, învăţ o mulţime de lucruri despre ţara ei. Mi-a po-vestit despre istoria şi despre amplasarea acesteia, precum şidespre obiceiurile şi tradiţiile lor bizare. Deşi descrierile ei sunăfoarte interesant, trebuie să mărturisesc că s-ar putea ca oame-nii de acolo să fie o tagmă de beţivani.

Cu toate acestea, ar putea merita o vizită.

Capitolul 8

- Bună ziua, milord.Tatiana îi oferi cel mai strălucitor zâmbet al ei. Matthew aştep-

ta nerăbdător lângă trăsură, cu o privire încruntată.-Trebuie să plecăm imediat. Se face târziu şi...- Mereu eşti atât de nesuferit dimineaţa?-Da, răspunse el, întinzând mâna pentru a o ajuta să urce în

trăsură. O susţinu cu o vioiciune exagerată şi cu o atitudine văditimpersonală, apoi dădu ocol cailor şi îşi ocupă locul lângă ea.

- Ei bine, acum, că am lămurit chestiunea dispoziţiei tale, spu-se ea cu dulcegărie, cum stai cu virtutea în dimineaţa aceasta?

-Virtutea? întrebă el şi îi aruncă o căutătură severă. Virtuteamea n-are a face cu nimic.

-îmi cer scuze. Poate că virtute nu e cuvântul potrivit. Făcu opauză. Moravurile... poate că acesta e un cuvânt mai bun.

-Nici moravurile mele nu au nici o legătură.

Smuci hăţurile, iar caii porniră.-Haide, Matthew, e clar că despre moravurile tale este vorba.

De fapt, când ne-am cunoscut întâia oară, nu prea credeam că aiaşa ceva. Dar, cu toate acestea, m-ai luat de nevastă, deşi nu credcă te-ai însurat cu toate femeile cu care te-ai culcat.

El privea drept înainte, şi un mic muşchi din falcă i se încleşta.- Doar cu prinţesele.-înţeleg, spuse ea, înăbuşindu-şi un zâmbet, Prin urmare,

ai standarde morale ridicate doar atunci când vine vorba desprefemei cu sânge regal?

-Aşa se pare, murmură el.-De ce te-ai căsătorit cu mine, Matthew?-în clipa asta, habar n-am.Vocea lui era mohorâtă şi avu darul de a-i strica Tatianei dispo-

ziţia încântătoare.- Nu e nevoie să fii atât de nesuferit.Starea lui nesuferită putea fi pusă pe seama faptului că dormi-

se foarte puţin. Se putea şi să o urască din tot sufletul, dar preferasă creadă că era pur şi simplu obosit şi poate frustrat. Ea aşa sesimţea, cu siguranţă.

Când se întorsese în cele din urmă în cameră, ea se prefăcuseadormită. De fapt, petrecuse cea mai mare parte a nopţii privin-du-1 pe furiş cum stătea la masă, scriind ceva într-un caiet micuţ,probabil chestiuni legate de munca lui. Flacăra lumânării arunca-se lumini şi umbre asupra lui, şi petrecuse ore lungi studiindu-iliniile feţei. Nu că nu i-ar fi cunoscut, pe de rost, conturul pome-ţilor, linia maxilarului sau felul în care ochii lui făceau riduri încolţuri când se concentra. La urma urmelor, îl studiase în fiecarezi cu ochii minţii. Şi nu se sătura să-l privească.

-Caii arată bine, spuse ea, în încercarea de a lega o oarecareconversaţie cu el, înainte de a fi nevoită să reia tradiţia avaloni-ană, începând călătoria cu o duşcă de rachiu. Nu tocmai special,dar bine.

El nu răspunse. Se părea că astăzi nu avea chef de pălăvrăgeală.Se rezemă de speteaza banchetei, încercând să nu zâmbească.

Oricât de dezamăgită ar fi fost cu o seară în urmă - şi se simţiseextrem de dezamăgită fusese, din multe puncte de vedere, o

seară cât se poate de satisfăcătoare. Refuzul lui Matthew de a con-tinua era un indiciu excelent cu privire la posibilităţile unui viitorîmpreună. O, cu siguranţă ar fi continuat dacă nu i-ar fi întreruptdoamna Wicklund. Dincolo de conştiinţă, de onoare sau de oricealtceva, era totuşi bărbat, şi astfel de lucruri erau de aşteptatdin partea bărbaţilor. Phillipe o învăţase măcar atâta lucru, dacănu altceva.

Reticenţa lui Matthew de a relua totul din punctul în care serupsese fusese poate cel mai încântător lucru care i se întâmplasevreodată. Era limpede că nu putea să o trateze pur şi simplu cape oricare altă femeie. Fie că îşi dădea seama, fie că nu, simţeaîntr-adevăr ceva pentru ea, în afară de iritarea pe care o exprima-se adineauri sau de dorinţa pe care i-o arătase cu o seară în urmă.Şi, dincolo de protestele lui, era convinsă că era suspicios cu privi-re la ce ar fi putut aduce intimitatea fizică între ei.

Era cât se poate de logic. îl rănise îngrozitor, şi nu avea nici unmotiv să se încreadă în ea. Nici un motiv să o vrea înapoi.

Dar avea să o dorească. Până la urmă. Nu pentru că obţineaîntotdeauna ce voia în viaţă. De fapt, nu dorise niciodată nimic cuadevărat până acum. Nu aşa cum îl dorea pe acest bărbat - soţulei - înapoi.

-Nu ştiu de ce trebuie să fii atât de urâcios în dimineaţa asta,spuse ea. La urma urmelor, nu eu am ieşit în goană din camerăaseară, ţipând ca o virgină agitată.

-Nu am ţipat.Vocea lui era rece, dar era posibil ca în ochii lui să licărească o

scânteie de amuzament.- Dar trebuie să recunoşti că ai fost agitat.- Nu am fost câtuşi de puţin agitat, şi nici speriat, zise şi îi arun-

că o privire pătrunzătoare. Am mai fost cu femei până acum.- Sute, fără îndoială, spuse ea veselă. Dar nu asta te-a speriat.-Atunci, spune-mi, Alteţă, căci mă cunoşti atât de bine, ce m-a

speriat?Ii ignoră sarcasmul.- Ţi-a fost teamă că, dacă vom face dragoste, vei descoperi că ai

pentru mine sentimente pe care ai prefera să nu le ai.-Am tot soiul de sentimente pentru tine. Dar nici unul nu ne-

cesită să fie descoperit, căci sunt prea conştient de fiecare dintreele, şi cele mai multe nu sunt tocmai plăcute. Vocea lui era fermă.Orice s-ar fi întâmplat aseară nu ar fi însemnat nimic dincolo desatisfacţia imediată a momentului.

-Atunci de ce te ai oprit?-Starea, draga mea prinţesă, fusese distrusă. Nu mai eram

interesat.Vocea lui căpătă o notă de aroganţă şi superioritate.- Ha! Din ce am observat, erai extrem de interesat.-Aparenţele pot fi înşelătoare.-Nu acea aparenţă, spuse ea, înghiţindu-şi zâmbetul.-Mă surprinzi, prinţesă. Se întoarse către ea, cântârind-o cu

privirea. Nu-mi aduc aminte să fi fost atât de directă cu privirela asemenea chestiuni. Dacă îmi aduc bine aminte, erai foarte...ei bine, sfioasă.

-Am lăsat sfioşenia, precum şi reticenţa, în urmă, spuse ea se-nină, ignorând valul de căldură care-i invadă chipul.

Adevărul era că nu mai fusese atât de directă niciodată în via-ţa ei. Dar îşi dăduse seama, aproape imediat după ce plecase, cămodul în care îl părăsise - ba însuşi faptul că o făcuse - fuseseo greşeală îngrozitoare. în clipa aceea înţelesese că fiinţa per-fect cuviincioasă care fusese mereu nu era capabilă să facă ce erade făcut pentru a-şi lua în mâini propria viaţă - cu sau fără el.Făcuse un efort considerabil de atunci pentru a ignora educaţiadatorită căreia ajunsese retrasă şi prevenitoare. în schimb, învă-ţase să spună ce gândea şi să facă numai ce ea, doar ea, credea căera mai bine.

Spre surprinderea ei, Tatiana descoperi că îi plăcea schimba-rea din ea însăşi - că se plăcea, într-adevăr, pe sine - mult maimult decât se plăcuse vreodată. Nu se mai simţea ca un puf înbătaia vântului, ci ca însuşi vântul. Descoperise un nou sentimentde respect pentru femeia care era şi înţelesese că asta-i lipsisepână atunci.

Matthew nu era singurul imbold pentru schimbarea ei, dar elfusese începutul. Poate fiindcă se cunoscuseră doar ca bărbat şifemeie, nu ca prinţesă şi gentilom. Cu Matthew, barierele rangu-

lui care o ţinuseră mereu prizonieră dispăruseră.-De când ne-am văzut ultima oară, am învăţat să fiu mai

îndrăzneaţă în cuvânt şi-n faptă. Am descoperit că singuracale de a realiza ce vrei cu adevărat este să stăruieşti asupra lu-crului respectiv.

-Nu tocmai.-Nu? îl privi ţintă, nevenindu-i să creadă. Tu, care ai jurat că

mă vei iubi până la moarte? Nu ai făcut nimic ca să mă opreşti...-Ai plecat în timp ce dormeam. A fost un act de laşitate.Ea trase zgomotos aer în piept,- Ba nu a fost câtuşi de puţin!-Tu cum Tai numi?- Prudenţă. Ar fi fost extrem de stânjenitor altfel.-Fără îndoială. Dacă aş fi fost treaz, ar fi trebuit să-mi spui că

ai minţit cu privire la identitatea ta.-Am spus că ar fi fost stânjenitor! Ridică din umeri şi se stră-

dui să-şi recapete calmul. Cu toate acestea, când te-ai trezit, num-ai urmat.

- O, dar am făcut-o, prinţesă. Tonul lui era rece. Am aflat undestătea delegaţia avaloniană în Paris şi am mers acolo să te găsesc.Sau, mai degrabă, am căutat-o pe însoţitoarea prinţesei. Imagi-nează-ţi surprinderea mea când te-am văzut într-o trăsură, iarun soldat din gardă mi-a arătat-o pe prinţesa lui. Alteţa Sa. Soţiamea. Pe tine,

Tatiana se cutremură.-Sunt convinsă că a fost foarte deranjant.Matt se întoarse iute către ea, făcând ochii mari.- Deranjant? Crezi că a fost pur şi simplu deranjant?- Am spus foarte.-Da, ei bine, a fost, într-adevăr, foarte deranjant. în tonul lui

se ghicea sarcasmul. Cam la fel de deranjant precum croiul uneihaine nepotrivite sau pasul cam inegal al unui cal. Foarte deran-jant, într-adevăr, pufni el dezgustat.

-Totuşi, aş crede că, în acest punct, ai... ei bine, depăşit mo-mentul, zise ea şi îl privi direct în ochi.

-Am depăşit momentul, spuse el, aruncându-i o căutătură

cruntă. L-am depăşit. Am lăsat absolut totul în urmă.-Atunci de ce tot aduci vorba despre asta?-Eu..., spuse el, mijindu-şi ochii şi privind ţintă la drumul de

dinaintea lor. Mă scoţi din minţi, prinţesă.-Bun! Eşti cel mai enervant bărbat pe care l-am cunoscut vre-

odată, şi nu-mi dau seama ce-o fi fost în capul meu când m-amîntors la tine.

- Tu te-ai întors la mine? spuse el, ridicând dintr-o sprânceană.Credeam că prezenţa mea e incidentală. Credeam că ai venit înAnglia să scrii povestea unei rude moarte demult,

-Şi de-asta!îşi încrucişă braţele la piept, privind fără să vadă înspre peisa-

jul rural pe lângă care treceau.De ce Dumnezeu îşi bătea capul? Era, cu adevărat, cel mai ener-

vant bărbat de pe lume. Totuşi, era totodată singurul bărbat dinlume care îi provoca o emoţie şi o pasiune, o furie şi un entuziasmatât de profunde, singurul care o făcea să simtă că viaţa nu meritatrăită fără el. Enervantă fiinţă.

Se scurseră minute lungi, în care liniştea nu fu întreruptă de-cât de sunetele potcoavelor cailor şi de scârţâitul roţilor trăsurii.Tatiana îi spusese deja mai mult decât plănuise. Nu intenţionasă-i dezvăluie şi că îl dorea. Sau că ţinea la el. Sau că îl iubea. Celpuţin nu încă.

-Aşadar, pe mine mă vrei, de fapt, spuse Matthew jubilând.Ea refuză să îl privească.-îndrăznesc să spun că asta aruncă o cu totul altă lumină

asupra chestiunii. Vocea lui era arogantă, iar ea îşi înghiţi re-plica sarcastică. Nu-mi amintesc să mai fi umblat vreo prinţesădupă mine.

-Nu umblă nimeni după tine, spuse ea în grabă.-Mă urmăreşte atunci?Ea strânse din dinţi.- Câtuşi de puţin.- Mă vânează?- Doar dacă aş avea o armă, murmură ea.El râse, iar ea se întoarse indignată către el.-Sunt atât de încântată, milord, că ţi-am putut însenina

dispoziţia.-Nu numai că mi-ai înseninat dispoziţia, draga mea prinţesă

încântătoare, ba chiar mi-ai luminat perspectiva asupra vieţii.El afişă un zâmbet plin de sine care o făcu să-şi dorească să-l

lovească. Cu toată puterea. Şi nu o dată.- Asta înseamnă că vei fi mai agreabil dimineaţa?-Voi fi mai înţelegător dimineaţa, după-amiaza şi seara. Fără

veste, o cuprinse cu braţul liber, o strânse lângă el şi o sărută apă-sat. Se trase înapoi, privind-o ţintă în ochi. Vezi ce se întâmplăcând spui adevărul?

-Văd, zise ea, cu vocea ciudat de gâtuită.-Mai doreşti să-mi spui ceva?- Da, răspunse ea privind în sus spre el şi înghiţind cu greuta-

te, A fost foarte, foarte plăcut.O studie o clipă, apoi râse şi îi dădu drumul.- Nu ai încredere în mine, prinţesă?Ea îşi încrucişă braţele în poală şi zâmbi.- Nici tu în mine, milord.- Iată încă un aspect la care ne potrivim de minune.-De acord. întinse mâna sub scaun. Şi ar trebui să ne pecet-

luim acordul.-Ah, tradiţionalul toast avalonian al călătorului, zise el şi

chicoti. Prea bine, astăzi te acompaniez.Ea scoase plosca, turnă două cupe, înmânându-i lui una.- Pentru o călătorie sigură şi încununată de succes, spuse el,

ridicându-şi cupa.- Excelent, Matthew, replică ea şi zâmbi. Acum ai intrat în spi-

ritul aventurii.Luă o duşcă bună şi icni.-Nu-ţi place? întrebă ea, studiindu-1 îndeaproape.Chipul lui căpătase o interesantă nuanţă stacojie.- Este... este - ochii i se umeziră, şi părea a se sufoca - cam

gros, nu-i aşa? Şi are o aromă bizară.- Crezi? întrebă ea, privind ţintă în propria ei cupă. Am auzit

că este un gust care se cultivă.-Se cultivă cu forţa, fără îndoială. Studie conţinutul cupei lui

cu ceea ce ar putea fi numită o curiozitate morbidă. Oamenii dinneamul tău beau asta de bunăvoie?

-înseamnă că nu-ţi place.Era ciudat că se simţea atât de dezamăgită, având în vedere că

nici ea nu se prea dădea în vânt după această băutură.- Nu am spus asta. Dar ai dreptate, este un gust care se cultivă.

Nu trebuie decât să te obişnuieşti cu el, atâta tot.

Capitolul 9Soarele tocmai se afundase dincolo de linia orizontului când

Matthew şi Tatiana ajunseră în cele din urmă la reşedinţa ei dinLondra.

Majordomul şi cine ştie câţi alţi servitori observaseră, fără în-doială, sosirea lor, dar erau suficient de bine instruiţi încât să nuridice nici măcar dintr-o singură sprânceană. Cu toate acestea, Ta-tiana era sigură că anexele servitorilor aveau să zumzăie de bârfestârnite de absenţa prinţesei şi întoarcerea ei cu un bărbat chipeş,fără a avea alături nici măcar o servitoare drept însoţitoare. Scan-dalos comportament, aveau să şoptească ei, dar la ce te poţi aş-tepta de la o străină? Tatiana îşi înăbuşi zâmbetul care-i încolţeape buze când se gândea cât de scandalizaţi ar fi dacă ar suspectachiar şi o părticică de adevăr.

Câţiva servitori stăteau la o oarecare distanţă, ascunşi de um-brele foaierului, sperând probabil să audă fiecare cuvinţel pe careîl schimba cu Matthew.

- Nu înţeleg de ce m-ai adus aici, în loc să mergem la căsuţa ta,spuse ea cu voce scăzută, încercând să nu caşte.

Călătoria spre Londra fusese lipsită de evenimente, din câte ştiaea. Cel puţin nimic, în afară de rachiul de la amiază, nu o trezise.

-Trebuie să mă ocup de câteva lucruri în oraş în seara aceasta.Prin urmare, aşa mi s-a părut mult mai convenabil. Tonul circum-spect al lui Matthew era pe potriva propriului ei ton. Şi cred că arfi foarte bine dacă ai face aranjamentele necesare pentru o trăsurăacătării şi un birjar, pentru continuarea călătoriilor noastre.

-Zău? replică ea şi ridică dintr-o sprânceană. Şi cum rămânecu condiţiile impuse de tine? Să trăim din banii tăi şi toate trebu-rile astea?

- Prostii, nu-i aşa? Ai avut dreptate, condiţiile mele nu au avutalt scop decât să-ţi dea peste nas. Va fi mult mai confortabil săcălătorim cu o trăsură ca lumea şi cu un birjar, mai ales că urmă-toarea doamnă de pe lista ta locuieşte la reşedinţa Effington, afla-tă la o zi plină de călătorie de aici. In plus, dacă am fi într-adevărcăsătoriţi, ce e al tău ar fi şi al meu. Ai putea să o consideri o partedin zestrea pe care nu am primit-o niciodată.

- înţeleg, spuse ea, înlăturând vaga neplăcere stranie pe careo resimţi auzind că s-a răzgândit. Presupun că aş putea să iau cumine şi o servitoare?

-Nu cred, spuse el scuturând din cap şi apropiindu-se. Nu amrenunţat la toate condiţiile mele, şi mă încântă teribil ideea de aîmpărţi intimitatea trăsurii cu tine şi doar cu tine.

Se înfioră ca reacţie la valul de încântare care o traversă cânddesluşi nota ştrengărească din vocea lui.

- Da, milord?- Da, într-adevăr. Dacă, desigur, vei putea rămâne trează, spu-

se el zâmbind larg. Atunci, ne vedem săptămâna viitoare.Se întoarse să plece.-Săptămâna viitoare? Ce vrei să spui? îl prinse de braţ.

Nu plecăm mâine? Nu stai aici?- îndrăznesc să spun că nu ar fi câtuşi de puţin cuviincios.- Prostii! E o casă imensă, care poate găzdui în condiţii perfecte

încă un oaspete. Âvem o adevărată armată de servitorii, iar eu...- Iar eu am treburi de rezolvat care s-ar putea prelungi până

noaptea târziu. Iar mâine am treburi de care trebuie să mă ocup,spuse el ferm. Dacă nu cumva există vreun motiv oarecare pen-tru care o întârziere de câteva zile ţi-ar putea crea dificultăţi înscrierile tale.

-Câtuşi de puţin, milord, spuse ea, privindu-1 ţintă în ochi.Povestea prinţesei Sophia a aşteptat o jumătate de secol pânăacum; alte câteva zile nu mai prea contează. Ia-ţi tot timpul decare ai nevoie.

-Excelent! Atunci prinţesa Tatiana va locui aici cu suita sa şi

se va ocupa de toate detaliile regale de care trebuie să se ocupe.Săptămâna viitoare - în ochii lui licări promisiunea - Lord şi LadyMatthew vor porni la drum.

-Nu e tocmai ce aveam eu în minte.El râse, apoi îi luă mâna, ducând-o la buze.- Draga mea prinţesă, îmi imaginez sau sper că nu eşti obiş-

nuită să fii cea care hăituieşte, căci eu am fost rareori cel hăituit,îşi atinse buzele de dosul mănuşilor ei. Totuşi, din experienţamea, vânătoarea nu este câtuşi puţin satisfăcătoare când du-rează prea puţin, iar trofeul e câştigat prea repede sau prea uşor.Mi-ar displăcea profund ca satisfacţia ta să fie prea fugară saude scurtă durată.

- Matthew!Ea făcu ochii mari, iar faţa îi ardea.- Eşti şi mai încântătoare decât de obicei cu obrajii îmbujo-

raţi, remarcă el şi zâmbi larg. Şi când îţi ţii gura închisă. Mă ispi-teşti şi mai tare să le dăm servitorilor prilejul de a avea despre cesă bârfească.

îi întoarse mâna, depunând un sărut în centrul palmei eiînmănuşate. Atingerea lui declanşă un val de dorinţă pură, şiTatiana nu-şi dorea nimic mai mult decât să-l tragă pe scări în sus,până în patul ei.

-Somn uşor, prinţesă.Matthew îi lăsă mâna, îndreptându-se către uşă.- Ştii, într-o săptămână s-ar putea să mă răzgândesc, strigă

ea după el. S-ar putea să mă decid că trofeul nu merită efortulvânătorii.

Vocea lui, mult prea sigură pe sine, ajunse la ea.-Nu te vei răzgândi.El râse şi dispăru înainte ca ea să poată măcar să-i dea o replică

potrivită.Râse în sinea ei. Putea să mai aştepte o săptămână, şi s-ar pu-

tea să fie o idee bună să-i acorde timp să mediteze la lucrurile carese întâmplaseră între ei şi la cele care nu se întâmplaseră. Şi laceea ce-i aştepta.

-Alteţă? se auzi vocea amuzată a Katerinei din umbre.

-Da? spuse Tatiana, scoţându-şi absentă mănuşile.Schimbarea survenită la Matthew din clipa când ea recunoscu-

se că îl dorea era deopotrivă minunată şi înfricoşătoare. Nu preaştia cum de se întâmplase, dar el se folosise de mărturisirea eipentru a prelua controlul în relaţia lor. Chiar dacă nu îi cunoşteatoate secretele, îl ştia acum pe cel mai important. Cu toate aces-tea, pentru prima dată de la revederea lor simţea acel splendidfior de nerăbdare pe care îl naşte conştientizarea faptului că băr-batul pe care îl doreşti te doreşte la rândul său.

- Văzându-ţi expresia de pe chip, presupun că totul merge binecu Lord Matthew al tău, spuse Katerina, păşind în vestibul.

-Nu este Lord Matthew al meu, replică Tatiana, înmânându-imănuşile, apoi îşi scoase pălăria şi mantaua îmblănită şi i le întin-se tot Katerinei, care le depuse în braţele unei servitoare. Dar vafi în curând.

Katerina râse.- Nu mă îndoiam nici o clipă, Alteţă.- Iar tu, draga mea prietenă - Tatiana îşi strecură braţul pe sub

braţul Katerinei şi păşiră către salonul cel mare -, ce-ai mai făcutde ieri încoace? Nu-mi imaginez că ţi-a fost uşor să înduri prezen-ţa vărului tău, oricât de puţin timp s-ar fi scurs, având în vederedispoziţia în care l-am lăsat.

- Ca să fiu sinceră, Dimitri nu a fost deloc dificil.-Serios? replică Tatiana, prăbuşindu-se pe o canapea moale,

cu atât mai plăcută după lunga călătorie cu trăsura. Bineînţeles,aveau să-şi continue călătoriile într-o trăsură mult mai confor-tabilă. 0 trăsură cât se poate de intimă şi de închisă. Păcat că vatrebui să doarmă mai tot timpul. înseamnă că e încă bosumflat?

-Nu aş fi deloc surprinsă; cu toate aceste, nu aş putea spune.Nu este aici momentan.

Katerina se aşeză pe canapea alături de ea, cu o vagă expresiede stânjeneală pe chip.

Tatiana o ignoră. Nu era neobişnuit ca discuţia despre Dimitrisă provoace astfel de expresii, în special atunci când părerile căpi-tanului se bateau cap în cap cu ale prinţesei.

-L-aş ruga să ni se alăture la cină, dar mă gândeam căam putea cina singure în apartamentul meu. Sunt moartă de

foame, desigur; tare îmi doresc să fi putut mânca pe duratacălătoriilor.

- înseamnă că rachiul continuă să te adoarmă?-Slavă Domnului. Totuşi, mă întrebam... Tatiana se încruntă.

Katerina, crezi că... e posibil ca rachiul avalonian să nu fie, ei bine,prea bun?

- Nu pot să-mi imaginez un astfel de lucru. în vocea Katerineirăsuna indignarea. Nu m-am omorât niciodată după el şi nu sunto cunoscătoare a rachiului. înţeleg că gustul se cultivă.

- Contează prea puţin, presupun, spuse Tatiana, aplecându-secătre prietena ei. Am tot felul de lucruri interesante să-ţi poves-tesc. Şi aş prefera ca majoritatea să nu fie auzite...

-Iartă-mă că te întrerup, Alteţă. în ochii Katerinei se citeaezitarea. Ar trebui să ştii că Dimitri nu mai este în Londra.

-Unde este? întrebă Tatiana, ignorând senzaţia bruscă destânjeneală. Nu m-a urmărit, nu-i aşa?

-Nu.Katerina scoase cuvântul fără tragere de inimă.-Spune-mi, te rog, că are un rendez-vous cu o femeie în Paris

sau vreo treabă cu o doamnă în Viena.-Nu mi-ar plăcea nimic mai mult, dar... Katerina tresări. S-a

întors în Avalonia.-Ce? Tatiana sări în picioare, urmată de Katerina la o fracţiu-

ne de secundă. Cum a putut?-S-a gândit...-Ştiu exact la ce s-a gândit.Tatiana îşi încleştă pumnii, păşind neliniştită prin cameră.

Katerina mergea pe urmele ei.-S-a gândit să dea fuga acasă pentru a-i spune tatălui meu

că am pornit în căutarea Cerurilor cu un bărbat cu reputaţieîndoielnică...

-Am înţeles că Dimitri a tras concluzia că Lord Matthew areun caracter admirabil.

Tatiana îndepărtă comentariul cu un gest.- Bineînţeles că da, dar nu s-au plăcut unul pe celălalt. Ar fi tre-

buit să-i vezi. Precum câinii care se bat pe un os. Cine ştie ce îi va

spune Dimitri familiei mele despre el? Mai mult, Dimitri crede cămisiunea mea este ridicolă şi totodată primejdioasă, deşi, sincer,ce am văzut până acum din Anglia nu mi se pare tocmai pericu-los. Refuză să-mi îngăduie să-mi trăiesc viaţa - dacă asta intrăîn conflict cu ceea ce consideră el a fi o viaţă cuviincioasă pentruo prinţesă. Iar eu refuz să-i permit să mă descurajeze să obţinceea ce doresc. Tatiana se răsuci, aproape izbindu-se de Katerina.Jură-mi că nu-i vei spune, lui sau oricui altcuiva, ce urmeazăsă-ţi mărturisesc.

-Promit.Katerina făcu ochii mari.-Nu vreau să fiu prinţesă. Vreau să fiu soţie.Pentru un moment îndelungat, Katerina o privi ţintă, în tăcere.-Mă întrebam când o vei recunoaşte cu voce tare. Pe buze îi

înflori un zâmbet fugar. Am bănuit acest lucru încă din Paris.-Da? Mă gândeam că am ascuns-o foarte bine.-Uiţi, Alteţă, că te cunosc de-o viaţă întreagă. Katerina o stu-

die cu atenţie. Atunci, căutarea Cerurilor nu e nimic altceva decâto manevră pentru a fi cu Lord Matthew al tău.

-Câtuşi de puţin. Scopul meu a fost mereu dublu. Tatiana ră-mase o clipă pe gânduri. Dacă voi putea retuma această comoară,acest simbol al monarhiei, voi fi făcut ceva cu adevărat însemnatpentru ţara mea. Nu voi avea nici o frământare, nici un reproş cuprivirea la renunţarea la poziţia mea.

-Ai face asta?-Aş face-o. Sau, mai curând, o voi face.Era o uşurare să o spună, în sfârşit, cu voce tare.-Ai cântărit toate implicaţiile unei asemenea acţiuni? Privirea

Katerinei o întâlni pe a ei. Succesiunea şi alte chestiuni?-Nu prea m-am mai gândit la altceva. Dar adevărul este că, în

ceea ce priveşte succesiunea la tron, sunt neînsemnată, zise ea şiridică din umeri.

- Prinţesă! Cum poţi...- Ei, haide, Katerina, până şi tu îţi dai seama de realitatea pozi-

ţiei mele. Dacă nu cumva, Doamne fereşte, s-ar întâmpla o trage-die de proporţii incredibile, iar tatăl şi fraţii mei şi-ar pierde viaţa,nu aş avea nicicând dreptul de a urma la tron. Şi aşa şi trebuie să

fie. Nu sunt bună decât pentru a încheia prin căsătorie o alianţăstrategică pentru Avalonia, ceea ce e exclus. Vocea îi trăda hotărâ-rea. M-am căsătorit o dată pentru ţara mea şi mi-a fost de ajuns.Dar nu voi fi capabilă să găsesc Cerurile dacă Dimitri se întoarcecu un edict din partea tatălui mei prin care mi se porunceşte sămă duc acasă. Nu voi avea de ales. Să-l ia naiba pe Dimitri! Nu aputut să aibă încredere că eu...

-Nu e vorba numai despre încredere, Alteţă. Lucrurile s-auschimbat, şi siguranţa ta...

- Sunt perfect în siguranţă.-... Este în joc acum. Katerina trase aer adânc în piept.

Am aflat că verişoara ta este în Anglia,-Valentina? Tatiana simţi o apăsare ca o piatră de moară în

stomac. Asta complică, într-adevăr, lucrurile.Prinţesa Valentina era frumoasă şi inteligentă şi la fel de lip-

sită de inimă pe cât era de încântătoare. Fiica fratelui mai mic alactualului rege, Valentina crezuse întotdeauna că ar fi o conducă-toare mai bună decât oricare dintre verii ei, despre care consideracă ar trebui să moară cu toţii, negreşit, astfel încât ei să îi revinăîn mod legitim succesiunea la tron.

Prinţesa era mai vârstnică decât Tatiana şi fusese de curândexilată din Avalonia pentru activităţile ei infame ce ţinteau sărăstoarne ramura casei Pruzinsky ce deţinea de drept coroana.Femeia rămăsese văduvă de două ori, iar Tatiana nu era singuracare bănuia că ea fusese cea care pusese la cale sfârşitul prematural incomozilor soţi. Cu toate acestea, deşi Valentina se desfăta săarunce seminţele răzmeriţei în sânul poporului avalonian pentrua-şi susţine propria cauză, nu mersese până intr-acolo încât săle ia viaţa unchiului sau verilor săi. Cel puţin nu deocamdată, înorice caz.

Fusese o vreme când numele Valentinei era suficient pentru astârni neliniştea şi pentru a invoca chemarea datoriei.

-Pot..., începu ea şi suspină resemnată. Dar n-o voi face.Cu toate acestea, absenţa lui Dimitri şi prezenţa Valentinei schim-bă, într-adevăr, totul. Tatiana se cufundă într-un fotoliu, îşi prop-ti coatele de braţele acestuia şi îşi împreună degetele. Există maimulte motive pentru care s-ar putea ca Valentina să fie în Anglia.

-Nu are unde altundeva să meargă? spuse Katerina sec, aşe-zând-se pe canapea.

- Prostii! Are o mulţime de bani, poate să meargă oriunde. S-arputea ca prezenţa ei să fie cu adevărat o coincidenţă.

Katerina pufni neîncrezătoare.- Bag mâna-n foc că nici una din noi nu crede asta.- Poate că e în căutarea vreunui nou soţ şi consideră că pămân-

tul fertil al Angliei nu a fost arat încă. Sau s-ar putea să...Katerina scutură neputincioasă din cap. Privirea Tatianei o

întâlni pe a prietenei ei.-Sau s-ar putea să ştie de pierderea Cerurilor Avaloniei şi bă-

nuieşte că sunt, foarte posibil, undeva în Anglia.- Şi s-ar mai putea să ştie că acesta este exact motivul pentru

care te afli aici, spuse Katerina încet.Tatiana oftă şi se lăsă pe speteaza fotoliului.- Cum ar fi putut afla? Doar câţiva dintre cei mai apropiaţi con-

silieri ai familiei mele ştiu despre bijuterii.-Da, dar nu s-a descoperit că unul dintre consilierii de încre-

dere ai fratelui tău s-a înhăitat cu prinţesa? Nu e posibil ca acestasă fi ştiut de bijuterii?

-Posibil şi probabil. Tatiana îşi frecă fruntea. Fir-ar să fie!-Alteţă, rosti Katerina cu răsuflarea întretăiată.- Iartă-mă. Vremurile de deznădejde aduc pe buze cuvinte dez-

nădăjduite, şi acesta a fost lucrul cel mai bun la care m-am pututgândi pe moment.

- Dacă ăsta a fost cel mai bun..., murmură, Katerina.-Nu e de bine, nu-i aşa? replică Tatiana şi îi aruncă un zâm-

bet firav. Se îndreptă în scaun şi trase adânc aer în piept. Nu potface mare lucru în ceea ce o priveşte pe Valentina până când nuştiu exact unde este şi ce pune la cale. Cât despre Dimitri, oricâtde tare s-ar grăbi, nu are cum să ajungă din Londra în Avaloniaîn mai puţin de vreo două săptămâni. Am cam o lună la dispoziţiesă găsesc bijuteriile şi...

-Să-l recâştigi pe lordul tău? o tachină Katerina.-Exact.- Sugerez, Alteţă, că în acest punct ar fi foarte înţelept să afle

adevărul.-Ar trebui să-i spun, presupun. Tatiana bătu darabana cu de-

getele pe braţul fotoliului. Nu va fi o surpriză. Nu mi-a crezut po-vestea din capul locului. Nu are încredere în mine.

- Dar tu ai încredere în el?-Nu ştiu. Vreau. Mărturisesc că am fost din toată inima de

acord cu insistenţa lui Dimitri de a păstra secretă faţă de LordMatthew misiunea găsirii bijuteriilor. La momentul acela cre-deam că e un lucru înţelept - şi s-ar putea să fie încă. Privirile li seîntâlniră. Vezi tu, la început a părut a avea o oarecare reţinereîn a-mi accepta banii. îţi aminteşti despre acele condiţii ridicoleale lui de a trăi din agoniselile sale?

Katerina încuviinţă.-Credeam că sunt mânate de mândrie, precum şi de dorinţa

de a-mi face viaţa grea. Acum pare mai mult decât dornic să sefolosească de averea mea .

-Poate că nu mai vrea să-ţi facă viaţa grea?-Nu pot decât să sper, spuse Tatiana în şoaptă. Vreau să am

încredere în el şi, într-adevăr, inima mea tânjeşte să creadă în el.Dar mintea mea refuză să ignore faptul că nu îl cunosc cu adevă-rat decât de ceva mai mult de o săptămână. Deşi sunt sigură căeste un om de onoare şi cu principii, ştim amândouă că inima meanu a gândit la fel de limpede precum capul meu.

- Dar acum eşti mai matură şi mai înţeleaptă.-Eşti vreodată mai matur când vine vorba despre inimă? Nu

pot îngădui ca emoţiile să-mi dicteze acţiunile. Scutură din cap.Lord Matthew e un bărbat inteligent, bun şi onorabil. I-aş încre-dinţa viaţa fără să stau pe gânduri, dar viitorul ţării mele depindede Ceruri, iar ăsta e un lucru pe care nu-1 pot pune în pericol.

-Aşadar, vei continua să joci acest joc al secretelor?-Nu văd să existe alternativă, deşi tare mi-aş dori să fie una.

Nu este întocmai cum mi-1 amintesc, ci mult mai serios, dar esteexact ce vreau. Luă mâna prietenei sale. M-am temut în acest ultiman că s-ar putea să fi făcut o greşeală gravă. Că a fost o nesă-buinţă să ţin la el cândva şi să continui să o fac. Este enervantşi arogant şi are iritantul obicei de a aduce vorba despre greşe-lile mele trecute. Dar ştiu că nu m-am simţit niciodată atât de...

firesc pe cât mă simt cu el. Ca şi când nu aş fi fost decât pe jumă-tate vie înainte să îl cunosc. Iar acum simt că pot să fac orice dacăîl am alături. Pot întinde mâna să prind stelele în căuş dacă astadoresc. Este extraordinar. Timpul şi despărţirea nu au făcut decâtsă-mi întărească sentimentele pentru el. Chiar şi fără baloanelelui, mă face să mă simt de parcă aş putea să zbor, adăugă ea cuun zâmbet.

Katerina râse.- Este extrem de plăcut să te văd îndrăgostită.- Şi, cu iubire, nu se spune că toate lucrurile sunt posibile? con-

tinuă Tatiana ridicându-se şi trăgând-o şi pe Katerina după ea.- Intr-adevăr, aşa e. Dar, după cum bine ştii, iubirea nu este

suficientă fără încredere, răspunse Katerinei cercetând chipulprinţesei cu privirea.

-Tare mi-aş fi dorit să nu fi pomenit despre încredere.-Şi cu onestitate.Tatiana strâmbă din nas.- Nu ţin atât de mult la onestitate pe cât ţin la iubire.- Dar corect este să...- Probabil că nu. Scutură din cap. Devine din ce în ce mai com-

plicat, nu-i aşa? Cu Valentina în preajmă, nu pot să-i ţin totul as-cuns, cu conştiinţa curată. Merită să fie avertizat. Nu că aş credecă e cu adevărat periculoasă...

Katerina ridică dintr-o sprânceană.- Cel puţin permite-mi să mă mint pe mine însămi din când

în când.- Ideea de-a te minţi pe tine însăţi s-ar putea să se dovedească

o primejdie mai mare decât verişoara ta.-Poate, In orice caz, mă voi gândi la ceea ce ar trebui să-i

spun lui Lord Matthew. Tatiana scutură din cap. Când a plecat,credeam că avem tot timpul din lume; acum nu mai e vreme depierdut. Trebuie să ne gândim la o cale prin care să-l sustragemde la munca sa. Sau poate - îi veni în minte o idee excelentă - nuar fi cazul să-l facem sâ se rupă de munca lui.

Traversă încăperea către o mică masă de scris şi se aşeză.-Ai schimbat subiectul complet. Katerina o studie cu suspiciu-

ne. Ai de gând să-i spui adevărul sau nu?

- Nu fi absurdă, spuse Tatiana fără să gândească şi deschise unsertar, căutând hârtie şi peniţe. Nu am cum să-i spun adevăruldespre toate.

Katerina îşi miji ochii.-Nu poţi?- Ceea ce am vrut să spun este că nu pot să-i spun adevărul

deocamdată, o lămuri Tatiana. O voi face la vremea potrivită.-îţi înţeleg şovăiala cu privire la Ceruri. Totuşi, există alte

chestiuni, alte adevăruri pe care ar trebui să le ştie, insistă Kate-rina şi o ţintui cu o privire hotărât.

- Posibil.-Nu era cazul să o fi făcut de mult?-Probabil. Tatiana îi aruncă prietenei sale o privire iritată.

Urăsc când joci rolul conştiinţei mele.Katerina adoptă o atitudine afectată, dar ochii îi licăreau.-Este datoria mea, Alteţă.- Este, intr-adevăr, şi ţi-o îndeplineşti mult prea bine. Suspină

resemnată. îi voi spune ce trebuie să ştie...-Ce merită să ştie, spuse Katerina ferm.-Desigur. Cu prima ocazie. Dar... Tatiana ezită un moment

îndelungat. Trebuie să mărturisesc, mi-e oarecum teamă de felulîn care va reacţiona. Nu cred că aş putea îndura să văd că se înfu-rie sau, mai rău, că nu-i pasă.

-Totuşi...-Da, da, ştiu. Şi voi face toate eforturile pentru a-i comunica

faptele, deşi nu am nici o idee cum anume. Scutură din cap. Cumsă-i spun unui bărbat că nu mi-am îndeplinit promisiunea de aanula căsătoria noastră? Ce cuvinte să folosesc pentru a-i dezvăluică încă este soţul meu? Şi că sunt, cu adevărat, Lady Matthew.

- Eşti într-o dispoziţie remarcabilă, având în vedere toate celeîntâmplate.

Ephraim stătea eu picioarele ridicate pe birou, cu un trabucîntr-o mână şi cu un pahar de whisky în cealaltă.

-Sunt, Ephraim. Poziţia lui Matt o oglindea pe a celuilaltbărbat. Sunt, intr-adevăr.

Era târziu, dar nici unul dintre ei nu dorea să se retragă. Ră-

măseseră singuri în clădirea ce găzduia sediul ziarului, iar Mattînţelegea prea bine plăcerea prietenului său de a-şi petrece serileaici, în singurătate, unde liniştea locului reverbera adânc în suflet.Un templu închinat zeilor mecanicii şi progresului.

-îmi pare rău că nu am putut descoperi nimic ce ţi-ar putea fide folos. Ephraim pufăi gânditor din ţigară. In afară de frământă-rile recente din Avalonia, pare-se rezolvate în acest moment, nuam aflat prea multe. Iar acestea nu sunt interesante decât dacă neuităm la facţiunile implicate.

- O?

- S-ar zice că membrii familiei regale a Avaloniei nu se prea aula inimă unii pe alţii. Se pare că, deşi ramura din care face parteprinţesa ta, a casei Prună-ceva...

- Pruzinsky.-Aşa. în orice caz, deşi au fost regii de drept în ultimele câte-

va secole, diverse rude le-au contestat la intervale regulate drep-tul de a deţine puterea. Ephraim pufni amuzat. Este aproapeo tradiţie.

- Probabil că e provocată de rachiu.- în ceea ce o priveşte pe prinţesa Sophia, nu-ţi pot spune prea

multe lucruri pe care să nu le ştii deja. Ephraim dădu pe gât cemai rămăsese în pahar, privind către sticla de pe birou. Ignorândmicile dispute, răzmeriţele minore şi altele asemenea, ultima in-surecţie majoră din Avalonia a avut loc cu jumătate de secol înurmă. Soţul prinţesei a fost ucis, iar ea a fugit în Anglia cu fiica ei.Câteva luni mai târziu, s-a căsătorit cu contele de Worthingtonşi şi-a petrecut restul zilelor într-un castel, undeva la ţară. Cu unaer de regret, îşi desprinse ochii de la sticlă, îndreptându-şi aten-ţia către prietenul său. Sunt prea puţine lucruri demne de interesdupă căsătorie. Viaţa lui Lady Worthington a fost cât se poate deliniştită, din ce am auzit. Nici un scandal, nici o intrigă...

-Nici o crimă?-Absolut nimic. Editorul scutură din cap dezgustat. Femeia

părăsea rareori castelul.- Şi înainte de căsătorie?- Din nou, nimic ce nu ştii. Deja eşti la curent cu faptul că a

fost adăpostită de câteva familii. Apoi l-a întâlnit pe conte, s-a

măritat cu el, şi asta-i tot. A murit acum vreo douăzeci de ani.După cum spuneam, nu sunt prea multe de spus.

-Aşa mă gândeam şi eu.Ephraim îl studie pe Matt pe deasupra capătului trabucului.-încă ai convingerea că prinţesa ta pune ceva la cale, nu-i aşa?- Mai mult ca oricând. Matt stătu o clipă pe gânduri. Ştii ce s-a

întâmplat cu fiica?-Asta a fost uşor. Fiica s-a măritat cu un viconte. Beaumont,

cred. Actualul viconte este fiul ei.-Chiar? Dintr-un motiv sau altul, aveam impresia că au mu-

rit cu toţii. Matt sorbi din whisky, apoi stinse trabucul, savu-rând amestecul de arome. Ai crede că, dacă vrei, într-adevăr, săscrii o istorie a familiei, primii oameni la care te duci sunt ceidin familie.

- Reţine că nu am prea avut timp să mă ocup de asta, dar amauzit că atât mama, cât şi fiul sunt plecaţi din ţară. încă nu am aflatcând ar trebui să se întoarcă sau dacă nu cumva s-au întors.

-Iar povestea despre prinţesa Sophia este atât de presantă, deurgentă, încât nu putea aştepta?

-Este de mirare, într-adevăr, admise Ephraim şi zâmbi larg.Sunt al naibii de mândru de tine că te-ai gândit la asta. O să scoteu un jurnalist din tine până la urmă.

-Nu conta pe asta, prietene. Puţinul pe care l-am scris pânăacum este o treabă de amator.

-Vreau povestea, nu cuvintele. Cuvintele pot fi îndreptate.-Nu te aştepta nici la asta. Plănuiesc să rămân un amator.

Matt se uită la paharul său, întrebându-se dacă era momentul săîl umple din nou. Tu, Ephraim, stai cu privirea prea ţintită asuprarealităţii pentru gustul meu. Vreau să văd posibilităţile din viitor,nu faptele de aici şi de acum. M-am desfătat cu senzaţia pe careţi-o dă puntea vaporului sub tălpi şi marea de sub aceasta, nacelaşi cerul de deasupra capului şi cine mai ştie ce îţi mai e rezervat.

- Câ tot veni vorba, cum merge treaba? Vei putea să progresezisuficient săptămâna ce vine pentru a...

Vreme îndelungată discutară despre felul în care evolua muncalui Matt, despre posibilii candidaţi la premiu, despre misteriosulgrup care sponsoriza competiţia de design, precum şi despre cele

mai recente scandaluri politice şi despre viaţă în general Vorbirăpână noaptea târziu, deopotrivă despre chestiuni importante şidespre fleacuri, până când sticla lui Ephraim se goli, iar din trabu-curile lui Matt nu mai rămăsese decât un firicel albastru de fum şiscrum împrăştiat.

-Nu mi-ai explicat un lucru, zise Ephraim şi îl privi scrută-tor pe celălalt. De ce eşti în asemenea dispoziţie de invidiat înseara aceasta?

-în dimineaţa aceasta, îl corectă Matt.- în dimineaţa aceasta, aseară, poimâine... Ephraim îl studie cu

genul de privire fixă, bănuitoare care poate fi văzută doar pe chi-purile oamenilor care au împărtăşit o noapte lungă, consumând ocantitate impresionantă de băutură. Este ceva ce nu mi-ai spus.

- într-adevăr, aşa e.- Ei bine, nu ai de gând să-mi spui?Matt zâmbi larg.-Nu e de publicat.Ephraim lăsă să-i scape un suspin adânc.-Ştii, zilele acestea nu fac altceva decât să muncesc. Trebuie să

trăiesc, indirect, prin intermediul tău. Poţi măcar să-mi împărtă-şeşti isprăvile tale. Dacă aş avea o prinţesă, ţi-aş mărturisi totul.

-Ai dreptate. Aşa e cinstit. Foarte bine. Matt făcu o pauză dedragul efectului dramatic. Mă vrea pe mine, Ephraim. A spus-o eaînsăşi. Mă vrea pe mine.

-Te vrea pe tine. Vrei să spui...Zâmbetul lui Matt se lărgi. Ephraim scoase o fluierătură lungă,

pe un ton scăzut.- O, asta e bine. Te vrea. La dracu! Unii bărbaţi au parte de tot

norocul. Ephraim îşi propti coatele pe birou, sprijinindu-şi bărbiaîn mâini. Şi ce plănuieşti să faci în privinţa aceasta?

- Cum ce, vechiul meu prieten? Voi face ce ar face orice bărbatîn locul meu. Matt se lăsă pe spate, pufăi din chiştocul de trabucşi scoase un inel de fum perfect pe care-1 trimise înspre tavan.0 voi lăsa să mă aibă.

Capitolul 10

-Ţi-a fost dor de mine?Vocea Tatianei pătrunse undeva în adâncurile înceţoşate ale

minţii lui Matt, dar el nu-i acordă atenţie. Era prezentă mereu înmintea lui în acele zile, deşi chipul, silueta şi glasul ei nu îl stânje-neau când era adânc cufundat în gânduri.

- Milord, te-am întrebat dacă ţi-a fost dor de mine.Vorbele ei îi trădau nerăbdarea.Matt tresări, ridicând capul, şi se holbă la silueta aflată la

intrarea în grajduri, nefiind sigur pentru o clipă dacă era reală.Scutură din cap, mijindu-şi ochii pentru a se apăra de lumina soa-relui din spatele ei.

- Ce cauţi aici?- Nu acesta este salutul la care speram.Tatiana înaintă în grajduri.- Cu toate acesta, ăsta e singurul salut pe care îl vei primi, răs-

punse el şi se încruntă. Mai ales că nu mi-ai răspuns la întrebare,încă o dată, ce cauţi aici?

-îţi voi răspunde la întrebare după ce îmi răspunzi tu laa mea.

Reperă un taburet uzat, asemănător celui pe care stătea el,chiar dacă nu la fel de stabil, îl şterse de praf, apoi îl trase la masă,aşezându-se în faţa lui. îşi încrucişă braţele şi le puse cu grijă pesuprafaţa aspră de lemn.

-Ţi-a fost dor de mine?- Nu, spuse el repezit.- Haide, Matthew, ripostă ea şi-şi ridică privirea înspre tavan.

Nu te cred nici măcar o clipă. Cu siguranţă ţi-a fost un pic dor demine? Poate aşa cum calului...

- De ce ai venit aici?-O, vai, aproape că uitasem. E dimineaţă, şi niciodată nu

eşti în toane bune dimineaţa. Va trebui să lucrezi asupra acestuiaspect.

El trase adânc aer în piept, încercând să se calmeze.

- într-adevăr, aşa voi face. Acum, ia...- Ei bine, mie mi-a fost dor de tine.- Oricât de plăcut ar fi să aud asta, trebuie să recunosc că sunt

oarecum sceptic. Nu au trecut decât două zile de când ne-amdespărţit. Aş crede că nu mi-ai duce lipsa pentru cel puţincincisprezece...

-Matthew! Vocea ei era rece şi controlată, de parcă ar fi fosto guvernantă mustrătoare. în primul rând, se pare că ai uitat,dar chiar ai promis că vei fi mai agreabil dimineaţa. Nu eşti de-loc o prezenţă plăcută în acest moment al zilei. Şi, în al doilearând, spuse ea mijindu-şi ochii, habar nu ai dacă mi-a fost dor detine sau nu. Nici ieri, nici alaltăieri, nici în lunile care au trecut.Nu ai de unde să ştii; poate că m-am topit de dor, numărândorele, zilele...

-Anul, spuse el apăsat.-... Până să mă pot întoarce la tine. Ei bine, dacă mai aduci

vorba despre asta, în afara unei discuţii raţionale - pe care aş pu-tea-o accepta, deşi nu am dispoziţia necesară momentan -, voi fiobligată să-i cer căpitanului Petrov, lui Dimitri, să te împuşte.

- Ha! Matt sări în picioare, îşi puse mâinile pe marginea meseişi se aplecă spre ea. Nu mă poate împuşca. Aceasta este ţara mea,nu a ta. Ar fi atârnat în ştreang pentru asta.

-Cu toate acestea, este supusul meu. Va face cum îi porun-cesc, indiferent de implicaţiile legale. Mai mult, ar fi bucuros săte împuşte. Ar considera asta o adevărată plăcere. Se ridică de petaburet, imitându-i postura. La fel ca mine!

Privirile li se întâlniră şi, pentru un moment nesfârşit, se uita-ră încruntaţi unul la celălalt. Ochii ei verzi ademenitori aruncauscântei în penumbră. Câteva bucle răvăşite ale părului ei blondscăpaseră din strânsoarea acoperământului pe care îl purta, atin-gându-i obrajii şi dansând de-a lungul conturului gâtului ei încân-tător. Sânii tresăltau ispititor la fiecare respiraţie. Era splendidăşi, fir-ar să fie, aproape irezistibilă.

încercă să ignore pulsul care i-o lua la goana în prezenţa ei.Gura uscată. încleştarea din piept. Era vorba despre poftă tru-pească, desigur, simplă dorinţă, poate chiar nerăbdare, dar nimicmai complicat de atât. Totuşi, oricare ar fi fost cauza tumultului

din stomacul lui - şi nu numai -, trebuia să continue să se aratenervos cât îl fixa cu promisiunea erotică din ochii aceia.

-Prea bine, Alteţă, poate că mi-a fost dor de tine pentru oclipă.

-Mă gândeam că s-ar putea să-ţi fi fost, replică ea şi zâmbilarg, cu un aer de atotcunoscătoare.

-Şi?- S-ar putea să-mi fi fost şi mie dor de tine pentru un moment.

Se lăsă din nou pe taburet. Cât despre motivul pentru care măaflu aici, m-am gândit îndelung.

Se aşeză şi el, cu un oftat de resemnare.-Nu sunt câtuşi de puţin sigur că îmi place cum sună asta.-Am venit să te iau ca să pornim la drum. Tonul Tatianei era

relaxat, lucru deloc liniştitor pentru Matt. Am hotărât că muncamea nu suportă amânare.

- Mă gândeam că nu contează câteva zile.-Uitasem că se apropie cu repeziciune aniversarea naş-

terii prinţesei Sophia şi doresc neapărat să schiţez povesteapână atunci.

Explicaţia ieşi de pe buzele ei cu uşurinţă. Cu prea multă uşu-rinţă. Ca şi când ar fi fost repetată.

-Serios? replică el şi ridică dintr-o sprânceană.- Când?- Luna viitoare, spuse ea fără şovăială.- în ce zi?în ochii ei licări nehotărârea.El zâmbi cu subînţeles. Avea dreptate. Era o altă minciună.- Pe patru. Ea îi imită zâmbetul. Sunt sigură că pe patru.- Nu contează, zise el şi arătă cu capul către hârtiile şi lucrurile

întinse pe masă. Şi eu am treabă, şi nu suportă amânare.- Ce faci, mai exact?-Ţi-am spus. încerc să creez un tip de sistem de încălzire, mai

curând o metodă decât...- Da, da, cred că ai pomenit despre asta. Gesticulă nerăbdătoa-

re, aruncându-şi în treacăt privirea peste flecuşteţele mecanice depe masă. Dar pare destul de complicat, şi trebuie să mărturisesccă nu prea înţeleg.

-Ti-am explicat în mare măsură în drum spre Canterbury.O fixă cu o privire scrutătoare. Ţi s-a părut atât de fascinant, încâtai dormit buştean tot timpul.

- Mi se întâmplă asta în trăsuri, murmură ea. Totuşi, sunt per-fect trează acum şi mi-aş dori foarte mult să-mi vorbeşti desprestrădaniile tale.

-Prea bine. El ridică nepăsător din umeri, ca şi când nu l-ar fiinteresat nici dacă-i spunea, nici dacă nu, dar o făcu oricum. Dupăcum ştii, un balon poate fi umflat aprinzând pur şi simplu un focşi canalizând aerul fierbinte rezultat în balon. Uite, dă-mi voiesă-ţi arăt. întinse mâna după hârtiile care acopereau o bună partedin tăblia mesei. Fiecare centimetru al colilor mari era ticsit cuschiţe şi notiţe. O găsi pe cea pe care o căuta, apoi dădu ocol meseişi netezi desenul în faţa ei. Uite aici ce vreau să spun. Arătă cătrediversele elemente, însoţindu-şi gesturile cu explicaţii superfici-ale. Problema apare în momentul în care încercăm să menţinembalonul în aer după ce aerul se răceşte.

-Atâta lucru ştiu şi eu.-în trecut - trase o altă schiţă, pentru a-şi ilustra cuvintele -,

se folosea un foc făcut pe un grătar de sub balon, dar aceastămetodă necesită o cantitate mare de combustibil.

-Motiv pentru care mulţi dintre pasionaţii de baloane, aero-nauţii tăi, au recurs la hidrogen, spuse ea.

El încuviinţă. Chiar şi acum, era extrem de încântat să cons-tate că ea îşi făcuse timp pe durata despărţirii lor pentru a sefamiliariza cu interesele lui. Era clar că se gândise la el. Poate că,la urma urmelor, chiar îi fusese dor de el.

-Da, dar hidrogenul aduce un set complet de probleme, inclu-siv producţia şi natura sa inflamabilă. Şi, nu în ultimul rând, nive-lul până la care se poate face ascensiunea este limitat. Hidrogenulnu poate fi creat decât la sol şi implică un proces complicat şi dedurată. Dar încălzirea aerului e floare la ureche.

-Totuşi, nu se poate face fără foc.- într-adevăr. Cu toate acestea, problema care se pune acum

este cât de mare trebuie să fie focul necesar. Dacă vrei să reducimărimea focului, cea mai bună modalitate de a o face este săîntrebuinţezi o substanţă care arde la o temperatură mai mare.

Petrolul arde mai iute decât lemnul, la fel şi spirtul, alcoolul şialtele asemenea. Am experimentat cu o serie de posibilităţi. Cepropun eu să facem e să umplem balonul însuşi...

-Aerostatul, spuse ea cu glas dulce.-Aerostatul cu aer cald, într-o manieră convenţională. Apoi

să-l menţinem în aer, arzând ceva mult mai convenabil de cărat.Priveşte aici! Căută printre hârtiile de pe masă, până dădu de ceacu ultimul său proiect. Deşi încă este necesar să avem o suprafa-ţă de încălzire mai mare decât cea furnizată de o singură flacără,am tras concluzia că legarea mai multor recipiente laolaltă, fieca-re arzând independent şi având propria sursă de combustibil, vaproduce efectul dorit.

Ea îşi ridică privirea către el.-Va funcţiona?-A funcţionat, deşi nu la fel de bine pe cât mi-ar plăcea. încă mai

meşteresc la valve, precum şi la combustibil. Am încercat o seriede combinaţii. Tipuri de petrol, diverse substanţe spirtoase...

- Spirtoase? Vrei să spui rachiu? Cum ar fi rachiul avalonian?El râse.-Ar fi, neîndoielnic, o întrebuinţare adecvată pentru rachiul

avalonian.Ea făcu o faţă lungă.- Chiar că nu-ţi place.-Nicidecum, spuse el grăbit. Ai spus chiar tu că are un

gust cu care trebuie să te obişnuieşti. încă nu m-am obişnuit,atâta tot.

-Am o idee excelentă. Privi radioasă către el. Am o sticlă saudouă cu mine acum, dar...

- Toastul călătorului?-Exact. Am adus destul de mult cu noi în Anglia.- Dacă întreaga tâ suită călătoreşte şi ţine toasturi, trebuie să

fi consumat ceva din licoare, spuse el ironic.-Tradiţia, Matthew. Totuşi, fiindcă s-ar putea să-ţi fie de folos,

voi trimite pe cineva să mai aducă. Cât aşteptăm, poţi să coordo-nezi împachetarea - îşi flutură braţul, făcând un gest larg - tutu-ror acestora.

- împachetarea?-Ai spus chiar tu că nu poţi să-ţi abandonezi munca. Prin ur-

mare, am făcut aranjamentele necesare ca munca ta să ne înso-ţească.

El scutură din cap nedumerit.-Despre ce vorbeşti?- Pe lângă trăsură şi birjar - sugestiile tale, trebuie să adaug -,

am adus o căruţă şi servitori care să te ajute.- Ce-ai făcut?Păşi către uşa deschisă, ieşind în lumina dimineţii. Pe aleea

nepietruită se vedea o diligenţă pentru călătorii private, de di-mensiuni modeste. în apropiere aştepta o căruţă mare, la care eraînhămat un echipaj serios de cai. De ea erau priponiţi câţiva caiînşeuaţi. Femeia pe care o văzuse cu ea cu o zi în urmă aşteptarăbdătoare lângă vehicul. Vreo şase servitori pierdeau vremea înpreajmă, îndreptându-se respectuos la apariţia lui.

-Acum nu mai există nici un motiv pentru care nu putemporni la drum, spuse Tatiana venind în spatele lui. Deşi, judecânddupă dezordinea caracteristică muncii tale, ne vor trebui câtevaore până să ne începem călătoria.

Privirea lui uimită trecu de la trăsură la căruţă, apoi la servi-tori, oprindu-se în cele din urmă asupra chipului Tatianei, pe carese vedea o vagă nerăbdare. Matt nu-şi dădea seama dacă era ener-vat de aranjamentele pe care le făcuse fără ca măcar să-l anunţesau impresionat de hotărârea ei. Cu siguranţă, nu mai era fiinţarezervată care fusese cândva.

- înainte de a protesta, interveni ea iute, nu uita că ai spus cănu mai ai dificultăţi în a utiliza resursele mele.

-Nu e doar o simplă chestiune de costuri, spuse el, alegân-du-şi cuvintele cu grijă. Habar n-am cum se fac astfel de lucruriîn Avalonia, dar suntem în Anglia. Următoarea noastră oprireeste reşedinţa Effington. Femeia cu care dorim să vorbim estematroana unei familii puternice şi extrem de bogate. Nu avemcum să o vizităm cu un balon...

-Aerostat.-... Tras de o căruţă. Este o obrăznicie. E nepoliticos. Şi foarte,

foarte straniu. Cam ca ţiganii văzduhului, aş zice. El scutură dincap. O imagine romantică, dar totuşi...

-Uneori, dragul meu Lord Matthew, spuse ea, scoţând un sus-pin adânc, chiar mă întreb care dintre noi are cu adevărat un spi-rit aventuros. Aceasta este prima aventură reală a existenţei meledestul de anoste, în vreme ce tu ai călătorit în locuri interesante,ai navigat pe mări şi ai zburat către ceruri. îţi asumi constant celemai înfiorătoare riscuri, punându-ţi în joc chiar viaţa, dar totoda-tă eşti mult prea cuviincios, teribil de convenţional şi chiar puţin-tel cam ţeapăn. Nu mai eşti deloc cum mi te aminteam.

- Cu siguranţă, nu sunt nici ţeapăn, nici cuviincios, spuse el,ignorând cât de ţeapăn şi de cuviincios suna. Pur şi simplu cred...

- Cred că ar trebui să mă asculţi. îşi încrucişă braţele la piept.Când mi-am dat seama că nu mai avem timp, i-am scris lui LadyHelmsley, pomenită în scrisoarea prinţesei, ca să descopăr căacum este ducesa de Roxborough - mai exact, ducesa văduvă,spuse ea încruntându-se. Ştiai acest lucru?

-Da.- Şi nu l-ai pomenit?-Urma să o fac.- Ei bine, nu mai contează, presupun. Am expediat scrisoarea

la reşedinţa Effington şi am primit un răspuns aseară.El o privi fix, nevenindu-i să creadă că făcuse asemenea

eforturi.-Da? Şi ce ai spus, mai exact?-Mi-am explicat misiunea, afirmând că am fost însărcinată

de familia regală a Avaloniei să scriu istoria călătoriilor prinţeseiSophia şi că doresc să vorbesc cu ea.

- Şi te-a crezut?Tatiana se încruntă.- Bineînţeles că m-a crezut. Tu eşti singurul care nu mă crede.-Continuă!

-I-am mai explicat că munca soţului meu se află într-unmoment critic şi că nu o poate abandona. Şi că nu aş putea, neîn-doielnic, călători fără el.

- Iar ea a zis: „Vino, cu balonul lui cu tot şi cu ce-o mai vrea“,

spuse el plin de sarcasm.-Ceva de genul, răspunse Tatiana cu fermitate. Mai curând

ceva de genul: „Lord şi Lady Matthew sunt invitaţi cu cordialitatela reşedinţa Effington şi va fi o mare încântare să vedem muncatemerară a lui Lord Matthew de aproape", spuse ea, mijindu-şiochii. A adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să te revadă.

El rezistă imboldului de a tresări.-Aşa a zis?- Oare ce-o fi vrut să spună prin asta?-Habar n-am.-Nu minţi la fel de bine ca mine, milord. Probabil că ar fi indi-

cat să te laşi de sportul acesta.- Iartă-mă dacă abilităţile mele nu sunt la fel de rafinate ca ale

tale, spuse el, răsuflând prelung. Prea bine. Ducesa se cunoaşte cumembrii familiei mele. E posibil să o fi întâlnit pe când eram copil,deşi nu-mi aduc clar aminte.

-Matthew! Ea făcu ochii mari de surpriză. De ce nu mi-aispus?

-Pentru că nu prea are nici o însemnătate. El adoptă cea maifermă atitudine de care era în stare. Nu contează mai deloc.

-Nu fi absurd. Bineînţeles că...-Absolut deloc, i-o tăie el. Nu avea nici cea mai mică dorinţă

de a continua acest subiect. De vreme ce ai contactat-o pe ducesavăduvă şi ai făcut toate aranjamentele necesare, presupun că numai e nimic de făcut decât să mă înclin în faţa dorinţelor tale.Prea bine, plecăm de îndată ce terminăm cu încărcarea bagajelorîn căruţă.

Ea îi aruncă un zâmbet strălucitor.- Ştiam că vei vedea lucrurile ca mine.- Nu mi se pare că aş fi avut de ales.-Să-ţi las de ales ar fi o nesăbuinţă extremă. Se apropie,

ridicându-şi privirea şi zâmbindu-i. Iar eu nu sunt extrem denesăbuită.

- Spune-mi, prinţesă. Privi în jos către ea, cu un zâmbet mâh-nit. Ce-i cu toată graba asta? Ce urmăreşti, de fapt?

- Nimic altceva decât ce s-a pierdut. Ea îl privi adânc în ochi, şi,pentru o clipă, el tânji să accepte ce văzu acolo. încă nu ai încrede-

re în mine, nu-i aşa, Matthew?-Nu mai multă decât ai tu în mine, spuse el încet.Ea râse, se întoarse şi se îndepărtă, alăturându-i-se doamnei

despre care el bănuia că era însoţitoarea ei. Femeia drept care sedăduse prima dată când se întâlniseră. Tatiana îi făcu semn unu-ia dintre servitori şi vorbi cu acesta pentru o clipă, trimiţându-1,fără îndoială, în oraş, după sticlele de rachiu.

Scutură din cap la gândul acela absurd. Ce ironie ar fi ca rachiulavalonian, rachiul ei avalonian, să fie exact ingredientul necesarpentru demersul lui.

Un alt lacheu se apropie respectuos de el.- Milord, spuse omul, înclinând cu vioiciune din cap, de unde

doriţi să începem?-De aici.Matt îl conduse pe servitor în grajduri, arătându-i de ce avea

nevoie şi ce putea fi lăsat, îndemnându-1 să umble cu prudenţă şicu grijă.

în câteva momente, clădirea şi curtea se animară de activitate.Matt coordona personal împăturirea numeroşilor metri de ţesă-tură din care era făcut corpul balonului şi împachetarea atentă aacestuia într-un coş mare de răchită, pe care îl adaptase pentruacest scop. Mai dădu câteva instrucţiuni şi îi urmări suficient câtsă-şi dea seama că oamenii aduşi de Tatiana erau extrem de pri-cepuţi şi putea să aibă încredere în ei.

Se surprinse studiind-o şi pe ea. Avea un aer de demnitate, darera, cu toate aceste, abordabilă. Se mişca de colo-colo cu o graţiefirească, care îl tulbura undeva în adâncul fiinţei. Iar râsul ei răsu-na în aerul dimineţii ca un cântec.

De ce nu plecase după ea?întrebarea îl luă prin surprindere. Nu prea zăbovise asupra ei

până atunci. La vremea respectivă, era prea absorbit de proprialui furie, de sentimentul de trădare şi, da, de autocompâtimire,pentru a mai acţiona. Cu siguranţă, după ce aflase că era prinţesă,concluzia logică fusese că relaţia lor nu reprezentase altceva decâto escapadă regală, în ciuda căsătoriei lor. Fusese îndepărtat defemeia pe care o iubea - şi pe care o luase în căsătorie - şi nu aveasă se târască după ea ca un câine demn de milă. Se înfioră amin-

tindu-şi. Chiar fusese atât de arogant? De mândru? De prost?Ar fi trebuit să o urmeze. Până la capătul pământului, dacă ar

fi fost nevoie. Să-i fi cerut să-i spună cu gura ei dacă tot ce îm-părtăşiseră fusese o minciună. Dacă îl iubise vreodată. Dacă îlmai iubea.

Avea să o urmeze astăzi?îşi alungă din minte întrebarea. Nu avea timp să zăbovească

asupra ei acum; erau mult prea multe de făcut. Urma să treacă obună parte din după-amiază până aveau să împacheteze echipa-mentul lui cum se cuvenea. Cu toate acestea, nu putea scăpa pedeplin de acea întrebare.

îşi adună planurile şi diagramele, le rulă, apoi le strecură cugrijă într-un tub de hârtie. încercarea de a nu zăbovi asupra a ceeace simţise sau încă simţea pentru Tatiana, indiferent de naturaacestor sentimente, îi lăsă mintea liberă să cugete asupra viziteila reşedinţa Effington şi asupra semnificaţiei acesteia.

Acceptase că aveau să meargă acolo în cele din urmă, însă nuera încă pe deplin pregătit să o facă. Moşia Effington era multprea aproape de conacul Weston pentru a se simţi în largul său.Gândind logic, ştia că posibilitatea de a da nas în nas cu unuldintre fraţii săi era mică. La urma urmelor, nu-1 mai văzuse pe niciunul din ei de la întoarcerea sa în Anglia. Cu toate acestea, cu câtera mai aproape de casă, cu atât şansele erau mai mari.

„Acasă."Cuvântul în sine îi făcea inima să se strângă. Poate că era

timpul să meargă acasă, trase el concluzia, privind ţintă în penum-bra grajdului. în această privinţă, era foarte probabil ca Tatiana săfi avut dreptate. Şi, într-adevăr, nu era dorinţa lui de a-şi protejafamilia o parte a motivului pentru care acceptase să o însoţeascăîn misiunea ei - alături de dorinţa de a-i fi aproape?

La un moment dat, în curând, avea să fie nevoit sâ o între-be care era interesul ei cu privire la bunica şi la familia lui. Aveasă scoată adevărul de la ea, oricare ar fi acesta. Şi, odată cu adevă-rul, urma să vină, poate, încrederea. Şi iertarea.

înţelegea acum de ce plecase, dar nu şi modul în care o făcuseşi nici de ce stătuse atâta timp departe de el. Şi s-ar putea să nu

înţeleagă niciodată de ce anulase căsătoria lor.Bineînţeles, dacă ar fi urmat-o...Tresări la acest gând. Oricâte greşeli ar fi făcut ea, oricâte lovi-

turi dureroase îi dăduse, ale lui nu fuseseră la fel de însemnate?Chiar, poate, la fel de dureroase? Dacă nu o putea ierta, cum seaştepta ca ea să-l ierte?

Chestiunea încrederii - sau a absenţei acesteia - încă se in-terpunea între ei. Problema trebuia rezolvată înainte să... înaintesă ce?

Nu ştia ce voia ea cu adevărat, la fel cum nu-şi înţelegea propri-ile gânduri. Sau inima.

Aici era esenţa, nu-i aşa?Timp de doar şase zile din viaţa sa o iubise pe femeia aceas-

ta, pe prinţesa aceasta, apoi petrecuse următoarele cincisprezeceluni, trei săptămâni şi patru zile încercând să uite cu totul de ea.

Sunetul râsului ei se auzi slab în depărtare. Era timpul să ac-cepte că, de fapt, nu o uitase nici o clipă?

Capitolul 11

Matt îl urmă pe lacheul în livrea pe coridoarele nesfârşite alereşedinţei Effington, întrebându-se vag dacă nu cumva aventuraTatianei era, de fapt, nimic altceva decât o continuă călătorie.

Drumul durase mai mult decât se aşteptase. Moşia Effingtonera la o zi de mers cu trăsura de Londra, dar nu reuşiseră săplece cu o zi în urmă decât după-amiaza târziu. Deşi birjarul eracapabil să mâne caii cu o viteză acceptabilă, căruţa era inevita-bil înceată, iar Tatiana insistase să călătorească întreaga noapte.Din fericire, deşi câţiva dintre servitori se întorseseră la Londracu însoţitoarea Tatianei, rămăseseră destui pentru a-i înlocui pebirjar şi pe cel care mâna căruţa.

Cât despre fanteziile erotice ale lui Matt, prilejuite de fosta sasoţie, uimitoarea posibilitate de a deveni intimi într-o trăsură în-

chisă fu nimicită de realitatea călătoriei cu prinţesa în cauză.La nici un sfert de oră după ce toastaseră în cinstea pornirii

în călătorie, femeia adormise şi nu se mai trezise decât când seopriseră să schimbe caii. Toastul fusese repetat şi, la scurtă vre-me după aceea, în combinaţie cu mişcarea legănată a căruţei, fărăîndoială, rachiul o făcuse să adoarmă din nou. Era neobişnuit,desigur, dar mai auzise de alţi oameni cu metehne similare. Aşacă trebuise să-şi ia gândul de la intimităţi în trăsură. Totuşi, aveauo noapte înainte.

începea să fie oarecum preocupat de aplecarea ei către rachiu.Şi totuşi, acesta nu părea a avea vreun efect negativ asupra ei, iarcând cinaseră la han, nu băuse decât vin. Poate că nu era altcevadecât obligaţia de a respecta un obicei bizar care o făcea să tot beaîngrozitoarea licoare.

Cu toate acestea, nu-i scăpase faptul că servitorii care o în-soţeau nu luau parte la toastul ei. Tatiana îl informase rapid, şiîntr-o manieră curioasă, că aceştia erau englezi, nu avalonieni,neavând, prin urmare, astfel de obiceiuri.

Matt îi invidia, căci era nevoit să toasteze cu ea şi încă nu prin-sese gust pentru rachiul ţării ei de baştină. Era aproape sigur cănu avea să se obişnuiască vreodată, căci aroma licorii nu era câtuşide puţin plăcută, lăsându-ţi un gust bizar, pe care nu-1 putea iden-tifica. Se gândea că faptul că nu ştia originea exactă a rachiuluiavalonian l-ar putea face mai uşor de tolerat. Se înşela.

Astăzi, sosiseră la moşia Effington cu doar o oră înainte de as-finţitul soarelui. Matt fusese imediat abordat de intendentul mo-şiei, care îi spusese că se făcuseră aranjamentele necesare pentruel lângă lac. Era convenabil de aproape de casă şi totodată sufici-ent de departe pentru a-i permite să lucreze netulburat. Fuseseridicat un cort mare, iar Matt îşi petrecuse timpul de la sosirepână atunci supraveghind despachetarea echipamentului său şiinstruindu-i pe servitorii de la Effington cum să-i aranjeze lucrurile.Faptul că avea în preajmă bărbaţi dornici să-l ajute era un lux cucare sigur s-ar fi putut obişnui.

Luxul era vizibil peste tot unde privea, şi, pentru prima datăde ani buni, îşi dădu seama că îi lipsiseră cu adevărat lucrurile ra-

finate în viaţă. Cu toate acestea, nu era cale de întors. Dacă doreaviaţa pe care averea o făcea posibilă, trebuia să şi-o câştige singur.Chiar dacă s-ar împăca într-un final cu familia sa. Chiar dacă s-arcăsători cu o prinţesă.

Şi aceasta era o idee care îi zăbovea în minte cam des zileleacelea. Cu nu mai mult de o săptămână în urmă, nu s-ar fi gân-dit la posibilitatea unui viitor cu Alteţa Sa. Acum nu putea să nuse întrebe dacă soarta îi adusese laolaltă pentru că erau meniţi săfie împreună.

îl urmă pe lacheu, trecând pe lângă o serie de strămoşi aifamiliei Effington, care îl sancţionau cu privirile din tablourilecare acopereau pereţii, ca şi când ar fi ştiut de vicleşugul său şial Tatianei.

Avea dreptate: nici nu ştia să mintă la fel de bine ca ea şi nicinu se simţea în largul lui când făcea asta, aşa cum părea ea să fie.Una era să îi păcălească pe doamna Wicklund şi pe soţul acesteiacu privire la starea lor civilă şi cu totul altceva era să o inducă îneroare pe văduva ducelui. I se părea la fel de tulburător ca şi cândar fi minţit-o pe propria lui bunică. Aceasta nu văzuse niciodatăminciunile cu ochi buni, şi, putea pune prinsoare, la fel stăteaulucrurile şi cu ducesa.

Spera să o convingă pe Tatiana să-şi dezvăluie adevărata iden-titate în faţa venerabilei doamne. La urma urmelor, văduva unuiduce nu avea să fie prea intimidată de o prinţesă.

Dar nu-şi văzuse soţia de la sosire. Camerele care le fuseserăîncredinţare în ceea ce părea a fi aripa pentru oaspeţi a imenseicase comunicau, dar ea coborâse deja când se întorsese el.

Se schimbase în haine de seară cât de repede putuse. Ideea dea o lăsa pe Tatiana singură cu o femeie în vârstă, fragilă, matroa-nă sau nu, îl făcea să simtă fiori reci pe şira spinării. Cine ştie cepoveste putea inventa Alteţa Sa? Până când nu afla exact ce puneala cale această prinţesă, probabil că femeile vârstnice şi fragile nuerau în deplină siguranţă.

în cele din urmă, Matt fu condus într-un salon mare, în carenu se afla nimeni altcineva în afară de Tatiana.

- Bună seara, milord. Păşi către el cu un zâmbet de bun venit,apoi se opri. Făcu ochii mari. Trebuie să spun că nu te-am văzut

niciodată arătând atât de...-Respectabil? zise el şi zâmbi larg.- Extrem de respectabil. îl cântări o clipă, evaluând cu privirea

haina de un albastru intens, cămaşa albă apretată şi pantaloniinegri îngrijiţi. Rezistă imboldului de a-şi slăbi lavaliera subit preastrânsă, perfect legată, datorită ajutorului unui valet trimis să-lajute să se îmbrace. Şi extrem de chipeş totodată.

Complimentul, laolaltă cu privirea pe care i-o aruncă, fu deo-potrivă plăcut şi tulburător. Trecuse mult timp de când nu maiavusese motivul sau mijloacele necesare pentru a se îmbrăca înstraie atât de alese.

-Oricine ar fi acela care a ales această ţinută are gusturiexcelente.

-Nici nu aş accepta altfel.Nici măcar nota de satisfacţie din vocea ei nu îl putea distra-

ge de la impactul pe care îl avea propria ei ţinută. Purta o rochiede un verde ca marea, dintr-un soi de material care sclipea lafiecare mişcare, cu un decolteu adânc, care-i dezvăluia sânii cati-felaţi. îi dezvăluia mult prea tare, deşi, recunoştea, ar fi apreciatsă îl vadă la altă femeie. Dar Tatiana, cel puţin pentru moment,era soţia lui.

„în seara aceasta", şopti o voce în adâncul minţii lui.îi luă mâna, ducând-o la buze.- Şi tu arăţi absolut încântător în această seară.-îmi vei suci minţile, milord.Ochii ei verzi licăriră promiţător, iar obrajii i se îmbujorară.-Da? Privirile li se întâlniră. în ce scop, mă întreb.-în orice scop se doreşte.Ea îşi înclină capul, aruncându-i privirea aceea.Fu traversat de un val de dorinţă atât de puternic, încât i se

tăie răsuflarea. în seara aceasta.- Dragul meu Lord Matthew, cât de încântată sunt să te văd.Vocea venea dinspre uşă.Matt şi Tatiana se îndepărtară unul de celălalt, ca şi când ar

fi fost surprinşi făcând ceva necuviincios. Se întoarseră deodatăcătre intrare.

în uşă stătea o femeie mărunţică, însă licărul din ochii ei al-

baştri îi trăda ţinuta regală. Aceasta era evident ducesa văduvă deRoxborough. Ştia prea bine că trebuia să se apropie de optzecide ani, însă, cu toate acestea, arăta considerabil mai tânără.

-Excelenţă.Se înclină şi cu colţul ochiului văzu că Tatiana o privea ţintă. îi

făcu semn pe cât de discret putu. Ea îi aruncă o privire speriată,apoi, din fericire, înţelese şi făcu o reverenţă ţeapănă.

- Excelenţă, repetă Tatiana după el.Matt îşi înghiţi zâmbetul. Prinţesa lui nu era obişnuită să facă

reverenţe nimănui, dar în clipa aceea nu era deloc prinţesă. Erasoţia lui.

- Mă bucur nespus să te revăd. Ducesa întinse mâna. A trecutmult prea mult, Matthew,

El păşi imediat către ea, îi luă mâna şi o duse la buze.-Mi-e teamă, doamnă, că sunt în dezavantaj. Nu-mi amintesc

de întâlnirea noastră.- Bineînţeles că nu. Nu erai decât un copil. Bunica ta v-a adus

aici, pe tine şi pe fraţii tăi, cu atât de mulţi ani în urmă, că nicinu pot spune cu siguranţă când, dar mi-aduc bine aminte că fa-milia ta a petrecut de minune cu nepoţii mei. Bătrâna scuturădin cap, suspinând. Este extrem de ciudat, pe măsură ce îna-intezi în vârstă, că deseori e mai uşor să-ţi aminteşti ce s-a pe-trecut cu douăzeci de ani în urmă decât de întâmplările de ieri.Ducesa îşi îndreptă atenţia către Tatiana. Iar tu trebuie să fiiLady Matthew.

-Excelenţă, spuse din nou Tatiana, făcând o nouă reverenţă.-Haide, draga mea, să nu ne formalizăm, mai ales când vine

vorba despre membrii familiei. Şi indiferent dacă Matthew con-ştientizează acest lucru sau nu, consider că face parte din cercullarg al familiei care include prietenii apropiaţi. Bunica lui esteuna dintre cele mai vechi şi mai dragi prietene ale mele şi întot-deauna m-am gândit la ea cu afecţiunea rezervată unei surori.Privirea ei se întoarse către Matt. Corespondăm destul de regu-lat. Ştiai asta?

- Nu, nu eram la curent cu acest fapt.Lavaliera începu să-l strângă dintr-odată.

-Da, într-adevăr. Destul de des încât să ştiu că - îl ţintui cu oprivire fermă - nu eşti la curent. De fapt, chiar şi cu memoria meacapricioasă, sunt sigură că mi-a scris că nu a mai primit veşti de latine de mulţi ani. Am dreptate, Matthew?

- Posibil.Era clar că lavaliera îl strângea tot mai tare.-Mai mult, nu mi-a pomenit niciodată despre căsătoria ta.

Ducesa îl studie. Aş face prinsoare pe o sumă considerabilă că nuştie despre aceasta. Ai accepta prinsoarea mea, Matthew?

-Probabil că nu.Rezistă tentaţiei de a-şi smulge lavaliera şi se întrebă dacă

doamna avea să-l lase să moară strangulat sub ochii ei.- Excelenţă, Lord Matthew a fost extrem de ocupat în ultimii

ani, spuse Tatiana păşind înainte. A fost plecat pe mare, iar acum,cu munca sa la aerostate...

-Ah, da, baloanele.Ducese încuviinţă înţelegătoare. Tatiana îi aruncă lui Matt o

privire rapidă.- înţelegeţi, cu siguranţă, că timpul îi scapă pur şi simplu prin-

tre degete.Matt îi aruncă Tatianei o privire recunoscătoare pentru că îi

luase apărarea.-Are cu adevărat cele mai bune intenţii, continuă Tatia-

na. Dar cred că ştiţi cum sunt bărbaţii când vine vorba desprecorespondenţă.

-Acesta este motivul, draga mea, spuse ducesa ferm, pentrucare au soţii.

Tatiana zâmbi cu sfioşenie, iar Matt se întrebă dacă şi ea sim-ţea că are un laţ invizibil în jurul gâtului.

-Nu există nici o scuză pentru nesăbuinţă şi ireverenţă.Cu toate acestea, presupun că, atunci când s-a produs o rupturăîn familie, astfel de lucruri sunt de înţeles şi de iertat. îl fixă peMatt cu o privire hotărâtă. Este limpede ce spun, Matthew?

- Da, doamna, răspunse el repede, deşi nu era pe deplin sigurcu ce fusese de acord sau ce aştepta ducesa de la el.

- Excelent, spuse ducesa aprobator. Bănuiesc, după cum ară-taţi când am intrat, că nu sunteţi căsătoriţi de prea mult timp?

-într-adevăr, nu de prea mult timp, spuse Matt.Tatiana încuviinţă.-Deloc.- De-abia de o săptămână, spuse Matt.- De ceva mai mult de un an, rosti Tatiana la unison cu el.El îşi înăbuşi un geamăt. Cât de convingătoare putea fi min-

ciuna lor dacă nu se puteau pune de acord nici măcar cu privire ladurata căsătoriei?

-înţeleg, spuse ducesa încet.- Nu, Excelenţă, sunt cât se poate de sigură că nu înţelegeţi.Tatiana făcu un pas înainte.-Iubito. în glasul lui răsună un avertisment. Tatiana.Ea îl ignoră.-La scurt timp după ce ne-am căsătorit, cu peste un an în

urmă, obligaţiile familiale m-au forţat să mă întorc în Avalonia.Din nefericire, soţul meu nu a putut să mă însoţească. Abia decurând m-am întors în Londra şi la Matthew.

- Şi ai făcut-o pentru a scrie despre vechea mea prietenă, prin-ţesa Sophia.

-întocmai. Tatiana îi aruncă un zâmbet triumfător lui Matt.Dar, mai important, am revenit la soţul meu.

-într-adevăr. Ducesa o studie un moment, apoi încuviinţă, caşi când ar fi fost mulţumită. Avem multe de discutat. Despre prin-ţesa ta, precum şi despre soţul tău.

-Aştept cu mare nerăbdare.Tatiana privi radioasă către femeia mai în vârstă, care îi zâmbi

la rândul ei.Deodată, Matt avu strania senzaţie că era exclus de la ceva de

mare însemnătate. Neliniştea i se cuibări în adâncul stomacului.-Excelent. Vă rog să mă scuzaţi o clipă.Ducesa se întoarse şi păşi în vestibul, făcând semn unui slu-

jitor. Matt se duse către Tatiana, aplecându-se pentru a-i şoptila ureche:

-Nu o să meargă.- Prostii, spuse ea încet. Merge foarte bine.- Nu îmi place să o mint.-Nu minţim. Pur şi simplu nu dezvăluim totul.

- Mie îmi pare că minţim.- Ei bine, nu e aşa. Nu am spus nici măcar un singur cuvânt care

să nu fie, în esenţă, adevărat, adăugă ea oftând. în plus, Matthew,esenţa unei minciuni bune este să se bazeze pe adevăr. Ai facebine să ţii minte asta.

- Nu îmi pasă cât adevăr e la mijloc, refuz să o mint.-Atunci voi fi doar eu cea care o minte, spuse ea repede. Ţi-ai

linişti astfel conştiinţa prea încărcată?-Nu, i-o reteză el. Fie că-mi place sau nu, fac parte din acest

vicleşug. Totuşi, o să fac un târg cu tine. îmi spui adevărul înclipa aceasta, şi apoi voi decide dacă voi continua sau nu cuaceastă şaradă.

-Adevărul?-Da.- Care adevăr, mai exact? întrebă ea încet .-Cum care adevăr? Câte adevăruri sunt, de ai de ales? replică

el, mijindu-şi ochii. Sau ar trebui să întreb câte minciuni?-Una sau două, spuse ea, muşcându-şi buza de jos. Sau

mai multe.-Vreau să aflu totul, Tatiana. De ce eşti aici. Ce vrei. Totul.- Dar dacă nu îţi va plăcea ce vei auzi?El îşi încleştă maxilarul.-Atunci nu voi fi dezamăgit, căci nu mă aştept să-mi placă.Ea îi întâlni privirea sfidătoare.- Şi dacă nu mărturisesc tot?-îi voi spune ducesei cine eşti cu adevărat. Indiferent de sco-

pul tău real, bănuiesc că asta îţi va îngreuna eforturile.- Prea bine, nu-mi dai de ales. Evident, acum nu este momen-

tul potrivit, dar îţi voi explica totul în seara aceasta după ce vomrămâne singuri. Ridică dintr-un umăr cu un aer degajat, Plănuiamsă-ţi spun totul în curând, oricum.

El se îndreptă şi privi în jos către ea.-Eşti, fără îndoială, cea mai...- Matthew, dacă ai fi atât de bun să mă însoţeşti la cină.Ducesa reveni în încăpere.-Aş fi onorat.Se grăbi să i se alăture, rugându-se ca el şi Tatiana să fi vorbit

suficient de încet, astfel încât discuţia lor să fi rămas între ei.-Nu vom fi decât noi trei astă-seară. Ducesa îi luă braţul,

zâmbindu-i. Aştept cu nerăbdare o lungă seară de conversaţie.Ar trebui să fie foarte interesant.

Nici pe departe la fel de interesant precum ce avea să se întâm-ple mai târziu în acea seară. Matt se forţă să surâdă cu seninătate,rostind prima sa minciună pe seara aceea.

-Sper din toată inima, doamnă.Dacă fusese vreun subiect preferat de conversaţie pe durata

cinei, care continuă chiar şi după încheierea mesei, iar cei trei seretraseră într-un salon mare, acela fu importanţa familiei.

Ducesa vorbi pe îndelete despre diverşii membri ai impresio-nant de marii - şi pare-se în continuă creştere - familii Effington.Tatiana era recunoscătoare că nici una dintre rudele Effington nuerau la reşedinţă momentan. Nu avea să fie niciodată capabilă săreţină şirul nesfârşit de nume şi de titluri.

Bătrâna continuă să vorbească şi despre familia lui Matthew,asumându-şi, evident, misiunea de a-1 reintroduce în viaţa fraţilorsăi. Tatiana îşi dădu seama că prezenţa numelui lui Matthew pebiletul pe care îl trimisese era motivul pentru care ducesa răspun-sese atât de repede şi cu o asemenea amabilitate. Acum discuţiaîi oferea Tatianei o imagine fascinantă despre trecutul bărbatuluipe care îl iubea.

Era cel mai mic dintre cei patru fii ai marchizei de Stanwick şinu avea nici o soră. Mama lui murise la scurt timp după ce îl năs-cuse, iar tatăl - cu câţiva ani în urmă, pe când Matthew era încăîn serviciul naval. Din nefericire, ducesa nu pomeni clar motivulcare pricinuise ruperea lui Matthew de restul familiei Weston,dar, din ce spusese - sau poate din ce nu spusese -, Tatiana avuimpresia distinctă că orice s-ar fi întâmplat nu era nicidecum in-surmontabil. Judecând după expresia din ochii lui Matthew, eraposibil ca şi el să fi ajuns la aceeaşi concluzie.

Era oare mândria cea care îl împiedica pe acest bărbat să seîntoarcă la oamenii la care ţinuse cândva? Sau teama? Tatianaînţelegea cu siguranţă genul acela de frică. îţi strângea inimaşi te împiedica să te îndrepţi către cel pe care îl iubeai deoarece

ce temeai că dacă, ţi-ai deschide inima, ai risca să suferi multprea mult. Fie că dorea sau nu, în seara aceasta avea să înfrunteaceastă teamă în ceea ce-1 privea pe Matthew, intr un fel sau al-tul, trecutul lor avea să fie rezolvat. Putea să-l ajute să-şi rezolvepropriul trecut?

- îmi pare rău, draga mea. Ducesa îi aruncă Tatianei un zâmbetîn semn de scuză. Cele două stăteau pe o mică sofa. Matthew seaşezase pe scaunul mai apropiat de bătrână. Eu şi Matthewam cam monopolizat conversaţia cu discuţii despre familia lui şi amea. Acum aş vrea să aud ceva despre tine.

-Nu sunt prea multe de spus, Excelenţă.Tatiana apucă paharul de vin de Xeres şi sorbi, ignorând privi-

rea îngrijorată pe care i-o aruncă Matthew.-Biletul tău spunea că eşti din Avalonia, Ai familie acolo?„Esenţa unei minciuni bune este ca aceasta să se bazeze pe

adevăr." Tatiana zâmbi afabilă.-Am, într-adevăr. Tatăl şi fraţii mei locuiesc cu toţii în

Avalonia.-Asta e tot, atunci? Ducesa ridică dintr-o sprânceană, neîncre-

zătoare. Nici o mătuşă, nici un unchi, veri, bunici?-Din păcate, am foarte puţine alte rude. Câţiva veri îndepăr-

taţi, nimic mai mult.Tatiana mai luă o gură de vin, întâlnindu-i privirea lui Matthew

pe deasupra marginii paharului.în seara aceasta urma să-i spună totul. Şi în seara asta, în

sfârşit, aveau să...- Ce păcat! Bătrâna o studie gânditoare. Dar cu siguranţă ai

nişte legături de sânge cu familia regală a ţării tale?Tatiana se strădui să-şi recapete siguranţa.-De ce spuneţi asta, doamnă? întrebă Matthew rapid.-Ei bine, dragul meu băiat, seamănă uimitor cu prinţesa

Sophia, răspunse ea cu o încruntătură. Dacă nu cumva memoriamea e mult mai jalnică decât bănuiam, faptul este remarcabil.

-Semăn? întrebă Tatiana, forţându-se să râdă cu nonşalanţă.Tatiana văzuse portrete ale prinţesei, desigur, dar majoritatea fu-seseră pictate pe când Sophia era doar o copilă sau adolescentă.Tatiana nu observase niciodată mai mult de o vagă asemănare

familială şi nimeni altcineva nu mai comentase vreodată similitu-dinea. Atunci, presupun că ar trebui să vă mărturisesc.

Matthew scoase un oftat discret de uşurare.-Există o legătură îndepărtată între familia mea şi fami-

lia regală. Prin tatăl meu, cred. Ignoră scânteierea din ochii luiMatthew. De fapt, acesta este unul dintre motivele pentru carevreau să spun povestea. Pare un mare păcat să îngăduim ca aceastădoamnă - o prinţesă moştenitoare, care a avut curajul să-şi ia co-pilul şi să părăsească ţara, cu aproape nimic altceva decât hainelede pe ea - să cadă în uitare. Vreau să ştiu totul despre ea. V-a făcutconfidenţe? A vorbit despre trecut? Despre temerile şi speranţeleei? Se aplecă, apropiindu-se de bătrână. Vreau să ştiu unde a mersşi cu cine a vorbit. Făcea plimbări lungi pe jos sau călare? Vreau săvăd locurile pe care le-a văzut ea şi chiar încăperea în care a stat.Sincer, o consider, începu ea şi îşi ridică bărbia o idee, iar vocea eirăsună în imensa sufragerie, o datorie sacră.

Matthew pufni.Tatiana îi aruncă o privire ameninţătoare, iar el şovăi, apoi

tuşi şi puse mâna pe paharul de coniac. Luă o duşcă, apoi răsuflăgâtuit.

-Iertaţi-mă. Vocea lui suna convingător, ca a unui om care arămas fără aer. îmi rămăsese ceva în gât.

- Nu putem decât să fim recunoscătoare că nu ai murit sufocat,spuse Tatiana, cu o dulcegărie exagerată.

-Bănuiesc că soarta mă salvează pentru ceva mai dureros,mormăi el, golind restul paharului.

Tatiana zâmbi.-Nu putem decât să sperăm.- Soarta te-a adus acasă, spuse matroana ferm.-De când nu ai mai fost la conacul Weston, Matthew?Matthew avu delicateţea de a părea îndurerat.-De zece ani sau cam aşa.- Şi, în tot acest timp, ai fost prea ocupat ca să scrii? Ducesa

îl fixă cu o privire mustrătoare. Dragul meu băiat, niciodată nusuntem prea ocupaţi pentru familie. Când tragem linie, singuriioameni pe care putem conta în această viaţă sunt cei cu care sun-

tem înrudiţi prin sânge ori prin căsătorie sau, dacă suntem ex-trem de norocoşi, prin prietenie.

Matthew scoase un oftat prelung şi încuviinţă încet.- Şi, dat fiind că reşedinţa Weston este la mai puţin de o zi

cu trăsura de aici şi având în vedere misiunea soţiei tale, aceastaeste, într-adevăr, ocazia perfectă de a restabili aceste legături.

- Casa familiei tale este atât de aproape? Tatiana îl ţintui cuprivirea, surprinsă. Excelenţa Sa are dreptate. Nu poţi să laşi să-ţiscape această şansă.

-Cu siguranţă, pot. Vocea lui era fermă. Sunt multe lucruri le-gate de relaţia cu familia mea pe care nu le ştii.

-Prostii! Ducesa pufni într-o manieră deloc potrivită pentruo doamnă. Ai fi mai curând şocat, cred, să afli cam cât de multeştiu. Bătrânele nu au prea multe de făcut cu timpul lor, în afară dea bârfi şi de a-şi băga nasul. Ştiu o mulţime de lucruri despre exis-tenţa celor care mi-au atins viaţa, deoarece am vrut să ştiu. Ştiudespre tinereţea ta zbuciumată şi despre neînţelegerile cu tatăltău care au condus la plecarea ta. Mai mult, ştiu, şi sunt sigură cătu nu o ştii, că la finalul vieţii sale şi-a regretat acţiunile.

- Intr-adevăr? spuse Matthew încet,-Da, într-adevăr. Iar fraţii tăi ar fi extrem de fericiţi să te

primească acasă. Ducesa scoase un oftat adânc. Matthew, ai...câţi ani? Douăzeci şi şase?

El încuviinţă.-Te bucuri de luxul de a avea o mare parte din viaţă înainte.

Nu o irosi. Scutură din cap. Să nu ajungi la vârsta mea cu regrete şifără timpul de a mai drege lucrurile. Dwte acasă, Matthew.

- Eu..., spuse el, scoţând un suspin în semn că se preda. Mă voigândi.

-Aveţi regrete, Excelenţă? întrebă Tatiana fără să se gândească.Ducesa ridică dintr-o sprânceană.- Draga mea fată, este o întrebare foarte impertinentă.Obrajii Tatianei luară foc.-îmi pare rău. Nu am...-Nu-ţi cere scuze. Ducesa chicoti. îmi place impertinenţa. Cât

despre regrete... îşi încrucişă mâinile în poală şi se gândi un mo-ment. Am cunoscut multe femei de-a lungul anilor care regretă

lucrurile asupra cărora nu au control - în primul rând că s-au năs-cut femei. Tânjesc după puterea publică şi după autoritatea care lesunt refuzate din pricina genului. Dar am descoperit că în multeprivinţe puterea femeilor este mult mai mare decât a bărbaţilor,îi aruncă lui Matthew un zâmbet atotcunoscător. Iartă-mă, mi-lord, ştiu că trebuie să fii tare şocat.

- Câtuşi de puţin, răspunse Matthew amuzat. Mărturisesc cămă aşteptam la aşa ceva din partea Domniei Tale, Excelenţă.

- Bine ai făcut. Ducesa încuviinţă cu afectare, apoi continuă:Este o putere particulară, o influenţă privată, şi o femeie înţe-leaptă o întrebuinţează cu grijă. Regretele mele nu au de-a facecu ceea ce nu am putut controla. Cât despre lucrurile pe carele-am putut... Rămase tăcută un moment îndelungat. Au fost căipe care nu am apucat-o în viaţă, alegeri pe care nu le-am făcutşi pe care le-am regretat când eram mai tânără. Dar mi-am datseama, odată cu trecerea anilor, că drumurile pe care am apucat-oşi alegerile pe care le-am făcut au fost, cu adevărat, cele mai bune.Prin urmare, draga mea Lady Matthew, în realitate nu am nici unregret semnificativ. Dar tu? Deşi eşti mult prea tânără pentru aavea regrete serioase.

-O, dar am. Nu era sigură dacă se întâmpla din pricina amabi-lităţii şi candorii bătrânei sau pur şi simplu pentru că pur şi sim-plu nu mai discutase niciodată despre chestiuni importante cuo femeie cu experienţă, dar cuvintele îi veniră de ia sine. Regretcă mi-am petrecut o mare parte din viaţă făcând numai ceea ce seaştepta de la mine. M-a condus spre o căsătorie dezastruoasă cuun bărbat în care nu puteam avea încredere şi căruia, adevărul fiespus, nu-i păsa de mine.

Pe chipul ducesei se putea citi uimirea.-O, nu Lord Matthew, spuse Tatiana iute. Am mai fost că-

sătorită o dată, un mariaj aranjat de familia mea. Regret că nuam avut nici curajul, nici forţa de a-mi controla propria soartăşi regret că nu mi-am dat seama că slăbiciunea soţului meu arputea fi rezultatul poziţiei mele în viaţă.

- O, Doamne, spuse ducesa, iar ochii ei albaştri străluceau decuriozitate. Uneori e o binecuvântare să vorbeşti despre toate

acele lucruri despre care nu vorbim niciodată cu voce tare. îşi pusepalma pe mâna Tatianei. Continuă, te rog, draga mea.

Matthew făcu ochii mari şi deschise gura, ca şi când ar fi fost pepunctul de a protesta, apoi o închise, privind ţintă cu fascinaţia şiuluirea cuiva care vede o casă arzând în flăcări sau o navă eşuândpe ţărm. Şi nu poate face nimic pentru a împiedica dezastrul.

-Prea bine, voi continua. Tatiana îşi îndreptă umerii. Regretcă unele părţi din viaţa mea m au făcut suspicioasă şi incapa-bilă să am încredere deplină acum în oamenii în care ar trebuisă am. Regret unele decizii pe care le-am luat cu mintea, chiardacă au fost alegeri raţionale, în loc să mă las condusă de inimamea. întotdeauna. Şi regret teama care încă mă împiedică săfac acele lucruri pe care ar fi trebuit să le fac cu multă vreme înurmă. Şi... şi... Se lăsă pe speteaza scaunului şi scoase un oftatprelung. Şi cred câ asta e tot.

-E suficient, murmură Matthew.-Trebuie să spun că a fost cât se poate de impresionant.

Ducesa zâmbi înţelegătoare. Acum te simţi mai bine, nu-i aşa,draga mea?

-Da, chiar că da. Tatiana fusese învăţată încă de la naştere sănu-şi dezvăluie gândurile şi sentimentele, indiferent de împreju-rări. Acum, o senzaţie proaspătă de libertate şi de uşurare îi in-vada întreaga fiinţă. Zâmbi larg către ducesă. De fapt, mai binedecât m-am simţit de multă vreme.

-Excelent.Ducesa radia.Matthew zâmbi absent. Tatiana nu avea nici o idee ce-i trecea

lui prin cap. Ar trebui să fie încântat. La urma urmelor, tot ce spu-sese era adevărat. Totuşi, nu-i citea gândurile.

-Excelenţă, mă întreb dacă am putea discuta despre prinţesaSophia.

Prezentul era cel mai potrivit moment pentru a începe, şi, cuValentina în ţară, nu era timp de pierdut.

-Sper să nu crezi că este nepoliticos din partea mea, LadyMatthew, dar e târziu, şi încep să mă simt obosită. Aş prefera săamânăm discuţia despre prinţesă până mâine sau poate chiar s-olăsăm pe mai târziu săptămâna aceasta.

-Mai târziu săptămâna aceasta?Tatiana îşi menţinu vocea egală şi detaşată.- într-adevăr. Câţiva dintre membrii familiei mele au locuit

aici până acum două săptămâni. Prezenţa lui Lord Matthew îmioferă ocazia perfectă să-i chem înapoi. Am trimis invitaţii neofi-ciale din momentul în care am primit biletul tău şi mă aştept caoaspeţii care locuiesc cel mai aproape de reşedinţa Effmgton săsosească chiar mâine. Ei bine, nimeni nu ar mai vorbi cu minedacă ar şti că Lord Matthew şi balonul său sunt aici şi le-am îngă-duit să piardă ocazia. în plus, nepotul meu şi alte câteva rude auvizitat de curând Avalonia. Sunt sigură că le va face plăcere să aibăoportunitatea de a discuta cu tine despre călătoria lor acolo.

-Ar fi încântător, minţi Tatiana.Ar fi preferat să nu vorbească cu nimeni care ar putea-o recu-

noaşte, deşi plecase de acasă la scurtă vreme după ce fratele eipornise din Avalonia spre Anglia, la începutul primăverii.

- Cred că se impune un bal. Nimic de amploare, reţineţi, o micăreuniune. Nu mai mult de cincizeci de oaspeţi, sau cam aşa ceva,probabil mai puţin de o sută în total, în mare parte membri aifamiliei, până la finalul săptămânii. Să zicem în trei zile de acum.Veţi rămâne, desigur, nu?

-Desigur, spuse Matthew, zâmbetul său politicos mascându-ireţinerea din privire.

-Desigur, încuviinţă Tatiana.Deşi avea să irosească restul săptămânii, timpul petrecut aici

avea să-i ofere prilejul de a explora pe îndelete reşedinţa Effing-ton şi moşia din jurul acesteia. Dacă Cerurile se aflau aici, aceastaera şansa ei de a le găsi.

- Excelent. Bătrâna radia. îmi plac la nebunie distracţiile spon-tane şi mărturisesc că mă folosesc de orice scuză. Rareori călăto-resc la Londra în perioada aceasta, iar la ţară poate fi îngrozitorde plictisitor. De obicei mă mulţumesc cu atât, dar acum simt, înmod bizar, că nu am stare. Se încruntă gânditoare. Nu am nicio idee de ce, dar aşa stau lucrurile. îi strânse mâna Tatianei şi oprivi în ochi. S-ar putea să fie vorba despre toată treaba aceeacu regretele. N-o să trăiesc veşnic, şi mai sunt o serie de lucruri pecare trebuie să le fac. îşi retrase mâna şi se întoarse către Matthew.

Şi mă aştept în mod clar să mă ajuţi să realizez unul dintre ele.-Eu?în ochii lui Matthew licări îngrijorarea. Ducesa încuviinţă.- Tu şi balonul tău.- Balonul meu? rosti el încet.-Aerostatul, adăugă Tatiana.- Din biletul soţiei tale am înţeles că eşti într-un punct al mun-

cii tale în care va fi necesar să umfli... aerostatul, zise şi îi aruncăun zâmbet fugar Tatianei. Ar trebui să fie foarte interesant. Spe-ram că îmi vei face onoarea de a-mi oferi o plimbare. Zâmbi, şi înochii ei apăru o expresie gânditoare. Regret, într-adevăr, că nu amavut niciodată ocazia de a zbura.

-Onoarea ar fi de partea mea, Excelenţă.-Minunat! Şi, pentru a pecetlui înţelegerea noastră, am un fel

de cadou pentru tine. Luă clopoţelul şi sună. Majordomul apăruimediat la uşă. Ducesa făcu semn din cap, iar slujitorul dispăru,întorcându-se aproape imediat cu o tavă pe care se aflau o carafăşi trei pahare pline. Le păstrez de ani de zile, iar seara aceasta esteocazia perfectă.

Majordomul întinse tava către ducesă mai întâi, apoi cătreTatiana şi către Matthew. Tatiana nu avea nici o idee ce băutură arputea fi, deşi roşul-închis şi dens îi părea cunoscut.

Ducesa ridică paharul către Matthew.- Pentru familie şi prieteni, zise ea, apoi îşi întoarse paharul

către Tatiana. Şi pentru cei care ni s-au alăturat de curând.Toţi trei duseră paharele la buze. Cu o clipă înainte ca lichidul

să-i atingă gura, Tatiana recunoscu parfumul puternic, inconfun-dabil al rachiului avalonian. îşi dădu seama imediat că, dacă bea,avea să adoarmă curând şi urma să rateze ocazia de a-i face măr-turisirea lui Matthew şi şansa de a se bucura de ceva mult maiplăcut. Dar ducesa oferea rachiul în onoarea lui Lord şi a lui LadyMatthew, şi ar fi fost o mare nepoliteţe să nu accepte. Nu preaavea de ales.

închise ochii, îşi ţinu răsuflarea şi goli paharul.- Rachiu avalonian, spuse Matthew, cam în acelaşi fel în care ai

rosti „mătrăguna'.Chiar dacă nici Tatiana nu se dădea în vânt după acea băutură,

tot nu îi plăcea să-l audă pe Matthew vorbind despre aceasta ca şicând ar fi fost otravă.

-O, Doamne, icni ducesa şi duse paharul dinaintea ochilorpentru a-i studia conţinutul. Mă gândeam că rachiul e tot mai bunpe măsură ce se învecheşte.

-Aşa ar trebui, mormăi Matthew.-Crezi că s-a stricat? Gustul este clar...Doamna îşi linse buzele şi strâmbă din nas.- înfiorător? spuse Matthew.- Bizar.Ducesa se holbă în pahar.- Prinţesa mi l-a trimis cu ani în urmă. înţeleg că este foar-

te rar.- Este foarte greu de găsit în afara Avaloniei, spuse Tatiana.-Slavă Domnului, rosti Matthew în şoaptă.- Rareori beau alcool, în afară de vin, vin de Xeres sau şampa-

nie, desigur. Poate un coniac la ocazii speciale. Câte un pahar dewhisky din când în când iarna. O gură de gin... Ridică paharul înlumină, scrutându-i conţinutul. Dar rachiul trebuie oare să aibăun asemenea gust?

- Cred că da.Tatiana începea să se întrebe dacă rachiul avalonian era bun de

ceva. Cel puţin după felul în care restul lumii judeca rachiul.-Gustul se deprinde, spuse Matthew apăsat.-Şi e foarte dificil de deprins. Ceea ce ar putea foarte bine

explica de ce, după toţi anii în care a stat în această casă, în care seconsumă cantităţi considerabile de alcool, nu a fost băut. Ducesase înclină către Matthew. Cred că mai sunt câteva sticle din licoa-rea aceasta în pivniţă. Ducesa se lumină. Am putea să le servim lapetrecere. în onoarea lui Lady Matthew. Ar fi perfect.

- Şi aţi scăpa de el, spuse Matthew, zâmbind larg.-Chiar atât e de rău? întrebă Tatiana, privind ţintă la paharul-Nu, draga mea. Ducesa se ridică, iar Matthew şi Tatiana o

urmară. Dar, după cum spune Matthew, este evident un gust caretrebuie deprins.

Tatiana suspină.- Iar eu nu l-am deprins cu adevărat niciodată.

- Ceea ce nu e, neapărat, un lucru rău, spuse Matthew şi zâmbicătre ea.

Ceva din privirea lui, amuzament sau poate chiar afecţiune, îiajunse la inimă, şi privirile lor se înlănţuiră. Expresia din ochii luise schimbă, deveni mai profundă, iar ceea ce vedea ea în clipa ace-ea era dorinţă pură, ţintuind-o. Trupul i se umplu de o minunatăşi tumultuoasă senzaţie de nerăbdare.

îşi înăbuşi un căscat.-Vă urez noapte bună amândurora, spuse ducesa. Sunt mai

mult decât pregătită să mă retrag. Totuşi, dacă voi nu sunteţi - seîntoarse către Matthew -, avem o bibliotecă şi o sală de biliardexcelente. împreună cu salonul pentru gentilomi, acelea sunt sin-gurele încăperi în care este permis fumatul trabucurilor. Multoradintre bărbaţii din familia Effington le plac lucrurile acelea cu mi-ros îngrozitor. Ţie îţi plac, Matthew?

El ridică din umăr nepăsător.- Rareori.- Ei bine, găseşti ce ai nevoie în ambele încăperi, dacă crezi că

această ocazie este una rară.Ducesa continuă să pălăvrăgească despre calitatea cărţilor din

biblioteca Effington, despre plăcerea jocului de biliard şi despreceva ce mintea Tatianei nu mai reuşi să urmărească. în câteva mi-nute avea să fie nevoită să-i spună lui Matthew totul, şi, din multepuncte de vedere, se bucura. Putea să-i fie de mare ajutor în că-utarea bijuteriilor. Cu siguranţă avea să înţeleagă dificultăţile pecare i le cauza călătoria. Cât despre restul, ei bine, adevărul desprestatutul căsătoriei lor nu mai putea fi amânat. Ar fi trebuit să-ispună cu multă vreme în urmă.

Ducesa se întoarse către Tatiana, luându-i mâinile.- M-am simţit nemaipomenit de bine în această seară şi chiar

aştept cu nerăbdare să îţi povestesc despre prinţesă.-La fel şi eu, Excelenţă, spuse Tatiana.- Ne vedem mâine. Ducesa începu să se îndrepte spre uşă, stri-

gând peste umăr: Asigură-te că o duci la culcare pe tânăra noas-tră, Matthew, căci pică din picioare de somn.

Tatiana căscă. Matthew se apropie şi o studie cu atenţie.- Dormi pe tine.

- Ba deloc. Se forţă să aibă o voce vioaie şi clipi cu greutate.Nu încercase niciodată să contracareze efectele rachiului, căci pri-mise întotdeauna cu braţele deschise odihna pe care i-o prilejuia,dar în seara aceea îşi dorea foarte mult să rămână trează. Păşicătre Matthew, îşi puse mâinile pe haina sa şi apoi îşi strecură bra-ţele pe după gâtul lui. în plus, am mult prea multe de îndeplinit înseara aceasta ca să dorm.

- Da? Ridică dintr-o sprânceană ştrengăreşte şi o trase aproapede trupul lui. Şi ce anume ai de îndeplinit?

-Păi...îi atinse gura cu buzele, iar braţele lui o cuprinseră mai strâns,

îi simţea căldura trupului prin straturile de veşminte, şi se lipimai tare de el, întrebându-se dacă el îi simţea zvâcnetul trupuluicare-i răspundea. închise ochii, savurându-i căldura. Oftă.

-Păi...- Dacă nu te opreşti, nu mai ajungem în pat, mârâi el în ure-

chea ei.-Am multe să-ţi spun. Am promis.îşi sprijini capul pe pieptul lui şi se cufundă în îmbrăţişare.

Se simţea ca într-un vis, deopotrivă familiar şi incitant. Şi, în-tr-adevăr, nu avusese acest vis de atâtea ori până acum?

-Sunt sigur că ai.Vocea lui Matthew suna bizar de distantă şi de resemnată.

Ea se cuibări şi mai strâns la pieptul lui. Fără veste, o ridică înbraţe şi porni către uşă, apoi pe coridorul de dincolo de aceasta.Ea deschise ochii.

- Ce faci?-Exact ce m-a sfătuit ducesa. în colţurile gurii lui înflori un

zâmbet neşovăitor. Voia să-i atingă buzele, dar efortul necesar eraprea mare. Te duc la culcare.

-Excelent. închise ochii şi se lipi strâns de el, apoi îşi adunătoate puterile şi îşi înălţă capul. Singură?

-Aşa se pare.- Păcat, suspină ea.- Exact aşa cred şi eu.O aşeză mai bine în braţe şi porni în sus pe scări. Tatiana se

forţă să deschidă ochii.

- Nu că ar însemna ceva pentru tine.-Absolut nimic, zise el şi râse.- Doar dorinţă?-Nimic mai mult.- Minţi, Matthew.Ea zâmbi, extrem de mulţumită. îi păsa cu adevărat. Ştia ea.- Soţul meu. Milord.-Alteţă. Milady... El făcu o scurtă pauză, apoi Tatiana îl simţi

suspinând resemnat. Soţia mea.Următorul lucru pe care îl conştientiza fu că o puse pe pat în

camera aflată alături de a lui şi... plecă. Se strădui să se sprijineîn coate şi privi lung după el.

-Nu rămâi?El se opri preţ de o clipă.-Nu în seara aceasta.-Dar în seara aceasta... în seara aceasta, ce? Nu-şi găsea cu-

vintele. Seara aceasta era importantă... de ce? Nu putea... desigur,Mi-ai spus „iubito".

Nu-i putu distinge chipul în penumbră, dar aproape că îl auzizâmbind.

-Mi-a scăpat.Se prăbuşi înapoi pe pat cu un sentiment de bucurie pe care

nu-1 mai avusese de vreme îndelungată.-Nu minţi la fel de bine ca mine, Matthew.-Mulţumesc,-Trebuie să-ţi spun... totul. Chiar ar trebui... să ştii. Dar nu-şi

mai dădea seama ce însemna totul. Ce trebuia să-i spună. Cu oclipă în urmă, păruse atât de urgent; acum abia dacă mai conta,în mintea ei înceţoşată, un singur adevăr ieşea la suprafaţă. Urăştirachiul meu.

El râse uşor.- Mărturisesc, nu e tocmai pe placul meu.-Este un gust care se deprinde, Matthew. Se rostogoli pe

parte, strecurându-şi mâinile sub obraz. La fel ca mine.

... Şi, de fapt, Ephraim, sunt la fel de îmbătat de ea acum caîntotdeauna.

Trebuie să mărturisesc, mă face să zâmbesc, şi am râs maimult în ultimele zile decât credeam că e posibil. Deşi nu suntîncântat de minciuna pe care a ţesut-o în jurul nostru, şi nicinu am încă încredere în ea când vine vorba despre intenţii-le ei cu privire la familia mea şi la adevăratul ei scop, îmi dauseama că încep să cred în ea ca femeie.

Este un gând extrem de ciudat, având în vedere atât trecutulfiecăruia dintre noi, cât şi situaţia noastră actuală, însă, cu toa-te acestea, când o privesc în ochi, observ o afecţiune profundă şi,da, un adevăr pe care mă văd silit să-l trec cu vederea. Mă facesă mi se taie răsuflarea, îmi topeşte hotărârea şi uit de propriilemele intenţii.

Am început această aventură a ei hotărât să rămân stăpânpe emoţiile mele, pe inima mea, cum ar veni. Mi-am jurat căacordul meu de a o însoţi a fost în primul rând pentru a-mi pro-teja familia şi doar mai apoi pentru a rezolva ceea ce este încănelămurit între noi. Acum pot recunoaşte, în faţa ta şi poatefaţă de mine însumi, că a existat şi un sâmbure de răzbunare.Să nu mă vezi cu ochi răi după această mărturisire, vechiul meuprieten. încă mai am acel simţ al onoarei pe care tu îl găseştiatât de incomod. Nu am plănuit să o rănesc aşa cum m-a ră-nit ea; cu toate acestea, eram hotărât să nu-mi pese prea multdata viitoare când ne vom despărţi. Să fiu lipsit de griji şi deta-şat când ne vom lua rămas-bun, după cum sigur va trebui să ofacem. Ea e prinţesă, iar eu sunt mezinul dezmoştenit al uneimarchize din Anglia, deopotrivă nesigur pe viitorul şi pe visu-rile sale.

Ştiind acestea, aş fi un nesăbuit să mă las iar vrăjit de ea,dar se pare că nu mă pot împotrivi. Este la fel de inevitabil caurmătoarea respiraţie şi ca bătăile inimii.

Mă iubeşte, Ephraim, sunt sigur de asta. La fel de sigurpe cât sunt că şi eu simt la fel. Este firesc ca această emoţie

să te facă optimist, astfel că, oricât de nesăbuit ar fi, pentrumoment trăiesc doar în prezent. Şi în râsul şi-n zâmbetul ei.

Nu ştiu cum se va sfârşi această farsă a noastră. Nu am niciun indiciu cu privire la adevăratul scop al misiunii ei şi nu ştiunici ce se va întâmpla dacă va reuşi. Sau, poate, dacă va da greş.

Soarta ne-a aruncat unul în calea celuilalt încă o dată... Darîn ce scop?

Undeva în depărtare, unde locuiesc zeii care guvernează ast-fel de lucruri, aud un hohot vag de râs.

Capitolul 12

Tatiana era, într-adevăr, un gust ce trebuia deprins, şi, Dum-nezeu să-l ajute, îl deprinsese cândva - şi se părea că îl deprinsesepe viaţă.

Matt se întorcea către reşedinţa Effington, cu pas hotărât şicu inima mai uşoară decât şi-o simţise vreodată în ultimele cinci-sprezece luni. Zâmbi în sinea lui. Venise de mult vremea să recu-noască faptul că nu fusese o săptămână, o zi, un minut în caregândul la Tatiana să nu-i fi ocupat mintea. Sentimentele lui faţăde ea nu se schimbaseră niciodată. Nici măcar o clipă. Şi era încre-zător... ba nu, ştia că şi ea simţea la fel.

O, cu siguranţă, seara trecută nu ieşise aşa cum se aşteptase.Tot nu ştia ce punea la cale prinţesa lui sau care era rolul familieilui în toată tărăşenia. Dar lista ei lungă de regrete îi dezvăluisemulte despre viaţa şi alegerile ei şi, mai important, despre ceeace simţea acum. Nu avea să fie uşor să lase trecutul în urmă şirefuza să ia în calcul ce ar însemna căsătoria cu o prinţesă pentruviitorul său, dar, pentru moment, tot ce dorea era că îndrepte gre-şelile dintre ei. Şi să o ia în braţe.

Dormise mai mult decât de obicei în dimineaţa aceea, iar ea eraîncă în pat când se dusese să vadă ce făcea. Era clar acum cănu legănarea trăsurii o adormea, ci băutura aceea înfiorătoarecu care începea fiecare călătorie. Poate că avea vreun fel de teamăde călătorie. Ciudat, căci nu crezuse nicicând că s-ar teme deprea multe.

Matt îşi petrecuse ziua asamblând diversele părţi şi funii şimultitudinea de componente necesare pentru lansarea în zbor abalonului. Experimentul său era în mare măsură încheiat. Deşisistemul lui funcţiona în principiu, în practică, fiecare efort impu-

nea modificări suplimentare. Totuşi, era încrezător că era aproapegata şi plănuia să lanseze balonul în văzduh cam într-o oră. Ce-rul era acoperit, dar nu erau semne de ploaie şi nu anticipa nicio problemă ieşită din comun. Chiar în clipa aceea, servitorii de laEffington dădeau zor să introducă aerul cald în corpul de tafta albalonului. Zâmbi larg văzându-le entuziasmul. Zborul cu balonulnu mai era atât de la modă cum fusese cândva, dar îşi exercita încăfascinaţia asupra celor mai mulţi oameni. Dacă nu câştiga compe-tiţia, putea să se reapuce să vândă călătorii cu balonul în parcuriledin Paris, făcând astfel avere. Desigur, până să se întâmple asta,avea să fie prea bătrân pentru a-i mai păsa.

Şi avea o prinţesă pe care trebuia să o întreţină.Micşoră pasul. Matt nu era un bărbat avut. Dacă se căsătorea

cu Tatiana - şi, într-adevăr, părea că spre asta se îndrepta - ceurma să se întâmple atunci?

Nu se gândise niciodată la modul în care ar putea-o întreţine.Timpul petrecut împreună în Paris fusese mult prea scurt pentrua se gândi la realităţile vieţii, şi pe atunci nu avea habar de titlul ei.Timpul petrecut acum era o aventură, care nu semăna deloc cu tra-iul lui obişnuit. Nu ea plătea, de fapt, pentru călătoriile lor? Ei bine,îi cumpărase până şi hainele pe care le purta în clipa aceea.

Chiar dacă reuşea să câştige banii necesari pentru a investi în-tr-o aeronavă, veniturile sale nu aveau să se îmbunătăţească sub-stanţial pentru mult timp. Tatiana era o afurisită de prinţesă. Eraobişnuită cu luxul. Cu palate şi case precum reşedinţa Effington.Nu cu căsuţe care nu erau decât puţin mai mult decât nişte colibe.

Conacul se zărea în depărtare, şi distinse siluete aşezate lamasa de pe terasă.

Poate că ideea de a-şi petrece restul zilelor cu ea era la fel deabsurdă ca povestea cu care îi asemănase viaţa. Poate că ar tre-bui să o lase pur şi simplu să plece când va veni vremea şi să fierecunoscător că avuseseră şansa de-a lămuri lucrurile rămase ne-terminate. Poate că decizia ei de a-1 părăsi în Paris, lăsând la oparte maniera în care o făcuse, fusese cea mai înţeleaptă hotărâre,pentru amândoi.

Matt se apropie de conac, înaintând pe poteca acoperită depietriş care traversa grădina, flancată de labirinturi de arbuşti

ornamentali. Tatiana îi făcu cu mâna de pe terasă, iar el răspunsecu un entuziasm prefăcut, căci seninătatea se evaporase.

Nu era nimic de făcut acum. Era cât se poate de posibil să seînşele cu privire la sentimentele ei şi ca întoarcerea Tatianei să nufi fost dictată decât de nevoia de a primi ajutorul unui englez. Eraposibil ca el să nu reprezinte nimic mai mult decât omul conve-nabil. Şi totodată era posibil ca ea să nu aibă alte intenţii decât săîmpartă aşternutul cu el.

- Milord? strigă Tatiana şi îi făcu iar cu mâna de pe terasă. Vreisă ni te alături?

Ocoli o fântână şi continuă să meargă pe poteca de pietriş,până la scările late ale terasei.

-Bună ziua, Matthew. Ducesa făcu semn către un scaun gol. Iaun loc şi spune-ne cum merge treaba cu aerostatul astăzi.

în ciuda stării sale mohorâte, Matt zâmbi. Aprecia că bătrânafolosea termenul adecvat, şi, deşi nu avea să o recunoască nici-când în faţa Tatianei, în mintea lui avea tendinţa să se refere laacesta sub denumirea deloc exotică de balon.

-Foarte bine, mulţumesc, doamnă.Tatiana turnă o ceaşcă de ceai şi i-o înmână. Degetele ei se

atinseră de ale lui, şi simţiră amândoi un val de electricitate. Pri-virea lui se repezi către a ei, şi rămase fără suflu văzând emoţiacare mustea în ochii ei verzi,

-Văd de aici. Ducesa îşi umbri ochii cu mâna, privind către lac.Tu vezi, draga mea?

Tatiana îşi desprinse cu greu privirea de ochii lui Matt, îndrep-tând-o spre direcţia în care se uita ducesa.

-Cred că da. îşi miji ochii, protejându-i cu mâna pentru a seferi de soarele strălucitor de la sfârşitul verii. Acela este, nu-i aşa,milord? Acea bulă de un galben intens?

- Dacă îl vedeţi, n-ar mai trebui să fie doar o bulă, spuse Matt,scrutând depărtările. îl reperă, observând că umflarea era aproa-pe de final. După ce va fi complet umflat, va fi priponit. Intenţio-nez să urc cu el în scurt timp - ancorat de pământ, desigur.

-O, Matthew, pot să vin şi eu? Ochii Tatianei scânteiau deentuziasm. A trecut atât de mult timp.

- într-adevăr, mult prea mult.

Vorbeau despre balonul lui sau despre cu totul altceva? Despreceva mult mai important?

-înţeleg că astăzi nu e, poate, o alegere înţeleaptă, căci ceruleste mult prea întunecat, dar mă vei plimba în curând, nu-i aşa?zise ducesa şi se apropie de el. De preferat înainte să sosească vre-unul dintre membrii familiei mele.

-Vă temeţi că s-ar putea să nu vă îngăduie să zburaţi din cauzapotenţialului pericol, zise Matt şi înclină din cap înţelegător.

-Tinere dragă. Nimeni nu-mi interzice să fac nimic din ce-midoresc să fac. Ei, simplul gând este absurd. Nu, pur şi simplu mi-eteamă că, de îndată ce vor sosi numeroşii membri ai familiei mele,îţi vor monopoliza timpul, şi nu voi avea ocazia să zbor deloc, ziseea şi zâmbi. Atunci aş fi extrem de nefericită.

Matt chicoti.- Mă voi asigura, Excelenţă, că veţi avea şansa să zburaţi.-Aşa mă gândeam. Acum, ajunge cu distracţia pentru mo-

ment. E timpul pentru lucruri mai serioase. Se întoarse cătreTatiana. Preferi să-mi pui întrebări despre Sophia sau ar trebui săbat pur şi simplu câmpii până te plictiseşti?

-Nu-mi pot imagina că m-aş plictisi, Excelenţă.-Prea bine. Dă-mi voie să mă gândesc. Se întâmpla cu multă

vreme în urmă, pe la 1760 şi ceva. Data exactă îmi scapă. Duce-sa se instală în scaun, luând atitudinea unui maestru povestitor.Bătrânul duce trăia încă. Soţul meu era marchiz de Helmsley peatunci. Mama Sophiei, regina Avaloniei, era prietenă cu mamamea, deşi habar n-am cum s-au cunoscut. în orice caz, dacă măajută memoria, regina i-a dat Sophiei numele a trei doamne cărorasă le ceară ajutorul. Ea şi fiica ei au sosit în Anglia cu foarte puţinelucruri. Ducesa scutură din cap amintindu-şi. A fost foarte trist.Avea câteva haine şi alte fleacuri, genul de nimicuri pe care le ieica suvenir. Mi-aduc aminte de un mic portret al soţului ei. Fuseseucis de curând. Privirea ducesei se pierdu în gol, întorcându-sespre acele vremuri îndepărtate. Era limpede că îl iubise mult, dar,cu toate acestea, şi-a ţinut în mare măsură sentimentele în secret.Am devenit bune prietene pe durata şederii ei aici - bineînţeles,nu avea pe nimeni - şi odată mi-a spus că doliul era un lux pe carenu şi-l putea permite. Nu putea îngădui ca suferinţa personală

să o doboare. Avea un copil, copilul lui, pe care trebuia să-l pro-tejeze, şi asta era tot ce conta pentru ea. A rămas aici, o... dă-mivoie să mă gândesc. Ducesa făcu o pauză pentru a socoti anii.O lună sau cam aşa ceva, cred. Sophia era extrem de neliniş-tită, şi pe bună dreptate. Nu avea nici o veste din Avalonia şi setemea că ar fi putut fi urmată de duşmanii familiei. Se simţea obli-gată să se mute dintr-un loc în altul. De aceea a stat atât de puţin laLady Hutchins, doar o săptămână şi ceva. Privi către Tatiana. Păcatcă aceasta nu mai e printre noi. Ar putea să-ţi spună mai multe.

-Nici nu pot să-mi închipui cât de greu trebuie să-i fi fost.Obligată să plece cu nimic altceva decât câteva suvenire. Prinţesaîşi petrecuse viaţa înconjurată de cele mai alese lucruri, veşmin-te, bijuterii şi toate cele. Ce păcat că a trebuit să le lase pe toateîn urmă.

Comentariul Tatianei fu spontan, dar ceva din atitudinea eiîi atrase atenţia lui Matt, care o studie cu atenţie.

- într-adevăr, nu avea cu ea decât un singur bagaj şi nici o bi-juterie, din câte ştiu eu. Ducesa se gândi un moment. Un inel,cred. Poate şi un colier. Nu-mi aduc aminte de altceva, deşi nu eralipsită de bani. Le aruncă un zâmbet ca pentru a se scuza. Mi-eteamă că nu vă pot spune mult mai mult de atât. La scurt timpdupă ce a plecat de la reşedinţa Effington, l-a întâlnit pe contelede Worthington şi s-a căsătorit cu el. Era mult mai în vârstă decâtea, dar cred că avusese parte de dragoste şi acum căuta un căminsigur pentru ea şi pentru fiica sa. Contele a murit zece sau cinci-sprezece ani mai târziu, lăsându-i o avere frumuşică. M-am văzutcu Sophia o dată sau de două ori după căsătoria ei, dar rareoripărăsea castelul Worthington. Mereu m-am gândit că îl conside-ra refugiul ei şi ezita, prin urmare, să se îndepărteze de porţileacestuia. Am corespondat sporadic până la moartea ei, de la careau trecut douăzeci de ani. Ducesa scutură din cap. Trebuie să spuncă e deprimant să-mi dau seama acum că mulţi oameni din po-vestea aceasta nu mai sunt printre noi. Aşa se întâmplă când ai oviaţă lungă, presupun. Şi sunt dispusă să îndur toate astea, spuseea zâmbind. îi întâlni privirea Tatianei şi adăugă cu voce fermă:Când vei scrie istoria de care spui, să vorbeşti frumos despre cura-jul ei. Nu am întâlnit niciodată vreo altă femeie, şi doar câţiva băr-

baţi, cu puterea ei de caracter şi cu o hotărâre atât de neclintită.Deseori m-am întrebat dacă acesta este motivul pentru care şi-apetrecut toţi acei ani lungi după căsătorie şi după moartea conte-lui într-o relativă singurătate. Dacă îşi epuizase rezervele de forţăşi curaj şi trebuia să se concentreze asupra simplităţii unei vieţiobişnuite. Ducesa chicoti. O idee destul de bizară, presupun.

-Câtuşi de puţin, răspunse Matt gânditor. înţeleg ce vreţi săspuneţi. Are o semnificaţie profundă.

- Eşti un seducător, Matthew.Ducese avea expresia unei bunici gata să răvăşească părul unui

copilaş, iar Matt se pregăti pentru ceva similar. Din fericire, ea nuo făcu. Privirea ei alunecă spre Tatiana.

-Aseară spuneai că ai vrea să vezi unde a stat. Cred că avea unapartament în aripa oaspeţilor, însă cu privire la acest aspect me-moria mă trădează. S-ar putea foarte bine să fie încăperile pe caretu şi Lord Matthew le împărţiţi, căci acelea sunt cele mai bune ca-mere din aripa aceea. Totuşi, au fost renovate o dată sau de douăori de la şederea Sophiei. Petrecea mult timp în aer liber, mer-gând întotdeauna pe jos, şi nu se îndepărta niciodată de conac.Era mult prea precaută pentru a face aşa ceva.

- Bineînţeles că era, încuviinţă Tatiana.-După privirea de pe chipul tău, mă tem că nu ţi-am oferit

ce-ţi doreai. Sper că nu eşti dezamăgită.- Câtuşi de puţin, Excelenţă. Tatiana ridică din umeri cu lejeri-

tate, dar Matt observă o urmă de îngrijorare în ochii ei. Nu încercdecât să-i spun povestea. Nimic mai mult.

Ducesa se întoarse către Matt.- Ei bine, poate că bunica ta ar putea completa povestea.Matt tresări în sinea lui.- Poate.- Bunica ta? spuse Tatiana încet. Mi-e teamă că nu înţeleg, mi-

lord. Ce treabă are bunica ta cu toate acestea?Ducesa se întoarse către ea, surprinsă.- Draga mea, în biletul tău spuneai că refaci călătoriile prin-

ţesei şi că doreşti să vorbeşti cu cele trei femei care au ajutat-o.Lady Hutchins, despre al cărei deces ai aflat deja, Lady Cranstonşi eu. Lady Cranston este draga mea prietenă Beatrice. Bunica

lui Matthew.- Bunica ta?Vocea Tatianei era egală.- Mama tatălui meu, spuse Matt şi zâmbi de parcă şi-ar fi cerut

scuze.- Nu pot să cred că nu i-ai spus acest lucru. Ducesa se încruntă,

cu un aer mustrător. Deşi presupun că îţi pot înţelege prea binereţinerea.

- Puteţi? spuse Matt, sperând ca argumentul ei să fie unul solid.Tatiana îşi miji ochii.-Puteţi?-Este evident. Ducesa se aşeză mai bine pe scaun, studiindu-1

un moment îndelungat. în ciuda isprăvilor tale în marină şi a în-drăznelii tale într-ale zborului, când vine vorba despre familie, tu,dragul meu băiat, eşti un laş.

-Nu sunt nici pe departe, rosti el indignat.Ducesa avea, desigur, dreptate; deşi nu avea de gând să o recu-

noască în faţa nimănui altcineva decât a lui însuşi.-E limpede.Expresia Tatianei era detaşată, însă furia i se ghicea în toate

liniile trupului.-Matthew, ţi e teamă să te întorci acasă. Ţi-e teamă să te con-

frunţi cu familia ta şi să recunoşti că acţiunile tale din tinereţeau fost reprobabile. Mai mult, ţi-e teamă că nu vei fi iertat. Voceabătrânei era fermă. Şi de asta ţi-e frică cel mai tare.

-Am spus că mă voi gândi dacă să merg acasă, spuse Matt cuvoce joasă.

-Iar eu vă rog să mă iertaţi, Excelenţă.Tatiana se ridică iute. Matt o urmă imediat.- Cred că este necesar să mă întorc în camera mea pentru a

aşterne pe hârtie ce mi-aţi povestit. îi aruncă ducesei un zâmbetinocent. Memoria slabă nu este întotdeauna consecinţa vârstei.

-Atunci du-te, draga mea. Vom vorbi mai multe mai târziu.- Milord. Tatiana se întoarse către el. Eşti amabil să mă înso-

ţeşti un moment? Aş dori să vorbesc cu tine.-Mă gândeam că s-ar putea să vrei, spuse el.

- Zi bună, Excelenţă!Tatiana înclină din cap cu afabilitate, îi aruncă lui Matt o privi-

re ucigătoare şi porni către uşile care duceau în casă.-în locul tău nu aş zăbovi, Matthew, spuse ducesa zâmbind.-Adevărul este, Excelenţă, că tocmai aceasta ar fi o idee

prudentă.Ducesa chicoti.-Este extrem de furioasă pe tine, şi nu aş provoca-o şi mai

tare. I-am dat un motiv logic pentru care s-ar putea să nu-i fi po-menit despre relaţia ta cu Lady Cranston, dar nu e în întregimecorect, nu-i aşa?

-Nu în întregime, nu, spuse Matthew cu o grimasă, încer-când să nu se simtă ca un şcolar care tocmai a fost prins făcând oboacănă.

-Mă gândeam eu că nu. Cred, de asemenea, că există secreteîntre voi doi pe care aţi face mai bine să le dezvăluiţi.

- Câteva lucruri minore, poate.Ea ridică dintr-o sprânceană.-Prea bine. Ale ei sunt mai mult ca sigur însemnate. însă ale

mele, spuse el apăsat, sunt minore.- Nu părea să creadă că treaba cu bunica ta reprezintă ceva toc-

mai minor.-Nu e obişnuită ca altcineva să aibă secrete.- Este o poveste fascinantă aici, nu-i aşa, Matthew?-Nu ştiu dacă „fascinant" este cuvântul potrivit.-Te iubeşte foarte mult, cred. Se vede din felul în care te pri-

veşte. Bătrâna îl studie cu atenţie. Probabil la fel de mult pe cât oiubeşti tu.

-Da, ei bine, uneori, Excelenţă, e posibil ca iubirea să nu fiede-ajuns.

Tatiana împinse uşile în stil francez care duceau de pe terasă încoridorul principal, îndreptându-se către scări.

Mai fusese vreodată atât de furioasă? Ei bine, nici măcar infi-delităţile lui Phillipe nu o înfuriaseră atât de tare. Fără îndoială,din pricină că ţinea mult mai mult la Matthew. Şi poate pentrucă se aşteptase să fie minţită de primul ei soţ, dar niciodată deal doilea.

Vocea firavă a raţiunii din adâncul minţii ei îi atrase atenţia căMatthew nu făcuse nimic care să aibă consecinţe atât de grave.De fapt, nu spusese nimic neadevărat, ci pur şi simplu nu-i dez-văluise tot. Dar furia care o cuprinsese ignora acel fapt. In esenţă,o minţise exact în acelaşi fel în care pretindea că o minţea ea peducesă! Cum îndrăznea?

Porni pe scări şi îi auzi paşii grăbiţi apropiindu-se.-Tatiana.Era exact în spatele ei. II ignoră.-Tatiana, aşteaptă.Ea ajunse în capătul scărilor, coti către aripa oaspeţilor şi o luă

iute pe coridor.- îmi dai voie să-ţi explic?-Nu, i-o reteză ea, fără să se uite la el. Eşti un mincinos,

Matthew.-Iar tu, dintre toţi oamenii, recunoşti un mincinos când îl vezi.Ea strânse din dinţi.- Şi nici măcar nu eşti un mincinos priceput.-Ha! Te-am dus de nas, nu-i aşa? zise el cu glas strident ce

îi trăda indignarea. în plus, nu am făcut nimic altceva decât aifăcut tu. De fapt, am făcut mult mai puţin. Minciuna mea a fosto simplă omisiune. Ai ticluit toată această farsă cu Lord şi LadyMatthew din cine ştie ce motiv infam...

- Nu este infam!- De unde să ştiu că nu e?-Ar trebui să ai încredere în mine, reuşi ea să îngaime.El spumega de indignare- Să am încredere în tine?Ea ajunse în dreptul camerei ei şi apucă mânerul uşii.-De ce, în numele tuturor sfinţilor, ar trebui să am vreodată

încredere în tine?Tatiana se răsuci către el.- Pentru că, fiinţă enervantă, te iubesc. Te-am iubit mereu.- M-ai părăsit. O privi cu o căutătură cruntă. M-am căsătorit

cu tine, şi tu te-ai descotorosit de mine şi...- O, ţine-o tot aşa, Matthew. M-am săturat să aud acelaşi lu-

cru! Aruncă vorbele fără să se gândească. M-am întors nu pentrucă tu te-ai însurat cu mine, ci pentru că eu m-am măritat cu tine.

Am promis să te iubesc mereu şi am vorbit serios. Pentru că sunt,de fapt, soţia ta şi voi fi mereu. Trase de uşă. Păşi în cameră şi seîntoarse valvârtej spre el. Deşi momentan nu am idee de ce!

îi trânti uşa în faţă. Camera răsună de sunetul eliberator. Pri-vea ţintă către uşa care încă mai trepida, şi îşi încleştă pumnii.Cum putea fi atât de nesăbuită încât să-l iubească? Era posibil sănu poată nicicând să o ierte pentru trecut. Probabil avea să-i fiegreu să accepte până şi gândul că soţia lui era prinţesă. Era încă-păţânat şi arogant şi nici măcar nu ştia să mintă ca lumea.

Dar, Dumnezeule mare, îl iubea cu adevărat. Şi, mai mult, aveanevoie de el. Nu fusese niciodată atât de plină de viaţă cum era înprezenţa lui. îi era la fel de necesar pentru a supravieţui pe cât îi erarachiul avalonian pentru a face faţă călătoriilor. Şi, asemenea ra-chiului, era, fără îndoială, un gust cu care trebuia să se deprindă.

Şi, Dumnezeu să o ajute, se deprinsese cu el.Ei bine, cel puţin îi spusese. Nu că ar fi înţeles. Dar, cel puţin în

privinţa căsătoriei lor, îi mărturisise adevărul. Mai mult sau maipuţin. Suficient cât să-şi uşureze conştiinţa, în orice caz.

Oftă din toţi rărunchii, îşi îndepărtă părul din ochi şi se întoar-se dinspre uşă.

Şi îngheţă din cauza şocului şi din pricina a ceva mai puternicdecât teama.

Capitolul 13

-La naiba cu toate, Tatiana! Matt trânti uşa garderobului şipătrunse în dormitorul ei. Nu terminasem. Şi mai ai încă multede explicat,

Stătea în faţa uşii ce dădea spre hol, privindu-1 ţintă, cu ochiimari de... ce? Teamă? Femeie nesuferită, nu voise să o sperie.

-Tatiana.Păşi către ea şi se opri, în faţa scenei care se înfăţişa în faţa lui.

Camera fusese întoarsă cu susul în jos, ca şi când ar fi fost răvăşităde o furtună. Sertarele fuseseră scoase din dulapuri şi aruncatecât colo. Hainele zăceau aruncate pe podea şi pe mobilă.

Scoase o fluierătură lungă şi joasă.-La dracu’, Nici un colţ al camerei nu rămăsese neatins. Sal-

teaua fusese trasă de pe pat şi aruncată cât colo, cămaşa de noapterăvăşită. Covorul zăcea boţit, făcut grămadă. Până şi tablourilefuseseră smulse de pe pereţi şi aruncate pe podea. Nu mi-amin-tesc să te fi ştiut atât de dezordonată.

-Nu eu am făcut asta. îşi puse mâinile în şolduri. De ce aşface-o? Evident cineva a..,.

Trase aer în piept cu dificultate, apoi traversă încăperea îngrabă către pupitrul de scris. Sertarele erau grămădite într-unechilibru precar unele peste altele, iar hârtia de scris zăcea îm-prăştiată ca nişte frunze căzute la pământ.

Tatiana se lăsă în genunchi, căutând printre hârtiile de pepodea.

-Nu mai sta acolo, uitându-te la mine de parcă aş fi luat-o raz-na. Ajută-mă.

- Chiar îmi face plăcere să mă uit la tine de parcă ai fi luat-orazna. Se mişcă printre lucrurile răvăşite, încercând să nu calce pediversele articole vestimentare şi ce mai era pe-acolo. Se apropie,aşezându-se pe vine lângă ea. Ce căutăm?

- Scrisoarea. Pe care Sophia i-a trimis-o mamei sale.-Nu văd nimic care să semene cu o scrisoare.Ea se legănă pe călcâie.-Nici eu. La naiba. Ştiu că era aici. M-am uitat pe ea chiar

azi-dimineaţă. A fost furată.- De ce să fie furată?Ea făcu o pauză, iar el se întrebă dacă avea să audă, în sfârşit,

adevărul.- Pentru că este singurul indiciu pe care îl am.- Pentru ce? spuse el cu asprime.-Nu pot să-ţi spun aici.-Vrei să zici că nu vrei să-mi spui aici. Se chinuia să-şi contro-

leze furia. Furia justificată. M-am săturat până în gât de...- Nu, bărbat enervant ce eşti, nu e vorba că nu vreau să-ţi spun.

în acest punct, ar fi o nesăbuinţă să nu-ţi spun. în orice caz, nuştiu cine a făcut toate astea - gesticulă, arătând către dezordineadin jur - nu ştiu în cine să am încredere...

-Poţi avea încredere în mine, spuse el mohorât.-Ha. De parcă ai fi demn de încredere... spuse ea zeflemitor.

Nu mă refeream la tine. Mă refeream la numărul imens de oamenicare locuiesc şi muncesc în această casă. Cineva ar putea asculta lauşă exact în clipa asta.

Privirea lui se întoarse către uşă şi aproape că se aştepta săvadă o umbră mişcându-se în spaţiul dintre uşă şi duşumea.

-Bună observaţie. Matt se ridică. Prea bine. O apucă de mânăşi o trase în picioare. Haide să plecăm atunci.

O luă către uşă. Ea se grăbi să ţină pasul cu el.- Unde mergem?-Ai încredere în mine, izbucni el.-întotdeauna, replică ea în aceeaşi manieră.Pe jumătate o trăgea, pe jumătate o ţâra după el, refăcând

drumul pe care veniseră. Pe coridor, în jos pe scări, pe hol, peterasă şi pe lângă masa la care încă stătea ducesa. Matt înclinăpoliticos din cap, dar nu încetini pasul. Tatiana salută cu răsu-flarea întretăiată:

-Excelenţă.- Să vă distraţi, copii.Ducesa le făcu din mână cu voioşie, de parcă plecau la un

picnic.încetini puţin când coborâră treptele de piatră ale terasei,

adaptându-şi pasul la ritmul Tatianei, dar nu voia să le opreascănimic înaintarea. Avea să afle, în sfârşit, ce ascundea, şi nu voia sărişte ca ea să se răzgândească.

-Unde mergem? spuse ea cu răsuflarea întretăiată.-La balon. Grăbi pasul pe aleea cu pietriş. Singurul loc în care

pot garanta că nu ne va auzi nimeni.- Excelentă idee, rosti ea, abia trăgându-şi sufletul. Dar trebuie

să alergăm?- Nu alergăm, spuse el, pe un ton sacadat şi hotărât. Ocoliră

fântâna şi continuară să meargă de-a lungul potecii către peluzavastă, care se întindea către lac. Ne deplasăm cu o viteză menităsă mă încredinţeze că ajungem în locul în care vei putea vorbi li-ber, înainte de a avea ocazia să te răzgândeşti.

- Nu mă voi răzgândi, dar, Matthew, nu pot...Se împiedică în urma lui. El se întoarse pe călcâie, o prinse în

braţe înainte să cadă la pământ şi continuă fără să se oprească nicimăcar o clipă.

- Matthew, spuse ea privindu-1 ţintă. Doar nu ai de gând să măduci în braţe până la balon.

-Ba da, spuse el ferm, E o distanţă considerabilă şi vei obosidin cale-afară.

-Voi supravieţui, spuse el aruncându-i o privire grăbită. Me-rită pe deplin.

-Sper din suflet.Se poate să fi fost concentrarea lui încăpăţânată de vină, dar

ajunseră la balon în scurt timp. Era complet umflat şi legat depământ cu o serie de funii solide.

O aruncă pe Tatiana fără nici un preambul în coşul de răchităal balonului, ignoră un „uuf“ nemulţumit şi comentariul mormăitşi se întoarse să studieze scena. Ceva nu părea la locul său, deşinu putea spune ce i se părea ciudat. Focul ardea încă în groapa să-pată în apropiere, iar sistemul de direcţionare a aerului fierbinteera aşezat pe pământ. Uneltele lui şi celelalte echipamente erauaranjate frumos la umbra prelatei cortului. Dar nu se vedea niciun servitor. Poate că asta era.

- Erau vreo şase oameni când am plecat. Ar trebui să mai fie celpuţin unul sau doi încă aici.

- In mod evident, au fost chemaţi în altă parte. E o problemă?- Nu tocmai.Nu era un motiv de îngrijorare, de vreme ce tot ce aveau să facă

el şi Tatiana era să se ridice pur şi simplu în aer, rămânând pri-poniţi de pământ. Cu siguranţă se putea descurca singur cu asta,şi o făcuse, într-adevăr, de nenumărate ori până atunci. Cu toateacestea, era ceva ce îl deranja. Dar probabil că nu era nimic altcevaîn afară de grija provocată de prea-mult aşteptata dezvăluire a Ta-tianei. îndepărtă sentimentul şi urcă în coş, trecându-şi privireaşi degetele pe frânghii, linii, îmbinări şi cele o sută de alte punctemărunte în care putea surveni o problemă.

Făcu din cap către partea îndepărtată a coşului.-Dacă desfaci frânghiile acelea în acelaşi timp în care le voi

desface eu pe acestea, coşul tras în sus de balon se va echilibra,îngâduindu-nc să urcăm într-o manieră relativ uniformă.

- Nu sunt idioată, Matthew. îmi aduc bine aminte, pufni ea. Iaraceastă sarcină nu e extrem de complicată. Cred că mă descurc.

El îi aruncă o privire.- Sper, totodată, să ţii minte să nu dezlegi frânghia cea mai

groasă. Aceea ne ţine priponiţi de pământ.îi aruncă o privire dezgustată, iar el îşi înghiţi zâmbetul,

în câteva momente se ridicau încet către cerul cenuşiu. Matt privicum colacul de frânghie de pe pământ, care ţinea balonul legat deun ţăruş înfipt adânc în pământ, se desfăcea cu uşurinţă, fără cafrânghia să se încurce sau să se poticnească, prilejuind problememai târziu. Frânghia avea să le permită să se ridice la aproxima-tiv douăzeci şi cinci de metri, suficient pentru a-şi testa echipa-mentul, deşi cu acest zbor scurt nu intenţiona să testeze nimic.Şi avea să fie suficient de sus pentru a evita orice posibilitate dea fi auziţi.

Urcaseră la aproape şase metri. Totul mergea cum trebuie.Matt survolă cu privirea potenţialele zone problematice. O căde-re, chiar şi de la înălţimea aceasta, i-ar fi ucis.

-Ei bine... spuse el întorcându-se spre Tatiana şi încrucişân-du-şi braţele pe piept. Sunt gata.

- Prea bine.Balustrada de lemn care îmbrăca marginea nacelei îi ajungea

până deasupra mijlocului, iar Tatiana se sprijinea de ea, ţinând-ocu mâinile, de-o parte şi de alta, cu o atitudine relaxată, de parcăar fi călătorit cu balonul în fiecare zi.

- Dâ-i drumul.El o privi, aşteptând.- Mă gândesc, spuse ea, încruntându-se gânditoare. Chiar în-

cerc să refac drumul prinţesei Sophia prin Anglia.-Mi-am dat seama de atâta lucru, spuse el sec. De ce?- Ei bine...Ea făcu o pauză. Ezitarea ei în acest punct era neliniştitoare,

îl apucă îngrijorarea. Nu crezuse vreodată că ceea ce făcea eaputea fi primejdios în vreun fel. în cel mai rău caz, se gândea cămisiunea ei avea de-a face cu ceva oarecum scandalos. Până în mo-

mentul în care camera ei fusese răvăşită. Deodată, îşi dădu seamacât de serios putea fi totul.

Ea trase aer adânc în piept.-Dar când am spus că scriu o istorie a călătoriei prinţesei, nu

era în întregime corect.-Nu? spuse el făcând ochii mari cu o surpriză prefăcută. Ima-

ginează-ţi uluirea mea.- Poate că ar fi mai uşor să încep cu începutul.- Ce plăcut ar fi.Ea îl ignoră.-în calitate de prinţesă moştenitoare a Regatului Avaloniei

Mari, mi se permite să port Cerurile Avaloniei. Ba chiar suntînsărcinată să îngrijesc şi să protejez Cerurile.

-Să îngrijeşti şi să protejezi cerurile? El ridică dintr-o sprân-ceană. De ce nu şi soarele, şi luna?

- Soarele şi luna, ca şi stelele fac parte din Ceruri.El o studie.-Despre ce vorbeşti, mai exact?-Cerurile Avaloniei reprezintă un set de bijuterii preţioase. Mai

exact, constau dintr-un opal mare reprezentând luna, un rubin lafel de mare pentru soare şi patru diamante perfecte, ceva mai mici.

- Stelele?-Exact, încuviinţă ea. Sunt montate într-o brăţară mare de

aur, fiind purtate în mod tradiţional de regină, în absenţa uneiprinţese moştenitoare. Altfel, este una dintre îndatoririle poziţieimele să păzesc Cerurile. Este o tradiţie veche de sute de ani.

- O tradiţie? Precum rachiul avalonian?-Nu tocmai, spuse ea, strâmbând din nas. Aceasta este

mult mai plăcută şi... ei bine, e o tradiţie legitimă. în orice caz,am purtat brăţara la evenimentele şi ceremoniile de stat toatăviaţa. Abia de curând am descoperit că minunatele Ceruri, cu pri-vire la care nici eu, nici altcineva nu am avut nicicând vreo îndo-ială, sunt false. Fratele meu, Alexei, a aflat asta accidental, dinnişte hârtii ascunse undeva, cred. Bijuteriile au dispărut intr-unmoment de frământări profunde în istoria ţării mele, cu jumătatede secol în urmă. Bunicul meu era rege şi a poruncit să se facă oreplică a brăţării. El şi regina au murit la câţiva ani după dispariţia

Cerurilor şi adevărul că acestea dispăruseră şi au fost înlocuite amurit odată cu ei. A fost un secret ţinut cu cerbicie şi nici măcarmembrii apropiaţi ai familiei mele nu au ştiut. Falsul este o copieexcelentă, dar presupun că aşa trebuia să fie.

-înţeleg, spuse el încet. Şi toate acestea s-au întâmplat cucincizeci şi ceva de ani în urmă?

Ea încuviinţă.-Cam în aceeaşi perioadă în care prinţesa Sophia a fugit

în Anglia doar cu un copil, o geantă cu haine şi... Moştenireaţării mele.

- Eşti sigură?-Nu. Este cât se poate de posibil ca Sophia să nu fi luat biju-

teriile. Şi chiar dacă a făcut-o, sunt sigură că motivele ei au fostonorabile. La urma urmelor, era datoria ei sacră să le protejeze.Dar plecarea ei din Avalonia, laolaltă cu dispariţia Cerurilor este ocoincidenţă prea mare pentru a fi ignorată.

-Un rubin, un opal şi patru diamante perfecte. Matt scuturădin cap, neîncrezător. Montate în aur,

-Mi-e teamă că, până acum, au fost scoase din brăţară. E multmai uşor să ascunzi câteva pietre preţioase decât o brăţară lată deaur. In plus, aurul nu are o însemnătate prea mare.

- Bineînţeles, spuse el mohorât.- Numai pietrele trebuie să valoreze o avere.-Intr-adevăr, sunt nepreţuite, iar valoarea lor nu poate fi mă-

surată în bani. Privirea ei îi întâlni ochii, verde-închis - nu, ca desmarald - profund. Conform legendei, Avalonia va exista atâtatimp cât există Cerurile, Au existat în ţara mea secole întregi şisunt simbolul dreptului ţării mele de a domni.

-Totul are o logică de-a dreptul alambicată. Povestea ta ridico-lă despre scrierea istoriei familiei...

- Nu e ridicolă.-... Şi de ce ai vrut să fii cunoscută drept Lady Matthew, în loc

de o prinţesă avaloniană.- Exact. Ea încuviinţă, evident încântată că el înţelegea. Dacă

cineva ar şti despre bijuterii, nu i-ar spune nicicând unei prin-ţese. Totuşi, ar fi foarte posibil să scape o vorbă în faţa TatianeiWeston, o simplă savantă.

El o privi fix un moment îndelungat.-Credeam că povestea ta iniţială despre scrierea istoriei fami-

liei e ridicolă, dar asta e şi mai absurdă.- Oricum ar fi, este perfect adevărată, spuse ea cu fermitate.-O, cred povestea. O pală de vânt clătină coşul, iar el apucă

balustrada de o parte şi de cealaltă, proptindu-şi picioarele maibine pentru a echilibra nacela. Ceea ce nu cred este că ai plănuitîn mod serios să călătoreşti acasă la trei femei în vârstă, să faciconversaţie cu ele la ceai, închipuindu-ţi că îţi vor spune una-douăunde este ascunsă o comoară sub formă de bijuterii.

-Nu mi-am închipuit că va fi uşor, i-o reteză ea.- Sunt convins că nu. De asemenea, sunt sigur că ai plănuit să

profiţi de ospitalitatea lor pentru a le cotrobăi prin case.Ea strânse din dinţi şi întoarse capul, privind în depărtare.-Ar fi putut să meargă.- E cel de-al doilea lucru extrem de nesăbuit pe care te am au-

zit vreodată spunându-1, spuse el, scuturând din cap. Sunt femeionorabile, din familii onorabile. Nu fac parte din intriga ta poli-tică avaloniană. Tot ce au făcut e să ajute o doamnă la ananghie.Cel mai bine ar fi să le spui adevărul.

- Posibil, spuse ea înciudată.-Deşi nu-ţi voi înţelege niciodată gândirea, îmi dau seama

acum că, pentru o minte ca a ta, planul tău putea părea rezo-nabil. Ce nu înţeleg - îşi alese cuvintele cu grijă - este de ce numi-ai spus.

- De ce nu ţi-am spus. îi repetă cuvintele încet, ca şi când s-ar filuptat să găsească un răspuns acceptabil. Asta este întrebarea.

Era sigur că nu-i va plăcea răspunsul.- De ce?-De ce? întrebă ea, ridicându-şi brusc privirea către el. Nu pu-

team să încredinţez viitorul ţării mele unui bărbat pe care îl cu-noşteam de mai puţin de o săptămână.

- Dar ai putut să te căsătoreşti cu un bărbat pe care îl cunoşteaide mai puţin de o săptămână.

- într-adevăr. Dar - scutură din cap - asta a fost altceva.-Cum?- Era vorba despre viaţa mea, viitorul meu, nu al ţării mele.

-Ai crezut cu adevărat că eram atât de disperat după bani încâtîţi voi lua bijuteriile? Că nu am nici un strop de onoare? Că suntun hoţ?

-Nu, spuse ea fără ezitare. Dar m-aş fi putut înşela, şi nuputeam să-mi asum acest risc.

îşi desprinse ochii de ai ei şi privi fără să vadă nimic pe dea-supra coroanelor copacilor. Era furios, însă nu era cazul să osancţioneze.

- Tu ai fi făcut altfel? întrebă ea provocator. Dacă ai fi fost înlocul meu, ai fi încredinţat soarta ţării tale în mâinile cuiva pecare abia îl cunoşteai, oricât de mult ai fi ţinut la persoana aceea?

0 privi şi răsuflă lung, resemnat.-Nu.-Nu?Ea îşi miji ochii suspicioasă.-Nu, ridică el din umeri. Pentru că nu am putut încredinţa

soarta familiei mele, cu care nu mai vorbisem de un deceniu, înmâinile cuiva pe care o cunoşteam de mai puţin de o săptămânăşi despre care eram sigur că mă minte. Indiferent cât de mult ţi-neam la această persoană.

-O, făcu ea, privindu-1 ţintă un moment îndelungat. Cât demult ţii la ea?

El scutură din cap, râzând scurt.- Mai mult decât am crezut vreodată că e posibil.- încă ceva la care ne potrivim de minune. Nu poate fi o simplă

coincidenţă.Ea zâmbi languros. Un zâmbet în care se citea promisiunea şi

invitaţia.- Poate că e demult cazul să facem ceva în sensul acesta?El zâmbi larg, predându-se. La naiba cu toate, o dorea, şi ea la

fel, şi poate că viitorul îşi va putea purta singur de grijă.- Ar fi rău să nu facem.Păcat că nu era loc să facă mai nimic. Coşul era menit să fie

funcţional, fiind mai mic decât nacelele celor mai multe baloa-ne. De formă circulară, cea mai mare parte a secţiunii centraleera ocupată de dispozitivul de încălzire. 0 potecă îngustă, de maipuţin de un metru, ducea de la mecanism la peretele exterior al

coşului. De acesta erau ataşate tolbe de piele pentru depozitare.Abia dacă era loc pentru trecerea a două persoane.

Cu toate acestea, într-o clipă erau faţă în faţă. El îşi înfipseinstinctiv picioarele în duşumea, echilibrând mişcarea balonului.Undeva în adâncul minţii, observă că vântul bătea ceva mai taredecât îşi dăduse seama. Nu era neapărat o problemă, dar era binesă ţină cont de acest fapt.

Tatiana îşi ridică privirea către el.- Cred că ai vrea să mă săruţi.- Se vede în ochii mei?- în mod clar. îşi petrecu braţele pe după gâtul lui. Printre alte

lucruri.Buzele ei le atinseră pe ale lui, iar el o strânse la piept. Coşul

se clătină brusc sub pala puternică de vânt, dar el de-abia băgă deseamă, mult prea concentrat asupra gurii ei, moale şi primitoare,sub buzele lui.

- Matthew, spuse ea ridicând privirea către el. Cred că ar fi maibine să coborâm. înghiţi în sec. Imediat.

El râse şi o trase aproape.- Haide, prinţesă, dacă îmi amintesc bine, îţi plăcea teribil să

fii la înălţime, printre nori. Doar nu ai căpătat rău de înălţimeîntre timp?

-Nu de înălţime mi-e frică, murmură ea.O studie cu atenţie. Poate că nu era decât efectul luminii în

după-amiaza târzie. Ziua fusese cenuşie şi mohorâtă, iar soarelenu se ivise deloc, dar chipul ei avea o culoare stranie. O nuanţăalburie păstoasă. Câtuşi de puţin firească.

- Te simţi bine? întrebă el îngrijorat.—Bine. Foarte... - zâmbi cu greutate — bine.Nu era albă. Ci verde. Mai văzuse culoarea aceea. La bordul

vapoarelor, în acele ocazii rare când cineva care nu era obişnuit cumarea, era doborât de râul de mare.

-îţi e rău, nu-i aşa?- Nu fac faţă prea bine călătoriilor.Se desprinse din braţele lui, îndepărtându-se şi sprijinindu-se

de balustradă.-Călătoriilor? Nu călătoreşti deloc. Pur şi simplu te mişti din-

tr-un loc în altul într-o somnolenţă constantă, provocată de...Deodată înţelese adevărul. Bei rachiul acela îngrozitor ca să ador-mi, căci călătoritul, mai exact mişcarea, îţi face rău. Ar fi trebuitsă-mi dau seama, râse el. îndrăznesc să spun că acel toast tradiţio-nal al călătorului nu este decât o invenţie care să mă împiedice sădescopăr această mică problemă a ta.

- Este o problemă cât se poate de neplăcută şi nu e ceva pe careîmi face plăcere să-l discut. Mai mult, mă bucur că ţi se pare amu-zant, deşi mă îndoiesc că vei mai râde mult timp.

-Nu, bineînţeles că nu. îşi înghiţi zâmbetul. Nu te simţi bine,şi nu este deloc galant din partea mea să îţi iau problema înderâdere.

-Nu galanteria este cea care îţi va schimba dispoziţia. Voceaei avea o inflexiune bizară. Matthew, cred că s-ar putea să fi datde bucluc.

- Bucluc?Deodată, privi în sus la balonul care plutea deasupra capetelor

lor, dar nu văzu nimic nelalocul lui. Se uită către Tatiana, urmă-rindu-i privirea. Ea se uita ţintă în jos, şi abia acum observă căarborii se îndepărtau vertiginos de ei. I se strânse stomacul.

- într-adevăr, asta e suficient ca să îţi strice dispoziţia de tot.Se aplecă peste marginea nacelei. Unul din capetele frânghieigroase cu care fuseseră priponiţi de sol era încă ferm legată decoş. Văzu celălalt capăt dansând în vânt, sub ei. La naiba, spuseel privind fără a-i veni să creadă. M-am uitat cum se desfăşurafrânghia şi nu am văzut nimic suspect. Nu pot să cred că mi-ascăpat aşa ceva.

-Se pare că eram mult prea ocupaţi cu mărturisirea mea pen-tru a mai observa.

Se îndreptă de spate, cercetând-o.-Am verificat să mă asigur că funia aceea era legată bine de

pământ cu mai puţin de o jumătate de oră înainte. Având învedere acest lucru şi starea camerei tale, cred că nu mi-aispus încă totul.

- Da, desigur, dar nu ai de gând să faci ceva?- Nu prea am ce să fac momentan. Se pare că am prins un curent

de aer care ne duce spre nord-vest, cu o viteză destul de mare.Ea privi stingheră peste marginea coşului.- Nu ar trebui să aterizăm?-Vrei să aterizăm în copaci? Scutură din cap. Va trebui să

aşteptăm şi să ne uităm după o pajişte sau o poieniţă mai mare.-Eşti sigur că putem aştepta? Nu va coborî balonul când

se răceşte aerul?-Bineînţeles. Totuşi - zâmbi încrezător -, având în vedere că

tocmai la asta am lucrat, nu trebuie să ne îngrijorăm.Tatiana se uită la maşinăria bizară din centrul coşului cu un

scepticism evident.- Credeam că ai spus că mai trebuie îmbunătăţită.-Mai trebuie, da, dar îmbunătăţirile necesare sunt minore.Studie mândru combinaţia de sticle căptuşite, legături şi

suporturi.-Recipientele acelea sunt umplute cu un amestec de petrol şi

alcool. Aprinderea câtorva dintre ele ne va furniza suficient com-bustibil încât să evităm copacii. înclină din cap către una dintretolbele legate de coş. Vei găsi nişte chibrituri în tolba aceea.

Ea vârî mâna în cea mai apropiată tolbă şi scutură din cap.- E goală.- Ciudat. Ei bine, nu contează. Se lăsă pe vine şi privi către fun-

dul sistemului său de încălzire. între suporturi, exact pentru ast-fel de situaţii, strecurase o cutie cu cremene. Prefer mai degrabăchibriturile, dar ne vom descurca cu asta.

-Bine. Ea se lăsă în genunchi, îşi încrucişă braţele pe balus-tradă, închise ochii şi îşi sprijini capul de braţe. Să-mi spui cese întâmplă.

îi aruncă o privire compătimitoare. „Biata femeie." Nu avuseseniciodată asemenea probleme, dar îi înţelegea prea bine suferin-ţa. Cel mai bine ar fi să o aducă înapoi pe pământ cât mai curândposibil, dar balonul începea deja să coboare, şi fără o propulsiunesuplimentară era foarte posibil să se prăbuşească în copaci.

- Este foarte neliniştitor, spuse ea, de parcă ar fi vorbit mai cu-rând pentru sine decât cu el. Mai ales că nu mi s-a întâmplat datatrecută când am zburat cu balonul tău.

Dintr-o altă tolbă, scoase câteva fitiluri pe care le ajustase pen-

tru a intra în sticle. în mod normal, acestea ar fi fost deja instalateîn recipiente, dar astăzi nu planificase altceva decât o ascensiunerapidă, scurtă, simplă şi privată. Ba chiar se gândise să nu umflebalonul astăzi, din cauza cerului înnorat. Chiar şi aşa, în momen-tul acela era recunoscător că umpluse sticlele.

- Deşi niciodată nu am zburat liber ca acum, nu-i aşa? Nu-miamintesc să fi mers mai departe decât atât cât ne permitea frân-ghia. Este o senzaţie complet diferită.

Cincisprezece sticle erau aranjate în cerc, cu un diametru cevamai mare decât o sticlă de vin. După ce introduse fitilurile, in-tenţiona să le aprindă pe cele cinci care alcătuiau secţiunea in-terioară. Vedea o poiană în depărtare şi nu aveau nevoie de preamult combustibil pentru a asigura ascensiunea necesară să ajungăla aceasta.

-Iar vânturile din Paris păreau mereu atât de blânde...gemu ea.

Scoase o sticlă din suportul ei şi aproape că-i zbură din mână.îl cuprinse neliniştea. Sticla era mult mai uşoară decât ar fi tre-buit să fie. Smulse dopul, se aplecă peste coş şi întoarse sticlacu grijă. Nu curse decât o picătură. Se întoarse iute să verifice şirestul recipientelor. Toate fuseseră golite.

- E din ce în ce mai bine, spuse el mai mult pentru sine decâtcătre ea.

- Matthew?-Un minut.Trebuia să gândească, calm şi raţional. Şi, deşi se aştepta ca

Tatiana să fie şi ea calmă şi raţională, cine ştie cum i-ar fi pututafecta vertijul din stomac această abilitate... Nu era momentulpentru izbucniri emoţionale.

Nu erau la ananghie, dar situaţia lor nu era tocmai bună.Se ridicau la o altitudine mare, cu viteză, şi habar n-avea unde seaflau. Puteau fi la kilometri depărtare de Effington Hali, sau purşi simplu la o aruncătură de băţ. Balonul cobora, însă încet, ceeace era în favoarea lor. Pe de altă parte, în curând soarele avea săapună şi asta era marea problemă.

-Matthew? spuse Tatiana, ridicând vocea.Dacă nu aducea balonul pe pământ înainte de amurg, nu avea

să mai fie destulă lumină să aterizeze în siguranţă.- Există vreo tradiţie avaloniană legată de noroc?- Nu-mi vine nici una în minte.Se chinui să se ridice în picioare, prinzând balustrada cu o

mână şi apăsându-şi abdomenul cu cealaltă.- Ar fi momentul potrivit să inventezi una.- De ce avem nevoie de noroc?-Nu avem combustibil pentru a încălzi aerul, şi coborâm.

In acelaşi timp, ne mişcăm repede. Dacă suntem extrem de norocoşi - răsuflă exasperat - ne vom deplasa suficient de repede încâtsă ratăm copacii de mai jos şi să aterizăm în poiana de dincolo.

II privi ţintă, de parcă ar fi fost nebun.-N-avem combustibil? De ce nu? Nu e... ăăă... stupid?-Ar fi, dacă aş fi plănuit să traversez ţara, spuse el apăsat.

Nu am avut de gând decât să urc şi să cobor iar, fără să ne înălţămmai mult decât ne permitea frânghia. Tărăşenia asta, draga meaprinţesă, are legătură cu tine.

-Cu mine? Făcu ochii mari de indignare. E balonul tău. Nu amnimic de-a face cu el.

- Faptul că sticlele mele au fost golite, când le-am umplut euînsumi, ne arată că funia a fost slăbită, deşi şi pe aceasta am veri-ficat-o personal, ceea ce înseamnă că nu a fost deloc un accident.Dacă adăugăm dezordinea din camera ta şi lipsa scrisorii, rezultăcă mai e cineva care caută afurisitele alea de bijuterii. Şi dacă ai ficonsiderat de cuviinţă să-mi spui adevărul până acum, aş fi luatprecauţiile necesare. Ridică vocea. Dată fiind situaţia, nu avemnici măcar saci de nisip pentru a ne echilibra.

-Nu eu sunt de vină că eşti tu nepregătit.El scrâşni din dinţi.- Nu sunt nepregătit pentru ceea ce era plănuit, ci doar pentru

situaţia în care ne aflăm.-Poate că ar putea să scrie asta pe pietrele noastre funerare!

Vocea ei era ascuţită, iar în ea se ghicea furia şi probabil teama.Dacă ne vor găsi trupurile!

-Ne vor găsi trupurile, în poziţie verticală şi mergând, spu-se el, cu o încredere neclintită pe care nu o simţea pe deplin.Nu avem nevoie decât de puţin noroc. Nu ai, din întâmplare,

o ploscă cu rachiul acela îngrozitor, ascunsă pe undeva în haine?Ea îi aruncă o privire acuzatoare.- Dă-mi voie să mă gândesc. îşi trecu mâna prin păr, rostin-

du-şi gândurile cu voce tare. în cazul în care continuăm în aceeaşidirecţie ca acum, dată fiind viteza de coborâre redusă momentan,ne vom prăbuşi printre copacii aceia. Posibil la vreo sută de me-tri de poiană. Arătă către liziera din depărtare. Dacă ne am putearidica puţin, s-ar putea să ne permită să ajungem la poiană, undeaş da drumul aerului şi am coborî pe pământ.

Ea îşi miji ochii în depărtare.-Nu este o poiană foarte mare.-Nu contează. Probabil că nu vom ajunge. Privi ţintă către

balon. Trebuia să poată face ceva. Nu mă pot gândi la nici o mo-dalitate de a accelera ascensiunea. Nu avem decât lucruri indis-pensabile la bord şi nimic de care ne-am putea lipsi.

-Ai putea sări, spuse ea, exagerat de amabilă. Te-ai puteaarunca din nacelă ca să mă salvezi. Ai deveni erou naţional înţara mea.

- Postum, desigur.- Se înţelege de la sine.-Atunci ar merita, cu siguranţă, spuse el absent, studiind

încă balonul. Cred că voi zice „pas“, dar sunt recunoscător pentruofertă.

- Poţi să scapi de toate prostiile astea?- Ce prostii?Ea gesticulă către dispozitivul din centrul coşului.-Astea.-Evident că nu pot, pufni el indignat. Aceste prostii, cum le

spui tu, reprezintă munca mea de un an.- Haide. Apucă sticla cea mai apropiată de ea cu ambele mâi-

ni şi o scoase din suport. E foarte grea şi ne-ar ajuta probabilde minune.

- Nu-mi pasă. îi smulse sticla din mână. Am făcut sticlele aces-tea la comandă, conform specificaţiilor mele. Sunt de neînlocuit.

-Matthew. Veni lângă el şi îi apucă haina cu ambele mâini.Pe chipul ei se citea hotărârea. N-o să-mi pierd viaţa, sau tu pea ta, din cauza unor sticle amărâte. Sunt încântătoare, presu-

pun, dar nu sunt decât nişte sticle cu dop, învelite în... în ce le-aifi învelit tu.

- Căptuşeală şi cauciuc, spuse el fără să se gândească.-Geniul nu e în sticle, ci în creaţie. Ai creat toate acestea şi le

poţi face din nou. Cu siguranţă, sunt înlocuibile. îşi acoperi mâi-nile cu mâneca şi trase mai tare. Tu nu eşti. Şi, dragul meu soţ,milord, jur că nu te voi lăsa să ai odihnă în mormânt nici măcaro clipă, dacă ne încheiem zilele împreună fără a fi... cu adevăratîmpreună.

- într-adevăr. Privirea lui alunecă de la ochii ei spre buzele eiademenitoare şi înapoi. Ar fi păcat.

în ciuda fricii evidente, colţurile buzelor ei se arcuiră.-Sau, mai degrabă, nu numai asta am vrut să spun.- E un motiv mai mult decât suficient pentru a trăi. Prea bine.

Oftă, îi eliberă mâinile şi îi dădu sticla. Te rog.îi aruncă un zâmbet cald şi dădu drumul sticlei peste balus-

tradă. Dacă era vreo diferenţă, era una neglijabilă. Mai aruncarăo sticlă, apoi încă una, până când mai mult de jumătate dintre eledispărură în copacii de dedesubt. Nu câştigaseră cine ştie ce alti-tudine, dar nici nu mai coborau,

-Ne descurcăm, sau ar trebui să aruncăm şi restul?îl privi cu aerul femeilor care au deplină încredere în abilităţile

partenerilor.- Bineînţeles că ne vom descurca, minţi el fără ezitare.Abia în ultimele câteva minute fu izbit de realitatea disperată

a situaţiei lor. întotdeauna se considerase un bărbat care accep-tă realităţile vieţii, chiar şi propria moarte, şi nu-i stătea în firesă intre în panică. Cu toate acestea, gândul posibilei dispariţii aTatianei îl umplu de o groază disperată şi de hotărârea neclintităde a se asigura că va supravieţui - chiar dacă trebuia să distrugăaerostatul şi tot ce ţinea de el, cu mâinile goale.

- Tot nu te pricepi la minţit, spuse ea, aruncându-i un zâmbetresemnat.

-Nu mint deloc, zâmbi el. Sau rareori. O prinse de mână, ră-sucind-o până când spatele ei se sprijini de pieptul lui şi întinsebraţul. Prinţesă, cred că s-ar putea să ajungem în poiană.

- Şi apoi?

O cuprinse în braţe şi îşi puse bărbia pe creştetul ei.- Ei, apoi e uşor. Nu trebuie decât să supravieţuim căderii.

Capitolul 14

-Să supravieţuim căderii? Tatiana înghiţi în sec. Ce vrei săspui prin „cădere"?

- M-am exprimat greşit.Simţi cum el ridică din umeri în spatele ei.- „Picajului" am vrut să spun- O, „picaj" sună mult mai bine.-Va fi. cât de controlat se poate.Vocea lui Matt era detaşată şi calmă. Dacă îi era teamă, cu

siguranţă nu o arăta. Desigur, era ea destul de speriată pentruamândoi.

-Am mai făcut asta de multe ori până acum.-Ei bine, eu nu, spuse ea cu o grimasă. In plus, nu te cred.

Şi nu ar trebui să faci ceva?-Fac. Stabilesc exact când să încep să dau drumul aerului din

balon. Momentan calculez distanţa...Continuă şi, oricât îşi dorea ea să-l asculte, îi era imposibil

să se concentreze asupra unor chestiuni precum viteza şi altitu-dinea, deşi, trebuia să recunoască, ori de câte ori bătea câmpiidespre sistemul lui de încălzire sau sticlele alea enervante, minteaei tindea să rătăcească în altă parte.

Nu că nu ar fi fost interesată. Dar mintea ei era ocupată cu atâtde multe lucruri zilele acelea, încât nu mai rămânea spaţiu pentrucomplexitatea muncii lui. Era dificil să fie atentă la orice altceva cenu avea legătură cu recuperarea Cerurilor şi cu recâştigarea afec-ţiunii soţului ei. In clipa aceea nu-şi dorea decât să fie teafără şinevătămată, şi cu picioarele pe pământ, cu Matthew alături de ea,şi nu-i păsa cum reuşea el să ajungă la acest rezultat.

-Bine, atunci.O întoarse, o sărută apăsat şi iute şi apoi îi dădu drumul.

-Acum dă-te la o parte şi fii pregătită să stai jos şi să te ţii binede frânghii.

Se apropie de gura balonului, întinse mâna şi făcu ceva ce eanu putea să vadă.

-Voi începe să dau drumul aerului printr-o valvă. Vântul s-arputea să ne scuture puţin. Privi către ea, ridicând dintr-o sprân-ceană. Trebuie să spun, totuşi, că pari a arăta mai bine. Probabilcă îţi prieşte toată povestea asta.

-Groaza tinde întotdeauna să-mi coloreze obrajii, spuse ea,făcând o grimasă. Deşi, recunosc, chiar am uitat de stomac.

-Excelent, spuse el zâmbind larg. Acum, ţine-te.Ea apucă de marginea nacelei şi se ţinu bine. Se înşelase cu pri-

vire la vânt. Nu fură zgâlţâiţi mai tare decât înainte. Dar păreau,într-adevăr, să coboare destul de repede. Cuvântul „cădere'1 era cusiguranţă potrivit, deşi „prăbuşire" era şi mai bun.

-La naiba, cred că am calculat greşit.Matthew mormăi câteva blesteme colorate, apoi se mişcă

repede şi aruncă sticlele rămase peste bord. Tatiana nu se putuabţine să nu tragă cu ochiul peste marginea coşului, deşi ştia căera probabil o greşeală. Copacii de dedesubt treceau în goană pelângă ei, apropiindu-se totodată. Era o imagine ameţitoare, pe po-triva senzaţiei pe care o resimţea în stomac.

- Lasă-te în jos şi ţine-te bine, strigă el.Se lăsă imediat pe fundul coşului şi se prinse cu mâinile de

frânghiile întinse de la balustradă către podea. îşi trase genun-chii la bărbie, îşi sprijini picioarele de fundul maşinăriei lui Matt,închise ochii şi începu să se roage. Un moment sau o veşnicie maitârziu auzi sunetul îngrozitor al frunzelor şi al crengilor care sefrecau de fundul nacelei. Inima i-o luă la galop în piept şi se gândila toate lucrurile pe care nu le făcuse vreodată. Toate lucrurile pecare nu le făcuse cu el. Şi îşi promise că, dacă supravieţuiau, vaface tot ce-i va sta în putere pentru a se asigura că ea şi Matthewîşi vor petrece restul vieţii împreună. Şi se rugă ca restul vieţii lorsă dureze ceva mai mult decât următoarele câteva minute.

Zgomotul frunzelor de sub ea dispăru şi, o clipă mai târziu,coborau rapid, dar uniform. Poate că aveau să supravieţuiască laurma urmelor.

Exact în momentul acela coşul se înclină îngrozitor într-o par-te. Sunetul groaznic al ramurilor frânte umplu aerul. Coşul se pră-buşi în gol şi mai repede. în toată zăpăceala aceea răsună vocea luiMatthew şi ea îşi dădu seama că ţipă. Simţurile i-o luară razna, ocuprinse groaza şi se încleştă cu întreaga fiinţă de viaţă. Timpulîşi pierdu orice sens. Dura o secundă sau o viaţă. Fără veste, sezguduiră puternic şi orice mişcare încetă. Iar încetarea mişcării fula fel de terifiantă ca toate celelalte.

Deschise ochii cu grijă. Coşul stătea într-un unghi ciudat.Ea se afla la capătul mai înalt şi trase cu ochiul la mecanismul dinmijloc, unde se afla trupul lui Matthew, ghemuit.

- Matthew?-Da?Cuvântul putea fi foarte bine un geamăt sau orice altceva.-Eşti...-Nu te mişca, spuse el brusc, apoi se desfăcu cu grijă din frân-

ghiile, sforile şi talmeş-balmeşul din jurul lui. Se mişcă cu grijă,dar fiecare mişcare clintea şi nacela, săgetându-i inima de teamă.

-Matthew?-Stai aşa, spuse el repede.Se chinui să se ridice în picioare, se aplecă pe marginea coşului

şi... dispăru.-Matthew! ţipă ea.Drept răspuns primi un chicotit bizar. O clipă mai târziu, capul

lui apăru deasupra coşului. Zâmbea larg, evident uşurat.- E în regulă. Suntem pe pământ.-Da?Se chinui să se ridice în picioare, dar coşul se legăna încă.- Nu pare a fi tocmai solid.- Ei bine, eu sunt pe pământ. Tu încă atârni în copaci. întinse

mâinile. Haide.Se căţără pe capătul mai jos al coşului şi se lăsă să cadă peste

balustradă, apoi în braţele lui.- O, Matthew, credeam că s-a zis cu noi.O strânse tare la piept.-Trebuie să recunosc că, pentru un moment, şi eu am crezut

acelaşi lucru.

îşi ascunse faţa la pieptul lui.- Nu aş vrea să te pierd aşa.- Eu nu aş vrea să te pierd deloc.Vreme îndelungată o ţinu în braţe, iar ea se mira că în ciuda

celor întâmplate nu se putea gândi decât la cât de mult îl iubea.-Totuşi, suntem la ananghie acum...Scoase un oftat adânc şi îi dădu drumul. Priviră deodată în

sus. Coşul, sau mai curând ce mai rămăsese din el, atârna într-ununghi ciudat la doar un metru şi ceva de pământ, iar frânghiileşi sforile atârnau în copaci. Deasupra lor, în lumina tot mai stinsăa amurgului, fâşii lungi de tafta atârnau în zdrenţe fantomatice,pale şi eterice, de ramuri. I se strânse inima gândindu-se la el.

-O, Matthew, balonul tău... E distrus.-Da... asta e situaţia, spuse el repede, ca şi când nu ar fi con-

tat. Am făcut tot ce am putut. Ne-am prăbuşit exact la margineapoienii. încă vreo trei metri jumătate sau aşa ceva şi... Ridică dinumeri. Nu aveam ce face. E doar vina mea. Ar fi trebuit să verificţăruşul şi combustibilul din nou înainte de a se ridica balonul.Mai mult, ştiu că nu e deloc indicat să urci fără să ai pe cinevala sol care să te ajute la nevoie. Scutură din cap. Am fost din ca-lea-afară de prost şi ar trebui să fiu recunoscător că am reuşit săsupravieţuim.

- Poţi să-l repari, spuse ea plină de speranţă.-Uită-te la el, Tatiana. Apucă o bucată din coşul de răchită

şi trase. Se desprinse cu uşurinţă şi rămase cu ea în mână. Suntgăuri mari în coş. Structura de bază a fost slăbită de alunecareaprintre copaci. Nu poate fi reparat, doar înlocuit. Cât despre siste-mul meu de încălzire... Gesticula furios spre maldărul de frânghiişi sârme încurcate care zăcea acum pe ceea ce mai rămăsese dinpodeaua coşului. Nu putem să recuperăm mare lucru. Iar balo-nul... Scutură din cap. N-are nici un rost.

- Dar cu siguranţă o poţi lua de la capăt.-Am investit tot ce aveam în asta. Nu am banii necesari

pentru a o lua de la capăt.- Dar cu banii pe care plănuiam să ţi-i plătesc...- N-o să iau bani de la tine. Chiar ai crezut că o voi face?-De ce nu? îşi puse mâna pe mâneca lui. Nu sunt decât bani.

Nu-mi pasă absolut deloc de ei.-Mie da! Se scutură de mâna ei, îndepărtându-se câţiva paşi

şi privind în depărtare. S-ar putea să-ţi fie greu să înţelegi, dardoresc să reuşesc pe cont propriu. Să-mi câştig traiul cu propriilemâini. E o idee absurdă, ştiu, iar în tinereţe aş fi râs la un astfelde gând. Dar acum... - scutură din cap - nu ştiu. Nu ar fi trebuitsă-mi petrec aceşti ultimi ani ocupându-mă de ceva atât de absurdprecum baloanele, sau, mă rog, aerostatele. Zborul de felul acestanu are nici un viitor. Eşti mereu la cheremul vântului, nu ai cumsă-ţi păstrezi altitudinea pentru o anumită perioadă de timp, şisunt o mulţime de alte probleme pe care nici nu are rost să le maienumăr. Şi chiar dacă ar fi să câştig această competiţie ridicolă -ceea ce e exclus acum, apropo - nu mi-ar furniza decât fondurilenecesare pentru a investi într-o aeronavă. Nu să o cumpăr, ci doarsă investesc în ea.

-Matthew...Nu-1 mai văzuse niciodată astfel. Simţea cum i se strânge

inima.-Vine un moment în viaţă, prinţesă, când trebuie să accepţi

cine eşti şi ce ai făcut. Se întoarse din nou către ea. Sunt fiul unuiom a cărui înţelepciune şi afecţiune nu le-am apreciat până cândnu a fost prea târziu. Sunt un bărbat căruia nu-i e frică să zboare,dar se teme să dea ochii cu propria familie. Sunt un visător din alcărui vis nu a mai rămas nimic în afară de nişte răchită distrusăşi o mână de tafta zdrenţuită. Râse răguşit. Am douăzeci şi şasede ani şi nu am nimic de arătat din ce am făcut pe pământul aces-ta. Nu sunt nimic altceva decât un nesăbuit.

Deodată, o cuprinse furia, vijelioasă şi iraţională.-Eşti, într-adevăr, un nesăbuit, Matthew Weston. Nu-mi vine

să cred că nu mi-am dat seama până acum.O privi ţintă, surprins.-Compasiunea ta este copleşitoare.- Nu ai nevoie de compasiune, ai nevoie să fi scuturat bine. Sau

de o bătaie bună. Nu-mi voi irosi compasiunea pe tine. îşi pusemâinile în şolduri. Bietul Matthew! Tot ce a făcut cu viaţa lui afost să zboare în văzduh, în căutarea unui vis. Cu siguranţă, nu

a fost un vis practic - într-adevăr, unii ar putea spune că a fostabsurd - dar cei mai mulţi oameni nu fac nimic pentru visurilelor. Cei mai mulţi dintre noi trăim vieţile care ne-au fost trasate,vieţile pe care alţii se aşteaptă să le trăim, fără să le pese de dorin-ţele noastre. De ceea ce, în inimile noastre, dorim cu adevărat săfacem. Eşti extraordinar de norocos că ai fost capabil să-ţi urmeziinima. Ai face bine să ţii minte asta. Succesul nu are mare im-portanţă. Nu întotdeauna destinaţia e importantă, ci călătoria.Nu te-ai bucurat de călătoria vieţii tale până acum? Nu ai fost sa-tisfăcut în sinea ta de alegerile pe care le-ai făcut?

-în mare măsură, spuse el încet.-Atunci nu ai de ce să te plângi, ridică ea vocea. Nu ai făcut

avere şi poate că nu vei face niciodată. Dar contează cu adevărat?-Trebuie să mărturisesc, sărăcia şi-a pierdut oarecum farmecul.Avea o atitudine ambiguă şi, deşi nu vedea prea bine în întune-

ricul care se lăsa tot mai tare, bănuia că era posibil să-i înfloreascăo umbră de zâmbet pe buze.

-Va trebui pur şi simplu să găseşti altă cale de a-ţi face unviitor. Eşti un bărbat inteligent. Am încredere deplină în abilită-ţile tale.

-Da?Nu mai era nici o îndoială că acum zâmbea.-întotdeauna, spuse ea pe un ton vioi. Mai mult, am decis

să-mi retrag oferta. Nu-ţi plătesc nici măcar un şiling pentruaventura noastră.

- Ba o vei face, negreşit. Râse, o prinse de braţ şi o trase lapieptul lui. Se numeşte „zestre", dacă-mi amintesc bine.

-Ai spus că nu vrei să primeşti banii mei.O privi în ochi, cu un zâmbet ştrengăresc.-M-am răzgândit. Vreau ce mi se cuvine de drept.Inima ei îi bubuia în piept.- Şi ce este acest lucru, mai exact?- Femeia cu care m-am căsătorit. îşi cuibări faţa în curbura gâ-

tului ei. în patul meu.Ea trase aer în piept, cu răsuflarea întretăiată.- Nu ai nici un pat aici.

- Nu? Buzele lui îi coborâră la baza gâtului, iar ea simţi cum otraversă un fior de încântare. Nu băgasem de seamă.

Ea închise ochii, lăsându-şi capul pe spate.-Nici eu.Şoldurile ei se lipiră de ale lui şi simţi dovada neclintită a

dorinţei lui. Poate că era uşurarea pe care o simţeau pentru căsupravieţuiseră, sau tensiunea continuă dintre ei, sau pur şi sim-plu nerăbdarea de a-şi uni, în sfârşit, din nou trupul cu al lui, darnu-1 mai putea aştepta.

-Aici, Matthew, acum.-Acum? Cuvintele lui îi gâdilau pielea. Aid?-Da.Se luptă să articuleze un gând coerent.-Nu ştiu. O sărută uşor de-a lungul gâtului şi îi îndepărtă

rochia de pe umăr. Nu prea pare locul potrivit.-Eşti peste poate de enervant. Rosti cuvintele cu răsuflarea

întretăiată, conştientă doar de atingerea lui care îi înfierbântasecarnea, aţâţând-o. Ar trebui să facem un foc mai întâi.

Mâinile lui coborâră să-i mângâie posteriorul şi murmură cugura lipită de pielea ei:

- Noi nu am dus niciodată lipsă de foc.Buzele ei le întâlniră pe ale lui şi îşi petrecu braţele pe după gâ-

tul său, trăgându-1 mai aproape de ea. O strânse mai tare la piept,lipindu-i sânii de propriul piept, iar şoldurile ei se apropiară maitare de ale lui.

Se prăbuşiră în genunchi pe pământul tare, continuând să ră-mână îmbrăţişaţi. Dorinţa, pofta de neostoit şi nopţile lungi fărăel o invadară de o pasiune care nu suporta amânare. Deschisegura în întâmpinarea lui, iar limbile li se întâlniră, încolăcindu-seuna peste alta. Voia să-l guste. Să-l soarbă. Să-l devoreze. însă,fără veste, el se retrase şi se ridică.

- Matthew!în vocea ei răsunau indignarea şi frustrarea.- Răbdare, prinţesă.Se îndepărtă de ea, apucă creanga joasă a unui copac şi se urcă

pe o ramură.-Ce faci? spuse ea, sărind în picioare.

-Prinde-o.în amurg se auzi freamăt şi sunet de ţesătură ruptă şi în ur-

mătoarea clipă o bucată mare de tafta coborî pe capul ei. Se luptăsă se elibereze şi auzi un ,,oof“ slab, în timp ce Matthew săreadin copac.

-Dă-mi voie.Desprinse taftaua de pe ea, o întinse cu grijă pe pământ, apoi

se înclină cu o atitudine exagerat de dramatică.-Alteţă, patul nostru vă aşteaptă. Deodată tonul lui deveni

sobru. Vă aşteaptă de mult.- De mult prea mult, spuse ea încet.Fără vreun alt cuvânt, se întoarse şi îşi scoase hainele. Era ciu-

dat să fii complet dezbrăcat afară, ca şi când lipsa pereţilor şi atavanului descătuşa spiritul, la fel cum lipsa hainelor descătuşatrupul. Era un splendid sentiment de libertate, aici şi acum, cât sepoate de potrivit. Ca şi când ar fi fost totuna cu ierburile şi copaciidin jurul lor. Ca şi când nu ar fi fost separaţi de pământ, ci unacu acesta.

- Prinţesă?Se întoarse către el şi rămase fără suflare. Ca şi când el ar fi fost

Adam, iar ea Eva. Ce mai rămăsese din ultimele licăriri ale amur-gului arunca o lumină diafană pe trupul lui. Era minunat, la fel demagnific cum şi-l amintea.

El întinse mâna. Ea i-o luă şi se întinseră împreună pe tafta,faţă în faţă. O clipă îndelungată nu făcură decât să se priveascăîn ochi. Dorinţa imperioasă se evaporase, fiind înlocuită de onevoie neînduplecată şi de gândul că aveau tot timpul din lume.în cele din urmă, buzele lui le întâlniră pe ale ei, uşor, cu o tan-dreţe care o făcu să se topească. Sărutul lui se adânci, iar ea seapropie, lipindu-şi trupul de al lui.

Degetele lui alunecară uşor pe partea laterală a piciorului ei,urcând spre şold, apoi spre mijloc, iar ea tresări de nerăbdare.Mâna lui se întinse şi îi cuprinse sânul, iar ea icni simţind fierbin-ţeala atingerii.

îşi desprinse buzele de gura ei, iar ea se lăsă pe spate, trăgân-du-1 odată cu ea. îi apucă sfârcul cu gura, iar ea vru să strige deplăcere. Limba lui se jucă întâi cu unul, apoi cu celălalt, aţâţân-

du-i, până când ea de-abia îşi mai amintea să respire, iar dorinţase înteţi.

Mâna lui îi mângâia curba rotunjită a pântecelui, coborând maijos, până la cârlionţii dintre coapse. Ea înghiţi în sec. îşi strecurămâna între picioarele ei, ajungând la locul cel mai sensibil, căruiadoar el îi mai acordase atenţie. Degetele lui o pătrunseră încetşi cu grijă, iar degetul mare se mişca în sus şi în jos, deasuprapunctului în care sălăşluiau toate dorinţele, toate nevoile, toatepoftele ei. Lumea din jurul ei se estompă, dispărând. Nu mai ştiude nimic, nu-i mai păsa de nimic, în afară de ritmul mângâierilorlui şi de zvâcnetul trupului ei care-i răspundea. în fiinţa ei crescu otensiune dulce, agonizantă, pe care şi-o amintea prea bine şi decare fusese lipsită de prea mult timp. Dar nu era destul.

-Nu. îi îndepărtă mâna şi îl trase deasupra ei. Vreau...-Ştiu, murmură el.Se aşeză în genunchi şi o pătrunse, umplând-o, alâturându-i-se.

în sfârşit, erau din nou unul şi acelaşi. Iar ea i se abandonă şi simţio nespusă fericire, fericire care trecea dincolo de simpla plăcerea cărnii.

Sufletul ei era plin de bucurie. Se mişcară laolaltă cu o armoniepe care nu o uitase nicicând, la fel de firească precum peisajul dinjurul lor, la fel de bine ca întotdeauna. îl îndemnă să înteţeascăritmul, mai iute şi mai adânc, ca şi când împreunarea singură i-arfi unit pe veci. Trupul ei se încleştă pe al lui. El gemu lipit de eaşi se mişcară deodată, contopindu-şi pasiunile. Două trupuricare stătuseră prea mult timp departe unul de celălalt erau acumîmpreună într-o uniune perfectă. Un acord perfect. O iubireperfectă.

Se încordă lipită de el, desfătându-se cu senzaţia cărnii lui în-fierbântate şi cu forţa trupului său tare şi musculos îngemănatcu al ei- Fiorul răvăşitor care anunţa extazul o sâgetă, ca şi cândar fi zburat iarăşi împreună. Mai sus şi mai iute, către eliberare.Libertate. Beatitudine. Tânjea după el, la fel cum dorise ca unireaaceasta să nu se termine niciodată. Voia eternitatea.

Fără veste, trupul ei explodă odată cu al lui, cutremurându-sesub valurile de plăcere pură. Ţipă uşor, arcuindu-se, ieşind în în-tâmpinarea ultimei lui mişcări. El se zgudui deasupra ei şi icni de

parcă ar fi simţit durere. Sau extaz. Erau o singură fiinţă. Aşa cumfuseseră cândva. Aşa cum aveau să fie pentru totdeauna.

Se prăbuşi deasupra ei şi se rostogoli alături, trăgând-o în bra-ţele lui. Vreme îndelungată zăcură nemişcaţi, ţinându-se în braţe.Norii se risipiseră, iar pe cer licăreau stelele. Tatiana îşi reglă res-piraţia şi bătăile inimii, readucându-le la ritmul normal. Cu toateacestea, era ceva atât de absurd de minunat în a sta întinsă în aerliber, fără nici o bucată de pânză pe ea, cu bărbatul pe care îl iubeaalături, la fel de despuiat ca şi ea, încât îi venea să chicotească debucuria pură de a fi în viaţă. Lângă ea, Matthew râdea.

- E ceva extrem de incomod sub ţesătura aceasta, care mă îm-punge al naibii de tare în coaste.

-Te deranjează? spuse ea zâmbind.- Câtuşi de puţin. Se propti într-un cot, privind în jos către ea.

Mi-a fost dor de tine.-Aşa cum îi e dor calului de muşte, fără îndoială.- Deloc. Tonul lui era subit serios. Aşa cum îi e dor unui bărbat

de femeia pe care o iubeşte.Inima ei tresăltă, dar o voce din străfundul minţii o îndemnă la

prudenţă. Adoptă o atitudine nonşalantă.- Tare te mai pricepi la vorbe după ce ţi-ai potolit pofta.-O, nu mi-am potolit-o câtuşi de puţin.îi văzu zâmbetul ştrengăresc şi fiorul dorinţei o străfulgeră

din nou.- Excelent, milord, la urma urmelor - se ridică şi îi trase gura

înspre a ei - unde ar mai fi aventura în asta?-Stai bine?-Foarte bine.Se cuibări la pieptul lui. Erau înveliţi în bucăţile de tafta recu-

perate din balonul sfărâmat, o protecţie mai mult decât suficientăîmpotriva răcorii nopţii de vară. Matt se sprijini de trunchiul unuicopac, o cuprinse pe Tatiana cu braţul şi zâmbi către micul focpe care îl făcuse - o mare ispravă, dat fiind întunericul. Reuşisesă dea peste cutia cu cremene între rămăşiţele balonului. De ase-menea, pe când se mai aflau încă în aer reperase un drum, şi eraaproape sigur că îl va putea găsi dimineaţă. Din ce văzuse înainte

de asfinţitul soarelui, era aproape un miracol că supravieţuiseră.Chiar dacă Tatiana nu avea vreo tradiţie cu privire la noroc, avu-seseră ceva noroc în ziua aceea.

Dar fuseseră ghinionişti din alte puncte de vedere. Balonul şitoată munca sa erau distruse. Nu avea nici o idee unde se aflauprecis. Şi se părea că cineva, extrem de periculos, judecând dupăce făcuse cu echipamentul lui, căuta bijuteriile prinţesei sale.

-Totuşi, mi-e foame.- Voi cere să ni se aducă o tavă imediat.Pocni din degete, ca şi când ar fi chemat un servitor.Ea râse.-O friptură de vită ar fi bună, cred. Nu, nişte căpşune ar fi

şi mai bune. Da, chiar cred că am chef de căpşune. Şi poate deşampanie.

- Ce? Fără rachiu avalonian?-Fără, se scutură ea. Categoric. Cu siguranţă nu mă voi de-

prinde cu gustul lui niciodată. Făcu o pauză. De fapt, acum cămă gândesc, deşi îmi amintesc că am văzut oameni bând rachiulAmbră Regală, nu sunt sigură că am văzut pe cineva bând ra-chiu avalonian.

- E un motiv pentru asta, râse el. Acum, având în vedere că nupare că vom vedea tava aceea prea curând, poate putem umpleorele lungi cu continuarea confesiunii pe care ai început-o cu câ-teva ore în urmă.

-Nu aş numi-o confesiune, spuse ea direct. Mai curând oexplicaţie.

- Prea bine, atunci explică.- Dă-mi voie să mă gândesc. Ţi-am spus despre Ceruri?-îhâm.- Şi despre importanţa lor?-Şi despre asta.-Am pomenit, de asemenea, că am o verişoară extrem de rea,

care crede că ramura din care face parte familia ei ar trebui să con-ducă Avalonia şi ar face orice pentru a-şi atinge scopul?

-Nu, scutură el din cap. De asta n-ai pomenit.-Atunci, probabil nu ţi-am spus că ea e cea care a pus la cale

problemele recente din ţara mea.

-Aşa, oftă el. Altceva?-Nimic semnificativ. Tatiana se opri gânditoare. Doar dacă nu

consideri a fi. semnificativ faptul că acum se află în Anglia.-Semnificativ? Cred că aşa îl consider. Se gândi un moment.

Cât de periculoasă este această verişoară a ta?-A fost exilata pentru actele ei de trădare, căci a încercat să

răstoarne guvernul de drept. Mă îndoiesc că a ucis pe cineva per-sonal, deşi nu aş fi surprinsă să aflu că i-a pus pe alţii să-i înde-plinească ordinele infame. A rămas văduvă de două ori şi ambiisoţi au murit în condiţii destul de misterioase. Tăcu un momentÎndelungat. Cu toate acestea, unul era foarte în vârstă, iar celălaltextrem de nesăbuit, şi s-ar putea ca zvonurile despre implicareaei în moartea lor să nu fie nimic altceva decât clevetiri. Cu toateacestea, ambii soţi erau extrem de avuţi.

-Sper că asta nu e o caracteristică a familiei... Să scapi de soţipentru banii lor?

-Nu trebuie să-ţi faci griji. Se cuibări mai bine lângă el. Tu nuai bani.

-în sfârşit, un beneficiu al sărăciei, zâmbi el.Nu că ar fi contat cu adevărat. Privi ţintă în flăcări. Nu mai era

soţul ei, chiar dacă inima îi spunea altceva. Chiar dacă şi ea simţeala fel. De ce spusese mai devreme în ziua aceea că era soţia lui şiavea să fie mereu? Se întrebă alene cât de dificil era de desfăcutanularea unei căsătorii civile încheiate în Franţa, în cazul unuimembru al familiei regale avaloniene. Nu că ar putea sau că aveaus-o facă. Nu că ar avea vreun viitor împreună.

- Matthew, spuse ea, care a fost prima?- Prima?-Ai spus azi că planul meu a fost a doua mare nesăbuinţă pe

care m-ai auzit spunând-o vreodată. Care a fost prima?- 0, stai să mă gândesc. Au fost atâtea, că e greu să mi-o amin-

tesc pe prima.Ea râse.- Prinţesă, cred că... îi puse două degete sub bărbie şi îi întoar-

se faţa către el. Flăcările dansau pe chipul ei şi i se reflecta în ochi.Cel mai nesăbuit lucru a fost când ai zis că te vei mărita cu mine.

-Aici, milord, nu te-ai înşelat nicicând mai amarnic. îl privi în

ochi, iar lui i se strânse inima. A fost cel mai inteligent lucru pecare l-am făcut.

- Relaţia noastră nu poate funcţiona.- De ce nu?-Tu eşti prinţesă, iar eu sunt un aeronaut ratat, care trăieşte

dintr-o pensie, fără perspective şi fără viitor.- Dar dacă nu aş fi prinţesă? Ce-ar fi dacă aş renunţa la ti-

tlul meu?- Ce-ar fi dacă din cer ar pica monede de aur?-Sunt serioasă, Matthew. îl scrută cu privirea. M-ai vrea dacă

nu aş fi prinţesă?- Te-aş vrea dacă ai fi broască, o tachină el.-Am zis că vorbesc serios. Se îndepărtă de el, îşi cuprinse ge-

nunchii cu braţele şi privi ţintă spre foc. Trecură câteva momentelungi. în cele din urmă suspină. îţi aminteşti când ţi-am spus des-pre Phillipe?

- Cât se poate de clar.- Phillipe avea o fire... cum să spun...? „Slabă" e cel mai bun cu-

vânt. Nu se descurca prea bine în calitate de soţ al unei prinţese,întoarse capul către el şi îşi odihni obrazul pe genunchi. Nu aveaîndatoriri reale, nici interese anume... în afară de femei, desigur.

Ea zâmbi cu amărăciune, iar el se întrebă dacă durerea pe carei-o pricinuise acel bărbat trecuse, într-adevăr, sau o fărâmă din eaavea să o însoţească mereu. îl cuprinse furia pentru ea.

- M-am întrebat deseori dacă un alt bărbat, unul cu un ţel maiprecis şi cu o personalitate mai puternică s-ar fi descurcatmai bine. Dacă şi-ar fi dobândit un loc la Curte, fiind ceva maimult decât doar soţul prinţesei. Dar apoi mă mai întreb dacă exis-tă vreun bărbat care ar putea rămâne neschimbat. E de aşteptatca soţiile regilor să li se supună soţilor, care le sunt, de fapt, suve-rani. Dar un bărbat în funcţia bizară de soţ al unei femei de spiţăregală... Scutură din cap. Cred că trebuie să fie un bărbat extremde puternic pentru a scăpa nevătămat. Cred că tu te-ai descurca.

-îmi cam suceşti capul, Alteţă, o tachină el.Ea râse uşor.- în ce scop?îi luă mâna şi o duse la buze.

-în ce scop doreşti.îi prinse privirea şi chiar şi în lumina focului văzu hotărârea

din ochii ei.-N-o să mai pun alt bărbat în ipostaza aceea.El simţi că i se strânge inima. Bineînţeles că nu putea. Iar el nu

putea trăi să fie altceva decât soţul prinţesei.-Cu toate acestea, aş renunţa la titlu şi la tot ce înseamnă

acesta pentru bărbatul pe care l-aş iubi.- Dar bărbatul care ar simţi la fel pentru tine nu ţi-ar cere ni-

ciodată un asemenea lucru. Suntem cine suntem, Tatiana. Nimicnu poate schimba asta.

-Suntem cine suntem pe dinăuntru, Matthew. Privirea ei îiscrută ochii. Restul - titlul de Alteţă, calitatea de lord, averea,sărăcia - sunt toate capcane şi, de fapt, nu au cu adevărat impor-tanţă, Un rege poate fi la fel de nefericit ca un om sărac.

- într-adevăr, spuse el zâmbind şi trăgând-o iar lângă el.Discuţia aceasta ascundea tot soiul de pericole şi nu îndrăznea

să rişte o confruntare cu privire la viitor, al ei sau al lui, momen-tan. Deoarece, momentan, era posibil să nu aibă ţelul puternic pecare ea îl vedea în el.

- Dar capcanele unui rege sunt mult mai plăcute decât cele aleunui om sărac.

Ea râse încet, iar el se întrebă dacă ea era la fel de uşurată săîncheie această discuţie ca şi el.

Vorbiră despre diverse lucruri de-a lungul orelor lungi. Balulducesei urma să aibă loc peste două zile, iar Tatiana îşi făcea grijica nu cumva membrii familiei Effington care fuseseră recent înAvalonia să o recunoască după nume, dacă nu după înfăţişare.Vorbi despre fraţii şi tatăl ei, despre casă, ba chiar reuşi să-l facă săvorbească despre propria familie. Şi promise să-i spună adevărulExcelenţei Sale. Vorbiră până târziu în noapte, până când Tatianaadormi în braţele lui.

Matt nu putea să se odihnească nicicum. Nu putea să facă alt-ceva decât să privească ţintă în flăcări, gândindu-se la toate câtese întâmplaseră, şi la ce avea să urmeze.

Munca sa legată de aerostate luase sfârşit, dar gândul nu-1 în-tristă prea tare. Se amuzase copios, dar nu avusese niciodată o

pasiune imensă pentru asta. Era ceva mai mult decât un mijloccare servea la atingerea unui scop, şi care-i permitea să-şi treacătimpul pe vapor. Şi totuşi, nu avea nici o dorinţă de a se întoarcepe mare. Dacă avea vreo pasiune, aceea era pentru transportulnaval in sine. Sosirea unui vapor din porturi exotice, cu mărfurişi vizitatori, avea ceva unic şi incitant. Simplul gând de a trimiteoameni şi vase în cele patru colţuri ale lumii îi înfierbânta sângele.Ideea de a crea, de a construi o flotă de nave - ba nu, un imperiu altransporturilor navale - era mai palpitantă decât orice întâlnisepe mare sau în văzduh.

Avea stofă de om de afaceri. Râse în sinea lui. Dacă tatăl său arfi în viaţă, ar fi, fără îndoială, scandalizat în public. Dar, în sineasa, bătrânul ar fi probabil încântat. Şi venise de mult vremea caMatt să întreprindă ceva. Poate că trebuia să înceapă cu o mică fir-mă de transporturi, dornică să aibă în echipă un om cu experienţalui. Şi-ar putea lua o slujbă ca... funcţionar pentru început, dar arfi atent la bani, i-ar investi cu grijă şi într-o zi ar deveni proprieta-rul firmei. Nu era cine ştie ce plan, dar era solid şi inteligent, şi nuavea nici o îndoială că ar putea reuşi.

Cu toate acestea, un funcţionar nu se putea căsători cu oprinţesă.

Cu gândul departe, mângâie părul Tatianei şi cântări tot ce spu-sese şi ce nu spusese. în cele din urmă, totul se reducea la un singurlucru, nimic altceva. întrebarea importantă nu era dacă ea ar re-nunţa la viaţa ei pentru el, ci dacă el o va lăsa să o facă sau nu.

Capitolul 15

Tatiana stătea în pat, cu pernele sprijinite sub cap, privindu-şipicioarele care o dureau. Se minuna că nu deveniseră cât balonullui Matt.

Bietul Matthew. Pierduse intr-adevăr tot ce muncise pânăatunci, dar, după acea izbucnire, părea să accepte cele întâmplate.Ca întotdeauna, şi-ar fi dorit tare mult să-i citească gândurile.

Le luase o mare parte din zi să se întoarcă la Effington Hali.Din fericire, Matthew avea un excelent simţ de orientare şireuşise să găsească drumul pe care îl văzuse din aer. In cele dinurmă, se întâlniseră cu un grup de călăreţi de la conac, trimişi încăutarea lor.

Ducesa fusese extrem de îngrijorată, mai ales după ce descope-rise dezordinea din camera Tatianei şi fusese uşurată să îi vadă înviaţă, deşi era îngrozită de felul în care arătau. Atât Tatiana, cât şiMatthew aveau o înfăţişare care lăsa de dorit, cu hainele rupteşi zdrenţuite, iar pantofii ei erau franjuri. Excelenţa Sa era de ase-menea clar dezamăgită de distrugerea balonului lui Matthew şiinsistase să trimită servitori cu o căruţă să recupereze epava.

Tatiana dormise tot restul zilei, trezindu-se mult după lăsa-rea întunericului, când o servitoare sosise în camera ei cu o cinăuşoară. Prea obosită pentru a se ridica, o rugă pe fată să punătava pe o masă lângă uşă. Dar un sfert de oră mai târziu, Tatianaera cu ochii pe ce i se adusese. Erau căpşune? Privi către picioare-le ei şi înapoi la mâncare. Cu siguranţă, nu putea să stea întinsăacolo pentru totdeauna, oricât de încântător suna asta. Şi, deFapt, era foarte flămândă din nou. Căpşune? Tânjea, într-adevăr,după căpşune. în plus, ar fi fost o mare nepoliteţe să nu mănânceceea ce se obosise cineva să-i trimită.

îşi întinse picioarele, îşi îndreptă degetele, apoi îşi flexă picioa-rele din nou, ridicându-le înspre cap şi tresări. Gleznele îi erauinsuportabil de ţepene. îşi trecu picioarele peste margine patu-lui şi încercă să se ridice încet. Labele picioarelor îi erau ca niş-te cioturi, picioarele parcă erau de lemn, şi se întreba dacă o vorsusţine. Făcu un pas cu grijă şi scoase un geamăt. O durea fiecaremuşchi din corp. De la umeri până la degetele picioarelor, nu eranici măcar un centimetru care să nu ţipe în semn de protest. Ceeace nu era de mirare, de fapt. Ea şi Matthew se prăbuşiseră din cer,la urma urmelor.

Strânse din dinţi şi şchiopătă încet spre celălalt capăt al ca-merei, luă tava şi se întoarse la pat. Aşeză tava pe masa de lângăacesta, apoi se prăbuşi cu faţa în jos pe salteaua moale. Putea săstea aşa, fără să se mişte, fără să gândească, pentru totdeauna.

Cu toate acestea, căpşunele îi făceau cu ochiul.Cu un suspin resemnat, se rostogoli, luptându-se să se ridice în

capul oaselor. Sigur avea să se simtă mai bine mâine, dacă supra-vieţuia până atunci. A doua zi avea loc balul ducesei şi, deşi Tatia-na ezita să-i întâlnească pe acei membri ai familiei Effington carevizitaseră de curând Avalonia, aştepta cu nerăbdare balul. Totuşi,nu era dornică să poarte discuţia pe care nu o mai putea evita cuExcelenţa Sa. Matthew avea dreptate. Era o femeie onorabilă caremerita să fie tratată onorabil. Merita adevărul.

Tatiana luă o căpşună din bolul plin de fructe delicioase.Muşcă din ea şi savură aroma încântătoare, gustul adorabil al zi-lelor calde de vară. Era cumva uşurată că se decisese să-i spunăducesei totul.

Şi era complet uşurată că îi spusese totul lui Matthew. Bine-înţeles, era destul de sigură că nu înţelegea adevăratul statut alcăsătoriei lor, deşi putea susţine că îi spusese cu adevărat. Poatecă nu clar şi concis, dar o spusese cu glas tare, în orice caz. Dintretoate lucrurile pe care nu i le spusese, acesta era cel mai dificilde dezvăluit. Luă încă o căpşună şi supse din ea gânditoare. Eraconvinsă că avea sentimente profunde pentru ea şi poate că nu în-cetase să le aibă niciodată, dar aseară fusese ceva în atitudinea luicare o neliniştea oarecum. Nu putea spune ce era exact şi încercamâhnită să pună faptul pe seama propriei stări.

Totuşi, Ia ce se aştepta? Dacă ar fi fost genul de bărbat dispussă nu facă altceva decât să fie soţul unei prinţese sau chiar genuldispus să primească banii ei, ar fi fost un om cu totul diferit de celpe care ea îl iubea.

Vorbise oare serios când spusese că un bărbat care ar iubi-onu i-ar cere niciodată să renunţe la coroană pentru el? De fapt, nuconta. Nu era alegerea lui.

La uşa garderobului se auzi o bătaie şi inima îi stătu în loc.-Da?Uşa se deschise şi Matthew îşi vârî capul înăuntru.- Mă întrebam dacă eşti trează sau dacă vei dormi toată noap-

tea. Ar putea fi de vină rachiul avalonian.Ea râse.-Nu mai era nevoie de el. Aş fi putut dormi o săptămână

întreagă. Arătă către tavă. Doreşti să mi te alături?- Căpşune?-Pur şi simplu am pocnit din degete, zâmbi ea.El râse.- La fel şi eu.Dispăru o clipă, apoi deschise uşa, cu o sticlă de şampanie

într-o mână şi cu două pahare în cealaltă.- Şampanie? ridică ea dintr-o sprânceană. Dacă dormeam?-Ar fi trebuit să o beau singur. Să-mi înec amarul şi toate cele.Avea părul umed, ca şi când tocmai se îmbăiase. Purta un ha-

lat lung de mătase şi, bănuia ea, nimic pe dedesubt. Păşi hotărâtcătre pat, cu un licăr ştrengăresc în ochi.

- M-ai salvat de o durere cruntă de cap azi-dimineaţă, şi pen-(ru asta îţi sunt recunoscătoare.

-Cât de recunoscătoare?- Pe vecie.Ajunse la pat şi îi dădu paharul. Ea îl întinse către el, iar Matt

desfăcu sticla.-încerci să mă seduci?- Nu fi absurdă. Umplu paharele. Planul era să-ţi îngădui ţie să

mă seduci.- Şi eşti sigur că o voi face?Sorbi din pahar, cercetându-1. El se gândi o clipă.-Da.-Aha.Dădu restul şampaniei pe gât, puse paharul deoparte şi se chi-

nui să se ridice în genunchi, uitând de toate înţepăturile dureroase.El termină de băut, puse paharul alături de al ei şi se apro-

pie. Ea îl apucă de cordon. Privirile li se întâlniră, iar ea trase decordon. Halatul se desfăcu, căzând în lături. Avusese dreptate.Nu avea nimic pe dedesubt. Privirea ei urmă linia subţire de părnegru de pe pieptul lui, care îi cobora înspre abdomen. Undeva înpântece începu să simtă zvâcnetul timid al dorinţei.

-Doamne. Obrajii i se îmbujorară. Ai mare încredere în tine.- MulţumescEl râse şi întinse mâna după ea.- Nu încă, spuse ea, îndepărtându-i mâna.

El ridică dintr-o sprânceană. Se aplecă până când buzele lor numai erau decât la o distanţă de o respiraţie.

-în seara aceasta, Matthew, eu sunt la cârmă... îi împinse ha-latul de pe umeri, iar acesta căzu uşor la picioarele lui. în zborulspre cer.

- Serios? spuse el amuzat.-Te aştepţi să fii sedus, milord - şopti ea deasupra buzelor lui -

şi asta vei primi.El se retrase, prefăcându-se îngrozit.- Ce se va întâmpla cu virtutea mea?-Credeam că am lămurit chestiunea virtuţii tale cu multă

vreme în urmă.îl atinse uşor cu degetele pe piept, trasând cercuri, încet şi

alene. Muşchii lui se încordară sub atingerea ei.- Matthew?-Da?Degetele ei alunecară pe abdomenul lui, iar el trase iute aer

în piept. Deodată, ea simţi un uimitor sentiment de putere şizâmbetul i se şterse de pe buze.

- Că tot discutam despre virtute - atingerea ei coborî mai jos -crezi că sunt prea dornică?

- Prea dornică?Vocea lui era încordată.- O stricată?îşi trecu mâna uşor pe deasupra erecţiei lui, iar el tresări şi o

prinse de încheietură.- Ce faci?-Ce e, Matthew? spuse ea, eliberându-şi mâna. Nu încerc

decât să îţi dovedesc că încrederea ta este întemeiată.îşi strânse degetele împrejurul lui. Era totodată tare ca oţelul

şi catifelat, de piatră şi mătase în acelaşi timp.-Acum, fii cooperant şi dă-mi voie să te seduc.-Prea bine, zâmbi el languros. Sunt la cheremul tău, prinţesă.- într-adevăr, eşti, spuse ea încet.Mâna ei se strânse împrejurul lui. El gemu înfundat şi închise

ochii.-Aşadar, ai de gând să-mi răspunzi la întrebare?

îşi mişcă mâna în sus şi în jos de-a lungul mădularului tare.Fălcile lui se încleştară şi respira greu.

-întrebare? murmură el. Ce întrebare?- Crezi că sunt o desfrânată?-Doamne Dumnezeule, sper din toată inima.Ea se aplecă şi îşi trecu limba pe adâncitura de deasupra clavi-

culei lui.-Da?- îmi plac foarte mult desfrânatele.El zâmbi larg, dar nu deschise ochii.- Nu vreau să crezi... Ea trase aer adânc în piept şi se îndreptă.

A trecut mult, iar eu nu...El se încruntă şi deschise un ochi.-Nu ai terminat, nu-i aşa? Nu m-ai sedus câtuşi de puţin.

De-abia dacă m-ai compromis niţel.- Nu, nu, bineînţeles că nu. Voiam doar să zic... adică, trebuie

.să-ţi spun...El deschise şi celălalt ochi, iar în vocea lui răsună suspiciunea.- Ce? Mai e ceva ce nu mi-ai spus?-Nu tocmai. Doar că... Nu am mai fost cu altcineva de ultima

i lată când am fost cu tine.-Vrei să spui de aseară?-Nu, enervantule, spuse ea, înălţându-şi ochii către tavan.

De când am fost cu tine ultima dată în Paris.-O... dădu el din cap gânditor. Excelent. Acum, Alteţă - în-

chise ochii şi-şi ridică bărbia - sunt din nou al tău şi doar al tău.Fă ce doreşti cu mine.

Ea îl privi ţintă o clipă.-Nu pari a fi. foarte surprins. Aveam impresia dară că credeai

că eu şi Dimitri nu suntem doar prieteni.El ridică din umeri.-Un gând izvorât din gelozie, nimic mai mult. Mi-am dat sea-

ma curând că mă înşelam. O trase din nou la pieptul lui. Acum...- Matthew, rosti ea încet.El oftă şi deschise ochii.- Nu te prea pricepi la treaba asta cu sedusul. Ce mai e acum?-Tu ai fost?

- Ce să fiu?- Cu alte femei?Ochii lui fură traversaţi de ceva asemănător cu panica.-Ei bine, am fost pe vapor, iar marinarii sunt bine-cunos-

cuţi pentru...- Nu asta am vrut să spun şi o ştii.Aproape că îi vedea rotiţele din minte învârtindu-se disperate

în căutarea unui răspuns acceptabil şi deodată înţelese adevărul.El răsuflă prelung.

-Da.Fu invadată de furie şi dezamăgire, deşi ştia că reacţia ei era

exagerată.- Cum ai putut?îl împinse, coborî din pat şi traversă încăperea.- Cum adică, cum am putut? Ce te aşteptai să fac? spuse el in-

dignat, ceea ce era destul de impresionant dat fiind că era gol puş-că. Nu aveam nici o obligaţie, dacă îţi aminteşti. Părăsit de o soţiecare de-abia aştepta să se descotorosească de o căsătorie nedorită,fără speranţa de a o mai vedea vreodată. Nu aveam nici cea maimică intenţie de a mă topi de dor, şi nici de a rămâne celibatarpentru tot restul vieţii. Asta te aşteptai să fac?

Ea se răsuci către el.-Mă aşteptam să jeleşti măcar puţin după mine!- Aşa am jelit!-Cât ai aşteptat până să aduci o altă femeie în patul tău,

Matthew? 0 zi? O săptămână?El făcu o pauză, nehotărârea umbrindu-i chipul. Ea icni.-Nu ai aşteptat nici măcar o săptămână?El îşi încrucişă braţele pe piept.- De fapt, Tatiana, habar n-am cât am aşteptat. Am petrecut o

mare parte din lunile care au urmat plecării tale într-o stare con-stantă de ebrietate, iar zilele acelea sunt cam înceţoşate în minteaea. Nu pot să-ţi spun sincer cât de repede sau câte femei au fostdupă tine.

- Ce consolare, îl repezi ea.Păşi către ea, vădit nervos, după privire.- Eu eram cel care avea nevoie de consolare, dacă îţi aminteşti.Ea făcu un pas înapoi.

- Mi-am cerut iertare.-Nu cum trebuie şi nu suficient, dar sunt dispus să trec peste

asta. îţi pare rău şi accept asta, dar nu te voi implora să mă ierţipentru orice voi fi făcut după plecarea ta. O apucă şi o trase înbraţe. înţelegi?

Ea făcu ochii mari, privindu-1 ţintă. Nu-şi amintea să o fi mus-trat cineva vreodată într-o manieră atât de fermă sau ameninţă-toare. înghiţi în sec.

- Cred că da.Dar nu acesta era unul dintre motivele pentru care îl iubea?

Pentru Matthew era în primul rând şi mai presus de orice femeie,nu prinţesă. O cuprinse o dorinţă arzătoare şi imperioasă.

- Să-mi continuu seducţia, atunci?O ridică în braţe, păşind către pat.-Se pare că nu înţelegi nici măcar principiile de bază ale

seducţiei.-Nu?- Nu, spuse el ferm.O lăsă jos lângă pat, iar ea trepida de nerăbdare.- O seducţie reuşită nu trebuie să înceapă cu o confesiune sau

un reproş, ci cu un sărut.îşi ilustră vorbele prin acţiune, trăgând-o aproape cu un braţ şi

cuprinzându-i bărbia în palmă. Ea se înmuie lipită de el şi gura eiîi ieşi în întâmpinare. îi atinse buzele uşor, ca şi când ar fi fost pri-mul lor sărut. îi desenă conturul buzelor cu limba, apoi pătrunsemai adânc, explorând-o agale, fără grabă.

Mâna lui alunecă uşor de-a lungul maxilarului, coborând spregât, iar degetele lui neteziră ţesătura subţire a cămăşii ei de noap-te, ajungând în valea dintre sâni. Trasă cercuri în jurul sfârcurilorpână când acestea se ridicară şi se întăriră. Ea se încordă sub mânalui, vrând, dorind mai mult, dar el nu-i răspunse decât adâncindu-şi sărutul.

Degetele lui îi mângâiară pielea de dedesubtul sânilor, apoi alu-necară în jos cu o încetineală agonizantă, înaintând spre şoldul ei.îşi muşcă buza, vrând să ţipe sub dulcea tortură. Camera din jurullor dispăru şi nu mai exista altă realitate în afara atingerii lui.

Degetele lui fluturară pe deasupra şoldurilor ei, înconjurându-i

coapsele şi atingându-i cârlionţii dintre picioare. Voia să smulgăţesătura delicată a cămăşii de noapte, voia să-l simtă lipit de eafără nici un obstacol. Mâna lui îi alunecă între picioare, simţindmaterialul aspru şi totodată incitant. îşi plimbă degetul în miezulplăcerii ei prin materialul umezit, iar ea scânci de dorinţă.

Fără veste, se îndepărtă. Ea icni, însă înainte de a apuca săspună ceva, el îi trase cămaşa de noapte peste cap, aruncând-odeoparte.

-A fost în început excelent, spuse ea cu glas sugrumat.- într-adevâr.Nici vocea lui nu era mai sigură decât a ei.-Acum ce urmează?O luă în braţe, o întinse pe pat, apoi se aşeză lângă ea, cerce-

tând-o aşa cum ar cerceta un general câmpul de bătaie.-Acum - se urcă în pat şi îngenunche între picioarele ei

închide ochii.- Şi ăsta e un principiu al seducţiei?Se aplecă deasupra ei, ochii lui albaştri întunecându-se ca no-

rii de furtună, cu un zâmbet seducător pe buze, apoi îi sărutăochii închişi.

-în seara aceasta, da, spuse el cu vocea gâtuită.Buzele lui îi atinseră uşor chipul, coborând spre gât, apoi mai

jos. îi luă un sfârc în palmă, jucându-se cu el şi gustându-1, cudinţii şi limba, până când ea gemu şi îl apucă de umeri. îi prinseîncheieturile într-o mână şi i le ţinu deasupra capului, iar sânii eiîmpunseră aerul, ca o ofrandă adusă armatei cuceritoare.

Nu putea face nimic şi se desfăta, abandonându-se neajuto-rârii ei şi puterii pe care el o avea asupra ei. Trecu de la un sân lacelălalt, iar ea crezu că o să moară de plăcere sub atingerile lui.

Mâna lui dansa pe deasupra pântecului ei şi mai jos, între coap-se, îi mângâie partea de dus a coapselor, dar nu se apropie de par-tea aceea din ea care zvâcnea şi tânjea după atingerea lui. Se arcui,disperată să-l simtă şi vag, prin ceaţa dorinţei, îl auzi chicotind.Nesuferitul ştia exact ce-i făcea. Era o tortură. Era minunat.

îi lăsă încheieturile în jos, aşezându-i-le pe abdomen şi îşischimbă poziţia. Mâna lui îi alunecă între picioare, i le desfăcu,ţinându-i-le aşa. îi simţi căldura respiraţiei şi icni.

Limba lui o atingea, o mângâia, o gusta. Era senzaţia pe careşi-o reamintea în vise. Zborul către ceruri. Gemu şi se zbătu substrângerea lui, dar el îi ţinu încheieturile strâns, Tensiunea crescuîn ea până când se pierdu în zvâcnetul trupului şi atingerile Iuiiscusite. îi strigă numele, iar el se retrase deodată, eliberându-iîncheieturile. Ea deschise ochii.

-Matthew!-Tatiana.Vocea lui era răguşită de pasiune, iar buzele lui le căutară pe ale

ei. Se susţinu cu o mână, iar cu cealaltă se cuprinse, pătrunzândîn ea. Toate reţinerile se risipiră dintre ei.

îl cuprinse cu braţele şi se arcui, ieşind în întâmpinarea miş-cărilor lui cu dorinţa imperioasă a desfrânatei care era doar cu el,întotdeauna cu el. O invadă, o umplu, o devoră. Iar ea îl devoră larândul ei. Două trupuri, un singur suflet. Aşa cum ar fi trebuit săfie mereu. Aşa cum erau meniţi să fie.

Se mişcară ca unul, tot mai sus şi mai iute, până în pragulnebuniei. Dulce, frenetic şi pentru totdeauna. Ea se încleştă de el,iar el o pătrunse mai adânc şi mai straşnic, până când gemu, iartrupul i se zgudui, aducând-o şi pe ea la apogeu, într-o descărcareorbitoare, magnifică, care îi tăie respiraţia, lăsând-o fără simţire,uitând de ea.

Zbor către ceruri. Era splendid, minunat, deplin, să se regă-sească, să fie cu el şi doar cu el.

Vreme îndelungată nu se mişcă nici unul din ei. Apoi el se lăsăsă cadă lângă ea, ridicându-şi capul şi privind-o cu o expresieamuzată.

- O treabă excelentă, milord, spuse ea uşor. Cunoşti, într-ade-văr bazele seducţiei. Din practică, fără îndoială.

Expresia lui deveni sobră.-Dacă aş fi ştiut sau dacă aş fi bănuit sau măcar dacă aş fi

sperat că te vei întoarce vreodată...-Nu. îl opri. Nu te pot învinovăţi pentru ceea ce s-ar putea

prea bine să fie din vina mea. Totuşi... îşi muşcă uşor buza de jos.îţi vei limita activităţile la o singură desfrânată în viitor.

- O desfrânată cu sânge regesc?Drept răspuns, ea îşi strecură mâna între ei, mângâindu-1.

El icni şi o prinse.-Văd, negreşit, beneficiile acestui statut.îi prinse picioarele cu ale sale şi o sărută pe îndelete.- Faptul că am scăpat de la moarte face viaţa mult mai intensă,

nu crezi?- Ba da. Totuşi, intensă sau nu, e mult mai confortabil în pat.-Ar trebui să încercăm patul mai des.- Foarte des, spuse ea, sărutându-1 din nou.Avusese îndoieli, înainte să se întoarcă, dacă nu cumva reveni-

rea la el era o greşeală îngrozitoare. Avusese îndoieli şi cu privirela planul ei de a renunţa la titlu. Era un pas radical, care îi impu-nea să se gândească şi să cântărească lucrurile temeinic.

Dar fiecare minut petrecut cu el, în braţele lui, în patul lui, încompania lui, pur şi simplu, făcea ca şovăielile să dispară. Ştia,cu o certitudine pe care nu o mai cunoscuse până atunci, că acoloîi era locul.

Nu ajunse doar din întâmplare la Paris cu cincisprezece luni şiceva în urmă. Nu fusese un accident că ajunsese într-un parc încare se afla un englez seducător cu un balon. Nu, Matthew Wes-ton era destinul ei. Acum nu trebuia decât să-l convingă.

- Dacă aceasta este o reuniune modestă şi intimă, nu vreau săştiu ce înţelege Excelenţa Sa prin „ocazie importantă".

Matt se apropie de urechea Tatianei.- Recunosc, a trecut ceva timp de când nu am mai participat la

vreun bal, dar acesta mi se pare copleşitor.-Prostii, Matthew. Privirea Tatianei se plimbă pe deasupra

mulţimii. Nu cred că sunt mai mult de o sută de oameni. Nu suntsuficient de mulţi, încât să spui că avem de-a face cu un bal.

Matt o cercetă curios. Prinţesa sa se afla în elementul ei. Bo-găţie. Nobilime. Putere. Ochii îi scânteiau, iar din voce îi răzbâteaentuziasmul. Când trecuseră de la trăsură la diligenţa mai încă-pătoare, Tatiana profitase de ocazie pentru a-şi lua mai multe ba-gaje. Şi bine făcuse. Rochia pe care o purta în seara aceea era deun albastru intens, fiind croită dintr-un material atât de diafan,că se mula, precum borangicul, pe toate formele ei. Era scandalosde decoltată şi încercă să nu se încrunte dezaprobator când privispre porţiunea aceea mult prea expusă vederii. Era copleşitoare,

ademenitoare şi apetisantă, şi putea pune prinsoare că nu era sin-gurul bărbat de acolo care avea acea părere. Arăta, din cap până înpicioare, ca o prinţesă.

-Trebuie să recunosc că sunt foarte impresionată de rapidita-tea cu care servitorii Excelenţei Sale au pregătit toate astea. Maiales că suntem foarte departe de oraş.

- E ridicol că ducesa s-a hotărât să se complice atât. Prea multăagitaţie pentru nimic.

Un chelner le întinse o tavă cu pahare de şampanie. Matt îiinmână unul Tatianei şi luă unul pentru sine.

-Balonul era adevărata atracţie şi s-a dus pe apa sâmbetei.Scutură din cap cu un gest feminin tipic.- Chiar nu înţelegi nimic despre femei, nu-i aşa?- Se pare că nu, căci habar n-am despre ce vorbeşti.- Este evident, dragul meu Lord Matthew. îi vorbi de parcă ar

fi fost un copil incapabil să înţeleagă şi cel mai simplu concept.I )ucesa văduvă crede cu tărie în importanţa famihei. Fiindcă eştinepotul dragii ei prietene, te consideră membrul onorific al aces-tei familii. Balul e menit să-ţi ureze bun venit în sânul familiei.

-Asta nu este familia mea. Se încruntă şi sorbi din băutură.Şi nu am revenit în sânul ei,

- Haide, toţi fiii risipitori spun asta.-Nu sunt un fiu risipitor şi nu intenţionez să devin unul.Tatiana sorbi din vin şi îi aruncă o privire exagerat de inocentă.-Ai promis, totuşi, să-ţi vizitezi bunica şi căminul.-Nu am promis să le vizitez. Am promis că mă voi gândi la

asta... Dar, că tot vorbim de promisiuni...îşi miji ochii.- Nu ai promis că îi vei spune Excelenţei Sale adevărul cu privi-

re la cine eşti şi ce cauţi?-Cred, milord, că, asemenea ţie, am promis că mă voi gândi

la asta. îşi flutură genele către el. Ai o influenţă atât de bună asu-pra mea.

-Tatiana.Femeia era în stare să-l scoată din minţi într-o clipită.- O, nu te mai uita la mine de parcă aş fi făcut ceva condamna-

bil. Am hotărât, într-adevăr, să mărturisesc totul. Pur şi simplu

nu am avut ocazia astăzi.El ridică dintr-o sprânceană.-Ai fost cumva prea ocupată cu percheziţionarea conacului?- Ba deloc, se bosumflă ea. Am fost prea ocupată cu pregătirile

pentru această seară, la fel ca şi Domnia Sa. îmi voi uşura sufletulîn faţa ei mâine. Dacă este acceptabil pentru tine. S-ar putea chiarsă renunţ la minciuni cu totul, dacă asta te face fericit.

-Sunt în al nouălea cer. Ridică paharul către ea. Toastez pen-tru legământul tău de a fi sinceră, atunci.

-Desigur, dacă nu cumva situaţia impune cu adevărat opusul.Zâmbi cu o atitudine mult prea regală, îndreptându-şi atenţiacătre mulţimea ca un furnicar. Habar n-am cine sunt toţi aceştioameni. Sunt surprinsă că nu am fost primiţi sau că nu ne-a fostanunţată sosirea, deşi presupun că nu e o ocazie formală.

-Nu, este una dintre acele mici reuniuni familiale.-Cunoşti pe cineva de aici?-Ar trebui, presupun, dar am intrat în marină la şaisprezece

ani, fiind un pic cam tânăr pentru astfel de ocazii pe atunci. Scu-tură din cap. Nu cunosc pe absolut nimeni.

-Ei bine, gentilomul înalt care stă lângă ducesă este nepotulei, Thomas, marchiz de Helmsley, răsună o voce feminină în spa-tele lor.

Matt şi Tatiana se întoarseră în acelaşi timp. O femeie atrăgă-toare, cu un şuvoi de bucle blonde rebele şi cu ochelari pe nasulobraznic zâmbi către ei.

- Iertaţi-mă, dar nu aveam cum să nu trag cu urechea. Sau pre-supun că m-aş fi putut abţine să o fac, dar nu ar mai fi fost la felde amuzant. întinse mâna. Sunt Lady Helmsley, soţia lui Thomas,înţeleg că sunteţi Lord Matthew Weston.

- Lady Helmsley. Matt îi duse mâna la buze. îngăduie-mi săţi-o prezint pe soţia mea, Lady Matthew.

-Eşti învăţata din Avalonia. Ochii lui Lady Helmsley scân-teiară. Excelenţa Sa mi-a povestit totul despre tine şi despremisiunea ta de a afla despre călătoriile unei prinţese. Trebuie săfie fascinant.

- O, este, într-adevăr, spuse Tatiana cu voioşie. Nu ştii nicioda-tă ce poţi afla cercetând niţel.

Matt pufni, apoi tuşi stânjenit şi zâmbi în semn de scuze. Tati-ana îi aruncă iute o privire aspră.

-Vedeţi cuplul care conversează cu ducesa? Lady Helmsleyfăcu un semn din cap înspre un gentilom înalt, brunet, însoţitde o femeie blondă încântătoare, care purta şi ea ochelari. Suntvicontele Beaumont şi soţia sa, sora mea, Jocelyn. Nimeni nua ştiut când s-au căsătorit, dar el este nepotul prinţesei tale.De fapt, are dreptul de a revendica titlul de prinţ, dar alege să nu îlfolosească. Sunt sigură că doreşti să vorbeşti cu el despre ea.

-Aşa speram, dar auzisem că el, ca şi mama sa, nu sunt înAnglia momentan.

Tonul Tatianei era degajat, dar privea scrutător către cuplulpomenit. Acela era, în mod vădit, vărul pe care nu-1 cunoscuseniciodată, iar Matt se întrebă dacă proaspăta ei promisiune de a fisinceră avea să se aplice şi în cazul acestuia.

- Mama sa s-a întors la Londra şi plănuieşte o mică recepţiepentru săptămâna viitoare. Se apropie de Tatiana. Ne vom asigu-ra că veţi fi invitaţi. Va fi ocazia perfectă de a o cunoaşte şi de a stade vorbă despre prinţesă.

-Lord Beaumont şi sora mea s-au întors din Avalonia de cu-rând, la fel ca şi Thomas şi fratele meu, Richard. Au existat câtevadificultăţi politice acolo în ultimele câteva luni, dar se pare că toa-te s-au rezolvat acum.

Doamna îi aruncă Tatianei o privire curioasă.- Dar, fără îndoială, cunoşti situaţia mai bine decât mine.- Sunt plecată din ţară de multă vreme, milady, spuse Tatiana

suav. Din nefericire, nu sunt atât de bine informată cu privire laclimatul politic pe cât ar trebui să fiu.

Matt ridică dintr-o sprânceană, dar îşi ţinu gura.- Nu sunt sigură că există cineva printre noi care să fie, ridică

Lady Helmsley din umeri. Mă consider destul de citită, dar nicimăcar eu nu sunt atât de bine informată pe cât ar trebui. Totuşi,Lord Beaumont este la curent cu întreaga situaţie din ţara ta.Va fi o sursă nepreţuită de informaţii. Lady Helmsley privi radioa-să către Tatiana. Nu pot să cred ce noroc va adus aici.

- Nici eu, zâmbi Tatiana cu amabilitate.- Lumea este un loc remarcabil de mic, spuse Matt, încercând

să nu rânjească.- Da, nu-i aşa? zise Lady Helmsley, strecurându-şi braţul pe

sub al Tatianei. Ei bine, draga mea, acum trebuie să cunoştipe toată lumea.

-Nimic nu mi-ar plăcea mai mult.Licărul din ochii Tatianei nu era semn bun. Ce mai punea la

cale acum? îi înmână paharul gol.-Eşti bun să-mi mai aduci unul? Se pare că sunt tare însetată.-Desigur. îi aruncă o privire discretă, în semn de avertizare.

Revin într-o clipă.- Excelent. Lady Helmsley încuviinţă, apoi se îndepărtă cu Ta-

tiana. Cred că avem o mulţime de lucruri în comun. Şi eu scriupuţin. Nimic atât de complicat precum istoria unei familii regale.Poveşti, nimic serios, dar foarte amuzante...

Poveşti? Pufni în sinea lui. Dacă ar şti Lady Helmsley că nu erasingura care se pricepea la depănat poveşti. Dădu pe gât restulşampaniei, apoi făcu din cap către un lacheu aflat în trecere, careluă paharele goale.

- Soţia ta este încântătoare.- Mulţumesc. Matt se întoarse, zâmbind larg. Aşa cred şi eu.Zâmbetul îi îngheţă pe buze. Privea ţintă către un bărbat

de aceeaşi statură şi cu aceeaşi alură ca şi el, cu ochii de aceeaşiculoare şi părul cu aproape aceeaşi nuanţă. Un bărbat care ar fi pu-tut trece drept imaginea lui în oglindă. Deşi nu tocmai geamănă.Rămase fără aer, iar sângele îi bubui în urechi.

- Stephen?Era în mod clar fratele lui. Colţul gurii lui Stephen Weston

se arcui.- M-am schimbat atât de mult?- Nu. Matt privea nevenindu-i să creadă. Deloc. Fără să se gân-

dească, se întinse spre el şi îi strânse mâna fratelui său cu ambelemâini. Te-aş fi recunoscut oriunde.

-Haide, Matt, doar atât primesc după zece ani întregi?Stephen îl îmbrăţişă grăbit, cu putere, apoi îl ţinu la distanţă deun braţ. Arăţi bine. Viaţa de aventurier îţi prieşte.

-Aventurier? Matt râse. Câtuşi de puţin.- Nu? ridică Stephen dintr-o sprânceană. Cum ai numi pe ci-

neva care a slujit mai întâi în Marina Regală, apoi s-a apucat sănavigheze în văzduh?

-Un nesăbuit, cred, spuse Matt sec.Stephen râse şi îl bătu pe spate.-La naiba, mi-ai lipsit. Arătă din cap către rândul de uşi fran-

ţuzeşti din capătul sălii de bal. Haide, e o terasă acolo, unde putemsta de vorbă. E prea mare înghesuială aici pentru gustul meu.

Porni către uşă, iar Matt îl urma la un pas distanţă. Deoda-tă, fu izbit de o senzaţie cunoscută. Stephen nu era mai vârstnicdecât el cu mai mult de un an, iar Matt îşi petrecuse aproape în-treaga copilărie pe urmele lui.

-In plus, putem fuma un trabuc. Stephen privi peste umăr.Bineînţeles, dacă nu îţi plac trabucurile...

Matt zâmbi.- Mă mai delectez cu câte unul din când în când.Câteva minute mai târziu, fraţii stăteau rezemaţi de balustra-

da din piatră care străjuia moşia Effington. Stelele străluceau pecer, şi sfeşnice strategic poziţionate aruncau rotocoale de lumină.Trabucurile lui Stephen erau excelente, iar Matt pufăia mulţumit,recunoscător atât pentru calitatea tutunului, cât şi pentru des-prinderea de lucrurile serioase, pe care o înlesnea aprindereaunui trabuc.

-Aşadar...Matt inspiră adânc.-Te întrebi ce fac aici. Stephen zâmbi larg. Ducesa de Roxbo-

rough nu se dă în lături să-şi bage nasul când vine vorba să-şiatingă scopurile. Fac prinsoare că a scris un bilet şi l-a trimis lanoi înainte să apuci măcar să-i dai bineţe. Crede că a venit vremeasă facem pace cu trecutul.

-Nu a făcut un secret din opinia ei.-Şi noi suntem de acord.-Noi?-Noi. Toţi. Stephen pufăi din trabuc. Alee... îţi dai seama că

acum este marchiz şi capul familiei?Matt încuviinţă.- El, James, bunica şi cu mine suntem de acord cu privire la

acest aspect. Stephen făcu semn cu trabucul înspre fratele său.

Bunica a fost încântată, apropo, să audă de căsătoria ta.- Chiar aşa?Matt simţi o piatră de moară în stomac.-Da, foarte încântată. Nu mai e la fel de sprintenă cum era

odată şi e mult mai ţâfnoasă. Unul din subiectele ei preferate estelipsa femeilor la conacul Weston,

-Deci nici unul dintre voi nu s-a căsătorit?Stephen scutură scrumul peste marginea terasei şi scutură

din cap.-Nimeni nu a reuşit să ne pună frâu încă. Bineînţeles, Alee, în

calitate de deţinător al titlului, este primul pe listă, dar nu are de-cât treizeci şi unu de ani şi are destulă vreme înainte pentru a seînsura şi a aduce pe lume un moştenitor. Şi nici eu, nici James nune grăbim prea tare. Zâmbi ştrengăreşte. Ne distrăm prea bine.

Matt râse. Stephen i se alătură, apoi deveni sobru.-A trecut mult prea mult, frăţioare, şi ţi-am dus lipsa.- Şi eu v-am simţit tuturor lipsa.îl cuprinse emoţia şi pufăi rapid pentru a o ascunde.-E bine să aud asta. Stephen cercetă capătul aprins al trabu-

cului. Alee şi James au vrut să vină cu mine în seara asta, dar amhotărât să vin singur. îl privi pe fratele său direct în ochi. Nu şti-am cum ne vei întâmpina. Dacă ne-ai iertat.

-Dacă v-am iertat? Matt tresări surprins. Ce era de iertat?-Nu am făcut nimic la vremea aceea pentru a schimba cursul

evenimentelor dintre tine şi tata. Stephen îşi alese cuvintele cugrijă. Am vorbit despre lipsa noastră de iniţiativă de-a lungul ani-lor şi sentimentul de vină ne apasă.

Matt privi ţintă un moment îndelungat, apoi râse.- Mă bucur că ţi se pare amuzant, spuse Stephen sec.-Nu tocmai amuzant, doar ironic.-Hm?-Vezi tu, mi-era teamă de felul în care voi fi primit dacă aveam

să mai pun piciorul vreodată la conacul Weston, râse Matt. îmifăceam griji că nu m-aţi iertat.

-Nu te-âm iertat? Nu pricep nimic.Fusese cât se poate de limpede pentru Matt timp de aproa-

pe un deceniu. Pentru prima dată în viaţă era bucuros să afle căse înşelase.

- Ştii, Matt, cineva foarte înţelept ne-a spus cândva că te veiîntoarce acasă când va veni vremea.

-Cine? Ducesa?-Nu, zâmbi Stephen. Tata.Matt fu copleşit de un sentiment de pierdere atât de puternic,

încât îl resimţi aproape fizic.Timp îndelungat nu putu decât să privească ţintă în noapte.-Am fost atât de nesăbuit, spuse el în şoaptă.-Câtuşi de puţin. Vocea lui Stephen era gânditoare. Erai cel

mai mic dintre patru fraţi. Şi semănai atât de bine cu tata, că erainevitabil să nu vă înţelegeţi.

- Regret...- Bineînţeles că da. Ca şi el. Dar nu ţi-a vrut răul. De fapt, ştia,

in general, unde erai în fiecare moment, în ce bătălii era implicatănava ta şi ce îndatoriri aveai. Ţinea şirul tuturor promovărilor, tu-turor onorurilor. Nu sunt sigur cum făcea, dar reuşea să o facă.

Matt simţi un nod în gât.-Am avut cu toţii dispute cu el, Matt. Din ce în ce mai multe,

pe măsură ce îmbătrânea, iar noi creşteam. Tu ai fost doar cel maineclintit, cel care a refuzat să facă vreun compromis...

-Cel mai prost.-Dă-mi o şansă. Urma să spun eu asta.Matt răsuflă resemnat.- Dar sunt singurul pe care Da dat afară.- L-a dat afară? Aveam impresia că ai plecat. Sau, mai curând,

ai fugit.-E o chestiune de semantică, frate. Matt zâmbi larg. Să spu-

nem că ni s-au despărţit drumurile.-De acord. Aşadar... Stephen pufăi din trabuc, apoi îşi înclină

capul într-o parte, scoţând un lung fuior de fum. Când vii acasă?

Capitolul 16

- Am o verişoară în Avalonia pe care o cheamă Tatiana. Vicon-tele Beaumont îi sărută mâna Tatianei, zâmbind. Este un numefrumos.

- Poate de aceea este atât de comun în ţara mea, râse ea uşor.-Poate. Vicontele o studie un moment. Am sentimentul

ciudat că ne-am mai întâlnit undeva.-Serios? îl măsură din cap până-n picioare, curioasă, apoi

scutură din cap. Probabil că nu e decât convingerea pe care amremarcat-o printre englezi, că toţi străinii arată la fel. In plus, mi-lord, dacă ne-am fi întâlnit, sunt foarte sigură că aţi fi reţinut.

Pe chipul lui Beaumont apăru o expresie de mirare, apoi zâmbi.-într-adevăr... aşa e, milady.- Dacă mă veţi ierta... - privi pe lângă el şi făcu cu mâna către o

cunoştinţă imaginară - văd pe cineva căruia i-am promis că vomsta de vorbă.

-Desigur. Zâmbetul lui afabil nu reuşi să-i ascundă expresiacontrariată. Poate vom putea vorbi din nou mai târziu.

-Aştept cu nerăbdare.înclină din cap şi se îndepărtă, ştiind prea bine că privirea lui o

urmărea. Bineînţeles că îi părea cunoscută. Arăta exact ca bunicalui. Tatiana nu ar fi fost deloc surprinsă să afle că undeva existaun portret al Sophiei, atârnat poate lângă cel al soţului ei, pe careaceasta îl adusese din Avalonia. Portret pe care Beaumont îl văzu-se probabil întreaga sa viaţă.

Acceptă un pahar de şampanie pe care i-1 oferi un chelner şiprivi înapoi în treacăt pentru a vedea dacă Beaumont o urmăreaîncă. Se întorsese şi vorbea cu soţia sa. Tatiana sorbi gânditoare.

Aşadar, acesta era vărul care îl ajutase pe fratele ei Alexei săliniştească apele în rândurile poporului avalonian. Din ce-i scri-sese Alexei, Beaumont nu dorea nici o parte, sau cel puţin nu unasemnificativă, din titlul său ereditar. Această atitudine ar fi pututsă-l transforme pe viconte într-un aliat puternic pe viitor. Totuşi,nu viitorul o preocupa acum.

Cercetă încăperea, uitându-se după soţul ei. Ultima dată îl vă-zuse pe Matthew pe când era însoţit de un alt gentilom şi ieşeauîmpreună pe uşile care duceau spre terasă. Poate că era încă acolo.

Era prima dată când era prezentată unui grup de oameni încalitate de soţia lui. Era tulburător să nu fie tratată cu deferenţacare i se acorda de obicei ca prinţesă, însă totodată şi extrem dereconfortant. Când gentilomii îi sărutaseră mâna şi o priviserăîn ochi în seara aceasta, obiectul atracţiei lor era femeia pe care oaveau dinainte, nu titlul. Chiar şi aşa, era surprinzător de stânje-nită să fie numită în public Tatiana Weston, Lady Matthew. Poatecă minţea mai bine decât Matthew, dar se pare că şi conştiinţa eifuncţiona la fel de bine ca şi a Iui. Chiar dacă şi titlul, şi numeleerau legitime, nu putea ignora sentimentul că îi păcălea pe toţi ceipe care îi întâlnea.

Mai rău, membrii familiei Effington erau un grup extrem deprietenos şi de sincer. Spre deosebire de majoritatea familiilorde nobili pe care le cunoştea, aceşti oameni păreau a se bucuracă se aflau unii în compania altora. Era tulburător şi o făcu săresimtă înţepătura bizară a invidiei. Sigur, îşi iubea tatăl şi fra-l ii, dar timpul pe care îl petreceau împreună era plin de fastul şiceremonia cerute de titlu. Cinele erau evenimente oficiale, ba-lurile erau evenimente publice, câteva ore călare erau demersurisemnificative, până şi o ieşire la picnic implica o întreagă suită şiplanificare anticipată.

I-ar lipsi tipicul şi ţinuta vieţii regale? O viaţă dusă mereu subochii publicului şi supusă presiunilor în particular? O viaţă de bo-găţii princiare şi putere personală?

Bineînţeles că da. Ar fi cea mai mare nesăbuită dacă nu ar fiaşa. Tatiana nu ardea de nerăbdare să trăiască din venitul luiMatthew. Totuşi, avea o averea personală substanţială, care urmasă-i aparţină, indiferent de poziţia ei, chiar dacă exista o şansă câtse poate de mare ca Matthew să nu o accepte. Ei bine, nu avea săzăbovească asupra acelei posibilităţi acum.

Până acum, Lady Helmsley - sau Marianne, după cum insistasesă-i spună - o prezentase probabil tuturor membrilor posibili aifamiliei Effington. Nu avea probleme în a-i reţine pe actualii duceşi ducesă de Roxborough, dar nu aveai cum să ţii minte mulţimea

de alte feţe, titluri şi nume de copii, nepoţi şi veri fără să-i studieziîndelung. Ar fi preferat tare mult să-l aibă pe Matthew alături întot acest timp. Chiar dacă nici el nu-i cunoştea pe aceşti oamenipersonal, îi era cunoscută familia. în plus, senzaţia aceea ener-vantă de înşelăciune încă o urmărea. Cel puţin dacă Matthew arfi aici, privirile lui dezaprobatoare şi comentariile cu subînţeles ardistrage-o de la sentimentele de vinovăţie care nu-i dădeau pace.

Ajunse la şirul de uşi franţuzeşti şi ieşi pe terasă. Stelele lică-reau pe cer, iar lumânările aşezate în sfeşnice sofisticate pâlpâiauîn apropiere. Era o noapte caldă şi adierea blândă a vântului răs-pândea în aer un vag parfum de fiori. Una peste alta, era decorulperfect pentru o întâlnire romantică sau una ilicită. Nu se putuabţine să nu zâmbească ştrengăreşte. Dacă Matthew nu se afla peterasă acum, ar fi fost o idee bună să îl găsească şi să-l însoţeascăspre acel loc. Se îndepărtă de uşi.

- Matthew?-O, a plecat cu ceva vreme în urmă. Cu fratele său, presupun,

răsună o voce în penumbră.Tatianei îi îngheţă sângele-n vine. Paharul de şampanie îi scă-

pă din mână, iar cioburile se împrăştiară pe piatra terasei.-E o seară a reuniunilor de familie, nu crezi... Alteţă?Tatiana trase aer adânc în piept, îşi adună tot curajul şi se forţă

să vorbească pe un ton rece, detaşat.- Ce faci aici, verişoară?- Cum? Fără politeţuri? Fără să-mi declari cât de mult ţi-am

lipsit? Fără nici o pretenţie de afecţiune? Ce dezamăgitor. Prinţe-sa Valentina ieşi din penumbră. Dar, ca să-ţi răspund la întrebare,am fost invitată.

Tatiana ridică dintr-o sprânceană.-Mă îndoiesc.-Prea bine. Femeia mai vârstnică ridică din umeri. Gentilo-

mul cu care am venit a fost invitat. E un fel de rudă îndepărta-tă a acestor Effingtoni, şi foarte plicticos, dar se dovedeşte a fiutil. Reuniunea aceasta a fost şi ea întâmplătoare şi înţeleg că sedatorează prezenţei tale, lucru pentru care îţi mulţumesc, deşiîl convinsesem deja că ar fi culmea lipsei de respect să nu-i facem

o vizită ducesei văduve.Tatiana îşi încrucişă braţele pe piept.- De ce eşti aici?-Exact din acelaşi motiv ca şi tine, iubită verişoară. Valentina

îşi desfăcu evantaiul, fluturându-1 pe dinaintea nasului, ca şi cândnu ar fi discutat decât despre ultimele clevetiri regale. Ce păcat călegendarele Ceruri ale Avaloniei lipsesc. Şi încă de atâta vreme.Mare ruşine pentru ţară şi, mai ales, pentru ramura conducătoarea familiei Pruzinsky.

-Nu am idee despre ce vorbeşti.-O, încetează cu prefăcătoriile, Tatiana, ştii exact despre ce

vorbesc. Totuşi, dacă insişti, voi juca jocul tău prostesc. Oftă plic-tisită. Ştiu că renumitele Ceruri au dispărut. Ştiu că acest fapt afost descoperit abia de curând. Şi mai ştiu că dispariţia lor datea-ză de la plecarea prinţesei Sophia din Avalonia, în urmă cu pestecincizeci de ani.

-Ar trebui să fii în temniţă, spuse Tatiana cu răceală.-Vai, asta chiar că a venit pe nepusă masă şi e o mare nepo-

liteţe. Nu-ţi stă deloc în fire. Valentina scutură din cap. Temniţanu-mi prieşte.

-Şi totuşi mă voi asigura că acolo îţi vei sfârşi zilele.-Nu-mi fac bagajele încă. Valentina îşi închise evantaiul cu

zgomot. Unde te crezi? Nu ai nici o autoritate aici. Mă îndoiesccă englezii ăştia au măcar vreo idee despre evenimentele din Ava-lonia. Totuşi, nu-ţi închipui că nu mi-am luat măsuri de precauţie.Ar fi culmea nesăbuinţei să nu o fi făcut, mai ales că vărul tău, vi-contele, şi încântătoarea lui soţie sunt aici. Ştii că am cunoscut-o?A fost destul de greu să o evit în seara aceasta, dar am reuşit. I-aicunoscut?

Tatiana încuviinţă.-Beaumont este foarte atrăgător şi la fel de enervant ca voi

toţi. Pot să spun că este, parţial, responsabil pentru situaţia meaactuală.

- Nu este vina lui că nu ai reuşit să înşfaci puterea.-Vai, vai, făcu Valentina tresărind. Sună foarte aspru când o

spui astfel.-Iartă-mâ, spuse Tatiana sarcastic. Urăsc din inimă să par as-

pră când vine vorba despre lucruri precum trădarea, înşelăciuneasau actele de lezmajestate.

-Da, ei bine... Valentina îndepărtă comentariul ca şi când nuar fi avut importanţă. Aceste lucruri se întâmplă când lupţi pen-tru o cauză.

- Singura cauză pentru care ai luptat vreodată eşti tu însăţi.- Şi există vreo cauză mai bună? Bunăstarea mea merge mână

în mână cu aceea a ţării mele. E o atitudine pe care tu nu ai cumsă o înţelegi. Valentina scutură din cap cu dispreţ. Eşti atât deevlavioasă şi de nobilă, însă tocmai acest sentimentalism prostînţeles va aduce sfârşitul Avaloniei. Este o slăbiciune care nu poa-te fi îngăduită. Nici tu, nici fraţii tăi, nu păreţi a avea habar cum săvă îngrijiţi de viitorul unei ţări atât de vulnerabile precum Avalo-nia. Cum să-i asiguraţi supravieţuirea şi prosperitatea.

- Dar tu ştii?-Ştiu că atunci când vorbim despre marii conducători din is-

torie, cei care au condus ţări puternice şi au creat imperii vaste,cuvântul „bun“ e rareori utilizat.

-Atunci, în mod evident, tu eşti potrivită pentru a conduce,i-o reteză Tatiana.

Valentina ridică dintr-o sprânceană.-Vai, mica prinţesă a învăţat, în sfârşit, să muşte. Mă miram

de ce te-au trimis să cauţi Cerurile.- Nu m-a trimis nimeni. Tatiana trase adânc aer în piept. Ştia

că nu are rost să se certe cu Valentina. Mi-ai furat scrisoareadin cameră.

- „Furat" nu e tocmai cuvântul potrivit. De fapt, scrisoarea ace-ea îmi aparţine la fel de mult ca şi ţie. I-a fost scrisă, la urma urme-lor, bunicii noastre. Valentina ridică din umeri. Pur şi simplu amaranjat să-mi fie trimisă. Nu am aflat nimic din ce nu ştiam deja,dar dacă o găseşti folositoare, presupun că o voi găsi şi eu la fel.

- Şi ai sabotat balonul lui Lord Matthew, spuse Tatiana, mijin-du-şi ochii. Sau ar trebui să spun că ai aranjat sabotajul.

- Facem ce putem. Am fost foarte surprinsă să văd că mai eştiaici. Tu şi lordul tău sunteţi foarte norocoşi. Eram sigură că veţisfârşi pe undeva prin Franţa, sau în canal, sau, şi mai bine, morţi.Ar fi fost păcat, desigur, dar inevitabil. O studie curioasă pe Tatia-

na. Cine este acest Lord Matthew al tău? E foarte chipeş.- Nu are nimic de-a face cu toate astea.-Mă îndoiesc. Aş pune prinsoare că are multe de-a face cu

toate. Zâmbi alene. Trebuie să recunosc, eşti plină de surprize.Mereu ai fost o fiinţă dulce, drăgălaşă şi modestă. Mica prinţe-să perfectă. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că vei călători prinAnglia, dându-te drept soţia unui lord şi ascunzându-ţi adevărataidentitate. Mă întreb ce ar crede toţi aceşti oameni încântătoridacă ar şti că îi păcăleşti.

-Nu îi păcălesc. Pur şi simplu nu am considerat necesar sădezvălui fapte care contează prea puţin. Tatiana îşi ridică băr-bia uşor. Cu toate acestea, bănuiesc că identitatea mea ar fi multmai puţin interesantă pentru ei decât a ta. în special pentru vi-contele Beaumont.

- Poate. Dar până te vei întoarce în sala de bal, cu părere de rău,eu voi fi plecat deja. Singurul meu scop adevărat în seara aceastaa fost să-mi salut ruda pe care nu am mai văzut-o de atâta timp şisă-mi dau seama ce aş putea face pentru a o împiedica să progre-seze. în plus, nu poţi să mă dai de gol fără a te trăda şi tu. Din nuştiu ce motiv, nu vrei să o faci. Şi ţi-am călcat pe urme. Şi eu fo-losesc un nume care nu are mare însemnătate. Valentina îşi dăducapul pe spate şi-şi deschise evantaiul. Dă-mi voie să ţi-o prezintpe contesa de Bemadotte.

Tatiana simţi un imbold instinctiv, imperios şi aproape incon-trolabil de a-i rupe gâtul celeilalte femei. Pentru un moment nesfâr-şit se luptă să şi-l stăpânească. Trase aer în piept, liniştindu-se.

- într-adevăr, Phillipe a preferat întotdeauna brânza şi vinulvechi. Tatiana păstră o înfăţişare rece şi spuse cu voce stăpâni-tă: Nu aveam idee că această preferinţă era valabilă şi în cazulfemeilor.

Valentina făcu ochii mari, şocată, apoi râse.- Bine zis, verişoară. Te-ai schimbat, într-adevăr. Dar presupun

că un soţ necredincios cu, să spunem pe şleau, isprăvi legendare,are acest efect asupra unei femei. Chiar şi asupra unei prinţese.Focul fie te întăreşte, fie te devorează.

Pentru prima dată de când se întâlniseră, Tatiana se simţi pli-nă de încredere şi zâmbi.

- Pe mine nu m-a devorat.Valentina ezită, cântărind-o cu privirea.-Nu încă.Tatianei îi veni să râdă, simţind bizara satisfacţie de a fi pe

potriva acestei femei.-Niciodată.- Poate că te-am judecat greşit. Ce păcat că am descoperit asta

atât de târziu. Am fi putut fi nişte aliate puternice.-Niciodată, scutură Tatiana din cap. Dar am fi putut fi rude.-Rude? Valentina se scutură, cu o atitudine exagerată. Ca

aceşti Effingtoni? Nici nu ştiu dacă aş supravieţui unei astfel deplicticoşenii. Totuşi, soţii sunt o chestiune cu totul diferită.O privi gânditoare pe Tatiana. Mă întreb dacă Lord Matthew altău este... o, care e cuvântul? Prolific, cum era Phillipe.

-Adevărul fie spus, dragă Valentina, e mult, mult mai bun.Tatiana se întoarse pe călcâie şi se îndreptă către uşă. Valen-

tina o înşfacă de braţ şi o întoarse către ea.-Voi găsi Cerurile, şi când se va întâmpla asta - vocea ei era

scăzută, ameninţătoare, rea - mă voi întoarce în Avalonia şi voirevendica eu însămi coroana. La urma urmelor, cea care înapoiazămoştenirea ţării va fi eroina poporului şi va câştiga astfel dreptulde a domni. Sunt multe de spus despre tradiţie, dragă verişoară.Zâmbi, iar lumina stelelor se reflectă într-un fel malefic în ochiiei. Şi nu îţi voi permite nici ţie, nici lui Lord Matthew al tău sămă împiedicaţi.

-Nu, verişoară. Tatiana îşi trase braţul. Eu nu-ţi voi permitesă mă opreşti.

Se îndreptă către uşi, fără a se osteni să privească înapoi, aştep-tându-se pe jumătate ca Valentina să strige sau chiar să o împuşte,împinse uşile, încercând să ignore tremurul mâinii şi palpitaţiiledin adâncul pântecului.

II văzu pe Matthew aproape imediat şi îşi croi drum prin mul-ţime către el. Cu colţul ochiului, văzu câteva priviri ciudate, o cău-tătură bănuitoare sau două. Cu siguranţă, nimeni nu asistase laîntâlnirea ei cu Valentina. Dacă ar fi fost aşa, cineva, Matthew saupoate Beaumont, ar fi intervenit. Probabil că nu era nimic altcevadecât o imaginaţie prea bogată şi efectul straniu al confruntării

cu verişoara sa.Sau gândul că miza fusese ridicată la proporţii copleşitoare,

întâlnirea cu Valentina îi confirmase cele mai rele temeri. Pânăacum, se putuse păcăli că prezenţa verişoarei sale în Anglia era ocoincidenţă. Era imperativ ca Tatiana să găsească Cerurile, dacăputeau fi găsite. Valentina chiar putea revendica tronul dacă recu-pera bijuteriile. într-adevăr, făcând pur şi simplu publică absenţaacestora din Avalonia, putea submina domnia tatălui ei şi succesi-unea fraţilor săi la tron.

Ajunse lângă Matthew şi îl luă de braţ.-Matthew...- Tatiana. Vocea lui era fermă. Dă-mi voie să ţi-1 prezint pe fra-

tele meu, Lord Stephen.Bărbatul de lângă el făcu un pas înainte şi Tatiana încercă să

nu se sufoce. Nu aveai cum să-l confunzi cu Matthew de la aceastădistanţă, dar asemănarea dintre ei era izbitoare.

- Milady. Lord Stephen îi prinse mâna şi o duse la buze. Nu potsă spun câtă plăcere îmi face să te cunosc. Familia mea murea decuriozitate să afle cine este femeia seducătoare care a reuşit să-lprindă în laţ. Stephen afişă zâmbetul lui Matthew. Acum văd căeste superbă.

-Al nişte maniere ia fel de rafinate ca şi fratele tău, milord,îi aruncă un zâmbet sincer şi îşi trase mâna. Văd că asemănareadintre voi nu se limitează la înfăţişare.

Stephen râse, apoi deveni sobru şi privi către fratele său.-Vrei să...?-înt.r-adevăr, vreau.Matthew îşi drese glasul aşa cum făcea atunci când ezita să-i

spună ceva.-Excelenţa Sa ar vrea să ne vorbească în salon. Se pare că sun-

tem subiectul clevetirilor.- Clevetiri? Tatiana îşi ţinu respiraţia. Ce fel de clevetiri?Matthew o privi în ochi, cu un zâmbet atotcunoscător.- Se pare că în încăpere se răspândeşte zvonul că noi nu sun-

tem... căsătoriţi.- Că tu şi Matthew vă prefaceţi doar că sunteţi soţ şi soţie,

adăugă Stephen.

Răsuflă uşurată şi râse. Stephen se încruntă.-Draga mea, această acuzaţie nu este deloc amuzantă.-O, nu ştiu, Stephen, spuse Matt cu jumătate de gură.-Are ceva oarecum amuzant. îmi pare rău, milord. Ai dreptate,

nu e nimic de râs. Scutură din cap şi încercă să adopte un ton maiserios. Pur şi simplu nu la asta mă aşteptam. Mergem să o vedempe ducesă?

Zâmbi către Matthew.-Aşa vom face. îi întinse braţul. Ea îl luă, iar el se apropie,

întrebând cu voce scăzută: Nu eşti deloc îngrijorată, nu-i aşa?- Nu cu privire la asta. Am multe să-ţi spun. în plus, am scăpat

deja teferi din balonul tău. Nu-şi putu reprima un zâmbet. Bârfelesunt ultima mea grijă.

Pentru Matt era situaţia aflată cel mai aproape de interoga-toriul luat într-un tribunal. Ducesa văduvă stătea regeşte peo canapea, flancată de nora sa, ducesa, de-o parte, şi de LadyHelmsley de cealaltă. Ducele se sprijinea de poliţa şemineului cuo expresie de curiozitate amuzată. Fiul său marchizul de Helm-sley, Thomas, stătea în apropiere.

Matt şi Tatiana stăteau în faţa doamnelor, iar Stephen la unpas în spate, cu o atitudine de susţinere, demnă de apreciat, chiardacă rămase tăcut. îşi făcu curaj pentru ce urma, deşi simţi că îlinvadează un bizar sentiment de uşurare că, în sfârşit, mascaradase va încheia.

- Draga mea Lady Matthew, începu ducesa. Ne-a ajuns la urechiun zvon neplăcut. Se spune că tu şi Lord Matthew sunteţi...

-Nu e momentul pentru subtilităţi, Katherine, o reduse vădu-va fostului duce la tăcere. O ţintui pe Tatiana cu o privire fermă.Deşi ne considerăm deschişi la minte cu privire la relaţiile dintreadulţi, nu apreciem să fim minţiţi în propria casă.

Tatiana rămase neclintită. Era senină şi sigură pe sine, prin-ţesă până-n vârful degetelor. Matthew se minuna că nimeni nuvedea asta în afară de el.

Bătrâna ducesă o studie un moment îndelungat.- Eşti soţia acestui bărbat, nu-i aşa?- Intr-adevăr, sunt, Excelenţă.

Un zâmbet uşor arcui buzele Tatianei. Lui Matt i se strânsestomacul. Ea promisese să mărturisească totul, iar asta nu eratocmai ce-şi închipuise el.

Bătrâna ducesă încuviinţă.- Presupun că nu toată lumea ştie de această căsătorie, am

dreptate?-Aşa e. Tatiana era la fel de stăpână pe sine de parcă ar fi dis-

cutat despre ceva la fel de evident ca şi răsăritul soarelui. Ne amcăsătorit anul trecut în Paris. Am documentele necesare pentru ao dovedi, dacă este nevoie.

Matt o privi şocat.-Tatiana, spuse el fără să gândească. Nu te-a întrebat dacă

ne-am căsătorit, ci dacă eşti soţia mea.-Aud perfect, milord.Tatiana îi aruncă o privire nevinovată-Ai jurat că nu vor mai exista afirmaţii eronate, spuse el ridi-

când vocea, uitând că nu sunt singuri. Nu mai este vreun alt lucrupe care ai vrea să-l spui?

Tatiana se gândi o clipă, apoi scutură din cap.-Nu cu privire la acest aspect.Strânse din dinţi şi se aplecă spre ea, conştient că toate priviri-

le din încăpere erau îndreptate asupra lor, dar nu-i mai păsa.- Dar anularea? Anularea căsătoriei?Ea oftă.- Matthew, ţi-am spus că sunt soţia ta şi că voi fi mereu.O privi confuz.-Cum?Bătrâna ducesă îşi drese vocea.-Şi, presupun, Matthew, că are acte doveditoare.Tatiana îi aruncă bătrânei un zâmbet strălucitor, iar aceasta îi

surâse la rândul ei. Matt scutură din cap.- Nu înţeleg nimic.-Va veni şi înţelegerea, băiete, spuse Excelenţa Sa cu răceală.

Acum, mai sunt şi alte câteva chestiuni pe care aş dori să le discut.Doamnelor, se adresă ea femeilor care stăteau alături de ea, amîncredere că veţi pune capăt acestui zvon josnic.

Femeile schimbară priviri, apoi se ridicară cu o ezitare vădită.

-Vă asigur că nu veţi pierde nimic semnificativ dacă plecaţi,chicoti bătrâna ducesă. Iar dacă va ieşi ceva de mare interes laiveală, vă voi informa pe amândouă.

-Thomas, Lord Stephen, doamnelor.Ducele păşi către uşă şi aşteptă.-Am ştiut tot timpul că sunt căsătoriţi, îi spuse ducesa cu voce

scăzută nurorii sale, în timp ce ieşeau din încăpere. Se vede decum te uiţi la ei.

- Da, dar nu ar fi fost încântător - Lady Helmsley îi aruncă unzâmbet poznaş lui Matt din uşă - dacă nu ar fi fost?

-Nu sunt sigur de ce a fost nevoie să fim prezenţi, mormăimarchizul către tatăl său. Nu am scos un cuvânt.

- Nu era nevoie decât de prezenţa ta, băiete, nu şi de opinie,spuse ducele sec. Bârfele nu sunt oficiale decât dacă sunt confir-mate de gentilomii participanţi cu cele mai înalte titluri. Este oregulă ciudată a vieţii pe care ai face bine să o accepţi, căci esteperpetuată de soţiile - îi aruncă bătrânei ducese o privire afec-tuoasă - şi mamele celor care deţin cele mai înalte titluri, carecontrolează cu adevărat lumea aceasta.

- Intr-adevăr, aşa e, spuse bătrâna ducesă chicotind, iar duceleînchise uşa ferm în urma sa.

Excelenţa Sa îşi îndreptă din nou atenţia asupra lui Matt şi aTatianei.

- Oricât de sigură aş fi că explicaţia celor petrecute între voi mis-ar părea fascinantă, nu mă priveşte absolut deloc. îi făcu semnTatianei să se aşeze pe scaunul din dreapta ei. Nu eşti de acord,Lady Matthew?

Tatiana se aşeză pe scaun şi cântări întrebarea. După un mo-ment îndelungat, îşi ridică ochii spre bătrâna ducesă.

-Da.-Aşa mă gândeam. Excelenţa Sa îşi împreună mâinile în poală

într-o atitudine afectată. Acum, e demult timpul să-mi spui exactce cauţi - zâmbi cu încântare -, Alteţă.

Capitolul 17

- Ştiţi totul, Excelenţă? întrebă Tatiana zâmbind.-Nu totul, Alteţă, dar am mijloacele necesare pentru a desco-

peri ceea ce nu ştiu. în plus, am un fiu care este duce şi are cunoş-tinţe excelente. Ceea ce nu ştiu eu, ştie el sau poate afla.

-îmi cer scuze dacă minciuna mea v-a ofensat în vreun fel,spuse Tatiana încet. Nu aceasta a fost intenţia mea.

-Nu mi-am imaginat nici o clipă că ar fi aşa. Ducesa o stu-die cu atenţie. Semeni mult prea bine cu mătuşa ta pentru a fi ocoincidenţă. Aşadar, am făcut anumite presupuneri, iar fiul meua reuşit să mi le confirme. Se aplecă înspre tânără. Dacă e să teamesteci, ajută să ai rude puternice.

Tatiana zâmbi.-Aşa m-am gândit şi eu mereu.-De ce mă întrebi despre călătoriile Sophiei? Ochii femeii

vârstnice scânteiară de interes. Sunt aproape sigură că te intere-sează prea puţin istoria familiei tale.

Tatiana făcu o pauză.-Alteţă, nu le-aş fi spus celorlalţi să iasă din camera dacă

nu aş fi fost hotărâtă să păstrez secretul. Fiul meu este singu-rul care ştie cine eşti. Vocea ducesei era fermă, iar atitudineaei distinsă. Mă pricep destul de bine la treburile lumii ca să îmidau seama că o prinţesă are un motiv întemeiat pentru a-şi as-cunde identitatea.

-Nu a avut încredere în Domnia Voastră, spuse Matthewcu răceală. Nu prea are încredere în nimeni.

-Uneori, Matthew, acesta este un lucru extrem de înţelept.Se întoarse către Tatiana: Nu mă cunoşti, dragă mea, prin urmarear părea o nesăbuinţă din partea mea să îţi cer pur şi simplu încre-derea şi să m-aştept să o primesc. Cu toate acestea, te rog să iei înconsiderare faptul că mătuşa ta a avut încredere în mine şi, oricâtde lipsit de modestie ar părea, nu a regretat-o.

- Nu, nu cred că a regretat-o. Tatiana trase adânc aer în piept.V-a vorbit vreodată Sophia despre Cerurile Avaloniei?

-Nu uita de problema enervantă pe care o am cu memoria,dar, din câte îmi pot aminti, nu îmi sună cunoscut. Ducesa scutu-ră din cap. Ce sunt Cerurile Avaloniei?

-Bijuterii, Excelenţă, spuse Matthew. Mari şi nepreţuite.Un opal, un rubin şi patru diamante impecabile, montate iniţialîntr-o brăţară lată de aur. Sunt sigur că v-aţi aminti dacă aţi fivăzut-o sau dacă vi s-ar fi povestit despre bijuterii.

-Aşa aş crede şi eu. Excelenţa Sa făcu ochii mari. Perfecte,spui? O, da, o, Doamne, da, mi-aş aminti de aşa ceva. Nu uiţi nici-odată bijuteriile, mai ales dacă sunt mari sau perfecte.

-Valoarea lor depăşeşte orice sumă de bani. Sunt simbolul po-porului meu, al dreptului de a conduce Avalonia, al dreptului Ava-loniei de a exista. Abia de curând am aflat că au fost înlocuite cunişte copii aproape perfecte. Se pare că au dispărut cam în acelaşitimp în care a plecat Sophia din ţară.

- înţeleg.-Protecţia lor este încredinţată celei care deţine poziţia de

prinţesă moştenitoare, dar, trebuie să mărturisesc că, pânăacum, recuperarea lor a fost în mare măsură o misiune personală.Iar acum...

-Acum, interveni Matthew, cineva, aproape sigur o verişoară de-a ei care doreşte să pună mâna pe tron, a pornit pe urme-le bijuteriilor. Bănuim că este responsabilă de răvăşirea camereiTatianei şi de sabotarea balonului meU.

- De fapt, Matthew - Tatiana îi întâlni privirea -, asta nu maieste o simplă suspiciune, Valentina a fost... a fost aici în searaaceasta.

-Cum?El porni către uşă.-Nu te deranja. Sigur a plecat până acum. Am întâlnit-o pe

terasă. A spus că a venit pentru a mă împiedica să progresez înancheta mea, şi acum înţeleg ce a vrut să spună.

-Ea a iniţiat zvonul despre tine şi soţul tău? întrebă ducesa.Dar de ce?

Tatiana ridică din umeri.- Poate pentru a mă forţa să-mi dezvălui identitatea. Am cre-

zut - recunosc că a fost o greşeală - că va fi mai uşor să vă întreb

despre Sophia şi Ceruri în calitate de simplu erudit. Acum vădcă insistenţa lui Matthew, care mi-a spus că am de-a face cu oa-meni onorabili şi că, prin urmare, ar trebui să fiu cinstită cu ei,este întemeiată.

- Eşti drăguţă ca de obicei, Alteţă, spuse el printre dinţi.Ea îl ignoră.-Totuşi, dat fiind că nu ştia că eu şi Matthew suntem căsăto-

riţi cu adevărat, e posibil să fi presupus că minciună noastră va fidescoperită şi nu vom mai fi primiţi aici sau în nici o altă casă.

- Dar nu are nici o idee că această doamnă este bunica mea,nu-i aşa? întreba Matthew.

-Nu avea nici o idee, spuse Tatiana apăsat. Femeia pomenităîn scrisoarea Sophiei se numea Lady Cranston, nu Stanwick.

-Bunica mea nu a fost căsătorită o singură dată, spuseMatthew. Primul ei soţ se numea Lord Cranston. Cel de-al doileaa fost bunicul meu.

-Sophia a stat la conacul Weston deoarece Beatrice a locuitacolo o perioadă considerabilă de timp înainte de căsătorie.

Excelenţa Sa chicoti, amintindu-şi.-Un alt scandal interesant, demult uitat.- Hm? spuse Matthew.Bătrâna nu-i acordă nici o atenţie.- Este totul fascinant, Alteţă, şi asta explică o mulţime de lu-

cruri. Cu siguranţă eşti liberă să cauţi prin toată casa după biju-terii, să percheziţionezi cameră cu cameră, dacă doreşti - dacă,desigur, n-ai făcut-o deja.

în ochii bătrânei licăreau hohote de râs. Matthew ridică osprânceană. Pe buzele Tatianei înflori un zâmbet firav.

- Sunt însă cât se poate de sigură că, după această perioadă detimp, dacă nu au fost găsite încă, înseamnă că nu sunt aici. Nu-miaduc aminte de nici o poveste, de-a lungul anilor, care să fi pome-nit de găsirea bijuteriilor, şi nici nu-mi amintesc ca vreo persoanădintre rudele, oaspeţii sau servitorii mei să se fi îmbogăţit în modneaşteptat şi inexplicabil.

- încep să cred că Sophia nu ar fi fost atât de nesăbuită încât săle ascundă unde nu le putea supraveghea. Tatiana răsuflă adânc.Când eu şi Matthew am început povestea asta, vă mărturisesc

că nu am plănuit prea bine căutarea Cerurilor. Am sperat pur şisimplu că totul se va rezolva de la sine. De fapt, scopul misiuniimele era profund personal, iar bijuteriile erau ceva mai mult decâtla îndemână.

îi aruncă o privire rapidă lui Matthew. Tatiana se ridică în pi-cioare şi păşi către canapea.

-De când am aflat de prezenţa Valentinei în Anglia, mi-ampetrecut mult timp studiind scrisoarea pe care prinţesa Sophiai-a scris-o mamei sale. Am făcut-o şi în dimineaţa în care a fostfurată, înainte de a dispărea. Pomeneşte de ajutorul ExcelenţeiVoastre şi al celorlalte doamne. Se pare că avea o mare încredereîn toate trei. Tatiana îi aruncă ducesei un zâmbet plin de apre-ciere. Scrie totodată despre datorie, moştenire şi onoare. Sophiaa scris că moştenirea este legătura care uneşte trecutul şi viitorul.Nu am acordat nici o atenţie acestor cuvinte la început, dar acummă întreb dacă vorbele ei ar putea conţine o referinţă ascunsă laCeruri. Ştiu că s-a întâmplat cu multă vreme în urmă, dar aveţivreo idee ce a vrut să spună?

- Câtuşi de puţin, deşi ar putea fi foarte bine şi o altă explicaţie, Alteţă. Vocea ducesei era blândă. Sophia era foarte discretăcu privire la preocupările sale. Avea un aer hotărât, chiar şi atuncicând părea împovărată de o suferinţă îngrozitoare. Ceea ce era deînţeles, având în vedere prin câte trecuse. Cuvintele ei s-ar puteasă reflecte mai curând frământările din viaţa ei decât altceva.

Tatiana ofta din rărunchi.- încep să mă tem că bijuteriile s-au pierdut pentru totdeauna.-Nu este încă momentul să te dai bătută, copilă. Este pe de-

plin posibil ca Beatrice să ştie mai multe decât mine. Sophia a statla ea mai mult de o lună, cred. în timpul acelei vizite s-a căsătoritcu Lord Worthington. Iar apoi s-a mutat la castelul Worthington,exilându-se, practic, de restul lumii.

Tatiana vorbi mai mult pentru sine decât pentru ceilalţi:-Dar Alexei a căutat acolo şi nu a găsit nimic. Este convins că

bijuteriile nu sunt acolo.- Nu ai vorbit cu Lord Beaumont despre asta, nu-i aşa? întrebă

ducesa.Tatiana tresări surprinsă.

-Nu, bineînţeles că nu.-El este vărul tău şi nepotul Sophiei. Excelenţa Sa se opri

pentru a sublinia ideea. Ţi-ar putea fi de mare ajutor.- Posibil, dar - Tatiana scutură din cap pe cât putu de ferm -

nu doresc să implic pe nimeni altcineva în povestea asta. în ul-tima sa misivă, fratele meu a scris că este sigur că vicontele nuauzise niciodată de Ceruri până când Alexei nu i-a spus. Se aşezăpe marginea canapelei, privind-o pe ducesă în ochi: Nu pot să numă gândesc că, cu cât ştiu mai puţini oameni de căutările mele, cuatât voi avea şanse mai mari de reuşită. Simpla dezvăluire a pier-derii Cerurilor i-ar conferi Valentinei un avantaj în Avalonia lacare mi-e teamă să mă gândesc. Este deja o armă în mâinile sale,dar sunt încrezătoare că nu o va folosi şi ştiu că nu va renunţasă caute Cerurile până nu o voi face eu. Sau până când bijuteriilenu vor fi găsite.

- Atunci nu ai prea multă vreme de pierdut. Ar trebui să plecila conacul Weston imediat.

Ducesa se ridică în picioare. Tatiana o urmă.-Dată fiind prezenţa fratelui tău alături de tine, milord, cred

că ai trecut peste reţinerea de a te întoarce acasă?- într-adevăr, doamnă, zâmbi Matthew. Şi vă apreciez nespus

ajutorul în această privinţă.Excelenţa Sa pufni.- Haide, băiete, să spunem lucrurilor pe nume. N-am făcut de-

cât să-mi bag nasul. îi aruncă un zâmbet plin de afectare. Şi amavut succes. Acum, va rog să mă scuzaţi, mă voi întoarce la oas-peţii mei.

Matthew păşi repede către uşă şi o deschise pentru vârstnicadoamnă.

-Vă voi lăsa singuri. Excelenţa Sa se opri la uşă şi îi aruncă oprivire fermă Tatianei. Bănuiesc că aveţi multe de discutat. Câtdespre tine... Se aplecă înspre Matthew şi spuse cu voce scăzută:Uneori, băiete, iubirea este, într-adevăr, suficientă.

Ducesa se întoarse şi ieşi din încăpere.- Ce-a vrut să spună? întrebă Tatiana.Matthew închise uşa încet şi cu grijă, ca şi când ar fi avut nevo-

ie de timp că pentru a-şi aduna gândurile. Nu era de bine.- De ce nu mi-ai spus?Vocea lui era calmă şi rece. Ea nu avea nici cea mai mică idee la

ce se gândea. îşi controlă impulsul imediat de a se preface că niciea nu avea habar la ce se referea el.

-Ţi-am spus.El o întrebă pe un ton zeflemitor:- Când?- Ei bine... Ea îşi muşcă buza de jos gândindu-se o clipă. De mai

multe ori. Nu mi-aduc aminte exact, momentan.El ridică dintr-o sprânceană.- Ciudat cum se pare că ţi-a fugit din minte.-Acum îmi aduc aminte, încuviinţă ea ferm. Când am descope-

rit minciuna ta cu privire la bunica ta...- Minciuna mea?-îmi aduc clar aminte că ţi-atn spus atunci că sunt şi voi fi

mereu soţia ta.-Am crezut că eşti doar sentimentală.-Sentimentală? Ea îşi înfipse mâinile în şolduri, privin-

du-1 ţintă. Dacă mi-aduc aminte împrejurările acelei conversaţiicorect, sentimentul predominant nu era unul de veşnică iubire şiafecţiune.

-Da, ei bine... El gesticulă îndepărtându-i comentariul şi seapropie de ea. Ar fi trebuit să-mi spui cu multă vreme în urmă.

-Te-am numit soţul meu, milord. De mai multe ori, cred.-Am considerat că nu era altceva decât sarcasm.-Cu siguranţă asta e acum. Ea respiră plină de exasperare.

Am încercat să-ţi spun, Matthew, în ziua în care ai pomenit des-pre anulare. Am încercat să spun ceva atunci, dar nu ai vrut sădiscutăm despre asta.

Ochii lui se îngustară.-Nu am vrut să discutăm anularea căsătoriei noastre, nu fap-

tul că nu ai anulat-o deloc.-Oricum nu are nici o logică.-Ba are logică, categoric. El făcu o pauză. Sau poate că nu are,

dar ştii ce vreau să spun, cu toate acestea.-Ştiam că aşa vei reacţiona, pufni ea. Eşti furios, nu-i aşa?

-Furios? se încruntă el. Bineînţeles, eu...-Ştiam. De cincisprezece luni şi ceva, ştiam că acesta va fi

răspunsul tău. Ea îndreptă un deget către el. Tocmai de aceea nuţi-am spus, deşi, de fapt, ţi-am spus.

- Nu mi-ai spus, o repezi el. Şi vorbele aruncate în grabă în de-cursul unei discuţii nu pot fi considerate drept anunţarea legitimăa unui lucru atât de serios precum statutul marital.

Ea îşi lăsă capul pe spate.- In ţara ta, poate.-în orice ţară în care bărbaţii şi femeile sunt forţaţi să trăiască

împreună!- Nu eşti forţat să faci nimic! Şi nici nu ai fost forţat să faci

nimic, inclusiv să te căsătoreşti cu mine!-Nu, într-adevăr, am făcut-o din proprie voinţă. M-am căsăto-

rit cu tine pentru că am vrut să te fac soţia mea.Se apropie de ea. Ea nu se mişcă.- Eşti soţia mea. Se pare că ai fost mereu soţia mea şi, cu puţin

noroc, vei fi soţia mea până în ziua în care voi muri.- Ceea ce s-ar putea întâmpla în orice clipă, dacă nu îmi spui în

clipa asta că nu eşti nefericit din pricina asta.- Nu sunt nefericit din pricina asta, sunt în al nouălea cer!- Dar eşti furios pe mine?- Nu, nu sunt furios. Nu-mi mai încap în piele de bucurie. Sunt

în extaz! De-abia mă controlez. Priveşte, Tatiana! Zâmbi, dezvă-luindu-şi dinţii într-un mod bizar. Sunt atât de fericit, încât de-abia mă pot abţine să nu zâmbesc!

-Nu s-ar spune că e un zâmbet, rosti ea sarcastic. Am văzutzâmbete mai acătării şi pe chipurile prizonierilor condamnaţi.

- 0, şi ei erau căsătoriţi?- Numai dacă erau foarte, foarte norocoşi!-Ei bine, mă consider foarte, foarte norocos!- De ce?-Pentru că încă sunt căsătorit cu tine! Şi te iubesc! Şi... şi...

de aceea!- Ha! Cum te aştepţi să cred aşa ceva?- Pentru că... în ochii lui licări o scânteie sălbatică şi disperată.

La naiba, Tatiana, ce vrei să spun?! Pentru că este adevărat?-Nu ştiu. Adevărul era că şi ea era la fel de confuză ca şi el.

Tocmai ai spus că vorbele aruncate în grabă în cursul unei discuţiinu au nici o importanţă.

-Da. Ei bine... El se încruntă şi arata ca un om care se îneacă,agăţându-se de o frânghie fragilă. Am minţit.

-Ai minţit? Matthew Weston? Lord Onestitate? Mă îndoiesccă noi, restul muritorilor, putem accepta o astfel de idee.

- Este adevărat şi o voi spune din nou.

El ridică bărbia cu un gest pe care ea îl recunoscu imediat ca

fiind al ei.-Am minţit sau poate... - se gândi un moment - nu am minţit

atât de mult pe cât am omis câteva fapte pertinente. Am făcutnişte afirmaţii puţin eronate, cumva distorsionate.

Ea îl privi, nevenindu-i să creadă.-Mă iei peste picior.-Câtuşi de puţin. El se apropie de ea. Nu fac decât să-mi iau

revanşa asupra ta.- Eşti un bărbat enervant.-Şi tu... O prinse în braţe. Ochii lui albaştri priveau ţintă că-

tre ea, aruncând scântei. Pe chip îi apăru treptat un zâmbet larg.Uşor ştrengăresc. Cât se poate de minunat. Eşti soţia mea.

îi strivi buzele cu un sărut apăsat şi puternic. Un sărut posesivprin care o lua înapoi, prin care se reuneau. Iar ea răspunse la felposesiunii, revendicării şi reunirii cu el. După un moment nesfâr-şit, el se desprinse anevoie.

- Şi eu am o mărturisire de făcut. Am mai minţit înainte.~Qo?Ea se chinui să respire.- într-adevăr - o sărută din nou - când am spus că mi-a fost

dor de tine doar aşa cum îi lipsesc calului muştele care zboară înpreajma cozii lui era o afirmaţie eronată.

-Da? suspină ea.-Ar fi trebuit să spun ceva de genul „aşa cum vulpoiului îi

lipseşte"...- O, încetează, Matthew! Ea îşi strecură braţele pe după gâtul

lui, privindu-1 în ochi. Mai eşti furios că suntem căsătoriţi încă?Sau, mai rău, dezamăgit?

-Nu, spuse el fără să ezite câtuşi de puţin. Sunt şocat, desigur.Este destul de dificil să treci de la necăsătorit la căsătorit cât aiclipi din ochi, fără să te bucuri de ceremonie. Braţele lui se strân-seră în jurul ei. Dincolo de asta, mă simt... recunoscător, cred.Ca şi când mi s-ar fi dat o a doua şansă.

Ea rămase fără suflare.-Atunci, nu vei insista să o anulăm? Ştiu că este foarte dificil

m Anglia, dar în Avalonia, dat fiind că sunt membră a familieiregale, n-ar fi nevoie decât de un decret al tatălui meu. Deşi artrebui să dau o mulţime de explicaţii. Şi, sincer, aş prefera să ex-plic de ce am un soţ pe care nu l-am pomenit niciodată decât de cevreau să scap de el,

-Nu, nu vreau o anulare a căsătoriei noastre, scutură el din(ap. N-am vrut asta niciodată.

-Eşti sigur? Ea nu îşi putea ascunde îngrijorarea din voce.Te-ai căsătorit cu însoţitoarea unei prinţese, nu cu o prinţesă.

-Va fi extrem de dificil, nu-i aşa?Privirea lui îi scrută chipul. Ea ezită.-Nu ştiu.- Sunt multe de luat în considerare.- Am petrecut mai mult de un an gândindu-mă la toate acestea.

Tatiana trase adânc aer în piept. Matthew, intenţionez din toatăinima...

-încetează, spuse el cu fermitate. Nu este momentul pentrudecizii ireversibile. Nu vreau să faci promisiuni...

-Matthew, eu...- Indiferent cât de bine intenţionată ai fi, s-ar putea să nu poţi

să te ţii de cuvânt.-Nu am nici o intenţie...-Ascultă-mă! Până în momentul în care chestiunea Cerurilor

nu este rezolvată, nu putem lua în considerare problema viitoru-lui nostru. Nu poţi să-ţi abandonezi familia şi ţara într-un mo-ment de criză, şi Avalonia va intra în criză dacă Valentina nu estedecât o câtime din ce spui că e. Va fi suficient timp mai târziu săne gândim ce se va alege de noi. El zâmbi larg către ea, dar avea oumbră ciudată în privire. Pentru Lord şi Lady Matthew.

-Lord şi Lady Matthew, spuse ea încet.- Chiar îmi place cum sună, până la urmă.-Da? El ridică o sprânceană. Nu are sonoritatea titlului din

„prinţesa Tatiana".-Are o sonoritate încântătoare. Ea îl privea radioasă, întrebân-

du-se dacă el îi va putea citi în privire dragostea pe care i-o purta.Cu atât mai minunată cu cât este a amândurora.

La uşă se auzi o bătaie discretă. Se deschise aproape imediat şiapăru capul lui Lord Stephen.

- Sper că nu va întrerup.Tatiana se desprinse ezitant din îmbrăţişarea lui Matthew, dar

el nu-i dădu drumul.- De fapt, chiar ne întrerupi, spuse Matthew apăsat. Aşa că,

dacă ai fi atât de bun încât să vii mai târziu...-Nimic nu mi-ar plăcea mai mult. Lord Stephen pătrunse în

cameră. Dar, dintr-un motiv absurd, trebuie să plecăm imediat.Am fost informat de nimeni altcineva decât de însuşi ducele cătrebuie să ne întoarcem la conacul Weston fără întârziere.

-în seara aceasta? spuse Matthew, iar Lord Stephen încuviinţă.- Dacă plecăm acum, vom ajunge acasă în zori.-Aşa e cel mai bine, spuse Tatiana, înlăturând împunsătura de

dezamăgire la gândul că aveau să-şi petreacă noaptea în trăsură,şi nu în pat, şi că unul din ei va dormi buştean.

Lord Stephen privi de la fratele său către Tatiana şi înapoi.- Este ceva mult mai interesant decât o simplă chestiune dem-

nă de bârfă aici, nu-i aşa?Matthew zâmbi.- Da, presupun că ai putea spune asta.Ochii lui Lord Stephen se îngustară.- Aveţi de gând să-mi spuneţi ce e?Matthew îi aruncă o privire întrebătoare, iar ea încuviinţă.- Face parte din familie la urmă urmelor, milord.Lord Stephen arboră o atitudine plină de importanţă.- Intr-adevăr, nu pot fi mai mult de-atât de-al familiei.-Prea bine atunci. Matthew trase aer adânc în piept. Tatiana

este de fapt prinţesă şi face parte din Casă Regală Pruzinsky aRegatului Avaloniei Mari. Caută bijuteriile nepreţuite care sim-bolizează dreptul de a conduce, şi care au fost pierdute acum vreocincizeci de ani. Dar există o prinţesă pusă pe rele, care şi ea caută

bijuteriile. Şi, cine le găseşte întâi, s-ar putea să conducă până laurmă ţara. Pufni şi privi către Tatiana. Ce zici de asta?

- Concis, dar precis, zâmbi ea. Bravo!Lord Stephen îi privi ţintă, nevenindu-i să creadă.- Soţia ta e prinţesă?-Aşa s-a născut, încuviinţă Matthew,-Şi există şi o prinţesă pusă pe rele? rosti Lord Stephen încet.- Este extrem de pusă pe rele, încuviinţă Tatiana ferm. Din vina

ei a fost distrus balonul lui Matthew şi abia am scăpat cu viaţă.-înţeleg. Lord Stephen făcu ochii ceva mai mari. Şi există şi

nişte bijuterii nepreţuite, spui?- O, nu pot să atribui o valoare unor astfel de lucruri. Matthew

privi către Tatiana. Poţi, iubita mea?- Nu, într-adevăr. Ea scutură din cap. Nu poţi să pui vreun preţ

pe moştenire şi tradiţie.- O, şi... Stephen... - Matthew zâmbi către fratele sau - am po-

menit că s-ar putea ca bunica să fie cea care deţine cheia întregului mister?

Lord Stephen se holba la ei, într-o stare de confuzie evidentă.- Bunica noastră?- întocmai, încuviinţă Matthew.Lord Stephen privi ţintă, cu suspiciune, pentru un moment

îndelungat, apoi, pe chipul său apăru un zâmbet larg.-Matthew, nu te-ai schimbat câtuşi de puţin. Este o poveste

remarcabilă, râse el. Bună treabă, frate. îndrăznesc să spun că nuştiam că te pricepi la aşa ceva.

Matthew schimbă o privire cu Tatiana.-Te-am crezut până la partea cu bunica. Lord Stephen scutură

din cap şi chicoti. Imaginează-ţi cum ar fi ca doamna aceasta atâtde cuviincioasă să fie implicată în ceva atât de absurd precum lip-sa unor bijuterii şi într-o poveste cu prinţese pline de răutate.

- Imaginează-ţi, rânji Matthew şi o însoţi pe Tatiana către uşă.în orice caz, trebuie să plecăm. Putem să vorbim mai mult despretoate acestea în trăsură.

-O, desigur. Lord Stephen trase cu ochiul către Tatiana. Abiaaştept s-aud mai multe despre prinţese rele şi bijuterii nepreţuite.

-S-ar putea să fie mai amuzant decât bănuieşti, spuse Tatiana

zâmbind.-N-am nici o îndoială cu privire la asta, prinţesă, pufni Lord

Stephen. Asta este partea cea mai bună. Matthew s-a căsătorit cuo prinţesă.

-Câtuşi de puţin. Acesta este doar începutul. Bănuiesc că veiauzi tot felul de lucruri interesante. Matthew deschise uşa şi îipermise Tatianei să iasă, apoi se întoarse către fratele său: Apro-po, Stephen, îţi aduci aminte să fi auzit ceva scandalos legat debunica şi bunicul?

Caipitolul 18

Soarele încă nu se ridicase pe cer când Matt întrezări, în sfârşit,conacul Weston. Nu se schimbase deloc, bineînţeles. Casa arătaexact aşa cum arătase aproape un secol şi jumătate, întinzându-sela capătul unei alei de pietriş ca o pisica supraponderală care stăîntinsă la soare. Mereu îl văzuse astfel, deşi acum îşi dădea seamacă arhitectura casei nu era deloc lăbărţată, ci precisă şi formală,porticul central fiind flancat de aripi simetrice. Lumina dimineţiicare abia începuse arunca raze calde pe zidurile de piatră pală.Rândurile ferestrelor cu multe ochiuri, îngrămădite unele pes-te altele la cele două etaje, străluceau în soare. Cu toate acestea,dincolo de cunoştinţele şi aprecierea pe care le nutrea faţă de ar-hitectură şi stil, conacul i se părea acum, ca întotdeauna, scund,lăbărţat şi confortabil.

Acasă. Cuvântul îi reverbera în străfundul minţii, iar simplaimagine a conacului îl făcu să resimtă o emoţie puternică, la carenu se aşteptase.

- Probabil că ar trebui s-o trezeşti. Stephen se întinse şi cascăpe locul din faţa lui Matt. Ajungem la uşă în câteva minute.

Matt privi către Tatiana şi zâmbi. Soţia lui se încovrigase lân-gă el şi dormea ca întotdeauna. Soţia lui. Şi asta îi provoca nişteemoţii Ia care nu se aşteptase.

O iubea, bineînţeles, nu se mai punea problema de asta - dacă

se pusese vreodată. De-a lungul întregii nopţi, în acele puţinemomente când el şi Stephen nu vorbiseră despre anii petrecuţideparte unul de celălalt, gândurile sale se întorseseră de la amin-tirile trecutului la ipoteze despre viitor.

Un viitor foarte incert. Nu putea să ducă viaţa inutilă pe careo dusese primul ei soţ. Chiar dacă era dispus să încerce, ştia că eanu i-ar îngădui-o niciodată. Mai ştia, din ceea ce spusese ea şi dinceea ce sugerase, că era dispusă să renunţe la coroană pentru el.

Cum, în numele a tot ce-i sfânt, ar putea îngădui asta? Nu eravorba de renunţarea la un titlu insignifiant - era prinţesă, o mem-bră a familiei regale şi a treia în ordinea descendenţilor cu drep-turi de a conduce Avalonia. Nu ar renunţa doar la titlul ei, ci şi laţara sa, la poporul şi familia ei.

Poate că îl iubea destul încât să sacrifice totul, dar el o iubeaprea mult pentru a-i îngădui aşa ceva.

-Chiar este prinţesă? spuse Stephen cu o notă de respectîn voce.

Matt îşi îndepărtă gândurile pentru moment, zâmbind uşor.- într-adevăr. Şi tot restul: bijuteriile care lipsesc, sabotarea

balonului, implicarea bunicii... nu uita de prinţesa cea rea.- N-o să uit niciodată de prinţesa cea rea, zâmbi Stephen ştren-

găreşte. E atrăgătoare prinţesa asta rea?Matt râse uşor.- De unde să ştiu?-Nu m-ar deranja să am şi eu propria prinţesă, ridică Stephen

din sprâncene făcând pe seducătorul. Aş fi cât se poate de bucurossă te scap de ea dac-ar apărea aici.

-Deja a avut doi soţi, murmură Tatiana. Nici unul nu a supra-vieţuit căsătoriei.

-Au, tresări Stephen. Nu pare să merite efortul.Tatiana deschise ochii şi privi către soţul ei. El rămase fără

suflare,- O, nu ştiu, Stephen, spuse Matt. Prinţesa potrivită merită

tot efortul.Ea zâmbi şi se mişcă, ridicându-se. Privi către Stephen, care se

îndreptă imediat pe scaunul său.

-Iar prinţesa nepotrivită poate fi fatală.-Pare mult prea periculos pentru a mi se potrivi, scutu-

ră Stephen din cap. Va trebui pur şi simplu să evit prinţesele înviitor, altfel decât în calitate de... - se gândi un moment, apoizâmbi - surori.

Trăsura se opri în zgomotele râsetelor, şi cei trei coborâră.Stephen şi Tatiana o luară spre treptele de la intrare, însă Mattrămase în urmă.

Pentru un moment îndelungat stătu în faţă casei şi privi însus. O mulţime de scene din copilărie îi reveniră în minte. Când-va ar fi crezut că toate amintirile sale sunt rele, dar acum şi aici,amintirile care-1 ţineau ţintuit erau frumoase. îşi amintea că,încă de când era copil, Alee nu primise prea bine vestea că va fimoştenitorul titlului, şi totuşi reuşea să alerge mai repede, să fieun călăreţ mai bun şi să îşi asume riscuri mai multe decât ori-cine altcineva. Sau că James, cu nasul mereu în carte, îşi utilizaabilităţile literare pentru a-şi convinge fraţii că nu erau decâtnişte zâne care trăiau în grădină şi nişte spiriduşi care locuiau înpădure. Sau cum Stephen se delecta să-i transforme poveştile luiJames în realitate şi crease urme mărunte de zâne sub cele maifrumoase flori ale grădinarului şi căsuţe de spiriduşi sub piatrapodului de peste pârâu.

Apoi venea Matt, care îşi asuma riscuri precum Alee, ţeseapoveşti precum James şi făcea glume ca Stephen. Şi, în ultimăinstanţă, se răzvrătise împotriva tuturor.

Şi mai era tatăl lor, pe care îl iubise în copilărie, îl detestase înadolescenţă şi îl jelise când era prea târziu.

-Nu este atât de greu pe cât crezi, spuse Stephen încet.- Probabil că nu. Matt scutură din cap şi zâmbi cu amărăciune.

Probabil că e mai rău.Pentru a doua oară după multe zile, Matt era dispus să recu-

noască nu numai că greşise, ci şi că se bucura pentru asta.Alee şi James îl salutară ca pe fratele demult pierdut care era,

primirea lor fiind la fel de călduroasă ca şi a lui Stephen. Nu exis-tară momente de stânjeneală între fraţi, nici un moment de li-nişte în care să se audă acuzaţii nerostite. Nici un reproş, nici oacuzaţie, nici un fel de cenzură. Nu era ca şi când nu s-ar fi des-

părţit niciodată, cu toţii crescuseră şi se schimbaseră de-a lungulanilor. Mai degrabă, din pricină că fuseseră departe unii de alţii,puteau aprecia cine erau în clipa aceea şi legătura care îi unea.

Tatiana privise reuniunea cu un vădit amuzament, apoi sescuzase spunând că trebuia să se odihnească. O scuză falsă, desi-gur. Femeia nu dormea niciodată mai bine decât într-o trăsură,după ce consuma un pahar de rachiu avalonian.

Fraţii se strânseră apoi în biblioteca conacului Weston. Erao cameră concepută de către gentilomi pentru confortul gen-tilomilor, şi nu se schimbase. Lângă vatră, erau aşezate în cercscaune din piele uzată, fiecare fiind flancat de fiecare parte demici mese, aşezate în mod special pentru pahare sau orice altcevaar mai fi fost necesar. Scaunele erau extrem de confortabile, iarcompania inegalabilă. încă nu era amiază, dar fiecare dintre fraţiţinea un pahar de coniac bun într-o mână şi un trabuc în cealaltă.Deasupra lor se ridica o ceaţă de un albăstrui pal, ca un halou,distorsionând lumina ce pătrundea pe ferestrele înalte.

La naiba, era bine să fii acasă!-îmi pare rău de balonul tău, spuse James. De-abia aşteptam

să zbor cu tine.Stephen încuviinţă.- La fel şi eu.-Cu toţii voiam asta. Totuşi, nu se poate momentan.Alee îl studie pe fratele său mai mic.- întrebarea reală este ce vei face acum.- Şi e o întrebare excelentă.Matt ridică paharul în semn de toast.-Dar ai un răspuns excelent? întrebă James.-Sau măcar vreun răspuns? zâmbi Stephen.- îndrăznesc să spun că încă sunt în căutarea unuia.Matt sorbi lung din pahar şi se gândi la planurile sale. Nu era

pe deplin sigur că fraţii săi vor fi încântaţi să aibă un funcţionarîn familie.

-Mă gândesc serios să mă angajez undeva.-Nu! se prefăcu Stephen şocat. Nu asta.- Ba da, chiar asta. Matt dădu aprobator din cap, cu o solemni-

tate în zeflemea. Când această problemă a Tatianei va fi rezolvată,plănuiesc să mă întorc la Londra şi să caut o slujbă la o firmă detransporturi navale.

-O firmă de transporturi navale? întrebă James.- Nu pare tocmai interesant, decât dacă plănuieşti să te întorci

pe mare.-Nu neapărat, James, deşi nu voi exclude câte o călătorie oca-

zională. Oricât ar părea de bizar, chiar găsesc ideea de comerţinteresantă. Matt scoase un rotocol de fum, care o luă alene cătretavan. Nu am idee de ce. Nu ştiu să existe în familia noastră vreoînclinaţie specială pentru afaceri.

Alee făcu un semn cu trabucul.- De fapt, Matt, tata se pricepea la afaceri. Făcea mereu inves-

tiţii, majoritatea solide. Părea să aibă un dar pentru asta, ba chiarşi puţină pasiune.

Stephen încuviinţă, plin de afectare.-Vezi? Nu ţi-am spus că eşti exact ca el?Matt râse.- Dacă avea har pentru investiţii, atunci chiar sper să fiu ca el.

Momentan, planul meu e să câştig ceva mai mult decât pensiamea, pentru a putea investi, deprinzând totodată secretele afa-cerii reprezentate de transportul naval. Trebuie să recunosc, vadura ceva timp, dar - ridică din umeri - timpul este singurul lucrupe care-1 am din abundenţă.

Alee se încruntă.-înţeleg, desigur, că vrei să înveţi despre afacerea care te inte-

resează. Găsesc acest lucru admirabil şi chiar înţelept. Ce nu înţe-leg este de ce nu pui pur şi simplu bazele propriei firme sau de cenu cumperi o firmă deja existentă.

- Din pricina banilor, dragă frate. Singurul ţel adevărat al aven-turii mele cu baloanele, dacă a existat vreun ţel, a fost să câştigdestul cu proiectele mele pentru a investi într-o navă cu ajutorulcăreia să îmi câştig traiul.

-Acesta era planul?în vocea lui James se citea neîncrederea.-Da. Acum, nu pare să fi fost cine ştie ce plan, dar era per-

fect logic pe atunci. Matt se gândi un moment. Sau poate că niciatunci n-avea cine ştie ce sens, şi nu era decât o scuză. Chiar m-amdistrat de minune... Să zbori deasupra pământului, să meştereştila maşinării... Zâmbi către Stephen. Iar femeilor Ie plac la ne-bunie baloanele.

-Atunci ar trebui să-mi iau şi eu unul, spuse Stephen, ridicândpaharul înspre fratele său.

- Stephen, spuse Alee cu fermitate, nu i-ai spus nimic din ce ţis-a spus să-i transmiţi, nu-i aşa?

-Nu am avut timp, ridică Stephen din umeri. într-o clipă eraminterogaţi cu privire la validitatea căsătoriei lui Matt, şi în urmă-toarea ni s-a arătat uşa. Adăugaţi la asta povestea lui Matt despreprinţese şi bijuterii care lipsesc şi... ei bine - scutură din cap - ori-ce altceva pălea prin comparaţie.

Matt privi de la un frate la celălalt.- Ce nu mi-a pomenit?Alee şi James schimbară o privire. Apoi Alee se uită în ochii

lui Matt.-Nu e necesar să te angajezi pentru a-ţi suplimenta venitul.- Ei, haide, Alec, spus Matt, ştiam câ nu veţi fi foarte încântaţi

de ideea ca un Weston să devină un biet funcţionăraş, dar sunt celmai tânăr dintre voi şi am fost mereu conştient că nu am nimicde aşteptat.

- Matt, interveni James, există bani pentru tine.Matt scutură din cap cu fermitate.-Nu o să primesc banii voştri. Am decis demult că vreau să

reuşesc pe cont propriu.-Există momente, frăţioare, când cei mai vârstnici te scot din

minţi. Stephen lasă să-i scape un oftat plin de suferinţă. Ce în-cearcă să spună - fără pic de îndemânare, aş putea adăuga - estecă, la ceva vreme după ce tu ai plecat, fără ca noi să ştim, tată aveaîntr-adevăr un har pentru investiţii de toate felurile, nave...

- Comerţ în Orientul îndepărtat, adăugă Alee.-Plantaţii în Indiile de Vest, interveni şi James, şi o serie de

alte afaceri interesante.-Ideea este că, deşi moşia şi conacul sunt ale lui Alee, tata s-a

asigurat că fiecare dintre noi va avea ce-i trebuie, zâmbi Stephen.-Fiecare dintre noi are o moştenire substanţială, râse Alee.James chicoti.- Mai mult decât substanţială.Matt se holbă la fraţii săi.-Am fost anunţat de moartea tatei. De ce nu mi s-a spus des-

pre asta?încă o dată, fraţii schimbară priviri.-A existat o clauză. Alee îşi studie fratele. Nu puteai să-ţi

primeşti partea până nu te întorceai acasă. Tata a specificatclar că...

- O să vin acasă la momentul potrivit, spuse el privind cătreStephen.

-într-adevăr, a spus asta. Stephen ridică din umeri. Trebuie sărecunosc faptul că evenimentele iau o turnură neaşteptată.

Matt se lăsă pe speteaza scaunului, trase din trabuc şi priviţintă către tavanul casetat. Era ciudat să îşi dea seama că obişnuiasă privească spre tavan într-un mod cât se poate de asemănătoratunci când fusese mustrat de nenumărate ori, şi ironic să îşi deaseama că se întorsese exact în acelaşi loc pentru a primi darulfinal al tatălui său.

Voia cu tot dinadinsul să îşi croiască propriul drum în viaţă,iar dacă fraţii săi ar fi venit pur şi simplu cu planul de a i oferibani, nu i-ar fi acceptat. Dar asta era altceva. Erau de la tatăl sau.Simplul fapt că tatăl sau se gândise la el şi că, în cele din urmă,nu-1 tratase altfel decât pe fraţii săi, era un dar mai mare decâtmoştenirea în bani. Iar faptul că trebuise să vină aici pentru a-1primi era modul tatălui său de a spune că era bine-venit acasă.Matt privi către Alee.

- Substanţială, spui?-Foarte, încuviinţă Alee.Matt îi întâlni privirea lui James.- Suficientă pentru o navă sau două, poate pentru o mică flotă,

spuse James.Matt îi aruncă o privire lui Stephen.-Aş fi nesăbuit să o refuz, nu-i aşa?

-De fapt, spuse Stephen direct, „nesăbuit" e puţin spus.-Atunci, chiar nu am de ales, afişă Matt un zâmbet larg.-Puţini dintre noi au cu adevărat de ales în viaţă, Matthew.

Dinspre uşă se auzi o voce familiară. Greul vine când trebuie săaccepţi alegerea.

Matt şi fraţii săi se ridicară brusc în picioare. Bunica lui,Beatrice, marchiza văduvă de Stanwick, stătea în cadrul uşii, la felde neschimbată ca şi casa din jurul ei. Nu mai era atât de înaltă pecât şi-o amintea, dar cu toate acestea era înaltă pentru o femeie şi,deşi se sprijinea în baston, ţinuta ei era încă elegantă. Matt paşiînainte pentru a o saluta.

-Bunico. îi luă mâinile într-ale lui şi o sărută întâi pe unul dinobrajii pe care îi întinse, apoi pe celălalt. Mi-a fost dor de tine.

- Este foarte plăcut să ţi se simtă lipsa, spuse ea pe un tonsever. Deşi o scrisoare din când în când ar fi fost mult mai plăcută,îl ţintui cu o privire neclintită, iar el rezistă imboldului de a sefoi de pe un picior pe celălalt. Cu toate acestea - ea îngădui ca pebuze să-i apară un zâmbet înciudat -, pot înţelege prea binecă viaţa incitantă a unui tânăr aventuros poate să lase deopartelucruri precum curtoazia.

-îmi pare rău, bunico, spuse Matt cu un zâmbet vag şi sim-ţindu-se mai curând ca un băieţel de zece ani decât ca un bărbataventuros.

-Nu sunt sigură că-ţi pare în clipa aceasta. Acum...Ea privi ţintă către Stephen, care se mişcă imediat şi trase un

scaun tapiţat, ascuns în penumbră, lângă rafturile de cărţi, aşe-zându-1 în cercul scaunelor destinate bărbaţilor. Scaunul cu spe-teaza ţeapănă şi cu braţe delicate de lemn, intra într-un contrastizbitor cu acest domeniu al masculinităţii, ca şi vârstnica doamna.Un minut mai târziu, ea se aşeză comod pe scaun.

- E o mare onoare, Matt, spuse Alee cu un zâmbet larg. Biblio-teca nu este locul preferat al bunicii.

-Dimpotrivă, Alee, chiar îmi place camera aceasta. întotdeau-na mi-a plăcut. Cred pur şi simplu că într-o astfel de familie, chiardacă tu şi fraţii tăi sunteţi mai mult plecaţi, ar trebui să existelocuri rezervate în primul rând delectării bărbaţilor şi femeilor,încăperea aceasta v-am cedat-o ţie şi fraţilor tăi. în plus, strâmbăea din nas, îngrozitorul miros al trabucurilor nu dispare niciodată

de-aici.în acelaşi moment, patru trabucuri fură stinse. James se în-

dreptă către ferestrele de pe o latură, Stephen se duse la ferestreledin capăt şi amândoi le deschiseră în acelaşi timp. Alee scoase unevantai mare din dantelă dintr-o masă de lucru cu sertare, ţinutacolo întocmai pentru acest scop, şi îl înmână Bunicii.

-Acum, Matthew, aşază-te. Bătu cu evantaiul în scaunul delângă ea. Urăsc când bărbaţii stau în picioare lângă mine, domi-nându-mă cu înălţimea lor. Este foarte derutant.

Matt se aşeză supus. Privirea bătrânei trecu pe chipurile celor-lalţi bărbaţi.

- Şi voi puteţi să staţi jos.Se aşezară fără să spună un cuvânt, iar Matt îşi reprimă un

zâmbet.-Nu ştiu de ce mustăceşti. îl lovi cu evantaiul peste ge-

nunchi. Cu toţii mi-au scris măcar, când au fost în Londra sau înaltă parte.

Cu colţul ochiului, observă că Alee îl înghiontea pe James, iarStephen încerca să ascundă un rânjet. Şi, pentru moment, se sim-ţi intr-adevăr ca şi cum nu ar fi avut mai mult de zece ani.

-Ei bine, Matthew - bunica îşi împreună mâinile în poală şi îlfixă cu o privire neclintită fiindcă nu ai reuşit să mă ţii la curentcu evenimentele din viaţa ta, vreau să aud totul acum. Din ziua încare ai plecat de la conac, apoi anii petrecuţi pe mare, în război,cu baloanele tale - şi, în cele din urmă, căsătoria ta. Vreau să-mirelatezi fiecare fapt, fiecare detaliu.

-Totul? întrebă Matt, stânjenit. Ar dura cam mult.-Atunci ar trebui să începi imediat, rosti bunica dând din cap.- Dat fiind că voi doi o să fiţi ocupaţi o vreme... - Alee se ridică

în picioare, James şi Stephen urmându-I - eu voi pleca.- Nu cred, Alee, spuse bunica cu fermitate. Tu, mai presus de

oricare dintre ei, în calitate de cap al familiei şi de deţinător altitlului, ar trebui să afli despre viaţa fratelui tău.

Alee se întoarse la locul lui, ezitând. James şi Stephen schim-bară priviri, apoi se îndreptară către uşa.

-Nu aveţi nici o scuză pentru a pleca, spuse ea, fără ca măcarsă se uite în direcţia lor.

Fraţii se întoarseră imediat şi îşi reluară locurile. Bunica fusesemereu capabilă să facă acest lucru: să vadă ce făceau băieţii fărăa-i privi. Alee nu avea decât şase ani când mama lor murise, iarbunica îi crescuse pe toţi patru cu ajutorul unei serii în continuăschimbare de guvernante slăbănoage. Odată îi spusese lui Matt căera imposibil să creşti băieţi fără să ai o mâna fermă, o lecţie pecare atunci el se întrebase dacă o învăţase de pe vremea de când îlcrescuse pe tatăl său.

-Dă-i drumul, Matthew, spuse bunica înclinând din cap.Ai putea să o consideri o formă de scrisoare verbală. Şi ai o mulţi-me de scrisori de scris.

Capitolul 19

Lady Stanwick rămase tăcută un moment îndelungat dupăpovestea Tatianei despre prinţesa Sophia. Tatiana privi cătreMatthew, care dădu neputincios din umeri. Cu siguranţă nu aveasă întrerupă meditaţia nemaipomenitei lui bunici. Tatianaîncercă să nu zâmbească. Nu-şi imaginase că ar putea fi inti-midat vreodată de cineva, mai ales de o doamnă în vârstă, cupărul grizonant.

Matthew îşi petrecuse cea mai mare parte a zilei în biblio-tecă, alături de bunica şi fraţii săi, povestind cu detalii ce făcuseîn ultimul deceniu de viaţă de până atunci. în timpul cinei, fraţiisăi profitaseră de orice ocazie pentru a-1 tachina cu privire lavreun incident din copilărie sau altul. Tatiana aflase şi ea o mul-ţime de lucruri despre soţul ei. Din nefericire, nu avusese şansasă stea de vorbă cu el în particular despre ce le spusese mem-brilor familiei sale despre ea. Spera că nu era la fel de distractivca alte poveşti de-ale lui. De fapt, nu avusese parte de intimitate cuMatthew deloc de când fusese dezvăluit secretul căsătoriei lor.Acum că avusese timp să se obişnuiască cu adevărul, trebuiausă discute despre viitor. Viitorul lor. Fusese neclintit în hotărâ-rea de a amâna o astfel de discuţie până la rezolvarea problemei

Cerurilor. Cu toate acestea, îl surprinsese în seara aceea studi-ind-o cu o expresie gânditoare şi totodată resemnată. Era ex-trem de tulburător.

Tatiana, Matthew şi bunica sa se retrăseseră într-un salonfrumos aranjat, care era în mod vădit locul preferat al bătrânei.Tatiana şi Lady Stanwick erau aşezate pe scaune identice, iarMatthew stătea stingher pe o canapea din apropiere. Fraţilorsăi li se spusese în termeni lipsiţi de orice echivoc că nu aveau săfie incluşi în această conversaţie. Tatiana bănuia că cei trei eraumai curând uşuraţi decât iritaţi de acest lucru.

-Excelenţa Sa credea că mi-aţi putea fi de mare ajutor, spuseTatiana, în încercarea de a o smulge pe bătrână din reverie.

-Aşa a spus Excelenţa Sa, nu-i aşa? pufni Lady Stanwick.Măcar eu îmi amintesc de zilele acelea. Memoria mea e la fel descurtă astăzi ca şi acum cincizeci de ani. O răsplăti pe Tatiana cuun zâmbet uşor poznaş. îmi amintesc tot felul de lucruri intere-sante despre Excelenţa Sa pe care sunt sigură că ar prefera să nu leştie nimeni. Deşi - trebuie să recunosc - probabil că ducesa poatespune acelaşi lucru despre mine. Tocmai de aceea buzele noastresunt pecetluite.

Tatiana râse. Matthew îşi drese glasul.- Prinţesa Sophia, bunico?- O, da, desigur. Sprâncenele i se împreunară, sub povara amin-

tirilor. Eu şi Sophia ne-am împrietenit cât a stat aici. Amândouăne pierduserăm soţii, şi asta ne-a apropiat. Chiar şi după ce s-acăsătorit, am corespondat regulat până la moartea ei. îi aruncă oprivire dojenitoare lui Matthew. îmi scria mereu şi se pricepeala scrisori. Sophia cunoştea prea bine nevoia de a păstra legăturacu cei la care ţinea.

Matt zâmbi sfios şi trase de eşarfă ca şi când nodul l-ar fi strânsbrusc. Lady Stanwick îşi îndreptă atenţia către Tatiana.

- Dar, îmi pare rău, Alteţă, Sophia nu a pomenit niciodată deCeruri şi nici de alte bijuterii. Era o persoană extrem de discretă,deşi discutam foarte mult. A stat aici câteva luni şi cred că aveanevoie de cineva, o altă femeie, cu care să vorbească. Ştiu cu sigu-ranţă că eu am avut nevoie în acea perioadă din viaţa mea. Sophiapovestea mai mult despre oamenii pe care îi lăsase în urmă decât

despre orice altceva. Despre răposatul ei soţ, desigur, despre pă-rinţii şi fraţii ei. Vorbea pe larg şi despre Avalonia, ca şi când arfi fost mai degrabă o persoană decât o ţară. Era sigură că nu aveasă se mai întoarcă nicicând acolo şi, deşi cred că se resemnase cusoarta ei, gândul îi provoca multă suferinţă. Lady Stanwick scu-tură din cap. Vorbea mult despre importanţa tradiţiei şi desprenevoia de a-ţi transmite moştenirea copiilor.

- Moştenirea este legătura care uneşte trecutul şi viitorul, rostiTatiana ca pentru ea.

Matt ridică dintr-o sprânceană.-Crezi că asta înseamnă ceva important? Sau este doar un

sentiment oarecare?-Sentimentele nu sunt câtuşi de puţin ceva lipsit de impor-

tanţă, Matthew, rosti Lady Stanwick cu asprime.-Nu ştiu ce să cred. Tatiana oftă. Era firesc să vorbească des

despre ceea ce pierduse. Doar când începem să privim dincolo desuprafaţă încep cuvintele ei să capete un sens încifrat. Nu ştiudacă nu cumva conferim cuvintelor ei un sens pe care ea nu a intenţionat să li-1 dea.

-Era profund îngrijorată în legătură cu viitorul fiicei sale,spuse Lady Stanwick. Dar cel puţin putea controla acest lucru.Tocmai de aceea s-a căsătorit cu Lord Worthington. Bineînţeles,el era topit după ea şi presupun şi ea a ajuns, în cele din urmă, săţină oarecum la el. Cel puţin scrisorile ei nu au lăsat să se înţelea-gă niciodată că nu ar fi fost aşa.

-Oare a regretat vreodată? nu se putu abţine Tatiana să nuîntrebe. Că şi-a părăsit ţara, familia şi titlul?

-Nu ştiu. Nu vorbea niciodată despre regrete. Bătrâna îşi mijiochii, cântărind lucrurile. Bineînţeles, nu a avut de ales iniţial. Iarpână să se domolească insurecţia din Avalonia, se căsătorise dejacu Lord Worthington. Cândva mi-a spus că simţea că trebuise săaleagă între trecut şi viitor, şi alesese viitorul. Din multe punctede vedere, alegerea ei a fost o mare sursă de suferinţă pentru ea.îşi lua titlul foarte în serios. Lady Stanwick o privi în ochi. Aşacum sunt sigură că faci şi tu, Alteţă.

- într-adevăr, murmură Tatiana.

Lady Stanwick zâmbi afabilă.-Şi tu eşti prinţesă moştenitoare, nu-i aşa?Tatiana încuviinţă.- Este a treia în ordinea succesiunii la tron, spuse Matt.-Doar dacă s-ar întâmpla ca fraţii mei să moară fără de veste,

milady, spuse Tatiana iute. Cum încă nici unul dintre ei nu e căsă-torit, nu-mi pot închipui că s-ar putea întâmpla aşa ceva.

-Bineînţeles că nu. Lady Stanwick o studie un momentîndelungat. Care sunt intenţiile tale cu privire la nepotul meu,Altetă?

J

- Intenţiile mele?întrebarea o luă prin surprindere.- Dumnezeule, bunico, ce fel de întrebare este asta? Matthew

îi aruncă o căutătură cruntă femeii. Nu sunt o dulce şi sfielnicăfecioară care are nevoie de protecţie. Tatiana este soţia mea.Aş spune că intenţiile ei sunt onorabile.

-Matthew. Lady Stanwick i se adresă nepotului ei, dar nu-şidesprinse privirea nici o clipă de la Tatiana. Cred că mi-am lăsatevantaiul preferat în apartamentul meu. Se asortează cu rochia.

Servitoarea mea îţi va spune unde este exact. Dai fuga în cameramea să mi-1 aduci?

- Ba sigur că nu. Totuşi, voi fi mai mult decât fericit să-i spununui servitor să ţi-1 aducă.

Matthew se ridică şi se îndreptă către uşă.- Nu, Matthew, spuse bunica lui aspru. Aş aprecia dacă mi l-ai

aduce tu. Personal.- Exclus. Matthew îşi încrucişă braţele pe piept. Ştiu ce pui la

cale, bunico, şi n-o voi permite.-Eşti extrem de nepoliticos, Matthew. Privirile celor două

femei se întâlniră. Lady Stanwick ţi-a adresat o rugăminte rezo-nabilă şi cred că ar trebui să i-o îndeplineşti.

-Nu ştii ce încearcă să facă, spuse el ferm.-Haide, băiete dragă, spuse Lady Stanwick cu răceală. Ştie

exact la ce mă gândesc.-Şi este de înţeles. Tatiana îi aruncă lui Matthew un zâmbet

liniştitor. Du-te.Privirea Iui Matthew trecu de la soţia sa Ia bunică şi înapoi.

-Dacă eşti sigură...-Sunt.-Nu durează mult.Se întoarse şi ieşi din salon. în încăpere se lăsă tăcerea pentru

un moment îndelungat. Tatiana ştia că singura preocupare a luiLady Stanwick era nepotul său. La fel ca şi a ei.

- Căsătoria aceasta nu are sorţi de izbândă.Lady Stanwick strânse din buze, cu o atitudine neclintită.

Tatiana trase adânc aer în piept.-Există dificultăţi, desigur, dar...-Dificultăţi? pufni bătrâna. „Imposibilităţi" este un termen

mai potrivit. Eşti tânără, Alteţă, şi ai multe de învăţat desprelume. Nu există decât două feluri de bărbaţi care se pot căsătoricu o femeie cu poziţia ta. Bărbaţi care nu te iubesc, dar iubesc cuasupra de măsură puterea, titlul şi privilegiile. Şi bărbaţi care teiubesc, renunţând la orice altceva. Bărbaţi care te iubesc mai multdecât se iubesc pe ei. Nu au mândrie, nu au putere, nu se gândescla ei. Sincer, astfel de bărbaţi nu merită iubiţi. Nu sunt decât cevamai mult decât nişte căţeluşi.

-Matthew nu e nici pe departe un căţeluş.Lady Stanwick lăsă să-i scape un oftat.-Bineînţeles că nu. Un bărbat precum nepotul meu nu poa-

te să supravieţuiască în lumea ta. Nu are stofă de soţ al uneiprinţese.

-Nu intenţionez ca el să fie asta.în cuvintele Tatianei se ghicea o undă de asprime. Lady

Stanwick o cântări un moment, plin de încordare, apoi încu-viinţă încet.

- Dar poţi să renunţi la tot, Alteţă?-Da.în ochii bătrânei se ivi compătimirea.-Vei plăti un preţ îngrozitor. Ştiu, draga mea, am văzut-o pe

mătuşa ta plătindu-1. Şi-a trăit viaţa într-o resemnare tăcută. S-aretras din lume după ce s-a căsătorit cu Worthington, petrecân-du-şi restul vieţii în castelul acela vechi şi rece. Rareori l-a părăsit,şi înainte şi după moartea contelui. Iar după ce fiica sa s-a căsă-

torit, a trăit acolo singură, doar cu fiul ei vitreg. Lady Stanwickscutură din cap. Deşi Sophia nu a abdicat niciodată oficial de latitlu, a făcut-o în inima ei, şi, din multe puncte de vedere, astaa distrus-o.

- Dar când Sophia a renunţat la viaţa cu care era obişnuită,căuta să evadeze. Fugea de primejdii, durere şi disperare. Tatianase aplecă înspre bătrână. Eu alerg către bărbatul pe care îl iubescşi pe care îl preţuiesc din toată inima. Nu fac un sacrificiu renun-ţând la tot ce ţine de regat - acesta nu reprezintă decât o povarădacă ne ţine departe unul de celălalt.

-Sună atât de nobil şi de altruist în teorie. Dar poţi cu adevă-rat să renunţi la titlul tău, la familia şi la ţara ta pentru nepotulmeu? Lady Stanwick se aşeză mai bine pe scaun şi o cercetă cuatenţie. Şi poţi să trăieşti cu tine însăţi după aceea?

-Da, spuse Tatiana fără ezitare. M-am gândit la asta vremeîndelungată. Din multe puncte de vedere, nu am de ales, zâmbiea cu mâhnire. Am încercat, dar nu pot trăi fără el. Sunt pe deplinconştientă de tot ce voi pierde, dar păleşte în comparaţie cu ceeace voi câştiga.

-O, draga mea, suspină Lady Stanwick. Eşti foarte îndră-gostită. O astfel de iubire are şanse egale de a sfârşi bine sautragic.

Tatiana râse.- Ei bine, atunci există o şansă măcar pe jumătate.Lady Stanwick tăcu, trăgând cu degetele de un fir din tapiţeria

de pe braţul scaunului.-Te iubeşte, să ştii.-Sunt sigură de asta.-Mult, bănuiesc. îşi ridică privirea, întâlnind-o pe a Tatianei.

Atât de mult, încât ar fi dispus să te însoţească în Avalonia.Tatiana scutură din cap.-Nu aş îngădui asta niciodată.- Niciodată?-Nu, spuse ea ferm. Nu voi îngădui niciodată ca Matthew să

fie mai puţin decât ceea ce este. Doar soţ, şi nu bărbat.- înţeleg. Lady Stanwick îşi alese cuvintele cu grijă. Tu nu-i vei

îngădui să renunţe la viaţa lui pentru tine, însă crezi că el îţi vapermite să renunţi la viaţa ta pentru el?

Tatiana ridică bărbia.- Nu intenţionez să-i cer permisiunea.Lady Stanwick ridică din sprânceană.-Nu ştiu dacă această atitudine necesită aplauze sau trebuie

sancţionată.-Poate - zâmbi Tatiana -, ceea ce necesită cu adevărat este

o rugăciune.

Tatiana se sprijini de rama ferestrei din camerele pe care urmasă le împartă cu Matthew, privind ţintă în noapte. Discuţia cuLady Stanwick îi dăduse mult de gândit. O, nu cu privire la renun-ţarea Ia titlu. Se luptase cu dilema aceea cu ceva vreme în urmă.Celelalte lucruri pe care le sublimase bunica lui Matthew o pu-neau pe gânduri.

Ar fi, într-adevăr, dispus să vină cu ea în Avalonia? Să trăiascăalături de ea în ipostaza aceea stranie a bărbaţilor care se căsă-toresc cu femei aflate la putere? Conta prea puţin. Maxilarul i seîncleştă. Nu o va îngădui. Recunoştea că Matthew nu era Phillipeşi nu avea nici o îndoială că Matthew ar reuşi să se facă util lacurte. Dar, în ciuda caracterului puternic pe care îl poseda, setemea să nu îl transforme în ceva mai puţin decât ceea ce era.Ceva mai puţin decât bărbatul pe care îl iubea. Un căţeluş.

Iar Lady Stanwick nu credea că Matthew îi va accepta deciziade a renunţa la titlu. Nu că Tatiana ar fi plănuit să-l roage sau să-ispună până ce faptul nu ar fi fost consumat.

Era o chestiune simplă, care depindea de voinţa tatălui eimai mult decât de orice altceva. Era foarte posibil ca el să re-fuze sâ-i accepte abdicarea în scris, deşi în practică nu avea nicicea mai mică intenţie de a-şi trăi restul vieţii în Avalonia. Puteasă aranjeze totul când se întorcea acasă cu Cerurile. Dacăgăsea Cerurile.

Expiră prelung, plină de exasperare. Nimeni dintre cei în careSophia avea încredere nici măcar nu auzise de Ceruri vreoda-tă. După spusele lui Alexei, nici Beaumont nu ştia nimic de el.Nu avea nici un sens să se aştepte ca fiica Sophiei să ştie mai mul-

te decât nepotul ei.Valentina se va folosi de pierderea bijuteriilor pentru a crea

tulburări. Alexei de-abia reuşise să restaureze încrederea înmonarhie şi în membrii familiei Pruzinsky, dar era de-ajunspentru a înlătura noile ameninţări proferate de verişoara lor?Şi cum ar putea Tatiana să-şi abandoneze ţara, dacă acest lucrus-ar întâmpla?

-Plecaseşi până să mă întorc, spuse Matthew în spatele ei.Nu i-am găsit evantaiul acela.

-Era deja la ea. Era ascuns sub braţul scaunului.-Ar fi trebuit să ştiu. O cuprinse în braţe, lipind-o de el şi îşi

sprijini bărbia de creştetul ei. Căutăm ceva anume?- Nimic, oftă ea. Totul.-Totul? Matthew tresări, dar vocea lui era relaxată. Sună

groaznic. Eşti îngrijorată de găsirea afurisitelor bijuterii, nu-i aşa?spuse el încet.

-Da.Nu era în întregime o minciună. Era, într-adevăr, unul dintre

lucrurile care o îngrijorau.-Vei avea ocazia să stai de vorbă cu fiica Sophiei. în după-amia

za aceasta a sosit o invitaţie la recepţia pe care o dă în Londra,pentru a sărbători căsătoria fiului ei cu aleasa sa.

-Fără îndoială, trebuie să-i mulţumim Excelenţei Sale pentruasta, spuse Tatiana sec. Mă aştept să-i fi spus totul vicontelui.

-Nu aş fi surprins. Ea şi bunica îşi urmează propriile reguli.Probabil de aceea sunt prietene.

-De aceea, plus şantajul.-Sunt două zile de călătorie de aici până la Londra. Va trebui

să pornim, din nou, dimineaţă. Nu ţi se pare că această aventurăa ta nu înseamnă nimic altceva decât să batem Anglia dintr-uncapăt în altul?

-Aşa s-ar părea, intr-adevăr.- Deşi presupun că suntem norocoşi că balonul meu a fost dis-

trus înainte de a putea să încerc rachiul tău avalonian pe post decombustibil. Avem mai mult decât suficient pentru călătorie.

Ea strâmbă din nas.- Nu e prea bun, nu-i aşa?

- Nu, iubito, nu este. Făcu o pauză pentru o clipă. Dar bănuiesccă e inflamabil...

Ea zâmbi, sprijinindu-şi capul de pieptul lui, lăsându-sepătrunsă de căldura trupului său.

- Cât de rău va fi dacă nu sunt găsite bijuteriile tale? spuse elîncet. Familia ta i-a mai stricat planurile Valentinei până acum.

- Şi am încredere în capacitatea tatălui şi a fratelui meu de a oface din nou. Dar absenţa Cerurilor îi conferă o armă puternică.

-Nu doar asta te frământă, nu-i aşa?Ea se gândi un moment.-Când am pornit în misiunea asta, Cerurile erau un simbol

important pentru poporul meu, desigur, dar sunt totodată untalisman personal pentru mine. Mă gândeam - căută cuvinte-le potrivite - că, dacă le voi putea înapoia Avaloniei, voi puteacâştiga dreptul de a trăi aşa cum doresc, deoarece trăisem, într-oanumită măsură, conform aşteptărilor care mi-au fost trasate înviaţă. Găsind Cerurile, mi-aş îndeplini cumva obligaţiile faţăde titlu şi moştenire. Mi-aş dobândi astfel libertatea.

- Libertatea?- Nu ai cum să înţelegi, Matthew. Eşti, poate, cel mai liber şi cel

mai lipsit de îngrădiri om pe care l-am cunoscut vreodată.-Spui asta doar pentru că îţi plac bărbaţii care te învaţă

să zbori.Vocea lui era uşor zeflemitoare, iar ea râse fără să vrea.-Aşa e, desigur. Mă cunoşti prea bine.- Câtuşi de puţin, prinţesă. îndrăznesc să spun că vei fi mereu

capabilă să mă surprinzi.- Iar acesta este un lucru bun?-Nu sunt tocmai sigur. Tatiana... Ezită, ca şi când ar fi fost

nesigur de ceea ce urma să spună. Dacă nu găseşti Cerurile, veirevendica libertatea aceea pe care o cauţi?

- Cerurile au fost un pretext. Nimic altceva decât o scuză.Un substitut, dacă doreşti, pentru curaj. Şi da. Se răsuci în braţelelui pentru a-1 privi. Voi revendica această libertate.

El o scrută cu privirea.- Să nu faci nimic în grabă.- Matthew. Privi în ochii lui albaştri şi melancolia îi dispăru.

Era jumătatea ei. Găsise calea de a reveni în viaţa şi în inima lui şinu va îngădui ca fie Cerurile, fie orice altceva de pe pământ să îidespartă. Am avut nevoie de mai mult de cincisprezece luni lungi,solitare şi triste pentru a afla care mi-e destinul şi pentru a găsicurajul de a-1 revendica. Se apropie de buzele lui. Nu voi pierdeiarăşi acest curaj. Acum, iubitule - murmură ea deasupra buzelorlui -, mai învaţă-mă o dată să zbor.

întoarcerea la Londra fu lipsită de evenimente. Stephen îi în-soţi. Tatiana nu făcu decât să doarmă. La sosire, fură găzduiţiîntr-o casă mare din oraş pe care fraţii lui Matthew o foloseaucând îndatoririle şi interesele îi aduceau la Londra. Locul avea unaer distinct masculin, iar Tatiana bănui că bunica lor călca rareori,dacă o făcea vreodată, pe aici. într-adevăr, servitorii păreau foartesurprinşi de prezenţa Tatianei.

Apoi Tatiana îi făcu o scurtă vizită Katerinei. Nu primise nicio veste de la Dimitri sau din Avalonia şi nici una dintre ele nuştia prea bine dacă faptul era o binecuvântare sau un semn aldezastrului.

Tatiana ar fi trebuit să meargă să o întâlnească pe fiica Sophieiimediat, dar nu se putu mobiliza să o facă. Ea şi Matthew erauintr-un fel în vacanţă, şi ura să o vadă sfârşindu-se.

Fie că Lady Beaumont ştia sau nu despre bijuterii, aventuraTatianei şi a lui Matthew avea să se încheie. Trebuia să se întoarcăacasă pentru a-şi înfrunta familia şi viitorul. Gândul era totodatăincitant şi terifiant. Nimic nu avea să mai fie la fel vreodată.

Ea şi Matthew retrăiră timpul petrecut împreună în Paris, fărăsecretele care îi separaseră înainte. Află despre copilăria lui şidespre perioada petrecută pe mare. Ii împărtăşi gândurile şi sen-timentele lui despre trecut şi, mai bine, despre viitor. îi povestidespre viaţa ei de dinainte de Phillipe şi de după el. îi vorbi despreţara şi poporul ei, despre bucuriile şi temerile ei personale. Poves-tiră despre cărţi şi artă, contrazicându-se la fel de mult pe cât eraude acord. Şi până şi disputele lor erau magnifice şi pasionale, iar eisfârşeau unul în braţele celuilalt.

Oricât de mult credea că zilele acelea nu erau decât începutulvieţii lor împreună, sesiză o disperare stranie în atitudinea, în pri-

virile şi în atingerile lui Matthew. Era vagă şi nedefinită, iar cândîncerca să-i vorbească despre ea, el râdea de grijile ei, tachinând-ocă nu se bucura de fiecare moment, luându-1 aşa cum venea.

Ca întotdeauna, nu ştia să mintă deloc. Iar ea nu se pu-tea descotorosi de un îngrozitor sentiment care nu prevesteanimic bun.

Capitolul 20

- Ei bine, Matthew, asta este, într-adevăr, o aventură. Tatianaîşi aruncă privirea pe deasupra mulţimii care mişuna prin elegan-ta casă din Londra.

-O aventură? Matthew sorbi din şampanie. Câtuşi de puţin.Este un eveniment social obligatoriu din categoria celor pe caream avut marele noroc de a le evita până acum. în încăpere nu eaer, bărbaţii sunt în mod vădit plictisiţi, iar doamnele mult preacurioase. Scutură descurajat din cap. Se pare că te-am dezamăgit,dacă crezi că asta e culmea aventurii.

-Prostii, spuse ea, continuând să scruteze mulţimea. Mă simtde parcă aş fi un spion sau ceva la fel de interesant. Sunt aici subun fals pretext. Folosesc un nume fals. îi aruncă un zâmbet luiMatthew. Nu că ar fi fals, desigur, doar că aşa pare.

- Ei bine, este o diferenţă imensă între o prinţesă şi soţia me-zinului unui marchiz.

Tonul lui era sec şi cinic, iar ea îi aruncă o privire. Şi el studiamulţimea, cu o expresie detaşată, dezinteresată chiar. Tonul luinu avea probabil nici o însemnătate.

îşi îndreptă din nou atenţia către mulţime. Vicontele Beau-mont şi soţia sa erau uşor de reperat, deşi nu păreau a avea ochidecât unul pentru celălalt. Profunzimea sentimentelor lor era evi-dentă, şi i se topi inima văzându-i. Se întreba dacă oamenii vorcrede la fel despre ea şi Matthew într-o zi, dacă acea zi va venivreodată. Remarcă prezenţa ducelui şi a ducesei de Roxborough,a marchizului şi a marchizei de Helmsley şi a altora pe care îi în-tâlnise la Effmgton Hali.

Ea şi Matthew prezentaseră invitaţia la sosire, dar reuşiserăsă evite coada de la primire. Tatiana dorea să o observe puţin pefiica Sophiei, văduva vicontelui Beaumont, Nataşa, înainte de a oaborda. în acel moment, Lady Beaumont stătea în capătul înde-părtat al încăperii, conversând cu oaspeţii şi supraveghind scenacu un zâmbet satisfăcut. Era mai înaltă decât Tatiana, cu o ţinutăgraţioasă, cu un chip şi o siluetă încă atrăgătoare, părând con-siderabil mai tânără decât cei cincizeci şi ceva de ani ai săi. Eraevident, chiar şi pentru un ochi neavizat, că prin venele acesteifemei curgea sânge regesc.

Privirea lui Lady Beaumont alunecă pe deasupra mulţimii, în-tâlnind-o pentru scurt timp pe aceea a Tatianei, apoi continuân-du-şi periplul. O secundă mai târziu, doamna făcu ochii mari şiîşi întoarse privirea către Tatiana. O privi ţintă o secundă, uluită,apoi pe chip i se ivi treptat un zâmbet. Un zâmbet de recunoaşte-re şi de bun venit.

-Matthew, spuse Tatiana, care stătea alături de soţul ei.Mă duc să vorbesc cu Lady Beaumont.

-Vin cu tine.Ea scutură din cap.- Nu e necesar.-Ai înnebunit? pufni el. Necesar sau nu, m-ai târât prin jumă-

tate de ţară. într-un fel sau altul, acesta este finalul căutării tale şinu am de gând să-l ratez.

- Matthew.Vocea ei era fermă. La fel şi el.-Nu te deranja să protestezi. Sunt soţul tău. Lord şi stăpân şi

toate cele.-Enervant mai poţi fi, mormăi ea.- Este una dintre calităţile mele cele mai alese.îi luă paharul gol din mână şi i-1 întinse, dimpreună cu al său,

unui lacheu din apropiere, apoi o luă de braţ şi se îndreptară cătreLady Beaumont.

-Am nişte palpitaţii îngrozitoare în stomac, spuse ea încet.- Emoţiile, iubito, spuse el privind către ea. Un rachiu ţi-ar li-

nişti stomacul sau cel puţin ţi-ar da un fals curaj. Ai băut vreodatărachiu care să nu fi fost făcut în Avalonia?

- Niciodată. Nu mă dau în vânt după rachiu.- înţeleg de ce.Ajunseră la Lady Beaumont, dar înainte de a putea spune ceva,

aceasta îi prinse mâinile Tatianei şi o sărută pe amândoi obrajii.- Draga mea verişoară, te-aş fi recunoscut oriunde. Privirea ei

alunecă pe chipul Tatianei. Asemănarea este extraordinară. Eşti lafel de încântătoare pe cât era mama mea.

Tatiana roşi. Nu era complet sigură la ce se aşteptase, darîntâmpinarea afectuoasă a verişoarei sale îi încălzi inima.

- E o plăcere să vă cunosc, în sfârşit, Lady Beaumont.-Draga mea, Alteţă, spune-mi, te rog, Nataşa. Suntem veri-

şoare şi nu am mai rămas prea mulţi pentru a ne îngădui săne formalizăm. Nataşa îi aruncă un zâmbet strălucitor, apoi seîntoarse către Matthew, întinzându-i mâna. Iar tu eşti, în modevident, Lord Matthew Weston.

- încântat de cunoştinţă, milady.Matthew îi luă mâna şi o sărută politicos.-Verişoară Nataşa, spuse ea ferm.-Nataşa. El zâmbi, privind de la o femeie la alta. înţeleg din

felul în care ne-ai salutat că ştii precis de ce suntem aici.- Desigur, râse ea. Doar nu vă închipuiţi că Excelenţa Sa a re-

zistat să nu-mi trimită un bilet cu toate detaliile.Tatiana se încruntă.- Toată lumea ştie?-Vai, nu, scutură Nataşa din cap. Ducele este singurul care ştie

totul - în afară de mine şi mama sa. Nici măcar fiul meu nu ştieîncă cine eşti. Nu-mi vine să cred că eşti, în sfârşit, aici. Tocmai îispuneam tatălui meu că lumea e plină de posibilităţi minunate,iar apoi aţi apărut voi.

- Tatălui tău?Matthew se încruntă, curios. Nataşa făcu un semn din cap în-

spre un mic portret atârnat pe peretele de alături. Nu era mai latde două palme, având o ramă aurită, sculptată cu grijă.

-Este pictura pe care Sophia a adus-o cu ea din Avalonia,nu-i aşa?

Tatiana se apropie şi examină portretul.

-Aşa este. Soţul ei, tatăl meu.-Nu ştiam că era atât de tânăr.Bărbatul care o privea din ramă nu avea cum să fie cu mult

mai vârstnic decât Tatiana. Era chipeş şi atrăgător şi avea un aerîncrezător, de parcă ar fi fost invulnerabil.

-A fost pictat cu câteva luni înainte de moartea sa. Portretuls-a aflat la castelul Worthington până de curând. Nataşa râse uşor.Obişnuiam să vorbesc deseori cu el, sau mai degrabă cu portretullui, în copilărie, şi se pare că este un obicei de care nu am reuşitsă mă dezvăţ.

-Trebuie să-i fi fost greu mamei tale să traverseze Europa cutabloul după ea. Matthew veni alături de Tatiana şi privi atent laramă. Pare destul de grea.

-O, nu este rama originală. Mama a adus pictura făcutăsul. Nataşa înclină din cap către tablou. A comandat rama cevamai târziu.

- Nu prea contează, milord, spuse Tatiana, îndepărtând uşoaraenervare care o cuprinse, văzând fascinaţia lui Matthew.

- Probabil, se încruntă acesta. Recunosc, nu ştiu prea multedespre expunerea operelor de artă, milady, dar rama pare preamare în raport cu dimensiunea pânzei.

-Crezi? Nataşa îşi încrucişă braţele pe piept şi cântări portre-tul. Nu sunt sigură dacă am remarcat asta vreodată.

Tatiana îşi înăbuşi nerăbdarea din ce în ce mai mare şi se forţăsă confere o notă plăcută vocii ei.

- Cred că arată foarte potrivit.Matthew o ignoră.- Există un dezechilibru undeva. întinse mâna şi îşi trecu de-

getele de-a lungul ramei sculptate. Panoul este mult prea lat, iarsculpturile... Se aplecă şi mai tare şi făcu ochii mari, în aşa fel în-cât nimeni în afară de Tatiana să nu poată observa. Se îndreptă şiprivi către Nataşa. Sculpturile sunt extrem de interesante.

-Aşa am crezut mereu. Nataşa i se adresă Tatianei, dar rămasecu privirea la Matthew. Ai un soţ extrem de inteligent.

- Poate fi una dintre cele mai enervante calităţi, spuse Tatianasuav.

El îi aruncă o privire, zâmbind larg.- Pun prinsoare că nu va mai părea la fel de enervantă dintr-o

clipă în alta.Nataşa râse.-Cred că ar trebui să ne continuăm discuţia în particular.- Doar voi două, cred, spuse Matthew. Sunt foarte încântat de

mine în clipa asta şi sunt sigur că asta mă va face şi mai enervant.-Dacă e posibil aşa ceva. Privirea Tatianei trecu de la soţ la

verişoară şi înapoi. Am sentimentul vădit neplăcut că voi doifaceţi o glumă pe care o găsiţi foarte amuzantă, la care eu nuiau parte.

- Atunci, în mod evident, e timpul să fii inclusă. Matthew îi luămâna, apoi i-o trecu pe deasupra sculpturilor. Observă, prinţesă.

Ea cercetă spiralele, curburile şi unghiurile complicate şi înce-pu să-şi tragă mâna, când surprinse cu privirea forma unei semi-luni. Deodată, complicata compoziţie deveni limpede. Privi ţintă,nevenindu-i să creadă.

Moştenirea este legătura care uneşte trecutul cu viitorul.Rama era o serie de stele şi luni şi corpuri cereşti. I se tăie res-

piraţia şi îşi întoarse ochii către Matthew. El se aplecă pentru a-işopti la ureche:

-Alteţă, cred că ai găsit Cerurile.

-Nu puteam să ţi le dau pur şi simplu, spuse Nataşa. Stăteaîmpreună cu Tatiana pe o canapea în mica bibliotecă de lângă în-căperile principale. Nu, nu e întocmai adevărat. Ţi le-aş fi pututda şi chiar asta intenţionam să fac, dacă veneai la mine.

Tatiana o privi ţintă, curioasă.- Mi s-a spus că eşti plecată în călătorie în afara Angliei.Nataşa se încruntă pentru un moment.-M-am întors acum câteva săptămâni. Bineînţeles, nu am stat

în oraş. Scutură din umeri. Contează prea puţin, presupun. Eştiaici acum, şi sunt mai mult decât dornică să îndeplinesc, în sfâr-şit, promisiunea pe care i-am făcut-o mamei mele.

- Promisiunea?-Ar trebui să-ţi explic. Nataşa se opri pentru a-şi aduna gân-

durile. Deşi mama a lăsat în urmă Avalonia şi viaţa de prinţesă,responsabilităţile acelei poziţii i-au rămas aproape de inimă. Cânda plecat din Avalonia, mama ei, regina, a insistat să ia Cerurilecu ea pentru a le proteja. Toate prostiile acelea despre Avaloniacare va dăinui cât Cerurile şi dreptul de a domni şi aşa mai de-parte... Dar regina i-a dat totodată o scrisoare prin care părea a odespovăra de această sarcină, sugerând că Cerurile nu erau la felde importante ca vieţile noastre. Mama nu a fost niciodată silităsă facă alegerea între cele două şi, până astăzi, nu ştiu ce hotărârear fi luat. In orice caz, m-a făcut să jur că, după moartea ei, voi fiprotectoarea Cerurilor până când va veni ziua în care protectoa-rea legitimă, o prinţesă moştenitoare a Avaloniei, va veni să lerevendice, ducându-le acasă, unde le este locul. Mi-e teamă căau fost scoase din brăţara de aur şi nu am idee ce s-a întâmplatcu aceasta. Nataşa se relaxă, sprijinindu-se de speteaza canapelei şizâmbind. Nu pot să-ţi spun cât de uşurată sunt că am putut, însfârşit, să împlinesc această promisiune.

-Nu mai uşurată decât mine. Mă temeam că Cerurile vor fipierdute pentru totdeauna, scutură Tatiana din cap. Aşadar, biju-teriile sunt în ramă.

-Aşa mi s-a spus. Nataşa îşi încreţi nasul. Se pare că există obucată din sculptură care se potriveşte perfect într-un colţ şi as-cunde o nişă în care sunt ascunse pietrele.

-Dar nu le-ai văzut niciodată cu ochii tăi? întrebă Tatiana,cu un sentiment de nelinişte din ce în ce mai acut. Atunci nu poţifi sigură că sunt încă aici.

- Presupun că nu, scutură Nataşa din cap. Nu crezi...-Cred - Tatiana se ridică în picioare - că ar trebui să ne

convingem.-Cred că e o idee excelentă.Tatiana îşi încleştă pumnii, încercând să nu ţipe de exaspera-

re. Nemernica aceea de femeie era peste tot?! Valentina ieşi dedupă draperii.

-Cred că ar trebui să căutăm împreună.Nataşa se ridică în picioare, privind ţintă la noul oaspete.-Tu trebuie să fii Valentina. O cercetă curioasă. Trebuie să

spun că nu pari a fi atât de rea.

-La ce te aşteptai? Să am coarne în frunte? Valentina pufnicu aroganţă, privind către Tatiana. Ai răspândit poveşti despremine, verişoară?

-Iartă-mă că m-am dedat la bârfe anoste, spuse Tatiana.In realitate, „rea" nu e un cuvânt suficient de puternic pentru actede înaltă trădare sau pentru o serie de soţi morţi...

- N-aş spune o serie. Doar doi, dacă nu cumva am socotit gre-şit. Iar moartea lor a fost o coincidenţă tragică, nimic mai mult.Privi către Nataşa. Ştiu că e de neimaginat acum, dar ai credecă draga noastră verişoară era cândva tare sfioasă şi retrasă?Şi mult mai manierată decât acum. Ei bine, mica prinţesă per-fectă pe care o cunoşteam nu s-ar fi dat niciodată drept soţiaunui bărbat cu care nu era căsătorită legitim, rosti Valentina peun ton confidenţial.

-în realitate, verişoară, unele lucruri nu se schimbă. Tatiananu se putu abţine să nu-i arunce un zâmbet arogant. Sunt cu adevărat căsătorită de mai bine de un an.

- O căsătorie de care familia ta nu are cunoştinţă? făcu Valen-tina ochii mari. Văd că dezvăluirile nu se sfârşesc.

Tatiana o ignoră.-Cum ai ajuns aici?-Eşti hotărâtă să afli toate amănuntele neimportante, nu-i

aşa? Valentina scutură din cap. Eşti la fel de previzibilă ca întot-deauna. Prea bine, spuse ea oftând. V-am văzut vorbind şi mi-amdat seama, după expresiile mult prea uşor de citit de pe chipurilevoastre, că discuţia era îndeajuns de importantă pentru a căutaintimitate. Am presupus că veţi folosi această încăpere, căci e ceamai la îndemână - o intuiţie excelentă, aş putea adăuga - şi m-amstrecurat aici înaintea voastră.

-Nu te-am văzut în mulţime. Nataşa o studie gânditoare.Şi, mai mult, nu cred că ai fost invitată.

-Dar, cu toate acestea, iată-mă, în ciuda omisiunii tale. Genti-lomul pe care-1 însoţesc a fost invitat. înclină din cap către Tatia-na. Da, este acelaşi gentilom pe care l-am însoţit la ţară. Şi acum,ca şi atunci, e plicticos, dar util. Sunt sigură că am încălcat con-venienţele prin prezenţa mea şi mi se va interzice să mai apar însocietatea aleasă pentru totdeauna. Aşa să fie. Acum - tonul ei

se înăspri -, sugerez să facem exact ceea ce propuneaţi voi două,înainte de a vă întrerupe cu atâta lipsă de politeţe.

- Cred că nu.Tatiana îşi încrucişă braţele la piept.-De fapt, cred că discuţia aceasta s-a încheiat. Nataşa păşi

către uşă. Sunt sigură că fiul meu va fi foarte interesat să te reţinăpână când vor fi chemate autorităţile.

Valentina pufni.-Dar, te rog, anunţă pe cine doreşti. Nu am făcut nimic în

această ţară care să fie considerat ilegal.- Ha! Tatiana îi aruncă o căutătură cruntă. Mi-ai furat scrisoa-

rea, mi-ai răvăşit camera şi ai încercat sâ mă ucizi.Valentina ridică din umeri.- Nimicuri. Şi nu le poţi dovedi.- Poate că eşti mai rea decât pari, murmură Nataşa.Valentina zâmbi cu modestie.-Mulţumesc.Nataşa şi Tatiana schimbară o privire, apoi femeia mai vârst

nică porni către uşă.-Aşteaptă, verişoară. în vocea Valentinei răsună o notă de sin-

ceritate, iar Nataşa se opri. Nu cred că este necesar să-i implicămpe alţii în ceea ce este în esenţă o chestiune între femeile din fa-milie. Cred că bărbaţii au tendinţa de a strica lucrurile de cele maimulte ori, în special soţii. în plus, dacă mai faci un pas - Valentinascoase un pistol de duel din şalul înfăşurat în jurul braţului - vatrebui să fac un gest regretabil.

- Haide, Valentina, nu cumva eşti exagerat de dramatică? rostiTatiana pe un ton batjocoritor. Mă îndoiesc că ne vei împuşca.

-Draga mea verişoară, nu am intenţia să te împuşc pe tine.Ar fi cât se poate de neplăcut şi probabil ar crea un mare deranj.Totuşi, descărcarea acestui pistol îi va alerta pe bărbaţii pe carei-am plasat în celelalte încăperi. Privi spre Nataşa. Mi-e teamă cănici ei nu au fost invitaţi.

-E în regulă.Nataşa zâmbi timid.-Oamenii mei îi vor împuşca pe... soţul tău, pufni ea, şi... pe

fiul tău, înclină capul către Nataşa.

Tatianei i se strânse inima, dar refuză să lase vreo urmă deteamă să i se oglindească pe chip. îi căută privirea Valentinei, ţin-tuind-o. Ştia prea bine că verişoara ei era capabilă să facă exact ceameninţase că va face. Mai ştia că recentul eşec al Valentinei de aînşfăca puterea cu mai puţin de două luni în urmă îi lăsase susţi-nătorii, câţi erau, dezorganizaţi şi risipiţi. Era un risc, dar şansaca Valentina să mintă era probabil mai mare decât posibilitatea caaceasta să spună adevărul.

Femeia care fusese odată Tatiana se cutremură la gândul con-secinţelor dacă se înşela. Femeia care era acum ştia că nu arede ales.

-Prea bine, spuse ea cu răceală. Descarcă pistolul.Nataşa icni.-O voi face, să ştii.Vocea Valentinei era rece, dar în ochi avea un licăr de incertitu

dine. Tatiana îşi dădu imediat seama că avea dreptate.-Mă îndoiesc. Nu e nimeni care să aştepte semnalul tău. Mai

mult, bănuiesc că, în afară de însoţitorul tău din această seară,eşti singură.

Valentina scutură din cap şi lăsă să-i scape un oftat.-Nu pare un plan prea inteligent, nu-i aşa?- Cât se poate de absurd, dacă mă întrebi pe mine, spuse Nata-

şa ca pentru sine.- Nu te-a întrebat nimeni, i-o reteză Valentina, îndreptându-şi

din nou atenţia către Tatiana. Trebuie să spun că îmi plăceai multmai mult înainte de purificarea ta prin foc sau cum i-ai spus. Ar fimult mai uşor dacă ai face exact cum spun eu. Poate că nu îţi daiseama, dar sunt o femeie disperată şi nu am nici un regret cu pri-vire la orice voi fi nevoită să fac. Şi, având în vedere că nu te temipentru viaţa soţului tău - îndreptă pistolul către Tatiana - poatecă te vei teme pentru propria existenţă.

Tatiana ignoră teama care îi invadă, într-adevăr, inima.- N-o să mă împuşti.-O, dragă verişoară, mi-e teamă că de data aceasta te înşeli.

Te voi împuşca negreşit. Ochii ei se îngustară într-o mască hidoa-să. Şi îmi va face o mare plăcere.

-Prostii. Nataşa se aşeză în faţa Tatianei. Nu este nevoie

de asta.-Cum? Preferi să te împuşc pe tine? pufni Valentina batjoco-

ritor. Eşti nebună, sau aerul acesta nobiliar pe care îl afişezi ţi-aluat minţile?

- Câtuşi de puţin, spuse Nataşa cu asprime. Dacă vrei tabloul,îl poţi avea.

-Rama, o corectă Valentina.- Desigur, încuviinţă Nataşa.Valentina se îndreptă către uşă, o crăpă şi privi afară. Tatiana

profită de oportunitate pentru a-i şopti Nataşei la ureche.- Doar nu ai de gând să-i dai Cerurile!-Bineînţeles că nu, spuse Nataşa. Dar cred că şansele noastre

de a ne salva, pe noi şi bijuteriile, sunt mai mari în mijlocul mul-ţimii decât singure.

-Sper din suflet să ai dreptate, spuse Tatiana încet. Căci aicidoar noi două suntem ţintele ei. Acolo e toată lumea.

Nataşa murmură o înjurătură pe care Tatiana nu o înţeleseprea bine.

-Doamnelor, vă rog. Valentina făcu un semn din cap în di-recţia uşii şi îşi înfăşură şalul în jurul braţului pentru a acoperipistolul. După voi.

Nataşa şi Tatiana ieşiră supuse una după cealaltă, cu Valen-tina poziţionată între ele. Tatiana cercetă mulţimea în mişcare,căutându-1 pe Matthew. Nu era sigură dacă voia ca el să vină să osalveze, sau să stea cât mai departe posibil. Era destul de sigură căValentina ar împuşca într-adevăr pe cineva dacă ar fi provocată,iar ideea Nataşei că aveau şanse mai mari în mulţime s-ar fi pututsă dea greş. Cu toate acestea, Tatiana nu avea un plan mai bun.

-Acum, haideţi să mergem cu o atitudine firească spre tablou,ca şi când nu aţi face decât să mi-1 arătaţi. Şi cred că se impune unzâmbet, spuse Valentina încet. încercaţi să păreţi că vă distraţi deminune. La urma urmelor, facem parte din aceeaşi familie.

Tatiana se forţă să zâmbească printre dinţii încleştaţi. Se aflaula câţiva paşi de portret şi de Ceruri. Trebuia să se gândească laceva. La orice.

Cele trei se opriră în faţa picturii. Valentina se holba la ea deparcă ar fi fost în transă. Tatiana şi Nataşa schimbară o privire.

-Dă-1 jos, spuse Valentina pe un ton aspru.-Tabloul? întrebă Nataşa.-Da, o repezi ea. Nu e mare. Dă-1 jos şi vom merge toate trei

către uşă. Colţurile buzelor i se arcuiră în ceea ce voia să aratea zâmbet. N-oi avea eu oameni în încăpere, dar am, cu siguranţă,o trăsură care mă aşteaptă.

Tatiana pufni dispreţuitoare.- Nu vei ajunge atât de departe.- O, voi ajunge, dacă o să creez o diversiune exact când voi ple-

ca. O privi ţintă pe Tatiana. In ochii femeii mai vârstnice licăreaura, iar vocea ei era rece. Te voi lăsa să te gândeşti ce ar puteaînsemna asta.

Tatiana încremeni şi îşi dădu seama deodată că Valentinaplănuia într-adevăr să împuşte pe cineva. Cel mai probabil chiarpe ea.

Nataşa întinse mâna să desprindă portretul de pe perete. „Cusiguranţă, cineva va vedea ce fac.“ Valentina o privi pe Nataşa ţin-tă. Tatiana profită de ocazie pentru a privi discret în jurul ei. îlvăzu pe Matthew vorbind cu Beaumont şi soţia acestuia. Toţi treipriveau în direcţia ei, iar pe chip li se citea îngrijorarea. Matthewporni către ea.

-Ajut-o, porunci Valentina.Tatiana nu avea de ales. Se întoarse să o ajute pe Nataşa.-Tatiana, strigă Matthew, şi se declanşa iadul.Valentina se întoarse în direcţia din care venea vocea lui

Matthew, iar şalul îi alunecă pe podea. O voce bărbătească strigă:- E înarmată!O femeie ţipă. Matthew era la câţiva metri distanţă, iar

Beaumont pe urmele lui. Pistolul din mâna Valentinei se de-clanşă. Pentru o clipă, lumea păru să se fi oprit în loc, iar timpulîngheţă.

Tatiana rămase fără aer. Pe chipul lui Matthew se citea şocul.Nataşa îi prinse privirea şi îşi citiră gândurile. Dădu drumul tablo-ului, iar Tatiana îl răsuci cu toată puterea.

O lovi pe Valentina sănătos în umăr şi în partea laterală acapului. Pistolul îi sări din mână, iar femeia se împiedică. Imediat,mâini puternice o prinseră.

Portretul căzu pe podea şi o bucată din ramă desprinsă se ros-togoli pe lemnul lustruit. Din gaura creată în rama aurită se ivi pejumătate o pungă de catifea neagră.

Capitolul 21

Pentru o clipă nesfârşită, nimeni nu mişcă. Tatiana şi Nata-şa schimbară priviri îngrozite, apoi căzură în genunchi alături derama tabloului. Matthew se ghemui lângă ele.

-Continuă, draga mea, te rog. Nu mai pot îndura aşteptarea.Ochii Nataşei străluceau de nerăbdare. Tatiana privi ţintă la

săculeţul de catifea, dorindu-şi cu disperare să afle dacă Cerurilese aflau înăuntru şi în acelaşi timp fiind îngrozită la gândul că nuar putea fi.

- Hai, prinţesă, spuse Matthew cu o voce scăzută, pe care doarea putea să o audă. Privirile li se întâlniră, iar el îi zâmbi încuraja-tor. E finalul căutărilor tale. Al aventurii tale.

Ceva din tonul lui îi înmuie inima. Fără îndoială nu era de-cât emoţia care o cuprindea la gândul că el avea dreptate. Fie căCerurile erau acolo sau nu, acesta era, într-adevăr, finalul cău-tărilor ei.

Ea încuviinţă, iar privirea îi căzu pe o pată umedă de pe hai-na lui.

- Dumnezeule mare! Fără să se gândească, o atinse. Sângele îipătă degetele. Matthew, ai fost împuşcat!

-Am observat, spuse el privind către pată şi făcând o grimasă.Doare al dracului de tare. Dar nu e sânge mult şi cred că e doar ozgârietură, spuse el zâmbind. Mi-e teamă că voi supravieţui.

-Nu glumi în astfel de momente.- Ţi-am spus cândva că nu am nici o intenţie să mor în viitorul

imediat. Nu m-am răzgândit.Continua să zâmbească, dar avea o expresie în ochi pe care nu

o puţea descifra, iar privirea lui o cerceta pe a ei, ca şi când ar fivrut să şi-o întipărească în memorie. Deodată, simţi un fior rece

pe şira spinării.-Acum... continuă, o îndemnă făcând semn din cap către

săculeţ.-Aşteaptă. Nataşa se ridică şi gesticulă către fiul ei. Beaumont

veni alături de ea imediat. Vezi dacă poţi îndepărta mulţimea.Nu sunt sigură că este înţelept să lăsăm pe toată lumea săvadă asta.

-Desigur, rosti el, privind către ramă. Aşadar, erau aici dintotdeauna. Şi nu mi-ai spus niciodată.

-De fapt, băiete dragă - vocea Nataşei se auzi ferm - nu eratreaba ta.

Beaumont îi aruncă o privire lungă, cu o expresie rănită, şise îndepărtă. Vorbi cu câţiva dintre spectatorii din apropiere,care conduseră cea mai mare parte a mulţimii către mâncare şibăutură. Doar câţiva rămaseră să observe, aşezaţi în semicercBeaumont şi soţia sa, ducele şi ducesa, Lord şi Lady Helmsley şiLord Stephen. Valentina rămase şi ea, reţinută acum de lachei.

Tatiana îşi îndreptă din nou atenţia către portret şi trase adâncaer în piept. Apucă bucata vizibilă de catifea şi o trase încet. Aceas-ta se înţepeni şi trase ceva mai tare. Punga alunecă din nişă.

O ridică şi mâna îi tremura. Săculeţul, legat cu un şiret demătase, îi încăpea în palmă, iar greutatea lui arăta că nu eragol. Bâjbâi încercând să desfacă şiretul, dar degetele nu o ajutaucum trebuie.

- Dă-mi voie,Matthew i-o luă, o dezlegă şi răsturnă conţinutul în mâna ei.

Soarele, luna şi stelele i se rostogoliră în palmă. Din jur, se auziun murmur colectiv. Tatiana nu putea face altceva decât să pri-vească ţintă.

Rubinul arunca raze sângerii în lumina lumânărilor. Opalullicărea cu irizări ireale. Cele două pietre aveau o tăietură ovală,având exact aceeaşi dimensiune, cu o lungime cam cât jumăta-te din degetul ei mare. Cele patru diamante aveau jumătate dindimensiunea pietrelor colorate, fiind rotunde şi în mod văditperfecte. Din miezul pietrelor izbucneau raze de foc, la cea maimică mişcare a mâinii ei.

Matthew scoase o fluierătură lungă şi joasă.

-Aşadar, acestea sunt Cerurile. Foarte impresionante şi maimari decât mă aşteptam. Cam exagerate, nu crezi?

Şase perechi de ochi feminini, plini de indignare, se întoarserăcătre el.

-Tinere dragă, tonul Nataşei era neclintit. Nu există pietrepreţioase exagerate.

- Şi nici prea mari, spuse Lady Beaumont.-Nu dacă sunt autentice, adăugă ducesa. Se pare că bunica lui

a dat greş cu privire la acest aspect al educaţiei lui.-Cred că sunt minunate, spuse Tatiana încet, fără să-şi des-

prindă ochii de pe bijuteriile din palmă.Clipeau către ea, ca şi când ar fi fost însufleţite. Şi o promisiu-

ne. Returnarea lor nu avea să le asigure o domnie paşnică tatăluişi apoi fratelui ei, dar prezenţa lor va fi un atu. Nu-i puteau garan-ta nici că decizia ei de a renunţa la titlu va fi acceptată de familiesau că vor domoli inevitabilul tumult cu care va fi întâmpinatăalegerea ei, dar recuperarea lor îi dădea curajul de a şi duce planulla îndeplinire. Nu pentru că găsise Cerurile, ci pentru că le căuta-se. Strânse bijuteriile în pumn.

Matthew se ridică, îi luă mâna liberă şi o ajută să se ridice larândul ei.

- Ce urmează acum, Alteţă?Privirea lui era arzătoare, iar ea se întreba ce era în mintea lui.-Acum? scutură ea din cap. Nu sunt sigură.Matthew îi deschise palma şi puse pietrele înapoi în săculeţul

de catifea care le protejase mai bine de jumătate de secol. îl legă,i-1 depuse în mână, acoperindu-1 cu cealaltă palmă.

-Du-le acasă, prinţesă.Ceva din vocea lui îi făcu inima să se strângă. îi scrută chipul cu

o nelinişte tot mai mare,-Are dreptate, Alteţă, e timpul să te întorci acasă, răsună

vocea lui Dimitri din spatele ei.Ea strânse din dinţi auzind-o. Aventura se încheiase, într-ade-

văr. îşi îndreptă umerii şi se întoarse către el.-O, Doamne sfinte, spune-mi că mă lasă vederea, mormăi

Valentina. Te rog, spune-mi că nu-1 văd pe îngrozitor de nobilul şievlaviosul căpitan Petrov.

-Alteţă. Dimitri se înclină scurt în faţa Valentinei. E o plăceresă vă revăd şi pe Domnia Voastră.

Făcu un semn scurt din cap către grupul de bărbaţi din spatelelui. într-o clipă, patru dintre ei păşiră lângă Valentina şi îi elibera-ră pe lacheii care o ţineau. Valentina ridică dintr-o sprânceană.

- Doar nu crezi că ai vreo autoritate aici. Suntem în Anglia, nuîn Avalonia.

- într-adevăr, aşa e, Alteţă. Dimitri scoase o hârtie din haină.Cu toate acestea, documentul de faţă, semnat cum se cuvine deautorităţile britanice şi avaloniene de drept, mă împuterniceştesă vă duc în Avalonia sau să vă îmbarc pe primul vapor care părăseşte ţărmurile acestei ţări.

-Ar fi trebuit să-mi dau seama. Prea bine, spuse Valentina,dând din umeri, ca şi când nu ar fi avut importanţă. Am auzit căîn Franţa este plăcut în această perioadă a anului.

-Cum l-ai obţinut atât de repede? Nu aveai cum să ajungi aşarepede în Avalonia şi să te şi întorci.

-Nu am fost, spuse Dimitri. Am primit mandatul de arestareal prinţesei Valentina...

- Ştiam că am recunoscut-o, îl înghionti Lady Beaumont pe so-ţul său.

-... Cu acelaşi curier care ţi-a adus scrisoarea de la fratele tău.A fost o precauţiune la momentul respectiv, având în vedere cănu ştia nimeni de unde putea apărea prinţesa. Dimitri se întoarsecătre Valentina. Ne aşteaptă trăsura, Alteţă.

-Mă plictisisem de Anglia oricum. Petrecerile sunt la felde anoste ca şi bărbaţii. Şi sunt perfect capabilă să plec pe picioa-rele mele.

Le aruncă celor care o ţineau o privire fioroasă. Dimitri făcu unsemn din cap, iar aceştia îi dădură drumul. Valentina privi cătreTatiana, zâmbind cu mâhnire.

-Te-am subestimat, verişoară.- Verişoară? spuse Lady Helmsley.- Nu voi repeta această greşeală.Valentina îi făcu semn din cap însoţitorului său şi grupul pără-

si încăperea, lăsând în urmă o ploaie de întrebări.-Căpitane, spuse Tatiana, de ce te-ai întors la Londra?

- Când am aflat de incidentul cu balonul Domniei Sale - Dimi-tri îi aruncă o privire acuzatoare lui Matthew - mi-am dat seamacă Valentina este o ameninţare mult mai mare pentru tine decâtîmi închipuisem iniţial.

Tatiana îşi îngustă privirea.-Şi ai ştiut asta fiindcă m-ai urmărit.Vocea lui Dimitri era hotărâtă.- Nu aş fi putut pleca altfel, Alteţă.-Alteţă? spuse Beaumont, adresându-i-se mamei sale. Nici

asta nu mă privea?-încearcă să nu pari atât de afectat, Randall, spuse Nataşa fără

menajamente. Nu era secretul meu pentru a-1 putea dezvălui.Tatiana trase aer în piept, încercând să se adune.-îmi cer scuze. Credeam că ascunzându-mi identitatea, voi

găsi mai uşor Cerurile...-Cerurile? zise ducesa către duce.-Bijuteriile, o lămuri soţul acesteia. îţi voi explica totul mai

târziu.-... Şi m-am înşelat. Tatiana zâmbi înspre Matthew. Ar fi tre-

buit să fiu încrezătoare că aceia care au ajutat-o pe mătuşa meacând se afla la ananghie sunt buni şi onorabili, şi că mă vor spri-jini şi pe mine în căutarea Cerurilor.

- Căuta bijuteriile pierdute? îşi întrebă Lady Helmsley soţul.Ce aventură minunată!

- Poate că ar trebui să scrii despre asta, draga mea, spuse LordHelmsley.

- Gândeşte-te, au fost tot timpul sub nasul nostru, îi spuseLady Beaumont vicontelui.

- Intr-adevăr, spuse el, privind ţintă către Tatiana. La fel ca şiea. Acum îmi dau seama, semeni izbitor cu bunica mea. De aceeaam crezut că ne-am mai întâlnit.

-Iartă-mă, Alteţă. Dimitri se apropie, rostind cu voce scăzută:Trebuie să insist să plecăm imediat către Avalonia. Este imperiosca bijuteriile să ajungă în locul cuvenit fără întârziere.

-Da, desigur, spuse Tatiana, uitându-se la săculeţul în carese aflau Cerurile pentru un moment îndelungat, apoi mutându-şiprivirea la Matthew. Deodată, ştiu că drumul ei era limpede.

Căpitane, ai slujit cu cinste familiei mele şi ţării noastre. Nu ammai multă încredere în nimeni altcineva. Prin urmare - îi întin-se săculeţul- îţi încredinţez misiunea de a proteja Cerurile. Du-leacasă, Dimitri.

Pe chipul lui Dimitri se citi uluirea.-Alteţă, nu aş putea nicidecum...- Bineînţeles că poţi. Voi călători în curând spre Avalonia pen-

tru a vorbi cu familia mea, dar acum prefer să rămân aici. îşi ridicăbărbia. Cu soţul meu.

- Soţul tău? Te-ai căsătorit cu el? Dimitri îl ţintui cu privirea peMatthew. Cu el? Dar, Alteţă, el... el... zboară!

Lord Stephen pufni.- N-o mai face.Tatiana oftă exasperată.- Cu toate acestea, este soţul meu şi voi rămâne cu el.-Nu. Matthew scutură din cap. N-o vei face.Tatiana privi ţintă către el.- Matthew.-Haide, Alteţă, returnarea bijuteriilor nu va fi nici pe depar-

te la fel de semnificativă dacă le înapoiază căpitanul Petrov înlocul tău.

Vocea lui Matthew era degajată, ca şi când ar fi discutat unsubiect neînsemnat, cum ar fi vremea.

-Ar trebui să mergi cu el. După cum ai spus-o de atâtea ori,e datoria ta să protejezi Cerurile.

Ea scutură din cap.-Le-am găsit. M-am achitat de responsabilităţile titlului şi

nu mai văd nici un obstacol acum în calea renunţării la el. Ignorămurmurul celor din spatele ei. Singurul titlu pe care îl doresc esteacela de Lady Matthew.

- Nu fi absurdă, spuse Matthew pe un ton zeflemitor. Un pumnîngheţat părea că-i strânge inima. A fost foarte distractivă aceastăaventură a ta. Nu cred că m-am distrat mai bine de-atât vreoda-tă. Trebuie să-ţi mulţumesc pentru asta, ca şi pentru Paris. Dar evremea să înfruntăm realităţile vieţii. Matthew ridică din umeri.Tu eşti prinţesă. Eu sunt mezinul unui marchiz. Nici măcar în po-veştile pentru copii nu e o combinaţie potrivită.

Ea îi privi ţintă ochii albaştri, la fel de reci şi detaşaţi ca şitonul lui.

- Ce spui acolo?-Spun că a fost o năzbâtie, prinţesă. Pentru amândoi.

Am mers un picuşor cam departe, dar - zâmbi larg - ne-a luat va-lul. Pasiunea şi toate celelalte. O mare pasiune, aş putea adăuga.

-A fost mai mult de-atât.în vocea ei răsuna o undă bizară de disperare.-A fost? spuse el, ridicând dintr-o sprânceană. Eşti sigură?-Da, rosti ea, ridicând tonul.- Poate. Pentru un moment. Sau, mai exact, şase zile. Nici măcar

o săptămână întreagă. O, recunosc, am fost mâhnit când m-ai pă-răsit în Paris. Din mândrie, probabil, mai mult decât orice altceva,dar în cele din urmă mi-am revenit în simţiri şi mi-am dat seamacă aşa era cel mai bine, rosti el, scuturând din cap. Ai spus cândvacă m-am căsătorit cu însoţitoarea unei prinţese, nu cu prinţesa, şiaveai întru totul dreptate. Nu te-aş fi luat nicicând de soţie dacăaş fi ştiut cine eşti. Şi, de fapt, dacă ai fi fost cine am crezut întâiaoară că eşti, ei bine, probabil că m -aş fi săturat de tine până acum.Nu cred că sunt pregătit pentru căsătorie, şi mai ales pentru ocăsătorie cu o prinţesă.

Ea îl apucă de mână.-Voi renunţa la titlu.- Pentru mine? Nu o face. O cercetă curios. Cum ai putea face

asta şi să fii fericită? Ai trăit întreaga viaţă pentru ţara şi familiata. Nu le poţi întoarce spatele, aşa cum mi-ai întors mie spa-tele cândva.

-Matthew, eu...- Iar eu nu intenţionez câtuşi de puţin să o iau după tine ca un

căţeluş bine dresat. Poate că nu am făcut prea multe cu viaţa meapână acum, dar â fost viaţa mea. Nu m-aş descurca bine în rolulde consort al unei prinţese. îşi trase braţul din mâna ei. în plus,mi-ai spus că nu ai mai pune nici un alt bărbat în ipostaza asta.Ei bine, probabil că mi-aş lua şi eu o amantă în scurt timp.

Ea se chinui să tragă aer în piept.-Nu te cred.-Crede-mă, prinţesă, spuse el, privind-o în ochi. Cere anula-

rea. Ar fi trebuit să o faci cu un an în urmă. Orice vom fi avutcândva s-a dus acum. Tu trebuie să-ţi vezi de viaţa ta, iar eu de amea, E cât se poate de simplu.

Ea se luptă să-şi păstreze calmul.-Dar ai spus că eşti fericit că suntem încă soţ şi soţie.- Bineînţeles că aşa am spus. Ai fi împărţit aşternutul cu mine

dacă nu aş fi spus-o?îl privi uluită. Furia şi durerea îi invadară fiinţa, Nu ştia ce să

gândească. Ce să creadă.-Şi ai făcut-o extrem de bine, spuse el cu voce scăzută, zâm-

bind ştrengăreşte.Fără să stea pe gânduri, îl plesni peste obraz. Sunetul vibra în

încăpere. Simţea cum o ardea palma.-îndrăznesc să spun, Alteţă, că şi la asta te pricepi extraordi

nar de bine, spuse el prinzându-i mâna.Ea îşi trase braţul. Simţea şuvoiul lacrimilor adunându-i-se ca

un nod în gât, dar refuză să le lase să curgă. Cum putuse să seînşele atât de amarnic? Cu privire la el. La ei. La tot.

-Căpitane, spuse ea, privind încă ţintă spre expresia amu-zată de pe chipul lui Matthew, ai dreptate. Ar trebui să plecămnumaidecât.

- Desigur, Alteţă, murmură Dimitri.Trase aer în piept, liniştindu-se, şi se întoarse către Nataşa.-Nu pot să-ţi mulţumesc îndeajuns pentru tot ce ai făcut

pentru a proteja Cerurile în toţi aceşti ani,-Draga mea verişoară, spuse Nataşa luându-i mâna şi pri-

vind-o în ochi. Nu am făcut decât să păstrez secretul. Poate că arfi trebuit să spun sau să fac ceva cu multă vreme în urmă.

-Câtuşi de puţin, spuse Tatiana forţându-se să zâmbească.Ai făcut exact ce se aştepta de la tine. Indiferent de împrejurărilevieţii, în venele tale curge sângele familiei Pruzinsky, la fel ca şiîn ale mele, şi odată cu el obligaţii şi îndatoriri. Nu voi mai uitanicicând acest lucru.

- Draga mea copilă. Nataşa o trase aproape, rostind doar pen-tru urechile Tatianei, Ai un mare curaj şi bănuiesc că vei aveanevoie de el. Nu lăsa ca responsabilităţile faţă de poziţia ta să teorbească cu privire la obligaţiile pe care le ai faţă de tine. Chiar şi

o prinţesă are dreptul de a fi fericită.- Dar se pare că, pentru o prinţesă, spuse Tatiana încet, ferici-

rea este la fel de greu de atins ca şi cerurile de deasupra.Se desprinse şi se întoarse către micul grup care rămăsese

neclintit, evitând să privească înspre Matthew.-Vă mulţumesc tuturor. Nu vă voi uita niciodată bunătatea,

îi făcu semn din cap lui Dimitri. Căpitane.-Alteţă.I se alătură şi porniră către uşă, urmaţi de oamenii lui Dimitri,

îşi ţinu capul sus şi vorbi pe un ton scăzut.- Toate privirile sunt îndreptate către noi?- într-adevăr, Alteţă, spuse el încet.-Atunci va trebui să le arătăm cât de neînsemnat a fost acest

incident.Voia să ţipe, să plângă, să se arunce în braţele prietenului ei şi

să suspine până când nu mai putea gândi, suferi sau simţi. Dar eraprinţesă şi asemenea lucruri nu erau îngăduite.

-Şi a fost, Alteţă? Eşti bine?Se apropiară de uşă şi un majordom o deschise numaidecât.

Prinţesa Tatiana Marguerite Nadia Pruzinsky a Regatului Ava-loniei Mari se opri şi privi înapoi către micul grup alcătuit dinmembrii familiilor Effington, Beaumont şi... Weston. înclinădin cap, dăruindu-le cel mai regal şi orbitor zâmbet, rafinat degeneraţii de prinţese care învăţaseră să stăpânească arta de a-şipăstra sentimentele pentru sine.

- Dimitri, spuse ea încet prin zâmbetul care nu-i izvora decâtde pe buze, nu voi mai fi bine nicicând.

Era prinţesă din cap până în picioare. Şi o mincinoasă la fel deiscusită ca întotdeauna. Expresia ei era la fel de falsă ca poveştilepe care le depănase. Zâmbetul la fel de fără noimă. Şi inima lui sefrânse văzând-o.

Tatiana se întoarse către uşă şi dispăru din încăpere şi din via-ţa lui. Pentru totdeauna.

-S-ar putea ca aceasta să fi fost cea mai stupidă reprezentaţiela care am asistat, spuse Stephen lângă el.

Matt se întrebă când i se alăturase, cu un gest mut de susţinerefrăţească.

-Câtuşi de puţin, Stephen, spuse Matt, înghiţind în sec. Dar afost cea mai dificilă.

-Asta voiam să spun, scutură Stephen din cap dezgustat. Esteevident cât de mult o iubeşti.

-Are dreptate, milord. Nataşa se apropie privindu-1 cu milă.Eşti un mare nesăbuit.

-Unul nobil, adăugă Lady Beaumont, venind alături de soacraei. Şi totuşi un nesăbuit.

- Ei bine, dacă noi ne dăm seama de asta - li se alătură ducesacelor trei -, poate că şi prinţesa va face la fel?

-Nu cred, spuse Lady Helmsley, scuturând din cap şiluându-şilocul lângă Excelenţa Sa. Era mult prea tulburată pentru a-şi maida seama de ceva. A rănit-o profund. îi aruncă o privire fioroasălui Matt. Ai fost îngrozitor.

- Iertaţi-mă că v-o spun, doamnelor. Matt le privi indignat pecele patru femei care năvăliseră asupra lui ca o armată de amazoa-ne furioase. Dar chiar nu vă priveşte.

-Ba ne priveşte acum, milord, îl ţintui ducesa cu degetul.Ai jucat această dramă în faţa noastră. Nu te poţi plânge de croni-cile pe care le primeşti.

Lady Helmsley îşi încrucişă braţele la piept.- Şi nici una dintre noi nu e prea încântată de final.- Ştiu că a trebuit să mă lupt să-mi reţin lacrimile, pufni Nata-

şa. Deşi îmi venea să-l plesnesc chiar eu.-A fost îngrozitor de trist şi foarte meschin, spuse Lady

Beaumont mijindu-şi ochii. Şi cred că ar trebui să facem ceva înaceastă privinţă.

-Nu, spuse Matt aspru.Privi către soţii şi, în două dintre cazuri, fiii doamnelor care

îl atacaseră, şi îşi dădu seama după expresiile identice de pe chi-purile ducelui, marchizului şi vicontelui şi, mai mult, din felul încare fiecare dintre aceştia refuza să-i întâlnească privirea, cănu se putea aştepta la nici un fel de ajutor din partea lor. Traseaer adânc în piept.

-Doamnelor, vă apreciez grija, dar nu vă pot permite să

interveniţi.O privi pe Nataşa în ochi.-Tatiana era dispusă să renunţe la titlul ei fiindcă se temea

de efectul pe care l-ar putea avea asupra mea ipostaza de consortşi nimic altceva. A spus că nu l-ar pune pe bărbatul iubit înaceastă situaţie.

Privirea lui trecu la Lady Beaumont.-Este extrem de conştientă de responsabilitatea implicată de

poziţia ei, faţă de familia şi ţara sa. Este ceea ce a determinat-osă caute Cerurile. Face parte din firea ei. Se întoarse către ducesă,înţelegeţi astfel de lucruri, Excelenţă. Poate o asemenea femeiesă abandoneze cu adevărat îndatoririle care îi revin prin naşte-re, pentru care a trăit întreaga viaţă, fără a-şi pierde sufletul peparcurs? Privirea lui Matt o ţintui pe Lady Helmsley. Ne-aţi spuscă scrieţi poveşti, milady. Puteţi să scrieţi un final pentru aceas-ta, care să ne mulţumească pe toţi? Eu nu pot. în numele iubirii, arrenunţa la tot ce este pentru mine. Se luptă să găsească vorbelepotrivite. Dacă eu o iubesc la fel, cum pot să-i îngădui să o facă?

Vreme îndelungată nimeni nu rosti nici un cuvânt. Toate cauna, doamnele îl priveau ţintă, cu lacrimi în ochi şi buze tre-murânde. Ar fi fost foarte satisfăcut, dacă nu ar fi rostit fiecarecuvânt din inimă şi dacă nu s-ar fi simţit atât de nenorocit dinpricina aceasta.

-Se pare că ai făcut imposibilul, Lord Matthew, spuse ducelepeste capul soţiei sale. Ai reuşit să reduci la tăcere un grup dedoamne pe care le ştiu prea bine a fi încăpăţânate şi îndărătnice.Şi rareori tăcute. Meriţi felicitări.

Matt zâmbi cu amărăciune.-Mulţumesc, Excelenţă. Se înclină către femeile încă aliniate

dinaintea lui, grupul cândva de temut care era acum de partea lui.A fost o onoare să vă fi... - făcu o pauză - provocat mânia.

Privi către fratele său. Stephen încuviinţă. Fraţii îşi luarărămas-bun şi o clipă mai târziu se îndreptară către uşă.

-Cu siguranţă, există ceva... murmură Lady Beaumont înurma lor.

-Să lăsăm lucrurile cum sunt, Jocelyn, rosti Nataşa cu blânde-ţe. Are dreptate şi asta s-ar putea să-l distrugă.

- Trebuie să zic, frăţioare, că sunt impresionat, spuse Stephenpe un ton scăzut. Doamnele acelea ar fi făcut orice pentru tine încele din urmă.

Matt chicoti.-Femeile sunt mereu tulburate de sentimente. E în firea lor.Un lacheu le deschise uşa. Rămaseră pe treptele de la intrare

pentru un moment. Matt trase în piept aerul răcoros şi proaspătal serii. Nu că i-ar fi micşorat nodul din gât sau i-ar fi uşurat greu-tatea ce-i apăsa sufletul şi amorţeala care îi cuprinsese inima.

- Avea dreptate, Matt?- Cine să aibă dreptate cu privire la ce?îl invadă o oboseală copleşitoare. Nu putea să creadă că o în-

depărtase cu adevărat. De data asta nu avea să se mai întoarcă.Se asigurase că aşa va fi. Şi bănuia că va avea nevoie de mult maimult decât cincisprezece luni, trei săptămâni şi patru zile pentrua-şi reveni. Va avea nevoie de toată viaţa.

- Cea care a spus că s-ar putea ca asta să te distrugă?-E o întrebare pentru altă seară, spuse Matt forţându-se să

zâmbească. în clipa aceasta ar fi mai bine să facem ceva cu braţulmeu. Zvâcneşte ca naiba. După aceea, propun să ne facem o mi-siune din a lua la rând toate tavernele, mai mult sau mai puţindecente, din Londra.

Stephen îl privi cu grijă.- Ca să uşurăm durerea?- Din braţ, Stephen. Doar din braţ.-Desigur, murmură fratele său, deşi se vedea că nu-i dădea

crezare nici măcar o clipă.Nu avusese rost să amâne răspunsul la întrebarea fratelui său.

Matt cunoştea deja răspunsul. Nataşa se înşelase când spuse căpierderea Tatianei s-ar putea să-l distrugă. Căci îl distrusese deja.

... şi, intr-adevăr, Ephraim, acum că ţi-am relatat detali-ile aventurii prinţesei, semnificaţia nu izvorăşte din distan-ţele parcurse, şi nici măcar din importanţa găsirii a ceea cefusese pierdut.

Dacă m-aş pricepe la cuvinte ca tine sau aş avea darul luiByron sau Keats, aş numi-o o călătorie a inimii, dar sunt un băr-

bat a cărui minte este mai aproape de complexităţile mecaniciisau de spiritul marinarilor sau, sper, de temeinicia lumii afa-cerilor, şi astfel de exprimări îmi par exagerat de sentimentaleşi prosteşti.

Dar, adevărul fie spus, ceea ce m-a prins în încleştarea saeste emoţia tuturor acestora. Până la ea, iubirea îmi păruse me-reu un lucru eteric, vag şi nedefinit. Nu ceva palpabil şi pe careîl poţi simţi. Acum ştiu că are, într-adevăr, substanţă, căci îmiapasă inima, o port ca pe o piatră de moară în stomac şiîmi îngreunează pasul.

Emoţia aceasta nemernică este cea care m-a făcut să fac cecredeam că e mai bine. Cum aş fi. putut să-i îngădui să sacri-fice atât de mult? Familia şi ţara ei? Iubirea nu mi-a îngăduit săo fac.

Astfel că am alungat-o.Iar eu am rămas întrebându-mă dacă nu am făcut din nou

o greşeală. Nu am urmat-o când ar f trebuit să o fac, iar acumştiu că nu mai pot.

Cercul s-a închis, pentru mine şi pentru ea. Este iarăşi soţiamea, iar eu sunt din nou singur.

Capitolul 22

Şase săptămâni mai târziu...

Ephraim închise jurnalul încet şi îl aruncă pe birou. Priviţintă către caiet un moment îndelungat, apoi îşi ridică privireacătre Matt.

- Eşti un om dat dracului, Matthew Weston.- Sunt? ridică Matt dintr-o sprânceană. De ce spui asta?- M-ai lăsat să citesc toate astea - făcu un gest către jurnal -

dar ştiu prea bine că nu-mi vei îngădui niciodată să îl public. Oftăexasperat. Eşti de o ironie insuportabilă, Matt.

Matt chicoti.- Scuzele mele.

- De ce m-ai mai lăsat să-l citesc?-Ei bine, pentru tine l-am scris, spuse Matt degajat. Făcu o

pauză pentru o clipă, apoi privi către Ephraim. Eşti prietenul meucel mai apropiat şi singurul care ştie totul despre mine şi Tatiana.Se pare că am nevoie de cineva cu care să stau de vorbă despretoate acestea.

- Prea bine, spuse Ephraim înciudat. Dar doar pentru că sun-tem prieteni voi trece cu vederea faptul că m-ai luat peste piciorcu ceva care i-ar face pe cititorii mei să saliveze, iar pe mine m-artransforma într-un om bogat. Se aplecă în faţă, îşi sprijini coatelede birou şi îşi împreună mâinile. Deşi, chiar dacă ar sălta tirajul,îndrăznesc să spun că nimănui nu-i va plăcea finalul.

-Finalul e oribil, într-adevăr.-Aşa că... rosti Ephraim domol. Ce plănuieşti să faci în privin-

ţa asta?-Ei bine, mă gândeam să-l rescriu. Sau să adaug un epilog.

Matt se rezemă de speteaza scaunului, dorindu-şi să fi adus trabu-curi cu el. Au trecut mai bine de şase săptămâni de la plecarea ei.Le-am petrecut pe primele două bând fără oprire aici, în Londra.

-Aici? pufni Ephraim enervat. Nici măcar nu am ştiut căte-ai întors.

- Scuze, bătrâne. Fratele meu mi-a ţinut companie de data asta.Două săptămâni... spuse el apăsat. Cam atâta îi ia să călătoreas-că de aici până în Avalonia. Următoarele două săptămâni le-ampetrecut la conacul Weston, continuând să beau, dar nici pe de-parte atât de mult, şi plângându-mi de milă. Şi gândindu-mă la -făcu o pauză - soţia mea în fiecare clipă din zi. întrebându-măce face. Dacă a înmânat Cerurile în aclamaţiile familiei şi alepoporului ei. Dacă mai este soţia mea sau dacă l-a rugat pe tatăl eisă anuleze căsătoria. Şi ultimele două săptămâni le-am petrecutajungând la concluzia că nu pot să-mi trăiesc viaţa fără ea.

Ephraim îl studie un moment îndelungat.-Şi?-Şi. Matt făcu un gest larg indicând inevitabilul. Plec spre

Avalonia. Voi fi consortul unei prinţese, dacă asta trebuie să facpentru a avea parte de femeia pe care o iubesc.

-Atunci ai greşit alungând-o.

- Nu. Matt se ridică în picioare şi începu să umble de colo-coloprin faţa biroului, încercând să dea glas gândurilor. Acela a fostcel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată. Nu puteam să-icer să-şi sacrifice viaţa când eu nu eram dispus să mi-o sacrific pea mea.

- Iar acum eşti dispus să ţi-o sacrifici?-Da, într-adevăr, sunt. îşi trecu degetele prin păr. Acum am

mijloacele de a face orice doresc. Nu intenţionez să fiu doar soţulunei prinţese. Cu siguranţă, voi putea găsi să fiu cu ceva de folosîn guvern sau în comerţ, zâmbi el larg. Aş putea deveni ministrulcare se ocupă de flotă.

Ephraim se încruntă.- Cred că Avalonia nu are ieşire la mare. Nici flotă.-Atunci voi construi una. Sau poate baloane. Sau voi găsi un

loc în care să inventez dispozitive inutile, cum ar fi sistemele deîncălzire a aerului cu petrol şi rachiu. Sau voi învăţa tot ce potdespre distilarea alcoolului şi îmi voi dedica restul vieţii îmbună-tăţirii rachiului avalonian. Dumnezeu mi-e martor că este nevoiede asta.

- Şi nu te va deranja? Să nu fii altceva decât soţ?-Cu siguranţă mă va deranja, dar fără ea e şi mai greu.

Sincer, Ephraim, nu ştiu dacă pot face asta. Mi-a spus cândva căun bărbat trebuie să aibă o forţă extraordinară pentru a supravie-ţui statutului de consort al unei femei cu sânge regal. Credea căm-aş descurca. Dar - îşi privi prietenul în ochi - nu mi-a cerut-oniciodată.

- Bineînţeles, nici tu nu i-ai cerut să renunţe la coroană.- Nu, nu am făcut-o.-Poate că din aceleaşi motive.-Sper, spuse Matt făcând o pauză. Ştii, s-ar putea foarte bine

să mă urască. I-am spus nişte lucruri groaznice.Ephraim ridică din umeri.-Va trebui să-ţi ceri iertare în genunchi. Poate chiar să o

implori. Femeile se dau în vânt după asta.- De unde ştii tu? Credeam că trăieşti indirect prin mine.-Am mai prins şi eu câte ceva pe parcurs. Femeile pot fi foarte

iertătoare dacă te căieşti îndeajuns. Bineînţeles, nu am avut nici-

odată de-a face cu o prinţesă, se încruntă el. Nu ar porunci să fiiîmpuşcat, nu-i aşa?

Matt râse.- Nu e exclusă posibilitatea.- încă nu-mi vine să cred că mergi înainte cu treaba asta, spuse

Ephraim scuturând din cap. Eşti sigur că nu faci o greşeală?-Nu, nu sunt sigur de nimic altceva în afară de ceea ce simt

pentru ea. Am avut şase săptămâni lungi în care să mă gândesc laasta şi faptul că vreau să o urmez acum s-ar putea să fie una dintrecele mai mari greşeli din viaţa mea. Pe locul al doilea după refuzulde a merge după ea prima dată când m-a părăsit. Dar, Ephraim -luă jurnalul şi îl privi ţintă - era dispusă să renunţe la viaţa eipentru mine. Pot eu să fac mai puţin pentru ea?

Ephraim îl studie un moment îndelungat.- Te înşeli, Matt. Te pricepi tare bine la cuvinte. Ei bine, dacă aş

fi femeie, ţi-aş cădea imediat în braţe.Matt râse şi dădu drumul caietului pe masă.-Atunci nu putem decât să-i mulţumim lui Dumnezeu că nu

eşti. Prefer femeile considerabil mai atrăgătoare şi cu mult maipuţin păr pe faţă decât tine.

-Ai avut mereu gusturi aparte. Acum - luă jurnalul - ce să faccu asta?

-Păstrează-1 pentru viitor. Poate îţi voi da voie să-l publiciîntr o zi.

Chipul lui Ephraim se lumină, iar Matt zâmbi larg.-în ziua în care pe firma de deasupra va scrie: CADWALLEN-

DER ŞI FIII, MESAGERUL GLOBAL, ZIAR SĂPTĂMÂNAL.-Voi număra minutele până atunci, spuse Ephraim ironic, apoi

deschise un sertar şi aruncă jurnalul înăuntru. Aproape uitasemde asta. Scoase o scrisoare şi i-o înmână lui Matt.

-Ce e? spuse Matt, uitându-se iute pe ea.-Este din partea consorţiului care a sponsorizat competiţia

de proiecte la care ar fi trebuit să iei parte. S-au retras. Se parecă s-au decis să-şi investească banii în energia cu aburi. Pare-se căsunt de părere că deplasarea cu ajutorul aburului are un viitor maibun decât zborul. Ephraim luă hârtia înapoi şi o aruncă în sertar.Nu pot spune că-i învinovăţesc.

Mai stătură de vorbă câteva minute, apoi Ephraim se ridică şiîi strânse mâna lui Matt.

- Când pled?-Dimineaţă. Acum mă duc la atelier şi la căsuţă. Nu am mai

fost demult acolo şi vreau să fac curăţenie, căci renunţ la chirie.Cele mai multe lucruri pe care le-am lăsat acolo sunt neînsemna-te, dar sunt câteva pe care vreau să le iau cu mine.

-Pentru flota aceea de aerostate avaloniene pe care o veiconstrui? zâmbi Ephraim.

-Bineînţeles.Ephraim râse, apoi deveni sobru. Privirile celor doi se întâlniră.- îţi urez noroc din toată inima, vechiul meu prieten.-Voi avea nevoie, negreşit, zâmbi Matt cu amărăciune. Ea este

destinul meu, Ephraim. Mă rog doar să o pot convinge de asta.

Nu erau prea multe lucruri rămase, cum crezuse. Matt îşi plim-bă privirea în jurul grajdurilor. întotdeauna îşi alesese uneltele şiechipamentul cu grijă, alegerile fiindu-i limitate de buget. Majori-tatea lucrurilor sale fuseseră transportate cu balonul la EffingtonHali, iar apoi la conacul Weston. Nu strânsese multe în ultimiiani. Puţinele lucruri personale pe care le mai avea acum erau adu-nate într-o geantă pe care o lăsase la uşa grajdului.

Se întreba dacă nu ar trebui să fie un pic melancolic la gân-dul că nu strânsese nimic de valoare până acum în viaţă. Totuşi,între timpul petrecut cu aerostatele şi serviciul naval, dobândi-se cunoştinţe, maturitate şi încredere, în cei zece ani de cândplecase de acasă. Şi se bucurase pe deplin de viaţă în tot acestrăstimp. Indiferent de ce avea să-i rezerve viitorul, îl aşteptacu nerăbdare.

Se duse la masa unde petrecuse momente îndelungate meş-terind la diverse mecanisme, experimentând idei bizare. Fu izbitde gândul că îi plăcea cu adevărat să lucreze cu mâinile şi, dacănu făcea nimic altceva în Avalonia, poate că îşi putea folosi aceas-tă abilitate. La urma urmelor, îndatoririle sale oficiale vor fiprobabil minime.

Ar putea oare să-şi croiască o viaţă cu adevărat la Curtea ei?Sau în ţara ei? îşi trecu degetele încet de-a lungul marginii mesei.

Nu ştia, dar trebuia să încerce. Şi, mai mult, trebuia să reuşească.-Ţi-a fost dor de mine? răsună vocea Tatianei în spatele lui.- De-abia dacă am observat că ai plecat,-Nu ştii să minţi deloc şi eşti un bărbat cu adevărat enervant,

Matthew Weston.Tonul ei era degajat, firesc, ca şi când ar fi discutat despre cali-

tatea drumurilor din faţa uşii lui.-Acestea sunt cele mai mari calităţi ale mele.Trase aer în piept pentru a se linişti şi se întoarse către ea.

Ea înaintă unduioasă, privind în jur cu curiozitate, ca şi cândnu ar fi fost nimic însemnat între ei. Ca şi când s-ar fi despărţitieri şi în cei mai buni termeni. Ca şi când de-abia se cunoşteau,

- De ce eşti aici?-Tocmai ţi-am spus.Se învârti în cercuri largi în jurul lui, arătând un interes de ne-

înţeles pentru stalurile şi structura grajdului, şi fu obligat să seîntoarcă odată cu ea.

-Eşti un mincinos demn de milă.- Cred că am stabilit acest lucru, spuse el cu prudenţă. Nu este

necesar să o mai repeţi.- Merită să fie repetat.Se opri cântărindu-1. El observă că păstra masa între ei. Un fel

de barieră, dar pentru protecţia cui? Habar n-avea ce era în min-tea ei. Ce dorea. Putea foarte bine să fie acolo pentru a-i strivisperanţele, pentru a-1 distruge complet, aşa cum el o rănise.Nu o putea învinovăţi. înţelegea prea bine dorinţa aceea şi îşidădea seama de ironie. Rosti cuvintele încet şi cu măsură:

-Am avut timp îndelungat de gândire de când am vorbitultima dată. Despre asta, vreau să...

-Opreşte-te, spuse ea repezit şi i se păru că auzise un mic tre-mur în vocea ei. E rândul meu să spun ce trebuie spus. Tu ai avutaceastă ocazie cu şase săptămâni în urmă.

- Şase săptămâni şi patru zile, mai exact.îl privi bănuitoare pentru o clipă, ca şi când nu-i venea să crea-

dă că ţinuse socoteala.-în primele două săptămâni după ce tu... după ce am plecat,

am dormit, în cea mai mare parte a timpului. După călătorie şi

toate cele.-Desigur, spuse el ţinându-şi respiraţia. Iar apoi?-Apoi, când am ajuns acasă, s-a decis că cel mai bine ar fi ca

dispariţia şi recuperarea bijuteriilor să nu fie făcute publice. Oricepretenţie ar fi emis Valentina nu avea cum să fie susţinută. Ceru-rile vor fi montate într-o nouă brăţară de aur şi nimeni nu va aflade dispariţia lor.

-Nimeni nu va afla? îl cuprinse furia pentru ea. E al draculuide injust. Tu eşti cea care a găsit nenorocitele alea de pietre. Ţi-airiscat viaţa, ca să nu mai zic că şi pe a mea. Ar trebui să ţi semulţumească pentru aceasta. Ar trebui să fii considerată eroină.Ar trebui să te poarte pe umeri pe străzi.

- Nu aş şti ce să port, spuse ea făcând ochii mari de surpriză.-Asta eşti, să ştii. Un erou. Sau mai curând o eroină.Ea înghiţi în sec.-Mulţumesc.El scutură din cap.-Eşti la fel de curajoasă pe cât eşti de încântătoare şi orice

ţară demnă de respect ar trebui să recunoască asta şi să te tratezeca atare.

-Nu mi-am dat seama că ai sentimente atât de puternice cuprivire la asta. Abia dacă ai părut să remarci importanţa misiu-nii mele.

- Da, ei bine, uneori pot fi tare idiot.- într-adevăr, poţi. îl cântări cu grijă. Un idiot enervant,

dacă-mi amintesc bine.- Cu toate acestea, cred în continuare că ar fi trebuit să ţi se

recunoască meritele pentru ce ai făcut.-Nu am făcut-o pentru a mi se recunoaşte meritele.-Ştiu, ştiu, pufni el. Ai făcut-o din sentimentul de datorie

faţă de rangul tău. Din responsabilitate faţă de ţara ta şi toatecelelalte.

-Bineînţeles, şi de-asta. Se opri alegându-şi cuvintele cu grijă.Dar ţi-am mai spus-o o dată, am făcut-o şi pentru tine.

- Pentru mine? se încruntă el. Te referi la ce ai spus despre câş-tigarea libertăţii?

- Exact. Acum, totuşi - scutură din cap - am descoperit că nu

am făcut-o cu adevărat pentru tine. Tu ai fost imboldul, pretextul,dar, de fapt, am făcut-o pentru mine.

-înţeleg. Nu era sigur că înţelegea pe deplin, dar nu prea con-ta. Era aici şi era posibil ca asta să fie de-ajuns. Se forţă să adopteo atitudine degajată, ca şi când nu i-ar fi păsat dacă renunţase latitlu sau nu. Şi apoi ţi-ai revendicat libertatea?

-Am descoperit un lucru ciudat despre libertate, ca şi despretitlurile regale. Libertatea e relativă şi, în mare măsură, o stare despirit. O atitudine. Cât despre titlul meu, poţi abdica de la puteresau de la tron, dar, cel puţin în ţara mea, te naşti cu un titlu şi îlpăstrezi pe viaţă. Sophia a fost prinţesă toată viaţa ei, la fel cumeste şi Nataşa, chiar dacă nici una din ele nu a ales să-l folosească.Şi se pare că voi fi mereu prinţesă.

- Şi vei alege sa foloseşti titlul?-Nu m-am hotărât încă.îl studie un moment, muşcându-şi buza de jos. El simţi că i se

strânge inima.-Ar trebui să-mi termin povestea.- Bineînţeles.Se forţă să fie răbdător. Era aproape imposibil. Voia să ştie de

ce era aici şi dacă mai era soţia lui. Voia să o implore să-l ierte, săo implore să-l înţeleagă. Voia să o ţină în braţe, în pat, în inimă,în schimb, aşteptă.

- După ce eu, tatăl şi fratele meu ne-am pus de acord cu privirela soarta Cerurilor, a venit vremea să se decidă soarta mea. Nu, nue întocmai adevărat, a venit vremea să-mi decid soarta. îşi trecudegetele pe o crăpătură aspră din masă. Le-am spus despre tine,că ne-am căsătorit. Şi le-am mai spus - privirea ei se ridică spre alui - că am toate intenţiile de a rămâne măritată cu tine.

Chiar şi în lumina obscură văzu scânteia de hotărâre din ochiiei. Dacă înainte cu o clipă fusese câtuşi de puţin ezitantă sau în-grijorată, nu mai era nici urmă de acestea. îl inundă o uşurareprostească şi voia să rânjească precum idiotul care recunoscusecă este.

-Ţi-am văzut bagajul la uşă, spuse ea mijind ochii. Te întorcila conacul Weston?

-Nicidecum. Se forţă să adopte un ton degajat. Am auzi că în

Avalonia e frumos în perioada aceasta a anului. Mă gândeam săo vizitez.

- De ce?-Acolo se afla soţia mea. Privirea lui se agăţă de a ei. Acolo era

inima mea.-înţeleg. Ea scutură din cap. Dar presupun că soţia ta nu ar

îngădui niciodată să fii pus în ipostaza în care a fost pus primulei soţ.

El scrâşni din dinţi.- Cred că soţia mea trebuie să înţeleagă că eu nu sunt primul ei

soţ. Nu semăn deloc cu acesta şi m-am săturat ca ea să gândească,chiar şi pentru un moment, că aş putea fi. îşi puse mâinile pemasă şi se aplecă înainte. Mai mult, nu am de gând să calc pe ur-mele primului său soţ.

- Şi de unde să ştie asta soţia ta? Ea îi imită poziţia, aruncân-du-i o privire cruntă. Nu i-ai spus că tot ce aţi împărtăşit nu aînsemnat nimic? Că te-ai distrat de minune cu ea, dar nu ar fi tre-buit să o iei nicicând de nevastă? Şi că nu te interesa altceva decâtsă împărţi aşternutul cu ea?

-Am spus toate acestea şi altele. Dar... Căută cuvintele potrivi-te, apoi ridică mâinile în aer, exasperat. Am minţit!

-De ce a trebuit să alegi acel moment pentru a o face aşade bine?

-Pentru că trebuia să te conving! Pentru că nu te puteam lăsasă renunţi la viaţa ta pentru mine!

- Eşti atât de enervant de nobil, pufni ea. Mi-a trebuit multprea mult timp ca să-mi dau seama că jucai teatru. Şi ar trebui săte fac să plăteşti scump pentru reprezentaţia ta. M-ai umilit înfaţa acelor oameni cumsecade.

-Acei oameni cumsecade pe care i-ai minţit întruna, spuse elapăsat. în plus, m-ai lovit. Mult prea tare, aş putea adăuga.

-Nu îndeajuns de tare, i-o reteză ea.- L-ai putea pune pe căpitanul tău să mă împuşte?-Să nu crezi vreo clipă că nu s-a oferit, spuse ea cu aroganţă.

Şi să nu crezi vreo clipă că nu m-am gândit serios la asta. Dimitria fost foarte dezamăgit când i-am interzis să o facă.

-Atunci ar trebui să fiu recunoscător măcar pentru asta.

Ea bătu cu palma în masă.-Ar trebui să fii recunoscător pentru mai mult de atât!

Eu sunt! Noi doi am găsit ceva ce puţini oameni găsesc vreodată,înţelegi, Matthew? Refuz să permit ca nobleţea ta prost înţeleasăsă ne ţină departe unul de celălalt. Viaţa mea ca prinţesă, sau caţărancă, nu merită trăită fără tine.

-Iar a mea este fără tine? Sunt dispus să merg în Avaloniaşi să fiu un nenorocit de căţeluş de companie dacă asta te vaface să rămâi în viaţa mea. La naiba cu toate, Tatiana, te iubesc.Te-am iubit din clipa în care ai urcat în balonul meu. Din clipaîn care ţi-am văzut zâmbetul înflorind pe buze şi ochii verziscânteietori. De la prima minciună până la ultima, te-am iubit.Şi te iubesc şi acum!

-Atunci nu mai ţipa la mine!~Nu ţip! Sunt... Se opri brusc şi răsuflă lung, plin de exaspera-

re. Complet... nebun... de legat.-Mi-am dat seama de atâta lucru.Colţurile gurii ei zvâcniră, ca şi când ar fi fost cât pe-aci să

izbucnească în râs. Inima lui tresăltă de bucurie.O privi ţintă pentru o clipă nesfârşită.- Poţi să mă ierţi?-Niciodată. Ea ridică din umeri. Poate. Posibil. Intr-o zi. Peste

ani şi ani.- După ce mă voi târî în genunchi până nu mai pot? ridică el

dintr-o sprânceană. După ce voi implora, după ce te voi ruga stă-ruitor, după ce te voi conjura şi aşa mai departe, fără îndoială?

-Absolut.- Şi cât te aştepţi să dureze implorările, conjurările, rugăminţi-

le stăruitoare şi toate celelalte?începu să dea ocol mesei, îndreptându-se către ea.-Toată viaţa ar fi de-ajuns.îi aruncă privirea aceea a ei şi orice urmă de îndoială dispăru.-înţeleg. Şi unde, mai exact, mă voi deda la aceste implorări,

conj urări şi rugăminţi stăruitoare?întinse mâna şi o trase în braţele sale şi înapoi în viaţa lui.-Nu uita de „şi aşa mai departe", îl privi ea sfidător.

-Nu voi uita niciodată de „şi aşa mai departe". Se aplecă şi osărută în căuşul de deasupra claviculei. „Şi aşa mai departe" a fostîntotdeauna partea mea preferată. Ei bine, unde?

- Cred că un bărbat care vrea să facă avere din transportul na-val are nevoie de ocean. înclină capul, încruntându-se gânditoare.Anglia se află pe un ocean, nu-i aşa?

- într-adevăr, aşa e. Totuşi, eu plănuisem să merg în Avalonia.-Asta nu ar funcţiona niciodată, Matthew. Făcu nişte ochi

mari şi nevinovaţi. Nu există nici un ocean.-Totuşi, eu...- Este cel mai frumos dar pe care mi l-ai putea oferi vreoda-

tă, dar - scutură din cap - nu doresc să-mi trăiesc restul vieţii laCurte ca un peşte într-un acvariu. Nu vreau ca soţul meu...

El deschise gura să protesteze, iar ea îi duse degetele la buzepentru a-1 opri.

- Chiar dacă ştiu că nu seamănă deloc cu primul meu soţ - îşidădu ochii peste cap - să fie observat şi cercetat neîntrerupt, fiindsupus, fie că-i place sau nu, unor comparaţii şi, în mod inevitabil,clevetirilor. Totuşi, nu-ţi pot spune că nu-mi va fi dor de familiaşi de ţara mea. Să fac asta - îi aruncă un zâmbet poznaş - ar fio minciună.

- Şi nu va mai fi nici una.- Bineînţeles că nu, milord, spuse ea afabilă. Decât dacă o cere

situaţia.- Iar tu te pricepi mult mai bine la asta decât mine.- Intr-adevăr, aşa e. Ţi-aduci aminte când ţi-am spus că esenţa

unei minciuni bune este ca aceasta să se bazeze pe adevăr? îşistrecură braţele pe după gâtul lui, privindu-1 în ochi. Mi-am datseama că minţeai când ai spus că doar te-ai prefăcut încântat decăsătoria noastră pentru a mă aduce în patul tău. Dar o făcusemde bunăvoie şi, într-adevăr, îţi împărţisem aşternutul cu multînainte de asta.

- E cam slăbuţ, spuse el încet. Ai fost convinsă că minţeam dinpricina asta?

-Ei bine, eşti un bărbat onorabil şi... Se opri şi scoase un of-tat resemnat. Nu, eram convinsă că minţi pentru că nu suportam

alt gând.Braţele lui se strânseră în jurul ei.- Mulţumesc lui Dumnezeu.îl ţintui cu privirea un moment, apoi zâmbi cu aroganţă.-Vrei să mă săruţi acum, Matthew. O văd în privirea ta.-Vreau mult mai mult decât să te sărut, rânji el. Şi asta ar tre-

bui să vezi în ochii mei.Ea făcu ochii mari de încântare şi deschise gura, însă înainte

de a putea scoate vreun cuvânt, el îi pecetlui buzele cu ale sale,într-un sărut pasional de regăsire, cu siguranţa şi certitudinea că,indiferent de aventurile care le vor ieşi în cale în viitor, va fi unviitor pe care îl vor întâmpina mână în mână.

El se retrase şi îi zâmbi.-Aşadar, eşti în continuare prinţesă?- Prefer titlul de Lady Matthew, dar, da, voi fi mereu prinţesă.

Ea se întinse spre el, ronţăindu-i buza de jos. Prinţesa ta.Simţi săgeţile dorinţei şi se întrebă cât de incomod ar putea fi

grajdul. Şi cât de incitant.- Prinţesa mea şi doar a mea. Inchipuie-ţi,- Şi soţia ta şi doar a ta.-îmi place foarte mult. O sărută iar. Se întorsese şi nu avea să

o lase să mai plece niciodată. într-adevăr, îmi place la nebunie.Are o sonoritate plăcută. Alteţa sa, acum şi pentru totdeauna,soţia mea.

SFIRSIT