Structurile creieruluiGeneralizati

Creierul este partea superioara a sistemului nervos central, constituita din

trunchiul cerebral, cerebel si creierul mare, si asigura controlul intregului orga-nism.

Acest organ surprinzator functioneaza ca un centru de control prin recepti-onarea,

interpretarea si directionarea informatiilor senzoriale primite din corp.

Creierul detine mai multe structuri care au multiple functii. Mai jos este prezenta-ta o

lista a structurilor majore si unele dintre functiile lor.Cuprins articol

1. Generalizati

2. Trunchiul cerebral

3. Bulbul rahidian

4. Puntea

5. Substanta neagra

6. Formatiunea reticulata

7. Tectum

8. Tegmentum

9. Nervii cranieni

10. Cerebelul

11. Encefalul

12. Corpul calos

13. Ganglionii bazali

14. Structurile sistemului limbic

15. Bulbul olfactiv

16. Glanda pineala

17. Glanda pituitara - hipofiza

18. Sistemul ventricular

19. Cortexul cerebral

20. Lobii cortexului cerebral

21. Santul central Rolando

22. Santul lateral Sylvius

23. Aria Broca

24. Aria Wernicke

25. Meningele

Trunchiul cerebral

- transmite informatiile de la nervii periferici si maduva spinarii spre partile

superioare ale creierului;

- este formata din punte, bulbul rahidian si mezencefal.

Functii:

- starea de alerta;

- trezirea;

- respiratia;

- tensiunea arteriala;

- contine majoritatea nervilor cranieni;

- digestia;

- ritmul cardiac;

- alte functii autonome;

- transmite informatiile receptionate de nervii periferici si maduva spinarii

spre partile superioare ale creierului.

Localizare:

- trunchiul cerebral este situat intre cerebel si maduva spinarii. Este format

din mezencefal, bulbul rahidian si punte

Bulbul rahidian

Este portiunea inferioara a trunchiului cerebral care ajuta la controlul functiilor

autonome.

Functii:

- controleaza functiile autonome;

- transmite semnale nervoase intre creier si maduva spinarii.

Localizare:

- bulbul rahidian este portiunea cea mai joasa a trunchiului cerebral. Se gaseste inferior

fata de punte si anterior fata de cerebel.

Puntea

- transmite informatii senzoriale intre encefal si cerebel.

Functii:

- starea de trezire;

- are rol in controlarea functiilor autonome;

- transmite informatii senzoriale intre encefal si cerebel;

- regleaza somnul.

Localizare:

- puntea este portiunea trunchiului cerebral situata superior de bulbul rahidian.

Substanta neagra

- ajuta la controlul miscarilor voluntare si regleaza dispozitia.

Functii:

- controleaza miscarile voluntare;

- produce neurotransmitatorul dopamina;

- regleaza dispozitia.

Localizare:

- substanta neagra este situata in mezencefal, fiind o parte a ganglionilor bazali.

Formatiunea reticulata

- fibre nervoase localizate in interiorul trunchiului cerebral;

- regleaza starea de trezire si de somn.

Functii:

- starea de trezire;

- atentia;

- reflexele cardiace;

- functiile motorii;

- regleaza starea de constienta;

- transmite semnale nervoase spre cortexul cerebral;

- somnul.

Localizare:

- formatiunea reticulata este un grup de fibre nervoase situate in interiorul trunchiului

cerebral.

Tectum

- regiunea dorsala a mezencefalului.

Functii:

- controleaza raspunsurile auditive si vizuale.

Localizare:

- tectum-ul ese localizat in portiunea dorsala a mezencefalului. Este format din coliculii

cvadrigemeni superiori (receptori vizuali) si inferiori (receptori auditivi).

Tegmentum

- repreziuna portiunea ventrala a mezencefalului.

Functii:

- controleaza functiile motorii;

- regleaza starea de constienta si atentia;

- regleaza anumite functii autonome.

Localizare:

- tegmentum este localizat in portiunea ventrala a mezencefalului. Este format din mai

multe formatiuni dintre care cele mai importante sunt formatiunea reticulata, substanta

neagra si nucleul rosu.

Nervii cranieni

- exista 12 perechi de nervi cu originea la nivelul creierului, ies din craniu si deservesc

capul, gatul si trunchiul.

Functiile nervilor cranieni:

- directioneaza impulsuri senzoriale de la nivelul corpului;

- masticatia;

- echilibrul;

- miscarile oculare, vederea;

- sensibilitatea faciala;

- auzul, fonatia;

- respiratia;

- salivatia, deglutitia;

- mirosul;

- gustul.

Localizare:

- nervii cranieni olfactiv, optic, oculomotor si trohlear isi au originea in portiunea

anterioara a creierului

- nervii cranieni trigemen, abducens si facial pornesc de la nivelul puntii

- nervul vestibulocohlear isi are originea la nivelul urechii si merge pana in punte

- nervii glosofaringian, vag, accesor si hipoglos sunt atasati bulbului rahidian.

Cerebelul

- controleaza coordonarea miscarilor;

- are rol in mentinerea echilibrului.

Functii:

- controleaza coordonarea miscarilor fine;

- echilibrul;

- tonusul muscular.

Localizare:

- cerebelul se afla localizat deasupra trunchiului cerebral, sub lobii occipitali la baza

craniului.

Encefalul

- reprezinta portiunea cea mai voluminoasa a creierului;

- consta din materie cenusie brazdata de santuri numite girusuri, care delimiteaza

circumvolutiuni.

Functii:

- determina inteligenta;

- personalitatea;

- interpretarea impulsurilor senzoriale;

- functii motorii;

- planificarea si organizarea;

- senzatiile tactile.

Localizare:

- Encefalul este portiunea anterioara a telencefalului. Este impartit in doua emisfere

conectate la nivelul corpului calos.

Corpul calos

- reprezinta o banda groasa de fibre care conecteaza emisferele dreapta si

stanga ale creierului.

Functii:

- conecteaza emisferele dreapta si stanga.

Localizare:

- corpul calos este o banda groasa de fibre localizata intre emisferele

cerebrale.

Ganglionii bazali

- implicati in gandire si miscarile voluntare;

- bolile care implica afectarea acestor regiuni sunt boala Parkinson si boala Huntington.

Functii:

- controlul gandirii;

- coordonarea miscarilor;

- miscarile voluntare.

Localizare:

- ganglionii bazali sunt localizati profund in emisferele cerebrale, in regiunea

telencefalica a creierului. Sunt formati din corpul striat, nucleii subtalamici si substanta

neagra.

Structurile sistemului limbic

- Amigdala - este implicata in raspunsul emotional, secretiile hormonale si

memorie.

- Girusul cingulat - este un pliu al creierului implicat in impulsurile

senzoriale legate de emotii si de reglarea comportamentului agresiv.

- Fornix - este o banda fibroasa de fibre nervoase sub forma de arc, care

fac legatura dintre hipocamp si hipotalamus.

- Hipocampul - trimite informatii memorate spre partea corespunzatoare a

emisferelor cerebrale, pentru a fi stocate pe termen lung si retrase atunci

cand este necesar.

- Hipotalamus - regleaza o multitudine de functii importante, cum ar fi

temperatura corpului, senzatia de foame si homeostazia.

- Cortexul olfactiv - primeste informatii senzoriale de la bulbul olfactiv si

este implicat in identificarea mirosurilor.

- Talamusul - este o masa de materie cenusie care directioneaza si

primeste semnale senzoriale la si de la maduva spinarii si encefal.

Sistemul limbic

Functii:

- controlul emotiilor;

- raspunsuri emotionale;

- secretii hormonale;

- dispozitia;

- motivatia;

- senzatiile de durere si placere.

Amigdala

Functii:

- trezirea;

- controlul respunsurilor autonome asociate cu frica;

- raspunsuri emotionale;

- secretii hormonale.

Localizare:

- amigdala este o masa de nuclei de forma unei migdale, localizata

profund in lobul temporal, medial fata de hipotalamus si adiacent de

hipocamp.

-

Girusul Cingulat

Functii:

- coordonarea impulsurilor senzoriale asociate emotiilor;

- raspunsurile emotionale la durere;

- reglarea comportamentului agresiv.

Localizare:

- Girusul este o "cuta” a creierului. Girusul cingulat se gaseste superior

fata de corpul calos, intre santul cingulat si santul corpului calos.

Fornix-ul

Functii:

- face legatura dintre hipocamp si hipotalamus.

Localizare:

- fornixul este o banda de fibre nervoase sub forma de arc, care face

legatura intre hipocamp si corpii mamilari de la nivelul hipotalamusului,

formand un arc peste talamus.

Hipocampul

Functii:

- consolidarea noilor amintiri;

- emotiile;

- deplasarea;

- orientarea spatiala.

Localizare:

- hipocampul este o banda de fibre nervoase de forma unei potcoave

localizata intre lobii temporali si langa amigdala.

Hipotalamus

Functii:

- controlul functiilor autonome;

- controlul emotiilor;

- functiile endocrine;

- homeostazia;

- functii motorii;

- regleaza aportul de hrana si apa;

- regleaza ritmul somn-veghe.

Localizare:

- hipotalamusul se gaseste sub talamus si posterior de chiasma optica.

Cortexul olfactiv

Functii:

- constientizarea mirosurilor;

- identificarea mirosurilor;

- primeste informatii senzoriale de la bulbul olfactiv.

Localizare:

- cortexul olfactiv este localizat in regiunea mediana a lobului temporal.

Talamus

Functii:

- control motor;

- primeste semnale auditive, somatosenzitive si vizuale;

- transmite semnale senzoriale spre cortexul cerebral.

Localizare:

- talamusul este o masa mare de substanta cenusie, sub forma a doi lobi,

localizata superior de trunchiul cerebral, deasupra hipotalamusului.

Bulbul olfactiv

- se termina la nivelul lobului olfactiv;

- implicat in simtul mirosului.

Functii:

- transmite semnale senzoriale spre tractul olfactiv;

- implicat in simtul mirosului.

Localizare:

- bulbul olfactiv este localizat in regiunea limbica a creierului.

Glanda pineala

- glanda endocrina implicata in ritmurile biologice;

- secreta hormonul melatonina.

Functii:

- determina senzatia de somn;

- transforma semnale ale sistemului nervos in semnale endocrine;

- regleaza functiile endocrine;

- secreta hormonul melatonina.

Localizare:

- glanda pineala este atasata peretelui posterior al ventriculului III.

Glanda pituitara - hipofiza

Sus

- glanda endocrina implicata in homeostazie;

- regleaza functionarea altor glande endocrine.

Functii:

- produce hormonul de crestere;

- produce hormoni care actioneaza asupra altor glande endocrine;

- produce hormoni care actioneaza asupra muschilor si rinichilor;

- regleaza functiile endocrine;

- stocheaza hormonii produsi de hipotalamus.

Localizare:

- glanda pituitara este localizata la baza hipotalamususlui.

Sistemul ventricular

Conecteaza sistemul de cavitati interne ale creierului, pline cu lichid cefalorahidian:

- apeductul Sylvius – canal localizat intre ventriculul al treilea si ventriculul al patrulea.

- plexurile coroide – produc lichidul cefalorahidian.

- ventriculul patru – canal aflat intre punte, bulbul rahidian si cerebel.

- ventriculii laterali – cei mai mari ventriculi localizati in ambele emisfere cerebrale.

- ventriculul al treilea – ofera o cale de circulare pentru lichidul cefalorahidian.

Apeductul Sylvius

Functii:

- face legatura intre ventriculul III si ventriculul IV.

Localizare:

- apeductul Sylvius este un canal localizat intre ventriculul al treilea si al patrulea.

Contine lichid cefalorahidian.

Plexurile coroide

Functii:

- produc lichid cefalorahidian

- constituie o bariera intre sange si lichidul cefalorahidian

Localizare:

- plexurile coroide sunt situate in spatele puntii si al bulbului rahidian.

Ventriculul patru

Functii:

- continua canalul central al maduvei spinarii

- protejeaza creierul de traumatisme

Localizare:

- ventriculul patru este o cavitate de forma unui diamant, localizata in spatele puntii si al

bulbului rahidian.

Ventriculii laterali

Functii:

- protejeaza creierul de traumatisme;

- ofera o cale de circulatie pentru lichidul cefalorahidian.

Localizare:

- ventriculii laterali sunt doua cavitati de forma curba situate in interiorul encefalului.

Ventriculul III

Functii:

- protejeaza creierul de traumatisme;

- ofera o cale de circulatie pentru lichidul cefalorahidian.

Localizare:

- ventriculul al treilea este o cavitate ingusta situata intre cele doua emisfere ale

diencefalului.

Cortexul cerebral

- portiunea exterioara a creierului (grosime de 1,5 pana la 5 mm);

- primeste si proceseaza informatiile senzoriale;

- este impartit in lobii cerebrali.

Functii:

- determina inteligenta;

- determina personalitatea;

- rol in interpretarea impulsurilor senzoriale;

- functionarea motorie;

- planificarea si organizarea;

- senzatiile tactile.

Localizare:

- cortexul cerebral este stratul exterior de la nivelul creierului. El este impartit in mai

multi lobi: frontal, parietal, temporal si occipital. Insula se gaseste, de asemeni in aceasta

regiune a creierului.

Lobii cortexului cerebral

- Lobii frontali - implicati in luarea deciziilor, rezolvarea problemelor si planificare;

- Lobii occipitali - implicati in vedere si recunoasterea culorilor;

- Loii parietali - primesc si proceseaza informatiile senzoriale;

- Lobii temporali - implicati in raspunsul emotional, memorie si vorbire.

Lobii frontali

Functii:

- functii motorii;

- functii superioare;

- planificare;

- rationament;

- hotarare, motivatie;

- controlul impulsurilor;

- memoria.

Localizare:

- lobii frontali reprezinta portiunea anterioara a cortexului cerebral.

Lobii occipitali

Functii:

- controlul vederii;

- recunoasterea culorilor.

Localizare:

- lobii occipitali reprezinta portiunea posterioara a cortexului cerebral.

Lobii parietali

Functii:

- gandirea;

- procesarea informatiilor;

- senzatiile dureroase si tactile;

- orientarea spatiala;

- vorbirea;

- perceptia vizuala.

Localizare:

- lobii parietali sunt localizati superior fata de lobii occipitali si posterior de santul central

Rolando si lobii frontali.

Lobii temporali

Functii:

- raspunsul emotional;

- auzul;

- memoria;

- vorbirea.

Localizare:

- lobii temporali se gasesc anterior de lobii occipitali si lateral de santul Sylvius.

Santul central Rolando

- este un sant adanc care separa lobii frontal si parietal.

Functii:

- santul central este o regiune de separatie intre lobul parietal si cel frontal.

Santul lateral Sylvius

- este un sant adanc care separa lobii parietal si temporal.

Aria Broca

- limbajul expresiv;

- intelegerea limbajului.

Functii:

- controleaza neuronii faciali;

- controleaza producerea vorbirii;

- are rol in intelegerea limbajului.

Localizare:

- Aria Broca este localizata in lobul frontal stang, in jurul regiunilor operculare si

triunghiulare ale girusului frontal inferior.

Aria Wernicke

- regiune a creierului unde limbajul vorbit este inteles. Neurologul Carl Wernicke este

considerat descoperitorul functiilor acestei portiuni a creierului.

Functiile ariei Wernike sunt:

- intelegerea limbajului;

- procesarea semantica;

- recunoasterea limbajului;

- interpretarea limbajului.

Localizare:

Aria Wernike este localizata in lobul temporal stang, posterior de complexul auditiv

primar.

Meningele

Meningele reprezinta mebranele care acopera si protejeaza creierul si maduva spinarii.

Functii:

- protejeaza creierul, nervii cranieni si maduva spinarii.

Localizare:

- meningele sunt membrane care acopera si protejeaza creierul si maduva spinarii.

Meningele consta in pia mater, dura mater si arahnoida.

Dominatia Cerebrala

Oamenii se folosesc mai mult de partea dreapta, si inima e in stanga. - Henry de Montherlant

Termenul de emisfericitate a fost introdus de biologi pentru a desemna specificitatea functionala a unei emisfere.

Cercetarile asupra creierului au demonstrat ca functia limbajului ar fi localizata in emisfera stanga. Jackson a evidentiat ca leziuni asupra emisferei drepte duc la o pierdere selectiva a vederii in timp ce leziuni asemanatoare in emisfera stanga nu au aceste efecte. S-a aratat ca bolnavii cu leziuni ale emisferei drepte au dificultati in a desena, citi cartonase, a recunoaste figurile umane. Astfel s-a concluzionat ca emisfera stanga este specializata pentru limbaj iar cealalta pentru vedere. Sperry sectionand corpul calos al unor bolnavi, desparte cele doua emisfere cerebrale. La acesti bolnavi, un obiect plasat in mana dreapta, poate fi numit, descris, dar nu intrebuintat. Acelasi obiect pus in mana stanga, poate fi folosit, dar nu denumit. Se observa functionalitatea celor doua emisfere, acestea putand fi independente una fata de alta. Alte studii pe bolnavi la care corpul calos a fost sectionat chirurgical, sugereaza ca emisfera cerebrala majora, sau dominanta, difera functional de emisfera opusa, minora. Emisfera dominanta (la om de obicei cea stanga), indeplineste in special funtiile verbale, lingvistice, aritmetice, de calculare si analitice. Emisfera cerebrala minora (la om, cea dreapta care cu timpul a involuat datorita dezvoltarii celei stangi), are functii nonverbale, geometrice, spatiale, vizuale de modelare - schematizare, muzicale si de sintetizare. ?Asimetriile care au fost observate in regiunea auditiva si in fisura cerebrala laterala pot fi in legatrura cu lateralizarea limbajului si folosirea preferentiala a uneia din maini. Asimetriile cele mai net marcate au fost gasite pe suprafata superioara a lobului temporar din aria corticala situata posterior de girul Heschl? (M. Ifrim, Gh. Niculescu, 1988, p. 230).

Emisfera stanga este sediul limbajului, cuvantului, implica aspectele lingvistice ale scrierii, este sediul calculului logic, cifrelor, rationamentelor, capacitatii de analiza si abstarctizare. Prin ea, orice perceptie se traduce in reprezentare logica, semantica si fonetica. Persoana dominata de emisfera stanga comunica cu exteriorul pe baza unui cod logico-analitic, are gust pentru dictionare, vocabular, are grija de a numi obiectele si clasele, prefera detaliile, prezinta logic faptele, are preferinta pentru relatiile cauzale unilaterale (cauza - efect), poseda arta de a structura frazele. Ea cauta de asemenea sa aibe explicatii pentru orice, gandirea fiind metodica si structurata. Inexplicabilul pentru astfel de persoane este o slabiciune.

Emisfera dreapta este sediul gandirii fara limbaj, al inTelegerii nonverbale, al recunoasterii formelor, perceptiilor spatiale. Ea este responsabila pentru tonul si intonatiile vocii, pentru ritm, muzica, imaginatie, simtul culorilor, visarii. Persoana prefera sa aibe cat mai multe analogii, scheme in abordarea universului, sintetizeazand si exprimand rezultatele cunoasterii in imagini. Imaginatia si intuitia isi au locul in aceasta emisfera, care este sediul competentei artistice si muzicale. Imaginatia creatoare afectiva descrisa de Ribot deci, isi are sediul in aceasta emisfera. Persoana cu aceasta emisfera dominanta are o memorie video spatiala, preferand o abordare intuitiva, interactiva sintetizand relatiile intre obiecte, folosind asociatiile de idei, reconstituind informatiile intr-un tot unitar. Persoana judeca lucrurile in dependenta de context, neizolat.

Avand in vedere aceste caracteristici s-au pus in evidenta profesiile in care sunt implicate una sau alta dintre emisfere in mod preponderent. profesii care implica folosirea emisferei stangi: inginer, tehnician, economist, administrator, medic, jurist, informatician, chimist, matematician.

Profesii care implica folosirea emisferei drepte: muzician, dansator, scriitor, artist, poet, psiholog, sculptor, expert in relatii umane, filozof (fondator de sistem), manager, actor.

Daca ar fi sa le personificam, am spune ca emisfera dreapta este mai artistica, mai afectiva, emisfera stanga fiind mai logica, mai rationala. Logica rationala ar tine de emisfera stanga, iar logica afectiva (cea descrisa de Ribot si Le Bon) ar tine de emisfera dreapta.

In afara de metoda traditionala, cea chirurgicala, a leziunilor si extirparilor diferitelor parti corticale, exista si metoda EEG care permite masurarea activitatii electrice a emisferelor. R. Ornstein a inregistrat curentii electrici din cele doua emisfere, rezultatele obtinute punand in evidenta diferentierile dintre cele doua emisfere. ?C. Martin Dale arata ca ritmul alfa creste in emisfera dreapta in timpul realizarii unor sarcini creative? (M. Roco, 1995, p. 116).

Caracteristicile emisferelor cerebrale ar fi dupa B. Edwards urmatoarele:Emisfera stanga Emisfera dreaptaVerbal: Utilizarea cuvintelor pentru a denumi, defini, descrieNonverbal: face conexiuni minime cu cuvintele, are constiinta lucrurilor

Analitic: descopera lucrurile etapa cu etapa, element cu elementSintetic: plaseaza lucrurile impreuna pentru a forma intregulSimbolic: foloseste simbolul in locul lucrurilorConcret: se raporteaza la lucruri asa cum sunt ele in mod prezentAbstract: extrage o informatie folosind-o pentru a reprezenta totulAnalogic: vede legatura dintre lucruri, intelege metaforeleTemporal: se incadreaza in timp, organizeaza lucrurile secvenTial, executandu-le in ordineAtemporal: nu are sensul timpuluiRational: trage concluziile bazandu-se pe fapte si pe rationamentNonrational: nu are nevoie de fapte si rationamente, manifestand tendinta de a nu judeca totulNumeric (digital): utilizeaza numerele si modul lor de folosireSpatial: vede obiectele in relatie unele cu altele si ca parti care formeaza intregulLogic: trage concluzii fondate pe organizare logicaIntuitiv: pleaca de la impresii, sentimente, imagini vizuale, procedand prin salturi in luarea unor decizii, intr-o problemaLinear: gandeste in termeni de idei legate unele de altele - gandire convergentaGlobal: percepe ansamblul, asocierea dintre parti - gandire divergenta

O alta diferentiere a fost facuta de J. F. Lavach care a pus in evidenta modul specific de cunoastere prin cele doua emisfere (M. Roco, 1995, p. 116).Emisfera stanga Emisfera dreapta- controleaza partea dreapta a corpului - controleaza partea stanga a corpului- verbal / numeric - vizual / spatial- logic / vertical - perceptual / senzitiv / gandire laterala- rational - intuitiv- timp liniar - spatiu, infinitate- concentrare - disparare- secvential / ordonat - spontan / creativ- analitic, aranjarea in parti - gestalt, vizualizarea intregului- explicit - tacit- activ - receptiv- literar - metaforic / simbolic- convergent - divergent- fapte / realitate - vis / fantezie / mistic

O alta metoda de investigare a modului de functionare a emisferelor cerebrale este cea a chestionarelor. N.Herrmann a stabilit corelatii semnificative intre raspunsurile la intrebari si activitatea emisferelor cerebrale verificata prin EEG. El a combinat teoria ce sustine specificitatea celor doua emisfere cu modelul triunic al creierului unde fiecare nivel reprezinta o etapa distincta in evolutia creierului (creierul reptilian, sistemul limbic si cortex).

Creierul reptilian - este primitiv, primar, arhaic, visceral. Desi ca marime este foarte mic, ca functie este complex fiind raspunzator de comportamentul implicat in

satisfacerea nevoilor fundamentale. Nucleul acestui creier se afla in formatiune amigdaliana (nucleii amigdalieni). Creierul amigdalian comanda agresivitatea, priveste grija pentru teritoriu, este sediul gesturilor automatizate, vizeaza comportamentul nonverbal. Vom vedea mai apoi ca acest ghem de nuclei care formeaza amigdala, au un rol foarte important in viata afectiva, comandand-o impreuna cu sistemul limbic.

Creierul limbic - Sistemul limbic - este elementul esenTial care pune in acord cortexul cu formatiunile cerebrale mai vechi. Acest creier raspunde de afectivitate si memorie. Formatiunile lui nervoase nu sunt incluse in cortex. Functia esentiala a lui este de a mentine adaptarea la mediul social. Empatia, relatiile interpersonale, convingerile, credintele, impulsul de atac si de aparare, sentimentul de securitate sau insecuritate sunt coordonate de sistemul limbic, nu de cortex. De aceea emotiile nu pot fi coordonate de ratiune, aceasta putand cel mult controla pe primele. Sistemul limbic are o anumita autonomie in raport cu creierul. O emotie aparet intensa provoaca o reactie a sistemului limbic ai blocheaza orice reactivitate a zonelor corticale. Sistemul limbic are rol selectiv, fiind un fel de filtru care asigura o selectie dupa criteriul placerii, motivatiei, interesului, reusitei. Informatiile apreciate ca interesante, trec mai intai prin el. Sistemul limbic stimuleaza zonele cortexului la care se refera informatia pozitiva (in cazul uneia negative, sub raport afectiv, informatiile ne-mai ajungand la creier, fiind oprite de sistemul limbic). S-a probat ca omul reactioneaza inainte de a vorbi ai de a gandi. De asemenea informatia nonverbala apare mult mai inainte de cea verbala, comunicarea nonverbala raspunzand (de cele mai multe ori, inainte de comunicarea verbala) la stimuli. Comunicarea sistem limbic - cortex este unilaterala deci. Sistemul limbic are un rol important si in constituirea memoriei de lunga durata. Persoana inregistreaza astfel caracterul placut sau neplacut al stimulilor, pe viitor neevitand stimulii placuti si evitandu-i pe cei neplacuti. Astfel sistemul limbic stocand toate amintirile, este resposabil de dobandirea experientei. De asemenea sistemul limbic are si un rol cognitiv care consta in producerea de imagini si in utilizarea lor. Astfel sistemul limbic este sediul afectivitatii, memoriei de lunga durata si imaginatiei. Sistemul limbic este impenetrabil la orice logica rationala.

Cortexul - este raspunzator pentru operarea cu simboluri, cu limbajul, fiind sediul gandirii abstracte. Prin raportarea la celelalte formaTiuni nervoase, cortexul are o plasticitate si o suplete, care nu prea exista la structurile nervoase anterioare, dar el se sprijina pe ecestea. La om, cortexul s-a dezvoltat foarte mult luand locul celorlalte formatiuni mai vechi asa cum limbajul si logica au luat locul intuitiei si comunicarii nonverbale. Este de datoria noastra sa ne reantoarcem la aceste abilitati pierdute.

Rezultatul imbinarii intre caracteristicile emisferelor cerebrale si modelul celor trei creiere, va fi modelul celor patru cuadrante, denumite astfel: cortical stang, cortical drept, limbic stang, limbic drept. N. Herrmann arata ca toate cele patru modalitati constiente de functionare au caracteristici proprii.

Sistem cortical (Gandirea)Cortical stang Cortical drept- logica - capacitate de a crea- spirit analitic - spirit sintetic

- spirit matematic - inclinatie artistica- tehnic - globalizare- rationament - conceptualizare

- control - autocontrol - contacte umane- spirit conservator - emotivitate- spirit planificat - inclinatie spre muzica- spirit de organizare - inclinatie spre spiritualitate (apreciaza partea spirituala, nu cea materiala- spirit administrativ - exprimare usoara sub forma de imagini

Sistem limbic stang Sistem limbic drept Sistem limbic (Emotiile)

Fiecare sistem cortical este conectat cu sistemul lui limbic. Sistemul limbic stang are o influenta preponderenta atunci cand este dominant sistemul cortical stang (planifica, organizeaza, structureaza, controleaza). Sistemul limbic drept, se afla in legatura mai directa cu sistemul cortical drept fiind sursa activitatii afective, actionand cu preponderenta atunci cand ne aflam in relatie cu ceilalti. Acest model de functionare a crerierului, realizeaza o sinteza intre specializarea pe orizontala si cea pe verticala, putand sa explice varietatea comportamentelor umane prin combinari intre cele patru specializari cerebrale.

Sectorul cortical stang - cand acest sector este activat, persoana considera lucrurile sau ideile prin componentele lor (sectorul avand ca element predominant analiza), preferand sa utilizeze un rationament logic, intelegand usor conceptiile tehnice si stiintifice, percepand si intelegand cifrele, manipulandu-le cu usurinta (simt matematic). Ea de asemenea are gust pentru gandirea riguroasa si precisa, adunand toate faptele inainte de a decide, analizand toate posibilitatile si tinand seama de aspectele financiare.

Sectorul limbic stang - activarea acestui sector face ca persoana sa aibe grija emotiilor sale, aceasta avand tendinta de autocontrol afectiv exagerat, tendinta de a se stapani, din teama ca nu cumva sa transpara mai mult din comportamentul afectiv. De asemenea, persoana are tendinta de a urma obisnuintele pentru a avea siguranta, altfel ar fi dezorientata. Ea planifica, organizeaza, aranjeaza, ordoneaza, clasifica tot pentru a fi coerent avand grija detaliilor, organizand totul pana la cele mai mici amanunte. Persoanei nu-i place schimbarea cautand sa se mentina pe locul pe care il ocupa.

Sectorul cortical drept - Cand este activat acest sector, persoana gandeste o problema, vizualizandu-i toate datele, apeland la intuitie si imaginatie. Ea accepta ambiguitatea si nu se teme de faptul ca ar putea rasturna regulile stabilite. Facand sinteza elementelor disparate pentru a crea ceva nou. Persoana este plina de idei, inventand solutii de perspectiva, vazand lucrurile in ansamblu, nereducandu-l la componente. Plecand de la cazuri particulare, concepe idei, ganduri, dezvoltand conceptii generale. Ea se dedica de asemenea unor activitati artistice: pictura, muzica, sculptura.

Secturul limbic drept - persoana cu acest sector activat, este foarte interesata de relatiile umane, simtindu-se bine in grup dar si in intimitate, simtind reactiile celorlalti si dorintele acestora fara sa fie nevoie sa vorbeasca, intelegand intuitiv sentimentele si emotiile altora si surprinzand nonverbal problemele interpersonale. Ea foloseste comunicarea empatica, nefiindu-i frica de emotiile sale, simtindu-se bine sub raport afectiv, entuziasmandu-se de valori si de ideal. Ea de asemenea se exteriorizeaza si ii place sa vorbeasca mult.

LOGICA AFECTIVA

Inima isi are ratiunile ei pe care ratiunea nu le cunoaste. - Pascal

Ideea ca si procesele afective ar avea o logica (dar aparte) au ilustrat-o metaforic multi mari ganditori, poeti, filozofi, oameni de arta (este o logica a inimii foarte grea care nu a fost scrisa spune N. Iorga). Cei care s-au referit mai strict la aceasta logica si au disecat-o intens au fost Theodule Ribot si Gustave Le Bon.

Logica ratiunii nu epuizeaza toate modurile de rationament spunea Ribot. Exista si altele imperfecte, mixte, opera comuna a gandirii, emotiei si vointei. Asa sunt procedeele discursive, aplicate in orice credinta religioasa, morala, estetica; este vorba de logica sentimentelor invocata de A. Comte. Ribot, punand accent pe rolul substratului somato-nervos al vietii psihice, examineaza mai ales componentele de baza afective ale personalitatii si comportamentului, fenomene legate mai mult sau mai putin direct de palierul biologic. El vorbeste si de o constiinta afectiva - o constiinta a energiilor vitale ale individului si ale modalitatilor lor, manifestandu-se ca o forta a naturii: ceea ce este in logica lucrurilor, deoarece ea exprima viata organica, vegetativa care ea insasi se reduce la actiuni fizico-chimice. Constiinta afectiva ar fi un fel de constiinta organica.

Natura placerii si neplacerii, ca mari resorturi ale activitatii persoanei sint de a se uza repede si de a nu exista decat cu conditia de a fi intermitente. O placere prelungita inceteaza repede de a mai fi placere, iar o durere continua se atenueaza fara intarziere, diminuarea ei putand chiar sa devina placere ... Placerea nu este deci placere decat cu conditia de a fi discontinua (G. Le Bon, 1995, p. 20). Discontinuitatea placerii si durerii este consecinta acelei legi fiziologice potrivit careia schimbarea este conditia senzatiei. Nu percepem stari continui ci diferente intre stari simultane.

In Logica sentimentelor, Ribot arata ca succesiunea prin contrast este foarte frecventa in viata sentimentelor asa cum spunea si Pavelcu. Unei tendinte puternice ii succede de obicei o perioada de relaxare si chiar o tendinta de dirijare a interesului nostru intr-un sens opus, intocmai cum ochiul obosit de o culoare cauta culoarea contrara. Este proprietatea vietii afective de a se misca in cadrul contrariilor: ea este determinata de la un capat la altul de relevantul contrast al placerii si durerii (Hoffding in Th. Ribot, 1996, p. 46). Activitatea spontana, automata a spiritului, produce in vise o invertire a dispozitiei si tendintelor obisnuite: Omul sobru savureaza abundente libatiuni, desfranatul are viziuni angelice (Ribot dupa Lombroso, 1996, p. 46). S-au relevat un anumit numar de

cazuri in care emotiile din ajun se reproduc in timpul somnului dar sub o forma contrara. Sante de Santis denumea aceste emotii << vise prin contrast emotional >>, de fapt in viata afectiva nu exista in mod cert decat stari care se stanjenesc reciproc, se exclud, se distrug. Atata vreme cat se ramane pe acest teren, fenomenele sunt diferite, divergente; ele nu sunt definite drept contrarii decat de catre subiectul care cunoaste si << gandeste >> adica printr-un act intelectual. Ideea de contrariu, de contradictie si prin urmare de contrast, este o categorie a intelegerii noastre, o forma a gandirii pe care noi o impunem lucrurilor pentru a le ordona si a le face inteligibile (Th. Ribot, 1996, p. 47).

O idee inedita este aceea potrivit careia durerea - este placere nesatisfacuta, fiind o placere durabila. Aceasta idee a fost introdusa de Le Bon. Placerea si durerea genereaza dorinta. Dorinta de a accede la placere si de a evita durerea (G. Le Bon, 1995, p. 21). Dorinta inspira vointa, care nu poate exista fara ea, depinzand de intensitatea ei. Dorinta stabileste scara valorilor noastre (p. 21). Gandim ca un lucru este bun nu datorita judecatii, ci pentru ca il dorim (Spinoza in G. Le Bon, 1995, p. 21). Omul nu poate dori fara dorinta, acest lucru l-a remarcat si Buddha.

Placerea in perspectiva este speranta. Speranta este fiica dorintei dar nu este dorinta. Ea constituie o aptitudine mentala care ne face sa credem in realzarea unei dorinte. Putem dori un lucru fara a spera sa-l avem (G. Le Bon, 1995, p. 22). Speranta e un atribut specific al abilitatii emotionale.

Cele doua mari certitudini sunt deci placerea si durerea. Tot ceea ce facem deriva din ele spunea Le Bon. Nu gandirea ci sensibilitatea ne reveleaza eul. Spunand << Simt, deci exist >> in loc de << Cuget, deci exist >>, Decartes ar fi fost mult mai aproape de adevar (Le Bon, 1995, p. 24).

Gustave Le Bon in Opinii si credinte, spunea ca exista mai multe tipuri de logica: logica biologica, afectiva, colectiva, mistica, rationala. El accentua rolul logicii afective in raport cu cea rationala, spunand ca viata afectiva are o existenta autonoma, independenta de cea intelectuala. Logica rationala guverneaza activitatile mentale constiente, logica afectiva dominand activitatile mentale inconstiente. Suntem stapanii vietii noastre intelectuale, n si ai vietii noastre afective. Simpatia si antipatia se pot infrana dar nu se pot comanda (p. 63). Locul influentelor afective in viata psihica este cel dintai. Constiinta apare nu ca o stapana ci ca o slujnica (Ribot in Le Bon, 1995, p. 62). Le Bon considera ca cele doua logici nu au nici o dimensiune comuna pentru ca nu se pot exprima elemetele afective in termeni intelectuali. Cuvintele prin care incercam noi sa ne reprezentam sentimentele le traduc pe acestea foarte defectuos. Obisnuinta de a lega sentimentele de sunetul anumitor cuvinte le confera acestora din urma puterea de a evoca reprezentari mentale afective (p. 63). Spre deosebire de logica rationala care se sprijina pe elemente obiective extrase din experienta, logica sentimentelor nu are drept suport decat elementele subiective formate de noi insine. De asemenea elementele mentale constiente pe care le creaza logica afectiva raman mereu imprecise. Regulile logicii rationale sunt aplicate in acelasi mod de toti oamenii; regulile logicii afective variaza de la un om la altul. De aceea oamenii se diferentiaza mai mult sub raport afectiv decat intelectual. Eroarea generala aceea de a voi sa se judece cu ajutorul ratiunii fenomenele guvernate de logica sentimentelor (Le Bon, 1995, p. 64). Logica ratiunii a aparut cea din urma pe scara evolutiva, ea nefiind nicidecum opera naturii ci a omului angajat contra naturii. Dar acesta logica rationala este impregnata de logica afectiva. Elementele afective intervin in conceptia cu privire la lume stand la baza ideilor morale, religioase,

politice, sociale. Chiar adevarurile stiintifice, conchide Le Bon, sunt impregnate de elemente afective in partea lor teoretica. Un savant trece din sfera cunoasterii in cea a credintei asa cum si-ar schimba locuinta. Eroarea careia ii cade victima consta in a voi sa aplice interpretarilor logicii mistice sau afective, metodele logicii intelectuale spre asi intemeia din punct de vedere stiintific credintele ... A discuta in chip rational cu altul o opinie de origine afectiva sau mistica nu duce la alt rezultat decat la exaltarea acelei opinii (p. 76-77). Sentimentele actioneaza foarte puternic asupra ideilor, pe cand aceste din urma actioneaza destul de putin asupra sentimentelor. Ideea nu este, in general, decat concluzia unui sentiment a carui evolutie ramane, inconstienta si, orin urmare necunoscuta (p. 77). Tocmai pentru ca viata afectiva ramane aproape necunoscuta, inteligenta are o foarte slaba influenta asupra ei. Rolul inteligentei asupra sentimentelor este acela de a izola pe unele din ele, de a le intensifica cu ajutorul unei reprezentari mentale elevate si de a le face astfel capabile sa domine unele impulsuri (p. 77). Dar daca sentimentele sunt foarte intense, inteligenta numai are nici o putere. Ideile care rasar din sentimente, luptele de idei, nu sunt in relitate decat lupta intre sentimente (p. 78). Influentele inhibitoare intretinute de obiceiuri, morala si coduri, reprezinta nu o lupta intre sentimente si ratiune, ci, cum am aratat, intre diferitele sentimente care le pune in contact ratiunea (p. 80). Fenomenele afective le-au precedat pe cele intelectuale, acestea din urma derivand din cele dintai, arata Le Bon in Opinii si credinte.

Ribot conchide la fel ca Le Bon, ca logica rationala, obiectiva, pura, este rezultatul unei lente diferentieri de logica afectiva. Trezita la viata si mentinuta de trebuinte vitale si de dorinte, ea a fost mai intai exclusiv practica, nicidecum speculativa (p. 54). Rationamentele primitive reusite in virtutea caracteristicilor lor rationale, a adaptarii lor la natura lucrurilor, nu erau pur rationale ci imbibate de elemente emotionale si imaginative. Astfel, logica afectiva este mai aproape de actiune, de practica, de adaptare, decat logica rationala. Unele sunt judecatile de fapt, de constatare, de descriere si altele sunt judecatile de apreciere, importanta, semnificatia lucrurilor, adica judecatile de valoare, unde elementul determinant consta mai degraba in convenienta emotionala decat in consistenta logica (Lotze in Th. Ribot, 1996, p. 62). Valoarea este intotdeauna in raport intim cu dorinta (Witasek in Ribot, p. 63). Valoare nu are o existenta propriu-zis obiectiva; ea este determinata de dorinta, care trebuie atasata simtirii (Ehrenfels). Este o calitate pe care o atribuim lucrurilor, asa cum este culoarea dar care in realitate ca si culoarea, nu exista decat in noi, avand o viata intru totul subiectiva (Th. Ribot, p. 66). Gustul in sens estetic, mai spune Ribot, este de altfel un excelent exemplu de judecata afectiva in care elementul sentimental poate varia de la discretia artei clasice si pana la violenta impresionismului. Orice sistem estetic (creatie si critica), este intemeiat pe alegerea constienta sau inconstienta si pe predominarea unei valori. Politica abunda in concepte - valori care actioneaza sau slabesc, potrivit gradului de incredere care li se acorda (p. 67). Orice religie fiind o credinta, se include direct in sfera valorilor, astfel activitatea fiind manifestarea cea mai completa a logicii sentimentelor. Credinciosul orbit de credinta sa atribuie religiei pe care o poarta, o valoare absoluta si le considera nonvalori pe celelalte (p. 68).

Aceasta idee se regaseste si in Psihologia multimilor a lui Le Bon. Materia proprie a acestei logici este judecata subiectiva. Rezoneurul, printr-o iluzie frecventa, o transforma intr-o judecata obiectiva pe care el o generalizeaza spunea Le Bon. Evaluarile nu sunt adesea decat produsul calitatilor speciale ale unui popor, epoci, om, profesii pe

care persoana o socoteste valabila pentru intreaga omenire. Majoritatea disensiunilor dintre oameni nu provin cum spunea Leibniz din faptul ca ei nu se inteleg asupra semnificatiilor cuvintelor, ci din sentimentele diferite pe care le ataseaza acestora - cum spunea Stern.

Ribot conchide ca rationamentul afectiv nu exista in general, el putand fi redus la doua tipuri principale: dorinta si credinta. In primul caz, rationamentul afectiv urmareste solutia unei probleme, prin mijloace proprii - prin inductie(in rationamentul imaginativ), iar in al doilea caz, rationamentul are infatisarea aparenta a unei demonstratii(sub numele de justificare).Aceasta justificare are la baza un postulat - credinta, opinia, judecata - adica un ansamblu de idei mai mult sau mai putin sistematice,considerate adevarate sau preferate fata de oricare altele.(p. 70) (exemplu: gasirea de motive - a unei persoane credincioase, pentru a demonstra unei persoane necredincioase un anumit lucru).

Ribot arata ca principiul care guverneaza logica sentimentelor este principiul finalitatii, in sensul ca logica afectiva urmareste un scop.Termenul de finalitate nu are un sens transcendental sau gnoseologic, ci un sens empiric, real. Rationamentul rational tinde spre o concluzie, cel afectiv spre un scop, el nu vizeaza un adevar, ci un rezultat practic (p. 71). Rationamentul intelectual necesita o inlantuire riguroasa, urmarind o ordine pentru a intari argumentul principal. Principiul finalitatii care este reductibil la o tendinta(sau la o credinta), la o dorinta: suscita si ordoneaza termenii prin doua procedee principale: acumularea si gradarea. Rationamentul emotional spre deosebire de rationamentul intelectual care se foloseste doar de cuvinte; se poate lipsi in unele cazuri de aceste instrumente fara a inceta sa actioneze. Logica rationala pura daca ae accepta in interiorul ei orice stare afectiva s-ar putea altera. Logica afectiva accepta orice stare afectiva doar pentru a-i servi pentru scop. La orator, predicator, la omul orbit de pasiune tot ceea ce tine de expresia emotiilor ( intonatie, gesturi) constituie un factor al ratinamentului, deoarece concura la producerea convingerii. Intre discursul audiat al unui mare orator si acelasi discurs citit, deosebirea este capitala in ceea ce priveste efectul: realitatea vazuta si ascultata antreneaza, subjuga; lectura pur si simplu misca ... potrivit naturii logice sentimentelor, intonatia, gesturile, variatiile activitatii oratorice constituie argumente sau cel putin intariri ale cantitatii de emotie care actioneaza prin cuvinte ... Aceste elemente expresive pot actiona singure si printr-o inlantuire abila, pot produce un fel de demonstratie ... (Ribot, 1996, p. 73-74). Logica sentimentelor avand drept scop crearea unei convingeri, a unei credinte, procedeu utilizat in acest caz consta in a suscita o inlantuire de stari afective omogene care sa tinda toate spre acelasi tel, nefiind suscitate de cuvinte. Cuvintelor (care sunt instrumentele necesare gandirii rationale) li se substituie stari concrete, perceptii vizuale, tactile, motrice. Gasim exemple de acest fel in riturile adoptate de diverse religii. Le Bon in Psihologia multimilor si in Opinii si credinte. Abilitatea de jonglare cu particularitatile si caracteristicile logicii afective ii face pe unii oameni sa aiba putere asupra altora, avand mai mult succes social chiar daca inteligenta lor generala-academica nu este foarte mare ( exemplu: liderii politici, preotii, conducatorii, magicienii, vrajitorii). Principiul contradictiei care domneste peste logica rationala e strain logicii afective. Contradictia apare intre o afirmatie chibzuita si una afectiva, intre ceea ce gandeste persoana si ceea ce simte. Sunt puTini oameni, chiar si sei extrem de rationalisti, care sa nu aiba vreo superstitie efemera, pe care de altfel chiar ei o

socotesc absurda. Sau cunoscut spirite robuste care judeca drept imposibila aparitia unei fantome sau a unui strigoi si care, cu toate acestea, traiesc frica de intuneric. (Ribot, p. 75) Ribot citeaza multe exemple de cruzime imbinata cu gingasie, de catolicism habotnic cuplat cu ocultism diabolic, de persoane culte rafinate dar totusi moralmente fiind semi barbare, violente. In mituri si in conceptii religioase imaginatia colectiva traduce aceiasi indiferenta fata de contradictia logica.(Levy Bruhl in Ribot, p. 76). Credintele nu sunt opera ratiunii ci raspunsurile unor dorinte vii si puternice care pot coexista in liniste. Intre opiniile oamenilor ( care sunt eterogene si ireductibile) nu se da nici-o lupta, ele neincercand sa se inlocuiasca una pe alta. Daca aceste cazuri le judecam dupa logica rationala atunci ele sunt intradevar contradictorii, dar daca se tine seama de natura afectiva a omului atunci acest principiu e lipsit de sens, valoare si utilitate. Asa se explica faptul ca un om superior poate admite in religie si politica opinii puerile (pe care nu si le-ar insusi deloc daca nu ar fi ale sale). Logica afectiva va reusi sa inteleaga acest dezacord interior comparandu-l cu faptele mai grosiere (de exemplu o pasiune oarba - dragoste, avaritie, ambitie), fapte care raman inaccesibile logicii rationale.

Rationamentul intelectual nu are decat scopul cunoasterii adevarului obiectiv, fiind o adaptare la fapte. Functia ratiunii este aceea de a unifica si a sistematiza anihilamd orice contradictie.( daca adaptarea la obiect A, ea nu poate fi in acelasi timp non- A - p. 78).

Rationamentul emotional este o adaptare la credinte, la dorinte si aversiuni, pozitia sa fiind subiectiva. Viata afectiva se acomodeaza foarte bine cu pluralitatea tendintelor, chiar cu anarhia lor: unitatea nu este esentiala naturii sale si nu patrunde in ea decat prin predominanta unei pasiuni ... sau printr-o intruziune intelectuala care impune ordinea ... Logica sentimentelor nu cauta decat mijloace de satisfactie si de succes, fara a lua in considerare daca pistele pe care le urmeaza sunt contradictorii din punct de vedere rational. Toate trebuintele, aspiratiile, pasiunile care ne fac sa actionam sunt valori ireductibile unele la altele si care nu sunt contradictorii decat in masura in care sunt rationalizate, adica elaborate prin filtrul reflectiei rationale. (Ribot, p. 78). Pot exista cazuri ca uneori sa coexiste doua teluri de neconciliat din care unul va trebui sa-l anihileze pe celalalt. Aceasta nu este insa, o contradictie logica, formala ci este o opozitie de fapt, o lupta intre doua forte antagoniste. Daca una este neutralizata, este pentruca urmareste un tel care violeaza nu principiul abstract al contradictiei, care nu regleaza decat demersurile intelegerii noastre, ci principiul obiectiv, concret al conditiilor de existenta, care guverneaza viata organica si psihica a tuturor fiintelor (p. 78). Contrar, contradictoriu sunt notiuni intelectuale straine vieti afective si care sunt aplicate pe nedrept. Le utilizam in virtutea comoditatii gandirii noastre, care intelectualizeaza totul. Spunem ca placerea si durerea sunt contrarii; este o simpla forma de limbaj ... ele nu sunt contrarii, ci diferite (p. 79). Le Bon conchidea la fel ca Ribot ca sentimentele se interpreteaza prin termeni intelectuali. Inteligenta si-a putut creea un limbaj destul de exact dar cel al sentimentelor este inca destul de vag (Le Bon, 1995, p. 35).

Logica ratiunii este determinata de natura si ordinea obiectiva a fenomenelor fiind construita din stari intelectuale purificate de aliajul emotional.

Logia sentimentelor este determinata de natura subiectiva a celui ce-si propune sa stabileasca pentru el si altii o opinie sau o credinta. Ea este construita din valori (concepte sau judecati variabile dupa dispozitiile sentimentului si vointei). Dintre aceste valori in final vom alege pe unele si vom respinge pe altele.

Logica rationala procedeaza prin analiza, logica afectiva prin sinteza.Rationamentul intelectual descompune problema in elementele sale, concluzia

finala fiind suma unor concluzii partiale. Din ansamblul judecatilor partiale travaliul intelectual analizeaza, descompune, deduce, induce si extrage in sfarsit o judecata finala.

In cazul rationamentului afectiv concluzia este determinata dinnainte depinzand de caracterul optimist sau pesimist, indraznet sau timid, inclinat spre sperante sau nelinistit a individului care rationeaza. Daca este vorba de o apreciere ... ea depinde de o dispozitie stabila sau momentana: simpatie sau antipatie, incredere sau neincredere, care determina judecata de valoare. Sinteza acestor valori, prin acumulare sau gradare prinde consistenta si da iluzia unei demonstratii (p. 80).

Rationamentul afectiv include mai multe tipuri de rationamente ca forme ale logicii sentimentelor: pasional, inconstient, imaginativ, justificativ, mixt sau compozit.

Extrapoland de aici diferentierea intre logica rationala cu al ei rationament rational si logica afectiva cu al ei rationament afectiv, putem ajunge sa facem distinctia intre eul afectiv si cel intelectual.

Eul afectiv are o existenta independenta de eul rational. Eul afectiv evolueaza fara voia noastra si adesea impotriva noastra, viata este, din aceasta cauza, plina de contradictii (Le Bon, 1995, p. 35). Exista o idee falsa ca inteligenta poate schimba un sentiment. Cateodata este cu putinta sa ne infranam sentimentele, dar nu sa le facem sa se nasca sau sa dispara. Adesea se intampla sa nu ne cunoastem sentimentul ca atare ci doar mobilul care i-a dat nastere. Frecvent - spune Ribot - ne inchipuim ca simtim pentru o persoana un atasament profund si solid (dragoste, prietenie); momentele de distractie sau necesitatea unei rupturi demonstreaza reala fragilitate. Invers, absenta sau ruptura ne releva o afectiune profunda, care ni se parea lipsita de elan, apropiata de indiferenta (p. 36). Astfel, remarca Ribot, nu putem sa judecam conduita eului afectiv cu eul intelectual. Convingerea ca dezvoltarea inteligentei prin instruire dezvolta si sentimentele a caror asociere constituie caracterul, este una dintre cele mai periculoase judecati ... Eul afectiv si eul intelectual fiind distincte, nu este de mirare ca o inteligenta foarte inalta poate sa coexiste cu un caracter abject (p. 36). Sentimentul face ca un grup sa fie solidar si strans, nu inteligenta, pentru ca sentimentul este contagios. Eul afectiv constituie elementul fundamental al personalitatii foarte lent elaborat prin achizitii ancestrale, el evolueaza la indivizi si la popoare mult mai repede decat inteligenta (p. 37). Uneori sentimentele par a se schimba, dar nu este asa, de fapt ele nu fac altceva decat sa fie aplicate unor obiecte care difera cele anterioare lor.

Astfel concluzionand - Le Bon si Ribot au demonstrat ca exista si o altfel de logica punand in evidenta caracterul ei subtil, difuz si greu de stapanit. Individul jongland cu logica afectiva poate sa-si dezvolte o abilitate foarte necesara in cadrul adaptarii la orice fel de situatie de viata. Cu timpul aceasta abilitate se va putea transforma in talent si apoi, chiar in aptitudine.

Despre tupeisti, timizi, si increzatori in sine

Timiditatea - un defect al oamenilor mari, tupeul - defectul oamenilor mici." (Maurice Coyaud)

Aud de multe ori parinti si adulti considerind despre copiii lor si despre ei insisi ca sint "timizi". "El e timid"…Oare de ce punem aceste etichete pe noi si pe altii? Oare Ne ajuta sa de pasim timiditatea, daca ea exista cu adevarat sau ne impiedica….? Exista o mare diferenta intre a fi timid si a avea bun simt si intre a avea curaj versus a avea tupeu. Gindind altfel o persoana timida in anumite conditii are beneficii din timiditatea ei. Sa ne intrebam cind putem sa ne folosim asa numitele "defecte" in beneficial nostru? Au si ele un rol destul de bun in anumite situatii de viata. Daca am tot decis ca sintem timizi ar fi bine ca mai intii san e acceptam acesta timiditate. Daca nu accepti nu ai cum sa schimbi asa ca acceptati/va defectele pe care credeti ca le aveti. Apoi ginditi/va cum doriti sa fiti de fapt? Este important ca scopul sa fie realist si viabil. Si la urma urmelor puteti sa pastrati putin din timiditate pentru anumite situatii …Timiditatea poate fi considerata foarte atragatoare si sexi.

Cum e o persoana tupeista? E posibil ca sub un tupeu grosier sa se ascunda multa timiditate…Am intilnit multe persoane care incercau sa scape de timiditate exagerind o atitudine de superioritate si obraznicie. Sub aceasta atitudine exista multa vulnerabilitate. Incercind a compensa un handicap imaginar de multe ori dam in extrema cealalta. Pina sa ajungem la echilibru mai trece ceva timp. Ce ar insemna echilibru: incredere in sine si curaj, asertivitate si capacitatea de a spune ce dorim fara sa jignim. Cum se poate face asta? Prin invatare! Invatam sa ne spunem punctual de vedere, cu fermitate dar nu cu ton ridicat, cu o atitudine corporala dreapta dar nu aroganta. Orice atitudine a noastra este foarte buna in anumite circumstante. E necesar doar san e alegem circumstantele, sa ne cunoastem calitatile, defectele si limitele, sa stim ce ne place si ce nu ne place, sa stim ce vrem si ce nu vrem. Succes!

CUVINTUL CARE INALTA si cuvintul care Ucide

Einstein spunea "Putini oameni sunt capabili sa exprime cu cumpatare pareri care sa nu fie influentate de prejudecatile mediului lor social. Cei mai multi oameni nici macar nu sunt in stare sa formuleze asemenea pareri"

Prejudecati, sovinisme, sexisme, rasisme, mentalitati, preconceptii, conceptii... si lista ar putea continua... Ce au in comun aceste cuvinte daca nu o convingere care nu este a noastra si pe care am pre-luat-o ca atare fara s-o gandim si s-o digeram noi insine? Pre-judecata - o arata si cuvantul - adica o judecata pe care am ingurgitat-o fara s-o judecam, de la parinti, bunici, scoala, grup de prieteni, profesori, societate in genere. Aprecierea pe care o facem nu este a noastra personal ci e a altora... si nici macar nu constientizam acest fapt. E mai usor sa emitem judecati de valoare decat sa gandim inainte de a spune ceva. Un parinte pentru a invata un copil un anumit lucru, il incadreaza intr-o categorie. Acest lucru da repere copilului, il ajuta sa-si formeze o parere. Dar mai departe adultul... uita ca aceea e doar o categorisire, o idee preexistenta si o foloseste fara a gandi, a cerceta in prealabil... lucrul respectiv, omul respectiv, situatia respectiva. Superficialitate? Lene de a gandi? Evident, nimeni nu scapa de prejudecati prea usor...

Pe langa prejudecati generale asupra femeilor, barbatilor, straini, religii, moravuri, politica, munca, moda, roluri de familie, categorii sociale, stiluri de viata, mai exista si tipul de ordine, pareri carora nu se admite de obicei o replica.

"Nu ai voie sa faci asa", "Asa TREBUIE si asa nu", "Asa e bine, nu invers", "Fa asa, ca iti spun eu", "De ce faci asa si nu invers?". Aceste enunturi care se vor implacabile sunt rostite de Parintele Critic din noii insine. Daca si tonul, inflexiunile vocii sunt si ele - foarte autoritare... Parintele critic din noi este in apogeu. Ar fi de dorit sa faceti un exercitiu de simtire: Cum ne simtim cand cineva ne adreseaza astfel de cuvinte? Mai aproape in toate cazurile - ne simtim neplacut, devalorizant... Aceste cuvinte exprima violenta verbala, psihica si ranesc la fel de mult ca si violenta fizica. Va dati seama cum se poate simti un copil caruia i s-a spus de cele mai multe ori "fa asa, esti mai prost ca X, nu o sa ajungi nimic in viata"... Acel copil va ajunge un adult fara incredere in fortele lui, chiar daca maturii din viata lui, adica parintii lui doreau ca acele cuvinte sa-l motiveze, nu sa-l demoralizeze... De multe ori parintele nostru critic este asa de dezvoltat incat ne criticam foarte mult pe noi insine: " Ce prost sunt, trebuia sa fac cutare lucru, neaparat... " O intrebare creativa, salvatoare si logica ar fi "ªi ce daca nu fac X lucru acum...? Ce mi se poate intampla asa grav?" Oare daca incercam sa spunem in loc de TREBUIE - cuvantul ALEG SÃ... oare cum o sa ne simtim? Nu cumva mai usurati, mai liberi sa alegem... mai Adulti.

Daca la o pre-judecata spusa de cineva ne-am gandi mai mult, ne-am analiza, ne-am intreba pe noi insine, atunci am fi mai lucizi, mai intelepti, mai maturi. Ce-ar fi decat sa dam sfaturi prietenilor, copiilor nostri, sa-i lasam sa isi gaseasca singuri rezolvarea. Daca cineva ar actiona in asa fel incat consecintele ar fi neplacute, decat sa-i spunem o ceva de genul "Þi-am zis eu. Nu trebuia sa faci asta, fa asa alta data" mai bine am intreba - "Ce ai putea sa faci alta data in asa fel incat sa iti fie bine? " E o intrebare care naste mai multe raspunsuri, mai multe solutii. E o intrebare matura care pune persoana sa gandeasca singura...

Sau daca unui copil care se impiedica si cade, in loc sa fie luat in brate sau sa fie admonestat i s-ar spune "Hai ca poti sa te ridici" - atunci ar putea deveni un adult care va avea incredere in fortele lui, un adult responsabil, deoarece a fost incurajat cand era mic... Majoritatea parintilor au doua mari reactii la nazbatiile sau nereusitele copiilor lor. Ori ii descurajeaza folosind cuvinte grele si le dau sfaturi, ori incep sa rezolve problema in locul lor. Din fericire exista si alte variante de comportare cu un copil. Ca un copil sa se simta valorizat, incurajat, acceptat si respectat parintele poate sa-i evidentieze calitatile, sa-l lase sa gandeasca la problema pe care o are de rezolvat, sa-i puna intrebari ajutatoare "Cum ai putea face in situatia X? " "Oare nu ar exista si o alta solutie la problema ta?" Daca copilului i se da mura in gura raspunsul - el nu o sa invete niciodata sa gandeasca cu mintea lui... o sa astepte de la altii... Osho - un filosof indian - spunea ca e de preferat sa-l inveti pe un copil sa se urce in copac decat sa-i interzici. Astfel el invata ceva folositor.

Sistemul limbic si placerile vietii

Inca din antichitate multi filozofi au sustinut ca placerea reprezinta scopul suprem al vietii, ca toate activitatile sunt motivate ca sa urmeze calea placerii sau sa evite suferintele. Principiul placerii reprezinta postulatul psihanalitic de baza a teoriei psihanalitice freudiene de explicare a motivatiei 858i81i umane. In acord cu acest principiu impulsurile noastre ajung controlate de un sine, ca un element intermediar dintre nevoile organismului si actiunile mediului inconjurator. Un "sine" care care a

ajuns localizat la nivelul formatiunilor paleocefalice ale creierului, unul care este acceptat si de cei care desi nu sunt freudieni admit ca placerea si suferinta au functii motivationale de baza.

Procesele psihice afective si cele de invatare se produc sub insemne motivationale; sunt insemne de natura hedonica cu putere de a ridica si de a cobora tensiunea impulsului motivational; dupa cum si frustarea de acest impuls este traita emotiv ca neplacuta; sunt stari cu continut substantial subiectiv insotite de numeroase palpitatii ale batailor inimii, de accelerare a ritmului respiratiei, de miscari stomacale, transpiratie etc. Sediul neuronal al acestora se afla in sistemul limbic, in relatiile pe care acesta le are cu toti centrii nervosi de pe nevrax, dar cu deosebire cu hipotalamusul, cu formatiunea reticulata si cu scoarta cerebrala. Chiar doar in forma primara de manifestare a "furiei", starea emotiva in sine este mai complexa decat poate sa-si asume orice alt centru neuronal localizat pe o treapta inferioara a nevraxului - care stimulat fiind sa cauzeze producerea mereu a aceleiasi "furii", de care centrii ramane conectat prin geneza.

5.1. Topografia anatomica a sistemului limbic

Sistemul limbic este format, in cea mai mare parte, dintr-o serie de structuri cerebrale, dispuse aproximativ inelar intre diencefal si neocortex. Aceste structuri marginesc hilul (gatul) fiecarei emisfere cerebrale, fapt pentru care ansamblul lor a fost denumit de Broca (1878) "marele lob limbic" (limbic-marginal). Multa vreme acestei structuri i s-a dat denumirea de rinencefal sau creier nazal sau creier olfactiv. Aceasta deoarece la inceput se credea ca ele sunt implicate exclusiv in functiunea olfactiva; intre timp s-a probat implicarea acestor structuri si in producerea si a altor comportamente primare similare.

In 1949 McLean a evidentiat ca aceste structuri anatomice indeplinesc mult mai multe functii decat cea olfactiva. El a fost cel care a propus denumirea de "sistem limbic", care astazi neurofiziologii il considera a fi un "creier afectiv" sau "creier visceral". In sistemul limbic sunt incluse si alte structuri nervoase, cum sunt ganglionii bazali, nucleii hipotalamusului si mezencefalul superior. Dar cea mai importante parte a sistemului limbic este compusa din doua inele, interna si externa si nucleii subcorticali asociati. Aceasta pentru ca intre structurile sistemului limbic, precum si intre ele si structurile invecinate exista numeroase conexiuni aferente si eferente cu functii doar partial cunoscute.

Cea mai importanta parte a sistemului limbic este alcatuita din doua inele de cortex limbic (intern si extern) si din nucleii subcorticali asociati. Inelul intern este format din asa-zisul allocortex sau cortexul primitiv, care mai este numit si arhipallium, ca fiind cel mai vechi din punct de vedere filogenetic In componenta acestui inel intra structuri cu conexiuni olfactive, aria entorinala si formatia hipocampica. Inelul extern este format din mezocortex, un cortex de tranzitie dintre arhipallium si neopallium.

Hipocampul intra in alcatuirea unui important circuit functional, numit "circuitul Papez", de conexiune cu corpii mamilari, talamus si gyrus cinguli. Acest circuit este propus ca substrat neuronal pentru producerea emotiilor. In acelasi sistem limbic mai sunt incluse si alte structuri nervoase, cum sunt: ganglionii bazali (partial), nucleii anteriori ai talamusului, unii nuclei ai hipotalamusului si mezencefalul superior. Totusi, din ansamblul evidentelor anatomice referitoare la conexiunile sistemului limbic, fiziologic sunt considerate a fi mai importante cele cu hipotalamusul - si de control a functionarii acestuia (a); cu neocortexul (b) - cu care legaturile sunt considerate a fi totusi relativ reduse. Pe seama acestei carente anatomice neurofiziologii explica natura controlului limitat pe care vointa il poate avea asupra emotiilor.

5.2. Sistemului limbic si reglarea comportamentului

Sistemul limbic reprezinta o formatiune paleocefalica cu functii inca greu accesibile cu metodele si tehnicile neurofiziologiei clasice, partial adecvate sa explice semnificatia integrativa psihica superioara a centrilor nervosi ce actioneaza la acest nivel, in cuprinderea dinamicii variate asigurate comportamentului. Aici se afla locul realizarii unor conexiuni complexe, atat cu celelalte stucturi invecinate sau cu cele aflate la etajele inferioare ale nevraxului, cu deosebire cu cei cu functii vitale din bulb, dar si cu cele din scoarta cerebrala. Interventia acestora isi pasreaza caracterul reflex neconditionat, cu deosebirea ca structurile reactive rezultate sunt debarasate de rigidiatea "pre-formata" proprie actiunilor aflate la etajele inferioare ale nevraxului. Apare pur si simplu o apetenta pentru a le antrena in lucru. Permite acest lucru arhitectura lor organizatorica, care desi de sorginte paleocefalica, dovedeste deschidere larga spre a cuprinde cele mai diferite categorii de agenti stimulatori, pe care sa-i subordoneze intocmai "logicii" naturale a inteligentei, a unei superioare instinctului, care deseori si la om este departe de cea a ratiunii. Prin ce, de exemplu, un miros sau un gust de hrana devine placut si atractiv (sau respingator), tine deja de o asemenea "logica", chiar daca este importanta doar pentru o nevoie organica primara. In acest spirit pot fi reinterpretate multe din rezultatele investigatiile neurofiziologice realizate pana acum. Acest nivel superior de organizare a activitatii confera proprietati sensibile si de atractive activitatii, care pot fi puse in evidenta in:

Reglarea activitatii olfactive. Timp de peste 50 de ani s-a crezut ca sistemul limbic raspunde de functia sensibilitatii olfactive. Formele cele mai primare de "placere" au fost considerate a fi cele de natura odorifica. Numeroase cercetari experimentale mai recente au venit sa probeze contrariul. Au fost aduse in acest sens urmatoarele argumente: Adica structurile limbice raman bine dezvoltate si la animalele lipsite de simtul olfactiv (anosmatic), cum este delfinul.

Capacitatea de discriminare olfactiva a mirosurilor nu dispare dupa lezarea hipocampului, a formixului si a altor structuri limbice. Dupa indepartarea hipocampului reflexele conditionate elaborate deja la actiunea agentilor stimulativi olfactivi raman nemodificate.

Asemenea concluzii s-au dovedit a fi totusi pripite. Cel putin in ceea ce priveste pe delfini, care desi sunt intradevar anosmatice, dar la nastere dispun inca de mustati. Ori faptul ca olfactia la ei a pierdut insemnatatea functionala de pe vremea cand odinioara, intr-un trecut natural istoric destul de apropiat, existenta lor mai era dependenta de viata terestra de origine, inca nu poate fi luat ca pretext si pentru atrofierea intregului lor sistem limbic, de suport palocefalic al unei bogate sensibilitati afective, care de asta data se exercita fata de agentii stimulatori acustici. Dar poate chiar si pretentia formulata, de a vedea in amigdala o zona de proiectie primara a aferentelor senzoriale olfactive, una comparabila cu cea exista in talamus pentru celealte modalitati senzoriale (vaz, auz) nu este intru totul pertinenta. Cu atat mai mult, cu cat in structurile limbice (hipocamp, cortex piriform si gyrus cinguli s.a.) se gasesc largi proiectii ale activitatilor motorii de cautare a hranei, de antrenare laborioasa a unei zestre bogate de miscare, care desi doar indirect se leaga cu functia primara a olfactiei, o antreneaza cu caracter permanent Cand ciinii sau alte animale cu mirosul dezvoltat cauta, raspunsurile lor motoare sunt mereu insotite si de o mirosire activa.

Reglarea activitatii somato-motorii Pentru punerea in evidenta a influentei structurilor limbice asupra activitatii muschilor somatici metodele si tehnicile clasice s-au dovedit neadecvate. Totusi rezultatele au pus in evidenta unele aspecte interesante privind:

- evocarea unor reactii motoare active care pot avea o tenta afectiva primara la stimularea electrica a hipocampului, a cortexului piriform, a nuceleului amigdalian s.a. - cum sunt cele de lins, masticatie, deglutitie;

- reducerea serioasa a activitatii motorii globale la stimularea gyrusului cinguli, a girului piriform, a hipocampului si a amigdalei

- producerea de reactii motoare de paralizie la distrugerea nucleilor amigdalieni, cu efecte de placiditate afectiva totala.

Fiintele animale s-ar misca prea putin daca ar ramane sa fie antrenate doar de satisfacerea nevoilor organice primare. Ori ele cu cat se afla pe o treapta superioara a filogenezei, cu atat probeaza disponibilitati superioare de a efectua mari deplasari, de a-si delimita aici teritorii, unele mai apropiate subiectiv decat altele.

Reglarea functiilor vegetative. Sistemul limbic isi exercita functiile sale reglatoare in stransa legatura cu hipotalamusul (vezi p. ). Aceasta iese in evidenta cu deosebire in reglarea functiilor vegetative, a tuturor organelor si viscerelor (inima, plamani, organe digestive). Relatiile sunt de interactiune bilaterala, unde hipotalamusul exercita o influenta continua, in timp ce sistemul limbic intervine cu deosebire in generarea unor stari subiective de emotie profunda.

Efectele vegetative au fost puse in evidenta cu metodele si tehnicile clasice consacrate in studiile de neurofiziologie. Pe aceasta cale s-a putut stabili cum excitarea nucleului amigdalian, a hipocammpului, a girului cingulat provoaca crestere sau

diminuarea secretiei gastrice, a motilitatii diferitelor segmente ale tubului digestiv, se modifica ritmul respirator, se produc modificari termolitice, de scadere a temperaturii corpului etc. Cand insa ele sunt produse, desi sunt relevante prin profunzimea lor vegetativa, totusi n-au nici o legatura cu satisfacerea unei nevoi organice imediate. Sunt totusi activitati reglatorii importante in mentinerea echilibrului homeostatic neuropsihic.

Reglarea aportului alimentar Este o functie exercitata prin legaturile bilaterale cu hipotalamusul si cu suprarenalele. Scaderea aportului elimentar pentru procesele metabolice din organism da nastere starii de apetenta pentru dezvoltarea unor comportamente ingestive, pentru satisfacere nevoi de hrana. Dincolo de aceasta se mai suprapune si satisfactia placuta sau neplacuta a consumului acestei hrane, preferinta pentru o anumita hrana si nu alte, stari al caror loc de generare este sistemul limbic. Toate acestea sunt cuntificabile la nivelul reactiilor vegetative si consum ale hranei.

Dar aceleasi reactii cu punct de plecare in sistemul limbic pot fi puse in evidenta si in situatii de stress. Atunci nu se manifesta o apetenta pentru o anume mancare sau alta. Pur si simplu devine sensibil si reactioneaza emotional, rezultatul fiind modificarea echilibrului glicemic, a concentratiei de hormon diuretic etc. Toate aceste reactii se produc si la lezarea nucleului amigdalian, a girului piriform si a cortexului lobului temporal - efectele inregistrate a fost cele de consum exagerat de hrana (hiperfagie); la lezarea structurilor limbice, a regiunii posterioare a lobului orbital cauzeaza hipofagie sau afagie. Se creaza deseori o stare de apetenta vaga, de a consuma ceva care sa reduca starea de dezechilibru stressanta creata. Ea poate sa duca foarte bine la hiperpondabilitate, dar si la a face acel pas, aparent atat de nevinovat, spre consumul de droguri. Poarta a fost deschisa de comenzile ce-si au punctul de plecare in sistemul limbic, in imposibilitatea de reechilibrare inteligenta a activitatii.

Reglarea activitatii sexuale. Sistemul limbic impreuna cu hipotalamusul reprezinta mecanismele de baza puse in functiune pentru reglarea atat a activitatii organelor sexuale, cat si a comportamentului sexual. Excitarea experimentala a nucleului amigdalian la masculi cauzeaza erectii, iar la femele ovulatii si miscari uterine. La femelele aflate in perioada de estrus, dupa extirparea cortexului sistemului limbic dispare reactia de cautare a masculului. La masculi, dupa extirparea nucleilor amigdalieni, a girului piriform au fost constatate importante devieri sexuale, precum: homosexualitate activa; homosexualitate pasiva; hipersexualitate nediscriminativa, zoofilie etc.

Reglarea activitatii atentive Sistemul limbic conlucreaza strans cu formatiunea reticulata in elaborarea atentiei. Este o interactiune reglatoare care in vederea calitatea informatiei care indreapta atentia si concentrarea cu care acest lucru se intampla. Neurofiziologic s-a demonstrat ca stimularea girului cingulat si a hipocampului determina o reactie de alerta, animalele urmaresc cu insistenta obiectele care le-au aparut in camul vizual, producand un efect caraceristic de reactie magnetica vizuala. Efectele sunt multiple ele fiind puse pe seama ineractiunii cu formatiunea reticulata.

Reglarea activitatii emotionale S-a procedat de descrierea functiei reglatoare a functiilor emotionale a sistemului limbic in conditiile in care s-au pastrat aceleasi metodele si tehnicile neurofiziologice (a); in conditiile in care ca parametrii ai starii subiective emotionale s-au pastrat cei de furie, frica, placere, neplacere, tristete s.a. S-a facut totodata distinctie dintre propriu-zisa expresie emotionala (darwiniana) si experienta sau sentimentul emotional. Mecanismul propus de Papez a fost al unui circuit hipocamp-corpi mamilari-talamus. O ipoteza sustinuta si de multi alti cercetatori. Expresivitatea emotionala se manifesta prin reactii somato-motorii, vegetative si endocrine, sesizabile actografic iar experienta emotionala consta dintr-o anume stare evidentiabila prin metoda chestionarelor, exprimabila verbal etc.

Pentru investigarea obiectiva a emotiilor la om, de regula se masoara parametrii circulatorii - presiunea sanguina, frecventa batailor cardiace, marimea pupilelor si rezistenta electrostatica palmara - parametrii din poligraf. Un subiect sugestionat ca are o hemoragie foarte grava raspunde prin reactii de tahicardie, cu irigarea sanguina in antebrat, cresterea concentratiei plasmatice a catecolaminelor ca efect al interventiei suprarenalelor s.a. Sunt modificari similare care se produc la vizionarea unui film psihoologic. Pentru explicare producerii si evolutiei reactivitatii emotionale s-a propus interventia mecanismului Papez. In acord cu acest postulat in creier exista un circuit reprezentat de hipocamp-corp mamilar-talamusul anterior-gyrus cinguli. Informatiile care ies din acest circuit intra direct in hipotamus (prin fornix) si influenteaza reactiile motoare, vegetative si endocrine.

Interventia sistemului limbic in activitatea emotionala a fost confirmata de numeroase cercetari experimentale care au aratat ca: la animalele vigile stimularea nucleilor amigdalieni determina falsa turbare sau o frica exagerata, cu tremuraturi, reactii de aparare sau de atac brusc; distrugerea acestor nuclei provoaca disparitia starii de frica. De exemplu, dupa lobectomie, la care se indeparteaza si nucleii amigdalieni, maimutele care initial manifesta frica fata de serpi, de asta data se apropie de ei fara frica, mancanu-i chiar. La pisici dupa lezarea hipocampului se produc reactii de teama si furie. La om stimularea hipocampului cauzeaza furie si suparare. Activitatea emotionala normala este rezultatul interactiunii sistem limbic-hipotalamus-neocortex.

5.3. Motivatia si mecanismele de autostimulare

Tot mai multi cercetatori admit ca sistemul limbic este responsabil pentru antrenarea unor motivationale si energetice ale comportamentului. Pentru explicarea acestei functii fiziologii folosesc inca insuficient de precis diversi termeni ca motivatie, impuls, drive, uneori cu sens interschimbabili. S-a incercat in acest sens valorificarea contributiilor realizate in etologie, luand ca punct de plecare comportamentele "in gol" sau vacuumatice, cele de stramutare, a caror origine a fost cautata la nivelul sistemului limbic.

Contributii importante au fost aduse prin studiile lui Olds si Milner, care au lucrat cu tehnica autostimularii. Sobolanul de experienta are implantati electrozi cronici la nivelul sistemului limbic. Apasand pe o maneta sobolanul realizeaza excitarea zonei

de implantare, unde cauzeaza o stare de "placere". Starea este intrat de recompensanta, in cat animalul repeta apasarea de 5000 de ori pe ora.. Acelasi experiment efectuat pe maimuta face ca apasarea sa se repete de 1600 ori pe ora. Daca animalului in acest timp i se ofera alimente altfel preferate, acesta continua sa se autostimuleze. Implantarea electrozilor daca se face intr+o alta regiune, unde impulsul cauzeaza o stare neplacuta, apasarea nu se va mai repeta, evita autostimularea. Daca animalul este lasat liber sa se autostimuleze pentru o perioada de 24 de ore, acestuia ii cauzeaza imbolnavirea si in final moartea. Locul unde animalului ii produce"placere" se afla in nucleii ventromediali ai hpocampului., in nucleii septali si amigdalieni, stimularea hipotalaqmusului posterior, a mezencefalului dorsal cauzeaza stare motivationala negativa. In motivarea animalului sunt implicate in mod egal si formatiunile neocorticale.

Prin implicarea unor asemenea mecanisme se realizeaza controlul procesului de invatare, a celor mnezice. fost pus in evidenta prin studierea efectelor stimularii sistmului limbic asupra performantelor de conditionare. Indepartarea functionala bilaterala a hipocampului provoaca la sobolani disparitia reflexelor conditionate; la maimuta reduce intensitatea reflexelor conditionate formate. Cercetarile cu microelectrozi au evidentiat o activitate electrica intensa la acest nivel in timpul invatarii. Fapt sustinut de o serie de date cu bolnavi cu interventii neurochirurgicale la acest nivel. Efectele sunt fie de disparitie a tuturor amintirilor, fie de aparitie a unora dintr-un trecut ontogenetic indepartat. Rol important il are "circuitul Papez". Sistemul limbic intervine atat in stocarea, cat si in filtrarea a ceea ce s-a stocat in memorie