2_3_4_c3_sectiuni_rupturi_hasuri_cotarea d.t

DESEN TEHNIC ŞI INFOGRAFICĂ Curs pentru uzul studenţilor

______________________________________________________________________________________________

REPREZENTAREA SECŢIUNILOR ŞI RUPTURILOR

Clasificarea secţiunilor. Reguli generale de reprezentare a pieselor secţionateClasificarea secţiunilor – Criterii de clasificareReprezentarea rupturilorReguli comune de reprezentare a vederilor, sectiunilor şi rupturilor

Clasificarea secţiunilor. Reguli generale de reprezentare a pieselor secţionate

Executarea unor secţiuni pe unul, două sau mai multe plane de proiecţie este necesară:

pentru a determina configuraţia unei piese şi,

pentru a prezenta formele ascunse vederii, ale suprafeţelor interioare ale piesei.

Fig. 3.1. – Tipuri de secţiuni

La reprezentarea pieselor în secţiune intervin o serie de:

elemente convenţionale,

simbolizări,

reguli şi norme de reprezentare,

prezentate şi analizate prin ordonarea şi gruparea lor în următoarea configuraţie:

(1) secţiunea,

(2) traseul de secţionare,

(3) ruptura,

(4) haşuri utilizate.

______________________________________________________________________________________________

Prof.univ.dr.ing. Lucica ROŞU, profesor asociatUNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA, Facultatea Electromecanică Navală - Departamentul Ştiinţe Generale Inginereşti

38


______________________________________________________________________________________________

SECŢIUNEA

Secţiunea, conform STAS 105-87, este definită ca fiind:

¡ reprezentarea obiectului pe un plan, în proiecţie ortogonală,

¡ după intersectarea acestuia cu o suprafaţă fictivă de secţionare şi,

¡ îndepărtarea imaginară a părţii obiectului aflată între observator şi suprafaţa respectivă.

Planul de secţionare, în general, se alege paralel cu planul de proiecţie pe care se

face reprezentarea.

Traseul de secţionare este urma planului de secţionare pe planul de proiecţie ales.

¡ Acesta se trasează cu linie punct subţire având la capete şi în punctele de schimbare a

direcţiei segmente de dreaptă trasate cu linie groasă.

¡ Segmentele de linie continuă groasă nu trebuie să intersecteze liniile de contur ale proiecţiei.

Fig. 3.2. – Tipuri de linii utilizate pentru traseul de secţionare

¡ Direcţia de proiectare a secţiunii se indică prin săgeţi care se sprijină cu vârful pe

extremităţile traseului de secţionare.

Fig. 3.3. – Reprezentarea direcţiei de proiectare

______________________________________________________________________________________________


39


______________________________________________________________________________________________

¡ Notarea traseului de secţionare, a direcţiilor de proiecţie şi a proiecţiilor

corespunzătoare se face cu litere majuscule din alfabetul latin, folosind aceeaşi literă pentru un

singur traseu, având dimensiunea nominală de 1,5 – 2 ori mai mare decât cea folosită pentru

înscrierea cotelor pe desen.

¡ Literele se scriu paralel cu baza formatului, deasupra sau lângă linia săgeţii care indică

direcţia de proiecţie, cât şi deasupra proiecţiei.

¡ În cazul secţiunilor, notarea traseului de secţionare se poate face şi în punctele de

schimbare a direcţiei.

¡ Dacă planul de secţionare se suprapune peste o muchie reală atunci pe porţiunea comună

se reprezintă muchia piesei.

Clasificarea secţiunilor – Criterii de clasificare

1. După modul de reprezentare:

a. secţiune propriu-zisă, când se reprezintă în desen numai conturul figurii rezultate din

intersectarea piesei cu planul de secţionare;

b. secţiune cu vedere, când se reprezintă în desen atât secţiunea propriu-zisă, cât şi în

vedere, partea piesei aflată în spatele planului de secţionare.

a) b)

Fig. 3.4. – Reprezentarea secţiunii propriu-zise (a) şi a secţiunii cu vedere (b)

2. După poziţia planului de secţionare faţă de planul orizontal de proiecţie:

a. secţiune orizontală, când planul de secţionare este un plan de nivel; în acest caz traseul

de secţionare se indică pe proiecţia verticală (traseul B-B);

b. secţiune verticală, când planul de secţionare este un plan de front, iar traseul de

secţionare este indicat pe proiecţia orizontală (traseul A-A) ;

c. secţiune înclinată, când planul de secţionare are o poziţie oarecare faţă de planele de proiecţie.

______________________________________________________________________________________________


40


______________________________________________________________________________________________

a) b) c)

Fig. 3.5. – Reprezentarea secţiunii orizontale (a), verticale (b), înclinate(c)

3. După forma suprafeţei de secţionare

a. secţiune plană, când suprafaţa de secţionare este un plan

Fig. 3.6. – Reprezentarea secţiunilor orizontale şi verticale

b. secţiune frântă , când suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai multe plane

consecutiv concurente sub un unghi diferit de 90°;

- pentru ca secţiunea să nu apară deformată, planul înclinat se rabate până devine

paralel cu planul de proiecţie pe care se reprezintă secţiunea

______________________________________________________________________________________________


41


______________________________________________________________________________________________

Fig. 3.7. – Reprezentarea secţiunilor frânte

c. secţiune în trepte, când suprafaţa de secţionare este formată din două sau mai multe

plane (de nivel, de front sau de profil) paralele

Fig. 3.8. – Reprezentarea secţiunilor în trepte

d. secţiune cilindrică, când suprafaţa de secţionare este cilindrică, iar secţiunea este

desfăşurată pe unul din planele de proiecţie

______________________________________________________________________________________________


42


______________________________________________________________________________________________

Fig. 3.9. – Reprezentarea secţiunilor cilindrice

4. După proporţia în care se face secţionarea piesei

a) secţiune completă, când în proiecţia respectivă, piesa este reprezentată în întregime în

secţiune

Fig. 3.10. – Reprezentarea secţiunilor complete

b) secţiune parţială (rupturã)

- dacă planul de secţionare nu intersectează dintr-o parte în alta piesa,

- dacă o parte a obiectului este reprezentată în secţiune şi alta în vedere,

- când numai o parte a piesei este reprezentată în secţiune în proiecţia respectivă, separată

de restul piesei printr-o linie de ruptură

______________________________________________________________________________________________


43


______________________________________________________________________________________________

Fig. 3.11. – Reprezentarea secţiunilor parţială (rupturã)

5. Secţiunile propriu-zise

Secţiunile propriu-zise sunt utilizate cel mai adesea deoarece:

- permit reducerea spaţiului de reprezentare în desen al pieselor de maşini,

- prin reducerea numărului de proiecţii necesare determinării lor corecte,

- realizându-se totodată o economie de timp şi de materiale.

Acestea se clasifică după poziţia pe desen faţă de proiecţia principală a piesei în:

a) Secţiune obişnuită, când secţiunea este reprezentată în afara conturului proiecţiei unei

piese şi este dispusă conform STAS 614-76

Fig. 3.12. – Reprezentarea secţiunilor obişnuite

b) Secţiune deplasată, când secţiunea se reprezintă în afara conturului proiecţiei, de-a

lungul axei care reprezintă urma planului de secţionare, privită din stânga (rotită spre dreapta).

Secţiunile deplasate se trasează cu linie continuă groasă

Fig. 3.13. – Reprezentarea secţiunilor deplasate

______________________________________________________________________________________________


44


______________________________________________________________________________________________

c) Secţiune suprapusă, când secţiunea este reprezentată direct peste conturul proiecţiei

piesei respective

Fig. 3.14. – Reprezentarea secţiunilor suprapuse

d) Secţiune intercalată, când secţiunea se reprezintă în intervalul de ruptură dintre cele

două părţi ale proiecţiei piesei.

Se foloseşte în special la piesele lungi şi de profil constant. Secţiunile intercalate se trasează

cu linie continuă groasă, pe care nu se notează urma planului de secţionare.

Fig. 3.15. – Reprezentarea secţiunilor intercalate

Observaţie:

Trebuie făcută deosebirea dintre:

secţiunea suprapusă, reprezentată direct peste conturul proiecţiei piesei respective şi

trasată cu linie continuă subţire şi

secţiune intercalată, reprezentată în intervalul de ruptură dintre cele două părţi ale

proiecţiei pieseişi trasată cu linie continuă groasă fără a se nota urma planului de secţionare.

Reprezentarea rupturilor

Ruptura (conform STAS 105-87) este reprezentarea convenţională,

în proiecţie ortogonală,

pe un plan

a unei piese din care se îndepărtează o anumită parte, separând-o de restul piesei printr-

o suprafaţă neregulată, numită suprafaţă de ruptură:

¡ suprafaţă de ruptură este perpendiculară pe planul de proiecţie;

¡ în unele cazuri separarea se poate face şi printr-un plan paralel cu planul de proiecţie.

______________________________________________________________________________________________


45


______________________________________________________________________________________________

Urma suprafeţei de rupere pe planul de proiecţie este linia de ruptură:

¡ linia de ruptură se trasează cu linie continuă subţire cu mâna liberă:

¡ are forma de linie ondulată pentru rupturi în piese de orice formă şi din orice material;

¡ are forma de linie în zig-zag pentru rupturi în piese din lemn.

¡ linia de ruptură nu trebuie să coincidă cu o muchie sau cu o linie de contur a piesei şi

nu trebuie să fie trasată în continuarea acestora.

Scopul reprezentării prin ruptură:

a) reducerii spaţiului ocupat pe desen de reprezentarea piesei,

- prin îndepărtarea părţii rupte, în special la piesele lungi,

- fără a fi afectată claritatea şi precizia reprezentării.

¡ reprezentarea în ruptură a unei piese a cărei lungime este cu mult mai mare decât celelalte

două dimensiuni

Fig. 3.16. – Reprezentarea în ruptură a unor piese de lungime mare

b) reprezentării unor părţi ale piesei, care la reprezentarea în vedere sunt acoperite de

partea îndepărtată şi care nu pot fi cotate şi/sau conţin detalii care trebuie puse în evidenţă

¡ ruptura realizată pentru a putea

cota adâncimea şi diametrul găurii

fără a mai desena încă o proiecţie.

Fig. 3.17. – Reprezentarea în ruptură a unor părţi ale unei piese

______________________________________________________________________________________________


46


______________________________________________________________________________________________

c) detalierii unei părţi la o scară de mărire

¡ partea respectivă se încadrează cu un cerc

sau un dreptunghi cu linie continuă subţire

¡ se reprezintă în vedere sau secţiune

¡ limitându-se prin linia de ruptură.

Fig. 3.18. – Reprezentarea în ruptură a detaliilor

d) La piesele simetrice reprezentate prin proiecţii combinate, secţiuni şi vederi:

¡ dacă ruptura se face în lungul unei axe,

¡ linia de ruptură nu se trasează

¡ în acest caz, linia de ruptură se înlocuieşte cu axa piesei respective

Fig. 3.19. – Reprezentarea în ruptură a piesele simetrice reprezentate prin proiecţii combinate

e) La piesele simetrice reprezentate prin jumătăţi sau sferturi:

¡ linia de ruptură nu se trasează ;

¡ în acest caz, axele de simetrie se notează prin câte două

liniuţe paralele, perpendiculare pe axa de simetrie.

Fig. 3.20. – Reprezentarea în ruptură a piesele simetrice reprezentate prin jumătăţi sau sferturi

______________________________________________________________________________________________


47


______________________________________________________________________________________________

Reguli comune de reprezentare a vederilor, sectiunilor şi rupturilor

Se reprezintă în vedere în proiecţie longitudinală chiar dacă planul de secţionare trece

prin axa lor de simetrie:

¡ piesele pline: nituri, ştifturi, arbori, osii, pene, biele, mânere, tije etc.;

¡ unele elemente geometrice pline care intră în compunerea unor piese:

spiţele de la roţile de manevră, nervurile

¡ această regulă se aplică şi în cazul tablelor sau a unor elemente plate.

Reprezentarea corectă a roţilor de manevră

(indicată în figura alăturată):

¡ chiar dacă planul de secţionare trece prin axa lor,

¡ spiţele sunt reprezentate în vedere (nehaşurate).

Fig. 3.21. – Reprezentarearoţilor de manevră

Reprezentarea corectă a nervurilor:

¡ când planul de secţionare taie o nervură în lungul ei, aceasta se reprezintă în vedere,

nehaşurată: ex. nervura 1, din figura a) reprezentată nehaşurat în proiecţie principală în figura b)

¡ când planul de secţionare taie o nervură transversal, aceasta se reprezintă în secţiune,

haşurată: ex. nervura 2, din figura a) reprezentată haşurat în proiecţie principală în figura b)

Fig. 3.22. – Reprezentarea nervurilor

______________________________________________________________________________________________


48


______________________________________________________________________________________________

Fig. 3.23. – Reprezentarea nervurilor

Reprezentarea unor elemente de formă

aflate între suprafaţa de secţionare şi observator

se face cu linie punct-subţire, pe planul de proiecţie

al secţiunii respective

Fig. 3.24. – Reprezentareaelementelor de formă

Reprezentarea elementelor rabătute în

planul de secţionare se face tot cu linie punct subţire.

Fig. 3.24. – Reprezentareaelementelor de formă

______________________________________________________________________________________________


49


______________________________________________________________________________________________

Reprezentarea pieselor care au plane de simetrie

Piesele care admit plane de simetrie se pot

reprezenta în desen combinat adică, jumătate vedere -

jumătate secţiune, respectând următoarele reguli:

¡ în proiecţie pe planul vertical se reprezintă:

- în vedere - partea din stânga axei de simetrie,

- în secţiune - partea din dreapta axei de simetrie

În figura alăturată se observă şi faptul că linia de

ruptură nu se trasează, aceasta fiind înlocuită de axa de

simetrie a piesei)Fig. 3.25. – Reprezentarea pieselor

care admit plane de simetrie

Alte exemple de reprezentare combinată:

¡ în proiecţie pe planul vertical se reprezintă:

- în vedere - partea din stânga axei de simetrie,

- în secţiune - partea din dreapta axei de simetrie

Fig. 3.26. – Reprezentarea combinată

¡ în proiecţie pe planul orizontal

se reprezintă:

- în vedere - partea de deasupra axei

de simetrie a piesei,

- în secţiune - partea de sub axa de

simetrie a piesei

¡ în proiecţie pe planul lateral se

reprezintă:

- în vedere - partea din stânga axei

de simetrie a piesei,

- în secţiune - partea din dreapta

axei de simetrie a piesei

Fig. 3.27. – Reprezentarea combinată

______________________________________________________________________________________________


50


______________________________________________________________________________________________

Reprezentarea conturului pieselor învecinate sau a ansamblurilor învecinate

¡ se trasează cu linie două - puncte-subţire, dacă acestea contribuie la înţelegerea

interdependenţei dintre piese;

Piesele învecinate nu se haşurează, chiar dacă sunt reprezentate în secţiune

Fig. 3.28. – Reprezentarea pieselor sau a ansamblurilor învecinate

Conturul pieselor mobile, care execută

deplasări în poziţie extremă sau intermediară de

mişcare se trasează cu linie două-puncte-subţire.

Piesele astfel poziţionate nu se haşurează,

chiar dacă sunt reprezentate în secţiune Fig. 3.29. – Reprezentarea pieselor mobile

u

Reguli de reprezentare în documentaţiile tehnologice

- pe desenele din planurile de operaţii şi,

- pe desenele din fişele tehnologice:

¡conturul suprafeţelor neprelucrate în operaţia prevãzutã în

fişa tehnologicã datã se trasează cu linie subţire,

¡ conturul suprafeţelor care urmeazã sã fie prelucrate în

operaţia respectivã, se trasează cu linie continuă groasă Fig. 3.30 - Reprezentarea conturului

suprafeţelor care urmeazã sã fie prelucrate sau neprelucrate

¡ conturul adausului de prelucrare pe desenele de piese finite

şi

¡ conturul pieselor finite pe desenele de semifabricate,

se trasează cu linie punct groasă

Fig. 3.31- Reprezentarea conturului pieselor finite

______________________________________________________________________________________________


51


______________________________________________________________________________________________

HAŞURI UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC Forma şi aspectul haşurilor Tipuri de linii cu care se execută haşurareaReguli pentru executarea haşurării

Forma şi aspectul haşurilor

¡ Haşurarea reprezintă notarea convenţională grafică pe desen a

diferitelor tipuri de materiale (STAS 104-80- “Haşurarea în desenul industrial”).

¡ Pentru diferite materiale din care sunt confecţionate obiectele, STAS 104-80 stabileşte forma şi

aspectul haşurilor, potrivit următoarelor reprezentări:

Fig. 3.32 - Forma şi aspectul haşurilor (STAS 104-80)

Tipuri de linii cu care se execută haşurarea

¡ Haşurarea se execută cu linii continuii subţiri, paralele, înclinate la 450 :

faţă de una din liniile de contur;

- faţă de una din liniile de axă ale obiectului;

- faţă de chenarul desenului, dacă acest lucru nu este posibil.

Fig. 3.33 - Tipuri de linii cu care se execută haşurarea

______________________________________________________________________________________________


52


______________________________________________________________________________________________

¡ Dacă liniile de axă sau de contur sunt înclinate la 450, atunci

pentru a evita coincidenţa acestora cu haşurile, acestea din urmă se

reprezintă înclinate la 600 sau 300.

¡ Pentru haşurarea a două secţiuni alăturate dintr-un ansamblu

haşurarea se execută cu linii orientate diferit sau distanţate diferit.

Reguli pentru executarea haşurării

¡ Distanţa dintre două haşuri se alege în funcţie de mărimea suprafeţei haşurate şi se păstrează

aceeaşi pentru toate secţiunile care se referă la un acelaşi obiect, reprezentate la aceeaşi scară.

Se recomandă ca distanţa dintre două haşuri să nu fie mai mică de 0,7 mm.

¡ Haşurile se întrerup în dreptul unei cote sau a unui text care nu au

putut fi plasate în afara suprafeţei haşurate

¡ Secţiunile obiectelor a căror lăţime pe desen este mai mică de 2mm

- se evidenţiază prin înnegrire completă

- la contactul între două secţiuni înnegrite se lasă un spaţiu liber de

1÷2mm, funcţie de mărimea reprezentării

¡Haşurarea tuturor secţiunilor se trasează:

- în acelaşi sens,

- cu aceeaşi înclinare şi,

- la aceeaşi distanţă

pentru:

- aceeaşi piesă,

- pe acelaşi desen,

- în aceeaşi proiecţie sau

- în proiecţii diferite

¡ Dacă o piesă se secţionează în trepte

______________________________________________________________________________________________


53


______________________________________________________________________________________________

- cu mai multe plane paralele

- haşurările corespunzătoare diferitelor trepte,

- se trasează în acelaşi sens,

- cu aceeaşi înclinare şi distanţe,

- însă decalate între ele la fiecare schimbare de plan

¡ La suprafeţele mari secţionate se poate haşura numai o fâşie de-a

lungul conturului

¡ La secţiunile a căror lungime este mult mai mare în raport cu lăţimea,

haşurarea se poate limita numai la capete şi în jurul găurilor sau orificiilor.

¡ Când pe un desen sunt reprezentate

secţionat mai mult de două piese alăturate,

- evidenţierea pieselor se realizează:

- atât prin orientarea haşurilor,

- cât şi prin distanţa diferită dintre ele

COTAREA DESENELOR TEHNICEPrincipii generale de cotare. DefiniţiiElementele cotării. Norme şi reguli de cotareSimboluri utilizate la cotarea desenelor tehniceDispunerea elementelor cotăriiMetode de cotareClasificarea cotelor

Principii generale de cotare. Definiţii

Pentru a putea fi folosit la executarea piesei pe care o reprezintã, un desen, trebuie sã conţină:

- toate tipurile de reprezentãri necesare (vederi, secţiuni, rupturi) şi,

- valorile numerice ale dimensiunilor care definesc piesa respectivã

(“legarea” dimensionalã a obiectului spaţial – imaginar, sau materializat –

care se deseneazã, de imaginea sa planã – desenul).

______________________________________________________________________________________________


54


______________________________________________________________________________________________

Valoarea numericã a unei dimensiuni reprezintã:

¡ caracteristica geometricã liniarã, sau unghiularã, care stabileşte mãrimea piesei,

¡ distanţa dintre douã elemente geometrice (puncte, linii, suprafeţe) ale piesei

¡ distanţa dintre douã repere, pãrţi componente ale aceluiaşi ansamblu ori,

¡ distanţa dintre douã ansambluri aflate într-o relaţie funcţionalã anume.

Definiţii:

Cotarea este procedeul

- de determinare şi de înscriere

- pe un desen de produs finit, sau pe o schiţã,

- a dimensiunilor unui reper, sau ale unui ansamblu.

Cota este valoarea numerică a dimensiunii elementului cotat.

Cotarea desenelor tehnice se efectueazã conform reglementãrilor SR ISO 129:1994 (Desene

tehnice. Cotare. Principii generale, definiţii, metode de executare şi indicaţii speciale).

Produsul finit este definit de standardul SR ISO 129:1994 ca fiind :

- o piesã pregãtită pentru montaj sau pentru punere în funcţiune, sau

- o construcţie executatã pornind de la un desen, sau

- o piesã care urmeazã să fie prelucratã ulterior (ex. piesele sau semifabricatele turnate sau forjate).

Elementul (geometric) este definit de standardul SR ISO 129:1994 ca fiind o parte

caracteristicã a unei piese: o suprafaţã planã, cilindricã, profilatã, douã suprafeţe paralele, etc.

Prin cotarea unui reper, a unui obiect desenat, sau a unei piese trebuie sã se determine cu

precizie toate dimensiunile necesare funcţionãrii şi execuţiei sale în cele mai bune condiţii.

Acest lucru este posibil prin înscrierea corectã a tuturor valorilor dimensionale care definesc

formele geometrice - cele funcţionale şi cele tehnologice - ale corpului geometric reprezentat în plan pe un

desen.

Din punct de vedere dimensional, o reprezentare a unei piese este definitã printr-un ansamblu

de cote care formeazã lanţuri de dimensiuni.

În cadrul acestor lanţuri de dimensiuni existã:

- componente primare, care trebuiesc respectate întocmai la valorile prescrise pe desen şi,

______________________________________________________________________________________________


55


______________________________________________________________________________________________

- elemente secundare sau de închidere a lanţului dimensional care pot avea caracter informativ

sau chiar auxiliar.

Principiile care trebuie respectate, în scopul realizãrii unei cotãri cât mai simple şi

pentru ca citirea lor să fie cât mai uşoară:

¡ la cotarea unui reper se va ţine seama de analiza formelor geometrice simple precum şi

de studiul tehnologic făcut reperului;

¡ cunoscându-se formele simple din punct de vedere geometric (corpuri geometrice, ca de

exemplu, conul, cilindrul, trunchiul de piramidã, etc.), care contribuie la alcãtuirea formei finale a

piesei se pot determina cotele importante care vor defini piesa în cauzã;

¡ înainte de începerea cotãrii se determinã suprafeţele de referinţã ( bazele ) în raport cu

care se vor defini cotele.

Ca baze de cotare se pot alege:

¡ suprafeţe plane, prelucrate, perpendiculare pe planul proiecţiei care se coteazã şi care:

- de regulă, ocupă, poziţii extreme,

- au un rol funcţional,

- sunt relativ uşor accesibile pentru mãsurarea respectivelor elemente geometrice ale

piesei care sunt cotate luând ca bazã suprafaţa respectivã,

¡ planele de simetrie reprezentate în desen prin axele de simetrie ale piesei

Elementele cotării. Norme şi reguli de cotare

Execuţia cotării în reprezentãrile grafice este reglementată de standardul SR ISO 129:1994.

¡ toate informaţiile privind definirea dimensionalã clară şi completã a unei piese/unui

element geometric al piesei trebuie sã fie înscrise direct pe desen.

¡ trebuie înscrise doar cotele strict necesare, pentru a defini corect imaginea planã a

obiectului spaţial (imaginar sau real) sub formã de schiţã sau desen de produs finit;

¡ aceste cote se înscriu pe acele proiecţii în care sunt reprezentate cel mai clar elementele

geometrice la care se face referinţã, astfel încât desenul sã fie cât mai uşor de “citit”, sau de înţeles:

- de obicei, pe proiecţia principalã care reprezintã poziţia de funcţionare a reperului, sau

piesei respective,

- evitând cotarea aceluiaşi element geometric pe douã sau mai multe proiecţii (ceea ce se

numeşte supracotare).

______________________________________________________________________________________________


56


______________________________________________________________________________________________

¡ toate dimensiunile liniare ale desenului unei piese se vor exprima în aceeaşi unitate de

mãsurã, fãrã indicarea simbolului unitãţii respective.

______________________________________________________________________________________________


57


______________________________________________________________________________________________

În construcţia de maşini şi aparate unitatea de mãsurã este:

- milimetrul pentru dimensiunile liniare;

- gradul pentru dimensiunile unghiulare;

Pentru evitarea oricãror confuzii, simbolul unitãţii poate fi precizat printr-o notã.

¡ În cazul în care, din diverse motive, pe desen trebuie indicate alte unitãţi de mãsurã (de

exemplu Nm, pentru momente de rotaţie, sau micrometrii, μm, pentru rugozitate), simbolul acelei unitãţii

trebuie sã figureze împreunã cu valoarea numericã respectivã (sau se subînţelege în cazul rugozitãţii)

Elementele cotãrii sunt:

a) liniile de cotă;

b) liniile ajutătoare;

c) liniile de indicaţie;

d) cota

Fig. 3.34 - Elementele cotãrii

Cota reprezintă valoarea numerică a dimensiunii elementului cotat,

¡ înscrisă pe desen direct sau printr - un simbol literal, în cazul desenelor ce cuprind

tabele de dimensiuni.

¡ însoţită, când e cazul, de simboluri, cuvinte sau prescurtări care sunt necesare pentru

precizarea elementului cotat.

______________________________________________________________________________________________


58


______________________________________________________________________________________________

Linia de cotă este linia deasupra căreia se înscrie cota respectivă.

- Linia de cotă se traseazã cu linie continuã subţire, paralel cu liniile de contur ale piesei

(la o distanţã de aproximativ 7-10 mm de aceasta)

- Liniile de cotã se traseazã fãrã întrerupere chiar dacã elementul la

care se referã este reprezentat întrerupt (cazul rupturilor executate la

piesele de lungimi mari

Liniile ajutătoare indică punctele sau planele între care se înscrie cota - ele pot servi

şi la construirea punctelor necesare pentru determinarea formei geometrice a obiectului reprezentat.

Linia de indicaţie se utilizează pentru a preciza pe desen:

- elementul la care se referă o prescripţie,

- elementul la care se referă o notare convenţională,

- o cotă care din lipsă de spaţiu nu poate fi înscrisă deasupra liniei de cotă.

Linia de indicaţie poate înlocui şi linia de cotă şi cea ajutătoare (desenul câştigă în claritate).

Simboluri utilizate la cotarea desenelor tehnice

Simboluri utilizate la cotarea desenelor tehnice se clasifică în:

¡ simboluri obligatorii;

¡ simboluri facultative

Fig. 3.35 - Simboluri utilizate la cotarea desenelor tehnice

______________________________________________________________________________________________


59


______________________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________________________________


60

2_3_4_c3_sectiuni_rupturi_hasuri_cotarea d.t

Documents