1. ergonomie curs ungureanu

126
ERGONOMIE Suport de curs 46

Upload: ana-maria-ana

Post on 19-Jan-2016

108 views

Category:

Documents


15 download

DESCRIPTION

edcf

TRANSCRIPT

Page 1: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

ERGONOMIE

Suport de curs

Ergonomia - ştiinţă interdisciplinară

46

Page 2: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Esenţa managementului contemporan o constituie relaţiile cu oamenii, cu grupul uman şi cu fiecare individ.

Oamenii reprezintă cheia funcţionării efective a oricărei structuri economice sau culturale. O firmă poate avea echipamente performante şi o clădire minunată, dar dacă nu dispune de personal bine pregătit, competent, clienţii vor fi nemulţumiţi de produsele sau de serviciile oferite.

Una dintre cele mai importante funcţii ale unui manager este să asigure şi să coordoneze resursele umane ale organizaţiei. Dintre toate sarcinile ce revin unui conducător, aceea de a dirija latura umană este definitorie, deoarece totul depinde de cât de bine este asigurat acest aspect.

Majoritatea managerilor cu îndelungată experienţă afirmă că cele mai multe probleme de conducere cu care sunt confruntaţi sunt în mare măsură legate de personal.

Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă şi nomos=lege, normă).. Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (ştiinţa muncii, psihologia muncii, chiar şi psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea specialiştilor. Deşi sensul etimologic este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult la o sferă care cuprindea numai lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul maşinilor.

Ergonomia îşi găseşte, prin însăşi ţelurile şi materia cu care lucrează, un orizont foarte larg şi deschis, interdisciplinar, care se preocupă nu numai de relaţiile dintre om şi maşină ci şi de perfecţionarea acestor relaţii. În acest din urmă înţeles, ergonomia reprezintă studiul muncii în scopul ameliorării sale. Pe acest drum de adaptare reciprocă a omului şi a tehnicii merge în special ergonomia anglo-americană, în timp ce şcoala franco-belgiană pune accent pe fiziologie şi pe psihotehnică.

Profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o “disciplină care a luat naştere din ştiinţele tehnice, psihologice, fiziologice şi igienă. Ea cercetează posibilităţile omului în procesele de muncă, urmărind să creeze condiţii optime de muncă”.

Instituţiile specializate, prin definiţiile pe care le dau ergonomiei, scot în evidenţă caracterul interdisciplinar al acesteia. Astfel, în documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii se arată: “Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului”.

În timp, conceptul “om-maşină” s-a dovedit a fi incomplet, deoarece nu ţine seama de ceilalţi factori care solicită organismul uman cum ar fi: mediul de muncă, condiţiile tehnice ale muncii, motivaţia pentru muncă, relaţiile din colectivul de muncă, preocupările personale. Astfel, a apărut conceptul “om-solicitări” (conceptul a fost introdus de profesorul Petre Burloiu la simpozionul din aprilie 1974 ţinut la ASE), care exprimă ideea echilibrului balanţei energetice a organismului uman.

47

Page 3: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Ergonomia este o ştiinţă, care pe baza interdisciplinarităţii - care este legea sa fundamentală - integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate de societate, în vederea realizării reproducţiei forţei de muncă de la o zi la alta

În concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, precum şi la formarea executanţilor . Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun. Nici una nu poate revendica ergonomia ca “apendice al său”, după cum arăta M. de Montmollin.

Taylor expune o seamă de principii ale organizării ştiinţifice a muncii ce prevedeau:

Să se concentreze la un loc toată experienţa tradiţională, care să fie clasificată, structurată pe categorii şi transpusă în reguli, în legi şi în formule pentru a-i ajuta pe lucrători în activitatea lor zilnică.

Să se formuleze metode ştiinţifice pentru fiecare element din activitatea unui om care să le înlocuiască pe cele empirice.

Lucrătorul să fie selectat, instruit şi promovat pe baze ştiinţifice.

Să se colaboreze cu lucrătorii pentru a garanta faptul că munca este făcută conform principiilor ştiinţifice formulate.

Să se realizeze o diviziune a muncii şi a responsabilităţilor egală între lucrători şi între manageri, astfel încât aceştia să efectueze activităţile pentru care sunt cel mai bine pregătiţi.

:

Taylor a pus în practică şi o mulţime de experimente care au demonstrat creşterea eficienţei prin organizarea ştiinţifică a muncii:

1. Studiul muncii. Într-un experiment a trecut la descompunerea proceselor de muncă în mişcări elementare şi eliminarea tuturor gesturilor inutile. În trei ani productivitatea atelierului testat s-a dublat.

2 Selectarea şi instruirea lucrătorilor. Într-un alt atelier Taylor a insistat ca fiecărui muncitor să i se dea munca pentru care este cel mai potrivit, iar celor care depăşeau volumul de muncă prevăzut să li se acorde prime/indemnizaţii. Aşa cum era de aşteptat, productivitatea a crescut şi s-a menţinut la un nivel ridicat.

48

Page 4: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Studiile lui Taylor au fost completate de soţii Gilbreth, Frank şi Lilian. Cei doi s-au ocupat de aspectele umane ale fenomenului de organizare, contribuind la aprofundarea şi la lărgirea conceptelor privind studiul mişcărilor şi starea de oboseală. Sistemele lor de evaluare au devenit mai târziu metode de analiză şi de apreciere a activităţii/execuţiei. Cercetările lor au urmărit descoperirea celor mai bune modalităţi de a efectua o activitate în cel mai uşor mod posibil. În mişcările executate de lucrători la locul de muncă au reuşit să identifice 18 micromişcări elementare (a apuca, a ţine, a poziţiona, a căuta), pe care le-au denumit therbligs, adică anagrama numelui său, Gilbreth. Aceste micromişcări au stat la baza elaborării normativelor de muncă pe timpi predeterminaţi care apoi au permis fundamentarea ştiinţifică a normelor de muncă şi economisirea timpului de normare.

În continuare vom prezenta principiile lui Barnes (numai pe cele care îşi găsesc aplicabilitate în organizarea ergonomică a muncii în birou) încadrate pe trei grupe:

1. Principii ale economiei mişcării corpului omenesc.

- Mâinile să înceapă şi să termine mişcările în acelaşi timp.

- Mâinile să nu rămână inactive în acelaşi timp, cu excepţia perioadelor de odihnă.

- Mişcările braţelor să fie efectuate simultan, în sens opus şi simetric.

- Mişcările curbe, continui şi line ale mâinilor sunt preferabile mişcărilor rectilinii.

- Munca să fie în aşa fel organizată încât să permită un ritm uşor şi natural, oriunde este posibil.

- Fixările ochilor să fie, pe cât posibil, cât mai puţine şi de durate cât mai scurte.

2. Principii ale economiei mişcării aplicabile în organizarea locului de muncă.

- Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele care se utilizează în ziua respectivă (principiu adăugat în lista lui Barnes de către profesorul Burloiu, în anul 1975, după o cercetare efectuată cu o echipă de studenţi la fabrica Electromagnetica din Bucureşti).

- Să existe un loc definit şi permanent pentru toate materialele.

- Materialele să fie plasate aproape de punctul de utilizare.

- Să se asigure condiţii corespunzătoare de vedere. Iluminatul bun constituie prima cerinţă pentru o percepere vizuală satisfăcătoare.

- Să se asigure fiecărui lucrător un scaun de un tip şi cu o înălţime care să-i permită o poziţie corectă în muncă.

3. Principii ale economiei mişcării aplicabile în proiectarea echipamentelor.

- Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată mai avantajos de un instrument, de un echipament.

49

Page 5: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

- Obiectele de lucru şi materialele să fie prepoziţionate, ori de câte ori este posibil.

- În cazurile în care fiecare deget execută o mişcare specială (dactilografie, operare pe calculator), sarcina să fie repartizată potrivit capacităţilor specifice ale degetelor.

Economia mişcării prin aplicarea acestor principii înseamnă, în esenţă, economia de energie a organismului uman. Denumirea lor completă ar fi Principii ale economiei energetice a organismului uman.

Toate aceste principii stau la baza organizării ergonomice a muncii şi servesc la elaborarea măsurilor pentru realizarea practică a acesteia.

50

Page 6: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Obiectul de studiu al ergonomiei

Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici de cercetare proprii.

Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie “organizarea activităţii umane în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii”

Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită îndeplinirea următoarelor condiţii:

- orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman;

- reorientarea profesională;

- proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane;

- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;

- repartizarea raţională a sarcinilor;

- economia energetică a organismului uman.

În opinia specialiştilor, ergonomia urmăreşte obţinerea informaţiilor privitoare la muncă necesare la fundamentarea în mod raţional a adaptării muncii la om şi a omului la muncă în scopul creşterii productivităţii,

cu alte cuvinte ergonomia are drept obiect cercetarea şi indicarea modului în care trebuie proiectată şi efectuată orice operaţie, având în vedere realizarea unei economii cât mai importante de energie umană.

În cadrul exploataţiilor agricole ergonomia urmăreşte studierea elementelor umane şi materiale ale procesului de muncă în complexitatea şi în interdependenţa lor; capacităţile umane şi modul cum acestea pot fi utilizate în mod optim, pe întregul fond de timp de muncă; gradul de complexitate a lucrărilor , precum şi modalităţile tehnice de lărgire a ariei de activitate a lucrătorilor, în condiţiile diminuării stresului şi a oboselii; condiţiile de mediu şi mijloacele de reducere a influenţei lor negative.

Direcţiile de organizare ergonomică şi de perfecţionare a activităţii din cadrul exploataţiilor agricole ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:

- recrutarea, selecţia, încadrarea, promovarea personalului după aptitudini, pregătire şi performanţe;

- stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă;

- stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă şi aplicarea acestora;

- diminuarea efortului fizic şi intelectual prin achiziţionarea unor echipamente informatice moderne;

51

Page 7: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

- studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între om şi mediul său de lucru, reducerii efortului senzorial şi creşterii posibilităţilor de concentrare în executarea sarcinilor. Elementele de microclimat (zgomot, temperatură, iluminat, culoare) trebuie adaptate la specificul activităţii din fiecare birou.

Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă în cadrul exploataţiilor agricole presupune parcurgerea câtorva etape:

1. Documentarea în vederea proiectării noilor locuri de muncă;

2. Efectuarea unor studii de fezabilitate în scopul reorganizării locurilor de muncă existente;

3. Examinarea statistică a situaţiei existente pe baza informaţiilor culese la locul de muncă supus reproiectării;

4. Proiectarea variantelor de organizare a locului de muncă, calculul eficienţei şi alegerea variantei optime.

Munca – factor activ si determinant al productiei

Factorii de productie reprezinta resursele disponibile, atrase si utilizate în activitatea economica, respectiv în productia de bunuri materiale si servicii. Resursele productive sunt: terenurile, mineralele, constructiile, utilajele si echipamentele de productie, obiectele supuse prelucrarii, energia, apa, cunostintele si experienta, informatiile, etc.

La inceputurile dezvoltarii societatii au existat doi factori: munca si pamantul (natura), care pot fi considerati ca factori originari sau primari ai productiei, din unirea carora oamenii isi asigurau existenta. Mai tarziu a aparut capitalul, ca factor derivat al productiei, care rezulta din interactiunea primilor si a carui afirmare este legata de perioada în care echipamentele de productie au dobandit o importanta tot mai mare pentru activitatea economica.

Economistul francez J.B.Say, reprezentant al scolii clasice este considerat initiatorul teoriei celor trei factori de productie: munca, pamantul si capitalul.

In epoca moderna, procesul de amplificare si diferentiere a resurselor atrase si utilizate în activitatea economica a continuat, celor trei factori clasici, adauganduli-se altii noi. Manualele si alte lucrari de teorie economica, pornind de la rolul intreprinzatorului în economia de piata, mentioneaza abilitatea acestuia ca factor distinct al activitatii economice.

Abilitatea intreprinzatorului este apreciata ca un tip special de resursa umana, care se refera la capacitatea de a combina în modul cel mai eficient natura, munca si capitalul, la creativitatea si initiativa de a produce bunuri si de a gasi noi cai de comercializare a acestora, la asumarea riscului în a intreprinde actiuni economice etc.

Munca – factor originar, primar de productie - reprezinta o activitate constienta, specific umana, manuala si/sau intelectuala indreptata spre un anumit scop, în cadrul careia oamenii isi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta.

Munca a fost dintotdeauna si a ramas factorul de productie activ si determinant, ce antreneaza si ceilalti factori de productie în vederea obtinerii de bunuri materiale si servicii necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.

52

Page 8: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Oamenii cu aptitudinile si deprinderile lor, cu experienta si cunostintele dobandite sunt producatorii tuturor bunurilor economice. Adam Smith -parintele economiei politice- arata ca munca este sursa tuturor bogatiilor societatii, “sursa unica a avutiei natiunilor”.

Avutia nationala reprezinta totalitatea bunurilor de care dispune o tara la un moment dat si soldul sau de resurse financiar-valutare.

Adam Smith si David Ricardo, reprezentantii economiei politice clasice de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si din secolul urmator, demonstreaza ca izvorul cresterii avutiei este munca în general, natiunile fiind cu atat mai bogate cu cat diviziunea muncii este mai dezvoltata iar productivitatea muncii mai ridicata.

Referindu-se la rolul muncii în ansamblul vietii economice, J.M.Keynes remarca: “munca este cea care produce totul, ajutata de ceea ce purta candva numele de mestesug, iar astazi se cheama tehnica, de resursele naturale care nu costa nimic sau se obtin în schimbul unei rente, dupa cum sunt rare sau abundente.

Pentru aprecierea rolului muncii în epoca contemporana este necesar sa se tina seama si de procese evidente cum sunt: reducerea relativa a timpului de munca, substituirea accelerata a muncii prin capital, afirmarea efortului intelectual si creativ si inlocuirea tot mai mare a activitatilor manuale traditionale prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei.

Tendintele mondiale pe termen lung în evolutia factorului munca pot fi puse în evidenta prin analiza lui în planul cantitativ, structural si calitativ.

Sub raport cantitativ, munca trebuie analizata în legatura cu populatia, cu factorul demografic în general. Populatia se prezinta intr-o dubla ipostaza:

ca suport al factorului munca;ca destinatar al rezultatului productiei (consumator).Dimensiunile populatiei la un moment dat, ca si modificarile ei în timp depind de:procesele demografice esentiale (natalitate si mortalitate, din evolutia carora rezulta

sporul natural al populatiei)o serie de factori economico-sociali (durata medie a vietii, starea generala de sanatate,

nivelul de trai, reteaua si cheltuielile pentru instruire, etc.)Dinamica populatiei este influentata de migratia internatională a oamenilor, în prezent,

fluxurile migratorii ale populatiei sunt orientate din tarile mai putin dezvoltate spre cele dezvoltate.

Populatia si economia unei tari nu evolueaza independent una fata de cealalta. Prin numar, structura, nivel de instruire si stare de sanatate, populatia influenteaza permanent desfasurarea activitatii economice, iar nivelul dezvoltarii economice influenteaza principalele fenomene demografice si, implicit, dinamica dar mai ales structurile populatiei.

Pe plan structural, pentru analiza resurselor de munca prezinta interes piramida pe varsta a populatiei, respectiv structura pe grupe de varsta a populatiei.(intereseaza în mod deosebit grupele de varsta: 0-15 ani; 16-59 ani; 60 ani si peste, care stau la baza unor analize economice în functie de care se apreciaza asa-numitul optim al structurii populatiei.)

Pentru a avea o imagine cuprinzatoare asupra acestui factor de productie -munca- trebuiesc studiate:

totalul fortei de munca disponibile în societate;numarul de ore de munca pe saptamana.Populatia în varsta de munca cuprinde totalitatea persoanelor în limitele legale de

varsta, indiferent daca participa sau nu la vreo activitate în cadrul diviziunii sociale a muncii. Potrivit legislatiei internationale a muncii si celei din tara noastra sunt cuprinse în aceasta categorie, persoanele intre 15 si 65 ani.

53

Page 9: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Populatia apta de munca cuprinde toate persoanele avand varsta legala de munca si care au capacitatea fizica si intelectuala de a desfasura o activitate economica. Nu cuprinde persoanele invalide.

Populatia activa cuprinde totalitatea persoanelor ocupate în procesul muncii în diferite activitati profesionale, inclusiv persoanele care satisfac stagiul militar, elevii, studentii, precum si persoanele în curs de schimbare a locului de munca. Populatia activa este conditionata de:

natalitate,mortalitate,structura populatiei pe grupe de varsta si sex,evolutia demografica anterioara,factori economici si socio-culturali: capacitate economica de a crea noi locuri de

munca, de a asigura un echilibru stabil si de durata intre cerere si oferta de munca, durata de scolarizare, statutul social al femeii, migratia.

Tendinta generala a efectivelor populatiei active a fost de crestere. De pilda, în perioada 1950-1987, populatia activa a globului a crescut de la 1.067 milioane persoane la 2000 milioane persoane, cresteri extrem de inegale pe tari si grupe de tari si care s-au datorat sporului demografic; ponderea populatiei active în totalul populatiei inregistrind o scadere de la 42% la 40%.

Cauzele care au actionat în directia reducerii poderii populatiei active sunt:de ordin demografic (intinerirea populatiei în tarile în curs de dezvoltare si

imbatrinirea ei în tarile dezvoltate, scaderea mortalitatii infantile, prelungirea duratei medii de viata, etc);

de ordin tehnico-economic (progres tehnic, cresterea volumului de cunostinte si a calitatii lor, cresterea duratei de scolarizare, mobilitatea profesionala, etc.)

de ordin social (promovarea sociala, valorizarea diplomei)Populatia ocupata cuprinde toate acele persoane care au un loc de

munca, care presteaza efectiv o munca. Nu cuprinde militarii în termen, elevii si studentii, persoanele în curs de schimbare a locului de munca.

Distributia de ocupatie a resurselor de munca a cunoscut schimbari permanente, schimbari ce au fost determinate de progresul tehnico-stiintific si economic. Cel mai folosit indiciu pentru evidentierea unor astfel de modificari este repartizarea populatiei ocupate pe cele patru sectoare de activitate. Pe termen lung, se remarca tendinta de reducere a populatiei ocupate în sectorul primar, în timp ce în sectorul tertiar si cuaternar se inregistreaza o sporire a poderii populatiei ocupate. De exemplu, în decurs de un secol S.U.A. a trecut de la situatia de stat primar la cea de stat tertiar. în Romania, structura de ocupatie a populatie în 1990 era urmatoarea: agricultura 28,9%; industire si constructii 44,5%; servicii 26,6%.

Populatia inactiva cuprinde totalitatea persoanelor care, indiferent de varsta nu participa la procesul muncii sociale si sunt intretinute. De regula, în aceasta categorie se includ copiii avand varsta sub limita legala de munca, persoanele cu un anumit grad de invaliditate, pensionarii, batrinii peste limita varstei de munca, etc.

Durata saptamanala a muncii a inregistrat, odata cu cresterea productivitatii muncii, o puternica tendinta de reducere; intr-un secol aceasta s-a redus la aproape jumatate. Numai în ultimele decenii s-a trecut de la 48 de ore de munca saptamanal la 40-42 ore, purtandu-se discutii în jurul a 35 ore de munca saptamanal.

Ca urmare a acestor modificari s-a produs o reducere neta a timpului de lucru în timpul total al vietii oamenilor. Daca în anul 1800 o persoana

54

Page 10: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

muncea echivalentul a 11 ani calendaristici dintr-o speranta medie de viata de circa 45 de ani, s-a ajuns în anul 2000 la 8 ani calendaristici dintr-o durata medie de viata de circa 72 de ani.

Societatea este interesata mai mult de aspectul calitativ al resurselor de munca, decat de cel cantitativ. în sensul cresterii calitatii muncii se actioneaza în urmatoarele directii:

1.cresterea nivelului general de educatie si de pregatire profesionala a fortei de munca;2.asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a fortei de munca;3.promovarea unui sistem eficient de motivare a lucratorilor;4.asigurarea unei calitati ridicate si pentru ceilalti doi factori ai productiei: pamantul si

capitalul.Calitatea factorului munca se afla în strinsa relatie de dependenta atat cu nivelul de

cultura generala si de instruire profesionala, cat si cu nivelul de dezvoltare economica a tarii. De-a lungul mileniilor, pe plan mondial, activitatea omului a trecut de la cea de cultivator de plante si crescator de animale, la cea de producator si în prezent, se face trecerea la munca creativa. în acest proces s-a trecut treptat, de la efortul fizic preponderent, la afirmarea tot mai puternica a celui intelectual. Prin automatizarea, robotizarea si informatizarea productiei, locul si rolul omului în economie se schimba. în aceste conditii, munca creativa devine factorul determinant al vietii economice.

Cresterea nivelului pregatirii profesionale capata o importanta deosebita pentru formarea potentialului de munca si valorificarea lui, scoala cu diferitele sale trepte, profiluri si specializari are un rol hotarator.

Totodata, progresul stiintei si tehnicii, amplificarea continua a complexitatii proceslor de productie, deprecierea rapida a stocului de cunostinte acumulate în prioada pregatitoare initiala, impun în mod necesar perfectionarea pregatirii profesionale a populatiei ocupate. Formele de realizare a acestui proces sunt multiple în functie de profesie si specialitate, de necesitatile intrepriderilor, de cerintele postului ocupat, de interesul si perspectivele de promovare ale salariatilor,etc.

Pe masura imbunatatirii continutului calitativ al muncii si al rodniciei ei, are loc si o tendinta obiectiva de crestere a timpului liber pe durata vietii omului, expresie si premisa a cresterii rolului factorului uman, a gradului de civilizatie, în general

Principii de organizare ergonomică a muncii

Părintele managementului ştiinţific este considerat Frederick Taylor. Şcoala managementului ştiinţific pune accentul pe productivitate maximă cu efort minim, eliminându-se pierderile/rebuturile şi ineficienţa. În principala sa lucrare Principiile managementului ştiinţific, Taylor arată că “pentru a realiza un management ştiinţific este nevoie să fie stabilite o serie de reguli, legi şi formule care să înlocuiască judecata

fiecărui individ în parte, dar care pot fi folosite efectiv numai după ce au fost consemnate oficial”.

Principii de organizare ergonomică a muncii

55

Page 11: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Părintele managementului ştiinţific este considerat Frederick Winslow Taylor. Şcoala managementului ştiinţific pune accentul pe productivitate maximă cu efort minim, eliminându-se pierderile/rebuturile şi ineficienţa. În principala sa lucrare Principiile managementului ştiinţific, Taylor arată că “pentru a realiza un management ştiinţific este nevoie să fie stabilite o serie de reguli, legi şi formule care să înlocuiască judecata fiecărui individ în parte, dar care pot fi folosite efectiv numai după ce au fost consemnate oficial” . În lucrarea menţionată, Taylor expune o seamă de principii ale organizării ştiinţifice a muncii ce prevedeau:

Să se concentreze la un loc toată experienţa tradiţională, care să fie clasificată, structurată pe categorii şi transpusă în reguli, în legi şi în formule pentru a-i ajuta pe lucrători în activitatea lor zilnică.

Să se formuleze metode ştiinţifice pentru fiecare element din activitatea unui om care să le înlocuiască pe cele empirice.

Lucrătorul să fie selectat, instruit şi promovat pe baze ştiinţifice.

Să se colaboreze cu lucrătorii pentru a garanta faptul că munca este făcută conform principiilor ştiinţifice formulate.

Să se realizeze o diviziune a muncii şi a responsabilităţilor egală între lucrători şi între manageri, astfel încât aceştia să efectueze activităţile pentru care sunt cel mai bine pregătiţi.

Taylor a pus în practică şi o mulţime de experimente care au demonstrat creşterea eficienţei prin organizarea ştiinţifică a muncii:

Studiul muncii. Într-un experiment a trecut la descompunerea proceselor de muncă în mişcări elementare şi eliminarea tuturor gesturilor inutile. În trei ani productivitatea atelierului testat s-a dublat.

Unelte standardizate.

Selectarea şi instruirea lucrătorilor. Într-un alt atelier Taylor a insistat ca fiecărui muncitor să i se dea munca pentru care este cel mai potrivit, iar celor care depăşeau volumul de muncă prevăzut să li se acorde prime/indemnizaţii. Aşa cum era de aşteptat, productivitatea a crescut şi s-a menţinut la un nivel ridicat.

Cu toate aceste succese, întotdeauna managementului ştiinţific i s-a reproşat faptul că pune prea mare accent pe productivitate, subestimând natura umană.

Studiile lui Taylor au fost completate de soţii Gilbreth, Frank şi Lilian. Cei doi s-au ocupat de aspectele umane ale fenomenului de organizare, contribuind la aprofundarea şi la lărgirea conceptelor privind studiul mişcărilor şi starea de oboseală. Sistemele lor de evaluare au devenit mai târziu metode de analiză şi de apreciere a activităţii/execuţiei. Cercetările lor au urmărit descoperirea celor mai bune modalităţi de a efectua o activitate în cel mai uşor mod posibil. În mişcările executate de lucrători la locul de muncă au reuşit să identifice 18 micromişcări elementare (a apuca, a ţine, a poziţiona, a căuta), pe care le-au denumit therbligs, adică anagrama numelui său, Gilbreth. Aceste micromişcări au stat

la baza elaborării normativelor de muncă pe timpi predeterminaţi care apoi au permis fundamentarea ştiinţifică a normelor de muncă şi economisirea timpului de normare. O

56

Page 12: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

contribuţie valoroasă a celor doi în dezvoltarea cercetărilor privind munca a constituit-o şi enunţarea unui număr de şapte principii ale economiei energetice a mişcării. Studiile lui Taylor şi cele ale soţilor Gilbreth s-au completat reciproc, Taylor punând accentul pe creşterea vitezei de producţie, iar cei doi au urmărit să cruţe muncitorul de oboseală inutilă.

Ralph M. Barnes stabileşte în lucrarea sa Motion and Time Study, apărută în anul 1940, un număr de 22 de principii ale economiei mişcării, în scopul raţionalizării operaţiilor efectuate în timpul muncii. Aşa cum se ştie, scopul principal al economiei mişcării este productivitate maximă cu efort minim.

În continuare vom prezenta principiile lui Barnes (numai pe cele care îşi găsesc aplicabilitate în organizarea ergonomică a muncii) încadrate pe trei grupe:

Principii ale economiei mişcării corpului omenesc.

Mâinile să înceapă şi să termine mişcările în acelaşi timp.

Mâinile să nu rămână inactive în acelaşi timp, cu excepţia perioadelor de odihnă.

Mişcările braţelor să fie efectuate simultan, în sens opus şi simetric.

Mişcările curbe, continui şi line ale mâinilor sunt preferabile mişcărilor rectilinii.

Munca să fie în aşa fel organizată încât să permită un ritm uşor şi natural, oriunde este posibil.

Fixările ochilor să fie, pe cât posibil, cât mai puţine şi de durate cât mai scurte.

Principii ale economiei mişcării aplicabile în organizarea locului de muncă.

Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele care se utilizează în ziua respectivă (principiu adăugat în lista lui Barnes de către profesorul Burloiu, în anul 1975, după o cercetare efectuată cu o echipă de studenţi la fabrica Electromagnetica din Bucureşti).

Să existe un loc definit şi permanent pentru toate materialele.

Materialele să fie plasate aproape de punctul de utilizare.

Să se asigure condiţii corespunzătoare de vedere. Iluminatul bun constituie prima cerinţă pentru o percepere vizuală satisfăcătoare.

Să se asigure fiecărui lucrător un scaun de un tip şi cu o înălţime care să-i permită o poziţie corectă în muncă.

Principii ale economiei mişcării aplicabile în proiectarea echipamentelor.

Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată mai avantajos de un instrument, de un echipament.

Obiectele de lucru şi materialele să fie prepoziţionate, ori de câte ori este posibil.

57

Page 13: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

În cazurile în care fiecare deget execută o mişcare specială (dactilografie, operare pe calculator), sarcina să fie repartizată potrivit capacităţilor specifice ale degetelor.

Economia mişcării prin aplicarea acestor principii înseamnă, în esenţă, economia de energie a organismului uman. Denumirea lor completă ar fi Principii ale economiei energetice a organismului uman.

Toate aceste principii stau la baza organizării ergonomice a muncii şi servesc la elaborarea măsurilor pentru realizarea practică a acesteia.`

Stresul şi oboseala profesională

Stresul şi oboseala profesională, numite şi bolile secolului, sunt cele mai grave disfuncţionalităţi care apar la locul de munca. Din această cauză a apărut necesitatea organizării ergonomice a muncii .

Stresul reprezintă o dimensiune constantă a vieţii noastre cotidiene. Dacă până în 1989 factorii stresanţi ţineau mai mult de sistemul politic, de aspectele negative ale dictaturii comuniste, în prezent societatea de tranziţie aduce pe scena vieţii noi tipuri de situaţii stresante cum ar fi : incertitudinea, schimbările rapide şi adesea imprevizibile, concurenţa, şomajul, necesitatea reorientării şi recalificării rapide şi, nu în ultimul rând, scăderea nivelului de trai.

Oamenii, ca indivizi izolaţi, au rareori posibilitatea de a influenţa evenimentele stresante externe. Tot ce pot face este să-şi însuşească nişte strategii adaptative care să-i facă mai rezistenţi la agresiunile psihice şi mai eficienţi în activitatea profesională.

Dacă stresul este prea mare fiecare dintre noi poate ceda psihic; chiar dacă persoana respectivă este una extrem de echilibrată pot apărea tulburări psihologice temporare. Individul poate trăi o stare de disfuncţionalitate sau chiar o cădere psihică bruscă în urma unei psihotraume severe (accident, incendiu, decesul unui membru apropiat din familie).

Reacţia la stres se instalează treptat atunci când individul este supus un timp îndelungat unor condiţii de tensiune psihică, mai ales atunci când este atinsă imaginea sa, situaţia maritală, profesională sau materială. De obicei individul îşi revine când situaţia stresantă a fost înlăturată, deşi uneori pot rămâne unele sechele sau o vulnerabilitate crescută faţă de anumiţi factori de stres.

Conceptul de stres apare pentru prima dată în cercetările de fiziologie întreprinse pe animale de către Hans Selye în 1950, care descrie aşa-numitul “sindrom general de adaptare” ce caracterizează reacţia organismelor biologice la stres.

După Selye sindromul general de adaptare cuprinde trei faze:

Faza de alarmă, definită printr-o mobilizare generală a organismului pentru a face faţă agresiunii.

58

Page 14: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Faza de rezistenţă, care cuprinde ansamblul reacţiilor sistemice provocate de o acţiune prelungită la stimuli nocivi faţă de care organismul a elaborat mijloace de adaptare.

Faza de epuizare, în care adaptarea nu mai poate fi menţinută, reapar din nou semnele reacţiei de alarmă, semne care acum sunt ireversibile. Această fază se încheie de regulă cu moartea organismului.

Acelaşi cercetător a constatat, în urma experienţelor sale pe animale, că organismul intră în alertă atunci când stresul este provocat atât prin acţiunea unor stimuli fizici, dar şi sub influenţa unor emoţii puternice. În această situaţie organismul încearcă să facă faţă stresului printr-o mobilizare generală a sistemului neuroendocrin, mobilizare caracterizată mai ales prin secreţie de adrenalină şi de steroizi. După o anumită perioadă de acţiune a stresului, animalul se adaptează şi începe să se comporte normal. Dacă însă stersul continuă, se produc din nou ample modificări hormonale şi în cele din urmă animalul moare epuizat.

McGrath consideră că stresul apare ori de câte ori are loc un dezechilibru marcant între solicitări şi între posibilităţile de răspuns ale organismului.

Pavelcu descrie fazele stresului psihic după modelul stresului fiziologic descris de Selye. În opinia autorului, fazei de alarmă îi corespunde o etapă de investigare caracterizată printr-un conflict între subiect şi ambianţă, fazei de rezistenţă îi corespunde pe plan psihic o trăire intensă a frustraţiei şi ameninţării, iar fazei de epuizare îi corespunde instalarea tuturor consecinţelor negative pe plan psihologic ale stresului: agresivitate, anxietate, depresie, panică, în general un comportament nevrotic.

Irina Holdevici arată că în literatura de specialitate conceptul de stres are în general două accepţiuni:

Situaţia stresantă care se referă la un stimul fizic nociv sau la un eveniment cu semnificaţie puternic emoţională.

Starea organismului, caracterizată printr-o tensiune acută, printr-o supraîncordare ce impune mobilizarea tuturor resurselor fizice şi psihice ale organismului pentru a face faţă ameninţării.

Lazarus arată că stresul, în sensul cel mai larg, se manifestă atunci când solicitările la care este supus un individ depăşesc resursele sale adaptative.

Factorii de mediu reprezintă, de asemenea, factori de stres pentru organismul uman şi animal, producând perturbări la nivelul diferitelor sisteme fiziologice. Aceşti factori, dintre care amintim: temperatura (prea ridicată sau prea scăzută), umiditatea, zgomotul, agenţii poluanţi pot produce traume fizice, dar şi psihice.

Există şi stresori de natură psihosocială cum ar fi: situaţiile conflictuale, presiunea socială prea mare, factori care pun în pericol situaţia materială sau statutul social al individului, care sunt percepuţi ca o ameninţare pentru individ. Stresul nu este influenţat numai de situaţiile externe ci şi de vulnerabilitatea, de toleranţa la stres a individului sau de unele trăsături ale personalităţii acestuia.

Există, de asemenea, situaţii de viaţă care sunt considerate stresori universali, ca de exemplu: războiul, detenţia, calamităţile naturale, accidentele care produc invaliditate sau

59

Page 15: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

bolile incurabile, pierderea unor persoane apropiate. Unele situaţii de viaţă nu sunt la fel de stresante pentru toată lumea. De pildă, pierderea unui examen, dezaprobarea sau critica şefului determină reacţii diferite de la un individ la altul. Chiar şi în cazul unor dezastre sau calamităţi naturale există persoane care îşi păstrează calmul şi acţionează oportun şi eficient, în timp ce alţii intră în panică sau manifestă un comportament bizar.

Lazarus arată că cercetările asupra unor combatanţi din războiul din Vietnam sau din războiul arabo-israelian din 1973 au demonstrat că doar la un anumit procent dintre aceştia au apărut simptome emoţionale grave, temporare sau permanente, care i-au făcut inapţi pentru luptă, ceilalţi nedezvoltând ceea ce specialiştii numesc “nevroza de război”.

În timpul perioadelor de pregătire militară există situaţii în care simptomele stresului apar la unii indivizi înainte ca aceştia să se confrunte cu lupta directă, datorită anticipării unor posibile evenimente.

Janis a demonstrat că indivizii reacţionează diferit la situaţii în care şi-ar fi putut pierde viaţa. Astfel, în timp ce la unele persoane care au scăpat nevătămate dintr-un accident rutier apare ulterior teama de a circula cu maşina, altele nu prezintă astfel de simptome.

Studiile psihologice au pus în evidenţă faptul că subiecţii care au prezentat simptome datorate stresului au interpretat pericolul prin care au trecut ca fiind o dovadă a vulnerabilităţii lor (ar fi putut muri), în timp ce alţii au interpretat situaţia invers, ca o dovadă a invulnerabilităţii lor, iar o a treia categorie au considerat faptul că au scăpat cu viaţă ca un fenomen miraculos.

Marea majoritate a indivizilor, atunci când apar situaţii stresante, întreprind unele acţiuni pentru a face faţă stresului; aceste acţiuni poartă numele de strategii de adaptare. Doar atunci când posibilităţile subiectului sunt depăşite de solicitări şi acesta nu mai găseşte mijloace adecvate de a-şi rezolva problemele apar aşa-numitele reacţii dezadaptative la stres.

Lazarus distinge două categorii de strategii adaptative:

acţiunile directe care se referă la eforturile individului de a se opune stimulului stresant prin modificarea relaţiilor sale cu mediul înconjurător (pregătirea pentru a preîntâmpina acţiunea situaţiilor stresante şi acţiunile agresive);

acţiunile indirecte, îndreptate în direcţia autoapărării eului (identificarea, deplasarea, reprimarea, negarea, proiecţia, intelectualizarea).

Specialiştii arată că pentru a preveni şi combate efectele negative ale stresului cele mai simple şi mai accesibile strategii de luptă sunt: metodele de reglare şi de autoreglare a stărilor psihice şi relaxarea şi tehnicile derivate ale acesteia.

Un fenomen cu un caracter disfuncţional determinat de stres este oboseala. Aceasta apare în urma solicitărilor organismului în activitatea umană şi este determinată de consumul de energie în timpul acestei activităţi.

Oboseala reprezintă o reacţie a organismului de readaptare, de refacere a funcţiilor sale. Ea reprezintă un fenomen fiziologic normal care apare în urma solicitărilor prezente în activitatea umană.

60

Page 16: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

În general oboseala este un fenomen reversibil, deoarece dacă este urmată de o perioadă de odihnă sau de somn, organismul îşi reface plenitudinea funcţiilor sale. Ea nu este o boală, dar poate avea consecinţe temporare asupra organismului precum slăbirea atenţiei faţă de munca îndeplinită şi faţă de mediu.

Specialiştii clasifică oboseala în următoarele grupe:

Oboseala musculară (dinamică şi statică) - determinată de efortul muscular şi de contractarea musculară fixă.

Oboseala neurosenzorială - cauzată de tensiunea nervoasă a simţurilor (ochi, urechi).

Oboseala psihică - determinată de factori de natură psihică.

Oboseala poate fi provocată de o mulţime de cauze, dintre care cele mai des întâlnite sunt:

intensitatea şi durata muncii fizice şi intelectuale;

factorii de mediu (temperatura, lumina, zgomotul);

factorii de natură psihică (responsabilităţi, griji, conflicte);

monotonia sau rutina muncii;

boli şi dureri.

Formele de manifestare a oboselii la om sunt multiple:

scăderea atenţiei;

încetinirea şi inhibarea percepţiei;

inhibarea capacităţii de gândire;

scăderea randamentului activităţii fizice şi intelectuale.

Oboseala profesională este o stare produsă de stres şi afectează mai ales persoanele care lucrează cu publicul. Tensiunile psihice şi stresul contactelor inter-umane determină oboseală sau chiar epuizare. Cercetările efectuate asupra lucrătorilor arată că peste 50% dintre aceştia sunt afectaţi de un sindrom de epuizare emoţională. Cauzele ar consta în lipsa de spaţiu şi de intimitate a locului de muncă, precum şi în dificultatea sarcinilor de serviciu.

În general, persoanele care manifestă simptome de oboseală fizică şi psihică au o atitudine negativistă în relaţiile cu ceilalţi şi resimt o diminuare a respectului de sine. Tina Roose, referindu-se la cei care lucrează în biblioteci, susţine această idee, arătând că: “mulţi specialişti în informare, proaspeţi absolvenţi ai facultăţilor de profil, vin la primul lor loc de muncă plini de entuziasm, nerăbdători să se remarce şi să-i ajute pe oameni în satisfacerea cerinţelor de informare. Nu mult timp după angajare însă, noii bibliotecari realizează că nevoile şi că speranţele lor personale nu corespund întotdeauna cu cele ale instituţiei sau ale utilizatorilor. Volumul de muncă este deseori prea mare pentru timpul alocat; membrii

61

Page 17: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

personalului sunt obligaţi să îndeplinească simultan mai multe sarcini; activitatea depusă este rareori apreciată atât de beneficiari cât şi de către instituţie. Multe organizaţii nu oferă personalului nici o posibilitate de a-şi aduce contribuţia la structurarea propriului destin. Acestea sunt câteva dintre motivele permanente de stres care pot transforma entuziasmul în inerţie, în frustrare şi, mai târziu, în apatie”.

Clasificări ergonomie

În funcţie de cerinţele care i se adresează, ergonomia poate fi privită după o serie de criterii care delimitează mai multe feluri ale ergonomiei, cu domenii specifice de preocupare.

1)Funcţie de scopul urmărit distingem : Ergonomia adaptării muncii la om – studiază crearea mijloacelor de

muncă de la cele mai simple până la cele mai complexe, dimensionarea locurilor de muncă, crearea mediului ambiant profesional şi extraprofesional astfel incât orice fel de solicitări adresate omului să se armonizeze cu posibilităţile fizice, neuropsihice şi celebrale ale acestuia.

Ergonomia adaptării omului la munca sa – se ocupă cu orientarea, selectia, formarea şi perfecţionarea profesională, având ca scop să asigure fiecărui om o muncă potrivită cu aptitudinile şi posibilităţile individuale.

2)După stadiul sau faza de aplicare distingem : Ergonomie de concepţie – are ca obiect elaborarea unor standarde

ergonomice care se aplică în faza de proiectare a unei întreprinderi, secţie, loc de muncă, utilaj, produs ;

Ergonomie de corecţie – studiază locurile de muncă deja existente, pentru a elimina disfuncţiile create în sistemul om –maşină-mediu., ca urmare a unor erori de concepţie.

3)După obiectul preocupărilor : Ergonomie a producţiei – studiază condiţiile ergonomice de desfşurare a

muncii în toate fazele procesului de producţie : aprovizionare, programare, fabricaţie, reparaţii, transport intern, expediţie. Această ramură a ergonomiei elaborează şi urmăreşte aplicarea standardelor ergonomice în procesul de producţie.

Ergonomie a produsului – studiază din punct de vedere ergonomic, produsele ce vor deveni mijloace de muncă sau bunuri de consum. Elaborează şi urmăreşte aplicarea standardelor ergonomice ale produselor.

4)După conţinut : Ergonomia activităţilor – ramură a ergonomiei care studiază munca din

următoarele puncte de vedere:- antropologic- la proiectarea mijloacelor de muncă se iau în

considerare variabilele antropologice

62

Page 18: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

- fiziologic – conceperea proceselor de muncă în condiţii de solicitări normale ale organismului (respectarea limitelor normale ale capacităţii de muncă)

- Igienic – eliminarea factorilor de risc pentru îmbolnăviri profesionale, accidente de muncă, ambianţă necorespunzătoare.

Ergonomie a informaţiei – studiază cognitivitatea implicată în, şi generată de procesul de producţie având la bază percepţia, raţionamentul decizia (găsirea celor mai adecvate soluţii pentru ca percepţia senzorială să fie clară şi rapidă, informaţiile pe care omul le primeşte sub formă de semnale de la maşină şi mediu să poată fi uşor selectate, analizate, astfel încât decizia să fie corectă) ;

Topoergonomia – se ocupă cu cercetarea şi proiectarea dimensională a maşinilor, organelor de comandă ale locurilor de muncă, conform particularităţilor antropometrice ale omului ;

Bioergonomia – studiază fenomenul de oboseală a organismului uman în raport cu elementele de organizare a mincii (durata zilei de muncă, repaosul, munca de noapte, munca în schimburi).

63

Page 19: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

2.1. Procesul de producţie în cadrul întreprinderii

2.1.1. Sistemul de producţie al întreprinderii

MODULUL 2

PROCESUL DE MUNCĂ ÎN ÎNTREPRINDERE

Conţinut Timp de studiuProcesul de producţie 1orăProcesul de muncă – structură şi caracteristici 2oreMetode de studiere a procesului de muncă 1oră

OBIECTIVE

−Să cunoască particularităţile procesului de producţie industrial-Să înteleagă conţinutul procesului de muncă-Să cunoască stadiile executantului în procesul de muncă-Să cunoască metodele de studiere a procesului de muncă

64

Page 20: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Un sistem de producţie se compune dintr-un ansamblu de elemente intercorelate şi grupate în diferite subsisteme, a căror funcţie este de a transforma un set de intrări (inputs) în ieşiri (outputs), acestea fiind specifice unei anumite industrii. Elementele de intrare sunt: materii prime şi materiale; energie şi combustibil. Aceste elemente sunt transformate cu ajutorul mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă în produse şi servicii industriale (fig.2.1).

Materiile prime şi materialele care reprezintă intrări primare, cât şi elementele componente ale sistemului de producţie prin care se asigură procesul de transformare sunt determinate de destinaţia şi structura produsului finit şi de complexitatea procesului tehnologic de prelucrare.

Fig.2.1. Structura generală a unui sistem de producţie industrial

De exemplu, în industria constructoare de utilaj petrolier, reprezentată de întreprinderi cum ar fi : UPETROM, UZUC, UZTEL, structura sistemului de producţie cuprinde:

– intrările primare constând din semifabricate feroase (laminate, tablă, ţeavă, profile), minereu de fier, feroaliaje, electrozi de grafit, substanţe chimice, materiale de formare (nisip, argilă) şi diferite subcomponente cum ar fi: rulmenţi, motoare, pompe, care echipează produsul finit, pentru care întreprinderea nu dispune de capacităţi de producţie, fiind mai economic procurarea lor prin cooperare cu întreprinderi specializate;

– ieşirile sunt produse destinate industriei petroliere, (instalaţii de foraj, pompe, armături) produse foarte complexe pentru care întreprinderea asigură instalare şi service in garanţie – servicii industriale;

– elementele componente ale sistemului de producţie prin care se asigură procesul de transformare sunt: capacităţile de producţie (maşini de prelucrare, instalaţii de forjare, linii de turnare, aparate de sudură, SDV-uri, standuri de încercări), şi forţa de muncă.

Materii prime şi materialeMaterii prime şi materiale

Efectuarea procesului de producţie prin folosirea mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă

Efectuarea procesului de producţie prin folosirea mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă

Energie şi combustibilEnergie şi combustibil

Produse şi servicii industriale

Produse şi servicii industriale

65

Page 21: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

–procesul de transformare care constă în prelucrarea materiilor prime şi materialelor prin diferite operaţii tehnologice cum ar fi: turnare, forjare, sudare, prelucrări prin aşchiere, tratamente termice, vopsire, montaj-asamblare.

Subsistemele sistemului de producţie sunt sectoare de lucru astfel organizate încât să realizeze, fie o anumită fază a procesului tehnologic, fie un produs finit. Acestea sunt: formaţii de lucru, ateliere, linii de fabricaţie, secţii, fabrici. De exemplu, structura de transformare din cadrul sistemului de producţie a întreprinderii UPETROM S.A.,Ploieşti cuprinde: secţia de debitare, fabrica de semifabricate turnate şi forjate, secţii prelucrătoare şi de montaj, secţia care asigură transportul intern, secţia de tratamente termice, secţia de distribuţie fluide, atelier de acoperiri metalice, ateliere de vopsitorie, secţia de întreţinere şi reparaţii utilaje.

2.1.2Componentele procesului de producţie industrial

Procesul de producţie reprezintă procesul de transformare a materiilor prime cu ajutorul forţei de muncă, a mijloacelor de producţie şi a resurselor energetice, in produse finite.

Procesele de producţie din industriile complexe cuprind:1.Procese de bază prin care se asigură fabricaţia propriu-zisă a produselor

finite. În funcţie de fazele procesului tehnologic acestea pot fi:– procese pregătitoare (obţinerea unor semifabricate prin turnare, forjare);– procese prelucrătoare (prelucrări mecanice);– procese de montaj-finisare (asamblarea pieselor, vopsire).2.Procese auxiliare care contribuie indirect la procesul de transformare a

materiei prime prin producerea şi întreţinerea sculelor, dispozitivelor, verificatoarelor, întreţinerea şi repararea utilajelor, producerea energiei.

3.Procese de servire prin care se asigură buna desfăşurare a proceselor de bază şi auxiliare, respectiv transportul intern, depozitarea, întreţinerea reţelei energetice.

4.Procese anexe (colaterale) care constau în valorificarea resurselor reziduale ce rezultă din procesul de producţie.

Concepţia clasică de organizare a întreprinderilor industriale presupunea integrarea tuturor acestor categorii de procese in structura de organizare a producţiei, specifică fiecărei întreprinderi.

Concepţia modernă care impune creşterea eficienţei economice a activităţilor productive, se axează pe specializarea întreprinderilor în fabricaţia de produse, subansamble, componente, sau pe faze tehnologice, procese auxiliare, procese de servire.

2.1.3. Clasificarea proceselor de producţie de bază

Procesele de producţie se clasifică în procese continue şi procese discontinue.

66

Page 22: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Procesele continue asigură o transformare continuă a materiei prime în produs finit. Acestea sunt: procesele de aparatură din industria chimică, producerea energiei electrice şi termice, procesele din industria metalurgică. Aceste procese sunt complet automatizate, monitorizarea procesului realizându-se de la un pupitru de comandă.

Procesele discontinue (specifice industriei constructoare de maşini, industriei textile), se caracterizează printr-o mare dispersie in spaţiu a mijloacelor de producţie, deoarece procesul tehnologic se desfăşoară succesiv cu efectuarea unor etape de aşteptare (transport-depozitare). Aceste procese sunt de o mare diversitate. Astfel, in funcţie de volumul, structura şi gradul de omogenitate a producţiei distingem trei tipuri de producţie:

– producţia individuala şi de unicate este o producţie eterogenă caracterizată printr-o gamă largă de produse realizate în volum mic, ceea ce determină o stabilitate redusă şi un caracter aciclic al fabricaţiei.

– producţia de serie presupune realizarea unei game mai restrânse de produse, în volum mare. Acest tip de producţie se caracterizează prin creşterea stabilităţii, deoarece fabricaţia se realizează pe loturi şi se repetă la intervale de timp egale cu durata unui ciclu de fabricaţie, ceea ce determină caracterul ciclic al producţiei.

– producţia de masă presupune realizarea unei game foarte restrânse de produse, în volum foarte mare, ceea ce determină o stabilitate foarte mare şi un caracter continuu al fabricaţiei.

2.1.4. Integrarea procesului de muncă în cadrul procesului de producţie

In domeniul industrial, procesul de producţie reprezintă intercondiţionarea dintre procesul tehnologic şi procesul de muncă, aşa cum rezultă din figura 2.2.

Fig. 2.2. Structura procesului de producţie industrial

Procesul de producţieProcesul de producţie

Procesul tehnologicProcesul tehnologic Procesul de muncăProcesul de muncă

Operaţii tehnologiceOperaţii tehnologice

67

Page 23: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Procesul tehnologic asigură transformarea directă calitativă şi cantitativă a materiilor prime în produse finite prin modificarea formei, dimensiunilor, compoziţiei chimice sau structurii interne. Procesul tehnologic reprezintă o succesiune de operaţii tehnologice prin care materia primă suferă diferite stadii de transformare până la produs finit.

Procesul de muncă se concretizează în acţiunea executantului care, cu ajutorul mijloacelor de producţie realizează toate fazele procesului tehnologic. Se creează aşa numita legătură ”om-maşină” prin care se asigură funcţionarea procesului de producţie. Intensitatea acestei legături depinde de gradul de mecanizare şi automatizare. Astfel, in procesele manuale cum sunt cele de montaj-asamblare, forţa de muncă acţionează direct asupra materialelor, în procesele mecanice muncitorul conduce direct diferite maşini şi utilaje (procese de aşchiere) iar în procesele automate caracterizate prin efectuarea operaţiilor tehnologice cu ajutorul instalaţiilor sau dispozitivelor automatizate, procesul de muncă se reduce la urmărirea şi supravegherea instalaţiilor.

2.2. Procesul de muncă – structură şi caracteristici

2.2.1.Elementele procesului de muncă

Elementele componente ale procesului de muncă sunt: Executantul – orice persoană care prin natura obligaţiilor sale de muncă şi

activităţii pe care o desfăşoară, răspunde de realizarea unor sarcini concrete. Executantul se află la baza ierarhiei organizatorice a întreprinderii (de ex. operator, normator, laborant, desenator, planificator)

Obiectul muncii – lucru asupra căruia omul acţionează în procesul muncii, direct sau prin intermediul mijloacelor de muncă, pentru a-l transforma după o tehnologie specifică. În studiul muncii, noţiunea de obiect al muncii are un sens mai larg, deoarece cuprinde: materiile prime, materialele, semifabricatele, produsele finite, informaţiile supuse acţiunii intelectuale a omului.

Mijlocul de muncă – maşini, utilaje, agregate, instalaţii, mijloace de transport, scule, dispozitive, verificatoare, care acţionate prin energia omului sau de o altă sursă de energie, în condiţii concrete ale ambianţei de muncă, realizează potrivit unei tehnologii stabilite, transformarea obiectelor muncii, sau contribuie la această transformare, în produse finite conform cerinţelor pieţei.

Din punct de vedere ergonomic, orice mijloc de muncă trebuie să dispună de caracteristici fizice, funcţionale si psihosenzoriale compatibile cu posibilităţile fizice, neuropsihice şi cerebrale ale omului normal.

68

Page 24: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Caracteristicile fizice ale mijlocului de muncă sunt: forma, lungimea, înălţimea, distanţe, surse de informaţii, dispozitive de comandă, amplasare. Acestea trebuie să fie compatibile cu variabilele antropometrice ale executantului.

Caracteristicile funcţionale ale mijlocului de muncă trebuie să asigure solicitare minimă a organismului uman, siguranţă în exploatare.

Caracteristicile psihosenzoriale se referă la aprecierea modului în care mijlocul de muncă influenţează pe operator prin: cromatică, zgomot emis, temperatură, grad de poluare.

2.2.2. Stadiile în care se află elementele procesului de muncă

1.Stadiile executantului în procesul de muncă sunt: acţionarea, controlul, transportul, aşteptarea.

a)Acţionarea – reprezintă acţiunea conştientă a executantului (directă sau prin intermediul mijloacelor de muncă) asupra obiectelor muncii, în scopul modificării uneia sau mai multor proprietăţi fizice sau chimice, asamblării sau demontării acestora, precum şi în scopul pregătirii lor pentru trecerea într-un alt stadiu.

În munca preponderent intelectuală, acţionarea se referă la primirea sau furnizarea de informaţii (munca managerială), când se efectuează calcule (în proiectare sau la întocmirea unor documente).Acţionarea contribuie la avansarea obiectului muncii către produs finit.

b)Controlul – reprezintă acţiunea prin care executantul verifică însuşirile cantitative şi calitative ale obiectului muncii, funcţionarea utilajului, desfăşurarea propriei munci sau a altor executanţi. De exemplu: măsoară parametrii obiectelor muncii (lungimi, diametre, rezistenţe, densităţi etc.), numără produsele, verifică aspectul, verifică etanşeitatea instalaţiilor, supraveghează tablourile de comandă, verifică respectarea instrucţiunilor de lucru sau a normelor de protecţia muncii, verifică documente, calcule.

Controlul nu contribuie direct la avansarea obiectului muncii în procesul de producţie, ci verifică dacă elementele procesului corespund condiţiilor stabilite.

c)Transportul – reprezintă deplasarea executantului în cadrul procesului de muncă, cu sau fără încărcătură, cu sau fără mijloc de transport. De exemplu: aducerea materiilor prime, materialelor, semifabricatelor şi informaţiilor la locul de muncă pentru a fi prelucrate, manipularea semifabricatelor de la un loc de muncă la altul sau în cadrul locului de muncă, aducerea pieselor la magazie etc.

d)Aşteptarea – este perioada sau intervalul de timp în cadrul schimbului de muncă, în care procesul de muncă al executantului este întrerupt din cauze referitoare la:

- Obiectul muncii – lipsa de materii prime, materiale, semifabricate, calitate necorespunzătoare a acestora;

69

Page 25: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

- Mijloacele de muncă – defectarea si efectuarea reparaţiilor accidentale ale utilajului, lipsa sculelor şi dispozitivelor necesare, lipsa mijloacelor de transport, lipsa utilităţilor.

- Executant – nerespectarea disciplinei în muncă- Organizarea şi programarea producţie – nesincronizarea activităţilor pe

locurile de muncă, lipsa comenzilor de lucru

2.Stadiile mijloacelor de muncă sunt: Operaţie (acţionare); Control (când sunt echipate cu palpatoare care realizează

măsurarea); Transport (în cazul mijloacelor de transport); Stagnare (aşteptare); Depozitare (utilaje aflate în conservare.

3.Stadiile obiectelor muncii sunt: Transformare tehnologică (acţionare); Control (când se examinează cantitativ şi calitativ stadiul

prelucrării); Transport (când se modifică poziţia în spaţiu); Aşteptarea sau stocarea temporară (depozitare sau înmagazinare)

Stadiul principal este acţionarea/transformarea deoarece este stadiu productiv. De aceea este foarte important ca ponderea acestui stadiu în totalul timpului procesului de muncă să fie cât mai mare. Celelalte stadii sunt stadii neproductive, consumatoare de timp şi costuri.

În studiul metodelor de muncă se utilizează o serie de simboluri ASME – American Society of Mechanical Engineers.

70

Page 26: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Fig 2.3. Simboluri simple şi combinate utilizate în studiul metodelor de muncă

2.3.Metode de studiere a procesului de muncă

Pentru punerea în evidenţă a metodelor de muncă existente, precum şi pentru analiza şi îmbunătăţirea acestora se folosesc o serie de mijloace si procedee specifice studiului metodelor de muncă, care se deosebesc între ele după gradul de aprofundare a analizei (generală sau detailată) sau după obiectul şi subiectul urmărit (procesul sau executantul) ca de exemplu

Schema generală a procesului de producţie; Graficul desfăşurării procesului de producţie Graficul de circulaţie; Graficul executant-maşină; Graficul activităţii mâinilor.

1.Schema generală a procesului de producţie este o reprezentare grafică, printr-un sistem arborescent, a tuturor operaţilor si controalelor ce au loc în cadrul procesului studiat, în succesiunea lor tehnologică, în care se indică şi intrarea în procesul de producţie a materiilor prime, materialelor, reperelor şi subansamblelor.

La întocmirea acestui grafic se urmăreşte obiectul muncii fără a ţine seama de locurile de muncă pe care sunt realizate stadiile respective (operaţii şi controale), ci numai de succesiunea acestor stadii în procesul tehnologic din care

acţionare (operaţie sau transformare)

control

transport (deplasare)

aşteptare

depozitare (înmagazinare)

control de calitate

Control efectuat în timpul unei acţionări (transformări)

Acţionare (operaţie sau transformare) efectuată odată cu deplasarea

Transformare (operaţie) efectuată în timpul depozitării

71

Page 27: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

fac parte. În acest grafic sunt reprezentate şi se urmăresc numai două stadii ale procesului de muncă (operaţia şi controlul).

2.Graficul desfăşurării procesului de producţie – reprezentare sinoptică, în succesiunea lor tehnologică, a tuturor stadiilor, prin care trece obiectul muncii analizat (reper, subansamblu, produs) sau care caracterizează procesul de muncă studiat.

Acest procedeu de analiză cuprinde toate stadiile procesului: operaţiile, controlul, transportul, depozitarea, aşteptarea. Graficul conţine, de asemenea, timpul necesar pentru realizarea stadiilor respective, date privind numărul sau cantitatea obiectelor aflate în diferite stadii, distanţele de transport, executanţi, mod de manipulare, grad de mecanizare sau automatizare.

Graficul are ca scop reducerea consumului de timp de muncă şi a duratei totale de execuţie a unui produs prin:

- eliminarea stadiilor inutile, în special a aşteptărilor sau a unor transporturi;- ordonarea stadiilor prin schimbarea succesiunii acestora sau a locului în

care se realizează;- utilizarea celor mai adecvate mijloace de execuţie.

3.Graficul de circulaţie – reprezentare sinoptică sub forma unui plan, la scară, a sectorului, zonei sau spaţiului de muncă studiat 9secţie atelier, loc de muncă), care cuprinde deplasările executanţilor şi traseele pe care le parcurg materiile prime, materialele, semifabricatele sau produsele finite între diferitele stadii ale procesului de producţie, stadii care pot fi marcate cu aceleaşi simboluri ca şi în graficul desfăşurării procesului de producţie.

4.Graficul executant– maşină permite înregistrarea şi analiza proceselor de muncă ce se realizează prin combinarea activităţii executantului cu funcţionarea uneia sau mai multor maşini servite de acesta.

Prin servirea unei maşini se înţelege activitatea periodică desfăşurată de executant la o maşină, prin care, respectând tehnologia prescrisă, se asigură funcţionarea normală a acesteia. Astfel, în cadrul servirii se cuprind următoarele activităţi: fixarea şi desprinderea materialului ce urmează a fi prelucrat, deplasarea manuală a unor părţi ale maşinii, supravegherea şi reglarea funcţionării maşinii, ungerea si curăţirea acesteia etc.

GRAFICUL EXECUTANT- MASINA Operaţia: tasarea reperelor (pinioane)Maşina: Maşină de tasat

Numele executantului

Timpul[min.]

EXECUTANTUL MASINA Timpul[min]

0,1 Aşează reperele Nu funcţionează 0,10,20,3

Fixează reperele în dispozitiv şi porneşte maşina

Participă 0,20,3

0,4 Supraveghează maşina 0,40,50,6

0,50,6

72

Page 28: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

0,70,80,91,01,11,21,3

Tasat 0,1

0,70,80,91,01,11,21,31,4

1,4 Supraveghează maşina1,51,61,7

Opreşte maşina şi desprinde reperele din dispozitiv

Participă1,51,61,7

1,8 Depune reperele Nu funcţionează 1,8SUMAR DURATA

CICLULUIOcupare executant Utilizarea maşinii

min % min %1,8 min. 0,9 50 1,6 88,8

Se realizează o reprezentare grafică , la o scară a timpului, în succesiunea şi interdependenţa lor, a perioadelor de activitate şi de inactivitate ale unui executant individual, precum şi a celor de funcţionare şi nefuncţionare a maşinii la care acesta lucrează.

Scopul urmărit prin acest grafic este ridicarea gradului de utilizare a timpului de muncă, în vederea creşterii productivităţii muncii

5.Graficul activităţii mâinilor. Unul din factorii cu rol deosebit în organizarea ergonomică a muncii şi care influenţează direct capacitatea de muncă a executantului, îl constituie modalitatea de realizare a mişcărilor. Cu cât o activitate se realizează cu un număr mai redus de mişcări, la distanţe sau cu amplitudini cât mai mici şi grade de control cât mai reduse, cu atât consumul de energie, respectiv gradul de oboseală al executantului este mai redus, iar eficienţa muncii este mai mare.

Este o reprezentare grafică a mişcării mâinilor sau a situaţiilor în care se pot afla mâinile unui executant individual, care efectuează o activitate manuală repetitivă. Are ca scop raţionalizarea mişcărilor şi echilibrarea încărcării celor două mâini.

Punerea în evidenţă a metodei se face folosind un formular special în care se înscriu mişcările celor două mâini, distanţa parcursă de mâini, simbolurile stadiilor pentru mişcări de acţionare, deplasare şi aşteptare, precum şi rezumatul activităţii mâinilor exprimat în numărul de mişcări şi distanţa parcursă pe total ciclu.

În funcţie de gradul de detaliere urmărit, analiza mişcării mâinilor se poate face prin elaborarea unei ciclograme.

Ciclograma mişcării mâinilor este un procedeu de înregistrare prin fotografiere a traiectoriilor mişcărilor efectuate cu mâinile, de către un executant individual, în cadrul unui ciclu de muncă.

73

Page 29: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

3.1.Caracteristici şi particularităţi ale sistemului muncii

Sistemul om – maşină – mediu (fig.3.1) sau sistemul muncii este un ansamblu format din componente umane, materiale (mijloace de muncă,

MODULUL 3

SISTEMUL OM-MAŞINĂ -MEDIU

Conţinut Timp de studiuCaracteristicile şi particularităţile sistemului 2oreStructura sistemului om-masină-mediu 2ore

OBIECTIVE

−Să cunoască structura sistemului om-maşină-mediu-Să înteleagă particularităţile şi funcţiile sistemului- Să cunoască tipurile de sisteme existente-Să înţeleagă relaţiile dintre elementele sistemului

74

Page 30: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

obiectele muncii, ambianţa fizică a muncii) şi spirituale (ambianţa psihosocială a muncii) legate între ele printr-o reţea comună de informaţii, care are ca scop obţinerea de bunuri materiale în condiţii de productivitate si eficienţă maximă.

Fig.3.1. Sistemul om –maşină-mediu

Intrările sistemului – totalitatea mijloacelor materiale sau informaţionale necesare sistemului în vederea realizări scopului propus (căldură, energie electrică, mesaje telegrafice, comenzi de producţie)

Ieşirea sistemului – rezultatul acţiunii sistemului (schimbări în producţie, mesaje de comunicaţie )

1.Particularităţile sistemului sunt:

Este un sistem ergonomic – omul cu particularităţile antropo-fiziologice, cu o anumită pregătire profesională, având aptitudini personale şi o stare biopsihică de moment, în condiţii concrete de mediu (ambianţă fizică şi psihică a muncii ) acţionează prin intermediul mijloacelor de muncă asupra obiectelor muncii, pentru ca, potrivit tehnologiei stabilite să le transforme în produse finite.

Este un sistem complex – între elementele sale structurale există legături multiple.

Este un sistem dinamic – aflat într-un proces continuu de transformare calitativă şi cantitativă atât a componentelor sale (modificarea stării fizice si psihice a omului, creşterea calificării profesionale, perfecţionarea parametrilor constructivi, funcţionali şi economici ai utilajului, îmbunătăţirea condiţiilor de ambianţă a muncii) cât şi a relaţiilor sistemului cu celelalte sisteme (de ex. sistemul relaţiilor interumane).

Este un sistem stabil – îi permite să-şi menţină funcţionalitatea în ansamblul sistemului întreprindere din care face parte.

Este un sistem deschis – are legături de intercondiţionare cu mediul psiho-social, tehnic, tehnologic, economic, juridic în cadrul căruia s-a constituit şi funcţionează.

MASINA

OMUL

MEDIUL

MUNCA

75

Page 31: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Este un sistem autoreglabil – omul poate lua măsurile necesare, reglându-şi propria activitate după restricţiile ce apar în subsistemele maşină sau mediu, la diferite ale acestora (menţinerea utilajului la parametrii de funcţionare, perfecţionarea echipamentului tehnologic, reducerea acţiunii factorilor nocivi)

2.Funcţiile sistemului

Pentru realizarea scopului final, elementele componente ale sistemului realizează anumite funcţii specifice care se întâlnesc atât la om cât şi la maşină (fig.3.2)

Fig.3.2. Funcţile sistemelui om – maşină – mediu

Cea mai importantă este funcţia de analiză a informaţiilor si luare a deciziilor, funcţie care asigură coordonarea funcţionării sistemului în vederea îndeplinirii scopului propus.

Elementele componente ale sistemului realizează aceste funcţii în diferite moduri ( tabel 3.1).

Tab. 3.1. Modul de realizare a funcţiilor în sistem

Funcţia Scop Mod de realizareOm Maşină

1. Recepţionarea informaţiei

Măsurarea informaţiilor externe şi interne, convertirea în limbajul specific sistemului

simţuri: văz, auz, pipăit Traductoare, aparate de măsură electrice, pneumatice, hidraulice, optice

2. Păstrarea informaţiei

Memorizarea informaţiei memorie Memorie mecanica

3. Analiza informaţiilor şi luarea deciziilor

Prelucrarea informaţiilor primite şi stocate în vederea luării deciziilor privind intervenţia în proces

sistem nervos superior Elemente logice, sisteme optimale, sisteme adaptive

4. Execuţia Efectuarea intervenţiilor în proces

- mînă, picior- voce

Servomotoare electrice, hidraulice, pneumatice

2. Păstrarea informaţiei

1.Recepţionarea informaţiei

3.Analiza informaţiilor şi luarea deciziilor

4.ExecuţieIntrare informaţii ieşire

76

Page 32: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Recepţionarea informaţiei de către om se face cu ajutorul analizatorilor, informaţii care i se prezintă sub formă de stimuli vizuali (informaţii scrise, indicaţii ale aparatelor de măsură ), auditivi (informaţii de la alţi oameni, semnale sonore de la mijlocul de muncă )olfactive (de la mijlocul de muncă sau mediu).

În luarea deciziei, omul foloseşte informaţiile recepţionate direct, raportându-se la informaţiile memorate.

Execuţia deciziei constă în efectuarea de acte motorii (acţionarea dispozitivelor de comandă) sau acţiuni de comunicaţii verbale în consens cu decizia şi în vederea îndeplinirii acesteia.

3.Tipuri de sisteme

În funcţie de modul cum sunt repartizate funcţiile între om şi maşină distingem: sisteme manuale, sisteme semiautomate, sisteme automate

Sisteme manuale –toate funcţiile sunt realizate de om (fig.3.3). Astfel de sisteme se întâlnesc la maşinile unelte obişnuite, instalaţiile industriale prevăzute numai cu aparate de măsură.

Fig. 3.3. Sistem manualSisteme semiautomate (fig. 3.4) – unele funcţii sunt executate de maşină

sub controlul omului (maşini unelte cu comenzi automate, instalaţii industriale prevăzute cu instalaţii de reglare automată, protecţii şi comenzi automate).

Fig. 3.4. Sistem semiautomat

Sisteme automate – toate funcţiile (recepţia, stocarea, analiza şi stabilirea deciziei, execuţie) sunt realizate de maşină, omul doar supraveghează funcţionarea sistemului în vederea identificării şi prevenirii unor defecţiuni.

OM MASINAintrare ieşire

Reacţie secundară

Reacţie principală

OM

MASINA

Reacţie principală

intrare

ieşire

77

Page 33: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Fig.3.5. Sisteme automate

Sisteme automate se întâlnesc în practică la maşinile unelte cu comandă numerică, instalaţii industriale cu automatizarea tuturor operaţiilor, linii de fabricaţie automate, staţii de pompe, compresoare.

4.Proiectarea sistemuluiProiectarea sistemului om - masină – mediu, la nivelul unui loc de muncă

din cadrul întreprinderii, presupune parcurgerea următoarelor etape: Definirea scopului şi obiectivelor sistemului; Stabilirea funcţiilor sistemului necesare realizării scopului; Distribuirea funcţiilor între componentele sistemului, specificarea

modului de informare şi de acţionare a omului în sistem; Proiectarea componentelor fizice (maşinilor); Stabilirea modului optim de amenajare a locului de muncă în conformitate

cu particularităţile anatomofiziologice ale omului şi cu caracterul sarcinilor de realizat;

Determinarea valorilor optime ale factorilor de ambianţă; Orientarea, selecţia şi pregătirea profesională a categoriilor de personal

din sistem, în dependenţă de sarcinile si funcţiile ce revin acestuia; Evaluarea gradului de solicitare a omului şi a posibilităţilor de

reglementare a eforturilor sale; Precizarea coordonatelor ambianţei sociale din sistem şi influenţa

diferiţilor ei factori asupra calităţii muncii, siguranţei sistemului şi eficienţei muncii.

3.2.Structura sistemului om – maşină – mediu

1.Subsistemul om - reprezintă componenta umană conştientă a sistemului muncii, care are rol activ de punere în mişcare a subsistemului maşină, pentru ca, prin intermediul acestuia să acţioneze asupra obiectelor muncii, în sensul transformării lor fizice şi/sau chimice, în condiţii concrete de mediu, în vederea obţinerii de bunuri materiale şi servicii.

OM(supraveghere)

MASINAintrare ieşire

optimizare

78

Page 34: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Caracteristici: Sistem deschis, adaptabil, complex, cu o structură dinamică,

biopsihosocială, culturală Sistem biologic senzorial Acţionează în condiţii concrete de variabile antropologice, potrivit

aptitudinilor, pregătirii profesionale şi stării psihice de care este stăpânit la un moment dat;

Sistem cibernetic cu o structură de transformare a unor intrări în ieşiri (fig. 3.6.)Variabile antropologice – sistem de indicatori calitativi şi cantitativi care

dau măsura şi limitele de variaţie a morfologiei şi constantelor funcţionale ale sistemului biologic uman considerat ca un întreg (înălţime, greutate, capacitate vitală, capacitatea inimii, activitatea scoarţei cerebrale).

Variabile antropometrice ( antropologice – somatometrice) – indicatori cantitativi dimensionali (înălţime, perimetru toracic în repaus, lungimea braţului, lungimea şi lăţimea mâinii forţa mâinii). Sunt utilizate în ergonomie pentru proiectarea utilajelor, poziţionarea dispozitivelor de comandă, proiectarea S.D.V-urilor cât şi a echipamentului individual de protecţie.

Fig. 3.6. Subsistemul om ca sistem cibernetic

Elementele componente ale subsistemului om sunt: Variabilele antropologice şi antropometrice; Personalitatea umană – aptitudini +temperament+caracter – permite

omului să se adapteze la activitatea profesională; Pregătirea profesională – se capătă în procesul de instruire şi educare, se

află în strânsă legătură cu aptitudinile omului pentru realizarea unei meserii;

Variabile psihologice – calităţi intelectuale (memorie, gândire, imaginaţie), atenţia, spiritul de observaţie, procese afective (panică, impulsivitate ), procese voliţionale (promptitudine şi hotărâre în luarea şi executarea deciziilor), interesele şi motivaţia pentru muncă.

În cadrul variabilelor psihologice, un rol important îl au procesele voliţionale care asigură recepţionarea informaţiei transmisă de subsistemele din amonte (detectare, discriminare, identificare, interpretare semnale sau mesaje), prelucrarea informaţiilor (decodificare mesaje, clasificare, selecţionare, corelare ), luarea deciziei privind deservirea locului de muncă.

-subsistem maşină-subsistem mediu-sisteme de acelaşi rang-sisteme de rang superior

-subsistem maşină-subsistem mediu-sisteme de acelaşi rang-sisteme de rang superior

Subsistem om (elemente componente)

intrări ieşiri

79

Page 35: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Relaţii endogene – se stabilesc între elementele componente ale

subsistemului. Pot fi: directe – de ex. variabilele antropologice au legături directe cu trăsăturile

de personalitate, cu pregătirea profesională, cu variabilele psihologice; indirecte – de ex. starea psihică la un moment poate avea influenţe asupra

capacităţii de muncă şi performanţelor profesionale; temperamentul şi trăsăturile de caracter pot influenţa relaţiile interpersonale şi performanţele profesionale.

Relaţii exogene – se stabilesc între elementele componente şi subsistemele din aval şi amonte .

Intrări din: Subsistemul maşină – comportarea în funcţionare a caracteristicilor

constructive, performanţele tehnice şi economice realizate, starea de funcţionare, calitatea prelucrării obiectelor muncii;

Subsistemul mediu – condiţii de organizare a activităţii, condiţii igienico-sanitare, factori de ambianţă fizică a muncii (microclimat, zgomot, iluminat) – se adresează variabilelor psihologice şi antropologice.

Subsisteme de acelaşi rang – consultaţii, schimb de experienţă – se adresează personalităţii şi pregătirii profesionale;

Subsisteme de rang superior – informaţii de la şeful de atelier, seful de secţie privind sarcinile de muncă, norme, normative, recomandări, instrucţiuni.

Ieşiri către: Subsistemul maşină – transmiterea comenzilor de pornire, reglare, oprire,

supravegherea funcţionării; Subsistemul mediu – intervenţie, reglarea factorilor nocivi, Subsisteme de acelaşi rang – relaţii interpersonale de colaborare; Subsisteme de rang superior –informare, raportarea stării sistemului om-

maşină –mediu la un moment dat, asupra modului său de funcţionare, de realizare a sarcinilor de muncă, solicitarea unor intervenţii pentru reglarea activităţii sistemului.

2.Subsistemul maşină - sistem cibernetic cu o structură de transformare a intrărilor în ieşiri (fig. 3.7).

Fig. 3.7. Subsistemul maşină

Subsistem maşină

-Subsistem om-Subsistem mediu-Alte sisteme ale întreprinderii

intrări ieşiri-Subsistem om-Subsistem mediu-Alte sisteme ale întreprinderii

80

Page 36: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Elementele componente ale subsistemului maşină sunt: Caracteristicile constructive ale utilajului; Parametrii tehnici şi economici de funcţionare Fiabilitate; Obiectele muncii ce se prelucrează.

Relaţii endogene: Conexiuni directe – influenţa exercitată de caracteristicile constructive ale

utilajului asupra parametrilor de funcţionare şi fiabilităţii; influenţa pe care o au parametrii de funcţionare (viteze de lucru, turaţii, presiuni)asupra fiabilităţii utilajului cât şi asupra calităţii prelucrării obiectelor muncii; influenţa consumului de energie aspra costului de fabricaţie,; influenţa fiabilităţii asupra calităţii obiectelor muncii;

Conexiuni indirecte (inverse) – disfuncţii ale utilajului ca urmare a influenţelor exercitate de calitatea materialelor prelucrate asupra elementelor constructive ale utilajului şi parametrilor tehnici şi economici (consum suplimentar de energie şi timp).

Relaţii exogeneIntrări provenite de la: Subsistemul om – transmiterea de comenzi de pornire, reglare, modificare

a regimului de funcţionare, lucrări de modernizare, întreţinere şi reparaţii; Subsistemul mediu – influenţa benefică sau perturbatoare a factorilor de

ambianţă fizică (umiditate, temperatură, vibraţii, zgomot);Alte sisteme ale întreprinderii – materiile prime, echipamentul

Ieşiri către: Subsistemul om – informaţii de stare sau de reglaj, performanţele tehnice

şi economice realizate, starea de funcţionare, calitatea obiectelor muncii prelucrate;

Subsistemul mediu – fum, vapori, vibraţii, temperaturi, zgomot; Alte sisteme ale întreprinderii – produse, lucrări sau servicii adresate altor

sisteme (locuri de muncă, magazii)

3.Subsistemul mediu – totalitatea factorilor de ambianţă în care se desfăşoară munca şi care influenţează starea fizică si psihică a executantului. Are două componente: ambianţa fizică şi ambianţa psihosocială.

Ambianţa fizică are următoarea structură: Ambianţa barică – înlocuirea azotului din aerul respirabil; Ambianţa biologică – încărcarea cu microorganisme contaminate a

aerului din mediul de muncă; Ambianţa cromatică – ansamblul cromatic al utilajelor, e echipamentului

de protecţie, dispozitivelor, mijloacelor de transport;

81

Page 37: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Ambianţa electromagnetică – luminozitate şi radianţii; Ambianţa sonoră – totalitatea sunetelor produse la un loc de muncă, sub

aspectul intensităţii, duratei, frecvenţei şi al aprecierii subiective de către personalul expus;

Ambianţa termică – temperatură, umiditate, curenţi de aer; Ambianţa toxochimică – prezenţa în aer a substanţelor chimice şi/sau

pulberi organice sau anorganice; Ambianţa vibratorie – vibraţiile produse de maşinăAmbianţa fizică influenţează asupra eficienţei muncii prin sentimentul de

confort sau inconfort pe care îl induce factorului uman.Influenţa negativă se concretizează în diminuarea capacităţii de muncă şi

apariţia stării de oboseală.Ambianţa psihosocială – ansamblul raporturilor interpersonale în cadrul

dinamic, structural şi funcţional al grupului de muncă. Este determinată de următoarele procese: intercomunicare, intercunoaştere, grad de omogenitate şi coeziune a grupului, leadership-ul aplicat în cadrul grupului, preocupări extraprofesionale ale membrilor grupului.

Factorii de ambianţă psihosocială care pot avea efect pozitiv sau negativ asupra capacităţii de muncă sunt:

Relaţiile interpersonale; Factorii de personalitate – atitudine, caracter, temperament; Condiţii de organizare a activităţii; Trăiri afective; Condiţii igienico-sanitare.

82

Page 38: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

4.1.Mişcările corpului omenesc

La locul de muncă, executantul efectuează frecvent mişcări ale membrelor superioare şi inferioare. În marea majoritate a cazurilor, aceste

MODULUL 4

CERINŢE ERGONOMICE ALE SUBSISTEMULUI UMAN

Conţinut Timp de studiuMişcările corpului omenesc şi principiile economiei de mişcari 2oreDimensiunile antropometrice şi valoarea lor ergonomică 1orăCapacitatea de muncă si oboseala 1oră

OBIECTIVE

−Să cunoască categoriile de mişcări pe are le efectuează organismul uman la locul de muncă-Să înţeleagă modul de aplicare a principiilor economiei de mişcări-Să cunoască valoarea ergonomică a dimensiunilor antropometrice-Să cunoască factorii care influenţează capacitatea de muncă

83

Page 39: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

mişcări sunt efectuate incorect, ceea ce duce la o risipă de energie şi apariţia prematură a oboselii fizice.

1.Clasele de mişcări

Mişcările executantului în procesul de muncă pot fi efectuate din diferite puncte de articulaţie ale corpului. Astfel că, aceste mişcări după gradul lor de dificultate, după lungime şi după masa musculară pe care o antrenează, pot fi grupate în cinci categorii (sau clase), aşa cum rezultă din tabelul 4.1. Această clasificare nu este strict anatomo- fiziologică, dar este utilizată cel mai frecvent în studiul muncii pentru organizarea ergonomică a locului de muncă.

Tabel 4.1. Categoriile de mişcări ale executantuluiCategoria miscării

Pivotul mişcării Organele în mişcare

I Încheietura degetelor DegeteleII Încheietura pumnului Degetele şi palmaIII Încheietura cotului Degetele, palma şi antebraţulIV Umărul Degetele, palma, antebraţul şi

braţulV Trunchiul Degetele, palma, antebraţul

braţul şi trunchiul

Mişcările din acest tabel se limitează exclusiv la braţe. Atunci când executantul este obligat să-şi alungească mişcarea prin aplecarea corpului, se depăşesc cele cinci categorii descrise.

Ca regulă generală, mişcările sunt cu atât mai obositoare, mai lente şi mai imprecise, cu cât ele angajează mase musculare mai importante şi cu cât creşte lungimea lor.

Astfel, mişcările din clasele I – III se caracterizează printr-un mare grad de precizie, datorită antrenării de mase musculare reduse şi segmente de lungimi mici; sunt cele mai avantajoase din punctul de vedere al economiei de energie, oboseala musculară apare cu întârziere.

Mişcările din clasele IV – V se caracterizează printr-o precizie scăzută, antrenează mase musculare mari şi segmente lungi ale corpului. Aceste mişcări se efectuează cu mare consum de energie musculară, fapt care determină instalarea rapidă a oboselii.

În funcţie de zona în care se desfăşoară, mişcările pot fi grupate în două mari categorii:

mişcări din zona de lucru normală, când se efectuează mişcări cu braţele flexate, pivotând în jurul articulaţiei cotului

mişcări din zona maximă de lucru, când se efectuează mişcări cu braţele în extensie, pivotând în jurul articulaţiei cotului.

2. Forţa fizică a organismului uman

84

Page 40: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Forţa pe care o poate dezvolta organismul uman depinde, de asemenea, de unele particularităţi biomecanice ale mişcărilor (sistemul de pârghii sau caracteristicile anatomice ale diferitelor articulaţii).

Având în vedere efectul sistemului de pârghie şi de sumare a activităţii muşchilor, ergonomia face unele recomandări referitoare la uşurarea efortului fizic şi la modul corect de executare a mişcărilor (fig 4.1.).

Fig.

4.1. Recomandări ergonomice privind efectuarea mişcărilor

Variaţia forţei diferitelor segmente ale corpului uman este influenţată de relaţiile pârghiilor multiple ale aparatului locomotor. Astfel oasele servesc ca puncte de inserţie a muşchilor, care sunt organele active ale mişcărilor, având în această funcţie rolul unor adevărate pârghii. În raport cu punctul de aplicare al forţei reprezentate prin muşchi, a rezistenţei reprezentată prin greutatea deplasată şi a punctului de sprijin, pârghiile se pot grupa, prin analogie cu pârghiile mecanice, în cele trei categorii : pârghie de grad I, pârghie de grad II, pârghie de grad III.

3.Principii şi reguli ale economiei mişcărilor

Risipa de energie datorită modului cum sunt efectuate mişcările este cauza principală a oboselii şi uzurii executantului.

În lucrarea sa, Studiul mişcărilor şi timpului, Ralph M. Barnes a formulat 22 de principii ale economiei mişcărilor, care sunt încadrate în trei mari grupe:

a)Principii ale economiei mişcărilor aplicabile corpului omenesc Mâinile să înceapă şi să termine mişcările în acelaşi timp.

În poziţia aşezat, apăsarea pe pârghie este maximă dacă punctul de aplicare se găseşte între umăr şi cot.

În poziţia aşezat, forţa de tracţiune a mâinilor este mai mică decât forţa de tragere. Extensia braţelor cu punctul de aplicaţie la 20-25 cm deasupra scaunului.

În poziţia aşezat, apăsarea pe pedale este maximă când unghiul de articulaţie a genunchiului este de 160º iar cel al articulaţiei piciorului este de 120º

În poziţia ortostatic, apăsarea pe pârghie este maximă dacă se găseşte la înălţimea umerilor.

Obţinerea forţei

maxime

În poziţia aşezat, forţa de împingere a mâinilor este maximă când articulaţia cotului este de 150º -160º şi punctul de aplicare la 70 cm în faţa spătarului.

85

Page 41: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Acest principiu urmăreşte înlăturarea tendinţei de a folosi mâna stângă pentru ţinerea obiectului, în timp ce mâna dreaptă acţionează asupra sa. Deosebirile de efort, între mâna stângă (efort static) şi mâna dreapta (efort dinamic), influenţează viteza respectiv ritmul de lucru. Tinerea obiectului muncii de către un dispozitiv de fixare, permite ambelor mâini să activeze simultan.

Mişcările mâinilor şi braţelor să fie simultane, în sens opus şi simetrice. Acest principiu corespunde construcţiei anatomice a corpului, pe baza

simetriei şi echilibrului. Aceste mişcări sunt precise şi se desfăşoară cu viteză mare, deoarece echilibrul corpului nu este tulburat. Mişcările nesimetrice modifică centrul de greutate, produc încordări musculare de sens opus sau chiar deplasări ale corpului în sens opus, pentru menţinerea echilibrului. Deşi aceste acte se produc în mod reflex, ele au caracterul unor factori perturbatori care influenţează negativ viteza mişcării. Mişcările mâinilor şi ale corpului să se limiteze la clasele cele mai joase.

Mişcările din clasele I – III antrenând segmente corporale mici, cu un consum mic de energie, sunt mai puţin obositoare, mai rapide şi mai precise. Mişcările din clasele IV –V sunt mai lungi având implicaţii de ordin fiziologic (se solicită muşchii toracelui şi a spatelui, este afectată structura osoasă a coloanei vertebrale cât şi centrii nervoşi care se află în canalul medular) şi de ordin economic ( se prelungeşte timpul de execuţie, scade calitatea muncii). Momentul forţei să fie folosit în ajutorul executantului şi să fie redus la

minimum dacă el trebuie să fie depăşit de efortul muscular.Momentul forţei reprezintă produsul dintre greutatea care se deplasează şi

viteza sa de mişcare. În munca industrială, greutatea totală deplasată este de cele mai multe ori suma următoarelor componente: greutatea materialului deplasat, greutatea uneltelor sau a dispozitivelor deplasate,şi greutatea părţii corpului care se deplasează. Adesea este posibil să se folosească momentul forţei mâinii, a materialului şi al uneltei, pentru a se efectua o muncă utilă. Când este nevoie să se forţeze ceva sau să se aplice o lovitură puternică, materialul şi mişcările muncitorului să fie organizate în aşa fel încât lovitura să fie efectuată, în măsura posibilului, în momentul în care se atinge cantitatea de mişcare maximă. Cantitatea de mişcare trebuie redusă la minim atunci când ea trebuie să fie realizată printr-un efort muscular. Mişcările curbe, continue şi line ale mâinilor sunt preferabile mişcărilor

rectilinii cu schimbări bruşte de direcţie şi unghiuri ascuţite.Mişcarea curbă este mişcarea naturală a mâinii, corespunzător construcţiei

sale anatomice, respectiv rotirea ei ca un pivot în una din articulaţiile sale. În procesul muncii este preferabilă o astfel de mişcare coordonată de centrii nervoşi ai automatismului, întrucât se poate efectua cu precizie şi cu viteză mare, deci cu o creştere a productivităţii. Mişcările în linie dreaptă, chiar atunci când sunt continue sunt mai obositoare decât cele curbe, fiind necesară o încordare mai mare a atenţiei. Cu atât mai mult când sunt discontinue, însoţite de schimbări de direcţie şi de nivel.

86

Page 42: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Mişcările balistice sunt mai rapide, mai uşoare şi mai precise decât mişcările cu restricţii (opriri) sau ‚controlate’.Mişcările balistice sunt mişcări curbe, cu pivotul în articulaţia umărului

sau a cotului şi mai rar, în aceea a mâinii sau a degetelor. Aceste mişcări se caracterizează prin cursul lor natural, continuu, determinat de activitatea liberă a muşchiului (care se contractă) care nu este contracarată de un muşchi opus, limitator. Din această cauză, sunt mai rapide şi mai precise decât cele cu restricţii sau controlate. Munca să fie în aşa fel organizată încât să permită un ritm uşor şi natural.

Ritmul de lucru natural exprimă dispoziţia de muncă a fiecărui individ, dispoziţie determinată de constituţia fizică, de caracteristicile psihice şi de starea sănătăţii. În condiţii de sănătate relativă, fiecare om adoptă ritmul său propriu care îi dă senzaţia de confort. Cursivitatea naturală a mişcărilor.

Mişcările succesive trebuie să fie legate în aşa fel încât să se permită să se treacă uşor de la o mişcare la alta, fiecare transmiţându-se cu o poziţie care să favorizeze începerea mişcării următoare. Acest fapt favorizează menţinerea ritmului de lucru şi evitarea accelerării la sfârşitul unei mişcări, urmând ca după aceea să se treacă la accelerare în mişcarea următoare. Efectuarea mişcărilor în direcţia utilizării forţei gravitaţionale.

Gravitaţia este printre principalele surse de energie care nu costă nimic pentru a produce, iar valorificarea ei reclamă cheltuieli foarte reduse. Astfel că, forţa de gravitaţie uşurează efortul muncitorului dacă acesta exercită o mişcare în sensul ei. De aceea, este recomandabil să se recurgă la astfel de mişcări ori de câte ori este posibil, fiind eficiente din punct de vedere economic. Mişcările în contrasensul gravitaţiei solicită mai mult efort, sunt mai obositoare şi cu productivitate inferioară. Fixările ochilor să fie pe cât posibil mai puţine şi de durate cât mai scurte.

Activitatea ochilor se intensifică în momentele în care mişcarea se execută cu reţinere, întrucât nu este perfect însuşită sau din cauza unor elemente imprevizibile. În aceste condiţii, ochii fixează anumite detalii pentru asigurarea preciziei executării mişcării. În timp, fixarea ochilor se traduce prin încetinirea mişcării precedente.

b)Principii ale economiei mişcării aplicabile organizării locului de muncă Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele şi sculele care se

utilizează în ziua respectivă.S-a constatat că marea majoritate a executanţilor manifestă tendinţa de a

depozita pe suprafaţa de lucru, cantităţile de materiale şi scule care depăşesc cu mult necesităţile unei zile de lucru. Dezavantajul principal al acestei depozitări este suprasolicitarea sistemului nervos (orice obiect în plus pe suprafaţa de lucru constituie un factor perturbator).

Sculele şi materialele să aibă un loc definit şi permanent.

87

Page 43: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Acest principiu duce la formarea obişnuinţei în executarea mişcărilor de apucare, de punere la loc în mod automat, rapid şi precis, fără controlul vederii sau alt control mintal.

Sculele, materialele şi verificatoarele să fie plasate aproape de punctul de utilizare.Aşezarea corectă a acestor obiecte trebuie să fie în zona de lucru normală,

pentru a putea fi folosite in mişcări de clasele I- III. Cutiile şi containerele de alimentare să ofere materialele aproape de

punctul de utilizare.Folosirea gravitaţiei pentru apropierea materialelor şi pieselor de punctul

de utilizare, presupune proiectarea acestor cutii şi containere cu fund înclinat, astfel încât conţinutul să alunece spre partea inferioară, de unde să fie apucată fiecare piesă cu multă uşurinţă.

Degajarea locului de muncă de materiale şi semifabricate prin cădere liberă să se facă oriunde este posibil.

Aplicarea acestui principiu urmăreşte eliberarea mâinilor de activitatea de degajare a locului de muncă de materiale si semifabricate. Mâinile devenite libere pot începe ciclul următor, fără nici o întrerupere, menţinând ritmul de muncă.

Materialele şi sculele să fie astfel plasate încât să permită cea mai bună succesiune a mişcărilor.

Acest principiu urmăreşte eliminarea mişcărilor inutile. Să se asigure condiţii corespunzătoare de lucru.Un iluminat bun constituie prima cerinţă pentru o percepere vizuală

corespunzătoare. Claritatea vederii materialelor, sculelor a organelor de comandă constituie mediul vizual de siguranţă. Vederea neclară generează nesiguranţa, mişcările executându-se cu ezitări, cu eforturi de concentrare a vederii pentru distingerea unor detalii necesare, ceea ce încetineşte ritmul de lucru respectiv prelungeşte durata de execuţie.

Înălţimea locului de muncă şi a scaunului să fie astfel stabilită încât alternarea poziţiei ortostatice cu poziţia şezând să fie uşor de rezolvat.

Această alternare permite odihnirea grupelor de muşchi solicitate şi îmbunătăţirea circulaţiei sanguine. Oricare din cele două poziţii, dacă este adoptată pe o perioadă prea mare de timp devine obositoare. De aceea alternarea poziţiilor de lucru este favorabilă atât menţinerii sănătăţii, cât şi ritmului susţinut de muncă.

Să se asigure fiecărui executant un scaun ergonomic cu o înălţime care să-permită o poziţie corectă în muncă.

Scaunul constituie un element component al confortului de lucru, care vine în contact direct cu corpul executantului. Scaunul nu trebuie să sustragă atenţia executantului de la activitatea principală. Un scaun ergonomic trebuie să asigure: menţinerea echilibrului, circulaţia sângelui în membrele inferioare, poziţia dreaptă a corpului, nepermiţându-i să se flexeze ori să se încline din mijloc.

88

Page 44: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

c)Principii ale economiei de mişcări în proiectarea sculelor şi echipamentului industrial.

Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată mai avantajos de un instrument, de un dispozitiv de fixare sau de un dispozitiv acţionat cu piciorul.

Acest principiu se referă la preluarea de către membrele inferioare a unor sarcini efectuate cu mâinile. Recurgând la pedale, trebuie să se ţină seama să nu apară noi factori perturbatori, de exemplu, efortul static prelungit, pentru menţinerea apăsată cu forţa a pedalei sau tulburări de circulaţie. De aceea, pedalele trebuie să fie concepute în legătură cu un sistem de resorturi puternice sau cu un motor de acţionare . În acest fel se asigură respectarea principiului economiei de energie musculară.

Pârghiile, manivelele şi roţile de mână să fie amplasate în astfel de poziţii, încât executantul să le poată manipula cu o cât mai mică schimbare a poziţiei corpului şi cu cel mai mare avantaj economic.

Aplicarea acestui principiu prezintă o mare importanţă în proiectarea maşinilor şi utilajelor, unde trebuie să se ţină seama de caracteristicile antropometrice ale executantului precum şi de poziţia de lucru (ortostatic sau şezând). Principala cerinţă a acestui principiu este aceea de a se evita modificarea poziţiei normale de lucru la acţionarea maşinii prin dispozitivele de comandă respective.

4.2.Dimensiunile antropometrice şi valoarea lor ergonomică

Cunoaşterea dimensiunilor antropometrice este necesară în proiectarea maşinilor, sculelor, instalaţiilor, a echipamentelor de protecţie şi a clădirilor.

1. PrincipiiPrincipiile generale de aplicare a antropometriei sunt sistematizate astfel: Luarea în considerare a omului ca parte integrantă a sistemului proiectat,

ca o componentă esenţială a acestuia, ceea ce presupune proiectarea punctelor de joncţiune între om şi celelalte componente tehnice (maşini, utilaje, instalaţii, pupitrul sau tabloul de comandă, mobilier, scule, echipament de protecţie).

Operatorul trebuie imaginat în procesul de muncă. De aceea se reprezintă prin dimensiunile sale funcţionale sau operaţionale. Aceasta este modalitatea de a realiza o relaţie antropometrică corectă între om şi maşină.

Trebuie să se ţină seama de factorii de variabilitate a dimensiunilor umane, care sunt de ordin intern (ereditar) şi extern (condiţii de mediu).

Trebuie să se prevadă limite ample ale toleranţei spaţiale pentru oameni şi echipament. Sub ‚stress’ amplitudinea mişcărilor este mai mare decât cea constatată în laborator sau munca normală.

89

Page 45: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Evaluarea acomodării şi performanţei se face pe omul complet echipat la maşina complet dotată.

Pentru proiectarea echipamentului industrial este necesar ca măsurătorile antropometrice să corespundă în circa 90% din cazuri, neglijându-se subiecţii consideraţi la cele două extreme.

2.Dimensiunile antropometricePentru a fi utile în proiectarea ergonomică, datele antropometrice trebuie să

satisfacă anumite cerinţe:- Grupul uman măsurat trebuie să fie reprezentativ faţă de operatorii care

utilizează echipamentul industrial;- Eşantioanele trebuie să fie destul de mari pentru a asigura extinderea

rezultatelor;- Tehnicile de măsurat trebuie să fie specifice scopului urmărit şi

standardizate.În proiectarea ergonomică a unui loc de muncă sunt necesare atât

dimensiunile globale ale corpului omenesc cât şi cele parţiale, pentru cele două poziţii frecvente de muncă (ortostatică şi aşezat)

Dimensiunile globale ale corpului uman sunt:- Înălţimea totală (statura)- Distanţa de la spatele coapsei până la faţa genunchiului în poziţie

aşezat;- Distanţa de la spatele coapsei la talpa piciorului în poziţie aşezat;- Înălţimea în poziţie aşezat;- Distanţa genunchi – sol în ambele poziţii de lucru;- Distanţa ochi –sol în ambele poziţii de lucru;- Distanţa între coate;- Lăţimea umerilor- Distanţa umăr-cot;- Distanţa cot - scaun.Dimensiunile parţiale se referă la diferite părţi componente ale

organismului uman cum ar fi: dimensiunile capului, corpului, mâinii, piciorului.Deosebit de importante pentru proiectarea ergonomică sunt dimensiunile

antropometrice în poziţii dinamice de muncă, măsurarea unor mişcări specifice ale diferitelor părţi ale corpului cum ar fi : flexia cotului rotaţia laterală a braţului din umăr, flexia genunchiului , deplasarea gambei piciorului.

Dimensiunile antropometrice trebuie considerate în funcţie de poziţia executantului. În poziţia ortostatică dimensiunile antropometrice utilizate pentru organizarea ergonomică a muncii sunt: întinderea verticală a braţului faţă de sol, întinderea laterală a braţului, înălţimea umăr –sol, distanţa ochi –sol, lungimea totală a braţului, grosimea maximă a corpului, înălţimea genunchilor, lăţimea umerilor, lăţimea toracelui.

În poziţie şezând, dimensiunile antropometrice sunt: înălţimea faţă de sol, distanţa de la ochi la sol, înălţimea scaunului de lucru, înălţimea umăr-scaun,

90

Page 46: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

distanţa dintre coate, distanţa umăr –cot, distanţa cot – scaun, distanţa dintre genunchi, lungimea antebraţului, înălţimea genunchiului.

Prin urmare, când se recomandă utilizarea anumitor dimensiuni ale corpului uman, trebuie să se precizeze:

- Partea corpului la care se referă;- Poziţia de muncă;- Punctele de început şi de sfârşit ale dimensiunii indicate;- Condiţiile concrete de muncă ce necesită un anumit tip de echipament de

lucru

4.Dimensiunile antropometrice şi indicatorii morfologici şi funcţionaliValorile antropometrice sunt necesare în proiectarea sculelor şi uneltelor,

în organizarea ergonomică a locului de muncă, cât şi calcularea unor indicatori morfologici şi funcţionali, a consumului de energie, a schimbului gazos sau a stării de nutriţie.

Astfel, valoarea înălţimii este utilizată la calcularea capacităţii vitale ideale, a debitului ventilator maxim (valoarea maximă a volumului de aer ventilat pe minut), a suprafeţei corporale, la dimensionarea spaţiului de lucru, la amplasarea corpurilor de iluminat şi a obiectelor deasupra corpului.

Greutatea corporală serveşte în studii de nutriţie, la calcularea suprafeţei corporale, la stabilirea diagnosticului individual de dezvoltare fizică, la proiectarea platformelor şi a suporturilor corporale (scaune, centuri de siguranţă sau sprijin).

Rezultatele cercetărilor efectuate confirmă necesitatea stabilirii dimensiunilor antropometrice specifice fiecărei ţări sau zone geografice, precum şi fiecărei ramuri sau grupe de ramuri, diferitelor profesii sau grupe de profesii.

Dimensiuni antropometrice

Indicatori morfologici şi funcţionali

Dimensionarea spaţiului de lucruAmplasarea obiectelor deasupra capuluiSuprafaţa corporalăCalculul capacităţii vitale idealeDebitul respiratorStabilirea diagnosticului individual de dezvoltare fizicăAmplasarea corpurilor de iluminatDimensionarea echipamentului de lucru

Proiectarea platformelor şi suporturoilor corporale (centuri de siguranţă, curele de susţinere)

Amplasarea pedalelor

Înălţimea

Greutatea

Perimetrul toracic

Înălţimea corpului în poziţie şezând

91

Page 47: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

4.3.Capacitatea de muncă şi oboseala

Capacitatea de muncă constituie unul din elementele de bază ale organizării ergonomice a muncii, deoarece determinarea şi caracterizarea acesteia, cunoaşterea limitelor şi dinamicii sale, precum şi a modului de utilizare permit adoptarea acţiunilor de prevenire a apariţiei oboselii, evitându-se astfel consecinţele nefavorabile atât asupra organismului cât şi asupra eficienţei activităţii desfăşurate.

1.Definirea şi caracteristicile capacităţii de muncă

Capacitatea de muncă reprezintă posibilitatea funcţională bazată pe totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale, pe deprinderile de muncă, cunoştinţele profesionale şi experienţa necesară unui executant de a realiza o muncă profesională cu un randament calitativ şi cantitativ mediu, cu menţinerea echilibrului organic (fără efecte negative asupra stării de sănătate).

Capacitatea de muncă reprezintă raportul între capacitatea funcţională sau de solicitare a organismului uman şi cerinţele unei anumite profesiuni. Din punct de vedere biologic profesiunile nu sunt echivalente. De aceea, privită în sens biologic, capacitatea de muncă reprezintă una din trăsăturile importante ale omului, de adaptare la cerinţele profesiunii sau a conţinutului muncii în permanentă evoluţie. Din acest motiv, este necesar să se cunoască aptitudinile, limitele de variaţie a funcţiilor organismului uman în condiţiile adaptării acestuia în muncă.

Caracteristicile capacităţii de muncă sunt determinate de : Funcţiile predominante ale organismului angajat într-un anumit gen de

activitate; Natura, durata, frecvenţa, intensitatea solicitărilor activităţii prestate.

Din acest punct de vedere deosebim două componente ale capacităţii de muncă: capacitate de muncă preponderent fizică şi capacitate de muncă preponderent intelectuală.

Capacitatea de muncă preponderent fizică constă din reacţiile organismului uman care determină efecte mecanice asupra elementelor din mediul înconjurător, în vederea modificării lor (transformări, manipulări, deplasări). Rolul principal îl au funcţiile aparatului locomotor (mobilităţi articulare, forţa musculară, coordonarea musculară).

Capacitatea de muncă preponderent intelectuală este determinată de funcţiile senzoriale şi neuropsihice (încordare nervoasă, senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, gândire, imaginaţie).

Cele două componente sunt interdependente, se află într-o permanentă alternare, ca urmare a sinergiei funcţionale a organismului (solicitarea unei părţi a organismului se repercutează asupra întregului).

Potrivit literaturii de specialitate, în general, capacitatea de muncă se manifestă în trei forme:

92

Page 48: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Capacitatea potenţială(Cp), condiţionată de rezervele de energie ale organismului uman şi de anumiţi factori psihologici;

Capacitatea funcţională (Cf) reprezintă capacitatea utilizată efectiv în procesul de muncă.

Capacitatea de rezervă (Cr) utilizată în scopul desfăşurării activităţilor extraprofesionale (obligaţii sociale şi familiale, activităţi culturale şi sportive, hobby-uri)Trebuie respectată condiţia : Cp ≥ Cf +Cr . În caz contrar se diminuează

capacitatea de muncă, apare fenomenul de oboseală.Capacitatea de muncă se poate exprima prin două categorii de indicatori:

Indicatori economici care evidenţiază rezultatele muncii (productivitatea muncii, ore lucrate, producţie realizată);

Indicatori psihici (atitudine, memorie, temperament, emoţii, voinţă) şi fiziologici (capacitatea respiratorie, capacitatea inimii, capacitatea de efort) care redau efectele muncii asupra stabilizării potenţialului funcţional al organismului.Evaluarea capacităţii de muncă se poate face prin teste ale capacităţii de

efort şi investigări subiective, verbale sau comportamentale.

2.Factorii care determină capacitatea de muncă

Factorii care determină sau condiţionează capacitatea de muncă se pot grupa în : factori biofiziologici; factori psihologici; factori economico – sociali şi tehnologici.

Factorii biofiziologici condiţionează capacitatea de muncă din interiorul organismului uman, şi anume:

Vârsta şi sexul; Constituţia morfofuncţională ; Conţinutul şi organizarea alimentaţiei; Starea de sănătate. Factorii psihologici determină sau condiţionează capacitatea de muncă sub

raportul laturii personalităţii omului, ca de exemplu: aptitudini, temperament, motivaţie.

Factorii economico- sociali şi tehnologici condiţionează capacitatea de muncă acţionând din exterior, aceştia reprezentând îndeosebi condiţiile în care se valorifică posibilităţile organismului uman, ca de exemplu: nivelul de cultură generală şi pregătire profesională, organizarea ergonomică a muncii, ambianţa fizică şi psihosocială a muncii.

Cunoaşterea şi evaluarea cât mai precisă a factorilor care determină capacitatea de muncă, precum şi evidenţierea modului de interacţiune a acestora, constituie una din problemele de bază ale cercetării ergonomice.

93

Page 49: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

3.Dinamica capacităţii de muncă

Capacitatea de muncă variază în cursul unei zile şi a unei săptămâni de lucru, atât de la o zi la alta, cât şi de la un schimb de lucru la altul. Aceasta impune organizarea regimului de muncă şi odihnă astfel încât să se preîntâmpine acumularea de oboseală ca urmare a refacerii incomplete zilnice a potenţialului funcţional al organismului.

Curba capacităţii de muncă în cursul unui schimb de lucru înregistrează trei faze (fig. 4.2):

Capacitatea de muncă crescândă – faza de acomodare sau adaptare la condiţiile de muncă, cu valori relativ scăzute ale vitezei şi preciziei efectuării operaţiilor de muncă şi cu atenţie instabilă. În această fază, care poate să dureze de la câteva minute la o oră, se înregistrează o creştere a consumului de oxigen fără însă a satisface integral necesităţile organismului.

Capacitatea de muncă optimă – fază în care se înregistrează un nivel relativ constant al performanţelor în muncă şi o stabilitate a parametrilor psihici şi fiziologici ai organismului. În această fază, care poate să dureze 1-3 ore, aportul de oxigen corespunde cerinţelor pulmonare şi ale inimii (se asigură balanţa energetică a organismului).

Scăderea treptată a capacităţii de muncă condiţionată de apariţia oboselii crescânde, ca rezultat al epuizării rezervelor funcţionale şi al tulburării mecanismului de adaptare ale organismului.

Fig. 4.2. Curba capacităţii de muncă în timpul unui schimb de lucru

1 2 3 4 5 6 7 8 Timp

Pro

duct

ivit

atea

mun

ciiu

94

Page 50: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Cele trei faze se repetă în cursul unei zile de muncă, cu deosebirea că, nivelul capacităţii optime este din ce în ce mai scăzut, deoarece oboseala creşte exponenţial.

4.Oboseala în muncă

Oboseala care apare în urma desfăşurării unei activităţi de o anumită durată şi intensitate este un fenomen psiho – fiziologic complex, cu modificări în toate sistemele biologice ale omului, cere se manifestă prin diminuarea temporară şi reversibilă a capacităţii de muncă.

Manifestările oboselii în muncă sunt: scăderea eficienţei muncii – încetinirea ritmului muncii, reducerea

preciziei, creşterea frecvenţei erorilor de fabricaţie; manifestări psihice şi fiziologice – scade atenţia, scade acuitatea vizuală şi

auditivă, creşte pulsul, respiraţia devine accelerată, creşte consumul de oxigen, reflexele devin din ce în ce mai slabe;

manifestări de ordin subiectiv – senzaţii de disconfort, modificări afective şi de comportament, o anumită stare de slăbiciune (dureri musculare, ameţeli, palpitaţii), stări depresive (plictiseală, lipsă de interes, repulsie faţă de activitate, nemulţumiri). Aceste manifestări sunt influenţate de o serie de trăsături de caracter cum ar fi: nehotărâre, frica de răspundere, simţul datoriei.

Factorii care determină sau favorizează instalarea oboselii sunt: conţinutul şi natura activităţii desfăşurate; particularităţile psihice şi fizice ale executantului condiţiile de mediu (ambianţa fizică şi psihosocială a muncii); condiţiile generale de viaţă. Măsurarea şi investigarea oboselii în muncă se face prin: Metoda directă - constă în efectuarea unor teste psihologice şi

fiziologice prin care se măsoară direct o serie de indicatori cum ar fi: frecvenţa cardiacă, consumul de energie umană (Kilocalorii/ unitatea de timp), frecvenţa respiratorie, frecvenţa critică de fuziune a imaginilor luminoase.

Metoda indirectă sau metoda economică – constă în stabilirea unor corelaţii între fenomenul de oboseală şi volumul şi calitatea producţiei.

95

Page 51: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

5.1.Cerinţe privind organizarea locului de muncă

Ergonomia locului de muncă are rolul de a armoniza într-un tot unitar elementele locului de muncă (mijloacele de muncă, obiectele muncii şi forţa de

MODULUL 5

ERGONOMIA LOCULUI DE MUNCĂ

Conţinut Timp de studiuCerinţe privind organizarea ergonomică a locului de muncă 1orăProiectarea ergonomică a echipamentului industrial şi a spaţiului de muncă 2oreProiectarea subsistemului mediu 1oră

OBIECTIVE

−Să cunoască noţiunea de loc de muncă şi cerinţele general privind organizarea pe principii ergonomice-Să înţeleagă factori care determină dimensionarea echipamentului industrial şi a spaţiului de muncă-Să cunoască modul de stabilire a zonelor de muncă-Să cunoască cerinţele de ambianţă fizică şi psihosocială la nivelul locului de muncă.

96

Page 52: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

muncă) în vederea asigurări condiţiilor care să permită executantului desfăşurarea muncii cu productivitate maximă, cu un consum minim de energie şi cu o senzaţie de bună stare fizică şi psihică.

1.Locul de muncă

Locul de muncă reprezintă microsistemul din întreprindere aflat la baza ierarhiei piramidale a organizaţiei. Este un sistem instruibil, evolutiv, integrat sistemului om-maşină-mediu şi sistemului de producţie din întreprindere.

Sistemul locului de muncă (fig. 5.1) reprezintă ansamblul de elemente de forma intrări – proces de transformare – ieşiri, alcătuit din fluxuri materiale, energetice şi informaţionale legate printr-o reţea unitară de comunicaţii orientate multidirecţional, urmărind îndeplinirea unui scop bine precizat, respectiv realizarea unor repere, lucrări, servicii, conform unui program bine stabilit.

Fig. 5.1. Sistemul locului de muncă

Locurile de muncă se clasifică după diferite criterii.a)După tipul de organizare al producţiei, locurile de muncă se clasifică în

: - locuri de muncă pentru producţia de unicate şi de serie mică; - locuri de muncă pentru producţia de serie mică; - locuri de muncă pentru producţia de serie mijlocie;- locuri de muncă pentru producţia de serie mare; - locuri de muncă pentru producţia de masă.b)După gradul de mecanizare şi automatizare a producţiei avem:- locuri de muncă pentru procese manuale;- locuri de muncă pentru procese mecanice;- locuri de muncă pentru procese automate;- locuri de muncă pentru procese de aparatură.c)După numărul de utilaje deservite, locurile de muncă pot fi:- un utilaj deservit de mai mulţi muncitori;- un utilaj deservit de un muncitor;- mai multe utilaje deservite de un muncitor.d)După natura activităţii, locurile de muncă se clasifică în: - locuri de muncă pentru activităţi de bază;

INTRĂRI- Informaţii pentru realizarea sarcinii de muncă ;- Materiale ;- Energie

MEDIUL

OMULMASINA

IEŞIRI- Produse ;- Servicii ;- Acţiuni de comunicaţii

97

Page 53: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

- locuri de muncă pentru activităţi auxiliare;- locuri de muncă pentru activităţi de servire.e)După poziţia lor în spaţiu, locurile de muncă pot fi fixe sau mobile.Organizarea activităţii se face în funcţie de categoria din care face parte

fiecare loc de muncă.Proiectarea locului de muncă se face în funcţie de dimensiunile

antropometrice şi limitele fiziologice ale executantului.În vederea adaptării factorului uman la activitatea sa, în proiectarea

ergonomică a locului de muncă se ţine seama de dimensiunile antropometrice care variază de la individ la individ, în funcţie de sex, zonă geografică, regimul de viaţă din copilărie, practicarea unor sporturi.

2.Stabilirea zonelor de muncă

Zonele de muncă sunt determinate de amplitudinile mişcărilor membrelor superioare, în diferite plane şi în limitele normale sau maxime din punct de vedere al posibilităţilor anatomice ale omului.

În funcţie de amplitudinea mişcărilor , de viteza şi precizia acestora, de segmentele şi masele musculare antrenate în efort sau partea corpului care serveşte ca articulaţie distingem:

Zona de lucru normală – când se efectuează mişcări cu braţele flexate, pivotând în jurul articulaţiei cotului (mişcările au amplitudinea mică, au viteză şi precizie mai mare, necesită consum mic de energie, sunt mai puţin obositoare.

Zona de muncă maximă – când se efectuează mişcări cu braţele in extensie pivotând în jurul articulaţiei umerilor (mişcările au amplitudine mare, sunt mai puţin precise. necesită un consum mai mare de energie).

Aceste zone se întâlnesc atât în plan orizontal cât şi în plan vertical.Indiferent dacă activitatea se desfăşoară în plan orizontal sau vertical, este

recomandabil ca, pe cât posibil, mişcările de muncă sau acţionările să fie efectuate în zona de muncă normală, cea ce impune ca elementele de manipulare sau dispozitivele de acţionare să fie amplasate în interiorul acestei zone după criteriul frecvenţei de utilizare, care trebuie corelat cu alte criterii cum ar fi: legăturile funcţionale, ordinea de servire, importanţa.

Dacă se are în vedere, însă, necesitatea amplasării raţionale a dispozitivelor informative (a surselor de informaţii vizuale) aceeaşi importanţă o are şi stabilirea câmpului vizual sau a ariilor de vedere, respectiv a suprafeţei pe care un om o poate percepe cu ajutorul ochilor.

Mărimea câmpului vizual este asigurată, pe de o parte, de rotaţia ochilor, iar pe de altă parte, de rotaţia capului şi este dată de unghiurile vizuale optime şi maxime de rotaţie a acestora atât în plan vertical cât şi în plan orizontal.

Câmpul vizual optim este cuprins între +15º şi - 15º faţă de linia normală a privirii.

98

Page 54: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Prin urmare, pe baza datelor antropometrice şi a zonelor de muncă sau de vedere, se pot determina limitele spaţiale pentru amplasarea elementelor de comandă sau acţionare, atât în poziţie ortostatică cât şi aşezat. Stabilirea acestor date se efectuează prin metoda directă şi indirectă. Metoda directă se bazează pe măsurarea părţilor corpului şi a mişcării acestor părţi la un anumit grup de oameni;

Metoda indirectă utilizează informaţiile obţinute din măsurătorile efectuate în condiţii asemănătoare cu cele întâlnite la locurile de muncă studiate, ceea ce permite analiza poziţiei de muncă reale a operatorului , precum şi a zonelor de acţionare a acestuia. Practic această metodă se reduce la stabilirea gradului de adaptare la persoanele alese cu caracteristici dimensionale medii.

5.2.Proiectarea ergonomică a echipamentului industrial şi a spaţiului de muncă

Proiectarea ergonomică a echipamentului industrial şi a spaţiului de muncă se referă la soluţionarea unor probleme legate de conceperea, amplasarea şi utilizarea dispozitivelor de acţionare, conceperea şi construirea meselor de lucru, a pupitrelor de comandă şi a scaunelor de lucru.

Obiectivele urmărite prin această proiectare sunt : Excluderea poziţiilor de aplecare repetată sau de lungă durată a factorului

uman ; Reducerea la minim a muncii de ridicare ; Evitarea eforturilor statice şi imobilităţii corpului uman un timp mai

îndelungat.Un rol important în proiectarea acestor elemente îl au : dimensiunile

antropometrice ale executantului, ariile vizuale normale şi maxime, zonele de lucru normale şi maxime.

1.Conceperea, amplasarea şi utilizarea dispozitivelor de acţionare

Dispozitivele de acţionare reprezintă mijloacele cu ajutorul cărora se realizează legătura dintre acţiunile motorii ale factorului uman şi ale echipamentului industrial, îndeplinind funcţiile de comandă şi reglare. Potrivit modului în care sunt acţionate ele se împart în : dispozitive acţionate prin rotire şi dispozitive acţionate liniar.

Cele mai utilizate dispozitive de acţionare sunt : butoanele, manivelele, volanele, mânerele, levierele, pedalele.

În manipularea dispozitivelor de acţionare apar o serie de erori cum ar fi : erori de substituire  - condfundarea sau neidentificarea dispozitivelor ; erori de ajustare  - poziţia greşită sau nerespectarea manipulării

secvenţiale a mai multor comenzi ; erori determinate de incapacitatea de a atinge dispozitivele ; erori neintenţionate – datorate lipsei de atenţie

99

Page 55: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Din acest motiv, indiferent de caracteristicile dispozitivelor de acţionare, este necesar ca la concepţia acestora să se respecte o serie de cerinţe ergonomice cum ar fi :

- tipul dispozitivelor de acţionare trebuie să fie adecvat caracterului acţionărilor efectuate ;

- la conceperea dispozitivelor de acţionare trebuie să se aibă în vedere atât posibilităţile organismului uman din punct de vedere al forţei, percepţiei şi reacţiei cât şi capacitatea acestuia de a le menţine la un nivel cât mai ridicat pe toată durata timpului de muncă ;

- codificarea dispozitivelor de acţionare prin mărime, formă culoare, localizare, etichetare, pentru a permite identificarea corectă şi rapidă a acestora ;

- direcţia de mişcare a dispozitivelor de acţionaretrebuie să fie în concordanţă cu planul şi direcţia de mişcare indicată pe cadranele aparatelor de măsură si control (sus-jos, stânmga-dreapta, sau în adâncime) sau cu semnificaţia mişcării indicatorilor (creşterea sau scăderea valorilor) ;

- amplasarea dispozitivelor de acţionare trebuie să ţină seama de o serie de factori, ca de exemplu : prioritatea acestora ; gruparea ; corespondenţa dintre semnale ;

- pentru indicarea diferitelor funcţiuni ataşate fiecărui dispozitiv se recomandă utilizarea unor simboluri.

2.Cerinţe ergonomice privind conceperea meselor de lucru, pupitrelor de comandă şi a scaunelor de lucru

Un rol important în conceperea meselor de lucru şi a pupitrelor de comandă îl are stabilirea înălţimii, lungimii şi adâncimii planului de lucru.

Înălţimea planului de lucru este adaptată dimensiunilor antropometrice ale fiecărui executant, ţinând seama de natura lucrărilor efectuate (de gradul de precizie a muncii şi de categoria efortului solicitat braţelor). Din acest punct de vedere se pot distinge munci de precizie la care efortul fizic este neânsemnat, munci uşoare, de dexteritate, cu efort mediu şi munci grele care necesită eforturi relativ mari.. Pentru fiecare din aceste categorii se impune o înălţime diferită a planului de lucru.

Înălţimea planului de lucru este cu atât mai mare cu cât lucrarea efectuată este mai precisă şi necesită un efort fizic mai redus. Astfel, înălţimea planului de lucru este : cu 8 – 10 cm mai mare decât nivelul coatelor la lucrările de precizie, cu 5 cm sub nivelul coatelor la munci uşoare şi cu 15-20 cm sub nivelul coatelor la munci grele. Realizarea unor adaptări individuale se face prin utilizarea unor bancuri de lucru care permit reglarea pe verticală a planului principal.

În cazul pupitrelor(tablourilor) de comandă, pe care sunt amplasate dispozitivele de prezentare vizuală a informaţiilor şi dispozitivele de acţionare, indiferent de poziţia de muncă adoptată, este necesar, ca axa vederii să fie perpendiculară pe suprafaţa de comandă a pupitrului.. Dacă operatorul lucrează în poziţie ortostatică, înălţimea pupitrului de comandă trebuie să fie mai mare ,

100

Page 56: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

iar înclinaţia suprafeţei acestuia să fie de 30º. În poziţia de lucru aşezat înălţimea pupitrului de comandă scade, însă înclinaţia suprafeţei creşte la 60º.

Lungimea sau distanţa laterală şi adâncimea planului de lucru sau distanţa în raprt cu planul frontal depind de dimensiunile obiectelor muncii care se prelucrează pe suprafaţa de lucru, precum şi de cantitatea de materiale şi unelte de muncă cu care se lucrează. Referitor la utilizarea suprafeţei de lucru este necesar să se respecte principiile economiei mişcărilor.

În ceea ce priveşte scaunul de lucru, în concepţia constructivă a acestuia este necesar să se respecte următoarele principii generale :

- scaunul de lucru să asigure un sprijin corpului omenesc în raport cu activitatea desfăşurată ;

- scaunul să aibă unele dimensiuni reglabile calculate funcţie de dimensiunile antropometrice.

- formele scaunului de lucru să evite posibilitatea ca operatorul să lucreze în poziţii necorespunzătoare ;

- greutatea corpului omenesc să fie repartizată uniform pe suprafaţa de şezut a scaunului.

5.3.Proiectarea subsistemului mediu.

Proiectarea subsistemului de mediu include determinarea factorilor de ambianţă fizică şi factorii psihosociali.

1.Factorii de ambianţa fizică sunt : iluminatul, cromatica, zgomotul şi vibraţiile, microclimatul.

Iluminatul condiţionează activitatea umană, având în vedere că 80-90% din cantiatea de informaţii acumulate de oameni provin prin intermediul analizatorului vizual. Ambianţa luminoasă se aracterizează prin cantitatea şi calitatea luminii

Trăsăturile cantitative ale luminii se caracterizează prin două dimensiuni principale : intensitatea (volumul fluxului luminos care cade pe o suprafaţă) şi densitatea (luminozitatea suprafeţelor înconjurătoare).

Calitatea iluminatului este determinată de sursele de lumină şi modul de iluminare.

Sursele de lumină cel mai frecvent utilizate în activitatea de producţie sunt : becurile electrice, tuburile fluorescente şi lumina de zi. Fiecare dintre acestea se caracterizează prin anumite proprietăti care condiţionează utilitatea lor în funcţie de condipecilocului de muncă.

În practică se întâlnesc mai multe moduri de iluminare : Iluminaţia directă este cea transmisă de un con luminos asupra unei

suprafeţe. Se recomandă în condiţiile unei iluminaţii generale foarte bune, deoarece produce contraste şi umbre pronunţate.

101

Page 57: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Iluminaţia indirectă constă din îndreptarea fasciculului de lumină către plafon şi pereţi, de unde se reflectă pe suprafaţa încăperii. Se asigură o lumină difuză, fără umbre.

Iluminaţia mixtă foloseşte materiale transparente prin care circa jumătate din lumină difuzează direct, iar restul este dirijat spre tavan, de unde se reflectă în încăpere. Este contraindicată în activităţile cu grad ridicat de precizie.

Cromatica influenţează consumul de energie al întregului organism, starea de oboseală cât şi rezultatele cantitative şi calitative ale muncii.

Stiinţele care stau la baza ergonomiei scot în evidenţă efectele fiziologice şi neoropsihice pe care cromatica obiectelor le exercită asupra omului. De exmplu, culoarea roşie are ca efecte fiziologice creşterea presiunii sanguine şi a tonusului muscular, iar ca efecte neuropsihice este o culoare caldă, un stimulator intelectual şi dă senzaţia de apropiere în spaţiu.

Prin alegerea şi dispunerea judicioasă a culorilor în încăperile de lucru trebuie să se urmărească atât satisfacerea exigenţelor estetice cât şi a celor fiziologice şi psihice.

Prin coloritul în mediul de muncă se urmăreşte îndeplinirea următoarelor funcţiuni : funcţia de realizare a senzaţiei de confort, funcţia de micşorare a oboselii, funcţia de semnalizare şi funcţia de securitate.

Coloritul industrial trebuie să ţină seama şi de buna vizibilitate care este determinată de contrast. Ea este obligatorie în sistemele de semnalizare, distingerea anumitor părţi ale maşinilor, tablourilor de bord şi de comandă.

In toate tipurile de cromatică industrială, primul criteriu care este luat în semă la alegerea unei culori este coeficientul de reflectare şi de absorbţie. În general culorile deschise reflectă lumina iar cele închise o absorb.

Efectele compensatoare ale cromaticii industriale sunt prezentate în tabel.

Caracterul muncii şi condiţiile de ambianţă

Caracterul culorilor recomandate

Felul culorilor

Procese de muncă manuale cu eforturi fizice dinamice. Procese de supraveghere

Culori odihnitoare (nuanţe pastel)

Bleu, roz, vernil

Procese de muncă monotone Culori stimulative Roşu, portocaliuMunca la temperaturi ridicate. Munca în încăperi care primesc multă lumină naturală

Culori reci Verde, albastru

Munca la temperaturi scăzute. Munca în încăperi cu puţină lumină naturală

Culori calde Crem, roz, portocaliu

Munca în spaţii largi Culori de lărgire a spaţiului

Albastru, maron

Munca în locuri zgomotoase Culori liniştitoare Galben, vernil

Cromatica industrială este de trei feluri : cromatica funcţională a mijloacelor de muncă ; cromatica informaţional tehnologică ; cromatica muncii.

Cromatica mijloacelor de muncă trebuie să asigure o supraveghere şi manevrare cât mai corectă a acestora.

102

Page 58: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

- suprafeţele mari ale echipamentelor mecanice fixe trebuie să fie de culoare neutră, iar maşinile mobile în culoare galbenă;

- conductele şi instalaţiile au cod internaţional de culori. Astfel, conductele de apă sunt vopsite în culoari gri sau negru, conductele pentru gaze şi lichide nocive în culoare galbenă, conductele ce transportă gaze explozive în culoare roşie iar cele pentru combustibil în culoare albastră ;

- pentru mobilier se recomandă culori deschise având coeficientul de reflectare a luminii de 30-35%.

Cromatica informaţional tehnologică este folosită ca soluţie de semnalizare în tablourile de comandă şi trebuie să realizeze o bună evidenţiere a culorilor semnalelor faţă de fondul general şi a fiecăruia în parte precum şi posibilitatea unei uşoare manevrări a codului cromatic.

Cromatica securităţii muncii are rol în avertizarea şi evitarea accidentelor de muncă.

- galbenul în contrast cu negrul se foloseşte pentru avertizarea obiectelor periculoase, a pericolelor nevăzute, a pericolului de prăbuşire;

- roşul în contrast cu albul avertizează pericolele directe, zonele interzise, sistemele de semnalizare a accidentelor de muncă.

Zgomotul şi vibraţiile constituie sursele principale ale oboselii, nervizităţii, influenţând negativ nivelul cantitativ şi calitativ al muncii prestate. De aceea , în proiectarea ergonomică a locului de muncă se adoptă trei categorii de măsuri : măsuri de prevenire a producerii zgomotelor ; măsuri de prevenire a propagării zgomotelor ; măsuri de reducere a intensităţii percepţiei senzoriale a zgomotelor1.Măsuri de prevenire a producerii zgomotelor 

- Măsuri sociale : legi, norme ; instrucţiuni de interzicere şi avertizări sonore ; interzicerea circulaţiei autovehiculelor zgomotoase.

- Masuri tehnice : sisteme şi soluţii silenţioase pentru tehnologii, utilaje si instalaţii ; evitarea rezonanţei şi a ecoului prin dimensionarea atelierelor şi încăperilor ; soluţii silenţioase pentru lagăre, angrenaje, transmisii.

- Măsuri organizatorice : dispersarea şi dispunerea utilajelor în spaţiu; dispunerea conductelor în afara încăperilor de lucru; pornirea decalată a utilajelor.

2.Măsuri de prevenire a propagării zgomotelor- Masuri tehnice: pereţi plafoane şi planşee din materiale antivibratoare; evitarea legăturilor rigide;carcase fonoizolatoare la motoare şi ventilatoare; conducte, instalaţii fonoizolante, ecranarea surselor de zgomot ; dimensionarea ferestrelor ; plafoane ondulate în sălile mari

3.Măsuri de reducere a intensităţiipercepţiei senzoriale a zgomotelor- Măsuri organizatorice : folosirea căştilor acustice, obligativitatea folosirii

antifoanelor- Limitele de zgomot şi vibraţii la locul de muncă sunt exprimate prin curbe

de zgomot (Cz) şi se pot recomanda următoarele :

103

Page 59: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

- Cz de 85 db pentru locuri de muncă unde nu se cere o concentrare deosebită a atenţiei ;- Cz de 75 de db, unde se cere o concentrare medie a atenţiei ;- Cz de 70 de db, unde se cere o concentrare mare a atenţiei - Cz de 55 de db, unde se cere o concentrare deosebită a atenţiei (laboratoare de măsurători).

- Muzica funcţională face parte din categoria sunetelor cu influenţă asupra activităţii umane. Se recomandă ca mijloc de camuflare a unor zgomote şi a plictiselii în procesele de muncă monotone. 

Microclimatul. Facorii de microclimat sunt: temperatura, umiditatea, viteza de circulaţie a aerului, cantitatea şi calitatea aerului inspirat.. Aceştia trebuie proiectaţi în funcţie de natura şi intensitatea muncii prestate.

Pentru a avea un microclimat corespunzător, este necesar să nu existe o diferenţă mare între temperatura aerului şi temperatura suprafeţelor înconjurătoare. Cercetările fiziologilor arată că temperatura de confort a omului este influenţată de valoarea medie a acestor temperaturi, adică :

unde :Tp este temperatura percepută ;Ta – temperatura aerului ;Ts – temperatura suprafeţelor înconjurătoareApropierea între valorile incluse în relaţie necesită o atenţie deosebită în

construcţia suprafeţelor înconjurătoare, pentru ca acestea să aibă izolarea necesară protejării executantului de variaţiile mari de temperatură, ceea ce se realizează prin : izolarea suprafeţelor încălzite, construcţia termoizolantă a pereţilor maşinilor, cuptoarelor, ferestrelor şi ai pereţilor exteriori ai clădirilor.

Umiditatea este un alt fator care condiţionează solicitarea organismului uman în condiţiile de microclimat.Umiditatea aerului trebuie să se înscrie între 40 şi 50% pentru ca organismul să nu fie afectat. Scăderea umidităţii sub 30% este contraindicată, deoarece are efecte nefavorabile asupra căilor respiratorii şi asupra vederii.

Normele de protecţie a muncii stabilesc temperatura şi mişcarea aerului, umiditatea în funcţie de categoria de dificultate a muncii, respectiv în funcţie de consumul de calorii pe unitatea de timp.

În majoritatea situaţiilor, asigurarea condiţiilor optime de microclimat reclamă adoptarea unor soluţii tehnice care să permită menţinerea temperaturii aerului şi umidităţii în limitele fiziologice de confort. Cel mai frecvent se folosesc instalaţii de climatizare, aspiratoare de gaze şi praf, radiatoare.

2.Factorii psihosociali sunt : relaţiile interpersonale ; factorii de personalitate, condiţiile de organizare a activităţii, trăirile afective.

104

Page 60: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Relaţiile interpersonale reprezintă ansamblul de legături, de raporturi ce se stabilesc între oameni în procesul de muncă . După nivelul de desfăşurare acestea pot fi : relaţii conducător – membrii şi relaţii între membrii grupului. Relaţiile interpersonale se manifestă prin atitudini, opinii şi aspiraţii care pot avea aspect pozitiv ( consideraţie, colaborare, încredere) sau negativ (lipsa de colaborare, neîncredere).

Cercetările de psihoergonomie au ajuns la concluzia că individul nu poate fi înţeles dacă este analizat izolat, ci numai dacă este raportat la grupul social din care face parte.

Cerinţele psihosociale pentru proiectarea locului de muncă sunt : Principiul activismului : o eficienţă crescută a activităţii se obţine în

măsura în care omul este considerat elementul activ principal în procesul de muncă ;

Principiul îndeplinirii funcţiilor psihice superioare de gândire şi creativitate în procesul de muncă ;

Principiul optimei încărcări care cere evitarea situaţiilor de suprasolicitare cât şi cele de subsolicitare ;

Regula recunoaşterii rezultatului, unde executantul să se poată identifica cu o lucrare, ceea ce stimulează imaginea de sine, autorespectul şi nevoia de depăşire.

NORMAREA CONSUMURILOR DE MATERIALE ÎN APROVIZIONAREA

TEHNICO-MATERIALĂ A AGRICULTURII

Pentru societăţile comerciale agricole şi pentru cele specializate în

aprovizionarea şi desfacerea produselor necesare producătorilor agricoli,

determinarea şi fundamentarea normării consumurilor de materiale se

poate efectua prin metode normativ-constructive (tradiţionale) şi prin

metode economico-matematice.

6.1. Metodele normativ-constructive utilizate în normarea

consumurilor de materiale din agricultură.

105

Page 61: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Considerate foarte accesibile, aceste metode se pot referi la

rezolvarea problemelor privind aprovizionarea unităţilor agricole şi a

unităţilor specializate în aprovizionarea tehnico-materială a agriculturii.

6.1.1. Determinarea necesarului de aprovizionat al unităţii agricole.

- Prezentarea situaţiei şi a elementelor necesare exemplificărilor

Societatea comercială agricolă “HORTIPROD” S.A. trebuie să

cunoască cantităţile de materiale cu care este necesar să se aprovizioneze

pentru anul următor. Calculele determinării necesarului de aprovizionat

sunt exemplificate pentru două produse mai importante şi anume:

îngrăşăminte chimice şi motorină.

În tabelul 6.1. sunt prezentate datele care pot fi utilizate în calcule,

pentru o anumită perioadă de producţie din unitatea menţionată.

- Metodologia de calcul

În activitatea de aprovizionare a unităţii agricole, determinarea

necesarului de aprovizionat (Na) poate fi cuantificat prin relaţiile de calcul

următoare:

Na = Ncp + Sf – Sî – Ri,

în care:

Ncp – necesarul de resurse materiale pentru realizarea programului

de producţie, acesta fiind stabilit conform relaţiei:

Ncp = Q x Nca,

relaţie în care:

Q – cantitatea de produse sau lucrări de executat; Nca – norma de

consum de aprovizionare pe unitate fizică de produs sau lucrare de

executat;

Sf – stocul de resurse materiale de la sfârşitul perioadei (anului)

106

Page 62: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Sî – stocul de resurse materiale de la începutul perioadei (anului),

care se stabileşte prin relaţia:

Sî = Sr + I – C, relaţie în care:

Sr – stocul real de materiale ce există în momentul elaborării

programului de aprovizionare (pe baza fişelor de magazie);

I – cantităţi de materiale ce se vor primi de la furnizori;

C – cantităţile de materiale ce se vor consuma în procesul de

producţie până la începutul noii perioade a programului de

producţie;

Ri – resurse interne de materiale, ce pot fi stabilite prin următoarea

relaţie de calcul:

Ri = Pî + Ssn + Rr,

relaţie în care:

Pî – cantităţi obţinute din producţia proprie;

Ssn – cantităţi atrase din stocurile supranormative;

Rr – cantităţi recuperate în procesul de producţie şi reciclate

în cadrul aceleiaşi unităţi.

În mod sintetic, în tabelul 6.1. sunt înscrise rezultatele calculelor din

relaţiile prezentate anterior, exemplificate pentru produsele: îngrăşăminte

chimice şi motorină.

- Analiza şi concluziile rezultatelor obţinute

Rezultatele obţinute conduc la analize şi programări ale activităţilor

viitoare ale unităţii, privind: repartizarea acestor cantităţi de materiale pe

sectoare de producţie; prospectarea pieţei privind alegerea furnizorilor;

asigurarea resurselor financiare pentru achiziţionarea cantităţilor de

materiale.

6.1.2. Determinarea necesarului de aprovizionat pentru unităţile

specializate în aprovizionarea tehnico-materială a agriculturii

107

Page 63: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Caracteristic pentru aceste unităţi o constituie faptul că în modul de

stabilire al necesarului de aprovizionat se are în vedere volumul

materialelor ce se vor livra către producătorii agricoli şi stocurile care

trebuie să existe la aceste unităţi de aprovizionare.

- Prezentarea situaţiei şi elementele necesare exemplificărilor

Se consideră că Societatea Comercială pe acţiuni “IND-AGRA” S.A.

din Slobozia, specializată în aprovizionarea tehnico-materială a

producătorilor agricoli din această zonă a Câmpiei Bărăganului, doreşte

determinarea necesarului de aprovizionat pentru următorul an. În tabelul

6.2. sunt prezentate datele necesare pentru o astfel de situaţie la

următoarele materiale: piese motor tractor şi anvelope tractor.

- Metodologia de calcul

În determinarea necesarului de aprovizionat (Na) se utilizează

următoarea relaţie:

Na = Nd + Sf – Si – Ss, în care:

Nd – necesarul de desfacere într-o anumită perioadă (în cazul luat în

discuţie se consideră perioada unui an calendaristic);

Sf – stocul de materiale ce urmează să existe în unitate la sfârşitul

perioadei anuale;

Si – stocul preliminat existent la începutul perioadei anuale;

Ss – cantităţi utilizate din eventualele stocuri supranormative.

- Analiza şi concluziile rezultatelor obţinute

Rezultatele obţinute indică volumul de aprovizionat de la diferiţi

furnizori pentru aceste materiale. Prin cunoaşterea necesarului de

aprovizionat, Societatea comercială pe acţiuni “IND-AGRA” S.A. poate

transmite comenzi din materialele respective furnizorilor, deci pot începe

relaţiile contractuale.

108

Page 64: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

6.1.3. Determinarea necesarului de aprovizionat pentru materialul

săditor vitipomicol în unităţile agricole de producţie

- Prezentarea situaţiei şi elementele necesare exemplificărilor

Pentru anul de plan următor, ferma de producţie vitipomicolă a

Societăţii comerciale agricole “HORTIPROD” S.A. a prevăzut extinderea

suprafeţelor de vie cu 20 ha, iar a suprafeţei de livezi cu 30 ha. Pentru

suprafeţele aferente plantaţiei viticole se consideră că 5 ha vor fi pentru

sortimente de struguri de masă în sistem clasic şi 15 ha pentru struguri de

vin, în sistem intensiv. Suprafaţa pomicolă totală de 30 ha ce urmează să se

planteze va fi de asemenea structurată în 20 ha pentru specia măr în sistem

clasic şi 10 ha piersic în sistem intensiv.

Elementele de detaliu privind distanţele de plantare şi numărul de

butaşi înrădăcinaţi necesari completărilor de goluri din plantaţiile deja

existente, sunt prezentate în tabelul 6.3.

Pentru a se efectua comanda de aprovizionare, managerul fermei

doreşte să cunoască necesarul total de aprovizionat cu butaşi înrădăcinaţi

de viţă de vie (din sortimentul de masă şi vin) şi de puieţi de pomi (măr şi

piersic).

Metodologia de calcul

Determinarea necesarului de aprovizionat al fermei vitipomicole, are

la bază calculele care includ norma de consum, precum şi completările de

goluri pentru plantaţiile deja existente.

Se utilizează următoarele relaţii de calcul, în determinarea

necesarului total de aprovizionat

(Na total):

Na total = Ncp + Nd,

în care:

109

Page 65: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Ncp – necesarul de material de plantat pentru plantaţiile noi;

Nd – necesarul de material de plantat pentru completările de

goluri în plantaţiile deja existente şi alte necesităţi de

material;

Necesarul efectiv de consum pentru noile plantări se determină prin

formula:

Ncp = Q x Nca,

în care:

Q – cantitatea de lucrări de executat (de exemplu suprafaţa ce

va trebui efectiv plantată);

Nca – norma de consum de aprovizionare (ce se exprimă în

buc / ha), determinată prin relaţia:

Nca = Cn + Pt + Pnet,

în care:

Cn – numărul de plante ce trebuie să existe efectiv la

unitatea de suprafaţă;

Pt – pierderi tehnologice (6% din Cn);

Pnet – pierderi netehnologice (2% din Cn).

Numărul de plante ce trebuie să existe efectiv la unitatea de suprafaţă

(Cn) este în funcţie de distanţa de plantare pe rând şi între rânduri sau

cunoaşterea directă a acestui număr pe baza unor norme tehnologice

(situaţie întâlnita frecvent pentru înfiinţarea plantaţiilor intensive şi

superintensive). Rezultatele calculelor necesare exemplificărilor sunt redate

în tabelul 6.3.

- Analiza şi concluziile rezultatelor obţinute

Prin cunoaşterea necesarului de aprovizionat pe sortimente şi soiuri

la nivelul fermei vitipomicole pot fi adoptate măsuri tehnico-organizatorice

şi economico-financiare privind: delimitarea şi amenajarea terenului

110

Page 66: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

destinat plantărilor; organizarea transportului şi preluării materialului

săditor în funcţie de perioadele când se fac aceste activităţi; alegerea

furnizorilor de material săditor; asigurarea resurselor financiare necesare

în achiziţionarea materialului săditor, etc.

6.1.4. Determinarea suprafeţei de pepinieră necesară pentru

producerea şi livrarea de material săditor vitipomicol în unităţile agricole,

furnizoare de material săditor

- Prezentarea situaţiei şi elementele necesare exemplificărilor

Unitatea de producţie şi experimentală Sâmbureşti posedă sector de

producere a materialului săditor vitipomicol, fiind necesar să se determine

anual suprafaţa pepinierelor. Ca atare, pentru anul de plan următor este

necesară cunoaşterea următoarelor elemente: speciile pomicole şi

sortimentele de viţă de vie ca material săditor necesar de produs la unitatea

proprie şi la alţi beneficiari; normativele tehnologice specifice privind

densitatea la hectar; structura calitativă a materialului săditor recoltat

(% calitatea I-a); suprafaţa recoltabilă.

Toate aceste elemente de calcul sunt prezentate în tabelele 6.3. şi 6.4.

- Metodologia de calcul

Pentru unitatea exemplificată, în funcţie de tabelul necesarului de

produs, trebuie să se stabilească în final suprafaţa de pepinieră (S) viticolă

şi respectiv pomicolă. În acest caz, determinările au la bază necesarul de

aprovizionat, dar şi normele tehnologice folosite în toate etapele procesului

de producere al materialului săditor.

Determinarea suprafeţei de pepinieră (S) se face având la bază datele

din tabelul 6.4. şi următoarea relaţie de calcul:

S =

în care:

111

Page 67: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Nt – total necesar de material săditor vitipomicol de produs;

P – procentul de suprafaţă recoltabilă, care pentru pepiniera

pomicolă se ia în considerare suprafaţa câmpului III, adică

suprafaţa care se recoltează din total şcoală de pomi (cca.

37,5%), iar pentru pepiniera viticolă întreaga suprafaţă de

pepinieră (100%).

Nrp – numărul de puieţi calitatea I, ce se pot obţine la 1 ha din

suprafaţa recoltabilă din pepinieră.

Analiza şi concluziile rezultatelor obţinute

Cunoaşterea suprafeţei de pepinieră dă posibilitatea unităţii agricole

să-şi planifice activităţile privind: stabilirea şi aprovizionarea cu materiale

necesare, recrutarea şi angajarea numărului de muncitori specializaţi în

lucrările de altoit, determinarea capacităţilor de adăpostire cu temperatură

controlată necesare în forţarea butaşilor altoiţi, suprafaţa totală necesară

dar şi structurată pe etape tehnologice, resursele financiare necesare, etc.

6.1.5. Calculul normei de consum pe zi furajată

- Prezentarea situaţiei şi elementele necesare exemplificărilor

Se consideră că la Societatea Comercială “AGRICOLA” există o

fermă de vaci de lapte. Este necesară determinarea normei de consum pe zi

furajată, care să fie exprimată în unităţi nutritive (UN), proteină brută

digestibilă (PBD) şi substanţă uscată (SU). După întocmirea fazelor

preliminare ale planului de producţie, s-a constatat că potenţialul de

producţie al animalelor este la un nivel mediu de 4000 l lapte anual pe vacă

furajată, iar greutatea corporală medie a animalelor este de 600 kg pe

animal.

112

Page 68: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Normele zootehnice de hrănire a animalelor pentru întreţinere şi

pentru producţia de lapte sunt redate în tabelul 6.5.

- Metodologia de calcul

Are la bază parcurgerea următoarelor etape de calcul:

a) Determinarea necesarului de elemente nutritive pentru întreţinere, ia

în considerare cele trei categorii de elemente nutritive, calculele

efectuându-se conform formulelor urmate de calculele necesare:

Necesar U.N. = = = 6,60 U.N.

Necesar P.B.D. = = = 420 grame P.B.D.

Necesar S.U. = = = 8,76 kg S.U.

în care:

G – greutatea animalelor;

Nf U.N. – norma de furajare în U.N., conform normelor zootehnice la 100

kg greutate vie;

Nf. P.B.D. – norma de furajare în P.B.D., conform normelor

zootehnice la 100 kg greutate vie;

Nf. S.U. – norma de furajare în S.U., conform normelor zootehnice la 100

kg greutate vie.

b) Determinarea necesarului de elemente nutritive pentru producţia de

lapte se face în funcţie de producţia medie zilnică de lapte şi cele trei

categorii de elemente nutritive.

Determinarea producţiei medii zilnice de lapte se face prin formula

urmată de calculele aferente exemplificărilor:

P = = = 13,33 litri lapte pe zi de lactaţie

în care:

113

Page 69: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Pz – producţia medie zilnică de lapte de vacă în lactaţie;

Pa – producţia anuală de lapte pe vacă furajată;

Dz – durata în zile a perioadei de lactaţie dintr-un an (frecvent

în calcule se consideră

300 zile)

În continuare, se determină necesarul de elemente nutritive,

utilizându-se relaţiile şi calculele necesare:

Necesar prod. U.N. = Pz * N’f U.N. = 13,33 * 0,49 = 6,53 U.N.

Necesar prod. P.B.D. = Pz * N’f P.B.D. = 13,33 * 65 = 866 grame

P.B.D.

Necesar prod. S.U. = Pz * N’f S.U. = 13,33 * 0,47 = 6,27 kg S.U.

în care:

N’f U.N. – norma de furajare în U.N., conform normelor zootehnice

la 1 litru lapte;

N’f P.B.D. – norma de furajare în P.B.D., conform normelor

zootehnice la 1 litru lapte;

N’f S.U. – norma de furajare în S.U., conform normelor zootehnice

la 1 litru lapte.

c) Determinarea normei de consum totale pe zi furajată (Ncz)

Calculele se efectuează pe fiecare categorie de elemente nutritive,

astfel:

Ncz U.N. = Necesar într. U.N. + Necesar prod. U.N. = 6,60 + 6,53 =

13,13 U.N.

Ncz P.B.D. = Necesar într. P.B.D. + Necesar prod. P.B.D. = 420 + 866

= 1286 grame P.B.D.

Ncz S.U. = Necesar într. S.U. + Necesar prod. S.U. = 8,76 + 6,26 =

15,02 kg S.U.

Analiza şi concluziile rezultatelor obţinute

114

Page 70: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

În urma determinării normei de consum pe zi furajată, la nivelul

fermei se pot analiza şi cunoaşte posibilităţile totale de acoperire cu furaje,

dar şi pe sortimente furajere.

Aceasta datorită faptului că fiecare sortiment de furaj, are un

conţinut diferit pe fiecare categorie de elemente nutritive. Totodată,

cunoaşterea necesarului total în elemente nutritive serveşte la optimizarea

raţiei furajere, în sensul că raţia zilnică trebuie să asigure norma de

consum totală pe zi furajată, calculată anterior.

Se pot formula concretizări practice privind echilibrarea balanţelor

furajere de plan şi efective de realizat în cadrul fermei zootehnice.

6.2. Metode economico-matematice (de optimizare) utilizate în normarea

consumurilor de materiale din agricultură

Ca una din metodele de optimizare, programarea liniară poate fi

aplicată şi în cazul normării consumurilor materiale (cu exemplificare

pentru optimizarea structurii utilajelor şi a consumurilor furajere necesare

unităţii agricole).

6.2.1. Optimizarea structurii utilajelor necesare, achiziţionate pentru

efectuarea lucrărilor din agricultură

- Prezentarea situaţiei şi a elementelor necesare exemplificărilor. Se

consideră că la nivelul judeţului Giurgiu, Societatea Comercială

“HOLDING S.A.” doreşte să achiziţioneze autocamioane necesare

transporturilor ce trebuie efectuate pentru producătorii agricoli. Pentru

aceste activităţi desfăşurate în agricultură sunt pretabile autocamioane cu o

capacitate de 2,5 tone şi de 4 tone. Perioada de vârf a solicitărilor acestor

mijloace de transport include lunile septembrie-octombrie şi noiembrie,

115

Page 71: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

fiind necesară efectuarea lucrărilor de transport produse şi materiale în

producţia vegetală (culturi cerealiere şi horticole) şi alte sectoare.

Agentul economic “HOLDING S.A.” doreşte să cunoască numărul de

mijloace de transport şi structura (tipul) acestora, ce trebuie să le

achiziţioneze pentru a face faţă lucrărilor solicitate. În tabelul 6.6. sunt

prezentate datele privind parametrii tehnico-economici în exploatarea

tipurilor de mijloace de transport propuse a fi achiziţionate, volumul total

şi structura lucrărilor ce trebuie efectuate, numărul maxim de mijloace de

transport ce pot fi achiziţionate, etc.

- Elaborarea modelului economico-matematic

Restricţiile problemei pot fi conturate prin următoarele relaţii de

condiţionare:

- Executarea volumului total (V) al lucrărilor de transport,

cunoscându-se capacitatea (Virj) pentru fiecare tip al mijlocului

de transport (i), într-o anumită perioadă de executare (r) şi sector

de executare a lucrărilor (j), restricţie exprimată prin relaţia:

v x = V

- Executarea în întregime a tuturor lucrărilor de transport în

perioadele (r) şi la lucrările (j) solicitate, conform relaţiei:

v x = V

- Nedepăşirea numărului de mijloace de transport (i) pentru

perioadele de executare (r) sau pe total, pentru care pot fi

asigurate condiţii de adăposturi, aprovizionare cu carburanţi,

lucrători pentru exploatare şi întreţinere, etc., restricţie ce poate fi

redată prin relaţia:

x A sau x A

- Funcţia de optimizare a modelului economico-matematic , este

redată prin minimizarea cheltuielilor (Cirj) de exploatare şi / sau

116

Page 72: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

achiziţionare a mijloacelor de transport (Xirj), ce pot fi redate prin

următoarea funcţie:

Min f(x) = c x

Modelul prezentat este necesar a fi completat cu condiţia de

nenegativitate prin care Xirj 0. Notaţiile utilizate în modelul economico-

matematic prezentat, au următoarea semnificaţie:

i – tipul mijlocului de transport, referindu-se în special la capacitatea

şi / sau puterea vitezometrică (i = 1; i = 2.......i = m);

r – perioada (lunară, decadală) de executare a lucrărilor (de

transport)

(r = 1, 2, ........ p);

j – felul lucrărilor efectuate în cadrul sectoarelor de producţie (prod.

cerealieră j = 1; prod. horticolă j = 2; alte sectoare j =

3,......, j = n);

Virj – capacitatea zilnică a mijlocului de transport de tipul i, în

perioada de solicitare r, pentru felul lucrărilor j;

Vrj, V – volumul lucrărilor de executat în perioada r, pentru felul

lucrărilor j, sau volumul total al lucrărilor ce trebuiau

executate;

Ar, A – numărul total al mijloacelor de transport necesare în

perioadele r, sau pe total perioade, pentru care pot fi

asigurate condiţiile de adăpostire, aprovizionare cu

carburanţi, lucrători pentru exploatare şi întreţinere-

reparaţii;

Cirj – cheltuielile de exploatare sau de întreţinere, necesare tipului

mijlocului de transport i, pe perioada de solicitare r,

pentru felul lucrărilor j.

Xirj – numărul necesar de mijloace de transport de tipul i, în

perioadele de solicitare r, pentru tipul lucrărilor j.

117

Page 73: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

- Întocmirea relaţiilor restrictive şi de optimizat

Pe baza modelului prezentat şi a valorilor coeficienţilor convenţionali

prezentaţi în tabelul 6.6., se întocmesc:

a) relaţiile de restricţie (condiţionare), acestea fiind:

75 x + 50 x + 85 x + ………… + 180 x = 80.000

b) funcţia de optimizat care se referă la minimizarea cheltuielilor de

exploatare:

Min f(x) = 18 x + 30 x + 15 x + ………. + 20 x

c) condiţia de nenegativitate, prin care:

x 0; x 0; x 0 ……. x 0.

- Obţinerea rezultatelor, analiza şi concluziile asupra acestora .

Întregul sistem de inecuaţii transpus în matricele adecvate este rezolvat la

calculator, iar soluţiile pot fi considerate optime. Existenţa acestor soluţii şi

a obiectivului urmărit de agentul economic poate sugera cunoaşterea şi

interpretarea următoarelor probleme:

a) determinarea numărului de mijloace de transport pe total şi în

structură, conform tipurilor solicitate;

b) cuantumul cheltuielilor de exploatare pentru lucrările şi perioadele

solicitate;

c) în cazul unor modificări a valorilor privind volumul şi structura

lucrărilor de transport solicitate, dar şi a schimbărilor parametrilor

tehnico-economici în exploatarea mijlocelor de transport, se pot

efectua la calculator noi operaţii, în urma cărora să poată fi

cunoscute soluţiile, conform noilor situaţii.

6.2.2. Optimizarea normării consumurilor furajere (optimizarea

raţiei furajere)

118

Page 74: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Metodologia pentru optimizări a normării consumurilor furajere, are

la bază un model economico-matematic de programare liniară, prin care să

se condiţioneze (asigurând elemente nutritive necesare) consumurile

furajere, efectuându-se totodată şi o minimizare a costurilor de furajare.

- Prezentarea situaţiei şi a elementelor necesare exemplificărilor

La Societatea Comercială “AGRICOLA” există o fermă de vaci de

lapte pentru care se doreşte o optimizare a raţiei furajere pentru perioada

de stabulaţie şi păşune şi o minimizare a costului acestei raţii furajere.

Potenţialul de producţie al animalelor este de 4000 l lapte producţie medie

anuală şi 600 kg greutate vie pe animal. Norma de consum exprimată în

UN, PBD şi SU, este redată prin rezultatele paragrafului 6.1.5. Unitatea

agricolă dispune de furaje concentrate, fibroase, suculente şi grosiere,

considerate specifice pentru perioada de stabulaţie şi masă verde pentru

perioada de păşune. Toate elementele necesare exemplificărilor sunt redate

în tabelul 6.7., acestea referindu-se la: conţinutul în elemente nutritive a

fiecărei categorii de furaj, limita maximă şi minimă pentru unele categorii

de furaje, preţul furajelor, etc.

Conform cerinţelor nutriţionale, dar şi a existenţei stocurilor furajere

din unitate, se consideră că pentru perioada de stabulaţie se dispune de

furaje concentrate, fibroase, suculente şi grosiere, iar pentru perioada de

păşune de masă verde, furaje concentrate şi fibroase.

- Elaborarea modelului economico-matematic

Pentru acest tip de optimizare a normării consumurilor furajere, s-a

utilizat modelul economico-matematic adecvat acestui tip de probleme.

Condiţiile restrictive se referă la următoarele:

119

Page 75: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

- cantităţile din fiecare fel de furaj (i), ce are un anumit conţinut în

elemente nutritive (j), trebuie să satisfacă cerinţele nutriţionale ale

categoriei de animale (Aj), aceasta fiind redată prin relaţia:

a x

- limitarea în cadrul raţiei furajere a cantităţilor totale din diferitele

categorii de furaje (Qi), care sunt impuse de caracteristicile

biologice ale categoriei de animale.

Această limitare poate fi considerată ca limită minimă (de exemplu

pentru furajele concentrate), sau ca limită maximă (pentru furajele

grosiere). O relaţie de acest fel poate fi redată sub următoarea formă:

x Q

Funcţia de eficienţă (scop), se referă la minimizarea costului raţiei

furajere, ce poate fi redată prin relaţia de următoarea formă:

Min f(x) = c x

Condiţia de nenegativitate se adaugă modelului economico-

matematic, conform relaţiei:

x 0

Pentru acest model economico-matematic s-au folosit următoarele

notaţii:

i – furajul sau categoria de furaje (i = 1, 2, ...., m);

j – elementele nutritive (j = 1, 2, ....., n), existente în fiecare furaj sau

categorie de furaje “i”;

Aij – conţinutul furajului sau categoriei de furaj “i”, în elementul

nutritiv “j”;

Aj – norma de consum zilnică pentru un animal în elementele

nutritive “j”;

Qî – cantităţile limite (minime sau maxime), de care este necesar a se

ţine seama în stabilirea normei de furajare (aceste limite pot fi

120

Page 76: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

considerate ca o limită minimă în raţia furajeră pentru furajele

concentrate şi o limită maximă pentru furajel grosiere);

Cij – preţurile furajelor din sortimentul sau categoria “i”, cu un

conţinut în elemente nutritive “j”;

Xij – cantităţile de furaje care trebuie incluse în norma de furajare

pentru sortimentul sau categoria de furaje “i”, cu un conţinut în

elemente nutritive “j”.

- Întocmirea relaţiilor restrictive şi de optimizat

Conform modelului prezentat şi a valorilor care caracterizează cazul

exemplificat, înscrise în tabelul 6.7., se înscriu succesiv relaţiile pentru

perioada de stabulaţie şi de păşune.

Pentru perioada de stabulaţie, relaţiile sunt următoarele:

a) relaţiile de restricţie (condiţionare) acestea fiind:

1,20 x + 0,75 x + 0,40 x + 0,12 x = 13,13

b) funcţia de optimizat care se referă la minimizarea costului raţiei

furajere:

Min f(x) = 68 x + 43 x + 29 x + …. + 16 x .

c) condiţia de nenegativitate prin care:

x 0; x 0; …… x 0

- Obţinerea rezultatelor, analiza şi concluziile asupra acestora

Valorile coeficienţilor convenţionali din sistemul de restricţii şi

funcţia de optimizat, sunt încadrate în matricea specifică introducerii în

calculator. Soluţiile obţinute pot fi analizate astfel:

a) categoriile de furaje şi cantităţile în kg care vor fi incluse în raţia

furajeră zilnică pe cap de vacă furajată, în condiţiile unui cost minim;

b) nivelul costului raţiei furajere (în lei / cap / zi furajată);

121

Page 77: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

c) interpretări şi comparări în cazul modificării structurii categoriilor de

furaje care pot intra în raţia furajeră, această situaţie necesitând o

schimbare a valorilor coeficienţilor convenţionali şi, deci, o reoptimizare.

122

Page 78: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

Denumirea materialului

U.M.

Necesarul de resurse pentru realizarea programului de producţie Ncp

Sto

cul d

e re

surs

e m

ater

iale

pre

lim

inat

pt.

sfar

situ

l per

ioad

ei

Sf

Stocul de resurse materialede la începutul perioadei

Resurse interne utilizate în procesul de producţie

Ri

Can

tita

tea

de p

rodu

se

(luc

rari

) de

rea

liza

t Q

Nor

ma

de c

onsu

m d

e ap

rovi

zion

are

Nca

Tot

al n

eces

ar d

e co

nsum

Sto

c re

al d

e re

surs

e ex

iste

nt

in m

omen

tul e

lebo

rari

i pr

ogra

mul

ui d

e pr

oduc

tie

Sr

Can

tita

ti d

e m

ater

iale

ce

se

vor

prim

i de

la f

urni

zori

I

Can

tita

ti m

ater

iale

ce

se

vor

cons

uma

pina

la

ince

putu

l noi

i per

ioad

e C

Tot

al s

toc

prel

imin

at

Can

tita

ti o

btin

ute

din

prod

ucti

a pr

opri

e P

iC

anti

tati

atr

ase

din

stoc

uri

supr

anor

mat

ive

S

sm

Can

tati

rec

upar

ate

si

reci

clat

e

R

r

Îngrăşăminte chimice

t 4 000 ha

150 kg/ha

600 100 20 6 15 41 - 2 -

Motorină mii l 80 000ha a.n.

10l/ha a.n.

800 150 7 5 2 14 - - -

Determinarea necesarului de aprovizionat al unitatii agricole „HORTIPROD” S.A. Tabel 6.1

Tabel 6.4

Calculul suprafeţelor de pepinieră necesare pentru producerea şi livrarea de material săditor vitipomicol în unităţile agricole furnizoare

de material săditor

Nr. crt.

Denumirea pepinierei

Sor

tim

entu

l

Total necesar de material vitipomicol de produs

Den

sita

tea

la h

ecta

r (m

ii b

uc.)

(Pen

tru

pepi

nier

a po

mic

olă

num

ărul

de

pui

eţi î

n câ

mpu

l III

)

Sup

rafa

ţa r

ecol

tabi

lădi

n pe

pini

eră

(%)

P

Nec

esar

pen

tru

unit

atea

pro

prie

(p

rodu

căto

are)

N.a

. tot

al

Des

tina

t va

lori

fică

rii

Nv

Tot

al n

eces

ar d

e pr

odus

N.t

. pro

du

s

%

mii buc/ha

Nr.p.

1 VITICOLĂ –total, dc:

- 100

- soiuri struguri clasic 24175 180000 120 100

1

Page 79: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

de masă- soiuri struguri de vin

intensiv 590000 130 100

2 POMICOLĂ – total, d.c:

- 30

- măr clasic 4680 150000 35 30

- piersic intensiv 75000 45 30

Tab. 6.5Calculul normei de consum pe zi furajată(cu exemplificare pentru categoria vaci de lapte

Nr. crt.

Cerinţele nutriţionale zilnice

Norma de furajarare după elementele nutritive

Unităţi nutritive U.N.

Proteină brută

digestibilă P.B.D.

(grame)

Substanţă uscată

S.U.( kg)

1. Peste 100 kg greutate vie

1,10 70 1,46

2. Pentru producţi zilnică de lapte (la 1 litru lapte)

0,49 65 0,47

Tabel 6.6Variabilele şi valorile coeficienţilor convenţionaliîn modelul de optimizare a achiziţionării utilajelor necesare efectuării lucrărilor din agricultură (cu exemplificare pt. mijloacele de transport)

Nr. Condiţi impuse i =1 (mijl. de transport de tipul ............) i =2 (mijl. de transport de tipul .......)

2

Page 80: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

crt.prin modeluleconomico-matematic U

.M.

r = 1 r = 2 r = 3 r = 1 r = 2

j= 1 j= 2 j= 3 j= 1 j= 2 j= 3 j= 1 j= 2 j= 3 j= 1 j= 2 j= 3 j= 1 j= 2 j= 3 j= 1

1 Executarea volumului total de lucrări m

ii t v111 v112 v113 v121 v122 v123 v131 v132 v133 v211 v212 v213 v221 v222 v223 v231

75 50 85 65 90 70 50 60 55 160 120 210 130 150 200 120

2 Executarea integrală a lucrărilor (j) în perioadele (r) solicitate

mii

t km

/ mij

l. tr

ansp

v111 v211

75 160v112 v212

50 120v113 v213

85 210v121 v221

65 130v122 v222

90 150... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

3 Nedepăşirea necesarului de mijloace de transport pentru care pot fi asigurate condiţii de exploatare t.k

m

1 1 1 1 1 1

1 1 1 1 1 1

1 1 1 1

4 Minimizarea chelt. de exploatare

c111 c112 c113 c121 c122 c123 c131 c132 c133 c211 c212 c213 c221 c222 c223 c231

18 30 15 20 35 17 25 41 22 12 20 16 15 21 18 19j = 1 (transport produse cerealiere)j = 2 ( transport produse horticole)j = 3 ( transport alte produse din sectorul ................)

Tabel 6.7Variabilele şi valorile coeficieţilor convenţionali în modelul de optimizare a normării consumurilor furajere (cu exemplificare pentru categoria vaci cu lapte)

Nrcrt Condiţii impuse de

modul economico - matematic

U.M

.

j =1(Unităţi nutritive)

j = 2(Proteină brută digestibilă)

j = 3(Substanţă uscată)

i = 1

(fur

aje

i = 2

(fur

aje

fibr

oase

)

i = 3

(fur

aje

i = 4

(fur

aje

gros

iere

)

i = 5

(mas

ă ve

rde)

i = 1

i = 2

i = 3

i = 4

i = 5

i = 1

i = 2

i = 3

i = 4

1 Asigurarea cantităţilor necesare de U.N. (j = 1) U

.N 1 1 1 1 11,20 0,75 0,40 0,42 0,08

2 Asigurarea cantităţilor necesare de P.B.D. (j = 2) P

BD

g 1 1 1 1 168 77 21 29 14

3 Asigurarea cantităţilor necesare de S.U. (j = 3) S

.U k

g 1 1 10,39 0,22 0,16 0,30

4 Limita maximă a furajelor grosiere în cadrul raţiei furajere kg

/cap 1 1

5 Limita minimă în cadrul 1 1 1

3

Page 81: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

raţiei furajere a furajelor concentrate kg

/c

ap

... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...

6 Minimizarea costului raţiei furajere le

i/kg c11 c12 c13 c14 c15 c21 c22 c23 c24 c25 c31 c32 c33 c

268 243 229 216 25 268 243 229 216 25 268 243 229 216

Tabelul 6.2.Determinarea necesarului de aprovizionat pentru unităţile specializate în aprovizionarea

tehnico-materială a agriculturii

Nr.crt.

Denumirea materialului U.M. Necesarul de desfacere pentru o anumită perioadăNd

Sto

c de

mat

eria

le c

e ur

mea

ză s

ă ex

iste

la

sfâr

şitu

l per

ioad

ei S

f

Sto

c pr

elim

inat

exi

sten

t la

înce

putu

l per

ioad

ei

Si

Can

tită

ţi u

tili

zate

din

ev

entu

alel

e st

ocur

i su

pran

orm

atve

Ss

NE

CE

SA

R

AP

RO

VIZ

ION

AT

Na

Pen

tru

unit

ăţil

e cu

ca

pita

l pre

pond

ernt

de

sta

t

Pen

tru

unit

ăţil

e co

oper

atis

te

Pen

tru

prod

ucăt

orii

in

divi

dual

i

Pen

tru

alţi

be

nefi

ciar

i

TO

TA

L

NE

CE

SA

R

1 Piese motor mii buc. 3 000 5 000 1200 500 9 700 620 400 300 10 220

2 Anvelope mii buc. 700 1 200 200 100 2 200 200 100 - 2 300

Tabel 6.3

Calculul necesarului de aprovizionat pentru material săditor vitipomicol pentru unităţile de producţie

Nr. crt.

Plantaţia şi

Fel ul

vol

um Dis

tanţ Norma de consum de aprovizionare

Nca Me

ces din care

toamna:

4

Page 82: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

sortimentul de soiuri

plan

taţi

ei(c

lasi

c,

agro

pom

icol

, ul

de

lucr

ări d

e ex

ecut

at (

ha)

Q

a de

pla

ntar

e pe

nd ş

i înt

re

rând

uri (

m)

ar d

e co

nsum

m

ater

aial

de

plan

tat p

entr

u pl

anta

ţiil

e no

i

Con

sum

ul n

et

Cn

Pie

rder

i te

hnol

ogic

e P

t

Pie

rder

i ne

tehn

olog

ice

Pn

et

Tot

al la

hec

tar

Nca ha buc

1. VITICOLĂ –total, dc:

-

- soiuri struguri de masă

clasic 5 1,8/1,3

- soiuri struguri de vin

intensiv 15 2,5/2,0

2. POMICOLĂ – total, d.c:

-

- măr clasic 20 8,0/7,0

- piersic intensiv 10 4,0/2,5

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care este obiectul de studiu al ergonomiei ?

2. De ce este ergonomia stiinţă interdisciplinară ?

3. Care este raportul dintre ergonomie şi ştiinţele participante la constituirea sa ?

4. Care sunt caracteristicile procesului de producţie industrial ?

5. Ce este procesul de muncă şi care sunt elementele sale componente ?

6. Care sunt particularităţile sistemului om-maşină-mediu ?

5

Page 83: 1. Ergonomie Curs Ungureanu

7. Ce funcţii îndeplineşte omul în sistemul om-maşină-mediu?

8. Care sunt relaţiile endogene şi exogene din sistemul muncii?

9. Care sunt componentele de mediu din sistemul muncii?

10.Ce sunt datele antropometrice şi ce rol au în ergonomie ?

11.Ce este capacitatea de muncă şi care sunt factorii care o determină ?

12.Ce acţiuni implică proiectarea ergonomică a locului de muncă ?

6