02. info micii reporteri numărul 2
DESCRIPTION
Numarul 2 aparut pe data de 14 august 2011TRANSCRIPT
juterii pe care tinerii ar putea
să le accesorizeze vestimentaţi-
ei lor moderne. Ea ne-a mai
mărturisit că, pentru a fi pe
placul tinerilor, în realizarea
bijuteriilor, încearcă să combi-
ne arta modernă cu cea tradiţi-
onală. Nici pictorii de icoane nu
s-au lăsat mai prejos, în dorin-
ţa de a fi mai atractivi. Ei ne-
au declarat că au folosit o teh-
nica nouă prin care picturile
capătă un aer aparte şi par mai
vechi. În ciuda acestui fapt, nu
sunt foarte căutate. Totuşi,
târgul a avut parte de nume-
roşi vizitatori ce s-au putut
bucura şi de spectacole de
dansuri şi cântece populare,
prezentate de formaţii din toată
ţara. (continuare în
pag 4)
Ilinca Prisacariu şi
Ştefana Sorohan
În perioada 5-7
august, a avut loc, pe pie-
tonalul Unirii, cea de-a VI-
a ediţie a Festivalului Cân-
tecului, Jocului, Portului şi
Meşteşugurilor Populare.
Deschiderea manifestărilor
s-a făcut de către directo-
rul Centrului de Creaţie,
Ion Ilie, în prezenţa prima-
rului municipiului, Cătălin
Flutur şi vicepreşedintele
CJ Botoşani, Cătălina Lu-
paşcu. La târg au fost pre-
zenţi meşteri din mai mul-
te judeţe ale ţării, precum
Botoşani, Suceava, Iaşi,
Neamţ, Cluj, Galaţi, Bistri-
ţa-Năsăud, Teleorman, Ar-
geş şi Mureş. Vizitatorii au
putut achiziţiona diverse
obiecte şi bucate tradiţio-
nale. Din spusele meşteşu-
garilor, tinerii nu sunt
foarte atraşi de munca lor,
fapt care rezultă şi din
v â n z ă r i l e r e d u s e .
“Vânzările au mers mai
prost decât în anii tre-
cuţi”, ne-a declarat Cos-
tinaş Elena de la Reghin.
Elena Costinaş face bi-
Diana Cozma a fost câştigă-
toarea de duminică a premiului pus
în joc de Centrul Europe Di-
rect, în cadrul spectacolelor oferi-
te în parc de către grupul Cheia
Sol. Elena Viziteu a abordat-o pe
tânăra interpretă, imediat după
concurs, pentru cîteva impresii.
Astfel, micuţul reporter a aflat că
Diana face parte din grupul Cheia
Sol de doar un an şi jumătate, de
când, de altfel s-a şi apucat de
cîntat. Muzica este una din
marile ei plăceri şi susţine că
alocă destul de mult timp acestei
pasiuni. “Nu pot să spun exact cât
timp dintr-o zi dedic muzicii, dar
recunosc că toată ziua cânt prin
casă”, susţine Diana. Adolescentei îi
mai place foarte mult să călătorească
şi să citească. Ea a mai spus că toate
piesele pe care le munceşte mult, îi
sunt dragi. Micii Reporteri o felicită
pentru premiul câştigat şi îi urează
mult succes.
Meşteri populari din toată ţara la Botoşani
S U M A R :
Interviu cu
Daniel Badale
2
INFO Micii Re-
porteri...
2
Portret de mini-
vedeta
2
Jurnal de copil… 3
TOP 3 Cheia
Sol…
4
Interviu cu
Daniel Badale
4
Târgul Meşteşug
arilor…
4
Premiu pentru popularitate în parc: Diana Cozma
A S O C I A Ţ I A C U L T U R A L Ă
“ A D R I A N E N A C H E ”
B O T O Ş A N I
INFO Micii Reporteri
Publicaţie editată cu sprijinul
editurii Agata şi al Centrului Europe Direct Botoşani
D U M I N I C Ă , 1 4 A U G U S T N R . 2 / A N U L I / 2 0 1 1
“Cred că este o idee
foarte bună acest
ziar şi sper să reziste
măcar câteva
secole…”
(Oana Puşcaşu,
coordonatorul
grupului Cheia Sol)
Daniel Badale a fost
transferat, datorită
talentului său, la
Teatrul Naţional din
Bucureşti.
Despre “INFO Micii Reporteri”
Portret de mini-vedetă: Oana Tăbultoc
Micii Reporteri n-au ratat ocazia,
întâlnindu-l pe Daniel Badale, să-l abor-
deze pentru un scurt interviu, mai ales că,
luni, 15 august, actorul care a contribuit din
plin la crearea renumelui teatrului boto-
şănean, îşi sărbătoreşte ziua de naştere.
Micii Reporteri îi urează LA MULŢI ANI!
Rep. Cum v-aţi gândit să vă faceţi actor?
Daniel Badale: Am avut noroc de întâlnirea
cu un coleg care se numeşte Volin Costin
(directorul artistic al Teatrului Mihai Emines-
cu Botoşani-n.n), după care l-am cunoscut
pe cel care avea să-mi devină mentor, un
om de o probitate morală şi profesională
extraordinară, e vorba despre Dan Puric.
Am făcut parte din prima trupă de pantomi-
mă a domniei sale, când era stagiar la Boto-
şani, iar teatrul, fiind ca un microb, odată
ce l-ai asimilat nu mai scapi de el…
Rep: Vă este dor de teatrul din Boto-
şani?
D.B: Să fiu sincer, nu-mi este dor, dar
asta pentru că am avut o perioadă des-
tul de dificilă. Chiar dacă mi-am recu-
noscut vina, de la bunicul meu ştiu că,
indiferent de funcţia de conducere pe
care o ai în orice instituţie ai fi, nu tre-
buie să laşi omul pe drumuri. Deci, pen-
tru mine, Teatrul Mihai Eminescu a cam
murit din 2002.
Rep: La Teatrul Naţional din Bucu-
reşti, în ce piese jucaţi?
D.B: Sunt opt spectacole până acum. În
octombrie voi avea …
(continuare în pag. 4)
nastică la Palatul Copiilor din Botoşani.
Mereu veselă şi drăguţă, Oana susţine că îi
place foarte mult şi actoria sau dansul. Dar,
muzica este pe locul I în topul preferinţelor
ei. Iar asta se simte din declaraţia pe care
ne-a dat-o “Muzica este pentru mine un
vis devenit realitate. Când cânt parcă
sunt într-o poveste…”. Aceasta este Oa-
na Tăbultoc, în linii mari: un copil care
îndrăzneşte să fie un model pentru genera-
ţia ei.
(Ramona Lupu)
Oana Tăbultoc este una
din veteranele grupului Cheia Sol.
Elevă la Liceul de Artă “Ştefan Lu-
chian” din Botosani, copila de doar
11 ani cântă şi dansează de la 5 ani,
aşa cum ne-a declarat. În interviul
pe care mi l-a acordat, Oana
Tăbultoc ne-a spus că se înţelege
foarte bine cu ceilalţi membri ai
grupului şi că îşi doreşte foarte mult
să devină o cântăreaţă celebră.
Oana studiază pianul şi a făcut gim-
pul Cheia Sol este pe prima pagină
şi ne bucurăm. Mulţumim celor de la
Asociaţia “Adrian Enache”, mul-
ţumim micilor ziarişti, mulţumim dlui
Radu Căjvăneanu de la Centrul
Europe Direct… Cred că este o idee
foarte bună acest ziar şi sper să
reziste măcar câteva secole. Mi-aş
dori să apară şi o rubrică de tinere
talente în domeniul literaturii. Mi-aş
dori să citesc nişte poezii, poveşti
scrise de copii…” (continuare în
pag. 3)
Micii Reporteri n-au scăpat ocazia,
duminică, după finalizarea specta-
colului susţinut de grupul Cheia Sol
în parc, de a-i aborda pe protagoniştii
primului număr al publicaţiei “INFO
Micii Reporteri”, pentru câteva opinii
şi …sfaturi:
Karina Todireanu a stat de vorbă cu
profesoara Oana Puşcaşu despre care
aţi putut citi mai multe informaţii în
primul număr şi, iată ce ne-a spus:
“Cred că e un ziar reuşit. Văd că gru-
“Pentru mine, teatrul Mihai Eminescu a cam murit…” P A G E 2
I N F O M I C I I R E P O R T E R I
şi este foarte pasi-
onată de muzică.
Ea se pregăteşte
de cîteva luni cu
profesoara ei,
Oana Puşcaşu,
despre care a
declarat “Îmi pla-
ce foarte mult de
domnişoara pro-
fesoară pentru că este răbdătoare şi ne învaţă…”.
Alexandru Chiriac este în prezent printre puţinii
băieţi din grup şi cel mai mic. . Aşa cum i-a declarat
Karinei, Alex învaţă la Şcoala nr. 17 şi susţine că îi
place foarte mult alături de colegii din grup şi profe-
soara Oana Puşcaşu.
Doi dintre membrii grupului Cheia Sol au
debutat, în această vară, în cadrul spectacolelor esti-
vale din parcul “Mihai Eminescu”. Karina Todirean
a stat de vorbă cu colegii ei de grup pentru a afla mai
multe detalii despre ei. Larisa Ailoaie i-a declarat
micului nostru reporter că învaţă la Şcoala numărul 3
N R . 2 / A N U L I / 2 0 1 1 P A G E 3
Debut la Cheia Sol: Larisa Ailoaie si Alexandru Chiriac
laxându-mă, zăresc o lebădă graţioasă. Dar, nu e o lebădă din Delta Dunării.
Este 2, cifra noastră de la şcoală. Uitîndu-mă la lebădă cum zboară, o voce sub-
ţire mă aduce din nou la şcoală. “Vrei un colăcel?”, mă întreabă colega mea. Dar,
colacul ei rupt în două, nu este decît cifra 3. Mă aşez pe scaun şi observ că
scaunul este un 4 întors. Ce bine că începe ora! Avem de citit un fragment din
“Moromeţii”. Vatică îşi învaţă sora să secere. Mi-i imaginez cum stau cu secera,
5. După oră, trec pe la bunici. Descui cifra 6 (lacătul) de la poartă şi-mi salut
bunicii ce cosesc cu cifra 7, adică o coasă. Vederea nu le mai este bună, deci
amândoi poartă ochelari în formă de 8. E foarte frumos la ţară, deşi şi oraşul e
frumos.Păcat că, peste tot, sunt şantiere cu câte o macara cu un cârlig, sub
formă de 9. Am plecat de la cifra 0. Aşa am
reuşit să văd cum cifrele fac vrăji şi, mai ales 0.
căci ea m-a ajutat să descopăr frumuseţea
matematicii...
Matematica nu e doar ora de la şcoală,
culegerea de probleme sau concursurile -foarte multe–
de logică şi perspicacitate. Am observat-o de multe ori
printre noi. E pe şantier -cînd trasează meşterii, e la su-
permarket -la casă, e în bucătărie-la reţete. Ce să mai
lungesc vorba, coexistăm cu matematica. Dacă ar fi fost
doar aceste observaţii, m-aş fi liniştit, dar într-o zi am
observat ceva ciudat pe caietul meu. Cifra 0 s-a transfor-
mat într-un ochi mic şi vesel. A fost de-ajuns să privesc o
secundă spre acest ochi şi tot câmpul meu vizual s-a
schimbat. Ochiul 0 a început să-mi arate lucruri pe care,
în mod normal, nu le-aş fi văzut, stând în bancă. Îmi era
neclar de ce m-a dus acest 0 într-o livadă. Apoi, am văzut
cum crenguţele cu cireşe se transformă în cifra 1. Re-
protagoniştii grupului Cheia Sol şi multe,
multe ilustraţii pentru că interpreţii să se
vadă. Va trebui să vă documentaţi foarte
mult asupra melodiilor interpretate, asupra
copiilor care cântă, asupra publicului cu
care puteţi face sondaje...
Elena Stroici l-a intervievat din nou pe
campionul mondial, Victor Trofin care,
de asemenea s-a arătat încântat de apari-
ţia primului număr. “Este o realizare deo-
sebită. Felicitări realizatorilor, să continue
tot aşa …”
Elena Viziteu l-a abordat pe jurnalistul
Radu Căjvăneanu care a declarat că pri-
mul număr al publicaţiei este o reuşită.
“Sunt bucuros de apariţia primei voastre
reviste şi vă doresc multe, multe apariţii în
continuare atât cu ocazia evenimentelor din
parc cât şi, odată cu începerea noului an
şcolar, pentru a le putea distribui în şcolile
voastre...Primul număr este foarte intere-
sant. Mi-au plăcut foarte mult articolele, mi-
a plăcut faptul că este un număr realizat
de copii, tineri pentru tineri. Mi-a plăcut
paginaţia pentru că este veselă şi atrăgă-
toare. Ar trebui să realizaţi interviuri cu
Despre “INFO Micii Reporteri”
Jurnal de copil: Puterile magice ale cifrelor
Larisa Ailoaie, alături
de Alexandra Mera
Eseu despre matematici
scris de Ilinca Brehuescu.
Primul număr
e s t e f o a r t e
interesant. Mi-au
plăcut foarte
mult articolele,
mi -a plăcut
faptul că este un
număr realizat
de copii, tineri
pentru tineri.
(Radu Căjvăneanu
-Centrul Europe
Direct Botoşani
jumătate de zi, iar pentru vasul cel mare
cam o zi-două. Atît târgul, cât şi celelalte
manifestări– festivalul etniilor, festivalul
fanfarelor-au fost finanţate de Consiliul Ju-
deţean. Cu Gheorghe Acasandrei din Iaşi
a stat de vorbă Mihai Enache. Meşterul,
care a venit la târg cu foarte multe icoane
pictate pe sticlă şi ouă pictate chiar de el, i-
a declarat că profesia lui de bază a fost de
fapt...cea de pompier. El a mai spus că iu-
bește meşteşugul său și-l lucrează cu multă
migală. Are trei copii care mai practică
această meserie pe care a învățat-o de la
părinții săi. Karina Todirean a stat de vor-
bă cu Floarea Cosmi din Bistriţa Năsăud,
care s-a prezentat la târg cu opinci de piele,
de toate mărimile. Ea a declarat micului
reporter că este un meşteşug care îi place
şi pe care l-a lucrat, cot la cot, cu soţul ei de
când s-a căsătorit. Deşi acum este singură,
după decesul soţului ei, Floarea Cosmi spu-
ne că lucrează în continuare cu plăcere
opincile pe care le vinde la târguri. Din fa-
milia ei doar sora ei mai practică această
meserie.
Micii Reporteri au stat de vorbă cu
câţiva dintre meşterii prezenţi. Elena
Stroici i-a intervievat pe Filofteia Drajnici
de la Moldoviţa (Suceava) şi pe Toader
Ignătescu (foto-măşti de lemn). Filofte-
ia Drajnici se ocupă cu încondeierea ouă-
lor de Paşti.“Toate aceste ouă au desene
b ă t r â n e ş t i ,
unele mai
vechi de 100
de ani”, a de-
clarat meşterul.
Toader Ignă-
tescu din Su-
ceava se ocupă
cu cioplirea
l e m n u l u i .
’’Există sculpturi la care munca durea-
ză câteva minute şi sculpturi la care
durează o zi. Există figuri de lemn chi-
ar deosebite şi pentru mine” a declarat
Toader Ignătescu. Elena Viziteu a stat de
vorbă cu meşterul Nicoleta Mitroi. Ea a
mărturisit că, de la vârsta de 30 de ani, a
învăţat tainele olăritului şi că, pentru crea-
rea unui vas mic de lut, îi este necesară o
Phone: (+40) 722246257
E-mail:
o nouă premieră. Mi s-a încredinţat rolul principal în piesa
“Omul cu mârţoaga” de George Ciprian, în regia Ancăi
Bradu şi joc lângă minunaţii mei colegi Gavril Petcu,
Monica Davidescu, Raluca Petcu. Va fi o piesă care, sper
că va avea succes, pentru că e o comedie mai amară… Mai
joc în “Eduard al III-lea”, “Jocul Ielelor”, “Comedia
Norilor”, “S-a sfârşit cum a-nceput” sau “Ivan Tur-
bincă”.
Rep: Am auzit că luni e ziua dumneavoastră, cum
aveţi de gînd s-o sărbătoriţi?
D.B: Ca un actor bugetar, adică fără bani. În România, cul-
tura, sănătatea şi învăţământul sunt trase, cu bună ştiinţă, pe
o linie moartă. La anii mei şi la cât am muncit, am un salariu
de mizerie, ţinând cont de faptul că stau în Bucureşti şi nu am
casă. Nu vreau însă să devin plângăcios, să impresionez pe
cineva. Tot ce am făcut până acum e prin mijloacele mele, cu
multă muncă şi dăruire. Luni, am să stau cu mama mea la un
ceai şi o să ies la ...joacă :)). (Interviu realizat de Ştefana
Sorohan)
Asociaţia Culturală “Adrian Enache”
Botoşani
Responsabil de număr: Ilinca Brehuescu
Meşteri din toată ţara la Botoşani
TOP 3 CHEIA SOL este noua rubrică a publicaţiei
noastre. Daria Ichim va fi cea care va aduna şi
centraliza, săptămânal, preferinţele micilor reporteri
într-un clasament săptămânal. Iată-l pe primul:
III. Cosmina Cozma (2 voturi)
II. Isabela Pamparău (3 voturi)
I. Oana Tăbultoc (4 voturi)
Au mai primit voturi; Ioana Mititelu, Karina
Todirean, Amalia Hrom şi Diana Cozma.
“Pentru ca voi să
ştiti să duceţi mai
departe ce are mai
frumos neamul
românesc: folclorul
care este dansul
meşteşugul, por-
tul….” (Ion Ilie,
directorul Centrului
de Creaţie) - de-
claraţie obţinută de
Carla David