Слайд 1radiologie.old.usmf.md/wp-content/blogs.dir/131/files/... · 2020-01-08 ·...

127

Upload: others

Post on 09-Jul-2020

9 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

• Radiaţiile X au fost descoperite în anul 1895 de către fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen în mod întâmplător, în timp ce experimenta cu razele catodice (fascicul de electroni) provenite de la un tub de sticlă vidat cu 2 electrozi.

• Ele sunt radiaţii electromagnetice ionizante, invizibile, cu lungimi de undă cuprinse între 0,1 şi 100 Å (ångström).

• Datorită lungimii de undă mici, aceste radiaţii sunt foarte penetrante, putând trece prin diferite materiale cum ar fi corpul uman, lemnul, piese metalice (nu foarte groase) etc.

• Radiaţiile sunt absorbite de către corpuri în funcţie de densitatea lor: cu cât densitatea este mai mare, radiaţiile sunt absorbite mai mult. Pe acest principiu se bazează radiodiagnosticul.

Prima radiografie a unei

fiinte umane , realizata de

Rontgen in 1895,

reprezanetand mana sotiei

sale, purtant un inel.

ART-X

• Primul tub care a produs raze X a fost conceput de fizicianul William Crookes. Cu un tub de sticla partial vidat, continand doi electrozi prin care trece curent electric. Ca rezultat al ionizarii, ionii pozitivi lovesc catodul si provoaca iesirea electronilor din catod. Acesti electroni, sub forma unui fascicul de raze catodice, bombardeaza peretii de sticla ai tubului si rezulta razele X. Acest tub produce numai raze X moi, cu energie scazuta.Un tub catodic imbunatatit, prin introducerea unui catod curbat pentru focalizarea fasciculului de electroni pe o tinta din metal greu, numita anod, produce raze X mai dure, cu lungimi de unda mai scurte si energie mai mare. Razele X produse, depind de presiunea gazului din tub.

• Urmatoarea imbunatatire a fost realizata de William David Coolidge in 1913 prin inventarea tubului de raze X cu catod incalzit. Tubul este vacuumat iar catodul emite electroni prin incalzire cu un curent electric auxiliar. Cauza emiterii electronilor nu este bombardarea cu ioni, ca in cazurile precedente. Accelerarea procesului de emitere a electronilor se face prin aplicarea unui current electric de inalta tensiune, prin tub. Cu cat creste voltajul, scade lungimea de unda a radiatiei.

• Fizicianul american Arthur Holly Compton (1892 – 1962), laureat al Premiului Nobel, prin studiile sale a descoperit asa numitul effect Compton in anul 1922. Teoria sa demonstreaza ca lungimile de unda ale radiatiilor X si gama cresc atunci cand fotonii care le formeaza se ciocnesc de electroni. Fenomenul demonstreaza si natura corpusculara a razelor X.

• Razele X sunt produse atunci când electroni care posedă energie mare lovesc o ţintă metalică.

• Sursa de raze X constă dintr-un tub care conţine catodul, la nivelul căruia sunt emişi electronii, şi un anod, care susţine materialul ţintă unde sunt produse razele X.

• Doar în jur de un procent din energia utilizată este emisă sub formă de raze X - restul se disipă sub formă de căldură la nivelul anodului.

• În majoritatea sistemelor anodul este rotit astfel încât electronii lovesc doar o mică porţiune la un moment dat pentru ca restul anodului să se poată răci.

• Radiaţia X este emisă din tub pe la nivelul unei ferestre de ieşire făcută dintr-un material translucid la acţiunea razelor X.

Proprietăţile radiaţiilor X

• in vid ele se propagă cu viteza luminii;

• impresionează plăcile fotografice;

• nu sunt deviate de câmpuri electrice şi magnetice;

• produc fluorescenţa unor substanţe (emisie de lumină); Exemple de substanţe fluorescente: silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina galben-verzuie.

• sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează ochiul omului;

• pătrund cu uşurinţă prin unele substanţe opace pentru lumină, de exemplu prin corpul omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn, sticlă ş.a., dar sunt absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb). Puterea lor de pătrundere depinde de masa atomică şi grosimea substanţei prin care trec.

• ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎrul de ioni produşi indica intensitatea radiaţiilor. Pe această proprietate se bazeazǎ funcţionarea detectoarelor de radiaţii.

• au acţiune fiziologicǎ, distrugând celulele organice, fiind, în general, nocive pentru om. Pe această proprietate se bazeazǎ folosirea lor în tratamentul tumorilor canceroase, pentru distrugerea ţesuturilor bolnave.

Proprietatile radiatiilor X

• Radiatiille X impresioneaza solutia fotografica, ca si lumina.

• Absorbtia radiatiilor depinde de densitatea si de greutatea atomica. Cu cat greutatea atomica este mai mica, materialul este mai usor patruns de razele X. Cand corpul uman este expus la radiatiii X, oasele, cu greutate atomica mai mare decat ţesuturile moi, absorb in mai mare masura radiatiile si apar umbre mai pronuntate pe film. Radiatiile cu neutroni se folosesc in anumite tipuri de radioagrafii, cu rezultate total opuse: partile intunecate de pe film sunt cele mai usoare.

• Radiatiile X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum ar fi platinocianidul de bariu si sulfura de zinc. Daca filmul fotografic este inlocuit cu un ecran tratat cu un asemenea material, structura obiectelor opace poate fi observata direct. Aceasta tehnica se numeste fluoroscopie.

• Alta caracteristica importanta este puterea de ionizare, care depinde de lungimea de unda. Capacitatea razelor X monocromatice de a ioniza, este direct proportionala cu energia lor. Aceasta proprietate ne ofera o metoda de masurare a energiei razelor X. Cand razele X trec printr-o camera de ionizare, se produce un curent electric proportional cu energia fasciculului incidental. De asemenea, datorita capacitatii de ionizare, razele X pot fi vazute intr-un nor. Alte proprietati: difractia, efectul fotoelectric, efectul Compton si altele.

Aplicatiile radiatiilor XPrincipalele utilizari: cercetari stiintifice, industrie,

medicina

• Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in dezvoltarea mecanicii cuantice.

• Ca mijloc de cercetare, radiatiile X au permis fizicienilor sa confirme experimental teoria cristalografiei. Folosind metoda difractiei, substantele cristaline pot fi identificate si structura lor determinate. Metoda poate fi aplicata si la pulberi, care nu au structura cristalina, dar o structura moleculara regulata. Prin aceste mijloace se pot identifica compusi chimici si se poate stabili marimea particulelor ultramicroscopice. Prin spectroscopie cu raxe X se pot identifica elementele chimice si izotopii lor. In afara de aplicatiile din fizica, chimie, mineralogie, metalurgie si biologie, razele X se utilizeaza si in industrie, pentru testarea nedestructiva a unor aliaje metalice. Pentru asemenea radiografii se utilizeaza Cobalt 60 si Caesium 137.

• De asemenea prin radiatii X se testeaza anumite faze de productie si se elimina defectele. Razele X ultramoi se folosesc in determinarea autenticitatii unor lucrari de arta sau la restaurarea unor picturi. In medicina, radiografele sau fluoroscoapele sunt mijloace de diagnosticare. In radiotarapie se utilizeaza in tratamentul cancerului. Aparatul computerizat, tomograful axial (scanner CAT sau CT) a fost inventat in 1972 de inginerul eletronist Godfrey Hounsfield si a fost

pus in aplicare pe scara larga dupa anul 1979.

Formarea imaginii radiologice

• are la baza proprietatea razelor X

• imaginea radiografiata este inversul imaginii scopice

• marirea imaginii

• deformarea

imaginii

• fenomenul de paralaxa reprezinta fenomenul de disociere a elementelor unei imagini sumate.

• sumatia-substractia

• legea incidentelor tangente

Radioscopia sau fluoroscopia

• Radioscopia este imaginea radiologică pe ecranul fluorescent primită în urma traversării a razelor x prin corpul uman. Este o imagine radiologică pozitivă.

Radiografia

• Radiografia tehnică radiologică prin care fascicolul de radiaţie reziduală purtător al informaţiei privitoare la structură corpului traversat este obiectivat pe un mediu sensibil fotografic. Este o imagine radiologică negativă.

Radiografia digitală

• Se realizează cu sisteme care generează imagini digitale ce pot fi prelucrate şi afişate cu ajutorul unor calculatoare şia unor monitoare TV de înaltă rezoluţie.

• Imaginea clasică radiologică analogă nuanţele de gri sunt date de numărul de granule de gri sunt date de numărul de granule de argint negru per unitatea de suprafaţă.

• În imaginea digitală unitatea constitutivă a imaginii este pixelul, o suprafaţă pătrată care însumează valoric toate densităţile cuprinse în perimetrul ei. Fiecare pixel are nuanţa de gri proprie corespunzătoare densităţilor pe care le reprezintă.

Radiografii moderne cu culori false:

…. A unor picioare de om

…si a unui ochi de pisica

• Avantajele tehnologiilor tradiţionale cu raze X constau în costurile aferente reduse, cât şi în faptul că imaginile pot fi produse rapid, fiind utile în special pentru o evaluare iniţială a pacienţilor.

• Există şi dezavantaje: doza de radiaţie ionizantă la care este expus pacientul, faptul că se obţine o imagine 2D a unui obiect tridimensional ori contrastul deseori deficitar al imaginilor.

• Dezavantajul imaginii bidimensionale dispare în cazul tomografiei computerizate,

Tomografia computerizată

•Tomografia computerizată este una dintre tehnologiile mai noi utilizate în imagistica medicală.

•Această metodă de investigare presupune utilizarea unui fascicul îngust de raze X, cu ajutorul căruia se produce imaginea unei secţiuni transversale în regiunea de interes a organismului pacientului.

•Principiile pe care îşi bazează funcţionarea sunt, ca şi în cazul radiografiei tradiţionale, măsurarea gradului de atenuare a radiaţiei electromagnetice care străbate corpul pacientului şi reconstrucţia imaginii obiectului investigat folosindu-se diversele proiecţii obţinute ale secţiunilor transversale ale acestuia.

• Părţile componente ale computerului tomograf sunt tunelul, detectoarele de radiaţie X, masa mobilă pe care este aşezat pacientul, sursa de raze X, monitorul, computerul şi software-ul de reconstrucţie a imaginii aferent, cât şi aparatura aferentă stocării imaginilor. Cele mai moderne tomografe computerizate permit scanarea continuă, concomitent cu deplasarea mesei cu pacientul şi obţinerea mai rapidă şi la o calitate foarte bună a imaginilor cu ajutorul mai multor coroane de detectori, în cazul tomografului multidetector, cunoscut şi sub numele de tomograf multislice.

• Scopul tomografiei computerizate (cunoscută şi sub numele de scanare cu computerul tomograf) este de a produce o imagine a unei secţiuni transversale a organismului unui pacient (de la grecescul "tomos", care are înţelesul de a tăia, tăind). Acest lucru este realizat prin rotirea unui fascicul subţire, în evantai, de raze X, de jur împrejurul pacientului şi, în continuare, prin măsurarea intensităţii acestuia de partea cealaltă a corpului pacientului cu ajutorul unui număr foarte mare de detectoare.

• Secţiunile transversale reconstituite cu ajutorul computerului tomograf înfăţişează mai multe detalii atât în ceea ce priveşte oasele craniului, cât şi ţesuturile creierului, oferind medicului radiolog un instrument de diagnoză mult mai performant.

• Oasele craniene apar cu nuanţe deschise, iar ţesuturile moi de la nivelul creierului cu nuanţe de gri.

• Este aşa deoarece oasele atenuează mai puternic fasciculul de raze X decât ţesuturile din creier şi, aşa cum era cazul şi cu radiografiile planare, cu cât un ţesut atenuează mai mult intensitatea razelor X, cu atât acesta va apărea cu o nuanţă mai deschisă pe imaginea finală. Sursa de raze X se roteşte în jurul pacientului şi intensitatea radiaţiei electromagnetice este înregistrată de partea cealaltă a corpului pacientului.

• Folosind date dintr-o multitudine de unghiuri, un software de reconstrucţie a imaginii produce o "hartă" bidimensională a ţesuturilor la nivelul secţiunii transversale investigate la un anumit moment.

• În scanerele moderne sursa şi detectoarele se rotesc în jurul pacientului cu viteze mai mari de o revoluţie pe secundă. În cazul aparatelor mai vechi canapeaua era mutată după o rotaţie, iar următoarea rotaţie se efectua în direcţie opusă, pentru a evita răsucirea cablurilor (procedeu denumit "stop-start" în filmul de mai jos).

• Totuşi, odată cu apariţia inelelor colectoare a devenit posibilă menţinerea sursei şi detectoarelor într-o mişcare continuă de rotaţie, concomitent cu deplasarea mesei pe care este aşezat pacientul. Asta înseamnă că sursa de raze X descrie o spirală în jurul pacientului, putându-se astfel colecta un set complet de date, care să acopere întreg organismul pacientului.

• Procedura este cunoscută sub numele de scanare spirală (elicoidală) şi prezintă avantajul că datele despre zona toracică ori altă secţiune a organismului pot fi colectate foarte rapid, cât pacientul îşi ţine respiraţia.

• Mai recent, scanerele multislice, care sunt prevăzute cu mai multe coroane de detectoare, permit o achiziţie chiar mai rapidă a informaţiilor.

Bronhografia

tradiţională

Bronhografia virtuală

CT - norma

Bronhografia virtuală

CT - patologie

Colonoscopia virtuală - CT

• Avantajele tomografiei computerizate sunt următoarele: rezoluţie a imaginii şi contrast excelente, posibilitatea de a alege între tomografie şi imagini tridimensionale, viteza de desfăşurare a procedurii relativ mare, comparativ cu rezonanţa magnetică, dar şi posibilitatea folosirii unei soluţii de contrast. Procedura este noninvazivă, deci nedureroasă, iar în cazul unor traumatisme poate salva vieţile pacienţilor datorită preciziei informaţiilor oferite.

• Dezavantajele se referă la faptul că pacientul este expus unei doze mai mari de radiaţie ionizantă decât în cazul radiografiilor clasice, că echipamentele sunt costisitoare, deci nu sunt disponibile în toate unităţile spitaliceşti, dar şi la faptul că procedurile sunt mai lente şi mai laborioase decât în cazul radiografiei tradiţionale. Procedura nu este indicată în cazul gravidelor, iar calitatea informaţiilor obţinute în cazul anumitor detalii ale structurilor articulare şi coloanei vertebrale este inferioară celei disponibile în cazul IRM.

Imagistica prin Rezonanţă Magnetică

metodă imagistică neinvazivă foarteutilă pentru examinarea organeleinterne deoarece măsoară densitateaprotonilor, legătura lor chimică şi nuproprietăţiile de absorbţie faţă deradiaţiile ionizante, permiţând astfelobţinerea unor imagini cu aspectediferite;

- prin introducerea într-un câmp magneticputernic cu supunerea acestuia laimpulsuri scurte de energie cufrecvenţă înaltă (radiofrecvenţă),ţesuturile emit semnaleelectromagnetice caracteristice;

- computerul IRM schimbă semnaleleînregistrate în nuanţe de gri. Ţesuturilecu semnal de intensitate mare tindspre alb, cele cu semnal mic sprenuanţe mai închise de cenuşiu, iar celefără semnal apar negre;

• Nu sunt folosite raze X, aşa cum este cazul cu radiografia tradiţională ori cu tomografia computerizată, în acest caz pacientul fiind plasat în interiorul unui câmp magnetic foarte puternic (în jur de 30000 de ori mai puternic decât câmpul magnetic al Pământului).

• Nucleele atomilor de hidrogen (protoni) sunt caracterizaţi de o proprietate specială cunoscută sub numele de spin.

• Această proprietate cantitativ şi calitativ anumite proprietăţi ale protonilor similare celor ale unor minusculi magneţi bară, care într-un câmp magnetic static au doar două orientări posibile; fie aliniate, fie opuse câmpului magnetic.

• Sunt mai numeroşi protonii care se aliniază cu câmpul magnetic, deoarece pentru acest lucru este nevoie de o cantitate mai mică de energie.

• Astfel că, în interiorul corpului pacientului, magnetizarea netă la nivelul ţesuturilor este caracterizată de o aliniere paralelă cu câmpul magnetic aplicat.

• Principalele diferenţe dintre tomografia computerizată şi RMN sunt următoarele: IRM-ul poate fi folosit pentru a obţine imagini prin secţiuni ale organismului orientate în orice direcţie, spre deosebire de tomografia computerizată, în cazul căreia secţiunile erau doar transversale.

• Cu IRM-ul se pot produce şi secţiuni sagitale (plan vertical de simetrie), ori secţiuni orientate în orice plan. Contrastul imaginilor obţinute cu un scaner IRM poate fi modificat, obţinându-se aşa-numitele imagini ponderate în funcţie de timpii de relaxare T1 (timp de relaxare spin-spin) şi T2 (timp de relaxare spin-reţea) sau în funcţie de densitatea protonilor.

• În cazul tomografiei computerizate contratul este fix, depinzând de coeficientul de atenuare al ţesuturilor.

IRM - secţiune axială ponderată T2

la nivelul creierului

IRM - secţiune sagitală ponderată T1

a capului unui copil

Avantaje IRM:- absenţa radiaţiilor ionizante şi sensibilitatea mai mare de detecţie a

modificărilor subtile în proprietăţile chimice ale ţesuturilor moi constituieavantaje ale IRM faţă de CT;

- spre deosebire de alte metode, ca radiografia, artrografia, computertomografia (CT) şi scintigrafia, IRM permite vizualizarea directă şisimultană a tuturor structurilor articulare, cu posibilitatea detectăriiunei varietăţi mari de anomalii articulare;

- în examinările articulare, în comparaţie cu CT, IRM permite odelimitarea mai bună a structurilor moi intra- şi periarticulare datoritărezoluţiei spaţiale net superioare;

Dezavantajele IRM:- costul ridicat al echipamentului

- sensibilitatea insuficientă în decelarea calcificării ţesuturilor moi sau aproliferărilor osoase

ULTRASONOGRAFIA

• Imagistica cu ajutorul ultrasunetelor foloseşte unde acustice în loc de radiaţie ionizantă pentru a obţine imagini ale interiorului organismului uman.

• Principiul pe care funcţionează tehnica ultrasonografiei este oarecum asemănător cu principiul de funcţionare al unui aparat radar; un puls de ultrasunete cu frecvenţa de 1–15 MHz este trimis de la nivelul unui dispozitiv numit transductor şi este reflectat la contactul cu marginile ţesutului investigat sub formă de ecouri.

• Măsurarea timpului care trece până la reîntoarcerea ultrasunetelor permite calcularea distanţei până la graniţa de ţesut la care are loc reflectarea undei incidente.

• Un parametru important de care depinde procentul de unde reflectate poartă numele de impedanţă acustică (Z) a ţesutului şi reprezintă produsul dintre viteza acustică - viteza de propagare a ultrasunetelor prin ţesut (determinată de elasticitatea ţesutului) şi densitatea acestuia.

• Uşurinţa cu care se propagă ultrasunetele printr-un ţesut depinde deci de densitatea şi elasticitatea ţesutului.

• Cu cât diferenţa de impedanţă acustică între două medii este mai mare, cu atât mai puternică va fi reflectarea.

• Între un gaz (aerul) şi un ţesut moale există o diferenţă de impedanţă acustică foarte mare.

• De aceea la aplicarea transductorului pe piele este necesară utilizarea unui gel pentru a elimina aerul care ar opri propagarea ultrasunetelor.

• La fel între oase şi ţesuturi moi diferenţa de impedanţă acustică este mare, oasele restricţionând utilizarea ultrasunetelor.

• Apariţia ecourilor de retur poate fi reprezentată în două modalităţi principale. În primul rând, amplitudinea ecoului poate fi afişată ca o deplasare verticală faţă de axa orizontală a timpului, care capătă aspectul unui profil similar celui al unui lanţ muntos. Acest mod de reprezentare poartă numele de mod amplitudine sau, mai simplu, mod A.

• Cealaltă variantă este de a scoate în evidenţă intensitatea ecoului cu ajutorul unor puncte de luminozitate variabilă, tehnică numită mod B (brightness - luminozitate, strălucire). Imagistica 2D foloseşte un număr mare de linii adiacente de tip B pentru a genera imaginea finală, o scanare de tip B.

• În cazul unei a treia tehnici - modul M (mişcare) - este aleasă o singură linie de scanare de tip B şi poziţia marginilor reflectate este afişată sub forma unui grafic ca funcţie de timp. O zonă în mişcare de la limita unui ţesut va apărea pe grafic sub forma unei trase ondulate. Forma acestei urme oferă indicii foarte importante cu privire la caracteristici decisive cum ar fi funcţionarea valvelor cardiace.

Tipuri de ecografie

1. Ecografia clasica (abdominala)2. Ecografia Doppler3. Ecografia 3D4. Tipuri mai speciale de ecografie sunt ecografiile efectuate in interiorul unor organe cavitare, care comunica cu exteriorul: ecografia transesofagiana, transvaginala, transrectala. Ele permit o mai buna vizualizare a unor organe cere necesita o investigatie mai amanuntita, de detaliu, lucru care nu ar fi posibil cu o ecografie clasica.

Ecografia Doppler

•Este un tip mai special de ecografie care permite atat vizualizarea anatomica a organelor (ca la ecografia abdominala), dar aduce informatii si despre fluxurile de sange prin artere si vene.

• Este folosit in patologia arteriala si venoasa si in explorarea cardiaca.

• Se foloseste la diagnosticul trombozelor, ocluziilor, stenozelor vasculare (ingustarea vaselor), anevrismelor (dilatatii ale arterelor) si in patologia cardica, mai ales in diagnosticul cardiopatiilor congenitale si a valvulopatiilor (afectiuni ale valvelor inimii).

Ecografia abdominala

• Este utila pentru examinarea organelor din abdomen si pelvis.

• Aproape orice organ abdominal sau pelvin poate beneficia de o examinare ecografica constand in observarea formei, dimensiunilor, structurii, raporturilor cu organele din jur.

• Pentru vizualizarea organelor pelvine (uter, ovare) este important ca examinarea sa se faca cu vezica urinara plina.

• Acest fapt permite o mai buna penetrare a ultrasunetelor precum si ridicarea intestinului subtire si obtinerea unor imagini mai clare.

• O alta recomandare ar fi sa sa nu se manace cu aproximativ sase ore inaintea ecografiei pentru a nu produce dilatarea intestinului sau gaze in colon, care pot impiedica vizualizarea corecta a unor organe.

Ecografia fetala

•Reprezinta metoda cea mai sigura pentru urmarirea evolutiei unei sarcini si pentru depistarea eventualelor malformatii la fat.

• Ecografia fetala se poate realiza din saptamana 5 de sarcina, iar sexul fatului poate fi determinat in urma examenului ecografic in jurul saptamanii 18 de sarcina.

• Informatii distincte sunt obtinute in diferite trimestre pe parcursul sarcinii

• La nivelul transductorului se formează şi sunt receptate ultrasunetele.

• Transductorul are două funcţii: de emiţător de ultrasunete, care sunt pulsatorii -un puls are durata de 1 μs şi este transmis de 1000 de ori/s. În timpul rămas -999/1000 - transductorul acţionează ca receptor.

• Designul transductoarelor este unul complex, dar are la bază efectul piezoelectric. Atunci când se aplică o diferenţă de potenţial electric la extremităţile unui material piezoelectric (de pildă cuarţul), acesta îşi modifică forma.

• Dacă folosim curent alternativ, atunci cristalul piezoelectric va vibra cu frecvenţa curentului folosit, dând naştere unui sunet.

• Procesul funcţionează şi în sens invers, în sensul că vibraţiile mecanice ale cristalului piezoelectric, generate de pildă de undele acustice incidente pe suprafaţa acestuia, induc diferenţe de potenţial. Astfel că acelaşi cristal poate fi folosit atât la transmisie, cât şi la recepţie.

NOŢIUNI GENERALE

Radioactivitatea - proprietatea unui nuclid de a emite

spontan particule sau radiaţii electromagnetice gama

sau X.

Radionuclidul - un nuclid care emite spontan

particule sau radiaţii electromagnetice gama sau X,

pentru care timpul de înjumătăţire al transformărilor

spontane este cuprins între 10-8 secunde şi 1013 ani .

Radioprotecţia - ansamblul cunoştinţelor,

metodelor şi măsurilor tehnice, medicale, biologice şi organizatorice sau de altă natură destinate

reducerii efectelor nedorite ale radiaţiilor sub limitele prevăzute de lege sau de alte cerinţe, cât

mai raţional posibil, în condiţiile social economice date (principiile ALARA).

Radiotoxicitatea - proprietatea nuclidului de a provoca distrugeri când este incorporat în

organismul uman, datorită radiaţiilor emise.

Reglementări – regulamente, norme tehnice, metodologice, ghiduri, instrucţiuni, proceduri sau

condiţii tehnico – organizatorice privind autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, obligatorii

în domeniul nuclear sau radiologic emise de autoritatea naţională competentă.

PUTEREA PENETRANTĂ A RADIAŢIILOR IONIZANTE

Folie din hârtie Lemn sau Beton de cca 1 m sau

placă câţiva cm din Al placă din Pb de 15 cm

alfa

beta

gama

RADIAŢIA ALFARadiaţia alfa este, particulă cu sarcină pozitivă, nu este altceva,

decât nucleul atomului de Heliu, compus din doi neutroni (fără

sarcină electrică) şi doi protoni (încărcaţi pozitiv).

Când particulele alfa traversează un material solid, ele interacţionează (cedează

energia) cu mulţi atomi pe o distanţă relativ mică, dând naştere la ioni.

Este suficient de o folie de hârtie pentru a reţine majoritatea particulelor alfa.

Radiaţia alfa prezintă pericol major pentru sănătate

la inhalare sau ingerare, deoarece afectează în direct

ţesutul intern, în special plămânii.

Parcursul în aer este de cca 3-4 cm.

RADIAŢIA BETA

Particula beta nu este altceva, decât un electron sau pozitron liber (în

fizica nucleară pozitronul este numit şi antielectron). Graţie

particularităţilor fizice, particulele beta penetrează orice corp pe o distanţă mai mare

decât particula alfa. Este suficientă o barieră din lemn de grosimea medie, sau plastic

pentru a opri majoritatea particulelor beta.

Radiaţia beta prezintă pericol major pentru sănătatea omului fiind major reţinută la

nivelul Pielii, dar în special la inhalarea sau îngerarea

materialelor beta-emiţătoare.

Prezintă risc mărit şi la iradiere externă.

Parcursul în aer (în dependenţă de energie:

C-14 – 30 cm, P-32 – 7 m) sub 10 m.

RADIAŢIA GAMA

Radiaţia (raze) gama este undă electromagnetică de energii înalte sau fotoni

emişi din nucleul unui atom. Pot penetra complet corpul uman, fiind oprite doar de un

perete de beton de cca 1 m. sau de o placă de plumb de grosimea de 15 cm.

Radiaţia gama este atenuată de anumite grosimi de: apă, beton, alte materiale dense

cum ar fi uraniul şi plumbul, care sunt folosite frecvent ca protecţie împotriva expunerii

la acest tip de radiaţii. Însoţeşte de regulă dezintegrările , -, +.

Principiile de bază ale imagisticii cu radionuclizi

• o substanţă radioactivă (radionuclid), de obicei în combinaţie cu un compus activ la nivel biologic, este injectată în corpul pacientului;

• această substanţă ajunge la nivelul unui anumit organ ori tip de ţesut;

• radiaţia emisă la nivelul organului/ţesutului ţintă este detectată şi folosită pentru a genera imagini ale acelui organ ori pentru a-i evalua funcţiunile.

• De cele mai multe ori sunt utilizate substanţe radioactive care emit raze gama, la energii cuprinse între 100 şi 300 de keV. Mai mult de 95 de procente din tehnicile imagistice cu cameră gama folosesc tehneţiu-99m (Tc-99m).

Acest radionuclid este util în mod deosebit deoarece:

• produce doar raze gama (se dezintegrează prin prin tranziţie izomerică) cu o energie de 140 keV;

• perioada de înjumătăţire a Tc-99m este de 6 ore, astfel că injectarea radionuclidului şi colectarea datelor pot fi făcute într-un interval rezonabil de timp şi în acelaşi timp fără ca pacientul să rămână radioactiv pentru o perioadă lungă de timp);

• poate fi combinat fără dificultate cu substanţe active biologic pentru a forma o largă varietate de produse radiofarmaceutice.

• Tehneţiul Tc-99m este produs prin dezintegrarea beta a molibdenului-99

Principalele componente ale camerei gama

• cristalul de iodură de sodiu;

• colimatorul;

• tuburile fotomultiplicatoare.

Avantajele scintigrafiei cu cameră gama sunt următoarele:

• obţinerea de informaţii despre funcţionarea organelor care, de multe ori, nu pot fi obţinute altfel;

• pot fi analizate foarte multe organe; • există şi varianta obţinerii de imagini tomografice şi

tridimensionale (cu ajutorul scintigrafiei SPECT). Dezavantajele sunt următoarele:

• rezoluţia slabă a imaginilor obţinute; • doza de radiaţii care trebuie injectată pacientului; • procedura este lentă şi laborioasă; • generatoarele de substanţe radiofarmaceutice şi

scanerele nu sunt disponibile în toate spitalele.

Radiologia Intervenţională

Radiologia intervenţională

Radiologia

intervenţională

Vasculară /

AngiografiaNon-Vasculară

Diagnostic Terapeutică Fluoro ghidată US Ghiidată

PERCUTAN

BIOPSIA

DRENAG

NEFROSTOMIA

PERCUTAN

BILIAR DRENAG

Angioplastia

thrombolizarea

Cerebral angiogram

WADA test

FNA

Angiografia

• DefiniţieExaminare cu utilizarea razelor X, opacifiind vasele

cu substanţă de contrast

• Mediul de contrast① agent cu osmolaritate joasă② agent cu osmolaritate înaltă

• Angiograme1. arteriograme2. venograme

Catetere

– Straight

– Pigtail

– Sidewinder

– Cobra

Soluţii

• Saline

• Heparin

• Contrast

• Anestezia locală

Tehnica SELDIMGHER

ANGIOPLASTIA • TehnicaÎntroducerea balonului,

cu umflarea lui, lumenul vasului astfel devenind liber

Stenturi şi filtruri vasculare

• IndicaţiiStenoze vasculare

periferice

• Embolizarea tumorii cerebrale preoperatorie

• Cancer hepatic. Chimioembolizare

• Control peste 3 luni

• Malformaţie Arterovenoasă

Biopsia percutană

Drenarea percutană a abceselor şi colecţiilor lichidiene

• TehnicaDrenarea cu cateter special întrodus

percutan în cavitatea abcesului ân organ vital

• IndicaţieAbces abdominal

• Obstrucţia ductului biliar

Drenarea

obstrucţiei

ductului biliar

comun

Imaginea 3D

(3DDSA)

Imagine digitală vasculară

(2D DSA)

• Angioplastia arterei

coronare

Riscul asupra sănătăţii cauzat de radiaţia ionizantă în comparaţie cu alte

riscuri (în zile de viaţă pierdute)

• zile pierdute

din viaţă

• Situaţia de celibatar pentru bărbaţi 3600

• Fumatul a 20 de ţigări per zi 2370

• Situaţia de femee necăsătorită 1600

• Supraponderabilitatea cu 20% 985

• Toate combinaţiile de accidente 435

• Accidente auto 200

• Consum excesiv de alcohol 130

• Accidente la domiciliu 95

• 1000 mrem per an timp de 30 ani 30

• Fondul natural al radiaţiei 8

• Radiodiagnostic medical cu raze X 6

• Consum de cafea 6

PROTECŢIA ÎMPOTRIVA RADIAŢIILORIONIZANTE

Principiile micşorării dozei nedorite de radiaţie ionizantă: timpul, distanţa, ecranarea.

Prin urmare, măsurile, pe care individul este solicitatsă le ia, trebuie urmate în scopul de:

a minimiza timpul de expunere

a mări distanţa faţă de sursă

a ecrana persoana

faţă de sursa radioactivă

Doza efectivă medie anuală per capita în R.Moldova, mSv/an

Din surse naturale: Din surse artificiale:

• Radiaţia cosmică – 0,35 Radiodiagnostic medical –

0,44

• Gama telurică – 0,378 Radioterapie – 0,38

• Prin ingestie – 0,268 Medicina nucleară – 0.007

• Prin inhalare – 1,598 Iradiere profesională – 0,001

• Deversări în mediu – 0.001

• TOTAL – 2,594 TOTAL – 0.829

Se observă, că doza efectivă medie per capita de la sursele medicale deja

depăşeşte doza respectivă de la radiaţia cosmică şi gama telurică. Ponderea

expunerii medicale va creşte în continuare.

Din aceste considerente măsurile de radioprotecţie a pacienţilor şi expuşilor

profesionali din instituţiile medicale trebuie abordate responsabil şi

monitorizate în continuu.

Expunerea la surse artificiale de radiaţii

• Examinare medicală - 0.44 mSv

Din emisii a industriei

nuclearenergetice sau altor

industrii

< 0.001 mSv

Zbor la altitudinea de

8000m

< 0.05 mSv per călătorie